Studiu de Caz Privind Contabilitatea Cheltuielilor, Veniturilor Si Rezultatelor Precum Si Analiza Ozitiei Si Performantei Economice a Intreprinderii S.c. A Manufacturing S.r.l

INTRODUCERE

Unul din modelele principale ale contabilității relevă trei roluri importante pe care aceasta le îndeplinește: rolul operațional sau administrativ, rolul decizional și de evaluare a performanțelor și rolul politic. Rolul administrativ este cel aferent înregistrării evenimentelor realizate la preț real și este un rol probatoriu al tranzacțiilor, în timp ce celelalte două roluri se referă la dimensiunea strategică a contabilității care trebuie să ofere informațiile necesare care să constituie o bază pentru elaborarea deciziilor sau pentru evaluarea performanțelor.

Atât la nivel național cât și internațional, ultimii douăzeci de ani au fost marcați de o creștere semnificativă a numărului de reglementări contabile și a complexității acestora datorită în principal creșterii nivelului de activitate al entităților, care a generat o mărire și diversificare a riscurilor la care acestea sunt supuse. Dezvoltarea economică inițială împreună cu globalizarea piețelor economice și financiare la care în ultimii ani s-au adăugat consecințele crizei economice mondiale, au contribuit la îngreunarea diverselor sistemelor contabile utilizate, bazate pe standarde stufoase și greu de aplicat de către utilizatori. Din aceste considerente a apărut necesitatea atât a simplificării acestora cât și armonizării lor la nivel internațional astfel încât situațiile financiare anuale să fie cât mai ușor de agregat pentru ca managerii entităților economice să poată lua cele mai bune decizii pentru eficientizarea activității desfășurate.

Pornind de la aceste ipoteze, problematica abordată în lucrare, surprinde aspecte legate de contabilitatea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor în cadrul societății comerciale A Manufacturing S.R.L., precum și aspecte de natură teoretică, metodologică și aplicativă. Pentru a putea analiza situația firmei a fost nevoie de o informare solidă și de cunoașterea în detaliu a conceptelor prin studierea literaturii de specialitate astfel încât abordarea teoretică a fost împărțită în trei capitole și cuprinde:

elemente teoretice legate de profit ca și modalitate de remunerare a deținătorului de capital

organizarea cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor

analiza performanței, poziției și echilibrului financiar al entității economice

Cel de al patrulea capitol este reprezentat de studiul de caz și cuprinde aspecte de natură tehnică și practică privind conceptele abordate în faza teoretică. – înregistrări contabile, evidențierea modului de întocmire a contului de profit sau pierdere, analiza financiara a firmei S.C. A Manufacturing S.R.L pe baza datelor furnizate de documentele realizate la închiderea exercițiului financiar, din ultimii 2 ani.

Lucrarea se încheie cu concluziile referitoare la poziția și performanța obținută de companie în cei doi ani de activitate.

Capitolul 1. Profitul – modalitate de remunerare a deținătorului de capital

În condițiile economiei de piață raționalitatea vieții economice este relevată de profit. Este un concept de natură complexă, căruia ii se atribuie semnificații diferite, uneori contradictorii. Probabil nici o altă noțiune nu este folosită în discuțiile economice cu o varietate uluitoare de înțelesuri de sine stătătoare mai mare ca profitul. Potrivit acestui curent de gândire economică, toate activitățile productiv-lucrative au ca scop obținerea unui rezultat pozitiv care se poate realiza prin oferirea de bunuri și servicii clienților cu scopul satisfacerii nevoilor acestora.

Profitul reprezintă principalul obiectiv al oricărei entități economice și arată capacitatea fiecărui întreprinzător de a produce venituri peste cheltuielile efectuate. Sensul pozitiv dat acestuia a făcut să se identifice cu noțiunea de beneficiu economic, dar relația dintre ele este destul de generală, unii autori considerându-le sinonime, iar alții noțiuni distincte și diferite ca sferă de cuprindere.

În sens restrâns profitul e reprezentat de venitul obținut de agenții economici ca urmare a utilizării capitalului, iar in sens larg este beneficiul pe care aceștia îl obțin ca surplus peste costul de producție (efortul economic). De aici, rezultă că profitul este câștigul realizat sub formă bănească dintr-o operație, acțiune sau activitate economică.

Valoarea real pozitivă a profitului, rezultată din activitatea economico-financiară concretă ca și efect al interacțiunii și interdependeței factorilor de producție capital, muncă și pământ, este ”surplusul” monetar așteptat de toți întreprinzătorii pentru autofinanțarea, menținerea și dezvoltarea propriei afaceri. Așadar așa cum afirma și economistul englez Adam Smith : „Profitul este un scazământ din produsul muncii muncitorului, ca rezultat al muncii neplătite, dar care se cuvine în mod natural ca recompensă proprietarului capitalului.”

Tipologia profitului

Obținerea unui rezultat pozitiv presupune cunoașterea și înțelegerea foarte bună a mediului economic, politic și legislativ care este în continuă schimbare, stabilirea unor obiective bine definite și realizabile pentru afacerea aleasă și gestionarea eficientă a resurselor limitate de care compania dispune.

Privit ca venit net al firmei, ca excedent peste costurile realizate de aceasta profitul are două componente principale:

profit normal

profit economic

Profitul normal este realizat și însușit întreprinzătorului în calitatea acestuia de proprietar al factorilor de producție și reprezintă pragul minim de rentabilitate pe care firma trebuie să îl obțină pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții de eficiență și eficacitate; este cazul în care veniturile încasate sunt egale cu costurile totale de oportunitate.

Profitul economic reprezintă diferența dintre venitul total și costurile de oportunitate ale tuturor intrărilor (factorilor) utilizate de entitate într-o perioadă de timp. Este privit ca o recompensă oferită investitorului pentru a stimula inițiativa în formarea surselor necesare promovării progresului tehnic, dar și asumarea riscurilor ce apar prin derularea unei afaceri pe o piață concurențială.

Ca rezultat al acțiunii economice, profitul poate fi analizat sub aspect juridic din punct de vedere al reglementărilor în vigoare în funcție de evoluția sa și de obiectivul declarat. Astfel, el este un excedent al prețului de vânzare asupra costului producției, realizat în condiții obișnuite și constituie o materie impozabilă privită global și alcătuită din :

profit legitim (legal)

profit nelegitim (nelegal)

Profitul legitim reprezintă excedentul dintre venituri și costuri constituite legal ca fond și modalitate de calcul. Apare ca un surplus monetar și se concretizează ca un profit normal, urmând ca orice depășire a acestuia să apară ca fiind obținută în afara condițiilor legale, situație care ar impune ideea ca acesta nu aparține și nu poate fi însușit de către deținatorul de capital. Acesta se formează prin potențialul tehnico-economic al companiei, reflectat în plusul de valoare aducător de profit prin obținerea unor produse noi, creșterea volumului vânzărilor, îmbunătățirea permanentă a calității, creșterea randamentului forței de muncă, câștiguri obținute dintr-un management de orientare spre activități rentabile cu riscuri cât mai scăzute, dar mai ales prin creșterea progreselor economice și tehnice realizate prin intermediul mijloacelor de muncă perfecționate cu costuri cât mai reduse. Profitul generat de acest progres conține în algoritm variabile ale protecției mediului, dezvoltării durabile și ar trebui în totalitate scoase în afara impozitării așa cum afirmau economiștii Leon Walras și W. Pareto: „Ele chiar ar trebui scutite de impozite pentru a încuraja realizarea și promovarea progresului tehnico-economic.”

Acest tip de profit joacă rolul de venit specific și se diferențiază de celălalte venituri prin conținutul pe care îl îmbracă rezultând din contribuția fiecărui factor de producție. Acest lucru înseamnă că după scăderea impozitului, divizarea și distribuirea lui se face în favoarea posesorilor factorilor de producție. Această gândire este întâlnită pentru prima dată le germanul Heinrich von Thunen (1783-1850) care afirmă faptul că orice profit trebuie să cuprindă cel puțin “trei venituri specifice : dobânda la capitalul investit, salariile de management, recompense și anumite gratificații pentru inițiativa economică sau promovarea progresului tehnic de către întreprinzători”. Așadar acesta obligă antreprenorii și companiile să creeze un echilibru microeconomic ca o consecință a faptului că fiecăruia îi revine un venit corespunzător din rezultatele obținute proporțional cu contribuția adusă.

Profitul nelegitim reprezintă o sumă de bani însușită fără a fi câștigată sau meritată printr-un serviciu adus în activitatea economică. Are carecterul unui „venit gratuit”, rezultând din circumstanțe favorate de beneficiar. Una din formele acestui tip de profit este evaziunea fiscală care poate avea loc sub acoperirea legilor, ca urmare a ambiguității acestora, datorită confuziei create de instabilitatea și slaba mediatizare a cadrului legislativ de specialitate, sau încălcarea deliberată a regulilor și principiilor economice. De asemenea, evaziunea fiscală poate fi intenționată sau frauduloasă.

Sursele principale de formare a profitului nelegitim sunt:

sustragerea de la plata unor impozite și taxe

majorarea voită și artificială a cheltuielilor

asocierea, funziunea sau cooperarea între firme, care dă naștere formelor anticoncurențiale

nedeclararea corectă a cifrei de afaceri cu amânarea nejustificată a estimarii profitului cumulat

menținerea profitului de monopol pentru companiile care dețin o astfel de poziție pe piață

venituri nejustificate datorate unor forme ale rentei financiare și netratate legitim

Sumele constituite din acest tip de profit nesupuse fiscalității ar trebui confiscate și vărsate la bugetul de stat deoarece au fost obțiunute fară un temei legal și nu aparțin întreprinzătorului.

Funcțiile profitului

Profitul trebuie privit ca factor important ce influențează nivelul și calitatea folosirii resurselor (ce, cât, cum să se producă), dar și ca pârghie economică de repartizare a efectelor economice obținute. Astfel, practica economică scoate în evidență faptul ca în economiile moderne profitul societății poate îndeplini simultan mai multe funcții:

Funcția de sursă importantă de autofinanțare, drept urmare, profitul, se consideră a fi „element motor de dezvoltare” al companiei care finanțează fluent activități de producție, de comercializare, asistență socială, cultură, învățământ etc.

Funcția de orientare generală a activității economice -datorită obținerii profitului din activitățile economice desfășurate, oamenii sunt incitați în luarea deciziilor de dezvoltare a activităților respective. Când se speră că se obține câștig dintr-o anumita direcție, capitalurile și forța de muncă se orientează spre aceasta.

Funcția ca mijloc de control al eficacității, firmei și a muncii membrilor acesteia unde personalul firmelor are dreptul la o parte din profitul obținut, fiind motivat în reducerea costurilor de producție.

Funcția ca indicator de performanță în care profitul acționează prin întreprinzători și acționari asupra necesității sporirii eforturilor privind cultivarea unui spirit de economisire a factorilor de producție, stimularea activității de inovare, crearea de produse noi, majorarea investițiilor noi în activitatea de cercetare etc.

Funcția ca instrument al controlului operativ, exprima eficiența cu care sunt combinați factorii de producție de către orice deținător de capital – manager – societate pe diferite trepte organizatorice (produs, secție, ramura economică).

Maximizarea rezultatului economic

În economia modernă de piață, așezată pe un echilibru relativ între oferta globală de mărfuri, pe de o parte și cererea globală de consum, pe de altă parte, compania se confruntă permanent cu o restricție a concurenței imperfecte , care o obligă să își sporască producția, dar să reducă nivelul costurilor totale și să obțină profit.

Ținând seama de modul de calcul al profitului în contextul semnificației oficial-legislative, rezultă că, atât din punct de vedere al producătorului (al celui ce realizează o activitate lucrativă), cât și al societății, se impune o singură modalitate de abordare – aceea a maximizării. Caracterul complex al activității economice implică acțiunea unui număr mare de factori, rezultatul depinzând de aceștia, profitul maximizându-se prin mărirea producției ( care atrage după sine sporirea cantității factorilor utilizați) atâta timp cât veniturile ce decurg din creșterea cu o unitate a factorilor respectivi sunt superioare costului acestora.

Evaluarea monetară a consumurilor factorilor de producție se realizează prin minimizarea cheltuielilor, prin găsirea combinației optime de inputuri ce permite acest lucru, pe de o parte și prin găsirea nivelului producției care minimizeză costul pe de altă parte.

Așadar pentru a putea obține rezultatele dorite, agentul economic trebuie să își orienteze activitatea spre un echilibru dinamic si concret pentru a putea preveni incertitudinile apărute intr-o economie cu piețe imperfecte.

Concluzionând, deținătorul de capital poate constata randamentele unui exercițiu financiar obținute de către entitatea economica în care a investit, numai dacă eforturile sale au fost concentrate în eficientizarea tuturor resurselor deținute (materiale, financiare, umane etc.) și doar daca profitul rezultat din exercițiul anterior este reinvestit cu precauție. Reușita unei afaceri profitabile nu reprezintă doar rezultatul măsurat al unei acțiuni ci întregul proces de formare a performanței.

Capitolul 2. Cheltuieli și venituri – factori determinanți ai rezultatului întreprinderii

Scopul pentru care a fost creată o entitate economică indiferent de obiectul său de activitate este generarea de venituri peste eforturile pe care le depune și care de regulă sunt concretizate în cheltuieli.

Potrivit reglementărilor contabile românești în vigoare cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari. Noțiunea de cheltuială este însă mult mai largă, fiind expresia consumului de mijloace bănești pentru satisfacerea necesităților de consum productiv, social sau personal.

Orice activitate economică este simultan consumatoare de resurse și producătoare de rezultate. Din punct de vedere contabil, ceea ce se obține în urma producerii, executării sau prestării este definit în plan valoric prin structura de venituri.

Într-o accepție generală veniturile reprezintă o „îmbogățire” a companiei, datorită modificării în sens pozitiv a unor elemente de activ, sau datorită scăderii unor elemente de datorii patrimoniale. Potrivit Cadrului general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborat de IASB, veniturile reprezintă „creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări ori creșteri ale valorii activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizeză în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.”

Aceste regului sunt întărite și pe plan național de Legea contabilității. Conform articolului 16, contabilitatea veniturilor și cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli/venituri, după natura lor în cazul cheltuielilor și dupa destinație în cazul veniturilor.

Un alt articol prevede faptul că, în contabilitate profitul sau pierderea se stabilește cumulat la începutul exercițiului financiar, iar închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar. Rezultatul definitiv al exercițiului se stabilește la închiderea acestuia. Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, dupa aprobarea situațiilor financiare anuale, iar pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociațiilor în conformitate cu metodologia emisă de Ministerul Finanțelor Publice.”

Criterii de funcționare, recunoaștere, organizare și clasificare a cheltuielilor în contabilitate

Funcționarea cheltuielilor în contabilitate

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a valorii unui activ sau de o creștere a valorii unei datorii. Acest lucru înseamnă faptul că recunoașterea cheltuielilor are loc odată cu recunoașterea creșterii unei datorii sau a reduceri unui activ. (ex. drepturile salariale angajate, amortizarea imobilizărilor).

Înregistrarea lor în contabilitate se efectuează în conformitate cu principiul contabilității de angajament, respectiv în momentul constatării acestora (în exercițiul financiar la care se referă), indiferent de momentul realizării plății.

Conform Planului de conturi general, cheltuielile fac parte din clasa 6 „Conturi de cheltuieli” și funcționează dupa regula conturilor de activ.

Se debitează cu :

cheltuielile angajate, în corespondență cu creditul unor conturi de terți

cheltuielile constatate, în corespondență cu creditul unor conturi de trezorerie

cheltuielile contabile, în corespondență cu creditul unui cont de amortizări, provizioane sau ajustări pentru depreciere ori pierdere de valoare

Se creditează la sfârșitul lunii sau exercițiului financiar, în corespondență cu debitul contului 121 „Profit sau pierdere”, operațiune ce poartă denumirea de „Închiderea conturilor de cheltuieli”. La finalul lunii, acestea nu prezintă sold și datorită acestui fapt ele nu figurează în bilanțul contabil ca posturi distincte ci servesc la întocmirea „Contului de profit și pierdere” împreună cu veniturile, fiind denumite conturi de rezultat.

Recunoașterea cheltuielilor în contabilitate

Cheltuielile sunt identificate în contul de profit și pierdere pe baza asocierii directe între costurile implicate și obținerea elementelor specifice de venit. Toate cheltuielile angajate în cursul exercițiului care nu se pot atașa veniturilor sunt recunoscute ca active, fiind imobilizate, repartizate asupra mai multor exerciții financiare

Unele cheltuieli mai sunt recunoscute pe baza unei proceduri de alocare sistematică și rațională atunci când se așteaptă să se obțină beneficii economice pe parcursul mai multor exerciții financiare și când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar în mod vag sau indirect. Această modalitate este necesară în procesul recunoșterii cheltuielilor asociate cu utilizarea unor active cum ar fi: utilaje, terenuri, instalații, licențe, caz în care cheltuiala este prezentată ca amortizare.

O cheltuială este recunoscută imediat în contul de profit și pierdere atunci când un cost nu generează beneficii economice viitoare sau atunci când și în măsura în care viitoarele beneficii nu corespund sau încetează sa mai fie conforme cu condițiile pentru identificarea lor în bilanț sub formă de active.

Organizarea cheltuielilor în contabilitate

Organizarea contabilității cheltuielilor are la bază concepția dualistă specifică țărilor cu economie dezvoltată și anume:

Contabilitatea financiară, care cuprinde în obiectul său evaluarea și înregistrarea cheltuielilor grupate în funcție de natura activităților și de natura resurselor utilizate

Contabilitatea managerială (de gestiune), care cuprinde în ansamblul său contabilitatea cheltuielilor grupate după destinația și funcția lor pe feluri de produse, lucrări și servicii.

Contabilitatea financiară a cheltuielilor trebuie să ofere o imagine fidelă presupunând prezentarea conturilor din clasa 6 în conformitate cu principiile contabile general acceptate, utilizarea de cifre cât mai exacte posibile, relizarea de estimări și aranjarea lor de așa manieră încât să se poată furniza, cu toate limitele practicilor contabile curente, imaginea cea mai obiectiv posibilă, lipsită de erori, distorsiuni, manipulări sau omisiuni semnificative. Cu alte cuvinte, trebuie avute în vedere atât „litera, cât și spiritul legii”.

Principiile avute în vedere în organizarea contabilității financiare sunt:

Principiul contabilității de angajamente

Principiul prudenței

Principiul necompensării

Potrivit principiului contabilității de angajamente toate operațiile care determină cheltuieli sunt înregistrate în contabilitate în momentul producerii lor fără a ține seama de data plății acestora.

Principiul prudenței impune înregistrarea cheltuielilor cu amortizările și provizioanele aferente indiferent de existența unor rezultate financiare favorabile.

Principiul necompensării interzice orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli cu excepția cazurilor permise de reglementările legale.

Clasificarea cheltuielilor în contabilitate

În contabilitatea românească se operează cu clasificarea rezultatelor economico-financiare care se împarte în două categorii: rezultate din exploatare și financiare. Astfel, conform reglementărilor contabile românești elementele de cheltuieli se clasifică în cheltuieli din exploatare și cheltuieli financiare.

Cheltuielile de exploatare sunt cele care reflectă în contabilitate costurile inregistrate de firmă ca urmare a derulării activităților conform obiectului său de activitate.

Cheltuielile financiare reprezintă cheltuielile suportate de entitatea economică in legatura cu deciziile de finantare, de investire, expunerea la fluctuatiile cursului valutar sau provizioane.

Pornind de la caracterul de proces al activității consumatoare de resurse, ocazionarea cheltuielilor se derulează în mai multe etape succesive sau simultane de timp: consumul, angajarea, plata și imputarea.

Consumul este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive, dupa caz.

Angajarea unei cheltuieli intervine în momentul achiziționării de elemente nestocabile, lucrări, utilități și servicii destinate activității, cu ocazia apariției datoriei față de furnizori.

Plata constă în achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare. (ex. achitarea datoriei față de un furnizor de imobilizări)

Imputarea este momentul când cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obținute.

Din punct de vedere al momentului recunoașterii, cheltuielile se grupează în:

Cheltuieli propriu-zise;

Cheltuieli înregistrate în avans;

Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții;

Cheltuieli de plată.

Prima categorie, cea a cheltuielilor propriu-zise, cuprinde cheltuielile angajate și recunoscute în rezultatul exercițiului curent sau în curs.

Cheltuielile înregistrate în avans și cele de repartizat pe mai multe exerciții sunt cheltuieli constatate sau angajate în exercițiul financiar curent, ce vor fi recunoscute în rezultatul exercițiului financiar al perioadelor viitoare.

În ceea ce privește cheltuielile de plată, literatura de specialitate le definește ca fiind consumurile constatate efectiv pentru care nu s-au primit până la închiderea exercițiului financiar documentele de constatare, spre exemplu drepturile cuvenite angajaților la închiderea exercițiului cu titlu de concedii de plătit, impozite și taxe datorate, dobânzi datorate etc.)

Contabilitatea cheltuielilor se realizează în cadrul contabilității de angajament, fapt ce presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum, cheltuiala fiind constituită astfel, în momentul înregistrării indiferent de data la care se va efectua plata.

Din punct de vedere al naturii lor, cheltuielile se grupează în:

Cheltuieli de exploatare

Cheltuieli financiare

Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare

Cheltuieli cu impozitul de profit si alte impozite

Contabilitatea financiară a cheltuielilor

Contabilitatea cheltuielilor de exploatare și a celor financiare se realizeză în mod sistematizat după conținutul și sfera lor economică, se utilizează Clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, structurată în grupe de conturi pe naturi relativ omogene de cheltuieli, iar în cadrul fiecărei grupe s-au instituit conturi sintetice de gradul 1 și eventual de gradul de gradul al doilea pentru fiecare element de cheltuială în parte.

Structura pe grupe a conturilor de cheltuieli așa cum este reglementată de Planul general de conturi conform O.M.F.P 1082/2014 în vigoare în sistemul contabil românesc este următoarea:

60 „Cheltuieli privind stocurile”

61 „Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”

62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”

63 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte assimilate”

64 „Cheltuieli cu personalul”

65 „Alte cheltuieli de exploatare”

66 „Cheltuieli financiare”

68 „Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare”

69 „Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite”

Cheltuieli de exploatare

Activitatea de exploatare cuprinde toate operațiile economice și comerciale privind aprovizionarea, producția și desfacerea bunurilor, lucrărilor și serviciilor. De asemenea sunt incluse și operațiile privind investițiile, prin care se realizează producția și construcția proprie de mijloace fixe. Structural contabilitatea operațiilor privind constatarea cheltuielilor se diferențiază în funcție de natura resurselor utilizate.

Toate conturile operaționale de cheltuieli din exploatare sunt asimilate conturilor cu funcție de activ, debitându-se cu cheltuielile ocazionate și creditându-se în cursul perioadei de gestiune, pentru operațiile în participație, cu sumele transmise pe bază de decont. La sfârșitul fiecărei luni soldul acestor conturi se transferă asupra contului 121 „profit sau pierdere”.

Exemple de înregistrări contabile:

Descărcare de gestiune cu materiale stocate:

60x = %

„cheltuieli privind stocurile” 301 „materii prime” 302 „materiale consumabile”

361 „animale și păsări”

371 „mărfuri”

Descărcare de gestiune cu materiale de natura obiectelor de inventar:

603 = 303

„cheltuieli privind materialele „materiale de natura

de natura obiectelor de inventar” obiectelor de inventar”

Conturile din grupa 60 „cheltuieli privind stocurile” (exemplul anterior) se creditează la finele lunii sau exercițiului financiar, moment în care acestea se închid:

121 = 60x

„profit sau pierdere” „cheltuieli privind stocurile”

Din această grupă de conturi, un caz special care trebuie tratat și analizat distinct este contul 609 „reduceri comerciale primite”. Astfel, conform noilor modificări legislative din domeniul contabil intrate în vigoare la începutul anului 2015, respectiv OMFP nr. 1802, reducerile comerciale acordate de furnizor și înscrise pe factura de achiziție ajustează în sensul reducerii costul de achiziție al bunurilor. În ceea ce privește reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care fac referire doar daca acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidențiază distinct în contabilitate (contul 609), pe seama conturilor de terți. Asemenea se procedează și în cazul reducerilor comerciale legate de prestările de servicii primite ulterior facturării

Exemple de înregistrări contabile:

Înregistrare reducere comerciala facturată ulterior achiziției

401 = 609

„furnizori” „reduceri comerciale primite”

La sfârșitul perioadei contul se închide astfel

609 = 121

„reduceri comerciale primite” „profit sau pierdere”

NOTĂ: contul 609 funcționează după regula conturilor de pasiv și se creditează cu valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării. După cum se observă din exemplul prezentat anterior, această reducere este echivalentul unui venit care corectează în contul de profit sau pierdere cheltuielile cu materiile prime, materialele consumabile etc.

În noul Plan general de conturi publicat în OMFP 1802/2014 au intervenit unele modificări față de planul de conturi cuprins în OMFP 3055/2009, cum ar fi: introducerea a 52 de conturi noi sintetice de gradul I și II; redenumirea a 32 de conturi și anularea a 4 dintre ele.

Un astfel de cont nou creat este 615 „cheltuieli cu pregătirea personalului”.

615„cheltuieli cu pregătirea = 401 „furnizori”

personalului”

Alte cheltuieli din exploatare:

6581 „despăgubiri, amenzi = %

și penalități” 401„furnizori”

404„furnizori de imobilizări”

4481„alte datorii față de bugetul

statului”

512„conturi curente la bănci”

Valoarea cheltuielilor efectuate în avans devenite scadente în exercițiul financiar curent:

6588 „Alte cheltuieli = 471 „cheltuieli înregistrate în de exploatare” avans”

Asemenea celorlalte grupe de conturi și acestea se creditează la finele lunii sau exercițiului financiar, moment în care acestea se închid

Cheltuieli financiare

Sunt considerate cheltuieli financiare acele elemente de cheltuieli care sunt legate direct de activitatea financiară a entității și care se referă la pierderi din creanțe legate de participații, investiții financiare cedate, diferențele nefavorabile de curs valutar, dobânzile privind exercițiul financiar în curs, sconturile acordate clienților, pierderi din creanțe de natură financiară și altele precum și amortizările și ajustările pentru depreciere.

Contabilizarea cheltuielilor financiare se realizează cu ajutorul grupei 66 „cheltuieli financiare”. Toate conturile operaționale de cheltuieli financiare sunt asimilate conturilor cu funcție de activ, debitându-se cu cheltuielile ocazionate. La sfârșitul fiecărei luni soldul acestor conturi se transferă asupra contului 121 „profit sau pierdere”.

Exemple de înregistrări contabile:

Pierderi din creanțe legate de participații apărute în situația în care entitatea nu mai poate recupera sumele și dobânzile aferente împrumuturilor acordate entităților afiliate sau la care deține interese de participare.

663 „pierderi din creanțe legate de = 267 „creanțe imobilizate”

Participații”

Diferențe nefavorabile de curs valutar, apărute urmare a scăderii cursului valutar aferent creanțelor în valută sau creșterii cursului valutar aferent

datoriilor în valuta:

665 „cheltuieli din diferențele de = %

curs valutar 265 „creanțe imobilizate”

411 „clienți” 461 „debitori diverși”, etc.

Cheltuieli privind dobânzile datorate și sau plătite de entitate aferente creditelor, împrumuturilor și datoriilor asimilate. Ele afectează cheltuielile exercițiului financiar în care sunt scadente, indiferent dacă se achită sau nu în același exercițiu financiar.

666 = %

„cheltuieli privind dobânzile” 1681„dobânzi aferente împrumuturilor

din emisiunea de obligațiuni”

1682„dobânzi aferente creditelor

bancare pe termen lung”

4558„Acționari/asociați-dobânzi la conturi curente”

5186 „dobânzi de plătit” etc.

Toate conturile de cheltuială prezentate mai sus se creditează la finele lunii sau exercițiului financiar sau la decontarea cheltuielilor asupra rezultatului.

121 „profit sau pierdere” = 666 „cheltuieli privind

dobânzile”

Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare

Aceste cheltuieli sunt clasificate în funcție de natura acestora și grupate în Planul general de conturi aprobat prin O.M.F.P. nr.1802/2014 în:

Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere, evidențiate în contabilitate prin intermediul contului sintetic de gradul I 681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere” (desfășurat pe cinci sintetice de gradul II).

Exemple de înregistrări contabile:

Amortizarea lunară aferentă imobilizărilor necorporale și corporale

6811 „cheltuieli de explotare privind = %

amortizarea imobilizărilor 280 „amortizări privind

imobilizările necorporale

281 „amortizări privind

imobilizările corporale”

Valoarea provizioanelor aferente exploatării

6812 „cheltuieli de exploatare = 151 „provizioane”

privind provizioanele”

Valoarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor

6813 „cheltuieli de explotare privind = 29 „ajustări pentru deprecierea

ajustările pentru deprecierea sau pierderea imobilizărilor”

de valoare a imobilizărilor”

Valoarea ajustărilor pentru deprecierea activelor circulante

6814 „cheltuieli de exploatare privind = 49 „ajustări pentru deprecierea ”

ajustările pentru deprecierea activelor creanțelor”

circulante”

Valoarea ajustărilor pentru deprecierea fondului comercial

6817 „cheltuieli de exploatare privind = 2071 „fond comercial pozitiv”

ajustările pentru deprecierea fondului

comercial”

Notă: Ultima înregistrare contabilă este o noutate adusă de OMFP 1802/2014 și reprezintă corectarea valorii fondului comercial fară a putea fi reluată ulterior la venituri.

Cheltuielile financiare privind amortizările și ajustările pentru pierdere de valoare, evidențiate în contabilitate prin intrmediul contului 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările și ajustările pentru pierdere de valoare” (desfășurat pe patru sintetice de gradul II).

Exemple de înregistrări contabile:

Valoarea ajustărilor constituite pentru pierdere de valore a imobilizărilor financiare

6863 „cheltuieli financiare = 296 „ajustari pentru pierderea de valoare”

privind imobilizările financiare” a imobilizărilor financiare”

Valoarea primelor privind rambursarea obligațiunilor amortizate:

6868 „cheltuieli financiare privind = 169 „prime privind rambursarea

amortizarea primelor de rambursare obligațiunilor”

a obligațiunilor”

Valoarea ajustărilor constituite pentru deprecierea valorii creanțelor din conturile de decontări în cadrul grupului saz acționarii/asociații

6864 „cheltuieli financiare privind = 495 „ajustări pentru deprecierea

ajustările pentru pierderea de valoare creanțelor-decontări în cadrul grupului

a activelor circulante” și cu acționarii/asociații”

Valoarea actualizării provizioanelor

6861 „cheltuieli privind actualizarea = 151 „provizioane”

provizioanelor”

Notă: Ultima înregistrare contabilă este o noutate adusă de OMFP 1802/2014 și reprezintă actualizarea provizioanelor care se efectuază de către persoane specializate, la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar care impune o asemenea actualizare. Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanț pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă. În cazul în care pentru stingerea unei obligații nu mai este probabilă o ieșire de resurse, provizionul trebuie anulat sau reluat la venituri.

Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite. Impactul fiscalității asupra acestora

Impozitul pe profit reprezintă pentru agenții economici o cheltuială de natură fiscală care se folosește la determinarea profitului net. Pentru impozitarea acestuia trebuie să se facă distincția între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil al exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale, în funcție de care se calculează volumul impozitului. Formula de calcul a acestuia este:

Profit impozabil = total venituri – total cheltuieli + cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozabile + elemente similare veniturilor – elemente similare cheltuielilor

Pentru contabilizarea corectă a cheltuielilor cu impozitul pe profit și alte impozite reprezentând prelevării obligatorii către Bugetul de Stat a unei părți din profiturile și/sau veniturile realizate de agentii economici, calculate în conformitate cu legislația fiscală în vigoare, se utilizează conturile din grupa 69 „Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite” a cărei structură de conturi operaționale arată astfel:

691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit”

698 „Cheltuieli cu impozitul pe venit și alte impozite”

Așa cum am menționat mai sus din punct de vedere fiscal cheltuielile sunt influențate de două aspecte importante: deductibilitatea și elementele similare acestora.

Deductibilitatea cheltuielilor

Conform articolului 21 din Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare exista trei tipuri de cheltuieli din punct de vedere fiscal:

deductibile (cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare)

cu deductibilitate limitată (ex. cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant)

nedeductibile (ex. dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/străine, cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte)

Elementele similare cheltuielilor care se iau in calcul la determinarea profitului impozabil sunt:

diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii

cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat

Criterii de funcționare, recunoaștere și clasificare a veniturilor în contabilitate

Conform IAS 18 veniturile reprezintă fluxurile brute de beneficii economice primite de o societate în cursul activităților obișnuite ale acesteia, atunci când aceste fluxuri se materializează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât creșterile datorate contribuțiilor din partea participanților la acest capital propriu.

Funcționarea veniturilor în contabilitate

Conform Planului de conturi general, veniturile fac parte din clasa 6 „Conturi de venituri” și funcționează dupa regula conturilor de pasiv.

Se crediteză cu :

veniturile angajate, în corespondență cu debitul unor conturi de terți

veniturile constatate, în corespondență cu debitul unor conturi de trezorerie

veniturile contabile, în corespondență cu debitul unui cont de amortizări, provizioane sau ajustări pentru depreciere ori pierdere de valoare

Se debiteză la sfârșitul lunii sau exercițiului financiar, în corespondență cu debitul contului 121 „Profit sau pierdere”, operațiune ce poartă denumirea de „Închiderea conturilor de cheltuieli”.

Recunoașterea veniturilor în contabilitate

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o majorare a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea valorii unui activ sau de scăderea valorii unei datorii. Criteriile de recunoaștere sunt aplicate de obicei separate pentru fiecare tranzacție cu scopul reflectării realității economice.

Datorită caracterului de proces al activității desfășurate de companie crearea veniturilor se poate derula în patru etape succesive astfel: obținerea, facturarea, încasarea și încorporarea.

Obținerea este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse. În acest moment al ciclului economic, evaluarea producției obținute se face la costuri efective de producție.

Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client.

Încasarea reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.

Încorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

Analiza de mai sus, cu privire la momentele creării veniturilor, se regăsește și în contabilitatea financiară. Respectând principiul contabilității de angajamente veniturile se individualizează și reflectă în momentul obținerii și realizării lor.

Clasificarea veniturilor în contabilitate

Veniturile sunt reprezentate de totalitatea operațiilor economice care afectează patrimoniul companiei prin mărimea activului, dacă se fac încasări, ori dacă se înregistrează în prealabil creanțe asupra clienților, sau prin diminuarea provizioanelor, dacă acestea rămân fără obiect.

Prin recurs la normele din țara noastră, veniturile clasificate dupa momentul recunoașterii lor în rezultatul exercițiului se clasifică în:

venituri propriu-zise

venituri înregistrate în avans

venituri de realizat

Veniturile propriu-zise sunt constatate, înregistrate și încorporate în rezultatul exercițiului curent.

Veniturile înregistrate în avans sunt constatate în exercițiul actual, dar vor fi încorporate în rezultatul exercițiului următor.

Veniturile de realizat sunt venituri efectiv realizate în exercițiul curent și încorporate în rezultatul exercițiului curent, pentru care nu s-au întocmit documente justificative. Exemplu, vânzarea unui produs pentru care nu s-a întocmit factură până la închiderea exercițiului.

Din punct de vedere al naturii lor, veniturile se grupează în:

Venituri din exploatare

Venituri financiare

Venituri din provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare

Contabilitatea financiară a veniturilor

Contabilitatea curentă a veniturilor se realizeză în mod sistematizat după conținutul și sfera lor economică, se utilizează Clasa 7 „Conturi de venituri”, structurată în grupe de conturi pe naturi relativ omogene de venituri, iar în cadrul fiecărei grupe s-au instituit conturi sintetice de gradul 1 și eventual de gradul de gradul al doilea pentru fiecare element de cheltuială în parte.

Structura pe grupe a conturilor de cheltuieli așa cum este reglementată de Planul general de conturi conform O.M.F.P 1082/2014 în vigoare în sistemul contabil românesc este următoarea:

70 „Cifra de afaceri netă”

71 „Veniturile aferente costului de producție în curs de execuție”

72 „Veniturile din producția de imobilizări”

74 „Venituri din subvenții de exploatare”

75 „Alte venituri din exploatare”

76 „Venituri financiare”

78 „Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare”

Veniturile din exploatare

Activitatea de exploatare presupune, vânzarea de bunuri care se înregistrează în momentul predării acestora către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în contract care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective către clienți. În cazul veniturilor obținute din prestări de servicii acestea se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării lucrărilor conform contractelor încheiate. Prestările care nu au fost finalizate până la sfârșitul perioadei sunt evidențiate în categoria veniturilor aferente costurilor serviciilor în curs de execuție.

Conturile operaționale de venituri din exploatare sunt asimilate conturilor cu funcție de pasiv cu excepția conturilor din grupa 71 care sunt bifuncționale. Ele se creditează în cursul perioadei cu veniturile, iar la sfârșitul perioadei, soldul acestor conturi se transferă asupra rezultatului exercițiului.

Se creditează cu:

Veniturile înregistrate de entitatea economică, în corespondență cu debitul următoarelor conturi:

% = 70 „cifra de afaceri netă”

4111 „clienți”

418 „clienți – facturi de întocmit”

472 „venituri înregistrate în avans”

512 „conturi curente la bănci”

531 „casa” etc.

Vânzarea de produse finite, produse agricole, active biologice pentru care nu s-au întocmit facturi:

418 „clienți – facturi nesosite” = %

7015 „venituri din vânzarea produselor

finite”

7017 „venituri din vânzarea produselor

agricole”

7018 „venituri din vânzarea activelor

biologie de natura stocurilor”

Înregistrarea producției de investiții imobiliare realizate pe cont propriu

% = 725 „venituri din producția de

211 „terenuri și amenajări de investiții imobiliare”

terenuri”

212 „construcții”

…

217 „active biologice productive”

Înregistrarea creșterii de valoare a unei imobilizări corporale ca urmare a reevaluării:

% = 755 „venituri din reevaluarea

211 „terenuri și amenajări de imobilizărilor corporale”

terenuri”

212 „construcții”

…

217 „active biologice productive”

Conturile de venituri prezentate anterior se creditează la finele lunii sau exercițiului financiar, moment în care acestea se închid.

70 „cifra de afaceri netă” = 121 „profit sau pierdere”

7015 „venituri din vânzarea = 121 „profit sau pierdere”

produselor finite”

725 „venituri din producția de = 121 „profit sau pierdere”

investiții imobiliare”

755 „venituri din reevaluarea = 121 „profit sau pierdere”

imobilizărilor corporale”

Veniturile financiare

Contabilizarea veniturilor financiare se realizează cu ajutorul grupei 76 „venituri financiare”. Conturile operaționale de venituri financiare sunt asimilate conturilor cu funcție de pasiv, creditându-se în cursul perioadei cu veniturile realizate. La sfârșitul perioadei, soldul acestor conturi se transferă asupra contului 121 „profit sau pierdere”.

Exemple de înregistrări contabile:

Se creditează cu:

Valoarea dividendelor de încasat aferente titlurilor imobilizate deținute la entitățile afiliate:

4511 „decontări între entitățile = 7615 „venituri din alte imobilizări

afiliate” financiare”

Înregistrarea diferențelor favorabile de curs valutar evidențiate la cedarea unei participații într-o entitate străină care a fost cuprinsă în consolidare:

107 „diferențe de curs valutar = 7651 „diferențe favorabile de curs

din conversie” valutar legate de elementele monetare

exprimate în valuta”

Înregistrarea diferențelor de curs valutar evidențiate în situațiile financiare anuale consolidate, aferente unui element monetar care face parte dintr-o investiție netă a entității într-o entitate străină

103 „alte elemente de capitaluri = 7652 „diferențe favorabile de curs

proprii” valutar din evaluarea elementelor

monetare care fac parte din investiția

netă într-o entitate străină”

Toate conturile de venituri prezentate mai sus se debitează la finele lunii sau exercițiului financiar la decontarea veniturilor asupra rezultatului, ocazie cu care acestea se închid.

7615 „venituri din alte imobilizări = 121 „profit sau pierdere”

financiare”

Venituri din provizioane și ajutări pentru depreciere sau pierdere de valoare

Veniturile din provizioane și ajustări pentru deprecieri sau pierdere de valoare pot apărea în contabilitate în urma diminuării sau anulării provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor și a activelor circulant etc. acestea sunt evidențiate în contabilitate prin intermediul conturilor din grupa 78 „venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare”.

Exemple de înregistrări contabile:

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli anulate sau diminuate:

151 „provizioane” = 7812 „venituri din provizioane și

ajustări pentru depreciere privind

activitatea de exploatare”

NOTĂ: Exemplul prezentat scoate în evidență modul de înregistrare în contabilitate a veniturilor din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare din activitatea de exploatare.

Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare anulate sau diminuate:

269 „ajustări pentru pierderea de = 7863 „venituri financiare din ajustări

valoare a imobilizărilor financiare” pentru depreciere de valoare a

imobilizărilor financiare”

NOTĂ: Exemplul prezentat scoate în evidență modul de înregistrare în contabilitate a veniturilor din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare în urma activității financiare a entității economice.

În cazul ambelor exemple prezentate, conturile de venituri se debitează la finele perioadei contabile, la încorporarea acestora în rezultat, moment în care conturile se închid.

781 „venituri din provizioane și = 121 „profit sau pierdere”

ajustări pentru depreciere privind

activitatea de exploatare”

786 „venituri financiare din ajustări = 121 „profit sau pierdere”

pentru depreciere de valoare a

imobilizărilor financiare”

Impactul fiscalității asupra veniturilor

Din punct de vedere fiscal veniturile sunt influențate de două aspecte importante: neimpozabilitatea și elementele similare acestora.

Conform art.20 din Codul Fiscal sunt considerate venituri neimpozabile pentru calculul impozitului pe profit:

dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit situată într-un stat terț, cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri acordate prin acte normative;

Elementele similare veniturilor care se iau in calcul la determinarea profitului impozabil sunt:

diferențe favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;

rezervelor din reevaluarea mijloacelor fixe;

câștigurile legate de vânzarea sau anularea titlurilor de participare proprii dobândite/răscumpărate;

Capitolul 3. Contabilitatea rezultatului entității economice și analiza performanței acestuia

Elemente teoretice privind conceptul de performanță al unei companii

Luca Paciolo considerat părintele contabilității arăta în prima lucrare de literatură contabilă (1494) că „scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig licit și competent pentru subzistența sa”. De fapt, acesta sublinia faptul că existența oricărei afaceri este condiționată de obținerea unui câștig, din moment ce încă din 1434 se utiliza un instrument pentru măsurarea performanței – contul de profit și pierdere (utile e danno).

Conform standardelor internationale de raportare financiară prin performanțe se înțeleg veniturile, cheltuielile și rezultatele financiare ale unei entități economice. Informațiilr legate de aceste structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de profit și pierdere. Acesta, denumit și contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care are un sens esențialmente economic și care reflectă randamentul entității economice înregistrat pe parcursul exercițiului. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei compani, pentru o anumită perioadă. Însă, definirea firmei se face diferit, în funcție de interesele utilizatorilor de informație contabilă și de principiile contabile reținute pentru determinarea rezultatului.

Măsurarea performanțelor întreprinderii vizează, în mod esențial, măsurarea profitului, care poate fi abordată astăzi din trei unghiuri de vedere:

patrimonial, prin compararea valorii unei întreprinderi referitoare la două momente diferite, utilizând aceleași metode de evaluare;

economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeași perioadă;

financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie).

Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuația juridică a bilanțului:

Active – Datorii = Capitaluri proprii

Punctul de vedere economic definește rezultatul ca diferență între venituri și cheltuieli:

Venituri – Cheltuieli = Rezultatul exercițiului

Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situația inversă.

Din punct de vedere financiar, rezultatul exercițiului apare ca variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plăți. Deoarece autofinanțarea întreprinderii este asigurată de rezultatul exercițiului (profit) și creșterea amortizării și provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate, negeneratoare de plăți, relația care exprimă mărimea rezultatului în această abordare este:

Rezultatul exercițiului

Rezultatul exercițiului se determină ca diferență între veniturile obținute și cheltuielile suportate. Rezultatul definitiv se stabilește la închiderea exercițiului financiar și reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere. Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale. Acesta cuprinde rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul brut, rezultatul impozabil (pentru firmele care potrivit legii, datorează impozit pe profit) și rezultatul net.

Rezultatul din exploatare

Măsurat prin diferența între veniturile și cheltuielile de exploatare și fără cheltuielile și veniturile financiare, el exprimă performanța întreprinderii în activitatea sa industrială și/sau comercială, indiferent de operațiunile de finanțare și de destinația fiscală.

Aceasta constituie un indicator de rentabilitate apriori foarte interesant care poate servi mai ales ca bază pentru compararea rentabilității întreprinderilor care au structuri de finanțare diferite.

Totodată, trebuie să remarcăm, din punct de vedere metodologic, că rezultatul este afectat de un anumit număr de opțiuni, cel mai adesea fiscale, relative la estimarea stocurilor, producția imobilizată, sau cheltuielile privind amortizările și provizioanele de exploatare; aceste opțiuni exprimă politica contabilă a întreprinderii.

Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare

Rezultatul financiar

Măsurat prin diferența între veniturile și cheltuielile financiare, el pune în evidență influența deciziilor financiare ale întreprinderilor asupra rezultatului său net.

Cu toate acestea, caracterul atât de eterogen al elementelor sale (și în particular, faptul că, ele cuprind pierderile și câștigurile de schimb minus-valorile sau plus-valorile privind cesiunile de valori mobiliare …) fac dificilă interpretarea sa globală și impune analistului o examinare detaliată a componentelor sale.

Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul brut

Acesta este determinat prin adăugarea sau scăderea din rezultatul din exploatare e rezultatului financiar.

Rezultatul brut = Rezultatul din exploatare ± Rezultatul financiar

Rezultatul impozabil

Acesta se determină ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile. Pentru determinarea acestia se ține cont și de elemetele similare veniturilor și cheltuielilor.

Conform Codului Fiscal, la calculul impozitului pe profit sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Rezultatul net

Se determină ca diferență între rezultatul brut și impozitul pe profit, iar ca sold intermediar de gestiune, exprima rezultatul degajat de intreaga activitate a companiei, în cursul unui exercițiu. Reprezintă variația situației nete a întreprinderii între deschiderea și închiderea exercițiului ca urmare a activității economice.

Repartizarea rezultatului pe destinațiile legale

În contabilitatea românească profitul sau pierderea este reprezentată cu ajutorul soldului final al contului 121 „Profit sau pierdere”. După conținutul economic este un cont de capitaluri proprii. După funcția contabilă este un cont bifuncțional în care soldul creditor reprezintă profitul realizat, iar soldul debitor reprezintă pierderea.

Contul 121 „Profit și pierdere” se debitează la finele perioadei contabile cu cheltuielile ocazionate în exercițiul financiar curent și de creditează cu veniturile obținute așa cum am arătat și în capitolul II. (nume capitol)

Atunci când entitatea economică a înregistrat pierderi în exercițiile financiare precedente, contul 121 se creditează cu valoarea pierderilor reportate sau acoperite, astfel:

reportarea pierderii neacoperite

117 „ rezultatul reportat” = 121 „ profit și pierdere”

acoperirea pierderii prin diminuarea capitalului social

1012 „ capital social subscris vărsat” = 121 „ profit și pierdere”

acoperirea pierderii prin diminuarea rezervelor

106 „ rezerve” = 121 „ profit și pierdere”

Atunci când contul 121 „Profit și pierdere” prezintă sold final creditor, acesta se va închide în exercițiul financiar următor cu valoarea profitului net ce urmează a fi repartizat pe destinațiile legale aprobate de AGA:

închiderea contului 121 “Profit și pierdere”

121 „profit și pierdere” = 129 „repartizarea profitului”

Analiza performanței, poziției și echilibrului financiar al entității economice

Activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită, implică cunoașterea proceselor de activitate economică, a factorilor de influență și a cauzelor care determină anumite situații și este realizată prin intermediul analizei economico-financiare.

Aceasta este unul dintre instrumentele de bază ale managementului modern, rolul analizei fiind amplificat de complexitatea fenomenelor și proceselor economice precum și a mutațiilor ce se produc în cadrul firmei de la o perioadă la alta. Procesul de conducere nu se mai poate realiza numai pe bază de experiență sau intuiție ci necesită analize pertinente care să stea la baza deciziilor operative și strategice în vederea eficientizării modului de gestionare a resurselor materiale, financiare și umane cu scopul îmbunătățirii performanței și poziției financiare a companiei.

Analiza performanței pe baza ratelor de rentabilitate

Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienței economice a întreprinderii. Este componenta rațională a activității economice, exprimtă prin relația dintre eforturile (cheltuieli) și efectele (rezultate) activității fiecărei firme, adică capacitatea cu care își realizează obiectivele în condiții de competitivitate, eficacitate și eficiență, asigurându-și prezența durabilă pe piața pe care activează.

Principalele rate de rentabilitate sunt:

Rata rentabilității economice (ROA) evidențiază contribuția elementelor patrimoniale la obținerea rezultatelor finale ale entității. Pe de altă parte, exprimă pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate în activitatea întreprinderii și modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de acționari sau asociați pentru capitalul investit în întreprindere.

Rata rentabilității financiare (ROE) permite aprecierea eficienței investițiilor de capital ale acționarilor și oportunitatea menținerii acestora, calculându-se ca raport între rezultatul net al exercițiului financiar și capitalul propriu.

Rata rentabilității veniturilor (RRV) semnifică contribuția veniturilor la întărirea capacității de autofinanțare a entităților.

Rata rentabilității generale (RRG) evidențiază eficiența consumului de resurse în vederea atingerii obiectivelor firmei.

Rata de acoperire a dobânzilor (RDOB) reflectă capacitatea profitului rezultat din activitatea entității de a acoperi dobânzile bancare.

Analiza poziției financiare a companiei

Punctul de plecare în analiza poziției financiare este studiul structurii financiare a bilanțului, ceea ce înseamnă studiul relațiilor care există între diferite posturi de activ, de capital propriu și de datorii, care să definească condițiile de echilibru financiar al întreprinderii, altfel spus, capacitatea de a asigura solvabilitatea sa pentru a preîntâmpina riscul de faliment

Bilanțul contabil este un document de sinteză al entității economice prin care se prezintă la sfârșitul exercițiului financiar elementele directe legate de evaluarea poziției financiare, adică activele, datoriile și capitalurile proprii.

Principalii indicatori sunt:

Analiza echilibrului financiar al companiei

Atingerea scopului pentru care a fost creată o entitate se poare realiza numai în condițiile unei activități profitabile și de menținere a echilibrului financiar, respectiv a unei egalități între sursele financiare și resursele necesare desfășurării activității de exploatare pe termen mediu și lung.

Modalități de realizare a echilibrului financiar:

echilibru pe termen lung – fondul de rulment

echilibru pe termen scurt – nevoia de fond de rulment

echilibru curent – trezoreria netă

Toți indicatorii prezentați mai sus vor fi calculați și interpretați în capitolul IV – studiu de caz.

Capitolul 4. Studiu de caz privind contabilitatea cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor precum și analiza poziței și performanței economice a întreprinderii S.C. A Manufacturing S.R.L.

Descrierea firmei

Societatea comercială A Manufacturing S.R.L., funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările ulterioare, sub formă de societate cu răspundere limitată, având calitatea de persoana juridică română, iar încă de la început s-a declarat ca societate plătitoare de TVA. S-a înființat în anul 20013, fiind înregistrată la Registrul Comerțului Sibiu sub numărul de înregistrare fiscală J32/415/2013.

Principalele activitate desfășurată de S.C. A MANUFACTURING SRL potrivit codului CAEN 2829 din actului de înființare este următoarea: Fabricarea altor masini si utilaje de utilizare generala n.c.a.

În actul constitutiv al firmei sunt cuprinse următoarele elemente principale:

Forma juridică:

Societatea este persoană juridică de naționalitate română, își desfășoară activitatea în conformitatea cu legile în vigoare și cu statutul societății. Forma juridică a societății este declarată pe perioadă nedeterminată.

Denumirea societății:

Numele obținut este: A Manufacturing S.R.L.

Sediul social:

Sediul social este stabilit în Sibiu.

Durata societății:

Durata de funcționare a firmei este nelimitată în timp, cu începere de la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerțului.

Administrarea:

Conducerea și administrarea societății este asigurată de asociatul A Germany Gmbh care deține părți sociale în proporție de 90%, restul de 10% fiind dețiunt de A Europe SRL, ambii acționari facând parte din grupul american Graco Inc.

Administratorul reprezintă firma în raport cu terții și în justiție, este raspunzător față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozitiile legale, pentru abaterile de la actul constitutiv și pentru greșeli în administrarea societății.

Forța de muncă:

Societatea angajează personal cu contract de muncă, cu respectarea prevederilor Codului Muncii. Are în prezent 41 de angajați cu contract de muncă pe perioada nedeterminată, în condițiile codului muncii fiind stabilit de către conducerea firmei.

Domeniu de activitate

Obiectul principal de activitate este producerea de cabine speciale de acoperire cu pulberi în câmp electrostatic, fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din plastic, fabricarea de instrumente și dipozitive pentru măsurare, control și reglare.

Societatea deține trei linii de producție pentru a putea realiza componentele prezentate mai sus având sprijinul tehnic și financiar al firmei care o deține în proporție de 90%.

Structura organizatorică a societății A Manufacturing S.R.L.

Organizarea și conducerea contabilității. Circuitul documentelor.

Contabilitatea în cadrul firmei A Manufacturing S.R.L. se ține în compartiment distinct, cu personal angajat cu pregătire de specialitate.

Organizarea și ținerea contabilității revine directorului financiar – contabil, sau altei persoane împuternicită să îndeplinească această funcție. Biroul de contabilitate este organul de lucru al conducerii societății care asigură aducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de organul ierarhic superior și de conducerea societății în acest domeniu și are ca principale activități: contabilitatea primară, financiară, întocmirea situațiilor lunare, trimestriale și anuale, raportări lunare către grup, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, decontări cu agenții economici; salarii (negociere, politică de personal la nivelul societății, întocmire state de plată, efectuare de plăți, salarii), calculul și negocierea prețului de livrare, precalculația costului de producție, calculația de preț, control financiar preventiv la nivelul societății pentru angajarea patrimonială ca persoane juridice.

Activitatea contabilă este coordonată de către o persoană calificată în acest sens, care hotărăște organizarea și conducerea contabilității. Astfel, în cadrul compartimentului de contabilitate se ține evidența următoarelor documente: documente de intrare-ieșire (facturi de la furnizor, recepții, avize, facturi emise, bonuri de consum); a registrelor de casă; a declarațiilor, impozitelor și taxelor locale precum și evidența materialelor și a mijloacelor fixe.

Totodată în acest departament, cu ajutorul unui soft contabil performant se înregistrază toate cheltuielile generale ale societății, a veniturilor, a salariilor, a declarațiilor la bugetul statului, se ține evidența materiilor prime și a materialelor consumate, se elaborează pe baza tuturor înregistrărilor, după o atentă verificare, decontul de TVA, se întocmește balanța de verificare lunară, se calculează impozitul pe profit trimestrial și se elaborează situațiile financiare anuale.

Toate actele care sunt cuprinse în registrele obligatorii vor avea semnătura compartimentului financiar-contabil și semnătura de aprobare a administratorului.

Situațiile financiare din cadrul firmei se întocmesc de către contabilul șef și au la bază balanța de verificare și listele de inventariere.

Documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a entității sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată de societate.

Exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale și coincide cu anul calendaristic. Durata exercițiului financiar este de 12 luni.

Situațiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani, iar terrmenele pentru întocmirea situațiilor financiare anuale sunt următoarele (art. 36 din Legea contabilității nr. 82/1991): pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;

Operații economico-financiare care au avut loc în decembrie 2014

1.Societatea achiziționează materii prime de la un furnizor din Italia cu factura nr. 2581 în valoare de 2500 de lei, fară TVA.

301 „Materii prime” = 401 „Furnizori” 2500 lei

TVA aferentă achiziției intracomunitare

4426 „TVA deductibilă” = 4427 „TVA colectată” 600 lei

2.Se înregistrează darea în consum a materiilor prime achiziționate în valoare de 2000 lei.

601 „Cheltuieli cu materiile prime” = 301 „Materii prime” 2000 lei

3.Societatea se aprovizioneză cu materiale consumabile (birotică) în valoare de 490 de lei + TVA cu factura nr. 8541.

% = 401 „Furnizori” 608 lei

604 „Cheltuieli privind materialele nestocate” 490 lei

4426 „TVA deductibilă” 118 lei

4. Se înregistrează chiria aferentă spațiului în care entitatea își desfăsoară activitatea în valoare de 11000 lei + TVA.

% = 401 „Furnizori” 13.640 lei

612 „Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile” 11.000 lei

4426 „TVA deductibilă” 2.640 lei

5. Se înregistrează factura nr. 85476 de la Electrica S.A. în valoare de 8950 de lei + TVA.

% = 401 „Furnizori” 11.098 lei

605 „Cheltuieli privind energia și apa” 8.950 lei

4426 „TVA deductibilă” 2.148 lei

6. Se achiziționează produse pentru protocol în valoare de 125 de lei + TVA.

% = 401 „Furnizori” 155 lei

623 „Cheltuieli de protocol reclamă și publicitate” 125 lei

4426 „TVA deductibilă” 30 lei

7.Se înregistreză lucrări de întreținere și reparații pentru un utilaj, în valoare de 1500 de lei + TVA.

% = 401 „Furnizori” 1.860 lei

611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile” 1.500 lei

4426 „TVA deductibilă” 360 lei

8. Se dau în consum materiale consumabile achiziționate cu factura nr. 98085 / 30.11.2014 în valoare de 2300 lei.

6028 „Cheltuieli cu alte = 3028 „Alte materiale 2.300 lei

materiale consumabile” consumabile”

9. Se înregistrează dobânda de plătit aferentă unui credit bancar deținut pe termen lung, în valoare de 103 lei.

666 „Cheltuieli cu = 1682 „Dobânzi aferente 103 lei

dobânzile” creditelor bancare pe t.l.”

10. Se înregistrează amortizarea unei instalații de măsurare în valoare de 100 de lei.

6811 „Cheltuieli de exploatare = 2813 „Amortizarea 100 lei

privind amortizarea instalațiilor și mijloacelor de

imobilizărilor” transport”

11. Se vinde instalația de măsurare, cu o valoare de inventar de 6000 lei, durată de viață 5 ani, amortizată 2 ani, la prețul de 3500 lei + TVA.

461 „Debitori diverși” = % 4340 lei

7583 „Venituri din vânzarea” activelor și alte operații de capital” 3500 lei

4427 „TVA colectată” 840 lei

12. Se înregistrează scoaterea din gestiune a instalației vândute, incomplet amortizate

% = 2132 „Aparate și instalații 6000 lei

2813 „Amortizarea instalațiilor de măsurare, control și reglare” și mijloacelor de transport” 2400 lei

6583 „Cheltuieli privind activele cedate 3600 lei

și alte operații de capital”

13. Se înregistrează cheltuielile cu salariile personalului pe luna decembrie.

641 „Cheltuieli cu salariile = 421 „Personal – salarii datorate 60.000 lei

personalului”

14. Se achită comisionul bancar aferent lunii noiembrie, în valoare de 38 lei.

627 „Cheltuieli cu serviciile = 5121 „Conturi la bănci în lei” 38 lei

bancare și asimilate”

15. Se emite factura nr. 2585 reprezentând vânzarea unei cabine în valoare de 90.000 lei + TVA.

4111 „Clienți” = % 111.600 lei

7015 „Venituri din vânzarea” produselor finite” 90.000 lei

4427 „TVA colectată” 21.600 lei

16. Se emite factura nr.8999 reprezentând prestări de servicii în valoare de 4210 lei + TVA.

4111 „Clienți” = % 5.220 lei

704 „Venituri din servicii” prestate” 4.210 lei

4427 „TVA colectată” 1.010 lei

17. Se înregistrează refacturarea cheltuielilor cu energia și apa către clientul S.C. UNITMAT S.R.L. în valoare de 7000 lei + TVA.

4111 „Clienți” = % 8.680 lei

708 „Venituri din activități” diverse” 7.000 lei

4427 „TVA colectată” 1.680 lei

18. Se înregistrează anularea unui provizion constituit pentru garanții acordate clienților în valoare de 5000 lei.

1512 „Provizioane pentru = 7812 „Venituri din provizioane” 5.000 lei

garanții acordate clienților”

19. Se înregistrează o creștere de valoare a unei imobilizări corporale ca urmare a reevaluării în sumă de 12.000 lei.

212 „Construcții” = 755 „Venituri din reevaluarea 12.000 lei

imobilizărilor corporale”

20. Se decide conform hotărârii AGA trecerea pe pierdere a unei creanțe incerte în valoare de 3.000 lei.

654 „Pierderi din creanțe = 4118 „Clienți incerți sau în litigiu” 3.000 lei

și debitori diverși”

Se înregistrează la finele lunii închiderea conturilor de venituri prin preluarea rulajului creditor in contul 121 „Profit sau pierdere”.

% = 121 13.640 lei

7583 3.500 lei

7015 90.000 lei

704 4.210 lei

708 7.000 lei

7812 5.000 lei

755 12.000 lei

Se înregistrează la finele lunii închiderea conturilor de cheltuieli prin preluarea

rulajului debitor in contul 121 „Profit sau pierdere”.

121 = % 94.081 lei

601 3.000 lei

604 490 lei

612 11.000 lei

605 8.950 lei

623 1.500 lei

6028 2.300 lei

666 103 lei

6811 100 lei

6583 3.600 lei

627 38 lei

654 3.000 lei

641 60.000 lei

Toate evenimentele care au avut loc într-un an calendaristic au fost înregistrate în contabilitate pe baza notelor contabile întocmite conform legislației în vigoare. La finele exercițiului financiar, respectiv 31.12.2014 pentru societatea A Manufacturing S.R.L., tranzacțiile realizate de aceasta se regăsesc în balanța de verificare înregistrate în mod cronologic și sistematic.

Balanța de verificare este documentul contabil utilizat pentru controlarea exactității înregistrărilor contabile și verificarea concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, precum și principalul instrument de baza căruia se întocmesc situațiile financiare.

Una dintre componentele situațiilor financiare este reprezentată de „Situația veniturilor și cheltuielilor” (conform OMFP 1802/2014), care se elaborează pe baza contabilității de angajamente, conform căreia efectele tranzacțiilor și a altor evenimente sunt recunoscute când se produc și nu când numerarul sau echivalentul acestuia este decontat. La momentul producerii se înregistrează și se raportează în situațiile financiare ale perioadei aferente. Ca urmare „Situația veniturilor și cheltuielilor” cuprinde evenimente trecute, dar și obligații de plată în viitor sau creanțe de încasat.

Obiectivul principal al acesteia este furnizarea de informații referitoare la performanța și modificarea poziției financiare în dinamică cu ajutorul cheltuielilor și veniturilor perioadei.

Din totalul cheltuielilor efectuate de A Manufacturing S.R.L. ponderea cea mai mare este deținută de cheltuielile din exploatare însumând 1.695.365 lei. Elementele principale ale acestora sunt reprezentate de cheltuielile cu materiile prime și materialele, cu personalul, cu asigurările și protecția socială și cheltuielile cu prestațiile externe. Toate acestea au fost realizate cu scopul atingerii obiectivelor întreprinderii și obținerii de profit.

Cheltuielile financiare reprezintă 3% din totalul cheltuielile realizate în 2014, dar sunt mai mari decât veniturile obținute din activitatea financiară ceea ce aduce firmei o pierdere în valoare de 19.852 lei, datorită cheltuielilor din diferențe de curs valutar.

Beneficiile economice obținute de firmă sunt constituite preponderent din veniturile din exploatare care însumează 1.815.370 lei. Acestea sunt compuse din veniturile din vânzarea produselor finite, din vânzarea mărfurilor, din activități diverse și din servicii prestate.

Veniturile financiare sunt cele legate de câștiguri obținute din diferențe de curs valutar și au o valoare de 31.050 lei.

La finele perioadei societatea înregistrează un profit brut de 100.153 lei și calculează impozitul pe profit aferent. Acesta reprezintă un impozit datorat la bugetul de stat de către toți contribuabilii, asa cum ii definește codul fiscal, care înregistrează profit fiscal în perioada de raportare și totodată o cheltuială fiscală pentru întreprindere suportată la nivelul întregii sale activități. După înregistrarea și plata acestuia societatea obține un profit net de 74.042 lei.

Situația simplificată a contului de profit și pierdere se prezenta astfel:

Analiza performanței entității economice pe baza ratelor de rentabilitate

Analiza economico-financiară îndeplinește o dublă funcție de diagnoză și reglare, constituind un instrument indispensabil al conducerii eficiente a activității întreprinderii. Rolul acesteia este de a fundamenta o politică economico-financiară care să identifice vulnerabilitățile actuale, să le corecteze și să ofere soluții raționale pentru utilizarea resurselor materiale, umane și financiare în condiții de eficiență maximă.

Rata rentabilității economice (ROA)

ROA2013= (107.658 / 553.776) x 100 = 19,44%

ROA2014= (100.153 / 1.200.501) x 100 = 8,34%

Rata rentabilității economice scade în 2014 față de 2013 cu 11,1%, fapt ce demonstrează ca eficiența mijloacelor materiale și financiare investite nu sunt tocmai foarte bine alocate pentru desfașurarea activității economice, în comparație cu 2013 când indicatorul se apropia de nivelul optim de 25%. Motivul pentru care acest indicator este mai mic în 2014 se datoreză scăderii rezultatului brut din exploatare, dar și creșterii semnificative a activului bilanțier datorită creșterii majore a creanțelor, în special a celor comerciale.

Rata rentabilității financiare (ROE)

ROE2013= (100.816 / 101.016) x 100 = 99,80%

ROE2014= (74.042 / 175.058) x 100 = 42.29%

Acest indicator pune în evidență randamentul capitalurilor proprii, respectiv al gradul de rentabilitate a investițiilor realizate de acționari. În anul 2013 se constată cea mai bună valoare a ratei datorită ponderii profitului net (mai mare decât 2014). Scăderea din 2014 are loc datorită creșterii capitalului propriu cu profitul reportat din 2013 care nu au fost repartizat ci înregistrat în contabilitate în contul 117 „Rezultatul reportat.” Putem afirma că investiția de capital este una eficientă, ținând cont de faptul că literatura de specialitate stabilește un nivel minim al indicatorului de 5%.

Rata rentabilității veniturilor (RRV)

RRV2013= (100.816 / 227.490) x 100 = 44,32%

RRV2014= (74.042 / 1.794.323) x 100 = 4,12%

Acest indicator arată contribuția veniturilor la întărirea capacității de autofinanțare a firmei. Această rată este în scădere influențată favorabil de ritmul alert de creștere a cifrei de afaceri (creștere cu aproximativ 1,5 mil. lei în 2013 față de 2014) și nefavorabil de scăderea profitului net cu 26.774 lei .

Rata rentabilității generale (RRG)

RRG2013= (100.816 / 208.363) x 100 = 48,38%

RRG2014= (74.042 / 1.746.267) x 100 = 4,24%

Rata rentabilității generale evidențiază eficiența consumul de resurse de către entitatea economică. Aceasta înregistrează un nivel scăzut în anul 2014 datorită creșterii cheltuielilor totale cu aproximativ 1.5 mil lei, dar și datorită scăderii rezultatului net în 2014 comparativ cu 2013.

Rata de acoperire a dobânzilor (RADOB)

RDOB2013= 0

RDOB2014= (74.042 / 1.820 ) = 40,68

Acest indicator reflectă capacitatea rezultatului brut al exercițiului de acoperi dobânzile bancare. Societatea nu întâmpină probleme din acest punct de vedere deoarece în 2013 nu avea cheltuieli cu dobânzile, iar în 2014 acestea ating nivelul de 1.820 de lei ceea ce înseamnă că firma a contractat un credit bancar, dar profitul este suficient de mare pentru a le putea suporta.

Analiza poziției financiare a firmei S.C. A Manufacturing S.R.L.

Analiza lichidității firmei

Rata lichidității curente (Rlc)

Rlc2013= (450.691 / 425.532) = 1,06

Rlc2014= (1.080.409 / 989.557) = 1,09

Rata lichidității imediate (Rli)

Rli2013= (450.691– 391.115) / 425.532 = 0,000002

Rli2014= (1.080.409 – 356.798) / 989.557 = 0,73

Rata lichidității la vedere (Rlv)

Rlv2013= (40.518 / 425.532) = 0,10

Rlv2014= (39.820 / 989.557) = 0,04

În cei doi ani supuși analizei se constată că valoarea indicatorului de lichiditate curentă se apropie de valoarea recomandată, ceea ce înseamnă că valoarea datoriilor pe termen scurt este acoperită în totalitate de valoarea activelor circulante. Rata lichidității imediate înregistrează valori extrem de mici, capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt prin valorificarea creanțelor fiind foarte scăzută. Lichiditatea la vedere este și ea scăzută pe întreaga perioada analizată, fiind determinată de nivelul foarte ridicat al creanțelor comerciale neîncasate, care a condus la diminuarea resurselor financiare bănești.

Analiza solvabilității entității economice

Rata solvabilității generale (Rsg)

Rsg2013= (102.053+ 450.691+1.032) / (425.532+27.228) = 1,22

Rsg2014= (118.143+1.080.409+1.949) / (989.557+35.886) = 1,17

Rata solvabilității patrimoniale (Rsp)

Rsp2013= 101.016 / (101.016 +27.288 ) = 0,79

Rsp2014= 175.058 / (175.058 +35.886 ) = 0,83

Nivelul solvabilității generale este unul corespunzător ca urmare a înregistrării unul volum de active superior datoriilor. În ceea ce privește solvabilitatea patrimonială aceasta înregistrează o creștere în 2014 datorită creșterii surselor proprii în totalul surselor permanente.

Analiza profitabilității entității economice

Rata rentabilității economice

Rec2013= [110.761 / (102.053+450.691+1.032)] x 100 = 20 %

Rec2014= [120.005 / (118.143+1.080.409+1.949)] x 100 = 10%

Rata rentabilității financiare

Rf2013= (100.816 / 101.016) x 100 = 99,80%

Rf2014= (74.042 / 175.058) x 100 = 43%

Activitatea desfășurată de firmă pe parcursul celor doi ani de la înființare este apreciată corespunzător deoarece obține profit în ambii ani. Nivelul mai scăzut la rentabilității economice în 2014 se datorează creșterii semnificative a activelor circulante datorită creanțelor comerciale neîncasate, iar rentabilitatea financiară scade datorită scăderii profitului net, dar și datorită creșterii capitalului propriu din cauza profitului net din 2013 rămas nerepartizat.