Studiu Comparativ Privind Fiscalitatea In Tarile Uniunii Europene

Introducere

Politica fiscală în cadrul Uniunii Europene se raporteaza la doua elemente definitorii: impozitarea directă, ce tine exclusiv de competența statelor membre, și impozitarea indirectă, ce impacteaza libera circulație a mărfurilor și libera prestare a serviciilor in cadrul tarilor membre.

Această lucrare are rolul de a surprinde sistemele de impozitare la nivelul persoanei fizice in diferite tari ale Uniunii Europene atat cu un nivel de dezvoltare ridicat, precum si cu un nivel mediu. Am urmarit atat punctele comune identificate in fiscalitatea tarilor analizate la nivelul impozitului pe venit si a securitatii sociale, precum si diferentele semnificative in ceea ce priveste stabilirea rezientei fiscale, acordarea deducerilor, calculul impozitului pe veniturile din salarii si nu numai.

Conform datelor de la 1 ianuarie 2015, Uniunea Europeana este alcatuita din 28 de tari membre, iar in ceea ce urmeaza am prezentat elemente specifice din legislatia domestrica a urmatoarelor tari: Romania, Germania, Marea Britanie, Austria si Suedia.

Capitolul I se concentreaza pe prezentarea reglementarilor ce guverneaza la nivelul Uniunii Europene dar si asupra prezentarii legislatiei domestice a fiecareia din tarile analizate, respectiv a modelul de impozitare si a trasaturilor caracteristice.

Capitolul II tratează comparativ impozitarea veniturilor din salarii a unei persoane fizice rezidente in cursul unui an fiscal si evidentiaza ponderea taxelor datorate in totalul veniturilor in fiecare din tarile analizate, precum si beneficiile acordate de catre stat contribuabililor.

Astfel, lucrarea de față aprofundează fundamentele fiecarei legislatii domestice si surprinde atat punctele diferite, cat si cele comune, respectiv functionarea in esenta a sistemele fiscale, principiile ce ofera o taxare diferentiata in functie de nivelul de trai.

Capitolul I

STADIUL CUNOASTERII IN DOMENIU

1.1. Aspecte de imigrare in Uniunea Europeana

In ceea ce priveste precesul de imigrare la nivelul Uniunii Europene, cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatorii in tarile membre, conditiile de intrare si regimul de sedere fiind reglementate de Directiva 38 a Comisiei Europene din 29 aprilie privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora.

Astfel, pentru a calatorii in statele membre ale Uniunii Europene, tot ceea ce trebuie pentru a intra pe teritoriul statului membru gazda este o carte de identitate sau un pasaport valabil. In temeiul normelor europene privind dreptul de sedere, simpla inregistrare la autoritatile competente va fi suficienta si aceasta va fi solicitata doar daca este considerata necesara de catre statul membru gazda.

Formalitatile care trebuie indeplinite depind de durata desfasurarii de activitati lucrative/sederea in statul membru a Uniunea Europene:

In cazul in care este de asteptat ca activitatea lucrativa/sederea sa dureze mai putin de trei luni consecutive, nu sunt necesare nici un fel de formalitati de sedere. Cu toate acestea, autoritatile nationale pot solicita sa le fie comunicata prezenta pe teritoriul lor;

In cazul in care activitatea lucrativa/sederea dureaza mai mult de trei luni consecutive, statul membru poate solicita inregistrarea la autoritatea competenta si solicitarea unui certificat de inregistrare, sau indeplinirea unor proceduri de notificare.

Referitor la dreptul de munca, incepand cu 1 ianuarie 2014 accesul cetatenilor romani pe piata fortei de munca din Uniunea Europeana nu mai este restrictionat prin impunerea unei autorizatii de munca. Cetatenii romani au asadar dreptul sa desfasoare o activitate lucrativa intr-un alt stat membru in aceleasi conditii care se aplica resortisantilor statului respectiv, fara a fi discriminati pe motivul nationalitatii.

1.2. Regulamente europene ce guverneaza coordonarea sistemelor

de securitate sociala

Regulamentele privind coordonarea securității sociale la nivelul Uniunii Europene nu înlocuiesc reglementarile domestice existente in sistemele unice ale tarilor membre, ci toate țările au dreptul sa hotarasca persoanele ce se supun legislatiei specifice in statul respectiv. In acest sens, Uniunea Europeana a elaborat un set de norme comune cu scopul de a proteja drepturile cetatenilor Uniunii Europene in momentul in care persoana fizica se deplaseaza in Uniunea Europeana.

Legislatia europeana privind coordonarea sistemelor de securitate sociala se aplica urmatorelor categorii:

cetățenilor Uniunii Europene ce sunt asigurati intr-una dintre tarile membre, precum și membrilor de familie ai acestora;

persoanelor fizice apatride sau refugiaților cu reședința în Uniunea Europena, ce beneficiază sau au beneficiat de asigurare într-una dintre țările membre, precum și membrilor de familie ai acestora;

cetățenilor din țări terțe ce au reședința legală pe teritoriul Uniunii Europene, care s-au mutat dintr-un stat comunitar în altul, precum și membrilor de familie ai acestora.

Principiile ce stau la baza coordonarii securitatii sociale in cadrul Uniunii Europene sunt urmatoarele:

o persoana fizica poate sa fie asigurata la un anumit moment de timp intr-o singura tara, decizie ce trebuie luata de autoritatile competente de securitate sociala;

contributiile sociale platite intr-o tara membra sunt recunoscute in cealalta tara membra, iar persoana fizica are aceleași drepturi și obligații ca și cetățenii țării în care aceasta este asigurata, in conformitate cu așa-numitul principiu al egalității de tratament sau al nediscriminării;

toate contributiile si perioadele de contributie sunt totalizate la nivelul Uniunii Europene;

conform principiulului transferului, o persoana fizica ce are dreptul la o prestatie din partea unei tari, poate beneficia de aceasta chiar daca locuieste in alta tara membra a Uniunii Europene.

Incepând cu data de 1 mai 2010, cetatenii Uniunii Europene se supun Regulamentului nr. 883/2004, precum si Regulamentului nr. 987/2009 privind procedura de punere in aplicare a legislatiei. Astfel, conform articolul 76 din Regulamentul European nr. 883/2004 se impune tarilor membre să realizeze un schimb de informatii și să promoveze schimbul de experiență și de bune practici administrative pentru a usura punerea in aplicara a dreptului comunitar aplicabilor catatenilor. Principiul mentionat are la baza eficientizarea schimbului de informații între instituțiile statului, precum și pe obligația angajatorilor și a cetatenilor de a furniza informații corecte și prompte.

Regulamentele mentionate au scopul principal de a oferi la nivelurile practice și administrative antrenate în punerea în aplicare a dispozițiilor comunitare specifice, un instrument de lucru util pentru a sprijini instituțiile, angajatorii și cetățenii în ceea ce privește stabilirea statului membru a cărui legislație se aplică în anumite circumstanțe.

„Principiul călăuzitor este acela că persoanele cărora li se aplică regulamentele intră sub incidența legislației unui singur stat membru. În cazul persoanelor salariate sau care desfășoară activități independente, se aplică, de regulă, legislația statutului membru în care se realizează activitatea. Persoanele care primesc remunerații în numerar pe termen scurt pentru desfășurarea unei activități salariate sau independente intră, de asemenea, sub incidența legislației statului membru în care are loc activitatea. Orice altă persoană se supune legislației statului membru de reședință.”

Cu toate acestea, sunt diferite situații foarte speciale in care se justifică alte criterii decât locul de muncă propriu zis. Aici putem lua in calcul detașarea lucrătorilordintr-un stat membru, într-un alt stat membru pentru o perioadă determinată, precum și cazurile în care o persoană lucrează în două sau mai multe state, sau diferite categorii de lucrători precum funcționarii publici. Astfel, conform articolelor 11 – 16 din Regulamentul European nr. 883/20043 si a dispozițiile aferente de punere în aplicare sunt prevăzute la articolele 14 – 21 din Regulamentul European nr. 987/2009 se reglementeaza stabilirea statului membru a cărui legislație urmează să se aplice cetatrnilor in diferite scenarii.

In situația în care un angajator dintr-un stat membru dorește să trimită un angajat să desfasoare activitati lucrative in cadrul unui alt stat membru, angajatul respectiv se numeste angajat detasat. In conformitate cu reglementarile comunitare, angajatii care se deplasează pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să facă subiectul unei singure legislații în materie de coordonare a securitatatii sociale.

In conformitate cu articolul 12 din Regulamentul European nr. 883/2004 „persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată. Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă într-un stat membru și care se deplasează în alt stat membru pentru a desfășura o activitate similară continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească douăzeci și patru de luni.”

Dupa cum am mentionat mai sus, conform reglementarilor Regulamentului European, un cetatean ce desfasoara activitati lucrative pe teritoriul unui stat membru ai Uniunii Europene în numele unui angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitatea in acea tara, ce este trimis de angajatorul respectiv într-un alt stat membru al Uniunii Europene pentru a desfășura o activitate în beneficiul respectivului angajator continuă să se supună legislației statului de origine a detașării cu condiția ca:

durata initiala anticipată a activității să nu depășească mai mult de 24 luni,

cetateanul respectiv să nu fie trimis pentru a înlocui o altă persoană detașată in acel stat membru.

Astfel, pe lângă caracterul temporar al detașării și pe lângă faptul că aceasta nu are ca scop înlocuirea unei alte persoane detasate, există o serie de elemente fundamentale ce trebuie remarcate. Remarcam ca angajatorul trebuie să își desfășoare în mod obișnuit activitătea în statul de origine a detașării, precum si faptul că pe parcursul perioadei de detașare trebuie să existe o relație directă între angajatorul de origine a detașării și lucrătorul detașat.

Pentru a se considera ca o persoana își desfășoară în mod obișnuit activitatea într-un anumit stat membru, aceasta trebuie sa desfășoare activități substanțiale pe teritoriul statului membru în care este stabilită. In vederea stabilirii daca o întreprindere isi desfășoară activitatea in mod substanțial intr-un stat membru, trebuie să se ia în calcul toate elementele definitorii ale activităților desfășurate de întreprinderea respectiva. Factorii ce trebuie să fie in conformitate cu elemente specifice fiecărei întreprinderi și naturii actuale a activității desfășurate. Existența activităților substanțiale în statul ce realizeaza detasarea poate sa fi controlata prin mai multe elemente, printre care se numara:

locul în care întreprinderea ce initiaza detasarea își are sediul social și administrația;

numărul de angajați din cadrul personalului administrativ al întreprinderii de detașare prezenți în statul de origine a detașării și în statul de angajare – prezența exclusivă a personalului administrativ în statul de origine a detașării elimină per se aplicabilitatea dispozițiilor privind detașarea în cazul întreprinderii respective;

locul de desfasurare al procesului de selectare, recrutarea si evaluare a lucrătorului detașat;

locul în care sunt concretizate marea majoritate a contractelor cu clienții companiei;

legea aplicabilă contractelor incheiate de întreprinderea de origine a detașării cu clienții și cu lucrătorii săi;

numărul contractelor executate în statul de origine a detașării și în statul de angajare;

cifra de afaceri realizată de întreprinderea de origine a detașării în statul de origine a detașării și în statul de angajare în timpul unei perioade tipice adecvate (de exemplu, o cifră de afaceri de aproximativ 25% din cifra de afaceri totală în statul de origine a detașării poate reprezenta un indicator suficient, însă cazurile în care cifra de afaceri este sub 25% ar impune o analiză mai detaliată);

perioada de timp de la stabilirea întreprinderii în statul membru de origine a detașării.

Pentru a evalua daca o întreprindere are activitatea substanțială in statul de origine a detașării, autoritatile competente trebuie să verifice și dacă angajatorul care initiaza o detașare este angajatorul real al indiviziloe ce urmeaza sa fie detasati. Aceast fapt are o insemnatate ce trebuie luata in calcul mai ales în situațiile în care o companie utilizează o combinație de personal angajat in mod permanent și personal angajat pe perioada limitata de timp.

In urma analizei reglemetarilor specifice Regulamentelor Europene, din jurisprudența comunitară și din practica comuna decurg o serie de reguli ce coordoneaza momentele în care există o relație directă între întreprinderea ce initiaza detașarea și lucrătorul detașat. Printre acestea se numara următoarele:

responsabilitatea pentru realizarea procesului de recrutare al angajatilor;

contractul ce rezultă din concluzionarea procesului de recrutare trebuie sa fie aplicabil si pe parcursul perioadei de detașare pentru părțile implicate;

decizia de a incheia contractului de muncă, rezilia, respectiv de a concedia angajatul trebuie să fie in mod exclusiv a întreprinderii ce a realizat detașarea;

întreprinderea ce a realizat detașarea trebuie să aiba puterea de decizie in ceea ce priveste stabilia natura muncii efectuate de către angajatului ce este detașat, nu neaparat în sensul stabilirii detaliilor ce tin de tipul activitatii desfasurate și a modalitatii în care acesta urmează să fie efectuată, ci mai mult în sensul general de stabilire a produsului finit al respectivei activitati sau al activitatii de bază ce urmează să fie desfasurata;

remunerarea angajatului ramane in sarcina întreprinderii ce a realizat detasarea si a încheiat contractul de muncă. Remuneratia nu intervine niciunui eventual acord incheiat între angajatorul din statul de origine a detașării și întreprinderea din statul de angajare;

angajatul se supune regulilor si a sancțiunilor disciplinare ce vin din partea întreprinderii de origine a detașării.

Dupa cum am mentionat mai sus, Regulamentele Europene prevăd că perioada de detașare nu trebuie de depaseasca mai mult de 24 de luni. Cu toate acestea, conform articolului 16 din Regulamentul European nr. 883/2004 autorităților competente din două sau mai multe state membre pot încheia acorduri care să permita derogări de la normele precizate privind legislația aplicabilă. Acordurile în temeiul articolului 16 au nevoie de acordul instituțiilor competente din ambele state membre implicate și pot fi utilizate doar în interesul unei persoane sau al unei categorii de persoane. Deși acordurile dintre statele membre pot avea ca rezultat o simplificare a procedurilor administrative, acest obiectiv nu poate fi singurul factor determinant al acestor acorduri, interesele persoanei sau persoanelor implicate prevalând asupra oricăror altor considerente.

Spre exemplu, dacă se cunoaște la inceputul detasarii faptul că durata anticipată ca un engajat sa fie detasat pentru o perioada mai mare de 24 de luni, trebuie să se încheie un acord în temeiul articolului 16 între statul de origine a detașării și statul de angajare dacă se dorește ca lucrătorul să continue să se supună legislației aplicabile a statului de origine a detașării. Acordurile în conformitate articolul 16 pot fi folosite și pentru a aproba o detașare retroactivă atunci când aceasta este în interesul lucrătorului implicat, spre exemplu atunci când s-a aplicat legislația statului membru nepotrivit. Atunci când se poate anticipa că activitatea lucrativa se va desfasura pe o perioada mai mare de 24 de luni, angajatorul sau persoana implicată va transmite fără întârziere o cerere către autoritatea competentă din statul membru sub incidența cărui legislație persoana implicată dorește să se afle. In situatia in care cererea pentru aprobarea prelungii perioadei de detașare peste termenul de 24 luni nu se transmite sau dacă, după transmiterea cererii, statele implicate nu încheie un acord în temeiul articolului 16 din Regulamentul European nr. 883/2004 în vederea extinderii aplicării reglementarilor tarii ce a initiat detasarea, legislația statului membru în care persoana desfasoarea activitatea propriu-zis începe să se aplice imediat ce perioada de detașare se încheie. După incheierea unei detasari pentru un individ, pentru acel angajat nu poate fi autorizată o nouă perioadă de detașare, intre aceleași întreprinderi și același stat membru decât după o perioadă de cel putin două luni de la data finalizării perioadei de detașare initiala.

Mai mult, in situatia in care angajatul aflat in detașare nu și-a finalizat activitatea din pricina unor evenimente neprevăzute, acesta sau angajatorul său poate solicita o prelungire a perioadei de detașare inițială până la finalizarea respectivei activități, până la 24 de luni în total, fără a se lua calcul perioada de cel puțin două luni. In acest sens trebuie initiata o cerere argumentata corespunzator înainte ca perioada de detasarea initiala a angajatului sa se incheie.

„Pentru a asigura utilizarea corectă a dispozițiilor privind detașarea, instituțiile competente din statele membre a căror legislație continuă să se aplice lucrătorilor trebuie să se asigure că atât angajatorilor, cât și lucrătorilor detașați li se pun la dispoziție informații adecvate privind condițiile care se aplică detașării (de exemplu, prin intermediul broșurilor informative, site-urilor web), prin care aceștia sunt anunțați că pot face obiectul controalelor directe menite să verifice dacă condițiile care au permis detașarea continuă să existe. Oferind în același timp întreprinderilor și lucrătorilor toate garanțiile pentru evitarea obstacolelor împotriva liberei circulații a lucrătorilor și libertății de prestare a serviciilor, instituțiile competente din statele de origine a detașării și de angajare, individual sau împreună, își vor asuma răspunderea pentru toate inițiativele privind verificarea existenței și a continuării condițiilor ce caracterizează natura specifică a detașării (relație directă, activități substanțiale, activitate similară, menținerea mijloacelor de continuare a activității independente în statul de reședință etc.). Procedurile care trebuie urmate atunci când autoritățile competente sunt în dezacord în ceea ce privește valabilitatea măsurilor aferente detașării sau în ceea ce privește legislația adecvată care ar trebui aplicată în cazurile speciale, sunt stabilite în Decizia A1 a Comisiei administrative.”

Formularele ce atesta drepturile privind securitatea sociala si beneficieze de prestatii sociale intr-o tara membra a Uniunii Europene, reglementate prin Regulamentul nr. 883/2004, precum si Regulamentului nr. 987/2009 privind procedura de punere in aplicare a legislatiei sunt urmatoarele:

1.4. Prezentarea legislatiei domestice in tarile Uniunii Europene

1.4.1. Romania

Informatii disponibile la 1 februarie 2015

Conform informatiilor furnizate de catre Banca Mondiala in anul 2013, Romania inregistreaza o valoare a produsului intern brut pe cap de locuitor in valoare de 9.499,21 USD, la o populatie de 19,96 milioane de locuitori si o suprafata de 238.391 km².

Romania a aderat la Uniunea Europeana in anul 2007, eveniment ce a influentat semnificativ dezvoltarea tarii prin patrunderea pe Piata Interna a Uniunii Europene si fundamentarea unei economii competitive. Anul fiscal este similar cu anul calendaristic, respectiv 1 ianuarie – 31 decembrie.

Persoanele impozabile

Conform Codului Fiscal o persoana fizică este considerată drept rezident fiscal în Romania dacă îndeplinește cel puțin una din următoarele trei condiții:

a) are domiciliul în România (evidențiat prin cartea de identitate sau cartea de rezidență permanenta emisă de autoritățile din România);

b) centrul intereselor vitale al persoanei este amplasat în România (Conform legislației din România, centrul intereselor vitale presupune ca relațiile personale și economice ale persoanei în cauză să fie mai apropiate de România: familia să se afle în România, persoana să aibă afaceri în România, conturi bancare deschise în România, proprietăți în România etc)

c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat ( orice fractiune de zi petrecuta in Romania se numara ca o zi intreaga).

Ca și regulă generală, persoanele fizice rezidente fiscal în Romania datorează impozit în România pe veniturile obținute din orice sursă (i.e. atât din România, cât și din afara României) în timp ce nerezidenții datorează impozit în Romania doar pe veniturile de sursă română. Există însă și o excepție de la regula generală menționată mai sus, aplicabilă în cazul cetățenilor străini care îndeplinesc cel puțin una din condițiile de rezidență (i.e. depășesc 183 de zile de prezență pe teritoriul României, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat sau/și au centrul intereselor vitale in România). Mai exact, în primul an în care cetățenii străini îndeplinesc condițiile de rezidență aceștia datorează impozit în Romania doar pe veniturile de sursa română, similar nerezidenților.

Doar începând cu cel de-al doilea an în care cetățenii străini îndeplinesc cel puțin una din condițiile de rezidență aceștia pot deveni impozabili în România pe veniturile obținute din orice sursă. Dacă cetățenii străini sunt considerați drept rezidenți fiscali ai altui stat cu care Romania are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri și se poate prezenta un certificate de rezidenta fiscală emis de autoritățile din țara respectivă, în conformitate cu prevederile respectivei convenții, persoanele fizice continuă să datoreze impozit doar pe veniturile de sursă română.

In vederea stabilirii rezidentei fiscale autoritatile reglementeaza prin ordinul nr. 74 din 2002 privind rezidența fiscală în România a persoanelor fizice, depunerea urmatorelor formulare: "Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România" si "Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România".

Astfel, persoanele fizice care sosesc în Romania și au o ședere pe teritoriul României pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, au obligația depunerii „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”. Termenul de depunere al chestionarului este de 30 de zile de la depășirea celor 183 de zile de prezență în România.

Scopul chestionarului este de a solicita informațiile necesare pentru a analiza dacă persoana fizică devine rezidentă fiscal în România, impozabilă pe veniturile de sursa globală (din România și din afara României) sau dacă este considerată drept nerezidentă fiscal, impozabilă în România doar pe veniturile de sursă română.

Astfel, în baza chestionarului și a documentelor justificative depuse de către persoana fizica, autoritățile romane au obligația de a analiza, determina și informa privind rezidența în România in termen de la depunerea chestionarului prin eliberarea unei notificari, respectiv "Notificare privind îndeplinirea condițiilor de rezidență fiscală potrivit prevederilor art. 7 și art. 40 alin. (2)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Convenției de evitare a dublei impuneri, încheiată între România și de către persoanele fizice care sosesc în România și care au o ședere mai mare de 183 de zile".

In mod similar, “au obligația completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România" persoanele fizice rezidente în România, precum și persoanele fizice nerezidente, care au avut obligația completării formularului prevăzut la art. 1 lit. a), care pleacă din țara noastră și care vor avea o ședere în străinătate mai mare de 183 de zile într-un an calendaristic.” In urma depunerii acestui formular autoritatile romane va notifica persoana fizica in termen de 15 dacă aceasta are în continuare obligație fiscală integrală în România sau va fi scoasă/menținută din/în evidențele fiscale. În cazul obligației fiscale integrale, persoana fizică rezidentă este supusă în continuare impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României.

Persoana fizica care face dovada rezidentei intr-un stat cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri printr-un certificat de rezidenta emis in baza tratatului si valabil pe un an calendaristic intreg va fi considerat nerezident fiscal in Romania incepand cu urmatorul an celui in care s-a facut dovata rezidentei in statul strain. Persoana fizica care dovedeste schimbarea rezidentei intr-un stat cu care Romania nu are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri este obligata in continuare la plata impozitului pe veniturile din orice sursa pentru anul in care schimba rezidenta, precum si in urmatorii 3 ani calendaristici.

Mai mult, Romania nu recunoste rezidenta fiscala pentru perioada de timp, doar pentru ani calendaristici intregi.

Taxarea veniturilor – cote de impozitare

Conform legislației române, veniturile din salarii obținute în urma contractului de muncă cu o societate rezidentă în România, pentru munca desfășurată în România, sunt impozabile în România iar angajatorul are obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe aceste venituri. Practic, angajatorul are obligația includerii remunerației pe ștatul de plată și reținerii impozitului pe venit la data plății venitului. Impozitul se plătește până pe 25 ale lunii în curs pentru luna precedentă.

Conform Codului Fiscal art. 55 „sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.” De asemenea, printre venituri asimilate salariilor in vederea impunerii se numara si urmatoarele: indemnizatii, prime, sporuri, indemnizațiil pe perioada de neconcurență, diurna primita de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interes de serviciu, pentru partea care depășește limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice, precum si orice alte sume sau avantaje de natură salarială.

Următoarele sume nu sunt considerate venituri salariale și nu sunt fac subiectul impozitului pe venit:

Cadourile oferite de angajatori în copiilor minori ai angajaților, cu ocazia sarbatorilor legale, precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie in limita 150 lei pentru fiecare persoana;

drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților;

contravaloarea cheltuielilor de deplasare între locuinta angajatului si locul de muncă al acestuia, la nivelul unui abonament lunar, in cazul în care nu se asigură locuință sau nu se suportă contravaloarea chiriei;

sumele reprezentand cheltuieli de mutare în interes de serviciu;

indemnizațiile de instalare, acordate potrivit legii;

veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator;

remuneratia primita de persoane fizice din activități dependente desfășurate într-un stat străin, cu excepția veniturilor salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România;

cheltuielile cu pregătirea profesională și perfecționarea angajatului;

costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice în vederea desfasurarii activitatii lucrative;

actiuni de tipul stock options plan, la momentul acordării și la momentul exercitării acestora;

Astfel, impozitul lunar aferent veniturilor din salarii se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil determinat ca diferență între venitul salariat brut si urmatoarele:

contribuțiile sociale obligatorii, datorate potrivit legislatiei, cu respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convențiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate sociala

deducerea personala;

deducerea specială pentru credite;

cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

contribuțiile la fondurile de pensii facultative in limita a 400 de euro;

Conform legislatiei domestice, urmatoarele contributii sunt datorate pentru veniturile salariale obtinute de o persoana fizica rezidenta:

Deduceri

La calculul impozitului pe venit, persoanele fizice au dreptul sa-si deduca din venitul net lunar din salarii o deducere personală acordată lunar dupa cum urmeaza:

pentru veniturile mai mici de 1.000 lei deducerea personala se acorda astfel:

– 250 lei pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere;

– 350 lei pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere;

– 450 lei pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere;

– 550 lei pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere ;

– 650 lei pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere.

Contribuabilii ce au veniturile salariale brute cuprinse intre 1.000 si 3.000 lei beneficiaza de deduceri personale degresive, salculate in functie de venit in conformitate cu legislatia in vigoare. Persoanele fizice ce realizează venituri salariale brute lunare de peste 3.000 lei nu beneficiaza de deducerea personală.

1.4.2. Germania

Informatii disponibile la 1 februarie 2014

Conform informatiilor furnizate de catre Banca Mondiala in anul 2013, Germania inregistreaza o valoare a produsului intern brut pe cap de locuitor in valoare de 46.268,64 USD, la o populatie de 80,6 milioane de locuitori si o suprafata de 357.121 km².

Germania a aderat la Uniunea Europeana in anul 1958 si este stat fondator al Uniunii Europene, alaturi de Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. De asemenea, este o tara cu o economie solida, una dintre cele mai bogate țări din Europa.

In Germania persoanele fizice fac subiectul impozitului pe venit la nivel national, nu exista taxe asupra venitului la nivel local, legislatia nationala aplicandu-se pe intreg teritoriul tarii.

Moneda nationala este EUR iar anul fiscal este similar cu anul calendaristic, respectiv 1 ianuarie – 31 decembrie. De asemenea, termenul de depunere al declaratiilor de venit este de 31 mai al anului urmator in care s-au realizat veniturile.

Persoanele impozabile

Rezidenta fiscala nu tine cont de nationalitate, persoanele fizice fiind considerate rezidente fiscal in Germania daca au domiciliul in Austria sau daca locuiesc in mod obisnuit in Germania. Se considera ca un individ are domiciliul in Austria daca are o locuinta la dispozitia lui. De asemenea, se considera ca o persoana locuieste in mod obisnuit in Austria daca sta mai mult de 6 luni, aproximativ 183 de zile.

Ca principiu, persoanele fizice rezidente sunt taxate pe veniturile de sursa mondiala, in timp ce persoanele fizice nerezidente sunt taxate doar pe veniturile de sursa germana.

Taxarea veniturilor – cote de impozitare

Veniturile din salarii obtinute de catre un angajat includ remuneratiile salariale, precum si beneficiile in bani si in natura primite in urma desfasurarii activitatii sale. Angajatorul are obligatia sa retina impozitul pe venit aferent venitului obtinut de angajat, precum si contributiile sociale si costul de solidaritate si sa transfere retinerile catre autoritatile germane.

Remuneratia primita de un angajat pentru orele suplimentare efectuate este considerata in general impozabila. Totusi, remuneratia primita pentru orele suplimentare efectuate in zilele de duminica, in sarbatori legale si in timpul noptilor este considerat neimpozabila atat timp cat este primite aditional salariului de baza.

Beneficiile in natura sunt asimilate veniturilor salariale si sunt taxate corespunzator la nivelul de piata inclusiv TVA.

O taxa de solidaritate in valoare de 5.5% se impune asupra impozitului datorat de catre fiecare contribuabil, dupa deducerea creditelor fiscale, daca este cazul.

Impozitul pe venit datorat in Germania de catre persoanele fizice se calculeaza conform cotelor progresive conform tabelelor urmatore

contribuabili singuri

contribuabilii casatoriti

Urmatoarele contributii sociale sunt datorate de catre angajati:

contributie la pensie 9.45% pe luna aplicata la salariul brut, contributie plafonata la suma maxima de 5.950 EUR

asigurare medicala 8.2% pe luna aplicata la salariul brut, contributie plafonata la suma maxima de 4.050 EUR

contributie la somaj 1.5% pe luna aplicata la salariul brut, contributie plafonata la suma maxima de 5.950 EUR

contributie pentru dizabilitati si batranete 1.025% pe luna aplicata la sariul brut, contributie plafonata la suma maxima de 4.050 EUR. Contribuabililor fara copii le este aplicabila cota de 0.25%.

Contributia la pensie platita de catre angajati este deductibila la calculul impozitului pe venit in limita a 2.100 EUR. Restul contributiilor sociale, respectiv asigurarea medicala, contributia la somaj si contributia pentru dizabilitati si batranete beneficiaza de o deducere totala in limita a 2.800 EUR proportional cu contributia efectuata. In cazul in care contributia la sanatate si cea pentru dizabilitati si batranete depasesc suma de 2.800 EUR, acestea sunt deduse integral.

Persoanele casatorite pot depune declaratiile de venit impreuna, insa daca se doreste se poate opta si pentru declaratie individuala.

Deduceri

Angajatii pot deduce la calculul impozitului pe venit cheltuielile efectuate cu scopul obtinerii si mentinerii veniturilor salariale in limita a 1.000 EUR.

De asemenea, sunt deductibile cheltuielile efectuate cu donatiile catre organizatii non-profit in limita a 20%.

1.4.3. Marea Britanie

Informatii disponibile la 21 martie 2014

Conform informatiilor furnizate de catre Banca Mondiala in anul 2013, Marea Britanie inregistreaza o valoare a produsului intern brut pe cap de locuitor in valoare de 41.787,47 USD, la o populatie de 64,1 milioane de locuitori si o suprafata de 243.610 km².

Marea Britanie a aderat la Uniunea Europeana in anul 1973 si este a 6-a putere economica a lumii si a treia din Europa dupa Germania si Franta.

In sensul impozitarii veniturilor, legislatia din Marea Britanie se aplica in Anglia, Tara, Galilor, Scotia, in cele sase tari din nord-estul Irlandei si asupra platformei continentale a Marii Britanii. Nu sunt incluse Insulele Canalului Britanic, Jersey si Isle of Man, teritorii ce au reguli diferentiate.

Moneda in Marea Britanie este lira sterlina, cea mai mare valuta de rezerva dupa dolarul american si euro, iar anul fiscal incepe pe 6 aprilie si te incheie pe 5 aprilie anul urmator. De asemenea, termenul de depunere al declaratiilor de venit este de 31 octombrie pentru declaratiile in format fizic si 31 ianuarie pentru declaratiile depuse in format electronic.

Persoanele impozabile

Incepand cu aprilie 2013 Marea Britanie a introdus un nou set de reguli in stabilirea rezidentei fiscale in conformitate cu care, daca o persoana fizica este considerata rezidenta fiscal in Marea Britanie, aceasta va fi tratata ca rezidenta fiscal pentru intreg anul in curs, in cazuri exceptionale rezidenta este analizata pentru perioade mai mici de un an.

Astfel, pentru ca o persoana fizica sa fie considerata rezidenta fiscal trebuie sa indeplineasca cel putin una din urmatoarele trei conditii

sa petreaca in Marea Britanie mai mult de 183 de zile intr-un an fiscal

sa aiba in Marea Britanie pentru intreaga perioada a sederii a locuinta disponibila

sa lucreze in Marea Britanie suficient de mult timp in cursul unei perioade de 365 de zile fara pauze semnificative, respectiv cel putin 3 ore pe zi, astfel incat 75% din timpul de munca dintr-o perioada de 365 de zile sa fie aferent Marii Britanii.

In situatia in care o persoana fizica nu indeplinesti nicio conditie din cele mentionate mai sus, poate fi totusi considerata rezidenta fiscal in Marea Britanie daca majoritatea relatiilor demonstrarea o apropiere stransa cu Marea Britanie, respectiv se analizeaza unde locuieste familia, unde persoana are locul de munca, daca a petrecut cel putin 90 de zile in Marea Britanie, precum si daca Marea Britanie este tara in care persoana fizica a petrecut cele mai multe nopti in cursul anului fiscal analizat.

Ca principiu, o persoana fizica rezidenta fiscal in Marea Britanie este impozitata pe veniturile de sursa mondiala, in timp ce o persoana fizica nerezidenta din punct de vedere fiscal in Marea Britanie este impozitata doar pe venituri de sursa britanica.

Taxarea veniturilor – cote de impozitare

Salariul primit de un individ este venit impozabil si face subiectul impozitului pe venit si a contributiilor sociale obligatorii. Sunt permise deduceri pentru cheltuielile efectuate exclusiv pentru imbunatatirea cunostintelor, cresterea performantelor in domeniul practicat. De asemenea, cheltuielile efectuate cu transportul, relocarea nu sunt in general cheltuieli deductibile intrucat nu determina o crestere a productivitatii a angajatului.

Veniturile din salarii sunt subiectul impozitarii in sistemul asa numit ”platesti in timp ce primesti” iar impozitul si contributiile sociale obligatorii sunt retinute la sursa de catre angajator. Aceste retineri nu sunt finale si nu reprezinta obligatiile finale ale contribuabilului, intrucat la finalul anului fiscal are loc regularizare specifica. Mai mult, contributiile sociale obligatorii platite de catre angajat nu sunt deduse la calcului impozitului pe venit.

Dupa cum urmeaza, cotele de impozitare a veniturilor la nivelul persoanei fizice aferente castigurilor obtinute intr-un an fiscal sunt

Cu privire la contributiile sociale, angajatii sunt obligati sa plateasca contributii sociale astfel contributia este nula pentru suma de 153 GBP pe saptamana, 1.2% pentru castiguri saptamanale intre 153.01 si 805 GBP si 2% pentru castigurile salariale ce depasesc saptamanal 806 GBP.

Similar, angajatorii sunt obligati la plata contributiilor sociale pentru angajati astfel 13.8% din venitul salarial an angajatului daca acesta nu depaseste saptamanal 153 GBP. In acest sens, angajatorul poate beneficia de reducerea cotei cu 3.4 %, respectiv pana la 10.4 % pentru veniturile situate intre 111 si 770 GBP lunar. De asemenea, incepand cu aprilie 2014 angajatorii au dreptul la o deducere anuala de 2.000 GBP ce nu face subiectul contributiilor sociale obligatorii. Mai mult, incepand cu aprilie 2015, angajatorii sunt scutiti de la plata contributiilor sociale obligatorii pentru angajatii sub 21 ai caror venit salarial nu depaseste 805 GBP saptamanal.

Deduceri

Deducerile la nivelul persoanelor fizice difera in functie de venitul anual al individului, precum si de varsta acestuia si se scade din venitul total obtinut la calculul impozitului pe venit. Deducerea de baza pentru anul fiscal 2014 – 2015 este de 10.000 GBP pentru persoanele nascute dupa 5 aprilie 1948. Pentru persoanele nascute dupa 5 aprilie 1938 dar inainte de 6 aprilie 1948 beneficiaza de o deducere in valoare de 10.500 GBP. Pentru persoanele nascute inainte de 6 aprilie 1938 deducerea personala este in valoare de 10.660 GBP. Deducerea personala este restrictionata de un venit anual pentru o persoana in valoare de 100.000 GBP iar aceasta este redusa daca venit depaste limita impusa. Astfel, deducerea este redusa cu 1 GBP pentru fiecare 2 GBP peste 100.000 GBP pana cand deducerea este anulata.

1.4.4. Austria

Informatii disponibile la 1 martie 2014

Conform informatiilor furnizate de catre Banca Mondiala in anul 2013, Austria inregistreaza o valoare a produsului intern brut pe cap de locuitor in valoare de 50.546,70 USD, la o populatie de 8,4 milioane de locuitori si o suprafata de 83.879 km². Austria a aderat la Uniunea Europeana in anul 1995 si este una dintre cele mai bogate țări la nivel mondial, cu un standard ridicat de trai în comparație cu multe alte țări europene.

In Austria persoanele fizice fac subiectul impozitului pe venit la nivel national, nu exista taxe asupra venitului la nivel local, legislatia nationala aplicandu-se pe intreg teritoriul Austriei.

Moneda nationala este EUR iar anul fiscal este similar cu anul calendaristic, respectiv 1 ianuarie – 31 decembrie. De asemenea, termenul de depunere al declaratiilor de venit este de 30 aprilie pentru declaratiile depuse in format fizic, respectuv 30 iunie pentru depunerea declaratiilor in format electronic. Pentru depunerea cu intarziere a declaratiilor autoritatile fiscale pot calcula o penalitate de maxim 10% din impozitul datorat.

Persoanele impozabile

Persoanele fizice sunt considerate rezidente fiscal in Austria daca au domiciliul in Austria sau daca locuiesc in mod obisnuit in Austria. Se considera ca un individ are domiciliul in Austria daca are o locuinta la dispozitia lui. De asemenea, se considera ca o persoana locuieste in mod obisnuit in Austria daca sta mai mult de 6 luni, aproximativ 183 de zile.

Ca principiu, persoanele fizice rezidente sunt taxate pe veniturile de sursa mondiala, in timp ce persoanele fizice nerezidente sunt taxate doar pe veniturile de sursa austriaca.

Taxarea veniturilor – cote de impozitare

Venitul impozabil reprezinta totalul tuturor veniturilor obtinute in cursul unui an, diminuat cu cheltuielile efectuate cu scopul obtinerii si mentinerii veniturilor, precum si cu deducerile speciale acordate conform legislatiei domestice.

Veniturile din salarii obtinute de catre un angajat de la angajator sau o terta parte includ remuneratiile salariale, precum si beneficiile in bani si in natura. Beneficiile in natura sunt asimilate veniturilor salariale si sunt taxate corespunzator. Ca exemple, beneficiile in natura se refera la indemnizatii pentru un nivel de trai mai bun, indemnizatii pentru locuinta, concedii gratuite, primirea unei masini de seviciu, si nu numai. Beneficii scutite de la plata impozitului pe venit sunt facilitatile sportive gratuite, hainele de munca, costurile cu specializarea in domeniu, precum si programe de pensii private platite de angajator.

Pentru perioada 2013 si 2016, conform legislatiei aplicabile, o taxa de solidaritate va fi perceputa asupra primei de vacanta – cunoscuta sub numele de ”cel de-al 13-lea salariu” si asupra primei de Craciun – cunoscuta sub numele de ”cel de-al 14-lea salariu”. In prezent, cele doua tipuri de prime sunt subiectul impozitului pe venit de 6% cota fixa, iar taxa de solidaritate se va aplica in plus daca salariul brut lunar depaseste 24.380 EUR astfel

0% pentru primii 260 EUR

6% pentru urmatorii 24.380 EUR

27% pentru urmatorii 25.000 EUR

37.75% pentru urmatorii 33.333 EUR

50% pentru sumele ce depasesc 83.333 EUR

Cotele de impozitare pentru toate categoriile de venituri sunt dupa cum urmeaza

Aceste cote sunt valabile inclusiv pentru veniturile salariale primite de catre persoanele fizice ce desfasoara activitatea pe teritoriul Austriei. Veniturile salariale obtinute de o persoana fizica angajata de un angajator strain sa lucreze in Austria fac subiectul impozitului pe venit la o cota fixa de 20% cu retinere la sursa.

Urmatoarele tipuri de venituri sunt subiectul impozitului pe venit la jumatatea cotelor mentionate mai sus

Venituri extraordinare

Venituri din inventii patentate

Castiguri de capital din vanzarea de actiuni la a companie rezidenta

De asemenea, veniturile din dobanzi primite de un individ rezident in Austria fac subiectul impozitului pe venit de 25% final, impozit retinut la sursa de catre banca.

Cu privire la sistem de securitate sociala din Austria, toti angajatii rezidenti sunt asigurati in mod obligatoriu in sistemul de securitate sociala. Astfel, angajatii datoreaza contributii sociale pe veniturile realizate, insa nu mai mult de 63.420 EUR pe an, sau 4.530 EUR pe luna (respectiv 9.060 EUR pe luna pentru remuneratiile cu caracter special precum cel de-al 13-lea si cel de-al 14-lea salariu). Cotele de contributii sociale sunt urmatoarele

Mai mult, anumiti angajati trebuie sa faca o contributie catre camera angajatilor in cunatum de 0,5% din venitul brut, precum si o contributie pentru conditii meteorologice extreme in valoare de 0,7%.

In ceea ce priveste contributia la asigurarea medicala, o plata aditionala in valoare de 3,4% se datoreaza pentru parteneri sau alte persoane dependende cu exceptia copiilor, ce sunt asigurate prin intermediul angajatului.

Baza de calcul a contributiilor sociale este salariul obtinut de catre contribuabil, iar contributiile sociale platite sunt deduse la calculului impozitului pe venit.

Deduceri

Conform legislatiei domestice, exista deduceri la nivelul veniturilor impozabile din salarii in valoare de 132 EUR. De asemenea, platile asimilate salariilor cu caracter special, respectiv cel de-al 13-lea si cel de-al 14-lea salariu beneficiaza de o deducere in valoare de 620 EUR pe an in total. Mai mult, din impozitul datorat, contribuabilii isi pot deduce cheltuielile cu imbracamintea si cheltuielile cu transportul de la locuinta pana la locul de munca pana la limita maxima de 291 EUR.

1.4.5. Suedia

Informatii disponibile la 1 martie 2014

Conform informatiilor furnizate de catre Banca Mondiala in anul 2013, Suedia inregistreaza o valoare a produsului intern brut pe cap de locuitor in valoare de 60.430,22 USD, la o populatie de 9,593 milioane de locuitori si o suprafata de 449,964 km².

Suedia a aderat la Uniunea Europeana in anul 1995, fiind in prezent una din cele mai dezvoltate tari ale Uniunii Europene. La nivel mondial, suedezii sunt considerati unii dintre cei mai fericiti cetateni, cu niveluri inalte de venit si cu o rata de somaj si de saracie foarte mica.

In Suedia contribuabilii se supun atat legislatiei nationale, cat si regulilor municipale specifice fiecarei zone. Moneda in Suedia este coroana suedeza (SEK), iar anul fiscal este similar cu anul calendaristic, respectiv 1 ianuarie – 31 decembrie, cu exceptia situatiilor in care contribuabilii opteaza pentru un alt an fiscal din considerente notabile. De asemenea, termenul de depunere al declaratiilor este de 2 mai al anului urmator celui in care veniturile au fost obtinute.

Persoanele impozabile

O persoana fizica este considerata rezidenta fiscal in Suedia daca locuieste in Suedia si nu are intentia sa stea doar o perioada limitata de timp. In situatia in care sederea pe teritoriul Norvegiei este una cu caracter temporar, o perioada de minim 6 luni de sedere este suficienta pentru ca persoana fizica sa fie considerata rezidenta fiscal. Se considera ca o persoana fizica nu mai este rezidenta fiscal in Suedia daca aceasta are o locuinta permanenta intr-o alta tara si este prezent in Suedia pentru mai putin de 61 de zile in cursul unui an.

Mai mult, daca o persoana fizica este considerata rezidenta pentru cel putin 10 ani consecutivi, chiar daca nu mai indeplineste conditiile de rezidenta acesta va fi considerat rezident fiscal pentru inca 3 ani.

Ca si regula generala, persoanele fizice rezidente sunt impozabile pe veniturile de sursa mondiala, in timp ce persoanele fizice nerezidente in Suedia sunt impozabile doar pe veniturile de sursa suedeza.

Taxarea veniturilor – cote de impozitare

In pricipiu, toate tipurile de venituri si avantaje obtinute de persoanele fizice in urma desfasurarii de activitati lucrative sunt considerate impozabile, indiferent daca beneficiul este acordat in bani sau in natura, daca este gratuit sau la un pret mai mic decat cel al pietei. Daca valoarea totala a beneficiilor primite de un salariat, fie in bani sau in natura, nu depaseste 1.000 SEK in cursul unui an, suma este neimpozabila, iar daca persoana fizica isi desfasoara activitatea de acasa, valoarea neimpozabile a beneficiilor este in valoare de 4.000 SEK. Suma beneficiilor ce depasesc 1.000, respectiv 4.000 SEK fac subiectul impozitului pe venit.

O categorie de plati considerate neimpozabile sunt platile acordate la incheierea unui contract colectiv de munca, unde platile compensatorii compensatorii nu fac subiectul impozitului pe venit.

Veniturile obtinute de persoanele casatorite nu pot fi combinate si impozitate la comun, veniturile fiecarei persoane fiind taxate in mod independent.

De asemenea, impozitul pe veniturile din salarii, precum si contributiile sociale sunt retinute de catre angajator la sursa, acesta avand obligatia sa vireze taxele catre bugetul de stat.

In principiu, cota de impozitare municipala difera de la o regiune la alta insa media este de 31,86% din venitul impozabil. Aditional, contribuabilul obligat la plata taxelor reglementate la nivel national, dupa cum urmeaza

Cote de impozitare aplicata nerezidentilor fiscali pentru veniturile din salarii este una fixa de 20%, cu retinere la sursa.

Contributiile sociale datorate de catre angajati sunt calculate la venitul brut obtinut de catre persoanele fizice si nu sunt deductibile la calculului impozitului pe venit. Cota generala de contributii sociale este de 8,2% si se aplica asupra intregii remuneratii primite, inclusiv beneficii in bani sau in natura. O cota redusa de contributii sociale se aplica veniturilor salariale obtinute de angajatii sub 17 ani si peste 69 de ani, respectiv 5,1%. De asemenea, conform legislatiei nationale, primele 39.600 SEK sunt scutite de la plata contributiilor sociale, iar pentru veniturile ce depasesc 39.600 SEK contributiile sociale sunt plafonate la 25% din acestea.

Deduceri

Conform legislatiei domestice persoanele fizice beneficiaza de o deducere standard la calculului impozitului pe venit, fara a fi nevoide sa justifice cheltuielile efectuate in scopul obtinerii de venituri. Aceasta deducere minima poate fi pretinsa inclusiv de persoanele ce nu au efectuat cheltuieli. Totusi, persoana fizica poate solicita sa i se deduca toate cheltuieli efectuate daca acestea sunt mai mari decat deducerea minima acordata prin lege. Deducerea minima este calculata pe baza remuneratiei anuale si nu include cheltuielile cu transportul, dobanzile imprumuturilor, ingrijirea copiilor sau pensia alimentara, acestea putand fi deduse separat la calculul impozitului pe venit.

Deducerea maxima reprezinta 43% din remuneratia bruta, iar pentru veniturile din salarii este minim 31.800 SEK si maxim 84.150 SEK. Cheltuielile efectuate cu scopul transportului de la locuinta personala la locul de munca sunt deductibile doar daca depasesc 15.000 SEK.

De asemenea, in Suedia, donatiile facute catre anumite organizatii de caritate si biserici pot fi deduse de la calculul impozitului pe venit in limita a 16.800 SEK pe an.

Similar, cheltuielile efectuate pentru ingrijirea copiilor sub 12 ani pentru care exista documente justificative pot fi deduse in urmatorele limite pentru un singur copil 25.000 SEK iar pentru fiecare alt copil deducerea creste cu 15.000 SEK. In cazul cuplurilor casatorite aceasta deducere este acordata unei singure persoane, cea care are venitul cel mai mare.

Mai mult, cheltuielile cu dobanzile imprumuturilor pot fi deduse, indiferent de scopul imprumutului si daca imprumutul este garantat prin ipoteca.

Capitolul II

STUDIU COMPARATIV PRIVIND FISCALITATEA IN TARILE UNIUNII EUROPENE

2.1. Analiza comparativa privind gradul de fiscalitate in Romania, Germania, Marea Britanie, Austria si Suedia

Gradul de fiscalitate reprezinta raportul dintre veniturile incasate la bugetul de stat din impozite si taxe totale intr-o anumita perioada de timp si produsul intern brut realizat de statul analizat in aceeasi perioada.

In vederea obtinerii unor rezultate concrete se iau in calcul un cumul de factori precum nivelul de trai, sistemul de protectie sociala, politica deficitului bugetar, stabilirea veniturilor fiscale, structura demografica, gradul de percepere al obligatiilor fiscale de catre contribuabili, precum si elementele specifice fiecarei tari.

Nivelului gradului de fiscalitate este un factor definitoriu in determinarea comportamentului contribuabililor, daca percep obligatiile fiscale ca o povara sau ca o modalitate de suport a satisfacerii nevoilor publice ale tarii.

Mai mult, o fiscalitate excesiva se poate concretiza pentru multi contribuabili in a opta pentru evaziune fiscala, nedeclararea veniturilor reale.

Daca analizam nivelul presiunii fiscale exerciata de impozitele directe in statele membre ale Uniunii Europene, observam ca aceasta inregistreaza valori ridicate in tarile in care redistribuirea veniturilor reprezinta un obiectiv important au autoritatilor.

Se va analiza in continuare valoarea produsului intern brut la nivelul tarilor analizate: Romania, Germania, Marea Britanie, Austria si Suedia, precum si nivelul produsului intern brut pe cap de locuitor.

Conform informatiilor furnizate mai sus, intelgem ca din cele cinci tari analizate Germania inregistreaza cea mai mare valoare a produsului intern brut, in timp de Romania inregistreaza cea mai mica valoare. De asemenea, conform datelor inregistrare in anul 2013, Suedia este tara cu cea mai mare valoare a produsului intern brut pe cap de locuitor, in timp ce Romania inregistreaza cea mai mica valoare, cu mult comparabila fata de celelalte tari.

Prin intermediul următorului studiu de caz am urmărit prezentarea în paralel a impozitarii veniturilor din salarii si a veniturilor asimilate salariilor conform legislatiei domestice a fiecareia din urmatoarele tarai: Romania, Germania, Marea Britanie, Austria si Suedia.

Astfel, se considera Stefanescu Andrei, varsta 19 ani, angajat al societatii ABC, societate rezidenta a tarilor pentru care analiza are loc. De asemenea, se considera ca Stefanescu Andrei este cetatean si rezident fiscal al fiecarei dintre tarile ce face subictul prezentului studiu de caz.

In continuare vom urmari tratamentul fiscalal veniturilor din salarii obtinute de Stefanescu Andrei pentru activitatea desfasurata la o societate cu sediul social in fiecare din tarile analizate, in cursul unui an fiscal, precum si care este ponderea taxelor in totatul venitului brut si care este remuneratia neta primita de contribuabil.

BIBILIOGRAFIE

Directiva 2004/38/CE din 28 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora

Ghid practic – Legislatia aplicabila lucratorilor din Uniunea Europena (UE), Spatiului Economic European (SEE) si Elvetia

www.anaf.ro

www.ec.europa.eu

www.europa.eu

http://www.prestatiisociale.ro/

http://www.cnpas.org/

http://ro.wikipedia.org

http://infoeuropa.ro/

Vasile Răileanu, Adriana-Sofia Răileanu – Abordări contabile și fiscale privind impozitele și taxele , Edit.Economică, 2009

http://www.oecd.org/

http://www.imf.org/

http://www.cnas.ro/casmb/page/formulare-europene.html