Studierea Metodelor Si Etapelor de Pregatire la Nivel Competitional

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Nivelul ridicat al competitiilor pe plan european si mondial, mobilizarea antrenorilor, sportivilor, și celorlalti factori implicati direct in marea performanta au dus la obtinerea unor rezultate deosebite, reprezentand rodul unei activitati sustinute prin folosirea unor mijloace si metode eficiente pe baza dezvoltarii prealabile a calitatilor motrice în cadrul procesului de antrenament.

Jocul modern de polo pe apa, caracterizat prin depunerea unor eforturi mari si cu intensitate crescuta atat in jocuri cat si în antrenamente a dus la acumularea unei experiente vaste in ceea ce priveste pregatirea jucatorilor de polo pe apa, sub toate aspectele implicate: fizic, tehnic, tactic, teoretic si psihologic. Ca o urmare fireasca s-a perfectionat tehnica de executie si procedeele tehnice, aparand in acelasi timp altele noi si originale, s-au inregistrat schimbari de ordin calitativ in tactica individuala si colectiva.

CAPITOLUL II

SCOPUL SI SARCINILE LUCRARII. IMPORTANTA TEMEI. METODOLOGIA DE LUCRU FOLOSITA

Aceasta lucrare reprezinta un studiu realizat de-a lungul unui an de pregatire la nivelul echipei de juniori a Clubului Dinamo Bucuresti, avand drept scop studierea metodelor si mijloacelor, dar si a etapelor de pregatire prin care au trecut de-a lungul anului competitional.

Sarcinile lucrarii au rolul de a contribui la imbunatatirea din punct de vedere metodic a procesului de pregatire, prin sistematizarea, programarea si parcurgerea cat mai eficienta a acestor etape de-a lungul intregului an competitional, ceea ce poate duce, desigur, la indeplinirea scopurilor si obiectivelor propuse.

Metode de lucru

La baza elaborarii lucrarii de fata stau, pe langa documentarea si studierea manualeleor de specialitate si experienta mea de jucator de polo de performanta, precum si cea a primilor pasi in meseria de antrenor.

Pentru realizarea acestui studiu am folosit urmatoarele metode de lucru:

observarea modului de lucru si comportarii in timpul antrenamentelor si jocurilor atat a echipei cat si a componentilor ei in mod individual;

discutii cu antrenorii si sportivii;

intocmirea de fise individuale ale jucatorilor;

studiul caietelor de antrenament;

studiul materialului bibliografic;

convorbirea;

inregistrarea celor mai eficiente metode de antrenament;

prelucrarea si analiza materialului;

analiza rezultatului activitatii.

Intreaga cercetare s-a realizat asupra echipei de juniori a Clubului Dinamo Bucuresti la bazinele din complexele sportive Lucian Grigorescu si Dinamo Bucuresti, in perioada septembrie 2003 – octombrie 2004.

CAPITOLUL III

FUNDAMENTAREA TEORETICA A LUCRARII

III.1. Componentele antrenamentului sportiv – scurta prezentare cu particularizare la jocul de polo pe apa

Pregatirea fizica

Prin pregatire fizica trebuie sa intelegem dezvoltarea capacitatilor si calitatilor motrice necesare in activitatea sportiva. Pe langa orientarea aplicativ-sportiva limitata, aceasta contribuie la cresterea capacitatii de munca a organismului si la cladirea acestuia.Jocul de polo pe apa prezinta mari cerinte fata de dezvoltarea fizica a poloistilor, fata de capacitatile lor functionale, de gradul de dobandire a multiplelor deprinderi motrice. Activitatea de joc complexa pe fondul unei continue deplasari, schimbul rapid de actiuni tactice, miscarile foarte bine coordonate in cazul executiei diferitelor procedee tehnice, sunt de neconceput fara dezvoltarea unor astfel de calitati motrice cum ar fi: rapiditate, rezistenta, forta, iscusinta, maleabilitatea si mobilitatea articulatiilor.

Pregatirea fizica sta la baza antrenamentului sportiv, avand drept scop educarea diferitelor insusiri fizice care fac posibila specializarea ulterioara in disciplina sportiva aleasa.

Prin pregatire fizica se urmareste hipertrofierea componentelor trofice ale performantei, respectiv ale calitatilor motrice: forta, viteza, detenta, indemanarea, rezistenta, supletea, etc; se pleaca de le premiza ca toate calitatile sunt dezvoltabile si educabile (in proportii diferite), urmarindu-se realizarea unor disponibilitati de performanta superioare pentru fiecare calitate motrica in parte, precum si insumate (integrate), conform caracteristicii efortului specific disciplinei respective.

In functie de scopul urmarit, pregatirea fizica poate fi impartita in pregatire fizica generala si specifica.

Pregatirea fizica generala rezolva problema dezvoltarii multilaterale a jucatorului de polo. Pregatirea fizica specifica, componenta a pregatirii specifice, care face obiectul acestui studiu, este un proces de prelucrare selectiva a marilor functiuni si a motricitatii in concordanta cu caracteristicile efortului specific, corespunzator cerintelor performantei.

Dicutand despre pregatirea fizica specifica la polo pe apa, trebuie precizata calitatea motrica dominanta si in corelatie cu aceasta, trebuie facuta caracterizarea efotului specific.Calitatea motrica dominanta este rezistenta in regim de forta, viteza si indemanare (de tehnica).Tinand cont de parametrii efortului (intensitate, volum, complexitate, procese metabolice de eliberare a energiei) si de corelatie a acestuia cu calitatea motrica dominanta, putem caracteriza efortul specific in polo pe apa ca fiind:

submaximal si maximal;

variabil cu intreruperi;

mixt (acord cu momente anaerobe);

complex si diversificat in regimuri de calitati motrice si de factori ai performantei, respectiv: rezistenta in regim de forta, de viteza, de tenica, de conditii de lupta corporala si de tensiune psihica.

Pentru echipele de performanta, succesiunea obiectivelor si activitatilor in antrenamentul de pregatire fizica speciala este urmatoarea:

antrenament in vedera maximalizarii performantei, separat pentru fiecare calitate motrica dominanta, fara a se pune accent pe rezistenta in regimul calitatii motrice respective;

integrarea calitatilor motrice specifice maximalizate separat:

indemanare (tehnica) in regim de viteza;

viteza in regim de indemanare (de tehnica);

forta in regim de tehnica si viteza, etc.

dezvoltarea rezistentei in regimurile specifice fiecarei calitati motrice (volum de efort in regim de intensitate);

dezvoltarea rezistentei specifice (rezistenta in regim de meci), respectiv volum de efort in intensitate si complexitate;

asigurarea rezistentei specifice necesare competitiilor turneu (de exemplu, 5-6 meciuri in decurs de 3-4 zile).

Intre etapele prezentate mai sus nu se poate trage o linie de demarcatie riguroasa, intre ele existand zone de interferenta in sensul ca etapa care succede incepe inainte de terminarea celei anterioare, iar etapa anterioara poate continua si dupa inceperea activitatii specifice de realizare a etapei urmatoare. Trebuie retinut ca pe parcursul realizarii unei etape, antrenamentul va include exercitii pentru mentinerea a ceea ce s-a achizitionat in etapele precedente.Astfel, exercitiile dinamice care au la baza miscarea cu rezistenta pot fi utilizate cu succes la imbunatatirea tuturor calitatilor motrice specifice implicate.

Unul din principiile majore ale antrenamentulu si care intereseaza in mod direct in pregatirea specifica este specificitatea.Activitatea de antrenament trebuie sa fie specifica miscarilor corpului implicate in jocul de polo.Pregatirea fizica specifica pentru polo cuprinde de regula 90% antrenament de inot.Pentru ca un jucator sa inoate in sus si in jos are nevoie de o solida baza “aeroba” sau de rezistenta; cele mai specifice distante la antrenamentul de polo pentru rezistenta sunt intre 50 m si 200 m, cele care depasesc 400 m fiind lipsite de sens. Tot atat de esentiala ca baza aeroba este viteza sau “puterea aeroba” – lucrul muscular exploziv inainte de a interveni utilizarea oxigenului muscular. Cel mai bun antrenament in acest caz este sprintul de la 5 m la 30 m. Lucrul pentru cele doua tipuri de effort poate fi incorporat intr-o mare varietate de exercitii, cu perioade de odihna adecvate si care sa varieze ca durata si intensitate.

Pregatirea de inot se poate desfasura individual sau cu toata echipa. Volumul si intensitatea sarcinilor folosite vor fi stabilite in concordanta cu gradul de antrenament al jucatorilor.

De asemenea, continuarea intre cele patru procedee de baza craul, delfin, spate , bras sunt frecvent folosite in lectia de antrenament.

O alta latura importanta a pregatirii fizice specifice o reprezinta lucrul picioarelor, prezent in majoritatea lectiilor de antrenament. Majoritatea jucatorilor include aici un numar mare de “circuite de picioare” (6-10 latimi de bazin cu “calcarea apei”in diferite directii si cu diferite intensitati, de asemenea cu mingea ce include sarituri din apa si sustinerea corpului in pozitie inalta).

Aici trebuie amintit si antrenamentul portarilor care desi executa putine miscari de inot, efectueaza un volum mare de lucru cu picioarele (calcarea apei) si numeroare exercitii in poara avad la baza miscari dintr-o parte in alta.

Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, inotul, lucrul cu picioarele si de asemenea manuirea mingiei prin introducerea ei in exercitii de tipul celor amintite (conducerea mingiei, voleybalare, schimbari de directie, variante de pase din miscare, etc.) sunt cele mai specifice si folositoare jucatorului de polo. Cele mai bune sunt exercitiile specifice care se apropie cel mai mult de situatiile frecvent aparute in jocul de polo, de asemenea cel cu intensitate mare si putine repetari sau intensitate mica si putine repetari.

Pregatirea tehnica

Prin aceasta trebuie sa intelegem invatarea tehnicii de miscare si actiune, ce serveste ca mijloc de desfasurare a luptei sportive, si perfectionarea in acest domeniu. Nivelul de pregatire tehnica a fiecarui jucator si a echipei in intregime trebuie sa fie inalt, pentru ca sa asigure o aplicare lejera sigura a diferitelor procedee in orice situatie de joc. Tehnica actuala de polo pe apa se caracterizeaza prin diversitatea procedeelor, efectuate in conditii de deplasare rapida. De aceea, sportivii trebuie sa stie sa manevreze usor pe intregul teren, sa paseze mingea sau sa o arunce la poarta, atat de pe loc cat si si din miscare. Anumite procedee trebuie sa stim sa le folosim si in diferite combinatii.

Tehnica unui joc sportiv reprezinta ansamblul de deprinderi motrice specifice folosit in scopul practicarii cu eficienta maxima a jocului.

Procedeele tehnice (deprinderi tehnice) se refera in egala masura la manevrarea mingiei precum si la deplasarile specifice pe care le efectueaza jucatorii in vedera acestor manevrari.

Tehnica jocurilor sportive nu trebuie inteleasa ca ceva de sine statator, ci legata de procesul de joc, in interdependena cu tactica si calitatile motrice.

O regula generala, de baza, este ca tehnica sa fie simpla si accesibila. Fiecarui joc ii sunt proprii forme generale ale miscarilor necesare manevrarii obiectului de joc in raport cu sarcinile si reguluile jocului. Aceste forme sunt cunoscute in general sub denumirea de elemente tehnice si se refera la mecanismul de baza al miscarilor. In aceasta categorie intra, pentru polo pe apa, prinderea mingiei, aruncarea mingiei, concucerea mingiei, etc.

Procedeele tehnice reprezinta concretizarea si adaptarea elementelor de baza ale tehnicii la diferite situatii specifice aparute in joc; ele au un caracter concret – de executie. Sunt de doua feluri: simple si complexe.

Procedeele tehnice simple au un caracter invariabil, fiind executate in conditii aproape identice in ceea ce priveste pozitia initiala, executia propriu-zisa si pozitia finala. Ele sunt folosite mai rar in joc, si in general izolat de joc, in cadrul invatarii si perfectionarii lor.

Procedeele tehnice complexe isi pierd caracterul invariabil datorita situatiilor in plina schimbare in cadrul jocurilor. Aceste situatii impun variatii de ritm, intensitate si amplitudine, pozitii initiale dexechilibrate, inlantuiri de diverse procedee etc. Executarea unui procedeu tehnic in astfel de conditii este posibila datorita p manevrari.

Tehnica jocurilor sportive nu trebuie inteleasa ca ceva de sine statator, ci legata de procesul de joc, in interdependena cu tactica si calitatile motrice.

O regula generala, de baza, este ca tehnica sa fie simpla si accesibila. Fiecarui joc ii sunt proprii forme generale ale miscarilor necesare manevrarii obiectului de joc in raport cu sarcinile si reguluile jocului. Aceste forme sunt cunoscute in general sub denumirea de elemente tehnice si se refera la mecanismul de baza al miscarilor. In aceasta categorie intra, pentru polo pe apa, prinderea mingiei, aruncarea mingiei, concucerea mingiei, etc.

Procedeele tehnice reprezinta concretizarea si adaptarea elementelor de baza ale tehnicii la diferite situatii specifice aparute in joc; ele au un caracter concret – de executie. Sunt de doua feluri: simple si complexe.

Procedeele tehnice simple au un caracter invariabil, fiind executate in conditii aproape identice in ceea ce priveste pozitia initiala, executia propriu-zisa si pozitia finala. Ele sunt folosite mai rar in joc, si in general izolat de joc, in cadrul invatarii si perfectionarii lor.

Procedeele tehnice complexe isi pierd caracterul invariabil datorita situatiilor in plina schimbare in cadrul jocurilor. Aceste situatii impun variatii de ritm, intensitate si amplitudine, pozitii initiale dexechilibrate, inlantuiri de diverse procedee etc. Executarea unui procedeu tehnic in astfel de conditii este posibila datorita plasticitatii scoartei cerebrale.

Deci, in majoritatea cazurilor, in joc se uzeaza de procedee tehnice complexe, constand din procedee tehnice simple care, fara sa-si piarda structura, se executa in conditii diferite de viteza, forta, amplitudine, adaptandu-se continuu actiunii adversarilor si conditiilor concrete de joc.

Prin faptul ca tehnica are un caracter individual, datorat particularitatilor de ordin fizic si psihic ale jucatorului, poate aparea in executia unor procedee tehnice o nota personala mai accentuata. Aceasta nota personala, cunoscuta sub denumirea de stil tehnic se datoreaza particularitatilor jucatorului (tip de activitate nervoasa superioara, calitati motrice, morfologice etc). Insa , nu trebuie sa se stilul cu miscari incorecte si greseli aparute in executia unor procedee tehnice. Stilul presupune o forma si structura corecta a miscarii, carora li se adauga nota personala datorata particularitatilor individuale ale jucatorului.

Importanta pregatirii tehnice in cadrul procesului de pregatire specifica

Neglijarea dezvoltarii in paralel a principalelor forme ale solicitarilor motrice cu cele ale tehnicii poate da nastere unei discordante intre cunostintele de ordin tehnic si nivelul conditiei: tehnica defectuasa il impiedica pe sportiv sa-si puna potentialul fizic dezvoltat in atingerea unei performante superioare.

In disciplinele sportive colective, caracterizate prin contact direct, asa cum este si polo pe apa, tehnica influenteaza in mod prioritar solutionarea situatiilor complexe aparute in timpul jocului. Astfel, in viitor, intensificarea pregatirii tehnice va reprezenta una din posibilitatile de a obtine performante cat mai mari.

Situatia de joc, care se schimba necontenit in cursul luptei sportive, solicita din partea jucatorilor de polo pe apa alegerea si utilizarea rapida si dibace a procedeelor tehnice cele mai eficiente pentru momentul dat.

Prin tehnica in sport trebuie sa intelegem mijloacele rationale de efectuare a actiunilor motrice. In cadrul acestora toate miscarile sunt facute cu un scop anume; prin intermediul lor, sarcina motrica concreta se rezolva in modul cel mai rational si eficient, cu cele mai mici eforturi si pierderi de energie.

Structurile motrice rationale formate, ce se reunesc intr-un complex de miscari determinate, variaza mult in functie de situatia de joc, de particularitatile anatomice, psihice etc individuale ale diversilor sportivi. Tehnica nu ramane neschimbata, ea se inoieste continuu, variaza, insotind progresul in sport. In mare parte, jocul de polo pe apa, formarea de noi procedee tehnice sau modernizarea celor vechi se poate determina prin schimbarile aduse in mod sistematic regulamentului de joc.

In fiecare procedeu tehnic deosebim o baza, elementul determinant si detaliile.

Baza tehnicii o constituie suma tuturor verigilor din structura miscarii, neaparat necesare pentru rezolvarea problemei motrice intr-un mod determinant. Omiterea sau nerespectarea macar a unui singur element din acest intreg, face imposibila solutionarea de fapt a problemei motrice.

Elementul determinant al tehnicii este partea cea mai insemnata, hotaratoare a procedeului. In actiunile sportive, elementul de baza se executa de obicei relativ intr-o perioada scurta de timp si necesita eforturi musculare maximale.

Pentru a stapani cu succes noul procedeu motric, trebuie insusite bazele concrete ale tehnicii. Acest lucru este obligatoriu pentru toti, indiferent de particularitatile individuale si trasaturile caracteristice proprii diversilor sportivi.

Al treilea component al tehnicii il constituie detaliile acesteia. De fapt, acestea sunt particularitatile tehnicii de importanta secundara, care nu tulbura mecanismul de baza al miscarii. Detaliile tehnice pot varia la diversi jucatori de polo pe apa, in functie de particularitatilelor individuale. Deosebit de important in actiunea de stabilire a tehnicii este utilizarea in mod corect si multilateral a acestor particularitati individuale a diversilor sportivi. Legat de aceasta, un deosebit pericol o reprezinta copierea nechibzuita, oarba, a tehnicii individuale a unor jucatori excelenti. Tehnica individuala buna a unor jucatori de polo se poate inutilizabila pentru altii.

O deosebita importanta in practica actuala a jocului de polo pe apa o are stabilirea tehnicii si adaptabilitatea acesteia la conditiile schimbatoare ale luptei sportive. Printre diversi factori ce influenteaza negativ asupra stabilitatii tehnicii, cea mai mare insemnatate o au oboseala si supra-solicitarea nervoasa din timpul luptei sportive. Intensificarea continua a actiunilor de joc necesita in permanenta utilizarea procedeelor tehnice cu o amplitudine redusa de miscari pregatitoare. Stiinta de a executa procedeul intr-un timp rapid, constituie criteriul cel mai important in aprecierea maiestriei tehnice a jucatorilor de polo pe apa.

In scopuri pedagogice, la analiza tehnicii de executie a diferitelor procedee, este indicat sa se analizeze in cadrul actiunii motrice ca intreg, urmatoarele trei faza: pregatitoare, principala si finala. In faza pregatitoare se asigura cele mai bune conditii pentru executarea miscarilor din faza principala. In faza principala miscarile sunt orientate spre solutionarea problemei motrice de baza. In faza finala miscarile fie inceteaza, fie, prin franare, sunt orientate spre echilibrarea corpului.

Se cunoaste ca antrenamentul elementelor coordinative are numeroase puncte comune cu pregatirea de ordin tehnic. Astfel, stapanira unor tehnici de nivel ridicat la varsta juniorilor care se incadreaza in perioada pubertara, este de foarte multe ori impiedicata datorita dezvoltarii intr-un ritm rapid, in lungime, a extremitatilor corpului si a trunchiului. Datorita acestui fapt, este recomandabil sa se lucreze mai mult pentru consolidarea unor priceperi si deprinderi invatate, decat pentru a acumula altele noi, care pot chair surmena tanrul jucator. In mod contrar, la un jucator tanar care a suportat deja un proces de antrenament indelungat, acest fenomen intervine rar, iar procesul de pregatire tehnica nu va inregistra scaderi ce se pot observa foarte des la subiectii care nu fac sport de performanta. Astfel, daca tanarul jucator isi va insusi corect unele elemente de tehnica, va ajunge la nivelul senioratului sa nu mai aiba deficiente de acest ordin. Daca nu sunt insusite corect unele elemente, ele se vor consolida asa si la varste mai mari nu se mai pot corecta sau se vor corecta foarte greu.

Pregatirea tactica

Aceasta, fiind arta desfasurarii luptei sportive, are o importanta de prim rang. Pentru a invinge in polo-ul pe apa, nu este suficient sa fii bine pregatit din punct de vedere fizic si tehnic, trebuie sa stii sa folosesti cu pricepere posibiliatile fiecarui membru din echipa. Pe langa acumularea cunostintelor si deprinderilor concrete, sarcina principala a pregatirii tactice, adica a capacitatii de a gasi singur, repede si flexibil solutii certe, conform cu situatia in formare.

In cazul nivelului actual de maiestrie sportiva, cand pregatirea fizica, de inot si tehnica a concurentilor este uneori egala, maiestria tactica a tuturor membrilor echipei determina deseori victoria finala.

In jocurile sportive tactica reprezinta contributia activa a factorului constiinta atat in cadrul meciului, cat si in timpu pregatirii sportive. In meci, tactica este mijocul prin care o echipa incearca sa-si valorifice particularitatile superioare ale jucatorilor proprii, precum si alte calitati acumulate in decursul pregatirii. Valorificarea este conditionata de creearea, prin actiuni colective si individuale, a conditiilor si situatiilor de joc favorabile.

In jocurile sportive de echipa tactica detine un loc de insemnatate deosebita, constituie una din componentele foarte importante ale succesului in lupta sportiva. Daca pregatirea tehnica ii inarmeaza pe jucatorii de polo cu diverse mijloace de conducere a jocului, atunci tactica asigura aplicarea rationala a acestora. De aceea, tactica poate fi definita pe scurt ca arta de a conduce lupta sportiva.

In jocul de polo pe apa, succesul este determinat de fortele reunite intr-un singur scop ale tuturor sportivilor din colectiv. De aceea, prin tactica, in cadrul unui joc sportiv colectiv, trebuie sa intelegem actiunile coordonate ale echipei indreptate spre obtinerea scopului stabilit.

Scopul final in fiecare joc depinde de forta colectivelor intalnite. In unele cazuri aceasta va fi victoria, in altele – meciul nul sau infrangerea la un scor minim.

Tactica determina mijloacele si metodele de lupta cu adversarul din fiecare meci concret. Prin aceasta se deosebeste de strategie, care cuprinde ciclul competitional in intregime, insotit de un divers complex de intrebari referitoare la regatirea si evolutia echipei.

Stabilind mijloacele si metodele de lupta care se vor folosi la intalnirea cu un anumit adversar, trebuie sa tinem seama, in modul cel mai minutios, de prticularitatile individuale ale sportivilor din ambele echipe si de situatia concreta a meciului ce urmeaza a se juca. In jocul de polo, o mare importanta, uneori chiar determinanta, o are succesul din lupta a fiecarei perechi de adversari ce se opun unul altuia. Trebuie sa ne gandim dinainte la proportia de forte in cadrul perechilor, cu scopul de a folosi mai bine in interes general eventualele avantaje sau de a compensa pe cat se poate lipsurile.Cateodata, acestea pot fi atat de importante, incat sa influenteze alegerea directiilor principale ale tacticii I lupta echipei.Alegand un plan concret de actiuni, trebuie sa se tina seama de avantajele individuale ale jucatorilor de polo din propria echipa, cu scopul de a folosi cat se poate mai bine si intr-un mod neasteptat pentru adversar, in interesul propriului colectiv. Nu mai putin important este sa se prevada masuri de neutralizare a jucatorilor puternici ai adversarului, de a stabili cai sigure de lupta impotriva acestora.

La stabilirea tacticii trebuie sa ne prezentam clar situatia si mersul urmatoarei evolutii a echipei.Acestea pot influenta alegerea unor procedee si constructii tactice. Competitiile de polo pe apa au loc uneori in bazine de dimensiuni reduse.De obicei acesta se intampla cand jocurile se desfasoara in bazine de iarna acoperite, care au 25 m.lungime. In acest caz, suprafata campului de joc se micsoreaza practic la jumatate. Desigur, ca si componenta echipei de joc, cat si tactica stabilita pentru desfasurarea luptei sportive sunt adaptate la situatia competitionala schimbata. Temperatura apei, iluminatul, starea de spirit si comportamentul spectatorilor, particularitatile de arbitraj si alti factori, trebuie de asemenea avuti in vedere la legerea tacticii.

In conditiile diferite de lupta sportiva, tactica nu poate fi aceeasi, ea variaza mult.

Actiunile neprevazute ale adversarului nu trebuie sa-i gaseasca pe sportivi nepregatiti, sa le distruga armonia si finalitatea efortului echipei. Sesisand si apreciind schimbarile ivite in jocul adversarilor, jucatorii de polo trebuie sa gaseasca imediat solutii de raspuns conforme propriilor interese ale echipei si desfasurarii luptei. Stiinta de a ghici repede si de a neutraliza prin actiuni hotarate si coordonate cele mai subtile actiuni ale adversarului, reprezinta o dovada de maturitate tactica superioara a colectivului. In asemenea situatii este foarte gresit sa se mentina in continuare planul tactic stabilit inaintea jocului.

Tactica inaintata nu sta pe loc. Ea se perfectioneaza continuu, se imbogateste, se inarmeaza cu noi mijloace si procedee de conducere a jocului.

La dezvoltarea tacticii a contribuit lupta continua dintre cele doua directii opuse care apar in jocul de polo pe apa, si numai – cea de atac si cea de aparare. Apritia unor mijloace noi, mai eficiente in atac, a stimulat cautarea si stabilirea unor procedee corespunzatoare in aparare de combatere a acestora.

La radul sau, ceva nou in aparare, de asemenea, influenteaza dezvoltarea in continuare si perfectionarea tacticii de atac.

Rolul tacticii in obtinerea victoriei creste paralel cu valoarea echipelor care se infrunta, mai ales daca acestea sunt sensibil apropiate ca valoare sub aspectul pregatirii fizice, tehnice si psihologice.

Realizare tacticii este conditionata de pregatirea tehnica si fizica; tehnica asociata cu gandirea tactica constituie factorul principal care concretizeaza conceptia si intentiile tactice. Tehnica si tactica formeaza o unitate dialectica, ele conditionandu-se si influentandu-se reciproc.

Fara a neglija sau nega contributia pregatirii fizice si psihologice, se poate spune ca jocul sportiv se caracterizeaza si consta din tehnica plus gandire tactica. Gandirea tactica este cea care da continutul tactic procedeelor tehnice; are caracter activ, favorizand creatia in joc. Ea se poate concretiza eficace cand jucatorul dispune de un fond bogat de procedee tehnice, de experienta de joc si de pregatire tactica corespunzatoare.

Putem defini tactica in felul urmator: totalitatea actiunilor individuale si colective din domeniul pregatirii tehnice, fizice, psihologice si teoretice, precum si alte masuri specifice – ale jucatorilor unei echipe – selectionate, organizate si coordonate unitar, in vederea folosirii lor rationale si oportune in meci (in limitele regulamentului de joc si ale sportivitatii) cu scopul realizarii victoriei.

Tactica ne poate apare sub doua aspecte: individuala si colectiva.

Tactica individuala sta la baza tacticii colective si reprezinta un ansamblu de actiuni individuale, folosite constient de un jucator in lupta cu unul sau mai multi adversari si in colaborare cu coechipierii in scopul realizarii sarcinilor jocului in atac si in aparare.

Comportamentul optim intr-o competitie presupune o atitudine tactice optima aat din partea echipei, cat si a jucatorilor ei, fiecare luat separat. Un plan tactic eficient nu este realizabil dacat daca este sprijinit pe o baza tehnica corespunzatoare , pe o pregatire fizica adevarata si pe capacitati cognitive si intelectuale de un inalt nivel.

Pregatirea tactica se realizeza printr-o dezvoltare in paralel a celor doua componente ale sale: pregatirea teoretica si cea practica.

Pregatirea teoretica are drept scop formaera si dezvoltarea unor capacitati intelectuale necesare pentru abordarea cu succes a competitiilor. Ea cuprinde asimilarea de cunostinte specifice disciplinei respective, privitoare la regulament, organizare, desfasurarea competitiilor, istoricul jocului, contribuie la formarea si dezvoltarea unor calitati moral-volitive ca stapanirea de sine, responsabilitatea luarii deciziilor, asumarea de responsabilitati, vointa, tenacitate, formarea capacitatii de anticipatie, etc.

Pregatirea practica acopera, in particular, asimilarea deprinderilor si comportamentelor tactice. Repetitia schemelor tactice induce o automatizare a unor parti componente a actului constient. Astfel atentia sportivului se poate concentra asupra altor elemente din cadrul unei actiuni.

In ceea ce priveste pregatirea tactica la nivelul jucatorilor tineri, ea trebuie inceputa cat mai devreme, in stransa legatura cu asimilarea deprinderilor tehnice.

Varsta acumularii deprinderilor motrice, care corespunde cu perioada pubertara, se preteaza la o pregatire tehnico-tactica polivalenta de baza, jucatorii avand capacitatea de a asimila cunostinte de acest gen, formandu-si un repertoriu destul de vast.

De asemenea, la aceasta varsta, procesul de pregatire tehnico-tactic trebuie asociat unei bune pregatiri intelectuale, fiind bine stiuta corelatia dintre nivelul de performanta si exigenta intelectuala si capacitatea complexa de performanta sportiva. Formarea capacitatii de a intelege regulile, de a distinge esentialul de general reprezinta o baza importanta in procesul de pregatire tactica.

In continuare, voi reda cateva principii metodice privitoare la intruirea tactica a poloistilor:

pregatirea tehnica si cea tactica trebuie dezvoltate in paralel; nivelul tehnic este cel care determina posibilitatile tactice, tot atat de mult ca si factorii pregatirii fizice si psihologice;

instruirea tactica se face prin alternanta stransa dintre teorie si practica;

comportamentul practic deprins prin metoda “de la simpul la complex”: fara adversar, cu adversar pasiv, semiactiv, activ, in conditii similare competitiei;

se va acorda atentie instruirii “vederii periferice si centrale”, care influenteaza foarte mult actiunile tactice;

capacitata de stapanire tactica a fost atinsa atunci cand planul tactic poate fi realizat in conditii de dificultate ata de ordin exterior cat si din interior.

Pregatirea teoretica

Face parte integranta din antrenamentul sportiv. Cunostintele primite in problemele generale de teoria sportului, de organizare a antrenamentului sportiv, completate cu informatii din domeniul jocului de polo pe apa, contribuie la atingerea mai rapida a varfurilor maiestriei sportive. Din pregatirea teoretica face parte, de asemenea, analiza antrenamentelor si competitiile desfasurate, dezbaterea unor intalniri concrete, discutarea unor planuri de evolutie strategica si tactica a echipei in calendarul sportiv.

Pregatirea teoretica contribuie la activitatea jucatorilor echipei si atitudinii lor creatoare fata de procesul de antrenament.

Pe masura ce nivelul performantelor creste apare problema gasirii celor lmai adecvate mijloace si metode pentru a asiguta progresul. Sportivul de performanta are in aceasta directie sarcini din ce in ce mai mari. In aceasta privinta, atrenorul are datoria de a asigura o temeinica pregatire teoretica si metodica sportivului cu care lucreaza.

Sportivul care ani de zile s-a interesat de modul in care s-a desfasurat pregatirea sa si care a fost continuu pus la curent cu mijloacele si metodele moderne folosite de antrenor, va putea contribui eficient la interpretarea acestora, gasind impreuna cu antrenorul sau cele mai bune variante de folosire a lor.

Sportivul de performanta trebuie sa aiba numeroase cunostinte privitoare la influenta fizica, functionala si psihica pe care efortul o exercita asupra organismului sau. De aceea trebuie sa posede notiunile de baza cu privire la adaptarea organismului la efort, la procese de refacere, pentru a putea sa valorifice la maximum intervalul de refacere dintre doua lectii de pregatire.

Cunoasterea tehnicii de baza a diferitelor procedee de inot, a tehnicii proprii si a celor mai buni jucatori de polo din lume, face posibila gasirea a celor mai adecvate variante, in concordanta cu particularitatile respectivului sportiv.

Realizarea acestei pregatiri teoretice si metodice se poate face pe mai multe cai: explicatiile si recomandarile acordate lectie de lectie de catre antrenor asigura principala sursa de formare a bagajului de cunostinte teoretice si metodice.

Lectiile cu scop tactic si de imbogatire a cunostintelor cu privire la obtinerea si mentinerea formei sportive constituie o a doua cale de realizare a acestui important factor al antrenamentului sportiv.

Pregatirea teoretica si metodica trebuie sa se ridice la un nivel corespunzator cerintelor metodice, teoretice si medicale ale antrenamentului sportiv modern. Acesta se cere atunci cand nivelul cunostintelor sportivului permite intelegerea problemelor de mai sus.

Mijloace extrem de folositoare pentru realizarea acestei componente a antrenamentului se dovedesc a fi si vizionarea jocurilor oficiale si analiza lor, vizionarea unor filme si programe care pun in evidenta procedee tehnice utilizate de ambii jucatori, filmarea unor jocuri proprii si analizarea lor cu privire la situatiile tactice aparute in joc si rezolvarile lor pe tabla reprezentand terenul in miniatura.

Din toate acestea rezulta ca profilul jucatorului de polo pe apa modern nu mai poate fi conceput fara o temeinica pregatire teoretico – metodica si acest lucru reclama vaste cunostinte de baza si din specializarile inrudite. Aceste cunostinte vor fi grefate asupra procesului de pregatire specifica, asigurand obtinerea de rezultate mult imbogatite, de efectuarea de antrenamente in care aceasta componenta este neglijata sau superficiala.

Pregatirea psihologica

Obtinerea unor succese certe necesita din partea jucatorilor de polo o vointa puternica, determinare, hotarare si incredere in propriile actiuni, precum si rezistenta si disciplina. Capacitatea de a se subordona in intregime intereselor generale, de a-si subordona fortele luptei de echipa este legea incontestabila a activitatii de joc si comportament a fiecarui sportiv.

O buna pregatire psihica, increderea in propriile forte si nivelul emotional ridicat, contribuie la evolutia echipei la un nivel sportiv superior. Ele ajuta, de asemenea, la rezolvarea unor greutati diferite din activitatea de antrenament, ridica rezistenta organismului la oboseala, in cazul folosirii unor suprasolicitari mari si intense.

O deosebita importanta capata pregatirea moral – volitiva inainte de competitii si in cursul acestora. Iscusinta de a infrange influenta negativa asupra psihicului si a unor evolutii neizbutite, capacitatea de a descoperi si aprecia in mod corect cauzele acestora, vor ajuta la inlaturarea starii de depresie, a neincrederii in fortele proprii si a fricii de evolutiile viitoare.

Un contact temeinic intre antrenor si colectiv, care se bazeaza pe o apreciere reala a dificultatilor aparute, va influenta in mod adecvat pregatirea pentru intalnirile dificile.

Aceasta componenta are in conditiile competitiei o importanta dosebita. Pregatirea psihologica trebuie sa corespunda cerintelor tot mai mari din ultimii ani din jocul de polo pe apa.

Activitatea de performanta pretinde o participare integrala atat sub aspect fizic si sportiv, cat si sub aspect psihic.

Se pare ca, in prezent, sportivii in general au fost impinsi pe pozitii foarte avansate din punct de vedere fizic. Factorii timp si oboseala, existeanta unor probleme obiective, cum sunt obligatiile scolare, cursurile si examenele aferente, activitati pentru pregatirea de dupa terminarea facultatilor, obligatiile familiare etc par sa indice ca nu se poate cere sportivilor mai mult pentru cresterea performantelor. Astfel, este foarte posibil ca progresele imediate sa nu vina in domeniul intensificarii pregatirii fizice, ci din partea unei pregatiri intelectuale si psihologice cat mai bune in vederea antrenamentului si concursului.

Pregatirea psihologica reprezinta totalitatea actiunilor intreprinse de antrenor si sportiv in cadrul procesului de antrenament, in scopul dezvoltarii si preponderenta acelor calitati care sunt solicitate de ramura respectiva.

Pregatirea psihologica a jucatorului de polo urmareste realizarea la sportivi a capacitatii de autoconducere, de a invinge numeroase greutati ce survin pe parcursul pregatirii, de adaptare la conditiile neprevazute din timpul jocului si de mobilizare a surselor fizice si psihice in momentul dorit.

Pregatirea psihologica imbraca urmatoarele aspecte: speciala si pentru concurs.

Pregatirea psihologica de baza se refera la educatia pe care o poseda sportivul atunci cand incepe activitatea sportiva. Aceasta educatie este rezultatul influentei mediului social si incepe din primii ani, continuand toata viata. Nivelul pregatirii psihologice de baza constituie temelia pregatirii psihologice de baza si de concurs. Cu cat nivelul pregatirii de baza va fi mai scazut, cu atat se vor ivi mai multe dificultati in munca de instruire si de educatie a sportivului

Pregatirea psihologica de baza se poate imbunatatii pe parcursul pregatirii sportive.

Pregatirea psihologica speciala incepe odata cu angrenarea jocului de polo in pregatirea sportiva si urmareste dezvoltarea acelor calitati psihice care sunt solicitate in jocul de polo pe apa. Putem numi aceste calitati ca fiind: pasiunea fata de sportul ales, increderea in sine, modestie, darzenie, perseverenta, vointa, spirit de disciplina. Ca metode se pot folosi, in coditii eficiente convingerea, lamurirea, exemplul antrenorului, antrenamente in conditii grele, exigenta fata de sportivi.

Pregatirea psihologica speciala urmareste dezvoltarea si modelarea trasaturilor personalitatii, calitatilor din domeniul afectiv, volitiv, intelectual.

Pregatirea psihologica pentru joc impune luarea unui ansamblu de masuri care sa contribuie la punerea jucatorului de polo in stare optima de joc.

Starea de preparatie reprezinta o caracteristica a personalitatii sportivului si este determinata de conditiile activitatii sale.

Bogatia bagajului motric si nivelul calitatilor fizice sunt factori care conditioneaza starea de preparatie, care se materializeaza in atiudinea speciala a sportivului fata de nivelul inconjurator atat inainte cat si in timpul competitiei.

Starile de preparatie specifice sportivului sunt: dispunerea, anticiparea, angrenarea, aplicarea si analiza.

Dispunerea urmareste indreptarea gandurilor sportivului catre jocul programat. Aceasta consta in formarea unui ansamblu de atitudini si idei cu privire la jocul respectiv. Se poate realiza prin aducerea la cunostinta sportivului a datei si locului competitiei, a principalilor adversari, precum si a sarcinilor care ii revin. Cu cat srcina este mai dificila, cu atat mai greu se trece de bariera psihologica creata. Analiza datelor privitoare la desfasurarea competitiei, analiza pregatirii si experientei anterioare a sportivului si a caracteristicilor principalilor adversari, reprezinta tot atatea posibilitati de dispunere.

Anticiparea consta in imaginarea, intuitia propriei comportari a sportivului in timpul viitorului joc si a eventualelor situatii aparute. Anticiparea presupune stabilirea planului tactic a jocului si experimentarea lui mentala.

Angrenarea este o stare de preparatie care are drept scop completarea dispunerii si anticiparii. Planul tactic in legatura cu jocul devine folositor numai atunci cand este bine insusit in cadrul pregatirii. Se pune problema evitarii cu orice pret a supraincarcarii afectice, care ar putea influenta nefavorabil comportarea in concurs. Alt aspect al angrenarii il constituie reprezentarea mentala a principalelor mijloace tehnice care vor fi aplicate in joc, lucru ce contribuie la batatorirea cailor nervoase, asigurand o executie mai rapida si mai diferentiata. Acomodarea cu locul de desfasurare al jocului completeaza mijloacele de angrenare inainte de competitie.

Aplicarea planului tactic si a programului stabilit constituie obiectivul final al acestor stari de preparatie, care se identifica cu dorinta de a realiza maximum de randament in joc. Aplicarea planului tactic nu se face identic cu programul stabilit in continutul anticiparii, deoarece situatiile de fapt difera. Modificarile pe care sportivul le efectueaza in timpul jocului fata de programul stabilit depind de plasticitatea jocului fata de programul stabilit, depind de plasticitatea corticala. Lipsa concordantei dintre planul stabilit initial si situatiile de joc poate genera aparitia unor procese afective si volitive negative.

Analiza constituie fundamentul pregatirii pentru jocul care va urma. Se analizeaza rezultatul obtinut si se dezbate critic si autocritic randamentul dat. O atentie deosebita trebuie acordata analizarii insucceselor, deoarece unii sportivi emobilizeaza si randamentul lor in viitor va avea de suferit.

Punerea in evidenta a partilor pozitive si stabilirea cauzelor insucceselor trebuie sa canduca la gasirea mijloacelor necesare indepartarii lipsurilor si asigurarii progresului in viitor.

Pregatirea echipei pentru meci

Reuneste in ea toate componentele procesului de antrenament de polo pe apa. Imbinarea lor armonioasa perminte activitatii de joc sa evidentieze in modul cel mai bun partile puternice ale colectivului. Pregatirea de joc este una dintre cele mai importante; in ea se sintetizeaza toate multiplele calitati, priceperile si deprinderile jucatorilor de polo pe apa. Ea contribuie la perfectionarea tuturor laturilor de pregatire ale achipei in conditiile de joc in continua schimbare. Pregatirea de joc favorizeaza formarea ingeniozitatii, independentei, priceperii de a gasi repede, intr-o situatie complicata, solutii certe. Indeosebi iscusinta, atat de valoroasa in polo pe apa, cum este pregatirea permanenta de a organiza repede si la timp contraatacuri se formeaza cel mai bine in jocul bilateral sau prin diferite exercitii de joc. Trecerile rapide de la aparare la atac si invers, priceperea de a actiona cu un oarecare avans si in limita unui risc acceptabil, sunt insusite si perfectionate tot in cursul acestei activitati.

Un aspect important al pregatirii specifice il reprezinta si pregatirea echipei pentru meci. In acest sens antrenorul se va conduce permanent dupa principiul adaptarii antrenamentului la caracteristicile adversarului si ale competitiei. Acest lucru se realizeaza in mod frecvent si necesar in cadrul perioadei competitionale.

Pentru ca pregatirea speciala pentru meci sa fie incununata de succes este necesara, cel putin minimala, indeplinirea urmatoarelor conditii:

cunoasterea si aprecierea obiectiva a posibilitatilor propriei echipe;

asigurarea conditiilor de pregatire normale;

cunosterea particularitatilor echipei si ale jucatorilor adversi.

Pregatirea pentru meci comporta o anumita durata de timp si se realizeaza in etape, fiecare dispunand de mijloace proprii:

adunarea unor date despre adversari si conditii de joc;

elaborarea planului tactic si ale conditiilor tactice;

elaborarea planului de pregatire pentru ciclul de antrenament.

Pentru realizarea si mentinerea in bune conditii a formei sportive, regimul de antrenament va respecta anumite principii:

gradarea si alternarea efortului (fizic si psihic), stabilirea unui raport corespunzator intre factorii antrenamentului, folosirea eficienta a mijloacelor destinate fiecarui factor al antrenamentului.

Un rol important il detine regimul de viata, in care intra regimul de odihna si alimentatie, masuri privind recuperarea dupa efort, activitatea productiva, viata culturala si personala, regimul de antrenament, aspecte privitoare la viata particulara a sportivului. Acesta va trebui sa fie echilibrat si strict respectat, in vederea atingerii obiectivelor propuse.

In cadrul pregatirii unui meci intra si sedinte de pregatire si analiza in care se precizeza planul tactic, se stabilesc sarcini speciale pentru unii jucatori, respectiv evidentierea aspectelor pozitive sau negative din timpul jocului, precizarea lipsurilor care trebuie remediate, verificarea indeplinirii sarcinilor trasate inainte de meci.

III.2. Parametrii efortului sportiv. Particularizare la jocul de polo pe apa

Eforturile repetate produc in organismul sportivilor modificari functionale exprimate prin cresterea indicilor de rezistenta, viteza, forta, cresterea capacitatilor organismului de a presta noi eforturi, mai mari, ce determina solicitari crescute.

Efortul sportiv reprezinta un agent stresant prin faptul ca mobilizeaza mecanismele adaptative si solicita organismul sa se adapteze corespunzator parametrilor sai: volum, intensitate, durata (Bota, C. si Prodescu, B., 1997).

Exercitiul fizic, ca factor de dezvoltare a capacitatii de performanta, are o componenta legata de forma lui, ca aspect extern, si o alta componenta legata de continut, care sunt in stransa legatura cu cantitatea si calitatea efortului, si in care intra parametrii volum, intensitate, complexitate, odihna.Dozarea corecta a acestora, ca reglator al efortului, duce la stabilizarea si mentinerea starii de antrenament.

Parametrii efortului sunt de doua feluri (dupa Harre, 1973):

a) externi, care pot fi riguros masurati:

volum;

intensitate;

complexitate;

pauze;

densitate;

durata.

b) interni, marimea si intensitatea dozarii interne sunt influentate de fiecare componenta a dozarii externe. Parametrii externi provoaca in sistemul functional reactii fizice si psihice, manifestate prin modificari fiziologice si biochimice si prin gradul de solicitare psihica. Astfel, planificand volumul si intensitatea trebuie sa urmarim modificarile interne.

Raymond Chanon, citat de Marinescu (1998) considera ca toate sistemele de pregatire se reduc la cinci factori ce permit combinatii infinite:

durata efort;

intensitate efort;

numar repetari;

revenire intre eforturi;

a) durata revenirii:

completa (pauza)

incompleta (interval)

b) durata refacerii (oprire, inot usor, relaxare in apa, etc)

alternanta eforturilor (schimbari de distante, ritm, conditii, etc)

In opinia lui Weineck exista urmatorii parametrii de efort:

intensitatea stimulilor;

densitatea stimulilor;

durata stimulilor;

frecvanta antrenamentelor (pe zi, pe saptaman).

Volumul

Este ansamblul valorilor numerice referitoare la durata si la numarul repetarilor in cursul unui antrenament (Manno, 1992).

Se refera la durata influentarii, intinderea in timp, cantitatea insumata a efortului fizic. Se masoara in numar de repetari, durata, distante, kilograme, iar specific pentru sporturile aciclice – numarul legarilor si combinatiilor.

Volumul se mai poate exprima, prin prisma cantitatii totale de antrenament, de-a lungul unui ciclu anual, alaturi de cele aratate si prin numar de antrenamente, numarul zileleor de concurs sau repaus.

Volumul poate fi:

maximal;

submaximal;

mediu;

mic.

In cazul duratei sau numarului de repetari in efort aerob, volumul se justifica doar cat timp intensitatea efortului se mentine la nivelul conumului maxim de oxigen (Ardelean, T., 1990).

Pentru eforturile anaerobe, alactacide sau lactacide, numarul de repetari sau de serii este conditionat de rezervele energice, a caror epuizare duce la scaderea intensitatii de lucru.

Intensitatea

Este determinanta de viteza de executie a miscarilor, de numarul lor pe unitatea de timp (tempo), durata pauzelor, valoarea incarcaturii.

Se exprima prin taria excitatiei si se caracterizeaza prin travaliul de lucru depus pe unitatea de timp; gradul de concentrare al lucrului la antrenament in timp (Suslav, citat de Marinescu, 1998).

Trebuie corelata in principal cu lucrul pentru dezvoltarea vitezei si cuplului forta – viteza (detenta, forta exploziva).

Reprezinta pincipalul factor de progres al calitatii antrenamentului.

Se poate aprecia in mai multe moduri:

metrii / secunda sau timp / kilometru (pentru sporturi ciclice)

in procente, in raport cu capacitatea de lucru a organismului fata de performanta maxima in proba de concurs (100%. 75%, 50%, 25%).

In raport cu viteza maxima de cursa pe distante date, Ardelean, 1990, stabileste zone determinate de efort:

95 – 100 % si peste 100% – zona anaeroba – alactacida

intereseaza efortul neuromuscular

depinde de depozitele de ATP – CP si de tipul de fibra musculara (alba)

specific probei 50 m liber la inot

intensitate maximala

80 – 95%, submaximala si mare, zona anaerob-lactacida

eforturi de R – V, R – F

depinde de depozitele de glicogen

specific probelor de 100 m liber, 200 – 400 m liber la inot

60 – 75%, zona aeroba, moderata, tip steady-stead adevarat

depinde de rezervele energetice specifice componentei aerobe

O alta interpretare a intensitatii apare sub urmatoarea forma:

a) intensitatea subiectiva, in care necesarul de O2 este inferior posibilitatilor aerobe ale sportivului si este proportional cu viteza deplasarii;

b) intensitatea critica, in care necesarul de O2 este egal cu posibilitatile aerobe ale sportivului (VO2 max);

c) intensitatea supracritica, in care necesarul de O2 depaseste posibilitatile aerobe ale sportivului si efortul de desfasoara in conditii de datorie de oxigen; nevoile de oxigen cresc mai repede dacat viteza de deplasare.

Influenta intensitatii asupra dezvoltarii si adaptarii organismului in efort (dupa Carl, G., 1993).

Daca intensitatea este mica, capacitatea motrica se dezvolta lent si continuu cu grad mare de stabilitate; daca este ridicata, adaptarile sunt mai putin stabile, iar progresul pentru performanta este evident.

Harre (1993) si Matveev (1980) au concluzionat ca intensitatea este interesata in probe de durata maxima de 3 minute; dincolo de acest interval, efortul se incarca pe seama volumului.

Eforturile cu intensitati scazute si moderate se suporta mai usor decat cele mari si maxime, dar nu duc la cresterea gradului de antrenament in polo pe apa (ca si in alte siscipline). Exersarea procedeelor tehnice si actiunilor tactice in aces regim se face ca, in concurs, stabilirea maiestriei tehnice sa scada (Dahnovschi, Lescenko). De acees, stimulii cei mai adecvati sunt aceia care apropie valoarea efortului de antrenament de cea de competitie: modelarea stresului de competitie in antrenament este cerinta obligatorie pentru realizarea performantelor superioare.

Bota, I. si Colibaba, D. (1998) arata ca varfurile de intensitate mare si foarte mare sunt provocate de:

tempoul de joc, succederea rapida a fazelor atac/aparare

ritmul de joc, densitatea actiunilor jucatorilor pe faze

aparari foarte agresive, joc bazat pe atac rapid, contraatac

necesitatea schimbarilor dese de jucatori pentru mentinerea unui tempo ridicat de joc (8 – 15 minute de solicitare ci 1 – 3 minute pauza activa sau pasiva).

Complexitatea efortului

In jocul de polo pe apa (ca in toate jocurile sportive) acest parametru este cel mai important in dinamica efortului pentru ca se apropie cel mai mult de original (modelul efortului propriu-zis).

Florescu, C. (citat de Bota, I., 1995) defineste complexitatea ca precizia in spatiu a miscarilor executate intr-un timp cat mai scurt si in conditii surprinzatoare in raport cu situatia momentana creata de joc.

Newmann si Mohs (citati de Dragnea in 1995, citat de marinescu in 1998) definesc numarul actiunilor motrice efectuate simultan in timpul unei activitati si de originalitatea configuratiei topologice a elementelor.

Gradul de complexitate al efortului este in functie de marimea si gradul de complexitate a tehnicii respective si in stransa legatura cu indemanarea.

Caracterul complex al efortului este dat in principal de diversitatea actelor motrice simple care compun o miscare si de numarul grupelor musculare angrenate in lucru, precum si de substratul metabolic necesar desfasurarii efortului.

Complexitatea efortului este principala componenta a capacitatii de performanta supusa analogiei si modelarii. Volumul si intensitatea devin instrumente de obiectivare a complexitatii eforturilor.

Bota, I., si Colibaba, D. (1998), dupa propriile cercetari au stabilit ca in jocurile sportive complexitatea efortului este determinata de urmatoarele relatii intre diferite tipuri de solicitari, adaptate la jocul de polo:

a) solicitari de natura complexa provocate de aparatul locomotor:

statice: mentinerea pozitiei ridicate pe apa, pozitii pregatitoare pentru start si plecari de pe apa, interceptii, sarituri si recuperari la minge, momente de lupta corporala combinate cu solicitari dinamice (care sunt preponderente)

dinamice: caracterizate prin densitate, varietatea si complexitatea elementelor de miscare in teren fara minge (deplasari laterale pentru demaraj, schimbari de directie etc), elemente tehnice si actiuni tactice individuale, colective si de echipa efectuate in conditii de mare solicitare fizica si psihica

b) solicitari fizice de legatura intre componentele modelului de joc:

tehnica in regim de tactica (si invers): circulatia minigiei prin pase in toate sistemele de atac utilizate;

tactica in regim de inalta solicitare fizica – pressing si atac rapid in toate situatiile de joc;

tehnica in regim de viteza: pase cu schimb de locuri, pase din miscare (tate variantele);

joc in regim de inalta solicitare psihica: final de meci la scor egal sau adversarul conduce cu un gol etc; exercitii tenico-tactice in momente decisive – lovitura de la 4 m, 7 m, exercitii sub forma de intrecere etc

c) solicitari psihice asociate, determinate de caracteristicile jocului si provocate de starile de concurs cu rezonanta asupra manifestarilor psihice comportamentale ale sportivilor (emotii, volitive etc):

de natura intelectuala: cunostinte teoretice (despre regulament, aplicarea unor sistme de joc etc), punerea in practica a conceptiei de joc, folosirea inteligenta a elementelor tehnice in functie de adversar, situatia din teren etc;

de natura volitiva: mobilizare, motivatie personala, invingerea starii de oboseala etc;

de natura afectiva: miza unei partide, rezultatul partidei, valoarea adversarului, increderea in sine si in coechipieri etc;

de natura psihosociala: relatii intre coechipieri, spirit de echipa, personalitatea echipei si a liderului, ambianta de concurs etc

d) solicitari discontinue si variabile ca volum, intensitate si complexitate motrica, realizate in functie de:

strategia si tactica aplicata, adversar, timpul de joc etc;

intreruperile de joc datorate regulamentului, arbitrilor, antrenorilor etc;

stresul de cantonament sau datorat perioadelor competitionale indelungate.

Durata efortului

Trebuie sa se incadreze in anumite limite de timp, sa se bazeze pe specificitatea efortului si este dependenta de intensitatea efortului (Ardelean, T., 1990).

Dupa Martin (1991, citat de Marinescu, 1998) durata efortului se determina prin:

a) in efortul de forta: durata (secunde, minute) a unei serii cu sau fara frecventa stabilita a exercitiilor (exemplu: antrenamentul in circuit)

b) in efortul de viteza (secunde) necesar parcurgerii unui traseu sau pentru numarul de repetari ale unor miscari

c) in efortul de rezistenta: timpul (secunde, minute, ore) necesar parcurgerii unui traseu.

Intre durata efortului si intensitatea submaximala a acestuia si frecventa cardiaca exista o crestere liniara a frecventei cardiace; aceasta crestere liniara nu mai este valabila in eforturile cu intensitate maxima sau prea mica.

Durata si caracterul pauzelor

Pauzele dintre repetari trebuie sa asigure o revenire in limite optime, a modificarilor vegetative si sa pastreze in functie reactia energetica pentru care a fost prestat efortul.

Pentru eforturi aerobe, pauzele vor fi mici (5 – 10 minute) la inot pentru dezvoltarea pragului aerob. Cu cat pauzele sunt mai scurte, efortul are un caracter aerob mai pronuntat. In cazul perfectionarii mecanismelor ATP – CP si glicolitic anaerobe, pauzele vor fi mai mari pentru a da posibilitatea depozitelor sa se refaca.

Caracterul pauzelor va fi activ in cazul eforturilor aerobe, pentru a mentine un tempo optim; in cazul eforturilor anaerobe, caracterul pauzelor va fi pasiv, asigurand o revenire a FC pana aproape de valorile de repaus (FC 80 – 90 batai / minut).

Durata efortului

In ultima perioada i se acorda o importanta din ce in ce mai mare; la inot se exprima prin numar de kilometri parcursi intr-o ora (valori minimale la seniori 2,8 km/ora).

CAPITOLUL IV

PARTICULARITATI ALE ANTRENAMENTULUI

IN RELATIA DINTRE FACTORII DE ANTRENAMENT IN JOCUL DE POLO PE APA LA NIVELUL JUNIORILOR

IV.1. Particularitatile planificarii anuale in jocul de polo pe apa

In general, jocul de polo este un sport de sezon, care dureaza circa 5 luni si, de obicei, este precedat de o perioada de 4 – 5 luni de pregatire, lasandu-se 2 – 3 luni de sezon mort.

Antrenamentul in afara sezonului

In timpul acestei perioade a anului se recomanda ca toti jucatorii sa ramana activi rezonabil, fara a fi necesara implicarea permanenta in polo. Totusi, perioada in afara sezonului ar trebui folosita pentru efectuarea unor programe de perfectionare a deprinderilor, de remediere a unor lipsuri ale jucatorilor individuali. Aceasta perioada se mai foloseste pentru un antrenament specializat cu greutati pentru dezvoltarea fortei si mentinerea mobilitatii jucatorilor.

Antrenamentul premergator sezonului

In functie de nivelul la care concureaza echipa, aceasta perioada de antranment dureaza de obicei intre 2 – 3 luni si ar trebui sa antreneze sisteme progresive de dezvoltare a energiei care sunt importante in acest sport. In afara de aceasta, antrenorul trebuie sa acorde timp in vederea combinarii talentelor individuale pentru a elabora strategii eficiente de echipa.

Antrenamentul in sezon

In cursul celor 5 luni de competitie, accentul trebuie pus pe indemanrea individuala si pe imbunatatirea strategiei de echipa, in timp ce trebuie mentinute sistemele de energie ce se cer a fi dezvoltate pe deplin, in timpul antrenamentelor premergatoare sezonului. Antrenorul va avea in vedere suplimentarea lectiilor de indemanare si strategie cu antrenament de sprint mai intensiv.

Astfel antrenorul, dupa ce a stabilit si identificat cerintele pentru echipa sa, va trebui sa treaca la elaborarea planului anual.

Planul anual de antrenament recomandat pentru nivelul A sau I

IV.2. Stabilirea unei relatii optime intre factorii

antrenamentului pe parcursul unui an de pregatire

competitionala

Etapizarea pregatirii

Etapa I – 1 septembrie – 10 ianuarie

Locul pregatirii: 1 septembrie – 3 ianuarie – Bucuresti

3 ianuarie – 10 ianuarie – Cantonament la munte

Este etapa inaugurala a pregatirii. Urmare a obiectivelor propuse, acestei etape ii revine sarcina realizarii bazei de pregatire fizica general, necesara pregatirii specifice ce va fi adaugata ulterior.

Pregatirea se va desfasura atat in aer liber cat si la piscina Lucian Grigorescu.

Obiective metodice:

dezvoltarea calitatilor motrice de baza (cu accent pe forta si rezistenta generala) atat de necesare contruirii “bazei” pentru etapele urmatoare;

predomina efortul de volum fata de cel de intensitate;

perfectionarea elementelor de baza ale jocului de polo;

prefectionarea multilatera a tuturor calitatilor fizice.

Se urmareste refacerea tuturor deprinderilor dupa perioada de trenzitie.

Metode de antrenament:

– pentru pregatirea fizica generala pe uscat:

alergari

jocuri complementare

circuit forta

– pentru pregatirea fizica nespecifica:

metoda antrenamentului cu intervale si repetari

– pentru pregatirea tehnico-tactica:

perfectionarea elementelor de baza

Structura pregatirii:

Pregatire fizica generala (in apa) 46%

Pregatire fizica generala (pe uscat) 17%

Pregatire fizica specifica 12%

Pregatire tehnico-tactica 10%

Pregatire teoretica 10%

Pregatire psihologica 5%

Etapa a II-a – 10 ianuarie – 6 februarie

Este o perioada pregatitoare precompetitionala.

Cu aceasta etapa, pregatirea echipei primeste din ce in ce mai mult caracter specific. Motivatia este data de prezenta la sfarsitul acestei perioade a primului turneu de campionat.

Pregatirea se va desfasura integral la Bucuresti in piscina Lucian Grigorescu.

Obiective metodice:

mentinerea calitatilor motrice de baza;

cresterea intensitatii;

perfectionarea elementelor de baza in conditii de joc (indeosebi a aruncarilor la poarta cu sau fara adeversar);

procedee tactice specifice echipei (cresterea vitezei de executie in momentul finalizarii actiunilor, imbunatatirea eficientei in situatiile tactice de inegalitate numerica);

insusirea a 1 –2 elemente tactice surpriza.

Metode de antrenament:

– pentru pregatirea generala pe uscat:

circuit forta;

exercitii de gimnastica, mobilitate, suplete

– pentru pregatirea fizica nespecifica:

antrenamente cu intervale si repetari

– pentru pregatirea fizica specifica:

exercitii de deplasare specifica

– pentru pregatire tehnico-tactica:

pase in regim de complexitate tactica (combinatii tehnico-tactice diferite, conditii de angajare atacant, aparator etc);

aruncari la poarta din combinatii tehnico-tactice complexe (conditii de superioritate numerica realizate atat pe cantraatac cat si din faza a doua);

exercitii tactice de superioritate numerica sau inferioritate numerica;

joc scoala la o poarta, la doua porti pe teren redus sau normal.

Structura pregatirii:

Pregatire fizica generala (in apa) 25%

Pregatire fizica generala (pe uscat) 10%

Pregatire fizica specifica 20%

Pregatire tehnico-tactica 30%

Pregatire teoretica 10%

Pergatire psihologica 5%

Etapa a III-a – 6 februarie – 16 aprilie

Perioada de pregatire competitionala.

Pregatirea se va desfasura la Bucuresti, cu exceptia perioadelor cand au loc turneele din provincie.

Obiective metodice:

Etapa de fata revine la caracterul pur de pregatire in care revitalizarea pregatirii fizice generale si specifice se impune in prima parte mai ales.

Se vor perfectiona procedee tehnice de baza in conditii de joc.

Perfectionarea situatiilor de superioritate si inferioritate numerica.

Stabilirea formulei (echipei) de baza si integrarea jucatorilor de schimb.

Cimentarea celor invatate in etapele anterioare.

Structura pregatirii:

Pregatire fizica generala (in apa) 12%

Pregatire fizica generala (pe uscat) 16%

Pregatire fizica specifica 19,5%

Pregatire tehnico-tactica 32%

Pregatire teoretica 10,5%

Pergatire psihologica 10%

Etapa a IV-a – 16 aprilie – 14 mai

Perioada precompetitionala.

Aceasta perioada de pregatire poate fi considerata precompetitionala deoarece in acest timp nu mai are loc nici o competitie, iar la sfarsitul ei incepe de fapt cea mai importanta etapa a campionatului care este TURNEUL FINAL.

Reprezinta penultima etapa de pregatire dupa care urmeaza meciurile din Turneul Final al Campionatului National de Polo pe Apa.

Obiective periodice:

mentinerea unui grad ridicat de pregatire fizica (in special pentru lucrul de inot);

mentinerea calitatii viteza in combinatii de forta si rezistenta;

perfectionarea la limite superioare a procedeelor tehnico-tactice de joc;

omogenizarea ansamblelor tactice ale echipei;

cel putin jumatate din lectiile de antrenament vor fi modelate pe modelul concurs.

Metode de antrenament:

– pentru pregatirea fizica generala:

exercitii de gimnastica, mobilitate, suplete inaintea fiecarei lectii de antrenament variind intre 15 – 20 min;

exercitii de repetari de inot pe distante scurte;

– pentru pregatirea fizica specifica:

exercitii de inot specific jocului de polo

– pentru pregatirea nespecifica:

antrenamente cu intervale si repetari;

– pentru pergatirea tehnico-tactica:

pase in regim de complexitate;

aruncari la poarta in regim de complexitate tactica (combinatii tehnico-tactice);

exercitii tactice de superioritate si inferioritate numerica;

jocuri scoala la o poarta, la doua porti, pe teren redus si normal.

Structura pregatirii:

1. Pregatire fizica generala (in apa) 10%

Pregatire fizica generala (pe uscat) 0%

Pregatire fizica specifica 20%

Pregatire tehnico-tactica 25%

Pregatire teoretica 10%

Pergatire psihologica 7%

Pergatire pentru joc 28%

Etapa a V-a – 14 mai – 3 iunie

Perioada competitionala.

Este etapa pentru care sportivii s-au pregatit un an competitional, este momentul in care ei vor da tot ce au acumulat in etapele premergatoare, sa-si atinga obiectivul propus.

Obiective:

crearea unui “suport” atat de pregatire dar indeosebi psihic in vederea obiectivului propus;

intrarea in stare de forma sportiva necesara abordarii acestei competitii importante.

Structura pregatirii: este reprezentata de participarea efectiva la turneu.

Se joaca semifinalele sub forma cel mai bun din 5 meciuri, dupa care se joaca finala la un interval de 3 –4 zile, sub acelasi sistem, cel mai bun din 5 meciuri.

Pregatire fizica specifica 20%

Pregaire tehnico-tactica 49%

Pregatire teoretica 18%

Pregatire psihologica 13%

Etapa a VI-a – 3 iunie – 1 septembrie

Etapa de tranzitie – pana la urmatorul ciclu competitional.