Studiu de caz: Comuna Strunga [308093]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Filosofie și Științe social politice

Departamentul de Asistență Socială

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îmbătrânirea populației și costurile sociale

Studiu de caz: Comuna Strunga

Student: [anonimizat]: Conf. dr. [anonimizat] 2019

Rezumat

Această lucrare propune să realizeze o analiză multiscalară a fenomenului de îmbătrânire demografică în România. [anonimizat] 3 diviziuni reprezentând:

Macroscara – fenomenul de îmbătrânire demografică la nivel național;

Mezoscara – fenomenul de îmbătrânire demografică la nivel județean;

Microscara – fenomenul de îmbătrânire la nivel local.

[anonimizat] a [anonimizat]-[anonimizat].

Ipoteza principală de la care a [anonimizat] o [anonimizat], mai mult sau mai puțin sustenabile de atenuare a acestor costuri sociale.

[anonimizat]. [anonimizat] (Arnold Gesell), teoria dezvoltării psihosexuale (S. Freud), teoria dezvoltării psihosociale (Lawrence Erickson), teoria dezvoltării cognitive (Jean Piaget), teoria dezvoltării morale (Lawrence Kohlberg) – pleacă de la premisa că orice individ trasează de-a [anonimizat].

Erick Erickson prezintă evoluția individului prin opt stadii: pruncia, [anonimizat] 4 la 5 ani, perioada de la 6 ani până la 11 ani, adolescența, prematuritatea, perioada adultă și bătrânețea. Fiecare dintre cele opt etape se remarcă printr-o [anonimizat]-o mutație semnificativă. Astfel, [anonimizat] a nuclearizării activității psihice în jurul trăirilor de realizare versus disperare. [anonimizat], individul alege între ”generativitate” – [anonimizat], acum, la „ultima vârstă”, [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat] o posibilă explicație a mecanismelor prin care individul comunică și se integrează în societate în fiecare stadiu de dezvoltare (Erik Erikson, 1978).

[anonimizat], [anonimizat] – [anonimizat] – ca un summum al vârstelor biologice corespunzătoare diferitelor componente ale organismului: cea morfologică (desemnând modificările țesuturilor și a organelor), cea fiziologică sau funcțională (marcând diminuarea capacității unor organe) și cea biochimică. Reflectată de compoziția țesuturilor și a sângelui. [anonimizat].

Exprimând latura umană a îmbătrânirii, [anonimizat] psihosocială sau socio-psihologică. Aprecierea acestor elemente pornește de la diferențieri între tineri și bătrâni, pe baza unor teste de laborator, a unor examene medicale sau clinice. Rezultatele se raportează la indicele global de îmbătrânire, pentru a se regăsi ” orarul îmbătrânirii”: normal(definit prin îmbătrânirea ortogeră) sau anormal (îmbătrânire accelerată ori îmbătrânire întârziată).

Acum însă, grupele de vârstă nu mai au același grad de influențare a societății ca în trecut. Împărțirea în tineri, adulți, bătrâni se face mai detaliat, pragurile de vârstă fiind stabilite în primul rând de lege.

Delimitarea fazelor de dezvoltare a individului s-a făcut uneori, arbitrar, pornind de la criterii numerologice: 7, 10, 15, 30 de ani. Criteriul cronologic a fost asociat cu stadii ale maturității, ale participărilor sociale, cu durata medie de viață cu solicitări și etichete specifice epocii.

Hipocrat a considerat relevantă o împărțire a vieții în perioade de câte 7 ani, numind ”bătrân” pe cel care împlinea vârsta de 56 de ani. Înaintea sa, hieroglifele egiptene preferau o stadialitate marcată din zece în zece ani. Filosofia veche chineză considera cumpătarea o calitate a celor trecuți de 70 de ani – după ce individul se instruise 15 ani, își făcuse o situație până la 30, depășise îndoielile după 40 de ani și începuse să înțeleagă voința cerului la 50 de ani.

Talmudul și tradiția arabă vedeau începutul declinului ființei umane o dată cu împlinirea vârstei de 40 de ani – vârstă care, pentru Schopenhaur, marchează începutul vieții contemplative. La zece ani distanță -50- plasează Baltazar Baltazar Gracian (1653) începutul îmbătrânirii, pentru că, după 60 de ani individul să fie considerat bătrân.

În literatura românească, criteriul repetări unui număr fix este înlăturat, individul fiind considerat ”cocon” până la împlinirea vârstei de 4 ani, ”copil” până la 14 ani, ”cătăring” până la vârsta de 22, ”june” până a 42 ”bărbat” între 43 și 55 de ani, ”bătrân” între 56 și 69 de ani și ”mator” între 70 și 80 de ani.

În Franța, începând cu recensământul din 1870, se regăseau precizate grupele de vârstă 0-14 ani, 15-59 de ani și peste 60 de ani. În Eseurile consacrate vârstei, Montaigne consideră că o etpă pe care puțini o apucă este cea a morții de bătrânețe, care este o moarte rară, singulară și extraordinară”.

Dicționarul lui Richlet stabilea diferențe între bărbați și femei, numind ”bătrân” un om de la 40 la 70 de ani. Bătrânii sunt prezentați ca fiind suspicioși, geloși, avari, supărăcioși,,… se plâng tot timpul, incapabili de amiciție”. Femeile sunt bătrâne de la 40 la 70 de ani. Bătrânele sunt foarte dezgustătoare și cuprinse de decreptitudine” etc. De aici, vârsta decrepitudinii – sintagma pe care Dicționarul lui Trevoux de peste 75 de ani o preia, făcând distincție între o bătrânețe verde și crudă” și ”bătrânețea decrepită”. Într-un alt dicționar, al lui Furtiere, vârsta decreptitudinii este cea de peste 75 de ani, dar plină de ambiguități: pe de o parte, bătrânețea este venerabilă, cu experiență de viață, dar și intrând într-un timp al cducității”.

Vârsta a treia este considerată vârsta pensionării oamenilor care au renunțat la munca plătită – consideră unii psihologi.

Expresia ”persoane vârstnice” înfățișează cel mai bine persoanele care au epășit mijlocul vieții. Persoanele vârstnice sunt cele care se află în cea de-a treia sau chiar a patra perioadă a existenței, perioadă în care pierderile și declinul pe plan fiziologic, psihologic, economic și social sunt cele mai grave, aceste pierderi nefiind yotdeauna datorate unei evoluții biologice, ci fiind implicați, concomitent, și factori sociali, economici și culturali (Bois, 1994).

Această definiție a persoanelor vârstnice atrage atenția asupra efectului pe care îl au pierderile de roluri sociale în rândul persoanelor de peste 60 de ani.

Societatea oferă un rol social procesului de îmbătrânire, considerând că orice membru al unei case de vârstă trebuie să se conformeze cerințelor asociate grupei din care face parte. Din această perspectivă, persoanele de vârsta a treia sunt cele care își pierd treptat rolurile sociale și care trebuie să se adapteze la o serie de schimbări ce determină, apoi, apariția unor noi roluri pe care sunt nevoite să le învețe.

Dacă se ia în calcul o periodizare a vieții în câte treizeci de ani, după prima perioadă, rezervată „educării și studiului, urmează o a doua, destinată ”producției” pentru a treia să fie ”bătrânețea liberă” – peste 60 de ani.

Se poate aminti și periodizări ale Organizației Mondiale a Sănătății din secolul XX (1963), care, începând cu 45 de ani, identifică:

-vârsta mijlocie, medie sau tranziție, până la 59 de ani

-perioada vârstnică: de la 60 la 74 de ani;

-bătrânețea, după 75 de ani;

-longevitatea, pentru persoanele care depășesc 85 de ani.

Se asistă așadar la o diferențiere între ”vârstnic” și ”bătrân”, la o acceptare a disocierii îmbătrânirii, dictată de modificările soci-economice.

Heterogenitatea grupului considerat a fi 60 de ani și peste i-a determinat pe mai mulți autori (în special literatura britanică, americaană, de limbă engleză, în general) se facă subdiviziuni:

bătrâni-tineri: 60/65-75 de ani

bătrânii-bătrâni: peste 75 de ani.

Acestea subdiviziuni pot fi continuate în:

bătrâni-tineri sănătoși/ singuri

bătrânii-tineri sănătoși/ singuri;

bătrânii-bătrâni sănătoși/cuplu;

bătrânii-bătrâni fragili/singuri;

bătrânii-bătrâni fragili/cuplu etc.

Autorii de lucrări în domeniul psihologie vârstelor acoperă aceeași sferă semantică prin trei denumiri: ”perioada de regreie”, ”vârsta a treia sau vârsta bătrâneții”, pentru etapa începând de 65 de ani.

Autorii menționează însă că germenele disputei științifice cu privire la conceptul de bătrânețe și la perioadele de involuție provine din lipsa de omogenitate a procesului de îmbătrânirii.

Într-o altă clasificare, conform ”tipului fundamental de activitate” și ”tipului de relații”, autorii identifică, sub titlul ”vârsta de regresie”:

subperioada de trecere la bătrânețe: 65-75 de ani;

subperioada bătrâneții medii sau propriu-zise: 75-85 de ani;

subperioada marii bătrâneți sau a longevivilor: peste 85 de ani.

Cuprinzând cea mai îndelungată etapă a existenței individului, ”perioada târzie de adult” va fi supusă încă unor subclasificări. Pentru bărbați, perioadele de dezvoltare conturate de Daniel Levinson cuprind, la final:

tranziția târzie a adultului, pentru 60-65 de ani;

starea târzie de adult, pentru perioada de peste 65 de ani.

Metodologie

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării este constituit din metodele generale de percepere și cunoaștere. Aplicarea metodei analizei comparative oferă posibilitatea unei abordări obiective în procesul de apreciere a distincțiilor și afinităților între perspectivele autorilor care au studiat subiectul.

Astfel, am constatat inconsecvențe majore între concepțiile științifice privind diverse aspecte ce țin cont de îmbătrânirea populației și am analizat punctele de vedere ale specialiștilor, comparând informațiile (dovezi, argumente) expuse de către aceștia pentru o mai bună înțelegere a ideilor emise. Metode precum observația și raționamentul au contribuit la formarea de ipoteze în cadrul lucrării.

Munca de documentare a fost intensivă și prelucrarea informațiilor a fost executată respectând normele drepturilor de autor (în cazul reproducerii unui text s-au folosit ghilimelele, în cazul preluării unor idei ce nu îmi aparțin a fost citat și indicat cu fiecare ocazie autorul original, fără nici o excepție). A fost utilizată metoda inductivă, urmărind caracteristicile unice a bunurilor atât exportate cât și importate, desprinzând, apoi, concluzii generale privind particularitățile unice a acestui proces social. Folosind metoda deductivă am pornit de la ideile generale cunoscute despre costurile sociale provocate de îmbătrânirea populației, concluziile semnalând particularitățile generale.

Metoda analizei este raportată întotdeauna la întreg. Printre elementele analizate în cadrul acestui studiu se enumeră: aspectele istorice, economice, sociale care la metoda sintezei a fost folosită pentru formularea concluziilor generale finale, recompunând într-un tot comun toate elementele particulare rezultate în urma analizei. Pentru aplicarea și eficiența acestor metode s-a formulat clar o problemă vizată. Pentru o prognoză evolutivă s-a încercat reconstituirea trecutului recent, iar demersul constativ s-a îmbinat cu cel anticipator. Dintre limitele cercetărilor trebuiesc menționate următoarele: necunoașterea unor elemente de statistică avansată de studiere a demografiei.

Principiile pe care s-a fundamentat studiul sunt cele geografice de bază, respectiv: principiul repartiției spațiale, al integrării geografice, precum și principiul cauzalității. Aceste principii răspund la cele trei interogații esențiale pentru a descrie faptele geografice: „unde?”, „cum?” și „de unde?”. Principalele metode utilizate în cadrul cercetării geografice au fost: metoda inductivă, metoda deductivă, metoda analizei, metoda sintezei, metoda cartografică, metoda matematică, metoda comparativă, iar mijloacele și procedeele folosite sunt: prelucrarea datelor statistice, reprezentarea grafică, descrierea geografică, evidențierea statistică a informației geografice. Fondurile de hartă au fost preluate din baza de date a Philcarto, Global Administrative Areas și Global Mapper. În prelucrarea volumului de date și transformării lor în indici am folosit diferite metode de calcul realizate cu ajutorul programului Microsoft Excel, iar redarea lor în formă cartografică s-a realizat cu ajutorul programelor informatice geografice, ArcGis, Arc Map 10 și Philcarto 5.6; prelucrarea hărților a fost realizată în programul Adobe Illustrator C3.

În ce privește analiza multiscalară, am ales să realizez un studiu pe toate cele trei scări de analiză: Macroscara, Mezo și o tentativă de micro. Macroscara în analiză este reprezentată de cadrul național. Mezoscara este reprezentată de cadrul județean și microscara de analiza de cadrul local, Comuna Strunga.

Indici utilizați

Indicele de îmbătrânire

Descriere indice: Indicele de îmbătrânire se exprimă matematic prin formula: Iv=Pv/Pt, în care Iv este indicele de îmbătrânire, Pv populația vârstnică (de peste 65 de ani după în acest caz) și Pt populația tânără (0-19 ani în acest caz). Acesta exprimă starea la un moment dat a unei comunități raportând numărul de bătrâni la populația tânără. Valori mari ale acestuia sunt date de scăderea natalității și creșterea speranței de viață la naștere (Ungureanu A., Muntele I., 2006). Este folositor pentru depistarea presiunii demografice și a localităților ce nu pot fi menținute (a fost un factor pentru care multe orașe comuniste au fost retrogradate la statutul de comună).

Natalitatea

Natalitatea este elementul dinamic al bilanțului natural, acesta aflându-se, în comparație cu mortalitatea, într-o măsură mult mai mare sub controlul intențiilor umane și putând înregistra, sub acest control, oscilații negative sau pozitive la distanțe de timp relativ scurte.

Mortalitatea

Reprezintă componenta negativă a bilanțului natural, înregistrând procesul demografic al deceselor într-o populație dată și într-o perioadă dată de timp (de obicei un an). .
Mortalitatea măsoară starea de sănătate a populației, fiind un fenomen puternic dependent de dezvoltarea economico-socială și de condițiile de sprijin al sănătății.

Dependență

Descriere indice: Acest raport arată situația populației ce nu prestează activități economice în raport cu cea ocupată economic (salariați și patroni). Acesta se calculează după formula: Id=Pi/Pa, în care Id este indicele (rata) de dependență, Pi, populația inactivă (neocupată) iar Pa, populația ocupată (Ungureanu A., Muntele I., 2006). O valoare ridicată a acestui raport va indica un stres economic, în care populația ocupată se auto-susține dar susține și o parte a populației ce nu prestează activități economice.

Specificații soft: Pentru acest indice a fost preferată metoda quantilelor pentru selectarea claselor de interval pentru a împărți valorile în 6 clase fiindcă existența unor valori diverse (mult mai mari sau mai mici).

Capitolul 1 Procesul de îmbătrânire a populației la nivel național

Ritmul accelerat al procesului de îmbătrânire a populației din România, marcant în ultimii 15 ani, produce îngrijorare în rândul de demografilor, dar și al autorilor de politici sociale și economice.

Încadrat în procesul european de îmbătrânire, fenomenul demografic din țara noastră are unele particularități. În vreme ce în alte țări a început în urmă cu o sută de ani, făcându-se simțit treptat și dând posibilitatea gândirii unor politici prospective, în România semnalul de alarmă a fost tras după anul 1956. S-ar putea spune că de atunci încoace s-a scurs o jumătate de veac, dar ce avea să se întâmple la mijlocul anilor 1960 putea schimba orice previziune făcută cu 10 ani în urmă. Demografii susțin că acest interval a constituit începutul procesului de îmbătrânire demografică în România (Trebici, 1991).

Unele analize efectuate până în anul 1989 semnalizau fenomenul, dar îi reduceau din consecințe prin comparații cu alte țări. Într-un studiu publicat în anul 1975 se analiza ”creșterea populației vârstnice” în intervalul 1956-1966 și perspective (Cresin R, Sterian P, 1975). Realizarea studiului era motivată de creșterea grupei de persoane vârstnice, peste 60 de ani. În viziunea cercetătorilor această grupă reprezenta 34,9% din intervalul analizat, într-un ritm de patru ori mai mare în comparație cu creșterea numărului întregii populații:

Tabel 1 Variația grupelor de vârstă în intervalul 1956-1966, sursa datelor: INSSE 2019

Variația grupelor de vârstă a fost neuniformă, datorită creșterii duratei de viață și a scăderii neîntrerupte a natalității. Rata natalității s-a diminuat din ce în ce mai mult, ajungând, în ciuda ”baby boom-ului” din anii '60, la 1,1% în perioada 1966-1977 și la 0,4% între 1977-1992, după care a coborât sub 0%. Autorii constată că măsurile de ” protecție a mamei și copilului” puse în practică în anii 1967 și 1968 au condus la creșterea natalității cu 27,4‰, respectiv 26,8‰, revenind la nivelul din perioada 1949-1951. Acest ”boom demografic” va avea însă efecte spre sfârșitul decadei s treia, începutul celei de-a patra din secolul XXI.

În privința evoluției grupelor populației vârstnice pe sexe și decade, în deceniul 1956-1966, s-au înregistrat variații discontinue datorită etapelor istorice parcurse.

Tabel 2 Evoluția grupelor de vârstă de peste 60 de ani, în decada 1956-1966, sursa datelor: INSSE 2019

Raportul dintre populația vârstnică și cea activă reprezenta în anul 1956, de 18,5%, crescând, în 1966, la 23%. Cresin și Sterian consideră însă că această creștere a proporției populație vârstnice, semnalată la recensământul din 1966, nu era îngrijorătoare, comparând datele cu situația din alte țări. Astfel, populația vârstnică reprezenta, procentual: 9,8-11,4% în fostele URSS și Iugoslavia, în Polonia; 13-14% în Bulgaria, Olanda și Grecia; 15-16% în Ungaria și fosta Cehoslovacie; 18-18,5% în Anglia, Franța, Germania, Belgia și Suedia.

În capitolul ”perspective”, autorii preconizau, pentru 1976, un număr de 26-27 de persoane vârstnice/100 persoane active (20-59 ani), o creștere de 35% a persoanelor de peste 70 de ani și de 80% a celor de peste 90 de ani.

Alți demografi afirmă vă fluctuațiile natalității, în special în urma unor politicilor de încurajare din deceniul al șaptelea, nu pot stopa procesul de îmbătrânire a populației. Analizele situațiilor internaționale susțin o ireversabilitate a proceselor de îmbătrânire demografică, singura reacție pozitivă constând în construire de răspunsuri adecvate noilor situații.

În perioada 1899-1901, durata medie de viață în România era apreciată la 36,4 ani, ajungând, în 1956, la 63,17 ani.

Procesul de îmbătrânire a populației românești poate fi analizat nu doar la nivel general, ci și prin evidențierea implicațiilor sesizate în anumite medii profesionale sau sectoare de activitate. La 1 ianuarie 1989, numărul populației de peste 60 de ani era de 3 500 000, din care: 1 500 000 de bărbați și 2 000 000 de femei; 76 de bărbați la 100 de femei; 1 300 000 de persoane în mediul urban (565 000 de bărbați și 780 000 de femei); 385 000 cu vârste de 80 de ani și peste; 58% în mediul rural. La nivelul întregii populații, persoanele cu vârste de 60 de ani și peste reprezentau 15%, în comparație cu cele cu vârste cuprinse în intervalul 0-14 ani: 24%.

În anul 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste reprezentau 10,3% din totalul populației României, în anul 2000, 18,7%, în 2003, 19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează o proporție de 22,3%. Numai în ultimii 8 ani populația vârstnică a înregistrat o creștere de peste două procente.

Îmbătrânirea populației din România se poate sesiza prin compararea datelor rezultate din statisticile anuale. De la recensământul din 1977 până la începutul anului 1989 populația totală a României crescuse cu 7% (1 551 571 de persoane), în comparație cu procentul persoanelor de peste 60 de ani: 17% (de la 3 000 000 la 3 500 000 de persoane). Trebici (1991, p. 134) apreciază că în vreme ce populația totală a crescut cu 0,6% anual, cea vârstnică a înregistrat un spor de 1,3% pe an.

Prezentarea comparativă a datelor de la ultimele două recensăminte susține noi date cu privire la procesul de îmbătrânire a populației României:

Așadar proporția vârstnicilor în totalul populației a crescut atât în mediul rural(cu 2,3% ajungând să reprezinte aproape un sfert din locuitorii de la sate), cât și în cel urban, cu 3,2%. Creșterea este mai mare în mediul urban, dar proporția, în totalul populației, se apropie de 15%, cu 10% mai puțin decât în mediul rural.

Analiza speranței de viață în România a evidențiat că nivelul atins în anii 1976-1978, și anume 69,8, a fost cel mai ridicat înregistrat în țara noastră, bărbații având o speranță de viață de 67,4 ani, mai mică în comparație cu a femeilor, care aveau 72,1 ani, cu o diferență între sexe care a crescut progresiv în ultimii ani, și anume de 6,6 ani în anul 1992 comparativ cu anul 1978, când a fost de 4,7 ani.

Creșterea speranței de viață în ultima jumătate de secol poate fi evidențiată prin prezentarea comparativă a numărului de persoane în vârstă de 60 de ani și peste, așa cum reiese din datele oferite de 5 recensăminte ale populației. Distanța dintre recensămintele prezente este, în general, de 10 ani, cu excepția celor realizate în 1977 și 1992, care este de 15 ani.

Creșterea progresivă a numărului de persoane vârstnice din grupa 65-69 de ani se regăsește, peste 10 ani, la scară mai redusă, în grupa 75-79 de ani. Numărul de peste 1 200 000, reprezentând, la recensământul din anul 1992, persoane din grupa de vârstă 60-64 de ani, a scăzut aproape o sută de mii peste alți zece ani.

Comparativ cu decada 1956-1966, rata de creștere a populației vârstnice este mai mare, în total, cu 0,7%. Apoi, vârsta medie a populației României era, în 2002, de 37,3 ani, cu 2,7 ani mai mare decât în 1992 și cu 4,7 față de cel din 1977.

După căderea comunismului în România, ponderea bătrânilor din totalul populației era de 14,9%, urmând apoi un curs asccendent până la 18,4%, situație existetă la nivelul anului 2016. Îmbătrânirea populației devenind o problemă majoră printre problemele sociale a României.

Distribuția spațială a bătrânilor în spațiul teritorial al României era una inegală. Existând regiuni geografice cu o pondere mai semnificativă a vârstnicilor.

În anul 1999, cele mai îmbătrânite județe ale României erau cele din sud regiunilor istorice Muntenia și Oltenia, valorile depășind 35% din totalul populației. Existând în schimb o reziliență mai ridicată la procesul de îmbătrânire în județele din nordul acestor regiuni (arealul montan), situație datorată în principal unei migrații masive a populației tinere către Occident.

Un alt areal îmbătrânit regăsit era zona centrală a Transilvaniei. Situația din Transilvania se datora unui fenomen opus situației existente în Olteniei și Munteniei. În acest areal, migrația avea o intensitate mai ridicată, lucru datorat condițiilor grele de trai din spațiul montan ardelean.

În schimb, areale cu o populație mai tânără în anul 1999 se prezentau regiunile: Dobrogea și Maramureș. Situația din Dobrogea era datorată unei absorbții puternice de mase tinere din perioada comunistă, mulți tineri fiind aduși în acestă regiune ca muncitori în uzine și lucrători în domeniul turistic. Maramureșul în schimb păstra o serie din valorile tradiționale, iar natalitatea avea o valoare ridicată.

Moldova în schimb era un mozaic în ce privește fenomenul de îmbătrânire, cele mai îmbătrânite județe erau Vaslui și Botoșani. Ambele județe fiind afectate de migrație și sărăcie. Populația îmbătrânită este cea mai afectată de probleme economice existente dintr-un spațiu geografic, fiind o populație mai imobilă și mai mult legată de spațiul de habitat. Spațiul montan având cele mai mici ponderii a populației vârstnice din total.

Pe parcursul anilor, datorită: migrației intense, scăderi natalității și implicit a scăderii populației, ponderea vârstnicilor din totalul populației a devenit și mai semnificativă, atingând valoarea de 18,4% din totalul populației în anul 2016. La nivel spațial fiind afectate toate regiunile țării, cu excepția Dobrogei, deși se observă o tendință mai accentuată de îmbătrânire în județul Constanța.

În anul 1999, indicele de îmbătrânire era cuprins între 3,77 și 0,04, valorile ce depășesc valoarea 1, prezintă o presiune socială mărită din partea populației îmbătrânite pentru populația tânără. Indicele de îmbătrânire este corelat spațial cu ponderea populației vârstnice din total, cea mai mare presiune găsindu-se în zonele unde vârstnice dețineau o pondere semnificativă din totalul populației.

Anul 2016 prezintă indicele de îmbătrânire în România mult mai accentuat spațial, multe dintre comune depășind valoarea 1, iar presiunea socială a devenit mai accentuată, mai ales în vetul țării.

Pe ansamblu analizat, indicele de îmbătrânire a populației, prezintă o ascensiune de la 0,6 în abul 1999 la 0,9 în anul 2016, cu o tendință de a trece de valoarea 1 în următorii 5 ani. Acest lucru ducând România printre statele îmbătrânite din Europa vestică.

Figură 1 Piramida vârstelor în România anului 2011, sursa datelor: INSSE 2019

Ponderea vârstnicilor la nivel național

Figura 1Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 1999-2004, sursa datelor: INSSE 2019

Figura 2 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 2005-2010, sursa datelor: INSSE 2019

Figura 3 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 2011-2016, sursa datelor: INSSE 2019

Figura 4 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 1999-2016, sursa datelor: INSSE 2019

.Indicele de îmbătrânire

Figura 6 Distribuția spațială a indicelui de îmbătrânire; 1999-2004, Sursa datelor: INSSE 2019

Figura 8 Distribuția spațială a indicelui de îmbătrânire; 2011-2016, Sursa datelor: INSSE 2019

Figura 9 Evoluția mediei naționale a indicelui de îmbătrânire a populației între anii 1999-2016

Capitolul 2 Amplitudinea și viteza îmbătrânirii populației la nivelul județului Iași

În anul 2016 în România erau în jur de 3,4 milioane de vârstnici cu o pondere din 18,4% din populația totală a României. Populația vârstnică în România nu era distribuită într-un mod echilibrat pe teritoriul României, existând o serie de disparități teritoriale.

Pentru o mai bună studiere a acestor disparități în teritoriu, au fost utilizate două metode de analiză, abaterea de la medie și abaterea de la mediană.

În anul 2016, media numărului de vârstnici în România era de 82628, iar mediana era de 75399. Din diferențele mari dintre medie și mediană ar rezulta existența unor unități teritoriale cu valori excepționale, unitatea teritorială cu valori excepționale ce a fost identificată a fost Municipiul București. Prin eliminarea acestei unități s-a ajuns la alte rezultate, o medie de 76406 și o mediană de 74968. Valorile fiind mult mai echilibrate.,

Județele ce prezintă abateri de la medie negative puternice sunt reprezentate de Covasna și Tulcea, rezultând faptul că sunt județele cu cea mai mică populație vârstnică din România. Abaterile cele mai mari fiind prezente în județele Dolj și Prahova, rezultând faptul că aceste județe au cele mai numeroase populații vârstnice din țară.

Abaterile de la mediană pentru populația vârstnică în cadrul județelor României, nu se diferențiază de abaterile de la medie, lucru datorat excluderii valorilor excepționale.

La nivelul județului Iași, se înregistra o medie a populației vârstnice de 743 indivizi și o mediană de 676 de indivizi. La fel ca în situația județelor României, din analiză a fost exclus Municipiul Iași, pentru a evita abaterile excepționale.

Cele mai mari abateri, atât de la medie, cât și de la mediană, erau înregistrate de localitățile urbane ale județului Iași. Populația vârstnică fiind mai concentrată în nord vestul juețului Iași. Abaterile negative atât de la medie, cât și de la mediană, fiind înregistrate mai ales în nord estul județului.

În ce privește evoluția ponderii vârstnicilor din totalul populației localităților, majoritatea prezintă o ascensiune evidentă a fenomenului de îmbătrânire. Spre exemplu Comuna Grajduri în 1992 din populația totală, 8% erau vârstnici, în anul 2016, ponderea acestora a urcat la 18%. În schimb ponderea s-a diminuat considerabil în localitățile din jurul orașelor ce au trecut prin fenomenul de periurbanizare. Un bun exemplu este Comuna Valea Lupului, de la o pondere 15% în anul 1992, a scăzut la 11%, datorat migrației populației tinere către această comună.

Comuna Strunga în schimb procesul de îmbătrânire s-a accentuat, populația vârstnică devenind mult mai numeroasă

Figura 12 Evoluția ponderii populației vârstnice din totalul populației localităților din județul Iași, sursa datelor: INSSE 2019

Capitolul 3 Prognozarea costurilor sociale generate de fenomenul de îmbătrânire a populației pe termen lung

Preocupări cu privire la îmbătrânirea populației se semnalau încă din anul 1964, când Consiliuil Europei solicita țărilor componente să fac o evaluare cu privire la situația persoanelor în vârstă. Raportul realizat după aplicarea chestionarelor evidențiază îmbătrânirea populației în toate țările industrializate a Europei.

Factorii considerați esențiali pentru această tendință sunt reprezentați prin declinul ratei nașterilor pe parcursul câtorva generații și o scădere a ratei deceselor pe parcursul copilăriei și adolescenței. Structura pe vârste a fost influențată de factori externi precum războaie, migrații sau crize economice, dar principala cauză trebuie pusă pe seama deceselor și a ratei scăzute a nașterilor.

Deși tendința îmbătrânii este una generală constantându-se o proporție mai mare a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani în raport cu tinerii, se înregistrează diferențe de la o țară la alta. Istoria dezvoltării populației arată că un număr de țări din fostul Consiliu al Europei – Turcia, Cipru, Finlanda, Islanda și Grecia – nu au fost încă afectate de fenomenul de îmbătrânire. Unele, cum sunt Olanda și Italia, vor fi afectate mult mai târziu decât alte țări, neexperimentând încă din plin efectele. Franța, Germania, Marea Britanie și Austria, unde rata de îmbătrânire era încă la un nive satisfăcător, trebuie să facă față consecințelor creșterii la ambele capete, împreună cu un efect nefavorabil al ratei dintre populația activă și cea inactivă. Alte țări, precum Belgia și Luxemburg, se confruntă atât cu creșterea demografică, cât și cu integrarea socială a numărului mare de persoane în vârstă (Boudoun, Raymond, 2008).

Un mare procentaj al persoanelor de peste 75 de ani, care reprezintă un grup cu nevoi mai multe și mai specifice, se înregistra, în 1965, în Franța, Suedia, Belgia, Austria, Germania și Regatul Unit. Peste tot, numărul femeilor în vârstă era mai mare decât cel al bărbaților, în special pentru categoria de peste 75 de ani. Se așteaptă, prin deceniile șapte-opt, Franța și Germania să aibă un număr mai mic de persoane în vârstă, ca rezultat al ratei nașterilor de după război. Din răspunsurile la respectivul chestionar nu se poate deprinde o idee generală cu privire la momentul exact în care începea bătrânețea sau când o persoană este în vârstă. Un număr de țări au menționat că vârstele cronologice nu corespund cu cele fiziologice sau psihologice și că acesta este un fenomen individual.

În Olanda, Norvegia și Irlanda, o persoană era considerată în categoria celor în vârsta la 70 de ani, iar în Cipru la 75. În cele mai multe țări însă, este considerată vârsta de 65 de ani, corespunzând cu vârsta pensionării. În Marea Britanie, unde vârsta minimă de pensionare era 65 de ani pentru bărbați și 60 de ani pentru femei, posibilitățile de continuare a muncii existau până la 70, respectiv 65, în funcție de apartenența de la un gen sau altul.

Apoi, Clubul de la Roma lansa, în urma cu câțiva ani, sintagma ”apocalipsă demografică”, în timp ce alți autori avertizau asupra ”tranziției demografice”, a ”decalajului între moralitate și fecunditatea” în virtutea unei modernizări a comportamentelor.

Nu au întârziat nici avertizările cu privire la povara pe care o vor reprezenta populațiile vârstnice: ”Procesul de inversare a piramidelor vârstelor, în care persoanele în vârsta marginalizează, puțin câte puțin, economic, social și politic, tinerii adulți și familiile acestora exercită o presiune încrucișată asupra comportamentelor matrimoniale și a fecundității, drept pentru care se anunță un nivel foarte scăzut al fecundității în primele decenii ale secolului XXI.

O idee asemănătoare se regăsește în datele oferite publicității de la recensământul populației și locuințelor din România anului 2002. Aici se aprecia că tendința de creștere a numărului de persane vârstnice care revin la 1000 de persoane adulte generează o sarcină socială sporită pentru adulți, care trebuia să asigure întreținerea familiilor lor și educarea tinerei generații.

Întorcându-ne în anii 1990, estimările demografice mondiale de atunci prezentau următoarele procente:

tineri sub 15 ani, din populația totală: în Europa: 18-20%, în America de Nord, Australia, Asia (inclusiv Rusia și China): 21-26%, în Africa: 35-47%;

adulți – 15-64 ani: în Europa, America de Nord, Australia, Asia (inclusiv Rusia și o parte din China): 65-69%, în Africa 50-55%;

populația de peste 64 de ani, din populația totală: Europa de Nord-Vest: 14-16%, Europa de Est: 11-13%, Spania și Portugalia: 11-13%, America de Nord, Australia: 11-23%, Rusia, China: 5-10%, Africa, țările arabe, Bangladesh, India: 3-4%.

Peste 10 ani a început să se vorbească despre ”o lume care are riduri”, o lume care îmbătrânește, transferând o parte dintre trăsăturile corpului uman mediului de viață. În urma fenomenului baby-boom de la mijlocul anilor 1960, majoritatea țărilor dezvoltate au acum o rată semnificativă a persoanelor vârstnice în raport cu totalul populației.

Dacă în 1990, populația de peste 60 de ani, la nivel global, era de 500 de milioane, în 2000 de 606 milioane, în 2020 se așteaptă o creștere de peste zece ori a acestui număr: 1,1 miliarde, pentru ca în alți zece ani – 2030 – să se mai adauge o sută de milioane: 1,2 miliarde.

Conform Diviziei de Populație a ONU, față de anul 1950, când populația de 60 de ani și peste însuma 204 milioană (8,2%), anul 2000 prezenta aproape o triplare a numărului, dar, pe fondul creșterii natalității în unele zona ale globului, proporția acestor persoane în totalul populației era de 9,7%.

Astfel, din 1950, speranța de viață a crescut cu 20 de ani, fiind preconizate o adăugare a încă 10 de ani până în anul 2050. Numărul de 606 milioane de persoane vârstnice, existent în anul 2020, este comparat cu cele două mii de milioane pentru mijlocul secolului XXI. Într-un sfert de veac, la nivel global, este de așteptat ca proporția populației de peste 60 de ani să crească cu cinci procente: de la 10% la 15%, iar până în 2050 să se dubleze. De la un continent la altul, se înregistrează diferențe. În raport cu 20 de procente de persoane vârstnice existente în Europa în 1998, cele 28, preconizate pentru 2025 – mai multe decât un sfert din populație – par îngrijorătoare.

Europa candidează la titlul de cel mai bătrân continent. Urmează America de Nord – de la 16% în 1998 la 26% în 2025. La jumătate distanței se situează Asia și America Latină, unde cele 8 procente din 1998 se vor transforma în 15 în 2025. Pentru continentul african calculele au inclus mai mult de 50 de ani – 1998-2050-, perioadă în care se așteaptă ca cele 5 procente să devină 6. În Africa subsahariană însă, unde dificultățile economice și cele sociale, medicale- în special HIV/SIDA-, persistă, proporția va fi chiar mai mică de 6%.

La nivel european, evoluția numărului de persoane vârstnice ilustrată pe categorii de vârste, se prezintă astfel.

Tabel 3 Evoluția numărului de persoane vârstnice în perioada 2005-2050

Astfel de modificări demografice globale, se amintește în articolul 2 al Planului internațional cu privire la îmbătrânire, au consecințe profunde asupra fiecărui aspect al vieții individuale, comunitare, naționale și internaționale. Se așteaptă o transformare a fiecăreia dintre dimensiunile umanității: socială, economică, politică, culturală, psihologică și spirituală.

Remarcabila tranziție demografică va conduce la o egalizare a numărului persoanelor vârstnice cu cel al tinerilor la mijlocul secolului. Astfel, la nivel global, populația de peste 60 de ani reprezentată, în anul 2000, de 10 procente, va ajunge la 21 de procente în 2050, în vreme ce proporția copiilor va scădea cu aproape o treime: de la 30% în 2000, la 21% în 2050. În unele țări numărul persoanelor vârstnice este mai mare comparativ cu al copiilor, iar în altele este estimat un raport de 2/1 pentru mijlocul secolului XXI.

Există și câteva diferențe între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare: dacă în primele îmbătrânirea populației s-a realizat treptat, ele având de rezolvat probleme precum susținerea sistemului de pensii și reducerea șomajului, țările aflate în tranziție economică se confruntă simultan cu problematica dezvoltării și a îmbătrânirii populației. Ca apreciere specifică țărilor aflate în curs de dezvoltare, proporția persoanelor vârstnice din anul 2000 – 8% – este preconizată a fi de 19% în 2050, în vreme ce proporția reprezentată de copii va scădea de la 33% la 22%. De asemenea, cea mai rapidă creștere se înregistrează în rândul persoanelor care au depășit vârsta de 80 de ani: 70 de milioane în anul 200, așteptându-se o creștere de cinci ori în următorii 50 de ani.

Statisticile îi sperie pe decidenții americani: dacă în perioada 1946-1964 s-au născut 4 milioane de copii, în perioada de boom numărul acesta a crescut de aproape 20 de ori, ajungând la 76 de milioane. În 2000, din cei 261 de milioane de locuitori, 16,7% aveau vârste de peste 60 de ani (11,3 în grupa de vârstă 60-74), în condițiile unui spor și ale unei rate a natalității mult diferite de cele mondiale – 0,69%, comparativ cu 1,67% și 1,57% față de 2,6- și ale unei rate a mortalității mai scăzute – 0,88%, față de 0,92%.

La nivel european se apreciază că, pentru prima dată, grupa persoanelor peste 60 de ani devine mai mare comparativ cu cel al grupei de vârstă 0-20 de ani.

Media europeană consemna, în 2000, 21% persoane peste 60 de ani, dintre care 15% peste 65 de ani. Această medie este estimată, pentru 2050, la 35%. Numai într-un an -19980 în toate țările Uniunii europene s-au înregistrat 4 milioane de nașteri, comparativ cu 6 milioane în anii 1960. Media ratei natalității, în Europa, era cifrată, în 2000, la 1,07% acoperind variații ample: de la 1,41% în Irlanda spre mai puțin de 0,95% în Grecia, Suedia, Germania și Italia.

Capitolul 4 Studiu de caz: Consecințele îmbătrânirii populației din cadrul comunei Strunga

4.1 Metode si tehnici de cercetare utilizate

4.1.1 Documentarea statistică

Documentarea statistică este realizată prin intermediul unor indicatori obținuți prin prelucrarea unor serii de date oferite de Institutul Național de Statistică, dar și date oferite de autoritățile locale.

Printre elementele analizate în cadrul acestui studiu se enumeră: aspectele geografice, economice și sociale care la metoda sintezei a fost folosită pentru formularea concluziilor generale finale, recompunând într-un tot comun toate elementele particulare rezultate în urma analizei. Pentru aplicarea și eficiența acestor metode s-a formulat clar o problemă vizată. Pentru o prognoză evolutivă s-a încercat reconstituirea trecutului recent, iar demersul constativ s-a îmbinat cu cel anticipator. Dintre limitele cercetărilor trebuiesc menționate următoarele: necunoașterea unor elemente de statistică avansată de studiere a demografiei. Indicatorii utilizați au fost descriși în detaliu la partea de metodologie a acestei lucrări.

4.1.2 Tehnica  interviului

Aplicat prima dată în psihoterapie și în psihotehnică, interviul reprezintă una dintre cele mai frecvent utilizate metode de cercetare, aplicată atât în științele sociale, științele socioumane, cât și în desfășurarea diverselor activități profesionale.

Termenul de interviu este un neologism provenit din limba engleză (interview – întâlnire, întrevedere și are ca echivalenți, în limba franceză, “entretien”, convorbire, conversație și “entrevue”, întâlnire între două sau mai multe persoane, iar în limba germană interview, befragung sau unterredung, a întreba, a se informa, convorbire, conversație, conferință cu cineva). Ceea ce înseamnă că termenul de interviu s-a impus pe plan mondial, fiind preluat atât de sociologii francezi, cât și de către cei germani. Noi îl folosim alături de termenul de „convorbire”, având același înțeles.

Interviul mai este prezentat ca o „tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane…”, interviul este o „formă de dialog în care interrelaționarea are un scop important și special de a surprinde cunoașterea unei anumite persoane, a opțiunilor sale, a experienței personale cu privire la ceva, dar și a modului de a interpreta situații, probleme, reacții la care a asistat ori evenimente în care a fost implicat direct sau indirect cel solicitat în interviu”.

Interviul poate fi văzut ca fiind un „procedeu de investigație științifică, specific științelor sociale, ce urmărește prin intermediul procesului de comunicare verbală dintre două persoane (cercetător și respondent) obținerea unor informații în raport cu un anumit obiectiv sau scop fixat”.

În binecunoscutul ”Tratat de psihologie socială”, Roger Daval și colaboratorii (1967, 121) fac distincțiile cuvenite între situația de interviu și fenomenele psihosociologice amintite.

• Interviul presupune întrevederea, dar nu se confundă cu aceasta. Oamenii se întâlnesc chiar fără scopul de a obține informații unii de la alții, ci pur și simplu pentru a se vedea, pentru plăcerea de a fi împreună. Chiar dacă își vorbesc, nu înseamnă neapărat că schimbă informații. Evident, interviul poate constitui un scop al întrevederii, dar întâlnirea dintre două sau mai multe persoane adesea are cu totul alte scopuri.

• Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversație constituie un interviu. Convorbirea presupune schimbul de informații în legătură cu o temă sau alta. Persoanele care conversează

schimbă frecvent rolurile de emițător și de receptor. Informația nu este direcționată într-un singur sens, nu există un conducător al discuției, așa cum stau lucrurile în cazul interviului.

• Interviul reprezintă mai mult decât un dialog – apreciază Roger Daval –, pentru că nu totdeaunadialogul are drept scop obținerea de informații. În filme, de exemplu, dialogul permite exprimarea stărilor sufletești; în filosofie prin dialog permite exprimarea stărilor sufletești; în filosofie prin dialog se exprimă ideile, gândirea, concepția autorilor. Dialogurile socratice sunt veritabile reflecții filosofice, nu căutarea obținerii unor informații. Nici Socrate și nici Platon nu „intervievau“, ci își expuneau în dialogurile lor concepțiile filosofice.

• În fine, interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul, deși și într-un caz și în celălalt există o persoană care pune întrebări, care dirijează discuția. Obținerea informațiilor prin interogatoriu evocă obligația de a răspunde, constrângerea exterioară. Din contră, interviul presupune libertatea de expresie a personalității, chiar bucuria oamenilor de a-și spune cuvântul, de a-și face publice opiniile.

Folosirea interviului ca tehnică de cercetare în științele socio-umane duce, așadar, la stabilirea relațiilor dintre variabile și la verificarea, testarea ipotezelor. Acesta se deosebește de comunicarea verbală obișnuită prin simplul fapt că informația este dirijată de către cel ce intervievează. Folosit în anchete-interviul, ca de altfel și chestionarul sociologic, fiind tehnici de cercetare ale metodei anchetei și ale sondajului de opinie (de unde și denumirea de „anchetă prin interviu”) – constituie metoda de investigare cu cea mai mare frecvență de aplicare (Roger Daval, 1967).

4.1 Localizarea Comunei Strunga

Comuna Strunga este amplasată din punct geografic în triunghiul format de localitățile Iași- Roman-Pașcani, la distanțe care variază între 20 și 55 km.

Strunga este poziționată în partea de sud-vest a județului, plasându-se la 55 km distanță de municipiu Iași pe DN 28 (E 583) și se învecinează la:

Nord: comuna Heleșteni (DC98: 14,1 km);

Nord-Vest: comuna Alexandru Ioan Cuza (DJ208G: 16,8 km);

Sud-Vest: comuna Butea (DN28/E583: 12,5 km);

Sud: comuna Oțeleni (DJ280: 19,0 km);

Est: Orașul Târgu Frumos (DN28/E583: 9,0 km);

Distanța dintre comuna Strunga și orașul Pașcani este de aproximativ 33 km, iar între comuna Strunga și orașul Podu Iloaiei este de aproximativ 29 km. Din centrul comunei Strunga până în municipiul Roman sunt aproximativ 32 km.

4.1. Elemente de cadru natural

4.1.1. Tipuri de relief

Teritoriul comunei Strunga este situat în zona de contact dintre 3 mari unități naturale: Câmpia Moldovei, Podișul Sucevei (șaua Ruginoasa-Strunga) și Podișul Central Moldovenesc.

Relieful prezintă diferențe notabile din punct de vedere al genezei, altitudinii pantelor etc., atât de la nord la sud, cât și de la est la vest, în funcție de situarea în una sau în alta din cele 3 mari unități naturale.

Podișul Central Moldovenesc este alcătuit dintr-un ansamblu de platouri și dealuri ce limitează spre sud teritoriul comunei Strunga. Altitudinile medii sunt de 200 – 250 m. Altitudinea maximă locală se înregistrează pe dealul Hăbășești: 297,4 m.

Podișul Sucevei se detașează față de Câmpia Moldovei printr-un abrupt pe linia localităților Strunga, Gura Văii, Crivești.

Altitudinile cresc de la 297 m la vest de satul Hăbășești, la 340 m spre hotarul nord-vestic.

Până în prezent nu s-au semnalat alunecări de teren active în comuna Strunga, datorită amplasării în teritoriu.

Figura 14 Hipsometria Comunei Strunga, realizată în ArcMap

4.1.2. Clima

Zona în care se află comuna Strunga este caracterizată prin ierni reci și veri calde, cu vânturi neregulate și mai frecvente din nord-vest și nord iarna și sud, sud-est primăvara, cu ploi bogate la începutul verii. Valorile medii ale temperaturilor anuale sunt cuprinse între 8.3șC ši 9șC. Cele mai coborâte temperaturi medii lunare se înregistrează în ianuarie, cu valori cuprinse între -30 și -38C, în timp ce cele mai ridicate temperaturi medii sunt înregistrate în luna iulie, cu valori de cca. 30-39C.

În comuna Strunga se disting mai multe microclimate locale, datorită diverselor forme de relief. Astfel, în zona terenurilor joase se întâlnește un microclimat umed, cu o frecvență mare a brumelor târzii și a celor timpurii din toamnă, iar pe versanții cu expoziție nordică se întâlnešte un microclimat mai rece și cu precipitații mai bogate. Platourile înalte au o temperatură medie anuală mai scăzută și sunt afectate de vânturi puternice.

Precipitațiile atmosferice înregistrează o medie de 500 – 550 mm/an, cu frecvență neuniformă. Cele mai mari cantități cad în luna iunie (75 – 80 mm in medie), iar cele mai mici în lunile de iarnă și la începutul primăverii (20 – 30 mm în medie). Vara se produc averse torențiale, când într-un scurt timp se pot înregistra cantități ce pot depăši media lunii respective, dar ši secete (cum a fost cazul anului 2003), cu ploi puține sau chiar deloc. Ambele fenomene au consecințe negative, atât asupra terenurilor în pantă, prin activarea eroziunilor, cât și asupra culturilor agricole prin deficitul de umiditate. Topirea bruscă a zăpezii, continuată de precipitațiile bogate de primăvară, duc la creșterea accentuată a umidității din sol.

4.1.3. Rețeaua hidrografică

Teritoriul comunei Strunga aparține bazinului superior al Bahluiețului (partea de nord-est) și bazinului mijlociu al Siretului (partea de sud și de vest).

Alimentarea apelor curgătoare se face atât din apa provenită din scurgerea apelor de ploaie și a zăpezilor, cât și din pânzele freatice, când acestea ajung la suprafață sub formă de izvoare.

Pârâul Rediu este cea mai importantă sursă de apă a comunei. Se scurge pe teritoriul acesteia pe o distanță de 4.000 m.

Apele freatice, datorită condițiilor de relief, climă, geologie, vegetație, adâncime, debit și chimism, suferă variații importante. Aceste ape au un debit însemnat și o potabilitate ridicată. Pe șesul pârâului Rediu adâncimea apelor freatice variază între 0,50 și 2,0 m. Pe fundul văilor, apa freatică se află la 0,30 m adâncime.

Solurile.

Teritoriul comunei cuprinde soluri specifice Podișului Central Moldovenesc. Tipul de sol dominant este solul cenușiu de pădure, iar pe suprafețe mici – șesurile și lăcoviștile. Datorită reliefului înclinat și stratului de argilă, suprafețe însemnate sunt erodate sau sunt afectate de alunecări.

Existența pe versanți a unor roci impermeabile în alternanță cu roci permeabile ce adăpostesc între ele pânze de apă de mică adâncime, ce umectează intens marnele din cadrul alternanțelor litologice, au dus la formarea microreliefului de alunecări (alunecări active).

Alunecările de teren se produc în special în anii bogați în precipitații, când nivelul apei freatice de pe acešti versanți este aproape de suprafață, formând izvoare de coastă. Debitul izvoarelor este redus, însă în multe cazuri ele produc saraturarea zonei datorită marmelor salifere. La producerea alunecărilor de teren mai contribuie ši diferențele de nivel.

4.1.4. Vegetație și faună.

Comuna Strunga se încadrează în zona de silvostepă, care corespunde câmpiei colinare și este constituită din pajiști și pâlcuri de pădure.

Pajiștile au o răspândire discontinuă în special pe versanți, fiind în parte sărăcite în specii, degradate de eroziuni, alunecări, pășunat și de extinderea culturilor agricole cărora se subordonează. Pădurile de silvostepă ocupă de asemenea areale discontinui.

Fauna.

Fauna este săracă fiind mult diminuată în urma expansiunii activităților umane. Ca și vegetația naturală și fauna județului a fost puternic afectată de intervențiile umane, modificarea componenței speciilor și a posibilităților de habitat.

Mai reprezentative sunt rozătoarele: popândăul, șoarecele de câmp, hârciogul, iepurele, ariciul, dihorul. Uneori se întalnesc și specii caracteristice pădurii: vulpea, căprioara, mistrețul.

Păsările mai frecvente sunt reprezentate de prigorie, graur, ciocârlie, porumbel, turturică, guguštiuc, pupază, cânepar, mărăcinar, vrabie, cioară, rândunică, lăstun, etc. Reptilele mai frecvente sunt reprezentate prin șarpele de casă, șopârla de câmp, iar amfibienii prin broaște.

4.1.5. Caracteristici geotehnice

Pe teritoriul comunei Strunga au fost descoperite și analizate în urmă cu 150 de ani izvoarele hidrominerale. Apele minerale de la Strunga sunt ape sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, hipotone. După aprecierile cercetătorilor, la originea mineralizației apelor stă conținutul în sulfuri metalice și în special în sodiu din marnele sarmatiene care sub acțiunea apelor vadoase, încarcate cu CO2 dau sodă solubilă ši hidrogen sulfurat. Caracterul sulfurat al apei se datorează prezenței în marne a unor florescente de sulfați de sodiu pe care apele de infiltrație le au în soluție. Zăcământul se dezvoltă ca o contrapană a unei alunecări de teren stabilizate, desprinse din platoul Hăbășești.

Apele minerale sunt recomandate de I.M.F.B.R.M. (Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie și Recuperare Medicală) în tratamente în cura internă și externă.

4.2. Elemente de cadru social și economic

4.2.1. Aspecte generale

În anul 2013, populația comunei Strunga era de 4.247 persoane și reprezenta 1,0% din populația rurală ieșană. În ultimii 6 ani de zile, în perioada 2008-2013, populația comunei Strunga s-a micșorat cu 174 persoane, ceea ce în puncte procentuale este echivalentul unei scăderi de 3,9%.

Trendul descendent înregistrat de efectivul demografic al comunei Strunga este foarte accentuat în comparație cu evoluția populației rurale înregistrată la nivelul României (-0,3%) sau la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est (-0,2%). În perioada 2008-2013, populația totală a județului Iași din mediul rural a crescut cu 10.261 persoane (+2,4%).

Figura 15 Evoluția populației stabile din Comuna Strunga, județul Iași, sursa datelor: INSSE 2019

Din punct de vedere al structurii efectivului demografic rural pe sexe se observă că, în anul 2013, la nivel național ponderea persoanelor de sex feminin era de peste 50,04% și ponderea persoanelor de sex masculin era de 49,96%, în timp ce la nivelul comunei Strunga distribuția este mai înclinată spre partea masculină (51,3% persoane de sex masculin; 48,6% persoane de sex feminin).

Figura 16 Structura populației rurale pe sexe: analiză comparativă, sursa datelor: INSSE 2019

Comparând distribuția populației, din mediul rural pe sexe, înregistrată la nivel național cu cea a arealului din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est sau din județul Iași, se observă că există o diferență între distribuții și că populația feminină reprezintă între 49,0% și 50% din totalul demografic rural.

Raportul de masculinitate este raportul dintre numărul bărbaților și cel al femeilor dintr-o populație dată și, în general, este exprimat, ca numărul de bărbați la 100 de femei. În comuna Strunga, în anul 2013, raportul de masculinitate era de 105,8 bărbați la 100 femei, în timp ce în mediul rural ieșean raportul de masculinitate avea valoarea de 104,0 (104 bărbați la 100 femei).

În anul 2013, densitatea populației în comuna Strunga era de 56,4 locuitori / kmp, fiind mai mică comparativ cu media județeană rurală de 85,6 locuitori / kmp.

În comuna Strunga din cele 4.247 persoane, 19,0% sunt tineri (cu o vârstă cuprinsă între 0 și 14 ani), 68,1% sunt adulți și 12,7% sunt persoane vârstnice (65 ani ši peste). Din totalul populației de sex feminin, 22,0% are o vârstă de peste 65 ani.

Raportul de masculinitate variază pe grupe de vârstă întrucât mortalitatea este diferită în cazul persoanelor de sex masculin, respectiv persoanelor de sex feminin. La nivelul comunei Strunga se remarcă valoarea indicatorului raportului de masculinitate de 60,9 bărbați la 100 femei pentru categoria vârstă 65 ani și peste. În această situație indicatorul are o valoare mult mai mică decât raportul de masculinitate per total (105,8) și explicat prin fenomenul cunoscut ca “ speranța de viață mai mare la femei”. În perioada 2010-2012, potrivit Direcției Județene de Statistică Iași, la nivel județean speranța de viață, per total, a fost de 74,16 ani, în timp ce pe sexe speranța de viața a fost de 70,38 ani la bărbați, iar la femei de 78,13 ani.

Figura 17 Structura populației din Comuna Strunga pe grupe mici de vârstă (piramida vârstelor, 1 ianuarie 2013, sursa datelor: INSSE 2019

Distribuția populației din comuna Strunga pe grupe mici de vârstă evidențiază un “dezechilibru” între persoanele de sex masculin și persoanele de sex feminin. De exemplu, ponderea persoanelor de sex masculin a căror vârstă este cuprinsă între 25 și 29 ani (218 persoane, 10,0% din populația totală de sex masculin) diferă semnificativ de ponderea deținută de persoanele de sex feminin pentru aceleași grupe de vârstă (133 persoane, 6,4% din populația totală de sex feminin).

O diferență semnificativă între ponderile pe sexe se remarcă ši în cazul vârstelor 60 ani-79 ani. În această situație populația feminină este vizibil mai numeroasă decât populația masculină (477 persoane de sex feminin și 297 persoane de sex masculin). Explicația este similară cu cea întâlnită în cazul raportului de masculinitate și anume – speranța de viață mai mare la femei.

Raportul de dependență demografică este un indicator al poverii economice pe care populația productivă (persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani) o poartă, chiar dacă există situații în care unele persoane denumite generic “dependente” (persoanele cu vârsta cuprinsă între de până la 15 ani ši cele de peste 65 ani) sunt active, iar cele în vârstă productivă (de muncă) sunt dependente din punct de vedere economic.

La 1 iulie 2012, în comuna Strunga, raportul de dependență demografică era de 56,9% ceea ce înseamnă că la fiecare 100 persoane în vârstă de muncă (15-64 ani) revin 56,9 persoane “dependente” (tineri și vârstnici). Valorile înregistrate în arealul rural al județului Iași, arealul rural regional și național sunt similare, acest indicator având valori cuprinse între 52,9% și 55,6% și sunt ușor mai mici decât cele înregistrate la nivelul teritoriului comunei Strunga. Se observă că presiunea asupra persoanelor active din comuna Strunga este mai mare comparativ cu valorile înregistrate la nivel județean (53,6%), regional (55,6%) și național (52,9%).

Figura 18 Raportul de dependență demografică și gradul de îmbătrânire demografică: analiză comparativă, sursa datelor: INSSE 2019

4.2.2. Natalitate, mortalitate și spor natural.

În anul 2012, în comuna Strunga au fost înregistrați 45 de născuți vii și 72 de cazuri de deces, astfel la nivel de spor natural, acesta a fost de -27 persoane. În același an – anul 2012, rata natalității a fost de 10,5‰ fiind cu 0,9‰ mai mică decât cea înregistrată în mediul rural ieșean.

În mediul rural românesc rata sporului natural este negativă, astfel că la nivel național acest indicator are valoarea de -4,7‰. În comuna Strunga, în anul 2012, rata sporului natural a fost de 6,3‰ fiind semnificativ mai mare decât media județene (-0,4‰).

În anul 2007 și în perioada 2009-2012, rata sporului natural la nivelul comunei Strunga a fost negativă variind între -2,5‰ (anul 2007) și 6,3% (anul 2012). În anul 2008, rata sporului natural a fost pozitivă având valoarea de 0,9‰. În aceeași perioadă de referință (2007- 2012), la nivelul comunei Strunga a fost înregistrat un caz de copil născut mort, iar începând cu anul 2009 a fost înregistrat anual câte un caz de deces în rândul copiilor cu vârsta sub 1 an. În anul 2012, în mediul rural ieșean numărul deceselor în rândul copiilor cu vârsta sub un an a fost de 82 cazuri, iar rata mortalității infantile a fost de 16,1‰, iar în comuna Strunga rata mortalității infantile a fost de 22,2‰.

Figura 19 Evoluția natalității și mortalității la nivelul Comunei Strunga, județul Iași, sursa datelor: INSSE 2019

4.2.3. Nupțialitate și divorțialitate.

La oficiile de stare civilă din mediul rural din județul Iași, în anul 2012 au fost oficiate 1827 căsătorii, cu 119 mai multe decât în anul precedent (+7,0%). Numărul divorțurilor pronunțate în mediul rural iešean prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 417 divorțuri, cu 10 mai puține decât în anul 2011.

În mediul rural din județul Iași, numărul căsătoriilor a fost de 1.827 în anul 2012, ceea ce reprezintă 21,1% din numărul total de căsătorii înregistrat la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.

În comuna Strunga, în anul 2012 au fost oficiate 19 căsătorii și au fost pronunțate 5 divorțuri. Comparativ cu anul precedent numărul căsătoriilor a crescut cu 6, iar numărul divorțurilor a scăzut cu 2. În perioada 2007-2012, în comuna Strunga rata de nupțialitate a scăzut, iar rata de divorțialitate a înregistrat o ušoară creštere.

4.3. Fenomenul de îmbătrânire în comuna Strunga

Gradul de îmbătrânire demografică, cunoscut și sub numele de indicele vitalității populației, calculat prin raportarea populației tinere la populația vârstnică are valoarea de 0,65 pentru comuna Strunga fiind mai mare decât valoarea județeană la nivel rural, dar mai mică decât valoarea națională (0,9).

Ponderea populației vârstnice din total nu are un impact major asupra comunei, vârstnicii reprezintă peste 16% din totalul populației. Din care populația vârstnică de sex feminin, reprezintă 10,3%, iar cea masculină 4,7%.

Modul în care se structurează grupele de vârstă, duc la formarea unei comunități foarte echilibrată din punct de vedere social. Pe primul loc fiind populația activă (20-64 de ani) cu o pondere de 61,2% din total, apoi urmată de populația tânără 22,6% din total. Populația vârstnică fiind pe ultimul clasament, ceea ce rezultă că populația încă nu suferă de consecințele îmbătrânirii populației.

Datorită prezenței unei populații semnificative catolice în comună cu un comportament pronatalist, s-a produs un fenomen de reducere a dependeței populației din comună. În anul 1992 dependența atingea valoarea de 0,9, iar in anul 2018 dependența atingea valoarea de 0,65. Acest lucru datorându-se angrenării pe piața forței de muncă a unei populații tinere numerose, rezultatea din perioada comportamentului pronatalist, dar odată cu modificarea mentalului colectiv, Comuna Strunga a trecut în cea de a patra etapă a tranziției demografice.

Figura 22 Etapele tranziției demografice, sursa: The World Bank

Figura 23 Evoluția indicelui de îmbătrânire a populației în Comuna Strunga între anii 1992-2018, sursa datelor: INSSE 2019

Figura 24 Evoluția ponderii populației vârstnice din Comuna Strunga între anii 1992-2018 din totalul populației pe genuri, sursa datelor: INSSE 2019

4.4. Aspecte subiective asupra procesului de îmbătrânire din Comuna Strunga: Metoda interviului

Comuna Strunga deși pare o simplă unitate administrativă în cadrul județul Iași. Aceasta prezintă o complexitate mult mai mare în ce privește fenomenul de îmbătrânirea populației în comparație cu alte comune din județ. Complexitatea denotă din structura religioasă a comunei.

Comuna are o structură religioasă diferită, datorită unor factori de natură istorică. În jur de 45% din populație sunt de confensiune catolică, iar 50% de confesiune ortodoxă,restul de 5% cuprinde alte culte.

Datorită acestui factor de natură religioasă, Comuna Strunga funcționa cu 2 viteze. Un proces de îmbătrânire mai alert înregistrat de comunitatea ortodoxă și un ritm mai încet înregistrat de comunitatea catolică. Astfel că acestă diferențe în ritmul de îmbătrânire a fost perceput diferit de cele două comunități. Fiecare având percepții diferite de percepție, dar religia pare să genereze un anumit profil social.

În interviul aplicat au fost ”interogați” 5 reprezentanți din comunitate din medii diferite:

Primarul comunei – Mariana Lazăr;

Directorul școlii – Gheorghe Saraficianu;

Intelectual local – prof. Viorel Ursache

Bătrân din comunitate ortodoxă – Denis Pascaru;

Bătrân din comunitatea catolică – Marin Tamaș;

Au fost adresate 6 întrebări comune fiecărui individ. Durata interviului a fost de 20 de minute.

Întrebări utilizate în interviu:

Dvs. ați auzit de procesul de imbatrinire al populatiei, proces prezent și în comuna Strunga? Care sunt dupa parerea dvs consecințele acestui proces pentru localitatea noastră?

Ce acțiuni pot intreprinde autoritățile locale/centrale pentrru a se evita anumite costuri sociale?

În ce măsură este încurajată natalitatea în localitate?

Ce masuri pot fi luate pentru a scadea emigrația în zonă?

Considerați ca viața persoanelor în vârsta este mai bună in ultimii 20/30 de ani?

Ce măsuri de redresare a declinului populatiei în localitate propuneți?

Primarul comunei – Mariana Lazăr

Dvs. ați auzit de procesul de îmbatrinire al populației, proces prezent și în comuna Strunga? Care sunt dupa parerea dvs consecințele acestui proces pentru localitatea noastră?

Normal, suntem la zi cu această problemă. Chiar desfășurăm în momentele de față câteva politici care să încurajeze natalitatea și pe tineri în general. Păi în general rămânem cu o comună îmbătrânită, asemenea unei flori ce începe să se usuce. Cel mai probabil o să ajungem să avem o populație vârstnică mai mare în întreținere și acest lucru o să ridice costuri suplimentare asupra comunei.

Ce acțiuni pot intreprinde autoritățile locale/centrale pentrru a se evita anumite costuri sociale?

Am menționat mai sus că există o serie de politici în acest demers. Oferim tichete de grădiniță părinților și mai nou încercăm să-i sprijinim mai mult pe partea financiară. Este cunoscut deja că o stare financiară bună duce la o creștere a natalității, dar această regulă socială este valabilă și invers. O sărăcie prea mare ducea și ea la o natalitate ridicată, dar noi nu ne dorim așa ceva.

În ce măsură este încurajată natalitatea în localitate?

Prin politicile menționate anterior, dar și biserica încurajează comunitatea să se reproducă. Mai mulți credincioși mereu a fost o politică de bază a bisericii, așa pot avea o masă mai mare de manevrat. Scuzați că am deviat, dar am și eu nemulțumirile mele!

Ce masuri pot fi luate pentru a scadea emigrația în zonă?

Generarea unor locuri noi în comună, dar realitatea este una mai sumbră. În moment România trece printr-un proces de deruralizare unde populația emigrează spre oraș, proces ce era specific occidentului prin anii 60, dar acum procesul specific în occident este de dezurbanizare. Dezurbanizarea reprezintă procesul, prin care oamenii se întorc în spațiul rural, cel puțin la bătrânețe. În final pot să vă zic că este nevoie de un nou curent de imagine a spațiului rural. Spațiul să nu mai fie văzut ca pe un spațiu jegos, sărac și plin de oameni fără carte, asta ca să nu le zic proști. Este nevoie de o imagine nouă, spațiul rural să fie văzut ca un mediu sănătos, curat și mult adecvat pentru a habita.

Considerați ca viața persoanelor în vârsta este mai bună in ultimii 20/30 de ani?

Cu siguranță este mai bună, doar că mulți au uitat cum arăta trecutul. Trăiesc cu nostalgia trecutului comunist unde aveau de toate. Dar eu am și o teorie, pe vremuri erau mai tineri și aceștia oarecum tânjesc după vremurile din tinerețe. Și eu aș vrea să fiu iarăși tânără și să nu mă mai doară nimic.

Ce măsuri de redresare a declinului populației în localitate propuneți?

Nu suport demagogia, se pot spune multe desprea asta, dar comuna Strunga este doar o piesă dintr-un puzzle, nu noi suntem cei care ne putem opune fenomenul. Deși suntem doar o picătură în ocean, știu că oceanul se formează din mai multe picături. Vom vedea cum o să evolueze lucrurile. Trebuie doar să avem grijă să nu sufere nimeni și să ne ocupăm de bătrânii pe care îi avem în momentul de față, poate viitorul o să ne ofere niște soluții cu adevărat viabile.

Directorul școlii din Comuna Strunga – Gheorghe Saraficianu

Dvs. ați auzit de procesul de imbatrinire al populatiei, proces prezent și în comuna Strunga? Care sunt dupa parerea dvs consecințele acestui proces pentru localitatea noastră?

Procesul de îmbătrânire în Comuna Strunga este datorat migrației masive a populației tinere. Populația tânără nu mai găsește resursele necesare ca să se stabilească în zonă. Dumneavoastră ați putea sta cu minimul pe economie? Păi românii au niște nevoi mai speciale: să mănânce, să se îmbrace, să plătească facturi, au dreptul la decență. Dacă nu aș avea vârsta aceasta și eu aș pleca, am niște rude prin Canada. Este evident de la ce apare această problemă a bătrânilor singuri. Și dacă ar exista joburi în comună, tot nu ar sta, poate nu toți se văd agricultori. Poate vor ceva mai mult de la viață.

Ce acțiuni pot intreprinde autoritățile locale/centrale pentrru a se evita anumite costuri sociale?

Nu există așa ceva, păi guvernul a promis că o să oferim o mâncare caldă micuților și ei au parte tot de o bucată tare de pâine, de poți să spargi nuci cu ea. Situația este oribilă și singurul lucru ce se poate face, este să nu ne pierdem speranța. Toți au dreptul la o viață mai bună.

În ce măsură este încurajată natalitatea în localitate?

Pe vremuri populația școlară era triplă, acum ne chinuim să nu ne pierdem catedrele. V-am spus, fără bani cel mai probabil nici școala nu o să mai existe în Fărcășeni, de șapte ani au promis că demolează corpul B și fac altul.

Încă mai sunt copii, comunitatea catolică mereu a avut o natalitate dusă spre extrem, dar acum lucrurile stau cu totul diferit, nici cei plecați nu fac copii. Amână mereu momentul din rațiuni financiare.

Ce masuri pot fi luate pentru a scadea emigrația în zonă?

Păi să se închidă granița și să facă gulag în localitate. Deși la nivel mondial populația crește, Europa de Est este singura regiune ce înregistrează un regres acut a scăderii populației. Până la urmă nu te poți opune naturii și proceselor sale!

Considerați ca viața persoanelor în vârsta este mai bună in ultimii 20/30 de ani?

Este mai bună, dar acum este important să spui la ce te raportezi. Poate nu o ducem mai bine ca cei din Canada, dar nici nu avem o speranță de viață de 30 de ani ca în Africa.

Totul este relativ, dar pe ansamblu o duc mai bine, dar și acest lucru este dat de avansul tehnologic a societății noastre.

Ce măsuri de redresare a declinului populației în localitate propuneți?

Păi am putea face multe, să facem mult zgomot pentru nimic. Eu nu sunt politician ca să vă vând gogoși, cu nu știu ce strategie de dezvoltare locală sau că vom face proiecte prin absorpții de fonduri europene, doar vorbe.

Fost primar– prof. Viorel Ursache

Dvs. ați auzit de procesul de îmbătrânire al populației, proces prezent și în comuna Strunga? Care sunt dupa parerea dvs consecințele acestui proces pentru localitatea noastră?

Îmbătrânirea populației este un proces mai vechi în comuna noastră, deși în realitate situația este generalizată la nivel național, chiar european. În primul rând suferă economia locală, ce duce la o presiune mai mare asupra bugetului local. O comună nu poate să trăiască doar cu impozitul colectat de la vârstnici. Eu cred că situația o să se agraveze după ce școala nu o să mai fie, atunci chiar că nu o să mai rămână nimeni. Dar în momentul de față școala dă dovadă de o reziliență ridicată.

În ce privește îmbătrânirea populației o să fie mai greu pentru serviciile sociale să gestioneze un volum așa mare de cazuri.

Ce acțiuni pot intreprinde autoritățile locale/centrale pentrru a se evita anumite costuri sociale?

Încă de pe vremea când eram primar se încerca îmbunătățirea logisticii, să avem o evidență clară cu toate cazurile sociale, să avem posibilitatea să răspundem prompt la problemele apărute. În schimb cel mai mare dușman al nostru a fost lipsa fondurilor.

Iar ca strategie de viitor, s-ar putea pune în evidență caracterul comunii Strunga de stațiune balneo-climaterică. Comuna fiind ideală pentru amplasarea unui azil de bătrâni.

În ce măsură este încurajată natalitatea în localitate?

În momentul de față nimeni nu încearcă să o mai stimuleze, nici măcar statul. Spre exemplu problema natalității scăzute a populației în Franța a fost rezolvată printr-o serie de politici sociale bine puse la punct. Acest lucru s-ar putea încerca și la noi, prin noi nu mă refer la comună, mă refer pe plan național.

Ce masuri pot fi luate pentru a scadea emigrația în zonă?

Găsirea unui nou substitut a mediului rural. La țară să fie ca în mediul urban, prin îmbunătățirea condițiilor de trai.

Considerați ca viața persoanelor în vârsta este mai bună in ultimii 20/30 de ani?

Consider că totuși am avansat față de 89, nu mult, dar am avansat. Sun Tzu spunea: "Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te oprești."

Ce măsuri de redresare a declinului populației în localitate propuneți?

Poate niște politici adecvate după un model francez. Cred că arhitecții francezi au aplicat astfel de soluții în spațiul rural francez. Am putea să învățăm și noi din proiectele lor.

Bătrân din comunitatea ortodoxă – Denis Pascaru

Dvs. ați auzit de procesul de îmbătrânire al populației, proces prezent și în comuna Strunga? Care sunt dupa parerea dvs. consecințele acestui proces pentru localitatea noastră?

Păi bătrâni au fost dintotdeauna, dar era și tineret. Acum am rămas doar noi cei în vârstă. Cred că cel mai dramatic lucru este că nu vom avea pe nimeni lângă noi, când o să fim în neputință.

Ce acțiuni pot intreprinde autoritățile locale/centrale pentrru a se evita anumite costuri sociale?

Să dea locuri de muncă la tineret și să nu mai fure, au dus țara de râpă toți hoții ăștia din parlament.

Am 28 de ani lucrați la Sidex Roman și am o pensie de 8 milioane. Păi unul tânăr de ce ar alege să își rupă spatele aici pentru 8 milioan la pensie?

În ce măsură este încurajată natalitatea în localitate?

Păi la noi mereu a mai fost diferit, catolicii sunt mai numeroși în prezent. Eu am avut 2 copii, vecinul meu a avut 8 copii. Când ai mei au crescut au plecat la studii și duși au fost. Cei ai vecinului meu au rămas toți în comună, dar în schimb au avut o parte de o soartă mai grea.

Dacă ar da de muncă la tineret, sunt sigur că ar avea timp și de copii. Oricui îi place să facă copii, poate nu la fel de mult și să-i crească.

Ce masuri pot fi luate pentru a scadea emigrația în zonă?

Mereu am avut o problemă cu transportul și îmi era greu să vin acasă la sfârșit de săptămână. Poate niște drumuri mai bune sau chiar un tren ar ajuta oamenii să meargă la muncă și să se întoarcă.

Considerați ca viața persoanelor în vârsta este mai bună in ultimii 20/30 de ani?

Cu pensiile astea aproape că mori de foame, noroc că stăm la țară, mai avem o găină, un purcel. Nu descurcăm, asta cât o să ne mai țină Dumnezeu.

Ce măsuri de redresare a declinului populatiei în localitate propuneți?

Se poate dacă s-ar face ceva de sus, noi suntem doar niște oameni de rând. Acuși o să plecăm și noi la Domnul.

Bătrân din comunitatea catolică – Marin Tamaș

Dvs. ați auzit de procesul de îmbătrânire al populației, proces prezent și în comuna Strunga? Care sunt dupa parerea dvs consecințele acestui proces pentru localitatea noastră?

Am auzit că cei tineri nu se mai căsătoresc și nici copii nu mai sunt, dar vremea mea a trecut, ei vor face după cum cred

Ce acțiuni pot intreprinde autoritățile locale/centrale pentrru a se evita anumite costuri sociale?

Să le dea un loc de muncă ca tineretul să nu mai plece.

În ce măsură este încurajată natalitatea în localitate?

Lumea nu mai face copii ca pe vremuri, deși în cartea sfântă scrie, ”creșteți și vă înmulțiți”, dar lumea a uitat care este rostul nostru cel adevărat pe acest pământ.

Ce masuri pot fi luate pentru a scadea emigrația în zonă?

Nu știu, nu mă pricep la așa ceva.

Considerați ca viața persoanelor în vârsta este mai bună in ultimii 20/30 de ani?

Păi era mai bine pe vremea odiosului, așa cum aud că se spune! Dar doamnă, ne-a dat casă, am avut apartament în Constanța, ne-a dat loc de muncă și nimeni nu stătea aiurea și pierdea vremea. Nu vedeți la televizor cum își dau în cap, se omoară, fură! Așa ceva nu era pe vremuri!

Ce măsuri de redresare a declinului populatiei în localitate propuneți?

Să le dea bani să facă case aici în sat, ca să nu mai plece lumea.

Din urma interviului realizat, a reieșit faptul că există o serii de percepții diferite în funcție de mediul în care s-a dezvoltat fiecare individ. Cei care provin din medii academice, au o părere că totul ce trebuie să decurgă natural asemenea principiilor Iluministe din secolul al XVIII-lea, când societatea trebuia să aibă un parcurs mai natural și cu intervenții minimală din partea oamenilor sau a statului. Cei mai în vârstă au o viziune mai socialistă și mai radicală prin care se cere o mare implicare a statului în problema demografică a comunei.

Primarul localității are o viziune de dezvoltare a spațiului rural prin intermediul unor politici asemănătoare cu cele din Franța anilor 50, când statul a încercat să stopeze migrația prin introducerea unor politici ce a permis dezvoltarea spațiului rural și încurajarea populație chiar să revină în spațiul rural.

Domnul director are o atitudine mai ironică față de interviu, dar printre cuvintele acestui domn se înțelege faptul că migrația a generat acest fenomen de îmbătrânire a populației. Și tot domnul director acuză clasa politică că nu a făcut nimic, iar din nimic nu are cum să apară decât tot nimic.

Fostul primar are o viziune de reconversie a spațiului rural, o situație asemănătoare cu cea din S.U.A. Unde limita dintre urban și rural este greu de făcut destincție. Un mediu rual cu condiții cel puțin egale are mai tăia din acest avânt al migrației populației. O politică destul de plauzibilă, mai ales că în ultima perioadă se practică joburile de tip remote, unde activitatea este desfășurată de acasă din fața unul calculator.

Ceilalți doi cetățeni au o viziune mai tradiționalistă în ce privește situația îmbătrânirii populației, fiind depășiți de fenomen și încercând să ofere răspunsuri cât mai simple. Aceștia consideră că situația a fost generată de clasa politică actuală a României și de migrația populației, mai exact de lipsa unui venit real.

Pe ansamblu se deduce din interviul efectuat că îmbătrânirea populației este datorată în mare parte unor factori de natură antropică, modul în care a fost situației de către autorități și evoluția naturală a acestui fenomen la scară globală. Unde politica nu poate stopa acest proces, dar în schimb poate să ofere alternative.

Concluzii

Este mai mult decât necesar o bază de date cu privire la venituri, calitatea locuințelor persoanelor de vârsta a treia, resursele pe care le utilizează, resursele existente în sistemul formal la nivel local, publice, private și în regim de voluntariat, cele din mediul informal, politicile de finanțare a protecției acestei categorii.

La nivel european, cu excepția Danemarcei, majoritatea celorlalte țări se confruntă cu o lipsă a personalului calificat – asistente medicale geriatrie, medici geriatri, psihatri specilaizați în geriatrie – pentru domeniul protecției persoanelor de varsta a treia, Exemple, în acest sens, sunt Belgia, Olanda și Franța, unde, în baza dezinstituționalizării, s-a renunțat la spitalele de psihiatrie, fără a exista servicii alternative la nivel comunitar.

Aceeași problemă o regăsim și în România, cauzele coincizând, în mare parte, cu situația europeană: statul neclar și neobișnuit pentru comunitate, veniturile mai mici, lipsa sistemelor educative și de pregătire profesională pentru acest domeniu și nu în ultimul rând, resursele comunitare reduse disponibile.

Dezvoltarea formelor specifice de intervenție în protecția persoanelor de vârsta a treia depinde, în mare măsură, de politicile economice, sociale promovate la nivel național, de percepția profesioniștilor și cea existentă la nivelul simțului comun cu privire la această categorie. Imaginea negativă a acestei perioade de viață se perpetuează din generație în generație, stereotipurile regăsindu-se inclusiv în rândul vârstnicilor.

Neputința, dependența și învățarea neputinței de către vârstnici sunt caracteristici promovate și susținute într-o mai mare măsură decât independența, potențial creativ, activ de manifestare al acestora. În pofida faptului că vârstnicii nu sunt un grup omogen, atât în lucrări de specialitate, cât și în mass media, se susține o imagine uniformă, unică, eventual denigratoare cu privire la privire la persoanele de vârsta a treia.

Diferențele cu privire la starea de sănătate, la venituri, la experiența profesională, de viață, la stilul de viață constitue tot atâtea criterii care susțin lipsa de omogenitate în rândul persoanelor vârstnice.

Este important de sesizat mecanismul care influențează într-o măsură apreciabilă disponibilitatea realizării unor forme specifice de intervenție, și anume percepție socială a persoanelor de vârsta a treia, care va conduce sau va reține oportunitățile sociale, economice, educaționale, culturale disponibile pentru o vârstă a treia activă, implicată.

Universitățile vârstei a treia – constituie porți pentru manifestarea persoanelor de vârsta a treia și o manifestare a încrederii în posibilități continue de dezvoltare, astfel încât necesitatea lor se impune.

Organizațiile persoanelor vârstnice – inclusiv cele politice – reprezintă interesele acestora și amplifică vocile vârstei a treia. Astfel de organizații existau, în 1993, în Belgia Danemarca, Franța, Irlanda, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie, cunoscând apoi, o amplă dezvoltare în toate țările membre. Încercările de la noi se impun apoi, o amplă dezvoltare în toate țările membre. Încercările de la noi se impun dinamizate, asociațiile persoanelor vârstnice de la nivel județean și local trebuind să se implice mai mult în susținerea drepturilor și rezolvarea problemilor semenilor lor.

Spre exemplu, Ghidul persoanelor de vârsta a treia amintește de întâlnirea Parlamentului European a Senirilor, în care s-au întrunit 518 vârstnici din cele 12 țări europene foste membre ale CE, la Luxemburg, în martie 1992. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate problemele acute ale vârstnicilor din Europa: nivelul de veniturilor; autonomia; izolarea persoanelor vârstnice; solidaritatea între generații. Omplexitatea problematicii care afectează persoanele vârstnice; solidaritatea între generații. Complexitatea problematicii care afectează persoanele vârstnice i-a determinat pe participanții la acest forum să solicite propria reprezentare la nivel european. Un rezultat apreciabil al acestor întâlniri îl constituie rediscutarea și adoptarea Cartei Europene a cetățenilor seniori, inclusă apoi, în Cartea socială europeană – document ratificat și de România în anul 1999 (Bălașa Ana, 2000).

Din ce în ce mai mult problemele îmbătrânirii și ale persoanelor vârstnice devin teme de reflecție atât la nivel național, cât și european. Concluziile acestor preocupări evidențiază imperativul gândirii și furnizării unor forme diferite de servicii, adaptate nevoilor diferite ale persoanelor de vârsta a treia, atât dinspre sistemul formal, cât și dinspre cel informal, atât în comunități, cât și în instituții.

O altă concluzie subliniază că, în ciuda diferențelor istorice, sociale, politice, ideologice ale țărilor europene, este necesară o politică armonizată la nivel european în domeniul protecției persoanelor de vârsta a treia, în special în privința securității sociale și a finanțării îngrijirii persoanelor vârstnice pe plan național. Demersuri, în acest sens, sunt începute și planificate pentru toate țările membre și candidate la UE, prin ”Metoda deschisă de coordonare” a protecției persoanelor vârstnice.

Accentele din intervențiile în mass media ale responsabililor diferitelor departamente din ministere implicate în sistemul bunăstării sociale vizează adesea necesarul mare de sume destinate acoperirii pensiilor ori subvențiilor pentru persoanele inactive. Rolul acestor manifestări ale lui ”nu avem pentru că sunt prea mulți pensionari ori bătrâni este unul nociv. Nu ne confruntăm cu o rată a dependenței- determinată de vârstă atât de accentuată precum țări europene din ”cel mai îmbătrânit continent”.

Planurile strategice pentru întâmpinarea unei neimplicări în protecția socială a vârstei a treia/ a patra constituie singurele repere viabile într-o societate în pragul îmbătrânirii.

Relația contribuției actuală/ nivel ulterior al pensiei se impune destructurată la nivelul generațiilor active de acum. Unele așteptări dintre resursele financiare ale statului este necesar să i se suprapună un interes personal, o responsabilizare a tuturor pentru zilele de dincolo de vârsta recunoscută de legistalația pentru pensionare.

Locuri aparte revin subsistemelor sociale prea puțin active încă în domeniul serviciilor destinate persoanelor în vârstă: familia lărgită, vecinătatea ori comunitatea locală, organizațiile persoanelor vârstnice.

Un alt imperativ, de astă dată pentru persoanele în vârstă de gen feminin, privește recunoașterea investiției lor în familie și în societate în ansamblu: nașterea. Creștere și educarea copiilor constituie o investiție prea puțin ori deloc răsplătită.

Responsabilitatea copiilor, o dată crescuți, de a se ocupa de îngrijirea părinților în vârstă, prevăzută în Codul familiei, nu este recunoscută, iar șansele asumării ei doar din perspectiva legală nu ar conduce la prea substanțiale schimbări. Independența unei persoane în vârstă de gen feminin, care și-a înțeles menirea, nu rezidă în răspunsurile constituind ”capitalul social”. Astfel, retribuirea unei munci de importanță majoră pentru societate ar diminua din dependența și gradul de sărăcie înregistrate în rândul acestei categorii.

Un alt sistem de asigurare a bătrâneții se impune și pentru locuitorii satelor. Veniturile naturale constituie un punct de plecare, dar nu suficient.

Unele politicii a protecției sociale girate de către stat i se poate asocia o politică persoanală generațională, o responsabilitate a propriei îngrijiri și o cultivare a reușitei indiferent de vârstă.Aspectele degenerative subliniate de gerontologie reprezintă, adesea, un scop în sine, și nu o încercare de continuare a unei vieți active, de implicare, de încetinire a proceselor anatomo-fiziologice determinate de înaintarea în vârstă. Pentru o dinamică pozitivă a protecției sociale în viitor sunt necesare revederi ale sistemelor contractuale de muncă, ale plății contribuțiilor de către stat ori către agenții de asigurare private, ale prestațiilor recunoscute social, dar neretribuite.

Strategii eficiente sunt cele care angrenează persoana, grupul apropiat, comunitatea locală și autoritățile regional-statale, societatea civilă și responsabilii guvernamentali în aceeași măsură. În acest sens, rolul organizțiilor neguvernamentale în domeniu poate fi accentuat și înconjurat. De asemenea, implicarea mai accentuată a unei instituții cu atribuții sociale asumate – Biserica – poate dinamiza și diversifica formele de protecție socială a persoanelor în vârstă.

Vârstnicii nu știu în atribuțiile cui intră, spre exemplu, amenajarea trotuară și în ale cui sau în baza a ce se dă bilete la tratament. Apoi, cine oferă reduceri la transport, pe ce fel de transport și pentru ce vârstă.

Intervin necesare sublinieri cu privire la implicarea, la activarea „resurselor pierdute” ascunse subt titlul de ”bătrân”. Statul neputinței asociate vârstei, asumat ori impus, poate fi depășit prin programe local-regionale ori naționale adecvate, prinn politici sociale corecte, coerente, asociate asumărilor personale a responsabilităților și atribuțiilor putinței.

Experiența țărilor care se confruntă deja cu o rată semnificativă a îmbătrânirii populației sugerează o necesară gândire prospectivă a programelor de protecție socială.

Comuna Strunga este o simplă piesă dintr-un mozaic mai mare, îmbătrânirea demografică fiind un fenomen generalizat la nivel național. Singurele diferențe constau în dinamica cu care se manifestă fenomenul de îmbătrânire demografică.

Bibliografie

Bălașa, Ana, ”Diagnoză calității vieții populației vârstnice”, în Calitatea Vieții, XII, nr. 1-4, 2000, pp. 79-90.

Bălașa, Ana, ”Protecția socială a persanelor vârstnice în România”, în Calitatea Vieții, XII, nr. 1-4, 2000, pp. 79-90.

Bois, J-P, Histoire de la viellesse, PUF, Paris, 1994

Boudoun, Raymond ș.a. (coord), ”Dicționar de sociologie”, traducere de Mariana Țuțuianu, completări privind sociologia românească de Maria Larionescu, Univers Enciclopedic, București, 2008.

Cardeac, Vincent, ”Sociologie de la vieillesse et du viellissement”, Nathan, Paris, 2001.

Ciochină Barbu, ”Pensiile și alte drepturi de asigurări sociale”, PIM, Iași, 2003.

De Singly, F,; Gotman, Anne; Kaufman, J-C., ”Ancheta și metodele ei”: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv, prefață de Elisabeta Stănciulescu, Polirom, Iași 1998.

Erik Erikson, ”Adulthood”, New York Press, 1978.

Ferreol Gilles ș.a., ”Dicționar de sociologie”, prefață de Septimiu Chelacea și Adrian Neculau, Polirom, Iași.

Gîrleanu Daniela, ”Vulnarebilitatea vârstei a treia”. Aspecte teoretico practice”, în Miftode Vasile (coord.), ”Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare”, Lumen, Iași, 2002.

Gîrleanu Daniela, ”Vârsta a treia”, Institutul European, Iași, 2006.

Guerin, Serge,” Le Boom des Seniors”, Economica, Paris, 2000.

Ianoși, Ion, ”Vârstele omului”, Trei, București 1998.

Marshall, Mary, ”Asistența socială pentru bătrâni”, Alternative, București, 1993

Molnar, Maria, ”Sărăcia și protecția socială”, Editura Fundației România de Mîine, București, 1999.

Ungureanu A., Muntele I. ”Geografia populației”. Iasi: Sedcom Libris, 2006.

Preda, Marian, ”Politica socială românească între sărăcie și globalizare”, Polirom, Iași, 2002.

Roger Daval avec colab. ”Traité de psychologie sociale” Presses universitaires de France, Paris, 1967.

Scott, Richard, ”Instituții și organizații”, traducere de Alina Radu, Polirom, Iași, 2004.

Silverman, David, ”Interpretarea datelor calitative. Metode de analiză a comunicării, textului și interacțiunii”, traducere de Adela Toplean, Polirom, Iași 2004

Șchiopu, Ursula; Verza, Emil, ”Psihologia vârstelor”, EDP, București, 1981.

Trebici, Vladimir, ”Genocid și demografie”, Humanitas, București, 1991

Webografie

***European Commision, A Concentred Strategy for Modernising Social Protection, Com (1999) 347 final, 1999.

***INSSE, Recensământul populației și a locuințelor 2002

***INSSE, Recensământul populației și a locuințelor 2011

***INSSE, Anuarul statistic al României, 2003

***INSSE, Anuarul statistic al României, 2011

*** INSSE, Tempo Online, accesat în intervalul 2018-2019

Lista figurilor

Figura 1 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 1999-2004, sursa datelor: INSSE 2019 17

Figura 2 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 2005-2010, sursa datelor: INSSE 2019 17

Figura 3 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 2011-2016, sursa datelor: INSSE 2019 18

Figura 4 Distribuția spațială a ponderii populației vârstnice din totalul populației; Media anilor 1999-2016, sursa datelor: INSSE 2019 18

Figura 5 Distribuția spațială a indicelui de îmbătrânire; 2005-2010, Sursa datelor: INSSE 2019 19

Figura 6 Distribuția spațială a indicelui de îmbătrânire; 1999-2004, Sursa datelor: INSSE 2019 19

Figura 8 Distribuția spațială a indicelui de îmbătrânire; 2011-2016, Sursa datelor: INSSE 2019 20

Figura 7 Distribuția spațială a indicelui de îmbătrânire; 1999-2016, Sursa datelor: INSSE 2019 20

Figura 9 Evoluția mediei naționale a indicelui de îmbătrânire a populației între anii 1999-2016 21

Figura 10 Evoluția ponderii populației vârstnice din totalul populației județelor României, sursa datelor: INSSE 2019 23

Figura 11 Infografic privind amplitudinea fenomenului de îmbătrânire, sursa datelor: INSSE 2019 23

Figura 12 Evoluția ponderii populației vârstnice din totalul populației localităților din județul Iași, sursa datelor: INSSE 2019 24

Figura 13 Localizarea Comunei Strunga 25

Figura 14 Hipsometria Comunei Strunga 26

Figura 15 Evoluția populației stabile din Comuna Strunga, județul Iași, sursa datelor: INSSE 2019 29

Figura 16 Structura populației rurale pe sexe: analiză comparativă, sursa datelor: INSSE 2019 30

Figura 17 Structura populației din Comuna Strunga pe grupe mici de vârstă (piramida vârstelor, 1 ianuarie 2013, sursa datelor: INSSE 2019 31

Figura 18 Raportul de dependență demografică și gradul de îmbătrânire demografică: analiză comparativă, sursa datelor: INSSE 2019 32

Figura 19 Evoluția natalității și mortalității la nivelul Comunei Strunga, județul Iași, sursa datelor: INSSE 2019 33

Figura 22 Etapele tranziției demografice, sursa: The World Bank 35

Figura 21 Evoluția ponderii populației vârstnice din Comuna Strunga între anii 1992-2018; pe categorii de vârstă, sursa datelor: INSSE 2019 35

Figura 20 Evoluția ponderii populației vârstnice din comuna Strunga între anii 1992-2018, sursa datelor: INSSE 2019 35

Figura 23 Evoluția indicelui de îmbătrânire a populației în Comuna Strunga între anii 1992-2018, sursa datelor: INSSE 2019 36

Figura 24 Evoluția ponderii populației vârstnice din Comuna Strunga între anii 1992-2018 din totalul populației pe genuri, sursa datelor: INSSE 2019 36

Figura 25 Evoluția indicelui de dependență a populației în Comuna Strunga între anii 1992-2018 37

Lista tabelelor

Tabel 1 Variația grupelor de vârstă în intervalul 1956-1966, sursa datelor: INSSE 2019 10

Tabel 2 Evoluția grupelor de vârstă de peste 60 de ani, în decada 1956-1966, sursa datelor: INSSE 2019 11

Tabel 3 Evoluția numărului de persoane vârstnice în perioada 2005-2050 45

Anexe

Toate anexele au fost realizate cu date oferite de INSSE 2019 și apoi prezentate prin prelucrare grafică.