Studiu DE Caz Asupra Exploatarii Miniere Rosia DE Amaradia

Diverse2

Studiu DE Caz Asupra Exploatarii Miniere Rosia DE Amaradia

Byadmin ianuarie 1, 2024

STUDIU DE CAZ ASUPRA EXPLOATĂRII MINIERE ROȘIA DE AMARADIA

INTRODUCERE

Exploatarea sporadică a cărbunelui prin lucrări miniere subterane în bazinul minier Berbești este atestată documentar încă din anul 1902, în extremitatea estică a zăcământului. Producțiile obținute cu rezultate economice de cele mai multe ori negative, nu au asigurate necesarul energetic al termocentralelor din zonă.

Documentațiile tehnico-economice la nivel de,,nota de comandă,, și ,,proiect de execuție,, pentru deschiderea si punerea în exploatare a carierei Ruget, simbol 904-02 și 904-05 au fost întocmite în cursul anului 1984 și aprobte cu decretul consililului testat 403/26.12.1985 HCM nr.36/22.02.1986.

,,Devizul general" al investiției privind cariera Ruget a fost recalculat la HG. Nr. 449 din 1990, apoi s-au efectuat periodic recalculări (până în anul 2003).

Baza materială a expoatării (rezervele din perimetrul Ruget) a fost analizată de comisia de partamentală de omologare din cadrul miniesterului geologiei, care a emis,,încheierea,,nr.98083/30.09.1983 pentru data de 01.01.1983.

Obiectivul minier Cariera Ruget a fost poriectat la o capacitate de 1000 tone lignit/an, prin documentația P.E. – deschiderea și punerea în exploatare a carierei Ruget, simbol 904-05. Conform acesteia, atingerea capacității proiectate trebuie să se realizeze în 6 ani (1985-1990) la un raport mediu de descopertă de 7,6 m3 /tonă. Lucrările de excavații au fost proiectate astfel încât să se păstreze un raport de descopertă constant între zona estică a carierei și zona vestică.

Realizarea unor producții ridicate care să contribuie la atingerea unui obiectiv major al economiei românești premergător anilor 1989, de obținere a independenței din punct de vedere energetic, nu putea fi satisfăcută numai din exploatarea în subteran a cărbunelui, apărând ca o necessitate obiectivă exploatarea la zi a cărbunelui, la început în microcariere, iar apoi în cariere modern dotate cu complexe de excavare, transport și depozitare. cariera Ruget și-a început activitatea în 1986 în mod organizat aparținând împreună cu cariera Seciuri și mina Albeni de Combinatul Minier Rovinari, județul Gorj.

Metoda de exploatare aplicată la cariera Ruget ,,Metoda de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde" din grupa ,,Metoda de exploatare de transport cu transportare cu bandă a sterilului la halda interioară", tehnologia aplicată fiind cea ,,în flux continuu".

CAPITOLUL. 1. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE

1.1. AMPLASAMENTUL EXPOATAȚIEI MINIERE

Cariera Ruget este situată în partea vestică a județului Gorj în imediata vecinătate a județului Vâlcea, într-o zonă colinară cu dealuri înalte ce delimitează avansul carierei înspre sud, văi ce mărginesc la est și vest cariera, iar limita nordică a acesteia a reprezentat-o aflorimetrul stratelor de cărbune.

Foto. 1.1 –Cariera Ruget

Teritorial cariera se întinde pe raza localităților Roșia de Amaradia, Seciuri și Prigoria.

Perimetrul de rezerve de cărbune lignit luat în considerare este situat pe teritoriul comunei Roșia de Amaradia, satul Ruget, județul Gorj.

Accesul în perimetru se face în prezent pe drumuri modernizate ce se desprind din drumul județean, ce trece prin următoarele comune Albeni – Călugăreasa – Alimpesti și drumul județean ce trece prin Logrești – Seciuri – Alimpești.

Cariera Ruget se găsește din punct de vedere geografic între Valea Gilortului și Valea Amaradia fiind încadrată astfel:

la nord de localitatea Roșia de Amaradia;

la vest de localitatea Roșia de Amaradia și zona exploatată prin cariera Poiana Seciuri;

la sud de localitatea Rugetu;

la est de localitatea Rugetu și cariera Olteț.

Perimetrul hidrografic aparține zonei colinare, morfologia terenului fiind influențată de constituția litologica.

Aceste depozite cu monotonie litologică pronunțată ( marne, argile, nisipuri), care au o slabă rezistență la agenții externi, au generat un relief cu înalțimi cuprinse intre 350 m și 550 m, principala înaltime având-o dealul Ruget cu cota de 548,8 m, care este situat in partea sudică a carierei.

Foto. 1.2. – Regiunea Minieră a Olteniei

Foto. 1.3. –Cariera Ruget amplasament

1.2. CONDIȚII GEOLOGICE ALE ZĂCĂMINTELOR

Stratele de cărbune au direcția est-vest, cu o înclinare de 3-5o nord-sud. Treptele de carieră sunt excavate pe direcția stratelor, iar avansul carierei se realizează pe înclinarea acestora. În perimetrul de exploatare al carierei Ruget prezintă importanță economică stratele I și II, care de altfel se și exploatează. Profilul geologic tip al carierei Ruget , iar caracteristicile hidrogeologice sunt redate în tabelul 1.1.

1.2.1. Stratigrafia zăcământului

Formațiunile care iau parte la alcătuirea geologică a regiunii, sunt formațiuni noi, pliocene (constituite din depozite pontiene, daciene și romaniene) și cuaternare, care aparțin unității structurale cunoscută sub numele de depresiunea getică.

Pontianul apare sub forma unei benzi subțiri orientate Vest-Est, cu dezvoltare apreciabilă între, valea Gilortului la vest și Valea Bistriței la Est, apărând la zi în partea de nord a perimetrului cercetat,fie datorită unor accidente tectonice, fie datorită eroziunii.

Avându-se în vedere caracteristicile litologice, pontianul a fost împărțit în două orizonturi bine delimitate și anume: pontian inferior și pontian superior.

Foto.1.1.- Straturile zăcământului

Pontianul inferior este constituit din marne cenușii, nisipoase, cu spărtură concoidală slab stratificate, cu Congeria eumana Stef. și din marne nisipoase vinete cu intercalații de nisipuri, conținând forme de Prosodacnomya sturi Stef. Paradacna abichi Hoern., Limnocardium subodessae sinz, Zamphiridacna postaferrica Papaianopol (în bazinul văii Plteț) și din argile pătate verzui și argile negricioase cu helicide, planoibide Prosodacna (în bazinul Văii Târâia).

Grosimea pontianului inferor variază între 100-150 m.

Tabelul 1.1

Carcateristicile hidrogeologice ale zăcământului în perimetrul Ruget

Pontianul superior sau Bosphorianul este alcătuit în mod predominant din nisipuri cenușii-gălbui, cu granulație variată, constituind orizonturi de 3-25 m grosime și din lentile de pietrișuri mărunte în alternanță cu nivele de marne și argile cenușii-verzui, uneori albăstrui foarte nisipoase sau compacte cu grosimi de la 3-10 m.

Dacianul peste depozitele pontianului superior se dispun în continuitate de sedimentare depozitele daciene, limita dintre dacian și pontian, trasându-se pe baza primelor apariții de pachydacne.

În cadrul depozitelor daciene pe baza datelor de suprafață, corelate cu cele de foraj, sau putut evidenția următoarele trei orizonturi lito-stratigrafice:

-dacianul inferior sau orizontul nisipos cu pachydacne;

-dacianul mediul sau orizontul marno-nisipos-lumasellic;

-dacianul superior sau orizontul cărbunos.

Romanianul depozitele acestui etaj se dispun în continuitate de sedimentare peste depozitele daciene.

Ele reprezintă intervalul de sedimentare cuprins între orizontul reper cu viviparus bifarcinatus structuratus (neum), care le separă de depozitele dacianului superior și baza nivelului cu unio pristinus bielz.

Depozitele levantine (romaniene) au fost întâlnite atât la suprafață cât și în forajele, alcătuite dintr-o alternanță de nisipuri argiloase-cenușii, cenușii-verzui sau gălbui, uneori cu zone roșcate, cu granulație variată, cu sedimentare torențială și argile cenușii, verzui sau negricioase uneori cărbunoase, între care seintercalează două trei strate subțri de lignit numerotate VII, VIII și IX.

Foto.1.2.- Strat de lignit

Stratul VII de lignit se află deasupra orizontului fosiler reper, iar stratele VIII și IX când apar (întrucât au apariție sporadiă, fiind lenticular) sunt situate la circa 8-10 m de aceasta (stratul VIII) și la circa 20-25 m stratul IX.

Grosimea depozitelor romaniene stabilită pe baza forajelor executate este de circa 150 m.

Cuaternarul este depus discordant peste depozitele romaniene. Este prezent prin termenii săi pleistocen și holocen.

Pleistocenul cuprinde depozite aluviale vechi-terasele superioare și medii ale văilor principale care străbat regiunea Amaradia, Olteț și Târaia.

Holocenul cuprinde terasele inferioare ale acestor râuri, depozitele aluviale, coluviale și proluviale întălnite în perimentru.

Depozitele aluviale sunt reprezentate prin pietrișuri și bolovănișuri cu un grad variabil de rulare și mai rar din nisipuri dezvoltate în albia râurilor principale din regiune.

Depozitele coluviale aparțin alunecărilor de teren frecvente în această regiune, ca de altfel și în zonele învecinate din cauza alternanței rocilor argiloase cu cele nisipoase. Ele se datoresc atât acțiunii apelor de infiltrație care înmoaie rocile argiloase, impermeabile cât și acțiunii gravitației.

Tectonica zăcământului

Având în vedere datele obținute prin prospecțiunea geologică și în special cele din foraje, reise că depozitel care apar în regiunea cercetată nu sunt afectate de deranjamente tectonice. Formațiunile pliocene se distribuie într-un larg monoclin orientat vest-est, cu înclinări mici de 5-10o (înclinările mai mari fiind spre nord în zona de aflorare a stratelor).

Condiții hidrogeologice

Lucrările de cercetare hidrogeologică executate în perimetrul Valea Amaradia-Valea Târaia, au pus în evidență în cadrul complexului cărbunos dacian-romanian, orizonturi nisipoase cu grosimi variabile și constituție granulometrică foarte variată de la nisipuri fine argiloase la nisipuri medii uneori grosiere.

În aceste orizonturi nisipoase sunt cantonate strate acvifere, care în funcție de poziția lor față de baza de eroziune pot fi strate acvifere cu nivel liber sau strate acvifere sub presiune.

Stratele acvifere de adâncime cu nivel liber sunt situate în general deasupra bazei locale de eroziune și sunt alimentate în principal prin infiltrarea precipitațiilor atmosferice, prin zonele de aflorare ale nisipurilor.

Nivele hidrostatice ale acestor strate sunt situate la cote diferite în funcție de poziția pe verticală ale acestora și poziția zonei de alimentare.

Stratele acvifere de adâncime cu nivel ascensional, sunt situate sub baza de eroziune și sunt alimentate prin infiltrarea apelor superficiale ale principalelor văi din regiune și a precipitațiilor atmosferice prin zonele de aflorare.

Capacitatea de debitare a stratelor ascensionale variază în funție de constituția granulometrică a nisipurilor și de grosimea orizonturilor în care sunt cantonate.

Din analiza rezultatelor obținute a rezultat faptul că stratele acvifere puse în evidența în cuprinsul perimetrului Valea Amaradia-Valea Târaia au în general o capacitate mică de debitare cu excepția orizontului acvifer din culcușul stratului I de cărbune care are extindere continuuă în regiune și grosimi cuprinse între 20-40m.

Zăcământul de lignit din cariera Ruget este situat în extremitatea nord vestică a perimetrului Amradaia-Târaia și este cantonat în formațiuni geologice aparținând dacianului superior și romanianului.

Zăcământul de lignit din cariera Ruget este un monoclin cu direcția est-vest și înclinarea stratelor spre sud. Pe harta structurală la culcușul stratului I se pot observa slabe ondulări ale stratului atât pe direcție cât și pe înclinare.

În general strusctura este liniștită nesemnalându-se prezența unor accidente tectonice.

Pe secțiuni și pe harta structurală sau măsurat înclinări care variază între 4 și 7o.

Pe baza factorilor naturali, zăcământul din cariera Ruget a fost încadrat la clasa I.

Caracteristici caitative ale sustanței minerale utile.

Stabilirea caracteristicilor calitative și tehnologice ale cărbunelui din perimetrul carierei Ruget s-a relizta pe baza analizelor fizico chimie și petrografice efectuate asupra probelor recoltate din forajele de cercetare geologică.

Au fost probate toate stratele de lignit cu grosimea mai mari de 0,5 m.

Petrografic lignitul este un cărbune de culoare brună rareori neagră, cu spărtură neregulată.

În constituția cărbunilor din perimetrul Valea Amaradia-Valea Târaia pe lângă macerare participă și substanțe minerale care impurifică mai mult sau mai puțin intercalațiile și respectiv stratele de cărbune.

În ordinea frecvenței acestea sunt minerale argiloase, piritiă, oxizi de fier, cuartul și carbonați care, la un loc totalizează o valoare medie de 8%.

O parte din substanța argiloasă este conținută în masă humodetrinitică a cărbunelui (fin diseminată) neputând fi determinată cantitativ.

Mineralele argiloase, reprezintă fie sub formă de depuneri epigenetice pe crăpături și fisuri, fie singenetic sub formă de lentile cuprinse în masă humodetrinitică ca impregnații fine, sau impurificând masa de bază, în special maceralul attrinit.

Stratele I-III prezintă un grad de puritate mult mai ridicat compartiv cu stratele IV-IIV datorită procentului mai ridicat de acerare gelifiată.

Pirita, prezintă în general valori scăzute sau lipsește. Apare mai mult sub formă singenetică de granule dispersate în special în masa humodetrinitică sau grupat în cuiburi.

Oxizii de fier (limonit, hematit), apar rar la anumite nivele.

Cuartul,apare sub formă de granule cu valori apropiate de 1%.

În culcușul și acoperișul stratelor de cărbuni, au fst întâlnite următoarele tiprui de roci: argile, argile nisipoase, argile cărbunoase, nisipuri de diferite granulații și altele.

Argilele, sunt roci pelitice cenușii-negricioase cu spărtură neregulată și ușor stratificate. La microscop masa de bază a rocii este constituită din minerale argiloase mai mult sau mai puțin cristalizate.

Recristalizarea mineralelor argiloase se reflectă prin apariția micelor epigenetice, aciculare, orientate sau neorientate, reprezentate prin sericit, la care se mai adaugă și clorit.

În masa argilelor apar fragmente argiloase (pigment cărbunos) care imprimă o colorație brun-roșcată rocii și granule de pirită cu dimensiuni reduse.

Structura acestor roci este pelitică sau aleuro-pelitică cu textură ușor orientată.

Nisipurile, apar sub diferite granulații de la fin argiloase până la grosiere cu treceri pe alocuri la pietriș mărunt. De regulă domină nisipurile fine.

Sunt divers coloroate: gălbui, cenușii, verzui uneori cu pete de oxid de fier. Pentru majoritatea rocilor utile condițiile de calitate sunt cele stailite prin standarde de stat și prin norme. Se precizează faptul că prevederile acestor acte normative se referă la porducție marfă.. ca urmare, ori de câte ori este necesar, condițiile calitative prevăzute în standarde sau în norme se vor reevalua la condițiile de zăcământ, tinându-se seama de modificarea calității substanței minerale utile în procesul de exploatare.

Caracteristicile calitative ale lignitului s-au stabilit în urma analizării conținutului de cenușă raportată la poba anhidra și a puterii calorifice inferioare.

RELIEFUL DIN AREALUL EXPLUATARII MINIERE ROȘIA DE AMARADIA

Din punct e vedere morfologic, perimetrul de exploatare al carierei Ruget este accidentat, reprezentat prin dealuri cu culmi orientate în general N-S, cu altitudini cuprinse între 350 -540 m.

Foto.1.3.1.- Relieful

Cota maximă de relief de 548,8 m a fost întâlnită în dealul Ruget situat în taluzul definitiv sudic al carierei.

Principalele cursuri de apă din zona sunt râul Amaradia, care mărginește la vest cariera Ruget și pârâul Ruget.

Datorită constituției litologice a depozitelor sedimentare de suprafață, versanții dealurilor sunt frecvent afectați de alunecări de teren, active sau stabilizate, care conduc la modificări ale terenului.

Suprafața perimetrului este acoperită cu păduri, teren arabil, livezi cu pomi fructiferi, viță de vie, pășuni, fânețe, tufăriș iar în zonele unde afost depusă halda interioară terenul este degradat, fără vegetație.

Teritoriul administrativ al comunei Roșia de Amaradia este situat în partea de est a județului Gorj, la limita cu județul Vâlcea, pe dealurile de tranziție dintre subcarpați și podișul Getic, străbătută de paralela 45 grade latitudine nordică, și la aproximativ 22 km vest de meridianul 24 grade longitudine estică. Comuna este situată la o altitudine maximă de 843 m față de nivelul mării, pe coama și versanții Dealului Muierii. Comuna Roșia de Amaradia își trage numele de la pârâul Roșia care izvorăște din satul Șitoaia și Amaradia, de la denumirea pârâului Amaradia care izvorăște din satul Seciuri.

Se învecinează cu:

– comunele Alimpești și Prigoria la nord;

– comunele Alunu și Costești (județul Vâlcea) la est;

– comuna Albeni la vest;

– comunele Bustuchin și Berlești la sud.

Principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei sunt dealurile, cuprinzând înălțimile subcarpatice cutate (șirul intern al subcarpaților gorjeni) cum sunt:

– "Dealul Muierii", care constituie un fel de coloană vertebrală a comunei, pe versanții săi fiind așezate satele Seciuri și Ruget;

– "Dealul Baldovinului" și „Dealul Gruiului, care înconjoară depresiunea "Valea Gruiului" cu teren fertil. (Dealul Baldovinului a fost decopertat pentru extracția zăcămintelor de lignit);

– "Dealul Căpriorului", începe din centrul comunei și se termină în comuna Alunu, județul Vâlcea; – "Dealul Mare" și în prelungirea acestuia "Dealul Roșu", care desparte comuna Roșia de Amaradia de comuna Alunu, practic hotar între județele Gorj și Vâlcea.

– "Dealul Cioaca" care împreună cu "Dealul Mare" și "Dealul Roșu", mărginesc depresiunea Valea Rea, depresiune ce s-a format datorită scufundării terenului dintre cele trei dealuri (dovada acestei scufundări o fac râpele din jurul depresiunii care o înconjoară din trei părți) rămânând doar "Gura Văii" străjuită de două mameloane ce-și ridică vârfurile până aproape la nivelul dealurilor din care odinioară au făcut parte;

– "Dealul Corșorului", situat în partea de est a comunei pe coama căruia există și hotarul cu comuna Alimpești;

– "Dealul Marconișului", punctul cel mai înalt al comunei 843 m, care face parte din Dealul Muierii și este plasat chiar în centrul comunei.

Înălțimea dealurilor este de cca. 550 – 600 m și variația de relief este mare (între 150 – 250 m) ceea ce îngreunează legăturile între sate, dezvoltate cu predilecție pe culmi.

Foto.1.3.2.- Relief

CONDIȚII CLIMATICE

Clima județului Gorj se caracterizează prin varietatea de nuanțe determinată de complexitatea reliefului precum și prin diversitatea proceselor atmosferice condiționate de poziția geografică a județului față de principalele componente ale circulației generale a atmosferei. În general clima este temperat continentală cu influențe sub-mediteraneene în partea de nord-vest și nord-est. Climatul blând cu temperaturi moderate și precipitații abundente se datorează și circuitului maselor de aer sudice și sud-vestice. Zona montană prezintă un climat caracteristic zonei înalte cu o pregnantă neuniformitate în repartiția elementelor climaterice datorită neomogenității reliefului și a orientării culmilor muntoase. Zona depresionară și de dealuri din nordul județului fiind la adăpostul munților are o climă mai călduroasă. Aici se instalează un topoclimat sub-mediteraneean care a favorizat și dezvoltarea unor plante caracteristice țărilor climatului sub-tropical. În schimb se înregistrează inversiuni de temperatură, aerul rece și umed acumulându-se la suprafața depresiunii ceea ce favorizează ceața, poleiul și brumele, mai frecvente în perioada noiembrie-ianuarie.

Clima este continentală de pădure, caracteristică zonelor de deal, care se află sub influența maselor de aer cald din Marea Mediterană. Aceste mase de aer din vest sunt umede și dau o cantitate însemnată de precipitați, care ating în medie peste 800 mm/an valoare mai ridicată decât media pe țară.

Temperatura medie anuală în întreaga zonă depresionară și de dealuri a județului descrește de la sud la nord, având valori în medie de +10 grade C în depresiune și +11 grade C în zona dealurilor subcarpatice. În zona muntoasă temperaturile medii anuale descresc de la poale spre vârf fiind de +17 grade C la 600 m altitudine și de -20 grade C la peste 2.400 m altitudine. Această situație este valabilă mai ales pentru Munții Parâng și Munții Godeanu. Pentru Munții Vâlcan care au altitudini mai mici și culmi mai domoale, valorile temperaturilor și a celorlalți factori meteorologici sunt mai atenuate.

Temperatura aerului (media anuală) în perioada 1896 – 1995 a fost de 6 – 8 0C, deci mai scăzută decât în depresiunea Tg-Jiu. Temperatura medie a lunii iulie a fost cuprinsă între 16 – 18 grade C, iar temperatura medie a lunii ianuarie (cea mai friguroasă lună a anului) a fost de -3 grade C. Cele mai frecvente vânturi bat dinspre nord (Crivățul) și dinspre vest (Austrul), cu manifestări mai pregnante primăvara, toamna și începutul iernii.

Precipitațiile în medie anuală sunt de circa 800 mm în zona depresionară și ajung până la circa 1.200 mm pe an în zona muntoasă. Lunar, cea mai mare cantitate de precipitații se produce în iunie, aproximativ 100 mm iar cea mai scăzută pentru depresiuni și dealuri în ianuarie, aproximativ 60 mm. Pentru această zonă, numărul de zile cu ploaie este în medie de 100 pe an iar a celor cu ninsoare de 20 pe an.

Vânturile caracteristice sunt cele feonice în depresiune care provoacă pagube când se dezlănțuie (mai ales vara) și brizele de munte, care bat în timpul verii în zona muntoasă și în vecinătăți. În anumite perioade ale anului sunt prezente și fenomene cu aspect de furtună și secetă în anumite zone de câmpie și de deal. Procentul mare de calm atmosferic caracteristic zonelor depresionare (Târgu Jiu 53,2% pe an) contribuie alături de fenomenul de inversiune termică la stagnarea nocivităților din atmosferă și în consecință la creșterea gradului de poluare a localităților, cu intensități direct proporționale cu sursa de nocivitate.

HIDROGRAFIA

Hidrografia comunei este formată din pâraie care aparțin de două bazine hidrografice:

– bazinul hidrografic al râului Olteț format din pârâul Roșia, care străbate două sate (Șitoaia și Roșia de Jos), cu afluenții săi pârâul Roșioara care izvorăște din depresiunea Griviului, în prezent canalizat și pârâul Căpriorului care străbate satul Ruget și continuă pe raza comunei Alunu:

– bazinul hidrografic al Jiului cu afluentul său Amaradia, care izvorăște din satul Seciuri, străbate tot județul iar pe raza județului Dolj se varsă în Jiu.

În perioadele ploioase și la topirea zăpezilor activitatea de eroziune a torenților este puternică și se transportă cantități mari de aluviuni.

Rareori în timpul ploilor abundente sau al topirii bruște a zăpezilor, pe raza comunei sunt provocate inundații (pe cca. 5 ha).

De-a lungul Amaradiei, în partea de sud a comunei, pe o porțiune de cca. 400 metrii liniari pe malul estic a fost construit un zid de protecție din gabioane, dar care datorită neglijenței și neîntreținerii aproape a dispărut.

Terenurile din Valea Amaradiei prezintă pericol de alunecare. Alimentarea cu apă a populației se face din fântâni și izvoare.

Foto.1.5.1.- Râul Amaradia

1.6. VEGETAȚIA, FAUNA ȘI SOLURILE

1.6.1. Vegetația

Vegetația judetului Gorj prezinta urmatoarea etajare pe verticală: o zona de stepă, în câmpiile și podișurile din sud-estul României, între altitudinile de 0 și 100 m; o zonă de silvostepă, în câmpiile și podișurile din estul, sudul și vestul României, între altitudinile de 50 și 150 m; o zonă a pădurilor de foioase sau nemorală în câmpiile, piemonturile și podișurile periferice regiunii muntos-deluroase, între altitudinile de 100–300(400) m. În teritoriul muntos-deluros există urmatoarele unitați zonale pe altitudine:

etajul nemoral al pădurilor de foioase (între 300–400 și 1300–1450 m) altitudine;

etajul boreal al pădurilor de molid (între 1300–1450 și 1750–1850 m);

etajul subalpin al răriturilor de arbori și tufărișurilor (între 1750–1850 și 2000 – 2200 m);

etajul alpin al tufărisurilor pitice și al pajistilor scunde (peste 2000–2200 m). În functie de condițiile fizico-geografice pe teritoriul judetului Gorj, se găsesc concentrate un numar mare de ecosisteme. În structura biocenozelor din aceste ecosisteme se remarca o floră și fauna salbatică bogata. O zona alpina cuprinsă între 1600 și 2518 m. cuprinde o subzonă alpină inferioară între limita superioară a pădurii și 1200-2200 m și o subzonă alpină superioară situată între 2100-2200 m și 2518 m altitudinea maximă a Varfului Parangul Mare.

subzona alpină superioara caracterizată prin ierni geroase cu zăpezi mari și veri scurte și relativ călduroase, vânturi aproape permanente. Vegetatia lemnoasă se compune din Salix herbacea, Salix redusă (salcii pitice), Rhododendron kotschyi (smirdar), Vaccinium myrtullus (afin), Vaccinium vitis idaea (merisor), Loiseleuria procumbens (azalee taritoare). Covorul plantelor erbacee este presărat cu: Festuca supina (patrusca), Seslaria disticha (coada iepurelui), Nardus strictă (teposica), Dianthus gelidua (garofita de munte), Primula minima (ochiul gainii), Potentilla ternata (scinteiuta de munte), Agrostis rupestris (iarba mieilor);

subzona alpină inferioară se caracterizează prin formatiuni lemnoase arbustive de Pinus mughus (jepi), Uniperus sibirica (ienupar pitic), Rhododendron kotscyi (smirdar), Vaccinium vitis idaea (merisor), Festuca rubra (paius rosu). Pajistile dominante de Nardus stricta (teposita), Agrostis rupestra (iarba mieilor), Carex sp. (coarna), alaturi de Gentiana lutea (ghintura galbena), – monument al naturii, Polygonum viviparum (iarba sopirlelor), Trollium europeus (bulbuci de munte). Dintre puținele insecte care s-au încumetat să ocupe nisa ecologică amintim formele endemice de fluturi Erebia laptim, Erebia epiphron, sau gandacul Cicindela silvicola. Batracienii si reptilele ajung numai întâmplator și nu depasesc niciodată altitudinea de 2200 m. Păsarile au si ele câteva specii care rămân și cuibaresc în zona alpină: Anthus spinoletta (cocosul de munte). Capra neagră (Rupicapra rupicapra) monument al naturii ca relict glaciar se află în câteva porțiuni din creasta principală a Parangului, in ultima perioadă au fost observate câteva exemplare, care sunt monitorizate de către O.S. Runcu, în zona Cheilor Sohodolului;

subzona forestieră cuprinde în ordinea coborârii altitudinale sub zona coniferelor, sub zona fagului și sub zona stejarului;

sub zona coniferelor reprezentată printr-o bandă îngustă de păduri de molid si brad, care de multe ori este întreruptă de padurile de fag ce urcă pîna la golurile alpine. Vegetația lemnoasă cuprinde molidul, bradul, fagul, arinul de munte, socul roșu, caprifoiul, smeurul.

Foto.1.6.1.1- Vegetatia în zona Roșia de Amaradia

Ca plante ierboase întâlnim: Dryopteris filix mas (feriga), Vaccinium myrtilus (afinul), Gentiana asclepiadea (lumanarica pamantului), Valeriana montana (valeriana), Chrysanthemum rotundifolium (margareta), Festuca rubra (paiusul rosu), etc. În compozitia pajistilor se întalnesc speciile : Nardus stricta (parul porcului), Agrostis tenuis (paiusul), Carex leporina (rogozul de munte), etc. În raport cu zona alpină numarul plantelor și animalelor care trăiesc în această subzona este mai mare, datorită condițiilor climatice mai propice.

Dintre insectele întâlnite amintim în special lepidopterele: Acherontia atropus (fluturele cap de mort), Lymantria monacha (omida paroasa a molidului).

Batracienii ajung în această subzona prin Salamandra salamandra (salamandra), Bufo bufo (broasca raioasa ), iar dintre reptile Lacerta vivipara (soparla de munte), Vipera berus (vipera). Pasarile acestor zone sunt : Parus aster (pitigoiul de bradet), Parus cristatus (pitigoiul motat), Parus montana (pitigoiul de munte), Corvus corax (corbul) Tetrao urogalus (cocosul de munte).

Un locuitor tipic al acestor păduri este Ursus arctos (ursul cafeniu);

subzona fagului are o mare amplitudine altitudinală 600-1.700 m., având interferări cu subzonele învecinate stejarului și coniferelor. Aici întalnim plante lemnoase: Pinus silvestris (pinul), Castanea sativa (castanul), Carpinus betulus (carpenul), Betula pendula (mesteacanul), Ulmus montana (ulmul), Salix caprea (salcia capreasca), Tilia tomentosa (teiul alb), Populus tremula (plopul tremurator). Stratul ierbaceu al pădurilor de fag cuprinde printre alte plante speciile: Helleborus purpurascens (spanzul), Hepatica nobilis (popilnic iepuresc), Dentaria bulbifera (coltisorul), Pilmonaria officinalis (mierea ursului), Symphytum tuberosum (tataneasa), Atropa belladona (matraguna), etc. Numarul animalelor este determinat și de condițiile climatice astfel aici se regăsesc un număr mare de specii.

Majoritatea insectelor, batracienilor, reptilelor, păsarilor și mamiferelor se găsesc în această subzone.

subzona stejarului cuprinde pădurile de gorun (Q.petraea), în depresiunile Novaci, Crasna se întâlnesc și păduri de Q.robur, pe lângă acestea se găsesc și specii forestiere: Ulmus montana (ulm), Malus silvestris (marul paduret), Sorbus terminalis (scorusul de munte). Aici se găsesc de asemenea o mare varietate de plante și o multime de specii de animale.

Mamiferele sunt reprezentate de Vulpes vulpes (vulpea), Canis lupus (lupul), Capreolus capreolus (capriorul ), Sus scrofa (mistretul). Vegetația județului Gorj cuprinde aproximativ 2000 de specii din care 110 specii sunt mediteraneene, 13 pontice, 36 balcanice, 26 balcano-dacice ele jucând un rol esential în diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în județ (drumeție, recreere și odihnă, week-end, cunoastere științifică) concomitent sau in cadrul turismului rural. Pădurile dețin 123.835 ha, ceea ce reprezintă 22 % din totalul suprafeței judetului, fiind distribuite după principalele forme de relief, astfel:

in zona muntoasă: 50,06 % – 66 700 ha;

in zona de deal: 30,11 % – 40 115 ha;

in zona de câmpie: 19,92 % – 26 400 ha.

1.6.2. Fauna

Fauna este foarte variată și bogată.

Culmile alpine și circurile glaciare adăpostesc capra neagră (Parang-Gauri, Gheresul, Rosiile, Slavei, Valcan-Oslea).

În pădurile de foioase și de amestec specii precum: ursul, mistrețul, lupul, cerbul, căprioara, pisica sălbatică, dihorul, au o mare valoare cinegetică. Apar și unele specii caracteristice faunei mediteraneene: vipera cu corn, broasca testoasa de uscat, adevarate curiozități știintifice. Pitorescul pădurilor din aria montană și deluroasă este amplificată de un mare număr de păsări și insecte, cu rol cinegetic se remarcă cocoșul de munte, ierunca. Numărul mare de specii cinegetice explică și cabanele de vânatoare prezente îndeosebi în Munții Parâng și Valcan Apele lacurilor de munte, atât cele glaciare cât și cele de baraj sunt bogate în păstrăv și crap.

Cursurile superioare și mijlocii ale râurilor Jiu, Jiet, Gilort, Olteț sunt unanim considerate un paradis al pescarilor sportivi prin prezenta speciilor de păstrăv, mreana, moioaga, clean, scobar.

Fauna ihtiologica este reprezentata prin zona păstrăvului, mrenei și cleanului. Endemismele floristice si faunistice care se întalnesc în județul Gorj sunt urmatoarele:

endemisme floristice: Aconitum omag (omagul), Arthemisia pehosa ssp. carpatica, Aconitum toxicum, Centaurea pinnatifolia, Sorbus dacica, etc.

endemisme faunistice: Closania winkleri, Gervasia orghidani, Tismanella chapuissi, Lithobius decapolitus și altele .

Ca animale ocrotite amintim : capra neagră – (Rupicapra rupicapra), râsul – (Linx linx), vulturul plesuv sur- (Gyps fulvus), pajura – (Anquila chrysaetus), cocosul de munte (Tetrao urogalus), broasca testoasă (Testudo hermanni), etc

Habitatele naturale și seminaturale, întalnite la nivel național caracterizează mediul acvatic, terestru și subteran.

În funcție de condițiile fizico-geografice se găsesc concentrate un număr mare de ecosisteme, în structura biocenozelor din aceste ecosisteme fiind inventariate flora și fauna sălbatică, distribuite în mai multe etaje. În conformitate cu prevederile legale ale O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, pe teritoriul județului Gorj au fost identificate un număr de 45 de tipuri de habitate naturale, după cum urmează: 9 tipuri de Habitate de pajiști și tufărișuri – în zonele montane-pajiști alpine “la peste 2000 de metri altitudine”, tufărișuri de jneapăn, ienuăr, smirdar și pajiști subalpine, fânețe montane, 21 tipuri de habitate de pădure. În zona montană: păduri de molid, păduri în amestec de brad, molid și fag, păduri de fag, pășuni împădurite. În zona de deal: păduri de fag în alternanță cu cele de gorun, păduri de gorun în alternanță cu alte specii de foioase. În zona de câmpie: păduri de stejar. În luncile principalelor cursuri de ape: Jiu, Susita, Sohodol, Amaradia, Cerna, Oltetul, Motru etc. se găsesc păduri de esențe moi din anin, plop, salcie etc. 7 tipuri de habitate de stâncarii și peșteri: acestea se găsesc în zonele muntoase ale județului, sub formă de pesteri și grote, alături de pante stâncoase, chei, lespezi calcaroase etc. Un tip de Habitate de ape dulci: râurile și pârâurile ce străbat ținutul județului Gorj, păstrăvarii – Tismana, lacuri naturale și elestee . Un tip de habitate de mlaștini; 6 tipuri de habitate agricole. Un impact negativ accentuat asupra acestor habitate se exercita de catre “turismul dezorganizat” care se practică încă în mod frecvent în toate tipurile de habitate.

Habitatele de interes comunitar sunt acele habitate naturale de pe teritoriul Uniunii Europene care îndeplinesc cel puțin una din urmatoarele condiții:

sunt în pericol de dispariție în arealul lor natural;

au un areal natural redus;

sunt eșantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe regiuni biogeografice. La nivelul județului Gorj au fost identificate un număr de 36 tipuri de habitate de interes comunitar, pe baza cărora a fost constituită Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000 din județ după cum urmează:

3 tipuri de habitate de ape dulci. Vegetație ierbacee de pe malurile raurilor montane.

Grupări mai mult sau mai puțin compacte de specii pioniere, instalate pe prundișurile râurilor cu regim de scurgere alpin și debite mari vara, sau în jurul izvoarelor, uneori pe terenuri plane cu apă stagnantă. Habitatul se întalneste din etajul colinar și montan inferior până în subalpin, deci comunitățile vegetale sunt adesea bogate în specii alpine. Altitudinea este în general cuprinsă între (500) 600 și 2000 (2200) m.

Habitatul este direct influențat de debitele râurilor care își au izvoarele la altitudini ridicate, ceea ce determină scurgeri rapide ale apelor și debite mari spre vara. Izvoarele, mai ales cele din subalpin, sunt uneori folosite pentru adaparea animalelor, solurile și vegetația din jurul lor fiind astfel puternic rascolite. Vegetația are un rol important in fixarea solurilor. Ca măsuri de conservare se impun interzicerea păsunatului în jurul izvoarelor și controlul activităților turistice in sit-urile mai sensibile.

Vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane. Acest tip de habitat reprezintă comunități pioniere, intrazonale, edificate de Myricaria germanica și alte specii de arbuști uneori invadează formațiuni ierboase caracteristice văilor râurilor montane.

Fitocenozele sunt în general fragmentare și se instalează pe malurile pietroase și frecvent inundate ale râurilor din regiunea montană și submontană a Carpaților. Au în general acoperire redusă, influențată de inundațiile periodice care determină acumularea de noi sedimente, dar care determină și modificari ale covorului vegetal, eliminând uneori plantele prin eroziune. Astfel, existența acestor comunități este determinată de intensitatea și frecvența inundațiilor, de viteza de scurgere a apei.

Fitocenozele cu Myricaria germanica se întalnesc pe prundișurile inundabile din luncile montane, pe substrat format din aluviuni grosiere, nisipuri și argile. Solurile sunt protosoluri aluviale si aluviosoluri, cu regim trofic și hidric alternant, determinat de frecventa si intensitatea inundatiilor.

Altitudinea statiunilor este cuprinsă în general, între 400 și 850 (1100) m.

1.6.3. Solul

Solurile sunt caracterizate de solurile brune de pădure slab și moderat erodate. Sunt dezvoltate pe argile. Aceste soluri au un conținut moderat de humus și azot, fiind însă insuficient dotate cu fosfor și potasiu mobil. Se întâlnesc pe interfluvii, ca de exemplu pe interfluviul valea Galbenul valea Oltețului și interfluviul valea Gilortului-valea Jiului și deși sunt ocupate cu pomi fructiferi solurile necesită amendamente cu îngrășăminte chimice.

Solul brun de pădure, puternic erodat și gleizat. Acest tip de sol se dezvoltă pe pante mai mari, ceea ce conduce la o puternică spălare a orizontului A.

Solurile deluviale și deluvio-coluviale.

Se subîmpart în tipul deluvial brun și deluvio-coluvial mediu adânc. Ocupă toate poalele dealurilor piemontane, fiindu-le caracteristice pantele mici. Se caracterizează prin conținut sărac în humus, având însă un conținut mijlociu de azot total.

Solurile podzolice secundare.

Ocupă terasele superioare de 8-10 m, precum și spinările netede ale interfluviilor. Au un conținut redus în humus și reacție acidă.

Solurile aluvionare nisipo-argiloase.

Se întâlnesc pe toate văile râurilor, având o dezvoltare mai mare în lunca Jiului, Oltețului, Gilortului și Motrului.

În orizontul A apare acumularea de humus, în mai mică sau mai mare măsură, în funcție de evoluția solului, ceea ce este specific acestor soluri. Sunt frecvente procesele de levigare parțială a carbonaților care coboară spre orizonturile inferioare. Localnicii numesc aceste soluri lunci sau crivini, folosindu-le deopotrivă în legumicultură și în cultivarea porumbului. În zona dealurilor subcarpatice, solurile au o caracteristică pedogenetică net deosebită față de solurile munților de la nord, cât și față de cele ale Piemontului Getic din sud.

Cercetările și cartările detaliate ale acestora au scos în evidență următoarele tipuri de soluri :

Solurile silvestre podzolice gălbui

Ocupă de obicei suprafețele plane de pe gruiurile piemontane și de pe terasele vechi.

Solurile silvestre brune-gălbui podzolite

Sunt răspândite în condiții de relief, rocă și vegetație apropiate solurilor podzolice.

Solurile silvestre podzolice și solurile silvestre brune podzolite

Sunt înrudite cu cele anterioare, găsindu-se pe pantele accentuate. Din cauza levigărilor orizonturile superioare, în unele cazuri lipsesc.

Solurile semigleice

Ocupă o bună parte din conurile de dejecție formate de Gilort la Novaci, de Șușița Verde la Vălari, de Galbenul la Baia de Fier, de Jiu la Bumbești, de Tismana la Tismana și de Motru la Padeș.

Solurile pseudorendzinice

Sunt caracteristice dealurilor subcarpatice interne și apar de obicei în complexe cu soluri pseudorendzinice levigate sau cu soluri silvestre bruneile.

Roca mamă a solului este constituită din depozite sedimentare afânate, cu alcătuirea orizontului superior lutoasă și luto – nisipoasă. Din cauza migrării argilei și acumulării reziduale de nisipuri și praf bogat în cuarț în partea superioară a profilului în compoziția globală a solului, se constată îmbogățirea în bioxid de siliciu și sărăcimea în oxizi de fier, aluminiu, calciu și magneziu a orizontului superior.

De aceea pentru ridicarea fertilității acestor soluri este necesară introducerea îngrășămintelor organice, amendarea cu calcar. Subsolul comunei este format din depozite sedimentare miocene, argile și marme atacate de procesele de pantă.

În aceste zone lipsesc pietrișurile piemontane.

Ca bogății ale subsolului menționăm zăcămintele de petrol și gaze naturale exploatate în regim izolat și zăcămintele de lignit exploatate în cariere.

Foto. 1.4. Zăcământ de lignit

1.6.1.1. Condiții fizico-geografice

Din punct e vedere morfologic, perimetrul de exploatare al carierei Ruget este accidentat, reprezentat prin dealuri cu culmi orientate în general N-S, cu altitudini cuprinse între 350 -540 m.

Cota maximă de relief de 548,8 m a fost întâlnită în dealul Ruget situat în taluzul definitiv sudic al carierei.

Principalele cursuri de apă din zona sunt râul Amaradia, care mărginește la vest cariera Ruget și pârâul Ruget.

Datorită constituției litologice a depozitelor sedimentare de suprafață, versanții dealurilor sunt frecvent afectați de alunecări de teren, active sau stabilizate, care conduc la modificări ale terenului.

Suprafața perimetrului este acoperită cu păduri, teren arabil, livezi cu pomi fructiferi, viță de vie, pășuni, fânețe, tufăriș iar în zonele unde afost depusă halda interioară terenul este degradat, fără vegetație.

1.6.1.2. Considerații geomorfologice

Zona subcarpaților Getici sitată între Dunăre și Olt, datorită importantelor rezerve de lignit în depozitele pliocene, a format obiectul unor intense activități de cercetare geologică.

Rezultatul acestora a fost stabilirea extinderii regionale a complexului productiv în toata Oltenia de Nord și punerea în evidență a unui însemnat volum de rezerve de cercetare geologică.

Rezultatul acestora a fost stabilirea extinderii regionale a complexului productiv în toata oltenia de Nord și punerea în evidență a unui însemnat volum de rezerve geologice de lignit.

Printre zăcămintele de lignit din regiune un loc remarcat il ocupă bazinul minier Vâlcea ale cărui rezerve se găsesc în zona colinară cuprinsă între Valea Gilortului și Râul Olt La est.

Din punct de vedere geomorfologic în regiune sunt cunoscute unități ale Subcarpaților și podișului Getic care se dezvoltă până în vecinătatea câmpiei înalte de piemont situață în fața platformei moesice.

Dealurile subcarpatice – au înălțimi moderate, fiind fragmentate de o puternică rețea hidrografică transversală.

La vest de Jiu , dealurile au extindere și altitudine redusă (în general sub 400 m) pe câtă vreme în est înălțimea acestora crește treptat atingând cota 548,8 m în dealul Ruget situat în intervalul Valea Amaradia-Valea Olteț.

În continuare către Olt, dealurile pierd din altitudine.

Podisul Getic are relieful mai puțin accidentat cu înălțimi care scad treptat spre sud fiind constituit din depozite sedimentare cu structura monoclinală și înclinări în general sub 10o.

Principalele cursuri de apă care străbat regiunea: Gilort, Amaradia, Olteț, Cerna, Bistrița, orientate în general nord-sud sunt tributare râurilor Jiu și Olt.

Hidrologic răurile se caracterizează prin debite mari primăvara datorită topirii zăpezilor sau ploilor căzute în lunile mai iunie, după care, urmează o perioadă stabilă până la sfârșitul toamnei.

Media anuală a precipitațiilor este cuprinsă între 700 și 800 mm iar temperatura este de 9-11oC.

CAPITOLUL 2. POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE

2.1. POPULAȚIA

Populația comunei Roșia de Amaradia, a avut în general o evoluție pozitivă ca număr, lucru demonstrat de înregistrările efectuate l recensămintele oficiale din anii 1977 și 1992, precum și de datele statistice din anii 1980 – 1994 și 1998.

Foto.2.1.1.- Roșia de Amaradia

Tabelul 2.1.

Populația comunei Roșia de Amaradia

2.1.1. ELEMENTE DEMOGRAFICE ȘI SOCIALE

Din analiza evoluției populației rezultă tendința, în general crescătoare; o creștere mai semnificativă realizându-se în perioada 1992 – 1994, o creștere de aproximativ 56 locuitori/an față de perioada 1977 – 1992 când s-a înregistrat o creștere medie anuală de 14 locuitori/an. În perioada 1996 – 1998 se constată o scădere a populației cu 427 loc scădere ce se justifică prin plecări masive ale salariaților ce deservesc sectorul minier, care a cunoscut o restructurare substanțială, asistând chiar la închideri de cariere, iar în perioada 1998 – 2001 din nou apare o creștere de populație determinată de relativa stabilitate a activității economice și sociale din zonă. În perioada 1198 – 2011 se înregistrează o scădere accentuată a populației comunei, cu 656 locuitori.

Prognoza pe următorii 10 – 15 ani a fost determinată având în vedere următoarele elemente: – menținerea profilului economic al comunei, ceea ce înseamnă existența pe mai departe a activităților menționate anterior (extracția cărbunelui, petrolului și a gazelor naturale); – dezvoltarea și apariția unor unități de valorificare a produselor agricole (îndeosebi de origine animală); – dezvoltarea turismului, ca sursă de venit pentru locuitorii zonei. Ca urmare a acestor elemente ușor de prevăzut chiar în actualele condiții de tranziție și având în vedere sporul anual de cca. 10 – 15 locuitori se estimează că populația comunei va ajunge la 3500 locuitori în anul 2020.

Aceasta scadere se justifica prin plecari masive ale salariaților care lucrau in sectorul minier.

Densitatea populației este de 90,6 loc/km2 peste media densității pe județ (71,0 loc km2) ceea ce caracterizează un spațiu cu o concentrare mare a populației având în vedere că densitatea din mediul rural este de 47,0 loc/km2 .

Structura populației pe principale grupe de vârstă la recensămintele populației din 1977 și 1992 se prezintă astfel:

Fig. 2.1 – Structura populației pe grupe de vârstă

Din comparația datelor de referință de mai sus se observă creșterea populației minore și a celei de vârsta a treia în comparație cu procentul de creștere a populației apte de muncă. În urma analizei populației din anul 2011, în raport cu recensămintele anterioare (din anii 1992 și 1977) se observă scăderea foarte mare a populației până în 14 ani și creșterea raportului din populația de peste 60 ani și populația cuprinsă între 15 și 60 ani. Structura demografică arată că populația din grupa de vârstă 16 – 60 ani este minoritară iar ―raportul de dependență‖, respectiv raportul dintre populația adultă (14 – 60 ani) și populația sub 14 ani și de 60 ani și peste este negativ. După starea civilă, față de recensământul anterior, fenomenul de nupțialitate are o tendință de scădere de la 8,6 la 7,9 căsătorii la 1000 de locuitori. De asemenea divorțialitatea, ca fenomen care caracterizează echilibrul demografic al societății, are o tendință de creștere de la 1,37 divorțuri la 1000 locuitori în anul 1992 la 1,81 divorțuri la 1000 locuitori în anul 2011.

Înrăutățirea componentelor de calitate a vieții constituie cauza principală a degradării fenomenelor demografice analizate.

Nivelul de instruire al populației rezultat din recensământul populației din anul 2011 arată că față de recensămintele anterioare se înregistrează o îmbunătățire semnificativă a gradului de instruire generală și specială a populației. Crește numărul și proporția absolvenților de învățământ secundar și superior concomitent cu reducerea sensibilă a numărului și proporției absolvenților de învățământ primar și a numărului persoanelor care nu au absolvit nici o școală. Reforma în domeniul învățământului, în desfășurare și în prezent, conturează unele schimbări în orientarea școlară a tineretului, aceasta răspunzând cerințelor economiei de piață legate de solicitările crescânde de specialiști în economie, administrație, justiție etc..

Din analiza structurii populației active ocupate pe principalele sectoare socio – economice rezultă nivelul de modernitate a economiei.

Fig. 2.2 – Populația Comunei Roșia de Amaradia

Repartizare populației active este următoarea: – în sectorul primar 157 locuitori (4,17% din populația comunei) cu prioritate în activitățile: industrie extractivă și construcții; – în sectorul secundar 1089 locuitori (28,91% din populația comunei) cu prioritate în activitățile: agricultură, silvicultură, industria prelucrătoare, producția și distribuția energiei electrice a gazelor și a apelor; – în sectorul terțiar 720 locuitori (19,11% din populația comunei) cu precădere în activitățile: comerț, alimentație publică, administrație publică și asigurări sociale, învățământ, sănătate, cultură, activități asociative, alte activități și servicii. Din analiza actualei repartiții a populației, corelată cu disponibilitățile comunei de amplificare a activităților economice (sectorul petrolier, sectorul de exploatare a cărbunelui în cariere) rezultă o accelerare a ponderii populației în domeniul serviciilor și o diminuare a celor din domeniul economic.

Tabelul. 2.2

Repartizare populației active

Economia comunei se caracterizează ca fiind de un nivel corespunzător de modernitate deoarece tipurile de activitate specifice sectorului terțiar sunt suficient dezvoltate, atât ca pondere din totalul populației cât și ca densitate, situația din comună fiind peste media pe județ.

Pentru etapa de perspectivă evoluția populației a fost proiectată ținând seama de mai mulți factori decisivi în stabilirea nivelului de evoluție. O importantă influență asupra numărului de locuitori o va avea procesul de restructurare a activității economice și în mod deosebit a activității din minerit, țiței și gaze ca și cea din orașele și comunele învecinate care treptat va conduce la eliberarea unui număr important de salariați. O serie de factori de ―atractivitate‖ sporită pentru creșterea economică – silvicultura, agricultura, industria, serviciile, turismul etc. – vor juca un rol însemnat în echilibrarea structurilor demo – economice.

Potențialul de dezvoltare economică a comunei va atrage în perspectivă un număr de locuitori cu o ușoară tendință de creștere, chiar dacă ritmul mediu anual înregistrat între anii 1999 – 2011 a avut un ritm mediu de descreștere.

Tabel. 2.3

Din analiza corelată a acestor factori a reieșit concluzia că teritoriul comunei se va înscrie în categoria unităților administrativ teritoriale în care populația se va menține în perspectivă ca ordin de mărime aproximativ la nivelul numărului de locuitori înregistrat în situația actuală cu o ușoară tendință de creștere.

2.2. AȘEZĂRILE

Ca rețea de localități, comuna Roșia de Amaradia are în structura sa un număr de 7 sate, din care Roșia de Amaradia este satul de centru, iar celelalte sate sunt: Becheni, Dealul Viei, Ruget, Seciuri, Șitoaia și Stejaru.

Ca număr de sate, comuna Roșia de Amaradia se situează peste media pe județ de 6,2 sate pe comună.

Ca număr de locuitori – 3132 – comuna Roșia de Amaradia se înscrie în rândul comunelor de talie medie, având în vedere că pe județ populația medie pe o comună este de 3660 locuitori.

Ca tipologie morfologică trăsătura caracteristică a satelor gorjene de deal care corespunde întocmai și comunei Roșia de Amaradia este că acestea sunt amplasate în zonele de contact dintre formele de relief (dealuri și depresiuni), zone în care microclimatul este mai favorabil și resursele naturale sunt suficiente. Suprafața intravilanului este o altă trăsătură a așezărilor dependente de condițiile naturale și economice specifice județului și comunei. Ocuparea exclusiv în agricultură și economia forestieră a locuitorilor a impus așezărilor o talie mică sau medie.

Forma alungită, uneori ramificată sau areolară, cu structură adecvată este o caracteristică specifică așezărilor comunei datorată în special condițiilor mediului geografic.

Formele de relief nu au fost propice dezvoltării rețelelor localităților pe toate direcțiile. Pentru o mai bună folosire a reliefului dar și pentru a lăsa libere terenurile favorabile agriculturii, locuitorii au preferat așezarea în lungul apelor sau a poalelor dealurilor, așezare ce coincide cu cea a principalelor drumuri.

Din acest motiv satele comunei au o singură stradă – sau un număr redus de străzi – cu gospodării de o parte și de alta, având forma vetrei alungită. În perspectiva următorilor ani nu se întrevăd modificări spectaculoase în structura și forma rețelei de localități astfel încât toate au fost considerate ca având perspective de dezvoltare prin valorificarea resurselor materiale și umane existente.

În interiorul comunei, satul de reședință Roșia de Amaradia va avea și în continuare rol de coordonare limitat la propriul teritoriu administrativ, cuprins în categoria de importanță locală cu funcțiune economică industrial – agrar – silvică și cu dotări și echipări de nivel local. Celelalte sate aparținătoare comunei își vor rezolva prin dotările proprii serviciile numai pentru locuitorii satelor respective. Strategia de dezvoltare a rețelelor de localități va urmări integrarea comunei în rețeaua județeană de localități, stabilirea relațiilor ierarhice cu centrele de influență care asigură serviciile de nivel zonal, dezvoltarea unor funcțiuni neagricole pe baza resurselor existente precum și îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă a populației prin dezvoltarea funcțiilor de servire și rezidențiale.

Fondul de locuit al celor 994 gospodării cu o populație de 3132 locuitori, cât s-a înregistrat la recensământul populației din anul 2011 era format din 1000 locuințe care aveau 2643 camere de locuit cu o suprafață locuibilă de 33.548 mp ceea ce conduce la o medie de 9,72 mp locuibil/locuitor (sub media pe județ de 11,05 mp) și la 3 camere pe persoană (față de 1,1 camere pe persoană pe județ). Ca distribuție a celor 3132 locuitori și 1000 gospodării cât se înregistrau în anul 1992 se constată că o gospodărie are în medie 3,13 persoane (față de media pe județ de 3,18 persoane pe gospodărie) iar numărul de camere ce revine unei gospodării este de 2,64 cu puțin sub media pe județ (2,8 camere/gospodărie). Deoarece toate locuințele funcționează în clădiri individuale (cu excepția blocului cu 6 apartamente din zona centrală) cu incite proprii ale gospodăriilor se înregistrează densități mici de locuire ca și consecințe negative în folosirea terenului, echipare tehnică și confort al locuirii. Clasificarea locuințelor după materialele de construcții conduce la concluzia că cea mai mare parte din acestea (73,7%) sunt realizate din materiale durabile, 21,5% sunt construcții din lemn iar 3,8% sunt construcții din materiale perisabile (paiantă, chirpici și alte materiale). Ca durată de serviciu 18,20% sunt locuințe noi, până în 20 ani, 42,70 sunt locuințe între 20 și 50 ani, 21,20% au între 50 – 100 ani iar 17,90% au de La evoluția fondului locuibil s-au avut în vedere următoarele: – modernizarea fondului locuibil existent, îndeosebi din zonele rezidențiale cu un număr important de locuitori, realizate după 1960, numeroase locuințe fiind afectate de procese negative necesitând îmbunătățirea confortului; – creșterea siguranței structurale și fiabilității; numeroase locuințe fiind construite din materiale perisabile – 17,9% din fondul locativ – care nu oferă siguranța și confortul locuirii; – renovarea fondului locativ vechi valoros din centrele localităților sau integrarea acestora în noi acțiuni de reconstrucție; – dezvoltarea fondului locativ în vederea acoperirii cererii de locuințe; – asigurarea bazei materiale de construcții la prețuri accesibile și formarea piețelor de imobiliar în scopul stimulării construcției de locuințe. Efortul constructiv din următorii ani trebuie să cuprindă și lucrările de reparații și modernizare la fondul locativ existent, care necesită o cantitate suplimentară de materiale de construcții și manoperă. Deși construcția de locuințe nu atinge cotele dinaintea anilor ’90, legalizarea situației juridice a unor imobile precum și satisfacerea cererilor de construcție de noi imobile va duce la modificări în intravilanul și extravilanul localităților. Acest fenomen va avea în principal trei direcții de dezvoltare: – lotizarea și construcția de noi imobile în afara intravilanelor existente ale localităților; – mărimea densității în cadrul localităților; – renovarea urbană prin modernizarea sau reconstrucția unor imobile pășit durata de serviciu de 100 ani. existente. Concentrările de dotări, aflate în mare parte în centrele de activitate civică ale localităților, prezintă în comparație cu zonele funcțional – productive caracteristici diametral opuse.

Activitățile de servire, dependente din ce în ce mai mult de traficul de informații, se pot clasifica astfel, în trei categorii:

1. Servicii de bază – învățământ; – sănătate; – comerț și servicii pentru populație.

2. Servicii infrastructurale – cultură; – sport – recreere; – transporturi și telecomunicații.

3. Servicii administrative – financiar – bancare; – prelucrarea informațiilor; – elaborarea și aplicarea politicilor. Frecvența de utilizare curentă, periodică și ocazională face ca acestea să influențeze zone de mărimi progresive în raport cu atracția pe care dotările o exercită în teritorii și cu viteza deplasărilor pe direcția centrelor.

Între diversele zone de influență ale dotărilor și categoriile de activități enumerate mai sus se stabilește o strânsă legătură. Serviciile de bază sunt specifice centrelor ce deservesc zone restrânse de mărimea unuia sau mai multor teritorii administrative situație în care se află și comuna Roșia de Amaradia.

Din analiza gradului de dotare a comunei, care se înscrie în serviciile de bază se rețin următoarele: Comuna Roșia de Amaradia dispune de următoarele dotări:

– Satul Roșia de Amaradia:

– Sediu primărie – clădire cu P + 1 etaje, construită din lemn, cu zidărie din cărămidă, acoperită cu tablă, clădire extinsă în anul 1975. Corpul vechi a fost revendicat de fostul proprietar, iar în prezent se negociază cumpărarea acesteia de Consiliul local. Clădirea este situată în zona centrală a comunei; – Sediu poliție (local propriu), clădire pe parter, în stare bună;

– Grupul școlar industrial, clădire cu P + 1 etaje, cu 8 săli de clasă și două laboratoare. Inițial a fost construit pentru școală gimnazială. Clădirea este situată în zona centrală și corespunde acestei funcțiuni;

– Școala gimnazială, clădire cu 4 săli de clasă, reconstruită în anul 1994. Elevii își desfășoară activitatea șiîn cadrul grupului școlar. Clădirea este situată în zona centrală și corespunde acestei funcțiuni;

– Școala gimnazială din cătunul Roșia de Jos. Este situată în extremitatea sudică a satului în punctul ―La Monument‖ și deservește și satul Ruget. Localul are 6 săli de clasă și corespunde acestei funcțiuni; – Grădinița, nu are local propriu. Funcționează la parterul clădirii primăriei;

– Cămin cultural, local propriu, situat în partea de nord a zonei centrale. În prezent se lucrează la extinderea acestuia cu 100 locuri. Stadiul lucrărilor se află în faza de finisaje; – Dispensar uman, amenajat la parterul blocului. Corespsunde acestei funcțiuni;

– Magazin mixt cu bufet – clădire ce aparține Cooperaației de Consum Roșia de Amaradia. Este situat în partea de sud a zonei centrale. Clădirea a fost construită pentru această destinație;

– Magazin sătesc – amplasat în cătunul Roșia de Jos. Clădirea a fost construită pentru această destinație;

– Brutărie – local propriu, construit pentru această destinație;

– Atelier tâmplărie, amenajat lângă localul morii; – Biserica, din zona centrală, aparține parohiei Roșia de Amaradia. Cimitirul este amplasat în partea de nord – vest a satului;

– Biserica din lemn cu hramul ―Cuvioasa Paraschiva‖ – monument istoric – situată în cătunul Roșia de Jos. Această construcție necesită r

eparații îndeosebi la învelitoare.

Fig. 2.3. – Suprafața satului Roșia de Amaradia

Pe teritoriul localității s-au construit și amenajat o serie de spații comerciale private. De asemenea sectorul de prestări – servicii către populație este asigurat prin secțiile de tâmplărie, morărit – pănificație etc..

– Satul Becheni, dispune de următoarele dotări: – Biserică și cimitir; Populația satului este deservită de dotările din satele învecinate: Șitoaia și Roșia de Amaradia.

– Satul Dealul Viei, dipune doar de cimitir. Pentru nevoile curente populația este deservită de dotările din satele învecinate: Roșia de Amaradia, Șitoaia și Bucșana (din comuna Prigoria).

– Satul Ruget, dispune de următoarele dotări: – Școală primară, local propriu cu 4 săli de clasă, în care funcționează și grădinița; – Magazin sătesc, local propriu; – Biserică și cimitir. Biserica a fost construită în anul 1996; – Spații comerciale de alimentație publică și prestări servicii către populație (private);

– Satul Seciuri, dispune de următoarele dotări: – Școală primară cu grădiniță, local propriu, reconstruit în 1996;

– Magazin sătesc cu bufet, local propriu;

– Biserica – monument istoric – amplasată în incinta cimitirului;

– Spații comerciale, de alimentație publică și prestări servicii, private, amplasate în vatra satului. Acestea asigură satisfacerea nevoilor curente ale populației. Satul Șitoaia, dispune de următoarele dotări:

– Școală primară și grădiniță, local propriu, parțial corespunzător;

– Magazin sătesc, local propriu;

– Biserică, clădire nouă, amplasată în incinta cimitirului;

– Spații comerciale, de alimentație publică și prestări servicii către populație (private); Acestea asigură nevoile curente ale populației.

– Satul Stejaru, nu dispune de dotări. Populația este deservită de spații comerciale și de prestări servicii particulare din vatra satului și de dotările din satul Seciuri.

CAPITOLUL 3. EXPLOATĂRILE MINIERE

3.1 CARACTERISTICI TEHNICE DE EXPLOATARE

La deschiderea carierei Ruget, amplasată în zona coliniară, s-a folosit metoda de deschidere cu semitranșee, la nivelul stratului I cărbune și haldare exterioară în valea adiacentă.

Zona din care s-a deschis cariera a fost cea mai favorabilă din punct de vedere al raportului de descopertă și al distanței față de halda exterioară realizată în valea Roșioara, aflată la nord de carieră. Pe de altă parte, ținând cont de panta maxima, de vehiculare a excavatoarelor cu rotor, de 1:25 admisă în lucru, precum și înclinarea stratului de carbune prin deschiderea în sensul aratat s-a reușit aplicarea tehnologiei de lucru cu excavatoare cu acțiune continua.

Dotarea tehnică a carierei se compune din:

-două excavatoare cu rotor Erc-1400-30/7;

Foto. 3.1.1.- Excavator cu rotor

-un exacavator cu rotor SRc-470 15-3,5;

-o mașină cu haldat tip MH 4500×50;

Foto. 3.1.2- Mașina cu haldat

-o instalație de haldat tip IHS 6500/50×90;

-o mașină de scos cărbune din depozit T2846;

Foto 3.1.3. – Exavator cu rotor

-un cărucior cu benzi pe șenile;

-o mașină combinată ASG 6500,40;

-31 transportoare cu benzi cu lățimea covorului cuprinsă între 1400 și 1800 mm cu lungimea totală de 12 km.

Foto.3.1.4.- Colectare carbune

Foto. 3.1.5. –Bandă transportoare

Foto.3.1.6.- Bandă transportoare

Numărul treptelor dotate cu excavatoare cu rotor a fost de 3, urmând ca treptele discontinui să fie dotate cu excavatoare cu lingură.

Foto. 3.1.7. – Vedere de ansamblu exploatarea minieră Ruget

Exploatarea a început cu excavatoare cu lingură, cu cupe de 1,3m3 și cu cupă de 2,5m3 atunci când a crescut raportul de exploatare. Apoi a fost folosită draglina, cu capacitatea cupei de 10m3 și lungimea brațului de 70m.

Cărbunele fiind dus la început în gara Căpăcioasa cu autobasculantele. De la gara Căpăcioasa cărbunele era trimis cu trenurile la termocentralele aflate la Ișalnița și Oradea.

Tabelul 3.1.

Total excavații

Există mai multe metode de exploatare a cărbunelui în cariere

de excavare și depunere directă in halde

această metodă se foloseste pentru zăcamintele stratiforme sau având inclinarea mica, care au grosimea mică, sunt situate la adâncime mică și cu rocile de tarie mică

metoda de exploatare cu ajutorul excavatoarelor de tip lopată mecanică

metoda de exploatare cu excavatoarele de tip draglină

Mai târziu în cariera Ruget , aducându-se o nouă tehnologie de exploatare a cărbunelui și anume excavatoarele cu rotor și transportarea carbunelui pe benzi.

Foto.3.1.8.-Cărbune extras

Foto.3.1.9.-Excavator

Stratul I este stratul principal din perimetrul Ruget cu grosimile cele mai mari și o extindere pe tot câmpul cercetat, cu excepția unei zone situate în sud-estul carierei unde împreună cu celelalte strate neexpluatabile este afectat de eroziune, are grosimi cuprinse intre 0,55m – 7,90m.

În partea centrală a perimetrului Ruget, pe o suprafață restransă în zona nordica ( spre aafloriment ), precum și la est, stratul I se digitează în bancuri: 11 ( inferior ) și 12 ( superior ) separate de o intercalație arfiloasă cu grosimea de 0,55 – 4,63m.

Utilizarea excavatoarelor cu rotor la excavarea complexelor cărbunoase a fost impusă datorită posibilitații acestora de a excava selectiv cărbunele peste 1 m, gosime și sterilul peste 0,4m.

În cazul expluatării cărbunelui cu excavatoare cu rotor, diluția și pierderile de substantă minerală utilă, depind de un mare număr de parametri care pot fi grupați în 4 categorii:

Parametri constructivi ai excavatorului:

diametrul rotorului;

viteza periferică la nivelul cupelor excavatorului;

numărul, mărimea, construcția și amplasarea cupelor pe rotor;

lungimea brațului rotorului sub aspectul posibilitaților maxime de avansare în treptele de lucru;

posibilitățile de vizibilitate ale excavatoristului din cabina la punctul de tăiere.

Parametrii frontului de lucru:

poziția stratului față de platforma de vehiculare;

înălțimea totală a frontului de lucru;

adâncimea fâșiei tăiate;

lațimea fâșiei;

unghiul de taluz al frontului.

Parametrii geotehnici ai rocii:

natura rocilor din cuprinsul stratului;

umiditatea rocilor din acoperiși și culcuși;

numărul de intercalații sterile;

culoarea distinctă sau apropiată a rocilor sterile față de carbune;

Parametrii organizatorici:

experiența și cointeresarea excavatoristului;

iluminatul pe timp de noapte.

Prin metodă de exploatare la zi se înțelege ordinea stabilită în timp și spațiu de executare a complexului de lucrări de descopertare, de pregătire și extragere a substanțelor minerale utile, care asigura producția programată printr-o extracție raționala a rezervelor zăcamântului.

Sistemul de excavare, transport și haldare a sterilului din cariera Ruget este caracterizat de un sistem continuu, fara pregătirea prealabilă a masivului ( fără pușcare de steril și util ), excavare, încărcare cu excavatoare cu rotor ( 2 excavatoare tip E-1400 și un excavator tip e470), transport steril și util pe benzi, transportoare cu lățimea de 1400 și 1800mm, haldare exterioară cu abzețer MH6500 și mașină de haldare directă MHD4400, nivelare în carieră și haldă cu buldozere.

Metoda de exploatare prezentată anterior va fi menținută și în continuare condiționat de existența utilajelor care au fost achiziționate pentru exploatarea întregului perimetru.

Criteriul principal de alegere inițială a metodei de exploatare a fost faptul ca a satisfacut capacitatea de producție proiectată ( 1000 mii t/an ), iar în prezent va da posibilitatea obținerii unei capacitați de producție de 800 mii t/an solicitată de beneficar.

Pentru zona colinară în care este amplasată cariera Ruget s-a folosit sistemul de pregătire cu semitranșee, în paralel cu lucrarile de descriere.

Roca sterilă și substanța utila ( lignitul ) din treaptă, se extrag prin intrânduri, pornite la început din tranșeea de pregătire, iar apoi din zonele corespunzătoare exploatate inițial.

Execuția lucrărilor de pregătire a fost facută cu excavatoare cu lingură și transport auto precum și cu excavatoare cu rotor în zonele stabile.

După executarea lucrării miniere principale de deschidere a câmpului minier se trece la săparea tranșeei de pregătire, din care apoi se începe extragerea masivului de roci sterile și a substanței minerale utile pe diverse trepte ale carierei.

Tranșeea de pregătire se sapă după una din metodele de săpare cu transportul rocilor ( cu excavator cu rotor și transport pe benzi ), cu vatra ușor înclinată spre sensul de înclinare al stratelor de carbune.

În funție de amplasarea tranșeelor de deschidere, față de câmpul de exploatare la zii și a tranșeei de pregătire față de cea de deschidere, se deosebesc mai multe sisteme și variante de pregatire și amenajare a fronturilor de lucru în cariere, astfel:

sistemul de pregătire în paralel;

sistemul de pregătire în L;

sistemul de pregătire în circuit;

sistemul de pregătire în T;

sistemul de pregătire în evantai;

sistemul de pregătire în inelar.

În cazul carierei Ruget, sistemul de pregătire adoptat este cel ,, în paralel,, , în care tranșeea de pregătire se sapa în prelungirea celei de deschidere, iar frontul de lucru se deplasează în paralel cu el în sus spre sud, după o direcție normală pe tranșeea de pregătire, parcurgându-se astfel întregul câmp de exploatare la zi.

3.2. IMPACTUL

Impactul realizat în urma exploatărilor miniere din cariera Ruget a comunei Roșia de Amaradia asupra mediului este de lungă durată, care se resimte prin modificările aduse solului, subsolului, apă, aer, floră si faună, dar și asupra așezarilor umane.

Impactul și principalele măsuri de protecție ale mediului sunt :

3.2.1. Solul și subsolul

Foto.3.2.1.- Alunecare de teren

consumarea mediului geologic pană la adâncimea de 135m;

degradarea solului și scăderea calității acestuia;

scăderea semnificativă a suprafețelor împădurite și agricole, datorită ocupării de către carieră;

modificarea reliefului, în zonă.

Foto.3.2.2.-Alunecare de teren

Foto.3.2.3.-Alunecare de teren

3.2.2. Măsuri de protecție :

salvarea părților ale solurilor fertile de pe suprafețele care vor fii ocupate, acesta fiind copertat pe suprafetele libere;

evitarea defrișăilor masive, pe suprafețe mari, diminuând astfel fenomenul de eroziune a solurilor;

depozitarea deșeurilor tehnologice, transportândule în halda exterioară din valea Roșioara;

îndepărtarea rezidurilor și scurgerilor accidentale care provin de la utilaje folosite pentru extragerea, transportarea și depozitarea cărbunelui;

reviziile tehnice și reparațiile utilajelor să fie facute numai pe o platformă amenajată special pentru acest scop.

3.2.3. Aerul

Impactul asupra acestuia se produce datorită:

noxelor de gaze și particulele in suspensie provenite de la utilajele care excaveaza și transportă cărbunele;

noxe și hidrocarburi, produse de motoare cu ardere internă;

emisii acustice de origini diferite, fixe sau mobile, produse de utilaje;

Impactul asupra aerului se menține pe toată perioada de exploatare, fiind manifestat printr-o poluare zonală cu pulberi sedimentabile. In perioadele cu vânturi puternice, acestea putând fii transportate pe distanțe mari.

3.2.4. Măsuri de protecție

respectarea procedurilor și tehnologiei de exploatare;

menținerea intr-o stare bună de funcționare a tuturor utilajelor care excavează și transportă cărbunele, pentru diminuarea nivelului emisilor in atmosferă și nivelul de zgomot;

determinarea cantităților de pulberi prin măsurători rezultate din procesele tehnologice și dacă este cazul, aplicarea unor masuri de diminuare a cantitații de praf eliberat in atmosferă;

punerea in funcțiune a perdelei de ceață de la depozitul de cărbune.

3.2.5. Apa

Exploatarea cărbunelui este resimțit asupra circuitului și calitații apei, încă de la deschiderea perimetrului minier.

Impactul produs asupra apelor de suprafață se manifesta prin :

dispariția cursurilor de ape existente prin ocuparea suprafetelor;

remodelarea cursurilor apelor;

apele evacuate din carieră nu sunt poloate, acestea având o cantitate ridicată de materiale argiloase, nisipoae, de cărbune, în suspensie, atunci când precipitațiile sunt foarte mari;

Impactul asupra apelor subterane constă în:

schimbarea poziției și structurii unor acvifere existente, datorită excavatiilor;

apariția de noi acvifere in halde .

Toate aceste schimbări asupra apelor se menține pe toată perioada exploatrii cărbunelui.

3.2.6. Măsuri de protecție

Pentru a diminua impactul asupra apei se vor lua următoarele masuri

controlul periodic al apei uzate prin analize, astfel să se incadreze în C.M.A.;

executarea canalelor de gardă pentru cariera și halda exterioara;

reducerea concentrațiilor de suspensii in apele scurse de pe versanți;

transportarea apelor și dirijarea lor prin conducte in afara carierei.

3.2.7. Flora și fauna

Impactul asupra florei și faunei datorită axploatării cărbunelui are următoarele consecinte:

distrugerea vegetației, prin dezvoltarea carierei și depozitarea cărbunelui;

micșorarea biomasei fondului forestier și agricol;

perturbarea echilibrului ecosistemului din zonă, dispariția unor specii de vegetație, dar și a unor specii de viețuitoare datorită unor factori precum zgomot, praf, defrișări;

migrarea păsărilor tipice în alte zone .

Defrișarea suprafeței are totodata înca un rol daunator pe lânga cele menționate mai sus acela de a reduce funcțiile bioproductive și ecoproductive ale zonei.

Foto.3.-Degradarea solului

CONCLUZII

Exploatarea la zi a a cărbunelui în bazinul minier Berbești a asigurat o continuitate a activității miniere de extracție a cărbunelui, început cu mult timp în urmă în exploatarea în subteran.

Exploatarea cărbunelui prin lucrări miniere la zi desfășurate în cadrul obiectivului minier Bustuchin de-a lungul perioadei de exploatare are și va avea un impact asupra tuturor factorilor de mediu: apă, aer, sol, așezări umane, ecosisteme terestre și acvatice.

Deloc de neglijat este impactul psihologic produs de-a lungul timpului asupra locuitorilor din zonă, atât prin exproprierile de terenuri și locuințe cât și prin disconfortul generat de activitatea minieră în sine.

Lucrările de ecologizare a zonei pe durata de exploatare și la încetarea activității constau în amenajarea terenului în vederea redării în circuitul productiv, în funcție de modul de folosință propus, copertarea cu sol fertilizant, lucrări de recultivare biologică, lucrări de împădurire, drumuri de acces la parcele, decolmatare canale de gardă. În momentul încetării activității, în partea de sud-est a perimetrului se va contura o groapă remanentă. Pentru evacuarea apei din spațiul excavat vor fi utilizate stații de pompe pentru limitarea nivelului acumulărilor de apă.

Prin descopertarea și extragerea cărbunelui a fot distrus peisajul existent.

Este afectată rezerva de apă din orizontul acvifer freatic, s-a modificat cursul unor pâraie (pârâul Ursului, Pârâul Roșioara). Au fost surupate temporar terenuri din depresiunea Poieni. Aerul a fost poluat, au fost distruse păduri, prin bararea unor pâraie și au apărut lucrări antropice ce au fost populate cu pește, ceea ce nu erau înainte de minerit.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Fodor, D., 1995 – Exploatarea zăcămintelor de minerale și roci utile prin lucrări la zi, Vol.I, Editura Tehnică, București.

2. Fodor, D., Baican, G., 2001 – Impactul industriei miniere asupra mediului, Editura Infomin, Deva.

3. Fodor D., 2008 – Exploatrea în cariere a zăcămintelor de substanțe minerale și roci utile, Editura Corvin-Deva.

4. Fodor D., 2012, – Metode și tehnologii modern în exploatarea la suprafață, Realizări și performanțe, Corvin – Deva 2012.

5. Fodor, D; Dican N., – Exploatarea zăcămintelor de cărbuni din Bazinul Berbești prin lucrări miniere la zi, Revista minelor la zi nr.2/2013, ISSN-L 1220-2053/ISSN 2247-8590, Ed. Universitas, Petroșani.

6. Huidu Emil, 2000 – Monografia mineritului din Oltenia, Editura fundației C-tin Brancuși, ISBN 973-8162-01-7

7. Daniela Cîrțînă, Ramona Mitran, 2011 – Evaluarea impactului activităților desfășurate în cariera bustuchin asupra factorilor de mediu. Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Inginerie, Nr. 3.

8. Stefan I. 2011 – Cercetări în vederea eficietizării activității de extracție a lignitului prin reproiectarea elemenetelor geometrice ale taluzurilor de lucru și definitive aferente carierelor, Univ. din București, Facultatea de geologie și Geofizică, actedra de inginerie geologic, teză doctorat.

9. ICSITPML Craiova, 2009 – Plan de dezvoltare a exploatării resurselor/rezervelor de lignit din perimetrul minier Bustuchin, simbol 906-191/2009.