-Studiu de caz: Orașele vechi și noul urbanism – [618814]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL STUDII CULTURLE
SPECIALIZAREA: STUDII EUROPENE

Urbanismul
-Studiu de caz: Orașele vechi și noul urbanism –

Coordonator Științific:
Lect. Univ. Dr. Simona Drăgan
Student: [anonimizat]
2017

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 1
Clădiri, monumente și piețe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 1
Urbanizarea în Florența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 4
Cutremurele, o advărată amenințare ………………………….. ………………………….. …………………………. 4
București ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 5
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 7
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 8

1
Introducere

Urbanismul reprezintă o ramură a arhitecturii ce urmărește proiectarea, planificarea,
restructurarea, reconstruirea dar și sistematizarea unor așez ări omenești. Omul a dezvoltat pe
parcursul vieții lui dorința de a -și îmbunătății stilul de viață astfel încât, preocup area și efortul ce
este depus urbanizării a existat încă de la apariția primelor orașe. Cuvântul urbanism poate
desemna și o realitate veche, numită și artă urbană. Apariția în domeniul academic asemenea
unei n oi discipline la sfârșitul secolului XIX -lea, urbanismul avea să fie o știință a teoriei
orașului.
Umanitatea a ajuns a se îndepărta încetul cu încetul de gândirea ce reflecta spațiul urban
asupra unor reguli orientate de către religie, de către obiceiurile sociale corespunzătoare unei
anumite concepții asupra lumii . Odată cu Revoluția Industrială putem afirma faptul că , acesta
este factorul declanșator care dă naștere urbanismului modern, deoar ece avea ca reacție
respingerea tuturor concepțiilor tradiționale. În zi lele noastre, urbanizarea poate atinge cote
alarmante din cauza exploatării excesive a naturii și suprapopularea orașelor, așadar, este
necesar ă menținerea unui echilibru a l dezvoltări i urbane.
Estetica devine un echivalent al igienei și se susține ideea de individualitate în ceea ce
privește clădirile. Apare ideea de comunitate și spirit colectiv în formule democratice în planul
politic , iar în ceea ce privește planul economic această idee este văzuta asemenea unui manifest
anti-industrial. Se urmărește calitatea vieții și modul de evoluție al orașului, oraș ce este gândit
asemenea unui obiect de o valoare exe mplară.
Clădiri, monumente și piețe

În partea de sud a Europei s -a păstrat organizarea orașelor din timpul Antichității,
perpetuându -se în timp numeroase obiceiuri ale vieții publice iar, piețele principale ale orașelor
ramânând fidele forumului antic. Cea mai mare parte a vieții publice și -a avut desfășurarea în
cadrul a cestor piețe. Nu poate fi trecută cu vederea dorința oamenilor de a face în anumite puncte

2

ale unui oraș construcții remarcabile, de a oferi s pațiilor frumusețe prin fântâni și monumente
statui , ce conferă atât un omagiu cât și reprezentând în același timp mărturii ale gloriei trecute.
Piețele atât în Evul Mediu cât și în Renaștere, cu decorul lor impunător, constituiau
mândria și bucuria orașelor. În cadrul
acestor piețe se dădeau reprezentații
teatrale, se celebrau serbările publice,
se țineau ceremoni i oficiale și nu în
ultimul rând, piața era și locul în care
legile erau proclamate. Au luat naștere
trei tipuri de piețe, acestea fiind piața
catedralei, principal a piață profană și
piața comercială. Piazza della Signoria
ce este situată în Florența, Ital ia, este mărginită de către palatele deținute de demnitarii locali și
este împodibită cu minunete comemorative. Camillo Sitte precizează in opera sa intitulată ,,Arta
Construirii Orașelor” faptul că: ,,Aici se găsește frecvent o loggia, cu o arhitectură ma i elaborată
și destinată gărzii princiare sau miliției și, independentă sau legată de această loggia o terasă
supraînălțată, de la înălțimea căreia erau proclamate legile și anunțurile publice. ”1
În Piața Domului din Pisa, capodoberă exemplară a artei urbane, cetățenii au adăugat
opera de artă monumentală remarcabile prin bogăție și amploare cu construcții ca baptiserul sau
splenidida catedrală Santa Maria Assunta. Această piața este un unic exemplu al purității sale
întrucât este un loc al păcii și arm oniei. Rolul vital al pițelor în tot ce reprezenta viața publică
este subliniat și de Camillo Sitte, acesta spunând că
,,[…] în Evul Mediu și în timpul Renașterii jucau încă un rol vital în viața publică
și că, în consecință, există o relație fundam entală între aceste piețe și edificiile
publice care le mărgineau, în timp ce astăzi ele servesc mai mult staționării
vehiculelor și orice relație artistică între piețe și edificii practice au dispărut.”
Așadar, modul în care piețele erau văzute în Evul Mediu și în timpul Renașterii s -a
schimbat considerabil în zilele noastre, minunatele trăsături ale piețelor vechi dispărând aproape

1 Camillo Sitte, capitolul I: Relații între clădiri, monumente și piețe, în Arta Construirii Orașelor. Urbanismul după
principiile sale artistice. Note și prefață de Rodica Eftenie. Traducere și îngrijirea ediției de Rodica Eftenie, Hanna
Derer și Mihai Eftenie. Bucureș ti: Editura Tehnică, 1992, p. 10 .

3

în totalitate. Speranța datorată dragostei pentru artă a exista și încă se mai păstrează în rândul
oamenilor.
Un lucru ce este impus oamenilor este conservarea vechilor clădiri ce se bucură de o
legătură strânsă cu istoria țării din care provin. Din nefericire, din pricina nepăsării, lipsei de
mijloace sau chiar dintr -o rea voință de care omul dă dovadă, multe clădi ri cu o valoare de
necontestat au ajuns astăzi ruine. În cee a ce privește restaurările, acestea nu ar trebui să se abată
sub nici o formă asupra originalului.
Din pricina faptului că marea piață de ceremonii ce era destinată statuii lui Josef
Radetzky , fost nobil bohemian austriac, s -a dovedit a fi
neconvenabilă din cauza unor încercări cu machete, așadar,
monumentul va trebui a fi recomstruit în cadrul unei piețe de
dimensiuni reduse, având deja o fântână și o coloană. În
Antichitate, dispunerea monument elor în cadrul piețelor se
adăuga o altă regulă, tipic medievală: ,,[…] ridicarea
monumentelor, în special a fîtnînii, în punctele moarte ale circulației. ”1
Regula degajării centrului piețelor nu este numai valabilă în cazul fântânilor și
monumentelor, ci și în cel al clădirilor, în mod spe cial al bisericilor ce astăzi îș i au amplasarea în
mijlocul piețelor contrar vechilor obiceiuri. În Verona bisericile sunt încastrate în cadrul altor
clădiri, la Pia cenza toate bisericile sunt integrate între alte clădiri.
În cadrul unui oraș, conform descrierilor, un spațiu liber nu ajunge a fi piață decât dacă
acest spațiu este închis. Din punct de vedere al tehnicii și chiar al igienei aceste condiții sunt
condiți i suficiente , însă din punct de vedere artistic nu se poate spune că un teren liber poate
constitui o piață de tip urban. În scopul închiderii piețelor era folosit motivul ,,[…] porții boltite
de mare deschidere, deasupra căruia ridicau unul sau mai multe niveluri funcționale ; procedeul
permite realizarea unei închideri impecabile a razei vizuale, adaptîndu -se ușor și exigențelor
circulației, prin numărul și dimensiunea deschiderilor. ”2

1 Camillo Sitte, op. cit. p. 22.
2 Idem, p.34.

4
Urbanizarea în Florența

Între 1865 și 1870 Florența traversează o pe rioadă critică atunci când devine capital a
Italiei. Ca dovadă a lipsei de pregătire, Florența suferă o vizibilă dezvoltare urmând principiile
urbanistice ale acelei vremi rezultând efecte dramatice ca de exemplu ,, […] darâmarea celei de -a
treia incinte de ziduri, lărgirea unor anumite artere precum Via Calza iuoli, distrugerea unor
cartiere centrale precum Ghetto și Mercato Vecchio[…]”1 Unele dintre noile intervenții s -au
dovedit în final a fi fericite, altele fiind mai puțin fericite, o urmare a acestora f iind nerealizarea
orașului modern. Traseele respectiv elor străzi și piețe ramânând in adecvate și sufocate de
existența traficului.
Florența nu a rezistat mult timp drept capitală a Italiei, așadar, acest oraș și -a putut relua
atmosfera liniștită de dinai ntea eploziei urbane. Este de menționat faptul că, principalele
extinderi în exterior , și anume din zona industrial, au fost liniile de tramvai, acestea fiind însă
liniștite și lente și nu disturbau liniștea orașului menținând un ritm armonios. Urbanizarea în
acest oraș sublim al Italiei, Florența, nu aduce schibări atât de radicale în raport cu diferite alte
orașe europene. În privința racordurilor acestui oraș ce pleacă din gara centrală pot fi considerate
obiectul unui studiu cu ajutorul unei ample gândi ri: ,,[…] ne referim la racordurile cu Piazza
dell’Unità și cu Piazza Santa Maria Novella, adică spre partea cealaltă a Florenței, la racordurile
cu Bulevardul Filippo Strozzi și prin acesta cu centura bulevardelor, și în fine la cele dinspre est
cu zona imediat î n naval de cursul urban al Arno -ului.”2
Cutremurele, o advărată amenințare

În sens general cutremurele sunt catastrofe naturale, mișcări brusce ale scoarței
pământul ui din pricina unor erupții vulcanice, dislocări subterane etc. Putem afirma cu ușurință
că aceste cutremure aduc odată cu ele experiențe extrem de dureroase în rândul tuturor
oamenilor. Devine necesară reconstrucția tuturor localităților afectate ca de ex emplu Abruzzo și

1 Gustavo Giovannoni, capitolul 8: E xemple de orașe italiene, în Orașele vechi și noul urbanism. Prefață de Cristian
Severin, postfață de Irina Popescu -Criveanu, traducere de Cristian Severin. București: Gemma, 2016, p. 227.
2 Idem, p. 228.

5
Calabaria, amândouă orașe italiene. Odată cu trecerea la urbanism s -a putut lesne observa
incompetența reali zării unor construcții, prin urmare
,,[…] în locul orașelor și satelor care – asemănător indivizilor vii – aveau propria
fizionomie, propriul caracter, propria rațiune profundă și materială și spirituală de
a exista, au apărut străzile drepte toate la fel, cvartalele identice, vulgaritatea
grupărilorde volume care prin lipsa compoziției și ritmului nu răspund utilități i și
nevoii de frumos, fără adaptări la condițiile morfologice naturale […]”1
Trecând peste rezultatele dezastruoase ale cutremurelor, putem lua în considerare și idea
că, odată cu distrugerea se poate lua în considerare lipsa constrângerii și apariția unei noi doze de
gândire . Igiena și viabilitatea puteau fi considerate rezolvate prin apariția unor secțiuni stradale.
Se asistă la o revigorare în ceea ce privește urbanizarea, nefiind limitată doar asupra
cercetătorilor și artiștilor.
În Pisa, oraș ext rem de bogat în elemente monumentare, s -a căutat o reconstrucție prin
care să nu se producă alterări ale caracterului atât istoric cât și artistic. Sistemul de comunicații
interior și exterior devine necesar a fi studiat în mod organic, prin urmare, se cau tă diminuarea
traficului și dezvoltarea suburbiilor. Concursul de a reconstrui acest oraș deosebit a fost câștigat
de Cancellotti, Valle, Nicolosi, Scalpelli, Montuori, Lenzi, Piccinato și Fuselli , iar proiectul
acestora a avut drept scop principal limitar ea dezvoltării zonei exterioare în două cartiere, primul
cartier aflându -se pe malul drept al râului italian Arno și se urma conectarea cu gara prin
intermediul unui pod iar, la sudul gării, între zona industrial și canalul navigabil avea să se afle
cel de -al doilea cartier.
București

București, capitala României, are în spate asemenea unor alte orașe o încărcătură istorică.
Așezarea sa medievală vazută prin prisma urbanismului istoric ,,une ville nouvelle”, inițial fiind
întemeiată pentru a servi drept reședință de scaun. Trebuie pus î n evidență faptul că drumurile ce
traversau Câmpia Română aveau o reală importanță deoarece ele asigurau legătura dintre
reședințele de scaun ce erau localizate în zona subcarpatică și posesiunile domnitorului Mircea
cel Batrân localizate atât în stânga c ât și în dreapta Dunării, acestea fiind Giurgiu, Silistra , Turnu

1 Gustavo Giovannoni, op. cit. p. 233.

6
și Vidin. Situarea pe malul drept al Dunării nu semnifică doar o expresie a expansionismulu, ci
ea ține o linie strategică.
În timpul dezvoltării sale, Bucureștiul a acumulat influențe orie ntale și europene având o
deosebită capacitate de integrare. În timpul comunismului acest oraș a suferit intervenții de
proporții în ceea ce privește urbanizarea dând naștere unei tragedii culturale distrugând valorile
tradiționale. În ziua de astăzi Bucur eștiul se confruntă cu reintegrarea a sute de hectare, toate
acestea ducând la lucrări și investiții pe termen extrem de lung. Dana Harhoiu afirmă in opera sa
intitulată ,,București un oraș între Orient și Occident ” faptul că ,,Materialitatea arhitecturii și a
cadrului fizic în care ea a fost plasată antrenează o încărcătură importantă de memorie colectivă,
simboluri, istorie, nevoi ale corpului social. ”1 Primele planuri ale Bucureștiului apar destul de
târziu, în secolul XVII. Judecarea orașelor României d upă criteriile orașelor din Occident a dus
la crearea unui complex.
În anul 1989 la București se comitea o intervenție extrem de brutală a structurii orașului
introducându -se ca simbol totalitarismul. Prezența bisericilor în cadrul urbanizării s -a făcut
simțită prin demolări, fapt ce afirmă ,,anihilarea simbolului arhitectural -urbanistic sub al cărui
semn s -au parcurs patru sute de ani din viața acestui oraș .” 2
Emblematică pentru urbanizarea Bucureștiului este capela familiei Ghica ce a fost
construită intr -un stil neoclasic. Pe peretele din partea de apus al bisericii se alfă portretele celor
doi frați, Grigore și Alexandru Ghica urmănd ca în partea din stânga u șii să se afle Grigore al IV –
lea Ghica înfățisat într -o ținută de tip bizantin. Portretul lui Alexandru Ghica este înfățișat în
partea dreapă a ușii, acesta fiint într -o ținută Occidentală.
Bulevardele Regina Elisabeta și Kogălniceanu au axul est -vest, s emnificația acestor axe
mari ale bulevardelor ce s -au finalizat dupa cel de -al Doilea Război Mondial și chiar în perioada
interbelică afirmă prezența viabilității unei structurii urbane. Intersecțiile din rețeaua stradală nu
sunt apărute ca rezultat al uno r dimensionări ci sunt o reutilizare ale vechilor maidane ce dețin
capacitatea generării în structura acestui oraș modern noi spații urbane.

1 Dana Harhoiu, capitolul II: Dificultăți ale demersului, în București un oraș între Orient și Occident. Cuvânt înainte
de Dana Harhoiu. București: Editura Simetria, 2001, p. 16.
2 Idem, p. 18.

7
Un exemplu ar urbanizării progresive este planul Borroczyn ce a fost realizat la mijlocul
secolului al XIX -lea, ac est plan fiind prima ridicare cadastrală a Bucureștiului fiind și o mărturie
a orașului istoric, anterior epocii moderne. Un exemplu al acestui plan putem afirma că este
vechiul maidan al lui Dumitru, în anul 1913 fiind ocupat de un cartier de vile așezate într-un
spațiu vast fiind prezentă și o fântână.
Concluzie

În concluzie, progresul tehnic a facut ca viziunea tradițională să dispară, l ucru ce aduce
orașului numeroase probleme asemenea creșterii demografice, abolirea unor diferențe vizibile
dintre sate și orașe, luându -se în considerare și urbanizarea satelor. Rezutatele urbanismului sunt
de o amploare considerabilă , datorate mijloacelo r tehnice și calității șiințifice. Dezvolt area
orașului este în esență o problemă națională generând complexe în comparație cu alte mari orașe
ale lumii. Urbanismul devine o știință necesitând o cunoștință urbană adevărată și superioară ,
asumându -și legile fundamentale ale orașelor ce nu trebuies c violate sub nici un chip. Împortanța
unui program de dezvoltare este însă de necontestat , artiștii și arhitecții bazându -se pe respectul
față de trecut, simetrie, proporție, compoziție, armonie și detaliu. Una din sarcinile ce au rămas
urbanismului din z ilele noastre este constituită din ,, salvarea peisajelor și siturilor care s -au mai
păstrat. ”1
Alexandru Odobescu afirmă faptul că ,,artele sunt expresia simțirilor unui popor întreg ”2.

1 Jean-Luis Harouel, în Istoria Urbanismului. Traducere din limba franceză de Anca Brătuleanu. București: Editura
Meridiane, 2001, p. 154.
2 Gândirea estetică în arhitectura românească. Studiu introductiv de Gheorghe Săsărman, antologie și note de
Nicolae Lascu și Alexandrina Deac, note bibliografice de Nicolae Las cu. București: Editura Meridiane, 1983, p. 50.

8
Bibliografie

SITTE, Camillo: Arta Construirii Orașelor. Urbanismul după principiile sale artistice.
Note și prefață de Rodica Eftenie. Traducere și îngrijirea ediției de Rodica Eftenie, Hanna Derer
și Mihai Eftenie. București: Editura Tehnică, 1992.
GIOVANNONI, Gustavo: Orașele vechi și noul urbanism. Prefață de Cristian Severin,
postfață de Irina Popescu -Criveanu, traducere de Cristian Severin. București: Gemma, 2016.
HARHOIU, Dana: București un oraș între Orient și Occident. Cuvânt înainte de Dana
Harhoiu. București: Editura Simetria, 2001.
HAROUEL, Jean -Luis: Istoria Urbanismului. Traducere din limba franceză
de Anca Brătuleanu. București: Editura Meridiane, 2001.
Gândirea estetică în arhitectura românească. Studiu introductiv de
Gheorghe Săsărman, antologie și note de Nicolae Lascu și Alex andrina Deac, note
bibliografice de Nicolae Lascu. București: Editura Meridiane, 1983.