Studiu de Caz cu Privire la Impozitele, Taxele Si Contributiile Datorate de S.c. Sao S.a. la Bugetul de Stat
Capitolul i. prezentarea generală a societății
1.1. Elemente de identificare
S.C. „SAO” S.A. Oradea, cunoscută sub genericul „Școala de șoferi” Oradea, este o societate comercială pe acțiuni cu capital privat și are ca obiect principal de activitate instruirea auto pentru obținerea permisului de conducere auto, categoriile: A, B, C, C+E, D. Este cea mai veche unitate de profil din județ, fiind înființată în 1965, de către fostul Minister al Transporturilor și Telecomunicațiilor, pe lângă întreprinderea de Transporturi Auto Oradea.
În baza decretului 57/1985 școala a trecut în subordinea Consiliului Popular al Județului Bihor, funcționând pe lângă I.J.G.C.L. Bihor, iar din 1985 în subordinea întreprinderii de transport local Bihor.
În 1991, a trecut în subordinea directă a Consiliului Județean Bihor, ca instituție bugetară.
În septembrie 1995, se transformă în S.C. „Școala Auto” S.A., formă organizatorică pe care o are și în prezent. Societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J 05/1344/1995, are codul fiscal R 4230452 și contul deschis la banca Transilvania Oradea.
Structura acționariatului la 31.12.2012 este următoarea:
Capitalul social subscris și vărsat la 31.12.2012 este de 245.415 lei, nemodificându-se până în prezent, respectiv 98.166 acțiuni a 2,5 lei/acțiune. Societatea își recrutează clienții din Municipiul Oradea și din zonele limitrofe acestuia, în principal, dar și din întreg județul sau alte județe.
Obiectul principal de activitate al societății îl constituie instruirea teoretică și practică a oricărui solicitant care îndeplinește prevederile legale în vederea obținerii permisului de conducere pentru orice categorie. Școala este autorizată să efectueze instruirea, în vederea obținerii tuturor categoriilor de permise de conducere auto, având un corp de profesori, instructori, maiștrii, medici, psihologi cu înaltă calificare și o dotare materială pe măsură, respectiv săli de curs, simulator, ateliere de reparații și întreținere și un parc de autovehicule propriu.
Fiind cea mai veche școală de șoferi din județul Bihor, de la înființare și până astăzi, zeci de mii de conducători auto amatori și profesioniști din județul Bihor și alte județe au obținut permise de conducere auto, ca urmare a instruirii teoretice și practice în această școală. Experiența îndelungată și buna pregătire profesională a corpului de profesori și instructori, cât și dotarea materială de bun nivel au asigurat un procent ridicat de promovabilitate la examenul de obținere a permisului de conducere auto.
Ca aspecte demne de remarcat sunt următoarele:
școala își desfășoară activitatea într-un puternic mediu concurențial alături de un mare număr de asemenea școli private;
nivelul tot mai scăzut al veniturilor potențialilor clienți;
caracterul inflaționist al economiei țării;
diversificarea activităților desfășurate în sensul prestărilor de servicii de reparații și întreținere auto și pentru terți, precum și închirieri de spații închise și deschise pentru terți.
în concluzie S.C. SAO S.A, Oradea, este o unitate prestatoare de servicii pentru populație, în principal, dar având și alte activități.
1.2. Principalii indicatori economico-financiari
Indicatorii economico-financiari conform bilanțului încheiat la 31.12.2012 se prezintă astfel:
Firma obține profit mai mic în anul 2012, față de anul 2011, datorită diminuării veniturilor din chirii și a veniturilor din cedarea activelor.
Firma este plătitoare de impozit pe profit de la înființare.
Conducerea și administrarea societății este realizată de un administrator unic desemnat de Adunarea Generală a Acționarilor, de un director executiv și un contabil șef desemnați de administratorul unic, având obligațiile și răspunderile prevăzute de statutul societății și de lege.
Capitolul II. Noțiuni privind fiscalitatea. Structura, trăsăturile și principiile privind sistemul fiscal
Impozitele sunt cunoscute din antichitate și se presupune, că au apărut în evoluția societății românești, în cadrul primelor formațiuni statale, fiind determinate de necesitățile întreținerii materiale a celor ce executau forța publică, îndeplinind atribuțiile autorităților de conducere statală.
în republicile antice grecești ca și în statul antic roman erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreținerea și înzestrarea forțelor armate și de ordine publică, construcția și înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri, lucrări de utilitate comunală pentru temple și sărbători religioase, ca și pentru distracțiile publice.
în statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri și alte bunuri. Acesta era urmat de impozitele asupra veniturilor meseriașilor, taxelor pentru vânzarea în piață a produselor agricole, precum și de impozitul extraordinar a veniturilor cetățenilor bogați perceput în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetățeni.
Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile și cele aplicabile în Principatele Române între care șirul mare al dărilor ordinare ce cuprindea birul așezat și perceput sub diferite forme la care se adaugă dările extraordinare și altele. De o importanță majoră este faptul că stabilirea și încasarea acestor dări era de multe ori arbitrară și abuzivă.
Concepția instituirii impozitelor cu „consimțământul contribuabililor” a fost preluată și de legiuitorii din mai multe state contemporane. însă în aplicarea practică a acestei concepții s-a ajuns doar la rezervarea în competența parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele și alte venituri bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor – ca organe reprezentative – de a instituii și modifica impozitele a fost dominată de creșterea continuă a cheltuielilor publice în toate statele. în consecință paramentele din statele contemporane au fost și sunt de cele mai multe ori forțate de împrumuturi să sporească impozitele, consimțământul cetățenilor la aceste impozite considerându-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de către reprezentanții lor în parlamente.
Impozitul reprezintă prelevarea bănească obligatorie cu contract nerambursabil efectuată de persoanele fizice și juridice la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor publice, fără contraprestație din partea statului.
Impozitul este parte integrantă a circuitului economico-financiar îndeplinind funcțiile:
financiar, prin care se asigura venituri la bugetul statului;
economică, adică parte componentă economiei, a mecanismului economico-financiar;
socială care are rol de distribuire a PIB.
Taxele sunt plăți realizate de persoanele fizice și juridice către stat ca urmare a serviciilor prestate de acesta.
Contribuțiile reprezintă preluări obligatorii de către stat de la anumiți contribuabili care beneficiază de unele servicii publice.
O importanță deosebită în cadrul acestor contribuții o au contribuțiile sociale care au o natură existențială, ele fiind suportate de salariați și au destinație specifică servind gestionarea serviciilor de securitate socială.
2.1. Noțiuni privind fiscalitatea
Impozitele și taxele, subvențiile și alocațiile bugetare de fonduri, împrumuturile de stat și cheltuielile guvernamentale constituie componente tot mai importante ale vieți economice și sociale.
Prin intermediul lor se acumulează și repartizează resursele financiare la dispoziția statului, dar ele reprezintă, totodată și instrumente de gestiune macroeconomică și de asigurare a echilibrelor general economice și financiare.
În cadrul finanțelor publice și economico-financiare ale unei țări, fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere și încasare a impozitelor și taxelor printr-un aparat specializat, precum și ca un ansamblu coerent de surse de drept care reglementează impunerea contribuabililor și fundamentează juridic impozitele și taxele.
În acest sens prezintă interes definiția privind fiscalitatea, așa cum este formulată în dicționarul LAROUSSE: „fiscalitatea reprezintă totalitatea impozitelor și taxelor, a reglementărilor de natură fiscală, precum și a aparatului fiscal ce vin să influențeze direct sau indirect activitatea unui agent economic devenit contribuabil."
Definiția de mai sus nu are un caracter limitativ. în domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe noțiuni. Alături de noțiunea de fiscalitate este utilizată cea de fisc definit ca administrație în sarcina căreia revin calculul, perceperea și urmărirea plății impozitelor și taxelor datorate statului de către contribuabili. Este, de asemenea, folosit termenul de fiscal, care privește fiscul, care aparțin acestuia. Din examinarea conținutului noțiunilor menționate se poate constata că privite în conexiune ele cuprind câteva elemente comune în circumscrierea exactă și înțelegerea fondului și a formei de desfășurare a activității în domeniul fiscal.
Studiindu-le, aceste noțiuni fac referiri la impozite și taxe care reprezintă, de fapt fundamentul și motivația pe care este construită fiscalitatea.
Impozitele și taxele sunt instituite prin legi sau alte acte normative, bazate pe legi; acestea nu pot lipsi ca elemente de bază la definirea celor trei noțiuni în domeniul fiscal.
Aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, așezarea și perceperea impozitelor și taxelor nu se pot înfăptui fără existența unui mecanism bazat pe tehnici, metode și instrumente specifice desfășurării activității de urmărire și control. în cuprinsul noțiunilor analizate este prezentă și instituția administrației de stat, care stabilește și încasarea contribuțiilor către stat.
Aria de cuprindere a întregii activități fiscale este dată de SISTEMUL FISCAL, definit ca totalitatea impozitelor și altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza surselor legislative în urma cărora ia naștere creanța fiscală a statului asupra contribuabililor.
Așezarea și perceperea impozitelor se pot realiza numai prin utilizarea și punerea în funcțiune a unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale, prin aplicarea cărora să fie respectate principiile fiscale.
2.2. Structura sistemului fiscal
Sistemul fiscal este structurat pe trei componente interdependente: impozitele și taxele ca venituri ale statului, mecanismul fiscal și aparatul fiscal.
Impozitele și taxele reprezintă veniturile bugetului de stat care provin de la persoanele juridice și fizice. în momentul încasării lor, impozitele și taxele nu au o afectație specială; după încasarea lor se despersonalizează și sunt utilizate în vederea efectuării cheltuielilor publice pentru realizarea funcțiilor și sarcinilor puterii și instituțiilor sale. Discutate ca venituri ale bugetului de stat, impozitele și taxele stabilite prin lege se împart în două mari categorii: venituri curente și venituri din capital. La rândul lor veniturile curente se grupează în: venituri fiscale și venituri nefiscale.
Veniturile fiscale se compun din veniturile din impozite directe și din impozite indirecte.
Impozitele directe sunt suportate de persoana juridică sau fizică care le plătește în cunoștință de cauză, de regulă au o pondere de 54,3% din totalul veniturilor fiscale (de exemplu impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividende, etc.).
Impozitele fiscale se percep cu ocazia vânzării unor bunuri sau prestări a unor servicii. Prin lege în cazul acestor impozite se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora. Ele sunt suportate în general de consumatorul final (de exemplu accizele, T.V.A., taxele vamale).
Veniturile nefiscale provin din vărsămintele din profitul net al băncii naționale, regiilor autonome, din venitul realizat de instituțiile publice, taxe consulare, etc. Ponderea lor în totalul veniturilor este foarte mică.
Veniturile din capital cuprind venituri realizate de la întreprinderi de stat, din valorificarea unor bunuri ale acestora, din valorificarea rezervei de stat.
Impozitele și taxele prezintă anumite elemente comune precizate chiar de actele normative care le instituie. Aceste elemente sunt date de:
obiectul impozitului ce stă la baza așezării impozitului (de exemplu , venitul, profitul, prețul sau tariful);
baza de calcul – de regulă obiectul impozitului reprezintă și baza de calcul, dar există și excepții; la impozitul pe clădiri de exemplu, obiectul de calcul îl reprezintă clădirea, baza de calcul, valoarea sau taxele de succesiune;
subiectul impozitul identificat prin persoana fizică sau juridică care deține sau realizează venitul sau profitul;
plătitorul impozitului de cele mai multe ori coincide cu subiectul impozitului. Există și excepții: la impozitul pe salarii, subiectul este salariatul, plătitorul este unitatea la care realizează salariul;
cota (cuantumul impozitului) servește bazei de calcul a impozitului, prin care se determină suma de plată. Ea poate fi fixă sau procentuală. La rândul său cota procentuală poate fi proporțională și progresivă, iar cota fixă este exprimată sub forma unui cuantum aplicată la baza de calcul sau la o parte din aceasta. De exemplu, pentru taxa privind folosirea terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă sau silvică se stabilesc cote fixe pe km2 sau m2.
Cota procentuală proporțională rămâne neschimbată în raport de baza de calcul (TVA = 19%), iar cotele procentuale progresive se caracterizează prin aceea că se modifică în funcție de mărimea bazei de calcul.
termenul de plată – intervalul de timp pentru care se plătește impozitul, fiind prevăzut de legislație;
înlesnirile acordate la plată și reglementările legale apar sub formă de scutiri, reduceri, bonificații, amânări sau eșalonări;
drepturile plătitorului de impozite pot fi compensate, atunci când la o scadență s-a plătit o sumă mai mare decât cea normală (plătitorul are dreptul să compenseze suma plătită în plus cu o parte sau integral din suma ce trebuie plătită la scadența viitoare), restituire, atunci când nu este posibilă compensarea, sau contestate, atunci când plătitorul se consideră nedreptățit în urma controlului;
obligațiile plătitorului stabilite prin legi precizează calcularea și vărsarea la termen a impozitelor, organizarea evidenței impozitelor și taxelor din care să rezulte cu exactitate baza de calcul, sumele de plată, modul cum s-au făcut de la buget plățile, prin ținerea contabilității și a tuturor intrărilor și ieșirilor de elemente patrimoniale;
sancțiunile sunt consecința nerespectării termenelor legale de plată a impozitelor sau a neachitării obligațiilor fiscale. Sancțiunile sunt date prin majorări de întârziere sau amenzi contravenționale.
Mecanismul fiscal reprezintă ansamblul de metode și tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului precum și instrumentele impunerii.
Impunerea constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, în evaluarea bazei de calcul a impozitului, în determinarea exactă a cuantumului acestuia.
Prin modalitățile de impunere se pot utiliza:
autoimpunerea, este realizată de plătitor în conformitate cu legislația în vigoare;
impunerea directă, prin evaluarea directă a obiectului impozitului de către organele fiscale sau pe baza declarației subiectului impozabil;
impunerea indirectă care are la bază informații colaterale;
impunerea forfetară, ce presupune stabilirea unei sume forfetare de plata pe o perioadă de timp.
Scopul final al activității de impunere îl reprezintă perceperea impozitelor și taxelor datorate.
Pentru ducerea la îndeplinire a impunerii fiscale impozitele și taxele sunt consemnate în documente fiscale, considerate instrumente ale impunerii, care diferă în funcție de conținutul lor și în funcție de modul cum sunt utilizate. Astfel întâlnim declarația de impunere, decontul de TVA, decontul întâlnit la accize, declarația vamală.
Declarația de impunere circulă dinspre plătitor spre organul financiar teritorial astfel plătitorul de impozite informează organul financiar cu privire la realitatea obiectului impozabil și a altor elemente care au în vedere stabilirea sumelor de plată.
Aparatul fiscal decurge din însăși legile care reglementează impozitele și taxele. Statul își îndeplinește sarcinile sale fiscale prin instituții, autorități publice: parlamentul și guvernul.
Activitatea fiscală a statului. cuprinde latura legislativă care se înfăptuiește de către Parlament și cea executivă realizată de Guvern prin instituțiile administrației publice de specialitate în structura cărora se include și aparatul fiscal.
Instituția administrației publice de specialitate prin care guvernul își îndeplinește atribuțiile sale executive în domeniul fiscal este Ministerul Finanțelor. în cadrul acestuia activitatea fiscală este condusă de un ministru în subordinea căruia se află direcții generale, direcții, Garda Financiara si Parlamentul Romaniei prin Curtea de Conturi.
Prin Direcția generală a controlului financiar de stat Ministerul Finanțelor își îndeplinește sarcina stabilită de lege cu privire la realizarea controlului financiar al statului.
Trezoreria finanțelor publice organizată atât la nivel central cât și la nivel local, are sarcina încasării veniturilor bugetare pe baza unei evidențe stricte pe fiecare plătitor, din care să rezulte obligațiile de plată, sumele încasate și debitele rămase de încasat. Acest organ are și obligația să exercite controlul financiar preventiv asupra încasării și termenele stabilite a impozitelor și taxelor datorate de câtre agenții economici și contribuabili, aplicând majorările prevăzute de lege în cazul nerespectării termenelor de plată.
Direcția Generală a Vămilor și unitățile sale vamale de pe teritoriul țării sunt însărcinate cu aplicarea dispozițiilor legale privind taxele vamale și perceperea acestora și a altor venituri cuvenite bugetului de stat în legătură cu activitatea desfășurată de aparatul de control vamal.
La perceperea taxelor și impozitelor își aduc contribuția și alte instituții publice cum ar fi:
instanțele de judecată, tribunalele și judecătoriile care percep taxe de timbru si actele ce intră sub incidența acelor taxe;
notariatele de stat care percep taxe de timbru și de succesiune pentru modificări și autentificări de acte;
primăriile care percep taxe pentru eliberări de titlu de proprietate, autorizații de funcționare și alte acte supuse taxelor de timbru;
organele de Poliție care percep taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere, eliberarea de pașapoarte;
alte instituții publice care asigură în activitatea lor și perceperea de taxe cum ar fi: taxe pentru proiecte de investiții și înregistrarea mărcilor de fabrică, taxe și alte venituri din protecția mediului.
Menirea aparatului fiscal este ca prin impunere să urmărească și să încaseze veniturile bugetare ale statului și să combată evaziunea fiscală. Contribuabilii sunt obligați prin Constituția țării la plata impozitelor și taxelor stabilite prin lege.
Veniturile realizate și cheltuielile realizate trebuie să rezulte din documente justificative și din registrele contabile, așa cum prevede legea. Dacă legea nu prevede obligația de depunere a obligației de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a impozitelor și a taxelor pe care trebuie să le verse la buget în condițiile prevăzute de lege.
Nerespectarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal prin declararea inexactă sub orice formă a valorilor sau prin sustragerea bunurilor de la operații de vămuire în scopul diminuării, acestora, ori al altor obligații fiscale se sancționează potrivit legii. întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau evidențe contabile, ori acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a împiedica verificările financiar – contabile pentru identificarea cauzelor de evaziune fiscală reprezintă infracțiune și se pedepsește ca atare.
2.3. Trăsături și principii privind sistemul fiscal
în condițiile economiei de piață statul nu mai poate interveni în sistemul privat al economiei prin măsuri administrative. El are însă posibilitatea să utilizeze pârghii economice-financiare potrivit cerințelor politicii sale economice, financiare, monetare, sociale prin care să influențeze activitatea agențiilor economici. Sistemul fiscal prin pârghiile sale oferă posibilități pe care organele statului le poate utiliza în vederea satisfacerii unor cerințe de interes general sau local ca și în conducerea activității economice și sociale.
O primă trăsătură a sistemului fiscal constă în aceea că, prin intermediul său statul își procură resursele necesare finanțării de a căror realizare depinde îndeplinirea funcțiilor sale.
În procesul așezării, urmăririi și perceperii impozitelor aceste pârghii ale sistemului fiscal dau posibilitatea statului ca prin aparatul său specializat să exercite în anumite limite controlul asupra economiei. Acest obiect principal este realizat prin principiile politicii financiare. Volumul impozitelor poate sporii, printr-un număr mai mare de plătitori, introducerea de noi impozite sau extinderea bazei impozabile.
Altă trăsătură a sistemului fiscal este universalitatea acestuia, ceea ce presupune ca un impozit să fie plătit de toate persoanele care realizează venituri din aceeași sursă sau dețin același gen de avere și să cuprindă întreaga materie impozabilă.
Așezarea impozitelor trebuie să se facă după criterii unitare pentru toate persoanele fizice si juridice ce posedă același obiect impozabil, fără nici o discriminare de natură socială sau subiectivă. .
Echitatea reprezintă o alta trăsătură a sistemului fiscal și ea presupune echitate socială în materie de impozite fără nici un fel de discriminare între contribuabili.
Se înfăptuiește funcția socială a fiscalității potrivit căruia sunt favorizate categoriile de contribuabili cu venituri mai mici și greutății materiale mai mari ca și agenții economici ca utilizează forța de muncă cu capacitate redusă.
Sistemul fiscal trebuie să îndeplinească și o reală funcție stimulativă în sensul acordării de facilități agenților economici care investesc sau reinvestesc, în scopul dezvoltării activității economice, cererii de noi locuri de muncă, sporirii volumului mărfurilor și serviciilor.
Sistemul fiscal are ca trăsătură dezvoltarea unor ramuri din economie prin pârghii de influențare a creșterii producției și eficienței activității întreprinderii. Astfel se poate stimula producția sau consumul unor mărfuri prin extinderea exportului și reducerea importului. Aceasta se poate realiza prin taxe vamale și accize mari la importuri.
Încurajarea întreprinderii pentru a dezvolta anumite activității se realizează prin scutirea de plată a impozitelor sau prin reducerea lor pentru anumite bunuri autohtone, facilități prin introducerea unor noi metode de calcul privind amortizarea activelor fixe corporale, ce au ca efect reducerea profitului și deci a bazei impozabile. Prin politica fiscală pe care statul o promovează se urmăresc obiective de ordin social. Se acordă facilități contribuabililor, dar pe de altă parte sistemul impozabil intervenind cu cote de impozitare mari pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătății: tutun, alcool.
Concret, în țara noastră prin inițierea reformei fiscale s-a urmărit nu numai funcția financiară a statului de a încasa: venituri fiscale prin impozite, taxe și contribuții, ci și dezvoltarea economică a întreprinderilor prin reducerea impozitului aferent profitului utilizat pentru investiții productive.
În România, sistemul fiscal urmărește îndeplinirea celor cinci funcții principale: funcția financiară, economică stimulativă, socială, de control și cea de echitate.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul care exercită prin organele puterii de stat, iar uneori prin unități administrativ – teritoriale – locale. Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanță națională, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităților administrativ teritoriale. Și în Constituție se precizează că „cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice”, iar „Sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale”. Tot prin Constituție, în materie de impozite și taxe se precizează că: „impozitele și taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege” , în timp ce „impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene în limitele și în condițiile legii”. Rezultă că toți agenții economici conform dispozițiilor legale trebuie să suporte o parte din cheltuielile statului.
Justificarea generală a impozitului. Impozitul în sine este justificat deoarece funcționarea oricărei societății implică costuri care trebuie să fie acoperite prin resurse suficiente.
Idealul firesc, dar naiv, al contribuabililor este, evident de a nu suporta nici un impozit, lucru irealizabil.
Întreaga activitate de impunere, urmărire și percepere a impozitelor și taxelor constă în aplicarea și respectarea justă a prevederilor legale și orice abatere în acest sens înseamnă încălcarea legii cu consecințe ce atrag răspunderea celor în cauză.
Principiul individualist. în concepția unei societăți democratice statul trebuie să asigure dezvoltarea deplină a personalității fiecărui cetățean după propriile aspirații. Cetățeanul trebuie să fie liber de alegerile și nevoile sale, de veniturile și proprietățile sale și în funcție de aceste criterii legea precizează impozitul ca atare, mărimea sa prin metodele și tehnicile de impunere.
Walter Lippmann remarca în una din lucrările sale: „Concepția liberală de egalitate nu comportă în cele din urmă promisiunea de a recunoaște toți oamenii, egali bogați, egali influenți, egali onorați și egali instruiți”. Din contră, ceea ce promite este aceea că dacă inegalitatea convențională datorată privilegiilor și prerogativelor este anulată, „superioritățile intrinseci se vor degrada”.
Principiul nediscriminatoriu. Acest principiu denotă faptul că impozitul trebuie să fie stabilit, urmând reguli care sunt aceleași pentru toți fără a încălca principiile generale ale unei societăți democratice.
Principiul neutralității și eficacității. Impozitul trebuie să aibă ca finalitate realizarea unei economii eficiente.
Neutralitatea impozitului poate fi privită din două puncte de vedere:
din punct de vedere al cercetării unei eficacități maxime a întreprinderii pentru resurse și tehnici date, un impozit general sau o taxă uniformă pe consumații provenite de la terți nu compromite cu nimic rezultatul întreprinderii;
din punct de vedere dinamic al progresului tehnic și economic impozitul nu trebuie să intimideze beneficiile atunci când acestea provin dintr-o punere în practică a tehnicilor moderne, eficiente, a unor micșorări a costurilor sau o mai bună orientare a producției, deoarece aceste beneficii constituie premisa dezvoltării întreprinderii și implicit a economiei naționale.
Dacă agenții economici văd beneficiile lor suportând taxe acceptabile, incitația lor la o mai bună gestionare a resurselor economice și financiare nu poate să fie diminuată în aceeași măsură. Acestea sunt în realitatea întreprinderilor care înregistrează pierderi și care ar trebui să fie penalizate și nu cele care realizează beneficii.
Principiul transparenței impozitului. Impozitul trebuie să fie prelevat urmând principii simple, clare care să nu dea deloc interpretări, iar aplicarea lui să fie cât mai puțin costisitoare.
Principiul excluderii dublei impozitări. Asieta impozitului trebuie să fie neschimbată cât ea nu are o dublă impozitare, ceea ce exclude ca același venit sau aceeași proprietate să fie taxată de mai multe ori.
Principiul impersonalității. Impozitul trebuie să. fie impersonal, lucru ce semnifică faptul, că prelevarea nu trebuie să implice cercetarea de tip inchizitorial la viața persoanelor, fie fizice, fie juridice. Aparatul fiscal trebuie bine pregătit atât din punct de vedere contabil, cât și fiscal, ca să poată da o soluție corectă, sinceră și la obiect atunci când legea sau normele sale de aplicare lasă loc interpretărilor.
Capitolul III. structura impozitelor și taxelor datorate de societăți bugetului de stat
3.1. Structuri privind impozitele și taxele datorate de întreprindere
Noul sistem contabil din România este alcătuit și format din interese fiscale.
în literatura da specialitate există și opinia conform căreia interesul fiscal este un interes național și în consecință, el are capacitatea de a armoniza toate celelalte interese inclusiv cu contribuabilii.
Pe plan teoretic, dar mai ales practic s-au conturat modalității și pârghii în vederea armonizării raporturilor dintre agenții economici și fiscalitate. Problema care se ridică este ceea dacă într-un sistem contabil conectat cu fiscalitatea, obiectul contabilității este realizat – acela al imaginii fidele asupra situației patrimoniale și a rezultatelor întreprinderii – ca o convergență a principiilor contabile, a regularității și sincerității conturilor prezentate.
Imaginea fidelă introdusă de Directiva a IV-a a C.E.E., a fost interpretată diferit de sistemul anglo-saxon față de cel continental.
Sistemul anglo-saxon este acreditat de țări în care s-a realizat deconectarea contabilității de fiscalitate. Sensul dat de anglo-saxoni imaginii fidele este acela de primat al realității economice în fața altor realități.
Sistemul continental a fost adoptat de țări în care contabilitatea a servit și servește încă unor interese fiscale.
Dacă impozitul se justifică pentru finanțarea cheltuielilor publice putem admite că fiscalitatea nu poate dezavuga imaginea fidelă a rezultatului și situației patrimoniului, dacă sunt respectate regulile, normele, metodele și procedurile contabile. Acolo unde apar divergențe ante regula contabilă și cea fiscală rezultatul contabil va fi corectat extracontabil.
3.1.1. Tipuri de impozite prin care se realizează prelevările fiscale
Fluxul sintetic al prelevărilor fiscale destinat finanțării cheltuielilor publice provine dintr-un ansamblu numeros și variat de impozite a căror evoluție spațială și temporară este permanentă. Clasificarea impozitelor este foarte necesară.
Analiza științifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în scopul aprofundării cunoașterii evoluției sale și a realizărilor unor studii comparative. Gruparea impozitelor constituie un procedeu al cunoașterii științifice prin care se urmărește surprinderea unor caracteristici esențiale, distinctive și respectiv dominante ale acestora. Scopul îl constituie analizarea modului în care impozitele acționează în economie, respectiv efectele produse la nivel individual și global.
Clasificarea multicriterială
Într-o abordare multicriterială distingem : impozite directe și impozite indirecte. Este denumită clasificare multicriterială întrucât această distincție, implică aspecte de natură fiscală, juridică, administrativă și economică:
Reflectând structura sintetică a prelevărilor fiscale, această distincție existentă în toate epocile și în toate țările, prezintă o importanță fundamentală. în combinație cu alte abordări este utilizată și analiza structurală a prelevărilor fiscale sau raport spațial și temporal.
Se consideră că această distincție a fost introdusă de fizocrați însă realitatea se pare a fi alta.
Sunt de reținut punctele de vedere exprimate de J. St. Mill și Hugh Dalton. Primul referindu-se la intenția factorului legislativ, consideră că impozitele directe sunt cerute de la persoane care în intenția legislativului trebuie să le suporte, în timp ce impozitele indirecte sunt cerute de la persoane care trebuie să le poată transmite asupra altora. La rândul său Hugh Dalton consideră că impozitele directe trebuie să fie plătite: în mod real de persoanele asupra cărora au fost așezate, pe când cele indirecte, deși sunt așezate asupra unor persoane sunt plătite parțial sau total de altele. Acesta vrea deci să spună că nu trebuie să se țină seama de intenția legislativului, ci de realitatea obiectivă.
La rândul său Maurice Duverger bazându-se pe studiul fenomenelor de repercusiune și incidență afirmă: „Impozitul direct ar fi impozitul cu incidență directă, în care plătitorul impozitului și cel care îl suportă sunt una și aceeași persoană; astfel impozitul este vărsat direct la fisc de contribuabil. Impozitul indirect ar fi impozitul cu incidență indirectă, în care fiscul utilizează fenomenul repercusiunii: contribuabilul este impus indirect prin faptul că plătitorul impozitului își recuperează banii pe care i-a vărsat fiscului”.
Totuși acești autori pleacă de la studiul repercusiunii și incidenței impozitului, utilizând un criteriu economic, care dă un fundament științific împărțirii sintetice a obligațiilor fiscale în acest două mari grupe, întrucât are în vedere incidența economică a impozitului.
Totuși criteriul incidenței economice nu este pe deplin satisfăcător. Studiul incidenței reflectă dificultatea stabilirii exacte în anumite situații conjuncturale a incidenței impozitului în fața elaborării sale. Cercetarea incidenței impozitului reflectă limitele acesteia. Atunci când un agent economic este obligat să utilizeze un preț ce îi este impus de piață și care nu îi asigură o marfă a beneficiului normală, posibilitatea de a repercuta un impozit indirect asupra consumatorului nu există. Fenomenul de translație a impozitului în loc să se producă înainte, se produce invers. Sunt deci situații când criteriul economic nu este suficient pentru a justifica această grupare.
Se poate reține ca criteriu științific de clasificare capacitatea contributivă propusă de Albert Schaffe. Acesta consideră că impozitele directe acționează asupra capacității contribuabilului, pe când impozitele indirecte lovesc în mod indirect capacitatea contributivă individuală. Capacitatea contributivă este determinată de venit, care constituie în același timp materie impozabilă. Impozitele acționează asupra materiei impozabile reprezentată de venitul realizat, acumulat, utilizat.
După cum se ține sau nu seama de situația personală a contribuabilului se pot identifica două subgrupe: personale și reale.
Impozitele directe personale au în vedere capacitatea contributivă individuală, în proporții care sunt influențate de tehnicile și politicile fiscale. Aici intră impozitele așezate pe venitul realizat (salarii, dividende, rente, profit), pe venitul acumulat sau dobândit (avere) și impozitul sintetic reprezentat de impozitul pe venitul net global.
Impozite directe reale nu țin seama de capacitatea contributivă reală. Existente încă din secolul al XIX-lea, ulterior dispărute din practica țărilor dezvoltate, acestea erau reprezentate de contribuția funciară, contribuția mobiliară, impozitul pe ferestre și pe uși. Ulterior au evoluat spre actualele impozite funciare, pe clădiri, pe capitalul mobiliar, etc.
în ceea ce privește impozitele indirecte acestea lovesc venitul utilizat cu ocazia consumului, acționând în mod indirect asupra capacității contributive individuale, apar ca urmare a actelor economice care determină o cheltuială sau un transfer de bunuri. în cadrul acestora se pot identifica patru subgrupe sintetice: taxele vamale, impozitele pe actele de consum, monopolurile fiscale, taxele de timbru și de înregistrare.
Alături de aceste abordări care au o bază de referință științifică, dar care nu scot in relief ansamblul trăsăturilor acestor două grupe sintetice de referință, se pot identifica criterii, care deși nu au o valoare științifică, prezintă utilitate practică.
Sub aspect tehnic impozitele directe lovesc periodic o materie impozabilă care se caracterizează prin permanență sau care are o capacitate de reîrmoire regulată.
În schimb impozitele indirecte au un caracter intermitent, fiind determinate de intermitența schimburilor economice, a producției și consumului.
Într-o abordare administrativă se are în vedere structura administrativă care le gestionează. Impozitele directe sunt gestionate de Direcția generală a impozitelor directe, iar cele indirecte de Direcția generală a impozitelor indirecte, Direcția generală a vămilor, Direcția generală de reglementare și administrare a monopolurilor fiscale.
Criteriul bazat pe regimul juridic presupune distincția impozitelor în funcție de existența sau inexistența rolurilor nominative. Acesta constituie un document stabilit de administrație, în baza căruia se realizează încasarea impozitului constituind în același timp un titlu cu putere executorie. Impozitele directe sunt cele percepute prin intermediul rolului nominativ, iar cele indirecte nu presupun existența sa.
Deși comparativ cu impozitele indirecte, cele directe se pretează la personalizare mai ridicată, totuși acestea din urmă determină nemulțumiri, reacții de respingere și comportamente frauduloase mai puternice. Frauda există și în cazul impozitelor indirecte, dar într-o proporție mai redusă și numai la nivelul contribuabililor de drept (plătitor).
Acceptată sau respinsă, clasificarea multicriterială este utilizată atât în dezbaterile parlamentare, cât și în teoria fiscală, statistică și practică. în fapt așa cum remarca Scheild Nicholson, aceste două grupe sintetice de impozite au defecte și calității care se compensează între ele, căci ambele sunt simple metode de prelevare a venitului în scop public.
Clasificarea F.M.I.
Clasificarea are în vedere, caracteristicile impozitelor care sunt relativ ușor de identificat întrucât sunt stabilite prin lege și reflectă activitățile economice, aflate la originea fiecărui impozit. Gruparea impozitelor după natura materiei impozabile sau a faptului generator a obligației fiscale, se poate aplica pentru analizarea acestora la toate administrațiile publice și la toate nivelurile acestora.
Acest cadru global este util în analizarea posibilităților pe care administrațiile le au în direcția asigurării finanțării cheltuielilor, pe seama resurselor normale de care dispun
Conform clasificării F.M.I. impozitele sunt împărțite în următoarele grupe și subgrupe:
a – Impozite pe venit, beneficii și câștiguri din capital:
a1 – persoane fizice;
a2 – societăți;
a3 – alte impozite pe venit, beneficii și câștiguri din capital.
Se includ aici impozitele percepute asupra venitului net, efectiv al persoanelor fizice și asupra beneficiilor efective ale societăților. Pentru a le determina se au în vedere abaterile și exonerările care contribuie la personalizarea impozitului. Primele sunt plătite de persoane fizice, iar celelalte de societăți.
b – Impozitele pe salarii și mâna de lucru
Se includ impozitele plătite de salariați, patroni, liber profesioniști, sub forma unui procent din salariu sau stabilite forfetar pe persoană.
c – Impozite asupra patrimoniului:
c1 – impozite periodice pe proprietatea imobiliară;
c2 – impozite periodice pe valoarea patrimoniului net (a persoanelor fizice și societăților);
c3 – impozite pe succesiuni, donații între vii și testamentare;
c4 – impozite pe tranzacții mobiliare și imobiliare;
c5 – impozite asupra patrimoniului cu caracter neperiodic;
c6 – alte impozite periodice pe patrimoniu.
Impozitele din această grupă lovesc utilizarea, proprietatea sau transferul patrimoniului și bunurilor mobile sau imobile, percepute la intervale regulate, odată pentru toate sau cu ocazia transferului proprietății.
Impozitele pe proprietatea imobiliară sunt stabilite pe baza valorilor locative propuse sau în funcție de alte caracteristici, utilizate pentru a determina valoarea locativă sau valoarea capitalului imobiliar. Materia impozabilă o constituie terenurile si construcțiile de pe acestea. Sunt calculate prin aplicarea unor procente asupra valorii bunului evaluat după venitul locativ, prețul de vânzare sau randamentul propus sau alte caracteristici.
Impozitele pe succesiuni și donații sunt așezate asupra valorii bunurilor transferate, cotele fiind fie proporționale, fie progresive.
Impozitele asupra tranzacțiilor mobiliare și imobiliare lovesc transferurile de proprietate realizate pe alte căi decât moștenirile sau donațiile prin aplicarea unor cote proporționale sau progresive asupra valorii activului transferat.
Impozitele neperiodice cuprind prelevările asupra patrimoniului și a proprietății imobiliare cu caracter neperiodic
d – Impozitele interioare de bunuri și servicii:
d1 – impozite generale pe vânzări, cifra de afaceri sau valoarea adăugată;
d2 – accize;
d3 – beneficii din monopoluri fiscale;
d4 – impozite pe servicii determinate;
d5 – impozite pe utilizarea sau autorizarea utilizării bunurilor sau exercitării activităților;
d6 – alte impozite pe bunuri și servicii.
Această grupă cuprinde toate impozitele și taxele fiscale percepute asupra producției, extracției vânzării, transferului, locației sau livrării bunurilor și serviciilor prestate, sau asupra utilizării sau autorizării utilizării bunurilor sau exercitării activităților.
Prin urmare aici se includ impozitele percepute asupra unui singur stadiu de producție și comercializare; impozitele cumulative în cascadă; toate impozitele generale pe vânzări percepute în stadiul de producție sau de fabricație, vânzări cu ridicata sau vânzări cu amănuntul; taxa pe valoarea adăugată; accize asupra unor bunuri economice determinate; taxele asupra utilizării vehiculelor cu motor; taxele privind exercitarea anumitor activități; impozitele asupra extracției, transformării sau producției de substanțe minerale și altor produse.
e – Impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale:
e1 – taxe la import;
e2 – taxe la export;
e3 – beneficii din monopoluri de export sau import;
e4 – beneficii din schimb;
e5 – taxe pe operații de schimb;
e6 – alte impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale.
Această grupă cuprinde prelevări care se aplică asupra operațiunilor de import, export respectiv asupra bunurilor intrate sau ieșite din țară. Beneficiile din monopol au un caracter fiscal atunci când sunt percepute de administrațiile publice. Acestea apar ca urmare a unui privilegiu exclusiv deținut de administrațiile publice sau autoritățile monetare, care le asigură acestora o marjă între prețul de cumpărare și cel de vânzare a devizelor străine care nu se reduce la acoperirea cheltuielilor administrative. Beneficiul este impus în proporții determinate la cumpărătorul și la vânzătorul devizelor.
Taxele pe operațiuni de schimb sunt percepute asupra plății, vânzărilor sau cumpărării de devize străine, sau asupra acestor operațiuni, când acestea se efectuează la o rată de schimb unică sau la rate de schimb diferite. De exemplu taxele pe transferul fondurilor în străinătate.
f – Alte încasări fiscale:
f1 – impozite tip capitație;
f2 – taxe de timbru;
f3 – alte impozite.
Această grupă cuprinde impozite prelevate asupra mai multor baze impozabile care, diferă sau nu, corespund cu cele ale impozitelor anterioare, precum și dobânzile și penalitățile, pentru care nu este posibil de a se identifica ca raportându-se la o categorie particulară de impozit.
Impozitul tip capitație are denumiri diverse care diferă de la țară la țară: taxă electorală, contribuția națională. Acestea sunt așezate asupra persoanelor fizice a căror venituri nu sunt luate în calcul, pentru stabilirea cuantumului obligației fiscale personale.
Taxele de timbru sunt așezate asupra vânzărilor de timbre care se aplică pe contracte, facturi, cec-uri, care altfel nu pot fi utilizate, în această categorie ne fiind incluse timbrele fiscale aplicate pe țigări sau băuturi alcoolice.
Ultima subgrupă din clasificarea FMI, regrupează impozitele care nu pot fi încadrate în nici una din categoriile anterioare, impozite percepute asupra unui ansamblu format din mai multe baze, dobânzile și penalitățile care nu pot fi atașate la un impozit bine determinat.
Această clasificare prezentată de FMI poate fi apreciată ca, constituind un început de standardizare la nivel global a impozitelor extrem de diverse prin care guvernele țărilor realizează prelevările fiscale.
Clasificarea administrativă
În raport cu administrația publică. care le gestionează gruparea impozitelor este influențată de natura juridică a statelor.
În statele de tip federal în funcție de nivelele de administrare și de prevederile constituționale, se pot identifica: impozite federale, impozite ale statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federației și impozitele locale.
În statele de tip unitar se pot identifica: impozite ale administrației centrale de stat și impozite locale.
Practic în statele de tip federal se poate identifica o competență legislativă, o competență de încasare a impozitelor și una de administrare a produsului monetar a prelevărilor fiscale.
În statele de tip unitar competența de stabilire a impozitelor administrației centrale de stat revine Parlamentului. încasarea se face în contul administrației centrale, care administrează cuantumul monetar al impozitelor prelevate în favoarea sa.
Impozitele locale numite în terminologia fiscală „taxe” pentru a putea fi distinse de impozitele prelevate în favoarea statului se împart în două subgrupe:
– impozite locale independente de impozitele de stat. La rândul lor acestea se pot împărții în două categorii: impozite obligatorii și impozite facultative. Competența legislativă. pentru impozitele locale obligatorii revine Parlamentului. Uneori administrațiile locale pot dispune de libertatea stabilirii cotelor în anumite limite. Competența de încasare și administrare revine administrațiilor locale. Pentru reducerea costurilor fiscale legate de activitatea de încasare, același organ poate fi abilitat să încaseze toate impozitele, însă încasarea se face în contul administrației publice. Impozitele locale facultative apar în situația în care legea prevede dreptul administrațiilor locale de a recurge în funcție de necesitățile reclamate de finanțarea bugetelor, la stabilirea unor impozite pe baza deciziei acestora. Totuși și în acest caz sunt specificate limitele de competență.
– impozitele locale de stat. Acestea au apărut sub forma unor centime adiționale, adăugate la un impozit principal al Statului care au existat până în al doilea deceniu al secolului XX. Impozitele locale legate de stat nu necesită stabilirea unor noi operații de așezare asupra materiei impozabile. Decizia legislativă aparține Parlamentului, care stabilește în favoarea administraților locale, fie o alocație globală, fie redistribuirea produsului unui impozit.
Utilizarea criteriului administrativ pentru analizarea impozitelor din România, reflectă o structură mai puțin complexă, atât ca număr de impozite cât și ca tehnici de așezare și finanțare comparativ cu alte state europene.
Competența legislativă pentru instituirea impozitelor în favoarea administrației centrale de stat revine Parlamentului. Prin extensie Guvernul poate intervenii prin intermediul ordonanțelor. Există un singur impozit care contribuie la finanțarea nevoilor administrației centrale și a celor locale. Acesta îl constituie impozitul pe profit.
Competența legislativă privind instituirea și modificarea impozitelor locale revine Parlamentului și numai în anumite limite prevăzute de legea de bază, Consiliile locale au dreptul la decizie.
Clasificarea economică
Clasificarea economică este utilă în analizarea acțiunii impozitelor asupra diferitelor forme de manifestare a venitului, abordat din punct de vedere a provenienței și a destinației acestuia: venit realizat, venit utilizat, venit economisit și investit. Aceasta permite punerea în evidență a legăturii dintre venit, capacitatea contributivă (la nivel individual și global) și prelevările fiscale precum și influența acestora din urmă asupra calității vieții și potențialului economic.
Trei grupe complexe de impozite se pot identifica:
impozite pe venit (venitul realizat);
impozite pe consum (venitul consumat);
impozite pe capital (venitul economisit și investit).
Impozitele pe venit sunt așezate atât asupra venitului realizat, cât și asupra venitului realizat și distribuit, care se prezintă sub forme diverse: beneficii, dividende, salarii, dobânzi, rente. Diversificarea surselor de proveniență a venitului a determinat în timp diversificarea impozitelor.
În grupa complexă a impozitelor pe venit se cuprind:
impozitele pe venit, beneficii și câștiguri din capital;
impozite pe salarii și mâna de lucru.
Principiul general acceptat de teoria fiscală contemporană, rezultat al evoluției acesteia în timp este acela că venitul impozabil, pentru orice tip de impozit trebuie să fie un venit net real. Aceasta înseamnă că venitul brut trebuie să fie diminuat cu toate obligațiile care sunt necesare pentru menținerea și conservarea sursei de venit, indiferent dacă sursa este munca și/sau capitalul.
La rândul lor, impozitele pe consum reprezintă impozite pe venitul consumat respectiv următoarele grupe de impozite prezentate anterior în clasificarea F.M.I.:
impozite interioare pe bunuri și servicii;
impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale.
Acestea nu sunt așezate asupra resurselor care contribuie la realizarea unei activități productive, ci asupra avantajelor pe care le asigură contribuabilului suportator utilizarea venitului.
Spre deosebire de impozitele pe venit, în cazul impozitelor pe consum impunerea venitului este amânată până în momentul cumpărării de bunuri și servicii economice. Aceasta nu implică în raport cu venitul o dublă impunere, ci mai repede o dedublare a unei datorii fiscale unice, pe care orice venit o are, datorie determinată prin metode directe și respectiv indirecte de impunere.
Impozitele pe capital, deși dau naștere la fluxuri fiscale a căror importanță este redusă comparativ cu restul fluxurilor fiscale, comportă multiple interpretări în ceea ce privește impozitele incluse în sfera de cuprindere și efectul produs. Conform clasificării F.M.I. acestea sunt incluse în grupa impozitelor pe patrimoniu.
Cadrul de analiză trebuie să urmărească sistematizarea impozitelor de capital și identificarea confuziilor existente.
Se poate impune sistematizarea impozitelor în raport cu permanența prelevărilor și modul de așezare, respectiv: impozite permanente cu caracter periodic, impozite neperiodice și impozite excepționale.
Impozite permanente cu caracter periodic care se pot identifica în două subgrupe:
impozite cu periodicitate fixă;
impozite cu periodicitate variabilă.
Pentru impozitele incluse în aceste două subgrupe data exigibilității plății este stabilită prin legislație fiscală, însă faptul generator este diferit.
Prin impozitele cu periodicitate fixă faptul generator îl constituie existența dreptului de proprietate și de folosință asupra elementelor care compun proprietatea imobiliară și mobiliară a contribuabilului. Acestea pot fi așezate asupra valorii proprietății imobiliare, sau asupra valorii nete a patrimoniului.
Pentru impozitele cu periodicitate variabilă faptul generator îl constituie momentul transferului dreptului de proprietate și folosință asupra drepturilor mobile și imobile. Acesta poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Două subgrupe de impozite se pot distinge în raport cu natura transferului dreptului:
impozite asupra transferului cu titlu gratuit a dreptului de proprietate;
Acestea lovesc valoarea netă a bunurilor de capital transmise ca urmare a donațiilor, succesiunilor și decesului. Se include următoarele impozite: taxa pe cadouri, taxa pe donații, taxa pe donații între persoane fizice, impozitul pe succesiune, taxa de succesiune, dreptul de succesiune.
impozite asupra transferului cu titlu oneros a dreptului de proprietate.
Acestea se percep cu ocazia tranzacțiilor privind bunurile imobiliare sau tranzacțiile și activitățile privind bunuri mobiliare. Se asimilează transferurilor imobiliare, cesiunile privind fondurile de comerț și clientelă.
Sunt incluse în sferă impozitele (taxe cu caracter fiscal) percepute cu ocazia actelor juridice, determinate de validarea contractelor sau vânzărilor de bunuri imobile.
Impozite neperiodice, acestea lovesc dreptul de proprietate și de folosință o singură dată: taxă de îmbunătățire.
Faptul generator îl constituie realizarea unor amenajări publice, extensii sau organizări de instalații, care determină creșterea valorii unui imobil sau a unui teren. Impozitele care lovesc valoarea netă a elementului patrimonial sunt destinate finanțării cheltuielilor făcute în acest scop de administrație.
Impozite excepționale, acestea sunt așezate asupra valorii brute a bijuteriilor, șeptelului, semnelor exterioare de avere, asupra valorii nete a unor elemente patrimoniale. Faptul generator îl poate constitui fie transmiterea dreptului de proprietate fie existența acestuia.
Clasificarea economică nu cuprinde în sfera sa totalitatea prelevărilor fiscale, anumite impozite (impozite tip capitație, taxe de timbru, taxe de înregistrare, taxe suportate de societăți privind pregătirea profesională și respectiv salariile plătite) sunt greu de integrat. Totuși aceasta este utilă în analiza influenței prelevărilor fiscale asupra surselor de venit și în evitarea lovirii repetate a venitului care are aceeași origine.
Clasificarea structurală
Forța creatoare a gândirii umane căutând să asigure neutralitatea prelevărilor fiscale asupra deciziilor individuale, dar și utilitatea puterii acestuia asupra fluctuațiilor economice, concomitent cu un randament ușor de adaptat la evoluția nevoilor publice, dar fără a influența asupra certitudinii și justiției impunerii a perfecționat mereu produsele fiscale.
Rezultatul acestor lungi căutări și a evoluției teoriei economice îl constituie trecerea de la impozitele analitice la cele de tip sintetic, care poate fi considerat cel mai important eveniment fiscal contemporan.
Impozitele analitice sunt așezate asupra unui element determinant sau precizat: un produs, un transfer, un act. în această categorie se cuprind: accizele, monopolurile fiscale, impozitele pe operațiuni bursiere, impozitele pe succesiuni și donații, impozitul de terenuri construite și neconstruite, impozitul pe clădiri, taxe vamale, taxe de înregistrare și de timbru, etc.
Impozitele sintetice sunt stabilite asupra unei mărimi economice considerate în ansamblul său (venitul, patrimoniul, cifra de afaceri) pentru fiecare contribuabil.
Impozitele ce alcătuiesc această grupă sunt: impozitul cedular pe categorii de venituri, impozitul unitar pe venitul net global, impozitul pe societăți de capital, impozitul pe cifra de afaceri brută, TVA, etc.
Impozitele sintetice se caracterizează prin aplicarea principiului sumei algebrice și a principiului imputației.
Principiul sumei algebrice se aplică în cazul impozitelor directe. Acesta constă în însumarea algebrică a veniturilor cu deficitele, adică a câștigurilor cu pierderile care provin din diverse categorii de venituri. Datorită măsurilor luate împotriva fraudei fiscale caracterul sintetic al unui impozit poate fi limitat.
Evitarea acumulării în cascadă a unor impozite, în scopul diminuării consecințelor incidenței asupra deciziei psihologice de a economisi și investi, creșterea neutralității și echității, au condus la promovarea principiului imputației. Acesta constă în deducerea unui impozit în teritoriul aceluiași impozit sau între impozite diferite.
TVA constituie o aplicare a deducerii unui impozit în interiorul aceluiași impozit. Dreptul de deducere constă în eliminarea în fiecare stadiu a TVA din amonte. Astfel impunerea unei operațiuni nu se adaugă la aceea care a lovit cumpărările utilizate la realizarea sa.
Deducerea între impozite diferite se poate realizarea prin imputarea unui impozit asupra bazei altui impozit, sau imputarea unui impozit asupra sumei totale a altui impozit. în cazul impozitului pe venit global se impută activul fiscal (creditul de impozit) și impozitele reținute la sursă.
Principiul imputației poate acționa în cadrul aceluiași sistem fiscal sau se poate exclude pentru anumite impozite reținute în alte țări (impozitul pe dividende) atunci când contribuabilul are dreptul să deducă suma plătită.
Clasificări diverse
Impozite specifice și impozite ad-valorem
În raport cu modul de exprimare a tarifului utilizat pentru determinarea cuantumului monetar al prelevărilor fiscale, impozitele pot fi împărțite în: impozite specifice și impozite ad-valorem.
Aproape majoritatea impozitelor actuale se stabilesc asupra unor baze impozabile valorice (impozite pe venituri, pe consum de capital), în timp ce impozitele care lovesc bunuri sau servicii cu caracter particular (taxe-drepturi asupra alcoolului, tutunului, pe vehicule, asupra metalelor prețioase) sunt extrem de reduse.
Impozite de repartiție și impozite de calitate
În raport cu modul de stabilire a cuantumului prelevărilor fiscale se disting impozite de repartiție și impozite de cotitate. Ultimele rămășițe ale impozitelor de repartiție sau menținut până în anii ’80 ai secolului nostru pe unele impozite locale comunale. Motivația înlocuirii a constituit-o lipsa asigurării justeței fiscale precum și rigiditatea și lipsa de randament.
În cazul impozitelor de cotitate, contribuabilii și administrația fiscală cunosc cu certitudine nivelul cotei putând să facă estimări asupra cuantumului prelevărilor fiscale, în funcție de prognozele proprii privind evoluția sau involuția materiei impozabile
Impozite proporționale și impozite progresive
Acestea constituie reflectarea fiscală a ciocnirii ideilor liberale cu cele sociale cu privire la asigurarea unei impuneri juste. Tehnicile de impunere specifice fiecărui impozit, constituie reflectarea fiscală a discuțiilor privind caracterul constant sau evolutiv al cotei, în raport cu evoluția bazei impozabile.
Alte clasificări
Teoria fiscală consemnează diferite propuneri care deși au fost utilizate în practică, au meritul de a fi contribuit la realizarea unor studii privind efectele prelevărilor fiscale și evoluția teoriei fiscale.
Adam Smith propunea gruparea impozitelor în funcție de următoarele surse de venituri: rata profitul și salariile. Considerată de Sheild Nicholson ca fiind logică și utilă, totuși se poate observa că impozitele pe consum nu se pot încadra nicăieri.
Combinând baza de referință a lui Smith cu enumerarea principalelor forme de impunere, Bastable distingea:
impozite primare: pe pământ, afaceri, capital, persoane, salarii;
impozite secundare: pe articole, pe consum, pe comunicații și transport, pe transferul de proprietate, pe succesiuni, pe comerțul cu străinătatea și alte tranzacții legale.
Adolph Wagner și Karl Eheberg resping clasificarea impozitelor în directe și indirecte și propun o altă grupare legată de formarea venitului, posesiunea averii, formarea averii și consum, respectiv: impozitele pe dobândire, impozite pe posesiune și impozite pe consumație. Meritul acestora a constat în reflectarea aspectului că toate impozitele sunt legate de o sursă durabilă de venit. întrucât distincțiile erau greu de făcut aceștia au grupat impozitele în trei categorii: pe venit, pe avere, pe produse consumate. Această grupare a fost folosită în dezbaterile parlamentare dar nu și în practica fiscală.
Scopul practic al grupării impozitelor este legat de necesitatea asigurării unui cadru de analiză unitar a presiunii fiscale a posibilităților pe care diferitele nivele ale administrației publice le au în direcția asigurării finanțării obligațiilor și analizarea efectelor produse.
3.2. Cadrul legal ce reglementează impozitele, taxele și contribuțiile datorate statului
3.2.1. Cadrul legal ce reglementează taxa pe valoarea adăugată
TVA este un impozit așezat pe valoarea adăugată realizată de întreprindere. Aria de aplicare a TVA este vastă și se practică asupra operațiilor privind livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile, importul de bunuri, prestări servicii, precum și operațiuni asimilate acestora efectuate de întreprindere. TVA a înlocuit taxa pe cifra de afaceri. Aceasta se aplica la toate eșantioanele unei filiere de producție de la materia primă până la produsul final, ceea ce avea un efect cumulativ.
În Romania, reglementarile in vigoare privind TVA sunt: Legea 571/2003:O.U.83/2004aprobat cu,modificari prin Legea 494/2004;O.U.138/2004 aprobata cu modificari prin Legea 163/2005.
Aceste acte normative enumerate reprezinta structura de baza actuala ce reglementeaza acest impozit indirect.Deosebit de aceste acte normative mai sunt emise si o serie de alte acte normative, insa acestea nu reglementeaza esenta problemei, ci numai cazuri particulare deosebite.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile cu plată, precum și cele similare acestora potrivit ordonanței de urgență care reglementează taxa pe valoarea adăugată, efectuate de o manieră independentă de către contribuabili, privind:
livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale, indiferent de forma juridică, prin care se realizează: vânzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social;
transferul proprietății bunurilor imobile între contribuabil, precum și între aceștia și persoane fizice;
importul de bunuri;
serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliu în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare a ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
Prin contribuabili se înțelege: persoanele juridice, persoanele fizice, asociațiile familiale, precum și asociațiile civile, fără personalitate juridică, autorizate care realizează venituri în România din activități desfășurate pe baza liberei inițiative; alte persoane decât cele prevăzute mai sus, asociații sau organizații de orice fel care desfășoară în România activități cu caracter economic, social, cultural, politic, sindical, filantropic, religios sau de natură publică; instituții publice, reprezentanțele societăților comerciale sau ale organizaților economice străine, precum și alte organizații și organisme internaționale care funcționează în România.
În ceea ce privește livrările de bunuri și/sau prestările de servicii sunt asimilate următoarele operațiuni:
vânzarea cu plata în rate, închirierea unor bunuri pe bază de contract, precum și închirierea unor bunuri cu clauza trecerii proprietății asupra bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită dată stabilită prin contract;
preluarea de către contribuabili a unor bunuri care fac parte din activele societății comerciale pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit. Același regim se aplică și prestatorilor de servicii. Se exceptează de la aceste prevederi bunurile și/sau serviciile acordate în mod gratuit, în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute de lege;
trecerea în domeniul public al unor bunuri din patrimoniul contribuabililor în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;
transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite.
Operațiunile privind schimbul de bunuri au efectul a două livrări separate.
În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către doi sau mai mulți contribuabili, prin intermediul mai multor tranzacții, fiecare operațiune se consideră o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Același regim se aplică și pentru schimbul de prestări de servicii.
Nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuată de: asociațiile fără scop lucrativ, pentru activitățile cu caracter social, filantropic; organizațiile care desfășoară activități de natură religioasă, politică sau civică; instituțiile publice, pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive; Regia Autonomă „Administrația Națională a Drumurilor din România”.
În privința teritorialității reglementările legale precizează faptul că sunt supuse taxei pe valoarea adăugată operațiunile referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor situate pe teritoriul României.
Bunurile provenite din import sunt impozabile în România la înregistrarea declarației vamale, după intrarea acestora în țară.
Prestările de servicii sunt impozabile în România când locul prestării se consideră a fi în România în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare a ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
Operațiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se clasifică din punct de vedere al regulilor de impozitare, după cum urmează:
operațiuni impozabile obligatoriu, la care se aplică cota stabilită prin lege. Pentru aceste operațiuni taxa se calculează asupra sumelor obținute din vânzări de bunuri sau din prestări de servicii, la fiecare stadiu al circuitului economic până la consumatorul final inclusiv;
Din taxa facturată corespunzător sumelor reprezentând contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate se scade taxa aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor impozabile.
operațiuni la care se aplică cota redusa conform legii. Pentru aceste operațiuni furnizorii sau prestatorii de servicii au dreptul de deducere a taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor impozabile;
operațiuni scutite pe taxa de valoarea adăugată.
Aceste operațiuni sunt reglementate prin lege și nu se admite extinderea lor prin analogie, iar furnizorii sau prestatorii de servicii nu au dreptul la deducerea taxei aferente intrărilor destinate realizărilor produselor sau serviciilor scutite de taxă, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Livrarea de utilaje și echipamente, precum și prestările de servicii legate nemijlocit de operațiunile petroliere realizate de titularii acordurilor petroliere, persoanei juridice străine, în baza Legii petrolului nr. 134/1995, se vor efectua cu scutire de taxă pe valoarea adăugată, iar furnizorii și prestatorii de servicii vor deduce taxa aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate acestor operațiuni. Același regim se aplică și livrărilor de utilaje și echipamente, precum și prestărilor de servicii aferente unor obiective majore de investiții stabilite precis prin lege.
În ceea ce privește operațiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată, acestea se clasifică în: livrări de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate în țară de unități precis specificate de lege; operațiunile de import.
Livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, scutite de taxa pe valoarea adăugată, sunt efectuate de:
unitățile sanitare, inclusiv veterinare și de asistență socială: spitale, sanatorii, policlinici, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire și asistență, centre de integrare pentru terapie ocupațională, centre pilot pentru tineri cu handicap, cămine de bătrâni și pensionari, case de copii, stații de salvare și altele, autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistență socială; unitățile autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistență socială în stațiuni balneoclimaterice; serviciile de cazare, masă și tratament prestate cumulat de către contribuabilii autorizați care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament;servicii funerare prestate de unitatile sanitare.
unitățile și instituțiile de învățământ cuprinse în sistemul național de învățământ aprobat prin Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare;
unitățile care desfășoară potrivit legii activități de cercetare-dezvoltare și inovare și execută programe, subprograme, teme, proiecte, precum și acțiuni componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică sau ale Planului național, dezvoltare și inovare. Același regim se aplică și unităților care desfășoară potrivit legii, astfel de activități cu finanțare în parteneriat internațional, regional și bilateral;
avocații și notarii indiferent de forma de exercitare a profesiei; gospodăriile agricole individuale.
cantinele organizate de pe lângă asociațiile, organizațiile și instituțiile publice care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată precum, și cele de pe lângă unitățile scutite de taxa pe valoarea adăugată;
casele de economii, fondurile de plasament, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit și alte societăți de credit, casele de schimb valutar;
societățile de investiții financiare, de intermediere financiară și valori mobiliare;
Banca Națională a României, pentru operațiunile specifice reglementate în mod expres prin legea privind Statutul B.N.R.;
băncile persoane juridice române, constituite ca societăți comerciale, sucursale din România ale băncilor; persoane juridice străine, precum și alte persoane juridice autorizate prin lege să desfășoare activități bancare pentru activitățile permise băncilor prin legea bancară, cu excepția următoarelor operațiuni: vânzări de imobile către salariați; tranzacții de bunuri mobile și imobile în executarea creanțelor; operațiunile de leasing financiar; închirierea de casete de siguranță; tranzacții în cont propriu sau în contul clienților, cu metale prețioase, obiecte confecționate din acestea, pietre prețioase; prestările de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de bănci, ca de exemplu: expertizare de studii de fezabilitate, acordarea de consultanță, evaluări de patrimoniu, închirieri de spații, cazare;
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar și alte fonduri de garantare a creditelor;
Societățile de asigurare și/sau reasigurare, inclusiv intermediarii în astfel de activități;
Compania Națională Loteria Română și contribuabilii autorizați de comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc;
lucrările de construcții, amenajări, reparații și întreținere, executate pentru monumente comemorative ale combatanților, eroilor, victimelor de război;
prestari de servicii efectuate in cadrul profesiunilor lor de catre stomatologi si tehnicieni dentari ,precum si livrarea de proteze dentare ,efectuate de stomatologi si de tehnicieni dentari.
activitatea de taximetrie efectuată de persoane fizice autorizate, difuzarea programelor de radio și televiziune, cu excepția celor cu caracter de reclamă și publicitate; producția de filme cu excepția celor cu caracter de reclamă și publicitate, destinate difuzării prin televiziune;
prestari de servicii si/sau livrari de bunuri strans legate de protectia copiilor si tinerilor,efectuate de institutii publice sau alte entitati recunoscute ca avand caracter social.
aportul de bunuri la capitalul social al societăților comerciale; transportul fluvial al localnicilor în Delta Dunării și pe alte relații stabilite de lege; activitățile specifice desfășurate în zona liberă de contribuabilii autorizați în acest scop;
transportul bolnavilor si al persoanelor accidentate,in vehiculele special amenajate in acest scop.
Livrari de organe,de sange si de lapte,de provenienta umana.
Prestari de servicii si/sau livrari de bunuri furnizate membrilor in interesul lor colectiv,in schimbul unei cotizatii fixate conform statutului,de organizatii fara scop patrimonial, ce au obiective de natura politica ,sindicala,religioasa ,patriotica,filozofica ,profesionala sau civica.
Livrari de bunuri si prestari de servicii efectuate de producatorii agricoli individuali si asociatiile fara personalitate juridica ale acestora.
Activitățile contribuabililor cu venituri din operațiuni impozabile, declarate organului fiscal competent sau, după caz, realizate, de până la 200.000 lei anual; activitățile care îndeplinesc condițiile unor operațiuni impozabile desfășurate de contribuabilii care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată cu venituri de până la 200.000 lei anual, realizate din astfel de operațiuni.
În situația realizării unor venituri superioare plafonului prevăzut mai sus, contribuabilii menționați anterior devin plătitori de taxă pe valoarea adăugată în condițiile prezentate de Ordonanța de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
După înscrierea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată contribuabilii respectivi nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri inferioare plafonului prevăzut mai sus.
Operațiunile de import scutite de taxa pe valoarea adăugată sunt:
bunurile din import scutite de taxe vamale prin Tariful vamal de import al României, prin legi sau hotărâri ale Guvernului. Nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată bunurile de import pentru care în legislație se prevede exceptarea, exonerarea, abolirea sau desființarea taxelor vamale;
mărfurile importante și comercializate în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;
materiile prime și materialele importante, destinate exclusiv realizării de produse finite care sunt exportate în termen de 45 de zile de la data efectuării importului, pe bază de certificat eliberat în condiții stabilite de Ministerul Finanțelor;
bunurile introduse în țară fără plata taxelor vamale, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;
reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate;
bunurile de import similar bunurilor din țară, scutite de taxa pe valoarea adăugată potrivit legii. Același regim se aplică pentru serviciile efectuate de prestatorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România potrivit criteriilor de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare a taxei pe valoarea adăugată;
mijloacele de transport, mărfurile și alte bunuri provenite din străinătate care se introduc direct în zonele libere conform articolului 13 Legea 85/1992 privind regimul zonelor libere;
licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune;
importul de bunuri efectuat de instituțiile publice, direct sau prin comisionari finanțate de împrumuturi, contracte de pe piața externă cu garanție de stat.
Reglementările în vigoare prevăd referiri la operațiuni impozabile prin opțiune și anume ca contribuabilii care efectuează operațiuni scutite de taxa pe valoare adăugată pot opta pentru plata acestei taxe, pentru întreaga activitate sau numai pentru o parte a acesteia. Aprobarea se dă de Ministerul Finanțelor prin organele fiscale teritoriale și se referă la ansamblul normelor privind taxa pe valoarea adăugată, iar aplicarea se face începând cu data de întâi a lunii următoare datei aprobării.
Plătitorii taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat sunt:
contribuabilii înregistrați la organele fiscale competente ca plătitori de taxe pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile și/sau pentru prestările de servicii supuse taxei pe valoarea adăugată;
persoanele fizice pentru bunurile introduse în țară potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora;
persoanele juridice sau fizice cu sediul sau cu domiciliul stabil în România pentru bunurile din import închiriate, precum și pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, referitoare la: operațiuni de leasing, cesiuni, concesiuni ale dreptului de autor, brevete, mărci de fabrică sau alte drepturi similare, servicii de consultanță.
În situația în care persoana care realizează operațiuni impozabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, care se angajează să îndeplinească obligațiile ce îi revin conform prevederilor legale.
Contribuabilul care înscrie taxa pe valoarea adăugată pe o factură sau un document legal aprobat, este obligat să achite suma respectivă la bugetul de stat chiar dacă operațiunea în cauză nu este impozabilă conform Ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată decurge din faptul că obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile și/sau prestării serviciilor.
Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii cu plata în rate, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor. Cotele aplicate operațiunilor impozabile sunt cele în vigoare la data la care ia naștere obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată.
în cazul importurilor de bunuri obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data înregistrării declarației vamale.
Pentru operațiile de leasing obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la termenele de plată pentru ratele prevăzute în contractele de leasing.
în situația operațiilor efectuate prin intermediari sau prin consignație, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data vânzării bunurilor către beneficiari.
Pentru preluarea de către contribuabili a unor bunuri din activele societății comerciale pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data întocmirii documentelor în care se consemnează preluarea.
Pentru prestarea de către contribuabil a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru alte persoane fizice sau juridice în mod gratuit, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data consemnării în documente a prestării respective.
Pentru mărfurile vândute prin mașini automate, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data colectării monedelor din mașină.
Exigibilitatea ia naștere, de regulă, la data efectuării livrării bunurilor mobile, transferul proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor.
Taxa pe valoare adăugată devine exigibilă atunci când organul fiscal este îndreptățit să solicite plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată plata taxei datorate bugetului de stat.
Prin derogare de la prevederile anterioare exigibilitatea poate fi anticipată sau ulterioară faptului generator, în condițiile stabilite de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii care se efectuează continuu (energie electrică, termică, gaze naturale, apă și altele similare), precum și pentru cele la care se încasează, de regulă, avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului de bază de factură fiscală sau alt document legal.
Antreprenorii de lucrări imobiliare por să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la efectuarea livrărilor, în condițiile stabilite prin normele de aplicare a ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
Baza de impozitare reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Baza de impozitare este determinată de:
prețurile negociate între vânzător și cumpărător, precum și alte cheltuieli datorate de cumpărător pentru livrările de bunuri și care nu au fost cuprinse în preț. Aceste prețuri cuprind și accizele stabilite conform normelor legale;
tarifele negociate pentru prestările de servicii;
suma rezultată din aplicarea cotei de comision sau suma convenită între parteneri pentru operațiunile de intermediere;
prețurile de piață, sau în lipsa acestora, costurile de producție ale bunurilor prelucrate din activele societății de către contribuabili pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit;
valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxa vamală, alte taxe și accize datorate pentru bunurile importate;
prețurile de piață sau, în lipsa acestora costurile aferente serviciilor prestate de contribuabili în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;
prețurile vânzărilor efectuate din impozitele vămii sau prețurile stabilite prin licitație.
În baza de impozitare nu se cuprind: remizele și alte reduceri de preț acordate de furnizor direct clientului; bunurile acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor; penalitățile pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale; dobânzile percepute pentru plăți cu întârziere, vânzări cu plata în rate sau la termene de peste 90 de zile, operațiuni de leasing.
De asemenea în baza de impozitare nu se include: sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia; ambalajele care circulă între furnizori de marfă, fără facturare.
Sumele încasate de la bugetul de stat sau bugetele locale de către contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și care sunt destinate finanțării investițiilor, acoperirii diferențelor de preț și tarif, finanțării stocurilor de produse cu destinație specială, nu sunt cuprinse în baza de impozitare.
În cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, suma impozabilă va fi redusă corespunzător.
Taxa pe valoare adăugată se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare stabilite asupra bazei de impozitare stabilită conform prevederilor ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
În România se aplică două cote de impozitare și anume cota de 19% cota standard și respectiv cota de 9% cota redusa.
Cota de 19% se aplică pentru operațiile privind livrări de bunuri mobile și transferurile proprietății bunurilor imobile efectuate în țară, prestările de servicii, precum și importul de bunuri cu excepția celor prevăzute de ordonanța de urgență privind taxa pe valoarea adăugată la care cota de impozitare este de 9%.
În ordonanța de urgență privind taxa pe valoarea adăugată se prevede cota de impozitare 9% pentru:
dreptul de intrare la castele,muzee, case memoriale, monument istorice,monumente de arhitectura si arheologice ,gradini zoologice si botanice,targuri ,expozitii ,cinematografe.
Livrari de manuale scolare ,carti,ziare si reviste ,cu exceptia celor destinate exclusiv publicitatii.
Livrari de proteze de orice fel si accesoriile acestora,cu exceptia proteyelor dentare.
Livrari de produse ortopedice,
Medicamente de uz uman si veterinar.
Cazarea in cadrul sectoarelor hoteliere sau a sectoarelor cu functii similare,inclusivinchirierea terenurilor amenajate pentru camping.
Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării de: operațiuni supuse taxei conform reglementărilor prevăzute de ordonanța de urgență privind taxa pe valoarea adăugată, bunuri și servicii scutite de taxa pentru care, prin lege, se prevede în mod expres exercitarea dreptului de deducere; acțiuni de sponsorizare reclamă și publicitate, precum și alte acțiuni prevăzute de legi, cu respectarea plafoanelor și destinațiilor prevăzute în acestea.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabilește ca diferență între valoarea taxei facturate pentru bunurile livrate și serviciile prestate și a taxei aferente intrărilor dedusă potrivit reglementărilor în vigoare.
Diferența de taxă în plus sau în minus se regularizează pe bază de deconturi ale plătitorilor.
Pentru efectuarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente intrărilor contribuabilii sunt obligați să justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.
Dreptul de deducere privește numai taxa ce este înscrisă într-o factură fiscală sau un alt document legal care se referă la bunuri sau servicii destinate pentru realizarea operațiunilor ce intră sub incidența regimului reducerilor.
Contribuabilii care folosesc pentru nevoile firmei bunuri și servicii achiziționate au dreptul să deducă integral taxa pa valoarea adăugată aferentă lucrărilor numai dacă bunurile sunt destinate realizării de operațiuni ce fac obiectul regimului deducerilor.
În situația în care aceștia realizează atât operațiuni prevăzute la regimul deducerilor cât și alte operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, dreptul de deducere se determină în raport de participarea bunurilor și/sau serviciilor respective la realizarea operațiunilor prevăzute la regimul deducerilor.
Dreptul de deducere se exercită lunar prin reținerea din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate a taxei aferente intrărilor.
În cazul în care taxa aferentă intrărilor este mai mare decât taxa aferentă ieșirilor diferența se regularizează prin compensarea efectuată de contribuabili în limita taxei de plată rezultată din decontul lunii următoare după caz.
Regularizarea se mai poate face și prin: compensarea efectuată de organele fiscale în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de către contribuabil cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat de către contribuabil sau cu taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat de furnizorii sau prestatorii acestuia, în limita taxei rezultate din facturile fiscale aferente bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate beneficiarului care solicită compensarea, neachitate până la data efectuării controlului; rambursarea efectuată de organele fiscale.
Rambursarea diferenței de taxă, rămasă după compensarea realizată conform prevederilor ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată, se efectuează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare pe baza documentației stabilite prin ordin al ministrului finanțelor și a verificărilor efectuate de organele fiscale teritoriale.
Rambursarea se efectuează pentru contribuabilii din ale căror deconturi lunare depuse la organul fiscal teritorial rezultă taxa de rambursat timp de 3 luni consecutiv.
Prin derogare de la prevederile legale rambursarea se efectuează lunar pentru contribuabilii care realizează operațiuni de export, pentru unități productive noi până la punerea în funcțiune, pentru contribuabilii care realizează operațiuni de import – export și care au diferențe de primit rezultate din acte constatatoare întocmite de organele vamale.
Nu beneficiază de rambursarea efectivă a sumelor de la bugetul de stat contribuabilii care nu au achitat total sau parțial facturile furnizorilor din care să rezulte taxa pe valoarea adăugată deductibilă.
Obligațiunile plătitorilor pot fi: obligațiuni cu privire la înregistrarea la organele fiscale, obligațiuni cu privire la întocmirea documentelor, obligațiuni cu privire la evidența operațiunilor și obligațiuni cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată.
În legătură cu obligația de înregistrare la organele fiscale contribuabilul trebuie să depună sub semnătură persoanelor autorizate, la organul fiscal competent, o declarație de înregistrare fiscală conform modelului aprobat de Ministerul Finanțelor, în termen de 15 zile de la data eliberării certificatului de înmatriculare, a autorizației de funcționare, sau a actului legal de constituire după caz.
Contribuabilii care devin plătitori de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a depășirii plafonului de scutire prevăzut prin reglementările în vigoare ale căror condiții de desfășurare a activității s-au modificat sau au intervenit modificări legislative în sensul trecerii activității desfășurate de la regimul de scutire le cel de impozitare, ulterior înregistrării fiscale sunt obligați să depună declarație de mențiuni în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea, în vederea atribuirii de cod fiscal, precedat de litera „R” care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Atribuirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată se face cu dat de întâi a lunii următoare.
Contribuabilul trebuie să solicite organului fiscal scoaterea în evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situația respectivă.
Cu privire la întocmirea documentelor contribuabilii trebuie să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în documente legale aprobate și să completeze toate datele prevăzute de acestea. Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea taxei pe valoarea adăugată mai mare de 2.000 lei, la acele documente se anexează și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
În sensul respectării obligației de întocmire a documentelor contribuabilii plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile și serviciile achiziționate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 2.000 lei să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor a taxei pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului.
Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emit facturi fiscale în cazul transportului cu taximetre precum și transportul de persoane pe bază de bilete și abonamente, în cazul vânzării de bunuri și/sau prestări servicii consemnate în documente specifice aprobate prin acte normative în vigoare, în cazul vânzării de bunuri către populație pe bază de documente fără nominalizări privind cumpărătorul.
Importatorii sunt obligați să întocmească declarația vamală de import, direct sau prin reprezentanții autorizați și să determine valoarea în vamă, taxele vamale, alte taxe și accize datorate de aceștia și pe baza acestora să se calculeze taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat.
Contribuabilii sunt obligați să țină evidența contabilă a operațiunilor potrivit legii, care să le permită să determine baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată facturată pentru livrările și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă intrărilor.
Contribuabilii care realizează operațiuni impozabile au obligația să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările din domeniul taxei pe valoarea adăugată.
Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată trebuie să întocmească și să depună trimestrial la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare, decontul de taxă pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor, trebuie să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor impozabile executate atât la sediul principal cât și la subunități.
De asemenea, contribuabilii trebuie să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile determinate de operațiunile societăților în participațiune. Drepturile și obligațiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile potrivit contractului încheiat între părți. La sfârșitul perioadei de raportare veniturile și cheltuielile, înregistrate pe naturi, se trimit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acesteia în contabilitatea proprie.
Sumele decontate între părți fără respectarea prevederilor menționate de reglementările în vigoare privind taxa pe valoarea adăugată se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege.
Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată aceasta se achită potrivit decontului întocmit trimestrial până la data de 25 a lunii următoare, contribuabilul având și obligația să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor din import definitiv, la organul vamal, conform regimului în vigoare privind plata taxelor vamale.
Prin derogare de la prevederile legale se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pe termen de 120 de zile, pentru utilajele, instalațiile, echipamentele mașinile industriale care se importă în vederea efectuării și derulării investițiilor prin care se realizează o unitate productivă nouă, se dezvoltă capacitățile existente sau se retehnologizează fabrici, secții, ateliere, precum și pentru mașinile agricole. De asemenea, se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pe termen de 60 de zile, pentru materiile prime care nu se produc în țară sau sunt deficitare, importate în vederea realizării obiectului de activitate.
Atestarea dreptului de a beneficia de suspendarea plății taxei pe valoarea adăugată în vamă se face prin certificat eliberat în condiții stabilite de Ministerul Finanțelor.
Contribuabilii trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor de leasing, corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatori/finanțatori din străinătate.
în cazul în care, la expirarea contractului leasing, bunurile care au făcut obiectul acestora trec în proprietatea beneficiarului, se datorează taxa pe valoarea adăugată la care se face transferul de proprietate a bunurilor respective.
Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați să achite taxa datorată bugetului de stat anterior datei depunerii cererii la organul fiscal pentru scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității.
Reglementările în vigoare prevăd norme metodologice cu privire la aplicarea dispozițiilor ordonanței de urgență privind taxa pe valoarea adăugată.
3.2.2. Cadrul legal ce reglementează impozitul pe profit
În România impozitul pe profit reprezintă o cheltuială importantă pe care agentul economic este obligat să o facă, acest impozit având o pondere destul de importantă la bugetul statului.
Reglementarile legale referitoare la impozitul pe profit sunt reprezentate in principal de Legea 571/2003;OUG 138/2004 aprobata cu modificari prin Legea 163/2005;OUG 24/2005 aprobata cu modificari prin Legea 164/2005;Ordinul 35/2005; OMF 20016/2005 instructiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit.
Conform legislației în vigoare sunt obligați la plata impozitului pe profit:
persoanele juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât în România cât și în străinătate;
persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;
persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități în România ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice, pentru toate veniturile realizate din activitatea desfășurată în România;
asocierile dintre persoanele fizice române și persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România, cât și în străinătate. în acest caz impozitul datorat se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică.
instituțiile publice, pentru venituri extrabugetare din activitățile economice desfășurate în condițiile legii.
Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:
trezoreria statului, pentru operațiile din fondurile publice derulate din contul general al trezoreriei;
instituțiile publice pentru fondurile publice constituite potrivit legii privind finanțele publice;
unitățile economice fără personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale asociațiilor persoanelor cu handicap;
fundațiile testamentare;
cooperativele care funcționează ca unități protejate, special organizate potrivit legii;
unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult reglementate prin lege;
instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate potrivit legii;
asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice potrivit Legii locuinței pentru veniturile obținute din activitățile economice care sunt utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.
Veniturile și cheltuielile persoanelor juridice fără scop lucrativ ce se iau în calcul la determinarea profitului impozabil sunt numai cele aferente activităților economice desfășurate cu scopul obținerii de profit.
Veniturile obținute din activități fără scop lucrativ, care nu sunt impozabile includ: cotizațiile membrilor, contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților, taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare, donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare, dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri, veniturile din reclamă și publicitate, cu excepția celor realizate prin unitățile specializate în acest domeniu, veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole.
Cota de impozit pe profit este de 16% cu excepțiile prevăzute de art.38 din CF.
Contribuabilii care obțin venituri din activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte și a cazinourilor plătesc o cotă adițională de impozit de 5% supra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor. Cota adițională de impozit este plătită de asemenea și de persoanele fizice și juridice pentru veniturile proprii de aceeași natură realizate în baza contractelor de asociere în participațiune.
Obligația reținerii și vărsării impozitului revine societății comerciale odată cu înregistrarea la registrul comerțului a modificărilor respective.
Determinarea profilului impozabil se face prin calcularea diferenței dintre veniturile obținute din livrarea bunurilor mobile, serviciilor prestate și lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv din câștiguri din orice sursă, și cheltuielile efectuate realizate pentru efectuarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.
În cazul livrărilor de bunuri mobile și al vânzării de bunuri imobile, în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, precum și în cazul contractelor de leasing financiar, valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile la termenele prevăzute în contract.
La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor.
Reglementările în vigoare admit deducerea unor categorii de cheltuieli la calculul profitului impozabil. Astfel cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor livrate și a bunurilor imobile vândute în baza unui contract de vânzare cu plata în rate sunt deductibile la aceleași termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părți, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a livrării.
În aceeași, măsură se acceptă deducerea chiriilor pentru contractele de Ieasing operațional sau amortizarea și dobânzile pentru contractele de leasing financiar. Amortizarea se va calcula în conformitate cu actele normative în vigoare.
Sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în baza unui contract scris cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui unei persoane juridice, produs sau serviciu, utilizând mijloacele de informare in masă, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare.
De la data efectuării lor sunt deductibile cheltuielile determinate de efectuarea unor lucrări de intervenție pentru reducerea riscului seismic a clădirilor și locuințelor aflate în proprietate sau în administrare potrivit reglementărilor legale în vigoare, care reprezintă clasa I de risc seismic.
Se încadrează la categoria cheltuielilor deductibile și cheltuielile privind transportul și cazarea salariaților, ocazionate de delegarea, detașarea și de plasarea acestora în țară și în străinătate, ele fiind deductibile la nivelul sumelor efective, constatate prin documentele justificative.
La calculul profitului impozabil sunt deductibile și cheltuielile reprezentând tichete de masă, acordate de angajatori în limitele valorii nominale prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor legale veniturile neimpozabile sunt considerate ca fiind: dividendele primite de către o persoană juridică română, de la o altă persoană juridică, română sau străină; diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile.
Tot în temeiul reglementărilor legale sunt considerate venituri neimpozabile: veniturile, respectiv cheltuielile, rezultate din anularea datoriilor sau din încasarea creanțelor, după caz, ca urmare a transferului de acțiuni sau de părți sociale de la Fondul Proprietății de Stat conform convențiilor și rambursările de cheltuieli nedeductibile, precum și veniturile rezultate din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau venituri realizate din stornarea ori recuperarea unor cheltuieli nedeductibile.
Potrivit reglementărilor în vigoare privind impozitul pe profit, sunt considerate cheltuieli nedeductibile:
cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferențele din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și impozitele cu reținere la sursă, plătite în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente pentru veniturile realizate în România;
amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prevăzute în contractele economice. Amenzile, penalitățile sau majorările datorate de către autorități străine sau în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România sunt cheltuieli nedeductibile;
cheltuielile de protocol care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și cheltuielilor aferente, inclusiv accizele mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;
sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate și a fondului de rezervă potrivit legii bancare, a rezervelor tehnice a societăților de asigurare și reasigurare create conform prevederilor legale, precum și a fondului de rezervă în limita a 5% din profitul contabil anual până când acesta va stinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat. Sunt nedeductibile și Sumele utilizate pentru constituirea sau pentru majorarea rezervelor de către societăți de asigurare și reasigurare pentru contractele cedate în reasigurare;
sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;
sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform legii bugetare anuale;
cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, precum și pentru activele corporale pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor cheltuieli, taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor, altele decât cele din producția proprie, acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, precum și taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă aferentă cheltuielilor care depășesc limitele prevăzute de lege;
cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale și necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurările de viață ale personalului angajat;
orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociațiilor, inclusiv dobânzile plătite în cazul contractelor civile, în situația în care nu sunt impozitate la persoana fizică;
sumele angajate la nivelul contractului de asociere în participațiune în favoarea partenerului contractual, sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit, altele decât cele realizate pe baza contractului întocmit;
cheltuielile de conducere și cheltuielile de administrare, înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice străine, indiferent de faptul că s-au efectuat în statul în care se află sediul permanent sau în altă parte, care depășesc 10% din salariile impozabile ale sediului permanent din România;
cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit legii contabilității condițiile de document justificativ;
cheltuielile înregistrate de societățile agricole, pentru dreptul de folosință a terenului agricol adus de membrii asociați peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau de asociere;
cheltuielile de sponsorizare peste limitele prevăzute de normele legale în vigoare;
cheltuielile cu dobânzile aferente împrumuturilor, altele decât cele acordate de bănci și de alte persoane juridice autorizate potrivit legii care depășesc dobânzile medii ale băncilor, comunicate de Banca Națională a României;
cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanța în situația în care nu sunt justificate de un contract scris și pentru care nu pot fi verificați prestatorii in legătură cu natura acestora. Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoanele fizice și juridice nerezidente în situația în care plata acestora determină pierdere la nivelul unui exercițiu financiar sau m situația în care aceste servicii nu sunt aferente activității entității din România. în același sens vor fi analizate și furnizările de bunuri și de servicii între persoanele juridice controlate de în comun sau care participă sub orice formă la conducerea ori la controlul beneficiarului acestora.
cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare, înregistrate la societatea la care se deține participațiile, cu excepția celor determinate de vânzarea – cumpărarea acestora.
Amortizarea activelor corporale și necorporale se face în concordanță cu prevederile legale în vigoare.
Reglementările legale prevăd că și cheltuielile cu exploatarea zăcămintelor naturale de natura decopertărilor, exploatărilor, forărilor, dezvoltărilor care nu se finalizează în obiective economice ce pot fi exploatate, se recuperează în următorii 5 ani din veniturile realizate din exploatare.
De asemenea, se prevede obligația, contribuabililor autorizați să desfășoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale, să înregistreze în evidența contabilă și să deducă de la calculul profitului impozabil provizioane pentru refacerea terenurilor afectate și pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol în limita unei cote de până la 1% din rezultatul financiar din exploatare, pe toată durata de funcționare a exploatării.
Profitul brut reinvestit reprezintă sumele utilizate pentru efectuarea de investiții in active corporale și necorporale, aferente obiectului de activitate, de natura celor reglementate de Legea 15/ 1994 privind amortizarea activelor corporale și necorporale. Profitul brut asupra căruia se calculează scutirea este profitul realizat lunar, cumulat de la începutul anului până la sfârșit.
Intră sub această incidența acestei prevederilor acestei legi și achiziționarea de mijloace fixe în regim de leasing financiar. Pentru investițiile care se realizează pe parcursul mai multor luni sau în ani fiscali consecutivi scutirea de impozit pe profit se acordă proporțional cu valoarea lucrărilor realizate efectiv în baza unei situații parțiale de lucrări.
Investițiile pentru care se acordă scutire de impozit pe profit vor rămâne în patrimoniu cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de funcționare a acestora, iar cota din profitul brut reinvestit neimpozabilă se va utiliza numai în același scop și va fi repartizată ca sursă proprie de finanțare.
De asemenea, întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii.
Ordinea în care se acordă facilitățile privind impozitul pe profit este: scutirea de impozit pentru profitul brut reinvestit, respectiv reducerea impozitului pe profit pentru crearea de noi locuri de muncă. Potrivit Legi 571/2003;O.U.G.8/2004siL.163/2005 privind,microintreprinderile,impozitul este inlocuit de o notiune noua profit este inlocuit de o notiune noua, respectiv cea de impozit pe venit calculat in procent de 3% asupra tuturor veniturilor realizate de microintreprindere. Sunt considerate microintreprinderi acele societati care la finele anului financiar precedent inregistreaza o CA de pina la 100000 euro si au intre 1 si 9 salariati inclusiv, cu exceptia bancilor, firmelor de asigurare, jocurilor de noroc,etc.
Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt: impozitul pe profit datorat, precum și impozitul pe venitul realizat în străinătate; amortizarea peste limitele prevăzute de reglementările in vigoare; amenzile sau penalitățile datorate; cheltuielile de protocol reclamă și publicitate care depășesc limitele prevăzute de lege pentru asemenea acțiuni.
În baza prevederilor legale privind impozitul pe profit nu sunt admise la deducere și sumele utilizate pentru constituirea sau majorări a rezervelor, cu excepția celor create de bănci în conformitate cu prevederile legale privind activitatea bancară, a rezervelor tehnice a societăților de asigurare și reasigurare create conform prevederilor legale în materie, precum și a fondului de rezervă în limita a 5% din profitul contabil anual, până ce acesta va atinge a cincea parte a capitalului social.
Cheltuielile de sponsorizare sunt deductibile în limita prevăzută de legea sponsorizării.
Suma maximă a cheltuielilor cu dobânzile care poate fi dedusă de către contribuabili este o sumă,egală cu suma veniturilor din dobânzi, plus 20% din alte venituri ale acestora, determinate în conformitate cu prevederile legale referitoare la impozitul pe profit, pentru anul fiscal curent.
Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se repartizează in anul următor dacă sunt deductibile.
Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitate proprie precum și din prestări de servicii plătesc o cotă de impozit de 5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.
Reducerea se calculează lunar, iar sumele aferente acesteia se repartizează ca surse proprii de finanțare.
Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani.
Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul înregistrării acestora.
Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică în cazul în care are loc divizarea sau fuziunea.
Contribuabilii care pe o perioadă de 3 ani consecutivi au realizat numai pierderi intră automat în obiectivul de control al organului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus Ia nerealizarea de profit.
În cazul persoanelor juridice străine prevederile referitoare la recuperarea pierderilor, se aplică luându-se în considerare numai activitățile economice cotele de participare, profiturile și pierderile atribuite sediului permanent din România.
În situația lichidării, fuziunii, divizării unui contribuabil, la determinarea profitului impozabil se includ și profiturile ce rezultă din evaluarea patrimoniului, dacă succesorul în drept al contribuabilului nu garantează continuitatea impozitării conform prevederilor in vigoare.
Determinarea veniturilor persoanelor nerezidente se face conform prevederilor în vigoare privind impozitul pe profit.
Pentru veniturile aferente activității desfășurate în România, datorează impozit persoanele juridice străine, care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România și persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice.
Potrivit normelor în vigoare privind impozitul pe profit venitul este aferent unei activități desfășurate în România dacă este:
atribuibil unui sediu permanent din România al unei persoane juridice nerezidente;
plătit persoanelor juridice sau fizice nerezidente pentru serviciile prestate în România;
obținut din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România;
inclusiv închirierea în scopul utilizării unei asemenea proprietăți și câștigul obținut prin înstrăinarea unui drept asupra unei astfel de proprietăți;
plătit ca urmare a exploatărilor resurselor naturale localizate în România, inclusiv câștigul obținut din vânzarea unui drept aferent unor asemenea resurse naturale;
obținut din înstrăinarea unui drept de proprietate;
obținut din înstrăinarea de către un rezident român, persoană juridică, a unei proprietăți situate în străinătate, alta decât activele aferent desfășurării unei activități în afara teritoriului României.
obținut din dobândă, în cazul în care: datoria este garantată cu proprietăți imobiliare situate în România; debitorul este o persoană fizică sau o persoană juridică rezidentă în România; creditul se referă la o afacere desfășurată în România.
Mai este considerat venit al unei activități desfășurate în România și orice alt venit care este realizat pe teritoriul României, dacă este plătit de un rezident român de sau prin intermediul unui sediu permanent în România.
În sensul reglementărilor în vigoare cu privire la impozitul pe profit sediul permanent este considerat locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, în întregime sau în parte condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent.
Sunt considerate sedii permanente și șantierele de construcții sau locurile unde au fost aduse echipamente de lucru dacă au o durată mai mare de 12 luni. Un sediu permanent nu include folosirea de instalații în scopul depozitării expunerii și livrării de mărfuri sau produse. De asemenea, un sediu permanent nu include un loc fix de afacerii destinat cumpărării de produse, mărfuri sau colectării de informații sau desfășurării unor activități cu caracter pregătitor sau auxiliar.
Când o persoană juridică sau fizică acționează în numele unei întreprinderi această întreprindere se consideră că are un sediu permanent în privința oricăror activități pe care persoana le exercită pentru întreprindere.
O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent numai prin faptul că aceasta își exercită activitatea de afaceri printr-un broker, agent, comisionar general sau orice agent cu statut independent, cu condiția ca aceste persoane să acționeze în cadrul activității lor obișnuite, înscrise în documentele de constituire.
Prin agent dependent se înțelege persoana fizică, juridică sau altă entitate care își desfășoară activitatea în România în numele, pe contul și sub controlul unei persoane juridice străine.
Reprezentantul legal al sediului permanent este obligat ca înainte de începerea activității să Îl înregistreze la organul fiscal teritorial în raza căruia urmează să activeze.
Impozitul datorat se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică considerat reprezentant legal, iar pentru reflectarea reală a profitului impozabil al sediului permanent se scad numai cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia.
În desfășurarea relației dintre societatea comercială străină și sediu permanent este de menționat faptul că această relație nu poate fi stabilită juridic prin contract, iar operațiile la care acestea participă nu generează profit, sediul permanent neînregistrând pierdere.
Se menționează că ceea ce nu reprezintă cheltuieli sau venituri societatea comercială străină nu poate fi cheltuială sau venit la sediul permanent, iar circulația bunurilor, finanțărilor și cedarea bunurilor mobile și imobile, între acestea nu duc la realizarea de profit sau pierdere.
Pentru persoanele juridice străine care nu desfășoară activități printr-un sediu permanent și pentru persoanele fizice străine, se realizează conform legii reținerea la sursă a impozitului aferent veniturilor brute realizate m România.
Persoana juridică română are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit datorat în România o sumă echivalentă cu impozitul pe venit din sursa externă plătit direct sau prin reținere la sursă în străinătate, pe bază de documente care atestă plata, confirmate de autoritățile fiscale străine, suma deducerii fiind în limita impozitului pe profit calculat prin aplicarea cotei impozitului potrivit reglementărilor în vigoare, asupra veniturilor pe fiecare sursă de venit externă, după ce s-au scăzut cheltuielile deductibile aferente acestora.
Deducerea impozitului pe profit, plătit în străinătate, se efectuează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României la închiderea anului financiar, iar diferențele de curs până la data plății efective sunt cheltuieli deductibile.
Pentru impozitele plătite reprezentând rețineri la sursă asupra veniturilor de natura dividendelor, redevențelor, dobânzilor sau a altor venituri similare deducerea se efectuează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României în ziua precedentă plății.
Referitor la pierderile legate de veniturile din surse externe, acestea se deduc numai din veniturile din surse externe, separat pe fiecare sursă de venit.
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepția Băncii Naționale a României și a societăților bancare care efectuează plăți lunar.
Banca Națională a României și societățile bancare au obligația să plătească în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui an fiscal, o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiași an, până la data de 25 ianuarie a anului următor, urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanțul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.
Același procedeu se aplica celorlalți contribuabili doar că plata pentru trimestrul IV se face cu o sumă egală cu impozitul pe profit plătit pe luna octombrie la care se adaugă de două ori impozitul plătit pe noiembrie.
Contribuabilii au obligația ca în cursul anului fiscal să depună declarația de impunere până la termenul de plată al impozitului, urmând ca după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanț să se depună declarația de impunere pentru anul fiscal expirat până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.
Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea în termen a declarației de impunere și pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datorează majorări de întârziere.
Controlul, constatarea și urmărirea în încasarea impozitelor, precum și a majorărilor de întârziere aferente, se efectuează de organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București.
În vederea determinării obligațiilor fiscale organele fiscale au dreptul a controla: operațiunile care au ca scop evidențierea sau diminuarea plății impozitelor; operațiunile efectuate în numele contribuabilului dar în favoarea asociaților sau acționarilor; distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile în scopul înlăturării evaziunii fiscale și pentru reflectarea reală a operațiunilor.
Valoarea tranzacțiilor desfășurate dintre contribuabili sau dintre aceștia și o persoană fizică va fi recunoscută de autoritatea fiscală la valoarea de piață a tranzacțiilor.
La estimarea valorii de piață a tranzacțiilor vor fi utilizate conform reglementărilor în vigoare privind impozitul pe profit metode ca: metoda comparării prețurilor, metoda cost plus, metoda prețului de revânzare. Dacă aplicarea acestor metode pentru estimarea valorii de piață a tranzacțiilor nu este posibilă, iar prețul de vânzare este mai mic decât costul de achiziție sau de producție, partea neacoperită de venituri este o cheltuială nedeductibilă.
Aplicarea acestor metode se va realiza atunci când între contribuabilii care participă la tranzacție se consideră a exista relații de orice natură sau prin tranzacția respectivă contribuabilul va avea un avantaj de natura unor facilități fiscale.
Organul de control și organele fiscale trebuie să mențină secretul asupra informațiilor pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, referitoare la un contribuabil.
Obiecțiile contestațiile și plângerile formulate la actele de control sau de impunere a organelor fiscale se soluționează conform reglementărilor în vigoare privind soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și plângerilor.
3.2.3. Cadrul legal ce reglementează accizele
Pentru anumite produse din import și producția internă sunt datorate bugetului de stat accize, care reprezintă taxe speciale de consumație.
Regimul accizelor si a produselor supuse acestuia este reglementat in Romania deH.G.977/2004; O.G.83/2004aprobat cu modificari prin Legea 494/2004 ;O.U.24/2005;O.U.G. 203/2005 privind regimul accizelor si normelor metodologice de aplicare a acestora.Produsele pentru care se datoreaza accize sunt:
alcool,distilate, bauturi alcoolice, vinuri si bere;
produse din tutun;
uleiuri minerale;
produse intermediare.
Sub incidenta accizelor din grupa produselor alcool sunt supuse accizarii alcoolul etilic, distilate de origine agricola si bauturi alcoolice distilate, vinuri, bere, bauturi fermentate altele decit berea si vinul, produse intermediare.
Reglementările în vigoare prevăd pentru fiecare categorie menționată mai sus produsele ce sunt supuse accizelor.
Prevederile legale intenționează ca fiecare agent economic producător de bere are obligația a depune la organul fiscal teritorial la care este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, până la data de 15 februarie a fiecărui an, o declarație pe propria răspundere privind capacitățile de producție pe care le deține.
Beneficiază de nivelul redus al accizelor numai agenții economici mici producători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt agenți economici producători de bere care din punct de vedere juridic și economic sunt independenți față de orice alt agent economic producător de bere, nefuncțional sub licența de produs a altui agent economic producător de bere.
Este de menționat ca la producătorii de bere valoarea accizelor este în funcție de capacitatea de producție și orice modificare a acesteia trebuie adusă la cunoștința organului fiscal unde agentul economic este înregistrat ca plătitor de taxe și impozite.
Plătitorii de accize pentru producerea de alcool brut, alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare, sau consumului, care conțin alcool etilic, sunt agenți economici care produc sau importă astfel de produse sau care cumpără de la producătorii individuali produse de natura celor supuse accizelor pentru prelucrare și/sau comercializare. De asemenea, plătesc accize agenții economici pentru cantitățile de produse supuse accizelor, obținute din producția proprie sau din import.
Reglementările în vigoare prevăd la produsele alcoolice și cele menționate ce fac parte de aceeași grupă, acciză exprimată în sume fixe, sau în echivalent euro pe hectolitru alcool pur sau euro pe hectolitru /1 grad alcoolic, și uneori aplicarea de cote procentuale asupra prețului cu amănuntul maxim declarat.
Baza de impozitare pentru calculul accizelor specifice o reprezintă cantitatea de alcool pur obținută sau cantitatea de băuturi, exprimată în hectolitri, multiplicată cu numărul de grade alcoolice conținut.
Pentru anumite produse prevăzute (alcool brut, alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice spirtoase) se vor stabilii prețuri în minime pe produse și pe grupe de produse, care se vor practica pentru comercializarea acestora pe piața internă, preț ce va cuprinde în mod obligatoriu prețul de producție și acciza specifică aferentă.
Agenții economici producători interni și importatori de alcool etilic rafinat Îmbuteliat și de produse obținut din acesta au obligația înscrierii în facturile fiscale a prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate.
Prețul minim este stabilit de comun acord de asociațiile patronale din domeniu, iar ori de câte ori se intenționează modificarea prețurilor minime stabilite precum și a prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate asociațiile patronale și agenții economici producători interni sau importatori au obligația să declare listele cuprinzând prețurile la produsele modificate.
Agenții economici sunt obligați să respecte prețurile minime și maxime stabilite cu excepția agenților economici autorizați să desfășoare activități de alimentație publică pentru care prețurile maxime de vânzare cu amănuntul nu sunt obligatorii.
Sunt acceptate a se deduce, din accizele datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite fie în vamă, fie la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime, deducerea fiind făcută pe răspundea agenților economici și în condițiile prevăzute de lege ținându-se cont de documentele justificative care atestă proveniența legală a produselor sau a materiilor prime.
Nu se acceptă deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decât cel al accizelor aferente produselor finale livrate.
Toate livrările de alcool efectuate de agenții economici vor fi înscrise în documente fiscale cu regim special și anume facturi fiscale, care trebuie să însoțească efectiv, în mod obligatoriu, orice transport de alcool și băuturi alcoolice.
Accizele pentru produsele din tutun se aplică la țigări, țigarete și țigările de foi, tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat, tutunul de mestecat.
Pentru produsele din tutun plătitorii de accize sunt agenții economici care produc sau importă astfel de produse.
Pentru țigarete indiferent de proveniența și de calitatea acestora, se datorează bugetului de stat o acciză specifică, stabilită în echivalent euro pe 1000 de țigarete.
Preturile maxime de vânzare cu amănuntul vor fi stabilite de fiecare agent economic producător intern sau importator și vor fi notificate Ministerului Finanțelor.
Declararea se va face pe baza unei declarații întocmită de agentul economic în cauză, în două exemplare unul ce va fi depus la Ministerul Finanțelor și unul cu avizul acestuia va rămâne la agentul economic, care are obligația ca înainte cu 24 de ore de intrarea în vigoare a listei cu prețurile maxime de vânzare cu amănuntul avizată de Ministerul de Finanțelor, să o publice în două cotidiane de mare tiraj.
Ori de câte ori se intenționează modificări ale prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate, agenții economici interni sau importatori au obligația să redeclare prețurile pentru toate sortimentele de țigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente.
După primirea declarațiilor privind prețurile maxime de vânzare cu amănuntul Ministerul Finanțelor va transmite copii de pe acestea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, gărzii financiare centrale și Direcției General a vămilor.
Este interzisă comercializarea țigaretelor la prețuri mai mari decât prețurile maxime de vânzare și a țigaretelor care nu se regăsesc în listele cuprinzând prețurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate.
Produsele din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau cu titlu gratuit producătorilor de țigarete în codiții prevăzute de reglementările în vigoare, sau se va proceda la distrugerea bunurilor la cererea agentului economic în prezența unei comisii de distrugere pe cheltuiala agentului economic.
Baza de impozitare pentru stabilirea componenței procentuale a accizelor la țigarete, atât pentru produsele din producția internă, cât și pentru produsele din import o constituie, prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat.
Pentru produsele din tutun, altele decât țigaretele, se datorează bugetului de stat accize specifice, stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, prevăzute în reglementările legale privind produsele supuse regimului accizelor.
Pentru tutunul provenit din producția internă sau din import, utilizat în exclusivitate ca materie primă pentru obținerea pe cale industrială de produse din tutun, accizele se datorează și se calculează o singură dată, respectiv la data efectuării livrării produselor finite rezultate din prelucrare.
Toate livrarile de produse din tutun efectuate atit de agentii economici producatori interni si importatori, cit si de ceilalti agenti economici care comercializeaza astfel de produse vor fi efectuate pe baza de factura fiscala special utilizata de catre agenti economici, factura ce va insoti efectiv in mod obligatoriu fiecare transport de produse din tutun cu exceptia transferului de produse din tutun intre gestiuni.Accizele pentru uleiurile minerale se datoreaza pentru produsele enumerate la art.26 din actul normativ mai sus citat.Sunt supuse de asemenea, regimului accizelor alte produse si grupe de produse, altele decit cele prevazute expres, prevazute in mod detaliat in anexa 2 la actul normativ mai sus citat.
Accizele preced taxa pe valoare adaugata si se calculeaza o singura data, prin aplicarea cotelor procentuale prevazute de reglementarile in vigoare privind regimul produselor supuse accizelor asupra bazei de impozitare.Baza de impozitare este reprezentata pentru produsele din productie interna de preturile de livrare, mai putin accizele, respectiv pretul producatorului, care poate fi mai mic decit suma costurilor ocazionate de obtinerea produsului respectiv.
Pentru produsele de import baza de impozitare este reprezentată de valoarea în vamă, stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale și alte taxe speciale după caz.
Pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici, dar comercializate prin agenți economici baza de impozitare este considerată ca fiind contravaloarea ce se cuvine deponentului.
Contravaloarea încasată de casele de amanet la vânzarea bunurilor respective, mai puțin accizele este considerată baza de impozitare pentru bunurile amanetate de persoane fizice și devenite proprietatea caselor de amanet.
Pentru cafea, cafea cu înlocuitori și cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixe stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură prevăzute în reglementările privind regimul produselor supuse accizelor, asupra cantităților produse sau importate.
La cafea se acceptă deducerii în cazul amestecurilor pentru care au fost plătite accizele, deducerea făcându-se în raport cu cantitatea utilizată pentru obținerea produsului finit, pe răspunderea agenților economici fiind condiționată de existența documentelor justificative care atestă proveniența legală a cantităților utilizate ca materie primă.
Pentru determinarea accizelor datorate bugetului de stat se va proceda la întocmirea jurnalului privind cumpărările de materii prime în care se vor evidenția. Distinct toate cantitățile de cafea cumpărate în vederea prelucrărilor, precum și jurnalul vânzărilor în care se vor evidenția distinct toate cantitățile de cafea rezultate din prelucrare și livrare lunar, întocmite conform modelului prezentat în reglementările legale privind regimul produselor supuse accizelor.
Este și aici menționată necesitate consemnării livrării în facturi fiscale precum și necesitatea însoțirii transportului de către acestea.
Sunt supuse regimului de scutiri de la plata accizelor, conform reglementărilor legale privind regimul produselor supuse accizelor:
produsele exportate direct sau prin agenții economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision;
produsele comercializate prin magazinele autorizate, potrivit legii, să comercializeze mărfuri în regim duty-free, scutirea de la plata accizelor acordându-se prin restituirea accizelor plătite la achiziționarea acestora;
produsele în regim de tranzit și produsele în regim de import temporar. Pentru produsele importate temporar scutirea se acordă cu condiția depunerii de către agentul economic importator a unei garanții egale cu valoarea accizelor aferente. Această garanție va fi restituită agentului economic numai după încheierea regimului vamal acordat:
bunurile de import provenite din donații sau finanțate direct din Împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate de guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate instituțiilor de învățământ și de cultură, ministerelor și altor organe ale administrației publice;
produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim;
alcoolul etilic rafinat utilizat în producția de alcool sanitar numai pentru cantitățile de alcool sanitar livrate direct unităților sanitare și farmaciilor, scutirea de la plata accizelor acordându-se prin restituirea accizelor plătite la achiziționarea acestora;
alcoolul etilic rafinat utilizat în producția de medicamente și de otet alimentar, scutirea de la plata accizelor acordându-se prin restituirea accizelor plătite la achiziționarea acestora;
alcool etilic rafinat utilizat în scop medical în spitale și în farmacii;
combustibilii de tip "M" și de tip "P" utilizați pentru consumul casnic, scutirea de la plata accizelor acordându-se prin restituirea accizelor plătite Ia achiziționarea acestora.
Momentul datorării accizelor îl constituie: data efectuării livrării pentru produsele din producția internă; data efectuării livrării băuturilor alcoolice în cazul unităților, atât secții de producere al alcoolului etilic rafinat, cât și secții de producere a băuturilor alcoolice; data înregistrării declarației vamale de import pentru importatori; data cumpărării pentru agenții economici achizitori; data vânzării bunurilor pentru produsele vândute, provenite de la persoanele fizice, neînregistrate ca agenți economici, dar comercializate prin agenți economici, sau provenite de la persoane fizice, amanetate.
În privința regimului de supraveghere, reglementările în vigoare privind regimul produselor supuse accizelor, prevăd o serie de măsuri concretizate în sisteme de supraveghere fiscală a producției de alcool, a importurilor de alcool și băuturi alcoolice în vrac, precum și dispoziții comune de supraveghere, aplicate producției și importului de alcool.
Mai sunt de asemenea prevăzute sisteme supraveghere a producției de bere și a băuturilor alcoolice naturale.
Reglementările în vigoare privind regimul produselor supuse accizelor prevăd un regim de autorizare a agenților economici care realizează venituri din vânzările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și din cafea.
Agenții economici care desfășoară activități ce intră sub regimul accizelor își pot desfășura activitatea numai în baza autorizației de comercializare emisă de Ministerul Finanțelor în cazul alcoolului brut și al alcoolului etilic rafinat, și de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv al municipiului București in cazul băuturilor alcoolice al produselor din tutun și al cafelei:
Nu intră sub incidența regimului de autorizare produsele comercializate în zonele libere, produsele comercializate în regim duty – free, băuturile slab alcoolizate cu o concentrație alcoolică sub 0,5 % în volum, precum și aromele și esențele alimentare care nu pot fi consumate ca atare, fiind utilizate la prepararea produselor alimentare.
Impozitul la țițeiul și la gazele naturale din producția internă
Pentru țițeiul și gazele naturale din producția internă agenții economici autorizați datorează bugetului de stat impozit în momentul livrării.
Impozitul pe titeiuri si gaze naturale este reglementat de O.G.83/2004,aprobata prin Legea 494/2004; HG 44/2004; O.U.G.123/2004 modificata prin Legea 96/2005.
Impozitul datorat precede taxa pe valoarea adăugată și se calculează prin aplicarea sumelor stabilite în echivalent euro pe unitate de măsura, potrivit reglementărilor în vigoare, asupra cantităților livrate.
În funcție de schimbările intervenite în nivelul prețurilor la import, impozitul la țițeiul și la gazele naturale din producția internă se modifica hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor.
Valoare în lei a accizelor și a impozitelor datorate bugetului de stat, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare privind regimul produselor supuse accizelor se determină prin transformarea sumelor datorate în euro în lei.
Transformarea se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a fiecărei luni. Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor și a altor impozite indirecte pe toată durata lunii imediat urinătoare.
Răspunderea pentru calcularea și vărsarea la bugetul de stat la bugetul de stat a accizelor, a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă revine agenților economici plătitori ce fac obiectul producerii, și comercializării de produse ce intră sub incidența accizelor.
În cazul producătorilor de alcool, în perioada 25 – 30 a fiecărei luni supraveghetorii fiscali vor solicita prezentarea documentelor de plată, vizate de bancă sau de trezorerie, pentru accizele datorate, aferente lunii precedente, conform declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat. În situația în care până la ultima zi a lunii, pentru luna precedentă, agentul economic în cauză nu prezintă ordinul de plată, supraveghetorul fiscal îl înștiințează înscris că întârzierea cu mai mult de 30 de zile a prezentării acestui ordin va conduce la executarea scrisorii de garanție bancară și la sigilarea instalației de producere a alcoolului. Desigilarea se va face numai după achitarea în întregime a obligațiilor față de bugetul de stat și după prezentarea unei noi scrisori de garanție bancară.
La fel se procedează și în cazul celorlalți agenți economici numai că obligativitatea de depunere a ordinului de plată pentru plata accizelor revine până în ultima zi a fiecărei luni și în cazul întârzierii cu 30 de zile va duce la anularea autorizației de comercializare și la executarea scrisorii de garanție bancară.
Plătitorii de accize au obligația să depună anual la organul fiscal teritorial decontul privind accizele și respectiv decontul privind impozitul la țițeiul și la gazele naturale din producția internă conform dispozițiilor legale privind declararea obligațiilor de plată la bugetul de stat.
Plata accizelor și a impozitului Ia țițeiul și Ia gazele naturale din producția internă se efectuează trimestrial până la data de 25 a lunii următoare, pe baza declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat, iar pentru produsele de import la organele vamale, concomitent cu plata taxelor vamale.
Neplata sau plata cu o întârziere de până la 30 de zile a tranșei a doua a taxei de autorizare atrage calculul majorărilor de întârziere în aceleași condiții ca și în cazul celorlalte obligații fiscale. Întârzierea la plata tranșei a doua a taxei de autorizare cu mai mult de 30 de zile atrage anularea autorizației.
Plătitorii au obligația să țină evidenta accizelor, a impozitului Ia țițeiul și Ia gazele naturale din producția internă conform normelor metodologice în vigoare emise de Ministerul de Finanțe.
Reglementările în vigoare privind regimul produselor supuse accizelor prevăd în anexe lista cuprinzând taxele speciale de consumație Ia toate categoriile de produse și pe grupe de produse din import și din țară, precum și o serie de documente folosite în declararea, evidența, impunerea și plata accizelor și a impozitului la țițeiul și gazele naturale din producția internă.
3.2.4. Cadrul legal ce reglementează taxele vamale
Pentru mărfurile ce sunt importate, tranzitate, se aplică o taxă vamală exprimată în procente, conform tarifului vamal, taxă ce se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor, exprimată în lei.Marfurile destinate exportului nu sunt supuse taxelor vamale conform reglementarilor in vigoare.Cadrul legal ce reglementeaza taxele vamale este dat de Codul Vamal al Romaniei cu modificarile ulterioare, tariful vamal modificat prin Legea 141/1997 modificata prinO.U.G.90/2003 si Legea 507/2004.
Valoarea în vamă reprezintă valoarea care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în tariful vamal de import al României. Procedura de determinare a valorii în vamă a mărfurilor importate se determină potrivit regulilor prevăzute din Acordul General pentru Tarife și Comerț la care se adaugă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în preț: cheltuielile de transport a mărfurilor importate până la frontiera română, cheltuielile de încărcare, descărcare și de manipulare conexe transportului mărfurilor importate aferente parcursului extern, precum și costul asigurării, pe parcursul extern.
Transformarea în lei a valorii în vamă se face la cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca Națională a României. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare, pentru declarațiile vamale înregistrate în cursul acelei săptămâni.
Când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiția să constituie o garanție bănească sau bancară, acceptată de autoritatea vamală.
Dacă în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanției, operațiunea de vămuire fiind considerată încheiată.
La introducerea sau la scoaterea din vamă a mărfurilor, autoritatea vamală stabilește un regim vamal. Regimurile vamale sunt definitive sau suspensive.
Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte importul, exportul și introducerea și scoaterea din țară a bunurilor călătorilor persoane fizice.
Regimurile vamale suspensive sunt: tranzitul mărfurilor antrepozitarea mărfurilor; perfecționarea activă a mărfurilor; transformarea sub control vamal a mărfurilor; admiterea temporară a mărfurilor; perfecționarea pasivă a mărfurilor.
Guvernul la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministrului Industriei și Comerțului, poate aproba reduceri sau exceptării de la taxele vamale.
De la data de 1 octombrie 1998 , bunurile importate în România au fost supuse unei suprataxe vamale de 6%. în funcție de evoluția balanței de plăți externe în perioada prevăzută mai sus nivelul suprataxei va fi diminuat progresiv prin hotărâri ale Guvernului, conform Ordonanței de urgență 22/1998 privind instituirea unei suprataxe temporare. Suprataxa vamală se calculează la valoarea în vamă a bunurilor și se adaugă la taxa vamală datorată pentru aceste bunuri, ea se va aplica uniform și nediscriminatoriu bunurilor importate indiferent de proveniența lor.
Sunt exceptate de la aplicarea suprataxei vamale următoarele categorii de bunuri: gazul natural, țițeiul, energia electrică, medicamentele, bunurile ce intră sub incidența Ordonanței Guvernului nr. 14/1995 privind unele măsuri pentru stimularea realizării de obiective complexe și a producției cu ciclu de fabricație, destinate exportului conform prevederilor legale, bunurile scutite de taxe vamale potrivit reglementărilor în vigoare, precum și bunurile importate de instituțiile publice finanțate de credite externe.
Bunurile importate în regimul de perfecționare activă, care beneficiază de suspendarea încasării dreptului de import, sunt exceptate de la garantarea suprataxei de import.
În cazul exporturilor de bunuri care conțin mărfuri importate pentru care s-a plătit suprataxa, sumele corespunzătoare suprataxei vor fi restituite potrivit dispozițiilor Codului Vamal al României.
Plătitorii sunt agenții economici importatori, indiferent de forma de proprietate.
Când regimul vamal aplicat prevede plata unor drepturi de import ori depunerea unor garanții, liberul de vamă se acordă numai după îndeplinirea acestor obligații.
Aceste drepturi se achită înainte de liberul de vamă, în cazul regimului vamal definitiv, precum și în cazul regimului vamal suspensiv se încheie la termen. Când regimul vamal nu se încheie la termen, datoria vamală se stinge prin executarea de către autoritatea vamală a garanției constituite.
Când controlul vamal ulterior constată că s-au încălcat reglementările vamale, se vor lua măsuri de stabilire, încasare sau restituire a taxelor.
Diferențele de taxe vamale în minus se comunică titularului operațiunii comerciale și urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării.
Diferențele în minus la taxa pe valoarea adăugată, accize sau alte sume cuvenite statului se soluționează potrivit normelor care reglementează aceste drepturi.
Datoria vamală se stinge prin: plata acesteia renunțarea la încasare, atunci când se constată că este nedatorată; anularea ca o consecință a anulării declarației vamale; împlinirea termenului de prescripție extinctivă; insolvabilitatea debitorului, constatată pe cale judecătorească; confiscarea definitivă a mărfurilor; distrugerea mărfurilor din dispoziția autorității vamale sau abandonarea acestora în favoarea statului; distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorită forței majore sau cazului fortuit.
Prin scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali se stinge datoria vamală pentru partea corespunzătoare procesului de scădere.
Scutirile de drepturi la importul de mărfuri se stabilesc pentru motive și împrejurări speciale, numai prin lege.
Guvernul, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Industriei și Comerțului poate aproba cu caracter temporar, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri.
Unele categorii de mărfuri pot beneficia de tratament tarifar favorabil în funcție de felul mărfii sau destinația specifică a acesteia potrivit reglementărilor vamale sau acordurilor și convențiilor internaționale.
Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau o exceptare de drepturi vamale care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar.
Pentru datoriile vamale constatate ulterior liberului de vamă, Direcția generală a vămilor poate acorda amânări și eșalonări de plată în termenul legal de prescripție, potrivit legii.
În baza prevederilor legale privind Codul Vamal al României, Direcția generală a vămilor poate acorda scutiri de la obligația garantării datoriei vamale, în cazuri temeinic justificate pentru o serie de categorii de bunuri.
În categoria bunurilor pentru care se acordă scutiri de la obligația garantării datoriei vamale intră: bunurile care fac obiectul unor acorduri guvernamentale, plasate într-un regim vamal suspensiv; navele, aeronavele, elicopterele, locomotivele și vagoanele de cale ferată, plasate în regim vamal de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import, în vederea reparării și returnării lor partenerilor externi; mărfurile plasate în regimul vamal de tranzit, în condițiile prevăzute de lege.
Se mai acordă scutiri de la obligația garantării datoriei vamale pentru mașinile și utilajele agricole din Republica Moldova plasate în regimul vamal de admitere temporară cu exonerare parțială de la plata taxelor vamale, în vederea executării lucrărilor mecanice în campaniile agricole, precum și pentru bunurile pentru care se acordă custodie vamală în vederea întregirii unor produse și care nu pot fi importate în întregime într-un singur transport.
Reglementările în vigoare prevăd scutiri de la obligația garantării datoriei vamale și pentru materiile prime, materiale și accesorii trimise de clienții externi în vederea executării de comenzi de export pentru aceiași clienți, plasate în regim vamal de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import, precum și pentru mărfurile exceptate de la plata taxelor vamale, conform actelor normative în vigoare.
Cererile de scutire de la obligația garantării datoriei vamale se depun de către titularul de obligațiuni la Direcția generală a vămilor, și după caz la direcția regională vamală în a cărei rază de acțiune se află biroul vamal la care urmează să se efectueze formalitățile de vămuire.
Aprobarea de scutire de la obligația garantării datoriei vamale se acordă pe o perioadă stabilită de autoritatea vamală, în funcție de solicitare și de condițiile de realizare a operațiunii.
Dacă titularul operațiunii dorește să prelungească operațiunea, în cadrul termenului acordat, adresează Direcției Generale a vămilor sau după caz, direcției regionale vamale care a acordat inițial, scutirea de la obligațiunea garantării datoriei vamale o nouă cerere însoțită de documentele prevăzute prin lege.
Plângerile și contestațiile se adresează autorității vamale care a emis actul, iar aceasta este obligată să. Autorizeze și să comunice petiționarului rezultatul în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii.
3.2.5. Cadrul legal ce reglementează impozitul pe dividende
Termenul dividend include orice distribuire în bani sau în natură în favoarea acționarilor sau asociațiilor, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi, proporțional cu cota de participare la capitalul social.
Reglementarea legala privind impozitul pe dividende este data de OOG 84/2005;OG 610/2005;797/2005 si Legea 163/2005.
Plătitorii impozitului pe dividende sunt acționarii sau asociații persoane fizice sau juridice are realizează venituri sub formă de dividende, ca urmare a deținerii de acțiuni sau părți sociale la societățile comerciale.
Plătitorul impozitului pe dividende însă nu este subiectul impunerii, ci o altă persoană.
Astfel, dividendele fiind supuse impozitării prin procedeul reținerii la sursă, obligația calculării, reținerii de la subiectul impozabil și vărsării impozitului pe dividende revine însăși societății comerciale distribuitoare a dividendelor. Această obligație legală o remarcăm în mod expres pentru a atrage atenția că pentru calcularea eronată, reținerea și vărsarea unei sume inferioare de impozit, precum și pentru plata acestuia cu întârziere, suportarea majorărilor de întârziere revine societăților comerciale distribuitoare a dividendelor și nu subiectului impunerii, astfel că salariații în culpă răspund patrimonial pentru paguba cauzată societății respective.
Obiectul impunerii este reprezentat de sumele cuvenite acționarilor sau asociațiilor cu titlu de dividende.
În cazul dividendelor în natură, evaluarea produselor acordate ca plată în natură se face Ia prețul de vânzare practicat de unitate pentru produsele din producția proprie sau la prețul de achiziție pentru alte produse, iar în cazul serviciilor, pe baza tarifelor pentru aceste servicii. Prețurile tarifare sunt cele practicate la data efectuării plății în natură.
Dividendele sunt supuse impozitării prin reținere la sursă cu o cotă de 10 % din suma acestora în cazul în care ele sunt ridicate de o persoană fizică și persoanelor juridice.
Obligativitatea calculării reținerii și vărsării impozitului pe dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.
Plata impozitului pe dividende se face în lei. în situațiile în care plata dividendelor se face în valută, impozitul, majorările de întârziere, cât și amenzile reglementate de prezenta ordonanță se virează în lei proveniți din schimb valutar la cursul in vigoare la data efectuării plății.
La societățile cu capital integral majoritar de stat, dividendele ce urmează a fi supuse impozitări se determină prin deducerea, din profitul rămas după plata impozitului pe profit, a fondului de participare a salariaților Ia, profit în cotă de 10%, a cotei de participare a managerului la profitul net, precum și a sumelor pentru constituirea resurselor proprii de finanțare, în proporție de până la 50%.
În cazul unei cereri pentru restituirea unei plăți de impozit pe dividende peste suma datorată, organul fiscal va putea compensa suma acelei plăți, așa cum a fost determinată de acesta, cu alte obligații fiscale ale persoanei juridice care a făcut plata peste nivelul impozitului pe dividende datorat.
Organele fiscale vor restitui pe bază de cerere, în lipsa altor datorii scadente, sumele plătite în plus.
Nu se admit compensări ale impozitului pe dividende cu eventualele creanțe deținute de persoana juridică asupra statului, altele decât cele de natură fiscală.
În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților, după caz până, la sfârșitul anului în care să aproba bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la ț 1 decembrie a anului respectiv.
Obligațiile fiscale reglementate prin ordonanță sunt venituri ale bugetului de stat.
Plata majorărilor de întârziere se face începând cu ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată și cu data plății efective a impozitului, inclusiv
Cota majorării de întârziere aplicată va fi cea prevăzută de legislația referitoare la calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor care în prezent este de 0,16% pentru fiecare zi de întârziere.
Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitului pe dividende precum și a majorărilor de întârziere aferente sunt reglementate de prezenta ordonanță, se efectuează de către organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București.
În vederea determinării obligațiilor fiscale potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, organele fiscale au dreptul de a controla operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea impozitului pe dividende, precum și a reține extrase sau fotocopii ale documentelor care pot constitui dovezi în determinarea obligației fiscale.
Impozitul pe dividende și majorările de întârziere care nu au fost plătite în termenul și în condițiile prevăzute sunt recuperate conform prevederilor legale.
S-a stabilit un termen special de prescripție pentru stabilirea impozitului – de 5 ani de la data în care a expirat termenul de plată.
În ce privește executarea silită a impozitelor, taxelor și altor venituri publice, termenul de prescripție este de 5 ani de la expirarea termenului de plată.
Funcționarii publici din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, sunt obligați să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.
Informațiile referitoare la o persoană fizică sau juridică în legătură eu dividendele și impozitul pe dividende pot fi transmise numai: altor autorități cu atribuții fiscale în scopul realizării unor obligații ce decurg din aplicarea unei legi fiscale; autorităților fiscale ale țării în baza unei convenții pentru evitarea dublei impuneri; autorităților judiciare competente potrivit legii.
Persoana care primește informațiile fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informațiilor primite.
Informația referitoare la o persoană fizică sau juridică, constituie secret profesional și poate fi transmisă și unei alte persoane fizice sau juridice numai cu consimțământul scris al acestuia.
Persoana juridică care consideră că impunerea făcută de un organ fiscal: este incorectă, poate face cerere de revizuire a acesteia, la organele direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județean sau a municipiului București, după caz. Cererea trebuie făcută în scris în termen de 20 de zile de la data când persoana juridică a primit înștiințarea. Cererea trebuie să fie motivată și însoțită de acte doveditoare.
În termen de 30 de zile de la data înregistrării cereri de revizuire, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București. Sunt obligate să se pronunțe printr-o decizie motivată, care se comunică persoanei juridice.
Împotriva deciziei emise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, persoana juridică poate face contestație la Ministerul Finanțelor în termen de 20 de zile. Ministerul Finanțelor este obligat să se pronunțe printr-o decizie motivată, în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestației, care se comunică persoanei juridice. Decizia Ministerului de Finanțe poate fi contestată la Curtea de apel în a cărei rază teritorială își are sediul persoana juridică. Împotriva hotărârii Curții de apel se poate face recurs la Curtea supremă de Justiție în termen de 15 zile de la comunicare.
Pentru perioadele de soluționare a cererilor de revizuire și a contestațiilor prevăzute de prezenta ordonanță se suspendă executarea silită a 50% din impozitul pe dividende contestat. Pentru această perioadă se calculează majorări de întârziere. În cazuri justificate Ministerul Finanțelor poate prelungii, la cererea persoanei juridice, perioada de suspendare prevăzută de prezenta ordonanță, când cererea de revizuire sau contestația nu a fost soluționată în termenele prevăzute de lege.
Plata impozitului pe dividende și a majorărilor de întârziere aferente, rămase de plată, urmare soluționării pe cale administrativă a cereri de revizuire sa a contestației după caz se face în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință, prin semnătură, a deciziei date prevăzute anterior, perioadă pentru care se calculează majorări de întârziere.
Cererile de revizuire cu privire la impozitul pe dividende și la majorările de întârziere aferente sunt supuse unei taxe de timbru de 1% din suma contestată. Contestațiile se timbrează cu jumătate din suma plătită la cererile de revizuire. Taxe de timbru se datorează indiferent dacă o altă cerere de revizuire sau contestație cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior, a fost taxată.
În situația admiterii integrale sau parțiale a contestației taxa de timbru se restituie proporțional cu reducerea sumei contestate.
3.2.6. Cadrul legal ce reglementează contribuțiile securitatea socială
Trecerea la economia de piață este însoțită de numeroase probleme sociale, a căror soluționare favorabilă și echitabilă implică luarea de măsuri legislative de protecție socială. Așa se explică faptul că o componentă esențială a reformei economico – sociale din România o constituie reforma asigurărilor sociale. Deși, sa pornit timid, totuși trebuie să recunoaștem că au fost făcuți pași importanți, adoptându-se un număr de reglementări juridice specifice.
Sistemul de securitate socială din țara noastră este complex. El cuprinde programe de securitate socială de stat și programe de securitate socială ale unor organizații autonome, precum și fondurile private.
Principalele fonduri de securitate socială sunt:
Fondul securității sociale de stat constituit, în principal, din contribuția pentru asigurări sociale și utilizat pentru pensii, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă și alte astfel de drepturi. Acest fond se cuprinde în bugetul asigurărilor sociale de stat;
Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și a alocației de sprijin format din contribuția celui ce angajează, angajaților, membrilor cooperatori și o subvenție de completare de la bugetul de stat. Fondul se folosește pentru plata de ajutoare de șomaj și de alocații de sprijin;
Fondul pensiei suplimentare, constituit din contribuția salariaților în cotă de 9,5%, care este înlocuit odată cu noua lege a pensiilor cu CAS asigurat;
CAS asigurat, constituit din contribuția salariaților în cotă de 6,5% la fondul de sanatate.
Contribuția pentru asigurările sociale de stat – C.A.S. datorat de asigurați și C.A.S. datorat de angajator
Principala sursă de alimentare a bugetului asigurărilor sociale de stat o reprezintă vărsămintele efectuate de persoanele juridice și fizice care folosesc salariați, sub forma contribuției pentru asigurările sociale. Aceste vărsăminte se suportă din fondurile de protecție sau din cheltuielile de circulație ale agenților economice, iar în cazul instituții lor publice din fondurile prevăzute in bugetele de venituri și cheltuieli.
Contribuția pentru asigurările sociale de stat se datorează de către persoanele juridice (regiile autonome, societățile comerciale, instituțiile publice etc.), de asociațiile familiale, persoanele fizice autorizate să desfășoare activități independente și alte persoane fizice, care utilizează muncă salariată. În consecință în sistemul nostru legislativ, salariații nu sunt obiect de impunere pentru această contribuție.
Sfera subiecților de impunere a cuprins mult timp, în principal unitățile de stat in ultimii ani mai ales după 1989, au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat și sisteme de asigurări sociale din alte sectoare de activitate.
Prin aceste măsuri, sfera subiecților de impunerii contribuției pentru asigurările sociale de stat s-a extins foarte mult.
De altfel în cadrul, măsurilor de reformă ale sistemului de asigurări sociale și de pensii sa realizat aproximativ, un sistem unificat de pensii publice, integrând toate sistemele independente în prezent, inclusiv sistemul pensiilor suplimentare.
De asemenea, prin reforma asigurărilor sociale, se propune din punct de vedere financiar, împărțirea contribuției de asigurări sociale între agentul economic și salariat, cu nivele diferite, în funcție de grupele de muncă, fără afectarea nivelului net al salariului individual, analiza modului de contribuire a persoanelor ce lucrează pe cont propriu, inclusiv toate categoriile de populație activă.
În această perspectivă vom avea două categorii de subiecți ai impunerii pe de o parte cel care angajează, iar, pe de altă parte, salariatul.
În practica din alte state, soluția cea mai frecventă o reprezintă împărțirea contribuției între patron și salariat, mai ales în țările membre ale Uniunii Europene.
Cadrul legal ce reglementează contribuția Ia asigurările sociale este Legea 19/2000; Legea512/2004 ;HG550/2005 ;Legea 380/2005; Legea 44/2006 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, conform cărora contribuția pentru asigurările sociale de stat se determină prin aplicarea unei cote de impunere asupra câștigului brut total realizat de salariații subiecților de impunere.
Cadrul legal care a reglementat contribuția la asigurările sociale până la intrarea în vigoare a Legii 19/2000 a fost dată de Ordonanța de urgență nr. 2/1 februarie 1999 privind modificarea și completarea Decretului 389/1972 cu privire la contribuția asigurărilor sociale de stat,
Inițial s-a practicat o cotă proporțională de impunere unică. S-a observat însă o creștere foarte mare a numărului pensionarilor încadrați 1n grupele I și II de muncă care beneficiază de reducerea cu până la 10 ani a vârstei normale de pensionare. De asemenea, pentru drepturile de asigurări sociale acordate persoanelor încadrate în locuri de muncă din grupele I și II, inclusiv de procente mai mari la calculul pensiilor, nu se plătește o contribuție la asigurările sociale mai mare, deficitul fiind subvenționat în realitate din încasările provenite de la salariații din grupa a III – a.
Odată cu Legea 134/2004 CAS datorată de angajator se calculează Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat astfel:
30,5% cota de contribuție pentru condiții speciale de muncă;
25,5% cota de contribuție pentru condiții deosebite de muncă;
20,5% cota de contribuție pentru condiții normale de muncă.
C.A.S. datorat de angajator se calculează prin aplicarea procentului asupra fondului de salarii brute realizate
Nu se cuprind în baza impozabilă următoarele venituri: drepturile ce se acordă în cadrul asigurărilor sociale din fondul asigurărilor sociale de stat; despăgubirile privind drepturi cuvenite în cazul desfacerii contractului de muncă; drepturi ce se acordă în caz de transfer; drepturile de autor rezultate din colaborări externe.
Calcularea și plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției prevăzute conform grupelor de muncă se fac lunar.
Termenele de plată a contribuției pentru asigurările sociale de stat sunt:
o dată cu lichidarea drepturilor de salarii pe luna expirată, de către persoanele juridice, dar nu mat târziu de data de 20 a lunii în curs;
până la 20 de zile de la expirarea lunii calendaristice, de către persoane fizice care folosesc personal salariat.
În cazul în care persoanele juridice sau fizice care folosesc personal salariat, au plătit potrivit dispozițiilor legale, direct salariaților lor unele drepturi de asigurări sociale prevăzute de lege, altele decât cele care se suportă din fondurile proprii, acestea vor depune în contul asigurărilor sociale de stat numai diferența dintre sumele reprezentând contribuția datorată și drepturile de asigurări sociale ce trebuie plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Neplata contribuțiilor datorate în termen de 3 zile lucrătoare de la scadența obligațiilor generează majorări de întârziere după cum urmează:
0,10% din suma datorată dacă achitarea ei se face în termen de 30 de zile de Ia acest termen;
0,15% din suma datorată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, dacă plata nu se face în primele 30 de zile de la acest termen.
Sumele reprezentând majorări de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Controlul asupra calculării și plății contribuțiilor asigurărilor sociale de stat se efectuează de organele de specialitate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Contribuția pentru pensia suplimentară
Cadrul legal ce reglementează contribuția pentru pensia suplimentară este reprezentat Legea.19/2000,Legea519/2003,Legea, 577/2003,Legea 352/2004.Eegea 512/2004si Legea 44/2006.
Contribuția se datorează de către toți salariații cuprinși în sistemul asigurărilor sociale, pentru sume încasate drept salarii de bază la care se adaugă:
sporul de vechime în muncă;
sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platforme marine de foraj și de extracție;
indemnizația de zbor;
sporul pentru condiții grele de muncă;
sporul pentru lucru sistematic peste programul normal;
sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă potrivit legii.
Contribuția pentru pensia suplimentară este stabilită la cota de 9,5% care se aplică asupra bazei impozabile, determinate în condițiile de mai sus.
Contribuția pentru pensia suplimentară se reține de persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat și se virează de acestea într-un cont special la Trezoreria Statului /Administratia Financiara.
Fondurile pentru pensia suplimentară constituite din contribuția plătită de persoanele cuprinse în sistemul asigurărilor sociale de stat se gestionează de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, autorizat să ia măsuri pentru protejarea și valorificarea sumelor temporar disponibile, păstrându-se în conturi BNR.
Pe perioada în care persoanele încadrate în muncă nu-și pot îndeplinii obligațiile de muncă, datorită îmbolnăvirii care necesită îngrijiri medicale, beneficiază de concedii medicale și de indemnizații
Indemnizațiile pentru plata concediilor medicale în caz de boală, prevenirea îmbolnăvirilor, întărirea și refacerea sănătății conform OUG 158/2005 se suportă astfel:
A) de către angajator, în funcție de numărul de numărul de angajați avuți la data ivirii incapacității temporare de muncă:
până la 20 angajați, din prima zi până în a 7-a zi de incapacitate temporară de muncă;
de la 21- i00 de angajați, din prima zi până în a 12 – a zi de incapacitate temporară de muncă;
peste 100 de angajați, din prima zi până în a 17 – a zi de incapacitate temporară de muncă;
B) de Ia bugetul asigurărilor sociale de sanatate, începând cu:
prima zi de incapacitate temporară de muncă în cazul accidentelor de muncă, etc.;
ziua următoare celor suportate de angajator până la data încetării incapacității de muncă.
Indemnizațiile pentru concediile medicale acordate pentru boli profesionale și accidente de muncă cu excepția accidentelor survenite în timpul deplasării la și de la locul de muncă se suportă din prima zi de incapacitate temporară de muncă și până la data încetării acesteia sau pensionării indiferent de vechimea în muncă din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea.
În cazul în care persoana juridică sau fizică ce folosește personal salariat își încetează activitatea, drepturile de asigurări sociale care au început să curgă anterior acestor situații se plătesc din fondurile asigurărilor sociale de sanatate.
Contribuțiile pentru fondul de ajutor de șomaj și alocația de sprijin
Conditiile economico-sociale aparute dupa 1989 si trecerea treptata la democratizarea activitatii sociale au impus reglementarea protectiei sociale a somerilor si reintegrarea lor profesionala.Cadrul legal ce reglementeaza contributiile pentru fondul de ajutor de somaj si alocatia de sprijin este reprezentat de legea 76/2002 modificata si completata prin legea 4/2003 dupa care a fost republicata si apoi mofdificata prin legea 107/2004 si republicata din nou si modificata prin legea 580/2004 siOUG 144/2005 republicarile si modificarile ulterioareconform Legii 200/2006. Legii care de la acea data reglementeaza unitar contributia la fondul de somaj si alocatia de sprijin.Reglementarile invocate mai sus prevad conditiile in care se dobindeste calitatea de șomer, limitele în care se acordă ajutorul de șomaj și alocația de sprijin, constituirea și utilizarea fondului necesar pentru plata ajutorului de șomaj și a alocației de sprijin, inclusiv contribuțiile care reprezintă sursele de formarea fondului respectiv.
Contribuția pentru constituirea fondului necesar pentru plata ajutorului de șomaj și a alocației de sprijin se datorează de următorii subiecți:
persoane fizice și juridice române și străine cu sediul în România care angajează personal român. Aceste persoane datorează contribuția pentru întreg personalul salariat;
salariații persoanelor fizice sau juridice menționate mai sus au obligația personală de a plății contribuția pentru fondul respectiv;
persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și asociațiile familiale, care își desfășoară activitatea în temeiul Decretului lege nr.54/I990 și alte reglementări legale în materie, datorează o contribuție din veniturile realizate;
membrii cooperației au obligația de a contribui la formarea fondului de șomaj.
Legea nr.76/2002, republicată, instituie o subvenție de ia bugetul de stat pentru completarea fondului necesar pentru plata ajutorului de șomaj și a alocației de sprijin, in caz că sursele reprezentate de contribuțiile de mai sus nu acoperă plățile datorate.
Contribuția unității la fondul de șomaj se realizează prin aplicarea unei cote de 2,5% asupra fondului de salarii realizat lunar în valoare brută.
Contribuția personalului la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj constă dintr-o cotă de 1% din salariul brut realizat lunar.
Calculul, reținerea și plata contribuției pentru fondul de șomaj revine în sarcina persoanelor fizice și juridice române sau străine cu sediul în România care angajează personal român.
Pentru neplata la termenele prevăzute a contribuției atrage majorarea sumelor datorate pentru fiecare zi de întârziere, în cotă de 0,30% conform hotărârii Guvernului.
Persoanele care nu au calitatea de salariat, nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale și nici de cele prevăzute în legislație pentru protecția șomerilor.
Legea 136/1999 ,Legii322/2001,Legii 403/2005 privind unele măsuri de protecție socială a persoanelor încadrate în muncă, menționează că persoana încadrată în muncă dobândește calitatea de salariat și are drepturi și obligații prevăzute de legislația muncii. în acest sens, fondul de șomaj pe care unitatea este obligată să-l vireze la buget are ca bază de calcul Fondul de salarii pentru. Personalul salariat.
Încadrarea în muncă a unor persoane se poate realiza și prin încheierea unui contract cu fractiune de norma cu ore /zi cuprinse intre 2 si 7 pe perioada nedeterminata.
3.2.7. Cadrul legal ce reglementează contribuția la fondurile speciale
În categoria fondurilor speciale se încadrează următoarele: contribuția la Fondul special pentru sănătate publică; contribuția la Fondul de asigurări sociale de sănătate; contribuția la Fondul special de accidente munca, contribuția la Fondul special pentru protejarea asiguraților; contribuția la Fondul de protecție a victimelor; contribuția la Fondul special al aviației civile; contribuția la Fondul național de solidaritate (taxele de timbru social); contribuția la Fondul cinematografic național; contribuția la Fondul Cultural Național.
Contribuția la Fondul special pentru sănătate publică
Cadrul legal ce reglementeaza contributia la fondul special pentru sanatate publica este reprezentat de :O.G 38/2005, O.G.107/2005 ,Lgea 327/2005 ;Legea 221/2006 ,privind finantarea ocrotirii sanatatii.
Plătitorii acestei contribuții sunt reprezentați de persoanele juridice care realizează încasări din acțiuni publicitare la produsele din tutun, țigări și băuturi alcoolice și persoanele juridice care realizează venituri din vânzările de produse din tutun, țigări și băuturi alcoolice.
Baza de calcul a obligației este reprezentată de:
încasările din acțiuni publicitare la produsele din tutun, țigări și băuturi alcoolice;
veniturile din vânzările de produse din tutun, țigări și băuturi alcoolice ale agenților economici producători și ale agenților economici importatori după deducerea accizelor și taxei pe valoarea adăugată;
adaosul comercial aferent vânzărilor de produse din tutun, țigări și băuturi alcoolice ale agenților economici care comercializează astfel de produse.
Plata contribuției se face lunar până la data de 15 ale lunii următoare.
Organele abilitate a efectua controlul sunt Organele de control sau împuterniciți ai Ministerului sănătății și Organele de control ai Ministerului Finanțelor.
Se sancționează potrivit legii pentru combaterea evaziunii fiscale următoarele fapte: nedepunerea declarațiilor la termenul stabilit; folosirea altor modele decât cele stabilite; completarea declarațiilor cu date eronate.
Se întocmește cu ocazia efectuării contribuției „Declarația privind obligațiile de plată pe trimestrul la Fondul special pentru sănătate”. Aceasta se depune trimestrial la direcțiile sanitare județene, în termen de 20 de zile de la expirarea trimestrului pentru care se datorează contribuțiile.
Contribuția la Fondul de asigurări sociale de sănătate
Cadrul legal ce reglementează acest fond este: Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 modificată și completată cu Ordinul nr.221/2005 si Legea 95/2006; Norme privind modul de încasare a contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate; privind executarea creanțelor la Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate și fondul special pentru sănătate.
Platitorii contribuției sunt persoane juridice sau fizice care angajează personal salariat, organizațiile cooperației meșteșugărești, angajații cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată membrii cooperatori, colaboratorii, liber – profesioniștii, alte persoane fizice, pensionari, șomeri.
Baza de calcul este reprezentată de:
fondul de salarii = suma câștigurilor brute salariale realizate lunar de către salariații angajați cu contract individual de muncă, inclusiv sumele plătite, din acest fond, pentru concediile medicale;
veniturile brute lunare acordate membrilor cooperatori;
veniturile salariale brute, în bani și în natură, inclusiv indemnizațiile acordate pentru îngrijirea copilului, precum și indemnizațiile acordate personalului care lucrează în sectorul producției de apărare, pentru perioada de întrerupere a activității; .
veniturile brute realizate lunar;
veniturile impozabile realizate lunar de către angajații care lucrează pe bază de contract fractiune norma.
venitul impozabil al liber profesioniștilor, venitul impozabil declarat în scopul calculării contribuției sau norma de venit, în cazul persoanelor impuse pe baza normelor anuale de venit.
Pentru acestea cota de impozitare este de 7% de catre angajator si 6,5% de catre asigurat, iar termenul de plată este termenul stabilit pentru virarea impozitului pe salarii sau pe venit o altă bază de impozitare este reprezentată de impozitul forfetar trimestrial pentru care se aplică o cotă de 16%, iar termenul de plată este termenul stabilit pentru virarea impozitului pe salarii sau pe venit.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate din partea asiguraților se se suportă de către asigurați din veniturile brutete.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate se suportă atat de asigurat 6,5% cat si de angajator 7% calculat /salariu brut.
Organismele de control sunt reprezentate de organismele proprii ale Casei Naționale de asigurări de sănătate.
Se sancționează potrivit legii pentru combaterea evaziunii fiscale următoarele fapte: nedepunerea declarațiilor la termenul stabilit; folosirea altor modele decât cele stabilite; completarea declarațiilor cu date eronate.
Situațiile întocmite sunt: declarația privind obligațiile de plată la Fondul inițial al asigurărilor sociale de sănătate; lista nominală a persoanelor asigurate pentru care se plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate; lista nominală a persoanelor care intră în activitate și lista nominală a persoanelor care ies din activitate.
Contribuția la fondul special pentru accidentelor de munca si boli profesionale.
Cadrul legal este reprezentat de Legea 346/2002;O.U.G. nr. 129/2004,Ordinul 848/2004 ,1687/2004, OUG 171/2005 si Legea 186/2006, privind instituirea și utilizarea Fondului special pentru accidente de munca si boli profesionale.
Plătitorii sunt agenții economici din industrie, indiferent de forme de proprietate care sunt cuprinși în secțiunile D, E și F din clasificația C.A.E.N., aprobată prin H.G. Nr. 65/1997.
Baza de calcul a obligației este cifra de afaceri a anului anterior, precizată în bilanțul financiar-contabil adresat de direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat teritorială la 31 decembrie în anul anterior.
Calculul contribuției se realizează prin aplicarea asupre salarului brut a unei cote de 0,5% .sau 1%.
Plata contribuției se face lunar ,o data cu plata salariilor.
3.2.8. Cadrul legal ce reglementează impozitul pe clădiri și teren,auto.
Impozitele și taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, care se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor care se finanțează de la bugetele proprii ale unităților administrativ-teritoriale.
Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabili pentru clădiri aflate în proprietatea acestora. În cazul clădirilor proprietate de stat aflate în administrarea contribuabililor, impozitul pe clădire se datorează de către cei care le au în administrare.
Impozitul anual pe clădiri se plătește trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Impozitul pe teren se stabilește în sumă fixă pe metru pătrat de teren, diferențiat pe categorii de localități, iar în cadrul localităților pe zone.
Încadrarea terenurilor pe zone, în cadrul localităților se face de către Consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor față de centrul localităților, de caracteristicile zonei respective (zonă de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea față de căile de comunicații, precum și alte elemente specifice fiecărei localități în parte. Impozitul pe teren nu se aplică terenurilor ocupate de clădirile și construcțiile instituțiilor publice, clădirile considerate monumente istorice, de arhitectură, precum și muzeele și casele memoriale, cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice sau comerciale, clădirile ce constituie lăcașuri de cult, construcțiile și amenajările funerare din cimitire. Datorează acest impozit contribuabilii care dețin în proprietate suprafețe de teren, situate în municipii, orașe si comune.
Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică, aparținând contribuabililor, se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului pentru fiecare 500 cm3. Pentru remorci de orice fel, semiremorci și rulote, aparținând contribuabililor, taxele anuale se stabilesc în funcție de capacitatea acestora. Această taxă se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite mijloacele de transport. Este stabilită de organele fiscale teritoriale în raza cărora contribuabilii își au domiciliul sau sediul. Această taxă se plătește trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
3.2.9. Cadrul legal ce reglementează impozitul pe venitul din salarii datorat statului
Sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani și/sau natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă,de maternitate.
Cadrul legal ce reglementează impozitul pe venit pentru anul fiscal 2004 și 2005 este O.U.G. 130/2004, si OUG 24/2005. Potrivit actelor normative mai sus citate veniturile din salarii reprezintă o categorie de venituri care alături de cele din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor se supun procedurii de globalizare în vederea determinării venitului anual global, acestea fiind supuse baremului anual de impunere, prin cumulare, pentru determinarea impozitului pe venitul anual global.
Este subiect al impozitului pe venit în condițiile prezenței ordonanțe, persoana fizică rezidentă denumită contribuabil:
persoana fizică română cu domiciliu în România pentru veniturile obținute atât din România cât și din străinătate;
persoana fizică română fără domiciliu în România, pentru veniturile obținute în România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.
persoana fizică străină, pentru veniturile obținute din România, prin intermediul unei baze fie situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. Venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil.
Impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a unui barem de impunere pe tranșe stabilit conform reglementărilor prezenței ordonanțe.
Baremul anual se actualizează semestrial prin hotărâri ale Guvernului în funcție de indicele de inflație realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia națională de statistică.
Odată cu aprobarea baremului lunar aplicabil în semestrul II, Guvernul aprobă și baremul mediu anual care se utilizează pentru determinarea impozitului pe venitul anual global impozabil realizat.
Hotărârile Guvernului prin care se aprobă baremul lunar și baremul mediu anual de impunere se vor publica în Monitorul Oficial al României până la data de 25 iunie și respectiv 25 decembrie a fiecărui an.
În aplicarea prezentei ordonanțe, în categoriile de venituri prevăzute de aceasta se cuprind și orice alte avantaje în bani și/sau în natură primite de o persoană fizică cu titlu gratuit sau cu plata parțială, precum și folosirea în scop personal a bunurilor și drepturilor aferente desfășurării activității. Avantajele acordate includ folosința în scop personal a vehiculelor de orice fel, hrana, cazarea, personalul pentru munci casnice, diferența dintre dobânda practicată de aceeași bancă la Împrumuturi și dobânda preferențială, reduceri de prețuri sau tarife în cazul cumpărării unor bunuri sau prestării de servicii, gratuități de bunuri și servicii, inclusiv suine acordate pentru distracții sau recreere, precum și alte asemenea.
În vederea determinării venitului net ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile, pentru cheltuieli se aplică următoarele reguli:
cheltuieli aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente;
sumele sau bunurile utilizate de contribuabili pentru uzul personal sau al familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului;
cheltuielile recunoscute ca deductibile sunt cele aferente venitului, în limitele prevăzute de legislația în vigoare după caz. Cheltuielile cu perisabilitățile și cheltuielile de reclamă și publicitate sunt deductibile în condițiile și în limitele stabilite de legislația în vigoare pentru persoanele juridice. Cheltuielile privind amortizarea sunt deductibile în condițiile în care calculul se efectuează conform legislației în materie;
cheltuielile corespunzătoare veniturilor ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate, care sunt neimpozabile sau scutite de impozit pe venit, nu sunt cheltuieli deductibile;
impozitul pe venit datorat conform prezentei ordonanțe, precum și impozitul pe venitul realizat în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile;
cheltuielile cu bunurile din patrimoniul afacerii, utilizate și în scopul personal, precum și cu bunurile din patrimoniul personal al contribuabilului sau asociaților, utilizate pentru afacere, sunt deductibile în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Veniturile și cheltuielile în natură se evaluează potrivit metodelor stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe.
Venitul net obținut din bunuri și drepturi de orice fel, deținute in comun, este considerat ca fiind obținut de proprietari, uzufructuari sau alți deținători legali, înscriși intr-un document oficial și se atribuie proporțional cu cotele – părți pe care aceștia le dețin in acea proprietate sau în mod egal în situația in care aceștia nu se cunosc.
Contribuabilii prevăzuți în prezenta ordonanță au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază și deduceri personale suplimentare, acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile.
Deducerea personala de baza incepind cu luna ianuarie 2005 este fixata la suma de 250 lei pe luna si se acorda persoanelor fizice care au un venit lunar brut de pana la 1.000 lei,pentru contribuabili care nu au persoane in intretinere.
Pentru contribuabili care au o persoana in intretinere deducerea este de 350 lei.
Pentru contribuabili care au doua persoane in intretinere deducerea este de 450 lei.
Pentru contribuabili care au trei persoane in intretinere deducerea este de 550lei.
Pentru contribuabili care au patru sau mai multe persoane in intretinere deducerea este de 650 lei.
Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere acele persoane ale căror venituri depășesc sumele reprezentând deduceri personale. In cazul în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili suma reprezentând deducerea personală a acesteia se Împarte în părți egale între contribuabili, exceptând cazul în care ei se înțeleg asupra unui alt mod de împărțire a sumei. Copiii minori ai contribuabilului sunt considerați întotdeauna întreținuți, iar suma reprezentând deducerea personală suplimentară pentru fiecare copil se acordă integral uneia dintre părinți/tutori conform înțelegerii acestora. Deducerea personală suplimentară se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea contribuabilului pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.Deducerile personale,prevazute mai sus se insumeaza.Deducerile personale determinate potrivit prezentei ordonante nu se acorda personalului trimis in misiune permanenta in strainatate potrivit legii.
Sumele exprimate în valută se transformă în lei potrivit normelor de aplicare a prezentei ordonanțe, Ia cursul de schimb al pieței valutare comunicat de B.N.R.
Contribuabilii care obțin venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați să organizeze și să țină contabilitatea în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, completând Registru Jurnal de încasări și plăți, Registrul Inventar și alte documente stabilite prin norme.
Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe baza de norme de venit nu au obligația să organizeze și să conducă evidența contabilă in partidă simplă pentru activitatea respectivă.
Contribuabilii la care venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli au obligația, pentru activitatea respectivă, să completeze Registru Jurnal de încasări și plăți.
În Registrul Inventar se trec toate bunurile și: drepturile aferente desfășurării activității.
Sunt asimilate salariilor în vederea impunerii:
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
drepturile de soldă lunară, indemnizații, prime, premii, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii;
indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;
sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;
veniturile realizate din încadrarea m muncă ca urmare încheierii a unei convenții civile de prestări de servicii;
sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori;
sumele primite de reprezentanții în organisme tripartide, conform legii;
alte drepturi și indemnizații de natură salarială.
Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului.
Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli după caz:
contribuțiile reținute potrivit legii pentru pensia suplimentară pentru protecția socială a șomerilor și pentru asigurările sociale de sănătate;
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină astfel:
la locul unde se află funcția de bază prin aplicarea baremului lunar prevăzut de prezenta ordonanță asupra bazei de calcul determinat ce diferență între venitul net din salarii aferent unei luni și deducerile personale acordate pentru luna respectivă;
pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar prevăzut asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuția la asigurările sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia.
Impozitul calculat pe veniturile din sumele primite de reprezentanții în organisme tripartide este final în situația în care contribuabilul care le-a realizat justifică cu documente virarea veniturilor la organismele sindicale pe care le-a reprezentat.
În cazul diferențelor de salarii care privesc perioade anterioare lunilor în care se plătesc, în cadrul anului fiscal, acordate în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive, acestea se defalchează în vederea impunerii, pe lunile la care se referă.
În cazul diferențelor de salarii care privesc anii anteriori celui în care se plătesc, acordate in baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive, recalcularea impozitului se efectuează de plătitorul de venit sau de organul fiscal competent pe baza documentației transmise de plătitorul de venit, după caz.
Cota de impozit pe salariu este de 16% si se achita lunar.
Modul de a calcula si de a retine impozitul aferent veniturilor fiecarei luni, la data efectuarii platii acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.
Calculul impozitul pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală.
Plătitorii de venituri au obligația să solicite organului fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor: formularul tipizat al fișelor fiscale pentru salariați și pentru persoane fizice care obțin venituri asimilate salariilor.
Fișa fiscală va fii completată de plătitorii de venituri cu datele personale ale contribuabilului, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salariile obținute și impozitul reținut și virat în cursul anului, precum și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii.
Până la completarea fișei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare salariații vor beneficia de deducerea personală de bază urmând ca angajatorii să efectuează regularizarea veniturilor salariale.
Plătitorul de venituri are obligația să completeze formularele prevăzute de lege pe întreaga durată. De efectuare a plăților salariilor, să recalculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii.
Plătitorul este obligat să păstreze fișa fiscală pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent și salariatului câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expira.
Datele personale din fișele fiscale se vor completa pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere se acordă pe bază de declarație pe proprie răspundere a contribuabilului, însoțită de documente justificative.
Plătitorii de venituri din salarii au obligația să. Determine venitul anual impozabil din salarii, să calculeze impozitul anual, precum și să efectueze regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal, pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
au fost angajați permanenți ai plătitorului în cursul anului;
au avut alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil.
Plătitorii de venituri din salarii care la data de 31 decembrie a anului fiscal au un număr de angajați permanenți mai mic de 10 persoane inclusiv pot efectua calculul venitului și impozitului anual și regularizarea acestuia.
În cazul angajaților pentru care angajatorii nu efectuează regularizarea anuală a impozitului pe salarii, determinarea venitului anual impozabil din salarii, calculul impozitului anual, precum și regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat se pot efectua pe bază de cerere către organul fiscal competent.
Operațiunile prevăzute a fi efectuate de către angajator și, respectiv de organul fiscal, pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii, se realizează până în ultima zi a lunii februarie a anului a anului fiscal următor.
Contribuabilii care Își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România au obligația ca, personal sau printr-un reprezentant fiscal să calculeze impozitul conform reglementărilor în vigoare și să îl declare și să îl plătească în termen de 15 zile de la expirarea lunii pentru care s-a realizarea venitul.
Persoana juridică sau fizică la care contribuabilul își desfășoară activitatea potrivit legii este obligată să ofere informații organului fiscal competent referitoare la data începerii desfășurării activității de către contribuabil și respectiv a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului,
Contribuabilii persoane fizice române cu domiciliul în România, care pentru același venit și în decursul aceleași persoane impozabile sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România, a impozitului plătit în străinătate, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță, denumit credit fiscal extern.
Prezenta ordonanță prevede reglementări exprese în ceea ce privește impozitarea veniturile obținute în România de persoana fizică română fără domiciliu în România și de persoana fizică străină, pentru a evita dubla impunere, pentru care determinarea veniturilor se face potrivit reglementărilor prezentei ordonanțe aceste venituri necumulându-se în vederea impunerii în România.
Contribuabilii persoane fizice române fără domiciliu în România precum și persoanele fizice străine care realizează venituri în România prevăzuți de prezenta ordonanță care îndeplinesc calitatea de contribuabil, dar în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta ordonanță, și anume artiști de teatru, artiști de film, interpreți sportivi, pentru veniturile rezultate din activitățile lor personale se impun cu o cotă de 15% aplicată la venitul brut, prin reținere la sursă, impozitul fiind final. Impozitul reținut la sursă de către plătitorii venitului se varsă Ia bugetul de stat în aceeași zi în care se efectuează plata venitului supus impunerii.
Pentru aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri, beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din România certificatul d e rezidentă fiscală.
În situațiile în care cotele de impozitare din legislația internă sunt mai favorabile decât cele din convențiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare cele mai favorabile.
Venitul anual global impozabil este format din suma veniturilor nete a categoriilor de venituri prevăzute de prezenta ordonanță determinate conform prevederilor legale, și a veniturilor de aceeași natură., obținute de persoanele fizice române din străinătate, din care se scad, în ordine pierderile fiscale raportate și deducerile personale.
Modul, regulile de deducere și compensare a pierderilor fiscale este reglementat prezenta ordonanță ce reglementează impozitul pe venit.
Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal în raza căreia își au domiciliul o declarație de venit global, precum și declarațiile de venit speciale, în mod eșalonat până la data de 31 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii nu sunt obligați să depună declarație de venit global. De asemenea, nu se va depune declarație specială pentru acele venituri a căror impunere este finală.
Plătitorii de venit cu regim de reținere la sursă a impozitelor sunt obligați să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului, la organul fiscal competent, la termenul stabilit de Ministerul Finanțelor.
Plătitorul unui venit cu regim de reținere la sursă a impozitului răspunde pentru modul de îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din ordonanța ce reglementează impozitul pe venit.
Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă sunt obligați să comunice organului fiscal competent informații cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit, conform formularului stabilit de Ministerul de Finanțe. Comunicarea se face până la data 31 martie a anului curent pentru anul expirat. Pentru veniturile din salarii informațiile respective sunt cuprinse în fișa fiscală, pentru care termenul de depunere este prevăzut conform reglementărilor în vigoare.
Reprezentanții fiscali desemnați potrivit prezentei ordonanțe sunt solidari răspunzători cu beneficiarii de venituri pentru neândeplinirea obligaților de declarare a veniturilor și de plată a impozitelor datorate.
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
nerespectarea de către plătitorii de salarii a veniturilor asimilate salariilor a obligațiilor privind completarea și păstrarea fișelor fiscale;
netransmiterea fișelor fiscale și a formularului prevăzut conform legii la organul fiscal competent la termenul prevăzut de reglementările în vigoare.
Contravențiile prevăzute anterior se sancționează cu amendă potrivit legii.
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute de lege se fac de către organele de specialitate din Ministerul Finanțelor și de către unitățile sale teritoriale în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptelor respective.
În cazul în care impozitul datorat nu s-a plătit la termen se calculează majorări de întârziere, potrivit dispozițiilor legale în materie.
Cuantumul majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor este de 0,3% pe zi de întârziere.
Prescripția dreptului organelor fiscale de a stabilii diferențe de impozite și majorări de întârziere, precum și a aplica amenzi pentru faptele a căror constatare și sancționare sunt, potrivit legii, de competența acestora, este următoarea:
5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă;
5 ani de la data termenului legal de plată a impozitului, în cazul în care legea nu prevede obligația depunerii declarație;
5 ani de la data comunicării, către contribuabil, a impozitului stabilit de organele fiscale în condițiile prevăzute de lege.
Termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor și a diferențelor de impozitare este de 10 ani în caz de evaziune fiscală.
Obiecțiunile contestațiile și plângerile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale cu privire la revizuirea și încasarea impozitului, a majorărilor de întârziere și a amenzilor se soluționează conform dispozițiilor legale în materie
CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ CU PRIVIRE LA IMPOZITELE,TAXELE ȘI CONTRIBUTIILE DATORATE DE S.C. SAO S.A. LA BUGETUL DE
STAT
4.1. Calculul taxei pe valoare adăugată
Taxa pe valoare adăugată este un impozit așezat pe valoarea adăugată realizată de întreprindere. Câmpul de aplicație a TVA este vast și se practică asupra vânzărilor de bunuri și prestărilor de servicii efectuate de firmă.
Valoarea adăugată nu este realizată decât atunci când s-a transferat dreptul de proprietate asupra altei persoane fizice sau juridice, deci când firma realizează venit.
Din punct de vedere fiscal, TVA are reguli specifice care vizează principalele coordonate date de câmpul de aplicație: teritorialitatea, faptul generator, exigibilitatea, baza de impozitare, cotele de impozitare, deductibilitatea ca și obligațiile persoanelor fizice și juridice care sunt supuse acestui impozit.
Câmpul de aplicare a TVA este vast și cuprinde două mari categorii de operații impozabile: operații care au la bază transferul proprietății, bunurilor, indiferent de forma juridică prin care se realizează acest transfer și operații ce constau din prestări de servicii definite de lege ca orice activitate rezultată dintr-un contract, prin care o persoană se obligă să presteze o muncă manuală sau intelectuală în scopul obținerii de profit și care nu reprezintă transfer ale dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile.
Taxa pe valoarea adăugată facturată de furnizor este egală cu baza de impozitare înmulțită cu cota TVA, adică:
TVA facturată = Baza de impozitare x cota TVA
Baza de impozitare se determină integral la livrarea de bunuri și prestării de servicii cu ocazia întocmirii facturilor sau altui document prevăzut de lege, diferențiat după natura operațiilor astfel:
pentru livrări de bunuri:
Baza impozabilă = Prețul net + accize + alte cheltuieli
pentru prestări servicii:
Baza impozabilă = Tariful negociat
pentru operații de intermediere în turism:
Baza impozabilă = Valoarea comisionului obținut
pentru bunuri executate de agenții economici în folosință proprie:
Baza impozabilă = Costul de producție sau prețul de piață
pentru bunuri și servicii din import:
pentru echipamentul de lucru suportat parțial de salariați:
Baza impozabilă = Valoarea echipamentului suportată de salariați
pentru vânzări de bunuri în regim de consignație primite de la persoane fizice
Baza impozabilă = Comisionul aplicat asupra vânzărilor de bunuri
pentru prestările de servicii în turism, în care agentul economic folosește mijloace de transport proprii sau închiriate:
Baza impozabilă = Tarifele negociate pentru prestările de servicii.
Potrivit reglementărilor în vigoare se arată că ambalajele care circulă prin facturare se supun TVA la livrare, urmând ca la restituire să se efectueze regularizarea.
Ambalajele de circulație la schimb între furnizorii de marfă și clienți, nu se facturează și nu se supun TVA.
Cantitățile de ambalaje date în garanție și scoase din uz la clienți ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor, se vor factura și vor fi supuse TVA.
Nu se include în baza de impozitare a TVA reducerile comerciale și cele financiare acordate de către furnizori clienților inclusiv cele acordate după facturarea bunurilor și serviciilor precum și alte elemente prevăzute de reglementările în vigoare.
Cota de impozitare este de 24% și se aplică o cotă redusa de 9% . Bunuri și servicii prestate de agenții economici cu sediul în România, precum și servicii prestate de consumatorii sau intermediarii care intervin în operațiile de export, scutirile TVA se acordă conform reglementărilor în vigoare.
Sistemul de facturare TVA are la bază un principiu fundamental care constă în facturarea TVA pentru bunurile livrate și serviciile prestate și diminuarea taxei aferente bunurilor sau serviciilor achiziționate sau executate de unități proprii destinate realizării de operații impozabile:
TVA de plată = TVA colectată – TVA deductibilă
Acest procedeu prezintă avantajul major de a permite lichidarea de o formă globală a TVA datorată lunar, considerând ansamblul vânzărilor pe de o parte și ansamblul cumpărărilor pe de altă parte, pornind direct de la date contabile.
Din punct de vedere contabil TVA este neutră pentru întreprindere, dacă operațiile desfășurate întră în sfera de aplicare a TVA, iar deductibilitatea este de 100%.
Pentru ca agentul economic plătitor de TVA să aibă posibilitatea înregistrării în contabilitate a TVA-ului din punct de vedere fiscal trebuie să înregistreze facturile emise în „Registrul pentru vânzări” când livrează bunuri sau prestează servicii. În situația când achiziționează bunuri pe bază de facturi sau alte documente înlocuitoare evidențiază în „Registrul pentru cumpărări” toate intrările de bunuri supuse TVA.
Pentru prezentarea modului de calculare a taxei pe valoare adăugată urmărim pe perioada unei luni intrările și ieșirile supuse TVA la S.C. SAO S.A. Oradea.
Astfel în decursul lunii decembrie 2012 la S.C. SAO S.A. Oradea, din datele înregistrate în „Registru pentru cumpărări” rezultă următoarele:
Astfel în decursul lunii decembrie 2012 la S.C. SAO S.A. Oradea din datele înregistrate în „Registrul pentru vânzări” rezultă următoarele:
TVA colectată = 6521 lei
TVA deductibilă = 751 lei
TVA de plata = TVA colectată – TVA deductibilă
= 6521 – 751 = 5770 lei
Întocmim decontul de TVA care se va depune la Administrația Financiară Oradea până la data de 25.01.2013 și tot atunci se va efectua și plata, în format electronic.
4.2. Calculul impozitului pe profit datorat la bugetul de stat
Pentru impozitarea profitului trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile principiile contabile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu principiile impunerii fiscale. De aceea trebuie făcută distincția între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar care figurează în contul 121 „Profit sau pierdere” înainte de impozitare.
Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile.
Într-o abordare generală pornind de la standardele contabile internaționale relația dintre cele două mărimi, poate fi dirijată în principal astfel:
Diferențele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal. Ele se ivesc înăuntrul exercițiului financiar în cauză.
Diferențele temporare sun elemente neintegrabile în rezultatul fiscal al exercițiului, dar care vor fi impozabile ulterior.
Aceste diferențe se explică prin decalajul între exercițiul în care se include anumite elemente de cheltuieli și venituri în calculul rezultatului contabil. Ele se ivesc într-un exercițiu și se resorb ca urmare a unuia sau mai multor exerciții ulterioare.
Diferențele temporare generează impozite amânate. De asemenea subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate generează și se înscriu în sfera impozitelor amânate.
În consecință prezența diferențelor temporare impune folosirea a 2 metode de impozitare a rezultatului:
metoda impozitului exigibil;
metoda impozitului amânat.
Metoda impozitului exigibil, cheltuiala contabilă a exercițiului este egală cu suma impozitelor exigibile. Incidență eventuală a diferențelor temporare este menționată în anexă la bilanțul contabil
Metoda impozitului amânat se regăsește în următoarele structuri contabile:
diferențelor temporare sau raportării impozitului, potrivit căruia cheltuiala fiscală a exercițiului cuprinde: volumul impozitelor exigibile, incidența diferențelor temporare provenind din exercițiile anterioare sau raportate asupra exercițiilor viitoare; ajustarea soldurilor de raportare, dacă este cazul, care figurând în bilanț generează modificarea procentelor de impozitare sau de crearea de noi impozite. Impozitele amânate atașate pot fi active sau pasive;
subvenții pentru investiții primite, pentru suma netă rămasă de integrat la rezultatul fiscal. Impozitele amânate atașate sunt pasive.
provizioane reglementate care au fost constituite pentru a beneficia de dispozițiile fiscale de favoarea la care se cunoaște data reintegrării. Impozitele amânate atașate sunt pasive.
Din puncte de vedere fiscal, potrivit 571/2003 privind impozitul pe profit cu modificările ulterioare, masa profitului impozabil se determină pe baza relației:
O structură componentă a calcului mesei profitului impozabil este cea destinată deducerilor fiscale cum sunt: dividendele primite de la o altă persoană juridică română, sumele utilizate pentru construirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a 5% din profitul anual până când acesta va atinge 20% din capitalul social, veniturile din provizioane pentru care nu s-a admis deducerea.
Profitul impozabil stabilit potrivit prevederilor prezentate mai înainte se calculează și se evidențiază trimestrial, cumulat de la începutul anului de asemenea limitele cheltuielilor deductibile se aplică trimestrial, astfel încât la finele anului fiscal să se încadreze în prevederile dispozițiilor legale în vigoare. Impozitul datorat pentru luna în curs se determină astfel:
Impozitul pe profit se calculează aplicând cota de impozitare stabilită conform reglementărilor în vigoare de 16% asupra rezultatului fiscal. Plata impozitului pe profit se face trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
Calculul impozitului pe profit se face pe baza declarației de impunere depusă la organele fiscale în format electronic, până la data menționată mai înainte, aceasta fiind și termenul de plată al impozitului.
Pentru a prezenta modul de calculare a impozitului pe profit urmărim veniturile și cheltuielile înregistrate la 31.12.2012 la S.C. S.A.O. S.A. Oradea.
Societatea comercială prezintă înainte de determinare a rezultatului, următoarele venituri și cheltuieli:
Impozitul pe profit datorat pentru decembrie 2012 =
477.546 – 475.084 = 2.462 x 16% = 374 lei
4.3. Calculul taxei pe terenuri, clădiri, auto
Impozitul pe terenuri ocupate de clădiri, construcții speciale se stabilesc anual și se achită în două rate egale, respectiv 30 martie și 30 septembrie. Impozitul se calculează în sume fixe pe metru pătrat de teren, diferențiat pe categorii de localitate, iar în cadrul localităților pe zone.
Pentru evidențierea modului de calcul a taxei pe terenuri se are în vedere obligați S.C. SAO. S.A. Oradea față de buget prin declarația depusă la Primăria Oradea.
Impozitul pe clădiri și teren:
4.4. Calculul impozitului pe dividende
Dividendele constituie orice distribuire în bani sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociațiilor din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi, proporțional cu cotele de participare la capitalul social. în cazul S.C. SAO S.A. Oradea, asociații sun și persoane juridice și persoane fizice.
Dividendele sunt supuse impozitării prin reținere la sursă cu cota de 10% din suma convenită persoanelor juridice si persoanelor fizice. Obligativitatea calculării, reținerii și vărsării impozitului pe dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.
Pentru evidențierea modului de calcul a impozitului pe dividende la S.C. SAO S.A. Oradea se are în vedere profitul înregistrat la 31.12.2005. din profit societatea acordă dividende în valoare de 2.520 lei către acționari, persoane juridice și fizice.
Calculul impozitului pe dividende:
Impozitul pe dividende datorat persoanelor juridice:
2.520 x 10% = 252 lei
Impozitul pe dividende datorat persoanelor fizice:
2.520 x 10% = 252 lei
Impozit pe dividende de plătit la bugetul de stat:
252 + 252 = 504 lei
4.5. Calculul contribuțiilor pentru securitatea socială
4.5.1. Contribuția pentru asigurările sociale de stat
Contribuția pentru asigurările sociale de stat se calculează asupra fondului real de salarii pentru personalul încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Suma datorată lunar de către unitate =
La S.C. SAO. S.A. Oradea se realizează și decontează contribuția la asigurările sociale aferente lunii ianuarie 2006 cunoscându-se următoarele date:
fondul de salarii brut realizat de personalul angajat în condiții de muncă normale: 18.181 lei incus si CM platit din BASS de 317 lei.
C.A.S. datorată de angajator:
20.5% cota de contribitii CAS in conditii normale de munca.
CAS datorată de angajator = (18.181-317) x 20,05% =3.662lei
C.A.S. datorată de asigurați =17.864 x 9,5% = 1.697 lei
Din CAS datorat de angajator se scade fondul pentru concediu medical care este de 0,75% si se aplica pe salarul brut din care se scade CM din BASS, dar se pune in calcul concediu medical suportat de angajator.
Fondul pentru concediul medical = 17.864 x0.75% = 134Iei
Aceasta suma nu se vireaza fiindca concediul medical este de 317 lei ,deci mai este de recuperat de la sanatate suma de 183 lei.
4.5.2. Contribuția pentru fondul de șomaj
Plătitorii contribuției pentru fondul de șomaj sunt persoanele fizic și juridice, române sau străine.
Contribuția unității la fondul de șomaj se realizează prin aplicarea unei cote de 2,5% asupra fondului de salarii realizat lunar în valoare brută. Contribuția personalului la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj constă dintr-o cotă de 1% din salariul de bază lunar.
La S.C. SAO S.A. Oradea s-a înregistrat în luna ianuarie2006 fond total de salarii inclusiv CM platit din BASS DE 18.181 lei, iar fondul de salarii de bază este 15.700 lei. În baza dispozițiilor legale se realizează calculul contribuției pentru fondul de șomaj.
Calculul contribuției pentru fondul de șomaj
Contribuția unității la constituirea fondului de șomaj =( Fond de salarii- concediu med. din BASS )x 2.5% = (18.181-317)x2,5% =447 lei
Contribuția salariaților la constituirea fondului de șomaj = Salariul de bază realizat lunar x 1% = 15.700 x 1% = 157 lei.
4.5.3. Calculul contribuției la fondurile speciale
Contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate = Fondul de salarii x 7% = 18.181 x 7% = 1.273 lei, acest fond este suportat de angajator
Contributia de fond sanatate suportata de asigurat = Fond de salarii x 6,5% =18.181-317 (conc.med. BASS) X6,5%= 1.161 lei.
Contribuția pentru accidente de munca (fond de risc) = Fond de salarii x 0,5%=(18.181 -317)x 0,5% = 89 lei.
Comision pentru carti de munca platit la ITM Bihor = 0,75% pe fondul de salarii =(18.181 -317) X0,75% = 134 lei
Contributia pentru concediu medical este de 0,75% pe salariu brut ,car in aceasta luna asa cum am mentionat mai su s nu se va vira ,datorita faptului ca suma concediului medical este de 317 lei ,deci mai este de recuperat 183lei
4.6. Calculul impozitului pe venitul din salarii datorat bugetului de stat
Impunerea se realizează pe baza baremului de impozitare stabilit potrivit legii. Obligația calculării reținerii și virării impozitului pe veniturile din salarii revine angajatorului.
Pentru anul 2005si 2006 calculul impozitului lunar pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor este de 16%.
Calculul și reținerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajatori astfel:
situația în care veniturile din salarii la funcția de bază – se plătesc o singură dată pe lună sau sub forma de avans și lichidare, calculul și reținerea se fac la data ultimi plăți a drepturilor salariale aferente fiecărei luni;
În situația în care, în cursul lunii, angajatorii, efectuează pe lângă plățile de salarii, la funcție de bază și plăți din venituri cum sunt premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediu de odihnă neefectuat(care se poate plati dar in cazul lichidari sau cazuri speciale)sau alte plati, denumite plăți intermediare, impozitul se calculează la fiecare plată prin aplicarea baremului lunar asupra plăților intermediare cumulate până la data ultimei plăți pentru care se face calculul.
Impozitul de reținut la fiecare plată intermediară reprezintă diferența între impozitul calculat potrivit aliniatului precedent și suma impozitelor reținute la plățile intermediare anterioare.
În data ultimei plăți a drepturilor salariale – aferente unei luni, impozitul se calculează potrivit prevederilor legale asupra veniturilor totale obținute prin cumularea drepturilor respective cu plățile intermediare. Impozitul reținut la această dată reprezintă diferențe dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale și suma impozitelor reținute la plățile intermediare.
Pentru a evidenția modul de calculare a impozitului pe venituri, din salarii urmărind modul de calcul al acestuia la nivelul unui angajat din cadrul S.C. SAO S.A. Oradea pe luna ianuarie 2006
Un salariat al S.C. SAO. S.A. este angajat cu contract de muncă cu salariul de încadrare de 380lei, sporuri de 60 lei și un copil în întreținere primește în cursul lunii un premiu de 100 lei.
Calculul impozitului pe veniturile din salarii
Pentru o persoană fizică care prestează munca în baza unui contract cu fractiune de norma calculul este acelas dar deducerile personale si suplimentare se aplica doar la locul unde are functia de baza, angajatorul va completa fișa fiscală FF1 și va proceda la determinarea impozitului lunar, obținând baza de calcul a acestuia prin diferența dintre venitul brut și contribuția pentru asigurările sociale.
Capitolul V. evoluția fiscalității în cadrul economiei românești. Analiza fiscalității în cadrul S.C. SAO S.A. Oradea
Sistemul fiscal a avut o influență importantă asupra principiilor contabile, este adevărat că mult timp dreptul fiscal a intervenit în domeniul contabil pentru a fixa reguli de evaluare sau metode de prezentare a conturilor anuale.
Fiscalitatea este o disciplină care are autonomia sa, dispune de o reglementare specifică și posedă în consecință domeniul său propriu de intervenție. Datorită autonomiei lor, în principiu, natura documentelor de întocmit este cea care condiționează regula de drept ce trebuie aplicată.
În plan fiscal sunt dispozițiile dreptului fiscal ce trebuie aplicate. Divergențele eventuale cu cele ale dreptului contabil implică corectarea corespunzătoare a rezultatului contabil.
Există însă puncte de divergență între dreptul fiscal și dreptul contabil. Conducătorii de întreprinderi sunt uneori nevoiți să efectueze arbitraje delicate între obligația de a prezenta conturile respectând principiul imaginii fidele din dorința de a optimiza costul fiscal al activității lor. De fapt adoptarea unei soluții, conform normelor contabile poate duce la apariția unor erori din punct de vedere fiscal, ce pot atrage după ele penalizări. Se pot evita aceste erori prin mențiunile făcute în anexe. Această procedură constă în a atrage atenția administrației fiscale asupra poziției deținute de întreprindere, adică asupra alegerilor pe care ea le-a efectuat atunci când i s-au oferit mai multe soluții, datorită divergenței analizei contabile și fiscale. Concret bilanțul și contul de profit și pierderi sunt însoțite de anexe, care indic poziția deținută de întreprindere și motivele care au condus la adoptarea unei astfel de soluții.
Întâlnim aici informații asupra regulilor și metodelor contabile folosite, modurile de evaluare aplicate, mai ales când există opțiuni între mai multe metode, indicarea și justificarea derogărilor de la principiile generale. Unul dintre obiectivele urmărite de fiscalitate este minimizarea impozitelor plătite de întreprindere. Alegerile care rezultă din aceasta pot să fie compatibile cu gestiunea contabilă, dar ele sunt uneori contradictorii în unele puncte, întreprinderea se găsește mai mult decât se crede confruntată cu alegeri în materie fiscală. Astfel ea poate să decidă utilizarea sau nu a avantajelor fiscale propuse pentru că o întreprindere poate refuza să constituie un provizion pentru creșterea prețurilor, utilizarea sau nu a unor opțiuni fiscale a căror impact trebuie să știe să-l măsoare.
Într-o economie stabilă și în creștere acest impozit are un loc important în cadrul veniturilor fiscale ale bugetului. În România pe fondul unei instabilități economice și a unei continue redefiniri a politicilor fiscale am asistat la mai multe reașezări ale impozitului pe profit, dar în lipsa unui sistem contabil de inflație, baza impozabilă a impozitului pe profit este acceptabila.
Tot mai des se ridică problema delimitării și ierarhizării raporturilor dintre contabilitatea întreprinderii și fiscalitate. Încercând un asemenea demers, aceste raporturi pot fi grupate în două categorii: raporturi integrate și raporturi neutrale.
Raporturile integrate sunt raporturi disconectare sau angajare, fiind determinate de intersecția dintre interesul contabil și cel fiscal. În cazul acestei intersecții apar dezacorduri între principiile contabile și cele fiscale și în consecință ele trebuie conciliate sau armonizate.
În sfera raporturilor integrate se înscriu cu precădere trei probleme, impozitarea profitului, amortizarea imobilizărilor și evaluarea contabilă a patrimoniului. De fapt problema amortizării este subordonată impozitării profitului. Amortizarea împreună cu rezultatul net definesc capacitatea de autofinanțare a întreprinderii și orice mișcare la nivelul amortizării generează efecte inverse asupra impozitului pe profit.
De asemenea evaluarea este determinată pentru măsurarea activelor și pasivelor, cheltuielilor și veniturilor. Orice comportament privind principiile și metodele evaluării se propagă direct asupra amortizării și profitului. De aceea în impozitarea profitului, fiscalitatea și-a însușit unul din principiile contabilității și anume metodele de evaluare a patrimoniului trebuie să fie aceleași în tot cursul exercițiului financiar precum și de la un exercițiu la altul. Dacă în cazuri justificate se schimbă metodele, trebuie calculate influențele asupra situației patrimoniale și financiare precum și asupra nivelului impozitului pe profit.
Dacă contabilitatea nu este conectată la fiscalitate, determinarea rezultatului fiscal se delimitează ca o lucrare distinctă și ea se efectuează în afara sistemului de conturi.
Rezultatul final fiind privit din două unghiuri: rezultatul contabil și rezultatul fiscal, în domeniul deficitelor fiscale, posibilitățile legale sunt numeroase, în timp ce un deficit contabil este o contraperformanță pe care întreprinderea trebuie să o corecteze cât mai repede posibil dacă ea vrea să-și continue perinitatea. Un deficit fiscal datorită posibilității de oferire de raportare asupra beneficiilor ulterioare, poate constitui un atuu care este convenabil de a fi folosit cât mai bine în funcție de posibilitățile oferite de legislație. Deficitul fiscal nu poate fi transmis unei alte societăți decât în cazuri și condiții specifice cum ar fi fuziunea.
O întreprindere urmărește după cum se știe beneficiul nu deficitul, iar acest beneficiu este supus impozitării. Este important de a nu determina beneficiul servind drept bază de calcul pentru impozitare. Beneficiul fiscal sau beneficiul impozabil nu corespunde decât rareori cu beneficiul contabil. De fapt, legea fiscală a fixat reguli diferite de cele ale planului contabil privitoare atât la deductibilitatea anumitor cheltuieli cât și la condițiile de impozitare a anumitor venituri. Se cuvine deci pentru determinarea bazei impozabile, să aplicăm aceste reguli fiscale. Pentru aceasta se ia ca punct de plecare rezultatul contabil căreia i se aplică niște corecturi. Anumite sume trebuie să fie adăugate rezultatului contabil, acestea putând fi denumite generic "reintegrări", alte sume trebuie diminuate din rezultatul contabil, acestea fiind "deducerile". Reintegrările și deducerile sunt calcule efectuate în afara contabilității. Acestea sunt corectări extracontabile.
Al doilea grup, de raporturi între contabilitate și fiscalitate este cel care are o determinare neutrală. Pentru fiscalitate informația contabilă este folosită ca obiect și suport pentru calcularea și decontarea unei spețe de impozit sau taxă fiscală. Aceste spețe nu generează probleme pentru armonizarea celor două categorii de interese – contabil și fiscal. În acest sens câteva din aceste raporturi sunt: impozitarea dividendelor, impozitarea salariilor, impozitarea clădirilor, impozitarea terenurilor, taxarea valorii adăugate.
Raporturile neutrale pot deveni incitante pentru gestiunea fiscală a întreprinderii, implicit contabilitate numai în măsura în care mobilizează subiectul impus la un comportament înscris în eficacitatea fiscală Un exemplu în acest sens îl constituie impozitul suplimentar datorat de întreprindere pentru depășirea fondului de salarii admisibil.
Beneficiul net este stabilit luând în considerare deductibilitatea cheltuielilor de exploatare cu amortizarea reală stabilită in funcție de utilizarea fiecărui activ fix. Amortizarea lineară are avantajul că atenuează puternica tendință de eludare a fiscalității pe când sistemul de amortizare degresivă majorează cheltuiala amortizării în primii ani printr-un simplu joc de scriere. De aceea beneficiul, se regăsește artificial redus, ceea ce permite reducerea impozitului pe profit.
Într-o economie inflaționistă, așa cum este astăzi în România, sistemul de amortizare degresiv fiscal nu constituie un avantaj nejustificat, contrar părerii unor specialiști. El este de fapt, modul de armonizare care se leagă cel mai strâns de realitate.
În România amortismentele derogatorii și implicit provizioanele reglementate nu sunt admise din punct de vedere fiscal.
Pentru calculul amortizării fiscale mijloacele fixe amortizabile sunt împărțite din punct de vedere fiscal în grupe precizându-se pentru fiecare cotele de amortizare.
Absența sau beneficiu minim, obținut de întreprindere nu reprezintă o motivație pentru a nu înregistra amortismente sau provizioane. Absența. amortismentelor constituie unul dintre elementele constitutive de nerespectare a imaginii fidele a patrimoniului.
Amortizarea contabilă este constatarea pierderii de valoare suferită de către activele imobilizate ca urmare a deprecierii în timp. Astfel se corectează valoarea activelor impozitate pentru a le readuce la valoarea apropiată de realitate.
Alături de amortizări contabilitatea folosește anumite provizioane pentru înregistrarea unor deprecieri. Dar provizioanele nu se constituie numai pentru deprecierea imobilizărilor. În planul general de conturi sunt înscrise provizioane pentru riscuri și cheltuieli și de asemenea provizioane reglementate, pentru ultimele neexistând o legislație fiscală.
După planul contabil general provizionul pentru depreciere se definește drept constatarea contabilă a unei scăderi a valorii rezultând din cauze ale căror efecte nu sunt considerate ireversibile. Provizioanele de acest gen se constituie pe seama cheltuielilor. Atunci când ele devin fără obiect, adică anumite cauze care au dus la înscrierea provizioanelor nu mai au influență, trebuie să se revină asupra lor, înregistrându-se la venituri.
În plan fiscal aceste provizioane sunt acceptate și ele se înscriu în regimul general al provizioanelor.
Constituirea lor duce în principiu la cheltuieli deductibile, anularea lor duce la venituri impozabile.
În domeniul provizioanelor se găsesc cele mai multe divergențe între contabilitate și fiscalitate. Dreptul fiscal spune că sunt deductibile provizioanele constituite în vederea suportării pierderilor sau cheltuielilor suportate net. Nu există distincție între provizioane pentru depreciere și provizioane pentru riscuri și cheltuieli, ca în contabilitate. Provizioanele nu sunt obligatorii în dreptul fiscal, dar ca și amortismentele contribuie în contabilitate la sinceritatea conturilor.
În plan fiscal, cel ce conduce societatea este liber să constituie sau nu un provizion, pentru suma maximă sau pentru o fracție. Constituirea unui provizion este obligatorie în planul contabil dacă un eveniment al exercițiului o cere, pentru a răspunde principiului sincerității.
Regulile clasice ale tehnicii contabile prevăd folosința a două categorii de provizioane: provizioane pentru depreciere și provizioane pentru riscuri și cheltuieli. Dreptul fiscal este la originea celei de a treia categorii: provizioane reglementate.
Sistemul contabil românesc a adoptat aceste provizioane, dar ele nu sunt admise din punct de vedere fiscal. Ceea ce își dorește legislatorul este scăderea greutății pe care fiscalitatea o apasă asupra beneficiilor cu scopul de a lasă întreprinderilor suficiente resurse pentru a finanța investițiile lor, stocurile lor. Pentru a realiza această intenție, el convine simultan să reducă beneficiile, dar și să se asigure că resursele astfel eliberate vor fi conservate în vederea finanțării întreprinderilor. Acest obiectiv poate fi atins reducând beneficiul printr-un artificiu contabil. Inspirându-se din tehnica provizioanelor, se autorizează întreprinderea să debiteze un cont de cheltuieli. Astfel se va crea pe hârtie o cheltuială care se sustrage beneficiului contabil. În contrapartidă se creditează un cont intitulat provizion. Dar acest provizion nu corespunde nici unei deprecieri, nici unui risc, sau o cheltuială probabilă. Este vorba în realitate de o resursă internă pe care întreprinderea o economisește. Această resursă crește suma capitalurilor proprii de care dispune întreprinderea. Natura sa este deci vecină cu cea a capitalurilor propriu-zise. Acesta este provizionul reglementat. Mulți analiști consideră că aceste provizioane ca și subvențiile pentru investiții ascund un impozit viitor asupra profitului.
De fapt provizioanele reglementate sunt structuri cu implicații fiscale, ascunzând în general, pentru o parte a valorii lor, un impozit viitor asupra beneficiilor. Totuși într-o perioadă de inflație provizioanele reglementate au un rol important. O măsură de corectare a conturilor Împotriva poluării produse de fiscalitate este amortizarea degresivă. Dar sunt cunoscute și alte procedee care ar trebuii utilizate în tara noastră: reevaluarea; metoda LIFO în evaluarea stocurilor.
Se consideră că din punct de vedere fiscal reevaluarea poate să fi favorabilă întreprinderii, neutră sau penalizantă.
Nedeductibilitatea fiscală a provizioanelor nu are decât efectul de a descuraja înregistrarea lor și prin aceasta obținerea unui rezultat ireal. Practica a demonstrat că înregistrarea unui provizion în contabilitate, dar nedeductibil fiscal duce la creșterea masei impozitate, fără a avea un efect benefic direct asupra agentului economic. Singurul avantaj al constituirii provizioanelor ar fi respectarea principiului prudenței și obținerea unui rezultat net mic și implicit dividende mai mici.
Taxa pe valoare adăugată este un impozit prin excelență proporțional și utilizarea unei cote unice este o măsură favorabilă întreținerii concurentei între ramuri, singura excepție admisă ar fi cota pentru medicamente care în mare parte provin din importuri.
Deși este cunoscut faptul că între contabilitate și fiscalitate se creează un raport neutru în ceea ce privește decontarea TVA, sunt situații când TVA determină un raport integrat sau de angajare a cheltuielii determinat la intersecția intre interesul contabil și cel fiscal.
În cazul acestei intersecții apar dezacorduri între principiile contabile și cele fiscale și în consecință ele trebuie conciliate sau armonizate.
În cazul TVA – ului se ridică problema evaluării patrimoniului determinat de măsurarea activelor și pasivelor a cheltuielilor veniturilor.
Din analiza situațiilor prezentate, rezultă că TVA determină un cost legat de majoritatea anumitor cheltuieli atunci când TVA nu este deductibil în totalitate, partea nedeductibilă fiind cuprinsă în costul de achiziție al bunului respectiv. Aceasta este situația când societatea este supusă operațiunilor impozabile prin fiscalitatea sau prin însăși operațiunea sa de plătitor. Mai mult dacă agentul economic este scutit de TVA și nici nu a făcut opțiunea pentru a fi plătitor de TVA și se aprovizionează cu materii prime sau servicii de la terți care au o valoare relativ mare, încarcă costul bunului respectiv și cu valoarea TVA, ceea ce riscă să fie exclusă de pe piață prin concurența furnizorilor.
Pentru a-și lua în calcul dimensiunea fiscală a afacerii, considerăm că societatea trebuie să-și analizeze foarte bine obiectul de activitate prin consumurile intermediare ca participant al valorii adăugate, în funcție de acestea, dacă sunt mari poate să-și aprecieze luarea în considerare a capacității fiscale și este decizia sa "normală" de opțiune ca plătitor de TVA.
Din contră un agent economic ai cărui obiect de activitate îl constituie prestării servicii, prin analize consultanțe și în general prin exploatarea inteligenței, automat consumurile intermediare vor fi mici. În asemenea situații întreprinderea prin gestiunea fiscală nu va opta pentru plata TVA deoarece aceasta va fi suportată de client.
Dacă agentul economic plătitor de TVA efectuează atât operații impozabile, dar și scutite de TVA el este obligat la calcului proratei de TVA.
Trebuie specificat faptul că un agent economic care utilizează capital fix avansat din punct de vedere „tehnologic, cu o productivitate sporită, va apela foarte puțin la serviciile terților”.
În asemenea situație agentul economic se situează în poziția de colector de impozit și de a vira la buget deoarece valoarea consumurilor intermediare este nesemnificativă.
În această situație se pune problema dacă este sau nu penalizată o întreprindere automatizată prin calculul TVA și virată la buget.
Elucidarea situației trebuie căutată în decizia managerială a agentului economic. A produce un bun cu tehnică avansată, presupune rapiditatea ciclului de exploatare, costuri de producție minime, ceea ce face ca la livrarea produsului la valoarea netă cu evidențierea distinctă a TVA să nu afecteze cumpărătorul.
Deci în condițiile de eficiență maximă de cunoaștere și aplicare a regulilor fiscale și contabile, evident TVA reprezintă un venit la bugetul de stat justificat fără ca întreprinderea să sufere datorită consumurilor din afară nesemnificative.
Se apreciază că TVA din analiza efectuată, angajează cheltuieli micșorând profitul contabil în situații bine determinate și speciale, dar marele avantaj este cel de degajare, de eliminare a impozitului, datorită deductibilității TVA.
Fiind neutră în raport cu circuitele comerciale și în raport cu schimburile internaționale trebuie subliniat că este unul din principalele merite, deoarece TVA nu introduce nici o distorsiune în regulile concurenței. Mai mult reprezintă o importantă sursă de venituri pentru bugetul de stat, aproximativ 60% din totalul impozitelor indirecte și aproximativ 30% din totalul veniturilor fiscale bugetare.
Optimizarea costului fiscal al întreprinderii, presupune cunoașterea, înțelegerea și aplicarea corectă a principiilor și regulilor fiscale, astfel încât poate să-și atingă țelul propus, acela de a realiza activități în condiții de eficiență.
Bibliografie
Mihai Riștea, Vasile Răileanu, Ana Stoian, Lavinia Olimid, Ileana Nicșulescu, Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii, Editura Tribuna Economică, 1995.
Ioan Dan Morar, Sistemul fiscal românesc. Tradiție și capacitate de adaptare, Editura Dacia, 2000.
Iulian Văcărel,Florin Georgescu, Finanțe publice, Editura Didactica si Pedagogica, 2004
Corneliu Gorcea, Indexul Obligațiilor Fiscale, Editura Tribuna Economică, 1998.
Carmen Corduneanu, Sistemul Fiscal și Știința Finanțelor, Editura Codecs, 1998.
Ana Stoian, Contabilitatea și fiscalitatea societăților comerciale.
Ioan Condor, Impozitele, taxele și contribuțiile datorate de persoanele juridice, Editura Tribuna Economică, 1999.
Niculae Feleagă, Ion Ioneascu, Tratat de contabilitate financiară, vol.II și III, Editura Economică.
L. Posler, Gh. Lambru. N. Cucui, Sistemul contabil al agenților economici, Editura Andrei Șaguna.
Codul fiscal reactualizat 2005.
Acte normative:
Consilier Taxe și Impozite 2004; 2005;
Ordonanța de urgență nr. 83/2004;Legea494/2004;Legea 163/2005 privind taxa pe valoarea adăugată;
Hotararea Guvernului 977/2004,privind regimul produselor supuse accizelor;
Legea 571/2003 privind impozitul pe profit , modificată și completată cu O.G. 138/2004;OUG 24/2005 si Legea 163/2005.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 297/2000 pentru completarea Legii 174/2004 privind stimularea întreprinzătorilor mici și mijlocii;
Legea nr. 519/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004; Legea 512/2004 privind bugetul de stat pe 2005.
Ordin al Ministrului Finanțelor nr.528/2004 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor de declarare a obligațiilor de plată la bugetul de stat datorate de persoanele juridice, modificat cu Ordin al Ministrului Finanțelor 750/2004;Ordinul 409/2006.
Ordonanța Guvernului nr.83/2004;O.U.G.138/2004;Legea 163/2005, potrivind impozitul pe venit,
Legea nr. 19/2000 ,Legea 519/2003,Legea 312/2004 ,Legea 44/2006 privind sistemul asigurărilor sociale de stat.
Legea 583/2004;Legea 327/2005 ;Legea 95/2006 privind sistemul asigurărilor de sănătate.
Legea. 107/2004;Legea 580/2004;Legea 200/2006privind protecția șomerilor.
Legea 322/2001 si Legea 403/2005 privind unele masuri pentru persoanele incadrate in munca.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu de Caz cu Privire la Impozitele, Taxele Si Contributiile Datorate de S.c. Sao S.a. la Bugetul de Stat (ID: 147429)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.