Studiu Comparativ Intre Invatamantul de Specialitate (educatie Fizica Si Sport) din Franta Si Cel din Romania

CAPITOLUL I

1.1 IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI

Numărul persoanelor supraponderale din Uniunea Europeană este de 14 milioane, din care peste trei milioane copii. Cauzele acestei cifre îngrijorătoare sunt dieta nepotrivită și lipsa activităților fizice. Obiectivul principal al lucrării este reprezentat de analiza sistemului educațional în una din cele mai dezvoltate țări europene, și anume Franța si cel din Romania.

Se știe că omul nu este și nu poate fi produsul unei singure instituții de învățământ. El se formează, în timp, sub influența familiei, a școlii și a mediului social. Acestea trebuie să-și coreleze și să-și potențeze eforturile și acțiunile, orientându-se constant, prin forme și metode de educație specifice, pentru atingerea obiectivelor propuse. Astfel trebuie să existe un sistem educațional bine pus la punct care să asigure dezvoltarea continuă și nestingherită a oricărui individ.

În noiembrie 2007, Parlamentul European și-a îndreptat atenția asupra raportului prezentat de deputatul Pál Schmitt (campion olimpic la scrima) cu privire la educația fizică.

  La întrebarea „se practică suficiente activități sportive în școli?“, răspunsul dat de cetățenii europeni a fost „nu“. Documentul a identificat o serie de probleme de importanță majoră: prea puțin timp acordat sportului și scăderea mediei de timp alocat activităților sportive la 109 minute pe săptămână în școlile primare și 117 minute în liceu. Ambele cifre sunt în cădere liberă începând cu 2002. Alte deficiențe constatate: opțiunile sportive în școli nu sunt suficient de interesante pentru a motiva elevii, activitățile sportive practicate au un înalt grad de competitivitate, lipsa de coordonare dintre sportul din interiorul și din afara școlilor.

Pe parcursul copilăriei și al adolescenței, educația fizică în școală oferă o portunitate excelentă pentru a învăța și practica abilitățile necesare pentru îmbunătățirea stării fizice și a sănătății, pe tot parcursul vieții. Aceste activități zilnice pot include alergarea, înotul, ciclismul și alpinismul, precum și jocuri și sporturi mai structurate.

Dobândirea timpurie a abilităților de bază îi ajută în mod crucial pe tineri să practice și să înțeleagă mai bine valoarea acestor activități în educația lor ulterioară sau, ca adulți, la locul de muncă sau în timpul liber.

Cu toate acestea, educația fizică nu se limitează la formarea abilităților fizice, având mai mult decât o dimensiune recreativă. Implicarea în diverse activități fizice aduce un tip de cunoaștere și înțelegere axat pe principii și concepte, ca de exemplu “regulile jocului”, fair-play și respect, conștientizare tactică și fizică și conștientizarea socială corelată cu interacțiunea personală și efortul realizat în echipă, în multe dintre sporturi. Obiectivele, care nu se limitează doar la educație fizică și sport – precum o stare bună de sănătate, dezvoltarea personală armonioasă și incluziunea socială – dau o mai mare greutate importanței includerii acestei discipline în curriculumul școlar. Valoarea socială a educației fizice și a sportului a fost, de asemenea, exprimată în diferite documente de către Comisia Europeană

În Cartea albă privind sportul, (Comisia Europeană, 2007a), Comisia a punctat faptul că timpul petrecut pentru practicarea activităților sportive, ca parte a orelor de educație fizică din școală, cât și în cadrul activităților extracurriculare, pot produce efecte benefice substanțiale pentru educație și sănătate.

Ghidurile UE privind 'Activitățile fizice menite să îmbunătățească sănătatea' (Grupul de lucru al UE 'Sport și sănătate') au solicitat acordarea unei atenții speciale problemelor de sănătate fizică și mentală cauzate de declinul activității fizice în rândul tinerilor, concomitent cu creșterea unui stil de viață sedentar și a obezității.

Ghidurile au estimat că până la 80% dintre copiii de vârstă școlară sunt angrenați în activități fizice numai la școală și că aceștia ar trebui să aibă zilnic cel puțin o oră de activitate fizică ușoară. Un timp suficient dedicat sportului și activității fizice în școală, atât în cadrul curriculumului formal, cât și prin activități extracurriculare, poate avea o contribuție cheie la un stil de viață mai sănătos.

„Exerciții fizice de trei ori pe săptămână!”

În încercarea de a stabili un echilibru între educația fizică și academică, raportul propune un orar școlar care să includă cel puțin trei ore de activități fizice pe săptămână și o conexiune între activitățile fizice din interiorul și din afara școlii. De asemenea, se dorește includerea minorităților etnice și a persoanelor cu dizabilități, precum și introducerea educației fizice ca disciplină obligatorie în școala primară și în liceu. Astfel, educația fizică ar trebui să fie obligatorie în programele educaționale, iar copiii ar trebui să aibă cel puțin trei ore de sport pe săptămână. În plus, raportul cere statelor membre să asigure obligativitatea unei anumite cote de ore pentru educație fizică în școli, în ciclul primar și secundar, iar, la nivel academic, să asigure un grad mai mare de integrare între sport și cursurile obișnuite.

Parlamentul îndeamnă statele membre să continue campaniile de informare destinate copiilor de vârstă școlară și părinților acestora cu privire la conexiunile între modul de viață sănătos, exercițiul fizic și alimentație. Mai mult, deputații susțin că ar trebui acceptate acele principii conform cărora în orar ar trebui să fie prevăzute cel puțin 3 ore de educație fizică pe săptămână, urmând ca școlile să depună eforturi pentru a depăși acest prag, în funcție de posibilități.

Ei recomandă utilizarea fondurilor structurale pentru înființarea și dezvoltarea unităților sportive școlare din regiuni defavorizate și invită Comisia, Consiliul și Statele Membre ca, ținând seama de principiul subsidiarității, să elaboreze un cadru legislativ care să ajute la creșterea investițiilor și a mijloacelor materiale alocate pentru activitățile sportive ale tinerilor. În contextul în care raportul subliniază că educația fizică este singura disciplina din programa școlară care urmărește pregătirea copiilor pentru un stil de viață sănătos și care transmite valori sociale importante (autodisciplina, solidaritatea, spiritul de echipă, toleranța și sportivitatea) e clar că toate aceste „indicații prețioase“ ar trebui de urgență puse în practică.  Realitatea dovedește însă că principiul amânării îl bate pe cel al subsidiarității!

Exemple și comparații

În SUA, obiectivele naționale ale educației fizice pentru școala elementară stabilite de Asociația Națională de Sport și Educație Fizică sunt următoarele: demonstrarea aptitudinilor în multe acte motrice și măiestrie în puține acte motrice, manifestarea unui mod de viață activ, dobândirea și menținerea unui nivel de sănătate și fitness, demonstrarea responsabilității personale și conduitei sociale în activități fizice și probarea înțelegerii și respectului pentru diferențele dintre cei care fac educație fizică. În licee, lucrurile sunt și mai clare, deoarece, pe de o parte, este încurajat spiritul de echipă prin diversele activități pe care le comportă educația fizică, iar, pe de altă parte, ele servesc ca pepinieră pentru recrutarea viitorilor campioni care vor fi preluați ulterior de sistemul universitar. Chiar dacă obezitatea e o problemă și pe continentul nord-american, raportul dintre cei care fac sport și cei care vegetează e mai echilibrat.

În Danemarca, situația este diferită de alte țări prin faptul că învățământul este orientat către oferirea de calificări și meserii, dar și a unui nivel de cultură generală, ceea ce face ca și educația fizică să fie tratată diferențiat. Obiectivele programei de educație fizică în școlile daneze sunt dezvoltarea condiției fizice, întărirea musculaturii și dezvoltarea coordonării neuromusculare, dezvoltarea plăcerii de practicare a exercițiului fizic, formarea capacității de practicare independentă a exercițiilor fizice și dezvoltarea spiritului de colaborare și fair-play.

În cealaltă parte de lume, în Australia mai precis, educația fizică nu se deosebeste prea mult de ceea ce găsim în Europa, obiectivul principal fiind dezvoltarea multilaterală a personalității prin diferitele forme de de practicare a exercițiilor fizice. Nu există o programă de educație fizică fundamentată pe un conținut bine precizat, lăsând la latitudinea profesorilor și instructorilor să aleagă conținutul în funcție de preferințele lor și ale elevilor. Cu toate acestea, aparenta lipsă de reglementare nu a produs harababură, delăsare și terenuri în paragină.

Un ultim exemplu vine din Japonia, unde educația fizică este foarte bine dezvoltată, având alocate un număr semnificativ de ore pe săptămână (4-5). În acest caz, obiectivele urmărite sunt întărirea sănătății prin cunoașterea regulilor de igienă, inițierea în practicarea unor ramuri de sport și formarea capacității de a practica exercițiile fizice independent, în timpul liber, respectiv formarea unui sistem de cunoștințe de specialitate. 
În concluzie, se poate aprecia că menținerea unei stări robuste de sănătate este un obiectiv fundamental în toate țările analizate. De asemenea, deprinderea practicării independente a exercițiilor fizice în timpul liber este întâlnită peste tot. În majoritatea statelor europene, educația fizică figurează în planurile de învățământ cu două sau trei ore pe săptămână la clasele mici, acestea fiind realizate prin mijloace specifice diferitelor ramuri de sport. În schimb, Statele Unite sunt orientate mai mult către dobândirea acelor cunoștințe, obiceiuri și comportamente care rămân pe tot parcursul vieții. 

1.2 SCOPUL LUCRĂRII SI MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Obiectivul principal al lucrării este reprezentat de studiul comparativ al sistemului educațional în domeniul educatiei fizice și sportului în școlile din una dintre cele mai dezvoltate tări europene, și anume Franta și cel din Romania.

Prin realizarea acestui studiu doresc să subliniez importanta practicarii exercitiului fizic in cadrul sistemului de învatamant. Chiar dacă în Romania se încearcă a se creste numarul de ore de sport din scoli, procesul nu e unul cu finalitate imediată. Sistemul francez este total diferit față de cel românesc începând de la clasele primare și terminând cu învațământul superior. Aceasta nu înseamnă că Franța nu are problemele ei, însă sistemul lor de învățământ este mai aerisit și adecvat necesitaților elevilor.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEOETICA A TEMEI

2.1 CONȚINUTUL CURRICULAR

Educația fizică reprezintă o disciplină obligatorie în toate tarile și la toate nivelurile de învatamant. Există multe asemănări și putine diferențe între aceste țări și abordările lor în acest domeniu.

Obiective naționale

În toate țările europene se menționează principalele obiective ale educație fizice la școală, completate, în anumite cazuri, de o definiție națională. Educația fizică nu poate fi limitată doar la îmbunătățirea abilităților fizice, întrucât acoperă a arie mai largă de abilități, unele de natură emoțională și socială, precum și procese cognitive, motivație și concepte morale. Astfel, aproape toate țările identifică dezvoltarea fizică, personală și social a tinerilor, ca fiind principalele obiective.

Dezvoltarea fizică

Prin natura educației fizice, pe parcursul orelor acestei discipline, se acordă o importanță primordiala abilităților fizice și motorii. Copiii și tinerii sunt astfel învățați să își dezvolte abilitățile fizice, să dobândească o mai bună coordonare, reacții mai rapide și o viteză mai mare, rezistență, suplețe, echilibru și forță.

O altă preocupare a educației fizice este aceea de a compensa orele petrecute static la majoritatea celorlalte discipline desfășurate în clasă și, în general, de a descuraja un stil de viață sedentar.

Dezvoltarea fizică este strâns legată de promovarea sănătății și a unui stil de viață sănătos, inclusiv prin dobândirea plăcerii de a practica activități și exerciții fizice, pe tot parcursul vieții. Aproape toate țările accentuează faptul că este vital să fie apreciată valoarea acestui tip de activitate pentru sănătate, în vederea îmbunătățirii calității vieții. Tinerilor trebuie să li se ofere la școală oportunitatea de a învăța mai mult despre factorii care le afectează abilitățile fizice. În cele din urmă, educația fizică oferă un cadru în care aceștia pot să își testeze în mod independent forma fizică, să experimenteze anumite activități și să le practice în timpul liber, dacă doresc acest lucru.

Dezvoltarea personală

Educația fizică poate contribui în mod decisiv la dezvoltarea personală a tinerilor ajutându-i să-și dezvolte conștiința fizică și încrederea în propriile abilități fizice, alături de un sentiment general de bine fizic și astfel, o mai mare încredere și stimă de sine. De asemenea, educația fizică le dezvoltă voința, simțul responsabilității, răbdarea și curajul. În același timp, îi ajută să fie mai realiști în ceea ce privește propriile capacități fizice, decizii și acțiuni, astfel încât învață atât să se accepte pe ei înșiși, cât și să tolereze diferențele față de ceilalți.

Beneficiile pentru sănătate ale activităților fizice contribuie, de asemenea, la atitudini mentale echilibrate. Educația fizică urmărește dezvoltarea unui comportament asertiv stabil, într-o varietate de situații și permite tinerilor să discute și să descopere modalități prin care să facă față cu succes emoțiilor negative și stresului.

Se poate accentua modul în care educația fizică și sportivă la școală imprimă un avantaj competitiv în dezvoltarea personală, elevii luand parte la competiții sau evenimente sportive în care învăță să concureze, sa coopereze și să se confrunte cu diferite provocări.Învață, de asemenea, să planifice, să pună în practică și să evalueze acțiuni, idei și performanțe. Au astfel ocazia să experimenteze diferite roluri, de exemplu, jucător, arbitru, organizator și spectator și să aplice diferite strategii și tactici.

Dezvoltarea socială

Dezvoltarea socială cuprinde o largă varietate de abilități. Anumite țări fac referire la dobândirea de abilități sociale (soft skills), de exemplu o bună comunicare și cooperarea constructivă cu ceilalți, pe baze egale.Multe țări accentuează valoarea integrării tinerilor în societate, a cultivării și dezvoltării simțului de solidaritate, interacțiunii sociale, lucrului în echipă și spiritului de echipă, corectitudinii și respectului pentru reguli și pentru ceilalți, ca parte a dezvoltării maxime a personalității acestora.Semnificația valorilor mai ample, umane și privind mediul înconjurător, a fost menționată ferm de câteva țări. De exemplu Islanda citează importanța responsabilității față de viețuitoare și de mediul înconjurător, în timp ce

Danemarca spre exemplu accentuează faptul că educația fizică trebuie să îi facă pe copii și pe tineri conștienți de responsabilitatea pe care o au pentru propriile vieți, fiindu-le arătat cum să fie implicați din punct de vedere social în comunitate. Alte țări merg mai departe și evidențiază contribuția cheie pe care sportul o poate avea în prevenirea violenței.

Rezultatele învățării

Țările optează pentru moduri diferite de a defini rezultatele învățării pentru educația fizică la școală. Majoritatea descriu ținte generale,cele calitative fiind centrale. Diferența dintre obiectivele naționale și rezultatele învățării în educația fizică nu este foarte clară, făcând dificilă o distincție între acestea.

La fel ca și obiectivele naționale, rezultatele învățării acoperă, în general,abilitățile legate de dezvoltarea fizică, personală și socială și accentuează importanța unui stil sănătos de viață. Aceasta se aplică în special țărilor în care școlile au libertatea de a alege și de a implementa acele activități de educație fizică ce se potrivesc cel mai bine țintelor calitative

În afara competențelor și abilităților identificate în țintele naționale pentru educația fizică, cele vizate ca rezultate ale învățării sunt mai detaliate decât obiectivele principale sau lărgesc sfera acestora. De exemplu, aspectele legate de sănătate și atitudini pozitive față de activitățile sportive, pe tot parcursul vieții, sunt menționate în obiectivele naționale și, în aproape toate țările, reprezintă și rezultate ale învățării. Mai specific însă, aceasta înseamnă și combaterea obezității și a învăța despre aspecte nutriționale și de dietă. Mai mult, educația fizică urmărește să dezvolte igiena personală, să prevină accidentările și să sporească gradul de conștientizare și cunoștințele despre riscuri și măsuri de siguranță, precum si să îi învețe pe tineri cum să reacționeze în caz de urgență.

Evaluarea elevilor

În toate țările europene, implicarea, progresul și dezvoltarea elevilor prin educație fizică este monitorizată și evaluată periodic, pe parcursul anului școlar. Totuși, metodele de evaluare pot fi diferite, în funcție de țară și nivel de învățământ. Cele mai frecvente metode de evaluare în educația fizică sunt cea formativă și cea sumativă.

Evaluarea formativă este în principal calitativă și descriptivă(de exemplu, exprimată oral sau în scris). Aceasta identifică rezultatele învățării și performanțele elevilor într-o anumită perioadă, precum și viitoarele progrese pe care aceștia le-ar putea înregistra.

În schimb, evaluarea sumativă este realizată în general prin note, exprimate prin cifre sau litere, asupra realizării anumitor activități sau teste, într-o perioadă dată de timp. Notele sunt, în mod normal, bazate pe o scală (care variază, de xemplu, de la 1 la 10 sau de la ’A’ la ‘E’) care în majoritatea cazurilor este folosită pentru toate disciplinele din curriculum.

In Romania se folosesc atât metode formative, cât și sumative pentru evaluarea rezultatelor la educație fizică, pe cand in Franta se foloseste evaluarea sumativă ca metodă unică în învățământul primar și în cel secundar inferior.

2.2 ACTIVITĂȚI FIZICE ȘI SPORTIVE EXTRACURRICULARE

Pe lângă desemnarea educației fizice ca disciplină obligatorie în curriculumul școlar, țările europene încearcă în diferite moduri să încurajeze tinerii pentru a fi activi din punct de vedere fizic și în afara programului obișnuit de școală. Acestora li se oferă oportunități pentru a considera activitatea fizică și sportul ca fiind atractive și accesibile, astfel încât să fie mai motivați să se bucure de acestea, în număr cât mai mare. Aici, activitățile extracurriculare sunt cele concepute pentru tinerii de vârstă școlară, acestea desfășurându-se în afara timpului dedicat în mod normal curriculumului școlar.

Activitățile extracurriculare urmăresc aceleași rezultate, ca și cele specificate în obiectivele naționale pentru educația fizică în școală. În comparație cu prevederile obligatorii pentru această disciplină, scopul lor principal este extinderea sau completarea activităților specificate în curriculumul central.

Aceste activități consolidează, în mod normal, munca de echipă, comunicarea, cooperarea și legăturile dintre școli și comunitate în sens larg. Ele sunt, de asemenea, considerate ca adecvate în rezolvarea problemelor legate de violență și agresiune în școală, și, mai general, în susținerea valorilor universale de egalitate și pace. Scolile iau deseori inițiativa de a propune, organiza și susține financiar activități extracurriculare, caz în care sunt ajutate de către elevi, părinți și voluntari. Furnizarea activităților extracurriculare poate include, de exemplu, proiecte educaționale și planuri de acțiune ale profesorilor sau școlilor. Aceste proiecte pot să acopere mai eficient nevoile și interesele individuale ale tinerilor din școală și să reflecte situațiile geografice, financiare sau de altă natură, cu care se confruntă școlile.

În multe țări, cluburile sportive școlare sunt înființate pentru acest scop. Ele joacă un rol important în organizarea activităților extracurriculare și oferă o gamă variată de discipline sportive, în funcție de resursele financiare, materiale, tehnice și umane pe care le au, precum și de interesele și abilitățile tinerilor în cauză.

Principalele grupuri țintă:

Activitățile extracurriculare,de obicei, se adresează elevilor în general. Cu toate acestea, o parte a ofertei este concentrată pe anumite grupuri de elevi,cu regim special, permițându-le acestora să efectueze activități fizice în școlile care oferă învățământ general de masă.

Copii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale:

Prin metode și mijloace specifice, educația fizică și sportul asigură un mediu educațional accesibil, cu puternice influențe formative și educative asupra persoanelor cu dizabilități.
Comisia Europeană cheamă Statele membre și organizațiile sportive să își adapteze infrastructura, pentru a permite accesul acestor persoane în bazele sportive și, implicit, participarea lor la programe și competiții special concepute.
În ultimii ani, educația fizică și sportul adaptat s-au impus ca subsisteme cu obiective specifice diferitelor tipuri de deficiențe. Structurile motrice adaptate, regulile specifice, resursele materiale și organizatorice modificate permit facilitarea exprimării acestor persoane, conform propriilor abilități și capacități. Pe de altă parte, în acest mod, sunt posibile efectele terapeutice-compensatorii și de dezvoltare, care permit crearea unei noi imagini de sine, favorabile integrării sociale.
Programele moderne de educație fizică și sport adaptat promovează educația incluzivă, prin cuprinderea, în activități comune, a persoanelor cu și fără dizabilități.

CAPITOLUL III

SISTEMUL EDUCATIONAL FRANCEZ

3.1 Structura sistemului francez de învățământ

Sistemul educațional francez are la bază mari principii inspirate din cele care au stat la baza Revoluției de la 1789, din legile votate între 1881 și 1889 și din Constituția din 4 octombrie 1958: “organizarea învățământului public obligatoriu gratuit și laic, la toate nivelele este o datorie a statului”.

Sistemul de învățământ francez este foarte bine centralizat, organizat și ramificat. El este divizat în trei stadii diferite : învățământul primar, învățământul secundar și învățământul superior. ( a se vedea Anexa 1).

Pre-învățământul primar (grădiniță) creat în 1881, este pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 – 6 ani. Astfel Although it is not compulsory, virtually all 3-year-old children attend nursery school ,în Franța copiii încep școala foarte timpuriu, la vârsta de 3 ani, când majoritatea părinților iși trimit copiii la gradiniță (maternelle), unde aceștia petrec 2 sau 3 ani. Ultimul an de grădiniță (grupa mare – grande section) reprezintă un pas important în procesul educațional, deoarece este anul în care copiii încep să învețe să citească.

După grădiniță, copiii merg la școala primară care durează 5 ani (de la 6-7 ani până la 10-11 ani). Aici, în primul an, numit curs pregătitor, (cours préparatoire) ei învață să scrie și își dezvoltă abilitățile de citire. Ca și în alte sisteme educaționale asemănătoare celui francez, în școala primară elevii au de obicei un singur învățător care predă întregul curriculum. În limba franceză, învățătorul din școala primară este numit professeur sau instituteur/ institutrice.

Învățământul secundar francez este împărțit în două școli: colegiul între vârsta de 11-15 ani (4 ani după terminarea școlii primare) și liceul între 15-18 ani (3 ani după terminarea colegiului). Terminarea studiilor secundare se termină cu examenul de bacalaureat care are origine franceză, fiind introdus în sistemul educațional de către Napoleon. Bacalaureatul este diploma de sfărșit de liceu care ajută absolvenții să intre la universități sau la cursuri specializate.

Examenul final de bacalaureat este foarte important pentru studenții francezi. Este un examen riguros, fără variante multiple de întrebări: aceasta include o fază scrisă și una orală, fiecare cu mai multe subiecte. Examenul It lasts two to four dayExamenuldurează de la două până la patru zile. Nearly 30 per cent of those who take it fail. Aproape 30% din cei care îl susțin nu-l promovează.

15 de milioane de elevi și studenți, adică un sfert din populatie, sunt în sistemul de învățământ din care Just over 2 million are in higher education. doar peste 2 milioane sunt în învățământul superior.

3.1.1 Educația preuniversitară și universitară

Franța este țară cu o mare varietate geografică, fiind un cadru ideal de experimentare a ideilor noi pentru studenții amatori de aventuri din toată lumea. În munți se poate schia iarna, plajele Mediteranei sunt atractive vara, iar zonele deluroase oferă faimoasele regiuni viticole. Multe școli în Franța combină cursurile de fiecare zi cu activități diferite, cum ar fi sporturile, degustarea vinurilor sau inițierea în arta culinară.

Educația preuniversitară

După terminarea studiilor gimnaziale ce durează patru ani, elevii pot opta fie pentru educație generală/tehnologică, în licee unde se pregătesc pentru bacalaureat sau pentru bacalaureatul tehnologic, în trei ani, fie pentru învatarea unei meserii, în școli profesionale unde se pregătesc mai întâi pentru Certificatul de Aptitudini Profesionale ("Certificat d'Aptitudes Professionnelles") sau pentru Brevetul de Studii Profesionale ("Brévet d'Études Professionnelles") în doi ani și apoi, pentru cei care doresc să continue, pentru bacalaureatul profesional, dupa încă doi ani.

Învățământul secundar inferior durează patru ani, în clasele a șasea, a cincia, a patra și a treia. A șasea corespunde ciclului de adaptare, a cincia și a patra ciclului central, și a treia ciclului de orientare. Diploma națională de brevet se accordă, după examinare, elevilor care au dobândit cunoștințele generale ale colegiului. Învățământul este obligatoriu până la vârsta de 16 ani, dar ca vârstă, nu corespunde unui capăt de ciclu, formarea continuă în general la liceu. Tranziția la liceu apare indiferent de rezultatele Certificatului de Diplomă.

Într-un liceu general și tehnologic, învățământul dureaza trei ani, în clasele a doua, prima și terminală. Clasa a doua generală și tehnologică constitue ciclul determinării, acesta este numit, de asemenea, a doua determinare, deoarece se pregătește alegerea sa de bacalaureat. Prima clasă, cu an terminal, corespunde ciclului terminal. La sfârșitul celor trei ani, elevii susțin bacalaureatul general sau tehnologic.

Educația universitară

Educația superioară în Franța este caracterizată printr-un sistem dual: studiile se fac în universități (incluzând institute politehnice de stat – " Instituts nationaux polytechniques ") la care participă un număr mare de studenți, în Grandes Écoles și alte instituții de educație superioară profesionale cu reguli de admitere selective. Programele universităților sunt în general concentrate asupra cercetării și aplicațiilor sale practice.

În timp ce majoritatea instituțiilor reprezintă responsabilitatea Ministerului Educației, unele Grandes Écoles fac parte din alte ministere. Universitățile sunt alcătuite din unități care oferă un curriculum în domenii academice și din diferite instituții și școli, cum ar fi IUT( Institut Universitaire de Technologie), care oferă cursuri de inginerie și tehnologie și programe speciale de Management, Științe Politice, Limbi străine și Educație Fizică, IUFM (" Instituts Universitaires de Formation des Maitres ") care oferă cursuri pregătitoare pentru învățători și profesori de gimnaziu, IUP (Instituts Universitaires Professionels), care oferă cursuri tehnologice și cursuri practice. Grandes Écoles oferă un standard înalt de pregătire profesională în trei sau mai mulți ani, după doi ani de clase preparatorii și după luarea unor examene foarte selective la înscriere. Ele oferă studii în domeniul științelor, cursuri de pedagogie și cursuri pentru afaceri.

Învățământul superior cuprinde trei stadii și anume (a se vedea Anexa 2):

Primul stadiu în studiile universitare: "Premier Cycle"

Primul ciclu al studiilor de lungă durată este alcătuit din cursuri generale, la diferite materii de studiu. La doi ani după bacalaureat se poate obține o Diplomă de Studii Universitare Generale (" Diplôme d'Etudes Universitaires Générales " (DEUG)) unde se menționează domeniul de specializare. Pentru a intra la "Grandes Écoles", sunt necesari doi ani de studii preparatorii.

Al doilea stadiu în studiile niversitare: "Deuxième Cycle"

Al doilea ciclu urmează în mod normal la un an după licență și încă unul după "Maîtrise" (master). În domeniile profesionale, se obțin următoarele " Maîtrise " la doi ani după obținerea DEUG: " Maîtrise des Sciences et Techniques (MST) ", " Maîtrise des Sciences de Gestion (MSG) ", " Maîtrise des Méthodes Informatiques appliquées à la gestion (MIAGE) ". " Maîtrise " este acordată trei ani după obținerea DEUG (sau DUT). Unele școli de inginerie acceptă studenți în urma unui examen de admitere, la doi ani de studii după promovarea bacalaureatului (în acest caz, studiile durează cel mult trei ani), sau în funcție de rezultatele obținute la bacalaureat urmat de teste de aptitudini și de un interviu (în acest caz, studiile vor dura patru, până la cinci ani).

Al treilea stadiu al studiilor universitare: "Troisième Cycle"

În al treilea stadiu, studenții se specializează și se pregătesc pentru cercetare. Se oferă două posibilități: una profesională, care duce după un an la obținerea unei " Diplôme d'Etudes Supérieures Spécialisées (DESS) " și una doctorală, care duce după un an la obținerea unei " Diplôme d'Etudes Approfondies (DEA) ", după care începe pregătirea pentru doctorat. Diploma de doctorat se obține după trei sau patru ani de cercetare individuală.

În continuare vom prezenta materiile și numărul de ore pe care elevii de clasele III-VI le studiază.

La clasa a III-a se studiază pe săptămână: Franceza – 4 h 30

Matematica – 4 h

Limba straină – 3 h

Istorie-Geografie-Educație civică – 3 h 30

Științele vieții și ale pământului – 1 h 30

Fizica-Chimie – 2 h

Tehnologie – 2 h

Arte plastice – 1 h

Educație muzicală – 1 h

Educație fizică – 3 h

Limba străină sau regională – 3 h

La clasa a IV-a se studiază pe săptămână: Franceza – 4 h

Matematica – 3 h 30

Prima limbă străină – 3 h

Istorie-Geografie-Educație civică – 3 h

Științele vieții și ale pământului – 1 h 30

Fizica-Chimie – 1 h 30

Tehnologie – 1 h 30

Arte plastice – 1 h

Educație muzicală – 1 h

Educație fizică – 3 h (plus 1 h opțional)

A doua limbă străină sau regională – 3 h

La clasa a V-a se studiază pe săptămână: Franceza – 4 h

Matematica – 3 h 30

Prima limbă straină – 3 h

Istorie-Geografie-Educație civică – 3 h

Științele vieții și ale pămîntului – 1 h 30

Fizica-Chimie – 1 h 30

Tehnologie – 1 h 30

Arte plastice – 1 h

Educație muzicală – 1 h

Educație fizică – 3 h (plus 1 h opțional)

La clasa a VI-a se studiază pe săptămână: Franceza – 4 h 30

Matematica – 4 h

Limba straină – 4 h

Istorie-Geografie-Educație civică – 3 h

Științele vieții și ale pământului – 1 h 30

Tehnologie – 1 h 30

Arte plastice – 1 h

Educație muzicală – 1 h

Educație fizică – 4 h

3.2 Situatia actuală a educatiei fizice școlare în Franta

In ceea ce priveste timpul de predare în învatamantul obligatoriu ,alocat în curriculum, Franta se bucura de un timp de predare constant ridicat, cu schimbari minore pe parcursul anilor . Timpul variaza de la 102 la 108 ore minime anual, cu un procentaj de 10-14% din timpul total de predare prevazut în curriculum.

Franța are o listă de activități sportive care include abilitățile identificate la nivel național, acestea reprezentând baza pentru programele de educație fizică ale fiecărei instituții. Principalele activităti obligatorii specificate în curiculumul central/documentele de coordonare în învătămantul primar și cel secundar inferior sunt: atletism, dans, jocuri sportive, gimnastică, sănătate și conditie fizică bună, activitati în aer liber și aventură, înot, s.a.

Dezvoltarea sportului în sport școlar este o problemă politică de educație. Sportul este deosebit de un accent de sprijin educațional.

O finalitate dublă a educatiei fizice scolare: educativă și socială.

– sportul școalar promovează responsabilitatea de învățare și cetățenia;

–  învață respectul pentru sine, respectul pentru adversar, respectil pentru arbitru;

–  subliniind angajamentul colectiv, se apreciază conceptul de echipă;

–   permite dezvoltarea solidarității colective și, prin urmare, ajută la evitarea oricărei forme de violență;

 – implicarea elevilor în organizarea de evenimente sportive și integrarea acestora în viața asociației,astfel sportul școlar creează aceste spații de socializare și consultare, care sunt linii de formare a viitorilor cetateni;

  – contribuie la egalitatea de șanse și de integrare oferindu-le tuturor elevilor aceleași drepturi și aceleași obligații;
 – îmbunătățește stilul de viață, contribuind astfel la prevenirea dependentei si de adujuvant in educarea sanatatii;

Educatia fizică în școala primară:

Învățarea are loc prin diverse module:

obținerea de performanțe maxime măsurabile într-o anumită perioadă de timp: atletism, înot;

adaptarea la diferite medii variate: orientare, alpinism, fier și alunecare, călărie, plimbare cu barca;

activitățile de confruntare individuale sau colective: jocuri lupte, jocuri de echipa (tradiționale sau sport);

activități artistice, estetice sau expresive: gimnastică artistică sau ritmică, arte circ, înot sincron;

În scoala primară, 108 ore pe an sunt dedicate activităților fizice și sportive, adică, 3 ore pe săptămână. Orice școală poate decide, în cadrul proiectului său de a crește săptămâna de lucru cu o oră. Acestia sunt profesori din cadrul scolii sau persoane din afară, calificați să predea educatia fizica și sportul.

În colegiu, programele sunt bazate pe 4 obiective:

atinge maximum de performantă motrică ,măsurabile într-o anumită perioadă de timp;

 adaptare la medii diverse și incerte: alegerea unui traseu într-un mediu natural, se se angajeze în siguranță și respect pentru mediul înconjurător;

atinge o performanță artistică sau freestyle: imagine, produc și de a controla o creație în fața unui public;

a conduce și controla o confruntare individuala sau colectivă: a lua decizii în respectarea adversarilor, partenerilor, arbitrului;

Aceste obiective se bazează pe activități fizice și sportive, clasificate în opt grupe:

-atletism (alergare de demi-font, obstacole, înaltime, suliță, multi salt,alergare de viteză)
    -înot sport (înot lung, viteza de înot)
    -activități în aer liber (canotaj, orientare, alpinism)
    -gimnastică (aerobic, acrobație, gimnastică ritmică)
    -activități artistice (arte, circ, dans)
    -sporturi de echipă (baschet, fotbal, handbal, rugby, volei)
    -Sporturi cu racheta (badminton, tenis de masă)
    -Combat (box francez, lupte)
La sfârșitul colegiului, elevii trebuie să fi atins nivelul 2 (competențe de așteptat), în cel puțin o activitate de fiecare grup.

În conformitate cu nivelurile de clasă, volumul obligatoriu timp săptămânal de Educatie fizică si sport pentru școală variază: aceasta este de 4 ore în al șaselea an, 3 ore în al cincilea, al patrulea și al treilea.

Liceu

Activități sportive sunt întotdeauna mai variate în liceu decât în colegiu.

Se adaugă la programele de liceu și școală profesională, competența numarul 5, care vizează predarea educatiei fizice și sportului privind dezvoltare și auto-întreținerea (prin activități sportive și fizice artistice, cum ar fi fitness-ul, înot, step-ul).

În liceu elevii au cate 2 ore de educatie fizica pe saptamană. Apropiindu-se bacalaureatul, elevii au posibilitatea de a-si alege propiile „meniuri”, în grup de 3 discipline sportive care au fost stabilite deja în avans. De exemplu, pot fi activitati cum ar fi : înot, fotbal si dans. Elevii sunt evaluati pe parcursul anului în care se dă examenul de bacalaureat, la disciplinele alese, media finala fiind media aritmetică dintre notele primite la fiecare sport în parte.

Sportul în școală se bazează pe asociații sportive școlare, care sunt investite cu o misiune de serviciu public în scopuri educative și sociale,definite în convențiile care se leagă statul. Acești parteneri asociați școlii sunt:

Pentru învătămantul primar: l'Union sportive de l'enseignement du premier degré (USEP) ;

Pentru învătămantul secundar: l'Union nationale du sport scolaire (UNSS).

Pentru învătămantul universitar: Fédération française du sport universitaire (FFSU).

USEP conduce elevii din învătămantul primar în conștientizare asupra sănătății.

Incepând cu anul 2006, săptămânal tema USEP "Jocurile mele de sanatate" a educat școlarii despre importanța sportului și a activității fizice pentru sănătatea lor. Acest sistem subliniază necesitatea de a dezvolta un gust pentru practicarea ", cel puțin o oră de activitate fizică pe zi pentru copii, inclusiv de la doua la trei secvențe puternice pe săptămână."

USEP a dezvoltat, de asemenea, instrumente educaționale pentru promovarea sănătății. A publicat trei kituri de învățământ "de comportament de sănătate" (ciclul 1, ciclul 2 și ciclul 3), care conțin instrumentele care contracară activitatea fizică (a măsura timpul petrecut în activități fizice) și conducătorul emoțiilor (a verbaliza senzatiile de simțit în timpul practicii exercitiului fizic).

UNSS, un "antrenor" pentru toți.

UNSS dezvoltă un important program de sănătate, care se plasează în centrul preocupărilor sale. Toate serviciile departamentale și regionale UNSS, ofera cel puțin o activitate sănatoasă pe an pentru elevi, autorizate. Evenimente publice sunt organizate în mod regulat pentru a promova activitatea fizică în legătură cu cluburile, comisiile departamentale și ligile locale (de exemplu, proiectul "alerga diferit" Drôme, UNSS permitandu-le și copiilor supraponderali de a participa , programul "Puterea și echilibru" de Loire-Atlantique , care concentrează pe nutritie, etc.).

Sportul școlar se joaca colectiv:

Asociatiile sportive școlare USEP și UNSS au acorduri nationale și planuri la toate nivelele (local, raional, regional și national). Ele dezvolta relații strânse cu alte federatii sportive, pe baza de acorduri care includ dezvoltarea sportului și organizarea de campionate, înfiintarea de studii de formare pentru profesori și de asemenea formarea de tineri functionari UNSS (arbitrii, jucatori, organizatori).

De asemenea mai au acorduri cu Federatia Franceză de Sport pentru cei cu handicap, Federatia Franceză de Sport Adaptat, Federatia Franceză de Sport pentru surzi, care permite tinerilor cu handicap înscriși în școli și instituții de învățământ inferior sau institutii specializate sa participe la reuniuni de formare și reglementari adaptate nivelului lor și nivelului de handicap.

In anii precedenti, a fost creat un nou cadru de evaluare, care include, de exemplu, criterii și note sau puncte pentru fiecare activitate sportivă, la finalul învățământului secundar inferior. Aceasta nu numai că permite evaluarea corectă a elevilor, la nivel individual, dar oferă și o comparație între școli, la nivel național.Unul dintre obiectivele cadrului este de a stabili un nivel național de performanță în educația fizică. Acest proiect de evaluare la nivel național este testat pentru prima oară în anul școlar 2012/13.

Evaluarea finală la educație fizică nu este inclusă în rapoartele anuale, ci într-un certificat de performanță acordat elevilor la finalul învățământului secundar inferior.

Profesorii joacă un rol cheie în traducerea obiectivelor educației fizice și sportului în practica efectivă la școală. Totuși, este de așteptat ca profesorii care predau această disciplină să poată nu numai practica și organiza activitățile de educație fizică și sport, ci să aibă și abilitățile necesare pentru a promova un mod de viață sănătos, de a spori motivația tinerilor pentru exercițiul fizic și de a-i implica în diferite sporturi. Pentru a face asta, ei trebuie să beneficieze de educație inițială adecvată și dezvoltare profesională continuă.

Educatia fizică în învatamantul primar francez este predată de care profesorii generaliști, calificați din punct de vedere formal să predea toate (sau aproape toate) disciplinele din curriculum, ei pot fi asistați de un antrenor sportiv sau consilier angajat de către școală. În ceea ce privește nivelul secundar inferior, profesorii de educație fizică sunt de obicei specialiști (calificate pentru a preda numai educatia fizică sau și o alta materie).

În Franța, viitorii profesori de educație fizică sunt supuși unui nou examen practic, axat e competențele profesionale. Testul se bazează pe fotografii autentice, realizate pe parcursul orelor de educație fizică, pe care candidații trebuie să le analizeze înainte de a sugera următoarea lecție, conform planului școlar pentru această disciplină.

Anul 2015-2016 va fi marcat de organizarea, în Franța de evenimentele sportive importante, cum ar fi Euro 2015 baschet, Campionatul European 2015 din cross-country, badminton ,Campionatele Europene și UEFA – Euro 2016 de fotbal.
Pornind de la aceste evenimente, Ministerul Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării dorește să promoveze sportul în rândul tinerilor și să mobilizeze comunitatea educațională în jurul valorilor europene și sportive ca parte a „Anul Sport de la școală la universitate”( Année du sport de l'école à l'université).

Acest lucru va avea ca scop să evidențieze sportul ca instrument de valori educaționale și de cetățenie, atât la școală, în cazul în care acesta este parte a educației prin mobilizarea de cunoștințe și abilități disciplinare și transversale, ca din școală, cu o retea larga de asociații, care permite tuturor să descopere și să se bucure de o multitudine de activități. Acesta ar trebui să permită să se sublinieze faptul că sportul și școala se bazează pe aceleași valori: gustul efortului, perseverenta, dorinta de a progresa, respect față de ceilalți, de sine și reguli, etc.

CAPITOLUL IV

SISTEMUL EDUCAȚIONAL ROMÂNESC

4.1 Structura sistemului românesc de învățământ

Educația în România este obligatorie până la vârsta de 16 ani. În practică, dat fiind faptul că majoritatea românilor încep școala la vârsta de 6 ani, primii zece ani au fost făcuți obligatorii de către Minister, începand cu 2002. Sistemul de învățământ este identic la nivel național și foarte centralizat.

Sistemul de învățământ român se structurează pe următoarele nivele:

1. învățământ preuniversitar, care cuprinde 4 cicluri:

a) învățământ preșcolar: grădinița, compusă din grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare și grupă pregătitoare pentru școală (clasa „0”)

b) învățământ primar: clasele I. – IV;

c) învățământ secundar, care cuprinde:

învățământ secundar inferior, organizat în două cicluri care se succed:

gimnaziu: clasele V-VIII;

ciclul inferior al liceului sau școala de arte și meserii: clasele IX-X;

învățământ secundar superior: ciclul superior al liceului, clasele XI-XII/XIII, precedat, după caz, de anul de completare;

d) învățământ postliceal;

2. învățământ superior, organizat conform sistemului Bologna astfel:

a) studii de licență

b) masterat

c) doctorat

d) învățământ postuniversitar: cursuri postuniversitare și formare continuă

Structura sistemului de învățământ din România

Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de bacalaureat), licență (cadru de absolvirea a universității, după un examen și/sau a tezei), masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen), doctorat (doctor, după o teză).

4.1.1. ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Învățământul preșcolar se organizează pentru copii în vârstă de 3-6/7 ani, în grădinițe cu program normal, prelungit și săptămânal, nefiind obligatoriu. Grădinițele se înființează de către inspectoratele școlare. Pentru asigurarea continuității între învățământul preșcolar și cel primar se generalizează grupa mare, pregătitoare pentru școală. (clasa „0”)

Grădinița este opțională, și de obicei dureaza 3 sau 4 grupe – „Grupa mică”, pentru copii cu vârsta între 3-4 ani, „Grupa mijlocie”, pentru copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani, „Grupa mare”, pentru copii cu vârsta de 5-6 ani și „Școala pregătitoare” (Pregătire pentru școală), pentru copii cu vârsta de 6-7 ani. Ultima formă este oferită numai de unele grădinițe.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Învățământul primar, clasele I-IV, se organizează și funcționează, de regulă, cu program de dimineață, în cadrul unităților de învățământ cu clasele I-IV, I-VIII, I-X sau I-XII/XIII.

În clasa „0” sunt înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului scolar. La cererea părinților, tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa „0” și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic.

Primii patru ani(clasele I-IV) sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor. Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de Limbi Străine, Informatică, Ed. Fizica , Religie, etc)

La sfârșitul școlii primare, programa începe să devină congestionată. De exemplu, un elev în clasa a 4-a (9-10 ani) pot avea într-o săptămână:

3-4 ore de matematică

4 ore de limba română

1 ore de istorie

1 ore de geografie

1-2 ore de știință

2 ore de artă

1-3 ore de-o limbă străină (de obicei, engleză, franceză sau germană)

1 sau 2 ore de Informatică

1 oră de educație civică

1 din religie

1 oră de muzică

2 ore de educație fizică

ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR

Ciclul gimnazial

Ciclul gimnazial, clasele V-VIII, se organizează și funcționează în cadrul unităților de învățământ cu clasele I-VIII, V-VIII, V-X, I-X, I-XII/XIII sau V-XII/XIII. Gimnaziul durează 4 ani și este obligatoriu pentru toți copii. Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a patra, pe baza performanțelor academice.

Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). În afară de materiile clasice sunt organizate ore de consiliere psihologică sisținute de către un psiholog școlar. În clasa a opta programa poate conține până la 30-32 oră pe săptămână, sau 6 ore pe zi, ceea ce este destul de mult, de exemplu:

4 ore de matematică

4-5 ore de limba română

1 (2 în clasa a 8-a) oră de istorie

2 ore de geografie

2 (1 în clasa a 8-a) ore de biologie

2 ore de informatică

4 ore de-o limbă străină

2 ore de fizică

2 ore de chimie

1 oră de Latină

1 oră de artă și muzică

1 oră de religie (opțional)

1 oră de educație civică

1 oră de tehnologie (poate fi opțională).

2 ore de educație fizică

Ciclul inferior al liceului

Ciclul inferior al liceului, clasele IX-X, se organizează și funcționează în cadrul unităților de învățământ cu clasele I-X, V-X, I-XII/XIII, V-XII/XIII sau IX-XII/XIII.

Învățământul liceal seral, cu frecvență redusă și la distanță, poate funcționa, în condițiile legii, în unități de învățământ stabilite de inspectoratele școlare. Absolvenții ciclului inferior al liceului dobândesc certificat de absolvire, portofoliu personal pentru educație permanentă.

Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a si a 10-a ), doi ne-obligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între a 10-a și a 11-a ani. Există, de asemenea,un program de frecvență redusă care durează 5 ani pentru cei care doresc să participe la liceu, după ce au renunțat în adolescență.

Conform Legii Educației Naționale din 2009, elevii din clasa a VIII-a își continuă cursurile în ciclul inferior de liceu după susținerea unei testătri naționale care este structurată după modelul testărilor internaționale standardizate.

Ciclul superior al liceului

Ciclul superior al liceului se organizează și funcționează în cadrul unităților de învățământ cu clasele I-XII/XIII, V-XII/XIII sau IX-XII/XIII.

Înscrierea în ciclul superior al liceului, cursuri de zi, se poate face în primii 2 ani de la absolvirea ciclului inferior, respectiv a anului de completare, dacă la data începerii anului școlar elevul nu a depășit vârsta de 18 ani.

Ciclul superior al liceului functionează cu filierele, profilurile și specializările stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării, în raport cu dinamica profesiunilor, meseriilor și ocupațiilor de pe piața forței de muncă. În funcție de filieră, de profil și de specializare, durata studiilor în cadrul ciclului superior al liceului este de 2 sau de 3 ani.

Finalizarea studiilor liceale se atestă printr-un certificat de absolvire, care conferă dreptul de acces, în condițiile legii, în învățământul postliceal, dreptul de susținere a examenului național de bacalaureat, respectiv a examenului de certificare/atestare a competențelor profesionale. Absolvenții ciclului superior al liceului dobândesc și portofoliul personal , iar cei care susțin și promovează examenul național de bacalaureat dobândesc și diploma de bacalaureat, care le dă dreptul de acces în învățământul superior.

Pentru anumite filiere, profiluri, respectiv specializări, stabilite de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, absolvenții ciclului superior al liceului pot susține un examen de certificare sau, după caz, de atestare a competențelor profesionale, separat de examenul de bacalaureat. Eliberarea certificatului de calificare profesională și, respectiv, a atestatului de competențe profesionale nu este condiționată de promovarea examenului de bacalaureat. Cei care susțin și promovează examenul de certificare/atestare a competențelor profesionale dobândesc certificat de calificare profesională nivel 3, respectiv atestat de competențe profesionale.

În cazul întreruperii studiilor se recunoaște fiecare an școlar promovat. La cerere, se eliberează un document de certificare a studiilor efectuate și portofoliul personal pentru educație permanentă, completat la zi.

4.1.2. ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR

Învățământul superior se realizează prin instituții de învățământ: universități, institute, academii de studii și școli de studii postuniversitare. Misiunea acestor instituții poate fi de învățământ și de cercetare sau numai de învățământ.

Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 cicluri de studii universitare:

Studii universitare de licență – 3 ani

Studii universitare de masterat – 2 ani

Studii universitare de doctorat – 3 ani

Ciclul I. – Studiile universitare de licență

Corespund unui număr cuprins între minimum 180 și maximum 240 de credite de studiu transferabile, conform Sistemului european de credite de studiu transferabile (ECTS).

La învățământul de zi, durata normală a studiilor universitare de licență este de 3-4 ani și corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu. Durata studiilor de licență pentru învățământul tehnic este de 4 ani. Durata studiilor pentru obținerea creditelor de studiu transferabile la învățământul cu frecvență redusă și la distanță se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

Studiile universitare de licență asigură un nivel de calificare adecvat exercitării unei profesii în vederea inserției pe piața forței de muncă, prin cunoștințe generale și de specialitate corespunzătoare. În cadrul studiilor universitare de licență este obligatorie efectuarea unor stagii de practică.

Absolvenții cu diplomă ai studiilor universitare de licență își pot exercita profesia, conform competențelor și drepturilor corespunzătoare diplomei dobândite. Diploma acordată după finalizarea studiilor universitare de licență atestă că titularul acesteia a dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilități cognitive specifice profesiei.

Studiile universitare de licență pot fi continuate prin studii universitare de masterat. În anumite domenii și specializări la care studiile universitare de licență nu sunt continuate de studii universitare de masterat, absolvenții pot opta, în condițiile stabilite de universități, pentru studii universitare de masterat organizate în alte domenii.

Ciclul II. – Studiile universitare de masterat

Corespund unui număr de credite de studiu transferabile cuprins, de regulă, între 90 și 120. Prin excepție, în funcție de durata studiilor universitare de licență, limita inferioară poate fi de 60 de credite de studiu transferabile.

La învățământul de zi, durata normală a studiilor universitare de masterat este de 1-2 ani și corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu. Durata totală cumulată a ciclului I și a ciclului II trebuie să corespundă obținerii a cel puțin 300 de credite de studiu transferabile.

Admiterea în ciclul de studii universitare de masterat este condiționată de obținerea diplomei acordate după finalizarea studiilor universitare de licență.

Studiile universitare de masterat se organizează, de regulă, la învățământul de zi. Studiile universitare de masterat asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licență sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităților de cercetare științifică și constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.

Ciclul III – Studiile universitare de doctorat

Studiile universitare de doctorat au, de regulă, o durată de 3 ani. În situații speciale, când tematica abordată necesită o perioadă mai mare de studiu sau experimentare, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat. Susținerea tezei de doctorat se poate face în termen de maximum 3 ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat.

Diploma de doctor atestă că titularul acesteia a dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilități cognitive specifice. Cunoștințele generale se referă la acumularea, interpretarea și dezvoltarea cunoașterii de vârf din domeniul de doctorat. Competențele generale se referă la:

a) dezvoltarea tehnicilor de cercetare și aplicarea lor în contexte diverse și specifice;

b) construcție teoretică și aplicare profesională;

c) construcții discursive de tip academic pentru publicații de prestigiu în domeniu și de tipul cunoașterii comune pentru comunicare publică;

d) asumarea responsabilității de a elabora un program de cercetare, spirit critic, creativitate, inventivitate.

4.2 Situatia actuală a educatiei fizice școlare în Romania

Vorbind despre sistemul românesc de învățământ, disciplina „educație fizică“ are menirea de a asigura „dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice și formarea capacității copiilor/elevilor de a acționa asupra acestora în vederea menținerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice armonioase și manifestării unei capacități motrice favorabile inserției profesionale și sociale prezente și viitoare“.

Obiectivele specifice educației fizice sunt: menținerea stării de sănătate, favorizarea proceselor de creștere și dezvoltare fizică, formarea capacității de a se mișca liber și eficient în mediu, formarea deprinderilor motrice specifice unor sporturi, învățarea unei ramuri de sport preferate și obișnuirea cu activitatea motrică în grup. Pe hârtie sună bine. Pe teren, pe terenurile de sport mai exact, situația e cel puțin paradoxală, dacă ne gândim că în scoli elevii se prezinta cu „munti” de scutiri merdicale, chiar dacă nu prezintă probleme de sănătate.

Totuși, programa școlară nu trebuie să fie o simplă înșiruire de conținuturi sub formă de capitole și părți privind elemente de bază (gimnastică și alte deprinderi de profil) sau specifice unor ramuri de sport, neracordate la ieșiri foarte concrete în temeiul unor achiziții posibile și necesare fiecărui elev. Specialiștii susțin că în acest caz programa școlară trebuie să se bazeze pe relația predare-învățare pe care să o optimizeze la standarde de înaltă performanță. Toate aceste aspecte se încadrează într-o viziune curriculară, în sensul că este necesară o selecție de mijloace și metode, reunite într-un model de predare.

Din „Strategia Generală de organizare și dezvoltare a activității de educație fizică și sport din România pentru perioada 2005-2008“, disponibilă pe site-ul Agenției Naționale pentru Sport (ANS), aflăm că „Obiectivele educației fizice propuse spre a fi îndeplinite sunt: menținerea unei stări optime de sănătate a celor care practică exercițiile fizice în mod conștient și sistematic, precum și creșterea potențialului lor de muncă și de viață, favorizarea proceselor de creștere și optimizare a dezvoltării corporale/fizice a cetățenilor, dezvoltarea/educarea calității motrice de bază și a celor specifice disciplinelor sportive, formarea unui sistem larg de deprinderi și priceperi motrice și valorificarea lor în – atenție!,  planul sportiv – performanțial“. Încântător și găunos în același timp. „Performanțial“ e un cuvânt inexistent în limba română, o forțare în atac din punct de vedere lingvistic. Singurul sens pe care îl poate avea acest cuvânt e să mascheze vidul de măsuri, fiindcă la acest capitol trebuia inițiat și realizat „Programul educației fizice“. Acesta presupunea realizarea unui număr minim de 3 ore de educație fizică și sport săptămânal (1 – 2 ore de educație fizică incluse în Planul cadru, o oră de ansamblu sportiv și două ore de pregătire a formațiunilor sportive care participă la întrecerile, concursurile și competițiile școlare), îmbunătățirea conținutului și predării educației fizice școlare și, partea cea mai îndrăzneață, desființarea categoriei de „elevi scutiți medicali“ și introducerea categoriei de „elevi cu cerințe educaționale speciale“, care, pe baza expertizei și a recomandărilor speciale, vor participa la lecțiile de educație fizică și vor fi notați corespunzător unui sistem de criterii stabilit de profesorul de educație fizică și sport.

Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănțuit în spațiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură și de arenele sportive. Faptul că mulți copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt „scutiți” de către părinții excesiv de protectori de orele de educație fizică desfășurate în școală reprezintă un fenomen social real și deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de alarmă pentru toți factorii implicați în procesul de formare a tinerei generații. De aceea, cercetătorii din domeniul psihologiei sportului au un rol esențial nu doar în conturarea unor concepte și metodologii specifice, ci și în readucerea în atenția societății a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.

Timpul petrecut în fața calculatorului și a televizorului crește direct proporțional cu vârsta, iar timpul petrecut în aer liber scade odată cu înaintarea în vârstă. Este îngrijorător faptul că în zilele de vacanță , în zilele de la sfârșitul săptămânii, elevii stau în fața calculatorului și a televizorului peste 10 ore, de cele mai multe ori fiind asistați de către părinți cu care vizionează nu numai emisiuni potrivite vârstei lor.

Din diverse motive copiii preferă să stea în casă în detrimentul activităților în aer liber, iar cei care nu au calculator în casă preferă să-și petreacă timpul liber în cluburi sau la prieteni. Foarte rar ies însoțiti de părinți la plimbare în aer liber sau practică împreună cu părinții exerciții fizice.

Este bine știut că, educația fizică desfășurată atât la nivel de învățământ primar cât și la nivel de învățământ gimnazial, liceal sau chiar universitar îndeplinește un rol deosebit în procesul de formare și dezvoltare a personalității copilului. Specialiștii din domeniul psiho- pedagogic recunosc valențele formative în plan biologic, motric, psihic și social ale acestei discipline.

Putem afirma că societatea românească, datorită nivelului de educație redus, dar și datorită greutăților financiare cu care se confruntă are o poziție rigidă, de indiferență sau chiar de respingere față de necesitatea practicării zilnice a exercițiilor de mișcare, de întreținere, motivând de cele mai multe ori lipsa timpului necesar ori greutățile de ordin material cu care se confruntă.

In Romania , activitătile motrice cu caracter formativ-educativ se confruntă cu numeroase pericole și provocari cum ar fi:

Statisticile asupra stării de sănătate a populației, cu deosebire a populației tinere, evidențiază creșteri îngrijorătoare ale ratei morbidității, sedentarismul și obezitatea, în special, constituindu-se drept factori favorizanți în apariția diferitelor afecțiuni fizice și psihice;

Perspectivele unei sănătăți precare și diminuarea capacității motrice a populației pun în pericol dezvoltarea economică durabilă și siguranța națională;

Diminuarea percepției asupra rolului formativ al educației fizice și sportului, reflectată în numarul mic de lecții de educație fizică din curriculum nucleu, pentru anumite categorii de elevi, și a timpului alocat practicării sportului; 

Reducerea alarmantă a numărului de copii și tineri care practică sportul, sub diferite forme;

Scăderea performanțelor sportive ale României pe plan internațional, mai ales în competițiile majore – Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale și Campionate Europene;

Lipsa de consecvență în aplicarea legislației în vigoare privind educația fizică și sportul, precum și dizarmonia punctelor de vedere ale factorilor de decizie (ministere, agenții etc.);

In ceea ce priveste orele de predare prevazute în curricula scolară, Romania prezintă un numar foarte mic, 59 de ore, fată de Franta care se bucură de un timp maxim de 102-108 ore pe an. Astfel, timpul de predare al educatiei fizice și sportului raportat la timpul total de predare prevazut,reprezintă aproximativ 9 % (conform unui studiu Eurydice publicat pe site-ul EACEA – Education, Audiovisual and Culture Executive Agency).

Toate acestea se întamplă chiar dacă în regulamentul de aplicare a Legii nr. 69/1999, se menționează obligativitatea asigurării, prin programul școlar, a unui număr de 3 ore de educație fizică pe săptămână, pentru elevii din clasele I-XII. Acest număr de lecții asigură un optim de stimulare pentru producerea de modificări adaptative, morfologice și funcționale.

Manifestul F.I.E.P.(Federația Internațională de Educație Fizică) 1970 și  Asociația Europeană de Educație Fizică, prin Declarația de la Madrid (1991), a argumentat, prin studiile efectuate pe copii și tineri de diferite vârste,  necesitatea practicării sistematice a educației fizice și sportului cel puțin 1 oră pe zi, până la vârsta de 12 ani, și cel puțin 3 ore pe săptămână, pentru copiii mai mari de 12 ani și pentru adolescenți. Prevederile UE consemnează, de asemenea, necesitatea celor 3 ore de educație fizică obligatorii pe săptămână.

Sportul școlar reprezintă o baza, o rampa de lansare în cunoasterea și valorificarea importantei exercitiului fizic în ceea ce priveste educatia sportivă generală a fiecarui individ.

Conform unui studiu realizat de Grupul de Studii Socio-comportamentale Avangarde, publicat pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului, arata ca 89% dintre tinerii romani consideră activitatile fizice importante și foarte importante, dar numai 46% desfășoară activităti fizice în timpul liber.

Studiul a fost facut intre 23 august și 16 septembrie 2014, pe un eșantion de 1.205 subiecti cu varste între 14 și 35 de ani, relatează Agerpres.

Conform rezultatelor cercetarii, aproximativ 40% dintre respondenti consideră că „lenea” este principalul motiv pentru care tinerii nu fac sport, 31% cred că ocuparea timpului cu alte activitati recreationale, iar 14% sustin că lipsa timpului liber este de vină. 

  Numai 6% dintre cei intervievati au mentionat lipsa banilor ca principal motiv și alti 6% au dat vina pe lipsa spatiilor adecvate.

Dintre respondenti, 46% au sustinut că fac activitati fizice în timpul liber, iar 54% au recunoscut că nu se deranjează. 

  Totodată, 47% dintre cei care au activitati fizice fac sport de cateva ori pe saptamană: 17% zilnic; 14% de cateva ori pe luna si 13% de cateva ori pe saptamană; 4% o dată pe luna și 5% o dată la cateva luni

Terenurile amenajate sunt locurile preferate pentru sport (29%), pe locurile urmatoare fiind spatiile publice (21%), casa proprie (17%), sălile de sport, săli de fortă, fitness și aerobic, ambele cu 11%. 10% fac sport în locuri neamenajate.

  Sporturile practicate cel putin o dată de tineri sunt fotbalul (37%), handbalul (29%), joggingul (27%), gimnastica aerobică (27%), voleiul (26%), fitnessul (23%), baschetul (23%), inotul (21%). 

16% dintre tineri au sustinut că fac mai mult sport decat anul trecut, iar 36% fac mai putin.

69% dintre tineri sunt de acord și partial de acord că autoritatile nu fac destule pentru cetăteni în domeniul activitatilor fizice sportive, iar 50% spun că practicarea activitatii fizice sportive ii interesează cu adevarat.

  46% dintre elevii din invătămantul gimnazial consideră că sunt suficiente ore de educatie fizică, iar 45% ca sunt prea putine.  

Doar 2% sunt de parere că sunt prea multe ore, iar 1% că nu ar trebui să fie. 

  In invătămantul liceal, 38% din elevi cred că sunt suficiente ore de educatie fizică, iar 48% că sunt prea putine.

In invătămantul superior, 5% arată că nu ar trebui sa fie deloc, 23% ca sunt suficiente și 37% prea putine.

In România s-a lansat o nouă strategie pentru organizarea și dezvoltarea sistemului de educație fizică și sport pentru perioada 2012-20.

Printre obiectivele principale ale strategiei se numără următoarele:să sporească educația, sănătatea și socializarea cetățenilor,prin implicarea acestora în activități fizice

și sportive; să îmbunătățească educația fizică în școală prin alocarea unui timp de predare adecvat; și să modernizeze și să îmbunătățească formarea profesorilor de educație fizică.

4.2.1 STANDARDELE DE EVALUARE în Educatie Fizică și Sport în Romania :

INVATAMANT PRIMAR: (CLASA A IV-A)

Standardul 1: Să întretină și să imbunătătească starea de sanatate a copiilor și formarea deprinderilor igienico-sanitare.

Standardul 2: Să influenteze dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului si să dezvolte calitati motrice de bază.

Standardul 3: Să demonstreze dezvoltarea deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare și sportive elementare

Standardul 4: Să dezvolte formarea obijnuintei de efectuare independentă a exercitilor fizice

Standardul 5: Să demonstreze spirit de echipă și de colaborare, în functie de un sistem de reguli acceptate.

ABILITATI PRACTICE:

Standardul 1: Să cunoască și să utilizeze tehnici de lucru cu diverse mareriale și ustensile;

Standardul 2: Să proiecteze, să confectioneze și să evalueze produse simple;

Standardul 3: Să dezvolte capacitati de cooperare în scopul realizarii unui produs

Standardul 4: Să dezvolte simt practic.

INVATAMANTUL GIMNAZIAL: (CLASA A VIII-A)

Standardul 1: Să actioneze eficient în activitati motrice, cu indici optimi de viteză, rezistentă și fortă a organismului.

Standardul 2: Să integreze deprinderile motrice de bază, aplicativ-utilitare și specifice studiate în practicarea diferitelor activităti sportive;

Standardul 3: Să participe la activităti sportive, respectand prevederile regulamentelor tehnice ale disciplinelor sportive studiate.

INVATAMANTUL LICEAL (CLASA A XII-A)

Standardul 1: Să actioneze eficent în activitati motrice, folosind calitătile și depinderile motrice de bază și specifice disciplinei sportive studiate, la un nivel optim al volumului, intensitatii și complexitătii efortului fizic.

Standardul 2: Să integreze deprinderile motrice specifice însusite, în practicarea competitională sau necompetitională a disciplinelor sportive studiate.

Standardul 3: Să aplice informatiile de bază despre igienă, sănătate, prevenirea/combaterea deficientelor fizice și efectele benefice asupra organismului uman ale factorilor naturali de calire, în activitatea școlară și în viata cotidiană.

Standardul 4:Să practice independent exercitii fizice și disciplinele sportive abordate în ciclul liceal, inclusiv în timpul liber.

Standardul 5: Să participe la activitati sportive, în timpul programului școlar sau în afara acestuia, manifestand spirit de echipă și fair-play.

Standarde pentru filiera vocatională – învătămantul sportiv liceal

Standardul 1: Să utilizeze adecvat, în comunicare , conceptele și limbajul specific activitatii sportive de performantă.

Standardul 2: Să utilizeze cunostintele dobandite, în activitatea sportivă proprie sau în cea a altor elevi-sportivi.

Standardul 3: Să demonstreze capacitati de proiectare, organizare, desfasurare și evaluare a activitatilor practice specifice selectiei și instruirii grupelor de începatori.

Standardul 4 (specific Examenului pentru obtinerea Certificatului de competente profesionale): Să demonstreze cunostinte și deprinderi teoretice și metodico-practice specifice disciplinei sportive în care s-au specializat.

4.2.2 Creșterea numarului de ore de sport în școli.

Incepand cu anul școlar 2014-2015 se încearca să se aducă o serie de modificari în învătămantul preuniversitar, care v-a afecta și programa de învatamant, atat pentru elevii din ciclul primar cat și pentru gimnaziu și liceu.

Fostul Ministrul al Educatiei, Remus Pricopie, a anuntat că din anul școlar 2014-2015 elevii din sistemul de învătămant preuniversitar ar putea avea pana la patru ore de sport pe săptămană. Primii elevi care vor beneficia de dublarea numarului de ore de sport sunt cei din învătămantul primar și cei care intră în clasa a V-a și în clasa a IX-a, iar anul urmator vor urma cei de a VI-a si a XI-a, explicand că astfel, în trei-patru ani, se va ajunge la nivelul maxim de sport în tot învătămantul preuniversitar.

Remus Pricopie explica: „Poate că orele de sport ar trebui facute suplimentar, peste ceea ce avem acum, pentru că, în fond, vorbim despre mișcare, despre sănătate, despre recreere. După șase ore de matematică într-o saptămană, e bine sa faci patru ore de miscare repartizate în reprize de cate două ore legate. Specialiștii spun că într-o oră de educatie fizică, de fapt lucrezi efectiv cam 15 minute. Pentru că trebuie să respecti toate procedurile, încalzirea, faci exercitiul fizic și apoi trebuie să lasi elevul după ce a ieșit din sala de sport cateva minute să-și revină. Prin urmare, aceste ore ar trebui sa fie în reprize de cate două ore, de două ori pe saptamana".

Orele de educatie fizică vor fi introduse gradual, conform fostului ministru, care a explicat ca acestea vor fi cuplate două cate două, astfel încat cei mici să mearga de doua ori pe saptămană la sala de sport. In plus, reprezentantii din Educatie au asigurat ca urmează să se facă investitii și în bazele sportive, astfel incat, pană in 2018, elevii să poată face miscare și în timpul liber.

Situatia orelor suplimentare care trebuiau introduse e paradoxala, avand în vedere raspunsul actualului Ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, care raspundea la începutul anului 2015 întrebarii :” Anul trecut, fostul ministru al Educatiei, Remus Pricopie, promitea că elevii vor ajunge sa facă patru ore de sport pe săptamană la școală. Care e stadiul propunerii, a intrat ea în vigoare?” astfel:

„Am avut foarte multe discutii cu Ministerul Educatiei, inclusiv cu colegul meu de azi, Sorin Cimpeanu. Am făcut întalniri de lucru, dar nu publice, însă știti de ce? eu nu sunt un om de imagine, nu umblu după imagine. Tot ceea ce incerc sa fac este sa fac pentru binele domeniului meu, pentru sport și tineret, asta gestionez astăzi. Acum o luna și jumatate am organizat o ședintă de lucru cu directorii de la cluburile sportive, de la liceele cu program sportiv, cu presedintii nostri de federatii și pentru prima dată doi ministri au asistat de la început și pană la final la discutii. Am ascultat toate problemele cu care se confruntă sportul școlar și cum putem să gasim acea cale de mijloc care se ne ducă impreună spre succes. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie sa le rezolvăm în sistem.
Vorbim de cele patru ore de sport în școli: mi-ar placea să vad in fiecare zi ora de sport în școală, numai că Ministerul Educatiei gestionează atat sportul școlar, cat și cluburile sportive școlare. Atunci am propus, dacă nu putem sa introducem mai multe ore de sport în școală, haideti să propunem să le spunem copiilor că au posibilitatea să meargă după ore in cluburile sportive și sa-și aleagă sportul pe care vor sa îl practice. Si atunci vorbim și de reinventarea orei de sport.
Facem sport în școală pentru că asta spune programa școlară, dar uitati dragi copii aveti posibilitatea de a merge în cluburile sportive. Poate astazi vreau să fac handbal, iar maine poate atletism. Trebuie să dam o mai mare atentie cluburilor sportive, iar multe baze nu sunt într-o situatie foarte bună.”

Astfel, Ministrul Tineretul și Sportului vine cu solutia pentru cazurile în care nu se pot face orele de sport în școală, existand posibilitatea ca elevii să meargă în cluburile sportive școlare, care sunt sub umbrela Ministerului Educației. Atunci se va putea vorbi și despre reinventarea orei de sport, pentru că elevii merg și își aleg sportul, fără niciun cost.

Incepand cu anul se vor face mai multe investiții în infrastructura sportivă. Ministerul Dezvoltării Regionale anunță demararea și finalizarea lucrărilor la 52 de obiective, din care 34 dedicate sportului de masă(28 de săli de sport, 4 bazine de înot didactice, 2 minicomplexuri de sport dintre care 17 în mediul rural și 16 în mediul urban) și 18 sportului de performanță. De asemenea in 2015, Ministerul Tineretului și Sportului va avea mai mulți bani. Printr-o Ordonanță de Urgență, emisă pe 30 decembrie 2014, unde un procent de 2% din taxele percepute pentru jocurile de noroc va reveni sportului. Gabriela Szabo mizează pe venituri suplimentare de cel puțin 14 milioane de euro.

„Nu putem să cerem sport de mare performanță dacă nu avem sport de masă. Ca să putem să avem sport de masă trebuie să punem la dispoziție infrastructură sportivă”, a subliniat ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo.

Dezvoltarea sportului de masă este prioritară pentru Ministerul Tineretului și Sportului și pentru sportul românesc. In 2014 a inclus sportul de masă în lista celor trei piloni pe care se bazează Strategia Națională pentru Sport.

În Franța există 16 milioane de sportivi legitimați la o populație de 65 de milioane. Dacă la noi e 1% procentul sportivilor legitimați, în Franța e de 25%.

Ministrul pune la dispozitie diferite programe de dezvoltare cum ar fi „Pierre de Coubertin” sau Erasmus+ care sustin sportul romanesc.

Programul „Pierre de Coubertin” are ca obiectiv strategic sprijinirea și dezvoltarea programelor sportive propuse de federațiile sportive naționale pentru acțiuni de selecție, pregătire și realizare de competiții ale copiilor, juniorilor mici, precum și ale persoanelor cu dizabilitaăți, în vederea obținerii de performeri, precum și îmbunătățirea stării de sănătate publică prin crearea unui cadru social și organizatoric favorizant.

Bugetul alocat programului, in anul 2015 este de 15 milioane de lei.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Educația fizică reprezintă o componentă a educației, exprimată printr-un tip de activitate motrică ce dispune de forme de organizare și reguli de desfășurare, care urmărește optimizarea potențialului biomotric și psihic al individului, în vederea creșterii calității vieții.
Sportul este o activitate de întrecere, constituită din ansamblul ramurilor de sport, care are drept obiectiv dezvoltarea condiției fizice și psihice a individului, pentru obținerea de performanțe în competițiile la toate nivelurile. 

Educația fizică și sportul dezvoltă o arie complexă de interese, trebuințe, motivații. Educă ambiția, curajul, emulația, atenția distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverența, calmul, modestia, onestitatea, multiple trăsături de voință și caracter. Calitățile intelectuale, calitățile fizice și calitățile morale se conturează cu maximum de durabilitate și eficiență în activitățile corporale.

Pretutindeni în țările civilizate educația rămâne tributară idealului antic “Mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Prezența orelor de educație fizică și sport în școală este absolut necesară pentru a stimula mișcarea în rândul elevilor și chiar performanța sportivă. Fiecare copil are dreptul la o educație armonioasă care să îi ofere atât accesul la cunoștințe de natură să îl ajute să cunoască și să înțeleagă mai bine lumea în care trăim, să își dezvolte potențialul și gândirea autonomă, dar și la practicarea mișcării și a sportului.

Obectivele, scopurile educatiei fizice și sportului sunt cam aceleasi în ambele tari ale UE. Diferenta consta în importanta alocata sportului din partea fiecareia. Franta se bucura de un minim de ore de sport prevazute in curicula școlara(102-108) pe cand în Romania numarul e apoape înjumatatit : 59 ore. Sistemul francez e unul aerisit și bine divizat, dezvoltandu-se continuu și ajutand la cresterea și educarea continua a tuturor partilor implicate în procesul de învatare (elev, profesor).