Studii și cercetări privind impactul negativ al exploatării argilei din zona industrială a localității Zalău [308390]

[anonimizat] A MEDIULUI

Studii și cercetări privind impactul negativ al exploatării argilei din zona industrială a [anonimizat]-Napoca 2018

REZUMAT

Contaminarea factorilor de mediu în urma diferitelor activități industriale este în prezent o problemă majoră la nivel mondial și un subiect de reală importanță științifică al domeniului “Ingineriei Mediului”.

Obiectivul principal al lucrării a fost evaluarea calității mediului ȋn urma exploatării argilei utilizată în procesului de realizare a cărămizilor( blocurilor ceramice) [anonimizat].

Printre obiectivele studiului se numără și realizarea unei analize sintetice referitoare la cunoașterea pe plan național și internațional a [anonimizat] o analiză a literaturii de specialitate internaționala. Astfel, s-a evidențiat modul în care a [anonimizat].

Următorul pas a [anonimizat], hidrologice, edafice etc.

[anonimizat] a spațiilor cu exploatări ale argilei la zi. Un alt obiectiv a [anonimizat]. Ultima parte a [anonimizat], respectiv planul de refacere a zonei.

[anonimizat] – Zalău, [anonimizat]-[anonimizat]: apa, aer și sol.

În urma evaluării factorilor de mediu s-a constatat că factorul de mediu : [anonimizat] s-au propus o serie de metode de remediere a [anonimizat].

După ce s-au analizat mai multe metode s-a constatat faptul că : [anonimizat].

SUMMARY

Contamination of environmental factors from various industrial activities is currently a major global problem and a subject of real scientific importance in the field of "Environmental Engineering".
The main objective of the paper was to evaluate the quality of the environment after the clay used in the process of making the bricks (ceramic blocks) [anonimizat].
Among the objectives of the study are also a [anonimizat].

Thus, [anonimizat].
[anonimizat], hydrological, [anonimizat].

[anonimizat].

[anonimizat] plan and the best greening practices.

The last part of the paper includes the case study of the closed clay and rehabilitated clay quarry, respectively the recovery plan of the area.
In order to achieve the proposed objectives, in the area of ​​Tunari – Zalau Quarry, researches were carried out on how to use the agile, highlighting the negative impact that exists in this area, investigating all the environmental factors: water, air and soil.
 Following the assessment of the environmental factors, it was found that the environmental factor: the soil is the most affected, so a number of ways to solve the problems in Tunari – Zalau Career have been proposed.

After several methods were analyzed, it was found that: phytoremediation is the most appropriate choice, protecting all environmental factors.

INTRODUCERE

Privită din punct de vedere istoric, poluarea mediului înconjurător a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat și s-a diversificat pe măsura evoluției societății umane, ajungând astăzi una dintre principalele preocupări ale specialiștilor din diferite domenii ale științei și tehnicii, ale statelor și guvernelor, ale întregii populații a pământului.

Impact- orice modificare a mediului, fie ea pozitivă sau negativă, în totalitate sau parțial legată de activitățile, produsele sau serviciile unei organizații, totalitatea efectelor sau efect direct sau indirect al unei activități umane care produce o schimbare a sensului de evoluție a stării de calitate a ecosistemelor, schimbare ce poate afecta sănătatea omului, integritatea mediului, a patrimoniului cultural sau condițiile socio-economice.

Impactul mediului (natural sau antropic) efectul direct sau indirect al unui proces natural sau al unei activități umane care produce o schimbare a sensului de evoluție a calității mediului.

Studii și cercetări privind impactul negativ al exploatării argilei din zona industrială a localității Zalău poate fi definită ca o temă multidisciplinară, încadrându-se în mai multe domenii și subdomenii din cadrul ingineriei mediului, totodată reprezentând și o temă de cercetare care contribuie la dezvoltarea durabilă.

Studiul de caz vizează Cariera de argilă Tunari, abordarea fiind una multidisciplinara,fiind prezentate strategiile de reabilitare a reliefului antropic generat de exploatările miniere, luând în considerare și posibilul impact indus componentelor de mediu.

Acest lucru nu este posibil fără prezentarea cadrului legislativ internațional și național, a sistemelor de management de mediu și a celor mai bune practici existente în acest sector.

Contaminarea solului și a aerului în urma diferitelor activități antropice este în prezent o problemă majoră la nivel mondial și un subiect de reală importanță științifică al domeniului “Ingineriei Mediului”. Poluarea solului și aerului din zonele urbane și contaminarea spațiilor recreaționale sunt direcțiile de cercetare subsidiare, cu impact puternic asupra sănătății umane și securității mediului.

Argumente privind alegerea tematicii studiului

În comparație cu procese similare de închidere a minelor sau carierelor nerentabile din țările Europei Occidentale, în România, modificările din industria minieră au condus la probleme sociale majore, acestea suprapunându-se cu cele determinate de tranziția la economia de piața.

Obiectivul principal al lucrării este acela de a evalua impactul negativ al exploatărilor de argilă din zona industrială zalău, prezentarea și analizarea procedurii de închidere și reconstrucție ecologică a unei cariere de unde se exploatează argilă pentru contrucția blocurilor ceramice.

Tema de cercetare contribuie la dezvoltarea durabilă prin:

protecția mediului – acțiunile întreprinse de om pentru protejarea mediului duc la reducerea efectului materialelor rezultate în urma activităților umane asupra sănătății oamenilor, a mediului său a aspectului unui habitat;

dezvoltare socială – educarea populației și a companiilor înspre responsabilitatea socială în domeniul protecției atmosferei;

dezvoltare economică – introducerea tehnologiilor de ultimă generație în domeniul monitorizării calității aerului determină economii la utilizator. Prin cercetare și inovarea de noi tehnologii se crează noi locuri de muncă.

Prezenta lucrare abordează problemele legate de impactul activității miniere asupra apei, a aerului, solului și biodiversității în arealele apropiate exploatărilor miniere de suprafața în situația unei cariere de unde se exploatează argilă pentru contrucția blocurilor ceramice.

Lucrarea intitulată” Studii și cercetări privind impactul negativ al exploatării argilei din zona industrială a localității Zalău „este structurată în patru capitole în vederea realizării obiectivelor propuse.

CAPITOLUL 1

DESCRIEREA ZONEI INVESTIGATE: CARIERA DE ARGILĂ TUNARI DIN JUDEȚUL SALAJ

Amplasament

Cariera de argila Tunari din judetul Sălaj se află amplasată în partea de N-NE a județului Sălaj, la începutul zonei industriale a orașului Zalău, care se continuă spre N-NV, la limita de E-SE a zonei locuite, pe strada Fabricii Nr.1 (fig. 1).

Cariera de argilă (furnizor de materie primă pentru confecționarea blocurilor ceramice) este situată în partea de N-NE a județului Sălaj, pe versantul drept al pârâului Zalău, aval de drumul județean DJ108C Zalău-Jibou la cca. 320m.

În amonte de drumul județean DJ se găsesc locuințe situate pe strada Porolissum și 3 rezervoare de apă ale municipiului Zalău.

Istoricul zonei și a carierei

Cariera de argilă și fabrica de cărămida funcționează de la începutul secolului XX, când exista o singură fabrică de cărămidă, înfințată de o societate pe acțiuni în anul 1895, care folosea procedee rudimentare și care a funcționat până în anul 1946 când în procesul de naționalizare a fost preluată de Industria locală “Steaua Roșie”. [1]

Din anul 1948 până în anul 1977, funcționează, în cariera de argilă, 2 unități din industria locală Zalău, aflate în subordinea Consiliului Județean Sălaj care exploatează argila în Carieră Tunari.

În anul 1969 prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al RSR nr. 1657/14 08.1970 a fost e înfințata Întreprinderea de Produse Ceramice de Construcții (IPC) – Zalău (întreprindere de stat).

Din 1997 S.C CEMACON S.A-Zalău devine societate cu capital majoritar privat.

Cariera Tunari în prezent este închisă, societatea CEMACON se aprovizionează cu argila de la Cariera Recea din județul Sălaj . [1]

Caracterizare climă, vegetație și faună

În zona municipiului Zalău, datorată poziției geografice și a reliefului existent, se manifestă un climat temperat continental moderat, cu influențe piemontane, fără excese de căldură și ariditate. Temperatura medie anuală a aerului este de + 9,5°C, cu maximă medie lunară în iulie (+ 19,9°C) și minimă în ianuarie (-2,6°C).

Umiditatea aerului este de 72% și valoarea medie a precipitațiilor de 653 mm/an.

Frecvența medie anuală a vânturilor este maximă pe direcția SE (16,2%), urmând direcțiile SV și NV, frecvențele maxime se înregistrează în intervalul octombrie-aprilie.

Vitezele medii anuale ale vântului sunt pe direcțiile: SE – 4,1 % m/s, SV – 3,8 % m/s, NV- 4 m/s. Vitezele până la 6 m/s reprezintă 86 % din valorile înregistrate.

În zona carierei nu există rezervații sau monumente ale naturii protejate.

Rețeaua hidrografică a format în timp văi de eroziune, cu adâncimi de 150 – 200 m, ceea ce a implicat o delestare a straturilor de adâncime. Concomitent cu apariția acestor văi, au avut loc fenomene de alterare a rocilor argiloase, formându-se un strat deluvial de 3 – 14 m, cu grosimile mai mari în zonele inferioare ale taluzelor.

Versantul estic a Carierei este influiențat de prezența unui nivel hidrostatic ridicat, aflat aproape de partea superioară a carierei, la o diferența de peste 30 m de vatră, care are că pat de curgere nivelele de argilă galbenă-cafenie.

Căderea stratelor geologice spre interiorul carierei a determinat și căderea gravitațională a apei subterane, cu afectarea zonei pe o lățime de 40 m.

În ultimii 20 de ani de exploatare( exploatarea având în vechime de 35-40 de ani) au fost adoptate mai multe soluții de captare a apei. S-a încercat de asemenea izolarea zonei prin lansarea unor pilieri de siguranță din care să nu fie argila, dar alunecările de teren după perioade ploioase nu au permis consolidarea versanților.

Realizarea extactiei argilei în zona afectată de evoluția nivelelor hidrostatice s-a făcut cu următoarele măsuri:

– drenarea apelor și transportul spre o zonă cu curgere gravitațională;

– descărcarea acumulărilor de apă, în vatra carierei

– limitării extinderii carierei în zonele străbătute de nivelele hidrostatice

Cariera Tunari are dezavantajul amplasării lângă o zonă urbană a orașului Zalău, iar acest aspect a necesitat luarea de măsuri suplimentare de siguranță în timp și în prezent.

Stratificația terenului din zonă

În perioada anilor 1976-1983, au fost executate un numar de 5 foraje geotehnice cu o adâncime cuprinsă între 8.30 – 10 m. Ele au fost plasate pe versantul vestic, amonte de carieră (între excavații și Str. Porolissum ) și au pus în evidență o stratificație reprezentată prin coloane stratigrafice ce se prezintă astfel: [1]

A – nisip argilos/prăfos , galben, de natură deluviană de 2,8 – 7 m

Stratul dispare în Forajul F5, la Nord de linia rezervoarelor

B – argilă marnoasă galben cenușie, până la adâncimea de 4,5 – 11 m. Aceste straturi conțin zone cu argile plastice, bogate în parte fină, intercalații nisipoase și intercalații de argile marnoasa, cenușii , precum și concrețiuni calcaroase.

C – argilă marnoasă (panoniană), cenușie;

Argila galbenă puternic alterată, prezintă un sistem de fisuri ce alimentează stratele de argilă prăfoasă galbenă, sau prin suprafețele de afloriment a intercalațiilor nisipoase.

De la deschiderea carierei, pe măsura extinderii ei, în amonte au apărut alunecări de teren care au afectat unele construcții din zonă, drumul și terenul agricol.

Primul studiu privind limitarea efectelor de teren a fost realizat în anul 1976 de către ICH București.

Exploatarea zăcământului s-a făcut în 9 trepte de exploatare descendente (cotele +300 și +252) fiecare treaptă având înălțimea de 6 m, cu berme de lucru late de 4-10 m.

Versantul situat în amonte de Cariera Tunari, a fost afectat de mișcări ale terenului, alunecările de teren produse în anii 1970, 1975 și 1997 care au afectat casele situate pe Str. Porolissum și Str. Colinei.

Din anul 1978 și până în 2007 au fost efectuate multe expertize și studii ale stabilității versantului situat în amonte de carieră, care au analizat cauzele apariției alunecărilor de teren și au prezentat soluții de consolidare a versantului.

Tipurile de sol din zona Municipiului Zalău

Solul, ca și aerul și apa este un factor de mediu cu influență deosebită asupra sănătății. De calitatea solului depinde formarea și protecția surselor de apă, atât a celei de suprafață, cât mai ales a celei subterane.

Modul de abordare a problemei legate de conservarea solului nu va mai fi niciodată la fel, deoarece lucrările efectuate de om s-au schimbat atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

În geologia vetrei Municipiului Zalău (Fig. 3) intră depozitele paleozoice, depozitele oligocene, depozitele miocene, depozitele panoniene, depozitele cuaternare.

Monitorizarea calității solului corespunde unei cerințe obiective de obținere a unei imagini pertinente, de ansamblu, asupra stadiului, la un moment dat și al tendinței de evoluție a calității mediului, la care cele două componente de bază, mediul biotic și cel abiotic trebuie investigate în directă corelație cu interdependențele și condiționările reciproce.

Procesele de degradare naturală și antropică evidențiate la nivelul județului Sălaj au ca efect următoarele forme de degradare ale solului:

– eroziune puternică de suprafață – 10.375 ha

– eroziune de adâncime – 4.657 ha

– alunecări de teren – 8.343 ha

– excavații și depozite – 398 ha

– poluare – 159 ha

– eroziune geologică – 356 ha

– eroziune de mal – 109 ha

– exces de umiditate – 8.961 ha

– vegetație fără valoare – 2.342 ha

Trebuie subliniat faptul că terenurile acide, cele cu eroziuni de suprafață și cele cu exces de umiditate au o pondere foarte mare. Suprafețele de teren scoase din circuitul agricol datorită fenomenelor limitativi sunt în creștere.

Eroziunea de suprafață, în adâncime, cât și alunecările de teren, au fost favorizate atât de condițiile de relief și substratul litologic cât și de exploatarea nerațională a pădurilor și pajiștilor. Pe de altă parte excesul de umiditate, datorită aportului freatic precum și a stagnării la suprafață a apelor meteorice, la care se adaugă suprafețele agricole supuse inundațiilor, limitează structura categoriilor de folosință.

Alți factori limitativi ai calității solului sunt activitățile economico-sociale, care prin agresiunea surselor de poluare determină scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol a unor terenuri. Suprafețe importante de terenuri agricole sunt pierdute pentru agricultură prin excavări, derocări, decopertări, prin ocuparea cu halde de steril și reziduuri industriale, prin ocuparea cu nămoluri și ape reziduale în apropierea complexelor de animale și prin ocuparea cu deșeuri și gunoaie în jurul marilor aglomerări urbane.

CAPITOLUL 2

EXPLOATAREA ARGILEI

2.1. Legislația națională în vigoare sub care se supun și exploatările de argila

a) Legislație în domeniul exploatărilor miniere

Legea minelor Nr. 85 din 18.03.2003 cu modificari și completări ulterioare

Legea nr. 262 din 2009 pentru modificarea și completarea legii minelor

OUG 102 din 2013 pentru modifcarea Legii 571 din 2003 privind Codul Fiscal

Hotarârea Nr. 1208 din 14.10.2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea legii minelor Nr. 85 din 2003

Ordin Nr. 273 din 04.09.2001 pentru aprobarea Manualului de închidere a minelor

b) Legislație cu privire la protecția atmosferei

Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător

HOTĂRÂREA nr. 336 din 13 mai 2015 pentru modificarea si completarea Legi 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător

HOTĂRÂREA nr. 806 din 26 octombrie 2016 pentru modificarea si completarea Legi 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător

c) Protecția solului

Hotărârea nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate

d) Protecția împotriva zgomotului

STAS 10009/1988 privind acustica urbana – limite admisibile ale nivelului de zgomot

Hotarare nr. 321/2005 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental, prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de: HOTĂRÂREA nr. 1.260 din 12 decembrie 2012; HOTĂRÂREA nr. 944 din 15 decembrie 2016.

HG 1260/2012 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant.

e) Prejudiciu de mediu

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr.68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 25 februarie 2009;

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 29 iunie 2011;

LEGEA nr. 249 din 19 iulie 2013;

LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012;

LEGEA nr. 165 din 22 iulie 2016.

Legea 249/2013 pentru modificarea OUG 68/2007 privind raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului

Ordin nr. 756/1997 pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului, prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către:

ORDINUL nr. 592 din 25 iunie 2002;

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011;

HOTĂRÂRE nr. 140 din 6 februarie 2008 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) al Parlamentului European și al Consiliului nr. 166/2006 privind înființarea Registrului European al Poluanților Emiși și Transferați și modificarea directivelor Consiliului 91/689/CEE și 96/61/CE

HOTĂRÂRE nr. 539 din 27 iulie 2016 pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase și a Hotărârii Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea la introducerea pe piață a preparatelor periculoase

Lege nr. 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase , republicata in 2014

Legea nr. 263/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase

Legea nr. 254/2011 pentru modificarea art. 26 din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase

Hotarare nr.173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, cu modificările și completările aduse de:

HOTĂRÂREA nr. 291 din 7 aprilie 2005;

HOTĂRÂREA nr. 210 din 28 februarie 2007;

HOTĂRÂREA nr. 975 din 22 august 2007.

Hotarare nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului cu azbest, actualizata prin Hotărârea Guvernului nr . 210/2007

2.2. Argila

Argila (deseori Lut) este o rocă sedimentară cu granulație fină (< 2 µm), alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț (fig. 4). Este întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură și la fabricarea blocurilor ceramic, fiind materia primă.

Mineralele din argilă se formează prin acțiunea chimică îndelungată a acidului carbonic și a altor solvenți naturali.

Argilele primare, denumite și caoline se găsesc în locul formării lor pe când argilele secundare se găsesc departe de locul formării lor fiind mutate de eroziune și apă.

Straturile argiloase fiind impermeabile, joacă un rol în reținerea apei de înfiltrație și în formarea pânzei de apă freatică.

2.2.1. Modul de formare

Mineralele argiloase sunt de obicei formate pe perioade lungi de timp prin dezagregarea chimică treptată a rocilor, de obicei, de silicat de aluminiu, prin concentrații mici de acid carbonic și alți solvenți diluați. În urma intemperiilor acești solvenți, de obicei acizi, migrează prin stâncă după scurgerea prin straturile superioare erodate. În plus față de procesul de dezagregare chimică cauzat de intemperii, unele minerale argiloase sunt formate prin activitatea hidrotermal.

Depozitele de argilă se poate constitui în loc ca depozite reziduale în sol, dar depozitele groase, de obicei, sunt formate ca urmare a unui proces de sedimentare secundar prin depunere, după ce au fost erodate și transportate de la locul lor de origine de formare. Depozitele argiloase sunt de obicei în marile lacuri și bazinele marine.

Argile primare, de asemenea, cunoscut sub numele de Caoline, se află la locul de formare. Depozite secundare de lut au fost mutate de eroziune și de apă din locul lor primar.

2.2.2. Folosirea/ utilizarea argilei

Argila împiedică proliferarea microbilor sau a bacteriilor patogene. Egiptenii foloseau argila la mumificare, cunoscând acțiunea sa antiseptică. Argila captează, drenează, apoi elimină impuritățile din țesuturi, sânge sau limfă. Ea constituie un pol de atracție pentru factorii morbizi. Această substanță este dotată cu ceea ce numim ,,inteligența naturii,, . În cazul unei răni sau leziuni, ea elimină țesuturile bolnave și distruge germenii periculoși, fără să atingă sau să ditrugă celule sănătoase. Are o compoziție asemănătoare corpului nostru, cu un supliment de minerale. Argila are putere antitoxică, bactericidă, antiseptică, fortifică organismul și combate bolile datorită slăbirii și degenerescenței. Anulează efectul nociv al nitriților și nitraților. Argila posedă calitatea de a echilibra radioactivitatea corpului, stimulând deficiențele radioactive și absorbind poverile excesive. Argila se poate administra atât pe cale internă (se bea amestecată cu apă), cât și pe cale externă (sub formă de cataplasme).

Argila se deosebește de alte soluri cu granulație fină prin diferențele de mărime și cele mineralogice. Nămolurile (soluri cu granulație fină) care nu includ minerale argiloase, tind să aibă dimensiuni mai mari decât particulele de argilă. Dar există unele suprapuneri în dimensiunea particulelor, cât și în ceea ce privește alte proprietăți fizice, și există multe depozite apărute în mod natural care includ atât nămoluri cât și zgură. Distincția dintre nămol și argilă variază în funcție de disciplină. Geologii și pedologii consideră că separarea dintre cele două soluri are loc la o dimensiune a particulelor de 2 microni (argilele fiind mult mai fine decât nămolurile), sedimentologii folosesc adesea dimensiunea de 4-5 μm pentru a face diferența între soluri, iar chimiștii pot folosi dimensiunea de 1μm.

Locul de unde se exploatează zăcământul de argila se numește cariera.

2.2.3. Argila, structura si proprietati

Din punct de vedere mineralogic, argilele sunt alcătuite din compuși aluminosilicatici cu formula chimică: (2SiO2 Al2O3 2H2O) sub formă de particule lamelare cu dimensiuni de maxim 5µ, cu structură cristalină și caracter puternic hidrofil (vezi cap.IV).

În amestec cu apă argila formează paste plastice, moleculele de apă adsorbite de particulele de argila formează mai multe straturi suprapuse, straturi care la rândul lor influențează prin grosime o serie de caracteristici, mai ales plasticitatea. În acest sens se poate aprecia că primul strat (și cel mai strâns legat) îl formează apa de higroscopicitate. Straturile următoare, pe măsură ce se depărtează de particulele solide, sunt din ce în ce mai slab atrase de acestea și formează apa peliculară. Apa care nu este legată în nici un fel de particulele solide formează apă liberă. Variațiile de volum ale apei libere sau peliculare (prin evaporarea respectiv adiție de apă din exterior) produc variațiile de volum ale argilei.

Variația de volum a argilei prin pierderea apei libere și peliculare datorată evaporării, constă în reducerea dimensiunilor (a volumului) materialului argilos și este cunoscută sub denumirea de contracție la uscare.

Contracția la argile este însoțită de obicei de fisuri și crăpături.

Procesul de fisurare este determinat de uscarea neuniformă în masă argilei. Astfel, când începe uscarea argilei, se formează un strat superficial uscat, cu tensiuni interioare (întindere) datorate contracției la uscare ce provoacă tendința de micșorare a dimensiunilor stratului superficial pe de o parte și împiedicării acestei deformații de către stratul imediat următor după stratul superficial, care neintrand în proces de uscare nu-și modifica dimensiunile. În condițiile deformației împiedicate, eforturile provocate de contracție depășesc rezistenta la întindere a stratului superficial de argila și acesta fisurează. Fisura odată formată se dezvoltă accentuat, antrenând straturile următoare și degenerând în crăpătură.

Plasticitatea argilelor este determinată de forma lamelara a particulelor de argila și prezența peliculelor de apă pe suprafața lor. În aceste condiții, când asupra particulelor de argila se acționează cu o forță exterioară, peliculele de apă acționează ca un lubrifiant, astfel încât permit alunecarea particulelor de argila, ceea ce favorizează o deformație permanentă.

2.3. Descrierea fluxului tehnologic de exploatare

Fazele principale ale fluxului thenologic

1) extragerea materiilor prime

2) prepararea masei argiloase

3) fasonarea produselor

4) uscarea semifabricatelor

5) arderea produselor

6) descărcarea, clasarea, ambalarea, depozitarea produselor finite

2.3.1 Extragerea materiilor prime

Argilele comune se găsesc de obicei direct sub stratul vegetal la adâncimi mici. Locul de unde se exploatează zăcământul de argilă se numește carieră. Amplasarea carierei și metoda de exploatare depind de natura zăcământului, de proprietățile și caracteristicile acestuia. De regulă zăcământul cuprinde mai multe straturi de argilă diferind prin plasticitate, grad de impurificare și culoare.

Extragerea argilei se execută direct la suprafața solului prin excavare. Înainte de extragere se face explorarea zăcământului. Întrucât calitatea produsului finit depinde de calitatea materiei prime, de gradul ei de puritate, în exploatarea unei cariere sunt necesare descopertarea, îndepărtarea materialului descopertat și extragerea utilului.

Prin descopertare se înțelege îndepărtarea stratului superior de pământ vegetal bogat în rădăcini și plante, precum și a straturilor care nu se pretează la fabricarea produselor ceramice, ex. nisip, pietriș, se folosesc la alte destinații. Prin îndepărtarea descopertei se înțelege transportartea acesteia în afara perimetrului zăcământului.

Extragerea utilului depinde de condițiile de amplasare ale zăcământului și de calitățile acestuia efectuându-se cu excavatoare cu una sau mai multe cupe sau screpere.

Excavatoarele cu o singură cupă (Fig. 5), sunt folosite în cazul în care zăcământul este dur (argile marnoase), excavatoarele cu mai multe cupe se folosescîn cazul zăcămintelor cu duritate mică (argile aluvionare), iar metoda de exploatare cu screperul se utilizează în cazul exploatării unor argile cu duritate medie și în cazurile în care prin rețetă se prescrie amestecuri ale straturilor de argilă din zăcământ.

Materiile prime dure și compacte se mărunțesc înainte de depozitare în haldă. Halda de macerare reprezintă totodată o rezervă de materii prime pentru perioadele în care exploatarea carierei se face mai greu (iarna).

2.3.2. Prepararea masei argiloase

Prepararea materiei prime se face în scopul obținerii unei mase argiloase omogene atât din punct de vedere al conținutului cât și a umidității.

Prepararea constă în trecerea materiilor prime prin diferite utilaje, în scopul fărâmițării, mărunțirii, curățirii și omogenizării. Deoarece prin preparare sunt îmbunătățite calitățile argilei, ceea ce se reflectă direct în calitatea produselor, în procesele de fabricație, prepararea materiilor prime joacă un rol important.

În timpul prelucrării argila mărunțită este și amestecată, astfel că masa agiloasă obținută este omogenă cu proprietăți constante.

2.3.3. Fasonarea produselor

Prin operația de fasonare se înțelege, transformarea masei argiloase preparate într-un semifabricat în stare crudă. Fasonarea constă în presarea masei argiloase de la o secțiune mai mare la o secțiune mai mică realizând un grad de compactizare a masei.

Masele argiloase se caracterizează prin aceea că sub acțiunea unei forțe exterioare își modifică forma fără rupturi, iar după încetarea acestei acțiuni își păstrează forma primită. Procesul de fasonare depinde de caracteristicile reologice ale masei argiloase. Această proprietate este influențată în primul rând de compoziția mineralogică și de proporția de apă din masă. La un conținut de 1824% umiditate masă are caracter predominant plastic iar procedeul de fasonare se numește extrudere.

Extruderea este operația de fasonare care constă în presarea masei argiloase de la o secțiune mai mare la o secțiune mai mică. Se recomandă produselor care au profil uniform, de exemplu blocuri ceramice pentru construcții.

2.3.4. Uscarea semifabricatelor

Uscarea este procesul prin care se îndepărtează apa din masa ceramică, prin trecerea ei din stare lichidă în stare gazoasă cu ajutorul unui agent de uscare.

Procesul de uscare este important nu numai din punct de vedere tehnologic, fiind hotărâtor în obținerea unor produse de calitate și economic deoarece prin uscare produsul pierde 2030% din greutate, ex. un bloc ceramic crud (fasonat) cântărește cca. 12,00kg iar uscat 9,00kg. Pierderea de greutate reprezintă cantitatea de apă eliminată prin evaporare.

Blocurile ceramice proaspăt fasonate nu au rezistență mecanică. Înainte de ardere trebuie uscate, îndepărtarea apei trebuie să se realizeze în așa fel încât să asigure produsului uscat păstrarea formei inițiale și o rezistență suficientă pentru a fi supus procesului de ardere.

Argila este un material capilaroporos, în care apa este legată în moduri diferite de substanța argiloasă. Apa pe care granulele argiloase au absorbito pe suprafața lor, numită și apă higroscopică, constituie umiditatea liberă care este legată mecanic și se evaporă între 0-250°C. Pe lângă apa higroscopică, argila conține și apă legată chimic, numită apă de constituție sau apă moleculară și care se îndepărtează numai când argila este încălzită între 250-450°C.

În timpul uscării se elimină prin evaporare numai umiditatea liberă, apa legată chimic se elimină în timpul arderii. Factorul care indică începerea procesului de uscare este modificarea greutății blocurilor ceramice în funcție de timp.

În timpul uscării produsele își micșorează dimensiunile, adică se contractă. Evaporarea apei începe de la suprafața produsului, de aceea în primul moment al uscării umiditatea pe suprafața produsului este mai mică decât în straturile sale interioare.

Durata de uscare depinde de suprafața și de grosimea produsului. Uscarea începe prin evaporarea apei de pe suprafața produsului, deci cu cât produsul are o suprafață mai mare cu atât se va usca mai repede. Pe lângă suprafața un rol important are și grosimea produsului, datorită difuziei interioare. Difuzia are loc cu atât mai greu și cu viteze cu arăt mai mici cu cât apa are de parcurs un drum mai lung.

2.3.5. Arderea produselor ceramice

Arderea blocurilor ceramice reprezintă faza cea mai importantă a procesului tehnologic deoarece în această fază se stabilesc calitățile produsului finit.

Arderea produselor este o operație care se produce cu ajutorul căldurii și prin care se realizează transformarea masei argiloase într-o masă ceramică cu proprietăți noi, diferite de cele pe care le-a avut anterior. Proprietățile și caracteristicile produselor ceramice uscate se schimbă prin ardere pentru că sub influența temperaturii în masa argiloasă au loc o serie de transformări fizice și reacții chimice care dau naștere unor componenți noi, ce conferă produselor proprietățile necesare pentru a le face apte utilizării.

Arderea este procesul prin care se obțin anumite caracteristici ale produselor ceramice finite, ex. rezistența mecanică, rezistență la îngheț-dezgheț, rezistența la înmuiere în apă ; care au loc prin procese fizice și reacții chimice realizate în faza solidă sub influența temperaturii.

Temperaturile la care au loc aceste fenomene sunt diferite în funcție de compoziția masei argiloase. Arderea este deci procesul de încălzire a produselor uscate la temperatura la care se realizează transformările fizice și chimice care condiționează utilizarea lor. Creșterea temperaturii, durata de menținere la temperatură maximă, descreșterea temperaturii și caracterul mediului gazos (oxidant, neutru sau reducător) denumite regim de ardere depind de caracteristicile masei argiloase și de forma produsului.

Transformările fizice și reacțiile chimice trebuie astfel dirijate, încât produsul să aibă caracteristicile cerute. Pentru aceasta este necesar că regimul de ardere să fie ales în funcție de caracteristicile produsului și ale materiei prime.

Regimul de ardere este caracteristic fiecărei mase argiloase și fiecărui produs. Corelarea transformărilor fizice și a proceselor chimice care au loc în masa produsului cu modul în care se desfășoară arderea conduce la obținerea unui produs finit de calitate. În funcție de procesele fizice și cele chimice care au loc în masa argiloasă în timpul arderii, se deosebesc o serie de faze ale arderii, în cursul cărora se produc și se desăvârșesc diferite procese în masa argiloasă.

În timpul arderii au loc următoarele procese :

formarea unei cantități de fază lichidă ;

transformări polimorfe și procese de recristalizare ale unor componente ;

formarea unor componente noi.

2.3.6. Descărcare, clasare, ambalare, depozitare

Descărcarea vagonetelor cuptorului tunel se face mecanizat sau automatizat. Blocurile se separă pe tipuri și calități conform criteriilor de clasare și se stivuiesc pe paleți de lemn. Se ambalează după diverse procedee ex. cu folie strech, cu folie termocontractibilă, etc. După ambalare se aplică eticheta de identificare.

Păleții astfel ambalați sunt deplasați și manipulați cu ajutorul motostivuitorului în depozitul de produse finite.

Manipularea produselor ceramice prin rostogolire, basculare sau aruncare este interzisă.

Depozitul de produse finite trebuie să îndeplinească următoarele condiții :

să fie amenajat corespunzător, cu platformă netedă, curată;

să permită păstrarea în timp, fără degradarea produselor;

să fie spațios, să permită depozitarea produselor pe calități și tipuri de produse;

să permită încărcarea în mijloace de transport.

În depozit păleții se aranjează pe rânduri în așa fel încât să existe căi de acces, să permită circulația printre ei în siguranță și să asigure integritatea produselor.

Deșeurile se depozitează în locuri special amenajate.

CAPITOLUL 3.

DEGRADAREA TERENULUI ÎN ZONA CARIEREI DE ARGILA TUNARI

3.1. Considerații generale

Alunecãrile de teren sunt deplasãri ale maselor de roci pe versanți, datoritã gravitației.

Ele pot apãrea pe orice tip de teren care întrunește condițiile favorabile în ceea ce privește litologia, gradul de umiditate și unghiul pantei.

Ele pot varia în dimensiune, de la un singur bloc într-o prăbușire de roci, pânã la milioane de metri cubi de material, într-o avalanșã de grohotiș.

Versanții și taluzele, aflându-se sub acțiunea simultană sau succesivã a mai multor cauze care tind să modifice echilibrul de forțe existent în masiv, cedeazã, în cele din urmã, formându-se o alunecare de teren, care creazã, pentru o anumitã perioadã, o nouã stare de echilibru a versantului/taluzului respectiv.

Procesul de alunecare constă dintr-o succesiune continuă de evenimente de la cauză la efect. Uneori cauza principală a alunecării este greu de înlăturat, astfel încât este mai economicsă se amelioreze periodic efectele, fără a căuta să se înlăture cauza.

De cele mai multe ori însă,este mai avantajos să se intervină asupra cauzei alunecării, prevenind declanșarea sau reactivarea ei.Stabilirea cauzelor ce determinã apariția alunecãrilor de teren reprezintã una dintre problemele cele mai dificil de rezolvat de cãtre cercetãtori, având în vedere gradul decomplexitate al acestor fenomene, precum și faptul cã modul lor de manifestare este extrem devariat, depinzând de factorii care le produc și de caracteristicile geologice (litologice și structurale) ale regiunii unde se produc.

Orice factor care contribuie la perturbarea echilibrului, într-o anumitã perioadã, al rocilor de la suprafața terenului constituie o cauzã.Se poate afirma că procesul de alunecare își are originea în procesul de formare a masivului respectiv și este pregătit de toate evenimentele ulterioare formării lui.

Marea majoritatea alunecărilor se declanșează, ca urmare a intervenței cuplate a mai multor din factorii care, pentru claritatea expunerii, au fost prezentați aici izolat. În plus, o singură acțiune, cum ar fi prezența apei, poate avea dublu efect, contribuind atât la reducerea rezistenței la forfecare, cât și la creșterea eforturilor tangențiale, prin sporirea greutății unitare a pămânului și prin dezvoltarea unor presiuni hidrostatice în crăpăturile de la partea superioară.

Este necesar ca în analiza proceselor de alunecare să se țină seama de această interdependență a factorilor care pot declanșa astfel de procese. Încercarea de a simplifica interpretarea fenomenelor de alunecare prin luarea în considerare numai a unuia sau altuia dintre factori, poate conduce la o înțelegere greșită a procesului.

Din acest punct de vedere, echilibrul taluzelor și versanților are un caracter dinamic în permanentă schimbare, în stare mai mult saumai puțin precară de stabilitate. Există o multitudine de factori care pot conduce la deranjarea acestui echilibru.

Factorii naturali, legați la condițiile hidrometeorologice, procesele geomorfologice și cele tectonice sunt suplimentați de factorii legați de activitatea oamenilor care deseori conduce la procese potrivnice echilibrului natural existent. Unii din factorii de influență acționează pe perioade foarte lungi, cum sunt procesele de natură geologică, alții au o acțiune periodică, cum sunt procesele climatice, iar alții au o acțiune întâmplătoare, cum sunt cutremurele.

Geologii utilizeazã o diversitate de clasificãri și scheme pentru a descrie cauzele cedeterminã apariția acestor fenomene. Datoritã spectrului larg în care a fost abordatã aceastã problemã, nu a fost stabilitã, pânã în acest moment, o singurã schemã care sã caracterizeze sau sã acopere toate tipurile de alunecãri de teren.

3.2. Clasificarea alunecărilor de teren și factorii care stau la baza producerii lor

3.2.1. Clasficarea alunecărilor de teren

Datorita numarului mare de factori si de combinatii ale acestor factori ce contribuie la declansarea alunecarilor de teren, rezulta si o mare varietate de tipuri pentru procesele de alunecare. [2]

Dintre numeroasele criterii care au stat la baza clasificari acestor fenomene de-a lungul vremii, mentionam urmatoarele :

adâncimea alunecării – reprezinta una dintre caracteristicile principale ale alunecarilor de teren, ea fiind adancimea la care este intalnita zona de rupere ce conduce la dezvoltarea suprafetei de alunecare in raport cu suprafata terenului. In functie de adancimea maxima pe care se produce alunecarea avem clasificarea conform Tabelului 1.

direcția de evoluție a procesului de alunecare – în funcție de direcția în care fenomenul de alunecare evoluează, față de cea de deplasare a acumulantului de alunecare, avem: alunecări detrusive (progresive) și alunecări deplasive (regresive);

poziția suprafeței de alunecare în raport cu stratificația versantului sau taluzului – în funcție de acest criteriu, alunecările de teren pot fi: consecvente, insecvente și asecvente;

vârsta alunecărilor – acest criteriu ține cont de intervalul de timp scurs de la producerea alunecării și stadiul de activitate. Astfel, alunecările de teren pot fi: alunecări actuale sau active și alunecări vechi sau stinse;

mișcarea masei alunecătoare – reprezintă modul în care masa alunecătoare se mișcă. Drept urmare, în funcție de caracterul mișcării, alunecările de teren pot fi: alunecări rotaționale și alunecări de translație;

caracterul materialului supus alunecării – alunecările de teren pot afecta versantul în structura lui
naturală sau se pot reactiva pe corpul unor alunecări mai vechi. Astfel, au fost împărțite în: alunecări de ordinul I și alunecări de ordinul II;

distanța pe care materialul alunecat o parcurge – în funcție de această caracteristică, alunecările de teren pot fi: alunecări propriu-zise și alunecări tip curgeri de teren.

3.2.2. Factorii ce conduc la producerea alunecărilor de teren

Alunecările de teren sunt responsabile pe întreg mapamondul pentru producerea de pagube însemnate, în ceea ce privește atât viețile omenești cât și latura materială. Este bine știut faptul că aceste fenomene, cu caracter devastator, influențează, în sens defavorabil, atât viața umană, cu implicații economice nefaste, cât și mediul înconjurător, afectând fauna și flora.

Complexitatea și multitudinea formelor în care aceste fenomene se pot produce este datorată multitudinii de factori ce determina declanșarea. [4]

Cauzele alunecărilor de teren sunt o consecință a unor acțiuni de durată provocate de o serie de factori externi, care acționează asupra versanților sau a taluzurilor. Acești factori pot fi naturali sau antropogeni. De cele mai multe ori, cedarea se produce din cauza cumulării efectelor acestora asupra masei de pământ .

Factorii naturali

Factorii naturali pot fi, la rândul lor, împărțiți în trei mari subcategorii: factorii climato-meteorologici, factorii biotici și factorii mecanici naturali.

Factorii climato-meteorologici cei mai importanți sunt precipitațiile sub orice formă, temperatura, fenomenul de îngheț-dezgheț, acțiunea vântului, secetă etc. Dintre toți acești factori climatico-meteorologici, precipitațiile, fie sub formă de apă, fie sub formă de zăpadă, sunt responsabile pentru provocarea celui mai mare număr de alunecări de teren. Apa rezultată în urma acestui fenomen ajunge să se infiltreze în teren, influențând debitul și sensul de curgere a pânzei freatice, cu urmări nefaste asupra stabilității terenurilor aflate în pantă. [9]

Spre exemplu, în argilele tari și omogene, forțele care apar ca urmare a infiltrației apei provoacă formarea unor planuri de alunecare la adâncimi foarte mari. Acest lucru este datorat reducerii efortului efectiv normal provocat de infiltrarea apei sau de forțele ascensoriale, facilitând creșterea de volum în lungul planului de alunecare, chiar dacă greutatea stratului superior este mai mare.

Presiunea apei din pori nu trebuie privită doar ca un factor care micșorează efortul total unitar. Multe alunecări lamelare, datorate prezenței apei în masiv, prezintă o serie de asemănări. Prima ruptură nu apare la baza taluzului ci într-un punct în care apa iese la suprafață masivului. Apoi, se produc deplasări ale blocurilor de pământ, fiind acoperite izvoarele de apă, și astfel fiind obstrucționata scurgerea liberă a apei, înmuindu-se terenul.

Alunecările provocate din cauza dezvoltării unei puternice subpresiuni a apei subterane la zona de contact a straturilor mai permeabile cu straturi inferioare cu o permeabilitate scăzută se manifestă printr-o propagare rapidă a suprafeței de rupere. Apariția noilor crăpături este o chestiune de ore, suprafața terenului fragmentându-se în blocuri de mare întindere, chiar dacă înclinarea masivului de pământ este relativ mică .

Din categoria factorilor biotici fac parte prezenta sau absența vegetației, dezvoltarea microorganismelor care pot conduce la transformări chimice, cu posibilitatea apariției de potențial electric între straturi și creșterea presiunii gazelor din pori și natura vegetației.

Factorii mecanici naturali sunt deosebit de variați și sunt în concordanță cu zonă geografică a amplasamentului care prezintă potențial de alunecare. Din categoria acestor factori fac parte: eroziunea, abraziunea, sufozia, exploziile din cauze naturale, cutremurele de pământ, erupțiile vulcanice etc.

Factorii antropogeni

Ce-a de-a doua mare categorie da factori care pot declanșa alunecări de teren sunt factorii antropogeni. Aceștia depind strict de interacțiunea omului cu mediul înconjurător. În cadrul acestor factori sunt cuprinse: activitățile de excavare necontrolată, scurgerile de apă din rețelele hidroedilitare ce contribuie la modificarea regimului hidrostatic natural, modificările care țin de scopul inițial de utilizare a diferitelor amplasamente, încărcările suplimentare ale masivelor de pământ, vibrațiile etc. De asemenea, în această categorie de factori pot fi incluse și defrișările necontrolate din România ultimilor ani, fenomen care a condus la transformarea unor suprafețe însemnate din zone sigure și zone cu potențial de alunecare.

Influența rezistenței la forfecare maxime asupra declanșării alunecărilor de teren

Alunecările de teren se produc atât în roci moi, cât și în roci stâncoase, cu precizarea că fenomenul se manifestă diferit în cele două tipuri de roci. Astfel, spre deosebire de rocile tari, în care fenomenul de alunecare se produce brusc, fără a fi precedat de niște semne evidente, în rocile moi și în special în argile, alunecarea se produce relativ lent, prezentând deformații clare pe suprafața terenului.

Valoarea efortului normal și natura terenului sunt cele care dictează apariția deplasărilor necesare mobilizării celor două valori (valoarea de vârf și cea reziduală). Atunci când suprafața de alunecare interceptează mai multe tipuri de roci, de natură diferită, calculul coeficientului de siguranță trebuie să țină cont și de posibilitatea cedării progresive. Această problemă este asociată cu faptul că valoarea de vârf a rezistenței la forfecare se obține simultan pentru toate materialele supuse ruperii .

Cedarea progresivă și mobilizarea rezistenței la forfecare trebuie luate permanent în calcul atunci când avem de-a face cu roci de natură stâncoasă. În cazul în care straturile sunt slăbite, prezentând fisuri, trebuie avut în vedere că acestea nu manifestă o valoare de vârf, cedarea lor producându-se în urma unor deplasări relativ mari. Pe de altă parte, morfometria suprafețelor de „fracturatie – fisuratie“ și prezența punților de legătură determina concentrări de tensiuni, cedări locale, ca urmare a unor deplasări mici și o deplasare sacadată a masei ce alunecă.

În rocile argiloase mobilizarea rezistenței la forfecare are loc în cadrul alunecărilor regresive, cedarea propagandu-se de la partea inferioară. Lățimea zonei de alunecare este strict dependentă de presiunea geologică ce ia naștere la baza versantului. Aceasta interdependență dintre presiunea geologică și lățimea terasei de alunecare poate fi reprezentată sub forma unei parabole, observându-se, astfel, că lățimea masei alunecătoare crește odată cu presiunea geologică de la baza versantului.

După cum a fost prezentat anterior, modul de comportare a masei alunecătoare, în cazul rocilor moi, depinde foarte mult de această mobilizare a rezistenței la forfecare. La rândul ei, această rezistență la forfecare este influențată și de umiditate. Din acest motiv, majoritatea alunecărilor de teren au că principala cauză precipitațiile.

Frecarea dintre particule este influențată de prezența apei și a complexului de adsorbție, ceea ce conduce la un unghi mai mic al frecării interne decât în cazul pământurilor necoezive . Dacă avem o pondere însemnată de fracțiuni argiloase și o umiditate ridicată, unghiul frecării interne are valori mici, apropiate de 0. Pe măsură ce crește conținutul de fracțiuni prăfoase și nisipoase, unghiul frecării interne atinge valori de 20°-25°.

Astfel, putem enumera cauzele principale care stau la baza ruperii și mobilizării progresive ale alunecărilor de teren :

apariția sucesiva a unor noi suprafețe de alunecare;

deplasări diferențiate ale rocilor, în lungul suprafețelor de alunecare ce se dezvoltă;

curgerea lentă de adâncime;

apariția tensiunilor reziduale în masă de rocă;

distrugerea treptată a masivului, produsă de infiltrarea apei și acțiunea înghețului;

redistribuirea treptată a forțelor normale, ca urmare a modificării efortului normal în lungul suprafeței de alunecare;

variația presiunii apei din porii masei de rocă, datorită deplasărilor masei alunecătoare.

3.3. Efectele alunecărilor

Efectele manifestate ale alunecărilor de teren sunt:

Distrugerea parțială sau totală a construcțiilor de orice fel (tip),

Blocarea parțială sau totală a albiei unui râu și formarea unor acumulări de apă cu

pericol de inundații,

Distrugerea parțială sau totală a rețelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare, etc.).

Blocarea unor căi de comunicații (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).

3.4. Caracterizarea Carierei Tunari din punct de vedere al poluării și degradării

Apariția fenomenelor de instabilitate a versantului pot fi considerate premergătoare deschiderii carierei. Acest lucru este evidențiat prin existența pe versant a unor tranșee de alunecare, a unor contrapante pe versant, înclinarea copacilor pe mai multe direcții, etc. [6]

Raportul de expertză tehnică din anul 2000 nominalizează 3 fronturi de alunecare a terenului situat în amonte de zona carierei de argilă Tunari: [1], [6]

Un front de alunecare în direcția NS

Un front de alunecare în direcția NE

Un front de alunecare în direcția NV

Cariera de argilă este situată pe frontul de alunecare în direcția NV.

Exploatarea zăcământului (Fig. 6) s-a făcut în 9 trepte de exploatare descendente (cotele +300 și +252 m), fiecare treaptă având înălțimea de 6 m, cu berme de lucru late de 5-10 m.

Precizăm că versantul situat în amonte de carieră, a fost afectat de mișcări ale terenului, alunecările de teren produse în anii 1970, 1977 și 1997 care au afectat casele situate pe strada Porolissum și strada Colinei.

Din anul 1977 și până în 2007 au fost efectuate multe expertize și studii ale stabilității versantului situate în amonte de carieră, care au analizat cauzele apariției alunecărilor de teren și au prezentat soluții de consolidare a versantului. [12]

Pe baza studiilor efectuate, amplasamentul carierei a fost declarat prin HCI nr. 41/5.10.1998, zonă expusă riscurilor naturale “(alunecări de teren)”, Fig. 7, Fig. 8.

Apariția fenomenelor de instabilitate mai importante au început în anul 1970, datorită precipitațiilor importante din acel an. Ele au fost monitorizate, în principal, în zona străzii Porolissum (Fig. 9 ), deoarece aceasta este mobilată cu case (Fig. 10, Fig. 11), dar apariția fenomenelor de instabilitate pe versant au existat și pe alte amplasamente.

Aceste fenomene apar evidențiate după mai multe direcții de mișcare a deluviilor acoperitoare ale versantului, care urmăresc în general căderile de pantă ale arealului, urmele rupturilor existente pe versant au permis evidențierea a trei direcții preferențiale de mișcare a versantului. Acestea s-au corelat cu rezultatele obținute din măsurătorile înclinometrice executate în forajele executate pe întregul front al străzii Porolissum (1996-2006).

Zona cea mai afectată de fenomene recente de instabilitate este zona din amonte, pe direcția conductei de apă care pornește de la rezervoarele de apă situate pe latura sudică a străzii Porolissum.

Studiile geotehnice executate pe zona stăzii Porolissum au pus în evidență existența unui strat de bază format din argilă vânătă / cenușie (marnoasă), acoperită cu pachetele de argilă / argilă nisipoasă, galbenă considerate cu grosimea de 6 – 8 m.

3.5. Aprecieri asupra alunecării de teren majore din Cariera Tunari

Alunecarea de teren declanșată în anul 2006 poate fi considerată una de tip contractantă dezvoltată printr-un mecanism de rupere progresivă.

Se pot face următoarele aprecieri:

– Suprafața de alunecare este situată la suprafața de separare dintre stratul alterat și roca de bază pe care se sprijină.

– Desgolirile facute în apropiere conductei de apă au evidențiat următoarele:

– conducta a suferit mai multe zone de ruptură și contorsionări (în zona de aval).

Măsurători efectuate după dezgoliri au pus în evidență deplasări de aproximativ 4 m a capetelor de conductă forfecate.

Pe tot parcursul conductei , argila cenușie, galbenă este în stare plastic moale cu o puternică umidificare a pachetului de argilă din zona de vecinătate cu conducta.

Pe tot parcursul conductei, la dezgolire au apărut puternice acumulări de apă din terenul înconjurător , semn al unor infiltrații de apă pe un pachet mai extins de argilă.

De altfel , existența unor alunecări locale sau generale au creat o zonă de alunecare mai afinată, care a permis infiltrarea apei și aducerea unei zone de teren într-o stare de supraumidificare.

Plecând de la aceste aprecieri calitative se poate afirma că principalul motiv al apariției fenomenului de alunecare este exfiltrația de apă apărută în timp din conductă de aducțiune de Ø 700 mm, care a supraumidificat terenul prin intermediul infiltrațiilor prin rețeaua de fisuri de alterare.

Acest fenomen a condus la micșorarea sensibilă a rezistenței de forfecare și declanșare a alunecării de teren.

CAPITOLUL 4

EVALUAREA RISCULUI ȘI A IMPACTULUI EXPLOATĂRII ARGILEI

ASUPRA MEDIULUI

4.1. Metode de evaluare a riscului

Riscul este definit de pierderile produse ca urmare a unui fenomen natural extrem (inclusiv numărul de persoane decedate) pe un anumit spațiu și într-un anumit timp. [5] Fenomenele naturale extreme susceptibile de dezastre sau calamități au diferite grade de vulnerabilitate (mică, medie, mare), în consecință, majoritatea studiilor au în vedere cartarea vulnerabilității sau a expunerii terenurilor la risc. O caracteristică a fenomenelor extreme este caracterul aleatoriu. Din această cauză este dificil de stabilit cu precizie momentul declanșării și dimensiunea acestora, precum și urmările asupra mediului și populației. Între fenomenele naturale extreme și populație există două tipuri de relații:

evoluția fenomenelor spre valori extreme când populația prezintă doar un anumit grad de vulnerabilitate, este susceptibilă deci la pierderi umane și economice

producerea fenomenelor extreme afectează direct populația, numărul de morți și daunele economice fiind apreciabile.

Riscul a fost caracterizat prin existența a trei forme potențiale: riscul specific, elementele supuse riscului și riscul total. Riscul specific ( Rs ) reprezintă “gradul de pierderi așteptat, datorat unui fenomen natural particular” (Zăvoianu, Dragomirescu, 1992, citați de Voiculescu, 2003).

Acesta reprezintă produsul dintre vulnerabilitate (V) și hazardul natural (H):

Rs = V · H

Elementele supuse riscului (E), reprezintă “populația, clădirile și construcțiile de ingineriecivilă, activitățile economice, serviciile publice, unitățile, infrastructura, supuse riscului dintr-o arie dată” (Crozier, 1988, Zăvoianu, Dragomirescu, 1992, Grecu, 1997, citați de Voiculescu, 2003).

Riscul total( Rt ) este definit prin numărul așteptat de vieți pierdute, persoane rănite și pagube asupra proprietăților sau întreruperea activității economice, din cauza unui fenomen natural:

Rt = E · Rs

Unde:

E – reprezintă elementele unui risc;

Rs – este riscul specific;

H – înseamnă hazardul;

V- reprezintă vulnerabilitatea (Voiculescu, 2003)

4.2. Impactul exploatării argilei asupra vegetației și faunei

Exploatarea argilei din Cariera Tunari, prin înlăturarea stratului fertil (suport al vegetației și mediului de viață al faunei) și modificările de relief, a schimbat vegetația iar fauna din zonă a suferit modificări.

Schimbarea cadrului natural, ca urmare a extracției materiilor prime (argile) din carieră în urma căreia au rezultat cavități de diferite forme și dimensiuni, reprezintă un factor de dezechilibru pentru ecosistemul din această zonă.

4.3. Impactul asupra aerului

În timpul exploatării argilei în Cariera Tunari singurii poluanți identificați prin documentațiile și bilanțurile de mediu întocmite au fost pulberile ridicate în perioadele secetoase.

Deși zona se afla la distanță de locuințe, era singurul parametru cu valori mai ridicate (deși sub media admisibilă).

Ca și în cazul zgomotului, existau numeroase surse de generare de praf în cadrul carierelor, inclusiv îndepărtarea solului vegetal și excavarea argilei.

Vântul transporta particule de praf dincolo de limitele amplasamentului, iar materiale fine din camioane erau depozitate pe drumurile publice (emisii fugitive).

Locuitorii care locuiau în apropierea cariereei puteau fi afectați de praf până la 0,5 km de la sursă, deși preocupările continue sau grave legate de praf sunt cel mai probabil întâlnite în aproximativ 100 de metri de sursa de praf. Principalele impacturi potențiale ale prafului sunt efectele vizuale, acoperirea / murdărirea proprietății (inclusiv locuințele, spălarea și autovehiculele), acoperirea vegetației, contaminarea solurilor, poluarea apei, modificarea compoziției speciilor de plante, pierderea speciilor sensibile de plante, de nutrienți minerali și modificări ale pH-ului.

Particulele respirabile, adică cele cu diametrul mai mic de 10 micrometri, au potențialul de a produce efecte asupra sănătății umane, în funcție de nivelurile de expunere.

4.4. Impactul asupra apelor și situația hidrogeologică

Impactul exploatarii în Cariera Tunari asupra apelor se putea observa prin faptul ca , datorita înclinatiei treptelor de exploatare de 2-3%, aceste înclinatii au permis scurgerea apei în vatra carierei.

Parțial, această apă era utilizată ca apă tehnologică necesară stropirii depozitelor de argilă aflate la macerat.

În ultimi 20 ani de exploatare ( exploatarea având o vechime de cca. 35 – 40 ani ) au fost adoptate mai multe soluții de captare a apei. S-a încercat de asemenea izolarea zonei prin lansarea unor pilieri de siguranță din care să nu fie argilă, dar alunecările de teren după perioadele ploioase nu au permis consolidarea versanților.

4.5. Impactul asupra solului

În perioada anilor 1976 – 1983, au fost executate un număr de 5 foraje geotehnice cu o adâncime cuprinsă între 8,30 – 10,0 m. Ele au fost plasate pe versantul vestic, amonte de carieră ( între excavanți și strada Porolissum ) și au pus în evidență o stratificație reprezentată prin coloane stratigrafice ce se prezintă astfel:

– nisip argilos/prăfos argilos, galben, de natură deluviană de 2,80 – 7,00 m.

– argila marnoasă galben cenușie, până la adâncimea de 4,50 – 11,00 m. Aceste straturi conțin zone cu argile plastice, bogate în parte fină, intercalații nisipoase și intercalații de argilă marnoasă, cenușii, precum și concrețiuni calcaroase.

– argila marnoasă (panoniană), cenușie.

Argila galbenă puternic alterată, prezintă un sistem de fisuri ce alimentează stratele de argilă prăfoasă galbenă, sau prin suprafețele de afloriment a intercalațiilor nisipoase.

De la deschiderea carierei, pe măsura extinderii ei, în amonte au apărut alunecări de teren care au afectat unele construcții din zonă, drumul și terenul agricol. Primul studiu privind limitarea efectelor de teren a fost întocmit în anul 1977 de către ICH-București.

4.6. Impactul generat de zgomot

În ceea ce privește zgomotul produs de utilaje, poluarea solului său a apelor – acestea erau sub limitele normale. Deși analizele realizate pe apele freatice de la suprafață sau din adâncime au indicat valori mai ridicate la unii parametrii, nu s-a putut afirma că aceste depășiri se datorează activității desfășurate, ci pot fi consecință a tipului de depozite naturale.

În prezent activitatea în carieră este sistată, situația poluanților fiind în acest caz eliminată. Dar stabilirea destinației zonei pentru programul de refacere a mediului (perimetru de depozitare deșeuri inerte provenite din construcții) a permis și identificarea acelor poluanți care pot apărea prin desfășurarea activităților aferente, respectiv:

Pulberi sedimentare sau în suspensie, pe sol sau în apa de suprafață;

Emisii în atmosferă;

Zgomotul datorat activității echipamentelor de transport și amenajare a depozitului

(autobasculante, excavatoare);

Elemente care pot influența caracteristicile apei freatice;

Impact vizual pe parcursul desfășurării activității;

4.7. Impactul generat de deșeuri

Din activitatea de exploatare a argilei au rezultat numai deșeuri care s-au încadrat în categoria deșeurilor nepericuloase.

Deșeul de steril, provenit din descopertă a fost în cantitate mai mare de circa 8.500 t/an, el a fost depus temporar în incinta carierei și va fi utilizat după închiderea carierei la lucrările de reconstrucție a zonei.

Celelalte deșeuri produse în timpul activități de exploatare a argilei, precum deșeurile menajere, deșeurile metelice, uleiurile uzate, acumulatorii uzați și anvelope uzate, au fost colectate separat și au fost fie transportate la rampa orașului Zalău (deșeuri menajere) sau valorificate la firme specializate (deșeuri metalice, uleiurile uzate, acumulatorii uzați și anvelopele uzate).

Deșeul stocat temporar din vatră carierei este sterilul de pământ care se va utiliza în lucrările de reconstrucție ecologică a carierei.

Din activitatea de exploatare a argilei nu au rezultat deșeuri care să se încadreze în categoria deșeurilor periculoase.

Monitorizarea gestiunii deșeurilor trebuie să fie făcută lunar conform HGR 856/2002.

Se consideră că printr-o gestionare și o manevrare atentă a deșeurilor produse în viitor la lucrările de închidere a carierei Sălaj, să fie evitată poluarea mediului.

CAPITOLUL 5

STUDIU PRIVIND REABILITAREA ZONEI CARIEREI TUNARI

5.1. Metode de refacere a mediului în cariere de argilă din diferite părți ale lumii

5.1.1 Refacerea carierei de calcar și argilă din localitatea Rugby – Anglia

O echipă condusă de arhitecți peisagiști, experți geotehnici și de mediu din Arup au lucrat cu fostul operator de cariere CEMEX, autoritățile locale și Agenția de Mediu pentru a reface fostul site de la cariera de calcar și argilă de la Parkfield Road în Rugby – Anglia – Fig 14.

Proiectul a avut ca și scop sporirea biodiversității, geodiversitatea și accesibilitatea site-ului, oferind o experiență sporită comunității locale care trăiește în jurul carierei. [7]

Prin intermediul proiectului a fost inundată fosta cariera pentru a crea un lac cu trei insule plutitoare în centrul centrului orașului Rugby. Aceste insule artificiale au încurajat păsările, amfibienii și mamiferele mici, cum ar fi voile de apă pentru a-și face casele acolo.

Fețele abrupte ale carierei au oferit adăpost pentru diferite specii de păsări, inclusiv șoimul călător și vânturelul și se speră că rezervă va oferi un habitat viabil pentru racul alb-de-lac britanic – o specie care este amenințată specia invazivă de rac american.

Restaurarea a implicat îndepărtarea a 263.000 de tone de material care a fost transportat în Southam Quarry, la mai puțin de 10 mile distanță.

Prin intermediul unui plan de gestionare pe termen lung s-au asigurat că, cariera își va menține biodiversitatea și valoarea comunității în viitor.

5.1.2. Refacerea carierei de argilă din Exeter – Anglia, prin lucrări de taluzare și nivelare

În cazul de față o firmă de construcții locala din Exeter – Anglia, fost angajată să întreprindă lucrări de îmbunătățire a solului și reprofilare pentru a oferi o platformă de dezvoltare pentru fundațiile de răspândire superficială.

Acest lucru a necesitat o investigație detaliată a sitului și o ameliorare amplă a terenului în pregătirea lucrărilor de terasament . Firma de construcții și amenajări a produs o strategie de amenajare a teritoriului care a implicat testarea extensivă a penetrării conului (CPT) pentru a determina cerințele pentru compactarea convențională de tăiere / umplere și pentru a identifica golurile.

Acest lucru a determinat, de asemenea, zone care necesită îmbunătățiri prin intermediul compactării cu impact energetic intensiv (HEIC sau compactarea dinamică rulantă) sau prin reluarea tradițională la o specificație construită. [10]

Toate fostele clădiri și structuri de carieră au fost demolate și îndepărtate. Toate fundațiile, golurile și structurile subterane au fost excavate în întregime, iar golurile rezultate s-au umplut cu pământ pentru a oferi o bază adecvată pentru începerea lucrărilor de terasament.

Ratele de rigiditate de 10 Kpa au fost realizate înainte de efectuarea lucrărilor de terasament convenționale. Lucrările de terasament au fost realizate în conformitate cu specificația pentru lucrările autostrăzilor, inclusiv testarea clasificării solului și testarea de compactare a siturilor utilizând un gabarit de teste nucleare.

5.1.3. Refacerea carierei de argilă din regiunea Cornwall – Anglia

Înainte de refacerea Carierei de argilă din regiunea Cornwall – Anglia, aceasta arată ca și în figură 17.

Scopul a fost acela de a recupera patrimoniul minier din această zonă, prin construirea unui muzeu, nu numai ca un omagiu pentru ceea ce să întâmplat în trecut, ci mai degrabă pentru a sărbători perspectivele unui viitor durabil.

Botanica și ingineria au o convergență naturală în sere și, astfel, designerii de proiecte Eden au hotărât să construiască cea mai mare seră din lume în Cariera de argila Bodiva – Cornwall.

5.2. Metoda folosită în studiul de față pentru reabilitarea Carierei Tunari

Metodologia folosită pentru prezentarea strategiilor de reabilitare a reliefului antropic generat de exploatările argilei din carieră se aliniază tendințelor prezentate în literatura internaționala și națională de specialitate.

A fost necesară folosirea metodei analitice și sintetice, deoarece relieful este rezultatul unui complex de factori.

Analiza din perspectiva geomorfologică a soluțiilor de reintegrare funcțională și amenajare peisagistică a Carierei este o necesitate contemporană, a cărei aplicabilitate are atât efecte imediate, cât și pe termen lung. Scopul a fost prezentarea strategiilor de reabilitare a reliefului antropic generat de exploatările argilei prin studii de caz și impactul acestora asupra mediului, astfel fiind necesară atât abordarea teoretică cât și practică a subiectului.

În cazul carierei Tunari a fost ales metoda de umplere a golurilor de pământ rezultate în urma exploatării carierei cu pământ din săpaturi de la diferite firme care realizează lucrări de construcții și amenajări în Zalău și în împrejurimi.

5.2.1. Măsuri de prevenire, protecție și intervenție în cazul alunecărilor de teren

Măsurile planificate pentru prevenire, protecție și intervenție în cazul alunecărilor de teren sunt similare celor aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul că evenimentul nu se desfășoară chiar prin surprindere.

Alunecările de teren se pot desfășura cu viteze foarte variate între 3 m/s și 0,6 m/an. Poate fi presupusă deplasarea unor straturi de roci, în zonele de risc, creându-se în acest fel posibilitatea realizării măsurilor de protecție.

Deci, un rol însemnat revine acțiunilor de observare a condițiilor de favorizare a alunecărilor de teren și alarmarea (avertizarea) populației în timp util realizării protecției.

Pentru prevenirea și protecția urmărilor dezastruoase ale alunecărilor de teren sunt necesare următoarele măsuri:

realizarea din timp a intervențiilor necesare stabilirii condițiilor de apariție și dezvoltare a lor,

aplicarea procedeelor adecvate de ținere sub control,

preconizarea și planificarea din timp a măsurilor corespunzătoare de protecție:

asigurarea unui sistem de drenare a apei din masivul versantului printr-un sistem

de drenuri,

împădurirea și înierbarea versanților (se pot folosi și plase geotextile sau

geosintetice).

evitarea amplasării unor obiective industriale sau a altor construcții în zonele în care asigurarea stabilității stratului nu se mai poate realiza sau este foarte costisitoare.

Informarea curentă a populației din zona de risc.

În acțiunile de intervenție în afara cazurilor particulare se va urmări recuperarea bunurilor materiale și refacerea avariilor.

Salvarea supraviețuitorilor din clădirile acoperite se realizează în condiții similar acțiunilor preconizate intervenției în cazul cutremurelor de pământ.

În cele mai multe cazuri, alunecările sunt cauzate de existența unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafețe de alunecare, fie pentru ele însele fie pentru alte roci aflate pe suprafața lor . Pe lângă panta versantului acesta este unul din factorii care pot declanșa alunecările de teren.

Factorii care cauzează aceste alunecări sunt : apa, defrișările, cutremurele, erupțiile vulcanilor, exploatările miniere, etc.

Perioada de pregătire a alunecărilor de teren poate fi uneori foarte lungă alteori foarte scurtă.

Cele mai frecvente alunecări de teren se declanșează primăvara, când cantitatea de precipitații este mai mare și mai exista și fenomenul de topire a zăpezilor dar și toamna este un anotimp în care se produc multe alunecări de teren din cauza ploilor abundente.

5.2.2. Programul de conformare

Programul de conformare propus pentru cele este prezentat separat pe obiective, pentru a se putea stabili ulterior responsabilitățile și cuantumul de participare a factorilor responsabili pentru refacerea mediului.

Propuneri de măsuri pentru refacerea mediului în cariera Tunari:

Înfințare firme de administrare a zonei de depozitare materiale inerte provenite din demolări și construcții.

Refacerea mediului în cariera (Fig. 1), prin lucrări de reconstrucție (inclusiv drenuri în zona cu infiltrații / izvoare), taluzare, înierbare și împădurire.

Umplerea golului produs în urma excavațiilor (Fig. 19), cu pământ provenit din săpături de la fundații și material inerte provenite din demolări.

Refacerea suprafețelor (discuire și însămânțare pentru înierbare a 2,8 ha, plantare puieți de salcâm și cătină)

Închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului (inclusiv modul de impermeabilizare a cuvei depozitului, modul de protecție a sistemului de impermeabilizare, sistemul de drenare, colectare, epurare și evacuare a levigatului, apelor pluviale și a apelor exfiltrate).

Echilibrul ecologic afectat poate fi restabilit prin reamenajarea perimetrului carierei după închidere prin taluzarea versanților cu plante mai line, înierbarea și plantarea de arbuști ( Fig. 20).

5.2.3. Estimarea efectelor conservării / închiderii obiectivului asupra mediului

Problematica refacerii mediului în zona fostelor exploatări de argile din dealul Crișeni se concentrează pe două aspecte:

Refacerea peisagistică a unui versant deluros din care s-a exploatat un volum de peste 1.500.000 mc de la momentul deschiderii;

Asigurarea stabilități zonei, afectată de alunecările periodice de teren în partea de N-NE funcție de gradul de umiditate și de caracteristicile petro-structurale și geotectonice ale pachetelor de argilă.

Luând în considerare acestea, închiderea activității în cariera Sălaj, respectiv a refacerii mediului în perimetrele exploatărilor vechi și noi, vor avea următoarele efecte:

Creșterea / refacerea stabilității versantului de E și a celui de NE a dealului Ortelec unde s-a realizat exploatarea argilei pentru industria ceramicii;

Creșterea stabilității Dealului Ortelec, pe care sunt construite locuințe proprietate privată (chiar dacă o parte din acestea au obținut avizele de construcție deși zona era declarată cu grad de risc ridicat din cauza alunecărilor de teren);

Refacerea imaginii peisagistice a zonei;

Utilizarea eficientă a unui areal afectat morphologic de exploatarea unei materii prime, cu beneficii pentru fondurile locale bugetare sau particulare, prin asigurarea unei zone de depozitare pentru deșeuri inerte;

Asigurarea unor noi locuri de muncă (2 – 4) pentru o perioadă de 5 – 7 ani.

Toate aceste efecte au un impact major pozitiv asupra mediului din zona dealului Ortelec, minimizând efectele unor lucrări extractive îndelungate.

CONCLUZII

Așa cum s-a arătat istoria dezvoltării fenomenului de instabilitate pe arealul învecinat carierei se pot face următoarele aprecieri:

Fenomenul de instabilitate a versantului este de tip curgere plastic, cu declanșarea unor fenomene de alunecare locală sau de mai mare extindere. Asemenea fenomene au apărut atât în anul 2006 cât și în 2007. Cea mai mare alunecare din ultimii ani este cea din 2006 și este dirijată în lungul conductei de aducțiune;

Direcția generală a fenomenelor de instabilitate este dirijată spre arealul carierei de argilă. Au existat și alte direcții predilecte și acestea sunt dirijate în general pe aliniamentul conductei de aducțiune, zona rămasă încă activă;

Fenomenul de instabilitate a marcat în ultima perioadă (2006-2007) un regres (o decădere) ceea ce nu justifică a concluziona că instabilitatea este oprită, ci este numai o etapă de așteptare până la declanșarea unor noi fenomene de instabilitate (curgere plastică);

Frontal planurilor de alunecare evaluat pe baza rupturilor de versant coincide în timp cu direcția și arealul de instabilitate, desemnat de măsurătorile inclinometrice.

Complexitatea și multitudinea formelor în care alunecările de teren se pot produce este datorată numeroșilor factori care determină declanșarea fenomenului.

Rezistenta la forfecare condiționează producerea alunecărilor de teren. Forțele ce acționează în sens destabilizator asupra masivului de pământ trebuie să învingă această rezistență pentru că fenomenul să se declanșeze.

Sistemul de fundare, pentru amplasamentele aflate în pantă și care prezintă straturi mari de umpluturi, trebuie să fie ales astfel încât încărcările transmise de construcție să poată fi preluate în mod corespunzător, fără a afecta echilibrul morfo-dinamic al amplasamentului.

Urmărirea în timp a nivelului hidrostatic și dirijarea controlată a apelor de suprafață, pe amplasamentele ce prezintă risc de alunecare, este, de asemenea, o metodă care poate da rezultate satisfăcătoare. Lucrările de infrastructură ale construcțiilor pot produce modificări ale direcției și ale zonelor de circulație a apei de suprafață și de adâncime.

Contribuții proprii și personale

Contribuția mea personală se rezumă la faptul că am atras atenția conducerii societății care administrează Cariera Tunari că în zona respectivă vor trebuii realizate lucrări de amenajare a carierei, datorită faptului ca există un aviz de închidere din cauza alunecărilor de teren care s-au produs în zonă .

Chiar dacă riscurile la noi alunecări de teren în carieră erau destul de reduse, le-am adus în atenția responsabililor care administrau cariera și am insistat să luam măsuri intr-un timp cât mai scut posibil, pentru a evita eventuale amenzi din cauza faptului ca exista un termen până când trebuiau realizate lucrările de amenajare a Carierei Tunari.

Am intreprins o serie de cercetări ajutat de firma care a întocmit studiul topo în zonă pentru a găsi mai multe variante în a remedia zona, cu cât mai puține costuri pentru societate .

Am analizat împreuna cu administratorii carierei măsurile propuse de firma care a realizat masurătorile topo și proectul de închidere a carierei și s-a luat decizia implementării măsurii celei mai ieftine din punct de vedere a costurilor și anume umplerea golurilor rezultate în urma săpăturilor pentru explotarea argilei și realizarea inclusiv de acțiuni de nivelare și tasare.

Am realizat numeroase vizite pe teren atât în perioada când s-a realizat studiul măsurătorile topo, dar mai ales am supravegheat împreună cu responsabilii carierei, lucrările de amenajare și umplere a golurilor rezultate în urma excavatiilor.

BIBLIOGRAFIE

Documente primare

Proiect tehnic cu privire la închiderea Carierei Tunari, Hidrotop proiect , 2008 [1]

Memoriu tehnic cu privire la închiderea Carierei Tunari, Hidrotop proiect , 2008 [1]

Autorizatie de constructie, acord de mediu, certificat de urbanism pentru proiectul de închidere a Carierei Tunari , 2012 [1]

Situatie aferenta lucrarilor de refacere a mediului în Cariera Tunari[, aug. 20151]

Raport de expertiză judiciară cu privire la alunecările de teren din Cariera Tunari, mai 2013[1]

Program de reconstrucție ecologică a Carierei Tunari, Sept. 2007[1]

Raport de expertiză privind efectele exploatării de argilă din Cariera Tunari asupra mediului, ICIM, Aug. 2007 [1]

Raport la Bilant de mediu, Nivel I, ICIM, Ian 2007 [1]

Raport masurători înclinometrice, ICIM, Iulie 2006 [1]

Studiu geotehnic, Consas Cluj, Mai 2002 [1]

Raileanu P., MuSat V., Tibichi E., Alunecari de teren – Studiu si combatere. Casa de Editura Venus, Iasi, 2001; [2]

Alupoae D., ASuencei V., Aspecte generale privind alunecarile de teren, Revista Urbanism, Arhitectura, Constructii, vol. 3, nr. 3 (2012); [3]

Poluarea Antropică, Riscuri Naturale și Tehnologice, Valer Micle [4]

Asuencei V., Raileanu P., Evaluarea riscului de producere a alunecarilor de teren, Volumul Conferintei Nationale Creatii Universitare 2011, editori N. Pesehanov, C. Plescan si C. Ciobanu (2010); [5]

Micle, V., Refacerea ecologică a zonelor degradate, Editura UT Pres, Cluj-Napoca, 2009 [6]

Micle,V., Neag,G., Procedee și echipamente de depoluare a solurilor și apelor subterane, Editura UT Pres, Cluj-Napoca, 2009 [7]

Documente secundare

http://zalon.ro/stiri_zalau/dealul_ortelecului_aluneca_in_trei_directii___stiri_zalau_194_349691.html [8]

http://www.modernmines.cornishmineimages.co.uk/the-clay-area/the-clay-area-2/ [9]

Documente tertiare

http://www.afterminerals.com/case-studies/habitat-creation/ [10]

https://www.mineralandwasteplanning.co.uk/new-conditions-agreed-staffordshire-clay-quarry-restoration/industrial-minerals/article/1355657 [11]

http://www.snh.org.uk/publications/on-line/advisorynotes/41/41.htm [12]

http://www.vertasefli.co.uk/our-expertise/case-study/quarry-remediation-and-restoration [13]

Microformatale

http://www.oron.ro/stiri/anterioare/stiri_Dealul_Ortelecului_aluneca_in_trei_directii_:_Stiri_Zalau_349691.html [12]