Studiu Corelational Privind Relatia Dintre Trasaturile de Personalitate, Stresul Perceput Si Mecanismele de Coping la Elevii de Liceu

STUDIU CORELAȚIONAL PRIVIND RELAȚIA DINTRE TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE, STRESUL PERCEPUT ȘI MECANISMELE DE COPING LA ELEVII DE LICEU

TEZĂ DE LICENȚĂ

Rezumat

În contextul modificărilor ce intervin odată cu trecerea de la “copil la adult”, adolescenții trebuie să facă față unor schimbări majore în viața lor printre care se numără dezvoltarea fizică, crearea identității de sine, legarea unor noi relații de prietenie, îndrăgostirea, examenele academice. Astfel, confruntați cu aceste probleme, adolescenții sunt predispuși la un nivel de stres considerabil și este important pentru ei să găsească modalitățile și strategiile de coping necesare, prin care să se poată adapta și să facă față stresului la care sunt supuși. Studiul de față își propune să identifice existența unei corelații între trăsăturile de personalitate, stresul perceput și mecanismele de coping în rândul elevilor de liceu. În cadrul acestui studiu, au participat un număr de 50 de elevi în clasa a 10-a din cadrul Colegiului Național “Gheorghe Șincai”, București, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani (m = 16.22, SD = .38). Dintre aceștia, 36 de participanți au fost de gen feminin, iar restul de 14 au fost de gen masculin. Ca metodă de selecție, a fost utilizată eșantionarea de conveniență, fiind utilizați subiecții „disponibili”, care au participat în mod voluntar. Participanții la cercetare au fost rugați să completeze trei chestionare, și anume: IPIP-50 Big Five Markers, PSS (Perceived Stress Scale) și Cum faceți față stresului la care sunteți supus (CAPES). Datele obținute în urma aplicării chestionarele au fost analizate cu programul IBM SPSS Statistics 22. Rezultatele obținute au dus la confirmarea a trei dintre ipotezele studiului de față. În primul rând, a fost evidențiat faptul că există o corelație negativă semnificativă statistic între Stabilitatea emoțională și stresul perceput în rândul elevilor (r = -0.60). Cu alte cuvinte, cu cât nivelul Stabilității emoționale este mai ridicat, cu atât elevii manifestă un nivel mai scăzut al stresului perceput. În al doilea rând, rezultatele au arătat că există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Agreabilitate și mecanismele de coping la elevi (r = 0.32). Așadar, cu cât nivelul Agreabilității este mai ridicat, cu atât elevii utilizează mai mult mecanismele de coping. Nu în ultimul rând, rezultatele studiului au evidențiat existența unei corelații pozitive semnificativă statistic între Conștiinciozitate și mecanismele de coping la elevi (r = 0.37). Astfel, cu cât elevii prezintă un nivel mai înalt de conștiinciozitate, vor utiliza mai mult mecanismele de coping. În concluzie, studiul de față și-a atins obiectivul, rezultatele obținute arătând că există corelații semnificative statistic între trăsăturile de personalitate, stresul perceput și mecanismele de coping la elevi.

Abstract

In the context of the changes that occur with the transition from “child to adult" teenagers have to face major changes in their lives including physical development, development of self-identity, making new friends, falling in love, academic exams. Thus, faced with these problems, adolescents are prone to considerably stress levels and it is important for them to find ways and suitable coping strategies so that they can adjust and cope with the stress they are submitted to. The aim of the present study is to identify a correlation between personality traits, perceived stress and coping mechanisms among high school students. In this study have participated a number of 50 students in the tenth grade from the National College “Gheorghe Șincai”, from Bucharest aged 15-17 years (m = 16.22, SD = .38). Among them, 36 participants were females and the remaining 14 were males. The subjects of this study were asked to complete three questionnaires: IPIP-50 Big Five Markers, PSS-(Perceived Stress Scale) and How do you cope with the stress you are submitted to (CAPES). Data obtained from the questionnaires were analyzed with the program IBM SPSS Statistics 22. Results confirmed three hypothesis of this study. Firstly, it was shown that there is a a statistically significant negative correlation between Emotional Stability and perceived stress among high school students (r = -0.60). In other words, the higher the Emotional Stability is, the lower the level of perceived stress high school students have. Secondly, the results showed that there is a statistically significant positive correlation between Agreability and coping mechanisms among high school students (r = 0.32). So, the higher the Agreability is, the students use more coping mechanisms. Finally, the results of this study highlighted a statistically significant positive correlation between Conscientiousness and coping mechanisms among highschool students (r = -0.37). Thus, the higher the level of Conscientiousness the students use more coping mechanisms. In conclusion, this study has achieved its objective, the results showing that there are statistically significant correlations between personality traits, perceived stress and coping mechanisms among high school students.

Introducere

Studiul de față își propune să evidențieze relația existentă între mecanismele de coping, autopercepția stresului și trăsăturile de personalitate la elevi. Literatura de specialitate este destul de vastă în ceea ce privește informațiile despre stres, mecanisme de coping și personalitate și legătura dintre ele, motivația alegerii acestei teme regăsindu-se în importanța acestor trei concepte în viața de zi cu zi a indivizilor.

În fiecare stadiu al vieții societatea în care trăim ne supune anumitor solicitări psihologice. Modul în care facem față acestor solicitări variază de la un individ la altul, iar mediile se schimbă și ele pe parcursul vieții. Termenul de stres este unul cunoscut și utilizat frecvent, totuși înțelegerea și evaluarea acestui concept este o sarcină complexă. Deși termenul de stres este folosit la scară largă de psihologi, sociologi, medici nu există un consens cu privire la o definiție științifică precisă. Au fost formulate numeroase și variate definiții care evidențiază importanța stimulilor, a răspunsurilor sau a mecanismelor de intervenție. De asemenea, acestea diferă și din prisma proceselor luate în considerare, unele fiind preocupate de cogniție, altele de motivație, iar altele de fiziologie. Astfel, termenul de stres se referă în mod particular la situațiile cu care individul se confruntă și în care solicitările asupra persoanei depășesc capacitățile lor de adaptare (Cohen, 1986).

Strategiile de coping pot fi definite ca eforturi cognitive și comportamentale ale individului care au rolul de a-l ajuta pe acesta să facă față cererilor interne și externe care pot conduce la epuizarea lui.

Investigarea modului în care oamenii fac față stresului poate facilita înțelegerea proceselor și mecanismelor prin care strategiile de coping contracarează impactul negativ al stresului asupra sănătății și a stării de bine (Somerfield și McCrae, 2000).

Coping-ul poate fi descris în sensul de tentative conștiente și voluntare ale individului de a reglementa adaptarea la mediu sau reacția individului la mediu sub presiunea unor condiții de stres (Compas, Connor-Smith, Saltzman, Thomsen, & Wadsworth, 2001 apud, Smith & Flachsbart, 2007).

În mod general, personalitatea poate fi definită ca modele și tipare caracteristice de gîndire, sentimente și comportamente pe parcursul timpului și în majoritatea situațiilor. Modelul celor cinci factori este cel mai cunoscut, fiind acceptat faptul că cele cinci trăsături de personalitate își au originea în structurile și procesele biologice. De asemenea, trăsăturile sunt relativ stabile în diferite grupuri de vârstă și cultură, ceea ce face din modelul Big Five un punct destul de bun de început pentru măsurarea temperamentului și personalității (John & Srivastava, 1999; McCrae et al., 2000; Rothbart & Bates, 1998 apud, Smith & Flachsbart, 2007). Cei cinci factori sunt: Stabilitate emoțională (Nevrotism), Extraversie, Deschidere, Agreabilitate și Conștiinciozitate.

Numeroase studii de cercetare (Costa și McCrae, 1986; Pulver, 2000; Lee-Baggley et al., 2005 apud Fickova, 2009) au evidențiat relația semnificativă dintre dimensiunile personalității evaluate de chestionarul Big Five și preferința pentru anumite strategii de coping. Rezultatele acestor studii confirmă faptul că dimensiunile personalității sunt un factor determinant în adaptarea la stres. Persoanele cu un nivel înalt de Nevrotism preferă să utilizeze mai frecvent strategiile de coping centrate pe emoții și strategiile de evitare, decât strategiile de coping centrate pe problemă. Persoanele extraverte, pe de altă parte, preferă să utilizeze strategiile de coping centrate pe problemă, în defavoarea celor centrate pe emoții sau a celor de evitare. Persoanele care înregistrează scoruri bune la deschidere folosesc deseori strategiile centrate pe emoții și problemă, dar foarte rar pe cele de evitare. Peroanele cu scoruri mari la agreabilitate caută spijinul emoțional, iar persoanele conștiincioase preferă strategiile centrate pe problemă, foarte rar apelând la cele centrate pe emoții.

Influența personalității asupra frecvenței, intensității și naturii factorilor de stres experimentați poate explica parțial relația dintre personalitate și coping. De exemplu, Nevrotismul este asociat cu niveluri crescute de stres și reactivitate emoțională și fiziologică crescută la stres. Agreabilitatea este asociată cu conflicte interpersonale rare, Conștiinciozitatea cu expunerea limitată la stres datorată eforturilor de prevenție, iar Extraversia cu reactivitatea scăzută la stres și evaluarea pozitivă a resurselor de coping disponibile (Penley & Tomaka, 2002; Vollrath, 2001; Suls & Martin, 2005 apud, Smith & Flachsbart, 2007).

Se consideră că adolescența este o perioadă marcată de schimbări și experiențe stresante. Abilitatea de a face față diferitelor tipuri de factori stresori joacă un rol important în menținerea sănătății psihologice a adolescenților, unele studii indicând faptul că deficitul mecanismelor de coping se numără printre factorii principali care contribuie la dezvoltarea psihopatologiei (Auerbach et al., 2010).

Cercetările au arătat că mulți adolescenți raportează prezența stresului în mediul academic. Preocuparea pentru creșterea performanței școlare și intrarea înt-un program de educație mai înalt sunt tipice pentru mulți dintre adolescenți (Gelhaar et al. 2007).

Deși factorii stresori specifici vârstei pot fi comuni printre adolescenți, modul în care aceștia le fac față este foarte important pentru o bună adaptare (Auerbach et al., 2010; Frydenberg et al., 2003).

Adaptarea în cadrului liceului sau facultății este un proces destul de stresant pentru adolescenți și tineri. Provocarea constituită de chestiunile academice, nevoia de a lega noi prietenii și adaptarea impusă de mutarea de acasă (în cazul unora) adaugă o presiune considerabilă asupra acestora. Adolescenții diferă considerabil în ceea ce privește procesul de adaptare la factorii stresori. Unii se adaptează cu ușurință, în timp ce alții cedează presiunii și dezvoltă probleme fizice sau emoționale. Există o probabilitate destul de mare ca adaptarea să fie legată de folosirea unor resurse de coping adecvate de către indivizi. Tinerii care dispun de un repertoriu bogat de resurse de coping, precum resurse emoționale, sociale, fizice și financiare este probabil să facă față mai bine factorilor de stres impuși de standardele mediului academic, iar acest lucru se va reflecta și în niveluri mai înalte de satisfacție în viață. De asemenea, este foarte important să cunoaștem trăsăturile de personalitate ale indivizilor pentru a putea observa legătura dintre acestea, stresul perceput și mecanismele de coping astfel încât să putem optimiza această relație pentru o mai bună adaptare la mediu și pentru menținerea unui nivel ridicat de satisfacție în viață.

Cercetarea realizată a fost una exploratorie – constatativă, motiv pentru care utilizarea instrumentelor psihologice s-a realizat în scop pur științific, nu într-un scop comercial și fără a avea beneficii în acest sens, supunându-se legii nr. 677/2011 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date precum și legii nr. 285/2004 pentru modificarea și completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

CAPITOLUL I

Conceptul de stres perceput (definire, caracterizare, fundamentare științifică)

Termenul de stres este unul cunoscut și utilizat frecvent, totuși înțelegerea și evaluarea acestui concept este o sarcină complexă. Deși termenul de stres este folosit la scară largă de psihologi, sociologi, medici nu există un consens cu privire la o definiție științifică precisă. Au fost formulate numeroase și variate definiții care evidențiază importanța stimulilor, a răspunsurilor sau a mecanismelor de intervenție. De asemenea, acestea diferă și din prisma proceselor luate în considerare, unele fiind preocupate de cogniție, altele de motivație, iar altele de fiziologie. Termenul de stres se referă în mod particular la situațiile cu care individul se confruntă și în care solicitările asupra persoanei depășesc capacitățile lor de adaptare (Cohen, 1986).

Stresul este adesea definit ca o situație care evocă gânduri și sentimente negative într-o persoană. Aceeași situație nu este stresantă pentru toți oamenii și nu toți oamenii experimentează aceleași gânduri și sentimente atunci când sunt stresați (Whitman et al., 1984).

Abordarea fiziologică consideră stresul drept răspunsul de adaptare al unei persoane la un eveniment perturbator, cei mai importanți reprezentanți ai acestei abordări fiind Walter Cannon și Hans Selye. Cannon (Avram și Cooper, 2008) utilizează în cercetarea stresului termenul de homeostazie, pe care îl definește ca pe o tendință a mecanismelor fiziologice ale organismului de a menține o stare constantă pe o perioadă îndelungată de timp. Tot Cannon este cel care a utilizat expresia de fight or flight (luptă sau fugi), care descrie opțiunile de care individul dispune în confruntarea cu agenții stresori.

Selye a susținut că factorii patogeni, stresorii fizici și stresorii psihologici provoacă cu toții același model de răspunsuri fiziologice. Răspunsurile se constituie într-un model cu trei faze, numit sindromul general de adaptare (GAS). Pe parcursul primei faze, faza de alarmă, schimbările fizice din organism reflectă reacția inițială necesară pentru a depăși solicitările impuse de agentul stresor. Al doilea stadiu, cel de rezistență, implică o adaptare deplină la factorii stresori, cu îmbunătățiri ulterioare sau dispariția simptomelor. Al treilea stadiu, epuizarea apare dacă agentul stresor este suficient de sever și cu o acțiune prelungită care epuizează mecanismele de apărare somatice.

Pe de altă parte, cei care critică modelul lui Selye susțin o poziție mai specifică, adică anumiți agenți stresori dispun de propriile reacții fiziologice distincte. Acești autori susțin că există și un răspuns fiziologic nespecific la agenții stresori (Lazarus, 1985; Mason, 1975). Aceștia afirmă totuși că răspunsul este constituit dintr-o reacție emoțională la situațiile stresante, care apare doar atunci când acestea sunt percepute drept stresante. Selye își schimbă ulterior concepția și admite că există atât factori specifici, cât și factori generali (nonspecifici) în răspunsul fiziologic la un factor stresor, dar rămâne la părerea că răspunsurile nonspecifice nu sunt întotdeauna mediate psihologic.

Selye face distincția între stresul dăunător și stresul benefic. Stresul dăunător se mai numește și distres și are efecte nocive și dezadaptative, în timp ce stresul benefic poartă denumirea de eustres și ajută individul în realizarea și împlinirea obiectivelor sale. Modul în care noi percepem o situație stresantă ca fiind dăunătoare sau benefică este influențat de reacția persoanală la acea situație. Stresul implică atât reacții biologice, cât și reacții psihologice (Boenisch & Haney, 2004.).

Modelul stresului fiziologic pune accentul pe percepția organismului și evaluarea daunelor potențiale provocate de un stimul. Percepția asupra amenințărilor apare atunci când individul consideră că solicitările impuse asupra individului depășesc capacitatea sa naturală de a face față acelor solicitări.

Stresul psihologic nu este definit numai în termenii de condiție a stimulilor sau de variabile ale răspunsurilor, ci în termeni de tranzacție între persoană și mediu. Acesta implică interpretarea semnificației evenimentului și a resurselor de coping adecvate. Cea mai influentă abordare bazată pe acest model este cea a lui Lazarus (1985).

Bazele abordării tranzacționale au fost puse de Folkman și Lazarus (1985), care consideră că relația dintre individ și mediul în care trăiește este definitorie în abordarea stresului. Astfel, individul se comportă ca un agent activ ce poate influența efectele confruntării cu situația stresantă. Lazarus (1985) delimitează trei etape în evaluarea stării de stres: evaluarea primară, evaluarea secundară și reevaluarea. Prin evaluarea primară are loc aprecierea situației în funcție de periculozitatea sa. Evaluarea secundară se referă la posibilitățile de adaptare și măsurile pe care individul le adoptă pentru rezolvarea situației. Reevaluarea se referă la modificarea percepției primare și presupune activități mentale precum: raționalizarea, deducția etc. Individul interacționează activ cu mediul, evaluând potențialul amenințător al evenimentelor în relație cu resursele de coping disponibile (Lazarus apud, Cohen, Kamarck & Mermelstein, 1983)

Din această perspectivă, efectele factorilor stresori apar atunci când situația este percepută drept amenințătoare sau solicitantă și resursele disponibile pentru a face față stresului sunt insuficiente. O parte importantă a acestei perspective este aceea că răspunsul nu este bazat numai pe intensitatea sau orice altă calitate inerentă a evenimentului, ci mai degrabă este dependentă de factorii contextuali și cei personali. Evaluarea primară depinde de două categorii de condiții: caracteristicile percepute ale situației stimul și structura psihologică a individului. Printre stimulii care afectează evaluarea primară se numără intensitatea stimulului, durata stimulului, iminența unei amenințări. Factorii psihologici individuali care afectează evaluarea primară includ convingerile persoanelor despre ei înșiși și despre mediu și dispozițiile aferente de personalitate.

Atunci când un eveniment este perceput ca necesitând un răspuns adaptativ, individul își evaluează resursele pentru a stabili dacă poate face față situației. Acest proces este numit evaluare secundară. Răspunsurile de coping pot implica acțiuni destinate pentru modificarea condițiilor amenințătoare (ex.: fight or flight) sau gândurilor și acțiunilor cu scopul de a ameliora impactul emoțional al stresului. Dacă percepția individului este că dispune de resurse efective de coping, atunci amenințarea este îndepărtată și nu apare niciun răspuns la stres. Însă dacă individul nu este sigur că este capabil să facă față situației care este percepută ca amenințătoare sau solicitantă, apare stresul. Deși este acceptat faptul că unele situații sunt în general percepute ca stresante (ex.:moartea cuiva drag), impactul acestor evenimente este de așteptat să depindă de percepția individuală a persoanei asupra amenințării exercitate de situație și abilitatea acesteia de a se adapta la ea. Spre deosebire de abordarea fiziologică a stresului unde stimulii stresori duc la o gamă restrânsă de răspunsuri fiziologice, abordarea psihologică propune o largă paletă de rezultate ca indicatori ai stresului (Cohen, 1986).

Modelul persoană-mediu este util pentru înțelegerea cu ușurință a mecanismelor stresului la studenți și elevi. Potrivit acestui model, individul poate evalua situațiile stresante ca „provocatoare” sau „amenințătoare” (Lazarus, 1980). Atunci când studenții sau elevii apreciază educația ca pe o provocare, stresul le poate aduce în plus un simț al competenței și o capacitate crescută de a învăța. Însă atunci când educația este văzută ca o amenințare stresul poate provoca sentimente de neputință și neajutorare.

Stresul apare ca răspuns la relația dintre individ și mediu, atunci când individul consideră stimulii veniți din mediu distrugători, amenințători sau provocatori.

Un alt model privitor la stres are în vedere stresul ca stimul. În anii 1960, psihologii au devenit interesați de aplicarea conceptului de stres la experiențele de ordin psihologic. Masuda și Holmes (apud, Lyon, 2012) și Holmes și Rahe (apud, Lyon, 2012), stimulați de interesul lor pentru ceea ce se întâmplă atunci când o persoană se confruntă cu schimbări în circumstanțele de viață, au propus un model al stresului bazată pe stimuli. Această orientare postulează faptul că schimbările sau evenimentele de viață reprezintă agenți stresori la care oamenii răspund. Așadar, spre deosebire de teoria stresului ca răspuns, stresul reprezintă, în acest caz, variabila independentă (Lyon, 2012).

Activitatea cercetătorilor menționați anterior a dus la dezvoltarea unor instrumente cunoscute sub denumirea de Scala de Evaluare a Reajustării Sociale (Social Readjustment Rating Scale) și Programul de Experiențe Recente (Schedule of Recent Experiences). Ambele instrumente pretind să măsoare stresul definit ca ajustarea sau adaptarea cerută de schimbările sau evenimentele de viață importante. Premisa centrală care stă la baza acestei teorii postulează faptul că prea multe schimbări de viață într-o peioadă scurtă de timp crește vulnerabilitatea individului față de boală (Lyon, 2012).

Modelul stresului bazat pe stimuli a fost construit pe ipoteze care ridică probleme în explicarea fenomenelor umane. Prima premisă teoretică se baza pe ideea că: 1) schimbările de viață sunt normative și fiecare schimbare presupune aceleași solicitări pentru toate persoanele; 2) schimbarea este stresantă indiferent de dezirabilitatea acelui eveniment pentru o persoană; și 3) există un prag comun de solicitări de reajustare și de adaptare dincolo de care se va instala boala. La începutul activității lor, Holmes și Rahe au privit persoana ca pe un beneficiar pasiv al stresului. Mai mult, stresul era conceptualizat drept un fenomen aditiv care putea fi măsurat prin intermediul evenimentelor de viață selectate de către cercetător cărora le-au fost atribuite valențe normative. Cu toate acestea, mai târziu, cercetătorii au început să ia în considerare felul în care persoana interpretează evenimentul, dacă îl consideră o experiență pozitivă sau negativă (Lyon, 2012).

Ivanovich și Matteson (apud, Gammon 2005, p. 162) definesc stresul ca „un răspuns adaptativ, mediat de diferențele individuale și procesele psihologice, care este o consecință a oricărei acțiuni, situație sau eveniment extern și care plasează cereri fizice și psihologice excesive asupra persoanei”.

Stresul are un rol important în educație deoarece are potențialul de a împiedica învățarea umană și buna funcționare (Timmins și Kaliszer, 2002).

În viața de zi cu zi, stresul nu este provocat de o singură situație sau un singur factor, ci rezultă din acțiunea cumulată a diverși factori stresori. Aspectul cantitativ al situației stresante este dat nu numai de intensitatea factorilor stresori, ci și de multitudinea acestora. De asemenea, sub acțiunea acestei multidini de factori stresori un eveniment minor poate provoca reacții exagerate. De multe ori semnificația atribuită de fiecare factorului stresor decide caracterul stresant al situației. Aceste diferențe individuale explică de ce două persoane reacționează diferit la aceeași situație sau aceeași persoană recționează diferit la aceeași situație în momente diferite.

Stresul se poate defini în viața de zi cu zi prin două accepțiuni. Prima se referă la situația stresantă, adică condițiile care agresează sau amenință organismul, iar a doua se referă la starea de stres a organismului și răspunsurile de natură psihologică și fiziologică ale individului la factorii stresori.

Pieron (apud, Floru, 1974) definește stresul ca o agresiune sau acțiune violentă exercitată asupra organismului. Atunci când suntem supuși constant presiunii mai multor agenți stresori rezistența organismului scade și unele solicitări minore pot căpăta o semnificație stresantă. Dacă accentul cade pe starea și reacțiile organismului la factorii stresori avem în vedere indiciile care apar în comportamentul și limbajul individului ca răspuns la aceștia.

Teoria originală a lui Selye asupra stresului a pornit de la faptul că agenții vătămători diferiți produc două categorii de efecte: specifice, proprii fiecărui factor stresor și nespecifice, comune diverșilor agenți agresori. Efectele nespecifice includ atât leziunile provocate de agenții fizici, cât și reacțiile de apărare ale organismului.

Selye (apud, Floru, 1974) vedea stresul ca pe o adaptare rezultată din acțiunea agresorului și rezistența organismului, aceasta constituindu-se dintr-o multitudine de răspunsuri nespecifice cu un caracter general adaptativ. Nespecifitatea se referă la lipsa unei relații directe între calitatea factorilor stresori și răspunsurile adaptative.

Stresul psihic, față de stresul sistemic/fiziologic descris mai sus se referă la semnificația stresantă a stimulilor care intră în interacțiune cu individul. Stresul psihic presupune totodată și modificări ale conduitei prin care individul încearcă să facă față situației stresante.

Brenda Lyon (2012) evidențiază faptul că printre senzațiile subiective care sunt resimțite atunci când oamenii se simt stresați se regăsesc dureri de cap, dificultăți respiratorii, senzație de leșin sau amețeală, greață, tensiune musculară, oboseală, palpitații, pierderea poftei de mâncare și probleme cu somnul. Manifestările comportamentale produse de stres care apar cel mai frecvent sunt plânsul, fumatul, mâncatul excesiv, consumul de alcool, tendința de a vorbi rapid și tremuratul. De asemenea, Lyon subliniază faptul că este normal ca oamenii să se plangă de faptul că stresul le afectează în mod negativ buna funcționare, deoarece acesta afectează capacitatea de concentrare, de rezolvare de probleme, de luare a deciziilor și abilitatea de a efectua sarcinile în mod eficient (Lyon, 2012).

Diferențele dintre stresul sistemic și cel psihic se observă și la nivelul agenților stresori, prin calitatea și modul de acțiune al acestora. Factorii stresori psihici acționează prin intermediul mesajelor verbale. În același timp factorii fizici nu produc doar modificări somatice, ci afectează activitatea psihică a individului.

Stresul psihic se împarte și el în două categorii: primar și secundar. Stresul psihic primar se referă la suprasolicitarea psihică povocată de situațiile stresante, iar modificările psihice secundare însoțesc stresul sistemic.

S. B. Sells (apud, Boenisch & Haney, 2004) consideră că starea de stres ia naștere atunci când individul trebuie să rezolve anumite situații pentru care nu are încă răspunsul pregătit și atunci când consecințele eșecului sunt importante pentru individ. Intensitatea stresului depinde în acest caz de importanța angajării individuale și de evaluarea consecințelor situațiilor la care nu poate face față.

Conform lui Boenisch și Haney (2004), stresul apare la orice reacție a minții și trupului față de o situație reală sau imaginară, iar situațiile care conduc la reacții de stres se numesc stresori. De asemenea, există două tipuri de stres: unele sunt benefice sau de dorit, iar celelalte, în schimb, pot să obosească sau să rănească organismul, până la disfuncție sau boală, mai ales dacă se prelungesc.

Autorii mai sus menționați consideră faptul că, din moment ce orice situație sau întâmplare din viața de zi cu zi provoacă un anumit tip de stres, este imposibil ca stresul să fie eliminat în totalitate din viață. Așadar, este important ca oamenii să înțeleagă faptul că au nevoie de nivele moderate de stres, care îi ajute să se concentreze și să își desfășoare eficient activitățile (Boenisch & Haney, 2004).

McGrath (apud, Boenisch & Haney, 2004.) este de părere că stresul apare atunci când se poduce un dezechilibru între solicitările venite din partea mediului și răspunsurile organismului. În plus, solicitările mediului pot provoca stresul psihic numai daca sunt percepute ca stresoare de individ, adică acesta anticipează că nu poate face față povocărilor venite din mediu. De asemenea, dezechilibrul dintre solicitări și capacitatea de a se adapta provoacă stresul psihic numai daca urmările eșecului sunt importante pentru subiect. În ceea ce privește solicitările, stresul apare nu numai când are loc o suprasolicitare, ci și când are loc o subsolicitare (reducerea solicitărilor fiind pentru unele persoane la fel de stresantă ca suprasolicitarea).

Stresul psihic se referă la semnificația stimulior care solicită individul pâna aproape sau dincolo de limitele și posibilitățile adaptative ale acestuia. Starea de stres nu se reduce doar la dezorganizare și dezechilibru, ci cuprinde și modalitățile adaptative folosite pentru redobândirea echilibrului, deci pe lângă funcția de dezadaptare, stresul poate avea și un rol adaptativ. Astfel, cunoașterea resurselor și a mecanismelor prin care individul face față situațiilor stresante poate fi utilă pentru mărirea rezistenței la o eventuală situație stresantă (Floru, 1974).

Pentru stresul psihic, care depinde de semnificația pe care noi o acordăm stimulilor și de modul în care percepem situația, particularitățile individuale reprezintă o variabilă definitorie a stării de stres. Chiar dacă acceptăm ideea că răspunsurile la o situație stresantă depind de modul în care individul percepe situația, de starea organismului, de consecințele acțiunilor întreprinse de el, asta nu înseamnă că stresul se reduce doar la o psihofiziologie individuală, existând un grad destul de mare de asemănare între indivizi. Astfel, în specificarea anumitor diferențe individuale se va ține cont de modalitățile generale de răspuns la factorii de stres care provoacă conflictul (Floru, 1974).

În funcție de semnificația pe care subiectul o dă situației cu care se confruntă, de aspirațiile, interesele și motivele acestuia, nivelul solicitărilor va fi mai intens sau mai scăzut. Spre exemplu, în cazul în care semnificația solicitărilor este importantă pentru persoană, rezultatele pozitive vor fi mai intens resimțite ca un succes, iar cele negative ca un eșec. În concluzie, orice amenințare asupra capacităților și posibilităților noastre crează o stare de stres.

Investigarea stresului psihic are deopotrivă atât o valoare teoretică, cât și una practică, deoarece vizează în primul rând adaptarea individului la condițiile și solicitările mediului intern și extern ale epocii moderne. Prin cercetarea modului în care factorii stresori acționează asupra organismului, a mecanismelor și modalităților de adaptare angajate de o persoană atunci când se confruntă cu o situație dificilă au fost obținute informații valoroase cu privire la interacțiunea dintre factorii determinanți ai stresului psihic. Datele obținute până acum asupra modificărilor psihofoziologice care apar odată cu instaurarea stării de stres și a efectelor pe care unii agenți stresori le au asupra conduitei fizice și psihice ale persoanei au dus la anticiparea unor mijloace de prevenire, combatere și reducere a efectelor stării de stres.

Baqutayan și Mai (2012) au realizat un studiu ce avea ca temă stresul, tensiunea și mecanismele de coping la studenți. Obiectivul studiului era de a înțelege problemele legate de stres și de a propune soluții adecvate. La studiu au participat 120 de studenți de anul I, care au fost împărțiți în mod egal în două grupuri: grupul experimental și grupul de control. Cei din grupul de control au participat la ore despre cum ar trebui să facă față stresului academic. Deci, nivelul de stres al participanților a fost masurat și înainte și după experiment. Rezultatele au aratat faptul că există diferențe semnificative între grupul experimental și cel de control în ceea ce privește stresul, tensiunea și mecanismele de coping, în sensul că cei din grupul experimental au dovedit că fac față mai bine stresului academic decât cei din grupul de control și au fost mulțumiți de performața lor academică pe parcursul desfășurării experimentului.

Un alt studiu, realizat de Lyrakos (2012) a investigat impactul stresului, suportului social, stimei de sine și a coping-ului asupra studenților la universitate. La studiu au participat 562 de studenți din Regatul Unit, Franța, Germania, Austria, Spania, Italia și Grecia, iar durata acestuia a fost de douăsprezece luni. Studenții au completat o scală despre stres, stimă de sine și suport social la începutul perioadei de douăsprezece luni. A doua oară, participanții au completat pe lângă această scală și secțiuni despre satisfacția la universitate și stiluri de coping cu stresul. Astfel s-a constatat că nivelul stresului era semnificativ mai mic după trecerea perioadei de douăsprezece luni, dar pe de altă parte și suportul social a fost redus pe parcursul acestei perioade. Mai mult, nivelul stresului corela semnificativ negativ cu stilurile de coping pozitive, nivelul de suport social, stimă de sine și satisfacția la universitate.

Seiffge-Krenke et al. (2010) au realizat un studiu pentru a investiga modul în care adolescenții europeni fac față stresului legat de viitor. Prticipanții la studiu au fost 3,154 de adolescenți, cu media de vârstă de 15 ani din Italia, Germania, Franța și Marea Britanie. Aceștia au completat un chestionar care evalua modul în care trei stiluri de coping (coping-ul activ, cel intern și cel de retragere) sunt folosite pentru a face față stresului legat de viitor. Adolescenții britanici și cei germani au avut niveluri mai scăzute de stres, în timp ce adolescenții italieni și francezi au avut niveluri înalte. Toți adolescenții au anticipat viitoarele probleme, dar nu le-au portretizat într-un mod negativ. În plus, aceștia s-au confruntat cu stresul legat de viitor în mod activ și au avut niveluri înalte ale competențelor de coping. Adolescenții au utilizat frecvent strategiile de coping activ, urmate de găsirea unor posibile soluții. Strategiile de coping disfuncționale (ex.: retragerea) au fost folosite mult mai rar. Rezultatele studiului evidențiază faptul că adolescenții sunt preocupați de viitorul lor și au competențe înalte în confruntarea cu problemele legate de viitor.

Federenko et al. (2006) au realizat un studiu pentru a vedea gradul în care stresul cronic perceput este ereditar, deci pentru a afla dacă stresul perceput este o condiție ereditară sau dacă ereditatea estimează variația dintre reactivitatea subiectivă la stres și stresul legat de solicitările externe. Din eșantion au făcut parte 103 de perechi de gemeni monozigoți și 77 de perechi de gemeni dizigoți. Rezultatele sugerează că stresul perceput este în parte ereditar, ereditatea variind considerabil în funcție de chestionarul folosit.

Stresul și coping-ul sunt considerate elemente cheie pentru calitatea și satisfacția vieții, precum și pentru sănătate. De aceea, cercetările asupra factorilor stresori și a mecanismelor de coping au importante implicații practice și teoretice (Folkman și Moskowitz, 2000). Investigarea modului în care oamenii se confruntă cu stresul poate ajuta la facilitarea înțelegerii proceselor și mecanismelor prin intermediul cărora coping-ul diminuează impactul negativ al stresului asupra sănătății și stării de bine (Sommerfield și McCrae, 2000).

Sun et al. (2010) au realizat un studiu pentru a explora diferențele de gen în depresia adolescenților din China și efectele mediatoare ale stresului și coping-ului. Eșantionul a cuprins un număr de 17.622 de adolescenți din opt mari orașe din China. Rezultatele au arătat că stresul era statistic mai mare la băieți decât la fete. Băieții experimentau niveluri înalte de stres din cauza școlii, familiei, sănătății, în timp ce fetele aveau un nivel mai înalt de stres legat de relațiile cu colegii. Astfel, stresul a fost asociat cu un risc crescut de depresie, în timp ce stresul provocat de relațiile cu colegii și stilurile pozitive de coping s-au constituit ca factori de protecție împotriva depresiei, atât la fete, cât și la băieți.

Horiuchi et al. (2010) au analizat în studiul lor relația dintre etapele de schimbare pentru comportamentul de management al stresului, stres perceput și coping în cadrul studenților. Aceștia au sugerat faptul că, în ciuda efectelor negative ale stresului, aproximativ 60% dintre studenții coreeni nu practicau comportamente de management al stresului și considerau că acest lucru este necesar în prevenirea problemelor legate de stres. Pentru a evidenția existența relației dintre conceptele mai sus menționate, cercetătorii au dezvoltat, în primul rând, o versiune coreană a Inventarului Rhode Islands de Stres și Coping (Rhode Island Stress and Coping Inventory). În al doilea rând, au corelat etapele de schimbare pentru comportamentul de management al stresului cu stresul perceput și coping. Rezultatele studiului au arătat faptul că studenții coreeni aflați în etapele de întreținere și de acțiune erau capabili să facă față mai frecvent și mai eficient situațiilor stresante spre deosebire de studenții coreeni aflați în primele trei etape. De asemenea, studenții coreeni aflați în etapa de întreținere aveau un nivel al stresului perceput mai scăzut în comparație cu studenții aflați în alte etape. În concluzie, rezultatele obținute în cadrul acestui studiu au evidențiat faptul că etapele de schimbare pentru managementul stresului se află în legătură cu percepția personală asupra capacității de a gestiona situațiile stresante (Horiuchi, et al., 2010).

Halama și Bakosova (2009) au realizat un studiu în care își propuneau să investigheze daca sensul vieții acționează ca un moderator asupra relației dintre stresul autoperceput și coping. Din eșantion au făcut parte 204 studenți, care au completat un chestionar de stres autoperceput (PSS), o scala pentru sensul vieții și un chestionar pentru coping (COPE). Coping-ul a fost clasificat în trei categorii: adaptativ, de evitare și bazat pe emoții. Stresul perceput a corelat pozitiv cu coping-ul de evitare și cel bazat pe emoții. Rezultatele au arătat de asemenea ca sensul vieții este un moderator doar pentru relația dintre stresul perceput și coping-ul de evitare.

Grant și colaboratorii lui (apud, Sun et al., 2010) susțin faptul că stresul este bazat pe un model tranzacțional, ca o relație dintre evenimentele din mediu și evaluarea cognitivă a individului. Astfel, abordarea tranzacțională susține că prezența stresului depinde de gradul în care persoanele percep solicitările venite din mediul extern ca amenințătoare, nocive sau provocatoare. Pentru a defini stresul în adolescență Grant și colaboratorii lui se concentrează pe schimbările externe și descriu stresul ca niște evenimente ale mediului sau condiții cronice care amenință în mod obiectiv sănătatea fizică și/sau mentală sau buna stare psihologică a individului la o anumită vârstă și într-o anumită comunitate.

De Anda et al. (1997) au realizat o cercetare privind stresul, factorii stresori și strategiile de coping printre adolescenți. La studiu au participat un număr de 54 de adolescenți din Los Angeles, care au avut de completat chestionarele privind conceptele propuse. Rezultatele au arătat faptul că există diferențe de gen, fetele având un nivel mai mare de stres. Factorii stresori legați de școală au fost cei mai frecvent întâlniți, urmați de cei legați de rude și familie. Adolescenții folosesc foarte puțin strategiile de coping și cu o rată mică de suces. Strategiile de coping adaptativ au fost folosite mai des, în mod special căutarea ajutorului, relaxarea, distragerea și controlul cognitiv.

Conceptul de coping și mecanisme de coping (definire, caracterizare și fundamentare științifică)

Strategiile de coping pot fi definite ca eforturi cognitive și comportamentale ale individului care au rolul de a-l ajuta pe acesta să facă față cererilor interne și externe care pot conduce la epuizarea lui.

Strategiile de coping mai pot fi definite și ca modele de răspunsuri alternative ca reacție la un factor stresor.

Investigarea modului în care oamenii fac față stresului poate facilita înțelegerea proceselor și mecanismelor prin care strategiile de coping contracarează impactul negativ al stresului asupra sănătății și a stării de bine (Somerfield și McCrae, 2000).

Coping-ul poate fi descris în sensul de tentative conștiente și voluntare ale individului de a reglementa adaptarea la mediu sau reacția individului la mediu sub presiunea unor condiții de stres (Compas, Connor-Smith, Saltzman, Thomsen, & Wadsworth, 2001 apud, Smith & Flachsbart, 2007).

Selye descrie reacțiile adaptative ale organismului și le grupează în sindromul general de adaptare. Acesta este structurat în trei stadii: reacția de alarmă, stadiul de rezistență și stadiul de epuizare. Reacția de alarmă se împarte și ea în: faza de șoc (în care apare o vătămare generală bruscă) și faza de contrașoc (în care apar mecanismele de apărare). Stadiul de rezistență cuprinde totalitatea reacțiilor provocate de expunerea prelungită la stimulii față de care corpul a elaborat mecanisme de adaptare. Stadiul de epuizare apare atunci când adaptarea nu mai poate fi menținută. Stresul reprezintă deci un ansamblu de răspunsuri nespecifice cu un caracter general adaptativ provocat de acțiunea factorilor stresori asupra individului. Sindromul general de adaptare constituie un ansamblu de răspunsuri adaptative care au scopul de a te învăța cum să te aperi de agenții stresori și care ajută la menținerea adaptării deja obținute (Selye, apud, Floru, 1974).

Richaudde și Sacchi (2001) au realizat un studiu în care arată că mecanismele de coping includ comportamente și gânduri utilizate de indivizi pentru a gestiona situațiile stresante. Conform acestor autori, teoria lui Folkman și Lazarus definește două principii ale coping-ului. Astfel, prima categorie, a mecanismelor de coping centrate pe problemă se referă la strategiile utilizate pentru a modifica sau gestiona sursele de stres. A doua categorie, a mecanismelor de coping centrate pe emoții se referă la strategiile folosite pentru a gestiona emoțiile.

Folkman și Lazarus (1980) au încercat să definească mecanismele de coping ca eforturi cognitive și comportamentale de atenuare, reducere sau tolerare a cererilor venite din exterior (familie, prieteni, școală, loc de muncă) sau din interior (impunerea unor standarde imposibil de realizat). Adaptarea (coping-ul) are rolul de a atenua impactul acestor cereri asupra individului. Lazarus consideră că modalitățile de a face față stresului se referă la adaptarea la cererile și presiunile venite din mediul extern sau intern. Atunci când solicitările depășesc capacitatea noastră de a răspunde apare un dezechilibru și se instalează starea de stres. Folkman și Lazarus s-au concentrat asupra două tipuri de mecanisme de coping: mecanismele de coping centrate pe problemă, care se adresază situațiilor stresante și mecanismele de coping centrate pe emoții, care se bazează pe sentimentele și reacțiile la evenimentele stresante. Coping-ul centrat pe problemă se referă la orientarea sarcinii (ex.: strategiile folosite pentru a rezolva problema, reconceptualizarea sau minimalizarea efectelor acesteia). Coping-ul centrat pe emoții se referă la orientarea persoanei, care include răspunsurile emoționale, auto-preocuparea și reacții de fantezie. Stilul de coping centrat pe problemă scade distresul emoțional și corelează negativ cu depresia, în timp ce coping-ul centrat pe emoții crește distresul emoțional și corelează pozitiv cu depresia. Pe termen lung, stilul de coping centrat pe problemă sau pe orientarea sarcinii este mai practic în reducerea stresului (Ramli et al., 2010). În mecanismele de coping centrate pe problemă sunt depuse eforturi pentru a schimba situația stresantă prin intermediul rezolvării de probleme, luării deciziilor și/sau acțiunii directe. În mecanismele de coping centrate pe emoții au loc tentative de reglare a emoțiilor stresante, uneori prin schimbarea cognitivă a înțelesului situației stresante, fără schimbarea situației propriu-zise (Folkman și Lazarus, 1985).

Strategiile de coping sunt preferințe uzuale folosite în abordarea problemelor atunci când ne confruntăm cu diferiți factori stresori într-o varietate de situații (Thoits, 1995).

Coping-ul reprezintă evaluarea cognitivă individuală a stresului și adoptarea măsurilor necesare pentru menținerea stării de echilibru a individului. Un stil pozitiv de coping poate schimba cognițiile subiective ale individului, poate îmbunătăți abilitatea de a face față problemelor și ameliora emoțiile (Sun et al., 2010)

Incertitudinea și pierderea controlului la studenți poate proveni din mai multe surse, cum ar fi noutatea mediului în care își desfășoară activitatea, multe cerințe academice noi, necesitatea de a demonstra atingerea obiectivelor stabilite, conflictele de rol (Gammon, 2005).

Gammon (2005) menționează că strategiile folosite de aceștia pot include abilități de coping centrate pe problemă cum ar fi căutarea de informații, căutarea suportului social, schimbarea aspectelor din mediul fizic sau exercitarea unor roluri de putere pentru a influența starea evenimentelor.

Într-un studiu a lui Wadsworth și Compas (2002), copingul de angajare a fost asociat cu mai puține simptome de depresie, anxietate și stres în cazul copiilor care se confruntau cu stresul legat de sărăcie. Din copingul de angajare fac parte: mecanismele de coping și control primare, care implică efortul de rezolvare a problemei sau de gestionare directă a emoțiilor și include rezolvarea de probleme, exprimarea și reglarea emoțiilor și mecanismele secundare de coping și control, care implică efortul de adaptare la situațiile stresante și include acceptarea, restructurarea cognitivă și gândirea pozitivă.

În mod interesant, tot Wadsworth și Compas (2002) au observat că copingul de dezangajare, care include evitarea și negarea nu a fost asociat cu o funcționare proastă a indivizilor așa cum se întamplă cu copii care se confruntă cu alte tipuri de stres.

Pe parcursul anilor s-a pus întrebarea dacă este posibil ca eficacitatea mecanismelor de coping să fie redusă atunci când resursele individuale ale persoanei sunt afectate de situații de stres severe (Matthews și Wells, apud, Floru, 1974).

Szabo (2011) a realizat un studiu despre experiența emoțională asociată cu grijile, anxietatea, depresia și stresul. Cercetătoarea a vrut să investigheze dacă stările emoționale de anxietate, depresie și stres sunt asociate cu grijile excesive și incontrolabile. Din eșantion au făcut parte 126 de studenți care au completat un chestionar despre griji și Depression Anxiety Stress Scale (DASS). Rezultatele statistice arată că grijile au avut o asociere pozitivă cu stresul, simptomele stresului fiind puternic aociate cu grijile.

Calvete et al (2011) au examinat într-un studiu rolul coping-ului cu factorii de stres social în dezvoltarea unor simptome depresive. Participanții la studiu au fost 978 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Rezultatele arată că adolescentele au avut un scor mai mare al stresului social, al coping-ului de dezangajare și al coping-ului de control primar decât participanții de gen masculin, precum și la simptomele depresive.

Hampel și Petermann (2006) au investigat efectele vârstei și ale genului asupra stresului perceput și mecanismelor de coping la adolescenți. Rezultatele arată că fetele au avut un nivel mai mare de stres perceput, comparativ cu băieții și foloseau mai des suportul social. De asemenea, acestea aveau un scor mai mare la strategiile maladaptative și au raportat un nivel mai ridicat de stres emoțional.

Pentru a putea anticipa mecanismele de adaptare folosite de o anumită persoană trebuie să se ia în calcul nu doar condițiile și agenții stresori, ci și resursele individuale ale persoanei. Mecanismele de coping sunt determinate de tipurile de personalitate ale indivizilor, pe lângă factorii de mediu. Cercetările asupra relațiilor existente între trăsăturile personalității și conduita în condiții de stres au evidențiat anumite mecanisme adaptative caracteristice diferitelor tipuri de personalitate. Astfel, dacă avem informații în legătură cu particularitățile individuale ale răspunsurilor se poate prezice cu un grad mai mare de probabilitate comportamentul adoptat de un individ într-o situație stresantă (Floru, 1974).

Extraversia/introversia ca dimensiune a personalității este constituită din mai multe componente, printre care orientarea față de sine și față de mediu, sociabiliatea și vulnerabilitatea emoțională. Extravertul este orientat spre sarcină, entuziast, deschis, sociabil, față de introvert care este orientat către sine, mai liniștit, închis, timid, își face relații cu dificultate. Atunci când se confruntă cu situații stresante, extravertul își asumă riscurile, nu se demoralizează, este perseverent în adaptarea la stres. Introvertul devine anxios și tensionat și are tendința să se retragă și să se resemneze (Floru, 1974).

Factorul temporal, adică durata acținunii stimulilor și a solicitărilor are și el un rol foarte important, deoarece caracteristicile individuale nu se referă doar la tipurile de răspunsuri adoptate, ci și la limitele rezistenței în timp. Spre exemplu încălcarea periodicității naturale (ex.: schimbarea ritmului somn/veghe) se constituie ca un agent stresor.

În același timp, efectele unor factori de stres pot fi mai intense sau mai puțin solicitante, în funcție de starea de bine a organismului. La succesul adaptării individului contribuie atât structura sau rezistența ambianței sociale, cât și mecanismele elaborate de individ prin prisma confruntărilor cu situațiile stresante din experiența anterioară. Astfel, putem vorbi despre vulnerabilitatea individului care este alcătuită atât din factorii biologici, înnăscuți, cât și din experiența personală, prin care se creează reacții diferențiate în fața situațiilor cu care acesta se confruntă.

Reactivitatea involuntară la stres, care include răspunsurile involuntare la stres cum sunt reactivitatea psihologică, gândurile intruzive și ruminațiile poate interfera cu abilitatea adolescenților de a folosi în mod eficient coping-ul (Compas et al., 2001). Deci, eficiența mecanismelor de coping poate fi parțial afectată de faptul că individul se confruntă cu o cantitate semnificativă de gânduri intruzive și ruminații. Aceste tipuri de răspunsuri involuntare la stres pot limita disponibilitatea procesării fără efort a resurselor necesare pentru utilizarea coping-ului de angajament și control primar și secundar (Wegner, apud, Compas et al., 2001). Astfel, eficiența coping-ului poate fi redusă atunci când reactivitatea stresului involuntar este mare.

Nu avem foarte multe informații în legătură cu ceea ce determină modul în care o persoană face față stresului. Totuși, reactivitatea involuntară la stres (care își are originea în temperament) contribuie în mod clar la tendința individului de a aborda noile situații sau de a fi distras de situațiile noi.

Tentativele timpurii de conceptualizare a coping-ului au postulat faptul că coping-ul este o trasatură stabilă de personalitate (Valiant, 1977, apud, Wadsworth și Berger, 2006).

Cercetările moderne din aria coping-ului pun acentul pe distincția dintre coping-ul centrat pe problemă, destinat să influențeze sursa stresului și coping-ul centrat pe emoții, destinat să minimalizeze emoțiile negative prin intermediul strategiilor de genul căutării suportului sau evitării. Distincția dintre coping-ul de angajare și cel de dezangajare se referă la orientarea spre sau opusă stresului, coping-ul de angajare implicând încercări active de a gestiona o situație sau emoțiile asociate, în timp ce coping-ul de dezangajare implică distanțarea de factorii stresori sau sentimentele asociate acestora. Distincția dintre coping-ul primar și cel secundar subliniază scopurile coping-ului. Coping-ul de control primar este orientat spre schimbarea factorului stresor sau a emoției legate de acesta prin intermediul strategiilor de rezolvare de probleme sau reglare a emoțiilor. Coping-ul de control secundar este folosit pentru a facilita adaptarea la stres prin intermediul strategiilor ca aceptarea sau restructurarea cognitivă.

În literatura de specialitate se vorbește despre o ierarhie a coping-ului. Astfel, în vârful ierarhiei se află distincția dintre coping-ul de angajare și cel de dezangajare. Apoi, coping-ul de angajare poate fi împarțit în strategii de coping de angajare primare și secundare. Acest model ierarhic al coping-ului se bazează pe trei categorii de bază ale coping-ului, fiecare dintre acestea fiind compusă din mai multe strategii specifice de coping. Coping-ul de dezangajare include strategii precum evitarea, negarea și retragerea. Copingul de angajare primar include strategii care vizează schimbarea factorului stresor sau a emoției legată de acesta prin strategii centrate pe problemă sau reglarea emoțiilor. Coping-ul de angajare secundar include strategii care pun accentul pe adaptarea la stres, precum aceptarea, restructurarea cognitivă, gândirea pozitivă sau distragerea (Skinner et al., 2003).

Cercetătorii Persike și Seiffge-Krenke (2011) au studiat competența de a face față stresului la adolescenții din trei regiuni ale lumii. Aceștia și-au propus să testeze impactul regiunii și a genului asupra percepției stresului la adolescenți și a stilurilor de coping. Eșantionul inițial a fost format din 10,941 de adolescenți din 20 de țări, care au completat chestionarul de stres și mecanisme de coping. Pentru fiecare țară s-au construit eșantioane standardizate, eșantionul final constând dintr-un număr de 4000 de adolescenți, care au fost împărțiți în trei regiuni: vestici, estici/asiatici și sudici. Rezultatele au arătat că nivelul de stres perceput era similar între adolescenții din toate cele trei regiuni. În schimb, au existat diferențe în ceea ce privește stilul de coping în funcție de gen și regiunea din care făceau parte. Astfel, stilul de coping caracterizat de căutarea suportului și descărcarea emoțională erau folosite mai des de adolescenții din regiunile vestice. Femeile au avut de asemenea niveluri mai mari în folosirea negocierii și căutarea suportului decât bărbații.

Fickova (2009) a realizat un studiu în care a pus accentul pe analiza relației dintre dimensiunile de personalitate și preferințele pentru două tipuri de strategii de coping: reactive și proactive. Față de băieți, fetele au au avut niveluri mai mari de nevrotism, extraversie, deschidere și agreabilitate. Băieții preferau să folosească strategiile centrate pe problemă și printre strategiile de evitare folosite au fost eliberarea comportamentala și umorul. Fetele folosesc mai degrabă strategiile centrate pe emoții, căutând suportul insrumental și emoțional, iar printre strategiile de evitare se numărau negarea și eliberarea mentală.

Un alt studiu al lui Hampel și Petermann (2005) investighează efectele vârstei și genului asupra mecanismelor de coping a adolescenților și copiilor în relație cu două domenii ale stresului (stresorii interpersonali și stresorii academici) în trei grupuri de vârstă: copilăria târzie, adolescența timpurie și adolescența de mijloc. Adolescenții din toate grupurile de vârstă, atât de gen masculin, cât și de gen feminin au avut scoruri mai mici la strategiile de coping adaptativ și mai mari la cele de coping maladaptativ. În ceea ce privește efectele interacțiunii, fetele din grupa adolescenței timpurii au folosit strategii maladaptative de coping (ruminații, agresivitate) atunci când s-au confruntat cu stresorii comuni, în loc să folosească strategii adaptative (distragere, auto-instruire pozitivă).

Coping-ul joacă un rol important în impactul pe care stresul îl are asupra adaptării adolescenților și îi ajută să-și descopere și valorizeze punctele forte și calitățile (Selingman&Csiksyentmihalzi, 2000). O trecere de succes la maturitate necesită competențe în confruntarea cu diverși stresori specifici adolescenței (Kelley, 2004). Această trecere implică de multe ori schimbări simultane contextuale și sociale (Schulenberg et al., 2004). Pe parcursul ultimilor ani factorii stresori legați de viitor (anxietatea legată frica de a fi șomer sau creșterea distrugerii mediului) au fost experimentați din ce în ce mai des, mai ales printre adolescenții europeni (Gelhaar et al., 2007). Cu toate acestea, majoritatea adolescenților sunt fericiți de familiile lor, mulțumiți de viețile lor și gândesc în termeni pozitivi despre viitor (Catalano et al., 2004; Larson, 2000; Rich, 2003).

De obicei, cercetările asupra adolescenților au identificat trei stiluri diferite de coping. Primul stil, cel de coping activ sau centrat pe problemă (Frydenberg & Lewis, 1999), este descris prin tentativa de a căuta și primi sprijin de la ceilalți. Al doilea stil, cel de coping intern sau cognitiv (Garnefski et al., 2002), se referă la reflectarea interioară în legătură cu factorii stresori și posibilele opțiuni de coping. Ambele stiluri sunt considerate comportamente de coping adaptative. Spre deosebire de acestea, al treilea stil de coping, coping-ul centrat pe emoții, coping-ul de evitare sau retragere (Seiffge-Krenke & Klessinger, 2000), este caracterizat de retargerea față de factorii stresori sau emoțiile neplăcute. Atunci când se confruntă cu factori stresori specifici vârstei majoritatea adolescenților utilizează primele două stiluri de coping (Seiffge-Krenke et al., 2009), al treilea stil fiind folosit mult mai rar (Gelhaar et al., 2007; Seiffge-Krenke, 2004).

Rezultatele studiilor care investighează diferențele de gen în percepția stresului arată că fetele percep factorii stresori identici de patru ori mai stresanți decât băieții (Seiffge-Krenke et al, 2009). Pe lângă faptul că au niveluri mai mari de stres, fetele prezintă niveluri mai mari ale coping-ului activ și ale căutării suportului social decât băieții (Compas et al., 2001). În ceea ce privește efectele vârstei, îmbunătățirea abilităților cognitive și a celor sociale este însoțită de creșterea coping-ului funcțional, care se referă la stilurile de coping intern și coping activ. De asemenea, cercetările arată că adolescenții care provin din familii monoparentale (Amato, 2000) sau cu un statut socio-economic scăzut se confruntă mai des cu stresul (Seiffge-Krenke et al., 2009).

Rezultatele unei cercetări a lui Gianakos (2000) au arătat că femeile utilizau mai des decât bărbații abilități de coping precum planificarea activă și management-ul timpului.

Cercetătoarea poloneză Jelonkiewicz (2010) a realizat un studiu pentru a investiga relația existentă între resursele psihologice percepute și stilul de coping utilizat de adolescenți. Participanții la studiu au fost în număr de 1326, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, din cadrul a șase școli. Aceștia au fost evaluați prin intermediul unui set de chestionare bazate pe răspunsuri auto-reportate. Resursele personale (simțul coerenței și optimismul), resursele mediului (puterea familiei, suportul primit de la părinți, învățători și colegi) și stilurile de coping au fost variabilele vizate de a fi măsurate. Participanții au fost clasificați în două grupuri în funcție de resursele percepute: un grup cu resurse ridicate (HR), format din 502 adolescenți și un grup cu resurse scăzute (LR), format din 570 de participanți. Nivelul resurselor percepute a fost asociat cu utilizarea unui stil de coping specific. Rezultatele obținute arată că adolescenții cu resurse înalte, comparativ cu adolescenții cu resurse scăzute, utilizează mai des coping-ul orientat spre sarcină și căutarea contactelor interpersonale și folosesc mai rar stilurile de coping orientate spre emoții și distragere.

Matheny et al. (2002) au realizat un studiu în care și-au propus să investigheze resursele de coping, stresul perceput și satisfacția în viață în cadrul studenților de origine americană și turcă. Rezultatele obținute de aceștia arată că între studenți nu au existat diferențe semnificative în ceea ce privește stresul perceput, satisfacția în viață sau mecanismele de coping. Totuși au existat diferențe semnificative în ceea ce privește resursele de coping specifice.

Conceptul de personalitate și trăsăturile de personalitate (definiție, caracterizare și fundamentare științifică)

Allport (apud, Avram, 2009, p.19) considera că personalitatea reprezintă „organizarea dinamică în interiorul individului a acelor sisteme psihofizice care-i determină gândurile și comportamentele caracteristice”.

O altă definiție a personalității este aceea data de Paul Popescu-Neveanu: „Personalitatea este un macrosistem al invarianților informaționali și operaționali ce se exprimă constant în conduită și sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect” (apud, Avram, 2009, p.19).

Opre (apud, Avram, 2009, p.19) consideră că: „Personalitatea se referă la acele caracteristici ale unei persoane care justifică consecvența pattern-urilor sale comportamentale”.

O altă definiție este dată de Golu (apud, Avram, 2009, p.19): „Personalitatea este un sitem hipercomplex, probabilistic, dinamic, deschis”.

Din perspectiva psihometrică, personalitatea a fost definită prin prisma calităților individuale observabile în comportament și a fost concepută ca ansamblu de trăsături dispoziționale care diferențiază indivizii între ei.

Francisc Galton se numără printre primii oameni de știință care au recunoscut importanța ipotezei lexicale, cu alte cuvinte, că cele mai importante diferențe în tranzacțiile umane vor fi encodate ca termeni singulari în toate regiunile lumii. Numărul de termeni legați de personalitate estimat de Galton a fost apoi investigat empiric întâi de Allport și Odbert și mai târziu de Norman.

Unul dintre cei mai de seamă cercetători care au aplicat proceduri empirice în sarcina de a construi o taxonomie a personalității a fost Raymond B. Cattell, care a început cu o examinare atentă a termenilor în engelză descriptori ai personalității. Cattell a folosit lista de trăsături a lui Allport și Odbert ca punct de plecare. În final, Cattell a construit 35 de clusteri bipolari. După analiza acestor variabile, doar cinci factori s-au dovedit replicabili (Goldberg, 1990).

Abordarea lexicala în descrierea personalității se bazează pe analiza factorială a cuvintelor pe care oamenii le folosesc zilnic pentru a descrie personalitatea. Susținătorii abordării lexicale susțin că diferențele semnificative în interacțiunile umane sunt codificate virtual în limbajul natural și se exprimă prin termenii lingvistici cu cea mai mare semnificație pentru descrierea comportamentului virtual. Însă în limbaj au fost codificate doar acele caracteristici ale personalității care au avut suficientă semnificație pentru a fi encodate în limbajul natural.

Pe de altă parte, cercetătorii care susțin abordarea factorială susțin că cercetările lexicale au doar un rol superficial în evaluarea structurii personalității, rezultatele obținute prin modelele abordării lexicale trebuind să fie verificate prin studii în care prelucrarea datelor se realizează prin analiză factorială.

Una dintre modalitățile cele mai cunoscute de evaluare a personalității este cea prin chestionarele sau inventarele de personalitate, cel mai cunoscut model fiind Big Five.

Literatura de specialitate sugerează faptul că trăsăturile de personalitate sunt cinci dimensiuni ale personalității susținute empiric și care sunt folosite în descrierea acesteia. Factorii Big Five au fost inițial asociați cu trăsăturile de personalitate folosite în limbajul natural. Aceștia sunt universali, astfel, apar atunci când oamenii sunt rugați să se descrie și sunt asociați cu pattern-uri pretictibile de comportament. Cercetătorii din domeniul personalității sunt de accord asupra faptului că aceasta este surprinsă cel mai bine de modelul Big Five. Goldberg este cel care care introduce în studiul personalității termenul de „categorii naturale”, având la bază ideea că un atribut care se referă la o caracteristică a personalității va avea mai mulți termeni care să-l numească și mai multe sinonime cu cât este mai important.

Unii dintre cei mai importanți cercetători din domeniul personalității au fost Costa și McCrae, care văd cei cinci factori ca dispoziții cauzale ale personalității. Aceștia au pus bazele Teoriei celor cinci factori (FFT) pentru a explica mai bine taxonomia Big Five. Aceștia consideră că trăsăturile de personalitate sunt tendințe bazale care se referă la potențialul individului, iar caracteristicile adaptative (atitudinile, rolurile, relațiile) sunt cele care reflectă interacțiunea dintre tendințele bazale și solicitările mediului extern.

Modelele Big Five ale personalității extrag prin analize factoriale trăsăturile esențiale ale individului sub forma superfactorilor de personalitate: Nevrotism, Extraversie, Deschidere, Agreabilitate și Conștiinciozitate. Superfactorii operaționalizează structuri comportamentale considerate independente de orice constrângere situațională. Se asumă că superfactorii sunt singurele structuri durabile ce conferă un caracter pervaziv comportamentului.

Modelul Big Five de descriere a personalității a devenit unul din cele mai cunoscute metode în descrierea personalității (Costa&McCrae, 1992). Toate caracteristicile personalității pot fi descrise prin modul în care următorii cinci factori sunt combinați. Aceștia sunt: Extraversie, Agreabilitate, Deschidere, Conștiinciozitate și Stabilitate emoțională (Sava, 2008). Goldberg afirma că modelul Big Five este pentru personalitatea umană ceea ce longitudinea și latitudinea sunt pentru localizarea unui teritoriu în geografie (Sava, 2008). Modelul Big Five este utilizat în toate ariile majore ale psihologiei aplicate: sfera organizațională și a transporturilor, sfera educațională, sfera apărării și ordinii publice și sfera psihologiei clinice.

Costa și McCrae (1992), pornind de la datele lui Cattel au construit un chestionar (NEO-PI-R) care să evalueze dimensiunile personalității. Inventarul NEO-PI-R evaluaează cei cinci mari factori și cele șase fațete ale fiecăruia. Goldberg a creat un set de liste de adjective unipolare și bipolare pentru a evalua personalitatea din prisma modelului Big Five. Prin intermediul studiilor sale, Goldberg a operaționalizat cei cinci factori sub forma a 100 de adjective, acestea fiind grupate în mai multe categorii pentru polul pozitiv și cel negativ al factorilor prezentați. Categoriile descriptive pentru cei cinci factori conform lui Goldberg (apud, Rusu et al, 2012, p.42) sunt:

Extraversiune

Polul pozitiv: vioiciune, comunicativ, jucăș, expresivitate, spontaneitate, dezinhibiție, nivel energetic, vorbăreț, afirmare, animație, curaj, stimă de sine, sinceritate, umor, ambiție, optimism.

Polul negativ: distant, liniștit, rezervat, timid, inhibiție, lipsă de agresivitate, pasivitate, letargie,pesimism.

Agreabilitate

Polul pozitiv: cooperare, amabilitate, empatie, îngăduință, politețe, generozitate, flexibilitate, modestie, moralitate, căldură, realism, naturalețe.

Polul negativ: conflictual, critică excesivă, autoritarism, impolitețe, cruzime, infatuare, iritabilitate, îngâmfare, încăpățânare, neîncredere, egoism, insensibilitate, ursuz, șiretenie, prejudecăți, neprietenos, impredictibil, lipsa generozității, înșelăciune.

Conștiinciozitate

Polul pozitiv: organizare, eficiență, demn de încredere, precizie, perseverență, precauție, punctualitate, fermitate, demnitate, predictibilitate, cumpătare, convenționalism, logică.

Polul negativ: dezorganizare, neglijență, inconsistență, neatenție, nechibzuință, fără scop, lene, indecizie, frivolitate, nonconformism.

Stabilitate emoțională (Neuroticism scăzut)

Polul pozitiv: calm, independență.

Polul negativ: insecuritate, frică, instabilitate, emoționalitate, invidie, naivitate, caracter băgăreț.

Intelect (Cultură/Deschidere)

Polul pozitiv: intelectualitate, profunzime, intuiție, inteligență, creativitate, curiozitate, sofisticat.

Polul negativ: superficialitate, lipsă de imaginație, lipsa spiritului de observație, prostie.

Personalitatea este formată din modele consistente de comportament și procese intra-personale ale individului. Modelele de comportament se referă la faptul că individul realizează aceași acțiune mereu, în toate situațiile, iar procesele intra-personale se referă la procesele cognitive, afective și motivaționale care influențează emoțiile și acțiunile persoanei.

Instrumentele de evaluare a personalității de tip Big Five se împart în mai multe categorii. Acestea pot fi lungi, care realizează evaluări detaliate la nivel de fațete ale superfactorilor sau scurte, care se bazează doar pe evaluarea factorilor principali. De asemenea, în funcție de natura itemilor, aceste instrumente se pot împărți în verbale (BFQ) sau nonverbale (FF NPQ), iar în funcție de formatul itemilor acestea pot fi chestionare sau liste de adjective.

Superfactorii se presupune că sunt neafectați de variațiile factorilor situaționali și rămân consistenți pe parcursul timpului, operaționalizând structuri comportamentale considerate independente de orice constrângere situațională (Costa & McCrae, 1992).

Modelul Big Five de personalitate derivă din abordările de tip lexical ce au la bază ipoteza că termenii relevanți în descrierea personalității fac parte din fondul general de cuvinte al unei limbi. Printre cei care au pus bazele descrierii personalității în termeni lingvistici se numără cercetători precum Allport, Cattel, Gough, Eysenck. Chestionarele de tip Big Five se înscriu pe de o parte în sfera abordărilor lingvistice, iar pe de altă parte în sfera analizei factoriale în studiul personalității, aceasta fiind o abordare care concepe personalitatea ca un ansamblu de trăsături (Nedelcea, 2012).

Dintre instrumentele cele mai cunoscute de evaluarea de tip Big Five enumerăm NEO PI-R, BFQ, Inventarul DECAS.

Inventarul NEO PI-R a fost construit de Costa & McCrae, fiecare din cei cinci superfactori fiind evaluat prin șase fațete validate prin analiză factorială. Inventarul are 35 de sale, 5 pentru domeniile mari și 30 pentru fațetele acestora. Pe scurt, scalele și fațetele acestui instrument sunt: Nevrotism (anxietate, ostilitate, depresie, timiditate, impulsivitate, vulnerabilitate), Extraversie (căldură, spirit gregar, asertivitate, activism, căutarea stimulării, emoții pozitive), Deschidere (spre fantezie, în plan ideatic, către modurile proprii de a simți, în planul acțiunilor, în plan estetic, în planul valorilor), Agreabilitate (încredere, sinceritate, altruism, complianță, modestie, blândețe), Conștiinciozitate (competență, ordine, simț al datoriei, dorință de realizare, auto-disciplină, deliberare).

BFQ (Big Five Questionnaire) a fost dezvoltat de cercetătorii italieni Caprara, Barbarraneli și Perugini. Chestionarul cuprinde 156 de itemi cu răspunsuri pe cinci trepte. Pe lângă cei cinci factori sunt evaluate și câte două fațete pentru fiecare dintre aceștia, însumând un număr de 15 scale la care se adaugă o scală de minciună. Scalele și fațetele evaluate de acest instrument sunt: Extraversie (dinamism, dominanță), Amicalitate (cordialitate, cooperare), Conștiinciozitate (meticulozitate, perseverență), Stabilitate emoțională (controlul impulsurilor, controlul emoțiilor), Deschidere mentală (deschiderea spre cultură, deschiderea spre experiențe), Minciună.

Inventarul DECAS a fost construit de Florin Alin Sava și este constituit din 97 de itemi care evaluează cele 5 mari dimensiuni ale personalității, alături de trei indici de validare. Scalele DECAS cuprind: Deschiderea, Extraversia, Conștiinciozitatea, Agreabilitatea, Stabilitatea emoțională, iar ca scale de validare Dezirabilitatea socială, Răspunsuri random și Aprobare.

Modelul Big Five de personalitate se bazează pe acele trăsături de personalitate care se regăsesc în limbajul cotidian, cele mai iportante dimensiuni ale personalității având cel mai mare număr de termeni în limbajul comun (Goldberg, 1992). Prin metoda analizei factoriale a fost confirmată existența a cinci factori majori de personalitate și a fost realizată o nouă taxonomie.

Nevrotismul este definit ca stabilitate emoțională vs instabilitate și include caracteristici precum anxietatea, grijile, acțiunile necontrolate, nesiguranța și depresia. Scopul scalei Nevrotism este acela de a identifica persoanele care sunt calme, care nu se enervează atunci când lucrurile nu merg așa cum și-au propus și care nu se pierd cu firea în fața situațiilor neprevăzute sau problematice. Scala identifică și gradul în care indivizii reușesc să își controleze emoțiile și modul în care aceștia reușesc să manifeste comportamente coerente și constante, fără osciliații datorate stării emoționale. Scorurile mari sugerează că persoana evaluată este capabilă să își controleze propriile stări de anxietate în orice situație, este aproape întotdeauna calmă, relaxată, liniștită și lipsită de nevrotism. În general, aceste persoane nu se enervează și, chiar dacă o fac, reușesc să își gestioneze în mod eficient emoția asociată și nu se manifestă în mod extrem, în public. Scorurile mici sugerează că persoana evaluată trăiește de multe ori stări de anxietate, tensiune și preocupare. O astfel de persoana are de multe ori izbucniri nervoase, arătându-se surescitată, anxioasă și neliniștită. În majoritatea situațiilor aceste persoane acționează sub impulsul momentului, fără a demonstra raționalitate. Aceste persoane sunt mai predispuse acțiunii stresului psihologic și dispun de strategii de coping mai sărăcăcioase.

Scala Extraversie identifică persoanele entuziaste, care se integrează cu ușurință în comunitate, care relaționează ușor cu cei din jur și care sunt de aceea capabile să stabilească căi de comunicare eficiente cu cei din jur. Acele persoane cu un nivel înalt al extraversiei sunt în permanență în căutarea unor activități care le permit să interacționeze cu alte persoane sau chiar și numai să stea pur și simplu în compania oamenilor, sunt persoane comunicative. Se comportă foarte dezinvolt și le place să fie în centrul atenției și să fie urmate de cei din jur. Persoanele cu un nivel scăzut al extraversiei sunt introvertite și inactive, tind să se închidă în sine și să evite relaționarea cu lumea exterioară și sunt deseori percepute drept excesiv de retrase, timide, tăcute, inhibate.

Scala Deschidere trebuie înțeleasă ca o masură de evaluare a diversității, a nonconformismului și nontradiționalismului. În același timp, scala Deschidere măsoară gradul în care persoana evaluată are interese care țin de aspecte intelectuale și culturale. Persoanele cu scoruri mari la această scală sunt foarte originale și creative în atitudini. Aceste persoane se mențin în mod constant informate privind noutățile, iar interesele culturale ale acestora se întind pe arii diversificate și vaste. Au deseori o dorință accentuată, chiar o necesitate, de a citi. Scorurile mici sugerează că persoana evaluată dă dovadă de relativ puțină originalitate și creativitate. În general, aceste persoane nu au tendința de a se menține informate, fiind destul de dezinteresate de activitățile și evenimentele cu tentă culturală sau intelectuală. Astfel, aceste persoane sunt atrase de tot ceea ce este tradițional și convențional.

Scala Agreabilitate a fost construită cu scopul de a identifica acele persoane care știu să se facă plăcute, care reușesc să lege cu ușurință relații de prietenie și care doresc și știu cum să interacționeze în mod amabil cu cei din jur. Amiabilitatea corespunde tendinței de fi în armonie cu cei din jur, de a construi și menține relații de prietenie și de colaborare cu ceilați. Scorurile mari sugerează că persoana evaluată este prietenoasă, altruistă, încrezatoare în ceilalți și pune bunăstarea celor din jur față de bunăstarea proprie. Un astfel de individ se comportă amabil și cu tact cu toți cei din jur, apărând astfel extrem de cordial. Scorurile mici sugerează că individul evaluat este interesat doar de propria persoana și nu își face griji pentru cei din jur. Astfel de persoane se gândesc doar la ele însele, pun în prim plan interesele lor și se concentrează asupra a ceea ce poate fi benefic pentru ele. Astfel, aceste persoane dau dovadă de o mare doză de egoism și deseori de lipsă de toleranță față de cei din jur; uneori pot fi de-a dreptul ostile.

Scala Conștiinciozitate are ca obiectiv identificarea persoanelor care prețuiesc planificarea și organizarea, care sunt atente la detalii și care iau în considerare toate aspectele problemei înainte de a se lansa într-o decizie. Aceste persoane planifica de obicei cu rigurozitate timpul și sarcinile care trebuie realizate și sunt punctuale în livrarea rezultatelor. Al doilea scop al scalei Conștiinciozitate este acele de a identifica persoanele care sunt dedicate și perseverente, care nu se dau bătute în fața obstacolelor, care perseverează în atingerea obiectivelor propuse. Scorurile mari identifică acele persoane care dau dovadă de acuratețe și precizie în diversele activități pe care le întreprind. În general, astfel de persoane au un mare respect pentru ordine și disciplină, ele demonstrează tenacitate și perseverență. Scorurile mici sugerează că persoanele evaluate arată interes redus pentru ordine și reguli. De asemenea, scorurile mici indică faptul că persoana evaluată preferă să evite responsabilitățile și că este extrem de delăsătoare.

O cercetare a lui Ebstrup et al. (2011) a investigat asocierea dintre cele cinci trăsături de personalitate și stresul perceput. Efectele stresului cronic sunt influențate de trăsăturile de personalitate, care conduc la moduri diferite de a face față stresului și folosirea unor mecanisme variate de coping. Studiul s-a desfășurat în Danemarca, pe un număr de 3471 de subiecți, cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani. Scalele folosite au fost NEO –FFI, PSS și Self-Efficacity Scale. Rezultatele au arătat că există asocieri negative între stresul perceput, extraversie, conștiinciozitate, agreabilitate și deschidere, în timp ce nevrotismul este asociat pozitiv cu stresul perceput.

Baltes, Zhdanova și Clark (2011) au studiat procesele prin care trăsăturile de personalitate pot influența conflictul dintre muncă și familie. La studiu au participat 289 de adulți care lucrau. Rezultatele arată că conștiinciozitatea și agreabilitatea sunt legate de utilizarea strategiilor de coping pentru comportamentele de muncă și de familie, acestea influențând nivelul conflictului muncă-familie. Stabilitatea emoțională are un efect direct asupra acestui conflict. Astfel, aceste procese subliniază influența trăsăturilor de personalitate asupra conflictului dintre muncă și familie.

Numeroase studii de cercetare (Costa și McCrae, 1986; Pulver, 2000; Lee-Baggley et al., 2005 apud Fickova, 2009) au evidențiat relația semnificativă dintre dimensiunile personalității evaluate de chestionarul Big Five și preferința pentru anumite strategii de coping. Rezultatele acestor studii confirmă faptul că dimensiunile personalității sunt un factor determinant în adaptarea la stres. Persoanele cu un nivel înalt de nevrotism preferă să utilizeze mai frecvent strategiile de coping centrate pe emoții și strategiile de evitare, decât strategiile de coping centrate pe problemă. Persoanele extraverte, pe de altă parte, preferă să utilizeze strategiile de coping centrate pe problemă, în defavoarea celor centrate pe emoții sau a celor de evitare. Persoanele care înregistrează scoruri bune la deschidere folosesc deseori strategiile centrate pe emoții și problemă, dar foarte rar pe cele de evitare. Peroanele cu scoruri mari la agreabilitate caută spijinul emoțional, iar persoanele conștiincioase preferă strategiile centrate pe problemă, foarte rar apelând la cele centrate pe emoții.

Personalitatea poate facilita sau constrânge mecanismele de coping folosite de indivizi, dar studiile privind relațiile dintre coping și personalitate nu au fost foarte consistente, ceea ce duce la o de nevoie de îndreptare a atenției spre acest domeniu. Studiile arată că trăsăturile de personalitate corelează cu mecanismele și strategiile specifice de coping. Astfel, Extraversia și Conștiinciozitatea prezic mai degrabă mecanismele de coping centrate pe problemă, în timp ce Nevrotismul prezice strategiile centrate pe emoții (Smith & Flachsbart, 2007).

În mod general, personalitatea poate fi definită ca modele și tipare caracteristice de gîndire, sentimente și comportamente pe parcursul timpului și în majoritatea situațiilor. Modelul celor cinci factori este cel mai cunoscut, fiind acceptat faptul că cele cinci trăsături de personalitate își au originea în structurile și procesele biologice. De asemenea, trăsăturile sunt relativ stabile în diferite grupuri de vârstă și cultură, ceea ce face din modelul Big Five un punct destul de bun de început pentru măsurarea temperamentului și personalității (John & Srivastava, 1999; McCrae et al., 2000; Rothbart & Bates, 1998 apud, Smith & Flachsbart, 2007).

Personalitatea poate afecta selecția strategiilor de coping în mod direct, prin constrângerea sau facilitarea folosirii anumitor tipuri de strategii sau în mod indirect, prin influențarea naturii si severității factorilor de stres sau a eficienței strategiilor de coping. Efectele directe ale personalității asupra coping-ului pot începe în copilăria timpurie. Prin facilitarea abordării recompenselor, retragerea față de amenințări și angajarea și dezangajarea atenției, aceste tendințe biologice pot afecta selecția strategiilor de coping de pe tot parcursul vieții. De exemplu, sociabilitatea subiacentă Extraversiei poate încuraja căutarea suportului, iar sensibilitatea la amenințări subiacentă Nevrotismului poate declanșa dezangajarea.

Personalitatea poate afecta coping-ul și în mod indirect. Deoarece coping-ul este legat de expunerea la stres, reactivitatea la stres și cererile venite din mediu, influența personalității asupra frecvenței, intensității și naturii factorilor de stres experimentați poate explica parțial relația dintre personalitate și coping. De exemplu, Nevrotismul este asociat cu niveluri crescute de stres și reactivitate emoțională și fiziologică crescută la stres. Agreabilitatea este asociată cu conflicte interpersonale rare, Conștiinciozitatea cu expunerea limitată la stres datorată eforturilor de prevenție, iar Extraversia cu reactivitatea scăzută la stres și evaluarea pozitivă a resurselor de coping disponibile (Penley & Tomaka, 2002; Vollrath, 2001; Suls & Martin, 2005 apud, Smith & Flachsbart, 2007).

Indivizii care experimentează numeroase situații stresante sau care au o reactivitate crescută la stres folosesc coping-ul de dezangajare, în timp ce indivizii care se confruntă cu puțini factori stresori și au o reactivitate scăzută la stres tind să folosească coping-ul de angajare.

Trăsăturile de personalitate pot influența eficiența strategiilor de coping, unele dintre acestea fiind benefice pentru anumiți indivizi, dar mai puțin eficiente sau chiar dăunătoare pentru alții.

Coping-ul dispozițional reflectă caracteristicile și răspunsurile la stres, în timp ce coping-ul centrat pe specificul situației reflectă răspunsurile la un stresor distinct (Moos & Holahan, 2003). Deoarece răspunsurile la un factor de stres specific sunt influențate puternic de factorii situaționali, cum sunt natura și severitatea problemei, personalitatea ar trebui să prezică cel mai bine raporturile coping-ului dispozițional, care implică răspunsurile tipice pentru o arie largă de factori stresori. Personalitatea ar trebui, de asemenea, să fie puternic legată de coping-ul dispozițional, deoarece personalitatea influențează tipul de evenimente experimentate, care în schimb influențează coping-ul obișnuit (Bouchard, Guillemette, & Landry-Leger, 2004).

Deoarece personalitatea poate influența tipul situației pe care o persoană o găsește ca fiind cea mai stresantă sau pe care și-o amintește cel mai ușor, corelațiile dintre personalitate și coping ar trebui să fie mai puternice în studiile care evaluează răspunsurile la un stresor specific selectat de sine (ex.: cel mai rău eveniment din ultima lună), decât în acelea care evaluează răspunsurile la un stresor selectat de cercetător (ex.:examenul de admitere).

Influența personalității asupra emoțiilor și comportamentului este foarte clară în situații înalte de stres, care permit o mai mare variabilitate a strategiilor de coping. Deoarece factorii stresori limitați ca durată sau acțiune oferă mai puțin loc diferențelor individuale să acționeze, legătura dintre factorii de personalitate și coping ar trebui să fie mai clară în condiții de stres intens și de durată (Moos & Holahan, 2003).

McCrae și Costa (1986) au examinat influența personalității asupra răspunsurilor de coping și eficienței percepute a mecanismelor de coping și efectul acestora asupra stării de bine. Dimensiunile personalității Nevrotism, Extraversie și Deschidere au o legătură cu mecanismele de coping, iar indivizii care au folosit modalități mai eficiente de coping au raportat o mai mare satisfacție în viață.

Kardun și Krapic (2001) au investigat relația dintre trăsăturile de personalitate, evenimentele stresante și stilurile de coping (centrat pe problemă, centrat pe emoții și de evitare) la adolescenți. Rezultatele arată că Extraversia are un efect pozitiv direct asupra stilurilor de coping bazate pe problemă și emoții, în timp ce nevrotismul și psihotismul au un efect pozitiv direct asupra stilului de coping de evitare.

Storm și Rothmann (2003) au realizat un studiu pentru a determina relația dintre burnout, trăsăturile de personalitate și strategiile de coping. Astfel, Stabilitatea emoțională, Extraversia, Deschiderea și Conștiinciozitatea au fost asociate cu strategiile de coping active, iar scorurile mici la aceste dimensiuni și Nevrotismul au fost asociate cu strategiile de coping pasive.

Zhang (2012) a investigat puterea predictivă a trăsăturilor de personalitate pentru stresul ocupațional printre studenții chinezi. Rezultatele au arătat că cel mai puternic predictor este Nevrotismul, cei cu un scor mare de Nevrotism fiind mai predispuși grijilor și supraîncărcării. Conștiinciozitatea a fost și ea un predictor important, cei care au avut un scor mare la această dimensiune raportând o mai mare frecvență de folosire a strategiilor active de coping.

Nevrotismul prezice expunerea la stres, tendința de a percepe evenimentele extrem de amenințătoare și resursele de coping foarte scăzute (Penley & Tomaka 2002, Suls & Martin 2005 apud, Carver și Connor-Smith, 2010). Conștiinciozitatea prezice expunerea scăzută la stres (Lee-Baggley et al. 2005, Vollrath 2001 apud, Carver și Connor-Smith, 2010), probabil din cauză că persoanele conștiincioase planifică probabilitatea apariției factorilor stresori și evită acțiunile impulsive care pot duce la probleme financiare, interpersonale sau de sănătate. Agreabilitatea este legată de coflictele interpersonale scăzute, astfel fiind redus și stresul social. Extraversia, Conștiinciozitatea și Deschiderea sunt legate de evaluarea pozitivă a resurselor de coping. Un nivel înalt de Nevrotism și unul scăzut de Conștiinciozitate prezice o expunere înaltă la stres, în timp ce un nivel scăzut de Nevrotism și unul înalt de Extraversie sau Conștiinciozitate prezice o expunere scăzută la stres.

Aproape toată lumea experimentează stresul psihologic, cantitatea de stres la care sunt expuși indivizii variază în funcție de aceștia. Persoanele cu niveluri înalte de Nevrotism raportează un număr mai mare de evenimente stresante în viața lor, implicând o expunere mai mare la stres. Aceste persoane au tendința de a evalua mai des factorii stresori ca amenințători, în loc de provocatori și se concentrează mai mult pe trăsăturile negative ale evenimentelor stresante. De asemenea, aceste persoane pot folosi strategii de coping mai puțin productive, precum coping-ul centrat pe emoții (Mroczek și Almeida, 2004).

Particularități ale relației dintre stresul perceput, mecanismele de coping și trăsăturile de personalitate la elevi

Se consideră că adolescența este o perioadă marcată de schimbări și experiențe stresante. Abilitatea de a face față diferitelor tipuri de factori stresori joacă un rol important în menținerea sănătății psihologice a adolescenților, unele studii indicând faptul că deficitul mecanismelor de coping se numără printre factorii principali care contribuie la dezvoltarea psihopatologiei (Auerbach et al., 2010).

În adolescență factorii de stres minori, precum grijile zilnice și problemele în domeniul relațiilor interpersonale apar destul de frecvent (Seiffge-Krenke, 2011). Acești factori stresori sunt implicați în schimbările apărute în dezvoltare și adesea sunt legați de conflictele cu membrii familiei, colegii, prietenii apropiați sau partenerii de cuplu (Bowker et al., 2000).

Stresul provocat de familie apare atunci când adolescenții încearcă să stabilească relații mai mature, bazate pe egalitate cu părinții lor și să-și lărgească rețelele sociale pentru a include prieteni și parteneri romantici. În ceea ce privește relația cu colegii, adolescenții sunt dornici să-și păstreze statutul în grupul de prieteni. Eșecul de a nu fi acceptat de prieteni a fost asociat cu dereglări emoționale și comportamentale (Sentse et al., 2010). Mai mult, adolescenții se confruntă cu stresul și în relațiile de prietenie apropiate (Hand și Furman, 2009, apud Persike și Seiffge-Krenke, 2012), mai ales atunci când încep să investească mai mult timp în relațiile romantice (Kuttler și La Greca, 2004 apud, Persike și Seiffge-Krenke, 2012). Timpul crescut petrecut cu un partener romantic poate afecta relația adolescenților cu prietenii, fiind posibilă apariția conflictelor în ambele tipuri de relații (Roth și Parker, 2001 apud, Persike și Seiffge-Krenke, 2012). Acești factori de stres se pot adăuga la stresul experimentat în relația cu părinții.

Cercetările au arătat că mulți adolescenți raportează prezența stresului în mediul academic. Preocuparea pentru creșterea performanței școlare și întrarea înt-un program de educație mai înalt sunt tipice pentru mulți dintre adolescenți (Gelhaar et al. 2007).

Deși factorii stresori specifici vârstei pot fi comuni printre adolescenți, modul în care aceștia le fac față este foarte important pentru o bună adaptare (Auerbach et al., 2010; Frydenberg et al., 2003).

Pe parcursul timpului s-a acordat o atenție deosebită modului în care adolescenții se confruntă cu stresul și îi fac față (Seiffge-Krenke 2011; Skinner și Zimmer-Gembeck 2007). Analiza strategiilor de coping la adolescenți a relevat mai multe categorii de coping, cum ar fi căutarea sprijinului, căutarea informațiilor sau retragerea (Seiffge-Krenke et al. 2010).

Alte cercetări au arătat că atunci când adolescenții se confruntă cu factori de stres specifici vârstei utilizează modalități adaptative de coping, cum ar fi căutarea sprijinului și a informațiilor și rareori apelează la retagere (Compas et al., 2001; Gelhaar et al., 2007; Skinner et al., 2003). Unele studii au ajuns la concluzia că mecanismele de coping folosite de adolescenți depind de tipul de factor de stres cu care se confruntă. De exemplu, căutarea sprijinului este folosită mai ales când au de a face cu stresori din mediul academic sau colegial (Seiffge- Krenke et al., 2009), în timp ce retragerea este folosită mai des în confruntarea cu stresul din domeniul parental (Sentse et al., 2010).

Schimbările legate de vârstă în natura și structura coping-ului la adolescenți au fost analizate de numeroși cercetători (Seiffge-Krenke, 2001). Aceștia reamintesc faptul că adolescența este o perioadă cu multe schimbări (cognitive, emoționale, sociale și fizice) care pot deveni surse de stres sau de tensiune.

De asemenea, există diferențe de gen privind percepția stresului. Astfel, fetele experimentează mai des prezența stresului decât băieții, mai ales în adolescența timpurie. Procesul de coping are un rol important în adolescență din moment ce aceștia se confruntă pentru prima oară cu categorii variate de factori stresori și nu și-au dezvoltat încă prea multe strategii de coping pe care să le poată folosi. Adolescenții mai mari sunt mai activi, folosesc o gamă mai largă de strategii și percep problemele într-un mod mai complex. Strategiile de coping se diferențiază în funcție de gen, fetele utilizând mai des suportul social. Adolescenții sănătoși tind să folosească mai des stiluri de coping funcționale, în timp ce adolescenții cu probleme de sănătate mentală (depresie sau abuz de substanțe) utilizează adesea retragerea și evitarea atunci când au de a face cu stresul legat de școală sau familie.

În contextul modificărilor ce intervin odată cu trecerea de la “copil la adult”, adolescenții trebuie să facă față unor schimbări majore în viața lor printre care se numără dezvoltarea fizică, crearea identității de sine, legarea unor noi relații de prietenie, îndrăgostirea, examenele academice și păstrarea unor interacțiuni bune între ei, părinți și colegi. Toate acestea necesită o bună acomodare și adaptare. Confruntați cu aceste probleme, adolescenții sunt predispuși la un nivel de stres considerabil și este important pentru ei să găsească modalitățile și strategiile de coping necesare, prin care să se poată adapta și să facă față stresului la care sunt supuși.

În fiecare stadiu al vieții societatea în care trăim ne supune anumitor solicitări psihologice. Modul în care facem față acestor solicitări variază de la un individ la altul, iar mediile se schimbă și ele pe parcursul vieții. Este important să subliniem faptul că există diferențe în ceea ce privește calitatea coping-ului între adulți și adolescenți, datorită schimbărilor ce întervin în mediul lor. Față de adolescenți, un adult este o persoană care și-a încheiat dezvoltarea și este gata să-și accepte rolul în societate, având responsabilități și activități mai complexe.

Adaptarea în cadrului liceului sau facultății este un proces destul de stresant pentru adolescenți și tineri. Provocarea constituită de chestiunile academice, nevoia de a lega noi prietenii și adaptarea impusă de mutarea de acasă (în cazul unora) adaugă o presiune considerabilă asupra acestora. Adolescenții diferă considerabil în ceea ce privește procesul de adaptare la factorii stresori. Unii se adaptează cu ușurință, în timp ce alții cedează presiunii și dezvoltă probleme fizice sau emoționale. Există o probabilitate destul de mare ca adaptarea să fie legată de folosirea unor resurse de coping adecvate de către indivizi. Tinerii care dispun de un repertoriu bogat de resurse de coping, precum resurse emoționale, sociale, fizice și financiare este probabil să facă față mai bine factorilor de stres impuși de standardele mediului academic, iar acest lucru se va reflecta și în niveluri mai înalte de satisfacție în viață.

CAPITOLUL II

2.1. Obiectivul cercetării

Deoarece, literatura de specialitate acordă din ce în ce mai mult credit și imporanță lucrărilor ce abordează conceptele de stres, mecanisme de coping, precum și legătura acestora cu factorii de personalitate în cadrul mediului școlar pe parcursul anilor, studiul de față are ca obiectiv identificarea unor posiblie corelații între conceptele de stres autoperceput, mecanisme de coping și trăsături de personalitate în rândul elevilor de liceu.

2.2. Ipotezele cercetării

Studiul de față și-a propus testarea a mai multor ipoteze pentru a se observa dacă există o relație între trăsăturile de personalitate, nivelul de stres autoperceput și mecanismele de coping.

În primul rând, studiul și-a propus să testeze ipoteza conform căreia există o corelație negativă între Stabilitatea emoțională (Nevrotism) și nivelul de stres perceput. Adică, cu cât valorile obținute la dimensiunea Stabililitate emoțională sunt mai înalte, cu atât nivelul stresului perceput este mai scăzut.

A două ipoteză a pornit de la premisa conform căreia există o corelație negativă între Extraversie și stresul perceput. Astfel, cu cât valorile la scala Extraversie sunt mai mari, cu atât nivelul de stres perceput este mai mic.

A treia ipoteză a pornit de la ideea care postulează că există o corelație negativă între Deschidere și nivelul de stres perceput, în sensul în care cu cât valorile pentru această scală sunt mai ridicate, cu atât nivelul stresului perceput este mai scăzut.

A patra ipoteză se referă la faptul că există o corelație negativă între Agreabilitate și nivelul de stres perceput. Adică, cu cât valorile înregistrate pentru scala Agreabilitate sunt mai înalte, cu atât nivelul stresului perceput este mai scăzut.

A cincea ipoteză pornește de la ideea conform căreia există o corelație pozitivă între Conștiinciozitate și stresul perceput, în sensul în care cu cât scorurile la scala Conștiinciozitate sunt mai mari, cu atât nivelul de stres perceput este mai ridicat.

În continuare, studiul și-a propus testarea ipotezei conform căreia există o corelație pozitivă între dimensiunea Stabilitate emoțională (Nevrotism) și mecanismele de coping, astfel cu cât nivelul stabilității emoționale este mai înalt, cu atât mai mult vor fi utilizate mecanisme de coping.

A șaptea ipoteză pornește de la ideea că există o corelație pozitivă între Extraversie și mecanismele de coping. Astfel, cu cât valorile la dimensiunea Extraversie sunt mai mari, cu atât mai mult vor fi folosite mecanisme de coping.

A opta ipoteză susține că există o corelație pozitivă între Deschidere și mecanismele de coping. Adică, cu cât valorile înregistrate pentru scala Deschidere sunt mai ridicate, cu atât mai mult vor fi utilizate mecanisme de coping.

A noua ipoteză susține că există o corelație pozitivă între Agreabilitate și mecanismele de coping. Cu alte cuvinte, cu cât scorul la scala Agreabilitate este mai mare, cu atît mai mult vor fi folosite mecanisme de coping.

Nu în ultimul rând, studiul de față și-a propus testarea ipotezei conform căreia există o corelație pozitivă între Conștiinciozitate și mecanismele de coping. Așadar, cu cât scorul obținut la dimensiunea Conștiinciozitate este mai ridicat, cu atât mai mult vor fi utilizate mecanisme de coping.

2.3. Modelul cercetării

Această cercetare reprezintă un studiu de tip non-experimental, având ca metodă de investigație chestionarul. Modelul de cercetare este unul consistent, cu o constituire adecvată a eșantionului, alegere, măsurare și analiză corectă a variabilelor. Procedurile de analiză statistică sunt utilizate în mod corespunzător, realizându-se controlul erorilor și interpretarea adecvată a rezultatelor. În acest studiu, a fost utilizat planul nonexperimental ex-post-facto. Astfel, a fost studiat comportamentul actual al participanților care se raportează la experiența naturală anterioară.

2.3.1. Variabilele cercetării

În cadrul acestei cercetări, au fost utilizate ca variabile stresul perceput, mecanismelde de coping și trăsăturile de personalitate. Variabilele studiului de față sunt reprezentate de scorurile obținute de către cei 50 de participanți din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, București, la cele trei scale aferente cercetării, și anume, PSS (Cohen, 1983), IPIP-50 pentru evaluarea factorilor de personalitate (Stabilitate emoțională, Extraversie, Deschidere, Agreabilitate și Conștiinciozitate) (Goldberg, 1992) și scala Cum faceți față stresului la care sunteți supus, din chestionarul CAPES (Aniței și Chraif, 2008)

2.3.2. Eșantionul cercetării

Studiul de față s-a realizat pe un număr de 50 de participanți din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani (m = 16.22, SD = .38). Dintre aceștia, 36 de participanți au fost de gen feminin, iar restul de 14 au fost de gen masculin.

Ca metodă de selecție, a fost utilizată eșantionarea de conveniență, fiind utilizați subiecții „disponibili”, care au participat în mod voluntar. Persoanele vizate pentru a fi testate au fost elevii de clasa a 10-a din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”.

2.4. Descrierea tehnicilor de investigație

În vederea testării ipotezelor acestui studiu, participanții au completat trei scale, și anume: PSS (Perceived Stress Scale), o scală pentru mecanisme de coping din CAPES (Cum faceți față surselor de tensiune la care sunteți supus) și Big Five Markers (IPIP-50).

Scala PSS a fost concepută de către Cohen pentru a măsura nivelul de stres perceput, considerând că o astfel de scală poate îndeplini o varietate de funcții. În primul rând, poate furniza informații privind procesele prin care evenimentele stresante influențează patologia. În al doilea rând, poate fi utilizată pentru a investiga rolul patogen în aprecierea generală a stresului în situațiile în care sursele obiective ale stresului sunt difuze sau dificil de măsurat. Nu în ultimul rând, stresul perceput poate fi văzut drept o variabilă-efect ce măsoară nivelul de stres resimțit ca rezultat al unor evenimente stresante obiective, procese de coping, factori de personalitate, etc. (Cohen, 1988). Aceasta măsoară gradul în care anumite situații sunt percepute ca stresante.

Scala este alcătuită din 10 itemi, răspunsurile fiind realizate pe o scală Likert cu cinci trepte: 0 – niciodată, 1 – aproape niciodată, 2 – uneori, 3 – destul de des și 4 – foarte des. Scorul total la această scală este obținut prin inversarea scorurilor la patru itemi pozitivi, și anume: 4, 5, 7, 8 și prin adunarea scorurilor obținute la cei 10 itemi ai scalei. Întrebările se concentrează pe percepția globală asupra stresului pe parcursul lunilor anterioare (ex. În ultima lună, cât de des te-ai simțit nervos sau stresat?).

Itemii au fost construiți astfel încât să surprindă cât de imprevizibilă, necontrolată și încărcată își percep respondenții viața. S-a demonstrat faptul că aceste trei aspecte reprezintă componente centrale ale experienței stresului (Averill, 1973; Cohen, 1978; Glass & Singer, 1972; Lazarus, 1966; Seligman, 1975; apud, Cohen & Williamson, 1988).

Scala PSS a fost construită pentru a fi folosită în cadrul comunităților care au cel puțin studii medii (junior highschool). Itemii și răspunsurile alternative sunt ușor de înțeles, întrebăriile fiind de natură generală.

Scala PSS este originală în limba engleză, astfel că, în cadrul acestui studiu, itemii au fost traduși și adaptați în limba română (vezi Anexa 1).

Tabelul nr. 1

Coeficientul Cronbach Alpha pentru PSS

Pentru versiunea în limba română, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.80, prezentat în tabelul numărul 1. Limitele de încredere sunt cuprinse între 0.70 și 0.87. Valoarea coeficientului este destul de mare, acest lucru indicând faptul că versiunea tradusă a scalei este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, elevi în clasa a 10-a a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”.

Instrumentul IPIP-50 este un instrument dezvoltat în cadrul proiectului International Personality Item Pool, fost conceput de către Goldberg (1992) și evaluează cei cinci factori de personalitate (Nevrotism, Extraversie, Deschidere, Agreabilitate și Conștiinciozitate), fără a surprinde diferențele interindividuale la nivel de fațete.

Scala este compusă din 50 de itemi (câte 10 itemi pentru fiecare dimensiune a perosnalității evaluată), care sunt prezentați sub forma unor afirmații scurte, iar răspunsurile sunt cotate de la 1 la 5 pe o scală Likert, în funcție de cât de mult îi caracterizează, 1 însemnând dezacord total, iar 5, acord total. Scorul total la această scală este obținut prin inversarea scorurilor la anumiți itemi ale celor cinci dimensiuni ale scalei și prin adunarea scorurilor obținute la cei 50 itemi ai instrumentului.

Datele privind validitatea convergentă relevate prin corelarea prin corelarea IPIP-50 cu DECAS (Sava, 2008) și NEO-FFI (Costa & McCrae, 1992), arată faptul că există corelații ridicate (între .38 și .70).

În ceea ce privește consistența internă, scalele IPIP-50 înregistrează valori acceptabile (între .73 și .84).

Pentru o mai bună operativitate a intrumentului în studiul de față s-a calculat indicele de consitență internă a scalei, atât pentru intrumentul global, cît și pentru fiecare scală în parte. Indicii de consistență internă pentru fiecare scală în parte sunt prezentați în secțiunea Anexa 3.

Tabelul nr. 2

Coeficientul Cronbach Alpha pentru IPIP-50

Astfel, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.80, prezentat în tabelul numărul 2. Limitele de încredere sunt cuprinse între 0.71 și 0.87. Valoarea coeficientului este destul de ridicată, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, elevi în clasa a 10-a la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.

Scala pentru mecanismele de coping a fost extrasă din chestionarul CAPES (Cum faceți față stresului la care sunteți supus) (Chraif și Aniței, 2008). Scala își propune să evalueze măsurile adoptate de indivizi în lupta împotriva stresului și mecanismele de coping folosite de aceștia și permite evaluarea variantelor de luptă împotriva stresului și a măsurii în care oamenii le folosesc ca mod de rezolvare a unei situații stresante.

Scala este aclătuită din 13 itemi, răspunsurile fiind evaluate pe o scală Likert de la 1 la 6 (1=nu folosesc niciodată, 2=folosesc rareori, 3=mai degrabă nu folosesc, 4=mai degrabă folosesc, 5=folosesc deseori, 6=folosesc foarte des).

Și pentru această scală a fost calculat indicele de consistență internă, pentru o bună o desfășurarea a lucrului cu scala.

Tabelul nr. 3

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala CAPES

Așadar, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.72, prezentat în tabelul numărul 3. Limitele de încredere se încadrează între 0.59 și 0.82. Valoarea coeficientului este acceptabilă, valoarea minimă acceptată în general de literatura de specialitate fiind de 0.70, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, elevi în clasa a 10-a a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”.

2.5. Descrierea procedurilor de colectare a datelor

Aplicarea celor trei scale aferente studiului de față s-a realizat pe parcursul a două zile din martie 2014. Cele trei scale, PSS (Cohen, 1983), IPIP-50 (Goldberg, 1992) și scala pentru mecanismele de coping din chestionarul CAPES (Aniței și Chraif, 2008) au fost împărțite elevilor a două clase a 10-a din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai” împreună cu formularul de consimțământ informat (vezi Anexa 2). Prin intermediul acestui formular, participanții studiului erau informați în legătură cu scopul cercetării și se preciza faptul că participanții beneficiază de confidențialitatea datelor furnizate.

În cadrul fiecărei scale, s-a explicat succint modul de completare, pentru a se asigura înțelegerea deplină de către participanți a sarcinii pe care o au în cadrul acestui studiu. Participanții au fost rugați să bifeze varianta de răspuns care li se potrivește, cu mențiunea că nu există răspunsuri bune sau rele, ci doar răspunsuri adevărate pentru ei și că nu există o limită de timp. Pe lângă cele trei scale, în document din au fost incluse și completarea unor date cu caracter personal, și anume genul și vârsta persoanei.

CAPITOLUL III

3.1. Rezultatele cercetării

Datele cercetării au fost supuse procedurilor analizei statistice descriptive (prin indicatori adecvați scalei de măsurare a variabilelor cercetării) cât și procedurilor analizei statistice inferențiale (testarea ipotezelor cu ajutorul testelor statistice specifice).

3.2. Analiza descriptivă a datelor

Datele obținute în urma aplicării celor trei scale, PSS (Cohen, 1983), IPIP-50-Big Five Markers (Goldberg, 1992) și CAPES-Cum faceți față stresului la care sunteți supus (Aniței și Chraif, 2008)au fost introduse și analizate în programul IBM SPSS Statistics 22, cu ajutorul căruia s-a realizat și scorarea răspunsurilor participanților.

Tabelul nr. 4

Statistici descriptive

În tabelul numărul 4 sunt prezentate scorul minim și scorul maxim obținut la fiecare dintre cele trei scale aplicate, iar la scala IPIP-50 sunt prezentate scorul minim și scorul maxim obțiunt pentru fiecare dimensiune în parte, precum și mediile și deviațiile standard ale scorurilor obținute la acestea.

În cadrul scalei PSS, s-a obținut un scor mediu de 18.98, cu o deviație standard de 6.15. Cel mai mic scor obținut în cadrul acestei scale a fost de 7, în timp ce cel mai mare scor a fost de 30. În urma acestor precizări, se poate observa faptul că media scorurilor obținute se încadrează la un nivel mediu al stresului perceput. De asemenea, cel mai mic scor obținut corespunde unui nivel scăzut al stresului perceput, pe când cel mai mare scor se încadrează la un nivel ridicat al stresului perceput. De aici reiese faptul că scorurile obținute de elevi în cadrul acestei scale sunt caracterizate de o variabilitate însemnată.

În ceea ce privește scala CAPES, scorul mediu obținut a fost de 48.36, având o deviație standard de 6.90. Cel mai mic scor care a fost obținut la această scală a fost de 31, iar cel mai mare scor obținut a fost de 61. De aici reiese faptul că scorurile sunt destul de mari, ceea ce înseamnă că elevii folosesc destul de des mecanismele de coping.

În cadrul IPIP-50-Big Five Markers scorurile pentru fiecare dimensiune în parte sunt acestea.

Pentru dimensiunea Stabilitate emoțională (Nevrotism), s-a obținut un scor mediu de 28.88, cu o deviație standard de 6.59. Cel mai mic scor obținut în cadrul acestei subscale a fost de 11, în timp ce cel mai ridicat scor a fost de 45.

La subscala Extraversie s-a obținut un scor mediu de 33.24, cu o deviație standard de 7.60. Cel mai mic scor obținut a fost de 15, iar cel mai mare de 47.

În cadrul subscalei Deschidere, scorul mediu obținut a fost de 37.16, iar deviația standard de 4.88. Scorul minim obținut a fost de 26, în timp ce scorul maxim a fost de 46.

Pentru dimensiunea Agreabilitate s-a înregistrat un scor mediu de 36.48, cu o abatere standard de 6.59. Scorul minim obținut în cadrul acestei subscale a fost de 12, în timp ce scorul maxim obținut a fost de 46.

La dimensiunea Conștiinciozitate s-a obținut un scor mediu de 33.24, cu o abatere standard de 6.30. Scorul cel mai mic înregistrat a fost de 18, iar scorul cel mai mare a fost de 46.

Pentru fiecare dimenisune în parte, din datele analizate și scorurile maxime și minime înregistrate se poate observa faptul că există o mare variabilitate a scorurilor pentru fiecare subscală a chestionarului.

Figura nr. 1

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la PSS

În figura numărul 1, este prezentată reprezentarea boxplot a scorurilor obținute de către participanți în cadrul scalei PSS. Se poate observa faptul că variabila stres perceput prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala PSS au o distribuție normală, neexistând valori extreme sau marginale.

Figura nr. 2

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la CAPES

În figura numărul 2, se regăsește reprezentarea boxplot a scorurilor obținute de către participanți în cadrul scalei CAPES-Cum faceți față stresului la care sunteți supus. Se poate observa faptul că variabila mecanisme de coping prezintă o formă normală, având o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala CAPES au o distribuție normală și nu există valori extreme sau marginale.

Figura nr. 3

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la IPIP-50-Stabilitate emoțională

În figura numărul 3, este prezentată reprezentarea boxplot pentru scorurile obținute de către participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimnesiunea Stabilitate emoțională. Se poate observa faptul că variabila Stabilitate emoțională (Nevrotism) prezintă o formă normală, având o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De asemenea, se poate observa prezența unor valori marginale, atât în partea superioară a distribuției, cât și în cea inferioară.

Figura nr. 4

Reprezentare bloxpot a scorurilor obținute la IPIP-50-Extraversie

În figura numărul 4, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea Extraversie. Se poate observa faptul că variabila Extraversie prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea Extraversie au o distribuție normală și nu există valori extreme sau marginale.

Figura nr. 5

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la scala IPIP-50-Deschidere

În figura numărul 5, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea Deschidere. Se poate observa faptul că variabila Deschidere prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea Deschidere au o distribuție normală și nu există valori extreme sau marginale.

Figura nr. 6

Reprezentare boxplot pentru scorurile obținute la scala IPIP-50-Agreabilitate

În figura numărul 6, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea Agreabilitate. Se poate observa faptul că variabila Agreabilitate prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea Deschidere au o distribuție normală, dar se poate observa prezența unor valori extreme și marginale în partea inferioară a distribuției.

Figura nr. 7

Reprezentare bloxpot pentru scorurile obținute la IPIP-50-Conștiinciozitate

În figura numărul 7, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea Conștiinciozitate. Se poate observa faptul că variabila Conștiinciozitate prezintă o formă aproximativ simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale aproximativ egale, cu o ușoară grupare a valorilor spre partea superioară a distribuției. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea Deschidere au o distribuție normală, dar se poate observa prezenta unor valori marginale atât în partea superioară a distribuției, cât și în cea inferioară.

Pentru testarea normalității distribuției, au fost utilizați indicii de simetrie și aplatizare skeweness și kurtosis. În cazul unei distribuții normale, valorile pentru skewness și kurtosis sunt egale cu 0, dar este foarte puțin probabil să se obțină indici de simetrie și aplatizare egali cu 0, din cauza variației de eșantionare. Pentru a ști dacă valorile eșantionului provin dintr-o distribuție normală s-a utilizat eroarea standard a fiecăruia dintre cei doi indici pentru calcularea limitelor intervalelor de încredere. Dacă în limitele unui interval de încredere de 95% se va afla și valoarea zero (caracteristică unei distribuții normale), se va accepta faptul că distribuția populației reprezintă o simetrie sau o aplatizare normală.

Tabelul nr. 5

Indici de simterie și aplatizare (skewness și kurtosis) pentru variabilele stres perceput, mecanisme de coping și trăsături de personalitate

În cadrul scorurilor pentru scala PSS, s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de 0,02 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0.62 și 0.66. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila stres perceput are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de -0.89 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile -2.18 și 0.4. Astfel, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei stres perceput nu prezintă o aplatizare anormală.

În cadrul scorurilor scalei CAPES, s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de -0.20 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0.84 și 0.44. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila mecanisme de coping are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de -0.29 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile -1.58 și 1 Astfel, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei mecanisme de coping nu prezintă o aplatizare anormală.

În ceea ce privește scorurile scalei IPIP-50-Stabilitate emoțională s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de -0.10 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simtrie se situează între valorile -0.74 și 0.54. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila Stabilitate emoțională are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de -0,29 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile -1.58 și 1. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei Stabilitate emoțională nu prezintă o aplatizare anormală.

În ceea ce privește scorurile scalei IPIP-50-Extraversie, s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de -0.25 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0,89 și 0.39. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila Extraversie are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de -0.33 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile -1,62 și 0.96. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei Extraversie nu prezintă o aplatizare anormală.

În ceea ce privește scorurile scalei IPIP-50-Deschidere, s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de -0.26 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0.9 și 0.38. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila Deschidere are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de -0.54 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile -1.83 și 0.75. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei Deschidere nu prezintă o aplatizare anormală.

În ceea ce privește scorurile scalei IPIP-50-Agreabilitate, s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de -1.57 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -2.21 și 0.93. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila Agreabilitate are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de 4.14 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile 2.85 și 5.43. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere nu intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei stres perceput prezintă o aplatizare anormală. Se poate observa faptul că, în cadrul scorurilor obținute la scala Agreabilitate, indicii de simetrie și rezultatele obținute la testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov indică faptul că distribuția acestor scoruri este normală, ceea ce intră în contradicție cu rezultatele obținute la indicii de aplatizare, dar asta nu reprezintă neapărat o problemă

În ceea ce privește scorurile scalei IPIP-50-Conștiinciozitate, s-a obținut un indice de simetrie (skewness) cu valoarea de -0.26 și o deviație standard de 0.33. Intervalul de încredere pentru indicele de simtrie se situează între valorile -0.9 și 0.38. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), rezultă faptul că variabila Conștiinciozitate are o distribuție simetrică. De asemenea, s-a obținut și un indice de aplatizare (kurtosis) cu valoare de 0.38 și o deviație standard de 0.66, având un interval de încredere cuprins între valorile -0.91 și 1.67. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero (caracteristică distribuției normale), se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei Conștiinciozitate nu prezintă o aplatizare anormală.

Tabelul nr.6

Testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov pentru variabilele stres perceput, mecanisme de coping și trăsături de personalitate

În tabelul numărul 6, sunt prezentate rezultatele obținute în cadrul testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov. În cadrul scorurilor obținute la scala PSS, s-a obținut o valoare p = 0.57, care este mai mare decât pragul de semnificație p =0.05. De aici rezultă faptul că scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală. În cadrul scorurilor obținute la scala CAPES, s-a obținut o valoare p = 0.91, care este mai mare decât pragul de semnificație p = 0.05. De aici rezultă faptul că scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală. În ceea ce privește scorurile obținute la scala IPIP-50-Stabilitate emoțională, s-a obținut o valoare p = 0.38, care, de asemenea, este mai mare decât pragul de semnificație p = 0.05, rezultând faptul că și scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală. În ceea ce privește scorurile obținute la scala IPIP-50-Extraversie, s-a obținut o valoare p = 0.53, care este mai mare decât pragul de semnificație p = 0.05, rezultând faptul că scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală. În ceea ce privește scorurile obținute la scala Deschidere, s-a obținut o valoare p = 0.87, care este mai mare decât pragul de semnificație p = 0.05, rezultând faptul că scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală. În ceea ce privește scorurile obținute la scala IPIP-50-Agreabilitate, s-a obținut o valoare p = 0.33, care, de asemenea, este mai mare decât pragul de semnificație p = 0.05, rezultând faptul că și scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală. În ceea ce privește scorurile obținute la scala Conștiinciozitate, s-a obținut o valoare p = 0.41, care este mai mare decât pragul de semnificație p = 0.05, rezultând faptul că și scorurile obținute în cadrul acestei scale au o distribuție normală.

3.3. Analiza inferențială a datelor

Datorită normalității și simetriei distribuțiilor scorurilor la scalele PSS, CAPES și IPIP-50-Big Five Markers pentru testarea ipotezelor studiului în rândul elevilor de liceu, s-a recurs la utilizarea testului parametric de corelație Pearson.

Tabelul nr. 7

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 7 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Stabilitate emoțională și stres perceput. S-a obținut un indice de corelație r = -0.60, semnificativ statistic la o valoare p < 0.001. De aici rezultă faptul că se confirmă prima ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație negativă semnificativă statistic între Stabilitatea emoțională și stresul perceput în rândul elevilor de liceu. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul Stabilității emoționale este mai ridicat, cu atât elevii manifestă un nivel mai scăzut al stresului perceput.

Limitele de încredere pentru coeficientul r (99%) sunt cuprinse între -0.79 și -0.31, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

Tabelul nr. 8

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 8 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Extraversie și stres perceput. S-a obținut un indice de corelație r = -0.13, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.36. De aici rezultă faptul că nu se confirmă a doua ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație negativă semnificativă statistic între Extraversie și stresul perceput la studenți.

Tabelul nr. 9

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 9 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele stres perceput și Deschidere. S-a obținut un indice de corelație r = 0.001, nesemnificativ statistic la o valoare p=0.99. De aici rezultă faptul că nu se confirmă și a treia ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație negativă semnificativă statistic între Deschidere și stresul perceput în cadrul elevilor de liceu.

Tabelul nr. 10

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 10 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Agreabilitate și stres perceput. S-a obținut un indice de corelație r = -0.07, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.62. De aici rezultă faptul că nu se confirmă a patra ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație negativă semnificativă statistic între Agreabilitate și stresul perceput în rândul elevilor.

Tabelul nr. 11

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 11 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearsonpentru variabilele Conștiinciozitate și stres perceput. S-a obținut un indice de corelație r = -0.11, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.43. De aici rezultă faptul că nu se confirmă a cincea ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Conștiinciozitate și stresul perceput la elevi.

Tabelul nr. 12

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 12 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele mecanisme de coping și Stabilitate emoțională. S-a obținut un indice de corelație r = 0.009, nesemnificativ statistic la o valoare p=0.95. De aici rezultă faptul că nu se confirmă a șasea ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație pozizivă semnificativă statistic între mecanismele de coping și Stabilitatea emoțională în cadrul elevilor.

Tabelul nr. 13

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 13 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Extraversie și mecanisme de coping. S-a obținut un indice de corelație r = 0.21, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.12. De aici rezultă faptul că nu se confirmă a șasea ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Extraversie și mecanismele de coping la elevi.

Tabelul nr. 14

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 14 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Deschidere și mecanisme de coping. S-a obținut un indice de corelație r = 0.18, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.19. De aici rezultă faptul că nu se confirmă ce-a de a opta ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Deschidere și mecanismele de coping la elevi.

Tabelul nr. 15

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 15 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Agreabilitate și mecanismele de coping. S-a obținut un indice de corelație r = 0.32, semnificativ statistic la o valoare p< 0.05. De aici rezultă faptul că se confirmă ce-a de a noua ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Agreabilitate și mecanismele de coping în cadrul elevilor. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul Agreabilității este mai ridicat, cu atât studenții vor folosi mai mult mecanismele de coping.

Limitele de încredere pentru coeficientul r (95%) sunt cuprinse între 0.04 și 0.54, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

Tabelul nr. 16

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 16 este prezentat rezultatul obținut la testul de corelație Pearson pentru variabilele Conștiinciozitate și mecanisme de coping. S-a obținut un indice de corelație r = 0.37, semnificativ statistic la o valoare p = 0.007. De aici rezultă faptul că se confirmă și ultima ipoteză a cercetării de față conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Conștiinciozitate și mecanismele de coping la elevii de liceu. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul Conștiinciozității este mai ridicat, cu atât elevii utilizează mai mult mecanismele de coping.

Limitele de încredere pentru coeficientul r (99%) sunt cuprinse între 0.10 și 0.58, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

În urma rezultatelor obținute, se poate observa faptul că din cele zece ipoteze ale studiului, doar trei s-au confirmat, dar acest lucru evidențiază legătura existentă între stresul perceput, mecanismele de coping și factorii de personalitate în cadrul elevilor de liceu. Așadar, cercetarea de față și-a atins obiectivul propus, și anume: identificare unor corelații între aceste trei concepte în rândul elevilor de liceu.

3.4. Interpretarea psihologică a rezultatelor

În cadrul studiului de față, a fost urmărită evidențierea unei relații între stresul perceput, mecanismele de coping și trăsăturile de personalitate la elevi.

S-a avut în vedere testarea a a mai multor ipoteze, cu scopul de a evidenția existența unor posibile corelații între aceste variabile. Analiza statistică a datelor colectate în urma aplicării chestionarelor au dus la confirmarea a trei dintre cele zece ipoteze.

În primul rând, s-a demonstrat faptul că există o corelație negativă între Stabilitatea emoțională și stresul perceput. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul Stabilității emoționale este mai mare, cu atât persoana va înregistra un nivel mai înalt al stresului perceput. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că elevii cu un nivel mai ridicat al Stabilității emoționale sunt mai calmi și reușesc să își controleze propriile stări de anxietate și nervozitate. Scorurile mari la această dimensiune îndică faptul că persoana evaluată este capabilă să își controleze propriile stări de anxietate în orice situație, este aproape întotdeauna calmă, relaxată, liniștită și lipsită de nevrotism. În general, aceste persoane nu se enervează și, chiar dacă o fac, reușesc să își gestioneze în mod eficient emoția asociată și nu se manifestă în mod extrem, în public.

În al doilea rând, s-a evidențiat faptul că există o corelație pozitivă între Agreabilitate și mecanismele de coping. Așadar, cu cât scorul la dimensiunea Agreabilitate este mai mare, cu atît mai mult există probabilitatea ca elevii să utilizeze mai des și mai multe mecanisme de coping. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că elevii cu un scor ridicat la această dimensiune sunt persoane prietenoase, care interacționează cu ceilalți într-un mod plăcut, astfel stresul provenit din relațiile interpersonal va fi mult mai scăzut. Scala Agreabilitate a fost construită cu scopul de a identifica acele persoane care știu să se facă plăcute, care reușesc să lege cu ușurință relații de prietenie și care doresc și știu cum să interacționeze în mod amabil cu cei din jur. Amiabilitatea corespunde tendinței de fi în armonie cu cei din jur, de a construi și menține relații de prietenie și de colaborare cu ceilați. Scorurile mari sugerează că persoana evaluată este prietenoasă, altruistă, încrezatoare în ceilalți și pune bunăstarea celor din jur față de bunăstarea proprie. Un astfel de individ se comportă amabil și cu tact cu toți cei din jur, apărând astfel extrem de cordial

În al treilea rând s-a confirmat ipoteza conform căreia există o corelație pozitivă între Conștiinciozitate și mecanismele de coping. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul conștiinciozității este mai înalt, cu atât mai mult vor fi utilizate mecanismele de coping. Acest lucru se poate datora faptului că persoanele conștiincioase sunt foarte atente la detalii și la organizare, astfel Conștiinciozitatea fiind asociată cu expunerea limitată la stres datorată eforturilor de prevenție. Scala Conștiinciozitate are ca obiectiv identificarea persoanelor care prețuiesc planificarea și organizarea, care sunt atente la detalii și care iau în considerare toate aspectele problemei înainte de a se lansa într-o decizie. Aceste persoane planifica de obicei cu rigurozitate timpul și sarcinile care trebuie realizate și sunt punctuale în livrarea rezultatelor. Al doilea scop al scalei Conștiinciozitate este acele de a identifica persoanele care sunt dedicate și perseverente, care nu se dau bătute în fața obstacolelor, care perseverează în atingerea obiectivelor propuse. Scorurile mari identifică acele persoane care dau dovadă de acuratețe și precizie în diversele activități pe care le întreprind. În general, astfel de persoane au un mare respect pentru ordine și disciplină, ele demonstrează tenacitate și perseverență.

Nu în ultimul rând, nu a fost confirmată nici o ipoteză în privința evidențierii existenței unor posibile corelații negative între trăsăturile de personalitate precum Extraversia, Deschiderea, Agreabilitatea și Conștiinciozitatea și nivelul de stres perceput. De asemenea nu a fost confirmată nici o ipoteză privind existența unor posibile corelații pozitive între Stabilitatea emoțională, Extraversia, Deschiderea și mecanismele de coping la elevi, dar acest lucru se poate datora mărimii reduse a eșantionului.

CAPITOLUL IV

4.1. Discuții

Cercetarea de față și-a propus investigarea relației dintre stresul perceput, mecanismele de coping și trăsăturile de personalitate la elevii de liceu. Astfel, studiul de față și-a propus testarea ipotezelor conform cărora există o corelație semnificativă între aceste trei concepte.

Cercetarea de față a plecat de la concepția conform căreia trăsăturile de personalitate sunt legate de modul în care este perceput stresul de către elevi, precum și de mecanismele de coping utilizate de aceștia. Astfel, s-a încercat demonstrarea existenței unor corelații pozitive și negative între trăsăturile de personalitate, stresul perceput și mecanismele de coping.

Alegerea acestei teme de studiu s-a bazat pe importanța pe care personalitatea individului o are în orice tip de interacțiune a acestuia, în special în ceea ce privește procesul adaptării la mediu, mai ales în condiții de stress.

Din rezultatele obținute în cadrul studiul de fața în urma analizei statistice a datelor, se pot extrage concluzii importante în ceea ce privește relația dintre conceptele amintite mai sus.

În primul rând, datele obținute în urma analizei statistice au relevat faptul că există o corelație negativă semnificativă statistic între Stabilitatea emoțională și stresul perceput în cadrul elevilor de liceu, confirmându-se prima ipoteză a studiului. Cu alte cuvinte, cu cât elevii au un nivel mai ridicat al Stabilității emoționale, cu atât vor manifesta un nivel mai scăzut al stresului perceput.

În al doilea rând, rezultatele obținute au scos în evidență faptul că există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Agreabilitate și mecanismele de coping în rândul elevilor, confirmându-se o altă ipoteză a studiului. Așadar, cu cât elevii au un nivel mai ridicat al Agreabilității cu atât vor utiliza mai mult mecanismele de coping.

Nu în ultimul rând, datele obținute prin intermediul studiului de față au relevat faptul că există o corelație pozitivă semnificativă statistic între Conștiinciozitate și mecanismele de coping în rândul elevilor, confirmându-se, astfel, o a treia ipoteză dintre cele zece ale acestui studiu. Prin urmare, cu cât elevii au un nivel mai ridicat de Conștiinciozitate, cu atât vor utiliza mai mult mecanismele de coping.

Se poate afirma faptul că rezultatele studiului de față se află în conformitate cu rezultatele studiilor din literatura de specialitate în ceea ce privește legătura dintre Nevrotism și stresul perceput (Penley & Tomaka, 2002; Vollrath, 2001; Suls & Martin, 2005 apud Smith & Flachsbart, 2007). De asemenea, rezultatele studiului în ceea ce privește legătura dintre Agreabilitate, Conștiinciozitate și mecanismele de coping sunt și acestea susținute de rezultatele studiilor din literatura de specialitate (Lee-Baggley et al. 2005, Vollrath 2001 apud Carver și Connor-Smith, 2010).

Rezultatele statistice au infirmat însă restul ipotezelor cercetării conform cărora există o corelație negativă semnificativă între stresul perceput și trăsăturile de personalitate și conform cărora există o corelație pozitivă semnificativă între trăsăturile de personalitate rămase și mecanismele de coping. Aceste rezultate sunt contrare informațiilor din literatura de specialitate, conform cărora există corelații semnificative între acestea (Penley & Tomaka, 2002; Vollrath, 2001; Suls & Martin, 2005 apud Smith & Flachsbart, 2007).

4.2. Limite

Deși rezultatele obținute au dus la confirmarea a trei dintre ipotezele studiului de fața, sunt prezente și anumite limite ale acestei cercetări, ce merită a fi menționate.

O primă limită a acestui studiu este constituită de eșantionul redus de participanți din cadrul studiului. Datele folosite în analiza statistică au fost colectate de la un număr 50 de elevi de clasa a 10-a din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”. Numărul mic de participanți se poate datora faptului că cercetarea de față a fost realizată, în principal, pe elevii de clasa a 10-a care unde profesorii și elevii au avut disponibilitatea de a ne primi pentru completarea chestionarelor.

O altă limită a studiului de față o reprezintă modalitatea de selecție a participanților, precum și modalitatea de colectare a datelor. Selecția participanților s-a realizat prin intermediul metodei subiecților disponibili, astfel că, în cadrul acestui studiu, persoanele și-au manifestat dorința de a participa, completând chestionarele aferente cercetării din proprie inițiativă.

O altă posibilă limită poate fi constituită de faptul că, în cadrul studiului, nu au participat un număr egal de studenți aparținând ambelor genuri. Astfel, la studiu au participat 36 de subiecți de gen feminin și doar 12 de gen masculin. Acest lucru a împiedicat posibilitatea cercetării unor ipoteze privitoare la diferențele de gen în cadrul celor trei variabile studiate: mecanisme de coping, stres perceput și trăsături de personalitate.

Un alt punct slab al acestei cercetări constă în faptul că participanții au doar elevi de clasa a 10-a din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, rezultatele obținute neputând fi extrapolate pe întreaga populație de elevi.

4.3. Direcții viitoare

Rezultatele obținute în cadrul acestui studiu au pus bazele unor direcții viitoare. În primul rând, cercetările viitoare pe această temă ar trebui să aibă în vedere colectarea datelor de la un număr cât mai mare de participanți, pentru ca rezultatele obținute să aibă o bază mai solidă și să poată fi extrapolate la nivelul populației de elevi. De asemenea, ar fi benefică folosirea unui eșantion cu un număr cât de cât egal în ceea ce privește genul participanților, precum și colectarea datelor de la elevi din diferite licee și din diferiți ani de studiu (clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a).

În al doilea rând, cercetările viitoare ar trebui să ia în considerare folosirea unor chestionare validate și normate pe populația de referință, astfel încât să nu intervină alți factori în colectarea datelor necesare cercetărilor.

De asemenea, rezultatele studiului de față scot în evidență importanța relației dintre variabilele stres perceput, mecanisme de coping și trăsături de personalitate în rândul elevilor. Din acest motiv, este necesară elaborarea unor studii viitoare mai amănunțite care să propună modele de training a mecanismelor de coping pentru elevii predispuși influențelor factorilor stresori în funcție de personalitatea acestora pentru reducerea stresului perceput. Odată realizat acest lucru, cercetările de specialitate își pot îndrepta atenția spre investigarea unor modalități prin care să contracreze posibilele înfluențe nefaste ale acestor factori de stres.

4.4. Concluzii

În concluzie, studiul de față și-a atins scopul, acesta identificând existența unor corelații pozitive între trăsăturile de personalitate și mecanismele de coping și a unor corelații negative între trăsăturile de personalitate și mecanismele de coping. Din acest punct de vedere, studiul reprezintă un punct de plecare pentru cercetările viitoare privind această temă.

5. Referințe bibliografice

Amato, P. R. (2000). The consequence of divorce for adults and children. Journal of Marriage and the Family, 62, 1269–1287.

Auerbach, R. P., Abela, J. R. Z., Zhu, Y., & Yao, S. (2010). Understanding the role of coping in the development of depressive symptoms: Symptom specificity, gender differences, and cross-cultural applicability. British Journal of Clinical Psychology, 49, 547–561.

Avram, E. (2009). Psihologia personalității: arhitectură și dimensiuni. București, Editura Universitară.

Avram, E., Cooper, C. (2008). Psihologie organizațional–managerială. Tendințe actuale. Bucuresti: Polirom.

Baltes, B. B., Zhdanova, L. S., & Clark, M. A. (2011). Examining the relationships between personality, coping strategies, and work–family conflict. Journal of Business and Psychology, 26(4), 517-530.

Baqutayan, S. M. S., & Mai, M. M. (2012). Stress strain and coping mechanisms: an experimental study of fresh college students. Academy of Educational Leadership Journal, 16(1), 19-30.

Boenisch, E., & Haney, C. M. (2004). Manualul suferindului de stres. București: Editura Vremea XXI.

Bouchard, G., Guillemette, A., & Landry-Leger, N. (2004). Situational and dispositional coping: An examination of their relation to personality, cognitive appraisals, and psychological distress. European Journal of Personality, 18, 221–238.

Bowker, A., Bukowski, W. M., Hymel, S., & Sippola, L. K. (2000). Coping with daily hassles in the peer group in early adolescence: Variations as a function of peer experience. Journal of Research on Adolescence, 10, 211–243.

Calvete, E., Camara, M., Estevez, A., & Villardón, L. (2011). The role of coping with social stressors in the development of depressive symptoms: gender differences. Anxiety, Stress & Coping, 24(4), 387-406.

Carver, C. S., & Connor-Smith, J. (2010). Personality and coping. Annual review of psychology, 61, 679-704.

Catalano, R. F., Berglund, L. M., Ryan, J. A. M., Lonzak, H. S.,&Hawkins, J. D. (2004). Positive youth development in the United States: Research findings on evaluations of positive youth development programs. The Annals of the American Academy of political and social science, 591, 98–124.

Chraif, M., Țițirigă, L., & Aniței, M. (2013). Correlative Study between Counterproductive Behaviour, Ethical Behaviour, Physical Health, Mental Health and Perceived Stressors in a Multinational Company from Romania. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 78, 620-624.

Cohen, S., Evans, G. W., Stokols, D., & Krantz, D. S. (1986). Behavior, health, and environmental stress. New York: Plenum Press.

Cohen, S., Kamarck, T., & Mermelstein, R. (1983). A global measure of perceived stress. Journal of health and social behavior, 24(4), 385-396.

Compas, B. E., Connor-Smith, J. K., Saltzman, H., Harding Thomsen, A.,&Wadsworth, M. E. (2001). Coping with stress during childhood and adolescence: Problems, progress, and potential in theory and research. Psychological Bulletin, 17, 87–127.

Compas,B. E., Connor, J. K., Harding, A., Saltzman, H., andWadsworth, M. (1999). Getting specific about coping: Effortful and involuntary responses to stress in development. In Lewis, M., and Ramsey, D. (eds.), Soothing and Stress. Cambridge University Press, New York, pp. 229–256.

Costa J. P. T., & McCrae, R. R. (1992). Four ways five factors are basic. Personality and individual differences, 13(6), 653-665.

de Anda, D., Bradley, M., Collada, C., Dunn, L., Kubota, J., Hollister, V., & Wadsworth, T. (1997). A study of stress, stressors, and coping strategies among middle school adolescents. Children & Schools, 19(2), 87-98.

Ebstrup, J. F., Eplov, L. F., Pisinger, C., & Jørgensen, T. (2011). Association between the Five Factor personality traits and perceived stress: is the effect mediated by general self-efficacy? Anxiety, Stress & Coping, 24(4), 407-419.

Emilia, F. (2009). Reactive and proactive coping with stress in relation to personality dimensions in adolescents. Studia psychologica, 51(2-3), 149-160.

Endler N. S. (1977) Stress, anxiety and coping: The Multidimentional Interaction Model. Canadian Psychology, 38, 136-153.

Federenko, I. S., Schlotz, W., Kirschbaum, C., Bartels, M., Hellhammer, D. H., & Wust, S. (2006). The heritability of perceived stress. Psychological medicine, 36(3), 375-386.

Floru, R. (1974). Stresul psihic. București: Editura enciclopedică română

Folkman, S., & Lazarus, R. S. (1980). An analysis of coping in middle-aged community sample. Journal of health and social behavior, 21: 219-239.

Folkman, S., & Lazarus,R. S. (1985). If it changes it must be a process: A study of emotion and coping during three stages of a college examination. Journal of personality and social psychology; 48: 150-170.

Folkman, S., & Moskowitz, J.T., (2000a). Positive affect and the other side of coping. American Psychologist, 55(6), 647-654.

Frydenberg, E., Lewis, R., Kennedy, G., Ardila, R., Frindte, W., & Hannoun, R. (2003). Coping with concerns: An exploratory comparison of Australian, Colombian, German and Palestinian adolescents. Journal of Youth and Adolescence, 32, 59–66.

Frydenberg, E.,&Lewis, R. (1999). Adolescent coping: The role of schools in facilitating reflection. The British Journal of Educational Psychology, 69, 83–96

Gammon, J., Heulwen, M. S. (2005). A study to ascertain the effect of structured student tutorial support on student stress, self-esteem and coping. Nurse Education in Practice 5, 161–171.

Garnefski, N., Legerstee, J., Kraaij, V., van der Kommer, T., & Teerds, J. (2002). Cognitive coping strategies and symptoms of depression and anxiety: A comparison between adolescents and adults. Journal of Adolescence, 25, 603–611.

Gelhaar, T., Seiffge-Krenke, I., Borge, A., Cicognani, E., Cunha, M., Loncaric, D., et al., (2007). Adolescent coping with everyday stressors: A seven nation-study with youth from Central, Eastern, Southern and Northern Europe. European Journal of Developmental Psychology, 4, 129–156.

Gianakos, I., (2000). Gender roles and coping with work stress. Sex Roles, 42, 211-223.

Goldberg, L. R. (1990). An alternative" description of personality": the big-five factor structure. Journal of personality and social psychology, 59(6), 12-16.

Goldberg, L. R. (1992). The development of markers for the Big-Five factor structure. Psychological Assessment, 4, 26-42.

Grant, K. E., Compas, B. E., Stuhlmacher, A. F., Thurm, A. E., McMahon, S. D., & Halpert, J.A. (2003). Stressors and Child and Adolescent Psychopathology: Moving From Markers to Mechanisms of Risk. Psychological Bulletin, 129, 3, 447-466.

Halama, P., & Bakosova, K. (2009). Meaning in life as a moderator of the relationship between perceived stress and coping. Studia Psychologica, 51(2-3), 143-148

Hampel, P., & Petermann, F. (2005). Age and gender effects on coping in children and adolescents. Journal of Youth and Adolescence, 34(2), 73-83.

Hampel, P., & Petermann, F. (2006). Perceived stress, coping, and adjustment in adolescents. Journal of Adolescent Health, 38(4), 409-415.

Horiuchi, S., Tsuda, A., Kim, E., Honk, K.-S., Park, Y.-S., & Kim, U. (2010). Relationships between stage of change for stress management behavior and perceived stress and coping. Japanese Psychological Research, 52(4), 291-297.

Jelonkiewicz, I. (2010). Resources and coping styles utilized by Warsaw adolescents. Polish Psychological Bulletin, 41(1), 8-19.

Kardum, I., & Krapić, N. (2001). Personality traits, stressful life events, and coping styles in early adolescence. Personality and individual differences, 30(3), 503-515.

Kelley, T. M. (2004). Positive Psychology and adolescent mental health: False promise or true breakthrough. Adolescence, 39, 257–278.

Larson, R. (2000). Towards a psychology of positive youth development. American Psychologist, 55, 170–183

Lyon, B. (2012). Stress, Coping and Health: A conceptual overview. În V. H. Rice, Handbook of Stress, Coping, and Health (pg. 2-20). Wayne State University, Detroit: SAGE Publications.

Lyrakos, D. G. (2012). The Impact of Stress, Social Support, Self-Efficacy and Coping on University Students, a Multicultural European Study. Psychology, 3(2), 52-71.

Mason, J. W. (1975). A historical view of the stress field. Journal of human stress, 1(2), 22-36.

Matheny, K. B., Curlette, W. L., Aysan, F., Herrington, A., Gfroerer, C. A., Thompson, D., & Hamarat, E. (2002). Coping resources, perceived stress, and life satisfaction among Turkish and American university students. International Journal of Stress Management, 9(2), 81-97.

Matthews, G., and Wells, A. (1996). Attentional processes, dysfunctional coping, and clinical intervention. In Zeidner, M., and Endler, N. S. (eds.), Handbook of Coping: Theory, Research, Applications, pp. 573–601.

McCrae, R. R., & Costa, P. T. (1986). Personality, coping, and coping effectiveness in an adult sample. Journal of personality, 54(2), 385-404.

Mitchell R. E., Cronkite R. C., Moos R. H. (1983). Stress, coping, and depression among married couples. Journal of Abnormal Psychology, 92, 119–133.

Moos, R. H., & Holahan, C. J. (2003). Dispositional and contextual perspectives on coping: Toward an integrative framework. Journal of Clinical Psychology, 59, 1387–1403.

Mroczek, D. K., & Almeida, D. M. (2004). The effect of daily stress, personality, and age on daily negative affect. Journal of personality, 72(2), 355-378.

Nedelcea, C. (2012). Instrumente psihometrice de evaluare a personalității. București, Editura Universitară.

Persike, M., & Seiffge-Krenke, I. (2012). Competence in coping with stress in adolescents from three regions of the world. Journal of youth and adolescence, 41(7), 863-879.

Ramli, M., Khalid, Y., & Rosnani, S. (2010). Validation of the Bahasa Malaysia version of the Coping Inventory for Stressful Situation. Malaysian Journal of Psychiatry, 17(2).

Rich, G. J. (2003). Positive psychology of youth and adolescence. Journal of Youth and Adolescence, 32, 1–3.

Richaudde Minzi, M. C. & Sacchi, C. (2001). The effect of inapplicable items in the factor structure of the ways of coping questionnaire. Psychology reports, 88,115-122.

Rusu, S., Maricuțoiu, L. P., Macsinga, I., Vîrgă, D., & Sava, F. A. (2012). Evaluarea personalității din perspectiva modelului Big Five. Date privind adaptarea chestionarului IPIP-50 pe un eșantion de studenți români. Psihologia Resurselor Umane, 10 (1), 39-56.

Sava, F. A. (2008). Inventarul de personalitate DECAS. Manualul utilizatorului [DECAS Personality Invetory. The user’s manual]. Timisoara: ArtPress.

Schulenberg, J. E., Sameroff, A. J.,&Ciccetti, D. (2004). The transition to adulthood as a critical juncture in the course of psychopathology and mental health. Development and Psychopathology, 16, 799–806.

Seiffge-Krenke, I. (2004). Adaptive and maladaptive coping styles: Does intervention change anything? European Journal of Developmental Psychology, 1, 367–382.

Seiffge-Krenke, I. (2011). Coping with relationships stressors-A decade review. Journal of Research on Adolescence, 21, 196–210.

Seiffge-Krenke, I., & Klessinger, N. (2000). Long-term effects of avoidant coping on adolescents’depressive symptoms. Journal of Youth and Adolescence, 29, 617–630.

Seiffge-Krenke, I., Aunola, K., & Nurmi, J.-E. (2009). Changes in stress perception and coping during adolescence: The role of situational and personal factors. Child Development, 80, 259–279.

Seiffge-Krenke, I., Bosma, H., Chau, C., Cok, F., Gillespie, C., Loncaric, D., et al. (2010). All they need is love? Placing romantic stress in the context of other stressors: a 17-nation study. International Journal of Behavioral Development, 34, 106–112.

Seiffge-Krenke, I., Weidemann, S., Fentner, S., Aegenheister, N., & Poeblau, M. (2001). Coping with School-Related Stress and Family Stress in Healthy and Clinically Referred Adolescents. European Psychologist, 6,2, 123-132.

Seligman, M .E. P.,&Csikszentmihalyi, M. (2000). Positive psychology: An introduction. American Psychologist, 55, 5–14.

Sentse, M., Lindenberg, S., Omvlee, A., Ormel, J., & Veenstra, R. (2010). Rejection and acceptance across contexts: Parents and peers as risks and buffers for early adolescent psychopathology. The TRAILS study. Journal of Abnormal Child Psychology, 38, 119–130.

Skinner, E. A., & Zimmer-Gembeck, M. (2007). The development of coping. Annual Review of Psychology, 58, 119–144.

Skinner, E. A., Edge, K., Altman, J., & Sherwood, H. (2003). Searching for the structure of coping: A review and critique of category systems for classifying ways of coping. Psychological Bulletin, 129, 216–269.

Smith, C. J. K., & Flachsbart, C. (2007). Relations between personality and coping: a meta-analysis. Journal of personality and social psychology, 93(6), 1080.

Somerfield, M. P., & McCrae, R. R. (Eds.) 2000. Stress and coping research: Methodological challenges, theoretical advances, and clinical applications. In Psychology in the Public Forum. American Psychologist, 55 (6), 620-673.

Storm, K., & Rothmann, S. (2003). The relationship between burnout, personality traits and coping strategies in a corporate pharmaceutical group. SA Journal of Industrial Psychology, 29(4), p-35.

Sun, Y., Tao, F., Hao, J., & Wan, Y. (2010). The mediating effects of stress and coping on depression among adolescents in China. Journal of Child and Adolescent Psychiatric Nursing, 23(3), 173-180.

Szabó, M. (2011). The emotional experience associated with worrying: anxiety, depression, or stress?. Anxiety, Stress, & Coping, 24(1), 91-105.

Thoits, P. A. (1995). Stress, coping, and social support processes: Where are we? What next? Journal of health and social behavior, 35, 53-79.

Timmins, F., Kaliszer, M., 2002. Aspects of nurse education programmes that frequently cause stress to nursing students- fact finding sample survey. Nurse Education Today 22 (3), 3–11.

Wadsworth, M. E., & Berger, L. E. (2006). Adolescents coping with poverty-related family stress: Prospective predictors of coping and psychological symptoms. Journal of Youth and Adolescence, 35(1), 54-67.

Wadsworth, M. E., and Compas, B. E. (2002). Coping with economic strain and family conflict: The adolescent perspective. J. Res. Adolesc. 12: 243–274

Wadsworth, M. E., Raviv, T., Compas, B. E., & Connor-Smith, J. K. (2005). Parent and adolescent responses to povertyrelated stress: Tests of mediated and moderated coping models. Journal of Child and Family Studies, 14(2), 283-298.

Wegner, D. M. (1994). Ironic processes of mental control. Psychol. Rev. 101: 34–52.

Whitman, N. A., Spendlove, D. C. & Clark, C. H. 1984. Student stress: Effect and solution. George Washington University, Washington, DC: United States Department of Education.

Zhang, L. F. (2012). Personality traits and occupational stress among Chinese academics. Educational Psychology, 32(7), 807-820.

6. Anexe

6.1 Anexa 1

Scala de stres perceput

Scala de stres perceput

Instructaj

Întrebările din această scală au legătură cu modul în care te-ai simțit și gândurile pe care le-ai avut în ultima lună. În fiecare caz vei fi rugat să încercuiești răspunsul care descrie cel mai bine cât de des ai simțit sau ai gândit într-un anume fel.

Nume

Data

Gen

Vârstă

0=Niciodată, 1=Aproape niciodată, 2=Uneori, 3=destul de des, 4=Foarte des

În ultima lună cât de des ai fost supărat din cauza unui lucru care s-a întâmplat pe neașteptate?

În ultima lună cât de des ai simțit că ești incapabil să controlezi lucrurile importante din viața ta?

În ultima lună cât de des te-ai simțit nervos și stresat?

În ultima lună cât de încrezător te-ai simțit în legătură cu abilitatea ta de a te ocupa de problemele tale personale?

În ultima lună cât de des ai simțit că lucrurile merg în felul tău?

În ultima lună cât de des ai realizat că nu poți face față tuturor lucrurilor pe care le aveai de făcut?

În ultima lună cât de des ai fost capabil să controlezi neplăcerile din viața ta?

În ultima lună cât de des ai simțit că ești deasupra lucrurilor care ți se întâmplă?

În ultima lună cât de des ai fost supărat din cauza lucrurilor care erau în afara controlului tău?

În ultima lună cât de des ai simțit că dificultățile s-au adunat atât de mult că nu le poți depăși?

6.2. Anexa 2

Formularul de consimțământ informat

Formular de consimțământ informat

Sunteți invitat să participați la un studiu ce masoară relația dintre mecanismele de coping, stresul auto-perceput și trăsăturile de personalitate, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea București.

Dacă vă decideți să participați la acest studiu veți fi rugat/ă să semnați acest consimțământ și prin aceasta să confirmați că înțelegeți natura și implicațiile acestui studiu. Acest consimțământ informat vă asigură că sunteți un voluntar care a fost corect informat cu privire la studiul la care participă. Nu există recompense de niciun fel, nu există riscuri și vă puteți retrage oricând din studiu.

Prin semnarea acestui document, confirmați că ați primit informații cu privire la acest studiu.

Denumirea studiului: Studiu de corelatie privind mecanismele de coping, autoperceptia stresului si trasaturile de personalitate la elevi.

Date generale privind metoda folosită. Acest studiu utilizează metoda chestionarului, respectiv Chestionarul de stres auto-perceput, scala Big Five și chestionarul de stres Capes. Acest chestionar cuprinde itemi care vizează sursele de tensiune și adaptare la stres, precum și trăsăturile de personalitate. Timpul pe care îl utilizează un student pentru a răspunde la acest chestionar este de maxim 15 min.

Obiectivele studiului.

a) Evidentierea unor posibile corelatii privind mecanismele de coping si trasaturile de personalitate la elevi.

b) Evidentierea unor posibile coralatii privind autoperceptia stresului si trasaturile de personalitate la elevi.

Datele dumneavoastră sunt confidențiale și vor fi utilizate doar în scopul cercetării. Este necesar numele complet pentru a face corelația între nivelul de stres și performanțele academice.

6.3. Anexa 3

Indicii de consistență internă Cronbach Alfa pentru Inventarul de personalitate IPIP-50

Stabilitate emoțională

Extraversie

Deschidere

Agreabilitate

Conștiinciozitate