Studiu DE Fezabilitate Pentru Dezvoltarea Sc

STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU

DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII

"NEW HOUSE SRL "

CUPRINS

1.Analiza generala a creditului……………………………………………………………………….. 4

1.1. Ce este creditul…………………………………………………………………………………….. 4

1.2. Ce este analiza creditului ?…………………………………………………………………….. 4

1.3. Solvabilitatea ……………………………………………………………………………………….. 5

1 .3.1. Foi de calcul: utilizare, elemente, cerințe……………………………………………….. 6

1.3.2. Indicatorii financiari……………………………………………………………………………….. 7

1.3.3 Analiza fluxului de lichidități…………………………………………………………………… 8

1.3.4. Piramida fluxului de lichidități………………………………………………………………. 8

1.3.5. Analiza solvabilității ……………………………………………………………………………… 9

1.3.6. Date de bază……………………………………………………………………………………….. 9

1.3.7. Evaluarea riscurilor……………………………………………………………………………….10

1.3.7.1.TipoIogia riscurilor activității agenților economici………………………………….. 10

1.3.7.2. Riscul de exploatare………………………………………………………………………… 13

1.3.7.3. Riscul financiar…………………………………………………………………………………..17

1.3.7.4. Riscul de faliment……………………………………………………………………………. 18

1.4. Necesarul de credite……………………………………………………………………………. 21

1.5. Cât de mare să fie creditul ?…………………………………………………………………. 21

1.6. Termeni de acordare a creditului…………………………………………………………… 22

1.7. Educația în domeniul creditelor…………………………………………………………… 24

1.8. Concluzii……………………………………………………………………………………………. 26

2. Studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea societății NEW HOUSE SRL……….. 27

2.1.. Rezumat și concluzii………………………………………………………………………….. 27

2.1.1. Introducere……………………… ……………………………………………………………… 27

2.1.2. Descrierea pe scurt a proiectului…………………………………………………………. 27

2.1.3. Cost final………………………………………………………………………………………….. 27

2.1.4. Sursele de finanțare…………………………………………………………………………….. 27

2.1.5. Rambursarea creditului………………………………………………………………………. 27

2.2. Date de intrare……………………………………………………………………………………. 27

2.2.1. Structura capitalul………………………………………………………………………………. 27

2.2.2. Obiect de activitate……………………………………………………………………………. 28

2.2.3. Cifra de afaceri. Profit………………………………………………………………………….. 28

2.2.4. Rata profitabilității…………………………………………………………. ………..……….28

2.3. Indicatori economici……………………………………………………………………………….. 29

2.3.1. Venituri-Cheltuieli………………………………………………………………………………… 29

2.3.2. Evoluția ratei profitului…………………………………………………………………………..29

2.3.3. Creanțe-datorii…………………………………………………………………………………… 30

2.3.4. Indicatori de referință………………………………………………………………………….. 30

2.3.5. Indicatori de lichiditate………………………………………………………………………….. 31

2.3.6. Indicatori de echilibru financiar………………………………………………………………. 31

2.3.7. Indicatori de gestiune…………………………………………………………………………. 32

2.3.8. Indicatori de rentabilitate………………………………………………………………………. 32

2 A. Prezentare generală………………………………:…………………………………………… 33

2.4,1 Costuri……………………………………………………………………………………………… 33

2.4.2. Condiții pentru acordarea împrumutului………………………………………………… 33

2.4.3. Garanții……………………………………………………………………………………………. 33

2.4.4. Rambursarea creditului………………………………………………………………………. 34

2.4.5. Prognozele Veniturilor și Cheltuielilor…………………………………………………….. 34

2.4.6. Fluxul de numerar (CASH-FLOW-ul)…………………………………. …………….. 35

2.4.7. Rata internă de rentabilitate ……………………………………………………………… 36

2.4.8. Indicatorii financiari…………………………………………………………………………… 38

3.Concluzii………………………………………………………………………………………………… 40

4. Bibliografie…………………………………………………………………………………………….. 41

1. Analiza generală a creditului

1.1. Ce este creditul?

Creditul este datoria reală sau potențială:
o reală – când debitorul folosește creditul, de exemplu, pentru a face plați sau

pentru a reeșalona plățile pe care, altfel, ar trebui să le facă;
o potențială – când s-a aprobat un credit, dar debitorul încă nu l-a folosit

Creditul poate lua mai multe forme, de exemplu:

♦ Obligațiuni;

♦ Imprumutul contra efecte de comerț sau bilete la ordin;

♦ Linii de credit;

♦ Imprumuturi de la banca;

♦ Descoperit de conturi;

♦ Reeșalonarea plăților.

Creditul este acordat de bancă, în calitate de creditor și este încasat de
debitor, care poate fi o societate comercială sau persoană fizica.

Nota: în cele ce urmează, vom aborda tematica prezentului referat,
raportându-ne la debitor (FORUM S.T.R.), pentru a putea trata în mod mai general
aspecte legate de modul de analiză al dosarului de creditare.

1.2. Ce este analiza creditului?

Scopul analizei creditului este reprezentat de evitarea pierderilor din profit,
sau în afaceri din cauza datoriilor nerecuperabile, adică din cauza acordării de credite unor clienți care nu rambursează datoria, sau din cauza neacordării de credite unor clienți potențiali buni.

In opinia oamenilor de știință care s-au ocupat de-a lungul anilor de studiul
fenomenului creditării, întrebările. esențiale Ia care este indicat să se gândească
analistul de credite sunt:

o Dorește banca mea să facă afaceri cu acest solicitant de credit ?

Aceasta întrebare trimite la o apreciere a caracterului și a reputației
respectivului solicitant.

o Trebuie ca banca mea să facă afaceri cu acest solicitant ? –

Aceasta necesită o evaluare a calităților sale ca om de afaceri sau de
manager.

o Cât de mare să fie creditul de care are nevoie solicitantul (și nu cât ar dori el)?
Aceasta necesită o evaluare a scopului și a modului de utilizare a creditului.

o Poate societatea comercială să ramburseze împrumutul?

Aceasta necesită o evaluare a fluxului de numerar viitor al societății
comerciale, precum și a riscului creditului.

o Ca ultimă posibilitate, din ce alte surse poate fi rambursat creditul, în cazul în
care societatea comercială nu va putea să facă acest lucru?

Aceasta necesită o evaluare a garanției.

Datorită nivelului înalt al îndatorării raportate Ia capitalul băncii, constituirea
creditului nu admite erori. întregul personal din sistemul de gestionare a creditelor și
mai ales analiștii de credite trebuie să acționeze conform celor mai înalte standarde.

Dacă deprinderile profesionale și tehnicile nu au la bază o cultură serioasă
privind creditele, nu vor putea fi evitate, în cazul luării deciziei de creditare, capcanele
obișnuite,

O bancă poale deveni rapid neprofitabilă sau chiar insolvabilă, ca urmare a
unor decizii necorespunzătoare privind creditele, care au ca rezultai active
neperformante.

Sistemul de gestionare al creditelor pune accentul pe analiza profesională a
cererilor pentru credite și determinarea solvabilității.

1.3. Solvabilitatea

Analiza solvabilității are trei funcții importante:

să contribuie la dezvoltarea întreprinderii prin găsirea unor clienți solvabili;

să evalueze cererile pentru noi credite;

să ajute debitorii existenți să își mențină sau să își

îmbunătățească solvabilitatea.

Analiza sistematică și obiectivă a solvabilității are trei elemente principale:

1. Folosirea unor concepte contabile obiective și înțelese de cât mai mulți
oameni, pentru;

a elimina riscurile excesive și necuantificabile care îl afectează pe creditor;

a stabili condiții de creditare realiste pe baza fluxului de lichidități actual;

a evalua și a înțelege care este solvabilitatea clientului;

a permite creditorului să stabilească termene pentru credite pe baza evaluării riscurilor lăzi.

2. O analiză financiară comprehensivă care cuprinde:

Analiza performanțelor financiare, a îndatorării și a lichidităților clientului;

Identificarea și interpretarea tendințelor financiare ale întreprinderii

clientului;

Un raport realist între valoarea creditului și fluxul de lichidități al clientului;

Structura facilităților de creditare pentru a realiza o corelare între

necesitățile întreprinderii clientului și intrările și ieșirile de lichidități,

3. Folosirea tehnicilor consacrate pentru identificarea și evaluarea riscurilor,
precum și pentru evaluarea și organizarea facilitaților de creditare, și anume:

forma comună de organizare a sistemului de informații financiare pentru a
face analiza mai ușoară;

analiza standard a indicatorilor financiari și a tendințelor;

un sistem de corelare directă a valorii și a termenelor creditelor cu nevoile

actuale ale clientului și proiecțiile fluxului de lichidități;

structura pentru credite care să protejeze banca împotriva riscurilor

principale și care să stabilească o corelație între intrările și ieșirile posibile

de lichidități.

1.3 1. Foi de calcul: utilizare, elemente, cerințe

Foile de calcul financiare suni instrumente folosite de analiștii de credite
pentru a evalua solvabilitatea și pentru a stabili facilitățile de creditare. Ele permit
analistului de credite să analizeze fluxurile viitoare de numerar după criterii uniforme
și să identifice informațiile și indicatorii critici.

Principalele cinci componente ale foilor de calcul standard pentru analiza
creditelor sunt:

> situația profiturilor și pierderilor dintr-o perioadă dală;

> bilanțul, care indică activele, pasivele și valoarea netă la o data anume;

> situația fluxului de numerar;

> corelarea activului net cu imobilizările corporale și financiare;

> f…………………………… 34

2.4.6. Fluxul de numerar (CASH-FLOW-ul)…………………………………. …………….. 35

2.4.7. Rata internă de rentabilitate ……………………………………………………………… 36

2.4.8. Indicatorii financiari…………………………………………………………………………… 38

3.Concluzii………………………………………………………………………………………………… 40

4. Bibliografie…………………………………………………………………………………………….. 41

1. Analiza generală a creditului

1.1. Ce este creditul?

Creditul este datoria reală sau potențială:
o reală – când debitorul folosește creditul, de exemplu, pentru a face plați sau

pentru a reeșalona plățile pe care, altfel, ar trebui să le facă;
o potențială – când s-a aprobat un credit, dar debitorul încă nu l-a folosit

Creditul poate lua mai multe forme, de exemplu:

♦ Obligațiuni;

♦ Imprumutul contra efecte de comerț sau bilete la ordin;

♦ Linii de credit;

♦ Imprumuturi de la banca;

♦ Descoperit de conturi;

♦ Reeșalonarea plăților.

Creditul este acordat de bancă, în calitate de creditor și este încasat de
debitor, care poate fi o societate comercială sau persoană fizica.

Nota: în cele ce urmează, vom aborda tematica prezentului referat,
raportându-ne la debitor (FORUM S.T.R.), pentru a putea trata în mod mai general
aspecte legate de modul de analiză al dosarului de creditare.

1.2. Ce este analiza creditului?

Scopul analizei creditului este reprezentat de evitarea pierderilor din profit,
sau în afaceri din cauza datoriilor nerecuperabile, adică din cauza acordării de credite unor clienți care nu rambursează datoria, sau din cauza neacordării de credite unor clienți potențiali buni.

In opinia oamenilor de știință care s-au ocupat de-a lungul anilor de studiul
fenomenului creditării, întrebările. esențiale Ia care este indicat să se gândească
analistul de credite sunt:

o Dorește banca mea să facă afaceri cu acest solicitant de credit ?

Aceasta întrebare trimite la o apreciere a caracterului și a reputației
respectivului solicitant.

o Trebuie ca banca mea să facă afaceri cu acest solicitant ? –

Aceasta necesită o evaluare a calităților sale ca om de afaceri sau de
manager.

o Cât de mare să fie creditul de care are nevoie solicitantul (și nu cât ar dori el)?
Aceasta necesită o evaluare a scopului și a modului de utilizare a creditului.

o Poate societatea comercială să ramburseze împrumutul?

Aceasta necesită o evaluare a fluxului de numerar viitor al societății
comerciale, precum și a riscului creditului.

o Ca ultimă posibilitate, din ce alte surse poate fi rambursat creditul, în cazul în
care societatea comercială nu va putea să facă acest lucru?

Aceasta necesită o evaluare a garanției.

Datorită nivelului înalt al îndatorării raportate Ia capitalul băncii, constituirea
creditului nu admite erori. întregul personal din sistemul de gestionare a creditelor și
mai ales analiștii de credite trebuie să acționeze conform celor mai înalte standarde.

Dacă deprinderile profesionale și tehnicile nu au la bază o cultură serioasă
privind creditele, nu vor putea fi evitate, în cazul luării deciziei de creditare, capcanele
obișnuite,

O bancă poale deveni rapid neprofitabilă sau chiar insolvabilă, ca urmare a
unor decizii necorespunzătoare privind creditele, care au ca rezultai active
neperformante.

Sistemul de gestionare al creditelor pune accentul pe analiza profesională a
cererilor pentru credite și determinarea solvabilității.

1.3. Solvabilitatea

Analiza solvabilității are trei funcții importante:

să contribuie la dezvoltarea întreprinderii prin găsirea unor clienți solvabili;

să evalueze cererile pentru noi credite;

să ajute debitorii existenți să își mențină sau să își

îmbunătățească solvabilitatea.

Analiza sistematică și obiectivă a solvabilității are trei elemente principale:

1. Folosirea unor concepte contabile obiective și înțelese de cât mai mulți
oameni, pentru;

a elimina riscurile excesive și necuantificabile care îl afectează pe creditor;

a stabili condiții de creditare realiste pe baza fluxului de lichidități actual;

a evalua și a înțelege care este solvabilitatea clientului;

a permite creditorului să stabilească termene pentru credite pe baza evaluării riscurilor lăzi.

2. O analiză financiară comprehensivă care cuprinde:

Analiza performanțelor financiare, a îndatorării și a lichidităților clientului;

Identificarea și interpretarea tendințelor financiare ale întreprinderii

clientului;

Un raport realist între valoarea creditului și fluxul de lichidități al clientului;

Structura facilităților de creditare pentru a realiza o corelare între

necesitățile întreprinderii clientului și intrările și ieșirile de lichidități,

3. Folosirea tehnicilor consacrate pentru identificarea și evaluarea riscurilor,
precum și pentru evaluarea și organizarea facilitaților de creditare, și anume:

forma comună de organizare a sistemului de informații financiare pentru a
face analiza mai ușoară;

analiza standard a indicatorilor financiari și a tendințelor;

un sistem de corelare directă a valorii și a termenelor creditelor cu nevoile

actuale ale clientului și proiecțiile fluxului de lichidități;

structura pentru credite care să protejeze banca împotriva riscurilor

principale și care să stabilească o corelație între intrările și ieșirile posibile

de lichidități.

1.3 1. Foi de calcul: utilizare, elemente, cerințe

Foile de calcul financiare suni instrumente folosite de analiștii de credite
pentru a evalua solvabilitatea și pentru a stabili facilitățile de creditare. Ele permit
analistului de credite să analizeze fluxurile viitoare de numerar după criterii uniforme
și să identifice informațiile și indicatorii critici.

Principalele cinci componente ale foilor de calcul standard pentru analiza
creditelor sunt:

> situația profiturilor și pierderilor dintr-o perioadă dală;

> bilanțul, care indică activele, pasivele și valoarea netă la o data anume;

> situația fluxului de numerar;

> corelarea activului net cu imobilizările corporale și financiare;

> fișe cu principalii indicatori financiari.

Foile de calcul se bazează pe date și informații furnizate de client, iar
proiecțiile financiare ale acestuia vor acoperi circa trei ani și vor cuprinde
următoarele:

> situația profiturilor și pierderilor;

> bilanțul;

> situația fluxului de numerar;

> conturile sau notele financiare relevante pentru activitatea firmei.

Completarea unei lor de calcul presupune parcurgerea următoarelor etape:

* Certitudinea că situația profiturilor și a pierderilor prezentată de client
acoperă exerciții financiare cu o durată egală și că acestea se încheie la datele
prevăzute pentru bilanțuri.

1.3.2. Indicatorii financiari

Indicatorii financiari sunt instrumente utile pentru compararea
performanțelor firmelor concurente din cadrul aceleiași industrii. Acești indicatori
ajută analiștii de credite să aprecieze solvabilitatea clientului.

Cei patru indicatori esențiali in determinarea gradului de solvabilitate al unui
potențial client sunt:

1. RENTABILITATE;

2. EFICIENȚĂ;

3. ÎNDATORARE;

4. LICHIDITATE.

Cele patru tipuri de indicatori enumerate mai sus reunesc în același cadru
financiar măsura în care o societate a realizat vânzări ce depășesc costul activității
respective, eficiența unei societăți comerciale în administrarea resurselor și a
activităților sale, măsura în care fondurile folosite de o societate comercială provin de
la creditori și nu de la proprietarii săi (îndatorarea reprezintă un indicator principal al
capacității societății comerciale de a face fața unor situații dificile și de a absorbi
pierderile), lichiditățile și alte active de care dispune o societale comercială pentru
îndeplinirea obligațiilor sale, inclusiv plata dobânzii și a creanței.

De remarcat este faptul că indicatorii financiari sunt extrem de importanți
pentru analiza eficienta a creditelor. In acest context nu trebuie să uităm că indicatorii
sunt siguri numai dacă situațiile financiare din care suni preluați sunt sigure. In același timp, indicatorii sunt foarte utili dacă sunt luați în considerare în ansamblul lor și nu izolat, precum și indicatorii suplimentari din cadrul fiecărei "familii" mai sus
menționate.

Folosirea unui singur indicator, izolat de ceilalți, poate duce la erori;
indicatorii multipli ajută, în mod. normal, la identificarea tendințelor, care sunt factori
importanți pentru determinarea solvabilității.

> RENTABILITATEA reprezintă măsura în care o societate comercială
realizează vânzări care depășesc costul activi laților.

> EFICIENȚA reprezintă eficacitatea unei societăți comerciale în ceea ce
privește administrarea resurselor și a conducerii activităților,

> ÎNDATORAREA reprezintă măsura în care fondurile folosite de o societate
comercială sunt asigurate de creditori și nu de proprietari.

> LICHIDITATEA reprezintă numărul și alte active la dispoziția societății
comerciale pentru a-și îndeplini obligațiile, inclusiv plata dobânzii pentru
împrumuturile acordate de creditori.

1.3.3. Analiza fluxului de lichidități

Fluxul de lichidități al unei firme indică rulajul numerarului în amonte și în
aval pe o perioadă dată. Numerarul include activele "aproape devenite lichidități", așa
cum sunt conturile de depozit curente sau pe termen scurt. Balanța fluxului de
lichidități pentru perioada respectivă se adaugă sau se scade de la poziția numerarului la sfârșitul perioadei de raportare anterioară.

Analiza fluxului de lichidități este un instrument vital pentru verificarea
rezultatelor obținute prin analiza indicatorilor financiari principali; în același timp ne
oferă o perspectivă diferită de situația veniturilor, care în mod normal indică
acumulările de venituri și/sau cheltuieli, precum și stabilirea modului de structurare a
împrumuturilor acordate societăților comerciale.

Analiza fluxului de lichidități este singurul instrument pentru proiecția
intrărilor și ieșirilor actuale de fonduri și astfel, a capacității firmei de a se achita de
datorii.

Calculul fluxului de lichidități se realizează prin două metode:

> metoda directă asigură o analiză mai detaliată a fluxului de
lichidități și prezintă câștigurile sau pierderile extraordinare;

> metoda indirectă mai simplă, dar nu suficient de amănunțită.

1.3.4. Piramida fluxului de lichidități

Lichidități din vânzări

–

Costul bunurilor vândute

=

Marja brută a lichidităților

–

Cheltuieli de exploatare în numerar

=

Lichidități din exploatare

+

Alte venituri în numerar

–

Impozite pe venit

=

Lichidități nete din exploatare

–

Alte ieșiri financiare

=

Intrări sau ieșiri nete după amortizarea datoriei

–

Cheltuieli nete de capital

=
Excedent sau necesar de lichidități.

1.3.5. Analiza solvabilității

Nu putem lua o decizie pertinentă în legătură cu creditele, fără a avea date
sigure privind toate aspectele importante ale cererii pentru credite. Trebuie spus
solicitantului de credite că își poate susține cauza în mod corespunzător prin oferirea
unor informații exacte șt cuprinzătoare, mai ales despre activitatea economică a
solicitantului.

Unii creditori cer solicitantului să completeze propriile lor formulare-tip de
cerere pentru credite:

> indiferent de forma în care sunt transmise datele, analistul de credite
trebuie să discute cu un reprezentant autorizat al societății
comerciale;

> discuțiile oferă posibilitatea clarificării datelor incerte și a obținerii
datelor de bază pentru cererea de credite;

> cel care face investigațiile trebuie să prezinte solicitantului procedura
de analiză a creditelor și să indice acestuia timpul necesar pentru parcurgerea ei.

Culegerea de date este uneori dificilă.

S-ar putea ca standardele contabile locale să nu vină în sprijinul unei analize
detaliate a stării financiare a solicitantului.

Performanțele conducerii ar putea fi afectate de exercitarea unor presiuni
politice și comerciale nedetectabile la prima vedere:

> de exemplu, în zone caracterizate prin cronicizarea lipsurilor în
aprovizionare "managerii buni" au căutat în mod constant să mențină
stocuri mari.
Acoperirea garanției oferite de solicitant ar putea fi greu de apreciat:

> ar putea fi o problemă determinarea valorii sale reale sau stabilirea cu
certitudine dacă revendicarea dreptului de proprietate de către client
este valabilă.

In unele zone ar putea fi greu sau imposibil de obținut date istorice exacte și
relevante. Oricare ar fi problemele, creditorii nu pot să aprecieze solvabilitatea, dacă
lipsesc date esențiale. Atitudinea cooperantă a solicitantului în această fază oferă
primele elemente în ceea ce privește calitatea sa de debitor.

1.3.6. Date de bază

Analiza nu este posibilă fără date.

Mai jos vom arăta datele necesare și identificarea surselor de date. Patru
grupe de date formează baza analizei solvabilității:

1. Calitatea conducerii

Competența, integritatea și reputația persoanelor care conduc întreprinderea
care solicită credite; punctele slabe ale acestei fundamentări pot afecta nu numai
capacitatea solicitantului de a rambursa un împrumut, ci și perspectivele creditorului
de a încasa garanția;

2. Dinamica industriei

Mediul în care evoluează industria căreia aparține solicitantul, precum și
competitivitatea solicitantului în cadrul acestei industrii; o industrie cu probleme
poate creea dificultăți solicitantului, chiar dacă în prezent este prosper și mai ales dacă competitivitatea sa este deja slabă;

3. Starea financiară

Capacitatea solicitantului de a plăti datoria prin:

– crearea unor lichidități suficiente și/sau

– recurgerea la resursele existente pentru a obține lichidități;

– capacitatea clientului de a plăti dobânda este reflectată de lichiditate
rentabilitate.

4. Garanția

Valoarea netă de lichidare a garanției debitorului și în ce măsură aceasta se
află sub controlul creditorului; perspectivele reduse de încasare a garanției înseamnă
că banca va avea probleme cu convertirea garanției în numerar pentru a încasa
valoarea datoriei.

Perspectivele reduse de încasare a garanției înseamnă că banca va avea
probleme cu convertirea garanției în numerar pentru a încasa valoarea datoriei.

1.3.7. Evaluarea riscurilor

Procesul prezentat, rareori asigură toate informațiile de care are nevoie
analistul și va pune la dispoziție cele mai bune și mai complete date. Acesta este
materialul cu care lucrează analistul pentru a formula recomandarea de acordare a
creditului. Unele firme mai primesc cotări ale creditelor de la agenții de evaluare a
creditelor.

1.3.7.1. Tipologia riscurilor activității agenților economici

Cercetările în domeniul riscului economic, realizate pe baza unor criterii
specializate de fundamentare, au permis diverse clasificări ale acestei stări.

C. Marmuse și X. Montagne susțin că riscul este parte componentă a vieții
economico-sociale, el regăsindu-se sub forma riscurilor comerciale: riscul
absolutizării produselor, concurențial. monetar; financiare: riscul impozitelor.
taxelor; sociale și de producție.

Intre riscurile comerciale, cel concurențial deține un rol important deoarece
este direct proporțional cu gradul de monopolizare a economiei. Economia României
este o economie monopolistă, ceea ce face ca în diferite ramuri, ca de exemplu:
transporturi, comunicații, energie electrică, gaze naturale, etc, producătorii și
distribuitorii să fie adesea unici. în cazul unor produse ca: fontă. oțel. ciment,
anvelope, acumulatori auto. mobilă, aluminiu, piețele naționale sunt controlate de mai
puțin de trei producatori. La acestea se adaugă și numeroase monopoluri regionale în domenii specifice, cum ar fi cele legate de serviciile de utilitate publică, rețelele
comerciale, etc. Varujan Vosganian prezintă în lucrarea sa "Reforma piețelor
financiare din România" riscul concurențial pe piața financiară, aceasta cunoscând un mare grad de concentrare. Spre exemplu în cazul pieței bancare: BCR-ul. Banca
Agricolă, BancPost-ul și BRD-ul, la care se adaugă și CEC-ul dețin 70-80% din
aceasta. Astfel în momentul în care o nouă bancă intră pe piață se confruntă cu o
puternică concurență, căreia dacă nu-i face față este eliminată. între societățile de

valori mobiliare: GELSOR, Unicapital, concentrează cea mai marc parte a pieței
naționale, în timp ce societățile de asigurări: ASIROM, ASTRA, ASIT. OMNIASIG
dețin aproximativ 80% din totalul volumului de prime încasate.

Ca principale riscuri care decurg din persistența monopolurilor pot fi
amintite: sporirea dificultăților de a intra pe piață, reducerea mobilității investițiilor,
sporirea inflației structurale, alimentarea șocurilor inflaționiste, nivelul scăzut al
serviciilor, creșterea presiunilor asupra deficitului bugetar.

In perioada de tranziție, perioadă pe care și România încearcă să o traverseze
de peste 10 ani. manifestarea simultană a monopolului sectorial cu monopolul
proprietății reprezintă forma specifică care sporește riscul concurențial.

Tot în categoria riscurilor comerciale este inclus și riscul monetar sau al
prețurilor. Acesta are în vedere anticiparea și minimizarea riscurilor ce decurg din
inflație. Pentru a putea face față efectelor riscului monetar agenții economici trebuie
să cunoască în primul rând esența inflației deoarece ea se manifestă prin creșterea
nominală a prețurilor, însemnând transfer de putere de cumpărare. In funcție de
evoluția prețurilor relative și de raportul dintre creșterea acestora și cea a veniturilor,
transferul de putere de cumpărare se poate realiza între sectoare ale economiei
naționale: industrie și agricultură; ramuri ale economiei naționale: între sectoarele
primare și celelalte sectoare; între producători și consumatori; între formele de
proprietate: sectorul de stat și cel privat.

Riscul monetar există peste tot în lume. iar amploarea sa depinde de
mărimea inflației, de natura cauzelor sale și de evoluția sa. In ceea ce privește inflația, cu cât creșterea prețurilor este mai liniară cu atât riscul monetar este mai mic. în cazul
României inflația este mare. are o puternică corectivă și nu are evoluție liniară, ceea
ce înseamnă că din punct de vedere monetar România prezintă un risc ridicat.

Deși există o multitudine de cauze ale riscului monetar. Ic amintim pe cele
mai importante: structura rigidă a economiei naționale, caracterul monopolist al unor
piețe, lipsa capitalului circulant, proceduri juridice rigide, a raporturilor între stat și
agenții economici, folosirea pe scară largă a formelor moderne de plată,: acreditivul,
cambia, biletul la ordin, respectarea de către stat și de către agenții economici a
tuturor obligațiilor de plată ce le revin.

Riscul financiar se refera la gradul de protecție a sumelor de bani implicate
pe piața financiară sub formă de depuneri în sectorul bancar, sau sumele investite pe
piața de capital de agenții economici în cadrul activităților economice. Managementul
riscului are în vedere sporirea siguranței depunerilor și investițiilor, întărirea activității
de supraveghere a piețelor, stabilirea procedurilor corespunzătoare în situații de risc și diminuarea pagubelor.

Riscul financiar arc în vedere nu numai expunerea depunerilor și investițiilor
persoanelor fizice și juridice înspre piețele financiare, ci și expunerea plasamentelor
instituțiilor pieței în economia reala. In cadrul piețelor financiare riscul financiar se
manifestă în mod diferențiat. Astfel. în mod paradoxal, piața asigurărilor,
supravegheată de un organism guvernamental, cu atribuții relativ reduse în ceea ce
privește supravegherea și cu instrumente mai puține, este piața cea mai puțin expusă
riscului financiar. Momentele de incertitudine au fost marginale, motiv pentru care
piața de asigurări nu a fost confruntată cu lipsa de credibilitate în ceea ce privește
siguranța investițiilor și gradul de solvabilitate al companiilor de asigurări. Problema
cu care s-a confruntat această piață a fost legată mai degrabă de gradul de emancipare a mentalității și de nivelul resurselor financiare disponibile pentru a putea fi implicate în asigurări. Odată cu lărgirea pieței, managementul riscului financiar a căpătat amploare, motiv pentru care legea asigurărilor și reasigurărilor arc în vedere precizări care să diminueze efectele riscurilor.

Din punct de vedere al riscului financiar, cele mai multe probleme par a
exista pe piața bancară, deși teoretic vorbind, aceasta are cea mai mare capacitate de supraveghere atât din punct legislativ, cât și instituțional. Din păcate capacitatea de supraveghere a Băncii Naționale nu se ridică la nivelul cerințelor, fiind depășită de
complexitatea situației din sistemul bancar. Un exemplu pentru a demonstra cât de
grave pot fi efectele riscului financiar pe aceasta piață este cel al BANCOREX-ului.
Modul în care aceasta a fost condusă către faliment în perioada 1995-1999 este de
neiertat. Economia românească nu a fost în măsură să protejeze cea mai mare bancă pe care o avea, cea dintâi în toate clasificările internaționale.

In ceea ce privește riscul financiar ce are în vedere plasamentele în
economia reală, cea mai mare atenție dată plasamentelor bancare, având în vedere că acestea alcătuiesc principalul suport investițional. Nivelul dobânzii constituie în acest caz unul din factorii principali ai riscului, acesta fiind direct proporțional cu mărimea dobânzii, mai precis cu diferența dintre rata dobânzii și cea a inflației. Rata dobânzii este, practic, dublă față de rata inflației, ambele situându-se la un nivel ridicat, motiv pentru care economia este extrem de tensionată, iar riscul financiar la care se expun băncile este foarte marc. Aceasta face ca în fața unui risc ridicat, băncile să solicite condiții severe de garantare a creditelor.

Căile de minimizare ale riscului financiar sunt: consolidarea formelor de
garantare a depunerilor și investițiilor populației. întărirea funcției de supraveghere a
autorităților de reglementare, reducerea ratelor dobânzii și dezvoltarea fondurilor de
garantare a creditelor. Ultimele două metode fiind utilizate pentru diminuarea riscului
financiar al plasamentelor. Fondurile de garantare a creditelor prezintă nu numai
meritul de diminuare a riscului financiar, ci și cel de al distribui cât mai echitabil între
participanții pieței.

In domeniul clasificării riscurilor economice, semnificative sunt și studiile
specialistului O. I. Giarini, care le grupează în trei mari categorii, având în vedere
natura, originea și consecințele produse de acestea.

După natura lor, riscurile pot li speculative și pure. Punctul de plecare în
definirea celor două tipuri de riscuri îl prezintă transparența sistemului economic,
social, politic, precum și elementele comune pe care le au. în primul rând, riscurile
speculative sunt legate și determinate de activitatea pe care un agent economic o
desfășoară, ele fiind acceptate sau nu în funcție de gradul de aversiune pe care
decidentul îl are fața de risc. în opoziție cu acestea, riscurile pure nu sunt acceptate
pentru că apariția lor face ca decidentul economic să suporte o pierdere. în al Il-lea
rând riscurile speculative sunt limitate unui buget corespunzător (pentru publicitate,
cercetare, etc). în timp ce riscurile pure nu sunt și nu pot fi delimitate întrucât
întreprinzătorul nu poate să evalueze și să decidă, înainte de apariția unui fenomen,
care sunt pagubele și mărimea lor. De asemenea riscurile speculative se realizează în timp și sunt datorate activității agenților economici. Ca urmare preîntâmpinarea și
restricționarea stării de risc se poate realiza numai după o anumită perioadă, fapt care dă posibilitatea stabilizării unor concluzii, a determinării mărimii și intensității
riscurilor prezente și viitoare. Dacă. riscurile speculative nu pot exista fără
desfășurarea unei activități anterioare, riscurile pure nu se realizează în timp. ele sunt imprevizibile, apar fără manifestarea unor semnale precedente și nu sunt total
dependente de activitatea desfășurată. Nu în ultimul rând, riscurile speculative sunt
controlabile, agenții economici putând să-și dea scama de fenomenele ce pot apărea în activitatea pe care o desfășoară, în timp ce riscurile pure sunt greu de controlat, iar
posibilitățile de intervenție sunt reduse.

Riscurile speculative sunt dependente de apariția sau de existența unor
factori: decizia puterii publice (fiscalitatea, drepturile și obligațiile societății
comerciale), tehnicile de producție (brevete, licențe), factori financiari (buget,
investiții), umani (vârstă, sex, nivel de pregătire), organizatorici și de structură
(organizare, fuziune, absorție).

Factorii enunțați anterior sunt controlabili, fapt care permite diminuarea sau
limitarea riscurilor prin aplicarea unor tehnici specifice de gestiune și marketing.

Riscurile pure sunt consecința unor evenimente accidentale, fapt pentru care
la o primă vedere se apreciază că aceste riscuri provin din întâmplare, prin acțiunea
unor forțe exterioare, necontrolate, care produc evenimente de forță majoră sau ca
suport al comportamentului psihologic al omului. în realitate, însă evenimentele
accidentale au o anumita probabilitate de apariție.

Ca o concluzie generală, privind analiza riscurilor speculative și a celor pure.
se conturează ideea că în timp ce riscurile speculative provin din voința agenților
economici și sunt rezultatul activității pe care o desfășoară aceștia, riscurile pure sunt
determinate de factori externi, nedepinzând de voința întreprinzătorilor.

Din punctul de vederea al originii, riscurile pot proveni din interiorul firmei,
fiind riscuri interne, sau din exterior, cele externe, ca urmare a influenței sistemelor:
economic, social, politic existente și care se află într-o continuă mișcare.

M. Lutique afirmă că la originea riscurilor se atlă furnizorii, clienții, politica
guvernamentală, concurența, gradul de dezvoltare al societății, acțiunile politice și
economice, acțiunile legislative, etc.

In funcție de profilul, dimensiunile și aria de activitate, firma poate fi sursă
de risc pentru ea însăși. I. Maquet preciza că pentru a cunoaște riscurile ce pot apărea în raport cu activitatea întreprinderii este necesară identificarea a patru funcții principale ale riscului: "studii și concepții", "aprovizionare", "fabricație", "vânzare".

Astfel pentru riscurile speculative în funcția de concepție se încadrează protecția
greșită a unui brevet, plasarea necorespunzătoare a unor investiții; în funcția de
aprovizionare pot fi cuprinse condițiile de cumpărare și cursul de revenire a monedei
naționale; în funcția de aprovizionare prezența unor rebuturi, iar în cea de vânzare
obținerea unor prețuri sub nivelul pieței.

După consecințe riscurile se grupează în riscuri generatoare de pagube
pentru agenții economici și riscuri generatoare de pagube pentru terți. Riscurile
care afectează securitatea financiară a agenților economici au la bază riscurile
speculative și pure existente sau probabile. Pierderile financiare apărute ca urmare a
diminuării lichidității și creșterii obligațiilor neonorate afectează buna desfășurare a
activității agenților economici. într-o abordare practică, sursa de realizare a acestor
riscuri este apariția evenimentelor ce pot genera pagube materiale: degradarea
mașinilor, utilajelor, a materialelor informative, etc.

1.3.7.2. Riscul de exploatare

Definire și modalitate de calcul

Riscul de exploatare exprimă incapacitatea unei întreprinderi de a se adapta
la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului, măsurând volatilitatea rezultatelor
economice la condițiile de exploatare.

Riscul de exploatare depinde pe lângă factori generali:

o creșterea prețurilor Ia materiile prime, materiale, combustibil.

energic;
o creșterea salariilor;
o scăderea volumului producției;

și de factori legați de structura costurilor, privită în dependența lor în raport cu
volumul de activitate. Structura cheltuielilor. în special, separația între cheltuielile
fixe și variabile în raport cu cifra de afaceri, exercită o influență marcantă asupra
rentabilității, ceea ce justifică formularea modelului de analiză al "punctului mort"
sau al pragului de rentabilitate.

Punctul mort sau punctul critic reprezintă nivelul de activitate (CA) care
absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatarea ale unei perioade, dar rezultatul este
nul. Punctul mort denumit și "pragul de rentabilitate" evidențiază nivelul minim de
activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere.

Determinarea pragului de rentabilitate se poate face după caz în unități
fizice, valorice sau în număr de zile. pentru un singur produs sau pentru întreaga
activitate a întreprinderii.

Determinarea în unități fizice devine operabilă în cazul întreprinderilor
monoproductive (care fabrică un singur produs), unde pragul de rentabilitate se
determină pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant (v=const) în raport
cu creșterea volumului producției. Aceasta înseamnă că. indiferent de volumul fizic al
producției vândute (Q). cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante,
variind în schimb volumul total al acestora (Cv):

Cv=Cv*Q

De asemenea se pornește de la ipoteza constanței prețului unitar-de vânzare
(p) indiferent de volumul produselor fizice vândute (Q). Altfel spus, piața absoarbe
toata producția la același preț:

CA=p*Q

In baza acestor ipoteze, pragul de rentabilitate, reprezintă volumul fizic al
producției vândute care operează totalul cheltuielilor (Cf + Cv), iar rezultatul
exploatării este nul ( Re = 0) și se determină după relația:

CA=CT iar Re = 0

CA=Cv + Cf

P*Q = cv*Q + Cf

P*Q-cv'Q = Cf

Q(p- v) = Cf => Qpr = Cf/(p – v)

Unde: – Qpr = volumul fizic al producției vândute pentru a atinge pragul de

rentabilitate (PR)

– (p-v) = marja unitară asupra cheltuielilor variabile (Mcv) sau marja brută de
acumulare pe unitatea de produs.

In realitatea economică, prețul de vânzare nu poate însă să rămână constant,
deoarece oferă situații diverse. Astfel, în cazul cererii de piață (neprevăzută de

întreprindere), prețurile vor scădea. Acest fenomen va fi însoțit de întârzierea plăților,
creșterea stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare cât și a celor pentru riscuri și
cheltuieli. Drept urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul
va înregistra o scădere semnificativă. Ca o consecință directă, se va ridica nivelul
pragului de rentabilitate, deci va avea loc o deplasare spre dreapta pe axa absciselor.

In ceea ce privește determinarea pragului de rentabilitate în unități valorice,
aceasta se poate face atât pentru întreprinderile monoproductive, cât și pentru cele
care produc o gamă variată de produse, relațiile de calcul fiind în acest caz
următoarele:

> firme monoproductive, relația de calcul pornește de Ia determinarea
în unități fizice a punctului critic:

P*Q = p[CFl(p-Cv)]=>CAcritica = CFtl(1-Cvl p)

> firme cu o gamă largă de produse:

CA = Ct unde Ct:Cvt, și Cft

Dacă CvlCA = const => CA critica = CfI(1 -CvICA)

Indicatori de estimare ai riscului de exploatare:

Estimarea riscului de exploatare se poate face cu ajutorul a trei indicatori:

> marja de siguranță;

> indicele de siguranță;

> coeficientul de elasticitate.

Marja de siguranță:

Cunoscut și sub denumirea de flexibilitate absolută, indicatorul se determină
ca diferență între CA și pragul de rentabilitate sau CA critica, și măsoară capacitatea
întreprinderii de a-și modifica sau adapta nivelul producției la cerințele pieței.

Relația de calcul:

Mi = CA — CA critica

De reținut: cu cât acest indicator are o valoare mai marc cu atât flexibilitatea
întreprinderii este mai ridicată, iar riscul de exploatare mai redus.

Indicele de siguranță:

Având aceeași valoare informațională ca și marja de siguranță, indicele este
cunoscut și sub denumirea de coeficient de volatilitate și se determină folosind relația
de mai jos:

IS = CA/CA critica *100

Abaterea acestui indicator se poate determina și în mărimi relative:
ΔIs =Is-1= [(CA – CA critica )/CA critica ] * 100

De reținut: în funcție de abaterea indicatorului de poziție față de pragul de
rentabilitatea o întreprindere se poate afla în una din următoarele situații:

– situație instabilă: CA depășește cu cel mult 10% pragul de
rentabilitate;

– situație relativ stabilă: CA depășește cu cel mult 20% punctul
critic;

– situație confortabilă: CA depășește cu peste 20% pragul de
rentabilitate.

Coeficientul de elasticitate:

Coeficientul de elasticitate măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la
variația volumului de activitate, sau altfel spus sporul relativ al rezultatului exploatării
care rezultă din sporul relativ al producției, calculându-se conform relației:

e = (ΔRexpl/Rexpl)I(ΔQ/Q)

De reținut: valoarea coeficientului este dependentă de poziția pe care o are
volumul de activitate al întreprinderii față de pragul de rentabilitate. Cu cât
întreprinderea se îndepărtează de punctul critic cu atât elasticitatea este mai redusă, iar riscul de exploatare este mai mic.

In funcție de valoarea coeficientului, întreprinderea se poate afla în una din
situațiile:

– situație instabilă: e > 11, întreprinderea fiind supusă unui nivel

înalt al riscului exploatării;

– situație relativ stabilă: e ≈ 6;

– situație confortabilă: e < 6. cu un nivel scăzut al riscului de

exploatare.

Efectul de pârghie de exploatare:

Efectul de pârghie de exploatare măsoară creșterea relativă a profilului (fără
cheltuieli și venituri financiare) care rezultă dintr-o creștere relativă a producției.
Aceasta arată în cazul unui studiu cu ce procente se modifică profitul unei
întreprinderi la modificarea cu un procent a producției.

PE = (ΔPexpl/Pexpl)/(ΔQ/Q)

Unde:- Pexpl = profitul din exploatare;

– Q = producția din exploatare;

Pârghia de exploatare este dependentă de structura cheltuielilor:

P = Q(P-cv)-Cf
Dar Cf = const => ΔP = ΔQ (p-Cv)
ΔP/P = ΔQ(p-cv)/Q(p-cv)-CF

Unde: – p – prețul de vânzare;

– Cv = cheltuieli variabile unitare.

Pe baza relațiilor anterioare, coeficientul pârghiei de exploatare este:

PE = [ΔQ(p-cv)/Q(p-Cv)-CF]/ ΔQ/Q

PE = (p-cv)/p-cv-CF

Sau

PE=Q(p-cv)IQ{p-cv)-CF

De reținut:

1. cu cât pârghia de exploatare este mai mare cu atât riscul de
exploatare crește. Mici nerealizări ale producției conduc la dificultăți financiare mari.

2. cu cât pârghia de exploatare este mai mică cu atât firma se
îndepărtează de punctul critic având un risc de exploatare mai mic.

3. cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari cu atât pârghia de exploatare
este mai mare, crescând și riscul de exploatare.

4. pe măsură ce crește capitalizarea firmelor crește și riscul de
exploatare.

1.3.7.3. Riscul financiar

Definirea riscului financiar

Pentru desfășurarea activității, agenții economici utilizează atât resurse
proprii cât și resurse împrumutate, respectiv capital împrumutat, surse care se
deosebesc între ele prin costul pe care îl generează. Riscul financiar apare ca urmare a variabilității rezultatului curent al unei întreprinderi sub aspectul îndatorării financiare a acesteia. Finanțarea prin credite presupune un cost al finanțării, cost care reduce rezultatul activității de exploatare, existând și situații în care poate merge până la consumarea integrală a acestuia și înregistrarea unui rezultat curent negativ.

Evaluarea riscului financiar:

Vulnerabilitatea financiară a unei întreprinderi poate fi apreciată prin analiza
principalilor indicatori financiari după modelul utilizat în cadrul analizei diagnostic,
dar este necesară evidențierea a două categorii de riscuri în cadrul riscului financiar:
riscul îndatorării și riscul de credit.

Riscul îndatorării:

Riscul îndatorării sau efectul de levier măsoară influența pe care îndatorarea
o are asupra rentabilității capitalurilor proprii ale întreprinderii. în teorie se face
distincție între rata rentabilității capitalului total (investit) numit și rata de
rentabilitate economică (/v) și rata rentabilității capitalului propriu numită și rata
de rentabilitate financiară (/*/):

rf = (re* Kt-d* Kî)/ Kp = [re(Kî + Kp)-d* Kî]l KP = [Kî(re-d) + re* KP]/ KP

rf = [Kt(re-d))/KP + re = G(re-d) + re

Unde: – Kt = capital total;

– Kî = capital împrumutat;

– Kp = capital propriu;

– d = rata dobânzii;

– G = K/Kp = rata îndatorării.

De reținui:

1. rf > 1: efcclul de levier acționează în favoarea întreprinderii.

Reniabililalea este o funcție crescătoare a ratei de levier,

întreprinderea putând să-și majoreze rentabilitatea sa crescând rata de

îndatorare.

2. rf = 1: recursul la îndatorare nu modifică rentabilitatea capitalului propriu.

3. rf <1: efectiul de levier acționează nefavorabil, rentabilitatea

economică fiind inferioară costului datoriei, astfel că rentabilitatea

capitalului propriu scade când întreprinderea își majorează rata de îndatorare.

4. O scădere a activității amplifică pierderile unei întreprinderi îndatorate,

cheltuielile financiare fiind inclasticc, astfel se stabilește o

legătura între riscul îndatorării și riscul de exploatare.

5. In cazul unei întreprinderi profitabile, costul îndatorării trebuie

calculate după impozitare, deoarece cheltuielile financiare fiind

deductibile din baza de impozitare vor antrena o economie de

depozit. Din contra, o întreprindere în pierdere nu-și poate deduce

cheltuielile financiare, ea suportând complet costul îndatorării.

1.3.7.4. Riscul de faliment

Falimentul – dezechilibru microeconomic:

Eficiența economică este o componentă a raționalității umane. Ea exprimă
forma concretă pe care o impune piața pentru relația dintre eforturi (cheltuieli) și
efecte (rezultate), în cadrul activității fiecărui agent economic și în ansamblul
economici.

Echilibrul este o stare proprie întreprinderilor și economiei de piață ca
rezultat al acțiunii acestora pe ba/a principiilor de raționalitate, în condiții
concurențiale. Eficiența economică conferă sensul realizării echilibrului, iar echilibrul
este condiția cea mai importantă pentru o economie eficientă.

Activitatea unei societăți comerciale este eficientă atunci când încasările
obținute prin vânzarea produselor pe piață depășesc cheltuielile care s-au făcut.
Eficiența activității societăților comerciale este atât rezultatul condițiilor de formare a
ofertei – concretizate în costurile de producție și în calitate – cât și a raportului
cerere/ofertă pe piață – concretizate în nivelul și evoluția prețurilor de vânzare și
veniturile consumatorilor.

Economia de piață pune problema eficienței economice la nivelul fiecărei
societăți comerciale, deoarece ineficienta activităților acesteia o elimină, punând-o în
situația de faliment.

Falimentul unei activități apare atunci când întreprinderea analizată nu mai
are nici o posibilitate reală și certă de continuare a activității respective. Aceasta
înseamnă că încasările provenite din vânzarea bunurilor pe piață, nu-i mai permit
cumpărarea de noi factori de producție, pentru a continua activitatea. Falimentul este
produs prin efectele mecanismului pieței și se sancționează potrivit legislației
existente.

Pentru cunoașterea rentabilității firmei este necesar a se determina pragul
minim de rentabilitate al firmei, despre care s-a vorbit în paginile anterioare, adică
acel punct dincolo de care nu se mai obține profit, iar rentabilitatea se trasformă în
pierdere.

Intre risc și faliment există o legătură directă. în sensul că, cu cât o activitate
implică un risc mai marc, cu atât posibilitatea apariției falimentului crește. Măsurarea
riscului de faliment este etapa cea mai importantă de care analistul trebuie să fină
seama când face estimările viitoare. El trebuie să sesizeze dacă nu cumva sub masca unor rezultate curente favorabile se ascunde un risc viitor mare. Putem spune astfel că menirea analistului nu este să constate riscul ci să-l prevadă.

Definirea și evaluarea riscului de faliment:

Cunoscut și sub denumirea de risc de insolvabilitate, acesta reprezintă
incapacitatea unei întreprinderi de a face față obligațiilor scadente generate fie de
angajamentele contractate anterior, fie de operații curente.

In cadrul economiilor de piață o întreprindere se poate confrunta cu
dificultăți de plată: ocazionale, temporale sau permanente. în cazul unor dificultăți de
plată permanente, putem spune că întreprinderea este fragilă din punct de vedere
economic și financiar, acest lucru influențând asupra solvabilității întreprinderii,
punând în pericol chiar și condiția de supraviețuire a întreprinderii.

In literatura economică s-au cristalizat o seric de metode de diagnosticare și
analiza a riscului de faliment:

> Analiza statică pe baza bilanțului patrimonial:

> Analiza funcțională pe baza bilanțului funcțional:

> Analiza dinamică:

> Analiza strategică;

> Analiza scorurilor, etc.

Investigarea clasică a riscului de faliment prin metodele enunțate, permite
evidențierea performanțelor trecute ale întreprinderii, chiar și a riscurilor de
exploatare, financiar, de îndatorare, etc informând însă în mică măsură asupra
viitorului acesteia și fără a oferi posibilitatea evaluării globale a riscului de faliment,
întrucât rezultatele financiare se degradează foarte repede în timp, apare tot mai
evidentă necesitatea unor informații mai precise cu privire la viitor, la riscul de
faliment. Ca o reacție la aceste cerințe practice, cercetătorii și organismele financiare
internaționale s-au preocupat de elaborarea' unei metode de predicție a riscului de
faliment, denumită metoda scorurilor, care constituie. Iară îndoială, o îmbogățire a
analizei tradiționale prin rate.

Analiza statică pe baza bilanțului patrimonial:

Metoda utilizează ca instrument de măsurare a riscului de faliment fondul de
rulment, deoarece acesta arată în ce stare se află o întreprindere din punct de vedere al riscului de faliment. Utilizarea acestui indicator pentru determinarea riscului de faliment pornește de la ideea că echilibrul financiar al unei întreprinderi se realizează dacă sunt respectate două reguli financiare:

Aimob = Cperm
Acirc=DTS

Prin intermediul relațiilor sunt puse în corespondentă lichiditatea activelor
cu exigibilitatea pasivelor, ceea ce permite aprecierea pe termen scurt a riscului de
nerambursare a obligațiilor.

De reținut: relațiile care pot exista între activele circulante, ca lichidități
potențiale, și exigibilitățile potențiale sunt:

1. Acirc = DTS => FR = O: întreprinderea își asigură solvabilitatea pe
termen scurt, dar în condițiile unui echilibru financiar foarte fragil,
care poate fi ușor perturbat de neîncasarea la termen a creanțelor.

2. Acirc > DTS => FR pozitiv: din punctul de vedere al riscului de
faliment întreprinderea se află într-o zonă favorabilă, deoarece pe
lângă posibilitatea de a-și achita DTS, ca dispune și de un surplus
de lichidități potențiale.

3. Acirc < DTS => FR negativ: întreprinderea nu dispune de lichidități
pentru plata DTS, fiind amenințată de apariția riscului de faliment.

4. In analiza riscului de faliment nu trebuie neglijate ratele de
gestiune ale activului, respectiv pasivului bilanțului, deoarece
există și situații în care durata medie de rotație a activului este mai
mică decât cea a pasivului, astfel că și cu un FR negativ se poate
menține echilibrul financiar, întreprinderea reducând considerabil
riscul de faliment.

Metoda scorurilor:

Metoda se bazează pe tehnicile statice ale analizei discriminante a
caracteristicilor financiare determinate cu ajutorul ratelor. Aplicarea metodei
presupune observarea unui ansamblu de întreprinderi grupate în:

– întreprinderi cu funcționare normală;
– întreprinderi cu dificultăți financiare.

Pentru fiecare din cele două categorii de întreprinderi se pot folosi unul din
următoarele modele de analiză a riscului de faliment:

> Modelul Altman;

> Prognoza falimentului prin metoda scor a Băncii Franței;

> Modelul A al lui Argenti, etc.

Modelele sus menționate presupun construirea unor funcții care au
componența lor diferite rate de structură, rate care măsoară diferite categorii de riscuri și care sunt ponderate cu anumiți coeficienți stabiliți prin măsurători statice.

Modelul Altman:

Metoda a fost elaborată în anul 1968, în SUA, de către profesorul E. I.
Altman. Profesorul a studiat un larg eșantion de companii, atât în rândul celor care au
dat faliment cât și în cel al căror au supraviețuit. HI a descoperit că analiza bazată pe
mai multe variabile, făcută cu ajutorul a 5 indicatori, a permis prevederea a 75% din
falimente cu 2 ani înainte de procedura respectivă.

Analiștii au încercai ulterior să dezvolte capacitatea de previziune a
modelului Altman, astfel că Toffer. în Europa de Vest precum și Koh și Killoungh au
creat modele "Z" de analiză cu o capacitatea mărită de previziune.

Modelul "Z" al lui Altman se prezintă în felul următor:

Z =1,2X1 +1,4X2 + 3,3X3 + 0,6X4 +1,5X5

Unde: variabilele X sunt indicatori economico-finaciari, iar constantele cu care sunt amplificați indicatorii sunt de natură statistică și exprimă. într-o măsură semnificativă, ponderea sau importanța variabilei în logica economică a evaluării riscului de faliment.

– X1 = Capital circulant/Total active: este o măsură a
flexibilității întreprinderii, cu cât acest raport este mai mare cu
atât mai bine folosit este capitalul circulant;

– X2 = Profit reinvestit/Total active: măsură a capacității de
finanțare interne a întreprinderii, se recomandă ca valoarea
raportului să fie cât mai marc.

– X3 = Profit înainte de impozitare și plata dobânzilor/Total
active: are semnificația unei rate de rentabilitate economică sau
de eficiență a utilizării activelor, recomandându-se o valoare
cât mai mare.

– X4 = Capitalizarea bursieră/DTL: exprimă gradul de
îndatorare al întreprinderii prin împrumuturile pe termen lung.
de asemenea se recomandă o valoare a raportului cât mai mare.
– X5 = CA/Total active: indicator de eficiență a utilizării
activelor, exprimă rotația activului prin intermediul CA. Cu cât
vânzările vor fi mai mari, cu atât activele se vor reînnoi mai
repede prin cifra de afaceri.

De reținut: interpretarea scorului "Z":

1. Z < 1,8 => starea de faliment este iminentă:

2. 1,8 < Z < 3 => situația financiară a întreprinderii este dificilă, cu
performanțe vizibil diminuate și apropiate de pragul stării de faliment.
Aflată în această situație întreprinderea își poate relansa activitatea
dacă adoptă o strategic financiară corespunzătoare.

3. Z > 3 => situația financiară este bună. iar băncile pot avea încredere în
întreprinderile aflate într-o asemenea situație, acestea fiind solvabile.

Modelul Altman este aplicabil mai ales în condițiile existenței bursei de
valori. într-o economie în care nu funcționează bursa de valori se poate face o
apreciere a alternativelor care există pentru economiile particulare sau instituționale
de a investi capital la bănci și alte oportunități.

1.4.NecesaruI de credite

Constatarea analistului că solicitantul este solvabil înseamnă că, în principiu,
creditorul este gata să accepte că societatea comercială să-i devină client. Cât de mare va fi creditul și care sunt termenii de acordare sunt două chestiuni care depind de suma necesară clientului și de capacitatea acestuia de a plăti datoria. Proiecțiile

fluxului de lichidități oferă informații pentru ambele.

1.5.Cât de mare să fie creditul?

Analistul a evaluat solvabilitatea solicitantului.

• Societatea comercială arc o cotație acceptabilă a riscurilor la
fundamentarea solvabilității.

Scenariile pentru proiecții conțin cea mai bună anticipație a momentului
pentru schimbările care au loc în cadrul societății comerciale.

• Intrări de lichidități din toate sursele:

– Exploatare:

– Modificări ale CA, CP, inventarului;

– Vânzări de active care nu sunt necesare pentru
exploatare;

– Alte intrări extraordinare;
Liniile de credite existente;

– Capital nou din partea acționarilor.

• Ieșiri de lichidități:

– Exploatare;

– Modificări ale CA, CP, inventarului;

– Rambursarea datoriei existente;

– Investiții în noi active;
– Alte ieșiri extraordinare;
– Alte ieșiri de fonduri.

Discuțiile privind proiecțiile cu conducerea societății comerciale au permis
analistului să aprecieze capacitatea conducerii de a reacționa în situații de instabilitate și să pregătească scenariul cel mai probabil.

La sfârșitul acestui proces, analistul de credite și clientul cad de acord asupra
necesarului de credite pentru solicitant.

De obicei se află aproape de punctual maxim al penuriei de lichidități din
perioada avută în vedere pentru proiecție.

1.6.Termeni de acordare a creditului

După stabilirea sumei necesare, analistul de credite recomandă structura
creditului, adică "parametrii" sau termenii pe baza cărora va fi acordat creditul.
Structura creditului conține șapte clemente:

1. suma;

2. programul de rambursare;

3. prezentarea de rapoarte;

4. garanția;

5. documentația;

6. prețul;

7. clauze.

Modificarea unuia dintre aceste elemente presupune, deseori, modificarea
altuia sau a mai multora:

• structura creditului reflectă cota de risc a clientului, necesarul
de credite, rata dobânzilor pe piață și creșterile și diminuările
fluxului anticipat de lichidități al clientului;

• "întărirea" unuia dintre aceste elemente poate fi recompensată
prin "atenuarea" altuia.

Suma este stabilită prin proiecțiile făcute de analist pentru necesarul de
credite și poate fi diferită de suma inițiala a solicitantului. De obicei, suma va acoperi
necesarul de credite, inclusiv dobânda pentru datoria suplimentară. Pentru a reduce
îndatorarea, unui nou client i se poate oferi mai puțin decât suma respectivă și se va
cere să reducă dividendele pentru a compensa lipsa. O parte din această sumă ar putea reprezenta așa numita "facilitate a fondurilor neeliberate" adică o sumă disponibilă pentru cheltuieli ulterioare. In mod normal, creditorii încasează o taxă pentru neutilizarea din linia de credite, pe lângă dobânda pentru partea care a fost cheltuită.
De fapt, creditorul poate acorda o parte din sumă sau întreaga sumă sub formă de

"linie de creditare", o sumă aprobată inițial pentru împrumut și care poate fi folosită
sau nu de client.

Programul de rambursare. Proiecțiile fluxului de lichidități arată
capacitatea debitorului de a rambursa creditul. In mod normal, creditorul nu trebuie să ceară o rambursare mai rapidă decât permite fluxul de lichidități. Dar nu este necesară o perioadă lungă de rambursare, dacă acest lucru permite creditorului să acumuleze un excedent de lichidități. Programul de rambursare trebuie să arate în ce scop va fi folosit creditul. Achiziționarea sau construirea unui activ fix necesită, de obicei, o perioadă lungă de rambursare. Din punctul de vedere al creditorului, rambursarea în întregime și la timp a unui împrumut este dovada cea mai sigură că aprobarea împrumutului a fost justificată.

Prezentarea de rapoarte. Creditorii solicită din partea debitorilor rapoarte
periodice pentru supravegherea situației, pentru siguranța proprie. Prezentarea de
rapoarte face parte din acordul pentru credite, iar neprezentarea rapoartelor necesare
la timp este considerată. în mod normal, ca o nerespectare a condițiilor contractuale.

Exemple de rapoarte:

• transmiterea la timp a situațiilor financiare (trimestrial. Iară
verificare contabilă și anual, cu verificare contabilă);

• rapoarte prompte privind sancțiunile și evenimentele care ar
puica afecta performanțele creditorului stabilite prin clauzele
acordului de creditare, cum ar fi menținerea sau realizarea unor
indicatori de lichiditate minimă sau de îndatorare maximă,
acțiunile legale împotriva societății comerciale, incapacitatea
de a atinge obiectivele specifice;

• rapoarte prompte privind orice situație care ar afecta datele de
fundamentare a solvabilității, pe baza cărora a fost aprobat
creditul.

Garanția este "plasa de siguranță" a creditorului, în cazul în care debitorul
nu poate să își plătească datoria în întregime și la timp. Toate elementele date ca
garanție trebuie enumerate, fie că acestea sunt active controlate de cel care primește
împrumutul, fie garanții din partea unor terți. Există două tipuri principale de garanție:

• drept constituit legal în favoarea creditorului privind un activ
sau mai multe în posesia sau sub controlul debitorului; o
sarcină poate fi specifică, de exemplu, o ipotecă asupra unei
clădiri sau un sechestru asupra unui utilaj; sau poate fi generală,
de exemplu, o sarcină variabilă asupra activelor curente ale
debitorului.

• Garanția din partea unui terț ("girant") în favoarea debitorului,
adică obligația legală din partea garantului de a achita datoria
creditorului, dacă debitorul nu se achită de datorie.

Documentația. Majoritatea creditelor au la bază un acord sau mai multe:

• Acordul de aprobare a creditelor (sau de împrumut) este
principalul document care conține toate termenele și condițiile
acceptate de debitor sau de creditor;

• Acordul pentru garanție dintre girant și creditor stabilește
garanția legală pentru obligația debitorului.

• Poate exista un acord suplimentar sau mai multe privind
cheltuielile specifice, tară de care creditul nu ar deveni efectiv.
de exemplu, un acord de garantare a unei licențe fiiră de care nu
s-ar putea realiza fluxul de lichidități din proiecții.

Prețul. Costul unui credit constă din dobândă și taxe.

Dobânda se plătește la intervale de timp stabilite (de exemplu, lunar,
trimestrial, anual) la încheierea bilanțului pentru restul de împrumut din perioada
pentru care se plătește dobânda.

• Rata dobânzii este deseori exprimată prin rata de bază plus o
primă de risc.

Există mai multe tipuri de taxe. De exemplu:

• Taxa de angajare a creditului este deseori percepută pentru
partea nefolosită dintr-o linie de credit aprobată (dobânda se
plătește pentru partea folosită);

• Taxa de evaluare pentru a acoperi costul activității analistului
de credite;

• Taxa de supraveghere anuală, pentru a acoperi costul
supravegherii creditului.

Un creditor care depune eforturi pentru obținerea unui credit marc din partea
unor organisme financiare, va percepe o taxă pentru tranzacții și/sau o taxă
preliminară pentru costul unor asemenea activități complexe.

In general, dobânda acoperă. în cazul debitorului, costurile legate de banii
destinați creditării, riscul creditului și marja de profit; taxele sunt o altă sursă de profit
și pot include sumele destinate rambursării costurilor creditului.

De obicei creditorii nu calculează exact costurile pentru evaluarea și
aprobarea unei anume cereri pentru credit, ci percep o sumă fixă sau un procentaj din valoarea creditului (sau amândouă).

Clauze speciale. Multe acorduri pentru aprobarea de credite impun
debitorului anumite obligații sau restricții. Acestea reduc riscul pentru creditor. De
exemplu:

• Debitorul trebuie să respecte condițiile legate de lichiditatea
minimă, de indicatorii privind acoperirea dobânzii pentru
împrumut și/sau îndatorarea maximă, atât timp cât mai rămâne
o parte din credit;

• Plata dividendelor poate fi condiționată de verificarea
lichidității sau poate fi interzisă atât timp cât mai rămâne o
parte din credit;

• Debitorul nu poate acorda drepturi preferențiale altor creditori
sau nu are dreptul să angajeze alte credite iară acordul
creditorului.

1.7.Educația în domeniul creditelor

Termenul de educație în domeniul creditelor cuprinde atât cadrul
administrativ și politic în care se iau hotărârile privind creditele, cât și, la fel de
important, climatul în care se iau asemenea hotărâri, adică acea combinație specifică
de integritate, motivație, loialitate, atitudine față de clienți, tradiție și de capacitate de
analiză, atât la nivel individual, cât și la nivelul instituției financiare.

Orice instituție financiară se bazează pe o educație în domeniul creditelor,
dar nu toate reușesc să procedeze cu prudență, când acordă creditele.

Planificare afacerilor fără o bună educație în domeniul planificării poate
avea ca rezultat documente numite planuri, dar care sunt ineficiente ca instrumente de management. Ceva similar este avut în vedere și în cazul creditelor.

O educație corespunzătoare în domeniul creditelor va proteja finanțatorii
împotriva următoarelor surse majore de probleme:

• Credit redirecționat;

• Imprumuturi pentru aliați politici sau de afaceri sau pentru
debitori cu probleme, aprobate la indicația unei persoane care
dețin puterea;

• Rezolvarea de la sine;

• Decizii privind creditele influențate de interese personale,
inclusiv mita;

• Vânătoarea de profituri;

• Instituțiile care cultivă afaceri pe termen scurt sau care
urmăresc profitul înainte de toate, riscă să compromită orice
analiză riguroasă a creditelor;

• Principii elastice pentru credite;

• Lipsă de rigoare în cazul aplicării principiilor stabilite pentru
credite poate face o instituție vulnerabilă la practicile neprofesionale;

• Informații incomplete;

• O educație privind creditele care nu se axează pe informații
corespunzătoare sau care permite debitorului să stabilească ce informații pot fi date creează probleme;

• Aplicare inconsecventă;

• Imposibilitatea de a impune respectarea în întregime a
acordurilor pentru credite poate duce la aplicarea lor necorespunzătoare;

• Supraveghere improprie;

• Descoperirea târzie a problemelor poate duce la decizii de criză;

• Incompetență tehnică;

• O educație corectă privind creditele permite evitarea recrutării și a promovării analiștilor slab pregătiți;

• Evaluarea necorespunzătoare a riscurilor;

• O educație corespunzătoare privind creditele va permite
folosirea deplină și legală a canalelor oficiale și neoficiale de informare privind riscurile potențiale;

• Expunerea la riscuri mari;

• Un semn al unor reguli ineficiente sau al aplicării ineficiente a regulilor;

• Imprumutul pe baze concurențiale;

• Concurența cu alți finanțatori duce la întărirea poziției
debitorului – aceasta este benefică, atât timp cât sunt respectate
regulile de bază.

1.8.Concluzii

Raportându-ne la cele de mai sus, putem aprecia faptul că o cunoaștere
amănunțită a tehnicilor de bază pentru analiza cererii de credite și luarea unei decizii
privind solvabilitatea, ne va atenționa în permanență că procesul nu este complet până când nu ne formăm o părere și despre solicitant.

In acest context putem vorbi despre cinci factori ce ar rezuma imaginea de
ansamblu asupra unui potențial debitor:

• Caracterul și reputația. Reușește debitorul să se conformeze
cerințelor privind integritatea și aptitudinile?

• Calitatea conducerii. Este aceasta capabilă să direcționeze
afacerile astfel încât să permită firmei să ramburseze
împrumutul?

• Scopul și modul de utilizare a creditului. Sunt acestea două
chestiuni sensibile?

• Fluxul de lichidități. Indică proiecțiile faptul că funcționarea
firmei va genera suficiente lichidități pentru a rambursa
împrumutul în întregime și la timp?

• Garanția. Situația se poate înrăutăți: dacă se întâmplă astfel și
fluxul de lichidități nu permite rambursarea împrumutului, va fi
garanția suficientă și poate fi ea încasată la timp și Iară
probleme?

NOTĂ:

Toate aceste lucruri ne determină să apreciem că procesul de creditare este
MOTORUL, iar educația în domeniul creditării este CONDUCĂTORUL!,

2. Studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea societății

NEW HOUSE S.R.L.

2.1. .Rezumat și concluzii

2.1.1. Introducere

NEW HOUSE S.R.L. din Arad își propune să-și dezvolte semnificativ
activitatea în anul 2008 prin achiziționarea unei mașini tip tir de mare capacitate,
producție Germania.

Societatea are sediul înArad, strada I.I.Blanduziei nr 132, este înmatriculată
la registrul Comerțului ca societate cu răspundere limitată cu un capital de 48.120.000 lei cu numărul de înmatriculare CP /324765342 are administrator unic în persoana domnului stein ioan.

2.1.2. Descrierea pe scurt a proiectului

Investiția constă în achiziționarea unui mijloc de transport auto ce va fi
utilizat pentru transportul de bunuri în interesul firmei TORELO S.R.L.

Deasemeni firma are încheiat un contract de transport cu DUSANIC S.R.L
din Arad.

2.1.3. Cost final

Investiția totală, evaluată la prețurile lunii ianuarie 2002 este de 280.000.000
lei.

2.1.4. Sursele de finanțare

Proiectul urmează să fie realizat pe baza unui credit solicitat de la Banca
BancPost Arad în sumă de 200.000.000 lei și din sursă proprie 80.000.000 lei. In consecință, finanțarea este în proporție de 71,42% pe baza unui credit de investiții și 28,58% din surse proprii (amortisment și părți din profit pe anii 2002-2004).

2.1.5. Rambursarea creditului

Rambursarea creditului se va asigura pe baza activității de transport
(amortisment și părți din profit) în timp de trei ani astfel:

– Anul I – 50.000.000 lei;

– Anul 2-75.000.000 lei;

– Anul 3-75.000.000 lei.

2.2. Date de intrare

2.2.1. Structura capitalului

Capitalul societății NEW HOUSE S.R.L. este în prezent de 48.120.000 lei.
Societatea are administrator unic în persoana domnului STEIN IOAN .

Capitalul social a fost mărit în 2003 prin trecerea în patrimonial firmei a
unui mijloc de transport (autotractor cu șa) evaluat în urma unui raport de expertiză la
40.000.000 Iei.

2.2.2. Obiect de activitate

Societatea NEW HOUSE S.R.L. are ca obiect de activitate diverse activități dintre care cele mai importante sunt conform articolului 5 următoarele:

• Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun precum și
alte mărfuri generale, nealimentare, magazine mixte, magazin
mărfuri generale și agroalimentare;

• Alte tipuri de comerț cu amănuntul în magazine, consignații;

• Comerțul cu amănuntul cu bunuri de ocazie vândute prin
magazine:

• Alte tipuri de comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin
magazine, vânzarea mărfurilor prin automate;

• Alte transporturi terestre de călători pe bază de grafic, inclusiv
transportul internațional;

• Transporturi cu taxiuri;

• Transporturi terestre de călători, ocazionale, inclusiv transport
internațional;

• Transporturi rutiere de mărfuri de orice fel inclusiv transporturi
internaționale.

2.2.3. Cifra de afaceri. Profit

Profit brut
Rata profit =……………….x 100

CA

2.2.4. Rata profitabilității

Rata profitabilității este mică în anul 2006 dar din anul 2007 tendința acestui
indicator este de creștere, crescând, astfel, șansele firmei de a lua creditul de la bancă.

2.3. Indicatori economici

Din analiza datelor în anii 2005, 2006, 2007 rezultă că indicatorii economici
de bază au avut următoarea tendință reprezentată în tabelul următor.

2.3.1. Venituri-cheltuieli

Situația veniturilor și cheltuielilor înregistrate de NEW HOUSE SRL se prezintă
în tabelul următor:

Rezultatul brut = Venituri – Cheltuieli

Din datele prezentate în tabelul de mai sus rezultă o evoluție descendentă
între 2003-2004 cu 100% – 10,31% = 89.69% iar între 2004-2005 avem o evoluție
pozitivă cu 115,2%.

2.3.2. Evoluția ratei profitului

Profit brut
Rata profit la CA=.––––– x 100

CA

Profit brut
Rata profit la CS =–––––– x 100

CS

Profit brut

Rata profit la costuri =–––––– x 100

Costuri

CA = cifra de afaceri
CS = capital social

Rata profitului scade în anul 2004 începând ca în anul 2005 să atingă cote
normale.

2.3.3. Creanțe-datorii

Datorii

Situația acestui indicator se ameliorează începând cu anul 2003, ca urmare a
creșterii creanțelor și scăderea datoriilor. Situație, la fel. favorabilă pentru firma.

2.3.4. Indicatori de referință

Se observă o creștere a marjei cheltuielilor variabile și a cifrei de afaceri. Pe
baza acestor date vom calcula indicatorii ce urmează.

2.3.5. Indicatori de lichiditate

Analiza solvabilității firmei urmărește capacitatea acesteia de a-și achita
obligațiile totale din resursele totale. Pe baza acestui indicator se face evaluarea
riscului incapacității totale de plată pe termen lung.

Raportul de solvabilitate generală arată ponderea activului net contabil în
total activ.

Pe întreaga perioadă de analiză valoarea indicelui general de solvabilitate
este peste valoarea minimă acceptată. Din acest punct de vedere firma se află în
siguranță pe întreaga perioadă de analiză ceea ce înseamnă că aceasta este capabilă tot timpul să-și acopere integral datoriile pe seama activelor.

2.3.6. Indicatori de echilibru financiar

Rata autonomiei financiare. Valoarea minimă admisibilă a indicatorului este
de 50%. sub această limită firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate.

Pe întreaga perioadă de analiză autonomia financiară la termen este bună. în
2007 are loc o creștere a acestei rate datorită creșterii mai rapide a capitalurilor proprii față de capitalurile permanente.

Și în aceste condiții situația societății este bună având în vedere limita
minimă.

Rata capitalului propriu față de activele imobilizate. Firma se află într-o
situație favorabilă și din acest punct de vedere.

2.3.7. Indicatori de gestiune

In ultimul an de analiză activele se roteau prin veniturile totale de 0.69 ori.
In dinamică însă. numărul de rotații pe an au crescut iar durata medic a unei rotații a
scăzut ceea ce denotă o îmbunătățire față de primul an de analiză.

Totuși, situația nu este favorabilă pentru Urmă. valoarea minimă de 2 rotații
nu este atinsă.

2.3.8. Indicatori de rentabilitate

Pe întreaga perioadă de analiză rata rentabilității arc valoarea scăzută și
înregistrează o tendință de creștere accelerată în 2006, reflectând o creștere a

capacității capitalurilor învestite de a genera profit brut cât și o mai bună remunerare a capitalurilor investite pe seama profitului brut.

Deși valorile înregistrate se situează sub nivelul optim se constată o
îmbunătățire a ratei în ultimul an de analiză față de primul an.

In general, pe perioada de analiză indicatorul arc o tendință de scădere
rapidă, acest indicator poate fi ameliorat prin:

– Sporirea rentabilității comerciale;

– Sporirea vitezei de rotație a capitalurilor investite;

– Creșterea gradului de îndatorare dacă rentabilitatea economică

este mai mare decât costul mediu al capitalului împrumutat.

2.4. Prezentare generală

Societatea comercială NEW HOUSE SRL a decis să dezvolte activitatea
societății, astfel încât în următorii trei ani societatea să crească cifra de afaceri anuală cel puțin de 10 ori față de 2005, în prețuri valabile în ianuarie 2007.

In acest scop a decis achiziționarea unei mașini tip tir de mare capacitate.

Structura investiției

2.4.1. Costuri

Din datele prezentate în capitolul anterior rezultă că investiția se va ridica la
valoarea de 28000 lei din care 20000 lei reprezintă un credit solicitat la
BancPost Timisoara iar 80.000 lei reprezintă surse proprii.

2.4.2. Condiții pentru acordarea împrumutului

Creditul în valoare de 20000 lei s-a solicitat la BanscPost Timisoara asigură 28,58 din efortul de finalizare a investiției din etapa I și se
solicită în următoarele condiții:

Perioadă de rambursare – 3 ani

– Perioadă de grație – 6 luni

– Dobândă – 60% pe an
– Rate scadente – trimestrial
– Data acordării – februarie 2007.

2.4.3. Garanții

Pentru creditul de 20000 lei. sunt asigurați în sumă de 20500 lei
după cum urmează:

– Cluj132 -100 mii. Lei

– Autotractor cu șa – 80 mii. Lei

– Autoturism Dacia Logan – 25 mii. Lei

TOTAL-205 mii. Lei

2.4.4. Rambursarea creditului

In cazul acordării creditului la data de 15 februarie 2006 în condițiile
prezentate mai sus va trebui rambursată suma de 388 milioane lei reprezentând
creditul acordat, iar 188 milioane lei reprezentând dobânda.

Din tabelul de mai jos se deduce că. defalcat pe an trebuie plătit pe an la
bancă următoarele sume:

-An I -136 mii ron
-An II – 149 mii ron
– An III – 103 mii ron

Rambursarea creditului și dobânzile aferente

Mii.ron

2.4.5. Prognozele veniturilor și cheltuielilor

Veniturile și cheltuielile în următorii 3 ani de activitate aferente proiectului
și pe total activități, se prezintă în tabelele următoare. La determinarea veniturilor
aferente proiectului s-au avut în vedere 3 transporturi în medie pe lună în Germania,
la o chirie de transport de 1000 $/transport.

Situația veniturilor și cheltuielilor pe total activitate

2.4.6. Fluxul de numerar (CASH-FLOW-uI)

Fluxul de numerar estimat în perioada 2005 – 2007 la NEW HOUSE S.R.L. se
prezintă în tabelul de mai jos. Din datele prezentate în tabel rezultă că se justifică
creditul în valoarea totală în următorii trei ani. de 200 mii. lei din care:

50 mii. Lei – 2005; 75 mii. Lei – 2006: 75 mii. Lei – 2007

La estimarea încasărilor din efectuarea de transporturi s-au avut în vedere
următoarele rate de inflație:

2005 – 30%; 2006 – 20%; 2007 – 10%.

2.4.7. Rata internă de rentabilitate

Rata internă de rentabilitate (RIR), reprezintă acea rată a dobânzii compuse
care atunci când se folosește ca rată de actualizare (a) pentru calculul valorii actuale a fluxurilor de cash-flow și de investiții ale proiectelor, face ca suma valorii actuale a
costurilor de investiții și în consecință, valoarea netă actuală totală să fie nulă:

R/R=a, pentru care Vnta(a) = 0

Formula de calcul pentru determinarea RIR are la bază relația de calcul a
venitului net actualizat (Vnta) și ratele de actualizare pentru care se obține un venit
net actualjzat pozitiv (amin) și un venit actualizat negativ (amax ).

In cazul proiectului analizat în acest studiu de fezabilitate în calculul ratei
interne de rentabilitate (RIR) s-au avut în vedere următoarele considerente:

d – durata de punere în funcțiune este 0 deoarece momentul cumpărării
autotractorului cu șa coincide cu momentul obținerii de venituri;

D – durata de exploatare – 3 ani

a1 + a2 + a3

amin =––––––

3*100

a1 + a2 + a3

amax =––––––+0,1

3*100

Calculul Vnta(a)(amin =15%)

In

In=–––––

(1 + amin)n

CFa

CFna=–––––-

(1 + amin)n

Rezultă din tabelul de mai sus (amin=15%) că venitul net actualizat este de
472,25 mii ron.lei după 3 ani de activitate, fapt ce asigură atât rambursarea creditelor de
200 mii ron cât și a dobânzilor aferente în valoare de 188 mii.ron.

Vnta(a) = CFna – Ina

Din tabelul de mai sus (amax = 25%) rezultă un venit net actualizat
VNA=472,25 mii ron după 3 ani de activitate, fapt ce asigură atât rambursarea
creditelor de 200 mii ron cât și a dobânzilor aferente în valoarea de 188 mii ron.

2.4.8. Indicatori financiari

Se constată din cele de mai sus că indicatorii de lichiditate au o evoluție
descrescătoare fapt ce poate duce la blocaj financiar, drept pentru care societatea
trebuie să desfașoare o activitate mai amplă pe plan extern.

Indicatori de referință

Indicatori de bonitate

Analiza bonității financiare a firmei urmărește reflectarea capacității de plată
a datoriilor firmei. Bonitatea evidențiază o stare financiară legată de capacitatea de
plată a datoriilor la diferite termene.

Bonitatea se analizează din următoarele puncte de vedere:

1. lichiditatea, care reflectă capacitatea de plată a datoriilor pe termen
scurt.

2. solvabilitatea, care reflectă capacitatea de plată a datoriilor totale pe
termen mediu și lung.

3. Concluzii

1.Societatea NEW HOUSE SRL îndeplinește condițiile de bonitate în
parte pentru acordarea unui credit în sumă de 200 mii ron, pe o perioadă de 3 ani, cu o garanție de 6 luni.

2.Nu sunt riscuri majore pentru rambursarea ratelor și dobânzilor
aferente.

3Garanțiile prezentate de societate în vederea creditului sunt
garanții reale.

4.Furnizorul autocamionului este furnizorul din străinătate
respectiv Germania, cu care s-a purtat corespondența și s-a încheiat precontractul.

5. Costul final al investiției este de 388 mii ron.

6.Sursele de finanțare pentru investitor sunt: 200 mii ron credit și
80 mii ron surse proprii.

7Executanții studiului de fezabilitate apreciază că societatea
NEW HOUSE SRL are capacitatea de a finaliza în bune condiții și va rambursa la termenele stabilite creditul și dobânda aferentă creditului.

8Precizez că un aport important la asigurarea desfâșurării
proiectului îl va aduce autotractorul cu șa din patrimoniul societății care va efectua transporturi în Germania și în țară aducând venituri nete în valoarea de 70-82 mii ron.

BIBLIOGRAFIE

1. Andronic Bogdan Constantin – Performanța firmei – Editura Polirom, Iași,
2000

2. Avram Mărioara, Dalotă Marius-Dan – Contabilitate financiară și analiza
microeconomică – Editura Presa Universitară Română, Timișoara, 2002

3. Buglea Alexandru, Stark Lorant Eros – Evaluarea întreprinderii – Editura
Mirton, Timișoara, 2003

4. Dalotă Marius-Dan – Analiză microeconomică: teorie, studiu de caz, teste
grilă – Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2003

5. Dalotă Marius-Dan, Dalotă Simona – Analiza și evaluarea firmei – Editura
Orizonturi Universitare, Timișoara, 2000

6. Drury Colin – Management accounting for business decisions – Editura
Thomsom Lcaming, Londra, 2001

7. Enache Elena, Marius Gust, Mihaela Diaconii – Analiza economico-financiară – Editura Independența Economică, Brăila, 1998

8. Ișfănescu Aurel (coordonator) – Ghid practic pentru analiza economico-
financiară – Editura Tribuna Economică

9. Ișfănescu Aurel, Băicuși A., Stănescu C. – Analiza economico-financiară –
Editura Economică, București, 1999

10. Lala loan, Dima B., – Analiza sistemului bancar – Editura Mirton, Timișoara,
2004

11. Mărgulescu Dumitru – Analiza economico financiară a întreprinderii –
metode și tehnici – Editura Tribuna Economică, București, 1994

12. Ministerul Finanțelor – Reglementări contabile ale agenților economici –
București, 2002

13. Stark Lorant Eros, Panica Marius loan – Analiza situației financiare-Studiu de caz – Editura Mărincasa, Timișoara, 1999

14. Ștefea Petru -Analiza rezultatelor întreprinderii- Editura Mirton, Timișoara,
2002

15. Dragan Jovanovic -Finansiska analiza – Editura Bcograd, 2000

16. Nedimovic Miroslav -Firmska analiza – Editura Subotica, 2001