Studierea Modalitatii Concrete de Aplicare a Normelor Juridice Care Asigura Protectia Drepturilor Cetatenilor In Raporturile Acestora cu Administratia Publica

3.1. Obiectivele și ipoteza cercetării

Pentru o evidențiere a aspectelor practice pe care le implică protecția juridică a cetățenilor în raporturile cu administrația publică, în partea aplicativă a lucrării va fi prezentată o situație în care au fost activate mecanismele jurisdicționale în urma încălcării drepturilor unei persoane private de libertate.

Reclamantul a fost deținut în penitenciarul Arad pentru executarea pedeapsei sale cu închisoarea pe o perioadă 10 ani pentru înșelăciune. În timpul arestului preventiv, reclamantul a fost deținut la sediul Politiei Arad.   Reclamantul, domnul Brândușe Ioan se plânge de condițiile de igienă precare oferite, fiind nevoit sa își satisfacă nevoile fiziologice într-o găleată de plastic, care apoi rămânea în celula pentru a fi folosită de către alti deținuti, întrucât i se asigura accesul la toaletă doar de două ori pe zi. Fiind apoi transferat în luna aprilie a anului 2002 la penitenciarele din Timișoara și mai apoi Arad, unde și-a petrecut marea majoritate a timpului de detenție, reclamantul a fost cazat cu alți 27 de deținuti într-o celulă de aproximativ 38 m2, având 18 paturi și o singură fereastră. Pe lângă cele menționate anterior, domnul Brândușe se plângea și de calitatea scăzută a mâncării și de faptul că la chiuveta din camera nu avea niciodată apă caldă. Penitenciarul Arad este poziționat la circa 20 de metri de fosta groapă de gunoi menajer care funcționase fără autorizație de mediu, urmând ca mai apoi, după închiderea acesteia să nu fie întreprinsă nici o acțiune de refacere a zonei respective. Conform reclamantului, groapa reprezinta un risc de infecție și este o sursă de mirosuri greu desuportat și de noxe olfactive.Reclamantul face referire și la convorbirile telefonice avute în închisoare, precizând  că un gardian al închisorii se afla lângă el pe durata convorbirilor sale cu persoane din exteriorul închisorii și că era obligat sa îi comunice acestuia, numerele de telefon la care dorea să sune pentru a fi înregistrate într-un registru. Obiectivele cercetării sunt reprezentate de studierea modalității concrete de aplicare a normelor juridice care asigură protecția drepturilor cetățenilor în raporturile acestora cu administrația publică și identificarea elementelor de jurisdicție care fac eficientă apărarea drepturilor cetățenilor atunci când acestea sunt lezate de către o autoritate administrativă. Ipoteza cercetării: în contextul încălcării drepturilor cetățenilor de către autoritățile administrației publice, prin aplicarea normelor juridice și exercitarea competențelor juridice specifice ale autorităților jurisdicționale se asigură protecția juridică corespunzătoare a drepturilor cetățenilor în raporturile lor cu administrația publică.

3.2. Metodologia cercetării

Ca metode de cercetare a fost utilizat studiul de caz, fiind selectată speța cauza Brândușe împotriva României. Fiind deținut la sediul Poliției Arad în timpul arestului său preventiv, domnul Ioan Brândușe nu avea altă posibilitate de a-și satisface nevoile sale fiziologice decât prin folosirea unei găleți împreună cu ceilalți condamnați. Acest lucru avea loc deoarece reclamantului i se asigura accesul la toaletă doar de două ori pe zi. Ulterior transferului său din aprilie 2002, reclamantul a fost repartizat într-o cameră de deținere alături de alți 27 de codeținuți într-o cameră ce avea doar o fereastră și 18 paturi. Un aspect foarte important este reprezentat de faptul că spațiul camerei de deținere era de doar 38 m2., iar la chiuveta din cameră nu era apă caldă. Ținuta care i-a fost oferită de către personalul penitenciarului era o îmbrăcăminte militară, veche de mai bine de 20 de ani, și că, în penitenciarul Timișoara, sectorul administrativ nu i-a oferit domnului Ioan Brândușe nici pătură și nici cearceafuri, în timp ce mâncarea oferită avea o calitate precară. De menționat este faptul că reclamantul, conform spuselor lui, nu a primit niciodată carne, însă el a beneficiat zilnic de cartofi fierți și de ceai.

3.3. Prezentarea și analiza rezultatelor

Situația juridică propusă pentru analiză are un conținut complex, determinat atât de caracterul încălcării dreptului în discuție, cât și de prezența mecanismelor jurdisdicționale necesare soluționării acesteia. La baza acestei spețe se află o cerere (nr. 6.586/03) îndreptată împotriva României, prin care un deținut pe nume Ioan Brândușe, sesizează Curtea Europeană a Drepturilor Omului în data de 7 ianuarie 2003, pentru încălcarea articolului 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. La data de 31 mai 2007, cererea a fost declarată admisibilă și s-a hotărât comunicarea acesteia Guvernului României, privind încălcarea articolului 3 și 8 al Convenției menționate anterior. Printre altele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului era nevoită să se pronunțe în vederea temeiniciei și admisibilității cauzei, conform alineatului 3 din articolul 29 al prezentei Convenții.

3.3.1. Circumstanțele cauzei

Ca urmare a condamnării sale pentru înșelăciune, la o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de 10 ani, domnul Brândușe Ioan a fost deținut în penitenciarul orașului Arad, pedeapsă ce a fost stabilită prin hotărârile Curții de Apel Timișoara la data de 14 august 2002 respectiv 11 noiembrie 2004. Versiunea reclamantului referitoare la condițiile de detenție ale acestuia Detalii referitoare la condițiile de detenție ale reclamantului Versiunea reclamantului Pe durata arestului său preventiv, reclamantul a fost deținut la sediul Poliției Arad unde era nevoit să își satisfacă nevoile fiziologice într-o găleată de plastic, care apoi rămânea în celulă pentru a fi împărțită cu alți deținuți, ei neavând acces la toaletă decât de două ori pe zi, la ora 6,00 și la ora 17,00. Transferat mai târziu în luna aprilie 2002 la penitenciarele din Timișoara și mai apoi Arad, unde și-a petrecut majoritatea a timpului de detenție, reclamantul a fost nevoit să împartă o cameră de 38 m2 cu alți 27 de deținuți. Conform spuselor deținutului, acesta nu avea niciodată apă caldă la chiuveta din celulă iar ținuta din penitenciar era o veche îmbrăcăminte militară, de mai mult de 20 de ani. În penitenciarul Timișoara, sectorul administrativ nu i-a oferit nici măcar o pătură sau cearceafuri , iar ce mâncarea primită avea o calitate proastă. De menționat este faptul că domnului Brândușe, conform spuselor acestuia, nu i-a fost niciodată servită carne, însă el a beneficiat zilnic de cartofi fierți și de ceai.

Observațiile Guvernului Pe durata reținerii sale la sediul Poliției Arad, în perioada 17 ianuarie–14 februarie 2002, domnul Ioan Brândușe a a fost cazat într-o o celulă de 6,53 m2, care conținea 4 paturi, cu unul până la 4 deținuți. Guvernul României confirmă în mare afirmațiile domnului Brândușe referitoare la accesul pe care îl avea la toaletele separate de celulă, cu precizarea că în timpul zilei reclamantul putea cere să fie condus la toaletă, oferindu-i-se acest lucru imediat. Din luna februarie anului 2002 și până în la momentul efectuării plângerii, reclamantul a fost deținut a în penitenciarele Timișoara și Arad. În penitenciarul Arad, unde si-a petrecut majoritatea perioadei de deținere a împărțit cu un număr neprecizat de deținuți celula nr. 161, cu o suprafață de 15,37 m2 ce era prevăzută cu o singură fereastră de 1,50 m pe 1,80 m, având 6 paturi, o masă , 3 noptiere un dulap, două băncuțe metalice și un suport TV, aerisirea încăperii fiind facilă prin deschiderea ferestrei. Încăperea era prevăzută cu un grup sanitar (chiuvetă,toalete, cadă mică), care era separat de celulă printr-un hol, iar reclamantul accesa de două ori pe săptămână dușurile cu apă caldă. În penitenciarul Timișoara reclamantul a ocupat diferite celule. Din cauza faptului că baza de date este incompletă Guvernul României poate oferi doar informații privioare la celelalte celule în care domnul Brândușe și-a ispășit pedeapsa după noiembrie 2004. Astfel, deținutul beneficia până în anul 2007 de un spațiu de 1,5 m2, urmând ca mai apoi să beneficieze de 6.25m2. Condițiile de igienă, modalitatea de aerisire a încăperilor precum și mobilierul avea un aspect similar cu cel de la penitenciarul Arad. Mai mult, conform unei note din data de 4 septembrie 2007, domnul Brândușe Ioan a beneficiat de o plimbare oră în aer liber dar și de o alimentație corespunzătoare. După adoptarea Legii nr.275/2006 privitoare la modul de executare a pedepselor , reclamantul i s-a mărit timpul alocat plimbării în aer liber de la o oră la două ore. Detalii referitoare la fosta groapă de gunoi aflată în apropierea penitenciarului Arad Funcționarea gropii de gunoi și măsurile autorităților în acest sens. Orașul Arad este aflat la circa 18 metri de fosta groapă de gunoi care, era controlată de o anumită societate, care la rândul ei era administrată de Primăria orașului Arad, a funcționat din 1998 până în 2003, atunci când administrația locală a decis mutarea acesteia într-un alt loc. Din dosar reiese faptul că groapa a fost folosită fără avea anumitie autorizații necesare . Mai mult decât atât, în anul 2003, după ce s-a închis groapa menționată , nu s-a fost refăcut a zona respectivă și nu s-au întreprins lucrări de acoperire a gropii. Numeroase întreprinderi și mulți alți particulari au continuat să arunce deșeuri și gunoaie în zona respectivă. După plângerea reclamantului, de la groapa menționată vin chiar și păsări, pe lângă multe muște și insecte, reprezentând astfel un risc de infecție, dat fiind faptul că deținuții nu beneficiază de un frigider, fiind astfel nevoiți să depoziteze mâncarea în camere. Prin Hotărârea nr.76 din data de 4 aprilie 2002, Primăria Arad a realizat o strategie cu ajutorul căreia se realiza o anumită funcționare și dezvoltare a serviciilor de salubritare. Realizând riscurile la care este expusă populația datorită vechimii sistemului de depozitare a gunoaielor, primăria a dorit să scoată din folosință groapa respectivă de gunoi până în anul 2004. Conform Hotărârii Guvernului nr. 162/2002 privitoare la depozitarea deșeurilor și a legii privind protecția mediului nr.137/1995 , Universitatea Arad a realizat două studii de mediu, bilanțul I și bilanțul II, în iulie și septembrie 2003 pentru societatea împuternicită., care au fost mai apoi prezentate către APE. Conform declarațiilor acesteia, al doilea raport a fost realiat pentru obținerea autorizației APE în vederea închiderii gropii de gunoi. Rapoartele au menționat că groapa respectivă nu avea o bază legală de funcționare și că locația sa nu respectă minimul de 1.000 m, meționat de Ordinul ministrului sănătății nr.536/1997 privind normele de igienă. Lipsa unui loc special amenajat reprezenta o altă neconcodanță, în special cea a unui sistem de colectare a gazului metan produs prin fermentarea gunoaielor. Groapa se întindea pe aprozimativ 13 ha și se afla încă în folosință la data respectivă, ea atingând nivelul de 90% din capacitate (cca 350.000 m3 de gunoi) . Studiile dispuneau ca depunerea gunoaielor să fie organizată astfel încât să se înlăture riscul apariției unui eventual incendiu, să se realizeze înlăturarea larvelor de muște și mai ales să se remedieze emanația de mirosuri neplăcute. Din analizele efectuate asupra aerului reieșea că și la temperaturi de 14ºC, valorile regulamentare ale indicatorului amoniac erau depășite. Aerul din zona gropii de gunoi era puternic poluat, iar în perioadele mai calde avea loc o descompunere accelerată a gunoaielor, emanând și mai mult amoniac, care cauza la rândul lui un puternic disconfort pentru locuitorii cartierelor învecinate. În data de 26 noiembrie 2003 și 24 februarie 2005, Primăria Arad a fost solicitată să completeze cererea de închidere a gropii de gunoi de către APE însă datorită răspunsului negativ oferit de primărie pe motivul finanțării insuficiente, APE a solicitat o noua completare a cererii la data de 22 august 2006. La această dată însă răspunderea pentru groapa de gunoi menționată fusese oferită unei anumite societăți comerciale S. În data de 11 iulie 2006 a izbucnit un incendiu foarte puternic care a acoperit majoritatea suprafață a fostei gropi de gunoi din apropierea penitenciarului în care era deținut reclamantul la data respectivă. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizați cateva zeci de pompieri pe o durată de 3 zile. Conform declarațiilor Guvernului, bazate pe informațiile oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și de penitenciarul Arad, reclamantul nu a fost afectat de incendiu întrucât vântul suflase în direcția opusă. Prin Procesul-verbal realizat în ziua de 12 iulie 2006, autoritatea județeană ce avea drept scop prevenirea ,constatarea și sancționarea eventualelor încălcări ale reglementărilor privind protecția mediului a sancționat Primăria Arad cu amendă contravențională în valoare de 30.000 lei (RON), în temeiul art. 96 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului (O.U.G. nr. 195/2005). La solicitarea APE, Universitatea Arad a efectuat în luna iulie 2006 un studiu pentru a închide vechea groapă de gunoi. Raporta confirma că penitenciarul Arad era amplasat la o distanță de 18 m de groapă și menționa că groapa era în continuare în folosință fără un temei legal, având un volum de gunoaie de 462.000 m3 pe o suprafață de 14 ha. În baza analizelor , raportul evidenția faptul că aerul din zona respectiă era poluat , fapt ce cauza un disconfort ridicat pentru locuitorii din zonă. Având ca bază gradul ridicat de poluare, studiul îndemna la curățarea locului și mutarea gunoiului, în timpul iarnii, într-un loc care să fie în concordanță cu Ordinul ministrului mediului nr.757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic referitor la depozitarea deșeurilor și Hotărârea Guvernului nr.349/2005 privind modul de depozitare a deșeurilor . Pentru întărirea acestor propuneri, departamentul responsabil aal Primăriei Arad a confirmat prezența unei poluări ridicate, primarul făcând referire la faptul că nu dispune de autorizațiile necesare și la faptul că are loc încălcarea Ordinului ministrului sănătății nr.536/1997. Consiliul Municipal Arad a aprobat, prin Decizia din data de 22 august a anului 2006, raportul menționat ,urmând ca, Ministerul Mediului în data de 31 octombrie 2006 să considere volumul de gunoi ca fiind de aproximativ 1.000.000 m3 și că închiderea gropii trebuia să fie efectuată în conformitate cu Ordinul nr. 757/2004 precizat anterior. În anul 2007, a avut loc o conversație între Primăria municipiului Arad și APE pentru obținerea acordului de către primărie a programului de respectare a normelor de protecție a mediului și a lucrărilor de închidere ce trebuiau întreprinse, acord impus de Ordinul nr. 757/2004. Din adresa APE din 26 octombrie 2007 rezultă faptul că acțiunile menționate anterior a fost aprobate la data de 18 octombrie 2007, raportul care face referire la lucrări fiind în continuare în curs de analizare. Astfel, programul respectiv prevede obligația pe care o are Primăria Arad pe perioada 2008–2009, pentru a îmbunătăți calitatea aerului în zona vechii gropi de gunoi prin acțiuni de refacere și de închidere a zonei, luându-se în considerare și acoperirea gropii cu pământ iar apoi cu iarbă și înființarea unei rețele de conducte pentru a se realiza evacuarea gazelor ce erau emanate de groapă. Directorul penitenciarului Arad menționa în data de 29 octombrie 2007 că fosta groapă de gunoi a fost închisă în anul 2000. Conform directorului, acesta era motivul pentru care acțiunea domnului Brândușe a fost respinsă iar deținuții nu au fost afectați de apropierea gropii, nefiind înregistrată nicio boală cauzată de faptele susținute, iar baza dosarului medical al reclamantului evidenția faptul că starea de sănătate a domnului Brândușe nu fusese afectată în niciun mod de prezența în proximitatea închisorii a gropii de gunoi. Demersurile administrative și judiciare ale reclamantului La data de 27 aprilie 2004, prefectul județului Arad a precizat că în urma unei scrisori trimise de domnul Brândușe privind la efectele nocive ale gropii menționate, asupra sănătății deținuților, o societate italiană dorea să cumpere acest teren și să îl refacă. Primăria orașului Arad i-a răspuns la o scrisoare similară domnului Brândușe în ziua de 1 iunie 2004, afirmând că groapa de gunoi menționată anterior era deja scoasă din uz. Aproximativ un an mai târziu , în data de 4 aprilie 2005, deținutul a sesizat Judecătoria Arad cu o plângere efectuată în baza pe O.U.G. nr. 56/2003 referitoare la anumite drepturi ale persoanelor private de libertate, afrmând că spațiile de detenție au o condiție precară, că este nevoit să suporte mirosurile ce provin de la vechea groapă de gunoi, dar și de lipsa unui frigider. Prin sentința din data de 27 ianuarie 2006, Judecătoria Arad a respins acțiunea reclamantului, ea fiind nefondată, afirmând că anumite aspecte menționate de domnul Brândușe nu au tangență cu O.U.G. nr. 56/2003 și că, celelalte aspecte privind încălcarea drepturilor sale s-au dovedit a fi adevărate neavând nicio probă. Astfel,3 luni mai târziu, în urma recursului efectuat de domnul Ioan Brândușe, Tribunalul Arad a respins cererea de adoptare a anumitor măsuri în sensul neutralizării și dezinfectării gropii de gunoi aflate în cauză. Instanța a concluzionat faptul că aspectele prezentate de domnul Brândușe, nu puteau aduce atingere O.U.G. nr. 56/2003, statuând totuși că reclamantul ar putea să sesizeze administrația locală responsabilă cu curățenia orașului. Detalii referitoare la convorbirile telefonice ale reclamantului în închisoare În data de 29 septembrie 2006, deținutul a reclamat că era forțat să comunice de fiecare dată numărul de telefon la care suna, și că, un gardian al închisorii respective era permanent în prezența lui pe durata convorbirilor telefonice pe care le avea cu peroane aflate în exteriorul închisorii.

3.3.2 Prevederile referitoare la convorbirile telefonice ale persoanelor private de libertate

Articolul 3 al O.U.G. nr.56/2003, adoptată în data de 27 iunie a anului 2003, menționa că deținuții aveau posibilitatea de a sesiza judecătoria printr-o plângere împotriva încălcării drepturilor lor de către administrația penitenciară, iar articolul 9 al aceleași ordonanțe menționa că deținuții puteau să folosească cabinele telefonice publice aflate în interiorul închisorii, convorbirile telefonice ale acestora având un caracter confidențial. În data de 20 octombrie 2006 Legea nr.275/2006 a înlocuit O.U.G. nr.56/2003. Astfel,ea conținea dispoziții similare,menționând faptul că deținuții beneficiază de convorbiri telefonice, dar sub o supraveghere vizuală. Prevederile interne și internaționale relevante în materia protecției mediului și, în special, depunerea și gestionarea deșeurilor Articolul 5 din Legea nr.137/1995 menționează că statul garantează oricărei persoane accesul la informații privind indicele de calitate al mediului, dreptul la un mediu sănătos, împreună cu dreptul de a se adresa autorităților administrative sau judiciare pentru a preveni sau repara prejudiciului suferit. Articolul 82 din legea menționată anterior enunță faptul că încălcarea prevederilor acestei legi atragea si răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, iar articolul 86 prevedea că cercetarea și constatarea infracțiunilor prevăzute de această lege se efectuau din oficiu de către organele de autorizate în acest sens. Conform Ordinul ministrului sănătății nr. 81/1994 și Ordinul ministrului sănătății nr. 536/1997 se impunea ca groapa de gunoi să fie la cel puțin 1.000 m față de groapa de gunoi. În altă ordine de idei, ordinul Ministrului Mediului nr. 437/1991 și 125/1996, împreună cu Legea nr. 137/1995, impuneau existența unei autorizații care să permită întreprinderea oricăror activități care implică mediul, precum gestionarea și stocarea deșeurilor. Ordinul nr. 125/1996, privind obținerea unei autorizații de mediu, menționa necesitatea efectuării unor studii pentru activitățile care ar fi putut avea un impact major asupra mediului înconjurător. Astfel, era strict necesară informarea autorităților competente cu privire la cererea de autorizare , printre care, distanța dintre groapa menționată si cartierele care ar fi putut fi afectate, instalațiile care au fost folosite pentru a depolua zona dar și informații ce privesc cantitatea emisiilor poluante, precum și soluții pentru combaterea acestor probleme. Printre altele erau prevăzute măsuri pentru asigurarea în cadrul prezentei autorizații, accesul publicului la informațiile importante, mai ales dacă autoritatea competentă consideră ca fiind necesară realizarea unui bilanț de mediu, care ar fi trebuit înaintat către o dezbatere publică. Dacă era refuzată acordarea autorizației de mediu, atunci devenea obligatorie încetarea stocării în zona respectivă de către persoana juridică mai sus menționată. Art. 10 din Legea nr.137/1995 menționează că bilanțul prezentat anterior era emis de către APE pentru stabilirea unui program de conformare,în cazul în care activitățile desfășurate în zona respectivă nu îndeplineau minimul de condiții necesare pentru obținerea repectivei autorizații. Încercând transpunerea Directivei 1999/31/CE a Consiliului Europei privitoare la depozitarea deșeurilor, au fost adoptate Hotărârea Gurvernului nr.78/2000 în legătură cu regimul deșeurilor împreună cu Hotărârea Guvernului nr.162/2002 și nr.349/2005. O.U.G. nr.78/2000 menționa faptul că autoritățile competente erau obligate să controleze și să întreprindă procesul prin care se eliminau deșeurile, în baza autorizației pe care erau obligate să o emită, evitându-se astfel apariția anumitor riscuri asupra sănătății populației. Astfel, era necesară folosirea anumitor instalații și tehnologii specifice cu ajutorul cărora trebuiau eliminate deșeurile prezente în zonă, pe baza unor planuri ce trebuiau elaborate în prealabil. Autoritățile competente erau obligate să folosească anumite sisteme cu ajutorul cărora s-ar depolua zona, iar mai apoi, după realizarea închiderii zonei, să se asigure că se vor întreprinde acțiuni de refacere din punct de vedere ecologic a zonei, toate acestea realizându-se în baza autorizațiilor de mediu obținute în prealabil cu ajutorul cărora erau stabilite tehnicile ce urmau să fie folosite împreună cu măsurile de siguranță adoptate. Hotărârea Guvernului nr.349/2005 menționa directive în vederea acordării autorizației menționate și pentru gropile deja existente, modalitatea prin care se supraveghea permanent nivelul de poluare, buna funcționare a conductelor și instalațiilor cu ajutorul cărora se ardeau gazele , precum și procedura prin care se închideau gropile care erau neconforme sau cele care se depășeau durata de funcționare prevăzută Personalul APE sau personalul calificat din administrația centrală sau locală era obligat să constate și să sancționeze săvârșirea acestor contravenții.

3.3.3. Dispozițiile și rapoartele Consiliului Europei

În urma vizitelor efectuate în anumite penitenciare din România, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a conzluzionat că lipsa paturilor reprezenta și reprezintă în continuare o problemă majoră în toate unitățile la nivel național, încă din anul 1995, atunci când a avut loc prima vizită a Comitetului în România. Comitetul a statuat de asemenea că este timpul pentru implementarea unor măsuri majore care să pună capăt definitv acestei situații dificile, făcând apel asupra autorităților naționale române pentru declanșarea acestor acțiuni cu regim prioritar, oferind astfel, fiecărui deținut câte un pat. În altă ordine de idei, Comitetul s-a declarat mulțumit privind norma oficială a spațiului de locuit care a fost mărită de la 2 m2 la 4 m2, atrăgând totuși atenția ca norma de 4 m2 per deținut să fie respectată în toate celulele comune ale unităților din România

3.3.4. Alte rapoarte referitoare la condițiile de detenție

Organizația neguvernamentală „Asociația pentru apărarea drepturilor omului – comitetul Helsinki“ (Apador-CH), în urma unei vizite în penitenciarul Arad în data de 6 și 7 iunie 2001, a întocmit un raport, conform căruia în aripa veche a penitenciarului, erau cazați 1,229 deținuți, în condițiile în care trebuia în mod normal să poată primi 868 de persoane, și că nivelul de hrană era nesatisfăcător. În altă ordine de idei, raportul evidenția pasivitatea acțiunilor întreprinse de autorități la plângerile efectuate de către deținuți în legătură cu mirosurile insuportabile ce proveneau de la groapa de gunoi menționată anterior aflată în proximitatea penitenciarului, și care prezenta o amenințare majoră asupra sănătății deținuților.

3.3.5. Asupra pretinsei încălcări a articoluli 3 al Convenției

Deținutul Ioan Brândușe , invocând articolul 3 al Convenției conform căruia nimeni nu poate fi suspus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante, reclamă în data de 6 iulie 2004, printr-o scrisoare condițiile de detenție oferite de penitenciarele Arad și Timișoara dar și de sediul Poliției Arad, și în mod special de faptul că penitenciarele sunt suprapopulate, au o calitate slabă mâncării dar și de condițiile de igienă, afirmații combătute de către Guvernul României. . Astfel, Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac de către domnul Brândușe, susținând că acesta putea să emită o plângere penală pentru supunerea la rele tratamente și bazată pe articolele 267 și 2671 din Codul Penal, sau să sesizeze instanțele cu o acțiune în despăgubiri pe baza prevederilor de drept comun privind răspunderea civilă delictuală prevăzută de articolele 998 și 999 ale Codului civil. În continuare Guvernul României a invocat faptul că în cazul în care domnul Brândușe nu a dispus de o cale de atac, el ar fi trebuit să informeze Curtea în cel mult 6 luni de la data transferului său la penitenciarul Arad, în luna februarie 2002. Astfel, asupra aspectelor prezentate anterior, reclamantul nu a efectuat nicio observație. În ceea ce privește excepția enunțată de către Guvernul României bazată pe neepuizarea căilor de atac, C.E.D.O a constatat că această cerere se referă la condițiile de detenție, în special la suprapopulare. Astfel, se amintește că într-un caz recent referitor la o plângere asemănătoare, care era îndreptat tot împotriva României, nu a existat nicio altă modalitate care ar fi putut fi epuizată de către reclamant. Astfel, argumentele aduse de către Guvern nu pot astfel influența adoptarea unei alte concluzii. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că Guvernul României nu a demonstrat în nicio modalitate cum ar fi putut accesa alte căi de atac invocate pentru a remedia problema suprapopulării. În plus, Curtea a observat faptul că domnul Ioan Brândușe a atras atenția autorităților asupra condițiilor de detenția care i-au fost oferite. Curtea constatat faptul că referitor la condițiile de detenție ale sediului Poliției Arad, reclamația fae referire la accesul limitat la toalete, urmând ca mai apoi, odată cu transferul său din luna februarie 200, această problemă să dispară întrucât condamnatul a fost deținut în celule ce aveau toalete incluse ce puteau fi folosite în orice moment. Domnul Brândușe a reclamat și condițiile de detenție din penitenciarele Arad și Timișoara, invocând probleme generale, precum calitatea hranei, lipsa apei calde și suprapopularea. Având în vedere că nu este cazul să se scindeze perioada de detenție în perioade multiple din simplul motiv că a avut loc un transfer al deținutului, C.E.D.O. precizează totuși că în luna februarie 2002, odată cu mutarea condamnatului, s-a produs o schimbare majoră a condițiilor de deținere prezentate anterior, și că excepția invocată de Guvern trebuie admisă aplicându-se alineatele 1 și 4 al articolului 35 din Convenție. Referitor la celelalte plângeri privind condițiile de detenție din penitenciarele Timișoara și Arad, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta are drept bază alineatul 3 al articolului 35 din Convenție, și nu conține vreun motiv de inadmisibilitate, fiind necesară declararea ei ca fiind admisibilă. Asupra fondului C.E.D.O a constatat că în celula nr. 161 a penitenciarului Arad, unde deținutul și-a petrecut marea majoritate a perioadei sale de detenție, acesta a beneficiat de un spațiu de aproximativ 2,5 m2, în realitate spațiul fiind și mai mic datorită mobilierului amplasat în încăperea respectivă. În ceea ce privește penitenciarul Timișoara, atât plângerile efectuate de către domul Brândușe și confirmate de Guvern , cât și răspunsurile oferite de acesta din urmă pentru perioada ulterioară lunii noiembrie 2004, demonstrează că înainte de anul 2007, deținutul avea la dispoziție de un spațiu de aproximativ 1,5 – 2 m2. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat pe baza informațiilor oferite de către Guvernul României, numeroase încălcări ale articolului 3 al Convenției, din cauza sapțiului individual insuficient. Cu toate că nu există niciun indiciu care să conducă la concluzia existenței cu adevărat a intenției în vederea umilirii sau înjosirii reclamantului, lipsa intenției sau a scopului expres, nu poate determina trecerea cu vederea a încălcării articolului 3 al Convenției. Astfel, Curtea dispune faptul că prin condițiile de deținere la care domnul Brândușe Ioan a fost supus mai mulți ani, s-a depășit nivelul maxim pe care acesta era nevoit să îl suporte datorită detenției însăși, fiind astfel încălcat articolul 3 al Convenției.

3.3.6. Asupra pretinselor încălcări ale art. 8 din Convenție

Domnul Ioan Brândușe afirmă faptul că din cauza apropierii de groapa de gunoi în cauză și din cauza lipsei de inițiativă a autorităților responsabile pentru neutralizarea acesteia, el fost supus unui risc major de a contracta boli fiind forțat să respire un aer nociv. Mai mult decât atât, el reclama faptul că nu i s-a asigurat confidențialitatea necesară a convorbirilor sale telefonice din cauza din prezenței gardienilor în apropiere pe durata covorbirilor dar și a faptului că era obligat să comunice personalului închisorii numerele de telefon pe care dorea să le contacteze, lucruri contestate de către reprezentantul Guvernului. Astfel, condamnatul invocă articolul 8 al Convenției, care enunță faptul că fiecare persoană posedă dreptul a i se respecta viața privată și de familie, a corespondenței sale dar și a domiciliului. Asupra plângerii privind groapa de gunoi în cauză Asupra admisibilității Guvernul României invocă din nou neepuizarea căilor de atac interne, afirmând că deținutul ar fi putut invoca articolul 5 și 82 coroborate O.U.G. nr. 195/2005, privitoare la depunerea unei plângeri penale. Astfel, domnul Brândușe a formulat anumite cereri pe care le-a adresat autorităților administrative, în locul acestor căi de atac. Astfel, se menționează că, potrivit articolului 86 din Legea nr.137/1995, constatarea și pedepsirea infracțiunilor cuprinse de această lege era îndatorirea autorităților responsabile, care aveau obligația să acționeze din oficiu. Mai mult decât atât, condamnatul a depus mai multe plângeri la adresa autorităților locale responsabile referitor la groapa în cauză. În plus, C.E.D.O. a constatat că, deținutul a depus o plângere în baza O.U.G. nr.56/2003 și care avea drept scop, obligarea autorităților de a prelua inițiativa și de a acționa pentru rezolvarea problemelor. Chiar dacă O.U.G. nr.56/2003 nu conținea prevederi care să ofere o soluție pentru plângerea formulată de domnul Brândușe, la data de 24 mai 2006 prin decizia de respingere, Tribunalul Arad nu i-a oferit deținutului informațiile necesare pe baza cărora acesta ar fi putut folosi căile de atac invocate de Guvern, ci pur și simplu a observat că acesta putea eventual, să sesizeze administrația locală. Astfel, Curtea a decis ca fiind acest motiv admisibil, întrucât Guvernul României nu a demonstrat concret prezența unei căi de atac cu ajutorul căreia reclamantul ar fi putut soluția cererea. Asupra fondului Argumentele părților Guvernul României a susținut că disconfortul cauzat reclamantului de către groapa menționată, nu a atins un nivel de gravitate suficient pentru a fi luat în calcul în sensul articolul 8 al, evidențiind faptul că deținutul a fost cazat în mod alternativ în penitenciarele din Arad și Timișoara, din mai 2002 până în luna decembrie a anului 2004 și că fosta groapă nu a mai fost utilizată după anul 2002. Reprezentantul Guvernului a menționat și faptul că domnul Ioan Brândușe nu a oferit niciun element doveditor care să ateste că viața sa privată sau starea sa de sănătate au fost afectate de prezența gropii de gunoi. În legătură cu incendiul produs în luna iulie a anului 2006, acesta nu a avut decât cel mult o consecință cu un nivel scăzut asupra condamnatului. Referitor la obligația autorităților de a proteja dreptul deținutului de a-i fi respectată viața sa privată, Guvernul a considerat că administrația a luat măsurile necesare în materie de protecție a mediului conformându-se legislației interne . În acest sens, Guvernul face referire la acțiunile întreprinse de autorități referitor la emiterea avizului de mediu din data de 18 octombrie 2007 și, în special la Hotărârea Consiliului Municipal Arad din 4 aprilie 2002, la depunerea bilanțului cu numărul doi de către APE Domnul Ioan Brândușe oferă declarația unui deținut, F.I, care confirmă faptul că aerisirea încăperilor de deținere se făcea foarte greu datorită mirosurilor deranjante ce proveneau dela groapa de gunoi aflată în proximitatea închisorii, și că, anual, pe timpul perioadei de vară, aveau loc incendii de o intensitate mai redusă față de incediul produs în luna iulie a anului 2006 Aprecierea Curții Principii generale Curtea Europeană a Drepturilor Omului face referire la principiile prezente în jurisprudența sa privind încălcările grave ale dreptului de a fi respectate viața privată și de familie a unui persoane, din cauza noxelor olfactive, în sensul articolului 8 al Convenției. Decizia Curții cuprinde doua direcții, prima făcând referire la faptul că articolul 8 al Convenției nu se referă doar la constrângerea efectuată asupra statului, iar cea de-a doua referindu-se la analizarea procesului decizional pentru a observa dacă interesele reclamantului au fost luate în calcul așa cum ar fi trebuit . Asupra aplicabilității art. 8 în speță Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează că în alt caz a reținut aplicabilitatea art. 8, privind emisia substanțelor dăunătoare asupra dreptului reclamanților în vederea respectării vieții lor familiale și private. Astfel , după ce a evidențiat că acțiunile asupra mediului înconjurător sunt capabile să afecteze viața privată și de familie însă fără a prezenta un grad ridicat de risc asupra sănătății reclamantului, Curtea a menționat faptul că într-o altă cauză, articolul 8 se putea aplica și atunci când, în cadrul unei acțiuni de analiză a impactului avut asupra mediului s-au produs efecte periculoase ale repectivei activități care expuneau persoanele la un anumit risc. În speță, Curtea constată că plângerile domnului Ioan Brândușe referitoare la faptul că fost nevoit să suporte noxele olfactive puternice , sunt susținute și de rapoartele de impact asupra mediului, redactate în anii 2003 și 2006 , dar și de declarația oferită de codeținutul său, F.I. Studiile menționate întăresc faptul că în zona repectivă exista un grad ridicat de poluare a aerului ce producea un disconfortul major locuitorilor clădirilor aflate în vecinătate situate la o distanță mai mare de groapa menționată decât penitenciarul Arad. Mai mult de atât , Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat faptul că problema închiderea gropii aflate în discuție, poziționată la 18 metri de penitenciarul în care domnul Brândușe și-a petrecut majoritatea perioadei sale de detenție, nu pare să fi fost rezolvată până la data realizării plângerii de către reclamant. Cu toate că starea de sănătate a domnului Ioan Brândușe nu s-a agravat din cauza apropierii de groapa de gunoi menționată anterior, Curtea Europeană a drepturilor Omului consideră că acest fapt nu poate duce la neaplicarea articolului 8 al Convenției. Așadar, Curtea afirmă că, având în vedere expunerea reclamantului la noxele nocive și durata acesteia, lucru ce rezultă din studiile menționate anterior, reiese faptul că acest lucru a avut o influență negativă asupra modalității în care reclamantul a fost supus regimului privativ de libertate, afectându-i astfel viața privată. Așadar Curtea decide că în această speță este aplicabil articolul 8 al Convenției. Asupra respectării articolului 8 al Convenției Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat faptul că din dosar reies că foasta groapă de gunoi a fost dată în folosință și utilizată din anul 1998 până în 2003 iar faptul că volumul de gunoaie a fost in ascensiune denotă faptul că aceasta a fost folosită în continuare de către particulari, pe baza lipsei de inițiativă a autorităților, care nu au adoptat nicio măsură pentru scoaterea din uz a gropii în cauză. De menționat este faptul că pe întreaga durată a cestei perioade, groapa de gunoi a fost folosită fără a deține vreo autorizație de funcționare necesară. Se statuează faptul că Guvernul României nu oferit informații privitoare la măsurile de siguranță adoptate de către autoritățile responsabile ca deținuții aflați în penitenciarul Arad, dar mai ales domnul Brândușe care solicitase informații referitoare la groapa menționată, să poată avea acces la informațiile ce reflectau nivelul real al riscului sanitar la care erau expuși deținuții dar și să poată accesa rapoartele efectuate anterior. Astfel, luând în considerare aspectele prezentate anterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, din cauza faptului că România nu și-a îndeplinit obligațiile referitoare la articolul 8 al Convenției, a încălcat drepturile deținutului Ioan Brândușe referitoare la viața sa privată. Asupra plângerii privind confidențialitatea convorbirilor telefonice ale reclamantului Reclamantul face referire și la convorbirile telefonice avute în închisoare, precizând  că un gardian al închisorii se afla lângă el pe durata convorbirilor sale cu persoane din exteriorul închisorii și că era obligat sa îi comunice acestuia, numerele de telefon la care dorea să sune pentru a fi înregistrate într-un registru. Pentru a putea fi confirmată această afirmație, el prezintă declarația unui deținut, care afirmă faptul că odată, a văzut gardienii fiind în proximitatea condamnatului, dacă își amintește bine, în timpul unei conversații telefonice din 2005 sau 2006. Din nou, datorită faptului că nu înaintat nicio plângere instanțelor interne pe baza O.U.G. nr.56/2003 sau pe baza Legii nr.275/2006, Guvernul României a invocat neepuizarea căilor de atac interne de către deținut. În aceeași ordine de idei, întrucât nu a fost vorba de înregistrarea convorbirilor sale, ci doar de o supraveghere vizuală, faptele invocate de către domnul Brândușe, nu au fost dovedite și nu reprezintă nicio amenințare asupra dreptului său de respectare a vieții private. Curtea nu a considerart ca fiind necesară analiza excepției invocate de către reprezentantul Guvernul României deoarece plângerea deținutului este nefondată și este respinsă conform alineatului 3 și 4 al articolului 35 din Convenție.

3.3.7. Asupra aplicării art. 41 din Convenție

Conform art. 41 din Convenție, „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.“ Prejudiciu Datorită daunelor morale majore la care a fost supus prin încălcarea drepturilor sale garantate de Conveție, domnul Brândușe Ioan a solicitat suma de 12.650.000, sumă considerată ca fiind excesivă de către reprezentantul Guvernului României. Ca răspuns la cerințele domnului Brândușe Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că a constat faptul că a avut loc o încălcare a articolului 3 și 8 al Convenției având loc un prejudiciu moral, și a dispus ca Guvernul României să îi ofere suma de 8.000 de euro, așa cum prevede articolul 41, în maximum 3 luni. În continuare, fără a prezenta vreun document justificativ reclamantul a solicitat și suma de 100.000 euro pentru a-i acoperi cheltuielile efectuate în cazul procedurilor interne, și alți 100 de euro pentru a-i acoperi costurile de corespondență cu C.E.D.O, cerințe ce au fost însă respinse pe motivul lipsei documentelor care să justifice cheltuielile . Pe lângă aspectele menționate anterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai decis ca rata dobânzii să fie preluată de la Banca Centrală Europeană, la care se adaugă alte 3 puncte procentuale.

3.4 Concluziile cercetării

În final, având atât o imagine de ansamblu a condițiilor de deținere la nivelul statelor care au semnat Convenția europeană a drepturilor omului și Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, dar și o imagine detaliată a condițiilor de deținere din România, pot rezulta anumite concluzii din jurisprudența și rapoartele analizate. Așadar, având în vedere atât rapoartele CPT realizate pe durata vizitelor în centrele de deținere cât și jurisprudența CEDO, putem concluziona că cele două sunt interdependente. Astfel, judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a soluționa plângerilor referitoare la condițiile de deținere, de foarte multe ori utilizează normele pe care Comitetul pentru Prevenirea Torturii le-a stabilit și a constatările delegațiilor CPT care au fost făcute ca urmare a vizitelor în centrele de detenție în care sunt contestate condițiile de detenție. Un exemplu foarte relevant în această privință ar fi speța prezentată anterior în partea aplicativă a lucrării, caz în care Curtea a luat în considerare rapoartele CPT care evidențiau condițiile de detenție din penitenciarul în care era deținut reclamantul, plângerea acestuia cu privire la condițiile de detenție fiind admisă. Raportul CPT în cauză făcea referire directă la groapa de gunoi aflată în proximitatea penitenciarului, care îngreuna condițiile de detenție ale domnului Ioan Brândușe. În sfârșit, în ceea ce privește condițiile de deținere în materialitatea lor, rezultatele rapoartelor și a hotărârilor analizate anterior, se poate constata faptul că în general statele au multe neregularități și probleme în acest sens, problema cea mai des întâlnită și care este aproape omniprezentă în centrele de detenție (mai ales în cele românești, dar nu numai), fiind cea referitoare la suprapopularea celulelor și la lipsa spațiului locativ adecvat fiecărui deținut (7 metri pătrați conform standardelor CPT). De menționat este faptul că acestea nu sunt singurele probleme cu care statele sunt obligate să se confrunte, violența la care sunt supuși unii deținuți de către autorităților penitenciare, lipsa igienei și a instalațiilor sanitare corespunzătoare, lipsa dotărilor necesare pentru fiecare cameră de detenție, și nu în ultimul rând accesul limitat al deținuților la activități în afara celulelor, reprezintă și ele probleme reale. Totuși, având în vedere aspectele negative care momentan definesc sistemul de detenție la nivel european, nu trebuie trecute cu vederea eforturile anumitor state, printre care și România, de a îmbunătăți condițiile de viață din penitenciare și din centrele de deținere și progresele reale la care au ajuns unele state. Problema condițiilor de detenție este departe de a fi rezolvată în integralitatea ei, iar un aspect deloc de neglijat este cel referitor la lipsa resurselor financiare cu care se confruntă România în momentul de față, aflându-se astfel în imposibilitatea de a se conforma cu directivele europene cu privire la condițiile de deținere. Ori, în lipsa unor fonduri suficiente care să fie alocate pentru lucrări de îmbunătățire și modernizare a centrelor de detenție, viitorul condițiilor de deținere stă în mod real sub semnul întrebării. În urma derulării cercetării, se poate considera că ipoteza formulată inițial a fost validată, deoarece în situația în care drepturile cetățenilor sunt încălcate de către autoritățile administrației publice, prin aplicarea normelor juridice și exercitarea competențelor juridice specifice ale autorităților jurisdicționale se asigură în mod corespunzător protecția juridică a drepturilor cetățenilor în raporturile lor cu administrația publică. CONCLUZII

Obiectivele acestei lucrări au fost de a evidenția mecanismele și instrumentele juridice pe care cetățenii le au la dispoziție pentru a-și proteja drepturile și libertățile personale inerente,atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, dat fiind faptul că cetățeanul român este și cetățean european. În ultima perioadă, raporturile dintre cetățeni și administrația publică au devenit tot mai frecvente, crescând astfel riscul apariției unor conflicte între aceștia, una din cauzele majore fiind reprezentată de carențele sistemului administrației publice. De asemenea, se poate observa o creștere accelerată a rolului instituției de tip Ombusman, deoarece remediul care nu are un caracter juridic oferit de Ombudsman reprezintă o alternativă mult mai rapidă și mai ieftină, reușind astfel să se evite supraîncărcarea sistemului de instanțe judecătorești. Având în vedere că Ombudsman-ul nu emite decizii obligatorii, procedura sa este mult mai flexibilă față de procedura în fața unei instanțe,cu atât mai mult cu cât ține cont de faptul că administrația publică există pentru a-i folosi cetățeanului și nu invers. Importanța administrației a cunoscut o amplă dezvoltare în epoca contemporană, datorită numeroaselor intervenții ale statului în cadrul sistemului administrației publice în ceea ce privește relațiile dintre cetățeni și autoritățile administrației. Abuzurile la care cetățenii sunt supuși de către autoritățile administrației publice, a deteminat intervenția organismelor internaționale ca răspuns la plângerile efectuate de către cetățeni. Acest aspect a generat necesitatea recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale indivizilor și întreprinderea de acțiuni împotriva oricărui tip de abuz efectuat de către auorități împotriva cetățenilor. Elementul principal care stă la baza apărării drepturilor menționate anterior este reprezentat de „Declarația drepturilor omului și cetățeanului” din 1789, care este astăzi integrată și recunoscută în constituțiile tuturor țărilor democratice, consacrându-se astfel lupta împotriva unei guvernări care abuzează drepturile poporului, constituind dreptul cel mai sacru și, în același timp, o obligație indispensabilă. Nerespectarea complexului de drepturi și libertăți cetățenești atrage sancționarea celor vinovați conform prevederilor Convenției. Astfel, garantarea drepturilor reprezintă o obligativitate a tututor instituțiilor și autorităților statului. Pentru garantarea unei bune administrări realizate de către autoritățile administrației publice, conform aspectelor rezultate din lucrarea prezentă se pot enunța o serie de principii care sunt răspândite la nivelul tuturor statelor semnatare. Astfel, următoarele nouă principii reflectă modalitatea în care autoritățile publice își desfășoară, sau ar trebui să își desfășoare activitățile ce implică în mod direct cetățenii. Principiile evidențiate în prezenta lucrare pot fi caracterizate prin :

legalitate, proporționalitate și nediscriminare.

imparțialitate și corectitudine.

promptitudine.

accesul nelimitat la informațiile de interes public.

obligația instituției publice de a declara în scris motivele care au condus la adoptarea unei anumite decizii.

obligația instituției publice de a informa toate părțile ce pot fi influențate de adoptarea unei anumite decizii.

obligația de a recomanda cetățenilor direct implicați într-un anumit caz, anumite soluții posibile pentru rezolvarea problemelor acestora.

Obiectivul principal al acestei lucrări a fost reprezentat de studierea modalității concrete de aplicare a normelor juridice care asigură protecția drepturilor cetățenilor în raporturile acestora cu administrația publică și identificarea elementelor de jurisdicție care fac eficientă apărarea drepturilor cetățenilor atunci când acestea sunt lezate de către o autoritate administrativă. În final, putem afirma că, drepturile și libertățile fundamentale ale omului pot fi prezentate ca fiind drepturile inerente naturii noastre umane, fără de care nu putem trăi, și care ne permit dezvoltarea și utilizarea pe deplin a calităților individuale și colective, și ne permit satisfacerea nevoilor spirituale. Ele se bazează pe dorința de a trăi într-o lume în care demnitatea inerentă și bunăstarea fiecărei persoane umane se vor bucura de respect și protecție. Negarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului nu este numai o problemă individuală și personală, dar creează, de asemenea și premizele neliniștilor sociale și politice conducând astfel la apariția anumitor conflicte între cetățeni și autorități.