Studiu de Caz Privind Elaborarea Strategiei pe Cunostinte In Firma S.c. Banca Transilvania S.a

ϹUPRІΝЅ

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE

1.1. Abordări ale definirii strategiei

1.2. Componentele strategiei

1.3. Trăsături ale strategiei

CAPITOLUL AL II-LEA. SPECIFICITATEA STRATEGIEI BAZATE PE CUNOȘTINȚE

2.1. Definirea și caracteristicile strategiei bazate pe cunoștințe

2.2. Cunoștințele strategice

2.3. Metodologia de realizare a strategiei bazate pe cunoștințe

2.3.1. Audit al cunoștințelor

2.3.2. Premise

2.3.3. Fundamentare

2.3.4. Elaborare

2.3.5. Implementare

CAPITOLUL AL III-LEA. Studiu de caz privind elaborarea strategiei pe cunostinte in firma S.C. Banca Transilvania S.A.

3.1. Prezentarea companiei

3.2. Fundamentarea strategiei

3.2.1. Premise

3.2.2. Fundamentare

3.2.3. Elaborare

3.2.4. Implementare

3.3. Recomandări în vederea proliferării elaborării strategiei bazate pe

cunoștințe în domeniu

CONCLUZII PRIVIND APORTUL LA LUCRARE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În economia contemporană, învățarea și cunoștințele au devenit factori cheie de succes pe plan internațional, iar resursele intangibile sunt de o importanță vitală. Competiția dintre firmele actuale s-a mutat, în bună parte, din planul resurselor tangibile (capital, materii prime, pământ, mașini și echipamente etc.) în planul resurselor intangibile, în care elemente precum cunoștințele și abilitatea de a le folosi (managementul bazat pe cunoștințe) au un rol crucial. Cunoștințele au devenit resursa de bază a firmelor, modalitatea ca acestea să obțină putere, prestigiu și bogăție în economia și în societatea modernă. Generarea, achiziționarea și folosirea cunoștințelor – pentru a enumera doar câteva din procesele de transformare a cunoștințelor – sunt extrem de importante pentru o dezvoltare economică, social și cultural sustenabilă. Această tendințăse aplică în mod egal indivizilor, organizațiilor, instituțiilor publice, companiilor, regiunilor sau chiar statelor. Mediul economic modern se caracterizează prin volatilitate, venituri mari aduse de angajați și mutații rapide pe plan internațional în domeniul politic sau al concurenței. Ca rezultat, organizațiile moderne nu pot concura pe piață fără manageri și angajați calificați. De aceea, metodele pe care le folosesc firmele pentru gestionarea și utilizarea cunoștințelor, precum și procesele și tehnologiile specifice domeniului lor activitate, inclusiv tehnologia informatică, sunt extrem de importante.

Nici o activitate economico-managerială nu a atras mai mult atenția, în ultimul deceniu, ca managementul bazat pe cunoștințe. Același specialist constată însă că, în același timp, exista și numeroase inconsistente, controverse și puncte de vedere radical diferite: unii specialiști îl consider ca fiind o forma a managementului informațional, dar sub o denumire mai pretențioasă; alți specialiști îl abordeazăca un sistem de facilitare a accesului la resurse informaționale distribuite; criticii pur și simplu îl desconsideră, considerându-l doar o modă managerial trecătoare.

Centrul American pentru Calitate și Productivitate a realizat primul benchmarking despre managementul bazat pe cunoștințe în 1996. Acest studiu a constatat că acesta este un termen recunoscut și vizibil, că devenea un domeniu de forță pentru o serie de firme de consultanțăși ca firme din diverse industrii demaraseră o varietate de activități legate de managementul bazat pe cunoștințe.

Un studiu mai recent, realizat pe un eșantion de 200 de directori a constatat că: 80 la sută din aceștia au afirmat că au în curs de desfășurare acțiuni de management bazat pe cunoștințe; 25 la sută din firme aveau în structura organizatorică poziția de manager bazat pe cunoștințe (chief knowledge management officer) sau manager al învățării (chief learning officer) – cu toate că doar jumătate dintre ei aveau subordonați sau un buget dedicat); 21 la sută din firme aveau o strategie de management bazat pe cunoștințe; doar 6 la sută din firmele analizate utilizau o abordare holistică, la nivel de întreprindere, a managementului bazat pe cunoștințe (cu toate acestea, 60 la sută de din respondenți au afirmat ca în decurs de 5 ani vor avea implementat un sistem integrat).

Firmele care acționeazăîn domeniile IT sunt cele mai dispuse și în același timp avansate în implementarea managementului bazat pe cunoștințe. Managerii acestor firme manifestă într-o proporție apreciabilă receptivitate față de managementul bazat pe cunoștințe, așa cum rezultă din rezultatele unei anchete efectuate în 50 de firme din țările dezvoltate din U.E. și S.U.A., cliente ale marilor companii de consultanță (Pricewaterhouse, Coopers and Leibrens etc.). Patru cincimi dintre manageri consider că implementarea managementului bazat pe cunoștințe nu prezintă o dificultate majoră.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE

1.1. Abordări ale definirii strategiei

Cunoștințele și abilitatea de a le crea, accesa și utiliza în mod eficient, au fost mult timp atât un instrument de inovare, concurență și de obținere a succesului economic, cât și un factor cheie de dezvoltare economic și socială. Cu toate acestea, o serie de schimbări dramatice înregistrate în ultimii ani au crescut fundamental importanța cunoașterii și cunoștințelor în sensul generării de avantaj competitiv. Capacitatea de a procesa și transmite informații la nivel global și instantaneu a crescut exponențial în ultimii ani datorită efectului combinat al progresului științific în informatica și informatica distribuită, dar și exacerbării concurenței, amplificării inovației în toate formele sale și reducerii costurilor operării în rețelele globale de comunicații.

Pe măsurăce barierele în accesarea cunoștințelor referitoare la un proces, produs sau piațăse reduc (distanța, caracteristicile geografie, costurile), cunoașterea și cunoștințele devin din ce în ce mai mult cheia competitivității, atât la nivel local cât și la nivel global. În același timp, ușurința în folosirea eficienta a fluxurilor de informații și cunoștințe face posibilă, și as spune eu chiar necesară, o legătură mai strânsă între cercetare / dezvoltare și inovarea în aval, o rată crescutăde inovare și reducerea ciclului de viațăal produsului în mai multe sectoare importante ale economiei. Chiar și în mai tradiționalele sectoare economice – agricultura și industria prelucrătoare – cunoștințele sunt mult mai ușor și rapid accesibile la nivel global, și, astfel, valoarea lor competitivă este crescută.

Impactul economiei bazate pe cunoștințe asupra societății și autorităților publice nu este mai puțin profund sau important. În condițiile creșterii accesului la informare al populației se amplifică, presiunea asupra guvernelor de a fi mai transparente, responsabile și participative. În același timp, capacitatea guvernelor de a accesa și controla informații, accesul inegal la informații și cunoștințe între sectoarele societății poate, în anumite circumstanțe, conduce la creșterea inegalității și consolidarea acesteia între elitele politice și sociale, pe de o parte, și majoritatea populației, pe de altăparte. Accesul inegal la educație și formare profesionalăpot perpetua și aprofunda inegalitatea.

Conceptul de economie bazată pe cunoștințe și variantele sale – "economia bazatăpe cunoaștere", "noua economie" sau "economia intangibilă" – este utilizat pe scară largăși tot mai mult într-o varietate de contexte și cu câteva înțelesuri. De aceea consider util prezentarea unei serii de considerații privind utilizarea termenului în literatura de specialitate.

Economia bazată pe cunoștințe este legată și într-o măsură înrădăcinata în ceea ce a ajuns să fie văzut ca rolul-cheie ale industriei de înaltă tehnologie în stimularea creșterii economice și obținerea avantajului competitiv. De asemenea este determinată de importanța crescândă a aplicării tehnologiilor informaționale și de comunicații, precum și răspândirea tehnologiilor digitale în diverse tipuri diferite de activitate. Deci, cu alte cuvinte, inițial economia bazată pe cunoștințe era abordata ca suma industriile high-tech și telecomunicații. Acestea rămân o componentăimportantă, dar în momentul actual economia bazată pe cunoștințe este abordata în sens mai larg și este văzută ca fiind mai cuprinzătoare decât pur și simplu ansamblul industriilor de înaltă tehnologie și telecomunicații.

Majoritatea lucrărilor de specialitate punctează diferența între cunoștințe și informații sau între cunoștințele explicite și tacite. Fără a le nega importanta, consider ca în economia bazatăpe cunoștințe ambele tipuri de cunoștințe sunt importante, suferind diverse procese de conversie, așa cum vom vedea în capitolele următoare.

În alte lucrări se face diferența între cunoștințele regăsite în produse fizice și care, prin urmare, pot fi folosite sau aplicate de către alții pentru a adăuga valoare în procesul de producție și de cunoștințele incorporate sub forma capitalului uman.

Procesul de inovare, generarea și, în special, aplicarea cunoștințelor pentru a genera noi produse sau servicii, ocupa de asemenea un loc central în literatura dedicata economiei bazate pe cunoștințe. Cu toate acestea, lucrări mai recente tind sa abordeze conceptul mai larg, nereducându-l doar la inovare.

O economie bazată pe cunoștințe globala creează concomitent oportunități semnificative și amenințări majore pentru toate țările, dar în special pentru cele care se luptă pentru a combate sărăcia pe scară largăși a crea o dezvoltare durabilă, sau pe cele care se sunt în proces de tranziție de la forme centralizate de organizare economic la forme democratice.

Din examinarea literaturii de specialitate dedicata economiei bazatăpe cunoștințe constatam că există diferențieri semnificative între diverși specialiști ai acestui fenomen. Cauzele acestei stări de fapt sunt, în opinia mea, două: noutatea relativă a conceptului, ce nu a permis o mai buna cristalizare a fenomenului; pregătirea de bază a celor ce au elaborat definițiile. Astfel, se pot sesiza accente diferite puse de informaticieni, economiști sau sociologi.

Daniele Archibugiși Bengt AkéLundvall definesc noua economie ca fiind o economie dominată mai mult de influențele globale și de viteza, adesea în timp real, a comunicațiilor și informațiilor, indiferent de distanță. Ei consider că trăsăturile sale de bază sunt globalizarea și digitalizarea. Din păcate, autorii acestei definiții abordează noua economie aproape numai din perspectiva informatizării și internaționalizării. Ei nu fac distincția, esențială, între informații și cunoștințe, fără de care noua economie se referă mai puțin la economia propriu-zisă(cu excepția dimensiunii internaționale) și mai mult la dezvoltarea comunicațiilor în cadrul activităților economice.

Charles Leadbeater consider ca economia bazată pe cunoștințe „nu este doar o descriere de industrii de înaltă tehnologie. Ea descrie un set de noi surse de avantaj competitiv, care se poate aplica la toate sectoarele, toate firmele și toate regiunile, de la agricultură și comerțul cu amănuntul la software-ului și biotehnologie”.

Dintre specialiștii romani, O. Nicolescu și C. Nicolescu consider ca “economia bazată pe cunoștințe se caracterizează prin transformarea cunoștințelor în materie primă, capital, produse, factori de producție esențiali ai economiei și prin procese economice în cadrul cărora generarea, vinderea, cumpărarea, învățarea, stocarea, dezvoltarea, partajarea și protecția cunoștințelor devin predominante și condiționează decisiv obținerea de profit și asigurarea sustenabilității economiei pe termen lung.”

1.2. Componentele strategiei

Există patru componente esențiale și interdependente ale oricărei strategii de crearea a economiei bazate pe cunoștințe:

1.Crearea unui mediu stimulativ economic și adecvat instituțional, care încurajează utilizarea pe scară largăși eficientă a cunoștințelor locale și globale în toate sectoarele economiei, care favorizează spiritul intreprenorial și care permite și sprijină transformări economice și sociale generate de revoluția cunoștințelor;

2. Crearea unei societăți bazate pe persoane calificate, creative și flexibile, ce oferă posibilități de educație și învățare continua de calitate, la dispoziția tuturor, și de un sistem flexibil și adecvat de finanțare publicăși privată;

3. Construirea unei infrastructuri IT&C dinamice, precum și a unui sector IT&C competitiv și inovator, care sa promoveze soluții și servicii informatice și de comunicații disponibile pentru toate sectoarele economiei și societății. Acestea nu vor include numai servicii "high-end", cum ar fi internetul și telefonia mobilă, dar, de asemenea, alte elemente ale unei societăți informaționale dezvoltate, cum ar fi radio, televiziune și alte mijloace media, computere și alte dispozitive pentru stocarea, prelucrarea și utilizarea informațiilor, dar și o gamălarga de servicii de comunicații.

4. Crearea unui sistem eficient de inovare cuprinzând întreprinderi, centre de cercetare, universități, grupurile de reflecție (think tank) și alte organizații care accesează și utilizează stocul tot mai mare de cunoștințe la nivel mondial, adaptându-l la nevoile locale și utilizându-l pentru a crea noi produse și servicii.

Vadim Kotelnikov realizează o foarte interesantă comparație între vechea și noua economie:

Tabelul 1

Diferențe între vechea și noua economie

Sursa: New Economy. Key Features of the New Rapidly Globalizing and Changing Knowledge Economy

1.3. Trăsături ale strategiei

Într-un relativ recent raport publicat de Fondul Monetar Internațional se subliniază că “după două decenii de reform cu performanțe dezastruoase, România a înregistrat progrese remarcabile privind stabilizarea, creșterea economicăși reducerea sărăciei în ultimii patru de ani”. Lipsa de performanță economic realizată între 1990 și 2000 explică într-o anumită măsură valorile pentru starea curentă a Societății bazate pe cunoaștere (KS), în România (Figura nr. 1.2).

Figura nr. 1.2. Creșterea economică a României în ultimul deceniu

Sursa: IMF, World Economic Outlook Database

În Global Information Technology Report 2007-2008 elaborat de Forumul Economic Mondial, România a înregistrat cele mai importante progrese în Europa, o situație similar fiind înregistrată doar în Irlanda.

Pentru caracterizarea mediului de afaceri orientat către utilizarea pe scară largă a Internetului și cuantificarea progreselor făcute pe această direcție, se folosesc drept indicatori de bază numărul de firme care folosesc comerțul electronic în activitatea lor și valoarea veniturilor obținute din comerțul electronic. Aceștia sunt valabili doar pentru acele organizații care în ultimele 3 luni au comandat bunuri și servicii în mod electronic, au primit comenzi, au efectuat plăți și au încasat facturi on-line.

Pentru determinarea nivelului de securitate a rețelelor și tranzacțiilor, se folosește procentul de utilizatori Internet (persoane și firme) care s-au confruntat cu probleme legate de securitate și în special fraude legate de cardurile de credit, viruși și utilizarea în scopuri neautorizate a informațiilor personale, accesări neautorizate ale căsuței poștale etc. Un alt indicator luat în calcul este numărul celor care și-au instalat sisteme de securitate pe calculatoarele personale sau le-au actualizat pe cele existente în ultimele 3 luni anterioare sondajului.

Nivelul 1. Accesul la infrastructura de telecomunicații este foarte redus. Nu există furnizori de servicii internet (Internet Service Providers – ISP) care oferă acces dial-up local. Nu există puncte de acces public la Internet. Societățile comerciale nu pot închiria linii exclusive de la operatorii locali de telefonie sau trebuie să aștepte mai mulți ani pentru a beneficia de aceste servicii. Cei mai mulți utilizatori plătesc tarife pentru convorbiri interurbane sau internaționale pentru accesul la Internet. Tarifele practicate de ISP sunt atât de mari încât puține persoane își permit să acceseze Internet-ul. S-a introdus competiția în domeniul liniilor închiriate, dar prețurile, deși în scădere, se situeazăîncăla un nivel ridicat.

Nivelul 2. Doar o mică parte a comunității are acces de calitate la rețeaua de telecomunicații. Un număr limitat ISP oferă acces dial-up local. Existămai mult de 1 milion de persoane la un singur ISP, iar unii furnizori oferă doar servicii de e-mail. Există posibilități limitate de acces public la Internet. Utilizatorii au adesea probleme când vor săstabilească o conexiune dial-up la un ISP local. Nu există concurență în domeniul asigurării de linii comerciale închiriate, societățile comerciale putând închiria linii numai de la un singur operator de telefonie. Tarifele pentru convorbirile locale sunt destul de ridicate și descurajează astfel utilizarea pe scară largă a Internet-ului prin furnizorii locali, chiar și în rândul utilizatorilor care își permit accesul la Internet. Soluții pentru accesul local există, însăutilizarea extensivă a Internet-ului este descurajată de tarifele ridicate

Nivelul 3. O parte considerabilă a comunității are acces bun la serviciile telefonice. Creșterea telefoniei mobile este accelerată. Sunt între 500.000 și 1.000.000 de locuitori la un Furnizor de Servicii Internet local. Furnizorii asigură acces Internet complet. Utilizatorii pot alege între diferite pachete de servicii Internet. Există câteva posibilități de acces public la Internet. Utilizatorii pot realiza o conexiune dial-up la un FSI local, cu excepția orelor de vârf. Unul sau doi furnizori privați închiriază linii agenților economici. Deși tarifele telefonice pentru accesul la Internet reflect concurența crescândăpe piața de telecomunicații, acestea sunt încădestul de mari și descurajează utilizarea pe scarălargă a Internetului de către unii utilizatori.

Nivelul 4. Existăun acces larg la serviciile de telecomunicații și rețea. Există mai mult de doi Furnizori de Servicii Internet locali la 1.000.000 de locuitori. Sunt disponibile soluții de bandă mai largă precum DSL și acces modem pentru cablu. Majoritatea clienților pot personaliza serviciile în funcție de viteza, serviciile, securitatea, calitatea și costul dorite. FSI asigură servicii de găzduire utilizatorilor. Există posibilități adecvate de acces public la Internet pentru cei care nu au acces acasă, la școalăsau la locul de muncă. Utilizatorii pot realiza o conexiune dial-up la un FSI local, în mod curent. Mai mulți furnizori privați închiriază linii agenților economici, existând și soluții wireless. Tarifele telefonice sunt stabilite în mod competitiv și sunt acceptabile pentru aproape toți cetățenii. Pot exista abonamente fără limităde timp pentru convorbiri telefonice locale. Prețurile pentru accesul Internet sunt stabilite în mod competitiv și sunt acceptabile pentru aproape toți cetățenii. Pot exista și prețuri fixe și servicii Internet gratuite, mai ales în comunități unde se practică tarife pentru convorbiri locale în funcție de durata de timp. Prețurile pentru soluții de bandămai largăprecum DSL și acces modem pentru cablu sunt stabilite competitiv, putând include tarife diferențiate în funcție de viteza de acces sau în funcție de utilizare bazate pe volumul total. Conexiunile “always-on”sunt disponibile fără tarifare în funcție de timp. Prețurile pentru liniile comerciale închiriate se stabilesc în mod competitiv, existând mai mulți vânzători. Studiul este disponibil integral online la adresa www.mcti.ro.

Conform rapoartelor prezentate, atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivel mondial am putea spera, păstrându-se trendul ascendent, ca în următorii trei-patru ani să ajungem să depășim mijlocul clasamentului. Interesant este însă să identificăm de unde provin creșterile înregistrate în rapoartele internaționale.

Conform informațiilor furnizate de către Institutul Național de Statistică în publicația anuală „România în cifre” principalii indicatori macroeconomici au continuat să-și consolideze evoluțiile pozitive din anii anteriori, fapt pe deplin ilustrat de ritmul anual de creștere economic în anul 2008, care s-a cifrat la 8,3%.

În concluziile Raportului anual IMM din 2008 cu privire la Societatea informațională din țara noastră se precizează că România se află în urma altor țări din Europa Centralăși de Est. Se menționează că există totuși o creștere rapidă a prezenței telefoanelor mobile, a utilizării internetului, a utilizării computerelor conectate la Internet de către firme și a investițiilor și cheltuielilor cu echipamentele. De asemenea este subliniat faptul că numărul angajaților în companii care utilizează Internetul s-a dublat în industrie și construcții și a cunoscut o creștere important în sectorul comerț. Deși România a redus, în ultimii ani, decalajele privind implementarea societății informaționale prin dezvoltarea industriei TIC, a infrastructurii (hardware, software, mijloace de comunicații), a aplicațiilor și serviciilor specifice, penetrarea tehnologiei informației și comunicațiilor are un nivel destul de redus. Acest lucru este datorat atât unei cereri deficitare, determinatăparțial de puterea scăzutăde cumpărare a populației, de educația TIC deficitară și de disponibilitatea redusă a infrastructurii din punct de vedere al accesului și al prețului utilizării.

CAPITOLUL AL II-LEA

SPECIFICITATEA STRATEGIEI BAZATE PE CUNOȘTINȚE

2.1. Definirea și caracteristicile strategiei bazate pe cunoștințe

Strategia organizaționala reprezintă un concept de bază în teoria și practica managerială. Nici o organizație, daca se vrea performanta, nu poate neglija adoptarea și aplicarea unor strategii și politicile globale și parțiale.

In condițiile managementului bazat pe cunoștințe, este absolut normal să apară și strategii bazate pe cunoștințe. În opinia lui Smith Zack la baza acesteia stau doua elemente:

Cunoștințele devin cea mai important resursă strategic a firmei

Învățarea devine cea mai important capacitate a organizației

O. Nicolescu adăugăla acestea alte două:

Firma își finalizează activitățile în produse cunoștințe și/sau servicii cunoștințe

Realizarea inovării devine critic pentru organizație, condiționându-i nu numai performanțele, dar uneori chiar și existența

La baza strategiilor bazate pe cunoștințe stau o serie de elemente determinate de trecerea la economia bazată pe cunoștințe. Acestea sunt prezentate în cele ce urmează.

Creșterea rolului și importantei cunoștințelor în cadrul activităților economice, acestea constituindu-se, din ce în ce mai frecvent, în principala sursă de obținere a avantajului competitiv. Cunoștințele sunt considerate ca un factor de producție distinct, punându-și amprenta asupra performanțelor economico-financiare la nivel de firmă, ramură economica și economie națională. Firmele capabile să genereze si/sau săabsoarbăintens cunoștințe vor fi mult mai potente în a duce competiția economic și a deveni competitive. Cunoștințele sunt sursă de avantaj competitiv la nivel organizațional, întrucât elementul esențial pe care se axează firmele îl reprezintă valoarea adăugată, iar aceasta este obținută și – într-o proporție crescândă- din cunoștințe. În același timp însă, competiția dintre firme, atât în planul generării și absorbției, cât și reținerii și valorificării de cunoștințe, devine din ce în ce mai acerbă.

Dezvoltările recente ale teoriei economice recunosc din ce în ce mai mult rolul central al cunoștințelor ca un factor determinant al creșterii economice. Noile teorii asupra creșterii economice sunt diferite de precedentele, ele demonstrând producerea revoluției cunoștințelor și trecerea la economia și organizația bazate pe cunoștințe.

Concentrarea activităților economice asupra tratării informațiilor și generarii, acumulării, utilizării și valorificării cunoștințelor. Aceasta trăsătură se reflecta în faptul ca informația și cunoștințele devin atât un mijloc de obținere a avantajelor competitive, cât și produse în sine, pentru a fi vândute. Așa cum spunea Philip Kotler „De-a lungul timpului, managementul firmelor a acordat cea mai mare atenție gestionării banilor, materialelor, utilajelor și oamenilor. În prezent, ele au ajuns să recunoască importanța capitalăa unei a cincea resurse – informația”. Tot mai mulți oameni lucrează în domenii în care se generează informație și se creează cunoștințe și sunt mai puțin angajați în activități nemijlocite de producție de bunuri materiale. Mediile electronice de comunicare, Internetul, e-comerce-ul modifică substanțial modul în care firmele concura și obțin avantaj competitiv. Impedimentele generate în economie de distantele geografice se diminuează substanțial, comerțul electronic ia o extindere din ce în ce mai mare. În aceste condiții, este foarte important ca țările și firmele să-și dezvolte sisteme de comunicație mobilăși fixă foarte rapide și de mare capacitate (rețele de telefonie, cablu, rețele radio și prin satelit).

Predominanța resurselor intangibile, dificil de cuantificat. În prezent, capacitatea a numeroase firme de a genera valoare adăugată, ca premisa a competitivității, depinde în cea mai mare parte de activele intangibile, acestea fiind condiționate decisiv, la rândul lor, de doua elemente: cunoștințele și forța de muncă. Din perspectiva cunoștințelor, trebuie evidențiat că, în economia bazată pe cunoștințe, acestea sunt fie produse finite, adică rezultatele economice ale unei entități (ca de exemplu studiile de management, marketing etc.), fie componente majore ale produselor tangibile. Din aceasta ultima perspectiva, considerăm căîn economia ce se prefigurează, practic orice produs sau serviciu va incorpora substanțial cunoștințe. De aceea cunoștințele vor deveni principala sursa de avantaj competitiv în economia viitorului.

Proliferarea echipamentelor și produselor simbolice, concomitent cu diminuarea relativa a produselor fizice. Aceasta influenta este determinată, pe de o parte, de accentuarea diviziunii internaționale a muncii, ce duce la realizarea unor produse și servicii din ce în ce mai individualizate și sofisticate, iar pe de alta parte, de creșterea ponderii sectorului de servicii. Produse precum cardurile bancare, comerțul electronic, consultanta etc. Tind să fie la fel de comune precum un produs fizic, fiind accesibile majorității agenților economici. Ca atare, modul de obținere a avantajului competitiv se modifica substanțial, accentul trebuind pus nu atât pe cost, cât pe calitate. De remarcat faptul ca, în opinia noastră, în cazul sectorului de servicii și a celui high-tech este fezabila teoria competențelor dinamice, întrucât avantajul competitiv nu vizeazăstrict numai costul sau calitatea, ci și procesul de obținere a acestora.

Creșterea gradului de intelectualizare a proceselor de muncă. Natura muncii prestate începe să se modifice substanțial în cadrul economiei bazate pe cunoștințe, în sensul diminuării ponderii muncii fizice. Ca atare, organizațiile trebuie să accentueze procesele formative ale angajaților. În această situație, firmele incapabile să atragă personal de specialitate sau să îl pregătească pe cel existent prin diverse forme de training, vor avea un dezavantaj concurențial major, în condițiile în care din ce în ce mai mult, munca intelectuala ia locul celei fizice. Acest fenomen este reflectat și în ponderea în creștere a personalului de specialitate în detrimentul muncitorilor. Salariații trebuie să aibă o bună educație de bază și toate abilitățile necesare pentru a putea fi instruiți și acumula rapid noi cunoștințe. În aceste condiții, trebuie accentuată preocuparea pentru educație fundamentala și subliniata necesitatea învățării de-a lungul întregii vieți. Potrivit lui O. Nicolescu, intelectualizarea proceselor de muncă se reflect în apariția specialiștilor bazați pe cunoștințe, caracterizați prin:

o mare parte din capitalul intelectual care, în contextul noii economii, este decisiv în generarea competitivității, „activând”celelalte forme de capital;

Își asumă și li se atribuie responsabilități majore în activitățile economice la nivel micro, mezo, macro și mondo economice; ca atare, ei influențează sensibil tipurile și formele de avantaj competitiv;

O mare parte a componenților societății, inclusiv cei care nu fac parte din categoria specialiștilor bazați pe cunoștințe, percep rolul decisiv al cunoștințelor și specialiștilor bazați pe cunoștințe în economie, și ca atare nu se opun asumării de către aceștia de responsabilități majore la nivelurile economiei și societății;

Au o contribuție principala la formarea PIB-ului, cu tendințăde creștere rapidă.

Demasificarea producției, diversificarea și personalizarea produselor. Deși demasificarea producției este un fenomen întâlnit și în actuala economie, determinatăde o serie întreagăde elemente precum nevoile în continua diversificare ale clienților, dorința de a avea produse de serie redusa sau unicat etc., în condițiile economiei bazate pe cunoștințe aceasta va deveni regula și nu excepția. Proliferarea cunoștințelor ca materii prime, factori de producție și capital, va asigura un puternic suport diversificării și personalizării produselor.

Modificări în structurile organizatorice ale firmelor, în frontierele dintre activitățile din cadrul firmei și dintre firme, la nivel sectorial, regional, național și internațional. Dezvoltarea economiei bazată pe cunoștințe a fost asociată cu schimbările semnificative în structurile organizatorice ale firmelor. Tehnologia informației și comunicațiilor a dat companiilor posibilitatea de a sub-contracta sau externaliza o pondere din ce în ce mai mare din activitățile lor. Aceste fenomene au fost încurajate de ușurința comunicării, care a facilitat monitorizarea și negocierea contractelor sau diminuarea costurilor prin alegerea furnizorilor.

În condițiile noii economii, multe firme au tendința de a renunța la lucrătorii ce realizează activități periferice, concentrându-se asupra personalului care generează sau utilizează cunoștințele – salariații bazați pe cunoștințe. O consecință a acestei evoluții o reprezintă leasingul de personal, care începe să devina o activitate obișnuită, prin care se urmărește obținerea de economii în cheltuielile de personal.

Modificările în domeniul structurii organizatorice ale firmelor se manifestăîn contextul proliferării formelor de colaborare dintre acestea. Proliferarea clusterelor, rețelelor de firme, a organizațiilor virtuale, reprezintă modalități organizaționale prin care, de fapt, se are în vedere și dezvoltarea și valorificarea avantajelor strategice ale firmelor implicate.

Proprietatea intelectuală înregistrează o pondere din ce în ce mai mare în economie, iar granițele dintre proprietatea intelectuală și cea clasică tind să se estompeze. Proprietatea intelectualăr eprezintă problema esențială în asigurarea competitivității în economia bazată pe cunoștințe, întrucât este un element major în generarea și utilizarea cunoștințelor. Dreptul de proprietate intelectuala și mijlocul sau legal de protecție, dreptul de copyright, devin elemente ce determina menținerea sau părăsirea pieței de către firme sau se pot constitui în bariere de intrare extrem de puternice. Garantarea dreptului de proprietate intelectuala permite firmelor inovatoare să comercializeze cunoștințele pe piețele competitive prin folosirea licențelor ca drept de proprietate intelectuală. Internaționalizarea activităților economice a făcut ca piața lor potențială să fie mai mare, crescând însăși riscurile imitării ilegale. Rolul principal îl are, în aceasta privință, statul, care trebuie să intervinăși să asigure protecția efectivă a proprietății intelectuale a firmelor, pentru a le permite să recupereze investițiile în produsele bazate pe cunoștințe. Prin aceasta se asigură o premisă important pentru păstrarea și amplificarea avantajului competitiv bazat pe noile cunoștințe.

Accentuarea generării și exploatării noilor tehnologii, ce devin activități decisive pentru supraviețuirea și performanțele unei părți apreciabile a organizațiilor. O constanta în viața economică, la nivel micro, mezo și macro, este ritmul rapid al schimbărilor în domeniul tehnologic. Dezvoltările științei și tehnologiei în domenii precum biotehnologie, nanotehnologie, tehnologia informației și comunicațiilor, oferăun mare potențial pentru crearea de noi produse și servicii și, implicit, pentru creșterea productivității. Inovația tehnologica dobândește o importanță din ce în ce mai mare în competitivitatea de ansamblu a firmelor, ramurilor industriale și întregii economii.

În aceste condiții, toate activitățile implicate intens în generarea și utilizarea noilor tehnologii dobândesc o dimensiune strategică. Ca urmare, ele trebuie dimensionate și conduse cu multă competență, cu mecanisme specifice, având în vedere impactul decisiv pe care îl au asupra avantajului competitiv bazat pe cunoștințe al firmelor și, implicit, al ramurilor și economiilor naționale.

Proliferarea și diversificarea formelor de asociere economica între organizații – alianțe strategice, rețele de firme, clustere, parcuri industriale etc. – pentru a valorifica pe un plan superior cunoștințele și celelalte resurse de care dispun. Generarea, partajarea, utilizarea și valorificarea cunoștințelor se realizează mai intens și eficient atunci când firmele colaborează în cadrul unor mecanisme organizaționale funcțional concepute. În plus, colaborarea interfirme poate să le dea avantajul economiei de scară, prin specializarea producției pentru fiecare firmă, prin procurarea în comun de materii prime și utilități, utilizarea marketingului, comercializării și administrării în comun. Ca urmare, firmele implicate în alianțe strategice, clustere, parcuri industriale etc. Obțin avantaje competitive imposibile în formula clasică, de funcționare independentă. Proliferarea rapidă în ultimii ani în Uniunea Europeanăa acestor forme de asociere interfirme este motivatăde consistentele avantaje competitive obținute.

Creșterea rapidă a numărului de IMM-uri, concomitent cu reducerea relativă a firmelor mari. Înnoua economie, IMM-urile se afla într-o poziție competitiva relativ mai bună și pot avea avantaje importante comparativ cu organizațiile mari. Nu numai pentru ca au o viteza mai mare în comunicare și învățare, dar și pentru ca nu au costuri atât de mari pentru a susține activele fizice.

IMM-urile pot câștiga avantaje competitive prin faptul ca sunt mai suple din punct de vedere organizatoric, fiind în situația să satisfacămai rapid cererile în continua diverșificare ale clienților. În același timp, ele sunt mai aproape de piață, cunosc mai bine nevoile reale ale clienților. Datorită dimensiunilor reduse și gradului redus de inertei, IMM-urile se pot adapta mai rapid la evoluțiile contextuale printr-o flexibilitate superioară.

Toate acestea se bazează pe rolul determinant al întreprinzătorului. Abilitatea sa de a transforma ideile noi în produse sau servicii prin crearea și dezvoltarea de afaceri, de regulăde mici dimensiuni, reprezintăuna dintre sursele principale ale dezvoltării economiei baazte pe cunoștințe.

Intensificarea globalizării activităților economice. Globalizarea determinănumeroase avantaje pentru firmele care participăla acest proces:

Oportunitatea de a investi și de a muta diferitele activități în alte țări, astfel incit produsul final să fie mai competitiv din punct de vedere calitativ sau al prețului.

Flexibilitatea de a inova și produce în țări diferite, utilizând astfel la maxim forța de muncă disponibilă, precum și celelalte resurse existente.

Obținerea economiilor de scară prin reducerea semnificativăa costurilor datorata creșterii producției peste anumite nivele, considerate a fi trepte de eficienta.

Din punct de vedere al consumatorului, produsele pot fi livrate mai repede, la o calitate superioara și la un cost scăzut.

In concluzie, toate elementele prezentate ne fac să consideram ca, în perioada următoare, obținerea competitivității și avantajului competitiv la nivelul tuturor formelor de organizare economică- firme, grupuri de firme, clustere, rețele de firme, ramuri economice, regiuni economice, economii naționale și economie mondială-se va baza major pe evoluțiile asociate trecerii la economia bazată pe cunoștințe. Cantitatea și calitatea cunoștințelor încorporate reprezintă, în ultimăinstanță, elementul determinant al avantajului competitiv și al competitivității sustenabile.

In opinia lui O. Nicolescu, strategiile bazate pe cunoștințe, indiferent de tip, se deosebesc de strategiile firmei clasice prin următoarele elemente esențiale:

Includerea în fiecare componentăa strategiei – misiune, obiective, opțiuni, resurse, termene și avantaj competitiv – a cunoștințelor ca un ingredient esențial; obiectivele strategiei trebuie săse refere în mod expres la folosirea și valorificarea cunoștințelor

Situarea în prim planul elementelor strategiei, alături de cunoștințe, a resurselor umane principale posesoare, utilizatoare și valorificatoare ale acestora

Creșterea absolutăși relativă a mijloacelor moderne de tratare a informațiilor și a tehnicilor comunicaționale în ansamblul resurselor dimensionate prin strategie

Includerea în cadrul strategiei, pe lângă elementele endogene, bine cunoscute, și a numeroase elemente externe, în viziunea lanțului valorii bazat pe cunoștințe extins și a implicării principalilor stakeholderi ai organizației

Manifestarea unei flexibilități ridicate a strategiei, atât în procesul elaborării, cât – și mai ales – al operaționalizării sale; utilizarea pe scară largăa abordării strategice glisante, ce constăîn actualizarea periodică, de regulă, anuală, a componentelor acesteia

Proliferarea pe scară largă a elementelor creative în cadrul tuturor componentelor strategiilor, conferindu-i acesteia o pronunțată dimensiune inovațională, indiferent de tipul lor

Manifestarea unei pronunțate dimensiuni participative în procesele de fundamentare, elaborare și implementare a strategiei, care asigură implicarea cvasitotalității salariaților bazați pe cunoștințe din firmăși a celorlalți stakeholderi ai acesteia

Imprimarea unui intens conținut motivațional proceselor strategice de elaborare și implementare, utilizând modalități specifice, adecvate rolului decisiv pe care îl au specialiștii bazați pe cunoștințe în cadrul organizației

Diminuarea gradului de formalizare este datorată intangibilității unei părți a cunoștințelor și fluidității acestora

Tipologia Nemura – Ogiwara. Acești specialiști niponi identifica trei tipuri de strategii:

Strategia fundamentată pe viziune, ce are drept conținut rezolvarea problemelor prin conectarea cunoștințelor unui mare număr de persoane. Întrucât nu se poate anticipa care cunoștințe vor fi necesare în viitor, elaborarea unei viziuni clare, prin care se direcționează dezvoltarea, viziune care se aduce la cunoștința personalului implicat, reprezintă principala forță motrice a dezvoltării.

Strategia bazată pe profesioniști, are drept conținut principal dezvoltarea capacităților specialiștilor, pe baza lor amplificându-se competitivitatea firmei. Spre deosebire de precedentul tip de strategie, aceasta se bazează pe cunoștințe tacite mai aprofundate, pe care le valorifică prin elaborarea de metodologii, tehnologii și/sau consultanță. Un element specific care se manifestăîn cadrul acestei tehnologii îl reprezintă brokerii de cunoștințe.

Strategia pentru situații emergente. Caracteristic acestora este focalizarea asupra inovării, utilizând intens cunoștințele clienților și salariaților. Premisa pe care se bazează această strategie rezidă în înțelegerea căsursele majore ale inovațiilor sunt reprezentate de combinațiile persoanelor ce lucrează în domenii diferite. Rolul principal al managerilor de nivel superior constă în sensibilizarea salariaților asupra importanței sarcinilor și activităților care nu sunt curente și în facilitarea contactelor și colaborării persoanelor ce lucrează în sectoare diferite din cadrul și din afara firmei.

Tipologia Wiig – APQC. Karl Wiig și Centrul american pentru productivitate și calitate au identificat sase tipuri de strategii specifice managementului bazat pe cunoștințe, în cadrul unui studiu asupra organizațiilor considerate ca lideri în domeniul lor de activitate. Strategiile reflecta natura diferita și punctele forte ale acestor organizații (Wiig, Manasco):

Strategia axata pe cunoștințe ca strategie de afaceri – constă într-o abordare cuprinzătoare, centrată pe organizație, în care în mod frecvent cunoștințele sunt văzute ca produs.

Strategia axată pe managementul activelor intelectuale – are în vedere activele intelectuale deja existente în cadru organizației, axata pe utilizarea într-un grad mai mare sau pe îmbunătățirea acestora.

Strategia centrată pe responsabilitatea activelor de cunoștințe personale – încurajează și sprijină angajații ca indivizi sa își dezvolte abilitățile și cunoștințele, concomitent cu partajarea acestora cu alții.

Strategia de creare de cunoștințe – accentuează inovarea și crearea de noi cunoștințe prin cercetare – dezvoltare. Este utilizata de liderii de piață, ce trasează viitorul sectorului.

Strategia de transfer de cunoștințe – consta în transferul de bune practici și cunoștințe pentru a creste calitatea operațională și eficiența.

Strategia axată pe client – se axează pe înțelegerea clienților și dorințelor acestora și furnizarea acelor elemente pe care le doresc.

TipologiaHansen, Nohria și Tierney. Aceștia au delimitat două tipuri de strategii:

Strategia de codificare, prin care se promovează codificarea minuțioasă a cunoștințelor și încorporarea (depozitarea) în baze de date unde pot fi accesate și folosite de către orice salariat al organizației. Aceste tip de strategie se referă la cunoștințele explicite și se caracterizează prin investiții masive în tehnică informațională, cu accent pe angajarea absolvenților valoroși de facultate, trainingul personalului în grup și prin învățământ electronic la distanță, recompensarea salariaților pentru contribuția la constituirea bazelor de date și folosirea lor

Strategia de personalizare, care se referăla promovarea cunoștințelor posedate de salariați care, prin contacte directe între ei, se dezvoltăși sunt împărtășite sau partajate. Caracteristic acestei strategii îi sunt investițiile moderate în tehnică informațională, focalizare asupra schimbului de cunoștințe tacite și dezbaterii lor, angajării și utilizării de absolvenți de facultăți la nivel de MBA, cărora să le placă să rezolve problemele și care pot tolera ambiguitatea, trainingul personalului prin mentorat individual, accent pe recompensarea salariaților care-și împărtășesc cunoștințele prin contacte directe cu ceilalți salariați.

Tipologia McKinsey. Day și Wendler din cadrul companiei McKinsey au identificat cinci tipuri de strategii axate pe cunoștințe folosite de marile companii:

Strategia de dezvoltarea și transfer a celor mai bune practici – asemănătoare cu strategia de transfer de cunoștințe a lui Wiig, se axează pe identificarea celor mai bune practici din organizație și difuzarea acestora de-a lungul unei rețele de locații.

Strategia de creare a unei noi industrii din cunoștințele acumulate – aceasta strategie se axează pe recunoașterea faptului ca o organizație poate avea cunoștințe pe care sa le folosească în noi feluri. De exemplu, poate avea cunoștințe despre clienți ce relevă o dorință în piață pentru un nou produs.

Modelarea strategiei corporației în jurul cunoștințelor – aceasta strategie a apărut în urma experiențelor companiei Monsanto, ce cuprindea două grupuri de afaceri foarte diferite: un grup ce activa în industria chimica și un grup ce activa în biologie (biotehnologii). Grupul chimic era concentrat pe bune practici, în timp ce celălalt grup era axat pe inovare. Strategiile axate pe cunoștințe pentru cele două grupuri au fost percepute ca fiind atât de diferite, încât Monsanto a decis sa vândă grupul chimic și să concentreze pe biologie.

Strategia de creare și comercializare a inovării – similara strategiei creării de cunoștințe identificata de Wiig, aceasta strategie se concentrează pe realizarea unei poziții competitive prin creșterea inovării tehnologice și scurtarea timpilor de livrare pe piață.

Crearea unui standard prin „eliberarea” proprietății intelectuale – exemplul Netscape este elocvent din acest punct de vedere. Răspunzând unui declin accentuat al cotei de piață pe piața internet browserelor, acesta a făcut public gratuit codul sursă al aplicației. Strategia este un exemplu al strategiei managementului activelor intelectuale a lui Wiig. În acest ca, Netscape a considerat ca va avea de câștigat prin cedarea unui activ cheie (codul sursa). În schimb, compania spera ca produsul sau sa devina un standard larg răspândit în utilizare (prin adaptarea acestuia la noi zone specializate), dar și sa câștige indirect prin protejarea cotei de piață a unui produs complementar, și anume software pentru servere.