Studierea Sortimentului, Calitatea Si Organizarea Comertului cu Confectii din Piele Naturala Pentru Barbati
STUDIEREA SORTIMENTULUI, CALITATEA ȘI ORGANIZAREA COMERȚULUI CU CONFECȚII DIN PIELE NATURALĂ PENTRU BĂRBAȚI
(pe baza materialelor S.A „ARTIZANA”)
CUPRINS
Introducere………………………………..……………………………………….…………….4
CAPITOLUL 1. GENERALITAȚI DESPRE RAMURĂ
1.Noțiuni generale despre producția de pielărie…………………………………………….….6
1.1 Structura și compoziția chimică a pielii…………..………………….………..……………..7
1.2 Factorii ce influențează calitatea pieilor naturale…………………………………..….….8
1.2.1 Procesul de obținere a pieilor naturale ….…………………………………………………9
1.2.1.2. Proprietățile pieilor naturale ……………………..……………………..………..….13
1.2.1.3. Procesul de obținere a confecțiilor din piele naturală…………………………..……14
1.3 Caracteristica proprietăților consumiste ale pieilor…………………………..……..……17
1.4 Indicii ce caracterizează calitatea pieilor naturale și metodele aprecierii calității……18
1.5 Clasificarea pieilor naturale și a confecțiilor din ele ………………………..……………21
CAPITOLUL II. Caracteristica activității economico-financiare a S.A Artizana.
2.1 Prezentarea generala. Structura organizatorica a S.A Artizana….. …..……………….23
2.2. Analiza activității economico-financiare………….………………………………………26
CAPITOLUL III. Sortimentul și calitatea confecțiilor din piele naturală pentru bărbați comercializate în magazinului “S.A Artizana”
3.1 Baza teoretica a investigațiilor…….…………………………..…………………………..40
3.2. Analiza indicilor gamei sortimentale și caracteristica confecțiilor din piele naturală pentru bărbați…………………………………………………………………………………..41
3.3 Caracteristica merceologică a sortimentului confecțiilor din piele naturală pentru bărbați….43
3.4 Estimarea calității confecțiilor din piele. …………………………….………………..….46
Capitolul IV. Caracteristica activității economico-comerciale a S.A ARTIZANA
4.1 Politica sortimentală și de achiziții……………………………………………………….49
4.2 Gestiunea stocurilor marfare a confecțiilor din piele naturală pentru bărbați…………50
4.3 Recepționarea si pregătirea pentru vânzare a confecțiilor din piele pentru bărbați……..…………………………………………………………………………………….53
4.4 Organizarea activității comerciale în magazinul S.A ARTIZANA………………………55
Concluzii și recomandări……………………………………………………….…………….57
Bibliografie…………………………………………………………………………………….58
Anexe……………………………………………………………………………………….….59
Introducere
Actualitatea și importanța temei cercetate: Orice întreprindere care tinde spre succes, este caracterizată prin produsele și/sau serviciile sale, dar și de abilitatea angajaților săi. Țelul principal al întreprinderii analizate este a comercializa produse din piele naturală dar și de a presta servicii la cel mai înalt nivel. Produsele calitative ale întreprinderii reprezintă imaginea sa, dar reprezintă și un factor competitiv și nu în ultimul rând un avantaj strategic pe care-l îl adoptă.
Încă din cele mai vechi timpuri pielea a fost și este materia primă de bază care este folosită în diverse scopuri, cum ar fi: confecționarea articolelor vestimentare, încălțăminte, etc. Dacă în trecut exista problema cum să protejezi pielea împotriva putrezirii, astăzi însă nu mai există această problemă deoarece sau depistat o mulțime de modalități prin care se evită aceasta. Însăși precum se știe industria pielăriei în timpurile noastre este una din cele mai globalizate industrii din lume, iar tăbăcarii europeni sunt foarte dependenți de piețele de materii prime și de cele de export.
În anul 2006, sectorul de prelucrare a pielii în Europa a cuprins cca. 3 700 de întreprinderi
mici și mijlocii și a realizat o cifră de afaceri de 10,6 miliarde de euro. Aceste întreprinderi au
avut posibilitatea de a angaja aproximativ 52 000 persoane apte de muncă, creând astfel noi locuri de muncă pentru persoanele care se aflau în căutarea unui post stabil de lucru și a unui venit.
Din punct de vedere istoric, producția europeană de piele s-a poziționat la vârful pieței, având mereu posibilitatea să lanseze pe piață cele mai inovatoare oferte și treptat sa-și îmbunătățească calitatea produselor și serviciilor prestate, iar acest fapt asigura atenția potențialilor cumpărători.
În anul 2014 tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, încălțăminte și vopsirea blănurilor a obținut veniturile din vânzări de 396,9 mii lei, valoarea producției fabricate fiind de 348,3 mii lei în % față de anul 2013 ar fi de 104,0%, iar valoarea producției livrate fiind 239,2 mii lei. Chiar dacă în țară în momentul de față nu sunt ateliere care să se ocupe de confecționarea articolelor de îmbrăcăminte din ele, totuși industria de pielărie reprezintă un sector important al economiei naționale, deoarece satisfac nevoile de consum ale populației. În Republica Moldova confecțiile din piele naturală sunt importate din țări cum ar fi Turcia, Italia, Franța etc., confecțiile urmând sa fie vândute în magazinele specializate sau piețe.
Principalele destinații de utilizare a pielii sunt: încălțăminte – 41%, industria de tapițerie mobile/auto rămâne a doua utilizare ca importanță; aceasta se împarte în mobila – 17% și interioare auto – 13%, marochinăria preia 19% din producția europeană de piele, în același timp confecțiile din piele naturală dețin 8%. Acest procent s-ar putea explica prin costul înalt cu care sunt revândute confecțiile din piele naturală,acestea ne fiind accesibile pentru toți consumatorii.
Sfera producției materiale realizează o gamă foarte largă de bunuri cunoscute sub numele de obiecte, produse etc., fiecare din acestea având o anumită destinație. În cadrul bunurilor de larg consum se regăsesc și obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, uz casnic etc., ce sunt destinate satisfacerii cerințelor din ce în ce mai exigente a maselor largi de consumatori. Acestea se realizează într-un domeniu specific de confecționare și au denumirea de confecții din piele.
Principalul scop al fabricării confecțiilor din piele naturală constă în asigurarea populației cu producție calitativă și universală, producție ce ar putea mării nivelul material si cultural al vieții oamenilor.
Utilizarea pielii implică un șir de avantaje, printre cele mai importante sunt: proprietățile igienice, flexibilitatea si adaptabilitatea la o mare varietate de aplicații. Pielea este fabricată la cerere pentru fiecare tip de aplicație, cum ar fi confecții diverse, încălțăminte, pentru interioare auto.
Scopul lucrării constă în analizarea sortimentului și estimarea calității confecțiilor din piele naturală.
Sumarul compartimentelor tezei: Lucrarea este alcătuită din introducere, patru capitole, concluzii,bibliografie,anexe.
În introducere este prezentată importanța și actualitatea temei analizate, a fost stabilit scopul investigațiilor.
În capitolul I, denumit „ Generalități despre ramură ” este studiat procesul de obținere a pieilor și confecțiilor din piele naturală, mai este studiată, clasificarea pieilor și factorii ce influențează calitatea.
Capitolul II denumit „Caracteristica activității economico-financiare a S.A „Artizana” în acest capitol este studiat structura organizatorică a întreprinderii si activitatea economico-financiară.
Capitolul III denumit „Sortimentul și calitatea confecțiilor din piele naturală pentru bărbați comercializate în magazinului S.A „Artizana”, în acest capitol au fost studiați principalii indicatori ai gamei sortimentale, caracteristica merceologică a confecțiilor din piele naturală comercializate în cadrul magazinului precum și estimarea calității confecțiilor din piele naturală.
Capitolul IV denumit “Caracteristica activității economico-comerciale a S.A „Artizana” în acest capitol a fost studiată gestionarea stocurile marfare a confecțiilor din piele, recepționarea și pregătirea pentru vânzarea confecțiilor din piele și organizarea activității comerciale în cadrul magazinului.
În concluzii si recomandări au fost formulate concluzii și recomandări în baza temei studiate, care ulterior pot îmbunătăți procesul de dezvoltare al întreprinderii,sau îmbunătățire a strategiei.
CAPITOLUL I.GENERALITAȚI DESPRE RAMURĂ
1. Noțiuni generale despre producția de pielărie
Pentru obținerea produselor din piele se folosesc diferite sortimente de piei tăbăcite, substituenți de piele și produse textile. Un timp îndelungat în ramură industrială s-a utilizat drept materie primă pielea tăbăcită a animalelor, fie sub formă de piele rigidă, fie sub formă de piele flexibilă.
Pielea reprezintă un material obținut strict prin prelucrarea pielii jupuite de pe diverse animale (bovine, ovine, caprine, porcine, reptile). Procesul obținerii pielii finite trece printr-un șir de etape de fabricare. Domeniile de întrebuințare a pielii sunt diverse, cum ar fi: confecționarea articolelor de îmbrăcăminte, încălțăminte, dar și în tapiserie și marochinărie.
Astăzi, majoritatea pielii tăbăcite se obține din piei de vite, dar si de oi, porci, capre, rechini, aligatori, struți, șerpi si șopârle. Pieile brute ale animalelor măcelărite sunt de cele mai dese ori conservate apoi sunt prelucrate prin 3 metode: uscarea la aer, sărarea umedă si sărarea uscată.
Confecțiile din piele natural reprezintă un ansamblu de obiecte materializate în bunuri de larg consum și realizate în cadrul unui proces de fabricație specific (croire, asamblare, finisare) prin care materialele și semifabricatele își modifică forma, dimensiunile, aspectul.
În cadrul confecțiilor din piele, ponderea cea mai mare, cca 80-90%, o reprezintă articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte realizate din diverse materiale textile și piele. Anume din cauza această confecțiile sunt considerate de cele mai multe ori articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
La momentul actual în lume există 2 domenii de activitate în cadrul confecțiilor:
• confecții textile în cazul acesta se subînțelege și realizează doar produse de îmbrăcăminte;
• confecții din piele ce realizează preponderent produse de încălțăminte, îmbrăcăminte.
Aceste 2 domenii de activitate sunt înglobate în cadrul industriei textile și de pielărie.
Îmbrăcămintea reprezintă totalitatea produselor confecționate din diverse materii prime cum ar fi: țesături, tricoturi, piei, blănuri etc.,ce au menirea de a acoperi și proteja corpul uman.
Confecțiile acoperă cca 80% din suprafața corpului uman. Scopul principala al acestora este cel utilitar – estetic, astfel încă din preistorie confecțiile constituie mijlocul principal de protecție al corpului uman față de acțiunile nefavorabile a mediului, având și rolul de a înfrumuseța corpul..
1.1 Structura și compoziția chimică a pielii
Până sa ajungă confecționerii sa-și atingă scopul, pielea în timpul exploatării suferă anumite transformări, în acest timp în urma proceselor de tăbăcire, pieile pierde din unele proprietăți dar până sa ajungă la forma finală dobândește altele la fel de importante, care mai apoi devin esențiale.
Pielea finită are o structură asemănătoare, cu a pielii brute, însă există și unele deosebiri astfel:
• pielea crudă este alcătuită din trei straturi: epiderma, derma și hipoderma, pe când pielea finită are numai un strat anume dermă, celelalte doua straturi au fost înlăturate în operațiile preliminarii tăbăcirii;
• datorită tratamentelor cu acizi și baze folosite în timpul operațiilor tehnologice de obținere, fascicolele din fibrele de colagen se ondulează, ceea ce determină flexibilitatea, moliciunea și elasticitatea pielii;
• fascicolele de colagen pot fi desfăcute în fibre si fibrele prin utilizarea diferitor operații mecanice și chimice, ceea ce face ca pieile sa devină moi, mai suple, mai plastice și mai pline la pipăit (când se urmărește obținerea unor piei rigide, se evită defibrarea fascicolelor de colagen).
Compoziția chimică a pielii finite este diferită de cea a pieilor brute, datorită apariției substanțelor noi în urma operațiilor folosite și a materialelor utilizate la obținerea pielii finite.
Compoziția chimică este formată din următoarele substanțe:
• Substanța dermică – reprezintă principala componentă și constituie scheletul de rezistență a pielii finite;
• Apă – care are proprietatea de a influența proprietățile fizico-mecanice și păstrarea pielii;
• Substanțe grase – care influențează absorbția de apă, permeabilitatea la apă, alungirea și rezistența la rupere;
• Alte substanțe sunt cele tanante, minerale și solubile (cele ne-tanante sau substanțele tanante necombinate care, dacă sunt într-un procent mai mare, fac ca pielea să devină prea rigidă);
Compoziția chimică a pielii animală:
– apă 65%
– substanțe proteice cca 33%
– substanțe guașe cca 2%
– substanțe minerale cca 0.5%
Pielea crudă este compusă din proteine, apă, substanțe grase, substanțe minerale ș.a. În urma procesului de tăbăcire au loc modificări chimice între principalele componente din piele și diversele substanțele folosite pentru tăbăcire.
Substanțele proteice sunt componentele cu rolul cel mai important pentru pielea crudă. Substanța proteică principală este colagenul,care se combină cu substanțele utilizate la tăbăcire pentru a forma pielea finită.
Pieile bogate în substanțe grase sânt poroase și cu rezistență scăzută. Apa influențează numai asupra unor faze ale procesului tehnologic de tăbăcire și nu asupra proprietăților pieilor finite.
Substanțele minerale se află în cantități mici și nu influențează asupra calității produsului finit.
1.2 Factorii ce influențează calitatea pieilor naturale
Mărfurile din piele reprezintă unul din principalul segment ale consumului de bunuri, importanța lor fiind oferită de nevoile de utilizare ale populației.
Pentru ca sortimentul din piele sa fie comercializat corect, și să producă astfel sporirea eficienței economice în comerț, implică cunoașterea factorilor care direct influențează asupra calității lor începând cu etapa materiilor prime și auxiliare, al procesului de obținere, al criteriilor de evaluare a calității și până la problemele de verificare a calității, recepție, marcare, transport și comercializare.
Calitatea produselor determină și influențează o serie de factori principali, adică cei care acționează direct în procesul de producție sau secundari adică cei care acționează în sfera circulației mărfurilor (producător – comerț – consumator).
Principale caracteristici ale pieilor sunt : suprafața, grosimea, însușirile țesutului dermic, prezența defectelor. Dezvoltarea straturilor reprezintă însușirile naturale ale pieilor, Acestea în mare măsură depind de următorii factori: rasă, sex, climă, condiții de întreținere și hrană, perioada de tăiere, boli, de care au suferit animalele până la sacrificare și jupuire ș.a.
Pieile care au fost căpătate de la animalele bolnave, slăbite, rănite, bătrâne, ele au o structură neomogenă, au o rezistență scăzută, au pete, defecte de aspect, găuri etc.
Factorii ce influențează cantitatea si calitatea pieilor sunt:
– specia: taurinele furnizează 90% din materia prima în industria de pielărie; pieile de oaie si capra se folosesc pentru îmbrăcăminte si marochinărie;
– rasa: piei de calitate buna furnizează taurinele, oile (Merinos si Tigaie) si capra (Carpatina);
– sexul: de la femele se obțin piei dense si elastice;
– vârsta: adultele furnizează piei mari, groase si uniforme;
– starea de sănătate: piei bune se obțin de la animalele sănătoase;
– întreținerea: întreținerea defectuoasă a animalelor poate duce la obținerea de piei subțiri, uscate, cu elasticitate redusă;
– regiunea corporală: piei valoroase se obțin de pe grebăn, spinare;
– tehnica de jupuire: execuția corecta a jupuirii nu depreciază calitatea (integritate, mărime, rezistenta) pieilor.
Factorii ce formează calitatea:
– acționează în producție;
•cercetarea și proiectarea;
•materia primă și materialele auxiliare;
•procesul tehnologic: utilaje, faze si modul de organizare;
•calificarea personalului;
•motivarea personalului;
•managementul calității;
•standardele, normele;
– influențează calitatea în comerț:
•ambalarea;
•transportul;
•păstrarea.
1.2.1 Procesul de obținere a pieilor naturale
Pielea brută este supusă la un șir de operații care au menirea de a o transforma într-un material cu mai multe proprietăți, cele de baza sunt: rezistența, imputrescibilitatea și aspectul exterior corespunzător. Obținerea pieilor finite include 3 grupe de operații cum ar fi: operații preliminare tăbăcirii, tăbăcirea și operațiile de finisare.
Operații preliminare tăbăcirii
Scopul principal al acestei operații este transformarea pielii brute în piele gelatin având capacitatea să absoarbă și să reacționeze pozitiv cu substanțele folosite în timpul operației de tăbăcire, în mare măsură influențează asupra proprietăților pielii finite.. Operațiile preliminare tăbăcirii sunt: înmuierea, cenușărirea, operațiile mecanice, descalcificarea, sămăluirea si piclarea.
a) Înmuierea
Cu ajutorul acestei operații pielea este readusă într-o stare apropiată de cea a pielii crude neconservate, ceia ce ține de compoziției chimice și a microstructurii. Cu ajutorul înmuierii se urmărește rehidratarea pielii, umflarea si dezlipirea fascicolelor de colagen, solubilizarea substanțelor de conservare, a sângelui, a unor proteine, precum și înlăturarea unor impurități.
b) Cenușărirea
Reprezintă principala operație de transformare a pielii crude în piele gelatină.
Cenușărirea are drept scop tratarea pielii cu hidroxid de calciu sau cu hidroxid de calciu și sulfură de prin urmare pielea suferă unele modificări, și anume:
• are loc afânarea țesutului dermic în respective desfacerea fascicolelor de colagen în fibre și fibrile;
• se activează grupările colagenului făcându-le să reacționeze mai bine cu substanțele de tăbăcire;
• se slăbește legătura epidermei cu derma;
• se slăbește rezistența legăturii părului cu epiderma;
• saponificarea și emulsionarea parțial a grăsimilor;
Toate aceste transformări pe care le suferă pielea în urma procesul de cenușărire influențează numeroase proprietăți ale pielii finite precum: rezistența, plinătatea, grosimea, flexibilitatea, moliciunea.
c) Operații mecanice
Scopul principal al acestei operații este îndepărtarea unor părți ale pielii, mai importante fiind următoarele:
• ștrecuirea – îndepărtarea resturilor de carne și grăsimi;
• depăratul – îndepărtarea mecanică a părului;
• fățuirea – îndepărtarea resturilor epidermice;
• șeruirea – îndepărtarea hipodermei;
• șpăltuirea – operația prin care se asigură uniformizarea grosimii pielii prin despicarea în grosime sau obținerea unor straturi mai subțiri, de regulă un strat care păstrează fața pielii și un strat numit șpalt;
d) Descalcificarea
Reprezintă o operație prin care se urmărește îndepărtarea din pielea gelatin a sărurilor de calciu și substanțelor alcaline utilizate la cenușărire, prin tratarea cu acizi sau spălare intense.
e) Sămăluirea
Acesta reprezintă un proces enzimatic prin care urmărește afânarea țesutul dermic, pielea dobândind proprietăți specifice precum: moliciune, suplețe, elasticitate, flexibilitate și plasticitate, iar fața pielii devine netedă, albicioasă, mătăsoasă și fină. Însă rezistența la tracțiune și alungirea pielii nu suferă modificări considerabile, însă crește permeabilitatea la aer, vapori și apă.
Sămăluirea este aplicată pieilor care ulterior trebuie să fie folosite la articole precum mănuși, unele articole de îmbrăcăminte și fețe de încălțăminte.
f) Piclarea
Reprezintă o operație prin care pielea gelatin, în general sămăluită, este tratată cu o soluție ce conține acizi (mai ales acizi organici) și o cantitate considerabilă de săruri (în special clorură de sodiu).
Scopul principal al acestei operații îl reprezintă împiedicarea umflării acide și al adaptării la condițiile de aciditate ale pielii, la necesitățile operațiunilor următoare, de tăbăcire și finisare.
În urma procesului de piclare pieile dobândesc unele proprietăți fizico-mecanice noi, cum ar fi: permeabilitate sporită, deformabilitate redusă, un volum mai mic etc.
Tăbăcirea
Procesul de tăbăcire urmărește transformarea pielii gelatină într-un produs imputrescibil, care dobândește proprietăți fizico-mecanice și chimice corespunzătoare domeniului de utilizare.
Operația aceasta este cea mai importantă dintre toate operațiile la care a fost supusă pielea crudă, datorită dobândirii unor proprietăți precum rezistență mecanică, flexibilitate, absorbție micșorată de apă, dar permeabilă la aer și vapori, moliciune și suplețe, datorită acestor proprietăți pielea este aptă pentru a fi transformată în articole de pielărie.
Aceste proprietăți rezultă în urma reacției dintre substanțele tanante si colagen. Substanțele tanante au proprietatea de a se interpune între lanțurile macromoleculare ale colagenului, astfel formând punți de legătură suplimentare ce consolidează structura substanței dermice, iar grupările hidrofile ale colagenului sunt ulterior transformate în grupări hidrofobe.
In procesul de tăbăcire sunt folosite substanțe tanante de origine vegetală, minerală și sintetice. Metodele de tăbăcire au denumirea substanțelor tanante utilizate în timpul procesului. Tăbăcarii susțin că în practică cele mai utilizate sunt tăbăcirea minerală, vegetală și cea combinată. Pentru tăbăcirile vegetale se utilizează substanțele tanante vegetale cu proprietatea de a se combina cu pielea gelatină, difuzia tananților în piele, făcându-se mai lent și relativ neuniform, acestea necesită un timp mai îndelungat. Varianta lentă durează până la doi ani, pieile obținute în urma acestei variante sunt de o calitate bună, având un șir de proprietăți cum ar fi: rezistența la uzură, aproape impermeabilitatea la apă. Din punct de vedere economic procedeul nu este rentabil din cauza duratei prea mari de tăbăcire. În practică se utilizează și variante de tăbăcire semi-lentă și rapidă, tăbăcirea lor are loc în butoaie rotative, sub agitare continuă și la temperaturi mai mari.
Tăbăcirile minerale se realizează cu săruri metalice, cele mai des utilizate sunt sărurile de crom. În practică aceste metode sunt de durată scurtă (de ordinul orelor).
Pieile tăbăcite mineral au o culoare specifică și anume gri-verzuie, au așa proprietăți ca: flexibilitatea, rezistența la tracțiune și permeabilitatea la aer și vapori. Acest procedeu se utilizează pentru fețe de încălțăminte, articole de sport, îmbrăcăminte, mănuși etc.
Pentru obținerea produselor care să aibă un șir de avantajele oferite de diversele moduri de tăbăcire, se procedează la tăbăciri combinate, care sunt aplicate simultan sau succesiv, de doua sau mai multe tipuri de tăbăcire diferite, de exemplu: tăbăcirea cu tananți vegetali și tananți sintetici, tăbăcirea cu crom etc.
Finisarea pieilor tăbăcite
În urma operațiilor de tăbăcire pieile care au supuse acestei operații nu au proprietăți necesare pentru confecționarea produselor din piele, proprietăți ca:moliciunea, grosimea, aspectul nu sunt încă corespunzătoare. Din această cauză pielea tăbăcită urmează să fie supusă operațiilor de finisare.
Felul și numărul operațiilor de finisare sunt stabilite în funcție de destinația pielii.
Operațiile fizico-chimice au scopul de a ameliora proprietățile igienice și estetice. Unele din aceste operații sunt cu un caracter pregătitor pentru a obține proprietăți specifice pieilor finite, acestea proprietăți sunt spălarea, decolorarea, neutralizarea pielii proaspăt tăbăcite. Altă categorie de operații implică imprimarea unor noi proprietăți cum sunt: vopsirea, ungerea, apretarea, impregnarea și lăcuirea, acestea constituie operația de finisare propriu-zisă, realizată în diverse variante. Un exemplu ar fi vopsirea, care poate fi de fond, când colorează pielea în toată secțiunea sa, ori de suprafață, când se realizează numai pe fata produsului, determinând o sporire unor proprietăți cum ar sunt: plinităte, impermeabilitatea la apă și corectarea defectelor etc.
Lăcuirea reprezintă operația prin care se aplică unele pelicule netede și lucioase pe fața pielii, astfel conferindu-i un aspect deosebit, totodată are și o noua proprietate care este impermeabilitatea la apa. Lăcuirile se fac fie la cald folosindu-se uleiuri de in oxidate, atunci când lăcuirea se face la rece se folosește nitroceluloză sau poliuretan.
Apretarea pieilor se face cu scopul îmbunătățirii aspectului și altor unor caracteristici de bază cum sunt: impermeabilitate, rezistență la uzură etc.
Prin ungerea pieilor se are în vedere imprimarea unei moliciuni și totodată obține creșterea rezistenței la apă și la alți factori de mediu, prin aplicarea unor substanțe grase pe piele, care pătrund în profunzime și lubrifiază fascicolele de colagen.
Operațiilor mecanice au un rol în important și anume de a completa acțiunile fizico-chimice și de a contribui în exclusivitate la formarea unor caracteristici specifice pielii. Din această categorie fac parte: stoarcerea, egalizarea grosimii, ștoluirea (cutare continua menită să flexibilizeze și să dea moliciune pielii), șlefuirea, lustruirea, presarea unor desene etc.
1.2.1.2. Proprietățile pieilor naturale
Pieile naturale au un șir de proprietăți fie ca acestea sunt de la bun început sau sunt dobândite în urma operațiilor la care a fost supusă pielea.
Astăzi în cea mai mare parte pielea tăbăcită se obține de la diverse animale cum ar fi:bovine, ovine, șerpi, rechini, aligatori și șopârle. Obținerea pieilor finite se face prin prelucrarea chimică a unor piei brute care sunt căpătate în urma sacrificării animalului, pieile finite urmează sa fie prelucrate sub formă de piei fără blană și piei cu blană. Pieile fără blană se transformă sub formă de piei rigide care pot fi utilizate pentru talpă, curele etc., și piei flexibile care sunt utilizate pentru confecții, marochinărie, încălțăminte etc..
Proprietățile specifice ale pieilor naturale sunt:
• Grosimea care are proprietatea de a determina destinația pieilor tăbăcite. Grosimea cea mai mare o are gâtul, poalele. Este cuprinsă între 0,6 – 1 mm și variază mult pe suprafața pielii.
• Suprafața are capacitatea de a influența randamentul în timpul croirii. Ea se exprimă în m² și este de două feluri: totală și utilă, adică suprafață fără defecte.
• Masa specifică este exprimată în g/cm³ și în mare măsură depinde de tăbăcire și de gradul acesteia de compactizare. Pieile care au fost tăbăcite mineral au o masă specifică mai mică decât cele care au supuse procesului de tăbăcire vegetal.
• Elasticitatea. Cu cât pielea este mai elastică, cu atât confecțiile își păstrează forma în timpul purtării. Partea cea mai elastică este cruponul.
• Rezistenta la compresiune. Este exprimă în procente. Cea mai bună rezistență o are cruponul.
• Rezistenta vopsirii reprezintă proprietatea pieilor naturale de a a-și păstra un timp mai îndelungat culoarea sub influența diferiților agenți, ce intervin în timpul confecționării și purtării confecției.
• Comportarea la apă, aer și vapori reprezintă o caracteristica importantă deoarece influențează proprietățile igienico-sanitare ale confecțiilor;
Proprietățile chimice ale pieilor naturale depind în mare măsură de proveniența pielii, metoda de tăbăcire și de finisare și constă în modul de comportare a pieilor față de acizi, baze, săruri și solvenți.
Pieile care au fost tăbăcite cu săruri de crom și mai apoi puternic unse sunt mai rezistente față de acizi, baze, solvenți și alți acizi, decât pieile care au fost tăbăcite vegetal. Toate pieile tăbăcite rezistă mai bine la acizi, decât la substanțele cu caracter bazic, deoarece ele au reacție acidă slabă.
• Conductibilitatea termică reglementează regimul termic de utilizare. Pielea reprezintă un material rău conducător de căldură.
• Conductibilitatea electrică a pielii este redusă și depinde de umiditate. O piele cu un procent mare de umiditate are și o conductibilitate electrică mai mare.
• Absorbția de apă. Această caracteristică are o mare importanță pentru calitatea pielii. Absorbția se datorează porozității. Aceasta depinde de felul în care a fost tăbăcită și finisată.
• Impermeabilitatea la apă și permeabilitatea la vapori de aer determină gradul de utilizare a pieilor tăbăcite. Aceste proprietăți determină în mare măsură proprietățile igienice ale pielii.
În momentul confecționării articolelor din piele, dar și în momentul purtării, pielea este supusă acțiunii mecanice cum ar fi: alungire, frecare, comprimare, îndoire, sfâșiere etc., din această cauză trebuie să reprezinte o serie de însușiri mecanice cum sunt: rezistența la tracțiune, la uzură, la sfâșiere, la compresiune, alungirea la rupere, elasticitate, flexibilitate si plasticitate. Aceste proprietăți depind de o serie de factori cum sunt: proveniența, tăbăcire, umiditate, operații de finisare aplicate.
• Rezistența la tracțiune reprezintă caracteristică de bază care poate aprecia rezistența pielii la solicitările mecanice din timpul confecționării și purtării confecțiilor . Pielea cea mai rezistentă este pielea de bovine..
• Alungarea la rupere. Pentru evitarea deformării produselor este necesar de a ține cont de direcția de alungire. Alungire mare au pieile cu o structură rară: porcine, ovine ș.a.
• Flexibilitatea reprezintă un indice important pentru determinarea calității, din cauză că pieile sânt supuse la îndoiri în timpul confecționării și al lor.
Rezistența mecanică are capacitatea de a influența durabilitatea articolelor din piele, iar alungirea și flexibilitatea au o influență asupra comodității la purtare și menținerii formei produselor din piele.
1.2.1.3. Procesul de obținere a confecțiilor din piele naturală
Procesul de obținere a confecțiilor din piele naturală implică următoarele faze: proiectarea confecției, elaborarea documentației tehnice necesare și confecționarea.
Proiectarea confecției și elaborarea documentației tehnice. În timpul proiectării confecțiilor se disting următoarele etape: elaborarea standardului sau a normei interne și elaborarea tiparelor și a șabloanelor.
Elaborarea modelului. Modelul este produsul etalon care ulterior urmează să fie confecționat și este determinat de mai mulți factori și anume: linia modei, destinația produsului, caracteristicile materialelor folosite, vârsta purtătorului, posibilitatea de a se produce în serie etc. În timpul creierii modelului trebuie să se asigure următoarele: calitate superioară produselor, economie de material, diversitatea sortimentului, o înaltă productivitate a muncii, mecanizarea maximă a operațiilor etc. Modelul care a fost creat urmează sa fie confecționat în mărime naturală, aceasta se face în laboratoarele de creație ale fabricilor, după aceasta se organizează prezentarea de modele, expoziții etc., după care urmează omologarea lui. Omologarea are loc în cadrul expozițiilor și târgurilor cu participarea lucrătorilor comerțului.
Elaborarea standardului sau a normei interne. Standardul este aplicat în industria de confecții doar în cazul unor sortimente de serie mare. Prin crearea normelor interne și standardelor se urmărește stabilirea condițiile tehnice de confecționare a confecțiilor referitoare la: calitate, caracteristici, marcare, ambalare și transport în funcție de tipul și de destinația acestora.
Materia prima pentru realizarea unei confecții trece prin mai multe faze pregătitoare cum sunt: pregătirea materialului, croirea, confecționarea, finisarea, ambalarea și depozitarea.
Pregătirea materialului reprezintă pregătirea în scopul valorificării la maxim a materiilor prime și auxiliare.
Calitatea confecțiilor este influențata anume de această fază deoarece este determinată de apariția unor defecte inadmisibile la produsul confecționat. Cele mai importante dintre ele sunt: defecte de finisare (vopsire neuniformă, scămoșare neuniformă, lățime neuniformă etc.), defecte de ambalare și transport (rupturi, găuri, pete de ulei etc.).
Croirea materialelor constă în transformarea materialelor în semifabricate și cuprinde următoarele etape: șablonarea, secționarea panului, decuparea, corectarea detaliilor și numerotarea lor. Concomitent cu preocupările privind extinderea utilizării instalațiilor automate cu mijloace convenționale de tăiere cu cuțit, cercetări intense se efectuează pe plan mondial pentru aplicarea în industria de confecții a unor mijloace neconvenționale de croire și anume: laserul, arcul de lumină, jetul de plasma, fascicolul de electroni, jetul de apă.
Confecționarea exprimă succesiunea de operații prin care semifabricatele obținute în secția de croire sunt transformate în confecții.
Procesul de confecționare este organizat pe fluxuri, în funcție de sortimentul ce se execută, procedeul de lucru aplicat și utilajul existent. Operațiile de confecționare sunt desfășurate în mod succesiv și se grupează în: operații de prelucrare a detaliilor și operațiile de asamblare a detaliilor.
Prelucrarea detaliilor reprezintă prelucrarea fiecărui detaliu în parte prin operații pregătire, coasere, în funcție de tehnologia stabilită. În funcție de complexitatea produsului și de materia primă utilizată se stabilește volumul necesar prelucrării unui detaliu.
Asamblarea detaliilor reprezintă îmbinarea diferitelor procedee a tuturor detaliilor confecției. Îmbinarea detaliilor confecției se poate realiza: prin coasere, lipire cu lianți și sudare.
Fiecare din procedeele de bază implică mai multe variante de realizare a utilizării detaliilor în funcție de mașina folosită, procedeul de lucru, liantul folosit, locul în care se aplică operația etc.
Asamblarea prin cusături mecanice permite realizarea prin cusături rigide și prin cusături elastice.
Asamblarea prin cusături termo-chimice – se poate realiza prin lipire și prin sudare.
Cusăturile prin lipire au o mulțime de avantaje cum ar fi: elimină o serie de faze din procesul clasic de confecționare, se îmbunătățește calitatea confecției (îmbinarea are o mai mare rezistență la acțiunea factorilor externi, aspect plăcut) etc.
Asamblarea prin sudare acest process de sudare se bazează pe încălzirea materialelor sub punctul lor de topire și presarea lor pentru îmbinare sau prin introducerea între detaliile de îmbinare a unui material de legătură numit fir de sudare. Se aplică la foliile de policlorură de vinil, țesături sau tricoturi din fire sintetice permit realizarea acestei îmbinări. Aceasta reprezintă o nouă metodă din ce în ce mai mult utilizată.
În funcție de procedeele de sudură, se deosebesc: sudura cu elemente calorice, sudura dielectrică sau cu curenți electrici de înaltă frecvență, sudură cu ultrasunete.
Sudura cu elemente calorice se realizează prin încălzirea materialelor la punctul de sudare și presarea straturilor care se unesc cu o presiune de 1-1,5 kgf / cm2 la temperatura de 160-170°C. Operația fiind bazată pe propagarea căldurii în straturile de material, se produce lent, iar productivitatea este în general redusă.
Sudura dielectrică este realizată prin încălzirea materialelor cu ajutorul curenților de înaltă frecvență. Această operație se mai numește și sudare cu curenți de înaltă frecvență, deoarece procesul de sudare se desfășoară sub acțiunea curenților de înaltă frecvență cu sau fără material adițional.
Îmbinarea prin sudură a confecției reprezintă unele avantaje față de îmbinarea prin coasere și anume: elimină problemele privind, ața, aceleași utilaje de cusut, realizează etanșeizarea articolelor supuse la intemperii, reduce durata confecționării etc.
Finisarea confecțiilor reprezintă un ansamblu de operații care permit obținerea unor forme, aspecte și calități de prezentare și utilizare. Asupra calității influențează executarea corespunzătoare a finisării.
.În timpul finisării, pe lângă operația de obținere a unei forme cât mai corecte, prin tratamentul umido-termic se caută a se înlătura luciul local pentru ca confecția să aibă un aspect normal.
„Permanent – press” sau ,,spală și poartă” este operația prin care confecția capătă însușirea de a fi netedă, neșifonabilă, stabilă ca formă, păstrându-i dungile sau pliurile după spălare. Pentru realizarea acestor efecte este necesară tratarea materialului textil cu produse chimice de tipul rășinilor reactante, în prezența unui catalizator, urmată de o tratare la temperatura de 160-170°C.
Produsele obținute prin tehnologia „permanent – press” prezintă următoarele avantaje: stabilitatea formei, cusături netede care nu se încrețesc prin purtare și spălare, stabilitatea la spălare a dungilor, capacitatea de auto-netezire după spălare și uscare, uscare rapidă după spălare și întreținere ușoară prin reducerea efortului necesar la călcarea obiectelor spălate.
Fiecare fază și operație tehnologică contribuie la formarea caracteristicilor tehnice ale produselor. Produse de calitate înaltă se obțin numai dacă se respectă riguros documentația normativ-tehnică.
1.3 Caracteristica proprietăților consumiste ale pieilor
Proprietățile consumiste permit aprecierea necesității socială a mărfurilor din piele, ele contribuie la structura lor sortimentală și oferă posibilitatea de a satisface unele necesități. Acestea sunt caracterizate cu ajutorul anumitor indicatori al mărfurilor.
Acești indicatori se împart în 2 grupe:
1. Indicatorii de adresă socială și de necesitate socială a mărfurilor permit aprecierea mărfurilor produse, în ce măsură corespund necesităților grupului de consumatori. Acești indicator permit o analiză a situației pe piață în ceia ce privește satisfacerea consumatorilor,cât de reale sunt necesitățile lor, de asemenea dacă prețurile corespund cu posibilitățile grupurilor de oameni de a le achiziționa.
2. Indicatorii corespunderii mărfurilor cerințelor sociale permit aprecierea mărfurilor preconizate și a gradului lor de satisfacere a necesităților consumatorilor în plan social și sortimental, de asemenea cu ajutorul acestor indicatori putem vedea legăturile sale cu alte grupuri de mărfuri ce intră în acest grup funcțional. Pe lângă acești indicatori în această grupă se mai includ și indicatorii de uzură morală, care oferă posibilitatea de a afla termenul de folosire a acestor mărfuri, însă el fiind limitat de o eventuală apariție a mărfurilor identice, dar cu unele proprietăți mai superioare.
Proprietățile funcționale cu ajutorul acestui indicator putem descoperi ce cerințe ai consumatorilor poate satisface marfa respectivă și mai ales în ce măsură poate satisface consumatorul în comparație cu alte mărfuri analogice.
Aceste proprietăți se caracterizează prin:
– indicele de perfecțiune a realizării principalelor funcții;
– indicele de universalitatea utilizării mărfurilor;
– indicele perfecțiunii îndeplinirii operațiilor auxiliare;
Proprietatea siguranței mărfurilor la exploatare, cu ajutorul acestei proprietăți putem determina posibilitățile realizării principalelor funcții ale sale în termenul de funcționare.
Această proprietate se caracterizează prin:
– funcționarea produsului permanent în timpul termenului de păstrare;
– longevitate;
– posibilități de reparație;
– posibilitatea de funcționare în timpul păstrării – transportării.
Proprietățile ergonomice a mărfurilor aceste proprietăți garantează comoditatea utilizării produsului, contribuie la îmbunătățirea sarcinilor fizice și psihice a omului ce sunt legate de realizarea efectului dorit.
Această proprietatea include câțiva indicatori, ce caracterizează:
– comoditatea efectuării unor lucrări cu o marfă simplă în scopul realizării funcțiilor principale și secundare;
– comoditatea conducerii unui aparat compus din punct de vedere tehnic ;
– lejeritatea însușirii de către consumator a posibililor manipulări cu marfa;
Proprietățile estetice indică în ansamblu valoarea social – culturală, utilitatea, oportunitatea, raționalitatea, etc.
Proprietățile de securitate acestea prevăd realizarea mărfurilor, a condițiilor de exploatare care nu au posibilități de îmbolnăvire, de căpătare a unor traume sau dureri.
Proprietățile ecologice a mărfurilor acestea ne arată cum acționează marfa asupra mediului ambiant în timpul exploatării.
1.4 Indicii ce caracterizează calitatea pieilor naturale și metodele aprecierii calității
Pentru ca să putem vedea care sunt indicii ce caracterizează calitatea pieilor naturale avem nevoie de următorul standard:
– ГОСТ 4.11-81 Система показателей качества прадукциию. Кожа. Номенклатура показателей.
Grupul produselor din piele cuprinde: confecții din piele, încălțăminte de diferită destinație, marochinărie și mănușii articole de protecției curele de transmisie și articole tehnice. Pentru ca confecționarea acestor produse și în deosebi, utilizarea lor, materiile prime trebuie să corespundă unor condiții, care pot să asigure aspectul plăcut, păstrarea formei și dimensiunilor în timpul utilizării, rezistența la solicitări mecanice în condiții meteorologice diferite etc.
Confecționarea produselor din piele se face diferit în funcție de destinația produsului și nu în ultimul rând de caracteristicile materialelor.
În timpul alegerii unui materiei prime pentru una din părțile componente ale produsului se ține cont în primul rând de caracteristicile generale comune specifice tuturor materiilor prime cât și de caracteristicile fiecărui grup de material.
Principalele caracteristici ale pieilor sunt: suprafața, grosimea, însușirile țesutului dermic, prezența defectelor. Acestea depind de următorii factori: rasă, sex, climă, condiții de întreținere și hrană, perioada de tăiere, boli, de care au suferit animalele până la sacrificare și jupuire ș.a.
Principalele caracteristici de calitate ale confecțiilor sunt:
a) caracteristici estetice care au un rol important în cumpărarea produsului, estetica confecției și prezentarea face consumatorul interesat.
b) caracteristici de durabilitate cu privire la rezistența acestora la acțiunea agenților fizico-mecanici cum ar fi: rezistența la rupere, coasere, îndoire repetată,rezistența agenților chimici cum sunt: rezistența vopsirilor și imprimărilor, la intemperii.
c)caracteristici fiziologice și de confort cu privire la păstrarea temperaturii corpului uman, trecerea vaporilor de apă și a aerului în scopul creării condițiilor optime desfășurării activităților fizice și intelectuale, mediul ambiant.
Verificarea calității pieilor finite se face pe baza probelor luate din lotul de marfă conform standardelor.
Noțiunea de calitate pentru piei se referă atât la comportarea pielii în timpul confecționării cât și la comportarea în timpul purtării,folosirii.
Se cunosc două metode de evaluare a calității pieilor:
– metoda organoleptică;
– metoda de fizico-chimică;
Calitatea pieilor se aprecia organoleptic prin examinarea în primul rând a aspectului exterior, prin aprecierea la pipăit, la îndoiri repetate, plinătate etc. Metoda organoleptică este una simplă, dar importantă, deoarece în unele cazuri este unica metodă, de determinare a unor proprietăți ale pieilor finite.
În acest scop probele luate pentru examinare sunt analizate în baza următoarelor elemente:
– starea suprafeței;
– natura feței;
– culoarea;
– luciul;
– desenul natural al pielii;
– prezența, felul și distribuția porilor (pori închiși, deschiși, grupați etc.);
– caracterul și tușeul pielii;
– grosimea;
– compactitatea.
Starea suprafeței este influențată în urma procesului de tăbăcire, în funcție de care se pot obține piei cu suprafața netedă presată, șifonată, velurată, plutuită, lăcuită etc.
Natura feței este determinată nu doar de procesul de tăbăcire dar și de calitatea pieilor brute, care au defecte de față, atunci ele sânt prelucrate, presate etc.
Culoarea pieilor depinde de procesul de tăbăcire (substanțele folosite) și de procesul de finisare.
Luciul depinde în mare măsură de modul de finisare (lăcuite, lustruite, plutuite etc.), uneori unele tipuri de piei pot fi cu luciu sau mate.
Desenul natural al pielii, prezența, felul și distribuția porilor indică natura și modul de prelucrare a pieilor. Fiecare tip de piele are un desen natural (floarea pielii),determinat de structura anatomică și de modul de prelucrare. De exemplu:
– pieile de vițel prezintă pori (floare) foarte fini dispuși într-o formă regulată și uniformă. La animalele adulte porii devin mari și neuniformi;
– pieile de bubaline sânt mai grele, cu țesut mai rar,fața cu un desen mai grosolan datorită porilor, care sânt mari și mai pronunțați. Calitativ aceste piei sânt inferioare celor de bovine;
– pieile de cabaline, datorită stratului papilar, care este mai mare, și formațiunilor glandulare mai numeroase prezintă o structură afinată. De asemenea, stratul reticular este mai subțire, cu fibre fine și afinate, din această cauză pielea după tăbăcire este mai buretoasă, cu porozități și rezistență diferită, în funcție de zona topografiei.
Pieile de cabaline au porii așezați regulat, ceva mai mari și o structură mai fină a feței;
– pieile de ovine, datorită particularităților de structură (înveliș pielos dezvoltat, stratul papilar mai gros decât cel reticular, modul de orientare și grupare a foliculilor piloși etc.) au o față aspră, cu pori deși, formând un desen specific;
– pieile de caprine au desen caracteristic deosebit de frumos și apreciat, porii fiind dispuși în formă de
semilună, datorită microstructurii specifice (epiderma subțire,fața,papile vizibile, firele de păr sânt adânc și oblic înfipte în dermă);
– pieile de porcine prezintă pe fața lor un desen caracteristic grosolan, puternic reliefat și porozitate, datorită faptului că epiderma este foarte groasă, iar firele de păr, deși sânt rare, adânc înfipte în piele. La aceste tipuri de piei porii se observă și pe partea cărnoasă;
– pieile de reptile au un desen frumos, dat de forma și mărimea solzilor, desenul este reliefat și pigmentat,iar la palpare se simt urmele solzilor. Aceste piei sânt fine, rezistente, moi, iar desenul nu este uniform pe toată suprafața.
Caracterul pielii și tușeul sânt determinate, în afară de structura anatomică, de modul de prelucrare. Pieile pot avea caracter plin (box, toval, iuft) sau mai puțin plin (șevretă, șpalt etc.).
Tușeul pieilor poate fi moale (velur, șevro, șevretă),tare (toval,porcine) și ferm (talpă).
Grosimea depinde de gradul de prelucrare, de structură și de proveniență. Grosimea constituie un criteriu de clasificare a pieilor finite.
În timpul examinării aspectului exterior se stabilesc defectele. Prin defect se înțelege orice vătămare ce se poate constata și oare scade calitatea pielii fie direct, prin reducerea ariei utilizabile, fie indirect prin limitarea folosirii ei.
Defectele pieilor finite pot fi următoarele:
– Defecte din timpul vieții animalului: piei slabe,cute de creștere, zgârieturi, răni, găuri de insecte etc.
– Defecte din timpul sacrificării și jupuirii animalului: asimetrie, tăieturi, scobituri, găuri.
– Defecte din timpul conservării: putrezire, auto-încingere, hămușire, piei pătate.
– Defecte din timpul operațiilor de pregătire pentru tăbăcire: față rară, aspect buretos, alungire mare, piei tinicheloase, piei fragile, pete etc.
– Defecte din timpul procesului de tăbăcire propriu-zisă: caracter plat, contracția feței, crăparea feței, pete de crom,piei tinicheloase, pete.
– Defecte din timpul procesului de finisare: vopsiri neuniforme, pelicule neaderente sau lipicioase, pete de acizi grași, contracția fețelor, pete, dungi etc.
Prezența, uniformitatea, mărimea și desimea spicului sânt elemente caracteristice pieilor prelucrate și stau la baza diferențierii acestor tipuri de piei, de exemplu: huntingul prezintă un spic mare, neuniform, pe când velurul (antilopa) prezintă un spic mic, uniform, cu aspect catifelat.
1.5 Clasificarea pieilor naturale și a confecțiilor din ele
Grupul de mărfuri din piele constituie unul din segmentele majore ale consumului de bunuri, importanța lor fiind conferită de caracterul imperios al nevoilor de consum cărora li se adresează aceste mărfuri.
Clasificarea pieilor naturale:
1. După natura materiei prime:
• bovine (taurine și bubaline),
• cabaline,
• porcine,
• ovine,
• caprine,
• reptile,
• mamifere marine ș.a.
2. După procedeul de tăbăcire:
• tăbăcire vegetală (semi lentă, accelerată, rapidă),
• tăbăcire minerală (cu săruri de Or, Al, Si),
• tăbăcire cu grăsimi.
• tăbăcire cu aldehidă,
• tăbăcire combinată,
• tăbăcire impregnată.
3. După caracteristici fizico-mecanici și chimici:
• pentru confecționarea hainelor;
• pentru partea de jos a încălțămintei;
• pentru partea de sus a încălțămintei.
Confecțiile din piele reprezintă un complex de obiecte materializate în bunuri de larg consum și realizate în cadrul unui proces de fabricație specific (croire,asamblare,finisare), prin care își modifică forma, dimensiunile, aspectul.
Clasificarea confecțiilor din piele:
1. După modul de confecționare:
– realizate cu mijloace mecanizate și automatizate,
– manual, folosindu-se instrumente simple;
2. După complexitate:
– de complexitate redusă;
– de complexitate medie;
– de complexitate ridicată;
3. După destinație:
– pentru băieți,
– pentru fete,
– pentru femei,
– pentru bărbați;
4. După sezon:
– pentru primăvară-toamnă;
– pentru iarnă;
5. După culoare:
– de culoare naturală (după tăbăcire),
– albe,
– negre,
– colorate,
– matizate,
– sidefate,
– cu ornamente florale.
CAPITOLUL II. Caracteristica activității economico-financiare a S.A ARTIZANA.
2.1 Prezentarea generală. Structura organizatorică a S.A ARTIZANA
S.A Artizana este o compania cu tradiții și o istorie îndelungată. Acesta a fost fondată pe
1 ianuarie 1963 purtând denumirea de "Trudocombinat", ca urmare a specializării în producția de îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte. Mai apoi a fost reorganizat în luna mai anul 1967 în fabrica "Konfekția" .
În ianuarie anul 1988, sub decizia Ministerului Industriei al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești s-a înființat asociația "Artizana" care consta din mai multe întreprinderi industriale, inclusiv "Konfekța", și mai târziu în 1994 compania a fost reorganizat ca S.A. "Artizana".
În prezent S.A. "Artizana" este o întreprindere de producție bine echipată ce produce o gamă largă de produse, haine de blana si piele, textile, uniforme și haine speciale, cu un numărul de salariați peste 350 de oameni.
Principalii parteneri în această zonă sunt:
– firma britanică "Barbour",
– firmele italiene -"Staf", "Texal", "Manuffature del Nord" "Mon Claire"; "Trussardi"; "Armani",
– firma franceză – "Semețe",
– firma romană – "Extrome" și multe altele.
Artizana continuă să coopereze cu vechi parteneri străini cum ar fi mărcile: „Armani”, „Trussardi”, „Geospirit” pentru ei coase partea exterioara a hainelor. Nu cu mult timp în urmă a început o nouă etapă în dezvoltarea companiei, deoarece a început sa colaboreze cu mai mulți parteneri străini. Recent a început să coasă propriile colecții de îmbrăcăminte pentru buticurile mărcilor rusești „Vassa & Co” (îmbrăcăminte pentru femei) și „Giovnne Gentile” (îmbrăcăminte pentru bărbați).
Pentru ei coase haine și veste folosind țesături de ultimă oră de producție germană, italiană, japoneză. Sub conducerea lui șef tehnolog Rodica Mâțu funcționează laboratorul întreprinderii, unde sunt cusute prototipuri și adaptate la capacitățile întreprinderii de producere.
În conformitate cu legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845 – XII din 03.01.92 la 12.03.1994 întreprinderea Artizana a fost înregistrată de către Camera de Comerț ca societate pe acțiuni (nr. de indentificare de stat- cod fiscal 1002600013012 ).
Întreprinderea e proprietara clădirilor în care își desfășoară activitatea și are drepturi de proprietate asupra terenurilor pe care sunt construite. Denumirea și marca comercială au fost înregistrate în conformitate cu Legislația Republicii Moldova în vigoare de către Agenția pentru protecția proprietății industriale.
Scopul de bază a companiei este efectuarea activității de antreprenoriat și captarea unui profit în conformitatea cu legea.
Principala activitate este fabricarea de produse din materii prime de cea mai bună calitate.
Consumatorii finali ai produselor comercializate în cadrul magazinului sunt copiii, tinerii(adolescenți), populația rurală, populația urbană cu venituri medii.
Toate genurile de activitate ale întreprinderii indicate în statut sunt:
• Fabricarea îmbrăcămintei;
• Producția energiei termice de către centralele termice independente;
• Comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei;
• Comerțul cu amănuntul a băuturilor alcoolice și a altor băuturi;
• Comerțul cu amănuntul al producției de tutun;
• Comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei și articolelor din piele
• Cantine și desfacerea alimentelor gata;
• Închirierea bunurilor imobiliare proprii;
• Activități de testări și analize tehnice.
Activități auxiliare și alte servicii
• Darea în arendă a spațiilor neutilizate în procesul de producție;
• Acordă servicii ca: reparația îmbrăcămintei, servicii ceremonii – cafenea;
• Acordă servicii de transportare;
• Servicii de testări a îmbrăcămintei și articolelor din piele și eliberarea certificatului de calitate.
Conform legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, antreprenoratul reprezintă activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venit.
Structura organizatorica a S.A ARTIZANA:
În cadrul ansamblului general al firmei se disting două componente, care formează structura organizatorică:
– structura funcțională sau de conducere ;
– structura operațională sau de producție și concepție.
Organigrama S.A “Artizana” este prezentată în fig.1.1 . Autorizația de funcționare este în Anexa nr.2
Fig.1.1 Organigrama unității comerciale S.A “Artizana”
Consiliul societății este organul colectiv de conducere ales, care reprezintă interesele membrilor în perioada dintre adunările generale și care în limitele atribuțiilor sale exercită conducerea generală și controlul asupra societății.
Directorul general al societății este persoana responsabilă de organizarea, stabilirea sau specificarea resurselor, planificarea și realizarea programului propus, asigurarea resurselor, indentificarea riscurilor, coordonarea cu șefii secțiilor și cu întreg colectivul de angajați.
Întreprinderea dispune de următoarele secții:
– Secția de producere;
– Secția de transport;
– Secția de proiectare;
– Secția suport tehnic;
Secția de producere este o verigă de producție, distinctă din punct de vedere administrativ. În cadrul secției se execută un produs, o parte a acestuia sau o fază de proces tehnologic. Constituirea unei secții de producere își propune organizarea și coordonarea unitară a activităților corelate din punct de vedere tehnologic. În funcție de felul proceselor tehnologice care se desfășoară, secțiile de producție pot fi:
– secții de bază;
– secții auxiliare;
– secții de servire;
– secții anexă;
2.2. Analiza activității economico-financiare
Analiza economico-financiară a întreprinderii reprezintă un proces complex, ce folosește metode și indicatori specifici utilizați în scopul indentificării cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă asupra întreprinderii, precum și reglarea prin luarea deciziilor strategice pentru îndeplinirea următoarelor obiective:
1. Asigurarea echilibrului dintre lichiditatea activelor și a pasivelor
2. Asigurarea echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resurse implicate
3. Asigurarea corelației globale a costului resurselor cu randamentul întrebuințărilor, sau finalizarea procesului economic în condiții de rentabilitate.
Tabelul 1.1
Analiza volumul desfacerilor de mărfuri a S.A ARTIZANA
Sursă: Prelucrat de autor în baza Rapoartele financiare anii 2012 – 2013
Ritmul creșterii= anul 2012/anul 2011 ; anul 2013/anul 2012
Abaterea absolută= anul 2012-anul 2011; anul 2013-anul 2012
Datele prezentate in tabel atestă dinamica pozitivă volumului vânzărilor totale și anume majorarea acestora cu 965827 mii lei în anul 2012 față de anul 2011.
O majorare și mai mare a fost înregistrată în cadrul întreprinderii în anul 2013 unde a crescut volumul vânzărilor cu 11978991 mii lei față de anul 2012.
Această majorare sa datorat:
– nivelului ridicat de calificare a personalului,
– încheierea la timp a contractelor,
– prezență publicității,
Tabelul 2.2
Dinamica valorii și structura activelor întreprinderii, lei
Sursă: Prelucrat de autor în baza bilanțul contabil S.A Artizana anii 2012- 2013
Abaterea absolută = anul 2012-anul2011; anul 2013-anul2012
Pe baza informației relatate în tabel se observă o scădere a activelor pe termen lung în anul 2012 față de anul 2011cu 138890 lei. Această scădere s-a datorat scăderii activelor nemateriale cu 1368 in anul curent față de anul precedent, în anul 2012 au mai scăzut și activele materiale pe termen lung cu 137522 față de anul 2011.
O scădere a activelor pe termen lung s-a înregistrat și în anul 2013 față de anul 2012 cu 19895 lei. Această scădere a fost cauzată de diminuarea activelor nemateriale in anul 2013 cu 1145 lei față de anul 2012, au scăzut si activele nemateriale cu 1145 lei în anul 2013 față de anul 2012.
Observăm că și în cazul activele curente se observă o diminuare în anul 2012 față de anul 2011 cu 1674340 lei, această scădere se datorează scăderii creanțe pe termen scurt in anul 2012 cu 2491939 lei
față de anul 2011, mijloacele bănești au scăzut în 2012 cu 42751 lei față de anul 2011.Observăm o creștere nesemnificativă a stocurilor de mărfuri și materiale in anul 2012 față de anul 2011 cu 804240 lei .
O diminuare a activelor curente sa înregistrat și în anul 2013 cu 1624899 lei față de anul 2012, această se datorează scăderii stocurilor de mărfuri și materiale în anul 2013 cu 4231375 lei comparativ cu anul 2012. În anul 2013 au fost înregistrate creșterea creanțelor pe termen scurt cu 2583995 lei față de 2012, mijloacele bănești cu 4881 lei, alte active au crescut cu 17600 față de anul 2012.
Tabelul 2.3
Rezultatele activității comerciale S.A Artizana
Sursă: Prelucrat de autor în baza Raportul de profit și pierderi S.A ARTIZANA anii 2012- 2013
Cota,%= Ind.1 / Total * 100%
Din calculele efectuate mai sus în tabel se observă o tendință pozitivă în anul precedent față de anul curent a unor indicatori cum ar fi venitul din vânzarea mărfurilor sa mărit în anul 2013 cu 11978991 lei față de anul 2012. Costul vânzărilor sa modificat pozitiv în anul 2012 cu 7023935 lei comparativ cu anul 2011, în anul 2013 costul vânzărilor sa modificat cu 6926923 lei față de anul 2012.
Profitul brut a înregistrat o scădere semnificativă în anul 2012 cu 6058108 lei față de anul 2011, o creștere se înregistrează în anul 2013 cu 10055668 lei față de anul 2012. Alte venituri operaționale au scăzut în anul 2012 cu 1581551 lei față de anul 2011, o altă scădere sa înregistrat și în anul 2012 cu 681495 lei comparativ cu anul 2013. Cheltuielile comerciale au scăzut în anul 2012 cu 146775 lei față de anul precedent, în anul 2013 au scăzut cu 47591 lei față de anul 2012.
Tabelul 2.4
Analiza în dinamică și structură a profitului până la impozitare
5 Total 1468994 100 % 17311980 100 % –
Sursă: Prelucrat de autor în baza Raportul financiar 2012- 2013 S.A ARTIZANA
Cota,%= Ind.1 / Total *100%
Din calculele efectuate în tabel observăm că la entitatea analizată a fost înregistrat profit până la impozitare atât în anul precedent cât și în anul curent . În anul curent entitatea a înregistrat profit până la impozitare în sumă de 17 311 980 lei , cu 15 842 986 lei mai mult față de anul față de anul precedent.
Această creștere a fost obținută datorită majorării rezultatului din activitatea operațională în anul curent față de anul precedent cu 2 005 781 lei . Analiza structurii profitului până la impozitare în anul curent, permite a remarca că cota principală o deține rezultatul din activitatea operațională cu 58,65 %.
De asemenea cu o cotă semnificativă în totalul profitului până la impozitare deține și profitul din activitatea financiară cu 38,86 %.
Calculul influenței factorilor generali ai forței de muncă începe cu pre-căutarea influenței factorilor generali ai forței de muncă, influența cărora se exprimă prin formula:
(3.1)
Unde:
Ns – numărul mediu de salariați;
Ws – productivitatea medie a unui salariat.
Tabelul 2.5
Informația inițială pentru calculul influenței factorilor generali ai forței de muncă
Sursa: Prelucrat de autor în baza Raportului de profit de pierderi și Anexei la bilanț contabil
Influența factorilor generali se calculează după formula 3.1 prin metoda diferențelor absolute.
1. Influența modificării Ns
33 × 109780 = + 3623 mii lei
2. Influența modificării Ws
306 × 27308 = +8356 mii lei
BVF: 11979 = 3623 + 8356
11979 = 11979
În urma analizei tabelului cu informație inițială și la calculul influenței factorilor generali ai forței de muncă, s-a constatat o creștere venitului din vânzări cu 11 978 991 lei în fond s-a produs din cauza creșterii numărului de salariați cu 33 persoane, ceea ce a dus la o creștere a venitului din vânzări. Productivitatea muncii unui salariat a crescut cu 8356 lei față de aceeași perioadă a anului 2012, acesta a fost un factor determinativ în majorarea cifrei de afaceri, aceasta însemnând cu semn pozitiv.
Stocurile de mărfuri
Pentru asigurarea ritmicității și continuități procesului de desfacere este necesar ca unitatea comercială să dispună de un stoc minim de mărfuri. Se apreciază pozitiv diminuarea stocurilor de mărfuri ca rezultat al îmbunătățirii organizării desfacerilor și creșterii volumului vânzărilor.
Tabelul 2.6
Informație inițială
Sursa: Prelucrat de autor în baza Raportului financiar
Se apreciază starea stocurilor de mărfuri
SM1 – SM0 = 812 867- 559 259 = +253 608 mii lei
Influența factorilor se calculează după formula:
(3.2)
Unde:
SM – stocurile de mărfuri;
VV – venitul din vânzări;
V – viteza de circulație a mărfurilor;
T – perioada de timp (360 zile).
Pentru a calcula influența factorilor (VV, V) asupra stocurilor de mărfuri, este necesar de a calcula viteza de circulație a mărfurilor V, după formula ce urmează:
(3.3)
Unde:
SM – stocurile de mărfuri;
VV – venitul din vânzări;
V – viteza de circulație a mărfurilor;
T – perioada de timp (360 zile).
V1=6,98 zile
V0=6,71 zile
Pentru calculul cheltuielilor perioadei ca indicatori de bază se folosesc:
Suma cheltuielilor exprimată în valoare
Rata cheltuielilor
(3.4)
unde:
Rch – rata cheltuielilor;
∑chelt – suma cheltuielilor;
Analiza începe cu aprecierea sumei și ratei cheltuielilor în dinamică.
Tabelul 2.7
Analiza cheltuielilor perioadei în dinamică pentru anii 2012-2013
Sursa: Prelucrat de autor în baza Raportului de profit și pierderi
În urma analizei datelor din tabelul 2.7 s-a constatat ca în perioada analizată a avut loc o reducere a cheltuielilor comerciale cu 47591 mii lei, fapt provocat de creșterea volumului de vânzări cu 11 979 991 lei. Rezultatul dat este conformat și prin creșterea ratei cheltuielilor cu 27,48%. Astfel, rezultatele obținute constată o activitate pozitivă și stabilă a întreprinderii la compartimentul dat.
Analiza rentabilității
Rentabilitatea vânzărilor (Rv) reprezintă un indicator al eficienței care exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit. Datorită analizei rentabilității putem aprecia eficiența utilizării resurselor ocupate și utilizate ale întreprinderii și de a stabili principalele rezerve de creștere ale acestora.
Rentabilitatea vânzărilor (Rv) pentru unitățile comerciale se calculează după formula:
(3.5)
unde:
Rv – rentabilitatea vânzărilor;
Pop – profitul operațional;
VV – venitul din vânzări.
Analiza în dinamică a rentabilității vânzărilor este prezentată în tabelul 2.8
Tabelul 2.8
Analiza în dinamică a rentabilității vânărilor pentru anii 2012-2013
Sursa: Prelucrat de autor în baza Raportului de profit și pierderi
În urma analizei rezultatelor obținute s-a constatat că în perioada analizată (2013) rentabilitatea vânzărilor a înregistrat o creștere cu 28,55 %, aceasta vorbește despre activitatea eficientă a magazinului. Aceasta s-a produs din contul creșterii profitului operațional cu 1 988 781 lei, iar venitul din vânzări a crescut 11 978 991 lei. în pofida diminuării venitului din vânzări.
Rentabilitatea activelor
Scopul analizei rentabilității activelor Ract este de a aprecia eficiența utilizării activelor întreprinderii indiferent din ce surse acestea au fost procurate. În scopul analizei, mărimea acestui indicator se calculează după formula:
(3.6)
Unde:
Ract – rentabilitatea activelor;
Pimp – profitul până la impozitare;
– valoarea medie a activelor.
Valoarea medie a activelor se calculează după formula:
(3.7)
Unde:
– valoarea medie a activelor;
Actinc – valoarea activelor la începutul perioadei;
Actfin – valoarea activelor la finele perioadei.
Analiza începe cu pre-căutarea schimbării indicatorului în dinamică, apoi se determină mărimea de influență a factorilor.
Factorii care influențează modificarea rentabilității activelor sunt:
Schimbarea rentabilității vânzărilor Rv;
Schimbarea numărului de rotații a activelor Nrot.act.
Formula dependenței factoriale este:
(3.8)
Unde:
Ract – rentabilitatea activelor;
Rv – rentabilitatea vânzărilor;
Nrot.act – numărul de rotații a activelor;
Pimp – profitul până la impozitare;
VV – venitul din vânzări;
– valoarea medie a activelor
Analiza dinamicii rentabilității activelor este prezentată în tabelul 2.9 apoi se calculează influența factorilor prin metoda diferențelor absolute.
Tabelul 2.9
Analiza dinamicii rentabilității activelor pentru 2012-2013
Sursa: Prelucrat de autor în baza Raportului de profit și pierderi
1. Se calculează influența modificării rentabilității vânzărilor Rv
(+3,0322)×1,4770 = 4,4785%
2. Se calculează influența modificării numărului de rotații a activelor Nrot.act
3,0350 × (0,5882) = 1,7851 %
BVF: 6,2638 = 4,47865+1,7851
6,2638 = 6,2638
În urma calculelor efectuate, s-a constatat o creștere a rentabilității activelor cu 6,2638%. Aceasta a fost determinată de accelerarea vitezei de rotație a activelor cu 1,7851 rotații care a dus la creșterea Ract cu 6,2638% . Privind în ansamblu, situația este apreciată ca favorabilă.
Rentabilitatea capitalului propriu
Rentabilitatea capitalului propriu reprezintă capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea obținerii profitului.
Rentabilitatea capitalului propriu exprimă legătura care există între rezultatul financiar și capitalul propriu, adică ea se determină în baza raportului dintre profitul până la impozitare și valoare medie a capitalului propriu:
(3.9)
unde:
Rcp – rentabilitatea capitalului propriu;
Pimp – profitul până la impozitare;
– valoarea medie a capitalului propriu.
Valoarea medie a capitalului propriu se calculează după:
(3.10)
unde:
– valoarea medie a capitalului propriu;
CPinc – valoarea capitalului propriu la început de perioadă;
CPfin – valoarea capitalului propriu la finele perioadei.
În scopul analizei se calculează mărimea Rcp după formula de calcul, se apreciază schimbarea lui în dinamică calculând abaterea și se determină mărimea de influență a factorilor tabelul 2.10. La determinarea Rcp în baza Pimp se precaută influența a 2 factori:
Modificarea ratei pârghiei financiare RPF;
Modificarea ratei activelor Ract.
(3.11)
unde:
Rcp – rentabilitatea capitalului propriu;
RPF – rata pârghiei financiare;
Ract – rentabilitatea activelor;
Pimp – profitul până la impozitare;
– valoarea medie a capitalului propriu;
– valoarea medie a activelor.
Tabelul 2.10
Analiza rentabilității capitalului propriu în cadrul S.A „Artizana” pentru 2012-2013
Sursa: Prelucrat de autor în baza Raportului financiar
Se calculează influența modoficării RPF
(-0,0275) × 0,0042 = 0,0001155 %
Se calculează influența modificării Ract
0,7915 × (62,7021) = 49,6287%
În urma calculelor efectuate în tabel, s-a constat că în cadrul magazinului a avut loc o creștere a rentabilității capitalului propriu cu 47,9047%. Aceasta a fost determinată de majorarea rentabilității activelor cu 62,7021 %, rata pârghiei financiare a suferit o scădere cu -0,0275% aceasta însă nu a influențat negetiv asupra rezultatelor obținute .
Analiza lichidității
Prin lichiditate se caracterizează capacitatea de plată a întreprinderii, de-ași onora plățile la termenele scadente sau de a face față obligațiunilor sale.
Tabelul 2.11
Analiza lichidității financiare pentru SA „Artizana” pentru anii 2012-2013
Sursa: Prelucrat de autor în baza bilanțului contabil 2013
Formulele de calcul:
Coeficientul lichidității absolute Kla= Mijloace bănești / Datorii pe termen scurt;
Coeficientul intermediar de lichiditate Kil= Mijloace bănești + Creanțe+ Investiții pe termen scurt / Datorii pe termen scurt;
Coeficientul general de lichiditate Kga= Active curente / Datorii pe termen scurt
Din calculele efectuate în tabel putem menționa că la entitatea analizată se observă că coeficientul lichidității absolute în anul 2013 este de 0,13 nu se include în intervalul optim al cotei, ceia ce însemna că datoriile curente, entitatea nu este capabilă sa le achite imediat utilizând numai numerarul disponibil la moment.
Lichiditatea intermediară în anul de gestiune constituie 4,78 ,nici acesta nu se include în intervalul optim recomandat 0,7:0,8 , ceia ce înseamnă că datoriile curente nu pot fi achitate prin mobilizarea numeralului, creanțelor curente și investițiilor financiare curente.
Coeficientul general de activitateîn anul de curent este de 3,78 nici in acest caz nu se include în intervalul optim recomandat 2-2,5. Acest coeficient arată că entitatea nu dispune de active circulante suficiente pentru a achita datoriile curente în sumă deplină.
CAPITOLUL III. Sortimentul și calitatea confecțiilor din piele naturală pentru bărbați comercializate în magazinului “S.A Artizana”
3.1 Baza teoretica a investigațiilor
Drept bază teoretică a investigațiilor efectuate o constituie următoarele standarde:
– ГОСТ 31293-2005 Одежда из коже. Общие технические условия.
Acest standard se aplică confecțiilor pentru bărbați, femei, copii, hainelor de zi cu zi: paltoane, jachete, pantaloni, veste, fuste, tunici, bluze, tricouri, pălării și alte produse similare de toate tipurile de piele.
– ГОСТ 938.11-69 Кожа. Метод испытания на растяжение.
Prezentul standard se aplică tuturor tipurilor de piele și semnifică o metodă de testare pentru determinarea: rezistența la rupere sub tensiune, alungirea la diferite tensiuni, modul aparent de elasticitate și rigiditate.
– ГОСТ 938.29-77 Кожа. Метод испытания устойчивости окраски кож к сухому и мокрому трению.
Prezentul standard se aplică pe fețe din piele și căptușeală de îmbrăcăminte, încălțăminte, mănuși și pălării, reprezintă o metodă specifică de testare a stabilității culorii prin metoda umedă și cea uscată.
– ГОСТ 938.19-71 Кожа. Метод испытания на раздирание.
Acest standard se aplică tuturor tipurilor de piele și reprezintă o metodă de testare prin măsurarea rezistenței la sfâșiere a piele – rezistența la rupere.
– ГОСТ 938.18-70 Кожа. Метод определения воздухопроницаемости.
Prezentul standard se aplică tuturor tipurilor de piele și specifică o metodă de determinare a permeabilității vaporilor de apă. Această metodă este folosită pentru a oferi o diferență de presiune a vaporilor de apă pe ambele părți ale probei de testare și determinarea cantității de vapori de apă care trec prin probă pe unitatea de suprafață a pielii într-o anumită perioadă de timp.
– ГОСТ 938.1-67- Кожа. Метод определения содержания влаги.
Prezentul standard se aplică pentru a determina conținutul de umiditate din piele.
– ГОСТ 938.2-67- Метод определения содержания золы.
Acest standard se aplică tuturor tipurilor de piele și reprezintă o metodă de determinare a cenușii totale din piele.
– documentele normative și tehnice pentru proiectarea de articole de îmbrăcăminte, dezvoltate pe baza de GOST 17521, GOST 17522, GOST 17916, GOST 17917
3.2 Analiza indicilor gamei sortimentale a confecțiilor din piele naturală pentru bărbați
Sortimentul este totalitatea de mărfuri constituită pe baza unor caracteristici comune și care sunt propuse de o anumită întreprindere de producere sau comerț.
Funcția de formare și mai ales menținere a structurii optimale a sortimentului comercial în timpul de față are o importanță deosebită. În acest caz se efectuează diferite analize calitative și cantitative a sortimentului.
Sortimentul marfar are următoarele caracteristici: anvergura,profunzimea,plenitudinea, complexitatea, optimalitatea, structura,înnoirea, lărgirea, stabilitatea.
Gama de produse este formată din mai multe linii de produse. O linie de produse reprezintă un grup de articole aflate într-o strânsă legătură prin faptul că:
– îndeplinesc funcții asemănătoare;
– sunt destinate acelorași categorii de consumatori;
– sunt comercializate prin aceleași canale sau intră în aceeași categorie de preț;
O gamă de produse este caracterizată de dimensiunile sale. Acestea sunt:
Anvergura (Lărgimea) – caracterizează numărul de grupe sau subgrupe din sortimentul comercial analizat. Anvergura se determină ca raportul dintre numărul de grupe și subgrupe a sortimentului analizat la numărul de grupe și subgrupe a sortimentului de bază.
KL= GF/GN
KL – lărgimea;
GF – numărul de grupe și subgrupe a sortimentului analizat;
GN – la numărul de grupe și subgrupe a sortimentului de bază.
Profunzimea – caracterizează numărul de tipuri și subtipuri în limitele unei grupe sau subgrupe. Prin noțiunea de tip sau subtip se subînțelege articolele care au proprietăți consumiste specifice și care nu pot fi înlocuite de altele.
KN=VF/VH
KN – profunzimea;
VF -numărul de tipuri de mărfuri a unei grupe sau subgrupe concrete de mărfuri a sortimentului analizat;
VH – numărul de tipuri și subtipuri din sortimentul de bază.
Plenitudinea (Lungimea) – caracterizează totalitatea de varietăți de mărfuri din sortimentul analizat. Plenitudinea poate fi exprimată prin coeficientul plenitudinii , acesta poate fi aflat ca raportul dintre numărul de tipuri, subtipuri dacă acestea nu se împart în varietăți de mărfuri a tuturor grupelor din sortimentul comercial analizat la numărul de tipuri, subtipuri și varietăți de mărfuri din sortimentul de bază.
KG=RF/RH
KG= Plenitudinea;
RF= numărul de tipuri, subtipuri;
RH= numărul de tipuri, subtipuri și varietăți de mărfuri din sortimentul de bază.
Complexitatea – caracterizează totalitatea de varietăți de mărfuri din complexul de consum prezente în sortimentul analizat.
Cantitativ, este exprimat de coeficientul complexității (W), care reprezintă raportul dintre numărul de tipuri, subtipuri și varietăți a sortimentului analizat la numărul de tipuri, subtipuri, dacă acestea nu se împart în varietăți și varietăți de mărfuri a complexului de consum.
Optimalitatea – caracterizează totalitatea de varietăți de mărfuri din gama optimală prezentă în sortimentul analizat. Cantitativ, optimalitatea este exprimată de coeficientul optimalității (d), care se determină ca raportul dintre numărul de tipuri, subtipuri, când acestea nu se împart în varietăți și varietăți de mărfuri din gama optimală prezentată în sortimentul analizat, la numărul de tipuri, subtipuri și varietăți a sortimentului optimal.
Structura este componența sortimentului în secțiunea grupelor, subgrupelor, tipurilor sau varietățile de mărfuri cu determinarea ponderii (în %) în volumul total fizic sau în expresie valorică al sortimentului analizat. Cantitativ, structura sortimentului este exprimată prin coeficientul ponderii (g), care se determină ca raportul dintre volumul fizic sau valoric al unei grupe (subgrupe, tip, varietate) concrete de mărfuri la volumul total fizic sau valoric al sortimentului analizat.
Înnoirea – caracterizează gradul de înnoire a sortimentului într-o anumită perioadă de timp. Cantitativ este exprimată de coeficientul reînnoirii (j). Aceasta se determină ca raportul dintre numărul de tipuri, subtipuri sau varietăți noi de mărfuri, incluse în sortimentul analizat într-o anumită perioadă de timp, la numărul total de tipuri, subtipuri sau varietăți a acestui sortiment.
Lărgirea sortimentului este caracteristica ce ne indică gradul de mărire a nomenclatorului grupelor (subgrupelor) de mărfuri în perioada analizată, care cantitativ se caracterizează prin coeficientul lărgirii (r). Aceasta se determină ca raportul dintre numărul de grupe (subgrupe) de mărfuri din sortimentul analizat la numărul de grupe (subgrupe) de mărfuri a acestui sortiment la începutul perioadei analizate.
Stabilitatea este gradul de menținere constantă în vânzare a gamei sortimentale analizate într-o anumită perioadă de timp. Această caracteristică este cantitativ exprimată de coeficientul stabilității, care se determină ca raportul dintre numărul de tipuri, subtipuri sau varietăți de mărfuri a sortimentului analizat aflat în vânzare permanent în timpul investigațiilor efectuate, la numărul mediu de tipuri și varietăți de mărfuri a acestui sortiment aflat în vânzare în această perioadă.
Ca sortiment de bază a fost luat sortimentul produselor din piele naturală importate din Turcia, care include: 4 grupe, 5 subgrupe, 16 varietăți (denumiri).
Coeficientul anvergurii sortimentului comercial al magazinului „Artizana” constituie:
KL = 4 : 4= 1
Coeficientul profunzimii sortimentului al magazinului „Artizana” constituie:
KN = 5 : 5 = 1
Coeficientul plenitudinii sortimentului al magazinului „Artizana” constituie:
KG = 16: 27 = 1,33
3.3 Caracteristica merceologică a sortimentului confecțiilor din piele naturală pentru barbați.
Întreprinderea S.A „Artizana”, este specializată în comercializarea confecțiilor din piele naturală, blănuri, textile în dependență de cerințele pieței.
În urma cercetărilor practice s-a constat că, în magazin se comercializează confecții din piele naturală numai sub patru forme – geci, sacouri, pantaloni, și costume din piele pentru motocicliști. Artizana este magazin din orașul Chișinău unde găsești un sotiment variat de marfuri din piele, pentru toate vîrstele și pentru toate buzunarele.
Gecile (fig. 2.1.2)
Sunt cele mai populare si cele mai vândute articole. Preturile acestora sunt cuprinse între 1500 – 5000lei. Datorită popularității sale și cerințelor diverse din partea consumatorilor, respectiv și a modelelor variate: (cu blană sau fără blană, cu buzunare doar în partea exterioară sau cu buzunare atât în partea exterioară cât și în partea interioara, drepte sau nu, mulate pe corp sau largi, executate în diferite culori, sau combinații de culori) aceste modele sânt solicitate atât de motocicliști cât și de consumatorii ordinari..
Gecile pentru consumatori ordinari în mod normal sunt confecționate din piele de oaie, mai suplă, dar mai puțin rezistentă. Gecile pentru motocicliști sunt confecționate din piele bovine, acestea fiind mai rezistente.
Multe din modelele de geci de motor au incorporate buzunare pentru protecții (pentru coate,spate și umeri).
Unele dintre geci au căptușeală suplimentară detașabilă. Mărimile pot varia de la S la 5XXL. Tara producătoare este Turcia.
Fig. 2.1.2 “ Geci din piele naturală “
Sacouri (fig. 2.1.3)
Sacourile pentru bărbați din piele naturală sunt importate din Turcia. Ele sunt executate din piele naturală de vițel sau de ovina, cu căptușeală din bumbac, se încheie cu nasturi. Modelele sunt extrem de rezistente, funcționale. Căptușeala este mătăsoasă și estrem de plăcută la atingere. Mărimile pot varia de la S până la 5XXL Prețul lor variază de la 1500 – 3500 lei.
Fig. 2.1.3 “Sacou din piele naturală“
Pantaloni din piele naturală (fig. 2.1.4)
Pantalonii din piele naturală care se comercializează în cadrul magazinului sunt unisex, în general cu
talie medie (nici înaltă, nici joasă). Majoritatea modelelor au o căptușeală fină, mătăsoasă, până în zona medie a gambei.
Pielea este de bovină, de o rezistență deosebită, cusăturile sunt solide. Pantalonii din piele sunt strânși pe corp, aspectuoși și prezintă o variantă bună pentru orice persoană care dorește o alternativă la jeans. Țara producătoare este Turcia, iar prețul variază de la 900 până la 2500 lei.
Fig. 2.1.4 “Pantaloni din piele”
Costume din piele pentru motocicliști (fig. 2.1.5)
Costumele din piele pentru motocicliști sunt compuse din 2 piese legate de fermoar la 360 grade. Ele sunt dotate cu protecții pentru coate, mâini, umeri, genunchi, șolduri. Mărimile pot varia de la S la 5XXL. Țara producătoare este Turcia.
Prețul variază de la 2500 până la 4000 lei.
Fig. 2.1.5 “Costum din piele pentru motocicliști”
3.3 Estimarea calității confecțiilor din piele
Estimarea calității confecțiilor din pile naturală se face în baza prescripțiilor tehnice din:
– ГОСТ 31293-2005 Одежда из коже. Общие технические условия.
– ГОСТ 938.11-69 Кожа. Метод испытания на растяжение.
– ГОСТ 938.29-77 Кожа. Метод испытания устойчивости окраски кож к сухому и мокрому трению.
– ГОСТ 938.18-70 Кожа. Метод определения воздухопроницаемости.
– ГОСТ 938.1-67- Кожа. Метод определения содержания влаги.
– ГОСТ 938.2-67- Метод определения содержания золы.
Metodele utilizate pentru determinarea calității pot fi împărțite în:
– Metode organoleptice
– Metode de laborator
Metodele organoleptice se bazează pe determinarea calității mărfurilor prin intermediul simțurilor (văz, atingere, miros, auz). Aceste metode includ teste simple, efectuate fără utilizarea instrumentelor de testare (manual de rezistență, de testare a durității, arderii, mirosului și a sunetului caracteristic).
Metodele organoleptice sunt utilizate în scopul recunoașterii și evaluării calității mărfurilor, această metodă este folosită și în cazul în care nu există metode de laborator iar metoda de evaluare imediată este sigură.
Avantajele acestei metode de determinare a calității sunt:
– utilizarea simplă;
– nu necesită mult timp pentru a evalua calitatea produselor.
Metoda de laborator: această metodă de determinare a calității confecțiilor se bazează pe utilizarea unor reactivi speciali, instrumente și echipamente. Rezultatele analizelor de laborator exprimă valori numerice sau caracteristici fizice și chimice specifice.
Principalele tipuri de analiză în metoda de laborator sunt:
– analiza microscopică;
– analiza chimică;
– analiza fizică;
Analiza microscopică este utilizată pe larg în studiul de materiale naturale și structura lor, observarea acțiunii anumitor substanțe chimice asupra materialelor studiate, etc. Conform observației microscopice este, în general se observă caracteristicile calitative ale obiectului studiat, acestea de obicei sunt însoțite de schițe sau microfotografie.
Analiza chimică este utilizată pentru determinarea compoziției chimice de impurități și substanțe grase în țesuturile pielii, rezistența materialelor de colorare.
Analiza fizică este utilizată mai des în determinarea calității produselor industriale și de cercetare.
Pentru a putea vedea metoda de încercare la tracțiune vom folosi următorul standard ГОСТ 938.11-69 Кожа. Метод испытания на растяжение.
Acest standard se aplică tuturor tipurilor de piele și reprezintă o metodă de determinare a:
– rezistența la rupere a pielii sub tensiune;
– coeficientul de uniformitate;
– modul aparent de elasticitate și rigiditate;
Aparatele utilizate: mașini de testare la tracțiune de tip RT-250 , încorporată cu dispozitive automate pentru a înregistra graficul întinderii.
Descrierea metodei: Se ia o bucată de piele cu lățimea 200 mm, se măsoară lățimea probei cu o precizie de 0,1 mm în trei puncte de pe partea din față și trei puncte de pe cealaltă parte. În fiecare grupă din cele 3 puncte măsurate unul trebuie sa fie punctul de mijloc, partea cealaltă a probei și celelalte doua puncte sunt împărțite la jumătatea punctul E și în drept cu punctele AB și CD. Pe lângă lățimea probei se ia și media aritmetică acelor 6 puncte.
Pentru a schimba lățimea probei de încercare se face în conformitate cu ISO 2589. Schimbarea trebuie sa se facă în cele 3 puncte, anume în punctul E și la mijlocul punctului E cu punctele AB și CD. Lățimea probei se considera jumătatea mediei aritmetică a celor 3 puncte.
Metoda de încercare a culorii pentru aceasta folosim următorul standard ГОСТ 938.29-77 Кожа. Метод испытания устойчивости окраски кож к сухому и мокрому трению.
Aparate utilizate: Dispozitivul Hailova (vezi anexa 1), care face o diagramă schematică;
Cântare de marca VLR-200;
Păhare pentru măsurare de tip SI;
Hârtie de filtru;
Apă distilată;
Metoda de încercare a culorii cu pânza umedă: Proba se fixează in 4 cleme, pentru ca sa fie agățat de cilindru strâns. Pe clama 7 este fixată o pânză umedă, aceasta a fost pusă pe proba de piele. La capătul pânzei se pune o greutate de 1+0,04 kg, care nu permite pânzei sa se usuce. Cilindrul se rotește manual de 10 ori, în direcția acelor de ceasornic, cu o viteză de rotație de 0,5s. După această se scoate pânza.
Metoda de încercare a culorii cu pânza uscată se face la fel numai ca se rotește cilindru de 25 ori, la fel cu viteza de rotație 0,5s.
Metoda de determinare a permeabilității la aer se face conform ГОСТ 938.18-70 Кожа. Метод определения воздухопроницаемости.
Aparate utilizate: se utilizează diagrama unui aparat de determinare a permeabilității (vezi anexa 1)
Descrierea metodei: Proba este pusă în cameră pe un inel de cauciuc, în partea de jos se pune șurubul apoi capacul. După care se închide partea de sus și partea de jos, în cilindru se toarnă apă cu temperatura 20-23 0C. Cilindrul se astupă cu un dop, după care se deschide partea de sus și partea de jos a camerei. Când apa din cilindru scade până la 0, se pornește secundamerul și se observă în cât timp a scăzut 100 cm3 de apă, sau peste jumătate de oră se măsoară câtă apă a rămas în cilindru. Aproape de finalul încercării se închide partea de sus și partea de jos a camerei. Fiecare probă fără a o scoate din dispozitiv este supusă la cel puțin 2 încercări.
Proba de piele care nu permite sa o pătrundă apa în câteva minute se consideră ne permeabilă.
Pentru a putea verifica conținutul de umiditate avem nevoie de următorul standard ГОСТ 938.1-67- Кожа. Метод определения содержания влаги.
Descrierea metodei: Conținutul umidității din piele se efectuiază în prealabil într-un pahar de sticlă.
Pe cântarul de analiză cântărim aproximativ 2gr. de piele mărunțită. Păharul cu probă este pus în termostat, se scoate căpacul și este uscat la 102oC sau la 128oC.
In primul caz uscarea poate să se împartă în timp la câteva perioade și se produce până nu va fi atinsă o masa stabilă sau mai mică decât masa inițială. Prima perioadă de uscare este egală cu 4 ore, și următoarele timp de 2 ore. Diferența rezultatelor ultimei probe și a probei anterioare la cântărire nu trebuie sa depășească 0,005gr. Înaintea fiecărei cântăriri păharele sunt închise cu căpac și răcite la temperatura camerei.
In cazul 2 perioada de uscare este de 30 minute și de testare de 15 minute.
Capitolul IV. Caracteristica activității economico-comerciale a S.A ARTIZANA
4.1 Politica sortimentală și de achiziții
Prin politica sortimentală se înțelege stabilirea dimensiunilor și structurii sortimentale de mărfuri comercializate în cadrul unei întreprinderi comerciale în dependență de cerințele pieței căreia se adresează. Politica sortimentală contribuie la satisfacerea cererii pieței prin asigurarea fondului de marfă corespunzător, în același timp ține cont și de informațiile venite din partea consumatorilor finali.
Politica sortimentală se bazează pe următoarele criterii, cu ajutorul cărora se modelează sortimentul comercial în dependență de cerințele pieței:
a) natura mărfurilor ( indigene, din import) de cele mai multe ori dacă mărfurile sunt din zona geografică țintă, costurile sunt mai mici;
b) caracteristicile merceologice ( alimente, textile, piele, încălțăminte, metalo-chimice,mobilă etc.);
c) grupele de consumatori țintă (magazine populare sau magazine de lux);
d) nivelul de preț (piețe de consum, piețe de lux);
Conținutul politicii de sortiment se concentrează în:
– cercetarea sortimentului, în vederea satisfacerii diferențiate a consumatorilor și a asigurării unei poziții de prim plan;
– activitatea de inovație are în vedere simularea capacităților de cercetare și producție, pentru asigurarea unui climat inovator;
– atitudinea față de sortimentul vechi, pentru a stabili oportunitatea de perfecționare a acestora sau scoaterea lor de pe piață.
Politica de sortiment este una din principalele activități ale întreprinderii. Un magazin care are o politică de sortiment bine concepută permite optimizarea procesului de actualizare a portofoliului de produse și, în același timp servește pentru a ghida un fel de organizare generală.
Principiile de bază ale politicii de sortiment sunt:
– satisfacerea clientului (acesta este principiul de bază care stă la baza pieței);
– utilizarea optimă a cunoștințelor tehnologice și experiența companiei;
– analiza rezultatelor financiare ale întreprinderii (intervalul este bazat pe rentabilitatea așteptată și marja de profit);
– câștigarea de noi clienți (strategia implică extinderea piețelor);
– principiul flexibilității (inclusiv în activitățile întreprinderii);
Este necesară formarea și punerea în aplicare a politicii de sortiment de a prezice investițiile în dezvoltarea afacerilor. Acest lucru este deosebit de necesar într-un mediu extrem de competitiv, în cazul în care o parte din cumpărători sunt pentru a satisface cerințele de calitate. Alegerea strategiei corecte va ajuta conducerea în lupta concurențială, prin urmare, pentru a obține profit maxim și extinderea afacerii.
Costul de achiziție folosit la înregistrarea intrării stocurilor este format din prețul de facturare al furnizorului., taxele și ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport – aprovizionare și alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preț devine cost istoric și va fi luat în considerare la elaborarea stocurilor din depozit.
Întrucât costul de achiziție, devenit cost de înregistrare în contabilitatea chiar și pentru aceleași sortimente, diferă de la o perioadă la alta în funcție de mărimea prețurilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielile de transport aprovizionare.
4.2 Gestiunea stocurilor marfare a confecțiilor din piele naturală pentru bărbați
Gestiunea stocurilor de mărfuri reprezintă mișcările și stocurile de mărfuri aflate în depozitele proprii, exprimate cantitativ și valoric în prețuri medii.
În gestiunea unităților de comerț sunt concentrate stocuri considerabile de mărfuri, materii prime și produse finite, managementul cărora determină necesitatea stabilirii răspunderii materiale privind integritatea acestora, precum și împovărarea anumitor persoane-gestionari cu misiunea de control asupra circulației acestor stocuri. Răspunderea materială pe care o are o persoană din cadrul întreprinderii poate fi deplină și limitată sau parțială.
Răspunderea materială parțială este rezultatul unor daune comise de către lucrătorul acesteia, a neîndeplinirii funcțiilor sale de bază, a atitudinii neserioase asupra muncii sale. Răspunderea materială deplină apare atunci când a fost întocmit „contractul de răspundere materială deplină”, dar și în cazul eliberării procurii pentru ridicarea valorilor materiale.
În cadrul unităților de comerț persoanele material responsabile poartă răspundere pentru stricare, lipsuri, delapidare, furtul valorii materiale în mărimea valorii de realizare a acestora. Mărimea daunei provocate din vina a mai multor lucrători, se repartizează intre aceștia proporțional limitei de răspundere și a vinei fiecărui lucrător. Stocurile sunt o parte integrată a activelor curente ale organizației.
Principalele tipuri de stocuri:
– Stocuri industriale. Principalul scop este de a asigura buna funcționare a procesului de producție.
– Stocuri curente. Asigură continuitatea procesului de producție sau de comercializare între livrări succesive.
– Stocuri de asigurare. Principalul scop este furnizarea de materiale sau bunuri în cazul unor circumstanțe neprevăzute.
– Stocuri nelichidate. Acesta nu este folosit pentru o lungă perioadă de timp de fabricație sau de inventar.
Calcularea și gestionarea stocurilor de mărfuri implică următoarele obiective:
– definește locurile de stocare (depozitare/gestiuni) și evidențiază stocurile pe acestea;
– memorează stocul, prețul de evidență, data ultimei intrări și ieșiri care să permită reconstituirea valorii și vechimea stocului la o anumită dată.
Ca proces complex, gestiunea stocurilor marfare are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deținători, de formare și evidență a acestora, cât și probleme de recepție, de depozitare și păstrare, de urmărire și control, de redistribuire și mod de utilizare.
Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se a asigura ritmicitatea producției materiale și a consumului.
Principalele motive pentru crearea stocurilor sunt:
– investirea unei părți din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;
– capitalul investit în stocuri este ușor de evidențiat;
– asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este întotdeauna posibilă și eficientă din punct de vedere economic;
– comenzile onorate de către furnizorii din alte localități nu pot fi introduse imediat în procesul de producție;
– anticiparea unei creșterii prețurilor etc.
Formarea stocurilor este predeterminat de o anumită comandă, iar desfășurarea procesului de stocare poate avea loc în baza organizării sale raționale. Realizarea în condiții de eficiență economică maximă și de utilitate impune o coordonare permanentă a procesului de stocare și un control sistematic de derulare al acestuia.
Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:
– asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care să asigure desfășurarea normală a activității economico-productive a agenților economici prin alimentarea continuă a punctelor de consum și în condițiile unor cheltuieli cât mai mici;
– prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mișcare lentă sau fără mișcare și valorificarea operativă a celor existente;
– asigurarea unor condiții de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea prevenirii degradărilor de materiale existente în stocuri;
– folosirea unui informațional simplu, operativ, eficient, util și cuprinzător care să evidențieze în orice moment starea procesului de stocare
– aplicarea unor metode eficiente de urmărire și control care să permită menținerea stocului în anumite limite, să prevină imobilizările iraționale.
Pentru desfășurarea evidenței mărfurilor, produselor și ambalajelor în secțiile de producție poate fi extinsă fracțiunea de înregistrare a ieșirilor din rapoarte, ce se întocmește în baza informațiilor din documentele ce confirma vânzarea confecțiilor din piele.
Totalitatea vânzărilor, în numerar se stabilește în următoarele situații:
a) În situația deservirii prin plată prealabilă, care se întocmește conform cecurilor de casă și notelor de plată, confruntate cu datele aparatelor de casă.
b) În situația deservirii cu plată ulterioară – în baza fișelor zilnice de ridicare sau în baza informației conținute în contoarele aparatelor de casă, se poate adăuga o coloană pe ieșiri, cu reflectarea prețurilor de vânzare cu amănuntul, în scopul asigurării responsabilității materiale.
Întocmirea rapoartelor de circulație a mărfurilor reprezintă una din laturile principale în gestiunea stocurilor unității de comerț care de fapt este momentul țintă în organizarea unui sistem rațional și eficient de desfășurare a activității atât a întreprinderilor de realizare a mărfurilor cu amănuntul în general, cât și a întreprinderilor de mărfurilor cu amănuntul în special.
Gestiunea stocurilor se constituie dintr-un sistem complex de acțiuni care au drept obiectiv final asigurarea materială a desfășurării activității în condiții de maximă eficiență economică.
Funcționarea unui sistem, măsura in care-și realizează obiectivele, depinde de restricțiile sistemului.
În funcție de natură, de conținutul lor concret, acestea vor afecta în mod diferit rezultatele gestiunii stocurilor.
Stocurile contribuie la accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante în măsura în care ele sunt constituite la un nivel determinat după criterii economice. Astfel, dacă existența stocurilor într-o întreprindere este o necesitate, mărimea acestora se impune a fi determinată la strictul necesar, ca rezultat al unei temeinice examinări a volumului de activitate, a consumurilor specifice, a condițiilor de aprovizionare, depozitare, a implicațiilor financiare pe care le generează constituirea și întreținere lor.
Dimensionarea stocurilor de producție la niveluri mai mari decât nevoile reale ale producției duce la apariția stocurilor supranormative, ceea ce provoacă imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite stocate și încă nevândute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decât nevoile reale întreprinderii poate pune în pericol continuitatea procesului de producție și ca urmare, provoacă micșorarea productivității muncii, mărimea costurilor.
Gestiunea stocurilor înglobează toate activitățile economice care apar în jurul problemei stocurilor, începând cu contractarea, continuând cu urmărirea realizării contractelor și, până la supravegherea nivelului stocului aflat la întreprindere..
Gestionarea eficientă a stocurilor permite întreprinderii sa îndeplinească sau să depășească așteptările clienților, creând astfel stocuri fiecărui produs.
Verificarea continuă a nivelului actual al stocurilor se aplică în cazul în care:
– întreprinderea are pierderi mari de la o lipsă de rezervă;
– costul ridicat al întreprinderii unei stoc;
– gread ridicat de incertitudine a cererii (de exempli, cererea pentru bunuri este prognozată rau).
Prin dezavantajele sistemelor cu verificarea permanenă a stocurilor include necesitatea de onotorizare constantă a dimensiunii rezervelor. Aceste sisteme funcționează bine într-un mediu în care puteți cu un grad sufiecient de certitudine pentru a prezice dimensiunea cererii.
4.3 Recepționarea și pregătirea pentru vânzare a confecțiilor din piele pentru bărbați
Unitățile comerciale efectuează recepționarea mărfurilor sub aspectul calității și cantității, conform prevederilor contractuale de livrare a mărfurilor și ale Hotărârii Guvernului nr. 1068 din 20 octombrie 2000 „ Despre aprobarea Regulamentului cu privire la recepționarea mărfurilor conform cantității și calității în Republica Moldova” ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 137-138, art.1174).
Recepția loturilor de mărfuri este operația de identificare și verificare cantitativă și calitativă a mărfurilor și se realizează de către beneficiar în prezența sau absența furnizorului. Locul de desfășurare poate fi sediu furnizorului sau al beneficiarului și se efectuează de către comisii de recepție formate din 3-5 membri.
Scopul recepției constă în verificarea modului în care furnizorul își îndeplinește obligațiile asumate prin contract (cu privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalare, marcare) și dacă organele de transport își respectă obligațiile legate de integritatea mărfurilor pe toată durata transportului. Controlul final de recepție are rolul de a constata dacă produsele sunt corespunzătoare sau nu calitativ. Comisia de recepție are rolul de a urmări, în continuare, evoluția stării calitative a mărfurilor recepționate cadrul depozitării și până în momentul livrării din depozit.
Procesul de recepție implică următoarelor operații:
a) verificarea documentelor;
b) verificarea identității și mărimii lotului (recepția cantitativă);
c) verificarea calității (recepția calitativă);
Cu ocazia recepției se verifică următoarele documente:
– documente de contractare: contractul, anexele de contract, clauzele, graficele, specificațiile;
– documente de însoțire a mărfii: de livrare, de transport;
– documente de atestare a calității: bulletin de analiză certificate de calitate.
Verificarea calitativă a lotului de mărfuri se face prin numărare , măsurare sau cântărire, în funcție de felul mărfurilor, pe baza specificațiilor din contract.
Verificarea cantitativă se realizează prin:
– verificare 100% (bucată cu bucată);
– verificare prin eșantionare.
Acest tip de verificare permite acceptarea a 15% din produsele cu defecte dintr-un lot, în plus, are o serie de dezavantaje (neeconomică, neaplicabilă, nefiabilă, neestimativă) fiind numita și metoda „4N”
Verificarea calității mărfurilor reprezintă procesul de măsurare, exminare, etalonare, încercare sau orce altă modalitate de comportare a unității verificate cu specificațiile care îi sunt aplicabile.
Procesul de recepție a unui lot de marfă presupune:
– indentificarea produselor din lot;
– examinarea ambalajelor;
– verificarea integrității siglilor;
– verificarea marcării și etichetarii;
– definirea planului de control;
– prelevarea eșantionului;
– verificarea principalelor caracteristici de calitate prin metode organoleptice și de laborator;
-concluzii privind acceptarea sau respingerea lotului.
Mărfurile se recepționează în ziua sosirii acestora la unitatea comercială. În cazul apariției unor divergențe la recepționarea produselor aferente cantității, calității acestora, precum și a necesității convocării expertului, produsele se înregistrează provizoriu cu o mențiune specială în care se indică divergența apărută (“păstrare temporară”).
Termenul aflării provizorii a produselor în depozitul unității comerciale nu trebuie sa depășească 10 zile calendaristice din momentul recepționării acestora, iar pentru mărfurile primate din alte orașe – 20 zile calendaristice.
Pentru ambalarea confecțiilor din piele se utilizează mai multe tipuri de ambalaje cum ar fi:
– pungi de celofan, hârtie extrafină;
– cutii de carton.
Transportul mărfurilor din piele se face cu mijloace de transport acoperite bine aerisite. Produsele fiind așezate pe umerașe învelite cu saci de polietilenă și agățate pe suporturi metalice.
Produsele din piele sunt ambalate în cutii și sunt așezate stive și apoi legate cu frânghii sau panglici din plastic.
Depozitarea confecțiilor din piele se face în spații curate, aerisite, uscate, ferite de razele soarelui de rozătoare. Temperatura medie a aerului trebuie sa fie în jur de 18-22 C si p umiditate a aerului de 65%.
Confecțiile așezate pe umerașe trebuie să mențină distanța între ele pentru a se conferi lejeritate și a se evita șifonarea acestora.
Pregătirea pentru vânzare a mărfurilor textile cuprinde următoarele etape
– dezambalarea;
– curățarea de praf și impurități;
– remedierea defectelor;
– sortarea și formarea sortimentului comercial;
– formarea și afișarea prețului pentru fiecare produc;
– transportul și expunere în sala de vânzare.
4.4 Organizarea activității comerciale în magazinul S.A ARTIZANA
În cadrul magazinul Artizana se desfășoară comerțul cu amănuntul, acesta reprezentând un ansamblu de activități organizate și desfășurate de unitățile specializate pe circulația mărfurilor, în scopul aprovizionării utilizatorilor finali. Prin funcțiile important ale comerțului cu amănuntul este și cumpărarea mărfurilor pe care apoi le revinde în cantități mici, o altă funcție importantă este asigurarea unui sortiment larg și extrem de complex.
Într-un magazin se desfășoară o serie de activități specifice într-o anumită ordine și de foarte multe ori simultani. Aceste activități, în funcție de scopul urmărit, pot fi privite ca:
1. Activități principale
2. Activități secundare
Trebuie remarcat faptul că la nivel de magazine procesul principal se desfășoară în sala de vânzare și cuprinde toate activitățile necesare nemijlocit desfacerii mărfurilor.
Procesele principale includ următoarele etape:
a) Prezentarea și vânzarea mărfurilor
– repartizarea sortimentului în sala comercială;
– expunerea mărfurilor pe mobilier;
– marcarea prețurilor la locul de amplasare pe mobilier;
– oferirea de consultanță;
– întocmirea, atașarea bonurilor de plată.
b) Încasarea și eliberarea mărfurilor
– înregistrarea prețurilor;
– calcularea sumei de plată;
– primirea contravalorii mărfurilor;
– ambalarea și eliberarea mărfurilor;
Procesele secundare se desfășoară în spațiile auxiliare ale magazinului și sunt reprezentate de activități conexe , de susținere, facilitare a celor din prima categorie.
II. Procese secundare
a) Recepția mărfurilor
– preluarea de la furnizori;
– dezambalarea;
– verificarea documentelor însoțitoare;
– indentificarea mărfurilor;
– controlul cantitativ și calitativ.
b) Depozitarea mărfurilor
– așezarea pe rafturi;
– manipulare și transport.
c) Pregatirea mărfurilor pentru vânzare
– preambalare și ambalare;
– marcarea prețului;
– ștergere de praf;
– transportul mărfurilor în sala de vânzare.
Tehnologia comercială a unui depozit este reprezentată de ansamblul proceselor, mijloacelor material și umane cu ajutorul cărora se desfășoară recepția, formarea sortimentului commercial, manipularea și păstrarea mărfurilor.
Concluzii:
În urma efectuării studiului teoretic și cercetărilor practice s-au tras următoarele concluzii:
1. Sfera producției materiale realizează o gamă foarte largă de bunuri cunoscute sub numele de obiecte, produse etc., fiecare din acestea având o anumită destinație. În cadrul bunurilor de larg consum se regăsesc și obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, uz casnic etc. ce sunt destinate satisfacerii cerințelor din ce în ce mai exigente a maselor largi de consumatori.
2. Chiar dacă noi nu avem în țară ateliere care să se ocupe de confecționarea articolelor de îmbrăcăminte din ele, totuși industria de pielărie reprezintă un sector important al economiei naționale, deoarece satisfac nevoile de consum ale populației.
3. În Republica Moldova confecțiile din piele sunt importate din țări cum ar fi Turcia, Italia, Franța etc., ele fiind vândute în magazinele specializate sau în piețele din tară.
4. Avantajele utilizării pielii sunt numeroase,cele mai importante fiind proprietățile sale igienice, flexibilitatea si adaptabilitatea la o mare varietate de aplicații.
5. Principalul scop al fabricării confecțiilor din piele naturală constă în asigurarea populației cu producție calitativă și universală, producție ce ar putea mării nivelul material si cultural al vieții oamenilor.
6. Utilizarea pielii implică un șir de avantaje, printre cele mai importante sunt: proprietățile igienice, flexibilitatea si adaptabilitatea la o mare varietate de aplicații. Pielea este fabricată la cerere pentru fiecare tip de aplicație, cum ar fi îmbrăcăminte, încălțăminte, pentru interioare auto, ș.a.
7. Din punct de vedere istoric, producția europeană de piele s-a poziționat la vârful pieței, având posibilitatea mereu să lanseze oferte inovatoare pe piață și să-și îmbunătățească treptat calitatea produselor și serviciilor prestate.
8. Industria de pielărie este lider mondial în ceia ce privește calitatea, iar calitatea înseamnă valoare.
Recomandări:
1. Lărgirea sortimentului de confecții de piei naturale pe piața Republicii Moldova prin importarea acestora din alte țări sau prin procurarea de către întreprinderile autohtone a unor utilaje speciale ce permite obținerea pieilor naturale.
2. Scăderea relativ a prețurilor pentru a atrage un număr mare de cumpărători și în același timp ridicarea procurării acestor produse în magazinele din țară, ce va duce la cererea cumpărătorilor a mai multor varietăți de confecții din piele naturală.
Bibliografie
I. Acte legislative și normative
1.1 ГОСТ 31293-2005 Одежда из коже. Общие технические условия.
1.2 ГОСТ 938.11-69 Кожа. Метод испытания на растяжение.
1.3 ГОСТ 938.29-77 Кожа. Метод испытания устойчивости окраски кож к сухому и мокрому трению.
1.4 ГОСТ 938.18-70 Кожа. Метод определения воздухопроницаемости.
1.5 ГОСТ 938.1-67- Кожа. Метод определения содержания влаги.
1.6 ГОСТ 938.2-67- Метод определения содержания золы.
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1 Dinu V. “Merceologia produselor nealimentare”, editura ASE , 2002
2.2 Stanciu I. „Merceologie : calitatea si sortimentul marfurilor nealimentare” București 2002
2.3 Redeș A. “Merceologie industrială” București 1999
2.4 Stanciu I. „Bazele merceologiei”, București 1998
2.5 Sârbu R. „Merceologie: Mărfuri industriale”, București, editura ASE, 2002
2.6 Grigorescu C. „Analiza economico-financiară”, București 2012
2.7 Головтеева A. „ Лабораторный практикум по химии и технологии кожи и меха”. 1987.
2.8 Страхов И.П. „Химия и технология кожи и меха”. 1985.
3. Site-ografie general
3.1 http://ru.scribd.com/doc/47279472/Merceologie-nealimentara
3.2 http://ru.scribd.com/doc/138320153/Marfuri-Din-Piele
3.3 http://www.pielorex.ro/tabacarie/
3.4 http://www.creeaza.com/afaceri/confectii/PIELARIE-Materiile-prime-utili789.php
Anexa 1
Dispozitivul Hailova
Aparatul utilizat pentru metoda de aflare a permeabilității
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studierea Sortimentului, Calitatea Si Organizarea Comertului cu Confectii din Piele Naturala Pentru Barbati (ID: 124151)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.