Studiu Comparativ Privind Dezvoltarea Calității Motrice Viteza Prin Mijloace Specifice Atletismului. Clasa a V a

=== 994a39a7817e85129d3485f8510224d831400453_142574_1 ===

CONCLUZII

În actualul studiu am pornit de la ipotezele de lucru, specifice:

– Dacă folosim eficient condițiile specifice Școlii unde s-a efectuat experimentul completati dvs numele scoliiexistă posibilitatea de dezvoltare a vitezei (sub toate formele) în lecțiile de educație fizică

– Dacă folosim corespunzător a principalele mijloace care acționează asupra dezvoltării vitezei crește posibilitatea de dezvoltare a acesteia la elevii de gimnaziu din clasa a V-a.

Plecând de la premizele arătate mai sus avansez următoarea ipoteza generală a cercetării: „ Prin optimizarea lecțiilor de educație fizică, respectând programa școlară sub aspectul dinamicii și complexități efortului de-a lungul unui ciclu anual crește posibilitatea de dezvoltare a vitezei”.

1. În perioada vârstei de 10-13 ani, la elevii cuprinși în pregătirea atletică organizată, capacitatea de accelerare și nivelul vitezei maxime crește în raport cu vârsta subiecților.

2. La această categorie de subiecți, în raport cu creșterea capacității de accelerare și a nivelului vitezei maxime, crește și capacitatea de menținere a vitezei maxime.

– Ținând seama de nevoile de mișcare ale elevilor am considerat că prin integrarea în lecțiile de educație fizică de la clasele a V-a a traseelor aplicative școlare se pot obține rezultate mai bune pe linia lărgirii bagajului de priceperi motrice al acestora.

· Practicând în mod repetat trasee aplicative școlare elevii vor căpăta capacitatea de a acționa, nu numai în lecțiile de educație fizică dar și independent în situații similare, prin asocieri de deprinderi motrice în cadrul priceperilor motrice create spontan.

În urma cercetării ipotezele, atât cea generală, cât și cele de lucru au fost validate prin obținerea unor rezultate superioare ca urmare a introducerii variabilei la grupa experimentală.

În urma studiului realizat se desprind următoarele concluzii:

la copiii de 10-13 ani o dată cu creșterea vârstei și a nivelului de pregătire crește și capacitatea de accelerare ce se manifestă pe o distanța din ce în ce mai mare;

crește nivelul vitezei maxime;

chiar dacă capacitatea de accelerare a crescut, capacitatea de menținere a vitezei maxime nu s-a îmbunătățit;

faza de accelerare la copii de 10-11 ani durează în medie până la aproximativ 25 m;

faza de accelerare la copii de 12-13 ani durează în medie până la aproximativ 30 m;

din eșantionul de 10-11 ani rezultatul cel mai bun l-a înregistrat un copil de 11 ani care a reușit să accelereze până la 40m;

din eșantionul de 12-13 ani rezultatul cel mai bun l-a realizat un copil de 13 ani care a reușit să accelereze până la 45 m.

Cercetarea de față contribuie la îmbunătățirea modalităților de acțiune în perimetrul procesului instructiv-educativ din școală. Traseele aplicative școlare sunt expresia apariției unor nevoi impuse de dezvoltarea și importantă care se acorda educației fizice din școala privind aplicabilitatea practică a priceperilor motrice însușite.

Traseele aplicative școlare ajuta într-o mare măsură procesul de instruire pentru dezvoltarea bagajului motric al elevilor de clasa a V-a prin valorificarea experienței motrice a elevilor și prin asocierea deprinderilor motrice în scopul formării priceperilor motrice.

La vârsta clasei a V-a elevii sunt compatibili cu posibilitățile de adaptare și răspuns ale organismului la solicitările specifice activității de educație fizică din școală. Ei sunt apți pentru acțiuni motrice de tipul celor cuprinse în traseele aplicative școlare, iar cel mai frumos rezultat care îl obțin este autodepășirea.

Traseele aplicative școlare încurajează experienta motrică în așa fel încât elevul să-și descopere treptat nivelul potențialului sau motric și să poată decide autonom împrejurările în care se poate folosi de acesta.

Pentru a da stabilitate priceperilor motrice însușite traseele aplicative școlare trebuie să se desfășoare sistematic și continuu pe sisteme de lecții.

 Concluziile studiului confirma parțial ipotezele stabilite, în sensul că există unele legături între calitățile motrice investigate prin probele de față, dar acestea sunt de nivel mediu și slab. Bagajul motric al copiilor ajunși în clasa a V-a este modest, fapt ce impune un proces instructiv-educativ cu efecte eficiente asupra dezvoltării calităților motrice respective. După interpretarea datelor rezultate am apreciat că ipoteza a fost confirmată și îmi permite să concluzionez că traseele aplicative constituie mijloace atractive cu mare priză la elevii claselor a V-a, ele solicitându-le, totodată, din plin calitățile motrice, morale și de voință, formând și dezvoltând simultan deprinderi motrice complexe și priceperi motrice. Ca fost sportiv de performanță am ajuns la concluzia că, dacă sprintul românesc este rămas în urmă, una din cauze este modul în care este înțeleasă tehnică și biomecanica pasului alergător de viteză. Experiența personală acumulată, mi-a permis să ajung la unele concluzii, considerate din păcate de majoritatea antrenorilor aspecte de detaliu nesemnificative, dar care în realitate sunt foarte importante în economia alergărilor de viteză.

Figura Nr. 1. Momentul finalizării impulsiei

Faza pendulului anterior (Fig.1) – începe din momentul în care C.G.G. și odată cu el genunchiul piciorului pendulant depășește în plan anterior genunchiul piciorului de sprijin și se termină odată cu atingerea punctului maxim al avântării genunchiului spre înainte.

Unghiul dintre coapsa și gamba începe să crească, în timp ce coapsa se ridică energic spre înainte, acumulând o inerție care se adăugă forței de impulsie a piciorului de sprijin. Cu cât avântarea coapsei spre înainte este mai energică, cu atât aceasta va favoriza ducerea bazinului spre înainte, astfel încât CGG să depășească spre înainte cât mai mult punctul în care piciorul de contact finalizează impulsia. Aici coapsa urca, cu atât mai sus cu cât viteza alergării este mai mare.

De regulă, la viteze mari, când piciorul pendulant finalizează avântarea, și începe faza de zbor, coapsa ajunge aproape de orizontală, astfel încât planul vertical al gleznei să nu depășească spre înainte planul vertical al genunchiului (Fig. 1).

ANEXE

PLAN DE LECȚIE

Legendă:

L – lungime teren;

D – diagonală teren;

=== 994a39a7817e85129d3485f8510224d831400453_142574_2 ===

Bibliografie

Ardelean, T., Viteza și forța în atletism. Contribuții teoretice și practico-metodice privind valorificarea potențialului de viteză la copiii de 11-14 ani. Teza de doctorat, A.N.E.F.S., București, 1991

CARSTEA, Gh., Particularități ale școlarilor și implicațiile acestora în educația fizică și sportivă. București, Editura A.N.E.F.S., 1993

Carstea, Gh., Teoria și metodica educației fizice și sportului. București, Editura Universul, 1993.

Carstea, Gh., Educația fizică – fundamente teoretice și metodice, București, Editura Casa de editura Petru Maior, 1999.

CHIRIȚĂ, G., Optimizarea lecției de educație fizică. București, Editura Stadion, 1972.

Dragnea, A., Bota, A., Teoria activităților motrice. București, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., 1999.

Epuran, M., Psihologia educației fizice. vol. I-II, București, Editura I.E.F.S., 1982.

EPURAN, M. și HORGHIDAN, V., Psihologia educației fizic., București, Editura A.N.E.F.S., 1994

Firea, E., Metodica educației fizice școlare. București, Editura I.E.F.S., 1979, pentru uzul studenților.

Gevat, C., Manifestarea și dezvoltarea capacității de accelerare și a vitezei maxime de alergare la atleți, Ovidius University Press, Constantă, 2002

Hahn, E., Antrenamentul sportiv la copii. S.C.J. nr. 104-105 (3-4), București, C.C.P.S., 1996.

Luca, M., Determinarea distanței parcurse în timp de 6s într-o alergare cu intensitate maximală, la copiii în vârstă de 11-14 ani, lucrare Grad did. I, București, 1986.

Mitra, Gh., Mogoș, Al., Metodica educației fizice școlare. București, Editura Sport-Turism, 1973.

Niculescu, M., ( 2002), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, ANEFS

Rata, B., Schița teoretică privind prestația copiilor într-o probă de sprint. Studiu transversal privind aptitudinea de accelerare și de menținere a vitezei dezvoltate, la băieți în vârstă de 10-11 ani și 12-13 ani, ANEFS, București, 2003

Rata, G., Dezvoltarea simțului accelerării și a capacității de accelerare la copii, lucrare Grad did. I, București, 1986

Rata, G., Rată, B., C., Aptitudinile motrice de bază – probleme teoretice, Ed. Plumb, Bacău, 1999

Roman, M., Simțul accelerării și capacitatea de accelerare la copii în vârstă de 11-13 ani. Dezvoltarea capacității de accelerare la această vârstă. Teza de doctorat, A.N.E.F.S., București, 1996

Stroescu, A., Gimnastică. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1961.

Tatu, T., (1981), Teoria și metodica atletismului Curs opțional. București, IEFS

Tatu, T., și colaboratorii (1983), Atletism, București, Ed. Didactică și Pedagogică.

TUDOR, V., Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare. București, Editura R.A.I., 1999