-studiu de caz- [305170]

Partea a II-a

-[anonimizat], Pitești

Partea a II-a 1

-studiu de caz- 1

Restaurarea picturii murale de la Biserica 1

[anonimizat] 1

Prezentarea monumentului 5

1.Starea generala de conservare a monumentului 6

Starea de conservare a picturilor murale 7

[anonimizat] 9

Generalități despre rezistența în timp a picturii în ulei 9

Îmbătrânirea uleiului 9

Dimensiuni 10

Identificare iconografică 10

Fig. 1., Jertfa lui Avraam 10

[anonimizat] 10

Observații vizuale 10

Degradări ale stratului pictural 11

[anonimizat] 11

Consolidarea stratului suport 11

Starea de conservare a lacunelor 11

Fig. 2. Fisuri ale suportului 12

Fig. 3. Cracluri cu pierdere de material 12

Consolidarea lacunelor 12

Fig. 4 – Pregătirea zidului pentru injectare 13

Fig. 5. Aplicarea foiței japoneze 13

Consolidarea suportului 13

Fig. 6. Chituirea lacunelor 14

Fig. 7. Chituire 14

Fig. 8. Etapă din operațiunea de chituire 15

Fig. 9. Chituirea – detaliu 15

Restabilirea unității structurale 15

Fig. 10. Injectări 16

[anonimizat] 16

Conservarea stratului de culoare în curs de degradare 16

Curățarea diferitelor tipuri de depuneri superficiale 16

Indepărtarea depunerilor aderente 17

Fig. 11. Teste de curățare S1 17

Fig. 12. [anonimizat] 18

Operațiunea de curățare s-a [anonimizat], ca urmare a intervențiilor pentru îmbunătățirea climatului interior (racordarea la electricitate) fiind îndepărtate mecanic.. 18

Propuneri de prezentare estetică finală 18

Integrarea lacunelor stratului de culoare prin metoda „velatură” 19

Fig. 13. Imagini comparative (înainte și după integrare) 20

[anonimizat], prin metoda „tratteggio” 20

Fig. 14. Imagine de ansamblu după integrarea cromatică 21

Tratamentul lacunelor extinse și neintegrabile 21

Retușul fragmentat 22

Retușul în tente neutre 22

Vernisarea 22

Fig. Cântărirea rășinii damar și mărunțirea acesteia 22

Fig. Amestecul și prepararea verniului 23

Fig. Verniul preparat 23

Prezentarea monumentului

Biserica Sfântul Gheorghe II este cunoscută ca fiind Capela Cimitirului municipal Piești. Este o biserică de sec. [anonimizat], [anonimizat]. 26, în imediata apropiere a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] a pictat și Biserica Ortodoxă Catedrală Domnească Sfântul Gheorghe din Pitești.

[anonimizat], neexistănd un memoriu tehnic sau date despre aceasta în arhivele orașului Pitești.

[anonimizat].

[anonimizat]. Schela folosită pentru operațiunile de rastaurare este una din lemn.

1.Starea generala de conservare a monumentului

Deși acest monument se află într-o [anonimizat] a [anonimizat], în primăvara anului curent, 2017, s-a decurs și la restaurarea picturii interioare.

Pictură prezintă înegriri datorate trecerii timpului, a impregnării stratului pictural cu praf si gudroane și a brunisării vernisului, dar în urma testelor de curățare aplicate, s-a dovedit ca aceasta si-a păstrat o bună aderență la suport, iar sub stratul de praf și gudroane, culorile si-au păstrat strălucirea, motiv pentru care, operațiunea finală de integrare cromatică, nu ar avea sens. Se vor efectua deci, următoarele operațiuni, desprăfuirea, consolidarea zonelor ce prezintă lacune, destul de puține de altfel, curățarea întregii suprafețe, consolidarea preventivă a acesteia și retușul.

Pictura fiind una păstrată relativ bine, operațiunea de consolidare propriu-zisă s-a desfășurat doar pe zonele afectate, acolo unde erau prezente crăpături ale stratului pictural și ale suportului, în restul zonelor, consolidarea a fost făcută o dată cu operațiunea de curățare prin utilizarea unei soluții de white-spirit, cu rolul de a îndepărta vechiul vernis brunisat o sată cu trecerea timpului și de a „culca” ușoarele solziri ale stratului pictural. Această operațiune s-a realizat numai după desprăfuirea prealabilă cu o pensulă moale. S-a dovedit că white-spiritul lăsa usoare halouri, fapt pentru care s-a decurs la folosirea unei soluții alcătuită din apă și oțet pentru îndepărtarea respectivelor urme albe.

Starea de conservare a picturilor murale

Pictura murală prezintă, la diferite niveluri de intensitate și întindere, degradări de natură fizică și chimică sau combinate, determinate de conjunctura condițiilor topoclimatice naturale, a naturii și structurii materialelor și a nivelului de afectare a monumentului datorate activitătii umane. În general, acțiunile deteriogene au un grad mare de interdependență, prezența uneia determinând apariția unui lanț întreg de alte procese.

Degradările de natură fizică se manifestă generalizat, în interior, cu densitate mai mare sau mai mică și depinzând de natura și intensitatea cauzei generatoare.

Umiditatea este principala cauză care a acționat și favorizat declanșarea diverselor tipuri de degradări asupra monumentului. Prezența ei este rezultatul capilarității zidurilor și soclurilor, a condensului pe suprafețele mai reci, a prezenței diferitelor materiale higroscopice și a aerului și evaporării provenite din sol.

Acțiunea umidității datorată capilarității zidurilor în contactul cu solul umed și determinată în mod direct de tensiunea superficială a apei s-a manifestat prin apariția de suprafețe de evaporare urmate de mecanisme de dezagregare a lor prin cristalizarea și recristalizarea sărurilor solubile și insolubile. Cauzele prezenței umidității în sol se datorează regimului hidrometric ridicat din zonă, a umidității de umbrire, a naturii pardoselilor și a temperaturii suprafețelor acestora, a vitezei de evaporare facilitate de acestea precum și a ridicării nivelului de călcare exterior.

Umiditatea de condens a favorizat apariția de incrustații superficiale de praf mai cu seamă în registrele superioare printr-un proces de recarbonatare dând peliculei un aspect grizat. Tot acest tip de umiditate a determinat pulverulența la nivel superficial al peliculei picturale și a acționat drept catalizator în reacțiile chimice la care au participat elementele de poluare.

Variația umidității relative a aerului este determinată de umiditatea absolută a aerului și de variația temperaturii iar atunci când nu este controlată se ajunge în diferite contexte microclimatice la punctul de rouă (umiditatea de saturație a aerului) apa conținută de aer începând să precipite.

Acest tip de umiditate este de obicei în interdependență cu celelalte și le va reactiva sau influența și totodată va declanșa împreună cu tipurile de curenți de aer microzone în care se manifestă “efectul de cameră umedă”. Trebuie specificat că instabilitatea umidității relative a aerului s-a manifestat la nivelul întregului edificiu, la interior și de cele microclimatice și fizice.

Înghețul și dezghețul apei au dezagregat tencuielile prin cristalizarea cu mărire de volum a apei și deschidera unor noi fronturi de degradare. Activitatea de îngheț-dezgheț are ca efect apariția de pulverulențe ale stratului pictural, exfolieri interfaciale ale stratigrafiei, explozii ale microconcavităților mortarelor și dezagregarea structurilor parietale, întregul proces fiind susținut de aducția de apă și variația temperaturii peste pragul de îngheț (preponderent în pridvor).

Lumina solară, ca formă de energie cu spectru larg de radiații poate declanșa degradări de natură fizică dar și chimică. Cele de natură fizică sunt produse în special de radiațiile infraroșii cu lungime de undă mare producând evaporări ale apei de constituție a paramentelor pictate dar și polimerizări accelerate (de natură chimică) ale peliculelor de natură organică. Aceste tipuri de degradare se manifestă mai ales pe zonele expuse radiației solare, la nivelul la care deschiderile ferestrelor permit introziunea luminii solare.

Poluarea chimică a aerului produce coroziuni la nivelul stratului pictural și mai ales în prezența apei care se poate comporta ca un catalizator. Dintre poluatorii chimici pot fi amintiți dioxidul de sulf, dioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, amoniacul și nu în ultimul rând aerosolii.

Temperaturile extreme (făcând abstracție de influența asupra umidității) se manifestă asupra structurilor bune sau slabe conductoare termic dar și asupra celor cu inerție termică mare. Tensiunile provocate de dilatările și contractările generalizate duc la fisurări, desprinderi, dislocări și dezagregări. În zonele afectate de seisme, tasări ale terenului, fisuri, clivaje, mișcările de dilatație și contracție continuă să producă noi distrugeri în care se vor instala alte tipuri de activități deteriogene. Temperaturile foarte ridicate duc și la deshidratarea excesivă a microstructurilor stratigrafice provocănd microfisuri și clivaje.

Factori de deteriorare de natură biotică au depins și depind de evoluția biotopului la care un rol determinant îl are microclimatul, a habitatului, a biocenozei și biomasei care are și componentă reziduală.

Degradările datorate factorului uman se prezintă în general la nivelul înălțimii omului dar apar și la nivel general. Acesteasunt rezultat al ctivității de funcționalizare a monumentului și se prezintă prin agresiuni accidentale (zgârieturi, lovituri, eroziuni superficiale datorate serviciului liturgic și de organizare a desfășurării lui), impregnări cu substanțe specifice metabolismului uman (urme ale mâinilor mai ales la deschiderea dintre proanos și naos), impregnări cu substanțe utilizate la serviciul liturgic (apă, ceară, ulei de candelă, fum și uleiuri de cădelniță), impregnari cu materii colorate (vopsiri), inserări metalice (cuie pentru prinderea icoanelor si adăugarea unui lambriu).

Necesitatea montării unor sisteme de încălzire, surse stabile de fum, gudroane și poluanți, a dus la afectarea integrității fizice a materialelor originale (penetrarea paramentului).

Căldura excesivă (de la apropierea lumânărilor de suprafața pictată) a denaturat compoziția chimică a pigmenților cu care a venit în contact în zonele de utilitate a activității liturgice.

Vibrațiile produse de trecerea autovehiculelor precum și a clopotului din turla pridvorului au participat la dezvoltarea fisurilor și nivelului de coeziune stratigrafică.

Starea de conservare – cauzele degradărilor

Ariccio este un mortar în care liantul este varul iar materialul de umplutură este nisipul. Nisipul fiind un agregat natural greu, provenit din roci nealterabile la aer, se prezintă în mortarele de la paramentele zidite interioare cât și la cele exterioare sub același aspect de particule silicoase, culoare deschisă și cu muchii rotunjite (nisip de râu).

Stratul de mortar are o grosime medie de aproximativ 1cm și la nivelul paramentului zidit se inserează în spațiile interstițiare lăsate de cărămizi.

Granulometria este în general omogenă, cu mărimea particulelor de până la 2mm. Preparația mortarului prezintă un excedent de liant (var). Grosimea stratului de mortar ajunge până la 2cm poate și din cauza neregularității suprafeței zidite.

Ca mortar de egalizare și suport al intonaco-ului, datorită caracteristicii sale de capilaritate și afinitate pentru apă a fost afectat pe zonele în care infiltrația ascendentă a acționat prin îngheț și dezgheț, prin dezagregare și pulverizare (cristalizarea apei cu mărire de volum), prin aducție de substanțe care au acționat fizic (cristalizarea și recristalizarea sărurilor cu mărire de volum) și chimic.

Pe lângă aceste degradări datorate unor cauze naturale, se adaugă intervențiile cu și fără intenție a activității umane.

Suprafața propusă pentru restaurare, aflată în cadrul peretelui de nord al altarului, scenele iconografice dispuse pe verticală.

Generalități despre rezistența în timp a picturii în ulei

Pictura în ulei este afectata de numeroase fenomene de degradare. O dată cu trecerea timpului, aceasta capătă un aspect care poate furniza informații legate de tehnica folosită și aplicarea diferitelor straturi.

Orice tehnică de pictură influențează conservarea operei de artă și a întregului ansamblu în care se află.

Structura oricărei picturi în ulei, începe să se modifici imediat după terminarea acesteia. Incepe procesul de îmbătrânire, proces absolut normal, dar care duce la modificare caracteristicilor.

Prin tehnica de lucru complexă și modalitatea de aplicare, pictura în culori pe bază de ulei, dezvoltă o mare paletă cromatică, deține culori luminoase, intense. Uleiurile pot fi folosite atăt diluate cât și în stare pură, având astfel posibilitatea trecerii de la culori mate la culori foarte transparente.

Îmbătrânirea uleiului

Uleiul are defectul de a polimeriza, cel mai folosit ulei din compoziția culorilor pentru pictură este uleiul de in sicativ, ulei cu uscare lentă, oxidează în prezența oxigenului, ca mai apoi să polimerizeze.

Tipul de ulei folosit este cel care influențează uscarea culorilor, alături de microclimat, numărul și grosimea straturilor aplicate, umiditate, temperatură, cantitatea de oxigen și lumină.

Dacă uleiul se usucă mai greu, atunci pictorul poate lucra un timp mai îndelungat.

O altă caracteristică a îmbătrânirii uleiului este brunisarea, uleiul de in sicativ brunisează cel mai tare, mai ales în lipsa luminii.

Dimensiuni

Suprafata are inaltimea de 245 cm, iar latimea de 160 cm.

Registrul este delimitat de o fasa de culoare albă-gri, cu latimea de …..cm.

Identificare iconografică

Discursul iconografic al zidului : scena "Jertfa lui Avraam" .

Fig. 1., Jertfa lui Avraam

Detalii plastice privind pictura din zona propusă pentru aplicarea metodologiei de conservare-restaurare

Pictura prezentă pe fragmentul propus pentru restaurare prezintă o paletă cromatică alcătuită din griuri colorate pe bază de roșu, albastru, ocru, violet și verde, în cazul frescei de secol XIX, folosind o tehnică mai mult realistă decât bizantină a picturii în frescă.

Observații vizuale

Degradările fragmentului de pictură propus spre restaurare este supus modulului de conservare restaurare ce se înscriu în condițiile generale de conservare și prezentare a picturilor la nivelul întregului monument. Pornind de la măsurătorile care relevă microclimatul local și efectele vizibile ale acestor degradări se poate decripta și interpreta natura și modalitatea de manifestare subtilă sau evidentă a cauzelor care au condus la starea actuală de prezentare a fragmentului de pictură.

Suprafața picturală a suferit degradări diverse, de la alterare cromatică prin pulverulente, brunisări, depuneri aderente, până la zgârieturi și lovituri (care se regăsesc în mod preponderent în zona de trafic și util-liturgică ca urmare a unor acțiuni voluntare sau involuntare), fisuri și desprinderi ale unor fragmente de strat pictural, în unele cazuri angrenând și straturile de support (tencuiala).

Degradări ale stratului pictural

Fragmentul propus pentru restaurare, ca și întregul strat pictural al monumentului, a fost degradat cromatic datorită depunerilor aderente si neaderente. Restul degradarilor fiind asociate cu degradarile stratului suport.

Zona inferioară este acoperita de un lambriu din pal, pana la inaltimea de 108 cm. Deasupra acestuia s-a observat ridicandu-se pe inaltime intre 5 si 20 de cm, o materie colorata ce acopera pelicula de culoare.

Intervenții de conservare-restaurare la nivelul stratului suport al picturii

Consolidarea stratului suport

Diferitele lacune și fisuri, cu dimensiuni și profunzimi variabile se vor curăța prin desprăfuire. Diferitele materii străine care nu cedează la pensulă vor fi îndepărtate cu ajutorul instrumentelor disponibile (bisturie, anse, sonde de diferite forme și mărimi).

Urmează o desprăfuire cu ajutorul unei pere de cauciuc.

Chituirea se va face prin asigurarea cu hârtie Pelur a marginilor lacunei sau a straturilor de preparație (la limita zonelor pictate), ca metodă preventivă și tehnologică. Zonele lacunelor se vor curăța cu carbonat de amoniu care vor curăți și consolida.

Umectarea lacunelor și a fisurilor se va face pentru asigurarea aderenței chiturilor și se va face în primă fază cu apă slab alcolizată urmată de apă demineralizată.

Starea de conservare a lacunelor

Zonele care necesită consolidare, prezintă lacune, ridicături și desprinderi ale stratului suport.

Unele degradări sunt cauzate de introducerea unor materiale metalice în suport, în cazul de față, au fost introduse cuie metalice în suprafața stratului pictural. Acestea au fost înlăturate mecanic, iar lacunele rămase, chituite și retușate.

Fig. 2. Fisuri ale suportului

Fig. 3. Cracluri cu pierdere de material

Consolidarea lacunelor

Pentru operațiunea de consolidare s-au folosit pentru lacune, clei de pește în concentrație de 6%, având ca solvent apa, amestecul fiind încălzit la bain-marie timp de 45 minute. Stratul pictural a fost protejat cu foiță japoneză peste care s-a aplicat cleiul de pește cu o pensulă moale

.

Fig. 4 – Pregătirea zidului pentru injectare

Fig. 5. Aplicarea foiței japoneze

Consolidarea suportului

O altă problemă a stării de conservare a picturii, au fost zonele în care suportul a suferit desprinderi ale stratului acestuia provocănd lacune și desprinderi între straturile suportului.

Pentru consolidarea acestor zone, s-a recurs la refacerea atât a zonei de suprafață, cât și a structurii suportului. Pentru lacunele vizibile, s-a folosit un chit alcatuit din praf de marmură și var.

Chiturile au fost puse sub nivel, urmând să fie finisate după operațiunea de injectare. Cum suportul se prezenta a fi poros, granulația prafului de marmură nu a fost una foarte mică.

Fig. 6. Chituirea lacunelor

Prin testări acustice cu usoare ciocănituri cu degetul pe suprafața picturală, unele zone s-au dovedin a avea desprinderi în tencuială. Cum aceste desprinderi nu prezentau și găuriri, orificiile prin care trebuia introdus PLM-ul au fost realizate mecanic cu un mic instrument de forare.

Lacunele create pentru introducerea acului seringii în profunzimea golurilor suportului au fost chituite cu un mortar obținut din var și praf de marmură de granulație mai mică.

Fig. 7. Chituire

Pe lângă influența majoră asupra stabilității structurale, prezența crăpăturilor și fisurilor alterează în mod implicit și suprafața stratului pictural. Fragmentarea continuității imaginii este de cele mai multe ori însoțită și de o dislocare în plan vertical a volumului arhitectural. Racordarea planurilor dislocate se face printr-o punte de legătură a celor două niveluri chituirea fisurii urmărind riguros planul vertical al dislocării până la nivelul planului retras al stratului pictural.

Fig. 8. Etapă din operațiunea de chituire

Chituirea se va face treptat, pentru a se îndepărta riscul apariției fisurilor în mortarele de chituire, cu un mortar obținut din var și praf de marmură de granulație mai mică, ce va fi sclivisit intermitent pentru a se apropia de textura și duritatea tencuielii originale, sub nivel. La marginea preparației picturale, pe linia terminației se va aplica o tivire cu rol de a bloca accesul umidității care se poate insera între structurile stratigrafice.

Fig. 9. Chituirea – detaliu

Restabilirea unității structurale

Unele zone prezentau desprinderi de zidărie care au angrenat șși stratul pictural, astfel încât a fost necesară refacerea coezivității straturilor. Pentru aceasta s-a recurs la introducerea în zona afectată de subsțantă adezivă și consolidantă, realizată din PLM și apă, care a fost apoi injectat în interiorul zidului.

Fig. 10. Injectări

Înainte de tratamentul propriu-zis, se va injecta apă alcoolizată, cu rolul de umezire și deschidere a porilor, degresarea interfețelor stratului suport.

Observație: Suprafața absoarbe soluția și nu prezintă reziduuri.

Intervenții de conservare-restaurare la nivelul suprafeței picturale

Starea de conservare a picturii din arealul în discuție impune intervenție pentru stabilizarea pigmentului folosit pentru carnatie, și salvarea lucrării acestuia.

Pentru realizarea acestui deziderat se impune aplicarea unei metodologii de restaurare-conservare care să nu influențeze în mod negativ stabilitatea și integritatea lucrării. De aceea este important să se umărească pas cu pas operațiunile care vor oferi cea mai bună cale către obiectivul propus.

Conservarea stratului de culoare în curs de degradare

Consolidarea stratului de culoare se face prin aplicarea unui verni de Damar, cu ajutorul unei pensule cu păr moale. Operațiunea se face cu mare atenție.

Curățarea diferitelor tipuri de depuneri superficiale

Se va face după ce s-au studiat cu atenție, în lumină directă și razantă zonele care prezintă exfolieri eroziuni, riscuri diverse. Sunt detectate zonele care prezintă diferite tipuri de depuneri de substanțe străine neaderente (praf, gudroane, fum, pânze de păianjen). Prima fază a operațiunii de curățire, se referă la desprăfuire, care va urmări îndepărtarea materiilor neaderente de la interiorul zonei spre exterior cu ajutorul unei pensule cu păr moale evitând zonele care au diverse probleme. Apăsarea pe pensulă se va face delicat evitând pe cât posibil erodarea și impregnarea stratului cu diversele materii printr-o mișcare, dacă este posibil, de rotație către exterior. De asemenea pânzele de păianjen sunt îndepărtate prin mișcare de rotație a pensulei, iar acolo unde stratul pictural prezintă probleme se va îndepărta atât cât este posibil, fără a atinge zona degradată.

Observație: tonul general al picturii crește în luminozitate dar se observă totuși o impregnare cu materii străine aderente cu diferite intensități.

Indepărtarea depunerilor aderente

Pentru îndepărtarea depunerilor aderente de pe suprafața picturii, s-au realizat teste de curățare pe câtea zone, delimitate după criteriul carnație-veșmânt-fond-elemente decorative.

S-a procedat tehnologic prin testarea diferitelor soluții, recomandate în resstaurare, cum ar fi : ssoluție de carbonat de amoniu, white spirit, acid acetic. Dintre acetea, soluția de carbonat de amoniu, deși utilă în îndepărtarea murdăriei, s-a comportat ca un reactiv în contact cu liantul din stratul pictural, astffel că, după uscare, determina apariția unui strat de culoare albă, reversibil la acidul acetic.

White spiritul a generat dizolvarea liantului, astfel că nu s-a utilizat.

Testul cu soluția de curățare acid acetic+apă (9%) a dat rezultate foarte bune, curățarea fiind noninvazivă și completă, culoarea nu a suferit modifiocări de tonalitate, liantul nu a fost dizolvat.

Fig. 11. Teste de curățare S1

Fig. 12. Curățarea supraețelor – detaliu

Operațiunea de curățare s-a defășurat prin frotarea suprafeței cu un tampon de vată impregnat cu soluția de acid acetic, urmele de tencuieli, ca urmare a intervențiilor pentru îmbunătățirea climatului interior (racordarea la electricitate) fiind îndepărtate mecanic..

Propuneri de prezentare estetică finală

Cea de-a II-a etapă a prezentării estetice finale în demeresul de conservare-restaurare, este integrarea cromatică sau retușul. Aceasta impune ca atitudine estetică, lizibilitatea, iar ca execuție tehnică, reversibilitatea

„Toate tablourile posedă o funcție estetică și o funcție istorică. Amândouă formează un tot indivizibil. Un retuș trebuie făcut de maniera în care nici una din funcții nu trebuie să predomine și nici să o sufoce pe cealaltă”

Avem următoarele forme de integrare cromatică: reintegrarea de culoare, completări sau reintegrări de forme și o combinație a celor două.

Integrarea cromatică se va face ținând cont de instanțele isorice, estetice și de particularitățile de interpretare critică a picturii murale in discuție. Intervenția asupra operei de artă se va face numai printr-o interpretare critică. Instanța istorică reclamă respectul pentru autenticitatea documentului istoric, iar instanța estetică impune caracterul unic al operei de artă.

Lacunele provoacă o percepere a imaginii distorsionată, “înțepată” de multitudinea de insule albe, mai mici sau mai mari, mai adânci sau superficiale care au tendința de a se interpune optic între obiect și privitor, receptarea fiind mai curând a degradărilor decât a operei. Lacunele provoacă această tulburare a imaginii prin faptul că tind să devină forme și figuri în contextul pictural denaturând sensul inițial și totodată sub aspect formal se prezintă ca întrerupere a continutății formelor.

Problema critică a reintegrărilor impune reducerea acestei denaturări în vedera redării maximului de prezență autentică, păstrând unicitatea operei ca document original și istoric. Reconstituirea se justifică estetic doar facilitând perceperea unității potențiale a operei de artă prin restabilirea continuității formelor și întreruperea acestora unde începe ipoteza.

Tratamentul lacunei care nu mai poate fi reintegrată se face prin transferul ei de la formă pe suprafață, în zonă de fundal cu antamarea originalului.

Instanța istorică impune definirea concretă a originalului ca document autentic și care trebuie să se distingă net ca interpretare critică. Reconstituirile se vor limita numai la unitatea potențială a operei de artă și posibilitatea de a distinge intervenția de conservare-restaurare de original.

Pentru integrarea cromatică se vor folosi culori pe bază de gume arabice, acuarelă sau guașă.

Integrarea lacunelor stratului de culoare prin metoda „velatură”

Velatura este o tehnică specifică retușului eroziunilor și uzurilor dar care poate constitui primul strat pentru rittocco sau poate fi utilizată în acoperirea „a plat” a unor lacune. Se compune din filme colorate, poate fi nemodelată sau poate suporta o fină structură așternută din pensulații fără schimbarea tonului sau a tentei. Ea nu trebuie să fie prea bogată în liant atunci când urmează a fi acoperită cu o altă metodă de retuș..

im

Fig. 13. Imagini comparative (înainte și după integrare)

Integrarea lacunelor profunde, chituite, prin metoda „tratteggio”

Tratteggio este o tehnică ce constă într-o hașurare ce umple lacunele, se realizează prin juxtapunerea unei trame de liniuțe fine în sens vertical. Culoarea aleasă pentru această tehnică, face parte dintr-un domeniu al abtractizării cromatice, liniuțele de diverse culori trebuie să recompună, cu regulile în vigoare (mai deschis și mai reci), originalul din jur, prin această recompunere se presupune o divizare a tentei.

Luminozitatea acestui retuș trebuie să vină de la culoarea, în general albă, a chiturilor, fiind indicat să ne folosim de acest alb prin transparență.

Tratteggio nu este indicat pentru lacunele foarte mici.

Lacunele integrate în tehnica tratteggio sunt în general cele care reprezintă lacune ale intonaco-ului. Pe acest suport se va interveni cu un tratament cromatic care va transpune modeleul și desenul în sistem de hașuri bazat pe “principiul diviziunii tonurilor”. Tehnica are dublu scop, primul să se distingă retușul și al doilea să împiedice prin caracterul său mecanic orice urmă de expresie personală a restauratorului.

Reintegrarea prin acest sistem trebuie realizată din punct de vedere cromatic complet și la obiect. Avantajele acestei tehnici dispar atunci când suprafețele devin mari sau prea mici. Tratteggio se va considera ca subsistent al stratului pictural dispărut. Se realizează prin trasarea unor liniuțe verticale, cu lungime medie de 1cm sau chiar mai mici.

Primul strat de linii dă tonul de bază al retușului iar acestea sunt dispuse la intervale egale, la distanța de o linie. Intervalele sunt acoperite în alte două straturi de culoare diferită. Tonurile de culoare sunt aplicate prin juxtapunere și suprapunere a culorilor, reconstituind tonul și modeleul urmărit. Intensitatea zonei este dată de suprapunerea de glasiuri. Tonurile care vor fi prima dată aplicate vor fi cele deschise.

Fig. 14. Imagine de ansamblu după integrarea cromatică

Tratamentul lacunelor extinse și neintegrabile

Aici vom alege două tehnici de integrare, prima va fi cea numită retuș fragmentat, iar cea de-a II-a, cea numită retuș în tente neutre.

Retușul fragmentat

Această tehnică va fi folosită în cazul porțiunilor în care lipsește multă culoare, atunci cănd lacune largi sparg întregul, renunțând astfel la reconstituirea lipsurilor.

Ceea ce a mai rămas va face posibilă doar o conservare. Zonele distruse până la suport sau chiar cu lacune în suport sunt porți pentru intrarea liberă a variațiilor de microclimat. Se va face o usoară consolidare și chituire sub nivel, scopul fiind conservativ. În zonele rămase se va face un retuș fragmentar, pe micile lacune, iar zonele distruse, conservate vor rămâne ca atare.

Retușul în tente neutre

Această tehnică utilizează o tentă neutră în acoperirea unei lacune, fiind un lucru iluzoriu. Orice tentă neutră am utiliza, ea v-a ava totuși un impact asupra originalului modificându-i efectul colorat și uneori și cel al formelor.

Se va alege deci o tentă neutră pentru toate lacunele, sau se vor alege două tente neutre; una pentru zonele foarte luminoase și una pentru zonele sobre. Chituirea se poate face la nivel sau sub nivel, depinzând de întinderea lacunelor. Alegerea unui ton neutru, griuri diverse, vor influența prin contrastul simultan vecinătățile originale. Ceea ce va rezulta în final va fi o operă conservată-restaurată ca document.

Fixarea culorilor de ulei se va face cu un verni de Damar.

Vernisarea

O ultimă operațiune a procesului de restaurare este vernisarea. Ea presupune aplicarea unei pelicule de vernis de damar pe suprafața stratului pictural, ca măsură de protejare a peliculei de culoare de acțiunea factorilor externi.

Prepararea verniului: damar 12% , esență de terebentină și 1-2% ceară de albine (cu rol plastifiant).

Fig. Cântărirea rășinii damar și mărunțirea acesteia

Verniul s-a preparat in atelierul FTLIA, apoi s-a aplicat pe perete verniul cu ajutorul unei pensule late și repartizat uniform pe suprafața restaurată prin mișcări energice.

Luciul verniului

Starea perfect plană a suprafeței asigură luciul, cum este simpla frecare a marmurei, a sticla, caroseria unei mașini, pentru că se elimină inegalitățile prin uzură. Uneori, pe anumite verniuri, acest efect este produs de trecerea ușoară, dar repetată a degetului.

Ceara a rămas agentul care conferă un aspect mat, dar ea devine netedă la orice trecere a unei cârpe de curățat. Astăzi, îi preferăm o silice fină dar dură, obținută pe cale gazoasă, perfect transparentă într-un verni uscat.

Orice porozitate a suprafeței va absorbi o parte din lichid, iar agentul care conferă caracterul mat rămînînd la suprafață, riscăm să se producă embu-uri, manifestate prin pete mate sau dâre albicioase și printr-o scădere a valorilor, de aceea, pentru obținerea unui verni mat, vom aplica, mai întâi un verni lucios, apoi vom reveni cu verniul mat.

Suprapunerile de mat și lucios

1. Mat pe mat. Cu excepția emulsiilor de polimeri, există riscul absorbției liantului, de unde rezultă o scădere a valorilor culorilor cu ulei, o opacizare sau înălbire a unui verni mat.

2. Mat pe lucios. La pictura în ulei aceasta înseamnă încălcarea rcgulei „gras pe slab", risc de contracție și proastă aderență. Această suprapunere este, dimpotrivă, recomandată pentru aplicarea unui verni mat.

3. Lucios pe mat. Suprapunere aproape întotdeauna excelentă; favorizează acroșajul, răspunde regulei „gras pe slab", și, în pictură acționează în sensul „transparent pe opac".

4. Lucios pe lucios.. Foarte ușor putem avea embu-uri sau alunecări de culoare. Aspectul este, în general, găunos. Două verniuri lucioase pot fi suprapuse (dubla vernisare), deoarece, avind același indice de refracție, din punct de vedere optic se comportă ca unul singur și nu reflectă lumina decât cel exterior, deoarece pictura însăși, fiind mai mult sau mai puțin mată, reflectă slab.

.

*** Istoria românilor. Românii între epoca clasică și Europa Luminilor (1711-1821), Vol. VI, coordonatori Dr. Paul Cernovodeanu, Prof. Univ. Dr. Nicolae Edroiu,

***Arta creștină în România. Secolul al XVI-lea, Editura Insitutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989.

ALEXIANU, Alexandru, Acest Ev Mediu românesc. Însemnări de iconografie și artă pământeană, București, 1973.

ANDREI, Robert, DĂDÎRLAD, Silvia, Influențe baroce în opera lui Dimitrie Cantemir, în Ipostaze ale barocului european, Coordonatori: NEAGOE, Claudiu, POPESCU, Cornel, (coordonatori), Editura Ars Docendi, București, 2010.

APOSTOL, Andreea, CHIRĂNESCU, Tiberiu-Vili, Artă, cultură și societate în epoca brâncovenească, în Ipostaze ale barocului european, Coordonatori: NEAGOE, Claudiu, POPESCU, Cornel, (coordonatori), Editura Ars Docendi, București, 2010.

ARHWEILER, Hélène, Ideologia politică a Imperiului bizantin, Editura Corint, București, 2002.

ARICESCU, Constantin, D., Acte justificate la istoria revoluțiunii române de la 1821,Editura Tipografiei Române, Craiova, 1874.

ARICESCU, Constantin, D., Istoria revoluțiunii române de la 1821, Editura Tipografiei Române, Craiova, 1844.

BARBU, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986.

Bibliografie

Bibliografie

BLAGA, Lucian, Spațiul mioritic, în Trilogia culturii, București, Editura D. Ghișe, 1969.

BODEA, Cornelia, Preocupări economice și culturale în literature transilvană între anii 1786-1830, în “Studii” 9, 1956, 1.

BRANIȘTE, Ene, Pr. Prof. Dr, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1993.

BRATU, Pop A., Pictura murală maramureșană, Editura Meridiane, București, 1982.

CAZACU, Matei, DUMITRESCU, Ana, Culte dinastique et images votives en Moldavie au XVe siècle, L’ importance des modèles serbes în CBI, 15 ,1980.

CHIHAIA, Pavel, Câteva date cu privire la portretele votive din biserica lui Neagoe din Curtea de Argeș, în “MO”, an. XIV, nr.7-9, 1962.

CHIRIAC Ion, Proiect de conservare-restaurare pictură murală, Mănăstirea "Sfântul Nicolae", Aninoasa, județul Argeș, 2009.

CIORANU, Mihai, Revoluția lui Tudor Vladimirescu, în Nicolae Iorga, Izvoarele contemporane asupra mișcării lui Tudor Vladimirescu, București, 1921.

CIUBOTARU, Iuliu, Așezăminte agrare modovenești (1766-1832), în AHAI 5, 1968.

COLUMBEANU, Sergiu, Date privitoare la economia agrară din Țara Românească în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în “Studii” 15, 1962, 1.

CONSTANTINIU, , În numele acelorași idealuri. De la Simon Bolivar la Tudor Vladimirescu, în Magazin istoric, nr. 4/1981.

DRĂGUȚ, Vasile, Lupan, Petre, Pictura murală din Moldova. Sec. XV-XVI, Editura Meridiane, București, 1982

DUICĂ, Gheorghe Bogdan, Gheorghe Lazăr, Eitura Cultura Națională, București, 1924.

DUMITRESCU, Carmen Laura, Pictura murală în veacul al XVI-lea, Editura Meridiane, București, 1978.

FILITTI, Ioan C., Frământările politice și sociale în Principatele Române de la 1821 la 1828, Editura Cartea Românească, București, 1932.

FRUNZETTI, Ion, Arta românească în secolul XIX, Editura Meridiane, București, 1991.

GABARILOS, Nicolae, Despre viața în Hristos, Cartea a III-a – Roadele Sfântului Mir în viața duhovnicească, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989.

GEORGESCU, Valentin Alexandru, Bizanțul și instituțiile românești până la mijlocul secolului al XVIII-lea, București, 1980.

GHEORGHE, Cosma, Pictura istorică românească, Editura Meridiane, București, 1986.

GODEA Ioan, Biserici de lemn din România- N-V Transilvaniei, Editura Meridiane, București, 1996.

GRECEANU, Olga, Specificul național în pictură, Editura IDACO „dar din har”, 2010.

GRECEANU, Radu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu în Cronicari munteni, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1961.

HAVEL, Marc, Tehnica tabloului, Ed. Meridiane, București, 1980

http://360.inp.org.ro/index.php/obiective/biserica-stavropoleos-bucuresti-tur-virtual-video.

http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2012/12/Stat-si-societate.pdf.

http://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/ist_ro_030inc2.html.

http://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/ist_ro_030inc4.html.

http://www.biserici.org/index.php?menu=BIB&code=16866&criteria=&quick=&radio=b&order=P.TOWN,C.NAME,P.NAME.

http://www.dtstv.ro/drobeta-turnu-severin/cultura/istoria/evul-mediu.

http://www.istoria.md/articol/334/Alexandria.

IANCOVESCU, Ioana, Biserica Mănăstirii Argeșului și frescele sale, în Frescele de la catedrala Argeșului, o nouă concepție de restaurare, Muzeul Național de Artă al Românei, București, 1998.

IDEM, “Sărmanele raiale”: factorul otoman în geneza politicii de reformă a domnilor fanarioți, în ”Caietele Laboratorului de Studii Otomane”, București, 1989, 1.

IDEM, O scurtă istorie a românilor, Vol. II, Secolele XV-XVII, Editura Ars Docendi, București, 2009.

IDEM, Semnificația portretelor din biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, în “GB”, an. XXVI, nr. 7-8, iulie – august, 1967.

IONAȘCU, Ion, Politica fiscală a lui Ioan Vodă Caragea oglindită în corespondența inedită a lui Manuc Bey, în SAI 8, 1966.

ISAR, Nicolae, Istoria Modernă a Românilor (1774/1784-1918), Editura Universitară, București, 2006.

ISTUDOR Ioan, Noțiuni de chimia picturii, Editura Diam Publishing House, București, 2007.

KAPLAN, Michel, Bizanț, Editura Nemira, București, 2010.

LAZAREV, Viktor, Istoria picturii bizantine – Vol. II, Editura Meridiane, București, 1980.

Lucrări generale în studii și articole:

Lucrări Generale:

Lucrări speciale în studii și articole:

Lucrări Speciale:

MCNAMARA, Denis R., Cum să înțelegem arhitectura bisericilor, Editura Litera, 2012.

MIHALCU, Mihail, Valori medievale românești, Editura Sport – Turism, București, 1984.

MOHANU, Dan, Arheologia picturilor murale de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș, Editura A.R.A. – Arhitectură, Restaurare, Arheologie, București, 2011.

MORA Paolo și Laura, PHILIPOT Paul, Conservarea picturior murale, Editura Meridiane, București, 1986.

NEAGOE, Claudiu, O scurtă istorie a românilor, Vol. I, Secolele VIII-XIV, Editura Ars Docendi, București, 2009.

NEGRĂU, Elisabeta, Cultul suveranului sud-est european și cazul Țării Românești. O perpectivă artistică, Editura Lumen, Iași, 2011.

NICOLESCU, Constantin, Istoria Costumului de curte în Țările Române, Sec. XIV-XVIII, Editura Științifică, București, 1970.

NISTOR, Ion I., Vladimirescu și Sfânta Alianță, București, Editura Academiei Române, 1940.

OPREA Florea, Biologie pentru conservarea și restaurarea patrimoniului cultural, Editura Maiko, București, 2006.

OPRESCU, Carmen, Arta feudală pe teritoriile românești. Scurtă istorie ilustrată, Editura Ars Docenti, București, 2007.

OPRESCU, George, Arta românească în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, București, 1984.

OȚETEA, Andrei, Tudor Vladimirescu ’821, Editura Institutul de Studii Istorice și Social-Politice București, 1971, pp. 29-37.

PALADE, Mihaela, Biserica Mânăstirii Dealul. Istorie în forme și culori, Editura Sophia, București, 2008.

PALEOLOG, Andrei, Pictura Exterioară din Țara Românească (sec. XVIII-XIX), Editura Meridiane București, 1984.

PĂNOIU, Andrei, Pictura votivă din nordul Olteniei (secolul XIX), Editura Meridiane, București, 1968.

PĂNOIU, Andrei, Portetul votiv din secolul XIX și evoluția realismului, în Artă plastică, nr. 10(1963).

PAUL, I., Mihail, „Despre ceremonialul domnesc”, în Anuarul de Istorie și Arheologie, „A. D. Xenopol”, Iași, t. VIII, 1971.

PIPPIDI, Andrei, Tradiția politică bizantină în Țările Române în secolele XVI-XVIII, București, 1983.

QUILLET, Jeannine, Cheile puterii în evul mediu, Editura Corint, București, 2003.

SINIGALIA, Tereza, Ctitori și imagini votive în picture murală din Moldova la sfârșitul secolului al XV-lea și în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în Arta istorică. Istoria Artei. Academicianului Răzvan Theodorescu la 65 de ani, București, 2002.

ȘTEFĂNESCU, I.D., Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, București, 1973.

STOICESCU, Nicolae, De la conștiința de neam la conștiința națională, în “RdI” 37, 1984.

STOICESCU, Nicolae, Matei Basarab, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988.

Surse video:

Surse web:

ȚARĂLUNGĂ, Ecaterina, Dimitrie cantemir. Contribuții documentare la un portret, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2004.

THEODORESCU, Răzvan, Câțiva „oameni noi”, ctitori medievali, în Itinerarii medievale, Editura Meridiane, București, 1979.

THEODORESCU, Răzvan, Civilizația românilor, între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800), Vol. II, Editura Meridiane, București, 1987.

TODERAȘCU, Ion, Unitatea românească medievală, Editura Meridiane, București, 1988.

VĂTĂȘIANU, Virgil, Istoria artei feudale în Țările Române, Editura Academiei, București, 1959.

VIEUX, Maurice, Lumea constructorilor medievali, Editura Meridiane, București, 1981.

VOINESCU, Teodora, Radu Zugravu, Editura Meridiane, București, 1978.

ZETELIN, Ștefan, Burghezia română. Originea și rolul ei istoric, Editura Nemira, București, 1997.