Studiu de Caz Privind Analiza Financiar Patrimoniala a Societatii S.c. Ceramica S.a

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………….. 5

CAPITOLUL I:

Analiza structurii bilanțului …………………………………………………………………………… 6

1.1 Analiza ratelor de structură ale activului ………………………………………………….. 6

1.1.1 Rata activelor imobilizate (ri) ………………………………………………………………… 7

1.1.2 Rata activelor circulante (rac) ………………………………………………………………… 8

1.2 Analiza ratelor de structură ale pasivului ………………………………………………… 10

1.2.1 Rata stabilității financiare (rsf) ……………………………………………………………… 10

1.2.2 Rata autonomiei financiare (raf) ……………………………………………………………. 11

1.2.3 Rata de îndatorare (rî) …………………………………………………………………………. 12

CAPITOLUL II:

Analiza echilibrului financiar ………………………………………………………………………. 13

Analiza fondului de rulment ………………………………………………………………….. 13

Analiza necesarului de fond de rulment ………………………………………………….. 14

Analiza trezoreriei nete …………………………………………………………………………. 16

CAPITOLUL III:

Analiza bonității …………………………………………………………………………………………. 17

3.1 Analiza lichidității ………………………………………………………………………………… 17

3.2 Analiza solvabilității …………………………………………………………………………….. 18

CAPITOLUL IV:

Studiu de caz privind analiza financiar-patrimonială a societății S.C. Ceramica S.A. …………………………………………………………………………………………………………………… 20

Prezentarea societății S.C. Ceramica S.A ………………………………………………… 20

Analiza financiar-patrimonială a societății S.C. Ceramica S.A. ………………….. 21

Concluzii …………………………………………………………………………………………………… 50

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………….. 52

Anexe ……………………………………………………………………………………………………….. 53

INTRODUCERE

Întreprinderiile pentru a se putea menține pe piață și pentru a putea supraviețui, au nevoie de informații, deoarece fără acestea procesul decizional prin care se conduce firma nu ar putea avea loc. Aceste informații se obțin odata cu analiza situațiilor financiare anuale care permit aflarea performanțelor și poziției financiare a întreprinderii. Aceste informații sunt benefice atât pentru întreprinderea în sine (aceasta reprezentând factorul intern), cât și pentru clienți, furnizori sau orice altă persoană care dorește să obțină informații despre întreprindere (ca factor extern).

Utilizatorii situațiilor financiare sunt cei care iau deciziile economice, acestea reprezentând evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalentele aferente ale acestuia. De aceasta depinzând capacitatea unei întreprinderi de a-și plăti angajați, de a-și plăti dobânziile sau de a rambursa creditele.

Bilanțul contabil are rolul de a generaliza datele contabilității curente, stabilind o serie de indicatori economico-financiari, și de a furniza informații asupra relațiilor de echilibru privind starea patrimoniului dar și mișcarea acestuia.

Redactarea acestei lucrări de licență, privind valorificarea informației contabile de sinteză din bilanț și a contului de profit sau pierdere, a reprezentat un demers complex de studiu, cercetare dar și de analiză a unor aspecte referitoare la activitatea întreprinderii „S.C. Ceramica S.A.”, pe parcursul celor trei ani analizați 2012, 2013 și 2014.

Lucrarea este structurată pe patru capitole. Ea prezentând situațiile financiare anuale, modelele de analiză ale acestora, analiza stării patrimoniului întreprinderii dar și concluziile aferente fiecărei rate, la care am ajuns în urma acestei analize.

Primul capitol este destinat analizei structurii bilanțului, mai precis definirii ratelor aferente structurii activului, cum sunt: rata activelor imobilizate și rata activelor circulante; și definirii ratelor aferente structurii pasivului, precum: rata stabilității financiare, rata autonomiei financiare și rata de îndatorare.

Capitolul doi este destinat definirii și structurii echilibrului financiar, pe baza analizei: fondului de rulment, necesarului de fond de rulment și trezoreriei nete.

În cel de-al treilea capitol am prezentat analiza bonității, incluzând analiza lichidității și a solvabilității.

În ultimul capitol este prezentat studiul de caz privind principalele modalități de valorificare a informației contabile și de sinteză, prezentându-se atât societatea analizată cât și analiza situației financiar-patrimoniale, cu concluziile care s-au desprins în urma analizei economico-financiare a întreprinderii.

CAPITOLUL I

ANALIZA STRUCTURII BILANȚULUI

Analiza structurii patrimoniale are ca obiective:

Stabilirea și evaluarea raporturilor dintre diferite elemente patrimoniale;

Evidențierea principalelor mutații calitative în situația mijloacelor și a surselor generale de schimbări interne și de interacțiunea cu mediul economico-social;

Aprecierea stării patrimoniale și financiare;

Fundamentarea politicii și strategiei patrimoniale și financiare.

Ratele de structură ale bilanțului se stabilesc, ca regulă generală, ca raport între un post sau grupă de posturi din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferitele componente de activ, respectiv de pasiv.

Analiza ratelor de structură ale activului

Cele mai frecvent utilizate rate în analiza situației financiare sunt:

Rata imobilizărilor;

Rata activelor circulante, detaliată prin:

– Rata stocurilor;

– Rata creanțelor;

– Rata disponibilităților.

Aceste rate reflectă, preponderent, aspecte privind patrimoniul economic al întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității și mai puțin aspectele de politică financiară.

Studiul ratelor de structură ale activului relevă informații privind:

– destinația economică a capitalurilor;

– gradul de lichiditate a capitalului;

– capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Pentru aprecierea modificărilor din structura activului și pentru a evalua efectele politicii de investiții, pe termen lung sau pe termen scurt, asupra structurii viitoare ale activului se compară indicele de modificare a postului de activ (numărul ratei) cu indicele activului total.

Ipa > IAt, când ponderea postului va crește în total activ;

Ipa = IAt, când ponderea postului rămâne constantă;

Ipa < IAt, când ponderea postului scade în total activ.

Deci: – posturile din bilanț care cresc într-un ritm superior creșterii activului total vor crește ca pondere în totalul activului;

– posturile care cresc în aceeași proporție cu activul total își mențin ponderea în total activ;

– posturile care se modifică într-o proporție mai mică decât activul total vor scădea ca pondere în totalul activului.

Ritmurile diferite ale modificării posturilor din bilanț reflectă politica de alocare a resurselor sau unele situații conjuncturale (de exemplu, reevaluări de active imobilizate).

Analiza structurilor activului bilanțului are ca punct de pornire evoluția valorii totale a activului, care poate reflecta una din situațiile următoare:

IAt > 1

Semnifică creșterea activului total în perioada curentă față de perioada precedentă;

Motivația acestei evoluții constă în faptul că intrările de active devansează valoarea ieșirilor.

Intrările de active au loc prin:

– achiziționarea de noi imobilizări fixe;

– punerea în funcțiune a investițiilor în curs (diferența dintre valoarea investițiilor în curs înregistrată în bilanț la începutul perioadei și valoarea totală a investiției în momentul recepției și punerii în funcțiune);

– creșterea activelor circulante.

Ieșirile de active se produc prin:

– diminuarea valorii nete a imobilizărilor amortizate cu suma anuală a amortizării;

– vânzarea de active (mijloace fixe și active circulante disponibilizate din diverse motive);

– casarea imobilizărilor fixe neamortizate integral;

– diminuarea valorii stocurilor ca efect al deprecierii, degradării, lipsurilor de valori materiale, reevaluării, etc.).

Creșterea activului total în perioada curentă față de perioada precedentă se produce și ca urmare a reevaluării de active.

Interpretarea economică a acestei situații se realizează prin compararea indicelui de creștere a activului total cu indicele unui indicator de rezultate (cifra de afaceri, producția exercițiului, valoarea adăugată, veniturile totale). Condiția limită de eficiență impune ca indicele indicatorului de rezultate selecționat (IR) să fie mai mare, cel puțin egal cu indicele activului total (IR > IAt).

IAt = 1

Semnifică menținerea valorii activului la nivelele anului precedent (situație mai rar întâlnită);

Motivația acestei situații este egalitatea dintre modificările valorii intrărilor cu cea a ieșirilor de active (valoarea intrărilor compensează integral valoarea ieșirilor de active);

Semnificația economică impune ca indicatorul de rezultate să fie mai mare sau cel puțin egal cu nivelul anului de bază (IR > 1).

c. IAt < 1

Semnifică scăderea valorii activului total comparativ cu nivelul anului de bază;

Motivația este că valoarea ieșirilor devansează valoarea intrărilor de active fixe;

Interpretarea economică: indicele de rezultate selecționat să devanseze sau să fie cel puțin egal cu indicele activului total (IR > IAt).

1.1.1 Rata activelor imobilizate (ri)

Se calculează ca raport între activele imobilizate și totalul bilanțului: .

Această rată reprezintă ponderea (greutatea specifică) a elementelor patrimoniale utilizate permanent (active stabile) în totalul patrimoniului și măsoară gradul de investire a capitalului în unitate.

Dacă rAi1 > rAi0

– Ponderea imobilizărilor fixe crește față de perioada de bază ca efect al modificării într-o proporție mai mare a valorii imobilizărilor fixe în raport cu valoarea activului total (IImf > IAt);

– Limita unei aprecieri favorabile a acestei mutații este dată de modificarea cifrei de afaceri într-o proporție mai mare sau cel puțin egală cu cea a valorii imobilizărilor fixe (ICa > IIMf).

Dacă rAi1 < rAi0

– Ponderea imobilizărilor fixe scade în totalul activului ca urmare a modificării valorii activului total într-o proporție mai mare decât cea a valorii imobilizărilor fixe (IImf < IAt);

– Limita aprecierii economice favorabilă este dată de realizarea cifrei de afaceri într-o proporție cel puțin egală cu indicele imobilizărilor fixe.

Pentru explicitarea ratei activelor imobilizate se folosesc și ratele specifice categoriilor de imobilizări fixe:

Rata imobilizărilor necorporale (rin): ;

Rata imobilizărilor corporale (ric): .

Mărimea acestui indicator depinde, în primul rând, de natura activității fiind mult mai ridicat în cazul ramurilor din industria grea față de ramurile care solicită o slabă dotare tehnică.

Dacă se analizează întreprinderi din același sector de activitate, rata imobilizărilor corporale depinde de opțiunile strategice ale fiecăreia, de politica de dezvoltare, de condițiile concrete în care-și desfășoară activitatea.

Rata imobilizărilor financiare (Rif): .

Exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care o întreprindere le-a stabilit cu alte unități (mai ales cu ocazia operațiilor de creștere externă). Rata imobilizărilor financiare este strâns legată de mărimea întreprinderii, având valori mici în cazul întreprinderilor de dimensiune redusă și valori foarte ridicate în cazul holdingurilor.

1.1.2 Rata activelor circulante (rac)

Reprezintă ponderea activelor circulante în totalul bilanțului, calculându-se cu relația: .

Dacă rac1 > rac0

Ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporție mai mare decât cea a activului total (Iac > IAt);

Limita aprecierii favorabile este dată d realizarea cifrei de afaceri cel puțin în aceeași proporție cu valoarea activelor circulante, în condițiile realizării vitezei de rotație cel puțin la nivelul perioadei de bază (ICa >IAc; dz1 =1; sau ICa >1; dz1<dz0; dar Ivz > Idz);

Dacă rac1 < rac0

Ponderea activelor circulante scade, ca efect al devansării modificării valorii activelor circulante de către valoarea activului total (IAc>ICa).

Și în cest caz se pot folosi mai multe rate complementare (rate analitice), și anume:

a. Rata stocurilor (rs): .

Această rată ia valori diferite fiind influențată de:

Sectorul de activitate unde își desfășoară activitatea întreprinderea; rata stocurilor este mai ridicată la întreprinderile din sfera producției și distribuției și foarte scăzută la întreprinderile din sfera serviciilor;

Durata ciclului de exploatare: rata stocurilor este ridicată la întreprinderile cu durata ciclului de exploatare lung, față de întreprinderile cu ciclu de exploatare scurt la care este redusă;

Factori conjuncturali și condițiile pieței: elemente speculative pot determina creșterea sau reducerea ratei, mai ales dacă ne referim la modificarea prețurilor materiilor prime.

În general, încetinirea vitezei de rotație a stocurilor, formarea de stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă se apreciază negativ datorită dificultăților de transformare în lichidități și consecințelor negative asupra solvabilității întreprinderii.

Se admite însă, ca justificată creșterea stocurilor doar daca are loc o creștere a volumului de activitate, când se respectă corelația: ICa > Is, unde:

ICa = indicele cifrei de afaceri;

Is = indicele stocurilor.

Dacă se iau în considerare și elementele componente ale stocurilor se mai pot determina și alte rate:

Rata materiilor prime;

Rata producției neterminate ;

Rata produselor finite ;

Rata stocurilor de mărfuri ;

b. Rata creanțelor comerciale (rc): .

Rata creanțelor este influențată în primul rând de domeniul de activitate: este foarte scăzută sau nulă în cazul întreprinderilor aflate în contact direct cu o clientelă numeroasă ce achită cumpărăturile în numerar (comerț cu amănuntul, prestări de servicii către populație) și înregistrează valori mai ridicate în cazul relațiilor inter-întreprinderi.

În cazul relațiilor întreprinderilor cu partenerii situați în aval, mărimea ratei este influențată de natura relațiilor, precum și de termenele de plată practicate.

Dacă rcr1 > rcr0

Ponderea creanțelor crește (Icr >IAt).

Limita minimă a unei aprecieri pozitive este dată de creșterea vânzărilor în condițiile realizării duratei de încadrare cel puțin la nivelul anului de bază (Ivz > 1,dz1 = dz0 sau Ivz > 1,Idz1 < Idz0, dar Ivz > Idz).

Dacă rcr1 < rcr0

Ponderea creanțelor scade (Icr < IAt);

Limita aprecierii pozitive este dată de reducerea valorii creanțelor în condițiile reducerii duratei medii de încasare, în condițiile realizării unui volum de vânzări cel puțin la nivelul anului de bază (dz1 < dz0, Ivz =1 sau Ivz>1, dar Idz > Ivz).

Analiza creanțelor trebuie aprofundată însă cu urmărirea aspectelor analitice a acestora, când se are în vedere:

Natura creanțelor (legate de exploatare, de bugetul statului, de personal etc.);

certitudinea realizării lor (certe și incerte);

termenul de realizare.

Pentru fiecare tip de creanță prezentată se poate calcula o rată analitică de structură prin raportarea creanței la totalul creanțelor sau al activelor circulante sau al activelor totale.

c. Rata disponibilităților bănești și plasamentelor (rdp): .

Această rată poate fi determinată ca două rate distincte: rata disponibilităților, respectiv rata valorilor mobiliare de plasament.

Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților bănești în patrimoniul întreprinderii. Analiza acestei rate trebuie făcută cu multă atenție pentru că informațiile furnizate pot fi incorecte.

Astfel o valoare ridicată a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi și semnul deținerii unor resurse ineficient utilizate. De asemenea, nivelul disponibilităților poate fi foarte fluctuant într-un interval redus fie, pe de-o parte să crească foarte mult, ca urmare a unor intrări importante de fonduri, fie pe de altă parte, să scadă ca urmare a unor plăți substanțiale.

La nivelul unei întreprinderi se consideră acceptabile următoarele rate ale disponibilităților bănești: .

Între rata activelor imobilizate și rata activelor circulante există următoarea relație: ri+rac=100.

1.2 Analiza ratelor de structură ale pasivului

Ratele de structură a pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia, precum și a gradului de îndatorare.

1.2.1 Rata stabilității financiare (rsf)

1. , unde:

Capital permanent = Capital propriu + Obligații pe termen mediu și lung;

2. ;

Cele 2 relații sunt relații complementare.

Dacă rsf1 > rsf0

crește ponderea capitalului permanent în totalul surselor de finanțare, deci are loc creșterea, în mărimi relative a surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Aceasta are loc prin:

– majorarea capitalului social prin noi aporturi în numerar ale acționarilor care reprezintă lichidități efective și creșterea fondului de rulment;

– majorarea capitalului social prin aporturi în natură;

– sporirea profitului nerepartizat;

– mărirea rezervelor;

– primirea de subvenții;

– contractarea de noi împrumuturi pe termen mediu și lung, într-un volum mai mare decât suma rambursărilor;

– lichidarea unor datorii.

Dacă rsf1 < rsf0

scade ponderea capitalului permanent în totalul pasivului, deci diminuarea în mărimi relative a surselor stabile, permanente în raport cu datoriile. Situația este determinată de:

– diminuarea capitalului social cu:

– retragerile de capital ale acționarilor;

– pierderile din anii precedenți;

– pierderi în cursul exercițiului;

– repartizarea profitului;

– diminuarea sau anularea provizioanelor.

1.2.2 Rata autonomiei financiare (raf)

Poate fi calculată în două modalități:

a) Rata autonomiei financiare globale (rafg): .

Ponderea capitalului propriu, respectiv a obligațiilor în totalul pasivelor diferă de la o întreprindere la alta în funcție de politica financiară a acesteia. Tocmai de aceea este foarte dificil de stabilit valoarea optimă (de referință) a acestei rate. Se consideră satisfăcătoare pentru echilibrul financiar o rată rafg > 1/3.

Pe baza experienței practice, se apreciază că:

dacă capitalul propriu reprezintă cel puțin 2/3 din totalul resurselor rezultă că întreprinderea are o autonomie financiară ridicată prezentând garanții aproape certe pentru a beneficia de noi credite;

dacă capitalul propriu deține o pondere de 30-50 % în totalul bilanțului, întreprinderea mai poate beneficia de împrumuturi dar riscurile sunt mai mari;

dacă capitalul propriu se situează sub 30 % întreprinderea nu mai prezintă garanții pentru a beneficia de noi credite.

Când rafg1 > rafg0, are loc creșterea ratei și, deci a autonomiei financiare globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai mare decât totalul resurselor (Icpr > IPt).

Când rafg1 < rafg0, are loc o diminuare a gradului de autonomie financiară globală, consecință a modificării capitalului propriu într-un ritm mai redus decât totalul pasivului (Icpr < IPt).

a) Rata autonomiei financiare la termen (raft) este mai semnificativă decât precedenta deoarece aprecierile sunt mai precise prin luarea în considerare a capitalului permanent. Se calculează cu relațiile:

1. ;

2. .

De data aceasta autonomia financiară este asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ, cu obligațiile pe termen mediu și lung: raft > 1.

Rata finanțării la termen este mai mare, în perioadele de gestiune când se contractează împrumuturi pe termen mediu și lung și urmează o tendință de scădere pe perioada rambursării împrumuturilor, dacă nu se contractează noi credite de această natură.

Evoluția sa este rezultanta raportului dintre ritmul de creștere a capitalului propriu (tendința crescătoare în condițiile realizării unei activități profitabile) și cel a datoriilor pe termen mediu și lung (tendință fluctuantă în funcție de modul de contractare a creditelor și a modului de eșalonare a restituirii lor).

1.2.3 Rata de îndatorare (rî)

Măsoară ponderea obligațiilor în patrimoniul întreprinderii calculându-se în următoarele variante:

a. rata de îndatorare globală (rîg) măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei: .

Această rată trebuie să fie subunitară (2/3), îndepărtarea de 1 semnificând o reducere a îndatoririi firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

O altă modalitate de calcul a ratei îndatoririi globale este: .

b. rata de îndatorare la termen (rît) se determină cu relațiile:

;

Valoarea acestei rate: rît < 0,5.

;

Valoarea acestei rate: rît < 1.

Rata de îndatorare la termen, este inversa ratei autonomiei financiare la termen , și deci evoluția ei depinde de raportul dintre ritmul de modificare a capitalului propriu și cel al împrumuturilor pe termen mediu și lung.

În acest caz posibilitățile de îndatorare sunt cu atât mai mari cu cât această rată este mai scăzută. Aceasta evidențiază măsura în care întreprinderea recurge la „efectul de levier”.

CAPITOLUL II

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

2.1 Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă valoarea absolută a surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor ciclice. Din punctul de vedere al gestiunii financiare, fondul de rulment reprezintă:

– marja de securitate sau de siguranță privind finanțarea activelor circulante;

– cota de autonomie financiară.

Modalități de calcul:

Pe baza părții de sus a bilanțului: FR=Cpm-Ai, unde :

Cpm- capital permanent;

Ai – active imobilizate nete.

În acest caz fondul de rulment arata surplusul de capital permanent peste valoarea activelor imobilizate folosit pentru finanțarea activelor circulante.

Pe baza părții de jos a bilanțului: FR=Ac-Dts, unde :

Ac- active circulante totale;

Dts- reprezintă datorii (obligații ) totale pe termen scurt.

Calculat astfel FR reprezintă activele circulante finanțate din surse stabile sau excedentul de active circulante fata de datoriile pe termen scurt.

In funcție de apartenența capitalului, fondul de rulment se regăsește sub următoarele forme:

1) Fondul de rulment propriu care arata cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante: FRP=Cpr-A și FRP=FR-Dtml, unde:

Cpr – este capitalul propriu;

Ai- reprezintă imobilizări nete;

Dtml- sunt datorii pe termen mediu și lung.

2) Fond de rulment străin care arată participarea împrumutărilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante: FRS=FR-FRP=Dtml .

Fondul de rulment poate avea următoarele valori:

FR> 0, întreprinderea dispune de o marja de securitate care o poate proteja parțial sau integral de efectele perturbării ciclului de încasări și plăti;

FR=0, activele pe termen scurt sunt finanțate integral pe seama datoriilor pe termen scurt și implicit datoriile stabile sunt finanțate din capitaluri permanente;

FR< 0, lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale fiind previzibile dificultăți în ceea ce privește echilibrul financiar impunându-se în unele intervenții corectoare (accelerarea încasărilor, încetinirea plăților, apelarea la împrumuturi pe termen scurt).

Când activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt, în acest caz întreprinderea își asigura solvabilități chiar dacă are un fond de rulment negativ, egal cu zero (inexistent) sau un nivel scăzut.

Avantajele pentru întreprindere sunt:

– asigurarea solvabilităților pe termen scurt;

– raport favorabil intre creditul clienți și creditul furnizori;

– reducerea costului capitalului.

Când activele circulante se rotesc mai încet decât datoriile pe termen scurt, daca activele circulante necesită o perioadă mai mare de timp pentru realizarea comparativă cu datoriile pe termen scurt, solvabilitatea este asigurată de un fond de rulment pozitiv al cărui nivel sa fie suficient de mare pentru a acoperii decalajul dintre durata de plată a datoriilor pe termen scurt și cea de încasare.

Dezavantajele pentru întreprindere sunt:

– dezechilibrul financiar se poate să apară în orice moment;

– necesitatea blocării unei părți a capitalului permanent în fondul de rulment ceea ce determină o înfrânare a investițiilor;

– apelarea la împrumuturi;

– cost mai ridicat al împrumuturilor.

Factorii care influențează nivelul și evoluția fondului de rulment sunt:

1) Factorii de creștere a fondului de rulment:

– creșterea capitalului permanent, dar nu prin apelarea la credit pe termen mediu și lung care vor duce la creșterea cheltuielilor financiare (dobânzilor) având ca efect scăderea rezultatului exploatării, ci prin creșterea capitalului propriu prin noi aporturi, acumularea rezervelor, sporirea provizioanelor, repartizate din profit, primirea de subvenții;

– scăderea activelor imobilizate prin amortizarea sau vânzări de activ imobilizate.

2) Factorii de diminuare a fondului de rulment:

– scăderea capitalului permanent prin scăderea capitalului propriu sau prin restituirea împrumuturilor pe mediu și lung;

– creșterea de active imobilizate prin investiții sau prin reevaluare.

Mărimea absolută a fondului de rulment nu ne spune dacă acesta este adaptat sau nu nevoilor întreprinderii, probleme esențială fiind acea de a asigura un nivel al fondului de rulment care sa acopere nevoile ciclului nevoilor de exploatare.

Se consideră ca mărimea minimă necesară a fondului de rulment este dată de nivelul mediu al fluctuațiilor NFR, iar mărimea este cea care menține echilibrul financiar la cel mai scăzut cost al procurări capitalurilor.

Pentru a asigura echilibrul financiar pe termen lung pe lângă fondul de rulment trebuie luate în considerare gradul de lichiditate a activelor și cel de exigibilitate al pasivelor.

2.2 Analiza necesarului de fond de rulment

Nevoia de fond de rulment reprezintă activele ciclice ce trebuiesc finanțate din fondul de rulment respectiv activele circulante (cu lichidare sub un an) care urmează sa fie finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an).

Nevoia de fond de rulment este definit ca diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare.

Relația de calcul este: NFR= active curente – pasive curente sau NFR= [active circulante – disponibilități și plasamente] – [obligații pe termen scurt– (credite curente+ soldul creditor la bănci)].

Nevoia de fond de rulment poate fi analizata pe două componente:

nevoia de fond de rulment din exploatare (NFRE) calculată ca diferența între necesitățile ciclice de exploatare și resursele de exploatare;

nevoia de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE) calculată ca diferența intre necesitățile ciclice din afara exploatării și resursele ciclice din afara exploatării.

Necesitățile ciclice de exploatare sunt legate direct de activitatea de exploatare și cuprind:

– produse finite și în curs de execuție;

– avansuri acordate clienților;

– clienți și conturi asimilate;

– cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare.

Resurse ciclice de exploatare cuprind datoriile de exploatare și anume:

– furnizori și conturi asimilate;

– avansuri clienți;

– datorii fiscale și sociale: *T.V.A. de plată;

*asigurări sociale, ajutor de șomaj, impozit pe salar.

– veniturile efectuate în avans pentru activitatea de exploatare.

Necesitățile ciclice din afara exploatării cuprind:

– alte creanțe;

– decontări cu asociații privind capitalul;

– capitalul subscris dar nevărsat.

Resursele ciclice din afara exploatării sunt:

– datorii fiscale;

– datorii asupra imobilizărilor: *impozite pe clădiri;

*taxa de folosire a terenurilor proprietate de stat.

Toate acestea elemente de calcul se preiau din bilanțul funcțional.

NFR=NFRE +NFRAE.

În analiza nevoii de fond de rulment pot fi întâlnite următoarele situații:

I. NFR >0, adică există un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare de imobilizat.

Este o situație normală dacă este determinat de:

– politica de investiții;

– creșterea vânzărilor;

– mărirea duratei ciclului de fabricației datorat creșterii complexități producției.

Este o situație negativă dacă este deminată de:

– existenta unui decalaj nefavorabil dintre lichidarea activelor curente și exigibilitatea datoriilor din exploatare (s-a încetinit încasarea creanțelor și s-a urgentat plata obligațiilor);

– existența unor scopuri fără sau cu mișcare lentă.

II. NFR < 0, adică un surplus de surplus de surse ciclice (temporare) în raport cu activele ciclice, (nevoi temporare).

Este situație pozitivă dacă este determinată de:

– accelerarea vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor;

– angajarea unor datori de exploatare cu termene de plata mai relaxante.

Evoluția NFRE este influențată de următorii factori:

1. Cifra de afaceri, intre cifra de afaceri și NFR exista o relație directă.

2. Durata ciclului de exploatare asupra căreia se poate acționa prin:

– schimbarea tehnologiei de aplicații;

– modificarea structurii producției în favoarea acelor produse care au o durată de fabricație mai mare sau mai mică decât durata medie;

– măsuri de natura organizatorică ce conduc la reducerea pierderilor de timp în fluxurile tehnologice.

3. Costul de producție, reducerea lor determinând scăderea nevoii de fond de rulment și invers;

4. Gestiunea costurilor acționându-se în sensul scăderii nevoi de fond și prin:

– scăderea duratei medii a aprovizionării cu materiale;

– o dimensionare optimă a stocului de materiale și produse finite;

– scăderea duratei medie de stocare;

– scăderea cheltuielilor de aprovizionare și desfacere.

5. Modificarea prețurilor la materii prime, materiale, combustibil, energie, transport, creșterea lor determinând creșterea necesarului de resurse de finanțare a activelor circulante

Toți acești factori determină modificarea nevoi de rulment de fond în perioada curentă față de perioada de bază în sensul creșterii: NFR1> NFR0 și INFR> 1, sau în sensul scăderii: NFR1<NFR0 și INFR<1.

Nevoia de fond de rulment reflectă modul de asigurare a echilibrului curent prin compararea necesitaților de finanțare ale ciclului de exploatare cu datoriile aferente exploatării.

Mărimea optimă a nevoii de fond de rulment stabilită în practică nu trebuie să depășească o rată de 10-15% din valoarea cifrei de afaceri.

2.3 Analiza trezoreriei nete

Analiza trezoreriei înseamnă analiza echilibrului financiar pe termen scurt prin compararea fondului de rulment (care este o mărime relativ constantă) cu nevoia de fond de rulment (o mărime fluctuantă).

La nivel de agent economic trezoreria reprezintă disponibilitățile monetare și plasamentele pe termen scurt rezultate în urma operațiunilor de încasări și plăți. Încasările sunt de fapt operațiuni de intrare de trezorerie, iar plățile sunt operațiuni de ieșire de trezorerie. Trezoreria se poate determina în două moduri:

1. T=FR-NFR;

2. T=TA-TP, unde : TA- trezoreria de activ ce cuprinde disponibilitățile bănești din conturi și casă precum și plasamentele pe termen scurt, și TP- trezoreria de pasiv, ce cuprinde creditele curente și soldul creditor al băncii.

Trezoreria poate înregistra două situații:

1. Trezoreria pozitivă, adică FR>NFR, cea ce dă posibilitatea efectuării de plasamente și deținerii de disponibilități bănești. Acest caz este favorabil pentru agenții economici pe termen scurt, dar pe termen lung ar reprezenta o insuficienta în utilizarea lichidităților, fapt ce ar produce efecte negative în remunerarea capitalului (scopul întreprinderii nu este deținerea de lichidități, ci antrenarea lor în activități eficiente).

2. Trezorerie negativă când NFR>FR, acest lucru evidențiind un dezechilibru financiar. în acest caz fondul de rulment nu poate acoperii în totalitate necesarul de fond de rulment, fiind nevoie de apelare la credite pe termen scurt.

Principalele măsuri de luat în vederea îmbunătățirii trezoreriei, a creșterii capacități de plată a întreprinderii sunt:

– prevenirea sau lichidarea imobilizărilor de fond de rulment în stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă;

– dimensionarea judicioasă a volumului de producție pe baza cunoașterii pieței;

– accelerarea livrări mărfurilor și a încasării facturilor prin măsuri organizatorice adecvate;

– reducerea creditului comercial acordat clienților;

– urmărirea riguroasa a încasării clienților la termenele convenite și a plății obligațiilor față de terți, etc.

CAPITOLUL III

ANALIZA BONITĂȚII

3.1 Analiza lichidității

Lichiditatea exprimă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt și reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități (bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de operațiunile curente ale exercițiului îi furnizează suficiente disponibilități pentru a face față scadențelor pe termen scurt.

Noțiunea de lichiditate poate viza bilanțul și activele acestuia: lichiditatea bilanțului se referă la faptul că activele sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce ferește întreprinderea de faliment pe termen scurt. Ea rezultă din comparația între activele “lichide” și pasivul exigibil, ceea ce se reflectă în:

1) Fondul de rulment financiar: FRF = Active circulante – Datorii curente(< 1 an).

Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin:

2) Rata lichidității generale: , care exprimă gradul de lichiditate potențială (echilibrul financiar pe termen scurt) și variază în funcție de sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuție și aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung.

Valoarea acestei rate trebuie comparată cu întreprinderi similare și ea depinde de viteza de rotație a stocurilor și a datoriilor pe termen scurt.

Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, în caz contrar, lipsa de lichidități, ca urmare a unui fond de rulment negativ, poate conduce la încetare de plăți, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate.

Insuficiența de lichidități are consecințe atât pentru întreprindere (limitarea dezvoltării), cât și pentru creditori (întârzieri de plată a dobânzilor, de rambursări, pierderi de creanțe), precum și pentru clienți (modificarea condițiilor de credit).

3) Rata lichidității reduse: , care reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, valoarea optimă peste 0,5 confirmă o lichiditate normală.

4) Rata lichidității imediate: , numită rată de trezorerie, sau Testul acid, a cărei valoare minimă de 0,2 – 0,3 reflectă o garanție de lichiditate satisfăcătoare.

3.2 Analiza solvabilității

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față scadențelor pe termen lung și mediu și depinde de mărimea acestor datorii și de cheltuielile financiare aerente acestor datorii (costul îndatorării). Solvabilitatea este un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care dorește să-și păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii .

Solvabilitatea se asigură din echilibrul dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăți, dar și dintr-un fond de rulment net pozitiv, ceea ce rezultă într-o relaționare eficientă între necesarul de finanțare pe termen lung (activele imobilizate) și resursele de finanțare cu caracter permanent (capitalul permanent).

O societate aflată în lichidare este solvabilă dacă care activul real este suficient pentru a-i permite plata tuturor datoriilor.

Menținerea solvabilității este condiționată de sincronizarea ritmului încasărilor cu ritmul plăților corespunzătoare datoriilor ajunse la scadență.

În acest sens, o primă apreciere a solvabilității se realizează prin compararea între lichiditatea activului și exigibilitatea pasivului, respectiv a activelor totale cu datoriile totalecalculându-se astfel activul net contabil.

Indicatorii cu ajutorul cărora se poate aprecia gradul de solvabilitate ai unei întreprinderi sunt:

1) Activul net contabil: ANC = Activ total – Datorii totale, care exprimă mărimea capitalurilor proprii.

2) Rata solvabilității patrimoniale: ,care exprimă ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se situeze între 0,3 – 0,5. Valorile mai mari de 0,5 reflectă o situație normală.

3) Rata solvabilității generale: ,Creditorii sunt interesați într-o valoare cât mai mare a raportului, garanția lor fiind constituită din activul întreprinderii, în condițiile unui activ net pozitiv.

4) Rata îndatorării totale: = LF.

5) Rata îndatorării pe termen lung: .

Această rată exprimă dependența de creditorii pe termen lung, este majorată de inflație, fiind un indicator de risc direct proporțional cu valoarea ei și cu gradul de variabilitate beneficiilor. Variază de la un sector de activitate la altul.

6) Capacitatea de îndatorare: , depinde de structura financiară și arată posibilități de îndatorare crescute pentru valori ≥ 0,5.

7) Capacitatea de rambursare: , exprimă capacitatea întreprinderii de a-și rambursa datoriile totale și completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.

8) Rata cheltuielilor financiare: , exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita riscul de non-plată.

O variantă a acestei rate se obține prin raportul:

9) , care nu trebuie să depășească 3 %, ceea ce face întreprinderea vulnerabilă și o expune riscului de insolvabilitate.

Pentru ca întreprinderea să fie într-o situație satisfăcătoare, nu este suficient ca ea să-și poată achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată achita la scadența convenită.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA FINANCIAR–PATRIMONIALĂ A SOCIETĂȚII S.C. CERAMICA S.A.

4.1 Prezentarea societății S.C. Ceramica S.A.

Societatea comercială „ S.C. Ceramica S.A.” a fost înființată în 10.05.1991 ca societate română cu capital privat. Obiectivul principal de activitate al acestei societăți este fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă.

Societatea comercială „S.C. Ceramica S.A.” îmbracă forma juridică a societății cu răspundere limitată și își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile actului 1 constitutiv.

Principalul obiect de activitate îl reprezintă: fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă, conform Codului CAEN ( 2332 – Fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse pentru construcții, din argilă arsă).

Sediul social al societății se află în România, Iași, calea Chișinăului, numărul 176, județul Iași. La data actualizării societatea are două sedii secundare amândouă fiind localizate tot în Iași. Societatea a fost înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J22/533/1991 având atribuit codul unic de înregistrare 1989343.

Asociatul întreprinderii este Eurobrick International B.V., acesta având o pondere de 100% din capitalul propriu.

Activitatea firmei se desfășoara cu un număr de 213 salariați cu contract individual de muncă și cu respectarea reglementărilor din Domeniul Dreptului Muncii și a regimului de asigurări sociale. Salarizarea se stabilește prin acordul liber al părților cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.

În următorul tabel putem observa evoluția întreprinderii „S.C. Ceramica S.A.”:

Analiza financiar–patrimonială a societății S.C. Ceramica S.A.

Aici am ales să prezint ratele structurii financiare corespunzătoare întreprinderii. Rate ce au fost obținute în urma bilanțului financiar – contabil.

Bilanțul financiar

Concluzii:

Activele imobilizate au crescut în primii doi ani analizați, de la 135,328.168 LEI în 2012 la 157,555.382 LEI în 2013, fapt ce denotă investițiile efectuate de firmă. În schimb, în ultimul an analizat, 2014, s-a produs o micșorare a activelor imobilizate, de la 157,555.382 LEI în 2013 la 144,192.060 LEI în 2014, ceea ce înseamnă că gradul de investire al capitalului a scăzut de la o perioadă la alta.

Capitalurile proprii au înregistrat o creștere în fiecare an analizat

Datoriile pe termen scurt au o pondere însemnată, fiind mai mari decât activele curente, fapt ce arată că firma are unele probleme cu lichiditățile.

3.1 Analiza structurii activului

3.1.1 Rata activelor imobilizate

Fig. 3.1 – Evoluția activelor imobilizate

Concluzii:

Rata activelor imobilizate a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

Astfel, în anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata activelor imobilizate a crescut cu 11,30 % datorită creșterii activelor imobilizate într-un ritm mai rapid decât creșterea activului total ( 16,42 % > 4,60 %). Dacă comparăm evoluția activelor imobilizate cu cea a cifrei de afaceri se constată o creștere a activelor imobilizate cu 16,42 %, comparativ cu cifra de afaceri care a scăzut în acest an cu 8,54 %. Așadar, activele imobilizate sunt mult mai mari decât cifra de afaceri ceea ce rezultă că investiția realizată din acest an nu a reușit să genereze o creștere a volumului vânzărilor.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata activelor imobilizate a scăzut cu 5,48 %, datorită reducerii activelor imobilizate într-un ritm mai rapid decât reducerea activului total (8,48 % > 3,17%). Se observă că în anul 2014, cifra de afaceri a crescut cu 22,49 % ceea ce ne arată că în acest an investiția realizată în anul 2013 a generat o creștere a volumului vânzărilor, situația devenind una favorabilă pentru această societate.

3.1.1.1 Rata imobilizărilor necorporale

Fig. 3.2 –Evoluția imobilizărilor necorporale

Concluzii:

Rata imobilizărilor necorporale a înregistrat în cei trei ani analizați valori nesemnificative, aproape nule, urmând o ușoară evoluție descrescătoare în cel de-al treilea an analizat.

3.1.1.2 Rata imobilizărilor corporale

Fig. 3.3 – Evoluția imobilizărilor corporale

Concluzii:

Se observă că rata imobilizărilor corporale a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

Astfel, în anul 2013 comparativ cu anul 2012 rata imobilizărilor corporale a înregistrat o evoluție descrescătoare , scăzând cu 0,13 %, în anul 2013. Această descreștere s-ar datora creșterii imobilizărilor corporale într-un ritm mai lent decât cel al activelor imobilizate (16,27 % < 16,42 %). Observându-se că în anul 2013 deși, imobilizările corporale au crescut cu 16,27 %, volumul vânzărilor a scăzut cu 8,54 %, ceea ce arată că în acest an investiția în imobilizări corporale nu a generat încă rezultatele așteptate.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata imobilizărilor corporale a crescut cu 0,09 %, datorită reducerii imobilizărilor corporale într-un ritm mai lent decât s-au redus activele imobilizate (8,4 % < 8,48 %). Se observă că în 2014, cifra de afaceri a crescut cu 22,49 %, ceea ce ne arată că în acest an investiția imobilizărilor corporale a produs o creștere a volumului vânzărilor.

3.1.1.3 Rata imobilizărilor financiare

Fig. 3.4 – Evoluția imobilizărilor financiare

Concluzii:

Se observă că rata imobilizărilor financiare a înregistrat pe parcursul celor trei ani analizați valori nesemnificative, aproape nule și a urmat o ușoară evoluție crescătoare pe parcursul ultimului an analizat.

3.1.2 Rata activelor circulante

Fig. 3.5 – Evoluția activelor circulante

Concluzii:

Rata activelor circulante a înregistrat pe perioada analizată o evoluție oscilantă.

În anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata activelor circulante s-a redus cu 55,72 %, datorită reducerii activelor circulante cu 53,68 %, simultan cu creșterea activului total cu 4,60 % . Se m-ai observă că în anul 2013, cifra de afaceri s-a redus cu 8,54 %, față de anul precedent.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata activelor circulante a crescut cu 67,95 %, datorită creșteri activelor circulante cu 62,62 %, în același timp cu reducerea activului total cu 3,17 %. În anul 2014 comparativ cu anul 2013, cifra de afaceri a crescut cu 22, 49 %, față de anul precedent.

3.1.2.1 Rata stocurilor

Fig. 3.6 – Evoluția stocurilor

Concluzii:

Rata stocurilor a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

În 2013 comparativ cu 2012, rata stocurilor a crescut considerabil cu 153,95 %, datorită creșterii stocurilor cu 17,62 %, și scăderii activelor circulante cu 53,68 %. Deoarece cifra de afaceri s-a redus cu 8,54 %, comparativ cu stocurile care au crescut cu 17,62 %, putem afirma că stocurile nu au fost gestionate într-un mod eficient.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata stocurilor s-a redus cu 31,72 %, datorită creșterii stocurilor într-o pondere mai mică decât ponderea activelor circulante (11,04 % < 62,62 %). Se observă că cifra de afaceri din acest an a crescut cu 22,49 % față de anul precedent.

3.1.2.2 Rata creanțelor

Fig. 3.7 – Evoluția creanțelor

Concluzii:

Rata creanțelor a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

În anul 2013, comparativ cu anul 2012, rata creanțelor s-a redus cu 47,54 % ca urmare a reducerii creanțelor cu 75,7 %, concomitent cu creșterea activelor circulante cu 17,62 %. La fel ca și valoarea creanțelor și volumul vânzărilor s-a diminuat și el, acesta scăzând cu 8,54 %. Astfel, putem spune că în 2013 sunt probleme gestionate de valoarea creanțelor.

În anul 2014, comparativ cu anul 2013, rata creanțelor a crescut cu 65,57 %, datorită creșterii considerabile a creanțelor într-un ritm mult mai rapid decât creșterea activelor circulante (169,26 % > 11,04 %). În anul 2014, volumul vânzărilor a crescut și el cu 22,49 %, și astfel, aici putem afirma că nu sunt probleme gestionate de acesta.

3.1.2.3 Rata disponibilităților

Fig. 3.8 – Evoluția disponibilităților

Concluzie:

Rata disponibilităților a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

În anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata disponibilităților s-a redus foarte mult cu 98,26 %, deoarece s-au redus la fel de mult și disponibilitățile într-un ritm mai rapid decât reducerea activelor circulante (99,19 % > 75,7 %). În ceea ce privește cifra de afaceri, aceasta s-a redus și ea cu 8,54 %.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata disponibilităților a crescut enorm cu 2855,05 %, datorită creșteri considerabile a disponibilităților cu 4705,61 %, într-un ritm mult mai rapid decât creșterea activelor circulante, care au crescut cu 169,26 %. (4705,61 % >> 169,26 %). În acest an, volumul vânzărilor a crescut cu 22,49 %.

3.1.2.4 Rata investițiilor pe termen scurt

Fig. 3.9 – Evoluția investițiilor pe termen scurt

Concluzie:

Se observă că pe parcursul celor trei ani analizați, rata investițiilor pe termen scurt a înregistrat valori nesemnificative, aproape nule.

3.2 Analiza structurii pasivului

3.2.1 a) Rata stabilității financiare

Fig. 3.10 – Evoluția stabilității financiare

Concluzii:

Rata stabilității financiare a înregistrat o evoluție crescătoare pe parcursul celor trei ani analizați.

În anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata stabilității financiare a crescut cu 1,48 %, datorită creșterii capitalului permanent într-un ritm mai mare decât cel al pasivului total (6,15 % > 4,60 %).

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata stabilității financiare a crescut cu 1,02 %, deoarece s-a redus capitalul permanent într-un ritm mai lent decât ponderea pasivului total (2,18 % < 3,17 %).

Se poate concluziona că rata stabilității financiare a avut o pondere aproximativ egală pe parcursul celor trei ani analizați.

b) Rata stabilității financiare 2

Fig. 3.11 – Evoluția stabilității financiare 2

Concluzii:

Rata stabilității financiare 2 a înregistrat o evoluție descrescătoare pe parcursul celor trei ani analizați.

Astfel, în anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata stabilității financiare s-a redus cu 7,37 %, datorită reducerii datoriilor pe termen scurt cu 3,11 %, simultan cu creșterea pasivului total, care a crescut cu 4,60 %.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata stabilității financiare s-a redus cu 5,59 %, datorită reducerii datoriilor pe termen scurt într-un ritm mai rapid decât cel al pasivului total (8,58 % > 3,17 %).

În concluzie se observă că ponderea datoriilor pe termen scurt în totalul pasivului este mult prea ridicată existând riscul de intrare în incapacitate de plată a datoriilor pe termen scurt. La fel este și în anul 2014, în ceea ce privesc datoriile pe termen scurt în totalul pasivului, existând și în acest an riscul de intrare în incapacitate de plată a datoriilor pe termen scurt.

3.2.2 Rata autonomiei financiare

3.2.2.1 Rata autonomiei financiare globale

Fig. 3.12 – Evoluția autonomiei financiare globale

Concluzii:

Rata autonomiei financiare globale a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

În anul 2013 comparativ cu anul 2012, rata autonomiei financiare globale s-a redus cu 1,17 %, datorită creșterii capitalurilor proprii într-un ritm mai lent decât ponderea pasivului total (3,38 % < 4,60 %).

În anul 2014 comparativ cu anul 2013, rata autonomiei financiare globale a crescut cu 10,14 %, datorită creșterii capitalurilor proprii cu 6,64 %, simultan cu scăderea pasivului total, care s-a redus cu 3,17 %.

3.2.2.2 a) Rata autonomiei financiare la termen 1

Fig. 3.13 – Evoluția autonomiei financiare la termen 1

Concluzii:

Rata autonomiei financiare la termen 1 a înregistrat o evoluție oscilantă pe parcursul celor trei ani analizați.

Se poate observa că societatea a avut pe parcursul celor trei ani autonomie financiară pe termen lung, aceasta putând să-și acopere datoriile pe termen lung din resursele proprii.

b) Rata autonomiei financiare la termen 2

Fig. 3.14 – Evoluția autonomiei financiare la termen 2

Concluzii:

Rata autonomiei financiare la termen 2 a înregistrat o evoluție oscilantă pe parcursul celor trei ani analizați, urmând o creștere semnificativă în ultimul an.

Deoarece societatea a avut autonomie financiară pe termen lung, în toți cei trei ani, spunem că aceasta a reușit să-și acopere datoriile pe termen lung din resursele proprii.

3.2.3 Rata îndatorării

3.2.3.1 Rata îndatorării globale

Fig. 3.15 – Evoluția îndatorăriilor globale

Concluzie:

Valoarea ratei îndatorării globale este mai mică în toți cei trei ani analizați decât valoarea maximă recomandată, cea de 66 %. Acest lucru arată că societatea nu este în pericol de a-și putea plăti datoriile totale.

3.2.3.2 a) Rata îndatorării la termen 1

Fig. 3.16 – Evoluția îndatorării la termen 1

Concluzie:

Rata îndatorării la termen 1 a înregistrat pe parcursul celor trei ani analizați, valori optime, neexistând dificultăți în plata la scadență a datoriilor pe termen lung.

b) Rata îndatorării la termen 2

Fig. 3.17 – Evoluția îndatorării la termen 2

Concluzie:

Rata îndatorării la termen 2 a înregistrat valori optime, în toți cei trei ani analizați, neexistând de altfel dificultăți în plata la scadență a datoriilor pe termen lung.

3.3 Analiza echilibrului financiar

3.3.1 Rata fondului de rulment

3.3.1.1 Rata fondului de rulment net

Fig. 3.18 – Evoluția descendentă a fondului de rulment net

Concluzii:

Se observă că fondul de rulment net a înregistrat o valoare pozitivă doar în anul 2012, ceea ce arată că doar în acest an societatea dispune de o marjă de siguranță care o poate proteja parțial sau total în cazul apariției unor dezechilibre între încasări și plăți.

Astfel, se observă că în anii 2013 – 2014, fondul de rulment net a înregistrat valori negative ceea ce arată că în acești ani există dezechilibre financiare iar lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale.

3.3.1.2 Rata fondului de rulment propriu

Fig. 3.19 – Evoluția descendentă a fondului de rulment propriu

Concluzie:

Societatea a înregistrat un fond de rulment propriu cu valori negative, pe parcursul celor trei ani analizați, ceea ce arată că în acești ani, societatea nu dispune de resurse proprii pentru finanțarea activelor.

3.3.1.3 Rata fondului de rulment străin

Fig. 3.20 – Evoluția fondului de rulment străin

Concluzii:

Fondul de rulment străin a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată.

Astfel, se observă că în 2013 comparativ cu anul 2012, societatea a apelat la noi datorii pe termen lung, valoarea acestora crescând cu 13,75 %, față de anul 2012.

În anul 2014 față de anul 2013, valoarea datoriilor pe termen lung s-a redus cu 24,18 %, față de anul 2013, ceea ce reflectă o reducere a datoriilor pe termen lung față de anul precedent.

3.3.2 Necesarul de fond de rulment

Fig. 3.21 – Evoluția descendentă a necesarului de fond de rulment

Concluzie:

Necesarul de fond de rulment a înregistrat valori negative în cei trei ani analizați și a urmat o evoluție descrescătoare a acestuia. Acest lucru arată că în cei trei ani, valoarea datoriilor pe termen scurt depășește valoarea activelor circulante.

3.3.3 Rata trezoreriei nete

Fig. 3.22 – Evoluția trezoreriei nete

Concluzie:

Trezoreria netă a înregistrat valori pozitive în cei trei ani analizați, urmând o evoluție oscilantă a acestuia. Se observă că în anul 2013 valoarea trezoreriei nete este mult mai scăzută decât cea înregistrată în anii 2012 și 2014.

3.4 Analiza ratelor de finanțare

3.4.1 Rata finanțării stabile

Fig. 3.23 – Evoluția finanțării stabile

Concluzie:

Rata finanțării stabile a înregistrat valori cuprinse în intervalul minim admisibil și maxim admisibil, pe parcursul celor trei ani analizați, fiind o evoluție oscilantă a ratei finanțării.

3.5 Analiza bonității financiare

3.5.1 Analiza lichidității

3.5.1.1 Rata lichidității generale

Fig. 3.24 – Evoluția lichidității generale

Concluzie:

Lichiditatea generală a avut valori în intervalul 1-2 doar în anul 2012, ceea ce arată că doar în acest an societatea a avut suficiente active circulante în raport cu datoriile pe termen scurt.

3.5.1.2 Rata lichidității reduse

Fig. 3.25 – Evoluția lichidității reduse

Concluzie:

Lichiditatea redusă a înregistrat valori normale doar în anul 2012, iar în anul 2013 și 2014 se observă un deficit de lichiditate redusă.

3.5.1.3 Rata lichidității curente

Fig. 3.26 – Evoluția lichidității curente

Concluzie:

Lichiditatea curentă a înregistrat valori normale doar în anul 2012, iar în 2013 și 2014 s-au înregistrat valori sub valoriile minime acceptate și maxime acceptate, ceea ce reflectă o lipsă acută de lichidități curente.

3.5.1.4 Rata lichidității imediate

Fig. 3.27 – Evoluția lichidității imediate

Concluzii:

Lichiditatea imediată a înregistrat în anul 2012 o valoare mai mare decât valoarea maximă acceptată, ceea ce reflectă că există mult prea multe lichidități curente.

În anul 2013, lichiditatea imediată a înregistrat o valoare nulă, ceea ce reflectă o lipsă acută de lichidități curente.

Doar în ultimul an analizat, în 2014, societatea a înregistrat o lichiditate imediată cuprinsă în intervalul acceptat.

3.6 Analiza solvabilității

3.6.1 Rata solvabilității generale

Fig. 3.28 – Evoluția solvabilității generale

Concluzie:

Se observă că în niciunul din cei trei ani analizați, solvabilitatea generală nu a înregistrat valori considerate normale iar în ultimul an valoarea acestuia a crescut și mai mult, ceea ce reflectă probleme majore privind gradul de solvabilitate al societăți.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma studiului de caz realizat la întreprinderea „S.C. Ceramica S.A.”, am ajuns la următoarele concluzii:

Din punct de vedere al structurii activului, am observat că:

1) Rata activelor imobilizate a crescut cu 11.30 % în anul 2013, urmând o scădere în cel de-al treilea an analizat, 2014, cu 5.48 %, aspect care arată, mai ales în anul 2013, preocuparea firmei de reînnoire dar având în vedere faptul că activele circulante sunt cele care aduc profit, această creștere și descreștere a ratei nu e neapărat benefică.

a) Rata imobilizărilor necorporale în cazul societății analizate este aproape inexistentă, în toți cei trei ani analizați, valoarea acesteia fiind aproape de 0, ceea ce rezultă că acestea nu vor genera beneficii economice pentru întreprindere.

b) Rata imobilizărilor corporale a înregistrat o evoluție oscilantă pe perioada analizată, scăzând în 2013, cu 0,13 %, și observându-se, mai apoi, o ușoară creștere în anul 2014 cu 0,09 %. Astfel, putem spune că din anul 2014, rata imobilizărilor corporale înregistrează beneficii economice pentru înreprindere.

c) Rata imobilizărilor financiare a înregistrat pe parcursul celor 3 ani analizați valori nesemnificative. Astfel, putem spune că valorile acestei rate sunt foarte reduse reflectând o politică de investiții în continuă reducere.

2) Rata activelor circulante s-a redus cu 55,72 % (aspect negativ) , în 2013, crescând mai apoi în 2014, cu 67,95 %, (reprezentând un aspect pozitiv). Astfel, putem spune că aceasta a adus profit la întreprindere doar în anul 2014.

a) Rata stocurilor a crescut foarte mult în anul 2013, cu 153,95 %, datorită ineficienței produselor firmei, piața nefiind interesată de aceste produse, acest lucru datorându-se depășirii ritmului de producție a stocurilor. Dar acestea, au scăzut în anul 2014, cu 31,72 %.

b) Rata creanțelor s-a redus în 2013, cu 47,54 %, dar a crescut în 2014, cu 65,57 %, ceea ce înseamnă o durată medie de încasare a creanțelor.

c) Rata disponibilităților s-a redus consistent în 2013, cu 98,26 %, dar a crescut considerabil în anul următor, 2014, cu 2855,05 %, pe fondul creșterii disponibilităților față de activul total.

d) Rata investițiilor pe termen scurt a înregistrat pe parcursul celor trei ani analizați, valori nesemnificative, aproape nule.

Din punct de vedere al structurii pasivului, am observat următoarele:

1) Rata stabilității financiare a crescut în fiecare an analizat, în 2013, cu 1,48 %, iar în 2014, cu 1,02 % , aspect pozitiv, întrucât arată creșterea capitalului permanent al firmei.

Rata stabilității financiare 2 s-a redus în fiecare an analizat, astfel: în 2013, cu 7,37 %, iar în 2014 cu 5,59 %, reprezentând un aspect negativ, întrucât arată scăderea capitalului permanent al întreprinderii.

2) Rata autonomiei financiare globale s-a redus în 2013, cu 1,17 %, și a crescut în 2014, cu 10,14 %, creștere datorată sporirii capitalului propriu.

a) Societatea a avut autonomie financiară (1) pe termen lung, în fiecare an analizat, acesta putând să-și acopere datoriile pe termen lung din resursele proprii.

b) Societatea a avut și în acest caz, autonomie financiară (2) pe termen lung, în fiecare an analizat, spunem că întreprinderea a reușit să-și acopere datoriile din resurse proprii.

3) Rata îndatorării se clasifică, astfel:

a) Rata îndatorării globale este mică, în toți ani analizați, acest lucru ne arată că societatea nu este în pericol de a-și putea plăti datoriile.

b1) Rata îndatorării la termen 1, a înregistrat valori optime, neexistând dificultăți în plata la scadență a datoriilor pe termen lung.

b2) Rata îndatorării la termen 2, a înregistrat și ea valori optime, neexistând și aici, dificultăți în plata la scadență a datoriilor pe termen lung.

Din punct de vedere a echilibrului financiar, pot spune că:

1) În ceea ce privește rata fondului de rulment, avem:

a) Rata fondului de rulment net a înregistrat în anii 2013 – 2014, valori negative, ceea ce arată că în acești ani există dezechilibre financiare iar lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale.

b) Societatea a înregistrat un fond de rulment propriu cu valori negative, ceea ce arată că: societatea nu dispune de resurse proprii pentru finanțarea activelor.

c) În 2013, societatea a apelat la noi datorii pe termen lung, valoarea fondului de rulment străin crescând cu 13,75 %, în 2013, și scăzând în 2014, cu 24,18 %, reducându-se datoriile pe termen lung.

2) Necesarul de fond de rulment a înregistrat valori negative, în toți cei trei ani analizați, valoarea datoriilor pe termen scurt depășind valoarea activelor circulante.

3) Rata trezoreriei nete a înregistrat valori pozitive în fiecare an anlizat.

Din perspectiva ratelor de finanțare, avem:

Rata finanțării stabile a înregistrat valori în intervalul minim admisibil și maxim admisibil, în fiecare dintre anii analizați.

Atunci când vorbim despre analiza bonității financiare, vorbim de:

1) Analiza lichidității care cuprinde următoarele:

a) Rata lichidității generale a avut valori în intervalul 1-2 doar în anul 2012. Astfel, societatea a avut, doar în acest an, suficiente active circulante în raport cu datoriile pe termen scurt.

b) Rata lichidității reduse a înregistrat valori normale doar în anul 2012, iar în anii următori se constată un deficit de lichiditate redusă.

c) Doar în anul 2012 s-au înregistrat valori considerate normale, din punct de vedere al lichidității curente, iar în anii următori s-au înregistrat valori sub intervalul minim acceptat, ceea ce reflectă o lipsă acută a lichidității curente.

d) Rata lichidității imediate a înregistrat doar în anul 2014, o valoare cuprinsă în intervalul acceptat, și anume 0,23.

Din punct de vedere al analizei solvabilității, avem:

Solvabilitatea generală care nu a înregistrat valori considerate normale în niciunul din cei trei ani analizați, ceea ce reflectă probleme majore privind gradul de solvabilitate al societății.

BIBLIOGRAFIE

1. Pantea, V.V., Pantea, M.F., Cureteanu, R.S., 2007, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”

2. Pantea, M.F., 2013, Contabilitate, Timișoara, Editura Mirton

3. Cernușca, L., Gomoi, B., 2008, Gestiunea financiar – contabilă a întreprinderii, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”

4. Tãgãduan, D., Gomoi, B., 2006, Gestiunea financiarã a întreprinderii, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”

5. Gomoi, B., Cernușca, L., 2009, Concepte și practici ale contabilității de gestiune, București, Editura Tribuna Economică

6. Gomoi, B., 2014, Raportările financiare ale entității – între ameliorare și valorificare, Timișoara, Editura Eurostampa

7. Nicolaescu, C., Gomoi, B., 2010, Noțiuni fundamentale de contabilitate, Volumul I, Timișoara, Editura Mirton

8. Nicolaescu, C., Gomoi, B., 2010, Noțiuni fundamentale de contabilitate, Volumul II, Timișoara, Editura Mirton

9. Petrescu S., 2006, Analiză și diagnostic financiar-contabil, București, Editura CECCAR

10. Nicolaescu, C., Gomoi, B., 2006, Bazele contabilității – Descrierea principalelor modele și concepte, Timișoara, Editura Mirton

11. Gomoi, B., Tãgãduan, D., 2006, Sinteze, teste și aplicații de gestiune financiarã, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”

12. Cernușca, L., Gomoi, B., Condea, B., 2008, Contabilitate și gestiune fiscală, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”

13. Mazuru, L., Man, A., Gomoi, B., 2011, Finanțe publice, finanțe private – Sinteze, aplicații, teste grilă, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”

ANEXE