Studiu de Caz Privind Analiza Metodei Costului Standard

LUCRARE DE LICENȚĂ

Studiu de caz privind analiza metodei costului standard la

S.C. SIDERA STONE S.A.

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I . ASPECTE TEORETICE PRIVIND COSTUL DE PRODUCȚIE

1.1. Principiile contabilității de gestiune și a calculației costurilor

1.1.1. Principiul separării cheltuielilor care privesc producția, de cheltuielile care nu sunt legate de fabricația produselor

l.1.2. Principiul delimitării cheltuielilor in timp

l.1.3. Principiul delimitării cheltuielilor in spațiu

1.1.4. Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv

1.1.5. Delimitarea cheltuielilor privind producția finită, de cheltuielile aferente producției în curs de execuție

1.1.6. Principiul documentării sau fundamentării calculației pe documente justificative

l .2. Clasificarea cheltuielilor care formează costul de producție

1.3. Conceptul și clasificarea metodelor de calculație a costurilor

1.3.1. Trăsături generale privind metodele de calculație a costurilor

1.3.2. Metoda standard – cost

l .4. Cadru legislative privind organizarea contabilității de gestiune și a calculației costului de producție

CAPITOLUL II. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. SIDERA STONE S.A.

2. l. Scurt Istoric

2. 2. Date de identificare ale societății

2. 3. Structura organizatorică a S.C. SIDERA STONE S.A

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ PRIVIND CALCULAȚIA COSTULUI DE PRODUCȚIE DUPĂ METODA STANDARD COST

3.1. Prezentarea si funcționarea conturilor din clasa 9

3.2. Planificarea, programarea, lansarea si urmărirea producției

Calculul costurilor standard și efective

Calculul și analiza abaterilor privind materialele

Calculul și analiza abaterilor privind manopera

Calculul și analiza influențelor factorilor privind materialele

Calculul și analiza influențelor factorilor privind manopera

Prezentarea operațiilor contabile privind cheltuielile de producție la

S.C.SIDERA STONE S.A

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

CAPITOLUL I . ASPECTE TEORETICE PRIVIND COSTUL DE PRODUCȚIE

PRINCIPIILE CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE ȘI A CALCULAȚIEI COSTURILOR

Pentru a calcula cât mai exact costul producției fabricate precum și pentru efectuarea controlului bugetar al costurilor trebuie să se țină seama de următoarele principii teoretice și metodologice: determinarea obiectului calculației, alegerea metodei de calculație, organizarea calculației contabile în concordanță cu celelalte forme de calculație economică (previzională și statistică), delimitarea cheltuielilor0 care privesc producția de restul cheltuielilor care nu sunt ocazionate de activitatea de exploatare; delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cele privind producția în curs de execuție; delimitarea cheltuielilor productive de cheltuielile neproductive; delimitarea în timp a cheltuielilor de producție; delimitarea cheltuielilor de producție în spațiu sau pe locuri de cheltuieli.

Punctul de plecare în organizarea calculației îl reprezintă determinarea obiectului calculației costurilor. Acesta diferă în raport de particularitățile tehnologiei și organizării procesului de producție sau a activității care necesită calculada respectivă. Astfel, obiectul calculației poate fi un produs sau o grupă de produse, o lucrare, un serviciu, o comandă, un loc de cheltuieli etc. Cunoașterea obiectului calculației are importanță deosebită în scopul determinării volumului cheltuielilor ocazionate de o anumită entitate pentru care se calculează costul.

După determinarea obiectului calculației se procedează la alegerea metodei de calculație a costurilor, ținând cont de factorii prezentați în paragrafele anterioare. Implementarea metodei de calculație a costurilor presupune: stabilirea purtătorilor de costuri si a unităților de calculație, stabilirea locurilor (sectoarelor) de cheltuieli; adoptarea sistemului de documente necesare pentru identificarea, colectarea și prelucrarea informațiilor privind costurile de producție; analiza și raportarea abaterilor de la costurile prestabilite.

1.1.1. Principiul separării cheltuielilor care privesc producția, de cheltuielile care nu sunt legate de fabricația produselor

Se referă la necesitatea ca în costul producției să se includă numai cheltuielile de exploatare nu și cheltuielile care nu privesc această activitate și anume cheltuielile financiare și cele cu caracter excepțional. Deci, costul producției nu trebuie să cuprindă decât cheltuielile ocazionate de fabricarea producției propriu-zise. Restul cheltuielilor, care privesc activitatea întreprinderii în ansamblul ei, și anume: pierderile din vânzarea titlurilor de plasament, pierderile din creanțe legate de participații, dobânzile aferente împrumuturilor primite, diferențele nefavorabile dc curs valutar din operațiile curente și din disponibilitățile în devize, sconturile acordate clienților, alte cheltuieli financiare, nu trebuie să se includă în costul producției obținute. Dc asemenea, nu se include în costul producției costul subactivității. Toate aceste cheltuieli se suportă direct din rezultatul unității patrimoniale. De la acest principiu fac excepție dobânzile la creditele bancare aferente producției cu ciclul lung dc fabricație, care se pot repartiza asupra costurilor de producție ale produselor obținute. Delimitarea cu exactitate a cheltuielilor care privesc producția de cheltuielile care nu sunt legate de activitatea de exploatare prezintă o importanță deosebită pentru calculul cu exactitate al unor indicatori economico-financiari,pe activități, în scopul aprecierii eficienței fiecărei activități în parte.

l.1.2. Principiul delimitării cheltuielilor in timp

Principiul delimitării în timp a cheltuielilor de producție are un rol import pentru aprecierea activității fiecărei perioade de gestiune. Potrivit acestui principiu, „includerea cheltuielilor de producție în costuri trebuie efectuată în perioada de gestiune când are loc fabricația produselor de care sunt legate, indiferent de perioada când s-au efectuat cheltuielile în cauză”.

În contabilitatea de gestiune există unele cheltuieli care, deși sunt efectuate în perioada curentă, ele privesc și producția din perioadele următoare, după cum există cheltuieli care se vor realiza în perioadele următoare de gestiune, dar privesc și producția din perioada curentă. Se asigură, prin respectarea acestui principiu, calcularea cât mai exactă a costului producției obținute și implicit a rezultatelor prin luarea în considerare, pe lângă cheltuielile de producție curente, și a cheltuielilor efectuate în avans sau a provizioanelor efectuate pentru producție în perioada respectivă.

l.1.3. Principiul delimitării cheltuielilor in spațiu

Principiul delimitării cheltuielilor de producție în spațiu constă în delimitarea cheltuielilor pe principalele procese care le-au ocazionat: aprovizionare, producție,desfacere, administrație și conducere. Prin delimitarea în spațiu se dă posibilitatea înregistrării pentru fiecare proces economic, a tuturor cheltuielilor în vederea calculării eficienței activității acestora și efectuării controlului activităților în aceeași structură. Delimitarea cheltuielilor se face pe fiecare secție a activității de bază și auxiliare. În continuare, delimitarea se poate adânci pe ateliere, pe linii tehnologice, chiar pe grupe de mașini. Se poate asigura astfel că in costul de producție al unui produs se includ numai cheltuielile aferente lui, în funcție de locurile de producție prin care a trecut acesta de-a lungul fluxului tehnologic.

1.1.4. Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv

Principiul separării cheltuielilor productive de cheltuielile neproductive este util în vederea cunoașterii mărimii și structurii cheltuielilor neproductive care măresc nejustificat costul producției, diminuând astfel rezultatele finale ale întreprinderii.

Cheltuielile productive sunt creatoare de valoare,în timp ce cheltuielile cu caracter neproductiv nu contribuie la procesul de creare sau de mărire a valorii, adică sunt cheltuieli care nu sunt socialmente necesare. Separarea cheltuielilor, productive de cele cu caracter neproductiv are o importanță deosebită în bugetarea costurilor, întrucât cheltuielile neproductive nu se programează. Chiar dacă nu se bugetează, aceste cheltuieli se includ totuși în costul efectiv al producției, deoarece acesta trebuie să reflecte cheltuielile reale de producție.

Cheltuielile cu caracter neproductiv apar datorită existenței unor lipsuri în organizarea și conducerea producției care duc la depășirea consumurilor specjfice la materiile prime și materialele consumabile, la pierderi din întreruperi, la utilizarea unor materiale de calitate inferioară decât cele prevăzute în standarde, la salarii suplimentare etc. Deoarece aceste cheltuieli se cuprind în costul efectiv al producției obținute, prin urmărirea acestora se stimulează interesul organelor responsabile de a evita astfel de cheltuieli cu o influență negativă asupra mărimii costului de producție și, în mod implicit, și asupra rentabilității întreprinderii.

1.1.5. Delimitarea cheltuielilor privind producția finită, de cheltuielile aferente producției în curs de execuție

Principiul delimitării cheltuielilor privind producția finită de cele privind producția în curs de execuție are un rol deosebit în stabilirea costului efectiv al producției finite, costul efectiv reprezentând diferența dintre suma cheltuielilor efective ocazionate de fabricarea întregii producții și înregistrate cu ajutorul conturilor de calculație din contabilitatea de gestiune și suma cheltuielilor încorporate în producția în curs de execuție.

Deci, stabilirea cât mai precisă a producției în curs de execuție prezintă o importanță deosebită pentru calculul costului efectiv al producției finite, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere valoric. O subevaluare a producției în curs de execuție conduce la majorarea nejustificată a costului producției finite, la diminuarea artificială a profitului din perioada respectivă de gestiune, la un impozit pe profit mai mic, la o majorare a activelor circulante.

O supraevaluare a producției în curs de execuție conduce la reducerea costului producției finite și la mărirea rezultatului întreprinderii, consecințele fiind un impozit pe profit mai mare, repartizări pe diferitele destinații ale profitului mai mari decât cele normale, diminuarea activelor circulante ale întreprinderii.

1.1.6. Principiul documentării sau fundamentării calculației pe documente justificative

Principiul documentării face referire la faptul că lucrările de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor se bazează pe documente justificative specifice. Documentele utilizate pentru evidența costurilor de producție diferă datorită particularităților tehnologiilor de fabricație, a gradului de dotare cu mijloace de prelucrare automată a datelor, a cerințelor factorilor de decizie de la diferite nivele organizatorice.

l .2. Clasificarea cheltuielilor care formează costul de producție

Pentru a calcula costul unui produs, serviciu sau funcție, contabilitatea costurilor își extrage informațiile din contabilitatea financiară, unde în principiu toate cheltuielile înregistrate într-un cont din clasa 6 sunt incorporabile în costuri cu excepția celor care răspund următoarelor criterii:

Nu au legătură directă cu activitatea întreprinderii: (exemplu: amenzi, sconturi, penalizări etc.);

Nu rezultă din activitatea curentă (exepmlu: cheltuielile extraordinare);

Nu au caracterul unor cheltuieli (exemplu: cheltuiala cu impozitul pe profit).

Costul de producție cuprinde cheltuielile directe aferente producției, și anume: materiale directe, energic consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli de producție, costul proiectării produselor, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.

Unul din obiectivele contabilității de gestiune este oferirea de informații privind costunle. Acestea ocupă un loc important in cadru factorilor care trebuie luați în considerare în luarea deciziilor firmei și în alegerea strategiei firmei . Activitatea desfășurată de către o întreprindere este consumatoare de resurse. În condițiile în care consumurile de resurse sunt evaluate și exprimate în unități monetare, acestea capătă expresia generică de cheltuieli. Totalitatea cheltuielilor (consumurilor) in expresie bănească ocazionate de obținerea și desfacerea unui produs, serviciu, lucrare etc., constituie costul acestuia.

În scopul exercitării controlului asupra consumurilor și calculării corecte a costului producției fabricate, contabilitatea de gestiune trebuie sa înregistreze la timp și integral consumurile suportate. Pentru aceasta trebuie să se ia în considerare destinația producției și locurile care au ocazionat consumurile în cauză, tipul sau categoriile de consumuri, particularitățile și modul de includere a acestora în costul producției fabricate. Astfel, devine necesară gruparea cheltuielilor după anumite criterii, în funcție de scopul urmărit. În literatura de specialitate se prezintă diferite criterii de clasificare a cheltuielilor și costurilor. Dintre acestea prezintă o importanță deosebită pentru organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor următoarele:

A. Din punct de vedere al naturii, respectiv al conținutului economic:

cheltuieli materiale – care se concretizează în cheltuieli cu materii prime, materiale consumabile, amortizare, combustibilul, energia etc.;

cheltuieli financiare (exemplu: dobânda la credite)

cheltuieli de personal – care sunt cheltuieli legate de forța de muncă (salariile și contribuțiile aferente acestora).

B. După componența (structura) sau omogenitatea conținutului lor:

cheltuieli simple (monoelementare) – care nu se mai pot descompune în alte

elemente constitutive (cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime, etc.)

cheltuieli complexe (polielementare) – de administrație și de conducere, generale ale

fiecărei secții.

C. După importanța lor în procesul de producție, cheltuielile se clasifică în:

cheltuieli de bază – determinate nemijlocit de desfășurarea procesului de producție:

consumurile de materii prime, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi etc.

cheltuieli de regie sau de deservire – care nu au legătură directă cu procesul

tehnologic, și se efectuează pentru a crea condițiile normale de desfășurare a muncii, pentru organizarea și conducerea activității unității în general, fiind denumite și cheltuieli de organizare și conducere : cheltuielile cu iluminatul, cu încălzitul, salariile personalului tehnic, de conducere,

administrativ și de deservire, cheltuielile de birou, etc.

D. După modul cum se repartizează pe unitatea de produs avem:

cheltuieli directe – acestea se repartizează direct pe unitatea de produs, încă din momentul efectuării lor și ca atare se includ direct în costul obiectelor respective.

Cheltuielile directe cuprind: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor directe consumate; energia consumată In scopuri tehnologice pentru obținerea obiectelor de calculație; manopera directă (salarii, asigurări și protecția socială etc.); alte cheltuieli directe.

cheltuieli indirecte – sunt generate atât de realizarea simultană a mai multor produse, cât și de locuri de fabricație comune diferitelor produse sau lucrări, se repartizează indirect pe unitatea de produs, prin procedee de calcul convențional, în această categorie se includ : costurile pentru funcționarea utilajului, costurile generale ale întreprinderii etc.

E. După modificarea lor în raport cu volumul producției, cheltuielile se grupează în:

cheltuieli variabile – acestea se modifică în proporții diferite și în același sens cu volumul fizic al producției. De exemplu: consumul de materii prime, combustibilul, energia și apa, salariile personalului care lucrează în secțiile de fabricație, de producție.

cheltuieli fixe – care nu se modifică în funcție de volumul fizic al producției. In această categorie se includ: cheltuielile cu chiria, amortizarea, dobânda, salariile personalului administrativ etc.

F. După natura lor cheltuielile de producție se grupează în contabilitatea de gestiune astfel:

cheltuieli directe, care cuprind cheltuielile cu materiile prime și materialele directe, remunerații directe, contribuția privind asigurările și protecția socială și alte cheltuieli directe;

cheltuielile indirecte de producție, cunoscute și sub denumirea de cheltuieli comune ale secției, care cuprind cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor și cheltuielile generale ale secției;

cheltuielile de desfacere, care sunt ocazionate de vânzarea produselor fabricate;

cheltuielile generale de administrație, care sunt determinate de administrarea și conducerea întreprinderii în ansamblul ei.

G. Din punct de vedere al modului cum participă la crearea de noi valori:

cheltuieli productive sau eficiente – sunt toate cheltuielile legate de desfășurarea

normală a procesului de producție, din care cauză sunt socotite cheltuieli eficiente.

cheltuieli neproductive sau ineficiente- sunt acelea care nu au ca rezultat crearea de

noi valori: pierderile din întreruperi, perderile din rebuturi, depășirea standardelor de consum

la materiale și manoperă, etc.

H. Din punct de vedere al scopului urmărit:

după natura lor: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare și cheltuieli

extraordinare.Această clasificare este unică pe întreaga economie, folosindu-se în cadrul

entității la organizarea contabilității financiare și servește la stabilirea rezultatului exercițiului.

în raport cu destinația, cheltuielile, după natura lor, înregistrate în contabilitatea

generală, se grupează astfel:

a) cheltuieli directe;

b) cheltuieli indirecte de producție;

c) cheltuieli de desfacere;

d) cheltuieli generale de administrație

I. Din punct de vedere al incuderii cheltuielilor în costurile de producție:

cheltuieli încorporabile – care se includ în mod normal în costul producției

fabricate: cheltuielile cu consumurile de materii prime și materiale directe, remunerațiile

directe, etc. Tot în această categorie putem include și dobânzile la creditele bancare

contractate pentru producția cu ciclu lung de fabricație, aferente perioadei.

cheltuieli neîncorporabile– care în mod normal nu trebuie să se includă în costul

producției fabricate: cheltuielile generale de administrație, cheltuielile de desfacere,

cheltuielile financiare și cele extraordinare. De asemenea, nu trebuie să se includă în costul de producție costul subactivității.Aceste cheltuieli se reflectă direct în rezultatul exercițiului.

cheltuieli supletive sau adiționale – care nu se înregistrează în contabilitatea

financiară, dar se includ în costul producției obținute: remunerația întreprinzătorului și a

membrilor familiei sale, în cazul unităților individuale și/sau familiale. Aceste cheltuieli, de

regulă, nu se înregistrează în contabilitatea financiară, dar pentru efectuarea unei comparații a

costurilor unităților individuale cu cele obținute de societățile comerciale este bine să se

includă în costul produselor obținute, remunerația capitalurilor proprii la unitățile individuale

și/sau familiale.

J. Din punct de vedere al posibilităților de evaluare a deciziei, cheltuielile de

producție, respectiv costurile, se pot grupa în:

a) cheltuieli controlabile;

b) cheltuieli necontrolabile;

c) cheltuieli indiferente;

d) cheltuieli de oportunitate;

e) cheltuieli relevante;

f) cheltuieli ascunse;

g) cheltuieli diferențiale;

h) cheltuieli marginale.

1.3. Conceptul și clasificarea metodelor de calculație a costurilor

Se numește metodă de calculație a costurilor totalitatea proceselor si procedeelor procedeelor utilizate pentru cuantificarea numerică a corelației dintre cheltuielile de producție și de desfacere și producția care le-a ocazionat, în calitatea lor de mărimi determinabile prin măsurare și calcul .

Metodele de calculație a costurilor pot fi diferite, dar în general se clasifică în două mari categorii și anume: metoda pe comenzi, contracte sau metoda costului terminal și metoda pe faze, procese sau metoda costului perioadei. Această grupare decurge din specificul activității de producție, din modul în care decurge procesul de fabricație și obținerea produselor sau serviciilor; fie pe bază de comenzi individuale sau colective, fie pe baza unor secvențe de procese mai mult sau mai puțin repetabile și continue.

Există diverse criterii după care se pot clasifica metodele de calcul al costurilor. Dintre acestea, prezintă importanța următoarele:

După entitățile în raport cu care se calculează costuri deosebim:

metode de calculație pe purtători;

metode de calculație pe sectoare (zone) de cheltuieli;

metode de calculație cu caracter mixt.

Metodele de calculație pe purtători sunt acelea care servesc la determinarea costurilor pe purtători de costuri care pot fi: un produs, o comandă, o lucrare, un serviciu, o activitate concretă (metoda globală, metoda pe comenzi,metoda standard cost, metoda tarif – oră – mașină (T.H.M.), metoda Georges Perrin (G.p. etc.)

Metodele de calculație pe sectoare de cheltuieli servesc la determinarea costurilor pe locuri de cheltuieli constituite prin reunirea locurilor de muncă din întreprindere după anumite criterii. Se mai numesc și metode de calculație pe centre de responsabilitate.

Metodele de calculație cu caracter mixt sunt cele utilizate pentru calculul costurilor atât pe purtători de costuri cât și pe sectoare de cheltuieli: metoda pe faze (fazele au caracterul de sectoare de cheltuieli, iar semifabricatele sau produsele finite sunt purtători de costuri).

Cum costurile se clasifică, în funcție de conținutul lor, în costuri complete (care regrupează totalitatea cheltuielilor generate de consumul factorilor de producție) și costuri parțiale (încorporează numai o anumită parte din cheltuieli), și metodele care le calculează se clasifică din punctul de vedere al sferei de cuprindere a cheltuielilor în costul unitar, în:

metode de calculație absorbante;

metode de calculație parțiale (limitative).

Metodele de calculație absorbante sau totale iau în considerare pentru calculul costului unitar toate cheltuielile ocazionate de procesul de producție și desfacere al produselor: metoda globală, metoda pe comenzi, metoda tarif — oră – mașină, metoda pe faze, metoda standard-cost, metoda GP.

Metodele de calculație parțiale iau in considerare pentru calculul costului unitar numai anumite cheltuieli ocazionate de activitatea de producție și de desfacere a produselor, lucrărilor, serviciilor. Fac parte din această categorie metoda direct costing și metoda costurilor directe.

După modalitățile de calculație și apariția lor în timp. metodele de calculație a costurilor se pot grupa în următoarele categorii:

metode clasice de calculație a costurilor: metoda globală, metoda pe faze de fabricație, metoda pe comenzi;

metode evoluate de calculație a costurilor: metoda normativă, metoda standard-cost, metoda direct-costing, metoda PERT-COST, metoda ABC (Activity Based Costing), metoda G.P.(Georges Perrin).

1.3.1. Trăsături generale privind metodele de calculație a costurilor

Metodele de calculație a costurilor reprezintă în esență o generalizare a diversității și specificității fabricației și obținerii de produse și servicii. Metodele de calculație a costurilor pun în evidență anumite reguli privind: etapele de urmat, tratamentul cheltuielilor, identificarea obiectului calculației și calculul propriu-zis al costului. Implementarea unei metode de calculație impune o particularizare și adaptare a regulilor de bază la specificul fiecărei întreprinderi

Prin metodă, în general, se întelege calea de soluționare a unei probleme. În cazul calculației costurilor metoda cuprinde deteminarea și delimitarea primară a cheltuielilor de producție și de desfacere pe zone de cheltuieli și pe purtători de costuri; repartizarea cheltuielilor indirecte; determinarea costurilor unitare ale produselor.

Modelul general al calculației costului produselor, lucrărilor executate și serviciilor prestate se poate exprima sintetic prin relația:

C = d + i în care:

C = costul unitar;

d = suma cheltuielilor directe aferente unității de produs;

i = suma cheltuielilor indirecte aferente unității de produs.

Metoda calculației costurilor, sub influența particularităților diferitelor întreprinderi, îndeosebi datorită tehnologiei și tipurilor producției, se realizează practic în mai multe forme. Astfel întâlnim: metoda globală, metoda pe faze, metoda pe comenzi etc. Acestea sunt metodele clasice care prezintă inconvenientul că, deși prin aplicarea lor se obține costul efectiv al produselor, înregistrează o mare întarziere în raport cu momentul desfășurării proceselor economice care l-au generat. În acest fel, alături de metodele de calculație fundamentale, au apărut unele metode evoluate: metoda direct – costing, metoda G.P., metoda PERT –cost, metoda cost – oră – mașina, metoda costurilor standard sau normate.

În toate cazurile, metodele sunt denumite prin obiectul de calculație, acesta din urmă fiind fie de costuri, fie zona de cheltuieli, fie ambele.

1.3.2. Metoda standard – cost

Metoda costurilor standard a apărut în 1901 în SUA sub denumirea de „sistemul costurilor estimative” (Estimated cost system) , fiind prima metodă care promovează costul determinat înaintea începerii fabricației.

Prin aceasta, procesul de programare a costurilor a făcut un pas hotărâtor înainte, calculația despărțindu-se de „valorile sau mărimile medii” din trecut, ca și de postcalculul clasic.

Metoda costurilor standard constă în determinarea cu anticipație față de punerea în fabricație a produselor atât a costurilor directe, cât și a celor indirecte, cuprinse în costul de producție sub forma unor antecalculații. Această metodă are în vedere parcurgerea următoarelor etape:

1. elaborarea calculațiilor standard pe produs;

2. calculul, urmărirea și raportarea abaterilor de la costul standard;

3. urmărirea cheltuielilor de producție efective, potrivit specificului acestei metode.

Elaborarea calculațiilor standard pe produs constă în:

a) determinarea cheltuielilor standard pentru materiale, care au la bază consumurile standard și prețurile de aprovizionare standard. Cheltuielile standard pentm materiale se determină prin ponderea consumurilor standard cu prețul de aprovizionare standard, potrivit următoarei relații:

Ch s mat = Qs * Ps

Unde: Ch s mat = cheltuieli standard cu materiale;

Qs = cantitate standard;

Ps = preț standard.

b) determinarea cheltuielilor standard cu manopera, care au la bază timpii standard de fabricație și tarifele de salarizare standard. Cheltuielile standard cu manoperă se determină prin ponderea timpilor standard de fabricație cu tarifele de salarizare standard, conform următoarei relații:

Ch s man = Ts * ts

Unde: Ch s man = cheltuieli standard cu manopera;

Ts = timp standard exprimat în ore;

ts = tarif de salarizare standard (lei/oră).

c) elaborarea bugetului cheltuielilor de regie standard cu luarea în considerare a cheltuielilor indirecte,ținând cont de conținutul acestora, precum și de comportamentul diferit pe care îl au față de volumul producției și de locurile care le ocazionează. În activitatea practică s-au conturat două metode de bugetare:

Metoda globală

Metoda analitică

Costul standard este un cost predeterminat cu caracter normativ care permite evaluarea performanțelor întreprinderii pentru o anumită perioadă. Acest cost este determinat pe baza unei analize de detaliu a procesului de producție și a factorilor materiali și umani care intervin, fiind de fapt o analiză tehnică și economică. în aceeași categorie de costuri prestabilite, alături de costul standard, intră și:

costul bugetat ale cărui elemente sunt extrase din bugetele stabilite pentru o anumită perioadă;

costul mediu previzional ale cărui elementele componente sunt degajate de perioadele anterioare;

Metoda standard cost nu este reglementată de acte normative și nu dispune de o metodică

unică privind stabilirea standardelor și întocmirea documentelor contabile, totuși, un astfel de sistem satisface cerințele întreprinzătorului și servește drept un instrument puternic pentru controlul consumurilor de producție .Pentru a fi eficace, costurile standard trebuie să aibă un aspect dublu: trebuie să fie mobilizatoare șt acceptate de către cei care trebuie să le atingă. Ele vor fj cu atât mai mobilizatoare cu cât au fost construite cu participarea celor care sunt chemați sa le pună în practică.

Determinarea costurilor standard este precedată de determinarea volumului ce urmează a se fabrica și a structurii sale sortimentale care să asigure folosirea optimă a capacității de producție a întreprinderii. În funcție de acest volum standard se dimensionează costurile standard separat pentru cele trei articole de calculație componente ale costului standard (materiale, manoperă, cheltuieli de regie).

Avantajele metodei costurilor standard fac posibile:

prevenirea ineficienței și a rutinei;

reducerea costurilor;

măsuri corective după analiza abaterilor.

Inconvenientele metodei:

rigiditatea standardelor (revizuirea este discontinuă);

flexibilitatea standardelor;

rolul de constrângere.

l .4. Cadru legislative privind organizarea contabilității de gestiune și a calculației costului de producție

Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie utilizând conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu ajutorul evidenței tehnico-operative proprii. Folosirea conturilor contabile, precum și simbolizarea acestora se efectuează astfel încât sistemul de stocare și de accesare al informațiilor să fie flexibil și să permită o gamă cât mai largă de opțiuni. Lista conturilor de gestiune este adaptată în funcție de scopurile urmărite, respectiv: evidențierea fluxului costurilor, determinarea veniturilor și a rezultatelor în funcție de activitatea care le generează, efectuarea de previziuni etc.

Contabilitatea de gestiune furnizează informațiile necesare elaborării de rapoarte și analize interne utilizate de managementul unității în luarea deciziilor. Cerințele de prezentare și analiză a informațiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt limitative. La organizarea contabilității de gestiune se va urmări ca informațiile obținute să satisfacă atât necesitățile de informare existente, cât și pe cele în continuă schimbare.

Procedeele și tehnicile utilizate în contabilitatea de gestiune se stabilesc în funcție de caracteristicile calitative ale informațiilor cerute de utilizatori, precum și de particularitățile activității desfășurate.

Contabilitatea de gestiune servește gestionarilor din interiorul întreprinderii, care au misiunea de a decide transformarea resurselor care le-au fost încredințate din exterior pentru a le administra și de a realiza surplusul care asigură creșterea unității economice.

Contabilitatea de gestiune oferă deci acele informații care privesc gestiune internă a întreprinderii, criteriile după care aceasta își calculează costurile și asigură măsurarea performantelor interne, la nivel de sector sau produs.

O rațională organizare a contabilității de gestiune este necesară având în vedere faptul că prețurile formate pe piață nu pot fi indiferente producătorilor care au un cost efectiv care se va compara cu prețul pieței, demonstrând eficiența sau ineficiența muncii lor.

Contabilitatea de gestiune are posibilitatea să sprijine efectiv activitatea de conducere la toate nivelele ierarhice și a compartimentelor funcționale prin furnizarea de informații exacte și operative pentru luarea unor decizii, având tehnica determinării costurilor.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. SIDERA STONE S.A.

2.1. Scurt istoric

Actuala S.C.SIDERA STONE S.A. a fost înființată în anul 2004. La momentul respectiv era cunoscută sub numele de S.C. Robstone Product S.R.L. cu sediul social în comuna Bucov, sat Pleașa. Din luna iunie 2007, compania și-a mutat sediul social în Constanta, str. Celulozei , până în decembrie 2008.

În urma Adunarii Generale Extraordinare a Acționarilor din noiembrie 2008, s-a realizat schimbarea denumirii din S.C. Robstone Product S.R.L. în S.C. Sidera Stone S.A cât și a sediului social, din Constanta, str. Celulozei nr. 8 in Boldesti Scaieni, str. Ploiesti-Valenii de munte km 9 . Începutul anului 2013 aduce companiei o nouă schimbare a sediului social pe baza contractului de comodat nr.2 din data 26.09.2012, ce are ca obiect darea spre folosința societății, în calitate comodatar, a unui spațiu cu destinația sediu societate situat în Otopeni, str. Nicolae Grigorescu, nr 19A . Prezentul contract a fost încheiat de către părți pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la 25.09.2015, data la care va expira dovada de sediu al societății Punctul de lucru rămâne în Constanta, str. Celulozei nr. 8 iar sediul social si numele companiei rămân neschimbate până în prezent.

Societatea a fost constituită cu un capital social subscris în valoare de 10.000 RON integral vărsat, acesta fiind împărțit în 1.000 de acțiuni cu o valoare de 10 RON fiecare . Toate acțiunile aparținând în integralitate celor 2 acționari, subscrise integral de către aceștia după cum urmează: o societate în calitate de acționar deținea 999 acțiuni a câte 10 RON fiecare, în valoare totală de 9.900 RON, celălalt acționar, cetățean roman, deținea 10 acțiuni a câte 10 RON fiecare, în valoare totală de 100 RON. În prezent capitalul social al societății este în valoare 16616510 RON, integral vărsat, împărțit în 1661651 acțiuni la aceeași valoare de 10 RON fiecare.

Figura 1 Structura acționariatului la 26.09.2012

Sursa: Actul constitutiv al societății

S.C. SIDERA STONE S.A. este o companie care își desfașoară activitatea pe piața materialelor de construcții pentru finisaje, oferind o gamă largă de produse inovatoare în scopul imbunătățirii calității și confortului vieții oamenilor.

În cadrul procesului de producție, SIDERA STONE folosește tehnologie modernă , italiană care conferă superioritate produselor noastre. SIDERA este singurul producător de cuarț compozit din România. Fabrica SIDERA este unică in zonă, fiind una dintre cele câteva fabrici din lume care produc cuarț compozit. Producția la nivel mondial a acestui tip de material a început in anul 1977 cu scopul de a acoperi punctele slabe ale materialelor tradiționale si de a oferi alternative în domeniul materialelor pentru finisaje. Compania oferă produse din cuarț pentru placări interioare orizontale și verticale, blaturi pentru bucătărie și baie, trepte și alte aplicații. Sidera mai deține filiale în Brazilia, Germania, China și plănuiește să mai deschidă filiale în SUA și Marea Britanie.

Fabrica SIDERA este situată în Constanța si se întinde pe o suprafață de 40.000 mp, din care aproximativ 10.000 reprezintă capacităti de producție. Atât pentru importul de materii prime, cât și pentru exportul de produse, fabrica este ideal localizată.

SIDERA este situată lângă cel mai important port românesc de la malul Mării Negre – Portul Constanța, are acces la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar infrastructura existentă asigură accesul pe șosea și pe calea ferată.

2.2. Date de identificare ale societății

S.C. Sidera Stone S.A., având forma juridică de societate comercială pe acțiuni de tip închis, a fost înființată în concordanță cu dispozițiile Legii nr.31/1990, republicată. Societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J23/211/2013 și are codul unic de înregistrare fiscal RO14970032. Domeniul principal de activitate al societații este conforn CAEN: 2320 – fabricarea de produse refractare. Sediul social al societății este situat în prezent în Strada Nicolae Grigorescu, nr. 19A, Corp C2, Camera 20, parter,cod poștal 75100, Otopeni, Județ Ilfov, România.

2.3. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A S.C. SIDERA STONE S.A.

Personalul societății Sidera Stone S.A. cuprinde 38 de salariati, cu contract de munca pe perioada nedeterminata. Structura numerica de personal:

Conducerea societății: 3 persoane;

Personal direct productiv: 12 persoane (din care 2 responsabili cu CTC-ul, 2 lucrează în laborator, 4 la linia de finisare si 4 la linia de turnare);

Personal indirect productiv: 23 persoane, împărțite pe departamente :

Departamentul administrativ : 4 persoane ( 1 secretară, 1 persoană – resurse umane, 1 persoană administrativ – aprovizionare);

Departamentul comercial : 5 persoane ( 1 persoană – logistică, 1 persoană – marketing, 3 persoane – vânzări);

Departamentul Financiar – Contabilitate : 3 persoane ( 2 persoane – contabilitate, 1 persoană – financiar);

Departamentul Juridic : 2 persoane;

Personal pază : 9 persoane ( 1 șef serviciu pază, 8 agenți de pază) .

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ PRIVIND CALCULAȚIA COSTULUI DE PRODUCȚIE DUPĂ METODA STANDARD COST

3.1. Prezentarea si funcționarea conturilor din clasa 9

Folosirea conturilor contabile, precum și simbolizarea acestora se efectuează, astfel încât sistemul de stocare și de accesare a informațiilor obținute să fie flexibil și să permită o gamă largă de opțiuni.

Lista conturilor trebuie să fie adaptată în funcție de scopurile urmărite, respectiv:

evidențierea fluxului costurilor;

determinarea costurilor aferente stocurilor;

determinarea veniturilor și a rezultatelor în funcție de activitatea care le generează;

efectuarea de previziuni;

determinarea diferențelor de cost.

Sistemul de conturi din clasa 9 „Conturi de gestiune” permite, în principiu, contabilizarea următoarelor operațiuni:

preluarea din contabilitatea financiară a cheltuielilor ce urmează a fi încorporate în costuri;

înregistrarea, urmărirea și controlul costurilor bugetare în structurile: cheltuieli directe (pe produse, lucrări și servicii), cheltuieli indirecte (pe secții ateliere, departamente), generale de administrare, comerciale;

determinarea, înregistrarea, urmărirea și controlul producției în curs de execuție existente la sfârșitul perioadei de gestiune;

stabilirea, înregistrarea, urmărirea și controlul diferențelor dintre costurile efective ale producției și prețurile de înregistrare (costurile prestabilite) ale acesteia.

Conturile de gestiune au caracteristica generală că la sfârșitul exercițiului financiar nu apar în bilanțul contabil, deoarece datele și informațiile pe care le reflectă au fost deja înregistrate în contabilitatea financiară.

Menționăm, de asemenea, că aceste conturi au o funcție contabilă elastică în ceea ce privește debitarea și creditarea lor, întrucât, așa cum am afirmat, modul de organizare a contabilității de gestiune este la latitudinea fiecărei organizații, în funcție de specificul activității și necesitățile proprii de informare.

Clasa 9 de conturi este structurată pe trei grupe, și anume:

Grupa 90 „Decontări interne”, ce cuprinde următoarele conturi:

901„Decontări interne privind cheltuielile”

902 „Decontări interne privind producția obținută”

903 „Decontări interne privind diferențele de preț’

Grupa 92 "Conturi de calculație" , ce cuprinde următoarele conturi:

921 Cheltuielile activității de bază"

922 „Cheltuielile activităților auxiliare"

923 „Cheltuieli indirecte de producție"

924 „Cheltuieli generale de administrație”

925 „Cheltuieli de desfacere"

Grupa 93 „Costul producției” cuprinde următoarele conturi:

931 „Costul producției obținute”

933 „Costul producției în curs de execuție”

Funcțiunea conturilor din grupa 90 — „Decontări interne”

Aceste conturi sunt conturi de reflectare sau conturi oglindă care asigură autonomia contabilității de gestiune față de contabilitatea financiară.

Contul 901 – „Decontări interne privind cheltuielile” (P)

Contul 902 – „Decontări interne privind producția obținută” este cont de pasiv după funcția contabilă, iar după natura soldului este cont bifunctional. Acest cont evidențiază decontările între subunități privind producția obținută, dar are și rolul de a determina diferențele de preț între costul efectiv și cel prestabilit.

Contul 903 – "Decontări interne privind diferențele de preț" (A) are rolul de a evidenția, la sfârșitul lunii, diferențele de preț între costul efectiv al producției obținute și costul prestabilit al acesteia.

Funcțiunea conturilor din grupa 92 – "Conturi de calculație"

Cu ajutorul aceslor conturi se realizează colectarea cheltuielilor pe destinații. Suni conturi de activ.

Contul 921 „Cheltuielile activității de bază” (A) colectează pe debit cheltuielile nlercnie activității de bază și decontează pe credit costurile elective ale producției finite și ale celei neterminate.

În funcție de metoda de calculație aleasă, contul 921 se detaliază pe analitice: pe produse, lucrări, servicii, comenzi, faze de fabricație etc.

Contul 922 „Cheltuielile activității auxiliare” (A) colectează pe debit cheltuielile efective preluate din CF și se creditează prin costurile efective repartizate sectoarelor care beneficiază de activitatea auxiliară. Contul se detaliază pe analitice, pe fiecare sector auxiliar.

Contul 923 – „Cheltuielile comune ale secțiilor" (cheltuielile indirecte de producție) (A) ține evidența cheltuielilor pe centre de cost la nivelul unei secții de producție. Deși sunt cheltuieli indirecte fată de obiectul de calculație, ele sunt totuși cheltuieli directe fată de centrul de costuri. Se detaliază pe analitice pe fiecare secție productivă in parte.

În categoria cheltuielilor comune secțiilor se includ cheltuielile de întreținere și funcționarea a utilajelor și cheltuielile generale ale acestora.

Contul 924 – „Cheltuielile generale de admistrație colectează toate cheltuielile indirecte ale întreprinderii atât de obiectele de calculație, cât șt față de locurile generatoare de costuri.

Contul 925 — „Cheltuielile de desfacere” (A) colectează și repartizează toate cheltuielile legate de producția vândută (cheltuieli de ambalare, de transport, de manipulare, depozitare, înmagazinare, conservare, asigurare).

Funcțiunea conturilor din grupa 93 – „Costul producției”

Aceste conturi au rolul unor conturi de stocuri, ce evidențiază producția finită și, respectiv, cea neterminată. Sunt conturi de activ și funcționează astfel:

Contul 931 – „Costul producției obținute” (A) ține evidența producției finite sau a lucrărilor executate și a serviciilor prestate.

Contul 933 – „Costul producției în curs de execuție” (A) ține evidența producției neterminate la cost efectiv.

3.2. Planificarea, programarea, lansarea si urmărirea producției

Prin planificarea producției se înțelege activitatea de programare, organizare, coordonare și conducere pe bază de plan a activității economiei. Planificarea se concretizează în documente scrise care conțin indicatori cantitativi și calitativi, termene de realizare, resursele alocate, sarcini concrete pentru executări la diferite nivele și compartimente, măsurile necesare a se aplica, urmărirea și controlul acestora.

După orizontul de timp planificarea poate fi de perspectivă (o perioadă de mai mulți ani), intermediară (1-5 ani) și curentă (1 an) .

În raport cu nivelul de adaptare și orizontul de timp planificarea poate fi:

strategică (de regulă la niveluri de vârf, în SUA se numește de corporație);

tactică (la nivelul unităților de afaceri);

operațională (la nivelul execuției).

Planificarea poate avea ca obiect elaborarea unor planuri permanente sau a unor planuri de folosință unică.

Planul unei întreprinderi industriale și de servicii poate avea mai multe

secțiuni ca de exemplu: investiții – construcții; cercetare științifică, dezvoltarea tehnologiei, progres tehnic; producție industrială sau de servicii; capacități de producție și gradul de folosire al acestora; îmbunătățirea calității producției; aprovizionarea tehnico-economică și desfacerea producției; resursele umane (asigurare, selecție, pregătire, angajare, remunerație, productivitatea muncii etc.); comerț exterior; planuri financiar – contabile și bugetele respective etc.

Programarea producției reprezintă repartizarea în timp și spațiu a sarcinilor de producție (pe fiecare loc de muncă și în fiecare unitate de timp).

Complexitatea acestei activități a făcut ca din practica industrială să apară metodologii diverse în funcție de tipul de producție. Metodologiile clasice apelează la calculul parametrilor producției în funcție de planul de producție (MPS), pe când metodologiile moderne apelează la simularea producției pentru a asigura continuitatea, din aceasta rezultând parametrii producției.

Lansarea în fabricație constituie ansamblul lucrărilor cu privire la elaborarea, multiplicarea și difuzarea documentelor, în vederea începerii execuției producției la nivelul verigilor produse.

Lansarea se poate face astfel încât producția să fie „împinsă” sau „trasă”.

Producția „împinsă” impune lansarea comenzilor către primul loc de muncă și utilizarea unor stocuri cu piese ce vin de la operația anterioară și se duc la operația ulterioară. Stocurile încearcă să micșoreze influența unor evenimente neprevăzute, ritmurile de lucru la fiecare post fiind diferite și nu este necesar ca livrările să fie sincronizate cu programul de producție. Aparent stocurile mari protejează producția dar o privire atentă arată că imobilizările de fonduri în stocuri sunt însemnate.

Producția „trasă” presupune lansarea comenzilor la ultimul loc de muncă care apoi adresează o cerere către operația anterioară. Avantajul este că se produce exact cantitatea necesară, însă nici această metodă nu elimină stocurile

Urmărirea se ocupă de culegerea, prelucrarea și transmiterea informațiilor primare cu privire la desfășurarea procesului de producție. Urmărirea procesului de fabricație se face prin fișele de control statistic, care reprezintă două diagrame: una pentru controlul centrului de grupare, cealaltă pentru controlul preciziei.

Principalele modalități de urmărire a producției sunt:

urmărirea feed-back, care constată abaterea dintre rezultatele efective obținute și cele planificate. Prin aceasta se scot în evidență cauzele care provoacă abaterea dintre timpul consumat pentru realizarea unui produs și timpul planificat;

urmărirea feed-forward, care are rolul unei previziuni. Pe baza realizărilor actuale la care se adaugă un indicator standard se identifică abateri ce vor apărea în viitor. Prin urmărirea în avans se poate stabili de exemplu că un produs va fi livrat cu întârziere. Cunoașterea cu anticipație a unei stări viitoare permite programarea de contramăsuri care pot atenua efectele negative (de exemplu înștiințarea clientului).

Urmărirea se poate face la nivelul atelierelor (se urmărește avansul la piesele lansate în acel atelier când există o producție de serie mare), sau la nivel de comandă (se urmărește un anumit produs).

3.3. Calculul costurilor standard și efective

Calculul costului efectiv

Deoarece costul efectiv al produselor finite se poate calcula numai la sfârșitul perioadei de gestiune, în cursul perioadei, pe măsura obținerii produselor finite, acestea se înregistrează de regulă la cost prestabilit sau antecalculat. Operația presupune debitarea contului 931 „Costul producției obținute” și creditarea contului 902 „Decontări interne privind producția obținută”.

În cadrul unei societăți comerciale, producția finită obținută în cursul unei perioade de gestiune N este formată din:

-produse a căror fabricare a început și s-a terminat în cursul perioadei de gestiune N;

-produse a căror fabricare a început în perioada (perioadele) de gestiune anterioare N-1 și s-au terminat în cursul perioadei N.

Indiferent de modul în care este evaluată producția în curs de execuție, determinarea costului produselor finite se calculează după relația:

Valoarea producției în curs de execuție de la începutul perioadei

+ Cheltuielile efectuate în cursul perioadei (-Valoarea materialelor recuperabile și refolosibile)

-Valoarea producției în curs de execuție de la sfârșitul perioadei

= Costul produselor finite

Valoarea producției în curs de execuție de ia începutul perioadei și cheltuielile efectuate în cursul perioadei se găsesc în debitul contului 921 „Cheltuituielile activității de bază”. Scăzând din acest total valoarea materialelor recuperabile și refolosibile și valoarea producției în curs de execuție calculată în etapa de determinare cantitativă și valorică a producției în curs de execuție, se obține costul total al producției finite. Se constată astfel că determinarea corectă a costului producției în curs de execuție prezintă o importanță deosebită pentru calcularea cu exactitate a costului produselor finite.

Etapele de calculație a costului efectiv se încheie cu stabilirea acestuia pe unitatea de produs, prin raportarea costurilor totale aferente întregii cantități obținute din produsul respectiv, la cantitatea de produse finite obținute.

Cti

Cui =

Qi

În care:

Cui – costul efectiv unitar al produsului ;

Cti – costurile totale ale întregii cantități de produse finite ;

Qi – cantitatea de produse finite obținute.

Pe baza costului efectiv astfel calculat, la sfârșitul lunii se face decontarea producției finite obținute și depozitate pe parcursul lunii, prin debitarea contului 902 Decontări interne privind producția obținută și creditarea contului 921.

Calculul costurilor standard

Elaborarea calculatiilor standard presupune :

calculul standardelor pentru materiale ;

calculul standardelor pentru manopera ;

determinarea cheltuielilor de regie standard ;

intocmirea calculatiei standard pe produs ;

A. Calculul standardelor pentru materiale

Calculul standardelor pentru materiale – are la baza consumul standard pentru materiale si preturile de aprovizionare standard.

Stabilirea standardelor cantitative pentru materialele ce se vor utiliza in cadrul procesului tehnologic se realizeaza pe baza unor examinari analitico-tehnice, luandu-se in calcul cantitatea necesara, tipodimensiunea, calitatea, posibilitati de procurare. Standardele pentru materiale stabilite trebuie sa asigure realizarea unor produse de calitate superioara si cu rentabilitate sporita.

Matematic relatia de calcul a costului standard la materiale este :

unde :

– cost standard pentru materialul

– consum standard unitar pentru materialul

– pret standard pentru material

B. Calculul standardelor pentru manopera

Calculul standardelor pentru manopera – are la baza normele de timp si tarifele de salarizare standard. Standardele de timp se stabilesc pe operatii pornind de la procesele tehnologice standard si procedee consacrate (procedeul aprecierii, procedeul istorico-statistic, procedeul cronometrarii). Timpii astfel stabiliti (timp de munca normal si suplimentar) se inscriu in documentatia tehnica privind fabricarea produselor.

Matematic, relatia de calcul a costului standard pentru manopera este :

unde :

– costul standard cu manopera pentru operatia "i"

– norma de timp aferenta operatiei "i"

– tariful de salarizare standard pentru muncitorul care realizeaza operatia "i"

C. Bugetarea cheltuielilor de regie standard

Bugetarea cheltuielilor de regie standard – bugetarea cheltuielilor indirecte ridica o serie de probleme atat din punctul de vedere al determinarii acestor cheltuieli, ca urmare a structurii lor neomogene, cat si sub aspectul repartizarii lor pe purtatorul de cost. Bugetarea se va realiza tinand cont de continutul acestor cheltuieli, dar si de comportamentul diferit pe care il au fata de volumul productiei si de locurile care le ocazioneaza.

In practica s-au conturat doua metode de bugetare :

metoda globala ;

metoda analitica.

unde:

Ch- cheltuieli medii anuale;

Chi- cheltuiala de regie efectiva anuala, pentru anul i ;

i – numarul anilor precedenti luati in calcul

3.4. Calculul și analiza abaterilor privind materialele

O abatere este in mod obisnuit functia a mai multe elemente, de aceea analiza ei consta in aprecierea influentei fiecarui element, considerandu-le constante pe celelalte. Astfel abaterile de la consumul standard pentru materiale pot fi abateri de cantitate si abateri de la pretul standard pentru materiale.

3.5. Calculul și analiza abaterilor privind manopera

Abaterile de la consumul standard pentru manopera pot fi abateri de la eficienta muncii sau abateri din utilizarea timpului de lucru standard si abateri din variatia tarifului de retribuire efectiv fata de cel standard.

3.6. Calculul și analiza influențelor factorilor privind materialele

Factorii care pot determina aceasta abatere totala la materiale sunt: cantitatea, consumul specific unitar si pretul unitar al materialului. Matematic influenta factorilor se determina astfel (vom determina pentru fiecare material si pe total materiale):

modificarea cantitatii efective fata de cea standard prevazuta

modificarea consumului specific unitar efectiv fata de cel standard prevazut;

modificarea pretului unitar efectiv fata de cel standard prevazut;

3.7. Calculul și analiza influențelor factorilor privind manopera

Factorii care pot determina aceasta abatere sunt: cantitatea, norma de timp unitara si tariful de salarizare unitar. Matematic influenta factorilor se determina astfel (vom determina pentru fiecare operatie si pe total operatii):

modificarea cantitatii (suprafetei) efective fata de cea standard prevazuta;

modificarea normei de timp unitare efective fata de cea standard prevazuta;

modificarea tarifului unitar efectiv fata de cel standard prevazut;

3.8. Prezentarea operațiilor contabile privind cheltuielile de producție la

S.C.SIDERA STONE S.A

S.C.SIDERA STONE S.A. realizează în cadrul activității de exploatare, într-un ciclu de producție, 27 plăci de quartz în singura secție de fabricație de care dispune unitatea economică. Pentru a ajunge la produsul finit, activitatea este împarțită în 2 faze : turnare și finisare. Procesul de turnare presupune încărcarea materiilor prime în buncăr și uscarea plăcilor iesite de pe bandă. Procesul de finisare presupune finisarea propriu-zisă și dimensionarea plăcilor.

Având în vedere fișa de antecalcul să se calculeze costul unitar al producției și abaterile de la costurile standard

Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor efectuate pentru obținerea plăcilor de quartz:

Repartizarea cheltuielilor:

Cheltuieli cu materiale: 2611,35 lei

Ch materii prime/materiale directe = 170 x 5,62 + 500 x 0,42 + 448 x 0,44 + 368 x 0,21 + 576 x 1,195 + 0,02 x 32,76 + 3,6 x 28,77 + 2 x 47,23 + 28 x 6,87 + 12,28 x 7,57 + 0,016 x 15,95 = 2611,35lei

Cheltuieli cu manopera: 295,68 lei ( 8h x 12,32lei/h + 16h x 12,32lei/h)

Ch manopera = Nt x t = 16×12,32 + 8 x 12,32= 197,12 + 98,56 = 295,68 lei

Cheltuieli cu obligațiile salariale: 295,68 x 32,5 % = 96,10 lei

Înregistrarea cheltuielilor în contabilitate:

Înregistrarea cheltuielilor cu materialele:

% = 901 2611,35lei

921 turnare 2611,35lei

921 finisare 0 lei

Înregistrarea cheltuielilor cu manopera:

% = 901 295,68 lei

921 turnare 197,12 lei (16hx12,32lei/h)

921 finisare 98,56 lei (8hx12,32lei/h)

Înregistrarea cheltuielilor cu obligațiile salariale

% = 901 96,10 lei

921 turnare 64,06 lei (197,12×32,5%)

921 finisare 32,03 lei (98,56×32,5%)

Înregistrarea cheltuielilor indirecte:

% = 901 390,38 lei

923 turnare 373,43 lei (2611,35 + 197,12 + 64,06 ) x 13%

923 finisare 16,97 lei (98,56 + 32,03) x 13%

Cheltuieli cu manopera

Încărcare buncăr

Δtotală = Q1 x Nt1 x t1 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 8 x 13 – 58 x 8 x 15 = -894,72lei

ΔQ = Q1 x Nt0 x t0 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 8 x 15 – 58 x 8 x 15 = 38,4lei

ΔNt = Q1 x Nt1 x t0 – Q1 x Nt0 x t0 = 58,32 x 8 x 15 – 58,32 x 8 x 15 = 0lei

Δt = Q1 x Nt1 x t1 – Q1 x Nt1 x t0 = 58,32 x 8 x 13 – 58,32 x 8 x 15 = -933,12lei

Uscare plăci

Δtotală = Q1 x Nt1 x t1 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 8 x 13 – 58 x 8 x 15 = -894,72lei

ΔQ = Q1 x Nt0 x t0 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 8 x 15 – 58 x 8 x 15 = 38,4lei

ΔNt = Q1 x Nt1 x t0 – Q1 x Nt0 x t0 = 58,32 x 8 x 15 – 58,32 x 8 x 15 = 0lei

Δt = Q1 x Nt1 x t1 – Q1 x Nt1 x t0 = 58,32 x 8 x 13 – 58,32 x 8 x 15 = -933,12lei

Finisare plăci

Δtotală = Q1 x Nt1 x t1 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 6 x 13 – 58 x 6 x 15 = 671,04lei

ΔQ = Q1 x Nt0 x t0 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 6 x 15 – 58 x 6 x 15 = 28,8lei

ΔNt = Q1 x Nt1 x t0 – Q1 x Nt0 x t0 = 58,32 x 6 x 15 – 58,32 x 6 x 15 = 0lei

Δt = Q1 x Nt1 x t1 – Q1 x Nt1 x t0 = 58,32 x 6 x 13 – 58,32 x 6 x 15 = -699,84lei

Dimensionare plăci

Δtotală = Q1 x Nt1 x t1 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 2 x 13 – 58 x 2 x 15 = -223,68lei

ΔQ = Q1 x Nt0 x t0 – Q0 x Nt0 x t0 = 58,32 x 2 x 15 – 58 x 2 x 15 = 9,6lei

ΔNt = Q1 x Nt1 x t0 – Q1 x Nt0 x t0 = 58,32 x 2 x 15 – 58,32 x 2 x 15 = 0lei

Δt = Q1 x Nt1 x t1 – Q1 x Nt1 x t0 = 58,32 x 2 x 13 – 58,32 x 2 x 15 = -233,28lei