Studiu de Caz Privind Potentialul Infiintarii Unei Pensiuni Turistice Rurale Intr O Anumita Zona

Studiu de caz privind potentialul infiintarii unei pensiuni turistice rurale intr-o anumita zona

INTRODUCERE

Omul a fost creat cu acea capacitate de a stăpâni universul exterior, de a-l înțelege, de a-l cunoaște, fiind conștient nu doar de existența lui, ci și de necesitatea de a acționa pentru ordonarea acestuia.

Aceasta a constituit motivația și pentru apariția fenomenului turistic. Ființa umană „a simțit nevoia” să cunoască, să exploreze, să relaționeze, adică să se dezvolte. Orientarea inițială cea altruistă a fost deviată spre sine însuși, egoismul punând stăpânire pe sufletul omului. Turismul, însă, contribuie într-o măsură foarte mare la „revenirea” spre orientarea spre binele celorlalți, adică spre dezvoltarea societății pentru binele general, comun.

În condițiile care domină societatea modernă, nu este exagerat s considerăm că turismul rural este forma de turism care are cea mai mare pondere în realizarea acestui ideal. Aceasta pentru că esența turismului rural este protejarea mediului, dezvoltarea economică preponderent cea locală cu influențe majore spre cea globală, promovare culturii și a elementelor sale specifice și, nu în ultimul rând, interrelaționarea turiști-localnici.

Tendința actuală este de a privi turismul rural drept producător de valori, activitate complementară celor tradiționale și agricole, îndeosebi pentru femeile și tinerii din mediul rural. Din perspectiva turistului, acesta își caută „vacanța ideală” în universul rustic, plin de originalitate, dorind măcar pentru scurt timp să se îndepărteze de sensul vieții citadine.

Având în vedere perspectiva integrării europene, turismul rural este un instrument de educație, civilizație, o modalitatea de facilitare a cooperării și realizării de schimburi de experiență cu activități economice europene asemănătoare.

Înființarea unei structuri de primire pentru turismul rural din zona Buzăului are ca scop „deschiderea spre lume” a regiunii și promovarea potențialului turistic de pe Valea Buzăului. Este nevoie de un început, iar acesta se poate face prin practicarea turismului rural.

Lucrarea de față își propune să prezinte elementele ce definesc și determină turismul rural și practicarea lui, stadiul actual al turismului rural românesc față de ceea ce își propune Uniunea Europeană prin legislație și cadru instituțional și un amplu studiu de caz privitor la oportunitatea înființării unei pensiuni turistice rurale într-o zonă neexploatată în acest scop.

CAPITOLUL I – INTRODUCERE ÎN TURISMUL RURAL

Apariția călătoriilor turistice s-a produs încă antichitate, iar activități turistice în spațiul rural au început a fi practicate empiric din aceeași perioadă. Din a doua jumătate a secolului XX, turismul rural s-a impus încet dar consecvent, în special pe piețele turistice din țările dezvoltate economic, puternic industrializate și cu un grad de urbanizare ridicat, caracterizat printr-o densitate sporită.

Turismul rural reprezintă atât posibilitatea reîntoarcerii la natură, la ceea ce înseamnă pur, curat, nealterat, precum și o reîntoarcere la originile poporului.

1.1. Concepte și definiții specifice

Deși turismul practicat în mediul rural atrage doar 10-15% dintre turiști, iar creșterea ponderii acestui tip de turism este dificil de apreciat în cifre, din cauza practicării lui și în multe unități de cazare neclasificate, diverși autori îl caracterizează ca un sector în creștere. Încă din 1996, Organizația Mondială a Turismului (OMT) aprecia că „turismul rural este salvarea țărilor europene”, acoperind activitatea turistică organizată și condusă de populația rurală și bazată pe potențialul natural, antropic și uman propriu.

În ceea ce privește turismul practicat în mediul rural, literatura de specialitate două noțiuni: turismul rural și agroturismul sau turismul verde. Specialiștii în domeniu au păreri diferite în ceea ce privește definirea lor: unii le consideră sinonime, alții consideră că una o înglobează pe cealaltă. Iată de ce programele Leader I, II și III, inițiate de Comisia Europeană, cât și raportul „Turismul Rural în cele 12 state ale CE” (1987) accentuează necesitatea unei definiri exacte a turismului practicat în mediul rural, care ar ușura atât „vânzarea” acestui produs, cât și conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector în întreaga lume.

Manifestul Turismului Rural (Franța, 1955) este considerat document de bază care sintetizează filosofia și obiectivele turismului rural. Acesta este:

un factor de dezvoltare economică, socială și umană pentru lumea rurală față de dezvoltarea industrială a orașelor;

o alternativă de relaxare care satisface necesitățile generate de viața urbană modernă, căutând în același timp conservarea patrimoniului istoric, arhitectonic și cultural al țării și echilibrul și integrarea în mediul înconjurător și în natură.

Conform Manifestului, prin turism rural se înțelege „întreaga valorificare turistică a lumii rurale, care are ca protagonist și destinatar al profitului său propria societate rurală”.

În accepțiunea OMT și a mai multor organizații europene, turismul rural este „o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

Această definiție are la bază următoarele trăsături ale turismul rural:

localizarea în zonele rurale;

construirea produsului turistic pe baza caracteristicilor lumii rurale;

caracterul tradițional;

diversitatea formelor de prezentare.

Definiția cea mai utilizată este aceea care consideră turismul rural ca activitate turistică realizată în spațiul rural, alcătuită dintr-o ofertă integrată de relaxare, îndreptată spre o cerere a cărei motivații este contactul cu mediul înconjurător autohton și interrelaționarea cu societatea locală (Comisia Comunității Europene).

Elementele care alcătuiesc definiția anterioară a turismului rural sunt următoarele:

să se realizeze în mediul rural, înțelegând prin acesta mediul înconjurător compus din peisaje naturale, cu caracter eminamente agrar.

o ofertă integrată de relaxare compusă din diferite elemente: cazare, restaurante, activități complementare, artizanat și produse locale;

o motivație bazată pe contactul cu mediul înconjurător, unde turistul caută natura, arheologia tradițională, gastronomia proprie, tradiții, obiceiuri populare, etc.;

interrelaționarea cu societatea locală, ceea ce impune comunicarea și participarea comunității locale.

Principiul fundamental al turismului rural este că trebuie să fie exercitat de locuitori dintr-un spațiu rural, fie ei agricultori sau nu. Beneficiile economice și sociale ale activității trebuie să se răsfrângă asupra populației și în nici un caz nu se urmărește înlocuirea activităților populației cu turismul, ci completarea lor.

Din studiile efectuate reiese că agroturismul face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activitățile agricole. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea în cadrul gospodăriei țărănești a serviciilor de cazare, masă, agrement și altele complementare acestora. Este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfășurată în ferma proprie rămânând principala ocupație și sursă de venit.

Din punct de vedere al activităților care gravitează în jurul gospodăriei țărănești, agroturismul poate fi definit „ca un ansamblu de bunuri și servicii oferite de gospodăria țărănească, spre consumul persoanelor care, pe o perioadă determinată vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă și agrement, cure terapeutice, tranzacții sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, inițiere în arta meșteșugurilor tradiționale, pentru studii și documentare, precum și multe alte activități specifice.”

Resursele existente în gospodăria rurală sunt puse la dispoziția turiștilor prin intermediul ofertelor de programe agroturistice, care pot îmbrăca forme diversificate:

servirea mesei, folosind meniuri tradiționale;

spațiu, dotări și alimente obținute în condiții naturale și având o valoare biologică ridicată;

posibilitatea oferită turiștilor de a participa sau de a asista la o serie de obiceiuri tradiționale din gospodărie, localitate sau zonă, cum sunt: târguri tradiționale, nedei, nunți, spectacole folclorice și altele;

dotări și amenajări proprii gospodăriei pentru recreere și agrement, pentru activități sportive și de întreținere, etc.

În Anglia și Franța se încearcă să se realizeze distincția între agroturism și turismul la fermă pentru a se evidenția utilizarea caselor țărănești drept locuri de cazare pentru turiști. Închirierea gospodăriilor drept case de oaspeți, case de sănătate, cabane de vânătoare sau alte forme de structuri de primire este considerată a nu fi agroturism, datorită pierderii unei părți din încărcătura sau funcția agricolă, ele nefiind ocupate de țăranii reali/activi. În majoritatea cazurilor, gazdele pun la dispoziția turiștilor spațiu locuibil excedentar, cel dezafectat și amenajat ori construit special pentru astfel de activități. Practicarea adiacentă de către țărani a turismului conduce la realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor sătești, atât prin aportul încasărilor din cazare, cât mai ales prin valorificarea unor altor produse agricole locale, prin includerea lor în consumul turistic.

Termenul de turism verde este utilizat la scară largă pe teritoriul UE, necesitatea introducerii acestui termen constând inițial din dorința de a desemna activitățile ce se aflau în afara zonelor dedicate sporturilor de iarnă (turismul alb), vacanțelor la mare (turismul albastru), turismului urban (turismul luminilor). Carta Albă a Turismului Spaniol definește turismul verde ca turism preocupat în mod special de mediul înconjurător și care se dezvoltă în contact cu natura.

Turismul rural se încadrează, ca formă de turism, în turismul de agrement, care se interferează, la rândul său, cu turismul cultural. Turismul rural este practicat de turiștii care caută să profite de frumusețile naturii nepoluate, să cunoască oameni și locuri noi, istoria și obiceiurile lor. Specificul turismului rural este reprezentat din modalitățile de cazare și serviciile prestate, precum și de atmosfera creată prin legăturile ce se creează între administratorul pensiunii, societatea rurală în ansamblul ei și turist.

1.2. Particularități ale pieței turistice rurale

În literatura de specialitate, dar și de alte profiluri, precum și în statistici se constată că populația orașelor preferă tot mai mult recreerea în mediul rural. Practicarea turismului rural s-a diversificat în funcție de clientela sa, fiind etalat în timp și spațiu, sub efectul conjugat al creșterii ofertei, dar și al cererii.

Piața turistică rurală face parte din piața turistică globală, drept pentru care centrul acesteia este turistul, privit ca un consumator potențial. El are puterea decizională de a selecta din mulțimea de oferte turistice acele produse care îi satisfac nevoile și care îi sunt accesibile din punct de vedere financiar, spațial și temporal.

1.2.1. Cererea turistică rurală

În cadrul pieței turistice rurale, cererea turistică este reprezentată de ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în mediul rural pentru a beneficia de prestarea serviciilor specifice din cadrul produsului turistic. Turismul rural este considerat de autori cel mai bun exemplu pentru „turismul celor pasivi”. De-a lungul timpul, produsele turistice rurale s-au diversificat, interacționând cu altele specifice formelor de turism considerate active.

Turismul rural prezintă anumite particularități în funcție de zona în care se practică. Cererea turistică rurală este influențată de distanța dintre reședința proprie și locul consumului turistic.

La începuturi, turismul rural a fost considerat „turism ieftin”, întrucât prestațiile nu necesitau o cheltuială deosebit de mare. Cu timpul, facilitățile puse la dispoziția turiștilor au căpătat un grad mult mai mare de confort, ceea ce a determinat o creștere a nevoilor financiare ale turiștilor. Astfel că nivelul veniturilor este unul dintre elementele care pot influența cererea turistică rurală.

Motivațiile turistice constituie generatorul cererii turistice. Acestea sunt profund personale, subiective, determinate de impulsuri endogene și exogene. În funcție de aceasta, clientela turistică rurală se încadrează în categoria turiștilor psihocentrici, ale căror solicitări pentru destinațiile turistice cuprind printre altele: activități de agrement general acceptate de toate categoriile de populație, odihnă sedentară, destinații ușor accesibile, echipamente turistice tradiționale, călătorii programate și organizate în întregime.

Motivațiile specifice turismului rural se constituie într-o serie de necesități ale turistului potențial emise din ce în ce mai constant și pe care tinde să le transforme în acțiuni:

reîntoarcerea la natură. Este rezultatul necesității de relaxare, sănătate, confort fizic și spiritual.

cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifică zonelor rurale: familia de tip patriarhal, grupul folcloric, grupul de muncă. În cadrul climatului rustic se atenuează uniformitatea și automatismul caracteristic zonelor urbane.

cunoașterea, înțelegerea și creativitatea. Contactul nemijlocit cu piese ale tezaurul istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiile tradiționale și obiceiurile populare transformă vacanțele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi și numeroase cunoștințe și de dobândire a unor deprinderi ce dau turiștilor satisfacții personale și sentimentul unității.

motivațiile estetice decurg din nevoia de frumos, armonie, naturalețe, turiștii fiind privilegiați pentru posibilitatea de a cunoaște locuri pitorești.

curiozitatea determină turiștii de a cunoaște la fața locului ospitalitatea populară, obiceiurile gastronomice, artizanatul și ritualurile sătești.

odihna, cura de aer și fructe, consumul de alimente proaspete.

sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile sunt motivațiile care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient inițiativei, imaginației și înclinațiilor individuale.

Primul segment al cererii turistice rurale din țara noastră îl reprezintă turiștii-părinți care, stabilindu-se la oraș cu mult timp în urmă, sunt foarte satisfăcuți atunci când pot să arate propriilor copii meleagurile natale, obiceiurile tradiționale ale satului. Legătura cu satul este nostalgia tinereții lor. Un al doilea segment îl formează copiii și tinerii în formare. Trăind în spațiul urban, sunt dornici de a vedea animale, păsări domestice trăind în realitatea rurală. Ei pot fi angrenați în activități precum: păscutul vacilor, adunatul ouălor din cuibare, udatul florilor sau strânsul fânului. Un copil se va simți astfel util și responsabil în același timp. Al treilea potențial purtător al cererii este orășeanul plictisit de ritmul citadin, obosit de blocuri și autostrăzi. Acesta dorește să respire aer curat, să fie departe de zgomot și praf, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos și de un mediu relaxant, măcar în concediu.

Astfel, pentru orice persoană care dorește să se odihnească, să se recreeze într-un cadru natural, să participe la activități gospodărești, să-și învețe copiii o serie de lucruri având la dispoziția material didactic natural, există această posibilitate a turismului rural.

1.2.2. Oferta turistică rurală

Oferta turistică rurală este formată din ansamblul atracțiilor turistice din mediul rural care pot motiva vizitarea lor. Acestea sunt specifice turismului rural și se referă la elementele naturale și tradiționale ale spațiului, adică ale satului care poate constitui el însuși un produs turistic.

Satul întrunește toate condițiile practicării unui turism rural de calitate superioară, întrucât el constituie motivația principală a turistului. În cadrul acestuia se regăsesc cele două elemente ale ofertei turistice – resursele turistice naturale și resursele turistice antropice.

Elementului satului ca produs turistic sunt următoarele:

gama largă de resurse naturale și culturale;

facilități și experiențe turistice diverse;

raport bun preț/calitate;

trăsăturile de specificitate și unicitate ale spațiului:

oamenii (grupuri și religii diferite);

istoria (clădiri, evenimente, legende);

cultura (scrieri, arta, costumele, muzica, dansul, teatrul, meșteșugurile, bucătăria, deprinderile speciale);

geografia și topografia (formele diferite de relief, fauna și vegetația diverse).

Având în vedere aceste aspecte, spațiul rural permite organizarea desfășurarea unei diverse game de activități turistice:

studierea naturii de aproape;

pescuitul, vânătoarea, echitația;

participarea la festivaluri, tradiții, obiceiuri rurale;

practicarea unor sporturi ce solicită mediul rural: orientarea turistică și sportivă, ciclism;

vizite în atelierele meșterilor populari;

participarea la diverse activități și munci casnice sau agricole, învățarea de meșteșuguri;

participarea la prepararea și degustarea de produse gastronomice specifice zonei, băuturi și sucuri de fructe, conserve de legume și fructe.

Turistul european este referința în ceea ce privește preferințele pentru categoriile de produse turistice rurale, deoarece turismul rural își are începuturile în Europa, unde a cunoscut o dezvoltare constantă și sigură. Se disting următoarele tipuri de produse turistice prioritar solicitate:

produsele turistice alcătuite de turistul însuși. Pe baza elementelor constitutive ale spațiului și timpului, turistul își creează propriul produs în funcție de preferințe și nevoi.

produsele turistice dinainte aranjate de către mediul de primire. Cel mai adesea se întâlnește în cazul fermelor care, pe lângă cazare, oferă posibilitatea practicării diferitelor activități recreative specifice mediului rural: pescuit, vânătoare, activități agricole și meșteșugărești.

produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism. Este cazul sejururilor organizate sau a circuitelor turistice.

produsele turistice „totul inclus” – produsele forfetare.

Pentru alcătuirea ofertei se iau în considerare specificul zonei respective și grupa de turiști vizată. De exemplu, ca să se bucure din plin de vacanță, o familie cu copii își dorește următoarele elemente rurale: animale cu care ar putea să se joace copiii (o gospodărie țărănească cu multe păsări și animale domestice este adeseori atât de fascinantă pentru copii, încât jocurile trec pe locul doi), o încăpere special amenajată pentru joacă atunci când timpul nu le permite să iasă afară, cărți și jocuri de agrement atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, organizarea unor evenimente speciale (serbări pentru copii cu diverse concursuri, excursii cu picnic la pădure sau lângă apă), dotarea cu paturi mici pentru copii, îngrijirea temporară a copiilor, dat fiind faptul că mulți părinți ar dori să facă o drumeție, să meargă la cumpărături sau să poată pleca într-o seară, fără să aibă copiii cu ei.

Dorințele grupurilor de turiști cărora le place foarte mult natura pot fi următoarele: să scape pentru o vreme de lumea „tehnologică și gălăgioasă” (pentru aceasta, cele mai potrivite sunt pensiunile sau casele de vacanță situate în afara localităților și înconjurate de multă verdeață), concediul să-l petreacă individual sau cu un grup la fel de interesat de apropierea de natură, să poată să mediteze în liniște, să mănânce cât se poate de natural, iar gazdele și oaspeții să fie pe aceeași „lungime de undă” în ceea ce privește apropierea de natură.

Generațiile mai în vârstă își doresc o casă liniștită și o grădină îmbietoare, camere bine aerisite, o cameră specială destinată lecturii, vizionării programelor TV, camere cu grup sanitar propriu și prag de intrare la duș sau cadă cât mai accesibil, paturi apropiate de poziția corpului (nu prea joase) și mobilier comod pentru ședere, lumini de orientare pe holuri și la trepte, posibilitatea de a aduce animale de casă cu ei.

Pentru turiștii cărora le place sportul, pensiunile trebuie să fie prevăzute cu locuri special amenajate pentru călărie, locuri corespunzătoare pentru depozitarea rucsacelor, cizmelor, schiurilor, bicicletelor, gospodăriile cu cai ar putea să ofere loc pentru călărie și inițierea în călărie (trebuie avută în vedere și costumația necesară).

În concluzie, produsele turistice rurale se pot constitui în două categorii:

1) Oferta „Vacanța în gospodăria țărănească”. Această ofertă devine tot mai rară, datorită schimbărilor structurale survenite în agricultură, produsul constituindu-se într-o ofertă specială de turism rural. Produsul trebuie să reflecte trăsăturile caracteristice gospodăriei țărănești, fiindcă turiștii, care optează pentru un sejur în acest cadru, doresc ca în gospodărie să găsească animale mici și pentru tracțiune, produse proprii, specialități regionale, relaționare cu gazda, atmosferă tipică gospodăriei țărănești.

2) Oferta „Turism rural” înglobează toate ofertele din mediul rural, care nu sunt legate de gospodăria țărănească: sejururi în case de vacanță, locuințe de vacanță, case particulare. Turiștii doresc să cunoască tradițiile rurale, cultura și natura, vor să petreacă vacanța într-un mediu rural intact, să li se ofere produse și specialități regionale. Ei caută liniștea, aerul curat și doresc să poată practica sportul și drumeția.

În cazul turismului rural realizarea produsului turistic nu constituie o problemă, ci comercializarea lui, întrucât ofertanții serviciilor turistice din mediul rural trebuie să țină cont de mișcările pieței.

Un rol important îl reprezintă analiza ofertei turistice rurale. Aceasta cuprinde următoarele aspecte:

factorii naturali: poziția geografică și mărimea teritoriului vizat, poziția geologică și climaterică, apa (mare, râuri, lacuri), peisajele, flora, fauna;

factorii socio-economici: structura politică și administrativă, structura economică (importanța diferitelor sectoare de activitate), structura socio-demografică (piramida populației, echilibrul migraționist, distribuția socio-profesională);

infrastructura și serviciile disponibile: facilități (apă, canal, gaz, electricitate, reciclarea deșeurilor), transport (drumuri, rețele de căi ferate, transport public), servicii comerciale, de sănătate;

factorii culturali: istoria locurilor, tradiții (port popular, datini, obiceiuri, produse de artizanat, târguri), monumente și locuri de interes turistic, divertisment, evenimente culturale, planul general al așezării;

oferta de agrement: sport și timp liber (echitație, ecoturism, vânătoare, pescuit, sporturi acvatice, înot, golf), sănătate și tratament (balneologie, diferite terapii, revitalizare);

oferta de cazare: capacitatea actuală și potențială de cazare, distribuția locală a cazării, locuri pentru camping și rulote, perspectivele de dezvoltare a ofertei de cazare;

oferta de alimentație publică: capacitatea totală, distribuția locală de restaurante, calitatea în funcție de servicii și prețuri.

Anual, oferta trebuie să ia în calcul următorii factori: populația locală – cum poate turismul rural contribui la dezvoltarea zonei și dacă există un plan de dezvoltare turistică a zonei – și sprijin, ajutor, concurență – ce fel de ajutor e disponibil pentru dezvoltarea turismului rural și dacă există concurență în domeniul turismului în zona respectivă.

Marketingul și politicile de marketing au implementaritate și la nivelul turismului rural, deoarece un sector în formare și ascensiune cum este acesta are nevoie de o bază conceptuală stabilă care să ducă la o dezvoltare practică de o calitate superioară.

1.3. Politici de marketing în turismul rural

1.3.1. Politica de produs a firmei turistice

Element esențial al mixului de marketing, produsul reprezintă materializarea eforturilor întreprinderii în vederea satisfacerii nevoii turistice. Produsul turistic cuprinde și combină atractivitatea unei destinații date, facilitățile și căile de acces, pe care turistul le cumpără ca o combinație de activități și aranjamente.

Elaborarea programului turistic rural constituie o latură esențială a activității agroturistice, având următoarele etape:

Prezentarea ofertei de cazare. Se vor urmări aspecte referitoare la posibilitatea de cazare și la serviciile ce pot fi prestate la nivelul gospodăriei sau al localității rurale. Capacitatea de cazare va fi prezentată pe categorii de clasificare, cu următoarele elemente: dimensiunea încăperilor, numărul acestora, grupul sanitar, posibilitățile de alimentare cu apă rece și caldă, posibilitățile de încălzire, etc. Este de preferat ca toate serviciile, atât cele de bază (masă, cazare), cât și cele opționale să aibă precizat și tariful.

Inventarierea atuurilor zonei. Acestea reprezintă „punctele forte” în atragerea turiștilor. Se pot concretiza în următoarele aspecte: cadrul natural, resursele antropice, obiectivele istorice, culturale, economice, obiceiurile specifice zonei.

Posibilitatea practicării de către turist a unor activități specifice zonei sau sezonului. În acest cadru putem include activități de genul: cositul și strânsul fânului, culesul fructelor de pădure, prelucrarea laptelui și a cărnii, hrănirea și îngrijirea animalelor din gospodărie, activități artizanale. Toate acestea au un caracter educativ deosebit pentru copii. Bineînțeles că turistul va participa la aceste activități numai atunci când va dori și când îi va face plăcere acest lucru.

Prezentarea activității recreative posibil de realizat. În funcție de specificul zonei și de posibilitățile fiecărei gospodării, se pot desfășura diverse activități recreative: activități sportive specifice sezonului (drumeții, schi), masă la stână, masă câmpenească, vânătoare, pescuit, sporturi acvatice, turism ecvestru. Aceste activități constituie un motiv în plus pentru atragerea turiștilor într-o anumită zonă.

Stabilirea elementelor de atracție din zonele limitrofe. Obiectivele turistice din zonele limitrofe pot constituie motivația pentru organizarea unor acțiuni, programe sau excursii pentru turiști.

Includerea în program a atelierelor meșteșugărești și de industrie mică din zonă. Inițierea într-un anumit domeniu al artei populare sau într-un anumit meșteșug constituie o atracție deosebită atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii. Un astfel de program poate reprezenta atracția principală pentru anumiți turiști sau grupuri de turiști.

Un produs turistic deosebit de atractiv este turismul rural itinerant. Existența unei organizații sau a unui cadru organizatoric specializat care să faciliteze realizarea rezervărilor, confirmarea acestora și asigurarea prestării serviciilor în conformitate cu comanda acceptată este de o deosebită importanță. Pentru susținerea și încurajarea turismului itinerant, organizatorii și prestatorii vor ține cont de necesitatea realizării unor materiale ca suport și mijloc de promovare: calendar al manifestărilor din lumea satului, ghiduri, hărți, monografii ș.a. În prezent, în cadrul ANTREC se desfășoară următoarele programe turistice cu temă:

Country club „La Mesteceni” – specificul produsului turistic sunt lecțiile de echitație;

Plutărit pe Bistrița aurie – produs turistic pentru 30-40 de persoane, cuprinzând primire tradițională cu călăreți, plimbare cu pluta, spectacol folcloric și masă câmpenească;

O săptămână la bunica! – povestiri la „gura sobei”, drumeții, o zi la stână, rețete festive;

Școala naturii – drumeții, picnic, vizită în Parcul Național Piatra Craiului;

Drumeții în Munții Apuseni;

Cluj – lumea pierdută;

Bistrița Năsăud – „În lumea brazilor”.

Pentru o valorificare superioară a resurselor turistice din țara noastră, se pot propune și alte programe turistice rurale cu următoarele teme:

Nestemate ale dansului și cântecului românesc (moldovenesc, oltenesc, bănățean, dobrogean etc.) cu participare la serbări, șezători, concursuri și festivaluri folclorice;

Acasă la meșterii populari;

Drumul peștelui – în zone piscicole – cu servicii de bază și partide de pescuit;

Acasă la George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ion Creangă, Mihai Sadoveanu, etc.;

Drumul vrăjitoarelor – program esoteric în mediul rural cuprinzând peripluri la ghicitoare, descântătoare și vrăjitoare.

Produsele turistice rurale trebuie să țină cont de interesul cultural științific, tehnic, cognitiv și nu în ultimul rând pentru a călători în scopul cunoașterii de locuri și oameni noi. De aceea, de o deosebită importanță pentru turist sunt atât serviciile de bază (cazare și masă), cât și serviciile suplimentare combinate într-o ofertă specială sau personalizată. Produsul forfetar oferit turistului îi va satisface așteptările și va echilibra componentele în cadrul unui just raport preț / calitate.

1.3.2. Politica de preț în sectorul turismului rural

Prețul este o variabilă de marketing care are o importanță fundamentală în sectorul turistic. Prețul unui serviciu, în general, sau a unui serviciu turistic, în special, păstrează o strânsă legătură cu calitatea percepută în prestația sa. Nu contează că plătești o sumă mare dacă locația îndeplinește sau chiar depășește așteptările clientului, serviciul proprietarului a fost politicos, iar informațiile privind lucrurile pe care le poate face sau vedea în împrejurimi au fost valoroase. În cazul serviciilor, prețul are o componentă de percepție mai importantă decât în cel al bunurilor. Cu bunurile este mai ușor să fii obiectiv în momentul evaluării, datorită bazei lor tangibile. În schimb, atenția acordată de proprietari sau decorarea unei locații pot fi bine evaluate de unii consumatori și rău de alții, deoarece sunt consecința unor aprecieri foarte subiective.

În momentul fixării prețurilor pentru serviciile turistice, trebuie să se țină seama de componența spațială sau temporală, componentă pe care nu o au bunurile tangibile. De exemplu, locațiile rural care se află pe o rază de 200 km de marile orașe sunt mai scumpe decât altele similare mai îndepărtate, deoarece, datorită localizării lor, este mai ușoară vânzarea lor la clienții cu o putere de achiziționare medie ridicată, care reprezintă profilul de clienți care solicită turism rural la sfârșit de săptămână.

Caracterul temporar al prețurilor serviciilor se datorează faptului că nu se pot depozita. Astfel, prețurile constituie un instrument al cererii. De exemplu, o locație de turism rural poate fixa prețuri diferite dacă e vorba de zilele libere din săptămână sau de sfârșitul de săptămână, în funcție de exigențele cererii.

În momentul fixării prețului, firma de turism rural va lua în considerare unele din criteriile următoare: cost, concurență sau valoare percepută, după cum urmează:

Metode bazate pe cost. Prețul se calculează însumând costul de producție și costul cheltuielilor generale pentru administrație și calitate, corespunzătoare beneficiului care se dorește să se obțină. Există anumite limitări deoarece, pentru servicii, este greu de stabilit costul real față de cel anticipat și ar fi un preț rigid bazat mai mult pe produs decât pe piață.

Metode bazate pe concurență. Conform acestei metode, punctul de referință pentru stabilirea prețului este evoluția concurenței. Criteriul concurenței este foarte mult luat în seamă în sectorul turismului rural, în special în locațiile sau întreprinderile care lucrează în aceeași zonă geografică. Aceasta probabil fiindcă este mult mai dificil să diferențiezi produsele rurale care sunt localizate în aceeași zonă geografică, dacă se ține seama de faptul că baza turismului rural o constituie peisajul, obiceiurile, gastronomia și construcțiile tipice ale unei zone și, de aceea, vor exista mici diferențe în aceste aspecte, ceea ce nu va permite prețuri foarte diferite de la o întreprindere la alta, exceptând situația când există vreun element de diferențiere.

Metode bazate pe piață sau cerere. Costurile determină nivelul cel mai scăzut la care se pot stabili prețurile, în timp ce perceperea, de către consumator, a valorii unui produs stabilește nivelul cel mai ridicat la care putem fixa prețul.

Strategiile de prețuri sunt foarte diverse, însă, în turismul rural, se utilizează următoarele:

Strategiile de prețuri diferențiate încearcă să exploateze eterogenitatea consumatorilor, în scopul de a vinde același produs, la prețuri diferite, în funcție de caracteristicile consumatorilor. Acest tip de strategii se concretizează în utilizarea de prețuri fixe și variabile, marcate de flexibilitate în momentul fixării cuantumului serviciilor (exemple: stabilirea prețurilor pentru grupuri, închirierea locației în totalitate), reduceri pentru cantitate (de exemplu, în cazul vânzării cazărilor la sfârșit de săptămână), reduceri aleatorii sau oferte, acordate în perioade sau locuri determinate, fără ca și cumpărătorul să aibă cunoștință prealabilă a momentului în care se va produce reducerea (exemplu: diversele tarife practicate în plin sezon sau în extrasezon), reduceri periodice – scopul acestora este atragerea clienților printr-o elasticitate deosebită a cererii, reduceri pentru o a doua piață, care presupun o discriminare de prețuri în funcție de caracteristicile demografice, socio-economice sau de alt tip ale consumatorilor (exemplu: tarife diferențiate în funcție de vârsta turiștilor);

Strategiile competitive presupun stabilirea prețurilor astfel încât să se profite de situațiile competitive posibile, stabilind prețuri egale, superioare sau inferioare, în funcție de avantajele de care se beneficiază.

Strategiile de prețuri psihologice se bazează pe modul în care piața percepe cuantumul prețurilor și pe asocierea acestora cu caracteristicile și atributele produsului, asociere pe care o face consumatorul. De exemplu, un preț ridicat se asociază cu un produs sau serviciu de calitate.

Strategia prețurilor pentru linii de produse se referă la faptul că se poate stabili prețul pachetului, care este mai mic decât suma prețurilor parțiale ale componentelor.

Strategii pentru produse noi. La început se percepe un preț ridicat, pentru a atrage clientela, coborând ulterior prețurile, pentru a capta noi segmente de piață mai sensibile la preț.

Conceperea strategiei de prețuri a firmei turismului rural este o sarcină importantă pe care trebuie să o realizeze cei responsabili de comercializarea turismului rural, răspunzând obiectivelor întreprinderilor sau destinațiilor, cerințelor pieței și dând dovadă de flexibilitate pentru a se adapta mediului.

1.3.3. Politica de distribuție în turismul rural

Turismul rural este un concept luat în considerare de puțină vreme în strategia de comercializare a operatorilor turistici. Operatorii nu sunt obișnuiți să prelucreze problema cazării în zonele rurale, ci numai în interiorul unui sistem clasic de hoteluri.

Distribuția directă este utilizată pentru vânzarea produsului turistic rural, în care prestatorul serviciilor turistice este cel care, prin resursele sale, își asumă diversele funcții de distribuție. Există trei situații de distribuție directă în sectorul turistic rural: distribuția directă bazată pe contactele produse chiar în locul prestării serviciului, distribuția directă bazată pe contactele produse în locul de origine al clientului și distribuția directă bazată pe contactele produse în birourile care aparțin prestatorilor de servicii. Alte instrumente de distribuție directă: centralele de rezervări – proprietate a asociațiilor de turism rural sau a organismelor publice, asociațiile și noile tehnologii de informare (rezervări prin intermediul paginilor web).

Funcțiile distribuției pot fi preluate de intermediari sau pot fi asigurate de prestatori, însă ele sunt de aceeași natură. Alegerea se face după ce am analizat funcționarea diferitelor sisteme de distribuție (contracte, tehnici, oameni din finanțe, specialiști din legislație), caracteristicile consumatorului și natura pieței vizate, ca și caracteristicile produsului. Sunt posibile a fi utilizate, în cadrul acestei acțiuni, numeroase combinații de circuite de distribuție.

1.3.4. Politica de promovare a produsului turistic rural

Pentru întreprinderile de turism rural, publicitatea, relațiile publice, târgurile și Internet-ul constituie principalele instrumente de comunicare cu piața.

Publicitatea este un mod foarte eficient de a ajunge la un număr mai mare de beneficiari. Obiectivul unei campanii publicitare poate fi acela de a face cunoscut produsul / serviciul la un număr cât mai mare de persoane pentru a-i incita să cumpere, de a mări notorietatea sau de a schimba imaginea produsului și de a informa mai bine publicul asupra caracteristicilor unui produs.

Publicitatea la locul de vânzare folosește instrumente precum afișele sau posterele și afișajele electronice într-un punct de vânzare, de regulă birourile de turism și locațiile de turism rural.

Există diverse tipuri de publicații care se utilizează ca instrument de comunicare al întreprinderilor de turism rural, ca de exemplu: ghidurile turistice, ghidurile de servicii, hărțile, planurile, traseele turistice, publicațiile specializate, pliantele.

Ghidul turistic și de servicii este o publicație care se utilizează pentru pregătirea călătoriei și a locului de destinație. Acest tip de publicație sugerează lucruri interesante de făcut sau de văzut, dar oferă și informația practică pentru ca turistul să poată ajunge, să se cazeze și să se desfășoare într-un ambient pe care nu îl cunoaște.

Este indicat ca la nivelul fiecărei gospodării care practică turism rural să existe propriul ghid sau pliant în care să fie prezentată atât gospodăria respectivă, cât și împrejurimile, cu zonele de atracție. În materialul publicitar respectiv va fi prezentat pe scurt și satul, comuna din care face parte gospodăria, avându-se în vedere următoarele elemente:

situarea gospodăriei în vatra satului;

terenuri de sport și agrement din apropiere sau din zonă;

câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cină) și felul meselor ce pot fi asigurate (aniversări, banchete, mese liniștite în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale – nunți, botezuri, onomastice etc.);

informații despre bucătăria familiei (mâncăruri și produse specifice);

pajiști pentru jocuri, șezlonguri;

dacă sunt admise animalele turiștilor;

informații despre gospodărie;

condiții de cazare și confort;

informații privind prețul cazării, al mesei și al serviciilor, etc.;

schiță cu amplasarea gospodăriei față de șosele, drumuri și căi de acces cu toate informațiile necesare pentru identificarea gospodăriei în funcție de mijloacele de transport cu care se deplasează turistul;

alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, meșteșuguri, produse agroalimentare specifice).

La nivelul satului, comunei, zonei agroturistice, promovarea se poate face prin intermediul unui material publicitar scris – ghid turistic, de exemplu. Materialul trebuie să inventarieze totalitatea gospodăriilor care sunt amenajate pentru turism rural.

Valoarea hărților ca sursă documentară este foarte importantă, deoarece conține informații indispensabile orientării în teritoriu, nu numai datorită indicațiilor referitoare la căile de circulație, dar și pentru faptul că acestea conțin informații privind principalele atracții ale zonei. Principalele tipuri de hărți de uz turistic sunt următoarele: hărți rutiere, hărți-ghiduri turistice (oferă informații privind rețeaua rutieră și resursele turistice din teritoriu), planuri de oraș/sat (prezintă detalii de amplasament teritorial și turistic).

Revistele specializate sunt publicații de mare valoare datorită actualizării lor constante, deoarece au, în general, o periodicitate lunară. Conținuturile lor sunt foarte actuale și le completează pe cele oferite de ghiduri și pliante.

Un pliant este un instrument publicitar și comercial de care dispune profesionistul din sectorul turistic pentru a comunica informația și a vinde produsul/serviciul său. Pentru a trezi interesul, un pliant trebuie să aibă următoarele caracteristici: cel mai important este designul coperții, mesajul trebuie să aibă forță pentru a atrage consumatorul, conținutul imaginilor trebuie să fie superior textului, să fie un instrument util, pentru a facilita vânzarea produsului și contactul cu firma.

Relațiile publice au ca obiectiv să faciliteze cunoașterea unei întreprinderi sau a unui produs, să creeze o imagine bună și o atitudine favorabilă față de acestea, departe de punctul de vânzare sau prezentare. Relațiile publice în turismul rural se pot referi la inaugurările de locații, organizarea de ședințe de lucru, ședințe gastronomice, etc., când se pot oferi constant și regulat informații intermediarilor, comunității locale, turiștilor, presei, cu scopul de a obține pe termen lung o imagine pozitivă și o atitudine favorabilă față de destinația de turism rural sau o locație.

Participarea la târguri este fundamentală în turismul rural pentru a stabili contacte comerciale și pentru a cunoaște ce produse oferă competitorii și ce mijloace de comercializare utilizează. Prezența la un mare târg de turism implică un cost ridicat pentru întreprinzătorii de turism rural și, de aceea, se apelează la asociații pentru a reprezenta firmele de turism rural.

În turismul rural, strategiile de promovare trebuie aplicate astfel încât să materializeze intangibilul și multiplele atribute ale serviciului. Dincolo de instrumentele de comunicare amintite anterior, se detașează recomandările rudelor și prietenilor drept cea mai relevantă sursă de informare și modalitate de publicitate. De aici reiese importanța de a avea clienți satisfăcuți, printr-o ofertă personalizată.

1.4. Modalități de cazare specifice mediului rural

Principalele soluții pentru o locație în mediul rural sunt integrarea sa în mediul înconjurător și funcționalitatea. Este important să se țină cont de amplasarea locației, de tipul construcției (apropiindu-se cât mai mult posibil de arhitectura zonei), de design-ul interior, de căile de acces, de tipul de găzduire (cazare / cazare și dejun / demipensiune / pensiune completă) și de restaurant.

În Europa se întâlnesc următoarele structuri de cazare:

Gîte rural – amenajări respectând stilul local, constituite dintr-o casă sau o locuință independentă situată în mediul rural. La sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.

Chambre et table d’hotes – turiștii sunt primiți în casele particularilor, unde redescoperă conviețuirea în spațiul rural, traiul specific și bucătăriile regionale.

Gîte d’enfants et Gîte pour adolescentes – în timpul vacanțelor școlare, copiii sunt primiți de familii și supravegheați de o persoană competentă. Ei petrec viața la țară, beneficiind de odihnă în aer curat.

Camping et l’aire naturelle – camping la fermă, amenajat cu 6 – 25 de instalații. Dispune de instalații sanitare complete.

Gîte d’etape și Gîte de sejour – destinat primirii de călători (pedeștri, călare, cicliști) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua itinerarul propus. Este situat în imediata apropiere a traseelor de călătorie, permițând găzduirea de familii sau de grupuri pentru sejururi sau week-end-uri în mijlocul naturii.

Gîte de group – adăposturi rurale de mare capacitate, prevăzute pentru a primi familii sau grupuri (în jur de 20 persoane) cu ocazia sejurului.

Chalets-loisirs (popasuri de recreere) – situate într-un spațiu natural în grupuri de 3 până la 25 de structuri de primire, prezintă amenajări pentru maximum 6 persoane.

Ferme pentru găzduire specializată. În Germania, Franța, Italia, Olanda sunt o serie de astfel de ferme specializate în primirea copiilor, persoanelor cu disabilități, grupurilor speciale de științe naturale, pescarilor, vânătorilor, etc.

Această enumerare prezintă formele deja consacrate ale turismului rural european. Apreciem că acest sector este deosebit de dinamic și receptiv, ceea ce va determina cu siguranță apariția altor modalități de cazare sau transformarea celor existente.

În România, Ordonanța Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural și Legea nr. 187/1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 63/1997 reglementează structurile de primire turistică.

„Pensiunile turistice sunt structuri turistice amplasate în mediul rural, având o capacitate de cazare de până la 10 de camere, totalizând maximum 30 de locuri, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură, în spații special amenajate, cazarea turiștilor și condiții de pregătire și servire a mesei. Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din alimentația turiștilor cu produse din producția proprie.”

Amenajarea spațiilor unei pensiuni turistice rurale. Conform prevederilor Ordinului Ministrului Turismului nr. 510/2002, amplasarea pensiunilor turistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare și de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viața turiștilor. Construcția unei pensiuni turistice presupune obținerea autorizațiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind regimul juridic al construcțiilor și Hotărârea Guvernului nr. 31/1996.

Pentru desfășurarea activităților de turism o pensiune turistică trebuie să aibă următoarele utilități: alimentare cu apă, racord la rețeaua de canalizare sau canalizare în sistem propriu, alimentare cu energie electrică, sistem de încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid, solid sau gaz metan) are să asigure temperatura în spațiile destinate cazării turiștilor de cel puțin 180C în sezonul rece, sistem de evacuare a deșeurilor menajere. În vederea dezvoltării durabile, amenajarea utilităților trebuie să țină cont de principiile ecoturismului: sisteme de purificare a apei și a deșeurilor menajere, centrale electrice eoliene sau solare, iar pentru resturile menajere – amenajări care să asigure degradare biologică și folosirea ca îngrășământ natural, ș.a.

Dotările din camerele și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi puse în exclusivitate la dispoziția acestora. În interiorul acestora nu se admit lucrurile personale ale locatorului. Structura spațiilor de cazare poate fi: camere, garsoniere, apartamente, suite.

Camera trebuie să asigure turistului odihnă și posibilitatea de a desfășura diferite activități. De asemenea, în acest spațiu turistul trebuie să își depoziteze bagajul în condiții decente. În cameră trebuie să existe în mod obligatoriu:

Un pat sau mai multe paturi. Patul poate fi simplu (lățimea minimă de 0,90 m), matrimonial (lățimea minimă de 1,40 m) sau dublu (lățimea minimă de 1,60 m). Lungimea minimă a patului este de 1,90 m pentru 1 și 2 margarete și de 2 m pentru categoriile superioare. Pentru fiecare loc de dormit, trebuie să existe o plapumă, pled sau pătură, câte două pentru fiecare persoană, cearșaf pentru pat și cearșaf plic pentru pled / pătură / plapumă. Începând de la două margarete este obligatorie cuvertura pentru acoperirea patului, iar la 4 și 5 margarete husa de protecție.

Noptiere sau etajere;

Veioze sau aplice la capul patului (obligatoriu începând cu 2 margarete);

O masă, scaune (câte unul pentru fiecare loc de cazare);

Pahare (câte două bucăți pentru fiecare loc de cazare);

Scrumiere (opțional);

Oglindă sau masă de toaletă;

Televizor, aparat radio, vaze cu flori, începând de la 3 margarete;

Cuier;

Spații amenajate pentru haine sau dulap cu umerașe (cel puțin 4 bucăți pentru fiecare loc de cazare);

Suport pentru bagaje (opțional);

Prosoape pentru față;

Perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii;

Perii pentru haine și pantofi;

Prosoape plușate pentru baie;

Perdele transparente;

Halat de baie (începând cu 4 margarete).

Garsonierele / apartamentele sunt spații de cazare în care zona de odihnă, lucru și alte activități este bine delimitată și de mai mare amploare. În cazul garsonierei cele două zone sunt separate prin amplasarea mobilierului sau printr-o draperie, glasvand, în timp ce în cazul apartamentului acestea sunt despărțite printr-un perete despărțitor. Aceste spații se dotează suplimentar, în funcție de categoria de clasificare cu demifotolii, canapea, fotolii, frigider, set de pahare pentru apă, băuturi spirtoase, etc.

Suita este compusă din două camere standard care pot funcționa împreună sau separat, ce pot fi despărțite printr-o ușă.

Spațiile pentru prepararea și servirea mesei, în cazul în care sunt destinate și pentru consumatori din afară, trebuie să aibă numărul locurilor la mese mai mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic de 20 de locuri. Ele se clasifică ca unitățile de alimentație pentru turism, potrivit normelor prevăzute în Ordinului Ministrului Turismului nr. 510/2002. .

Categoria de clasificare a pensiunii turistice este determinată de îndeplinirea în totalitate a criteriilor prevăzute în lege și de realizarea următorului punctaj minim, rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare prevăzute: Pensiuni turistice rurale de 5 margarete ( 150 puncte; de 4 margarete ( 120 puncte; de 3 margarete ( 80 puncte; de 2 margarete ( 40 puncte.

Criteriile minimale de clasificare, conform Ordinului Ministrului Turismului nr. 510/2002, sunt obligatorii pentru obținerea autorizației de funcționare. (Anexa nr. 1)

Dincolo de reglementările legale în vigoare, trebuie avute în vedere și alte detalii de ordin ambiental. O locație rurală are diferite caracteristici care o deosebesc de locațiile urbane. Păstrarea detaliilor, a design-ului interior corespunzător zonei, folosirea structurilor deja existente, amenajările exterioare specifice sunt condiții obligatorii pentru ca turistul să fie satisfăcut.

Dacă există mai multe încăperi, este important ca fiecare dintre ele să fie decorată diferit, cu produse și materiale legate de viața rurală (mese de lemn rustice, șemineuri etc.). Toate acestea trebuie completate de o atenție personalizată din partea proprietarilor. Ferestrele și ușile trebuie să fie astfel orientate, încât peisajul și resursele împrejurimilor să fie văzute în prim plan. Nu trebuie uitat că peisajul este una din principalele atracții pentru turiști.

Locația rurală trebuie să fie un loc plăcut de odihnă și realizare a anumitor activități. Trebuie să fie un loc de refacere a energiei sau de schimbare a activității, după efectuarea unei plimbări sau a unui traseu cultural sau ecoturistic. Accesibilitatea și semnalizarea locației sunt elemente exterioare care vor spori, de asemenea, valoarea acesteia.

Valoarea produsului turistic va crește dacă se va pune accentul pe detaliu: un buchet de flori proaspăt culese, cărți de lectură privind zona, articole de baie în ambalaje rustice. În afară de elementele tangibile, aspectele esențiale ale produsului îmbunătățit sunt reprezentate de următoarele elemente intangibile: amabilitatea personalului, calitatea serviciilor, atenția personalizată și gestionarea corectă a timpilor de așteptare în restaurant, atmosfera, ambientul.

Caracteristicile cele mai importante ale calității în turismul rural sunt orientate spre atributele prestării de servicii și a atitudinii proprietarilor (vezi Tabelul nr. 1) și aceste componente le conferă calitatea unei afaceri de turism rural.

Calitatea locațiilor de turism rural

Tabel nr. 1

Sursa: Ruraltur (www.iespana.es/ruraltur) în Henche, B.G., – Marketing în turismul rural, Editura Irecson, București, 2004, pag. 139

Cazarea este unul dintre serviciile turistice cele mai importante care trebuie oferite turiștilor. Proprietarii locațiilor turistice trebuie să fie acreditați pentru a oferi servicii protejate de eticheta de calitate pe care consumatorii speră să o primească. Calitatea implică întreaga afacere, atenția acordată turistului fiind personalizată.

1.5. Efectele dezvoltării turismului rural

România este o țară cu o mare disponibilitate pentru turism, conferită de varietatea resurselor turistice naturale și antropice. Prin diversele forme de relief repartizate armonios pe întreg teritoriul țării, prin clima sa benefică practicării turismului în tot cursul anului, prin speciile de floră și faună, prin monumentele sale istorice și de arhitectură, muzee și colecții, țara poate contribui activ la satisfacerea nevoilor și dorințelor turiștilor interni și internaționali.

Schimbările care au avut loc în viața socio-economică a României după anul 1945 au condus la apariția unor mecanisme greoaie, centralizate, necompetitive în agricultură și în toate celelalte sectoare economice, dar treptat, odată cu trecere deceniilor, noua viață modernistă s-a impus și în domeniul turistic.

Reducerea populației satelor de la 80% din totalul pe țară în anul 1941 la 41% în momentul de față a reprezentat un proces mult prea rapid, care, în alte țări europene, s-a derulat pe durata a câtorva secole de dezvoltare socio-economică. Astfel se explică faptul că modelele culturale tradiționale ale țărănimii s-au erodat continuu, puține fiind locurile unde legăturile dintre generații s-au păstrat.

Este nevoie mai mult ca oricând ca modul de viață tradițional, obiceiurile culturale din cele mai importante vetre folclorice să fie păstrate, continuate și ante valorificate prin turism. Aceasta pentru că tot mai mulți oameni sunt tentați să-și petreacă timpul liber sau vacanțele în zone rurale, reîntoarcerea la natură, curiozitățile din lumea satului, tradițiile și obiceiurile străvechi fiind doar o parte din atracțiile sătești.

Satul, ca resursă globală a turismului rural, va fi supus unor efecte socio-economice prin valorificarea elementelor sale în scop turistic. Așezările mici de provincie s-au confruntat cu un risc mai mare de pierdere a viabilității pentru că ele nu sunt capabile să suporte multiple servicii care, în prezent, reclamă existența unei populații mai numeroase. Turismul rural poate ajuta aceste mici așezări să supraviețuiască, deoarece locurile mici au o atracție aparte pentru vizitatori.

Ca orice activitate economică, turismul reprezintă o combinație a elementelor negative și pozitive care trebuie estimate și dirijate în sensul dorit.

Evaluând efectele socio-economice, dezvoltarea turismului rural va avea o acțiune directă prin creșterea vânzărilor, a cifrei de afaceri și a producției, iar indirect va contribui la fixarea tinerilor în vetrele satelor, la motivarea populației feminine pentru a participa la activități turism, la crearea de noi locuri de muncă. Păstrarea locului de muncă este extrem de importantă în cadrul zonelor rurale unde declinul ocupațiilor este de multe ori o problemă generalizată la nivel local. Crearea de locuri de muncă este o posibilitate în plus dacă turismul rural are succes în zona respectivă. Diversitatea meseriilor și a locurilor de muncă prezente în aceste areale este încurajată de dezvoltarea turismului rural, rezultând o pluralitate a activităților desfășurate din practicarea turismului la sate. Sprijinirea și protejarea fermelor este un punct major întâlnit în toate programele politice indiferent de orientare. Rezultatele economice obținute sunt de primă importanță. Determinând intrarea fermelor în rândul întreprinderilor turistice și obținerea unui „bonus social”; adică, vizitatorii înțeleg cum poate arăta un stil de viață singuratic, limitat, retras.

Introducerea activităților turistice în mediul rural românesc va conduce la efecte relaționale manifestate prin legăturile ce se vor realiza între gazde și turiști, comunicarea și schimburile de idei, aprecierea valorii și nivelului de trai ale celor doi participanți la actul de turism, ș.a.

Circulația turistică în mediul rural va avea și efecte culturale evidențiate de preocupările în acest domeniu ale locuitorilor satelor, pe de o parte, și ale vizitatorilor, pe de altă parte. Astfel vor fi realizate efecte pozitive prin conservarea valorilor satului și colectivității rurale, prin transmiterea și perpetuarea tezaurului folcloric, prin reluarea tradiției caselor memoriale și muzeelor, prin punerea în valoare a monumentelor istorice, a vestigiilor arheologice și a celorlalte valori spirituale existente în satul românesc. În acest sens, în perspectiva integrării europene este necesar să se ia măsuri de conservare și în același timp de promovare a valorilor culturale prin: realizarea unor monografii ale satelor turistice și a altor materiale de propagandă turistică; revitalizarea calendarelor manifestărilor culturale, laice și bisericești; revigorarea ansamblurilor, formațiunilor și tarafurilor sătești perpetuare a dansului și cântecului popular românesc; repunerea în lumină a meșteșugurilor satului, organizarea de expoziții, inițieri în meșteșuguri, expoziții cu vânzare, includerea atelierelor în hărți, pliante, programe turistice; realizarea de șezători și spectacole în cadrul căminelor culturale sau unităților de alimentație publică; reluarea festivalurilor și concursurilor artistice populare; realizarea de schimburi culturale între diferitele zone folclorice din țară și străinătate, ș.a.

Un domeniu deosebit activat de circulația turistică este acela al meșteșugurilor. Importanța acestui sector rezultă din următoarele aspecte:

activitatea desfășurată în acest domeniu contribuie la crearea unei imagini concrete și complexe asupra vieții satului românesc, asupra creației artistice populare în ansamblu;

meșteșugurile, prin produsele lor finite, contribuie la conservarea unor obiecte de certă valoare pentru o anumită zonă sau regiune;

prin intermediul lor s-a transmis, de-a lungul secolelor, bogata noastră moștenire culturală.

Această formă de activitate apare nu doar din considerente economice, pentru completarea veniturilor, ci are și o motivație de ordin cultural-artistic – întotdeauna oamenii au încercat să-și înfrumusețeze viața, să-și ușureze condițiile de viață și de muncă. Din categoria acestor activități am putea aminti: modelarea lutului, cioplitul pietrei și a lemnului, uscarea și conservarea fructelor, potcovitul și călirea sculelor de cioplit, vopsitul ouălor, împletitul răchitei, a pănușilor de porumb, a papurii, tricotatul, etc. Chiar dacă astăzi multe produse sunt obținute industrial, prelucrarea manuală, artizanală le va conferi o valoare mai mare și vor fi preferate de o anumită categorie de cumpărători.

Prezența turiștilor în mediul rural impune și efecte de protecția mediului înconjurător. Conservarea peisajului a devenit o componentă din ce în ce mai însemnată a activității de protejare a moștenirii transmise de la o generație la alta. Peisajul este un element de o importanță crucială pentru turismul rural, dar, în egală măsură, este vital și pentru „industria de conservare și protejare a mediului ambiant”. Prezența turiștilor în aceste zone duce la crearea de noi locuri de muncă destinate conservării și restaurării mediului înconjurător.

Conservarea naturii este un țel statutar pentru majoritatea guvernelor moderne, însă este un proces foarte costisitor. Turismul rural are capacitatea de a valorifica conservarea naturii în sens material, deoarece turiștii sunt pregătiți pentru a vedea natura, cele mai multe rezervații și parcuri naționale reușind să introducă o taxă de acces.

Construcțiile istorice pot beneficia de pe urma practicării turismului rural în două moduri. În primul rând, mulți dintre proprietarii acestor locuri percep taxe de vizitare, sumele de bani astfel obținute fiind destinate întreținerii clădirilor, parcurilor și grădinilor înconjurătoare. În al doilea rând, deoarece foarte multe construcții vechi și-au păstrat importanța, turismul rural poate folosi constant aceste clădiri dezafectate într-un mod profitabil și cu multă imaginație, devenind atracții de sine stătătoare.

Sintetic, efectele pozitive și negative ale activității turistice rurale se prezintă astfel:

Efectele activității turistice rurale

Tabel nr. 2

Sursa: Bran, Fl., Marin, D., Simon, T. – „Turismul rural-modelul european”, Editura Economică, București, 1997, pag. 283

La nivel internațional, promovarea satului românesc, ca produs turistic, este asociată măsurilor de largă deschidere a țării noastre față de lumea exterioară. În condițiile îmbunătățirii infrastructurii (căi de acces, telecomunicații, semnalizare) și a creșterii gradului de confort al echipamentelor turistice, se poate estima că circulația turistică se va mări, ajungând în 2010 la aproximativ 1 milion de turiști străini, cu o dimensiune a sejurului mediu variind între 4 și 7 zile și un număr de zile turiști între 4 și 6 milioane. Dezvoltarea turismului rural și a celui național implicit vor contribui la creșterea aportului acestei activități la balanța de plăți a României.

Prin schimburile de orice natură realizate în cadrul turismului internațional, turismului rural i se descoperă valențe pacifiste, diplomatice și chiar adânc democratice ce vor contribui la realizarea de strânse legături și la diminuarea distanțelor de orice natură. Noile idei și inițiative vor deveni esențiale dacă aceste comunități rurale sunt hotărâte să prospere.

CAPITOLUL II – TURISMUL RURAL ROMÂNESC ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII ÎN UE

2.1. Uniunea Europeană – de la vis la certitudine

Ideea unei Europe unite a fost susținută de-a lungul secolelor de împărați și intelectuali, deopotrivă, însă numai după cel de-al doilea război mondial statele europene au instituționalizat forme de cooperare internațională, cu competențe în domenii specifice, cum ar fi: Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizații au pus bazele unei solidarități mai strânse între statele europene, dar încă manifestau trăsăturile clasice ale unei uniuni a statelor și ale cooperării interguvernamentale.

2.1.1 Istoricul Uniunii Europene

Tentative de unificare a națiunilor europene au existat încă dinaintea apariției statelor naționale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celți, iar mai târziu a fost cucerită și condusă de Imperiul Roman, centrat în bazinul Mediteranei. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forța. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare și Imperiul Roman au unit zone întinse sub o singură administrație pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon și mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existență tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică și culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupația militară a națiunilor, conducând la instabilitate, altele au durat mii de ani și au fost însoțite de progrese economice și tehnologice, așa cum s-a întâmplat în timpul așa-numitei Pax Romana, în cadrul Imperiului Roman. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pacifică prin cooperare și egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul și al doilea război mondial, necesitatea formării unei (denumită mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa și de a elimina posibilitatea unui nou război.

Începutul procesului de integrare europeană – caracterizat prin trăsături originale și specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene – poate fi considerat anul 1950, când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă, comparativ cu formele tradiționale existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate către o organizație cu puteri de constrângere asupra membrilor săi. Inițiativa a constat în integrarea producției de cărbune și oțel a Franței și Germaniei, în cadrul unei organizații deschise participării și altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta a fost primul pas către o cooperare lărgită: o integrare sectorială ce ar fi putut influența și alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarată, însă obiectivul politic imediat îl constituia alipirea Germaniei la Europa și eliminarea rivalităților existente între Franța și Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului și Saar-ului.

În 1951, negocierile desfășurate între șase țări – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se înființa Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Comparativ cu alte organizații internaționale existente la acel moment, principalul element de noutate îl constituia caracterul supranațional al acestei Comunități, reprezentat de transferul de competențe către o instituție responsabilă cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre (SM).

O relansare în forță a „inițiativei europene” a avut loc în anul 1955, în cadrul conferinței de la Messina, la care miniștrii afacerilor externe ai CECO au căzut de acord asupra înființării unei uniuni economice bazată pe o piață comună și asupra creării unei organizații pentru energia atomică. O comisie de experți condusă de Paul–Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, a elaborat două proiecte ce au condus la semnarea, în 1957, a celor două Tratate de la Roma – cel prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (CEE) și tratatul Comunității Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma, semnat la 25 martie 1957 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei „piețe comune” și de abordarea progresivă a politicilor economice ale statelor membre, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue și echilibrate, a unei creșteri accelerate a standardelor de viață și a unor relații mai strânse între statele membre. Crearea unei piețe comune nu înseamnă numai eliminarea tuturor barierelor existente în calea liberei circulații a bunurilor și stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea vamală); piața comună înseamnă și liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulație a persoanelor, serviciilor și capitalului) și stabilirea unor politici comune în domenii strategice (agricultură, comerț, transport și concurență) pentru crearea unor condiții omogene în vederea creșterii performanței activităților economice.

Astfel, în 1968, CEE avea deja încheiată uniunea vamală și avea o piață agricolă comună.

Începând cu 1950, gradul de integrare europeană a crescut progresiv, atât din punct de vedere geografic – prin aderări succesive – cât și din punctul de vedere al dezvoltării de politici și structuri instituționale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economică cu șase membri, în momentul de față s-a ajuns la o uniune politică a 25 de țări (cu negocieri în plină desfășurare pentru admiterea de noi membri) și care va avea în curând o nouă Constituție.

2.1.2. Relațiile dintre România și Uniunea Europeană

România are legături tradiționale cu Uniunea Europeană, fiind prima și singura țară din Europa de Est care, încă din anii “70, a avut un cadru juridic bine definit în relațiile cu UE, iar în 1980 a procedat la recunoașterea de facto a acestei grupări economice prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE. Totodată, o serie de factori obiectivi fac din EU principalul partener comercial al României, respectiv: apropierea geografică, complementaritatea și potențialul economic, precum și evoluția, în timp, a cadrului juridic.

Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în funcțiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. În iulie 1997, Comisia și-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiția îmbunătățirii situației copiilor instituționalizați și pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000 (starea negocierilor).

Obiectivul României este de a obține statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.

În Raportul de țară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creștin-democrați, se menționează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârșitul lui 2004 și integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupției și punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităților române privesc: măsurile anticorupție, independența și funcționarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

România a încheiat negocierile de aderare la summitul UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. În același summit s-a stabilit luna aprilie 2005 pentru semnarea tratatului de aderare cu România și Bulgaria, urmând ca cele două țări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepția cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

2.1.3. Perspectivele procesului de aderare a României la Uniunea Europeană

Viitoarea calitate de membru UE a României va avea un impact major asupra tuturor aspectelor vieții economice, politice și sociale din țara noastră. Implicațiile economice vor fi fără îndoială, precumpănitoare, însă, evident, se vor înregistra mutații radicale și în domeniul politic, de securitate, social și cultural.

Din punct de vedere economic, se apreciază că unele dintre principalele avantaje oferite Românei de viitoarea aderare la UE vor fi următoarele:

un climat politic și economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă a țării, sub toate aspectele;

o predictibilitate și o stabilitate crescute ale mediului economic;

creșterea nivelului calitativ al concurenței pe piața internă, ceea ce va conduce la motivarea și stimularea operatorilor economici autohtoni în sensul sporirii productivității și a eficienței activității, prin dezvoltarea de noi produse și servicii, introducerea tehnologiilor moderne și diminuarea costurilor de producție;

accesul sporit al operatorilor economici români la piețele europene de capital și la tehnicile organizaționale din țările dezvoltate;

penetrarea operatorilor economici români pe o piață unică, de mari dimensiuni și cu un potențial de dezvoltare deosebit;

creșterea prestigiului și consolidarea statutului României în relațiile cu țările extracomunitare, atât pe plan politic, cât mai ales pe plan economic.

La această sumară enumerare a avantajelor se adaugă și o analiză a costurilor pe care le-ar genera ne-aderarea României la Uniunea Europeană:

izolarea economică a României, în condițiile în care Uniunea Europeană reprezintă, în prezent, circa 70% din comerțul exterior românesc;

restrângerea drastică a posibilităților de acces a produselor românești pe piața comunitară, urmare a măsurilor de politică comercială și a obstacolelor tehnice practice de Uniunea Europeană față de țările terțe;

adâncirea decalajului economic dintre România și țările Central Europene care vor adera la Uniunea Europeană, datorită, în principal, imposibilității de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;

diminuarea șanselor de aliniere, având în vedere că integrarea intracomunitară evoluează în permanență.

În ceea ce privește costurile ce trebuie suportate pentru aducerea economiei și a societății românești la standardele europene, trebuie remarcat că aceste sacrificii și eforturi sunt inerente în etapa de tranziție actuală, ele nefiind determinate arbitrar de exigențele UE, ci ele constituind prețul reformei indispensabile pentru relansarea României.

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă singura opțiune viabilă, susținută de peste 80% din populația țării, care îi poate asigura reintegrarea completă și definitivă în sistemul de valori promovat de democrațiile vest-europene, sistem din care face parte de drept prin istorie, cultură, tradiție și așezare geografică. Viitoarea apartenență a țării noastre la Uniunea Europeană constituie o garanție a stabilității, a creșterii economice și a prosperității României.

2.2. Dezvoltarea turismului în mediul rural din Europa

Procesul de restructurare economică, la nivel global, forțează astăzi economiile naționale și comunitățile locale la adaptare pentru a-și menține și crește competitivitatea economico-socială prin schimbări, atât în structura mediului rural, cât și în modalitățile de utilizare și valorificare a acestuia.

Aceste schimbări, împreună cu ultimele noutăți în materie de modalități de petrecere a timpului liber, constituie suportul de bază al dezvoltării turismului în zonele rurale, într-un ritm susținut ascendent. Nu trebuie uitat un alt factor important și anume progresul tehnic în echipamentele turistice. Acestea au crescut mobilitatea și independența turiștilor față de marile centru urbane.

Transformarea unor zone rurale în destinații turistice se face progresiv fie la inițiativa unor grupuri de întreprinzători care dezvoltă mici afaceri turistice cu scopul de a atrage turiști, fie ca rezultat al descoperirii zonelor de către vizitatori generând astfel cererea pentru activități turistice la care comunitatea locală reacționează.

2.2.1. Începuturile turismului rural în Europa

În ultimele decenii, politica dezvoltării regionale a Uniunii Europene coroborată cu politicile naționale ale statelor membre au încurajat orientarea turismului către zonele rurale luând în calcul efectele și implicațiile sociale pozitive ale acestuia. Din analizele efectuate de Organizația Mondială a Turismului rezultă că turismul rural se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât turismul internațional în ansamblul său.

În statele Uniunii Europene turismul rural se diferențiază de la o țară la alta, deși de cele mai multe ori are la bază politici similare și obiective asemănătoare.

A). Anii de început

Turismul „la țară” are o lungă istorie în Europa. Regiunile rurale europene au fost traversate de diferite „drumuri” vechi pe care le-au străbătut călătorii în drumul lor către diferite destinații, în scopuri negustorești sau pentru pelerinaje. În perioada turismului modern, creșterea și dezvoltarea turismului rural din Europa este legată de valul de urbanizare care a avut loc și care s-a extins până după al doilea război mondial. Odată cu dezvoltarea socială, vacanțele au devenit accesibile unei largi majorități a populației. O proporție substanțială a clientelei turismului rural timpuriu a fost formată din acele persoane care locuiau în orașe și care se reîntorceau la sat , „acasă”, pentru a-i vizita pe cei din familie.

În unele țări, turismul rural era sinonim cu turismul ieftin, o alternativă pentru aceia care nu-și permiteau petrecerea concediului în stațiunile consacrate, întrucât standardele de confort și asigurare de servicii aveau tendința de a fi modeste și, deci, ieftine.

Începând cu anul 1970, turismul rural din Europa a simțit într-un mod tot mai pronunțat impactul schimbărilor în atitudinea și cerințele consumatorilor, schimbări care au marcat însăși producția turismului rural: trecerea de la turismul de masă la cel individual, schimbările preferințelor pentru genul de vacanță, creșterea interesului pentru sport, sănătate și peisaje naturale, căutarea unor destinații naturale, autentice. Toate acestea sunt apreciate ca elemente favorabile dezvoltării turismului rural.

În anul 1985, turismul rural era deja un beneficiar evident al acestor curente, cu o rată medie de 25% din populația Comunității Europene care își alegea vacanțe la țară și cu o pondere de 23% care preferau zona montană. Se poate remarca o detașare a țărilor cele mai dezvoltate din Europa în practicarea acestui tip de turism. Astfel, preferințele turiștilor din țările europene pentru al doilea sejur turistic au următoarele ponderi pentru turismul rural, în detrimentul turismului urban și de litoral: Olanda: 49%, Marea Britanie: 38%, Danemarca: 34%, Germania: 30%, Franța: 29%, Italia: 13%.

Cazarea la locuitorii din mediul rural rămâne simbolul și prima formă de primire a turiștilor, deoarece imaginea săteanului sau a fermierului deschizând ușa casei sale conferă puterea de evocare a ospitalității ancestrale de care se bucură turistul. Pentru a avea o imagine de ansamblu, prezentarea sumară a principalilor lideri din cadrul pieței turistice rurale are o importanță deosebită.

FRANȚA

În 1949 a fost luată prima inițiativă din Europa pentru păstrarea moștenirii rurale prin revitalizarea sectorului turismului rural. Gospodăriile din satele Franței erau invitate să se alăture unei noi mișcări bazată pe aderarea la o cartă care garanta clienților săi anumite standarde. Rezultatul a fost crearea lanțurilor hoteliere voluntare „Logis de France” și „Auberges de Frances” (lanț de hanuri). Pentru a aparține acestor lanțuri, hotelurile rurale trebuiau să îndeplinească anumite condiții: formarea unui personal specializat, realizarea unei oferte turistice în care să se regăsească aspecte ale zonei rurale. Ulterior, pe teritoriul Franței s-au dezvoltat diferite lanțuri turistice care ofereau servicii turistice în mediul rural.

Dezvoltarea turismului rural în Franța se datorează și asociației „Tourisme en espace rural” (TER), constituită în anul 1970, care a reunit numeroase organizații și fundații de turism rural din Franța. Acestea au lansat conceptul de „stațiune verde” sau „turism verde” ce presupune oferirea unui produs turistic conceput și realizat în totalitate în zona rurală.

GERMANIA

Prima formă de manifestare a turismului rural s-a concretizat în cazarea la fermă a militarilor și a lucrătorilor sezonieri. O caracteristică de bază a prestației agroturistice germane este aceea că se bazează foarte mult pe contactele sociale care apar între gazde și turiști.

SPANIA este un lider mondial în industria turistică și destinația principală pentru turiștii europeni care călătoresc spre zona mediteraneană. Agroturismul este privit ca o modalitate de diversificare a ofertei turistice și de ameliorare a condițiilor din mediul rural, întrucât s-a constatat un regres în dezvoltarea turismului.

AUSTRIA

Cazarea turiștilor în ferme și gospodării îi ajută pe fermierii austrieci să-și suplinească veniturile și îi încurajează să rămână la sat.

În Austria se vorbește de așa-numitele „sate turistice de recreere”, care trebuie să îndeplinească anumite condiții: izolarea așezării de căi de comunicații frecventate, să corespundă din punct de vedere al numărului și structurii populației, păstrarea datinilor, a portului popular.

Cea mai reprezentativă zonă pentru practicarea agroturismului este Tirolul austriac, unde practicarea acestei forme de turism poate constitui un exemplu, întrucât zona dispune de o agricultură rentabilă, de o populație tânără, iar suprafața medie a unei ferme este între 12 și 20 ha.

Turismul rural nu mai este în faza de inițiativă în statele occidentale. Această formă de turism a evoluat diferit în fiecare țară. Mari deosebiri calitative se constată în ceea ce privește dotările și serviciile oferite. Sporirea profesionalismului în turismul rural european este posibilă numai printr-o strânsă cooperare între toate statele și pe baza unui marketing internațional sub rezerva structurilor naționale și sociale.

Turismul în mediul rural reprezintă o posibilitate unică în felul ei pentru procesul de unificare europeană, întrucât oferă posibilitatea ca oamenii să se apropie, să cunoască îndeaproape condițiile de viață și cultură ale celorlalți.

B). Reglementări cu privire la turismul rural în țările europene

Reglementările referitoare la turismul rural în Europa se prezintă sub forma normativelor la nivel național și regional în țările UE. Aceste reglementări pot căpăta următoarele valențe:

Conceptul de cazare în mediul rural. Germania are ca singură formă de cazare în mediul rural locuința pentru turiști din cadrul fermei agricole. În Spania sunt reglementări privitoare la ameliorarea condițiilor de viață ale agricultorilor prin combinarea activităților acestora cu altele complementare (turism, artizanat). Franța are o serie de asociații, federații și cluburi ce susțin agricultura prin dezvoltarea turismului în cadrul fermelor. În Marea Britanie sunt apărate interesele agricultorilor care au o activitate turistică și asigură promovarea agroturismului. Italia pune accentul pe promovarea agroturismului în scopul creșterii veniturilor agriculturii și valorificării produselor agricole și artizanale locale.

O serie de țări europene prezintă reglementări cu privire la carta calității și marcă, eliberate de societățile naționale în domeniul turismului. Se evidențiază Germania, Belgia, Franța, Marea Britanie.

Reglementări la nivel public

În acest domeniu se remarcă țările europene care au tarife reglementate prin legi și decrete. Aceste tarife sunt cu titlu de recomandare sau libere între anumite limite pentru o locuință, cameră, masă pentru o zi sau pentru o perioadă mai mare de timp, la nivel național sau regional. Astfel de legi au fost emise în Belgia, Spania, Franța (cu o tradiție de 40 de ani în domeniu), Marea Britanie, Italia, Olanda, Grecia.

O mare parte a țărilor europene unde se practică turismul în mediul rural au prevederi legislative în ceea ce privește ajutoarele publice pentru întreținerea locațiilor din acest domeniu. Ajutoarele capătă forma unor subvenții naționale sau regionale care sunt acordate cu un scop precis: subvenții pentru investiții, pentru refacerea locuințelor, ajutoare pentru promovare, pentru studii, pentru buna funcționare, amenajarea de adăposturi rurale, bonificații.

Reglementări privind modalitățile de cazare specifice mediului rural

Hanurile și hotelurile rurale

În cele mai multe țări UE, dispozițiile reglementare sunt luate în favoarea hanurilor și hotelurilor rurale. Dezvoltarea diferitelor forme de restaurare în spațiul rural, de la „table d’hotels” la fermele de tip hanuri și la hanurile sătești, impune stabilirea și respectarea unor norme tehnice pentru fiecare formulă în scopul evitării supra-comercializării și a concurenței anarhice.

În Franța există o paletă largă de spații de cazare rurală: de la vechile mori sătești la conace și castele. Stilurile diferă, la fel și confortul este atașat fiecărui tip.

Irlanda este recunoscută ca având o reușită a hotelăriei rurale bine integrate și exploatate. Reglementările în vigoare conțin criterii de clasificare bine definite. Astfel, conacele, hanurile și hotelurile rurale comportă 3 clasamente diferite în funcție de tipul hotelului, amplasamentul geografic și natura imobilului.

În Belgia este reglementat foarte clar statutul hotelurilor. Definițiile și condițiile conținute în actele normative belgiene reprezintă o bază în munca hotelierilor și restauratorilor din turismul rural în cadrul definițiilor europene. De asemenea, se pune accentul pe responsabilizarea exploatatorului, adică a celui care vine în contact cu clientela. Reglementările belgiene oferă perspective interesante în cadrul comunitar.

Campingul rural

Campingul rural se diferențiază în cadrul UE în funcție de realitățile existente în statele membre: fie se desfășoară în cadrul fermelor, adică în cadrul agroturismului, fie capătă forma unor campinguri rurale private și campinguri rurale municipale de sine stătătoare.

Campingul din cadrul fermei este mult mai puțin dezvoltat. O tradiție îndelungată are Marea Britanie, existând circa 100 de ferme care practică această formă de cazare. În Olanda este principala formă de primire a turiștilor la ferme.

Campingurile rurale private și cele municipale sunt cel mai adesea ocolite de statisticile globale ce privesc activitățile de campare; de aceea, este practic imposibil să fie determinate cu precizie.

Satele de vacanță

Modelul francez are un specific al echipamentului familial de turism social, al elementelor de amenajare a teritoriului și este purtător de venituri economice și motor de dezvoltare locală. Conform decretului nr. 75-1102 din 18 noiembrie 1975, satul de vacanță (Village de vacancens) este definit ca „ansamblul imobilelor ce fac obiectul unei exploatări globale cu caracter comercial sau nu, destinate să asigure sejururi de vacanțe și loisir-uri, în funcție de un preț forfetar, ce comportă asigurarea meselor sau mijloacelor individuale necesare preparării acestora, alături de utilizarea echipamentelor ce permit activitatea de loisir, sportive și culturale”.

Un caz aparte îl constituie Federația Satelor din Valonia (Belgia), înființată în 1989, cu un număr de 1132 de unități de cazare în 2003. Ea are următoarele obiective:

punerea în valoare a patrimoniului rural;

dinamizarea economiei locale; dezvoltarea și structurarea găzduirii la săteni;

garantarea unui sejur reușit;

adaptarea de o manieră optimă la evoluția cererii.

Ofertele de turism în mediul rural reprezintă un segment al pieței turistice din Europa. De aceea, s-a considerat de o importanță vitală organizarea de activități specifice de marketing la nivelul unității și în suprastructură. S-a constatat că asocierea gazdelor înlesnește urmărirea pieței, alcătuirea ofertelor, reclama și comercializarea ofertelor, așa cum nu ar putea să realizeze o singură gazdă. Un astfel de exemplu este în Germania, gazdele din toate landurile asociindu-se în uniuni supraregionale pentru produsul „Vacanța în gospodăria țărănească”. Motivația unei astfel de inițiative este dat de necesitatea ca turismul rural să devină un produs de piață, care să corespundă cererii și să fie realizat în mod profesionist.

2.2.2. Rolul UE în dezvoltarea agroturismului

La nivelul european, există o mare doză de optimism față de potențialul agroturismului în combaterea efectelor dăunătoare ale politicii agrare a UE, pentru a proteja moștenirea zonelor rurale ale continentului și pentru îmbunătățirea producției turistice. În acest context, principalul obiectiv al UE este de a ajuta la dezvoltarea unui produs turistic care să dea un impuls direct fermierilor, comunităților locale și păstrării moștenirii rurale.

A). Reglementările UE în domeniul turismului

Europa oferă o gamă largă de posibilități pentru practicarea turismului datorită potențialului variat, constând în peisaje pitorești, în existența unor mentalități diferite, marcate de mediul cultural și de viață. Țările europene prezintă o mare bogăție naturală și culturală, care constituie cel mai important potențial turistic.

Turistul este nu numai un beneficiar al prestațiilor turistice, ci și un utilizator al spațiului și patrimoniului turistic, precum și un factor al construcției politice și economice a UE.

Elementul primordial în procesul de realizare a pieței unice este eliminarea controalelor vamale între statele membre pentru a încuraja creșterea mobilității oamenilor în cadrul Europei din motive profesionale, educaționale sau recreere. Acest aspect poate fi pus în aplicare dacă este însoțit de adaptarea legislativă a țărilor membre, întărirea cooperării între state și instaurarea unui sistem eficace de control la frontierele externe ale Comunității. Aceasta presupune măsuri referitoare la dreptul de azil, viză, cooperarea poliției.

La 7 februarie 1992, țările membre UE au semnat „Tratatul de la Maastricht”, în care se prevăd pentru prima dată măsuri în domeniul turismului. Au fost aprobate propunerile complementare prin care libera circulație se aplică vizitatorilor UE din țările terțe. După ce au trecut de controlul vamal al unui stat, vizitatorii străini pot călători dintr-o țară membră în alta fără formalitățile de frontieră.

Reglementările 395/91/CEE și 1832/92/CEE intrate în vigoare la 1 iulie 1993 au facilitat voiajele turistice și transportul persoanelor pe șosea eliminând controlul și formalitățile aplicate bagajelor transportate. Carburanții conținuți în rezervoarele autocarelor nu pot fi supuși taxelor din țările de destinație. Persoanele particulare au, în general, dreptul să cumpere orice dintr-un alt stat membru plătind prețul direct statului respectiv fără să fie obligat să plătească TVA la întoarcere în țara lor de origine.

Planul de acțiune al Comunității Europene în favoarea turismului are ca măsură prioritară informarea și protecția consumatorilor în calitate de turiști. Astfel, acțiunile prioritare pentru următorii ani se concentrează pe îmbunătățirea următoarelor principii: sănătatea și securitatea fizică, informarea turistului, reprezentarea și protecția intereselor economice, reprezentarea și protecția intereselor legale.

Politica de concurență intră în atribuțiile Comisiei Europene care are rolul să supravegheze aplicarea regulilor de concurență pentru ca eventualele practici neloiale ale întreprinderilor sau statelor să fie sancționate.

Deciziile luate cu privire la agențiile de voiaj se referă la condițiile în care acestea pot vinde serviciile de transport oferite de companiile aeriene și feroviare.

B). Politica Uniunii Europene în domeniul turismului rural

Principalul obiectiv al Uniunii Europene în acest domeniu este de a ajuta la dezvoltarea unui produs turistic care să dea un impuls direct fermierilor și comunităților locale și păstrării moștenirii rurale. Anexa nr. 3 prezintă o listă a principalelor documente comunitare axate pe turismul rural.

Argumentele care stau la baza formulării acestui obiectiv sunt următoarele:

turismul este acum recunoscut ca o activitate economică de o mare importanță: în 1992, turismul a generat 5,5% din venitul național al UE, ocupă 8% din consum și a antrenat 7,5 milioane de angajați cu slujbe full-time și 10 milioane cu slujbe part-time;

caracterul transnațional al turismului a necesitat dezvoltarea la o scară mai largă a cadrului politicii europene;

impacturile culturale ale turismului au generat îngrijorări privind restrângerea identității culturale și în același timp încercarea de a promova conceptul de Europa unită;

o problemă deosebit de dezbătută este cea legată de relația mediu înconjurător – turism. În „Cartea verde a turismului” (1995), Comisia Europeană afirma că atractivitatea destinației turistice depinde de conservarea și managementul ce ține de resursele culturale și naturale. În aceste condiții, agroturismul este privit ca o unealtă de redresare din punct de vedere economic, social, ecologic al zonelor rurale defavorizate.

În ultima perioadă se observă o creștere a intervenției Uniunii Europene în sectorul turismului rural, motivată fiind de faptul că autoritățile locale nu sunt pregătite pentru a începe procesul de dezvoltare a acestui sector turistic într-un mod susținut, autoritățile naționale își fixează prioritățile în dezvoltarea la scară largă a turismului din stațiuni, iar fermierii nu au capacitatea de a realiza și pune în practică un proiect viabil de dezvoltare în mod individual.

Astfel, la nivel european s-a propus îmbunătățirea eficienței structurilor agricole prin acordarea unui ajutor care să se extindă la nivelul investițiilor în activități turistice și artizanale din cadrul gospodăriilor țărănești. În cadrul politicii de dezvoltare regională a UE, turismul practicat la fermă a beneficiat de ajutor prin „Fondurile de dezvoltare structurală și regională ale UE”, ajutor materializat în finanțarea investițiilor din infrastructura turistică, dezvoltarea parcurilor naturale, a bazei sportive și promovarea serviciilor agroturistice.

Programul LEADER a fost o inițiativă a Comisiei Europene, prin care comunitatea încuraja integrarea dezvoltării rurale la nivel local. Programul s-a concretizat inițial în două faze – LEADER I (1989-1994) și LEADER II (1994-1999), apoi continuate cu o a treia fază până în 2003.

În principiu, LEADER finanțează acțiunile unor grupuri locale constituite din parteneri publici și locali care au formulat o strategie și un set de inovații publice și private pentru dezvoltarea ariei rurale la scară comunitară. Responsabilitatea generală pentru managementul programelor LEADER este a autorităților naționale / regionale.

Principalele obiective strategice ale programului sunt următoarele:

să asigure suport pentru inițiativele locale ce țin de dezvoltarea locală;

să suporte inițiativele care sunt inovative, potrivite ca model și care ilustrează noile direcții pe care le poate lua dezvoltarea rurală;

să asigure schimbul de experiențe și informații între diferite zone: programe de trening pe diferite domenii, oferirea de suport pentru micile afaceri în exploatarea locală, marketingul agroturismului, conservarea și îmbunătățirea condițiilor de viață, etc.;

să facă față proiectelor de cooperare transnaționale dezvoltate de către autoritățile locale (de exemplu, proiecte comune între grupuri care fac parte din state diferite).

Tipologia noilor produse turistice în inițiativa comunitară LEADER I este cuprinsă în trei grupuri principale:

Grupul 1: Cazare și restaurare (crearea de campinguri, crearea și îmbunătățirea hotelurilor și a pensiunilor, construirea și reabilitarea locuințelor rurale, hanuri, fermă-școală, restaurante, etc.);

Grupul 2: Ofertă suplimentară (recondiționarea ariilor de divertisment și relaxare, semnalizarea drumurilor, oferta de natură, centre de formare în sporturi de aventură, turism ecvestru, ofertă de sporturi acvatice, activități educative privind mediul înconjurător, ofertă culturală, etc.);

Grupul 3: Planificare și gestiune turistică (inventar al produselor culturale și naturale, promovarea și comercializarea ofertei turistice, centre de gestionare a turismului, etc.).

Majoritatea comunităților au direcționat un procentaj foarte ridicat din investițiile lor grupului 1, activitatea predominantă fiind reabilitarea locuințelor rurale, care au reprezentat 28,20% din totalul proiectelor subvenționate.

Paralel cu desfășurarea programului LEADER, s-a încercat punerea în practică a obiectivelor cuprinse în raportul intitulat „Turismul rural în cele 12 state ale CE”, întocmit în anul 1987, în urma unui studiu realizat sub îndrumarea Comisiei Europene:

să se ajungă la o definiție mai exactă a turismului practicat la sat, acceptată de statele membre, care ar putea ușura mult vânzarea acestui produs și ar facilita conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector în întreaga lume;

să se clarifice raportul turism rural – agroturism;

să se codifice produsele turistice rurale, adică să se ajungă la un limbaj comun pentru a se putea realiza o comparație a serviciilor turistice oferite;

să se popularizeze elementele principale ale turismului la sat prin utilizarea pictogramelor;

să se armonizeze semnele rutiere pe drumurile turistice;

să fie promovate centrele de atracție turistică rurală (ajutorul UE trebuie să fie acordat autorităților locale și oamenilor de afaceri locali pentru a le înlesni dezvoltarea structurilor de sprijin care să stimuleze producția și comercializarea serviciilor turistice rurale);

să fie încurajată cooperarea europeană între organizațiile implicate în turismul rural.

La nivel comunitar se manifestă preocuparea de a se acorda asistență țărilor candidate la aderare. Acestui scop îi este destinat fondul de preaderare pe care UE l-a înființat pentru țările candidate din centrul și estul Europei pe perioada 2000-2006. Sursa anuală a fondului este de 3 miliarde euro, această sumă fiind oferită sub formă de asistență prin intermediul a trei programe:

SAPARD (Special Accession Programme for Agricultura land Rural Development – Programul special de dezvoltare agricolă și rurală pentru aderare) – 500 milioane euro;

ISPA (Instrument for Structural Policies for Preaccesion – Instrument pentru politica structurală de preaderare) – 1000 milioane euro;

PHARE (Poland an Hungary Assistance for Restructuring the Economy – Asistență Poloniei și Ungariei pentru restructurarea economică) – 1500 milioane euro.

Programul cu implicațiile cele mai mari asupra dezvoltării rurale este SAPARD-ul. Obiectivele specifice în domeniul turismului rural sunt următoarele:

punerea în valoare a potențialului turistic;

dezvoltarea unor ferme moderne și eficiența pentru valorificarea superioară a resurselor locuitorilor: produse de origine vegetală și animală din gospodăria proprie, construcții existente;

creșterea veniturilor fermierilor și sporirea exploatațiilor agricole, consolidarea comunităților rurale subdezvoltate;

reconversia forței de muncă, întrucât reprezintă o alternativă pentru fermele mici și mijlocii, atractivă mai ales pentru tineret, dar și pentru agricultorii pluriactivi disponibilizați prin restructurări;

crearea de noi locuri de muncă;

stabilizarea populației rurale;

educarea fermierilor, practicarea agroturismului presupunând un efort pentru însușirea unei limbi de circulației internațională ca element de integrare;

punerea în valoarea a resurselor latente, actualmente subutilizate sau chiar neutilizate;

menținerea și dezvoltarea activității agricole, a interesului pentru calitate;

contribuția la durabilitatea dezvoltării rurale în spiritul respectului față de mediul înconjurător, valorificarea superioară a resurselor de fermă;

promovarea patrimoniului cultural și istoric al satului românesc;

creșterea calității vieții populației rurale.

Prin programul SAPARD, beneficiarii (persoane fizice autorizate, asociații familiale, societăți agricole, societăți comerciale cu capital integral privat) pot primi sprijin financiar de minimum 2 500 de euro și maximum 100 000 de euro. Valoarea totală a investiției, care include cofinanțarea și finanțarea SAPARD, trebuie să se încadreze între 5 000 și 200 000 de euro; 50% reprezintă contribuția beneficiarului, iar 50% contribuția publică. Pentru turismul rural, programul prevede posibilitatea construcției integrale a unei pensiuni, mobilarea acesteia, dotarea ei cu aparatură electronică, achiziționarea de mijloace de transport pentru turiști, precum și dezvoltarea unor facilități de divertisment. Totodată, programul SAPARD sprijină modernizarea și extinderea pensiunilor existente pentru atingerea unui plafon de calitate care să asigure viabilitatea economică a investiției.

2.2.3. Cadrul instituțional european în domeniul turismului rural

Având în vedere importanța turismului rural la nivel comunitar, precum și cooperarea europeană la toate nivelurile de dezvoltare, au fost create asociații și federații care au ca scop angajarea în acțiuni de cooperare europeană în domeniul turismului la nivel interregional, transnațional, în scopul profitului reciproc al fiecărui partener prin acțiuni comune.

EUROGITES– Federația Europeană de Turism Rural a fost înființată în 1990. Ea are drept moto: „reîntoarcerea la rădăcini, retrăirea sărbătorilor rurale, redescoperirea miresmelor copilăriei, profitarea de calmul și liniștea oferite de natură, reîntâlnirea și aprecierea oamenilor de la țară”. Federația numără 20 de asociații profesionale din domeniul turismului rural distribuite în 19 țări europene: Germania, Austria, Elveția, Belgia, Luxemburg, Portugalia, Spania, Italia, Franța, Finlanda, Suedia, Letonia, Slovacia, Irlanda, Ungaria, Polonia, Croația, Republica Cehă și România, membră din anul 1993.

Scopul federației este orientarea potențialului turistic în domeniul său de alegere a unei destinații de vacanță într-o zonă rurală din Europa, prin punerea la dispoziție a unui întreg arsenal de informații diverse și sfaturi practice.

Obiectivele EUROGITES sunt următoarele:

definirea ofertelor turistice în mediul rural și stabilirea criteriilor unitare de calitate în turismul rural din Europa;

crearea băncii de date cu informații despre fiecare organizație membră;

codificarea produsului „turism rural”, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin marcă sau logo), în așa fel încât clientul să poată recunoaște produsul la prima vedere;

atragerea de noi clienți pentru turismul rural și descoperirea spațiului rural prin turismul în mediul rural;

acordarea de ajutor țărilor în care turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziție experți, astfel încât să se realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piața turistică.

EUROGITES a desfășurat un program de cooperare europeană în turismul rural, având ca partener EUROTER (Turism în Europa rurală). Numele proiectului este „Rețeaua europeană de turism rural” și a beneficiat și de o contribuție bănească a UE. Efectele acestui proiect se doresc să contribuie la menținerea vieții rurale în Europa.

EURAGRITOUR este un grup al Organizației profesioniștilor din agricultură a Comunității Europene. Reunește periodic rețele ale sindicatelor naționale ale agricultorilor și ale asociațiilor camerelor agricole pentru a trata probleme specifice, sociale și fiscale apărute în urma dezvoltării activităților turistice în cadrul exploatărilor agricole pentru o apropiere la nivel global comunitar în scopul diversificării activităților în domeniul turismului rural.

În cadrul programelor de cooperare europeană în turismul rural s-au desfășurat acțiuni pe termen scurt sau lung care au contribuit sau vor contribui la stabilirea reglementărilor în acest domeniu foarte important pentru viitorul Europei.

Proiectul EUROLOGIS a fost organizat de Federation Nationale des Logis de France, având ca partener EUROTER. Bazele EUROLOGIS, asociație europeană pentru hoteluri și restaurante independente, se sprijină pe o cartă de calitate, ca și pe experiența celor două organizații existente: „Logis de France” și „Logis de Grande Bretagne”. Proiectul a folosit pentru a stabili „carta de calitate”, un sistem de clasificare ce include 15 criterii riguroase de calitate și control. Proiectul a creat, de asemenea, un „logo” comun și activități promoționale comune.

Proiectul „Rendez-vous in Europe” a fost organizat de Federation national de l’habitat rural”, având ca parteneri ECOVAST – „Consiliul european pentru sate și orașe mici” și EUROTER – „Turism în Europa rurală”. Acest proiect a vizat armonizarea normelor relative de cazare și transpunerea unei idei naționale la nivel european.

Continentul european a avut și are contribuții importante pentru turismul rural, începând de la apariția sa până în prezent. Se poate considera că turismul rural văzut din perspectiva omului modern european poate reprezenta marea șansă în vastul proces de unificare, oferind posibilitatea oamenilor să se apropie, să se cunoască, să descopere ineditul vieții și culturii celorlalți semeni, să-i înțeleagă mai bine pe cei alături de care trăiesc și să lupte împreună pentru salvarea patrimoniului natural sau cultural, în speranța menținerii și transmiterii lui generațiilor viitoare. Turismul rural este, așadar, o formă de turism durabil care urmărește minimizarea efectelor negative asupra mediului natural și cultural, optimizarea satisfacerii turiștilor și maximizarea creșterii economice pe termen lung a unei regiuni.

2.3. Turismul rural românesc – prezent și perspective

Apărute și dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, așezările rurale românești au păstrat și mai păstrează încă în bună măsură datinile și obiceiurile străvechi, un bogat și variat folclor, elemente originale de etnografie și artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare și dezvoltare a turismului rural.

Interesul manifestat pentru susținerea turismului rural în România a crescut și ca urmare a desfășurării la București în 4-6 septembrie 1995, la nivelul Națiunilor Unite, a lucrărilor Comisiei Economice pentru Europa. Lucrările s-au materializat prin adoptarea unui document privind rolul așezărilor rurale și dezvoltarea lor durabilă sub aspectul planificării regionale cu accent pe susținerea unei dezvoltări rurale multifuncționale.

Recent, la Conferința Internațională „Turismul rural și ecoturismul – potențial și perspective” desfășurată în anul 2004 la Bran – Moeciu, sub egida Organizației Mondiale a Turismului, dl. Francesco Frangialli , secretarul general al O.M.T., a arătat că România dispune de toți factorii de bază pentru intensificarea dezvoltării turismului rural și anume:

sate dezvoltate pe diferite forme de relief apărute din timpuri străvechi, care au păstrat și mai păstrează aspecte și manifestări tradiționale, datini și obiceiuri străbune, elemente valoroase de etnofolclor;

potențial natural;

populație rurală numeroasă;

tradiții bogate;

poziționare geografică atractivă.

O analiză realistă a ofertei turistice din mediul rural va conduce către concluzia că în țara noastră patrimoniul turistic rural este insuficient valorificat, iar produsul turistic rural este în curs de cristalizare.

2.3.1. Începuturile turismului rural în România

Începutul turismului rural în România se situează în jurul anilor “30 și se leagă de valorificarea resurselor turistice montane și balneare. Ca urmare, se concentrează în zonele Bran-Rucăr, Valea Oltului, Harghita-Covasna. În jurul stațiunilor turistice de renume, respectiv în zonele rurale limitrofe acestora, se oferă cazare pe timpul verii, în case; ulterior, activitatea se dezvoltă ajungându-se până la construirea de pensiuni turistice.

Primele încercări de turism organizat au avut loc în anii 1967-1968, pentru grupuri de turiști aflați pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că fost un început promițător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului a elaborat ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internațională procedează la identificarea și selectarea unor localități rurale reprezentative pentru satele românești ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun acord cu oficiile județene de turism și organele administrației locale, s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern și internațional circa 118 localități rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului nr. 744/1973 se declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite “sate turistice”, următoarele 14 localități: Lerești și Rucăr (Argeș), Fundata și Șirmea (Brașov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Murighiol, Crișan și Sfântu Gheorghe (Tulcea), Racoș (Timiș), Bogdan Vodă (Maramureș), Vatra Moldoviței (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea), stabilindu-se cadrul de organizare, funcționare și îndrumare a activității turistice, precum și modalitățile de reclamă necesare promovării ofertei acestora.

În anul următor, prin decretul 225/1974, s-a interzis cazarea turiștilor străini în locuințele particulare, satele turistice devenind nefuncționale pentru turismul internațional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural și folcloric ale Oficiului Național de Turism „Carpați” București și contractate pe piața externă, s-a realizat o breșă pentru satele Lerești, Rucăr, Sibiel, Murighiol și Crișan.

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului rural nu a făcut posibilă organizarea activității de turism și nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localități nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condițiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviței, Vaideeni), în altele cazarea turiștilor români se făcea în mod neorganizat și fără o evidență (Crișan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepții, această situație a dăinuit până în anul 1989.

Practicarea în mod organizat a turismului rural a început însă după anul 1989, cu concentrare în zona montană a țării, a cărei populație număra circa 1,7 milioane de locuitori și peste 600 de mii de gospodării familiale. S-au inițiat acțiuni de promovare a turismului rural, la nivel organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare și cooperare internațională. Astfel, s-a înființat Comisia Zonei Montane, care avea și sarcini de organizare și promovare a turismului în mediul rural, apoi au apărut agenți economici specializați.

Începând cu anul 1992, România a beneficiat de Programul PHARE pentru turism care s-a derulat în două etape până în anul 1997, având alocate fonduri de circa 9,5 mil. ECU pentru:

dezvoltare instituțională;

pregătirea personalului;

elaborarea strategiilor de dezvoltare;

grant-uri în turism și cofinanțarea unor proiecte de dezvoltare.

Pentru dezvoltarea turismului rural au fost alocate circa 900 000 ECU în perioada 1995-1997. În acest context și sub coordonarea autorității administrației publice centrale în domeniul turismului s-a acționat pe următoarele direcții-cadru de dezvoltare și organizare:

legislație, prin crearea cadrului legal general pentru:

desfășurarea activității de turism rural;

omologare și clasificare a structurilor turistice de cazare din turismul rural;

susținerea activității prin acordarea de facilități și subvenții.

evaluarea patrimoniului rural și a posibilităților de integrare în sistemul turistic european prin elaborarea de studii de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism;

susținerea înființării și dezvoltării a unei rețele de organizații non-guvernamentale și a Asociației Naționale a Turismului Rural, Ecologic și Cultural (A.N.T.R.E.C.) prin care s-a derulat și secțiunea de dezvoltare a turismului rural din programul PHARE.

O problemă vitală ce ar trebui rezolvată în cel mai scurt timp este cea a implementării unui sistem viabil de asigurări pentru turiștii ce practică turismul rural, pentru pensiunile și formele turistice, pentru gazde și pentru gospodăriile acestora.

2.3.2. Cadrul instituțional și legislativ în domeniul turismului rural din România

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural a renăscut. Au luat naștere diverse asociații și organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea și dezvoltarea turismului în zonele rurale.

A). Cadrul instituțional

Una din acestea este Federația Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care își propunea sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea și dezvoltarea agroturismului. A fost prima organizație care, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, în anul 1994 a realizat un proiect de integrare a tinerilor în mediul rural, prin pregătirea lor pentru prestarea unor servicii agroturistice. Această federație a pus bazele unor colaborări cu organisme specializate din UE (CEBEMO – Olanda, CLECONFORT – Franța) în domeniul integrării ofertei românești în ofertele europene, uniformizarea criteriilor de clasificare a pensiunilor, cursuri de pregătire pentru gazde.

Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați – CEFIDEC Vatra Dornei este o instituție publică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, înființată în 1994, având ca obiectiv dezvoltarea satelor. S-a implicat în tot ceea ce înseamnă dezvoltare rurală, consilierea localnicilor pe diferite domenii, inclusiv agroturism, încheierea unor convenții de colaborare cu diferiți parteneri din Uniunea Europeană.

Agenția Română pentru Agroturism (1995) își propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internațional de turism.

Asociația Națională pentru Turism Rural Ecologic și Cultural din România–ANTREC– (1994), membră a Federației Europene de Turism Rural (EUROGITES). ANTREC este o asociație non-profit care identifică, dezvoltă și promovează ospitalitatea și turismul rural românesc. Este recunoscută pe plan național și internațional ca un lider în dezvoltarea turismului rural românesc, în încurajarea conservării ecologice și păstrării culturii tradiționale românești. Funcționează ca o organizație non–guvernamentală, apolitică, non-profit.

A fost înființată în 1994 și are 30 de filiale județene ( din cele 41 de județe din țară), un număr de 2500 membri și pensiuni turistice și agroturistice în aproximativ 800 de sate românești.

Activitatea ANTREC-ului vizează, pe de o parte, sprijinirea membrilor săi, proprietari de pensiuni, iar pe de altă parte, promovarea conceptului de turism rural, a satului românesc, ca destinație turistică.

ANTREC are de asemenea o vastă experiență în organizarea de seminarii și conferințe pentru turiști și grupurile de oameni de afaceri. A colaborat cu diferite organizații pentru a promova și dezvolta turismul rural în peisajul românesc.

Funcțiile cheie ale ANTREC:

Reprezentare / Promovare

Marketing

Controlul calității / Produse standard

Pregătire

Rezervări / Informații

Scopul ANTREC:

De a identifica și promova potențialul turistic rural;

De a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenții de turism rural, prin seminarii, cursuri de scurtă și lungă durată, schimburi de experiență între ANTREC și organizații similare din țară și din străinătate;

De a transmite informații legate de turismul rural întregii rețele ANTREC și instituțiilor implicate în mod direct sau indirect în promovarea și dezvoltarea turismului rural;

De a organiza campanii de publicitate pentru unitățile clasificate și omologate, incluse în rețea, prin mijloace mass-media;

De a participa la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern (regional și național), cât și extern (târguri și burse de turism), cu o ofertă diversă.

Activitatea ANTREC se caracterizează prin:

Recunoașterea / identificarea proprietarilor pensiunilor turistice din mediul rural prin folosirea unor însemne uzuale pe plăcuțe de identificare, afișarea însemnelor și a altor forme de promovare;

Promovarea directă a pensiunilor turistice rurale către public prin publicitatea uzuală, postere, broșuri cu imagini și destinații;

Realizarea unor materiale colaterale de sprijin prin includerea pensiunilor turistice rurale într-un catalog succint care listează toate casele, clasificate ca pensiuni turistice rurale cu toate detaliile privind locația, serviciile oferite, tarifele;

Asigurarea unui serviciu de informare la nivel central;

Servicii de rezervare locală și centrală care să faciliteze realizarea rezervărilor;

Cercetarea pieței pentru a determina ce îmbunătățiri trebuie realizate pentru dezvoltarea produsului turistic rural;

Realizarea de cooperări cu organizații internaționale din domeniul promovării și dezvoltării turismului rural;

Includerea pensiunilor turistice rurale în tipăriturile realizate de ANTREC sau de către Autoritatea Națională pentru Turism cu sprijinul ANTREC: catalog al capacităților de cazare, broșuri promoționale pentru fiecare regiune a țării, postere, CD-uri în limbile de circulație internațională.

Evenimente importante organizate de ANTREC:

Seminarii de marketing în turismul rural;

Festivalul Internațional al Sarmalelor, Ediția a II-a, Praid, septembrie 1996;

Festivalul Internațional al Plăcintelor, Ediția I, Bacău, octombrie 1996; Ediția a II–a, Bacău, octombrie 2001;

Moș Nicolae la Bran, decembrie 1996;

Weekend-ul îndrăgostiților (Sfântul Valentin), Bran, februarie 1997;

Târgul Internațional de Turism Rural, Ediția I, Brașov, aprilie 1997;

Târgul Național de Turism (împreună cu ROMEXPO, ANAT, FIHR, FPT și OPTBR), 1999 – 2004.

Seri românești la “Clubul Francez", “Casa Americii Latine", “World Trade Center";

Sărbătoarea Recoltei 1997, 1998 – World Trade Center, București;

Săptămâna României la Paris, noiembrie 1999;

Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural;

Lansarea Catalogului Național al Pensiunilor Turistice și Agroturistice, edițiile 1997, 1998, 2000, 2002, 2003, 2004;

Lansarea revistei lunare "Vacanțe la Țară" – 2004;

Lansarea paginii web a ANTREC, august 2000.

Urmare a dinamismului activității desfășurate de către ANTREC, săptămânalul economico-financiar „Capital” a acordat asociației premiul Oskar – Capital pentru anul 1995, recunoscând și confirmând prin aceasta „inițiativa cu cel mai mare impact social”.

Operation Villages Roumaines (OVR) – Operațiunea Satele Românești – include 14 sate și posibilități de extindere în alte 6 localități rurale dispuse în Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei. Rețeaua a organizat camere de închiriat în locuințe familiale, circa 15-20 de gospodării în fiecare localitate componentă.

Peste 25 de firme desfășoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar câteva: „Branimex” și „Ovidiu Tour” Bran (Brașov), „Trans Tour” Praid (Harghita), „Dublion” Câmpulung (Argeș), „Daruguș” Balvanyos (Covasna), „Montana Service” Vidra (Vrancea).

În afara cadrului organizat cu tendințe de profesionalizare s-a practicat și se practică găzduirea la localnici spontan (neorganizat). Pentru a reglementa acest gen de activități, în cadrul direcțiilor agricole județene a început recent un proces de înființare a birourilor pentru agroturism sau turism rural. Rolul acestor birouri este de a sprijini și îndruma aceste inițiative, de a prezenta cadrul legal și a găsi mijloace materiale care să permită dezvoltarea turismului rural în județele respective.

B). Cadrul legislativ

În contextul dezvoltării turismului în România este foarte important de cunoscut cadrul juridic adecvat specificului activități turistice, în general, și a activității turistice rurale, în special. Ordonanța Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural, și Legea nr. 187/1998 pentru aprobarea OG nr. 63/1997 constituie baza legislativă pentru organizarea activităților turistice rurale în România.

Conform prevederilor legale, „statul român sprijină persoanele fizice, asociațiile familiale și societățile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni turistice și pensiuni agroturistice clasificate”.

De o foarte mare importanță sunt definirile conceptelor care guvernează activitatea turistică rurală din România. Astfel, Legea nr. 187/1998 definește conceptul de structură turistică de primire pentru turismul rural:

„pensiunile turistice sunt structuri turistice amplasate în mediul rural, având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură, în spații special amenajate, cazarea turiștilor și condiții de pregătire și servire a mesei.”;

„pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din alimentația turiștilor cu produse din producția proprie”

Persoanele fizice sau juridice care desfășoară astfel de activități turistice beneficiază din partea statului de înlesniri privitoare la:

dispunerea de suprafețe de teren necesare pentru construirea și exploatarea pensiunilor turistice și agroturistice;

instalarea de linii pentru telecomunicații și utilități;

asistență tehnică de specialitate;

scutirea de plată a impozitului pe venit, pe o perioadă de 10 ani, a pensiunilor turistice și a pensiunilor agroturistice;

plata utilităților la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic;

acordarea de credite cu dobândă preferențială;

Conform Legii nr. 374/2004 Legea Muntelui, pensiunile agroturistice montane care dezvoltă capacități de cazare de până la 20 de locuri beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit și a impozitului pe teren timp de 5 ani de la constituire.

Hotărârea Guvernului nr. 1328/2001 privind clasificarea structurilor de primire turistică legiferează, printre altele, următoarele aspecte:

dispoziții generale privind clasificarea turistică;

clasificarea structurilor de primire turistică în mediul rural;

documentația necesară pentru obținerea certificatului de clasificare:

cerere de eliberare a certificatului de clasificare;

certificat constatator de la registrul comerțului, din care să rezulte obiectul de activitate și structura acționariatului;

certificat de înregistrare la Oficiul registrului comerțului, însoțit de anexele privind avizele/acordurile și/sau autorizațiile legale (P.S.I., sanitară, sanitar-veterinară, de mediu și de protecția muncii, după caz, pentru fiecare structură turistică ce face obiectul clasificării);

schița privind amplasarea și adresa unității;

schița privind structura, amplasarea și nominalizarea camerelor, respectiv a spațiilor de alimentație;

fișa privind încadrarea nominală a camerelor și a spațiilor de alimentație pe categorii de clasificare;

avizul specific privind amplasamentul și funcționalitatea obiectivului, emis de Ministerul Turismului, în cazul construcțiilor noi;

copii de pe actele de calificare a personalului de la recepție și de la unitățile de alimentație.

criterii de acordare și de retragere a certificatului de clasificare;

tipuri de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare. Conform acestor norme metodologice, în România pot funcționare pensiuni turistice rurale de 5, 4, 3, 2, 1 flori (margarete);

alte precizări: modalitatea de afișare a categoriei de clasificare cu documentele justificative, asigurarea de personal calificat, oferirea unei game diversificate de servicii suplimentare (numărul lor este diferențiat pe categorii de clasificare), existența în spațiile de cazare a unor materiale cuprinzând informații utile pentru turiști, etc.

Este foarte important să vedem evoluția turismului rural pe termen lung, având în vedere atât implicațiile ce le va avea integrarea în Uniunea Europeană, cât și tendințele actuale ale cererii turistice: exigența în privința calității, piața mai segmentată, trecerea de la vacanțele pasive la cele participative, creșterea numărului călătoriilor, conștientizarea crescândă față de problemele mediului.

De aceea, este nevoie de elaborarea unei legi a turismului rural românesc, care nu numai să reglementeze forma turistică în sine, ci să dea și perspectivele de dezvoltare cu specific românesc. Deoarece turismul rural este marcat, oarecum, de sezonalitate, legiferarea lui ar putea determina anumite facilități care ar diminua la minimum practicarea sa în mod neoficial.

Turismul rural ar putea fi dezvoltat prin programe comune de promovare, atât pe piața internă, dar mai ales pentru piața externă, pentru ca prin turismul rural europenii să cunoască foarte bine specificul național românesc.

2.3.3. Strategii privind dezvoltarea turismului rural în România

În țara noastră, preocupările pentru dezvoltarea turismului rural au apărut după 1990. ca o urmare firească au apărut organisme neguvernamentale specializate, iar o serie de exponente ale administrației centrale și institute de cercetări au fost și sunt receptive la preocupările dezvoltării rurale și implicit evoluției turismului rural. Amintim cele mai recente preocupări în domeniu.

În anul 2003, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Turism (INCDT) a elaborat un studiu numit „Strategia dezvoltării turismului în România”. Acest studiu, cuprinzând trei capitole (Evoluții și tendințe în turismul mondial, Premise ale dezvoltării turismului românesc și Obiective și acțiuni privind dezvoltarea turismului), încadrează „dezvoltarea agroturismului și a rețelei de pensiuni turistice care servesc micul dejun” între factorii pozitivi în dezvoltarea turismului internațional al România, conform studiilor Organizației Mondiale a Turismului, chiar dacă din punct de vedere al raportului calitate / preț România a încetat să mai fie o piață turistică atractivă.

„Sporirea contribuției turismului în cadrul veniturilor comunităților locale prin susținerea dezvoltării turismului rural” este un factor care poate contribui la atingerea obiectivului strategic general de dezvoltare a turismului privind crearea unui produs turistic național competitiv și care să impună turismul ca activitate economică prioritară în cadrul sistemului economic național.

În cadrul analizei privitoare la alte forme de turism este amintită ca acțiune strategică și „sprijinirea extinderii turismului rural și agroturismului”, în paralel cu elaborarea criteriilor de omologare a satelor turistice și a zonelor etnografice, care este înscrisă în planul măsurilor privind perfecționarea cadrului legislativ.

Conform acestui studiu, agroturismul constituie unul dintre produsele turistice prioritare din oferta României, astfel că o acțiune privind promovarea ar trebui să fie prezentarea gratuită a ofertei pensiunilor turistice și agroturistice.

Din studiul realizat de INCDT se desprind și alte măsuri generale care ar putea fi aplicate în cadrul turismului rural sau în comunitățile locale unde se practică această formă de turism:

extinderea și diversificarea formelor de agrement specifice diverselor zone de interes turistic, inclusiv prin atragerea clientelei turistice la evenimente și manifestări inspirate din viața culturală, istoric și religioasă a poporului român;

organizarea „Circuitului turistic al vinurilor” în principalele podgorii și vinoteci din țară și „Zilele gastronomiei românești” în diverse zone sau localități reprezentative pentru gastronomia românească;

crearea condițiilor pentru practicarea diferitelor forme ale turismului de aventură;

valorificarea în turism a creației artizanale, meșteșuguri populare, arhitectură populară și a manifestărilor folclorice din principalele zone etnografice prin crearea unor centre de producție, expunere și comercializare a produselor artizanale și meșteșugărești, precum și promovarea pe piața internă și internațională a artiștilor populari, a târgurilor și expozițiilor de profil;

demararea unui program de modernizare și dezvoltare a structurilor de primire turistică și de echipare tehnică generală și specifică a principalelor trasee turistice și a arterelor rutiere de transport, către zonele și obiectivelor turistice prioritare;

elaborarea de materiale publicitare pentru promovarea zonelor speciale pentru ecoturism;

dezvoltarea la nivel național a rețelei teritoriale de centre / puncte de informare și promovare turistică în centre și stațiuni turistice, sate turistice, arii protejate, pe trasee turistice, etc.;

utilizarea pe scară largă a tehnologiei informații și a sistemelor create pe baza acesteia (sistem computerizat de rezervări, sistemul computerizat de marketing al destinației);

concentrarea resurselor financiare pentru cele mai importante târguri internaționale de turism;

realizarea și prezentarea pe marile canale de televiziune din lume a unor spoturi publicitare cu produsele turistice reprezentative pentru România.

În anul 2004, un grup de cercetători din Marea Britanie, România, Spania, Germania, Portugalia și Bulgaria au realizat un proiect denumit „Oportunități și bariere pentru dezvoltarea integrată prin turismul rural a unor regiuni din țările selectate ale Europei”, OPTOUR. Obiectivele proiectului au fost următoarele:

să acopere lipsa de informație printr-un studiu al unei game de soluții pentru dezvoltarea rurală în țările selectate ale Europei;

să identifice oportunitățile și barierele rezultate, să formuleze soluții ce permit dezvoltării turismului rural să fie integrată în strategiile de dezvoltare regională ale unor țări selectate din Europa.

În cazul României, cercetările au fost realizate în patru zone caracteristice pentru turismul rural în România: Bucovina, Munții Apuseni, Delta Dunării și Băile Felix. Strategia de dezvoltare a turismului rural în România cuprinde capitole referitoare la: dezvoltarea pieței vizitatorilor, dezvoltarea și conducerea afacerilor din turismul rural și dezvoltarea mediului afacerii.

1. Analizându-se piața vizitatorilor, cercetătorii au formulat următoarea strategie: „Până în anul 2020, România are ca obiectiv să ajungă una dintre cele mai importante destinații pentru turismul rural din Europa Centrală și de Est, cu un lanț antreprenorial puternic, care să ofere experiențe de calitate pentru o gamă largă de vizitatori .”

S-au recomandat următoarele măsuri: creșterea cunoștințelor pozitive despre România ca destinație turistică, în mesajele promoționale să se facă referire la problemele de siguranță și ușurință în deplasare, promovarea atracțiilor deja identificate, punerea unui accent mai mare pe cererile și așteptările vizitatorilor străini, etc.

2. În ceea ce privește întreprinzătorul din turismul rural, deși nu există experiență anterioară în acest domeniu, persoanele angajate în această activitate sunt în general tinere, cu un nivel de educație destul de ridicat, ceea ce implică angajament și determinare. Deoarece sursele de finanțare sunt insuficiente, statul facilitează investițiile în domeniu, dar întreprinzătorii nu au încredere sau nu sunt obișnuiți în lucrul cu băncile.

Acțiunile recomandate pentru conducerea afacerilor din turismul rural se referă la dezvoltarea produsului, dezvoltare aptitudinilor și a cunoștințelor, adaptarea produselor la piețe, creșterea calității serviciilor, colaborarea dintre întreprinzători la nivel instituțional, prin rețele și asociații.

3. Mediul afacerii de turism rural pune accentul pe atracțiile zonale și regionale; însă acestea, deși sunt numeroase, nu sunt bine organizate pentru a putea fi valorificate turistic.

Pe de altă parte, calitatea infrastructurii este defectuoasă: calitatea slabă a drumurilor este bariera majoră, la care se adaugă sistemul de transport public, aprovizionarea cu apă, tratamentul deșeurilor pentru care nu există sisteme efective de evacuare în multe zone rurale, furnizarea nesatisfăcătoare a informațiilor și a serviciilor de telecomunicații. Se constată ca fiind necesară intervenția statului prin investiții majore în acest domeniu

În domeniul legislativ se resimte lipsa de sprijin cu privire la investițiile în zonele rurale. Este nevoie de legislații favorabile și de sisteme de asistență legislativă a întreprinzătorilor din mediul rural.

Problema finanțării pune bariere dezvoltării întreprinderilor turistice rurale. Prin Agenția Națională SAPARD s-au implementat măsuri care au sprijinit proiecte privind dezvoltarea infrastructurii rurale. Băncile din România, însă, administrează puține programe specifice de investiții în turismul rural. Ca acțiuni recomandate sunt precizate cele cu privire la facilitarea înființării Asociațiilor de Turism Rural care să ofere sprijin financiar pe bază mutuală și înființarea unui Fond Național pentru dezvoltarea turismului rural care să acționeze la nivel regional.

Marketingul este deficitar, deoarece costurile de promovare sunt ridicate, iar studiile dedicate marketingului în turismul rural din România sunt puține. În acest sens se recomandă elaborarea unui Program de promovare a Turismului rural, la scară națională, permanent și condus de Autoritatea Națională pentru Turism. De asemenea, se recomandă și alte acțiuni, printre care: promovarea regulată a tuturor caracteristicilor zonei, îmbunătățirea imaginii externe a țării printr-o mai bună campanie de publicitate care să urmărească prezentarea corectă a realităților, susținerea unei campanii de promovare legată de specificitatea turismului rural în România, extinderea numărului de zone turistice promovate prin canalele oficiale.

O atenție deosebită trebuie acordată Asociației Naționale pentru Turismul Rural, Ecologic și Cultural din România (ANTREC). Aceasta, alături de Ministerul Turismului și Comisia Zonei Montane, trebuie să se ocupe de editarea unui îndrumar cu variante de organizare interioară a structurilor de primire turistice nou constituite: dotarea cu mobilier, variante de decorațiuni interioare. În cataloagele anuale privind oferta turistică rurală ar trebui cuprinse și calendare privind manifestările folclorice, religioase, culturale din fiecare zonă, acestea putând constitui motivații pentru atragerea turiștilor.

Conlucrarea sistematică cu EUROGITES este foarte necesară, deoarece turismul rural românesc trebuie integrat în sistemul european.

Din punct de vedere legislativ, colaborarea dintre ANTREC și Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar trebui să aibă ca rezultat un act normativ care să extindă sistemul de facilități acordate pensionarilor și în cazul sejururilor efectuate în structurile turistice rurale. .

Analiza SWOT a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est pe probleme cheie specifice, capitolul 5 „Zone rurale”, din cadrul Planului de Dezvoltare Regional – Regiunea de Dezvoltare Sud-Est 2004 – 2006, prevede ca principal punct tare „peisajele atractive și patrimoniile istorice în mediul rural”, care constituie un potențial semnificativ de dezvoltare a eco/agro-turismului în zonele Deltei Dunării, Dobrogea, Carpații de Curbură. Regiunea dispune de resurse naturale semnificative care încurajează activitățile turistice, reprezentând „un potențial favorabil pentru dezvoltarea ecoturismului în cadrul proiectelor de cooperare transfrontalieră cu Ucraina, Moldova și Bulgaria”.

Strategia de dezvoltare regională 2004 – 2006 prevede: „Situarea până în 2010 pe locul II în ceea ce privește PIB regional pe locuitor din România, în principal prin exploatarea avantajelor regionale comparative precum: singurul centru de transport maritim și singura regiune cu potențial turistic maritim și eco-turism (în Delta Dunării) din țară”.

În cadrul acestei strategii, al doilea obiectiv de dezvoltare pe termen lung a regiunii sud-est se referă la turism: „Creșterea cifrei de afaceri din activitățile turistice și realizarea a 60% din produsul turistic național, prin construirea unei identități de piață, ca regiune a României care furnizează oportunități unice și infrastructura pentru recreere pe litoral și eco-turism, la nivel național și internațional”.

Dezvoltarea zonelor rurale este a patra prioritate a planului de dezvoltare, reprezentând o pondere a priorității de 15%, din care 6% reprezintă diversificarea și îmbunătățirea productivității activităților economice în mediul rural, în care se include și turismul rural.

Măsurile care se impun pentru turismul rural, conform acestui plan de dezvoltare, sunt următoarele: încurajarea inițiativelor legate de dezvoltarea structurilor turistice și agroturistice în mediul rural, încurajarea inițiativelor referitoare la produsele artizanale și tradiționale cu un puternic accent local.

Identificarea cerințelor turistului este esențială pentru dezvoltarea turismului rural. Pentru exportul pachetelor turistice rurale este necesară dezvoltarea pensiunilor turistice conform standardelor europene, dar și a unor puncte de agrement în cadrul comunităților rurale.

În momentul de față se înregistrează o cerere din ce în ce mai mare a turiștilor străini pentru turismul ecologic. În acest sens se impune crearea unui adevărat produs turistic rural, care să implice și activitățile de petrecere a timpului liber, dar și turismul cultural. Este nevoie de stabilirea unor criterii clare privind specificitatea produselor, echipamentele standard și calitatea serviciilor.

Calitatea produselor turistice destinate exportului (și nu numai) trebuie să se reflecte în special în modul în care sunt concepute produsele, adică în ingeniozitatea activităților incluse în diversele tururi, în modul în care reușesc să implice activ turiștii și apoi să îi fidelizeze prin diverse programe de facilitări.

În dezvoltarea unui produs turistic românesc care să fie competitiv pe piața externă se impune stimularea unor activități conexe turismului care pot mări atractivitatea zonei, făcând sejurul mai plăcut.

Pe viitor se vor promova programe turistice cu specific românesc:

„Acasă la meșteri populari” – vizite la atelierele unor meșteri populari;

„România medievală” – turul cetăților și castelelor din România;

„Dinozauri Hațegani” – un traseu turistic, ghidat științific, care va conduce turiștii pe urmele dinozaurilor din Țara Hațegului.

Alte elemente strategice: încurajarea desfășurării târgurilor de artă populară și artizanat, a spectacolelor cultural folclorice tradiționale și a unor manifestări religioase din zonele turistice, sprijinirea investițiilor turistice care promovează bucătăria tradițională românească specifică zonei sau a unor inițiative de valorificare turistică a resurselor locale.

Turismul, în general, și turismul rural, în special, constituie un factor cheie în procesul de relansare a economiei, ținând cont că România are un uriaș potențial turistic, la nivel național și regional. Pentru aceasta, este nevoie de realizarea acelor programe prioritare și adoptarea acelor măsuri care, prin efectele produse de implementarea lor, să pună în mișcare întregul angrenaj de dezvoltare a acestui domeniu, atât la nivelul produsului turistic național, cât și pe fiecare din principalele destinații turistice ale României.

Turismul rural a demarat în România în bune condițiuni, cu rezultate ce pot fi considerate meritorii (de exemplu: omologarea, clasificarea, brevetare, atestarea gazdelor, tendințe pentru organizarea la nivel național și racordarea la turismul internațional). Însă, disfuncționalitățile, deficiențele și lacunele turismului național s-au răsfrânt și asupra turismului rural.

Trecerea timpului și practica vor contribui la verificarea teoriilor avansate și la implementarea strategiilor propuse. În obținerea transformărilor dorite, un rol important îl vor juca obiectivele stabilite, ca și dirijarea resurselor financiare interne și de la diferite organisme internaționale către zonele și comunitățile rurale interesate, cu un valoros potențial turistic și uman.

CAP. III – PARTICULARITĂȚI ALE TURISMULUI ÎN JUDEȚUL BUZĂU

Județul Buzău este una dintre cele mai vechi unități administrativ-teritoriale din țara noastră. Se află situat pe valea râului Buzău și cuprinde unități variate de relief populate din cele mai vechi timpuri.

Descoperirile arheologice (Aldeni, Monteoru) atestă prezența omului pe aceste meleaguri cu peste 4000 de ani în urmă. Orașul Buzău este atestat documentar, ca târg, la 1431, iar Râmnicu-Sărat la 1594. Secolul al VI-lea reprezintă perioada dezvoltării și afirmării multor localități din subcarpați: Cislău, Vintilă-Vodă, Lopătari.

Până în anul 1845, județul Buzău se desfășura din munte peste subcarpați până în câmpie, cuprinzând sectorul dintre râurile Buzău și Râmnic. După 1845, prin desființarea județului Săcueni și includerea sa la Buzău, acesta se extinde spre nord și vest, incluzând cea mai mare parte din Munții și Subcarpații Buzăului și o parte din câmpia Gherghiței, inclusiv târgul Mizil.

Prin împărțirea administrativ-teritorială din 1968 a fost înființat județul Buzău, orașul cu același nume devenind municipiu. Județul Buzău face parte din regiunea de Dezvoltare II Sud-Est, cu sediul la Brăila.

Din punct de vedere al organizării administrative, județul Buzău are 87 de localități, din care:

2 municipii: Buzău (reședința administrativă a județului) și Râmnicu Sărat;

3 orașe: Nehoiu, Pogoanele și Pătârlagele;

82 de comune cu 482 de sate.

Configurația geografică, varietatea peisajului și multitudinea de ape curgătoare și stătătoare au creat condiții propice pentru așezările omenești și continuitatea acestora de-a lungul timpurilor. Pitorescul zonelor de munte și de deal, precum și elementele populare, etnografice și istorice oferă o atracție specială pentru turiști. Munții Buzăului și Munții Vrancei, situați în partea nordică a județului, acoperiți de păduri seculare și pajiști largi cu faună bogată, sunt puncte de interes pentru turiștii care vin aici la odihnă sau pentru pescari și vânători.

3.1. Oferta turistică a județului Buzău

Județul Buzău este situat în partea de sud-est a țării, învecinându-se cu județele Brașov și Covasna, către nord-vest, cu județul Vrancea la nord-est, Brăila, către est, cu județul Ialomița, către sud, și cu județul Prahova către vest. Județul se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului Buzău care izvorăște din curbura Carpaților.

Ocupând o suprafață de 6102,6 km2, reprezentând circa 2,6% din teritoriul țării, județul Buzău se situează între 44044’ și 45049’ latitudine nordică și 26004’ – 27026’ longitudine estică.

Județul Buzău aparține istoric și geografic Munteniei (Valahia) și este situat, de fapt, la intersecția drumurilor dintre patru mari provincii românești: Transilvania, Moldova, Muntenia și Dobrogea, ceea ce a avut repercursiuni asupra istoriei și dezvoltării economice a zonei.

3.1.1 Potențialul turistic natural

„Potențialul turistic natural este alcătuit din totalitatea resurselor turistice puse la dispoziție de cadrul natural al unui spațiu: unități, tipuri și forme de relief; tipuri și subtipuri climatice; ape de suprafață și subterane; etaje de vegetație sau asociații vegetale – incluzând și modificările produse de intervențiile antropice – care prin valoarea și atractivitatea lor justifică deplasări de populație pentru vizitare și care conduc la amenajări de ordin turistic”.

Județul Buzău concentrează în limitele sale cele trei forme principale de relief, care se dispun structural sub forma generală a unui amfiteatru ce coboară în trepte de la zona muntoasă, din nord, către zona de câmpie, din sud, prin intermediul unei zone mediane subcarpatice.

a) Relief și geologie

În nord domină înălțimile Munților Vrancei și ai Buzăului (cu vârful Penteleu de 1772 m), apoi în centru dealurile subcarpatice de curbură (Burdușoaia, Ciolanu-Măgura, Istrița) și în sud zona de șes a Câmpiei Române, cu caracter piemontan, și Câmpia Buzăului, Gherghiței, Râmnicului.

Zona de munte cuprinde în limitele sale munții propriu-ziși ai Buzăului și o porțiune din versantul apusean al munților Vrancei. Ambele subdiviziuni sunt identice ca structură și aspect geografic. Munții Buzăului cuprind de la est către vest masivele Ivăneț, Penteleu, Podu Calului, Siriu și Monteoru, primele patru fiind și cei mai interesanți sub aspectul peisagistic și, deci, turistic.

Ca structură geologică, munții județului Buzău sunt alcătuiți din roci puțin dure, de vârstă paleogenă, adică din alternanțe de gresii, marne, șisturi, ceea ce explică altitudinea lor redusă.

Zona montană cuprinde câteva bazine depresionare intramontane ca Nehoiu-Nehoiași-Bâsca, Gura Teghii, unde, în ciuda eroziunilor și a instabilității solului, s-au format centre rurale cu o populație numeroasă.

Zona subcarpatică ocupă partea centrală a județului, alcătuind o succesiune spectaculoasă de culmi și depresiuni cu valori inedite de peisaj. Este constituită din formațiuni geologice neogene, cutate, unde predomină argile, marne, nisipuri, gresii. Subcarpații din zona Buzăului sunt grupați în patru unități deluroase delimitate de apele curgătoare și individualizate prin structură geologică și poziție geografică.

Câmpia acoperă sudul și estul județului printr-o serie de subdiviziuni desprinse din Câmpia Română: Câmpia Gherghiței, Câmpia Bărăganului de Mijloc, Câmpia Buzăului, Câmpia Călmățuiului și Câmpia Râmnicului. Trecerea la zona colinară se face lent la est de Buzău și mai brusc la vest prin pantele abrupte ale Dealului Istrița.

Principala bogăție o constituie lemnul, în zona de munte. Subsolul este bogat în depozite de origine organică (petrol, cărbune, chihlimbar, calcar) și minerală (sare, gresie, argilă, nisipuri, pietrișuri), iar într-o cantitate mai mică se găsesc: gaze naturale, nisipuri cuarțoase și diatomită. Solurile din zona de câmpie sunt fertile, fiind exploatate pentru agricultură.

Prezența în subcarpați (Istrița, Măgura) a calcarelor a permis demult luarea lor în exploatare. Există numeroase cariere, multe de interes local. Cele mai mari sunt la Ciuta și Viperești. În zona localității Pătârlagele se extrag nisipuri cuarțoase și diatomită. La nord-est de municipiul Buzău (Simileasca), la Berca (Sătuc) și în sud-vestul municipiului Râmncu Sărat se exploatează argilă de calitate superioară, larg folosită în industria materialelor de construcții. Exploatări de petrol sunt în zona Berca.

Prospecțiunile geologice și lucrările de foraje efectuate au evidențiat prezența zăcămintelor de sare la diferite adâncimi: Mânzălești, Bisoca, Brătilești, Goidești, care pot fi exploatate în viitor. Alături de acestea, în subsolul județului sunt semnalate gipsuri și chihlimbar.

Monumente ale naturii. Legea nr. 5 din 06/03/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național prevede în Anexa nr. 2 Zone naturale protejate de interes național și monumente ale naturii, un număr de 15 astfel de zone pe teritoriul județului Buzău, după cum urmează:

Zonele naturale protejate de interes național și monumente ale naturii

din județul Buzău

Tabel. nr. 3

Sursa: Legea nr. 5 din 06/03/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III-a, Anexa nr. 2 – Zone naturale protejate de interes național și monumente ale naturii, județul Buzău (prelucrare)

Cele 13 arii protejate și 2 monumente ale naturii însumează o suprafață de 1780,175 hectare. Ele reprezintă atracții turistice deosebite (Anexa nr. 3), ceea ce impune o descriere a fiecăreia în cele ce urmează.

VULCANII NOROIOȘI

Vulcanii Noroioși Pâclele Mici (comuna Berca) și Pâclele Mari (comuna Scorțoasa) au fost declarați monument al naturii încă din 1924, grație unicității lor în Europa, constituind astăzi o rezervație geologică, botanică și peisagistică, situată în extremitatea estică a Subcarpaților Buzăului, în Depresiunea Berca, între Dealul Balaurului la est și Dealul Banului la vest. Numite impropriu „vulcani”, ridicăturile de formă conică, înalte de 2-5 m, sunt formate prin emanațiile de gaze ce vin din străfundurile pământului și antrenează nămolul în drumul lor spre suprafață. Acesta se scurge spre baza conului într-o mișcare leneșă. În zilele de secetă se usucă și crapă în zeci de bucăți, completând în mod minunat peisajul.

Vegetația lipsește în arealul vulcanilor, dar se regăsește pe margini, constând într-o specie lemnoasă (gărdurarița), precum și ierburi specifice silvostepei, care s-au adaptat solului cu un conținut ridicat în săruri. Toate plantele sunt protejate în cadrul rezervației.

Fauna înregistrează prezența a două specii: scorpionul și termita, specii de animale ocrotite pe teritoriul județului Buzău.

Mirosul de petrol și zgomotul sec al bulelor de gaz care ies la suprafață au dat naștere multor legende și superstiții prin care locuitorii regiunii au încercat să explice acest fenomen geologic unic în Europa.

SAREA LUI BUZĂU (comuna Viperești)

Sarea lui Buzău este o rezervație geologică și botanică, întinsă pe o suprafață de 0,80 ha. Se situează la aproximativ 600 m nord-nord-vest de Blocurile de calcar de la Bădila, cu eflorescențe saline generate de izvoare sărate. Flora este reprezentată prin plante halofile: albăstrica, iarba de slatină, ghirinul, sica.

BLOCURILE DE CALCAR DE LA BĂDILA (comuna Viperești) se constituie într-o rezervație geologică, paleontologică întinsă pe o suprafață de 1 ha, situată pe valea Buzăului, între localitățile Rușavățu și Bădila. Rezervația este alcătuită din aproximativ 40 de fragmente de stâncă și conglomerate datând din era mezozoică. Cândva, aceste stânci au constituit un singur bloc pe care apele curgătoare și alți agenți externi l-au transformat în bucăți mai mici.

PĂDUREA CRIVINENI (comuna Pătârlagele) este rezervație forestieră pe o suprafață de 14,10 ha, situată la nord de localitatea Pătârlagele, unde cresc stejarul pufos și elemente mediteraneene în pătura ierbacee.

PĂDUREA BRĂDEANU (comuna Brădeanu) este rezervație forestieră întinsă pe o suprafață de 5,8 ha, situată la 28 km de municipiul Buzău, cu păduri de stejar brumăriu în amestec cu ulm, arțar tătăresc, păr pădureț.

PLATOUL MELEDIC (comuna Mânzălești) este rezervație geologică, zoologică și speologică, cu o suprafață de 67,50 ha. Situat în bazinul superior al râului Slănic din Subcarpații de curbură, între râului Slănic la sud, pârâul Jgheabu la est, pârâul Meledic la nord și pârâul Sărata la vest, are 26 de peșteri, cea de la Mânzălești fiind a doua din lume ca lungime într-un masiv de sare (1257 m).

PĂDUREA „LACURILE BISOCA” (comuna Bisoca) este rezervație forestieră, cu o suprafață de 10 ha, situată pe dealurile Ungureanului.

DEALUL CU LILIECI – CERNĂTEȘTI (comuna Cernătești) este rezervație botanică și zoologică, întinsă pe o suprafață de 3 ha, situată pe malul drept al pârâului Slănic, înainte de confluența sa cu râul Buzău, unde predomină planta numită „liliacul”.

PĂDUREA CU TISĂ (comuna Chiojdu) este rezervație forestieră, întinsă pe 150 ha, situată în Munții Buzăului, în bazinul superior al Văii Nehoiului.

BALTA ALBĂ (comuna Balta Albă) este rezervație botanică și zoologică, situată la 25 km sud-est de Râmnicu-Sărat, având o suprafață de 1012,0 ha. Adâncimea maximă este de 4 m, cu un volum de 5,1 milioane m3. Lacul Balta Albă este unul dintre numeroasele limanuri fluviatile cu apă sărată slab sulfurată, sodică, slab magneziană, înșirate în lungul Buzăului. Specialiștii apreciază că lacul Balta Albă conține apă salmastră 100g/L și importante rezerve de nămol sapropelic, folosit la prepararea produselor cosmetice.

La Balta Albă se pot trata boli reumatismale, neurologice periferice, ginecologice, dermatologice, endocrine. Faima stațiunii s-a redus din cauza revărsării apei dulci din heleșteul de la Boldu, după al doilea război mondial.

BALTA AMARĂ (comuna Balta Albă) este rezervație geologică, întinsă pe 600 ha, cu un volum de 3,6 milioane m3. Este importantă prin multitudinea speciilor de păsări care vin să se cuibărească aici, fiind o rezervație zoologică (ornitologică). Balta Amară nu prezintă importanță terapeutică din cauza caracterului permanent salmastru al apei.

FOCUL VIU – LOPĂTARI (comuna Lopătari), situat în apropierea satului Terca, la 1 km de confluența Slănicului cu pârâul Smoleanu, este un fenomen natural deosebit de interesant, unic în țară, ce constă în emanații de gaze ce ies la suprafață, unde se aprind și ard. Spectacolul creat este deosebit, mai ales pe timp de noapte. Flăcările pot atinge înălțimi de 1,5 m. Locul unde apar aceste flăcări se schimbă, pentru că unele orificii se închid și altele se deschid.

PIATRA ALBĂ „LA GRUNJ” (comuna Mânzălești), situată la confluența pârâului Slănic cu pârâul Jgheab, la baza Platoului Meledic, este un martor de eroziune format din marne civeritice. Grunjul este un tuf vulcanic care se ridică, alb și singuratic, din valea râului, chiar pe marginea drumului ce duce spre Lopătari. Este una dintre cele mai frumoase și ciudate apariții în peisaj, nu seamănă cu nimic din formațiunile întâlnite în România. La prima vedere pare un masiv de sare, dar este alcătuit din marne, roci vulcanice, a căror duritate i-a permis Grunjului să țină piept acțiunii erozive a apelor, care l-ar fi măcinat complet până astăzi.

CHIHLIMBARUL DE LA BUZĂU (comuna Colți) este rezervație geologică întinsă pe 2,52 ha, situată în ulucul Sibiciu-Lopătari, în localitățile Stănila, Colți, Sibiciu, Găvanele, Lopătari, unde chihlimbarul prezintă cele mai valoroase calități în cele mai bogate zăcăminte din țară.

La 70 km de Buzău, pe teritoriul comunei Colți, se află amplasat Muzeul Chihlimbarului, în incinta căruia se poate admira una dintre cele mai spectaculoase colecții de chihlimbar de pe teritoriul țării noastre. Spațiul expozițional, organizat cu sprijinul Muzeului de Istorie Buzău, prezintă obiecte de podoabă constând în inele, cercei, broșe, dar și ustensile folosite la extragerea pietrei, documente originale despre istoria comunei, precum și elemente de artă populară și etnografie.

Muzeul Chihlimbarului a fost construit de locuitorii din Colți în anul 1973 și a fost inaugurat la 14 iunie 1980. Clădirea este asemănătoare unei case țărănești cu trei nivele: demisol, parter și etaj. Sunt amenajate numai parterul și etajul. Este singurul muzeu de acest gen din țara noastră. Fosta mină de chihlimbar se află chiar lângă muzeu.

Exponate deosebite: o bucată de chihlimbar de 1785 grame și o altă bucată de 1500 grame, obiecte de chihlimbar de diferite nuanțe de culori, de la galben transparent până la negru opac, un cercel de chihlimbar care are conservat în el o furnică, o bucată de chihlimbar secționată care păstrează urme din scoarța copacului din care a provenit rășina respectivă.

Tradiția exploatării chihlimbarului din zona Colți datează încă din tipuri îndepărtate, când localnicii săpau cu mijloace rudimentare în munții din apropiere pentru a aduna cât mai multe pietre, pe care le foloseau în scopul comercializării. Fiind uneori singurul mod prin care oamenii își puteau asigura existența, procesul de obținere și prelucrare a chihlimbarului a susținut multă vreme activitatea economică din zonă. Localnicii au utilizat piatra pentru confecționarea obiectelor de podoabă, obiectelor de cult.

Este de apreciat faptul că legislația românească ocrotește aceste formațiuni de interes geologic, botanic, zoologic și, nu în ultimul rând, turistic. Monumentele naturii și rezervațiile prezentate sunt dispuse relativ uniform pe teritoriul județului, ceea ce a determinat ca motivația turistică generată de aceste zone protejate să se manifeste într-un mod omogen atât în zonele de deal, cât și în zonele de câmpie și munte.

Aceste atracții turistice plasate în mediul natural nu sunt valorificate la justa lor valoare. Rezervațiile din localitățile Mânzălești, Bisoca și Colți sunt „exploatate” în interes turistic cu ocazia festivalurilor folclorice din zonă. Majoritatea circuitelor turistice includ doar Vulcanii Noroioși, ca punct de interes turistic, fiind completate cu atracții antropice. Amenajările zonelor protejate lipsesc aproape în totalitate, iar cele care sunt datează cu mult timp în urmă. Interesul pentru renovare și reamenajare se manifestă sporadic.

b) Clima este temperat-continentală, diferențiată în funcție de relief. Temperaturile medii variază între 120C și 140C. Temperaturile maxime se înregistrează în iulie, până la 370C, în timp ce temperaturile minime se înregistrează în februarie până la -260C. Media anuală a precipitațiilor este între 400 mm și 500 mm. Vânturile predominante sunt Crivățul, Austrul, Băltărețul. Vitezele medii anuale ale vânturilor oscilează între 1,4 m/s, în zona de câmpie, și 2,0-6,0 m/s, pe culmile muntoase.

Temperatura aerului

Tabel nr. 4

Grade Celsius

Sursa: Institutul Național de Statistică – Turismul României–Breviar statistic 2002, 2003, 2004, 2005, date înregistrate la stația meteorologică Buzău (prelucrare)

Județul Buzău beneficiază de o medie anuală a temperaturii potrivită pentru practicarea turismului, deși determină sezonalitatea acestui fenomen. Totuși, se pot oferi servicii adaptate sezonului, chiar și în cel rece, când se înregistrează temperaturi negative. Factorii implicați în dezvoltarea turismului din județul Buzău pot promova practicarea turismului în toate anotimpurile. Întreg teritoriul țării este influențat de clima temperat-continentală. De aceea se impune un sistem de consultanță pe tema sezonalității serviciilor turistice în județul Buzău și nu numai, ci și în țară, pe diversele zone turistice ale României.

c) Hidrografia

„Coloana vertebrală” a rețelei hidrografice a județului o constituie râul Buzău, care din totalul de 325 km cât măsoară de la izvoare până la vărsarea în Siret, curge pe circa 140 km între limitele administrative ale județului. Izvorăște din versantul răsăritean al Munților Ciucaș, traversează depresiunea Întorsura Buzăului, unde face un cot de aproape 1800, se îndreaptă spre sud, traversând județul de la nord-vest la sud-est, adunând numeroși afluenți, dintre care cei mai importanți sunt în zona montană – Crasna, Valea Neagră, Siriul Mare și Nehoiu pe dreapta, Zăbrătău, Harțagu, Cașeca pe stânga. În zona subcarpatică are ca afluenți Bâsca Chiojdului și Nișcovul pe dreapta și Sibiciul, Bălăneasa, Sărățelul, Slănicul și Câlnăul pe stânga. Urmează zona de câmpie unde afluenții sunt lipsiți de importanță și cu un debit extrem de scăzut.

Un al doilea râu important ca mărime este Râmnicul, al cărui curs străbate fără afluenți importanți cale de circa 28 km o mică regiune din estul județului.

Tot ca unități hidrografice independente, în sudul județului, se înregistrează existența a două râuri de șes – Sărata și Călmățuiul, al căror debite sărace nu le dau posibilitate să supraviețuiască în timpul verii.

Rețeaua hidrografică a județului Buzău este armonios completată de un important număr de lacuri diferite ca mărime, geneză și stadiu de evoluție. Dintre cele situate în zona montană, cel mai important și totodată exploatat din punct de vedere turistic este Lacul Vulturilor sau Lacul fără fund de la Siriu. Format ca acțiune a avalanșelor repetate, într-una din polițele structurale ale culmii Mălâei, la altitudinea de 1420 m, Lacul Vulturilor constituie cel mai jos lac de munte din țară. În apropierea sa, urmele unui al doilea lac, mult mai mare, astăzi complet drenat și invadat de vegetație, alcătuiește ceea ce localnicii numesc „Mlaștina Vulturilor”. Urmează în ordine Lacul Negru, din Masivul Penteleu, Muntele Piciorul Caprei, și Lacul Mociarul, de pe versantul estic al Ivănețului.

De-a lungul albiilor pâraielor ce coboară din munți, întâlnim câteva lacuri formate prin bararea naturală a văii provocată de precipitații abundente (Cașoca, Hânsaru, Joseni, Policiori, Odăile – Bădila, Mlăjet). O altă categorie de lacuri o formează acelea a căror geneză este legată de fenomenele de dizolvare-tasare în zonele cu sare (lacurile Meledic).

În zona de câmpie înregistrăm prezența limanurilor fluviatile: Glodeanu Sărat, Boldu, Amara și Balta Albă, cel din urmă cu deosebită importanță balneo-curativă.

Ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice, uneori bogate în iod se află la Siriu, Nehoiu, Monteoru, Fișici, Balta Albă, Străjeni, Nifon, Lopătari. Izvoarele de la Siriu-Băi cu o temperatură medie de 300C și un debit de aproape 4000 l pe oră, oferă posibilități de tratament în boli reumatismale. Nămolul de la Balta Albă cu un procent redus de substanțe organice și cu o concentrație în săruri de 12471,9 mg/km (în care predomină ionii de clor, sodiu, magneziu), deși cunoscut de foarte mult timp pentru valoarea sa terapeutică, este în mai mică măsură folosit.

d) Vegetația

Pădurile alcătuiesc una dintre importantele bogății naturale ale județului. Zona montană concentrează cea mai mare parte din suprafața acoperită cu păduri și totodată cel mai însemnat volum de masă lemnoasă, floră și faună caracteristice acestei zone. Masive forestiere închegate se extind din vârful Lăcăuț și până în culmea Siriului.

Flora prezintă variații și elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief: câmpie, deal și munte. La câmpie se dezvoltă o vegetație specifică stepei și silvostepei. În stepă, vegetația a fost modificată de om și înlocuită pe mari întinderi cu plante cultivate. Terenurile, cu excepția islazurilor, văilor și sărăturilor, sunt cultivate cu cereale, floarea-soarelui, leguminoase și mai puțin cu pomi fructiferi și viță-de-vie, deși sunt condiții propice pentru cultivarea unor astfel de plante și această activitate a fost dezvoltată în trecut și recunoscută pe plan național și internațional. Vegetația naturală este reprezentată de specii ierboase: pelinița, pălămida, pelinul, ciulinul, coada-șoricelului, scaietele, spinul, brusturul. Pe lângă terenurile cultivate cresc și plante cu flori frumoase: macul, neghina, cicoarea, mușețelul, păpădia, unele dintre ele având virtuți terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda și traista-ciobanului. În stepă vegetația lemnoasă este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud, ulm, plop, tei și arbuști ca măceșul, păducelul.

În silvostepă, pe lângă terenurile ocupate de culturi, apar păduri limitate la arii mai restrânse, rămășițe ale codrilor de altădată, cum sunt cele de la Rușețu, Brădeanu, Văleanca, Crângul Buzăului, Frasinul, Spătaru și cele de la nord-est de orașul Râmnicu Sărat. La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru, rezervație floristică, cu o suprafață de 165 ha. Aici predomină frasinul pufos. Alături de el vegetează stejarul, stejarul pedunculat, jugastrul, părul pădureț, arțarul tătăresc.

Specii asemănătoare celor din pădurea Spătaru vegetează și în pădurea Frasinu, altă rezervație, cu suprafața de 158 ha, pădure de tip frăsinet de depresiune din silvostepă. Numai aici se găsesc împreună cele două specii de frasin: fraxinus palissae și fraxinus angustifolia.

Zona dealurilor subcarpatice și zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor și etajul tufărișurilor sau subalpin. Zona subcarpatică este acoperită predominant de stejar în amestec cu fagul, pe măsură ce altitudinile cresc,. Sub influența föhnului și datorită unor condiții topoclimatice specifice, în zona colinară se întâlnesc specii de nuanță submediteraneană-pontică: cărpinița, liliacul sălbatic, mojdreanul, stejarul pufos, aliorul de stepă, migdalul pitic, cârcelul, jaleșul plecat, măciuca ciobanului.

De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte. În etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m cresc: carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul, dârmozul, crușinul și lianele Hedera Helix și Clematis Vitalva. Dacă în desișul pădurilor de fag sunt puține plante cu flori, în luminișuri se află o abundență de specii: săbiuța, pana zburătorului, sânziana, aliorul, trepădătoarea; în fânețele de pe Bâsca Mare: murul, fragul, năvalnicul. În pădurile de fag și de brad, în locuri umbroase și umede cresc diverse specii de ciuperci, mușchi și ferigi. În unele sectoare, peste jumătate din arboret îl constituie bradul. La această altitudine, în pădurea de fag cresc anemone, leurda, socul roșu.

Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajiști întinse cu ierburi și tufărișuri. Pe versanții nordici predomină ienupărul pitic. Pe versanții sudici și sud-estici cresc afinul, merișorul și spre poale, pe terenuri abrupte și umede, arinul verde care formează aici grupuri masive cu sistem radicular bine dezvoltat care oprește declanșarea eroziunilor și alunecărilor de teren.

e) Fauna

Fauna Buzăului nu prezintă specii caracteristice, despre care s-ar putea afirma că sălășluiesc numai aici, dar, favorizată și de faptul că județul concentrează în limitele sale toate formele de relief, este foarte variată, alcătuind un interesant tablou ecologic și cinegetic.

Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie de moluște, insecte, arahnide diverse, printre care o mențiune aparte o merită scorpionul carpatic.

Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca brună de pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roșie de munte), reptile (șopârla cenușie, gușterul, șopârla de munte, șerpi neveninoși și, mai rar, vipera), păsări (vrabia, buhnița, cucuveaua, șoimul, grangurul, gaița, pupăza, pițigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriță, ciocănitoarea verde românească, mai rar întâlnită în restul țării, privighetoarea, mierla, forfecuța, eretele, iar corbul, acvila de munte și cocoșul de munte – ocrotite de lege), mamifere (orbetele, popândăul, hârciogul, cârtița, liliacul, șoarecele de câmp, șoarecele de pădure, dihorul, iepurele, veverița, pisica sălbatică, bursucul, lupul, vulpea, mistrețul, cerbul, iar ursul și linxul – ocrotite de lege).

În apele curgătoare și în lacuri sunt multe specii de viermi, moluște, crustacee, amfibieni și pești – caras, crap, biban și chiar păstrăv și lipan.

Turismul, indiferent de formele sale, se practică în majoritatea cazurilor doar având la bază pitorescul mediului natural. Județul Buzău oferă condiții propice pentru aceasta, atât în ceea ce privește atracțiile naturale, cât și în ceea ce privește caracteristicile atmosferice. Drumețiile, turismul de pescuit și vânătoare, turismul rural sunt forme ale turismului care se practică într-un ambient corespunzător. Chiar dacă nu se remarcă un excedent de resurse dintr-o anumită categorie, distribuția echilibrată a acestora creează premisele dezvoltării unui turism de calitate și durabil.

3.1.2. Potențialul turistic antropic

„Potențialul turistic antropic reprezintă ansamblul de obiective create de societate care îndeplinesc condițiile valorificării pe plan turistic”.

Teritoriul județului Buzău conservă vestigii care atestă existența omului în regiune din timpuri imemorabile. Unelte și arme din oase sau pietre cioplite au fost scoase la lumină în câteva locuri pe teritoriul județului, cât și obiecte ceramice din Neolitic și Epoca Bronzului aparținând Culturii Boian, Gumești și Monteoru. Vestigiile din Epoca Bronzului au fost descoperite în regiunea de dealuri, care împreună cu ruinele castrului roman de la Pietroasele și ale altor așezări dacice stau mărturie a continuității vieții și civilizației pe acest teritoriu.

3.1.2.1. Patrimoniul turistic cultural-istoric

Ordonanța de Guvern nr. 68 din 26 august 1994 și a Legii nr. 41 din 1995 stabilește principalele categorii de obiective antropice:

Monumente și situri arheologice;

Monumente și ansambluri de arhitectură;

Rezervații de arhitectură și urbanism, clădiri, monumente și ansambluri memoriale;

Monumente de artă plastică și comemorativă;

Monumente tehnice;

Locuri istorice;

Parcuri și grădini.

Unitățile administrativ-teritoriale din județul Buzău cu concentrare foarte mare a patrimoniului construit cu valoare culturală de interes național enumerate în Legea nr. 5/2000 sunt municipiile Buzău și Râmnicu Sărat și comunele: Bozioru, Merei, Tisău, Vernești. Atracțiile turistice din aceste zone reunesc atât obiective naturale, de un pitoresc aparte, dar și obiective antropice. (Anexa nr. 4)

Conform clasificării legislative, prezentăm succint patrimoniul turistic cultural-istoric al județului Buzău.

a) Monumente și situri arheologice

Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III-a, Anexa 3 enumeră Valorile de patrimoniu de interes național – monumente istorice de valoare națională excepțională. Pentru județul Buzău sunt enumerate următoarele:

1. Monumente și ansambluri de arhitectură:

Biserică rupestră – Complexul de biserici și chilii rupestre, comuna Bozioru, satul Nucu;

Biserici și ansambluri mănăstirești

Ansamblul fostei mănăstiri brâncovenești – municipiul Râmnciu Sărat;

Ansamblul fostei mănăstiri Bradu – comuna Tisău, satul Haleș.

2. Monumente și situri arheologice:

Așezare eponimă a culturii Monteoru (bronz mijlociu), așezare Cucuteni, necropolă de incinerație, vestigii de locuire în punctul „Cetățuia” – comuna Merei, satul Sărata Monteoru;

Fortificație dacică – Davă dacică în punctul „Cetățuia” – comuna Vernești, satul Cârlomănești.

Vestigiile rupestre de la Aluniș-Nucu-Bozioru amenajate în culmile Munților Buzăului, situate pe raza comunelor Bozioru, Colți, Cozieni Cătina, Nehoiu, Brăești, au caracterul unor spații de cult, dar și de locuit. Cele aproximativ 30 de amenajări rupestre, concentrate într-o zonă restrânsă, sunt unice pe teritoriul Munteniei, după unii cercetători având similitudini cu cele de la Muntele Athos. Cercetările de teren nu au dus precizări sigure cu privire la vechimea lor, datorită lipsei materialului arheologic, singurele indicii fiind doar inscripțiile și semnele care se găsesc în număr mare incizate pe pereții amenajărilor.

Cea mai veche dintre aceste vestigii rupestre pare să fie la Fundul Peșterii, comuna Bozioru, unde apar reprezentări de vârfuri de lance, de săgeți și săbii scurte plasate în epoca bronzului, alături de semne și inscripții cu litere chirilice specifice evului mediu.

b) Monumente și ansambluri de arhitectură

Monumentele și ansamblurile de arhitectură de factură religioasă sunt atracții turistice pentru turismul cultural – religios, reprezentând adevărate izvoare de cunoaștere a istoriei locurilor și a istoriei bisericești.

Episcopia Buzăului, ca oricare altă unitate administrativă de același rang, deși din punct de vedere arhitectonic are regim de mănăstire, dispune de un centru Eparhial în a cărui componență intră: catedrala, paraclisul episcopal, palatul episcopal (reședința ierarhului), clădirea Seminarului teologic, muzeul, clopotnița, biblioteca și Cancelaria Episcopală, precum și chilii.

Catedrala episcopală este ctitoria voievodului Țării Românești, Matei Basarab (1632-1654) și are hramul praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august). De-a lungul timpului, a suferit mai multe transformări, cele mai importante în vremea episcopului Chesarie (1825-1846). Picturile din interior au fost executate în tehnica „fresco”, stil neoclasic, de pitarul Nicolae Teodorescu, conducătorul școlii de zugravi de la Episcopie, ajutat de nepotul său, Gheorghe Tattarescu.

Paraclisul episcopal actual datează din anul 1841. El servește ca locaș de cult pentru practica liturgică a elevilor seminariști și ai școlii de cântăreți bisericești, cât și la oficierea serviciilor religioase prilejuite de serbarea hramului școlii (sfinții Trei Ierarhi – 30 ianuarie).

Muzeul episcopal (Colecția de artă veche bisericească) a fost înființat în 1965. În muzeu se află expuse cele mai importante și reprezentative cărți de cult și cu conținut religios, vase sfinte, cruci sfinte, uși împărătești, etc.

Clopotnița este o clădire monumentală, cu o arhitectură specifică secolului al XVII-lea. Adăpostește trei clopote, dintre care unul din anul 1776.

Episcopia a avut un important rol în dezvoltarea culturală a județului. Pe lângă tipografie, sub patronajul episcopiei s-au înființat și au funcționat în secolele XVIII-XIX mai multe școli: școala slavonească și grecească, școala de gramatici, școala de zugravi, seminarul.

În Episcopia Buzăului (care cuprinde județele Buzău și Vrancea) funcționează 20 de așezăminte monahale, 17 dintre acestea reînființate după decembrie 1989, dintre care în județul Buzău sunt cele de la Barbu, Ciolanu, Rătești, Cârnu, Sfânta Treime – Podul Bulgarului, Găvanu și Poiana Mărului.

Mănăstirea Ciolanu, amplasată pe versantul dealului cu același nume, într-o poiană întinsă și puțin înclinată, este singura dintre așezările monahale ale județului Buzău atestată documentar în secolul al XVI-lea, care și-a continuat existența până astăzi. Mănăstirea Ciolanu este ctitoria lui Dumitru Ciolanu din Buzău, construită în anul 1570. Este cea mai importantă așezare călugărească din Episcopia Buzăului.

Biserica veche a mănăstirii, cea cu hramul Sf. Gheorghe, este singura construcție rămasă din complexul monastic inițial. Într-o inscripție târzie (1857) se consemnează că biserica s-a zidit de Doamna Neaga, soția lui Mihnea Vodă Turcitul. Astăzi, biserica are arhitectura inițială modificată, în secolul al XVIII-lea adăugându-i-se clopotnița.

A doua biserică, de mari dimensiuni, cu hramul „Sfinții Apostoli”, construită în stil neoclasic, cu pridvor deschis, a fost ridicată în timpul episcopului Chesare, în 1828; a fost zugrăvită și pictată de Nicolae Teodorescu.

Complexul Mănăstirii Ciolanu cuprinde și un muzeu în care pot fi admirate icoane, obiecte de cult și veșminte religioase.

Complexul Brâncovenesc din Râmnicu Sărat este o ctitorie a marelui domnitor Constantin Brâncoveanu. Casa Domnească, cu foișor în stil brâncovenesc, ascunde săli spațioase cu tavan în stil gotic, iar în turn se ajunge pe o scară de lemn în spirală. La subsol se află pivnițele, zidite cu cărămidă roșie, în care lumina pătrunde prin ferestre mici, cu ornamentație simplă.

Mănăstirea cu hramul Adormirii Maicii Domnului, amplasată astăzi aproximativ în centrul orașului, este compusă, în interiorul unei incinte patrulatere, dintr-o casă domnească, stăreția, corpuri de chilii și o biserică. Deși pisania de la intrarea bisericii îi prezintă drept ctitori ai mănăstirii pe Constantin Brâncoveanu și pe unchiul său, Mihai Cantacuzino, demersul lor constructiv fiind încadrat în perioada 1691-1697, cercetările arheologice au arătat că o mănăstire exista aici încă din secolul al XVI-lea.

Mănăstirea de la Rătești este o ctitorie a căpitanului Dragomir, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, reînființată în anul 1760. Biserica mare, Sfânta Treime, a fost construită în 1884.

Schitul de la Buda, comuna Cislău, Mănăstirea Cornilie, comuna Târcov, Mănăstirea Meledic, comuna Vintilă Vodă, biserica Sf. Paraschiva de la Râmnicu Sărat, singura ctitorie a lui Ștefan cel Mare, servesc pentru slujbele credincioșilor ortodocși din zona respectivă, putând fi valorificate și în cadrul pelerinajelor în județul Buzău.

Monumentele și ansamblurile de arhitectură de factură civilă sunt izvoare ale istoriei populației din zona Buzăului, păstrând „urme” ale trecerii anilor. Au valoare educativă istorică, dar sunt valorificate mult prea puțin din punct de vedere turistic.

Muzeul Buzău, instituție culturală județeană, are următoarele colecții externe:

Colecția de etnografie și artă populară „Vergu – Mănăilă”;

Casa memorială „Vasile Voiculescu”, sat Pârscov, comuna Pârscov;

Colecția muzeală Colți, sat Colți, comuna Colți;

Colecția sătească Cotorca, sat Cotorca, comuna Glodeanu Siliștea.

Muzeul buzoian a luat ființă la 1 iulie 1933, sub denumirea de Muzeul regional al învățătorilor, cu sediul la etajul Școlii primare nr. 1 de fete. În 1934, prin strădania profesorului Constantin Dumitrescu, director al Școlii Normale de băieți „Spiru C. Haret”, este amenajat un muzeu etnografic. Reînființat în 1950, cu piese arheologice de pe șantierele de la Sărata Monteoru și Aldeni, muzeul a fost deschis pentru public în 1953, cu expoziție permanentă din 1955 și reorganizată apoi în anii 1971, 1977, 1980, 1990, 1999-2001. În prezent funcționează cu secțiile: Istorie veche și arheologie, Istorie medie, modernă și contemporană, Secție de artă decorativă, Etnografie, Minerale și Chihlimbar.

Muzeul adăpostește câteva exponate deosebit de interesante:

Lupul de la Cârlomănești, totem dacic din sec I î.Hr;

Cel mai mare chihlimbar din lume, descoperit la Colți, cu o greutate de 3,45 kg;

Singura copie a faimosului tezaur Cloșca cu Puii de Aur, descoperit la Pietroasele în 1837, în timp ce se extrăgea piatra pentru construcția Seminarului teologic din Buzău. Datat în secolul al IV-lea d.Hr., acesta cuprindea inițial 22 piese cu o greutate de 27 kg. După ce descoperitorii au murit, o parte dintre piese au fost distruse sau au dispărut. Tezaurul descompletat este recuperat de statul român, cele 12 piese rămase fiind expuse astăzi în Sala Tezaur a Muzeului Național de Istorie a României.

Muzeul de Etnografie Buzău este situat într-o clădire din secolul al XVIII-lea, fiind un monument de arhitectură. Aici pot fi admirate piese ale portului popular local, ceramică tradițională, obiecte de uz casnic și unelte de muncă.

Muzeul orășenesc din Râmnicu-Sărat adăpostește colecții de arheologie, etnografie, științele naturii și arte plastice din zonele limitrofe.

Palatul Municipal Buzău este un monument de arhitectură laică. Edificiu construit în 1896-1904 după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu în stil neoromânesc cu elemente de renaștere italiană, actualmente aici are sediul Primăria municipiului Buzău.

Muzeul Mina de Păcură de la Sărata Monteoru este muzeu comunal și conservă o veche exploatare petrolieră la care s-a folosit o metodă ingenioasă de extragere prin galerie și puț colector ca în minele de cărbuni.

c) Clădiri memoriale

Casa Memorială „Vasile Voiculescu”, comuna Pârscov, a fost construită ca semn de omagiu a marelui scriitor și a fost reamenajată și redeschisă la data de 13 octombrie 1996. Prin fotografii și obiecte personale se recreează o parte din viața și activitatea poetului, locurile în care s-a născut și a copilărit Vasile Voiculescu (1884-1963). Biblioteca Județeană Buzău, cenaclul scriitorilor buzoieni, școala generală și biblioteca din comuna Pârscov au primit, de asemenea, numele „Vasile Voiculescu”.

Pe teritoriul municipiului Buzău au rămas până astăzi o serie de clădiri în care artiști recunoscuți au trăit și au desfășurat activități deosebite, opera unora dintre ei fiind influențată de pitorescul buzoian. Din această categorie amintim: Casa în care a locuit pictorul Ion Andreescu – str. Tudor Vladimirescu nr. 23; Casa în care a locuit scriitorul I.L. Caragiale – str. Gării; Casa în care a locuit artistul V. Leonard – str. Leonard nr. 2; Casa în care a locuit psihologul N. Vașchide – str. Independenței nr. 30; Casa în care a locuit scriitoarea H. Papadat Bengescu – str. Independenței nr. 33; Casa în care a locuit artistul Aristide Demetriad – str. Panduri nr. 136. Aceste clădiri sunt locuite, pentru fiecare dintre ele existând doar o plăcuță comemorativă care amintește trecătorilor valoarea istorică.

d) Monumente de artă plastică și comemorativă

Specificul acestor monumente este dat de ocupațiile oamenilor din zona dealurilor Istrița – Ciolanu, respectiv cioplitul pietrei.

Tabăra de sculptură de la Măgura. Loc unic în țară prin bogatul ansamblu de sculpturi în aer liber, tabăra din apropierea Mănăstirii Ciolanu însumează 256 de lucrări de artă executate în calcar provenit din carierea de la Ciuta.

Concepută și lansată în vara anului 1970, ca rod al înțelegerii și colaborării armonioase dintre Uniunea Artiștilor Plastici și Consiliul popular al județului Buzău, Tabăra de Sculptură de la Măgura a devenit un fapt de artă. Timp de 16 ani, în fiecare an câte 16 artiști au lucrat cele 256 de lucrări. Câteva titluri: Tatăl și fiul, Străbunul, Gânditorul, Omagiu lui Brâncuși, Omagiu lui Tudor Vladimirescu, Pasărea Pădurii, Motiv matern, Stăpâna pădurii.

Tradiția îndelungată a cioplitului pietrei (specifică zonei Buzăului) a născut în anul 1970 ideea „populării” acestei zone cu senzaționale figuri realizate în piatră de către artiștii cioplitori de pe întreg teritoriul județului sau de sculptori recunoscuți pe plan național și în afara granițelor.

Fântâna lui Mihai Viteazul este un grup statuar pe Valea Buzăului ridicat de sculptorul Gheorghe Coman, simbolizând trecerea lui Mihai Viteazul la 14 octombrie 1599 spre Transilvania. Monumentul a fost construit din piatră de Măgura și a fost înălțat, așa cum este inscripționat, din „dorința cetățenilor județului Buzău, cu prilejul împlinirii a 375 de ani de la prima unire politică a Țărilor Române, Muntenia, Transilvania și Moldova, întru cinstirea marelui voievod Mihai Viteazul și a glorioaselor sale oști în fruntea cărora, în toamna anului 1599, a trecut pe valea râului Buzău spre Transilvania. Măgura, 4 octombrie 1975”.

Monumentele ostașilor români ridicate în satele și orașele județului Buzău comemorează sacrificiul făcut de buzoieni pentru libertatea țării și a pământului natal. Se găsesc monumente în memoria eroilor Războiului de Independență: Cislău, Padina, Stăvărăști; monumente în memoria eroilor primului război mondial: Pogoanele, Zărnești, Buzău, Rușețu, Vadu Pașii, Monteoru, Săgeata, Gărjdana, Glodeanu Siliștea, Siriu, Merei, Țintești; monumente în memoria eroilor celui de-al doilea război mondial: Buzău, Valea Sălciilor, Râmnicu Sărat; monumente în memoria eroilor celor două războaie mondiale: Pătârlagele, Șarânga, Joseni, Cănești, Grabicina de Jos, Rușavățu.

e) Monumente tehnice

Clădirea Gării din Râmnicu-Sărat a fost construită în 1892 de inginerul Anghel Saligny.

Lacul de acumulare de la Siriu. În arealul comunei Siriu, pe cursul râului Buzău, a fost finalizat în 1985 un baraj în urma căruia s-a format un lac de acumulare de 10 km lungime, cu o suprafață de 360 ha și un volum de 126,0 milioane m3 la nivelul normal de retenție, având cu scop hidroenergetic. Apele lui pun în mișcare turbinele unei hidrocentrale cu o putere de 42 MW dată în exploatare în 1988. Are folosință complexă: economică, agricolă, piscicultură.

f) Parcuri și grădini

Pe data de 17 ianuarie 1850, domnitorul Barbu Știrbei a atribuit pădurea „Crângul” orașului Buzău spre a-i servi drept grădină publică. Crângul este atestat documentar din timpul domniei lui Radu cel Mare, care înzestrează Episcopia Buzăului cu 600 pogoane din pădurea care cuprindea și Crângul – rămășiță a Codrilor Vlăsiei. În 1876 a fost stabilit definitiv ca pădurea să servească în exclusivitate ca loc de agrement. Au fost executate lucrări de amenajare: noi alei redeschise, a fost betonat heleșteul, s-a construit o nouă clădire pentru bufet, au fost plantați pomi și flori, s-a construit pavilionul pentru muzică, a fost amenajată insula și podul de legătură cu aceasta.

În prezent, Parcul Crâng (circa 10 ha) reprezintă o adevărată oază de agrement pentru locuitorii orașului Buzău; dispune de un lac, un restaurant, statui de bronz, iar în mijlocul parcului se află amplasat „Obeliscul”, dezvelit la aniversarea a 1600 de ani de la prima atestare documentară a orașului Buzău, sculptat de Gheorghe Coman.

Grădina publică din Râmnicu-Sărat are o vegetație bogată și variată, un loc cu debarcader și cu ambarcațiuni, care servesc recreerii locuitorilor din acest oraș.

Aceste monumente care formează patrimoniul cultural-istoric al județului Buzău au caractere diverse, acoperind o largă varietate de motivații și dorințe ale turiștilor. De la monumente religioase la monumente tehnice, de la muzee la parcuri și grădini, toate acestea asigură sau pot asigura un cadrul complex al atracțiilor județului, dezvăluind specificul locului, conservat până astăzi.

Reprezentative sunt monumentele religioase și cele de artă plastică, atât pentru unicitatea lor față de altele din alte județe, cât, mai ales, pentru valorificarea lor turistică de-a lungul anilor.

Ultima perioadă de timp a fost marcată de o oarecare lipsă de interes pentru conservarea, valorificarea și dezvoltarea acestor ansambluri de arhitectură. Pe de o parte se poate afirma că instituțiile abilitate au avut încercări timide de a le valorifica, iar pe de altă parte organismele de conducere locale și județene afirmă că protejarea și valorificarea durabilă este determinată în cea mai mare proporție de atitudinea turiștilor și a populației din zonă.

3.1.2.2. Arta populară și manifestările etnofolclorice

Zona Buzăului constituie o zonă etnografică distinctă în România. Întinzându-se de la munte până la câmpie, satele ocupă străvechi vetre de locuire, confirmate prin continuitatea elementelor de etnografie și folclor. Adunate sau răsfirate, ele sunt formate din gospodării complexe cu case de locuit și bucătării de vară, grajduri, magazii și beciuri, toate înconjurate de grădini cu straturi de flori.

Arhitectura caselor are următoarele caracteristici: sunt construite pe un soclu înalt din piatră de râu care încadrează un parter folosit ca pivniță. Interiorul locuințelor sătești este dominat de cromatica deschisă, dată de albul pereților, al perdelelor, ștergarelor și cearșafurilor de perete, terminate cu o margine ajurată obținută prin înnodare și încheiată cu ciucuri. În zonele Lopătari și Mânzălești se remarcă între decorațiunile de interior țesăturile din păr de capră, folosite ca preșuri și păretare. Obiectele de acest gen confecționate de cunoscuta creatoare populară Adela Petre sunt adevărate tapiserii ale epocii moderne. Covoarele din lână au ornament predominant roata, simbol al soarelui și al cerului, devenit mai târziu simbol al divinității.

Existența pietrei sub învelișul dealurilor buzoiene a favorizat meșteșugul cioplitului. Pe lângă funcțiile ei utilitare, piatra cioplită are și înfățișări de mare valoare artistică: linuri, uluce, ghizduri, vase pentru flori, coloane, bănci, trepte. Mobilierul simplu din lemn de brad sau de stejar, cu ornamente fine și discrete, alcătuite din elemente geometrice de veche tradiție, satisfac nu numai necesitățile interne ale gospodăriri, ci sunt considerate și purtătoare de noroc și sănătate.

Portul se caracterizează printr-o finețe deosebită a materialelor, precum și podoabele de aur. În ansamblul său, costumul popular buzoian se înscrie în tipul carpatic, ale cărui origini se află în portul populației dacice. Costumul popular femeiesc, asemănător în general celui muntean, este reprezentat mai bine decât cel bărbătesc, datorită deosebirilor de la o zonă la alta. El se compune din ie, fotă de lână cu decor în vergi roșii și albe, purtată peste un fustar alb, maramă sau batic din borangic, iar în picioare opinci sau pantofi trași peste ciorapi din lână sau bumbac. Portul bărbătesc este mai simplu și mai comun, compus din cămașă, pantaloni din pânză maro sau din dimie iarna, ciorapi albi, brâu lat, vestă din dimie, opinci, iar pe cap pălării maro sau căciuli pe timp friguros.

Costume populare într-o formă nealterată se mai găsesc în zonele de munte (Gura Teghii, Chiojdu, Cătina și Calvini), pe Valea Slănicului (Mânzălești, Lopătari, Bisoca) și pe Valea Râmnicului (Podgoria, Pardoși, Puiești).

Satele buzoiene de pe Bâsca Chiojdului păstrează locuințele tradiționale, cu obiecte casnice din lemn, țesături de interior și port popular specifice locului, alcătuind o interesantă arie etnografică și folclorică. Casele sunt integrate organic, fiind aranjate în funcție de teren, direcția vântului și a ploii, după soare. Punctul central al satului îl reprezintă biserica, în jurul căreia și-au așezat casele locuitorii acestor sate.

La nivelul comunităților rurale, viața socială se desfășoară în concordanță cu un anume instrument de măsurare a timpului, care să pună în acord varietatea preocupărilor umane cu fenomenele constante ale mediului terestru și cosmic. Aceste legături sunt materializate prin multiple sărbători (Anexa nr. 4) și ritualuri specifice poporului român, cu deosebire, cel buzoian.

Dintre manifestările tradiționale ale județul Buzău, târgul Drăgaica are cea mai lungă istorie, prima mențiune documentară a desfășurării sale în orașul Buzău datând din 26 august 1778. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Drăgaica – „Târgul de Sânziene” – se ținea pe Muntele Penteleu. De la această dată, Episcopia Buzăului primea toate veniturile ce se realizau la acest târg, în care se vindeau și se cumpărau produse agricole și meșteșugărești locale, dar și ale locuitorilor județelor învecinate. A fost considerat cel mai important târg periodic al Țării Românești și se desfășura în fiecare an, în perioada 10 -24 iunie, ultima zi fiind „ziua Drăgăicii”.

În 1863, autoritățile locale au luat măsuri de reorganizare a târgului: s-a hotărât ca în ziua de 23 iunie să aibă loc un concurs de costume naționale. După perioade de strămutări și diminuarea rolului, în prezent s-a revenit și asupra locului și a datei de desfășurare – târgul Drăgaica are loc anual în perioada 10-24 iunie în orașul Buzău.

Un loc aparte în viața socială a locuitorilor satelor buzoiene îl reprezintă obiceiurile familiale, care au dăinuit până astăzi într-o proporție foarte mare. În cadrul obiceiului de naștere, moașa era un personaj aparte, care îndeplinea practicile legate de acest eveniment. Copilul era botezat de doi nași (un bărbat și o femeie), considerați apoi părinți spirituali ai acestuia, de obicei nașii care au cununat părinții copilului. Nunta a fost și rămâne un eveniment deosebit la care participă o mare parte a satului. Obiceiul pețitului, prin care o rudă apropiată mirelui merge la părinții fetei să ceară consimțământul pentru căsătorie, se păstrează doar în unele zone. Un loc deosebit îl avea zestrea miresei. „Foile de zestre” se mai păstrează și azi în arhivele documentare ale secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. În aceste foi erau înscrise bunurile cuprinse în zestrea fetei: piese de costum, scoarțe, țesături, ceea ce marchează prezența masivă a pieselor de artă populară și rolul lor în menținerea tradițiilor. Obiceiurile funerare au o mare persistență în zona Buzăului. Se păstrează străvechi elemente ale ritualului magico-religios legat de cultul morților, având la bază credința străveche a continuității vieții după moarte. În nopțile ce preced înmormântarea se face „privegherea”. Bocetele specifice priveghiului capătă unele forme impresionante, marcând momentele mai importante din viața mortului.

În afară de obiceiuri și tradiții, județul Buzău mai conservă și cântece strămoșești în forme aproape nealterate. Lirica populară buzoiană se caracterizează în primul rând prin cântecele de dragoste și de dor, de haiducie, înstrăinare și cătănie. În creația epică, un loc important îl ocupă baladele populare, dintre care se detașează „Balada lui Gheorghelaș”, întâlnită astăzi într-un foarte mare număr de variante pe tot cuprinsul județului, dar mai ales în localitățile Gura Teghii, Siriu, Nehoiu, Cislău, Cătina, Lopătari, Chiliile. Cântecul popular este plin de sensibilitate și frumusețe, în melosul său tremurând lumina și umbra, dragostea și suspinul, nădejdea și bucuria. O serie de manifestări folclorice anuale pun în valoare toate aceste creații populare.

Județul Buzău nu se înscrie în categoria județelor cu zone etnografice reprezentative ale țării. Caracteristicile sale din acest punct de vedere sunt, de fapt, „rămășițe” ale vechilor tradiții și obiceiuri, „modernizate” în spiritul vremii. Nu se remarcă vreun aspect în mod deosebit, dar toate la un loc influențează imaginea etnografică a zonei în sensul valorificării lor în viața de zi cu zi a locuitorilor, care se reflectă și în prestarea serviciilor turistice.

3.1.2.3. Alte resurse antropice

Stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru, aflată la o altitudine de 86 m, într-o zonă colinară, înconjurată de vegetație bogată, este renumită ca stațiune de cură balneară și de odihnă, fiind inaugurată la 1 iulie 1895. Factorii naturali de cură sunt apele minerale (sărate, bromurate, iodurate, calcice, magneziene, sulfuroase), nămolul mineral de depunere din izvoare sulfuroase (cură naturistă) și bioclimat de cruțare. Indicații terapeutice: afecțiuni postreumatice, neurologice periferice, ginecologice și afecțiuni asociate. În urmă cu trei ani, prin privatizarea spațiilor de cazare, a fost revitalizată baza tehnico-materială, majoritatea hotelurilor fiind clasificate la trei stele.

Pe teritoriul localității Pietroasele sunt prezente cele mai vechi urme de locuire aparținând culturii Aldeni II. În punctul „Poiana Crudului” este locul unde a fost descoperită comoara cunoscută sub denumirea „Cloșca cu puii de aur” sau „Tezaurul de la Pietroasa”, îngropat aici în anul 375 d.Hr. de regele vizigoților Atarnik. Astăzi, colecția se află în Sala Tezaur a Muzeului Național de Istorie a României. Se mai păstrează doar 12 piese, în greutate totală de 19,820 kg de aur.

Pietroasele este, însă, și un nume de rezonanță în viticultura românească. În 1893 s-a înființat una dintre primele pepiniere viticole. Din 1924, devine Stațiunea Viticolă și Oenologică Pietroasa, prima unitate de cercetare de profil din țară. Stațiunea a beneficiat de aportul unor mari oameni de știință. Vinurile de aici – Tămâioasa Românească, Grasa de Pietroasele, Rieslingul, Feteasca Albă, Cabernetul, Băbeasca – au obținut medalii la concursurile naționale și internaționale. În 1965 s-a construit și un combinat de vinificație.

Hergheliile de cai de rasă de la Cislău și Rușețu păstrează încă exemplare cabaline deosebite. Lipsa fondurilor bănești a cauzat restrângerea acestei activității, la ora actuală încercându-se colaborări cu străinătatea pentru relansarea concursurilor specifice pentru rasele de cai. Însă, pentru organizarea acestor activități este absolut necesar ca infrastructura să fie complet îmbunătățită, construcțiile și echipamentele specifice înnoite.

Resursele antropice prezente în județul Buzău întregesc ansamblul resurselor turistice din zonă. Acestea sunt marcate, în marea lor majoritate, de trecerea timpului care „a șters” o parte a specificului zonei, a deteriorat, a învechit irecuperabil unele, dar a creat valoare istorică pentru altele. Folosirea în scopuri civile ale unor construcții (case memoriale, clădiri de gări) a determinat deteriorarea lor. Cerințele pieței, nu întotdeauna de bun gust, „au obligat” transformarea unor manifestări tradiționale ca „târgul Drăgăicii” într-un spectacol al kitch-urilor. Influențele portului modern „au îndepărtat” portul tradițional. Dorința de recreere afectează ultima rămășiță a Codrilor Vlăsiei. Trebuie, însă, menționată intenția administrației stațiunii balneare Monteoru de a reamenaja zona. Aceasta dă speranță turiștilor care îndrăgesc zona Buzăului că potențialul actual va fi valorificat.

3.1.3. Baza tehnico-materială

Județul Buzău, aflat la tangența provinciilor românești, a fost de timpuriu traversat de negustorii care comercializau mărfurile dintr-o provincie în alta; de unde și necesitatea amenajării unor spații de cazare în „târgul Buzăului”.

Prima formă de spațiu de cazare a fost hanul. Denumirile lor luau adesea numele proprietarului. Astfel, în 1831 exista Hanul „Vasile Butnaru” din Buzău, despre care se știe că avea și grajduri pentru circa 30 de cai. În 1865 funcționau în Buzău 4 hanuri: „Costache Iliescu”, „Gheorghe Gherman”, „Hagi Jecu” (pe locul actualului palat Comunal) și „Coroana de Aur”.

Primul hotel a fost deschis în 1867 – „Hotelul Moldavia”. A fost reînscris la Tribunal în 1897, proprietar fiind Pascal Angelescu. Ulterior s-au deschis hotelurile Transilvania, Europa, Dacia, C.I. Bădescu.

Numărul unităților de cazare turistică din județul Buzău a avut un traseu ascendent, după cum se poate vedea în Figura nr. 1, care prezintă evoluția înregistrată în anul 2005 față de anul 2004.

Figura nr. 1

În prezent sunt înregistrate 35 de unități de cazare în județul Buzău, în anul 2005 fiind deschise 1 hotel, 1 pensiune urbană și 1 pensiune rurală în plus față de anul 2004. Unitățile de cazare din județul Buzău reprezintă doar 1,630% din totalul unităților de cazare din România. Sunt încercări timide de dezvoltare a turismului, marcate și de lipsa de interes antreprenorial al persoanelor fizice sau de lipsa de interes pentru dezvoltarea afacerilor în turism ale persoanelor juridice.

Capacitatea turistică exprimată în locuri-zile a crescut de la 1804 locuri în anul 2004 la 1899 în anul 2005, reprezentând 1,55% din numărul total de locuri pe țară. Diferența este influențată atât de creșterea numărului de unități de cazare, cât și de dezvoltarea celor existente, cu precădere în cazul motelurilor, ceea ce a determinat creșterea numărului de turiști. Numărul de locuri-zile în taberele de elevi și preșcolari a scăzut de la 640 la 603 locuri, deoarece aceste structuri de primire sunt redimensionate, reamenajate conform cererii turistice. Taberele din zonă funcționează de peste 15 ani și necesită o dezvoltare în ceea ce privește amenajările și echipamentele care sunt baza prestării serviciilor de bază și suplimentare pentru copii.

Deși baza materială s-a dezvoltat și s-a diversificat, gradul de ocupare a scăzut, cu excepția pensiunilor urbane.

Figura nr. 2

Creșterea gradului de ocupare se înregistrează în cazul pensiunilor turistice urbane, ca efect al faptului că și în județul Buzău s-a practicat turismul de afaceri, iar tarifele pentru aceste structuri de cazare sunt mai mici decât cele pentru hotel. Pentru celelalte structuri de primire, fenomenul este de scădere, fiind efectul lipsei de promovare la nivel județean a turismului. Se constată o lipsă de preocupare la nivelul Consiliului Județean în ceea ce privește dezvoltarea turismului sub toate formele sale, precum și elaborarea unor programe strategice în acest domeniu.

Alături de baza tehnico-materială, infrastructura stă la baza desfășurării activității turistice la nivelul exigențelor contemporane. Aflat la interferența celor trei mari provincii românești, județul Buzău a beneficiat de timpuriu de o bună rețea de comunicații.

Încă din secolul al XIX-lea a fost realizată calea ferată care unea capitala țării cu Moldova. Gara Buzăului (ridicată în perioada anilor 1873-1874) este un important nod feroviar, de aici plecând linii ferate spre Brăila-Galați, Constanța, Brașov, precum și o linie locală spre Nehoiu. Teritoriul județului este traversat de magistrala feroviară București-Buzău-Bacău-Suceava.

La Buzău se poate ajunge cu autoturismul pe Drumul European E85 (DN 2) dinspre București sau dinspre Suceava-Bacău-Focșani. De la Buzău se poate ajunge la Ploiești pe DN 1 B, la Brașov pe DN 10 (pe Valea Buzăului), iar spre Brăila pe DN 2 B.

Rețeaua căilor de transport a județului Buzău cuprinde 2 648 760 km drumuri publice și 232 km cale ferată. Din lungimea totală a drumurilor, 324 613 km sunt drumuri naționale, 930,777 km drumuri județene și 1 393,370 km drumuri comunale. Densitatea rețelei de drumuri și a rețelei de cale ferată la 1000 km2 este de 434 km drum public și 39 km cale ferată.

În anul 2002, județul Buzău dispunea de următoarele facilități:

număr de locuințe: 188761;

rețea de apă: 1101 km (55 localități);

rețea canal: 185,5 km (7 localități);

conducte de gaze: 339, 2 km (9 localități).

În trimestrul IV 2005 s-au efectuat lucrări de extindere și modernizare a rețelelor de utilități publice, după cum urmează: alimentare cu apă – 3,3 km, drumuri comunale și județene – 12,8 km, gaze naturale – 3,0 km.

Extinderea rețelelor de utilități în comunele din zonele de deal și de munte va influența pozitiv intențiile de amplasare a structurilor de primire turistică și, deci, dezvoltarea turismului.

3.1.4. Forme de turism

Cadrul natural, varietatea și complexitatea peisajului, îndeosebi în munți și zona subcarpatică, dar și la câmpie, la care se adaugă un adevărat tezaur istoric, etnografic și folclor oferă turiștilor o mare gamă de satisfacții, atrăgătoare pentru ochi, minte și suflet.

Turismul receptor în județul Buzău capătă diferite forme, în funcție de factorii de mediu (sezonalitatea), infrastructură și factorii ce țin de turistul însuși (locul de proveniență, gradul de mobilitate, motivația deplasărilor).

În anul 2005 s-a înregistrat un număr de 63 226 de sosiri în județ, reprezentând 1,089% din totalul sosirilor la nivelul țării. Principalele forme de turism practicate de acestea au fost următoarele:

turismul de sejur de durată medie caracterizează cu precădere programele turistice balneare și cele desfășurate în taberele școlare. Sejurul scurt are caracter sezonier și se manifestă prin deplasări pentru recreere și agrement în zone apropiate de localitatea de reședință. Cele mai preferate sunt zonele de deal, în apropierea pădurilor și a unei ape curgătoare, în special râul Buzău. Un alt tip de manifestare este deplasarea către zonele unde se află cea de-a două reședință sau către zonele în care locuiesc rudele apropiate care au nevoie de ajutor în agricultură.

turismul de circumstanță este generat de târgurile și serbările care au loc la nivelul județului.

turismul de agrement este forma de turism practicată de turiștii locali (cei din județ) care doresc să profite de frumusețile naturii, de turiștii din afara județului care doresc să viziteze punctele de interes turistic, să participe la manifestările folclorice. Se organizează excursii și sejururi scurte. În județul Buzău există condiții practic nelimitate pentru practicarea drumeției în toate zonele montane și de deal. Această formă de turism presupune, însă, existența unor poteci corespunzătoare, întreținute și prevăzute cu marcaje. Până în prezent nu se manifestă un interes la nivel local pentru aceste amenajări.

turismul de tratament și cură balneoclimaterică. În acest sens, județul Buzău este reprezentat de stațiunea Sărata Monteoru, care practică tratament preventiv și de întreținere pentru reumatism. În județ există resurse în zona Chiojdului pentru extinderea acestei forme de turism, însă încercările de înființare a unei stațiuni prin finanțare cu capital german au eșuat. Această formă de turism este preferată de persoanele cu vârste peste 50 de ani, pensionarii având posibilitatea de a beneficia de o cură de tratament prin intermediul Casei de Pensii la un tarif proporțional cu valoarea pensiei. În acest caz, se poate vorbi de turismul social.

Având în vedere resursele de care dispune județul Buzău, formele de turism practicate nu le valorifică în totalitate. Cauzele majore sunt pe de o parte lipsa amenajărilor, iar pe de altă parte interesul scăzut de a organiza produse turistice care să valorifice potențialul existent, atât natural, cât și antropic.

De asemenea, manifestările etnofolclorice și-au pierdut, în timp, valoarea culturală, căpătând valențe comerciale. Este necesar să „reînvie” spiritul inițial al acestor manifestări și să se conserve pentru generațiile viitoare. Există încercări la nivelul Muzeului Județean Buzău, prin înființarea cercurilor folclorice, a formațiilor de cântec și joc popular. Însă, eforturile trebuie susținute, încurajate și amplificate.

Dezvoltarea potențialului turistic al județului Buzău pe termen mediu și lung poate fi pusă în practică prin promovarea unor proiecte de reabilitare și echipare edilitară a zonelor turistice, stimularea inițiativelor private în turism, îmbunătățirea structurii informaționale privind oportunitățile turistice, conștientizarea populației privind protecția mediului și avantajele agroturismului ecologic, diversificarea turismului de afaceri, asistență individualizată pentru turismul de vânătoare și pescuit. Modernizarea căilor de comunicație, atât cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, cât și cu alocații bugetare guvernamentale este de o foarte mare importanță. .

3.1.5. Servicii turistice

Istoria județului Buzău consemnează preocupări pentru sănătatea publică începând cu anul 1792, când a fost înființat Spitalul Gârlași, una dintre primele unități din Muntenia, după care au fost date în folosință alte spitale: în 1881 la Nifon, în 1894 la Pătârlagele, în 1904 la Pogoanele, în 1925 la Mihăilești, în 1931 la Vintilă Vodă. Între anii 1900 și 1944, în județ s-au înregistrat adevărate ravagii provocate de maladiile epidemice și sociale datorită lipsei de asistență medicală.

La sfârșitul anului 2000, rețeaua sanitară a județului Buzău cuprindea în sectorul public: 8 spitale, 22 dispensare medicale, 2 policlinici, 15 farmacii, 3 puncte farmaceutice, iar în sectorul privat: 60 de cabinete medicale, 42 cabinete stomatologice, 72 farmacii, 10 puncte farmaceutice și 3 policlinici.

Pentru protecția socială a populației există în prezent 10 creșe, 14 centre de plasament, un Cămin-Spital pentru Bătrâni la Râmnicu-Sărat, 3 cantine de ajutor social.

Începuturile învățământului buzoian sunt legate de școala de la Mănăstirea Meledic (Vintilă Vodă), înființată aici cu peste 400 de ani în urmă, care a dat primii grămătici munteni, printre care și unul dintre diecii lui Mihai Viteazul. Un alt centru în jurul căruia au funcționat școli este Episcopia Buzăului, care întreținea două școli din oraș în anul 1722. Tot aici s-a deschis în 1832 prima școală în limba română pentru ambele sexe, condusă de Dionisie Romano. Episcopia Buzăului a acordat sprijin financiar și școlilor înființate după 1830 în Cândeștii de Jos, Zorești, Lipia, Merei, Șarânga, Grăjdana, Pleșcoi.

În anul 2000, rețeaua de instituții școlare cuprindea 376 de grădinițe pentru 14 013 copii, 392 școli primare și gimnaziale (52 956 elevi), 31 licee (15 713 elevi), 4 școli profesionale (3 221 elevi) și 2 facultăți (410 studenți).

Pentru dezvoltarea culturii, în județul Buzău funcționează 7 case de cultură, 364 biblioteci, 2 muzee, Tabăra de Sculptură Măgura, 206 cămine culturale, Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din Pârscov și 4 filiale ale uniunilor de creație. Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” din municipiul Buzău deține un patrimoniu de importanță națională, constituit din peste 250 000 de volume și manuscrise, iar Muzeul Județean adăpostește peste 46 000 de piese istorice. La Buzău funcționează primul teatru românesc de proiecte, Teatrul „George Ciprian”, ansamblul folcloric „Plaiurile Mioriței” și Corul „Lyra”, formații care au obținut numeroase premii în țară și peste hotare.

Județul Buzău s-a remarcat și prin activitatea publicistică. De-a lungul vremii aici au apărut peste 500 ziare și reviste, începând cu „Vestitorul bisericesc” (1839) la Buzău și „Aurora” (1875) la Râmnicu-Sărat. În prezent se editează ziarele „Opinia”, „Muntenia”, „Amprenta” și „Șansa”, emit posturile de radio „Campus”, „Media”, „Radio Buzău” și „Radio Focus”, își desfășoară activitatea societățile comerciale de transmitere a emisiunilor TV prin cablu „Storm TV”, „Mega Construct” și „Romtelecom”, precum și câteva tipografii, dintre care cele mai importante sunt „Eurografic Design”, „Mad Linotyp”, „Buzău”, „Alpha MDN”, „Tipogrup press”.

Activitatea sportivă la nivelul județului se desfășoară în 9 cluburi sportive, din care 3 speciale (modelism, radioclub, parașutism) și 70 de asociații sportive, în cadrul cărora activează aproximativ 5 000 de sportivi legitimați. Baza materială este asigurată de o sală polivalentă în Buzău, 4 săli speciale de gimnastică, box, lupte și tenis de masă, 4 terenuri de fotbal cu tribună, 20 terenuri de fotbal, stadion special de atletism cu pistă olimpică pe zgură, o popicărie cu șase piste acoperite și un bazin de înot neacoperit în Parcul Tineretului.

Pentru dezvoltarea turismului, o strategie eficientă o reprezintă colaborarea efectivă dintre asociațiile turistice sau chiar unitățile de cazare și alimentație publică cu instituțiile de cultură, ziarele și posturile de radio, asociațiile și cluburile de agrement. În prezent, acestea organizează activități doar pentru localnici. Este de apreciat acest lucru, însă includerea serviciilor prestate de instituțiile de cultură și sport în produsele turistice ar determina o diversificare a acestora. Publicitatea și activități din cadrul relațiilor publice desfășurate în mass-media locală au efect benefic în ceea ce privește informarea turiștilor potențiali și a organismelor interesate despre activitatea turistică din județ.

3.1.6. Forța de muncă

De-a lungul anilor, populația județului Buzău a evoluat în strânsă legătură cu evenimentele istorice, dezvoltarea economică a zonei și limitele sale ca unitate administrativă. Pe un interval de aproape 50 de ani, numărul locuitorilor a crescut de la 377 463 în 1930 la 508 387 în 1977.

Potrivit rezultatelor oficiale ale recensământului din 18 martie 2002, populația stabilă din județul Buzău se cifrează la 496 214 de locuitori, în scădere față de anii "70 – "80. Populația activă a județului era de 177 783 persoane, iar populația ocupată de 140 014 persoane. Pe domenii de activitate, existau 39 548 meșteșugari, 32 327 lucrători în agricultură, silvicultură și pescuit, 18 968 operatori la mașini, utilaje și asamblări de mașini, echipamente și altele, 16 342 lucrători operativi în servicii, comerț și asimilați, 15 707 tehnicieni, maiștri și asimilați, 14 413 muncitori necalificați, 11 125 specialiști cu ocupații intelectuale și științifice, 6 998 funcționari administrativi, 3 236 persoane care lucrau în domeniul legislativ sau de conducere, 1 283 angajați în forțele armate și 17 868 șomeri.

Date statistice recente înregistrează o scădere a forței de muncă față de anul 2002. Astfel, în ianuarie 2005 erau 87 646 persoane angajate, luna ianuarie 2006 înregistrând o creștere – 91 259 persoane angajate. Numărul șomerilor a scăzut în 2006 față de 2002, fiind înregistrați 14 984 persoane. Rata șomajului era de 7,7%.

Forța de muncă în turism din județul Buzău era reprezentată în anul 2005 de 258 de persoane, dintre care 29 în cadrul turismului rural. În România, forța de muncă în turism era formată din 17 902 de persoane, din care 1 124 în turismul rural. Atât la nivelul județului Buzău, cât și la nivelul țării, se constată o creștere a numărului de angajați în turism în anul 2005 față de anul 2004.

Câștigul salarial mediu a înregistrat o creștere în ianuarie 2006 față de aceeași perioadă a anului 2005 de la 813 lei RON/persoană la 910 lei RON/persoană, câștigul salarial mediu brut.

Din datele deținute de la liceele importante din orașul Buzău se constată că o mare parte a absolvenților urmează cursuri superioare la colegii universitare și facultăți, îndeosebi specializări economice. Mutarea lor de la sat înspre orașele mari este o tendință care dăinuiește de mult timp și se amplifică de la an la an. Atragerea acestora pentru a se întoarce în locurile natale și a contribui la dezvoltarea zonei sub toate aspectele, nu doar în ceea ce privește turismul, este o soluția viabilă. Potențialul uman trebuie folosit, motivat și considerat drept factor-cheie în dezvoltarea economică.

3.2. Specificul turismului rural în comuna Măgura

Comuna Măgura din județul Buzău se află situată în Subcarpații Buzăului, la poalele de nord ale Dealului Ciolanu. Hotarul estic este format de râul Buzău.

Satul Măgura este menționat documentar la 1782. Domnitorul Dan al II-lea a încurajat, printr-un hrisov întărit cu pecete voievodală, stabilirea de relații comerciale între Brașov și Buzău și astfel chervanele (șir de care pentru transportul mărfurilor) au trecut pe șoseaua din Depresiunea Cislăului, unde este situată și comuna Măgura.

Comuna Măgura are în componență două sate: Măgura și Ciuta. Această organizare teritorială este rezultatul organizării unui referendum conform prevederilor Legii 13/2003, prin care comuna Măgura s-a despărțit în două comune: comuna Unguriu, cu satele Unguriu și Ojasca, și comuna Măgura, cu satele Măgura și Ciuta. Această administrare teritorială are efecte benefice din punct de vedere economic inclusiv pentru turismul practicat în această zonă

3.2.1. Componentele ofertei turistice rurale

Oferta turistică a comunei Măgura este unică, având în componență obiective turistice singulare la nivelul întregii țări, constituind atracții atât la nivel național, dar și la nivel internațional. Este structurată în două categorii: resurse naturale și resurse antropice.

a) resurse naturale. Comuna Măgura este caracterizată de un relief de deal, cu altitudini joase (400-600 m), specific Subcarpaților de Curbură din care face parte. Dealul Ciolanu domină teritoriul prin întindere, zonele locuite fiind amplasate în culoarul depresionar al râului Buzău, ce se închide în partea de nord, în dreptul satului Ciuta, unde are o lățime de 300-500 m.

Ca formă geologică deosebită se evidențiază Cariera de calcar, în comuna Măgura aflându-se singura piatră de calcar care se prelucrează, având o rezistență deosebită. Acest tip de rocă a constituit resursa principală de existență a oamenilor din zonă care s-au ocupat cu cioplirea pietrei, de-a lungul timpului confecționând piese decorative și utilitare. Un studiu geologic a concluzionat că, dacă această carieră de calcar ar fi exploatată haotic 500 de ani, muntele ar rezista fără probleme. Inconvenientul îl reprezintă că stratul de pământ de deasupra care măsoară în unele locuri aproximativ 1 m. Calcarul provenind de la această carieră a fost resursa pentru sculptarea coloanelor de la clădirea Palatului Parlamentului, precum și pentru cele 16 ediții ale Taberei de Sculptură de la Măgura.

În zona satului Ciuta se găsesc aflorimente de ghips și sare, tot aici fiind și depozite de piatră de calcar. În albia râului Buzău sunt depozite importante de agregate de râu (pietrișuri, nisipuri).

Hidrografia comunei Măgura este reprezentată în principal de râul Buzău, care constituie și hotarul estic al comunei spre localitățile Pârscov și Bădila. Alte apă curgătoare reprezentative sunt pârâul Bredeleasa și Apa Scriptoarea, pe teritoriul satului Măgura, și Izvorul Puturos, pe teritoriul satului Ciuta, care izvorăște de pe versantul sudic al Dealului Cetățuia și se varsă în râul Buzău.

Pe raza comunei Măgura se află două izvoare minerale. Primul, numit Valea Călugărească, cu apă sulfuroasă, bicarbonatată, clorurată, sodică, magneziană (are o mineralizare de 1,449 g/L), calciu, iar cel de-al doilea cu ape bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, magneziene, slab sulfuroase, hipoterme, cu mineralizare de 1,221 g/L. Aceste izvoare, dacă ar fi amenajate, ar putea fi folosite în scop terapeutic. În prezent, localnicii folosesc această resursă în mod empiric.

În timpul regimului comunist a existat un proiect de construire a 14 microcentrale pentru energie electrică pe râul Buzău. În luna aprilie 2006, la nivelul Consiliului Județean Buzău s-a semnat un contract cu o firmă austriacă, obiectul contractului fiind valorificarea bazinului energetic al râului Buzău.

Vegetația este specifică zonei premontane, de trecere de la câmpie la deal. Pădurea este de foioase, alcătuită predominant din speciile de arbori stejar și fag. De asemenea, există și specii de lemn valoroase din punctul de vedere al prelucrării: cireș, paltin, tei. Din suprafața de 2 421 ha de pădure, 77% este proprietatea statului, fiind coordonată de ocoalele silvice, restul fiind proprietate privată și proprietatea bisericii.

Fauna este reprezentată de vânatul mare: urs, cerb, mistreț. În pădurile comunei se practică vânatul, fiind controlat și urmărit de ocoalele silvice. Pentru practicarea acestui sport este nevoie de autorizație de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Buzău. Pentru căprior, sezonul începe la 15 mai, iar pentru celelalte specii la 15 februarie. Linxul (râsul) și ursul sunt declarați monumente ale naturii, fiind interzisă vânătoarea lor.

b) resurse antropice. O categorie aparte este constituită din monumente și ansambluri de arhitectură de factură religioasă, comuna Măgura având biserici, schituri și o mănăstire recunoscută pe plan național.

Biserica din satul Ciuta, „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este construită în anul 1762, fiind valoroasă din punct de vedere arhitectonic, atât clădirea propriu-zisă a bisericii, cât și clopotnița.

Schitul Cetățuia străjuiește pe dealul cu același nume care domină satul Ciuta. Aici s-a dorit amplasarea Peleșului, fiind o zonă de un pitoresc aparte, însă, din cauza lipsei resurselor de apă, proiectul a fost abandonat.

Biserica Nifon se află în curtea Spitalului Nifon. Slujba se ține de către un călugăr de la Mănăstirea Ciolanu, o dată la 2 săptămâni. În apropierea spitalului se află un alt locaș de cult, în care nu se țin slujbe. Este numit „Grota lui Cuza”. Conform tradiției, domnitorul Alexandru Ioan Cuza ar fi venit în zonă, îmbrăcat în haine de negustor, și a stat de vorbă cu populația, care i s-a plâns că stăpânul teritoriului era aspru. Domnitorul a fost receptiv la plângerile țăranilor și a pedepsit stăpânul acelor locuri.

Recent, în satul Măgura a fost ridicată o troiță în zonă verde a stației de combustibil.

În cadrul ansamblurilor de arhitectură de factură civilă, o valoare arhitecturală tradițională deosebită are casa Podoreanu Constantin și Anastasia Constantin, dar nu este valorificată turistic.

Cele mai reprezentative monumente de artă plastică și comemorative sunt Fântâna lui Mihai Viteazul și Tabăra de Sculptură de la Măgura, în incinta căreia se află amplasat Muzeul Pietrei de la Fântâna Rece cuprinzând lucrările de început ale cioplitorilor în piatră. Acest muzeu are valoare istorică pentru meșteșugul cioplirii pietrei.

În curtea bisericilor din comună se află statui în cinstea eroilor. În ziua de Înălțare, prin slujbe speciale, se aduce omagiu eroilor neamului, aceste monumente având valoare comemorativă.

Arta populară se regăsește prezentă în locuințele sătenilor măgureni. Acestea sunt așezate pe malul drept al râului Buzău, întinzându-se de-a lungul șoselei principale, parte a DN 10 Buzău-Brașov. Gospodăriile sunt adunate, specific zonelor deluroase, fiind alcătuite din casa de locuit, bucătăria de vară, magazie, beci. Unele gospodării au și grajduri, deși creșterea animalelor nu este o ocupație de bază a locuitorilor satului Măgura.

Specific casei de locuit este structura arhitecturală cu pridvor (prispă, tindă), din care se intră într-un hol principal, apoi în camerele amplasate la stânga și la dreapta holului. Materialele de construcție de bază ale casei sunt piatra și lemnul, piatra constituind și materia primă pentru obiecte de uz casnic și decorative.

Portul popular este tipic zonei muntenești. Costumul popular femeiesc se compune din ie, fotă cu decor floral bogat ornamentat, la care se adaugă paietele. Betele (cordonul) se lasă lung în părțile laterale. Specific zonei este că portul femeiesc nu conține acoperământ pentru cap, fetele și femeile purtându-se cu capul descoperit.

Principala manifestare etnofolclorică este târgul tradițional din data de 29 iunie, de Sf. Petru, cu participarea localnicilor din zonele limitrofe. Atunci are loc un spectacol cu invitați și activități de divertisment și vânzare de produse alimentare și nealimentare. Pobreajenul (6 august), o sărbătoare locală, ce semnifică încheierea scăldatului în râul Buzău și în celelalte ape, nu este marcată prin manifestări specifice.

Meșteșugurile specifice zonei sunt prelucrarea pietrei și a lemnului și împletiturile din răchită. Meșterii cioplitori își dezvoltă activitatea prin cioplirea de obiecte decorative de mare finețe, unii dintre ei având contracte cu agenți economici din alte țări.

3.2.2. Modalități de valorificare turistică a ofertei

Localitatea Măgura are o economie dezvoltată, beneficiind de o situare favorizantă din acest punct de vedere față de municipiul Buzău: 28 km pe șosea / 30 km pe calea ferată. Având o populație îmbătrânită, în prezent se constată scăderea mediei de vârstă prin reîntoarcerea fiilor satului, care, din cauza restructurărilor firmelor de la orașe, aleg să se stabilească în satul natal și să practice activități economice.

Deși are un potențial natural și antropic unic, unele elemente fiind chiar singulare pe teritoriul României, activitatea turistică este slab reprezentată. Turismul se practică neorganizat, fiind influențat de sezonalitate: anotimp, sărbători religioase și laice.

Turismul de sejur scurt ocupă un loc dominant, fiind reprezentat de excursii, drumeții, pelerinaje la Mănăstirea Ciolanu sau la Biserica Cetățuia.

Turismul de week-end, o formă de turism care s-a dezvoltat tot mai mult în ultimii ani, se practică și la Măgura. Unitățile de cazare reprezentative pentru aceasta sunt Hanul Ciuta, cu o capacitate de 46 de locuri, și Restaurantul Măgura, care are în componență și 5 căsuțe, iar altele 5 în construcție. Hanul Ciuta se află la ieșirea din satul cu același nume, fiind situat pe DN 10, pe malul râului Buzău. Amplasarea lui este foarte favorabilă circuitelor turistice pe Valea Buzăului, însă nu este valorificat decât pentru turismul de week-end, sporadic și neorganizat. Continua lui reamenajare nu inspiră încredere pentru turiști. Se dorește ca renovarea și extinderea lui care are loc în prezent să atragă un număr mare de turiști.

CAP. IV – ANALIZA PIEȚEI TURISTICE A COMUNEI MĂGURA, JUDEȚUL BUZĂU

Resursele naturale și antropice din comuna Măgura sunt baza ofertei pentru această zonă. Așa după cum am văzut, valorificarea turistică a acestora este slabă, iar concurența pentru turismul rural este inexistentă. Se impune, astfel, o analiză detaliată a facilităților turistice și a concurenței la nivelul județului pentru a putea estima care vor fi efectele practicării turismului rural în comuna Măgura.

4.1. Facilitățile turistice ale comunei Măgura

Comuna Măgura este formată din satele Măgura și Ciuta, având o suprafață de 4 299 ha, având următoarea structură:

teren agricol – 1 398 ha, repartizat astfel: arabil – 243 ha, pășuni – 752 ha, fânețe – 95 ha, vii – 27 ha, livezi – 281 ha;

teren neagricol – 2 901 ha, repartizat astfel: păduri – 2 421 ha, ape – 217 ha, neproductiv – 53 ha, drumuri – 93 ha, construcții – 117 ha.

Prin așezare, comuna Măgura deține o poziție importantă în ansamblul zonei economice „Valea Buzăului”, având în același timp deschidere către alte trei zone cu potențial important: Pârscov – Valea Bălăneasa, Berca – Valea Sărățelului și Valea Nișcovului pe un drum petrolier.

Distanțele față de principalele așezări urbane ale țării sunt următoarele:

Buzău – reședință de județ – 28 km

București – capitala țării – 140 km

Constanța – port/vamă – 260 km

Timișoara – vamă – 575 km

Suceava – vamă – 355 km

Populația satului Măgura este de 1 424 locuitori cu 545 de gospodării, iar satul Ciuta are 839 de locuitori, cu 244 de gospodării. Locuitorii satului Măgura sunt ortodocși 100%, populația satului Ciuta având în componență și neoprotestanți, dar conviețuirea este foarte bună, fără diferende. În ceea ce privește structura pe domenii de activitate, populația este repartizată astfel: 50% în agricultură, 10% în industrie, 20% cu alte ocupații, 20% fiind șomeri. 30% din populația activă este angajată pe plan local. Se remarcă existența unui număr mare de intelectuali în comună, majoritatea tineri – 196 de persoane.

Copiii satului beneficiază de servicii de învățământ de o calitate ridicată, toate cadrele didactice fiind calificate și cu preocupări de educație continuă. Satele componente au câte o școală cu nivelurile preșcolar (2 grădinițe la Măgura și 1 grădiniță la Ciuta), primar și gimnazial, reamenajate cu fonduri de la Banca Mondială: cabinete de informatică, mobilier nou, sistem de încălzire centrală. La grădinițe sunt înscriși 115 copii, iar la școli 438 elevi.

Pentru evidențierea rolului educației în rândul populației tinere și nu numai, la nivelul comunei s-a materializat în a doua decadă a lunii iunie o inițiativă a primăriei – „Ziua Educatorului”. Aceasta se va desfășura prin participarea nu numai a cadrelor didactice, ci și a celorlalți factori de educație, care influențează societatea: preotul, polițiștii, agenții economici, țăranii. Anul acesta va fi prima ediție, dorindu-se organizarea acestei manifestări în fiecare an. Se va edita o revistă cu articole scrise de „educatori”, cu trimitere la actul de educație cu valențele economică, religioasă, comercială, ș.a.

Facilități turistice de bază sunt reprezentate de:

Transport și comunicații – principala cale de acces este drumul național 10 Buzău-Brașov, la care se adaugă calea ferată linia CFR 504 Buzău-Nehoiașu. Din satul Măgura pornesc drumurile județene spre comuna Pârscov și, respectiv, spre Spitalul Nifon, Mănăstirea Ciolanu și Tabăra de Sculptură de la Măgura. Cu ani în urmă, pe șoseaua Măgura-Nifon, o dată pe an, se desfășurau concursuri de raliuri cu autoturisme și motociclete. Aici peisajul este deosebit, șoseaua traversând o suprafață de pădure de brazi. Pentru acces la Mănăstirea Ciolanu și Tabăra de Sculptură Măgura nu există mijloc de transport local. Pe teritoriul satului Măgura există o stație de alimentare cu carburanți.

Cazare. Hanul Ciuta, cu o capacitate de 46 de locuri, nefiind clasificat, și cele 5 căsuțe din incinta restaurantului Măgura constituie singurele unități de cazare din comună. Turismul rural nu este reprezentat prin nici o pensiune turistică rurală. Pentru turiștii care practică turismul de circuit și includ Mănăstirea Ciolanu, aceasta dispune de locuri de cazare în chiliile călugărești, însă foarte puține și doar în perioada anotimpului cald.

Alimentație. Restaurantul Măgura este situat în imediata apropiere a Fântânii lui Mihai Viteazul, la intersecția DN10 cu șoseaua spre Mănăstirea Ciolanu și Tabăra de Sculptură Măgura, beneficiind de priveliștea Văii Buzăului și a localităților de pe malul stâng al râului cu același nume. Restaurantul are categoria de confort 3*** are în componență și grădina de vară, iar numărul locurilor la mese este de 200.

Sportive, de agrement și distracție. Satul Măgura dispune de o bază sportivă în curtea școlii din localitate, amenajată pentru jocuri de divizie școlară, precum și de o bază sportivă în colaborare cu unitatea militară de pe teritoriul localității. Pentru o sală de sport a satului este depusă documentația necesară și se așteaptă derularea proiectului în anul 2007. Alte spații de agrement: club pentru tineri, 3 săli de jocuri și 1 sală de dans. Parcul satului este amenajat cu spații de joacă pentru copii.

Facilități complementare întregesc oferta localității, contribuind la o bună desfășurare a activității turistice în zonă.

Cultură. Cele 3 cămine culturale asigură spațiul necesar pentru activitățile recreative și culturale. Biblioteca din satul Măgura are în dotare 10 000 de volume reactualizate, care sunt solicitate intens de cititorii tineri. În ceea ce privește numărul de abonați radio-tv, se înregistrează 545 abonamente radio și 744 abonamente TV.

Ocrotirea sănătății. Comuna Măgura dispune de 1 dispensar la Măgura, unde lucrează un medic și 2 asistente, 1 punct medical la Ciuta, 1 farmacie umană și 1 spital la Nifon – specializarea de neuropsihiatrie, forme ușoare, refacere, recuperare, ergoterapie.

Comerciale: uscător de cherestea, 1 supermarket, 1 balastieră (care prelucrează agregate din râul Buzău), 43 de magazine cu mărfuri mixte, dintre care 2 sunt cu specific: materiale de construcții și, respectiv, produse cerealiere.

Servicii poștale. Pe teritoriul comunei Măgura sunt 2 unități poștale. Un număr de 617 gospodării au abonamente telefonice la Romtelecom.

Gospodărire comunală. Rețeaua de aprovizionare cu apă are o lungime de 20 km, făcând legătura cu puțuri de mare adâncime. Toate gospodăriile localității sunt racordate la rețeaua de electricitate Pentru instalațiile de canalizare și gaze naturale sunt depuse documentațiile necesare și se așteaptă derularea proiectelor în anul 2007. Pentru salubritatea localității se află în derulare un proiect la nivel de județ privind concesionarea unui teren la Cislău pentru crearea spațiului necesar depozitării deșeurilor. Se preconizează încheierea lui în anul 2007. Lipsa rețelei de gaze și canalizare constituie inconvenientul principal în calea dezvoltării turismului în zonă.

Alte servicii: primărie, prin funcționarii publici, districtul de drumuri, postul de poliție, 3 săli de jocuri, 1 centru de frizerie-coafură.

Facilitățile turistice complementare pot asigura în condiții optime necesitățile turiștilor din zonă, mai puțin rețelele de utilități. Este de apreciat interesul conducerii comunei pentru dotarea localității Măgura cu astfel de facilități, care constituie condiția de bază pentru dezvoltarea turismului. Facilitățile turistice de bază sunt deficitare, însă „deschiderea” de care dă dovadă consiliul local favorizează atragerea turiștilor zonă, prin punerea la dispoziție a unor spații de cazare, alimentație și agrement conform cerințelor pieței. Accesul în localitate prin căile de transport rutier și feroviar este un avantaj deosebit, care poate fi inclus în campaniile de publicitate pentru turismul din zonă.

4.2. Analiza concurenței la nivelul județului

Condițiile naturale, dar și ocupațiile predominante ale locuitorilor din zona Buzăului predominant rurală, practicarea diferitelor meșteșuguri specifice sunt atracții turistice specifice turismului rural. Deși există variate posibilități pentru a oferi un bogat program de agrement turiștilor care doresc să-și petreacă vacanțele în mediul rural buzoian, concurența este slabă.

Județul Buzău dispune de 14 pensiuni turistice rural cu o capacitate de cazare de 229 de locuri, reprezentând 3,37% din total țară.

Față de anul 2004, anul 2005 a înregistrat o creștere lentă a numărului de pensiuni turistice rurale, adică una singură. Ritmul lent de creștere se datorează în primul rând lipsei de interes în promovare și organizare la nivelul ANTREC Buzău, dar și inexistenței altor asociații sau rețele care să aibă ca obiect dezvoltarea turismului rural în această zonă și exploatarea patrimoniului rural.

Capacitatea turistică măsurată în locuri-zile a avut, însă, o creștere de aproximativ 73%, de la 132 de locuri-zile în 2004 la 229 locuri-zile în anul 2005. aceasta nu numai datorită înființării celei de a 14-a pensiune, ci datorită dezvoltării pensiunilor rurale înființate în anii anteriori.

Indicele care arată gradul de utilizare a locurilor în structurile de primire rurală arată o scădere de la 12,5% la 10,9% pentru pensiunile rurale. Sosirile au scăzut din cauza lipsei de promovare a pensiunilor în mod individual, dar și la nivel regional sau național prin asociațiile și rețelele de profil.

4.3. Efectele practicării turismului rural în comuna Măgura

Dezvoltarea turismului, cu precădere a turismului rural, constituie una dintre oportunitățile de dezvoltare a sectorului comerț-turism din comuna Măgura. Zona permite acest lucru, având o ofertă generoasă în toate anotimpurile: peisaje deosebite și resurse antropice de mare valoare. Localitatea Măgura constituie și un „nod” de acces spre celelalte obiective de interes turistic din județ: Vulcanii Noroioși, Muzeul Chihlimbarului, Mănăstirea Rătești, Blocurile de calcar de la Bădila și Sarea lui Buzău.

Un avantaj deosebit pentru dezvoltarea turismului este orientarea conducerii comunei, a primăriei, care este dispusă să pună la dispoziție terenuri prin concesionare pe 49 de ani cu posibilitate de prelungire cu încă 16,5 ani sau cu posibilitate de cumpărare sau închiriere. De asemenea, primăria este preocupată de trecerea unor terenuri din extravilan în intravilan pentru stimularea întreprinzătorilor.

La nivel local nu s-a realizat un plan de conservare a monumentelor, protejarea lor fiind intensificată doar în timpul sărbătorilor, când afluența turiștilor este mare.

Avantajele dezvoltării turismului, îndeosebi a turismului rural, sunt reprezentate de următoarele aspecte:

conservarea tradițiilor din zonă;

protejarea obiectivelor turistice prin derularea unor programe în acest sens, care să cuprindă amenajări și reamenajări;

intrarea comunei în circuitul localităților turistice și cunoașterea ofertei turistice;

înființarea de locuri de muncă;

dezvoltarea infrastructurii;

obținerea de venituri suplimentare din activitatea de agrement, având în vedere că echipamentele de acest fel vor fi folosite și de localnici.

Având în vedere efectele negative ce vor apărea ca urmare a dezvoltării turismului, efectele care se manifestă în mare parte și acum în anumite perioade ale anului, este necesar ca organele de conducere ale comunei să se preocupe încă de pe acum de protejarea mediului înconjurător și să elaboreze norme în acest sens. Aceasta pentru că se preconizează o deschidere a comunei spre circuitul turistic în aproximativ 5 ani de la terminarea amenajărilor rețelei de canalizare și gaze.

4.4. Cercetare de marketing privind oportunitatea înființării unei pensiuni turistice rurale în comuna Măgura, județul Buzău

Înființarea unui pensiuni turistice rurale în satul Măgura presupune și o cercetare de marketing, care să evidențieze în ce măsură potențialii clienți ar dori să beneficieze de serviciile oferite de aceasta.

Pensiunea turistică rurală ce constituie obiectul cercetării va presta servicii în principal pentru segmentul de vârstă 7-12 ani și va fi promovată, la început, prin intermediul învățătorilor și diriginților din școlile orașelor București, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Slobozia,Tulcea.

Cercetarea de marketing va fi una cantitativă, folosind ancheta prin sondaj. Instrumentul de lucru va fi chestionarul.

4.4.1. Metodologia elaborării chestionarului

Într-o astfel de cercetare de marketing, proiectarea chestionarului constituie, foarte frecvent, un modul fundamental distinct în cadrul demersului metodologic.

În esență, chestionarul este un set informatizat de întrebări, proiectat pentru a genera datele necesare înfăptuirii obiectivelor unei cercetări de marketing. Pentru elaborarea lui s-au folosit următoarele etape:

specificarea informației dorite și a obiectivelor cercetării. Cercetarea prin chestionar are drept scop studierea oportunității înființării unei pensiuni turistice rurale care să se adreseze segmentului de vârstă 7-12 ani. Obiectivele cercetării sunt următoarele: studierea importanței existenței unei pensiuni care să presteze servicii specifice categoriei de turiști menționată, studierea aprecierii cu privire la principalele categorii de servicii, analiza motivației pentru care cadrele didactice intervievate ar dori să organizeze o tabără de copii la pensiunea turistică rurală.

stabilirea metodei de culegere a datelor. Pentru a asigura un grad ridicat de reprezentativitate, a fost trimis prin e-mail câte un chestionar pentru fiecare oraș reședință de județ, dintre cele menționate, alegându-se două școli în mod aleatoriu. Pentru municipiul București au fost alese câte cinci școli pentru fiecare sector, fiind cuprinse și școli particulare. În total au fost aplicate 46 de chestionare. Completarea chestionarului a fost realizată de învățător sau diriginte.

elaborarea întrebărilor. Fiecare întrebare contribuie la satisfacerea nevoii de informație, fiind focalizată foarte precis către problematica vizată. Întrebările aparțin unuia din următoarele trei tipuri: întrebări deschise, care dau posibilitatea respondentului să-și formuleze singur răspunsurile, folosind propriile cuvinte, fără să-i fie limitate variantele de răspuns, întrebări închise, care solicită respondentul să facă o alegere din două sau mai multe variante de răspuns prezente în chestionar, întrebări mixte, combinație între întrebările deschise și întrebările închise, întrebări filtru. S-a încercat ca întrebările să fie cât mai scurte cu putință, astfel încât formularea lor să poată fi interpretată în același fel de toți respondenții.

4.4.2. Structura chestionarului

Conturat pe baza elementelor prezentate, chestionarul este alcătuit din 15 întrebări (Anexa nr. 5). După o scrisoare introductivă prin care se prezintă scopul chestionarului, se descriu facilitățile de care beneficiază pensiunea turistică rurală și se enumeră regulile de completare, chestionarul debutează cu o întrebare de diferențiere a turiștilor în funcție de experiența pe care o au în organizarea taberelor școlare.

Următoarele cinci întrebări (2,3,4,5,6) folosesc pentru cuantificarea aprecierilor referitoare la condițiile oferite de locația folosită anterior pentru organizarea taberei de elevi: cazare, alimentație și acces, precum și pentru o centralizare a preferințelor respondenților, a participanților la tabără pentru anumite locații.

Întrebarea nr. 7 conține o scală proporțională pentru a cunoaște importanța pe care o acordă turiștii serviciilor de bază într-o structură de primire turistică: cazare, alimentație și agrement. Scala ordinală de la întrebarea nr. 8 diferențiază turiștii în funcție de aprecierea exprimată pentru ideea înființării unei pensiuni turistice rurale care să se adreseze segmentului de vârstă 7-12 ani.

Următoarele două întrebări evidențiază, prin scala ordinală (diferențiala semantică) aprecierile turiștilor pentru condițiile descrise în scrisoarea de prezentare. Întrebarea nr. 11 este de precizare a intenției de a veni la pensiunea turistică rurală „Nelimar” și a organiza o tabără pentru copii la această locație.

Chestionarul se încheie cu întrebări de identificare a subiecților (12,13,14,15), care permit prezentarea turiștilor în funcție de vârstă, sex, încadrare și vechime în învățământ. Pentru evaluarea ultimelor patru întrebări s-a folosit atât scala proporțională (12 și 15), cât și cea nominală (13 și 14).

4.4.3. Concluzii în urma analizei chestionarului

Completarea celor 42 de chestionare primite de la potențialii turiști respondenți a evidențiat următoarele:

se constată o participare activă a potențialilor turiști la această cercetare, aceștia fiind dispuși să răspundă onest întrebărilor din chestionar;

în ceea ce privește calitatea chestionarului, acesta a fost accesibil pentru populația cercetată, răspunsurile primite fiind adecvate cerințelor fiecărei întrebări.

Având în vedere aceste observații, aplicarea chestionarului reprezintă cercetarea propriu-zisă, eliminându-se derularea preanchetei, care avea drept scop validarea schemei de asigurare a reprezentativității eșantionului de selecție și testarea instrumentelor de prelucrare a informațiilor de piață.

Prezentul studiu își propune să determine cadrul optim de desfacere a produselor turistice derulate la pensiunea turistică rurală „Nelimar”, printr-o cercetare cât mai judicioasă a preferințelor potențialilor turiști. Este evident faptul că serviciile turistice și activitatea turistică, în general, sunt puternic dependente de ceea ce dorește turistul și de ceea ce îl motivează pe acesta.

Majoritatea potențialilor turiști (90,5%, adică 38 de respondenți) și-au exprimat acordul total pentru ideea înființării unei pensiuni turistice rural în localitatea Măgura care să se adreseze segmentului de vârstă 7-12 ani.

Evaluarea serviciilor prestate în cadrul pensiunii a fost realizată cu ajutorul diferențialei semantice, pe o scală ordinală de la 7 la 1, pornind de la „foarte favorabil” până la „foarte nefavorabil”. Condițiile de cazare și de agrement se bucură de aprecieri maxime, pentru că cercetarea prin sondaj este realizată în faza de prelansare pe piață a pensiunii turistice rurale. În această etapă condițiile celor două servicii sunt caracterizate în primul rând prin noutatea echipamentelor, iar în al doilea rând prin clasificarea superioară (4 margarete) a spațiilor de cazare, pe de o parte, și de diversitatea serviciilor de agrement, pe de altă parte.

Serviciile de agrement – meșteșugurile, baza sportivă și clubul de joacă – au beneficiat de o evaluare distinctă, pe tipuri de clasificări, cu ajutorul aceluiași tip de scală, iar rezultatele sunt evidențiate în Figura nr. 3.

În cadrul serviciilor de agrement, meșteșugurile se bucură de cea mai bună apreciere, urmate de baza sportivă și clubul de joacă. Aceste rezultate determină lansarea pe piață a acelor produse care se bazează pe inițierea în meșteșugurile tradiționale ale zonei Buzăului și în special cele practicate în comuna Măgura. (vezi capitolul 5.2.)

Pentru a cunoaște motivațiile, gradul de mulțumire al turiștilor, propunerile și sugestiile constructive ale acestora, este absolut necesar un contact permanent, un dialog viu și sincer cu turiștii, care se vor realiza cu siguranță începând cu momentul de lansare pe piața turistică a pensiunii turistice rurale „Nelimar”. Rezultatele cercetării au fost obținute pe baza unei oferte potențiale, ceea ce a determinat evaluări cu un grad scăzut de realism.

În condițiile actuale de intensificare a luptei de concurență între ofertanții de produse turistice pe plan național, dar și la nivelul județului Buzău, precum și a efectelor relaționale apărute în urma practicării turismului rural, este de cea mai mare importanță formarea unei clientele stabile, care să asigure totodată promovarea produselor turistice locale în rândul turiștilor potențiali. Principala cerință ce se impune pentru realizarea acestui deziderat major constă în asigurarea unor condiții calitativ superioare de prestare a serviciilor turistice oferite, crearea elementelor de natură să genereze impresii favorabile și în același timp durabile în rândul turiștilor.

Cap. V – MICUL DE MARKETING AL PENSIUNII TURISTICE RURALE „NELIMAR”

Pensiunea turistică rurală „Nelimar”, așezată în localitatea Măgura, județul Buzău, își propune să ofere servicii și produse turistice adresate copiilor de vârstă 7-12 ani care să vină în sprijinul educării gustului estetic, atât în ceea ce privește natura, cât și arta creată de om prin meșteșugul său. Principiul care guvernează această firmă de turism este acela ca, prin serviciile pe care le oferă, dublate de atitudinea de disponibilitate și dorința de personalizare a lor, la sfârșitul sejurului, copiii și însoțitorii lor, să poată spune: „… a meritat, am făcut o alegere bună; așteptăm vacanța următoare pentru a ne întoarce!”.

5.1. Amenajarea în scopuri turistice a pensiunii turistice rurale „Nelimar”

Amenajarea turistică a spațiului avut la dispoziție se realizează pe un teren concesionat pe o perioadă de 49 de ani, de la primăria comunei Măgura. Este amplasat la marginea localității, în apropierea DN 10 Buzău-Brașov, care străbate comuna, spre satul Ciuta. Terenul beneficiază de o panoramă deosebită (Anexa nr. 6), cu vedere spre Valea Buzăului și comuna Pârscov. Este străjuit de pădurea de conifere și de foioase care creează un peisaj aparte într-o zonă de deal cum e cea de la Măgura Buzăului.

5.1.1. Opțiunea pentru tipul de amenajare

Motivația alegerii zonei. Zona județului Buzău, în general, și zona Măgura, în special, au un pitoresc aparte, atât prin resursele naturale de care dispun, cât și datorită potențialului antropic creat de-a lungul timpului. Județul Buzău este o Românie în miniatură în ceea ce privește relieful, întrucât reunește cele trei forme principale de relief: câmpie, deal și munte repartizat echilibrat, cu treceri domoale.

Comuna Măgura se află așezată în zona dealurilor joase, de trecere de la câmpie la zona dealurilor înalte. Străjuită de Dealul Ciolanu, pe care sunt amplasate Mănăstirea Ciolanu, Schitul Cetățuia, Tabăra de Sculptură, străbătută de râul Buzău și de alte câteva pâraie, bogată în păduri (mediul de dezvoltare a vânatului din zonă) și pășuni, comuna Măgura beneficiază de o diversitate în ceea ce privește resursele turistice necesare pentru o ofertă turistică completă.

Orientarea Consiliului Local este dezvoltarea economică și sub aspectul turismului, ceea ce a determinat alcătuirea de proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii – gaze, apă și canalizare. Aceste proiecte au fost aprobate și urmează să se deruleze începând cu anul 2007. Faptul că accesul se face ușor dinspre municipiul reședință de județ – Buzău –, aflându-se la o distanță de 28 km de acesta, constituie un avantaj deosebit ce poate fi valorificat din punct de vedere turistic.

Tipul de amenajare. Amenajarea ce va fi realizată este specifică zonei rurale, așa cum va fi detaliată în subcapitolele următoare. Din punct de vedere al caracteristicilor, dimensiunii resurselor și distribuției acestora în teritoriu, este plurivocă, adică este motivată de existența mai multor resurse care se încadrează într-o zonă cu o anumită particularitate, iar din punct de vedere al valorii resurselor și distribuției lor în teritoriu, este complexă, reunind echipamente diverse pentru o varietate de motivații.

5.1.2. Legislația în vigoare și protecția zonei

Zona Măgura nu este protejată, nu intră sub incidența Ordonanței de Urgență nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitaturilor naturale, a florei și faunei sălbatice și nici sub incidența Legii 137/1995 privind protecția mediului.

În privința proprietății asupra terenului, suprafața agricolă care aparține statului va fi ușor de obținut, întrucât orientarea Consiliului Local al comunei Măgura este spre dezvoltarea turismului în zonă. În acest sens, primăria este dispusă să pună la dispoziția întreprinzătorilor terenuri în regim de concesionare, închiriere, dar și spre vânzare.

5.1.3. Determinarea indicelui de atractivitate a zonei este realizată prin intermediul unui tabel, după cum urmează:

Determinarea indicelui de atractivitate a zonei

Tabel nr. 5

Sursa: Băltărețu, A. – „Amenajarea turistică durabilă a teritoriului”, Editura Sylvi, București, 2003, pag. 51 (prelucrare)

În urma analizei efectuate, indicele de atractivitate al zonei are o valoare de 3,18, ceea ce indică faptul că localitatea Măgura este atractivă din punct de vedere turistic. Aceasta are implicație directă în ceea ce privește amenajarea turistică ce se dorește a fi realizată, întrucât se pornește de la previziuni optimiste.

5.1.4. Determinarea ariei de atracție

Piața potențială a zonei ce va fi amenajată va fi formată din turiștii ce provin din București și municipiile reședințe ale următoarelor județe: Brăila, Galați, Ialomița, Tulcea, Constanța și, bineînțeles, Buzău. Aceste județe sunt situate în zona de câmpie, nu dispun de amenajări de acest tip decât într-o mică măsură. Cererea locuitorilor aflați în aceste zone este fie pentru zone deluroase, fie pentru zone montane. Dotările de agrement ce vor fi construite vor constitui o atracție și pentru locuitorii comunei Măgura și ai localităților învecinate.

Potențialul turistic diversificat și dotările amenajării ce urmează a fi făcută reprezintă cele două puncte de atracție pentru turiștii potențiali.

5.1.5. Determinarea capacității optime de primire și a necesarului de construit se realizează prin alcătuirea unui tabel pe baza normativelor în vigoare, conform Institutului „Proiect” București.

Determinarea capacității optime de primire și a necesarului de construit

Tabel nr. 6

Sursa: Băltărețu, A. – „Amenajarea turistică durabilă a teritoriului”, Editura Sylvi, București, 2003, pag. 54 (prelucrare)

Din totalul de 602 persoane care constituie capacitatea optimă de primire, 46 vor fi cazate la Hanul Ciuta, 10 la căsuțele din campingul Măgura din incita Restaurantului Măgura, iar aproximativ 150 de tineri și 380 de copii din comună vor veni să folosească spațiile de agrement. Astfel că se obține o capacitate optimă de primire de 20 de locuri ce urmează a fi construită.

5.1.6. Concepția de amenajare a echipamentelor de cazare, alimentație și agrement

Vom construi o pensiune turistică rurală ce va avea un grad de confort de 4 margarete. Stilul arhitectural va fi specific locului: temelie înaltă, intrare cu trepte și prispă (tindă). Culorile dominante vor fi albul și o nuanță foarte deschisă de verde, având în vedere că amenajarea se face în apropierea pădurii. Pensiunea dispune de curte proprie, cu spații verzi, amenajări florale și iluminare exterioară.

Construcția va avea parter, etaj și mansardă, cu o capacitate de primire de 20 de locuri distribuite în 10 camere dispuse astfel: etajul va avea 7 camere, iar mansarda 3 camere. Capacitatea camerelor este de 2 paturi, fiecare cameră având o suprafață de 18 m2.

La parter vor fi amenajate un hol de primire cu o suprafață de 12 m2, unde va fi amplasată și recepția. Bucătăria, sufrageria, salonul cu o suprafață de 20 m2, toalete, precum și scările pentru acces etaj și mansardă vor fi situate tot la parter.

Etajul va fi format din camere cu grup sanitar propriu dotat cu cabină duș, lavoar și WC. Vor fi amplasate 2 oficii pentru lenjerie și obiecte de igienizare pentru grupurile sanitare.

Mansarda va avea un spațiu amenajat pentru ateliere de creație (meșteșuguri din zonă), care va constitui una dintre atracțiile amenajării.

Prispa va avea pardoseala de scândură. Va fi dotată cu fotolii și mese din nuiele. Peretele va fi amenajat cu roți de căruță, snopuri mici de spice și ștergare țărănești.

Holul de la parter este amenajat cu carpete țărănești țesute și elemente ale portului popular buzoian, precum și cu spații pentru expunerea lucrărilor efectuate de copii în timpul sejurului. Spațiul de așteptare din hol va fi dotat cu fotolii, canapea și măsuță. În partea opusă va fi recepția.

Sufrageria va fi dotată cu mobilier adecvat, de calitate superioară și cu inventar de servire de calitate. Ambientul va fi creat prin expunere de obiecte populare: farfurii, vase mici de păstrare a alimentelor, ștergare, fețe de masă brodate cu motive populare, aranjamente din legume uscate și cereale, plante de interior așezate în ghivece de ceramică.

Camerele vor avea pardoseli din parchet acoperite cu covoare țesute din păr de capră, mobilier uniform ca stil și de calitate superioară. Paturile vor fi prevăzute cu somieră cu saltea și noptiere. Lenjeria va fi alcătuită din cearșaf pentru pat și cearșaf plic pentru cele 2 pături. Patul va fi acoperit cu o cuvertură țesută cu specific local și protejat cu o husă.

Alte dotări în cameră: masă și 2 scaune, o tavă și 4 căni din ceramică, vază cu flori, dulap pentru haine cu rafturi și spațiu pentru umerașe, cuier, perii pentru haine și pantofi, veioză pentru fiecare pat, perdele transparente și perdele obturante, aparat radio și TV.

Mobilierul din camere va fi confecționat din material de calitate, cu înălțime medie și cu inserții specifice locale.

În grupurile sanitare, pe lângă dotările amintite anterior, vor fi 2 prosoape pentru față, 2 prosoape plușate pentru baie, 2 halate de baie, oglindă.

Spațiul pentru atelierele de meșteșuguri de la mansardă va fi amenajat pentru atelier de țesut vertical, cioplire în lemn, împletire din răchită și pănuși de porumb.

Curtea din fața pensiunii va fi amenajată cu un spațiu verde alcătuit din covor de iarbă și flori, un foișor acoperit dotat cu mese și scaune din trunchiuri de copaci, iar alături un grătar și o amenajare cu un mini-iaz și podeț. Pe timpul nopții, curtea este iluminată.

Spațiul de agrement va fi constituit din următoarele elemente: teren de fotbal, teren de volei/baschet, pistă de alergare, mese de piatră pentru ping-pong și un spațiu de joacă. Spațiul de joacă va fi prevăzut cu nisip și va fi dotat cu leagăne (4 locuri), 2 tobogane, 2 balansoare și alte sisteme de recreere pentru copii.

Un spațiu cu pante domoale va fi amenajat pentru plimbări cu bicicleta. Acesta va cuprinde alei de circulație, cu intersecții și treceri pentru pietoni. Spre centrul terenului va fi amplasat un chioșc pentru suveniruri.

Spațiul de picnic va fi o poiană pe care vor fi amenajate bănci din trunchiuri de copaci, coșuri de gunoi, stâlpi de lumină. (Anexa nr. 7)

Bucătăria va fi dotată cu plită cu gaze (alternativ, cu lemne), hotă electrică, mașină de spălat vase, cuptor cu microunde, robot de bucătărie, vase și ustensile de bucătărie din inox, 2 combine frigorifice.

De la recepție pot fi închiriate mingi, palete, sănii, biciclete, iar pentru localnici se poate închiria baza de agrement și obiectele necesare desfășurării jocurilor sportive.

Infrastructura

Pentru buna desfășurare a activității se vor face branșamente necesare la rețeaua de gaze, apă, energie electrică și canalizare. De asemenea, se va semna contract cu firma de salubritate. (În afară de apă și electricitate, celelalte sunt în fază de proiect la nivelul comunei). Pentru încălzirea spațiilor de cazare se folosește centrală alimentată cu lemne.

Drumul de acces spre pensiunea turistică va fi semnalizat corespunzător prin marcaj simplu și marcaj luminos.

Pensiunea dispune de parcare proprie. De asemenea, dispune de un spațiu pentru depozitarea bicicletelor, săniilor și a altor obiecte sportive ce vor fi închiriate turiștilor sau localnicilor care vin să utilizeze baza de agrement.

Pentru siguranța turiștilor, pensiunea „Nelimar” dispune de un sistem de alarmă conectat la poliția locală.

5.2. Politica de produs a pensiunii turistice rurale

Din ce în ce mai mulți turiști, atât din țară cât și din străinătate, preferă să-și petreacă vacanțele la pensiunile rurale, pentru că își doresc să uite de zilele obișnuite și să evadeze în natură, unde își găsesc liniștea dorită.

Întrucât segmentul de piață vizat este constituit din copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani, politica de produs este specifică. Copiii vor fi cazați la pensiune în grupuri organizate, însoțite de cadre didactice. În momentul rezervării, grupul de copii va opta pentru unul dintre produsele turistice oferite sau va dori să combine activități într-un produs turistic propriu.

Produsele turistice oferite turiștilor de către pensiunea „Nelimar” sunt organizate pe 7 zile (6 nopți), începând cu ziua de luni, și având următoarele teme:

1. Pe urmele meșterilor populari buzoieni.

Acest produs are ca scop cunoașterea îndeletnicirilor meșterilor populari buzoieni, în general, precum și a celor măgureni, în special. Așa cum am arătat, la mansarda pensiunii sunt amplasate ateliere de meșteșuguri, unde copiii pot să cunoască aceste îndeletniciri, dar, mai ales, să fie chiar ei „meșteri populari”, sub directa îndrumare a artiștilor. Alternativ, copiii pot merge chiar acasă la meșterii populari, în special la cioplitorii în piatră, care sunt dispuși să împărtășească o parte a meșteșugului lor.

Prima și ultima zi sunt destinate organizării sejurului și a cunoașterii împrejurimilor, iar a șasea zi pentru expoziție și vânzare. În celelalte zile sunt organizate cluburi de meșteșuguri pentru următoarele îndeletniciri: țesături cu păr de capră, țesături la război vertical și orizontal, cioplit în piatră, cioplit în lemn, cusut, tricotat, croșetat, împletituri cu răchită sau pănuși de porumb (în momentul rezervării se aleg patru meșteșuguri, câte unul pentru fiecare zi). Copiii vor avea parte de îndrumare de excepție a meșterilor populari, printre care Adela Petre, membru al Academiei Artelor Tradiționale, fiica (Cornelia) și nepoata dumneaei (Cristina).

2. Pe poteci măgurene

Pe teritoriul comunei Măgura se pot organiza numeroase drumeții, cu destinație fixă sau doar pentru recreere. Pentru fiecare zi din program se pot organiza drumeții spre următoarele puncte de interes turistic: Mănăstirea Ciolanu, Tabăra de Sculptură Măgura, Schitul Cetățuia, Cariera de calcar de la Ciuta, Bisericile Măgura, Nifon și Ciuta, Tabăra Poiana Pinului, concursul de orientare turistică, plimbări cu bicicleta, săniuș.

Acest program se poate extinde la „drumuri buzoiene”, care să cuprindă excursii la principalele puncte de atracție din județ: municipiul Buzău (aici se pot vizita Complexul Episcopal, Muzeul Județean Buzău, Parcul Crâng), orașul Râmnicu-Sărat (unde se pot vizita Complexul Brâncovenesc, Grădina publică), mănăstirea Rătești, Lacul de acumulare de la Siriu, Stațiunea Sărata-Monteoru, Focurile vii de la Lopătari, Vulcanii Noroioși, Muzeul Chihlimbarului de la Colți, ș.a. Aceste excursii pot fi inserate și în cadrul altor programe.

3. Arta populară buzoiană

În cadrul acestui produs turistic se pot include atât cluburile de meșteșuguri, șezători, cât și participarea la târguri săptămânale în diferite localități și la serbările folclorice prilejuite de sărbători religioase sau laice (Anexa nr. 5). Se remarcă astfel că acest produs turistic este influențat de sezonalitate. La serbările folclorice vor avea parte de spectacole inedite oferite de ansamblul „Plaiurile Mioriței”, cea mai importantă grupare artistică păstrătoare a tradițiilor cântecului și jocului popular din județul Buzău. Ansamblul a fost înființat în anul 1968 și funcționează sub egida Centrului Creației Populare al județului Buzău.

4. Viața la țară

Acest produs turistic are ca principal obiectiv transmiterea cunoștințelor despre viața la țară copiilor care doresc să o cunoască. Pe parcursul zilelor petrecute la pensiune, ei vor avea ocazia de a observa și de a participa la diversele activități cotidiene specifice vieții la țară: cositul și strânsul fânului, păscutul animalelor, tunderea oilor, mulsul vacilor, prepararea diferitelor alimente specifice (brânză proaspătă, caș, brânză telemea, mămăligă, dulcețuri, compoturi, gemuri, ș.a.), îngrijirea plantelor, iar în sezonul rece – îngrijirea animalelor și a plantelor, prepararea alimentelor, șezători.

În timpul participării la unul dintre programele organizate, copiii pot beneficia și de facilitățile sportive ale pensiunii: baza sportivă, jocurile de interior, precum și alte activități în aer liber, conform opțiunilor proprii. Unii copii se pot plictisi în cadrul unui program și atunci trebuie să li se ofere o alternativă care să fie conform cu preferințele și nevoile sale.

Sezonalitatea influențează intens activitatea turistică rurală, mai ales la pensiunea „Nelimar”, care se adresează copiilor. Organizarea de sejururi pentru aceștia sunt determinate de perioadele lor de vacanță. O strategie în acest sens, care să elimine într-o oarecare măsură caracterul sezonier, este produsul turistic „Week-end la țară”, care presupune organizarea unor activități eșalonate pe trei zile. Se organizează drumeții la principalele obiective turistice din zonă, activități de recreere în cadrul bazei sportive și, opțional, se pot presta și alte servicii în conformitate cu dorințele turiștilor: cină festivă, program pentru sărbătorirea zilei de naștere, ș.a.

Serviciile oferite la pensiunea turistică „Nelimar”se clasifică în două categorii:

servicii turistice de bază: cazare, masă, transport (de la gară sau stația de autobuz la pensiune), incluse în prețul forfetar. La cerere, se poate asigura transport de la Buzău.

Întrucât despre serviciile de cazare sunt informații detaliate la capitolul 5.1.6., ne vom referi în cele ce urmează la masă și transport.

Responsabilul cu bucătăria din cadrul pensiunii turistice rurale „Nelimar” are următoarele atribuții în ceea ce privește alimentația turiștilor: realizează mise-en-place-ul, prezintă și servește preparatele și băuturile, debarasează.

Servirea preparatelor impune respectarea tuturor regulilor consacrate, cu atât mai mult cu cât pensiunea noastră este clasificată la 4 margarete. Meniurile sunt dinainte stabilite, însă în practica zilnică pot interveni modificări determinate de natura mesei, sezon, numărul de servicii, dorințele turiștilor. (Anexa nr. 8)

Transportul turiștilor se face cu ajutorul a două microbuze de câte 8 locuri. Aceste mijloace de transport sunt folosite și la organizarea excursiilor la obiectivele turistice din zonă.

servicii suplimentare, o parte incluse în prețul produsului turistic pentru care s-a optat, iar cealaltă parte având un preț ce poate fi achitat în momentul prestației.

Fiecare produs turistic cuprinde o serie de servicii turistice incluse în preț, celelalte se pot achita în momentul solicitării lor.

Oferta de servicii a pensiunii turistice rurale „Nelimar”

Tabel nr. 7

Serviciile oferite turiștilor de către pensiunea turistică rurală „Nelimar” sunt însoțite de activități care să creeze relații foarte bune între turiști și gazdă. Se delimitează două etape în primirea turiștilor.

Prima etapă este pregătirea primirii oaspeților, care cuprinde următoarele activități:

verificarea situației rezervărilor;

ia cunoștință de solicitările speciale;

stabilește și pregătește primirea clienților (conform tradiției, turiștii sunt întâmpinați cu pâine și sare; dacă sunt turiști care revin la pensiune, sunt întâmpinați și cu fructe de sezon, cu băuturi răcoritoare preparate la pensiune; turiștii a căror zi de naștere coincide cu ziua sosirii sunt întâmpinați cu un fel de mâncare preferat);

pregătirea camerele conform rezervărilor;

organizarea activității de gastronomie.

A doua etapă este primirea turiștilor. La sosirea oaspeților, gazda îi salută pe fiecare și împreună cu personalul de la recepție identifică rezervarea și îi servește cu o băutură răcoritoare de sezon. Copiii vor găsi pe ușa camerei unde sunt cazați personalizări ale numelor lor, iar în camere facilitățile solicitate special și mici gustări alcătuite din fructe și prăjituri. În fiecare cameră se găsesc ghiduri ale pensiunii unde sunt enumerate serviciile prestate – atât cele incluse în preț, cât și cele care se plătesc suplimentar, precum și regulamentul de ordine interioară. În ziua sosirii, la ora stabilită de comun acord gazda le va prezenta toate facilitățile pensiunii, serviciile suplimentare, spațiile comune.

Împreună cu cadrele didactice însoțitoare, se va proiecta în detaliu programul zilelor, se va încasa contravaloarea prestațiilor rezervate, urmând ca tarifele pentru serviciile suplimentare să fie plătite în momentul prestației.

În funcție de programul turistic ales, copiii vor avea la dispoziție materiale informative despre localitatea Măgura și despre obiectivele turistice din zonă care merită să fie vizitate.

5.2. Politica de preț a pensiunii turistice rurale

Concurența în zonă este foarte slabă, ceea ce determină ca modul de fixare a prețurilor să aibă la bază costul și cererea. Pentru fiecare serviciu se stabilește inițial un tarif și în funcție de cerere se stabilesc prețuri forfetare pentru fiecare produs turistic.

O strategie aparte o constituie practicarea de tarife diferențiate în funcție de tipul beneficiarului: turist cazat la pensiune sau locuitor din zonă. Tarifele pentru ultima categorie sunt mai mari, însă marcate de sezonalitate.

Tarifele standard pentru serviciile prestate la pensiunea turistică rurală „Nelimar”

Tabel nr. 8

Pentru produsele turistice oferite se practică următoarele tarife:

Pe urmele meșterilor populari – 200 euro

Pe poteci măgurene – 180 euro

Pe drumuri buzoiene – 230 euro

Arta populară buzoiană – 210 euro

Viața la țară – 180 euro.

Sezonalitatea influențează într-o mare măsură activitatea turistică a pensiunii turistice „Nelimar”, ceea ce determină practicarea unor prețuri în funcție de perioadele de vacanță ale copiilor. Astfel, pentru produsul turistic „Week-end la țară” se practică un tarif mai mic nu numai influențat de perioada mai scurtă de timp, ci și pentru că se organizează în perioadele din afara vacanțelor copiilor.

5.3. Politica de distribuție și promovare a pensiunii turistice rurale

Cea mai eficientă modalitate de cunoaștere a produselor turistice organizate și desfășurate la pensiunea turistică rurală „Nelimar” de către potențialii turiști este distribuția directă bazată pe contactele produse în locul de origine al clientului. Reprezentantul firmei de turism va merge în școlile din orașele județelor limitrofe pentru a promova și a încheia contracte de prestări servicii cu cadrele didactice însoțitoare ale grupurilor de copii care vor petrece un sejur la pensiunea turistică.

Pentru o promovare eficientă, am ales includerea pensiunii turistice rurale „Nelimar” în rețeaua ANTREC, datorită următoarelor avantaje:

promovarea a târguri și saloane de turism;

publicitate în presa națională pentru publicul larg, în presa specializată (de exemplu, revista ANTREC „Vacanță la țară”), în presa regională și în diferite ghiduri destinate marelui public;

publicitate prin intermediul site-ului ANTREC, unde se oferă informații și imagini ale pensiunilor membre ale acestei asociații;

va beneficia de realizarea unor anchete privind nivelul de satisfacție al turiștilor privind serviciile oferite de pensiune.

Proprietarii pensiunii turistice rurale „Nelimar” vor organiza și alte activități de promovare a ofertei:

1. PUBLICITATE

elaborarea unui pliant publicitar. Sloganul publicitar al pensiunii: „Nelimar – vacanța la țară începe cu noi!”

utilizarea afișelor în cadrul școlilor vizate;

alcătuirea unui ghid turistic al pensiunii, care să cuprindă următoarele detalii de conținut: prezentarea succintă a satului, situarea pensiunii pe teritoriul satului (hartă și detalii de poziționare), informații și fotografii despre condițiile de cazare, masă și agrement în cadrul pensiunii, produsele turistice oferite cu o succintă descriere a lor. Pe parcursul desfășurării activității, acest ghid turistic va conține și imagini ale desfășurării produselor turistice respective, iar prezentarea lui se va face atât sub formă de tipăritură, cât și pe suport electronic (CD).

alcătuirea site-ului web al pensiunii.

2. RELAȚII PUBLICE

Pensiunea turistică va găzdui manifestări ale ANTREC-ului, precum și alte manifestări și simpozioane cu temă turistică, tabere de creație a meșterilor populari. În acest sens, se vor redacta comunicate de presă către publicațiile județene și naționale.

De un real impact se va dovedi organizarea, cu ocazia zilei de 1 mai, în fiecare an, în incinta Taberei de Sculptură de la Măgura, a „Târgului meșterilor cioplitori în piatră”, ocazie de cunoaștere a acestui meșteșug zonal și de comercializare a produselor.

3. PROMOVAREA VÂNZĂRILOR

Reducerile de tarife constituie principala tehnică de promovare a vânzărilor practicată de pensiunea turistică rurală „Nelimar”. Astfel, se vor practica reduceri de tarife în extrasezon (pe de o parte în zilele de luni-joi, iar pe de altă parte în week-end-uri, în perioadele din afara vacanțelor), reducerea prețului global al pachetului de servicii distincte, comparativ cu cel rezultat din însumarea tarifelor serviciilor individuale, acordarea drept stimulent a unui produs turistic gratuit unui însoțitor al grupului de copii.

Pentru fidelizarea clienților, pe baza datelor înregistrate la rezervare, gazda pensiunii la trimite prin poștă sau prin e-mail felicitări copiilor și însoțitorilor cu ocazia sărbătoririi zilelor de naștere, zilelor onomastice și a altor sărbătorilor. Cu aceste ocazii, ei vor primi și informații referitoare la lansările unor noi produse turistice sau servicii, diversificarea activității și alte informații.

Aceste activități de promovare își vor produce efectele dorite atât în perioada de lansare a produselor turistice, cât și pe parcursul derulării activității. Au drept scop atragerea de clienți, fidelizarea acestora, precum și consolidarea imaginii firmei de turism.

Gazdele pensiunii turistice sunt interesate dacă turiștii s-au simțit bine și serviciile de care au beneficiat le-a produs satisfacție. În acest sens, oaspeții sunt rugați să completeze un chestionar, pentru un feedback eficient. Rezultatele chestionarului vor evidenția punctele tari și slabe ale pensiunii turistice, precum și calitatea serviciilor oferite.

Principalul scop al gazdelor pensiunii turistice rurale „Nelimar” este satisfacerea dorințelor turiștilor, atât a celor individuale (personalizarea serviciilor), cât și a celor de grup, considerând că recomandările pe care le pot oferi aceștia rudelor și prietenilor constituie principala modalitate de promovare.

5.4. Bugetul de venituri și cheltuieli al pensiunii turistice

Bugetul de venituri și cheltuieli este instrumentul de bază în cadrul analizei economico-financiare a investiției. Prin intermediul său se poate face o prognoză în ceea ce privește eficiența unei investiții.

Se impun câteva precizări în legătură cu investiția care urmează să fie făcută: având în vedere efectele pozitive care vor apărea, se consideră că un proiect în acest sens va primi co-finanțare SAPARD. Astfel că, din totalul investiției (construcție, amenajare și achiziționarea a 2 microbuze de câte 8 locuri) estimată la aproximativ 167 000 euro (150 000 euro construcția și amenajarea și 17 000 euro cele 2 microbuze), SAPARD va aloca 50%. Aceasta înseamnă că recuperarea prin profit se va face pentru suma de 83 500 euro. Terenul este concesionat de la Consiliul Local al comunei Măgura.

Bugetul este întocmit în Euro monedă de referință (1 euro = … lei RON)

Bugetul de venituri și cheltuieli

Tabel nr. 9

Euro

Serviciile turistice prestate de pensiunea turistică rurală „Nelimar” sunt influențate de sezonalitate, determinată în primul rând de structura anului școlar. Vacanțele elevilor însumează 18 săptămâni. Astfel sunt influențate veniturile obținute din vânzarea produselor turistice, tariful mediu al unui produs turistic fiind de 200 euro.

Venituri din produse turistice = 20 locuri x 18 sejururi x 200 euro = 72 000 euro

Se preconizează rezervări pentru sfârșitul de săptămână, care completează veniturile obținute din activitatea de cazare. Se iau în calcul 20 de week-end-uri din cele 34 care nu sunt incluse în vacanțe, socotindu-se 2 nopți pentru fiecare.

Venituri din cazare în week-end = 20 locuri x 40 zile x 18 euro = 14 400 euro

Se estimează că transportul Buzău – Măgura va fi solicitat pentru grupuri organizate, la sosire și la plecare, atât pt. cele 18 săptămâni de vacanță, cât și pentru cele 20 de week-end-uri.

Venituri din transport = 20 turiști x (18 sejururi + 20 sejururi) x 3 euro x 2 rute = 4 560 euro

Petrecerile ocazionate de sărbătorirea unei zile de naștere sau vâcinele festive estimate pe parcursul unui an vor fi în număr de 25, la un tarif mediu de 12,5 euro/persoană.

Venituri din petreceri / cine festive = 25 petreceri x 20 turiști x 12,5 euro = 6 250 euro

Alte venituri sunt considerate cele provenite din vânzarea de suveniruri, spălătorie și călcătorie, acces la Internet, week-end-uri cu părinții, ș.a.

Cheltuielile pentru primul an de funcționare sunt reduse având în vedere faptul că toate echipamentele sunt noi, iar o parte din materiale sunt fie achiziționate la un preț mic (de exemplu, lemnele pentru încălzire), fie sunt din producția proprie (de exemplu, fructele, legumele). Cheltuielile reduse sunt și un efect al facilităților oferite prin lege referitoare la costul energiei electrice și scutirea de impozit pe profit.

Astfel, recuperarea investiției se va face în 1,2 ani, reprezentând raportul investiții / profit brut: 83 500 euro : 70 230 euro = 1,188 ani

Se apreciază că recuperarea investiției într-un timp scurt este o realizare deosebit de importantă; aceasta în condițiile în care gradul de ocupare este 9,09%, luând în considerare cele 18 săptămâni de vacanță și cele 20 de week-end-uri. Așezarea într-un spațiu neexplorat încă, resursele de care dispune localitatea Măgura și județul Buzău și mai ales serviciile și dotările diverse de care dispune pensiunea turistică rurală „Nelimar” sunt condiții propice pentru petrecerea unui sejur de neuitat.

CONCLUZIE

Turismul rural ocupă o pondere mare ca importanță în cadrul ramurii economice a turismului viitorului, fapt care ar trebui să determine o prioritate deosebită în rândul strategiilor economice ale României. Prin aplicarea unor politici de marketing individualizate în funcție de piață, turismul rural va genera dezvoltarea în rândul populației rurale, iar dacă este legiferat cu atenție va determina păstrarea nealterată a specificului național în cadrul unei Europe unite.

Asociații naționale și internaționale se ocupă de promovarea turismului rural pe piețele interne și externe și de acordarea asistenței necesare asociațiilor familiale, persoanelor fizice și societăților comerciale care au activități exclusiv în turismul rural.

Deși produsul turistic rural este consacrat și din ce în ce mai solicitat atât pe piața internă, cât și pe cea externă, el face încă parte din clasa noilor produse turistice. Satul românesc, ca ofertă turistică, este încă insuficient valorificat la sară națională, ceea ce se constată și în cazul localităților rurale din județul Buzău.

Singura formă de turism ce se pretează a fi practicată în acest secol în județul Buzău este aceea de turism rural. Aceasta presupune o modernizare a infrastructurii și a dezvoltării rurale durabile, atât în ceea ce privește resursele naturale, cât și cele antropice. Conservarea și revigorarea artei populare – obiceiuri, tradiții, meșteșuguri, precum și protejarea și valorificarea monumentelor naturii și a celor antropice sunt condiții de bază pentru practicarea turismului rural în județul Buzău. În același timp, este nevoie de un marketing eficient, de o bună cunoaștere a locurilor cu destinație turistică, o dezvoltare macroeconomică eficientă, care să evite supraexploatarea unor zone, cu evitarea investițiilor de mare anvergură și a poluării active. Aceste măsuri vor determina o creștere a numărului de turiști care vor sosi în județ pentru practicarea turismului, mai ales cel rural, pentru că majoritatea atracțiilor se află în zonele de sat. Nevoia de structuri de primire specifice va crește, resursele financiare pentru investiții se vor înmulți, iar efectul multiplicator asupra ramurilor conexe va lua amploare.

Turismul rural are încă o imagine defavorabilă, deoarece spațiul rural apare ca puțin atractiv prin lipsa de valorificare. Înființare unei pensiuni turistice rurale în comuna Măgura din județul Buzău și derularea programelor turistice propuse își vor găsi o poziționare care să țină seama de formele actuale ale cererii. Este nevoie de profesionalizare pentru a satisface exigențele de calitate ale turiștilor, care să ducă la comercializarea produselor de turism rural.

Județul Buzău este la început de drum în ceea ce privește practicarea turismului rural. Începutul poate fi promițător atâta timp cât inițiatorii se vor respecta ca moștenitori ai unei culturi țărănești impresionante. Aceste început va fi cu atât mai promițător cu cât factorii decizionali, instituțiile de specialitate, specialiștii în domeniu își vor uni eforturile pentru a promova satul buzoian pe piața turistică internă și internațională.

Studiul de caz efectuat a relevat faptul că această regiune are un potențial ridicat și unic al resurselor turistice, iar oamenii sunt receptivi și dornici de dezvoltare. Analiza a evidențiat că valorificarea resurselor nu este maximă, ceea ce impune un plan de dezvoltare durabilă în interes turistic. Investiția necesară înființării pensiunii turistice rurale se recuperează într-un timp rezonabil, aduce profit, care formează sursa de extindere și dezvoltare ulterioară.