.studiu Asupra Sistemului DE Protectie Sociala In Romania

CUPRINSUL

CAPITOLUL PAGINA

Considerații generale. Concepte privind protecția socială 2

Necesitatea, conținutul și rolul protecției și asigurărilor sociale 3

Protecția socială în România ante-decembristă 6

Sistemul de protecție socială din România – Comparație globalizată 9

Politicile macroeconomice – Influența asupra sistemului de protecție
socială din România 10

Sărăcia – Măsurare și coordonate în România 16

Contextul șomajului în România 18

Șomajul în România 21

Consturile protecției sociale, realitatea societății românești în
perspectiva aderării la Uniunea Europeană 29

10. Recrutare, încadrare, promovare, gestionare a resurselor 34

11. Concluzii ale studiului 42

CAPITOLUL l

CONSIDERAȚII GENERALE. CONCEPTE PRIVIND PROTECȚIA SOCIALĂ

Intr-un stat democratic, protecția socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populației.

Cu rădăcini în antichitate, prin includerea elementelor de protecție în Dreptul Roman, remarcăm apariția primelor forme de asistență socială în secolele 13 și 14, când în jurul mănăstirilor au fost construite așezăminte de asistență socială pentru săraci, bătrâni și bolnavi.

Primele forme de protecție socială au apărut la începutul secolului 19 și s-au referit la măsuri de asigurare socială; la acestea s-au adăugat cu timpul și elemente de asistență socială, ambele forme căpătând denumirea de "securitate socială". Acest termen a fost utilizat pentru prima oară de instituțiile create în SUA, odată cu adoptarea Legii securității sociale din 1935, care cuprindea reglementări cu privire la prevenirea riscului pentru bătrânețe, moarte, handicap și șomaj.

Conceptul de protecție socială a fost prima oară introdus de către John K. Galbraith și definește politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populației, prin măsuri ce urmăresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El consideră ca fiind cea mai urgentă măsură "prevederea dreptului celor care nu-și pot găsi un loc de muncă de a avea un venit garantat sau alternativ".

Ca element de drept internațional, Organizația Internațională a Muncii a adoptat în anul 1952 ( Convenția nr. 102 ) termenul de "securitate socială" cuprinzând ca elemente complementare asigurările sociale și asistența socială.

In prezent acțiunile de protecție socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sănătatea, instruirea și educația, cultura, condițiile de odihnă și recreere, mediul social-politic, într-un cuvânt, condițiile sociale de trai.

CAPITOLUL 2

NECESITATEA, CONȚINUTUL SI ROLUL PROTECȚIEI SI ASIGURĂRILOR SOCIALE

Protecția socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viață de bază pentru toți oamenii, indiferent de mijloacele de care aceștia dispun.

Există mai multe categorii de persoane care cer protecția socială: protecția șomerilor, protecția handicapaților, protecția copilului și a tinerilor, protecția socială complementară ( protecția socială în caz de deces, incapacitatea de muncă, boala profesională ).

Condițiile concrete și nevoile diferite care se cer acoperite fac ca și modalitățile de realizare a protecției sociale să fie diferite. Astfel, programele se bazează pe premise diferențiate în cazul asigurărilor sociale-destinate acoperirii unor nevoi personale ca urmare a pierderii temporare sau definitive a capacității de muncă-sau în cazul protecției lucrătorului la locul de muncă-mediu, condiții de muncă- nevoi care se transferă asupra costurilor de producție și a căror satisfacere este inclusă în prețul produsului.

Obiectivele reformei în domeniul asistenței sociale, adică în domeniul susținut material de stat, sunt astfel formulate și fundamentate încât să se poată asigura realizarea restabilirii sau menținerii unor echilibre între sectorul public și cel privat, între protecție și autoprotecție, între nevoi și resurse, între dezvoltarea umană a generației prezente și cea a generațiilor viitoare.

Asistența socială este mecanismul principal prin care societatea intervine pentru a preveni, limita sau înlătura efectele negative ale evenimentelor care se produc asupra persoanelor sau grupurilor vulnerabile, fără voia acestora sau sunt prea puțin influențate de acestea.

Obiectivul principal al protecției sociale îl constituie diminuarea sau chiar înlăturarea consecințelor unor riscuri asupra mediului și nivelului de trai ale unor segmente ale populației.

In fundamentarea și promovarea politicii sociale sunt considerate următoarele principii:

protecția demnității umane;

eliminarea oricărei forme de discriminare în întreaga politică
de protecție socială;

promovarea parteneriatului social ca mijloc de control și
eficientizare a tuturor măsurilor de politică și de protecție
socială;

flexibilitatea, respectiv adaptarea măsurilor de protecție
socială la necesitățile reale ale grupurilor și persoanelor;

orientarea obiectivelor și măsurilor de politică și protecție
socială în direcția capacitării, mobilizării și participării
tuturor forțelor sociale la relansarea creșterii economice,
munca fiind prima sursă a bunăstării și libertății individului,
sursa cea mai stabilă a sănătății economiei;

descentralizarea treptată a protecției sociale și odată cu
aceasta, angrenarea în activitatea de protecție socială a agenților economici, unităților administrației publice locale, a instituților guvernamentale și organizațiilor neguvernamentale, societăților de caritate și persoanelor fizice, prin contribuții materiale, financiare și sociale ale acestora într-un cadru legal adecvat.

Diversitatea și cuantumul prestaților și serviciilor sociale sunt condiționate însă de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat, de necesitatea construirii cadrului administrativ de aplicare, cu deosebire în ceea ce privește formarea personalului și informatizarea activităților.

Programele de protecție socială, administrate de stat, sunt finanțate pe principiul repartiției, compensației între generații, de resurse obținute din contribuții, impozite și taxe, pe baza principiului responsabilității colective.

România și-a însușit obiectivul politicilor sociale pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor și principiilor următoare;

Orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a-și câștiga
existența printr-o muncă liber aleasă;

Toți lucrătorii au dreptul la condiții de muncă echitabile;

Toți lucrătorii au dreptul la securitate și igienă în muncă;

Toți lucrătorii au dreptul la o remunerație echitabilă care
să le asigure, lor și familiilor lor, un nivel de viață
satisfăcător;

Toți lucrătorii și patronii au dreptul de a se asocia liber în
cadrul unor asociații naționale sau internaționale pentru
apărarea intereselor economice și sociale ; Toți lucrătorii și patronii au dreptul de a negocia în
colectiv

6) Copiii și adolescenții au dreptul la o protecție socială
contra pericolelor fizice și morale la care sunt expusi

7) Lucrătoarele, în caz de maternitate, și celelalte lucrătoare,
în cazul în care acest lucru este necesar, au dreptul la o
protecție specială în muncă;

8) Orice persoană are dreptul la mijloace corespunzătoare de
orientare profesională în scopul de a ajuta să aleagă o
profesiune conform aptitudinilor sale personale și
propriilor interese;

9) Orice persoană are dreptul la mijloace corespunzătoare
de pregătire profesionala

10) Orice persoană are dreptul de a beneficia de toate
măsurile care să-i permită să se bucure de cea mai bună
stare de sănătate pe care ea o poate atinge;

Toți lucrătorii și membrii familiilor îndreptățite au
dreptul la securitate socială;

Orice persoană lipsită de resurse suficiente are dreptul la
asistență socială și medicală;

Orice persoană are dreptul de a beneficia de servicii
sociale calificate;

Orice persoană invalidă are dreptul la pregătire
profesională și socială, indiferent de originea și natura
invalidității sale;

15) Familia în calitate de celulă fundamentală a societății are
dreptul la o protecție socială, juridică și economică, de
natură a-i asigura deplina dezvoltare;

16) Mama și copilul, independent de situația matrimonială și
de raporturile familiale, au dreptul la protecție socială și
economică corespunzătoare;

17) Cetățenii uneia dintre Părțile contractante au dreptul de a
exercita pe teritoriul unei alte Părți orice activitate
lucrativă, pe picior de egalitate cu cetățenii acesteia din
urmă, sub rezerva restricțiilor bazate pe temeinici rațiuni
cu caracter economic sau social;

Lucrăt orii migranți ai uneia dintre Părțile contractante și familiile lor au dreptul la protecție și asistență pe teritoriul oricărei alte Părți contractante.

Structura sistemului de protecție socială din România este complicată de existența unor scheme diferite răspunzând aceluiași risc social, a unor modalități de finanțare și organizare amestecate, uneori improprii, a unor atribuții și responsabilități instituționale suprapuse și neclare.

Schemele de protecție socială din România funcționează pe principiul asigurărilor sociale, scheme non-contributive finanțate de la bugetul statului, scheme de asistență socială, precum și scheme bazate pe finanțarea prin subvenții de la bugetul de stat a unor bunuri și servicii gratuite sau cu tarife reduse pentru anumite categorii de populație.

Protecția socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sănătatea, instruirea și educația, cultura, condițiile de odihnă și recreere, mediul social-politic, într-un cuvânt, condițiile sociale de trai. La acestea se adaugă: condițiile materiale de viață (locuința și mediul de locuit; ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă; veniturile și consumurile); viața de familie; respectarea ordinii sociale și de drept.

In țara noastră după decembrie 1989, datorită trecerii de la economia planificată la economia de piață, s-a impus o reconsiderare a sistemului de protecție socială.

Constituția folosește și consacră, conceptul de protecție socială. Astfel statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutorul de șomaj și la alte forme de asistență socială prevăzute de lege.

CAPITOLUL 3

PROTECȚIA SOCIALĂ IN ROMÂNIA ANTE-DECEMBRISTĂ

Ca și alte sisteme de protecție socială naționale, cel din România s-a constituit treptat începând cu primele decenii ale acestui secol, când au fost instituite primele măsuri legislative. Sistemul a fost îmbogățit, perfecționat și reformat oarecum în pas cu evoluțiile în domeniu din țările dezvoltate, sub influență germană și franceză, în principal. Cu unele particularități, o asemenea evoluție a avut loc și în anii regimului comunist. România a ieșit din acest regim cu un sistem de protecție socială care prin construcția sa poate fi apreciat ca modern. Cu excepția unor scheme pentru protecția șomerilor și săracilor, sistemul românesc cuprindea toate celelalte componente de protecție a șomerilor, cu unele scheme complementare de protecție a persoanelor handicapate, a veteranilor nale, cel din România s-a constituit treptat începând cu primele decenii ale acestui secol, când au fost instituite primele măsuri legislative. Sistemul a fost îmbogățit, perfecționat și reformat oarecum în pas cu evoluțiile în domeniu din țările dezvoltate, sub influență germană și franceză, în principal. Cu unele particularități, o asemenea evoluție a avut loc și în anii regimului comunist. România a ieșit din acest regim cu un sistem de protecție socială care prin construcția sa poate fi apreciat ca modern. Cu excepția unor scheme pentru protecția șomerilor și săracilor, sistemul românesc cuprindea toate celelalte componente de protecție a șomerilor, cu unele scheme complementare de protecție a persoanelor handicapate, a veteranilor de război și a persoanelor care în vechiul regim au suferit diverse forme de persecuție politică, precum și cu recent instituita schemă a ajutorului social, o formă a venitului minim garantat.

Părțile slabe ale vechiului sistem

Alături de părțile forte existau și părți slabe majore (uneori părți opuse ale aceleași medalii): productivitatea muncii era scăzută; salariile nu erau corelate cu productivitatea, de aici decurgând o serie de consecințe negative; abordarea șomajului era deficitară; sistemul de negociere a salariilor contribuia la sporirea presiunilor inflaționiste; angajarea în muncă se concentra în mod excesiv asupra industriei și a agriculturii; migrarea pe plan internațional era foarte limitată.

Salarii necorelate cu productivitate

O a doua și – probabil cea mai importantă moștenire negativă care afectează piața forței de muncă o constituie faptul că salariile nu erau corelate cu productivitatea muncii. Acest sistem de stabilire a salariilor acorda o atenșie deosebită compensării diferențierilor salariale în conformitate cu riscurile de accidentare, cu beneficiile suplimentare, cu

ierarhia și asigurarea funcției, etc. În același timp, sistemul nu făcea diferențierile rezultând din investiția diferită de capital uman.

Guvernele au încercat să stabilească structura salarială ținând seama de productivitatea marginală imaginară și de alte criterii precum efortul și factorii sociali. Chiar primul criteriu nu a putut fi implementat, deoarece prețurile distorsionate făceau imposibilă comensurarea productivității. Dacă Guvernul (respectiv ministerul de resort) remarca o penurie, să zicem, de dulgheri și decidea să le crească salariile (ceea ce nu era ușor, datorită contractelor colective și rigidităților instituționale, se putea aprecia greșit cu ușurință cu privire la elasticitatea disponibilului forței de muncă și la receptivitatea lucrătorilor la șansele pregătirii profesionale. In plus, guvernul tindea să subestimeze productivitatea marginală a forței de muncă calificată și școlarizată. Introducerea factorilor sociali alături de criteriile de productivitate în stabilirea salariilor a acutizat, în mod evident, problema .

Ca urmare, indiferent de efortul depus în edificarea sa, structura salarială a devenit întâmplătoare și nu reflecta diferențele în calificare și în productivitate. Spre deosebire de situația din occident, veniturile mari nu reveneau persoanelor cu calificare înaltă în sensul capitalului uman-medici, juriști sau contabili-ci, de obicei lucrătorilor manuali de înaltă calificare din sfera materială, industrială.

Scurt istoric privind protecția socială a șomerilor

În lume, primele forme de protecție socială au apărut la începutul secolului al xix-lea, iar până la cel de-al doilea război mondial, în multe țări

s-au adoptat măsuri importante privind securitatea socială. În ultimii 50 de ani, sistemele de securitate socială au cunoscut importante evoluții, ce au fost impuse de nevoia unei "păci sociale", îndeosebi în perioadele de criză sau depresiune economică precum și, în unele țări, în perioadele de tranziție de la sisteme social- economice de un anumit tip la altele, democratice.

Ca în alte țări, și în țara noastră, au funcționat birouri de plasare în muncă, încă de la începutul secolului al xix-lea. Inițial acestea efectuau plasarea în muncă cu plată, apoi sub influența Organizației Internaționale a Muncii care la scurt timp după înființare, a interzis funcționarea birourilor de plasare în muncă și în țara noastră, s-a hotărât orginizarea unui sistem de stat de asigurare gratuită contra lipsei de lucru. Astfel, birourile de plasare în muncă existente, au trecut sub controlul autorităților publice, odată cu adoptarea Legii pentru organizarea plasării în muncă din 30 septembrie 1921.

Pe baza acestei legi, s-au desființat birourile de plasare cu plată și au fost înființate oficiile de plasare comunale, județene sau regionale. Ele aveau următoarele atrbuții: de a primi, aduna și clasa cererile și ofertele de lucru; de a face plasarea brațelor la nevoile producțiunii; de a cunoaște în orice moment piața muncii și de a propune măsuri pentru prevenirea și combaterea lipsei de lucru sau de lucrători.

Oficiile de plasare au funcționat până în anul 1950, când au fost înlocuite cu un organism nou – Direcția generală a rezervelor de muncă. Acest organ de stat depindea de guvern și avea printre alte atribuții: a) recrutarea de forță de muncă disponibilă din județe și redistribuirea ei la întreprinderile care se construiau și la șantierele de construcții pentru lucrări publice; b) pregătirea de muncitori calificați într-un sistem de școli profesionale cu durata de 2-3 ani și prin calificare de scurtă durată de 6 luni; c) înlesnirea încadrării în muncă a persoanelor ce căutau de lucru. Marea majoritate a solicitanților care se adresau acestor birouri de recrutare și repartizare a forței de muncă, o constituiau personalul casnic.

În perioada imediat următoare, în țara noastră au fost în vigoare mai multe hotărâri de guvern care conțineau dispoziții referitoare la recrutarea și repartizarea organizată a muncitorilor.

CAPITOLUL 4

SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA -COMPARAȚIE GLOBALIZATĂ

Problemele protecției sociale, cu care se confruntă în prezent toate țările, o preocupare aparte pentru statele aflate în tranziție, în general, și pentru țara noastră, în special. Aceasta, în contextul în, care ne confruntăm cu inexistența unui model de tranziție a societății de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare și conducere socială și economică autoritară la un sistem bazat pe autonomizarea relațiilor și a agenților și funcționarea economiei pe principiile cererii și ofertei.

Mobilizarea resurselor-resurse menite să sprijine politica activă în domeniul forței de muncă pot să provină atât din sectorul de stat, cât și din cel particular, deși la începutul tranziției acestuia din urmă îi revine un rol foarte limitat în domeniul finanțării.

Finanțarea privată nu constituie o raritate în țările cu economie de

piață. În Japonia realocarea forței de muncă se face în cea mai mare măsură prin eforturile financiare ale firmelor particulare, în industria americană constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din ramură (United Auto Workers) care urmează a fi concediați au dreptul-prin contractul de muncă să fie recalificați în prealabil pe cheltuiala firmei. Mai recent, contractul colectiv negociat și semnat cu toate cele trei mari firme producătoare de autovehicule stabilește programe de susținere a veniturilor care asigură membrilor de sindicat plata de ajutoare de șomaj foarte propiate de nivelul salariului pe toată durata contractului. Se poate argumenta că firmele private vor asigura pe salariații lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forța lor de muncă

numai daca firmele , la randul lor , pot sa plaseze aceste riscuriasupra pietei de capital .

In Europa Centrală și de Est asemenea piețe de capital nu există pentru cea mai mare parte a sectorului privat în formare și sindicatele ar fi rău sfătuite, în aceste condiții, să insiste asupra introducerii unor asemenea prevederi în contractele de angajare a forței de muncă. Oricum, cea mai mare parte a șomajului derivă din disponibilizările din întreprinderile de stat decât din cele private.

Întreprinderile de stat din Europa Centrală și de Est continuă adesea să sprijine pe lucrătorii concediați, permițându-le să beneficieze în continuare de anumite facilități sociale (de exemplu, de locuințe), iar în Federația Rusă chiar prin finanțarea lucrărilor publice care au acceptat să-i angajeze. Dar asemenea activități nu sunt desfășurate în mod sistematic și, oricum, costurile lor se vor suporta în final de la bugetul de stat.

Finanțarea publică poate fi efectuată în primul rând din impozitarea cu caracter general (Australia, Irlanda și Polonia) sau din impozitele pe salarii ale patronilor și salariaților (Germania, Ungaria și România), în cazul impozitelor pe salarii, statul administrează ceea ce reprezintă, în fond, resurse private destinate asigurării de servicii pentru angajarea în muncă, dar include (de obicei) plăți pentru asigurarea contra șomajului. Pe măsură ce situația economică se îmbunătățește, finanțarea ar trebui să se împartă în măsură sporită între bugetul de stat și între contribuțiile întreprinzătorilor și ale salariaților. (Ungaria a făcut anumiți pași în această direcție, dar cu dificultăți întrucât restricții severe bugetare sunt impuse întreprinderilor), în unele cazuri, și pe măsură ce se ajunge la folosirea integrală a forței de muncă, ată finanțarea poate fi trecută către patroni și salariați, așa cum este cazul în Japonia.

CAPITOLUL 5

POLITICILE MACROECONOMICE – INFLUENTA ASUPRA SISTEMULUI DE PROTECȚIE SOCIALĂ DIN

ROMÂNIA

Politicile macroeconomice de stabilizare și ajutorare asigură premise pentru promovarea unor obiective sociale concrete și realiste și a unor măsuri adecvate atingerii lor, asigurându-se noi forme de protecție a capitalului uman:

rezolvarea problemelor privind șomajul provocat de
intensificarea proceselor de restructurarea în economie, prin
promovarea unor programe de acțiuni și măsuri pentru
funcționarea mai bună a pieței de muncă, cu un efort
deosebit pentru crearea de noi locuri de muncă,
îmbunătățirea sistemului de formare și perfecționare a
pregătirii profesionale, orientarea și reorientarea
profesională a forței de muncă tinere sau a celei
disponibilizate în diverse sectoare, sprijinirea dezvoltării
IMM-urilor, inclusiv prin acordarea de credite din fondul de
șomaj;

stimularea cererii de forță de muncă prin inițierea unor
măsuri fiscale care să conducă la creșterea gradului de
absorbție a forței de muncă precum și cooperării externe în
vederea lărgirii pieței forței de muncă;

– susținerea procesului de îmbunătățire a nivelului de trai a
populației prin sporirea reală a salariilor și a veniturilor în
concordanță cu creșterea productivității muncii și, în
general, a eficienței economice precum și protejarea
veniturilor populației împotriva inflației prin crearea
nivelului salariilor, pensiilor și altor categorii de venituri în
funcție de evoluția prețurilor de consum și a indicatorilor
activității economice;

echilibrarea nivelului salarial practicat în diferite domenii de
activitate: sector bugetar, regii autonome, societăți
comerciale care să reflecte gradul de complexitate a muncii
desfășurate, importanța muncii și răspunderea asumată
potrivit funcției îndeplinite;

îmbunătățirea formelor și modului de direcționare a
sprijinului social, introducerea de noi forme de prestații de
asistență socială pentru persoanele și familiile care temporar
sau permanent de află într-o situație de risc social,
accentuându-se latura preventivă a măsurilor de protecție
socială.

Strategia națională de dezvoltare economică a României pe termen mediu.

Politicile privind resursele umane și politicile sociale vor fi construite în baza prevederilor Cartei Sociale Europene revizuite și a Codului Social European, și vor reflecta practicile instituite de Uniunea Europeană și dezvoltate în Modelul Social

European.

Obiectivele prioritare în aceste domenii sunt:

1. Promovarea reformei educaționale, atât la nivelul de bază, cât și în învățământul superior. Modernizarea sistemului de învățământ se va realiza în acord cu tendințele manifestate în țările cele mai avansate, punându-se accentul pe:

Descentralizarea sistemului național de învățământ;

Promovarea relației contractuale dintre unitățile de
învățământ și comunitățile locale;

Organizarea sistemului de formare a managerilor din
învățământ;

Dezvoltarea utilizării tehnologiei informației și
comunicației în procesul educațional;

Extinderea sistemului național al învățământului la
distanță;

Aplicarea programului național de educație a adulților și
a programului "șansa a doua prin educație?";

Formarea profesională continuă, în acord cu politicile
similare din Uniunea Europeană;

Restructurarea finanțării învățământului.

2. Principalul obiectiv al strategiei în domeniul sănătății este îmbunătățirea stării de sănătate a populației exprimată prin reducereanumărului de decese evitabile, a frecvenței și gravității îmbolnăvirilor, asigurându-se:

Echitatea accesului la servicii și distribuirea echitabilă a
poverii economice a finanțării îngrijirilor de sănătate,
inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii
medicale;

Eficienta furnizării serviciilor;

Corelarea capacității de finanțare cu nivelul de dezvoltare
a economiei;

Creșterea capacității Ministerului Sănătății în domeniul
dezvoltării politicilor de sănătate, al reglementării și
controlului acestui sector, reducându-se intervenția sa în
administrarea directă a unor activități și instituții
prestatoare de servicii medicale.

3 .Reforma socială va asigura:

Reforma asistenței sociale prin trecerea de la programe cu
eligibilitate universală la programe orientate, către
categorii specifice ale populației

Reforma sistemului de pensii, avându-se în vedere:

– restabilirea echității inter-generații;

– restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de
pensii;

– complementarea sistemului actual PAYG reformat cu tipuri
de fonduri de pensii capitalizate, astfel ca: sistemul integrat să fie

sustinabil din punct de vedere financiar; sistemul să asigure

conservarea valorii reala a contribuțiilor și a nivelului veniturilor de

inlocuire contractate; fondurile de pensii să contribuie la ameliorarea

fluxurilor de capital în susținerea creșterii economice.

Politica în domeniul ocupării și protecției șomerilor prin
deplasarea accentului de la măsurile pasive către cele
active;

Armonizarea legislației muncii cu normele din Uniunea
Europeană, în domeniul relațiilor de muncă și al normelor
de protecție a muncii;

• Combaterea sărăciei, principalul instrument utilizat fiind cel de ajutor social. Pentru determinarea eligibilității familiilor la prestații de asistență socială, guvernul va fundamenta și va stabili nivelul venitului minim garantat, diferențiat în funcție de condițiile socio-demografice ale familiilor. Pentru o mai bună aplicare a programului, fondurile destinate acestui scop vor fi asigurate de la buget, iar aplicarea și monotorizarea programului se va face de către autoritățile locale și instituția tripartită abilitată.

Politica angajării forței de muncă

Problemele cheie pe termen scurt ale politicii angajării forței de muncă sunt: a) dacă guvernul ar trebui să lase ca șomajul să crească brusc, sau dacă nu, b) ce măsuri ar putea să întreprindă pentru a ține sub control șomajul. Această secțiune a capitolului se adresează în principal la prima întrebare, analizând cu precădere problemele sprijinirii în continuare a întreprinderilor de către guvern.

În fazele timpurii ale tranziției, prăbușirea producției era asociată cu o scădere disproporționată a ocupării forței de muncă pe termen scurt.

Încercările întreprinderilor de a menține ocupate locurile de muncă au condus, în multe cazuri, la deficite financiare substanțiale și în creștere guvernele au tolerat creditarea continuă de către bănci a întreprinderilor insolvabile din punct de vedere financiar și au amânat adoptarea legilor falimentului. Impunerea fără discriminare a unor restricții bugetare severe și falimentarea întreprinderilor insolvabile conduc la pierderea masivă a locurilor de muncă. Deși creștea rapid, sectorul privat era prea mic la început pentru a putea să asigure noi locuri de muncă în măsura solicitărilor.

Spre deosebirea de situația legată de controlul salariilor, unde măsurile adoptate erau explicite, politica angajării forței de muncă a îmbrăcat forma unui compromis incomod între a) obiectivul explicit al sistării sprijinului financiar al întreprinderilor de stat care înregistrau deficite și b) presiunea politică vizând evitarea concedierilor masive și a șomajului pe scară largă. Părerile exprimate de experți – privați sau oficiali – au pledat în favoarea impunerii unor restricții bugetare severe față de firmele cu niveluri înalte de șomaj – dacă asemenea cazuri apar – printr-un mix de politici active pe piața forței muncă și în sfera asigurărilor sociale.

Un al doilea obiectiv al politicii veniturilor 1-a constituit menținerea la un nivel controlat al salariilor pentru îmbunătățirea competivității, prin aceasta, de menținere a angajării în muncă. Politicile veniturilor au o serie de efecte alocative și distributive, în măsura în care ele afectează stabilirea nivelului salariilor, ele exercită o anumită presiune asupra repartiției salariale aceasta previne, sau cel puțin încetinește apariția diferențierilor salariale ca ghid al deciziilor cu privire la alocarea resurselor pe piața de muncă, astfel se atenuează creșterea șomajului și, prin aceasta, poate să contribuie la stăpânirea uneia dintre cele mai importante cauze ale sărăcirii populației.

Abordarea foarte atentă a liberalizării salariale și adoptarea unor restricții bugetare dure pentru firmele de stat în primii ani ai reformelor reflectă moștenirea de la economia planificată. Eficiența pe piața forței de muncă cere nu numai liberalizarea deciziilor cu privire la salarii și angajarea în muncă, dar și infrastructura instituțională a unei piețe libere. Aceasta presupune proprietatea privată și piețe competitive pentru produse, capital, forțe de muncă între diferiți întreprinzători, ocupații și localități. Piața competitivă a forței de muncă este caracterizată prin absența intervenției guvernamentale în stabilirea salariilor sau în deciziile cu privire la încadrarea în muncă, dar din culise, cum s-ar zice, guvernul are răspunderea să susțină drepturile de proprietate privată și de exercitare a concurenței.

Așa cum s-a menționat, moștenirile din economiile Europei Centrale și de Est sunt foarte diferite. Absența proprietății private făcea ca întreprinderile să nu fie confruntate cu stimulente vizând minimizarea costurilor sub aspectul salariilor sau al deciziilor privind angajarea forței de muncă. Concentrarea industriei înseamnă că liberalizarea prețurilor și a salariilor oferă șanse de a exploata puterea monopolistă. Absența piețelor de capital atestă faptul că nu există nici o bază pentru decizii investiționale eficiente pentru firme sau pentru lucrători. Și există restricții în calea mobilității forței de muncă. O componentă esențială a politicii forței de

muncă constă, prin urmare, în politici structurale menite să stabilească instituțiile și cadrul legal necesar pentru o viață eficientă a forței de muncă. Parțial, aceasta depinde de progresul general al reformelor: extinzând sectorul particular prin privatizarea întreprinderilor existente, capacitând și încurajând noi acțiuni antreprenoriale, crearea de piețe de capital și deschizând calea concurenței în domeniul pieței produselor, de exemplu, prin liberalizarea comerțului. Sub termenii mai specifici ai pieței forței de muncă, aceasta presupune înlăturarea impedimentelor din calea mobilități forței de muncă precum permisele de rezidență sau beneficiile sociale legate de angajarea în muncă, lichidarea restricțiilor administrative (de exemplu, în ceea ce privește auto-angajarea) și introducerea legislației care definește drepturile lucrătorilor, ale patronilor și ale sindicatelor, precum și rolul guvernului în contextul economiei de piață.

Astfel strategia politică are două aspecte:

• Pe termen scurt, preocuparea principală o constituie managmentul
salariilor și a angajării forței de muncă în absența infrastructurii
unei economii de piață (în principal o chestiune de stabilizare
macroeconomică).

• Pe termen lung, obiectivul principal îl constituie reforma
instituțională.

Menținerea echilibrului macroeconomic

Stabilizarea macroeconomică este analizată în mod util sub aspectul salariilor și a politicii veniturilor (prețul forței de muncă) și a politicii de angajare a forței de muncă.

Politica salariilor și a veniturilor

Politicile cu privire la salarii și venituri urmăresc restrângerea salariilor absolute, preferabil fără afectarea inutilă a salariilor relative.

Limitarea salariilor absolute

Toate țările din Europa Centrală și de Est au menținut controlul asupra salariilor pentru a le menține la valoarea absolută, în ciuda performanțelor deprimante ale politicilor cu privire la venituri atât în economiile industrializate cât și în țările Americii Latine.

Există o serie de motive pentru care politicile de venituri ar putea fi mai eficace în contextul economiilor aflate în perioada de tranziție decât oriunde altundeva.

În primul rând, moștenirea reglementării guvernamentale cu privire la salarii înseamnă că aparatul administrativ pentru politica veniturilor se află la locul său. Managerii întreprinderilor trebuie să stabilească salariile în context cu politica, întrucât ei au procedat întotdeauna în acest mod. In al doilea rând, și derivând tot din moștenire, întreprinderile de stat din economiile aflate în perioada de tranziție pot să reziste mai puțin la cererile privind salariile decât firmele private motivate prin maximizarea profitului.

Politicile pe termen mediu

Din momentul în care restructurarea forței de muncă a început, piața trebuie strămutată către politicile preocupate de edificarea unor instituții stabile ale pieței forței de muncă. Cele mai importante sunt instituțiile care se ocupă de șomaj, deși lor trebuie să li se adauge aranjamente care îmbunătățesc utiliizarea resurselor din întreprinderi și scheme de negocieri colective corespunzătoare.

Politicile orientate împotriva șomajului deschis trebuie să devină o prioritate, cu accent deosebit pe politicile contra șomajului pe termen lung. Proporția deja înaltă a șomajului de lungă durată poate să conducă curând la probleme serioase de descalificare , demotivare și marginalizare.

Pentru îmbunătățirea utilizării resurselor în cadrul întreprinderilor e necesară acțiunea. Asemenea acțiuni constituie o preocupare a celor care coordonează măsurile politice. Accentul inițial asupra măsurilor de redistribuire a forței de muncă în cadrul întreprinderilor și de închidere a organizațiilor aparent neprofitabile trebuie să fie sprijinite de măsuri vizând creșterea eficienței utilizării resurselor în cadrul întreprinderilor:

• In ceea ce privește oferta, politicile trebuie să se concentreze asupra învățământului și pregătirii profesionale.

Structurile stimulatoare din cadrul întreprinderilor trebuie
îmbunătățite. Guvernul trebuie să reziste tentației de a aplica scara
salarială de bază elaborată de întreprinderile de stat.

Salariul minim trebuie ajustat prin acțiune discreționară.

Avantajele suplimentare incompatibile cu structura stimulatoare a
economiilor de piață trebuie întrerupte. Acest lucru n-ar trebui să
fie dificil din moment ce sistemul fiscal a fost reformat când
lucrătorii preferă plățile în numerar.

Reformele negocierilor colective nu trebuie amânate dincolo de primul șoc al pieței forței de muncă.

Țările mai mari vor găsi negocierile descentralizate mai utile decât
cele centralizate.

Țările mici, deschise și înalt sindicalizate trebuie să opteze pentru o
negociere centralizată, astfel încât beneficiile moderării salariilor
să poată fi împărtășite de toți participanții la procesul de negocieri.

CAPITOLUL 6

SĂRĂCIA – MĂSURARE SI COORDONATE IN ROMÂNIA

Aspecte conceptuale – sărăcia. Conceptul de sărăcie

Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date. Accentul cade pe lipsa resurselor, în mod special pe lipsa resurselor economice. Componenta economică rămâne, fără îndoială, cea mai importantă dimensiune a sărăciei, dar nu mai mult decât o componentă, printre altele, însă, definirea sărăciei trebuie făcută din două perspective:

a consumului – în această perspectivă, sărăcia este definită ca neputința
de a satisface acele nevoi considerate minime;

a funcționării sociale normale – în acest caz, sărăcia presupune
inexistența acelor mijloace care asigură subiectului o participare completă
la viața socială, o îndeplinire completă a tuturor rolurilor care îi revin, o
participare la activitățile formative minime care îi oferă șanse suficiente
pentru a se dezvolta prin efort propriu.

Cercetările de teren propun redefinirea sărăciei ca relație socială – un tip de relație socială exponențial semnificativă pentru stadiul de evoluție a societății în ansamblul său.

Departe de a fi o "problemă specială a marginalilor și exclușilor", sărăcia rămâne testul de maturitate structurală, prin care societatea contemporană ia act de propriile disfuncționalități pentru a-și crea pârghii de retroacțiune pragmatică în timp real.

Dacă acceptăm această opțiune metodică, sărăcia se relevă a fi o stare de asimetrie a capacității (individuale și de grup) de accesare a resurselor disponibile la nivel comunitar. Folosind pluralul, apare evident că ne disociem de accepțiune restrictivă, care limitează complexitatea problemei la componenta economică.

Sub acest aspect,literatura de specialitate este unanimă în a defini sărăcia pe trei paliere de profunzime structurală:

1. sărăcia relativă:

la limita superioară a subzistenței, puțin deasupra "coșului zilnic";

"inexistența nivelului minim de resurse care asigură o funcționare
normală a persoanei / familiei în contextul social – cultural dat".

2. sărăcie absolută:

în exclusivitat "coșul zilnic";

inexistența unor condiț'i minime de viață (mâncare, îmbrăcăminte,
locuință) necesare unei simple supraviețuiri în condițiile societății
respective.

3. mizeria: lipsa "coșului zilnic".

În cazul persoanelor șomere, sărăcia este efectul subutilizării forței de muncă, economia de piață neputând absorbi integral forța de muncă existentă.

Diminuarea sărăciei și a excluderii sociale cere cu necesitate perfecționarea funcționării societății, astfel încât toate mecanismele să asigure șanse de integrare civilă, economică, socială și interpersonală pentru toți membrii societății.

CAPITOLUL 7

CONTEXTUL ȘOMAJULUI IN ROMÂNIA

Particularități ale pieței forței de muncă în România

Conținutul esențial al noțiunii de piață în condiții de concurență este pus în evidență de cele două categorii corelative ale sale: cererea și oferta. Nici piața muncii nu face excepție. Totuși, piața muncii din România este diferită de a celorlalte țări ex-comuniste pentru că este îmbâcsită de "miturile" desprinse din îndelungata experiență comunistă, generatoare de mentalități păguboase.

Pentru început, mitul muncii: cei mai mulți cred că, dacă
muncesc, pur și simplu trebuie să fie plătiți pentru aceasta;
într-o economie de piață, oamenii sunt plătiți pentru
prestarea unei activități utile, nu doar pentru că și-au
consumat energia fizică sau intelectuală. Confuzia provine
din faptul că, pentru prestarea unui serviciu este necesară
și munca.

Urmează mitul îmbogățirii pe seama altora: din păcate,
majoritatea românilor cred că îmbogățirea și prosperitatea
sunt posibile doar apelând la mijloace necinstite: fraudă,
evaziune fiscală, relații, abuz de putere, conflict de
interese, concurență neloială. Recunoaștem expresiile "a

trage o țeapă" sau "a da un tun", care sugerează calea sigură de a face

bani mulți cât mai repede. Aceste convingeri sunt completate de lipsa

de încredere în efortul personal și în spiritul întreprinzător .

Consecința imediată a acestor credințe este dezarmarea rapidă în fața problemelor și apelarea la "mit" ca la o scuză pentru propriile eșecuri.

Primelor două li se alătură mitul guvernului creator și apărător de slujbe: bani strânși de la contribuabili și cei împrumutați de pe piața financiară interațională au fost folosiți de guvernele post – decembriste, în primul rând pentru supraviețuirea cu orice preț a mastodonților industriali, energofagi și nerentabili.

Într-o economie în care legea cererii și a ofertei funcționează, sectoarele profitabile creează locuri de muncă; crearea locurilor de muncă depinde deci de creșterea economică, nu de "ceea ce dă guvernul".

Acestor mituri le adăugăm o observație personală: obiceiul "de a ne mulțumi cu puțin" este o altă consecință a economiei de comandă! Toate Barometrele sociale care analizează răspunsuri reprezentative pentru populația României obțin, la întrebarea: "Ce preferați, un salariu mic, dar sigur, sau unul mare dar nesigur?", o proporție de 70% pentru prima variantă.

.

Aceste răspunsuri reflectă și o altă gravă consecință, prin durată și amploare, a sistemului supracentralizat, clarificat și dictatorial din care tocmai am ieșit – atrofierea constelației de trăsături care fac dintr-un om aparent obișnuit întreprinzător: atrofierea inițiativei, a libertății de acțiune, a riscului și a curajului, lipsa perseverenței și a nevoii de ideal, de concurență și de afirmare.

Șomajul în România de astăzi

În România, eforturile nu se concentrează spre conceperea și aplicarea unei strategii de modernizare, ci către simpla limitare a disfuncționalităților. Avem la îndemână exemple: rezolvarea în extremis a conflictelor sociale sau șomajului.

Șomajul este un exemplu de penurie – penuria locurilor de muncă. Lipsa locurilor de muncă este o problemă cu consecințe economice și sociale devastatoare pentru indivizi și pentru comunitățile afectate. Acest fenomen este legat de cerere și ofertă denumit de unii specialiști "șoc al cererii". Structura de putere de pe piața forței de muncă poate explică cel puțin într-o anumită măsură acest fenomen.

Mulți cercetători au încercat nu doar să explice cauzele șomajului sau să prognozeze evoluția lui, ci și să clasifice formele sale. De exemplu, în Franța se disting trei tipuri de șomaj:

Un șomaj de excludere, reprezentativ pentru muncitorii în vârstă;

Un șomaj de inserție specific celor sub 25 ani;

Un șomaj de reconversie legat de restructurarea industrială.

Șomajul în România postrevoluționară are trei caracteristici majore: impulsivitatea, structura și limitarea posibilităților de reconversie a șomerilor.

Sistemul nostru de învățământ "aruncă" anual pe piața muncii un număr foarte mare de absolvenți care nu pot fi absorbiți.

Structural se constată existența a patru categorii socio – profesionale larg reprezentate:

femeile, muncitoarele calificate sau cu 10 clase, cu vârste peste 40
de ani;

bărbații muncitori de 45-50 de ani cu un nivel scăzut de calificare,
proveniți în special din minerit și din siderurgie;

romi, neșcolarizați, marginalizați,

tinerii absolvenți ai liceelor teoretice.

Toți aceștia întâmpină serioase greutăți în găsirea unui loc de muncă în România de azi.

A treia caracteristică este foarte importantă – limitarea posibilităților în găsirea unui loc de muncă mai ales pentru înțelegerea de ansamblu al fenomenului psihologic și social al șomajului.

Având în vedere raportul dintre aria de expansiune, respectiv, de recesiune a unor profesii în perioada de după decembrie 1989, o cercetare sociologică de teren, finalizată prin aportul Catedrei de Sociologie a Universității de Vest din Timișoara, apreciază că există 3 tipuri de șomaj:

a. șomajul structural – este generat de neconcordanța dintre
structurile spațiului social și noile opțiuni valorice, care au
promovat alte criterii de legitimare;

b. șomajul tehnologic – în varianta românească se definește prin 3
aspecte:

plasarea în afara pieței muncii a specialiștilor profilați pe tipuri de
activități uzate moral, ca urmare a disponibilizărilor generate de
concurența specifică economiei de piață; lipsa de competivitate a
structurilor în care au activat face ca situația să fie aproape
ireversibilă, singura soluție fiind reconversia profesională;

incapacitatea profesională românească de a valorifica, în
beneficiul autohton, specialiști care s-au format pentru tipuri de
activități ce nu mai sunt cerute în România; de cele mai multe ori,
această categorie beneficiază de aranjamente parțiale sau
episodice la reprezentanțele unor firme străine din țara noastră;
puțini dintre aceștia au reușit depășirea situației prin adjudecarea
unor contracte pe perioadă îndelungată;

reconversia profesională pentru sectoare deficitare, în ceea ce
privește plasamentul profesional; sub acest aspect, o mai corectă
informare calificată, prin Direcția Muncii și a Protecției Sociale,
poate constitui o posibilă modalitate de corijare a traseelor de
patologie socială în care se angajează, în necunoștință de cauză o
parte din cei care au deja un statut de șomer pe care vor să-1
surmonteze;

c. șomajul de supracalificare – are ca principală cauză asimetria dintre structura ofertei educative și structura cererii reale de pe piața forței de muncă; la acest capitol, menținerea unei calificări rigide a cifrei de școlarizare, corelată cu nevoile de încadrare ale corpului profesoral, este contraproductivă.

CAPITOLUL 8

ȘOMAJUL IN ROMÂNIA

Una din formele cele mai importante ale protecției sociale o reprezintă protecția ce se acordă șomerilor. Prin aceasta înțelegem ansamblu de măsuri pubilce luate de societate în scopul de a proteja membrii săi împotriva problemelor economice și sociale ce ar putea fi cauzate de pierderea sau reducerea substanțială a veniturilor datorată șomajului.

Șomajul de lungă durată. Integrarea socială, deficitul de socializare, excludere socială și mecanismele ei.

Noțiunea de șomaj de lungă durată

Caracteristicile populațiilor de șomeri de lungă durată

Conceptul "mod de viață" se referă la viața oamenilor ca un fapt social care trebuie descris sistematic, explicat și prezis. Acest concept este utilizat în două perspective metodologice distincte:

o perspectivă descriptivă: totalitatea caracteristicilor modului de
viață al unei persoane, grup social, colectivități;

o perspectivă explicativ – predictivă: pornindu-se de la un factor
(condiție) presupus a fi determinant, se încearcă a se determina
influența acestuia asupra modului de viață.

Modul de viață se referă la un ansamblu de fenomene care, deși puternic determinate de condițiile sociale, sunt ireductibile la acestea, fiind determinate și de logica vieții individului. El poate face conexiunea între individ și sistemele sociale.

În analiza modului de viață al șomerilor de lungă durată, luăm în considerare abordarea explicativ – predictivă, considerând condiția de șomer ca determinantă. Modul de viață include modul de petrecere a timpului liber, consumul cultural, relațiile de familie, munca.

Noțiunea de șomaj de lungă durată

In legislația românească, prin Legea nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, șomerul este definit ca persoana aptă de muncă, care nu poate fi încadrată din lipsă de locuri de muncă disponibile, corespunzătoare pregătirii sale.

Prin lege, șomerii pot beneficia de următoarele forme de protecție socială:

• ajutor de șomaj, maxim 9 luni;

ajutor de integrare profesională pentru persoanele care provin din
învățământ – pe o perioadă de maxim 9 luni;

alocație de sprijin – după expirarea perioadei de 9 luni, durata
acesteia fiind de 18 luni.

Deci, șomerii beneficiari de alocație de sprijin sunt șomeri de lungă durată.

Dreptul la alocația de sprijin reprezintă un ajutor de șomaj diminuat, acordat în condișii mai restrictive decât ajutorul de șomaj și are drept scop garantarea unui venit minim necesar susținerii traiului pentru șomerii „cronici" sau de lungă durată.

Alocația de sprijin se acordă, pe o perioadă de 18 luni, beneficiarilor acordului de șomaj, după expirarea perioadei de plată a ajutorului de șomaj cu observarea următoarelor condiții la persoana solicitantă:

să nu dețină, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole cu o
suprafață minimă de 10.000 mp în zonele de șes, 20.000 mp în
zonele colinare și 40.000 mp în zonele montane;

să nu realizeze împreună cu membrii familiei, un venit mediu lunar
pe membru de familie de cel puțin 60% din salariul de bază minim
brut pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege.

In perioada în care beneficiază de alocația de sprijin, persoanele în cauză se bucură de aceleași drepturi ca și șomerii care beneficiază de ajutor de șomaj, mai puțin de dreptul la vechime în muncă.

Deci, șomerul de lungă durată este persoana aptă de muncă, care nu poate fi încadrată din lipsa locurilor de muncă disponibile, conform cu

pregătirea sa și care îndeplinește condițiile de acordare a alocației de sprijin ca formă de protecție socială.

Consecințele șomajului de lungă durată

Consecințele șomajului de lungă durată sunt:

deprivarea laimentară: lipsa de hrană pentru a satisface nevoile
familiei cel puțin o dată în perioada în cauză;

deprivarea în ceea ce privește îmbrăcămintea: îmbrăcăminte sau
încălțăminte neadecvată pentru diferitele anotimpuri;

deprivare în privința locuinței: supraaglomerație, mai puține
camere decât numărul de persoane;

deprivarea de facilități casnice: lipsa telefonului, a mașinii de
spălat, a frigiderului, a televizorului, etc;

lipsa drepturilor de muncă;

lipsa integrării în comunitate: a fi singur și izolat de oameni,
insecuritate relativă în zona locuinței;

deprivări recreaționale: lipsa concediului petrecut în afara casei;

deprivări educaționale: lipsa unei calificări formale oferite de
școală; cursuri de diferite tipuri.

Integrare socială

Integrarea este una dintre fazele procesului de socializare, fiind etapa care finalizează socializarea indivizilor, confirmând faptul că integrarea profesională – ca toate celelalte tipuri de integrare -, deși vizează individul, nu este un fapt singular, ci un fapt cu rezonanțe, cauze și amplitudini sociale. Deoarece raportarea individului la universul social se face, în primul rând, pe dimensiunea profesiei, exercitarea acesteia îi conferă individului nu numai identitate și legitimitate în sistemul social, dar îi și circumscire, în spațiul relațiilor sociale raza de acțiune, delimitată de statuturile aferente fiecărei profesiuni.

În acest sens, exercitarea profesiei este un tip de relație socială, iar universul profesional este un subansamblu de relații sociale, care alcătuiesc sistemul social pe fiecare treaptă de dezvoltare a acestuia.

Datorită faptului că, pe de o parte, integrarea profesională este o formă a integrării sociale, iar, pe de altă parte, șomerii au statutul unor persoane neintegrate profesional, suntem îndreptățiți să afirmăm că șomerii pot fi considerați doar parțial integrați în societate. Prezenta cercetare încearcă să stabilească în ce măsură această lipsă de integrare profesională are efecte negative asupra șomerilor, la nivel individual și asupra relațiilor acestora cu societatea.

Integrarea socială poate fi definită ca procesualitatea interacțiunilor dintre individ sau grup și mediul social specific sau integral, prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcțional al părților. Integratul poate fi o persoană sau un grup de persoane, o categorie socială, o comunitate

teritorială sau un subsistem social. În cursul acestui proces, atât în sistemul care se integrează cât și cel ce se integrează au loc mutații, în funcția de caracterul activ al primului și de capacitatea de răspuns a mediului care integrează, se disting mai multe

faze ale procesului: acomodarea, adaptarea, participarea și integrarea propriu-zisă, care, de multe ori, poate fi sinteză diferită în comparație cu componentele inițiale.

Deficitul de socializare.

Acordând întreaga importanță pe care o merită componentei economice a sărăciei, simultan suntem obligată să estimăm și ponderea componenetelor culturale, spirituală, instituțional, etc. adică tot ceea ce, cu un termen generic, definim ca fiind socializant.

Deficitul de socializare este, în fond, un parametru sintetic pentru gradul de utilizare a tuturor resurselor disponibile la nivel comunitar.

Trebuie să subliniem faptul că șomerii nu sunt singura categorie în Iegătură cu care se poate vorbi despre un deficit de integrare și deci despre un deficit de socializare. Este suficient să dăm doar un singur exemplu în acest sens: categoria pensionarilor.

Excluderea socială

In strânsă legătură cu conceptul de sărăcie, privit din perspectiva condițiilor minime care sunr necesare unei funcționări normale a individului în cadrul propriului grup social, este cel de excludere socială.

O societate normală este aceea care oferă fiecărei persoane posibilitatea de a funcționa ca membru al ei. De exemplu, un nivel scăzut al educației îngustează spațiul de mișcare potențială, devenind un handicap esențial. Astfel, sărăcia are ca efect excluderea socială a șomerilor, ca persoane sărace, de la participarea la activitățile colectivității – lipsa banilor de cheltuială pentru recreere și timp liber determină un fel de „întemnițare culturală a persoanelor în casele lor".

În cazul șoferilor de lungă durată, excluderea socială acționează în felul următor:

lipsa resurselor materiale conduce la imposibilitatea de a petrece
timpul liber și de a participa la activități comunitare;

lipsa grupului de apartenență (cel de la locul de muncă).

O asemenea stare este în legătură directă și cu lipsa de integrare socială, care influențează în mod negativ capacitățile de comunicare, capacitatea de exercitare a rolurilor sociale și atitudinile individului în raport cu sistemul normativ

Studiu sociologic privind șomajul de lungă durată și fenomenele de excludere socială

Ipoteze:

1. Dacă o persoană face parte din categoria șomerilor de lungă durată,
atunci aceasta este săracă.

2. Starea de șomer de lungă durată este conjugată cu existența altor
dificultăți materiale, personale, familiale sau sociale.

Șomerii de lungă durată văd în recalificare o posibilitate de ieșire
din șomaj.

Șomerii de lungă durată sunt doar parțial dezintegrați social.

Șomerii de lungă durată prezintă un deficit de școlarizare.

Șomerii de lungă durată au o activitate culturală scăzută.

Starea de șomaj de lungă durată nu influențează negativ relațiile de
familie.

Șomerii de lungă durată nu sunt excluși social, deși sunt
dezintegrați profesional.

Gradul de dezintegrare socială, de dezintegrare profesională și
deficitul de socializare sunt mai mari la șomerii care au vârsta
peste 40 de ani.

10.Gradul de dezintegrare socială, de dezintegrare profesională și deficitul de socializare este mai mare la șomerii de sex feminin decât la cei de sex masculin.

Interpretare:

Cei mai mulți subiecți (33%) apreciază că viața lor din prezent este „ceva mai proastă" iar 22,2% – „mult mai proastă" decât cea dinainte de a intra în șomaj. Deci, în total, 57,2% dintre șomerii de lungă durată consideră că situația lor s-a înrăutățit datorită intrării în șomaj. Un procent de 10,2% apreciază că viața pe care o duc în prezent este „mai bună" și doar 1% o apreciază ca „mult mai bună" decât cea anterioară intrării în șomaj.

Diferența de 30,9% subiecți consideră că duc aproximativ o viață la fel. Rezultă deci faptul că starea lor de șomer conduce la diminuarea nivelului de trai, cel puțin prin prisma aprecierilor subiective ale șomerilor beneficiază de alocație de sprijin.

Referitor la modul în care șomerii apreciază că se descurcă cu banii în prezent față de modul cum se descurcau cu un an în urmă, observăm că 59,9% dintre șomerii care primesc alocație de sprijin consideră ce se descurcă „mai rău". Acest procent este aproximativ egal cu cel al subiecților care au apreciat modul de viață ca fiind „mai prost" sau „mult mai prost" decât cel dinaintea intrării în șomaj (57,2%), fapt care vine să sprijine afirmațiile anterioare privind diminuarea condițiilor de trai ca urmare a intrării în șomaj.

Analizând aprecierea subiectivă a șomerilor asupra veniturilor familiei lor, se observă că 40,8% dintre șomeri au afirmat că veniturile actuale ale familei le ajung doar pentru strictul necesar și 38,2% au afirmat că aceste venituri nu le ajung nici pentru strictul necesar, deci un total de 79% de șomeri trăiesc la limita subzistenței sau chiar sub această limită.

Din restul șomerilor, 15,1% își permit doar un trai decent, iar procentul celor care reușesc să cumpere și unele lucruri mai scumpe și al celor care reușesc să aibă tot ce le trebuie, fără să renunțe la ceva este foarte scăzut, de 3% și, respectiv, 2,5%.

Venitul mediu pe mebru de familie s-a situat între limitele 133.300 lei și 150.000 lei (date la nivelul anului 1997).

Considerând că limita minimă de venit sub care o persoană este considerată săracă în România era, la data studiului, egală cu salariul minim net pe economie, 225.000 lei – se observă că șomerii pot fi considerați persoane sărace, atâ timp cât veniturile medii lunare pe membru de familie ale acestora se situează cu mult sub pragul de sărăcie.

Ținând cont de faptul că, în ceea ce privește declararea veniturilor reale, oamenii sunt în general mai reticenți, încercând să nu declare toate veniturile pe care le obțin, se poate aprecia că limitele minime de venit pe membru de familie sunt ușor subevaluate, cu atât mai mult cu cât, în cazul șomerilor, este mai accentuată această tendință de declarare a unor venituri mai mici decât cele reale, temându-se să nu piardă alocația de sprijin care, deși nu este mare, reprezintă un venit sigur pe o anumită perioadă.

38,0% dintre șomerii care primesc alocație de sprijin au afirmat că nu lucrează nici un membru al familiei, 36,3% având un membru de familie angajat și 19,4% având doi mnembri ai familiei în această situație. Deci, 74,3% dintre șomeri trebuie să se descurce cu ajutorul altor surse de venit, de regulă, nu sunt foarte consistente, sau de cel mult un salariu pe lângă aceste surse de venit auxiliare. Ținând cont de faptul că un salariu (care de regulă, nu este foarte mare), precum și celelalte surse de venit nu pot acoperi necesarul unei familii de cel puțin două persoane, se poate afirma că majoritatea șomerilor se situează sub pragul de sărăcie.

Datorită faptului că șomerii de lungă durată nu se pot descurca cu alocația de sprijin și/sau doar cu un singur salariu, indiferent că familia este formată dintr-un singur membru sau dacă este mai numeroasă, am încercat să descoperim care sunt sursele de venit ale acestora. Principalele surse auxiliare de venit sunt:

Alocațiile pentru copii 21,4%

Salariile părinților 20,0%

Salariul soțului / soției 12,9%

Pensiile părinților 9,5%

Venituri ocazionale 7,5%

Venituri agricole 7,4%

Ajutorul de șomaj primit de alți membri ai familei 6,6%

Salariile fraților 4,6%

In ceea ce privește alocarea veniturilor pe diverse tipuri de cheltuieli, s-a obținut următoarea repartizare în procente:

Cheltuieli alimentare 52,3%

Cheltuieli legate de locuință 17,4%

Cheltuieli cu îmbrăcămintea și încălțămintea 11,5%

Cheltuieli cu îngrijirea și educarea copiilor 4,6%

Cheltuieli medicale și îngrijirea sănătății 4,0%

Cheltuieli de transport 3,1%

Cheltuieli pentru combustibil 2,8%

Cheltuieli de poștă și telecomunicații 2,0%

Cheltuieli de odihnă și resurse 1,5%

Cheltuieli cu cărți și reviste 0,8%

Principala concluzie care se desprinde din aceste rezultate este aceea că șomerii de lungă durată cheltuiesc mai mult de jumătate din veniturile lor

pe alimente (52,3%). În literatura străină de specialitate se propune ca familiile care consumă mai mult de o treime din veniturile lor pe alimente să fie considerate sărace. Deoarece procentul de 52,3% depășește cu mult o treime din buget, se poate afirma, pe baza acestei teorii, că șomerii de lungă durată sunt persoane sărace Analizând mai departe lista de cheltuieli, se observă că șomerii alocă 17,4% din veniturile lor pentru cheltuieli de locuință și 11,5% – pentru cheltuielile cu îmbrăcămintea și încălțămintea. Deci, 81,2% din veniturile șomerilor sunt alocate cheltuielilor de subzistență. Cheltuielile pentru odihnă și recreere, împreună cu cele pentru cărți și reviste nu depășesc 2,5%.

Una dintre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă șomerii este nivelul redus al veniturilor; s-a observat că, în cazul a 40,8% dintre șomerii de lungă durată, veniturile le ajung doar pentru strictul necesar, iar în cazul a 38,5% nici măcar pentru acest minim.

în privința aprecierilor șomerilor cu alocație de sprijin în legătură cu dificultățile pe care le au de întâmpinat (Q12), ierarhizarea acestora în funcție de frecvențele obținute se prezintă astfel:

Resurse financiare mici, adesea insuficiente 815 alegeri

Calificarea necăutată pe piața muncii 310 alegeri

Lipsa unei pregătiri școlare corespunzătoare 224 alegeri

Pensionari în familie 204 alegeri

Nu mai știu care este locul în societate 200 alegeri

Alți șomeri în familie 187 alegeri

Alimentație insuficientă 164 alegeri

Probleme intime / personale 135 alegeri

Asistență sanitară insuficientă 131 alegeri

Un număr mare de copii aflați în întreținere 107 alegeri

Conflicte în familie 104 alegeri
Bolnavi cronici sau alte persoane handicapate în familie 92 alegeri

Lipsa încrederii în familie 69 alegeri

M-au abandonat prietenii, rudele 41 alegeri

Altele 38 alegeri

În ceea ce privește motivele pentru care persoanele primesc alocație de sprijin consideră că sunt șomere, ierarhizarea acestora în funcție de frecvențele obținute se prezintă astfel:

Situația grea a economiei românești 26,5%

Fabrica / instituția unde a lucrat a dat faliment 19,4%

Calificare profesională insuficientă 17,0%

Calificare necăutată pe piața muncii 12,5%

Altele 10,2%

Corupția 3,3%

Probleme cu sănătatea 2,4%

Vârsta înaintată 1,3%

Locuința nu prezintă o problemă pentru șomerii de lungă durată, cum, de altfel, nu prezintă o problemă numărul membrilor raportat la spațiul de locuit. Dificultatea care apare în legătură cu membrii familiei șomerilor de lungă durată constă în raportul mic dintre veniturile pe familie și numărul membrilor acesteia (mai ales copii sau pensionari aflați în întreținere).

CAPITOLUL 9

COSTURILE PROTECȚIEI SOCIALE, REALITATEA

SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ÎN PERSPECTIVA ADERĂRII

LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Tinerea în frâu a costurilor

Ținerea sub control a prețurilor în cadrul politicii active a forței de muncă poate fi pe mai multe căi. Orientarea atentă a programelor îmbunătățește eficacitatea costurilor, ca și combinarea între diferite măsuri și politici. O modalitate comună în multe țări inclusiv cele din Europa Centrală și de Est, o constituie limitarea perioadei de timp in care persoanele pot participa la orice program activ. România, de exemplu, impune o limită pentru timpul dedicat recalificării profesionale, și pentru protecția resurselor ce pot fi dedicate programelor active.

Cercetările efectuate în Occident și primele mărturii din Europa Centrală și de Est atestă faptul că orientarea programelor pentru salariații disponibilizați influențeată în mare măsură gradul de participare la programe, costul total, momentul oportun al asistenței și orientarea de ansamblu, asistența care cuprinde obiective ample (vizând de exemplu un

întreg sector) riscă să amplifice costurile, îngustarea excesivă a obiectului poate, pe de altă parte să excludă lucrătorii care au nevoie de sprijin. Indiferent de modul de abordare a stabilirii obiectivului, declararea unui grup de lucrători disponibilizațăi ca fiind eligibili pentru asistență specială poate să ridice probleme de echitate.

În cele mai multe țări din Europa Centrală și de Est nu s-au elaborat modalități corespunzătoare pentru monitorizare, orientare și evaluare a forței de muncă și pentru alocare de resurse pentru anumite grupuri profesionale. Orientarea bine realizată necesită o definire clară a beneficiarilor avuți în vedere prin programele specifice. Automatizarea este crucială pentru succesul oricărui sistem amplu și cuprinzător de orientare și evaluare.

Perioada de tranziție spre economia de piață este marcată de tensiuni sociale, nesiguranță, nivel de trai scăzut, pe fondul aplicării unor soluții a căror eficiență nu transpare pe termen scurt, iar funcționarea mecanismelor de piață este marcată de menținerea mentalității . Astfel, costurile protecției sociale sunt excesive datorită consecințelor în folosirea neeficientă a resurselor.

Mai mult perspectivele evoluției economiei românești nu cunosc o strategie, privatizarea și crearea mecanismelor economiei de piață fiind realizate în forme și modalități diferite.

În acest context, apare inevitabilă înrăutățirea nivelului de trai al tinerilor și pensionarilor (categorie socială în continuă creștere numerică – în prezent depășind populația productivă) ceea ce va presupune și creșterea costurilor pentru a crea un sistem modern de pensii și realizarea unei protecții sociale care să determine un trai decent.

De asemenea, măsurile active de pe piața muncii nu au eficiența scontată deoarece nu se poate, deocamdată accentua sensul și ponderea vreunui segment economic.

Pe acest fond nu trebuie să surpindă procesul de degradare a capitalului uman atât datorită creșterii mobilității și moralității (degradare biologică) cât și prin lipsa preocupării pentru ridicarea calificării și perfecționării profesionale.

Implementarea unei reforme a economiei presupune costuri sociale mari dar această tranformare economică este condiționată (sau ar trebui să fie condiționată) de încadrarea costurilor sociale în limita suportabilității, dincolo de care orice creștere a lor poate avea consecințe imprevizibile.

Protecția socială trebuie să fie acordată în principal sub forma

transferului de venituri. În majoritatea cazurilor, cetățenii sunt capabili să dispună în modul cel mai eficient de veniturile proprii, atunci când li se oferă posibilitatea să aleagă liber modul de folosință a acestora.

Guvernul trebuie să acorde prioritate asigurării a două tipuri de consum social în natură: servicii esențiale de ocrotire a sănătății și educație pe toată durata de școlarizare. Subliniem că aceste consumuri sociale prezintă o investiție în viitorul țării.

În momentul de față există mai multe moduri de protecție socială a șomerilor.

În țările Uniunii Europene politicilor active ale pieței forței de muncă le sunt alocate procente deloc neglijabile din PIB (între 0,3% în Luxemburg

și 1,6% în Germania). In acest fel finanțarea politicilor active ale pieței forței de muncă reprezintă mai mult de o treime din totalul fondurilor alocate pentru reducerea șomajului în țări precum: Germania, Italia, Olanda, Portugalia.

Proporțiile fondurilor alocate politicilor active depind de un număr mare de variabile între care se pot menționa:

– mărimea ratei șomajului și ajutorului acordat persoanelor active aflate temporar în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă:

gradul de dezvoltare a rețelei de protecție socială;

capacitatea instituțională și gradul de dezvoltare a spiritului
antreprenorial

În țările Uniunii Europene gradul de dezvoltare și implementare a politicilor active este diferit. Se apreciază că statele care posedă cele mai mari avansuri în acest domeniu sunt: Germania, Danemarca, Belgia, Olanda, Marea-Britanie. În general, se poate afirma că există un decalaj între complexitatea și operaționalizarea politicilor active între Nordul și Sudul Uniunii.

Formele concrete ale politicilor active ale pieței forței de muncă include mai cu seamă:

investiția în formarea profesională a tinerilor și adulților. Ea
este în creștere în toate țările vest-europene, rezultatele cele
mai bune obținându-se în Germania (țara considerată ca
având cele mai bune sisteme de formare profesională din
Europa) și Danemarca, unde există cel mai ridicat nivel al
șomerilor și lucrătorilor care urmează cursul de instruire:

programe speciale consacrate unor grupuri de șomeri mai
greu reintegrabile în activități sociale utile (tineri, femei,
lucrători în vârstă disponibilizați, șomeri de lungă durată).

Aceste programe au o frecvență mai mare în Germania (lucrători în vârstă disponibilizați, șomeri de lungă durată), Danemarca (ofertă garantată de angajare pentru șomerii de lungă durată), Irlanda (tineri și șomeri de lungă durată), Olanda (oferirea pentru șomeri de lungă durată, de locuri de muncă în sectorul necomercial la un salariu minim), Portugalia (șomeri de lungă durată și foarte lungă durată);

îmbunătățirea sistemului de informare asupra evoluției
caracteristicilor cererii de pe piața forței de muncă. Această
fațadă a politicilor active se realizează, în Belgia sau Marea-
Britanie mai ales prin intermediul jobcluburilor unde se
efectuează informarea asupra oportunităților de ocupare. De
asemenea, se asigură îndrumarea în domeniul tehnicilor de
căutare a unui loc de muncă. Totodată este interesant de
relevat că în Marea-Britanie acest aspect a fost dezvoltat cu
deosebire. Astfel, patronii sunt încurajați să anunțe posturile
vacante. De asemenea, se garantează interviurile pentru
ocuparea unui loc de muncă;

alocații pentru ocuparea cu timp parțial (Belgia);

pensionarea anticipată pentru lucrătorii vârstnici
disponibilizați în urma restructurării industriale (Franța);

asistență și facilități fiscale acordate șomerilor.

Dezvoltarea României în condițiile tranziției confirmă că ameliorarea traiului populației, îngrădirea sărăciei, ocuparea mai amplă a forței de muncă sunt posibile numai în limitele sporirii producției naționale, ale creșterii eficienței utilizării resurselor, precum și printr-o repartiție echitabilă a rezultatelor lor astfel încât producția și rezultatelor ei să nu intre în contradicție cu componentele sociale, ecologice, culturale, juridice și democratice ale dezvoltării generale a societății, ca să creeze premise cât mai favorabile acestora.

In același timp, procesul tranziției evidențiază că fără realizarea unor progrese reale în diminuarea sărăciei, fără reducerea însemnată a șomajului și înlăturarea marginalizării sociale de orice natură, nu pot asigura nici condiții pentru o bună dezvoltare a economiei.

Realizarea justiției sociale printr-o mai bună corectare repartiției și evitarea discrepanțelor mari între venituri, prin asigurarea unei protecții sociale suficiente și eficiente pentru categoriile sărace, marginalizate, în vederea combaterii sărăciei în general, are la bază nu numai rațiuni umanitare ci și economice.

Pentru România, aflată în plin proces de tranziție la economia de piață, lupta împotriva sărăciei, a șomajului și a marginalizării implică nu doar un proces de creștere și de dezvoltare economică, ci și o mai bună armonizare a obiectivelor economice cu cele sociale și de mediu încă din etapa restructurării și reformei. Realizarea acestei sarcini majore are în vedere, ca o condiție fundamentală corelarea acțiunii mecanismelor de reglare macroeconomică în cadrul reformelor structurale de proprietate, tehnologică, organizațională și de conducere cu cea de adecvare economică permanentă a programelor sociale de protecție socială de sănătate, de educație și de formare profesională de protecție a mediului ambiant.

Combaterea injustiției și sărăciei a constituit o preocupare majoră încă de la începutul tranziției, cînd, s-au pus, în fapt bazele juridice noi ale dezvoltării sociale. Astfel, Constituția stabilește printre caracteristicile statului, alături de cele de a fi "democratic și drept", și pe cea de "social", s-au instituit și consacrat drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.

Între aceste drepturi sunt proclamate și garantate, conform standardelor europene și internaționale, drepturi și libertăți civile și politice,

social-economice și culturale, printre care: egalitatea în drepturi, libera circulație, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la asociere, munca și protecția socială a muncii, interzicerea muncii forțate, dreptul la grevă, protecția tinerilor și copiilor, interzicerea persoanelor handicapate etc.

Mai mult decât atât, Constituția stabilește expres faptul că dacă există neconcordanțe între legile interne și pactele, respectiv tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale.

In acest context, în ultimii ani, România a ratificat sau semnat, după caz, o serie de documente – cu largi semnificații în plan social – elaborate în cadrul ONU sau unor organizații europene. Este ilustrativ, în acest sens ratificarea Cartei ONU, cu privire la drepturile copilului.

În consens cu noua legislație adoptată, România a ratificat, în 1992, încă trei convenții ale OIM care privesc drepturile esențiale ale salariaților (Convenția nr. 144/1976 privitoare la consultările tripartite, Convenția nr. 154/1981 privind negocierea colectivă și convenția nr. 168/1988 privind promovarea angajării și protecția contra șomajului).

Prin negocierea și semnarea acordurilor de asociere la Uniunea Europeană și intrarea acestora în vigoare de la l februarie 1995 s-au deschis noi perspective pentru România pe planul legislației muncii și protecției sociale prin aproprierea acesteia de normele comunitare, unele din dispozițiile dreptului comunitar, care sunt cele privind circulația muncitorilor aplicându-se și țării noastre .

Criza economică, inflația și șomajul, reducerea continuă a puterii de cumpărare a populației, au condus la creșterea numerică a categoriilor defavorizate ale populației, împinsă în sărăcie și la excluderea socială.

Grupurile cele mai afectate, în România sunt cele caracterizate prin una sau mai multe din următoarele trăsături:

familiile cu copii, deoarece copiii contribuie la creșterea rapidă a
consumului fără a aduce surse suplimentare, corespunzătoare de venit;

un număr scăzut de aducători de venituri în familie; familii
monoparentale, familii cu un singur salariu, cu copii maturi care nu au
serviciu etc;

familiile care au unul sau mai mulți membrii în șomaj.

Șomajul este de natură să reducă substanțial veniturile familiei. Ajutorul de șomaj legiferat reprezintă numai 50-60% din salariul realizat în ultimele trei luni de către o persoană și se acordă pentru o perioadă de nouă luni. După expirarea termenului legal de acordare a ajutorului de șomaj acesta este înlocuit cu o alocație de sprijin, al cărei nivel este mai redus (60% din salariul minim net lunar pe economie) și se acordă pentru o perioadă de 18 luni. După ce și această perioadă este epuizată, persoanele care nu au ieșit din șomaj nu mai primesc nici un sprijin din fondul de șomaj;

familiile de pensionari (aproape 5 milioane de persoane, inclusiv
cei din agricultură) și mai ales cuplurile de pensionari cu o singură pensie;

persoanele sau familiile lipsite de locuință sau având locuințe
degradate sau insalubre;

persoanele handicapate sau cu probleme grave de sănătate;

dependenții de droguri, copii străzii;

h) persoanele excluse de la sistemele sociale care furnizează servicii de alimentație, învățământ, sănătate, securitate socială, etc.

Cercetările făcute în România sugerează faptul că riscul cel mai ridicat de a fi în sărăcie îl prezintă familiile cu copii.

Cvasitotalitatea familiilor cu trei sau mai mulți copii se află în sărăcie. Potrivit recensământului din 2002, 7,5% dintre familii aveau trei sau mai mulți copii în întreținere, categorie care cuprinde 155 din totalul populații. Dacă la existența copiilor se mai adaugă, cum se întâmplă adesea – mai ales în condițiile existenței a cea. l milion de șomeri – și lipsa sau diminuarea unuia din cele două venituri salariale (soția casnică sau un părinte în șomaj), sărăcia crește semnificativ. Chiar și o familie cu doi copii și două salarii prezintă, de regulă, un risc foarte ridicat de a se plasa sub pragul sărăciei.

Introducerea ajutorului social, urmărește protecția socială a acestor categorii vulnerabile. Calculat ca diferența între nivelurile de venit prevăzute de lege în funcție de mărimea familiei și veniturile efective ale acesteia, se urmărește de fapt atenuarea riscurilor sociale induse de procesul de tranziție. Pe această cale, 515 mii familii dintre cele mai defavorizate beneficiază de aceste ajutoare sociale, adică 9,7% din numărul total al populației.

Deosebit de critică este situația tinerilor absolvenți care nu își pot găsi un loc de muncă, deși statul cointeresează agenții economici pentru angajarea tinerilor absolvenți, o parte a salariilor acestora fiind suportată de la buget pentru primele 12 luni de la angajare. Potrivit legii protecției sociale a șomerilor, ei pot primi însă ajutor de șomaj, chiar dacă nu au lucrat, fapt care le ușurează întrucâtva situația. Este aproape sigur că situația cea mai dificilă o au cuplurile tinere, lipsite de sprijin din partea părinților și care se găsesc în confruntare cu șomajul și cu nevoia, greu de satisfăcut, de cumpărare a altor bunuri necesare gospodăriei.

CAPITOLUL 10

RECRUTARE, ÎNCADRARE, PROMOVARE, GESTIONAREA RESURSELOR

Situația actuală cu privire la protecția socială a șomerilor

Constituția și alte acte normative în vigoare, asigură cadrul legal al funcționării sistemului de protecție socială din țara noastră, în cadrul acestui sistem, se înscrie și componenta privind protecția socială a șomerilor, care în ultimul timp a cunoscut modificări semnificative. Astfel, au fost reglementate și introduse prestații noi, ca de exemplu, ajutorul de șomaj, ajutorul de integrare profesională, alocația de sprijin, calificarea, recalificarea și perfecționarea într-o nouă meserie sau specialitate a șomerilor.

Raport absolut la nivelul anului 2003 :

l. Numărul total al șomerilor înregistrați l .223.925

– bărbați 530.583

-femei 693.342

1.1 Aflați în plată la oficiile forței de muncă 1.068.350

bărbați 468.790

– femei 599.560

Din cei aflați în plată sunt:

muncitori 902.422

persoane cu studii medii 139.608

persoane cu studii superioare 15.613

în funcție de situația în care se află, primesc:

ajutor de șomaj 504.284

din care femei 280.726

alocație de sprijin 564.066
-femei 318.834

l .2 Șomeri înregistrați la oficiile forței de muncă care nu fac obiectul Legii nr. 1/1991

– total din care: 134.186
-femei 80.641
-bărbați 53.545

1.3 Șomeri care au ieșit din evidența oficiilor forței de muncă prin încadrare, cauze naturale, suspendare (cuprinde date cumulate de la apariția Legii nr. 1/1991):

– total din care 734.206
-încadrați 503.772

2. Locuri de muncă rămase neocupate la finele perioadei

total din care 6.153

pentru studii superioare 523

pentru studii medii 308

pentru muncitori 5.322

3.Rata somajului

(Nr total de someri) 1.224, 0

_________________ ( mii per.) x 100 ________x100 = 10,9%

(Nr populatiei active) 11.387,0

Numaru total de someri si rata somajului pe judete ( vezi anexa I pag. 45)

Odată cu modificarea Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, s-a avut în vedere:

a. cuprinderea în categoria persoanelor care pot beneficia de ajutor de
șomaj a persoanelor fizice autorizate să presteze o activitate individuală
(independentă, pe cont propriu) precum și a membrilor asociațiilor familiale
care își desfășoară activitatea în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990. Aceste
două categorii sociale beneficiază de ajutor de șomaj dacă au contribuit la
constituirea fondului de șomaj o perioadă de 12 luni în ultimii doi ani
anterior înregistrării cererii, în situația în care și-au încheiat activitatea
renunțând la autorizația de funcționare;

b. limitarea cuantumului ajutorului de șomaj la o sumă ce nu poate
depăși valoarea a cel mult două salarii de bază minime brute pe țară, din care
s-a scăzut impozitul prevăzut de lege;

c. creșterea cuantumului Alocației de sprijin la nivelul a 60% din
salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de
lege;

d. introducerea unei forme noi de protecție socială pentru absolvenții
de școli, sub forma ajutorului de integrare profesională atât pentru
absolvenții de liceu cât și pentru cei de învățământ superior;

e. prevederea posibilității de realizare a unor cheltuieli pentru
calificarea, recalificarea și prefecționarea profesională a unor categorii de
persoane care nu au statut -'e șomeri și provin din unități supuse
restructurării pe baza programele;! întocmite în acest scop;

f. utilizarea unei părți din fondul de șomaj pentru acordarea unor
credite avantajoase, rambursabile întreprinderilor mici și mijlocii de
producție, servicii și turism, exclusiv de comerț care se angajează să creeze

noi locuri de muncă, pentru a fi ocupate în proporție de cel puțin 50% cu forța de muncă provenită din rândul persoanelor care beneficiază de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin;

g. modificarea unor texte ale Legii nr. 1/1991 pentru ca acestea să fie puse de acord cu prevederile reglementărilor adoptate după intrarea în vigoare a legii.In consecință se apreciază că ajutorul de șomaj sau ajutorul de integrare profesională excede sferei raportului juridic de asigurări sociale de stat și nu-și găsește izvorul în cadrul acestor raporturi; este vorba de un raport juridic de asigurare de stat prin efectul legii.

In același timp menționăm că este o asigurare a persoanei apte de muncă, ce are menirea de a pune la dispoziția acesteia mijloacele materiale necesare pentru perioada în care, din motivele prevăzute de lege nu poate presta o muncă potrivit pregătirii sale, muncă din care să realizeze venituri.

Această formă de asigurare de stat, prin efectul legii se caracterizează prin faptul că ea se realizează în mod automat, având temeiul în îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru nașterea dreptului la primirea ajutorului de șomaj.

Raportul juridic de asigurare la care ne referim conform aceluiași autor se caracterizează prin următoarele:

Asigurătorul, este statul, prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale care, potrivit art. 23 din Legea nr. 1/1991, gestionează fondul pentru ajutorul de șomaj din care este autorizat să facă plăți pentru acoperirea cheltuielilor legate de acordarea ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională, a alocației de sprijin și pentru calificarea și recalificarea șomerilor, pentru dezvoltarea bazei materiale a centrelor de calificare și recalificare și pentru cheltuieli de personal.

Asiguratul este orice persoană aptă de muncă menționată la art. 2 și 3 din Legea nr. 1/1991 și care, în situațiile aici prevăzute, intră în raporturi juridce cu asigurătorul.

Riscul asigurării (riscul special asigurat este acel eveniment care s-a produs și anume imposibilitatea temporară a uneia dintre persoanele prevăzute la art. 2 și 3 din Legea nr 1/1991 de a se încadra în muncă;

Plătitorii sumelor din care se formează fondul pentru ajutorul de șomaj sunt cei prevăzuți la art. 22 lit a-c din Legea nr. 1/1991;

Indemnizația de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul are obligația să o plătească asiguratului la ivirea riscului asigurării (în cuantumurile diferențiale indicate la art. 4 din Legea nr 1/1991 precum și sumele de bani destinate acoperirii cheltuielilor pentru calificarea și recalificarea șomerilor).

Raportul juridic de asigurare la care ne referim se circumscrie noțiuni de protecție (securitate) socială, care are o sferă mult mai largă decât asigurarea socială.

Procedura stabilirii dreptului la ajutor de integrare profesionala .

Persoane indreptatite sa primeasca ajutorul de somaj .

Sunt îndreptățite să primească aujtorul de șomaj:

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa
unității pentru motivele prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) – f) din
Codul muncii sau cărora, după caz, le-a încetat calitatea de
membru în cooperația meșteșugărească din motive
neimputabilelor;

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa
unității, dacă s-a stabilit prin dispoziția sau hotărârea organului
competent nelegalitatea măsurii luate de unitate ori lipsa vinovăției
persoanei în cauză, iar neintegrarea în muncă nu mai este obiectiv
posibilă la unitatea la care a fost încadrată anterior sau la unitatea
care a preluat patrimoniul acesteia;

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa
lor pentru motive care potrivit legii, la reîncadrare nu întrerup
vechimea în muncă;

d) persoanele care au fost încadrate cu contract de muncă pe durată determinată.

Absolvenții de învățământ care, în termen de l an de la absolvire, s-au angajat și nu au beneficiat integral de ajutor de integrare profesională vor primi ajutor de șomaj indiferent de vechimea în muncă.

Sunt asimilate șomerilor și beneficiază de plata ajutorului de șomaj persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și membrii asociațiilor familiale care își desfășoară activitatea în temeiul Decretului -lege nr 54/1990, dacă au contribuit la constituirea fondului de șomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anterior înregistrării cererii, în situația în care și-a încheiat activitatea renunțând la autorizația de funcționare.

De asemenea sunt asimilați șomerilor și beneficiază de ajutor de integrare profesională absolvenții de învățământ în vârstă de minimum 18 ani, care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară și care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze in munca potrivit pregatirii profesionale.

Obligațiile persoanei îndreptățite să primească ajutorul de șomaj, ajutorul de integrare profesională sau alocația de sprijin sunt următoarele:

Să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori este
solicitată, la oficiul forței de muncă, pentru vizarea carnetului de
evidență, comunicarea unor eventuale locuri de muncă vacante sau
cursuri de calificare sau recalificare;

Să comunice, întermen de trei zile oficiului forței de muncă fapt
că:

– s-a încadrat cu carte de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată
determinată;

dobândește, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole în
suprafețele prevăzute la art.6 alin (1) lit a din Legea nr. 1/1991, republicată
activități autorizate;

realizează, împreună cu membrii familiei, un venit mediu lunar, pe
membru de familie, de cel puțin 60% din salariul de bază minim brut pe țară,
din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege;

urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de
forma și durata acesteia;

îndeplinește condițiile de înscriere la pensie pentru munca depusă și
limita și de vârstă sau, după caz, i s-a stabilit pensie de invaliditate;

c) Să comunice oficiului forței de muncă că îndeplinește obligații militare sau că își stabilește domiciliul în străinătate.

Totuși un asemenea sprijin trebuie conceput cu grijă maximă. Acesta trebuie să fie:

Explicit și conceput pentru a minimiza distorsiunile;

Limitat la anumite localități unde mobilitatea forței de muncă este
deosebit de scăzută (datorită, de pildă, restricțiilor legate de locuințe,
cunoașterea limbii sau de calificări specifice întreprinderii sau zonei);

Plătit numai când măsurile paliative sunt insuficiente pentru a menține
rata șomajului pe termen scurt sub un nivel tolerabil din punct de vedere

politic; plătit numai pentru o perioadă de timp limitată și stopat automat la sfârșitul perioadei.

Descrierea principalelor programe de prestații bănești

în România există o mulțime de programe de protecție și asistență socială atât sub formă de transferuri bănești (pensii, alocații, ajutoare, indemnizații), cât și servicii (măsuri active de combatere a șomajului, cantine sociale, cămine atelier și cămine spital pentru copii, cămine pentru bătrâni și pensionari, cămine spital pentru bolnavi cronici, etc.). în 1999 existau nu mai puțin de 38 de programe de protecție și asistență socială. Transferurile bănești (30 ca număr), dețin cea mai mare pondere din totalul fondurilor destinate protecției sociale (97%).

Programele de protecție socială sub formă de transferuri bănești pot fi grupate în trei mari categorii: asigurări sociale, alocații familiale și prestații de asistență socială. Dintre acestea, asigurările sociale reprezintă cea mai importantă componentă în totalul transferurilor bănești.

Măsuri active de combatere a șomajului la nivelul județului Cluj

OG 35/1997 privind măsurile de stimulare a persoanelor fizice și juridice pentru încadrarea în muncă a absolvenților instituțiior de învățământ:

Pentru a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute de OG
35/1997, agenții economici trebuie să încheie o convenție tip
înainte de încheierea contractului de muncă.

Numai după încheierea și semnarea convenției se încheie
contractul de muncă și se înregistrează la Camera de Muncă.

Această convenție se procură de la Agenția Județeană pentru
Ocuparea Forței de Muncă Cluj, de la Xerox.

Convenția se închieie în trei exemplare împreună cu statutul firmei,
actul adițional la statut, certificatul de înmatriculare și codul fiscal
la Registratura Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă
Cluj.

In prima lună firma va prezenta la Serviciul Administrare Fond
Șomaj din cadrul AJOFM Cluj un dosar șină, copie după
adeverința de studii sau diplomă, (act de studii), copie după
dispoziția de repartiție, copie după contractul de muncă, cele 4
anexe, declarația lunară la șomaj, copie după ordinul de plată la
șomaj (dacă este cazul).

Situațiile se depun între 10-20 ale fiecărei luni pentru luna
precedentă, între orele 8-11.

Lunar se depun numai anexele, declarația lunară la șomaj, copie
după ordinul de plată la șomaj.

In baza OG 35/1997 agentul economic va beneficia de 70% din
partea statului, procente ce se aplică la salariul net de la data
angajării.

Această sumă cuvenită se suportă din contribuția la fondul pentru
plata ajutorului de șomaj datorată de unitate.

10.Firma va primi cei 70% din salariul net, timp de l an de zile,

perioadă în care acest salar nu se modifică.

11. Contractul de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată de

minim 3 ani de zile, perioadă în care angajatorul este obligat să

mențină contractul de muncă.

12. In cazul desfacerii contractului de muncă din motive imputabile angajatorului, acesta

trebuie să restituie suma primită din partea statului, la care se adaugă dobânda

practicată de Trezorerie la acea dată. Dobânda se calculează pe perioada cuprinsă

între data deducerii sumei și data achitării debitului.

13. Motivele imputabile angajatorului sunt stipulate în convenție.

14. Pentru a beneficia de OG 35/1997 absolventul se poate încadra într-un an de zile de

la data absolvirii studiilor.

Absolventul poate beneficia de prezenta ordonanță de urgență dacă nu a mai lucrat înainte (cu carte de muncă).

Combaterea șomajului se încearcă prin măsuri active, precum informarea și documentarea, consilierea și medierea muncii, Job Club-ul dezvoltarea antreprenorială și Târgul de forță de muncă, în România inițiatorul acestor măsuri este FIMAN.

Fundația Internațională de Management (FIMAN) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, înființată în 1992, cu scopul de a acționa ca un catalizator al dezvoltării managementului în România. FIMAN administrează proiectele finanțate în cadrul Programului PFIARE al Uniunii Europene ca urmare a semnării Memorandului financiar între Guvernul României și Comisia Europeană.

Programul de Măsuri active pentru Combatera Șomajului (PAEM) este un progra PHARE, parte a asistenței financiare nerambursabile acordate României de Uniunea Europeană. PAEM sprijină procesul reformei socio -economice din România prin dezvoltarea unor programe de măsuri active pentru combaterea șomajului, concepute și realizate de către comunitățile locale, și prin crearea capacității locale de a produce și de apune în practică astfel de măsuri active.

Acest program se desfășoară în două etape: etapa – pilot, în care s-au derulat 19 programe locale, fiecare cu un buget de 50.000 ECU și etapa de masă în care se finanțează 40 de proiecte propuse de comunitățile locale, bugetul fiecărui proiect fiind de maxim 127.500 ECU.

Din decembrie 1996, PAEM a selectat și finanțează următoarele priecte pilot:

2 proiecte – • pilot de „Reconversie a forței de muncă dintr-o
întreprindere în restructurare";

2 proiecte – pilot „Centru de servicii integrate pentru grupuri
dezavantajate pe piața muncii";

2 proiecte – pilot „Agenție de forțe de muncă temporară".

PAEM-ul a demarat în ianuarie 1994, iar suportul financiar acordat programelor locale s-a încheiat în decembrie 1997.

Prin efort comun, prin parteneriat cu consorțiile locale, ideile pot fi aplicate astfel încât să contribuie la prevenirea sau la atenuarea efectelor negative ale șomajului.

AJOFM Cluj pune la dispoziția celor care se află în căutarea unui loc de muncă Serviciu Electronic de Mediere a Muncii. Acesta este un instrument GRATUIT care poate fi accesat pe internet la adresa www.semm.ro, pus la dispoziția publicului printr-un parteneriat între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Human Resources Development Canada.

SEMM pune în corespondență cererea și oferta de locuri de muncă. Folosind formularul de competențe, angajatorii crează profilul locului de muncă vacant, identificând deprinderile, studiile și experiența în muncă necesare. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă crează profile similare, folosind un formular asemănător pentru a-ți descrie deprinderile, studiile și experiența. SEMMM folosește aceste informații pentru a realiza o mediere exactă.

Din experiență reiese că circa 80% dintre angajatori găsesc o persoană potrivită nevoilor lor încă din momentul solicitării inițiale.

AJOFM Cluj oferă persoanelor care nu au acces la internet înscrierea gratuită a datelor personale în formularele de competență.

307 firme care au apelat SEMM introducând profile.

155 de persoane în căutarea unui loc de muncă care și-au introdus profilul.

29 au găsit loc de muncă.

Numaru persoanelor incadrate in munca prin actiuni de mediere in perioada 1 martie 31 martie 2004 (vezi anexa II pag. 47)

CAPITOLUL 11

CONCLUZII ALE STUDIULUI

Principalele repere relevate de acest studiu efectuat pe latura palpabilă a realității societății românești sunt:

Majoritatea șomerilor care primesc alocație de sprijin se
situează sub limita minimă a sărăciei.

Șomerii de lungă durată dispun și de surse auxiliare de
subzistență, dar acestea nu acoperă necesarul unui trai
decent. Există o stare de satisfacție și de speranță scăzută la șomerii de lungă durată.

Pe măsura înaintării în șomaj, starea materială a șomerilor se
înrăutățește și speranțele lor pentru depășirea situației critice
în care se află scad în intensitate.

Principala dorință/nevoie a șomerilor care primesc alocație
de sprijin este găsirea unui loc de muncă.

Orientarea preponderată a șomerilor de lungă durată se
concentrează asupra asigurării unui minim necesar

Subzistentei, aspecte legate de educatie, sanatate sau cultura fiind lasate pe un plan secundar.

6. Există un deficit de școlarizare la șomerii care primesc alocație de sprijin, datorat

veniturilor scazute ; acest deficit este mai pregnant la nivelul componentei profesionale a vietii acestora.

Recalificarea șomerilor, deși privită ca o posibilitate de
ieșire din șomaj, în mod practic, nu este o soluție general
valabilă.

Modul de viață al șomerilor de lungă durată, în special cel
legat de timpul lor liber, le conferă satisfacții scăzute, fapt
care accentuează deficitul de integrare, datorat în special
dezintegrării la nivel profesional.

9. Viața de familie nu este afectată negativ de statutul de
șomer; se poate vorbi chiar de creșterea coeziunii familiilor
în cauză, care devin un punct de sprijin pentru șomerii de
lungă durată, în încercarea acestora de a depăși greutățile
aferente acestei situații.

10 . Locuința nu constituie o problemă pentru șomerii care primesc alocație de sprijin, chiar

dacă o mică parte dintre aceștia posedă o locuință proprie; astfel, pe lângă familie, locuința se

constituie ca al doilea punct de sprijin pentru șomerii de lungă durată.

11.Șomeri care primesc alocație de sprijin pun greutățile pe care le au de întâmpinat pe seama vieții politice și a guvernanților.

Recomandări

1. Soluția pentru eliminarea șomajului de supracalificare constă în stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul superior plecând de la raportul dintre oferta și cererea educativă, dar corelând acest raport cu procentul de plasament profesional al absolvenților. Specializările care nu mai au plasament trebuie să-și restrângă cifra de școlarizare la un minim critic sau chiar să-și înceteze existența. Această propunere conține, în sine, o sugestie de protecție socială a tinerilor deja prinși într-un costisitor proces de inflație a diplomelor.

Compatibilizarea ofertei educative cu cererea reală de competențe de pe piața forței de muncă din România presupune rearticulare prealabilă a unui proiect global de reformare structurală pragmatică a întregului spațiu social românesc. Pe acest fundal, devine realistă oferta educativă capabilă să-i motiveze performant pe cursanți și să le garanteze un plasament socio-profesional în structuri profesionale longevive și fiabile.

Absorbția specialiștilor este un test de flexibilitate structurală, compatibilă cu dinamica internă a unei societăți democratice, în care participarea la comunitatea profesională reprezintă o nouă sui-generis a civismului de calitate.

2. Organizarea, în continuare, de cursuri de calificare sau recalificare pentru șomeri, diversificarea și mărirea numărului acestora. Găsirea unor noi modalități de motivare și sprijinire a șomerilor pentru a urma astfel de cursuri.

Căutarea unor soluții de integrare pe piața muncii a absolvenților
diferitelor niveluri de învățământ, care, în mare parte, după absolvire, intră
direct în șomaj, deoarece, pe de o parte, în școală nu primesc pregătirea
minimă necesară căutării și obținerii unui loc de muncă, fiind dezorientați la
terminarea școlii, iar pe de altă parte, angajatorii caută, de regulă, persoane
calificate și cu experiență în muncă, tinerii absolvenți având slabe șanse de a
fi aleși, întrucât nu au o astfel de experiență.

Alternative la măsuri active de combatere a șomajului:

Incurajarea intreprinzatorilor particulari;

Pensionare treptată;

Concediu prelungit;

Muncă sezonieră;

Programe de munca partiala;

Incheiere

Tranzitai la economia de piață implică rezolvarea a numeroase probleme, una din cele mai severe fiind șomajul. Este necesară o schimbare în percepția oamenilor asupra acestor probleme: ele trebuie să fie mai întâi recunoscute și apoi soluționate în mod direct.

Fără transformări esențiale, profunde în gândirea și mentalitatea economică, este de neconceput cristalizarea unei autentice economii de piață în România. Deocamdată, în situația de tranziție pe care o parcurgem,

amprenta cea mai puternică este cea a instabilității, care se răsfrânge asupra tuturor celor implicați în jocul pieței.

Cercetările prezentate succint în acest studiu deschid noi piste de abordare. Problemele nefiind nici de departe rezolvate, propun – pentru viitor – aprofundarea subiectului de față și teme de cercetare conexe, cum ar fi:

Efectul reducerii de personal asupra supraviețuitorilor, a celor care
rămân în firmă;

Percepția criteriilor trimiterii în șomaj; strategii de supraviețuire ale șomerilor

NUMĂRUL TOTAL DE ȘOMERI ȘI RATA ȘOMAJULUI PE JUDEȚE

ANEXA I

ANEXA II

Numarul persoanelor incadrate in munca prin actiuni de mediere in perioada

1 martie – 31 martie

BIBLIOGRAFIE

Adrian NECULAU, Gilles FERREOL: „ASPECTE PSIHOSOCIALE
ALE SĂRĂCIEI", Ed. Polirom, 1999

Cornelia TEȘLUC: „SĂRĂCIA ȘI SISTEMUL DE PROTECȚIE
SOCIALĂ", Ed. Polirom 2001

Alexandru ȚICLEA, Constantin TUF AN: „PROTECȚIA SOCIALĂ A
ȘOMERILORÎN ROMÂNIA" Ed. Atlas Lex, 1995

Ion ALEXESCU: „MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE
MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ"; Ed. Almarom, 1998

Cornel TRANDAFIR: „PROTECȚIA SOCIALĂ A TINERILOR"; Ed.
De Sud 1998

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI din 1991

ARHIVA ȘI DOCUMENTELE OPERATIVE ALE DIRECȚIEI DE
MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ – CLUJ

DATE ALE REȚELEI DE COMUNICAȚIE ELECTRONICĂ A
CONSILIULUI NAȚIONAL PNL.

Lazăr L Mortan M, Lazăr P.S.: „MANAGEMENT GENERAL", Ed.
StarSoft Alba lulia, 2000

lO.Lazărl. Mortan M, Vereș V: „MANAGEMENT GENERAL", Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002