Studiu de Caz Privind Inregistrarile Contabile ale Stocurilor de Materii Prime Si Materiale la S.c. Protos Group S.a

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Studiu de caz privind inregistrarile contabile ale stocurilor de materii prime si materiale la S.C. PROTOS GROUP S.A.

Coordonator,

Lect. univ. dr.

Absolvent,

Craiova

Cuprins:

Introducere

Informația economică, în special informația contabilă, reprezintă în momentul de față factorul cheie în toate domeniile de activitate, fiind indispensabila progresului. În contextul unei economii globalizate, contabilitatea are o responsabilitate majoră în procesul angajării capitalului, oferind totodată credibilitatea de care are nevoie orice investitor, prin informațiile referitoare la rentabilitatea investiției, riscurile, performanța întreprinderii, inclusiv competența managerială. Indiferent de timp, contabilitatea își va pune mereu amprenta asupra oricărei activități desfășuratecu ata mai mult cu cat activitatea economica este o activitate complexa si intotdeauna in activitatea curentă a agenților economici apar probleme operative de productie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în așa fel încât ele să corespundă unui anumit scop, de exemplu: un program de producție realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici sau într-un timp cât mai scurt etc

Lucrarea de față “Studiu de caz privind inregistrarile contabile ale stocurilor de materii prime si materiale” iși propune să fie un ghid de abordare a teoriei și practicii contabile în privința activelor circulante, îndeosebi a stocurilor de materii prime și materiale. Am organizat informațiile din capitole astfel încât să reflecte o succesiune logică. Prin prezenta lucrare îmi propun să descriu principalele caracteristici a stocurilor, să evidențiez regulile de recunoaștere și evaluarea a acestora, cât și o analiză a principalilor indicatori de eficiență a stocurilor la S.C Protos Group SA.

În vederea realizării obiectivelor avute în vedere, problematica lucrării este structurată pe trei capitole, fiecare din acestea fiind dezvoltate pe mai multe subcapitole.

Primul capitol este consacrat definirii conceptelor de bază ale stocurilor de materii prime și materiale consumabile. Astfel sunt prezentate informații cu privire la locul pe care îl ocupă stocurile în gestiunea întreprinderii precum și noțiuni despre recunoașterea și evaluarea stocurilor. Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci și pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spații de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc

Cel de-al doilea capitol prezintă un scurt istoric al întreprinderii analizate, structura organizatorică a acesteia precum și informații despre felul cum este organizat compartimentul financiar-contabil în cadrul întreprinderii.

Ultimul capitol este focalizat pe contabilitatea stocurilor de materii prime și materiale cu principalele operațiuni care au loc la firma analizată. Pentru că orice operațiune trebuie consemnată în diferite documente justificative, organizarea unei evidențe operative, în etaloane de masură naturale sau natural convenționale devine necesară.

Definită de alți specialiști ca “limbă a afacerilor”, s-a remarcat faptul că prezența contabilității într-un astfel de mediu rămâne de necontestat.

Cap I. Noțiuni generale privind stocurile de materii prime și materiale consumabile

Stocurile reprezintă, materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri și producție în curs de execuție, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaționala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 și revizuită în anul 1993 definește stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziție al acestora cuprinde prețul de cumpărare, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare

Înțelegem astfel ca în categoria activelor circulante ale unei întreprinderi, o pondere importantă o dețin stocurile de valori materiale. Pentru o funcționare normală și continuă a ciclului de exploatare în toate fazele activității economice din cadrul întreprinderii existența stocurilor de mijloace circulante este fundamentală Aceasta importanță se datorează faptului că acestea devin, în procesul de producție, depozitarul valorii cedate de personal, mijloace fixe, informații.

Conform prevederilor din art.119 din Ordinul ministrului finațelor publice nr 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

-este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;

-este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare;

-este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizarea nu este restricționată;

În sfera articolelor circulante sunt incluse stocurile, inclusiv valoarea serviciilor prestate la care nu a fost intocmită factura, creanțele aferente ciclului de exploatare, investițiile pe termen scurt, casa și conturile la bănci. Activele circulante sunt materialele care se află succesiv și neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producție și comercializare. Această caracteristică a stocurilor de a participa continuu la stadiile circuitului economic relevă aportul lor la realizarea cifrei de afaceri și la valorificarea capitalului. De aceea gestiunea stocurilor, asigurarea și utilizarea rațională a acestora constituie un obiectiv principal al conducerii întreprinderilor, la realizarea căruia contabilitatea prin funcțiile sale poate avea o contribuție însemnată.

1.1 Concepte privind stocurile de materii prime și materiale consumabile

Stocurile sunt activele care se pot regăsi:

– sub forma materiilor prime, a materialelor și a altor consumabile care urmează sa fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii;

– în curs de producție sau ca produse finite, în vederea vânzării;

– cumpărate și deținute cu scopul revânzării.

Tot în categoria stocurilor sunt incluse și costurile serviciilor prestate de furnizor, daca pentru acestea nu s-a înregistrat venitul final .

Conform reglementărilor legale în vigoare, stocurile sunt acele active :

deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

în curs de producție, în vederea vânzării în aceleași condiții ca mai sus;

sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile, ce urmează a fi folosite in procesul de produție sau pentru prestarea de servicii.

Un activ curent , precum stocurile, reprezintă una dintre resursele controlate de întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii viitoare întreprinderii . În domeniul economic, noțiunea de „stoc” are două sfere de cuprindere, fiind studiat din doua puncte de vedere:

– în sens general, în care stocul reprezintă cantitatea de active materiale și financiare existente la un moment dat într-o întreprindere ;

– în sens restrâns, stocul reprezintă acel ansamblu de materii prime, materiale destinate producției, respectiv de semifabricate, produse finite sau mărfuri destinate vânzării.

Definirea stocurilor conform Standardului Internațional de Contabilitate IAS 2 „Stocuri”, scoate în evidență, în mod direct sau indirect trei criterii în funcție de care stocurile sunt clasificate și delimitate în contabilitatea financiară: fizic, destinația, faza ciclului de exploatare.

Potrivit criteriului fizic (forma corporală și necorporală a stocurilor) în structura stocurilor se cuprind următoarele componente:

materiile prime, reprezintă bunurile economice care participă direct la procesul de fabricație a produselor și care se regasesc în produsul final sau integral, fie în starea lor inițială fie transformată;

materialele consumabile, sunt activele care participă ori ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit. Materialele auxiliare, combustibilii, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furajele și alte materiale consumabile se incadreaza in aceasta categorie.

materiale de natura obiectelor de inventar si baracamente – acestea reprezintă o categorie distinctă în cadrul stocurilor deoarece reprezintă bunuri sau mijloace de muncă ce nu îndeplinesc cumulativ cele două condiții pentru a fi considerate mijloace fixe . Acestea au o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege, indiferent de durata lor de folosire, sau au o durată de folosire mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita stabilită pentru a fi considerate mijloace fixe indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum bunurile asimilate acestora (echipament de protecție, echipament de lucru, îmbrăcăminte specială, scule, dispozitive și verificatoare, aparate de măsură și control și alte obiecte similare). Baracamentele și amenajările provizorii sunt bunuri achiziționate sau construite de întreprindere pentru lucrările și prestațiile de construcții.

produsele, sunt elementele patrimoniale de natura bunurilor, lucrărilor și serviciilor realizate în urma procesului de exploatare și au ca destinație livrarea către diferiți terți. În aceasta categorie se incadrează:

-semifabricatele- acestea reprezintă produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație ) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (fază de fabricație ) sau se livrează terților in aceasta formă;

-produsele finite- in acest caz este vorba despre produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și care nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității. Acestea pot fi expediate direct clienților sau sunt depozitate în vederea livrării;

-produsele reziduale – se refera la rebuturi, materiale recuperabile sau deșeuri;

animalele și păsările, cuprind bunurile de natură agricolă, respectiv animalele născute vii ; animalele tinere de orice fel (taurine, porcine, ovine-caprine, cabaline etc.) în vederea creșterii și folosirii lor pt producție (lână, lapte, blană etc.), reproducție, muncă, reprezentație (spectacole), expunere (în parcuri și grădini zoologice); păsările de orice fel în vederea creșterii și utilizării lor pentru producție, reproducție, reprezentare, expunere; animale tinere puse la îngrășat pentru a fi valorificate; păsările aflate la îngrășat pentru a fi comercializate;

mărfurile – in această categorie se incadrează bunurile pe care unitatea patrimonială le achiziționează în scopul revânzării lor în aceiași stare sau după o anumită prelucrare cannd urmează pentru a fi predate spre vânzare magazinului propriu;

ambalajele reprezintă bunurile utilizate pentru asigurarea protecției celorlalte categorii de bunuri pe timpul transportului și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială. Ambalajele și materialele de ambalat executate în secțiile de fabricație ale întreprinderii, pentru a fi vândute ca atare, se cuprind în stocurile de produse finite. Materialele de ambalat care nu se pot gestiona ca ambalaje se includ în stocurile de alte materiale consumabile.

producția în curs de execuție – in această categorie se încadrează producția ce nu a trecut prin toate stadiile de prelucrare a procesului tehnologic și produsele care nu au fost supuse recepției tehnice și a probelor.

Dacă se are în vedere destinația, stocurile se prezintă prin următoarele categorii:

-stocuri destinate realizării obiectului de activitate ce se regasesc in produsele fabricate ori în serviciile prestate (materii prime, materiale consumabile etc.)

-stocuri rezultate în urma procesului de fabricație (produse finite, semifabricate) si destinate vânzării;

-stocurile aflate în curs de execuție, respectiv produsele în curs de execuție și lucrările în curs de executie;

-stocurile cumpărate și deținute în scopul revânzării;

Conform celui de-al treilea criteriu, și anume faza ciclului de exploatare, se evidențiază urmatoarele categorii de stocuri:

-stocuri aflate în faza de aprovizionare a activității de producție sau a activității comerciale;

-stocuri aflate în faza de producție, care dupa ce sunt cumpărate în acest scop se vor finaliza în produse finite sau semifabricate;

-stocuri aflate în faza de desfacere. Sunt reprezentate de stocurile rezultate în urma procesului de fabricație în întreprindere (produsele finite, semifabricatele) cât și de stocurile cumpărate pentru vânzare

După apartenența la patrimoniu stocurile se pot grupa în :

-stocuri aflate în gestiunea unității, care fac parte din patrimoniul propriu al acesteia. Aceste stocuri se găsesc în spațiile proprii (depozite, magazii, magazine) sau la terți;

-stocuri care nu aparțin patrimoniului propriu al acesteia, deși se află în gestiunea unității. Acestea aparțin terților și se află temporar în unitate pentru diverse scopuri (materii prime, materiale, obiecte de inventar, mărfuri primite spre prelucrare, în custodie sau în consignație).

În urma acestor enumerări reglementare trebuie avut în vedere următorul aspect, pentru a încadra un bun concret într-o categorie sau alta de stoc este important să se țină cont de utilitatea și destinația acestuia în cadrul activității unității patrimoniale. Un al criteriu, dar care nu este prezent în IAS 2 este clasificarea stocurilor după locul de creare a gestiunilor. Asfel acestea se grupează în stocuri aflate în depozitul unității economice sau stocuri sosite și nerecepționate, stocuri sosite fară factură, stocuri aflate la terți .

Dar stocurile nu se prezintă numai fizic ci și valoric. Astfel marimea financiară a stocurilor este dată de mărimea capitalurilor necesare pentru constituirea și pastrarea lor. Doar după ce stocurile parcurg întreg ciclu de exploatare capitalurile investite vor fi recuperate .

1.2 Locul stocurilor în gestiunea intreprinderii

Din interpretarea economică a textelor legislative și reglementare invocate rezultă necesitatea organizării contabilității stocurilor în gestiuni de bunuri. Conceptul de “gestiune” are la bază semnificații teoretice și implicații practice distincte, în funcție de contextul în care este folosit, și anume:

-administrarea generală cu maximă eficienă a bunurilor proprii sau aparținând unei alte persoane fizice sau juridice, de către reprezentantul acesteia;

-totalitatea bunurilor încredințate unei persoane denumite generic “gestionar“, în vederea păstrării și organizării lor;

-totalitatea operațiilor de primire, păstrare și eliberare a bunurilor sau valorilor bănești efectuate de gestionar.

Cele două accepțiuni din urmă au în vedere metodele de evidență operativă și analitică a stocurilor. Corespunzător celor două criterii de clasificare și anume după natura lor fizică și a însușirilor lor tehnice precum și după ordinea în ciclul de exploatare, sunt individualizate două structuri informaționale de bază:

– Structura financiară;

– Structura internă de gestiune.

Structura financiară standardizată este proprie gestiunii și contabilității financiare a întreprinderii și operează cu criteriile destinație și faza ciclului de exploatare.

Interesul informațional este cel al finanțării pe termen scurt, calculării și analizei mecanismului de fond de rulment, bugetarea activității de exploatare și gestionare a activității de trezorerie. Din punct de vedere metodologic, o asemenea structurare se realizează și se identifică prin conturile grupă sau principale din planul de conturi general – simbolizate cu două cifre, sintetice de gradul I sau divizionare – simbolizate cu trei cifre și sintetice de gradul II sau subdivizionare – simbolizate cu patru cifre.

Structura internă de gestiune necesară dar nestandardizată este opozabilă contabilității interne de gestiune. Ea operează cu criteriile fizic și gestionar respectiv locul de creare a gestiunilor și se delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor și gestiunilor (depozite create cu entități gestionare și repartizate în răspunderea unor persoane fizice).

Modelul de contabilitate a stocurilor, adoptat în cadrul reformei, este conceput în condiții în care ambele structuri informaționale sunt realizate prin contabilitatea financiară.A ceastă opțiune are motivația nevoii de a asigura în primul rând în perioada de tranziție printr-un sistem standardizat obligatoriu evidența și controlul integrității stocurilor.

Soluția realizării analitice a stocurilor prin contabilitatea financiară este discutabilă. Ea se realizează mai bine prin contabilitatea internă de gestiune. Mai mult, ea se integrează printr-un sistem mai general de control realizat prin costurile de stocare asupra nivelului stocurilor. De asemenea în plan teoretic și practic se apreciază că evidența analitică a stocurilor nu poate fi standardizată.

Metodele și tehnicile folosite sunt detaliu, nefundamentale și în consecință decizia trebuie să corespundă conducerii întreprinderii. Insă la o analiză mai atentă se poate ajunge la concluzia că gestiunea analitică a stocurilor nu este numai o problemă internă a întreprinderii. Metodele de evaluare a stocurilor au implicații financiare, ele antrenează efecte atât asupra rentabilității cât și asupra fiscalității.

Inventarierea stocurilor și nivelarea conturilor constituie o problemă de constituire a informației consolidate în situațiile financiar contabile de sinteză și raportare care sunt standardizate. Dată fiind această realitate se poate aprecia că soluția pentru evidența analitică a stocurilor prezintă o problemă care pendulează între contabilitatea financiară și contabilitatea internă de gestiune. Criteriul de alegere este cel al obiectivelor și intereselor informaționale. În condițiile în care nu există și nu funcționează un sistem de control de gestiune asupra stocurilor, problema evidenței analitice a stocurilor pe sortimente și gestiuni poate fi rezolvată prin contabilitatea financiară

O concluzie care se impune este aceea ca stocurile ocupă un loc esențial în cadrul gestiunii întreprinderii, astfel gestiunea stocurilor este importantă pentru întreprindere deoarece prezența unor erori la stabilirea nivelului stocurilor poate determina pierderi de vânzări și de profit, costuri excesive cât și probleme de rentabilitate.

Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă, după caz, bunuri materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația în care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție aflată sub forma producției neterminate. Deci cand apar in discuție stocurile luam in calcul elemente care intră și ies continuu în și din întreprindere în cadrul fiecărui ciclu de exploatare, spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în unitatea economică.

In cadrul unei unitati economice într-un ciclu de exploatare stocurile trec prin mai multe etape: achiziție, prelucrare, comercializare si stocurile își vor schimba forma naturală și funcțională dar și conținutul material în funcție de specificul activității întreprinderii. Astfel pentru întreprinderile productive stocurile trec prin trei faze: achiziție, fabricație și comercializare (desfacere). În faza de achiziție activele circulante sub forma disponibilităților bănești se transformă în stocuri de materii prime și materiale consumabile, în faza de fabricație acestea din urmă se vor transformă în stocuri de semifabricate, produse finite, produse în curs de execuție, după care vor fi vândute clienților in etapa de comercializare, iar în urma decontării-plății cu clienții vor reveni in faza inițială de disponibilități bănești. În situația unităților de desfacere circuitul economic se reduce doar la două etape, cea de achiziție și comercializare.

In doctrina contabilă gasim unele criterii orientative în realizarea gestiunii stocurilor, deși condițiile pentru înființarea și organizarea gestiunii stocurilor nu sunt reglementate prin lege ca de exemplu :

-volumul operațiilor de primire-predare într-o perioadă de timp, astfel în cazul unei întreprinderi de dimensiuni reduse se poate ține o singură gestiune pentru toate categoriile stocurile, îar în cazul unei unități patrimoniale de dimensiuni mari se recomandă înființarea mai multor gestiuni ce se vor ține pe categorii de stocuri;

-volumul, suprafața și amplasamentul spațiului de depozitare, ce determină de asemenea realizarea de gestiuni diferite.

Privită ca un proces economic, complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deținători, de formare și evidentă a acestora cât și probleme de recepție, de depozitare și păstrare, de urmărire și control, de redistribuire și mod de utilizare. Luând în considerare faptul că mijloacele circulante se gasesc sub formă de stocuri în diferite stadii ale circuitului resurselor financiare, putem admite că stocurile reprezintă staționări ale disponibilităților bănești în formă transformată. În aceste condiții gestiunea stocurilor trebuie să garanteze că dimensiunea stocurilor este economică, adică în măsură să asigure desfășurarea continuă a procesului productiv (stocurile de materii prime și materiale consumabile) și a celui de distribuție (stocurile de produse în curs de execuție, stocurile de produse finite, stocurile de mărfuri), minimizând investițiile în active circulante.

Trebuie sa luam in cosiderare faptul că orice metodă care permite firmei realizarea unui volum de vânzări mare, dar cu o investiție scăzută în stocuri va determina creșterea ratei de venit a acționarilor și deci valoarea patrimonială a firmei. În același timp, acțiunile de reducere a stocurilor pot conduce, de asemenea, la pierderi de vânzări datorate lipsurilor în aprovizionare sau încetinirii costisitoare a producției.

Din punct de vedere financiar stocurile reprezintă o investiție pentru întreprindere ca dealtfel si alte elemente de activ circulant,. Capitalurile investite în stocuri reprezintă imobilizări de capital, pe durate mai mari sau mai mici de timp, care vor fi recuperate în momentul în care aceste stocuri parcurg întregul ciclu de exploatare, care se încheie cu valorificarea produselor realizate de întreprindere.

Prin ciclu de exploatare se înțelege ansamblul operațiunilor realizat de întreprindere pentru a-și atinge obiectivul, obiectiv care constă în producerea de bunuri și servicii în scopul de a le schimba.

Ciclul de exploatare cuprinde trei faze:

– Achiziționarea de bunuri și servicii, ceea ce reprezintă faza aprovizionării;

– Transformarea bunurilor și serviciilor spre a se ajunge la un produs finit, ceea ce reprezintă faza producției;

– Vânzarea produselor, ceea ce reprezintă faza comercializării.

Acest proces trebuie să funcționeze continuu spre a se asigura o folosire optimă a mijloacelor puse în mișcare, adică a muncii și a capitalului.

Fluxul fizic al intrărilor (achiziționărilor) și fluxul fizic al ieșirilor (vânzărilor) intervin, în general, în mod discontinuu.

Funcționarea normală și continuă a ciclului de exploatare este asigurată prin existența stocurilor, care reprezintă anumite cantități de resurse materiale și cărora le corespund din punct de vedere financiar niște fonduri. Stocurile se exprimă fizic și valoric, cu mențiunea că pot fi determinate și în număr de zile.

Întreprinderea este determinată să dețină trei categorii importante de stocuri:

Stocuri de materii și materiale;

Stocuri în curs de fabricație;

Stocuri de produse finite.

Procesele tehnologice și piețele de unde întreprinderile se aprovizionează și pe care își vând produsele influențează volumul și structura unei părți importante din activul economic. Timpul de staționare al materialelor și al produselor finite, pe de o parte și durata ciclului de producție, pe de altă parte, sunt factorii determinați ai acestei structuri.

Fluxurilor reale le corespund o rețea de fluxuri financiare și un ansamblu de active financiare, format din creanțe și datorii. Prin însumarea resurselor materiale în stare de rezerve de producție cu cele din sfera producției propriu-zise și cu stocurile de produse finite se obține stocul global, stoc care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe dintre care amintim următoarele:

Să fie complet – cuprinzând toate felurile de resurse materiale;

Să fie suficient în orice moment – cu luarea în considerație a înlăturării blocării de fonduri în stocuri supranecesare;

Să fie completat în mod sistematic – cu luare în considerație a minimizării cheltuielilor de aprovizionare și de stocare.

Volumul stocurilor trebuie stabilit pe baza unor criterii întemeiate din punct de vedere științific, deoarece numai pe această cale se asigură desfășurarea ritmică a ciclului de exploatare și evitarea blocării de resurse inutile și costisitoare.

Gestionarea eficientă a stocurilor reclamă stabilirea de legături directe și de durată cu furnizorii și alegerea acestora și după criteriul distanței, stabilirea și urmărirea unor grafice de aprovizionare, lichidarea întârzierilor în aprovizionare, reducerea cheltuielilor de transport – aprovizionare, reducerea blocărilor de monedă în stocuri inutile, îmbunătățirea condițiilor de păstrare și manipulare a resurselor, reducerea pierderilor în timpul transportului și depozitării, reducerea cheltuielilor cu expansiunea și gospodărirea depozitelor.

Stocul se formează prin intrări (inputs) și se micșorează prin ieșiri (outputs). Intrările pot proveni din interiorul sau din afara întreprinderii. Când intrările provin din interiorul întreprinderii, ritmicitatea lor depinde de deciziile compartimentului de producție, iar când provin din exteriorul ei, acesta depinde de deciziile compartimentului de stocaj.

Intrarea resurselor materiale poate fi continuă sau discontinuă. În general, cantitățile cumpărate se procură discontinuu, deoarece există interes de a grupa achizițiile în vederea evitării repetării unor cheltuieli (de comandă). În acest caz unul din parametrii esențiali ai sistemului de gestiune constă în amânarea furnizării și deci, crearea unui interval optim care separă comanda de recepție. Acest interval poate fi fix sau aleatoriu. Ieșirile pot fi făcute și ele către consumatorii externi sau către alte secții ale întreprinderii și pot avea caracter continuu sau discontinuu. Tipul de decizie privind stocajul, depinde de posibilitățile de acțiune asupra intrărilor și ieșirilor intrucît imobilizarea capitalului în stocuri este generatoare de costuri pe care literatura de specialitate le grupează în:

– costuri de deținere (depozitare, deterioare fizică a elemntelor de stoc); –

– costuri de aprovizionare (studiul pieței, lansarea comenzilor, incheierea contractelor, deplasarea); –

-costuri aferente lipsei de stoc (pierderea unor comenzi de livrare, costul suplimentar datorat aprovizionării în regim de urgență la prețuri mari); costul unitar de cumpărare a elementelor de stoc Dacă și unele și altele nu pot fi modificate, dar sunt aleatoare, singura variabilă care poate fi selectată este capacitatea a cărei determinare reprezintă un element important în sistemul de gestiune a stocurilor. Politica de urmat în gestiunea stocurilor trebuie să fie aleasă pe baza unei analize asupra costurilor de stocaj. Aceste costuri se referă la menținerea capacității de stocare, intrării în stocaj, blocarea de fonduri, penuria de stoc.

Creșterea eficienței activelor circulante reclamă, între altele, stabilirea nivelului optim al stocului. Operațiile de optimizare trebuie să preceadă definitivarea relațiilor contractuale spre a se asigura o gestiune științifică a stocurilor. Pentru stabilirea stocului optim la materii și materiale trebuie să se găsească o soluție matematică între:

Reîntregirea stocului la intervale lungi – soluție care conduce la scăderea cheltuielilor de transport – aprovizionare (pe comenzi), dar și o reducere a blocării de fonduri și a cheltuielilor de păstrare – depozitare;

Reînnoirea frecventă a stocurilor – soluție ce are ca efect creșterea cheltuielilor de transport și a cheltuielilor de păstrare – depozitare.

La stabilirea stocurilor prin metode matematice de optimizare trebuie să se țină cont și alți factori fapt pentru care se impune ca managerii oricarei unitați economice să mențină stocurile la niveluri care echilibrează beneficiile din reducerea nivelului investiției cu costurile provocate de scăderea stocurilor cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive. In mod obiectiv este indicat să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producției materiale și a consumului.

1.3 Recunoașterea și evaluarea stocurilor

În calitatea lor de elemente de natura activelor, stocurile prezină unele principii și reguli în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea acestora. Evaluarea stocurilor se va face conform unor norme generale de evaluare elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale, Standardele Internaționale de Contabilitate și vor fi recunoscute în momentul în care se îndeplinesc cele două condiții prezentate în IAS 2:

– reprezintă o resursă controlată/controlabiliă de întreprindere probabilă să genereze beneficii economice viioare

– are un cost ce poate fi determinat în mod credibil.

1.3.1 Recunoașterea elementelor de stocuri

Conform Cadrului general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, recunoașterea reprezintă procesul încorporării în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește criteriile de recunoaștere. Acest proces implică totodată și detalierea elementului respectiv prin descrierea în cuvinte cât și asocierea cu o sumă și includerea acestei sume în totalul bilanțului sau în contul de profit și pierdere.

Un activ curent, precum stocurile, reprezintă o resursă controlată de întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare întreprinderii. Prin urmare stocurile trebuie recunoscute în următoarele condiții :

– este probabil să genereze beneficii economice viitoare către sau dinspre întreprindere;

– elementul are un cost sau o valoare care poate fi evalută în mod credibil.

Primul criteriu face referire la gradul de incertitudine în realizarea de beneficii economice viitoare aferente elementului respectiv. Acest grad de incertitudine trebuia să ia în considerație informațiile disponibile în momentul întocmirii situațiilor financiare.

Beneficiile economice viitoare care sunt încorporate în active se refera la capacitatea de a contribui, direct sau indirect la fluxul de numerar și echivalente în numerar de către întreprindere. Dacă este o parte a activității de exploatare a unitătii acest potențial este unul productiv, cum este în cazul stocurilor, acestea fiind utilizate în scopul de a produce bunuri sau a presta servicii care să satisfacă necesitățile clienților. În aceste condiții clienții vor contribui la cresterea fluxului de numerar al întreprinderii prin plata aferentă bunurilor achiziționate respectiv serviciilor dorite. Aceste beneficii economice pot intra în întreprindere sub diverse forme : separat sau împreună cu alte active pentru realizarea producției de bunuri destinate vânzării sau prestarea de servicii; schimbul cu alte active; utilizarea lor in decontarea unei datorii.

Cel de-al doilea criteriu de recunoștere a activelor de natura stocurilor se refera la credibilitatea evaluării privită ca o caracteristică calitativă a situațiilor financiare. În momentul cand stocurile intră în unitate, costul acestora fiind identificabil în mod cert este îndeplinită aceasta condiție. Există cazuri cand costul poate fi estimat, dar este de preferință folosirea unor estimări rezonabile, pentru a nu influența credibilitatea situatiilor financiare, fiind de preferat ca elementul respectiv să nu fie înscris în bilanț sau în contul de profit și pierdere.

Recunoașterea stocurilor, conform criteriilor prezentate mai sus nu presupune o problemă pentru profesionistul contabil. În cazurile în care forma legală a tranzacțiilor nu reflectă și realitatea economică se recomandă utilizarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului pentru a se verifica dacă stocurile respectivive trebuie recumoscute ca active.

În situații deosebite profesionistul contabil va apela la principiile, regulile și practicile contabile în eveluarea stocurilor astfel încât stocurile aprovizionate vor fi recunoscute în bilanț în momentul în care se va preconiza realizarea de beneficii economice de către întreprindere și atunci când valoarea lor va putea fi evaluată în mod credibil. De exemplu în cazul aprovizionării cu utilități (apă, energie, gaz) acestea nu vor fi recunoscute în bilanț ci în contul de profit și pierdere ca și cheltuieli deoarece este imposibil să se estimeze în viitor beneficii economice. Dar forma fizică sau corporală a stocurilor nu este suficientă pentru ca un element de stoc sa fie recunoscut, este cazul serviciilor și lucrărilor în curs de execuție, care deși au formă necorporală acestea sunt recunoscute în bilanț deoarece vor genera beneficii economice viitoare.

O altă regulă în recunoașterea stocurilor ar fi aceea că elementele de stocuri vor fi recunoscute în momentul realizării unor tranzactii anterioare de forma achizițiilor, producerii acestora, primirea de subvenții guvernamentale și nu în urma unor evenimente ce se vor desfășura în viitor și care nu vor genera active. Astfel momentul în care se realizează recunoașterea stocurilor este la intrarea în gestiune, potrivit surselor de proveniență, făcând referire la: achiziție, la obținerea din producție, aportul la capitalul social sau la momentul primirii prin donații, subvenții guvernamentale.

Derecunoșterea stocurilor (anularea recunoașterii) se realizează la ieșirea din gestiune, potrivit destinațiilor acestora și anume: la vânzare, la aportul capitalului social al altei întreprinderi, predarea prin donație, constatarea pierderilor din calamități, etc.

1.3.2 Evaluarea elementelor de stocuri

Evaluarea stocurilor ridică o serie de probleme, ce trebuie soluționate într-o manieră unitară pentru toate întreprinderile în sensul de a determina o valoare cât mai credibilă fără a se lua în considerare specificul unității și de a permite compararea structurii stocurilor și a valorii acestora din întreprinderi diferite. Conform reglementărilor contabile românești actuale, elementele prezentate în situațiile financiare anuale, în general, și implicit, stocurile se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilității de angajamente. Astfel efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este încasată sau plătită) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.

Unitățile patrimonioale din țara noastră au posibilitatea de a evalua și înregistra în contabilitate bunurile de natura stocurilor și la alte prețuri decât cele efective, cu condiția ca în raportările periodice, ele să fie prezentate la costuri efective.

Pentru evaluarea stocurilor există o serie de metode, în scopul prezentării lor în situațiile financiare. Majoritatea metodelor sunt bazate fie pe cost, fie pe mărimea cea mai mică dintre cost și valoarea de piață. Pentru a fi în concordanță cu principiul permanenței metodelor, unitatea este obligată să mențină metodele de evaluare adoptate pe parcursului unui exercițiu financiar cât și de la un exercițiu financiar la altul drept urmare metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elementele similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, aceste schimbări trebuie menționate în notele explicative concomitent cu prezentarea influienței avute asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și asupra rezultatatelor.

Evaluarea elementelor de stocuri se realizează după reguli distincte în funcție de momentul la care se face evaluarea încat putem distinge trei momente principale stării lor patrimoniale:

Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii;

Evaluarea la inventariere;

Evaluarea la bilanț.

1.3.2.1 Evaluarea elementelor de stocuri la data intrării în unitate

La data intrării în gestiune stocurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare de înregistrare sau cost isoric care poate fi:

– valoare de achiziție sau costul de achiziție pentru bunurile procurate cu titlu oneros (contra plată);

-costul de producție, pentru bunurile produse în unitate; valoare justă, pentru bunuri primite cu titlu gratuit și pentru cele care fac obiectul schimbului;

– valoare de aport, pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social.

Costul de achiziție este propriu stocurilor prin cumpărări și cuprinde în structura sa prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilizare sau intrarea în gestiune a bunului respectiv. În costul de achiziție nu sunt cuprinse cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență sau orice alt tip de reduceri comerciale.

Costul de producție al unui bun cuprinde costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție (materiale directe, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă etc.) precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricarea acestora. În costul de producție nu se includ pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, cheltuielile generale de administrație, cheltuielile de desfacere și cele financiare, numai cu unele excepții prevăzute în Standardele Internaționale de Contabiliate (în cazul în care participă la ducerea stocurilor în forma finală).

Prin valoare justă (valoare de utilitate) se înțelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două parți, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv, mai exact prețul presupus că îl acceptă un client în cadrul unei tranzacții comerciale. Este valoarea care depinde mai mult de piață și mai puțin de condițiile din întreprindere.

În cazul cheltuielilor financiare, cum sunt dobânzile și diferențele de curs valutar aferente acestora privind împrumuturile care sunt direct atribute achiziției, construcției sau producției unui activ pe termen lung sau ciclu lung de fabricație, acestea pot fi incluse în costul acelui activ, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în IAS 23 “Costurile îndatorării”, și anume costurile îndatorării sunt incluse în costurile stocurilor atunci când este posibil ca acestea să aibă drept rezultat obținerea de beneficii economice viitoare pentru întreprindere și pot fi evaluate cât mai corect posibil.

1.3.2.2 Evaluarea elementelor de stocuri cu ocazia inventarierii

Instituțiile de normalizare contabilă nu au făcut până acest moment precizări în ceea ce privește valoarea în momentul inventarierii ca valoare actuală sau valoare de inventar a stocurilor. De aceea se consideră că la stabilirea valorii actuale a acestor active circulante se ține cont de același criterii ca și în cazul evaluării altor bunuri, respectiv utilitatea bunului și prețul pieței.

Pentru determinarea valorii actuale aferente stocurilor și producției în curs de finalizare, întreprinderea poate utiliza tehnicile cele mai adaptate naturii bunului, cum sunt:

– bunurilor (activelor) destinate vânzării, li se stabilește valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este dată de prețul de vânzare din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru comercializarea lor, cum sunt: cheltuieli de transport, comisioane cedate, cheltuieli în perioada de garanție;

– semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare tehnologică parcursă;

– materiile prime și materialele consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire (de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate și stabilite valori actuale care delimitează stocurile în trei categorii:

– stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă;

– stocuri care au suferit deprecieri și acestea se evaluează la prețul posibil de valorificat și la care, ca urmare, valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă;

– stocuri la care utilitatea sau prețul pieței crește și deci valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

Luînd in considerație toate acestea valoare luată în calcul pentru evaluarea stocurilor în momentul inventarierii poartă denumirea de valoare de inventar (valoare de utilitate sau valoare actuală) și se stabilește în funcție de utilitatea bunului în unitate și prețul pieței. Potrivit prevederilor art. 134 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest caz valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin înregistrarea unei ajustări pentru depreciere.

1.3.2.3 Evaluarea elementelor de stocuri la data ieșirii din unitate

Ieșirea stocurilor din gestiune se face în principiu prin vânzare sau consum. Problema fundamantală în înregsistrarea stocurilor este cea a stabilirii prețului utilizat. Pentru soluționarea aceste probleme IAS 2 grupează stocurile în stocuri identificabile și stocuri fungibile cu următoarele metode de evaluare :

Metoda primul intrat – primul ieșit (FIFO)

Această metodă are la bază premisa că primele loturi de bunuri cumpărate sunt primele care se dau în consum sau date spre vânzare. Astfel, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la valoarea de intrare a primei intrări aferente unui anumit lot. Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul lotului următor, în ordine cronologică.

Exemplu: În cadrul SC Protos SA, care are ca obiect de activitate domeniul construcțiilor, “Construcția de clădiri și de geniu civil” (4521), au loc urmatoarele mișcări de placi rigips:

-La 01.03 stoc inițial 830 coli rigips, 31.2 lei/coala ;

-Pe 06.03 ieșire din stoc 455 coli rigips;

-Pe 11.03 intrare în stoc de 134 coli rigips, 32.5 lei/coala;

-Pe 18.03 ieșire din stoc, dare în consum 405 coli rigips,

-Pe 23.03 intrare în stoc de 222 coli rigips , 29.5 lei/coala;

-Pe 29.03 ieșire din stoc 338 coli rigips;

Tabelul nr. 1 Evaluarea stocurilor prin metoda FIFO

Metoda “costului mediu ponderat” (CMP)

Metoda CMP se poate determina lunar sau după fiecare operație de intrare, ca raport între valoarea totală a stocului inițial plus valoarea stocurilor intrate și cantitatea existentă în stocul inițial plus cantitățile intrate astfel: CMP= (Si+ I)/(Sti + Qi)

Acestă metodă de evaluare tinde să anuleze efectele creșterii sau descreșterii prețurilor, deoarece nivelul costului mediu ponderat și al costului stocului final calculat conform acestei metode este influiențat de toate prețurile plătite în timpul exercițiului și de prețul stocului initial.

După momentul când este calculat costul mediu, metoda poate fi aplicată în două variante și anume: metoda costului unitar ponderat calculat la sfârșitul perioadei (total sau global) și metoda costului mediu unitar ponderat calculat după fiecare recepție.

În cazul exemplului prezentat, costul mediu ponderat, calculat după fiecare operație de intrare se determină astfel:

După intrarea din 10.05 : CMPUI = (11700 + 7605)/(375 + 234) = 31,70

După intrarea din 23.05 : CMPUI = (6466,8 + 6549)/(204 + 222) = 30,55

Evaluarea stocurilor prin metoda costului total (global) se calcuelază astfel:

CMPT = [25896 + (234*32,5 + 222*29,5 )]/ (830 + 234 + 222) = 31,14

Tabelul nr. 2 Evaluarea stocurilor prin metoda CMP al ulimei intrări

Metoda ultimul intrat – primul ieșit (LIFO)

Această metodă constă în evaluarea bunurilor ieșite din gestiune la costul de achiziție sau la costul de producție aferent ultimei intrări. Pe măsura epuizării succesive a fiecărui lot, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul lotului anterior, în ordine cronologică

Tabelul nr. 3 Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO

Evaluarea ieșirilor în metoda LIFO la cele mai recente, adică la cele mai mari costuri, conduc la micșorarea rezultatului exercițiului și a impozitului pe profit. În perioadele de inflație, efectele sunt cu atât mai evidente cu cât metoda LIFO produce cea mai mică valoare posibilă a rezultatelor, iar costul stocurilor ieșite se apropie de nivelul costului celor mai recente stocuri intrate in gestiune.

Pe baza datelor prezentate în tabelele de mai sus am realizat un grafic pentru a compara efectele celor trei metode de evalure, în condițiile unui consum de stocuri de 1198 u.e.

Graficul nr. 1 Compararea și efectele metodelor de evaluare a stocurilor

Astfel în cazul aplicării metodei FIFO, costul stocurilor vor fi calculate la cele mai vechi prețuri, generând valoarea cea mai mică a stocului final de 2596 lei , în comparație cu metoda LIFO unde costul stocurilor sunt determinate la cele mai recente prețuri conducând la valoarea cea mai mare a stocului final, respectiv 2745,6 lei. În cazul aplicării metodei CMP valorile se situează între cele două corespunzătoare metodelor FIFO și LIFO.

Metoda prețului cu amănuntul

Acestă metodă poate fi utilizată în comerțul cu amănuntul pentru determinarea costului stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu se recomandă o altă metodă de evaluare.

Metoda costului standard

Această metodă presupune utilizarea unui preț unic atât la înregistrarea intrărilor, cât și a ieșirilor. Ea poate fi aplicată în activitatea de producție pentru determinarea costului unui bun de natura stocurilor. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție.

Diferențele stabilite între prețul de înregistrare și costul de achiziție respectiv costul de producție efectiv, se înregistrează în contabilitate distinct. Repartizarea acestor diferențe de preț asupra valorii ieșite și asupra stocurilor se realizează cu ajutorului unui coeficient de repartizare care se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare.

Remarcă: O rată a inflației destul de mare, pune într-o lumină nefavorabilă estimările contabile în materie.De accea legea contabilității prevede actualizarea periodică, cel puțin odată pe an a prețului standard.

Coeficient de repartizare =

1.3.2.4 Evaluarea elementelor de stocuri la încheierea exrcițiului financiar

La incheierea exercițiului financiar elementele de stocuri se evaluează și se evidențiază în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare în unitate (valoarea contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest sens se compară valoarea de inventar cu valoarea de intrare, respectându-se urmatoarele condiții:

-diferențele constatate în plus între valoarea de intrare și valoarea de inventar nu se înregistrează în contabiliate, valoarea elemnetelor de stoc menținându-se la valoarea contabilă, adică la valoarea de intrare în unitate;

– diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă netă, denotă o depreciere a stocurilor inventariate. Valoarea acestor elemente se menține, de asemenea, la valoarea de intrare iar pentru diferențele nefavorabile se efectuează ajustări pentru depreciere pe seama cheltuielilor.

La închiderea exercițiului financiar, stocurile sunt evaluate “la valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare și valoarea realizabilă netă”. În cazul în care valoarea realizabilă netă este cea prezentată în situațiile financiare, atunci valoarea contabilă a stocurilor este corectată cu mărimea ajustării. Important de menționat este faptul că valoarea materialelor și a consumabilelor folosite în producție nu este diminuată dacă se estimează că produsele finite care urmează să fie încorporate vor fi vândute la un preț mai mare sau egal cu costul lor.

Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidența elementelor de stoc, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale, fiscalitate și rentabilitate. Fiscalitatea și rentabilitatea sunt principalii factori care condiționează alegerea unei metode de evaluare sau a alteia, deoarece această evaluare de stocuri de la sfârșitul perioadei poate conduce la supra sau subevaluarea profitului cu respectarea sau nu a principiului prudenței.

Cap II Prezentarea generală a societății Protos Group S.A.

2.1 Scurt istoric și descrierea activității

Societatea comercială Protos Group S.A. cu sediul în Iași, Strada Dimitrie Cantemir nr. 104, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1390/1995 și la organele fiscale ale Administrației Financiare sub codul fiscal RO 1957885 este o societate pe acțiuni cu un capital social de 400.000 lei. Obiectul principal de activitate al firmei îl reprezintă 4521 “Construcția de clădiri și de geniu civil” . Aceasta își desfășoară activitatea conform legii nr. 15/1990 și legii nr. 31/1990 cu privire la organizarea și conducerea societății și a statutului propriu.

S.C. Protos SRL și-a început activitatea în anul 1991 un atelier de croitorie, deschis în cartierul Alexandru cel Bun din municipiul Iași. În anii ce au urmat, s-au încercat numeroase variante de extindere a activității: import-export, servicii, construcții, comerț. Astfel, după zece ani de activitate s-a impus necesitatea schimbării formei juridice în societate pe acțiuni, S.C Protos S.A. menținând ca obiect principal de activitate domeniul construcțiilor, “Construcția de clădiri și de geniu civil” (4521).

În prezent S.C PROTOS GROUP S.A. activează în domeniul construcțiilor și amenajărilor interioare. Din grupul de firme “PROTOS”mai fac parte INDSTRAM S.R.L. și PROTOS CONSULTING S.R.L. Asocierea în cadrul grupului a apărut ca urmare a dorinței de a oferi calitatea în toate acțiunile și produsele pe care firma le oferă clienților. A fost necesară o speciliazare a fiecărei firme care face parte din grup pe o anumită activitate: PROTOS GROUP S.A. trebuie să construiască âstfel încât raporul preț-calitate să fie cel mai bun. Intrucat exista in permanenta nevoia de personal specializat firma PROTOS CONSULTING S.R.L se ocupă cu recrutarea personalului in timp ce INDSTRAM SRL are magazin propiu de desfacere pentru materialele de construcții, astfel este unul din furnizorii de bază a SC PROTOS GRUOP S.A.

Înalta calificare, experiența angajaților precum și echipamentele performante specifice lucrărilor de construcții-montaj au permis abordarea unei game largi de lucrări realizate în condiții de calitate deosebite. Numărul de salariați a cunoscut o evoluție ascendentă , de la 47 în 2001 la 132 în 2007 și la 214 în prezent. Nivelul salariilor pentru personalul societății pe nivel de calificare și funcții se stabilește și poate și modificat de către Adunarea Generală a Acționarilor, în funcție de studii și munca efectivă prestată cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege. Salarizarea conducerii și a personalului societății se face conform legislației aflate în vigoare.

Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotelor de asigurări și protecția socială se fac potrivit legii iar drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de către Consiliu Managerial. Cheltuielile efectuate cu întreținerea și repararea dotării se trec pe cheltuieli de producție în perioada realizată. Lucrările de reparații se vor executa în baza hotărârilor luate in cadrul Consiliului Managerial. Fondurile necesare se asigure prin includerea cheltuielilor după caz, în prețul de cost al producției in timp ce cheltuielile efectuate cu întreținerea curentă se trec pe costuri de producție.

Contabilitatea va întocmi anual bilanțul, contul de profit și pierderi respectând normele metodologiei ale Ministerului de Finanțe. Beneficiile se stabilesc pe baza bilanțului aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi, părțile se obligă să analizeze cauzele și după caz, să ia măsuri de recuperare. Societatea poate fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor

În prezent S.C. PROTOS GROUP SA a inițiat un program deosebit de amplu intitulat Proiectul “CAMINUL , unic în zona Moldovei, care se ocupă cu construirea de locuințe familiale, tip vilă. Pentru realizarea acestui proiect, firma PROTOS GROUP S.A. Iași a achizitionat un teren avînd suprafața de 80.000 mp situat într-o zonă in plina dezvoltare a orașului Iași, zonca ce va deveni probabil zona rezidentiala. Ceea ce își propune firma PROTOS GROUP S.A. prin “Proiectul CAMINUL” este construirea unui cartier de 100 locuințe familiale tip vilă, pe baza unor proiecte care să asigure o unitate arhitecturală. Accesul la fiecare locuință va fi extrem de facil, firma PROTOS GROUP S.A. avînd în plan realizarea unei infrastructuri al foarte bine sistematizate. Pentru locatarii acestui cartier va fi asigurat un pachet de servicii extrem de util: servicii de pază, servicii de baby-sitting, precum și întreținerea spațiilor verzi.

2.2 Structura organizatorică a unității

S.C PROTOS GROUP SA are o structură organizatorică de tip funcțional, așa cum se observă din organigrama unității. Exercitarea conducerii se face in mod centralizat, iar sistemul de comunicare functionează atât pe verticală cât și pe orizontală. Birourile și șefii acestora asigură desfășurarea activităților curente din cadrul întreprinderii și a activității decizionale de la nivel operațional. Societatea este condusă de Directorul General, în subordinea căruia se află directorul general adjunct.

Directorul General îndeplineste următoarele sarcini de bază: semnează contracte cu clienții și furnizorii firmei; coordonează activitatea angajaților; stabilește politicile de firmă pentru diferite perioade de timp; numește șefii fiecărui departament din cadrul firmei. Misiunea principală a directorului general este de a organiza, conduce și urmări activitatea, astfel încât firma să facă afaceri profitabile și de a-și orienta colaboratorii și subordonații spre ceea ce se așteaptă de la ei.

În cadrul S.C. PROTOS GROUP S.A. regăsim trei funcții de bază ale întreprinderii: comercială, financiar-contabilă și de personal. Unele activități desfășurate în cadrul firmei pot fi cuprinse în mai multe funcții, neexistând o delimitare certă între funcții și activitățile desfășurate.

Functia comercială cuprinde activitățile prin care sunt puse la dispoziția pieței serviciile întreprinderii, pornind de la cerințele calitative și cantitative pentru acestea. Principalele activități sunt aprovizionarea și asigurarea recepționării materiilor prime și materialelor, pieselor de schimb, combustibilului, primite de la furnizori, crearea și menținerea legăturilor cu furnizorii și depozitele.

În cadrul funcției comerciale se au în vedere următoarele obiective :

-realizarea ritmicității în aprovizionarea cu materii prime și materiale;

-edificarea relațiilor cu furnizorii și cu ceilalți parteneri de afaceri;

-creșterea prestigiului firmei;

-depistarea în timp util a noilor cerințe de pe piață;

Funcția comercială se realizează in cadrul departamentului comercial, care cuprinde – biroul de aprovizionare,

– biroul de maketing și relații publice și

-biroul managemnt calitate-mediu.

Functia financiar-contabilă grupează activitățilecare vizează obținerea și folosirea rațională a mijloacelor financiare, înregistrarea și evidența în expresie bănească a fenomenelor economice din unitate (evidența contabilă), analiza economică, stabilirea prețurilor, controlul financiar intern, urmarirea modului de realizare a rezultatelor economice. Aceste activități se realizează cu ajutorul unor instrumente ca: bilanțul, conturile, bugetul de venituri si cheltuieli.

Obiectivele principale ale acestei funcții sunt:

-utilizarea eficientă a resurselor finaciare ale firmei;

-planificare financiară, trezorerie, urmărirea și analiza indicatorilor economico- financiari;

-plata furnizorilor la data convenită;

-contabilitatea valorilor materiale, a cheltuielilor cu prestarea serviciilor;

-metodologia financiar-contabilă și controlul financiar preventiv

Această funcție este realizată în cadrul departamentului economic în care sunt cuprinse urmatoarele birouri: biroul financiar-contabil și casieria.

Funcția de personal se referă la activitățile legate de recrutarea, selecționarea și încadrarea personalului, evidența personalului, folosirea de personal cu pregătire corespunzătoare posturilor, întocmirea fișei posturilor, salarizare, aprecierea și promovarea personalului.

Ca obiective pot fi enumerate: înbunătățirea condițiilor de muncă pentru salariați; stimularea angajaților prin sistemul de salarizare; acordarea de premii în funcție de performanțe.

Funcția de personal se realizează în cadrul biroului de resurse umane, unde are loc realizarea activităților privind evidența forței de muncă, calculul drepturilor salariale ale personalului și întocmirea statelor de plată.

2.3 Organizarea compartimentului financiar-contabil și relațiile acestuia cu alte compartimente

Așa cum am prezentat mai sus, firma nu are sedii secundare, ceea ce înseamnă că departamentul financiar contabil își are sediul în cadrul sediului social al firmei. În componența departamentul contabil intră un contabil șef și trei contabili. Contabilul șef îi este subordonat directorului general și are în subordine contabilul. Rolul și poziția departamentului financiar–contabil în cadrul întreprinderii condiționează difuzarea informației contabile.

Departamentul financiar–contabil al întreprinderii este organizat în așa fel încât reunește toate structurile organizatorice din întreprindere, iar în cadrul acestuia sistemul informațional contabil răspunde tuturor nevoilor informaționale formulate de celelalte departamente, în felul acesta asigurându-se un volum de informații mare și o calitate sporită a informațiilor difuzate.

La nivelul acestui departament are loc înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor realizate, evidența conturilor de mărfuri, clienți, furnizori, casa, conturi la bănci, cheltuieli, venituri, profit etc. De asemenea, în cadrul acestui compartiment are loc realizarea inventarierilor, întocmirea balanțelor de verificare, a bilanțurilor contabile, a registrelor obligatorii (Registrului Jurnal, Cartea Mare, Registrul Inventar).          

Departamentul financiar contabil are următoarele relații funcționale:

interne: cu toate departamentele de la care preia documente (biroul resurse umane, biroul aprovizionare), directorul general;

externe: bănci, instituțiile statului.

2.4 Organizarea contabilității stocurilor la SC PROTOS GROUP S.A.

Modelul de contabilitate a stocurilor adoptat de S.C. PROTOS GROUP S.A răspunde cerințelor cuprinse în Reglementările contabile armonizate cu Derectiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Deoarece este o întreprindere de dimensiuni mari, în organizarea contabilității stocurilor este folosită metoda inventarului permanent. In ciuda faptului ca această metodă generează costuri ridicate, utilizarea din ce în ce mai frecventă a tehnicilor moderne de calcul a condus la diminuarea efectelor acestui inconvenient.

Sistemul inventarului permanent presupune înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiilor de intrare și ieșire a a bunurilor materiale, fapt care permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât și valoric.

Contabilitatea analitică a stocurilor este organizată în funcție de necesitățile proprii ale unității după metoda cantitativ-valorică (pe fișe de cont analitic) adică prin ținerea evidenței cantitative pe categorii de bunuri la locul de depozitare, iar în contabilitate, a evidenței cantitativ-valorice.

În principiu, contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe feluri (sortimente) de bunuri materiale stocate sau pe grupe de stocuri și locuri de depozitare (gestiuni create). Excepție face contabilitatea analitică a magaziilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul, care ține global – valoric pe gestiuni (magazie de desfacere).

Contabilitatea analitică se poate ține în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale întreprinderii iar punct de vedere metodologic contabilitatea analitică se nuanțează în raport cu metoda inventarului permanent sau cea a inventarului intermitent folosită pentru evidența stocurilor.

În cazul folosirii inventarului permanent, ca în cazul Sc Protos Group SA contabilitatea analitică se poate organiza după una din următoarele metode:

– Metoda cantitativ valorică (pe fișe de conturi analitice);

– Metoda operativ contabilă (pe solduri);

– Metoda global valorică.

Dacă pentru evidența stocurilor se folosește inventarul intermitent, contabilitatea analitică este circumscrisă numai la nivelul stocurilor inițiale și finale. Ea se realizează cantitativ valoric direct prin inventarul stocurilor. La nivelul conturilor de stocuri se conduce numai o evidență global – valorică pe gestiunea de stocuri.

Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanță deplină cu contabilitatea sintetică.

Figura nr. 1- Organigrama Unității PROTOS GROUP S.A. Iași

Cap III. Contabilitatea stocurilor de materii prime și materiale la S.C. PROTOS GROUP S.A

Desfășurarea activității oricărui agent economic implică intervenția unei mari diversități de mijloace circulante materiale, de la un capăt la celălalt al lanțului productiv sau comercial, pe temeiul cărora se realizează obiectul de activitate al societății comerciale. Conținutul mijloacelor circulante materiale este foarte divers în funcție de sursele și căile de procurare, destinație, activitate aservite și regimul financiar, dar o pondere însemnată în totalul mijloacelor circulante o au materiile prime și materiile consumabile îndeosebi la unitățile patrimoniale cu activitate de producție de bunuri.

STOC FINAL = STOC INIȚIAL + INTRĂRI – IEȘIRI

Din această relație se poate spune că stocul, la momentul dorit, rezultă ca o consecință a urmăririi sistematice și distincte pe de-o parte a intrărilor, iar pe de altă parte a ieșirilor.Stocurile constituie pentru majoritatea unităților patrimoniale cea mai mare parte a activelor de care dispun la un moment dat. Acestea sunt destinate a fi consumate, la prima lor utilizare, a fi vândute sub formă de produse și mărfuri sau a fi preluate în procese de producție ulterioare. De rapiditatea transformării acestora în fluxuri bănești și a fluxurilor bănești din nou în stocuri, depinde în final profitabilitatea și eficiența unității patrimoniale.

3.1 Purtătorii primari de informații privind gestiune stocurilor de materii prime și materiale consumabile

Una dintre condițiile fundamentale pentru ținerea unei contabilități corecte este documentarea operațiunilor, adică efectuarea înregistrărilor în contabilitate numai pe baza unor documente justificative. Contabilitatea consemnează astfel o informație pe care o putem considera ca fiind obiectvă, prin faptul că este reflectată într-un înscris verificabil și care este emis, de cele mai multe ori, de persoane în afara compartimentului contabil, creându-se astfel și posibilitatea unui control suplimentar. Contabilul constată “realitatea” prin mijlocirea acestor documente, în lumina regulilor proprii, mai mult sau mai puțin rigide și uneori contestabile, și mai ales prin trecerea prin filtrul judecății sale.

Activele circulante materiale din cadrul unei unități patrimoniale, ocazionează numeroase operațiuni, cum ar fi: aprovizionarea, păstrarea, eliberarea din depozite, prelucrarea în procesal de producție, vânzarea, inventarierea. Aceste operațiuni trebuie consemnate în diferite documente de evidență operativă a stocurilor. Orice gestiune de stocuri presupune organizarea unei evidențe operative, în etaloane de masură naturale sau natural convenționale care să permită “măsurarea și exprimarea cantitativă a obiectelor în unități de măsură specifice proprietăților fizico- chimice ale acestora”.

Atunci când entitățile emit comenzi către furnizori, pe baza acestora se încheie contracte economice sau în anumite condiții, contractele economice vor fi înlocuite de către furnizori prin confirmarea de comandă. În faza de executare a contractului de aprovizionare, cumpărătorul primește de la furnizor avizul de însoțire a mărfii (dacă factura sosește ulterior ) sau factura.

În faza de recepție, bunurile aprovizionate vor fi luate în primire. Tot la recepție se va efectua de către delegatul unității cumpărătoare recepția transportului (verificarea stării ambalajelor), iar în cazul constatării unor lipsuri se va întocmi proces-verbal de constatare. Recepția cantitativă se realizează de către gestionar și presupune compararea datelor din avizul de însoțire a mărfii ori factura cu cantitățile de stocuri efectiv primite, iar pe baza acesteia se va întocmi nota de recepție și constatare de diferențe .

Nota de recepție și constatare de diferențe este folosit ca document pentru recepția bunurilor intrate în gestiune, pentru intrarea bunurilor în stoc, încarcarea gestiunii, folosit ca act de probă în justiție, în litigiile cu cărăușii și furnizorii sau pentru diferențele cantitative constatate la recepție.

Documentul tipizat cu ajutorul căruia se ține evidența operativă a stocurilor este fișa de magazie, întocmită la local de depozitare. Acest document un circulă, fiind un document de înregistrare operativă care servește la: evidența operativă a intrărilor, ieșirilor și stocurilor existente la fiecare loc de depozitare; sursă de informații pentru controlul operativ curent și contabil al stocurilor de valori materiale. Fișele de magazie se deschid pentru fiecare element stocabil în parte și se ordonează pe conturi sintetice de stocuri, grupe și subgrupe de elemente stocabile concordante cu structurile de conturi analitice.

Documentul justificativ utilizat pentru a evidenția consumul de materii prime și materiale este bonul de consum. Acesta servește ca document de eliberare din magazie pentru consum, document justificativ de ieșire a bunurilor din gestiune sau ca document justificativ de înregistrare a iesirilor din stoc în contabilitatea analitică și sintetică. Acesta se întocmește în doua exemplare de către compartimentul însărcinat cu lansarea programului de producție.

Pentru predarea la depozit a stocurilor materiale reprezantând produse finite, semifabricate din producție proprie (pe baza raportului de fabricație) și pentru tranzitatea materialelor de la un stoc de depozitare la altul se întocmește bonul de predare-transfer-restituire. În cazul restituirii materialelor neutilizate se folosește același document.

Valorile materiale trimise la terți pentru prelucrare se vor înregistra în avizul de însoțire a mărfii, cu mențiunea “pentru prelucrare la terți”, iar pentru livrarea mărfurilor și a produselor se va utiliza dispoziția de livrare, avizul de însoțire a mărfii și factura.

. Având in vedere faptul ca orice operație patrimonială, se consemnează la în momentul efectuării ei într-un înscris (stă la baza înregistrărilor contabile) dobândind astfel calitatea de document justificativ in contabilitate trebuie luat in considerare faptul ca acestea angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat ori înregistrat în contabilitate.

3.2 Organizarea și conducerea evidenței analitice și sintetice a stocurilor de materii prime și materiale consumabile

Contabilitatea activelor circulante materiale este organizată pe categorii de stocuri. Evidența permanentă a existenței și mișcării unor asemenea active, controlul gestiunii acestora și reliefarea ajustărilor pentru deprecierea reversibilă a stocurilor reprezintă elemente pe care trebuie să le asigure contabilitatea acestor active.

Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau intermitent.

3.2.1 Contabilitatea analitică a stocurilor de materii prime și materiale

În principiu contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe feluri (sortimente) de bunuri materiale stocate sau pe grupe de stocuri și locuri de depozitare (gestiuni create) și trebuie astfel organizată încât să permită urmărirea existenței și mișcării acestora cantitativ și valoric. Excepție face contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul, care se ține global-valoric pe gestiuni (magazine de desfacere)

Contabilitatea analitică, din punct de vedere metodologic se nunațează în raport de metoda inventarului permanent sau cea a inventarului intermitent folosită pentru evidența stocurilor. Legea nr. 82/1991 lasă la latitudinea fiecărei entități, în funcție de necesitățile proprii și de specificul activității, modul de organizare a contabilității analitice a stocurilor .

În condițiile folosirii inventarului permanent , în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite cunoașterea stocurilor cantitativ și valoric în orice moment. În acest caz contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după una din următoarele metode:

Metoda operativ-contabilă (pe solduri), constă în ținerea la locul de depozitare, a evidenței cantitative a bunurilor materiale, pe feluri de bunuri stocate pe categorii, cu ajutorul fișelor de magazie, iar în contabilitate, a evidenței valorice, pe conturi de materiale, desfășurate valoric pe gestiuni, pe grupe sau subgrupe de bunuri, după caz iar în cadrul acestora pe feluri de bunuri. În cadrul acestei metode, evidența analitică a stocurilor se realizează în mai multe etape:

-cantitățile de materiale intrate și ieșite se înregistrează pe baza documentelor justificative (fișe de magazie), stabilindu-se după fiecare operație stocul existent;

-verificarea zilnică de către un contabil a operațiilor înscrise în fișele de magazie și predarea apoi a documentelor spre contabilitate, unde vor fi apoi prelucrate și înregistrate în situații analitice a intrărilor, respectiv ieșirilor;

-completarea fișei centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri pe baza datelor din situațiile analitice a intrărilor și ieșirilor și depistarea eventualelor diferențe dintre datele din registrele de stocuri și cele din conturile sintetice de stocuri.

. Totodată se organizează și o evidență cantitativ – valorică, numai pentru stocuri, pe feluri de bunuri stocate și gestiuni. Această evidență se creează la sfârșitul lunii cu scopul de a verifica concordanța dintre contabilitatea analitică și evidența cantitativă ținută la locul de depozitare.

Ecuația de control proprie unei asemenea metode este:

Soldul final al gestiunii „N” calculat Soldul final al gestiunii „N”

în contabilitatea analitică = calculat pe baza evidenței

cantitative de la depozite

Soldul final al gestiuni „N” calculat în contabilitatea analitică are la bază relația:

Soldul final Soldul inițial al Valoarea intrărilor Valoarea ieșirilor

gestiunii „N” = gestiunii „N” + gestiunii „N” – gestiunii „N”

Soldul final al gestiunii „N” calculat pe baza evidenței cantitative de la depozite se determină prin ponderea cheltuielilor în stoc la prețul de evaluare ales în funcție de metoda de evaluare a identificării specifice, a epuizării loturilor (FIFO, LIFO, NIFO) și a prețului standard (prestabilit). Nu se poate aplica metoda costului mediu ponderat.

Metoda operativ – contabil contribuie la reducerea lucrărilor de evidență analitică a stocurilor, deoarece nu se mai folosesc fișele contabile analitice pe feluri de materiale; întărește controlul exercitat de către serviciul contabilității asupra gestionarilor, prin punctajul pe fișele de magazie a tuturor documentelor înregistrate. Tehnica de lucru este următoarea: documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie (care sunt vizate de contabilul șef) stabilind stocul după fiecare operație. Periodic (la 2 – 3 zile) serviciul contabilitate verifică înregistrările făcute în fișele da magazie (corectitudinea stocurilor) și preia documentele respective împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru materialele intrate și materialele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea documentelor. În continuare serviciul contabilității centralizează documentele preluate de la magazie și le însumează în cadrul fiecărui borderou pe grupe de materiale și pe conturi corespondente (debitoare sau creditoare). Totalurile stabilite sunt înscrise în „Situația de mișcare lunară” întocmită separat pentru intrări și ieșiri. În cadrul ei sunt stabilite coloanele pentru fiecare gestionar și rândurile pentru grupe de materiale, valoric.

La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări, cât și la ieșiri, care servesc pentru determinarea valorii stocurilor existente la sfârșit de lună, pe grupe de materiale și pe gestionari. În acest scop la existențele de la începutul lunii se adaugă intrările și se scad eliberările din depozit (atât la grupe de materiale cât și pe gestionari).

La sfârșit de lună, stocurile din fișele de magazie se înscriu în „Registrul stocurilor” și se înmulțesc cu prețul lor. Soldurile stabilite se înscriu în ”Registrul stocurilor” care se întocmește pe grupe de materiale, cu coloane pentru cele 12 luni ale anului.

Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din „Situația de mișcări lunare”. În caz de neconcordanță se verifică operațiile la grupa respectivă de materiale.

Suma soldurilor pe grupe din „Situația mișcării lunare” și „Registrul stocurilor” trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.

Indiferent de una sau alta din cele două metode alese pentru contabilitatea stocurilor, apreciem că trebuie raționalizate în sensul adoptării unei evidențe cantitativ – valorice realizate prin sistemul de conturi în cadrul compartimentului financiar – contabil.

Se poate renunța la evidența cantitativ condusă la locul de depozitare al bunurilor stocate.

Metoda operativ–contabilă este mai eficientă în practică decât celelalte metode de organizare a contabilității analitice a stocurilor, prezentând ca avantaje: scutirea entităților de a mai întocmi fișele conturilor analitice pentru valorile materiale, datorită întocmirii registrului stocurilor; înlocuirea balanțelor analitice lunare, aplicate în utilizarea metodei cantitativ-valorice, de către registrul stocurilor; menținerea integrității stocurilor prin urmărirea atentă de către contabilitate a operațiunilor înregistrate în fișele de magazie.

Metoda cantitativ-valoric (pe fișe de cont analitic), constă în ținerea evidenței cantitative pe categorii de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni și realizarea în contabilitate a evidenței cantitativ-valorice. Controlul exactității și concordanței înregistrărilor din evidența de la locurile de depozitare și contabiliate se face prin punctajul periodic dintre cantitățile înregistrate în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitic din contabilitate.

Acestă metodă prezintă avantajul că poate furniza oricând informații cu privire la existența și mișcarea bunurilor materiale, dar prezintă și un inconvenient în înregistrarea mișcărilor cantitative de bunuri atât în fișele de magazie cât și în fișele de cont analitic de la contabilitate.

Metoda cantitativ valorică sau pe fișe de conturi analitice constă în organizarea la locul de depozitare a unei evidențe cantitative de feluri (sortimente) de stocuri, iar în contabilitatea analitică a unei evidențe cantitativ valorice pe feluri de bunuri și gestiuni.

În cadrul ambelor evidențe înregistrarea se face pentru stocuri, intrări și ieșiri. Se poate folosi și varianta în care se conduce numai evidența cantitativ valorică realizată prin contabilitatea analitică.

Metoda cantitativ valorică prezintă unele caracteristici și anume:

Documentele de intrare și ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie care se țin la locurile de depozitare;

Aceleași documente, grupate pe operații de intrare și ieșire, se îmbordează separat și împreună cu acestea se predau la biroul contabilității stocurilor materialelor;

La biroul contabilității materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităților, pe grupe sau subgrupe de materiale și locuri de consum, se evaluează cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective;

După prelucrarea datelor din aceste documente, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în fișele conturilor analitice, deschise pe feluri de materiale și locuri de depozitare;

O dată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține și centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și lunar pentru ieșiri.

Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materiale de realizează la sfârșitul lunii prin întocmirea balanțelor de verificare ale conturilor analitice. Reprezentarea grafică a metodei fișelor analitice de cont este prezentă în Anexa1.

Metoda cantitativ valorică prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Printre avantajele acestei metode se numără asigurarea concordanței datelor dintre evidența operativă și contabilitatea analitică, cunoașterea unor informații detaliate cu privire la cantitățile existente din fiecare fel de valori materiale.

Dezavantajul acestei metode constă în volumul mare de muncă, presupus, în condițiile unui nomenclator bogat de asemenea bunuri; dar acest dezavantaj poate fi eliminat prin folosirea tehnicii de prelucrare automată a datelor, care să înlocuiască numeroase fișe cantitativ – valorice ținute astfel manual sau mecanizat.

Metoda global-valorică, constă în ținerea evidenței numai global-valoric, atât la nivelul gestiunii, cât și în contabiliate. Mișcările de stocuri nu se mai înregistrează în fișa de magazie, cantitativ pe fiecare fel de stocuri, acestea fiind înlocuite cu registrul de gestiune, unde sunt înregistrate doar valoric, în fiecare zi, intrările și ieșirile de stocuri, pe baza documentelor justificative. Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii se realizează doar valoric, la perioade stabilite de unitate dar este necesar ca periodic să se efectueaze controlul asupra integrității bunurilor stocate. În acest scop se procedează la inventarierea stocurilor și evaluarea lor potrivit uneia dintre metodele:

– identificării specifice,

– a epuizării loturilor (FIFO, LIFO, NIFO)

– a prețului standard (prestabilit).

Soldul final astfel calculat trebuie să fie egal cu cel stabilit în contabilitatea analitică pe baza relației:

Soldul final al Soldul inițial al Valoarea intrărilor Valoarea ieșirilor

gestiunii „N” = gestiunii „N” + gestiunii „N” – gestiunii „N”

Potrivit acestei metode, la evidențierea operativă a fiecărei gestiuni nu se mai întocmește și înregistrează mișcările de stocuri în fișa de magazie, cantitativ pe fiecare fel de sort de materiale sau mărfuri. Fișele de magazie sunt înlocuite cu „Registrul de gestiune” în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune zilnic se întocmește în două exemplare, din care exemplarul unu împreună cu documentele justificative este transmis la compartimentul de contabilitate.

La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea și realitatea documentelor înscrise în raportul de gestiune, prețurile precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel ca după ce se constată corecta și legalitatea lor alcătuire, le vizează și le înregistrează în fișa contabilă analitică ținută pentru fiecare gestiune în parte.

Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii cu cea din contabilitate se face periodic din confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fișa contabilă analitică.

Această metodă se aplică în principal pentru evidențierea mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul, unde numărul operațiilor zilnice fiind foarte mare, aplicarea altei metode, mai ales în condițiile lipsei de dotare tehnică corespunzătoare, este importantă.

În situația în care evidența analitică se realizează prin contabilitatea internă de gestiune, rezolvările se diferențiază. Contabilitatea internă nu poate adopta decât metoda inventarului permanent în condițiile în care prin sistemul de conturi analitice se realizează evidența cantitativ – valorică pe feluri de bunuri stocate și pe gestiuni. O asemenea opțiune se întemeiază pe necesitatea organizării unui sistem de urmărire a nivelului stocurilor, respectiv rolul său în eliminarea costurilor de stocare, stocurile prea mari sau prea mici costă mult.

Pentru a răspunde la această cerință trebuie organizată o evidență a mișcării stocurilor care să furnizeze informații referitoare la următoarele probleme: cantitatea economică care trebuie comandată; costul economic de stocare; sortimentele problemă pentru responsabilii de gestiune.

În categoria metodelor de evidență analitică sunt cuprinse și metode speciale de evidență analitică a materialelor.

Folosirea tehnicii de calcul, a impus metode noi de evidență analitică. Astfel, în cazul folosirii calculatoarelor electronice, sunt adoptate metode clasice prezentate mai sus la condițiile și performanțele programelor de calcul, atât pentru evidența operativă a depozitelor, cât și pentru contabilitatea analitică.

Descrierea metodologică de realizare a diferitelor metode clasice de contabilitate analitică a stocurilor poate folosi și analizele pentru organizarea sistemului informațional și elaborarea programelor informatice de contabilitate a stocurilor.

3.2.2 Contabilitatea sintetică a stocurilor de materii prime și materiale

Contabilitatea sintetică a fluxurilor de stocuri se poate realiza prin folosirea inventarului permanent sau inventarului intermitent. În condițiile folosirii inventarului permanent în contabilitate se înregistrează toate operațiile de intrare și de ieșire a bunurilor de natura stocurilor de materii prime și materiale consumabile, ceea ce permite cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât și valoric. Această înregistrare se face la nivelul costului de achiziție, costului de producție sau a prețului prestabilit.Valoarea stocurilor la sfârșitul perioadei se determină ca diferență dintre valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și valoarea ieșirilor. Dacă există diferențe (plusuri/minusuri la inventar) acestea se vor regulariza, aducându-se la nivelul real. Acest sistem de inventariere este folosit de companiile mari și pentru că presupune înregistrări numeroase și calcule iterartive, generează totodată costuri ridicate.

În cazul inventarului intermitent intrările vor fi puse pe seama cheltuielilor, iar ieșirile vor fi înregistrate în contabilitate la finele perioadei, determinându-se ca diferență dintre valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor și valoarea stocurilor finale, determinate pe baza inventarierii. Conform inventarul intermitent, pe parcursul exercițiului un este ținută o evidență detaliată a stocurilor, iar pentru stabilirea stocului final este necesară o inventariere fizică la sfârșitul exercițiului, costul stocului final un va putea fi stabilit, decât abia după efectuarea inventarierii fizice. Inventarierea stocurilor are în cadrul variantei inventarului intermitent o importanță esențială. Ea influiențează nemijlocit nivelul cheltuielilor materiale și implicit costul efectiv al producției terminate. În aceiași măsură sunt influiențate costul producției neterminate, profitul și veniturile din producția stocată.

Evidența constituirii și mișcării stocurilor și a producției în curs de execuție se realizează prin conturile ce formează conținutul clasei a 3-a din Planul de conturi general, denumită „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.: 301 “Materii prime “, 302 “Materiale consumabile”, 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” și 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale”. Conturile acestei clase sunt conturi de bilanț sau inventar care furnizează informația de reflectare și control gestionar privind situația și mișcarea stocurilor și comenzilor în curs de execuție și asigură:

– Condiții pentru organizarea contabilității activelor circulante de natură materială, pe structură, categorii de stocuri prevăzute de Regulamentul privind aplicarea legii contabilității.

– Realizarea normelor specifice de gestiune a stocurilor pentru:

– Stocurile din depozite proprii,

– Stocuri aflate la terți, pe categorii,

– Decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea unității,

– Decalajele între vânzarea și livrarea bunurilor,

– Bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze de rezerve de proprietate,

– Aplicarea regulilor consacrate la evaluarea și înregistrarea stocurilor,

-Promovarea principiului prudenței la inventarierea și evaluarea în bilanț a activelor circulante.

A. Contabilitatea sintetică a stocurilor de materii prime și materiale la inventarul permanent

Conturile 301,302 și 303, după conținutul economic, sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ, care țin evidența existenței și mișcării materiilor prime, materialelor consumabile și obiectelor de inventar. În debit se înregistrează valoarea materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în unitate , iar în credit se înregistrează valoarea materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din unitate pe diferite căi. Soldul debitor reprezintă valoarea materiilor prime și materialelor aflate în stoc.

B Contabilitatea sintetică a stocurilor de materii prime și materiale la inventarul intermitent

În debitul conturilor 301,302 și 303 se înregistrează, la sfârșitul perioadei, valoarea stocurilor finale de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar (601, 602, 603), stabilite la inventariere. În creditul conturilor 301,302 și 303 se înregistrează, la începutul perioadei, valoarea stocurilor finale de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar (601, 602, 603), inventariate la sfârșitul perioadei precedente.

Contul 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale” este un cont rectificatv al valorii de înregistrare a materiilor prime și materialelor, care ține evidența diferențelor de preț nefavorabile (în plus) / favorabile (în minus), dintre costul de achiziție și prețul standard aferent materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar. În debit se înregistrează diferențele nefavorabile aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune și diferențele favorabile aferente stocurilor date în consum, iar în credit diferențele de preț aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune. Soldul debitor reprezintă diferențe de preț nefavorabile, iar soldul creditor, diferențe de preț favorabile aferente materiilor prime și materialelor aflate în gestiune.

La organizarea contabilității sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de norme de aplicare a Legii contabilității:

Metoda inventarului permanent;

Metoda inventarului intermitent.

3.2.3 Metoda inventarului permanent

Această metodă se distinge prin cele două variante de intrare a stocurilor din întreprindere:

1. Cazul aprovizionării mărfurilor dobândite din exterior:

În cursul perioadei se debitează conturile de stocuri prin conturile de terți sau conturile financiare corespondente la costul de achiziție;

În momentul trecerii stocurilor în producție, consumurile aferente se trec în debitul conturilor de cheltuieli aferente din clasa a 6-a;

În momentul închiderii conturilor, la fine de perioadă, eventualele diferențe între stocul fizic constatat și stocul înscris în debitul conturilor de stocuri, sunt contabilizate astfel încât se pun în acord stocurile scriptice cu cele faptice;

2. Cazul producției și lucrărilor executate în întreprindere.

În cursul exercițiului, elementele valorice materiale sunt contabilizate la costul de producție în debitul conturilor de stocuri de produse semifabricate, finite sau reziduale și eventual a producției în curs, în contrapartida contului „Producție stocată”;

La ieșirea stocului se creditează contul de stocuri în cauză, în contrapartida contului „Producție stocată”;

La data închiderii conturilor, eventualele diferențe între stocul fizic calculat și stocul care figurează în debitul conturilor specificate sunt înregistrate din nevoia de aducere a acestora la valoarea constantă în intervalul fizic, având drept contrapartidă contul „Producția stocată”.

Pentru stocurile provenind din producție proprie, conturile de stocuri corespunzătoare se debitează în cursul exercițiului cu intrările în stoc prin creditul contului 711 „Venituri din producția stocată” și se creditează cu ieșirile din stoc prin debitul aceluiași cont.

La sfârșitul exercițiului, soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu mărimile rezultate din inventariere, eventualele diferențe (plusuri sau minusuri) sunt regularizate prin aducerea stocurilor la mărimea lor reală. Anularea stocului inițial se face prin intermediul contului 711 „Venituri din producția stocată” iar soldurile conturilor de stocuri provenind din producție proprie se compară cu mărimile furnizate de inventarul fizic al existentelor, eventuale diferențe (plusuri sau minusuri de inventar), fiind regularizate și aducându-se stocurile la mărimea lor reală.

Omogenitatea în evaluare, adusă de utilizarea prețurilor prestabilite, duce la simplificarea calculelor.

În cadrul metodei inventarului permanent, fiecare intrare de bunuri este înregistrată cantitativ și valoric în contul de stocuri corespunzător, la nivelul costului istoric (cost de achiziție, cost de producție) sau prețului stabilit în funcție de valoarea de utilitate. De asemenea fiecare ieșire din stoc este contabilizată fizic și valori, permițând cunoașterea în orice moment a mărimii stocurilor valoric și cantitativ.

Sf = Si + I – E

Unde:

Sf – soldul final

Si – soldul inițial

I – valoarea intrărilor

E – valoarea ieșirilor

Deoarece inventarul permanent presupune înregistrarea fiecărei mișcări d stoc și calcule reiterate (se pot face mai ușor prin prelucrare informatică a datelor), generează costuri ridicate și deci se aplică la întreprinderi mari.

3.2.4 Metoda inventarului intermitent

Această metodă constă în faptul că ieșirile (consumurile) se determină ca diferență între valoarea stocului inițial plus valoarea tuturor intrărilor din care se scade stocul final pe baza inventarierilor fizice la sfârșitul perioadei. Ieșirile din stoc se determină prin calculul extracontabil, presupunând implicit ca nivelul gestiunii să se țină în continuare evidența cantitativă cu ajutorul fișelor de magazie.

Valoarea stocurilor final se poate determina cu formula:

Ve = Si + I – Sf

Unde:

Ve – valoarea ieșirilor

I – valoarea intrărilor

Si – valoarea stocurilor inițiale

Sf – valoarea stocurilor finale

Această metodă poate fi aplicată în unitățile patrimoniale din categoria celor mici și mijlocii, deoarece este mai simplă și antrenează cheltuieli mai reduse, în condițiile în care în aceste unități patrimoniale supravegherea și controlul direct poate compensa funcțiile unei evidențe mai complete și riguroase. În cazul firmelor mici, gen familiare cu un magazin de vânzare mic, unde nu se pune problema de neîncredere , se poate renunța la evidența cantitativă, fiind suficient numai inventarul de sfârșit de perioadă pentru ca în contabilitate să se poată determina și înregistra consumurile valorice.

Deși este mai simplu și mai costisitor, inventarul intermitent are câteva inconveniente: o eroare sau omisiune în inventarul fizic, duce la deformarea informației contabile prezentă în documentele contabile de sinteză și mai există tendința de a subevalua stocurile din motive fiscale, ducând astfel la creșterea nereală a cheltuielilor și diminuarea profitului impozabil.

Derularea metodei implică următoarele etape:

Înregistrarea tuturor achizițiilor se face direct pe conturile de cheltuieli corespunzătoare, la costurile de achiziție sau prețurile stabilite în funcție de valoarea de utilitate;

La sfârșitul exercițiului se stabilește stocul final după efectuarea inventarierii fizice, neafectate de provizioanele de depreciere obținută prin anularea stocului inițial, înregistrare care se face invers, debitând un cont de stoc și creditând contul de cheltuieli corespunzător cu mărimea soldului final, constatat prin inventariere fizică și soldul contului de stoc reflectă mărimea stocului real, iar soldul contului de cheltuieli reflectă cheltuieli reflectă cheltuielile cu materii prime, materiale consumabile, cu cele privind obiectele de inventar, cu mărfurile și alte categorii de stocuri.

Stocurile rezultate din producția proprie a întreprinderii și producția în curs de execuție nu sunt înscrise direct în contul de rezultate, ci doar diferența între stocul final și stocul inițial aferent acestor stocuri. Contul 711 „Venituri din producția stocată” corectează producția exercițiului majorând-o în cazul stocajului (stocuri finale mai mari decât stocurile inițiale) și micșorând-o în cazul destocajului.

Soldul contului 711 „Venituri din producția stocată” este preluat din contul de profit și pierdere în funcție de structura veniturilor de exploatare. În stabilirea contului de „Venituri din producția stocată” nu se iau în calcul provizioanele pentru depreciere. Soldul creditor (stocajul) contului 711 este preluat de creditul contului de rezultate cu semnul „+” iar destocajul cu semnul „ – ”.

Aplicarea inventarului intermitent pentru stocurile provenind din producție proprie și în curs de execuție constă în anularea la finele exercițiului a stocului inițial prin creditarea contului de stoc și debitarea contului 711 „Venituri din producția stocată” precum și în constatarea stocului final (prin inventariere fizică), debitând conturile de stocuri prin creditul contului 711.

Registrele contabile care se folosesc la organizarea contabilității stocurilor sunt alese în funcție de forma de contabilitate adoptată:

-În cazul formei „maestru șah” pentru conturile sintetice se utilizează fișe de cont sintetice șah pentru debit și respectiv pentru credit;

-În cazul formei de înregistrare pe „jurnale” se folosesc jurnale auxiliare ca:

-Registru privind aprovizionările;

-Registru jurnal privind vânzările;

-Registru jurnal privind consumurile și alte ieșiri de materiale.

Periodic (lunar) totalul jurnalelor auxiliare se centralizează prin înscrierea lor în „Registrul jurnal general”.

3.3 Contabilitatea operațunilor curente privind intrările și ieșirile de materii prime și materiale consumabile

3.3.1 Contabilitatea materiilor prime și materialelor consumabile

a) Stocuri de materii prime evaluate la cost de achiziție

Exemplu: Unitatea PROTOS GROUP SA ține evidența stocurilor de materii prime la cost de achiziție, și utilizează metoda inventarului permanent. Societatea achiziționează conform facturii 312 buc de țiglă la un cost de achiziției de 25 lei/buc, TVA 19%, inclusiv cheltuieli de transport de 165 lei ,care se achită cu ordin de plată. În cursul perioadei se se dau în consum 156 buc.

I. Recepția corespunde cu factura

Registrul Jurnal nr. 1

III.Recepția este mai mare decât factura (se constată un plus la recepție de 6 buc) și entitatea are nevoie de stocul constat plus;

Registrul Jurnal nr.2

b) Stocuri de materii prime evaluate la cost standard

Exemplu: Societatea PROTOS GROUP SA prezintă următoarea situație la 31.03 a stocurilor de materii prime: stocul inițial de materii prime 468 buc este evaluat la un cost standard de 21 lei/buc, cost efectiv de achiziție de 22,1 lei/buc. Unitatea recepționează de la un furnizor 155 buc la un cost efectiv de achiziție de 22,4 lei/buc. După o perioadă unitatea recepționează de la același furnizor 67 buc, cost efectiv de achiziție 20,2 lei/buc. Consum de materii prime 123 buc .

Registrul Jurnal nr. 4

Diferențele de preț aferente materiilor prime date în consum:

K= (514,8 + 217 – 53,6) / (468 + 155 + 67)=678,2/690= 0,98

123 x 0,98=120,54 (diferență nefavorabilă, chltuielile cu materiile cresc cu 120,54)

c) Import de materii prime

Exemplu: Societatea PROTOS GROUP SA importă materii prime la prețul extern de 4578 EUR, la cursul de 3,50 lei/EUR. Taxele vamale sunt de 15%, iar comisionul vamal este de 0,5% din prețul extern al mărfurilor. Taxele vamale și comisionul se achită prin virament bancar, în lei. Bunurile achizițonate se achită prin bancă la cursul de 3,40 lei/EUR și sunt evaluate la costul de achiziție. Obligațiile fiscale se plătesc în vamă.

Prețul extern: 4.578 x 3,5 = 16.023 lei;

Taxele vamale: 16.023 x 10% = 2.403,45lei

Comisionul vamal: 16.023 x 0,5% = 80,12 lei ;

TVA: ( 16.023 + 2.403,45 + 80,12) x 19% = 3.516,25 lei

Diferențe de curs valutar favorabilă: ( 3,5-3,4) x 4.578= 457,8 lei

Registrul Jurnal nr.5

d) Reduceri comerciale acordate societății PROTOS GROUP SA

Exemplu: Societatea PROTOS GROUP SA achiziționează de la furnizorul Expert Moldova Trading SRL materii prime în valoare de 6300, TVA 19%. La recepția bunurilor societatea constată că materiile prime sunt necorespunzătoare calității și solicită furnizorului o reducere de 7%. Decontarea facturii are loc cu 10 zile înainte de scadentă, caz în care furnizorul acordă societății o reducere financiară de 4%.

Tabelul nr. 5 Reducerile comerciale și financiare acordate după facturare

Registrul Jurnal nr. 6

e) Avansuri acordate furnizorului de materii prime și materiale

Exemplu: Societatea PROTOS GROUP SA încheie un contract cu furnizorul Larisa SRL pentru livrarea de materiale auxiliare. Avansul acordat furnizorului este de 40% din valoarea totală a contractului de 9.856 lei, inclusiv TVA. Furnizorul emite factura pentru avansul acordat dupa 4 zile, iar bunurile le primește după o lună. După 5 zile societatea achită diferența furnizorului.

Registrul Jurnal nr.7

f) contabilitatea materiilor prime și a materialelor consumabile în cazul inventarului intermitent

Deși unitatea PROTOS GROUP SA nu utilizează decât metoda inventarului permanent, în tabelul de mai jos este evidențiat modul de înregistrare a operațiunilor aferente aceste metode.

Exemplu: Stocul inițial de materii prime 468 buc , cost de achiziție 21 lei/buc la 31.03

În luma urmatoare unitatea recepționează de la un furnizor 155 buc la un cost de achiziție de 22,4 lei/buc, tva 19%. Situația după inventariere 34 buc.

Registrul Jurnal nr. 8

Consumul de stocuri pentru luna aprilie se evidențiază astfel:

C=Si + I –Sf = 9.828 + 3.472 – 761,60= 5.594,40

g) Intrări de materii prime și materiale consumabile în întreprindere

În luna martie situația intrărilor de materii prime și materiale consumabile se prezintă astfel:

Registrul Jurnal nr. 9

h) Ieșiri de materii prime și materiale consumabile din întreprindere

În luna martie situația ieșirilor de materii prime și materiale consumabile se prezintă astfel:

Registrul Jurnal nr. 10

3.3.2 Contabiliatea materialelor de natura obiectelor de inventar

a) Stocuri de materiale de natura obiectelor de inventar evaluate la cost de achiziție

Exemplu: Societatea PROTOS GROUP SA achiziționează schele modulare în valoare de 1.660 lei, TVA 19%. La terminarea lucrărilor schelele vor fi casate.

Registrul Jurnal nr. 11

b) Achiziție de materiale de natura obiectelor de inventar din avansuri de trezorerie

Exemplu: Societatea PROTOS GROUP SA achiziționează echipamente de lucru în valoare de 4.324 lei TVA 19%, care se achită din avans de trezorerie. Echipamentele vor fi distribuite angajaților, care vor suporta 50% din costul de achiziție, reținându-se din salariu.

Registrul Jurnal nr. 12

Pe lângă aceste operațiuni întâlnite la unitatea PROTOS GROUP SA, în contabilitatea materiilor prime și materialelor mai pot apărea urmatoarele operațiuni:

Registrul Jurnal nr 13

3.4 Inventarierea stocurilor de materii prime și materiale consumabile

În mod firesc inventarierea constituie punctul de pornire și de închidere al oricărui exercițiu. Contabilitatea, prin calculele ei, controlează desfășurarea operațiunilor economico-financiare și prezintă situația elementelor patrimoniale și a rezultatelor pe bază de documente si din punctul de vedere al realității faptice. Însă nu tot timpul situația scriptică corespunde cu realitatea fizică, de accea pentru verificarea concordanței dintre situația faptică și cea din contabilitate cât și pentru corectarea diferențelor se recomandă inventarierea.

Din procesul de inventariere a stocurilor pot rezulta două categorii de diferențe. Fiecare din aceste sunt supuse unor tratamente contabile diferite.

3.4.1 Plusuri / minusuri de inventar constatate în urma inventarierii fizice

Acestea fac obiectul unor tratamente contabile care să asigure punerea de acord a stocurilor scriptice cu cele faptice. În funcție de cauzele constatate generează plusuri/minusuri în conturile de stocuri. Plusurile cantitative se înregistrează ca intrări în patrimoniu, iar minusurile cantitative se recuperează de la vinovați sau se trec pe cheltuieli.

a) lipsuri constatate la inventariere imputabile gestionarului

Exemplu: Societatea constată la inventariere un minus de materii prime în valaore de 275 lei. Acest minus se impută gestionarului la o valoare actuală de 368,9 lei inclusiv TVA. Suma imputabilă se va încasa în numerar.

Registrul Jurnal nr.14

b) lipsuri constatate la inventariere neimputabile gestionarului

Societatea constată lipsă echipamente neimputabile gestionarului, valoare de intrare de 67 lei.

Registrul Jurnal nr. 15

c) plusuri constatate la inventariere

Societatea constată plus la piese de schimb în valoare de 67 lei.

Registru Jurnal nr. 16

3.4.2 Plusuri / minusuri de valoare la inventariere generate de alți factori conjuncturali

Acestea apar ca urmare a unor factori precum : deprecieri, deteriorări, fluctuații ale prețurilor pe piață. În virtutea principiului prudenței, plusurile de valoare nu se contabilizează, iar minusurile se înregistrează sub forma provizioanelor pentru deprecierea stocurilor.

Exemplu: Societatea constată cu ocazia inventarierii o depreciere a valorii materialelor de natura obiectelor de inventar în valoare de 1389,2 lei.

Registrul Jurnal nr. 17

Listă de inventar nr1 Data 31.01.2008

3.5 Indicatorii de analiză privind gestiunea stocurilor de materii prime și materiale consumabile

Orice stoc, prin natura lui, presupune o imobilizare de capital. Din acest motiv, deosebit de important este analiza structurii stocurilor, deoarece o supradimensionare a acestora presupune, pe de-o parte, cheltuieli mari cu depozitarea și păstrarea, iar pe de altă parte, imobilizarea resurselor financiare în unele materii prime și materiale care au o circulație lentă.

Stocurile de materii prime și materiale sunt absolut necesare desfășurării ritmice și continue a fiecărei faze a ciclului de exploatare. Fără ele nu se poate asegura utilizarea judicioasă a capacităților de producție și satisfacerea cerințelor clienților. Analiza stocurilor de materii prime și materiale urmăreaște: dinamica și structura stocurilor finale, în vederea identificării cauzelor care determină variația acestora; analiza factorială a stocului mediu; eficiența gestionării stocurilor. Analiza eficienței gestiunilor stocurilor de materii prime și materiale necesită examinarea urmatorilor indicatori:

– Viteza de rotație a stocurilor (Vrs), este raportul dintre cifra de afaceri și stocul mediu. Acest indicator caracterizează eficiența cu care sunt folosite activele circulante ale întreprinderii. Cu cât viteza de rotație este mai mare, cu atât volumul de active circulante necesare pentru obținerea unei anumite producții este mai mic sau producția obținută într-o anumită perioadă de timp cu același volum de active circulante este mai mare. De aici decurge importanța accelerării viteyei de rotație în vederea creșterii eficienței activității economice a întreprinderii.

-Durata de rotație a stocului mediu (Drs), este inversul vitezei de rotație a stocurilor și exprimă intervalul de timp (zile) în care se reînoiesc stocurile prin intermediul vânzărilor. Situația întreprinderii este mai bună din punct de vedere al lichidității cu cât acest interval de timp este mai scurt. Prin raportarea valorii stocurilor medii la cifra de afaceri se determină câți lei investiți în stocuri sunt necesari pentru a realiza un leu cifră de afaceri.

Tabel nr. 6 Indicatorii privind eficiența gestiunii stocurilor (RON)

Viteza de rotație a stocurilor, se poate observa o creștere semnificativă în a acestui indicator, când a ajuns la un nivel de 85,76 rotații fiind urmat apoi de o scădere accentuată în 2007, când acest indicator a atins valoarea de 41,66 rotații. Creșterea vitezei de rotație în anul 2006 a determinat scăderea duratei unei rotații în zile și ca urmare s-a micșorat valoarea activelor circulante la 1.000 lei CA.

Durata de rotație a stocurilor prezintă un nivel satisfăcător pe întreaga perioadă supusă analizei, mai ales în anul 2006, unde înregistrează cea mai mica valoare, fiind urmată apoi de o creștere pană la 8,55 zile în anul 2007.

În general viteza de rotație a activelor circulante influiențează indicatorii de performanță ai întreprinderii (beneficiul și ratele de rentabilitate). Astfel accelerarea vitezei de rotație a determinat o evoluție favorabilă a acestor indicatori, iar încetinirea vitezei de rotație în anul 2007 va fi urmată de efecte negative asupra întreprinderii.

Finanțatorii externi sunt cei care sunt expuși riscului financiar provenit din insolvabilitatea întrerpinderilor finanțate. Pentru a aprecia acest risc, aceștia analizează bonitatea clienților prin analiza lichidității și a solidarității patrimoniale (solvabilitatea pe termen mediu și lung). Lichiditatea reprezintă proprietatea întreprinderii de a face față datoriilor care ajung la scadență în termen scurt. Ratele de lichiditate se obțin prin punerea în relație a activului circulant și a unor elemente ale acestuia cu datoriile pe termen scurt.

Tabelul nr.7 Ratele de lichiditate aferente unității SC PROTOS GROUP SA (RON)

Rata de lichiditate generală exprimă gradul de lichiditate potențială (echilibrul financiar pe termen scurt) și variază în funcție de sector: este subunitară în sectorul de distribuție și aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung de fabricație. În cazul S.C. Fene Grup SA valorile supraunitare ale ratei pe cei trei ani, arată o lichiditate satisfăcătoare, ca urmare a unui fond de rulment pozitiv.

Rata de lichiditate redusă reflectă capacitatea firmei de a onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități banești. Conform datelor din tabel, în perioada analizată nivelul acestei rate este în creștere, depășind nivelul optim de 0,5, deci unitatea își va putea onora datoriile cu scadența mai mică de un an.

Rata de lichiditate imediată (lichiditatea efectivă a întreprinderii) conform acestei rate se poate aprecia măsura în care pe seama disponibilităților bănești pot fi acoperite datoriile exigibile. Această rată prezintă un nivel asiguratoriu de 0.33. Urmărind datele din tabel se constată că pe toată perioda analizată întreprinderea s-a confruntat cu imposibilitatea capacității de onorare a obligațiilor pe termen scurt din disponibilități.

Concluzii

Stocurile reprezintă partea din active circulante cu rol determinant, atât pentru sfera comerțului cât și pentru cea de producție. De accea o desfășurare a activității în condiții de performanță, fără întreruperi datorate epuizării resurselor materiale, va conduce la o bună gestionare a stocurilor la nivelul agentului economic.

În categoria activelor circulanate ale întreprinderii, stocurile dețin o pondere importantă. Existența stocurilor de mijloace circulante este fundamentală pentru o funcționare normală și continuă a ciclului de exploatare în toate fazele activității economice din cadrul întreprinderii. Aceasta importanță se datorează faptului că acestea devin, în procesul de producție, depozitarul valorii cedate de personal, mijloace fixe, informații.

Orice stoc, prin natura lui, presupune o imobilizare de capital. Din acest motiv, deosebit de important este analiza structurii stocurilor, deoarece o supradimensionare a acestora presupune, pe de-o parte, cheltuieli mari cu depozitarea și păstrarea, iar pe de altă parte, imobilizarea resurselor financiare în unele materii prime și materiale care au o circulație lentă. Analiza eficienței gestiunilor stocurilor de materii prime și materiale necesită examinarea atât a vitezei de rotații cât și a duratei de rotații. În general viteza de rotație a activelor circulante influiențează indicatorii de performanță ai întreprinderii (beneficiul și ratele de rentabilitate). Astfel accelerarea vitezei de rotație a determinat o evoluție favorabilă a acestor indicatori, reflectând și o activitate de aprovizionare-depozitare eficientă, care nu imobilizează inutil resursele financiare, iar încetinirea vitezei de rotație în anul 2007 va fi urmată de efecte negative asupra întreprinderii. Totodată viteză mare de rotație a stocurilor, a condus la o creștere a gradului său de lichiditate.

Dar funcționalitatea unei întreprinderi și lichiditatea sa depind și de modul în care sunt gestionate stocurile, de timpul de stocare .Durata de rotație a stocurilor prezintă un nivel satisfăcător pe întreaga perioadă supusă analizei, mai ales în anul 2006, unde înregistrează cea mai mica valoare, fiind urmată apoi de o creștere pană la 8,55 zile în anul 2007.

În ceea ce privește ratele de lichiditate, întreprinderea are capacitatea de a-si achita datoriile pe termen scurt, avand valori apropiate limitelor asiguratorii.

Stocurile ocupă în cadrul gestiunii întreprinderii, un loc esențial. Astfel gestiunea stocurilor este importantă pentru întreprindere deoarece prezența unor erori la stabilirea nivelului stocurilor poate determina pierderi de vânzări și de profit, costuri excesive cât și probleme de rentabilitate.

În calitatea lor de elemente de natura activelor, stocurile prezină unele principii și reguli în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea acestora. Astfel evaluarea stocurilor se va face conform unor norme generale de evaluare elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale, Standardele Internaționale de Contabilitate și vor fi recunoscute în momentul în care se indeplinesc cele două condiții prezentate în IAS 2 “Stocuri”: reprezintă o resursa controlată/controlabiliă de întreprindere probabilă să genereze beneficii economice viioare și are un cost ce poate fi determinat în mod credibil.

Contabilitatea activelor circulante materiale este organizată pe categorii de stocuri. Evidența permanentă a existenței și mișcării unor asemenea active, controlul gestiunii acestora și reliefarea ajustărilor pentru deprecierea reversibilă a stocurilor reprezintă elemente pe care trebuie să le asigure contabilitatea acestor active.

Bibliografie

Avram, M., Contabilitatea întreprinderii armonizată cu Directivele Contabile Europene și Standardele Internaționale, Ed Universitară, Craiova, 2005;

Bojian, O., Contabilitate finaciară a întreprinderii, Ed universitară, București, 2004;

Budugan, D., Berheci, I., Georgescu, I.,Bețianu, L., Contabilitate de gestiune, Ed CECCAR, București, 2007;

Budugan, D., Georgescu, I., Bazele Contabilității, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003;

Caciuc, L., Bunget, O., Costi, B., Farcane, N., Mateș, D., Megan, O.,Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate-IAS 2 Stocuri, Ed. CECCAR, București, 2004;

Coman, F., Contabilitate financiară a societăților comerciale, Ed Lumina Lex, București, 2002;

Crețoiu, Gh., Bucur, I., Contabilitate.Fundamentele și noul cadru juridic, Ed C.H. Beck, București, 2007;

Dumitrean, E.,Contabilitate financiară, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2008;

Dumitru, C.G., Contabilitate. Aplicații. Teste de evaluare. Studii de caz și practcă contabilă, Ed universitară, București, 2005;

Dragotă, V., Obrega, L., Ciobanu, A., Dragotă, M., Management financiar-Analiza financiară și gestiune financiară operațională, Ed. Economică, București, 2003;

Epuran, M., Băbăiță, V., Imbrescu, C., Teoria contabilității, Ed. Economică, București, 2004;

Feleagă, N., Sisteme contabile comparate, Ed. Economică, București, 1995;

Georgescu, I., Elemente de contabiliate aplicate în societățile comerciale și instituțiile publice, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004;

Istrate, C., Introducere în contabiliate, Ed. Polirom, Iași, 2002;

Hoanță, N., Finanțele firmei, Ed. Economică, București, 2003;

Horomnea, E., Berheci, M., Normalizarea contabilității întreprinderii, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2007;

Horomnea, E., Tabară, N., Georgescu, I., Budugan, D., Bețianu, L., Bazele contabilității. Concepte. Metode. Aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007;

Horomnea, E., Bazele Contabilității, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004;

Horomnea, E., Tratat de contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003;

Mardiros, D.N., Scorțescu, F.I., Contabilitate publică, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2007;

Minu, M., Contabilitate ca instrument de putere, Ed. Economică, București, 2002;

Ministerul Finanțelor Publice, Reglementări contabile pentru agenții economici, Ed. Economică, București, 2002;

Mironiuc, M., Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Concepte. Politici. Practici, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007;

Mironiuc, M., Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și Aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006;

Munteanu, V., Munteanu, M., Țânță, A.E., Zuca, Șt., Teoria și bazele contabilității, Ed. Sylvi, București, 2002;

Nicolae, T., Contabilitate financiară, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2003;

Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil.Ghid teoretico-aplicativ, Ed. CECCAR, Buc, 2006;

Petrescu, S., Diagnostic economic-financir. Metodologie. Studii de caz, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004;

Pîntea, I.P.,Badea, Gh., Microîntreprinderile în Economia Românească, Ed. Intelcredo, Deva, 2002;

Pîntea, I.P.,Badea, Gh., Contabilitate Românească armonizată cu Directivele Contabile Europene, Ed Intelcredo, Deva, 2003;

Pîntea, I.P.,Badea, Gh., Contabilitatea Financiară Românescă conformă cu Directivele Europene ,Ediția a II-a, Ed. Intelcredo, Deva, 2007;

Pop, A, Contabilitatea Financiar Romnânească armonizată cu Directivele Contabile Europene-Standardele Internaționale de Contabilitate, Ed. Intelcredo, Deva, 2002;

Rus, I., Bazele contabilității, Ed. Economică, București, 2005

Standardele Internaționale de raportare financiară –IFRS inclusiv Standardele Internaționale de Contabilitate-IAS și interpretări la 1 ianuarie 2005, Consiliul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate, Ed CECCAR, București, 2005;

Tabără, N., Modernizarea contabilității și sontrolului de gestiune, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2006;

Toma, C., Contabiliatea în comerțul exterior, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2005;

Toma, C., Dumitrean, E., Scorțescu, Gh., Berheci, I., Mardiros, D.N., Contabiliate financiară I, Vol I, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2002;

Toma, M., Alexandru, F., Armeanu, D., Vîrban, R., Ivănescu, D., Gestiune financiară de întreprindere , Ed. Economică, București, 2003;

Toma, M., Brezeanu, P., Finanțe și gestiunre financiară, Ed Economică, București, 1996;

Țugui, A., Contabiliatea inflației. Teorie. Practică. Modelul informatic, Ed. Economică, București, 2002;

*** OMFP nr. 1752 din 17.XI.2005 pt aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în MO al Rom, partea I, nr. 1080 din 30.XI.2005;

*** Norme metodologice aprobate prin O.M.F. nr 425/1998;

Burada, C., Contabilitatea stocurilor cumpărate în metodele cost standard și preț cu amănuntul, în revista Gestiunea și contabilitatea firmei, nr. 7/iulie 2007, pag 15-20;