Studiu Comparativ Privind Utilizarea T.v.a In State ale U.e

Economie

Studiu Comparativ Privind Utilizarea T.v.a In State ale U.e

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducereb#%l!^+a?

Pentru a-si desfasura activitatile, statul are nevoie de venituri pe care si le asigura din impozite prelevate atat de la persoanele fizice cat si juridice. Dupa trasaturile de fond si forma, impozitele se impart in impozite directe si impozite indirecte.

Impozitele indirecte reprezinta o sursa importanta de venituri ale satului necesare acoperirii cheltuielilor publice si se vireaza la bugetul de stat, in mod obisnuit, de catre agentii economici, insa sunt suportate de catre consumatori, fiind cuprinse in preturile marfurilor si in tarifele lucrarilor sau serviciilor. Printre cele mai importante impozite indirecte este taxa pe valoarea adaugata.

Taxa pe valoarea adaugata este una din cele mai moderne si mai eficiente componente ale politicii fiscale introdusa ca sistem si denumire in 1954, in Franta, extinzandu-se apoi in multe tari din intreaga lume. Incepand cu 1 ianuarie 1970 aceasta a fost adoptata de catre toate tarile Comunitatii Europene care atunci se chema „Piata Comuna”, inlocuind impozitul pe circulatia marfurilor care conducea la impunerea in cascada.

In tara noastra taxa pe valoare adaugata a fost introdusa incepand cu data de 1 iulie 1993. Taxa pe valoarea adaugata a fost introdusa in Romania prin Ordonanta de Guvern nr. 3/1992, aprobata prin Legea nr.130 din decembrie 1992, si fiind un impozit platit atat de persoanele fizice cat si juridice a capatat o importanta foarte mare. De aceea cunoasterea caracteristicilor acestui impozit este necesara, platitorul trebuie sa cunoasca atat cota acestui impozit dar si sfera de aplicare al acestui impozit.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este o taxă generală de consum aplicată activităților comerciale care implică producția și distribuția de bunuri și prestarea de servicii. Această Directivă a TVA codifică dispozițiile care reglementează introducerea sistemului comun privind TVA în Uniunea Europeană.

Taxa se colectează prin intermediul unui sistem de plăți parțiale care le permite persoanelor impozabile (firme identificate în scopuri de TVA) să își deducă din conturile de TVA valoarea taxei pe care au achitat-o altor persoane impozabile la achizițiile făcute în scopuri comerciale în etapa anterioară. Prin acest mecanism se asigură că taxa este neutră, indiferent de numărul operațiunilor.

În cele din urmă, TVA este suportată de consumatorul final sub forma unui procent adăugat la prețul final al bunurilor sau serviciilor. Acest preț final reprezintă totalul valorii adăugate la fiecare etapă din procesul de producție și distribuție. Furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii (persoana impozabilă) plătește TVA achitată pentru bunurile sau serviciile în cauză administrației fiscale naționale după ce deduce TVA pe care a plătit-o la rândul său furnizorilor săi

Operațiunile efectuate cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru UE de către o persoană impozabilă care acționează ca atare sunt supuse TVA. Importurile realizate de orice persoană sunt de asemenea supuse TVA.

Operațiunile impozabile includ:

livrarea de bunuri de către o persoană impozabilă;

achizițiile intracomunitare pe teritoriul unui stat membru de bunuri provenite din alt stat membru;

prestarea de servicii realizată de o persoană impozabilă;

importurile de bunuri din afara UE (un teritoriu terț * sau o țară terță).

Asa cum a fost stabilita, aceasta taxa reprezinta un impozit indirect care, spre deosebire de impozitul pe circulatia marfurilor, se aplica pe intreg circuitul economic, pana la utilizatorul final al produselor sau serviciilor, insa numai la valoarea adaugata in fiecare faza a acestui circuit.

Valoarea adaugata este egala cu diferenta dintre vanzarile si cumpararile aceluiasi stadiu al circuitului economic sau diferenta rezultata scazand din valoarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate valoarea bunurilor achizitionate si a serviciilor receptionate, intr-o perioada de timp, de regula lunar.

Perceperea taxei pe valoarea adaugata s-a facut sub forma unor cote procentuale diferentiate in functie de anumite criterii, insa pentru acelasi produs se percepe acelasi impozit, indiferent de intinderea circuitului economic pe care acesta il parcurge.

Capitolul I. Noțiuni generale privind taxa pe valoare adăugatăb b#%l!^+a?

Conceptul de taxa pe valoarea adaugata

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, fiind aplicabilă tuturor agenților economici, având un caracter general, neutru și de unicitate determinat de faptul că se aplică aceeași cotă de impozit, asupra bunurilor și serviciilor indiferent de numărul agenților economici care produc bunul sau prestează serviciul impozabil, cunoscându-se mărimea lui, obligația de plată, termenul de plată și regimul aplicabil.

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în România în anul 1993 și a înlocuit impozitul pe circulația mărfurilor, deosebindu-se de acesta prin faptul că se aplica asupra bunurilor și serviciilor , pe întreg circuitul economic, până la utilizatorul ultim, însă numai asupra valorii adăugate în fiecare fază a acestui circuit. Potrivit Codului fiscal din România, taxa pe valoarea adăugată este instituită asupra livrărilor de mărfuri, pentru consum propriu sau către terți, achițiile de bunuri sau prestările de servicii, cesiunea de mărfuri, transferul proprietății asupra bunurilor imobiliare, importul de bunuri și operațiunile de credit pentru consum.

Prin utilizarea taxei pe valoarea adăugată, statul are posibilitatea de a încasa o mare parte din impozit mai repede decât în cazul impozitului pe cifra de afaceri brută, deoarece taxa se plătește la fiecare stadiu de prelucrare și de realizare a mărfii sau serviciului. Totodată organele fiscale au posibilitatea de a controla modul de calcul și de plată la bugetul statului al impozitului, deoarece plătitorii au obligația de a ține o evidență detaliată a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare și a sumei impozitului plătit.

Taxa pe valoarea adăugată prezintă și avantajul că apare ca o sursă relativ stabilă de venituri pentru bugetul de stat, deoarece consumul (în cazul majorității produselor și serviciilor de primă necesitate supuse impozitării) nu cunoaște fluctuații deosebite de la o perioadă la alta.

Așadar taxa pe valoarea adăugată este impozitul indirect datorat către bugetul de stat de către persoanele impozabile , pentru livrarea de bunuri, prestarea de servicii, importul de bunuri sau achiziția intracomunitară, în cazul în care locul livrării sau prestării serviciilor e considerat a fi România.

Pentru livrările de bunuri locul e considerat unde începe expedierea ori transportul bunurilor, sau cel unde sunt puse la dispoziția beneficiarului; în cazul bunurilor care nu fac obiectul trasportului, ori locul unde sunt montate bunurile respective, în cazul în care acestea necesită instalare sau montare. În cazul livrării de gaze locul livrării este locul unde este stabilit beneficiarul.

În cazul prestării de servicii, de regulă, locul este acela unde se află prestatorul, cu excepția prestării de servicii în legătură cu un bun imobil, locul fiind, în acest caz, acolo unde e situat bunul imobil.

În cazul trasportului intracomunitar de bunuri locul operațiunii este locul unde este situat prestatorul sau locul unde e situat beneficiarul , în cazul în care acesta îi comunică prestatorului un cod în scop de TVA.

În cazul serviciilor de consultanță, telecomunicații, avocatură locul operațiunii este locul unde sunt prestate serviciile respective. Pentru achizițiile intracomunitare locul e considerat a fi locul cel unde se încheie expedierea sau transportul bunurilor. Iar în ceea ce privește importul de bunuri, locul este considerat țara membră UE de intrare a bunurilor respective.

1.2. Caracteristicile taxei pe valoarea adăugată

Caracteristicile taxei pe valoarea adăugată sunt:

Este un impozit neutru, pentru că afectează prețul final al unui bun sau al unui serviciu în momentul în care acesta ajunge la consumatorul final, indiferent de numărul operațiunilor care preced livrarea la consumatorul final. Neutralitatea impozitului este asigurată de aplicarea acestuia asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al circuitului economic al unui bun sau serviciu.

Are un caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor și serviciilor din economie, rezultate atât din activitatea curentă de exploatare, cât și din activitatea financiară de fructificare a capitalurilor disponibile.

Este un impozit unic deoarece indiferent de circuitul pe care îl parcurge materia b#%l!^+a?primă până la realizarea produsului finit, este același ca nivel al cotei, taxa nefiind dependentă de întinderea circuitului economic.

Este un impozit cu plata fracționată, adică ea se calculează pe fiecare stadiu care intervine în realizarea și valorificarea produsului.

Se caracterizează prin transparență, pentru că asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și a obligației de plată ce-i revine.

Taxa pe valoarea adăugată se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:

Fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producător la cumpărător;

Fie asupra prețului de vânzare din stadiul respectiv, obținându-se astfel taxa asupra prețului de vânzare, din care se deduce taxa (calculată în același fel) aferentă prețului de vânzare din stadiul anterior. Diferența rezultată este taxa pe valoarea adăugată aferentă stadiului respectiv.

În practică se utilizează cu precădere a doua variantă de calcul. În consecință, impozitarea în cascadă este evitată, iar impozitul este aplicat doar asupra valorii adăugate corespunzătoare fiecarui stadiu de producție și distribuție. În acest fel, prețul final al produsului reprezintă suma valorilor adăugate în fiecare stadiu precedent, iar valoarea finală a TVA-ului ce trebuie plătit reprezintă suma taxelor aferente fiecărui stadiu.

Aplicarea taxei pe valoarea adăugată în aceeași cotă asupra bunurilor din țară, cât și asupra bunurilor similare importate, asigură ameliorarea poziției concurențiale a întreprinderilor românești pe piața internă, iar prin aplicarea regimului de scutire de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru exportul de bunuri, transporturi și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, se asigură întărirea poziției concurențiale a întreprinderilor românești pe piețele externe.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte dintr-o activitate economică. b#%l!^+a?

1.3. Acțiunile Uniunii Europene în sfera TVA

Acțiunile Uniunii Europene în domeniul impozitelor indirecte au ca bază legală articolele 90 și 93 din Tratatul de Constituire al Uniunii Europene. Regula ce guvernează acest tratat este cea de unanimitate, bazându-se totodată pe principiul armonizării impozitelor indirecte, nu standardizării acestora.

Armonizarea TVA în cadrul Uniunii Europene s-a realizat în mai multe etape:

Introducerea TVA în toate statele membre (până în anul 1970);

Uniformizarea bazei de impozitare pentru TVA și a cotelor de TVA (1977 – 1993);

Trecerea la un sistem tranzitoriu pentru TVA, odată cu formarea pieței unice, și desființarea frontierelor vamale (1 ianuarie 1993);

Simplificarea sistemului TVA și cooperarea statelor membre pentru reducerea fraudei fiscale.

1.3.1. Introducerea TVA în toate statele membre

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în Comunitatea Economică Europeană prin primele două „Directive TVA” adoptate la 11 Aprilie 1967. Aceste directive aveau drept scop înlocuirea diferitelor taxe de producție și consum piața internă, iar prin aplicarea regimului de scutire de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru exportul de bunuri, transporturi și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, se asigură întărirea poziției concurențiale a întreprinderilor românești pe piețele externe.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte dintr-o activitate economică. b#%l!^+a?

1.3. Acțiunile Uniunii Europene în sfera TVA

Acțiunile Uniunii Europene în domeniul impozitelor indirecte au ca bază legală articolele 90 și 93 din Tratatul de Constituire al Uniunii Europene. Regula ce guvernează acest tratat este cea de unanimitate, bazându-se totodată pe principiul armonizării impozitelor indirecte, nu standardizării acestora.

Armonizarea TVA în cadrul Uniunii Europene s-a realizat în mai multe etape:

Introducerea TVA în toate statele membre (până în anul 1970);

Uniformizarea bazei de impozitare pentru TVA și a cotelor de TVA (1977 – 1993);

Trecerea la un sistem tranzitoriu pentru TVA, odată cu formarea pieței unice, și desființarea frontierelor vamale (1 ianuarie 1993);

Simplificarea sistemului TVA și cooperarea statelor membre pentru reducerea fraudei fiscale.

1.3.1. Introducerea TVA în toate statele membre

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în Comunitatea Economică Europeană prin primele două „Directive TVA” adoptate la 11 Aprilie 1967. Aceste directive aveau drept scop înlocuirea diferitelor taxe de producție și consum aplicate de către statele membre, care constituiau obstacole la libera circulație a mărfurilor, avându-se în vedere două argumente principale:

avantajele TVA față de alte modalități de impozitare indirectă și, în special, față de impozitul pe circulația mărfurilor aplicat în cascadă;

transparența operațiunilor de impozitare a importurilor și de exceptare de la impozitare a exporturilor realizate între statele membre.

Însă primele două directive au pus baza doar structurii generale a sistemului, țările membre având capacitatea de a-și alege sfera de aplicare a impozitului și structura acestuia.

1.3.2. Uniformizarea bazei de impozitare pentru TVA și a cotelor de TVA

b#%l!^+a?

Pe linia armonizării TVA un loc important un loc important îl ocupă cea de-a VI-a directivă a consiliului UE nr. 77 / 388 / CEE din 17 mai 1977. b#%l!^+a?

Printre obiectivele Directivei a VI-a Consiliului UE figurează: sfera de aplicare a TVA, operațiunile supuse impozitării, conținutul bazei de impunere, regimul cotelor de impunere, persoanele impozabile, locul impozitării, regimul deducerilor, operațiunile scutite de taxă etc.

Fiind impozitul indirect cu cea mai mare pondere în Produsul Intern Brut, Uniunea Europeană a instituit obligația ca statele membre să contribuie cu o cotă din TVA încasată la bugetul Uniunii Europene.

Cea mai mare parte a obiectivelor menționate mai înainte au fost realizate, dar se mai mențin înca diferențe importante în ceea ce privește nivelul și numărul cotelor de impozitare. Armonizarea nu a constat în standardizarea cotelor, ci în apropierea acestora, în consecință nivelul cotelor de impozitare diferă astăzi de la un stat membru la altul. Comisia Europeană a impus o cotă standard care sa se situeze între 15% și 25% și una sau două cote reduse care nu pot fi mai mici de 5%. În ceea ce privește numărul cotelor de TVA, utilizarea mai multor taxe cu niveluri diferite permite realizarea unor obiective de ordin social prin impozitarea în baza cotelor reduse sau foarte reduse a produselor și serviciilor de strictă necesitate ca, de exemplu: medicamente, alimente, apă potabilă, transportul în comun, salubritatea, cărți, ziare, radio, televiziune etc. Drept urmare, numărul cotelor și sfera de aplicare a acestora diferă de la un stat membru la altul.

1.3.3. Trecerea la un sistem tranzitoriu pentru TVA, odată cu formarea pieței unice, și desființarea frontierelor vamale

Trecerea la un sistem tranzitoriu de TVA a avut loc odată cu formarea pieței unice (de la 1 Ianuarie 1993) când s-a desființat controlul la circulația mărfurilor și serviciilor între statele membre ale UE. Prin sistemul tranzitoriu, noțiunea de import a fost înlocuită cu cea de cumpărare intercomunitară, iar cea de export cu cea de livrare intercomunitară.

Formarea pieței unice înseamnă că pentru un produs sau serviciu care circulă între două state membre (ceea ce reprezenta înainte de 01.01.1993 export sau import după caz) ar trebui să se aplice un regim fiscal identic cu cel aplicat produselor autohtone. Acest lucru presupune, în primul rând, ca statele membre să renunțe la principiul destinației în favoarea principiului originii.

Conform principiului originii, se impozitează valoarea care este adăugată tuturor bunurilor autohtone, inclusiv valoarea celor care vor fi ulterior exportate, fără însă să fie impozitată valoarea adăugată în străinătate și care se află încorporată în bunurile supuse?impozitării. Înseamnă, așadar, că este impozitată numai valoarea adăugată în interiorul țării, exporturile fiind impozitate, iar importurile fiind scutite.

În cazul aplicării principiului destinației, se impozitează întreaga valoare adăugată realizată atât în țară, cât și în străinătate, pentru toate bunurile destinate consumului țării respective. Prin urmare, exporturile sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată, iar importurile vor fi impozitate.

Țările care au introdus taxa pe valoarea adăugată au optat pentru principiul destinației, dând prioritate ideii de a impulsiona activitatea economică, în primul rând, prin consum. Aceasta înseamnă că se procedează la taxarea importurilor, cum de altfel se întâmplă și cu bunurile de proveniență internă destinate consumului autohton. Cu alte cuvinte, taxa pe valoarea adăugată aferentă exporturilor nu intră în bugetul țării exportatoare, ci în cel al țării importatoare, care este și consumatoare.

Datorită faptului că principiul țării de origine ar fi permis apariția unor fluxuri de schimb bazate pe ecartul cotelor și nu pe cel al costurilor comparative, s-a decis alegerea principiului țării de destinație care a eliminat dezavantajul apărut din faptul că producția ar fi urmat să se concentreze în statele cu cote de impunere mai scăzută.

În al doilea rând, este necesară adoptarea unui mecanism de corectare care să împiedice apariția unor modificări importante în ceea ce privește volumul sumelor încasate din TVA la bugetul statelor membre, comparativ cu încasările realizate în condițiile aplicării principiului destinației și a unor cote cu niveluri diferite.

Având în vedere implicațiile majore pe care măsurile menționate le comportă, statele membre au păreri divergente cu privire la trecerea la principiul originii însă au subscris la un sistem tranzitoriu definit prin:

Menținerea principiului destinației (trecerea la principiul originii nu este abandonată și rămâne un obiectiv pe termen lung al armonizării fiscale);

Renunțarea la controlul fiscal efectuat la frontiere între statele membre, ceea ce face ca statul de destinație al produselor să nu mai încaseze TVA în urma controlului fiscal ce se face la frontieră pentru produsele importate, ci firmele importatoare, în localitățile in care își au sediul, trebuie să declare și să verse la buget TVA datorată. Se apreciază că în acest fel se amplifică nivelul de fraudă fiscală pentru a cărei estompare se impune intensificarea schimbului de informații între organele fiscale din țările membre ale UE; b#%l!^+a?

Continuarea efortului privind armonizarea cotelor de TVA. Pe această linie, deși Comisia Europeană a făcut mai multe propuneri privind utilizarea numai a două categorii de cote, respectiv una standard, care să se încadreze în intervalul 15% (minim) și 25% (maxim), și una sau două reduse cu un nivel minim de 5%, șapte țări utilizează trei?categorii de cote. Cotele foarte reduse pot fi utilizate până în momentul aplicării unui regim definitiv pentru TVA. De asemenea, pentru unele bunuri cinci state mai folosesc și o cotă parking.

1.3.4. Simplificarea sistemului TVA și cooperarea statelor membre pentru reducerea fraudei fiscale

Cu toate eforturile depuse pentru armonizarea TVA, totuși regimul TVA rămâne excesiv de complex pentru agenții economici și menține o anumită rigiditate a pieței interne. Menținerea unor reguli diferite de impunere, aplicarea neuniformă a legislației comunitare și convergența insuficientă a cotelor TVA a condus la o anumită disfuncționalitate a sistemului.

În acest sens, în iulie 1996, Comisia a prezentat un Program de lucru pentru a accelera trecerea de la regimul tranzitoriu TVA către un regim comun definitiv. Acest program și-a propus, într-un mod ambițios, să abordeze principii generale cu privire la TVA (cota de impozitare, noțiunea de persoană impozabilă, scutirile, locul perceperii TVA-ului – principiul taxării la origine)

Deși trecerea la un sistem definitiv al TVA era prevăzută pentru sfârșitul anului 1996, totuși Uniunea Europeană funcționează și astăzi ca un sistem al TVA considerat tranzitoriu, aplicarea regimului „impozitării la origine” nefiind pe deplin realizată.

Uniunea Europeană a făcut progrese în armonizarea TVA, dar administrarea TVA continuă să fie complicată, solicitând multe informații care necesită timp și costuri pentru a fi îndeplinite, în timp ce fraudele fiscale sunt în creștere.

b#%l!^+a?

Capitolul II: Legislația TVA în Uniunea Europeană

2.1. Persoanele impozabile

Legislația TVA valabilă astăzi în statele UE a fost actualizată prin Directiva 2006 / 112/EC din data de 28 Noiembrie 2006, care însă nu a adus modificări substanțiale legislației valabile până în acel moment.

Reglementările cuprinse în Directivă se referă la persoanele impozabile, operațiunile impozabile și locul lor, faptul generator și exigibilitatea TVA, baza de impozitare, cotele de impozitare, scutiri și deduceri de TVA, etc.

Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activități.

Nu acționează în mod independent angajații sau oricare alte persoane în măsura în care acestea sunt legate de un angajator printr-un contract de muncă sau prin orice alte legături juridice care dau naștere relației angajator – angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea și răspunderea angajatorului. Subiectii impozabili sunt:

a) persoanele juridice și fizice care sînt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile art.112;

b) persoanele juridice și fizice care importă mărfuri, cu excepția persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depășește limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv;

c) persoanele juridice și fizice care importă servicii considerate ca livrări impozabile efectuate de persoanele menționate.

Sunt considerate activități economice:

orice activitate de producție, comerț sau prestare de servicii incluzând activitățile miniere, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora;

orice uz al unui bun corporal sau necorporal în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (în special livrarea de terenuri construibile sau livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe care este construită, folosind criteriul primei ocupări sau alte criterii);

orice activitate ocazională legată de livrarea un mijloc de transport nou, expediat sau transportat clientului de către vânzător sau client sau în numele vânzătorului sau al clientului la o destinație situată în afara teritoriului unui stat membru, dar în cadrul Comunității. b#%l!^+a?

Dupa consultarea Comisiei de Experți a TVA (denumită “Comitetul TVA”), fiecare stat membru poate considera ca persoană impozabilă unică orice persoane stabilite pe teritoriul acestuia care, fiind independente din punct de vedere juridic, sunt strâns legate între ele prin legături financiare, economice și organizaționale.. Un stat membru care își exercită acest drept poate adopta orice măsură este necesară pentru prevenirea evaziunii fiscale sau a fraudei.

Statele, autoritățile regionale și locale și alte organisme de drept public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile sau operațiunile în care se angajează ca autorități publice, chiar și atunci când colectează taxe, redevențe, contribuții sau plăți în legătură cu activitățile sau operațiunile respective. Cu toate acestea, atunci când se angajează în asemenea activități sau operațiuni, ele sunt considerate persoane impozabile în măsura în care calitatea lor de persoane neimpozabile determină denaturări semnificative ale concurenței.

Activitățile pentru care organismele de drept public sunt considerate persoane impozabile sunt în principal: serviciile de telecomunicație; furnizarea de apă, gaze, energie electrică și termică; transportul de bunuri și pasageri; serviciile prestate în porturi și aeroporturi; furnizarea de bunuri noi și produse pentru vânzare; depozitarea; organizarea târgurilor și expozițiilor cu caracter comercial; operațiunile posturilor publice de radio și televiziune și activitățile birourilor de publicitate, agențiilor de turism și ale magazinelor pentru personal, cooperativelor și cantinelor.

2.2. Operațiunile impozabile și locul lor

2.2.1 Livrarea intracomunitara de bunuri

Livrarea de bunuri reprezintă orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor corporale de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestora.

O livrare de bunuri poate consta, între altele, în una dintre următoarele operațiuni:

transferul, printr-un ordin emis de o autoritate publică sau în numele unei autorități publice sau în condițiile prevăzute de lege, al dreptului de proprietate asupra unui bun cu?plata unei compensații;

predarea efectivă a bunurilor în temeiul unui contract de închiriere a bunurilor pe o anumită perioadă sau de vânzare cu plată în rate, care prevede că, în condiții normale, dreptul de proprietate este dobândit cel mai târziu la plata ultimei rate;

transferul de bunuri în temeiul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;

predarea anumitor lucrări de construcții

Mai sunt considerate bunuri corporale electricitatea, gazul, căldura, agentul frigorific și altele de aceeași natură; anumite drepturi asupra bunurilor imobile; drepturile in rem care îi conferă titularului dreptul de a utiliza bunurilor imobile și acțiunile sau interesele echivalente cu acțiunile care îi conferă deținătorului, de jure sau de facto, drepturi de proprietate sau de posesie asupra unor bunuri imobile sau asupra unei părți a acestora.

De asemenea, utilizarea de către o persoană impozabilă a bunurilor care fac parte din activele activității sale economice în interes propriu sau în interesul personalului său, transferul lor gratuit sau, mai general, utilizarea lor în alte scopuri decât cele legate de desfășurarea activității economice sunt considerate ca livrări cu titlu oneros atunci când taxa aferentă bunurilor respective sau părților componente ale bunurilor respective a fost dedusă total sau parțial.

Locul operațiunilor impozabile diferă în funcție de modalitatea de transport aleasă. Astfel, se face diferență între livrarea de bunuri fără transport, livrarea de bunuri cu transport, livrarea la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, și livrarea prin intermediul sistemelor de distribuție.

În cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate, locul livrării este considerat a fi locul unde se găsesc bunurile la momentul la care este efectuată livrarea.

Atunci când bunurile sunt expediate sau transportate de furnizor sau de client sau de o altă persoană, locul livrării este considerat a fi locul unde se găsesc bunurile la momentul la care începe expedierea sau transportul bunurilor către client. Cu toate acestea, în cazul în care expedierea sau transportul bunurilor începe într-un teritoriu terț sau într-o țară terță, atât locul livrării de către importatorul recunoscut ca fiind persoană obligată la plata TVA, cât și locul oricărei livrări ulterioare sunt considerate a fi situate în statul membru de import al bunurilor.

Locul livrării de bunuri expediate sau transportate de furnizor sau în numele acestuia dintr-un alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor, este considerat a fi locul unde se află bunurile la momentul la care se încheie expedierea sau transportul bunurilor la client, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

livrarea de bunuri este efectuată pentru o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă ale cărei achiziții intracomunitare de bunuri nu sunt supuse TVA sau b#%l!^+a?pentru orice altă persoană neimpozabilă;

bunurile livrate nu sunt mijloace de transport noi sau bunuri livrate după asamblare sau instalare, cu sau fără funcționare de probă, de către furnizor sau în numele acestuia.

În cazul în care bunurile expediate sau transportate sunt instalate sau asamblate, cu sau fără funcționare de probă, locul livrării este considerat a fi locul unde bunurile sunt instalate sau asamblate. În cazul în care instalarea sau asamblarea este efectuată într-un alt stat membru decât cel al furnizorului, statul membru pe al cărui teritoriu este efectuată instalarea sau montarea adoptă măsurile necesare pentru a evita dubla impozitare.

Dacă bunurile sunt livrate la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor pe parcursul unui transport de călători efectuat în Comunitate, locul livrării este considerat a fi punctul de plecare al transportului de călători. Dacă transportul se efectuează dus – întors, traseul de retur este considerat o operațiune separată de transport.

În cazul livrărilor de gaz prin intermediul sistemului de distribuție a gazelor naturale sau de electricitate către un comerciant persoană impozabilă (a cărui scop este revânzarea produselor și nu consumul acestora), locul livrării este considerat a fi locul unde comerciantul persoană impozabilă respectiv și-a stabilit sediul activității sale economice, locul unde dispune de un sediu comercial fix pentru care sunt livrate bunurile sau locul unde își are domiciliul stabil ori reședința obișnuită.

2.2.2. Achiziția intracomunitară de bunuri

Achizitia intracomunitară de bunuri reprezintă obținerea dreptului de a dispune, ca și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinația indicată de cumpărător, de către furnizor, sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

Definiția achiziției intracomunitare de bunuri este definiția "în oglindă" a definiției livrării intracomunitare de bunuri, respectiv dacă în statul membru din care începe expedierea sau transportul bunurilor are loc o livrare intracomunitară de bunuri, într-un alt stat membru are loc o achiziție intracomunitară de bunuri în functie de locul acestei operatiuni.

Locul unei achiziții intracomunitare de bunuri se consideră a fi statul membru în care se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.

Se aplică rețeaua de siguranță, în cazul în care cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autoritățile unui stat membru, altul decât cel în care se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul.

Achiziția intracomunitară trebuie declarată în statul membru unde se încheie transportul, chiar daca se aplică rețeaua de siguranță, urmând ca în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA baza de impozitare sa fie redusă corespunzător.

2.2.3. Prestarea de servicii

Prestarea de servicii înseamnă orice operațiune care nu constituie o livrare de bunuri.

O prestare de servicii poate consta, între altele, în una dintre următoarele operațiuni:

cesiunea de bunuri necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate;

obligația de a se abține de la o acțiune sau o situație sau de a tolera o acțiune sau o situație;

prestarea de servicii efectuată pe baza unui ordin emis de o autoritate publică sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii;

utilizarea în folosul propriu a bunurilor care constituie o parte din activele folosite în cadrul unei activități economice de către persoanele impozabile sau de către personalul acestora sau, mai general, utilizarea acestora în alte scopuri decât pentru desfășurarea activității sale, atunci când TVA aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parțial;

prestarea gratuită de servicii de către persoanele impozabile în folosul propriu sau al personalului acestora, sau, mai general, în alte scopuri decât cele de activitate.

Atunci când o persoană impozabilă care acționează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane ia parte la o prestare de servicii, se consideră că ea a primit și a prestat ea însăși serviciile respective.

În general, locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul și-a stabilit sediul activității sale economice sau locul unde dispune de un sediu comercial fix de la care este prestat serviciul sau, în absența unui astfel de sediu al activității sale sau a unui sediu comercial fix, locul unde își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită.

Există însă și dispoziții speciale, în care locul prestării de servicii depinde de tipul b#%l!^+a?serviciilor în cauză:

Prestarea de servicii către intermediari – locul prestării de servicii de către un intermediar care acționează în numele și în contul altei persoane, este în general locul în care este efectuată tranzacția principală.

Prestarea de servicii legate de bunuri imobile – locul prestării de servicii în legătură cu bunuri imobile, inclusiv serviciile agenților și experților imobiliari, și serviciile de pregătire și coordonare a lucrărilor de construcții, precum serviciile prestate de arhitecți sau de societățile care asigură supravegherea pe șantier este locul unde este situat bunul imobil respectiv.

Prestarea de servicii de transport – locul prestării de servicii de transport intracomunitar de bunuri este locul de plecare al transportului iar locul prestării de servicii de transport altele decât transportul intracomunitar de bunuri este locul unde are loc transportul, în funcție de distanțele parcurse.

Prestarea de servicii culturale și similare, servicii auxiliare transportului sau servicii în legătură cu bunurile mobile corporale – locul prestării următoarelor servicii este locul unde serviciile sunt efectiv prestate:

activități culturale, artistice, sportive, științifice, educative, de divertisment sau activități similare;

activități auxiliare transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea și activități similare;

evaluări ale bunurilor mobile corporale sau lucrări efectuate asupra acestor bunuri.

Prestarea de servicii diverse: locul prestării următoarelor servicii unor clienți stabiliți în afara Comunității sau unor persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar într-o țară diferită de cea a prestatorului este locul unde clientul și-a stabilit sediul activității sale economice sau locul unde are un sediu comercial fix pentru care este prestat serviciul sau, în absența unui astfel de loc, locul unde își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită:

transferurile și cesiunile de drepturi de autor, brevete, licențe, mărci de comerț și alte drepturi similare;

serviciile de publicitate;

serviciile prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare, precum și prelucrările de date și furnizarea de informații;

obligațiile de a se abține de la desfășurarea, totală sau parțială, a unei activități economice sau a unui drept; b#%l!^+a?

operațiunile bancare, financiare și de asigurări, inclusiv de reasigurări, cu excepția închirierii de seifuri;

punerea la dispoziție de personal;

închirierea de bunuri mobile corporale, cu excepția tuturor mijloacelor de transport;

acordarea accesului la sistemele de distribuție a gazelor naturale și a electricității și prestarea de servicii de transport sau de transmitere prin aceste sisteme, precum și prestarea de alte servicii direct legate de acestea;

serviciile de telecomunicații;

serviciile de radiodifuziune și televiziune;

serviciile prestate pe cale electronică;

prestarea de servicii de către intermediari, care acționează în numele și în contul altor persoane, atunci când intermediarii respectivi intervin în prestarea serviciilor prevăzute.

2.2.4. Importul de bunuri

Import de bunuri înseamnă intrarea în Comunitate a unor bunuri care nu se află în liberă circulație. Este considerat import de bunuri și intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în liberă circulație, provenite dintr-un teritoriu terț care face parte din teritoriul vamal al Comunității.

Locul importului de bunuri este statul pe al cărui teritoriu se află bunurile la momentul intrării lor în Comunitate.

2.3. Faptul generator și baza de impozitare a TVA

Fapt generator înseamnă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru ca TVA să devină exigibilă. TVA devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală dobândește în temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoană obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

Faptul generator și exigibilitatea TVA depind de natura operațiunilor impozabile.

În cazul livrării de bunuri și prestării de servicii, faptul generator intervine și TVA b#%l!^+a?devine exigibilă atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile. Dacă este făcută înainte de livrarea bunurilor sau prestarea de servicii, TVA devine exigibilă la încasarea plății și la suma încasată.

În cazul achiziției intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine atunci când este efectuată achiziția intracomunitară de bunuri, iar TVA devine exigibilă în cea de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care intervine faptul generator.

În cazul importul de bunuri, faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când bunurile sunt importate.

Baza de impozitare a TVA se stabilește de asemenea în funcție de natura operațiunii care este supusă impozitării :

Livrarea de bunuri și prestarea de servicii

Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obținută sau care urmează să fie obținută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terț, inclusiv subvenții direct legate de prețul livrării sau al prestării. Baza de impozitare cuprinde în general impozite, drepturi, prelevări și taxe, cu excepția TVA în sine și cheltuieli accesorii cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, solicitate de către furnizor / prestator cumpărătorului sau beneficiarului.

Achiziția intracomunitară de bunuri

Pentru achiziția intracomunitară de bunuri, baza de impozitare se stabilește în funcție de aceleași elemente utilizate în scopul determinării bazei de impozitare pentru livrarea acelorași bunuri pe teritoriul statului membru în cauză.

Importul de bunuri

Pentru importurile de bunuri, baza de impozitare este valoarea în vamă, stabilită în conformitate cu dispozițiile comunitare în vigoare. Baza de impozitare include impozite, drepturi, prelevări și alte taxe datorate în afara statului membru de import și cele datorate ca urmare a importului, exceptând TVA care este percepută, precum și cheltuieli accesorii, precum comisioane, cheltuieli de ambalare, transport și asigurare.

2.4. Structura, nivelul cotelor de TVA și operațiuni scutite de TVA

În cadrul sistemelor fiscale ale statelor membre sunt admise mai multe cote de TVA: cota standard, una sau două cote reduse, cota foarte redusă, cota zero și cota parking.

Statele membre aplică o cotă standard a TVA, care este fixată de fiecare stat ca procent din baza de impozitare și care este aceeași pentru livrarea de bunuri și pentru prestarea de servicii. De la 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2014, aceasta nu poate fi mai mică de 15 %, dar nici mai mare de 25%. Cota standard se aplică tuturor operațiunilor impozabile, cu excepția celor scutite da taxă pe valoare adăugată și celor asupra cărora se aplică celelalte cote existente în acest moment.

Cotele reduse se situează între 5% și 15% și pot fi aplicate livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii prevăzute în Anexa III a Directivei 2006 / 112 / EC, printre care: anumite alimente; furnizarea apei; produse farmaceutice; echipamente și servicii medicale; transportul de persoane; livrarea de cărți; drepturile de intrare la spectacole; serviciile de radiodifuziune și televiziune; furnizarea de servicii de către scriitori; renovarea locuințelor; livrarea de bunuri utilizate în producția agricolă; cazarea în hoteluri; drepturile de intrare la evenimente sportive; prestarea de servicii funebre; prestarea de servicii de salubritate.

Statele membre care acordă scutiri cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară (cota zero)sau care aplică cote reduse inferioare valorii minime stabilite de 5% (cote foarte reduse), sunt îndreptățite să le folosească atât timp cât scutirile și cotele reduse prevăzute sunt în conformitate cu legislația comunitară și să fi fost adoptate din motive sociale clar definite și în favoarea consumatorului final.

În ceea ce privește cota parking, sfera de cuprindere a acesteia depinde de la un stat membru la altul, în principiu aplicându-se asupra unor combustibili, anumitor servicii turistice, vinurilor etc.

Pentru a nu da naștere la distorsiuni concurențiale, taxa pe valoarea adăugată trebuie să se aplice tuturor bunurilor și serviciilor cu numai câteva excepții din considerente sociale sau administrative.

În sfera de aplicare a scutirilor intră scutiri pentru anumite activități de interes general; scutiri pentru activitățile financiare, bancare și de asigurări; scutiri pentru operațiunile intracomunitare; scutiri la import sau la export; scutiri legate de transportul internațional; scutiri referitoare la anumite operațiuni asimilate exporturilor; scutiri pentru prestările de servicii efectuate de către intermediari și scutiri pentru operațiunile legate de comerțul internațional.

Din categoria activităților de interes general fac parte serviciile de sănătate și asistență socială, serviciile de administrație publică, serviciile de învățământ, serviciile culturale și sportive, serviciile de cercetare-dezvoltare, activitățile specifice ale b#%l!^+a?organizațiilor religioase, politice și ale sindicatelor.

Serviciile financiare, bancare și de asigurări sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată în toate țările care aplică acest impozit. Dintre acestea fac parte tranzacțiile de asigurare și reasigurare efectuate de brokeri; acordarea și negocierea de credite și a garanțiilor de credit; operațiuni privind conturile de depozit și conturile la vedere; operațiuni cu valori mobiliare, gestionarea de fonduri comune de plasament etc.

În cazul operațiunilor intracomunitare, statele membre scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate către o destinație aflată în afara teritoriului lor respectiv, dar în cadrul Comunității, de către vânzător sau persoana care achiziționează bunurile sau în numele acestora, pentru o altă persoană impozabilă sau pentru o persoană juridică neimpozabilă care acționează ca atare într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor. Statele membre mai scutesc achiziția intracomunitară de bunuri a căror livrare de către persoane impozabile este scutită în toate circumstanțele pe teritoriul lor respectiv.

În ceea ce privește importurile, sunt scutite: importul de bunuri a căror livrare de către o persoană impozabilă este scutită pe teritoriul lor respectiv; importul de gaze prin sistemul de distribuție a gazelor naturale sau de electricitate; importul de aur de către băncile centrale; importul de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării; importul de bunuri de către organizații internaționale recunoscute ca atare de autoritățile publice ale statului membru gazdă; importul de bunuri scutite de drepturi vamale; etc.

Referitor la exporturi, statele membre scutesc de la plata TVA livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinație din afara Comunității; livrarea de bunuri către organisme autorizate care le exportă în afara Comunității în cadrul activităților lor umanitare, caritabile sau educative; prestarea de servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile achiziționate sau importate în scopul efectuării lucrărilor în cauză în cadrul Comunității și expediate sau transportate în afara Comunității de către prestator, de către clientul care nu este stabilit pe teritoriul lor respectiv sau în contul oricăruia dintre aceștia; etc.

Scutirile legate de transportul internațional cuprind livrarea de bunuri pentru alimentarea și aprovizionarea navelor utilizate pentru navigația în largul mării, pentru transportul de călători, industriale sau de pescuit, pentru navele de război și aeronave destinate transportului internațional, precum și cheltuieli pentru modificarea, repararea sau întreținerea acestora.

Scutirile operațiunilor asimilate exporturilor cuprind livrarea de bunuri sau prestarea de servicii în cadrul relațiilor diplomatice și consulare; livrarea de bunuri sau prestarea de servicii destinate organismelor internaționale recunoscute ca atare de autoritățile publice ale statului membru gazdă etc.

Statele membre scutesc prestarea de servicii efectuată de către intermediari, atunci când aceștia participă la operațiunile de export, cele asimilate exporturilor, transportul internațional sau la operațiunile efectuate în afara Comunității.

Operațiunile legate de comerțul internațional cuprind livrările, importurile destinate plasării sub regim de antrepozit vamal sau a altui tip de antrepozit.

2.5. Deducerea TVA

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.

În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:

TVA datorată sau achitată în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau b#%l!^+a?care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă;

TVA datorată pentru unele operațiuni asimilate livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii;

TVA datorată pentru unele achiziții intracomunitare de bunuri;

TVA datorată pentru operațiunile asimilate achizițiilor intracomunitare;

TVA datorată sau achitată pentru importul de bunuri în statul membru în cauză.

2.6 Evoluția reglementării TVA în legislația românească

Taxa pe valoare adaugată a fost introdusă în țara noastră de la 1 iulie 1993, deoarece impozitul pe circulația mărfurilor practicat până la această dată prezenta neajunsurile specifice impozitului pe cifra de afaceri.

Referitor la cotele de impozitare este de subliniat mai întai faptul că, inițial, s-a b#%l!^+a?utilizat o cotă de 18% pentru bunurile și serviciile din țară și din import și cota zero pentru exporturi. De la 1 ianuarie 1995, s-au aplicat următoarele cote: cota normală de 18%, cota redusă de 9% și cota zero. Cota redusă s-a aplicat la majoritatea produselor alimentare, la bunurile destinate utilizării în exclusivitate în scopul apărării sănătății, precum si la aparatura tehnică medicală.

Începand cu 1 ianuarie 1988, ca urmare a noii politici fiscale promovate de Guvern, prin care se punea accent pe creșterea contribuției impozitelor indirecte la formarea venitului bugetului de stat, concomitent cu o anumită reducere a ponderii impozitelor directe, a avut loc majorarea cotelor aplicate pentru calcularea taxei pe valoare adaugată. Astfel, cota normală s-a majorat de la 18% la 22%, iar cota redusă s-a majorat de la 9% la 11%. Totodată, a avut loc restrângerea numărului de scutiri de la plata taxei pe valoare adaugată, apreciindu-se ca unele din scutirile ce se acordau până la această dată nu se înscriau pe linia cerințelor privind armonizarea legislatiei române cu legislația statelor membre ale Uniunii Europene referitoare la taxa pe valoare adaugată.

Cota standard de 22% se aplica pentru operațiunile privind livrările de bunuri , transferurile imobiliare și prestările de servicii din țară și din import.

Cota redusă de 11% se aplica la o serie de produse de strictă necesitate, cum sunt: carnea, pestele (și produsele din pește), faina, medicamentele de uz uman si veterinar, protezele si produsele ortopedice, uniformele pentru copiii din invățămantul preșcolar și primar, pâinea, grâul de consum și pentru semințe etc.

Cota zero se aplică in continuare la exportul de bunuri și prestările de servicii care privesc direct exportul, efectuate de agenții economici cu sediul în România.

Prin nivelul cotei normale aplicate, noi ne situăm peste nivelul practicat de majoritatea țărilor comunitare. De asemenea, putem spune ca ne prezentăm la același nivel cu cel întâlnit în cele mai multe țări central și est- europene.

În legislația românească taxa pe valoare adaugată a fost reglementată inițial prin Ordonanța nr. 3 din 27 iulie privind taxa pe valoare adaugată, publicată în Monitorul Oficial nr. 200 din 17 august 1992. Ordonanța a intrat in vigoare la 1 iulie 1993 și a fost aplicată până la 15 martie 2000, când a fost abrogată prin art.37 din Ordonanța de Urgență nr.17 din 14 martie 2000.

Ordonanța de Guvern nr.3 din 1992 a suferit mai multe modificări și completări, fiind republicată de doua ori. Astfel, o prima modificare a Ordonanței s-a realizat prin Legea nr. 130 din 2 decembrie 1992, prin care s-a aprobat Ordonanța, modificare vizând art. 41 alin. 1. O altă modificare a fost operată prin Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 august 1993 și s-a referit la art. 5 lit. c), art. 6 lit.a), iar lista anexă a fost completată. Ordonanța de Urgență a fost aprobată prin Legea nr. 63 din 28 septembrie 1993.

Continuțul Ordonanței a mai fost modificat prin Odonanța nr. 6 din 14 ianuarie 1994 vizând art. 6 lit. B, art. 17 lit. B, art. 23, art. 25 lit. D b), iar prevederile art. 13 lit. h) au fost abrogate.

Ordonanța nr.33 din 5 august 1994 a modificat art. 2 pct. 2.2, 2.3 si 2.4, art. 5 lit. c) alin. 1, art. 6 lit. A b), lit. A i) 11, art. 17 lit. A, si art. 18.

Prin Legea nr. 123 din 9 decembrie 1994 (Monitorul Oficial nr. 346 din 14 decembrie 1994), Ordonanța de Guvern nr. 33/1994 a fost aprobată, cu modificarea art. I pct. 4, în sensul modificării și a art. 6 lit. A c) din Ordonanța de Guvern nr. 3/1992.

După mai multe rectificări, ordonanța a fost modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 9 din 27 ianuarie 1995 (M.O. nr. 20 din 31 ianuarie 1995) vizand art. 6 lit. A i) 5, art. 6 lit. A i) 12, art. 6 lit. B, art.12, art. 14, art.17 si art. 36.

Ordonanța nr. 22 din 11 august 1995 a modificat și completat Ordonanța de Guvern nr. 3/1992 prin mai multe articole de lege și totodată prin anexa cuprinzând listele produselor și serviciilor scutite de plata taxei pe valoare adaugată.

Din anul 1995 și până în prezent au fost adoptate mai multe legi importante cu privire la taxa pe valoare adaugată. Multe dintre aceste legi au venit în completarea celor existente, dar unele dintre acestea au adus și schimbări importante privind cadrul legislativ al TVA.

O alta lege importantă cu privire la taxa pe valoare adaugată este și Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal, lege publicată in Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003.

În prezent conform art. 140 din Codul Fiscal cotele de taxa pe valoare adaugată sunt de 24% (în cazul cotei standard) și de 9% si 5% (în cazul cotei reduse). Totodată, se mentionează și bunurile sau serviciile pentru care se aplică aceste cote. Astfel, cota standard a TVA se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoare adaugată, sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoare adaugată.

Cota redusă de 9% a taxei pe valoare adaugată se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

– dreptul de intrare în castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții

– livrarea de manuale școlare, carti, ziare și reviste, cu excepția celor destinate b#%l!^+a?exclusiv publicității

– livrările de proteze de orice fel și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare

– livrările de produse ortopedice

– medicamente de uz uman și veterinar

– cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. Prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:

– livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari

– livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap

– livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie

– livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

Din 2001, odată cu începerea negocierilor cu U.E. în domeniul impozitării, România s-a angajat să transpună în legislatia națională Directivele Europene în domeniul impozitelor pe cifra de afaceri și totodată a taxei pe valoare adaugată.

În prezent, la nivelul anului 2015, fiind membră U.E., România este nevoită să aplice întocmai toate reglementările europene. Astfel, vechea legislație în domeniul TVA a fost abrogată și înlocuită cu noua legislație armonizată, care prezintă o serie de avantaje dar și dezavantaje.

O importantă modificare în domeniu o reprezintă desființarea barierelor vamale între statele membre U.E., acest lucru având ca efect eliminarea controlului vamal al mișcării bunurilor între aceste state. Astfel, în acest context, putem spune ca noțiunile de “export” și “import” dispar, fiind înlocuite cu noțiunile de “livrare intracomunitară” – în locul exportului- și “achiziție intracomunitară” – în locul importului.

2.3. Faptul generator și baza de impozitare a TVA

Fapt generator înseamnă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru ca TVA să devină exigibilă. TVA devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală dobândește în temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoană obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

Faptul generator și exigibilitatea TVA depind de natura operațiunilor impozabile.

În cazul livrării de bunuri și prestării de servicii, faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile. Dacă este făcută înainte de livrarea bunurilor sau prestarea de servicii, TVA devine exigibilă la încasarea plății și la suma încasată.

În cazul achiziției intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine atunci când este efectuată achiziția intracomunitară de bunuri, iar TVA devine exigibilă în cea de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care intervine faptul generator.

În cazul importul de bunuri, faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când bunurile sunt importate.

Baza de impozitare a TVA se stabilește de asemenea în funcție de natura operațiunii care este supusă impozitării :

Livrarea de bunuri și prestarea de servicii

Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obținută sau care urmează să fie obținută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terț, inclusiv subvenții direct legate de prețul livrării sau al prestării. Baza de impozitare cuprinde în general impozite, drepturi, prelevări și taxe, cu excepția TVA în sine și cheltuieli accesorii cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, solicitate de către furnizor / prestator cumpărătorului sau beneficiarului. b#%l!^+a?