Studiu de Caz Privind Creditarea Societatilor Comerciale
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL 1 – Apariția și definirea creditului. Forme de manifestare în economia de piață
Creditul – apariție și definire; elemente și trăsături caracteristice; condiții și funcții în economia de piață
Formele de manifestare ale creditului în economie
1.2.1Creditul comercial
1.2.2. Creditul obligatar
1.2.3. Creditul bancar
1.2.4. Creditul ipotecar
1.2.5. Creditul de consum
1.2.6. Alte forme ale creditului
CAPITOLUL 2 Creditarea societăților comerciale
2.1 Reglementarea activității de creditare
2.2 Riscul în activitatea de creditare
2.3 Tipuri de credite
CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
Societatea este în ansamblul său un mecanism ce a avut și are de rezolvat probleme de importanță capitală, de a căror îndeplinire depinde existenta și dezvoltarea sa ulterioară. O asemenea finalitate nu poate fi concepută fără asigurarea suportului material și de altă natură pentru acoperirea nevoilor reale, cotidiene ale indivizilor și ale societății în ansamblul său.
Economia generatoare de bunuri si servicii necesare este definitorie ceea ce impune abordarea conștientă a procesului, stabilirea modalităților de echilibrare a acestora cu resursele existente. Toată această logică a condus la formarea unui mecanism complex in cadrul căruia de cea mai mare importanță este mecanismul economic. Pentru a funcționa in mod adecvat și a îndeplini funcțiile ce i se atribuie mecanismul economic trebuie să dispună de instrumentele corespunzătoare pentru a-i asigura eficiența, ceea ce presupune atât stimularea cât și controlul ca și condiții care să promoveze un comportament rațional pentru toți agenții economici.
În acest context, în țările cu economie de piață, creditul și băncile au un rol important în desfășurarea proceselor economice, la nivel micro și macroeconomic, în reglarea lichidității agenților economici, a economiei în ansamblul său.
În orice economie agenții economici trebuind să acționeze pentru realizarea obiectului de activitate, recurg la bani pe care îi au sau pe care trebuie să-i împrumute.
Dintre formele pe care creditul le-a cunoscut în timp (comercial, obligatar, ipotecar, bancar și de consum) în această lucrare, în centrul atenției se află creditul bancar. Acesta b#%l!^+a?reprezintă principala operațiune activă a organizațiilor financiar-bancare și a altor instituții de credit, obiectul acestui tip de credit constituindu-l moneda, monedă care se interpune în ambele faze ale schimbului; atât la acordarea creditului cât și la rambursarea lui.
Creditul bancar presupune relații bănești de repartiție prin intermediul cărora se mobilizează disponibilitățile bănești temporar disponibile, urmând a fi folosite pentru acoperirea unor nevoi temporare.
Lucrarea de față ”Studiu de caz privind creditarea societăților comerciale” este structurată în 4 capitole și se vrea a fi o analiză a procesului complex de creditare, plecând de la prezentarea principalelor forme de manifestare ale creditului în economia de piață, a băncilor comerciale ca principali intermediari financiari în procesul de mobilizare a capitalurilor temporar disponibile și acordarea lor sub formă de credite celor care înregistrează un deficit de resurse la un moment dat; continuând cu principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească b#%l!^+a?agentul economic în momentul solicitării creditului bancar, pentru ca ultima parte să fie dedicată studiului practic al derulării activității de creditare bancară.
CAPITOLUL 1 – Apariția și definirea creditului. Forme de manifestare în economia de piață
Creditul – apariție și definire; elemente și trăsături caracteristice; condiții și funcții în economia de piață
1.1.2 Definirea și apariția creditului
Creditul, ca și monedă, este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.
Trocul a fost printre primele operațiuni cu caracter economic săvârșite de indivizi care au trecut de la o viața izolată la forma de viață socială. Ca o consecință imediată a lui, a apărut creditul, care este tot un schimb, particularitatea lui este că între momentele schimbului se interpune factorul timp. Deci, creditul a existat și în economiile premonetare (fără monedă) dar în prezent, relațiile de credit nu pot fi privite izolat de moneda.
Indiferent de modul cum a apărut și a evoluat activitatea economică a omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistem și instrument de schimb.
Etimologic, creditul își are originea în cuvântul latin ”creditum- credere” care înseamnă ”a crede”,”a avea încredere”. Această origine pune în evidență un element psihologic indispensabil operațiunii de împrumut și anume încrederea.
Creditul a reprezentat obiectul unor cercetări ample în literatura de specialitate, b#%l!^+a?constatându-se o diversitate de opinii. Astfel, pentru definirea creditului este necesar să prezentăm trei opinii care s-au distins cu privire la acest termen:
● creditul ca încredere;
● creditul ca forma a relațiilor de redistribuire;
● creditul ca expresie a relațiilor de schimb.
Creditul ca încredere este o opțiune care pune la baza relațiilor de credit, ideea de încredere, de aici decurgând caracterul subiectiv al acestora. În practică, încrederea se manifestă in relațiile dintre debitor și creditor, în sensul că debitorul trebuie să prezinte o anumită bonitate pentru a se bucura de încredere din partea creditorului.
Creditul ca formă a relațiilor de redistribuire este o abordare care își are originea in conținutul specific economic al creditului și anume transferul unei parți din produsul social de b#%l!^+a?la unii participanți la circuitul economic către alții. Spre deosebire de alte forme ale relațiilor de redistribuire a veniturilor (impozite, taxe), care au caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relații, prin transferul temporar din economie.
Creditul ca expresie a relațiilor de schimb constituie un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o anumită sumă de bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plată viitoare.
Prin luarea în considerare și corelarea acestor trei abordări obținem definirea completa a creditului. Astfel, creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relații de repartiție a unei parți din PIB sau din venitul național, prin care se mobilizează și se distribuie disponibilitățile din economie și se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital și al realizării unor obiective ale politicii economice.
În literatura de specialitate găsim mai multe definiții ale creditului care în esență au același conținut: schimbul unei valori monetare actuale contra uneia viitoare. Astfel, profesorul W. Sombrat oferă o definiție sintetică, afirmând: ”creditul este puterea de cumpărare fără a deține numerar”; profesorul C. Gide definește creditul ca fiind ”schimbul unei bogății prezente contra unei bogății viitoare”; în timp ce profesorul A. Page spune că reprezintă credit ”schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”. La rândul său, V. Stănescu afirmă: ”este vorba de o operațiune de credit sau ne găsim în fața unui fapt economic numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic către altul, cu obligația acestuia din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă”. b#%l!^+a?
Elementele și trăsăturile creditului
Creditul este o relație bănească care se stabilește între o persoană fizică sau juridică, denumită creditor, care acordă un împrumut mai multor persoane fizice sau juridice denumite debitori, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui cost numit dobândă. Pentru a evidenția caracteristicile și funcțiile creditului trebuie să prezentăm elementele incluse în relațiile de credit și anume:
● participanții la raportul de credit;
● promisiunea de rambursare;
● scadența;
● prețul creditului (dobânda).
Participanții la raportul de credit, debitorul (cel care se împrumută) și creditorul (cel b#%l!^+a?care împrumută) sunt denumiți în literatura de specialitate, ”subiecte ale raportului de credit ”. De regulă intr-o operație de credit, un agent economic se poate situa numai într-una din cele doua ipostaze. Analizând subiecții raportului de credit constatăm o mare diversitate în ceea ce privește apartenența la structurile social-economice, motivele specifice angajării în raportul de credit și durata angajării sale. Daca luăm drept criteriu natura participanților la relația de credit, distingem trei mari categorii de agenți economici care acționează în cadrul sistemului financiar: populația, întreprinderile și statul. Dacă avem în vedere modul cum se plasează participanții la o relație de credit, agenții economici se vor polariza numai în două categorii de subiecți:
● subiecți care vor să economisească, adică să-și amâne consumul sub înclinația psihologică a ”fricii de riscurile investiției”;
● subiecți care doresc temporar să se împrumute deoarece veniturile lor s-au diminuat temporar, sau pentru că un împrumut le-ar permite să obțină resursele necesare pentru o producție mai mare.
Populația participă la procesul de creditare în dublă calitate, de debitor și creditor, remarcându-se în principal prin rolul important pe care îl are în asigurarea resurselor de creditare deoarece are sume disponibile care depășește cu mult datoriile sale.
Agenții economici ocupă un loc important în rândul creditorilor în situația în care obțin rezultate financiare pozitive pentru care caută cele mai eficiente modalități de plasare pe piața monetară sau de capital. Astfel, disponibilitățile bănești ale întreprinderilor se constituie în resurse de creditare, de finanțare a activității agenților economici care au nevoie de fonduri, fie b#%l!^+a?direct, fie prin intermediul băncilor și a altor instituții financiare. Aceste resurse de creditare b#%l!^+a?ale întreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilități în depozite la termen; portofolii de titluri deținute ca participanți la capitalul social al altor societăți comerciale; titluri emise de stat subscrise de acestea.
În mod curent, agenții economici se situează pe poziția de debitor prin apelarea la credite pentru desfășurarea activității curente, pentru realizarea de investiții etc.
Statul apare în cadrul procesului de creditare în calitate de creditor doar în situația înregistrării de excedente bugetare și a disponibilizării in economie a unor sume îndreptate către sistemul asigurărilor și protecției sociale ori către alte destinații.
Cel mai adesea, statul apare în calitate de debitor în toate economiile contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.
Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a restitui la b#%l!^+a?scadență valoarea capitalului împrumutat și de a plăti dobânda, ca preț al creditului. Ea presupune risc și necesită prin urmare angajarea unei garanții.
Principalele riscuri care apar în relațiile de credit sunt:
● Riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amânării plații de către debitor, sau a incapacității de plată a acestuia datorată conjuncturii economice, dificultăților sectoriale sau deficiențelor împrumutatului. Pentru prevenirea și eliminarea acestui risc, este necesar să se adopte la nivelul creditorului măsurile necesare, printr-o analiză laborioasă a celui care solicită credite, sub diverse aspecte:
– originile și angajamentele legale ale întreprinzătorului;
– organizarea administrativă și tehnică;
– relațiile întreprinzătorului cu clienții și furnizorii;
– gradul de îndatorare
– motivele solicitării împrumutului și destinația sa imediată;
– perspectivele gestiunii întreprinzătorului;
– situația financiară;
– criteriile de repartizare a profitului, etc.
● Riscul de imobilizare apare la nivelul biale sau deficiențelor împrumutatului. Pentru prevenirea și eliminarea acestui risc, este necesar să se adopte la nivelul creditorului măsurile necesare, printr-o analiză laborioasă a celui care solicită credite, sub diverse aspecte:
– originile și angajamentele legale ale întreprinzătorului;
– organizarea administrativă și tehnică;
– relațiile întreprinzătorului cu clienții și furnizorii;
– gradul de îndatorare
– motivele solicitării împrumutului și destinația sa imediată;
– perspectivele gestiunii întreprinzătorului;
– situația financiară;
– criteriile de repartizare a profitului, etc.
● Riscul de imobilizare apare la nivelul băncii sau la deținătorul de depozite care nu este în măsură să satisfacă cererile de plată ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni defectuoase a portofoliului de credite.
Atât riscul de nerambursare cât și riscul de imobilizare aparțin grupei riscurilor bancare financiare, cele a căror producere afectează operațiunile active și pasive ale băncilor b#%l!^+a?comerciale, cu reflectare în bilanțul bancar, de la data apariției până în momentul eliminării acestora prin utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate amplitudinii și duratei de manifestare a fiecărui risc.
Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie să solicite garanții, debitorului, astfel, în funcție de natura obiectului garanției distingem: garanție personală și garanție reală.
Garanția personală reprezintă angajamentul luat de o terță persoană de a plăti suma ajunsă la scadență în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată.
Garanția reală are la bază valori materiale prin a căror valorificare pot fi obținute sumele necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca, reținerea și privilegiul.
Dreptul de reținere dă creditorului posibilitatea de a reține un bun corporal atâta timp cât b#%l!^+a?nu a fost achitat integral, chiar dacă este proprietatea debitorului. Bunul corporal reținut de creditor trebuie să aibă legătură cu creanța iar creanța să fie certă și exigibilă.
Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garanție a creditului. Gajul poate fi cu sau fără deposedare. Dacă are loc fără deposedare, creditorul va primi un titlu de recunoaștere a gajului . Titularul gajului are mai multe drepturi: de preferință (adică de a fi plătit înaintea altora în cazul vânzării bunului care reprezintă garanția); de reținere (păstrare a obiectului gajului) și de vânzare (ca urmare a hotărârii în justiție a bunului gajat). O formă distinctă de garanție reală o reprezintă ipoteca, respectiv actul prin care debitorul acordă creditorului, dreptul asupra unui imobil, fără deposedare. Ca drepturi, ipoteca conferă dreptul de urmărire și dreptul de preferință.
Privilegiul reprezintă dreptul pe care îl dobândesc prin lege unii creditori de a avea prioritate în ceea ce privește plata, atunci când dispune de o garanție asupra unei părți sau a întregului patrimoniu al debitorului.
Cea mai potrivită formă de garantare a creditelor o constituie garanția financiară, prin asigurarea în viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea creditului și plata dobânzii. În acest sens se recurge la garantarea creditului cu elemente patrimoniale ale debitorului și anume active fixe și circulante. În practică se mai utilizează garantarea creditelor pe seama portofoliului de efecte comerciale deținute de agentul economic care solicită credite.
Scadența se stabilește în contractul de credit și diferă în funcție de particularitățile sectorului de activitate și de nivelul eficienței activității beneficiarului de credite. Cunoaște o b#%l!^+a?mare varietate, de la 24 de ore ( în cazul pieței interbancare), până la durate medii și lungi (20; 30 de ani), în cazul împrumuturilor obligatare. Creditele pe termen scurt, cum sunt cele de consum se caracterizează prin rambursare integrală la scadență. În schimb, creditele pe termen mediu și lung presupun de regulă rambursarea eșalonată, adică pe parcurs la termenele stabilite (lunare, trimestriale etc.), odată cu plata dobânzii se rambursează o parte din principal (suma împrumutată). Prin contractul de credit se poate stabili ca rambursarea împrumutului să se facă cu perioadă de grație, termenul de grație reprezentând perioada între momentul angajării creditului și începerea rambursării lui. În această perioadă se plătește numai dobânda.
Dobânda reprezintă prețul capitalului utilizat sau ”chiria” pe care o plătește debitorul pentru folosirea capitalului împrumutat. La modul general, nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obținută de întreprinzător. Mărimea dobânzii depinde de capitalul avansat, perioada de timp cât a fost folosit acest capital și de nivelul ratei dobânzii. Rata dobânzii este prețul la care poate fi obținut împrumutul acceptat de solicitant.
D = C*r*t/360
unde:
D = mărimea absolută a dobânzii calculată ca dobândă simplă;
C = soldul capitalului (principalului);
r = rata anuală a dobânzii exprimată sub formă de coeficient;
t = perioada de acordare a împrumutului exprimată în zile.
Dobânda compusă are în vedere faptul că dobânda este menținută ca investiție până la scadența finală, adică începând cu al doilea termen de scadență, dobânda se calculează atât b#%l!^+a?asupra principalului, cât și asupra dobânzii acumulate până în momentul respectiv.
Cn = Co*(1+r)t
unde:
Cn = suma ce se obține după n perioade de capitalizare a principalului (Co) și
a dobânzii;
(1+r)t = factor de compunere;
n = numărul de perioade;
Co = capitalul avansat inițial (principalul).
Cererea de capital variază invers proporțional cu nivelul ratei dobânzii. Astfel, un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere ridicată de credite, ceea ce determină efecte b#%l!^+a?favorabile asupra producției și economiei. În schimb, o rată a dobânzii ridicate, implică un cost mare al creditelor, ceea ce conduce la diminuarea cererii de credite. Dacă luăm în considerare rata inflației în comparație cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, constatăm că în perioadele cu inflație ridicată, creditul reprezintă pentru debitori o modalitate perfectă de finanțare.
Aprecierile referitoare la nivelul dobânzii sunt valabile atâta timp cât stabilitatea monetară asigură la scadență, recuperarea integrală a valorii avansate, respectiv o putere de cumpărare echivalentă momentului acordării împrumutului. Apare riscul eroziunii capitalului ce se referă la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate înregistra prin faptul că, valoarea reală (la momentul de referință) a ratelor de rambursare a împrumutului, să nu poată acoperii integral capitalul împrumutat, evaluat în aceiași termeni. Astfel, în condiții de inflație, rata dobânzii implică:
– dobânda nominală;
– dobânda reală, ca diferență între dobânda nominala și gradul de eroziune a capitalului.
Conform ecuației lui Fisher, dobânda reală este direct proporțională cu dobânda nominală și invers proporțională cu gradul de depreciere monetară.
Dobânda trebuie să conțină stimulente economice, fără de care sistemul de finanțare a reproducției nu poate funcționa și nu-și poate îndeplini funcțiile. Din acest punct de vedere, principala funcție a dobânzii în condițiile actuale din țara noastră, constă în stimularea ofertei de capitaluri precum și stimularea economică a alocării și utilizării raționale a resurselor financiare respective. Actualmente, în România nivelul ratei dobânzii continuă să fie stabilit în b#%l!^+a?mare parte prin decizii administrative și nu prin jocul cererii și ofertei.
Pentru creditor, dobânda reprezintă o compensație speculativă pentru renunțarea la folosirea de către el însuși a fondurilor împrumutate, însă nivelul dobânzii percepute nu constituie încă factorul hotărâtor care să-l determine să-și redimensioneze volumul creditelor acordate.
Pentru debitor, dobânda plătită constituie un stimulent pentru creșterea eficienței utilizării fondurilor proprii și împrumutate, dar nu este încă un criteriu esențial în deciziile de a apela sau nu la împrumuturi. Analizând ambele aspecte, constatăm că dobânda este un stimulent economic, dar funcțiile reglatoare se manifestă cu o intensitate redusă. În concluzie, rata dobânzii este și în țara noastră o variabilă esențială a legăturilor funcționale care există în domeniul formării acumulărilor de capital și investițiilor, precum și al cererii și ofertei de mijloace financiare dar nu are același rol reglator ca în economia de piață.
Acum că am văzut care sunt elementele și trăsăturile creditului, ne vom îndrepta atenția către condițiile care sunt necesare pentru desfășurarea normală a procesului de creditare.
Condițiile creditului
Creditarea poate fi privită ca un serviciu bancar pe care banca îl oferă celor care-l solicită. Pentru ca procesul creditării să se desfășoare normal, pentru valorificarea la maxim a avantajelor și diminuarea la minim a dezavantajelor este necesară îndeplinirea mai multor condiții obiective și subiective:
1. Existența unui sistem juridic, prin care să se reglementeze cadrul general al operațiunilor de credit și anume: b#%l!^+a?
● drepturile și obligațiile creditorilor și debitorilor;
● măsurile de asigurare și de protecție pentru participanții la relațiile de credit;
● modul de soluționare a conflictelor dintre părți și organele competente.
Condițiile de ordin juridic-legal trebuie să fie flexibile, pentru a permite afirmarea liberei inițiative, dar și categorice astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile.
2. Condiții de ordin instituțional, infrastructural, se referă la existența unui ansamblu de instituții și organisme specializate, cu o rețea vastă dispusă în teritoriu, dar și cu relații de corespondență cu instituții similare din străinătate.
3. Existența unui cadru economic favorabil, legat de situația pe ansamblu a economiei naționale, de perspectivele ei, de gradul de dotare tehnică și profesională a sectoarelor din economie. O importanță deosebită o are și situația resurselor din economie și aflate la dispoziția agenților economici, accesul la acestea dar și structura economiei naționale, situația pieței financiare și a pieței de mărfuri.
4. Condiții de ordin social – politic se referă la cadrul general social- politic în care se desfășoară procesul creditării. Astfel, un climat stabil politic și social oferă premisele unei bune desfășurări a activității de creditare, pe când un mediu social caracterizat prin convulsii și un regim politic instabil, contestat, o politică economică oscilantă, fără perspective clare, va influența elementul esențial al creditului și anume încrederea. Se b#%l!^+a?descurajează nu numai tendințele de economisire prin intermediul instituțiilor specializate ci și cererea de credite și chiar acordarea lor.
5. Condiții de ordin psihologic și de tradiție vizează atât încrederea ca element esențial al creditului, cât și comportamentul agenților economici și al populației în ansamblu.
Analizând aceste condiții, constatăm că în mare parte ele există și în țara noastră. În prezent se promovează o politică de credit corespunzătoare, alături de politica financiară, monetară și valutară.
Funcțiile creditului în economia de piață
Procesul de creditare are un rol esențial în economie, fapt pus în evidență prin funcțiile pe care creditul le îndeplinește.
1. Funcția distributivă constă în mobilizarea resurselor bănești disponibile la un moment dat în economie și redistribuirea lor sub formă de credite solicitanților de fonduri. Prin acest b#%l!^+a?proces, băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economiei în general și dezvoltării pe ramuri, sectoare sau domenii de activitate în special. Disponibilitățile bănești sunt reprezentate de surplusurile de capital aflate temporar sub formă inactivă în conturile bancare ale societăților comerciale; de rezervele de casă ale firmelor, păstrate în conturi bancare; de economiile populației la casele de economii sau la băncile comerciale.
Oferta de fonduri către întreprinzătorii privați, mixti sau de stat prin intermediul creditului, determină creșterea puterii de acțiune productivă a capitalului, ceea ce se resfrânge asupra creșterii avuției reale a societății.
Creditul oferă posibilitatea unei elasticități mai mari în economie, prin prisma procurării rapide de noi capitaluri, ceea ce favorizează o orientare mai bună a investițiilor către ramurile economice rentabile. Concentrarea capitalului prin funcția distributivă a creditului, dă posibilitatea unei adaptări eficiente la cerințele interne și externe ale pieței, și contribuie pe această bază la creșterea eficienței marginale a capitalului.
2. Funcția de transformare a economiilor în investiții, prin care se realizează echilibrul macroeconomic conform ecuației lui Keynes: S = I, unde: S-economii, I-investiții.
O persoană poate economisii o sumă de bani mai mică sau mai mare, în funcție de venitul și de comportamentul economic al acesteia. Dacă economisirea nu este urmată de investire, ne aflăm în fața unei tezaurizări, ceea ce reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economică. Creditul pune la dispoziția agenților economici capitalul necesar pentru a b#%l!^+a?investi în deferite activități în economie, transformând economiile în investiții. Din acest punt de vedere, creditul este un factor important al creșterii economice.
Creditul reprezintă un mijloc de eficientizare a inițiativelor agenților economici, în sensul că pentru a obține fondurile necesare propriilor investiții, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape în care demonstrează băncii nevoia de credit și eficiența investirii fondurilor obținute sub formă de credit. Dacă în urma unei analize riguroase, banca consideră că agenții economici respectivi îndeplinesc toate condițiile cerute, va declanșa procedura de acordare a creditelor solicitate în baza cererii de creditare. Prin sprijinirea diferitelor inovații sau invenții ale firmelor cu mici dimensiuni, creditul contribuie și favorizează apariția concurenței, fiind astfel o premisă a concurenței.
3. Funcția de emisiune monetară specifică creditului bancar, decurge din fenomenul de multiplicare a banilor. Astfel, un împrumut realizat de o bancă presupune existența unui depozit la o altă bancă din sistemul bancar. Depozitele, mai puțin numerarul care trebuie reținut pentru b#%l!^+a?a asigura lichiditatea băncii, constituie disponibilități pentru noi împrumuturi. Al doilea împrumut generează un nou depozit, în monedă scripturală, care, la rândul lui, poate să fie din nou împrumutat (cu aceiași condiție, a menținerii lichidității). Prin repetarea acestui proces, stocul de bani scripturali crește, până când depozitele nou create sunt de câteva ori mai mari decât împrumutul inițial.
4. Funcția de asigurare a stabilității prețurilor se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii și ofertei de bunuri și servicii, creditându-se pe de o parte consumul iar pe de altă parte, stocurile. Astfel, dacă anumite mărfuri a căror producere este sezonieră (de exemplu: cereale, fructe etc.) ar fi aduse toate pe piață în momentul obținerii lor, oferta ar deveni disproporționat de mare în raport cu cererea și vom asista la o cădere catastofală a prețurilor. Această situație va fi urmată, după un timp, când se ajunge la o penurie a mărfurilor respective, de creșterea b#%l!^+a?exagerată a prețurilor. Pentru prevenirea unor asemenea situații care ar perturba echilibrul economic, risipă urmată de penurie, se folosește un instrument al creditului, ”warantul”, care oferă proprietarului
mărfurilor, posibilitatea depozitării și obținerea cu anticipație într-o măsură mai mică sau mai mare a contravalorii lor.
Prin natura lui, creditul contribuie la creșterea vitezei de circulație a banilor, la multiplicarea monedei scripturale precum și la rularea permanentă a fondurilor. Prin finanțarea producției și consumului, precum și prin crearea unor tehnici și instrumente de plată flexibile, creditul a devenit o prezență sine qua non în viața economică și socială din orice țară civilizată. Prin reglarea ratei dobânzii, creditul, al cărui cost este dobânda, contribuie la moderarea fenomenului de inflație.
5 Creditul are un rol important și în promovarea relațiilor economice internaționale, în special în promovarea și stimularea exportului și pentru desfășurarea normală, rapidă și în siguranță a operațiunilor de import – export.
Cu toate avantajele pe care le prezintă creditul ca verigă indispensabilă în mecanismul de funcționare al economiei naționale, atunci când nu este utilizat conform principiilor sale și cerințelor echilibrului financiar, creditul devine dezavantajos și periculos. Cel mai mare pericol îl constituie folosirea lui abuzivă, determinată de ideea că prin sine însuși, creditul devine avuție. O astfel de concepție are consecințe grave atât pentru debitor cât și pentru creditor; debitorul va fi tentat să folosească fondurile obținute sub formă de credit ca pe propria-i avere, fără discernământ, iar creditorul se va vedea în imposibilitatea de a-și recupera sumele împrumutate. Un alt pericol este reprezentat de ”supracreditare”, care conduce la mari b#%l!^+a?dezechilibre economice, monetare și financiare, generând chiar inflație. De asemenea, utilizarea creditului pentru finanțarea unor activități care nu sunt suficient fundamentate, poate conduce la dezechilibru structural în economia națională, la disproporții între ramurile și sectoarele ei de activitate.
În sfârșit, trebuie avute în vedere și riscurile care rezultă din utilizarea creditului, în special pentru instituțiile bancare, care dacă nu sunt luate în considerare, pot provoca prăbușirea în lanț a sistemului bancar, cu consecințe puternice pe plan economic, politic și social. Evoluția economiei mondiale, dar mai ales evoluția actuală a economiei României, obligă băncile să promoveze o atentă politică de cuantificare a riscurilor pentru a obține profituri acceptabile, într-un climat de concurență susținută, în care numărul operatorilor bancari are tendința să crească împărțindu-și aceeași piață. Chiar dacă se extinde, această piață b#%l!^+a?este marcată de o tendință generală de erodare a profiturilor ce se obțin.
Formele de manifestare ale creditului în economie
Creditul, atunci când a apărut era realizat sub forma unui credit natural, în care un o persoană acorda alteia un bun sau serviciu, formă ce se mai întâlnește și astăzi în comunitățile mai puțin evoluate. În societatea modernă, formele creditului au evoluat cu mare rapiditate, astfel se utilizează mai multe criterii de clasificare. Ne vom opri în continuare la cea mai importantă clasificare a creditelor și anume în funcție de natura economică și de participanții la relația de credit, celelalte criterii de clasificare le vom prezenta în ultimul subpunct al acestui capitol.
1.2.1. Creditul comercial
Creditul comercial a reprezentat prima formă a relațiilor de credit, iar în prezent deține o pondere importantă în cadrul resurselor financiare ale întreprinderilor.
El se caracterizează prin următoarele: b#%l!^+a?
● se acordă reciproc între agenții economici cu prilejul vânzării mărfurilor, executării de lucrări sau prestării de servicii, urmând ca plata să se facă ulterior, la un termen stabilit.
La acordarea creditului comercial au loc două operațiuni: vânzarea mărfii și împrumutul de capital. Pentru beneficiarul lor (cumpărătorul – debitor), mărfurile primite pe credit reprezintă datorii exigibile.
● avantajul creditului comercial constă în faptul că producătorii își vor putea valorifica producția, fără să aștepte momentul când cumpărătorii vor deține fondurile necesare. Se consideră, din acest punct de vedere că, se accelerează circuitul capitalului real.
● creditul comercial prezintă anumite limite, în sensul că un întreprinzător va putea vinde marfa pe credit numai dacă deține rezerve de capital care să îi permită continuarea activității. De asemenea este limitat în funcție de regularitatea încasării contravalorii mărfurilor vândute.
● participanții la relația de credit comercial trebuie să aparțină aceluiași sector de activitate, această limită derivă din destinația mărfurilor vândute prin acest tip de credit.
Creditul comercial se manifestă sub două forme:
– creditul cumpărător, se manifestă sub forma plăților în avans și apare ca o prefinanțare de către beneficiari a produselor pe care intenționează să le cumpere. Aceste credite sunt frecvente în ramuri precum agricultura și construcția de locuințe.
-creditul vânzător, are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată.
Factorii care conduc la sporirea dimensiunilor creditului comercial rezultă din cele trei componente care acționează în acest domeniu: componenta tradițională, comercială și cea financiară.
Componenta tradițională decurge din interesele comune ale participanților în creșterea fluidității schimburilor și diminuarea costurilor de organizare a activității comerciale.
Componenta comercială reprezintă utilizarea creditului ca un mijloc de promovare a vânzărilor folosită de fiecare producător în condiții date, rezultând astfel, o varietate a dimensiunilor creditului comercial.
Componenta financiară semnifică punerea la dispoziția clientului de către furnizor a unei părți din capitalul său, sub formă de marfă, pentru o perioadă dată, a cărei plată este amânată.
Creditul comercial este de fapt un credit pe marfă la diferite termene de plată, el acordându-se pe baza unor titluri specifice acestui credit și anume efecte de comerț, titluri de creanță (cambii, bilete la ordin etc.). Acest fapt permite transferabilitatea creanțelor, ceea ce generează efecte atât pentru cel care cedează titlurile (fostul beneficiar) cât și pentru cel care le primește (de regulă o bancă). Operațiunea de transfer se numește scontare și constă lichidarea creanței înainte de scadență, în schimbul unui preț, de către fostul beneficiar. Capitalul disponibilizat poate fi antrenat în activități prin care se urmărește obținerea de profit fără a mai aștepta scadența. În schimb, banca își angajează resursele într-un plasament de credit de preluare până la scadență, această operațiune fiind similară cu acordarea de credit pe termen scurt. Dobânda încasată pentru perioada până la scadență, sub forma scontului revine băncii.
Va = Vn – S
unde:
– Va: valoarea actuală respectiv prețul de cumpărare a creanței de către bancă;
– S: scontul;
– Vn: valoarea nominală a creanței.
Prin scontare, creditul comercial se transformă în credit bancar iar prin cedarea portofoliului de efecte de comerț de către o bancă comercială, băncii centrale, prin operațiunea de rescontare, se antrenează un mecanism de emisiune de monedă centrală.
În prezent, în țările dezvoltate, creditul comercial reprezintă între 10 –30% din datoriile întreprinderilor și constituie un mijloc de promovare și reducere a cheltuielilor cu plata dobânzilor. Ca urmare a creditelor comerciale primite se pot reduce solicitările de credite bancare sau se poate amplifica cifra de afaceri.
1.2.2. Creditul obligatar
În cadrul relațiilor de credit, un loc distinct îl ocupă creditul obligatar, în cadrul căruia parteneri sunt: statul sau agenții economici, în calitate de debitori și cei care subscriu la titlurile emise de către debitori, în calitate de creditori. Titlurile emise sub forma obligațiunilor reprezintă baza desfășurării altor operațiuni de creditare. Astfel, obligațiunile se vând între întreprinderi și bănci, și între bănci și Banca Centrală, în cadrul operațiunilor de optimizare a plasamentelor pe care le urmăresc fiecare.
Deținătorul de obligațiuni la un moment dat are mai multe posibilități:
● le păstrează până la scadență și obține venituri sigure sub formă de dobîndă;
● le vinde pe piața secundară înainte de scadență și obține lichidități;
● le gajează și primește un credit de la bancă, obținând astfel un dublu avantaj:
obține lichidități de care are nevoie la un moment dat și își păstrează dreptul de proprietate asupra titlurilor.
Creditul obligatar se distinge de împrumutul clasic prin următoarele caracteristici:
● în cazul împrumutului clasic, creditorul este unic (o bancă sau o instituție de credit specializată), pe când emisiunea de obligațiuni reunește un număr mare de creditori.
● datorită faptului că, obligațiunea este un titlu de creanță negociabil, este cotată pe piața secundară, astfel investiția în obligațiuni se poate recupera înainte de scadență la prețul pieței care diferă de prețul plătit în momentul investirii în obligațiuni.
Creditul obligatar este o sursă preferată de capital pe termen lung pentru întreprinderi, deoarece emisiunea de obligațiuni aduce resurse suplimentare, fără a creste numărul de acționari și gradul de dispersie a acțiunilor, cum este cazul emisiunii de acțiuni. Astfel, societatea se împrumuta direct la publicul investitor, creditul fiind mai eficient și uneori mai ieftin. Emisiunea de obligațiuni se poate realiza la o rată a dobânzii fixe pentru un termen mai lung decât în cazul creditului bancar. Piața obligațiunilor constituie o alternativă eficientă de apelare la credit și prin aceea că nu se impune o negociere a contractului de împrumut, iar creditorii nu se implică în luarea deciziilor la nivelul emitentului. Sumele obținute sunt utilizate cu precădere fie pentru majorarea capitalului fix (investiții noi în clădiri, echipamente, utilaje etc.), fie pentru preluarea și achiziția de întreprinderi.
Dezavantajele pe care le poate avea un agent economic, când emite obligațiuni, sunt acelea că periodic trebuie să plătească dobânzi (deci are nevoie de o planificare a cash-flow-ului) și să ramburseze la scadență împrumutul (trebuie determinat randamentul investiției care trebuie să acopere toate plățile viitoare). În cazul în care rata dobânzii pe piață este mare, societatea comerciala care apelează la credit obligatar, trebuie să ofere o dobândă competitivă, ceea ce determină un cost al resurselor destul de mare. Deci, înainte de rucurgerea la credit obligatar, este necesară o analiză destul de laborioasă pentru a vedea dacă acesta este sau nu rentabil prin prisma raportului efort/efect, pentru societatea în cauză. În practica internațională, obligațiunile emise de agenții economici sunt denumite ”corporatiste”, fiind emise cu dobândă fixă, cu dobândă variabilă sau cu cupon zero.
La nivelul economiei naționale, o pondere importantă în creditul obligatar, o deține creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut (obligațiuni, bonuri de tezaur), în scopul acoperirii deficitului bugetar. Aceste credite se rambursează din fonduri speciale de amortisment a datoriei publice; din surse bugetare curente sau din excedentele bugetare.
2.3. Creditul bancar
Creditul bancar a apărut și s-a dezvoltat pentru a înlătura limitele creditului comercial (dependența volumului acestuia de disponibilitățile de capital la cei care vând și la cei care cumpără; regularitatea revenirii capitalului la cel care l-a investit, fie el cumpărător sau vânzător),și în plus, a permite valorificarea fondurilor disponibile în economie prin satisfacerea nevoilor de finanțare. El se acordă în baza unui contract de credit încheiat între o bancă finanțatoare și un agent nebancar, care poate avea sau nu calitatea de agent economic (inclusiv statul). Această formă a creditului este destul de răspândită având ca obiect acea parte disponibilă a capitalului, numit capital de împrumut. Spre deosebire de creditul comercial care se acordă din capitalul ocupat în producție sau în circulație, creditul bancar se acordă din capitalul inactiv, precum și din capitalul bănesc temporar disponibil ce se află în căutare de plasament.
Ținând cont de faptul că agenții economici care acordă credite comerciale partenerilor de afaceri, apelează la rândul lor, la bănci pentru reântregirea capitalului, putem spune că există o strânsă interdependență între creditul comercial și cel bancar. Astfel, creditul comercial nu poate fi conceput astăzi fără creditul bancar, iar acesta din urmă își poate spori dimensiunile pe seama celui dintâi.
Creditul bancar întrunește toate elementele caracteristice unui credit, dar se caracterizează prin elasticitate în ceea ce privește volumul și termenul, precum și aria nevoilor de finanțare acoperită. Această formă de credit reprezintă sume de bani rezultate din capitalurile disponibile la bănci ale clienților pe care băncile le acordă, sub formă de împrumut clienților lor la o dobândă mai mare decât cea bonificată clienților pentru capitalurile atrase de la aceștia. Deci, creditul bancar joacă un rol important în mobilizarea resurselor bănești temporar disponibile și în folosirea lor în procesul reproducției sociale, în amplasarea justă a obiectivelor economice și sociale pe teritoriul țării, în dezvoltarea echilibrată și armonioasă a economiei naționale.
Creditul bancar îndeplinește următoarele funcții:
● funcția de mobilizare constă în atragerea de către bănci a capitalurilor inactive sau disponibile la un moment dat și pe o perioadă determinată de timp;
● funcția de distribuție vizează activarea fondurilor atrase prin acordarea de credite celor care au nevoie de ele pentru desfășurarea în condiții normale a activității lor;
● funcția de emisiune rezultă din fenomenul de multiplicare a banilor care este favorizat de faptul că banii acordați sub formă de credit pe baza unui depozit inițial, ajung prin intermediul circulației bănești la o altă bancă care, luându-i în considerare ca depozite, îi utilizează pentru a acorda un nou credit.
După calitatea debitorului, creditul bancar cuprinde:
-credite acordate peroanelor fizice;
-credite acordate peroanelor juridice;
-credite acordate altor bănci;
-credite acordate statului.
Creditele acordate persoanelor fizice sunt îndeosebi credite de consum acordate pe termene diferite, de la foarte scurt la mediu și lung. Ele presupun existența unei garanții certe iar dobânda se stabilește în funcție de obiectul creditării.
Creditele acordate persoanelor juridice îmbracă mai multe forme:
a) avansuri în cont curent – sunt credite acordate pentru acoperirea golurilor temporare de casă; nu au destinație prestabilită, motiv pentru care sunt denumite credite de trezorerie; nu au termene de rambursare;
b) linia de credit simplă – reprezintă nivelul maxim al creditului care se poate acorda unui client într-un cadru prestabilit. În acest caz, banca poate cere oricând acoperirea debitului; c) linia de credit confirmată – reprezintă suma ce poate fi acordată sub formă de credit și care este consemnată într-un document scris;
d) linia de credit revolving – constituie un mecanism de creditare care presupune ca pe măsură ce se rambursează credite anterioare să se acorde noi credite fără să mai fie necesară întocmirea de noi documente;
e) credite cu destinație specială – sunt acordate pentru constituirea de stocuri sezoniere privind materiile prime agricole, pentru stocarea unor materiale de construcții, pentru finanțarea agenților de bursă și a subscrierii de titluri de credit.
Asupra creditului bancar care constituie principalul produs bancar oferit de către instituțiile bancare, clienților vom reveni în capitolul 3.
În finalul acestei succinte prezentări a creditului bancar amintim că el participă la:
-creșterea în ritm susținut a economiei naționale;
-îmbunătățirea calității activității economice;
-afirmarea cu putere a revoluției tehnico – științifice;
-gospodărirea rațională a mijloacelor proprii și împrumutate;
-creșterea productivității muncii;
-reducerea cheltuielilor de producție și a cheltuielilor de circulație.
1.2.4. Creditul ipotecar
Creditul ipotecar reprezintă principala modalitate de sprijinire a proprietății imobiliare. El presupune încheierea unei convenții între debitor și creditor, în care se prevede:
● proprietatea ce servește drept garanție a rambursării împrumutului;
● condițiile creditului și scadențele de rambursare;
● penalitățile percepute în caz de rambursare anticipată parțială sau totală a
împrumutului;
● împrejurările în care debitorul poate pierde proprietatea prin nerespectarea condițiilor stabilite inițial.
Importanța creditului ipotecar derivă și din faptul că permite mobilizarea capitalurilor disponibile pe termen lung.
În țările dezvoltate, creditul ipotecar îmbracă mai multe forme și cunoaște o amploare deosebită:
a) credit ipotecar cu dobândă fixă – presupune rambursarea periodică pe întreaga perioadă a unei părți din principal și a dobânzii corespunzătoare. De regulă, asistăm în timp la scăderea dobânzii și la majorarea rambursării efective.
b) credit ipotecar cu dobândă variabilă – presupune modificarea ratei dobânzii în funcție de un indicator al pieței financiare.
c) credit ipotecar cu rambursare progresivă – este destinat familiilor cu venituri modeste, aflate la începutul activității și care au perspective de îmbunătățire a acestora.
d) credit ipotecar inversat purtător de anuități – urmărește valorificarea capitalului imobilizat în locuințe proprietate, fără să se renunțe la dreptul de proprietate și de uzufruct. În acest caz, împrumutul aduce proprietarului un venit regulat.
Dimensiunile creditului ipotecar în țările dezvoltate sunt puse în evidență de faptul că prin intermediul titlurilor de ipotecă sunt finanțate aproximativ 60% din locuințele familiilor, de asemenea există și titluri de ipotecă care finanțează construcția de apartamente și imobile destinate afacerilor.
Între participanții pe piața creditului ipotecar distingem: băncile comerciale; băncile mutuale; băncile și societățile ipotecare, societățile de asigurare, de viață în special; ceea ce denotă un interes sporit al investițiilor ținând cont de importanța acordată de autorități creditului ipotecar.
În România, piața creditului ipotecar, se înfiripă într-un mod original, diferit de modelele europene. Astfel, băncile ar dori să se implice mai mult, dar cu riscuri minime și dacă s-ar putea cu garanții ale statului. În ceea ce privește termenul de rambursare băncile nu vor să riște acordând credite ipotecare pe 15-20 de ani din resurse pe termen scurt. În plus, există și riscul prea mare pe care băncile și-l asumă din cauza nefuncționării unei piețe organizate de valorificare a garanțiilor imobiliare. Având în vedere procedurile greoaie și demersurile prin instanță, au fost cazuri când au fost executate case după doi-trei ani de la întreruperea plății ratelor și la prețuri mult sub valoarea calculată de evaluator. Din această cauză, băncile se feresc să lucreze direct cu viitorul proprietar persoană fizică, mai ales atunci când este cazul de o casă în construcție. Un exemplu de ce fel de clienți și-ar dori în acest moment băncile este cazul proiectului imobiliar Bucov (80 de vile), de lângă Ploiești, realizat de firma germană Baumeister. Constructorul a luat în numele lui creditul de la BCR pentru execuția caselor, a început să construiască primele zece case și le-a ipotecat la bancă; abia apoi banca acordă creditul, pentru construirea celorlalte case, eșalonat, odată ce sunt contractate de către beneficiar. Riscul de neplată și-l asumă firma Baumeister.
Pe piață, există și totuși și credite pe termen lung, de 20-25 ani, dar sunt acordate prin intermediul unor instituții ale statului și sunt puține la număr (de ordinul câtorva mii de credite pe an la nivelul întregii țări). La acestea se accede după o lungă perioadă de așteptare pe liste întocmite de funcționarii de stat – este cazul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) și al creditelor pentru tineri date de primării prin CEC.
1.2.5. Creditul de consum
Creditul de consum se acordă pe termen scurt sau mediu, persoanelor fizice pentru acoperirea costului bunurilor de consum personal, de folosință îndelungată și de mare valoare, de care beneficiază prin rețeaua de comercializare. Reprezintă o vânzare cu plata în rate, vânzătorul acordând credit de consum cumpărătorului pe perioada până la achitarea ratelor stabilite.
Între creditul de consum și creditul bancar există legături strânse în sensul unor raporturi de determinare. Astfel, pentru plata ratelor, consumatorii pot recurge la credite bancare. Plata ratelor se poate face neeșalonat în funcție de posibilitățile cumpărătorului până la termenul fixat, sau eșalonat, caz în care plata obligațiilor se face la termenele stabilite între cele două părți (în prezent, este cea mai utilizată modalitate de rambursare).
Cea mai întâlnită formă a creditului de consum o constituie creditul revolving acordat de bancă clienților solvabili prin intermediul cărților de credit. Elementele determinante ale acestui credit sunt:
-se acordă în cadrul unei convenții încheiate între părți;
-permite cumpărătorului să facă cumpărături sau să obțină împrumuturi direct asupra creditorului sau indirect prin cărțile de credit;
-cumpărătorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie prin plăți periodice în funcție de posibilități (de resursele de care dispune).
Creditul de consum are un rol important în dezvoltarea economiei de consum, respectiv a producției și circulației mărfurilor ce sunt destinate marii mase a populației. Prezintă o limită în sensul că în condiții de insolvabilitate, cumpărătorul este obligat să restituie bunurile iar uneori în funcție de clauzele contractuale nu-și mai poate recupera ratele achitate.
Pe ansamblu vorbind, creditul de consum a contribuit direct la creșterea rapidă a nivelului de trai a unei părți importante a populației iar obligațiile de plată a datoriilor contractate a acționat ca un mijloc de întărire a disciplinei în muncă și a contribuit la afirmarea progresului economic și social.
1.2.6. Alte forme ale creditului
In literatura de specialitate există o multitudine de clasificări ale creditelor după diferite criterii. Astfel, distingem următoarele criterii de clasificare:
1.Din punct de vedere al calității debitorului și creditorului:
● credit public – este contractat de stat pentru a-și completa resursele în cazul în care veniturile ordinare nu sunt suficiente. Poate fi productiv dacă este destinat înființării de întreprinderi cu capital de stat sau modernizării celor existente sau neproductiv, dacă este destinat pentru apărare, educație, administrație;
● credit privat – este contractat de o persoană fizică sau juridică.
2.După natura garanțiilor, distingem:
● credite reale – a căror garanție se prezintă intr-una din următoarele forme: garanție imobiliară sub forma unui contract de ipotecă asupra terenului sau clădirilor, valoarea ei este superioară creditului iar în caz de insolvabilitate a debitorului, creditorul intră în posesia garanției pe care o valorifică, recuperându-și în acest mod suma împrumutată; garanție mobiliară constă în valori mobiliare cum sunt titlurile de credit sau alte valori materiale.
● credite în alb – acordate unei persoane fizice fără nici o formalitate.
● credite personale cu gaj individual – în acest caz o persoană garantează rambursarea pe propria-i răspundere morală.
● credite personale cu gaj colectiv – apare atunci când mai multe persoane garantează cu răspunderea morală, rambursarea.
3.În funcție de modul de rambursare avem:
● credite neamortizabile –a căror rambursare se face integral la scadență.
● credite amortizabile – rambursarea lor se face în tranșe egale sau neegale;
4.După întinderea drepturilor creditorului, se disting:
● credite denunțabile – apar atunci când creditorului i se rezervă dreptul ca oricând, înainte de scadență să ceară rambursarea creditului, cu sau fără avizarea debitorului.
● credite nedenunțabile – sunt cele pentru care creditorului i se rezervă dreptul să ceară rambursarea numai la o dată stabilită anticipat.
● credite legate – creditorul condiționează acordarea împrumutului de utilizarea sa în anumite scopuri stabilite cu debitorul.
5.Din punct de vedere al scadenței, creditul poate fi:
● pe termen scurt – a cărui durată de rambursare nu depășește 12 luni;
● pe termen mediu – a cărui durată de rambursare este cuprinsă între 1 și 5 ani;
● pe termen lung, a cărui durată de rambursare depășește 5 ani.
6.În funcție de destinație, creditele la nivelul agenților economici sunt:
● ”facilități de cont” – adică un credit temporar, pe termen foarte scurt (sub 30 de zile), corespunzător unor nevoi bănești de moment;
● credite de trezorerie – au rolul finanțării necesarului de capital de lucru net (active circulante minus datorii pe termen scurt), se acordă în special sub forma liniilor de credit
● creditul pe obiect – vizează o operațiune determinată (de exemplu formarea de stocuri),se poate acorda vânzătorului, pentru a-i permite să aștepte efectuarea plății, sau cumpărătorului, pentru a-I permite să efectueze plata la data prevăzută în contract;
● creditul pentru investiții – este destinat să acopere temporar insuficiența resurselor proprii pentru finanțarea cheltuielilor de investiții (când se acordă pe termen scurt) sau să completeze sursele proprii necesare acoperirii cheltuielilor pentru realizarea proiectelor de investiții (când se acordă pe termen mediu sau lung).
În ceea ce privește persoanele fizice, creditele după destinație sunt:
● credite pentru consum (procurarea de bunuri de folosință îndelungată);
● credite pentru investiții (construirea sau cumpărarea de case, repararea lor, cumpărarea de autoturisme etc.).
CAPITOLUL 2 Creditarea societăților comerciale
2.1 Reglementarea activității de creditare
Aplicarea în practica economică a teoriilor, studiilor și experienței dobândite în planul perfecționării, organizării, conducerii și planificării societățolor comerciale, are ca finalitate realizarea unui raport cât mai favorabil între rezultatele financiare obținute în urma desfășurării activității economice și eforturile depuse, concretizate în fondurile de producție și circulație avansate.
Pentru obținerea unei asemenea finalități, nu este suficient ca întreprinderea să fie bine aranjată, să aibă o dotare tehnică corespunzătoare și o conducere competentă, ci mai e necesar ca atât în activitatea curentă, cât și de perspectivă, să se țină seama de funcționarea mecanismului economic, de realizarea concordanței dintre interesele societății și ale întreprinderii, de colectivul de salariați, într-un cuvânt, de cerințele legilor obiective care guvernează economia. Astfel punem mereu în față necesitatea asigurării echilibrului financiar, constantă nelipsită în oglindirea rezultatelor financiare, rezolvarea problemelor optime de stoc, alegerea variantelor optime de investiții, raționalizarea modalităților de efectuare a decontărilor cu furnizorii și clienții. Fără un capital suficient, orice afacere mică, mijlocie, mai are puține șanse de a fi lansată cu succes și de a se dezvolta. Firma înregistrează pe parcursul anului decalaje între necesarul si existentul de disponibilități banești. Aceste decalaje sunt generate de două cauze principale:
1.Diferența dintre imobilizările totale în activele firmei (mai mari) și fondurile proprii (mai mici);
2.Dereglări în încasarea rezultatelor economice, dereglări care determină un deficit de trezorerie.
Prima cauză este prezentă în majoritatea întreprinderilor, ca un principiu de lucru generat de existența în economie a unor surse ce pot fi solicitate (creditul, bugetul de stat, disponibilitațile unor agenti economici) pentru a realiza o activitate economică mai mare decât o poate acoperi capitalul propriu al firmei, precum și de motivația costului de atragere a capitalului de lucru. De aceea, activele curente (circulante) sunt acoperite doar parțial din capitalul propriu (fondul de rulment). Cea mai mare parte a acestor active au drept corespondent în pasiv obligațiile firmei către furnizori, salariați și față de banci (creditul pe termen scurt).
A doua cauză provine din deficiențele destul de frecvente ale decontărilor cu clienții în condițiile blocajului financiar din economie. Prelungirea peste limitele normale a perioadei în care activele curente ale întreprinderii ramân sub forma de creanțe face ca trezoreria firmei sa înregistreze un deficit în defavoarea capitalului de lucru.
Având în vedere aceste fenomene, sistemul băncilor comerciale raspunde, la solicitarea firmelor, prin acordarea de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente, pe de o parte si sursele proprii si datorii din exploatare (pasivele), pe de altă parte. Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintă Situația lichiditaților (cash flow-ul) la sfârșitul trimestrului precedent si previziunile din trimestrul prognozat. Cu ajutorul informatiilor respective se întocmește bugetul (planul) de trezorerie – baza de referință pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibil de solicitat de catre întreprinderi. Categoria creditelor pe termen scurt cuprinde o serie de împrumuturi printre care: creditul global de exploatare, credite pentru descoperit de cont, creditul pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere, creditul pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare, etc. Un aspect de reținut este că, în comparație cu segmentul persoanelor fizice unde oferta de produse și servicii este oarecum standardizată, pentru companii, condițiile de creditare nu sunt standard. De regulă, durata pe care se acordă creditul, suma împrumutată și perioada de grație depind de tipul proiectului finanțat. În principiu, acordarea sau nu a unei perioade de grație depinde de natura împrumutului (pe termen scurt sau pe termen lung).
1. Credite globale de exploatare, în lei
Nivelul acestui credit depinde de diferența dintre activele curente și pasivele curente, fiind destinat să acopere obligațiile de plată pe termen scurt ale întreprinderii. Acest credit, determinat trimestrial, se acordă agentilor economici prin contul curent, pentru a acoperi deficitul de trezorerie în trimestrul prognozat. Creditul global de exploatare se acordă pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare legate de : aprovizionarea cu materii prime și materiale, mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibil, cheltuieli aferente perioadei curente. Volumul creditului se determină de catre bancă pe baza analizei de cash-flow și a capacității de rambursare a firmei.
2. Credite pentru active constituite temporar (cheltuieli și stocuri), în lei și valută
Formarea unor stocuri și efectuarea de cheltuieli în afara activelor cuprinse în planul de trezorerie se datorează unor cauze economice determinate de primirea în avans a unor materii prime, întreruperea producției, greutăți în expedierea produselor finite. Termenul maxim de acceptare la creditare a acestor stocuri și cheltuieli este de 12 luni.
3. Credite pentru active în stocuri și cheltuieli sezoniere, în lei
Specificul procesului de producție din întreprinderile care prelucrează materii prime agricole solicită din partea acestora să formeze stocuri care să se consume într-o perioadă mai mare de un trimestru, fara a depași 12 luni de la constituire.
4. Credite pentru producția de export și exportul de produse, în lei și valută
Imobilizările cerute de realizarea exportului au în vedere perioada de producție (aprovizionarea cu materii prime, materiale, semifabricate, subansambluri, combustibil, energie din țară și din import) sau de prefinanțare a exporturilor, precum și perioada de decontare cu partenerii straini (pe baza documentelor care atestă livrarea marfurilor la export). Perioada de imobilizare admisă este tot de 12 luni, cu excepția imobilizărilor pentru produse cu ciclu lung de fabricație, unde termenul este mai mare.
5. Credite pe documente remise spre încasare
Aceste credite au în vedere imobilizările de active în decontări cu clienții, imobilizări consemnate în documente (cecuri) remise de firmă spre încasare. Perioada de creditare este de maxim 45 de zile, numai dacă activele respective nu au fost cuprinse în planul (bugetul) de trezorerie sau nu au asigurată o altă sursă de finanțare.
6. Facilități de cont (overdraft – descoperire de cont), în lei
Pentru agenții economici cu o situație economico-financiară foarte bună dar care, din anumite cauze bine justificate, nu pot face față temporar plaților, se pot acorda credite pe termen de până la 15 zile și într-o sumă limitată. Acest tip de credit se acordă, după caz, fie pentru achitarea unor obligații care nu mai suportă amînare, fie pentru a preveni înregistrarea unor interdicții bancare. Împrumutul poate fi acordat integral sau în tranșe, pe masura apariției obligațiilor de plată și numai după ce se realizează formele legale de garantare. Garantarea creditului se face cu garanții acoperitoare, iar nivelul dobînzii percepute de bancă este cu 50% mai mare decît dobînda de bază practicată la creditele pe termen scurt. Condițiile obligatorii pentru a putea beneficia de un astfel de împrumut se referă la un nivel al performanțelor financiare ridicat și la un istoric bun al companiei în relația cu banca privitor la rambursarea datoriilor. La fel de important este ca firma respectivă să nu aiba datorii la diferiți parteneri de afaceri sau chiar la stat.
În linii generale, acestea sunt cazurile în care o bancă comercială vine în întâmpinarea firmelor. În programul de creditare al băncilor comerciale au fost incluse și alte obiective de creditare, ca urmare a diversificării pieței financiare și monetare, inclusiv practicarea deschiderii de linii de credit. Astfel, băncile comerciale acordă credite pe termen scurt pentru operațiuni de scont, factoring, pentru valuta vândută, mărfurile vândute în rate, completarea veniturilor proprii pentru investiții. De asemenea, băncile comerciale acordă credite pe termen scurt în valută pentru importul de bunuri și servicii, deschiderea liniilor de credit tip revolving, documente remise spre decontare.
Pornind de la aceste necesități și de la oferta băncilor comerciale de a le onora, sistemul bancar și întreprinderile procedează la fundamentarea si adoptarea de decizii de creditare. După parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie realizează actul final al procesului decizional, adoptarea deciziei. Înainte de a se pronunța în favoarea firmei, banca realizează o corelare sumelor solicitate cu propriile resurse de creditare, cu restricțiile legale, cu evoluția costului capitalului împrumutat.
2.2 Riscul în activitatea de creditare
Notiunea de risc poate fi definit ca un angajament care poarta o incertitudine datorita probabilitatii de câstig sau pierderi. Etimologic termenul provine din latinescul ,,re-secore,, care înseamna ruptura într-un echilibru.
In activitatea bancara asumarea riscurilor poate fi cercetata pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operatiunilor speculative pe pietele financiare sau de schimb dar si a posibilelor pierderi imprevizibile. In general asumarea riscurilor este legata de functia de baza pe care o au bancile în economie si anume functia de investitii.
Cum riscul este un atribut general al investitilor, asumarea acestuia devine inevitabila si justifica existenta bancilor. Resursele împrumutate de banci – care sunt un multiplu substantial al propriului capital – sunt asadar investite, iar recuperarea cu întârziere a acestora poate provoca o serie de dezechilibre la nivelul bancii care poate îmbraca forme diferite ce se pot alimenta reciproc.
Perioada actuala este denumita ,,era managementului de risc,, în domeniul bancar, iar gestiunea riscului constituie o sarcina extrem de complexa si importanta a managementului bancar, caci de obicei asumarea unor riscuri atrage dupa sine si câstiguri mai mari.
Literatura de specialitate clasifica riscurile specifice activitatii bancare în trei categorii :
• riscuri financiare;
• riscuri comerciale;
• riscuri de mediu
Riscurile financiare – sunt strict legate de structura bilantului contabil al bancii. Aceste riscuri sunt singurele care pot fi generate, gestionate , amplificate sau eliminate de catre managementul bancar; de aceea cele mai multe dintre riscurile financiare fac obiectul unor reglementari bancare. Formele pe care le pot îmbraca aceste riscuri sunt:
– riscul pierderii de capital sau al insolvabilitatii;
– riscul imobilizarii sau al lipsei de lichiditate;
– riscul modificarii dobânzilor pentru resursele mobilizate;
– riscul eroziunii capitalul prin inflatie;
– riscul repatrierii capitalului în conditiile creditarii externe (riscul valutar si riscul de tara)
• Riscurile comerciale – sunt generate de inadaptabilitatea bancii la noile servicii si produce, ca urmare a unui slab serviciu de marketing si a unui anti-talent managerial pentru noile piete. Aceste riscuri se prezinta sub urmatoarele trei forme :
– riscul de produs sau serviciu (este rezultatul unei evolutii nefavorabile a valorificarii unui produs nou sau serviciu ca urmare a inabilitatii bancii privind distribuirea produselor sale);
– riscul de piata (este efectul dependentei de piata a bancii, iar limitarea sa se poate realiza printr-o extindere pe cât mai multe piete, rentabilitatea bancii nemaifiind astfel dependenta în exclusivitate de evolutia unei singure piete);
– riscul de imagine comerciala (consta în perceptia negativa a unei banci de catre clientii ei,ca urmare a unei calitati generale scazute de servire a acestora sau a tratarii necorespunzatoare a reclamatiilor clientilor, fapt ce poate culmina cu articole de presa în defavoarea bancii.
• Riscurile de mediu
– sunt riscuri asupra carora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifesta aceste riscuri sunt urmatoarele :
– riscul de deficit (produs prin frauda comisa sau prin jaf);
– riscul economic (determinat de conjunctura economica la nivelul national si regional);
– riscul competitional (general de similitudinea produselor si serviciilor oferite de celelalte banci sau institutii financiare);
– riscul de reglementare (are în vedere deciziile ce pot fi luate de autoritatile bancare, de cele mai multe ori într-o maniera nefavorabila pentru banca).
–
RISCUL INSOLVABILITATII
Riscul neplatii la scadenta, risc al insolvabilitatii, se manifesta ca urmare a neîndeplinirii contractului de credit de catre client. Riscul de insolvabilitate creste pe masura ce dimensiunile creditului cresc. Mai mult, odata cu cresterea volumului creditului cazurile de insolvabilitate cresc în proportie accelerata, expresie a faptului ca majorarea proportiilor creditului aduce în rândul debitorului un numar mult mai mare de persoane, potential insolvabile.
Dimpotriva, restrângerea creditului conduce la scaderea cazurilor de insolvabilitate întrucât, în aceste împrejurari, în primul rând clientii cu solvabilitate îndoielnica sunt exclusi de la creditare.
Cresterea ratei dobânzii conduce la cresterea cazurilor de insolvabilitate, întrucât, pe de o parte cresterea obligatiilor debitorilor majoreaza, în general, obligatiile beneficiarilor de credite, iar pe de alta parte , ca acestia, clienti apreciati ca riscanti, au un regim de creditare specific cu dobânzi mai ridicate.
In prevenirea si evitarea insolvabilitatii se constituie masuri la nivel macroeconomic. Astfel, în fiecare tara normele de functionare bancara promoveaza protejarea deponentilor, principali furnizori de resurse a bancilor, prin impunerea unor reguli menite sa imprime bancilor o anumita pozitie de echilibru în relatie cu clientii.
Asemenea dispozitii de reglementare cunoscute sub denumirea de norme prudentiale sunt :
• obligatia unui capital minim;
• o anumita rata de acoperire a riscurilor, exprimata ca raport între fondurile proprii nete si creditele acordate, ponderate dupa gradul lor de risc;
• o rata de diviziune a riscurilor care limiteaza, în functie de fondurile proprii ale bancilor, dimensiunile creditului ce poate fi acordat unui singur client, astfel încât falimentul unuia dintre clienti sa nu dauneze, esential, echilibrului bancii.
Dincolo de aceste normele generale, riscul insolvabilitatii trebuie sa fie luat în considerare în cadrul microeconomic al politicii de creditare pe care o aplica, fiecare banca, în sfera operatiunilor sale de creditare, în raport de clientii sai.
Gradul de risc este diferit în functie de natura clientului, agent economic sau persoana particulara, si în functie de tipul creditului care, prin natura lui, asigura garantarea sau implica un grad avansat de risc.
Prin natura lor creditele acordate persoanelor particulare au un grad înalt de garantare. Astfel, creditele imobiliare, denumite si ipotecare au, prin ipoteca, un grad înalt de acoperire. Pentru întreprinderi, cunoasterea amanuntita a conditiilor lor de functionare este în mod implicit si obligatoriu necesara ca o modalitate de prevenire elementara a riscurilor de insolvabilitate. Analiza debitorului presupune o cunoastere aprofundata a situatiei din sfera lui de activitate : tendinta de dezvoltare , evolutii conjuncturale si în mod deosebit trasaturile caracteristice ale firmei, factorii de crestere, evolutia si perspectivele desfacerii, evolutia profitului, a fondului de rulment, a soldului contului de la banca, a indicatorilor de solvabilitate si lichiditate. De asemenea, un rol important îl joaca tipul de operatiuni creditate.
RISCUL LIPSEI DE LICHIDITĂTI
Lichiditatea este posibilitatea de a asigura în orice moment efectuarea platilor cerute de creditorii sai. Aceasta înseamna pentru banci, plati directe catre clienti, în numerar, sau plati dispuse de clienti în favoarea altor banci catre alte firme care au conturi deschise la alte banci.
In mod obisnuit, prin operatiile curente, banca primeste fluxuri de moneda centrala în mod automat, efect al serviciilor bancare desfasurate de clienti :
a) prin operatiunile de depuneri de numerar facute de clienti pentru conturile lor, când acestea sunt preponderente fata de solicitarile clientilor de numerar din conturi. In acest caz, are loc pentru clienti o conversiune a monedei fiduciare în moneda scripturala bancara. Pentru banca efectul este de crestere a detinerilor de moneda efectiva.
b) prin cedarea catre alte banci sau catre organele de reglementare valutara a detinerilor în valuta aflate în conturile sale (sau ale clientilor, când operatiunea se efectueaza de regula la solicitarea acestora). In acest caz are loc o alimentare a contului clientului, în timp ce banca înregistreaza o crestere a depozitelor în moneda centrala.
c) prin soldul favorabil la compensarea platilor interbancare (sold care este determinat de volumul mai mare al încasarilor de la alte banci pentru conturile clientilor, fata de platile ordonate de clientii bancii catre alte banci). In toate aceste cazuri banca are asigurate premize favorabile pentru lichiditate.
In situatiile în care aceste conditii nu sunt îndeplinite, banca trebuie sa apeleze la recreditare, respectiv sa recurga la formele obisnuite de recreditare în relatiile cu banca de emisiune sau sa se angreneze ca solicitanta pe piata interbancara.
Aceste credite conjuncturale vor însemna pentru banca costuri pe care aceasta trebuie sa le acopere în conditii în care banca militeaza pentru profituri înalte si deci pentru minimizare a cheltuielilor.
Asigurarea lichiditatii este o problema de conjunctura, iar riscul lipsei de lichiditate odata aparut, poate, de regula, sa fie rezolvat operativ solicitând însa bancii un efort de costuri uneori ridicate.
Deci problema lipsei de lichiditati nu se pune în sensul ca nu ar fi posibila obtinerea lichiditatii, ci a pretului ei, a costului de obtinere a acestor lichiditati. Rezulta ca bancile trebuie sa studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diferite procedee si sa fie astfel în masura sa evite cresterile nejustificate de costuri, în conditiile în care lichiditatea nu este asigurata sau sub o alta expresie, sa tina seama de costurile determinate de asigurarea lichiditatii atunci când alte interese (de regula profiturile mari preconizate) împing banca sa încalce cerintele lichiditatii.
Lipsa de lichiditate, desi este aparent un element de conjunctura, decurge dintr-o serie de corelatii structurale ale resurselor si plasamentelor bancii.
RISCUL DE TARA
Este un tip specific impus de operatiuni financiar-bancare (credite, garantii, asigurari) cu operatori de peste hotare si consta în probabilitatea nerecuperarii creantelor de catre banca creditoare. Notiunea de risc de tara nu este recenta : ea a aparut în jurul anilor 1950 (odata cu desfiintarea imperiilor coloniale), capatând consistenta în ultimii ani, concomitent cu agravarea crizei datoriei externe din anii 1980, ca o consecinta a instabilitatii politice, economice si financiare din numeroase tari . Riscul de tara nu se utilizeaza decât în relatiile cu tarile slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. O definire completa a riscului de tara impune o abordare distincta prin prisma factorilor care-l determina, si anume:
1. Riscul de tara versus riscul de credit
În timp ce în cazul primului tip de risc incapacitatea de a rambursa creditul se datoreaza fie declansarii unor tulburari sociale (eventual razboaie civile sau schimbari bruste de regim), fie unor catastrofe naturale (cutremure, inundatii, s.a.m.d.) în cazul riscului de credit incapacitatea rambursarii este rezultatul exclusiv al degradarii financiare a debitorului.
2. Riscul de tara asociat riscului politic
Riscul politic (numit si risc de suveranitate) este unul din factorii riscului de tara. Instabilitatea politica a unui stat, dupa amploarea sa, provoaca situatii cu diverse grade de gravitate pentru creditor :
repunerea în discutie sau renegocierea contractelor;
limitarea sau interzicerea investitiilor de capital;
limitarea sau interzicerea investitiilor straine;
repudierea datoriei sau refuzul de plata (spre exemplu, în 1917, Rusia bolsevica nu a mai recunoscut datoriile si obligatiile asumate de Imperiul Țarist);
nationalizarea cu sau fara despagubiri (in cazul României postbelice, activele preluate de stat nu au fost însotite de despagubiri)
Creantele detinute în aceste tari instabile politic au un grad ridicat de risc, care culmineaza cu anularea datoriilor fata de strainatate de catre respectivele tari.
3. Riscul de tara asociat riscului economic
Riscul economic apare ca urmare a incapacitatii autoritatilor monetare dintr-o tara de a transfera creditorului strain dobânzile si capitalul obtinut de întreprinderile publice sau private. Acest risc contemporan, specific multor state de pe toate meridianele Globului, este legat de situatia economica si monetara a tarilor debitoare, incapabile sa asigure plata la timp a datoriilor. Satisfacerea imediata a unor revendicari sociale printr-o atitudine populista a guvernantilor poate conduce uneori la politici inflationiste sau chiar nationaliste, acestea din urma provocând , pe lânga degradarea situatiei economice, si o izolare fata de exterior, în general, fata de tarile puternic dezvoltate, în special (este cazul guvernarilor Peron si Garcia din Argentina, respectiv Peru).
Riscul economic s-a amplificat începând cu 1973, când primul soc petrolier a obligat multe tari în curs de dezvoltare sa se îndatoreze pentru a putea cumpara materii prime si energie. Acumularea acestor datorii (din care 60% erau credite bancare ) a condus multe tari la ,, faliment ,, monetar. Ca urmare a acestei situatii dramatice, de la începutul anului 1980 s-a trecut la aplicarea unor planuri de redresare a acestor tari, sustinute de Fondul Monetar International (F.M.I) , prin reesalonare datoriilor.
Cei trei factori care determina riscul de tara – riscul politic, riscul economic si riscul de credit – se interconditioneaza si se presupun reciproc. Instabilitatea politica se reflecta asupra situatiei economice si financiare de ansamblu, având drept consecinta amplificarea riscului de credit; în sens invers; crizele economice provoaca deseori schimbari de regim politic, de aici rezultând necesitatea unei abordari globale a riscului de tara.
RISCUL DE SCHIMB VALUTAR
Este expresia unor rezultate nefavorabile obtinute ca urmare a evolutiei ratelor de schimb. Variatia rezultatelor este imputabila atât indexarii produselor si costurilor bancare în functie de cursul de schimb, cât si modificari valorifice a activelor si pasivelor exprimate în devize.
Analiza riscului de schimb este un domeniu clasic al finantelor internationale , care, desi a fost dezvoltata mai târziu, ea este utilizata în prezent , atât de catre întreprinderile non-financiare, cât si de catre institutiile financiar-bancare. Acestea din urma, prin activitatile transfrontaliere desfasurate, prezinta concomitent riscuri de rata a dobânzilor exprimate în diferite devize si riscuri de schimb – ambele categorii de riscuri fiind însa intens corelate. Problematica unei gestiuni activ-pasive multi-devize releva necesitatea unui management integrat al riscurilor de rata si de schimb, întrucât chiar si unii factori cauzali ai acestora sunt comuni ambelor riscuri (este vorba mai ales de factori de mediu precum schimbarile normative si de reglementare, conjunctura economica internationala sau crizele regionale).
In opinia lui Milan Kubr, cele mai importante componente ale riscului de schimb sunt :
Riscul de translatare – face referire la posibilitatea unor pierderi atunci când activele, pasivele si rezultatele unei filiale sunt ,, translatate,, din valuta straina în care se tin evidentele de catre filiala, în moneda nationala a Centralei. Asemenea pierderi sunt ,, reale,, în masura în care ele influenteaza negativ profitul pe ansamblu al Centralei. Dintr-un punct de vedere, aceste pierderi nu sunt reale, daca provin exclusiv dintr-o anumita conventie contabila. Dupa Milan Kubr, schimbarea bazei contabile poate transforma o ,,pierdere,, de translatare într-un câstig de translatare. Pentru o analiza pertinenta, trebuie sa se cunoasca regulile curente ale autoritatilor fiscale din tara filialei, precum si gradul de libertate permis de legislatiile din tara filialei si tara Centralei.
Riscul de tranzactie – apare ori de câte ori o banca se angajeaza în operatiuni cu valute ce presupun schimbari în valoarea devizelor, comparativ cu moneda locala a bancii. Riscul de tranzactie este cu atât mai mare cu cât instabilitatea monetara dintr-o tara este mai mare. Întotdeauna însa, datorita riscului de tranzactie , un partener câstiga si unul pierde.
Riscul economic este mai complex si se refera la impactul schimbarii cursului valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a bancii, neimplicând efectele pe termen scurt ale unor operatiuni izolate.
Analiza riscului de schimb presupune metode care nu se rezuma la simpla analiza financiara si de bilant. Aceasta vizeaza reducerea la minimum a cheltuielilor sau pierderilor datorate variatiilor cursului de schimb . Întrucât nu toate activele sau pasivele sunt expuse în aceeasi masura la risc, se pune problema stabilirii pozitiei de schimb pentru fiecare caz în parte : una este situatia creantelor si datoriilor pe termen scurt si altfel se pune problema riscului asociat datoriilor pe termen lung sau al activelor investite în strainatate. Pozitia de schimb se stabileste pe baza unor coeficienti de risc (aferenti probabilitatilor sau gradului de expunere), tinând-se cont de repartitia în timp, respectiv scadenta creantelor si datoriilor. Acest indicator prezinta o serie de variante – adaptate nevoilor curente de gestiune, dintre care mai frecvent uzitate în practica sunt :
pozitia schimbului în valuta – consta în determinarea pentru fiecare tip de valuta a creantelor si datoriilor pe care banca le are. Indicatorul în cauza reprezinta diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamentelor într-o anumita moneda. Prin total creante, se întelege suma soldurilor conturilor în valuta din activul bilantului, plus creantele în valuta care rezulta din tranzactiile valutare la vedere sau la termen, încheiate de o societate bancara în nume si în cont propriu. Pe de alta parte, totalul angajamentelor reprezinta suma soldurilor conturilor în valuta din pasivul bilantului, plus angajamentele în valuta care rezulta din tranzactiile valutare la vedere sau la termen reflectate în afara bilantului. Din acest punct de vedere, o banca se poate afla în doua situatii sau pozitii : scurta si, respectiv , lunga. O banca se gaseste în pozitia scurta atunci când detine mai putine creante în valuta ,,X,, decât datorii exprimate în aceeasi valuta; situatia va fi favorabila pentru banca în cazul deprecierii valutei ,,X,, si nefavorabila când cursul de schimb valutar al aceleiasi monede va creste în urmatorul interval de timp. Invers, o banca se gaseste în pozitia lunga atunci când detine mai multe creante în valuta ,,X,, decât datorii exprimate în aceeasi valuta; situatia va fi favorabila pentru banca în cazul aprecierii valutei ,,X,, si nefavorabila când cursul de schimb valutar al aceleiasi monede se va deprecia în urmatorul interval de timp.
pozitia globala a schimbului la un moment dat – se defineste ca soldul net rezultat în urma diferentei dintre creantele în valuta si datoriile în valuta ale bancii. Acest indicator nu este edificator, deoarece toate valutele sunt tratate la un loc. Pozitia valutara totala reprezinta diferenta dintre pozitiile valutare lungi si totalul pozitiilor valutare scurte, în echivalent-moneda nationala. Calculul în cauza se face numai în conditiile în care autoritatile impun bancilor ca la sfârsitul fiecarei zile sa aiba o pozitie valutara egala cu zero.
pozitia schimbului în numerar pe loc si pozitia schimbului la termen – operatia premergatoare schimbului valutar la termen este fie cumpararea cu plata pe loc, fie vânzarea cu plata pe loc a valutei; odata achizitionata sau vânduta, apare riscul de schimb pentru banca. Daca nu se vinde sau cumpara valuta în vederea efectuarii schimbului valutar la termen, se poate împrumuta sau da cu împrumut valuta, în care caz apare si riscul de dobânda. Asadar, orice operatie de schimb la termen creeaza un risc de schimb si unul de rata a dobânzii.
Limitarea cursului de schimb presupune atât diversificarea portofoliului de active si pasive în valuta, cât si utilizarea unor tehnici de reducere a riscului. Diversificarea portofoliului de catre banci ia în considerare necorelarea care exista între evolutia cursului diverselor valute, ducând astfel la micsorarea expunerii acestor institutii. Instrumentele derivate sub forma operatiunilor tip FORWARD, FUTURES, OPTIONS, FRA, COLLAR, SWAP, sunt utilizate atât ca instrumente de hedging a riscului ratelor dobânzilor si a riscului de schimb, cât si pentru operatiunile de transfer al riscului în cadrul gestionarii globale a acestora. Raspândirea acestor produse – trasatura esentiala a mediului financiar modern – permite modificarea eficienta si flexibila a caracteristicilor de risc ce însotesc o serie de titluri sau valori financiare. In acest sens, se pot schimba structura sau moneda în care sunt exprimate dobânzile sau se poate opta, potrivit momentului valutar conjunctural, pentru un anumit tip de operatiune la termen (simpla, swap, hedging, etc) . Instrumentele preferate ramân însa operatiunile swap de dobânzi, alaturi de cele swap cu valute sau combinatia între cele doua (monede-dobânzi).
Tot în scopul ameliorarii expunerii la riscul de schimb valutar, bancile sunt îndrumate sa-si dezvolte :
– un sistem de evidenta care sa permita atât înregistrarea imediata a operatiunilor valutare, cât si determinarea pozitiilor individuale si a pozitiilor valutare totale;
– un sistem de control permanent pentru verificarea procedurilor interne, necesare îndeplinirii dispozitiilor de mai sus.
Limitarea riscului de schimb poate fi realizata, de asemenea, prin stabilirea unor plafoane, atât pentru pozitia schimbului într-o anumita valuta, cât si pentru pozitia valutara totala. Astfel, în România, pozitia valutara totala la sfârsitul zilei nu va putea depasi 10% din fondurile proprii ale bancilor.
Riscul de schimb se masoara, de regula, prin determinarea pozitiei de schimb aferente fiecarei valute în parte, tinând cont de scadenta creantelor si datoriilor. Acest lucru presupune întocmirea unui grafic pe scadente în care sunt incluse toate valutele, banca putând calcula astfel, pentru fiecare tip de deviza, pierderea înregistrata ca urmare a variatiei nefavorabile a cursului de schimb; suma totala a pierderilor suferite reprezinta expunerea totala a bancii la riscul de schimb. Gestiunea riscului de schimb consta fie în neutralizarea acestuia prin ajustarea zilnica a pozitiei de schimb valutar (astfel încât sa elimine pozitia scurta sau lunga) , fie în acoperirea riscului de schimb prin utilizarea numeroaselor tehnici amintite pe care banca le are la dispozitie.
RISCUL RATEI DOBANZII
Se datoreaza fluctuatiilor în nivelul ratei dobânzii, atât la activele, cât si la pasivele din portofoliul bancii. Acest risc se repercuteaza asupra bancii sub doua forme :
pierderi datorate diminuarii venitului din dobânzi (ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobânzii);
deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu ), ca urmare a variatiei ratei dobânzii;
Pe baza acestor forme s-au dezvoltat doua mari componente ale riscului de rata a dobânzii :
riscul de exploatare – este riscul de a înregistra o crestere a cheltuielilor sau o reducere a veniturilor;
riscul de bilant (risc de capital) – este riscul de a înregistra o reducere a valorii activelor sau o crestere a datoriilor.
Riscul de rata este rezultatul a doua elemente : pozitia ratei si incertitudinea ratelor de pe piata. Pozitia ratei este reprezentata de pozitiile din bilant afectate de miscarile de pe piata. Incertitudinea privind marja dobânzii creste cu volatilitatea ratei, pe de o parte, si cu expunerea la riscul de rata, pe de alta parte. Analiza pozitiilor de rata consta în identificarea expunerilor ale caror rate se încadreaza într-o anumita perioada. Instrumentul clasic de masurare a pozitiei ratei este impasul ratei sau ,,gap-ul ,, ratei. Este vorba de diferenta dintre activele si pasivele a caror rata variaza pe o anumita perioada.
Riscul ratei dobânzii apare atât în cazul detinerii de active si pasive cu dobânda fixa (nesensibile) – care, în plus, difera ca scadenta si conditii de remunerare, cât si în cazul detinerii de active si pasive cu dobânda variabila (sensibile) – care se adapteaza în mod diferit la fluctuatiile ratei dobânzii (perioadele de reevaluare sunt mari sau bazele de indexare sunt diferite). O rata este fixa pe o anumita perioada daca nivelul sau nu este afectat de modificarile de pe piata din aceea perioada. O rata variabila este specificata, de obicei, printr-un indice, prin rata pietei care serveste ca baza de calcul a ratei variabile, printr-o periodicitate a revizuirilor si printr-o scadenta. Ratele pietei sunt : rate ,,monetare,, ; rate pe termen scurt; rate pe termen lung sau ratele împrumuturilor publice. Reviziile pot fi cvasipermanente , de exemplu zilnice, sau mai putin frecvente (lunare sau trimestriale). Aceasta frecventa depinde de rata de referinta aleasa. O rata variabila ,,de pe o zi pe alta,, este flotanta daca indexarile sunt mai departate în timp, dar regulate. Ratele variabile (sau revizuibile în mod regulat) sunt fixe între doua revizii. Daca indexarea se face la o rata predeterminata la începutul perioadei, atunci avem de-a face cu rate predeterminate. Din contra, ratele postdeterminate – stabilite pe baza mediei calculate pe perioada scursa – nu sunt cunoscute decât la finele perioadei aceste rate nefiind niciodata sigure. Alte rate variabile sunt indexate de o maniera neregulata si fara repere fixate în avans. Aceste rate sunt revizuite într-un mod ,,discretionar,, sau ,,specific,, (de exemplu , ratele reglementare). Distinctia ,,fixa – variabila,, este strâns legata de perioada luata în consideratie. Modalitatile de indexare a ratelor sunt,asadar, foarte diverse : rate fixe, rate revizuibile regulat în functie de rata pietei, determinate la începutul sau la finele perioadei de revizie, rate neindexate cu ratele pietei, rate reglementare revizuite neregulat, s.a.m.d. Din punct de vedere al riscului de rata , distinctia care conteaza este cea a atributului de "sigura-nesigura" ce poate fi adaugat ratei dobânzii, pe o perioada data, curenta si/sau viitoare.
Gestiunea riscului de rata a dobânzii consta în acoperirea pozitiei ratei sau în conservarea pozitiilor ratelor, în scopul unei evolutii cât mai bune în baza ratelor anticipate. Alegerile legate de lichiditate, considerate chiar independent de pozitiile ratei, pun problema arbitrajului ratei. Daca anticiparile privind rata sunt "a la hausse", trezorierul poate opta pentru contractarea unor finantari în avans . Daca, dimpotriva, anticiparile privind rata sunt "a la baisse", atunci va fi preferata amânarea unor noi finantari . Problema consta în a sti cum sa anticipeze evolutia ratelor, pentru a putea initia astfel de arbitraje la momentul oportun si de o maniera cât mai profitabila.
Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobânzii sunt si ei de doua tipuri :
factori endogeni,determinati de conditiile specifice ale bancii : strategia bancii, structura activelor si pasivelor , volumul si calitatea portofoliului de credite, esalonarea scadentelor creditelor, scadenta fondurilor atrase , etc;
factori exogeni, determinati de evolutia conditiilor economice generale: evolutia pietei interbancare, tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de autoritati, corelarea politicii monetare cu politica fiscala, factori de ordin psihologic, etc.
Evident ca în gestionarea riscului de rata a dobânzii, bancherii pot interveni numai asupra primei grupe de factori. Pentru minimizarea expunerii la aceasta grupa de riscuri, teoria si practica bancara au generat, dupa cum am mai amintit, numeroase instrumente si mijloace care pot fi utilizate în acest scop.
Pentru a obtine creditul necesar întreprinderea este solicitata sa depuna o documentatie economica si financiara.
2.3 Tipuri de credite
Prin credite pe termen scurt se înțeleg operațiunile de împrumut a unor sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.
Creditele a căror durată de rambursare este cuprinsă între un an și cinci ani sunt considerate pe termen mediu, iar cele care depășesc cinci ani sunt credite pe termen lung.
2.3.1 CREDITE PE TERMEN SCURT
1. Creditele globale de exploatare în lei – funcționează după sistemul revolving și se acordată în limita unui nivel global de credit pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare (aprovizionarea cu stocuri de materii prime și materiale, mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli cu salariile și asimilatele acestora etc.) necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestării de servicii, care au consum și desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme de livrare la intern sau export.
• se acordă prin contul separat de împrumut ”Credite globale de exploatare”, de regulă, pe o perioadă de 180 de zile sau 365 de zile (se calculează de la data acordării creditelor și nu corespunde cu semestrul sau anul calendaristic), cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație ;
• periodic, înainte de expirarea scadenței, ofițerii de credite efectuează revizuirea creditelor pe baza modului de derulare a creditului, a respectării destinației și a celorlalte condiții avute în vedere la acordarea acestuia, dar și puterea financiară a debitorului dovedită prin capacitatea de rambursare a ratelor și plata dobânzilor aferente;
• în ceea ce privește garanțiile este obligatorie cesionarea în favoarea băncii a fluxului de lichidități (cash-flow) derulat prin bancă.
2. Utilizările din deschideri de credite permanente (linii de credit) în lei și valută – reprezintă o modalitate de creditare a agenților economici care funcționează după sistemul revolving. Astfel, în baza unui contract de credit banca se angajează ca pe o anumită perioadă de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoi, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii pe noi perioade dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite.
Se acordă în lei și valută, persoanelor juridice indiferent de forma de proprietate, cu obligativitatea îndeplinirii următoarelor condiții:
• să înregistreze performanțe financiare corespunzatoare și să aibă un serviciu bun al datoriei;
• să fie clienți permanenți ai băncii și să efectueze operațiuni de încasări ăi plăți în lei și valută, prin bancă;
• să aibă o evoluție crescătoare a indicatorilor de bonitate;
• se pot acorda pe perioade de 180 de zile sau 360 de zile, cu posibilitatea prelungirii valabilității pe noi perioade, chiar dacă se depășesc 12 luni de la acordarea primului credit;
• rata dobanzii este revizuibilă, în funcție de costul resurselor de finanțare și serviciul datoriei.
3. Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare – se acordă în lei sau valută, clienților persoane juridice, indiferent de forma de proprietate, pe o perioadă de maxim 360 de zile, cu excepția clienților din sfera comențului cu amănuntul pentru care banca poate acorda credite pe o perioadă de maxim 180 de zile;
• se acordă în condițiile existentei unor cauze economice care au determinat formarea stocurilor și generarea cheltuielilor cu caracter temporar;
• punerea la dispoziție a creditului se face prin contul separat de împrumut, ce se debitează pe măsura angajării creditului în limita plafonului aprobat.
În vederea acordării creditului, ofițerii de credite vor analiza și verifica realitatea datelor și situațiilor prezentate de agenții economici, inclusiv prin deplasarea și constatarea la fața locului a existenței faptice a stocurilor, a condițiilor de păstrare, conservare și gestionare a acestora; dacă cheltuielile s-au efectuat; situația contractelor și comenzilor ferme de desfacere; garanțiile asigurătorii, îndeplinirea condițiilor de rambursare; dacă stocurile și cheltuielile respective au mai facut sau nu obiectul altor credite.
4. Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere: se acordă clienților persoane juridice și are ca obiect achiziționarea de stocuri de materii prime si produse de provenienta agricola si agroalimentara ce se consuma intr-o perioada mai mare de un trimestru, dar fara a se depasi 12 luni de la constituire, pentru care exista contracte si comenzi ferme. Aceste credite se acordă prin contul separat de împrumut ”Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere”.
5. Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație în lei și valută se acordă agenților economici care în mod curent execută produse cu ciclu lung de fabricație (șantiere navale, uine de aeronave, întreprinderi producătoare de utilaje și instalații complexe).
Caracteristicile acestui tip de credite se prezintă succint astfel:
• acordarea creditului se face printr-un cont separat de împrumut, pe o perioadă mai mare de 12 luni, fără a depăși ciclurile tehnologice de de execuție stabilite prin documentația tehnică;
• punerea la dispoziție a creditelor se face eșalonat, în funcție de evoluția cheltuielilor cu producția în curs de fabricație aferentă produselor respective;
• pe parcursul derulării, banca va efectua periodic, semestrial sau anual, în funcție de standingul financiar al beneficiarilor de credite, revizuirea acestora, urmărindu-se respectarea destinației creditelor; realizarea comenzilorla termenele stabilite; plata la termen a ratelor de credit și a dobânzilor aferente; asigurarea desfacerii pentru produsele aflate în termen de execuție dar mai ales la cele la care se înregistrează întârzieri de fabricație.
Dacă în urma analizei efectuate rezultă că se mențin condițiile de bonitate, standing financiar, serviciul datoriei etc, luate în calcul la aprobarea creditelor, banca va finanța în continuare realizarea comenzilor în baza contractului de credit existent. În caz contrar, banca va stabili cu împrumutatul măsurile corespunzătoare de remediere sau va proceda la întreruperea creditării și recuperarea creanțelor, potrivit legii.
6. Creditele pentru prefinanțarea exporturilor se acordă pentru aprovizionări din producția internă (în lei) sau din import (în valută) cu materii prime și materiale, semifabricate, subansamble, energie și alte cheltuieli ocazionate de realizarea producției destinate exportului, în condițiile existenței contractelor externe pentru livrări de produse la export, cu modalitați de plată asiguratorii (acreditiv irevocabil, scrisoare de garanție bancară) și încasarea valutei .
În principal caracteristicile acesor credite sunt următoarele:
• perioada pentru care se acordă nu depășește 12 luni, cu excepția produselor cu ciclu lung de fabricație;
• acordarea creditelor se face credit numai după prezentarea comunicării de la o societate bancară din țara sau din străinatate, agreată de banca respectiva, privind deschiderea acreditivului de export irevocabil, în favoarea beneficiarului de credit, sau alte forme de plată garantate bancar;
• în cazul în care clientul solicită acordarea de credite necesare realizării de produse contractate la export pentru care acreditivul urmează să fie deschis ulterior, banca poate onora astfel de cereri dacă în contractele de export este precizată o modalitate asigurătorie (acreditiv, scrisoare de garanție bancară etc);
• acordarea creditelor este condiționată de asigurarea împotriva riscului comercial de neplată, atunci când banca consideră necesar, pe toată perioada de creditare, de către orice instituții specializate;
• creditele pentru prefinanțatea exporturilor se acordă prin contul separat de împrumut ”credite pentr export”, cu condiția ca încasarea valutei aferente exporturilor pentru care s-au primit credite de export și operațiunile de transformare a acesteia în lei să se facă prin conturile deschise la banca respectivă.
7. Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății se acordă exportatorilor pentru desfașurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii acestora de la partenerii externi, fară a depăși 12 luni de la acordarea creditului.
• acordarea acestor credite se face prin cesionarea/gajarea efectelor de comerț (cambii și bilete la ordin) sau a acreditivelor doveditoare ale existenței creanțelor exportatorilor asupra prtenerilor din străinătate;
• plățile din aceste credite se pot face integral, la o data stabilită sau în tranșe succesive,în perioadele stabilite cu agentul economic și se vor înscrie în contractul de credit;
8. Creditele de scont în lei și valută – se adresează clienților persoane juridice, fiind destinat finanțării activităților comerciale.
unitățile teritoriale ale băncii acceptă la scontare titluri care îndeplinesc următoarele condiții cumulative: posesorul titlului să fie client al băncii; titlul să fie acceptat legal la plată;
intervalul de timp dintre momentul prezentării la scontare și scadența titlului să nu depășească un an; pentru a accepta la plată efecte de comerț la care trasul este clientul altei societăți bancare, titlul va trebui avalizat de către societatea bancară care îl deservește pe tras.
scontarea titlurilor de credit se efectuează în limita unor ”plafoane de plasamente în titluri scontate” care se comunică trimestrial de Centrala băncii pe fiecare sucursală județeană.
9. Creditele pe documente de plată (cecuri, ordine de plată) aflate în curs de încasare în lei – se acordă pe baza prezentării documentelor remise spre încasare pentru produsele expediate, serviciile prestate, lucrările executate, în baza contractelor existente între părti și existența certitudinii încasării acestora de la partenerii de afaceri.
Nivelul creditelor pe documente remise spre încasare reprezintă 90% din valoarea nominală a acestora, diferența de 10% fiind destinată acoperirii dobânzii aferente.
se acordă clienților persoane juridice, indifferent de forma de proprietate, prin conturi separate de “credite pe cecuri” și “credite pe ordine de plată”, pe o perioadă foarte scurtă de timp și au caracter operativ;
10. Factoringul în lei și valută – potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.10/1997, factoringul este un contract încheiat între o parte denumită “aderent”, și o instituție financiară specializată, denumită “factor”. Aderentul este o persoană juridică care oferă factorului spre cumpărare facturi pe care le-a emis asupra unui debitor, în baza unui contract comercial de vânzări de bunuri și/sau servicii. Factorul va presta cel puțin două din următoarele servicii:
– finanțare pe baza facturilor (în general 80% din valoare);
– administrarea creanțelor, evidențierea în contabilitate și gestionarea creanțelor preluate în regim de factoring, reflectarea separată a facturilor finanțate, a facturilor care depășesc plafonul de acoperire a riscului de neplată, raportarea facturilor existente în sold la finele fiecărei luni;
– protecția împotriva riscului de neplată (în cazul în care apare riscul, factorul acoperă contravaloarea de 20% a facturilor neâncasate, în general în termen de 120 de zile de la data scadenței).
Operațiunile da factoring îmbracă două forme:
● factoring de export (în valută) – se referă la creanțe materializate în facturi externe în valută;
● factoring intern (în lei) – se referă la creanțe materializate în facturi emise la intern, în lei.
Apelând la factoring, clienții pot beneficia de următoarele servicii:
– finanțare imediată pentru mărfurile vândute/serviciile prestate;
– urmărirea încasării și evidența facturilor.
Pentru a fi acceptate , facturile externe trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:
– contractul commercial de export sau alt document cu efecte juridice similare, să aibă prevăzută o modalitate de plată asiguratorie (acreditiv și scrisoare de garanție bancară);
– riscul de neplată al debitorilor externi să fie acoperit de o societate internațională de factoring, agreată de Centrala băncii respective;
– să existe asigurarea împotriva riscului de țară și împotriva riscului de neplată al debitorilor externi, la orice altă societatte de asigurare-reasigurare agreată de bancă.
Dintre avantajele factoringului amintim:
• factorul asigură plata creanțelor clienților înainte de scadență, transformând o încasare “la termen” într-o încasare “la vedere”;
• perioada de obținere de lichidități este mult mai scurta decât în cazul unui credit, clientul obținând o îmbunătățire a “cash-flow”-ului;
• disponibilitățile obținute pot fi utilizate în funcție de necesitățile imediate ale clienților, acestia nefiind nevoiți să respecte o anumită destinație, precum în cazul unui credit;
• numărul de documente cerut pentru obținerea finanțării prin factoring este mult mai redus decât cel necesar pentru acordarea unui credit;
• consultantă gratuită.
11. Creditele pentru facilități de cont în lei – reprezintă credite pe perioade scurte și foarte scurte de timp până la 30 de zile calendaristice, acordate agenților economici care din anumite cauze, justificate economic, nu pot face temporar față plăților.
• această categorie de credite se poate acorda agenților economici cu standing financiar ridicat, cu un rating de credite de cel mult 3 puncte, pentru acoperirea decalajului intervenit în fluxul de lichidități ca urmare a întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate.
• la stabilirea volumului creditului, se au în vedere încasările medii zilnice din ultimele trei luni precum și previzionarea încasării creanțelor până la rambursarea creditelor.
• clientul rambursează creditul din disponibilitățile și încasările realizate. În cazul în cara nu respectă scadența, clientul nu mai poate beneficia pe o perioadă de trei luni de la scadență, de o nouă facilitate de cont.
12. Creditele pe descoperit de cont (overdraft) în lei – se acordă de bancă agenților economici solicitanți pe perioade de timp foarte scurte, ce nu depășesc 7 zile calendaristice, pentru stingerea unor obligații stringente privind aprovizionările cu materii prime, materiale, combustibili, energie, impozite, taxe etc. Aceste credite se mai acordă în scopul prevenirii înregistrării de interdicții bancare, de către clienții băncii, ca urmare a lipsei temporare de disponibilități în cont, la data decontării unor instrumente de plată de debit emise de acestia.
• constituie împrumuturi marginale pentru care dobânda curentă percepută de bancă este cu 50% mai mare dacât dobânda de bază practicată la creditele pe termen scurt;
• se acordă agentilor economici cu standing financiar ridicat, cu rating al creditelor de cel mult 3 puncte, care nu înregistrează datorii restante către buget și partenerii de afaceri și care nu au figurat niciodată în evidența CIP cu incidențe de plăți majore;
• se pot trage integral sau în tranșe, pe măsura apariției necesităților de plată pentru care au fost aprobate; numai după întocmirea formelor legale de garantare a acestora;
• rambursarea se poate face integral sau în tranșe, cu condiția ca la expirarea scadenței, respective cel mai târziu la finele celei de-a șaptea zi de la acordare, contul curent al clientului să nu mai înregistreze sold debitor la bancă;
• pentru rambursarea creditelor, se utilizează încasările agentului economic, fiind interzisă rambursarea pe seama plafonului disponibil la alte categorii de credite (linii de credit, global de exploatare sau credite pe obiect).
• Agenții economici care nu rambursează la scadență un credit overdraft nu vor mai putea beneficia timp de 3 luni de la recuperarea sa, de un nou credit pe desccoperit de cont.
3.4.2. CREDITE PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG
13. Creditele pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii în lei și valută – se acordă persoanelor juridice, indiferent de forma de proprietate, pe o perioadă de maxim 5 ani pentru creditele pe termen mediu și de maxim 15 ani pentru creditele pe termen lung.
Destinația acestor credite privește:
• realizarea de noi capacități de producție și dezvoltarea celor existente, inclusiv finanțarea cheltuielilor petru efectuarea probelor tehnologice;
• realizarea de investiții prin procurarea și modernizarea utilajelor, mașinilor, instalațiilor, clădirilor și construcțiilor;
Pentru obținerea creditelor pentru investiții în completarea surselor proprii, agenții economici vor prezenta unităților bancare teritoriale ale băncii, pe lângă documentația comună oricărei categorii de creditte, următoarele documente specifice:
– studiul de fezabilitate, prezentarea acestuia este opțională pentru proiectele de investiții sub 50000USD;
– autorizația de construcție cu toate avizele și acordurile necesare obținerii ei;
– documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții, inclusiv proiecția surselor și a utilizării lor până la rambursarea integrală a creditelor și dobânzilor aferente, a fluxului de lichidități determinat pentru întreaga perioadă de creditare;
– lista cheltuielilor de capital pentru investiția aprobată (în cazul proiectelor de investiții a căror finanțare se asigură parțial de la buget sau din fondurile speciale extrabugetare);
– actele justificative privind situația juridică a terenului și alte documente prevăzute de legile în vigoare.
Banca va efectua plăți din creditele aprobate numai după primirea autorizației de construcție și numai dacă prevederile acesteia sunt conforme cu documentația înaintată băncii și existentă la dosarul de credite.
• pentru aprobarea creditelor pentru investiții, ofițerii de credite analizează situația economico-financiară, indicatorii de bonitate și aspectele nefinanciare specifice activității agentilor economici și urmăresc asigurarea existenței surselor de rambursare pe întreaga perioadă de creditare;
• aceste credite se acordă prin contul separat de împrumut “Credite pentru echipament” pentru finanțarea a cel mult 85% din valoarea totală a investiției, diferența de cel puțin 15% fiind aportul propriu al agentului economic, care de regulă este cheltuit înainte de punerea la dispoziție a creditului;
• pe parcursul procesului de creditare, ofițerii de credite vor urmări pe șantier realitatea cheltuielilor efectuate, respectarea în execuție a prevederilor din documentația tehnico-economică și încadrarea în prevederile devizului pe baza căruia a fost fundamentată valoarea creditului aprobat. În cazul în care în urma verificărilor efectuate se constată sau se anticipează o depășire a prevederilor din documentația tehnico-economică, banca va analiza împreună cu agentul economic împrumutat cauzele care au determinat această situație, stabilind măsuri de refacere și de aprobare a acesteia potrivit normelor metodologice;
• la cererea clienților care achiziționează echipament în leasing, banca acordă credite pentru plata avansului solicitată de compania de leasing, cu condiția ca solicitantul să contribuie cu surse proprii reprezentând 30% din valoarea avansului.
• banca poate acorda la cererea clienților o perioadă de grație de 1-3 ani, aceasta se referă numai la plata ratelor de credit, dobânzile trebuind sa fie achitate la scadențele stabilite.
14. Creditele pentru cumpărarea de acțiuni și active în lei – se acordă persoanelor juridice de drept privat române, clienți ai băncii, indiferent de forma de proprietate, cu un standing financiar ridicat și un rating al creditelor de cel mult 3.
• volumul creditului pentru cumpărarea de acțiuni va putea fi de cel mult 70% din prețul de ofertă ce trebuie achitat, diferența (cel puțin 30%) fiind plătită de solicitant din surse proprii, care trebuie să existe în cont în momentul aprobării creditului și care trebuie să fie cheltuită înaintea primei trageri din credit conform clauzelor contractuale;
• acordarea creditului se face printr-un cont separat de împrumut “Credite pentru cumpărarea de acțiuni”, pe termen de maxim 5 ani de la data acordării;
• creditele pentru cumpărarea de active de la regii autonome, societăți comerciale și alte entități cu capital majoritar de stat, fac parte din categoria creditelor pentru investiții și se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani clienților care îndeplinesc următoarele condiții:
– desfășoară o activitate rentabilă și potrivit studiilor de fezabilitate prezintă o tendință de creștere a activității și vânzărilor pe piață;
– prezintă un grad de îndatorare financiară de maxim 60%.
• creditele pentru cumpărarea de active se acordă pentru finanțarea a cel mult 80% din valoarea activelor ce urmează a fi cumpărate, printr-un cont separat, ofițerii de credite analizând proiecția surselor pentru investiții și a utilizării acestora;
• banca reprezentată prin ofițerii de credite va negocia cu societatea comercială solicitantă : volumul creditului, perioada și modalitatea de acordare, cuantumul ratelor și termenele de rambursare.
15. Creditele promotorii în lei – se acordă persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția de locuințe (promotori imobiliari), în scopul facilitării construirii de locuințe.
• pentru a beneficia de acest tip de credite agenții economici specializați în construcția de locuințe trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– desfășoară legal acest gen de activitate și sunt organizate corespunzător;
– prezintă un portofoliu de contracte sau pre-contracte încheiate cu persoane fizice care doresc să cumpere locuințe cu plata integral sau în rate;
– dispun de o dotare tehnică corespunzătoare și personal calificat in acest sens, echipa managerială neavând antecedente penale;
– prezintă garanții materiale și morale pentru utilizarea eficientă a împrumutului, rambursarea integrală la scadență a creditului și plata dobânzilor;
– au un nivel corespunzător al indicatorilor de bonitate financiară și prezintă băncii situația angajamentelor la alte societăți bancare și a garanțiilor aferente acestora.
• banca acordă credite promotorii printr-un cont separat de împrumut ”Credite promotorii” pe o perioadă de maxim 15 ani și poate stabili termene intermediare de rambursare în interiorul termenelor maxime de creditare;
• volumul maxim al creditelor este de cel mult 85% (80%) din costurile totale din devizul general, stabilit la nivelul deficitului de lichidități net care derivă din proiecția surselor pentru investiții și a utilizării acestora;
• la cererea clienților, banca poate acorda o perioadă de grație pentru plata ratelor aferente creditelor contractate, înttre 1 și 3 ani, și poate suplimenta valoarea acestora cu maxim 50% fără a depăși perioada maximă de creditare de 15 ani;
15. Creditele ipotecare în lei – se acordă clienților băncii persoane juridice române, ce au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, extinderea sau consolidarea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială și pentru construirea de locuințe de serviciu sau de intervenție pentru salariații lor.
• acordarea se face printr-un cont separat, pe o perioadă de minim 5 ani, cu respectarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare;
– trageri din creditul ipotecar se admit de către bancă numai după întocmirea contractelor de garanție (ipoteca);
– în termen de 5 zile de la semnarea contractului de garanție, împrumutatul va încheia un contract de asigurare a imobilului ipotecat precum și un contract de asigurare pentru riscul nefinalizării construcțiilor pentru care s-a acordat creditul la una din societățile de asigurare-reasigurare agreate de bancă;
Ca o particularitate a creditului ipotecar, banca derulează astfel de credite pe baza fondurilor puse la dispoziție de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) sau alte instituții financiare abilitate prin lege.
16. Creditele pentru activitatea de leasing în lei și în valută – se acordă societăților și instituțiilor specializate în desfășurarea activității de leasing (locatori) pe termen mediu, pentru achiziționarea activelor care fac obiectul contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii.
Banca acordă astfel de credite numai societăților de leasing care au încheiat cu utilizatorii contracte de leasing financiar și care îndeplinesc condițiile legale astfel:
– sunt persoane juridice române, care funcționează potrivit Legii 31/1990 republicată și au ca obiect de activitate activitatea de leasing;
– au obligația să înscrie în evidențele lor toate datele referitoare la valoarea bunurilor, ratelor de leasing, calculul și evidența amortizării bunurilor care fac obiectul contractului;
– bunurile oferite în leasing să fie asigurate de către locator la o societate se asigurare-reasigurare agreată de bancă iar drepturile de încasat din poliță să fie cesionate băncii;
– perioada de creditare să nu depășească durata contractului de leasing.
• volumul maxim al acesui credit nu poate depăși 85% din prețul de achiziție (inclusiv TVA) a bunurilor ce urmează a fi cumpărate și închiriate în cazul societăților de leasing de intermediere și costul de producție efectiv al utilajului ce urmează a fi închiriat în regim de leasing, în cazul societăților de leasing integrate;
• la stabilirea mărimii creditului se are în vedere cuantumul chiriei ca urmează a fi încasată de societatea de leasing, deoarece chiria reprezintă principala sursă de rambursare a creditului pentru leasing;
• acordarea creditelor se face printr-un cont separat de împrumut pe o perioadă de maxim 5 ani; iar rambursarea presupune respectarea prevederilor Regulamentului valutar;.
17. Creditele de forfetare în valută – se acordă persoanelor juridice cu activitate de export, indiferent de forma de proprietate, pentru un termen de maxim 5 ani, forfetarea fiind operațiunea prin care un vânzător sau un prestator de servicii își vinde creanțele în valută, unei sociatăți bancare sau instituții financiare specializate, contra unei taxa de forfetare, înainte de ajungerea acestora la scadență, dar nu cu mai puțin de 30 de zile înainte de termen.
• titlurile de credit (cambii, bileta la ordin etc.) propuse la forfetare sunt emise, de regulă, pe termen mediu și lung;
• valoarea la care posesorul titlului cedează prin forfetare, cu titlu de vănzare, creanțele sale obținute din vănzarea de bunuri sau din prestarea de servicii către terți se negociază între bancă și clientul său (exportatorul) și se aprobă de consiliul de administrație al deținătorului creanței;
• taxa de forfetare se determină luând în calcul valoarea titlului, numărul de zile calendaristice între data forfetării și a scadenței, nivelul dobânzii pentru valuta respectivă precum și o marjă globală de risc calculată în funcție de condițiile contractului de import-export, avându-se în vedere riscurile comerciale, economice și politice;
• forfetarea titlurilor de credit se efectuează în limita unui “plafon de plasamente în titluri forfetate” care se stabilește de Centrala băncii, în echivalent USD;
• nivelul comisioanelor aferente operațiunilor de forfetare (negociabile, valoarea lor depinzând de clientul emitent, valoarea tranzacției, banca ce garantează biletul la ordin, maturitatea tranzacției, etc.) sunt stabilite de Comitetul de direcție și Consiliul de Administrație al băncii și sunt transmise, în mod operativ, unităților bancare teritoriale.
CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ
Creditele pentru persoane juridice reprezintă peste 70% din volumul creditelor nonguvernamentale și sunt de valori mult mai mari, ceea ce necesită și o analiză mai laborioasă. Riscurile sunt destul de mari pentru bancă și necesită o evaluare mai atentă a companiilor atât sub aspect financiar cât și nonfinanciar.
S.C. MaxCompany S.R.L. solicită Sucursalei Sector 5 a Băncii Române de Dezvoltare acordarea unui credit global de exploatare în sumă de 35.000 lei, pe termen de 90 zile. În acest scop societatea a depus o cerere de creditare și documentele cerute de bancă.
Ofițerii de credit vor examina cererea și informațiile aduse de societate pentru a stabili dacă îi va acorda sau nu creditul solicitat.
3.1. Analiza nonfinanciară
Analiza nonfinanciară vizează aspecte necuantificabile legate de tipul companiei, acționariat, ramura economică, piată, calitatea managementului care sunt necesare pentru o apreciere de ansamblu.
Tipul companiei
S.C. MaxCompany S.R.L. este organizată ca societate cu răspundere limitată, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J 25/13547/2000, având codul fiscal R 4701345. Tipul companiei reprezintă un aspect juridic dar pentru bancă prezintă interes prin gradul de angajare în activitatea economică, puterea financiară, conducerea, organizarea și respectarea angajamentelor.
Acționariat
Acționariatul este interesat în dezvoltarea companiei, creșterea puterii financiare și a valorii de piață care aduce o eficiență tot mai mare capitalului investit, ceea ce mărește încrederea băncii. Cunoașterea acționariatului este importantă prentru bancă pentru că aceasta este informată de evoluția viitoare a companiei, despre noi investiții de capital și despre relațiile cu banca pentru noi plasamente și servicii. La finele anului 2012 S.C. MaxCompany S.R.L. capitalul social subscris și vărsat de către cei trei asociați , este de 280 RON, divizat în 28 părți sociale a câte 10 RON fiecare.
În cei aproape 14 ani care s-au scurs de la constituirea entității, proprietarii au rămas aceeași: Popescu Ionel (30% din părți sociale), Ilie Mioara (35% părți sociale) și Dan Vlad (35% părți sociale).
Ramura economică
Portofoliul bancii se structuează pe ramuri economice după gradul de risc al acestora iar banca își selectează clienții pentru fiecare ramură după capacitatea financiară și respectarea obligațiilor financiare. Menținerea unor clienți importanți este preferabilă unor clienți mai mici, precum și atragerea clientelei din ramurile cu randament economic superior care au un grad mai mic de risc în activitatea lor.
Ramura economică în care S.C. MaxCompany S.R.L. își desfășoară activitatea este: Industria Textilă, activitatea principală fiind producția de îmbrăcăminte.
În statutul societății sunt prevăzute o serie de alte activități secundare dintre care amintim:
croitorie;
comercializarea metrajelor și mărfurilor produse.
Principalii furnizori ai societății sunt:
Lonn SR.L. – Iași,
ItalConf S.R.L. – reprezentanța București,
Textila S.A – București.
Piață
Banca trebuie să studieze piața și să ofere produsele și serviciile care se cer. Din contactul cu clienții, din discuțiile despre strategiile acestora se pot stabili noi orientări și incheia noi aranjamente pe termene mai lungi, deci o permanentizare și o dezvoltare a relațiilor.
Clienți principali ai comerciale MaxCompany S.R.L. sunt:
S.C. ItalMod S.R.L.,
S.C. Metro S.A – România;
S.C. Platextil S.R.L.
Calitatea managementului
Calitatea managementului este esențialaă pentru bancă în evaluarea riscurilor și deosebit de informațiile financiare, cele culese din discuțiile cu managemnetul exectiv și acționarii sunt deosebit de importante în efectuarea de noi plasamente. Calitatea managementului este singurul indicator nonfinanciar care se cuantifică de către bancă pe baza unor criterii porprii și reprezintă un punct de referință în analiza de creditare.
Directorul general – Cristea Mircea are studii superioare și o vastă experiență în domeniu.
Directoarea economică – Dragan Daniela: are studii economice superioare și rezultate remarcabile în această funcție deși este foarte tânără.
Echipa managerială este capabilă și abilă, duce o politică activă de promovare a produselor sale.
Toate aceste informații nonfinanciare permit să se completeze informațiile financiare și să se fundamenteze mai bine deciziile de creditare.
3.2.Analiza financiară
Analiza financiară prespune cuantificarea riscurilor financiare ale clientului în vederea stabilirii capacității de rambursare a creditelor si de plată a dobânzilor. Analiza financiară se face la un moment dat, dar pentru a se asigura recuperarea creditelor și a dobânzilor cuvenite, analiza financiară cuprinde și stabilirea garanțiilor pentru riscurile asumate de bancă.
Analiza financiară are loc pe baza documentelor contabile de sinteză și cuprinde:
analiza bilantului contabil;
analiza contului de rezultate financiare;
stabilirea bonității clientului;
determinarea performanțelor financiare a companiei.
Analiză pe baza bilanțului contabil
Din punct de vedere bancar, analiza bilantului contabil urmărește să se dea asigurări că pozițiile de bilanț reflectă garanțiile materiale constituite de companie în favoarea băncii (imobile, stocuri de materii prime și materiale, produse finite), precum și cele care vor garanta noile angajamente solicitate, datoriile companiei față de bancă din credite și dobânzi, precum și unele aspecte calitative ca diminuarea imobilizărilior în debitori, achitarea datoriilor scadente față de furnizori și alți creditori, creșterea fondurilor proprii, menținerea la un nivel acceptabil a gradului de îndatorare.
În ce privește contul de rezultate financiare, banca este interesată in cresterea profitului și întărirea puterii financiare a companiei.
Bilanț simplificat 2009-2011 lei
Activ:
Activele imobilizate sunt constituite din imobilizări corporale în valoare de 402.625 lei, reprezentând: terenuri, construcții, utilaje, mijloace de transport, imobilizări corporale în curs. Ponderea activelor imobilizate în totalul activelor este de 84,84%. Urmărind evoluția activelor imobilizate se observă o creștere cu 7,74% unor echipamente tehnologice.
Activele realizabile sunt în sumă de 48.261 lei, reprezentând 55,47% din totalul activelor. Acestea au următoarea structură:
stocuri în valoare de 25.064 lei;
creanțe comerciale cu scadența mai mică de un an în valoare de 23.196 lei.
În anul 2011, valoarea activelor realizabile a crescut cu 9% față de anul precedent. Aceasta este determinată în mare parte de creșterea creanțelor comerciale cu scadența mai mică de un an.
Trezoreria pozitivă este egală cu 23.698 lei, reprezentând 4,99% din totalul activelor și reflectă disponibilitățile societății existente în cont la bancă, casa.
În anul 2011 trezoreria pozitivă s-a majorat cu 10,46%, ca urmare a diminuării conturilor la bănci în devize și a sumelor aflate în casieria societății.
Ratele de structură a activului:
Rata activelor imobilizate = active imoblizate/total activ
Rata activelor imobilizate = 402.625/474.585= 84,84%
Această rată reprezintă ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprinderii permanent și măsoară gradul de investire a capitalului.
Rata activelor realizabile = active realizabile/total active
Rata activelor realizabile = 48.261/474.585 = 10,17%
Rata disponibilităților bănești = disponibilități/activ total
Rata disponibilităților bănești = 23.698/474.585= 4,99%.
Această rată s-a majorat față de anul precedent ca urmare a creșterii valorii disponibilităților bănești.
Pasiv:
a) Pasivele pe terme lung în sumă 393.872 lei reprezintă 82,99% din total pasive și se compun din:
capital social – 27.500 lei
diferențe din reevaluare – 60.105 lei
rezerve – 46.159 lei
alte fonduri – 65.389 lei
credit bancar pe termen lung – 194.719 lei.
În anul 2011, capitalurile permanente au crescut ca urmare a creșterii fondurilor proprii cu 45.761 lei, concomitent cu scăderea creditelor la bănci cu 906 lei.
b) Datoriile curente cu scadența < 1 an sunt în valoare de 80.712 lei, fiind reprezentată de datorii financiare cu scadența mai mică de 1 an, și anume datorii către bancă. Ponderea acestora în totalul pasivelor este de 17%.
Ratele de structură a pasivului
Structura resurselor societății poate fi reflectată de ratele privind elementele de pasiv. Aceste rate permit aprecierea politicii financiare a firmei, prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.
Această rată reflectă stabilitatea financiară, arătând legătura dintre capitalul de care dispune în mod stabil entitatea (pe o perioadă mai mare de un an) și patrimoniul total.
Entitatea înregistrează o stabilitate financiară bună, determinată de ponderea de 82,99% a capitalului permanent în total pasiv.
Această rată exprimă autonomia financiară globală.
Această rată exprimă autonomia financiară la termen și este mai semnificativă decât precedenta, deoarece reflectă ponderea capitalurilor proprii în totalul resurselor cu durată mai mare de un an.
Condiția pentru a fi asigurată autonomia financiară este ca această rată să fie mai mare de 0,5, adică capitalul propriu să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent. Societatea noastră se află la limită, ținând cont că ponderea capitalului permanent în total capital permanent este de 50%.
Cunoscând aceste date putem calcula indicatorii:
Tabel indicatori
lei
Fondul de rulment are o valoare negativă ceea ce ne arată că, resursele financiare pe termen lung nu acoperă integral imobilizările corporale, o parte din acestea fiind finanțate din resurse atrase pe termen scurt.
Necesarul de fond de rulment este negativ ceea ce arată că datoriile curente nu au acoperire totală în activele realizabile
Valoarea trezoreriei este pozitivă, deci agentul economic dispune de resurse financiare, dar acestea nu sunt suficiente pentru ai permite achiziționarea de materii prime, materiale necesare desfășurării activității curente în condiții normale.
2. Analiza pe baza contului de profit și pierdere
lei
Din analiza contului de profit și pierdere prelucrat rezultă următoarele:
La nivelul activității de exploatare în anul 2011, societatea înregistrează un profit de 149.047 lei, datorită realizării unor venituri de exploatare de 1.199.047 lei și efectuării unor cheltuieli de exploatare de 149.047 lei.
În anul 2011, profitul din exploatare a crescut cu 20,42% față de 2010, ceea ce evidențiază îmbunătățirea activității de exploatare a entității.
La nivelul activității financiare se constată o creștere a veniturilor financiare de 3,95% față de anul 2010, concomitent cu majorarea cheltuielilor financiare cu 4,43%. Aceste evoluții au dus la diminuarea rezultatului financiar de la -13.564 lei la – 14.296 lei.
Pe perioada de analiză, profitul net a avut o evoluție crescătoare, ajungând în 2011 la 101.063 lei spre deosebire de 2010 când valoarea sa era de 82.080 lei.
Creșterea profitului net este influențată de rezultatele activităților: exploatare, financiară și excepțională.
Analiza indicatorilor de bonitate
Bonitatea clientului este cea mai compexă analiză financiară care se bazeză pe un set de indicatori de risc, după cum cum se prezintă mai jos.
lichiditatea curentă este de 58% (lichiditate bună), iar cea imediată de 29%.
Lichiditatea arată capacitatea corespunzătoare a agentului economic de a face față datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități. Valoarea mare a lichidității se datorează unor datorii pe termen scurt mici în raport cu valoarea activelor circulante deținute, ceea ce reflectă o finanțare a societății din surse proprii și din fondul de rulment
solvabilitatea curentă este de 51%.
Rata solvabilității permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor totale. Valoarea de 51% arată existența unor datorii totale mici, aproape egale cu jumătate din valoarea totală a pasivului.
gradul de îndatorare generală – reflectă cât de mult este indatorată compania, indicator foarte important pentru fundamentarea deciziei de creditare. În cazul S.C. MaxCompany S.R.L. acest indicator este de 173% (bun).
În vederea determinării gradului de îndatorare pe care agentul economic îl va avea în urma acordării creditului solicitat vom folosi formula:
Banca poate acorda agentului economic creditul solicitat întrucât ponderea datoriilor totale în total pasiv va fi de 48,40%, deci clientul își va putea rambursa datoriile.
Viteza de rotație a activelor circulante – Acest indicator exprimă numarul de cicluri efectuate de activele circulante într-o perioadă iat în cazul firmei aceasta s-a redus cu 7 zile față de anul anterior fiind considerată satisfăcătoare.
Rentabilitatea economica a activului exprimă eficiența activitatii de ansamblu a companiei. În cazul S.C. MaxCompany S.R.L. acest indicator este de 11,49%, în creștere față de anii precedenți cu 1,32%, respectiv 3,21%.
Modificarea rentabilității economice a activului este determinată de devansarea majorări înregistrate la nivelul cifrei de afaceri de către cea înregistrată de profit.
Rentabilitatea financiară a capitalului propriu înregistrată la nivelul anului 2011 este de 50,74%. Față de 2010, valoarea acesteia s-a diminuat ca urmare a creșterii capitalului propriu cu 29,83%, pe fondul unei majorări a profitului de doar 23,13%.
Expunerea către un singur debitor
Potrivit normelor bancare, expunerea băncii către un singur debitor unic sau grup nu poate depăși 25% din fondurile proprii ale acesteia. În spiritul legii, debitorul unic este o singură entitate (persoană fizică sau juridică), iar grupul reprezintă mai multe entități la care debitorul unic este acționar. Expunerea băncii reprezintă suma creditelor acordate debitorului unic existente în sold la o anumită dată, iar expunerea față de grup constituie suma totală a creditelor (sold) acordate grupului indiferent de cota debitorului unic la celelalte unități. Expunerea actuală a S.C. MaxCompany S.R.L. față de BRD este de 75.000 lei și reprezintă 0,0853% din fondurile proprii ale entității, iar în urma aprobării creditului solicitat expunerea va fi de 0,096%. Expunerea societății este formată din: Acord/Contract de credit pentru investiții în sumă de 75.400 lei, societatea rambursând întotdeauna la scadență creditul și dobânda aferentă.
Garanția pentru creditul de investiții este ipoteca asupra sediului central al societății evaluat la 190.000 lei.
Determinare performanțelor financiare ale companiei
Performanțele financiare ale unei societăți permite încadrarea acesteia într-una dintre cele cinci categorii de performanță financiară, notate de la A la E. Calculul punctajului se face de bancă, potrivit unei metodologii proprii, pe baza datelor furnizate de companie, iar rezultatul se comunică acesteia, pentru că în funcție de categoria de încadrare și costurile creditului vor fi diferite, ca urmare a riscului diferit, costuri care se adaugă la cele determinate de riscuril de credit. Categoria de performanță financiară se poate modofica pe parcursul perioadei de creditare, prin majorare sau diminuare, în funcție de evoluția indicatorilor de performanță financiară.
Calcul punctaj pe baza indicatorilor obtinuți
Punctajul obținut: 25 puncte , deci creditul e încadrează în categoria „B” – situația economico-financiară a agentului economic este bună, dar fără certitudinea că aceasta poate fi menținută în viitor.
Analiza solicitării de credit
Dupa ce solicitantul a trecut de analiza managerială și economico-financiară a firmei urmează analiza solicitării de credit, care va stabili dacă cerințele de finanțare ale firmei, în corelație cu destinația ce se va da creditului, corespund cu exigențele băncii. Analiza solicitării de credit se realizează parcurgând următoarele etape:
Identificarea scopului și nivelului creditului acordat
Utilizarea creditului trebuie să corespundă cu cerințele legislatiei bancare si cu normele de creditare ale bancii. Dacă această condiție este îndeplinită, se urmărește în continuare dimensionarea creditului în funcție de deficitul de resurse care trebuie acoperit. Astfel, banca acordă solicitantului un credit global de exploatare cu dobândă diferențiată în sumă de 35.000 lei, pe o perioadă de 90 zile. Creditul va fi utilizat pentru aprovizionări cu materii prime și materiale, semifabricate, combustibil, manopera directă, energie, din țară și din import în vederea realizării producției cu desfacere asigurată la export. La baza structurării cash-flow-ului s-a ținut cont de portofoliul de contracte și specificațiile existente la data controlului, precum și comenzile lansate de ItalMod S.R.L – sucursala București pentru societatea mamă (ItalMod S.R.L. Italia)., produsele livrate și neîncasate, precum și costurile fundamentate pentru derularea producției în această perioadă.
Identificarea surselor de rambursare a creditului
Principala sursa de rambursare a creditului o reprezinta excedentul de lichiditati aparut in urma procesului economic desfasurat de S.C. MaxCompany S.R.L.. Pentru siguranta banca solicită si o a doua sursa, de rezerva, care consta intr-o garantie reală a debitorului (garanție reală fără deposedare) care poate fi valorificata de creditor în situația incapacității de plată a debitorului. Termenul scadent al rabursării creditului este data de 15.05.2012. Creditul se poate rambursa și înainte de scadență, integral sau parțial, caz în care banca va recalcula în mod corespunzător dobânda datorată
Identificarea garanțiilor creditului
Creditorul trebuie sa identifice foarte clar garanțiile, sa le verifice si sa le evalueze cat mai corect. Valoarea garantiei trebuie sa acopere creditul si dobanzile datorate de debitor.
Valoare credit exploatare: 35 .000 lei.
Dobândă: 9.450 lei.
Total de rambursat: 44.450 lei
Valoarea garanțiilor aduse: 45.000 lei.
Creditul global de exploatare va fi garantat cu gaj fără deposedare constituit asupra unor bunuri corporale aflate în patrimoniul societății. Valoarea admisă în garanție este de 45.000 lei. Contractul de garanție reală fără deposedare nr. 21/15.02.2012 (prezentat in Anexa Nr. 1) se va înregistra la Arhiva Electronică de Garanții Reale mobiliare și va face parte integrantă din contractul de credite.
d Stabilirea nivelului dobâzii și al comisioanelor
Dobânda propusă este cea practicată de bancă pentru tipul de credit solicitat dar aceasta poate fi modificată în funcție de gradul de risc identificat și de garanțiile care se pot aduce de împrumutat. Împrumutatul va accepta nivelul actual al dobânzii de 21% pe an. Dobânda se va calcula de la data primei trageri a creditului până la data rambursării integrale. În ce privete comisioanele, acestea sunt : comision de gestiune de 0,5% perceput odată cu acordare plafonului, comision de neutlizare de 2% pe an pentru neutilizarea creditelor acordate în cadrul plafonului.
Referatul de analiză a creditelor
Analiza nonfinanciară și analiza financiară se prezintă în Referatul de analiză a creditelor care trebuie să ofere factorilor de decizie informațiile necesare pentru apobarea solicitării de credite în conditii de risc acceptabil pentru bancă. Pe baza datelor prezentate de client se va întocmi referatul de credit ce va fi supus spre aprobare Comitetului ce credite.
REFERAT DE CREDITE
Partea I: Elemente definitorii Sucursala Data
Sector 5 10.02.2012
NUME CLIENT: S.C. MAXCOMPANY S.R.L.
COD FISCAL: R 4701345
ADRESA: STRADA RĂCARI, NR.1
CLIENT DIN ANUL: 2000
COD CAEN: 182
COD FORMĂ DE PROPRIETATE: 34
GIRANȚI: nu este cazul
GRUP: nu este cazul
SCOPUL REFERATULUI: analiza acordării unui credit global de exploatare în sumă de 35.000 lei.
DESCRIERE CLIENT: Societate comercială cu răspundere limitată, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J/25/13547/2000. Ramura în care S.C. MaxCompany S.R.L. își desfășoară activitatea este: Industria Textilă, activitatea principală fiind producția de îmbrăcăminte.
RISCURI ȘI METODE DE MICȘORARE:
Creșterea expunerii totale nu conduce la creșterea riscului bancar, societatea având contracte și comenzi cu desfacere certă, fapt care va permite creșterea veniturilor și implicit achitarea la termen a obligațiilor bancare.
PROPUNERI PRIVIND LIMITA TOTALĂ DE EXPUNERE: 110.000 lei
– angajamente provenite din perioadele anterioare 75.000
– angajamente noi propuse 35.000
Expunerea actuală față de BRD este de 75.000 lei și reprezintă 0,0853% din fondurile proprii ale entității, iar în urma aprobării creditului solicitat expunerea va fi de 0,096%.
LIMITA DE RISC APROBATĂ: – lei.
Ratingul creditului actual (anexa) este:
lei
Risc total = I*0%+II*20%+III*50%+IV*100%.
lei
Contractul de credit
Contractul de credit și acordul de garanție constituie acte încheiate între bancă și împrumutat prin care se materializează acordul de voință între cele două părți privind acordarea, garantarea și rambursarea creditului. Aceste contracte se bazează pe prevederile Codului Comercial, Codului Civil și Legii Bancare din care rezultă că toate operațiunile de credit și garantare ale băncilor trebuie consemnate în documente contractuale prin care să se specifice toți termenii și toate condițiile acestor tranzacții. Contractul de credit este un document tip al băncii, cu clauze juridice, în cadrul căruia se înscriu elementele specifice tranzacției – identificarea împrumutatului, suma creditului, obiectul creditului, perioada de creditare, perioada de grație, perioada de tragere, dobânda (curentă și majorată pentru creditele restante), comisioanele, termenul de rambursare, procedurile în cazul nerambursării la scadență, garanțiile și data de inchidere a contractului. În contract se precizează că respectarea destinației creditului este obligația împrumutatului și nerespectarea acesteia dă dreptul băncii să oprească tragerile din credite și să treacă la rambursarea anticipată a sumelor utilizate cu penalitățile aferente. Acordul de garanție este, de asemenea, un document tipizat al băncii în care se înscriu tipul de garanție, obiectul garanției și elementele juridice ale acesteia. În contract/acord nu se admit ștersături, modificări sau clauze care nu fac obiectul contractului și care ar putea altera drepturile și obligațiile părților. După finalizarea celor două documente are loc semnarea acestora de persoanele autorizate (fiecare filă din contracte se semnează de cele două părți pentru a se evita eventuale suspiciuni privind modificarea acestora)
Contractele se întocmesc în trei exemplare originale, din care unul se păstrează în tezaurul băncii, constituid portofoliul de contracte al băncii, altul se predă împrumutatului iar al treilea se păstrează la dosarul de credite pe întraga perioadă de creditare până la plata integrală a obligațiilor față de bancă.
Intrarea în vigoare a contractului are loc imediat după semnare sau dacă sunt anumite condiții de îndeplinit (garanții) după realizarea acestora, banca notificând împrumutatului data de când acesta a devenit efectiv. Îndeplinirea condițiilor este atestată de consilierul juridic, printr-un aviz scris, iar contractele de credit și garanții și dosarul de credite se predau inspectorului pentru urmarirea creditelor. După intrarea în vigoare începe perioada de tragere a sumelor din credite.
Contractele nu se pot modifica decât prin acte adiționale semnate de cele două părți. Contractul de credit se prelungește automat în cazul nerambursării integrale a creditului și a dobânzilor până la achitarea integrală a acestora și continuă să producă efecte chiar dacă creditele au fost scoase în afara bilanțului. Contractul de credit încheiat între BRD-GSG și S.C. MaxCompany S.R.L. este exemplificat in cadrul anexei Nr.2.
3.3. Concluzii
În urma solicitării de credit adresată de S.C. MaxCompany SRL, Sucursalei Sector 5 a Băncii Române de Dezvoltare, agentul de credit a făcut analiza economico-financiară a societății și a ajuns la următoarele concluzii:
În urma anlizei pe baza bilanțului contabil, s-a constatat faptul că agentul economic dispune de resurse financiare, dar acestea nu sunt suficiente pentru a-i permite achiziționarea de materii prime, materiale necesare desfășurării activității curente în condiții normale;
Pe perioada de analiză, profitul net a avut o evoluție crescătoare, societatea desfașurînd o activitate rentabilă;
Entitatea înregistrează o stabilitate financiară bună, determinată de ponderea de 82,99% a capitalului permanent în total pasiv;
Indicatorii de bonitate calculați pe baza contului de profit și pierdere evidențiază faptul că agentul economic are datorii pe termen scurt mici în raport cu valoarea activelor circulante deținute, ceea ce reflectă o finanțare a societății din surse proprii și din fondul de rulment;
În urma acordării creditului de către BRD, ponderea datoriilor totale în total pasiv va fi de 48,40%, deci clientul își va putea rambursa datoriile;
S.C. MaxCompany S.R.L. are o piață de desfacere bună în țară și străinătate (Italia),
conducerea entității nu s-a schimbat în ultimii 5 ani ceea ce ne arată că există o stabilitate la nivelul acesteia;
relația cu BRD și alte băncii cu care are relații bancare este bună;
S.C: MaxCompany S.R.L. are deschise conturi în lei și valută la BRD-GSG de la data înființării entității, derulând prin aceasta o parte din operațiunile sale în lei și valută;
În prezent S.C. MaxCompany S.R.L. are relații și cu ING Bank, însă nu înregistrează credite la aceasta;
garanțiile propuse sunt suficiente pentru a acoperi creditul și dobânzile aferente lui;
expunerea actuală față de BRD este de 75.000 și reprezintă 0,0853% din fondurile proprii ale BRD, iar în urma aprobării creditului solicitat expunerea va fi de 0,096%;
Creșterea expunerii totale nu conduce la creșterea riscului bancar, societatea având contracte și comenzi cu desfacere certă, fapt care va permite creșterea veniturilor și implicit achitarea la termen a obligațiilor bancare.
creditul se încadrează în categoria B, deci societatea nu prezintă un risc de credit foarte mare ținând cont că, creditul solicitat este pe termen scurt.
În concluzie, soluția adoptată de BRD va fi acordarea creditului solicitat de S.C. MaxCompany SRL, ținând cont că acesta și-a achitat la timp datoriile, iar banii pe care urmează să-i încaseze sunt virați de furnizori direct în contul bancar deschis de societate la BRD. Garanțiile aduse sunt asupra unor imobile ce pot fi vândute în cazul în care clientul nu-și va putea achita creditul.
Creditul global de exploatare se acordă în sumă de 35.000 lei, pe o perioadă de 3 luni, cu drept de prelungire pe noi perioade de creditare fără a depăși 365 zile, dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute de normele proprii ale băncii. Continuarea procesului de creditare poate fi realizată peste acest termen numai prin încheierea de noi contracte de credite și garanții materiale asiguratorii. Creditul se acordă prin virament în contul RO 48BRDE025001202921584XX, contul clientului deschis la BRD. Perioada de disponibilitate a sumei acordate prin intermediul creditului global de explotare este de 30 zile, pentru orice sumă ramasă neutilizată percepându-se comision de neutilizare . Plățile și încasările se derulează tot prin intermediul contului curent RO 48BRDE025001202921584XX. Modalitatea de efectuare a plăților este viramentul ca regulă generală pentru toate plățile. Creditul se trage în sistem revolving, în limita unui plafon de 35.000 lei cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul plafonului aprobat.
Rambursarea creditului se realizează prin rate de principal egale – lunare – și plata lunară a dobânzii ,care vor fi stabilite pe data de 1 ale lunii ( Anexa Nr. 2) . Suma lunară minimă de plată este reprezentată de dobânda datorată, plata dobanzii facându-se in data de 1 a fiecarei luni. Perioada de efectuare a plăților este de 15 zile calendaristice calculate de la data scadenței pentru toate sumele datorate(dobanzi și comisioane). În cazul în care plata se efectuează în cadrul acestei perioade debitul nu va fi considerat/raportat restant. În cazul în care sumele datorate nu au fost achitate integral în cadrul acestui termen, debitul va fi considerat/raportat restant începand cu data scadentei (respectiv data de 1 ale lunii) pâna la data efectuării plații.
Anexa 1
Contract de garanție reală fără deposedare
Nr. 21
Încheiat astăzi 15.02.2012
Între:
Societatea Comercială MaxCompany SRL cu sediul în Tulcea, strada Tomis, nr. 3 reprezentată prin domnul Cristea Mircea, în calitate de director, denumită în continuare debitor, Si Banca Română de Dezvoltare Sucursala Sector 5, cu sediul în Sos. Stefan cel Mare, nr. 17 reprezentată prin d-na Marin Alexandra, în calitate de director și d-na Dumitru Valentina, în calitate de contabil șef, în calitate de creditor care mandatează pe d-ul Dan Vlad – consilier juridic, conform delegației nr. 201/15.02.2012 să reprezinte interesele băncii, a intervenit prezentul contract de garanție mobiliară fără deposedare în condițiile de mai jos:
debitorii se obligă prin contractul de față să constituie în favoarea BRD Sucursala Sector 5 o garanție mobiliară fără deposedare pentru suma de 45.000 lei, în vederea garantării creditului global de exploatare, acordat de bancă debitorului S.C MaxCompany SRL, conform contractului nr. 175 din 15.02.2012 bunurile aduse în garanție sunt proprietatea debitorului, sunt bine conservate și nu sunt afectate de sarcini, fiind situate în București, Bd-ul Lacul Tei, nr. 40.
debitorii se obligă să nu înstrăineze bunurile aduse în garanție până la data achitării creditului menționat la punctul 1.
ÎN CAZ DE NEEXECUTARE CREDITORUL POATE FOLOSI MIJLOACELE PROPRII PENTRU LUAREA ÎN POSESIE A BUNULUI AFECTAT GARANȚIEI
în caz de neachitare a creditului și a dobânzilor aferente garantate, BRD Sucursala Sector 5 se va îndestula cu sumele obținute prin executarea silită a bunurilor luate în garanție prin prezentul Contract de gaj fără deposedare.
Bunul luat în garanție în baza prezentului contract este reprezentat de o autospecială, valoarea admisă în garanție fiind de 450 mil.
BRD Sucursala Sector 5 acceptă această garanție reală mobiliară prin prezentul contract, cu îndeplinirea formelor de înregistrare de înregistrare prevăzute de Legea nr. 99/1999.
Debitorii se obligă prin prezentul să cesioneze în favoarea BRD Sucursala Sector 5, eventualele drepturi bănești pe care le vor primi cu titlu de despăgubiri de la societatea de asigurări.
Redactat și dactilografiat de consilierul juridic al BRD Sucursala Sector 5 în 3 exemplare, din care s-au înmânat părților câte 2 exemplare, la data autentificării.
CREDITOR DEBITOR
Banca Română de Dezvoltare. S.C. MaxCompany S.R.L.
Sucursala Sector 5
Anexa Nr.2 – Scadențar
Anexa Nr. 3
Contract de credite
Nr.175 din 15.02.2012
Între:
Banca Română de Dezvoltare Sucursala Sector 5, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J43/90/1995, situată în Bucuresti, cu sediul în Șos. Ștefan cel Mare, nr. 17 reprezentată prin d-na Marin Alexandra, în calitate de director și d-na Dumitru Valentina, în calitate de contabil șef, în calitate de creditor care mandatează pe d-ul Dan Vlad – consilier juridic, conform delegației nr. 1925/15.02.2012 să reprezinte interesele băncii, denumită în continuare „bancă”și
S.C. MaxCompany S.R.L., înmatriculată la Registul Comerțului sub nr. J25/13547/2000, cu sediul în București, reprezentată prin prin domnul Cristea Dănuț, în calitate de director și doamna Dragan Daniela, în calitate de director economic, denumită în continuare „client” a intervenit următorul contract de împrumut:
Banca acordă împrumutatului un credit global de exploatare cu dobândă diferențiată în sumă de 35.000 lei, pe o perioadă de 3 luni, cu drept de prelungire în condițiile prevăzute la art. 30 din prezentul contract.
Creditul va fi utilizat pentru aprovizionări cu materii prime și materiale, semifabricate, combustibil, manopera directă, energie, etc. din țară și din import în vederea realizării producției cu desfacere asigurată la export.
Modalitatea de efectuare a plăților este viramentul ca regulă generală pentru toate plățile.
Creditul se trage în sistem revolving, în limita unui plafon de 35.000 lei cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul plafonului aprobat.
Pentru administrarea creditului, banca va percepe împrumutatului, odată cu acordare plafonului, un comision de gestiune de 0,5% calculat la valoarea aprobată, iar pentru neutilizarea creditelor acordate în cadrul plafonului se va percepe un comision de neutlizare de 2% pe an din suma plafonului neutilizat.
Comisionul de gestiune (flat) de 0,5% , se percepe o singură dată la acordarea creditului și se calculează la valoarea plafonului de credite aprobat, indiferent de termenul de acordare.
În cazul creditului global de exploatare și a liniei de credit care se revizuiesc periodic, când se încheie acte adiționale la contractele de împrumut, comisionul de gestiune se va percepe și cu ocazia revizuirii acestor categorii de credite.
Comisionul de neutilizare de 2% pe an se calculează la plafonul de credite aprobat și neutilizat. Comisionul de neutilizare se calculează și încasează lunar, odată cu dobânzile, în funcție de suma neutilizată din plafonul aprobat și numărul de zile.
Pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate modifica dobânda în funcție de evoluția inflației și a costului resurselor de creditare pe piața financiar bancară, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.
Împrumutatul va accepta nivelul actual al dobânzii de 21% pe an.
În cazul în care pa parcursul creditării rata dobânzii se modifică, banca se obligă să aducă la cunoștința împrumutatului noul nivel al dobânzii.
În cazul în care împrumutatul nu rambursează restul creditului angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, banca are dreptul de a considera ca acceptat noul nivel al dobânzii.
Nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei clientului astfel:
clienților care nu înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută sau acestea sunt până la 30 zile, li se percepe o dobândă de 18% pe an;
clienților care înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută sau acestea sunt de peste 30 zile, li se percepe un nivel de dobândă cu 3 puncte peste dobânda prevăzută la art. 10 primul aliniat.
Pe parcursul derulării creditului nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția serviciului unic al datoriei clientului față de bancă.
dobânda se va calcula de la data primei trageri a creditului până la data rambursării integrale. Calculul se va face lunar utilizând soldul nerambursat al creditului și se va încasa lunar, în prima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna expirată.
În cazul creditelor care au scadența finală în cursul lunii, dobânda se va calcula și încasa la scadență.
Calculul dobânzii se va efectua la numărul exact de zile de folosire a creditului raportat la un an calendaristic de 360 zile.
Dobânda și comisionul de neutilizare la împrumutul acordat se calculează și se plătește lunar, începând cu luna următoare angajării creditului, inclusiv în perioada de grație când nu se rambursează ratele de credit.
Dobânda și comisioanele se încasează de bancă direct din contul curent pe baza notei contabile, eliberând împrumutatului extras de cont și un exemplar al notei contabile privind plata acestora.
Termenul scadent: 15.06.2012.
Creditul se poate rambursa și înainte de scadență, integral sau parțial, caz în care banca va recalcula în mod corespunzător dobânda datorată. Banca poate recupera de la împrumutat eventualele daune reparatorii determinate de retragerea de către bancă a creditului ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către clienți.
Nerambursarea la termenele stabilite a ratelor de credit datorate dă dreptul băncii de a percepe o dobândă majorată cu 7% pe an peste dobânda curentă prevăzută la art. 10 primul alineat, iar începând cu ziua scadenței se vor trece la „credite restante”.
În situația în care împrumutatul înregistrează credite restante mai vechi de 30 zile, banca percepe o dobândă majorată cu 10% peste dobânda curentă, prevăzută la art. 10 primul alineat.
Eventualele dobânzi datorate băncii, care nu au putut fi încasate în prima zi lucrătoare a lunii, vor fi înregistrate în contul „Dobânzi restante” și se va urmări recuperarea lor din încasările împrumutatului, potrivit legii și normelor de creditare.
Ordinea încasării creanțelor bilanțiere cuvenite băncii este următoarea:
comisioane și taxe bancare;
dobânzi îndoilenice;
dobânzi restante;
creanțe atașate creditelor îndoielnice;
creanțe atașate creditelor restante;
credite îndoielnice;
credite restante;
creanțe atașate curente;
credite curente.
Împrumutatul se obligă să garanteze creditul în sumă de 35.000 lei și dobânzile aferente cu următoarele garanții constituite în favoarea băncii, astfel:gaj fără deposedare constituit asupra unui bun corporal aflat în patrimoniul societății. Valoarea admisă în garanție este de 45.000 lei. Contractul de garanție reală fără deposedare nr. Nr.175 din 15.02.2012 se va înregistra la Arhiva Electronică de Garanții Reale mobiliare și va face parte integrantă din contractul de credite.
Bunul admis în garanție este asigurat, iar drepturile de despăgubire, ce rezultă din contractul de asigurare încheiat pentru acest bun au fost cesionate în totalitate în favoarea băncii.
Contractele de asigurare vor fi reînoite, astfel încât creditul rămas de rambursat și dobânzile aferente să fie permanent acoperite cu garanții asiguratorii.
Originalul contractelor de asigurare se păstrează la bancă.
Împrumutatul se obligă:
să utilizeze creditul aprobat numai pentru scopul pentru care a fost acordat;
să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele bancare la termenele prevăzute în prezentul contract;
să respecte prevederile instrucțiunilor și normelor de lucru ale băncii și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile privind acordarea, utilizarea și rambursarea creditului;
împrumutatul, persoană juridică, se obligă să depună bănii, în mod periodic, următoarele documente:
balanța de verificare pentru luna expirată se va depune lunar, până la ziua de 25 a lunii următoare;
rezultatele financiare, situația patrimoniului, și situația încasărilor și plăților în valută se vor depune periodic, până la datele stabilite de Ministerul Finanțelor pentru depunerea acestora la organele de drept;
bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor M.F. și fluxul de lichidități prognozat se vor prezenta băncii anual și ori de câte ori intervin modificări semnificative de nivel sau structură.
să pună la dispoziția băncii toate documentele solicitate;
să menționeze pe documentele de plată poziția din documentații, unde se regăsește cheltuiala, precum și sursa din care se efectuează plata;
să deruleze prin BCR fluxurile de lichidități pe toată perioada de creditare.
Banca are dreptul să verifice, inclusiv la sediul împrumutatului, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, destinația creditului, existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată durata creditării.
Înstrăinarea, degradarea, păstrarea sau utilizarea bunurilor admise în garanție în condiții necorespunzătoare, precum și minusurile de garanție constatate, dau dreptul băncii de a retrage creditul negarantat înainte de scadențele stabilite.
Banca va anula creditul aprobat, în cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale.
Banca are dreptul:
să rezilieze unilateral contractul de credit printr-o adresă scrisă, fără preaviz sau altă formalitate, în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin prezentul contract sau în care situația economico-financiară a acestuia nu mai asigură condiții de rambursare a creditului, rezilierea acționează de drept, fără a fi necesară punerea în întârziere a împrumutatului și fără orice altă formalitate prealabilă, la data rezilierii contractului, obligațiile de plată ale împrumutatului devin exigibile;
să recupereze pe calea executării silite sumele datorate de către împrumutat în situația în care împrumutatul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin semnarea prezentului contract;
să încaseze din conturile împrumutatului, fără acceptul acestuia, obligațiile scadente rezultate din prezentul contract, cu prioritate față de alte datorii ale acestui, cu excepțiile prevăzute de lege.
Banca nu preia riscul politic sau cel ce decurge din calamitățile naturale și nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de împrumutat.
Relațiile reciproce dintre părțile contractante, nereglementate prin prezentul contract sunt supuse regulilor generale de creditare precum și celorlalte instrucțiuni și norme de lucru ale băncii în vigoare în prezent.
Împrumutatul se obligă să declare băncii dacă are contracte de credit și cu alte societăți bancare și care sunt garanțiile acestora.
Clauze specifice:
Creditul global de exploatare cu dobândă diferențiată poate fi prelungit pe noi perioade de creditare fără a depăși 365 zile, dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute de normele proprii ale băncii, continuarea procesului de creditare putând fi realizat peste acest termen numai prin încheierea de noi contracte de credite și garanții materiale asiguratorii.
Alte clauze:
Litigiile de orice fel dintre părțile contractante și nerezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente.
Prezentul contract are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.
Modificarea prevederilor prezentului contract poate fi făcută numai prin acordul ambelor părți pe baza unui act adițional.
Prezentul contract de credit intră în vigoare la data semnării lui, dar nu înainte de primirea la bancă a documentelor de garantare a creditului prevăzute la pct. 20.
Acest contract a fost încheiat în număr de 3 exemplare din care două exemplare rămân la bancă și 1 exemplar la împrumutat.
BRD Sucursala Sector 5 S.C. MaxCompany SRL
Director: Director general:
Contabil șef: Director economic:
Avizat
Consilier juridic
Anexa Nr. 4 – Scoring
Director Sef serviciu credite Ofițer de credite
Bibliografie
1. Jula D., Jula N., Microeconomie, Editura Mustang, Bucuresti, 2012
2. Jula D., Jula N., Macroeconomie, Editura Mustang, Bucuresti, 2009
3. Abraham-Frois G., Economia politică, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993
4. Lipsey R.G., Christal K.A., Economia pozitivă, Editura Economica, Bucuresti, 1999
5. Samuelson P., Nordhaus W., Economie politică, EdituraTeora, Bucuresti, 2000
6. Stiglitz J.E., Walsh C.E., Economie, Editura Economică, Bucuresti, 2005
7. Alexandru C., Piața de capital – teorie și aplicații, Editura Mustang, Bucuresti, 2011
8. Scarlat V., Instituții de credit, Editura Mustang, Bucuresti, 2012
9. Anghelache G., Piața de capital în context european, Editura Economică, Bucuresti, 2009
10. Dardac N., Barbu T.C., Instituții de credit, Editura ASE, Bucuresti, 2012
11.Basno Cezar, Dardac Nicolae, Constantin Floricel -„Monedă, Credit, Bănci”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
12.Basno Cezar, Dardac Nicolae, „Operațiuni bancare” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
13.Dănilă N. , Aurel Octavian Berea, „Management bancar. Fundamente și orientări”
14. Dedu Vasile, „Gestiune Bancară” Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
15.Dumitru Ionut, „Gestiune Bancara”-note curs 2007 FABBV
16. Enciu Adrian, „Managementul Riscurilor Bancare” – note curs 2009-2010 BANCAS
17.Fundația Culturală, Magazin Istoric, BNR, Asociația Română a Băncilor, „Primul deceniu al reformei bancare din România” , Vol.1; București , 2002
18. Ganea Tudor, „Politici manageriale și tehnici bancare”
19. Ilie Mihai, „Tehnica și managementul operațiunilor bancare” ,Ed. Expert, 2003
20 Ionescu, Lucian C., „Băncile și operațiunile bancare” , Ed. Economică, 1996
21. Lazărescu Vasile, „Băncile comerciale în economia de piață din România”
22. Pintea Alex, Gheorghi Ruscanu, „Băncile în economia Românească” , Ed. Economică, 1995
23. Robu Vasile, Nicolae Georgescu, „Analiză economico-financiară”
24. Tudorache Dumitru, „Monedă, Bănci, Credit”
25. Turcu Ion, „Operațiuni și contracte bancare” , Ed. Lumina Lex, 1995
26. www.brd.ro
27. www.bnr.ro
Bibliografie
1. Jula D., Jula N., Microeconomie, Editura Mustang, Bucuresti, 2012
2. Jula D., Jula N., Macroeconomie, Editura Mustang, Bucuresti, 2009
3. Abraham-Frois G., Economia politică, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993
4. Lipsey R.G., Christal K.A., Economia pozitivă, Editura Economica, Bucuresti, 1999
5. Samuelson P., Nordhaus W., Economie politică, EdituraTeora, Bucuresti, 2000
6. Stiglitz J.E., Walsh C.E., Economie, Editura Economică, Bucuresti, 2005
7. Alexandru C., Piața de capital – teorie și aplicații, Editura Mustang, Bucuresti, 2011
8. Scarlat V., Instituții de credit, Editura Mustang, Bucuresti, 2012
9. Anghelache G., Piața de capital în context european, Editura Economică, Bucuresti, 2009
10. Dardac N., Barbu T.C., Instituții de credit, Editura ASE, Bucuresti, 2012
11.Basno Cezar, Dardac Nicolae, Constantin Floricel -„Monedă, Credit, Bănci”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
12.Basno Cezar, Dardac Nicolae, „Operațiuni bancare” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
13.Dănilă N. , Aurel Octavian Berea, „Management bancar. Fundamente și orientări”
14. Dedu Vasile, „Gestiune Bancară” Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
15.Dumitru Ionut, „Gestiune Bancara”-note curs 2007 FABBV
16. Enciu Adrian, „Managementul Riscurilor Bancare” – note curs 2009-2010 BANCAS
17.Fundația Culturală, Magazin Istoric, BNR, Asociația Română a Băncilor, „Primul deceniu al reformei bancare din România” , Vol.1; București , 2002
18. Ganea Tudor, „Politici manageriale și tehnici bancare”
19. Ilie Mihai, „Tehnica și managementul operațiunilor bancare” ,Ed. Expert, 2003
20 Ionescu, Lucian C., „Băncile și operațiunile bancare” , Ed. Economică, 1996
21. Lazărescu Vasile, „Băncile comerciale în economia de piață din România”
22. Pintea Alex, Gheorghi Ruscanu, „Băncile în economia Românească” , Ed. Economică, 1995
23. Robu Vasile, Nicolae Georgescu, „Analiză economico-financiară”
24. Tudorache Dumitru, „Monedă, Bănci, Credit”
25. Turcu Ion, „Operațiuni și contracte bancare” , Ed. Lumina Lex, 1995
26. www.brd.ro
27. www.bnr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu de Caz Privind Creditarea Societatilor Comerciale (ID: 124194)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.