STUDIU ASUPRA PROTECȚIEI BALISTICE A PERSONALULUI ÎMPOTRIVA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE [301480]

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: „STUDIU ASUPRA PROTECȚIEI BALISTICE A PERSONALULUI ÎMPOTRIVA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE”

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Lt. col. ing.

Ioan Dan POPA

AUTOR

Sd. sg.

MÎNDRU RALUCA DANIELA

˗ SIBIU, 2015 ˗

REFERAT DE APRECIERE

a lucrării de licență

Numele și prenumele absolvent: [anonimizat]

_________________________________________________________

Domeniul de studii:

_________________________________________________________

Programul de studii universitare de licență:

_________________________________________________________

Tema lucrării de licență:

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Aprecieri asupra conținutului teoretic al lucrării de licență:

[anonimizat]:

Aprecieri privind redactarea lucrării de licență:

Considerații finale:

Apreciez lucrarea de licență cu nota __________ și o recomand pentru a fi susținută în prezența comisiei examenului de licență.

Data Conducător științific

Cuprins

INTRODUCERE 6

CAPITOLUL 1: PROTECȚIA BALISTICĂ ÎMPOTRIVA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE (DEI) 8

Considerații generale privind protecția balistică 8

Dispozitivele explozive improvizate 10

Efecte biologice de rănire datorate exploziei unui DEI 14

CAPITOLUL 2: ECHIPAMENTE FOLOSITE PENTRU

PROTECȚIA PERSONALULUI ÎMPOTRIVA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE 16

2.1. Evoluția în timp a echipamentelor 16

2.2. Stadiul actual al echipamentelor de protecție împotriva DEI 19

2.3 Tipuri de amenințări datorate DEI la care trebuie să raspundă

echipamentele și materialele de protecție balistică 23

CAPITOLUL 3: STADIUL ACTUAL AL MATERIALELOR FOLOSITE ÎN FABRICAREA ECHIPAMENTELOR 29

3.1. Fibre 30

3.2. Materiale compozite 32

3.3. Materiale ceramice 34

3.4. Materiale și aliaje metalice 35

3.5. Alte materiale 36

CAPITOLUL 4: [anonimizat] 37

4.1. Standarde de performanță ale costumelor de protecție EOD 9,

BD 2010, OVR-1 «Falcon» 37

4.2. Trecerea de la costumul rusesc de protecție MSC-1 «Dublon»

la OVR-1 «Falcon» 48

4.3. E valuarile V-50 protecție balistică ale echipamentelor de

protecție individuală 52

CONSIDERAȚII FINALE 56

BIBLIOGRAFIE 58

ANEXE 60

[anonimizat], de a identifica noi soluții pentru creșterea gradului de protecție a [anonimizat], pe timpul desfășurării misiunilor de luptă.

La începutul mileniului, o evaluare a conflictelor desfășurate sau în curs de desfășurare scoate în evidență noile orientări privind acțiunile militare. Astfel, [anonimizat], și utilizatrea tehnologiilor de ultimă oră.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], paramilitare sau teroriste. Astfel, adeseori dispar diferențele între înaintea/ [anonimizat], cu o durată mică de pregătire cu un grad ridicat de angajare a forțelor și urmărind limitarea capacității de ripostă a inamicului. Aceste circumstanțe au influențat punerea problemei protecției balistice a luptătorului.

Progresul tehnic în domeniul armamentului și a munițiilor a determinat imbunătățirea echipamentelor de protecție individuală. Numeroasele cercetări care s-au făcut în domeniul balisticii au determinat alegerea materialelor pentru confecționarea acestor echipamente cu un nivel foarte ridicat de protecție.

Câmpul de luptă modern este saturat de zone de conflict cu muniții neexplodate, iar pericolul reprezentat de acestea este în creștere. Conform unor studii, s-a constatat că cel puțin 10% din totalul munițiilor folosite pe câmpul de luptă nu explodează la contact, fapt ce conduce la diminuarea mobilității forțelor și, totodată, reprezintă un pericol major pentru siguranța populației civile. Drept urmare, comandanții sunt obligați să ia în considerare riscul pe care muniția neexplodata (UXO) îl reprezintă pentru personal și operații.

În ultimul timp, o amenințare cu pondere crescândă o reprezintă mecanismele improvizate și teroriste. Fie că sunt utilizate focoase simple sau sofisticate pentru inițierea substanțelor explozive de către profesioniști sau diletanți, se instaurează amenințări atât în zonele de conflict, dar și acolo unde elementele teroriste descoperă lipsa formațiunilor de contracarare a acțiunilor acestora.

Structurile de geniu și EOD („Explosive Ordnance Disposal”) cunoscută, începând din anul 1997 în M.Ap.N. sub denumirea de „Controlul Dispozitivelor Explozive” au misiunea de a acșiona pentru cercetarea, detectarea, marcarea și neutralizarea minelor, dispozitivelor improvizate, capcanelor explozive sau munițiilor neexplodate, rămase în teren după încetarea conflictelor militare și redarea zonelor asanate spre refolosire. Aceste misiuni nu se pot îndeplinii fără un echipament de protecție adecvat care să asigure bariera dintre operator și efectele generate în urma unei explozii și anume suprapresiune, impact, căldură și fragmentație.

Integrarea României în structura militară Nord-Atlantică a determinat preluare de către această țară a unui echipament, proiectat de canadieni sub denumirea de EOD 9, care îndeplinește standardele NATO actuale.

Studiul comparativ se bazează pe determinarea celui mai performant costum de protecție din înzestrarea marile puteri armate ale lumii: Alianța Nord Atlantică, Rusia și China. Evidențierea acelui costum care optimizează gruparea celor trei caracteristici: flexibilitate, greutate, protecție conform „Triunghiul EODˮ.

Astfel, în contextul studiului ce face obiectul fenomenului deosebit de complex referitor la impactul dintre proiectile și mijloacele de protecție balistică (MPB), lucrarea de licență își propune îndeplinirea următoarelor obiective:

● investigarea aspectelor definitorii referitoare la dispozitivele explozive improvizate (DEI) utilizate de teroriști și tipurile de amenințări la care trebuie să răspundă echipamentele și materialele de protecție balistică (MPB);

● prezentarea efectelor biologice de rănire datorate exploziei unui DEI (dispozitiv exploziv improvizat);

● marcarea tipurilor de amenințări datorate unui DEI, la care trebuie să raspundă echipamentele și materialele de protecție balistică;

● evidențierea stadiului actual al materialelor și echipamentelor utilizate pentru protecția balistică împotriva dispozitivelor explozive improvizate;

● prezentarea aspectelor teoretice și a implicațiilor de ordin practic cu privire la particularitățile dinamicii fenomenului exploziv în cazul impactului dintre proiectil și materialele de protecție balistică (MPB);

● determinarea celui mai performant costum de protecție dintre cele aflate în posesia țărilor membre NATO, a Chinei și a Rusiei la ora actuală.

CAPITOLUL 1: PROTECȚIA BALISTICĂ PRIVIND UTILIZAREA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE (DEI)

. Considerații generale privind protecția balistică

Balistica este o ramură a mecanicii teoretice care studiază legile mișcării unui corp aruncat sub un anumit unghi față de orizontală, mișcare determinată față de impulsul inițial, de atracția gravitațională și influențată de rezistența mediului.

În domeniul protecției balistice a personalului, protecția este definită ca fiind ansamblul măsurilor constructive și tactice care urmăresc evitarea descoperirii luptătorului de către inamic, evitarea lovirii acestuia prin mobilitate sau prin mijloace active de ascudere și apărare, și în cele din urmă, supraviețuirea acestuia după lovirea de către mijloacele inamicului.

Amenințarea asupra protecției balistice a luptatorului și a diferitelor obiective (tehnică militară, adăposturi militare, clădiri, etc) împotriva proiectilelor și mai apoi la schije si suflu a crescut de-a lungul istoriei, încă din Evul Mediu, iar calitatea protecției si organizarea s-au îmbunătățit odată cu evoluția armelor de foc în general și a munițiilor de infanterie în special. Astfel s-a impus o creștere permanentă a calității accesoriilor purtate de luptători, dar și a materialelor menite a atenua efectele diferitelor mijloace de atac.

Echipamentele de protecție balistică împotriva dispozitivelor explozive au devenit o prioritate odată cu amplificarea conflictelor de tip asimetric (atacuri teroriste) și cu angajarea unui număr tot mai mare de militari și civili în conflictele contemporane (Bosnia, Kosovo, Afghanistan, Irak etc), precum și în misiuni umanitare de deminare în foste teatre de operații.

Departamentele de Apărare din țările NATO precum și din alte state își concentrează la ora actuală eforturile spre găsirea de noi soluții și echipamente care să răspundă cerințelor spațiului de luptă modern.

Progresele semnificative obținute de cercetarea în domeniul chimiei în ultimele decenii s-au materializat, printre altele, prin obținerea unor polimeri a căror rezistență mecanică depășește de până la zece ori pe cea a oțelului și prin fabricarea unor materiale ceramice cu duritate apropiată de a diamantului. Aceste materiale noi și structurile compozite care le includ au permis relansarea competiției dintre proiectil și blindaj la nivelul echipamentelor de protecție individuale. Principalul obiectiv în această competiție a fost dintotdeauna utilizarea materialelor cât mai ușoare, concomitent cu obținerea unui nivel de protecție cât mai ridicat. Evoluția densității de suprafață a blindajelor în timp (Figura nr. 1) demonstrează că noile materiale cu densitate scăzută, cum ar fi titanul, aluminiul și ceramicele au oferit un nivel de protecție mai crescut cu o masă mai mică pe unitatea de suprafață, în timp. Curba ilustrează reducerea revoluționară a densității de suprafață (areal density) a blindajului vehiculelor pe măsură ce materialele avansate au devenit disponibile, pornind de la blindajul omogen laminat – BOL (rolled homogenous armor – RHA) și avansând spre sisteme compozite complexe. S-a înregistrat o evoluție similară în dezvoltarea sistemelor de protecție balistică cu masă redusă pentru protecția personalului.

Figura nr. 1 Evoluția densității de suprafață a blindajelor în timp

Proiectarea sistemelor de protecție balistică se realizează pe tipuri de amenințări (muniție) și nivele de protecție specifice, fiind necesară o analiză temeinică a efectelor fiecărui mecanism de distrugere în parte, precum și a efectului sinergic al mai multor mecanisme în combinație.

Mecanismele primare de distrugere, în cazul unui atac balistic sunt următoarele:

▪Penetrarea balistică – include efectele penetratoarelor cinetice (proiectile și schije), efectul cumulativ și penetratoarele formate prin explozie;

▪Unda de șoc – unda de compresiune în aer produsă de o detonație;

▪Șocul balistic – vibrația în structura țintei, produsă de detonație sau de impactul cu proiectilul;

▪Vaporizarea – tendința particulelor fine, de mare viteză, produse în cazul penetrării balistice, de a se aprinde în aer și de a degaja energie. Se consideră, de asemenea, efectul gazelor nocive produse de arderea diferitelor metale în aer;

▪Energia directă și efectele chimice – efectele produse de laseri, microunde de mare putere, precum și interacțiunea materialului sau personalului cu compușii chimici furnizați în zona țintei;

▪Efectele sinergice – creșterea magnitudinii efectelor produse de o combinație a mecanismelor enumerate, care se traduce adesea printr-un efect mai puternic decât suma efectelor componente luate individual;

▪Efectele secundare – efecte cum ar fi incendiile, de obicei în carburanți, lubrifianți sau muniție.

1.2. Dispozitivele explozive improvizate

Dispozitivul Exploziv Improvizat (DEI) reprezintă acel dispozitiv amplasat sau fabricat in condiții improvizate care conține substanțe pirotehnice, incendiare sau chimice periculoase fiind destinat pentru distrugere, hărțuire și scoatere din luptă (conform NATO Glossary of Terms and Definitions AAP-6, 28 April 2009). În literatura de specialitate se mai întâlnește și termenul de Dispozitiv Exploziv Artizanal (DEA) sau varianta în limba engleză, agreată de NATO, Improvised Explosive Device (IED).

Dispozitivele explozive improvizate (IED) se confecționează și se folosesc de regulă cu scopul de a distruge, a deruta și a crea o stare de nesiguranță.

DEI poate sa conțină și elemente de muniție standardizată, folosite de către forțele regulate, dar în majoritatea cazurilor avem de-a face cu o combinație între elementele militare și cele non-militare.

Un Dispozitiv Exploziv Improvizat (DEI) este un complet alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv, un sistem de amorsare (inițiere) și un înveliș de protecție (sau fără înveliș), asamblate astfel încât inițierea exploziei să se producă instantaneu, în urma unei acțiuni exterioare, automat după expirarea unei durate de timp prestabilit sau la comandă.

Suplimentar, DEI pot fi prevăzute și cu alte dispozitive, cum ar fi:

●dispozitive de siguranță la manevrare și transport, care funcționează până în momentul amplasării DEI la obiectiv;

●dispozitive "capcană", care se activează în cazul în care se încearcă neutralizarea DEI .

a. Încărcătura de exploziv

Încărcătura de exploziv reprezintă principala componentă a unui DEI și constituie suportul material al obținerii efectelor distructive scontate. Această încărcătură poate fi realizată din explozivii utilizați în domeniul militar și industrial, dar există „rețete de explozivi” improvizați care pot fi foarte ușor de realizat și la îndemâna oricărei grupări teroriste.

b. Sistemul de amorsare (inițiere)

Sistemul de amorsare constituie un element esențial în construcția și funcționarea oricărui dispozitiv exploziv improvizat. Sistemul de amorsare este constituit dintr-un element de aprindere a încărcăturii de exploziv (de obicei capsă detonantă pirotehnică sau electrică) și un declanșator (mecanic, electric, termic, unde electromagnetice, impuls magnetic etc) care are rolul de a iniția capsa detonantă. Câteva tipuri de sisteme de inițiere mai des întâlnite sunt prin: presiune aplicată, tragere, eliberare tensiune, eliberare presiune, mecanism de întârziere, impuls electric, vibrații, impuls magnetic, impuls electromagnetic, frecvență audio. Tipurile de sisteme de inițiere sunt prezentate in Anexa nr. 1.

c. Dispozitivul “capcană”

Dispozitivele de siguranță contra dezamorsării (capcană) au rolul de a determina funcționarea DEI, în cazul în care acesta a fost descoperit și se încearcă neutralizarea sa manual. De cele mai multe ori, “capcana” nu constituie altceva decât o dublare a dispozitivului de amorsare, în unele cazuri chiar substituindu-l pe acesta din urmă.

d. Dispozitivul de siguranță la manipulare și transport

Siguranțele la manipulare și transport, sunt concepute și realizate de către atentator pentru a putea transporta și amplasa în siguranță DEI la obiectiv. După amplasarea dispozitivului exploziv artizanal, atentatorul înlătură aceste siguranțe, ceea ce face ca DEI să fie activat și în măsură să funcționeze.

e. Învelișul (ambalajul, containerul, anvelopa)

Reprezintă structura mecanică ce asigură montarea (asamblarea) celorlalte elemente componente ale DEI, asigurându-le interacțiunea, buna funcționare și protecția. De regulă, învelișul are un aspect aparent inofensiv, asigurând practic mascarea necesară. Acest înveliș folosește și la creșterea gradului de periculozitate al anumitor DEI, prin amplasarea în interiorul acestora a unor elemente metalice (bile, cuie, resturi metalice etc).

În unele cazuri, acest înveliș nu există iar suportul mecanic al componentelor DEI îl constituie chiar încărcătura de exploziv.

Indiciile de demascare a dispozitivelor improvizate sunt:

date referitoare la locul unde sunt dispuse/plantate;

săpături proaspete sau brazde de pământ sub diferite forme geometrice (pătrat sau dreptunghi), sau decolorate;

culoarea diferită a terenului față de mediul înconjurător;

poteci, drumuri sau urme neobișnuite;

inducția alectromagnetică;

cabluri și sârme;

ambalaje (pachete) uitate de capse, percutoare etc.;

comportamentul populației din zonă;

săpături în podea, zidărie.

În Figurile 2-5 sunt reprezentate diferite tipuri de dispozitive improvizate

Figura nr. 2

Dispozitiv exploziv improvizat cu acționare prin telefon

a b

Figura nr. 3 Dispozitiv exploziv improvizat cu acționare de la distanță

a -mijloace de inițiere de la distanță

b-încărcătură cu exploziv

Figura nr. 4

Mecanism exploziv improvizat cu întârzietor executat cu un ceas de mână

1-contact pus pe geamul ceasului, 2-un fir la capsa detonantă, 3-un fir legat de remortor și sursa de energie, 4-capsa detonantă, 5-explozibilul, 6-bateria (sursa de energie)

Figura nr. 5

Dispozitiv exploziv improvizat cu acționare electronică

După cum se observă în imaginile de mai sus, dispozitivele explosive improvizate pot fi detonate prin fir, radio, telefon fără fir, telefon mobil sau diverse telecomenzi.

La detonarea comandată prin fir, persoana care inițiază dispozitivul exploziv trebuie să fie conectată fizic la acesta, printr-un cablu de inițiere. Este de asemenea posibil să se folosească o telecomandă cu fir, situație în care la dispozitiv va fi atașată o unitate de recepție.

Detonarea prin radio este cea mai utilizată deoarece aceasta îi asigură atacatorului un control mai eficient asupra momentului detonării. Dezvoltarea rețelelor de telefoane mobilă oferă atacatorilor posibilitatea de a folosi telefoanele mobile pentru inițierea dispozitivelor explozive de la o distanță nelimitată. De asemenea, telefoanele fără fir pot fi modificate și folosite pentru a iniția un IED de la o distanță de până la 1 km. Referitor la telecomenzi, cele mai folosite sunt telecomenzile auto care pot fi utilizate de la o distanță de până la 200 metri.

1.3. Efecte biologice de rănire datorate exploziei unui IED

Sistemele biologice, inclusiv corpul uman, se dovedesc a fi neașteptat de rezistente la efectele undei de șoc generată de o explozie. Pericolul este mare datorită proiectării de fragmente primare și secundare, sau impactului precum și prin prăbușirea clădirilor. Vătămările primare datorate exploziilor (cauzate de unda de șoc și căldură) sunt mult mai putin probabile decât rănile secundare (datorate schijelor), sau rănirile terțiare (impactul- proiecția și lovirea corpului de un perete, prăbușirea clădirilor). În zona apropiată locului exploziei se mai pot deosebi și alte efecte, cum ar fi arderea corpului datorită căldurii intense și gazelor de reacție fierbinți, precum și asfixieri și sufocări datorate prafului degajat.

Prin efecte biologice primare se înțeleg acele efecte (traume) datorate suprapresiunii din frontul undei de șoc generate de explozia unei incarcături de materie explozivă.

La nivelul capului zona cea mai sensibilă la rănire este urechea. În general, se consideră că perforarea timpanelor are loc în intervalul de presiuni dinamice de 0,35-0,5 bari. Persoanele care au fost supuse unei suprapresiuni mai mici de 0,35 bari pot însă simți durerea și/s-au să acuze surditate temporară și tinnifus (clinchete în ureche).

În zona toracică zonele cele mai susceptibile la rănire datorate suprapresiunii, sunt zonele de trecere între medii cu densități diferite. La o suprapresiune de peste 2,5 bari se pot produce potenșiale distrugeri fatale ale plamînilor și altor organe, care prin natura lor dețin spații în care se află un fluid (lichid sau gaz), cum ar fi spre exemplu stomacul, intestinele sau vezica urinară. În termeni simplii, este suficient pentru a descrie plămânii ca find striviți sau explodați.

Vătămările abdominale se referă la vătămările asupra organelor situate în zona abdominală. Deoarece acestea conțin prin natura lor fluide în interiorul lor, pot de asemenea suferi hemoragii. În câteva cazuri, aceste vătămări interne pot fi fatale, spre exemplu existând pericolul în cazul intestinelor, producerea unei peritonite.

Vătămările asupra membrelor (brațe, picioare) datorate suprapresiunii se produc atunci când sunt expuse la o valoare foarte mare a acesteia (peste 15 bari), deoarece aceste părți ale corpului nu conțin în interior gaze și în esență sunt incompresibile.

Vătămările secundare datorate exploziilor, reprezintă totalitatea urmărilor datorate proiecției de fragmente (schije). Multe tipuri de materiale se transformă astfel în schije, atât cele provenite direct din fragmentarea containerului ce înglobează „bombaˮ, cât și fragmentele de piatră, așchii de lemn sau cioburi de geam provenite din mediul sfărâmat.

Capul și gâtul, deși reprezintă doar 12% din suprafața corpului, la acest nivel înregistrându-se cel mai ridicat procent de răniri fatale în cazul exploziilor. Exceptând craniul și creierul, o zonă foarte sensibilă la schije o reprezintă ochii, a căror prag de perforare este de două ori mai mic decât pentru piele. Penetrarea toracelui și abdomenului de către fragmentele rezultate în urma exploziilor, pot avea consecințe devastatoare. Aceste zone sensibile includ organe vitale cum sunt inima, măduva spinării, traheea și plămânii, precum și organele din sistemul gastro-intestinal.

Efectele terțiare ale exploziilor, reprezintă toate acele urmări rezultate atunci când o persoană este aruncată prin aer datorită suflului și se izbește de un obiect dur. Aceste efecte sunt denumite în literatura de specialitate ca efectele impactului. Aceste forțe care au ca efect accelerarea întregului corp, nu sunt de obicei suficiente pentru a cauza vătămări severe. Însă dacă decelerarea se produce brusc, cum ar fi cazul unei persoane care se izbește de un perete, fracturarea craniului, a coloanei vertebrale și a altor oase pot rezulta ușor, iar acestea pot fi fatale.

CAPITOLUL 2: ECHIPAMENTE FOLOSITE PENTRU PROTECȚIA PERSONALULUI ÎMPOTRIVA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE

2.1. Evoluția în timp a echipamentelor

Încă din cele mai vechi timpuri, războinicii au încercat să se protejeze împotriva armelor inamicilor. Din acest motiv au apărut armurile. Inițial acestea erau confecționate din piele sau din fibre vegetale, însă cu trecerea timpului și cu progresul tehnologiei, au început să apară noi armuri, confecționate din metal, în special bronz, ajungând până la echipamente confecționate din oțel, aliajele Al-Ti, materiale compozite armate cu nylon, fibre de sticlă, Kevlar etc.

Războinici au cautat mereu mijloace de a proteja zonele vitale, acest lucru ducând initial la aparitia scutului si mai apoi a coifului. Primele scuturi cunoscute din descrieri erau confectionate în întregime din lemn, iar primele coifuri cunoscute erau confectionate din plăcute de os cusute pe un suport textil sau din piele.

Una dintre cele mai vechi descoperiri este aceea a unui coif preistoric format din colți de mistreț cusuți pe o căciulă de piele. De aici pană la inventarea armurii pentru corp nu a mai fost decât un singur pas. Metoda de a acoperi o bucată de material textil sau piele cu plăcute de os a fost folosita pentru confecționarea armurii de solzi, unul dintre cele mai vechi tipuri de armură cunoscută. Un mare pas înainte pentru acea perioadă l-a constituit descoperirea procedeului de întărire a pielii prin opărire cu apă, plăcuțele de piele întărită prin acest procedeu fiind folosite la fabricarea armurii până în epoca medievală, iar în unele părți ale lumii, în special stepele asiatice, armura din plăcuțe de piele întărită a fost folosită până la începutul secolului XIX.

În epoca bronzului (secolul XIV î.Hr.) au apărut și primele armuri de tip platoșă care protejau corpul, acestea însă fiind foarte grele incomodau luptătorul.

Un exemplu clasic de armură din epoca bronzului este armura hoplitului, luptătorul epocii elenistice, protejat de scut, coif de bronz, platoșă de bronz și cnemidae, acestea din urmă fiind protecții pentru gambe confecționate tot din tabla de bronz.

În secolul III celții au creat un nou tip de armură confecționată din mii de inele interconectate, așa zisa cămașă de zale. Acest tip de armură a constituit u imens pas înainte întrucât avea calități superioare față de celelalte tipuri de de echipamant de protecție.

Principalele avantaje erau:

– extremă dificultate cu care puteau fi tăiate

– ușurința cu care o cămașă putea fi utilizată de mai mulți războinci întrucât nu necesită modificări.

– gradul ridicat de mobilitate pe care îl ofereau

– ușurința cu care puteau fi ascunse, pur și simplu îmbrăcând alte haine peste cămașă.

Ca și orice alt lucru, și acest tip de armură prezintă și dezavantaje cum ar fi:

– extremă dificultate cu care se confecționa (o cămașă lua în medie o jumătate de an pentru a fi confecționată);

– costul exorbitant;

– vulnerabilitatea în fața loviturilor penetrante.

În timpul conflictelor pe care celții le-au avut, acest tip de armură a ajuns în mâinile românilor care i-au văzut potențialul și au adoptat-o pentru armată proprie. Ca și în cazul multor alte tehnologii, românii au îmbunătățit și cămașa de zale în special prin realizarea unor capacități de producție în masă ceea ce a dus la o scădere semnificativă a costului și a timpului de producție.

În cadrul Imperiului Roman, acest tip de armură a rămas în uz până în secolul V d.HR. când imperiul s-a destrămat. Perioada următoare ce se întinde din sec. V până în sec XI este cunoscută drept evul mediu întunecat, perioada în care uzul armurilor în general scade dramatic. Acest lucru se daroreaza în special pierderii cunoștințelor avansate necesare pentru prelucrarea metalelor.

Începând cu secolul XI prețul armurilor a scăzut treptat astfel încât , zalele au redevenit intens utilizate pe întreg continentul european dar și în Orientul Mijlociu și Africa. Armatele europene s-au bazat în totalitate pe zale până în secolul XIV când acestea au fost treptat înlocuite de armuri formate din plăci de metal. Deși în Europa au încetat să mai fie utilizate din secolul XVI, în alte părți ale lumii, cum ar fi India și Arhipelagul Indonezian, armurile conjfectionate din zale au fost utilizate până în secolul XX. Chiar dacă au trecut peste 2300 de ani de când au fost create, zalele se mai folosesc și în prezent sub forma armurilor folosite de cercetători și de scafandri pentru a proteja împotriva mușcăturilor rechinilor.

Protecția scăzuta a zalelor împotriva armelor cu lovituri de împungere sau perforare cum ar fi săgețile de arcuri sau arbalete, precum și sulițele sau lăncile, a dus la folosirea unor plăci suplimentare care se purtau peste armura de zale pentru a asigura o protecție mai bună.

Aceasta evoluție a reintrodus ideea mai veche a plăcilor atașate pe un suport textil sau de piele și dus la apariția armurii numite "coat of plates", în traducere literală, "haina de plăci", care a evoluat mai târziu în armura numită "brigandina".

Din păcate s-au păstrat numai câteva brigandine până în zilele noastre. Un fragment de brigandină din începutul sec. 16 se poate admira în armurăria din Valletta (Malta) unde au fost făcute cele 2 imagini din Figura nr. 6.

Figura nr. 6 Armura tip „brigandina”

Apariția și îmbunătățirea armelor de foc în secolul XV, a fost elementul care a dus însă la un declin rapid al plăcilor care nu au mai putut ține pasul cu puterea de perforare a glonțului de archebuză și mai târziu de muscheta. În spațiul european s-a reintrodus și s-a dezvoltat treptat platoșa, care în secolul XV – XVI d.Hr. a atins apogeul. (Anexa nr. 2).

Mai târziu, în istoria europeană, armurile evoluează devenind din ce în ce mai complete și mai complexe, acoperind porțiuni din ce în ce mai mari ale corpului luptătorilor, pentru ca în extrem să-l acopere complet, în detrimentul pierderii mobilității, precum în cazul armurilor de turnir. Astfel în timp ce cavalerii evului mediu târziu sfârșesc în a fi "îmbrăcați" aproape total în fier și oțel, cavaleria grea a multor țări europene, până în preajma primului război mondial (1914 – 1918), încă păstrează multe elemente ale armurii ajunsă la apogeu, protejând de data asta doar zonele cele mai vulnerabile ale corpului, capul, pieptul, picioarele.

Civilizațiile asiatice estice cele mai războinice, precum cea chineză inițial, și apoi cea japoneză mai târziu, vor prefera armuri lamelare în locul celor mult greoaie și mult mai ineficiente ale europenilor din aceeași perioadă precum și echipamente de protecție din mătase.

În perioada de sfârșit de secol XIX și mai apoi chiar pe timpul primului război mondial (începutul sec XX), întrucât majoritatea luptelor aveau loc din tranșee, o importanță deosebită se acorda protecției capului .În consecință, în aceasta perioadă s-au creat foarte multe modele de căști metalice, parte din acestea fiind prezentate în Anexa nr.3.

După perioada primului război mondial, echipamentele de protecție au cunoscut o evoluție favorabilă, cel puțin în ceea ce privește sporirea gradului de protecție a acestora. Pe perioada celui de-al doilea război mondial s-au făcut cercetări incipiente în ceea ce privește sporirea gradului de protecție în strânsă relație cu scăderea greutății echipamentelor de protecție. Imediat după al doilea război mondial datorită numărului mare de muniții neexplodate (UXO-Unexploded Ordnance) au apărut și primele unități speciale EOD (Explosive Ordnance Disposal) iar odată cu acestea și primele echipamente speciale EOD, folosite pentru intervenția la munițiile tip UXO. Aceste echipamente au fost dezvoltate odată cu apariția de noi materiale cu rezistență balistică ridicată (kevlar, twaron, materiale ceramice etc), ajungându-se actualmente la echipamente performante cu grad ridicat de protecție.

2.2 Stadiul actual al echipamentelor de protecție împotriva DEI

Crearea unor noi arme de război cu caracteristici tehnico-tactice net superioare față de cele dint trecut a stimulat ingeniozitatea producerii de noi echipamente de protecție care să contracareze efectele distructive ale acestora. Misiunile întreprinse de militari în condițiile războiului convențional au dovedit că principala amenințare se datoreaz schijelor. Drept consecință echipamentele lor de protecție balistică este proiectat pentru a diminua considerabil această amenințare.

Clasificarea echipamentelor de protecție împotriva dispozitivelor explozive se poate face din mai multe perspective și anume: destinație, caracteristici tehnico-tactice, grad de protecție, etc. Cu toate acestea la ora actuală nu există o sistematizare clară a cestor clasificări. Având în vedere gama largă de întrebuințare a acestor echipamente de către forțele specializate pe anumite domenii care acționează în vederea eliminării unor pericole de natură teroristă, diminuării unor dezastre naturale sau intervenția în caz de conflicte stradale pentru a restabilii liniștea și ordinea publică putem aborda o clasificare a acestor echipamente.

Astfel, în funcție de criteriile anunțate anterior, echipamentele de protecție împotriva dispozitivelor explozive se împart în următoarele categorii:

– Echipamente de protecție pentru militari;

-Echipamente de protecție pentru polițiști;

-Echipamente de protecție pentru pirotehniști (deminare umanitară, EOD, IED);

-Echipamente de protecție cu destinație specială (containere antibombă, huse antischije, folii antișoc etc).

Un echipament de protecție a capului este casca fiind destinată pentru protecția individuală împotriva traumelor cauzate de diverse lovituri în zona capului. În timpul luptelor, capul este în mai mare măsură expus la efectele armelor, în comparație cu celelalte părți ale corpului. Capul este purtătorul organelor de simț care constituie principalele căi de achiziție a informației, văzul și auzul. De asemenea este extrem de sensibil la lovituri, șocuri, tăieturi, înțepături etc. Loviturile cu arme letale, efectele gloanțelor sau schijelor sunt mai puțin grave atunci când se produc asupra oricărei părți a corpului, față de cele care se produc asupra capului.

Protecția balistică a capului militarilor se realizează prin purtarea căștilor de protecție. Este foarte importantă "purtarea", pentru că o cască foarte rezistentă, care este prea grea sau prost concepută ergonomic, este purtată cu intermitențe sau deloc, iar protecția oferită devine iluzorie. Din acest motiv căștile de protecție pentru militari nu trebuie să depășească masa de 1.6 Kg, pentru a putea fi purtate permanent.

Câteva modele de căști de protecție aflate în uz la ora actuală sunt prezentate în Figura nr. 7. Trebuie făcută precizarea că acest tip de cască se găsește și în dotarea poliției și a detașamentelor pirotehnice, diferențele care apar fiind datorate gradului de protecție diferit.

Aceste căști oferă o protecție a capului pe o suprafață de la 1112 la 1305 cm², la o greutate de 1000…1460 g. Materialele utilizate pentru confecționarea lor sunt: oțelul, aliajele Al-Ti, materialele compozite armate cu nylon, fibre de sticlă, Kevlar etc.

Figura nr. 7: Modele de căști de protecție

Căștile, împreună cu vestele acoperă 30…35 din suprafața corpului. Acestea pot fi dotate suplimentar cu vizoare de protecție metalice cu fante, sau transparente, din policarbonat, având în unele cazuri integrate componente electronice pentru legături radio. Ecranele de protecție ale feței și ochilor trebuie să reziste la schije de 240…400 m/s.

În anul 1978 SUA au introdus pentru prima dată, pe scară largă în înzestrarea armatei echipamente de protecție balistică din kevlar. Acest echipament, format din cască și vestă, este cunoscut sub prescurtarea PASGT-Personal Armor System for Ground Troops. Primele loturi din aceste căști asigurau o protecție balistică exprimată prin V50≤478m/s. În prezent protecția asigurată depășește 600m/s. Suprafața protejată este de 11,29 dm² pentru talia medie, iar masa de 1,25 Kg. Casca este rezistentă la foc chiar și până la 190 șC. Are sisteme eficiente de ajustare pe cap.

Casca românească din kevlar asigură nivelul de protecție conform STANAG 2920, la nivelul produselor din dotarea NATO, V50>600m/s. Este disponibilă în trei mărimi cu mase cuprinse între 1,3 și 1,5 Kg. Sistemele de fixare, ajustare și amortizare a șocurilor asigură produsului o ergonomie corespunzătoare cerințelor.

Casca de protecție din kevlar, ca și vestele antiglonț produse de Centrul de Cercetări pentru Apărare NBC și Ecologie au fost folosite cu succes de militarii români care au acționat în misiunile ONU de menținere a păcii din Angola, Albania, Bosnia, Afganistán și Irak.

Echipamentele de protecție a corpului pentru militari acoperă de regulă zonele vitale toracică și abdominală și au uneori în compunere și un protector inghinal.

Reamintind că schijele sunt responsabile de 75 până la 80% din pierderile de pe câmpul de luptă. O statistică deosebit de importantă referitoare la viteza schijelor care produc aceste pierderi.

Analizând datele din acest tabel observăm că o vestă de protecție balistică care poate stopa schijele cu viteze de până la 530 m/s reprezintă o soluție optimă a parametrilor: protecție, masă, preț, purtabilitate.

Diferențele semnificative care apar între testul uscat depind de hidrofobizarea materialului utilizat și de anveloparea acestora.

Vestele antiglonț (Figura nr. 8) pot fi flexibile sau rigide (prin utilizarea unor inserții din materiale rigide sau plăci de oțel, aluminiu, ceramică sau Kevlar). Față de nylon, Kevlarul este mai dens de 1.5 ori, are rezistență la explozie de 2,2 ori mai mare și este de 4,5 ori mai elastic.

Figura nr. 8 Veste de protecție diverse

Vestele flexibile pot fi:

a) de corp (clasa I) care au aspectul unui maieu gros și se poartă sub îmbrăcămintea obișnuită, protejând intim toracele, față, spate și lateral până la baza șoldului pe o suprafață de 0,45 m2. Aceasta oferă protecție împotriva schijelor, gloanțelor cal. 9 mm și loviturilor armelor albe în zona apărată. Ele sunt realizate din 7…10 straturi de Kevlar, având o grosime de 1,5…2 mm și straturi din pâslă de Kevlar pe suport de elastomer poros. La exterior se găsește o husă din bumbac de culoare albă. De regulă masa lor nu depășește 1,5…2 kg.

b) exterioare (clasa a II-a), care au un număr de 20…25 straturi, protejează în afară de torace și abdomenul, gâtul, umerii și chiar zona pelviană. Există variante de veste la care toracele este protejat clasa a II-a iar mâinile clasa I-a.

Vestele blindate ( rigide), asigură în mod uzual protecție pentru clasele a III –a și clasa a IV-a conform STANAG 2920.

Cele mai răspândite sunt vestele blindate din clasa a III-a produse din 25…30 straturi de Kevlar, cu garnitură față pentru panouri de blindaj suplimentar din: oțel, aluminiu, ceramică, Kevlar sau combinații ale acestora. Acesta are la exterior o husă organică din PVC, bumbac etc., protejând o suprafață de aproximativ 0,6 m2. Complet echipată o astfel de vestă poate ajunge până la maxim 10 kg, oferind protecție împotriva gloanțelor perforante ale pistoalelor mitralieră și ale carabinelor cal. 9 mm, 5,56 mm de la distanța de 50 m, iar pentru alte tipuri de arme (pistoale, pistoale automate) la distanța de 5…10 m.

Echipamentul de protecție pentru pirotehniști sau pentru cei ce efectuează deminări poate fi de tip greu sau ușor. Preponderent este realizat din Kevlar iar prin suprapunerea elementelor componente ale echipamentului se poate ajunge ca zona toracelui să fie protejată de un număr de peste 70 straturi de Kevlar. Suplimentar sunt adăugate protecții din plăci metalice sau policarbonat.

Aceste costume rezistă la schije cu viteze de aproximativ 100 m/s pentru zonele vitale sau la efectul suflului a 5 kg TNT, la distanța de 3 m. Testarea unui astfel de costum a demonstrat practic rezistența sa foarte bună la explozia unui kg TNT la aproximativ 0,8 m de pirotehnist, fără ca acesta să sufere vătămări. Costumul de intervenție EOD 9 și TAC 6 (Anexa nr.4) sunt destinat să asigure protecția maxim posibil pentru operatorii EOD, în fața efectelor primare și secundare ale unei detonări de IED sau unele explozii de la anumite muniții convețiomale. Costumule asigură o mobilitate și flexibilitate suficientă astfel încât să ofere posibilitatea unei intervenții eficace, în condițiile asigurării unei protecții rezonabile împotriva fragmentelor rezultate din explozii, suflului, efectelor secundare provocate de impact, temperaturi provocate de explozii acidentale și a arsurilor provocate de diferite substanțe chimice. Costumule au o cască de protecție prevăzută cu vizor balistic, fiind dotată cu mijloace de comunicații radio și sisteme de ventilație. Suplimentar, aceste costume au un complet de asigurare a răcirii și ventilației corpului, dat fiind faptul că pentru purtare și manevrare se depune un efort considerabil.

2.3. Tipuri de amenimnțări datorate IED la care trebuie să raspundă echipamentele și materialele de protecție balistică

În vederea realizării unor echipamente de protecție balistică individuale sau colective performante este esențial să se cunoască amenințările care trebuie eliminate sau atenuate. Prin amenințare (traducerea englezescului threat) se înțelege orice factor distructiv de natură fizică, chimică sau biologică care poate pune în pericol viața ori integritatea fizică a uneia sau mai multor persoane.

Dintre amenințările care pot fi întâlnite pe câmpul de luptă sau în alte misiuni datorate Dispozitivelor Explozive Improvizate-DEI sau IED-Improvised Explosive Device, se vor considera următoarele:

● suprapresiunile și accelerațiile generate de undele de șoc;

● schijele;

●gloanțele;

●căldura;

●radiațiile LASER;

●amenințări de tip CBRN.

Amenințările date de DEI sunt în principal legate de efectele exploziilor, care pot fi:

●primare datorate suprapresiunii din frontul undei de șoc generate de explozia unei încărcături de materie explozivă;

●secundare datorate proiecției de fragmente (schije);

●terțiare datorate acelor urmări care apar atunci când o persoană este aruncată prin aer datorită suflului și se izbește de un obiect dur;

● adiționale datorate căldurii degajate, radiațiilor etc.

Numai printr-un studiu aprofundat al fenomenelor de fragmentare, suprapresiune, supraîncălzire și impact se pot proiecta echipamente de protecție care să corespundă cerințelor spațiului de luptă modern.

2.4.1. Suprapresiunile și accelerațiile generate de undele de șoc

Unda de șoc se datorează unei eliberări rapide de energie și produși de explozie rezultați în urma reacției chimice de descompunere a materialului exploziv, sau depășirea masei critice în cazul exploziilor nucleare.

În cazul reacției chimice de descompunere explozivă, unda de șoc se datorează unei expansiuni rapide a unei mari cantități de gaze (produși de reacție). Dacă materialul exploziv nu este confinat într-un container sau alt spațiu de restricție (cum ar fi spre exemplu o încăpere sau un tunel), sau mediu (scufundat în apă, încastrat într-un zid al unei construcții, sau îngropat în pământ), unda de șoc se deplasează radial în toate direcțiile și se atenuează proporțional cu distanța la puterea a treia față de centrul exploziei. Această undă de șoc este cunoscută și sub denumirea de undă incidentă sau presiune statică locală și este măsurată în Pascali (Pa) sau bari (1bar = 105 Pa = 105 N/m2). Ea este de asemenea cunoscută și sub denumirea de suprapresiune care reprezintă valoarea presiunii în comparație cu presiunea mediului ambiant (presiunea atmosferică).

2.4.2 Schijele

Vătămările secundare datorate exploziilor, sunt reprezentate de totalitatea urmărilor datorate proiecției de fragmente (schije). Multe tipuri de materiale se transformă astfel în schije, atât cele provenite direct din fragmentarea cotainerului ce înglobează "bomba", cât și fragmentele de piatră, așchii de lemn sau cioburi de geam provenite din mediul sfărâmat. Totalitatea acestor fragmente variază în dimensiuni și forme de la un praf fin până la bucăți de ordinul zecilor de centimetri. Aceste fragmente pot sau nu penetra corpul, în principiu, severitatea rănirilor datorate penetrării țesuturilor fiind determinată de aceiași factori prezentați în cazul gloanțelor (masă, viteză, energie cinetică, formă, mișcarea fragmentului în traiectul rănii, comportarea materialului adiacent fragmentului la impactul cu corpul). În practică, în cazul exploziilor, apare un număr de efecte adiționale, cum ar fi spre exemplu un mare risc de contaminare cu substanțe chimice toxice, substanțe radioactive sau materiale biologice.

Statistica efectuată de serviciul medical al armatei SUA cuprinzând informații despre conflictele militare începând cu al II-lea război mondial arată că 75-80 % din pierderile de pe câmpul de luptă sunt cauzate de schije

În Figura nr. 9, este prezentat corpul uman împărțit pe zone, care sunt în funcție de gradul de periculozitate al rănirilor provocate de schije

Figura nr. 9 Corpul uman împărțit pe zone de periculozitate la impactul cu schijele

2.4.3. Gloanțele

Gloanțele au rămas în continuare o amenințare majoră pentru viața și integritatea fizică a luptătorilor. Dacă în războiul clasic schijele sunt cele mai periculoase, în alte tipuri de conflicte, inclusiv pe timp de pace, gloanțele rămân principala cauză a pierderilor umane.

Este bine cunoscut faptul că gloanțele diferă mult între ele prin calibru, masă, viteză inițială, cămașă, miez, vârf etc. Fabricarea unui echipament de protecție individuală care să asigure siguranță totală pentru toate aceste gloanțe este o imposibilitate practică, având în vedere și constrângerea drastică impusă de limitarea masei totale a echipamentelor pe care le poate căra un luptător.

Pe baza experienței acumulate în mai multe state, inclusiv în România, au fost adoptate standarde privind clasele de protecție la gloanțe și metode de stabilire a încadrări unui blindaj într-o clasă.

Puterea de rănire a proiectilelor de calibru mic (max. 30 mm) depinde în mare măsură de energia cinetică:

KE = m ۰ v2/ 2

unde:

KE = energia cinetică în Jouli;

m = masa în grame;

v = viteza în m/s.

2.4.4 Căldura

În cazul exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI Dispozitiv Exploziv Improvizat), rănirile mai pot fi datorate și căldurii degajate în urma detonației încărcăturii de exploziv. Energia eliberată de explozie, este în parte sub formă de căldură care este direcționată sub forma unui val caloric transmis prin produșii de reacție rezultați.

Rănirile cauzate de căldură pot fi împărțite în două categorii:

– răniri cauzate de valul caloric provenit în urma exploziei (mingea de foc);

– răniri cauzate de arderea de lungă durată datorită aprinderii hainelor;

În primul caz, durata valului de căldură este de ordinul fracțiunilor de secundă, iar în al doilea, expunerea la căldură poate dura până la câteva minute. S-a constatat că, în multe cazuri, expunerea la căldură radiantă de scurtă durată (cauzată de mingea de foc), poate fi atenuată de îmbrăcămintea normală. În schimb, arderea de contact necesită o îmbrăcăminte substanțial mai protectivă, pentru a evita arsurile pielii sau chiar ale țesuturilor mai profunde. În Figura nr. 10 este prezentată estimarea gravității arsurilor publicată de Asociația americană pentru arsuri.

Figura nr. 10 Diagrama pentru estimarea gravității arsurilor

Se poate observa că anumite părți ale corpului uman pot fi împărțite în zone a căror suprafață reprezintă 9% (sau multiplu de nouă) din suprafața corpului. De exemplu capul și brațul reprezintă fiecare 9% din suprafața corpului, în timp ce piciorul și fața toraco-abdominală reprezintă fiecare 18% din suprafața corpului. Această diagramă poate fi sintetizată într-un tabel (tabelul 4) care exprimă gravitatea arsurii în funcție de zona afectată.

2.4.5. Radiațiile LASER

Utilizarea radiațiilor LASER pentru echiparea telemetrelor de artilerie și a aparaturii de ochire a armamentului individual este o prezență obișnuită pentru militari. Fabricarea unor surse mai puternice de radiații electromagnetice din spectrul vizibil și direcționarea luminii intensificate către ochii luptătorilor nu implică bariere tehnologice importante.

Orbirea adversarului chiar și pe termen scurt duce la creșterea vulnerabilității acestuia și mărește posibilitatea de a fi scos din luptă sau nimicit.

Este de așteptat ca această amenințare să crească în viitorul apropiat iar proiectanți căștilor și vizoarelor de protecție balistică vor fi nevoiți să ia în considerare acest fapt.

2.4.6. Amenințări tip CBRN (Chimic Bacteriologic Radiologic Nuclear)

Semnarea tratatului de interzicere a armelor chimice și intrarea în activitate a organismului ONU însărcinat cu supravegherea modului în care țările semnatare îndeplinesc obligațiile asumate prin acest tratat, ar putea crea iluzia că ne aflăm la adăpost de amenințările de natură chimică și bacteriologică care pot crea un număr important de victime.

Cu toate acestea se pot distinge următorii factori de risc și amenințări:

– existența unor țări, posesoare de stocuri de muniție chimică și de capacități de producție a precursorilor pentru substanțe toxice de luptă( Libia, Iran, Irak…), care nu au ratificat acordul de la Geneva privind armele chimice;

– existența unor focare de război potențial, în zone cu depozite de substanțe toxice;

– riscul producerii unor accidente tehnice la uzinele chimice sau la centralele nucleare ;

– posibilitatea dovedită de desfășurare a unor acțiuni teroriste cu folosirea unor agenți NBC ca în cazul atacului cu sarin de la Tokyo sau a atacurilor cu antrax din SUA;

– existența unor zone geografice defavorizate, cu potențial generator de dezordine publică, distrugeri, incendieri, care pot afecta involuntar depozite de zeci sau sute de tone de substanțe toxice ( fosgen, clor, clor-cian, amoniac);

– interese economice, cu rezolvări de tip mafiot, în care pot apare sabotări de instalații chimice ( explozii, incendii );

– exploatarea iresponsabilă a unor instalații chimice cu neglijarea gravă a celor mai elementare norme de securitate tehnică ( indisciplină, nepăsare, lipsă de personal calificat…);

– introducerea ilegală în țară a unor deșeuri chimice sau radioactive.

Din punctul de vedere al protecției balistice trebuie luată în considerare necesitatea ca în unele situații să poată fi purtat un echipament de protecție combinat cu echipament de protecție NBC.

CAPITOLUL 3: STADIUL ACTUAL AL MATERIALELOR FOLOSITE ÎN FABRICAREA ECHIPAMENTELOR

Cercetarea științifică din domeniul echipamentelor de protecție împotriva dispozitivelor explosive are ca și obiectiv fundamental, obținerea de echipamente ieftine (low-cost), ușoare, ergonomice și cu un grad cât mai ridicat de protecție. Realizarea acestui lucru depinde în totalitate de materialele cu protecție balistică folosite la fabricarea acestor echipamente. La ora actuală cei mai mari producatori de pe piața internațională a materialelor de protecție balistică sunt companiile DU PONT (kevlar), HONEYWELL (Spectra), DSM (Dyneema), AKZO NOBEL-TEIJIN (Twaron) și mai nou MAGELLAN International.

Proiectantul echipamentelor de protecțíe balistică trebuie să analizeze diversele amenințări care au pus în pericol viața sau integritatea fizică a militarilor. Prin amenințare se înțelege orice factor distructiv sub forma impactului cu viteza cinetică mare, suprapresiune, căldură sau explozia sub diverse forme a dispozitivelor explozive improvizate. Astfel s-au testat diferite materiale care să raspundă prompt acestor amenințări.

Utilizarea diverselor mijloace explozive a determinat conceperea și dezvoltarea unor mijloace și metode de intervenție și protecție în vederea diminuării sau limitării efectelor distructive și salvarea sau protejarea oamenilor și a bunurilor materiale.

Pentru a avea un spectru al materialelor de protecție balistică utilizate în diverse forme s-a realizat o structurare a acestora in Anexa nr. 5.

Proiectarea structurilor de protecție balistică are ca principale date de intrare tipul și nivelul amenințărilor la care este supus combatantul în timpul luptelor. Din cauza faptului că este imposibil ca o structură de protecție, fie ea echipament individual, mașină blindată sau cazemată, să asigure o protecție totală față de toate amenințările, este foarte important ca utilizatorul structurii de protecție să precizeze proiectantului gradul sau nivelul de protecție solicitat.

În aceste condiții proiectantul de structuri de protecție balistică are de rezolvat de obicei o problemă de optimizare care ia în calcul cerințele utilizatorului, posibilitățile tehnice de satisfacere a acestora, masa produsului și costurile acestuia.

Principalele tendințe în dezvoltarea echipamentelor de protecție balistică sunt:

-reducerea masei în scopul măririi mobilității si creșterii confortului. Reducerea masei trebuie facută, fără a reduce nivelul de protecție care trebuie asigurat sau a suprafeței protejate, prin utilizarea unor materiale noi cu caracteristici mecanice superioare;

-realizarea echipamentelor în variantă modulară, astfel încât configurația acestuia să se aleagă în funcție de tipul misiunii și amenințării;

-dezvoltarea echipamentelor de tip „multi-amenințare”, care să asigure protecția la mai multe tipuri de amenințări (gloanțe, schije, înjunghiere, unda de șoc).

Creșterea fenomenul extremist terorist soldat cu victime si distrugeri materiale, a atentatelor teroriste cu utilizarea dispozitivelor explozive improvizate sau cu muniție specifică a impus acordarea unei atenții sporite atât din partea factorilor politico-militari, cât și a specialiștilor chemați fie pentru a elabora metode noi de intervenție pirotehnică, fie pentru a concepe și realiza echipamente și mijloace specifice.

3.1 Fibre

Fibrele destinate industriei textile și anume pentru confecționarea diverselor echipamente de protecție pentru militari sunt structuri polimere, al căror mod de organizare la nivel macromolecular și/sau supramolecular necesită o construcție specială, detașându-se din acest punct de vedere de alte structuri polimere.

Fibrele de înaltă performanță au o vechime de aprozimativ 50 de ani. Inițial, pentru vestele soldaților au fost utilizate fibrele de nailon și de mătase, însă cu foarte puțin succes. Nailon-ul a fost inventat de DuPont și comercializat în 1939. În anii 60, DuPont a dezvoltat PPTA (poliparafenilen tereftalamidă), un material mult mai rigid, puternic cristalizat. Aceste fibre au fost ulterior trase în fire, din care au fost fabricate țesături cunoscute la ora actuală sub numele de Kevlar. Aceste materiale au dovedit capacitatea de a opri gloanțe de diferite calibre.

Rezistența tipică a unei fibre pentru țesături obișnuite este de 0.5-1 GPa, pe când cea a unei fibre performante este de până la 6 GPa. Având în vedere structura moleculară ideală a unei fibre, după cum este ilustrat în Figura nr. 11, proprietățile teoretice ale fibrelor pot fi estimate în funcție de rezistența legăturilor din interiorul lanțului molecular și de diametrul în secțiune al moleculei. Astfel, rezistența unei fibre polimerice cum este polietilena ar putea ajunge până la 30 GPa, iar cea unei fibre de carbon cu diametru ideal ar trebui să fie în jur de 150 GPa. Pentru a obține astfel de performanțe, însă, ar fi necesar să fie îndepărtat orice defect structural și particulele străine.

Figura nr. 11 Reprezentarea schematică în secțiune transversală a fibrelor.

Tipuri de fibre și țesături:

●fibra de sticlă;

● fibrele de carbon;

● fibrele de bor;

● fibrele aramidice;

● fibrele de polietilenă;

● fibre PBO (Polibenzobisoxazol);

● fibre PIPD (Polipiridobisimidazol).

Fibra de sticlă este cea mai veche și mai des întâlnită fibră dintre fibrele cu performanțe deosebite. Ea a fost fabricată începând cu anii 1930. Deși primele variante erau foarte rezistente, acestea erau relativ inflexibile, având destul de puține aplicații. Fibrele de sticlă din zilele noastre au proprietăți mult mai variate, fiind utilizate în diverse domenii.

Fibrele de carbon pot fi, de asemenea, prelucrate pentru a se obține rezistența dorită. Diversele sorturi de fibră de carbon diferă prin flexibilitate, conductivitate electrică, termică și rezistență chimică. Factorii primordiali care guvernează proprietățile fizice sunt reprezentați de gradul de carbonizare (conținutul de carbon, de obicei mai mare de 92% în greutate) și orientarea straturilor de carbon. Se poate considera că fibrele carbon fac tranziția între fibrele anorganice și fibrele organice. Fibrele carbon, împreună cu cele de sticlă, au deschis era materialelor compozite. Fibrele carbon au fost folosite prima oară de către armate și industria aviatică, și mai târziu în industria automobilelor.

Fibrele de bor sunt fibre de carbon sau fibre metalice acoperite cu un strat de bor pentru a îmbunătăți proprietățile fibrei. Totuși, costul extrem de ridicat al acestei fibre face ca ea să fie utilizată doar în aplicațiile speciale la temperaturi înalte și în echipamentul de sport specializat. Hibridul carbon-bor poate avea proprietăți mai bune decât orice altă fibră simplă.

Fibrele aramidice au fost introduse în producția comercială în anul 1971, fiind poliamide derivate din acizi aromatici și amine. Datorită stabilității inelelor aromatice, la care se adaugă tăria legăturii amidice (datorată conjugării cu structurile aromatice), fibrele aramidice au proprietăți fizice și mecanice mult mai bune decât poliamidele aromatice (nylon).

Dintre sortimentele comercializate cele mai cunoscute sunt:

►Kevlar

►Twaron.

Fibrele de polietilenă sunt unele dintre cele mai rezistente fibre; sunt de 10 ori mai rezistente decât oțelul și cu până la 40% față de fibrele aramidice. Fibrele de polietilenă plutesc, rezistă la apă și la atacul agenților chimici. Sunt folosite în numeroase aplicații, printre care veste antiglonț, căști, vehicule blindate, echipamente de protecție.

Fibrele rigide PBO au fost dezvoltate în scopul obținerii unor materiale mai performante decât fibrele aramidice. S-au obținut rezultate mai bune decât pentru fibrele de polietilenă, dar prezintă același dezavantaj, al limitei joase a rezistenței la compresiune. Temperatura de descompunere este de 550° C față de 450° C, temperatura la care se descompun fibrele aramidice.

Zylon reprezintă cea mai cunoscută marcă de fibră PBO comercializată find folosită în vestele antiglonț.

Fibre PIPD (Polipiridobisimidazol) reprezintă o nouă generație de fibre rigide, denumită M5, dezvoltată în prezent de firma Akzo Nobel, care prezinta o serie de rezultate promițătoare:

► are o structură similara cu fibra PBO, dar datorita puternicelor legături intermoleculare a hidrogenului prezintă o rezistență la compresiune semnificativ mai mare decât fibrele PBO;

► temperatura de descompunere este de aproximativ 530° C;

► în prezent materialul este în curs de dezvoltare, nefiind atins potențialul teoretic;

► se estimează o scădere a densității de arie a sistemelor de protecție balistică cu 40-60% față de cele care folosesc Kevlar KM2.

3.2. Materiale compozite

Materialele compozite se obțin prin combinarea a două sau mai multe materiale – cel mai adesea materiale cu proprietăți foarte diferite. Cele două materiale conlucrează pentru a furniza compozitului proprietăți unice. Se poate diferenția între materialele ce intră în alcătuirea compozitului, deoarece ele nu se dizolvă unul în celălalt. Proprietățile materialului compozit sunt total diferite și net superioare față de cele ale componentelor individuale.

Compozitele polimerice sunt materiale alcătuite, în principiu, dintr-un compus macromolecular și au agent de ranforsare sau de umplutură. Compusul macromolecular poate fi un polimer termoplastic, termoreactiv sau un elastomer și este denumit matrice polimerică.

Caracteristica de bază a compozitelor polimerice constă în raportul foarte ridicat rezistență/greutate.

Compozitele polimerice sunt în general materiale realizate dintr-o matrice polimerică și un agent de ranforsare, în acest caz fiind fibrele poliaramidice.

Ca matrice polimerică se pot utiliza:

– rășini elastomere (cauciucuri);

– rășini termoplastice (PU, PA, PE etc);

– rășini termoreactive (PVB).

Avantaje:

– se realizează panouri semirigide sau rigide;

– ușor de instalat;

– greutate pe suprafață mult mai mică decât a oțelului;

– bună stabilitate în depozitare;

– posibilitate de remodelare;

– asigură protecție împotriva radiației UV, împotriva umidității;

– se poate folosi ca sistem primar sau secundar de protecție.

Dezavantaje:

– grosime mai mare decât blindajul de oțel corespunzător.

Materialele realizate din astfel de compozite stau la baza fabricării unei game foarte largi de blindaje ușoare cu întrebuințare atât în domeniul militar cât și în cel civil. Astfel pentru domeniul militar se pot utiliza pentru: blindate ușoare, elicoptere, avioane, nave, bărci, mașini de transport, gherete de pază etc. Pentru aplicații civile, aceste blindaje se pot utiliza pentru blindarea mașinilor de transport valori, blindarea mașinilor pentru firmele de pază și protocol etc.

Caracteristica principală a acestor materiale este rezistența la acțiunea gloanțelor sau a schijelor, superioară oțelurilor de blindaj.

La aceeași masă, firele de Kevlar (fibre poli-p-fenilentereftalamidice) au rezistența de rupere de 5 ori mai mare decât a oțelului.

3.3. Materialele ceramice

Materialele ceramice refractare (care rezistă la temperaturi de peste 1450șC) prezintă o combinație unică de proprietăți mecanice și fizice care s-au dovedit eficiente în protecția împotriva proiectilelor perforante cu viteze mari de impact. Ceramicele prezintă duritate mare, modul de elasticitate mare, densitate mică, suficientă flexibilitate și rezistență bună la compresiune, însă rezistență scăzută la rupere. Limita de elasticitate Hugoniot (HEL) – tensiunea maximă uniaxială pe care o poate suporta un material fără să se deformeze plastic – reprezintă criteriul de bază în alegerea unei ceramici pentru integrarea într-o structură de protecție.

Cele mai dezvoltate și mai exploatate ceramici pentru blindaje sunt Al2O3 (oxid de aluminiu sau alumină), B4C (carbură de bor) și SiC (carbură de siliciu). Cu toate acestea, aceste materiale reprezintă doar un procent mic din multitudinea de materiale ceramice care ar putea fi utilizate pentru aplicații de protecție balistică. Spre exemplu, se află în cercetare ceramici cum ar fi noi materiale cvasi-cristaline pe bază de bor, sistemele de compuși B-C-Si și B-C-N și compușii omologi Al(Mg)-B-C(N).

Deoarece ceramicele sunt materiale relativ fragile, sunt sensibile la defecte care, reciproc, le afectează performanța.

Cea mai utilizată ceramică (la scară globală) din zilele noastre este ALUMINA, un material ce combină proprietăți mecanice satisfăcătoare cu un preț relativ scăzut. Alumina este preferată datorită sinterizării sale ușoare și a costului mic al materiilor prime, fiind utilizată în special pentru blindajele vehiculelor, unde greutatea în plus poate fi tolerată, pe când pentru protecția individuală sunt preferate celelalte două ceramici – carbura de bor și cea de siliciu.

Carburile de bor și siliciu sunt materialele ceramice opace vizate pentru următoarea generație de blindaje ceramice. Caracteristicile comparabile cu cele ale aluminei sunt masa mai mică, duritatea mai mare și rigiditatea mai mare.

Aplicații ale materialelor ceramice presupun utilizarea acestora în combinație cu metale sau alte materiale (cum ar fi țesăturile aramidice), însăși caracteristica de fragmentare în momentul impactului a ceramicelor fiind valorificată în favoarea obținerii unui grad de protecție balistică mai ridicat. În Figura nr. 12 avem exemplificat mecanismul de reacție al componentei ceramice într-un sistem de protecție balistică, în cazul unui impact cu un proiectil.

Figura nr. 12 Mecanismul de reacție al materialului ceramic la impact

3.4. Metale și aliaje metalice

Metalele au fost principalele materiale utilizate pentru blindaje de peste 2000 de ani, iar oțelul a fost preferat pentru protecția forțelor armate în multe țări. Tehnologia oțelului este sofisticată, însă ieftină, și este foarte bine definită pe piața industrială. Armata modernă este un utilizator important al oțelului ca material de protecție, în special sub forma blindajului omogen laminat (BOL). Subtituirea oțelului cu metale mai ușoare (neferoase) a reprezentat dintotdeauna o preocupare pentru armatele lumii, iar această problemă a devenit semnificativă începând cu secolul 20, pe măsură ce forțele armate s-au mecanizat. În climatul actual de securitate, un factor decisiv îl reprezintă abilitatea de desfășurare rapidă a forțelor armate mecanizate, criteriu ce menține necesitatea de înlocuire a oțelului cu metale mai ușoare.

Cele mai utilizate materiale, cantitativ, în domeniul protecției balistice sunt, fără îndoială, metalele, acestea regăsindu-se în cantități mari în blindajele pentru vehicule sub forma aliajelor de oțel și aluminiu și, în particular, ca blindaj omogen laminat. Printre motivele care mențin utilizarea metalelor în construcția blindajelor se numără faptul că sunt, relativ, ușor și ieftin de obținut, se sudează ușor și pot fi folosite ca materiale structurale sau ca materiale pentru blindaje. Printre metalele neferoase care pot înlocui cu succes blindajele din oțel se numără titanul și aliajele din titan, aluminiul cu aliajele sale, magneziul cu aliajele sale și materialele compozite cu matrice metalică.

3.5. Alte materiale

Apa se constituie într-un excelent limitator (cu până la 85%) a suflului și suprapresiunii în frontul undei de șoc. De asemenea ea este o excelentă baricadă pentru schijele metalice sau de altă natură, pe care le oprește în proporție de până la 100%.

Apa este folosită în saci de plastic, care, conform testelor efectuate nu

prezintă nici un pericol. La început apa a fost folosită în rezervoare de oțel, care s-a dovedit a fi periculos, această baricadă de apă putându-se transforma în schije. Sacii au avantajul că sunt foarte ieftini, însă nu rezistă mult timp și totodată sunt ușor de

distrus. Din acest motiv ei sunt cel mai des utilizați pentru aplicații de scurtă durată cum ar fi:

►demolarea prin explozie a clădirilor;

►deminarea sau neutralizarea unor dispozitive explozive improvizate, sau DEI.

Pentru aplicații cu termen lung de utilizare, mai ales în situațiile când se pot produce distrugeri accidentale ale recipienților ar trebui folosite rezervoarele din plastic. Cu toate acestea, practica a demonstrat că utilizarea apei în recipienți din plastic pentru crearea baricadelor de protecție, nu a fost niciodată mai ieftină sau mai eficientă. De asemenea, incovenientul utilizării recipienților din plastic este dat și de dificultățile care apar la proiectarea lor, astfel încât să se limiteze posibilitatea ca ele să fie aruncate ca niște bombe grele cu apă. Această situație apare frecvent în cazul greșelilor de proiectare.

CAPITOLUL 4: Studiu comparativ al echipamentelor de protecție individuală împotriva DEI din înzestrarea forțelor armate din NATO, Rusia și China

Problema protecției balistice a luptătorului și a diferitelor obiective (tehnică militară, adăposturi militare, clădiri etc.) împotriva proiectilelor și mai apoi la schije și suflu s-a pus încă de timpuriu, iar organizarea și calitatea protecției au evoluat odată cu evoluția armamentului de foc în general și a munițiilor de infanterie în special.

Dezvoltarea și modernizarea echipamentelor de protecție balistică împotriva dispozitivelor explozive au devenit o prioritate pentru departamentele de Apărare din țările NATO odată cu amplificarea conflictelor de tip asimetric (atacuri teroriste) și cu angajarea unui număr tot mai mare de militari și civili în conflictele contemporane (Bosnia, Kosovo, Afghanistan, Irak etc), precum și în misiuni umanitare de deminare în foste teatre de operații.

În ultimii ani, marile puteri armate ale lumii Alianța Nord Atlantică, Rusia și China au cunoscut o dinamică deosebită în ceea ce privește soluțiile tehnice de îmbunătățire a echipamentelor de protecție balistică împotriva dispozitivelor explozive. La ora actuală își concentrează eforturile spre găsirea de noi soluții și echipamente care să răspundă cerințelor spațiului de luptă modern.

4.1. Standarde de performanță ale costumelor de protecție EOD 9, BD 2010, OVR-1 «FALCON»

Arma Geniu precum și structurile EOD (Explozive Ordnance Dispozal) specializate în neutralizarea, înlăturarea și distrugerea munițiilor neexplodate si dispozitivelor explozive improvizate, din armata statelor membre NATO s-au înzestrat cu cel mai performant și actual costum de protecție cu cască și vizorii EOD 9 (Figura nr. 13). Comparativ cu producătorii americani ai costumului EOD 9, cei de la Beiljing Defense din China au creat costumul de protecție îmbunătățit BD2010 (Figura nr. 14). Potențialul în creștere al munițiilor neexplodate rezultat din proliferarea armelor, munițiilor și explozivilor în întreaga lume, în cadrul conflictelor actuale și din numărul în creștere al atacurilor teroriste, care amenință mobilitatea și integritatea întregii forțe au determinat echiparea armatei rusești cu costumul de protecție OVR-1 «FALCON». (Figura nr. 15)

Toate sistemele de protecție sunt proiectate și realizate prin combinarea optimă a materialelor ceramice, metale, polimeri, fibre și materiale compozite, astfel încât să întrunească cerințe specifice diferitelor tipuri de amenințări. Alegerea materialelor și a geometriei acestora, precum și a modului în care sunt asamblate reprezintă factori cheie în proiectarea de echipamente de protecție balistică. Fiecare material component servește unui scop precis nu doar în procesul de stopare a energiei cinetice a proiectilelor sau de atenuare a undei de șoc provocate de explozii, ci și în menținerea integrității structurale a structurii de protecție balistică.

Figura nr. 13 Costumul de protecție Figura nr. 14 Costumul de protecție

canadian EOD 9 chinez BD 2010

Figura nr. 15 Costumul de protecție rusesc OVR-1 «FALCON»

Cercetările marilor proiectanți pentru crearea echipamentelor de protecție s-au realizat ținand seama de efectele exploziei generate de DEI (dispozitivele explozive improvizate) (Figura nr. 16). Amenințările survenite în urma unui atac cu dispozitive explozive improvizate și efectele acestora împotriva operatorului EOD se împart pe 4 mari categorii:

● primare datorate suprapresiunii din frontul undei de șoc generate de explozia unei încărcături de materie explozivă;

● secundare datorate proiecției de fragmente (schije);

● terțiare datorate acelor urmări care apar atunci când o persoană este aruncată prin aer datorită suflului și se izbește de un obiect dur;

● adiționale datorate căldurii degajate, radiațiilor etc.

Figura nr. 16 Tipuri de amenințări generate în urma exploziei unui DEI

Numai printr-un studiu aprofundat al fenomenelor de fragmentare, suprapresiune, supraîncălzire și impact se pot proiecta echipamente de protecție care să corespundă cerințelor spațiului de luptă modern.

Cel mai ergonomic ansamblu de acoperire în industria din prezent este costumul de protecție EOD 9 de proveniență canadiană (MED-ENG SYSTEMS) din înzestrarea armatei canadiene, a armatei SUA, dar și a altor țări membre NATO. Acesta este considerat la ora actuală ca cel mai performant din punct de vedere al protecției asigurate dar și al ergonomicității. Menținând dizainul costumului de protecție EOD 8 și îmbunătățind caracteristicile tehnico- tactice s-a creat noul costum cu un nivel de protecție mult mai ridicat decât cel anterior.

Încă din anul 1981 firma “MED-ENG SYSTEMS” a început să studieze efectele exploziei asupra corpului uman. Acest lucru a dus la proiectarea unor echipamente de protecție pentru lucrul cu explozivi și elemente de muniție, pentru intervenția la dispozitive explozive improvizate și mine plantate în teren.

Ansamblul costumului constă în părți componente folosind materiale de înaltă performanță si un dizain tehnic pentru a optimiza ceea ce unii numesc „Triunghiul EODˮ (Figura nr. 17).

Figura nr. 17 Triunghiul EOD

Costumul de protecție EOD 9 include:

Jacheta cu cablurile universal de conectare

Cască

Sortul de protecție inghinală (IGP)

Pantaloni cu protecția spatelui

Alte accesorii de protecție, comunicare și hidratare

Jacheta (Figura nr. 22)asigură protecția întregii părți frontale și partea din spate a trunchiului. Profilul înalt al gulerului unește vizorii căștii pentru a asigura protecția continuă a regiunii gâtului. Un sistem de atenuare a suflului, integrat în jachetă, reduce efectele suprapresiunii suflului. Placa de protecție a pieptului nu este rigidă, pentru a facilita ghemuirea, aplecarea și mișcarile de cățărare. Jacheta este prevăzută cu 2 buzunare de față și două buzunare de spate pentru scule, un buzunar pentru modulul de reglare a nivelului sunetului în sistemul de transmisiuni prin fir, dispus la nivelul umărului drept și un buzunar pentru sursa de energie dispus în partea de jos, lateral-dreapta a jachetei. Jacheta costumului oferă posibilitatea de dezechipare rapidă, datorită accesoriilor cu care este prevăzută pe partea laterală stânga și pe umărul stâng. este vorba despre închiderea celor 2 secțiuni ale jachetei cu ajutorul unor benzi “VELCRO”.

Figura nr. 18 Jacheta

Gulerul (Figura nr. 19) a fost proiectat și realizat în 2 secțiuni pentru ca prin prinderea lor cu benzi “VELCRO” să se realizeze o “îmbinare” optimă între bluză și cască. În interiorul bluzei se află un atenuator pentru protecție la suprapresiune, ce poate fi îndepărtat.

Figura nr. 19 Gulerul costumului EOD 9”

Sortul de protecție inghinală-IGP (Figura nr. 20) asigură o acoperire de 360ș împotriva suflului și a flăcărilor fără a impiedica confortul și mișcarea picioarelor. Această placă asigură continuitatea protecției între jachetă și pantaloni. Pantalonii împreună cu IGP asigură protecția balistică față și spate, de la talie până la gleznă. Cu ajutorul benzilor elastice VELCRO, IGP este atașat în fața și în spatele pantalonilor permițând ajustarea după mărimea taliei și securizarea zonei dintre sort și pantaloni.

Figura nr. 20 Sortul de protecție inghinală- Integrated Groin Protector (IGP)

Pantalonii (Figura nr.21) sunt prevăzuți cu buzunar (compartiment) conținând protecția spatelui și o bandă de talie prevăzută cu material “VELCRO”. Protecția spatelui trebuie să rămână permanent în compartimentul lui și se va scoate doar în cazul curățirii. Pantalonul este prevăzut, în partea din spate, cu fermoare pentru dezechipare rapidă. Pantalonii asigură acoperirea completă împotriva schijelor. Ei sunt destinați să se articuleze potrivit unei funcționări operaționale normale, prin urmare nu compromite confortul și flexibilitatea. O combinație a stratului de material balistic moale și greu asigură întărirea regiunii frontale a piciorului împotriva diverselor schije. Protecția spatelui este destinată atenuării impactelor majore, este atașată pantalonilor prin sistemul suspensor. Protecția spatelui încorporează un plastic tare care se articulează, sprijinit de un alt material polimer care efectiv reduce și redistribuie impactul pe lângă coloana vertebrală în alte regiuni ale spatelui. Genunchierele din cauciuc, cu proprietăți anti-statice, asigură operatorului mobilitate, flexibilitate și protecție. Protecțiile detașabile ale ghetelor se prind de baza pantalonilor pentru a conferii protecție în zona superioară a gleznei.

Figura nr. 21 Pantalonii cu protecția spatelui

Sistemul de răcire a corpului BCS 4 (Figura nr. 22) folosit pe sub costumul EOD 9 este destinat pentru a asigura corpului uman o temperatură confortabilă în situația în care mecanismele naturale de termoreglare ale organismului devin neficiente. Elementele de răcire BCS 4 folosesc gheața pentru a furniza apa rece. O electropompă (cu baterii) asigură circulația apei prin sistemul de tuburi. Sistemul de tuburi este conectat la un recipient cu o capacitate de 2 litri, plin cu gheață, prin intermediul unor ștuțuri de conectare rapidă și etanșă. Un modul electronic permite utilizatorului reglarea temperaturii de răcire pentru asigurarea unui confort maxim. Costumul de răcire este fabricat dintr-o țesătură ignifugă (50% KERMEL+50% vâscoză ignifugă), foarte moale și confortabilă la purtat. Acest costum este compus din pantaloni, bluză, glugă și se fabrică în 4 mărimi standard. Modelul cu elemente de comandă este relativ nou introdus în sistemul de răcire. Poate fi mutat din locașul său și înalte părți ale echipamentului, folosindu-se pentru aceasta clema de prindere. Electropompa este garantată pentru o durată totală de funcționare de 5000 ore minimum. Are o capacitate de 350 ml. Carcasa este fabricată dintr-un plastic termorezistent iar filtrul este din oțel inoxidabil și este fixat într-o carcasă de plastic.

Salopeta de protecție chimică-CPU (Figura nr. 23) oferă protecția împotriva eventualelor atacuri bio-chimice. Se poartă peste costumul de răcire și sub costumul EOD 9, propriu-zis.

Figura nr. 22 Sistemul de răcire Figura nr. 23 Salopeta de protecție

a corpului BCS 4” chimică-CPU”

Costumul EOD 9 poate fi prevazut și cu alte unelte și accesorii cum ar fi sistemul de hidratare (Figura nr. 24) folosește un sistem tip maini libere și are o capacitate a rezervorului de 2 litrii. Pe langa sistemul de hidratare poate avea și un sistem de protecție a mâinilor (Figura nr. 25) , un sistem de comunicare HW 300 (Figura nr. 26).

Figura nr. 24 Sistemul Figura nr. 25 Sistemul Figur nr. 26 Sistemul

de hidratare de protecție a mâinilor de comunicare HW 300

Costumul de protecție EOD 9 este prevăzut cu o cască de protecție EOD 9A (Figura nr. 27). Această cască asigură protecție în zona feței si a capului. Proiectată astfel încât să asigure un control radio al dispozitivelor explozive improvizate poate detecta undele radio emise de aceste dispozitive controlate de la distanță. Este prevazută cu vizori care asigură o protecție la fel de ridicată în zona ochilor ca și în celelalte părți ale capului acoperite de cască. Acești vizori se pot înlocui cu unii speciali pentru lucrul în medii care suspectează o amenințare CBRN.

Figura nr. 27 Casca de protecție EOD 9A

Costumul de protecție BD 2010 este varianta înbunătățită a costumului BD 2009 produs în China de compania Beijing Defense. Lider de piață în producerea costumelor de protecție EOD, Beijing Defense este furnizorul principal cu echipamente pentru armata chineză încă din 2004. Acest costum a fost proiectat pentru a asigura protecția militarilor care execută misiuni EOD și CBRN. Inspirându-se după modelul proiectanților canadieni a costumului EOD 9, produsul chinez a păstrat în mare masură dizainul și materialul pentru a oferii ergonomicitate și un nivel ridicat de protecție.

Menținând aceiași structură a echipamentelor întrebuințate în armatele țărilor membre NATO, BD 2010 este compus la fel ca echipamentul EOD 9 din:

Jachetă

Casca

Sortul de protecție inghinală (IGP)

Pantalonii

Alte accesorii de protecție, comunicare și hidratare

Jacheta are un dizain cu deschidere laterală cu mâneci lungi. În partea din față se atașează o placă cu un nivel de protecție mult mai ridicat față de de restul jachetei. Această placă este așezată etanș cu benzi VELCRO. Jacheta mai este prevăzută cu buzunare in față și în spate pentru scule și accesorii. În prelungirea jachetei s-a proiectat un guler pentru protecția zonei sensibile a gâtului.

Pantalonii au benzi VELCRO care se pot ajusta după oricare dintre mărimile mic, mediu sau mare. Sunt fabricați dintr-un material hidrofug, nu permit trecerea apei și au un strat de protecție neinflamabil. Fixat în partea din față a pantalonilor sortul de protecție inghinală este ținut cu un sistem de benzi flexibile și etanșe. Partea superioară a pantalonilor este prevăzută cu o placă de protecție care se prelungește pe toată coloana vertebrală.

Tot pe prinipiul costumului EOD 9 costumul poate permite pe sub acesta un sistem de răcire a corpului și o salopetă de protecție chimică.

Costumul este prevazut cu câteva accesorii de protecție (Figura nr. 28), cum ar fii: genunchere, protecții pentru ghete, mănuși. Pe lângă mănuși poate conține un sistem de protecție pentru mâini care oferă o mai mare protecție dar nu permite flexibilitate degetelor. Sistemul de hidratare, folosește un sistem tip maini libere și are o capacitate a rezervorului de 2 litrii. Un alt accesoriu este si sistemul de comunicare hardwire (Figura nr. 29) prevazut cu un cablu de 100 de metrii pentru a face posibilă comunicarea între operatorul EOD și comndantul lui. Comunicarea se poate stabili și printr-un sistem wireless, atunci când mediul și distanța nu permite comunicarea prin fir.

Figura nr. 28 Accesorii pentru protecție

Figura nr. 29 Sistem de comunicare hardwire

Casca de protecție model IV (Figura nr. 30) este cel mai actual model de cască folosit la costumul chinezesc BD 2010. Curelele ajustabile VELCRO asigură continuitatea în protecția etanșă între cască și costum. Această cască este prevazută cu un sistem de microfon și căști pentru a face posibilă comunicarea între operatorul EOD și ceilalți. Are încorporat un sistem de ventilație care asigură circuitul aierul în zona vizorilor pentru dezaburire și în jos spre costum. Controlul sistemului audio și sistemului de ventilație se face cu ajutorul unui dipozitiv montat pe mâneca costumului de protecție pentru a facilita acționarea acestora. Pe lângă acestea asigură și o protecție împotriva amenințărilor NBC.

Figura nr. 30 Casca de protecție model IV

Comparativ cu forțele armate din țările membre NATO și din China, Rusia nu s-a lăsat mai pre jos. Multiplele misiuni de deminare pe care Rusia le-a întreprins după conflictele armate din republica Cecenă și Republica Ingușetia din zona Caucazului, i-au determinat pe cercetătorii ruși să imbunătățească costumul de protecție individual. Ingeniozitatea creatorilor de mine și dispozitive explozive improvizate cu un grad ridicat de amenințare și iscusința de a le plasa și camufla în locuri greu de observat au determinat producătorii echipamentelor de protecție să cerceteze diverse materiale care să aplifice nivelul de protecție. Astfel în 2013, armata rusă a adoptat noul model de costum pentru protecția indiviuală OVR-1 «Falcon».

4.2. Trecerea de la costumul rusesc de protecție MSC-1 «Dublon» la OVR-1 «Falcon»

Cercetătorii ruși au vrut să ridice standardele în ceea ce privește greutatea și ergonomicitatea unui costum. Modelul anterior al noului costum, care a fost proiectat în acelaș scop și anume costumul de protecție genistic MSC-1 «Dublon» (Figura nr. 31), ajunge la o greutate de până la 40 de kilograme fiind confecționat în mare parte din oțel. Plecând de la acest costum au înlocuit masa grea din oțel cu polietilenă ușoară și de înaltă rezistență proiectând astfel costumul OVR-1 «Falcon» care are o greutate de doar 8 kg fără plăci de protecție suplimentare.

Figura nr. 31 Costumul de protecție rusesc MSC-1 «Dublon»

Confecționat dint-un material ignifug, costumul OVR-1 «Falcon» rezistă la acțiunile focului provenite din explozia DEI, în acelaș timp este rezistent la ploaie și își păstrează proprietățile de protecție la temperaturi cuprinse între -40 șC și +50 șC.

Este alcătuit din:

Jachetă

Cască

Guler

Placă de protecție în zona inghinală

Pantaloni

Alte accesorii de protecție

Protecția crește în zona organelor cu sensibilitate accentuată. Această zonă se poate acoperii cu plăci de protecție care să sporească rezistența la acțiunea amenințărilor generate de explozie: fragmentație, suprapresiune și impact.

Costumul rusesc OVR-1 «Falcon» (Figura nr. 32) trebuie completat cu o cască pentru a asigura genistului protecția capului ținând cont că este cel mai sensibil. Spre deosebire de casca întrebuințată la costumul EOD 9 și modelul chinezesc această cască are caracteristici scazute în privința nivelului de protecție și mai ales a lipsei unui sistem audio sau a unui sistem de ventilație care să ofere o temperatură prielnică pentru operator.

Figura nr. 32 Cască de protecție model rusesc

Cercetătorii au făcut demersuri semnificative pentru testarea diferitelor materiale care să asigure un nivel cât mai ridicat de protecție militarului care își desfășoară activitatea în aria de acțiune a uni DEI. Aceste costume din înzestrarea forțelor armate din NATO, Rusia și China au fost realizate în urma unor studii de laborator asupra structurii moleculară a fibrelor.

De la fibrele polimerice din nailon si mătase utilizate pentru vestele soldaților acum 50 de ani s-a ajuns la fibre de înaltă performanță din Kevlar și Nomex. Acestea scad semnificativ greutatea vestelor și a costumelor de protecție făcându-le mult mai ușoare și ergonomice spre deosebire de cel din oțel. Aceste fibre s-au creat prin procesul de polimerizare care constă în unirea mai multor molecule identice nesaturate iar rezistențele mecanice sunt dependente de taria legăturilor din interiorul catenelor moleculare și dintre catene, dar mai ales de gradul de polimerizare sau de policondensare.

Pentru a realiza un studiu comparativ al materialelor întrebuințate în realizarea acestor costume de protecție trebuie să se coboare la nivelul fazelor moleculare și la modul de tranziție de la o fază la alta astfel așa cum se știe din chimia fizică, o fază reprezintă o parte omogenă a unui sistem, separată de alte faze prin interfață și diferind de acestea prin proprietăți. Cele 3 tipuri de faze sunt: cristalină, lichidă (amorfă) și gazoasă.

Faza cristalină implică existența unor rețele cristaline, structura fiind caracterizată prin ordine atât la mică cât și la mare distanță, nodurile rețelei putând avea doar mișcări de vibrație în jurul unor poziții de echilibru.

Faza lichidă (amorfă) se caracterizează prin lipsa rețelei cristaline. Moleculele sau atomii, fiind apropiați, nu se pot așeza la întâmplare, fiind vorba de o așezare cvasi-ordonată la mică distanță. Această stare se regăsește la lichidele subrăcite: sticla, ceara, smoala, pentru care nu există structuri cristaline. Întrucât sticla este un corp amorf, se mai spune despre corpurile amorfe că sunt sticloase. Polimerii sunt, în majoritatea cazurilor, în fază amorfă. În cazul polimerilor, faza amorfă este împărțită în 3 substări: sticloasă, înalt-elastică și fluid-viscoasă.

Faza gazoasă se caracterizează printr-o densitate foarte mică, distanțele dintre molecule fiind mult superioare dimensiunilor moleculelor. În aceste condiții sunt posibile mișcări libere de translație, rotație, vibrație, mișcări ce determină lipsa oricărei ordini de aranjare a moleculelor. În cazul polimerilor este imposibilă existența lor în fază gazoasă datorită forțelor mari de coeziune existente între macromolecule.

Tranziția de fază presupune trecerea de la o fază la alta. Aceasta implică o schimbare în modul de aranjare a particulelor ce alcătuiesc faza și o modificare a proprietăților termodinamice ale substanței.

Polimerii sunt alcătuiți dintr-o multitudine de macromolecule. Uneori, aceste macromolecule sunt bine ordonate, caz în care spunem că polimerul este cristalin. În alte cazuri, macromoleculele nu respectă nicio ordine, caz în care vorbim de un polimer amorf. Dacă echivalăm o macromoleculă cu o spaghetă, atunci spaghetele din cutie sunt perfect ordonate, ansamblul lor asemănându-se cu un polimer cristalin. Aceleași spaghete (după ce au fost fierte) răsturnate într-o farfurie sunt complet dezordonate și încâlcite, asemănător unui polimer amorf.

Păstrând asemănarea cu spaghetele, puține sunt cazurile în care macromoleculele se aliniază complet, precum spaghetele în cutie. Singurele care reușesc acest lucru sunt polietilena de masă moleculară ultra înaltă (UHMWPE, având masa moleculară 3÷6·106 g/mol) și poliamidele aromatice Kevlar și Nomex (datorită acestui fapt, fibrele din UHMWPE și Kevlar se folosesc la confecționarea de veste antiglonț și costume de protecție împotriva DEI.

Canadienii, în proiectarea costumului EOD 9 au mers pe o acoperire din Kevlar și Nomex, fiind poliamide aromatice făcând parte din categoria polimerilor cristalini. Kevlarul este o poliamidă de 5 ori mai rezistentă decât oțelul, iar Nomexul este utilizat mai ales pentru protecția ignifugă ridicată. Atât în cazul jachetei cât și în cazul pantalonilor, îmbrăcamintea exterioară este constituită dintre o combinație de Kevlar și Nomex ignifug și rezistent la rupere cu proprietăți anti-statice. El are culoarea verde-măslinie. Inserțiile de protecție balistică (componentele fine ) sunt executate din fibre de aramide stratificate, în timp ce husele plăcilor de protecție sunt din nylon. Inserțiile de protecție (componentele rigide) sunt alcătuite din policarbonat, aluminiu, polietilenă cu greutate moleculară foarte înaltă (UHMWPE). Fermuarul este din alamă. Costumul chinezesc BD 2010 păstrează structura costumului canadian EOD 9 fiind alcătuit dintr-un strat hidrofug Kevlar, cusut pentru un nivel de protecție sporit. O altă acoperire este cea confecționată dintr-un strat de țesătură ignifugă Nomex III A. Plăcile de protecție blindate contra exploziei sunt din oțel. Pentru multe aplicații (inclusiv cele balistice) se realizează finisări ale fibrei, în cazul întrebuințării în compozite, fibrele aramidice nu se finisează. Rezistența și modulul fibrelor aramidice sunt mai mari decât ale oricăror fibre organice, dar nu mai mari decât ale fibrelor de carbon; de asemenea fibrele aramidice sunt mai puțin flexibile decât fibrele de carbon sau cele de sticlă. Fibrele aramidice sunt rezistente la acțiunea focului și la atacul substanțelor chimice, mai puțin acid și baze foarte tari.

Rușii, pentru confecționarea costumului OVR-1 «Falcon» au înlocuit masa grea de oțel folosită la prima variantă a costumului genistic de protecție balistică MSC-1 «Dublon» cu o masă mult mai ușoară din fibre de polietilenă. Sunt unele dintre cele mai rezistente fibre; sunt de 10 ori mai rezistente decât oțelul și cu până la 40% față de fibrele aramidice. Fibrele de polietilenă plutesc, rezistă la apă și la atacul agenților chimici. Fibrele de polietilenă cu densitate macromoleculară mare au o structură simplă constând în repetarea unității [CH2-CH2]n (100000). Proprietățile mecanice deosebite derivă din însumarea legăturilor slabe van der Waals dintre molecule. Dezavantajele acestor fibre îl reprezintă limita superioară a temperaturilor de folosire inferioară fibrelor aramidice, rezistența la compresiune redusă. Din cauza temperaturii limită de procesare a fibrelor de 120°C, gama de rașini termoplastice sau termoreactive cu care aceste fibre pot fi combinate este limitată.

Greutatea costumelor (Tabelul nr. 1) de protecție diferă în funcție de materialul din care este confecționat. Cele trei costume sunt disponibile în patru mărimi: mic, mediu-mic, mediu și mare. Această greutate crește în funcție de alte părți componente care se pot atașa la costum spre exemplu mănuși, protecția ghetei, genunchere precum și alte dispozitive și accesorii.

Tabelul nr. 1 Greutatea componentelor costumelor EOD 9, BD 2010 și

OVR-1 «Falcon»

4.3. Evaluările V-50 protecție balistică ale echipamentelor de protecție

Cu siguranță, factorul care primează este acela al nivelului de protecție. Pentru a avea un instrument pertinent de apreciere a rezistenței balistice a materialelor și echipamentelor de protecție, specialiștii în domeniu au elaborat diferite standarde, care reglementează nivelurile de protecție și metodele (uneori controversate) care stau la baza determinării acestora, cele mai reprezentative fiind cele elaborate de NATO (STANAG 2920) și standardele americane, în special cele ale NIJ-National Institute of Justice (NIJ 0101.03 etc). Mai există standarde elaborate de ONU, în special pentru echipamentele de deminare umanitară precum și standarde naționale elaborate de anumite țări, care au la bază tot standardele NATO (de exemplu Standardul militar SMT 40202-99 pentru țara noastră).

Referitor la standardul STANAG 2920, care stă la baza multor standarde naționale din diferite țări, acest standard stabilește forma, dimensiunile și caracteristicile mecanice ale materialelor din care se produc schijele care simulează parțial schijele reale (în engleză- FSP fragment simulating projectile ) și stabilește clar modul de efectuare a testelor. Prin aplicarea metodei se determină viteza la care 50% din proiectile sunt reținute de probă (V50) sau altfel spus viteza la care probabilitatea de perforare este 0,5. Aplicând metoda descrisă în acest standard se poate constata dacă un blindaj se înscrie sau nu în prescripțiile pentru V50 și se pot compara două probe testate cu același proiectil. Astfel, un blindaj care are V50 700 m/s oferă o protecție balistică mai bună decât un blindaj cu V50 600m/s.

În același timp, în domeniul cercetării materialelor de protecție balistică s-a consacrat o metodă empirică folosită încă pe scară largă, și anume ceea ce americanii numesc abordarea „build it, shoot it, look at it”. Astfel, selecția materialelor, structura componentei de protecție, aspectul final al sistemului însuși de protecție, toate sunt stabilite prin trageri succesive, într-un context care

„validează” configurația ce urmează a fi implementată în sisteme reale de protecție balistică. Este de la sine înțeles că experimentele nu vor fi niciodată înlocuite de alte metode de selecție a materialelor sau proiectare a structurilor de protecție balistică, însă metodologia poate fi modificată și îmbunătățită printr-o mulțime de facilități ce ne sunt oferite la ora actuală, printre care se numără accesul relativ ușor la informații, modernizarea mijloacelor de caracterizare a materialelor precum și dezvoltarea considerabilă a facilităților de simulare numerică.

Capacitatea de stopare a schijelor este determinată prin testarea unui panou expus acțiunii unui fragment de 17 GRAINS (1 GRAIN = 0,065 grame), acest fragment fiind antrenat în mișcare de un simulator. Interpretarea datelor de evaluare V-50 este dificil de realizat deoarece, în realitate, probabilitatea ca un dispozitiv exploziv improvizat sau element de muniție (material exploziv) să producă schije de mase și dimensiuni apropiate de cele ale fragmentului cu care s-a efectuat testul, este aproape nulă. De exemplu, poliția canadiană a făcut teste cu panouri din diferite materiale care se bucură de aceleași evaluări V-50 de protecție balistică și s-a observat că aceste materiale se comportă diferit în situație de explozie reală. Gradele de protecție balistică, raportate în termeni de evaluare V-50, folosind fragmente de simulare tip NATO, de 17 GRAIN.

Tabelul nr. 2 Gradele V-50 ale costumelor EOD 9, BD 2010 și

OVR-1 «Falcon»

Conform tabelului de mai sus și a celorlalte informații expuse despre echipamentele de protecție individuală, reiese faptul că cel mai bun costum de protecție este EOD 9 creat de proiectanții canadieni. În urma testelor efectoate pe probe din materialul acestor trei tipuri de costume, reiese că echipamentul care are cel mai mare grad de protecție este EOD 9. Acesta în ciuda greutății de 25,50 kg poate să asigure o protecție foarte bună, oferindu-i flexibilitatea optimă operatorului care efectuează diferite acțiuni genistice și EOD. Datorită studiului aprofundat al fenomenelor de fragmentare, suprapresiune, supraîncălzire și impact s-a proiectat acest echipament de protecție care să corespundă cerințelor spațiului de luptă modern.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Subunitățile de geniu și EOD își desfășoară activitățile într-un mediu în care amenințările nu sunt doar de domeniul prezentului, ci și ale trecutului sau viitorului. Dispozitivele explozive rămase în urma conflictelor actuale, munițiile rămase neexplodate și descoperite, datând din cel de-al doilea război mondial, sau posibilele incidente ale confruntărilor viitoare, toate necesită intervenția pirotehniștilor militari. De fiecare data viața operatorului EOD este pusă în pericol când acționează într-un mediu cu existența posibilelor dispozitive explozive sau a munițiilor neexplodate. Astfel s-a pus problema proiectării acestor echipamente individuale care să asigure un nivel ridicat de protecție.

Reducerea riscurilor în lucrul cu dispozitivele explozive și asigurarea unui grad cât mai ridicat de protecție sunt principii de bază care guvernează proiectarea echipamentelor de protecție balistică. În momentul în care un specialist în domeniul DEI-Dispozitive Explozive Improvizate dorește să achiziționeze un echipament individual de protecție balistică pentru executarea unor intervenții la incidente tip DEI, acesta va avea în vedere cel puțin trei aspecte: gradul de protecție oferit, ergonomia, gradul de mobilitate oferit.

După perioada primului război mondial, echipamentele de protecție au cunoscut o evoluție favorabilă, cel puțin în ceea ce privește sporirea gradului de protecție a acestora. Pe perioada celui de-al doilea război mondial s-au făcut cercetări incipiente în ceea ce privește sporirea gradului de protecție în strânsă relație cu scăderea greutății echipamentelor de protecție. Imediat după al doilea război mondial datorită numărului mare de muniții neexplodate (UXO-Unexploded Ordnance) au apărut și primele unități speciale EOD (Explosive Ordnance Disposal) iar odată cu acestea și primele echipamente speciale EOD, folosite pentru intervenția la munițiile tip UXO. Aceste echipamente au fost dezvoltate odată cu apariția de noi materiale cu rezistență balistică ridicată (kevlar, twaron, materiale ceramice etc), ajungându-se actualmente la echipamente performante cu grad ridicat de protecție.

Numeroasele misiuni întreprinse de țările aflate sub influență Nord-Atlantică au determinat aceste țări să adopte modelul de costum canadian EOD 9, cu un grad ridicat de protecție, deosebit față de echipamentele proiectate de marile puteri armate ale lumii Rusia și China. Cu caracteristici net superioare față de costumul rusesc OVR-1 «Falcon», costumul EOD 9 asigură o protecție ridicată asupra amenințărilor survenite și anume suprapresiunile și accelerațiile generate de undele de șoc, schijele, gloanțele, căldura, radiațiile LASER, amenințări de tip CBRN. Proiectanții costumului chinezesc BD 2010 a urmărit modul de confecționare a părților componente asemănator cu EOD 9 și care asigură aproape acelaș nivel de protecție.

Astfel lupta continuă cu forțele de opoziție care își marchează apariția prin plasarea în puncte cheie a diferitelor obstacole confecționate din DEI (Dispozitive explozive improvizate) determină intervenția operatorilor EOD cu echipamente balistice individuale care sa-i asigure nivelul ridicat de protecție asupra zonelor vitale și flexibilitatea necesară concomitent cu o greutate optimă a acestui costum.

Studii cu privire la acest aspect se fac și la ora actuală. Testele făcute pe diverse tipuri de materiale compozite au ca scop crearea echipamentelor care să protejeze împotriva noilor dispozitive ingenioase greu detectabile fiind foarte bine camuflate.

BIBLIOGRAFIE

I. Autori români:

Adelina Piatkowski, O istorie a Greciei antice Editura Albatros, 1988;

Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, București, Editura Babel, 1972;

Cf. P. Grecu, L. Duțescu, T. Stanciu, Componența logistică în operația de apărare, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005;

Manualul EOD 1 Provizoriu, Centrul de Pregătire EOD „Panait Donici”, Râmnicu-Vâlcea;

Asandei, N. și Grigoriu, Chimia și structura fibrelor. Editura Acad. R. S. R, București, 1983;

Nenițescu, Chimie organică. Vol. II. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1968;

Cristescu, N., Mecanica materialelor compozite, Vol.1, Universitatea București, 1983;

Trușcă Teodor. – Pirotehnie și explozivi. Editura Tehnică, București, 1984;

V. N. Constantinescu, Șt. Găletușe – Mecanica fluidelor și elemente de aerodinamică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983;

C. Gușterițan, Amenințarea chimică în teatrele de operații. În: „Revista Forțelor Terestre”, iunie 2007.

II. Autori străini:

Jean-Pierre Mohen, Christiane Eluere, Discoveries: The Bronze Age in Europe,2000;

Kristian Kristiansen, Europe Before History: The European World in the 1st and 2nd Millennium, 1998;

Brew, B., Hine, P. J., and Ward, I. M., The Properties of PIPD-Fibre/Epoxy Composites, Composites Science and Technology, Vol 59, No. 7, pp. 1109, 1999;

Cunniff, P. M., Dimensionless Parameters for Optimization of Textile-Based Body Armor Systems, Proceeding of the 18th International Symposium on Ballistics, San Antonio, TX, Nov 1999 ;

Hageman, J. C. L., van der Horst, J. W., and De Groot, R. A., An ab Initio Study of the Structural and Physical Properties of a Novel Rigid-Rod Polymer: PIPD, Polymer. Vol 40, No. 5, pp. 1313, 1999;

Klop, E. A., and Lammers, M., XRD Study of the New Rigid-Rod Polymer Fibre PIPD, Polymer, Vol 39, No. 24, pp. 5987, 1998;

Lammers, M., Klop, E.A., Northolt, M.G. and Sikkema, D. J., Mechanical Properties and Structural Transitions in the New Rigid-Rod Polymer Fibre PIPD (“M5”) During the Manufacturing Process, Polymer, Vol 39, pp. 5999 1998;

Sikkema, D. J., Design, Synthesis and Properties of a Novel Rigid Rod Polymer, PIPD or ‘M5’: High Modulus and Tenacity Fibres with Substantial Compressive Strength, Polymer, Vol 39, No. 24, pp. 5981, 1998;

Van der Jagt, O. C. and Beukers, A., The Potential of a New Rigid-Rod Polymer Fibre (‘M5”) in Advanced Composite Structures, Polymer, Vol 40, pp. 1035, 1999;

Tsai, S. W., Hahn, H. T., Introduction to Composite Materials, Westport, 1980.

III. Infografie:

http://ro.scribd.com/doc/262168840/1-Efectele-Psihopatologice-Ale-Exploziei-Asupra-Organismului-Uman-2015-1#scribd, accesat la 05.03.2015;

http://www.armuri.ro/forum/viewtopic.php?id=97, accesat la 25.04.2015;

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sintagma-str-mo-ii-no-tri-daci-ar-trebui-discutat, accesat la 09.03. 2015;

http://procurement.ncrpc.org/HS/South%20Central/2010/BombSuit_BidDocs.pdf, accesat la 05.04.2015;

http://www.armuri.ro/forum/viewtopic.php?id=97, accesat la 25.04.2015;

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sintagma-str-mo-ii-no-tri-daci-ar-trebui-discutat, accesat la 09.03. 2015;

http://ro.scribd.com/doc/262168840/1-Efectele-Psihopatologice-Ale-Exploziei-Asupra-Organismului-Uman-2015-1#scribd, accesat la 05.03.2015;

http://beijingdefense.en.made-in-china.com/\, accesat la 02.03.2014;

http://bjdefense.en.alibaba.com/product/520777217-200637551/Bomb_Disposal_Suit.html, accesat la 04.04.2015;

http://procurement.ncrpc.org/HS/South%20Central/2010/BombSuit_BidDocs.pdf, accesat la 23.04.2015;

http://www.securityprousa.com/noname125.html, accesat la 19.02.2015;

http://io9.com/guess-how-much-this-eod-9-bomb-tech-suit-costs-1454754964, accesat la 24.02.2015;

http://bastion-opk.ru/ovr-1-sokol/, accesat la 03.04.2015;

http://warfiles.ru/show-83534-sapery-yuvo-ispolzuyut-zaschitnyy-kostyum-sokol-pri-razminirovanii-chechni.html, accesat la 03.04.2015;

http://epequip.com/catalogue/eod9/, accesat la 23.03.2015;

http://topwar.ru/27254-nekorrektnoe-sravnenie-komplektov-dlya-sapera-ovr-1-sokol-i-zks-dublon.html, accesat la 08.04.2015;

https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/183651.pdf, accesat la 04.05.2015;

http://www.diytrade.com/china/pd/5389612/Bomb_Disposal_Suit_BD2010.html, accesat la 01.05.2015;

http://lenta.ru/news/2013/04/10/sokol/,accesat la 25.06.2015

Anexa nr. 1: Tipuri de sisteme de inițiere

Anexa nr. 2: Evoluția armurii 650 en – 1650 en

Anexa nr. 3: Căști sf. sec XIX și înc. sec X

Anexa nr. 4: Costumul de protecție EOD 9 și costumul de protecție TAC 6

Anexa nr. 5: Principalele categorii de materiale utilizate în protecția balistică și transpunerea lor în echipamente de protecție balistică