Studii Si Cercetari Privind Metode Neconventionale de Imbinare a Lemnului

CUPRINS

1. Generalități privind îmbinarea lemnului: tipuri și metode…………….1

1.1 Tipuri de îmbinare cunoscute………………………………………………………..4

1.2 Metode clasice de îmbinare a lemnului…………………………………………..

2. Sudarea lemnului generalități și tipuri de sudare

2.1 Sudarea lemnului cu cepuri….

2.2 Sudarea lemnului prin fricțiune….etc.

3. Echipamente utilizate pentru sudare

3.1 Echipamente pentru sudarea lemnului cu ultrasunete??

3.2 Echipamente pentru sudarea lemnului prin fricțiune??……etc. (aici trebuie consultată și d-na prof. – dumneaei decide cum să structurezi lucrarea)

4. Rezultate experimentale proprii și obținute de alți cercetători

5. Concluzii: eficiența tehnologiei și dezavantaje

6. Bibliografie

PREFAȚĂ

Lemnul, în general, reprezintă o parte importantă din activitatea economică a României și nu numai. Este un material regenerabil ce poate fi utilizat sub diferite forme în producția unei game largi de produse. Dezvoltarea economică durabilă, ca domeniu prioritar național, în scopul îmbunătățirii standardelor de viață, trebuie să fie însă echilibrată cu necesitatea de a respecta mediul și interesele societății în ansamblu. Astfel, industria lemnului prin activitățile, produsele și procesele implicite trebuie să aibă în vedere o contribuție triplă în: economie – mediu – societate. Impactul pozitiv asupra acestora va putea conduce către o dezvoltare continuă sustenabilă. Pentru aceasta, însă fiecare etapă de dezvoltare a cunoașterii prin cercetare – ca pilon de bază – în domeniu reprezintă un pas către o evoluție sigură și durabilă.

Tehnologia de sudare a lemnului, ca metodă alternativă de îmbinare a unor elemente sau structuri din lemn nu a mai fost abordată până acum în România. La nivel internațional tehnologia de sudare a lemnului a fost o provocare pentru cercetătorii care au arătat că îmbinarea lemnului prin sudare este posibilă. Astăzi această tehnologie poate fi o oportunitate extrem de competitivă pe plan internațional dar și național pentru aplicațiile din domeniul industriei mobilei (Dumitrașcu, 2013).

Prezenta lucrare contribuie la dezvoltarea cunoașterii prin clasificarea laborioasă a metodelor existente de sudare/îmbinare a lemnului creând o bază de date importantă pentru abordări ulterioare. Lucrarea are o structură complexă ponind de la metode clasice de îmbinare și continuând cu metode inovative punând accent pe principiul de lucru și echipamentele aferente.

Aici poate mai scriem 1-2 fraze în funcție de structura lucrării finale……

***

Aici poți să mai scri două rânduri…..Le sunt recunoscător părinților pentru sprijinul acordat pe parcursul anilor de studiu, pentru ….etc.

CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI PRIVIND ÎMBINAREA LEMNULUI,

TIPURI ȘI METODE

Din cele mai vechi timpuri, activitatea omului s-a caracterizat prin doua forme de manifestare care se intrepatrund: una pentru indeplinirea cerintelor materiale ale vietii si alta pentru cele spirituale. Daca formele utile sunt determinate de ratiune, de functionalitate, de necesitatile materiale, ele trebuie concepute si realizate in acelasi timp si pentru satisfacerea cerintelor estetice, deoarece unitatea intre frumos si util este o necesitate obiectiva a existentei lucrurilor.

Dezvoltarea puternica a tehnicii si tehnologiei, precum si aparitia noilor materiale de lucru, nu trebuie sa afecteze aceasta unitate, ci din contra, sa puna la dispozitia omului noi posibilitati de realizare a frumosului in cadrul utilului, la un nivel de exigenta din ce in ce mai inalt.

Realizarile din ultimii ani in sectoarele productiei de mobilier si alte prduse finite din lemn , aprecierile valoroase si solicitarile numeroase ale beneficiarilor externi si interni pentru aceste produse, impun desfasurarea unei activitati continue si sustinute de proiectare a ni produse si tehnologii,urmarindu-se executia de produse cu grad tot mai ridicat de complexitate.

Asigurarea cerintelor privitoare la calitatea acestor produse presupune elaborarea si realizarea de solutii constructive functionale, rezistente si tehnologice.

Activitatea de conceptie a produselor din lemn, cand se aleg solutiile constructive si tehnologiile de realizare a acestora, este deosebit de importanta, necesitand cunostinte suplimentare cu privire la componentele de structura ale produselor, materialele utilizate, tehnologiile specifice ale produselor, precum si utilizarea unor tehnologii corecte, atat pentru elementele de structura cat si pentru produs.(1)

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

Industria lemnului și a produselor finite din lemn, a ocupat întodeauna un loc important în ramura industriei de prelucrare a lemnului având în vedere de pe o parte sursele de materii prime existente, dar și experiența căpătată de specialiștii din acest domeniu, care au facut posibilă proiectarea si execuția de produse cu grad tot mai ridicat de complexitate.

Piața produselor din lemn este enormă, dar există un excedent de productie si competiția devine tot mai dificilă, intervenind elemente esențiale: calitatea produsului,produsul să fie cât mai ecologic,etc.

În condițiile actuale de valorificare integrală a masei lemnoase, problema găsirii celor mai eficiente soluții constructive ramâne deschisă permanent. Evoluția înregistrată în domeniul materialelor pe bază de lemn, conceperea și realizarea de mașini-unelte speializate, sunt factori importanți de influență asupra soluțiilor constructive utilizate. Introducerea înlocuitorilor lemnului (PAL,MDF,PFL,placaj,panel) a impus practicarea unor procedee noi de realizare a asamblărilor(structurilor), legăturile realisându-se între materialele de natură diferită.

Ținând cont de aceste aspecte, soluțiile constructive adoptate trebuie să rezolve următoarele elemente importante :

-să confere rezistență corespunzătoare pieselor de mobilă și structurilor din lemn,pentru situația solicitărilor maxime, fără să influențeze estetica produsului;

-să asigure colerarea formei si dimensiunilor produsului, în fucție de destinația acestuia;

-să asigure un consum minim de manoperă;

-să fie tehnologice;

-să fie ecologice.

Structurile din lemn reprezintă părțile componente de bază, care formează scheletul unui produs finit, obținute prin prelucrare mecanică, chimică și termică a lemnului masiv și a semifabricatelor din lemn, indiferent de destinația și construcția acestora sunt alcătuite din două categorii de componente de bază(structuri) și anume elemente și complexe.

Definirea și prezentarea componentelor de structură ale produselor, trebuie făcută ținând cont de diversitatea mare de soluții constructive utilizate, determinate de o varietate mare de forme și dimensiuni, materiale componente precum și posibilități multiple de asociere a acestora.(1

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

Datorită necesități unei mai mari difersități de soluții constructive în ceea ce privește tipurile și metodele de îmbinare ale lemnului au fost dezvoltate noi tipuri dar si metode de îmbinare.

I.1Tipuri de îmbinari

Existând o mare nevoie de folosire a lemnului ca un complex au fost folosite diferite tipuri de îmbinari atât pe lungime dar și pe lațime.

Îmbinarile pe lațime se practică pe cantul longitudinal al pieselor, iar cantul poate fi neted sau profilat. Dar cele mai des utilizate îmbinari pe lațime pentru formarea de panouri sunt cu cantul profilat in dinți triunghiulari sau trapezoidali și cu cantul neted.(1

Fig.1.1.-Îmbinări în lățime folosite pentru panouri din lemn masiv

-a)cantul neted;-b)dinți triunghiulari;-c)dinți trapezoidali

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

Îmbinarile pe lungime se practică cantul transversal al pieselor, în scopul prelungirii elementelor scurte. Pentru a se putea realiza aceste îmbinări canturile trebuiesc prelucrate in dinți,falț sau lambă cu uluc. Iar în cazul formării panourilor din lemn masiv sunt îmbinarile în dinți triunghiulari sau trapezoidali, dar și îmbinarile în lungime cu cantul neted .(1

Fig.1.2.-Îmbinări în lungime folosite pentru panouri din lemn masiv

-a)cantul neted;-b)dinți triunghiulari

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

În ultimele decenii se utilizează din ce în ce mai des asamblările cu accesorii, acestea avand o serie de avantaje față de îmbinarile clasice fixe și anume: ușurință și rapiditate la asamblarea si demontarea produselor,transport și manevrare mai ușoară,etc.

1.3.-Îmbinări demontabilă la 900 cu șurub autofiletant cu cap bombat crestat

1)Perete lateral;2)Șurub;3)Placă superioară

Utilizarea îmbinarilor cu accesorii presupune o prelucrare corectă a reperelor,cu respectarea strictă a ajustajelor, atât la realizarea scobiturilor dar și a poziției acestora.

Reperele îmbinate cu accesorii pot fi confecționate din diferite materiale cum sunt: lemn masiv, panel, PAL,MDF,HDF sau combinații ale acestora cu metal,sticlă și plastic. Acest factor conferindui un avantaj față de celelalte tipuri de îmbinări.(1

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

Fig.1.4.-Îmbinări demontabilă la 900 cu șurub de cuplare cu cap bombat crestat,bolț filetat și șaibă plată pentru lemn

1 – Perete lateral; 2 – Șaibă ; 3 – Șurub de cuplare; 4 – Bolț filetat;5 -Placă inferioară

Existând o gamă destul de largă de tipuri de îmbinări le putem repartiza în mai multe categorii și sub categorii.

Și astfel avem îmbinări : a)prin tăietură; b)la 450; c)la 900

a)Îmbinări prin tăietură :-la 900 => -tăietură dreaptă;

-tăietură coadă de rândunică.

-la 450 => -de capăt => -de capăt;

-de mijloc.

-de mijloc.(1

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

b)Îmbinari la 450 =>-lambă aplicată =>-ascunsă;

-semiascunsă.

-cep rotund aplicat =>-simplu;

-dublu;

-multiplu.

-cep drept =>-întreg=>-deschis;

-ascuns.

-aplicat=>-deschis;

-ascuns.

c)Îmbinari la 900 =>-lambă.

-cep rotund => -propriu;

-aplicat.

-cep drept(semirotund) =>-întreg;

-cu umăr.

-cu cep coadă de rândunică =>-deschis;

-semideschis.

-de colț;

-de mijloc;

-de cruce

Pentru îmbinările sau înădirile pe lungime și lățime putem folosii o clasificare,aceasta ajutându-ne să împărțim gama diversificată în categorii și subcategotii.

Și astfel avem : a)Îmbinări în lungime; b)Îmbinări în lațime.

a)Îmbinări în lungime =>-cu tăietură =>-dreaptă;

-oblică;

-oblică cu prag.

-cu lambă și uluc =>-dreaptă;

-trapezoidală;

-coadă de rândunică. .(1

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

-în dinți=>-triunghiulari;

-trapezoidali.

b)Îmbinări în lățime =>-cant neted=>-fără cep;

-cu cepuri rotunde aplicate;

-cu cep drept aplicat;

-lambă;

-coadă de rândunică.

-cant profilat=>-cu falț;

-lambă și uluc;

-dinți.

-bordura=>-lambă și uluc;

-falț și uluc;

-lambă și uluc;

-bordură triunghiulară;

-lambă aplicată.

-cu chingă.

Se mai pot folosi și alte tipuri de îmbinări sau încheieturi acestea ar fi :de colț sau în T.

Îmbinările pe colț se pot împarții în:-îmbinări la 900 =>-falț și uluc;

-dinți drepți;

-dinți coadă de rândunică;

-cepuri rotunde aplicate.

– :-îmbinări la 450 =>-lambă aplicată;

-dinți coadă de rândunică;

-cepuri rotunde aplicate.

Îmbinările în T se pot împarții în: -îmbinări falț și (uluc);

– îmbinări lambă și uluc;

-cepuri rotunde aplicate.(1

____________________________________________________________________

1Structuri tehnice pentru produse din lemn- Maria Cismaru

I.2. Metode de îmbinare (cu adezivi și cuie)

Asamblarea prin încleiere a lemnului cu adezivi este o tehnologie foarte veche, cunoscută de peste 3000 de ani (River, 1994).

Adezivii au o largă utilizare, iar în functie de destinație pot fi de multe feluri (sintetici, structurali, elastomeri și rășini sintetice, termoplastici și naturali), dar cel mai important consummator de adezivi este cel al fabricării panourilor pe bază de lemn.

O altă utilizare masivă a adezivilor se întâlnește în construcțiile din lemn, la fabricarea grinzilor lamelare, a diverselor structuri de rezistență ca ferme, căpriori etc. De asemenea în construcția de mobilă, etc. (Omani, 2009).

Din punct de vedere mecanic, rezistența unui adeziv este definită ca forța necesară dezlipirii a doua suprafețe încleiate.Ea depinde în primul rând de legăturile chimice dezvoltate în adeziv, de lemn și de interfața lemn-adeziv.

Se pot distinge tei etape ale procesului de lipire (Rowel, ?) și anume:

– prepararea suprafețelor;

– contactul dintre suprafață și adeziv la nivel molecular;

– solidificarea adezivului.

Așadar, dezvoltarea teoriei asamblării prin încleiere presupune cunoștințe de reologie, chimie organica (chimia polimerilor) și rezistenta materialelor.

Se cunosc 5 teorii ale încleierii lemnului (Allen, 2005) și anume:

teoria mecanică; teoria absorției; teoria chimica care este o extensie a precedenței; teoria difuziunii și teoria electrostatică. Principiul fiecărei metode este prezentat în cele ce urmeză:

•Teoria mecanică

Implică ancorarea unui adeziv solidificat în porozitațile și neregularitățile stratului de lemn implicat in procesul de încleiere. Această teorie este semnificativă pentru lemn, cu atât mai mult cu cât se poate aplica de la scară macroscopică până la scară atomică. Interfața ia in acest caz natura unui compozit.

•Teoria absorției

Aceasta se ocupă de intervenția forțelor secundare (Van der Waals) între adeziv și stratul de lemn, aceste forțe fiind implicate în toate asamblările încleiate.

Deși sunt slabe, conferă totuși o rezistență considerabilă asamblării dacă se dezvoltă în numar mare. Pentru aceasta , trebuie ca contactul dintre cele două materiale să fie căt mai intim posibil.

Pentru a se asigura acest contact se alege deseori un adeziv lichid care se muleaza perfect pe suprafață. De reținut totuși faptul că interacțiunea forțelor de tip Van der Waals sunt sensibile mai cu seamă la apă. Interacțiunile acid-bază și legăturile de hidrogen joacă de asemenea un rol important in teoria adsorției.

•Teoria chimică

Numai această teorie a legaturilor chimice primare sunt implicate și aduc o altă contribuție importantă la reziatența incleierilor. Este vorba de legăturile covalente dar și de legăturile care au un caracter ionic considerabil. Aceste feluri de legături pot fi puse în evidență plecând de la analiza fasciculelor rupte ale încleierii.

•Teoria difuziunii

În cazul specific al polimerilor la o temperatură superioara Tg și fiind în contact strâns , poate exista difuzarea capetele lanțurilor polimerice sau difuzarea unor segmente care traversează interfata în ambele direcții.

• Teoria electrostatică

Existența unui strat dublu electric la interfața dintre un metal și un polimer a demonstrat ca ar putea contribui la rezistența totală a unei asamblari prin incleiere.

Această teorie însă rămâne mult discutată și criticată. În cazul ansamblurilor de lemn , doar primele patru teorii pot fi luate în considerare.

În general pentru a explica interacțiunea unui adeziv cu o suprafață, se consideră că aceste teorii sunt combinate și că unul sau mai mulți dintre factori poate/pot eventual fi dominant/(e). Mai mult, există diferite modele de adeziune aplicate la interfața, care dau rezistențe diferite încleierii.

Capitolul II

SUDAREA LEMNULUI

2.1.Generalități privind tehnologia de asamblare prin sudare

Materialele pot fi asamblate prin sudare, lipire sau asamblare mecanică. Alegerea metodei de asamblare depinde de tipul materialului utilizat, configurația îmbinării, rezistența cerută, de productivitate și de calitatea căutată.

Sudarea constă in fuziunea materialelor adiacente, datorată unei surse de căldură, sudarea formându-se în timpul răcirii.

Există foarte multe metode de sudare care pot fi clasificate în trei grupe principale (Buxton, 2005).

a) Tehnica care utilizează o sursă de căldură externă:

-Sudare prin plăci calde;

-Sudare prin bare calde;

-Sudare prin impuls;

-Sudare utilizând un gaz cald.

b) Tehnica utilizând proprietatea electromagnetică:

-Sudarea prin implementarea unei rezistențe;

-Sudarea prin inducție;

-Sudarea cu laser;

-Sudarea cu microunde și inflaroșii.

c) Tehnica în care căldura este generată prin frecare mecanică:

-Sudare prin vibrații sau fricțiune liniară;

-Sudare prin rotație orbitală;

-Sudarea prin ultrasunete;

-Sudare prin fricțiune rotativă a unui cep.

O parte dintre aceste metode sunt aplicabile pentru îmbinarea metalelor (a, b). Sudarea lemnului (c) a fost abordată științific încă din anul 2005, când o echipă de cercetători franco-elvețiană a deschis calea către cercetări aprofundate privind sudarea lemnului. Echipa a câștigat, în acel an, Premiul Schweighofer pentru inovație în domeniul științei lemnului. Cercetările s-au extins ulterior și în SUA. În România această tehnologie nu a mai fost abordată până acum. Aplicabilitatea acestei metode oarecum reinventate se regăsește în construcții. Aceasta, datorită faptului că noțiunea de sudare a lemnului este folosită pentru două elemente de lemn care se prind unul în prelungirea celuilalt cu niște elemente metalice numite „plăci multicui", aplicate sub presiune, la locul de îmbinare. Așadar, la nivel industrial, termenul de sudare a lemnului este cunoscut pentru îmbinarea grinzilor cu plăci multicui.

Figura 1. (a) Sudarea lemnului cu plăci multicui (b) plăci multicui din tablă de oțel

La nivel de cercetare, abordarea sudării lemnului fără adeziv a început încă din anul 2013 (Dumitrașcu, Bădescu, 2013)

Dezvoltarea cercetărilor efectuate până în prezent se va face în subcapitolul 2.2. Mai poți să faci și alte completări….pe parcurs…

II.2.Aplicarea procedeului de sudare a lemnului

II.2.1.Istoric

Termenul de sudare a lemnului « wood welding technologies » nu a avut în todeauna aceiași semnificație în ultimii 15 ani. Acest termen a apărut pentru prima dată în 1993 (Gerber și Gfeller 2000) pentru a desemna un asamblu de tehnologiibazat pe asamblarea lemnului prin intermediul unui material termoplastic topit și răcit printr-o tehnologie de sudare. Această tehnologie a fost prezentată ca fiind o nouă alternativă la adezivii clasici care permit realizarea unei îmbinări extrem de rapide. Au fost testate pe specii de foiose și rășinose diferite materiale termoplastice (poliamite, policarbonați și atrilonitrili-butadienă-strien) și duro plastice.

Sudarea lemnului s-a realizat prin ultrasunete, prin fricțiune liniară și prin fricțiune rotativă. Este vorba de asamblarea suprafețelor prin aplicarea unui film termoplastic sau asamblarea în pucte prin introducerea unui cep termoplastic.

Ideea sudării lemnului masiv fară niciun alt material suplimentar a apărut pentru prima dată în 1996-1997, ca mărturie stând brevetul lui Sutthof și alții. Acest brevet propune un procedeu de realizare a îmbinărilor studiate prin fricțiune permițând asamblarea pieselor de lemn pe care se execută o presiune concomitent și simultan cu fricțiunea antrenată prin mișcarea rotativă a pieselor.

O altă asamblare a două piese de lemn printr-o piesă supradimensională sau de formă conică care este introdusă într-o gaură făcută în cele două piese prin presare și mișcare de rotație (Suthoff și Kutzer, 1997).

După 2000 o echipă de cercetători din Suedia a analizat și dezvoltat metoda de asamblare a lemnului prin două tipuri de sudură:

1)Sudura prin adeziv cald;

2)Sudura prin piroliză=> fără adeziv.

(Gliniorz și Natterer 2000,2001) nu dau foarte multe informații cu privire la aceste tehnologii.

Alte instituții de cercetări studiat aceste tehnologii pe diferite tipuri de mașinării de sudare.

Primele studii detaliate publicate care tratează sudarea prin fricțiune liniară și fricțiune rotativă sunt acelea a lui Gfeller și alții(2003) și celui a lui Pizzi și alții (2004).

II.2.2. Metodologia sudării

Asamblarea plană este obținută prim fricțiune liniară realizată cu o mașină de sudare prin fricțiune (mașina este utilizată fregvent la sudarea materialelor termoplastice în industria automobilelor).

Aceasta permite asamblarea a diverselor specii de lemn sau aceiași specie lemnoasă, cu aceiași orientare a fibrei sau diferită. Este posibilă a se realiza și produse reconstituite.

Asamblarea cu cep rotund se obține prin fricțiune circulară cu un burghiu clasic permițând aplicarea în industria lemnului dar și pentru publicul larg.

În ambele cazuri asamblarea este obținută în câteva secunde fără adezivi iar proprietățiile mecanice sunt comparabile cu cele obținute la asamblarea cu adezivi.

Acest tip de sudare a lemnului sunt oarecum limitate deoarece este necesară o umiditate medie a pieselor de 12-14%.

Această metodă deschide o perspectivă originală către elaborarea rapidă cu prețuri scăzute a diferitelor produse de lemn masiv prezentând o înaltă calitate de mediu deoarece este realizată printr-un procedeu termomecanic care valorifică proprietățile naturale ale lemnului.

În cazul sudării rezistența mecanică este obținută imediat după operația de sudare spre deosebire de asamblarea prin lipire la care rezistența mecanică se atinge abia după polimerizarea completă a adezivului( care necesită câteva ore, 24 ore).

Sudarea lemnului se bazează pe fuziunea și fluxul constituenților de fibre ale lemnului în principal lignina și hemiceluloza.

Fricțiunea celor două piese între ele antrenează în câteva secunde o creștere a temperaturii la interfață (1800) și în consecință fuziunea acestor polimeri amorfi, acesta conduce la formarea unui ghem de fibre care sunt comprimate local și care permite fuziunea după solidificarea sub presiunea a celor două piese.

Îmbinarea sudată astfel obținută este constituită dintr-o matrice de polimeri bazată pe lignină topită.

Temperatura ridicată în timpul fricțiunii conduce la formarea de furfurol, acest derivat de hidrat de carbon contribuie la legătura chimică cu hidrogenul.

După fuziune în timpul fazei de solidificare a îmbinării sudate care este realizată cu menținerea unei forțe de compresiune.

II.2.2.1.Cazul sudării prin fricțiune liniară

Sudarea liniară prin fricțiune (prin vibrații) este o tehnică prin care căldura este generată de mișcarea mecanică a pieselor.

Cele două piese sunt puse în contact sub o anumită presiune, o piesă este blocată în timp ce cealaltă piesă execută o mișcare liniară reciprocă în planul ăîmbinării. Căldura generată prin fricțiune liniară la nivelul celor două suprafețe creează o zonă de fuziune locală, apoi vibrația este stopatată, piesele sunt aliniate, îmbinarea răcită sub presiune pentru a consolida sudarea.

Sudarea prin fricțiune liniară poate fi realizată la toate materialele termoplastice. Alinierea îmbinării este precisă și rezistenta este apropriată de ceea a materialului sudat.

Metoda se poate utiliza și în cazul materialelor compozite dar necesită presiuni mai ridicate dar degradarea fibrei care se produce la interfața poate produce probleme(Buxton 2005).

II.2.2.1.1. Legi și principii pentru sudarea prin frecarea liniară

Procesul de sudare prin frecare liniară se caracterizează prinparametrii:

P/S = presiunea de frecare;

F = forța aplicată;

S = suprafața de îmbinare;

tm = timpul de menținere;

pm= presiunea de menținere

a = amplitudinea;

f =fregvența;

ds =deplasarea sudării.

Datorită sistemului de antrenare și a unui utilaj adecvat se exercită o vibrație liniară oscilatorie cu diferite fregvențe. De obicei utilajul are frecvențe de funcționare între 100-300 Hz și o amplitudine continuă între 0.25-2.5 mm ( Hiermaier 1998).