Studiu Comparativ Intre Economia Romaniei Si a Italiei
Introducere
Economia este știința socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii. Economia este știința ce studiază modul alocării mijloacelor rare în scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o știință socială. Se spune că economia este pozitivă atunci când încearcă să prezică în mod obiectiv și să explice consecințele anumitor opțiuni, date fiind un set de supoziții sau de observații. Alegerea unei supoziții ce trebuie făcută atunci când se construiește un model, la fel ca și observațiile ce trebuie stabilite sunt alegeri normative. Se spune că economia este normativă atunci când recomandă o alegere în detrimentul altei alegeri sau când este făcută o apreciere subiectivă asupra valorii. Economia centrată pe variabile măsurabile se divide în două domenii principale – microeconomia care se ocupă de agenți individuali și macroeconomia care ia în considerare economia ca pe un întreg. O atenție deosebită se acordă și alocării resurselor, producției, desfacerii, comerțului și concurenței. Logica economică este aplicată tot mai des în cazul problemelor legate de opțiuni în cazul lipsurilor sau atunci când trebuie stabilită valoarea economică. Preocuparea principală în economie se centrează pe modul în care prețurile reflectă cererea și oferta, iar ecuațiile sunt folosite pentru a prezice consecințele anumitor decizii. Supoziția fundamentală care face subiectul teoriei economice tradiționale este ideea existenței actorului rațional care urmărește maximizarea utilității. Economia neoclasică este bazată pe această supoziție care este folosită pentru a deriva rezultate referitoare la funcționării unui sistem de prețuri în condițiile puterii pieței descentralizate. În paralel cu economia formală funcționează și economia informală.
Lucrarea prezentă prezintă o amplă prezentarea atât comparativă cât și indidividuală a economiilor a două țări europene, și anume economia României și economia Italiei. Cu ajutorul comparațiilor făcute pe parcursul lucrării am evidențiat atât asemănări cât și mari deosebiri din punct de vedere economic între cele două țări. În primul există asemănări deoarece Italia este una dintre țările dezvoltate ale Europei dar și la nivel mondial, în timp ce România face parte din țările în curs de dezvoltare.
În primul capitol regăsim o amplă prezentare a economiilor celor două țări atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic.
În cel de-al doilea capitol am exemplificat evoluțiile principalilor indicatori macroeconomici, analizându-i și prezentând soluții pentru menținerea acestora în cazul în care se regăsesc la cote favorabile, dar și soluții de îmbunătățire a acestora în cazul în care aceștia nu sunt la cote favorabile pentru dezvoltarea economică a celor două țări.
În cel de-al treilea capitol putem găsi evoluția și dezvoltarea a diferite ramuri de activitate economică, precum turismul și comerțul din cele două țări.
Datele evidențiate în lucrare sunt furnizate atât de literatura de specialitate dar și de instituții precum, Banca Italiei, Banca Națională a României, Banca Mondială, Eurostat, Institutul Național de Statistică București, Institutul Național de Statistică al Italiei, etc.
Capitolul I. Aspecte generale
Analiza de ansamblu asupra economiei României și Italiei
România este situată în centrul geografic al Europei, la egală distanță de coasta Atlantiului și de Munții Ural. De altfel, paralela de 45o latitudine nordică și meridianul 250 longitudine estică se intersectează chiar în apropierea capitalei țării, București.
Amplasată în interiorul arcului Carpatic, pe cursul inferior al Dunării (1075 km) și cu ieșire la Marea Neagră (245 km), România se învecinează u Ucraina – la nord și est, cu Republica Moldova – la est, cu Bulgaria – la sud, cu Serbia și Muntenegru – la sud-vest și cu Ungaria – la vest.
Ca urmare a celei de-a 5-a extinderi din istoria Uniunii Europene, România este poziționată la frontiera externă a Uniuni Europene (granița cu Ungaria), fapt ce îi conferă un rol deosebit de important pentru interconectare și/sau integrarea rețelelor de transport,energie, telecomu- nicații și a zonei de cercetare europene cu ele ale statelor învecinate ( Federația Rusă, Uraina, Belarus, Moldova, Statele balcanice – Bulgaria, Albania,Croația -, statele mediteraneene – Italia,Spania,Portugalia), incluse în noua politică de vecinătate a Uniuni Europene.
Trăsăturile majore ale topografiei sunt caraterizate de existența unor mai zone de șes, cu un sol de înaltă fertilitate, benefic pentru agricultură, și a unor întinse regiuni colinare și montane, străbătute radial de numeroase râuri pe văile cărora s-au putut strutura excelente căi de comunicații.
Clima este temperat-continentală de tranziție, cu influențe oceancie spre vest, mediteranee dinspre sud-vest și continental excesive în partea de nord-est.
Resursele minerale utile ale României sunt variate: petrol,gaze naturale,cărbuni,minereuri feroase și neferoase, zăcăminte de aur, argint și bauxită, sare, izvoare de ape minerale.
Principalele orașe ale României sunt București, Iași, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Galați, Ploiești și Brăila.
Deschiderea României la Marea Neagră este asigurată prin 2 porturi maritime Constanța și Mangalia, iar cea la Dunăre prin 17 porturi Moldova Nouă, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Călărași, Cernavodă, Hârșova, Măcin, Brăila, Galați, Tulcea și Sulina.
Principala poartă aeriană internațională a României este Aeroportul Henri Coandă de la București, de asemenea alte 15 aeroporturi sunt situate în principalele municipii.
România este o țară de dimensiuni medii având un teritoriu de 238391 km2, din care 80% aparține spațiului rural și 20% spațiului urban.
La sfârșitul anului 2011, densitatea populației era de 89.7 locuitori/km2 mai scăzută decât aceeași perioadă a anului 2005 cu 1 locuitor/km2 , scădere datorată creșterii mortalități și scăderii natalității, iar populația era estimată la 21373964 locuitori cu aproximativ 250285 locuitori mai ridicată decât anul 2005.
Economia României este o economie de piață conform Constituției din 1991. Conform acesteia , statul este obligat să asigure libertatea comerțului și protectia concurenței loiale. În economia României acționează așadar legea cererii și a ofertei. La baza acesteia se află proprietatea privată care trebuie protejată și garantată. În ceea ce privește situația economică a României trebuie subliniat că în anul 2006 țara se afla în cel de-al șaselea an de creștere economică continuă, ritmurile anuale de circa 5% începând cu anul 2001, asigurând reducerea graduală a decalajelor față de țările Uniunii Europene. Dacă în anul 2000 creșterea reală a profitul intern brut a fost numai de 2,1%, în perioada 2001-2004 ritmul de creștere a fost de 6,1%, în 2004 înregistrându-se o creștere economică de 8,3%. Totodată, trebuie menționat faptul că dezechilibrele interne și externe s-au menținut și în cursul primului semestru al anului 2005 – principalul factor de creștere economică a rămas consumul gospodăriilor, iar majorarea importurilor, ca sursă a acoperirii cererii, s-au accentuat. Anul 2007 a reprezentat un an crucial în evoluția economiei românești, când România se afla în fața celei mai mari oportunități din istoria sa recentă,odată cu integrarea în Uniunea Europeană, o economie globală în expansiune, o vastă organizație cu interese supranaționale specifice, dar în același timp o constelație de interese naționale care reprezintă o provocare pentru factorii de decizie la nivel național. Cadrul macroeconomic favorabil stabilității financiare în perioada 2005-2006, caracterizat de intensificarea procesului de corelare a politicilor existente și implementarea de noi politici (reforma politicii fiscale,continuarea liberalizării contului de capital, țintirea directă a inflației, denominarea monedei naționale), continuarea consolidării fiscale, manifestarea unor tendințe ( cum ar fi încetinirea procesului dezinflaționist,creșterea rapidă a deficitelor externe), condițiile mediului internațional care au avut un impact asupra politicii fiscal-bugetare a anului 2007 și perioadei 2008-2009, ceea ce a arătat că România își menținea și consolida progresele înregistrate până atunci. În perioada 2008 -2010 economia a înregistrat o evoluție sănătoasă, principalele variabile având în continuare un trend pozitiv. În anul 2009 economia României a scăzut.În anul 2009 criza economică în România a atins domeniile marginale ale economiei (serviciile, turismul, sectorul terțiar), înregistrând o scădere de 6% a PIB. Însă anul 2010 a fost mult mai grav, deoarece s-a înregistrat prăbușirea sectorului construcțiilor, antrenat de prăbușirea sectorului imobiliar. Aceste două scăderi cumulate au reușit să distrugă fundamentele economiei, aducând economia României la nivelul anilor 2000 dinainte de creșterea economică. Această scădere economică excesivă, a continuat și în anul 2011, care a fost denumit anul cutremurului economic și anul turnesolului pentru economia românească, așa cum au apreciat anumiți experți din domeniu, asta deoarece anul 2011 a achitat prăbușirile economice acumulate în ultimii ani, falimentele sistemului financiar și de asemenea s-a înregistrat o sădere economică de 15% din profitul intern brut.
Italia este situată în sudul Europei, ocupând insulele Sardinia,Sicilia, Elba și alte insule mai mici, acestea formând peninsula Italică. Se învecinează cu Franța – în nord -vest, Elveția – în nord, Austria – în nord și nord-est, Slovenia – în nord-est, Marea Adriatică – la est, Marea Ioniană – la sud și mările Mediterană și Ligurică la est.
Italia este o republică democratică și o țară dezvoltată, ocupând a 7-a poziție conform profitului intern brut, a 8-a conform indicelui calității vietii și a 20-a conform indicelui dezvoltării umane. Este membru fondator al Uniunii Europene și unul dintre membri G8, OTAN-ului, Consiliului Europei, Uniunii Europei Occidentale.
Italia constă în principal dintr-o peninsulă care se extinde în Marea Mediterană, unde împreună cu două mari insule, Sicilia și Sardinia, creează diferite compartimente ale mării – Marea Adriatică la nord-est, Marea Ionică la sud-est, Marea Tireniană la sud-vest și în final Marea Ligurică la nord-vest. Munții Apenini din centrul peninsulei, merg spre est,unindu-se cu Alpii, care apoi formează un arc, închizând Italia în nord. Aici se află și o lagună aluvionară mare, Laguna Pad-Veneția, străbătută de râul Pad și de mulți afluenți ai săi, care curg dinspre alpi, Apenini și Dolomiți. Una dintre trăsăturile carateristice ale reliefului pământului italian o constituie existența zonelor vulcanice. Cei mai faimoși vulcani ai Italiei sunt acum adormitul Vezuviu în apropiere de Napoli și activul Etna în Sicilia.
Aflându-se mai aproape de Ecuator decât de poli, paralele de 450 străbătând median regiunea continentală a țării, iar paralela de 420 trecând prin mijlocul peninsulei, Italia se află plasată în sectorul meridional al zonei temperate boreale, ceea ce îi asigură o climă caldă.
Resursele naturale utile ale Italiei sunt cărbunele, mercurul, zincul, marmura, azbestul, pirita, gazele naturale, rezervele de petrol.
Principalele orașe ale Italiei sunt Roma (capitala țării), Milano, Napoli, Torino, Veneția.
Italia pe lângă cele 6 heliporturi de care dispune mai numără și 8 porturi și terminale la Augusta, Genova, Livorno, Ravenna, Taranto, Trieste, Veneția.
Italia dispune de un total de 101 aeroporturi cu piste pavate și 31 de aeroporturi cu piste nepavate.
Italia are o suprafață de 301340 km2, ocupând locul 4 în Europa.
La sfârșitul anului 2011, densitatea populației era de 192,9 locuitori/km2 mai scăzută decât aceeași perioadă a anului 2005 cu aproximativ 3 locuitori/km2 ,scădere datorată creșterii mortalități și scăderii natalității, iar populația era estimată ă.
Resursele naturale utile ale Italiei sunt cărbunele, mercurul, zincul, marmura, azbestul, pirita, gazele naturale, rezervele de petrol.
Principalele orașe ale Italiei sunt Roma (capitala țării), Milano, Napoli, Torino, Veneția.
Italia pe lângă cele 6 heliporturi de care dispune mai numără și 8 porturi și terminale la Augusta, Genova, Livorno, Ravenna, Taranto, Trieste, Veneția.
Italia dispune de un total de 101 aeroporturi cu piste pavate și 31 de aeroporturi cu piste nepavate.
Italia are o suprafață de 301340 km2, ocupând locul 4 în Europa.
La sfârșitul anului 2011, densitatea populației era de 192,9 locuitori/km2 mai scăzută decât aceeași perioadă a anului 2005 cu aproximativ 3 locuitori/km2 ,scădere datorată creșterii mortalități și scăderii natalității, iar populația era estimată la 58126212 locuitori cu aproximativ 873788 locuitori mai scăzută decât anul 2005.
Membră a grupului G8, Italia reprezenta a 6-a economie în anul 2004, după SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. Italia are o economie industrială diversificată. Cu un venit pe cap de locuitor apropiat unor țări ca Franța și Regatul Unit. Economia capitalistă rămâne divizată într-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de companii private și un sud agricultural, cu o rată a șomajului de 20%. În decada trecută, Italia a urmărit o politică fiscală strânsă pentru a îndeplini criteriile Uniuniilor economice și monetare, benefiicind de o rată a inflației scăzută care i-a permis alăturarea la moneda euro încă de la conceperea acesteia. În anul 2009 Italia s-a confruntat cu scăderea PIB, și o rată ridicată a șomajului, situație care s-a accentuat pe parcursul anilor 2010 și 2011. În anul 2011 economia Italiei, a 3 economie din zona euro, a scăzut cu 0,7% față de perioada precedentă, de asemenea un alt indicator în creștere a fost rata șomajului.
1.2 Locul României și al Italiei în economia mondială
Economia mondială constă în toate acele interacțiuni – chiar și ilegale – între oameni, companii și guverne, care transcend granițele internaționale. De exemplu, dacă noi cumpărăm droguri sau dacă ne alăturăm luptei anti-drog ajutându-i pe agricultorii latino-americani să înlocuiască culturile de coca cu plante comestibile, participăm la comerțul internațional. Până și boicotarea bunurilor și serviciilor, cum ar fi cele ce pun în pericol anumite specii de animale sau cele ce provin din țări care încalcă drepturile omului, ne fac să participăm la economia mondială. A face parte din economia mondială nu înseamnă totuși doar să cumperi un televizor produs în străinătate sau să pleci în străinătate în călătorie la Roma în timpul vacanței de Paști, ci și să folosești internetul pentru afaceri în străinătate sau să te asiguri că fondurile de pensii sunt investite în companii responsabile din punct de vedere social. În general, orice trece o graniță internațională – bunuri, servicii sau transferuri de fonduri – ne facem să participăm la lumea tot mai bogată a comerțului și finanțelor internaționale.
Pentru a remarca unde se regăsesc cele două țări, România și Italia, în cadrul economiei mondiale, vom analiza câțiva dintre indicatori importanți din economia mondială.
Suprafață și populație
În ceea ce privește suprafața Italia, care dispune de un teritoriu de 301340 km2, depășește cu 63550 km2 , suprafața României. Italia ocupă locul 72 în lume, la acest indicator , în timp ce România se regăsește pe locul 83.
În ceea ce privește populația, Italia dispune de o populație de 58126212 locuitori, iar România dispune doar de 21373964 locuitori , aproximativ jumătate din populația Italiei. Cu privire la fatorul demografic, Italia ocupă locul 23 în lume, în timp ce România se află pe locul 54.
Mari aglomerări urbane
Cu privire la acest indicator putem remarca că în România există un singur oraș, București, ce are o populație care înregistrează aproximativ 2 mil. locuitori, în timp ce Italia dispune de o populație de peste 1,5 milioane locuitori în 3 mari metropole, Roma, Milano, Napoli.
Mișcarea naturală a populației
Populația este un sistem specific, caracterizat prin modificări cantitativ/structurale continue, datorate mișcării naturale și mișcării migratorii. Intrările în sistemul populației se datorează atît nașterilor, care au ca rezultat ,,născuții vii”, cît și imigrării unor persoane din colectivități exterioare celei studiate. Ieșirile din sistem se fac prin decesul unor persoane aparținînd colectivității studiate și prin emigrarea unor persoane către alte colectivități. Privite din alt punct de vedere, nașterile și decesele formează ,,mișcarea naturală” a populației, în timp ce imigrările alcătuiesc ,,mișcarea migratorie”. In cazul în care modificările înregistrate în efectivul populației, într-o perioadă de timp determinată, sunt datorate numai mișcării naturale, se vorbește de așa-numita ,,populație de tip închis”. Corespunzător, putem defini ,,populația de tip deschis” ca fiind acea populație ale cărei intrări sunt date de nașteri și imigrări, iar ieșirile de decese și emigrări.
Sporul natural al populației este valoarea obținută prin diferența dintre natalitatea mai mare și mortalitatea mai mică a unei colectivități umane pe un anumit interval de timp
În anul 2009, în Italia se înregistra un spor natural de 0,4 datorită faptului că numărul de decese raportate de 1000 locuitori au fost mai scăzute decât numărul de născuti-vii raportat la 1000 de locuitori, în timp ce România înregistra un spor natural de -1,8 datorită faptului că numărul de decese raportate la 1000 locuitori a crescut substanțial în comparație cu numărul nou-născuților vii raportat la 1000 de locuitori.
Indicii producției agricole
În ceea ce privește producția agricolă a României aceasta a înregistrat creșteri substanțiale în perioada 2000 – 2003 când se înregistreaza printre primele țări din lume la acest indicator, urmând ca apoi să stagneze, iar în perioada următoare 2005-2009 a înregistrat o scădere, dar totuși încearcă sa își mențină poziția. În timp producția agricolă a Italiei în perioada 2000 – 2006 este semnificativ mai scăzută decât ceea a României, urmând ca în perioada următoare să înregistreze o creștere considerabilă.
Producția principalelor produse agricole vegetale
La acest indicator Italia deține 9% din producția mondială la principalele categorii de produse agricole vegetale ( legume,floarea soarelui,cartofi,porumb,cereale,fructe etc) , iar România deține un procent de aproximativ 6% din producția mondială.
Indicii producției industriale
Pe cele trei ramuri industriale (industrie extractivă, industrie prelucrătoare, electricitate, gaz și apă) la nivel mondial România înregistra în perioada 2000 – 2010 un indice de aproximativ 100, iar Italia înregistra în aceeași perioadă un indice al producției industriale la nivel mondial de aproximativ 90.
Evoluția economică a României și a Italiei
La începutul anului 2000, în România se constatase o stare economică extrem de deteriorată, mai multe sectoare de activitate ajungând la un nivel destul de grav, unde se putea vorbi chiar despre nivelul minim de supraviețuire. Pe scurt am putea caracteriza starea economică a României anului 2000 astfel:
Existența unui sistem instituțional slab structurat, ca urmare a incertitudinii drepturilor de proprietate pe totalul avuției naționale, multe active mobiliare, aflate în planul privatizării, fiind încă în patrimoniul public, iar multe bunuri erau supuse unor presiuni financiare.
Construcția instituțională prezenta o serie de arențe, fiind deficitară pentru a asifura funcționarea și operaționalitatea mecanismului de piață, din cauza ineficienței unui cadru juridic-normativ adecvat.
Intervenția,de cele mai multe ori disreționară, a autorităților publice a fost supusă intereselor politice conjuncturale și nu unor programe de dezvoltare de perspetivă așa cum era necesar.
Mulți agenți eonomici cu capital majoritar de stat, sau chiar privat, au urmărit cu deosebire conservarea locurilor de muncă și creșterea salariilor, fără corespondent în creșterea producției pe seama efcienței și productivității.
Însă, evoluțiile sectorului real al economiei în perioada 2001-2003 au condus la realizarea unui spor de peste 16% al PIB care în termeni ehivalenți reprezintă un plus de circa 5 miliarde de dolari,comparativ cu pierderea de 4 miliarde de dolari în perioada anterioară. Prin creșterea din perioada 2001-2003 este anihilată recesiunea cu care se confrunta România în 2000, fapt ce a creat posibilitatea în perioada 2004-2005 să se obțină un profit intern brut echivalent celui înregistrat în 1989, ceea mai bună perioadă a țării din punct de vedere economic. Perioada 2004 -2006 a însemnat pentru România 3 ani de creștere economică în condițiile scăderii continue a ratei inflației.Deși s-a mai confruntat cu dezechilibre economice, în special în ceea ce privește deficitul contului curent, perioada menționată anterior, este ceea mai bună din punct de vedere economic, după 1990. Deși economia României a fost reunoscută ca fiind o economie de piată funcțională, la acel moment, din punct de vedere al dezvoltării economice, totuși se afla însă în urma tuturor statelor europene. Profitul intern brut pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare a fost în aceea perioadă de doar o treime din media statelor Uniuni Europene și doar 50% din media celor 10 state noi membre ale Uniuni Europene,la acel moment.În perioada 2000 – 2007 rata creșterii economice a fost în medie de peste 5%. În același timp inflația, șomajul și deficitul bugetar au scăzut constant. Anul 2007 a reprezentat pentru România, un exericițiu masiv de anorare a reformelor, a noilor politici și a unor mai bune practici administrative, acest lucru datorându-se pregătiri aderării la Uniunea Europeană. Din acest motiv, s-ar putea spune că anul 2006 a reprezentat una dintre ultimele oportunități pentru a consolida stabilitatea economică a României. În linii mari se poate afima că în perioada 2006-2007 evoluția economică a României a fost una pozitivă, cu toate că o analiză de detaliu ( pe care o vom parcurge in capitolul următor) a indicatorilor macroeonomici ne arată o evoluție mixtă a economiei românești. În anul 2008, economia României a crescut cu 7,1%. Cifra economiei anului 2008, era sub estimările analiștilor, care anticipau la finele anului 2007 un avans de 7,3%, precum și sub previziunile Comisiei Naționale de Prognoză de 7,9%. În ceea ce privește economia României la începutul anului 2009, s-a înregistrat o scădere a profitului intern brut cu 6,6% comparativ cu perioada similară a anului 2008. Cu toate că majoritatea analiștilor au estimat o ușoară creștere economică pentru sfârșitul anului 2009, acest lucru nu s-a întâmplat. Această scădere a dus la intrarea României în recesiune. Economia României în anul 2010 a înregistrat o creștere economică de 0,5%, un deficit bugetar de 7% și o rată a șomajului de 8,5%, fapt pentru care România nu a reușit să iasă din recesiune. România nu a reușit să iasă în 2010, din recesiune, prin prisma criteriilor adoptate de Uniunea Europeană, respectiv înregistrarea de creșteri consecutive în două trimestre față de precedentele, pe întreg anul estimările indicând o scădere economiă de 1,9%. În ultimul trimestru al anului 2011 economia României a înregistrat o creștere timidă.
În ceea ce privește evoluția economică a Italiei, putem începe prin a remarca faptul că în perioada 2000-2001, aceasta a suferit o scădere de aproximativ 1%, fapt ce denotă că la începutul anilor 2000 Italia se afla într-o recesiune deosebit de gravă. În perioada 2000 – 2006, Italia a primit 27,4 miliarde de euro de la Fondul European de Dezvoltare, pentru investiții în zonele defavorizate și pentru a depăși perioada recesiuni. În anul 2002 Italia înregistrează o creștere economiă de 0,4 , iar doi ani mai târziu Italia devenea a 6 putere economică pe plan mondial, după SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. După o perioadă înfloritoare e economiei italiene intre anii 2004 – 2006, în perioada următoare are loc o scădere economică. Astfel că, Italia a fost lovită puternic de criza economiă din 2007-2011. Economia națională s-a diminuat cu 6,76% pe parcursul întregii perioade, totalizând 3 ani de recesiune. Conform statisticilor Uniuni Europene, datoria publică italiană a fost de 116% din profitul intern brut în 2010, situându-se ca rată a datoriei pe locul 2. Cu toate acestea,ceea mai mare parte a datoriei publice aparține subiecțiilor naționali. Ca urmare a măsurilor de austeritate adoptate în decembrie 2010, Italia înregistrează un deficit bugetar de 3,9% în ianuarie 2011. După măsurile de austeritate luate de guvernul italian, la începutul anului 2011, Italia înregistra în luna decembrie a aceluiasi an un deficit public de 1,5%. După această recesiune economică pe care încă o parcurge, Italia rămâne totuși a 10 economie a lumi, după SUA, China, Japonia, India, Germania, Rusia, Brazilia, Regatul Unit și Franța.
Făcând o scurtă comparație a economiei din cele două țări, deducem faptul că atât pentru România cât și pentru Italia perioada 2000 -2003 a fost o perioadă de reabilitare economică, urmată de perioada 2004 – 2007, pe care o putem numi pentru ambele țări perioada înfloritoare a economiei, iar în cele din urmă perioada 2007 – 2011 când ambele țări au resimțit mai mult sau mai puțin recesiunea economică ce s-a manifestat la întreg nivelul Europei și al lumi.
Structura economică a României și a Italiei
La începutul anului 2000, în România se constatase o stare economică extrem de deteriorată,mai multe sectoare de activitate ajungând la un nivel destul de grav, unde se putea vorbi chiar despre nivelul minim de supraviețuire. Pe scurt am putea caracteriza starea economică a României anului 2000 astfel: existența unui sistem instituțional slab structurat, ca urmare a incertitudinii drepturilor de proprietate pe totalul avuției naționale, multe ative mobiliare, aflate în planul privatizării, fiind încă în patrimoniul publi, iar multe bunuri erau supuse unor presiuni financiare; construcția instituțională prezenta o serie de arențe,fiind deficitară pentru a asifura funcționarea și operaționalitatea mecanismului de piață, din cauza ineficienței unui cadru juridic-normativ adecvat; intervenția,de cele mai multe ori discreționară, a autorităților publice a fost supusă intereselor politice conjuncturale și nu unor programe de dezvoltare de perspetivă așa cum era necesar, mulți agenți eonomici cu capital majoritar de stat, sau hiar privat, au urmărit cu deosebire conservarea locurilor de muncă și creșterea salariilor, fără corespondent în creșterea producției pe seama efcienței și productivității. Însă, evoluțiile sectorului real al economiei în perioada 2001-2003 au condus la realizarea unui spor de peste 16% al PIB care în termeni ehivalenți reprezintă un plus de circa 5 miliarde de dolari,comparativ cu pierderea de 4 miliarde de dolari în perioada anterioară. Prin creșterea din perioada 2001-2003 este anihilată recesiunea cu care se confrunta România în 2000, fapt ce a creat posibilitatea în perioada 2004-2005 să se obțină un profit intern brut echivalent celui înregistrat în 1989, ceea mai bună perioadă a țării din punct de vedere economic. Perioada 2004 -2006 a însemnat pentru România 3 ani de creștere economică în condițiile scăderii continue a ratei inflației.Deși s-a mai confruntat cu dezechilibre economice, în special în ceea ce privește deficitul contului curent, perioada menționată anterior, este ceea mai bună din punct de vedere economic, după 1990. Deși economia României a fost reunoscută ca fiind o economie de piată funcțională, la acel moment, din punct de vedere al dezvoltării economie,totuși se afla încă în urma tuturor statelor europene. Profitul intern brut pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare a fost în aceea perioadă de doar o treime din media statelor Uniuni Europene și doar 50% din media celor 10 state noi membre ale Uniuni Europene,la acel moment.În perioada 2000 – 2007 rata creșterii economice a fost în medie de peste 5%. În același timp inflația, șomajul și deficitul bugetar au scăzut constant. Anul 2007 a reprezentat pentru România, un exericițiu masiv de anorare a reformelor, a noilor politici și a unor mai bune practici administrative, acest lucru datorându-se pregătiri aderării la Uniunea Europeană. Din acest motiv, s-ar putea spune că anul 2006 a reprezentat una dintre ultimele oportunități pentru a consolida stabilitatea economică a României. În linii mari se poate afima că în perioada 2006-2007 evoluția economică a României a fost una pozitivă, cu toate că o analiză de detaliu ( pe are o vom parcurge in capitolul următor) a indiatorilor macroeonomici ne arată o evoluție mixtă a economiei românești. În anul 2008, economia României a crescut u 7,1%. Cifra economiei anului 2008, era sub estimările analiștilor, care anticipau la finele anului 2007 un avans de 7,3%, precum și sub previziunile Comisiei Naționale de Prognoză de 7,9%. În ceea ce privește economia României la începutul anului 2009, s-a înregistrat o scădere a profitului intern brut cu 6,6% comparativ cu perioada similară a anului 2008. Cu toate că majoritatea analiștilor au estimat o ușoară creștere economică pentru sfârșitul anului 2009, acest lucru nu s-a întâmplat. Această scădere a dus la intrarea României în recesiune. Economia României în anul 2010 a înregistrat o creștere economică de 0,5%, un deficit bugetar de 7% și o rată a șomajului de 8,5%, fapt pentru care România nu a reușit să iasă din recesiune. România nu a reușit să iasă în 2010, din recesiune, prin prisma criteriilor adoptate de Uniunea Europeană, respectiv înregistrarea de creșteri consecutive în două trimestre față de precedentele, pe întreg anul estimările indicând o scădere economiă de 1,9%. În ultimul trimestru al anului 2011 economia României a înregistrat o creștere timidă.
Sectorul primar reprezintă acel segment de piață pe care se emit și se vând sau se disttribuie valorile mobiliare către primii deținători. Piața primară constituie un circuit de finanțare specializat. Pe piața primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pieței primare se pun în evidență mișcarile de capitaluri dintr-o economie, generate de emitenți, în calitatea lor de solicitanți de capitaluri. Această piață permite finanțarea agenților economici. Participanții din segmenul primar sunt: solicitatorii de capital ( statul, colectivitățile locale, întreprinderile publice și private), ofertanții de capital ( persoane particulare, agenți economici, bănci, case de economii, societăți de asigurare și reasigurare), intermediarii ( societății de service de investiții financiare, bănci comerciale, societății de investiții). Segmentul secundar asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna funcționare a pieței primare, cât și lichiditatea și mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia în orice moment acțiunile și obligațiunile deținute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare. Lichiditatea pieței le permite să realizeze rapid arbitraje de portofoliu, fără a aștepta scadența titlurilor deținute. Piața secundară concentrează cererea și oferta derivată, care se manifestă după ce piața valorilor mobiliare s-a constituit. Anul 1990 poate fi privit drept momentul apariției segmentului primar în România, odată cu promulgarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin asigurarea cadrului legal necesar apariției și dezvoltării societăților pe acțiuni și a principalelor produse utilizate pe piața de capital – acțiunile și obligațiunile. Potrivit acestei legi, societățile pe acțiuni au putut recurge la economiile publicului pentru înființare sau pentru majorarea capitalului social. Un al moment important l-a constituit adoptarea legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăților comerciale, prin introducerea pe piața financiară, într-o cantitate masivă, hârtii de valoare la purtător care, deși nu au fost considerate valori mobiliare, au avut rolul de a familiariza publicul cu titlurile de valoare și de a demonstra necesitatea creării unui cadru organizat pentru vânzarea- cumpărarea acestora ( sectorul secundar). În anul 1992, certificatele de proprietate au fost emise și distribuite în formă materializată, la purtător. Reluarea creșterii economice începând cu anul 200, stabilizarea principalilor indicatori macroeconomici și susținerea procesului de dezinflație, urmat de reducerea dobânzilor pasive practicate de sistemul bancar, accesul României la finanțare pe piețele internaționale de capital și diminuarea randamentelor oferite de Ministerul Finanțelor Publice pentru titlurile emise pe piața internă au determinat o reorientare a unei părți din fondurile disponibile către piața de capital și o creștere a interesului investitorilor pentru emitenții de valori mobiliare listate la cota bursei. Anul 2002 a marcat schimbarea cadrului legislativ, prin eleborarea, aprobarea și intrarea în vigoare a unui pachet legislativ nou în domeniu. Modificare cadrului legislativ a avut un impact pozitiv asupra pieței, a cărei revigorare a fost marcată de creșterea interesului investitorilor pentru valorile mobiliare emise de societățile comerciale româneșri. Pe termen mediu și lung s-a putut estima ca această creștere a cererii poate continua, fiind strâns legată de dezvoltarea celorlalte segmente ale pieței financiare, în special de cel al asigurărilor și cel al fondurilor de pensii administrate privat. Consolidarea componentei investitorilor instituționali autohtoni, cu orizont de investire pe termen lung este complementară dinamicii sectroullui investitorilor de „retail„ manifestate în ultimii ani pe piața bursieră și creează condiții ca ansamblul participanților și instituțiilor peieței de capital românești. Economia României și piața de capital au asigurat condițiile apariției unor noi emitenți care să propună investitorilor proiecte viabile de dezoltare pe termen lung a unei afaceri, să atragă resurse financiare din piața de capital și să contribuie la creșterea economică generală. Astfel de mișcări au fost observate încă din anul 2002, când au fost lansate și primele oferte publice de vânzare de obligațiuni municipale, care au fost ulterior listate la cota bursei și au avut o evoluție ascendentă privind numărul, volumul emisiunilor și scadențele de rambursare. În scopul consolidării pieței a fost lansată ideea unei fuziuni între piața bursieră și piața RASDAQ, aceasta din urmă transformându-se în anul 2003 în societate pe acțiuni, cu titulatura de „ Bursa Electronică RASDAQ„ (BER). În anul 2—3 a fost listată și tranzacționată prima emisiune de obligațiuni corporative. Tot în acest an au fost autorizate Bursa Monetar –Financiară și de Mărfuri de la Sibiu ca administrator al piețelor futures și options ca și Casa Română de Compensație. În contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, Comisia Națională A Valorilor Mobiliare, a contribuit , în prima jumătate a anului 2003 la elaborarea documentului de poziție complementar pentru „Libera circulație a mărfurilor„. Astfel că, în anul 2004 intră în vigoare legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Anul 2005 a adus transformări calitative odată cu aplicarea legii nr. 297/2004, activitățile specifice pieței de capital desfașurându-se la standarde europene. Anul 2006 prezintă o importanță deosebită cu privire la asigurarea condițiilor necesare pentru ca piața de capital din România să atingă exigențele aderării la Uniunea Europeană.
Aplicarea standardelor europene de către toate entitățile reglementate de pe piața de capital a necesitat eforturi și costuri însemnate. Emitenții a căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată s-au adaptat la necesitățile aplicării Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) în baza unei strategii graduale, care urmeza șase ani și se încheie în anul 2009. Intermediarii pieței de capital beneficiază de la data aderării de “pașaportul unic european’’, obiectiv prioritar al Strategiei de la Lisabona, prin care se oferă posibilitatea furnizorilor de servicii să opereze pe piețele statelor membre în baza autorizației emise în țara de origine. Același regim este aplicabil și în cazul prospectelor aferente ofertelor publice. La Bursa de Valori București au fost tranzacționate pentru prima dată acțiunile unui emitent străin (ERSTE), au fost admise la tranzacționare drepturile de alocare în baza unui mecanism similar cu cel al drepturilor de preferință și s-a constituit piața la termen odată cu tranzacționarea la Bursa de Valori București a contractelor futures. Bursa de Valori București a lansat în 2007 o platformă proprie de tranzacționare a instrumentelor derivate. Instrumentele puse la dispoziția investitorilor prin această platform au fost contractele futures pe indicii BET si BET-FI, BVB anunțînd intenția de diversificare a gamei de instrumente derivate în 2008. Lansată în septembrie 2007, tranzacționarea derivatelor la BVB a înregistrat succese limitate la început. În anul 2008 a fost continuată activitatea de reglementare prin prisma adaptării legislației naționale la noile directive ale Uniunii Europene și transpunerii modificărilor produse asupra directivelor existente. Piața de capital a înregistrat o revenire importantă în anul 2009, după scăderile mari din anul precendent. Piața de capital a înregistrat un an de stagnare în 2010, dupa scăderile importante din 2008 și revenirile parțiale din 2009. Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară. Industria constructoare a României a avut în anul 2007 o creștere de 32%, fapt care o plasează pe locul doi în Uniunea Europeană, după Slovacia. România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segemente – exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele. Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare. Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură—nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificutatea accesării acestora—fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone. Turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potențial valoros de dezvoltare ce poate deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini, însă concurența puternică din partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului românesc îngreunează situația. Un potențial mare îl reprezintă agro-turismul.
În ceea ce privește structura economică a Italiei, putem începe prin a remarca faptul că în perioada 2000-2001, aceasta a suferit o scădere de aproximativ 1%, fapt ce denotă că la începutul anilor 2000 Italia se afla într-o recesiune deosebit de gravă. În perioada 2000 – 2006, Italia a primit 27,4 miliarde de euro de la Fondul European de Dezvoltare, pentru investiții în zonele defavorizate și pentru a depăși perioada recesiuni. În anul 2002 Italia înregistrează o creștere economiă de 0,4 , iar doi ani mai târziu Italia devenea a 6 putere economică pe plan mondial, după SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. După o perioadă înfloritoare e economiei italiene intre anii 2004 – 2006, în perioada următoare are loc o scădere economică. Astfel că, Italia a fost lovită puternic de criza economiă din 2007-2011. Economia națională s-a diminuat cu 6,76% pe parcursul întregii perioade, totalizând 3 ani de recesiune. Conform statisticilor Uniuni Europene, datoria publică italiană a fost de 116% din profitul intern brut în 2010, situându-se ca rată a datoriei pe locul 2. Cu toate acestea,ceea mai mare parte a datoriei publie aparține subiecțiilor naționali. Ca urmare a măsurilor de austeritate adoptate în decembrie 2010, Italia înregistrează un deficit bugetar de 3,9% în ianuarie 2011. După măsurile de austeritate luate de guvernul italian, la începutul anului 2011, Italia înregistra în luna decembrie a aceluiasi an un deficit public de 1,5%. După această recesiune economică pe care încă o parcurge, Italia rămâne totuși a 10 economie a lumi, după SUA, China, Japonia, India, Germania, Rusia, Brazilia, Regatul Unit și Franța. Făcând o scurtă comparație a economiei din cele două țări, deducem faptul că atât pentru România cât și pentru Italia perioada 2000 -2003 a fost o perioadă de reabilitare economică, urmată de perioada 2004 – 2007, pe care o putem numi pentru ambele țări perioada înfloritoare a economiei, iar în cele din urmă perioada 2007 – 2011 când ambele țări au resimțit mai mult sau mai puțin recesiunea economică ce s-a manifestat la întreg nivelul Europei și al lumi. Ca urmare a dezvoltării industriale înregistrată în ultimii 40 de ani, Italia a ajuns să facă parte din grupul restrâns al țărilor cu o industrie avansată, modificându-și structura economiei, care era preponderent agricolă, jumătate din PIB provenind din sectorul primar. S-a ajuns ca printr-o dezvoltare susținută, treptată, industria și serviciile să ocupe locul principal (peste 90% din PIB). Din punct de vedere al repartiției geografice, punctul slab al structurii economiei îl reprezintă Mezzogiorno (jumătatea sudică), care se diferențiază radical față de regiunea centrală și de nord. În condițiile unui exod al populației către oraș și a scăderii interesului pentru dezvoltarea agriculturii, în favoarea industriei, agricultura are în prezent un rol secundar în cadrul economiei (sub 3% din PIB), Italia fiind nevoită să importe o mare parte din produsele agricole necesare consumului (cu excepția legumelor și fructelor). Principalele culturi sunt cerealele (grâu și porumb, în special), urmate de fructe, între care vița de vie ocupă un loc special (Italia este unul dintre principalii producători mondiali de vin), măsline și citrice. Sectorul industrial are un rol important în structura economică a țării, o contribuție esențială avînd-o sectorul serviciilor legate de distribuție sau adiacente vânzării de bunuri industriale (cca. 2,3% din PIB). Pe parcursul anilor, Italia și-a câștigat o poziție importantă pe piața internațională în domeniile bunurilor de consum și investiții (în special în următoarele sectoare: confecții textile, încălțăminte și pielărie, mecanică, chimică, construcții de automobile, aparatură electrocasnică). Modelul de dezvoltare industrială este bazat pe o strategie flexibilă și o puternică rețea de întreprinderi mici și mijlocii, deosebit de dinamice și cu o rentabilitate ridicată, organizate pe zone sau sisteme locale de lucru, precum și pe mari întreprinderi, precum FIAT, FINMECCANICA, PIRELLI, ENEL si ENI, care în ultimii 20 de ani au suferit puternice restructurări. Aplicarea unor politici exigente de calitate și servicii pentru client, reducerea costului de fabricație pe unitatea de produs și, nu în cele din urmă, angrenarea în globalizarea piețelor, au permis marilor grupuri industriale să obțină o creștere consistentă a competitivității și rentabilității. În cadrul sectorului producției de bunuri de investiții, în 2006, cele mai importante creșteri le-au înregistrat sectoarele cu o cotă importantă la export: mijloace de transport, aparate electrice și de precizie, mașini și aparte mecanice, produse chimice. Producția de bunuri de consum a cunoscut o perioadă dificilă în ultimii 4 ani, atît în ceea ce privește sectorul textile-confecții, cît și cel al încălțămintei și pielăriei. Se întrevede o revenire, în special la produsele de in și bumbac. În cadrul acestui sectorului serviciilor, un rol de o deosebită importanță, deși greu de cuantificat, îl are turismul. Acesta contribuie într-o tot mai mare măsura la balanța de plăți. O creștere importantă a cunoscut sectorul serviciilor legate de informatică și telecomunicații, reflectată printr-o multiplicare a numărului de utilizatori de Internet și de servicii oferite prin rețea, în special după inițiativa multor operatori de telefonie. Sectorul comunicațiilor a fost influențat de modificările structurale ample aplicate privind liberalizarea sectorului și privatizarea acestuia.
1.4 Rolul guvernului în dezvoltarea celor două țări
Guvernul reprezintă autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încrede acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conduerea generală a administrației publice. Guvernul are rolul de a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și social,precum și racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condițiile promovării intereselor naționale. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament.
Conform Constituției din 1991, România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republica semiprezidentiala. Statul se organizeaza potrivit prinipiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul unei democrații constituționale. Președintele este ales prin vot universal, egal, direct și secret și liber exprimat. În urma amendamentelor din 2003, mandatul președintelui este de 5 ani. Președintele numește primul-ministru, care la rândul său numește Guvernul. Guvernul României reprezintă conform Constituției, puterea executivă în România, împreună cu Președintele. Rolul principal al Guvernului reprezintă conducerea, coordonarea și exercitarea controlului asupra administrației publice, elaborează strategii guvernamentale, participă la procesul legislativ prin emiterea de hotărâri și ordonanțe, exercitarea dreptului de inițiativă legislativă, semnează tratate, reprezintă România atât pe plan intern cât și extern, numește prefecți și prezintă informații și documente către Parlament. În ceea ce privește dezvoltarea țării, Guvernul are ca obiective diferite programe atât de dezvoltare economico-financiară, sociale, educaționale. Dintre acestea prezentăm două dintre prioritățile Guvernului, în ceea e privește dezvoltarea țării:
Crearea de noi locuri de muncă și protejarea intereselor economice ale populației – puterea de cumpărare, capacitatea de rambursare a creditelor bancare și asigurarea securității sociale.
Stimularea sănătății și performanței mediului de afaceri autohton.
Potrivit Constituției, Italia este o republică democratică fundamentată pe muncă. Suveranitatea aparține poporului care o exercită sub formele și în limitele fixate de Constituție. Președintele este ales prin scrutin secret de către Parlament reunit în ședință comună și de reprezentanți ai regiunilor. Acesta deține funcții onorifie, primul-ministru fiind cel care deține funcțiile legislativă și executivă. Autoritatea în stat este deținută și exercitată de Guvern. Guvernul are sarcina de a realiza politica națiuni, el fiind inițiatorul, modelatorul și executantul măsurilor de redresare economică, de scădere a inflației și stabilizare economică, el răspunde de ordinea publică, de apărarea națională sau de raporturile statului. În ceea ce privește dezvoltarea țării Guvernul este inițiatorul mai multor proiecte. Printre acestea amintim:
Proiectul de reformă a muncii
Reforma bugetară de echilibrare a bugetului
Majorarea taxei pe valoare adăugată și propunerea de a introduce în Constituție a unui amendament care să prevadă obligativiatea unui buget echilibrat.
Capitolul II. Analiza variabilelor macroeconomice
Potențialul economic al unei țări este evaluat din două perspective și anume potențialul natural și cel valorificat. Potențialul natural este dimensionat de resursele fizice, naturale ale respectivei țări – suprafața teritoriului național, populația, înzestrarea cu resurse minerale, energetice, terenuri agricole, păduri și pășuni, ieșire la mare sau cursuri fluviale majore. Potențialul economic valorificat indică gradul de valorificare, de exploatare eficientă de către aceea țără a potențialului său natural, dat. El se evaluează pe diferite căi, fie prin analize structurale secvențiale, fie prin indicatori sintetice macroeconomici.
2.1 Produsul intern brut
Produsul Intern Brut este definit drept un agregat ce însumează valoarea adăugată a bunurilor și serviciilor produse într-o țară de către agenții economici naționali și străini, într-o perioadă dată de timp, de obicei un an.
Produsul național Brut (PNB) măsoară valoarea adăugată brută a mărfurilor și serviciilor produse de către agenții economici naționali, în țară sau în străinătate, într-o perioadă de timp, de regulă un an.
Tabelul 2.1 Valoarea Produsului Intern Brut în Italia în perioada 2000 -2011
Fig. 2.1 Evoluția PIB în Italia în perioada 2000 – 2011
Sursa – Date furnizate de Banca mondială, 30 martie 2012.
Din datele de mai sus rezultă că Produsul Intern Brut al Italiei a fost într-o continuă creștere începând cu anul 2000, când înregistra valoarea de
1,097 trilioane dolari SUA, și ajungând în anul 2008 la valoarea de 2,297 trilioane dolari SUA. Remarcăm că în decurs de opt ani Produsul Intern Brut al Italiei a crescut cu 1,2 trilioane dolari SUA. În perioada 2009 – 2011 aflată în plină criză economică, Italia a resimțit și o scădere a Produsului Intern Brut.
Tabelul 2.2 Evoluția PIB al României în perioada 2000 – 2011
Fig. 2.2 Evoluția PIB în România în perioada 2000 – 2011
Sursa – Institutul Național de Statistică București, 30 ianuarie 2012
Din analiza datelor de mai sus, rezultă că creșterea economică a României din perioada 2000 – 2008 este evidențiată și în Produsul Intern Brut al țării, însă începând cu anul 2009, se evidențiază o scădere a Produsului Intern Brut, nu foarte semnificativă în perioada 2009 -2010, dar foarte alarmantă în anul 2011. Astfel că în anul 2011, deficitul bugetar al României a crescut cu jumătate față de anul 2009.
Dacă facem o scurtă comparație între cele două țări remarcăm faptul că Italia are un Produsul Intern Brut net mai mare decât cel al României, valoare ce o face una dintre țările dezvoltate din economia mondială, în timp ce România face parte din categoria țărilor în dezvoltare.
2.2 Inflația și șomajul
Șomajul constă în surplusul de muncă pe termen scurt, reflectat în cererile individuale de ajutor specific, ca forță de muncă subutilizată. Șomajul are, sau mai corect spus este , în sine, un cost al economiei, al societății în ansamblu și, nu mai puțin, al individului. Literatura de specialitate remarcă trei chestiuni cu privire la cauzele șomaajului. Acestea sunt: șomajul natural, șomajul la cerere și sporul salariului real. Șomajul natural este reprezentat de nivelul șomajului, manifestat pentru starea de starea de echilibru de pe piața muncii. Șomajul la cerere privește partea cererii de muncă, în exclusivitate, și tot în exclusivitate este înțeles drept șomaj în teoria lui Keynes. În aceste condiții, vom înțelege că șomajul de cerere rezultă din oricare mișcare spre stânga a curbelor din modelul IS/LM, respectiv el izvorăște din cauze precum: – pentru curba IS – scăderea investițiilor, cheltuielilor guvernamentale și exporturilor și creșterea economiilor, fiscalității sau importurilor; – pentru curba LM – scăderea masei monetare, creșterea cererii de bani. În cazul sporului salariului real este vorba de o teorie care caută o interdependență între nivelul șomajului și un spor echilibrat și temporar al salariului real. În ceea ce privește cele două țări putem remarca în tabelul de mai jos evoluția șomajului în ultimii 11 ani, la nivelul acestora.
Tabelul 2.3 Evoluția ratei șomajului în Italia și România în perioada 2000 – 2011
Sursa – Eurostat, 23 aprilie 2012
După cum se remarcă România înregistrează o rată a șomajului mai scăzută decât Italia, dar dacă ne raportăm la economiile celor țări, la nivelul de dezvoltare și numărul de populație această diferență nu este semnificativă, întrucât Italia prezintă un grad de dezvoltare mai ridicat ca România.
Inflația este astăzi – mai corect spus după anii treizeci – la fel de importantă și preocupantă precum șomajul. Spre deosebire însă, de cazul șomajului, definirea inflației se complică. În primul rând inflația apare sub trei aspecte importante: – este definită pe fondul fluxurilor venitului național și cererii agregate, astfel se limitează de facto la inflația prin cerereș aspectul monetar devine unul mai redus. Alți autori, însă, persistă în a defini inflația ca un exces de masă monetară față de oferta corespunzătoare de bunuri și servicii.Totuși redăm definiția ceea mai uzuală a inflației și ceea mai larg acceptată și anume aceea conform căreia „inflația este tendința generală și perisitentă de creștere a prețurilor și depreciere a unității monetare„.
Tabelul 2.4 Evoluția indiciilor anuali ai prețurilor de consum și a ratei inflației în România în perioada 2000 – 2011
Sursa – Institutul Național de Statistică București
Indicele anual al prețurilor de consum măsoară evoluția de ansamblu a mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație în anul current față de anul precedent ( sau un alt an ales ca perioadă de referință. Acest indice este determinat ca raport, exprimat procentual, între indicele mediu al prețurilor anului current și indicele mediu al anului precedent. Începând cu anul 1992, în România, indicele mediu al prețurilor unui anumit an se determină ca medie aritmetică simplă a indicilor lunari din acel an, calculați față de aceasi bază. Rata inflației se calculează scăzând 100 din indicele annual al prețurilor de consum.
Conform datelor din tabelul de mai sus deducem faptul că rata inflației în România a avut o evoluție fluctuantă.
Tabelul 2.5 Evoluția indiciilor anuali ai prețurilor de consum și a ratei inflației în Italia în perioada 2000 – 2011
Sursa – Eurostat, decembrie 2011
În România, evoluția ratei inflației a cunoscut o scădere în perioada 2006 – 2007 față de valorile înregistrate în perioada 1998- 1999, după care a crescut în anul 2008 la valoarea de 7,84%. În perioada 2000 – 2011, rata inflației a oscilat între 9,0 % și 45,7 %, diferențele fiind foarte mari. Prin urmare, comparâns situația Italiei cu cea a României în ceea ce privește rata inflației, putem concluziona faptul că, spre deosebire de România, în Italia rata inflației a rămas relativ constantă înregistrând valori între 4% – 0%.
2.3 Cursul valutar
Prețul unei valute străine exprimat în moneda care se stabilește fie de stat – curs valutar oficial – , fie pe piață – curs valutar al pieței. Cursul valutar al pieței fluctuează în jurul cursului oficial, în funcție de cererea și oferta pe piața străină, determinată îndeosebi, de situația balanței de plăți față de țara în cauză. În România moneda națională este leul, iar cursul valutar al pieței este leu/euro, în timp ce
În Italia moneda națională este euro prin urmare cursul valutar al pieței cel mai des ultilizat este euro/USD.
2.4 Importurile și exporturile
Importurile reprezintă totalitatea operațiunilor cu caracter comercial care au ca obiect cumpărarea de la furnizorii externi a mărfurilor produse în străinătate în vederea consumului productiv și individual, prestărilor de servicii, executării de proiecte și lucrări, asigurării de asistență sau colaborare tehnică, obținerii licențelor și procedeelor tehnice, executării de investițiii, alimentării vaselor și avioanelor proprii sau aeroporturilor altor țări. Exporturile reprezintă ansamblul operațiunilor de vânzare a mărfurilor sau produselor proprii ale unei țări într-o altă țară sau de investire în străinătate de bunuri, valori și prestare de servicii contra plată Exportul are ca obiect livrările cu caracter comercial către cumpărători străini ai mărfurilor produse în țară, aprovizionarea vaselor aflate în porturile țării , vânzarea mărfurilor prezentate țârgurile din străinătate,ieșirile mărfurilor rezultate din prelucrarea unor materiale sau semibabricate primite spre prelucrare, livrări de mărfuri în contul țării direct dintr-o altă țară. Import – exportul reprezintă comerțul care implică aducerea de mărfuri străine într-o țară și vânzarea de mărfuri realizate local, în străinătate.
În România primele zece poziții în ceea ce privește exporturile sunt ocupate de industria constructoare de mașini, de combustibili și de construcții de nave, în timp ce în Italia ocupantele primelor locuri in materia exporturilor sunt industria textilă, echipamentele de transport, industria producătoare de mașini, industria chimică, industria metalelor feroase. În România exporturile s-au redus în ultimii ani cu aproximativ 10%, iar importurile cu 18%. Importurile în România au însumat în anul 2011 4,22 miliarde euro, iar exporturile 2,54 miliarde euro, deficitul comercial al anului fiind de 1,68 miliarde euro, în scădere față de anul precedent. În ceea ce privește exporturile și importurile italiene, aceste au înregistrat o creștere. Cu toate efectele crizei, exportul total al Italiei a cunoscut o perioadă de creștere la nivelul anului 2010 astfel încât valoarea acestuia s-a ridicat la 337,809 miliarde euro ( ceea ce semnifică o creștere cu 23% față de anul 2009), din care 193,653 miliarde euro exportul către țările membre ale Uniuni Europene. Principalii parteneri comerciali ai Italiei, la export, în ultimi ani, în ordinea cotei deținute sunt Gemania, Franța, Spania, Marea Britanie, România deține în exportul italian 2,66%. În ceea ce privește importurile Italia a atins nivelul valoric de 367,121 miliarde euro, din care 170,868 miliarde euro importul cu țările Uniuni Europene. Deficitul comercial al Italiei în ultimi ani a fost de aproximativ 30 miliarde euro.
2.5 Investițiile
Investițiile reprezintă părțile din venit cheltuite pentru formare capitalului fix și creșterea volumului stocurilor, constituie un act economic fundamental care provoacă o creștere a venitului, de unde decurge o nouă creștere a consumului și a economiilor, un nou imbold de a injecta în economie, noi factori de producție. Se disting:
Investiții corporale (fizice) – imobile, mașini.
Investiții necorporale – brevete, licențe, mărci, cercetări.
Investiții financiare – titluri, cote de participație.
Obiectivul principal al cercetării de a determina valoarea investițiilor străine în România pe baza soldului la începutul anului și a fluxurilor (mișcărilor în cursul exercițiului financiar, în întreprinderile rezidente constituite ca investiție străină directă. Rexultatele cercetării statistice sunt utilizate la ajustarea datelor privind investițiile străine directe din balanța de plăți pentru anul de referință (fluxuri), respectiv a datelor privind poziția investiționaă internațională a României la sfârșitul anului de referință (solduri). Informațiile sunt structurate pe principalele ramuri ale economiei naționale, pe regiuni de dezvoltare și țări de proveniență. Se obțin de asemenea informații privind partea din investițiile străine direct materializată în imobilizări corporale și necorporale, cota reinvestită din profitul net, aportul creditelor, precum și aportul în natură la investițiile străine directe ( pentru societățile comerciale nefinanciare). În ceea ce privește investițiile străine directe, comparativ cu România care s-a clasat pe locul 16, Italia a recepționat peste 30,5 miliarde de dolari investiții străine directe.
Capitolul III. Analiza comparativă a României și Italiei pe ramuri de activitate economică
3.1 Dezvoltarea regională
Politica economică a Italiei de după anii 90 a pus accent pe dezvoltarea sectorului privat, ca motor al creșterii economice, inițiindu-se un program masiv de privatizare a firmelor si băncilor de stat. Măsurile luate pentru restabilirea unei politici fiscale încurajatoare, stabilitatea monedei si rata scăzuta a dobânzilor, au permis Italiei să adere la Uniunea Monetar Europeană și să adopte moneda comună, euro, în calitate de membru fondator, la 1 ianuarie 1999. Din acel moment, până la sfârșitul anului 2001, țările care au aderat la Uniunea Monetară Europeană au adoptat euro ca monedă virtuala pentru tranzacții si ca unitate de cont. Bancnotele euro circula de la 1 ianuarie 2002, înlocuind moneda naționala, lira italiană. Italia este membră a G8 (Grupul celor opt țări cele mai industrializate), Uniunea Europeană, OCDE. Italia, a treia economie din regiune, traversează în prezent o perioadă critică aflandu-se practic pe primul loc, între țările UE, în ceea ce privește datoria publică. Temerea că datoria publică a Italiei ar putea să crească peste nivelul actual, datorie care a ajuns în prezent la 120% din PIB, determină analiștii financiari să considere că lucrurile ar putea scăpa de sub control, iar criza din zona euro ar putea lua o întorsătură periculoasă. În acest sens, fostul ministru al Economiei, Giulio Tremonti, a propus recent și a obtinut acceptul Parlamentului, un pachet de măsuri de austeritate de 40 de miliarde de euro, așa-numita “manevră economică”. Astfel, guvernul este obligat să accelereze procesul de corectare a bugetului și să definească noi măsuri pentru echilibrarea acestuia până în anul 2014. Italia are în circulație obligațiuni guvernamentale în valoare de 1.600 de miliarde de euro, iar orice majorare a costurilor împrumuturilor poate afecta grav eforturile de reducere a datoriilor. Programul de austeritate de 40 de miliarde de euro, include măsuri precum reducerea finanțării autorităților locale și a tuturor serviciilor medicale, precum si creșterea vârstei de pensionare. Totodată, în ședința de guvern din 30 iunie a.c., Consiliul de Miniștri a aprobat un decret – lege privind „dispoziții urgente pentru stabilizarea financiară”, reprezentând un pachet de măsuri corective asupra bugetului public destinate stabilizării cadrului financiar pentru perioada 2011-2014, în conformitate cu angajamentele asumate la nivel european. Impactul pachetului de măsuri este estimat de Guvern la 51 miliarde de euro. De asemenea, în aceeași ședință de guvern a fost aprobat un proiect de lege pentru delegarea Guvernului în materia realizării reformei fiscale și a sistemului de asistență socială: Decretul-lege privind „dispoziții urgente pentru stabilizarea financiară”(cuprinzând de fapt legea bugetului trienal 2012-2014). Documentul are în vedere patru obiective principale: reducerea costurilor aparatului politic și administrativ (indemnizații pentru parlamentari, zboruri de stat, mașini oficiale etc.); măsuri generale de reducere a cheltuielilor; dispoziții în materie de intrări bugetare; măsuri pentru susținerea dezvoltării economice. Planul de austeritate vizează reducerea deficitului bugetar pentru anii 2012, 2013, 2014 (intervențiile pentru 2011 sunt reduse), în vederea atingerii obiectivului de echilibru bugetar în 2014 (prevăzut în documentele programatice aprobate recent de Guvern). În ceea ce privește creșterea economică prezentul decret-lege și „decretul dezvoltare” aprobat de Guvern pe 5 mai 2011 introduc un complex de măsuri care redefinesc și simplifică cadrul normativ în materie de creștere și dezvoltare a întreprinderilor, cercetare, inovare tehnologică, dezvoltare a infrastructurii, a internetului, liberalizare și simplificare.
Tabel 3.1 Efectele pachetului de măsuri de austeritate 2011-2014 și ale viitoarei reforme fiscale și a sistemului de asistență socială sunt estimate de Ministerul Economiei și Finanțelor după cum urmează:
Planul de austeritate al Guvernului italian a fost apreciat pozitiv de ComisiaEuropeană șide OCDE. Pachetul de măsuri este văzut de analiști și ca o mișcare a Guvernului italian de asigurare a piețelor și a partenerilor europeni cu privire la disciplina financiară a Italiei pe fondul instabilității din zona Euro. Italia are o economie diversificată împărțită între Nordul dezvoltat/industrializat, dominat de companii private și Sudul – agricol, mai puțin dezvoltat, mai puțin prosper și cu un somaj ridicat. Standardele de viață au cunoscut o diferență considerabilă între cele doua regiuni. Astfel, media PIB-ului pe locuitor in Nord depaseste cu mult media Uniunii Europene (de ex. in zona Bolzano aceasta este in jur de 34.000 euro) în timp ce, în anumite regiuni și provincii din Italia de Sud acest indicator se situeaza mult sub aceasta cifra (de ex. in Campania fiind de numai 15.000 euro). Italia are un număr de corporatii multinaționale mai mic decât oricare altă țara de dimensiunea sa, având în schimb un număr mare de IMM-uri, multe dintre ele fiind afaceri de familie. Triunghiul industrial din Nord (Milano – Torino – Genova) alături de cel din Regiunea Toscana (Firenze – Prato – Pistoia) constituie coloana vertebrala a industriei italiene. Aceasta s-a orientat în special pe producția și exportul produselor de lux, producție capabilă să facă față competiției din China, precum și altor economii emergente din Asia, țări cu economii bazate pe costuri de productie și de muncă foarte mici. Italia are, de asemenea, o economie subterană considerabilă de circa 15% din PIB, conform anumitor estimări, gen de economie întâlnită mai ales in agricultură, construcții și servicii. Italia a evoluat destul de lent în ceea ce privește aplicarea reformelor structurale, de exemplu în reducerea corupției sau a creșterii oportunitatilor de angajare a tinerilor, precum și a femeilor. Reformele, inclusiv „manevra economică” vor fi in continuare afectate de criza economica globală, o spun analistii în macroeconomie.
3.2 Modul de dezvoltare al turismului
Prezența turismului într-o anumită zonă aduce atât avantaje cât și unele costuri care inevitabil apar atunci când are loc dezvoltarea oricărei activități economice. Trebuie menționat că natura complexă a turismului face ca măsura beneficiilor și costurilor acestuia să fie foarte dificilă. Totuși, beneficiile turismului pentru comunitatea locală se referă la încasări valutare, generarea de venituri și locuri de muncă, diversificarea structurii economice, stimularea activităților antreprenoriale și îmbunătățirea facilităților publice.
Deplasările pentru procurarea hranei din comuna primitivă, apoi deplasările pentru efectuarea schimului de produse, ca și războaiele, sunt primele motivații pentru efectuarea călătoriilor. Acestea însă nu pot fi identificate cu călătoriile în scop turistic, dar imbinate cu curiozitatea naturală a oamenilor, au trezit dorințe de deplasare pentru cunoașterea orizontului local. Însă în Antichitate este certă apariția călătoriei turistice. În Roma Antică, sistemul social a creat premisele unei pături bogate din societate să călătorească din plăcere sau pentru îmbogățirea cunoștințelor. Construcția de și dezvoltarea tehnicii comunicațiilor au favorizat mult și deplasarea oamenilor.
Au condus la dezvoltarea turismului și legiferarea concediilor plătite, primele legiferări de acest tip s-au făcut în Italia, în anul 1927. România nu a rămas în afara fluxurilor turistice, dar fărâmițarea ei în trei principate, nu a favorizat dezvoltarea turismului. Însă după Marea Unire, realizată sub conducerea dinastiei, Hohenzollern, România intră în rândul statelor moderne, acolo unde Italia se afla încă de la inceputurile circulației turistice, favorizând această nouă ramură a economiei. Datorită unor activități de propagandă turistică, în 1936 România a fost vizitată de 104000 de turiști străini, iar 55000 de români au plecat în străinătate, printre destinațiile alese de aceștia fiind și Italia. România a devenit o țintă perfectă pentru turiștii din țările est-europene, la începutul anilor 80, iar după 1990 a crescut exploziv dorința românilor de a călători în străinătate. După anii 2000, Italia s-a clasat în topul principalelor destinații turistice, în anul 2004 se clasa pe locul 5. La nivelul Europei Italia face parte din cei trei lideri mediteraneeni, alături de Spania și Franța, și concentrează aproximativ 173,8 milioane de sosiri sau altfel spus 22,7% din fluxul mondial. De asemenea, Italia a înregistrat un recul semnificativ la începutul anilor 2000, de la aproape 40 milioane de sosiri turistice internaționale, la peste puțin de 37 milioane datorat în bună parte saturării pieței turistice. În pofida creșterii economice sănătoase din ultimii ani, populația României este incă una din cele mai sărace din Europa. Turismul și călătoriile pot fi un catalizator pentru imbunătățirea nivelului de trai in toată țara și a fost identificat ca un punct central in Planul Național de Dezvoltare. Această recunoaștere a contribuției potențialului industriei turismului este un pas in direcția bună, deși există incă o lipsă de conștientizare des intâlnită despre valoarea economică și potențialul segmentului de turism și călătorii printre toate nivelurile guvernamentale și ale populației largi.
Cu toate acestea, cu prognoze de creștere in cele mai multe zone peste nivelul european și mondial, perspectiva pentru sectorul turism și călătorii al țării este încurajatoare.
3.3 Impactul turismului asupra dezvoltării economice
Turismul are impact puternic asupra țării în care este dezvoltat, concretizat îndeosebi în plan economic dar și social, cultural sau de mediu. Implicațiile sunt pozitive dar nu sunt excluse nici cele nebative, îndeosebi cele ce privesc mediul înconjurător. Se poate afirma, în general că turismul produce efecte economice benefice pentru economie. Crearea de venituri și locuri de muncă sunt exemplele clasice în acest sens. Crearea de locuri de muncă este indiscutabil unul dintre cele mai importante beneficii ale dezvoltării turismului. Ca regulă generală, capacitatea de a genera locuri de muncă în turism este mai mare decât în alte ramuri economice. Turismul este o activitate care un impact major asupra mediului. Aspectele acestui impact sunt atât pozitive cât și negative. Turismul are un impact pozitiv asupra mediului atunci când acționează pentru conservarea și protejarea mediului în sensul practicării unui turism „prietenos cu natura„.
În 2006, se așteapta ca economia diversificată a turismului și călătoriilor să contribuie cu 4,8% din PIB-ul României și să reprezinte 485.000 locuri de muncă, adică 5,8% din totalul angajărilor, însă datele statistice nu au arătat această previziune. În următorii 10 ani, este prevăzut ca turismul și călătoriile in România să atingă o rată reală anuală de creștere de 6,7%, exprimată in PIB, și 1,6% exprimată in angajarea in acest sector. Până in 2016, aceasta va avea un procent de 5,8% din PIB, respectiv de 6,9% din totalul angajărilor. Aceste cifre arată că România este una din țările cu turismul cel mai puțin dezvoltat, situându-se pe locul 162 din totalul de 174 de țări, exprimat in contribuția la PIB. Totuși, prognozele de creștere sunt mult peste media europeană și mondială, care prevăd dezvoltarea turismului și a călătoriilor. În plus, impactul poate fi chiar mai mare decât prognoza in situația in care cadrul de bază al politicii naționale conduce la creștere – ex. dacă există condițiile de bază pentru increderea investitorilor, dinamism și sustenabilitate. Totuși, aceasta depinde de recunoașterea și sprijinirea de către guvern a sectorului turism și călătorii, ca o prioritate a industriei și angajatorilor, introducând-o în toate politicile și luările de decizii. Un semnal incurajator în acest sens este nivelul de investiție guvernamentală în sectorul turism și călătorii, care reprezintă in România 4,3% din totalul cheltuielilor, o sumă care aproape că atinge procentul de contribuție al industriei la PIB-ul țării. Există, de asemenea, o perspectivă pozitivă pentru exporturile vizitatorilor, care sunt prevăzute să crească cu 8,5% pe an în următorii 10 ani. În acest sens, România se clasează pe locul 4 în lume. Această poziție trimite un mesaj important, și anume că sectoarele public și privat trebuie să acorde o atenție deosebită menținerii creșterii vizitatorilor internaționali la aceste nivele înalte. După două decenii de scădere a numărului vizitatorilor și de menținere a unui nivel scăzut de dezvoltare și modernizare, industria turismului românesc își recapătă încet ritmul.
În cadrul sectorului serviciilor, în Italia, un rol de o deosebită importanță, îl are turismul. Acesta contribuie într-o tot mai mare masură la balanța de plăți, așa după cum se înregistrează și în alte țări din bazinul Marii Mediteranene: Grecia, Spania, Turcia. Între principalele trei forme de turism: „de mare”, „de munte” și „cultural”, acesta din urma atrage cel mai mare număr de turiști străini, favorizând totodată și crearea de locuri de muncă, dat fiind că acest gen de turism nu este afectat de anotimpuri. Italia este una din puținele țări europene unde se regăsesc aproape toate formele posibile de turism: țara se mândrește cu numeroase monumente aflate în patrimoniul cultural al umanității, are mii de kilometri de litoral, munți impresionanți, unde se pot practica în voie sporturile de iarnă, stațiuni balneoclimaterice, și, în general vorbind, cam tot ce-i trebuie pentru a atrage în fiecare an zeci de milioane de turiști străini.Dată fiind extraordinara densitate a monumentelor istorice și a colecțiilor faimoase de artă din Peninsula Italică, reflectată și prin existența a 41 de situri incluse pe lista UNESCO, turismul cultural se bate de la egal la egal cu sejururile estivale în privința numărului de turiști străini, favorizand totodata si crearea de locuri de munca, nefiind afectat de anotimpuri. Turismul concentreaza 8% din intreaga populatie activa a Italiei, una din cele mai ridicate ponderi de pe glob. Italia detine peste 1,7 mil locuri de cazare in hoteluri, moteluri si pensiuni. Turismul contribuie intr-o tot mai mare masura la balanta de plati, asa cum se inregistreaza in alte tari din bazinul Marii Mediteraneene: Grecia, Spania, Turcia. Una dintre cele mai importante centre turistice din Europa si chiar din lume dupa Franta, Spania, SUA, China, Italia este vizitata anual de peste 50 de milioane de turisti. Principalele atractii turistice sunt : orasele cu obiective culturale si arhitectonice (Roma, Florenta, Milano, Genova, Perugia, etc.), litoralul Marii Mediterane, Muntii Alpi (cu statiunile turistice montane ). În 2009, in contextul crizei economice care a afectat economiile tuturor statelor, veniturile Italiei din turism au fost de 16,5 miliarde de euro, cu aproape 18% mai mici comparativ cu 2008. Turismul a generat în urmă cu un an, în Italia, venituri de 20 de miliarde de euro.
3.4 Modul de dezvoltare al comerțului
Piața a apărut ca urmare a diviziunii muncii și schimburilor dintre diferiți agenți economici și a evoluat odată cu formarea și dezvoltarea economiilor naționale și amplificarea mijloacelor de comunicații. Comerțul apare ca o urmare a unei sporiri demografice, a progresului tehnicii agrare, a dezvoltării meșteșugurilor urbane, a îmbunătățirii mijloacelor de transport pe uscat și apă, având o creștere apreciabilă atât pe piața internă cât și externă. Comerțul extern apare tocmai datorită dezvoltării meșteșugurilor urbane și a navigațiilor între Marea Mediterană, Marea Neagră,Marea Nordului și Marea Baltică, acestea constituind legăturile piețelor vechi. Dar odată cu deschiderea hotarelor geografice în secolele XV – XVI se deschid și piețe noi. Toate acestea exportau produse de meștesugărit și manufacturiere. Pe principala rută a Oceanului Atlantic se deschid noi căi maritime spre India, Asia, sud – estul Americii de unde se importau bunuri precum mirodeniile, aurul și argintul. Primele Imperii coloniale care apar pe această piață aparțin portughezilor, spaniolilor, olandezilor, englezilor și francezilor. Piețele vechi încep să piardă teren. În același timp piață internă cu o economie naturală duce la satisfacerea cerințelor economice esențiale prin resurse proprii. Mica producție de mărfuri este a gospodăriei țărănești și a atelierului meșteșugăresc corporativ, în timp ce marea producție este în curs de dezvoltare în minerit, în industrie sau organizarea manufacturieră. Odată cu sporirea populației se realizează și lărgirea pieței interne, creșterea și diversificarea cererii de materii prime, intensificarea schimbului de mărfuri și mai ales urbanizarea și dezvoltarea orașelor. Este clar că deși puterea de cumpărare este scăzută, crește din ce în ce mai mult capacitatea de consum a unor pături sociale, iar circulația pe piața internă este ușurată datorită mijloacelor de comunicare și transport. Acestea se vor dezvolta din ce în ce mai mult datorită progresului și cererii. România a fost prima țară din Europa Centrală și de Est care a stabilit relații oficiale cu Comunitatea Europeană. Acordul bilateral privind includerea României pe lista Comunității Europene privind acordarea Sistemului Generalizat de Preferințe datează din 1974. De asemenea, un Acord privind Produsele Industriale a fost semnat între cele două părți în 1980. România a stabilit relații diplomatice cu Uniunea Europeană în 1990, iar în 1991 a fost semnat un Acord de Comerț și Cooperare. În anul 1995 a intrat în vigoare Acordul European care stabilea principiile relațiilor comerciale dintre cele două părți în perioada până la aderare.
România a depus cererea ofi cială de aderare la Uniunea Europeană la 22 iunie 1995 și a început negocierile oficiale privind aderarea la 15 februarie 2000. Data țintă – 1 ianuarie 2007 – pentru aderarea României la Uniunea Europeană a fost stabilită la Summitul
de la Copenhaga din decembrie 2002. În mai 2004 Uniunea Europeană a decis însă să includă pentru România și Bulgaria o clauză de salvgardare care permite amânarea cu un an a datei aderării în cazul în care nu sunt respectate obiectivele din foile de parcurs
ale aderării. La 22 februarie 2005 Comisia Europeană a dat un aviz pozitiv pentru semnarea Tratatului de aderare cu România, urmat de avizul conform al Parlamentului
European. Semnarea efectivă a Tratatului de aderare s-a realizat la 25 aprilie 2005.Din punct de vedere practic, aproprierea României de Uniunea Europeană în planul relațiilor comerciale este reflectată de faptul că în anul 1992 Uniunea Europeană deținea o pondere de 35,18 % în exporturile României și de 41,27 % în importuri, pentru ca în anul 2004
aceste ponderi să fi e de: 72,9 % în exporturi și 74,9 % în importuri.România și politica comercială comună a Uniunii Europene România a închis provizoriu Capitolul 1 privind libera circulație a mărfurilor în prima jumătate a anului 2000. Conform opiniei Comisiei Uniunii Europene nu sunt așteptate dificultăți deosebite în adoptarea de către
România a legislației comunitare din domeniu sau în implementarea acesteia.
România va trebui să își alinieze obiectivele și pozițiile cu cele ale Uniunii Europene în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. România va trebui, de asemenea, să se asigure că tratatele sale comerciale bilaterale cu terțe țări nu au prevederi divergente față
de cele ale Uniunii Europene. Totodată, după aderare România va trebui să fie pregătită să participe la activitățile Uniunii Europene în domeniul politicii de dezvoltare și al acordării de asistență umanitară. Conform aprecierilor Comisiei Europene
gradul de armonizare a legislației vamale din România este ridicat, dar mai sunt de aliniat unele prevederi referitoare la depozitele vamale, utilizarea finală a mărfurilor, contingentele tarifare, plafoanele și prevederile suspensive, produsele cu utilizarea duală.
Administrația vamală din România va trebui să asigure din prima zi a aderării controlul frontierelor pe baza reglementărilor comunitare deoarece acele frontiere vor deveni frontierele Uniunii Europene și deci vor trebui să protejeze interesele companiilor și
cetățenilor din Uniunea Europeană. Acquis-ul comunitar referitor la Capitolul 25 – Uniunea vamală – include codul vamal al Uniunii Europene și normele sale de aplicare, lista combinată, tariful vamal comun, preferințele comerciale, contingentele tarifare
și prevederile suspensive, precum și legislația aferentă care depășește sfera strict comercială și include aspecte precum mărfurile piratate sau contrafăcute, traficul
de droguri și prevederile referitoare la produsele culturale.
Ca membră a Uniunii Europene, Italia este foarte activă în ceeea ce privește comerțul european, fiind un partener important pentru multe din țările Europei, dar și pentru SUA și mare parte din Asia. Membră a grupului G8, Italia reprezenta a șasea economie în 2004, dupa Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. Conform datelor publicate de ISTAT (Institutul Italian de Statistica), în 2008, volumul schimburilor comerciale ale Italiei, a fost de 743,1 miliarde euro. De asemenea, oficialii ISTAT declară că economia Italiei trece în prezent prin cea mai grava recesiune de după 1992 din cauza exporturilor în scădere și investițiilor tot mai puține. Banca Italiei estimează că economia italiană nu își va reveni după socul crizei economice nici in 2012, urmînd să se înregistreze o stagnare a PIB-ului după recesiunea din 2009 – 2011.
Conform datelor Centrului Român pentru Promovarea Comerțului, volumul total al comerțului Internațional al României, în anul 2007, a crescut cu 20,7% față de anul 2006, exportul înregistrând o creștere de 13,7%, iar importul o majorare de 25,2%. Exportul FOB al României, în anul 2007, a fost de 29.401,8 milioane euro, cu 3.551,3 milioane euro mai mare decât în anul precedent, când s-a cifrat la 25.850,5 milioane euro. Importul CIF al României realizat în anul 2007, a fost de 50.992,6 milioane euro, cu 10.246,8 milioane euro mai mare decât în anul 2006, când s-a cifrat la 40.745,8 milioane euro. Volumul total al comerțului intracomunitar al României, în anul 2007, a crescut cu 24,2% față de anul 2006, exportul înregistrând o creștere de 15,9%, iar importul o creștere de 29,5%. Valoarea exportului intracomunitar (către cele 26 țări ale UE) a fost de 21.139,3 milioane euro, în creștere cu 15,9% față de anul 2006 și a reprezentat 71,9% din totalul exportului romanesc. Valoarea importului intracomunitar (provenit din cele 26 țări ale UE) a fost de 36.261,4 milioane euro, în creștere cu 29,5% față de anul precedent și a reprezentat 71,1% din totalul importului românesc. Volumul total al comerțului extracomunitar al României, în anul 2007, a crescut cu 12,9% față de anul 2006, exportul înregistrând o creștere de 8,4%, iar importul o creștere de 15,5%. Valoarea exportului extracomunitar a fost de 8.262,5 milioane euro, în creștere cu 8,4% față de anul precedent și a reprezentat 28,1% din totalul exportului românesc. Valoarea importului extracomunitar a fost de 14.731,2 milioane euro, în creștere cu 15,5% față de anul trecut și a reprezentat 28,9% din totalul importului românesc. Evoluția importului României comparativ cu creșterea exportului a determinat înregistrarea, la sfârșitul anului 2007, a unui deficit comercial de 21.590,8 milioane euro, cu 6.695,5 milioane euro mai mare decât in anul 2006, când s-a cifrat la –14.895,3 milioane euro. Soldul balanței comerciale intracomunitare a înregistrat o valoare de –15.122,1 milioane euro (ceea ce a reprezentat 70,0% din deficitul balanței comerciale romanești), în timp ce soldul balanței comerciale extracomunitare a fost de – 6.468,7 milioane euro. Exportul și importul României se desfășoară în cea mai mare parte cu statele europene în proporție de 88,9% și respectiv 88,6%. Comerțul intracomunitar (cu cele 26 țări membre ale UE) este preponderent (71,4%) cu o pondere de 71,9% la export și 71,1% la import. În anul 2010, primele 10 țări de destinație a exportului au fost: Italia (cu o pondere în totalul exportului României de 17,1%); Germania (16,9%); Franța (7,7%); Turcia (7,1%); Ungaria (5,6%); Marea Britanie (4,1%); Bulgaria (3,2%); Austria (2,6%); Spania (2,3%) și Polonia (2,2%),
ponderea cumulată a acestor țări fiind de 68,8%. La importul României, primele 10 țări partenere (de origine pentru importuri extracomunitare și de expediție pentru importuri intracomunitare) dețin o pondere de 69,9% din totalul realizat în anul 2007, respectiv: Germania 17,2%; Italia 12,7%; Ungaria 6,9%; Federația Rusă 6,3%; Franța 6,3%; Turcia 5,4%; Austria 4,8%; Olanda 3,6%; Polonia 3,4% și China 3,3%.
În anul 2010, balanța comercială (export FOB – import CIF) a înregistrat un deficit de
21.590,8 milioane euro, în creștere cu 6.695,5 milioane euro, față de anul precedent, când a fost de –14.895,3 milioane euro. Pe zona Europa, deficitul balanței schimburilor comerciale cu principale țări partenere ale României a fost de –19.027,3 milioane euro, cele mai semnificative valori fiind pe relațiile: Germania –3.774,8 milioane euro; Federația Rusă –2.807,5 milioane euro; Ungaria –1.896,9 milioane euro; Austria –1.712,7 milioane euro; Italia –1.472,3 milioane euro; Olanda –1.237,1 milioane euro. Deficite s-au înregistrat și pe relațiile: Asia-Oceania –2.609,2 milioane euro (China –1.512,9 milioane euro; Coreea de Sud –561,5 milioane euro și Australia –104,0 milioane euro) și America –502,3 milioane euro (Brazilia –335,2 milioane euro; SUA –95,1 milioane euro). Singura zonă pe care s-a înregistrat excedent al balanței schimburilor comerciale internaționale este Africa și Orientul Apropiat, +567,9 milioane euro, cele mai ridicate fiind pe: Emiratele Arabe Unite +320,3 milioane euro; Arabia Saudită +102,0 milioane euro; Liban +91,9 milioane euro; Egipt +85,2 milioane euro; Algeria +75,2 milioane euro și Maroc +73,6 milioane euro.
3.5 Impactul comerțului în dezvoltarea economică
Volumul valoric al comerțului internațional al României a înregistrat în anul 2010 o creștere fațã de anul precedent, astfel: exporturile FOB au înregistrat valoarea de 37293 milioane euro (în creștere cu 28,2% fațã de anul 2009), iar importurile CIF au fost de 46802 milioane euro (în creștere cu 20,1% fațã de anul 2009), soldul balanței comerciale FOB-CIF în aceste condiții fiind de -9509 milioane euro. La nivelul anului 2010 comerțul total al Italiei (import si export) s-a situat la valoarea de 704,931 miliarde euro din care 395,185 miliarde euro comerțul total desfășurat cu țările membre UE – 27 (57% din comertul total al Italiei). Schimburile comerciale ale României cu Italia se derulează, în principal, în baza Tratatului de Aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, cu respectarea principiilor instituite de regulile pieței interne comunitare și cele ale politicii comerciale comune a Uniunii Europene.
Alte acorduri importante:
· Acord pe termen lung de colaborare economică, industrială și tehnică, semnat in 1973, cu prelungire prin tacita reconducțiune;
Acord pentru promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor, semnat la 6.12.1990 și intrat în vigoare la 27.04.1991 (Monitorul Oficial nr.113 din 23 mai 1991):
Convenție pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și avere și pentru prevenirea evaziunii fiscale, semnată la 14.01.1977 și intrată în vigoare la 6.02.1979 (Monitorul Oficial nr.34-35 din 23 aprilie 1977).
La data de 31 decembrie 2010, volumul schimburilor bilaterale a fost de 10,6 miliarde euro, în creștere cu 17,4% față de anul 2009. Astfel, exportul românesc în Italia a fost de 5,2 miliarde euro (creștere de 15,6% față de 2009), iar importul de 5,4 miliarde euro (mai mult cu 17,4% față de 2009). Soldul balanței comerciale a fost de –260 milioane euro, defavorabil părții române. Italia se situează pe locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, cu o pondere de 12,6% din volumul total al comerțului exterior al țării noastre. Ultimele date statistice, la data de 31 martie 2011, indica faptul ca totalulschimburile comerciale romano-italiene s-a ridicat la valoarea de 2,81 miliarde euro, în creștere cu23,12% față de 31 martie 2010. Exportul românesc în Italia a fost de 1,45 miliarde euro (creștere de 26,29% față de aceeasi perioada a anului 2010), iar importul de 1,36 miliarde euro (in crestere cu 19,52% fata de martie 2010). Balanța comerciala a inregistrat un sold pozitiv de 92,92 milioane euro, favorabil părții române.
Și în acest an, Italia continuă să ocupe locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, cu o pondere de 12% din volumul total al comerțului exterior al țării noastre.
Capitolul IV. Concluzii și propuneri
Din cele arătate pe parcursul lucrării rezultă că România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est. Teritoriul actual al României mai este numit și spațiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaților Românești și a regiunilor limitrofe impuse și subordonate complementar Carpaților, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră. Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecția paralelei 45° latitudine nordică și meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanțe aproximativ egale față de extremitățile continentului european. România se învecinează la nord cu Ucraina, granița de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, granițe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova și Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, granița formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de țărm). Suprafața României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre. Economia României este o economie de piață, conform Constituției din 1991. Conform acesteia, statul este obligat să asigure libertatea comerțului și protecția concurenței loiale. În economia României acționează așadar legea cererii și a ofertei. La baza acesteia se află proprietatea privată care trebuie protejată și garantată. Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de ansamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini (vedeți Dacia Logan) este foarte largă și este orientată înspre piață. Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă. Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei. În 2006 România a reușit să egaleze (la paritatea dolarului) PIB pe locuitor realizat în 1988. Față de media europeană a produsului intern brut pe locuitor în 2007, de 26.208 de dolari americani și de cea mondială, de 8191 de dolari, România avea un nivel de 7523 de dolari, aproape de 3,5 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial. În anul 2009, economia subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al României, potrivit unor estimări ale companiei A.T. Kearney. Aproape două treimi din aceste sume provin din munca la negru, iar restul din nedeclararea veniturilor obținute. Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.
Consumul de energie al României în anul 2005 a fost de 40,5 milioane tep (tone echivalent petrol), din care: 36,4% – gaze naturale, 25,1% – țiței și derivați petrolieri, 22,4% – cărbune și cocs, 16,1% – hidro și altele. România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate.
Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004[. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atat ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segemente – exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele. Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură—nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificutatea accesării acestora—fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.
Turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potențial valoros de dezvoltare ce poate deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini, însă concurența puternică din partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului românesc îngreunează situația.
Din datele analizate în lucrare cu privire la Italia rezultă că este o peninsulă situată în sudul Europei fiind înconjurată din trei parți de mări: Marea Ligurică, Marea Tireniană, Marea Ionică, Marea Mediterană și Marea Adriatică. Se învecinează la nord-vest cu Franța, la nord cu Elveția și Austria, iar la nord-est cu Slovenia. Țara este împărțită în 20 de Regiuni, dintre care 15 au "statut obișnuit" si 5x)au "statut special" (Sicilia, Sardinia, Trentino-Alto Adige, Friuli Venetia Giulia, Valle d'Aosta), statut funcție de caracteristicile etnice/de tradiție, geografice și lingvistice. Cele 20 de regiuni italiene sunt împărțite în provincii, acestea fiind în număr de 110. Provinciile la rândul lor sunt subdivizate în comune (in jur de 8.094). Așezarea geografică face ca Italia să aibă așa numita „climă mediteraneană”, partea de nord fiind însă mai apropiată de clima specifică zonei temperat-continentale. Politica economică a Italiei de după anii 90 a pus accent pe dezvoltarea sectorului privat, ca motor al creșterii economice, inițiindu-se un program masiv de privatizare a firmelor si băncilor de stat. Măsurile luate pentru restabilirea unei politici fiscale încurajatoare, stabilitatea monedei si rata scăzuta a dobânzilor, au permis Italiei să adere la Uniunea Monetar Europeană și să adopte moneda comună, euro, în calitate de membru fondator, la 1 ianuarie 1999. Din acel moment, până la sfârșitul anului 2001, țările care au aderat la Uniunea Monetară Europeană au adoptat euro ca monedă virtuala pentru tranzacții si ca unitate de cont. Bancnotele euro circula de la 1 ianuarie 2002, înlocuind moneda naționala, lira italiana. Italia este membră a G8 (Grupul celor opt țări cele mai industrializate), Uniunea Europeană, OCDE. Italia, a treia economie din regiune, traversează în prezent o perioadă critică aflandu-se practic pe primul loc, între țările UE, în ceea ce privește datoria publică. Temerea că datoria publică a Italiei ar putea să crească peste nivelul actual, datorie care a ajuns în prezent la 120% din PIB, determină analiștii financiari să considere că lucrurile ar putea scăpa de sub control, iar criza din zona euro ar putea lua o întorsătură periculoasă. Declanșarea celei mai profunde crize din istoria economică recentă a afectat și Italia, determinînd înregistrarea în perioada 2008-2010 a mari fluctuații ale PIB-ului (scăderea acestuia în anul 2009 cu 4,9% față de nivelul înregistrat in 2008, apreciindu-se că este cea mai mare reducere a PIB-ului italian inregistrat dupa anii 1971, ceea ce demonstra faptul că în 2009 Italia se afla în plina criză, fapt confirmat și de creșterea deficitului bugetar de la -2,7% în 2008 la -5,3% în 2009 (adică 38 miliarde euro). Totusi, în anul 2010 se constata o ușoara redresare a P.I.B.–ul Italiei, acesta cifrându-se la valoarea de 1.548.816 milioane euro, ceea ce a însemnat o creștere de 1,9% față de nivelul înregistrat în anul 2009. Creșterea PIB-ului în anul 2010 s-a realizat în primul rand pe creșterea cu 9,1% a exporturilor de bunuri și servicii, apoi pe creșterea investițiilor (2,5%) și în mică măsură pe creșterea consumului intern (doar 0,8%). Pentru anul 2011 este prognozată o creștere de 1% a PIB-ului italian. Datoria publică a Italiei este la un nivel ingrijorator – circa 1.800 miliarde euro, în termeni nominali, cea mai mare din U.E., semnificând 118% din PIB la sfârșitul anului 2010; se estimează că în urmatorii trei ani, nevoia de finanțare a țării o să fie uriașă, apreciată la circa 630 miliarde euro. Inflația în Italia este determinată de prețurile mari ale materiilor prime și, de aici, creșterea cu precădere a prețurilor la produsele petrolifere finite și la alimente; în prezent inflația este de circa 2% și, din punctul de vedere al Bancii Italiene, va ramâne la acest nivel și in perioada urmatoare, cu valori volatile pentru prețurile la diversele bunuri și servicii. Nivelul mediu al somajului este de circa 8,2% din totalul populatiei active, fata de 8,5% in anul 2010 (nivel diferențiat pe zonele geografice ale Italiei). Producția industrială se menține la același nivel scazut, similar anului 2010, adica – 0,1%; (comenzile industriale sunt scazute, același nivel de trei luni, -18%, in timp ce comenzile pentru IMM-uri cunosc o ușoara creștere); industria electronică și cea electrotehnică sunt in creștere. La nivelul lunii martie se inregistra o cifră de afaceri în creștere cu 10,5%, nivelul de facturare respectiv fiind în creștere față de media anuală cu 19,7% si 16,7%. La nivelul anului 2010, valoare adaugată înregistrată pe sectoare a fost: agricultură, silvicultură și pescuit (1,0%), în industrie (4,8%), servicii (1,0%) și in construcții (3,4%). Volumul vânzărilor in detaliu continuă să stagneze. Acesta este sub nivelul pre-criza, o afirmă companiile producîtoare de bunuri de consum, firme care considera comenzile interne ca fiind incă volatile; Consumul continuă sa aibă tendințe defavorabile. Increderea consumatorilor este diminuată din cauza incertitudinilor determinate de contextul economic, de piața muncii, incertitudini care se regăsesc în perspectivele individuale și în bilanțul familial; Nivelul împrumuturilor acordate, creditarea IMM-urilor, este in crestere cu circa 5,6% pe an la nivelul lunii martie. A crescut dobânda, urmare a unei analize a Bancii Italiei, cu 1,4% pentru creditele mari și cu 2,2% pentru creditele mici, la nivelul aceleeași luni; În ceea ce privește investițiile italiene în strainatate, acestea au rămas stabile, la nivelul anterior de circa 43 miliarde de dolari. Dinamica investitiilor în masini și echipamente industriale se menține slabă; proiectele de investiții ale firmelor sunt incetinite, un motiv fiind legat de materia primă care se menține incă scumpă.
Din punct de vedere al repartiției geografice, punctul slab al structurii economiei il reprezintă Mezzogiorno (zona de Sud a Italiei), care se diferențiază radical de regiunea Centrala si mai ales de cea zona de Nord. Agricultura. In condițiile unui exod al populației către oraș și a scăderii interesului pentru dezvoltarea agriculturii in favoarea industriei, agricultura are in prezent un rol secundar in cadrul economiei (sub 3% din PIB), Italia fiind nevoită să importe o mare parte din produseleagricole necesare consumului (cu excepția legumelor și fructelor). Pricipalele culturi sunt cerealele (grau si porumb, in special), urmate de fructe, între care vița de vie ocupă un loc principal (Italia este unul dintre principalii producători mondiali de vin), măsline și citrice. Sectorul industrial are un rol important in structura economică a țării, o contribuție esențială avand-o sectorul serviciilor legate de distribuție sau adiacente vânzării de bunuri industriale. Pe parcursul anilor, Italia și-a câștigat o poziție importantă pe piața internatională în domeniile bunurilor de consum și a investitiilor (în special în urmatoarele sectoare: confecții textile, încălțăminte și pielarie, mecanic, chimic, construcții de automobile, aparatură electrocasnică). Modelul de dezvoltare industrială este bazat pe o strategie flexibilă și o puternică rețea de întreprinderi mici și mijlocii, structuri deosebit de dinamice și cu o rentabilitate ridicată, organizate pe zone sau sisteme locale de lucru, precum și pe mari intreprinderi, precum FIAT, Finmeccanica, Pirelli, Enel, Eni, Edison etc care, in ultimii 20 de ani, au suferit puternice restructurări. Aplicarea unor politici exigente de calitate și servicii pentru client, reducerea costului de fabricație pe unitatea de produs și, nu in cele din urmă, angrenarea în globalizarea piețelor, au permis marilor grupuri industriale să obțina o creștere consistentă a competitivității și a rentabilității. În cadrul sectorului producției de bunuri de investiții, o creștere importantă s-a înregistrat în sectorul mașinilor unelte pentru prelucrarea metalelor și in cel al mașinilor textile (sector care este incă supus unei concurențe externe puternice). Urmează, ca realizări, sectorul utilajelor pentru ambalare și al celor pentru prelucrat cauciucul, materialele plastice și lemnul. Rezultate bune au avut și sectoarele produselor electronice, informatica și telecomunicațiile. Siderurgia a înregistrat un trend pozitiv în ultimii ani, din cauza creșterii cererii de oțel, atat pe piața internă cât și la export. In schimb, producția de neferoase a avut un ritm oscilant de dezvoltare. În cadrul acestui sector, un rol de o deosebită importanță, il are turismul. Acesta contribuie intr-o tot mai mare masură la balanța de plăți, așa după cum se înregistrează și în alte țări din bazinul Marii Mediteranene: Grecia, Spania, Turcia. Între principalele trei forme de turism: „de mare”, „de munte” și „cultural”, acesta din urma atrage cel mai mare număr de turiști străini, favorizând totodată și crearea de locuri de muncă, dat fiind că acest gen de turism nu este afectat de anotimpuri.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Bal Ana, Economie mondială, Editura ASE, București 2006, p. 51
Dicționar complet al economiei de piață, Editura SMM Bussines Books, București 1995
Anghelescu Coralia (coord), Ciucur Dumitru, Dinu Marin, Economie, Editura Economică, București, 2005
Anghelescu Coralia, Ciucur Dunitru, Economia României și Uniunea Europeană, Editura ASE, București, 2007
Marinescu Cosmin, Economia de piață, Editura ASE, București, 2005
Anchelache Constantin, România – starea economică în an electoral 2004, Editura Economică, București 2004
Anghelache Constantin, România – Starea economică la început de mileniu, Editura Economică, București, 2002
Anghelache Constantin, România – Starea economică, evoluții semnificative, Editura Economică, București, 2004
Andrei Liviu, Economie Europeană, Editura Economică, București 2009
Andrei Liviu, Economie, Editura Economică, București 2007
Duma Mario, Cercetarea, industria, economia Romaniei și conexiunile lor, Editura AGIR, București, 2004
Fabris Olinto, Corso di economia e contabilita, Editura Calderini, Bologna 1988
Publicații
Com (2003) 104, Wider Europe – Neighbourhood – A new framework for relations with our eastern and southern neighbours, 2003, pg 13
Vasile Ghețău – „Cartea Verde a Populației”; Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare, 2006
„Declinul demografic și viitorul populației României. O perspectivă din anul 2007 asupra populației Romaniei în secolul 21”; Institutul Național de Cercetări Economice Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, Editura Alpha MDN 2007
Economia mondială în cifre, Comisia Națională pentru Statistică București, volumele 2005, 2008 și 2011
Raportul de prevenire a crizelor, Comisia Națională pentru Statistică București, volumul 2005
România în cifre, Institutul Național de Statistică București, mai 2009
Surse Internet
Banca Italiei – www.bancaditalia.it
Banca Mondială – http://www.worldbank.org/
Banca Națională a României, http://www.bnro.ro
Eurostat – ec.europa.eu
Institutul național de Statistică București – www.insee.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Comparativ Intre Economia Romaniei Si a Italiei (ID: 147384)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.