Studiu Clinic Privind Relatia Dintre Phul Salivar Crevicular Si Boala Parodontala

Cuprins

Introducere

Partea generala:

Anatomia si fiziologia parodontiului

Introducere

Afectiunile cavitatii orale apar in urma interactiunii dintre ecosistemul microbian si tesutul gazda. Modificarile in dinamica microbiana pot creste potentialul de patogenitate si ulterior initia si promova bolile orale. Astfel, caracteristicile mediului determina ce microorganisme se pot dezvolta, in timp ce activitatea metabolica a diferitelor specii bacteriene modifica propietatile mediului de dezvoltare.

Este cunoscut faptul ca boala parodontala este asociata cu prezenta bacteriilor gram negative si a microorganismelor anaerobe si ca , inainte de initierea distructiei tesuturilor parodontale, acestea trebuie sa colonizeze sprafetele dentre ale dintilor si a sulcusului gingival. Se considera ca imunglobulinele salivare si mucinele intretin clearance-ul microorganismelor din cavitatea orala.

Fluidul crevicular si saliva joaca un rol decisiv in prevenirea bolii parodontale si totodata in inducerea acesteia.

Saliva este un fluid fiziologic ce este secretat de glandele salivare majore și minore, fiind esentială pentru sănătatea cavității orale datorită substanțelor pe care le conține cât și datorită implicării ei în funcțiile de aparare,digestive, fonatorii si de remineralizare. Este alcatuita in cea mai mare proportie din apa 99%, substante anorganice si organice. Pe langa proteine poate prezenta o cantitate variabila de sange, fluid crevicular, celule epiteliale exfoliate, leucocite dezintegrate, celule implicate in apararea imunologica, săruri dizolvate, enzime, proteine, aminoacizi, vitamine, mucus,diferite substante ce se elimina la acest nivel (saruri de mercur, plumb, iod radioactiv, etc.). Constituenții organici ai salivei sunt: proteine, glucide, mucine, enzime, colesterol, vitamine, aminoacizi, hormoni, iar cei anorganici sunt reprezentati de ionii de  K+ , Na+ , Ca2+, Mg2+ , P+.

Datorita bogatiei de elemente prezente la nivelul sau, saliva, poate fi folosita ca o sursa pentru identificarea unor biomarkeri ce reflecta modificarile orale si sistemice ale starii de sanatate.

Un alt fluid prezent la nivelul cavitatii orale este fluidul gingival, ce porvine in mod normal, in cantitati mici, continuu din venulele corionului gingival situat sub epiteliul sulcular. Nu este un simplu lichid fiziologic ci este un exsudat inflamator, observandu-se o crestere in volum a acestuia in cursul inflamatiei gingivale, avand rol de aparare datorita celulelor pe care le contine, leucocite polimorfonucleare, limfcite, monocite, neutrofile intregi sau fragmentate, electroloti, substante medicamentoase( tertraciclina, hidantoina), albumine, aminoacizi, glucide.

Este un fluid oral atractiv pentru clinicieni datorita usurintei de colectare si a posibilitatii de esalonare a multiplelor situsuri sondate.

Diagnosticarea stadiului activ al bolii parodontale si identificarea pacientilor cu risc de boala activa, reprezinta o provocare. In general parametrii clinici privind adancimea la sondare, nivelul de atasament, placa bacteriana, sangerarea si pierderea osului evidentiata radiografic sunt utilizate pentru a evalua severitatea bolii.

Am ales folosirea acestor fluide, salivar si crevicular, in investigarea statusului parodontal deoarece este o metoda non-invaziva, usor de folosit, usurinta in colectare, metoda ieftina, tehnicile de colectare reduc semnificativ anxietatea pacientului si simplifica procedurile ce trebuiesc repetate in vederea monitorizarii cazului. Saliva exercita o influenta majora asupra initierii, maturizarii si metabolismului placii bacteriene. Exista un deficit, totusi, in literatura de specialitate in ceea ce priveste folosirea ph-ului salivar ca un marker de diagnostic.

Anatomia si fiziologia parodontiului

Parodontiul este alcatuit din tesuturile de sustinere a dintelui: gingia, ligamentul parodontal, cement si osul alveolar. Este impartit in parodontiu marginal,gingia, a carei functie principala este de a proteja tesuturile pe care le acopera, si parodontiul marginal, profund, de sustinere, sau functional, alcatuit din ligamentul parodontal, cement si osul alveolar. Cementul este considerat o parte a parodontiului deoarece, alaturi de osul alveolar, serveste ca suport pentru fibrele ligamentului parodontal.

Mucoasa orala este alcatuita din 3 zone principale:

Gingia si mucoasa ce acopera palatul dur denumita si mucoasa masticatorie.

Fata dorsala a limbii acoperita de mucoasa specializata.

Mucoasa de captusire a cavitatii orale. Gingia face parte din mucoasa orala ce acopera procesul alveolar si inconjoara dintele la nivelul coletului acestuia.

La adult, gingia acopera osul alveolar si radacina dentara pana la un nivel coronar localizat la jonctiunea smalt-cement. Gingia este impartita din punct de vedere anatomic in gingia marginala libera, gingia fixa si papila interdentara. Cu toate ca, fiecare tip de gingie prezinta diferente considerabile din punct de vedere histologic si al dimensiunii in functie de rolul fiecareia, toate tipurile de gingie sunt structurate astfel incat sa se poata apara impotriva factorilor microbieni si mecanici.

Gingia marginala libera este portiunea cea mai coronara a dintelui fiind separata de gingia fixa in aproximativ 50% de o depresiune sub forma unui sant. Nu adera de dinte, participan la formarea peretelui extern al santului gingival, putan fi pusa in exidenta cu ajutorul unei sonde parodontale. Urmareste coletul dintilor, avand un contur “ghirlandat”, ascutit, neted si cu un aspect regulat.

Gingia fixa, atasata ferm de dinte si de osul alveolar, se situeaza intre gingia marginala libera si mucoasa mobila( fiind separata de aceasta de linia muco gingivala vizibila pe fata vestibulara a ambelor maxilare. Linia mucoasei pasiv mobile lipseste insa pe fata palatinala a vesantului maxilar, mucoasa fiind ferm atasata de osul alveolar).

Inaltimea gingiei atasate este un parametru clinic important fiind reperezentat de distanta dintre jonctiunea muco-gingivala si proiectia externa a bazei sulcusului. Inaltimea variaza de la o regiune la alta in functie de insertia frenurilor, a dintilor pe care ii acopera(este mai mare in zona incisiva 3.5- maxilar, 3.3-3.9-mandibular), localizarea bridelor si fascilulelor musculare fiind cuprinsa in medie intre 1-.

Modificarile inaltimii gingiei fixe, ce apar de-a lungul vietii, se datoreaza modificarii pozitiei coronare a acestia, jonctiunea muco-gingivala considerandu-se stationara.

Sulcusul gingival este un spatiu ingust localizat in jurul dintelui, fiind legat de suprafata dentara prin epiteliul de jonctiune. Adancimea clinica a santului gingival, in medie de (1-3mm), nu corespunde cu adancimea histologica, aceasta din urma fiind mai mare. Are o forma de V, prezentand doi pereti: unul intern, dentar, unul extern, gingival, iar baza fiind reprezentata de limita coronara a epiteliului jonctional.

Gingia interdentara (papila) ocupa ambrazura gingivala, avand forme diferite in functie de contururile proximale ale dintilor ce creaza spatiile interproximale. Forma normala in zona frontala este de piramida, iar in zona posterioara este de cort cu o concavitate pe muchia superioara, corespunzatoare zonei de contact sub care se situeaza. Papilele interdentare prezinta o depresiune liniara, sub forma de sant, pe fetele vestibulare, de la baza spre varf, fiind mai evidenta la copii.

Parodontiul marginal profund, de sustinere

Cementul radicular- este un tesut conjunctiv, calcificat, cu un inalt grad de mineralizare ce acopera radacina dentara si uneori o portiune din coroana dintelui. Cementul coronar este subtire si poate lipsi. Cementul poate avea o topografie diferita in functie de raportul cu smaltul. Astefl, cementul poate acoperi smaltul (in cele mai multe cazuri 60-65%), cementul vine in contact cu smaltul(30%)sau cele doua structuri nu se intanlesc, lasand suprafata dentinara expusa( 5-10 %).

Cementul prezent in cele doua treimi coronare este acelular, pe cand cel prezent in treimea apicala este celular. Este un tesut de acoperire al radacinii, dar face parte si din parodontiul profund deoarece ofera suport pentru inserarea fibrelor ligamentului parodontal, numite fibre Sharpey ce sunt inglobate in matricea cementului sub actiunea cementoblastilor.

Cementul acelular este depus toata viata, de aceea se explica procesele reparatorii ce apar dupa fractura radacinii. Aceasta depunere de cement primar determina o imbunatatire a implantarii, liniile de apozitie fiind paralele cu suprafata radiculara. Nu se poate vorbi de cemento geneza la nivelul suprafetelor denudate, deoarece cementul este format de celulele ligamentului parodontal, insa se poate observa o hipermineralizare a acestuia in urma unui aport fosfocalcic de origine salivara.

Cementul celular este localizat in treimea apicala radiculara si la nivelul furcatiei dintilor pluriradiculari. Dispunerea diferita a celor doua tipuri de cement se datoreaza functionalitatii crescute deasupra si sub punctul de rotatie al dintelui, hypomochlion, ce duce la o aglomerare celulara cu scopul de protectie ca urmare a unui metabolism accelerat.

In imbolnavirile parodontale, cementul cervical expus agresiunii microbiene din mediul bucal se poate hipermineraliza prin aport fosfocalcic de origine salivara.