Studiu Asupra Consumului DE Alcool Si Personalitate
Tema: STUDIU ASUPRA CONSUMULUI DE ALCOOL SI PERSONALITATE
CUPRINS
PARTEA I
ARGUMENT
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA ALCOOLISM
1.1.Consideratii generale
1.2. Factori de vulnerabilitate
1.3. Alcoolismul in judetul Tulcea
CAPITOLUL II
PERSONALITATEA ALCOOLICULUI
2.1. Dominantele sociogene
2.1.1. Alcoolismul și personalitatea antisocială
2.1.2. Personalitatea alcoolicului,teorii si perspective
2.1.3. Istoricul familial al băutorului excesiv
2.1.4. Stresul și evenimentele de viață
2.1.5. Personalitatea alcoolicului
CAPITOLUL III
MANIFESTARI COMPORTAMENTALE IN ALCOOLISM
3.3.1. Activitatea profesională
3.3.2. Corelația alcoolism implicații medico-legale
3.3.3. Alcoolismul și agresivitatea
3.3.4. Manifestări agresive în cazul comorbidității depresie-alcoolism
CAPITOLUL IV
4.4.1 OBIECTIVE SI IPOTEZE DE CERCETARE
4.4.2 Analiza datelor
4.4.3 Testarea ipotezelor
4.4.4 Concluzii
4.4.5 Bibliografie
4.4.6 Anexe
ARGUMENT
Teritoriul tulcean este un teritoriu endemic în alcoolism, prin modul de consum, prin frecvența consumului, prin frecvența consumatorilor, prezentînd multiple particularități care-l diferențiază mult de alte zone ale țării. Diferențele majore în ceea ce privește aspectele consumului de alcool se datorează în principal: repartiției teritoriale a populației în localități cvasiînchise; izolării teritoriale de ape (Delta Dunării); obiceiurilor, tradițiilor și ritualurilor în ceea ce privește consumul alcoolic, avînd în vedere mozaicul etnic și religios al zonei – 27 de etnii cu 18 culte; preponderenței culturii viței-de-vie datorate climei deosebit de aride pe timpul verii; multitudinii procedeelor și produselor destul de dubioase din care se fabrică alcoolul.
Considerentul că alcoolul, vinul în special, are numai efecte benefice pentru organism, precum și marea toleranță față de consumul de alcool, îi determină pe locuitorii acestei zone să trateze cu nepăsare efectele negative ale alcoolului asupra organismului și problemele socio-familiale grave generate de acesta pe care nu le acceptă ca atare, ci le atribuie altor cauze, și să nu accepte spitalizarea decât în ultimă instanță, atunci când, în final, familia sau individul în cauză realizează că are într-adevăr o problemă – dependența de alcool și cînd ajung să solicite asistență medicală sau să necesite intervenții medicale de urgență, ca urmare a consecințelor majore ale consumului abuziv și îndelungat de alcool (cancere, ciroze hepatice, acte autolitice, etc).
Motivul pentru care am ales această temă se bazează pe faptul că rezultatele obținute pe baza studiului întreprins vor contribui, într-o mică măsură, alături de alte studii asemănătoare, la semnalul de alarmă tras asupra alcoolismului, fenomen caracteristic și cu valențe îngrijorătoare la nivelul teritoriului studiat, în vederea facilitării descoperirii de noi măsuri de prevenție și profilaxie ale acestuia, precum și în vederea diminuării gravelor consecințe pe care alcoolismul le determină (agresivitatea și autoagresivitatea fiind unele dintre ele)
PARTEA I
NOȚIUNI TEORETICE PRIVITOARE LA ALCOOLISM
Capitolul I
1.1. Considerații generale
Una dintre problemele cele mai dificile ale sănătății la nivel mondial o reprezintă alcoolismul – toxicomanie cu largă răspîndire în toate grupele populaționale fiind recunoscută de specialiști ca a patra problemă de sănătate publică după bolile cardiovasculare, cancer și bolile mentale.
Specialiștii din domeniul medical, social, economic și juridic recunosc în alcoolism o adevărată „pandemie toxică”, cu o implicație socială deosebit de gravă.
Alcoolul este substanța de abuz cu cea mai mare disponibilitate și cea mai mare tolerabilitate în consum fiind acceptată cultural ca fiind un drog licit, implicînd consecințe deosebite. La un anumit moment al existenței peste 90% dintre indivizi consumă alcool, majoritatea debutînd în mică copilărie, iar circa 30% dintre băutori dezvoltă probleme legate de alcool (Păruș N. Ofenberg C. 1986 pg 172)
În județul Tulcea în care o zonă întinsă este ocupată de deltă, alcoolismul atinge cote înalte. Aproximativ 20 – 30% din internările în Secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Tulcea au drept cauză problemele legate de alcoolism (serviciul de statistică ); peste 80% din sinuciderile reușite din ultimii 17 ani au implicat consumul unor cantități apreciabile de alcool (statistica serviciului de medicină-legală); aproximativ 50% dintre infracțiunile anchetate de organele de poliție au la origine același alcoolism. (Poliția Tulcea)
Toate aceste cifre de mai sus vorbesc despre gravitatea problematicei prezentată în această teză, într-o zonă cum este județul Tulcea . Răspîndirea folosirii alcoolului etilic ca aliment este universală. Inițial apare ca un prilej de festin și ieșire din viața monotonă cotidiană, apoi, o dată cu accentuarea consumului pînă la abuz, duce la apariția accidentelor patologice. Penetrația la populația tînără este în creștere, inițierea deprinderii alcoolice efectuîndu-se la vîrste fragede; 2 – 3 ani, uneori și mai devreme, multe persoane consumatoare de alcool, oferă copiilor mici, tetine îmbibate în alcool (preferabil spirt medicinal sau lichior), uneori chiar în amestec cu laptele din biberon, pentru a obține, astfel, liniștea dorită a copilului!(Tatu M. 2003 pg 22)
Odată cu industrializarea producției agricole, pomicole și viticole, cît și prelucrării acestora, cantitatea și diversitatea băuturilor alcoolice, oferite spre consum populației, a crescut progresiv, la care se adaugă și producția casnică de loc de neglijat. Astfel, alcoolul ajunge din abundență la mîna oricui, pentru consum nefiind necesară decât dorința de a bea și un venit minim. Analiza intoxicațiilor etilice ca factor de risc patologic pornește de la premiza că nu există alcoolism decât începând consumul de alcool.(Laudat Ph. 1972 pg 79)
Factorii de risc sunt diferențiați teritorial, implicați fiind factorii etnici, confesionali, culturali, factorii administrativi, familiali, profesionali, politico – economico – sociali, și nu în ultimă instanță cei legați de personalitate; ei sunt identificați având ca finalitate psihoprofilaxia alcoolismului.
Toxicitatea alcoolului se manifestă de la primul contact al organismului cu acesta, agresivitatea sa atacînd toate nivelurile organismului uman. Sociologii constată că omul modern apelează la alcool pentru a-și masca un eșec profesional, sentimental s-au chiar sexual. Mulți recurg la alcool pentru a uita nerealizările pe plan socio-profesional, lipsurile vieții materiale si pentru a uita pentru scurt timp grija zilei de mîine. Însă…Analiza de durată a fenomenului alcoolism, sau doar a consumului alcoolic în zona analizată relevă pregnant dorința de a bea din plăcere, doar pentru a bea, precum si băutul ca o imitație a unor persoane presupuse superioare, sau ca bravadă.
Teritoriul tulcean este un teritoriu endemic în alcoolism, care prezintă multiple particularități ce-l diferețiază mult de alte zone ale țării, particularități care se regăsesc și la consumul alcoolului. Obiceiurile, traditiile, ritualurile în ceea ce privește consumul etilic diferă față de alte zone teritoriale, prezentînd în mare parte influența slavă, și nu numai avînd în vedere mozaicul etnic si religios al zonei, pe raza județului convițtuind 28 etnii cu 18 culte !
Prin modul de consum, prin frecvența consumului, prin frecvența consumatorilor, teritoriul analizat devine o zonă endemică de alcoolism. Ponderea consumatorilor abuzivi de alcool este deosebit de mare, peste 30-40% din locuitori consumînd alcool în mod abuziv, însă, dacă s-ar analiza modul de gîndire al consumului proporția consumatorilor incluzandu-i și pe cei non abuzivi, crește îngrijorător, deoarece, în multe din zone se bea “ca un om normal ,“ adică în jur de un litru de vin pe zi. (Tatu M .2003 pg 20)
Multitudinea procedeelor și diversitatea produselor din care se fabrică alcool (struguri, fructe, cereale, stuf încolțit) numai pentru a găsi o posibilitate de consum, precum și modul de a înțelege efectele alcoolului de către populația locală, indiferent de etnie și confesional, marea toleranță la consumul de alcool, aspectele familiale, multitudinea de obiceiuri, tradiții, ritualuri sunt condiții particulare care impun o analiză atentă a fenomenului alcoolism în teritoriul investigat.
1. 2. Conceptul de alcoolism
Încercarea de a defini alcoolismul a fost marcată în permanență de incertitudini, conflicte și ambiguități, definițiile folosite reflectînd ideile culturale, religioase sau științifice ale momentului.
Preocupările privind efectele alcoolului asupra organismului au apărut din cele mai vechi timpuri. Urmările nefaste ale alcoolului sunt amintite încă de acum peste 3000 de ani în Ordonanța asupra beției emisă în China. Tulburările psihotice generate de alcool au fost descrise încă de Hipocrate, care în cartea sa „Epidemiile” prezintă mai multe observații care identifică deliriumul tremens.
Termenul de alcoolism a fost creat de către medicul suedez Magnus Huss, în 1849. El se referea „numai la acele manifestări de boală care, fără nici o legătură directă cu modificările organice ale sistemului nervos, iau o formă cronică la persoanele care, pentru o perioadă lungă de timp, au consumat mari cantități de băuturi spirtoase”. În definiția sa despre alcoolism Huss nu cuprinde complicațiile somatice ale consumului abuziv de etanol. În 1866, M. Gabriel, un doctorand francez, a folosit primul termenul de „alcoolism” în sensul modern, ca o boală manifestată prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, conducînd la abuz. El a desemnat alcoolismul ca o problemă de sănătate publică. De atunci termenul de alcoolism a evoluat continuu. Alcoolismul, ca boală a fost recunoscut în 1933 de Asociația Medicală Americană și de Asociația Psihiatrică Americană și trecut în nomenclatorul standard al bolilor. În 1944 alcoolismul a fost trecut și în manualul pentru codificarea cauzelor bolilor. În prima ediție a “Manualului de diagnostic și statistică “(DSM-I) al Asociației Psihiatrilor Americane alcoolismul este considerat o „adicție” la alcool și era trecut ca o tulburare de personalitate și/sau tulburare mentală nepsihotică. În 1980 apare DSM – III care distinge două clase ale alcoolismului: abuzul de alcool și dependența de alcool și sunt introdse criterii ferme de diagnostic.
Cloninger și col. în lucrarea “Inheritance of alchool abuse”(1981) identifică două tipuri de alcoolism în funcție de importanța încărcăturii genetice: tipul I determinat de interacțiunea dintre mediul social și genetică și tipul II care grupează mai mult zestrea genetică.
Societatea Americană de Medicină Adictivă în 1990, include factori genetici, psihologici și ambientali și propune definiția: „alcoolismul este o boală primară, cronică, influențată în dezvoltarea și manifestările ei de factori ambientali, psihosociali și genetici. Boala este adesea progresivă și fatală. Este caracterizată de afectarea continuă sau periodică a controlului băutului, preocupări legate de consum, folosirea alcoolului în ciuda consecințelor adverse și distorsiuni în judecată, în special negarea acestora”.
C. Enăchescu (2001 pg 284) definește alcoolismul ca fiind “o formă de toxicomanie majoră foarte răspîndită, constînd în utilizarea regulată și progresivă cantitativ a băuturilor alcoolice, cu consecințe negative multiple pentru individul care le consumă.”
După Jellinek “este alcoolic orice individ la care consumul de băuturi alcoolice este dăunător lui însuși, societății sau la ambii”.
Alcoolismul oscilează între două categorii de atitudini:
– punctul de vedere medical, sau medico-psihologic, în care alcoolismul este considerat o boală, iar persoana alcoolicului un bolnav care necesită tratament medico psihiatric,
– punctul de vedere social, sau normativ-juridic, în care evaluareori ambientali, psihosociali și genetici. Boala este adesea progresivă și fatală. Este caracterizată de afectarea continuă sau periodică a controlului băutului, preocupări legate de consum, folosirea alcoolului în ciuda consecințelor adverse și distorsiuni în judecată, în special negarea acestora”.
C. Enăchescu (2001 pg 284) definește alcoolismul ca fiind “o formă de toxicomanie majoră foarte răspîndită, constînd în utilizarea regulată și progresivă cantitativ a băuturilor alcoolice, cu consecințe negative multiple pentru individul care le consumă.”
După Jellinek “este alcoolic orice individ la care consumul de băuturi alcoolice este dăunător lui însuși, societății sau la ambii”.
Alcoolismul oscilează între două categorii de atitudini:
– punctul de vedere medical, sau medico-psihologic, în care alcoolismul este considerat o boală, iar persoana alcoolicului un bolnav care necesită tratament medico psihiatric,
– punctul de vedere social, sau normativ-juridic, în care evaluarea acestei obișnuințe și comportament are o semnificație social-morală centrată pe noțiunea de “viciu” sau “devianță” cu consecințe directe asupra responsabilității sociale și juridice a individului și, implicit, a sancționării faptelor acestuia legate de schimbările de comportament sub influiența consumului de alcool.(C.Enăchescu 2001 p 285)
Se poate afirma că în peste 150 de ani de evoluție a conceptului de alcoolism, în dependența alcoolică s-a produs o sinteză remarcabilă, de la cele 5 tipuri de alcoolism ale lui Jellineck la structura actuală, totul sprijinit pe datele de psihiatrie biologică.
1.3. Progrese actuale în clasificarea alcoolismului
Polimorfismul manifestărilor clinice, de expresie a comportamentului și multitudinea problemelor de ordin psiho – social cu implicații etiologice pentru consumul abuziv de alcool au determinat numeroase încercări de clasificare, prin stabilirea unor tipologii variate sau prin diferențierea în funcție de stadialitatea procesului.
Termenul de alcoolism cronic, încă mult uzitat în practica medicală precum și în literatură de specialitate, este criticat ca fiind ambiguu, iar în ultimul timp înlocuit de taxonomiile actuale (CIM 10 și DSM IV – TR).
După un studiu efectuat la peste 2000 alcoolici în SUA, Jellineck (1950) propune o clasificare mai complexă, identificând 5 tipuri, în funcție de dependența fizică și/sau psihologică:
alcoolismul alfa – care implică o dependență psihologică față de alcool, la care subiectul recurge în situații de stres sau în urma unor suferințe fizice, în scop de euforizare, pentru a scăpa mai ușor de o maleză fizică sau emotivă. La baza acestui tip de alcoolism stă o organizare nevrotică a personalității, existând posibilitatea reținerii fără a se produce sevraj.
alcoolismul beta – implică un alcoolism complicat de simptome somatice induse de etanol (ciroze, polinevrite, gastrite, cancere, miocardite) fără simptome de dependență. Frecvent este o conduită în virtutea unor obiceiuri socio-culturale.
alcoolismul gamma – implică „pierderea controlului"; există o dependență fizică certă, totdeauna sistarea consumului se însoțește de sevraj. Acest eveniment este elementul simptomatic central al acestui tip de alcoolism cu dependență. Aceste forme de patologie implică o alcoolizare mai mult intermitentă, cu sevraj. Creșterea toleranței tisulare față de etanol duce la consum progredient cantitativ, apărând pierderea controlului asupra cantității ingerate; comportamentul pacientului are implicații negative socio-familiale importante.
alcoolismul delta – este caracterizat prin imposibilitatea de a se abține de la consum, la care reducerea sau întreruperea lui pentru scurt timp (1 – 2 zile) duce la apariția simptomatologiei de sevraj.
alcoolismul epsilon – grupează consumurile de tip periodic, de tip dipsomanic. Predomină la femei .
O altă clasificare a tipurilor de conduite alcoolice ar fi cea a lui Delorme( 1984):
Clasificări cantitative
Aici se pornește de la prezumția că alcoolizarea este un fenomen universal și de la faptul că lumea consumă mai mult sau mai puțin alcool. În conformitate cu aceste considerente se disting:
abstinenții – subiecți care nu beau alcool;
băutori ocazionali și băutori temperați – cei care beau moderat, în week-end sau în fiecare zi, putând face excese dar cunoscând limitele lor:
consumatori cu risc major – terminologie neclară deoarece riscul este individualizat; nu se poate stabili o limită când apare riscul; această perioadă poate dura luni de zile și dependența psihologică se instalează înainte de apariția semnelor fizice clasice. Alcoolul, la început o plăcere gustativă deosebită și care este un factor de comunicare ce reușește să scadă emotivitatea, devine treptat o necesitate, ajungând un „liant” obligatoriu pentru depășirea dificultăților existențiale ale individului.
B. Clasificări calitative .
Clasic, se descriu două sau trei tipuri de alcoolici, însă mulți autori clasifică etilismul binar opunând băutorii din obișnuință celor psihici; alți autori adoptă o clasificare ternară, iar Jellineck și Reyss-Brion adoptă un sistem cu cinci, respectiv șapte tipuri de băutor.
Încercând să rezume toate clasificările și pe autorii lor sub forma unui tablou, Delorme (1984 ) distinge artificial trei forme de alcoolism:
a. Prima categorie relevă o tulburare a comportamentului alimentar. Acest tip de etilism se produce prin imitare, întreținut social sau profesional. În această categorie sunt cuprinși băutorii din obișnuință, un tip dornic de distracții, care beau în general vin sau bere la masă, dar rapid, de la un consum cumpătat, în timpul meselor, el se ascunde, face tot posibilul pentru a bea un pahar în plus. Progresia este lentă, rar se ajunge la ebrietate, iar toleranța crește în timp, ajungând la medic pentru o tulburare organică, deteriorare somatică sau în cel mai nefericit caz pentru predelir sau delir alcoolic. Acest tip de alcoolism este prezent în proporție de 70 – 75% .
b. A doua categorie de etilici pare să releve o conduită de comunicare. Băutorii sunt tineri, imaturi afectivi, cu dificultăți existențiale și relaționale, care consumă alcool pentru eutimizare și ruperea barierelor induse de timiditate. Ei folosesc etanolul ca pe un „drog tranchilizant și dopant", care îi ajută să treacă mai ușor peste stresul social existențial. Ajung rapid la dependență, începând consumul regulat; devin rapid cu un sentiment puternic de culpabilizare, adesea cu eșecuri ce-i determină frecvent să recurgă la suicid, prezintă tulburări de comportament, au eșecuri familiale și profesionale, dar cu puține tulburări somatice. Acești băutori sunt greu de abordat, induc mari probleme medicilor sau anturajului pe care îl face să sufere. Reprezentă circa 40 % din alcoolismul masculin.
c. A treia categorie, de 5 – 10 %, este regrupată în starea de alcoolism – simptom cu conduite psihiatrice, alcoolism perversiune, somalcooloze, alcoolomanie mixtă. Reprezintă un grup heterogen, unde intră alcoolismul compulsiv sau dipsomani.
În 1981, Cloninger introduce o tipologie a alcoolismului care ține cont de datele de etiopatogenie, de ordin familial, genetic, epidemiologic, psihopatologic și evolutiv
În acest sens, el propune două grupe:
tipul I – (alcoolism de mediu) forma cea mai frecventă, cu un debut relativ tardiv – la peste 20 de ani de alcoolizare, evoluție lent progresivă, găsită în mod egal la ambele sexe. Factorii de risc primari ar fi reprezentați de perturbări în dezvoltarea copilăriei – carențe afective, separarea precoce de părinți, dezorganizări familiale, șomaj prelungit al tatălui etc. După Donovan factorii de personalitate nu vor interveni aici decât ca factori întâmplători, cu titlu de conduită intermediară favorizând dezvoltarea alcoolismului.
tipul II sau alcoolismul masculin este observat în mod unic la bărbați, cu un debut precoce, înainte de 20 de ani, evoluând rapid către dependență și prezentînd frecvente consecințe somatice și sociale grave. Aceste forme implică prezența frecventă a comportamentelor antisociale, conduitelor agresive, delicvențe, violențe, probleme medico-legale. În acest tip de patologie factorii primari sunt predominant de ordin genetic (alcoolodependența taților), la care sunt alăturați și cei sexuali, precum și cei încadrați în sindromul de hiperactivitate și tulburările deficitare ale atenției din copilărie. Factorii de mediu sunt mai puțin importanți în dezvoltarea alcoolismului, prezența unei personalități antisociale va interveni ca o condiție intermediară favorizînd dezvoltarea alcoolismului .
Această clasificare nu este un model nosografic exhaustiv, ea reprezentînd o tentativă de a izola subgrupe de comportament omogene.
După Cloninger – 1981, Donovan – 1986.
Etilismul nu este o entitate clinică simplă, el avînd o clasificare heterogenă. O încercare de uniformizare internațională a acestei condiții este dată de DSM IV – TR și CIM 10.
Conform DSM IV – TR , alcoolismul este cuprins în clasa „Tulburărilor legate de alcool”, împărțite în trei grupe principale:
1. tulburări legate de efectele directe ale alcoolului asupra creierului – incluzând intoxicația, sevrajul, deliriumul de sevraj și halucinoza alcoolică;
2. tulburări legate de comportamentul care se asociază cu alcoolul – include abuzul și dependența de alcool;
3. tulburări cu efecte persistente – incluzînd tulburarea amnestică persistentă, demența, encefalopatia Gayet – Wernicke și sindromul Korsakov, induse de alcool.(vezi Anexa I )
Față de această clasificare, în Codul Internațional al Maladiilor 10, primul pas în clasificare îl constituie specificarea drogului implicat stabilindu-se diagnosticul de bază care este alcoolismul, la care se adaugă tipul de tulburare mentală, rezultînd o clasificare secundară și un cod adițional .
Conform acestei clasificări alcoolismul este cuprins de la codurile F 10. 0 până la codurile F 10. 9 după cum urmează:
– Intoxicația acută cu alcool, entitate care include intoxicația alcoolică simplă, beția patologică și beția FAI;
– Utilizarea nocivă pentru sănătate reprezintă utilizarea alcoolului care aduce prejudicii sănătății;
– Sindromul de dependență, ce reunește ansamblul de fenomene comportamentale, cognitive și fiziologice survenite în urma consumului repetat de alcool, asociat cu dorința de a consuma alcool, cu dificultatea de a rămîne sobru, repetarea consumului cu toate că există consecințe nocive, o diminuare progresivă a atenției acordată altor activități în profitul drogului, o toleranță crescută și uneori prezența sevrajului. În această grupă sunt cuprinse entități de tipul: alcoolism cronic, dipsomanie, toxicomanie, găsită în alte clasificări;
– Sindromul de sevraj – include ansamblul de simptome tipice unui sevraj toxic, care se poate complica cu convulsii;
– Sindromul de sevraj cu delir – este un sindrom de sevraj acompaniat de delir alcoolic, cu sau fără convulsii. Delirium tremens;
– Tulburare psihotică indusă de consumul etilic cuprinde ansamblul de fenomene psihotice survenind în timpul sau imediat după consumul unei substanțe psihoactive (în speță alcool) care nu poate fi explicată printr-o intoxicație acută și care nu intră în cadrul unui sindrom de sevraj, Presupune prezența de halucinații, delir, perturbări psihoactive, afective. Include: gelozia alcoolică, halucinațiile, paranoia și psihoza FAI alcoolică;
– Sindromul amnestic – este un sindrom asociat cu tulburarea cronică a memoriei. Include psihoza sau sindromul Korsakov;
– Tulburarea psihotică reziduală și apariția tardivă a unui consum etilic. Include demența și sindromul cerebral alcoolic cronic. De asemenea, tot aici sunt cuprinse tulburările afective, de personalitate și comportament induse de alcool, cu apariție tardivă;
– Alte tulburări mentale și de comportament;
Tulburarea mentală și de comportament fără precizare .
In anul 1992 T.F. Babor si colaboratorii propun următoarea clasificare :
tipul A – apollinic, caracterizat prin debut tardiv, o serie de factori de risc în copilărie, dependență moderată, consecințe sociale de nivel minor, disfunctie psihopatologică usoară;
tipul B- bachusian, caracterizat prin debut precoce, numeroși factori de risc în copilărie, asociază consumul de alcool și alte substanțe, consecințe sociale importante.
Multitudinea de clasificări prezentată demonstrează complexitatea conduitelor alcoolice.
CAPITOLUL II
2.1. Dominantele sociogene
Conform mai multor autori la explicarea cauzelor alcoolismului concură o constelație de factori care grupați ar putea fi sistematizați astfel:
factori ambientali corelați cu dezvoltarea băutului problematic,
cultura și religia,
activitatea profesională,
personalitatea alcoolicului,
istoricul familial al băutorului excesiv
stresul și evenimentele de viață.
cauze politice și economice.
Cauzele băutului excesiv și al celui «problematic» pot fi înțelese în contextul unei viziuni generale a ceea ce este considerat «normal» la nivelul întregii populații; nu există granițe între băutul normal și cel excesiv, consumul problemă putînd apare la ambele grupe populaționale. Normalul la populația analizată de noi este diferit de normalul din alte zone, populația deltei considerînd o normalitate consumul de cca. 2 litri de vin pe zi, sau 200 – 300 ml alcool tare, pentru efect « stomahic »!!!.
Vom prezenta în cele ce urmează factorii:
2.1.2. Cultura, etnia și religia
Datorită proprietăților alcoolului de a dezinhiba reticențele comportamentale, de liant comunitar, de a euforiza pînă la supraestimare și de a modifica anxietatea existențială este oglindită în convingerile și obiceiurile unor zone socio – culturale de-a lungul istoriei omenirii.
Alcoolismul rezultă din dereglări, din privațiuni, din experiențe de viață recente, care duc la identificarea ca persoană alcoolică a acelei persoane care își închipuie că își rezolvă problemele de viață prin această conduita nesănătoasă, în condițiile unui mediu socio-cultural care cauzează conflictul și îi conduc la abuzul de alcool.
Disponibilitatea și acceptabilitatea consumului de alcool, determinate de valori sociale și culturale, influențele de tip național, rasial, religios, familial, pot fi luate în considerare la analiza fenomenului alcoolism.
Analiza proporțiilor de consumatori de alcool raportate la populația generală în funcție de etnie, arată că slavii ocupă un loc important .
Chiar dacă se cunoaște că religia musulmană interzice prin Coran consumul etilic, acest precept nu este respectat de toate persoanele, identificîndu-se consumul de alcool problemă la o proporție de 1,14 % pentru turci și 0,02% pentru tătari. Proporția este mult mai mare având în vedere că mulți turci sau tătari consumă alcool rezonabil; la aceștia un rol deosebit pentru sobrietate îl are familia și mediul social, care încearcă să ascundă consumul etilic cât mai mult.(Tatu,M. 2003)
Comunitatea din care provine este un indicator semnificativ al consumului de alcool în cazul unui consumator.La țiganii turci și tătari consumul este redus datorită intervenției la timp a familiei, precum și ca urmare a neacceptării spitalizării lor, ceea ce duce la absența persoanelor cu probleme alcoolice la acest grup populațional.
Un fenomen deosebit se găsește la populația din comunitățile „închise”, de tipul,
Greci, Letea, C. A. Rossetti, Caraorman, Sfântu Gheorghe.” În localitățile de deltă
consumul nu este ascuns ci el este acceptat universal, consumat ca un nutriment, reducerea lui din consum fiind considerat o bizarerie sau o problemă de sănătate.
La prima vedere s-ar putea considera că fenomenul alcoolismului ar fi apanajul persoanelor slab culturalizate, fapt contrazis de realitate: un mare număr de persoane cu studii superioare cad victime alcoolului (militari, polițiști, directori de unități, medici, profesori etc.)
În arealul analizat, consumul etilic nu ține de gradul de cultură, ci mai mult de persoană și de tipul de alcool consumat. De obicei, băuturile de proastă calitate obținute la preț redus sunt ingerate de subiecții care prezintă probleme legate de consumul etilic și nu ține de cultură. Astfel persoanele cu studii superioare în momentul în care ajung la un consum abuziv de alcool, chiar dacă la început pornesc de la etanol de calitate superioară (de tipul cognac sau whisky), progresiv, odată cu creșterea dozelor și scăderea toleranței la alcool precum și scăderea relațiilor sociale, începe să scadă calitatea alcoolului ingerat ajungînd relativ repede să prefere alcoolurile de proastă calitate, care sunt și mai ieftine.
Factorii culturali modelează comportamentul și reacțiile indivizilor în situații date de societate. Cultura este modul în care societatea determină comportamentul dat al individului în relație cu alcoolul: dacă el bea sau nu, unde, cît de mult, ce tip de produs consumă, cum se comporta când a băut astfel. Consumul excesiv este asimilat marii permisivități mai ales la populația localităților în care predomină elementul lipovean-rus, sau român, și mai puțin permisiv în cazul localităților izolate de italieni, greci, tătari sau țigani turci/tătari.
2.1.3. Activitatea profesională
Prin fabricarea alcoolului a apărut alcoolismul ca un toxic licit cu multiple posibilități de extindere teritorială și la grupele populaționale ca vârstă, etnie și confesional.
Cercetările antropologice atribuie extinderea consumului de băuturi alcoolice sentimentului insecurității individuale și colective din multe perioade de existență a unor grupuri sociale. Alți autori insistă asupra tipului de relații familiale constatând o capacitate de control față de excesele alcoolice la familiile cu relații tradiționale față de familia nuclearizată.
Din profesiile cel mai des incriminate în consumul etilic până în 1992, predominau marinarii, pescarii, muncitorii din construcții, agricultorii, militarii, și un număr redus de persoane cu studii superioare. Din 1992, o dată cu începerea șomajului, și falimentării unor mari unități industriale din Tulcea, încep să predomine ca persoane consumatoare de alcool, cei cuprinși în șomaj, urmat de pensionari, pescari, militarii, agricultorii, și un contingent redus de salariați, Un grup aparte de consumatori, adevărate pepiniere în inițiere în alcoolism o reprezintă unitățile militare, loc unde consumul de alcool este cvasi permanent. Peste 50 % din populația investigată de sex masculin afirmă că au început să consume în mod frecvent alcool în timpul efectuării stagiului militar, sau imediat după satisfacerea lui, cînd încep să accentueze consumul generat de lipsa unui loc de muncă.(Tatu M.2003 pg 32)
La femei, până în 1992, predomină cele fără profesie – casnice, un număr infim de 0,02 % fiind pensionare, iar după acest an, numărul femeilor fără ocupație consumatoare de alcool au crescut la peste 99%. .
Marinarii își justifică consumul de alcool prin izolarea socială deosebită față de populația de pe uscat, lipsa unei activități diversificate, monotonia profesională de lungă durată, absența celor apropiați lor, fapt ce îi determină să accepte consumul etilic, mai ales când și comandantul navei este la rândul lui consumator.
Reîntoarcerea în țară, când și nivelul financiar este crescut, acompaniat de timpul mare pe care îl au la dispoziție, îi determină la un consum sporit de alcool, la început în colectivități sărbătorind întoarcerea acasă, apoi și izolat, deoarece «a fost destul cât nu am băut».
Pescarul, prin natura profesiei lui este plecat majoritatea timpului din familie pe ape. Izolarea în singurătate indusă de specificul profesiei, în orice tip de anotimp și pe orice vreme, îl face dornic de comunicare, dorință compensată prin consumul etilic în grup. De obicei, ei merg chiar la muncă cu băuturi alcoolice, predominând spirtoasele. Nu rareori demarează dimineața devreme cu un pahar de alcool tare, apoi pleacă pe ape, unde pe cât este posibil consumă alcool, care este ușor de procurat. Reîntoarcerea pe uscat, după ce își predă peștele, este urmat în cele mai multe cazuri de consum etilic în grupul de pescari atât cât să poată fi considerat fără probleme în familie. După ce se reîntorc în familie, după masa binevenită încă mai consumă alcool sub deviza « peștele trebuie să înoate » motiv pentru care consumă alcool la orice tip de mâncare dacă este cu peste. Constructorii, dețin încă la ora actuală un loc fruntaș în cazul consumatorilor de alcool. Ei consideră că, efectiv, alcoolul le produce creșterea forței musculare, motiv pentru care îl consumă atât în mediul familial cât și la serviciu, credință care cu mare greutate poate fi schimbată. Mai mult în unitățile productive în care permisivitatea este crescută, când șefii consumă concomitent cu salariații, sau aduc ei alcool, la sfîrșitul orelor de serviciu, sau la masa de prînz, atunci consumul etilic este regula, chiar și fără motivație (cazul constructorilor și celor care se ocupă de întreținerea și repararea drumurilor).
Intelectualitatea – un prim și nefericit loc îl ocupă personalul din învățământ – cu mulți consumatori în pauzele de la orele școlare își justifică consumul ca o evadare din stresul și monotonia zilei.
Începând cu anul 1990, odată cu cucerirea libertății, și democrației, populația a mai câștigat un lucru – dreptul de a fi liber profesioniști. În acest context au apărut muncitorii cu ziua, de preferință în agricultură, muncitori formați în general din foștii șomeri, care nu și-au găsit nici un loc de muncă, și care de obicei își vând munca pentru o sumă redusă de bani, dar în înțelegere nu uită să-și asigure ½ litru de rachiu!. Marea majoritate după ce-și câștigă banii, îi investesc în alcool, continuînd consumul din cursul zilei.
2.1.4. Personalitatea alcoolicului
TEORII SI PERSPECTIVE
Personalitatea este totalitatea psihologică ce caracteriziază și individualizează un om particular.Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, rațional, deci omul așa cum este el resimțit în afara noastră sau în propia noastră ființă.(Zlate M. 2000 pg 230 ).
Abordarea personalității alcoolicului trebuie efectuată fără să se uite ca aceasta se dezvoltă în cadrul unei matrice socio-culturale, sistemele personalității fiind în interdependență cu sistemele colective înconjurătoare.
Personalitatea alcoolicului este marcată de sentimente puternice de inferioritate, de nesiguranță, o dorință continuă de a fugi de responsabilități socio-familiale, cu dorința de izolare, neliniște, iritabilitate, anxietate, depresie, hipersensibilitate, inabilitatea de a înfrunta frustrările, cu nevoia crescută de putere, dar care nu-și poate satisface idealurile fanteziste, cu un spirit crescut de împotrivire la normele sociale existente, cu dorința de eliberare din anxietățile apărute. Nu poate fi creionată o personalitate prealcoolică unică și omogenă, deoarece multe din trăsăturile descrise pot fi consecința alcoolismului și nu factorilor de risc psihopatologic.
Problema personalității predispuse la alcoolism este puțin lămurită în literatura de specialitate.
Conceptul unei personalități comune la toți alcoolicii este refuzat de majoritatea autorilor, tentativele de definire a unei uniformități între toți alcoolicii, cele de a găsi un număr de factori a căror prezență poate determina o vulnerabilitate în dezvoltarea alcoolismului au fost sortite eșecului, consumatorii diferențiindu-se foarte mult unii de alții.
Testele psihometrice și proiective nu pot afirma cu certitudine similitudini importante în profilul personalității la diferite grupuri de alcoolici și nici nu diferențiază net caracteristicile specifice alcoolici – nonalcoolici sau alcoolici și alte grupuri populaționale cu tulburări psihiatrice.
Barnes (1980), studiind personalitatea alcoolicului recunoaște heterogenitatea diferitelor date din literatură culese prin testele psihometrice și proiective, analizînd frecvența unor trăsături: impulsivitate, dependență, ostilitate, anxietate, imaturitate și lipsa de tărie a EU-lui, depresie, intoleranță la frustrare, dificultăți de identificare sexuală etc. El propune să se pornească de la un model de personalitate a cărui element fundamental ar fi scădereaEu-lui, creșterea stimulărilor externe și interne, imaturitate. Alcoolicul nu este protejat de un EU puternic contra stimulărilor externe și interne, resimțite cu acuitate particulară, alcoolul putînd fi utilizat pentru reducerea acestor senzații de maleză subiectivă. Luat din această perspectivă s-ar putea considera că necesitatea consumului etilic ar fi cvasiconstantă la majoritatea populației care acceptă consumul după o situație frustrantă, dar nu mai justifică consumul copiilor ca un mod de învățare, mai ales în zona analizată.
Alcoolicul prezintă o incapacitate de a sublima afectele, în caz de stres, alcoolul furnizînd o ușurare rapidă a acestor senzații, cu atât mai mult, cu cît ele survin la o personalitate slabă cu imposibilitatea de înfrînare a acestor pulsiuni dipsice, datorate unor imaturități infantile.
Studiul personalității premorbide evidențiază prezența tulburărilor de comportament, impulsivitatea și ostilitatea, un rol important jucându-l etnicitatea și istoricul familial.(Boișteanu P. 1991 pg 41)
Prin folosirea repetată a alcoolului se dezvoltă dependența psihologică și farmacologică legată de particularități individuale, care la început produce euforie și apare ca o etapă naturală din viață, necesitatea consumului de băuturi alcoolice devenind pregnantă, cu scopul de a obține, prin creșterea alcoolemiei, o modificare a dispoziției cu euforizare.
Consumatorii de vin fabricat în familie, predominant fiind consumul de vin pelin, grupați în grupul de la Niculițel (grup format predominant din români de confesiune ortodoxă, cu un istoric al vinificației care se pierde în negura secolelor, și în care consumul de vin este o moștenire a pămîntului), vinul este consumat cvasipermanent uneori substituind apa din alimentația zilnică, generat de sentimentul că alcoolul dă sănătate, se disting prin trăsături de personalitate în care se detașează o emotivitate deosebită, care capătă ușor un aspect agresiv, cu manifestări explozive, tendința la independență care se confundă cu lipsa de disciplină. Se impune instinctual prin «totul sau nimic», nu știe să reziste dorinței, se ambalează ușor, clipa prezentă este trăită egocentric, sentimentul de siguranță de sine condamnând pe cei din jur este pregnant, este stăpânit de sentimentul de putere deosebită, cu porniri incontrolabile, conștiința de sine nu este prea strălucitoare.
Nu suportă să fie subestimat, chiar dacă greșește și, odată rănit în amorul propriu, se refugiază într-o atitudine de revendicare și ostilitate, cu o exprimare mai puternică a Sine – lui și o nevoie de putere superioară față de ceilalți.
La o analiză mai profundă se constată că este o fire slabă, determinat de pierderea simțului măsurii, împingându-l la acte necugetate, la gesturi violente care îl fac să regrete după ce dispare efectul consumului etilic, developînd un ins timid, izolat, depresiv, însă nu se poate înfrîna, reluînd consumul.
Este greu de impus un consum sobru, deoarece consumul habitual de alcool este regula încă din copilărie.
Grupul de la Mila 23 (zona de pescari din Delta Dunării, populată predominant de lipoveni – ruși, de etnie ortodoxă de rit vechi, în care motivația consumului este dată de munca și condițiile de trai aspre specifice deltei), este caracterizată de imaturitate, lipsa de tărie a Eu – lui, ostilitate, dependență, impulsivitate, intoleranța la frustrare, anxietate, depresie, cu imposibilitatea de sublimare sau canalizare a efectelor negative, alcoolul ușurînd tensiunile interioare, motiv pentru care sunt dispuși în a-l utiliza.
Este predispus la indispoziție, morocănos, perseverează în ranchiună, se supune obișnuințelor rutinice ale specificului profesional, se agață de prejudecăți, explodează brusc în acte neprevăzute, se pliază anevoie schimbărilor de situație, acționează într-o conformitate riguroasă cu principiile sale, darnic în ceea ce privește lucrurile sale, dar cu dorința de a cîștiga consumul zilnic de alcool.
Consumatorii de orice tip de alcool, cei din Jurilovca, cu profesii variate, de etnii diferite, confesionale multiple, adevărat amalgam populațional, mult mai ușor abordabili teritorial de grupurile populaționale ale țării, veniți pentru negoț cu produse ale deltei, având legătură cu uscatul, sunt nepăsători, fără să-i preocupe viitorul existențial, nici valoric și nici în ceea ce privește sănătatea, dornici să se amestece cu cei din jur, să comunice cu ei, dar nu poate comunica printr- o subestimare a Sine- lui.
Nepăsător la problemele familiale și casnice, neglijență în relațiile de familie, pe care o minimalizează ca nevoi, ajunge destul de rapid la scurtcircuitare, exploziv la tracasările făcute de cei din jur, agresionîndu-i sau lăsînd totul baltă, pentru a merge la restaurant, mediu în care se complace, pentru a-și cheltui tot avutul din primul moment, cu greu dezlipindu-se de anturajul bahic. Predispus la crearea de datorii majore, își neglijează în totalitate familia pe care de multe ori o agresează.(Tatu M.2003 pg 100)
În ansamblu sunt pacienți dependenți cu regresii afective, cu egocentrism, labilitate emoțională, trăsături de gelozie morbide, nu știe să lupte ca să se impună, nu știe să fie insistent față de cei din jur, cu un sentiment de nesiguranță, nu pot deveni indiferenți, nu pot să – și depășească indispoziția, lipsiți de tandrețe față de partenerul opus.
Rezumînd, se detașează ideea că nu există trăsături de personalitate universal valabile pentru întreaga constelație de consumatori de alcool din zona studiată, cu atît mai mult cu cît ei provin din medii sociale diferite, din etnii și confesionale distincte.
2.1.5. Istoricul familial al băutorului excesiv
Prezența mecanismului de învățare în alcoolism este acceptată de marea majoritate a autorilor.
Normele socio-culturale stricte, traduse printr-o riguroasă educație privind controlul consumului de alcool, prezente la anumite grupe populaționale (baptiști, pocăiți, musulmani etc) duc inerent la sobrietate în cazul consumului etilic a multora dintre ei.
Riscul consumului etilic la copiii cu tați alcoolici este de peste 25 %. O familie stabilă și o sănătate mentală perfectă reprezintă un factor favorabil abstinenței la alcool .
Investigarea sociologică efectuată de noi, prezintă faptul că marea proporție a persoanelor consumatoare de alcool au un istoric familial încărcat, în care, în general tatăl a fost consumator de alcool. Interesant este faptul că la cazurile analizate la femeile consumatoare de alcool, mamele au fost la rîndul lor consumatoare și au sfîrșit cu demență alcoolică.
Analizînd în timp cazurile de alcoolism s-a constatat că majoritatea copiilor care provin dintr-un mediul permisiv, în care se consumă alcool în mod habitual, și în care copiii sunt trimiși de timpuriu pentru cumpărare de alcool, la care la masă i se așează paharul în față, se recrutează viitorii alcoolici. Alcoolizarea copiilor, în unele teritorii, începe de timpuriu la sugar, atunci când mama, frații, surorile, etc, care pentru a scăpa de "scânceala " copilului, îi pune alcool în lapte sau îi confecționează o tetină din bumbac sau vată, pe care o îmbibă în alcool (spirt, lichior etc.) și îi dă să sugă copilului.
O dată cu creșterea în vîrstă, copilul începe să imite pe adulți în consumul etilic, fiind învățați în familie care, printr-o permisivitate deosebită, îi oferă copilului de băut. O mentalitate înapoiată a populației deltei justifică oferirea de alcool copiilor pentru a se întări, a se îngrășa, pentru a scăpa de "anemierea" copilului, care este un pic mai plăpînd, însă alcoolul biciuiește inteligența (și a adulților), lăsînd să se întrezărească o altă realitate.
Un mecanism particular de alcoolizarea copiilor îl reprezintă alimentarea lor, în multe zone ale județului, cu pîine caldă, zahăr și vin, pe care familiile le dau atunci cînd coc pîinea (pîinea caldă este muiată în vin, presărată cu zahăr și dată spre consum inclusiv copiilor, astfel producându-se o alcoolizare rapidă urmată de starea de somn).
Consumul etilic juvenil este în creștere, de la vîrste mici, însă ponderea cea mai mare este găsită la elevii de liceu, în școli, discoteci (există obiceiul ca în discoteci adolescenții să- și injecteze intravenos alcool – vodcă cu diazepam), avînd mai multe motive:
permisivitatea deosebit de crescută;
fenomenul de imitație a grupului sau dorința de a pune în practică ceea ce au văzut prin filme este deosebit de pregnant;
de asemenea consumurile prin parcuri, atât de băieți cât și de fete, cu motivația puerilă de imitare a eroilor de filme;
după consum găsesc ca motivație neînțelegerile din familie care le-ar fi ostile față de comportamentul libertin al tînărului, atitudinea familiei fiind receptată ca pe o atentare la libertatea sa;
de asemenea imitarea adulților;
din bravadă;
lipsă de supraveghere familială;
precum și ca un protest social din lipsa unei perspective de viață prin negăsirea unui loc de muncă;
mulți acuză consumul etilic prin marea permisivitate și libertate din partea familiei, care, le oferă mari sume de bani, determinându – i astfel la consumul de alcool.
Absenteismul școlar, reacția de protest față de exigențele familiale, intrarea în grupuri nonconformiste (rock, sataniști — din declarația unui grup de 6 persoane sataniste, consumul de alcool în cantități crescute este un test de mare bravură la acest grup marginalizat, cantități de pînă la 1,5 – 2 litri pe seară de vodcă este considerată medie pentru ei), precum și prezența de magazine ce desfac băuturi alcoolice la poarta școlii, favorizează apelarea la alcoolism, pauzele școlare, de obicei grupul patogen având un rol deosebit.
Apanajul bărbaților în trecut, la ora actuală cazurile de alcoolism la femei și tineri crește foarte mult, mai ales consumul extra domiciliar datorită marii tolerabilități față de consumul etilic, precum și a influenței mediului și a mass – mediei.
La femei apare riscul de consum progresiv în caz de singurătate prin divorț, văduvie, necăsătorie, sau printr-o exigență crescută a soțului survenită pe un fond labil psihic, refugiindu-se în alcool. Rezumînd, influența familiei este primordială în determinismul alcoolismului în această zonă, atît femeia cît și bărbatul bea din mai multe motive :
femeia bea de singurătate, din lipsa de preocupare, ca reacție de protest la consumul excesiv al soțului, de multe ori existând mari conflicte familiale. Cînd într-un cuplu încep să consume ambii parteneri asistăm la o sinucidere psihologică, deosebit de greu de rezolvat medical.
bărbatul bea la muncă, în condiții în care, în marea majoritate a cazurilor nu este controlat de șefi, desfășurând o activitate dificilă, alcoolul fiind considerat ca un întăritor. El bea din dorința de comunicare, datorită izolării sociale existente atât vara cît și iarna (pentru Deltă) bea atît izolat, cît și în grup. Ora de la care începe să bea este cea matinală, avînd în vedere faptul că ora de începere a activității, în diferite sectoare de activitate este în jurul orei trei, când demarajul este făcut cu un pahar de alcool tare – spirt, rachiu, vodcă. După muncă își continuă activitatea bahică, unii în familie, alții în grup la local până când ajung să doarmă pe jos. În multe zone, la local adulții, oferă de băut copiilor, cu care merg împreună, din diferite motive.
2.1.6. Stresul și evenimentele de viață
Un fenomen social deosebit îl reprezintă șomajul care a prins nepregătiți psihologic o mare parte a populației și care se refugiază în alcool datorită faptului că "un litru de rom este mai ieftin decât un kilogram de salam, și ține și de foame, pentru că ne adoarme".
Căutarea locului de muncă, învățarea cu un loc de muncă care să asigure pensionarea, loc de muncă obligatoriu, lipsa de elasticitate psihică, pentru situația creată, mai ales că șansa unui loc de muncă este redusă după vîrsta de 40 ani, sunt factori care induc apetența crescută la alcool.
Plecarea de acasă la ora actuală pentru identificarea unui loc de muncă îl duce inerent în același loc de întâlnire – la băut.
Pensionarea este un eveniment de viață deosebit, în care mulți identifică anticamera morții și a bilanțurilor, de obicei cu tendința la împăcare cu lumea și de detașare treptată de magma ei fierbinte, întreaga activitate psihică poartă amprenta vieții anterioare, pe de o parte, pe de altă parte poartă procesele complexe de reechilibrare ce antrenează forțele compensatorii ale experienței și cele funcționale ale organismului. Mulți acceptă alcoolul din dorința de comunicare a izolării la care este supus prin pensionare, considerîndu-se marginalizați.
Stările depresive au o frecvență mai mare la bătrîni, ele perturbă relațiile individului cu cei din jur creîndu-se fenomene de dezadaptare, apariția temerilor de moarte și regretul pentru perioada fericită din viața pe care ar dori să o mai aibă îi determină pe mulți să accepte paharul de alcool, scăzînd astfel tensiunea psihică preexistentă cu ușoara eutimizare. Pe plan comportamental pensionarii sunt mai nervoși, irascibili și trăiesc un sentiment de frustrare, care în situații mai dificile se asociază, printre altele cu consumul de alcool.
Un fenomen deosebit ni se pare faptul că, odată cu reîmproprietărirea agricolă, mulți ajung să-și fabrice cantități mari de alcool (vin sau țuică), care nu va fi vîndută ci reținută pentru consumul propriu, neîndurîndu-se să-l vîndă pe un preț redus, și atunci îl consumă zilnic pînă cînd îl termină.
Se cunoaște de multă vreme asocierea între alcool și lipsa unei locuințe. Alcoolismul rămînea cea mai pregnantă problemă a persoanelor fără adăpost . Există dovezi că alcoolicii fără adăpost prezintă cele mai severe forme de alcoolism, marea majoritate decedînd, mai ales în timpul iernii. În geneza alcoolismului încă un factor inductor al consumului îl reprezintă navetismul persoanelor de la țară către unitățile industriale unde își au locul de muncă. În majoritatea cazurilor, timpul pierdut de persoană pentru așteptarea mijlocului de locomoție – tren, autobuz, este ocupat, pentru dispariția oboselii de vizitarea localurilor, care au apărut și în care majoritatea navetiștilor consumă alcool. Domiciliul instabil, condițiile de cămin, însingurarea, creează obișnuința și stimulează imitația, constituind astfel factori generatori ai consumului etilic.
Evenimentele de viață fericite (căsătorii, botez, aniversări etc) sau nefericite (decese) se acompaniază în cele mai multe cazuri de consum etilic, care uneori ajung la perioade lungi de timp (este cazul deceselor).
Un alt tip de consum este cel de week – end la turiștii veniți în deltă din dorință de libertate psihologică absolută, găsind un loc izolat de normele sociale, decenzurând instanțele superioare, fiind cu o stare de inebriere practic tot timpul sejurului.
Consumatorul de alcool de pe uscat prezintă diferențieri care țin de etnie, de pregătire profesională, de sex sau religie.
Nevoia de putere a alcoolicului care nu reușește să-și realizeze idealurile sale, duce la consum etilic, pentru că îi dă senzația de împlinire, de putere și sentimentul de eliberarea față de normele sociale.
Dorința de comunicare, de socializare, de ieșire din izolarea impusă prin marginalizarea de către societate, duce la consumul în grup.
Cu cît sunt mai marginalizați cu atît mai mult apare dorința de retragere și răzvrătire față de cei din jur, crescînd cantitatea ingerată.
2.1.7. Factorii politici și economici
Factorii politico-economici dețin un rol important în determinismul etiologic al alcoolismului. Dezvoltarea socio-economică, civică și religioasă în strînsă dependență cu gradul de acceptare socială, de tolerabilitate, a consumului etilic, influențează determinant producțiile viticole și implicit comercializarea alcoolului. Din punct de vedere economic, tendințele consumului de alcool au fost apreciate și explicate din punctul de vedere al venitului și pieței.
Se remarcă tendința legislațiilor de a considera, de secole, alcoolul ca un produs periculos, atitudine exprimată prin instituirea unor restricții legislative ce reglementează comercializarea sa (vezi și încercările de prohibiție din Suedia secolului XIX, Rusia anilor 1914 – 1916, și SUA din anii 1928 – 1933), precum și legislația română dinainte de 1990 care limita ora de distribuție a alcoolului, luptînd împotriva abuzurilor alcoolice, cu rezultate contradictorii, dar care au dus, paradoxal la un adevărat fenomen de rebound, în sensul că după expirarea interdicției legislative au crescut consumul cu o rată mai mare a alcoolismului.
Instituirea restricției legislative din România dinainte de 1990 au dus la creșterea frecvenței distilăriilor clandestine care fabrică alcool din orice, alcool care scade prețul de producere și, bineînțeles, creste nivelul consumului.
Realitatea dobrogeană este cu totul diferită în sensul că, prin reîmproprietărirea agricultorilor, prețul de comercializare al vinului, și în general al alcoolului a scăzut, astfel că litrul de vin se comercializează direct de la producător sub nivelul unui litru de apă, sau o bere ! La fel, alcoolurile tari – în general vodca sau rachiul care ajunge în restaurante la suma de 2,5 lei/litru, crescînd astfel puterea de cumpărare a consumatorului.
Politica dusă de societățile de producere și comercializare a alcoolului, printr-o propagandă agresivă realizată prin mass-media, a dus la creșterea consumului de alcool.
Grupurile populaționale cu nivel economic scăzut sunt cele care prezintă un risc crescut de alcoolism, mai ales că aceștia, de obicei preferă să-și folosească veniturile pentru procurarea de alcool decât pentru alimentație, mărind riscul apariției de probleme somatopsihice prin sindromul pluricarențial și a consecințelor hepatotoxice ale alcoolului.
În rezumat, s-ar putea lua în considerare, ca factori de risc, primar:
– factorul ereditar, sexul fiind mai mult la bărbați, însă cu tendința la ștergerea limitelor,
– istoricul familial pozitiv, mai multe cazuri apărînd la familiile de alcoolici, dar cu un mecanism de învățare și mai puțin prin mecanism genetic,
– existența unei personalități antisociale, însă nu este regula, mai repede alcoolicul ar perturba o personalitate slabă, prin dezinhibarea cenzurilor transformînd-o într-o personalitate antisocială,
– grupul etnic-predominînd la români, lipoveni și ucraineni, dar și la turcii musulmani, chiar dacă în Coran este interzis consumul, la aceștia predominînd tulburările somatice ei realizînd și o abstinență de durată, precum și la persoanele cu o pregătire culturală mediocră, dar există alcoolism și la licențiați,
– izolarea socială, șomajul, timpul disponibil deosebit pe care îl are îl determină să apeleze la alcool,
– învățatul de timpuriu din copilărie cu persistență la adulți a obiceiului de a bea duce la recrutarea unui mare contingent de alcoolici.
– și nu în ultima instanță, factorii economico – politice care au implicații majore în acest fenomen.
2.2.Personalitatea alcoolicului
Personalitatea este totalitatea psihologică ce caracteriziază și individualizează un om particular.Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, rațional, deci omul așa cum este el resimțit în afara noastră sau în propia noastră ființă.(Zlate M. 2000 pg 230 ).
Personalitatea este sinteza tutoror elementelor care concură la conformțtia mentală a unui subiect, pentru ai oferi fizionomia sa proprie.Aceasta rezultă din numeroasele particularități ale constituției psihofiziologice, componentelor instinctiv-afective, elemente alimentate prin aferente senzitivo-senzoriale si cenestezice, modurile sale de reacție, amprentele lăsate de toate experiențele trăite ce au jalonat istoria individuală.
Problema personalității predispusă la alcoolism este puțin lămurită în literatură.
Actualmente se tinde spre înlocuirea termenului de personalitate alcoolică prin personalitate prealcoolică.
Multitudinea lucrărilor clinice, psihometrice si psihodinamice asupra personalității alcoolicilor rămîne iluzorie cu toate tentativele de a face o sinteza exhaustivă, de a realiza date convergente.
Conceptul unei personalități comune la toti alcoolicii este refuzat de majoritatea autorilor, tentativele de definire a unei uniformități între toti alcoolicii, cele de a găsi un număr de factori a căror prezență poate determina o vulnerabilitate in dezvoltarea unui alcoolism.
Testele psihometrice si proective nu pot afirma cu certitudine similitudini importante in profilul personalității la diferite grupuri de alcoolici si nici nu diferențiază net caracteristicile specifice alcoolici-nonalcoolici sau alcoolici si alte grupe clinice (nevrotici,toxicomani…)
Prin testul MMPI se găsesc scoruri mari la scalele D (depresie), Pt (psihastenie) si Pd (psihopatie). Multiple studii arată o creștere a scorurilor la scala Pd, semnificativ, în particular între alcoolici si non-alcoolici. Diferențele pentru scala D sunt mai puțin singulare.Alcoolicii se diferențiază de nevroze printr-un scor mai mic la triada nevrotică a testului MMPI ceea ce-l determină pe Rosen să constate diferențe între alcoolici pentru acest scor, superior sau egal celui constatat între alcoolici si nevrotici .
Testul Catell constată diferențe nete între alcoolici și non alcoolici pentru factorul C, factor care masoară forța Eu-lui si maturitatea emoțională, factor care este scăzut la alcoolici. De asemeni prin acest test , pentru nivelul anxietății se găseste un scor crescut .
Investigația psihologică prin TAT găsește ostilitate, egocentrism, exprimarea mai puternică a Sine-lui și o nevoie de putere superioară față de cea a altor bolnavi psihici.
Alți autori pornind de la testul MMPI si Catell au propus identificarea de subtipuri de personalitate alcoolică. (Boișteanu P. 1991 ) . Unii opun profilului de tip psihopatic asocial si agresiv un profil de tip psihonevrotic. Alții separă prin testul MMPI, două subtipuri:psihopatic si nevrotic depresiv.Mogar (1984) identifică prin acelasi test, un grup pasiv-agresiv si altul depresiv-compulsiv.
In 1978 Van Dijk descrie o triadă de tăsături particulare mai frecvente la alcoolici :
-frcventa sentimentelor de neplăcere și de suferință emoțională la frustrări minime
-intensitate extremă a acestor efecte neplăcute
-incapacitatea de sublimare sau de canalizare a acestor afecte
In caz de stress, alcoolul furnizează o ușurare rapidă a acestor senzații, cu atît mai mult cu cît ele survin la o personalitate slabă cu imposibilitatea de frînare a pulsiunilor dipsice printr-o imaturitate afectivă.
Concluzionînd, într-o sinteză sintetică a multitudinilor de lucrări apărute, sunt considerate ca suscitînd abuz de alcool trăsături diverse și imprecise precum: imaturitatea afectivă, dificultatea de a tolera afecte anxioase si depresive, intoleranța la frustrare, expunerea la ambivalența maternă , conflicte referitor la autonomie, tendința de trecere la act în cursul copilăriei cu ușurință, tendințe homosexuale refulate, ambivalența de rol social, etc.Acești factori care pot fi întîlniți înaintea alcoolizării favorizîndu-l au determinat la constituirea unei personalitati prealcoolice.
După Duhl alcoolismul reprezintă o "soluție de descărcare" intervenind ca mecanisme habituale adaptate la evenimente vitale.Aceste slăbiciuni a mecanismelor adaptative nu pot fi ințelese decit in termenul interactional multifactorial intre "om si mediul său".
Studiul personalitatii premorbide evidențiază prezența tulburărilor de comportament, impulsivitatea si ostilitatea, un rol important jucandu-l etnicitatea și istoricul familiei.
In mod frecvent etilismul cronic duce la impulsivitate, autodepreciere, anxietate si depresie-trăsături care se atribuie de obicei personalității prealcoolice .
Unii autori găsesc la alcoolici un sentimentalism si o mare emotivitate fără să aibă totdeauna posibilitatea de exteriorizare, alcoolicul fiind un timid care dorește să se amestece cu cei din jur dar nu poate să comunice cu ei făcînd cu greu primul pas, ei recurgînd frecvent la alcool ca un dezinhibitor social. Alții găsesc o ambivalență de reactie, înaintea dependenței, tendințe impulsive, o scădere a toleranței la frustrare si o subestimare a Sine-lui, alcoolul anulînd dificultățile de viață.
Barrucand si Royer(1998) consideră structura alcoolicului ca fiind dependentă, depresivă, caracterizată prin urmatoarele trăsături: autonomie redusă, inițiativă scăzută, activitate scăzută, servilism, proastă autoîincredere, fără proiecte de viitor, dependent socio-familial cu nevoia acută de a fi stimulat.
Mecanismele psihologice care ar condiționa conduitele alcoolice ar fi: imitație, compensație, deviație, autoagresivitate, impulsivitate morbidă. Trăsăturile de personalitate premorbide regăsite cu frecvență prevede : imaturitate, insecuritate, dependența si intoleranța la frustrare, dar după Lemperiere (1989), nu ar exista o personalitate prealcoolică specifică, alți factori intervenind si asociindu-se cu influența mediului si probabil o predispoziție somatică.
Teoria lui Lisansky (1982), numită teoria lui "X Y Z" situiază clar locul factorilor de personalitate prealcoolică in determinismul abuzului de alcool:
-X reprezintă aspecte a stării psihobiologice a subiecților,
– Y aspectele statutului său psihobiologic,
– Z aspecte ale statutului său social.
Conjugarea simultană a factorilor XYZ este necesară în dezvoltarea unui alcoolism. Dacă starea psihologică prealcoolică se limitează la cîteva trăsături predispozante, ele nu vor constitui o personalitate specifică alcoolicilor.Factorul Y este necesar, dar nu suficient să dezvolte un alcoolism, în absența factorilor X sau Z , putînd duce la alte conduite dar nu alcoolice. Această teorie propune o explicație satisfăcătoare privind trăsăturile de personalitate alcoolică
Predispoziția către alcool a dus la descrierea în psihopatologie a unei « personalități a băutorului », cunoscută sub numele de « alcoolomanie ». Alcoolomania este apetența morbidă pentru alcool și se consideră că ea are la bază o anumită » predispoziție », care poate fi întîlnită la ascendenții bolnavului, în istoricul familial al acestuia.(Enăchescu C. 2003 pg 285)
Pînă in prezent nu există un consens de opinii privind existența unui profil de personalitate care ar predispune la alcoolism. Concluzionind putem spune că nu există o personalitate alcoolică stricto-senso, dar ar exista mai multe structuri de personalitate intervenind ca factori de patologizare .
2.3.Manifestări discomportamentale în alcoolism
2.3.1.Alcoolismul și personalitatea antisocială
Considerăm că ceea ce“ se desemnează mod comun sub numele de alcoolism este o alcoolomanie, expresie a unei personalitati anormale de cele mai multe ori psihopatice’’ Ionescu G . , Neicu N.(1976).Pînă în prezent nu există o opinie general valabilă față de personalitatea alcoolicului . Alonso Fernandes F.(1995) lua în discuție ‘’ personalitatea alcoolicului ‘’ și aprecia că acești bolnavi prezintă întotdeauna o anumită fatigabilitate morală și caracterială ,dezechilibrare , inadaptabilitate socială, tulburări de sexualitate si foarte frecvent o stare psihastenică Laxenaire M (1982).
Personalitatea alcoolicului grupaeză mai multe caracteristici: angoasă, hipersensibilitate la frustare, agresivitate Ebel A (1992) imposibilitatea de a-și îndeplini dorințele.
Tulburările legate de alcool sunt asociate cu un risc crescut de accidente, violență, suicid .Intoxicația alcoolică, mai ales la indivizii cu personalitate de tip antisocial, se asociază cu producerea de acte criminale. Minciuna, furtul, chiulul, vandalismul, vagabondajul, cruzimea fizică apar încă din copilarie, în perioada adultă se adaugă incapacitatea de a onora obligațiile financiare, accidente la locul de muncă, absenteismul la locul de muncă, după vîrsta de 30 ani comportamentul antisocial face din individ un client al instituțiilor mai degrabă, penale decît medicale Rigaud A.(1994)
Tulburările legate de alcool sunt asociate cu un risc crescut de accidente, violență și suicid. DSM IV estimează că jumătate din accidentele de circulație implică fie un conducător auto fie un pieton care a consumat alcool.
Intoxicația alcoolică severă, mai ales pentru indivizii cu personalitate de tip antisocial, se asociză cu producerea de acte criminale Blankfield A.(1982-1983); mai mult de jumătate dintre criminali și victimele lor se presupune că au fost intoxicați cu alcool în momentul producerii evenimentelor.Ea contribuie de asemenea, la absenteismul de la locul de muncă, la producerea de accidente la locul de muncă, productivitate scăzută. Elementul esențial al acestei tulburări este un pattern de comportament iresponsabil și antisocial care debutează în copilărie și se continuă în perioada adultă.
2.3.2. Corelația alcoolism implicații medico-legale
Alcoolul este incriminat în jur de 55 – 65% din accidentele de trafic procent raportat de SUA, Canada, Marea Britanie, Australia etc. Numărul șoferilor care conduc noaptea sub influența alcoolului este cuprins între 1% în țările nordice și 8,5 % în Statele Unite. Etanolul joacă un rol important în geneza traumatismelor, fiind asociat în 40 – 50% din accidentele mortale de trafic, în 25 – 35% din accidentele nemortale, în peste 64% dintre incendii și arsuri, în 48% dintre accidentele prin hipotermie și degerături, în peste 20% din sinucideri, în peste 50% din crime (victime sau agresor.)
La fel de important este alcoolul în violența casnică, familială. El a fost găsit implicat în 25 – 50% dintre cazurile de violență fizică asupra unuia dintre soți; multiple studii implică etanolul în agresiunile și maltratările copiilor, rata lor variind între 38 – 83% din cazuri. Alcoolul joacă un rol esențial în violența și conflictele maritale, influențând atmosfera familială. Tot atât de important este rolul etanolului în declanșarea agresiunilor sexuale, alcoolul fiind incriminat în 48 % dintre incesturi, 55 % din cazurile de exhibiționism și în 48% dintre violurile cu violență (Beliș V. 1988 pg 52)
Analiza mortalității induse de alcool relevă multiple diagnostice de deces. Consecința consumului cronic abuziv etanolic este determinantă în realizarea unor cazuri de exitus de cauze domestice diferite (pe primul loc fiind ciroza hepatică, apoi, bolile cardio-vasculare și cancerele). De asemenea, alcoolul etilic joacă rolul decisiv într-un număr important de decese prin suicid ca urmare a acțiunii dezinhibitoare precum și în realizarea unor crime unde induce modificări pulsionale .
Morțile violente înregistrate în perioada 200 – 2004 sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul 1 Morțile violente înregistrate în perioada 2012 – 2014 (Arhiva Serviciului de Medicină Legală Tulcea)
Comportamentul antisocial, delicvența, criminalitatea și alcoolismul determină la reflectarea relației între alcoolism și personalitatea antisocială ca factor de risc psihopatologic (implicată în proporții variabile în funcție de autor între 15,4 % și 49 %).
Relația alcool – sociopatie presupune faptul că etanolul în abuz reprezintă un simptom al comportamentului antisocial, tot așa cum comportamentul antisocial se desprinde ca o rezultantă a abuzului alcoolic .
Frecventele probleme medico-legale pe care le antrenează alcoolismul în evoluția sa, ca și cele de sănătate publică, au dus la concluzia că el trebuie abordat multidisciplinar și interdepartamental.
Fiind considerat ca „cel mai important factor criminogen” al zilei, acest tip de toxicomanie poate determina apariția unor infracțiuni ca: violența, furturile, violurile, accidentele de trafic, violările de domiciliu, crimele etc.
Ca mecanism declanșator este implicată dezinhibiția, ruperea a cenzurilor care și așa sunt deosebit de fragile la sociopați, alcoolul fiind un declanșator al unor tendințe patologice de personalitate ale delincvenților. Alcoolul este cauza privării de libertate în 30 – 50% din cazuri. Relația alcoolism delincvența cuprinde mai multe aspecte printre care faptul că etilismul devine un teren prin degradarea personalității, favorizează trecerea la act și facilitează un raptus agresiv, amplifică delincvența.
Alcoolul este incriminat de Inspectoratul de Poliție a Județului Tulcea într-un număr de 35 369 de cazuri, predominînd accidentele rutiere cu 12 500 cazuri (35,34%), număr în continuă creștere mai ales în ultimii ani (consumul de alcool determinând imbibiții de până la 3,22g/ litru), este urmat în top de către furturi 11 030 (31,18 %) și vătămarea corporală – 1904 (5,38 %).
Tipurile de infracțiuni în care a fost implicat alcoolul sunt prezentate în Anexa II.
2.3.3. Alcoolismul si agresivitatea
Agresivitatea a devenit astăzi o problemă socială fundamentală a omului si a umanității, pentru că intreaga lume este amenintată de agresivitate.Dacă înainte se vorbea despre agresivitatea ființei umane sau despre agresivitate în lume, astăzi se vorbește despre o lume a agresivității. La originea agresivității converg sau se interferează factori genetici, psihologici, precum si o serie de influiențe biologice si endocrine.Care dintre acești factori predomină sau au ponderea cea mai mare este greu de spus, deoarece orice determinare este în funcție de individ si de circumstanțele mediului.
După Enăchescu (1996), agresivitatea trebuie considerată ca o stare psihologică de natură potențială, putîndu-se oricînd manifesta în conduitele sau actele individului, în funcție de circumstanțele vieții.
Dicționarul de psihologie definește termenul de agresivitate astfel: “un atac, o acțiune ostilă orientată împotriva unei persoane sau obiect”.
Agresivitatea presupune integrarea emoțiilor negative într-un pattern de acțiune destructivă. Ea este descrisă și ca fiind expresia unei atitudini și a unui comportament față de ambianță, o relație care se desfășoară prin competiția frustării și conflictul unor semnificații elaborate în ontogeneza personalității (V.Chiriță, Gh.Boisteanu 1987 ). La om, sub influiența normelor și îngrădirilor de ordin cultural, moral, agresivitatea este împinsă în plan secundar și exprimarea ei devine condiționată.Gradul ei de intensitate și pragurile ei de activare diferă însă, în limite foarte largi, de la o persoană la alta.
Comportamentul agresiv al persoanelor alcoolice este concomitent o problemă medicală, una socială alteori îmbrăcînd forma judiciară.
Agresivitatea poate fi expresia disperării individului la pierderea încrederii în persoana alăturată.
Reacțiile comportamentale agresive apar fie ca modalități de raportare la o situație conflictuală deja existentă în familie sau ca reprezentând cauza conflictelor familiale.
Normele sociale elaborate în diferite contexte socio-culturale indică modalitățile agresivității, circumstanțele în care ele se desfășoară precum și intensitatea ei.
Consumul cronic de alcool determină modificări caracteriale specifice dominate de scăderea toleranței la frustrare cu scăderea autocontrolului, individul fiind caracterizat prin creșterea ostilității, impulsivității, imaturitate, agresivitate, lipsa de tărie a Eu-lui, dificultăți de identificare sexuală și în ultimă instanță o scădere a controlului impulsurilor ajungând deosebit de frecvent la disfuncționalități sociale și familiale marcate.
Nu se poate identifica un profil anterior al agresivității alcoolicului, mai probabil fiind o modificare și o accentuare a unor trăsături caracteriale generate de consumul abuziv de alcool. Evident acest comportament se resimte mai mult în cazul agresiunii fizice la nivelul cuplului cu destructurarea lui frecventă. Comportamentul agresiv al persoanelor alcoolice este concomitent o problemă medicală, una socială alteori îmbrăcând forma judiciară.
Studiile au arătat o relație tip doză-răspuns între leziunile datorate comportamentului violent și consumul de alcool.Cantitatea de alcool, nu frecvența consumului, pare a fi responsabilă de comportamentul violent. Există dovezi că violența este în concordanță cu nivelul crescut al alcoolului în sînge.Factorii sociali și culturali reglează rata violenței alcool-induse, de la extrema devianță comportamentală în mediile în care se cultivă un stil de viață violent pînă la agresiunea previzibilă, asociată consumului abuziv de alcool.
In explicarea comportamentului agresiv, a cauzelor și condițiilor acestuia, se conturează modelele:
-teoria despre “instinct”, care definește agresivitatea ca un instinct spontan, însă nu poate fi vorba despre un instinct excitație endogenă, decât în cazuri extreme, ci se presupune că depinde mai mult de excitanții exteriori declanșatori cu cât instinctul rămâne nesatisfăcut, cu atât organismul caută un excitant declanșator;
-pentru Bandura, urmărirea unor scene de violență argumentează agresivitatea. Există astfel o învățare a violenței, după cum există și o învățare a devianței, așa cum este demonstrat de sociologi
-tezele lui Freud asupra frustării au constituit în 1941 fundamentele” frustrării și agresiunii”, o lucrare de pionierat; s-a constatat că o agresiune este totdeauna urmarea unei frustrări și că o frustrare antrenează mereu un comportament agresiv.Cu riscul unei prea mari schematizări, am putea vorbi de trei paradigme explicative importante ale agresivității individuale și interpersonale.
Prima este biofiziologică: cea a instinctului, a pulsiunii vieții, a instinctului agresiv de supraviețuire.Cauzele biofiziologice invocate în general sunt: agresivitatea înăscută de către Konrad Lorenz, pulsiunea morții de către Sigmund Freud, cromozomul suplimentar de către Patricia Jacobs. Se consideră chiar că personalitatea agresivă, având la bază dispozițile genetice ale caracterului, se construiește din primii ani ai copilăriei.
A doua paradigmă a agresivitații, cu tendințe psihanalitice,consideră acest fenomen ca reacție la o frustrare .
A treia paradigmă dezvoltă o teorie psihosociologică a învățării sociale a agresiunii.Un studiu efectuat pe 133 de adolescenți dintr-un centru de reeducare arată ca o respingere din partea părinților – mai precis, o lipsă de interes sau un abandon –este în corelație directă cu tulburările comportamentale și delicvența tinerilor.
Agresionarea femeii în cuplul în care bărbatul este consumator cronic de alcool are o mare nuanță sexuală, în sensul că progresiv o dată cu adâncirea în consumul de alcool individul ajunge la scăderea potenței sexuale până la impotența ceea ce determină stări conflictuale în familie, femeia fiind acuzată de infidelitate, cu atât mai mult cu cât ea refuză actul sexual ne mai acceptând intimitatea cu o persoană degradată moral. Mai mult, o dată cu agresionarea ei de către un partener alcoolic, o determină să nu mai accepte intimitatea ceea ce adâncește ideea de gelozie frecventă întâlnită la alcoolici. De obicei, anturajul alcoolicului întreține ideea de gelozie pe care o accentuează prin discuțiile cu alură sexuală, privind performanțele lor sexuale la care fanteziile individului mărește handicapul individului declanșat de consumul abuziv de alcool etilic. Majoritatea femeilor acceptă agresiunea fiind justificată de dorința de a-și păstra integru mariajul.
Un alt mobil al agresiunii este produs de conflictul generat de o femeie care ajunge la suprasaturația psihogenă generată de un soț alcoolic; frecventele „tracasări” produse de femeie care își dorește un soț sobru, motiv pentru care consideră utile agresionarea lor verbală.
Prezența agresiunii sub toate aspectele este găsită cel mai pregnant în cuplurile la care femeia este cea care abuzează de alcool, generate de un soț intransigent care nu acceptă „defectul” partenerei sale; el refuză ajutorul psihiatric pentru soția s-a considerând că l-a făcut de rușine, fără să considere și posibilitatea că alcoolismul este o boală care poate fi tratată. Frecvent la aceste cupluri se ajunge la un cerc vicios generat prin determinarea femeii de a se refugia în consumul accentuat de alcool cu atât mai puternic cu cât este agresionată și desconsiderată, sau neglijată.
Particularități deosebite identificăm la „acceptarea” agresivității la femei în funcție de etnie.
În cadrul cuplurilor de români majoritatea femeilor acceptă cu greu agresivitatea răspunzând prin frecvente separări, sau încearcă modalități diferite pentru a determina partenerul să renunțe la consumul de alcool prin tratamente diferite, inclusiv administrarea de antalcool în alimente pe ascuns. Agresiunea fizică o acceptă cu dificultate multe ajungînd la divorț.
Prin modul de receptare al consumului de alcool la lipovenii- ruși, în care abuzul etilic este receptat de la vârste mici, le determină pe multe femei de această etnie să accepte cu aparentă seninătate abuzul; sunt mult mai nepăsătoare la degradarea soțului generată de consumul de alcool, acceptă în tăcere agresiunea, iar după mulți ani ajunge la asistență de specialitate și atunci minimalizând calvarul pe care îl suportă. Frecvent ajung la rândul lor la consum crescut de alcool.
Comportamentul specific al macedonenilor care nu acceptă „egalitatea” dintre cei doi parteneri, femeia fiind crescută cu respect deosebit față de bărbat pe care să-l respecte fără limite, le determină să suporte toată agresivitatea alcoolicului, în cele mai frecvente cazuri ajungând la asistența de specialitate dar și atunci refuzând să divulge conflictualitatea familială.(Tatu M. 1996)
Agresionarea turcoaicelor este mai frecvent verbală și comportamentală mai puțin fizică, însă impactul este mult mai dur, ele ne acceptând consumul de alcool, pe care îl consideră un rău biblic, motiv pentru care suferința este mult mai mare. Concomitent asistăm la ascunderea motivației conflictului lor, dar această etnie ajunge mult mai frecvent pentru a solicita asistența de specialitate pentru a îndepărta consumul de alcool.
Față de primele țigăncile-turcoaice acceptă cu stoicism agresiunea bărbaților și nu acceptă de loc asistența de specialitate. O dată cu căpătarea independenței financiare ale femeilor din această categorie asistăm la inversarea de roluri în aceste cupluri, mulți țigani devenind dependente financiar de soțiile lor ceea cei determină la prudență în relațiile lor. Conflictualitatea la aceste grupuri a diminuat foarte mult din 1990.(Tatu M .1996)
Alcoolul este recunoscut ca factor important declanșator al comportamentului auto-și heteroagresiv, al unor reacții impulsive sau ca factor dezinhibitor al unor tendințe agresive potențiale: factor important în stimularea actelor infracționale-tentative de omor și crime 50%,
jafuri 48%, precum și al sinuciderilor, cunoscîndu-se faptul că 25,4% pacienți alcoolici au comis acte autolitice, accidente rutiere etc.Consumul excesiv si continuu de băuturi alcoolice reprezintă un factor declanșator al comportamentului agresiv, dar și ca factor dezinhibitor al unor tendințe potențiale .( Tatu M. 2003 pg 80)
2.3.3.1 Manifestări agresive în cazul comorbidității depresie-alcoolism
Referitor la corelația alcoolism-depresie și anxietate-autoagresivitate, alcoolul este considerat ca factor favorizant al bunei dispoziții, însă în multe cazuri, consumul de alcool duce la apariția tristeții, a anxietății, a disperării si lipsei de speranță, ceea ce îi împinge pe unii consumatori la conduite autoagresive.Evaluarea modificărilor dispoziției determinate de consumul de alcool presupune în mod automat că alcoolismul este factorul primar în timp ce depresia aparține tabloului clinic secundar, determinat de abuzul de substanță.Tulburările dispoziției fac parte din exprimarea clinică obișnuită a consumatorilor abuzivi de alcool, mai ales în timpul sevrajului.În această perioadă de timp, pacienții dependenți de alcool raportează depresie, iritabilitate, suspiciozitate, anxietate, probleme cognitive.
Administrarea alcoolului ca medicație antidepresivă este un comportament obișnuit, cu o prevalență semnificativă în funcție de referință.Se consumă alcool în dorința de a diminua tristețea, pentru anihilarea fricii și a diferitelor temeri pentru a combate singurătatea sau a distrage atenția, ignorîndu –se problemele reale.Efectele alcoolului pe termen scurt sunt binecunoscute: se absoarbe rapid în urma ingestiei, după care urmează o stare de ușoară excitație și euforie,ceea ce ar reprezenta un efect benefic pe termen scurt. În realitate, datorită creșterii cantităților ingerate și a prelungirii consumului în timp, efectele alcoolului se suprapun și modifică tabloul clinic al depresiei, constituindu-se într-o comorbiditate freventă și cu implicații grave asupra evoluției.
Studiile arată o frcvență crescută a consumului de alcool la bărbați și o frecvență mare a depresiei la femei.
Un studiu epidemiologic larg a constatat că 24% dintre bărbații cu dependență la alcool au prezentat cel puțin un episod depresiv major pe parcusul vieții, adică o rată de trei ori mai mare decît în populația generală. Depresia printre femeile alcoolice a fost raportată la 48% ,adică de patru ori mai frecventă decît în populația generală. Persoanele de sex feminin sunt mai expuse riscului de a dezvolta o formă secundară de alcoolism, determinată de o depresie.
Alcoolicii cu debutul consumului abuziv înainte de vîrsta de 20 ani prezintă trăsături de personalitate antisocială, abuz de alte substanțe, depresie, tentative de suicid, antecedente de alcoolism pe linie paternă.(Chiriță V. ; Chiriță R .2003 pg 104)
Numeroase probleme sociale, familiale și individuale sunt asociate depresiei alcoolismului și/sau violenței.Cele mai frecvente repercusiuni sociale și medicale sunt sistematizate după cum urmează:
-rată crescută a comportamentului violent și a suicidului
-abuz frecvent de alte substanțe
-prevalență crescută a bolilor somatice
-implicații medico-legale
-integrare socială și familială deficitară
Studiile subliniază importanța asocierii alcoolismului cu depresia.
Nu este întotdeauna clar care tulburare primează.
2.3.3.2.Riscul suicidar în relația depresie-alcoolism
Un alt aspect mult semnalat și recunoscut în literatura de specialitate este interrelația dintre alcoolism-depresie și anxietate-suicid. Aproximativ 30% din alcoolici sunt depresivi și aceștia recurg la alcool pentru a putea suporta mai ușor supliciul depresiei lor. Fiind conștienți de continua lor degradare, alcoolicii recurg deznădăjduit la suicid; între 5% și 25% din indivizii alcoolici mor prin suicid, iar 40% din cazurile de suicid se realizează sub influiența băuturilor alcoolice, (Grecu-Gabos 2000) ceea ce nu înseamnă că toți au fost alcooldependenți.Studiile clinice arată că suicidul este fenomenul caracteristic comorbidității depresie-alcoolism.
După majoritatea autorilor, ar exista trei modele biologice explicative ale comportamentului agresiv în care se înscrie și cel autoagresiv (modelul biologic, modelul psihosociologic, modelul socio-cultural), dar reacțiile ar fi diferite sub influența consumului de alcool, alcoolul fiind recunoscut ca important factor:
– declanșator al comportamentului autodistructiv și heteroagresiv;
– declanșator al unei reacții impulsive;
– dezinhibitor al unor tendințe potențiale, refulate în inconștient ca urmare a frustrărilor pe care le suportă individul pe parcursul vieții.
Astfel, consumul de alcool, atât de frecvent întâlnit în cadrul actelor suicidare, este prezent și ca favorizant, ca precipitant și nu în ultimul rând ca determinant al comportamentului suicidar, alcoolicii, ca și drogodependenții, încercînd să evadeze din realitate, în multe cazuri ei realizează o rupere definitivă din ambianță și de ei înșiși prin suicid. Alcoolismul cronic, asociat cu diminuarea și întreruperea relațiilor sociale și familiale normale, dublate de diminuarea capacității de muncă, pierderea slujbei, compromiterea sănătății psiho-fizice, izolarea progresivă și diminuarea speranței de viață, se poate solda frecvent cu suicid.
Alcoolismul, ca urmare a comorbidității cu depresia sau cu tulburările de personalitate, ca urmare a parcurgerii unor episoade confuzo-onirice, alterează instinctul propriei conservări a individului.
Suicidul, aflat sub imperiul consumului de alcool, apare ca un act impulsiv, reactiv sau inconștient.(Bergend M. 1991 pg 205)
Factorii cei mai ades asociați cu suicidul la alcoolici sunt: existența unor tulburări depresive majore și a tulburărilor anxioase, lipsa sistemelor psihosociale de suport , o boală somatică importantă asociată, dificulățile profesionale, relațional-familiale și sociale, separarea, divorțul, pierderea persoanelor apropiate.
Dintre comorbiditățile cele mai frecvent întâlnite în asocierea dintre consumul de alcool și comportamentul suicidar, se pot menționa tulburările de personalitate, depresia, anxietatea, toxicomaniile.
Tulburările grave de personalitate se află la originea unei rate destul de mari din sinucideri, de aproximativ o treime. Majoritatea dintre subiecții cu tulburări de personalitate care comit acte suicidare provin din familii dezmembrate, mediu în care violența, abuzul de alcool și droguri se întâlnesc frecvent. Pentru ei, suicidul constituie adesea ultima pagină a existenței lor dominate de conduite impulsive și antisociale, declanșate frecvent de consumul de băuturi alcoolice sau alte droguri. Asociate și cu consumul de alcool, ele pot fi, fie determinante ale consumului excesiv de alcool, fie cauzate de acesta..
DSM-ul susține că alcoolul ar accentua trăsăturile personalităților antisociale, ar putea exacerba anxietatea și depresia personalităților de tip borderline.
Kaplan H.(1994) apreciază că pînă la 15% dintre toate persoanele cu alcoolodependență comit suicid. În SUA aproximativ 7000 pînă la 13000 de persoane alcoolice sunt victime ale suicidului.Alcool-dependenții suicidari tind să fie de vîrstă mijlocie, necăsătoriți, fără prieteni, izolați social și băutori curenți.
2.3.3.3. Date semnificative referitoare la alcoolism și autoagresivitate în județul Tulcea
În acest subcapitol, pentru o mai bună prezentare a evoluției fenomenului suicidar și a problemei alcoolismului, în anii precedenți 2002-2004, în județul Tulcea voi adăuga date recoltate de la Institutul de Statistică și din Arhiva Direcției de Sănătate Publică Tulcea, Serviciului de Medicină Legală, Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Tulcea.
Neavînd date asemănătoare pe țară și pe celelalte zone ale țării pe această perioadă, nu am putut constata pe ce loc se situează județul Tulcea sub acest aspect. În 2000, rata mortalității prin suicid era de 12, 3, iar în Tulcea de 16, 02, intrînd în categoria a treia la nivel național, cu valori ale ratei mortalității prin suicid cuprinse între 15 și 19, 99. În prezent, această zonă teritorială s-ar situa în categoria a doua, avînd între 20 și 24, 99 sinucideri finalizate la 100.000 de locuitori, ceea ce nu poate fi decît îngrijorător.
Suicidul reprezintă una din principalele cauze de deces, la nivel mondial situîndu-se pe primele 4 – 10 locuri de la o țară la alta. Din tabelul următor se observă o medie anuală a deceselor între anii 2012 – 2014 de 3124,66, a morților violente (accidente, crime, înec, otrăviri, intoxicații accidentale) de 298 (9,53 % din totalul deceselor) și a sinuciderilor de 56,33 (1,76 %). Raportul dintre morțile naturale și cele violente este de 9,48/1, iar cel dintre morțile violente și cele prin suicid de 5,32/1. Se poate spune că, violența agresivă, adesea convertită în autoagresivitate, reprezintă factori mari de risc în mortalitatea generală.
Tabelul nr. 2 Raportarea deceselor prin suicid la mortalitatea generală și la morțile violente
.
Pentru a evidenția implicarea consumului de alcool și a alcoolismului în comportamentul suicidar în prezentul studiu, voi prezenta în continuare tulburările psihice întîlnite în cadrul celor 291 de tentative de suicid analizate și a celor 169 de decese prin suicid, motivațiile date tentativelor de suicid în foile de observație, precum și nivelul alcoolemiei rezultate în urma efectuării acesteia la cadavrele sinucigașilor.
În cadrul tentativelor de suicid, din tabelul nr. 3 reies tulburările psihice întîlnite la tentatori.
Tabelul nr. 3 Tulburări psihice întîlnite la tentatori
Se poate observa cu ușurință faptul că alcoolismul și depresia sunt cel mai frecvent întîlnite în cadrul comportamentului suicidar, din totalul cazurilor 28,5 % fiind alcoolici, iar 22 % fiind cunoscuți ca depresivi.
Din punct de vedere al motivației gestului suicidar ( date obținute din anamneza foilor de observație) la cei 291 de tentatori, distribuția este prezentată în tabelul nr. 4. După cum se constată, consumul excesiv de alcool stă la baza unui procent mare de tentative – la 90 de cazuri, acesta neputînd fi redat în totalitate în acest tabel, o parte însemnată din tentativele demonstrative și cele reactive ca urmare a unor conflicte familiale și profesionale fiind corelate cu consumul excesiv de alcool.
Tabelul nr. 4 Motivația gestului suicidar
În tabelul următor este prezentată distribuția cazurilor de suicid realizat pe grupe de vîrstă raportate la valoarea alcoolemiei, care arată că ingestia de alcool dinaintea comiterii actului suicidar este prezentă în fiecare grupă de vîrstă cu excepția celei de 0 – 14 ani.
Tabelul nr.5 – Distribuția cazurilor de suicid realizat pe grupe de vârstă raportate la valoarea alcoolemiei.
-Distribuția actelor autoagresive în funcție de mediul de rezidență.
În majoritatea lucrărilor de specialitate se afirmă o incidență crescută a conduitelor suicidare în mediul urban, această creștere este generată de marile aglomerări urbane (Durkheim). Diferența dintre rural și urban în ceea ce privește conduitele suicidare se poate explica în primul rînd prin faptul că locuitorii satelor nu beneficiază de un sistem de asistență medicală și psihiatrică, iar nivelul de educație sanitară este foarte scăzut. Acest fapt se accentuează în cazul populațiilor din Delta Dunării. În ceea ce privește corelația dintre consumul excesiv de alcool și conduitele suicidare, trebuie precizat că la sate se produce o cantitate mare de băuturi alcoolice (în special, vin și țuică) care dacă nu poate fi vîndută este împărțită cunoscuților sau este consumată de producător.
În județul Tulcea, în perioada 2002 – 2004, pentru mediul urban, există valori mai mari în cazul tentativelor suicidare (64, 9 %). Acest raport se inversează însă în cazul suicidului finalizat, valorile mai mari înregistrându-le mediul rural (62,72%). Acest aspect se poate datora sistemului slab de asistență medicală și psihiatrică și în cazul locuitorilor din Delta Dunării izolării de ape.
De asemenea, în ceea ce privește tentativele suicidare, locuitorii de uscat prezintă valori mai mari (66, 3%) decât cei din mediul deltaic și riveran (33, 7 %),
dar acest raport se inversează în ceea ce privește cazurile de suicid realizat: uscat – 41, 42%, Delta Dunării/mediul riveran – 53, 84%. Valorile mari în cazul populației din Delta Dunării se pot datora izolării sociale, condițiilor de viață și de muncă deosebit de grele, dar și consumului mare de alcool în acest teritoriu.
Toate aceste date sunt prezentate în tabelul nr. 6
Tabelul nr. 6 Distribuția cazurilor de tentative suicidare și suicid realizat în funcție de mediul de rezidență.
Avînd în vedere toate aceste date lucrarea de cercetare va avea drept subiect autoagresivitatea în rîndul alcoolicilor raportată la principalele etnii din județul Tulcea.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Asupra Consumului DE Alcool Si Personalitate (ID: 166371)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.