Studierea Impactului Impozitelor

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1- Cuantificarea rezultatelor la nivelul unei firme

Rezultatul contabil și rezultatul fiscal……………………………………………….4

Venituri neimpozabile………………………………………………..5

Cheltuieli deductibile…………………………………………………6

Cheltuieli cu deductibilitate limitată………………………………8

Cheltuieli nedeductibile…………………………………………….10

Capitolul 2 – Influența impozitelor asupra rezultatelor unei societăți

2.1 Analiza soldurilor intermediare de gestiune………………………………………13

2.1.1 Contul de profit și pierdere – sursă de informații pentru determinarea soldurilor intermediare de gestiune ale întreprinderii ……………………………………………13

2.1.2 Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rezultate. Capacitatea de autofinanțare……………………………………………………………………………19

2.2 Impactul impozitelor asupra profitului…………………………………………….21

2.3 Impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor societății…………………..23

Capitolul 3 – Studiu de caz. Calculul impozitelor și impactul acestora în cadrul SC COMTRANS SA

3.1 Scurtă prezentare a societății …………………………………………………………26

3.2 Determinarea impozitului pe profit………………………………………………….28

3.3 Impactul fiscalității asupra cheltuielilor cu personalul prin acordarea de bonuri de masă………………………………………………………………………………………………………….31

3.4 Impactul amortizării fiscale …………………………………………………………….33

3.5 Reinvestirea profitului……………………………………………………………………35

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………36

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………..38

Introducere

Societatea românească se află intr-un interval de timp în care se produc însemnate transformări produse de schimbarea sistemului centralizat cu un sistem democratic, reconstruirea structurii economice trecute și reașezarea ei pe principii moderne, practice, realiste, având în vedere interesele și nevoile individului. Tranziția țării noastre de la economia naționalizată la economia de piață , bazată pe proprietatea privată , libera inițiativă , formarea liberă a prețului pe baza raportului cererii și ofertei, concurență și/sau competiție între agenții economici, este un proces care se dovedește a fi complex, de lungă durată și cu implicații multiple.

În economia de piață, unde maximizarea profitului și obținerea de satisfacții este principalul motiv al desfășurării activităților economice, libertatea agenților economici reprezintă o mare responsabilitate pe care o au aceștia față de societate și față de ei înșiși. Aceștia suportă în mare măsură economia românească și de aceea sistemul trebuie sa le ofere anumite avantaje și să nu arunce pe umerii lor o presiune fiscală sporită .

În acest domeniu al impozitării , politica este esențială pentru țară și pentru toate statele membre ale Uniunii Europene , deoarece efectele acțiunilor petrecute într-o țară pot avea consecințe și în interiorul tărilor vecine. De aceea, în piata unică a Uniunii Europene, statele membre trebuie să să întreprindă acțiuni în direcții asemănătoare și să coopereze. Printre provocările care depășesc granițele țării se numără nevoile sociale în continuă schimbare și creșterea mediei de viață a populației din Uniunea Europeană. Statele member ale Uniunii Europene sunt nevoite să le facă față prin adoptarea unor decizii comune, în care sistemele de impozitare proprii fiecărui stat să fie armonizate cu aceste decizii, astfel încât:

– să asigure că politica impozitării dintr-un stat membru nu are un impact nedorit asupra altui stat membru;

– să asigure o suveranitate reală cetațenilor Uniunii Europene și reprezentanților acestora, suveranitate manifestată prin acțiuni comune ale statelor membre.

Impozitarea agenților economici constituie unul dintre cei mai importanți factori în economia Europeană, dar și în cea românească. Performanțele persoanelor juridice combinate cu un sistem de impunere fiscală performant și modern urmat de o bună utilizare a resurselor de către state conduc la prosperitatea lumii în care trăim.

Reforma fiscală urmărește contruirea unui sistem fiscal eficient , echitabil si coerent , care prevede îmbunătățirea structurii impozitelor, a rolului si a funcțiilor lor. Acest nou sistem fiscal spre care se tinde în cadrul reformei, permite administrarea eficientă și corectă și prin metoda prin care impozitele și taxele sunt concepute astfel încât să fie accesibile contribuabililor.

Aplicarea reglementărilor fiscale, repartiția și colectarea în ultimă instanță a impozitelor și taxelor nu se pot realiza fără un mecanism care se bazează pe tehnici, metode și instrumente specifice desfășurării activității de urmărire și control în domeniul respectiv, prin instituția administrației de stat care stabilește și încasează contribuțiile către stat.

Sistemul fiscal se manifestă intr-un cadru determinat de spațiu și timp și reprezintă cel mai cuprinzător sistem ce caracterizează domeniul fiscal . Acesta este diferit de la țară la țară, cel românesc cuprinde totalitatea impozitelor și taxelor plătite de persoanele fizice și juridice.

În acest context am ales influența politicii fiscale și a fiscalității asupra creșterii economice a agenților economici ca temă de studiu pentru lucrarea mea de licență, urmărind rolul impozitelor, taxelor și implicit al unui sistem fiscal modern, analiza veniturilor și aspecte privind presiunea fiscală la nivel de firmă pe exemplul unei societăți.

Capitolul 1

Cuantificarea rezultatelor la nivelul unei firme

Rezultatul unei activități economice este tratat din două puncte de vedere: rezultat contabil și rezultat fiscal. Contabilitatea românească este conectată la fiscalitate. Bilanțul contabil este destinat nevoilor proprii de informare și altor terți (în afară de stat), neținând cont de constrângerile fiscale. În lipsa unui bilanț fiscal, care să fie destinat fiscului pentru impunere, pentru obținerea rezultatului impozabil (fiscal) sunt necesare câteva prelucrări extracontabile. Rezultatul contabil (rezultatul brut al exercițiului sau rezultatul exercițiului înainte de impozitare) se calculează având în vedere cerințele unei contabilități de angajament și respectând principiul independenței exercițiului, care presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor, aferente activității curente, pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului la care se referă.

1.1 Rezultatul contabil și rezultatul fiscal

În contabilitate, determinarea rezultatului contabil presupune închiderea conturilor de cheltuieli si de venituri ale perioadei curente din clasele 6 si 7 prin contul de profit si pierdere 121. În urma închiderii conturilor de cheltuieli și venituri ale perioadei curente se determină rezultatul contabil: soldul debitor al contului 121 reflectă pierderea entității, iar soldul creditor al acestui cont reflectă profitul contabil (brut). Rezultatul brut al exercițiului corectat cu deducerile fiscale și cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal permite obținerea rezultatului fiscal (profit impozabil sau pierdere fiscală).

Rezultatul contabil = Venituri totale – Cheltuieli totale

Reglementările fiscale privind calcularea rezultatului impozabil și a impozitului pe profit sunt prevăzute în Codul fiscal, Titlul II „Impozit pe profit”.

Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil – Reduceri fiscale + Elemente nedeductibile fiscal

sau

Rezultatul fiscal = Venituri totale – Cheltuieli totale – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile

1.1.1 Conform legislației în vigoare, sunt considerate venituri neimpozabile:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;

b) diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se dețin titlurile de participare;

c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative;

e) în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacționarea titlurilor de participare pe piața autorizată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. În aceeași perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum și cheltuielile înregistrate cu ocazia desfășurării operațiunilor de tranzacționare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară;

g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiții imobiliare, după caz.

După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, venituri neimpozabile și:

a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întrunește cumulativ următoarele condiții: 1. plătește impozit pe profit, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări; 2. deține minimum 15% din capitalul social al unei persoane juridice dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv minimum 10%, începând cu 1 ianuarie 2009; 3. la data înregistrării venitului din dividende deține participația minimă prevăzută la punctul 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani.

Sunt, de asemenea, venituri neimpozabile și:

b) dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care persoana juridică română îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la pct. 1 – 3;

c) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăți-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întrunește, cumulativ, următoarele condiții: 1. are una dintre formele de organizare prevăzute de statele membre respective; 2. în conformitate cu legislația fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene; 3. plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia; 4. deține minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat membru, respectiv o participare minimă de 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009; 5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deține participația minimă prevăzută la punctul 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani.

1.1.2 Referitor la cheltuieli, putem considera ca regulă principală că acestea sunt deductibile numai dacă au fost ocazionate în scopul obținerii de venituri impozabile. Explicit, au fost numite de Codul fiscal următoarele cheltuieli ca fiind integral deductibile:

a) cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil;

b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

c) cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

d) cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

e) cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;

f) contribuția la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

g) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;

h) cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat;

i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

j) cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;

k) cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate;

l) cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor;

m) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale;

n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, în următoarele cazuri: 1. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești; 2. debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori; 3. debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor; 4. debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

o) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate;

p) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărțile funciare sau cărțile de publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate;

r) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvențiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenții guvernamentale și alte instituții naționale și internaționale;

s) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt impozitate conform titlului III –Impozit pe venit -.

1.1.3 Cheltuielile cu deductibilitate limitată sunt considerate următoarele:

a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

b) suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. Intră sub incidența acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități ori unități aflate în administrarea contribuabililor: grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, pentru școlile pe care le au sub patronaj, precum și alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori și salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi în gospodărie și contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;

d) perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice;

e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

f) cheltuielile cu provizioane și rezerve, în limita prevăzută de lege;

g) cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar, în limita prevăzută de lege;

h) amortizarea, în limita prevăzută de lege;

i) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

j) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

k) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;

l) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;

m) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții;

n) începând cu 01.01.2012, cheltuielile privind combustibilul (în proporție de 50%) pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului, cu excepția situației în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii: 1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat, transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă; 2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi; 3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfășurarea activității de instruire în cadrul școlilor de șoferi.

1.1.4 În categoria cheltuielilor nedeductibile aparțin următoarele:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară;

dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI – Taxa pe valoarea adăugata. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme;

cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepția celor prevăzute de lege;

cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III – Impozitul pe venit;

alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu excepția prevederilor titlului III ;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 22, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situații decât cele prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. n). În această situație, contribuabilii care scot din evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:

1. 3 la mie din cifra de afaceri;

2. 20% din impozitul pe profit datorat.

În limitele respective se încadrează și cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcției de localuri, al dotărilor, achizițiilor de tehnologie a informației și de documente specifice, finanțării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialiști, a burselor de specializare, a participării la congrese internaționale;

cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. g) și m).

cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreștere a valorii acestora.

r.1) cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;

r.2) cheltuielile din reevaluarea mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;

r.3) cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, în cazul în care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;

r.4) cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deținute pentru activitatea proprie;

50% din cheltuielile privind combustibilul, pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului. Prin excepție de la prezentele prevederi, cheltuielile privind combustibilul sunt integral deductibile în situația în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat, transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă;

2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfășurarea activității de instruire în cadrul școlilor de șoferi;

cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.

Capitolul 2

Influența impozitelor asupra rezultatelor unei societăți

2.1 Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă palierele succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

2.1.1 Contul de profit și pierdere – sursă de informații pentru determinarea soldurilor intermediare de gestiune ale întreprinderii

Contul de profit și pierdere reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de Legea Contabilității 82/1991 republicată, care concentrează veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explică modul de formare a rezultatelor. Într-o manieră generală, el oferă informațiile necesare pentru înțelegerea și explicarea profitului sau pierderii înregistrate de un agent economic. Contul de profit și pierdere cuprinde:

– toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul exercițiului;

– toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleiași perioade.

Compararea veniturilor totale obținute cu cheltuielile totale efectuate, permite obținerea unui rezultat global de tipul :

Rezultat global= Venituri totale –Cheltuieli totale

În structurarea veniturilor și cheltuielilor, practica românească, precum și cea franceză, a adoptat clasificarea după natură, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă privilegiază gruparea după destinație sau pe funcții ale întreprinderii.

Potrivit OMFP 3055/2009, în țara noastră contul de profit și pierdere se întocmește obligatoriu de către toate unitățile patrimoniale, fie în sistem de bază (unități mari), fie în sistem prescurtat (unitățile mici și mijlocii).

Contul de profit și pierdere care grupează veniturile și cheltuielile pe tipuri de activități (de exploatare, financiară și extraordinară) permite determinarea a trei indicatori parțiali ai rentabilității:

– rezultatul exploatării;

– rezultatul financiar;

– rezultatul extraordinar.

De asemenea, contul de profit și pierdere permite determinarea indicatorului global de rentabilitate: rezultatul exercițiului financiar (înainte și după impozitare).

,,Tabloul soldurilor intermediare de gestiune” este elaborat obligatoriu de către întreprinderile franceze si reprezintă o sursă adițională de informații pentru determinarea și analiza rezultatelor. În realitate, tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o altă variantă de prezentare a contului de rezultate. El propune un alt mod de grupare a veniturilor și a cheltuielilor, precum și evidențierea mecanismului de formare a principalilor indicatori de rezultate și rentabilitate.

Normele metodologice românești nu fac referire la aceste solduri și evident, nu fac precizări privind determinarea lor.

Tabel 1 – Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Marja comercială vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială și comercială) și reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora .

Analiza producției exercițiului

Producția exercițiului permite compararea consumurilor exercițiului cu nivelul de activitate căruia îi corespund , fiind cu atât mai importantă cu cât valoarea stocurilor de produse și producție în curs este mai ridicată. Ca expresie a activității globale, producția exercițiului se obține prin însumarea următoarelor componente:

Qex = Qv + Qs + Qi

unde, Qv reprezintă producția vândută;

Qs – producția stocată;

Qi – producția imobilizată.

Producția vândută reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor vândute clienților, evaluată la prețul de vânzare. Producția stocată Qs se calculează :

Qs = Sf – Si

Dacă Sf – Si < 0 atunci Sf < Si, are loc sporirea vânzărilor respectiv comercializarea unei părți din producția aflată în stoc (destocare).

Dacă Sf – Si > 0 atunci Sf > Si, are loc stocarea producției.

Producția stocată se evaluează la costul de producție. Producția imobilizată reprezintă producția de active imobilizate realizate de întreprindere pentru ea însăși, și este evaluată la cost de producție. Prin urmare, producția exercițiului este un indicator eterogen din punct de vedere al modului de evaluare a componentelor sale. Problemele analizei producției exercițiului sunt identice cu cele prezentate la cifra de afaceri.

Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată reprezintă valoarea creată în plus de întreprindere peste valoarea produselor achiziționate de la terți. Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:

– Metoda substractivă (metoda diferențelor).

– Metoda aditivă (însumare).

După metoda diferențelor, valoarea adăugată se determină pe baza relației:

VA = CA – Ci

Consumurile intermediare (CI), reprezintă consumurile provenite de la terți: materii prime, materiale, energie electrică, apă, combustibil, prestări servicii etc. Determinarea în practică a valorii adăugate după această metodă este dificil de realizat, deoarece consumurile provenind de la terți se referă nu numai la producția vândută (CA), ci la producția totală a întreprinderii. Prin urmare, ar fi mai indicată relația:

VA = Qex – Ci

În analiza valorii adăugate, pe lângă mărimile absolute (valoarea adăugată în mărime absolută, calculată și analizată mai sus) și mărimile relative (ratele valorii adăugate). Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria și practica economică sunt:

a) Rata variației valorii adăugate, care permite aprecieri cu un plus de precizie, asupra creșterii sau regresiei activității:

VA1 – VA0

Rv = X 100

VA0

De aceea această rată este denumită în literatura economică „rata de creștere a întreprinderii“.

b) Rata valorii adăugate (gradului de integrare a activității):

VA

R = X 100

CA

Acest indicator este o expresie a productivității globale, a bogăției create la un anumit nivel de activitate. Valoarea adăugată este și expresia bogăției create de întreprindere, bogăție ce se repartizează între cinci parteneri: personalul, statul, creditorii financiari, acționarii, întreprinderea. După metoda aditivă, valoarea adăugată presupune însumarea următoarelor elemente:

salarii și cheltuielile sociale aferente (reprezentând remunerarea factorului muncă);

dobânzi ( ca remunerare a creditorilor financiari);

impozite, taxe, vărsăminte asimilate (remunerarea statului);

amortizări ( ca remunerare a factorului tehnic);

dividende (ca remunerare a acționarilor);

rezultatul net (ca remunerare a întreprinderii).

Pentru ca aceste rate ale valorii adăugate să fie utile în procesul de decizie, se impune raportarea lor la ratele similare ale unor întreprinderi comparabile, precum și la valoarea ratelor sectoriale. Fără să se constituie un instrument exhaustiv, analiza valorii adăugate prezintă interes pentru orice întreprindere, indiferent de domeniul de activitate, deoarece permite evaluarea performanțelor, a eficienței folosirii factorilor de producție, a politicii comerciale.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rentabilitate

Excedentul brut al exploatării (EBE) sau, după caz, insuficiența brută de exploatare (IBE) exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare (operații strict legate de producția industrială, de activitatea comercială sau prestări de servicii), resursă principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor. Rezultatul brut al exploatării este primul sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate, acest indicator mai este denumit și marja brută a exploatării. Mărimea lui este independentă de politica de amortizări și provizioane, de politica financiară a întreprinderii, dar este direct influențat de politica de salarizare a întreprinderii. Este un indicator util în analiza comparativă a rezultatelor unor întreprinderi care practică sisteme de amortizare diferite, datorită faptului că nu ia în considerare cheltuielile cu amortizările și provizioanele. Din punct de vedere financiar acest indicator, prezintă un interes deosebit deoarece operează cu fluxurile de numerar, și de aceea el se mai numește cash-flow-ul din exploatare.

EBE = VM din expl. – CHM din expl.

Rezultatul exploatării caracterizează performanțele comerciale și financiare ale unei întreprinderi, independent de politica financiară și fiscală. Spre deosebire de RBE, acest sold ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor. Rezultatul exploatării se poate calcula și direct, ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente exploatării:

RE = VE – ChE

Acest indicator are cea mai mare pondere în rezultatul final al unei întreprinderi, ceea ce impune o investigație complexă a factorilor de influență și a cauzelor acțiunii lor. Rezultatul financiar este dependent de politica financiară a întreprinderii, se calculează direct, ca diferență între veniturile și cheltuielile financiare:

RE = VF – ChF

Rezultatul curent (RC) este rezultatul atât al activității de exploatare, cât și al activității financiare , dar nu ia în considerare elementele extraordinare. Acest indicator permite aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității. RC elimină distorsiunile generate de modalitățile de impozitare, deoarece este calculat independent de politica fiscală.

RC= Rexploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul extraordinar permite măsurarea influenței elementelor extraordinare în formarea rezultatului global al unei întreprinderi, se calculează direct ca diferență între veniturile și cheltuielile extraordinare:

RExtraordinar = VExtraordinare – ChExtraordinare

Rezultatul net al exercițiului financiar corespunde sintezei rezultatului curent și extraordinar, corectat cu impozitul pe profit.

Rnet= RC+RExtraordinar – (Impozitul pe profit+ Alte impozite)

Analiza performanțelor unei întreprinderii prin prisma rezultatului net este, adesea, puțin semnificativă deoarece ia în considerare elementele extraordinare și impozitul pe profit. Aprecierea efortului real al firmei, a potențelor și dificultăților acesteia necesită investigarea rezultatului exploatării, a condițiilor de formare și a factorilor de acțiune determinanți. Rezultatul exploatării este determinat de: factorii intrinseci ai activității de exploatare; de alegerea contabilă în materie de sisteme de amortizare, evaluare a stocurilor, constituire de provizioane, calculație a costurilor, etc. Analistul trebuie să identifice cele două categorii de cauze, pentru a putea formula recomandări fiabile optimizării consumurilor de resurse. Analiza performantelor întreprinderii cu ajutorul SIDG oferă indicii cu privire la modul în care este creată, respectiv transformată valoarea în cadrul întreprinderii, și astfel se pot identifica problemele de management sau chiar de strategie a întreprinderii.

2.1.2 Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rezultate. Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare

Autofinanțarea este o sursă de finanțare (indicată pentru a acoperi investițiile în active imobilizate și variația nevoii de fond de rulment) generată de activitatea întreprinderii. Ea se calculează, de regulă, fără câștigurile din cesiunea imobilizărilor, acestea figurând ca o sursă de finanțare (internă) distinctă. Autofinanțarea este o sursă de finanțare internă, diferită de capitalurile proprii externe puse la dispoziția întreprinderii de către asociați. Autofinanțarea reprezintă un surplus monetar potențial egal cu diferența dintre capacitatea de autofinanțare și dividendele plătite.

Autofinanțarea are două componente:

– autofinanțarea de menținere, formată din amortizarea ce asigură reînnoirea activelor imobilizate scoase din funcțiune, la care se adaugă ajustările pentru deprecierea sau pierderea de valoare a elementelor de activ și provizioanele;

– autofinanțare de creștere, care cuprinde profitul net reinvestit, și provizioanele cu caracter de rezervă (dacă este reglementată constituirea lor). Partea din profitul net rămasă la dispoziția întreprinderii pentru autofinanțare se poate găsi în mai multe posturi ale bilanțului: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale, alte rezerve.

Dacă se înregistrează pierdere, autofinanțarea nu permite să se mențină constant nivelul fondurilor angajate de întreprindere; deci capitalul propriu al întreprinderii se va reduce. Autofinanțarea poate avea două destinații fundamentale: finanțarea investițiilor și rambursarea împrumuturilor pe termen mediu și lung. Studiul și previziunea autofinanțării sunt necesare pentru a determina nivelul datoriilor pe termen mediu și lung la care poate să apeleze întreprinderea. De fapt, cu ocazia contractării unui împrumut pe termen mediu sau lung, întreprinderea dispune anticipat de autofinanțarea viitoare care îi va servi la rambursarea împrumutului. Deci, din punct de vedere strict financiar, la nivelul întreprinderii, autofinanțarea:

– reprezintă o finanțare internă disponibilă pentru investiții de menținere a capitalului economic, cât și de asigurare a creșterii întreprinderii; – reprezintă o garanție a rambursării împrumuturilor, un element esențial al capacității de îndatorare a întreprinderii.

Atunci când autofinanțarea este insuficientă pentru a acoperi toate nevoile de fonduri, dacă nu se recurge la împrumut, întreprinderea poate să eșaloneze cheltuielile pe o perioadă prea lungă sau să aleagă investiții modeste ca mărime, pierzând din eficacitate.

Analiza și previziunea autofinanțării sunt indispensabile pentru a evalua capacitatea întreprinderii de a contracta împrumuturi pe termen mediu și lung. Pentru întreprindere, autofinanțarea constituie:

– un mijloc de finanțare avantajos;

– o finanțare indispensabilă, mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii ai căror proprietari se tem să recurgă la împrumuturi pentru a nu pierde controlul asupra întreprinderii;

– autofinanțarea asigură independența financiară a întreprinderii (în măsura în care nu va apela la împrumuturi);

– autofinanțarea majorează capacitatea de îndatorare a întreprinderii, ceea ce va da posibilitatea întreprinderii să obțină mai ușor credite de la bănci și alte instituții specializate;

– autofinanțarea reprezintă singura sursă de finanțare atunci când întreprinderea nu poate proceda la o majorare a capitalului social și nu poate să recurgă la noi împrumuturi.

Limitele autofinanțării:

– diminuează mobilitatea capitalului;

– favorizează întreprinderile prospere, care realizează profituri importante;

– întreprinderile noi au dificultăți în a se autofinanța;

– determină modificarea condițiilor de repartizare a veniturilor, acestea fiind repartizate în detrimentul consumatorilor: salariați și acționari (asociați).

Capacitatea de autofinanțare reprezintă o exprimare în termeni monetari a capacității firmei de a-și asigura dezvoltarea prin mijloacele financiare proprii. Acesta exprimă diferența dintre veniturile încasabile ale firmei și cheltuielile plătibile ale acesteia.

Capacitatea de autofinanțare ( CAF) se poate calcula prin:

Metoda deductivă

* cu excepția veniturilor și cheltuielilor privind activele imobilizate cedate

Metoda aditivă ( adițională)

În concluzie, capacitatea de autofinanțare reprezintă diferența dintre veniturile încasabile și cheltuielile plătibile; apare ca un surplus monetar potențial degajat de activitatea întreprinderii și grupează ansamblul resurselor interne a căror utilizare este decisă de întreprindere. Reflectă capacitatea întreprinderii de a finanța creșterea sa. Capacitatea de autofinanțare, de regulă, nu este influențată de câștigurile sau pierderile din cesiunea activelor imobilizate.

2.2 Impactul impozitelor asupra profitului

Scopul activității oricărei întreprinderi îl constituie maximizarea profitului, desfășurarea activităților economice în condiții de reabilitate economică.

Sistemul fiscal este un produs al gândirii, deciziei, acțiunii factorului uman, ca urmare a evoluției societății umane, creat inițial pentru a răspunde unor obiective financiare, la care, ulterior, s-au adăugat și obiective de natură economico-sociale.

Activitatea și rezultatele unei entități economice sunt influențate, printre altele, și de nivelul impozitelor și taxelor pe care le varsă la buget. Acest impact este favorabil atunci când statul le folosește ca instrument de impulsionare a dezvoltării activității economice, ramuri sau subramuri economice. Astfel rezultatele întreprinderii au alte dimensiuni atunci când acestea beneficiază de facilități de ordin fiscal, cum sunt: stabilirea unor taxe vamale mari la importul unor produse de același gen cu cele produse în unitatea respectivă, scutiri de taxe vamale la importul unor mașini și echipamente necesare dezvoltării activității, scutiri la plata unor impozite indirecte etc. Influență pozitivă asupra rezultatului au și cheltuielile permise a fi deduse din baza impozabilă. De asemenea, sistemul subvențiilor are un impact favorabil, subvenții care se primesc, de regulă, pentru realizarea unor programe de cercetare de interes național, pentru producerea unor bunuri de importanță vitală sau strategică.

În general, atunci când nivelul impozitelor și taxelor este determinat cu cotă fixă mare, avantajează pe întreprinderile care le-au obținut; în cazul impozitelor determinate în cote proporționale, în funcție de nivelul rezultatului, obținerea unui rezultat peste o anumită limită devine nefavorabilă.

Activitatea economică, în general, este influențată negativ atunci când sistemul fiscal este lent și birocratic, obligând agenții economici la evidențe costisitoare, calcule complexe și în continuă modificare.

Un caz aparte îl constituie întreprinderile publice, la care activitatea lor nu întotdeauna poate fi apreciată din punctul de vedere al nivelului rezultatelor financiare obținute; în multe cazuri trebuie să se țină seama de o serie de factori care influențează direct activitatea economică. Sunt factori care se referă la necesitatea dezvoltării economico-sociale a unor zone geografice din țară, la dezvoltarea prioritara a anumitor ramuri și subramuri, urmărind obiective economice de importanță națională (ex.: protejarea mediului) etc.

Rentabilitatea întreprinderii publice este influențată într-o mare măsură de prețurile sau tarifele practicate; astfel, în cazul anumitor produse de primă necesitate sunt stabilite prețuri sub costurile medii, pentru a asigura posibilitatea procurării lor și de către cei care realizează venituri modice. În cazul altor produse, însă, prețurile stabilite depășesc costurile și cuprind și un profit mare (băuturi alcoolice, tutun ș.a.), ele răspunzând astfel și unor necesități fiscale. Prin urmare, întreprinderile publice care practică prețuri sub costuri nu pot fi apreciate ca având o activitate necorespunzătoare, întrucât pierderile înregistrate sunt datorate prețurilor scăzute impuse de autoritatea publică. De asemenea, rentabilitatea mare obținută de întreprinderile publice care utilizează prețuri peste nivelul recunoscut de piață, nu reprezintă un merit al eforturilor întreprinderilor respective.

În concluzie, în aprecierea calității activității desfășurate de întreprinderile publice trebuie urmărită armonizarea intereselor generale ale statului cu cele ale agenților economici și ale consumatorilor. Astfel, nu pot fi apreciate favorabil eforturile în direcția micșorării profitului pentru a plăti la bugetul de stat un impozit pe profit mai mic, deoarece astfel se reduc resursele bugetare ale statului.

Unul dintre obiectivele urmărite în legătură cu fiscalitatea este minimizarea impozitelor plătite de întreprindere. Alegerile care rezultă din aceasta pot să fie compatibile cu gestiunea contabilă, dar ele sunt uneori contradictorii în unele puncte. Întreprinderea se găsește, mai mult decât se crede, confruntată cu alegeri în materie fiscala. Astfel, ea poate să decidă : utilizarea sau nu a avantajelor fiscale propuse pentru o întreprindere, poate refuza să constituie un provizion pentru creșterea prețurilor; utilizarea sau nu a unor opțiuni fiscale al căror impact trebuie să știe să-1 măsoare.

Rezultatul final poate fi privit din două unghiuri: rezultatul contabil și rezultatul fiscal. Astfel, în domeniul deficiturilor fiscale, posibilitățile legale sunt numeroase, în timp ce, un deficit contabil este o contraperformanță pe care întreprinderea trebuie să o corecteze cât mai repede posibil dacă vrea sa-și asigure perenitatea. Un deficit fiscal, datorită posibilității de raportare asupra beneficiilor ulterioare, poate constitui un atu care este convenabil de a fi folosit cât mai bine în funcție de posibilitățile oferite de legislație. Deficitul fiscal nu poate fi transmis unei alte societăți decât în cazuri și condiții specifice cum ar fi fuziunea.

O întreprindere urmărește, după cum se știe beneficiul nu deficitul, iar acest beneficiu este supus impozitării. Este important de a nu determina beneficiul servind drept baza de calcul pentru impozitare. Beneficiul fiscal sau beneficiul impozabil nu corespunde decât rareori cu beneficiul contabil. De fapt, legea fiscală a fixat regali diferite de cele ale planului contabil privitoare atât la deductibilitatea anumitor cheltuieli, cât și la condițiile de impozitare a anumitor venituri. Se cuvine deci pentru determinarea bazei impozabile, să aplicăm aceste reguli fiscale. Pentru aceasta se ia ca punct de plecare rezultatul contabil căruia i se aplică niște corecturi. Anumite sume trebuie să fie adăugate rezultatului contabil, acestea putând fi denumite generic REINTEGRĂRI, alte sume trebuie diminuate din rezultatul contabil, acestea fiind DEDUCERILE.

Reintegrările și deducerile sunt calcule efectuate în afara contabilității. Acestea sunt corectări extra-contabile.

Să ne amintim ecuația fundamentală:

REZULTAT = VENITURI – CHELTUIELI

În general, cheltuielile sunt deductibile în aceeași manieră, atât pentru a calcula rezultatul contabil, cât și rezultatul fiscal.

Prin excepție, anumite cheltuieli se deduc după regulile obișnuite pentru calculul rezultatului contabil, dar nu pot fi deduse pentru calculul rezultatului fiscal.

2.3 Impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor societății

Profitul net al unei societăți este influențat de valoarea impozitul pe profit. Impozitul pe profit are influență asupra rezultatului brut micșorându-l cu suma rezultată din înmultirea acestuia cu cota de impozitare.

Acest lucru se întâmplă atunci când profitul contabil are aceeași valoare cu profitul impozabil, un caz foarte rar, de altfel, deoarece nu toate cheltuielile efectuate sunt deductibile si nu toate veniturile sunt impozabile. De asemenea, impozitul pe profit este influențat si de unele facilitati acordate societăților cum sunt scutirilor de la impozit, reducerea cotelorde impozitare, micșorarea profitului impozabil, ele nefiind cheltuieli efective.

Impozitul pe profit reprezintă principala sursă de alimentare a bugetului public cu venituri , pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare satisfacerii drepturilor cetățenilor cu privire la sănătate, apărare și ordine publică, învățământ , cultură și artă, sport, ocrotire socială și protecție ecologică, precum și pentru finanțarea unor acțiuni și obiective economice de interes național.

Randamentul fiscal al impozitului pe profit este în general scăzut, deoarece există multiple posibilități de evaziune fiscală.

Cu toate acestea , ponderea impozitului pe profit în finanțarea publică poate crește printr-o organizare mai eficientă a evidențelor contabile ale agenților economici, conform prevederilor legale din Legea nr. 82/1991 –Legea Contabilității- și prin aplicarea imediată a sancțiunilor prevăzure de lege . Cu toate acestea, impozitul pe profit are un rol important în creșterea ponderii impozitelor directe în sistemul fiscal român.

În forma inițială, impozitul pe profit a fost conceput ca un instrument fiscal nou, înlocuind numeroase impozite existente în aceasta materie. Pe parcurs, au fost adoptate noi reglementări privind impozitarea veniturilor persoanelor juridice, în acord cu evoluția reformei legislative.

Capitolul 3

Studiu de caz. Calculul impozitelor și impactul acestora în cadrul SC COMTRANS SA

3.1 Scurtă prezentare a societății

Firma SC COMTRANS SA a obținut în anul 2010 – Locul 1 in Top Afaceri Microîntreprinderi Romania, localitatea Brezoi.

Domeniul de activitate : transporturi internaționale și interne pe auto, vânzări anvelope noi și piese noi de autocamioane, utilaje agricole, industriale, autoutilaje reparații auto, alte activități, vânzari anvelope și piese auto noi pentru autoturisme.

Sursa: www.listafirme.ro

Grafic 3.1 Evoluția în timp a CA, Profitului și Datoriilor

Analiza riscurilor intreprinderii

Expunerea entității la riscul de piață, riscul de credit, riscul de lichiditate și la riscul fluxului de trezorerie

Riscul de indatorare este minimizat (in cursul anului curent a beneficiat de o linie de credit pe o perioada de 12 luni) iar lichiditatea in cadrul miscarilor de numerar net este imbunatatita.

3.2 Determinarea impozitului pe profit

În acest subcapitol mi-am propus să determin impozitul pe profit la societatea comercială S.C. COMTRANS SA pe anul 2011,pe baza datelor existente în Balanța de Verificare de la sfârșitul trimestrelor (anexă).

Pentru a determina impactul impozitului pe profit, impact dat de cheltuielile nedeductibile și cota de impozitare asupra rentabilității întreprinderii vom pleca de la urmatoarele relații:

1) profit contabil = venituri totale – cheltuieli totale – impozit pe profit;

2) impozitul pe profit = profitul impozabil · cota de impunere;

3) profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale + cheltuieli nedeductibile

– venituri neimpozabile.

sau profit impozabil= venituri impozabile – cheltuieli deductibile.

La societatea comercială, la sfârșitul anului 2011 sunt înregistrate în Contul de Profit și Pierdere urmatoarele date:

Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile 66.593 lei;

Alte cheltuieli materiale 5.415 lei;

Alte cheltuieli externe (cu energia și apa) 1.949 lei;

Cheltuieli privind marfurile 2.028.306 lei;

Cheltuieli cu personalul 80.991 lei;

Ajustãri de valoare privind imobilizãrile corporale ºi necorporale – Cheltuieli 105.555 lei

Alte cheltuieli de exploatare 146.732 lei;

Total cheltuieli de exploatare 2.435.541 lei.

Cheltuieli privind dobânzile 41.135 lei;

Alte cheltuieli financiare 4.842 lei;

Total cheltuieli financiare 45.977 lei.

CHELTUIELI TOTALE = Total cheltuieli de exploatare + Total cheltuieli financiare=

=2.435.541 + 45.977=2.481.518 lei

Veniturile impozabile înregistrate la sfârșitul anului 2011 sunt următoarele:

Venituri din vânzarea mărfurilor 2511488 lei;

Alte venituri din exploatare 1114 lei;

Total venituri din exploatare 2.574.770 lei.

Venituri din dobânzi 73 lei;

Total venituri financiare 73 lei.

VENITURI TOTALE = Total venituri din exploatare + Total venituri financiare =

= 2.574.770 + 73 = 2.574.843

Din datele de mai sus putem calcula rezultatul contabil

Rezultatul contabil = Total venituri – Total cheltuieli=2.574.843-2.481.518 =93.325 lei.

Identificarea cheltuielilor nedeductibile:

Cheltuieli cu impozitul pe profit 19.708 lei . Nu se adună în total cheltuieli nedeductibile;

Despăgubiri, amenzi și penalități 514,51 lei;

c) Cheltuieli nedeductibile rezultate din diferența de dobandă

Gradul de îndatorare al companiei =

Grad îndatorare= 74290 / 1240081 = 0,60 <3

Creditele firmei sunt prezentate în tabelul de mai jos :

În cazul nostru cheltuiala cu dobânda este integral deductibilă ca urmare a faptului ca

Gradul de Îndatorare al companiei este mai mic decât 3 .

d) Cheltuieli sociale sunt deductibile în limita a 2% din Fondul de salarii , nu este cazul pentru compania noastră.

e) Cheltuieli cu sponsorizări și burse pentru elevi: nu este cazul.

f) Alte cheltuieli nedeductibile (lipsă contracte, bază justificativă etc) : 1500 lei

g) Cheltuieli cu combustibilul nedeductibile 1850 lei ( cheltuielile cu combustibilul mașinilor care nu sunt destinate transportului de persoane sau care nu sunt ale agenților de vânzări, sunt cheltuieli nedeductibile)

h) cheltuieli cu marfa nedeductibile 20000 lei ( lipsă la inventar a unor mărfuri care sunt neimputabile și care nu au asigurare reprezintă cheltuieli nedeductibile )

i) cheltuieli cu alte impozite și taxe nedeductibile 4800 lei ( reprezintă TVA colectat aferent mărfurilor lipsă la inventar)

j) cheltuieli de protocol , parțial deductibile în limita a 2% din profit :

93325,43 * 2% = 1866,50

13492,26 – 1866,5 = 11625,76 (cheltuieli de protocol nedeductibile )

TOTAL CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE = 1850 + 20000 + 11625,76+ 514,51 + 1500 + 4800 = 40290,27 lei

Având toate datele necesare determinării profitului impozabil putem calcula impozitul pe profit pe anul 2011.

Profit impozabil= (Venituri totale –Venituri neimpozabile) – (Cheltuieli totale – Cheltuieli nedeductibile)

Profit impozabil= (2.574.843 – 0 ) – (2.481.518 – 40290,27 ) = 123175 lei

Impozitul pe profit=Profit impozabil x 16%

Impozit pe profit =123175 x 16%= 19708 lei.

Impozitul pe profit cumulat datorat de societate pe anul 2011 este de 19708 lei.

Rezultatul net al exercițiului financiar(profit net)= Rezultatul contabil (Rezultatul brut al exercițiului) – Impozitul pe profit

Profit net = 93.325 – 19.708 =73.617 lei

Această suma reprezintă profitul net al societății comerciale SC COMRANS SA pe anul 2011. Profitul net al societății poate fi repartizat astfel :

Dividende ce se cuvin acționarilor;

Rezerva legala = 5% * Profit net = 3680,85

Acoperirea piederilor din anii precedenți , etc.

În concluzie, impactul impozitării profitului se manifestă în mod semnificativ asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, având la bază, în principal latura posibilității sau imposibilității deducerii din punct de vedere fiscal a unor cheltuieli: influența impozitului pe profit asupra rezultatelor este cu atât mai ridicată, cu cât întreprinderea înregistrează cheltuieli nedeductibile mai ridicate. Această incidență se concretizează prin variația, în urma impozitării, a profitului rămas la dispoziția întreprinderii în vederea finanțării altor obiective ale acesteia.

3.3 Impactul fiscalității asupra cheltuielilor cu personalul prin acordarea de bonuri de masă

În vederea obținerii unor rezultate bune pentru societate, managerul Boromir căută soluții pentru micșorarea cheltuielilor aferente veniturilor realizate, pentru ca atât volumul cât și calitatea productiei sa ramâna neschimbate sau să se ajungă la o îmbunătățire a acestora. Cheltuielile cu personalul înregistreaza valori importante la nivelul întreprinderilor în comparatie cu principalii indicatori ai rezultatelor.

Micșorarea cheltuielilor cu angajații societății se poate face prin acordarea bonurilor de masa pentru o parte din salariu. Acestea reprezinta un avantaj care se poate acorda salariatilor în limitele impuse prin legile bugetare anuale, pentru zilele în care acestia îsi desfasoara activitatea. Bonurile de masa prezinta cheltuieli pentru angajator, dar nu sunt considerate cheltuieli cu salariile brute, deci pentru valoarea acestora nu se datoreaza contributii la asigurari sociale sau la alte fonduri.

Un angajat poate beneficia numai de un bon de masă pe zi, astfel, câte zile lucrătoare are, tot atâtea bonuri de masă.

În continuare vom vedea care este impactul acordării de bonuri de masa, pentru o parte din salariu în comparatie cu situatia când nu se acordă bonuri de masa, asupra cheltuielilor cu personalul în cadrul Boromir.

Luând în considerare următoarele :

FSb0 = FSb1 + B, unde

FSb0 este fondul de salarii brute în conditiile neacordarii de bonuri de masa,

FSb1 este fondul de salarii brute în conditiile acordari de bonuri de masa,

B reprezinta valoarea bonurilor de masa ce se pot acorda personalului întreprinderii într-o luna;

– cheltuielile cu personalul (CP) sunt formate din cheltuielile ce salariile, cheltuielile cu bonurile de masa si cheltuielile cu impozitele aferente fondului de salarii (a) si cheltuielile de delegare, detasare, transferare (Cddt);

În cazul în care nu se acorda bonuri de masa, relatia de calcul a cheltuielilor cu personalul este:

CPfara bonuri =FSb0+ FSb0 X a +Cddt 1502

Daca o parte din salariu se acorda sub forma de bonuri de masa, relatia de calcul a cheltuielilor cu personalul este

CPcu bonuri = FSb1+ FSb1 X a +B +Cddt 1253,843

Influenta acordarii bonurilor de masa asupra nivelului cheltuielilor cu personalul:

CPcu bonuri – CPfara bonuri = – B X a

Conform acestei formule, înseamnă că, prin acordarea bonurilor de masa pentru o parte din salariu se obtine o reducere a cheltuielilor cu personalul. Această reducere reprezinta tocmai reducerea de impozit pentru că ca bonurile de masa nu s eimpozitează .

Marimea reducerii cheltuielilor cu personalul este direct proportionala cu valoarea bonurilor de masa ce se pot acorda si nivelul cotelor de impozitare.

Modificarea relativă a cheltuielilor de capital este dată de relația :

Spre exemplu, pentru un muncitor necalificat, în luna iunie 2012 vom calcula:

– salariul minim – 700 RON;

– valoarea unui bon de masa – 9 RON;

– numar de bonuri – 21

– contributiile pentru asigurari sociale din 01 ianuarie 2012 sunt în total de 31,3 %.

În acest caz FSB0 este salariul brut în cazul în care nu se acorda bonuri de masa, FSB1 este salariul brut în conditiile în care se acorda bonuri de masa, iar B = 21 X 9 = 189 lei. Impactul asupra cheltuielilor cu personalul este redat în tabelul nr. 3.1 :

Tabelul nr. 3.1. – Impactul asupra cheltuielilor pentru un salariat în cazul acordarii bonurilor de masa

Dacă salariul crește, atunci reducerea cheltuielilor cu pesonalul scade.

3.4 Impactul amortizării fiscale

Metodele de amortizare pe care le poate aplica o întreprindere pentru determinarea amortizării contabile sunt:

Amortizarea liniară – presupune rate lunare egale

Amortizarea degresivă – presupune cheltuieli cu amortizarea mai mari în primii ani de utilizare a bunului

Amortizarea accelerată – presupune recuperarea a până la 50% din valoarea bunului în primul an , după care amortizarea valorii rămase să se facă uniform.

Pentru a arăta diferența dintre cele trei metode voi lua un exemplu cu un mijloc fix având valoarea de intrare 100.000 Ron cu durata de viață de 10 ani.

Înainte de calcularea propriu-zisă , trebuie calculată cota de amortizare liniara (Ca)

Ca=100 / durata de utilizare normal ( conform Ministerului Finanțelor)

Ca=100/10= 10 % pe an

Amortizare liniara

Amortizare anuala = 100.000 / 10ani =100.000*10%= 10000 Ron annual .

Amortizare degresivă

În România , pentru calcularea amortizării degresive se multiplică cota de amortizare liniară cu un coeficient:

1,5 daca durata de utilizare este între 2 și 5 ani;

2,0 daca durata de utilizare este între 5 și 10 ani;

2,5 daca durata de utilizare este mai mare de 10 ani.

Ca * coef = 10% * 2,5 = 25%

Amortizare an 1= 100000*25%=25.000 Ron

Aplicarea amortizării degresive în primul an față de amortizarea liniară conduce la cheltuieli mai mari. (25000-10000=15000 Ron în plus )

Amortizare an 2 =(100.000-25.000)*25%=18700 Ron

Se observă din nou diferența față de amortizarea liniară.

Amortizare an 3=(75.000-18.700)*25%=14062,5 Ron.

Se continuă până când amortizarea atinge valoarea de 10000 Ron , după care valoarea ramasă se va împărți la numarul anilor rămași.

Amortizare accelerată

În primul an se amortizează 50% , adică 50.000 Ron , iar apoi restul de 50.000 Ron va fi amortizat liniar timp de 9 ani , adică 50000 / 9ani= 5555,55 Ron anual.

Grafic 3.4 Evoluția cheltuielii cu amortizarea în funcție de metoda aleasă

Dupa cum se observă, în primul an, amortizarea accelerată are cel mai mare impact asupra rezultatului de exploatare, urmată de amortizarea degresivă și amortizarea liniară. În ultimii ani de utilizare , amortizarea liniara conduce la cheltuielile cele mai mari.

Diferența o face repartizarea în timp a cheltuielilor cu amortizarea în funcție de metodă și are ca efect diminuarea profitului impozabil cu o sumă mai redusă sau mai amplă și deci a impozitului de plată.

Reinvestirea profitului

Profitul investit în producția și/sau achiziția de echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe , folosite în scopul obținerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.

Exemplu.  Determinarea scutirii de impozit în cazul în care se realizeaza o reinvestire a profitului

Profit impozabil la sfârșitul anului X= 200.000 lei

Impozit datorat la sfârșitul trimestrului III = 15000 lei

1 noiembrie – achiziție de echipament în valoare de 100.000 lei

Profit contabil trimestrul IV = 120.000 lei

Impozit aferent trimestrului IV anul X:

200000*16%= 32000 lei

32000 – 15000 = 17.000 lei

Avem : Profit contabil (120000) > Investiția realizată (100 000) , atunci impozitul aferent profitului investit este : 100000 * 16 % = 16000 lei

Deci, impozitul datorat după reinvestirea profitului :

17000 – 16000 = 1000 lei

În situația în care investițiile în echipamente tehnologice realizate nu sunt acoperite în totalitate de profitul contabil, pentru determinarea valorii fiscale, în conformitate cu prevederile art. 192 alin.(12) din Codul fiscal, se are în vedere ordinea cronologică a înregistrării acestora ca mijloace fixe potrivit art. 24 din Codul fiscal.

Concluzii

Sistemul fiscal, prin funcțiile care îi sunt atribuite, deține un rol important în cadrul funcționării economiei în ansamblu, având importante repercusiuni mai ales asupra activității agenților economici. În particular, impozitul pe profit își manifestă incidența asupra întreprinderii influențând în mod direct structura financiară, valoarea, trezoreria și rezultatele financiare ale acesteia, aspecte pe care le-am detaliat pe parcursul lucrării.

În contextul economic actual al crizei mondiale, teoretic, reducerea gradului de fiscalitate ar fi o măsură binevenită, deoarece disponibilitățile monetare ar rămâne la agentul economic, ce poate demara o investiție sau își poate acoperi costurile unei restructurări a afacerii, însă acest lucru ar produce efecte pe termen lung asupra activității economice.

În accepțiunea generală, fiscalitatea este un factor care poate influența ordinea mijloacelor de finanțare a întreprinderii, motiv pentru care structura financiară optimă nu o poate desconsidera. Impactul înregistrat asupra structurii financiare variază în funcție de politica de constituire a capitalurilor întreprinderii: emisiune de acțiuni, amortizare, împrumut obligatar sau bancar.

În principal, în cazurile practice în care întreprinderile se finanțează atât prin surse proprii, cât și prin împrumuturi, impactul asupra structurii financiare este reliefat de caracterul deductibil al cheltuielilor cu dobânzile, precum și al altor costuri generate de apelarea la această sursă externă de finanțare, care duc la obținerea unei economii de impozit, datorită diminuării profitului impozabil cu valoarea acestora.

În capitolul al treilea, am analizat incidența impozitului pe profit asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, luând ca exemplu societatea COMTRANS SA Vâlcea. Din perspectiva întreprinderii, impozitul pe profit reprezintă o cheltuială cu caracter impus și, în această calitate, impunerea manifestă influențe asupra rezultatelor financiare. Pe de altă parte, profitul net reprezintă principala sursă pentru autofinanțare și remunerarea acționarilor, așadar impunerea se repercutează inclusiv asupra capacității de autofinanțare, dar și asupra politicii de distribuire a rezultatului financiar.

Manifestarea impactului impozitării profitului asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, prin intermediul bazei de calcul a acestuia se realizează prin caracterul deductibil al dobânzilor în calculul profitul impozabil, posibilitatea recuperării pierderilor în exercițiile financiare viitoare, alegerea diferitelor regimuri ale amortizării etc.

În urma analizei efectuate în cazul COMTRANS SA, pentru care conform legislației în vigoare, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile, am concluzionat că profitul impozabil în ipoteza absenței deducerii dobânzilor este mai mare față de situația opusă. Prin urmare, valoarea absolută a impozitului pe profit este mai ridicată în lipsa deductibilității dobânzilor, iar rezultatul financiar net este mai redus. Motivația constă în economiile fiscale obținute de întreprindere ca urmare a deducerii dobânzilor, care rămân la dispoziția întreprinderii, amplificând profitul net. Totuși, această economie de impozit este compensată de pierderea de profit, care înregistrează o scădere odată cu creșterea cheltuielilor cu dobânzile, deci a ratei îndatorării întreprinderii în perioada supusă analizei.

În concluzie, impozitul pe profit este cel mai reprezentativ venit bugetar pentru agentul economic, acesta exercitând influențe semnificative asupra investițiilor, trezoreriei și rezultatelor financiare ale acesteia, cât și asupra structurii financiare și valorii întreprinderii. Din aceste motive, politica fiscală trebuie să fie coordonată, coerentă și stabilită astfel încât să se realizeze un echilibru între funcția impozitului pe profit ca instrument de alimentare cu venituri a bugetului de stat și respectiv, impactul său asupra activității întreprinderii.

Bibliografie

State V., Contabilitatea financiară a societăților comerciale. Elemente de teorie și aplicații practice, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2008

Țațu Lucian , Fiscalitate. De la lege la practica , 2009, Ed. C .H Beck

Țațu Lucian, Margulescu, Dumitru, cond. st., Analiza operarii mecanismelor fiscalitatii asupra performantei economico- financiare a firmei, Ed. ASE, București, 2006

Georgeta Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii , Ed. a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006

Georgeta Vintilă, ‚‚Gestiunea financiară a întreprinderii’’ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Radu Stroe, ,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura ASE , București , 2004

Ilie Vasile, ,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Meteor Press,

București, 2006,

Hoanță, N., Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000

Teodorescu M., Badea L. – Finanțele întreprinderii, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Buletinul științific al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” nr. 9/2008 Volumul II – Sesiunea științifică studențească, Ed. INFOMARKET, Brașov ,2008

Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal , actualizată

http://www.listafirme.ro/comtrans-sa-1469723/

http://www.mfinante.ro

Anexe:

Bibliografie

State V., Contabilitatea financiară a societăților comerciale. Elemente de teorie și aplicații practice, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2008

Țațu Lucian , Fiscalitate. De la lege la practica , 2009, Ed. C .H Beck

Țațu Lucian, Margulescu, Dumitru, cond. st., Analiza operarii mecanismelor fiscalitatii asupra performantei economico- financiare a firmei, Ed. ASE, București, 2006

Georgeta Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii , Ed. a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006

Georgeta Vintilă, ‚‚Gestiunea financiară a întreprinderii’’ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Radu Stroe, ,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura ASE , București , 2004

Ilie Vasile, ,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Meteor Press,

București, 2006,

Hoanță, N., Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000

Teodorescu M., Badea L. – Finanțele întreprinderii, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Buletinul științific al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” nr. 9/2008 Volumul II – Sesiunea științifică studențească, Ed. INFOMARKET, Brașov ,2008

Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal , actualizată

http://www.listafirme.ro/comtrans-sa-1469723/

http://www.mfinante.ro