Studii Privind Formarea Familiilor la Porumbeii Hunkari

Introducere

Creșterea și comerțul porumbeilor a fost recunoscută ca industrie cu câteva mii de ani în urmă. Nu numai referirile la aceasta, care apar din când în când în scrierea clasică atunci când se poate face aluzie, dar și strădania și rivalitatea prietenoasă a făcut ca Roma si Grecia să reprezinte un centru de interes asupra porumbeilor la fel de dornic ca și alte interese, care astăzi, aprind entuziasmul oricărui competitor din show-urile naționale și internaționale, chiar și la nivel global.

Ideea realizării unui porumbel ideal, este reprezentată de strădania iubirii acestei ființe iar fixarea perioadelor de evoluție a acestor tipuri recunoscute de porumbei este practic imposibilă, însă este cert, faptul că dezvoltarea în această direcție a făcut progrese majore foarte timpuriu. Printre varietățile produse în acele îndepărtate vremuri, rasa de porumbei Hunkari cunoscută sub mai multe denumiri a avut un loc fruntaș în creșterea și perfecționarea așa-zisului porumbel de ornament.

Din păcate, conform ultimelor datelor turcești, această linie străveche de porumbei cu ciocul mediu este aproape dispărută în țara de origine, fiind înlocuită puternic în ultima perioadă, de liniile noi apărute ca Satinette, Blondinette, Seraphym, Old German Owl sau Misirli create pentru expozițiile de frumusețe.

Din cauza informațiilor insuficiente sau greșite asupra acestei rase de către crescătorii de porumbei, scopul acestei lucrări este de a aduce cât mai multe date și studii corecte, realizate pentru a aduce la cunoștiința oricărei persoane interesată de acest porumbel, istoria și creșterea și perfecționarea de-a lungul timpului a rasei turcești Hunkari.

CONSIDERAȚII GENERALE

Creșterea și comerțul porumbeilor a fost recunoscută ca industrie cu câteva mii de ani în urmă. Nu numai referirile la aceasta, care apar din când în când în scrierea clasică atunci când se poate face aluzie, dar și strădania și rivalitatea prietenoasă a făcut ca Roma si Grecia să reprezinte un centru de interes asupra porumbeilor la fel de dornic ca și alte interese, care astăzi, aprind entuziasmul oricărui competitor din show-urile naționale și internaționale, chiar și la nivel global.

S-a dovedit de către toți marii scriitori, din toate țările, că numeroasele varietăți de rase de porumbei cunoscute astăzi, oricât de diferite ar fi caracteristicile lor în prezent, atât în culoare cât și în formă, toate au în comun același strămoș din sălbăticie numit porumbelul albastru de stâncă (Blue Rock Pigeon) și că fiecare rasă a evoluat în timp, datorită numeroaselor eforturi provenind din generațiile vechi de crescători de porumbei.

Fig. 1. The Blue Rock Pigeon

(http://firearmshistory.blogspot.ro/2012/07/clay-pigeons.html)

Ideea realizării unui porumbel ideal, este reprezentată de strădania iubirii acestei ființe iar fixarea perioadelor de evoluție a acestor tipuri recunoscute de porumbei este practic imposibilă, însă este cert, faptul că dezvoltarea în această direcție a făcut progrese majore foarte timpuriu. Printre varietățile produse în acele îndepărtate vremuri, rasa de porumbei Hunkari cunoscută sub mai multe denumiri a avut un loc fruntaș în creșterea și perfecționarea așa-zisului porumbel de ornament. Din cauza datelor atât insuficiente cât și greșite asupra acestei rase și datorită faptului că ea a fost crescută alături de alte rase de porumbei, a făcut ca această familie să fie subapreciată și neglijată ajungându-se ca în ziua de azi, crescătorii să aibă numeroase probleme de creștere și îngrijire rămânând relativ neputincioși atunci când necazul lovește în această rasă.

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

Această rasă de porumbel a fost denumită Hunkari de către creatorii turci, în traducere liberă însemnând "Giuvaierul Sultanului" și conform clasificărilor internaționale moderne, aceasta este cunoscută în lume și sub denumirile de Old Fashioned Oriental Frill sau Old Classic Frill.

Fig. 1.1. Mascul Hunkari

Conform mai multor surse acceptate de majoritatea lumii columbofile din străinatate și demonstrate cu documente, rasa a fost creata în jurul anilor 1600 la cererea Sultanului Guvercinler Hunkari și crescută exclusiv în palatul Sehzade din Manisa-Turcia. Însă, după mai multe cercetări, s-ar părea că rasa are origini mult mai vechi, porumbeii fiind aduși pe ascuns, pe la începutul anilor 1070 din teritoriile vechiului Iran, înfrant în acele timpuri în luptele militare purtate între cele două nații.

O cercetare mai obiectivă și mai amănunțită pe siteurile columbofile iraniene, ne dezvăluie puternica asemănare a caracteristicilor fizice a acestei rase cu rasele vechi crescute de iubitorii iranieni de porumbei. Timp de sute de ani a fost interzisă creșterea acestora de către oamenii obișnuiți sub pedeapsa cu moartea, dar aproape ca întotdeauna, prin furtul unei perechi din interiorul palatului și creșterea acesteia în ascuns, s-a reușit în 1864 scoaterea unor exemplare de Blue-Laced Satinetti și Blondinette în afara Turciei și răspândirea rasei în Marea Britanie, de către H.P.Caridia.

Fig. 1.2. Femelă Blue-Laced Satinette

(https://archive.org/stream/orientalfrillpig00mach#page/10/mode/2up)

Expunerea acestei rase a avut loc pentru prima data în anul 1879 la New York, în cadrul expoziției organizate de Societatea Americană de Columbofilie, sub noua denumire engleză de Oriental Frill. Reprezintă rasa precursoare din care au fost create standardele de Satinette, Blondinette, Seraphym, Old German Owl sau Misirli prin metoda selectivă a anumitor caracteristici fizice și accentuarea acestora în vederea creării unei noi linii, aceasta fiind azi și motivul principal în apariția deselor confuzii iscate în raportarea acestei rase la standardele moderne. Au capacitatea de a-și crește foarte bine puii, ei avand ciocul de dimensiuni medii și nu mici precum liniile precursoare lor respectiv Satinette sau Blondinette, linii ce au fost create la vremea respectivă, ca păsări preponderent pentru expoziții de frumusețe.

Fig. 1.3. Mascul Blue-Laced Blondinette

(https://archive.org/stream/orientalfrillpig00mach#page/42/mode/2up)

H.P.Caridia a fost un negustor din Smyrna, care după douăzeci de ani petrecuți atât în Marea Britanie cât și în lume pentru a face cunoscută această rasă, timp în care i-a fost recunoscută autoritatea asupra rasei Oriental Frill, a decis să se întoarcă în Smyrna în 1884, unde a murit aproximativ nouă ani mai târziu, pentru a-și completa și finaliza cercetările pentru cartea sa intitulată “Fulton’s Book of Pigeons”. În această carte, Caridia aducea la cunoștiință faptul că rasa Satinette era cea mai veche varietate pe care el a urmărit-o, și că, deși în cercetările sale a reușit să le urmărească istoria ca provenind din Asia Mică în jurul anilor 1750, el nu a putut obține mai multe informații despre aceștia de la un batrân în vârstă de 80 ani din Smyrna, care spunea că tradiția de a crește acești porumbei a fost preluată de la tatăl și bunicul său, iar rasa era desemnată ca fiind de rangul cel mai înalt al frumuseții, posedând astfel, titlul de porumbel imperial sau regal.

Cât despre originea aspectului vizual, despre cea mai frumoasă și distinctivă rasă de Oriental Frill, domul Caridia nu poate spune mai multe decât faptul că varietățile văzute de acesta de-a lungul anilor, expuneau îmbinările minunate a trei sau mai multor culori aranjate într-o ordine perfectă și exemplară la nivelul coloritului fiecărei pene. Așadar, pentru a asigura această calitate extraordinară de îmbinare a culorilor, este necesară încrucișarea și combinarea diferitelor varietăți de specimene ce poartă ștampila și imaginea rasei țintă.

Din pacate, conform ultimelor datelor turcești, această linie străveche de porumbei Hunkari, cu ciocul mediu este aproape dispărută în țara de origine, fiind înlocuită puternic în ultima perioadă, de liniile noi apărute.

Fig. 1.4. Varietățile rasei Hunkari în vemea sultanului Guvercinler Hunkari

(http://www.guvercinbirligi.com/index.html)

CAPITOLUL 2

OBIECTIVELE LUCRĂRII, DESCRIEREA CADRULUI DE CERCETARE, CONDIȚIILE DE EXAMINARE ȘI MATERIALUL ȘI METODELE DE CERCETARE

2.1. Scopul și obiectivele lucrării

Scopul acestei lucrări este de a aduce la zi, informațiile asupra acestei rase de porumbei denumită Hunkari, cu cât mai multe date și studii corecte pentru a putea fi accesibile oricărei persoane interesată de istoria și creșterea și perfecționarea de-a lungul timpului a rasei turcești Hunkari.

Motivația cercetărilor a survenit ca urmare a informațiilor insuficiente sau greșite ce se găsesc atât în lumea crescătorilor de porumbei cât și la nivel global având ca sursă următoare de informare, internetul, pentru un viitor columbofil.

În vederea atingerii scopului propus, s-au urmărit următoarele obiective:

Obiectivul I: evaluarea tuturor aspectelor informaționale asupra rasei;

Obiectivul II: stabilirea celei mai sigure metode de creștere, îngrijire și continuitate a acestei rase turcești;

Obiectivul III: evaluarea rezultatelor obținute în urma realizării acestor obiective.

2.2. Descrierea cadrului de cercetare

Cercetările asupra porumbeilor Hunkari s-au desfășurat în diferite zone din țară ca Alexandria, Bihor, Giurgiu, Timișoara, Târgu-Jiu, Suceava și București, în adăposturile și volierele personale ale crescătorilor acestei rase, datorită faptului că rasa este mult mai răspândită în Romania decât în celelalte țări din lume prin intermediul turcilor care au venit cu această rasă aici, studiile realizându-se în perioada martie 2005 – iulie 2015.

În cadrul acestor organizații, s-a putut observa modul de creștere, îngrijire și selecție a porumbeilor ce se încadrează în standardul rasei atât în adăposturi cât și în mediul natural.

Fig. 2.1. Adăpost în construcție pentru porumbei

Adăposturile trebuie să fie suficient de spațioase, bine iluminate, bine aerisite, însă fără curenți, corect orientate față de soare și față de vânturile dominante din zonă.

Condițiile pe care un adăpost corect ar trebui sa le îndeplinească sunt:

Locul trebuie să fie uscat, să asigure scurgerea rapidă a apei rezultate din ploi, zăpezi dar și din operațiunea de spălare a adăpostului, să nu băltească apa, nici măcar în aproprierea acesteia, întrucat reprezintă factor de favorizare a apariției și dezvoltării insectelor și endoparaziților și a microbilor, etc;

Porumbarul și voliera vor fi așezate în așa fel încât vor fi protejate de vânturile dominante ale zonei;

Adăpostul și voliera trebuie orientate cu fața către soare, astfel ca razele acestuia să aducă cât mai multe beneficii porumbeilor din interior;

Fig. 2.2. Volieră pentru porumbei amplasată corect

Adăpostul, ca și voliera trebuie să asigure minimul de spațiu necesar porumbeilor. În principiu, este bine să se calculeze cam 1 mp per porumbel; în adăpost se pot admite cel mult doi porumbei per mp si un volum minim de doi porumbei la 1 mcub. În volieră se pot accepta maxim trei porumbei per mp, dar fără a depăși 30 de porumbei în volieră. Supraaglomerarea este extrem de dăunătoare sănătății porumbeilor, favorizând transmitea bolilor ce se pot declanșa;

Fig. 2.3. Aerisirea adăpostului porumbeilor

Adapostul trebuie să asigure un mediu uscat și o primenire a aerului perfectă și continuuă, fără curenți de aer;

Accesul în adăpost trebuie să se efectueze ușor pentru administrarea hranei și apei, efectuarea curățeniei și dezinfecției, etc;

Adăpostul trebuie construit din materiale termoizolante pentru asigurarea unei temperaturi constante în interior, să asigure curățarea sa ușoară, dezinfecția și dezinsecția eficientă;

Fig. 2.4. Pardoseală adăpost pentru efectuarea mai ușoară a păstrării igienei acestuia

Fig. 2.5. Compartimentul unei perechi de porumbei

Ca ultimă condiție obligatorie, la proiectarea și construierea unei porumbării este necesară asigurarea unui adăpost de izolare pentru:

adăpostirea păsărilor străine. Aceasta "ospitalitate" trebuie facută fără periclitarea stării de sănătate a propriului efectiv;

carantinarea timp de 30 de zile a păsărilor nou achiziționate;

izolarea de necesitate a porumbeilor proprii suspectați de boală. Adăpostul pentru izolare trebuie amplasat cât mai departe de porumbar și separat de acesta. În interior, acesta trebuie împărțit în compartimente sau cuști separate și ar trebui să se asigure și un loc de tratament al porumbeilor, dotat cu minimul de medicamente și farmaceutice necesare bolilor ce pot apare mai frecvent.

Fig. 2.6. Exemplu de măsurători pentru un adăpost de circa 20 perechi de porumbei

Fig. 2.7. Schema unui adăpost de grădină pentru aproximativ 20 perechi de porumbei

Factorii de microclimat sau factorii de confort, au o importanță deosebită pentru sănătate. Aceștia sunt în principal lumina, aerul și căldura, factori ce pot fi asigurați destul de ușor și de care trebuie să se țină seama în primul rând la construirea adăpostului. Necesarul de lumină ar trebui asigurat prin ferestre suficient de mari, dar care să asigure reținerea căldurii pe timpul iernii însă să nu supraîncălzească adăpostul pe timpul verii. Aerul trebuie să fie uscat și curat deoarece umiditatea crescută îl face irespirabil și deci, favorizează apariția unor boli destul de grave iar frigul sau caldura sunt mai ușor suportate într-un mediu uscat. Ca urmare a aerisirii insuficiente și creșterii temperaturii, implicit prin mărirea umidității, se eliberează prin fermentarea dejecțiilor păsărilor gaze nocive precum amoniacul (unde aerul prezintă un miros înțepător), hidrogenul sulfurat (aerul prezintă miros de ouă clocite), oxidul de carbon, acidul sulfuric, metanolul, etc. Dr.C.Brasseur arată că amoniacul, chiar în cantitate mică, de 20 p.p.m. produce tulburări respiratorii la porumbei, însă omul nu-l poate percepe decât când acesta a depăsit pargul de 100 p.p.m. Prezența acestui gaz acționează asupra centrilor nervoși, producând o stare de stres, amețeală, tristețe, diminuarea poftei de mâncare, pierderea în greutate, reducerea rezistenței organismului la boli, favorizând atacul agenților patogeni. Umiditatea aerului nu ar trebui să depășească 50%, pragul respectiv reprezentând accelerarea importantă a acțiunii microbilor și a paraziților existenți în adăpost. Temperatura optimă din adăpost ar trebui să fie în jur de 10-15 grade Celsius și să fie constantă pe întreaga perioadă a anului. La o creștere a temperaturii de peste 32 grade Celsius se pot produce dereglări endocrine, temperaturile scăzute sub 4-5 grade, fiind mai ușor de suportat daca mediul este uscat. În concluzie, crescătorul va asigura atât prin construcție cât și prin anumite măsuri periodice, o perfectă reglare a ventilației în adăpost, care sa elimine gazele nocive, a surplusului de căldură și umiditate, iar printr-o întreținere igienică, evitarea poluării atmosferei cu praf și microorganisme, deci preîntâmpinarea creșterii microbismului și parazitismului din porumbar.

2.3. Condițiile de examinare

Examinările exemplarelor de porumbei Hunkari au fost realizate atât de la distanță, prin aprecierea de ansamblu a exteriorului prin metoda liberă, pentru evaluarea abilităților de zbor, a comportamentului individual și colectiv, cât și din apropiere pentru selectarea acelor exemplare care se încadreaza în standardul admis acestei rase pentru reproducerea și asigurarea viitorului acesteia prin metoda punctelor, unde regiunile corporale ale porumbelului au fost împărțite în 10 grupe de caractere și analizate separat, în mod amănunțit. Pentru fiecare criteriu se va acorda o notă, dar maximum de 10 puncte posibile. Suma totală a celor 10 criterii reprezintă nota generală care poate fi de 100. În dreptul fiecărui criteriu se va motiva diminuarea notei, specificându-se defectele care au determinat scăderea notei. La final, pe baza punctajului total, se acordă calificativul ce exprimă valoarea porumbelului examinat: – Excepțional, între 94 – 100 puncte; – Foarte bun, între 86 – 93 puncte; – Bun, între 78 – 85 puncte; – Corespunzător, între 70 – 77 puncte. Ca aspecte fizice, s-au urmărit caracterele următoarele:

Dimensiunea corporală: talie mică spre medie, având greutatea de aproximativ 310-340 grame, cu poziția staționară elegantă, expresivă în unghi de 45 de grade și vârful cozii atingând ușor solul;

Fig. 2.8. Femelă Hunkari

Aspectul capului: rotund până la ușor oval spre cioc, cu fruntea ușor bombată, ce se continuă într-o curbă fină de la narine până la vârful ciocului;

Ochii: mari, luminoși și proeminenți, înconjurați de inele ușor cărnoase și rozalii, fin reliefate, iar culoarea acestora poate varia de la roșcat închis la castaniu deschis;

Ciocul: de lungime mijlocie, grosime potrivită, înclinat ușor în jos de culoare roz-alb. Umflăturile de la baza ciocului sunt netede, slab dezvoltate, ușor pudrate cu alb; spre deosebire de varietățile Satinette și Blondinette, unde din cauza ciocului mic aceștia au nevoie de doici pentru a-și crește puii, varietatea originală cu ciocul mediu, nu prezintă această dificultate și deci, își pot îngriji singuri puii;

Fig. 2.9. Mascul Hunkari

Fig. 2.10. Mascul Blue-Laced Satinette

Fig. 2.11. Mascul Blondinette

Creasta: prezintă creastă arcuită în poziție verticală și central, ce se ridică ușor deasupra nivelului capului într-o coamă bine definită, fără întreruperi;

Gâtul: este scurt și puternic, ce dă impresia de grosime în urma coamei de la spatele gâtului și esofagului. Este ținut cu mândrie și în poziție verticală astfel încât linia imaginară a ochiului este situată deasupra conjuncturii ghearelor. Trebuie să prezinte esofagul bine evidențiat de la nivelul mandibulei, de-a lungul gâtului până la nivelul pieptului;

Pieptul: larg, robust, bine rotunjit și ieșit în afară, purtat ușor ridicat și cu fermitate;

Spate: larg, scurt și ușor înclinat spre spate;

Fig. 2.12. Mascul hrănindu-și puiul fără dificultăți

Aripile: lungi de 21-22 cm, bine dezvoltate, puternice, purtate strâns lângă corp, cu vârfurile situate deasupra cozii, fără a se întretăia; limita standard de pene albe este cuprins între 5-10 pene;

Coada: este de lungime potrivită, având culoare gri inchis. Fiecare pană trebuie să prezinte așa-zisul sigiliu al sultanului, o pată albă cu forma relativ de lacrimă, la periferia acesteia.

Picioarele: au lungimea de 10-11 cm, puternice și acoperite cu penaj alb până la nivelul falangelor; unghiile sunt albe însă pot fi și negre la celelalte varietăți ale rasei;

Fig. 2.13. Aripă mascul considerat în standard, acesta prezentând 8 pene albe

Penajul: este bine dezvoltat, neted, purtat strâns lipit de corp cu excepția coamei și a crestei;

Culoare și desene: toate culorile trebuie să fie intense, lucioase iar îmbinarea acestora să fie cât mai fin definită. Gâtul, spatele, pieptul până la nivelul pantalonașilor, inclusiv aceștia, trebuie să prezinte culoarea alb-argintie. La nivelul penelor, prezintă model de dantelă, culorile variind de la conturul negru și roșcat închis la roșcat deschis, la pui respectiv tineret, acestea ștergându-se în timp și definindu-se la adulți la contur gri-roșcat cu nuanțe deschise de roșcat (aproximativ 1 an jumătate chiar 2 ani).

Varietăți de culoare: albastru închis sau deschis, maro, khaki, roșcat ars, galben ars, negru, gri-argintiu, lavandă (roșcat ars cu galben ars), roșcat pal și galben pal.

Mărimea inelului: 8 mm.

Fig. 2.14. Sigiliul sultanului prezent la femelă tânără în timpul zborului

Fig. 2.15. Penajul dantelat la adult, respectiv tineret

Abaterea de la aceste aspecte va duce fie la descalificarea exemplarului din secția de reproducere a rasei fie la păstrarea acestuia în cazul în care vor rezulta produși perfecți din punct de vedere al standardului iar abaterile vor fi minore. Din punct de vedere al zborului și jocului în zbor, această rasă prezintă zbor de scurtă durată, ce poate fi și de înălțime. Aceștia zboară în stol sau grupuri de minim două exemplare și prezintă joc în șnururi scurte sau medii, tumbe și căzători.

Fig. 2.16. Începerea jocului de zbor

Fig. 2.17. Imortalizarea unei tumbe în zbor

2.4. Material și metode de cercetare

Numărul de cazuri studiate în perioada martie 2005 – iulie 2015 a fost de 687 de exemplare, dintre care 429 provenind de la primele 6 perechi personale de porumbei achiziționate, iar cele 258 fiind studiate și evaluate pe teren.

În perioada realizării studiului, cele 429 de exemplare rezultate au crescut numai alături de porumbei din aceeași rasă, pentru împrospătarea genei rasei exemplarele de ambele sexe fiind împerecheate numai cu exemplare provenite din adăposturile și volierele unde se crește numai această rasă, pe când cei 258 de porumbei studiați și evaluați pe teren, au fost crescuți alături de alte rase de porumbei.

Din cele 429 de exemplare, s-au raportat 97 de porumbei cu defect estetic dintre care numai 45 s-au păstrat pentru reproducere deoarece produșii acestora până la a treia montă, nu prezentau nici un defect.

Ca metode de cercetare în formarea și creșterea familiilor de porumbei din această rasă, s-a urmărit asigurarea adăposturilor și volierelor și condițiilor de igienă a acestora, sistemul de reproducție a exemplarelor, alimentația, profilaxia și combaterea bolilor, toate realizate pe baza calendarului anual.

Adăposturile, după cum s-a detaliat în subcapitolul 2.2. Descrierea cadrului didactic, trebuie să asigure porumbeilor un microclimat optim propriu cu temperaturi relativ constante, fiind călduroase iarna și răcoroase vara, ferite de curenți de aer dar bine aerisite, corect orientate față de soare și de vânturile din zonă, cu o atmosferă uscată, sănătoasă, suficient de spațioase, compartimentate corespunzător cu adăpostul de izolare separat și amplasat cât mai departe de porumbar. Acestea vor fi menținute curate, crescătorul care efectuează curățenia va purta ochelari de protecție și o mască sau tifon ud, stropind cu apă sau soluție dezinfectantă pentru a nu angrena praful.

După îndepărtarea prin răzuire, periere, măturare a murdăriei se va spăla întregul adăpost cu apă fierbinte cu adaos de săpun, sodă, leșie de cenușă din lemn sau detergent. Este, de asemenea, foarte utilă flambarea cu lampă de benzină a pereților, pardoselilor și mobilierului din adăpost.

Solul din volieră, după ce a fost îmbibat în prealabil cu soluție dezinfectantă, se va săpa la o adâncime de 25 – 40 cm, pământul rezultat fiind înlocuit de altul nou sub care se va așeza un strat de var nestins. În cazul în care nu se va săpa pîmântul, se va presăra praf de var proaspăt ars sau superfosfat (200 – 300 gr/mp), iar apoi se va stropi cu apă.

Dezinfecția profilactică se efectuează primăvara și toamna, înainte de începerea reproducției și după terminarea ei.

Dezinfecția curentă se execută la apariția bolilor infecto-contagioase, iar în funcție de gravitatea maladiei, aceasta se va realiza săptămânal sau zilnic având ca obiectiv adăpostul și toată instalația cu care vin în contact porumbeii.

Dezinfecția finală se realizează după lichidarea bolii din crescătorie și se face cu multă rigurozitate.

Pentru dezinfecția adăposturilor se va utiliza Decontaminol soluție 0,5 % pulverizat uniform, produs cu acțiune bactericidă (fiind activ pe Salmonelle, E.coli, Pseudomonas, Mycoplasma și Staphylococcus) virulicida (fiind activ pe Paramixovirusuri, Poxvirusuri etc.) și fungicidă (fiind activ pe Candida, Aspergillus etc.).

Alimentația trebuie să asigure principiile nutritive (glucide, lipide, proteine), elementele minerale, vitaminele și bineînțeles apa. Acestea trebuie să fie în anumite cantități, într-un anumit raport deoarece atât deficitul cât și excesul, ca și furajele alterate, mucegăite sau neadministrate la timp și cum trebuie, pot fi dăunătoare sănătății, producând astfel boli și cheltuieli ce puteau fi evitate.

Deși metoda cea mai simplă de hrănire este administrarea de granule prefabricate unde nu este necesară decât supravegherea dozajului, în România amestecurile de grăunțe stau la baza dietei porumbeilor.

Grăunțele de cereale: porumb, grâu, orz, mei, sorg, orez au conținut ridicat de substanță uscată alcătuită în cea mai mare parte din extractive fără azot, conținut mediu de proteină, cantități reduse de grăsimi, cu excepția porumbului, conținut mic de celuloză și cantități mai ridicate de săruri de fosfor. Poate forma 60 – 70 % din amestec.

Semințele de leguminoase: linte, mazăre, măzăriche, fasole, soia au conținut ridicat de proteină, cantități reduse de celuloză, procent redus de grăsimi, vitamine din complexul B și săruri de fosfor. Se recomandă administrarea acestora în special în perioada creșterii puilor, când se pot da în amestec în proporție de până la 30 %.

Semințele de oleaginoase: cânepă, in, floarea-soarelui, rapiță au un conținut foarte ridicat de grăsimi ce stimuleaza instinctul de reproducere și creștere a penelor fiind recomandat a se administra în procent de 10 % în hrana porumbeilor.

Se recomandă punerea la dispoziția porumbeilor hrană verde la discreție, spanac, salată, frunză de păpădie, morcovi rași și varză, toate acestea fiind bine mărunțite și presărate cu sare, porumbeii consumându-le cu plăcere.

Separat, alimentația se va completa cu bulgări de sare, var stins, nisip grosier, mortar de var, scoici pisate, coji de ouă, pământ de grădină, complex vitaminic administrat în apa de băut și praf de cărămidă roșie.

Amestecurile cele mai indicate sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 2.1. Conținutul în energie, aminoacizi, substanțe minerale și nutritive al diverselor componente din hrana porumbeilor

Hrana se recomandă a se administra în jgheaburi acoperite pentru a se evita murdarirea acesteia, așezate la cel puțin 10 – 15 cm de pardosea.

Fig. 2.18. Hrănitoare pentru porumbei

(http://petshoppitesti.ro/image/cache/data/porumbei/dekle1-500×500.jpg)

Necesarul zilnic de apă de băut este de 30 – 60 ml, uneori putând fi mai mult și variază în funcție de vârstă, greutatea corporală, temperatura mediului ambiant, perioada de activitate sau de repaus, starea față de cuib etc. Privarea prelungită de apă duce la pierderea unei cantități de 20 – 22 % din apa de constituție, porumbelul riscând să moară.

Apa de băut va fi mereu proaspătă, aceasta schimbându-se de 2-3 ori pe zi, la administrare fiind de 8˚ – 12˚ Celsius, deoarece sub 6˚C poate produce tulburări digestive, iar peste 15˚C nu potolește setea.

Fig. 2.19. Adăpătoare pentru porumbei

Vasele cu apă pentru baie se vor pune la dispoziție în timpul verii, zilnic sau de 2 – 3 ori pe săptămână. Acestea pot avea fie formă rotundă cu diametrul de 50 cm, fie formă dreptunghiulară cu laturi de 60 x 40 cm, iar adâncimea de 10 – 12 cm.

Fig. 2.20. Porumbei făcând baie în vas de formă rotundă

Materialul pentru cuib va fi reprezentat de fân, paie, lungi de 15 – 20 cm, ace de pin, crenguțe subțirele, iar vara acesta poate fi scos și înlocuit cu cu un pumn de nisip pentru ca insectele parazite să nu se poată mișca. Este de preferat a se lăsa porumbeii să-și construiască singuri cuibul, putând așeza mai dezordonat într-un loc, materialele mai sus menționate.

Fig. 2.21. Mascul confecționând materiale

pentru construirea cuibului

Pentru profilaxia și combaterea bolilor se vor lua măsurile generale și specifice acestei specii, tot timpul anului, crescătorul ghidându-se după programul calendaristic, conform datelor următoare:

Luna ianuarie: se vor preleva 100 – 150 g de fecale din diverse puncte ale adăpostului pentru efectuarea examenelor coproparazitologice;întregul efectiv de porumbei va fi deparazitat printr-un tratament masal fie în apa de băut fie individual pe cioc. Se va administra Rombendazol comprimate x 10 mg (1cpr/kg g.v./zi, 2 zile) sau Superpills pentru eliminarea viermilor cilindrici intestinali, limbrici (ascarizi) și viermi ață (capillaria), deparazitarea repetându-se dupa 14 sau 21 zile. Se vor efectua examene pentru depistarea ectoparaziților de corp, pană, de adăpost (păduchi, ploșnițe, căpușe) și combaterea acestora dacă este cazul. Se vor administra în apa de băut vitamine esențiale ca: Rombiotim 1 g/litru apă, Complex Polivitaminic Buvabil (CPB), Vita B Complex 1-1,5 ml/litru apă.

Luna februarie: porumbeii se vor vaccina contra Paramixovirozei folosind vaccin inactivat Paramixovacol sau Columboparamixovac sau Columbopolivac. O doză se administrează prin injectare aseptică, subcutanată, în regiunea dorsală, în treimea postero-inferioară a gâtului, 0,2 ml/porumbel) și vaccin viu Lasota (Avipestisota sau Avipestivac CL 90) administrând oculo-nazal 4 picături/porumbel, adică 0,2 ml diluant – vaccin reconstituit) administrat cu aproximativ 2 săptămâni înaintea vaccinului inactivat. Cu 2 zile înainte de vaccinare și 2-3 zile după vaccinare se vor administra vitamine pentru instalarea imunității cu CPB, Vita B Complex etc.

Luna martie: se încep operațiunile de reproducție și selecție formând familiile prin selecționarea exemplarelor care se încadrează în standard. Se vor verifica cuiburile, ouatul, clocitul și ecloziunile și va efectua examenul bacteriologic al ouălor limpezi, cu pui morți în coajă, puilor neviabili, a meconiului și primele dejecții pentru evidențierea timpurie a infecțiilor cu Salmonella, E.coli, Pseudomonas etc și tratamentul acestora cu: Doxicilină, Doxi T, Entrocol, de preferat în urma unei antibiograme care evidențiază exact la ce antibiotic este sensibil respectivul germen bacterian.

Luna aprilie: se înregistrează ecloziunile după inelele de marcaj în scopul stabilirii exacte a datei de vaccinare contra paramixovirozei a noii generații de pui (de preferat oculo-conjunctival cu Avipestisota) la vârsta de 30 zile urmat de vaccinarea cu vaccin inactivat la vârsta de 45-50 zile cu Columboparamixovac, Paramixovacol sau Columbopolivac. Se va vaccina împotriva difterovariolei adulții pentru a permite instalarea protecției în luna mai când apar țânțarii care sunt vectorul transmițător al virusului cu vaccin Romporpox, aplicat prin badijonarea a circa 8-10 foliculi plumiferi din regiunea antero-externă a gambei, deplumați înainte prin smulgere. Curățenia, dezinfecția cu Decontaminol și dezinsecții de întreținere se vor efectua în special la cuiburile cu pui (Romparatox pulbere sau Romparasect soluție 2 ml/litru apă aplicate prin pulverizare). Se vor administra vitamine în apa de băut cu Vita B Complex, Complex polivitaminic buvabil sau Rombiotim.

Lunile mai – iunie: se încep antrenamentele la puii care au trecut de 3 săptămâni de la vaccinarea contra paramixovirozei și difterovariolei.

Lunile iulie – august: se vor efectua dezinsecții contra muștelor și țânțarilor prin pulverizări în adăpost cu substanțe antiparazitare (Romparasect 2 ml/litru apă), aplicații individuale și/sau în adaos de insecticide în scăldările de nisip și cenușă (Romparatox pulbere).

Luna septembrie: se vor efectua examene coproparazitologice de laborator pentru depistarea viermilor intestinali și pentru ectoparaziți și tratamentul acestora, examene de laborator pentru depistarea trichomonozei unde tratamentul, dacă este cazul, este administrat individual cu Columboviofort comprimate sau Rometronidazol pulvis sau Flagel Stop pulvis – tratament masal. Se va vitaminiza colectivul cu Vita B Complex, Complex polivitaminic buvabil sau Rombiotim.

Lunile noiembrie – decembrie: se pregătește colectivul pentru iernat și se vor efectua examene de laborator pentru depistarea eventualelor boli. Se efectuează vaccinări pentru Salmonella, unde este cazul cu Columbopolivac.

Aceste informații pot fi vizualizate în tabelul de pe pagina următoare pentru ușurarea căutării acestora:

Tabelul 2.2. Programul principal al acțiunilor profilactico-curative la porumbei

Ca metode de creștere, materialul de specialitate ne informează că acestea sunt împărțite în trei modele generale:

Consangvinizarea: împerecherea indivizilor înrudiți, având la bază un bunic comun. Se exclud împerecherile mamă-fiu, nepoată-bunic, cea mai mare consangvinizare care se poate atinge fiind frate-soră. Această metodă aduce la lumină genele recisive care există în fiecare exemplar, neavând efecte negative, fapt dovedit de dr. Helen Dean de la Institutul Wister din Philadelphia care a împerecheat șobolani frate cu soră timp de 100 de generații, eliminând de la reproducere numai acele animale care nu corespundeau din punct de vedere fizic. Această metodă este folosită pentru a îmbunătăți materialul columbofil. Consangvinizarea mai slabă făcută între exemplare aparținând unor generații diferite are un efect mai bun decât o consangvinizare strânsă între indivizi din aceeași generație, metoda fiind folosită de către mulți columbofili.

Creșterea pe linie: ca și la consangvinizare, rezultatele obținute depind pe de-a întregul de calitatea materialul genetic original, de abilitatea cu care programul de creștere a fost planificat și executat ca și de metodele folosite și valoarea selecției. Pentru a-și asigura succesul, un program de creștere pe linie ar trebui întotdeauna să fie planificat pentru fiecare caz individual în parte. Creșterea pe linie dă naștere la urmași care se apropie mult mai mult de strămoși decât folosind alte metode și în ceea ce privește efectele sale, acestea se află în directă opoziție cu acelea din consangvinizare. Încrucișările pe linie, de exemplu mamă cu fiu sau tată cu fiice, scoate în evidență genele recesive într-o manieră mai evidentă decât în consangvinizarea generală. Prin metoda creșterii pe linie, crescătorul poate alege, cu anumite limite, care gene recesive pot fi eliminate sau care pot fi reținute, având astfel un control mai bun asupra genelor.

Încrucișarea: împerecherea între indivizi care se înrudesc într-un grad mai mic decât media obișnuită, o pereche fiind considerată nesangvină atunci când cei doi porumbei nu au strămoș comun în ultimele 4 generații. Acest tip de creștere este folosit fie pentru a aduce un nou caracter într-o linie de porumbei consangvinizați fie pentru a îmbunătăți suma variației în selecția următoare. În termeni mai simpli, încrucișarea este împerecherea dintre doi porumbei proveniți de la doi crescători diferiți. Această metodă oferă destul de puține informații crescătorului, dar este mult mai folositoare pentru geneticieni pentru că oferă mai multe explicații despre compoziția genetică a diferitelor linii și/sau rase.

CAPITOLUL 3

REZULTATE PROPRII

Urmărind obiectivele lucrării în realizarea scopului propus, în perioada martie 2005 – iulie 2015 s-au adunat informații în vederea realizării unei baze de date privind formarea familiilor la porumbeii Hunkari. Datele anamnetice relevă faptul că majoritatea crescătorilor de porumbei nu sunt informați atât de caracteristicile, particularitățile și cerințele de creștere, originea cât și denumirea în sine a acestei rase, deseori fiindu-i atrebuită denumirile de Satinette sau misirlii.

În perioada realizării studiului au fost urmărite modelele de creștere, stabilindu-se și mergând pe metoda încrucișării, s-au asigurat adăposturile și volierele precum și condițiile de igienă a acestora, alimentația, profilaxia și combaterea bolilor, toate realizate pe baza calendarului anual.

Din cele 429 de exemplare personale, s-au raportat 97 de porumbei cu defect estetic dintre care numai 45 s-au păstrat pentru reproducere deoarece produșii acestora până la a treia montă, nu prezentau nici un defect.

Exemplarele 1-19

La realizarea acestor exemplare s-a efectuat împerecherea între o femelă Hunkari cu un mascul Blue Rock, obsevându-se modificările apărute și s-a constatat faptul că această rasă prezintă materialul genetic extrem de fragil, produșii rezultați păstrând numai 1-2 maxim 3 caractere din gena Hunkari.

Acețtia au suferit modificări majore în cazul coloritului penajului, unde modelul dantelat a dispărut fiind înlocuit de culorile hazardante ale rasei Blue Rock și observat numai la 4 exemplare având desenul de culori închise, întunecate.

S-au păstrat, într-o manieră mai mult sau mai puțin evidentă, pantalonașii de la nivelul picioarelor, toate exemplarele etalând acest caracter sub diferite culori, aripile albe s-au putut observa la 9 exemplare acestea fiind în număr de 2-4 pene, coama a fost prezentă numai la 3 exemplare, creasta s-a putut observa la 5 porumbei iar ciocul mediu a fost vizualizat numai la 4 exemplare.

Fig. 3.1. Femela Hunkari cu masculul Blue Rock

Fig. 3.2. Mascul rezultat la prima generație după încrucișare: prezența pantalonașilor și a coamei mai puțin evidentă, cioc mediu și culoare albă la 2 pene ale aripii.

Fig. 3.3. Femelă ce prezintă modelul de dantelă de culori foarte închise, pantalonași și 4 pene albe la nivelul aripilor

Fig. 3.4. Femelă din generația a treia ce prezintă pantalonași puțin evidențiați cu modelul dantelat de culori închise și prezența a 6 pene albe la nivelul aripilor

După realizarea acestor încrucișări și observații, s-a trecut la achiziționarea unui mascul Hunkari pentru a se împerechea cu femela Hunkari, iar după ce-a de-a doua serie de pui s-a început studierea metodei de încrucișare pentru împrospătarea materialului genetic.

Fig. 3.5 Perechea de bază în studiul metodei încrucișării la rasa Hunkari

Pentru început, s-a stabilit ca perechea de porumbei și cele două serii de pui să reprezinte baza în studierea acestei metode, achiziționându-se o femelă pentru masculul din prima serie și un mascul pentru femela din a doua serie, urmând ca celălalt mascul din prima serie împreună cu masculul din a doua serie să aibă drept pereche femele din generația a doua de la părinți. Din păcate, acest plan a fost revizuit deoarece, din neștiință de cauză și informații insuficiente despre această specie, după formarea a 4 serii de pui, colectivul s-a îmbolnăvit de paramixoviroză, femela de bază împreună cu jumătate din porumbei inclusiv exemplarele achiziționate pentru tineret, murind din această cauză.

Astfel s-a trecut la aflarea a cât mai multor date asupra porumbeilor cât și asupra acestei rase și la respectarea calendarului anual în privința acțiunilor profilactico-curative în creșterea acestora prezentat la pagina 32.

După achiziționarea altor exemplare atât pentru masculul de bază cât și pentru porumbeii rămași, s-a început studierea metodei de încrucișare după formarea în prealabil a arborelui genealogic, inplicit a fișelor individuale ale fiecărui porumbel cu descendenții până la a patra generație.

Fig. 3.6. Masculul Fifi din a doua serie de pui alături de noua pereche achiziționată

Fig. 3.7. Pui rezultat de la perechea prezentată în poza anterioară

Fig. 3.8. Noua femelă de bază cu prima serie de pui. A se nota faptul că deși aceasta prezintă defect estetic prin pata neagră de sub ochiul stâng, puii acesteia nu au prezentat defecte, încadrându-se în standardul admis

De-a lungul anilor, la atenta selecționare și încrucișare cu noi exemplare provenite de la alți crescători, achizițiile efectuându-se la începutul lunii martie a fiecărui an, s-a constatat faptul că încrucișarea este modelul cel mai bun pentru a prezerva caracteristicile acestei rase deoarece creșterea pe linie nu doar slăbește capacitatea organismului de a se apăra împotriva agenților patogeni externi dar poate produce și exemplare fie cu defecte la nivelul picioarelor (ologeala puilor de cuib) fie la nivelul coloritului penajului, metoda consangvinizării slabe putând fi efectuată rar și numai dacă se cunosc descendenții exemplarelor dorite a se folosi la această metodă.

Cele 78 de exemplare cu defect estetic au rezultat în urma experimentării metodelor creșterii pe linie cât și consangvinizarea apropiată, de unde s-au constatat următoarele:

La creșterea pe linie au rezultat 3 pui cu defecte la nivelul picioarelor (ologeală), 4 pui cu dificultăți în creștere și dezvoltare, 2 masculi sterili și 1 mascul având dimensiunea corporală mai mică decât cea normală;

La consangvinizarea apropiată deși s-a constatat faptul că cei 23 de porumbei sunt mai rezistenți din punct de vedere imunitar, aceștia transmiteau generațiilor următoare defectul la nivelul coloritului penajului.

Prin urmare, din cele 97 de exemplare totale ce prezentau defect estetic, s-au păstrat 45 de porumbei, toți provenind din consangvinizarea slabă, deoarece nu transmiteau mai departe acest defect.

Fig. 3.9. Mascul eliminat de la reproducție provenit din creșterea pe linie

Fig. 3.10. Fiul provenit de la masculul prezentat anterior,

eliminat și acesta de la reproducție

Fig. 3.11. Femelă păstrată pentru reproducție

Fig. 3.12. Mascul eliminat de la reproducție deoarece

produșii rezultați prezentau exact același defect

Fig. 3.13. Femelă care ulterior a fost eliminată de la reproducție deoarece produșii rezultați prezentau același defect (a se observa fiul din spatele acesteia)

Pentru respectarea metodei de încrucișare, s-a urmărit cu strictețe atât arborele genealogic al întregului efectiv cât și descendenții exemplarelor vizate pentru prima montă, perechile formate rămânând aceleași pentru tot restul vieții lor.

Marcarea porumbeilor pentru realizarea fișelor de date, s-a efectuat prin aplicarea de inele matricole de plastic colorat deschis (bandă) pe piciorul drept al porumbelului, unde sunt inscripționate inițialele țării, anul inelării, inițialele județului, numărul genealogic și sexul porumbelului.

În tabelul următor, puteți observa unul din modelele folosite pentru informații asupra pedigreului unui exemplar urmărit.

Tabelul 3.1. Extras din pedigreul reproducătorilor

Pentru performanțe cât mai bune, s-a urmărit ca la carte igiena și profilaxia adăposturilor și volierelor, alimentația s-a administrat conform categoriilor în care se încadrau porumbeii, iar ca model de formare a familiilor s-a mers pe metoda încrucișării exemplarelor efectuată în luna martie a fiecărui an putând realiza în paralel și împerechiind numai acei porumbei care timp de 4 generații nu au prezentat vreun descendent comun.

Alături de rația adecvată s-au asigurat în permanență bulgări de sare, nisip grosier, scoici pisate, coji de ouă, pământ de grădină, complex vitaminic administrat în apa de băut și praf de cărămidă roșie, administrându-se în fiecare vară, la discreție spanac, salată, morcovi rași și varză.

Abaterea de la alimentația recomandată și rația efectuată pentru categoria de porumbei respectivă duce la slăbirea dramatică a imunității, producând daune majore crescătorului atât la nivel de colectiv cât și la nivel financiar.

La evaluarea și observarea pe teren a celor 258 de exemplare alături de alte rase, s-au constatat următoarele:

Lăsate libere la împerechere, exemplarele Hunkari nu se cuplează cu celelalte rase;

Dacă totuși se vor împerechea cu alte rase, produșii rezultați nu vor mai păstra caracterele originale însă, s-a constatat că la împerecherea lor cu varietatea Satinette, puii vor avea un procent mai mare de a prezenta caracterele rasei Hunkari decât Satinette (12 pui din 19 rezultați), iar la împerecherea cu Blondinette vor avea un procent mult mai mic din cauza materialul genetic de Blue Rock infuzat la crearea varietății Blondinette (4 pui din 24 rezultați);

Starea de sănătate a acestora devine mai fragilă din cauza faptului că aceștia sunt tratați și îngrijiți la fel ca celelalte rase considerându-se că au statusul imunitar la fel de ridicat, fapt total greșit deoarece performanțele la toate nivelele vor scădea, acestea putând fi observate numai în timp.

La cele 188 de exemplare rezultate numai din împerecherile acestei rase, observațiile au fost aceleași ca și cele din propria experiență.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

4.1. Concluzii

Cercetările asupra porumbeilor Hunkari s-au desfășurat în diferite zone din țară ca Alexandria, Bihor, Giurgiu, Timișoara, Târgu-Jiu, Suceava și București, în adăposturile și volierele personale ale crescătorilor acestei rase, datorită faptului că rasa este mult mai răspândită în Romania decât în celelalte țări din lume prin intermediul turcilor care au venit cu această rasă aici.

Durata investigațiilor a fost de aproximativ 10 ani, cuprinsă în perioada martie 2005 – iulie 2015.

Scopul acestei lucrări a fost de a aduce la zi, informațiile asupra acestei rase de porumbei denumită Hunkari, cu cât mai multe date și studii corecte pentru a putea fi accesibile oricărei persoane interesată de istoria și creșterea și perfecționarea de-a lungul timpului a acestei rase turcești denumită Hunkari.

Motivația cercetărilor a survenit ca urmare a informațiilor insuficiente sau greșite ce se găsesc atât în lumea crescătorilor de porumbei cât și la nivel global având ca sursă următoare de informare, internetul, pentru un viitor columbofil.

Obiectivele lucrării au fost următoarele:

evaluarea tuturor aspectelor informaționale asupra rasei;

stabilirea celei mai sigure metode de creștere, îngrijire și continuitate a acestei rase turcești;

evaluarea rezultatelor obținute în urma realizării acestor obiective.

Exemplarele evaluate au fost de 687 de exemplare, în perioada martie 2005 – iulie 2015.

Împerecherea pe linie cât și consangvinizarea apropiată duce la schimbări evidente atât la nivel de performanțe cât și la nivel estetic: la creșterea pe linie rezultând 3 pui cu defecte la nivelul picioarelor (ologeală), 4 pui cu dificultăți în creștere și dezvoltare, 2 masculi sterili și 1 mascul având dimensiunea corporală mai mică decât cea normal, iar la consangvinizarea apropiată deși s-a constatat faptul că cei 23 de porumbei sunt mai rezistenți din punct de vedere imunitar, aceștia transmiteau generațiilor următoare defectul la nivelul coloritului penajului.

Din cele 78 de exemplare rezultate în urma împerecherilor, s-au păstrat 45 de porumbei, toți provenind din consangvinizarea slabă, deoarece nu transmiteau mai departe acest defect.

Sistemul de creștere și formare a familiilor Hunkari trebuie să fie bazat pe igiena și profilaxia riguroasă a adăposturilor și a volierelor, creșterea acestora numai în cadrul aceleași rase, alimentație completă și conformă categoriei în care se află porumbeii și metoda încrucișării porumbeilor de la porumbării diferite sau între porumbeii ce nu au strămoș comun în ultimele 4 generații.

Abaterea de la alimentația recomandată și rația efectuată pentru categoria respectivă de porumbei duce la slăbirea dramatică a imunității, producând daune majore crescătorului atât la nivel de colectiv cât și la nivel financiar.

4.2. Recomandări

Având în vedere faptul că în România, majoritatea crescătorilor de porumbei continuă tradiția de la părinte la copil, aceștia tinzând să-și creeze adăposturi și să-și trateze exemplarele după cunoștiințele personale majoritatea luate din vorbă în vorbă, cazurile raselor ce au nevoie de atenție sporită ca Hunkari vor fi puse la același nivel cu rasele mai cunoscute, fapt ce va duce în timp la cheltuieli mari și timp irosit ce pot fi evitate dacă acești crescători vor căuta un adevărat specialist în această rasă.

Recomandările care se pot face în urma tuturor acestor studii asupra rasei Hunkari sunt următoarele:

Respectarea cu strictețe a normelor de igienă respectiv de profilaxie și combatere destinate acestei rase;

Medicația se va administra numai la recomandările medicului specialist în rase ce necesită nevoi special, deoarece dozajul medicamentelor nu este același cu cel administrat la celelalte rase de porumbei.

Respectarea alimentației recomandate și a rației create pentru categoriile de porumbei;

Respectarea programului calendaristic de creștere și îngrijire a porumbeilor;

Ca metodă de formare a familiilor se recomandă metoda încrucișării între exemplarele care nu prezintă strămoș comun în ultimele 4 generații, pentru împrospătarea materialului genetic fiind aduși porumbei din alte crescătorii.

Fig. 4.1. Mascul ce curtează femelă și două femele ce sunt la scăldat în apă

Studii privind formarea familiilor la porumbeii Hunkari

Rezumat

Scopul acestei lucrări a fost de a aduce cât mai multe date și studii corecte realizate pentru a putea fi accesibile oricărei persoane interesată de istoria și creșterea și perfecționarea de-a lungul timpului a rasei turcești denumită Hunkari.

Cercetările s-au desfășurat în perioada martie 2005 – iulie 2015 în diferite zone din țară ca București, Alexandria, Bihor, Giurgiu, Timișoara, Târgu-Jiu și Suceava, în adăposturile și volierele personale ale crescătorilor acestei rase.

În vederea atingerii scopului propus, s-a urmărit evaluarea tuturor aspectelor informaționale asupra rasei, stabilirea celei mai sigure metode de creștere, îngrijire și continuitate a acestei rase turcești și evaluarea rezultatelor obținute în urma realizării acestor obiective.

Numărul de cazuri studiate în perioada martie 2005 – iulie 2015 a fost de 687 de exemplare, dintre care 429 provenind de la primele 6 perechi personale de porumbei achiziționate, iar cele 258 fiind studiate și evaluate pe teren.

În urma realizării și evaluării tuturor informațiilor și rezultatelor obținute, s-au putut stabili următoarele aspecte:

porumbeii necesită atenție și îngrijire sporită, atât normele de igienă a adăpsturilor cât și profilaxia și combaterea bolilor care se vor urmări și efectua riguros după programul calendaristic specific speciei;

abaterea alimentației recomandate implicit a rației specifice diferitelor categorii în care se regăsesc porumbeii, va rezulta în slăbirea dramatică a imunității, întârzieri în creștere și dezvoltare și scăderea performanțelor producând daune majore crescătorului atât la nivel de colectiv cât și la nivel financiar.

Cea mai sigură metodă de formare a familiilor Hunkari este metoda încrucișării, unde exemplarele vor fi împerecheate fie cu exemplare provenite de la alți crescători fie cu exemplare unde în ultimele 4 generații, acestea nu au prezentat un strămoș comun:

Medicația se va administra numai la recomandările medicului specialist în rase ce necesită nevoi speciale, deoarece dozajul medicamentelor nu este același cu cel administrat la celelalte rase de porumbei.

Studies concerning the formation of families at Hunkari pigeons

Summary

The aim of this work was to bring as much data and conducted studies to be accessible to anyone interested in the history and growth and improvement over time concerning the Turkish pigeon breed named Hunkari.

The researches were conducted between March 2005 – July 2015 in different areas of the country such as Bucharest, Alexandria, Bihor, Giurgiu, Timisoara, Targu-Jiu and Suceava, in the personal shelters and lofts of this race breeders.

To achieve the proposed purpose, it was intended to assess all aspects of information on race, setting the safest ways of growing, care and continuity of this Turkish breed and evaluate of results after the achievements of these goals.

The number of cases studied from March 2005 – July 2015 was 687 copies, from which 429 came from the first 6 personal pairs of purchased pigeons and the 258 being studied and evaluated on the ground.

Following the completion and evaluation of all the information and the obtained results, it was able to determine the following aspects:

The pigeons require greater attention and care, both in shelters hygiene as in the control and prevention of diseases which will be followed and performed rigorously after the species-specific calendar;

The deviation from the recommended alimentation including the specific ration for the categories in which the pigeons are found will result in dramatic weakening of immunity, delays in growth and development and performance drop causing major damage to the breeder at both collective and financial level;

The safest method of forming Hunkari families is the backcross where copies will be paired either with specimens from other breeders shelters or specimens where in the last 4 generations, they did not have a common ancestor:

medication will be administered only from the doctor specialized in races that require special needs because the drugs dosage is not the same as that given to the other breeds of pigeons.

Bibliografie

Bonațiu F., 1985, Rasele de porumbei din România, Editura Ceres, București.

Severeanu I., Ivana F.I., 1996, Bolile porumbeilor – Ediția a doua revăzută și completată, Editura Lider, București.

Harrison and Harrison, 1984, Clinical avian medicine and surgery, Editura W.B.Saunders, U.S.A.

Jordan F., 2001, Poultry diseases, Editura W.B.Saunders, U.S.A.

Mackrott H., 2004, Creșterea porumbeilor, Editura M.A.S.T.

Walker C., 2003, Pigeon health management, Australia.

*** Old Fashioned Oriental Frill, http://fengshuigmg.sunphoto.ro/Porumbei_mei_HUNKARI_-_Old_Fashioned_Oriental_Frill

*** Porumbei Hunkari, http://porumbeihunkari.blogspot.ro/

*** Old Fashioned Oriental Frill, http://en.wikipedia.org/wiki/Old_Fashioned_Oriental_Frill

*** Oriental Frills – Satinette, http://www.reach-unlimited.com/p/756751493/oriental-frills–the-history-of-the-satinette-pigeon-fancy

*** Classic Satinette, http://naffpigeonloft.com/

*** Classic Old Frill, http://www.sasospigeonlofts.com/cofstandard.htm

*** Pigeons and Parrots – Old Fashioned Orientall Frill, http://pigeonstypes.blogspot.ro/2014/06/old-fashioned-oriental-frill.html

*** The Oriental Frill Pigeon, https://archive.org/details/orientalfrillpig00mach

*** The History of Oriental Frills, http://www.nunpigeons.com/www.nunpigeons.coms/info.php?p=2

*** Clay pigeons, http://firearmshistory.blogspot.ro/2012/07/clay-pigeons.html

*** Hunkari Resimleri, http://salihliguvercin.tr.gg-http://www.guvercinler.info/icerik/277/Hunkari-Resimleri.html

*** Birds clubs – Classic Old Frill, http://www.birdclubsusa.com/images/_Photos/2008NYBSPhotos/classicoldfrillarea2.html

*** Standard Satinette Addendum, http://www.classicoldfrill.org/-satinette-addendum.html

*** Oriental Frill Pigeon, http://allbirdsworld.blogspot.ro/2013/12/oriental-pigeon-with-origin-description.html

*** Fancy Feathers, Vol.3, http://giesecke-world.homepage.t-online.de/miscpic2010/Fancy%20Feathers%20Vol%203%20issue%203.pdf

*** Guvercin birds – Hunkari, http://www.guvercinbirligi.com/index.html