STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2014, nr.7(77) [619063]

STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2014, nr.7(77)
Seria “{tiin\e exacte [i economice” ISSN 18 57-2073 ISSN online 2345-1033 p.40-43  
APARIȚIA ȘI EVOLU ȚIA ASIGUR ĂRILOR ÎN LUME
Iulia CAPRIAN, Tatiana COVALSCHI, Ecaterina ULIAN
Universitatea de Stat din Moldova

În pofida eforturilor depuse de unii oameni de știință pentru descoperirea primelor opera țiuni de asigur ări și reasigu-
rări, acestea nu au putut fi id entificate cu precizie. Totu și, în urma unor îndelungi c ăutări au fost g ăsite dovezi ale unor
operațiuni de împ ărțire a riscurilor ce dateaz ă din aceea și perioada cu apari ția primelor forme de organizare în comer ț.
Ideea reasigur ării își are rădăcinile în acela și instinct uman care a dus și la apariț ia asigurării, și anume: dorin ța ca paguba
suferită de o persoană s ă fie suportat ă de mai multe persoane.
Cuvinte-cheie: asigurări, reasigur ări, risc, mutualitate, fond de asigură ri, contract de asigurare, companii de asi-
gurare, diversificarea formelor de asigurare.

THE EMERGENCE AND EVOLUTION OF INSURANCE IN THE WORLD
Despite of all the efforts that some scientists put to find th e first operations of insuran ce and reinsurance, they could
not reach the goal. However, after lengthy searches, there were found evidences of risk-sharing operations dating from
the same period with the emergence of th e first forms of organized trade. The id ea of the reinsurance has the same roots
from the human instinct that has led to the emergence of insurance, namely the wish that the damage suffered by a person
to be supported by many people.
Keywords: insurance, reinsurance, risk, mutuality, insurance fund, insurance contract, insurance companies,
insurance diversification.

De-a lungul timpului, mul ți oameni în țelepți au făcut referiri, în cuget ările lor, la asigur ări. Motivul este
legat de grija oamenilor pentru prezent și pentru viitor, pentru c ă totdeauna s-au gândit s ă se apere de ceea ce
le poate produce pagube sau suferin țe: duș mani, intemperii, accidente, moarte… Originile asigur ărilor sunt
atât de îndepă rtate, încât este practic imposibil a stabili o dat ă exactă de apari ție a acestora. Necesitatea apari-
ției activit ății de asigurare este legat ă de existen ța unor posibile evenimente, care reprezint ă un pericol pentru
integritatea bunurilor materiale sau pentru via ța oamenilor: calamit ăți, accidente, incidente etc. Astfel, cert
este faptul c ă prima premis ă care a stat la baza asigur ării a fost apari ția conceptului de risc atunci când omul
sălbatic începe să con știentizeze ce este riscul ș i cât de important este acesta în via ța lui. Astfel, ca o prim ă
formă de protec ție împotriva riscurilor predecesoare asigur ărilor contemporane poate fi considerat ă practica
negustorilor chinezi, care îș i distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau s ă se transporte pe râurile pericu-
loase ale Chinei, reducând astfel ri scul ca întreaga cantitate de marfă ce urma s ă ajungă la destina ție să fie
supusă pierderii. Aceast ă însă nu poate fi considerat ă asigurare, fiind doar o form ă de dispersie a riscului.
Cea de a doua premis ă în apariția asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii s ă se ajute reciproc în
cazul daunelor, adic ă afirmarea principiului mutualit ății pe care e bazat ă asigurarea și formarea primelor
fonduri de asigur ări. Oamenii s-au unit pentru a face fa ță consecin țelor evenimentelor nefaste. Altfel spus,
este vorba de preluarea pagubelor unui singur individ de mai multe persoane, sau de solidarizare în fa ța
evenimentelor ce apar în via ța unei comunit ăți, care se bazează pe contribuț ia fiecărui individ cu sume mici,
sub forma unor cotiza ții în vederea cre ării unui fond b ănesc utilizat la ajutorarea acelor indivizi care au suferit
prejudicii generate de evenimentele ce au motivat unirea comunit ății. Principiile comunit ății de risc și mutua-
lității au reprezentat baza conceptului de solidaritate, precum și a celui de asigurare.
Cele mai vechi forme de întrajutorare sunt întâlnite înc ă în antichitate și datează cu cca 6500 de ani î.e.n.
Astfel, se cunoa ște că meșteșugarii tăietori de piatr ă din Egiptul de Jos constituiau fonduri de întrajutorare,
formate anticipat, prin contribuț ia tuturor pentru acoperirea pagubelo r provocate de diverse nenorociri ce
loveau membrii colectivit ății.
La fel comercian ții din Antichitate practicau forme de protec ție în vederea acoperirii pagubelor produse pe
perioada transportului m ărfurilor. De exemplu, prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antic ă înțeleptul
legiuitor Solon a obligat societ ățile politice ș i meșteșugărești să constituie un fond comun alimentat prin coti-
zații lunare, destinat s ă repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligato-
rie care se cunoa ște. În Babilon, Fenicia și în alte țări străvechi, membrii caravanelor se constituiau în asocia-
ții, suportând în comun pagubele din jafuri și de altă natură suportate de unii dintre ei în timpul transportului.
40

STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2014, nr.7(77)
Seria “{tiin\e exacte [i economice” ISSN 18 57-2073 ISSN online 2345-1033 p.40-43  
În Roma antic ă s-a constituit o asocia ție de înmormântare pe baza unui Regulament al Colegiului funerar din
Lavinium, care func ționa pe baza unor cotiza ții de înscriere și a unor plăț i periodice. Membrii asocia ției aveau
astfel asigurate, la deces, un rug și un mormânt. Acestea au reprezentat de fapt primele tentative de asigurare
de viață. O altă formă a solidariz ării era cuprins ă în legisla ția maritim ă a insulei Rhodos, înc ă din anul 916
înainte de Christos. Const ă în faptul c ă pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a înc ărcăturii pentru
salvarea expedi ției aflate în pericol (cauzat de naufragiu, furtun ă, eșuare etc.) erau repartizate în mod propor-
țional, fiind suportate de to ți participan ții la expedi ție, pe principiul avariei comune. Aceast ă formă se menține
până în zilele noastre.
Cea de a treia premis ă în apariția asigurărilor a fost apari ția formei juridice a raporturilor de asigurare.
Inițial acesta ia forma unui contract de împrumut, în care suma garanta un transport de m ărfuri la mare dis-
tanță; în cazul în care acestea nu ajungeau la destina ție, creditorul pierdea suma împrumutat ă.
Astfel, exist ă dovezi precum c ă în jurul anului 3000 î.e.n a fost conceput și practicat un sistem de a șa-zise
credite (împrumuturi) maritime. Aceste dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, care demonstreaz ă că babi-
lonienii aveau idei clare legate de natura unui contract, de valoarea banilor și înmulțirea lor prin împrumut.
Este vorba despre contractele mixte de credit și parteneriat în care, al ături de plata unei anumite dobânzi, cre-
ditorul era îndrept ățit să primească o parte din profit, dac ă acesta dep ășea o anumit ă sumă. Totodată, conform
acestui contract, debitorul nu avea r ăspundere în caz de accident, dac ă mărfurile nu ajungeau la destina ție.
Dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul trebuia s ă plătească împrumutul și dobânda.
Ulterior fenicienii au adoptat și au adaptat contractul comercial al babilonienilor, pentru ca în urm ătoarea
etapă acesta să fie dezvoltat de greci. Stadiul final al practic ării contractelor de împrumut în antichitate l-a
reprezentat adoptarea v ămii de către romani, aproximativ în anul 300 î.e.n. Odat ă cu aceasta, se poate afirma
că se intră în etapa în care unii autori consider ă că principiile contractului de împrumut au fost „translatate”
în asigurări, așa cum le în țelegem ast ăzi. Prima poli ță de asigurare dovedit ă până azi a fost semnat ă în anul
1347 la Genova, iar prima interven ție a statului pe pia ța asigurărilor dateaz ă din anul 1435.
Asigurările au cunoscut o evoluț ie remarcabil ă, în ceea ce priveș te riscurile asigurate care au devenit tot
mai variate, precum ș i ca forme de organizare a companiilor de asigurare. Astfel, cele mai vechi asociații
mutuale au fost semnalate în secolul al XII-l ea în Islanda, câte una la 20 de gospodării care acopereau, pe
principiul reciprocit ății, daunele din pierderile de animale. O form ă de asigurare a constituit-o sistemul de acor-
dare a rentelor viagere, denumite tontine , apărut în Fran ța în secolul al XVII-lea și răspândit apoi în Olanda,
Anglia și Germania. Sistemul era bazat pe principiul asigur ărilor de via ță, dar participan ții primeau în locul
sumelor asigurate rente viagere. Odat ă cu dezvoltarea modului de producere capitalist, ca tră sătură specific ă
a asigurării burgheze devine obț inerea profitului. Asigurarea trece din forma „de fr ăție” în cea „comercial ă”,
transformându-se într-o activitate obi șnuită de comer ț. Primele societăț i de asigurare au ap ărut la sfârș itul
secolului al XVII-lea în Anglia, Fran ța, Italia, Danemarca, Suedia. În a doua jum ătate a secolului al XIX-lea
au apărut uniuni da asigurare de tip cartel ș i concern, ce erau formate din zeci de societ ăți de asigurare. Au
fost create ș i primele societ ăți internaționale de asigur ări – rusești, austriece, suedeze. Intens se dezvoltau noi
tipuri de asigur ări comerciale, iar pe baza lor au ap ărut multe forme, modalit ăți, variante noi de asigur ări.
În asigurările interna ționale vădit s-a eviden țiat corpora ția engleză Lloyd, care este ast ăzi cea mai mare și
important ă piață internațională de asigur ări și cel mai mare centru informa țional privind comer țul și navigația
maritimă. Corpora ția Lloid a apărut din Casa de cafea Lloid, proprietarul c ăreia era Edvard Lloid. Prima
mențiune despre casa de cafea a lui Loid a fost semnalată în anul 1688. În acest local aveau loc întâlniri regu-
late al comercian ților, asigur ătorilor și proprietarilor de cor ăbii. Din anul 1696 Edvard Lloid începe pubica-
rea unui ziar de asigur ări Lloid News, iar din 1734 apare Lloid List. În anul 1760 în sistemul lui Lloid apare
prima societate de clasificare din lume – registrul de cor ăbii. În anul 1871, prin actul Parlamentului englez,
uniunea asigur ătorilor Lloid a ob ținut statut oficial de corpora ție a asigur ătorilor.
La începutul secolului al XIX-lea în lume existau 30 de societ ăți de asigur ări, respectiv 14 în Anglia, 5 în
Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Fran ța și câte una în Olanda, Elve ția și Austro-Ungaria.
În anul 1900 erau în jur de 1272 de societăț i de asigurare, iar în anul 1969 activau în jur de 9700 de case și
societăți de asigurare în 71 de ță ri. 2676 de societ ăți de asigurare activau în domeniul asigur ărilor de via ță,
6036 în domeniul asigur ărilor de bunuri, iar 962 de societ ăți practicau tot felul de asigur ări.
De la începutul secolului al XV-lea și până în secolul al XIX-lea pe plan interna țional au fost practicate
trei mari forme de asigur ări: maritime, de incendiu și de viață. Progresele acestora sunt strâns legate de dez-
voltarea activităț ii economice și evoluția dreptului.
41

STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2014, nr.7(77)
Seria “{tiin\e exacte [i economice” ISSN 18 57-2073 ISSN online 2345-1033 p.40-43  
La sfârșitul sec. XV, când europenii au început tot mai mult s ă călătorească în Asia și în America, c ălătorii
care ulterior au dus la a șa-numita „revolu ție comercială” (predecesoarea „revolu ției industriale”), conceptele
de „risc” și „fond comun” s-au contopit în unul comun, ap ărând asigur ările maritime. În cazul cor ăbiilor care
făceau călătorii pe noi teritorii descoperite, exista riscul c ă nu toate cor ăbiile se vor întoarce. De aceea, oame-
nii care investeau în construc ția acestor cor ăbii au ales dou ă modalit ăți de a repartiza între ei în mod propor-
țional riscurile, pentru ca anume corabia în care au investit s ă nu fie cea pierdut ă.
Prima modalitate consta în crearea unei întreprinderi comune, prin intermediul c ăreia investitorii investeau
bani în câteva cor ăbii cu înc ărcătură comună, repartizând între ei riscurile pierderilor și veniturile ce puteau s ă
se formeze. A doua modalitate era asigurarea, un sistem, prin care proprietarul corabiei sau al m ărfii oferea
o anumită sumă de bani unor oameni, care erau de acord s ă compenseze pierderile în cazul în care corabia va
naufragia.
Astfel, un grup de oameni sau companii colectau prime de bani în schimbul promisiunii de a pl ăti o des-
păgubire proprietarului corabiei în cazul pieirii acesteia. Ace ști asigurători creau un fond comun și ofereau
promisiunea de a-l utiliza, de a achita desp ăgubiri celor asigura ți, la survenirea riscului. La etapele incipiente
ale acestui proces, dac ă se producea un caz asigurat, asigur ătorul era nevoit s ă vândă o anumit ă proprietate
(sau să scoată bani de pe contul în banc ă) și să achite despăgubirile asiguratului.
Un loc deosebit în dezvoltarea asigur ărilor ocup ă Anglia, unde în anii 80 ai secolului al XVII-lea au ap ărut
primele societăț i de asigurare în domeniul asigur ării de la incendiu. Ca imbold pentru apari ția acestora a
servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în care au fost distruse peste 13000 de locuin țe și au
decedat 70 mii de persoane. În ora șele secolului al XV-XVII-lea, majoritatea caselor erau construite din lemn
și exista un risc sporit de incendiu. De aceea, or ășenii erau gata s ă plătească o anumit ă sumă de bani compa-
niilor de asigurare, care, la rândul lor, la survenirea incendiului, le promiteau dou ă lucruri: primul – serviciile
pompierilor (localizarea focului pentru a preîntâmpina r ăspândirea acestuia asupra construc țiilor vecine) și al
doilea – de a pl ăti persoanelor asigurate o desp ăgubire ce ar acoperi cheltuielile necesare pentru angajarea
specialiș tilor care ar repara sau ar reconstrui locuin ța arsă. În anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul
de constituire a unei Case de asigurare împotriva riscurilor de foc și apă, a cărei funcționare se baza pe plata
unor cotiza ții anuale.
Paralel cu fondurile de asigurare împotriva incend iilor au fost create fonduri de asigurare de via ță. Patria
asigurărilor de via ță e considerat ă Anglia, în care în anul 1699 pentru prima dat ă a apărut o organiza ție profe-
sionistă ce se ocupa cu asigurarea orfanilor și văduvelor, iar apoi a fost creat ă compania de asigură ri Eckvatedl,
ce se ocupa cu asigur ări de persoane.
Patria reasigur ărilor este considerat ă Germania. Prima companie de reasigurare a fost fondat ă de Cologne
în anul 1846, apoi a apărut Societatea de reasigurare de la Münhen. În 1885 apare „Societatea rus ă de reasi-
gurare” ce se ocupa cu reasigurarea riscurilor de incendii.
Asigurarea împotriva riscului de grindin ă a fost introdus ă pentru prima dată în Scoția la finele secolului
al XVIII-lea. În anul 1832, Albert Masius a în temeiat la Leipzig prima mare societate german ă de asigur ări
pentru vite, bazat ă pe principiul mutualit ății. Dezvoltarea traficului de c ălători pe cale ferat ă a condus la apa-
riția în Anglia, la mijlocul secolulu i al XIX-lea, a primei societ ăți de asigurare specializate în acest domeniu.
Asigurarea de r ăspundere civil ă a fost instituită și practicat ă pentru prima dată în Fran ța și se referea la aco-
perirea daunelor cauzate de proprietarii de cai și trăsuri. Asigurarea s-a extins și la răspunderea proprietarilor
de fabrici pentru daune cauzate angaja ților ori ter țelor persoane. În Statele Unite ale Americii sectorul asigu-
rărilor a fost dominat de societ ățile de asigurare engleze. În anul 1852, din ini țiativa lui Benjamin Franklin, a
luat ființă Societatea pentru asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu – Philadelphia Contri-
butionship. Elizur Wright a creat mai multe întreprinderi de asigur ări americane și a susținut legiferarea con-
trolului statului asupra societ ăților de asigur ări; a contribuit la elaborarea unei metode de calcul corecte a rezer-
vei de prime la asigur ările de via ță și a unor tabele corespunză toare, necesare în practica asigură rilor de via ță.
Secolul al XIX-lea e marcat de o nou ă etapă în dezvoltarea asigur ărilor, fapt legat de implicarea activ ă
a statului în asigur ări. Înțelegând rolul enorm economic și social al asigur ărilor, statul dore ște să se foloseasc ă
de avantajele lor în interes propriu.
Una dintre cele mai importante tr ăsături ce caracterizeaz ă dezvoltarea sistemului mondial de asigur ări la
ora actual ă este globalizarea pie ței mondiale de asigur ări, care se prezint ă printr-un proces de lichidare trep-
tată a barierelor economice și legislative ce separau pie țele de asigur ări ale unor state. Unul dintre exemplele
elocvente ce confirm ă această tendință este crearea unui spa țiu de asigur ări unic în țările Uniunii Europene.
42

STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2014, nr.7(77)
Seria “{tiin\e exacte [i economice” ISSN 18 57-2073 ISSN online 2345-1033 p.40-43  
Astfel, putem concluziona c ă apariț ia și evoluția asigurărilor reprezint ă un proces foarte complicat și în-
delungat, care încă mai continu ă, fiind influen țat atât de factori sociali, cum ar fi con știentizarea importan ței
și convenien ței acestui mod de protec ție împotriva riscurilor, de factori economici, cum ar fi dezvoltarea și
perfecționarea pie țelor emergente de asigurare din statele în curs de dezvoltare, interna ționalizarea pie ței de
asigurare, progresului tehnologic care implic ă din ce în ce mai multe riscuri etc. Faptul c ă în prezent, în lumea
dezvoltată, nimic nu se imagineaz ă în afara asigur ărilor, că orice cas ă care se construie ște, orice ma șină care
se cumpără, orice credit care se ob ține, orice copil care se na ște implică, aproape automat, ș i încheierea cel
puțin a unei poli țe de asigurare, confirm ă importan ța acestui mod de gândire în întreaga via ță. Este o parte
naturală a simțului de prevenire și de prevedere care face parte din tradi ție, educație, din modul natural de
gândire în perspectiv ă și chiar din instinct. Pentru via ța secolului al XXI-lea nu se poate imagina un real pro-
gres, susținut și de durat ă, în afara asigur ărilor. Să ne gândim numai la avalan șa de catastrofe naturale din
ultimii ani care au afectat multe zone ale lumii, au adus suferin țe milioanelor de locuitori și au creat imense
pierderi economice. Faptul unanim recunoscut c ă puterea economic ă a unei țări se află în sistemul bancar și
de asigurări nu mai are nevoie de argumente. Nu este întâmpl ător că economiile cele mai stabile, în care și
prosperitatea popula ției este remarcabil ă, se întâlnesc în țările în care asigură rile sunt bine reprezentate în
viața economic ă.

Bibliografie:
1. BIKELHAULOT, D.L. General Insurance , 9th edition, Richard D. Irwin, Homewood, IL, 1974, p.62.
2. CIUREL, V. Asigurări și reasigur ări: abordări teoretice și practici interna ționale . București: ALL Beck, 2000, p.3-6.
3. SMITH. Mercantile Law , 13th edition, edited by H.C. Gutteridje, 1931, p.406.
4. БАЛАБАНОВ , И.Т. Страхование . Санкт -Петербург : Питер , 2004.
5. ЕРМАСОВ , С.В., ЕРМАСОВА , Н.Б. Страхование . Москва : Юрайт , Высшее образование 2010, с.11-12.

Prezentat la 15.10.2014
43