. Studiu Asupra Statiunii Balneo Turistice Govora
INTRODUCERE
Problematica studiata
Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii.
România, dispunând de un potențial turistic bogat și variat, face parte din categoria țărilor cu tradiție și experiență în domeniul turismului, ceea ce a situat-o de-a lungul timpului între destinațiile de vacanță recunoscute și apreciate în lume.
În ultimele decenii, prin importantele sale proiecte sociale și economice, turismul balnear a devenit un segment major al pieței turistice internaționale, spre care se centrează importante mijloace materiale și umane, cu o implicare tot mai profundă a științei și tehnici.
Astfel, lucrarea de față prezintă câteva trăsături definitorii turismului balnear și într-o măsură considerabilă turismul în stațiunea Băile Govora din județul Vâlcea.
România posedă un imens potențial balnear cu care, prin intermediul stațiunilor balneo-climaterice și-a câștigat un firesc și binemeritat renume pe plan internațional.
Încă din cele mai îndepărtate vremuri tratamentul balnear a ocupat un loc de seamă atât în arsenalul terapeutic al omenirii, cât și în domeniul medicinii tradiționale. Scurgerea timpului și progresul științific nu au reușit să diminueze însemnătatea balneoterapiei, însă, în schimb acest tratament s-a perfecționat și s-a nuanțat cu indicații și contraindicații pentru tratarea anumitor afecțiuni, dobândind o fundamentare științifică.
În condițiile turismului modern se înregistrează o continuă creștere a cererii pentru tratamentele balneo-medicale, reflectată prin sporirea considerabilă a numărului de curanți, în majoritatea țărilor în care există factori naturali de cură, suficient de atractivi pentru a contribui la promovarea acestei forme de turism.
În zilele noastre, cererea de servicii pentru tratamentele balneo-medicale izvorăște din necesitățile reale de îngrijire a sănătății, cât și ca rezultat al evoluării concepțiilor despre necesitatea tratamentelor și curelor profilactice pentru prevenirea îmbolnăvirilor la persoanele predispuse la anumite maladii.
Omul, prin progresul tehnico-științific, a slăbit legăturile care îl fixau de secole de factorii naturali, în bună măsură vitregi, ceea ce a avut ca rezultat îmbunătățirea traiului și a vieții. Apreciind mai corect și mai exact relațiile dintre om și mediu acesta își poate apropia mai bine, atât factorii naturali favorabili, indispensabili vieții, cât și pe cei artificiali, descoperiți pentru ușurarea traiului. Viața și sănătatea omului este dependentă de întreaga atmosferă, hidrosferă și biosferă, ca și de acțiunile societății din care face parte: civilizația tehnică, economică, cultură și artă.
Astfel, în vederea atenuării consecințelor negative determinate de folosirea tehnicii și tehnologiei, în schimbarea, uneori, fundamentală a existenței omului, fără protecția corespunzătoare, a mediului înconjurător și implicit a sănătății acestuia, trebuie făcute mari eforturi pentru un început în aceste direcții ce se așteaptă să se obțină în viitor.
Stațiunea balneo-climaterică Băile Govora, prin potențialul apelor minerale și al factorilor de mediu, vine în întâmpinarea acestor probleme.
Nu degeaba Vâlcea este considerată „locomotiva turismului balnear românesc”, aici pe lângă stațiunea balneo-climaterică Băile Govora, existând și alte nume cu rezonanță europeană în turismul balnear: Călimănești-Căciulata, Olănești, Voineasa; adevărate izvoare de sănătate care prin miraculoasele lor ape minerale, au tămăduit în lunga lor existență, mii de oameni de la noi din țară și chiar din străinătate.
Astfel, turismul românesc, ramură economică de interferență de mare interes și cu importante disponibilități, trebuie să-și evalueze mult mai riguros șansele de relansare, la baza acesteia stând analiza complexă a multiplelor avantaje ale României în comparație cu alte țări vecine, concurente și chiar mai dezvoltate din punct de vedere turistic.
Configurația variată a stațiunii Băile Govora, fac ca această zonă ce formează obiectul de studiu al prezentei lucrări să aibă un potențial turistic de o mare complexitate și de o valoare turistică deosebită. Conform acestor afirmații se consideră că este momentul să se treacă de la stadiul declarativ la fapte concrete.
Obiectivele lucrarii
Prima parte a lucrarii este destinata aspectelor teoretice ale turismului, in special turismul balnear in statiunea Baile Govora din judetul Valcea, iar partea a doua cuprinde un studiu practic la SC Baile Govora SA. Acest studiu practic a avut ca obiectiv primar demonstratia practica a celor enuntate in partea teoretica a lucrarii si constatarea proportilor in care se respecta acest lucru.
Etapele parcurse pentru realizarea lucrarii
Etapa 1. Constituirea unei bibliografii cu ajutorul domnului profesor universitar Vorszák Álmos si adunarea acestor materiale din literatura de specialitate.
Etapa 2. Pe baza bibliografiei de specialitate adunate s-a realizat extragerea datelor necesare pentru partea teoretica.
Etapa 3. Adunarea informatiilor din cadrul SC Baile Govora SA.
Etapa 4. Sintetizarea tuturor datelor obtinute despre SC Baile Gvora SA si cu ajutorul indicatiilor primite si a partii teoretice a lucrarii, finalizarea partii practice.
Etapa 5. Cu ajutorul teoriei si pe baza informatiilor practice s-a incercat schitarea catorva concluzii si propuneri cu privire la activitatile turistice din cadrul SC Baile Govora SA.
Etapa 6. Realizarea unei prezentari estetice in Power Point.
Multumesc domnului profesor universitar doctor Vorszák Álmos pentru sprijinul acordat in calitate de conducator stiintific al acestei lucrari.
CAPITOLUL I
TURISMUL – FENOMEN COMPLEX CONTEMPORAN
1.1. Premise. Concept. Definiții
Turismul a devenit, după cum arată realitatea unul din cele mai vaste fenomene sociale ale anilor noștri, cu implicații însemnate asupra economiilor naționale ale multor țări și asupra relațiilor economice internaționale, reprezentând astăzi cea mai mare afacere economică din lume, depășind douăsprezece procente din afacerile întreținute anual în economia mondială.
Transformările produse în viața social-economică a lumii după cel de-al doilea război mondial – introducerea automatizării, folosirea ciberneticii și tehnicii de calcul în diverse sectoare economice, industrializarea agriculturii, modernizarea mijloacelor de transport, etc. – au dus la o importantă concentrare a populației în centre urbane, în cadrul cărora se înregistrează aglomerări ale locurilor de școlarizare și de muncă, ale căilor și mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuințe, ale punctelor de distracție. Societatea industrializată oferă prin organizarea științifică a producției și a muncii, prin tehnologia modernă – posibilități de creștere a productivității muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societății, între care: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creșterea speranței medii de viață, dezvoltarea și modernizarea mijloacelor de informare.
Însă, în același timp, societatea industrială are și efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestându-se sub forma agresivităților biologice (poluare, lipsa de mișcare, maladii frecvente, etc.) precum și a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viața socială și profesională, etc.).
De aici și nu numai, dorința și tendința oamenilor societății contemporane de a-și petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colțuri liniștite din natură, vizitând orașe și sate din țara de baștină sau din alte țări pentru a cunoaște oameni și locuri, sau pentru a-și îngriji sănătatea. Pe fondul creșterii numărului populației în majoritatea țărilor și a diminuării factorului distanță-timp prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul – ca modalitate de petrecere plăcută și utilă a timpului liber a cunoscut o „explozie fără precedent”, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale secolului XX.
Dezvoltarea turismului și integrarea sa într-o măsură crescândă, pe de o parte, în sfera necesităților populației, iar pe de altă parte în sfera activității umane, a proliferat în mod inevitabil preocupări la unii specialiști și unii cercetători pentru a identifica acele transformări tehnice, economice și sociale care s-au petrecut sau se vor petrece în societate, și au influență asupra fenomenului turistic.
Unul din rezultate revoluției industriale – dezvoltarea transportului – a avut un impact special asupra turismului, deoarece a influențat semnificativ mobilitatea călătorilor. Drumurile rutiere se răspândesc în toată Europa la mijlocul și în a doua parte a secolului al XIX-lea, făcând călătoria mai rapidă, mai ieftină și mai confortabilă. De aceea, nu întâmplător, unii cercetători privesc construcția de rețele de căi ferate în Europa ca o bază a turismului modern. Căile ferate au făcut călătoria nu numai mai ieftină și mai confortabilă decât trăsurile trase de cai (diligențele), dar mai întâi de toate mult mai rapide. De asemenea, capacitatea a crescut și ea substanțial, făcând posibilă călătoria de masă. Era căilor ferate, deschisă la mijlocul secolului al XIX-lea a determinat un impuls în dezvoltarea pe mai departe a stațiunilor turistice, tot mai mulți vizitatori ai marilor centre urbane congestionate năpăstuite de degradarea mediului au început să caute recreerea nu numai în arealele suburbane, ci și în locuri tot mai îndepărtate de domiciliu. Așa s-au dezvoltat noi stațiuni montane (Davos, în Elveția, fondată în 1860 pentru tratamentul climateric al tuberculozei, de exemplu) și litorale (Biarritz, în Franța, Capri și Sorrento, în Italia, Yalta, în Rusia, etc.).
De asemenea, producția de automobile în serie a luat amploare în America de Nord, fapt ce a extins fluxul de turiști și a accentuat independența clienților de orarele căilor ferate.
Dintre transformările tehnice, economice și sociale care vor influența fenomenul turistic, ar putea fi menționate:
Creșterea numărului populației mondiale și în special a populației urbane;
Sporirea speranței de durată medie a vieții;
Creșterea veniturilor pe cap de locuitor;
Automatizarea proceselor de producție și creșterea productivității muncii, care duc la reducerea săptămânii de lucru și – ca o consecință – creșterea timpului destinat destinderii și recreerii;
Creșterea continuă a nivelului de cultură a maselor, ceea ce duce la sporirea setei de cunoaștere;
Urbanizarea aproape totală a populației ocupate în industria prelucrătoare și în ramura serviciilor.
Pornind de la aceste transformări și luând în considerarea și influența factorilor de ordin biologic și patologic, se poate aprecia că în viitor, în mai toate țările lumii, turismul se va transfera dintr-o preocupare ocazionată într-una permanentă, cu tendința de a deveni o nevoie, o necesitate „de evadare”, resimțită din ce în ce mai mult de omul modern.
În general, când se vorbește despre turism, foarte mulți oameni înclină să-i reducă înțelesul la un singur sens și anume la acela care se referă la deplasarea pe care o persoană sau un grup de persoane de la domiciliu în diverse locuri (din țară sau din străinătate), pentru odihnă, reconfortare, cura balneară sau, în special, în scopul de a cunoaște colțuri din natură, monumente culturale și istorice, etc. Este de reținut însă că noțiunea de turism a fost extinsă și asupra deplasărilor care au scop principal participarea la diverse reuniuni internaționale – congrese și simpozioane științifice, manifestări cultural artistice, etc. – precum și asupra deplasărilor în interes de afaceri. Includerea acestora din urmă în sfera generală a turismului își are justificarea în faptul că persoana care merge într-o localitate pentru un timp limitat, indiferent de obiectivul principal al călătdiferent de obiectivul principal al călătoriei, utilizează o parte din timpul liber pentru destindere și mai ales pentru propria sa informare și cunoaștere.
Deși turismul presupune, înainte de toate, deplasarea, călătoria constituind o reglementare obligatorie în manifestarea acestui fenomen și – în consecință – un indicator principal de evidențiere al proporțiilor sale în fiecare moment, conținutul său nu se reduce la actul călătoriei; din punctul de vedere al „consumatorului” de turism, partea esențială o constituie satisfacerea motivației călătorie la locul de destinație.
Turismul este considerat în primul rând, „o formă de recreere alături de alte activități și formule de petrecere a timpului liber”; el presupune „mișcarea temporară a oamenilor spre destinații situate în afara reședinței obișnuite și activitățile desfășurate în timpul petrecut la acele destinații”; de asemenea, în cele mai multe situații el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.
Turismul se prezintă, așadar ca o activitate complexă, cu o multitudine de fațete, cu încărcătură economică semnificativă, poziționată la intersecția mai multor ramuri și sectoare din economie; toate acestea își găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu privire la conținutul noțiunii de turism și a conceptelor adiacente.
Pornind de la premisa că turismul se referă, în esență, la călătoriile oamenilor în afara reședinței obișnuite, definirea conținutului acestuia aduce în discuție aspecte cum sunt: scopul călătoriei; distanța și durata deplasări, precum și caracteristice subiectului călătoriei, respectiv ale turistului. Ca urmare, cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de „turism” și „turist”.
Astfel termenul de turism are un conținut cât se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite. Acest termen își are originile lingvistice în semnificațiile următoarelor cuvinte latine: „tornare” – a se întoarce și „tornus” – mișcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenței. Limbile europene moderne au reținut termenul din cuvântul francez „tour” care înseamnă călătorie în circuit, deci cu revenirea la punctul de plecare, semnificație care stă la baza cuvintelor „tourisme” – la francezi, „tourismo” – la italieni, „tourismus” – la germani, „tourism” – la englezi, „turizm” – la ruși sau „turism” – la români.
Pentru prima dată, termenul de turism a fost folosit în anul 1800 de către Samuel Pegge, în lucrarea sa intitulată „Anecdote ale limbii engleze”, într-o foarte interesantă formulare: „A traveller is now-a-days called Tourist”, adică „Un călător astăzi e numit Turist”. În Franța, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal în „Memoriile unui turist” din 1838.
Ca orice activitate în plină evoluție și afirmare, turismul a fost obiect de cercetare pentru numeroși specialiști care, odată cu semnalarea lui ca fenomen, au încercat să-i stabilească dimensiunile în timp și spațiu, conținutul, adică să-l definească.
Astfel în 1883, în Elveția un prim document oficial se referă la activitatea hotelieră, iar în 1896, E.Guyer Freuler publică studiul „Contribuții la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca „un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate față de frumusețile naturii … rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și perfecționării mijloacelor de transport”.
Mai târziu, se remarcă prin originalitatea și complexitatea abordărilor, lucrarea profesorului belgian P.Picard, în lucrarea „Industria călătorului” definea turismul ca „… ansamblul organismelor și funcțiilor acestora, privite deopotrivă din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar și a celor care, profita de pe urma cheltuielile făcute de acesta …”.
Desigur, pe măsura trecerii anilor și amplificării călătoriilor, abordările fenomenului turistic au devenit tot mai numeroase, iar conținutul noțiunii de turism s-a îmbogățit încercând să reflecte cât mai fidel complexitatea acestei activități.
Profesorul elvețian dr.W. Hunziker a elaborat, în 1940, o definiție a turismului, acceptată pe plan mondial: „ ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau activitate lucrativă oarecare”.
Alături de dr.W. Hunziker, se situează și K.Krapf, definiția propusă de acesta având meritul de a fi realizat o abordare mai riguroasă și mai complexă a turismului ca fenomen economico-social, această definiție fiind acceptată oficial pe plan internațional.
Contribuții meritorii la definirea turismului a avut și R.Baretje și J.Krippendorf, opiniile lor subliniind ideea de călătorie pentru propria plăcere, dar și necesitatea includerii în conceptul de turism a industriei care concură la satisfacerea nevoilor turistului.
O reflectare sugestivă a conținutului și complexității activității turistice, poate fi redată astfel: „termenul de turism desemnează călătoriile de agrement, ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea acestui tip de călătorii, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor”, sau turismul reprezintă „o latură a sectorului terțiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni; include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale turiștilor”.
Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfășoară turismul, în perioada de la ultima conferință internațională a O.N.U. privind turismul (Roma 1963), Conferința Internațională asupra turismului și statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism. Astfel, turismul a fost definit ca fiind „activitatea unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit, pentru mai puțin de o perioadă specifică de timp și a cărui scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare”.
Analizând aceste definiții prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihna de tratament, etc., iar în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.
Turismul lărgindu-și continuu sfera de activitate, imprimă definițiilor un caracter limitat, în aceste condiții noțiunea de turism trebuie permanent actualizată, adaptată schimbărilor, confruntată și corelată cu activitatea practică, cu celelalte componente ale economiei.
Clarificarea conceptului de turism presupune de asemenea și definirea subiectului călătoriei, respectiv a turistului.
În literatura de specialitate există o diversitate de opinii în privința noțiunii de turist; astfel pot fi citate punctele de vedere exprimate de F.W.Ogilvie, care includea în categoria turiștilor toate persoanele care îndeplinesc două condiții și anume: se află în locuri îndepărtate de casă pentru mai puțin de un an și cheltuiesc bani în locurile respective fără să-i câștige acolo”; în timp ce compatriotul său A.C. Norwal (1936) considera că „turistul este acea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decât pentru a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care-și cheltuiește, în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte”.
Consiliul Societății Națiunilor (1937) a recomandat definiția turistului internațional ca: „acea persoană care călătorește pentru cel puțin 24 de ore într-o altă țară decât cea în care se află reședința sa permanentă”.
Prin similitudine cu turistul internațional, turistul intern este considerat: „acea persoană care vizitează un loc, altul decât acela unde își are domiciliul obișnuit, în interiorul țării sale de reședință, pentru orice alt motiv decât acela de a exercita o activitate remunerată, efectuând un sejur de cel puțin 24 de ore”.
În identificarea categoriei de turist și turism au existat preocupări pentru redefinirea acestor noțiunii, fapt ce a dus la apariția unor diferențe de la o țară la alta rezultate mai ales din adaptarea conținutul general la condițiile specifice fiecărei țări.
Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizației moderne puternic ancorat în viața societății și, ca atare influențat de evoluția ei. Adresându-se unor segmente sociale largi și răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detașează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național, cât și internațional. De asemenea, prin caracterul său de masă și conținutul său complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei și societății, asupra relațiilor internaționale. Eforturile pe care le angajează și efectele pe care le introduce în economie argumentează interesul țărilor, guvernelor și agenților economici față de fenomenul factorilor de influență și al pârghiilor de acțiune, al particularităților acțiunii, legităților economice în sfera sa de activitate.
1.2. Locul și rolul turismului în economia națională
Economia modernă se caracterizează, de regulă, printr-o dinamică mai accentuată a ramurilor sectorului terțiar – sub raportul investițiilor și a repartizării populației active – decât a celorlalte două sectoare economice, ca urmare a deplasării centrului de greutate al consumului din sectorul producției în sectorul serviciilor.
Prin specificul sau, turismul aparține, structural, sferei sectorului terțiar. Diversitatea și eterogenitatea serviciilor turistice, trăsăturile comune cu celelalte activități ale terțiarului, tendințele în evoluția acestora, dinamica sub impulsul acelorași grupe de factori – cauze confirmă apartenența turistului la acest sector. Mai mult, prin dimensiunile atinse de dezvoltarea turismului în zilele noastre, a volumului de activitate și a numărului de personal angajat direct în activitatea turistică, acest sector economic de prestări servicii rivalizează cu nivelul și proporțiile multor ramuri ale economiei naționale. În același timp, se poate aprecia că industria turistică constituie un model tipic al sectorului economic al serviciilor.
Fenomen social economic complex, turismul se situează la interferența multor componente ale economiei naționale; prin activitatea unităților de alimentație publică, a întreprinderilor hoteliere și a celor de transport, a agenților de voiaj și al tour-operatorilor, este angajat direct în servirea turiștilor, iar prin cea a agenților economici din construcții, agricultura, industria alimentară, prestări servicii, etc., se angajează direct. Turismul va reuni deci, un ansamblu de activități sprijinite pe dimensiunile cantitativ-calitative ale celorlalte componente ale unui complex economic național, dar care, la rându-i, își va face simțită prezența în creșterea și diversificarea acestora, a sistemului social-economic global.
Această concepție integratoare privind turismul, ca fenomen și proces economic, foarte frecventă în literatura domeniului corespunde întru-totul conținutului acestuia, asigură o viziune de sistem și identificarea și intercondiționarea componentelor sale. De asemenea, ea ilustrează existența în sfera domeniului turistic, a unor activități de natura serviciilor, ceea ce conferă acestuia caracteristicile unei activități prestatoare de servicii, justificând încadrarea lui în sfera terțiarului.
De fapt, apartenența turismului în sfera terțiarului, derivă din însuși conținutul activității, care ia forma unei suite de prestații, cum ar fi: conceperea și organizarea călătoriei, transportul, cazarea, divertismentul, etc. – vizând satisfacerea nevoilor turistului pe durata deplasării sale. Un alt argument în favoarea includerii turismului în categoria activităților prestatoare de servicii, rezultă chiar din definirea produsului turistic al ofertei turistice. Astfel, produsul turistic cuprinde un ansamblu de servicii, comodități și produse realizate de diverse ramuri, industrii specifice, grupate în diverse variante, într-un tot unic, valorificat în cadrul unei ambianțe, specifice create de factorii naturali dintr-o anumită regiune. De fapt, produsul turistic înmănunchează patru categorii de servicii: transport, cazare, alimentație și agrement.
Aprecierea calității unui produs turistic se va face în primul rând prin prisma următoarelor caracteristici:
Accesibilitate
Comoditate
Atractivitate
Numărul mare de ramuri care își dau concursul la efectuarea de prestații turistice arată că produsul turistic nu poate fi de calitate superioară decât în măsura în care toate elementele care concură la crearea sau intră în structura sa, sunt de calitate ridicată.
Fiind una dintre formele de activitate care satisfac cerințe personale, turismul este o verigă premergătoare consumului final, cu efecte economice însemnate ce nu trebuie ignorate.
Turismul, ca o componentă a economiei naționale, își face remarcat rolul său economic în mod direct – în primul rând prin contribuția pe care o are la crearea de venit național și la obținerea de valută, apoi prin efectul pozitiv asupra ridicării social-economice a unor zone, teritorii și asupra circulației bănești interne și, indirect, prin acțiunea exercitată asupra celorlalte ramuri ale economiei naționale.
În ceea ce privește contribuția turismului la crearea de venit național este de reținut că în ultimii ani s-a impus în mod tot mai argumentat părerea că nu numai alimentația publică și transporturile turistice sunt creatoare de venit național, ci și activitățile desfășurate de colectivele din unitățile de cazare și din bazele de tratament.
Ca și în alte ramuri prestatoare de servicii, în turism, cheltuielile cu munca vie dețin o pondere mare în cadrul tarifului, ceea ce înseamnă că orice contribuție a sa la sporirea venitului național antrenează creșterea într-o măsură a muncii materializate, trecute.
Activitatea de turism internațional se dovedește a fi deosebit de favorabilă pentru creșterea venitului național. În cazul țării noastre, dar nu numai, această situație se datorează între altele, practicării de prețuri și tarife mai ridicate în relațiile cu turiști străini, comparativ cu cele utilizate la turismul intern. O asemenea practică decurge din faptul că pe piața internațională, acțiunea legilor economice care reglementează prețurile și tarifele duce la apariția unor diferențe în plus sau în minus față de prețurile și tarifele întâlnite în raport cu cererea internă. Nivelul superior al tarifelor la care sunt comercializate prestațiile turistice românești, pe piața externă se explică prin aceea că, cheltuielile pe baza căruia se formează tarifele internaționale sunt cele specifice țărilor cu poziție dominantă în ansamblul ofertei mondiale, acestea fiind – în general țări puternic dezvoltate din punct de vedere economic; în asemenea țări, unele elemente de cheltuieli și înainte de toate salariile (cu pondere mare în ansamblul costurilor din activitatea turistică), sunt mai ridicate decât cele din România și alte țări cu nivel de dezvoltare economică mai scăzută. În mod concret, diferențele pozitive reprezintă un aport de venit național sub formă valorică.
Privită pe un alt plan, contribuția turismului la crearea de venit național se impune atenției și prin faptul că activitățile specifice nu epuizează „materia primă” pe baza căreia se dezvoltă; totodată, una din virtuțile sale constă în aceea că are în vedere valorificarea de resurse naturale nefavorabile astfel (ape minerale, mofete, peșteri, apa mării, pante montane, peisaje, etc.), exploatarea suplimentară a unora din cele care intră în câmpul de acțiune și a altor domenii (pădurile, nisipul de pe plajă, scările, etc.), precum și valorificarea anumitor creații realizate în alte scopuri (monumente istorice, de artă și arhitectură, muzee, castele, elemente etnografice și folclorice, lacuri de acumulare ș.a.m.d.).
De mare importanță pentru economia țării, în special în ceea ce privește aportul de valută este turismul internațional; dacă, în balanța turistică, între încasările și plățile externe se respectă un raport rațional, acesta constituie o cale și încă una foarte importantă, de echilibrare și chiar de creare a unui sold activ în balanța de plăți a țării. Aportul valutar al turismului la balanța de plăți este mult mai convenabil decât cel al comerțului exterior. Realizându-se ca export în interiorul țării, produsele care sunt utilizate la preparatele culinare consumate de turiștii străini sau mărfurile care sunt cumpărate de aceștia din unitățile comerciale nu se mai încarcă cu cheltuieli mari de transport, de ambalare și de asigurare, sau sunt grevate de taxe vamale sau de alte taxe. Ca urmare, valorificarea resurselor materiale și a muncii interne prin turismul internațional este mult mai avantajoasă decât prin exportul de mărfuri.
Exportul de servicii turistice devine un obiectiv strategic nu numai de dorit, ci și de realizat practic atâta timp cât ne preocupă creșterea produsului național și prosperitatea țării. Eforturile făcute de instituțiile guvernamentale și asociațiile profesionale pentru a atrage vizitatori străini au un impact important asupra situației balanței de plăți. Firmele care propun și asigură serviciile dorite vizitatorilor străini stimulează vânzările, ajută economia națională.
În contextul implicațiilor economice se înscrie și contribuția turismului la dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse, capabile să asigure dezvoltarea unor întreprinderi sau industrii prelucrătoare, dar bogate în resurse turistice naturale și antropice – ape minerale, domeniu schiabil, oglinzi de apă, etc. – care atrag fluxurile și duc la apariția și dezvoltarea localităților existente ca stațiuni turistice sau chiar la apariția unor stațiuni noi (așa cum este cazul stațiunilor balneo-climaterice devenite centre urbane, din Carpații Orientali). Prin turism sunt valorificate, de asemenea, unele zone bogate în resurse turistice antropice (cultural istorice) cu mare forță de atracție, cum ar fi cele din județele Suceava și Maramureș. Practica a demonstrat că astfel de regiuni se pot dezvolta și pot intra în circuitul economic cu investiții inițiale minime, capabile însă să determine o dezvoltare în lanț a unor activități economice producătoare de venit național și, totodată, capabile să absoarbă forța de muncă locală disponibilă (în special forța de muncă feminină).
Pe lângă contribuția la crearea de venit național, la echilibrarea balanței de plăți și la valorificarea superioară a unor posibilități interne, activitatea turistică joacă un rol mare în dezvoltarea anumitor județe, zone și localități din țară; prin amenajările și condițiile pe care le presupune, această activitatea contribuie la ridicarea economică și culturală a perimetrelor respective și, în consecință, la crearea de condiții mai bune de viață pentru populația locală.
Ca activitatea complexă, turismul este capabil să determine chiar mutații în profil teritorial; din acest punct de vedere, specialiștii îl consideră o pârtie de atenuare a dezechilibrelor interregionale și intraregionale privite la scară mondială, națională sau locală. Pe lângă atragerea în circuitul de valori a unor zone și regiuni turistice, turismul are consecințe asupra geografiei acestora, asupra urbanizării și construcției de locuințe, amenajări de drumuri, realizări de servicii publice, industrializări.
Turismul, în dezvoltarea lui, favorizează utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă. Este cunoscut faptul că turismul este un mare consumator de muncă vie, deoarece progresul tehnic penetrează într-un ritm lent în domeniul turistic, operațiunile specifice lui nu pot fi mecanizate sau automatizate la nivelul atins în alte ramuri (exemplu în industrie) iar procesul de intensificare cunoaște, la rândul lui anumite limite, dincolo de care apare riscul deteriorării calității.
Între efectele inevitabile ale acestei dezvoltări se înscriu stabilizarea forței de muncă, eliminarea fenomenelor de emigrare a acesteia, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru nivelul de trai. Pe lângă locurile de muncă permanente, turismul oferă și locuri de muncă sezoniere, reprezentând circa o treime din total și mărește cererea de forță de muncă pentru alte sectoare și ramuri de activitate.
În etapa pe care o parcurge țara noastră, ca urmare a existenței de resurse neexploatate sau insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilități însemnate de creștere și, ca urmare, reprezintă o sferă de activitate care poate să absoarbă o parte din forța de muncă ce va deveni disponibilă prin restructurarea economică. Astfel, în țările cu activitate turistică dezvoltată, numărul celor ocupați în turism reprezintă cam 5-6% din totalul populației active. Având un rol însemnat în ocuparea și redistribuirea forței de muncă, turismul are efecte benefice și asupra nivelului de instruire și calificare a acesteia, lucrătorul din turism trebuind să aibă o pregătire multilaterală, o viziune largă asupra problemelor lumii și vieții, un vast orizont cultural științific, să cunoască cel puțin o limbă de circulație internațională, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic, să stimuleze cererea.
În afara efectelor economice pozitive directe, turismul are influențe favorabile și asupra multora din ramurile economiei și, în ultimă instanță, asupra întregii economii naționale.
În primul rând, această influență se realizează de către sectoarele care compun activitatea turistică prin cererea de bunuri și servicii adresate diverselor ramuri. Astfel, la industria construcțiilor, turismul face apel pentru a-i asigura dezvoltarea bazei materiale (prin construirea a noi unități de cazare, de alimentație publică, de agrement, aeroporturi, drumuri); la industria construcțiilor de mașini, pentru a-i furniza anumite instalații și mașini necesare dotării unităților de cazare, bucătarilor din alimentația publică și pentru a-i pune la dispoziție mijloace de transport; la industria lemnului pentru producerea bunurilor necesare mobilării spațiilor construite (camere de hoteluri și hanuri, restaurante, holuri de recepție, etc.); la industria ușoară pentru a-și procura materialele necesare confecționării lenjeriei, covoarelor, mochetelor, perdelelor, etc.; agricultura și industria alimentară sunt solicitate să susțină, cu produsele lor, consumul alimentar al turiștilor; artizanatul este chemat să ofere o gamă largă de produse, din care unele servesc la decorarea încăperilor din unitățile de cazare și de alimentație publică, altele se oferă spre cumpărare turiștilor, devenind suveniruri. În acest fel, turismul stimulează lărgirea activității ramurilor menționate și crearea, în cadrul lor, a noi locuri de muncă.
În al doilea rând, influența pozitivă este rezultatul circulației turistice, al numărului de turiști interni și străini, care apelează la o serie de servicii, între care transportul în comun, servicii medicale, cinematograf, teatru, poștă, telefon, frizerie-coafor, servicii de reparații-întreținere, etc. În paralel, turiștii cumpără, pe lângă unele articole, care servesc drept amintiri (străini achiziționând în special articole de artizanat) o serie de produse alimentare și ale industriei ușoare, contribuind prin aceasta la accelerarea vitezei de rotație a fondurilor de producție ale unor întreprinderi.
În al treilea rând, turismul își face simțită acțiunea sa favorabilă asupra altor ramuri ale economiei naționale prin posibilitățile pe care le oferă populației de a se reconforta, de a se odihni, de a-și reface capacitatea de muncă și, deci, de a desfășura în continuare activitatea cu potențialul fizic și psihic împrospătat, ceea ce în mod normal are consecințe pozitive asupra productivității muncii, creativității și asupra absențelor provocate de îmbolnăviri.
În completarea efectelor economice și neeconomice ale activității turistice, trebuie adăugată și contribuția sa la asigurarea unei circulați bănești normale. Antrenând cheltuieli bănești din partea populației interne, cheltuieli care în țara noastră au ajuns la câteva zeci de miliarde de lei, activitatea respectivă redă circulației o parte însemnată din veniturile acestei populații, reprezentând astfel una dintre modalitățile de realizare a echilibrului între cererea și oferta de mărfuri și servicii interne și, ca urmare, o cale de atenuare a fenomenelor inflaționiste. Pentru viitor, ca urmare a creșterii de servicii turistice și ca rezultat al solicitării, într-o măsură sporită a unor servicii și produse mai rafinate, se întrevede mărirea acestui rol al turismului. De altfel, o serie de particularități ce-i sunt proprii îl recomandă ca o soluție deosebit de avantajoasă. Astfel, în primul rând, „produsul” specific include multe servicii și mai puține bunuri materiale; în al doilea rând, la unele din elementele materiale ce intră în consumul turistic – cum ar fi produsele alimentare – energia electrică pentru iluminatul spațiilor de cazare și altele, cantitativ, consumul pe turist diferă puțin sau deloc (în cazul energiei electrice) față de ceea ce consumă oamenii la domiciliu, aceștia nefiind în postura de turiști. În plus, la energia utilizată de situațiile în care fiecare familie își prepară hrana separat, în gospodărie proprie; și alte consumuri (cum ar fi rezervele energetice pentru încălzitul spațiilor construite), turismul poate fi avantajos pentru economia națională. Așadar, preluarea unei părți din veniturile populației sub forma cheltuielilor pentru turism nu înseamnă creșterea în aceeași măsură a consumului interne de resurse regenerabile sau neregenerabile.
Turiștii, ca și mulți alți oameni trebuie să plătească taxe. Pentru că vin din alte țări, cheltuielile lor reprezintă o taxă pentru regiunea gazdă. În plus, față de taxele obișnuite de vânzare a serviciilor turistice, turiștii plătesc uneori taxe în moduri mai puțin directe. Taxele de aeroport, taxele de ieșire, cheltuieli vamale, etc. sunt doar câteva exemple ale metodelor utilizate, de obicei în taxarea turiștilor.
Rolul turismului nu trebuie privit numai din prisma consecințelor de ordin economic, ci și social, deoarece el contribuie la menținerea echilibrului biologic și fiziologic al omului contemporan care găsește în turism o contrapondere eficientă împotriva constrângerilor de tot felul.
Contribuția sa, expres definită, se referă la faptul că turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, a culturii și civilizației oamenilor. Prin stimularea schimbului de valori, turismul favorizează și facilitează îmbogățirea orizontului cultural, informațional, atât pentru turiști cât și pentru populația locală, contribuind la formarea lor intelectuală. Turismul se caracterizează prin larga sa penetrare în rândul tineretului, această categorie socială fiind foarte receptivă la cunoașterea prin turism. Practicarea lui de către cele mai largi pături sau categorii sociale i-au adus treptat, atributul de fenomen de masă, cu profunde semnificații umane. Ei creează condiții pentru accesul la valorile culturale ale civilizației universale pentru un număr din ce în mai mare de oameni.
Turismul se transformă, cu timpul, în cel mai rafinat mijloc de utilizare a timpului liber al populației. De altfel, el reprezintă una din principalele modalități de petrecere a week-end-urilor și a concediilor și a vacanțelor. Se asigură astfel, recreerea, destinderea, dar și refacerea forței și potențialului de muncă, prin odihnă, mișcare, tratamente balneo-medicale, contribuind la menținerea sănătății fizice a omului din zilele noastre.
1.3.Turismul în comerțul mondial
Prin specificul său, turismul internațional, face parte din structura comerțului mondial invizibil, reprezentând una dintre componentele principale ale acestuia. Comerțul invizibil este o formă a schimburilor internaționale, constituit după aprecierile specialiștilor, din ansamblul tranzacțiilor economice internaționale care nu au ca obiect o marfă propriu-zisă. Comerțul invizibil cuprinde transporturile și telecomunicațiile internaționale, activitatea de service, documentația tehnică, proiectarea, montajul și asistența tehnică, comerțul cu brevete, licențe, know-how, turismul internațional, dobânzile și comisioanele bancare și de reprezentare, transferurile de titluri de venituri de investiții, investiții făcute în străinătate, etc., precum și o serie de operațiuni bănești cu caracter necomercial, cum ar fi participarea la organismele internaționale, la întâlniri mondiale, specializarea și studiile în străinătate, etc.
Călătoria internațională de plăcere și cunoaștere (informare) s-a conturat în Europa, în perioada dintre 1763 (sfârșitul războiului de 7 ani) și 1789 (începutul revoluției franceze), o perioadă când călătoria prin Franța și Italia se putea face în siguranță. Călătoriile durau în multe cazuri trei ani, timp în care tinerii învățau limba, arta și arhitectura. După războaiele purtate de Napoleon, „Marea Călătorie” a fost înlocuită treptat cu voiajul în masă.
Potrivit cifrelor și faptelor turismului mondial al anilor 1990, voiajele pe Terra au devenit una din cele mai mari industrii de export, ea antrenând peste 2002 miliarde dolari USD, respectiv 7% din vânzările de bunuri substanțiale și servicii și 15% din totalul sectorului terțiar. Turismul beneficiază de bunurile economice ale altor sectoare în valoare totală de 1000 miliarde USD.
În conformitate cu cercetările Organizației Mondiale a Turismului, turismul internațional a crescut mai repede decât schimbul internațional de bunuri și servicii în anii 1980 – creșterea medie anuală între 1980-1990 a prețului curent la exportul de marfă a fost de 5,5%, a serviciilor comerciale de 7,5%, a turismului internațional de 9,6%, turismul internațional ajungând astfel pe locul trei în lista exportului global pe categorii (după petrolul brut și autovehicule). Semnificativ este faptul că această ierarhizare situează turismul înaintea echipamentului electronic, minereurilor, îmbrăcămintei, etc.
În anii 1990 traficul turistic în lume s-a intensificat, dovada fiind rata de creștere de peste 3,5% pe an. Conform datelor publicate de Organizația Aviației Civile Internaționale, (O.A.C.I.), în 1997, peste 360 milioane pasageri au apelat la serviciile transportului aerian. Cea mai înaltă rată de creștere s-a înregistrat în estul Asiei și zonele Pacificului, 56% din sosirile de turiști internaționali pe rutele aeriene de transport.
După datele furnizate de Organizația Mondială a Turismului, evoluția turismului este în continuă creștere, această creștere fiind caracteristică tuturor regiunilor.
Figura nr. 1 Sosiri turistice internaționale în lume: tendințe și perspective.
(SURSA OMT)
Principalele concentrări ale turismului internațional au fost în Europa, America și Asia de Est – Pacific. În 1997 America a înregistrat 19,7% din sosirile mondiale, Europa 59,4% și Asia de Est – Pacific aproape 15%, Africa a înregistrat 3,3%, Orientul Mijlociu 2% și Asia de Sud mai puțin de 1%.
Încasările din turismul internațional pe glob au ajuns la 304 miliarde dolari USD, cu o creștere de 1,8% față de 1992, cea mai redusă creștere din 1983. rezistența turismului internațional în fața recesiunii a primit sprijin substanțial din partea traficului aerian, acesta reprezentând factorul major în creșterea și dezvoltarea turismului.
Deși cea mai mare parte din țări se concentrează încă pe impactul economic al turismului internațional, de la Conferința de Statistică de la Ottawa, sponsorizarea de OMT, importanța turismului intern a început să crească în țările dezvoltate ca și într-un mare număr de țări în curs de dezvoltare.
Cu toate realizările turismului internațional, acesta deține o poziție relativ modestă în comerțul mondial. Rolul său se manifestă, în primul rând, în creșterea și diversificarea exporturilor.
În raport cu condițiile concrete ale fiecărei țări, turismul reprezintă un export sau un import: bunurile și serviciile pe care le consumă turiști pe durata deplasării lor într-o țară, pentru aceștia pot fi asimilate unui export, în timp ce cheltuielile pe care le face un turist în străinătate reprezintă, pentru țara lui de reședință, un import.
În acest context în țările cu potențial turistic bogat și turism dezvoltat, turismul se manifestă ca un important capitol al exporturilor, oferind piața de manifestare unei game variate de produse și servicii care, în alte condiții, nu se pot exporta sau se exportă în cantități mici, cu eforturi și riscuri mari: mărfuri cu perisabilitate ridicată, de sezon, distanțe mari până la piețele consumatoare, prețuri necompetitive ș.a.m.d. În schimb, exportul intern de mărfuri se afirmă ca o importantă sursă de devize sau de economisire a acestora, de valorificare în condiții mai avantajoase decât în cazul exportului clasic, a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mărfuri destinate exportului. Turismul internațional contribuie, și în acest fel, la echilibrarea balanțelor comerciale (creanțele și debitele unei țări cu străinătatea).
Influența turismului internațional asupra balanței de plăți se realizează prin intermediul soldului balanței valutare a turismului care, în funcție de natura sa poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plăți deficitară.
CAPITOLUL II
TURISMUL BALNEAR – COMPONENTĂ A ACTIVITĂȚII TURISTICE
În ultimele decenii, prin importantele sale proiecte sociale și economice, turismul balnear a devenit un segment major al pieței turistice internaționale, spre care se centrează importante mijloace materiale și umane, cu o implicare tot mai profundă a științei și tehnicii, a prestării unor servicii turistice și medicale de o factură complexă și de un înalt nivel calitativ, chemate să satisfacă cerințele vitale ale omului modern, determinate de evoluția condițiilor de viață și a stării de sănătate a populației.
2.1. Fondul de factori naturali de cură
România posedă un imens potențial balnear cu care, prin intermediul stațiunilor balneoclimaterice și-a câștigat un firesc și binemeritat renume pe plan internațional. În cuprinsul țării se remarcă prezența a aproape tuturor factorilor naturali de cură cunoscuți, între care: apele minerale, nămolurile terapeutice, mofete (emanații naturale de gaze terapeutice) și climatul favorizant (de cruțare, stimulent, tonifiant, etc.). Valoarea și utilitatea factorilor naturali de cură sunt cunoscute din timpuri îndepărtate, numeroase dovezi (materiale) certificând, bunăoară, folosirea apelor minerale încă de acum aproape 2 milenii, de către romani, la Băile Herculane. Treptat, au fost create premisele folosirii dirijate și raționale a factorilor naturali de cură și – în special – a apelor minerale astfel că, începând cu secolul al XVIII-lea au început să se individualizeze primele stabilimente balneare. România poate organiza în cele peste 160 de stațiuni balneare și localități ce posedă ape minerale, ape termo-minerale și mofete, toate cele trei tipuri de asistență balneo-medicală: profilactica, curativa, și de recuperare medicală.
Principalii factori naturali de cură din România sunt: climatul, apele minerale, nămolurile terapeutice și gazele terapeutice (mofetele), la care mai trebuie adăugate, pentru efectele terapeutice deosebite, lacurile cu proprietăți terapeutice, Marea Neagră și apele minerale îmbuteliate.
2.1.1. Clima
Separat, dar mai ales în asociere, se constituie într-unul din cei mai valoroși factori curativi naturali. Potrivit diferențelor climatice existente, în cuprinsul țării se deosebesc, după valoarea terapeutică, următoarele tipuri:
climatul excitant – solicitant de stepă, specific Câmpiei române, unde se află stațiunile Lacul Sărat, Amara, Balta Albă, șa.m.d.;
climatul sedativ (de cruțare) – prezent mai ales în Câmpia de Vest, unde se află stațiunile: Băile Felix, 1 Mai, Lipova, Buziaș, precum și în zona deluroasă a Transilvaniei și a Moldovei, stațiunile: Bazna, Ocna Sibiului, Băltățești, ș.a.m.d.;
climatul excitant – solicitant de litoral, prezent în zona țărmului Mării Negre, important factor de cură al stațiunilor;
climatul tonic – stimulator din zona muntoasă, care cunoaște însă numeroase nuanțări și subscrie deci unei palete terapeutice diverse.
2.1.2. Apele minerale
Structura geologică complexă a teritoriului, face ca România să dispună de o inepuizabilă rezervă de ape minerale și termominerale. Acestea sunt cantonate, în principal, în arealul montan, mai ales în aureola mofetică din împrejurimile vulcanice Oaș-Gutîi-Căliman-Harghita și aparțin mai multor zone geo-chimice, apoi în cea a dealurilor subcarpatice și de podiș, la contactul acestora cu munții (ape clorurate, sodice, bicarbonate) și, în cele din urmă, în câmpie (ape termo-minerale, de regulă bicarbonate).
În categoria apelor minerale intră acele ape care conțin cel puțin un gram săruri minerale dizolvate la un litru de apă, elemente chimice sau gaze cu acțiune farmaco-dinamică, ori o temperatură, la izvor de minimum +20C și desigur să aibă proprietăți crative științific recunoscute. Și în România accentul se pune pe caracteristicile fizico-chimice, clasificarea apelor minerale ținând seama în special de proprietățile termice, osmolare și chimice. În funcție de acestea, principalele categorii de ape minerale sunt:
a) Ape oligominerale cu o mineralizare totală sub un gram pe litru (1gr/l). Genetic sunt ape de infiltrație și, în funcție de indicele de termalitate, pot fi acratoterme (calde) și acratopege (reci). Cele acratoterme au efect general sedativ, relaxant și resorbant asupra proceselor inflamatorii cronice. În cura externă sunt indicate pentru: sindroame dureroase și inflamații articulare, atrofii musculare, osteoporoze, unele afecțiuni reumatismale, sechele post-traumatice, afecțiuni nervoase periferice. În cura internă, pentru unele efecte antialgice, antispastice, rezorbitive, aceste ape sunt indicate în afecțiuni asociate (digestive, metabolice, etc.). Tratamentul cu astfel de ape se efectuează la Băile Felix, 1 Mai, Geoagiu Băi, Moneasa, Vața de Jos, etc. Apele oligominerale acratopege sunt indicate pentru cura internă în: infecții urinare, sechele după glomerulonefrite, guta, obezitate, etc. Tratamente de acest gen se efectuează în principal la Slănic Moldova, Călimănești și Olănești. Pe glob, renumite sunt stațiunile cu ape oligominerale de la Fiuggi, Lurisia, Baveno (Italia), Evian, Bains les bains (Franța), Badenweiller (Germania), Gorna Bania (Bulgaria), Oviedo (Spania), Spinabad (Elveția), Hofgastein (Austria), Goriacinsk Zaltubo (Rusia), Aobori (Japonia), Adanac (Canada), Bedford Spring, White Sulphur Springs (U.S.A.), Teresopolis (Brazilia).
b) Apele carbogazoase conțin cel puțin un gram CO2/l și iau naștere prin dizolvarea în apele de infiltrație a bioxidului de carbon de origine vulcanică.
Apele carbogazoase au o mare capacitate de solubilizare a sărurilor minerale din roci, astfel că acestea sunt de obicei alcaline, alcalino-teroase, feruginoase, clorurate, sodice, etc, cele carbogazoase pure fiind foarte rare.
În cura internă, apele carbogazoase sunt indicate pentru gastrite cronice hipoacide, dispeurie gastrointestinală, bacterocolite cronice, dischinezie biliară, unele afecțiuni renale, etc. În cura extern, sub formă de băi la cadă, apele minerale carbogazoase stimulează circulația periferică și contribuie la reducerea efortului cardiac. Pentru aceste motive, băile carbogazoase sunt indicate în: boli cardiovasculare, hipertiroidie, polinevrite și nevralgii. În tratamentul cu ape minerale carbogazoase sunt specializate mai multe stațiuni, între care: Borsec, Covasna, Vatra Dornei, Buziaș, Tușnad, Lipova și altele. Izvoare cu asemenea caracteristici mai există de asemenea, la Zizin și Biborțeni. Foarte răspândite în lume izvoarele de ape carbogazoase sunt folosite în stațiunile Alzola (Spania), Agnano (Italia), Bálatonfúned (Ungaria), Royat, Vichy (Franța), Montreaux (Elveția), Solico (Polonia), Spa (Belgia), Ems (Germania), Tbilisi (Ucraina), Monitou Springs (U.S.A.), Copelina (Argentina), Lambari (Brazilia), Hepburn (Australia), Te Aroha (Noua Zeelandă), etc.
c) Ape minerale alcaline conțin minimum un gram de hidrocarbonat de sodiu la un litru de apă, concentrație ce corespunde la 726 mg anioni bicarboni. Apele alcaline pure sunt foarte rare în natură, ele găsindu-se de obicei, sub formă mixtă: calcice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, etc. Folosite în cura internă, sau sub formă de aerosoli apele minerale alcaline au acțiuni eficiente asupra aparatului digestiv (produc modificări ale secreției gastrice), efecte coleretice, fluidifică bila, scad colesterina, alcanizează urina, etc. Cura internă cu ape alcaline este indicată în: gastro-duodenite cronice, boala ulceroasă, dispersii gastro-intestinale, enterocolita, colecistite, sechele posthepatice, boli metasodice, guta, diabet, și afecțiuni alergice cutanate, respiratorii sau digestive. Cura prin inhalații sau aerosoli este indicată în rinofaringite, cronice nespecifice, laringite, traheobroșite cronice, etc. Tratamentul cu aceste ape minerale se desfășoară în numeroase stațiuni, mai cunoscute fiind: Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Borsec, Lipova, iar pe glob, Montecatiri Terme (Italia), Cestora (Spania), Split (Iugoslavia), Espirito Santo (U.S.A.), Staraia Russo (Rusia), Hamman Lif (Tunisia), etc.
d) Apele minerale clorurato-sodice sunt cele în care predomină clorura de sodiu (limita minimă un gram pe litru), originea lor fiind legată de rocile bogate în sare. Cele care au o concentrație de până la 15 grame pe litru sunt utilizate în cura internă sau sub formă de pulverizații și aerosoli. În cura internă sunt indicate în: gastrite cronice, colite, enterocolite, dispersii intestinale, diabet zaharat și sub formă de aerosoli și pulverizații în rinofaringite cornice, sinuzite și traheo-bronșite. Apele care au concentrații foarte mari sunt utilizate în cura externă, sub formă de băi, fiind indicate în: diferite forme de reumatism, afecțiuni ale sistemului nervos periferic, sechele post traumatice sau după flebite, TBC extrapulmonar, afecțiuni ginecologice cronice, dereglări funcționale endocrine, boli de piele. Condiții deosebite pentru efectuarea tratamentului există în special la: Băile Herculane, Băile Govora, Bazna, Săcelu, Praid, Sărata Monteoru, Ocnele Mari, Ocna Sibiului și în foarte multe stațiuni de pe glob.
e) Apele minerale sulfatate sunt cele în care predomină anionul sulfat cu peste 20 miliechivalenți, la o mineralizare totală a apei de peste un gram pe litru. Geneza acestor ape este legată de rocile sedimentare bogate în gips sau carbonat de magneziu. Apele minerale sulfurate de mică concentrație sunt folosite în cura internă, având proprietăți colagogene și coloretice, precum și efect diuretic. Tratamentul se desfășoară în principal în stațiunile: Amara, Slănic Moldova, Băile Govora, Călimănești, Sărata Monteoru, apoi Bath (Marea Britanie), Rubinat (Spania), Vals (Elveția), Capvern (Franța).
f) Apele minerale sulfuroase sunt cele în care sulful titrabil are o concentrație minimă de 1 mg/l. Geneza acestor ape minerale este legată de rocile gipsoase , hidrogenul sulfurat luând naștere prin acțiunea bacteriilor care reduc sulfatul. Hidrogenul sulfurat mai poate avea origine vulcanică. Apele minerale sulfuroase simple sunt rare (Mangalia, Sinaia), cea mai mare frecventă având-o cele sulfuroase alcaline sau alcalino-feroase. În cura interna, apele minerale sulfuroase sunt indicate pentru: gastrite cronice, enterocolite și dispepsii intestinale, sechele postoperatorii pe căile biliare, diabet zaharat, sechele după neuropatii, alergoze de origine digestivă, etc. În rino-faringite cronice, sinuzite și traheobroșite cronice nespecifice, aceste ape minerale sunt folosite sub formă de pulverizații sau aerosoli. Băile cu ape sulfuroase sunt indicate în afecțiuni reumatice, stări preartrozice, sechele posttraumatice, afecțiuni ale sistemului nervos periferic, tulburări ale circulației periferice, afecțiuni dermatologice. Stațiunile specializate în tratamentul cu ape minerale sulfuroase, în principal, sunt: Băile Herculane, Pucioasa, Sinaia, Căciulata, Călimănești, Olănești și Săcelu în România, iar pe glob: Aachen (Germania), Aix les Bains (Franța), Tabiano (Italia), Baden (Elveția), Bursa (Turcia), Soci (Rusia), Piestany (Cehia), El Hamme (Siria), Gora (Japonia), Banff (Canada), White Sulphur Springs (S.U.A.), ș.a.m.d.
g) Apele minerale feruginoase (foarte răspândite pe glob) sunt cele ce conțin minimum 10 mg ion fier/l apă. Fierul provine din spălarea rocilor eruptive sau sedimentare de către apele de infiltrație ce conțin și bioxid de carbon. În natură se găsesc mai multe tipuri de ape minerale feruginoase, cele mai frecvente fiind cele carbogazoase-bicarbonate-feroase, vitriolice, etc. Curele de apă minerală feruginoasă (cure interne) sunt indicate în anemii secundare și în convalescențe. Tratamentul se execută în numeroase stațiuni, între care, la noi: Lipova, Băile Tușnad, Vatra Dornei, Buziaș, Malnaș-Băi și Vâlcele.
h) Apele minerale arsenicale sunt acelea care conțin cel puțin 0,7 mg ioni arsen/l apă. Originea arsenului este legată de spălarea unor roci eruptive ce însoțesc filoanele metalifere. Apele minerale arsenicale se folosesc numai în cura internă, fiind prescrise stărilor de debilitate sau în disfuncții tiroidiene cu hiperfuncție, stărilor de convalescență, etc. Tratamentul cu astfel de ape se face la Covasna și Vatra Dornei (pe baza izvoarelor de la Saru Dornei), la Bagnoli (Italia), la Borboule (Franța), etc.
i) Apele minerale iodurate au această calitate întrucât conțin cel puțin 1 mg iod/l apă. Iodul, care provine din rocile sedimentare, se găsește de obicei în apele clorurate-sodice sau bicarbonate, ape iodurate pure, practic, neexistând. În cura externă se folosesc apele minerale sărate-iodurate concentrate, care sunt indicate în bolile reumatice, bolile neurologice periferice, afecțiuni ginecologice cronice, precum și unele boli de piele. Stațiunile specializate în acest tratament sunt: Bazna, Băile Govora, Sărata Monteoru. Pentru cura internă sunt utilizate izvoarele minerale cu concentrație slabă. Cura este indicată în hipofuncții tiroidiene, în afecțiuni metabolice cu ateroscleroza, guta, hipeuricemie. Tratamentul se execută, în principal, la Olănești, Călimănești, iar pe glob la Livorno, Bad Hall (Austria), Gisak (Iugoslavia), Wiesse (Germania), Saratoga Springs (U.S.A.), etc.
j) Apele minerale radioactive sunt cele care conțin elemente radioactive din seria uranului și toriului. În țara noastră, apele minerale radioactive sunt sub limita minimă internațională stabilită (80 unități Mache); totuși, utilizarea lor, sub formă de băi sau în inhalații, s-a dovedit eficientă. Cura cu ape radioactive se efectuează, în țara noastră, la Băile Herculane, Sângeorz Băi, Borsec, iar în străinătate, la Baden (Germania), Heviz (Ungaria), Pratigorsk (Rusia), Radium (Portugalia), Dervent (Bulgaria) ș.a. și este indicată în bolile reumatice, afecțiunile neurologice periferice, în dermatoze și în cazul unor tulburări funcționale endocrine*.
2.1.3. Nămolurile terapeutice
Țara noastră dispune și de importante rezerve de nămoluri care contribuie la creșterea competitivității ofertei balneare românești. Nămolurile terapeutice, cunoscute și sub numele de peloide, sunt substanțe ce se formează în condiții naturale sub influența proceselor geologice și care, în stare fin divizate, în amestec cu apa, sunt folosite în terapeutică. Cele mai cunoscute categorii de nămoluri terapeutice sunt: nămolurile sapropelice, nămolurile de turbă și nămolurile minerale.
Nămolurile sapropelice se găsesc sub formă de depozite pe fundul lacurilor și al mărilor. Au în general culoare neagră și sunt bogate în hidrosulfură de fier coloidală. La formarea lor – care necesită un timp îndelungat – au contribuit microorganismele din substanță anorganică a solului, precum și flora și fauna din bazinul acvatic. Nămolurile sapropelice se găsesc în lacurile Amara, Fundata, Lacul Sărat (Brăila), Techirghiol, Sovata și Ocna Sibiului.
Nămolurile de turbă s-au format, de asemenea, într-un timp îndelungat, pe fundurile unor mlaștini, prin descompunerea resturilor vegetale sub acțiunea microorganismelor. Acestea sunt foarte bogate în substanțe organice (acizi humici, bitumine, grăsimi, ceruri, pectine, celuloză, substanțe proteice) și se găsesc, în special, la Mangalia (turba marină), Covasna, Borsec, Poiana Stampei (lângă Vatra Dornei).
Nămolurile minerale sunt mai diverse sub aspect genetic și al însușirilor fizico-chimice, dar cu efecte terapeutice mai puțin eficiente. Ele iau naștere la emergența unor izvoare sulfuroase (Săcelu și respectiv Sângeorz-Băi), în râuri, limanuri sau în deltă.
Tratamentul cu nămol este pentru organism un puternic excitant general, dar nespecific, acțiunea farmacodinamică depinzând de calitățile fizice și chimice ale nămolului. Tratamentul cu nămol se realizează prin băi de nămol, împachetări, etc. Ungerile cu nămol au ca efect excitarea terminațiilor nervoase de sub piele, iar umiditatea și căldura nămolului antrenează și accelerează schimbul de ioni dintre acestea și organism. Ungerile cu nămol se circumscriu, ca realizare, la două proceduri: procedura rece și procedura caldă. Prima formă de nămoloterapie se practică vara, în aer liber, pe malul mării și al lacurilor, cu nămol rece. Este una din cele mai solicitate proceduri și nu este indicată bolnavilor hiperreactivi, celor debili sau cu vârsta înaintată. Cealaltă formă de nămoloterapie – procedura caldă – se referă la băile cu nămol diluat, împachetări cu nămol diluat, împachetări cu nămol, etc.
În ultima vreme, practica medicală a genului s-a îmbogățit fiind puse la punct o serie de preparate din nămol (pelax, pellamar) și care se utilizează sub formă de injecții, pomezi, etc.
Indicațiile curei de nămol vizează în special aparatul locomotor: bolile reumatismale inflamatorii și degenerative, sechelele posttraumatice, etc. Anumite forme ale curei de nămol mai sunt indicate în ginecopatiile cronice, sterilitate feminină, tulburări hormonale funcționale, periviscerite, etc.
În general, nămoloterapia și formele procedurii sunt condiționate de diagnostic, faza bolii și reactivitatea bolnavului.
2.1.4. Lacurile terapeutice
Prin calitățile fizico-chimice ale apelor, numeroase lacuri prezintă un deosebit interes terapeutic. În general, apele sunt clorurato-sodice, uneori iodurate sau sulfate (cele din Câmpia Română), cu o mineralizare medie (30-50g/l). Lacurile cele mai folosite în balneo-turism sunt cele din Câmpia Română (Balta Albă, Lacul Sărat, Lacul Amara) sau pe litoralul marin (Techirghiol – apă sărată și Mangalia – apă sulfuroasă), unde bioclimatul excitant, băile de aer și de soare sporesc efectul terapeutic al băilor de lac. De asemenea, sunt utilizate și lacurile din masivele de sare din zona dealurilor subcarpatice sau de podiș (de la Sovata, Ocna Mureș, Bazna, Ocna Dej, Someșeni, Cojocna, Ocna Sibiului, Slănic Prahova, Telega), care prezintă interes atât prin apa sărată, cât și prin fenomenul de heliotermie care completează calitățile terapeutice ale băilor (Lacul Ursu – Sovata). Toate aceste lacuri au pe fundul lor nămoluri sapropelice de mare importanță balneo-medicală. Apele lacurilor sunt utilizate în terapia afecțiunilor reumatismale, ale sistemului nervos periferic și în ginecologie.
2.1.5. Gazele terapeutice
Se utilizează numai în cura externă, procedurile impunând respectarea anumitor norme în vederea reușitei tratamentului. În România sunt cunoscute două categorii de gaze terapeutice: gazul carbonic, mofetele și solfatarele, respectiv emanații de hidrogen sulfurat, la Turda, mai utilizat fiind gazul carbonic.
Gazul carbonic rezultă din emanația liberă în regiunea cu aureolă mofetică postvulcanică; mai poate fi obținut prin captare și separare din apele minerale carbogazoase. Mofetele sunt indicate în numeroase afecțiuni, între care: hipertensiune arterială, cardiopatie compensată, tulburări circulatorii periferice, afecțiuni nervoase periferice, afecțiuni reumatice. Este de menționat pe baza observațiilor, ca, prin comparație, mofeta se suportă mai bine decât băile carbogazoase. Tratamentele cu mofete se efectuează in câteva stațiuni și anume: Băile Tușnad, Covasna, Borsec și Buziaș.
2.2. Serviciile de tratament balneoturistic
Turismul de tratament și cură balneo-medicală este o formă specifică a turismului de odihnă, care a luat o mare amploare îndeosebi în ultimele decenii, odată cu creșterea surmenajului și a bolilor profesionale provocate de ritmul vietii moderne din mariile aglomerații urbane. El îmbină destinderea cu diferite forme de cură și tratament balneo-medical și se practică în stațiunile balneo-medicale și climaterice cu bogate resurse naturale de ape minerale, termale, nămoluri, mofete, etc., cu efecte terapeutice, situate de obicei în zonele cu un microclimat specific, adecvat pentru tratarea diferitelor maladii.
Acestor resurse naturale li se adaugă de obicei baza materială și infrastructura tehnică de mâna omului pentru punerea lor într-o măsură cât mai mare (sanatorii, policlinici, cabinetele medicale, bazine și piscine, posibilități de agrement și distracții). Turismul propriu-zis de cură este cunoscut în literatura de specialitate și sub denumirea de „termalism”, „climatism”, etc.
Turismul balneo-medical reprezintă una din formele cele mai constante de activitate turistică și un factor multiplicator important al dezvoltării economice.
Avantajele pe care le oferă turismul balneo-medical sunt:
asigură o repartiție mai uniformă a activității turistice în diferite zone din țară;
asigură o distribuție relativ lineară și de o intensitate mai constantă a circulației turistice în cursul întregului an, turismul balneo-medical fiind mai puțin sensibil față de influențele sezonalității și de oscilațiile sezoniere ale cererii;
asigură sejururi medii relativ constante și mai lungi (12-30 zile), puțin influențate de tendințele reducerii sejurului mediu al turiștilor în majoritatea țărilor primitoare;
asigură o clientelă mai stabilă, rezultatele tratamentelor și curelor balneare fiind condiționate în general de repetarea lor într-o perioadă de mai mulți ani. In plus, pentru persoanele trecute de o anumită vârstă se impune un control periodic al stării generale a sănătății;
asigură realizarea unor încasări medii sporite pe zi/turist, ca urmare a solicitării și prestării unei game de servicii specifice de cură balneară și tratamente medicale, mai complexe și mai calificate în comparație cu alte forme de turism;
contribuie la ridicarea coeficienților de utilizare a capacităților de bază tehnico-materială turistică.
În formele sale incipiente turismul balneo-medical – și într-o măsură considerabilă turismul în stațiunile climaterice – a reprezentat o formă a turismului de lux, un privilegiu al claselor bogate.
În secolul al XIX-lea în primele decenii ale secolului nostru s-a conturat chiar un „cult” al stațiunilor balneare, frecventate nu atât din motive de îngrijorare a sănătății, cât mai mult din motive de prestigiu, din snobismul caracteristic acestor pături sociale cu venituri ridicate.
Condițiile turismului modern accentuează creșterea cererii pentru tratamente balneo-medicale, realitatea reflectată prin creșterea considerabilă a numărului de curanți în majoritatea țărilor în care există factori naturali de cură.
Astăzi, mai mult ca oricând, cererea de servicii pentru tratamente balneo-medicale se caracterizează printr-un conținut nou, izvorât din necesitățile de îngrijire a sănătății în urma recomandărilor și prescripțiilor personalului medical de specialitate (pentru tratarea maladiilor care necesită proceduri de cură balneară), cât și ca rezultat al evaluării concepțiilor privitoare la necesitatea tratamentelor și curelor profilactice pentru prevenirea îmbolnăvirii unor categorii de populație predispuse pentru anumite maladii.
Creșterea solicitărilor pentru tratamente balneo-medicale este cu atât mai recomandabilă, cu cât turismul balnear se adresează unor segmente de piață limitate numeric la oamenii care au, respectiv ar putea avea nevoie de asemenea tratamente balneo-medicale.
Sporirea considerabilă a numărului de curanți pentru tratamentele balneo-medicale este influențată atât de factorii cu caracter general care concură la dezvoltare turismului în ansamblu său, cât și de o serie de factori specifici dezvoltării turismului balneo-medical, printre care pot fi menționați:
tendința actuală pe plan mondial de a se înlocui, în unele afecțiuni cronice, tratamentul medicamentos (domeniu în care specialiștii afirmă că s-au făcut în ultimul timp multe abuzuri) prin tratamente cu factori naturali de cură, mai adecvați organismului suprasolicitat de ritmul vieții moderne;
îmbinarea turismului propriu-zis cu turismul balnear, a plăcutului cu utilul, care asigură turistului posibilitatea ca în timpul concediului de odihnă să-și îngrijească sănătatea și să se reconforteze, vizând totodată și o altă localitate respectiv o țară străină;
dezvoltarea balneologiei sociale, care face ca numărul celor care beneficiază de cure balneare, total sau parțial plătite la casele de asigurări sociale, să fie mereu în creștere.
Valoarea terapeutică deosebită – și în cazul țării noastre a factorilor naturali de cură din stațiunile balneo-medicale și climaterice justifică necesitatea dezvoltării acestora, obiectiv ce trebuie să răspundă progreselor științifice medicale ce stimulează circulația turistică spre acest domeniu.
Acest considerent impune dezvoltarea mijloacelor de cazare și de tratament la nivelul solicitat de piața turismului balnear, precum și de diversificarea serviciilor turistice din fiecare stațiune balneoclimaterică, îmbunătățind totodată și posibilitățile de agrement și de destindere. De fapt, practica turistică internațională demonstrează că anumite stațiuni turistice clasice, care în trecut au fost solicitate intens de clientela dornică de odihnă pasivă, sunt considerate de anumite categorii de clientelă ca demodate. În cazul în care asemenea destinații nu sunt recomandate de necesitățile pure de îngrijire a sănătății, sunt preferate alte stațiuni (destinații) care oferă servicii de agrement mai atractive.
Țara noastră dispune în prezent de peste 160 de stațiuni și localități cu factori naturali curativi. În multe stațiuni, serviciile balneo-turistice sunt asigurate de unități moderne de tipul hotelurile de cură și complexelor sanatoriale în care serviciile de cazare, masă, diagnostic și tratament sunt oferite în cadrul aceleiași clădiri (de exemplu, la Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Băile Tușnad, Covasna, Călimănești-Căciulata, Amara, Sângeorz-Băi, Eforie Nord, Mangalia, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Băile Govora, etc.)
În modernele baze de tratamente construite în stațiuni, s-au creat condiții optime de utilizare complexă a factorilor naturali de cură pe baza rezultatelor obținute în cadrul cercetării științifice medicale. În paralel cu factorii naturali de cură, stațiunile balneoclimatice dispun însă și de o largă gamă de proceduri terapeutice care folosesc factorii fizici. Bazele de tratament complexe sunt compartimente de kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, mecanoterapie, pneumoterapie și altele, dotate cu aparatură și instalații moderne.
Pe lângă unele proceduri balneoclimatice sau în asociație cu acestea s-au introdus tratamente cu medicamente originale românești: Gerovital, Boicil, Pell-Amar, etc. De asemenea se aplică, rezultatele fiind notabile, și alte tratamente ca: acupunctura (Băile Herculane, Eforie Nord), cosmetică medicală (Băile Felix, Băile Herculane, Eforie Nord), în vederea diversificării prestațiilor medicale.
Paralel cu stațiunile pentru cură balneară s-au dezvoltat și modernizat și cele destinate odihnei și vacanțelor. Aceste „oaze de sănătate” se află dispuse începând de la litoral până la masivii muntoși. Capacitățile din aceste stațiuni oferă condiții, ca un număr cât mai mare de oameni să poată beneficia de avantajele curei climatice. Numai litoralul oferă posibilități de cazare în aproximativ 120.000 de locuri, din care 80.000 în hoteluri moderne și cu o bază materială modernă (Voineasa, Durău, Semenic, etc.).
O strategie științific fundamentată, de diversificarea serviciilor turistice balneo-climaterice, trebuie să ia în considerare diferitele categorii de clientelă care favorizează segmentele de piață către care se adresează aceste servicii. Practica internațională și practica turistică din țara noastră demonstrează că în nici o formă de turism – exceptând anumite forme ale turismului de lux, preferințele și cererile nu sunt atât de individualizate ca în formele turismului de tratament. La aceasta se mai adaugă și clientela care nu solicită în mod special tratamente, ca de exemplu, turiștii sosiți la odihnă și persoanele care ii însoțesc pe bolnavii și indivizii cu deficiențe care necesită diferite proceduri de tratament balnear. Deoarece comportamentul acestei clientele nu se deosebește cu nimic de comportamentul turiștilor obișnuiți, stațiunile balneare și climaterice trebuie să fie în măsură să ofere, în paralel cu serviciile medicale de tratament și serviciile pe care le solicită acești turiști.
Caracteristicile serviciilor de cură și tratamente balneo-medicale derivă din însăși definiția curelor: modalități de tratament care se bazează pe folosirea repetată a unor mijloace terapeutice naturale după prescripțiile medicale de rigoare, corelate cu schimbarea mediului obișnuit în care trăiește turistul.
Curele se întregesc cu toate procedurile terapeutice necesare pentru tratamentul maladiilor turiștilor curanți, care într-o asemenea accepție, devin servicii asociate (de exemplu: inhalații, pulverizații, băi cu aburi, masaj subacvatic, electrofizioterapie, cure de slăbire, diete, împachetări cu nămol, gimnastică medicală, aerosoli și multe altele).
Se poate aprecia deci că balneoterapia în condițiile unui mediu ambiant, favorizant, oferit de stațiunile balneoclimaterice, reprezintă o formă specifică a turismului modern, care, prin procedurile de cure și tratament, urmărește activizarea, ameliorarea sau stabilizarea stării de sănătate a pacienților care necesită asemenea tratamente.
În paralel, balneoterapia modernă îndeplinește și o funcție socială de mare importanță: de prevenire a îmbolnăvirilor, respectiv de evitare a factorilor de risc care provoacă înrăutățirea în continuare a stării sănătății pacienților, prin instruirea sistematică a turiștilor, privind:
respectarea, după terminarea curei, unui regim de viață pe baza unor recomandări strict individualizate pentru fiecare pacient;
inițierea turiștilor pentru recunoașterea unor simptome de îmbolnăvire prematură sau de agravare a stării lor de sănătate, pentru a se adresa din timp cadrelor medicale de specialitate și pentru a evita riscul unor îmbolnăviri.
Pe toată durata desfășurării tratamentelor sau a curelor prescrise, pacienții beneficiază de asistența medicală a cadrelor de specialitate și auxiliare. În acest fel, consultațiile medicale și asistența medicală constituie și ele o formă specifică de servicii balneo-medicale prestate în completarea serviciilor de tratamente și cure balneo-medicale.
Preocuparea specialiștilor, din stațiunile unde se organizează asemenea prestații, pentru reușita curelor și tratamentelor balneo-medicale, a dat naștere și altor servicii speciale, oferite turiștilor, cunoscute sub denumirea generică de „reabilitarea pacienților”. Reabilitarea pacienților reprezintă o componentă complexă a asistenței medicale de specialitate și urmărește un triplu scop:
reabilitarea fizică a pacienților, pentru a le permite să facă față mai bine viitoarelor solicitări fizice în activitatea lor profesională;
readaptarea psihologică a unor persoane cu deficit la condițiile de viață după terminarea curelor (viața profesională, familială, etc.);
readaptarea socială (recomandarea unor comportamente pentru menținerea sănătății, cu respectarea prescripțiilor medicale de rigoare și, eventual, în funcție de necesități, cu continuarea la domiciliu a tratamentelor prescrise).
Ca și în cazul unor componente structurale ale serviciilor turistice, fie ele de bază ori complementare, multitudinea de posibilități pe care le oferă țara noastră în domeniul combinării diferitelor componente ale activităților recreative, sportive, culturale, etc., constituie o rezervă practic inepuizabilă de diferențiere, până la caracter de unicitate, a ofertei de prestări servicii, de programe și produse turistice, rezerve care așteaptă să fie valorificate de agențiile și birourile de turism la nivele comparabile cu activitățile similare din țările cu vocație turistică deosebită.
2.3. Tendințe în turismul balnear
Perspectivele dezvoltării turismului românesc, în general, ca și al sectorului de turism balnear, nu pot fi abordate decât în contextul restructurării și privatizării întregii economii naționale. În aceste condiții se va putea susține ideea că turismul constituie un sector prioritar aflat în interdependență organică cu celelalte ramuri și sectoare economice. Pentru aceasta sunt necesare atât însușirea concepției privind locul și rolul turismului în economia națională, stabilirea unor direcții clare de valorificare a potențialului turistic național, cât și aplicarea în cadrul acestora, a unor măsuri, soluții bine etapizate și științific fundamentate, în toate subsistemele turismului.
Elementul hotărâtor, în plan științific și decizional, îl constituie definirea unei concepții ferme și realiste, privind valorificarea potențialului turistic și obiectivele dezvoltării turismului, ținând seama și de mutațiile și tendințele semnalate pe plan internațional, cu precădere european, în domeniul opțiunilor de călătorii și petrecere a vacanțelor manifestate atât de turiștii străini, cât și de cei autohtoni. În acest domeniu, un rol crescând trebuie să-l aibă statul, prin Ministerul Turismului, căruia îi revine rolul de a coordona dezvoltarea turismului și controlul activității acestuia.
Principalele direcții de acțiune trebuie să vizeze:
alinierea turismului la standarde europene;
creșterea competitivității ofertei turistice prin valorificarea optimă a potențialului turistic, modernizarea, dezvoltarea și diversificarea structurilor turistice;
perfecționarea în continuare, a cadrului organizatoric și legislativ necesar dezvoltării unui turism competitiv;
schimbarea imaginii, în Europa și în lume, despre România, ca țară turistică;
diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice și a celor conexe;
intensificarea comercializării produselor turistice românești pe piața internațională;
diversificarea ofertei, prin crearea de produse turistice noi, competitive, accentul punându-se în special pe ecoturism, asigurarea unei dezvoltări durabile a turismului;
diversificarea și creșterea ofertei de agrement în toate formele de turism, condiție de bază a atenuării caracterului sezonier;
Intensificarea măsurilor menite să conducă la asigurarea unei duble funcționalități a stațiunilor turistice, care, pe lângă oferta de bază, să creeze condiții și în afara sezonului specific, de odihnă și recreere, în principal în stațiunile balneare (pe tot cursul anului), montane (în sezonul estival) și chiar pe litoral (în sezonul de iarnă).
Posibilitățile de dezvoltare ale turismului românesc, în general, ca și ale sectorului de turism balnear, în special, ne fac să privim viitorul cu real optimism, bazându-ne pe următoarele considerații:
creșterea exponențială a turismului mondial care a fost înregistrată în ultimii 45 de ani;
tendința de continuare a creșterii cererii de produs turistic balnear;
creșterea veniturilor provenite din turism în cadrul produsului intern brut al țărilor dezvoltate ca și al țărilor în curs de dezvoltare.
Turismul și în special turismul balnear și de litoral a devenit astăzi o reală industrie, generatoare de efecte benefice de ordin multiplu:
la nivelul economiei naționale – creator de beneficii, factor dinamizator, realizator de aport valutar și creator de noi locuri de muncă;
la nivelul ramurii – promotor al serviciilor de calitate și accelerator al procesului de privatizare în cadrul unei restructurări rapide, influențate de exigențele pieței externe.
Turismul balnear reprezintă un sector major în cadrul industriei turistice românești, datorită particularităților sale specifice. Este cunoscut că aproape o treime din apele termale și minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor. Bogăția românească de factori rezidă în două elemente determinante:
complexitatea factorilor naturali, respectiv regăsirea în aceeași stațiune a factorilor principali de mediu, alături de o gamă largă de substanțe minerale de cură, cu efecte polifactoriale benefice;
existența în România a tuturor genurilor de substanțe minerale balneare care pot fi utilizate pentru întreaga gamă a profilurilor de tratament balnear.
Dintre toate segmentele de turism din România, turismul balnear este singura formă de turism care se bazează pe un potențial permanent, de mare complexitate, practic inepuizabil și independent de condițiile atmosferice. Aceste calități, alături de celelalte menționate, recomandă turismului balnear românesc ca un obiectiv sigur și de perspectivă în domeniul investițiilor.
„Turismul balnear are, așa cum declara Guy Ebrard – președintele Federației Internaționale a Termalismului și Climatologiei (FITEC) – nu numai valențe medicale, profilactice, de recuperare și readaptare funcțională, dar și un potențial economic major. Aspectul economic reiese atât din activitatea specifică de turism, generatoare de capital, cât și la un nivel mult mai puțin vizibil și cuantificabil, ca generator de importante economii în cadrul bugetului social, prin reducerea semnificativă a cheltuielilor de spitalizare, consumuri de medicamente și a numărului total al zilelor de boală.”
În România există 160 de stațiuni și localități balneare care dețin resurse de factori minerali de cură, dintre care 23 de stațiuni balneare de importanță națională, recunoscute și pe plan internațional. Dezvoltarea extensivă a acestui segment de turism până în anul 1989 a fost realizată atât în vederea practicării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât și pentru excesul pe plan internațional. Această formulă de abordare a făcut ca în stațiunile turistice să se construiască importante structuri de primire cu acest profil, din care multe complexe „mamut”, realizându-se un număr de 47.587 locuri (15,7% din totalul locurilor din turismul românesc) din care 29.854 locuri în hoteluri, reprezentând 17,8% din totalul pe plan național.
Dezvoltarea stațiunilor balneare a cuprins nu numai structurile de primire și alimentație pentru acest segment de turism, dar și multiple structuri de tratament, încadrate cu un număr mare de personal medico-sanitar, posibilă ca urmare a descoperii, captării și exploatării raționale de noi resurse minerale de cură. Toate acestea reprezintă investiții de mare amploare, realizate în perioada 1972-1989 de către Ministerul Turismului.
În prezent, Ministerul Turismului a adoptat o strategie proprie în domeniul turismului balnear, ca parte integrantă, dar specifică a politicii generale de dezvoltare și restructurare a turismului românesc, strategie ce urmărește aplicarea unei politici coerente în stațiuni.
În acest scop, este necesară colaborarea cu Ministerul Sănătății, precum și cu alte foruri interesate în crearea unui cadru legislativ-capabil să regenereze eficient activitatea de turism și tratament în stațiunile balneare. Această strategie se bazează pe transpunerea în practică a următoarelor principii:
reintegrarea în activitatea turistică de tip balnear a tuturor activelor care contribuie la realizarea produsului turistic de profil și totodată eliminarea din patrimoniul societăților comerciale balneare a activelor care nu-și justifică prezența în scopul mai sus precizat;
realizarea unor reglementări de ordin legislativ care să permită și să impună agenților economici cu profil balnear realizarea în condiții optime a produsului specific.
În scopul păstrării segmentului balnear, în special cu privire la calitatea tratamentelor, dar și a obiectivului de odihnă și refacere generală, se preconizează precizări exprese în cazul închirierii sau vinderii activelor care contribuie la realizarea produsului, care vor garanta menținerea destinației pentru care au fost create;
menținerea produsului turistic balnear ca un tot unitar, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, în scopul unei promovări, comercializări și exploatări eficiente;
susținerea promovării de urgență a unei legi privind asigurările sociale de sănătate care să includă explicit acoperirea activității de tratament balnear, atât pentru încurajarea fluxului de turism intern către stațiuni, cât și pentru dezvoltarea protecției sociale;
diversificarea și îmbunătățirea serviciilor din domeniul balnear în primul rând, prin pregătirea managerială corespunzătoare a administratorilor societăților comerciale de tip balnear;
privatizarea inteligentă în domeniul balnear care va trebui să țină seama de direcțiile restructurării expuse mai sus, asigurându-se astfel menținerea nealterată a obiectivului de activitate;
trecerea treptată de la conceptul de structuri pentru turismul balnear de masă la structuri diversificate după posibilitățile economice ale cererii (externe și interne), prin remodelarea complexelor balneare existente, după nivelul și calitatea serviciilor, a diversificării și specializării acestora;
în cadrul restructurării cuprinse în strategia dezvoltării turismului balnear ca modalitate de demarare, se evidențiază crearea unor „obiective pilot” în fiecare stațiune de interes național, în special prin ridicarea clasei de confort. Vor apărea astfel unități cu servicii complexe (hotel, alimentație și tratament) în general de tip autonom la nivel de 3 și 4 stele, care vor reprezenta elemente etalon în această activitate. Inițiativa este mai ușor aplicabilă pentru unitățile mici și mijlocii care pot fi susținute cu eforturi proprii, dar deveni mai atrăgătoare și ca ofertă pentru investitorii străini.
Principiile expuse nu sunt, desigur, limitative, profesionalitatea directorilor de societăți comerciale de profil fiind determinați în elaborarea unei strategii detaliate acestora, care să le completeze în mod fericit.
Recâștigarea și extinderea piețelor externe reprezintă obiectivul permanent al segmentului de turism balnear, obiectiv realizabil cu prioritate, dacă se îndeplinește și condiția obligatorie a schimbării mentalității, respectiv a lărgirii considerabile a orizontului managerial și informațional al factorilor de decizie din societățile comerciale balneare, indiferent de forma lor de proprietate.
Este necesar un program selectiv și etapizat pentru îmbunătățirea unui mic număr din multele stațiuni balneoturistice, dacă se dorește ca ele să continue să deservească piața internă și să penetreze pe piața internațională.
Pentru acele stațiuni cu potențial turistic, care se consideră că sunt capabile să răspundă cerințelor pieței în viitor, este necesar un program selectiv și etapizat. Pentru a face recomandări specifice stațiunilor balneoturistice cu potențial turistic, acestea pot fi clasificate în trei categorii, clasificare bazată pe piețele avute ca obiectiv, care, la rândul lor, sunt alese pe baza calității existente și a felului produsului turistului, precum și pe baza abilității demonstrate de a atrage fonduri (acestea fiind, fără îndoială, limitate) în vederea modernizării:
Gradul I: stațiuni balneoturistice cum ar fi: Felix, Herculane și Borsec, care au putere de atracție atât pe piața internațională din Europa și din America de Nord, cât și pe piața internă, oferind un produs superior celor oferite în mod curent și având prețuri în consecință. Acestea trebuie să fie considerate priorități pentru investiții, datorită beneficiilor pe care le vor aduce întregului sector de stațiuni balneoturistice, în privința profitului și renumelui.
Gradul II: Covasna, Sovata, Stâna de Vale și Mangalia, care atrag în mod curent atât turiști străini (mai ales din Europa Centrală și de Est, și, de asemenea, din Israel), cât și autohtoni. Aceste stațiuni trebuie să-și mărească puterea de penetrare pe aceste piețe de prețuri medii și, cu ajutorul unor investiții pe termen mediu, să atragă și vizitatori din Europa Occidentală.
Gradul III: Sângeorz, Lipova, Slănic Prahova, Buziaș și Lacul Sărat, care, pe termen scurt, nu vor fi capabile să atragă investiții suficiente pentru a se moderniza și care, din acest motiv trebuie să continue să se adreseze acelor sectoare cu prețuri scăzute ale pieței, adică în primul rând pieței interne. Pe termen mediu, aceste stațiuni se consideră că au puțină valoare comercială sau chiar nu au deloc.
În ce privește stațiunile balneoturistice de pe litoralul Mării Negre, este esențial să se ia în considerare și să se planifice îmbunătățiri pentru întreaga stațiune (începând cu stațiunile prioritare de gradul I).
2.4. Turismul balnear în Europa
O mare amploare cunoaște turismul balnear mi ales în țările europene (Germania, Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria), unde se valorifică superior, în special resursele de ape minerale termale. Cura, în aceste țări, reprezintă un capitol stabil de turism, cu sejururi de 18-21 de zile, în tot cursul anului; refacerea sănătății se face prin tratamente asociate cu activități de cultură, sport și agrement.
Pe teritoriul Franței se regăsesc circa 1200 surse de ape minerale și termale și 100 stațiuni balneare. În anul 1994 au fost înregistrate aproximativ 5 milioane de înnoptări în stațiunile balneare, din care 10-12% în rețelele hoteliere termale. Acest segment de turism generează direct sau indirect circa 38.000 locuri de muncă.
Din cele 100 de stațiuni balneare existente în Franța, 60 depind de organizații private, 5 sunt plasate direct sau indirect sub tutela statului și peste 30 sunt finanțate și gestionate de către municipalități (administrația publică locală). Se remarcă faptul că administrația locală joacă un rol important în dezvoltarea stațiunilor balneare, tendința în cadrul acestora fiind de a se orienta către forme de gestiune de tipul „societăților economice mixte” sau „regii municipale”, stațiunea balneară devenind o întreprindere care trebuie gestionată și promovată de către public.
Durata sejurului, recomandată de 21 de zile, este apreciată astăzi a fi mult prea mare, ținând cont de tendința generală de reducere a duratei sejurului – vacanței petrecute în același loc.
Se estimează că, în Franța, cheltuielile totale pentru o persoană sunt de minimum 1000 EURO repartizate aproximativ jumătate pentru costurile sejurului și jumătate pentru cura balneară, acestea din urmă fiind acoperite în măsură diferită de către diversele tipuri de asistență socială, medicală, etc. Turiștii de cură estimează în general să cheltuiască în medie 16 EURO pe zi din propriul buget. Un procent din această sumă este destinat, de cele mai multe ori, cheltuielilor personale pentru divertisment. Ajustarea bugetului individual/familial prevăzut pentru destinația sejur-vacanță determină, în realitate, vulnerabilitatea activităților de divertisment, primele la care se renunță în cazul reducerii bugetului turiștilor de cură, obligații să acopere, în primul rând, costurile sejurului.
După 1966 când în Franța a fost creat „sistemul de vărsământ reprezentativ al impozitelor pe salarii”, localitățile balneare au beneficiat de o alocație suplimentară, iar din anul 1979, odată cu înființarea „datoriei globale asupra funcționării”, ideea a fost reluată, în sensul vărsământului unei alocații suplimentare de la bugetul de stat. Principiul urmărește să ia în considerare nevoile financiare specifice pentru compensarea cheltuielilor suplimentare, rezultate din activitatea de cură balneară din stațiuni. Această alocație bugetară naște două tipuri de probleme:
valoarea criteriilor de repartiție și capacitatea statului de a sesiza realitățile balneare și turistice locale;
raporturile între stat și comunitățile locale, bazate pe elemente uniformizate și rapide, opuse nevoii de a sesiza realitatea dinamică, fără a se limita numai la o evaluare istorică sau matematică;
Problema principală rămâne de a decide în sarcina cui trebuie să cadă cheltuielile suplimentare legate de turismul balnear: stat, turiști de cură sau comunitățile locale.
Una din constrângerile majore puse în fața solicitantului de cure balneare de astăzi din Franța, este reprezentată de capacitatea stațiunilor balneare de a răspunde la o dublă nevoie a acestuia: a primi îngrijiri medicale adecvate și a fi tratat ca turist.
Există multe state vest-europene în care oferta este redusă, deținând un număr limitat de stațiuni sau centre balneare (exemplu: Belgia cu 5 centre) și în care, datorită absenței unei game largi de factori minerali de cură, s-au dezvoltat metodologii alternative, de tipul centrelor de talasoterapie sau al celor de fitness și remise en forme, cure antistres, etc.
Pierderea cea mai importantă în acest domeniu, înregistrată în ultimii 50 de ani, se manifestă în Marea Britanie, unde, infestarea microbiologică a apelor termale din care cea mai mare și de tradiție stațiune termală, Bath, a dus la închiderea stabilimentelor balneare și reorientarea tipurilor de cură spre latura „soft”, de odihnă și remise en forme, preluate ca „modă” din Statele Unite ale Americii, antrenând după sine efecte similare și la nivelul celorlalte stațiuni mici și, implicit, dispariția ofertei balneare clasice de pe piața turistică engleză.
Cererea turistică pentru curele balneare în stațiuni cunoaște și ea variații, uneori foarte mari de la o țară la alta la nivel regional, datorate în special unor factori economici, culturali și tradiționali. Ponderea din populația totală a turiștilor de cură balneară în unele state europene este: Franța – 1%, Italia – 2%, Germania – 2,5%, Polonia – 3%.
Cererea este puternic marcată de gradul de acoperire a cheltuielilor legate direct de cura balneară, din bugetele asigurărilor de sănătate la nivelul fiecărei țări. Acest factor major de influență depinde de situația economică internațională și națională, care se resfrânge asupra bugetelor naționale de asigurări sociale.
Recesiunea economică ce a marcat sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 a determinat o scădere a bugetelor de asigurări sociale și implicit al cuantumurilor destinate asigurărilor sociale de sănătate, din majoritatea statelor europene. Astfel, în state ca Franța, Portugalia, Spania, Italia, s-a înregistrat o reducere semnificativă a procentului de acoperire a cheltuielilor legate de cura balneară de la bugetul asigurărilor de sănătate.
În iunie 1997, Belgia a renunțat integral la suportarea cheltuielilor legate de cura balneară, afectând în mod direct majoritatea celor 30.000 turiști de cură înregistrați anual. Aceștia, în majoritatea persoane în vârstă, sunt nevoiți să achite curele balneare din propriul buget și se văd puși în fața a două alternative:
fie să renunțe la practicarea curelor balneare în stațiunile turistice specializate;
fie să achiziționeze pachete de servicii balneare mai ieftine, oferite în general de stațiunile balneare din țările central și est-europene.
Turismul balnear a cunoscut în trecut o popularitate pe piață scandinavă (Danemarca, Suedia, Norvegia), dar în prezent acest interes scăzut până aproape la dispariție. Agenții de turism sunt circumspecți în oferirea unor programe turistice de cură balneară. Stațiuni renumite, bine organizate și cu dotări de înalt nivel, precum cele din Cehia (Karlovy-Vary sau Marlanske Lazne) dar și din Germania (Baden-Baden, Baden-Pymont) nu au putut găsi pe piață scandinavă o firmă de turism care să preia oferta lor de tratament balnear.
Într-un studiu-cercetare de piață realizat de Biroul Român de Informații Turistice din Danemarca se evidențiază următoarele cauze ale scăderii marcate a interesului danezilor pentru această formă de turism:
nu reprezintă o formă pentru danez, care chiar dacă se simte sănătos, nu vrea să se considere bolnav, se pare că și atunci când era practicat, era determinat de curentul care există în Germania, unde turismul balnear este foarte popular și de faptul că statul prelua o parte din costul curelor;
în prezent, statul danez, nu mai subvenționează programele de tratament balnear în străinătate;
medicii danezi nu recomandă curele balneare în străinătate, ci tratamente în sanatoriile din Danemarca, unde, chiar dacă nu dețin factori naturali de cură, au condiții de tratamente alternative (masaj, gimnastică, piscină, electroterapie etc.), pe care le cunosc, nu prezintă risc, și cu care pacienții sunt obișnuiți;
nici medicii, nici agențiile tour-operatoare nu au dreptul de a face publicitate unor modalități terapeutice (ape minerale, nămoluri, mafete, etc.) care nu sunt recunoscute și experimentate în Suedia sau Danemarca ca tratamente medicale, de către forurile guvernamentale autorizate;
Țările central și est-europene cele mai cunoscute în trecut pentru oferta lor balneară tradițională sunt: România, Cehia, Slovacia, Rusia, Polonia, statele desprinse din fosta Iugoslavie, Bulgaria.
Într-un studiu realizat în 1997 de Institutul Croat pentru Cercetări în Turism, pentru Inițiativa Central Europeană, se remarcă faptul că, dintr-un număr de 14 țări membre sau asociate acestei structuri politice europene, numai 7 prezintă azi pe piața turistică europeană o imagine de marcă pentru produsul balnear, și anume: Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Polonia și Slovacia.
România, deși deține circa o treime din totalul resurselor minerale de cură din Europa și 20 de stațiuni balneare deschise turismului internațional se prezintă astăzi ca o destinație tot mai neinteresată pentru consumatorii de cură balneară și agențiile touroperatoare europene.
2.4.1.Factorii de influență asupra turismului balnear european
Rolul factorilor socio-demografici
Scăderea ratei de creștere demografică, urmată de îmbătrânirea populației, mai evidentă în țările europene dezvoltate economic, dar care a început să se manifeste și în fostele țări comuniste, inclusiv România, reprezintă o premisă ce poate antrena consecințe favorabile asupra turismului balnear, crescând nevoia de a proteja populația de vârstă a treia, pentru a menține un timp cât mai lung în activitate și în condiții normale, scăzând astfel presiunea asupra bugetului asigurărilor sociale.
Scăderea vârstei medii de formare a familiilor va duce la creșterea numărului cuplurilor. O familie reprezintă o unitate de consum, cu o autonomie bugetară și de decizie, iar creșterea numărului de familii poate duce la creșterea potențială a numărului de turiști de cură.
Rolul mediului economic internațional
Mondializarea economiei produce schimbări fundamentale, care antrenează creșterea și dezvoltarea economică globală, dar totodată ridică și constrângeri externe importante pentru fiecare din actorii participanți la circuitul economic internațional. Turismul balnear evoluează în acest dezechilibrat, deoarece ca orice altă activitate de servicii este influențat direct de evoluția încasărilor, dar și folosește această nouă dimensiune.
Continuarea și aprofundarea internaționalizării este evidentă și sigură, cu atât mai mult cu cât ea este dorită și chiar instituționalizată de către statele care practică comerțul și cooperează între ele (exemplu NAFTA). Turismul balnear poate beneficia de acest moment, cu două condiții:
un efort de competitivitate. Deoarece această activitate trebuie să se deschidă către circuitul internațional al bunurilor, serviciilor și persoanelor, se impune un efort susținut de creștere a competitivității prin modernizarea produsului oferit și a distribuției informațiilor. Această strategie va deveni cu atât mai fructuoasă, cu cât se va înscrie mai rapid în cadrul acțiunilor economice concertate.
diversificarea serviciilor propuse clientelei, din punctul de vedere al naturii produsului, durata curelor (îngrijiri medicale, cure antistress și remise en forme), a programelor de divertisment, programelor pentru însoțitori și al practicării unor tarife diferențiate. Toate acestea necesită o politică structurală susținută pentru a răspunde obiectivului major, de atragere a unei clientele cât mai largi prin distribuția echilibrată a fondurilor de investiții în toate componentele care alcătuiesc produsul balnear.
2.5. Viitorul turismului balnear
Viitorul turismului balnear depinde de alegerile ce vor fi făcute în acest domeniu, sub presiunea conjugată a factorilor socio-politici și a ritmului de creștere economică pe termen mediu. Se iau în considerare două criterii: cel al evoluției globale a veniturilor și cel al repartiției sociale a acestora.
2.5.1.Circulația globală a veniturilor în țările europene
Veniturile sociale, într-o primă perioadă (1975-1989) au cunoscut o creștere rapidă a ponderii în ansamblul veniturilor disponibile, dar ca urmare a încetinirii creșterii economice (după 1982), deciziile politice au frânat creșterea veniturilor disponibile în raport cu veniturile reale.
Evoluția globală a veniturilor duce la imaginarea a două scenarii posibile, cu efecte diferite pentru evoluția turismului balnear:
Varianta stagnării veniturilor sociale.
Ipoteza pesimistă în lumina unei creșteri foarte lente a masei veniturilor, îmbătrânirea populației și menținerea unei rate a șomajului ridicate, limitează posibilitățile de creștere a bugetelor sociale.
Factor direct defavorabil pentru turismul balnear, cheltuielile sociale vor descrește sub un plafon anual mediu de 3%, acestuia adăugându-i-se dificultatea acceptării de către populație a așa-numitului „Efort de solidaritate națională” sau „Asumarea națională”. Fie efortul de solidaritate este acceptat, și în acest caz puterea de cumpărare va fi blocată în întregime (salarii, venituri directe, cheltuieli de la bugetul de stat). Fie efortul de solidaritate este refuzat și, ca urmare, va trebui limitată creșterea veniturilor transferabile, chiar dacă vor fi puse sub semnul întrebării unele achiziții în plan social: reducerea vârstei de pensionare și mai ales, finanțarea parțială a unor prestații în domeniul sănătății, mai ales în cazul curelor balneare și odihnei.
Varianta creșterii lente a veniturilor reale.
Rezultat al unui mediu internațional care va reduce presiunile externe, va permite, în cadrul general al relansării economice, reluarea unui ritm de creștere echivalent ale veniturilor sociale, fără a afecta negativ sistemul de taxe și impozite obligatorii. Această variantă conduce la două ipoteze asupra evoluției turismului balnear:
fie un status-quo în ce privește acoperirea socială a cheltuielilor pentru sănătate;
fie o reorientare a cheltuielilor sociale către acoperirea cheltuielilor aferente sănătății sau ameliorarea serviciilor pentru sănătate.
În oricare dintre scenariile amintite, în afara relansării economice, deciziile colective (sociale) au o mare importanță în evoluția turismului balnear. Deciziile sociale (opinia publică), sunt rezultatul unei alternative simple:
creșterea cuantumului prelevărilor sociale obligatorii (taxe și impozite) destinate prin redistribuire sporirii ajutorului social;
scăderea nivelului prelevărilor sociale obligatorii;
2.5.2.Nevoia creșterii ajutorului social
O perioadă de creștere a bugetului destinat ajutorului social (peste 3%)va determina o tendință favorabilă pentru turismul balnear, datorată suplimentării avuției naționale determinate de progresul activității economice, cât și datorita contribuției adusă de sectorul public. Decizia socială acționează la 3 nivele:
la nivel statal, prin jocul dintre impozitele prelevate și efectul de redistribuire către beneficiarii de ajutor de la bugetul social de stat;
la nivel național se pot realiza facilități și priorități ce pot fi acordate de către finanțările publice pentru serviciile colective, printre care se numără sănătatea și agrementul;
la nivelul colectivităților locale, în principal al localităților balneare, ajutoare financiare pentru dezvoltarea și modernizarea activității balneare.
Dacă va exista voință politică care va atribui surplusul realizat la nivelul venitului național pentru acoperirea mai bună a cheltuielilor sociale, efectul turismului balnear va fi resimțit imediat cu riscul unui efect negativ numai pe termen scurt care poate fi recuperat ulterior, urmat de o dezvoltare sigură pe termen mediu și lung.
În cazul în care, voința politică va menține cuantumul ridicat al impozitelor obligatorii, creșterea economică va permite să se obțină efecte pozitive durabile pe termen lung, pentru turismul balnear.
Reducerea taxelor și impozitelor reprezintă o opțiune laterală, în cazul în care operează în contextul unei rate de creștere economică ridicată (5% pe an) a economiei naționale, determinând o creștere a încasărilor bugetare rapidă, de circa 6-7% pe an și o creștere moderată a cheltuielilor sociale, de circa 3-4% pe an. Ca rezultat al creșterii economice pe ansamblul economiei, rata șomajului se va reduce, alături de o creștere proporțională a prestărilor de servicii.
În acest context, potențialul de dezvoltare al turismului este foarte ridicat, dar condiționat de doi factori:
1. creșterea veniturilor individuale: determină o accelerare a tendințelor de consum ale populației. În acest caz, sănătatea și divertismentul reprezintă două motive importante pentru cheltuielile individuale și, în consecință, atuuri în favoarea turismului balnear;
2. scăderea taxelor și impozitelor obligatorii: conduce la creșterea veniturilor directe ale populației, permițând o redistribuire a acestora către servicii cu destinație personală, în special cele de „întreținere” și „remise en forme”, care induc nevoia unei reconversii și a lărgirii ofertei balneare.
Evaluările realizate de specialiștii din majoritatea țărilor cu oferta balneară puternică, conduc către ipoteza optimistă ca, după o perioadă de stagnare care a afectat în măsură diferită turismul balnear în țările europene, acesta va cunoaște o nouă perioadă de dezvoltare.
2.5.3.Revitalizarea produsului balneoturistic românesc
Turismului balnear românesc îi reveneau în anul 1993 circa 16% din totalul structurilor de primire pe țara, gradul de ocupare al acestora fiind de 32%. Se poate aprecia că structurile existente sunt suficiente din punct de vedere cantitativ, mai ales dacă ținem seama de faptul că turismul balnear nu este afectat într-o foarte mare măsură de sezonalitate.
Totuși, gradul de ocupare la nivelul anului 1993 este mult mai scăzut față de 1989, când era de 74%. Se constată foarte ușor o diminuare a cererii manifestate de segmentul de piață căruia îi era destinată oferta balneară, deci o exploatare din ce în ce mai redusă a capacităților existente.
Toate acestea sunt foarte explicabile, dacă ne gândim la segmentul de piață spre care era orientată oferta balneară. Acesta era constituit cu precădere din persoane aflate la vârsta a III-a care, în prezent, își orientează veniturile spre alte direcții de consum, care țin mai mult de satisfacerea necesităților imediate.
Pentru revitalizarea și modernizarea turismului balnear, ar trebui avută în vedere atragerea unor noi segmente de populație, în condițiile în care se introduc elemente de inedit în cura balneară, tipuri noi de cure răspunzând unor cerințe ce țin seama de „moda” balneară semnalată la un moment dat și noi tehnici și metode de vânzare a produsului balnear, de achiziționare a acestuia.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) precizează că programele de promovare a sănătății trebuie să fie aplicate începând cu debutul vârstei adulte și să fie urmate toată viața, deoarece măsurile care nu se adresează decât persoanelor în vârstă nu vor avea aceeași eficacitate ca cele care abordează aceleași probleme într-un stadiu anterior.
Odată cu recunoașterea rolului pozitiv al factorilor naturali de cură în prevenirea anumitor boli, precum și în fortificarea organismului, oferta balneoturistică se va adresa tuturor categoriilor de vârstă, astfel, vârsta medie a turiștilor care își petrec sejurul în stațiunile balneare va tinde să scadă.
Caracterul descendent al cererii balneoturistice actuale este explicabil dacă se ține seama că fiecare produs turistic are un anumit ciclu de viață finit în timp. Aici intervine rolul analizelor de marketing, care trebuie să determine cu exactitate fazele ciclului de viață a produsului turistic, iar intervenția pentru revitalizarea ofertei turistice balneare trebuie făcută nu așteptând faza finală a declinului produsului turistic, ci de la primele semne ale manifestării acestuia.
Având în vedere că, în prezent, cura balneară devine din ce în ce mai mult o opțiune de sănătate și pentru oamenii sănătoși, ca posibilitate de petrecere a timpului liber, este momentul oportun pentru modernizarea produsului balneoturistic românesc, pentru lansarea și acceptarea pe piața internă și internațională a unor noi tipuri și tehnici de cură, cum ar fi: profilaxia stresului, repunerea în formă, talasoterapia, fitness, vitacure, cure pentru prevenirea îmbătrânirii, terapii care folosesc cura radiantă și altele.
Rolul primordial în fazele de început ale ciclului de viață al unui produs turistic nou revine politicii de promovare, deoarece intrând în contact nemijlocit cu largi segmente de populație, care s-ar putea constitui în potențiali cumpărători, acționează în mod direct asupra psihicului oamenilor și, prin metode relativ simple, determină mutații în opțiuni și acțiuni.
Deosebit de importantă este colaborarea cu specialiști psihologi care utilizează pârghii și mijloace bine stabilite pentru obținerea anumitor reacții din partea potențialului consumator.
De asemenea, este momentul în care se va stabili foarte clar căror segmente se va adresa mesajul. El va căuta să acopere segmente largi de populație, nefiind însă eterogen, în acest caz pierzând din focalizare, din puterea concentrată asupra segmentelor vizate.
De exemplu, luarea deciziei de a efectua, periodic, repunerea în forma și profilaxia stresului, presupune atât disponibilități financiare cât și psihice. Disponibilitățile financiare sunt reale, concrete, necesită doar direcția utilizării lor, respectiv procurarea de servicii turistice balneare. În schimb, disponibilitățile psihice trebuie create sau existența lor ascunsă trebuie manifestată, exprimată.
Deoarece marea majoritate a oamenilor cu disponibilități financiare sunt cei ocupați cu profesia sau cu afacerile, se poate prezenta imaginea omului stresat, agitat, dar dinamic, imaginea omului dinamic și inteligent, dar care nu are timp să se gândească la sănătate. Trebuie mizat pe inteligență, deoarece pe baza ei ia naștere decizia. Evitând ideea că numai dacă se optează pentru o astfel de cură omul este inteligent, se forțează luarea unei decizii în acest sens. A nu acționa conform mesajului, ar însemna lipsa înțelepciunii.
Firul logic al unui posibil mesaj publicitar adresat potențialilor clienți ai programelor de repunere în formă, profilaxia stresului, etc. ar putea fi următorul: „Sunteți dinamic, inteligent, munciți mult, de multe ori sunteți epuizat – totul depinde de muncă și de deciziile dumneavoastră. Deoarece sunteți inteligent, trebuie să luați decizii corecte și în ceea ce privește sănătatea. Dacă aveți grijă acum de sănătate, nu veți mai fi epuizat. Decideți acum pentru mâine.!”
O stațiune balneară cu oferta de repunere în formă și profilaxia stresului ar trebui să îndeplinească o serie de condiții. În primul rând, să fie ușor accesibilă, la maximum 2 ore de reședință potențialului client, cu mijloace de transport și cai de acces convenabile.
În al doilea rând, să ofere posibilități materiale și psihice pentru realizarea curelor. Din punct de vedere material, o stațiune balneară ar trebui să dispună cel puțin de:
sală de gimnastică;
bazin de înot;
saună;
căzi pentru baie cu plante medicinale, nămol, ape minerale;
aparatură pentru fitness;
cabinet cosmetică, nutriție, masaj;
Din punct de vedere psihic, trebuie subliniat că se pot obține rezultate foarte bune dacă se realizează o „rupere” de obișnuință, de ritm, de cotidian, chiar și de habitatul obișnuit. Pentru acest lucru, se pune problema existenței unor alternative de acțiune, cum ar fi: călărie, relaxare, tehnici de respirație și tehnici radiante, etc., toate acestea aliniindu-se la ideea întoarcerii la natural, la o alimentație sănătoasă, la o viață fără noxe (tutun, cafea, alcool).
Nu trebuie omis nici litoralul românesc, valențele curative ale acestuia putând constitui subiectul unei lucrări separate. Factorii naturali de cură de pe litoral au un rol decisiv în promovarea și dezvoltarea funcției profilactice a turismului balnear și favorizează o formă specială de cură: talasoterapia.
Studiind oferta principalelor centre de fitness și talasopterapie din țări cu experiență în domeniu, s-a observat că este foarte importantă oferirea unor programe pachet care să includă nu numai cazare, transport și masă, scutindu-l astfel pe cumpărător de timp pierdut inutil, dar și seturi de cure destinate repunerii în formă, atât sub aspect fizic, cât și psihic.
Pentru includerea în programele pachet ar putea fi incluse și următoarele asocieri de cură:
talasoterapie, diagnostic cosmetic, cosmetică față și corp, sfaturi de nutriție și de machiaj. Durata curei poate fi de o săptămână sau poate fi oferit un program mai scurt pe durata unui week-end;
fitness și opțiune estetică. Durata este de 10 zile sau pentru un week-end;
program de recuperare celulară pentru piele obosită, în care sunt incluse programe speciale specifice (antiacnee, vitalit, Tombust), nămol, masaj, talasoterapie. Durata curei este de 6 zile;
gimnastică acvatică, talasoterapie, consultații dietetice, cosmetică;
masaj acvatic, băi cu ultrasunete, băi cu plante medicinale, dușuri jet și multijet, gimnastică (6 zile);
CAPITOLUL III
GOVORA – OAZĂ DE LINIȘTE ȘI SĂNĂTATE
Principala atracție turistică a județului Vâlcea o constituie stațiunile balneo-climaterice, vestite pentru frumusețea peisajului, ele constituind adevărate oaze de liniște, atât de recomandate pentru odihnă cât și pentru tratarea de boli, aceste stațiuni oferă multiple posibilități de petrecere a timpului liber. Oferta turistică a județului cuprinde mai mult de 11.000 de hoteluri, vile, campinguri și gospodării rurale înregistrate în sistemul românesc de turism rural și ecologic.
Băile Govora, amplasată în zona depresională subcarpatică din N-E Olteniei la 21 km de Râmnicu-Vâlcea, constituie prin factorii naturali de cură și prin frumusețea peisajelor pe care le oferă, una dintre cele mai renumite stațiuni balneare și climaterice de pe Valea Oltului, fiind renumită pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii și locomotorii.
Băile Govora, stațiune de importanță națională deschisă în toate anotimpurile este renumită pentru varietatea și caracterul terapeutic al proprietăților apelor bogate în clor, sodiu, iod, sulf (pentru cure externe) și cele hipotonice bogate în magneziu, calciu, puțin sulf (pentru cure interne) cunoscute și utilizate încă din 1866.
Alături de Băile Govora, adevărate atracții turistice în județul Vâlcea sunt considerate și izvoarele minerale de la Călimănești-Căciulata, stațiunea Băile Olănești, care deține cel mai mare număr de izvoare minimale din România, stațiunea Voineasa, așezată pe Valea Lotrului și zona Ocnele Mari-Ocnița fiind vestită pentru bazinele sale cu apă sărată sapropelic fosil.
3.1. Coordonate istorice
Istoricul stațiunii Băile Govora nu este unul milenar, nu ajunge până la romani ca Herculane, Căciulata, Cozia, Bivolari, Băile Felix, Ocna Sibiului, Ocnele Mari și alte stațiuni din țară. Istoricul ei este legat de numele a două personalități: I.C. Brătianu (1821-1891), fost prim ministru al României și al generalului dr.N. Popescu Zorileanu care, în urmă cu 120 de ani a pus bazele acestui așezământ profilat pe tratarea afecțiunilor căilor respiratorii, reumatismale, cardiovasculare, etc.
Viața acestei stațiuni se împarte în trei perioade bine determinate: prima perioadă – de la fondare până la înființarea societății „Govora-Călimănești” (1829-1910); a doua perioadă – de la 1910 până în anul 1948; ultima din 1948 până în prezent.
Numele stațiunii Băile Govora și istoricul ei se leagă de cel al mănăstirii cu același nume, care este situată în Govora Sat, comuna Mihăilești, județul Vâlcea.
Începutul descoperirii apelor minerale a fost făcut de badea Gheorghe Ciurea din Cernelele Otășăului, care în vara anului 1876 a descoperit niște smârcuri cu țiței, de culoare vineție cu pete albăstrui. Ulterior, acesta constată că apele ce înconjurau izvoarele de iod și sulf au miros de gaz și ard. El a început să comercializeze țițeiul descoperit în orașul Râmnicu Vâlcea, unde îl vindea la târg. Vestea a ajuns la Societatea austriacă Klauss&Co cu sediul în Râmnicu Vâlcea, care concesionează locul în 1879, începând să sape puțuri în vederea exploatării țițeiului. Această societate abandonează curând săpăturile, întrucât zăcămintele de țiței erau în cantități mici, însoțind rezervele foarte mari de ape iodurate și sulfuroase.
În 1884 se fac primele analize ale acestor ape de către dr.A. Bernard, șeful laboratorului de chimie al Universității București și se constată că apele conțin multă sare și iod la litrul de apă.
Despre aceste fapte a aflat și I.C. Brătianu, care îndeplinea funcția de prim-ministru în guvern, care fiind și bolnav de reumatism cronic se decide să probeze și apele de aici. În ziua de 23 august 1886 îl găsește pe malul Niluței generalul doctor N. Popescu Zorileanu, care ajunsese prin Vâlcea cu o ambulanță militară rurală în drum spre Horezu. Apele sunt reanalizate de către inginerul Anghel Saliny și astfel se hotărăște să se treacă la constatarea eficienței terapeutice, prin aplicări asupra pacienților din ambulanța cu care venise dr.Zorileanu. Apele au dovedit un efect asupra reumatismului, scrofulozei, sifilisului, pelagrei. În pelagra apele au dat rezultate uluitoare. Din 14 pacienți într-o stare foarte gravă, 12 au fost vindecați complet. Aceste relatări ale doctorului Zorileanu admise cu rezerva necesară, a constituit primul document științific, dar și certificatul de constatare al apelor de la Govora. Locuitorii din cătunul Prăjila și Cernele și cei din comuna Păușești-Otășan au simțit că le aduce foloase în dureri reumatismale, făcând băi primitive, mai mult la picioare.
Preocupările organizatorii au început în baza acestor rezultate notabile. Faima s-a răspândit repede și mulți au venit din țară, locuind în chiliile Mănăstirii Govora la 4 km de izvoare. La mănăstire li se aducea apa minerală cu sacaua cu care făceau băi. În acea vreme, terenul cu ape minerale se numea Prăjila și aparținea locuitorilor moșneni ce depindeau de comuna Păușești de Otășan. Prăjila era o pădure și din loc în loc câteva gospodării cu case și grajduri pentru crescut vite.
În anul 1883, dată fiind valoarea apelor descoperite și prin decizia primului ministru I.C. Brătianu, Ministerul Domeniilor a făcut schimb cu locuitorii din satele Bărcănele, Tâlvâci și Cernele, dându-le alte terenuri sau cumpărându-le cu bani. Statul a devenit astfel proprietarul acestor zăcăminte minerale și – în urma studiilor preliminare – a început amenajarea stațiunii balneoclimaterice. Dr. Zorileanu a inițiat primele lucrări balneare din Govora, cu întocmirea proiectului de lucrări fiind delegat inginerul minier Bochet, un specialist cu renume mondial din Franța. Primele construcții începeau să-și profileze siluetele pe muchiile colinelor. Cu cărămida făcută la Mănăstirea Dintr-un Lemn și cu piatra de la o carieră vecină, Ministerul Domeniilor a ridicat primul edificiu al băilor. Unul din puțurile forate de Societatea Klauss&Co este amenajat frumos și adâncit până la 50 m, reușind să asigure un debit de 9 m3 în 24 de ore. Apa era scoasă cu ajutorul pompelor, fiind captată în rezervorul stabilimentului, unde era încălzită cu abur și apoi repartizată în cabine. Între timp se captează alte izvoare iodurate descoperite de dr. Pușcariu. Ministerul de Interne trimite aici o ambulanță cu 300 de paturi, iar Ministerul de Război construiește barăci improvizate pentru alte 180 de paturi.
Între anii 1895-1897 existau trei hoteluri transformate ulterior prin modernizare. Se amenajează parcul central de către arhitectul peisagist Pinard, venit din Franța. Proiectează bulevardul central, aleile diverse și alte amenajări podului din jurul izvoarelor căruia i se dă numele de „Nu-Mă-Uita”. Dr. Zorileanu, împreună cu alți specialiști de marcă, prin lucrările științifice elaborate, popularizează efectele deosebite ale apelor minerale și tratamentul din stațiunea balneară Băile Govora.
Profesorii Facultății de Medicină de la Sorbona au experimentat și aplicat, în policlinicile Parisului, apele de la Băile Govora, care au rezolvat spectaculos numeroase cazuri de grave afecțiuni ale aparatului locomotor. După statisticile întocmite de generalul dr. Zorileanu reiese că până în anul 1904 au urmat cura la Băile Govora 18.908 suferinzi, din care 69% s-au vindecat. Lucrarea sa „Govora și apele sale minerale”, publicată și în limba franceză, pune bazele științifice ale tratamentului balneofizical de aici. El poate fi considerat un pionier și un mare animator al stațiunii, statuia de bronz din parcul central fiind un semn de recunoștința al generațiilor de specialiști care s-au succedat după moartea sa.
Stațiunea s-a dezvoltat continuu, fiind concesionată în anul 1910 de la stat de societatea particulară „Govora-Călimănești”, când începe a doua etapă de dezvoltare a stațiunii. În această etapă s-au efectuat diferite construcții și forări de sonde cu iod și puțuri de ape sulfuroase. Între anii 1911-1914 s-au construit: hotelul Palace cu 240 de camere, pavilionul central de băi, tunelul de 300 de metri pentru conducte – prin intermediul acestuia făcându-se comunicarea între uzina termică, pavilionul de băi și hotelul Palace. Tot în această perioadă s-au forat două sonde de iod, iar în anul 1924 au fost săpate două puțuri de sulf; s-a construit Cazinoul, care a fost amenajat pentru diverse activități cultural-distractive; s-a terminat amenajarea parcului central cu o seră propice. Toate aceste lucrări au fost efectuate sub conducerea unei alte personalități eminente, Dr. Botescu. Ulterior s-au construit mai multe pavilioane de tratament și cazare, cum sunt: Hotelul Sylva, Sanatoriul militar (actualul sanatoriu de copii), vila Băncii Naționale și vila C.F.R.-ului (actuala vilă 20). În anul 1938 s-a construit hotelul Balnear (actualul Hotel Parc), iar diverși întreprinzători particulari au construit o mulțime de vile, multe din ele adevărate capodopere de arhitectură.
În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea stațiunii a încetat, subsolurile unor vile de aici fiind folosite pentru depozitarea unor tezaure (o parte din tezaurul Poloniei) sau alte valori ce trebuiau ferite din calea ocupanților. Dacă până în anul 1948 stațiunea avea activitatea sezonieră, funcționând din luna aprilie până în luna noiembrie, după anul 1948 stațiunea devine permanentă, acordând asistență medicală atât vara cât și iarna.
O serie de personalități științifice, continuă cercetările și pun în funcțiune noi sonde de iod și puțuri de apă sulfuroasă, dovedind eficiența apelor minerale și mecanismul lor de acțiune în diferite boli ce se tratează în stațiune.
3.2. Coordonate fizico-geografice
3.2.1 Așezare
Situat în zona subcarpatică a Olteniei, pe malurile pârâului Hința, la întretăierea paralelei de 455’ latitudine nordică și a meridianului de 248’ longitudine estică, orașul Băile Govora cuprinde, pe lângă stațiunea propriu-zisă și satele Curăturile, Gătejești și Prăjila.
În limitele actuale, stabilite în anul 1968, teritoriul orașului se învecinează cu comuna Bunești la nord-est, cu comuna Mihăești la sud-est, cu comuna Păușești la sud-vest și cu comuna Stoenești la nord-vest. Altitudinea la care se află stațiunea este de 360-380 m.
Declarat oraș încă din anul 1927, cu o populație de circa 3200 locuitori, orașul Băile Govora este așezat în depresiunea omonimă, fiind străjuit din toate părțile de dealuri aflându-se la o distanță de circa 20 km de municipiul Râmnicu-Vâlcea, pe o derivație a șoselei către Horezu și Târgu Jiu.
3.2.2 Căi de acces
Accesul în stațiune se poate face astfel:
pe calea ferată. Orașul Băile Govora este situat la 12 km vest de gara C.F.R. Govora. Căile de acces: gările Govora sau Rm.Vâlcea pe linia Piatra Olt – Podu Olt, apoi cu mijloace auto până în stațiune;
pe șosea. La 3 km de stațiune se află șoseaua națională Rm.Vâlcea – Târgu Jiu (DN 67). Numeroase autobuze se găsesc la dispoziția publicului pentru toate trenurile, acestea făcând curse regulate între gară și stațiune pe distanța de 12 km. În ultimii ani, mai multe firme particulare dispun de autocare moderne care fac rutele București – Băile Govora sau București – Rm.Vâlcea, Sibiu – Rm.Vâlcea, Craiova – Rm.Vâlcea, Tg.Jiu – Rm.Vâlcea, de aici existând autobuze și autocare care transportă turiști în stațiune.
3.2.3. Relief și structura geologică
Stațiunea Băile Govora s-a dezvoltat în depresiunea de dealuri subcarpatice, la altitudinea de 360-460 metri. În partea de nord se află dealul Piscupia, care se continuă cu Prăjila și separă Valea Hința de bazinul văii Govora, iar în partea de sud se află dealurile Frăsinești, Curăturile și Zapodia, care separă valea Hința de valea Otășan. Pârâul Hința adună apele de pe versantul sudic al Prăjilei și nordic al Babei Floarea, conducându-le în pârâul Govora, care se varsă în Olt.
Regiunea este tăiată de numeroase vâlcele erodate, cu multe alunecări de pământ pe ambii versanți. Hidro-geologic, regiunea Govorei cuprinde cinci straturi de ape la adâncimi diferite astfel:
Un strat de apă dulce de suprafață, de ape freatice provenite din precipitațiile atmosferice care se infiltrează în sol, până ce întâlnesc un strat impermeabil;
Un al doilea strat este format din ape mineralizate, caracterizate printr-o concentrație mică de hidrogen sulfurat și clor, dar bogate în bicarbonați. Din acest strat ies izvoarele sulfuroase bicarbonate, calcice, magneziene ce se folosesc în cura internă;
Al treilea strat este format din ape cu o concentrație de hidrogen sulfurat mai mare (30-100 mg/l);
Al patrulea strat cuprinde ape minerale cu o concentrație mare de hidrogen sulfurat (100-300 mg/l) și cu o concentrație medie sau mare de clor (10-50 g/l) și respectiv 50-100 g/l. Aceste ape captate în puțuri cu adâncimea de 10-15 m sunt folosite pentru băi, instalații, pulverizații;
Al cincilea strat este format din ape sărate-iodurate care se scot prin sonde de la adâncime de 100-1.500 m. După ce sunt depozitate în bazine de beton, ele sunt pompate la pavilioanele unde se fac băi. Concentrația lor crește odată cu adâncimea.
Apele minerale își datorează mineralizarea diverselor formațiuni geologice ce se găsesc în această regiune. Ele sunt de vârstă terțiară, aparținând miocenului. Cele mai vechi aparțin Helvetianului, care formează baza Miocenului. Aceste roci sunt formate din marne, gresii și nisipuri de culoare cenușie și cărămizie, vizibile ușor spre Govora Sat și spre Sanatoriul de copii. Peste depozitele helvetiene, apar depozite mai noi de vârstă badeniană. Atât tufurile de origine vulcanică albe-gălbui, bine vizibile în aflorimentele din dreapta și stânga șoselei ce duce spre Govora sat, cât și marnele cenușii-verzui, cu cristale de ghips, care apar îndeosebi în regiunea Ocniței, aparțin Badenianului. Badenianul în jurul băilor este prezent prin șisturi argiloase, negricioase, în stare udă și gălbui cu structura foioasă în stare uscată, denumite șisturi cu radiolari, bine vizibile pe malul stâng al văii pârâului Hința, în amonte de uzina termică, precum și prin marnele cenușii cu frecvente intercalații de marne calcaroase (marnele cu Spiralis) care apar în spatele puțurilor sulfuroase. De aceste depozite sunt legate apele de mare concentrație în hidrogen sulfurat și clor. Cele mai noi formațiuni aparțin Sarmatianului, care apare bine reprezentat îndeosebi la sud de pârâul Hința, depozitele fiind formate spre bază din marne negricioase, urmate apoi de bancuri de nisip cu pachete de marne și intercalații de gresii. De aceste depozite sunt legate apele sulfuroase calcice magneziene slab mineralizate, precum și pânza de apă dulce.
Din punct de vedere tectonic, depozitele miocene formează un anticlinal denumit „anticlinalul Govorei”, tăiat de o folie longitudinală, care face ca flancul sudic să fie scufundat, în timp ce flancul nordic, format din Helvetian rămâne ridicat. Imediat la sud de acest anticlinal, se identifică un sinclinal strâmt, dezvoltat în lungul văii Hinței, care apoi trece spre al doilea anticlinal, denumit „anticlinalul Baba Floarea”.
În concluzie, apele sulfuroase de mare concentrație sunt de origine vadoasă și sunt legate de depozite badeniene și îndeosebi de șisturi cu radiolari. Apele meteoritice se infiltrează pe capetele de strat și spală depozitele badeniene, șisturile cu radiolari și marnele cu Spiralis, care conțin sulfuri negre și se mineralizează pe seama lor.
Concentrația apelor ridicată în hidrogen sulfurat denotă că circulația apelor se face destul de lent. Concentrația salină foarte ridicată a acestor ape se datorează depozitelor cu facies sărat de la baza Badenianului.
Zona de manifestare a apelor sulfuroase din Govora este legată de sinclinalul strâmt care se dezvoltă între anticlinalul Govora și anticlinalul Baba Floarea.
Apele sărate iodurate și bromurate sunt cuprinse în formațiuni helvetiene și sunt bogate genetic în zăcăminte de hidrocarburi.
3.2.4. Clima
Clima este temperat-continentală moderată, fără schimbări bruște de temperatură, umiditate. Datorită obstacolelor naturale din nord – Carpații – care împiedică trecerea maselor de aer rece și a celor din sud, mai puțin înalte, care permit invadarea depresiunii cu mase de aer cald, aerul stagnant face ca în stațiune climatul să fie lipsit de curenți de aer puternici, să fie moderat de umed, cu veri prelungite și ierni ușoare.
Temperatura medie anuală a aerului este de +11C, în timp ce în ianuarie se înregistrează –2,8C, iar în iulie, luna cea mai caldă, +24,8C. Temperatura maximă înregistrată aici a fost de 37,3C (înregistrată în iulie 1968), iar cea minimă a fost de -27C (înregistrată în luna ianuarie 1963). Specific climatului din Băile Govora sunt temperaturile înregistrate la orele 1400, când acestea sunt pozitive în tot cursul anului, ceea ce explică existența unor plante mediteraneene ce s-au adaptat foarte bine în acest areal. Numărul total anual al zilelor de iarnă este de 28, iar al celor de vară este de circa 89 zile anual.
Presiunea atmosferică medie anuală este de 732,5 mm Hg, fiind caracteristică pentru localitățile cu climat continental. Valori mai mari se înregistrează în luna noiembrie –734,8 mm Hg, iar mai mici în luna aprilie – 730 mm Hg.
Vântul este în strânsă legătură cu așezarea geografică a stațiunii Băile Govora, în tot tompul anului predominând zilele fără vânt. Cele mai frecvente vânturi bat din direcțiile S-V și S-E datorită lanțului muntos al Carpaților sudici care determină canalizarea vânturilor în depresiunea subcarpatică după aceste direcții.
Umiditatea aerului este variabilă ca și cea a temperaturii, întrucât cantitatea de apă ce se evaporă este conținută în atmosferă și crește sau scade odată cu temperatura. Umezeala relativă a aerului la Govora este cuprinsă în medie între 59% – în august – și 79% – în decembrie. În cursul zilei, din cauza încălzirii aerului, umezeala relativă la orele 1400, scade la 45-50% vara și 60-70% iarna.
Nebulozitatea este dată de durata de strălucire a soarelui ce atinge o valoare anuală de 1.800 ore, valoare apropiată de cea a litoralului Mării Negre. Ceața se întâlnește rar, numărul mediu al zilelor cu ceață anual este de 11, iar zilele cu fenomene electrice se cifrează la 2-3 pe an.
Precipitațiile atmosferice căzute în orașul Băile Govora au o medie anuală de 827/litri/m2. Cele mai frecvente precipitații sunt în luna mai și în luna decembrie. În lunile de vară, frecvența precipitațiilor este redusă, zonele de tranziție având caracteristic un regim pluviometric continental.
3.2.5 Vegetația
Mediul înconjurător în care se desfășoară viața și activitatea oamenilor este un mecanism viu foarte complex al cărui echilibru se bazează pe intensitatea și buna funcționare a ciclului biologic global în care plantele verzi au rolul primordial. Flora lemnoasă și ierboasă spontană și cultivată cuprinde un număr impresionant de specii dintre care pădurile de gorunete-făgete au cea mai mare răspândire, ocupând culmile dealurilor și sunt bogate în specii de amestec. Astfel, pe lângă speciile dominante – stejar și fag – apar și altele: carpenul, teiul, jugastrul, frasinul, mojdreanul, ulmul, etc. Etajul arbustic este format din: alun, lemn câinesc, corn, sânger, soc și clocotiș. Apare și iedera ca plantă agățătoare. Etajul ierbaceu, foarte divers ca bogăție de specii, este format din merișor și afin, iarbă neagră, horști, mușchi, etc. Pe terenurile de alunecare au fost plantați salcâmi. În pădurile de fag cresc câteva specii de plante rare, endemice cum sunt: sânzienele, ciucușoara și vulturica, iar dintre plantele termofile: coada șoricelului, scorușul și altele.
Numeroase specii de plante de aici – circa 983 – aparțin la diverse regiunii și provincii floristice: europene, circupolare, mediteraneene, continentale, balcanice, dacice, mediteraneene pontice, pontice, etc.
Flora ornamentală din parcurile stațiunii cuprinde numeroase specii lemnoase, dintre care: tisa, bradul argintiu, molidul, pinul, zada, aninul, plopul, salcia, arțarul, platanul, castanul sălbatic, liliacul și altele. Etajul arborescent al aleilor parcului este format din: arborele vieții, ienupăr, chiparosul, clopoțelul galben, etc.
Prin bogăția speciilor sale lemnoase, arbustive și ierboase, flora contribuie la crearea unul climat specific, utilizat cu bune rezultate în tratamentul unor boli respiratorii, pe lângă rolul său estetico-peisagistic.
Bogăția plantelor lemnoase existente în parcurile din jurul vilelor conferă stațiunii un aspect aparte față de celelalte stațiuni vâlcene și anume de a fi o stațiune-parc, unde aerul curat, liniștea, balsamul florilor și concertelor păsărelelor aduc o notă în plus de frumusețe și atractivitate.
3.2.6. Fauna
În ce privește fauna stațiunii balneare Băile Govora se poate menționa că aceasta este bogat reprezentată prin specii bine individualizate caracteristice zonei temperat continentale. În pădurile govorene se întâlnesc frecvent veverița, bursucul, căprioara, iepurele, lupul, vulpea, privighetoarea, etc.
Întreaga zonă a perimetrului stațiunii are suficientă vegetație forestieră (cele 170 ha), defalcate pe specii (fag, gorun, molid, pin, salcâm, etc.).
Zonele de vegetație cu păduri sunt suficiente pentru menținerea microclimatului și a regimului hidrologic, constituind perimetrul de protecție ce permite omologarea de către F.I.T.E.C. ca stațiune internațională a orașului Băile Govora.
3.3. Serviciile balneologice – componentă principală a activității de profil din stațiunea Băile Govora
3.3.1. Profilul stațiunii
Stațiune de importanță națională deschisă în toate anotimpurile, renumită pentru varietatea și caracterul terapeutic al apelor, bogate în clor sodiu, iod, brom, sulf (pentru cure externe) și cele hipotonice bogate în magneziu, calciu, puțin sulf (pentru cure interne) cunoscute și utilizate încă din 1866. Stațiunea este recomandată în tratamentul bolilor respiratori (astm bronșic, bronșite cronice, pneumopatii microbiene sau virale, rinite, sinuzite, faringite etc.), bolilor degenerative (spondiloze, artroze, poliartroze) și a bolilor reumatice articulare (tendonite), ca și în tratamentul disfuncțiilor neurologice periferice și centrale (pareze ușoare, sechele după poliomelite etc.) și a unor disfuncționalități post-traumatice și boli asociate (ginecologice, endocrinologice, digestive, etc.).
Complexele balneologice moderne sunt dotate cu facilități pentru băi cu ape minerale iodate și sulfuroase, aplicații cu nămol cald, pneumoterapii, electroterapii, tratamente cu produse agricole, etc. Există și un sanatoriu pentru boli reumatice și respiratorii pentru copii.
3.3.2. Factorii naturali de cură
În stațiunea Băile Govora, factorii naturali de cură sunt reprezentați prin: climă, ape minerale și nămoluri terapeutice.
Clima
Prin valorile elementelor sale componente, clima este temperat continentală-moderată, cu veri răcoroase și ierni blânde. Prezența iodului în atmosferă îi conferă stațiunii unicitate între stațiunile vâlcene, fiind recomandată în terapia afecțiunilor cronice respiratorii. Pe lângă ionizarea negativă în iod, climatul blând, cu cel senin constant, cu puține zile ploioase și cețoase, duce la ușurarea respirației, ca și la dispariția crizelor de astm. În stațiune se practică o serie de proceduri care au drept scop valorificarea deplină a climatului în tratarea bolilor respiratorii. Acestea sunt: cura de odihnă în aer liber, baia de aer-lumină (helioterapie dozată) în cameră, pe balcon, la aerosolariu sau sub umbrar, baia de aer simplă sera sau ziua la umbră în oricare anotimp al anului. Aerul mereu proaspăt și ozonizat are acțiune calmantă asupra aparatului respirator și al celui cardiovascular. Datorită faptului că stațiunea este parc natural, atmosfera este curată și lipsită de polenuri alergogene.
În stațiune se aplică în mod curent, climatoterapia asociată cu kinetoterapia în aer liber și în bazine, cu apă simplă sau minerală, gimnastica medicală respiratorie, jocuri sportive pe terenurile din preajma sanatoriului central, plimbări și excursii pe aleile din parc și traseele turistice din împrejurimi. Alegerea locului și orarului de cură constituie esența individualizată a unei proceduri importante de climatoterapie, aplicată cu succes atât pentru bolile respiratorii, cât și reumatismale, încadrată în regimuri de cură bine individualizate în cadrul tratamentului balnear complex.
Helioterapia dozată se efectuează în sezonul cald, într-un aerosolariu amenajat în spatele Pavilionului Central de băi, pe malul Hinței. Aerosolariul are amenajate terase cu nisip, cabine și dușuri cu apă rece. În cadrul aerosolariului se practică kinetoterapia activă, gimnastica de înviorare, etc.
Stațiunea are un topo-climat specific de certă valoare terapeutică, fapt ce-i conferă prioritate în tratamentul bolilor respiratorii cronice.
Apele minerale
Apele minerale constituie factorii naturali de bază în tratamentul bolilor ridicate. După constituția geologică a stratelor, apa minerală forată și captată prin puțuri și sonde folosite în cura internă și externă este de mai multe tipuri și anume:
ape minerale hipertone cu o mineralizare totală de 400-800mg/l, clorosodice, iodurate și bromurate;
ape minerale concentrate, clorosodice, sulfuroase, concentrația de hidrogen sulfurat fiind sub 200 mg/l;
ape minerale sulfuroase hipotone (sub 200 mg/l hidrogen sulfurat), sulfuroase slab bicarbonate.
Apele clorosodice iodurate-bromurate, cu degajări de gaze sunt ape de adâncime, cu concentrație mare, exploatate prin sonde. Govora este una dintre cele mai bogate stațiuni în ape iodurate și bromurate din Europa. Apele concentrate sărate-sulfuroase captate din șase puțuri, sunt legate genetic de depozitele cu sare din miocen ale depresiunii, fiind ape cu o mineralizare mare. Aceste ape sunt scoase din puțuri cu un debit de circa 200 m3/24h. Apele cloruro-sodice sulfuroase concentrate au importanță în tratamentul reumatismului prin compușii sulfuroși, care se pot resorbi pe cale tegumentară și prin modificările neuro-reflexe pe care le produc.
Apele izvorului de cură internă slab mineralizate sunt caracterizate printr-o concentrație mică de hidrogen sulfurat și clor, dar bogate în bicarbonați. Ele apar în depozitele sarmatiene, destul de abundente pe valea Hinței, care sunt tormate spre baza din marne negricioase, urmate apoi de bancuri de nisip, cu pachete de marne și intercalații de gresii. De aceste depozite sunt legate apele sulfuroase slab mineralizate, precum și pânza de apă dulce. Aceste ape produc o relaxare a bronhiilor normale, cu efect asupra tratării spasmului bronșic.
Apele minerale din Băile Govora, cu un conținut ridicat de iod, sunt binefăcătoare în multe boli. Ele se prescriu sub formă de cură de 18-21 de zile depinzând de boala, de stadiul evolutiv al ei și de reacția individuală. Adesea este util să fie prelungită peste 21 de zile și chiar repetată după 3-6 luni. Datorită proprietăților lor fizico-chimice particulare, apele minerale exercită acțiuni multiple asupra întregului organism, după ce în prealabil au influențat organele de pătrundere și de acces ca pielea, mucoasele căilor respiratorii, tubul digestiv.
Prescrierea apelor minerale o va face medicul de specialitate în urma unui examen medical și în urma unui diagnostic precizat. Apele minerale din Băile Govora se pot prescrie sub formă de băi, ale căror oligo-elemente pătrund prin piele în marea rețea capilară subcutanată și de aici, prin circuitul sanguin, în tot organismul. Se mai prescriu sub formă inhalatorie, adică pulverizații, ultrasono-aerosoli în cameră, sub formă de aerosoli calzi sau reci, ultrasono-aerosoli cu aparate speciale individuale. Se mai prescriu și sub formă de gargarisme, iar alte izvoare se prescriu sub formă de ingestie (cura de băut).
Băilor cu ape minerale sulfuroase și iodurate din stațiune li se adaugă acțiunea climatului, a odihnei, a dietei, a noului regim de viață, factori care în totalitatea lor contribuie la reușita unei cure balneare complexe, cu obținerea efectului terapeutic dorit.
Nămolurile terapeutice
Nămolul utilizat la Băile Govora este preparat din nămolul mineral antrenat din adâncuri de apele clorosodice, iodurate, bromurate, colectat de pe fundul bazinelor unde se depozitează apele minerale, după extragerea lor din sonde. Pentru a-l face mai fluid, el este amestecat cu marna argiloasă scoasă din malul pârâului Hința și cu nămolul sapropelic fosil adus de la Ocnele Mari. Nămolul de la Ocnele Mari se extrage de două ori pe an și se depozitează în bazine de beton în stațiunea Băile Govora. Nămolul sapropelic fosil adus de la Ocnele Mari este un silc mineralizat care se caracterizează printr-o bună plasticitate, aderând ușor și durabil la nivelul tegumentelor. Are proprietatea de a reține mai mult temperatura corpului, precum și o capacitate calorică mare. Proprietățile fizice ale nămolului sapropelic fosil de la Ocnele Mari sunt:
greutatea specifică (densitatea) – legată direct de natura componentelor nămolului;
hidropexia – capacitatea de absorbție și reținere a apei;
termopexia – capacitatea de absorbție și reținere a căldurii;
plasticitatea – calitatea de a se mula pe suprafața corpului.
Acest nămol de salină este foarte bogat în iod, brom, magneziu, calciu și sulf. Folosirea terapeutică a nămolului se bazează pe absorția puternică, tegumentară a diferiților constituenți fizico-chimici. Nămolo-terapia este unul dintre cele mai puternice tratamente resorbante, favorizând și grăbind resorbția focarelor inflamatoare cronice, cu o puternică acțiune asupra metabolismului și troficitații țesuturilor, având prin aceasta un efect calmant, curativ, de creștere a capacității de apărare a organismului și, implicit, călirea acestuia pe un timp îndelungat.
Utilizarea nămolului în tratarea leziunilor inflamatorii ale pielii și mucoaselor, cu rezultate bune, se explică prin acțiunea bacteriostatică și bactericidă, având totodată și funcții antigene, antialegice, de desensibilizare, prin restabilirea echilibrului umoral.
Beneficiază de cura cu nămol: bolile reumatice cronice și ginecopatiile cronice, afecțiunile ortopedice înainte sau după operație, afecțiunile cronice ale sistemului nervos periferic însoțite de pareze, paralizii, parastezii-atrofii musculare, afecțiuni ale aparatului locomotor, etc.
Hidroterapia
Pentru bolnavii care nu suportă cura externă cu ape minerale sulfuroase sau iodurate, stațiunea dispune de o modernă secție de hidroterapie, unde se efectuează multiple proceduri în care se aplică apa simplă în scop profilactic și curativ la diferite temperaturi (5-42C), sub formă de băi alternante (20-40C) și băi ascendente. Important este factorul termic (5-42C) de contrast, la care se adaugă și factorul mecanic.
Prin hidroterapie se obține, în cazurile indicate de medicul balneolog, călirea organismului manifestată prin acțiunea pozitivă asupra sistemului nervos, circulator, muscular și respirator, cât și prin intensificarea metabolismului general datorită unei termoreglări corespunzătoare.
3.3.3 Indicații terapeutice
Datorită factorilor naturali de cură specifici, stațiunea Băile Govora este recomandată pentru tratamentul următoarelor afecțiuni:
Boli ale aparatului respirator:
Traheitele cronice, traheo-bronșitele, bronșitele cronice netuberculoase și necanceroase (spastice, asmatiforme, catarale umede, hipersectorii, infecțioase);
Bronhopneumopatia cronică obstructivă și mixtă (bronșita cronică intricată cu emfizem pulmonar);
Enfizemul pulmonar, scleroemfizemul;
Astmul bronșic, alergic, astmul infecțios și astmul alergic infectat precum și cel intricat cu emfizemul, în perioada de acalmie, fără crize frecvente și cu tulburări circulatorii cel mult de gradul întâi;
Pneumoconioze fără fenomene pronunțate (fără insuficiență cardio-pulmonară);
Bronsectazia care nu poate fi înlăturată chirurgical și sechelele post operatorii;
Supurațiile pulmonare, sechele ale abceselor, mai ales la bolnavii în vârstă ca un supliment al tratamentului medico-chirurgical.
Boli ale aparatului locomotor:
Stări preartrozice;
Reumatismul cronic degenerativ (artrozele cu neuromialgii la membre);
Spondilozele cervicale dorsale sau lombare;
Boli post-traumatice;
Osteoporoza;
Reumatismul cronic inflamator ca:
Reumatismele cronice secundare – fost focare de infecție (amigdalite, sinuzite cronice, infecții ginecologice, anexite, metrou-anexite, colecistite, etc.);
Sechele după traumatism cardio-articular (Banilian);
Poliatrita cronică evolutivă în faza de acalmie;
Spondilita anchilopoetică în fazele de acalmie;
reumatismul cataral (numite artalgii catarale);
reumatismul abarticular (periartrita scapulo-femurală);
Boli ale sistemului nervos:
Nevralgii sciatice – radiculagii, hernie de disc și sechelele post-operatorii;
Nevralgii cervico-branhiale;
Nevralgii faciale, trigemenale;
Paralizii și pareze;
Hemipareze sechelare după accidente vasculare sau traumatice fără simptome de evolutivitate și fără contraindicație cardiovasculară;
Parapareze sechelare fără evolutivitate și fără tulburări sfincteriene sau trotice;
Boli otorinolaringologice (nas, gât, urechi);
Rinitele cronice alergice, catarale periodice și aperiodice;
Rinofaringitele congestive, spasmodice sau rinite;
Rinitele purulente torpide, adesea la originea tulburărilor laringiene și a bronșitelor adultului;
Faringitele cronice necongestive și în special faringita granuloasă;
Rinofaringitele hipertrofice;
Rinofaringitele atrofice cu sau fără ozenă;
Catarul muco-purulent rino-faringian, catarul oto-tubar;
Laringitele cronice hiper sau hipotrofice, laringite nespecifice;
Amigdalitele cronice;
Infecțiile rino-faringiene la copii, la limfatici;
Adenoidele la limfatici;
Sinuzitele cronice, rino-sinuzitele infecțioase sau alergice;
Sinuzitele edematoase cu caracter alergic legate de teren și care se aduc printr-o degenerescentă edematoasă a mucoasei și o polipază sino-nazală;
Otitele congestive de origine alergică la copiii astmatici, eczemoși; curele minerale pot preveni surdita rinogenă;
Boli de nutriție și metabolism:
Guta;
Diabetul zaharat simplu fără acidoză și fără complicații;
Obezitate, fără complicații cardiovasculare;
Reumatismul alcaptonuric;
Intoxicațiile profesionale cu plumb și mercur;
Boli endocrine:
Hipotiroidismul;
Distiroidiile;
Hiperfuncții ovariene, hipofizare, testiculare, suprarenale, paratiroidiene;
Boli dermatologice:
Psoriazisul;
Pitiriazisul; eczema cronică; acneea, cheloidele; foliculitele; sindromul urticarian.
CAPITOLUL IV
EFICIENȚA ECONOMICĂ LA
S.C. BĂILE GOVORA S.A.
4.1. Baza tehnico-materială a stațiunii
4.1.1.Baza de tratament
Evidențierea pe teritoriul zonei a unui bogat fond balnear și existența unei cereri potențiale însemnate necesită existența unor centre specializate, adecvate desfășurării activităților specifice acestui domeniu.
Tratamentul balneo-fizio-terapeutic este asigurat astfel de Policlinica balneară prin cabinetele de specialitate: balneologie, explorări funcționale, O.R.L., radiologie, stomatologie, laborator de analize, cultură fizică-medicală, etc. deservite de medici și profesori de specialitate.
Stațiunea Băile Govora deservește atât bolnavii sanatorizați, în cele 1600 locuri permanente, cât și ambulatorii veniți din tot cuprinsul țării și de peste hotare, în tot timpul anului, asigurând un tratament balnear complex, individualizat, în cadrul bazelor de tratament.
Pentru copii, stațiunea dispune de un sanatoriu permanent de recuperare a afecțiunilor reumatismale și respiratorii, dotat cu o bază proprie de tratament. În stațiune există trei baze de tratament la: Pavilionul „Băilor”, Pavilionul „Palace” și Pavilionul „Balneara”.
Pavilionul „Băilor” din Parcul Central dispune de instalații de tratament cu aplicarea factorilor naturali de cură și fizioterapie. Pavilionul dispune de: instalații pentru pneumoterapie, instalații individuale, pulverizații și aerosoli, spălări nazale cu sulf și iod, cameră pneumatică și aparate pentru respirație în presiune intermitent-pozitivă, gimnastică respiratorie. Se mai efectuează: băi parțiale la cadă și bazin, kinetoterapia cu apă iodurată și sulfuroasă, împachetări locale cu nămol, ca și electrofangoterapia, etc. Pavilionul mai are în dotare o sală de cultură fizică medicală, o secție de mecano-terapie, masaj și instalații de electro-fizioterapie.
La nivelul Policlinii balneare se află următoarele instalații de electro-fizioterapie: ultrasunete, ultraviolete, ionizări, magnetodiaflux, curenți dinamici și solux.
Pavilionul „Palace” dispune de instalații unde se efectuează inhalații cu iod, aerosoli cu ultrasunet, băi iodurate la cadă, băi galvanice patrucelulare cu apă minerală iodurată, galvanizări decontracturante, solux.
Pavilionul „Balneara” are la etajul I numeroase cabinete de electrofizioterapie pentru efectuarea următoarelor proceduri: ionizări, galvanizări, lumina locală, ultrasunete, solux, magnetodiaflux și nemetrom.
Stațiunea dispune și de un aerosolariu, care are amenajate terase cu nisip, cabine și dușuri cu apă rece; acestea funcționând în sezonul cald.
4.1.2.Baza de cazare
Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică prin numărul său important de locuri și prin structura acestora constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din țara noastră. Măsurarea cantitativă a dimensiunii bazei materiale din domeniul cazării se realizează prin indicatori cum ar fi: numărul de camere și numărul de paturi. Deși costul ridicat al investiției constituie o problemă majoră, creșterea prețurilor pe terenurile de construcție, pentru echipamentul de cazare ca și cele pentru exploatarea bazei tehnico-materiale, hotelărie nu au determinat încetinirea ritmului de creștere a investițiilor.
Baza tehnico-materială a cazării turistice în stațiunea Băile Govora, cuprinde structural diverse forme care pot fi grupate după criteriul investiției și pe baza unor considerente de rentabilitate, amortizare, prețuri și clientela specifică în:
a) Hotelărie: în stațiunea Băile Govora se află trei hoteluri.
În minunatul parc balnear, se află un romantic palat Hotelul Palace omologat turismului la categoria de o stea (*). Hotelul este structurat pe șase nivele plus parterul, cu dotări proprii (bază de tratament proprie, cabinete medicale pe fiecare nivel, bar de zi, etc.) și servicii suplimentare (vânzări de mărfuri, artizanat și cosmetice, închirieri de jocuri sportiv-distractive, servicii de spălat, călcat lenjerie personală, parc auto, etc.). Hotelul are o capacitate de 149 de locuri, cinci apartamente, 12 camere cu 2 paturi (confort sporit), 44 camere cu 2 paturi și baie proprie; 11 camere cu 2 paturi – baie comună.
Pe strada T. Vladimirescu, se găsește Hotelul Parc fost „Balneara”, omologat turismului la categoria de doua stele (**). Hotelul este construit cu 5 nivele plus parterul, cu dotări proprii și servicii suplimentare. Hotelul deține un număr de 95 de camere cu o capacitate de 262 de locuri de cazare, clasificate în 2 camere cu un singur loc, 16 camere cu 2 paturi, confort sporit, 6 camere cu 2 paturi, 64 de camere cu 3 locuri (confort sporit), 4 camere cu 3 paturi și 3 camere cu 4 paturi – baie comună.
Tot pe strada T. Vladimirescu se află Hotelul Oltenia, omologat turismului la categoria două stele (**). Hotelul este construit cu 6 nivele cu dotări proprii și servicii suplimentare. Hotelul deține un număr de 160 de camere cu 430 locuri de cazare, clasificate astfel: 20 de camere cu 2 paturi (confort sporit), 32 camere cu 2 paturi, 17 camere cu 3 paturi (confort sporit), 18 camere cu 3 paturi, 23 de camere cu 4 paturi (confort sporit) și 33 de camere cu 4 paturi.
b) Cazarea extrahotelieră a stațiunii Băile Govora este alcătuită din vile de 2 sau 3 stele, oferind aproximativ 980 locuri de cazare. De asemenea, în stațiune mai funcționează și un sanatoriu de copii, cu 32 de camere, totalizând 122 locuri.
c) Structuri de cazare nepermanente: sunt reprezentate de bungalouri cu grup sanitar propriu, cu satul de vacanță Silva; căsuțe de lemn și camping. Campingul Silva asigură cazarea turiștilor, are o capacitate de 68 locuri (căsuțe și bungalouri-confort I), iar ștrandul Salus deține 21 de căsuțe cu 2 locuri.
Campingul Silva asigură cazarea turiștilor în corturi sau rulote permițând turiștilor să-și parcheze mijloacele de transport, să-și pregătească masa, etc. Amplasarea acestui camping este făcută într-un loc pitoresc ferit de zgomot și alte sunete de poluare.
Căsuțele tip camping amplasate lângă restaurantul Orizont sunt realizate din lemn, compuse din 1-2 camere și un mic antreu sau o terasă dotate și cu grup sanitar propriu.
Satul de vacanță Silva este alcătuit dintr-un ansamblu de bungalouri, asigurând turiștilor servicii de cazare, de alimentație și o gamă largă de prestații turistice suplimentare (agrement, servicii sportive, culturale).
În cadrul tipurilor de cazare menționate există următoarea structură a spațiilor de cazare:
cameră cu un pat individual (cu o lățime minimă de 90 cm);
cameră cu un pat matrimonial (cu o lățime minimă de 140 cm);
cameră cu pat dublu (cu o lățime minimă de 160 cm);
cameră cu 2 paturi individuale;
cameră cu 3 sau mai multe paturi individuale;
garsonieră, reprezentând spațiul compus din: dormitor pentru 2 persoane, salon, vestibul și grup sanitar propriu;
apartament, reprezentând spațiul compus din unul sau mai multe dormitoare, sufragerie, vestibul echipare sanitară proprie.
4.1.3.Rețeaua unităților de alimentație publică
Stațiunea deține o capacitate de 1600 de locuri pentru servirea mesei, în saloane restaurant (cu program muzical), braserii, terase. Meniuri sunt preparate cu produse proaspete (fructe, lactate), din rețetarul internațional, se întâlnesc bucătăria cu specific național și regional (oltenesc), diete de cruțare, vinuri tonice din renumitele podgorii vâlcene, discotecă, bar de zi, cafenele, pizzerii, cofetării. Dintre acestea menționăm câteva:
restaurantul Palace, cu o capacitate de servire de 300 de locuri, în sală, bar de zi 36 locuri și terasă 200 locuri;
restaurantul Parc cu o capacitate de servire de 180 de locuri în sală, plus 40 de locuri pe terasă și bar de zi, 28 locuri;
restaurantul Silva are o capacitate de servire de 160 de locuri în sală, plus 200 locuri pe terasă și bar de noapte;
ștrandul Salus cu o capacitate de servire de 40 de locuri pe terasă;
restaurantul Trandafirilor cu o capacitate de servire de 100 de locuri în sală.
4.2. Descrierea procesului tehnologic actual
Procesul tehnologic în cadrul hotelului Palace este constituit din următoarele faze:
sosirea turistului în hotel;
prezenterea documentului de însoțire (bilet de odihnă sau tratament, comandă etc.) sau plata cash, introducerea în fișierul de clienți, eliberarea următoarelor documente necesare turistului pe parcursul sejurului, eliberarea următoarelor documente necesare turistului pe parcursul sejurului:
– tichet legitimația
bonuri valorice în funcție de contravaloarea mesei pe perioada sejurului;
fișă tratament;
repartizarea camerei pentru perioada sejurului;
prezentarea la medic pentru consultare:
stabilirea tratamentului (tipul procedurilor, frecvența efectuării lor în timp);
revenirea la consultații etc;
efectuarea procedurilor prescrise;
servirea mesei în:
restaurant pensiune-pe bază de legitimație de masă (MM și PS);
restaurant Palace-pe bază de bonuri valorice (meniu “a la carte”);
agrement și divertisment (discotecă, bar de zi, saună, bazin de recuperare, sală de gimnastică și forță, jocuri: șah, table, presă etc.), excursii la mănăstiri, monumente ale naturii.
Punctele 4-6 se reiau zilnic de către turistul venit în hotelul Palace pentru tratament până la terminarea sejurului.
4.3. Eficiența economicǎ și socialǎ
În turism, din multitudinea elementelor structurilor de primire s-a desprins marea varietate a dotărilor de bazǎ materialǎ și a serviciilor realizate, iar aprecierea exactǎ a eficienței acestora cuprinde o arie deosebit de întinsǎ, presupunând o complexǎ metodologie de cercetare, dinamicǎ și diferențiatǎ, corelatǎ cu o multitudine de factori și urmărind stabilirea consecințelor posibile în contextul general al eficienței economice și sociale a turismului.
Dar, indiferent de tehnicile folosite, studiile de eficiențǎ, în totalitate, urmăresc sǎ definească gradul de satisfacție a turistului fațǎ de, mijloacele funcționale puse la dispoziție, posibilitățile concrete de creștere a satisfacției a acestuia, cu investiții cât mai reduse într-un termen cât mai rapid. Cadrul organizatoric în care se poate realiza o sporire a eficienței, atât printr-o corelare mai optimǎ a elementelor de funcționalitate existente cu structura și aria de proveniențǎ a turiștilor, cât și prin reducerea cheltuielilor odată cu creșterea încasărilor și respectiv a profitului 1.
In continuare, vom reda principalii indicatori ai activității de turism;
A. Indicatorii generali:
Volumul încasărilor totale.
Încasarea medie pe zi/turist.
Cheltuieli totale.
Venitul net (profitul) determinat ca diferențǎ între încasări și cheltuieli (valoare absolutǎ) sau ca raport între masa profitului și mijloacele care l-au creat, respectiv rata profitului sau rata rentabilității (valoare relativǎ). Calcularea ratei rentabilității se poate în trei variante:
a) în care: P = profitul; Vi = volumul total al încasărilor;
b) în care: Ch = volumul cheltuielilor;
c) în care: Ef = fonduri fixe; Mc = mijloace circulante;
Gradul de utilizare a forței de muncǎ, fiind redat de productivitatea muncii.
d) în care: N= numărul mediu al lucrătorilor pe an;
B. Indicatori ai eficienței activității de cazare:
Coeficientul de utilizare a capacității de cazare (CUC):
în care: NZT= număr zile turist; Cmax = capacitatea de cazare maximă posibilă.
C. Indicatorii de eficiențǎ a alimentației:
Rata rentabilității în alimentație, exprimǎ volumul profitului obținut la fiecare mie de lei desfaceri in alimentație publicǎ. Se calculează în douǎ moduri:
a)
în care: P= masa profitului;
b) R = A – C
D= volumul de desfaceri;
A= cota medie de adaosuri comerciale;
C= nivelul mediu al cheltuielilor de producție și circulație înregistrat de acestea.
Alți indicatori de eficiențǎ utilizați în alimentație:
Productivitatea muncii, gradul de utilizare a timpului de lucru; fluctuația personalului; nivelul de calificare a personalului; raportul dintre personalul operativ și cel administrativ, etc.
D. Indicatorii eficienței activității de transport turistic:
Aceștia se calculează diferit, în funcție de forma de exploatare:
a) pentru parcul propriu:
Coeficientul de utilizare a parcului (Cup), este un raport între numărul zile active- mașinǎ și numărul de zile calendaristice-mașinǎ.
Coeficientul de utilizare a capacității de transport (Cuc) calculat ca raport între capacitatea efectiv folositǎ (km- număr cǎlǎtori- kilometri) și capacitatea teoreticǎ (km- locuri- kilometri);
Parcursul mediu (Pm); se calculează ca raport între parcursul total (Pt) efectuat într-o anumitǎ perioadǎ (zi, lunǎ, an), de toate mijloacele de transport ale parcului și numărul mașinilor- zile în activitate (Nmza);
b) pentru mijloacele destinate închirierii:
încasarea medie pe automobil, pe zi- mașinǎ- inventar, pe zi- mașinǎ- activǎ (lei sau valutǎ);
E. Indicatorii de eficiențǎ economicǎ utilizați la fundamentarea investițiilor turistice noi:
Valoarea investiției, este formatǎ din totalitatea cheltuielilor necesare pentru pregătirea, execuția și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții;
Capacitatea, se exprimǎ prin numărul locurilor de cazare și de alimentație publicǎ, sau în metri2 suprafețele destinate altor funcții (magazie, birouri, piscine, etc.).
Investiția specificǎ, aratǎ volumul de investiții necesar pentru realizarea unui loc de cazare sau a unui loc la masǎ în alimentație.
Durata de realizare a investiției, este perioada de timp de la începerea execuției până la punerea în funcțiune, și se exprimǎ în ani sau luni.
Volumul încasărilor totale, reprezintă totalitatea încasărilor, exprimate în ani, ce se vor realiza după punerea în funcțiune a obiectivului din activitatea de prestații hoteliere.
Volumul încasărilor valutare, reprezintă totalitatea încasărilor valutare, exprimate în valutǎ, ce se vor realiza după punerea în funcțiune a obiectivului.
Volumul acumulărilor totale (venitul net), aratǎ eficiența cu care își va desfășura activitatea obiectul, după punerea în funcțiune. Se calculează astfel:
At= It- Ct +TVA
în care: At= volumul acumulărilor; It= total încasări; Ct= total cheltuieli; TVA= taxa pe valoare adăugată;
Volumul beneficiilor (Bt), se calculează astfel:
Bt= It- Ct
Rata rentabilității (rata profitului, Rp), exprimǎ rentabilitatea obiectivului, capacitatea acestuia de a-și acoperi cheltuielile din propriile încasări și de a obține un profit. Se determinǎ astfel:
în care: Bt= profitul total; It = încasări totale;
Durata de recuperare a investiției totale (D), se exprimǎ în ani, luni și se calculează astfel:
a) pornind de la profit:
b) pornind de la acumulări:
în care: Db= durata de recuperare din beneficii;
Da= durata de recuperare din acumulări;
Ik= valoarea de investiție totalǎ;
Pt= volumul profitului anual;
At= volumul acumulărilor anuale;
4.4. Reflectarea eficienței „S.C. Băile Govora S.A.”
A. Circulația turistică
Reprezintă manifestarea efectivă a cererii turistice, creșterea acesteia constituindu-se ca o condiție sine-qua-non a dezvoltării economice, sociale, politice, și spirituale a oricărei zone turistice.
Principalii indicatori ai circulației turistice sunt: număr turiști (NT), din care români și străini; număr zile-turist (NZT) pentru români și străini; și gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacității de cazare (CUC).
1. Numărul turiștilor (NT): indicator cantitativ sugestiv pentru exprimarea interesului pe care-l prezintă stațiunea Băile Govora în rândul populației turistice, calculat prin însumarea turiștilor înregistrați într-o perioadă dată.
NT – număr de turiști; ti – persoane turistice.
Tabel nr. 1 Numărul turiștilor sosiți în stațiune în perioada 1997-2003
Din datele tabelului se pot desprinde următoarele aspecte privind circulația turistică: în anul 2003 s-au înregistrat 9804 turiști din care circa 95% turiști români și 5% turiști străini; față de anii precedenți numărul total al turiștilor a înregistrat o creștere față de 1997 cu 4693 turiști.
Figura nr. 2 Evoluția numărului de turiști în perioada 1997-2003
Figura nr. 3 Evoluția raportului turiștilor români-străini
Pe baza acestor date se desprind următoarele:
numărul turiștilor este în continuă creștere;
numărul turiștilor străini înregistrați este foarte mic în comparație cu cel al turiștilor români, acest fapt datorându-se în special instabilității politice, calității serviciilor turistice oferite, nediversificării programelor turistice.
Tabel nr. 2 Evoluția indicatorului număr zile turist în perioada 1997-2003
Din totalul de număr turiști, se apreciază că maximum 70% vor opta pentru o cură balneară cu un sejur mediu de 12-14 zile.
Peste 30% din totalul de număr turiști optează pentru turismul de odihnă și turismul de circulație se apreciază că circa 20% din total optează pentru formele aparținătoare turismului de odihnă, iar sejurul mediu va oscila în jurul valorii de 6 zile. În sfârșit, se apreciază că 10% din totalul de număr turiști va avea în vedere turismul itinerant cu un sejur mediu ce va oscila în jurul a două zile. Astfel datele prezentate în tabel arată totalul pe cele trei mari tipuri de turism, rezultând un sejur mediu pe ansamblu de 9,8 zile.
Coeficientul de utilizare a capacității de cazare (CUC): este cel mai reprezentativ indicator de apreciere a activității de cazare, calculat ca raport între capacitatea de cazare efectiv utilizată într-o perioadă și capacitatea de cazare maxim posibilă după formula:
Tabel nr. 3 Indicii capacității de cazare în perioada 1997-2003
Figura nr. 4 Evoluția gradului de ocupare a stațiunii în perioada 1997-2003
Din punct de vedere demografic turiști sosiți în stațiune au următoarea distribuție pe vârste, reprezentată în figura 4.
Figura nr. 5 Distribuția turiștilor pe grupe de vârstă
Din grafic se observă că cererea pentru produsul balnear este orientată spre segmentul de piață constituit din persoane aflate la vârsta a III-a.
B. Analiza pe bază de bilanț a „S.C. Băile Govora S.A.”
„S.C. Băile Govora S.A.” este principalul agent economic în stațiune care efectuează peste 75% din activitatea de turism balnear.
Societatea a fost înființată în anul 1990 prin transformarea fostei întreprinderi balneare din subordinea O.J.T. Vâlcea. Ea are ca obiect de activitate: turismul, alimentația publică pentru turism, servicii de tratament balnear, exploatarea și valorificarea resurselor minerale, producția agricolă, zootehnică și vegetală, producție și furnizare de energie termică, agrement, transport turistic și de mărfuri, producție alimentară, activitate de întreținere și service.
Societatea operează cu preponderență pe piața serviciilor de turism balnear, operând servicii de cazare, alimentația și tratamentul balnear pentru turiști cu afecțiuni ale căilor respiratorii, a aparatului locomotor și alte afecțiuni specifice.
De asemenea operează și pe alte piețe de turism specifice, cum ar fi turism de afaceri, turism religios, turism cultural, cantonamente, etc.
Analizând bilanțurile contabile pe anii 1997-2003 au fost identificate următoarele date privind indicatorii de referință, ce intră în calculul indicatorilor financiari ai întreprinderii (tabel nr.4).
Tabel nr. 4 Indicatori de referință (mii lei)
Pe baza acestor date se pot prezenta anumiți indicatori financiari ai societății și evoluția lor în perioada 1997-2003.
1. Lichiditatea globală – se calculează după formula:
Tabel nr. 5 Evoluția anuală a indicatorului lichiditate globala
Figura nr. 6 Evoluția anuală a indicatorului lichiditate globala în perioada 1997-2003
Se apreciază o lichiditate globală favorabilă atunci când are o mărime supraunitară cuprinsă între 2 și 2,5.
2. Lichiditatea imediată – se calculează după formula:
Tabel nr. 6 Evoluția anuală a indicatorului lichiditate imediata
Figura nr. 7 Evoluția lichidității imediate
Aceasta se consideră optimă când are o tendință către 0,5.
3. Securitatea financiară – se calculează după formula:
Tabel nr. 7 Evoluția anuală a indicatorului securitate financiara
Figura nr. 8 Evoluția anuală a indicatorului securitatea financiară
Securitatea financiară prezintă o situație bună când are o valoare către 100%.
4. Rata rentabilității economice – se calculează după formula:
Tabel nr. 8 Evoluția anuală a indicatorului rata rentabilitatii economice
Figura nr. 9 Evoluția ratei rentabilității
Rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei inflației; trebuie să permită reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.
5. Rata rentabilității financiare – se calculează după formula:
Tabel nr. 9 Evoluția anuală a indicatorului rata rentabilitatii financiare
Figura nr. 10 Evoluția ratei rentabilității financiare
Se exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a produce profit. Ea trebuie să fie superioară dobânzii la creditele bancare.
6. Rata profitului – se calculează după formula:
Tabel nr. 10 Evoluția anuală a indicatorului rata profitului
Figura nr. 11 Evoluția ratei profitului
În activitatea de turism se consideră o rată a profitului bună dacă din calcule rezultă o valoare mai mare de 20%.
7. Potențialul de dezvoltare – se calculează după formula:
Tabel nr. 11 Evoluția anuală a indicatorului potentialul de dezvoltare
Figura nr. 12 Evoluția potențialului de dezvoltare
Pentru a asigura investițiile viitoare, prelevările din profit trebuie să fie mai mari de 50% față de fondul de rulment al societății.
8. Rotația stocurilor – se calculează după formula:
Tabel nr. 12 Evoluția anuală a indicatorului rotatia stocurilor
Figura nr. 13 Evoluția rotației stocurilor:
Având legătură directă cu cei doi indicatori anteriori, viteza de rotație a stocurilor trebuie să fie inferioară valorii de 30 de zile.
9. Productivitatea muncii – se calculează după formula:
Tabel nr. 13 Evoluția anuală a indicatorului productivitatea muncii
Figura nr. 14 Evoluția productivității muncii
4.5. Prețuri și tarife practicate în stațiunea Băile Govora
Deciziile referitoare la politica de preț vizează fixarea unui preț care să fie acceptabil pentru consumatori și în același timp, destul de ridicat pentru a acoperi cheltuielile întreprinderii turistice.
Conceptul de preț, este, prin urmare, deosebit de complex și prezintă interes la toate nivelurile societății – indivizi sau grupuri sociale. Consumatorii obișnuiți sau oamenii de afaceri, familii și organizații, săraci și bogați, specialiști în domeniu sau nu, cu toții sunt interesați în problematica prețurilor bunurilor și serviciilor.
Astfel, vom prezenta în continuare prețurile practicate în stațiunea Băile Govora atât pentru serviciile de cazare și masă cât și pentru serviciile de tratament.
Complexul hotelier Palace.
Cazare hotel o stea (*):
apartament: 980000 lei/zi
cameră cu baie confort sporit: 930000 lei/zi
cameră cu două paturi cu duș: 670000 lei/zi
cameră cu două paturi fără duș: 490000 lei/zi
cameră cu trei paturi fără duș: 720020 lei/zi
Cazare vile –4 stele (****):
cameră cu două locuri cu baie proprie: 1800000 lei/zi
Cazare vile –3 stele (***):
cameră cu două locuri cu baie proprie: 1040000 lei/zi
cameră cu un loc cu baie proprie: 650000 lei/zi
Cazare vile –2 stele (**):
cameră cu două paturi cu duș: 670000 lei/zi
Cazare vile –1 stea (*):
cameră cu baie comună: 550000 lei/zi
Masă (pensiune completă): 208000 lei/zi/persoană
Tratament (trei proceduri): 42002 lei/zi/persoană
tratament pentru copii în vârstă 7-14 ani însoțiți: 32002 lei/zi/persoană
tratament pentru străini sosiți pe cont propriu: 42002 lei/zi/procedură
pentru copii în vârstă de până la 7 ani sosiți în stațiune cu însoțitor tratamentul se acordă gratuit.
Hotel Parc **
Tarife-cazare:
garsonieră cu două locuri cu baie proprie: 1100000 lei/zi
cameră cu două paturi cu baie sau duș: 900000 lei/zi
cameră cu trei paturi cu baie sau duș: 1350000 lei/zi
cameră cu două paturi fără baie sau duș: 650000 lei/zi
cameră cu pat matrimonial fără baie sau duș: 650000 lei/zi
cameră cu trei paturi fără baie sau duș: 960000 lei/zi
Masă: 220020 lei/zi/persoană
Tratament (trei proceduri): 55000 lei/zi/persoană
Tarife pentru închirieri T.V. cu acces la televiziunea prin cablu:
– alb-negru: 13000 lei/zi/cameră
– color: 20020 lei/zi/cameră
Hotel Oltenia **:
Tarife-cazare:
– cameră dublă: 400000 lei/zi (până în trei zile)
220020 lei/zi (peste trei zile)
– garsonieră standard: 600000 lei/zi (până în trei zile)
350000 lei/zi (peste trei zile)
– single: 80% din tariful confortului
Masă: începând de la 150000 lei/zi/persoană
Tratament (trei proceduri): 52002 lei/zi/persoană
OBSERVAȚII: tarifele prezentate sunt tarife-cazare cont propriu.
pentru turiștii sosiți în mod organizat și care sunt cazați pentru mai mult de trei zile se acordă reduceri.
tarifele de cazare nu includ costul micului dejun.
4.6. Concurenții. Poziționarea produselor și serviciilor societății față de concurență
4.6.1. Concurenții
Ca orice agent economic care își desfășoară activitatea într-un sistem economico-social și unitatea “SC. Băile Govora SA” se află într-un mediu concurențial local, zonal, național, de care trebuie să țină seama pentru promovarea produsului turistic pe piață și oferirea acestuia turiștilor potrivit preferințelor lor.
Când ne referim la concurență trebuie să ținem cont de mai mulți factori care pot influența cantitatea și calitatea serviciilor turistice oferite de hotelul respectiv.
Printre acești factori îi enumerăm pe cei mai importanți, care sunt:
numărul de hoteluri, repartiție pe categorii a hotelurilor, capacitatea de cazare;
repartiția geografică;
nivelul de confort;
vechimea hotelurilor;
prestațiile-numărul de locuri; activitățile anexe (săli pentru seminarii, conferințe, baruri etc.)
dinamismul profesiunii-vârsta și motivația proprietarilor exploatanți, inițiativa privată;
nivelul și variațiile activității hoteliere (sezon, extrasezon);
prețurile practicate;
cererea pe piață (număr de turiști, originea geografică);
durata sejurului, sezonalitatea, frecvența;
structura clientului-vârsta, structura socio-profesională, veniturile;
forma de turism-afaceri, sănătate;
Având în vedere că hotelul își desfășoară activitatea într-o stațiune balneo-climaterică, având ca principali factori naturali de cură resursele minerale de apă iodurată și sulfuroasă și dacă ne raportăm la serviciile complete de cazare, masă, tratament, principalul concurent al societății este pe plan local SC.SIND ROMÂNIA SA., care folosește aceleași resurse minerale și care prestează servicii similare (cazare, masă, tratament, agrement).
Din discuțiile purtate cu clienții care au beneficiat de serviciile societății concurente și din vizitele efectuate de managerul unității SC. BĂILE GOVORA SA., din documentarea făcută considerăm că serviciile oferite de aceasta sunt calitativ peste cele ale firmei concurente la tarife sensibil egale, acest lucru fiind determinat de nivelul de calificare al personalului de faptul că toate serviciile de cazare, masă, tratament se desfășoară sub același acoperiș (în incita hotelului) și gradul de confort al hotelului a crescut.
Alți concurenți pe piața zonală sunt cele două societăți de turism din Călimănești-Căciulata pentru tratarea afecțiunilor reumatologice.
La nivel național, având în vedere serviciile de bază specifice stațiunilor balneo-climaterice (cazare, masă, tratament) putem enumera câteva stațiuni cu renume național și chiar internațional cum ar fi: Băile Herculane- tratarea afecțiunilor reumatologice; Amara- tratarea afecțiunilor reumatologice; Ocna Șugatag- tratarea afecțiunilor reumatologice; Slănic Moldova- tratarea afecțiunilor căilor respiratorii.
Dacă avem în vedere cazul în care turistul solicită numai bilet de odihnă, concurența crește vertiginos întrucât nu mai intervin factorii naturali de cură specifici anumitor stațiuni. În caz de odihnă, practic toate stațiunile din țara noastră pot oferi servicii de cazare, masă și multiple forme de agrement, divertisment, excursii în zone pitorești și istorice apropiate stațiunii. În acest caz, concurența se accentuează puternic ținând cont și de stațiunile de munte cum ar fi: Poiana Brașov, Predeal, Sinaia, Voineasa, care oferă un peisaj pitoresc, conținut bogat în ozon, așezarea între masive muntoase.
Plasat în această concurență acerbă, fie că este vorba de tratament sau odihnă, ajutată de vegetația abundentă și de diversitatea speciilor, înconjurat de o zonă plină de istorie prin poziția geografică, prin serviciile prestate și printr-un management de calitate, hotelul Palace se va face cunoscut și apreciat tot mai mult atât în țară cât și peste hotare.
4.6.2. Poziționarea produselor și serviciilor societății față de concurență
Pentru o analiză realistă în vederea definirii calității serviciilor prestate de unitatea SC. BĂILE GOVORA SA. în comparație cu cele oferite de concurenții acesteia trebuie să ținem cont de:
amplasarea hotelului;
mediu fizic;
mediul socio-economic;
oferta;
cererea;
Amplasarea hotelului – reprezintă un factor esențial pentru vânzarea serviciilor turistice. Conrad Hilton, cel care din 1919 a creat primul lanț hotelier, întrebat care sunt trei din factorii succeselor hotelurilor sale a răspuns “amplasamentul, amplasamentul, amplasamentul”. Tipurile de amplasamente care au aport deosebit în promovarea produsului turistic pot fi:
într-o zonă de interes turistic unde există cerere nesatisfăcută, resurse minerale naturale pentru tratarea anumitor afecțiuni;
în vecinătatea căilor de comunicație (autostrăzi, aeroporturi etc.);
unde se dezvoltă o activitate industrială sau comercială, clientela fiind constituită din oameni de afaceri ;
Mediul fizic în care este amplasat un hotel influențează puternic vânzarea serviciilor oferite în cazul în care în zonă există resurse naturale, peisaje deosebite, climă etc.;
Mediu socio-economic sau contextul economic reprezentat prin existența unor întreprinderi mari și viabile în zonă, transporturile și infrastructura, alte activități și produse turistice specifice zonei influențează pozitiv volumul, calitatea serviciilor turistice oferite clienților. Cererea de produse turistice de pe piață constituie un stimulator în reglarea cantității și calității ofertei turistice în acordarea de facilități segmentului de clientelă ce există pe piață și dorește a fi atras.
Hotelurile sunt obligate să facă față fluctuațiilor ciclice ale cererii. Astfel, hotelurile amplasate în stațiuni balneo-climaterice cunosc un grad de ocupare ridicat, în perioada de sezon (15-30 august) și un grad de ocupare redus în extrasezon, cu consecințe negative pentru pragul de rentabilitate. De aceea pentru a fi profitabil, pe lângă segmentul de clientelă de bază, un hotel trebuie să aibă în vedere și un segment complementar pentru perioadele de diminuare a afluenței din patrea clientelei de bază. Astfel, pentru perioada de extrasezon se pot organiza conferințe, cantonamente pentru sportivi, petrecerea în grup a sfârșitului de săptămână, recurgând la tarife de week-end mai scăzute. Indiferent de segmentul de clientelă, serviciile oferite trebuie să se identifice cu nevoile, dorințele, gusturile și așteptările clienților.
Pentru a contracara concurența, clientela hotelului și clientela de pe piață va fi urmărită continuu pentru a putea acționa, prin adaptarea serviciilor oferite la cerințele solicitate. Reamenajarea spațiilor de cazare, de alimentație publică, dotarea bazei de tratament cu aparatură modernă la intervale de timp mai scurte, diversificarea meniurilor, dezvoltarea activității de agrement, divertisment, organizarea de excursii în zonă, nu fac altceva decât relansarea imaginii hotelului pe piață, depășirea ofertei concurentului.
CAPITOLUL V
AGREMENTUL TURISTIC- PARTE COMPONENTĂ A TURISMULUI BALNEAR
5.1. Serviciile de agrement-divertisment
Organizația Mondială a Turismului a cărei membră este și țara noastră, acordă o deosebită atenție civilizației timpului liber, apreciind că, în perspectiva anilor viitori, timpul liber, nu va mai fi considerat doar un timp rezidual în raport cu timpul de muncă, tinzând tot mai mult să se transforme într-o nouă calitate, în sensul lărgirii orizontului de cunoaștere și de odihnă activă, pentru reconfortare.
Desigur, această apreciere va necesita, din partea organizatorilor de călătorii turistice și a celor ce prestează serviciile, găsirea unei noi formule de oferte turistice. Produsele turistice cu un conținut nou, reclamă creativitate, urmând a fi concepute și orientate într-o mai mare măsură spre satisfacerea preocupărilor de timp liber ale clientelei turistice potențiale, știut fiind că această clientelă apreciază tot mai intens satisfacția resimțită de pe urma consumului turistic prin prisma diversității formulelor de ofertă.
Practica turistică mondială demonstrează că mutațiile care au început și vor continua să se manifeste în cererea clientelei turistice nu mai pot fi ignorate, deoarece nevoia de vacanță, și mai cu seamă de vacanțe active, tinde să se transforme treptat într-un consum constant.
Preocupările pentru realizarea dezideratului de odihnă activă-caracteristica esențială a vacanțelor în societatea contemporană-stimulează eforturile de dezvoltare a acestor activități (servicii) care să contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, creând cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber. Aceste activități sunt cunoscute sub denumirea generică de agrement-domeniu ce poate fi definit prin „ansamblul mijloacelor și formelor capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, a unei împliniri, să lase o impresie și o amintire favorabilă”.
Serviciilor turistice tradiționale (cazare., masă și într-o anumită măsură, transport sau program de vizitare), care prin natura lor vor continua să constituie componentele majore ale aranjamentelor turistice globale, li se alătură o nouă componentă: serviciile de agrement. Prin urmare, serviciile de agrement nu mai pot fi considerate prestații marginale, solicitate ocazional, devenind una din motivațiile decizionale pentru acceptarea de „vacanțe active”.
Noilor nevoi de consum și totodată noile exigențe privind calitatea componentelor turistice vor atribui, în consecință, noi funcțiuni agrementării timpului liber, în general, și timpului de vacanță în special. Aceste funcțiuni vizează, în principal, următoarele aspecte:
odihna în ambianța unui sejur agreabil, de bună dispoziție, realizată cu precădere în combinație cu destinderea activă, dinamică, ceea ce constituie remedii contra oboselii psihice și a tensiunii nervoase;
distracția și divertismentul (sportul, muzica, folclorul, discotecile, videotecile, activitățile în aer liber etc.), care prin formele oferite permit o contrapondere față de activitățile cotidiene;
dezvoltarea personalității umane, ca o consecință a funcției cultural-educative, în măsura în care programele de agrement vor stimula capacitățile psihice și spirituale ale pacienților (în cazul unor jocuri de societate, concursuri distractive-de exemplu), amuzamentul, comunicarea și sporirea volumului de cunoștințe.
Astfel, agrementul reprezintă o componentă de bază a produsului turistic deoarece este chemat să asigure odihna activă a turiștilor, contribuind direct la realizarea unei noi calități a vieții.
Din perspectiva economico-socială, dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de agrement vin în întâmpinarea exigențelor de creștere a atractivității stațiunilor turistice dintr-o zonă, stațiune, complex turistic etc. În paralel, agrementul constituie mijlocul principal de individualizare a ofertei turistice, de diversificare a produselor firmelor și destinaților aflate într-o permanentă competiție. Astfel, stimulând circulația turistică, agrementul devine o sursă importantă de încasări, de creștere a eficienței economice a activității. Prin rolul său în creșterea competitivității stațiunilor turistice, prin satisfacerea la un nivel superior a nevoilor turiștilor, agrementul se poate transforma în motivație principală de călătorie, conducând la apariția unor noi tipuri de vacanțe: vacanțe de schi, alpinism; tenis, iahting și surfing; hipism, vânătoare, vacanțe pentru turismul cultural etc.
Dintr-un alt unghi de abordare, agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se țină seama în amenajarea zonelor turistice. În acest context, tot mai frecvent se vorbește în procesul de amenajare de o strategie a agrementului, care să valorifice componenta economică a fiecărei zone, să realizeze o planificare de ansamblu și pe termen lung a raporturilor om-natură, să asigure o dimensionare ponderat-rațională a dotărilor, o adaptare a acestora la configurația spațiilor și peisajelor.
Activitățile de agrement reprezentând o componentă de bază a serviciilor turistice, se grupează și regrupează în timp, în funcție de locul unde se desfășoară, de nivelul de organizare (stațiune, unitate de cazare și alimentație publică sau de către terți pentru întreaga activitate turistică), de forma de participare a turiștilor etc. Cel mai frecvent, organizarea agrementului se particularizează pe forme de turism; de litoral, de vară și/sau de iarnă, balnear etc. De exemplu în cazul turismului de litoral-a cărei motivație o reprezintă cura helio-marină și/sau practicarea sporturilor nautice, organizarea agrementului înseamnă: amenajarea plajelor pentru o cură activă; existența unor centre de inițiere în practicarea sporturilor nautice și punctele de închiriere a materialului sportiv; realizarea unor sporturi de agrement, cluburi de vacanță etc. Aceste componente se întâlnesc și în dotarea litoralului românesc, iar lor li se mai pot adăuga alte mijloace de agrement ca: parcuri de distracții, săli de spectacole, terenuri de sport etc.
O formă particulară de agrement și, corespunzător de vacanță în țara noastră are vechi tradiții și care se bucură de aprecierea turiștilor, o reprezintă călăria. Existența unor herghelii renumite sunt cele de la Mangalia, Lucina etc., favorizează dezvoltarea acestei forme de agrement, căruia i se asociază plimbările cu trăsura, sania și alte mijloace hipo.
Călătoriile în scop recreativ, dețin o pondere importantă în industria turistică și se bazează pe cunoașterea detaliată a structurii și compoziției călătoriei evidențiată prin destinații (locală, europeană etc.) mod de rezervare (direct sau printr-o agenție de turism), formă de organizare (pachet de servicii organizate, semiorganizate sau independente), tip (de masă sau specializată), preț (ieftin, special, facilități etc.), mijloace de transport utilizat, tipul structurii de primire turistică și clasificarea acestora, durata călătoriei și altele.
Pe baza acestor elemente, întreprinderea de turism își va putea evalua dimensiunile cererii de călătorii interne și internaționale, călătorii organizate, semiorganizate și individuale, distribuirea lor sezonală etc.
Practica a demonstrat că gradul de satisfacție al vizitatorilor resimțit în urma consumului turistic depinde în linii generale de următoarele elemente: mișcarea (sportul, plimbările organizate, drumeția); creația (pictura, fotografierea etc.); cultura, aventura dirijată (de exemplu excursiile de explorare în peșteri, rezervații etc.); calmul și destinderea prin evadarea din preocupările cotidiene, satisfacția de a-și petrece vacanțe într-un cadru natural, nepoluat. Printre acestea pot fi menționate exemplificativ: primirea amabilă a turistului încă de la sosirea sa în stațiune; participarea la sărbătorile locale tradiționale, festivaluri, concerte, spectacole, manifestări sportive, serate, degustări de vinuri în zonele viticole, focuri de tabără cu programe distractive și folclorice, pregătirea unor preparate culinare tradiționale în aer liber.
Aceste manifestări nu cer investiții costisitoare, cadrul simplu și neformalizat fiind mai bine apreciat de turiști decât orice manifestație sofisticată.
De asemenea, abilitatea profesională a personalului de servire, existența condițiilor adecvate pentru prestarea serviciilor solicitate (condițiile naturale, baza materială, echipamentul necesar etc.); crearea condițiilor care să faciliteze participarea activă a turiștilor la consumul de servicii, contribuie la gradul de satisfacție resimțit de turist prin consumul turistic.
Astfel, în cazul serviciilor de agrement-divertisment, participarea activă la realizarea consumului turistic este o condiție sine-qua-non a sporirii gradului de satisfacție resimțit în urma unor asemenea prestații. Măsurile organizatorice pentru pregătirea consumului turistic și facilitățile de bază materială, constituie înainte de toate, factorii stimulativi pentru solicitarea unor asemenea servicii, iar activitatea personalului de servire devine adeseori secundară în comparație cu activitatea turistului, care preia benevol (involuntar) o bună parte din funcțiile prestatorilor de servicii.
În general, apreciază specialiștii strategia de dezvoltare a agrementului trebuie să aibă în vedere, pe de o parte motivațiile, aspirațiile și așteptările turiștilor, iar pe de altă parte de profilul, structura și specificul stațiunilor. Corespunzător, desfășurarea activităților de agrement presupune existența unor echipamente adecvate. Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în elaborarea concepției de organizare a agrementului este asigurarea implicării efective a turistului în desfășurarea programelor de divertisment. În acest fel se realizează o trecere a cestuia de pe poziția de “spectator”, pe cea de “participant activ”, preocupare ce constituie o caracteristică a concepției moderne de agrementare a stațiunilor. Concluzionând, se poate afirma că dezvoltarea activităților de agrement influențează direct orientarea fluxurilor turistice și implicit, desfășurarea unei activități utile și eficiente.
5.2. O cunoaștere mai bună a stațiunii
“Natura a fost darnică cu stațiunea Băile Govora prin parcurile și pădurile din jur. Băile Govora prezintă o îmbinare fericită a apelor lecuitoare cu odihna minții și cu plăcuta mângâiere o ochilor. De jur împrejur privirea se rotește pe ecranul înviorător al verdelui viguros de pădure. Unde întorci ochii, numai de el dai. Când îi ridici în sus, întâlnești albastrul cerului invariabil dar recreator din toate punctele de vedere. Verde și albastru sunt două culori fundamentale care pătrund, întăresc trupul, dar și sufletul.”
Așa descrie profesorul I.Simionescu aceste minunate locuri ale Govorei. Într-adevăr, verdele și albastrul-bleu, sunt culori prin excelență odihnitoare. Din orice vilă ai locui, în câteva minute, pașii te duc în liniștea adevărată a pădurii de fag, molid, pin, salcâm. Soarele nu tocmai fierbinte, pădurea cea curată care ozonizează aerul, băile de aer și de soare, sunt condiții minunate pentru recreerea celor obosiți, chiar fără boli reumatice sau ale căilor respiratorii.
Parcul și pădurea din imediata apropiere oferă vizitatorilor posibilitatea unor plimbări agreabile și ușoare. Parcul balnear, unul dintre cele mai renumite din țară, este opera arhitectului francez Pinard. Pe 20 hectare de teren respiră o lume de plante, mai toate de leac, trimițând în văzduh efluvii tonice. Ne aflăm în împărăția fagului, a stejarului și pinului, mesteacănului-numit de antici “arborele vieții”- a castanului, impresionanta fabrică de oxigen. Printre ei, musafirii exotici- arborele lalea, cactușii sau arborele lui Iuda- trăiesc în buna înțelegere.
1.Parcul central- strada: Horia, Cloșca și Crișan- Popasul Silva- Piața orașului.
Plecând din fața Parcului central, spre sud, pe stânga, facem cunoștință cu Biroul dispecerat- cazare al stațiunii Băile Govora. Traversând Hința pe podul de beton , pe dreapta se poate vedea Autohalta, cu loc de parcare și capătul de linie al autobuzelor care circulă pe traseul Băile Govora- stația C.F.R.Govora- Râmnicu Vâlcea. Spre vest, de la podul de parcare, se mai află amenajată o alee care, după circa 300 m, ajunge la izvoarele cu apă minerală “30 Decembrie” și “23 August”, alee ce însoțește pârâul Hința. Revenind la parcare, pe dreapta șoselei, în mijlocul unui frumos parc, în care predomină coniferele, se află vila “Silva”. În fața vilei, pe stânga străzii Horia, Cloșca și Crișan, se află un alt loc de parcare și stația PECO. Strada este străjuită de salcâmi, arțari, carpeni, fapt ce-i conferă o notă în plus de frumusețe. Ne continuăm drumul și după 200 m, pe dreapta, se desprinde strada Curăturile, care duce la popasul turistic “Silva” cu căsuțe ce au o capacitate de 100 locuri, dat în folosință în anul 1973. Popasul turistic, care funcționează în sezonul cald, mai dispune de grupuri sanitare proprii și de un bufet-restaurant.
Revenind de la popasul turistic la răscruce, în strada Horia, Cloșca și Crișan, coborâm panta și, pe stânga, după Creșa de copii, se află “Vila Zorilor”, nr.20, în fașa căreia a fost ridicat un bloc de locuințe.
2. Parcul central-Strada Tudor Vladimirescu
Plecând din fața Parcului Central spre est, pe dreapta, se află clădirile Administrației Băile Govora, a restaurantului “Parc” și a farmaciei. Pe stânga este clădirea ce adăpostește Biblioteca orășenească și Biroul de Turism, localul Oficiului P.T.T.R., Pavilionul Doina (vila 11), care are la parter magazine, cofetărie, Loto-Prono, agenția de voiaj C.F.R., agenția C.E.C. În continuare, se ridică pavilionul “Balneara” unde se află pensiunea numărul 2. Peste drum de “Balneara” se află o clădire originală arhitectural care găzduiește “Colecția de arheologie, carte veche și arta feudală Govora”. În cadrul colecției sunt expuse obiecte care au fost descoperite pe raza Govorei și a județului Vâlcea, începând din paleolitic și până în secolele X-XII. Multe din exponate sunt unicate, de o valoare științifică deosebită, obiecte care atestă locuirea permanentă a acestei vetre vâlcene. Sunt expuse obiecte care atestă conviețuirea daco-romană (un cuptor din secolul III e.n) și perioada de etnogeneză a poporului român. La etaj, colecția cuprinde cărți rare tipărite în țară sau peste hotare în secolele XVII-XVIII, lucrări de asemenea importante în istoria culturală a țării noastre. Dintre cărțile expuse aici amintim: “Cazania lui Varlaam”, tipărită în anul 1643, “Pravila Mare”, tipărită la Târgoviște în anul 1652, “Liturghier”, tipărit de Antim Ivireanu în anul 1713, “Evanghelii”, tipărite în anii 1682,1746,1794, “Octoih”, tipărit în anul 1761, etc.
Pe stânga, după “Balneara”, se desprinde o alee, pe traseul căreia se află vilele 13, 14, 15, 16. După alee, se ridică clădirea Consiliului popular al orașului Băile Govora, apoi noul local al “Complexului Comercial” cu magazine de pâine, alimentara, textile, confecții, încălțăminte, sport. Tot pe stânga se ridică, în ordine, vilele “Trandafirilor”(vila 17), “Lăcrămioara” (vila 19), la parterul cărora se află alte magazine.
3. Parcul central- Sanatoriul de copii- Strada Zorileanu
Din fața Parcului central, urmând strada Tudor Vladimirescu, care se orientează spre nord și lăsând pe dreapta vilele 21, 22, 23, 24 și 25, construite în terase cu largi spații verzi, drumul descrie câteva serpentine, după ce trece de pavilionul “Palace” și “Stadion”, ajunge apoi la Sanatoriul de Copii Govora, amplasat în mijlocul unui frumos parc. Din șosea putem reveni în Parcul central să vizităm Casa de Cultură ce dispune de club, sală de spectacole și cinematograf. Urcând pe alee, spre vest, de la club ajungem la hotelul Palace – emblema stațiunii. Construit între 1911 – 1914, după canoanele luxului european, el conține și o frumoasă parabolă. De-a lungul vremii, Băile Govora și frumosul hotel au avut ca oaspeți fideli o sumedenie de cântăreți și actori celebri, îndrăgostiți de frumusețea și forțele binefăcătoare ale naturii. În fața hotelului se află “Aleea scriitorilor” – flancată cu busturile unor scriitori români și străini. O altă alee ne conduce la terenurile de tenis, volei, baschet, iar alta iese în strada Tudor Vladimirescu la Sanatoriul de copii, în parcul căruia deosebim arbori de tei, cireș, castan etc. De la Sanatoriul de copii, spre sud-est se desprinde strada Dr. Zorileanu, străjuită de sălcii plângătoare, iar către Parcul Central se află vilele “Furnica” (nr.6), “Stejarul” (nr.7), “Zambilelor” (nr.3), “Doi brazi” (nr.15) apoi serele stațiunii. De aici revenim în Parcul Central, coborâm spre est și, pe dreapta, ne apare Policlinica Balneara Prof. Dr. Sturza (vila 12) cu cabinetele de specialitate și instalații de electrofizioterapie, în spatele căreia se află Ștrandul de aeroterapie, apoi mai spre est, aleile centrale cu Pavilionul de băi, construit în anul 1914 de arhitectul A.Donneaud. În dreapta acestuia, spre pârâul Hința, se află construcția “Bazei de kinetoterapie”; pe scările ce coboară spre Hința, se ajunge la Izvoarele “30 Decembrie” și “23 August”. Tot pe aleile Parcului Central se află câteva statui, dintre care evidențiem pe cea a generalului medic N. Popescu-Zorileanu (1848-1921), primul cercetător și întemeietor medical al Băilor Govora. Statuia este opera sculptorului D. Matauanu și pietrarului Er. Venson din București sub conducerea lui Spiridon Georgescu, și a fost ridicată în anul 1930 “prin subscripția suferinzilor recunoscători”. O altă statuie este cea a doctorului N. Botescu, ridicată de Societatea “Govora-Călimănești” în anul 1920, operă a sculptorului D. Matauana, ca prinos de recunoștință pentru înființarea laboratorului de balneologie și alte servicii medicale aduse stațiunii Băile Govora.
CAPITOLUL VI
CONCLUZII SI PROPUNERI
6.1. Concluzii privind activitatea turistica la SC Baile Govora SA
Dată fiind complexitatea activității turistice, este imposibilă surprinderea întregului conținut al eficienței economice a acesteia prin intermediul unui singur indicator. În consecință, este necesar să se alcătuiască un sistem de indicatori, prin intermediul cărora să se comensureze diferitele laturi ale eficienței domeniului turistic. Pentru a elucida o asemenea problemă, lucrarea de față supune atenției evoluția indicatorilor circulației turistice și a indicatorilor financiari ai societății Băile Govora S.A. în perioada 1997-2003.
În urma analizei evoluției principalilor indicatori ai circulației turistice, printre aceștia numărându-se: număr turiști (NT), număr zile/turist (NZT) și gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacității de cazare (CUC), se constată următoarele:
Indicatorul „număr de turiști”, atât români cât și străini sosiți în stațiunea Băile Govora, a cunoscut o evoluție ascendentă, numărul total al turiștilor ajungând în anul 2003 la 9804 față de 5111 cât se înregistra în anul 1997. această evoluție ascendentă se înregistrează atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini, bineînțeles într-o formă diferită.
În ce privește indicatorul „număr zile turistice” se poate afirma că acesta nu a înregistrat o evoluție accentuată, durata medie a sejurului situându-se în jur de 9,8 zile pe tot parcursul acestor ani; ceea ce înseamnă că volumul investițiilor efectuate de societate nu au fost suficiente pentru crearea unor condiții optime pentru turiști-clienți, care să-i determine să-și mărească durata sejurului.
Ar fi indicat ca echipa managerială să adopte anumite strategii, care să faciliteze sejururile turiștilor (de exemplu, asigurarea unor dotări tehnico-materiale mai moderne, un personal cu o pregătire superioară, capabili să se adapteze la reînnoire, etc.).
Urmărind evoluția indicatorului „coeficient de utilizare a capacității de cazare” cel mai reprezentativ indicator de apreciere a activității de cazare, putem constata că acesta a înregistrat un progres în ultimii ani.
În urma analizei bilanțului contabil în perioada 1997-2003, reiese că „S.C. Băile Govora S.A.” a cunoscut un progres în perioada menționată, evoluția cifrei de afaceri în ultimii ani fiind crescătoare.
Finanțarea mijloacelor circulante a fost asigurată din surse proprii și împrumuturi bancare, societatea nereușind să acopere integral necesarul de finanțat din surse proprii.
Indicatorul „lichiditatea globală” cunoaște o evoluție progresivă dar nu suficientă pentru a fi favorabilă, având o mărime subunitară. În anul 1998 acest indicator cunoaște o evoluție favorabilă, având o mărime supraunitară cuprinsă între 2-2,5, dar care din nefericire în anii următori nu a mai atins o astfel de cotă.
În urma analizei putem observa că și indicatorul „lichiditatea imediată” are o evoluție destul de lentă, situându-se între anii 1997-2003, între 0,250-0,290, o situație optimă fiind atunci când acest indicator are o tendință către 0,5. Astfel lichiditatea este scăzută, ceea ce constituie un punct slab pentru societate, aceasta nedispunând de o trezorerie semnificativă, care să preia eventualele șocuri din mediul extern.
În ce privește societatea din punct de vedere al securității financiare putem afirma că aceasta nu are datorii semnificative pe termen lung sau mediu.
Viteza de rotație a stocurilor este destul de mare, societatea aprovizionându-se în funcție de nevoi și neavând stocuri fără mișcări semnificative. Acest indicator are o evoluție favorabilă pe tot parcursul acestor ani, înregistrând valori inferioare valorii de 30 de zile.
În ce privește indicatorul „rata profitului”, acesta tinde să aibă o situație, bună în urma rezultatelor obținute în ultimii ani, dar nu suficientă pentru a permite o dezvoltare de proporții și o reînnoire a activelor. Aceasta arată că societatea are un potențial de investiții destul de scăzut din surse proprii, fapt ce ar putea duce la o „îmbătrânire” a mijloacelor de producție pe care le deține, cu efect negativ în calitatea serviciilor viitoare.
Se impune astfel o analiză a potențialului de dezvoltare și de apelare la surse atrase (credite bancare, investiții externe pentru modernizări, investiții, etc.)
Referitor la volumul de investiții, societatea trebuie să facă eforturi considerabile, pentru a obține resurse care să ofere posibilitatea unor investiții, care să conducă la dezvoltarea bazei tehnico-materiale.
Nu este de neglijat faptul că angajarea investițiilor (prognozate), poate să aibă și un coeficient de risc investițional cauzat de o multitudine de factori interni sau externi întreprinderii (concurența în domeniu, stabilitatea economică a țării, evoluția ratei inflației, etc.).
Rentabilitatea relativ bună a serviciilor prestate precum și posibilitatea recuperării într-un interval de timp scurt a investițiilor necesare, conduce la scăderea riscului investițional în dezvoltarea afacerii.
Luarea în considerare și punerea în practică a unor programe de investiții, ar putea face ca societatea „S.C. Băile Govora S.A.” să devină atractivă pentru eventualii investitori prin specificul activității pe care îl desfășoară.
În general, societatea este atractivă atât sub aspectul dotării cât și al eficienței activității desfășurate.
6.2. Propuneri privind activitatea turistica la SC Baile Govora SA
modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului din zona respectivă, în concordanță cu standardele internaționale, folosind capitalul intern și străin;
creșterea competențelor întreprinderii în valorificarea resurselor locale, în promovarea și comercializarea ofertei proprii, în cooperare cu firma din țară și din străinătate;
modernizarea structurilor de primire, night-cluburi, parcuri de agrement și distracții; crearea unor rezervații și parcuri naționale menite să conserve resurse turistice de o valoare inestimabilă și desfășurarea unui turism civilizat în această zonă;
preocupări importante în ceea ce privește menținerea și diversificarea gamei de proceduri terapeutice sau în ce privește modernizarea bazei de tratament, care să satisfacă cerințele turismului intern și internațional;
în ce privește diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice și ținând seama de experiența țărilor cu o activitate turistică modernă, pot fi scoase în evidență o serie de priorități, între care mai importante apar: creșterea ponderii serviciilor suplimentare în totalul prestațiilor turistice; extinderea serviciilor în domeniul sistemului de rezervare automată a locurilor de cazare; urmărirea instaurării unui climat de ordine și disciplină în toate unitățile turistice, în vederea asigurării unor servicii de înaltă calitate;
asigurarea unui sistem elastic de tarife și prețuri în funcție de sezon, de serviciile oferite, condiții climatice;
asigurarea celor mai bune condiții în vederea petrecerii sfârșitului de săptămână și a concediilor de odihnă (de exemplu, extinderea programelor, acțiunilor și excursiilor spre principalele obiective turistice din zonă);
asigurarea forței de muncă corespunzătoare noilor programe, exigențe, tehnologii turistice. Realizarea unui astfel de obiectiv are la bază stabilirea unor criterii științifice de recrutare, selecționare, formare și perfecționare a tuturor lucrătorilor din turism; instituirea unui sistem eficient de stimulare și cointeresare a personalului din turism; derularea unor cursuri de formare profesională managerială în turism;
organizarea unor acțiuni promoționale pentru relansarea ofertei românești pe piața europeană, precum și pe alte piețe; îmbunătățirea conținutului și calității mesajelor publicitare; diversificarea publicațiilor turistice editate în mai multe limbi de circulație internațională și difuzarea lor largă în țările emitente de turiști pentru România.
Consider că înfăptuirea unor asemenea obiective strategice va determina schimbări esențiale și cu efecte pozitive și deosebit de importante atât pe plan economic cât și în plan social pentru societatea studiată.
BIBLIOGRAFIE
Balaure V., Adăscăliței V., Bălan C., Boboc Șt., Cătoiu I., Olteanu V., Pop Al.N., Teodoreanu N., – Marketing, Ed.Uranus, București, 2000
Cosmescu I., – Economia turismului – principii și mecanisme, Ed.Universității „Lucian Blaga” Sibiu, 1998
Gherasim T., Gherasim D., Cosmescu I., – Marketing turistic, Ed.Economică, București, 1998
Ioncică M., – Economia serviciilor. Teorie și practică, București, 2000
Ionescu I., – Turismul – fenomen social economic și cultural, Ed.Oscar Print, 2000
Istrate I., Erdeli G., – Amenajări turistice, Ed.Univers, București, 1996
Kotler Phillip, – Managementul Marketingului, Ed. Teora, Bucuresti 1998
Minciu R., – Amenajarea turistică a teritoriului, Ed.Universității „Dimitrie Cantemir”, București, 1995
Minciu R., – Economia turismului, Ed.Uranus, București, 2000
Minciu R., Baron P., Neacșu N., – Economia turismului, Ed.Universității „Dimitrie Cantemir”, București, 1991
Neacșu N., – Turismul și dezvoltarea durabilă, Ed.Expert, București, 2000
Patriche D., Stremțan F., – Elemente de marketing turistic, Ed. Deva, 2000
Petraru C., – Băile Govora – Ghid balenear și turistic, Ed.Mirador, Arad, 1998
Snack O., – Economia industriei turistice, Ed.Institutului Eden, București, 1993
Snack O., Baron P., Neacșu N., – Economia turismului, Ed.Expert, București, 2001
Stăncioiu A., – Strategii de marketing în turism, Ed.Economică, București, 2000
Stănciulescu G., Stan S., Milcu M., – Tehnica operațiunilor de turism, Ed.BIC ALL, București, 1995
Stănciulescu G., – Tehnica operațiunilor de turism, Ed.ALL Educational, București, 1998
Stremțan F., – Marketing – Arealul turistic apusean al României, Ed.Eta, Cluj, 1998
Vorzsák Álmos, – Introducere in marketingul serviciilor, Ed. Presa Universitara Clujana, Cluj-Napoca, 2001
*** Revista „Actualitatea în turism”, București, edițiile 1989-2003
*** Revista „Vacanțe și călătorii”, nr.27, martie 2003
*** Revista „Tribuna Economică”, București, edițiile 1998-2003
*** www.bailegovora.home.ro
*** www.valceaturistica.ro
*** www.govora.vl.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Studiu Asupra Statiunii Balneo Turistice Govora (ID: 168247)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.