Studiu de Caz Privind Utilizarea Unor Instrumente de Credit Si de Plata la S.c. Perla Trans S.r.l
CUPRINS
INTRODUCERE
CAP I. MONEDA ȘI ROLUL SĂU ÎN TRANZACȚIILE INTERNAȚIONALE
I.1 ORGANIZAREA MONETARĂ
I.2 SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL DE LA BRETTON-WOODS
I.3 SISTEMUL MONETAR EUROPEAN
CAP II. REFERINȚE GENERALE PRIVIND INSTRUMENTELE DE CREDIT ȘI DE PLATĂ UTILIZATE PE PIEȚELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE
II.1 INSTRUMENTE DE CREDIT PE PIEȚELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE
II.2 INSTRUMENTE DE PLATĂ UTILIZATE PE PIEȚELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE
CAP III. FUNCȚIONAREA INSTRUMENTELOR DE CREDIT ȘI DE PLATĂ
III.1 CAMBIA
III.2 BILETUL LA ORDIN; CECUL ȘI ORDINUL DE PLATĂ
III.2.1. BILETUL LA ORDIN
III.2.2. CECUL
III.2.3. ORDINUL DE PLATĂ
III.3 CARDUL – INSTRUMENT DE PLATĂ
CAP IV. STUDIUL DE CAZ PRIVIND UTILIZAREA UNOR INSTRUMENTE DE CREDIT ȘI DE PLATĂ LA S.C. PERLA TRANS S.R.L
IV.1 PREZENTAREA ȘI ORGANIZAREA S.C. PERLA TRANS S.R.L
IV.2 UTILIZAREA CARDULUI CA INSTRUMENT DE PLATĂ ÎN CADRUL S.C PERLA TRANS S.R.L
IV.3 ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE DE S.C PERLA TRANS S.R.L
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Introducere
De mai mulți ani, omenirea acceptă fără rezerve că ,,lumea a devenit mai mică’’. Dar sensul metaforic al sintagmei s-a topit într-o realitate sensibil diferită de ceea ce înseamnă doar explorarea avantajelor oferite de perfecționarea continuă a tehnologiilor de vârf din domeniul transporturilor și telecomunicațiilor. De la simple contacte între persoane, operatori economici și/sau societăți de afaceri, s-a ajuns la o dezvoltare și diversificare a relațiilor dintre state, încât astăzi cu greu ar mai putea fi întâlnit pe Terra anacronicul fenomen al ,,izolaționismului statal”, care a marcat unele perioade de dinaintea și după cel de-al Doilea Război Mondial.
Comerțul exterior, cooperarea în producție, cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, forța de muncă, arta și cultura, învățământul, ocrotirea sănătății, finanțele și asigurările, problemele militare și de securitate colectivă, asistența umanitară, protecția mediului, menținerea echilibrului ecologic și sportul sunt domeniile de activitate care atrag, în zilele noastre, interesul și conlucrarea bi și multilaterală a statelor, uniunilor statale, a organizațiilor internaționale de profil sau diverselor grupuri de lucru.
S-a accentuat gradul de interdependență dintre economiile naționale. Dacă în urmă cu patru-cinci decenii, prindea contur ideea potrivit căreia cercetările din domeniul științei și investițiile ca atare nu mai puteau constitui decât în cazuri rarisime preocupări și rezolvări individuale, în prezent este trainic statornicită convingerea că nici țările cele mai dezvoltate și mai bogate nu ar putea progresa fără colaborarea cu alte țări, la fel de prospere și chiar mai puțin dezvoltate. Astfel, în evoluția de ansamblu a lumii, activitatea economică pe plan internațional s-a conturat și s-a amplificat din ce în ce mai pregnant ca fenomen generalizat. Reflectând acest proces, conceptul de economie mondială pune în lumină existența unor probleme globale – probleme de tip nou, prin dimensiunea planetară, prin incidențele asupra tuturor economiilor naționale, prin abordarea internațională concertată pe care o presupune soluționarea lor. ,,Mondializarea’’ economiei s-a adâncit într-atât, încât în multe țări ale lumii, produsul intern brut se realizează în proporție de 40-50% pe baza unor bunuri și servicii ce trec în mod necesar prin zona relațiilor economice internaționale și a activității financiar-valutare internaționale.
Relațiile economice internaționale, precum și alte legături între state nasc obligații reciproce de plată. Toate aceste relații presupun funcționarea banilor ca mijloc universal de cumpărare și plată. Relațiile mijlocite de banii universali se numesc relații monetare sau valutare și se desfășoară în funcție de anumite raporturi cantitative între monedele naționale. Multă vreme la baza acestor raporturi au stat cantitățile de aur fin conținute în monedele comparate (de ex: lira sterlină 2,13281 grame aur fin). Aceasta era paritatea oficială dar, în practică, raporturile care se stabilesc în mod curent între diferitele monede naționale nu corespund decât arareori parității oficiale. Capacitatea mai mare sau mai mică a unei monede de a se schimba cu alte monede depinde de cererea și oferta de pe piața externă pentru moneda respectivă, de măsura intervenției statelor în relațiile valutare etc. Nu de puține ori, mai cu seamă în perioada, ,,Războiului Rece”, paritatea oficială a monedelor a fost folosită în domenii extraeconomice, ca un mijloc propagandistic pe care realitatea îl infirma.
Evoluția și tendințele fenomenului financiar monetar internațional – ca orice fenomen în mișcare și sistemul relațiilor monetare și al decontărilor internaționale își are propria istorie, legată de o anumită fază a istoriei universale. Evoluția sa, tendințele manifestate în unele perioade au fost nemijlocit influențate de schimbările în sistemele bănești și de credit naționale, ca și de adâncirea diviziunii internaționale a muncii, de polarizarea sferelor de influență, de extinderea relațiilor economice externe.
Surse de finanțare și piețe de capital au existat și înainte de declanșarea marilor fluxuri financiare și monetare care, treptat, au cuprins întreg mapamondul. Până la jumătatea secolului XIX, acestea acționau însă pe spații relativ restrânse, mai cu seamă în interiorul său în proximitatea zonelor de influență ale metropolelor, iar volumul tranzacțiilor era destul de modest. Exista totuși, ,,arsenalul” de mijloace care asigurau profitul.
CAP. I MONEDA SI ROLUL SĂU ÎN TRANZACȚIILE FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Moneda a apărut în urma dezvoltării schimburilor și tranzacțiilor. Există mai multe accepțiuni privind moneda:
o primă accepțiune consideră moneda orice marfă care are proprietatea de a măsura și reprezenta orice valoare;
altă accepțiune privește moneda ca pe o convenție socială, artificială, cu însușiri subiective;
a treia accepțiune este una de mijloc între primele două: moneda e atât o marfă cât și creanță asupra emitentului.
Cel mai bine însă, moneda se poate defini prin funcțiile sale. Cele mai importante funcții sunt:
Funcția de mijloc de plată;
Funcția de etalon al valorii;
Funcția de unitate de cont;
Funcția de standard al plăților amânate;
Funcția de rezervă a valorii.
1. Funcția de mijloc de plată ( de tranzacție sau de schimb )
Moneda este unicul instrument al tranzacțiilor într-o economie de schimb. Ea reprezintă contrapartida dintre ofertă și cerere pe piața bunurilor și serviciilor.
O alternativă la schimbul intermediat de monedă o reprezintă trocul. Într-o economie de troc, un bun se schimbă direct cu un alt bun. Aceasta presupune ca fiecare dintre cei doi parteneri de schimb să găsească bunul de care are nevoie celălalt și să dorească să se lipească de un bun propriu în contrapartidă.
În prezent trocul apare și este utilizat, în special în următoarele situații:
în cazul unor momente de incertitudine ( război, crize ) când oamenii își pierd încrederea în monedă;
în condițiile în care prețurile sunt controlate, iar vânzătorul preferă să schimbe bunurile cu prețuri controlate cu altele cu prețuri libere
în contractele internaționale, când statele schimbă bunuri pe alte bunuri în cantități mari.
Cu cât un bun are o utilitate mai mare, cu atât el va fi mai ușor acceptat la troc și chiar poate tinde în a fi folosit ca monedă.
Folosirea monedei elimină toate neajunsurile trocului și împarte schimbul în două operațiuni:
o operațiune de vânzare ( flux real pe flux monetar ), ce permite obținerea de monedă.
o operațiune de cumpărare ( flux monetar pe flux real ), ce permite obținerea mărfurilor dorite.
Apariția și dezvoltarea utilizării monedei au fost înlocuite de diviziunea muncii, când agenții economici nu mai erau nevoiți să producă bunuri foarte căutate sau o gamă largă de bunuri pentru a avea succes la schimb. Fiecare putea să vândă propriul produs, obținând în schimb moneda necesară cumpărării altor bunuri. Orice cumpărare a fost precedată de o valoare care a adus moneda necesară.
2. Funcția de standard sau etalon al valorii
Îndeplinind această funcție, moneda are o dublă utilizare:
permite măsurarea bunurilor și serviciilor tranzacționale;
permite pe baza unui numitor comun, compararea unor bunuri și servicii eterogene.
Față de alte etaloane ce permit măsurarea ( secunda, metrul etc ), moneda prezintă o anumită caracteristică – inconstantă – valoarea monedei se poate modifica în timp. De asemenea o altă caracteristică a monedei este dată de indispensabilitatea sa. Deținerea banilor este absolut necesară pentru obținerea bunurilor.
Calitatea monedei de etalon al valorii a devenit mai importantă și s-a manifestat mai des odată cu diversificarea bunurilor și serviciilor oferite la schimb, când utilizarea trocului a devenit aproape imposibilă.
3. Funcția de unitate de cont
Conform funcției de etalon al valorii, toate bunurile din economie pot fi evaluate din punct de vedere monetar prin prețuri, ceea ce permite realizarea de analize economice și de evidențe contabile.
Îndeplinind funcția de unitate de cont; moneda permite urmărirea evoluției în timp a valorii bunurilor și a activităților economice desfășurate. De menționat că îndeplinirea acestei funcții nu reclamă existența fizică a monedei.
4. Funcția de standard al plăților amânate
Moneda permite, de asemenea, cuantificarea datoriei lor și creanțelor, ce implică anumite plăți sau încasări viitoare. Cei ce utilizează moneda în astfel de scopuri trebuie să țină seama de faptul că valoarea sa se poate modifica în timp, ceea ce înseamnă o deplasare față de valorile stabilite astăzi. Dacă moneda se devalorizează sunt avantajați cei care s-au împrumutat sau au de făcut plăți ( debitorii ). În cazul creșterii valorii monedei sunt favorizați creditorii.
5. Funcția de rezervă a valorii ( mijloc de tezaurizare )
Spre deosebire de economia de troc, unde schimbul de bunuri este concomitent, în economia care folosește moneda, schimbul se poate împărți în două tranzacții ce pot avea loc la momente diferite: vânzarea și cumpărarea. Aceasta presupune că intervalul dintre cele două momente, moneda conservă valoarea. Ea este o rezervă a puterii de cumpărare.
În comparație cu alte active ce pot conserva valoare ( depozite, acțiuni, obligațiuni, bunuri ), moneda prezintă anumite particularități:
lichiditate ridicată, imediată și ieftină;
randament zero;
valoare nominală constantă.
Funcția monedei de rezervă a valorii se bazează pe existența a două elemente:
nesincronizarea dintre încasări și plăți; moneda este achiziționată la vânzare și va ieși din patrimoniu în viitor, când se vor face plăți.
incertitudinea în viitor acționează în sensul acumulării și păstrării monedei pentru situații neprevăzute, în acest caz un rol important îl au factorii psihologici.
Teoretic orice bun poate constitui rezervă a puterii de cumpărare și de multe ori, în special pe termen lung, sunt bunuri care conservă mai bine puterea de cumpărare decât moneda. Aceste bunuri însă, au o lichiditate mai redusă și implică anumite costuri vis a vis de aceasta. Putem afirma că pe termen scurt moneda conservă cel mai bine și cu riscuri minime puterea de cumpărare.
FIG I.1
I.1 Organizarea monetară
Primele semne ale unei organizări monetare s-au făcut simțite încă din antichitate, au avut loc încercări de reglementare a baterii monedelor. Odată cu dezvoltarea economică și socială au apărut și instituții care să reglementeze, să organizeze și să supravegheze moneda și relațiile monetare în cadrul unui sistem monetar național.
se bazează pe existența a două elemente:
nesincronizarea dintre încasări și plăți; moneda este achiziționată la vânzare și va ieși din patrimoniu în viitor, când se vor face plăți.
incertitudinea în viitor acționează în sensul acumulării și păstrării monedei pentru situații neprevăzute, în acest caz un rol important îl au factorii psihologici.
Teoretic orice bun poate constitui rezervă a puterii de cumpărare și de multe ori, în special pe termen lung, sunt bunuri care conservă mai bine puterea de cumpărare decât moneda. Aceste bunuri însă, au o lichiditate mai redusă și implică anumite costuri vis a vis de aceasta. Putem afirma că pe termen scurt moneda conservă cel mai bine și cu riscuri minime puterea de cumpărare.
FIG I.1
I.1 Organizarea monetară
Primele semne ale unei organizări monetare s-au făcut simțite încă din antichitate, au avut loc încercări de reglementare a baterii monedelor. Odată cu dezvoltarea economică și socială au apărut și instituții care să reglementeze, să organizeze și să supravegheze moneda și relațiile monetare în cadrul unui sistem monetar național.
Sistemele monetare naționale au următoarele elemente componente:
1 Metalul monetar – stabilește materialul din care sunt confecționate monedele
2 Unitatea monetară
3 Baterea și circulația bancnotelor
4 Emisiunea și circulația bancnotelor
5 Emisiunea și circulația monedei scripturale
Unitatea monetară
Caracteristica unității monetare se face în funcție de etalonul monetar adoptat pe baza următoarelor elemente:
La valoarea paritară se stabilește diferit în funcție de etalonul monetar existent. Astfel în cadrul etaloanelor aur-monedă, aur-lingou și aur-devize valoarea paritară era definită printr-o cantitate de aur, stabilită de autoritățile monetare. De exemplu, leul era definit în 1929 prin 0,009 grame aur. În cazul ultimului etalon, moneda națională se putea defini și printr-o cantitate de devize ( dolari ) și mai târziu printr-o cantitate de DST.
La începutul anilor ''70 o serie de țări renunțau la valorile paritare fixe în favoarea celor variabile sau ajustabile la anumite perioade de timp. Nevoia de a defini o valoare paritară era dată de necesitatea existenței unor puncte de referință pentru urmărirea cursurilor fixe. După anul 1973 datorită imposibilității menținerii unor cursuri fixe se trece la cursuri flotante, fapt ce determină abandonarea valorilor paritare, fixe sau variabile. În prezent monedele sunt definite prin puterea lor de cumpărare.
Paritatea monetară
Reprezintă raportul valoric între două unități monetare care au definite valori paritare. În funcție de modul de definire al monedelor există mai multe tipuri de parități:
Paritatea metalică ( paritate aur ) se determină prin raportarea conținutului în aur al celor două monede.
Paritatea valutară apare în cazul în care cele două monede raportate au valori paritare definite în raport cu o valută, de obicei dolar.
Paritatea D S T- în acest caz monedele sunt definite în raport cu D S T- ul. Paritatea se obține prin raportarea celor două cantități de D S T.
Cursul de schimb – reprezintă prețul unei monede exprimat într-o altă monedă.
În general au existat și s-au utilizat două cursuri: cursul oficial și cursul de piață. Cursul oficial este sinonim cu paritatea monetară. În prezent, se calculează curs oficial pe baza parității puterii de cumpărare. Cursul de piață este dat de raportul liber ( mai mult sau mai puțin ) stabilit între cererea și oferta de monedă.
Clasificarea sistemelor monetare:
Putem clasifica un sistem monetar în funcție de etalonul monetar utilizat, astfel:
Sistemul monetar bimetalist
Acest sistem a apărut în secolul XIX, încercând să satisfacă mai bine nevoile de monedă existente. Au existat trei variante ale acestui sistem caracterizate, în general de următoarele elemente ale modalității de definire a raportului dintre cele două metale ( aur și argint ) :
cine stabilește acest raport ( statul sau piața );
cum este acest raport ( fix sau variabil );
care metal este mai important ( aurul sau argintul ).
FIG I.2
2. Sistemele monetare bazate pe etalonul aur – monedă – până la începutul Primului Război Mondial a fost singura formă de existență a etalonului aur. Prezentau următoarele caracteristici:
aurul circula liber pe piața internă și internațională
oricine putea să emită moneda la monetărie prin procesul de batere liberă
bancnotele aveau o convertibilitate în aur liberă și nelimitată
Sistemele monetare bazate pe etalonul aur – lingou au apărut și funcționat în perioada interbelică. Monedele din aur sunt retrase de pe piață, iar bancnotele sunt convertibile numai în lingouri de aur.
Apariția monedei de hârtie a fost determinată de necesitatea de a ține pasul, din punct de vedere monetar, cu volumul tot mai mare de mărfuri produse și tranzacționate. Bancnota a apărut ca o variantă a efectelor de comerț utilizate deja. Pentru a se putea impune pe piață și a câștiga încrederea utilizatorilor, moneda de hârtie, s-a sprijinit, la început pe mecanismul convertibilității care îi asigura la cerere un echivalent în aur. Deci, deținătorii de bancnote, puteau merge la bancă pentru a cere în schimbul acestora aur.
Cu timpul, cantitatea de aur din depozite ajunsese să acopere doar în mică măsură moneda de hârtie din circulație, ceea ce favoriza introducerea în cadrul rezervei monetare și a devizelor. După cel de-al Doilea Război Mondial convertibilitatea în aur se va restrânge foarte mult. Ea va funcționa numai oficial, între autoritățile monetare naționale și numai pentru dolari. În anii ''70 aurul se rupe definitiv de monedă, devenind o marfă oarecare.
Monedă scripturală – e constituită din depozitele băncilor comerciale, adică din soldurile creditoare ale agenților nebancari. Mobilizarea monedei scripturale se face prin intermediul cecurilor și viramentelor.
Convertibilitatea monetară – a parcurs mai multe etape în evoluția sa. Dacă la început ea era o convertibilitate internă, făcând legătura dintre monedă și aur, pe urmă ea s-a manifestat ca o convertibilitate externă, ce permitea pătrunderea unei monede pe piața altei țări.
Convertibilitatea în condițiile etalonului aur – a fost legată de emisiunea bancnotelor care au înlocuit aurul. Banca emitentă avea obligația să schimbe, la cererea deținătorilor bancnotele de aur. În acest caz convertibilitatea prezenta următoarele caracteristici:
era liberă și nelimitată, efectuându-se în baza unui stoc de aur ce acoperea în proporție de 25-40% emisiunea
era relativ autonomă
permitea verificare în orice moment a băncii emitente privind reprezentativitatea emisiunii sale.
menținea echilibrul dintre volumul de bancnote în circulație și nevoia de monedă a economiei.
Cu timpul a devenit tot mai dificil să se mențină această formă a convertibilității, fiind înlocuită cu o formă mai restrictivă bazată pe etalonul aur – lingouri.
Convertibilitatea în condițiile etalonului aur-devize – se bazează pe dispariția liberei convertibilități a bancnotelor în aur. Această formă prezintă următoarele caracteristici:
dispare legătura directă dintre bancnotele în circulație și aur
singura monedă convertibilă în aur a fost dolarul american și numai pentru relațiile dintre băncile centrale
convertibilitatea consta în dreptul deținătorului de monedă de a solicita băncii emitente moneda altei țări
alături de convertibilitatea oficială apare o convertibilitate de piață care depinde numai de cerere și ofertă și numai este încorsetată de mecanismul punctelor aurului.
Convertibilitatea actuală a monedelor naționale – se face în contextul trecerii de la cursurile fixe la cursurile flotante și al dispariției cursurilor oficiale. Astfel convertibilitatea reprezintă posibilitatea unei monede de a circula liber pe plan internațional. Se caracterizează prin următoarele trăsături:
are la bază puterea de cumpărare cu care fiecare țară garantează emisiunea și circulația monedei sale naționale
nu se manifestă liber ci este îngrădită de restricții create de fiecare stat.
pentru a avea o monedă convertibilă o țară trebuie să aibă o economie care să-i permită menținerea unei puteri de cumpărare relativ constante, o balanță de plăți curentă echilibrată și produse competitive pe plan extern.
O convertibilitate prost gestionată prin intervenții pe piața autorității monetare poate afecta interesele unei țări în raporturile cu străinătatea. Astfel în condițiile unei monede subevaluate, deși pe termen scurt poate avea o influență favorabilă asupra creșterii exporturilor, pe termen mai lung efectele negative datorate unei scurgeri de venit național spre exterior sunt majore. O supraevaluare a monedei naționale duce la creșterea relativă a prețurilor produselor naționale ce influențează negativ competitivitatea pe piețele externe.
I.2. Sistemul Monetar Internațional de la Bretton-Woods
Până la apariția Sistemului Monetar Internațional de la Bretton-Woods în 1944, relațiile monetare internaționale s-au derulat în majoritatea cazurilor bilateral. Au existat totuși și câteva încercări de creare a unor zone unitar reglementate din punct de vedere monetar. Acestea au fost uniunile monetare și blocurile monetare.
Uniunile monetare au fost create în a doua jumătate a secolului trecut pentru fluentizarea circulației monetare și eliminarea unor dificultăți legate de bimetalism, în special. Au existat două astfel de uniuni:
Uniunea Monetară Latină, creată de către Franța, Belgia, Italia, Elveția și Grecia având ca monedă centrală francul francez, iar celelalte monede circulau liber la un curs fix stabilit în raport cu moneda franceză
Uniunea Monetară Germană, creată de Prusia și Austria.
Blocurile monetare au fost create și au funcționat în perioada interbelică. Se bazau pe o monedă cheie și mai multe monede satelit. În cadrul blocurilor monetare existau cursuri fixe între monedele satelit și moneda cheie, față de care erau liber convertibile. Politica monetară era comună în raport cu tarifele din afara blocului, iar rezervele monetare erau concentrate la banca centrală a țării emitente a monedei centrale.
Sistemul Monetar Internațional de la Bretton-Woods a apărut în urma Conferinței Monetare și Financiare din 1944, desfășurată în localitatea cu același nume, în S.U.A. A fost primul sistem care a utilizat etalonul aur-devize. Pentru alegerea monedei care să joace rol de etalon au existat mai multe propuneri:
John Maynard Keynes a propus o monedă internațională numită Bancor;
americanii au propus inițial, prin Planul White, o monedă internațională, Unitas. Ca pe urmă să propună dolarul, care a reprezentat alegerea finală.
Sistemul Monetar Internațional de la Bretton-Woods a reprezentat un ansamblu de norme și tehnici, acceptate instituționalizat, care să fie acceptate de statele membre în relațiile monetare de plăți și de stingere a angajamentelor rezultate din operațiuni comerciale, necomerciale și din mișcările de capital efectuate pe plan internațional.
Pentru buna funcționare a sistemului, la baza sa au stat următoarele principii:
A) Etalonul monetar, acest rol a fost jucat de aur și de dolarul american. Aurul nu făcea decât să își continue rolul de până în acel moment din cadrul sistemelor monetare. Totuși aceasta va fi ultima sa apariție ca etalon. Începând cu anul 1971 el va fi eliminat din cadrul Sistemului Monetar Internațional de la Bretton-Woods. Din momentul în care a fost acceptat ca etalon, dolarul american a trebuit să beneficieze de un mecanism care să-l consolideze. Valoarea sa paritară în raport aurul a fost stabilită la 0,88871 gr. aur, adică 35 dolari uncia de aur ( 1 uncie=31,105 gr ) și era garantată cu rezervele de aur ale S.U.A. Acest etalon aur-devize avea drept corespondent în economia S.U.A totalitatea bunurilor și serviciilor produse. S.U.A apela la rezerva de aur numai în cazul în care nu reușea să asigure echilibrul între conținutul valoric al dolarului și bunurile corespunzătoare puterii sale de cumpărare.
B) Stabilitatea cursurilor de schimb – acest principiu stătea la baza utilizării cursurilor fixe. Pentru aceasta fiecare țară trebuia să își definească moneda națională în aur sau în dolari, ca valoare oficială și să mențină cursurile pe piață în cadrul unor marje de +- 1 %. Pentru a menține cursurile de piață în cadrul acestor marje autoritatea monetară intervenea pe piață prin operațiuni de vânzare sau cumpărare de monedă. În cazul în care dezechilibrele se mențineau sau chiar se acutizau singura soluție era devalorizarea sau revalorizarea oficială a monedei ( redefinirea ei ) de comun acord cu Fondul Monetar Internațional ( F.M.I ).
C) Convertibilitatea monetară – în cadrul acestui sistem avem de-a face cu două tipuri de convertibilitate. Primul tip este convertibilitatea în aur, care era valabil numai pentru dolari și numai în relațiile între – dintre S.U.A și autoritățile monetare ale altor țări. Al doilea tip de convertibilitate se referea la celelalte țări și prezenta două aspecte:
convertibilitatea însemna desființarea restricțiilor în domeniul plăților și transferurilor internaționale
convertibilitatea însemna obligația autorităților monetare de a-și răscumpăra propria monedă deținută de o bancă centrală străină, la cererea acesteia. Aceasta era convertibilitatea oficială.
D) Crearea unor rezerve monetare oficiale – țările erau obligate să-și constituie rezerve monetare oficiale. În baza acestor rezerve monetare se dorea crearea unei lichidități internaționale care să favorizeze plățile internaționale și cooperarea monetară. Prin politica sa de creditare și prin crearea Drepturilor Speciale de Tragere (D.S.T) , F.M.I a fost un participant activ la îndeplinirea acestui principiu.
E) Echilibrul balanțelor de plăți – statele membre ale Sistemului Monetar Internațional ( S.M.I ) erau obligate să-și supravegheze funcționarea balanțelor de plăți în scopul evitării excedentelor sau deficitelor. Dacă se manifestau dezechilibre puternice ce nu puteau fi înlăturate, exista soluția devalorizării sau revalorizării monedelor naționale în acord cu F.M.I. Singura excepție de la această soluție o reprezenta S.U.A care își putea acoperii deficitul prin emisiunea de monedă.
F) Cooperarea monetară internațională – a reprezentat esența creării S.M.I și presupunea o armonizare a politicilor monetare cu obiectivele unei cooperări internaționale în folosul tuturor țărilor membre. În practică nivelul de cooperare realizat a fost nesatisfăcător în multe privințe.
G) Creșterea echilibrată a comerțului internațional – deoarece un astfel de deziderat susține numai de cooperarea din domeniul monetar, el a reprezentat mai mult un obiectiv și mai puțin un principiu.
H) Dezvoltarea economică a tuturor membrilor – se încerca prin instituții create să se susțină creșterea economică și în statele mai puțin dezvoltate.
I) Multilateralizarea plăților internaționale – a reprezentat un principiu vag definit ce urmărea, în mare, eliminarea restricțiilor monetare. Nu s-a aplicat nici o strategie în acest sens.
Instituțiile apărute în urma acordului de la Bretton-Woods
Fondul monetar internațional (F.M.I) – a fost principalul instrument creat în 1944. Principala sa funcție este aceea de a credita temporar deficitele balanțelor de plăți ale statelor aflate în dificultate, cu condiția aplicării de către acestea a unor politici de austeritate care să ducă la eliminarea dezechilibrelor.
FIG I.3
Creditarea F.M.I. – se face prin sistemul propriu, care este cel al tragerilor. În conformitate cu acest sistem, o țară care solicită credite la F.M.I va putea cumpăra de la acesta o sumă în devize, plătind cu moneda națională. La scadență este obligată să-și răscumpere propria monedă de la fond. Astfel, ea poate obține de până la 6 ori cota parte atribuită pe perioade ce ajung în mod normal la 3 – 6 ani. Mecanismele prin care are loc această finanțare sunt următoarele:
Credite stand-by, mecanismul lărgit de creditare și politică de acces lărgit la credit-sunt credite pentru susținerea directă a balanței de plăți.
Facilitățile de ajustare structurală și facilitățile de ajustare structurală consolidate- sunt finanțări pentru ajustare ( reforma ) macroeconomică.
Facilitățile de finanțare compensatorii – finanțează anumite importuri, de cereale de cele mai multe ori, pentru statele aflate în dificultate.
Pentru a participa la finanțarea statelor aflate în dificultate, F.M.I cere acestora să aplice o serie de politici macroeconomice care să pregătească terenul unei viitoare creșteri economice.
FIG I.4
Banca mondială – cuprinde trei instituții cu obiective distincte dar cu același scop, susținerea dezvoltării în țările în curs de dezvoltare. Cele trei instituții sunt prezentate în fig. I.5.
FIG I.5
– Sursă proprie
Sistemul Monetar Internațional Actual
Odată cu căderea principiilor stabilite la Bretton-Woods a început reforma sistemului monetar, care să susțină în noile condiții, continuarea cooperării internaționale în domeniul monetar.
Astfel, în noul sistem etalonul aur-devize a fost înlocuit cu etalonul putere de cumpărare. Determinarea unui curs oficial a devenit o operațiune mai complexă decât în cazul etalonului aur-devize. Trebuie să se urmărească statistic evoluția prețurilor din țările care se compară. Din evoluția indicilor de preț pentru grupe de mărfuri se poate stabili un curs oficial.
În 1973 s-a trecut de la cursuri fixe la cursuri flotante. Cursul unei monede variază pe piață în funcție de evoluția ( economică ) economiei naționale care îl susține. Instabilitatea monetară a reprezentat la început o problemă mare în tranzacțiile internaționale. Cu timpul a fost acceptată și s-au găsit instrumente financiare care să-i diminueze efectele negative și riscurile.
Au existat de asemenea și măsuri concertate de realizare a unei stabilități pe anumite monede sau zone.
În ceea ce privește convertibilitatea, în prezent avem o convertibilitate de piață ce se bazează pe cursurile variabile. Conținutul său este același prevăzut în statul F.M.I, încă de la înființarea sa și anume circulația liberă a monedei, fără restricții privind plățile și transferul de fonduri internaționale. Au fost create cinci monede liber utilizabile pe plan internațional.
În prezent nu se poate vorbi de un sistem monetar internațional asemănător celui de la Bretton-Woods. Nu exista decât un sistem în tranzacție care vizează câteva domenii:
creșterea stabilității cursurilor de schimb
creșterea disciplinei în politicile monetare și financiare ale țărilor membre
asigurarea unei lichidități internaționale care să permită ajustarea țărilor aflate în dificultate.
Totuși datorită complexității crescânde a relațiilor, operațiunilor și piețelor, actualul sistem monetar internațional este mai degrabă un sistem financiar internațional.
Prezentul sistem monetar financiar internațional are la bază D S T-urile ( Drepturi Speciale De Tragere ) care au fost create în 1969, în scopul de a avea un instrument monetar stabil și de a crește lichiditatea internațională.
Din 1981 D S T a devenit o monedă de cont emisă de F M I și definită pe baza unui coș de cinci monede libere utilizabile: USD, DM, GBR, FRF și JPY. La 1 ianuarie 1999 DM și FF au fost înlocuite de Euro.
Principalele funcții ale D S T-urilor sunt:
etalon monetar internațional
mijloc de rezervă
mijloc de plată
instrument de credit
Stabilitatea cursului D S T este dat de faptul că fiind alcătuită din mai multe monede cursul său este o rezultantă a evoluției acestor monede.
Utilizările D S T :
obținerea de alte monede prin vânzarea de D S T
încheierea de acorduri Swap prin care membrii F.M.I schimbă pe o perioadă determinată D S T cu alte active.
efectuarea de operațiuni Farwarp prin care o țară membră F.M.I poate vinde sau cumpăra D S T în schimbul altor active monetare la un termen viitor.
emiterea de obligațiuni în această monedă.
I.3 Sistemul Monetar European
Etapele premergătoare:
Primele acțiuni de creare a unui proces de integrare europeană au avut loc în anii ''50 odată cu crearea comunității economice a cărbunelui și oțelului ( 1957 ) ce cuprindea șase state: Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg și a Comunității Europene a Energiei Atomice ( 1957 ). Pasul decisiv a fost făcut la Roma când s-a semnat tratatul privind crearea Comunității Economice Europene ( 1957 ). Obiectivele ce au vizat:
realizarea unei uniuni vamale
circulația liberă a capitalurilor, serviciilor și forței de muncă
realizarea unei politici comunitare agricole.
Deși, inițial nu au fost definite și obiective monetare, cu timpul s-a cristalizat o politică și în acest sens, ce avea să ducă în final la apariția Sistemului Monetar European și a monedei unice Europene-Euro.
Sistemul Monetar European( S.M.E)
În 1979 Organizația Monetară Europeană trece la un nivel superior prin constituirea Sistemului Monetar European. Aceasta se baza pe o monedă comună, ECU- moneda europeană de cont, pe o serie de cursuri pivot ale monedelor și pe un mecanism de intervenție pe piața valutară.
Deși exista încă din anul 1952 o unitate de cont europeană, moneda folosită de S M E era una nouă definită în baza unui coș monetar ce includea monedele statelor participante la sistem. Ponderile acestor monede în coș erau în funcție de nivelul Pib-ului fiecărei țări și de volumul schimburilor comerciale.
ECU a avut o serie de utilizări oficiale și private. În domeniul privat se puteau constitui depozite exprimate în monedă europeană. La nivel oficial instituțiile comunitare foloseau ECU pentru:
stabilirea bugetului
stabilirea prelevărilor și vărsămintelor intracomunitare
stabilirea tarifelor vamale.
În acest cadru oficial, ECU îndeplinea patru funcții:
Monedă în mecanismul de schimb al S.M.E
Baza de referință în mecanismul de intervenție și de credit
Baza de calcul pentru paritățile celorlalte monede
Instrument de reglare a soldurilor între autoritățile monetare
Pentru a facilita cooperarea în domeniul monetar a fost creat FECOM – Fondul European de Cooperare Monetară. El a fost constituit în baza a 20% din rezervele de aur și dolari ale băncilor centrale participante la sistem și a jucat un rol de instituție de compensare multilaterală pentru aceste bănci, prin acordarea de credite pe termen scurt.
Între monedele participante la sistem și între acestea și ECU existau marje de fluctuație de +-2,25%. Aceste marje asigurau un caracter relativ fix al cursurilor monedelor. Au existat însă ca excepție și marje mai mari (de ex 6% lira italiană sau 15% în final).
Mecanismul de schimb se baza pe cursurile monedelor participante la sistem, cursuri stabilite în baza monedelor. Inițial, în baza puterii de cumpărare se stabileau cursuri față de ECU, numite cursuri centrale. Raportând aceste cursuri se stabileau cursuri pivot bilaterale între monede. Cursurile de piață ale monedelor puteau să varieze cu maxim +-2,25% față de cele oficiale. Cursul ECU se stabilea zilnic de către o comisie desemnată în acest sens. Astfel, bilateral, țările stabileau cursuri între monede și erau obligate să mențină aceste cursuri între marjele existente. În cazul unor deviații băncile centrale ale ambelor țări erau obligate să intervină pe piață, deoarece aveau loc o apreciere și o depreciere ale celor două monede implicate. Eficiența intervențiilor creștea datorită sincronizării dintre cele două bănci și datorită unor mecanisme de cooperare în domeniul monetar. Astfel prin facilități de credit, fiecare bancă putea împrumuta sume nelimitate de la celelalte bănci, cu scadență la 75 de zile. De asemenea, puteau obține moneda necesară intervenției de la FECOM, în schimbul depozitelor constituite la acest fond. Din punct de vedere tehnic, intervențiile băncilor centrale în cadrul SME se declanșau în momentul în care cursul atingea nivelul de 75% din limita maximă în raport cu valoarea oficială. Acest nivel poartă denumirea de prag de divergență.
Prin punerea în practică a S.M.E s-a reușit crearea unei zone de stabilitate monetară după prăbușirea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton-Woods, ceea ce a influențat pozitiv dezvoltarea economică a statelor membre. Au existat însă și deficiențe ale mecanismelor de funcționare ale sistemului. În anii ''80 în condițiile unor ritmuri de dezvoltare diferite și a unor rate de inflație diferite, sistemul a avut probleme în menținerea unor cursuri de schimb fixe fiind obligat să realizeze numeroase ajustări de curs. De asemenea, la începutul anilor ''90 un nou val de constrângeri au afectat sistemul, în special reunificării Germaniei și părăsirii temporare a sistemului de către lira sterlină și lira italiană. Pentru a face față noilor provocări marjele de fluctuație au fost majorate la +-15%. Aceasta a reprezentat, însă, o soluție de moment pentru că statele membre au început să se gândească la o nouă etapă de cooperare monetară: Integrarea Monetară Europeană.
Integrarea Monetară Europeană
Etape: – în 1988 raportul Dellors a enunțat posibilitatea creării unei uniuni economice și monetare, având în centru o monedă comună. Deși au existat încă două soluții ce presupuneau menținerea monedelor naționale la cursuri fixe definitive sau menținerea acestor monede în paralel cu o monedă comună, ele nu au fost agregate în final. Astfel s-a optat pentru o a treia soluție, o monedă unică, ce urma să înlocuiască monedele naționale. Raportul a schițat și un plan de trecere la această monedă parcurgându-se trei etape:
Creșterea și consolidarea performanțelor economice și monetare în cadrul instituțional existent
Coordonarea politicilor economice și monetare și crearea unor instituții europene-SEBC ( Sistemul European al Băncilor Centrale )
Trecerea la parități fixe, transferul de competențe către SEBC și crearea monedei unice.
CAP II. REFERINȚE GENERALE PRIVIND INSTRUMENTELE DE CREDIT ȘI DE PLATĂ UTILIZATE PE PIEȚELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Pe piața internațională au loc schimburi de bunuri și servicii între țări, activități ce necesită plăți și încasări între parteneri și care pot lua forme diferite în funcție de împrejurări, condiții, interesul părților, capacitatea de plată a debitorilor etc.
Efectuarea plăților în cadrul tranzacțiilor internaționale necesită utilizarea unor mijloace și instrumente care să asigure stingerea obligațiilor apărute între părți, în urma încheierii contractelor.
Mijloacele tradiționale de plată sunt reprezentate de moneda divizionară ( piese monetare ) și monedă fiduciară ( biletele de bancă sau bancnotele ), utilizarea acestora reprezentând practic o plată în numerar.
Pe măsura dezvoltării schimburilor internaționale și a modernizării economiilor naționale, în practica internațională s-a impus utilizarea monedei scripturale ( moneda de cont ) ca mijloc de plată principal, precum și amplificarea utilizării instrumentelor de plată și credit de tipul cambiei, cecului, biletului de ordin, iar în ultima vreme s-a extins folosirea cărților de credit.
Într-o primă concluzie, în sfera mijloacelor și instrumentelor de plată internaționale sunt cuprinse valutele, monedele internaționale și devizele.
II.1 Instrumente de credit pe piețele financiare internaționale
Pentru o abordare cât mai elocventă vom face pentru început câteva referiri importante asupra mijloacelor și instrumentelor de credit. Astfel că putem spune că valutele sunt acele monede naționale care au circulație, putere de plată și credit și pot fi constituite ca rezervă și în alte țări decât cea emitentă. Deci, prin valută se înțelege o monedă națională a unui stat, monedă ce poate fi utilizată, atât de persoanele fizice cât și de cele juridice, pe teritoriul altor state, în vederea stingerii unor obligații.
Valutele au calitatea de a realiza lichidarea imediată a obligațiilor de plată în relațiile economice internaționale, ele fiind folosite de regulă, pentru efectuarea plăților de mică importanță. Valutele pot fi clasificate astfel:
A) După forma sub care se prezintă:
valută în numerar
valută în cont
Valuta în numerar – se prezintă sub formă de bancnote sau monede. Plățile și încasările sunt folosite extrem de rar în relațiile de schimb internațional.
Valuta în cont – se află sub formă de disponibil, într-un cont bancar, putând fi utilizată din dispoziția titularului de cont, iar la cererea acestuia poate fi transformată în valută în numerar.
– După modul de constituire a depozitului, valuta în cont poate fi depusă la termen sau la vedere.
B) După regimul convertibilității:
convertibile
neconvertibile
transferabile
liber-utilizabile
Valutele convertibile presupun existența unui angajament al țării emitente de a converti propria monedă, la cererea oricărui deținător, în orice altă monedă.
Valutele neconvertibile sunt acele valute care nu pot fi schimbate în alte valute. Ele participă la un număr foarte restrâns de operațiuni monetare, putând fi schimbate într-un singur sens, de la valuta convertibilă către valuta neconvertibilă.
FIG II.1
Monedele internaționale – sunt acele monede care pot circula în afara granițelor statului emitent, servind ca mijloc de plată și de rezervă pe piața internațională.
În practică se disting două categorii de monede internaționale:
A) Monede naționale care datorită unor însușiri și împrejurări deosebite, capătă caracter de monede internaționale. În prezent, în această categorie se înscriu dolarul S.U.A, lira sterlină, francul elvețian, yenul japonez și euro.
B) Instrumente monetare și unități de cont, emise de organisme financiare internaționale.
Devizele – sunt titluri de credit pe termen scurt, exprimate în valută, reprezentând cel mai important mijloc de plată internațional.
Titlurile de credit – sunt documente având forma și conținutul standardizate, reprezentând o obligație a unei persoane ( debitor ) de a plăti la o scadență determinată o anumită sumă de bani, împreună cu dobânda aferentă, unui beneficiar.
Titlurile de credit pot fi negociate, adică pot fi vândute și cumpărate înainte de scadență. Ele au o valoare nominală ( care este cea înscrisă pe document ) și au o valoare de piață, care rezultă în urma negocierii. Prin vânzarea titlurilor de credit înainte de scadență, beneficiarul intră în posesia sumei înainte de scadență, în schimbul unei taxe, denumită taxă de scont. Negocierea titlurilor de credit se poate face fie prin intermediul băncilor, fie la bursa de valori.
Principalele elemente caracteristice ale acestor instrumente sunt:
au la bază un document tip, formulat în termeni preciși care servește la afirmarea dreptului beneficiarului la transmiterea creanței și/sau la executarea acesteia;
documentul cuprinde condiții esențiale ce dau putere titlului de credit;
documentul capătă putere circulatorie independent de tranzacția care a stat la baza apariției lui.
FIG II.2
Titlurile de credit nominative – care conțin de asemenea expresă a numelui titularului ( aceasta putându-se schimba, prin negocieri ).
Titlurile de credit la ordin – care conțin, pe lângă numele titularului, o clauză conform căreia acesta poate dispune ca plata să se poată face unei alte persoane.
Titluri de credit la purtător – care nu conțin nici o indicație asupra titularului, acesta fiind chiar posesorul documentului.
Titluri de credit propriu-zise, adică acele titluri de credit ce exprimă o obligație de plată, de exemplu: cambiile și cecurile.
Titluri de credit reprezentative, care reprezintă un drept real al titularului asupra unei mărfi determinate și depozitate oficial.
Titluri de credit comerciale – efecte de comerț (trata, bilet la ordin).
Titluri de credit bancare – cecurile; certificate de depozit.
Titlurile de credit financiare – acțiunile, obligațiunile, rentele, bonurile de tezaur, titlurile derivate.
II.2. Instrumente de plată utilizate pe piețele financiare internaționale
De-a lungul timpului au existat mijloace de plată și de credit proprii vieții afacerilor, care au avut rolul de a satisface exigențele acesteia, inclusiv asigurarea celerității operațiunilor comerciale.
Un instrument de plată este mecanismul prin care se asigură executarea unei obligații de plată a unei sume de bani.
Ca instrument de plată, titlul de credit poate fi înmânat creditorului în locul sumei de bani datorată. Cele mai utilizate instrumente de plată utilizate pe piața internațională se numără cambia, biletul la ordin, cecul.
Cambia poate fi socotită ca, ,,Specie Juris’’, una dintre cele mai rafinate specii ale spiritului juridic. Dreptul cambial s-a desprins din dreptul privat, devenind un drept autonom ce conține atât elemente de drept material și procedural de natură comercială și civilă cât și referiri la dreptul public.
În ceea ce privește sfera de aplicare a dreptului cambial, acesta este strict determinată de validitatea titlului cambial și a obligației cambiale.
Cambia îndeplinește o serie de funcții economice:
A) Cambia e un procedeu tehnico-juridic de schimb în materie monetară.
B) Cambia e un instrument de credit și plată, datorită faptului că plata se face la o anumită scadență.
De multe ori cambia înlocuiește numerarul, primitorul putând încasa imediat sau o poate credita în cont pentru ziua scadenței.
Biletul la ordin are o structură foarte apropiată de cea a cambiei și îndeplinește aceleași funcții economice.
Biletul la ordin este un titlu sub semnătură privată, care implică două persoane în procesul creării sale – subscriitorul sau emitentul și beneficiarul. Titlul este creat de emitent în calitate de debitor, acesta obligându-se să plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la prezentarea unei alte persoane denumită beneficiar, care are calitatea de creditor. Într-un bilet la ordin plătibil la vedere se poate stipula ca această sumă va produce dobândă. În orice alt bilet la ordin, această stipulație se socotește nescrisă. Dobânda trebuie să fie arătată în biletul la ordin dacă nu este arătată o altă dată, dobânda curge de la data emisiunii biletului la ordin.
Biletul la ordin la vedere este plătibil la prezentare, acesta trebuind să fie prezentat spre plată în termen de un an de la data sa. De altfel biletul la ordin este un titlul comercial de valoare care constă într-un înscris prin care o persoană ( emitentul ) se obligă să plătească altei persoane ( beneficiarul ) ori la ordinul acestuia din urmă, o sumă de bani la scadența stabilită.
Alături de cambie și biletul la ordin, cecul este considerat ca un titlu de credit sau un instrument de plată.
Cecul, ca instrument de plată, instituie posibilitatea deținătorului de a efectua plăți, fără numerar, în baza unei disponibil preconstituit la o instituție bancară ce, anterior, i-a pus la dispoziție suportul material emis în conformitate cu normele cadru nr 9/1994.
Fiecare persoană care își cunoaște drepturile și îndatoririle de la început poate să efectueze toate operațiunile legate de acest instrument, în nume propriu.
Cecul se deosebește de cambie deoarece:
nu este faptă de comerț obiectivă
este folosit ca instrument de plată
în calitate de tras poate fi indicat doar de o bancă
plata se face la prezentare
În circuitul de plată prin intermediul cecului sunt implicate trei subiecte denumite: trăgătorul, trasul și beneficiarul.
CAP.III. FUNCȚIONAREA INSTRUMENTELOR DE CREDIT ȘI DE PLATĂ
Creditul și diversitatea formelor pe care le îmbracă acesta antrenează utilizarea unor multitudini de documente în care este materializată relația dintre debitor și creditor.
Astfel de documente pot fi clasificate după criterii ce decurg din caracteristicile fiecărei forme de credit sau plată ( fig. III.1. )
FIG III.1
III.1. Cambia
Cambia reprezintă un înscris, prin care o persoană ( trăgătorul ) ordonă unei persoane ( tras ) să plătească unei a treia persoane.
Din cele afirmate mai sus rezultă că trăgătorul are față de tras o creanță, care se numește promisiunea sau acoperirea cambiei. De asemenea, beneficiarul are o creanță de trăgător, aceasta numindu-se valoarea furnizată.
Atunci când beneficiarul este el însuși debitor față de o terță persoană și dorește să realizeze plata utilizând aceeași cambie, aceasta poate înscrie pe spatele cambiei o mențiune de a se plăti creditorului. Mențiunea poartă denumirea de gir sau andosare; cel care a înscris mențiunea este girant, iar noul beneficiar este giratar.
FIG.III.2
Rolul cambiei poate fi analizat pornind de la utilizarea acesteia ca instrument de plată și instrument de credit.
Ca instrument de schimb, cambia evidențiază rolul inițial al acesteia în schimburile monetare, ceea ce conducea la evitarea deplasării banilor și reducerea riscurilor aferente.
În calitate de instrument de plată, cambia poate fi utilizată în locul bancnotelor pentru stingerea unor obligații de plată în numerar. În cazul plăților prin utilizarea cambiei, se asigură certitudinea, datorită acceptării cambiei de către tras, iar prin transmiterea cambiei prin gir, se asigură și avantajul solidarității între giranții succesivi.
Ca instrument de credit comercial, cambia este denumită efect comercial și este utilizată de producător în raport cu comerciantul care îi cumpără produsele.
În momentul vânzării, producătorul emite o cambie, prin care se prevede plata prețului de către cumpărător ( tras ) la o anumită dată. Trăgătorul, respectiv producătorul poate valorifica aceste instrumente înainte de scadență, prin scontare la bancă, ceea ce conduce la obținerea unui credit bancar. Pentru garantarea creditelor acordate unei alte persoane decât beneficiarul cambiei, banca poate accepta cambiile cu titlul de garanție.
Validitatea cambiei, respectiv producerea efectelor dorite, se realizează în condițiile respectării următoarelor condiții:
efectuarea operațiunilor cambiale de către persoane fizice și juridice care au calitatea de comerciant
forma scrisă, sub semnătura privată
mențiunile obligatorii și a unor clauze facultative
cuprinderea tuturor mențiunilor obligatorii și a unor clauze facultative
Mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cambia se referă la:
denumirea cambiei – care poate fi înscrisă ca titlu sau poate figura în cuprinsul textului; este obligatorie prezența denumirii cât și înscrierii ei în aceeași limbă în care este redactată cambia, fiind situată deasupra semnăturii trăgătorului
ordinul ( sau mandatul ) necondiționat de a plăti o sumă de bani determinată într-o anumită perioadă ( cu specificarea sumei în titlu, precum și în litere și cifre )
numele ( denumirea ) trasului, respectiv a persoanei care trebuie să plătească. În unele cazuri, trăgătorul se poate indica pe sine ca tras ori, poate indica mai multe persoane trase cumulativ ( nu alternativ ).
scadența, este o mențiune obligatorie care prezintă importanță prin faptul că fără indicarea acesteia, cambia este socotită plătibila la vedere. Dacă se prevăd mai multe scadențe succesive, cambia este incertă, după cum aceasta este nulă, dacă menționează o scadență imposibilă (30 februarie – 31 aprilie).
Scadența prezintă importanță, datorită efectelor pe care le antrenează, astfel:
Obligația trasului se stinge numai prin plata la scadență;
Deținătorul cambiei nu poate fi obligat să primească plata înainte de scadență;
Trasul care plătește înainte de scadență, o face pe riscul său;
Termenul de prescripție este de doi ani, de la plata scadenței, perioadă de timp în decursul căreia sunt admise orice acțiuni împotriva acceptantului.
Există mai multe variante ale scadenței:
La vedere ( la cerere, la prezentare );
La un anumit termen ( zile, săptămâni, luni, ani ) de la vedere, de la prezentarea pentru acceptare sau, în cazul neacceptării, de la data protestului;
La un anumit termen de la data emisiunii;
La o dată fixă ( an, lună, zi ).
Locul – este determinat prin indicarea unei localități și este cel menționat lângă numele trasului; în cazul în care sunt arătate, în cambie, mai multe locuri de plată, posesorul o poate prezenta la oricare din acele locuri.
Locul plății – legat de locul plății este domicilierea cambiei care se poate realiza printr-o clauză care indică drept loc al plății domiciliul unui terț, respectiv o bancă la care are deschis cont. Banca de domiciliul este astfel, mandatată să facă plata la scadență, iar în caz de refuz acesteia trebuie să i se adreseze protestul de neplată.
Numele beneficiarului – în cambie pot fi menționați mai mulți beneficiari, cumulativ sau alternativ. Dacă sunt menționați cumulativ atunci ei exercită drepturile conferite de cambie, inclusiv dreptul de a transmite cambia prin gir. În situația menționării alternative a beneficiarilor, atunci, orice beneficiar care deține titlul, poate exercita singur drepturile cambiei, inclusiv dreptul de a gira, cambia. În calitate de beneficiar al cambiei poate să apară chiar trăgătorul, caz în care se utilizează formulele, plătiți către mine însumi sau „plătiți în ordinul meu’’.
Data și locul emiterii: – cambia trebuie să indice o singură dată a emiterii, absența acesteia atrăgând nulitatea cambiei.
Semnătura trăgătorului – trăgătorul are obligația de a scrie personal numele și prenumele. Pentru persoanele juridice, trăgătorul trebuie indicat prin denumirea completă a firmei, a numelui și a calității celui care semnează, dar semnătura trebuie să fie aplicată cu scrisul de mâna a persoanei fizice.
Dacă o cambie a fost emisă fără una sau mai multe din mențiunile obligatorii, dar poartă semnătura trăgătorului, aceasta este denumită cambie în alb.
Distincția dintre cambia în alb și cambia nulă se realizează cu ajutorul mențiunii exprese, înscrise pe cambie, prin care trăgătorul îl împuternicește pe beneficiar să completeze cambia potrivit înțelegerii dintre ei.
FIG III.3
Acceptarea cambiei se realizează prin scrierea pe cambie a cuvântului „acceptat” sau unei expresii echivalente însoțită de semnătura trasului. Acceptarea trebuie să menționeze data zilei când este făcută, dar și o acceptare nedatată naște obligația de plată a trasului.
Trăgătorul poate interzice prezentarea cambiei la acceptare printr-o mențiune expresă sau poate stipula că prezentarea spre acceptare nu va avea loc înaintea unei anumite date.
După scadență, cambia nu mai poate fi prezentată la acceptare, ci numai la plată.
Acceptarea cambiei are ca efect modificarea poziției trasului, care devine, astfel, debitorul beneficiarului, obligat solidar cu trăgătorul, girantul și avalistul cambiei. Aceștia din urmă vor fi obligați să plătească numai în cazul refuzului de plată din partea trasului.
Girul cambiei este un act prin care posesorul titlului, numit girant, transferă unei alte persoane numită giratar, toate drepturile care decurg din titlul astfel redactat și completat, respectiv din cambie.
Girantul răspunde față de giratar și față de posesorii titlului pentru acceptarea și plata titlului, în caz de neplată la scadență din partea debitorului, numai dacă în textul girului, girantul a trecut formula „fără garanție”, fără răspundere sau fără „obligo”, ceea ce îl exonerează de acceptarea și de plată.
Girul poate fi definit și ca un mod specific de circulație a cambiei, care îndeplinește următoarele funcții:
mijloc de transmitere a cambiei – posesorul poate gira cambia în favoarea băncii, care o scontează înainte de scadență, iar girantul obține numerarul corespunzător.
garantarea prin gir a acceptării și a plății cambiei – girantul își asumă obligația de plată și de acceptare, în cazul în care trasul nu și-ar îndeplini el însuși aceste obligații.
legitimarea prin gir a calității de titular al cambiei – reprezintă o funcție care se manifestă prin faptul că giratarul devine titular al drepturilor cambiei, fiind ultimul dintr-un șir de giratori. Primul girant este trăgătorul, fiecare dintre giranții următori trebuind să figureze ca giratori în girul precedent.
Există mai multe tipuri de giruri speciale, după cum rezultă din clasificarea următoare:
FIG III.4
Avalul cambiei este o garanție personală, prin care o persoană numită avalist ( cel care dă avalul ) garantează obligația uneia dintre obligații, cambiali, numit avalizat pentru toată suma menționată pe titlu sau pentru o parte din aceasta.
Avalul are rolul de a accentua valoarea obligației cambiale prin solidaritatea mai multor debitori. Cel care are interes în obținerea avalului este trăgătorul, dar la rândul său și un avalist poate fi avalizat de către un nou garant. Rezultă, astfel, că o cambie poate purta mai multe avaluri. Avalul se exprimă prin formula „pentru aval”, „pentru garanție”, „pentru cauțiune” și sunt însoțite de semnătura avalistului.
Principalul efect al avalului este acela, că plătind cambia avalistul dobândește drepturile ce decurg din ea, împotriva avalistului și împotriva celor care sunt obligați față de avalizat. Astfel avalistul care a plătit are poziția de codebitor solidar și poate pretinde fiecăruia numai plata cotei părți care îi revine.
Plata cambiei – prezentarea la plată a cambiei trebuie să fie realizată către banca de domiciliu a cambiei sau către tras. Obligația de plată o are trasul, acceptatul sau avalistul sau, alegerea aparținând posesorului unei cambii.
Prin plata cambiei se stinge o obligație cambială, iar plata efectuată de un girant eliberează numai giranții următori și pe avaliștii acestora, dar nu și pe giranții anteriori.
Plata se realizează de regulă, la termenul precizat, dar este posibilă și plata anticipată cu acordul părților. În acest caz, cel care își asumă riscul este trasul. Sunt admise de asemenea și plățile parțiale, caz în care trasul plătitor solicită o mențiune pe cambie.
Dacă termenul a ajuns la scadență și nu s-a prezentat nici un posesor pentru a încasa plata, atunci debitorul care vrea să se elibereze poate consemna suma lor o unitate CEC, pe cheltuiala și pe riscul posesorului cambiei.
Refuzul și regresul
Refuzul trasului de a plăti trebuie să fie constant printr-un protest de neplată, în termenul prevăzut.
Acțiunea de regres este contra trăgătorului, girantului sau avalistului, poate fi exercitată la scadență, iar înainte de scadență, numai facultativ, în următoarele situații:
dacă acceptarea a fost refuzată de către tras;
în caz de faliment al trasului;
în caz de faliment al trăgătorului unei cambii;
Protestul de neplată se face:
contra trasului acceptant sau a băncii la care a fost domiciliată cambia;
contra acceptantului prin intervenție sau contra unei persoane indicate de acesta;
Intervenția – trăgătorul, girantul sau avalistul pot indica o persoană care să accepte sau să plătească la nevoie, persoana care poartă denumirea de intervenient.
Intervenția poate fi provocată ( sau silită ); dar poate fi și spontană din inițiativa intervenientului, care intervine pentru oricare dintre obligații pe cale de regres.
Executarea cambială se realizează prin investirea cambiei cu formula executorie de către judecătorie, urmată de somația emisă de executantul judecătoresc, în cazul refuzului de plată al acesteia.
III.2. Biletul la ordin;cecul și ordinul de plată
III 2.1 Biletul la ordin
Biletul la ordin este un titlu prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului, sau la ordinul acestuia, o sumă de bani, la o anumită scadență și într-un anumit loc.
Spre deosebire de cambie, utilizarea biletului la ordin ca instrument de plată, implică două persoane ( emitentul și beneficiarul ). Acesta este creat de emitent, în calitate de debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani la vedere, sau la o anumită dată, unui beneficiar, care are calitatea de creditor.
Formula consacrată este „voi plăti în schimbul acestui bilet la ordin suma de…’’, deci spre deosebire de cambie, nu conține ordinul de plată adresat unei alte persoane, ci numai asumarea propriei obligații de plată.
Din punct de vedere juridic, biletul la ordin este considerat tot instrument de debit și este compensat și decontat ca și cambia, în conformitate cu regulamentul B.N.R (nr 10/1994).
III.2.2. Cecul
Cecul este instrumentul de plată, utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzător în aceste conturi. Disponibilul este creat printr-un depozit, din operațiuni de încasări sau prin acordarea unui credit bancar.
Există mai multe tipuri de cecuri, a căror denumire indică rolul ca instrumente de plată și credit, pe care le-am prezentat în fig III.5.
FIG III.5
Cecul barat prezintă avantaje care decurg din securitatea sporită pe care o oferă pentru bancă, întrucât este plătibil numai unei persoane determinate. De asemenea, diminuează riscul pierderii sau furtului.
Banca plătitoare care nu respectă cu strictețe normele legale privind cecul barat răspunde de paguba cauzată până la concurența valorii cecului.
Ca instrument de plată de debit, cecul circulă de la unitatea bancară a clientului beneficiar la unitatea bancară a clientului plătitor, având ca efect debitarea contului clientului plătitor și creditarea clientului beneficiar.
Formula consacrată este: ”plătiți în schimbul acestui cec, suma…”
Pe fața cecului apar următoarele elemente:
denumirea/sigla societății bancare trase și adresa
seria și numărul cecului, sub denumirea societății bancare
înscrisul ”stipulat”, urmat de spațiul necesar completării mențiunilor facultative ale cecului
data emiterii cecului „ emis la…” pentru stabilirea zilei, lunii, anului emiterii
mențiunea referitoare la identificarea sumei, care urmează a se plăti
numele și adresa trăgătorului, carnetul de cecuri de la unitatea bancară al cărei client este
Pe verso-ul cecului, figurează mențiuni referitoare la operațiunea de girare și la plată, respectiv încasarea cecului:
numele și denumirea girantului
numele girantului, prin înscrisul ”girat către…”
data efectuării operațiunii de girare
informații referitoare la plata și încasarea cecului, precum și a modalității de efectuare a acestora ( în numerar sau în cont ).
III. 2.3. Ordinul de plată
Ordinul de plată reprezintă un instrument de plată de credit care circulă de la unitatea bancară a clientului plătitor către unitatea bancară a clientului beneficiar. Efectul utilizării acestui instrument este debitarea contului clientului plătitor și creditarea contului clientului beneficiar.
Ordinul de plată se concretizează într-o dispoziție necondiționată dată de emitentul unei bănci de a pune la dispoziția unui beneficiar o sumă de bani, respectiv de a plăti sau de a face să se plătească această sumă.
Dispoziția respectivă se consideră ordin de plată, numai dacă banca dispune de fondurile reprezentate prin suma specificată și nu prevede că plata trebuie făcută la cererea beneficiarului.
Ordinul de plată e revocabil, respectiv poate fi anulat înainte de a fi încasat de către beneficiar. Din acest motiv el prezintă anumite riscuri legate de bonitatea și buna intenție a ordonatorului.
Ordinul de plată parcurge un drum, de la plătitor la beneficiar, de-a lungul căruia se interpun mai multe bănci, care efectuează succesiv, operațiuni de recepție, de autentificare, acceptare și executare a ordinului de plată. Aceste operațiuni sunt denumite transfer – credit.
Obligațiile participanților la circuitul ordinului de plată constau în următoarele:
Banca emitentă:
ordinul de plată îl obligă pe emitent să plătească o sumă de bani, dacă acesta a fost emis de el sau de către o altă persoană care are mandatul de a-l reprezenta;
plata obligației emitentului se consideră efectuată în una din următoarele situați, astfel:
Banca receptoare a debitat contul clientului emitent deschis la aceasta;
Banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la ea, iar aceasta din urmă utilizează fondurile desemnate de suma respectivă.
Banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la o altă bancă și aceasta folosește fondurile respective;
Banca centrală creditează contul băncii receptoare în cadrul decontării finale;
Decontarea finală se face în favoarea băncii receptoare în baza unui acord de compensare bilaterală cu banca emitentă sau a regulilor unui sistem de transfer de fonduri care se referă la decontarea obligațiilor dintre participanți.
Banca receptoare:
acceptarea unui ordin de plată de către bancă se apreciază că este realizată, în următoarele condiții:
În momentul recepției
În momentul înștiințării emitentului că a acceptat ordinul
În momentul executării ordinului
În cazul neacceptări unui ordin de plată, banca are obligația să comunice neexecutarea acestuia, până la o dată care corespunde zilei bancare din perioada de executare.
Prin acceptarea ordinului de plată, banca receptoare se obligă la următoarele:
să execute ordinul de plată în ziua bancară în care l-a acceptat sau în ziua următoare
dacă se indică o anumită dată a plății, aceasta trebuie respectată;
să înștiințeze în timp util emitentul, despre neonoarea ordinului de plată, solicitându-i instrucțiuni suplimentare acestuia.
3.Banca destinatară
După acceptarea ordinului de plată, banca destinatară are obligația să pună fondurile la dispoziția beneficiarului, în ziua acceptării, ori cel târziu în ziua următoare.
În cazul neacceptării, banca are obligația să comunice emitentului refuzul acestuia, până cel târziu în ziua bancară următoare ultimei zile a perioadei de executare.
Până la finalizarea unui transfer – credit, fiecare bancă are obligația de a sprijini un plătitor sau pe orice bancă emitentă anterioară și are dreptul de a solicita sprijinul oricărei bănci receptoare ulterioară în vederea completării procedurilor bancare privind respectiva plată prin credit.
Un transfer – credit este finalizat în momentul acceptării, caz în care, banca devine obligată față de beneficiar pentru suma înscrisă pe ordinul de plată acceptat.
Atunci când operațiunea de transfer nu se finalizează, banca inițiatoare trebuie să returneze plătitorului suma plătită de aceasta, în baza ordinului de plată, la care se adăugă dobânzile de întârziere și penalizările.
În cazul în care transferul este finalizat, dar banca destinatară ( receptoare ) nu execută ordinul de plată, în termenul prevăzut, atunci are obligația față de beneficiar de a-i plăti dobânzile de întârziere.
În concluzie obligațiile participanților la un transfer – credit se prezintă conform fig III.6
FIG III.6
III.3. Cardul – Instrument de plată
Cartea de plată sau cardul bancar reprezintă un instrument de decontare, care:
Asigură posesorului autorizat achiziționarea de bunuri sau servicii, fără prezența efectivă a numerarului;
Permite legătura financiară dintre comercianți și consumători ( prin acces într-un cont bancar ).
Totodată, cardul are caracteristicile unui instrument de plată, permițând retragerea de numerar de la ghișeele automate bancare.
În ceea ce privește clasificarea cardurilor, o regăsim în fig III.7
FIG III.7
Debit cardurile sau cardurile de debit – au următoarele caracteristici:
Asigură utilizatorului achiziția de bunuri și servicii sau retrageri de numerar, fără prezența efectivă a însemnelor monetare.
Condiția esențială a acestor carduri este existența unor fonduri într-un cont de card și efectuarea de cheltuieli în limita soldului disponibil;
În cazul depășirii soldului, băncile acordă credite la dobânzi ridicate, ceea ce constituie o modalitate profitabilă a băncilor de oferire a unor produse și servicii către populație.
Cardurile de debit conțin o bandă magnetică și necesită introducerea unui număr personal de identificare (PIN) în terminalul electronic înainte de accesarea serviciului
Cele mai multe carduri de debit au două funcții principale:
Retragerea de numerar din distribuitoarele automate de numerar sau din ghișeele automate de bancă;
Efectuarea plăților la punctele de vânzare, situație în care plata este cunoscută sub denumirea de transfer electronic de fonduri la punctele de vânzare.
Credit cardurile sau cardurile de credit:
Prezintă ca trăsătură definitorie realizarea plăților dintr-o linie de credit care i-a fost deschisă posesorului de card; acest tip de card permite deținătorului să achiziționeze bunuri și servicii și să retragă numerar în limita unui plafon prestabilit;
Un card de credit combină două funcții principale: instrument de plată și facilitate de credit pe termen scurt;
În funcție de credibilitatea bancară a utilizatorului, credit cardurile îmbracă două forme:
Dacă utilizatorul nu prezintă o bună credibilitate bancară, cardul de credit este de tip Charge, situație în care posesorul e obligat, în decursul unei perioade de maxim o lună, să acopere depășirea de sold înregistrată sau creditul temporar acordat ( credit cunoscut sub denumirea Overdraft )
Dacă utilizatorul are un punctaj rezonabil, atunci banca pune la dispoziția utilizatorului un card cu funcțiuni depline, caz în care cheltuielile sunt acoperite dintr-un plafon sau linie de împrumut negociată anterior.
Dintre avantajele acestui tip de carduri se remarcă:
Dobânda la aceste credite asigură fructificarea resurselor bancare;
Orice cheltuială efectuată de utilizator generează venituri bancare și surse de profit pentru comercianți;
Utilizatorii își pot satisface dorințele chiar dacă nu dispun de sumele necesare.
Cardurile emise de bănci: se încadrează în domeniul preocupărilor multiple ale băncilor de a identifica și de a lansa pe piață instrumente atractive, utile, facil de obținut, sigure și profitabile.
Sistemul bancar american a reușit lansarea cardurilor pe piața mondială a instrumentelor de plată cu începere din anul 1960, când Bank of America a lansat un instrument de plată numit Bank Americard ( în prezent Visa Internațional ). La început, cardul a fost utilizat de foarte puțini consumatori, pentru ca numai după 10 ani statisticile să indice prelucrarea a peste 170 milioane de bonuri de vânzări ( realizate pe baza acestui tip de card ).
În anul 1966 un grup de 17 bancheri din diferite instituții financiare și-au creat propria rețea care să-și accepte reciproc cardurile locale. Astfel s-a creat Asociația Interbancară de Carduri, care se ocupă de procedurile de autorizare, clearing și decontare. În anul 1979, ca urmare a dezvoltării pe plan internațional a acestei organizații, numele s-a schimbat în Mastercard, care a înregistrat o dezvoltare rapidă, ca și Visa Internațional, existând, în 1990 peste 90 milioane de Mastercard în circulație.
Cardurile emise de societățile non-bancare – urmând exemplul cardurilor bancare, societățile non-bancare, lanțurile de magazine și cluburi private au lansat propriile carduri. Acestea asigurau posibilitatea efectuării de cheltuieli în timp real, fără a se mai pune problema dimensionării la un moment dat a disponibilităților proprii.
În această categorie se încadrează cardul de comerciant, emis de însuși comerciant și care poate fi utilizat numai la punctele de vânzare, controlate de către emitentul de card.
Anumite carduri din această categorie pot fi utilizate cu funcția de carduri de debit, atunci când comerciantul inițiază un debit direct către banca unde deținătorul de card are deschis contul, dar cea mai mare parte a cardurilor sunt de credit. Motivul acestui tip de carduri îl constituie dorința comercianților de a asigura loialitatea clienților. Asemenea carduri au largă utilizare în S.U.A și în Franța.
Cardurile prealimentate – sunt cunoscute pentru reala lor putere de cumpărare, întrucât utilizatorul a realizat o plată în avans. Cele mai frecvente carduri prealimentate sunt cardurile telefonice. Scopul acestor carduri este declararea imediată a tranzacțiilor cu o valoare mai mică și foarte mică.
Cardurile de cheltuieli – cunoscute sub denumirea de card de călătorie și petrecere a timpului liber (Travel Card) și au următoarele caracteristici:
sunt emise de societăți non-bancare și presupun existența unor linii de credit deschise pentru deținători.
deținătorul unui astfel de card are posibilitatea să efectueze cheltuieli și să retragă numerar din ghișeele automate de bancă sau din cele ale emitentului de card.
cele mai cunoscute carduri de cheltuieli sunt cele emise de American Expres și Diners Club
Emiterea cardului
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină posesoarea unui card, e necesar să solicite acest lucru băncii sau companiei emitente, prin adresarea unei cereri și încheierea unui contract. În contractul respectiv se precizează tipul de card, facilitățile de care va dispune deținătorul și obligațiile acestuia față de bancă. Pentru a obține cardul solicitat, titularul trebuie să plătească o taxă de emitere și o taxă anuală de utilizare. În momentul primirii cardului, banca îi comunică titularului parola personală. Codul personal de identificare aferent unui card abreviat PIN, reprezintă codul atribuit de emitent unui deținător de card. Utilizatorul trebuie să reproducă acest număr în scopul verificării identității, atunci când plata este desăvârșită de un ghișeu automat. Pentru verificarea bonității clientului căruia banca îi emite cardul, societățile emitente de asemenea instrumente de plată, pot apela la firmele specializate în acest scop.
Astfel se urmărește în ce măsură clientul are capacitatea de rambursare a creditului acordat, întrucât cardurile reprezintă, practic, o altă modalitate de creditare.
Utilizarea cardului
Posesorul cardului îl poate utiliza în unul din următoarele scopuri:
plata mărfurilor și serviciilor
retragerea de numerar de la distribuitoarele automate sau de la ghișeele băncii.
Utilizarea cardurilor pentru plata mărfurilor și serviciilor necesită existența, la nivelul comerciantului care acceptă acest instrument de plată, a unui terminal pentru transferul electronic al fondurilor, denumit POS.
Avantajele utilizării cardurilor
După tipul cardului ( debit card sau credit card ) pot fi identificate avantajele utilizării acestora, care se regăsesc la nivelul utilizatorului, al comerciantului cât și al băncii emitente. Aceste avantaje le regăsim prezentate în fig III.8.
FIG III.8
– Sursă proprie
Acceptarea cardurilor
Comercianții care au încheiat cu o bancă comercială contracte de procesare a acestui tip de operațiuni, trebuie să beneficieze de decontarea tranzacțiilor derulate. Acest proces este denumit Acquiring System, respectiv acceptarea cardurilor.
Programul de acceptare presupune existența unui contract de procesare a tranzacțiilor cu carduri între o bancă și un comerciant care are obligația afișării siglei – Visa; Eurocard; Mastercard – precum și a tipurilor de carduri care operează în mediul comercial respectiv.
Pe baza contractului încheiat, banca pune la dispoziția comerciantului, servicii de decontare și servicii de autorizare a cardurilor. Prin autorizarea cardului, operatorul bancar asigură vânzătorul că instrumentul de plată respectiv e valabil, iar deținătorul acestuia se află în posesia fondurilor care să acopere tranzacția efectuată. Rezultatul autorizării este răspunsul care poate conține unul din următoarele tipuri de mesaje:
Acceptare pentru toată suma;
Solicitarea de instrucțiuni suplimentare într-un anumit interval de timp;
Neacceptarea ca instrument de plată cu solicitarea comerciantului de a confisca respectivul card.
Operațiunea de acceptare la plată a tranzacțiilor cu carduri se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:
Deținătorul cardului solicită achiziționarea unui bun sau serviciu de comerciant;
Comerciantul solicită autorizarea tranzacției către centrul de autorizare local-internațional;
Centrul de autorizare transmite cererea de autorizare către banca emitentă a cardului;
Banca emitentă verifică contul deținătorului de card;
Banca emitentă autorizează tranzacția și transmite informația către centrul de autorizare;
Centrul de autorizare transmite codul de autorizare către comerciant;
Comerciantul predă bunul său prestează serviciul către deținătorul cardului;
Tranzacția se derulează în timp real prin echipamente electronice și softuri specializate în condiții de deplină siguranță.
CAP IV STUDIUL DE CAZ PRIVIND UTILIZAREA UNOR INSTRUMENTE DE CREDIT ȘI DE PLATĂ LA S.C. PERLA TRANS S.R.L.
Evaluarea continuă a performanțelor economico-financiare ale unei firme, studierea poziției financiare a acesteia, monitorizarea și contractarea factorilor de risc, aprecierea perspectivelor de creștere a valorii sale, promovarea unor investiții eficiente, sunt provocări permanente pentru managerul oricărei firme, care încearcă să se mențină durabil pe o piață concurențială tot mai internaționalizată. Aceste provocări nu pot deveni realitate fără permanentizarea în practica managerială a analizei economico-financiară.
Evaluarea performanței financiare este procesul prin care rezultatele înregistrate în situațiile financiare sunt comparate cu:
Standardele predeterminate ( pe baza planurilor existente )
Performanțele trecute
Normele acceptate în sectorul sau ramura industrială respectivă
Cele mai comune tehnici folosite în procesul de evaluare financiară a unei societăți comerciale sunt:
Analiza pe bază de ponderi ( cote procentuale ); se calculează fiecare post din bilanțul contabil ca procent din total active sau total pasive;
Analiza fluxurilor de fonduri; arată cum au fost folosite fondurile firmei
Analiza pe baza indicatorilor financiari; fiind tehnica cea mai utilizată
Sursele informaționale care stau la baza lanțurilor economico-financiare ale firmei, în cadrul Băncii Comerciale Române ( BCR ) sunt documentele de sinteză ale contabilității ( bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, etc ). Informația contabilă oferită de aceste documente este adaptată și prelucrată în cadrul analizei financiare în funcție de obiectivele vizate, trebuind să fie relevante, credibile, comparabile, complete și să asigure eficiența necesară printr-un raport cost – beneficiu optim utilizatorilor.
Pe baza tuturor acestor documente BCR calculează indicatorii de performanță financiară a agentului economic, indicatorii folosiți în luarea deciziei privind acordarea creditului solicitat. Indicatorii utilizați pentru măsurarea performanțelor economico-financiare ale agenților economici, în cadrul metodei de evaluare a Băncii Comerciale Române sunt:
Cifra de afaceri
Lichiditatea
Solvabilitatea
Gradul de îndatorare
Rentabilitatea
IV.1. Prezentarea și organizarea S.C. Perla Trans S.R.L.
Sediul social: București Str. Rădulescu Motru Constantin Nr.20 Sector 4.
Număr de ordine în registrul comerțului: J40/1792/2005, Atribuit în 01-02-2005
Cod unic de înregistrare: Ro 17181734 , Atribuit în data 01-02-2005
Certificat de înregistrare: B1337441, Emis în data 16-04-2008
Forma de organizare : Societate comercială cu răspundere limitată constituită pe o perioadă nelimitată ( S.R.L. ).
Capital social subscris: 381.000 RON, număr părți sociale: 381, valoare parte socială 100 RON.
Capitalul social în valoare totală de 10.000.000 RON, divizat în 100 părți sociale cu valoare socială de 100.000 RON, va fi deținut de asociați după cum urmează:
Tas Abdurrahim – 9.900.000 RON, divizat în 99 părți sociale cu valoare nominală de 100.000 RON, reprezentând 99% din valoarea capitalului social.
Tas Mustafa – 100.000 RON divizat în o parte socială cu valoare nominală de 100.000 RON reprezentând 1% din valoarea capitalului social.
Activitatea principală: transporturi terestre, interne și internaționale de călători pe bază de grafic.
Relațiile Bancare: Banca B.C.R S.A – sucursala Șerban Vodă, cont bancar RO11RNCBO278000449010001 și Banca C.R. Firenze – sucursala Rahova, cont bancar: RO06DARO01000048083RO01.
Societatea are un număr de 45 angajați < 43 au contract de muncă pe perioadă nedeterminată, 2 au contract de colaborare, > 5 dintre angajați muncesc la sediul firmei, restul muncind la punctele de lucru din țară și din străinătate.
Firma pune la dispoziția clienților autocare de ultima generație, dotate cu sisteme video-Tv, aer condiționat și minibar. Societatea efectuează curse zilnic la ora 16:00 în afară de Sâmbătă, pentru Istanbul, iar pentru Grecia – Marți, Joi și Sâmbătă.
În temeiul acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind transporturile internaționale, semnat la data de 28.02.1991 firma a încheiat un contract cu firma O.Z. Ortadogu Turizm Vetic L.T.D.S.T.I. cu sediul în Yeni Otogar Nr. 5, Esenler-Istanbul-Turcia unde va sta la dispoziție personal vorbitor de limba română. Conform acestui contract firma trebuie să plătească un comision de 85% pentru cursele celeilalte părți care se fac zilnic sau periodic dar nu la mai mult de o lună de zile, în lei sau în euro pe bază de borderouri de transport.
Până în prezent, în dosarul societății nu sunt înscrise mențiuni referitoare la condamnări ale comerciantului pentru fapte penale, punerea sub stare de interdicție, declararea stării de faliment conform Art.21 din Legea 26/1990.
La data de 18.03.2013 S.C. Perla Trans S.R.L. deține un număr total de 25 mijloace de transport astfel:
15 bucăți autocare pentru activitatea de transport persoane pe bază de grafic; activitatea principală a societății o reprezintă transportul auto de persoane pe bază de grafic, dispunând de licențe de transport și de traseu, eliberate de Autoritatea Rutieră Română pentru următoarele trasee:
~ Bucuresti-Atena
~ Bucuresti-Istanbul
7 bucăți microbuze pentru aceeași activitate
3 bucăți autoturisme pentru activitatea de rent-a-car și pentru necesitățile curente ale firmei.
Strategia pe termen lung a firmei este continuarea investiției în mijloace de transport pentru extinderea activității respective, precum și pentru obținerea de licențe de transport pentru trasee noi.
Societatea are în vedere participarea la licitațiile organizate de Ministerul Transportului pentru atribuirea de noi trasee ( licențe de transport persoane ) fiind, în principal vizate următoarele trasee:
București – Brașov și retur
București – Bacău și retur
Constanța – Bacău și retur
Constanța – Iași și retur
Printre altele se urmărește datorită cererilor, încheierea unor contracte cu diferite societăți, în special agenții de turism, atât din țară cât și din străinătate, în vederea efectuării de transport persoane și din această cauză S.C. Perla Trans S.R.L. trebuie să dețină autocare noi, moderne, pentru satisfacerea cerințelor clienților, care preferă calitatea la standarde europene. În cadrul acestei strategii societatea intenționează să continue achiziția de mijloace de transport de mare capacitate ( autocare ), care să înlocuiască, treptat, vechile mijloace de transport. Prin achiziția de mijloace de transport persoane, de mare capacitate se urmăresc următoarele obiective:
Extinderea activității prin efectuarea de transport internațional
Obținerea de licențe de transport pentru trasee noi
Înlocuirea mijloacelor de transport din dotare vechi cu autocare noi
Majorarea veniturilor
Maximizarea profitului
Resursele financiare ale societății provin din funcționarea și dezvoltarea afacerii proprii cât și din împrumuturi bancare.
IV.2. Utilizarea cardului ca instrument de plată în cadrul S.C Perla Trans S.R.L
Conform tendințelor actuale, privind efectuarea unor plăți datorate, S.c Perla Trans Srl a adoptat – ca de altfel numeroase unități comerciale din România – folosirea cardurilor ca instrument – mijloc de plată a diverselor datorii către salariați. Aceste datorii de plată fac referire cu preponderență la plata salariilor datorate angajaților firmei.
Cardurile folosite în cadrul firmei sunt în număr de 115 bucăți și sunt destinate plății salariilor angajaților firmei.
S.C Perla Trans S.R.L a optat pentru cardurile VISA – eliberate de către BCR – sucursala Șerban Vodă București.
Pe lângă aceste carduri destinate plății salariilor, S.C Perla Trans S.R.L mai utilizează carduri de credit emise tot de BCR sucursala Șerban Vodă București.
Cardul de credit emis, indică faptul că deținătorului i-a fost deschisă o linie de credit care îi permite să achiziționeze bunuri și servicii și/sau numerar în limita unui plafon stabilit în prealabil.
Credit cardul poate fi emis și operat astfel încât să permită prelucrarea de date pe baza cărora deținătorul să-și ramburseze în totalitate creditul la sfârșitul perioadei stabilite, să-și stingă creditul acordat numai în parte, partea rămasă urmând să fie considerată ca o extensie a acordului anterior.
S.C Perla Trans S.R.L mai utilizează și carduri de debit, care asigură utilizatorului achiziționarea de bunuri sau servicii sau retragerea de numerar fără prezența efectivă a însemnelor monetare, ca și în cazul cardurilor de credit. Cardurile de debit conțin o bandă magnetică și necesită introducerea unui număr personal de identificare ( PIN ) pentru efectuarea tranzacțiilor înainte de accesarea serviciului. În tranzacțiile electronice, numărul personal de identificare este echivalent cu semnătura. Plățile efectuate cu cardul de debit și acceptate de către sistem prin operațiunea de on-line, pentru comerciantul care este plătit prin această modalitate, sunt plăți garantate. Cele mai multe carduri de debit au două funcții principale: retragerea de numerar din bancomate ( ATM ) și efectuarea plăților la punctele de vânzare.
Cardurile de debit deținute – emise în cadrul S.C Perla Trans S.R.L au destinație primordială de plată salariile angajaților. Angajații pot utiliza aceste carduri pentru retragerea de numerar sau pentru achiziționarea de bunuri și servicii direct de la comercianți.
O parte dintre angajații firmei sunt deținători de carduri de cumpărături – care de altfel sunt carduri emise de către comercianți.
Aceste carduri pot fi utilizate numai la punctele de vânzare, controlate de către emitentul de card, de regulă, lanțurile de magazine sau comercianții de combustibil.
Anumite carduri din această categorie pot fi utilizate cu funcția de carduri de debit, situație în care comerciantul inițiază un debit direct către banca unde deținătorul de card are deschis contul, dar cea mai mare parte a acestora poate fi utilizată cu funcția de card de credit, situație care semnifică extinderea unei linii de credit.
S.C Perla Trans S.R.L beneficiază de posesia de carduri emise de comercianți utilizându-le la plata achiziționării de combustibil. Aceste carduri sunt emise de către Rompetrol și au o perioadă de grație de 30 de zile. Astfel – prin intermediul acestei perioade de grație S.C Perla Trans S.R.L – își poate planifica și optimiza cât mai avantajos cheltuielile cu combustibilul necesar desfășurării activității de bază. De asemenea, un aspect destul de important este faptul că unitatea economică nu a înregistrat întârzieri în ceea ce privește acoperirea acestor cheltuieli efectuate prin intermediul cardurilor emise de Rompetrol – în cazul în speță.
Firma mai deține și două carduri private. Aceste carduri private sunt emise, în principal de marii distribuitori, cunoscuți de clientelă și care dețin un segment important din piață. Lansarea de carduri de către ei este însoțită și de crearea unei rețele financiare paralele, administrată de instituții de credit. De asemenea, cardurile pot fi emise și de către alți comercianți de talie mai mică.
Spre deosebire de cardul bancar – acceptat în orice lanț de magazine, cardul privat este acceptat doar de un comerciant sau de un grup de comercianți. Pentru a fi atractiv pentru clientelă, cardul privat trebuie să fie la fel de practic ca și cel bancar.
În dorința de a fi superiori concurenților, cei ce permit cardurile private, oferă clienților tot mai multe servicii prin care urmăresc stabilirea unei relații directe cu clienții, dinamizarea vânzărilor care să justifice apelarea la credite, oferirea unor servicii mai bune, stimularea cumpărătorilor, de exemplu prin oferirea unor promoții, administrarea mai bună a serviciilor ( după livrare ), conferirea unei imagini moderne firmei, în general fidelizarea clienților.
Datorită dezvoltării serviciilor, se conturează clar concurența între cardurile private și cele bancare. Aceste servicii sunt însoțite cel mai adesea de facilități de credit. Cardul este eliberat după acceptarea ofertei prealabile pentru deschiderea de credit produsă de comerciant, acceptare ce are loc imediat după ce emitentul este legat direct prin terminal la o instituție de credit. Plafonul cheltuielilor maxime se stabilește fie de comun acord cu comerciantul, fie este impus și reprezintă pentru deținătorul cardului datoria maximă autorizată, numită „rezervă de cumpărături” .
În ceea ce privește cele două carduri private deținute de S.C Perla Trans S.R.L, acestea au fost eliberate de către grupul Mercedes – reprezentant în România cu acordul firmei mamă – în vederea achiziționării a două autocare marca Mercedes. Linia de creditare a fost deschisă prin intermediul Raiffeisen Bank din România, iar plafonul a fost stabilit de comun acord cu grupul Mercedes Benz Europa.
Revenind asupra noțiunilor generale, cardul privat oferă drept avantaje, plata de disponibilități clientului, creditul , retrageri de numerar și servicii anexe multiple.
IV.3. Analiza și interpretarea rezultatelor activității desfășurate de S.C Perla Trans S.R.L
Esențial pentru acordarea unui credit, este analiza financiară a firmei solicitantă, analiza care are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico – financiară, indispensabil pentru decizia de creditare. Diagnosticul permite formularea unei opinii asupra situației financiare a firmei, respectiv dacă firma se confruntă cu dificultăți pe plan financiar sau are o situație bună financiară. În acest scop, analiza economico – financiara se bazează pe documentele de sinteză ale contabilității ( bilanțul contabil și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, repartizarea profitului etc ), pe analiza fluxurilor de fonduri ale perioadei trecute, precum și pe analiza fluxurilor de lichidități pentru perioada următoare.
S.c. Perla Trans S.R.L. a solicitat, în anul 2014 B.C.R sucursala București Șerban Vodă un credit în valoare de 300.000.000 lei pe o perioadă de zece ani, în vederea efectuării unor investiții. Investițiile fac referire la achiziționarea unor autocare noi pentru îmbunătățirea condițiilor de transport al persoanelor pe trasee internaționale.
Pentru solicitarea efectuată de agentul economic S.C. Perla Trans S.R.L., BCR sucursala Șerban-Vodă, întocmește un referat de credit care cuprinde analiza aspectelor financiare, calculul punctajului și încadrarea într-o clasă de risc. Documentele folosite sunt bilanțurile contabile pe anii 2011; 2012; 2013; precum și contul de profit și pierdere pe anii anterior menționați. Pe baza acestor documente s-au calculat o serie de indicatori economico-financiari.
Cifra de afaceri ( CA ) reprezintă indicatorul fundamental al activității oricărei firme, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță, în măsura în care condiționează mărimea profitului și a ratei rentabilității.
Acest indicator caracterizează volumul afacerilor realizate cu terții în urma activității curente a firmei și reprezintă suma totală a veniturilor rezultate din vânzări produse, executarea de lucrări și prestări servicii ( venituri din activitatea de bază ) și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților.
Obiectivele avute in vedere de către BCR sucursala Șerban Vodă in urma analizei cifrei de afaceri vizează dinamica și structura cifrei de afaceri, factorii de creștere, dimensionarea cifrei de afaceri, precum si efectele modificării C.A asupra principalilor indicatori de performanță a firmei.
In cazul S.C. Perla Trans S.R.L. evoluția cifrei de afaceri pe anii 2011, 2012, 2013 se prezintă, conform contului de profit si pierderi, in tabelul nr. 1. si graficul nr. 1.
Din imaginea grafică C.A ( tabel nr.1 ) , S.c. Perla Trans S.R.L. a înregistrat in 2012, față de 2011 o creștere de 769,033 lei iar in 2013, față de 2012 creștere de 861.340 lei, ceea ce crează o evoluție favorabilă asupra situației economico – financiară.
TABEL NR.1. EVOLUȚIA CIFREI DE AFACERI LA S.C PERLA TRANS S.R.L
GRAFIC NR. 1. EVOLUȚIA CIFREI DE AFACERI LA S.C PERLA TRANS S.R.L
MILIOANE LEI
7
6
5
4
3
2
1
2011 2012 2013 T ( ANI )
Lichiditatea exprimă aptitudinea firmei de a face față obligațiilor financiare care ajung la scadență pe termen scurt, ca urmare a transformării activelor circulante în disponibilități.
Importanța lichidității rezidă în determinarea capacității de plată rapidă a firmei, prin transformarea activelor circulante în bani. Ea stabilește în ce măsură societatea finanțată își poate achita datoriile pe termen scurt.
Există mai mulți indicatori pentru aprecierea lichidității – rata lichidității generale ( curente ), rata lichidității reduse ( intermediare ) și rata lichidității imediate ( rapide ). Cel mai utilizat indicator îl reprezintă lichiditatea curentă.
Rata lichidității generale ( curente ) se obține prin raportarea activelor curente la pasivele de aceeași natură și arată dacă firma poate face față obligațiilor de plată pe termen scurt, cu activele de aceeași natură.
Situația acestei rate este prezentată în tabelul nr.2. și în graficul nr.2. calculul și evoluția ratei lichidității generale.
TABEL NR. 2. CALCULUL RATEI LICHIDITĂȚII GENERALE LA S.C PERLA TRANS S.R.L
GRAFIC NR.2. EVOLUȚIA RATEI LICHIDITĂȚII GENERALE LA SC PERLA TRANS S.R.L
REG(%)
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
2011 2012 2013 T ( ANI )
În urma calculelor efectuate, cât și a evoluției grafice ce înregistrează o creștere semnificativă a ratei lichidității generale, ceea ce constituie un avantaj major pentru S.C. Perla Trans S.R.L, în vederea acordării creditului solicitat.
. Solvabilitatea ( S ) constituie aptitudinea firmei de a face față scadențelor pe termen lung și mediu și depinde de mărimea datoriilor și a cheltuielilor financiare ( costul îndatorării ). Ea constituie un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care dorește să-și păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii și rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăți, dar și dintr-un fond de rulment net pozitiv, adică dintr-o bună adecvare între necesarul de finanțare pe termen lung ( în active corporale și financiare ) și resursele de finanțare cu caracter permanent ( capitalurile proprii și îndatorarea la termen ).
Altfel spus, solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societății de a transforma toate activele sale în bani pentru plata tuturor datoriilor. Prin analiza acestui indicator, băncile urmăresc ponderea coparticipării acționarilor, asociaților la finanțarea datoriilor.
Solvabilitatea ( S ) mai înseamnă asigurarea unor fonduri bănești, a unor disponibilități capabile să susțină continuarea exploatării, să permită un flux normal al fondurilor.
În ceea ce privește S.c. Perla Trans S.R.L, calculul acestui indicator l-am prezentat în tabelul nr.3. si graficul de evoluție nr. 3.
TABELUL NR. 3. CALCULUL SOLVABILITĂȚII LA S.C. PERLA TRANS S.R.L.
GRAFIC NR.3. EVOLUȚIA SOLVABILITĂȚII LA S.C. PERLA TRANS S.R.L.
200
100
2011 2012 2013 T ( ANI )
Acest indicator are o valoarea mai mare de 100% și după cum se observă din reprezentarea grafică rezultă o creștere pozitivă de la an la an ceea ce corespunde cerințelor normativelor bancare cu privire la acordarea creditelor.
Gradul de îndatorare reprezintă un raport între datoriile totale ale societății și capitalurile proprii, reflectând capacitatea generală a societății de a coparticipa la finanțarea firmei în ansamblu.
Gradul de îndatorare se determină conform relației:
TABEL NR.4. CALCULUL GRADULUI DE ÎNDATORARE LA SC PERLA TRANS S.R.L
GRAFIC NR.4. EVOLUȚIA GRADULUI DE ÎNDATORARE LA S.C. PERLA TRANS S.R.L.
100
80
60
40
20
2011 2012 2013 T ( ANI )
După cum se observă gradul de îndatorare la S.c. Perla Trans S.R.L. nu are o evoluție favorabilă necesară acordării unui credit și din acest motiv BCR sucursala Șerban-Vodă București solicită majorarea coparticipării în societate prin active certe, cu grad mare de lichiditate sau prin aport în cash.
Rentabilitatea reprezintă capacitatea firmelor de a obține profit din activitatea proprie. Ea poate fi determinată ca rentabilitate din exploatare, rentabilitate economică, respectiv rentabilitate financiară. Cel mai utilizat indicator este rentabilitatea din exploatare, care se determină cu relația:
Ca analiză a indicatorului, o rentabilitate mai ridicată asigură o apreciere mai favorabilă. În general, o rentabilitate peste 10% este considerată a fi foarte bună, iar una între 5% și 10% acceptabilă, în funcție de ramură de activitate.
TABELUL NR .5. CALCULUL RATEI RENTABILITĂȚII DIN EXPLOATARE LA S.C. PERLA TRANS S.R.L
GRAFIC NR.5. EVOLUȚIA RATEI RENTABILITĂȚII DIN EXPLOATARE LA S.C. PERLA TRANS S.R.L
10
9
8
7
6
5
4
3
2
1
2011 2012 2013 T ( ANI )
Conform calculelor creșterea rentabilității în 2013 peste procentul de 5% face ca acest indicator, valoarea procentuală a acestuia să fie acceptabil conform normelor de creditare.
În ceea ce privește rata rentabilității economice se aplică, pentru determinarea procentuală a acesteia, următoarea formulă:
Acest calcul l-am prezentat în tabelul nr 6 iar evoluția acesteia este realizată prin intermediul graficului nr 6.
TABEL NR. 6. CALCULUL RATEI DE RENTABILITATE ECONOMICĂ LA S.C. PERLA TRANS S.R.L.
GRAFIC NR. 6. EVOLUȚIA RATEI DE RENTABILITATE ECONOMICĂ LA S.C. PERLA TRANS S.R.L
R.EC(%)
50
40
30
20
10
2011 2012 2013 T ( ANI )
Scăderea bruscă a ratei rentabilității economice în anul 2012 se datorează unei scăderi, destul de mari, a rezultatului net al exercițiului 52,66%, dar în 2013 situația s-a mai îmbunătățit înregistrând o creștere reală.
Rata rentabilității financiare ( RF ) am calculat-o în tabelul nr 7 aplicând următoarea relație de calcul:
TABEL NR. 7. CALCULUL RATEI RENTABILITĂȚII FINANCIARE LA S.C. PERLA TRANS S.R.L
GRAFIC NR.7. EVOLUȚIA RATEI RENTABILITĂȚII FINANCIARE LA S.C. PERLA TRANS S.R.L
R.R.F(%)
70
60
50
40
30
20
10
2011 2012 2013 T ( ANI )
GRAFIC NR.8. EVOLUȚIA COMPARATIVĂ A GRAFICELOR DE EVOLUȚIE A RATELOR DE RENTABILITATE LA S.C. PERLA TRANS S.R.L.
80
70
60
50
40
30
20
10
2011 2012 2013 T ( ANI )
RATA RENTABILITĂȚII DIN EXPLOATARE;
RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE;
RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE
Din cele prezentate anterior constatăm că indicatorii analizați în vederea acordării creditului de către BCR sucursala Șerban Vodă București corespund condițiilor de creditare impuse de către bancă.
Rambursarea creditului se face prin plată cu ,,ordin de plată’’ emis de către S.C. Perla Trans S.R.L către BCR conform unui grafic de rambursare.
Concluzii
Prezenta lucrare se dorește a fi o concludentă prezentare a instrumentelor de plată și creditare utilizate la ora actuală pe piețele financiare. Cu preponderență am insistat asupra prezentării mecanismelor de funcționare a plății prin intermediul cardurilor și a biletului la ordin, considerându-le a fi cele mai importante instrumente de plată utilizate de către firme în acest moment.
Pentru a scoate în evidență gradul de utilizare al acestor instrumente de plată am luat spre exemplificare folosirea cardurilor și a ordinului de plată în cadrul S.C Perla Trans S.R.L.
Firma contractează un credit bancar pe termen lung, angajând rambursarea creditului prin intermediul ordinului de plată. Creditul este acordat în urma unei analize financiare relevante, în urma căreia S.C Perla Trans S.R.L prezintă un real echilibru financiar. Cu toate acestea se dorește o creștere substanțială a principalilor indicatori financiari, aici menționăm cifra de afaceri; rata lichidității generale; rata rentabilității din exploatare; rata rentabilității economice; rata rentabilității financiare.
În ceea ce privește creșterea valorii cifrei de afaceri, este evident că este necesară o creștere semnificativă a veniturilor din exploatare; creștere ce se poate realiza printr-o optimizare mult mai eficientă a rutelor de transport, a respectărilor normelor tehnice de exploatare a autovehiculelor. De asemenea se dorește o creștere a veniturilor din activitatea de bază, iar aceasta se concretizează prin creșterea numărului clienților și îmbunătățirea serviciilor acordate acestora.
Pentru contractarea unui credit și pentru eliberarea de carduri de credit, sau cardurile emise – eliberate de comercianți S.C Perla Trans S.R.L, trebuie să dispună, să prezinte un grad ridicat de solvabilitate. Creșterea acestui indicator se realizează în primul rând scăderea nivelului datoriilor totale și prin diminuarea stocurilor nefavorabile. În cadrul firmei mai sus menționate, stocurile nefavorabile, sunt reprezentate de piesele de schimb – consumabile – pentru cele 4 autocare scoase din uz și care trebuie urgent vândute, sau valorificate sub o altă formă.
Un alt indicator care contribuie la imaginea financiară a societății pe piața financiară este gradul de îndatorare. Din analiza efectuată, acest indicator nu are o evoluție favorabilă, ceea ce atrage necesitatea majorării coparticipării în societate prin active certe, cu grad mare de lichiditate sau prin aport în cash.
Creșterea veniturilor din exploatare în același timp cu micșorarea cheltuielilor de exploatare ar conduce la o creștere reală a rezultatului exploatării și implicit a ratei rentabilității din exploatare.
Evoluția pozitivă a veniturilor din exploatare contribuie la creșterea veniturilor generale ale firmei, deci implicit la creșterea profitului societății.
De altfel toți acești indicatori contribuie în mod pregnant la poziționarea și imaginea firmei pe piața financiară.
Referitor la utilizarea cardurilor, ca mijloc de plată, S.C Perla Trans S.R.L și-a manifestat dorința de a utiliza aceste instrumente încă din anul 1996 – urmând ca în 1997 să adopte plata salariaților prin intermediul cardurilor. De atunci până în prezent firma a evoluat în mod pozitiv fiind utilizatoare a mai multor tipuri de carduri. Adoptarea acestui instrument de plată a conferit firmei o creștere a vitezei de derulare – efectuare a plăților – posibilități multiple de achiziționare de bunuri și servicii necesare desfășurării optime și rentabile a activității de bază, dar nu în cele din urmă siguranța reală în derularea tranzacțiilor – ținând cont de faptul că aceste tranzacții prin intermediul cardurilor sunt garantate.
Bibliografie
I.Cărți:
Berea Aurel – Credit bancar – Editura Expert, București 2009
Boariu Angela – Creditarea bancară a activității de Exploatare a Întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iași 2009
Brendea Cosmin – Interesele economice și raționalitatea creditului bancar, Editura Economică – București 2008
Crecană Cornel – Analiza economico – financiară, Editura Economică – București 2011
Dănilă Nicolae – Managementul bancar – Editura Economică – București 2010
Hoanță Nicolae – Finanțele firmei , Editura Economică București 2011
Isfănescu Aurel – Analiza economico – financiară – Editura A.S.E București 2011
Ivan Mihail Vincențiu, Tudorache Dumitru – Instituții de credit, Produse și operațiuni-Editura Universitară, București, anul 2008
Tudorache Dumitru – Monedă, bănci, credit – Editura Universitară București 2009
II.Alte surse:
Extras din bilanțurile contabile și Contul de profit și pierderi al S.C. Perla Trans S.R.L. pe anii 2011 – 2012 – 2013
Site-uri: www.bnro.ro
www.bcr.ro
Bibliografie
I.Cărți:
Berea Aurel – Credit bancar – Editura Expert, București 2009
Boariu Angela – Creditarea bancară a activității de Exploatare a Întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iași 2009
Brendea Cosmin – Interesele economice și raționalitatea creditului bancar, Editura Economică – București 2008
Crecană Cornel – Analiza economico – financiară, Editura Economică – București 2011
Dănilă Nicolae – Managementul bancar – Editura Economică – București 2010
Hoanță Nicolae – Finanțele firmei , Editura Economică București 2011
Isfănescu Aurel – Analiza economico – financiară – Editura A.S.E București 2011
Ivan Mihail Vincențiu, Tudorache Dumitru – Instituții de credit, Produse și operațiuni-Editura Universitară, București, anul 2008
Tudorache Dumitru – Monedă, bănci, credit – Editura Universitară București 2009
II.Alte surse:
Extras din bilanțurile contabile și Contul de profit și pierderi al S.C. Perla Trans S.R.L. pe anii 2011 – 2012 – 2013
Site-uri: www.bnro.ro
www.bcr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu de Caz Privind Utilizarea Unor Instrumente de Credit Si de Plata la S.c. Perla Trans S.r.l (ID: 147535)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.