Studii și cercetări [613358]

Studii și cercetări
51Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
50Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
51Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
50Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetări
George Enache
“El personal se simte ca «un invalid»,
neputând să se manifeste cum ar fi dorit
pe plan spiritual, deși, spune Antim, pe
plan material o duce bine. Se pare că a
purtat acest sentiment de «invalid» toată
viața, izvorât din ideea de a nu face nimic,
nimic împotriva puterii comuniste, dar
și nimic deosebit pentru ea. Neavând
încredere în el, regimul va accepta doar
într-un târziu, și în lipsa altor candidați,
să fie instalat ca episcop în scaunul râvnit
odinioară, al Tomisului și Dunării de Jos,
tot la intervenția lui Justinian. Este ridicat
la rang de arhiepiscop, dar orizontul lui
era închis mai departe.” Episcopul Antim Nica
și poziția sa față de
relațiile stat-biserică1
Antim Nica este fără îndoială una din per –
sonalitățile Bisericii Ortodoxe Române din vea –
cul XX. S-a născut pe 24 februarie 1908 în co –
muna Bogzești, din Orheiul Basarabiei, la botez
primind numele de Alexandru.
A urmat cursurile Seminarului teologic și
apoi Facultatea de Teologie din Chișinău, pe
care o absolvă în 1931, cu distincția Magna cum
laude , teza de licență fiind coordonată de con –
troversatul Petre Constantinescu-Iași. A urmat
și cursurile Facultății de Drept și Litere din Iași,
iar în 1932 a absolvit Seminarul pedagogic uni –
versitar din același oraș.
Încă din acei ani tânărul studios era con –
siderat de mulți o speranță a bisericii din Basa –
rabia, un produs al locului, cu trăire și simțire
curat românească. Este trimis pentru studii de
doctorat, mai întâi la Paris și Strasbourg, între
1932-1934, mai apoi în Anglia și la Beirut, în –
tre 1934-1935. În 1940 obține titlul de doctor cu
teza „Misionarismul creștin între mahomedani
în Orientul Apropiat” .
Ascensiunea în funcțiile superioare ale bi –
sericii este rapidă. Pe 24 iunie 1935 este tuns în –
tru monahism, sub numele de Antim, devenind
ierodiacon pe 15 august. Pe 11 aprilie 1936 devi –
ne ieromonah, pe 21 mai 1939 protosinghel, iar
pe 8 noiembrie arhimandrit.
Funcțiile îndeplinite în această perioadă
sunt următoarele: între septembrie 1935 și oc –
tombrie 1936 a fost misionar eparhial ajutor la
Chișinău. Din octombrie 1936 până în decem –
1 Fiind vorba numai de un scurt eseu, menit să prezinte trei documente, am inserat note numai unde acestea slujesc la lămurirea relațiilor
stat-biserică și a atitudinii ierarhilor ortodocși în perioada comunistă. Toate cele scrise sunt extrase din dosarele 701 și 702, aflate în custo –
dia Arhivei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), fondul Informativ. Unele documente din dosare au mai
fost valorificate în articole precum George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de lectură , în
C.N.S.A.S. Studii, 1, Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, București, 2001, p. 108-137, și lect. dr. Adrian
Gabor, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și puterea comunistă în timpul patriarhului Justinian , în Anuarul Facultății de
Teologie Ortodoxă, Universitatea București , anul II, 2002, p. 93-154. Datele biografice se regăsesc în nenumăratele fișe personale întoc –
mite de Securitate, putând fi consultate și în valoroasa lucrare a părintelui Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos
1864-1989 , Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990, p. 49-50, 53-59.

Studii și cercetări
53Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
52Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
53Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
52Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăribrie 193 7 a fost prefect de studii la internatul
Facultății de Teologie din Cernăuți. A fost exarh
al mănăstirilor la Bălți din decembrie 1937 până
în ianuarie 1940.
Refugiat la București după ocuparea Basa –
rabiei, este preot la mănăstirea Antim și la ca –
tedrala patriarhală, în iulie-noiembrie 1940. În
noiembrie 1940 devine pentru un an asistent
la Facultatea de Teologie din Iași. În noiembrie
1941 se transferă la facultatea din București.
Însă nu va ajunge niciodată în noul post.
Între 15 septembrie 1941 și 15 august 1943 este
detașat din oficiu de Patriarhia Română, în inte –
res de serviciu, la Misiunea Bisericii Ortodoxe
Române din Transnistria, unde va sluji în cali –
tate de vicar al celor doi conducători succesivi:
Iuliu Scriban și Visarion Puiu. După un scurt in –
terludiu, revine pe 23 decembrie (după alte date
14 decembrie) 1943 în Transnistria, în calitate
de șef al misiunii2.
În fața înaintării sovietice, este obligat să se
retragă pe 7 ianuarie 1944. Pe 14 ianuarie este
numit episcop de Ismail, fiind hirotonit pe 23
ianuarie.
Nici aici nu a putut rămâne prea mult,
evenimentele din august 1944 pecetluind des –
tinul Basarabiei. În perioada august-decembrie
1944 a fost arhiereu aflat la dispoziția Patri –
arhiei române, pentru ca apoi să fie trimis să
ajute pe episcopul Cosma Petrovici la refacerea
eparhiei Dunării de Jos, grav afectată de invazia
sovietică.
Din decembrie 1945 și până în septem-
brie 1947 este director la Internatul teologic din
București. În septembrie 1947, în urma pune –
rii în retragere a episcopului Cosma Petrovici,
revine la Galați în calitate de episcop locotenent,
păstorind până în aprilie 1950.
Din 1 mai 1950 devine vicar patriarhal. A
trebuit să aștepte 23 de ani până să devină epis –
cop la Galați și apoi arhiepiscop. S-a stins în
1994, fiind îngropat în catedrala din Galați.
Acestea sunt aspectele oficiale ale biografiei.
Partea mai puțin cunoscută a apărut odată cu
deschiderea arhivelor fostei Securități și intra -rea în custodia C.N.S.A.S. a două fonduri ce
priveau activitatea lui Antim Nica, numerotate I
701 și I 702. Al doilea fond este destul de subțire
și privește tentativa sa de a deveni episcop în
America, însă primul este alcătuit din opt vo-
lume masive. Ambele arată însă preocuparea
organelor de represiune de a verifica constant
atitudinea episcopului Nica față de regimul co –
munist.
Pe scurt, principalele fapte care se desprind
din dosar sunt: în ochii organelor de represiune
comuniste Antim Nica era vinovat pentru impli –
carea sa în Basarabia și Transnistria și, mai mult,
pentru că a scris, în 1940, împreună cu Bene –
dict Ghiuș3 și Ioil Babaca4, o carte „legionară” ,
Înnoiește-te, Noule Ierusalime !. Nu este arestat,
pentru că participă din partea patriarhului Ni –
codim la diferitele întâlniri cu autoritățile so –
vietice de ocupație, ia cuvântul și știe, datorită
prestanței sale, să se facă plăcut și să inspire în –
credere. Din anumite motive, probabil pentru
salvarea lui, s-a propus, din cercurile patriarhu –
lui Nicodim, trimiterea lui în Statele Unite, ca
episcop al românilor din America. Securitatea
notează că el ar fi fost respins de aceștia, pen –
tru că ar fi văzut articolele din presa română
în care episcopul propus se manifesta favorabil
comuniștilor5. Paradoxal, acest lucru i-a fo –
losit, fiind considerat astfel o persoană pe care
guvernul se poate sprijini. Grija de a se păstra
aparențele unei prietenii între stat și Biserica
Ortodoxă au făcut ca „păcatele” sale să fie tre –
cute deocamdată cu vederea, noul regim având
nevoie de ierarhi de încredere. Se spera că va fi
„câștigat pentru linia acțiunii guvernului și va
face angajamentele de onoare”6.
Trimis ca episcop locotenent la Galați, el va
dezamăgi repede, neacceptând sub nicio formă
să-i fie pusă la îndoială autoritatea, mai ales de
sindicatul preoților democrați7. Este acuzat de
acești preoți, prin memorii înaintate autorităților
de stat, că ar conduce monarhic, înconjurat nu –
mai de basarabeni reacționari, și că ar impune
taxe mari asupra credincioșilor8.
2 Despre activitatea sa în Transnistria vezi și Nina Negru, Misiunea Ortodoxă Română de peste Nistru în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial , în Cercetare și istorie într-un nou mileniu , Galați, 2001, p. 222-253.
3 Vezi Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958 , vol. 1, București, 2001, p. 343.
4 Babaca este urmărit și în 1958, când era exarhul mănăstirilor din eparhia Roman, fiind pus în legătură cu presupusa activitate subversivă
a lui Antim Nica (ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 230).
5 ACNSAS, fond Informativ, dosar 702, passim.
6 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 53. Vezi Patriarhul Justinian și „apostolatul social” .
7 Amănunte în Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, op. cit., p. 101-105.
8 Asemenea referate se găsesc în ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 49, 105. Mai ales Dumitru Istrate, preot paroh la bi –
serica „Sf. Vineri” din Galați (ibidem, vol. 1, f. 240), inamic declarat al lui Antim Nica, l-a acuzat că a adus cu el în eparhie o mulțime de
basarabeni reacționari (Antim Tabacu (ibidem, vol. 1, f. 215), Vlad Spiceac, Boris Dumănescu, Nicolae Tomoilă, V . Berezea), pe care-i
promovează în dauna preoțimii locale (ibidem, vol. 2, f. 240, 254). Alături de Nica erau însă și preoți locali de frunte, precum David Por –
tase (ibidem, vol. 3, f. 135), Constantin Tătaru sau Constantin Picoș. În legătură cu impunerile mari se iau declarații de la mai mulți preoți
din eparhie în august 1949. Ei argumentează că parohiile sunt prea sărace pentru asemenea taxe și că mai bine s-ar da banii sub formă de
ajutoare populației decât să fie folosiți la refacerea catedralei și a altor biserici (ibidem, vol. 3, f. 151). Erau declarații populiste, cu șanse
de succes la organele de partid și de stat. De asemenea, într-un memoriu din 1949 al preoților democrați din eparhie, adresat primului-
ministru Petru Groza, se cere ca și preoții de la Dunărea de Jos să se așeze „pe un făgaș de viață nouă”. Or acest lucru nu ar fi posibil cu
„colaboraționistul” din Transnistria, Antim Nica. Petenții cereau drept episcop pe „candidatul cel mai destoinic și mai înzestrat și care în
același timp a dat dovezi de similitudine cu noua democrație, încadrându-se și activând necondiționat în organizația populară «Frontul
Plugarilor». Pentru binele social și spiritual al eparhiei noastre și pentru trăinicia temeliei democratice a țării, dorim a avea ca chiriarh pe
P. C. Arhim I. Sfărâială” (ibidem, vol. 3, f. 49-50).

Studii și cercetări
53Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
52Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
53Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
52Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriAceste taxe erau însă explicabile, în
condițiile în care eparhia suferise daune ma –
jore, fiind nevoie de fonduri importante pentru
reconstrucție. Era și un efort al lui Nica de a se
arăta vrednic de misiunea încredințată, sperând,
firesc, în confirmarea sa ca episcop definitiv în
scaunul vlădicesc al Dunării de Jos.
Suspiciunile Securității au fost accentuate
de sprijinul pe care patriarhul Justinian îl acor –
da tânărului vicar de la Galați. În acea perioadă
patriarhul se afla într-o aprigă dispută cu Mi-
nisterul Cultelor, tocmai în chestiunea alegerii
ierarhilor. Negăsind oameni de încredere care
să-i impună ca episcopi, puterea comunistă a
ales calea desființării mai multor eparhii (feb –
ruarie 1949). Rămâneau vacante pe mai de –
parte episcopiile de Galați9 și Roman, precum
și scaunul de mitropolit al Moldovei. Ministerul
Cultelor venea cu un candidat în persoana lui
Valerian Zaharia, în timp ce Justinian era ferm
hotărât să împiedice ascensiunea acestuia. La
alegerile desfășurate pe 8 iunie 1949, patriarhul
avea drept candidați personali pe Antim Nica
și Teoctist Arăpaș. Pentru a-i combate, Securi –
tatea le-a întocmit rapoarte care consemnau
tot ceea ce se găsise compromițător despre ei.
Confruntarea care a urmat s-a încheiat nedecis,
nici Valerian, dar nici Antim sau Teoctist nefi –
ind aleși episcopi10. O nouă încercare de a se
organiza alegeri pentru eparhiile vacante a avut
loc la sfârșitul lunii februarie 195011. Deși inițial
puterea comunistă și-a dat acordul pentru orga –
nizarea alegerilor, până la urmă se recurge din
nou la soluția desființării de eparhii. Arhiepisco –
pia Sucevei este inclusă în Mitropolia Moldovei, iar Episcopia Galaților va fi unificată cu cea a
Constanței, episcop al noii eparhii, redenumită
Dunărea de Jos, devenind ierarhul constănțean
Chesarie Păunescu.
Patriarhul Justinian însă nu a renunțat la
luptă. Având dreptul să numească doi vicari pa –
triarhali, el a cerut ca aceștia să fie Teoctist Arăpaș
și Antim Nica. Dacă Teoctist a fost acceptat fără
multă opoziție, Antim Nica a fost respins cate-
goric. În aceste condiții Justinian face un gest de
mare curaj: îl numește cu de la sine putere pe
Nica vicar patriarhal, punând autoritățile în fața
faptului împlinit. Pentru a convinge de justețea
gestului său, Justinian înainta un memoriu C.C.
al PCR, prin care arăta că Antim Nica este un
om de încredere, care a colaborat strâns cu el în
direcția sprijinirii regimului „democratic” . Toate
acuzațiile aduse lui Antim Nica erau calificate
drept false, provenind din partea lui Valerian
Zaharia, doritor și el al rangului respectiv12.
Pentru a nu irita pe patriarh, puterea acceptă
în cele din urmă pe Antim ca vicar, dar numai
formal, pentru că Securitatea își intensifică
acțiunile la adresa lui, considerându-l un element
nesigur13. Toate aspectele „compromițătoare” din
trecut sunt reinventariate și se caută prin felurite
mijloace să i se găsească activitate ostilă și în anii
când este vicar, inclusiv prin utilizare de tehnică
operativă. De asemenea, se caută aplicarea vechii
metode a compromiterii morale, încercându-se
identificarea unor posibili „amanți” sau amante.
Douăzeci de ani de investigații asidue nu au
adus niciun rezultat în acest sens. Intenția de a-l
pedepsi pe omul pentru care Justinian a sfidat
puterea era atât de mare, încât atunci când un
9 În urma noilor arondări, în februarie 1949 episcopia Dunării de Jos își schimbă numele în episcopia Galaților. Se revine la vechea denu –
mire în 1950, după unificarea cu eparhia Constanței.
10 Cu ocazia alegerilor din iunie 1949 numai fostul greco-catolic Teofil Herineanu este ales episcop de Roman, celelalte scaune rămânând
vacante, iar alegerile amânate. Vezi Patriarhul Justinian și „apostolatul social ”.
11 La sfârșitul lui ianuarie 1950, candidații la episcopat sunt verificați de ministrul cultelor, Stanciu Stoian (ACNSAS, fond Informativ,
dosar 701, vol. 2, f. 83). Referințele nu sunt deloc încurajatoare pentru puterea comunistă, care hotărăște să nu se mai țină alegerile.
Într-o notă din 22.03.1950, ce consemnează spusele pr. Alexandru Săvulescu, consilier patriarhal, se spune: „Alegerile nu se mai țin, de-
oarece Patriarhul nu a putut cădea de acord cu Guvernul asupra persoanelor ce urmau să fie alese. S-a ajuns la o soluție foarte dureroasă
pentru biserică, aceea a dizolvării a încă două eparhii: Suceava se contopește cu mitropolia Moldovei, iar Galații se unesc cu eparhia
Constanței. La Mitropolia Moldovei-Iași va trece ca mitropolit IPS Sebastian Rusan, la Constanța, unită cu Galați, va rămâne P.S. Chesarie
Păunescu. Antim Nica va fi adus la București ca spiritual al Institutului Teologic și al Internatului teologic […]. Comentariile în legătură cu
desființarea acestor două eparhii istorice sunt foarte ostile regimului. Anul trecut au fost desființate trei eparhii (Maramureș, Caransebeș și
Huși), acum încă două. Care vor mai urma mâine? Și se mai vorbește despre o colaborare între stat și Biserica ortodoxă, a încheiat părintele
Săvulescu” (ibidem, f. 78). În documentul 90 din Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 179, datat 18.02.1950, se spune că Nica va fi
ales vicar patriarhal. În documentul 116 (ibidem, p. 228-231), autorul vorbește de necesitatea păstrării eparhiilor propuse spre desființare,
arătând, printre altele, că nici Sebastian Rusan și Chesarie Păunescu nu sunt de încredere. Despre Antim Nica se spune să nu fie lăsat să
conducă în continuare Galații, pentru că a făcut „numai greșeli pe linie politică”.
12 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 236, document interpretat greșit ca fiind un raport al D.G.S.P. Toată documentația menționată
este depusă de Justinian în sprijinul lui Antim Nica. Raportul citat este remarcabil, reușind să justifice toate „erorile” din activitatea noului
vicar. Cine citește numai acest document poate fi ferm convins că Antim a fost un vajnic colaborator al regimului. Dacă vede însă imensul
dosar întocmit lui de Securitate atunci impresia se schimbă radical. Cazul lui Antim Nica este exemplar pentru caracterul extrem de com –
plex și contradictoriu al documentelor întocmite în acea perioadă de diferite instanțe, cu diferite scopuri. Ele pot fi înțelese numai în relație
cu o multitudine de alte documente, în contextul istoric de atunci, trebuind supuse unei analize atente. Mulți greșesc în acest domeniu,
socotind rapoartele Securității ca având un grad extrem de ridicat de obiectivitate. Din contra, arhiva Securității se numără printre cele mai
înșelătoare surse de informații, deoarece manipularea, obținerea de informații prin forță, manifestarea dușmăniilor personale fac din aceste
documente o cale sigură de a apuca pe un drum greșit.
13 Mutarea lui de la Galați la București a determinat, evident, și o nouă încadrare informativă a episcopului Nica. După ce s-a constatat că
în 1950 acțiunea informativă s-a dus dezorganizat, în 1951 i se deschide acțiune de verificare, care, în noiembrie 1952, lasă locul acțiunii
individuale, pentru a se dovedi că e vinovat de crime de război. S-a constatat că are doar atitudini antidemocratice, s-a propus recrutarea sa,
pentru ca mai apoi să se continue urmărirea, cu scopul de a se strânge probe în vederea trimiterii lui în justiție (Plan de măsuri, 23 februarie
1955, ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 69). De altfel, într-o notă din 3.03.1950 se spune că Antim Nica trebuie să primească
certificat de bună purtare de la Odesa (ibidem, f. 71-73), fapt care s-a realizat de altfel prin eforturile făcute de Justinian (Cristina Păiușan,
Radu Ciuceanu, op. cit., p. 236).

Studii și cercetări
55Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
54Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
55Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
54Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriofițer propune ca, pe baza materialului existent, să
se încerce recrutarea ca informator a lui Antim
Nica, superiorul îi cere, din contra, să intensifice
găsirea de elemente compromițătoare pentru ca
vicarului patriarhal să i se intenteze proces14.
În aceste condiții, este explicabil de ce atitu –
dinea lui Antim Nica în toată această perioadă
a fost mai mult decât prudentă. Fără a depune
suflet în ceea ce face, el se achită „corect” de în –
datoririle sale. Ba chiar primește, din partea pre –
zidiului Marii Adunări Naționale, prin decretul
613 din 30 decembrie 1957, Ordinul „Steaua
Republicii Populare Române” , clasa a treia. Dar
asta nu însemna că regimul ar fi avut încredere
în el, Securitatea continuând activ urmărirea,
însă fără folos, deoarece episcopul, deși este un
„reacționar” , are grijă să nu fie prins cu ceva
compromițător.
În cursul acțiunii informative este recrutat
agentul „Vlaicu Petre” , rudă apropiată a epis –
copului. Era nevoie de un asemenea informa –
tor, deoarece Nica era mai mult decât rezervat
în discuțiile sale. Securitatea a avut dreptate. Cei
doi au o serie de întâlniri, relatate de sursă în no –
tele informative înaintate ofițerului de legătură.
Fiind considerată o persoană de încredere, în
fața lui episcopul își deschide sufletul, discutând
o serie de chestiuni mai delicate, pe care nu le
putea împărtăși oricui.
Discuțiile arată o preocupare activă și
constantă a episcopului pentru viața politică
internațională, față de conflictul Est-Vest și
cum acesta poate influența viitorul României.
El încearcă să găsească semnele care ar putea
prefața o eventuală prăbușire a sistemului comu –
nist, fapt de care este convins, deoarece un regim
nu poate dura dacă este construit pe minciună.
Or, spune Antim Nica, nu s-a înfăptuit nimic
din idealurile de prosperitate ale comunismului,
existând toate premisele unui adevărat „război al
săracilor” , care să lupte pentru libertate și un trai
decent.
Marele lui regret este însă că la această luptă
nu participă mai consistent și Biserica Ortodoxă
Română, urmând modelul Bisericii catolice, pe
care o respectă, dar ca ierarh ortodox este îngri –
jorat că biserica sa va fi percepută, în opoziție cu
cea catolică, drept o instituție obedientă puterii
comuniste.
E regretabil acest lucru, pentru că și Biseri –
ca Ortodoxă încearcă, pe diferite căi, să păstreze
viața religioasă în rândurile credincioșilor, însă
nu dispune de mijloacele necesare pentru o con –
fruntare deschisă, mai ales că 90% din ortodocși
sunt incluși în lagărul comunist. E nevoie de
diplomație, compromis, practica discursului
dual, acțiuni prin care s-a reușit păstrarea mul –
tor lucruri bune pentru biserică, dar Antim se întreabă până când. Statul se poate hotărî la un
moment dat să lichideze definitiv conturile cu bi –
serica, iar de partea cealaltă este extrem de greu
și frustrant să-ți cenzurezi mereu adevăratele
opinii, „invidia” față de catolicism izvorând toc –
mai din această posibilitate a confruntării de –
schise. El speră că oamenii vor înțelege corect
care este situația și nu vor condamna biserica
pentru ceea ce face.
Când arată că s-a realizat un echilibru în
raporturile stat-biserică în România comunistă,
de „coexistență pașnică” , el pune acest fapt pe
seama puterii pe care o are sentimentul religios
în sufletul oamenilor, și pe care statul nu poate
să-l facă să dispară. El afirmă diferența radicală
de viziune dintre cele două puteri, cea laică și
cea religioasă, care nu pot decât coexista, fiind
imposibil ca religiosul să fie absorbit de politic.
Prin urmare, echilibrul s-a realizat în urma unei
confruntări, în care fiecare parte a calculat și a
găsit cea mai bună soluție pentru sine.
Antim Nica are încredere în religiozitatea
românilor, sprijinul ierarhiei fiind credincioșii.
Aici biserica este văzută în integralitatea ei, ca un
corp în care fiecare își poate aduce contribuția la
binele comun. În subsidiar, stăruie ideea că, dacă
preoții greșesc, este posibil ca poporul credincios
să ducă flacăra credinței mai departe. E ideea
de solidaritate și interdependență a întregului
corp eclezial, fapt dovedit după 1989, când en –
tuziasmul credincioșilor a obligat pe unii preoți
„amorțiți” să se trezească pentru a răspunde
exigențelor unei adevărate vieți religioase.
Antim Nica a avut dreptate și aici, vitali –
tatea credinței religioase a fost mântuitoare
pentru biserică. Însă este conștient că și aceasta
este supusă pericolelor și poate dispărea la un
moment dat, dacă nu este cultivată. El arată lip –
surile de care suferă biserica, dar nu pentru a o
condamna, ci pentru a arăta că este nevoie să se
adopte atitudini noi, că mulțumirea cu o situație
este contraproductivă.
El personal se simte ca „un invalid” ,
neputând să se manifeste cum ar fi dorit pe plan
spiritual, deși, spune Antim, pe plan material o
duce bine. Se pare că a purtat acest sentiment de
„invalid” toată viața, izvorât din ideea de a nu
face nimic, nimic împotriva puterii comuniste,
dar și nimic deosebit pentru ea. Neavând încre –
dere în el, regimul va accepta doar într-un târziu,
și în lipsa altor candidați, să fie instalat ca epis –
cop în scaunul râvnit odinioară, al Tomisului și
Dunării de Jos, tot la intervenția lui Justinian.
Este ridicat la rang de arhiepiscop, dar orizon –
tul lui era închis mai departe. Relatările din do –
sarele menționate, dar și alte mărturii, îl prezintă
ca un domn desăvârșit, din alte vremuri, care ar
fi putut să se manifeste în multe domenii, însă
14 ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 69.

Studii și cercetări
55Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
54Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
55Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
54Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetărinoua lume nu-i mai priește, refuză să se implice
în ea, ținând însă ochii larg deschiși pentru a o
înțelege15. Opiniile sale despre relațiile Bisericii
Ortodoxe Române cu statul comunist pot con –
stitui o bază de discuții asupra acestei chestiuni
în viitor și un răspuns anticipat la afirmațiile de
genul celor făcute de Olivier Gillet16. Unii vor
spune că acestea seamănă, însă nuanțele sunt, am
spune noi, decisive. Viziunea lui Antim Nica este
din interior, înțelege semnificația unor gesturi
mai profund, și însuși faptul că el le spune, arată
că episcopii nu deveniseră simpli executanți ai ordinelor venite din partea statului. De aseme –
nea, se arată clar că nu a fost vorba de o comu –
nizare a bisericii și că discursul oficial trebuie
luat cu prudență în calcul. Și Antim Nica critică
o anumită situație din Biserică, dar nu precum
Gillet, care dă impresia că ar condamna definitiv
Biserica Ortodoxă. În ceea ce privește sinceri –
tatea acestor păreri, reamintim că ele sunt făcute
în cadru privat, în fața unei rude apropiate.
În continuare, lăsăm pe cititor să decidă
dacă lectura noastră asupra documentelor de
mai jos este sau nu corectă.
15 I.P.S. Mitropolit Antonie Plămădeală, evocând personalitatea I.P.S. Antim, spunea: „era un om de o deosebită finețe sufletească. Era așa,
cum aș zice eu, cu maniere de lord englez […]. Un om cu un echilibru deosebit, nu-și ieșea niciodată din fire, nu rostea niciodată un cuvânt
lipsit de măsură. Era totdeauna foarte elegant. Chiar când mustra un subaltern, își păstra totdeauna eleganța sufletească […]. Am spus că
era un «aristocrat al spiritului» pentru că m-am ferit să spun că era un aristocrat, pur și simplu. Provenea dintr-o familie de diacon de țară,
cu foarte mulți copii. Dar aristocrația nu se dobândește numai prin naștere. Există și o aristocrație a spiritului care uneori înseamnă mai
mult, pentru că cea din naștere se poate deteriora, uneori, pe când cealaltă se definește prin finețe” ( Biserica în mers , vol. 1, Sibiu, 1999,
p. 316).
16 Vezi Olivier Gillet, Religie și naționalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist , traducere de Mariana Petrișor,
București, 2001, p. 9-84.

Studii și cercetări
57Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
56Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
57Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
56Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriDOCUMENTE
1
Ofițer: Lt. maj. Ion Zărnescu
Sursa: „Vlaicu”
Casa: „Tisa”
15.12.1961
320/ZI/18.12.1961
Notă informativă
Conform sarcinilor primite, în ziua de 14 decembrie 1961, pe la orele cinci după-amiază, sursa i-a
făcut o vizită episcopului Antim Nica. După ce a așteptat aproape un sfert de ceas, sursa a luat în sfârșit
contact cu episcopul, cu care a stat mai mult de vorbă.
La început au avut loc discuții familiare, apoi treptat sursa a început cu multă precauție să sondeze
poziția episcopului în diferite probleme actuale politice.
Sursa a părut mirată că de câțiva ani nu a mai auzit ca episcopul să facă vreundeva la o biserică
un serviciu religios și a întrebat de ce, la care Antim a răspuns „că biserica trece prin momente destul
de dificile și că se cere multă abilitate și o diplomație extraordinară pentru a face față tuturor cerințelor
de ordin politic, că slujbele solemne cu episcop sunt considerate și privite defavorabil de stăpânirea
lumească, că lumea inteligentă și credincioasă își dă seama de poziția actuală și înțelege toate restricțiile
la care este supusă” .
Ca să pătrundă mai adecvat în conținutul adevărat al părerilor episcopului, sursa a încercat să
aducă „elogii” conducerii bisericii, care cu toată propaganda antireligioasă, a reușit să mențină bisericile
deschise, la care Antim a răspuns că „meritele acestea se bazează pe mari sacrificii, că biserica a trebuit
să cedeze complet pozițiile pe care le-a avut și să se înregimenteze în opera de sprijinire a unui regim ce
luptă pentru distrugerea ei, că clerul de astăzi duce o dublă existență, pe de o parte vorbește de Hristos
și de Evanghelie , și pe de altă parte se roagă pentru mântuirea dușmanilor săi și ai lui Hristos, că are
însă convingerea că sentimentul religios trăiește azi mai intens în oameni decât ceea ce trăiam înainte,
că biserica creștină ca să poată exista trebuie să evadeze din sistemul dogmatic în care a trăit și să fie
mai elastică, că e nevoie de multă înțelepciune și tăcere, fiindcă nu i-ar conveni niciunei stăpâniri atee
să intre în război cu sentimentul religios al popoarelor, datorită faptului că nu se poate preciza cine va
fi învingătoare, că istoria este plină de exemple când în luptele religioase aproape întotdeauna religia a
învins și că un sistem mondial religios cu o existență de 2000 de ani nu poate fi distrus cu ușurință” .
Antim a continuat „că i se pare că și comunismul s-a convins de aceste adevăruri, fiindcă caută
să limiteze sfera de acțiune a bisericii și s-o dirijeze pe alt făgaș decât cel inițial, adică s-o facă aparent
colaboratoare, dar nu îndrăznește să treacă la desființarea ei, că a încercat Stalin în 1930 să dărâme și
să transforme bisericile în hambar, să deporteze preoți în Krikovka, dar până la urmă a revenit asupra
măsurii, deoarece conflictul religios făcea imposibilă înfăptuirea colhozurilor” .
Antim a adăugat că „și acum dacă s-ar trece la mari represiuni împotriva religiei, cred că con –
ducerea lumească ar avea mult de furcă cu poporul, dar așa s-a stabilit un fel de coexistență pașnică;
autoritatea civilă luptă pe căile ei; după cum biserica respectă și tolerează principiile politice care se de –
osebesc fundamental de principiile religioase, tot așa și autoritatea civilă suportă și tolerează activitatea
bisericii, care nu se potrivește în esența ei cu ideile conducerii laice” .
Folosindu-se de faptul că episcopul a pomenit numele lui Stalin, sursa l-a întrebat ce părere are
despre combaterea cultului personalității, la care Antim a răspuns că „încă de când se afla în Transnis –
tria ca misionar și-a dat seama de înapoierea intelectuală și materială aduse de Stalin pe teritoriul din
stânga Nistrului, că numai un lucru nu știa (și aici a început să râdă), dacă zarva aceasta mare făcută și
dacă actualul regim din Rusia a reușit într-adevăr să ridice bunăstarea materială și morală a populației
sovietice” . Că el nu este convins de acest lucru, fiindcă era până acum de câteva ori să plece în URSS
cu ocazia unor misiuni oficiale și să se convingă, dar nu i s-a dat drumul, „că s-ar fi opus ambasada
sovietică, deși episcopii ruși, de la Moscova, după informațiile ce le are, au o părere bună despre el” .
În acest stadiu al discuțiilor a intrat în cabinetul episcopului un călugăr cu niște registre. Conversația
întreruptă nu a mai putut fi reluată.
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 254-255.

Studii și cercetări
57Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
56Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriStudii și cercetări
57Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
56Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetări2
Primit: Lt. maj. Zărnescu Ion
Sursa: „Vlaicu”
Casa: „Tisa”
16.04.1962
320/ZI/17.04.1962
Notă informativă
În ziua de 20 martie 1962, sursa a făcut o vizită în orele de după-amiază episcopului Antim Nica,
cu care a avut prilejul să stea mai mult de vorbă.
Discuțiile interesante au pornit din momentul în care sursa s-a exprimat „că ar fi auzit de pe
la preoți că Antim Nica va deveni mitropolit la București ( e vorba probabil de Iași, unde Iustin era
mitropolit, n.n.), după promovarea mai înainte a lui Iustin Moisescu” . La această comunicare Antim a
răspuns: „că asemenea păreri sunt scornituri din partea unor preoți care nu mai pot de bine și care,
prin aceasta urmăresc să-i creeze atmosferă de antipatie din partea clerului mai bătrân, că nu s-a gân –
dit la asemenea perspectivă și că adevărata lui carieră episcopală a fost ratată încă în 1945, când nu i
s-a admis să se ducă ca episcop al românilor din America, că a fost de atunci de două ori la Ambasada
Sovietică, unde secretarul de ambasadă Dutkov i-a propus să se gândească bine asupra intențiilor ce le
are, că de atunci s-a învățat minte ca să nu creadă în vorbele oficiale, fiindcă în vreme ce Ministerul de
Interne era de acord și-l îndemna pe față, pe din dos i s-au pus piedici și totul s-a soldat până la urmă
cu o adevărată interdicție” .
Cu privire la această epocă din viața lui, Antim Nica a mai spus râzând, că primise o scrisoare
de la un grup de români din Detroit, care-l solicitaseră să vie și că i se dăduse un loc în Consiliul de
administrație al unei societăți metalurgice de-a lor, că imposibilitatea de a pleca în America l-a forțat să
accepte situația actuală, când deși materialicește o duce ca un adevărat prinț, din punct de vedere ideal
și moral se simte ca un invalid ce nu se poate mișca, că i-ar părea foarte rău dacă într-adevăr n-ar mai
fi posibilități de îndreptare și că este obligat să accepte că lupta bisericii creștine cu ateismul comunist
este o palidă rezistență de paradă destinată a salva prestigiul simbolului crucii, că singurul reazem al
bisericii sunt țăranii care, fiind rău loviți de colectivizare, își deplâng necazurile la porțile bisericilor și
că învierea tot prin ei va veni.
Antim Nica a mai spus, în legătură cu cele de mai sus, că astăzi viața spirituală a dispărut, că mate –
rialismul a covârșit toate și că toată civilizația aparentă nu este decât un mare regres moral și spiritual
în care omul nu are altceva de făcut decât să mănânce și să muncească, să asculte și să facă propagandă
pentru o idee al cărei adevăr nu se vrea confirmat de realitate și pe care nu-l simpatizează, dar pe care-l
tolerează forțat.
Antim Nica a spus că a fost vizitat mai demult de preotul Nicolae Grosu17, cu care a stat mai mult
de vorbă, că i s-a părut agitat și sincer, că i-a făcut o adevărată demonstrație a raportului de forțe poli –
tice din lume și că până la urmă i-a dat dreptate în convingerea ce a manifestat-o că epoca comunistă,
deși pare în ascensiune după sursele locale de informare, este totuși într-o grea descendență și că până
la urmă va trebui să abdice, că Grosu este un bun organizator și că a făcut multă ordine în Transilvania
când era protopop acolo, că astăzi este mai înțelept să stai deoparte de luptele preoțești și că nutrește cel
puțin o speranță în ziua de mâine.
Antim a mai spus că nu-i place atitudinea unui frate al său, profesorul Grigore Nica de la Facul –
tatea de Agronomie din Chișinău, pe care l-a chemat de câteva ori să vină și să-l vadă și care n-a venit
la București, că probabil îi e rușine că are un frate episcop și preferă să nu dea ochii cu el, dar că, pe de
altă parte, îl înțelege, fiindcă și el nu întotdeauna știe să-și primească rudele.
Întrebat cum vede actuala situație din lume, Antim Nica a spus că nu sunt șanse prea mari pentru
pace, pentru că americanii sunt bogați și socialismul e sărac, că până la urmă tot se va declanșa un
război și că-l vor declanșa tot oamenii săraci ce sunt obligați azi să lupte pentru bogății invizibile și
pentru o bunăstare nesimțită, că însăși lipsa de carne, cozile, lipsa de bani și comunizarea pământurilor
țărănești constituie o propagandă pentru război în favoarea vieții civilizate din apus.
Antim Nica și-a exprimat părerea de rău că, în vreme ce ortodoxia se prăbușește treptat sub
apăsarea regimurilor atee, catolicismul capătă o dezvoltare nemaipomenită, ridicându-se până la con –
ducerea Americii prin Kennedy, având un cuvânt greu de spus în conducerea treburilor mondiale, că
în vreme ce episcopii ortodocși sunt niște simple piese decorative la solemnități și la parăzi, episcopii
catolici fac operă de misionarism și de unitate, înmulțind numărul credincioșilor lui Hristos.
17 Consilier al lui Antim Nica, atunci când acesta a fost episcop-locotenent la Galați (Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 141).

Studii și cercetări
PBMagazin bibliologic nr. 1-2 | 2008
58Magazin bibliologic nr. 1-2 | 2008Studii și cercetăriLa plecarea ce s-a produs cam după vreo oră și ceva de convorbire, dorindu-i sursei toate cele bune,
Antim Nica s-a exprimat că îi face impresia că rușii nu-l simpatizează, că nu l-au invitat niciodată în
mod deosebit la Moscova, cum i-a chemat pe alți episcopi din țară, că într-adevăr nici nu prea s-a zbătut
pentru așa ceva și că omul e bine să-și aibă rezervele lui la care să facă uz în vreme de nevoi, mai ales
că știe din experiență că vremurile sunt schimbătoare.
„Vlaicu Petre”
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 247-251.
3
Primit: Lt. maj. Zărnescu I.
Sursa: „Vlaicu”
Casa: „Govora”
23.06.1962
320/ZI/ 25.06.1962
Strict secret
Notă informativă
Conform sarcinii primite, sursa a făcut o vizită episcopului Antim Nica, în ziua de 21 iunie 1962 și,
deși era ocupat cu niște călugări, totuși a fost posibil ca să stea de vorbă.
Primul lucru mai important despre care a discutat Antim a fost vizita delegației sovietice, despre
care s-a exprimat „că această vizită pregătește terenul pentru instalarea de rampe de lansare a rachetelor
în România, că acest lucru îl caută americanii și apusenii, că s-a încercat această tentativă și în Bulgaria,
dar acolo nu s-a reușit, fiindcă bulgarii sunt mai voluntari față de directivele de la Moscova, că delegatul
american de la Conferința de la Geneva pentru dezarmare a arătat că este de acord cu evacuarea bazelor
de pe teritorii străine, cu condiția ca rușii să evacueze întâi toate bazele militare care le au în țările so –
cialiste și că probabil a știut el ceva când americanii anunță că se pregătește instalarea de rampe pentru
rachete în România, că în cazul când se va adeveri că americanii au dreptate va ieși la suprafață marea
contradicție dintre vorbe și fapte a URSS, că un astfel de lucru înfăptuit poate provoca grele complicații
pentru politica viitoare a țării noastre și că bulgarii și polonezii judecă mult mai sănătos, că datorită
încordării internaționale ne așteaptă încă vremuri foarte grele și că este încă foarte departe obiectivul
celui mai înalt nivel de viață din lume” .
Referindu-se la cele de mai sus, Antim a adăugat că „biserica va avea cel mai mult de suferit, de-
oarece lupta antireligioasă, devenind din ce în ce mai puternică și mai pe față, biserica nu dispune de
mijloace bănești și propagandistice necesare pentru a face față acestei ofensive oficiale, că deși nu se iau
măsuri radicale contra religiei, totuși toleranța de azi a statului cu privire la Biserică nu va putea dura
la infinit, că influența ortodoxiei este foarte palidă, ea fiind întunecată de celelalte culte și de sectanții
care au căpătat un fel de autonomie oficială, că vizita patriarhului Alexei al Moscovei a vrut să reînvie
acel spirit al ortodoxiei aflată sub apăsarea ateismului de stat, dar ea nu se poate compara cu expresia
actuală a catolicismului, care reprezintă astăzi cea mai puternică forță religioasă în lupta împotriva
ateismului”[…]18.
Sursa a adus vorba despre episcopul Valerian al Americii (fostul legionar Viorel Trifa), despre care
au scris ziarele, la care Antim a spus că „tot ai noștri sunt vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat cu epis –
copatul din America, că în loc să trimită un episcop român din țară acolo, au lăsat să pună stăpânire
pe această funcție păstorească emigranți ca Trifa, că el îl cunoaște pe Trifa de pe când era student și că
Trifa este un om inteligent și cult și că mai mult ca sigur că nu-i vor putea face nimic în postul lui acolo
unde se află” .
Despre Nichifor Crainic, Antim s-a exprimat „că el personal n-ar fi făcut ceea ce a făcut Crainic, că
este o infamie să răscolești un trecut al cuiva, fără să ții seama că și tu ai luat parte la existența acestui
trecut, cu toate greșelile și păcatele lui” .
La despărțire, Antim l-a rugat pe sursă ca cele discutate împreună să rămână între noi, „să nu
răsufle în afară, este mai bine și mai sănătos” .
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 244-246.
18 Am renunțat la câteva pasaje mai puțin importante pentru noi, care privesc conflictul din Algeria.