Studiu de Caz Manipularea Presei In Timpul Primului Razboi Mondial

Șeicaru, Pamfil, 2007, Istoria presei, Pitești, Editura Paralele 45

Xxx, 1986, Din presa literară românească, București, Editura Albatros

Hentea, Călin, 2000, 150 de ani de război mediatic: armata și presa în timp de război, București, Editura Nemira

Vișinescu, Victor, 1979, Mesajul militant al presei române, București, Editura Politică

Vișinescu, Victor, 2000, O istorie a presei române, București, Editura Hyperion XXI

Pierre, Albert, 2002, Istoria presei, Iași, Institutul European

Petcu, Marian, 2007, Istoria jurnalismului și a publicității în România, Iași, Editura Polirom

Petcu, Marian, 2002, Istoria presei române: antologie, București, Editura Tritonic

Werner, Severin; Tankard, James, 2004, Perspective asupra teoriilor comunicării de masă, Iași, Editura Polirom

deFleur, Melvin; Ball-Rokeach, Sandra, 1999, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom

=== studiu de caz ===

Studiu de caz: manipularea prin presă în paginile Universului

Presa europeană în timpul conflictului mondial……………………………………….5

Alegerea taberei: politica editorială a ziarelor românești…………………………..6

Universul și propaganda germană……………………………………………………….9

Universul și ideea de Război………………………………………………………………10

Concluzii………………………………………………………………………………………….15
Anexe………………………………………………………………………………………………17
Bibliografie

Studiu de caz: manipularea prin presă în paginile Universului

Manipularea, fiind o stare de fapt a psihicului, pare să fie greu de demonstrat. Considerăm articolele de presă ca elemente emergente ale acestui mecanism, asupra cărora vom aplica o grilă de analiză a discursului, continuând cu metoda analizei de conținut destinată creionării contextului, pentru a descoperi vectorii manipulării. Groso modo, studiul de caz, care va încerca să surprindă fenomenul manipulării în paginile ziarului Universul, este unul explicativ, încercând să răspundă la întrebările cum (s-a manifestat manipularea în presa anilor 1914-1916) și de ce (redacțiile ziarelor din acea epocă au acceptat compromisul?).

Urmând designul de cercetare propus de Robert Yin, prezentul studiu de caz se va articula pe următoarele componente:

Întrebări de studiu

Ipoteze

Unitatea de analiză/corpusul studiului

Verificarea ipotezelor (probate ca adevărate sau din contră, contrazise)

Interpretarea datelor

Întrebarea fundamentală a acestui studiu de caz este din ce motive presa ante/interbelică a acceptat ideea convingerii maselor/ manipulării? Pe baza acestei interogații, se vor articula subteme de cercetare, care vor nuanța situația din redacțiile acelor vremuri. Dacă a convinge masele spre o anumită tabără politică a devenit convingerea redacțiilor, este interesant de evidențiat cum această stare s-a cristalizat în articolele propuse spre lectură. În acest sens, vom folosi schema teoretică oferită de o teorie modernă în științele comunicării: agenda-setting.

Dacă putem vorbi de faptul că Universul a creat și impus o agendă a evenimentelor, este interesant de evidențiat care au fost subiectele predilecte abordate în perioada neutralității? O dată cu schimbările de pe scena internațională, redacția și-a modificat punctul de vedere? Dacă au încercat să manipuleze opinia publică a acelor vremuri, putem schița strategiile folosite (leitmotive, imagini publice)? O altă întrebare, oarecum dificil de probat (întrucât din paginile ziarului rezultă doar optica redacției respective), se referă la o îngemănare a efectelor: dacă presa a manipulat (la comanda unor forțe politice), această acțiune s-a manifestat doar la nivelul opiniei publice sau a determinat schimbări și la nivel executiv (o altă abordare a problematicii neutralității din punctul de vedere al Guvernului sau Regelui Carol I)?

Ipoteza, cu care pornim, este că manipularea prin presa anilor 1914-196 a îmbrăcat forme din cele mai diverse, începând cu achiziția de către forțe politice a redacțiilor (situația cunoscută în practica zilelor noastre sub chipul mogulilor de presă), culminând cu angajarea efervescentă a jurnaliștilor în discursul politic actual (pro sau contra neutralității). Dacă un gazetar intră în jocul schimbării de opinie (pentru acea vreme noțiunea de manipulare nu exista, așa cum o cunoaștem astăzi), cum realizează acest obiectiv? Printr-un text încărcat de elemente retorice (îndemnuri, întrebări retorice, figuri de stil) sau poate printr-o imagine, care ar putea să sensibilizeze?

Corpusul studiului de caz este reprezentat de articolele de presă apărute în perioada iunie-decembrie 1914, care vor reflecta atitudinea ziarului în privința neutralității României. Urmărim să demonstrăm, dacă Universul a avut o atitudine constantă, fie ea pro-Antantă, fie pro-Puterile Centrale. Segmentul temporal ales urmărește o arie temporală (luna iunie a anului 1914) de acalmie, o altă arie a evenimentelor internaționale succedate alert, precum și o arie a tensiunilor din interiorul granițelor, în care forțe politice antagonice, sprijinite de ziare afiliate, încercau să convingă populația de necesitatea alegerii unei tabere. Pentru un plus de obiectivitate, pe lângă analiza de conținut axată pe ziarul Universul, vom adaugă și câteva observații legate de ziarul Ziua, a cărui atitudine pro-germană nu lasă loc de îndoială.

Verificarea datelor va presupune o analiză de conținut pe ziarele apărute în perioada desemnată (vor fi calculate câte fraze au fost spuse de ambele părți, ce reacții au stârnit, identitatea jurnalistului semnatar, elementele vizuale care au însoțit). Vom folosi două scheme de codificare, atât pentru elementele textuale, cât și vizuale, pentru a surprinde modalitatea de-a creea mesajul militant (fie prin text, fie printr-o imagine cu încărcătură emoțională). Deși acest clivaj pare a fi superficial sau imposibil de stabilit, considerăm că încercarea, fie sub forma schemelor menționate, poate evidența detalii importante pentru a susține ideea de manipulare prin presa anului 1914.

Interpretarea datelor va lua forma unor diagrame și tabele, care vor arăta dacă ipoteza a fost corectă sau nu, precum și informațiile suplimentare descoperite în timpul demersului.

În finalul studiului de caz, propunem ca anexe o serie de articole/texte semnificative despre subiectul tratat, precum și schițele de codificare, folosite pentru a obține rezultatele menționate.

Întrebări de studiu

Înainte de-a analiza manipularea prin intermediul ziarului Universul, ar trebui să clarificăm genul proxim al acestui fapt social, adică ce înseamnă convingerea/manipularea în presa interbelică, care era contextul social, politic al segmentului decupat și dacă putem decela reacții la această acțiune de convingere.

O dată stabilit contextul studiului de caz, se impune stabilirea momentului exact, când atitudinea redacției se modifică și mai ales, prin ce mijloace se concretizează această schimbare de optică?

Putem stabili o agendă a redacției în această perioadă? Care ar fi temele predilecte, abordate de redacție? Se schimbă de-a lungul perioadei analizate sau se coagulează în ceea ce am numi o campanie de presă, fie contra ideii de Război, fie împotriva? Există gazetari însărcinați din diverse motive (popularitate, afiliere politică) de-a scrie pe aceste teme?

Presa europeană în timpul conflictului mondial

Înainte de-a examina situația presei în perioada neutralității și a intrării într-una din taberele primului Război Mondial, se cuvine a puncta contextul european, care în mod indirect va avea reverberații asupra statului România.

Fraza unui istoric al presei descrie explicit schimbările majore, pe care le-a adus conceptul de Război în viața micilor întreprinderi, care doreau să facă presă. Astfel, importanța războiului din 1914-1918 în istoria presei este considerabilă, nu numai pentru că acesta a bulversat viața ziarelor, și cel puțin în Franța și Germania, a provocat o ruptură brutală a evoluției anterioare, dar și pentru că a relevat – într-o lume în care dobândirea ideilor liberale condusese la uitarea acestui lucru – puterea propagandei pe care regimurile totalitare au utilizat-o la extrem (P. Albert, 2002, p. 81). De regim totalitar nu poate fi vorba în România, întrucât după moartea lui Carol I, monarhia ca formă de guvernare a fost continuată de Ferdinand I, dar util pentru studiul nostru va fi evidențiat dacă a existat o ruptură brutală, așa cum o definește Pierre Albert, între ipostaza ziarului Universul înainte de 1914 și ulterior momentului neutralității. În acest sens, memoriile lui Pamfil Șeicaru pot clarifica situația Universului. Încă de la începutul anului 1900, directorul Luigi Cazzavillan a coagulat în jurul ziarului scriitori de talent (Alexandrescu Dorna, V. Mestugean, Emil Nicolau, incluzându-l și pe celebrul I. L. Caragiale, care și-a publicaat o bună parte din Momente și schițe în paginile cotidianului), transformând redacția într-o pepinieră literară. Dar, o dată cu moartea acestuia, directoratul este preluat de Nae Dumitrescu-Câmpina, soțul fostei văduve Cazzavillan, un mic funcționar, fără nici o cultură, care se găsea într-o situație de inferioritate; singurele observații pe care le făcea erau privitor la greșelile de tipar (P. Șeicaru, 2007, p. 242). În această situație dezolantă, climatul favorizant manipulării se putea instaura cu ușurință, chiar prin figura însăși a noului director de publicație. Întrucât nu am găsit informații concludente despre această posibilă ipoteză, vom merge mai departe, raportându-ne comparativ la situația presei europene versus realitățile autohtone.

Istoricul Pierre Albert aprecia că unul dintre efectele imediate și vizibile ale izbucnirii conflictului mondial a fost dispariția unui mare număr de ziare, incapabile să se adapteze (P. Albert, 2002, p. 82). Paradoxal, în ceea ce privește România situația de incertitudine (care a debutat o dată cu Războiul balcanic) a fost fertilă, ducând la apariția unor titluri noi. În anul 1908, Partidul Liberal a început să editeze Viitorul, iar C. Banu debutează cu revista săptămânală Flacăra, care poate fi considerată prima revistă cu tiraj național; în 1910 apare Seara, afiliat Partidului Conservator- Democrat, tot în același an, N.D. Cocea tipărește revista de polemică politică Facla și primul cotidian dedicat teatrului, Rampa. În perioada antebelică, presa de provincie cunoaște un avânt, îndeosebi în orașul Iași, care găzduia ziare precum Opinia, Evenimentul sau Unirea. Creația lui Nicolae Iorga, Neamul Românesc, începe să exercite o mare influență asupra tineretului, cu precădere în perioada 1906-1914. În 1913, apare Dreptatea ca ziar de informații ș reportaje senzaționale (P. Șeicaru, 2007, pp. 256-269).

O dată cu izbucnirea primului Război Mondial, ziarele din Anglia și Franța au cunoscut brațul forte al cenzurii militare (A. Pierre, 2002, p. 82). În România, redacțiile de-abia își alegeau mai mult sau mai puțin argumentat o tabără. Izbucnirea războiului a provocat o mare frământare în viața politică, obligând partidele, oamenii politici și, cum era firesc, ziarele să-și precizeze atitudinea. Trei poziții erau posibile pentru România: alături de Puterile Centrale, alături de puterile grupate în jurul Franței și Angliei sau neutră (P. Șeicaru, 2007, pp. 270-271).

Alegerea taberei: politica editorială a ziarelor românești

Pentru a grupa ziarele antebelice și interbelice, în funcție de simpatiile forțelor beligerante, vom folosi informațiile gazetarului Pamfil Șeicaru și ale contemporanului Marian Petcu, istoric al presei.

Ziarele românești din anul 1914, conectate la serviciile marilor agenții de presă europene, au fost printre primele instituții culturale din România, care au simțit vântul schimbării din politica europeană. Cum era de așteptat, ele însele supuse unor afilieri politice, ideea de Război a fost colorată în funcție de necesitățile patronatului sau prietenilor politici, care subvenționau efectiv apariția lor. Atitudinea pro-germană a fost luată imediat de Petre Carp, căreia i-a răspuns atitudinea violent pro-Franța a lui Nicolae Filipescu și Take Ionescu. Partidul Liberal care se găsea la putere a luat o atitudine neutră, susținută la conservatori de Al. Marghiloman și Titu Maiorescu, având o nuanță filogermană (P. Șeicaru, 2007, p. 271).

Ziarele Adevărul și Dimineața, fără nicio simpatie vădită sau, mai exact, cu o stăpânită tendință anti-Rusia, susțineau intrarea în război de partea Franței și Angliei. De cealaltă parte, Minerva și Seara au fost cumpărate de investitori germani, pe când Dreptatea îmbrățișează mult mai târziu cauza germană, în 1915 (M. Petcu, 2002, pp. 233-234).

Deși Pamfil Șeicaru poate fi suspectat de anumite subiectivități în memoriile sale, considerăm afirmațiile sale ca punct de plecare pentru a ilustra ipoteza studiului nostru (a exista o tendință de manipulare, îndeosebi spre îndulcirea imaginii Germaniei). Gazetarul punctează lucid momentul Consiliului de Coroană și așa-zisa neutralitate a României, menționând existența unei propagande a celor două grupuri de puteri (pro sau contra Război), care își mobilizaseră toate mijloacele spre a cuceri opinia publică. Ca o consecință au fost puse la dispoziția legațiilor Franței, Rusiei, Angliei, Germaniei fonduri imense pentru a cumpăra ziare, a crea noi ziare, a capta oameni politici, publiciști de importanță. Ar fi o greșeală să credem că toate atitudinile erau condiționate de originea subvențiilor, dar nu mai puțin fondurile de propagandă înlesneau manifestarea lor prin crearea publicațiilor necesare (P. Șeicaru, 2007, p. 271). Așadar, nu doar Germania era interesată să aibă organe de presă dedicate cauzei sale, și ceilalți aliați sau rivali, conform taberelor deja stabilite.

Ironic sau nu, avântul evimentelor istorice pe plan european va fi conectat inexplicabil cu mișcări surprinzătoare pe tabla de șah a forțelor politice din micul stat de la gurile Dunării. În binecunoscutul stil ironic, Pamfil Șeicaru leagă destinul ziarului Universul de telenovela sentimentală din cadrul familiei Cazzavillan, așa cum va reieși din finalul acestui paragraf. Cronologic, ne aflăm la începutul anului 1914: la Iași, grupul coagulat în jurul lui Petre Carp, frunte cu Virgil Arion, a scos ziarul Moldova, violent antirus. Cine ar putea bănui, măcar, că Petre Carp sau Virgil Arion, puteau fi cumpărați de germani? Pericolul rusesc se proiecta în conștința moldovenilor cu o mai mare intensitate decât în Muntenia (P. Șeicaru, 2007, p. 271). Al. A. Bădărău, bun prieten al lui Take Ionescu, a luat prin Opinia o virulentă atitudine antirusă. Viața Românească, condusă de C. Stere, a adus în discuție problema Basarabiei. Dar au existat și atitudini mai puțin explicabile cum a fost aceea a lui Ion Slavici care, în septembrie 1914, a scos Ziua, un ziar de categorică atitudine pro-Germania. Bătrânul scriitor, ca oricare ardelean, detesta Monarhia habsburgică, avea puternice resentimente contra ungurilor, dar socotea că pericolul rusesc trebuia pus în prima linie și că o victorie a Rusiei ar fi însemnat vasalitatea perpetuă a României (idem, p. 272).

Dacă tabăra pro-Germania era bine conturată, în sprijinul Aliaților s-au coagulat ardelenii, refugiați la București, după ce refuzaseră să lupte sub steagul Monarhiei habsburgice: Octavian Goga, Vasile Osvadă, Ghiță Pop, Vasile Stoica sau Octavian Tăslău, care aveau puse la dispoziție coloanele ziarelor Adevărul și Dimineața de Constantin Mille, unul dintre cei mai aprigi susținători ai intrării României în acțiune alături de Franța și Anglia (idem, p. 272). Mișcările intelectuale din vara și toamna anului 1914 vor fi subiectul analizei noastre, așadar vom trece peste aceste momente, poposind în luna noiembrie 1914, când Al. Marghiloman publică ziarul Steagul de tendință filogermană, avându-l ca director pe Costache Bacalbașa. Toma Stelian, încă un intelectual ostil ideii de neutralitate promovată de Ionel Brătianu, a tipărit ziarul Naționalul, ușor ponderat ca atitudine, totuși dedicat politicii intervenționiste pro-Germania (idem, p. 273).

Relevantă pentru studiul nostru se dovedește o constatare a lui Pamfil Șeicaru, care considera că lupta între cele două propagande s-a dat în jurul ziarului Universul, și legația Germaniei s-a dovedit cu o mai sprintenă inițiativă, deoarece a reușit să pună un picior solid la popularul ziar (P. Șeicaru, 2007, p. 273). Metoda de convingere, fie că vendea din partea Germaniei, Franței sau Rusiei pare să fie aceeași: dacă nu se putea cumpăra fondul comercial al ziarului respectiv, era încercată posibilitatea de-a corupe un redactor sau, dacă se dovedea a fi prea riscant, se încerca atragerea bunăvoinței acestuia. Paradoxal, în redacțiile ziarelor cu vădite tendințe intervenționiste, ca Adevărul și Dimineața, existau redactori filogermani, iar în redacțiile ziarelor filogermane existau și redactori filofrancezi (M. Petcu, 2002, pp. 234-235). Putem afirma că a existat o negociere permanentă a conștiințelor, întrucât interesele aflate în joc mobilizaseră atâtea mijloace de-a învinge rezistențele conștiințelor, încât nu este deloc surprinzător că s-au găsit și unii profesioniști care să-și tarifeze convingerile (P. Șeicaru, 2007, p. 274).

Universul și propaganda germană

Cucerirea Universului s-a făcut treptat, în opinia lui Pamfil Șeicaru. Gazetarul consideră, că din diverse motive, mai întâi redactorii au acceptat ideea, apoi însuși directorul, Nae Dumitrescu-Câmpina, soțul Eleonorei Cazzavillan, fosta văduvă a fondatorului, Luigi Cazzavillan. Interesul era nu atât să apară articole favorabile Germaniei, cât să publice cu litere cât mai vizibile o victorie germană sau o înfrângere a aliaților (P. Șeicaru, 2007, p. 274). De exemplu, când trupele rusești au ocupat Cernăuțiul, Universul publica un reportaj asupra ororilor produse de armata rusă. Deși evidentă, propaganda germană prin paginile Universului nu a fost de lungă durată, întrucât Take Ionescu, liderul propagandei pro-Aliați, a reușit printr-o ingenioasă manevră, să smulgă Universul din mrejele propagandei germane (idem, p. 275). Moral sau mai puțin moral, se pare că Take Ionescu s-a folosit de mrejele iubirii din sânul familiei Cazzavillan-Câmpina pentru a-și atinge scopul. Conform lui Pamfil Șeicaru, Take Ionescu avea un pion ascuns în redacția Universului, Stelian Popescu, avocatul ziarului. Se pare că exasperând gelozia bătrânei proprietare, Stelian Popescu a obținut un contract de arendare, Nae Dumitrescu-Câmpina a fost înlăturat de la conducerea ziarului, iar propaganda germană a primit o lovitură dură din partea rivalului Take Ionescu. Contractul de arendare a creat două tabere în interiorul ziarului: una condusă de proprietară, Eleonora Cazzavillan, ajutată de marele jurisconsult Petrake Misir și cealaltă a avocatului Stelian Popescu, secondat de însuși Take Ionescu. Până la terminarea procesului, tribunalul a hotărât să numească la Universul director – custode pe generalul pensionar Grigore Crăiniceanu, care a început publicarea unor articole cu caracter militar vădit favorabile Franței și Angliei. Deci propaganda germană pierduse coloanele Universului (idem, p. 275). În iulie 1916, Eleonora Cazzavillan moare în urma unui straniu accident domestic, iar moștenitorii săi, oameni simpli, și-au cedat drepturile lui Stelian Popescu (idem, p. 276).

Propaganda germană avea la dispoziție numeroase publicații (Cronica lui Tudor Arghezi, Neamul Românesc prin condeiul lui Nicolae Iorga sau Vasile Pârvan), dar nici una nu izbutea să influențeze opinia publică, așa cum o făcuse Universul. Intrarea în război a României a pus capăt divergențelor de opinie, creând în presă o unitate de atitudini (idem, p. 278). După căderea Bucureștiului în noiembrie 1916 și strămutarea Guvernului la Iași, orașul emblematic al Moldovei a devenit centrul jurnalismului românesc din acea perioadă. La Iași, apăreau Mișcarea, Opinia, Evenimentul, Neamul Românesc sau România, scrise pentru a impulsiona soldații de pe fronturi, dar încărcate de o retorică banală, datorită lipsei oricărui contact al redactorilor cu realitățile frontului (ibidem).

Universul și ideea de Război

Prezentul subcapitol este, în fapt, o analiză de conținut asupra ziarului Universul, pentru a demonstra dacă redacția, sub influența propagandei germane, a încercat să manipuleze sau nu opinia publică în ceea ce privește atitudinea față de Război. Dacă scenariul schițat anterior de Pamfil Șeicaru ne-a evidențiat atitudinea pro-germană a Universului, înainte de-a începe analiza propriu-zisă, merită să fie evidențiat reversul medaliei, discursul pro-Aliați, așa cum reiese dintr-un fragment de text aparținând lui Take Ionescu. Având stabilit elementul antagonic, putem scoate în relief fără greș elemente de manipulare, la care ar fi apelat redacția Universului. Astfel, în marea bătălie între popoare, ca și în cea dintre indivizi, există două rivalități. Unele, atât de vii, atât de pline de consecințe dureroase, atât de prejudiciante pentru pacea mondială, nu sunt decât rezultatul hazardului. Capriciul unui suveran, o nebunie națională, o neînțelegere subită, un atentat la amorul propriu, care provoacă la adversar setea de răzbunare, una singură dintre aceste cauze este suficientă pentru declanșarea luptei (P. Șeicaru, 1994, p. 52). Aplicând schema analizei discursului menționată în incipitul studiului de caz, degajăm sintagme emblematice, care vor susține comparația inițială dintre discursul pro-german și cel anti-german: popor, rivalitate, pace mondială, suveran, naționalitate/naționalism,luptă. De cealaltă parte, discursul pro-german, așa cum reiese din fragmente atribuite conservatorului P. P. Carp apelează în mare parte la același argumente-cadru/sintagme emblematice, dar întoarse/ modificate în direcția opusă: De aceea, mă ridic contra ideii de neutralitate. Și de aceea nu aș dori ca guvernul să manevreze așa încît, evenimentele precipitîndu-se, să ne găsim în mijlocul transformărilor generale izolați și slăbiți […] De la Nistru pînă la Tisa se întinde neamul nostru; de la Nistru pînă la Tisa se îndreaptă gîndul tuturor acelora care speră în întregirea neamului românesc. Dar dacă e ușor de a concepe un ideal, e mult mai greu de a-l realiza […]. Îngrămădit între două mari puteri, care dețin părți nenumărate din neamul nostru, cu un vecin nesigur la sudul Dobrogei, Regatul Român ar compromite existența sa, dacă ar avea nebunia să intre în conflict cu o lume întreagă.

Prin decupajul temporal, în care s-a încadrat studiul nostru de caz, ne situăm în luna iunie a anului 1914, când fricțiunile din interiorul Imperiului austro-ungar devin tot mai vizibile, iar Rusia își arată tot mai fățiș dorința de-a controla Balcanii (Y. Brendon, 2003, p. 9). Reportaje în presă, postere, sloganuri, formarea unor ligi ale marinei, articole despre flotă, toată această propagandă a stârnit un climat belicos în sânul opiniei publice din Europa (idem, p. 13). România nu a fost excepția, dar în paginile ziarelor românești, așa cum rezultă din atitudinea Universului, evenimentele cunoșteau un ritm mai lent, de tatonări politice, cu scopul de-a atrage România spre o tabără sau cealaltă.

Deși neutră, România nu rămâne impasibilă în fața mișcărilor fulgerătoare din Balcani. Cu toate că poziția Greciei nu îi afecta granițele sau rețeaua de relații diplomatice, conflictului greco-turc îi asigură un spațiu editorial însemna, fiind evidențiate prin serviciul telegrafic al ziarului toate opinii pertinente (poziția Turciei, Austro-Ungariei sau Marii Britanii). Profetic sau nu, ca subtitlu al acestui articol se remarcă propoziția Răsboiul pare inevitabil, înțeles ca încleștare mondială, întrucât fragmentul de dispută balcanică a fost deja denumit conflict. Așadar, încă din luna iunie a anului 1914, redacția Universul era conștientă că marea confruntare între Puterile Centrale și Aliați era iminentă, iar România, urmându-și destinul istoric, va fi ca întotdeauna prinsă la mijloc. Ideea conflictului din Balcani (Turcia versus Grecia în primă instanță) va fi un leitmotiv al perioadei monitorizare. Interesul gazetarilor români crește de îndată ce ideea de intervenție armată se aproprie de proaspetele granițe ale România (Bulgaria nu fusese foarte încântată să cedeze teritoriu, așadar o vendetă era oricând asteptată). Pe data de 8 iunie 1914 aflăm că mai mulți diplomați streini unanim privesc situația greco-turcă ca primejdioasă. Însăși ideea de voci/figuri străine, care ar cunoaște mai bine situația din câmpul de luptă creează un impact asupra receptorului român pus față în față cu o realitate, care i-ar putea oricând amenința existența. Faptul că existe multe voci, dar care rămân anonime, ne duce cu gândul că acel gazetar-semnatar (ca în majoritatea cazurilor, necunoscut) a dorit să influențeze universul ideatic al lectoratului: Turcia (membră a taberei Puterilor Centrale) este un dușman, întrucât asuprește Grecia, care-și dorește libertatea, ce s-ar putea întâmpla cu România, dacă vreodată va fi parteneră cu acest stat? Dar Turcia ar putea fi un subiect inofensiv în ultimă instanță, ceea ce contează pentru redacție este poziția Bulgariei, și ea curtată de ambele tabere, întocmai ca România.

Ceea ce uimește la Universul, deși este un ziar interbelic, este strânsa ancorare la sistemul media european, asemănătoare practicilor curente de jurnalism. Astfel, un eveniment intern, vizita Țarului în România, este urmărită și în abordarea agențiilor de presă de peste hotare, într-un efort de-a justifica acțiunile diplomatice autohtone. De pildă, în articolul Întrevederea dela Constanța este amintit un ziar berlinez, Kreuzzeitung, care considera că România va urma ca și până acum politica sa de interese. Rusia nu vrea altceva decât să se asigure că baionetele românești nu vor înainta împotriva ei. Această frază, deși rostită de o instituție media oarecum locală (Kreuzzeitung nu avea autoritatea unei agenții de tipul Reuters) denotă importanța neutralității României în Balcani. Rusia, parteneră a Aliaților, conștientă de pactul secret cu Puterile Centrale, încearcă să-și consolideze o oarecare prietenie la București, în eventualitatea izbucnirii unui conflict balcanic, ulterior mondial. Oarecum ambiguu, la mijlocul articolului, o frază denotă atitudinea pro-germană a gazetarului camuflat în spatele informației externe: Sunt temeri serioase că dorințele Rusiei nu vor putea fi realizate la Constanța, în consecință România își va păstra amiciția istorică față de Puterile Centrale. O constantă a articolelor apărute în ziarul Universul va fi caracterul lor anonim, de altfel pragmatic pentru ceea ce încerca redacția să sugereze. Deseori, gazetarul se ascunde în spatele unui eveniment, voci de prestigiu pentru a încerca să influențeze lectoratul în direcția dorită. De exemplu, afirmațiile ziarului berlinez Kreuzzeitung, care considera că Rusia vrea mai departe ca România să nu înnoiască convenția militară cu Austro-Ungaria, dar nu e de crezut că politica Rusiei de a deschide Dardanelele pentru vasele sale de război ar corepsunde și intereselor României, se suprapun surprinzător pe direcția pro-germană evidențiată în preambulul acestui studiu de caz.

O săptămână mai târziu, descoperim o atitudine surprinzătoare: dacă Turcia și Rusia nu erau pe placul politicienilor români filogermani, de îndată ce un ziar din Budapesta lansează un zvon la adresa României, redacția ia notă. Redacția se revoltă împotriva afirmațiilor Budapesti Hirlap, care propaga ideea că România uneltește o mișcare iredentistă. România era acuzată că incită la revoltă pe țăranii din Ardeal, totodată nu este străină nici de curentul anti austro-ungar din Albania, unde românii s'au vârât în jurul principelui spionând și punând bețe în roate planurilor Austro-Ungariei. Concluzia alarmantă a ziarului ungar este că România nu a fost niciodată o prietenă sinceră, iar acum a devenit un dușman neputincios. Reacția de la București nu se lasă așteptată: Este o dovadră strălucită a felului cum o parte din corespondenții permanenți ai ziarelor din străinătate știu să-și facă datoria cu deplină conștiințiozitate, se pare câteodată că acești domni organizează adevărate concursuri de articole de fantezie.

Atentatul de la Sarajevo, un pretext care ar fi putut să forțeze nota redacției în direcția filogermană sau din contră pro-Aliați, este tratat paradoxal într-un mod telegrafic. Astfel, în articolul sugestiv intitulat Atentatul din Sarajevo, gazetarul anonim se mărginește în a puncta șirul evenimentelor care s-au succedat după moartea arhiducelui Austririe, Franz Ferdinand: condoleanțele venite din toate capitalele Europei, reprimarea brutală a mișcării anti-sârbești, refuzul Guvernului Bosniei de-a plăti despăgubiri pentru cele întâmplate. Sfârșitul anului 1914 înseamnă tatonări neîncetate din partea Germaniei și a Turciei, de-a atrage definitiv România în sfera Puterilor Centrale. Importanța strategică a României devine tot mai pregnantă, atunci când însuși ambasadorul Germaniei la Constantinopol sfătuiește statul turc să poarte tratative cu Romînia, pentru înlesnirea tranzitului munițiilor din Germania.

La începutul anului 1915, propaganda germană se face simțită în paginile ziarului Ziua, care înclina în mod vădit spre Puterile Centrale. Din primele zile ale noului de an de neutralitate, lectoratul român este informat de situația armatelor austro-germane, o artilerie foarte vie. Un alt titlu, care ne atrage atenția este că Germania plătește toate rechisițiile cu bani gata, inducând ideea că numai Germania ar putea să echipeze corespunzător Armata Română. Datorită ajutorului german, reiese din telegramele din război că marea bătălie în Carpați nu s'a terminat nici până acum, dar pare a fi ajuns culmea cu prăbușirea complectă a ofensivei rusești. Deși aflată încă în neutralitate, România încearcă să-și păstreze integritatea teritorială, așadar pretențiile Rusiei (prietena de altădată) nu pot trece neobservate: În orice caz în ce privește pe România, este absolută independentă și prin urmare egală în drepturi cu celelalte state riverane. Interesantă este concluzia prezentului articol, în care gazetarul semnatar I.G. B.G. (probabil un pseudonim), se întreabă retoric, în lipsa sprijinului german, ce va mai rămânea în vigoare din toate stipulațiile tratatelor, convențiunilor, după terminarea actualualui război mondial? Cred că aceasta o știu numai Dumnezeu!.

Dacă îndemnurile Universului au cunoscut o anumită doză de prudență, pentru redacția ziarului Ziua timpul pare să nu mai aibă răbdare. În editorialul Din lac în puț, gazetarul anonim cere imperios o decizie din parte oficialilor români: România trebuie să intre în acțiune alături de împătrita înțelegere și să contribuie la victoria ei! (…) Dintr'o parte posibilitatea cucerireri Transilvaniei cu tot cortegiu, neplăcut (…) de altă parte posibilitatea disparițiunei României independente. Nouă ne pare riscul prea de tot mare de aceea preferăm de a nu cădea în puț căutând să eșim din lac, urmând o critică vehementă la adresa clasei politice, care jonglează cu ambele variante de tabere, fără a se hotărî cu adevărat spre cine va întinde mâna de prietenie. Drept dovadă pentru angajamentul pe care Ziua și l-a luat față de cauza germană, regăsim adevărate pledoarii, așa cum reiese dintr-un simplu articol de informații externe: Un război englez în contra Germaniei este necrezut de imoral și o trădare în contra liberalismului englez, contra propriei prosperități a Angliei.

Câteva concluzii ar putea fi degajate, în urma acestui periplu istoric asupra presei din perioada neutralității. În primul rând, manipularea în acea perioadă nu va atinge cotele, pe care le înțelegem în accepția contemporană, prin raportarea la propaganda din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A convinge masele în anii 1914-1916 să păstrează la nivelul unei negocieri între cele două tabere, însăși redacțiile nefiind hotărâte în privința succesului uneia sau celeilalte. În al doilea rând, manipularea interbelică pare să se bazeze pe elemente empirice (evenimente, statistici, telegrame de pe fronturi, preluarea știrilor agențiilor de presă europene), pe când retorismul (îndemnurile înflăcărate, întrebările retorice, ironiile la adresa clasei politice) este redus ca intensitate și poate fi regăsit doar în editoriale și alte articole de opinie.

Urmărind rezultatele furnizate de schemele de codificare, observăm că elementele vizuale (fotografiile), care ar fi putut anima stări de spirit, favorabile manipulării sunt și ele reduse cantitativ, descriind doar evenimente de o importanță majoră (asasinatul arhiducelui Franz Ferdinand sau vizita suitei Țarului). Articolele dedicate convingerii lectoratului ocupă un spațiu însemnat în economia ziarelor, în mare parte fiind articulate pe informații venite din exteriorul României. Dacă în anul 1914, politica editorială era împărțită oarecum echilibrat între Puterile Centrale și Aliații, din ianuarie 1915, politica editorială tinde să încline spre necesitatea României de-a intra în război alături de Germania și implicit, Turcia și Austro-Ungaria. O parte din întrebările, cu care a debutat acest demers de cercetare nu și-au găsit răspunsul (de pildă, dacă au existat gazetari specializați în schimbarea de optică a lectoratului, ipoteză, pe care nu am putut-o nici infirma, nici confirma, întrucât majoritatea articolelor nu erau semnate; de-asemenea se pare că oficialii și Regele nu au fost prea impresionați de demersurile jurnalistice, întrucât în 1915 tăcerea lor era acerb criticată), în schimb existența unei agende a Războiului și-a găsit fundamentul în paginile celor două ziare cercetate.

Într-o cheie istorie, concluziile analizei noastre de conținut se pliază pe realitatea acelor vremuri. Spre sfârșitul anului 1914, se purtau lupte nu numai în Serbia, unde începuse efectiv Războiul, dar și în Belgia, în nordul Franței, în zona estică a Germaniei, la granițele Austro-Ungariei și ale Rusiei, în coloniile din Africa și pe mare. Cu cât se implicau mai multe state, cu atât războiul se purta la scară și mai mare, iar durata se prelungea, încât a primit apelativul de Marele Răzvoi, spre deosebire de planurile incipiente ale germanilor de război fulger. Intrarea pe scena de luptă a Turciei, omul bolnav al Europei, de partea Puterilor Centrale în luna octombrie a dus luptele și pe ținuturile arable ale Imperiului otoman. Dorința Japoniei de a-și respecta alianța încheiată cu Marea Britanie a sugerat ideea unui conflict în Pacific și Orientul Îndepărtat. Din aprilie 1915, când Italia s-a alăturat Franței, Marii Britanii și Rusiei (care de acum vor fi numite Aliații), un front nou s-a deschis în nordul Italiei. Când Bulgaria s-a alăturat Puterilor Centrale în octombrie 1915, România nu a avut altă posibilitate decât trecerea de partea Aliaților pentru a-și menține integritatea teritorială. Astfel, în august 1916, Balcanii au devenit un teatru de luptă (Y. Brendon, 2003, p. 16).

Anexe:

Schemă de codificare a conținutului textual (după V. Marinescu, 2009, pp. 70-77)

Ziarul Universul Perioada Iunie 1914

Frecvența mediatizării

Dimensiunea articolului (cm²)

Poziționarea articolului în pagina de ziar

Vizibilitatea articolelor

Identitatea jurnalistului

Tipul sursei de știri despre Neutralitate/Război

Locul evenimentului

Timpul evenimentului

Tipul de informație abordată în articole

Stilul de mediatizare

Atitudinea dominantă a jurnalistului față de Neutralitate/Război

B. Schemă de codificare, analiză vizuală (după V. Marinescu, 2009, pp. 90-95)

Ziarul Universul Perioada Iunie 1914

Fotografii inserate, ilustrând ideea de Război

Poziționarea fotografiei

Caracteristicile fotografiei

Bibliografie

Albert, Pierre, 2002, Istoria presei, Iași, Institutul European.

Marinescu, Valentina, 2009, Cercetarea în comunicare. Metode și tehnici, București, Editura C.H. Beck.

Popescu, Cristian Florin, 2002, Dicționar explicativ de Jurnalism, Relații Publice și Publicitate, București, Editura Tritonic.

Severin, Werner J.; Tankard, James W., 2004, Perspective asupra teoriilor comunicării de masă: originile, metodele și utilizarea lor în mass media, Iași, Editura Polirom.

Stan, Sonia Cristina, 2004, Manipularea prin presă, București, Editura Humanitas.

Șeicaru, Pamfil, 1994, România în Marele Război, București, Editura Eminescu.

Șeicaru, Pamfil, 2007, Istoria presei, Pitești, Editura Paralele 45.

Tannen, Deborah (ed.), 1981, Analyzing Discourse: Text and Talk, Georgetown, Georgetown University Press.

Yin, Robert K., 2005, Studiul de caz, Iași, Editura Polirom.

Periodice:

Universul, 2 iunie 1914, nr. 149.

Universul, 7 iunie 1914, nr. 154.

Universul, 14 iunie 1914, nr. 162.

Universul, 26 iunie 1914, nr. 173.

Universul, 28 iunie 1914, nr. 175.

Ziua, 5 aprilie 1915, nr. 239.

Ziua, 6 aprilie 1915, nr. 240.

Ziua, 23 iunie 1915, nr. 318.

Ziua, 26 iunie 1915, nr. 321.

Webografie:

Ion Agrigoroaiei, articolul Petre P. Carp și ziarul Moldova, disponibil pe http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr45PetreCarp.html, accesat pe 2 decembrie 2012.