Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016 [601856]

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
Atmosfera în casa lui Dyonisos.
Impactul experienței polisenzoriale asupra percepției spațiului. Vie. Vin. Vinărie. Aromă. Buchet. Belvedere
Plan de idei
Introducere
Argument- Implicațiile arhitecturii polisenzoriale în proiectul de diplomă
Metodologie
Cuvinte cheie
1.Capitolul 1. FENOMENUL PERCEPȚIEI ÎN ARHITECTURĂ
1.1.Dezvoltarea percepției
1.2.Mecanisme de percepție a spațiului
1.3.Simțurile în teoria de arhitectură
2.Capitolul 2. PERCEPȚIA CA INTERACȚIUNE A MODALITĂȚILOR SENZORIALE
2.1 Stimularea senzorială- Contribuția celor cinci simțuri
2.2. Supremația văzului. Arhitectura ascunsă.
2.3.Experiența tactilă. Atingerea- un simț intim
2.4.Experiența olfactivă. Limbajul mirosului.
2.5. Experiența auditivă. Reprezentarea invizibilului.
2.6. Experiența gustului. Gustul arhitecturii.
2.7 Rolul percepției polisenzoriale în crearea atmosferei
3.Capitolul 3. ARHITECTURA, OMUL ȘI VINUL
3.1.Arhitectura vinului. Cerințe funcționale
3.2.Spre o arhitectură polisenzorală. Arhitectura ființei
3.3.Mecanisme de articulare a unui spațiu polisenzorial
3.4.Calități polisenzoriale în spațiul unei vinării
4.Capitolul 4. ATMOSFERA ÎN CASA LUI DIONYSOS
4.1.Experiența arhitecturii vinăriilor. La limita între tehnologie și
atmosferă. Identitate
4.2.Atmosfera și identitatea
4.3.Cheie senzorială pentru crearea atmosferei
5.Capitolul 5. INTERPRETARE PERSONALĂ
Concluzii
Bibliografie. Webografie
Lista ilustrațiilor
Addenda

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
PLAN DE IDEI
Capitolul 1. FENOMENUL PERCEPȚIEI ÎN ARHITECTURĂ
1.1.Dezvoltarea percepției
Definirea percepției și raportarea arhitecturii la om prin intermediul acesteia
1.2.Mecanisme de percepție a spațiului
Mecanismul perceptual realizează o procesare primară, imediată și o procesare secundară ce
presupune identificarea și recunoașterea. Capacitatea fiecăruia de imaginație și de împletire a acesteia cu
experiența și memoria realizează spațiul în care trăim. Ținând cont de aceasta, fiecare individ va percepe
spațiul diferit, în funcție de propriile-i trăiri. Această experiență poate fi una polisenzorială, să implice
toate cele 5 simțuri, prin intermediul imaginației, percepției și memoriei.
1.3.Simțurile în teoria de arhitectură
Analiza unor studii de arhitectură care tratează implicarea simțuril or în proiectarea de
arhitectură: Steen Eiler Rasmussen „Experiencing Architecture”, Juhani Pallasmaa: „ The Eyes of
The Skin Architecture and the Senses”, Peter Zumthor, „Atmosphere”. ‐
Capitolul 2. PERCEPȚIA CA INTERACȚIUNE A MODALITĂȚILOR SENZORIALE
2.1.Stimularea senzorială-Contribuția celor 5 simțuri
Simțurile nu sunt noțiuni abstracte, ele sunt specifice fiecărei persoane, devenind circumstanțiale
întrucât trezesc senzații diferite în funcție de loc, timp și material. De aceea, având mereu în vedere că se
lucrează cu acești parametri, conștiența metodelor de investigatie vizează particularitățile texturilor,
temperaturii, greutății, mirosului, sunetului.
2.2.Supremația văzului . Arhitectura „ascunsă”
Oamenii au devenit spectatorii unei călătorii vizuale lipsite de sens. Misiunea arhitectului este de a-
și stăpâni aceasta poftă pentru promovarea vizualului ce este deja supra-saturat în cultura noastra.
Raportul imediat prin văz poate fi o capcană atunci când singurul simț stimulat este acesta, omul
riscând să-și piardă identitatea dobândită în urma contactului cu locul. Dar, o apropiere arhitecturală
conștientă de toate simțurile trece de impasul vizualului. Simțurile lucrează interconectate și de aceea,
pentru ca un loc sa fie memorabil este necesar să facă apel la mai mult decât văz.
Cu toate acestea, ochiul ne dă informații importante referitoare la culoare, la lumină și umbră, la
localizare, la modul în care se încadrează proiectul, cum relaționează cu pământul .

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
2.3.Experiența tactilă. Atingerea-un simț intim
Caracteristicile materialelor pot fi repere. Deși impresia vizuală este aceeași, materialele se pot
deosebi prin rugozitate, temperatură, densitate. Simțul tactil ajută la păstrarea dimensiunii umane a
arhitecturii prin contactul direct cu aceasta.
2.4.Experiența olfactivă. Limbajul mirosului.
Simțul olfactiv este cel care zonifică un spațiu. Este simțul care trezește amintiri, care te atrage și
care poate ghida, tema fiind abordată și din punct de vedere al literaturii, prin romanul Parfum al lui
Patrick Suskind.
Caracterul specific mirosului în degustarea vinului și în parcurgerea drumului vinului ajută la
schițarea unui spațiu memorabil, a cărui atmosferă poate fi reînviată la o întâlnire cu o situație olfactivă
asemănătoare.
2.5.Experiența auditivă. Reprezentarea invizibilului
Auzul este un simț care te localizează în spațiu și creează o atmosferă tridimensională, putând ajuta
la intensificarea percepției. De asemenea, în absența unui sunet, te poți lăsa pătruns de senzațiile ce sunt
activate pe cale vizuală, olfactivă.
2.6.Experiența gustului. Gustul arhitecturii
Madlena lui Proust. Vinul de Drăgășani. Gustul în arhitectură nu trebuie abordat literar, ci în relație
cu celelalte simțuri. În cazul unei crame, însă, este unul dintre simțurile ce odată activat și pus în valoare,
poate deveni un reper în memorie.
2.7.Rolul percepției polisenzoriale în crearea atmosferei
Atmosfera este, prin natura ei experimentată prin intermediul percepției fizice, percepție ce este
bazată pe o serie de factori, stimulați prin spațiu, material, lumină, impact.
Capitolul 3.ARHITECTURA, OMUL ȘI VINUL
3.1.Arhitectura vinului. Cerințe funcționale
Proiectarea unei vinării presupune existența unor spații tehnice de prelucrare a strugurilor și de
realizare a vinului. Aceste spații au o serie de caracteristici de care trebuie să se țină cont încă din faza de
concept.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
3.2.Spre o arhitectură polisenzorială. Arhitectura fiintei
Există valențe umane identificate în proiecte de vinării, din dorința de a crea spații memorabile, cu
modalități de integrare în teritoriu diverse, marcând deopotrivă procesul tehnologic și implicarea omului.
Urmărind diferite exemple, se poate face o analiză a modului în care a fost abordată tema polisenzorialității
pentru crearea spațiilor.
Exemple: Quinta Do Vallado Winery, Francisco Vieira de Campos; Mayor Wine Cellar, Alvaro Siza;
Dominus Winery, Herzog & de Meuron; Winery Cheval Blanc, Christian de Portzamparc.
3.3.Mecanisme de articulare a unui spațiu polisenzorial-crearea unei grile de simturi
Pornind de la experiența senzorială dorită într-un anume spațiu, se pot crea ipoteze de funcționare
optimă. Spre exemplu, pentru supremația gustului într-o sală de degustare-laborator, stimularea celorlalte
simțuri trebuie să fie minimă. Una dintre experiențele pe care vizitatorul le reține la un tur al unei fabrici de
vin este, fără îndoială, cea olfactivă. Mai ales la recoltarea strugurilor, în sezonul activ, mirosurile se
intensifică și este important ca spațiu să fie pregătit să lase aerul să parcurgă spațiul. Pe de altă parte, la
finalul unei vizite într-o vinărie, omul este ademenit să guste din licoarea produsă și dacă memoria
gustativă este activată, spațiul are toate șansele să fie apreciat și rememorat ulterior.
3.4.Calități polisenzoriale în spațiul unei vinării
Problema unui astfel de program aflat la intersecția dintre industrie, agricultură și promovare
turistică, este realizarea spațiului în funcție de componentele sale: trăsătura funcțională și trăsătura
senzorială. Asociată cu turismul vitivinicol, vinăria nu mai este numai o clădire de producție și de
depozitare, ci este acum văzută ca un spațiu pentru vizitatori și necesită schimbări de program. În plus față
de preocuparea funcțională a spațiului există, acum, și preocuparea pentru crearea unui spațiu senzorial.
Capitolul 4. ATMOSFERA ÎN CASA LUI DIONYSOS
4.1.Experiența arhitecturii vinăriilor. La limita între tehnologie și atmosferă. Identitate
Cu toate că se pleacă de la cerințe prestabilite, prin prezentarea exemplelor se demonstrează că în
arhitectura vinăriilor se poate apela și la o alfel de abordare, că o cramă poate deveni un catalizator al
energiilor ce se investesc în cultura vinului și al percepției umane.
De asemenea, o analiză a modului în care este abordată identitatea pentru o vinărie (vin de viță
nobilă, calitatea produsului, tradiție, cultură, familie-sânge albastru, imaginea, atmosfera) poate să
deslușească coerența întregului produs .
4.2.Atmosfera și identitatea
În urma analizei identității promovate de diversele vinării, se poate face o legătură între ceea ce se

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
susține ca fiind important și ceea ce de fapt transmite, pe baza impresiilor în urma vizitelor. (impresii
personale și jurnale de călătorii)
4.3.Cheie senzorială pentru crearea atmosferei
Dincolo de aplicarea principiilor de stimulare senzorială, atmosfera trebuie privită în ansamblu, ca o
suma de sentimente, de trăiri cu care vizitatorul pleacă după parcurgerea traseului propus. De aceea, trebuie
avută în vedere o privire generală, detașată și o ierarhizare a prioritățiilor, stabilirea unei identități (fie ea
visuale, a gustului, a mirosului sau a atingerii).
Capitolul 5. INTERPRETARE PERSONALĂ
Vizite la crame ținând cont de principiile pe care vreau să le urmez în proiect. Comparații în funcție
de grila de simțuri.
Capitolul 6. CONCLUZII
Lucrarea a argumentat rolul central al senzorialității în procesul de realizare al unui proiect de
arhitectură cu predilecție către arhitectura vinăriilor. Scopul a fost de a aduce în comun trei elemente:
funcționalitatea, crearea unei identități și arhitectura polisenzorială.
Prezentarea modului în care studiul s-a reflectat în crearea spațiilor în propunerea lucrării de
diplomă.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
INTRODUCERE
Argument: Implicațiile arhitecturii polisenzoriale în proiectul de diplomă
Arhitectura, pentru a fi semnificativă, nu trebuie să fie spectaculoasă. Intenția proiectului de diplomă
se îndreaptă către crearea unei arii de cultură, de promovare socială, un loc pe care oamenii să-l
recunoască și cu care să se identifice, un centru de odihnă dedicat vinului și celor 5 simțuri. Abordarea
proiectului va avea în vedere conturarea unor spații în care un simț să primeze în fața celuilalt, experiența
senzorială fiind cea care face ca arhitectura în sine să fie memorabilă.
De aceea, o analiză a influenței simțurilor non-vizuale asupra percepției spațiului, în sprijinul imaginii
imediate pe care ne-o oferă văzul, dezvăluie o modalitate de apropiere diferită față de proiect. Ideea
prezentei lucrări nu este de a crea un rezumat a modalităților de percepție, ci de a descoperi fragmente
discrete, modalități de negociere între simțuri, pe care să le pot utiliza în procesul de schițare a unui spațiu
de vinărie, având mereu in vedere capacitatea senzorială pe care vreau să o pun în evidență (gust, miros,
auz, tactil, văz). Așadar, tema aleasă spre cercetare se vrea a deveni o grilă de criterii de luat în
considerare în propunerea proiectului de diplomă, o modalitate de a găsi rațiunile ce pot apropia de om un
program mai mult tehnic și industrial așa cum este cel al unei vinării. Acesta este unul din motivele care
mi-a trezit interesul față de temă, căruia i se faptul că este o zonă puțin explorată, căci, proiectarea unei
crame, bazată pe principii care nu sunt limitate la tehnicile de producție, este o practică puțin studiată.
Asociată cu turismul vitivinicol, vinăria nu mai este decât o clădire de producție și de depozitare, ci
este acum văzută ca un spațiu pentru vizitatori, necesitând o nouă abordare, din perspectiva omului părtaș
la drumul strugurelui către vin. Ademenit pe drumul vinului, vizitatorul are așteptări în legătură cu vizita,
știe că locul se caracterizează prin aspecte care îmbogățesc parcurgerea spațiului, cum ar fi mirosurile,
temperatura, gustul, diferențele de înălțimi și a tipurilor de lumină, spațiile de odihnă sau care accelerează
mișcarea, contactul cu via și cu pământul. Într-un fel, se stabilește o relație între clădire și vizitator,
deoarece nu este o vizită la voia întâmplării, este o vizită pregătită, la sfârșitul căreia omul este
transformat în urma experienței dobândite. Înainte de a intra în contact cu vinul, a cărui dovadă este
scopul sau stadiul final al întâlnirii, vizitatorul se confruntă cu un spațiu care îl pregătește și astfel își
creează o idee despre un mod de de zămislire a lucrurilor.
Problema unui astfel de program aflat la intersecția dintre industrie, agricultură și promovare turistică,
este realizarea spațiului în funcție de componentele sale: trăsătura funcțională și trăsătura artistică.
Abordarea acestui tip de program se bazează tocmai această dualitate, pe cele două aspecte atât de
profund întrețesute, așa încât vizita într-o vinărie să poată fi asemanată cu vizita la un muzeu.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
De cele mai multe ori, o clădire de această natură este întotdeauna parte dintr- un peisaj natural sau
agricol, putând fi asemătată, la un anumit nivel cu o sculptură. Arhitectura nu poate exista fără
împrejurimi și este o extensie esențială a naturii în lumea creată de om, această intersecție realizandu-se
cu success numai dacă omul, cel care percepe spațiul se poate integra și poate simți spațiul prin
intermediul tuturor simțurilor. Adevarata menire a unei clădiri este de a integra omul, de a-i integra toate
simțurile. De aceea, proiectul de arhitectură trebuie să pornească de la om, de la o serie de întrebări ale
căror răspuns să dicteze modul de constituire a unor spații. Ce văd? Mă raportez la o situație deja
existentă, care, prin resursele proprii îmi dă indicii despre cum trebuie să mă așez acolo, cum trebuie să
interacționez cu ceea ce găsesc (loc, oameni, material, lumină). Ce aud? Este un spațiu închis care nu îmi
permite contactul cu exteriorul, sau este un spațiu care relaționează în permanență cu foșnetul naturii?
Cum fac? Cum pot să fac ca noul să să se poată regăsi firesc în locul său, să pară dintotdeauna și dăinuitor.
În strădania de a răspunde acestor întrebări, a m încercat să propun ”locuri în loc”, locuri care să îmi placă
mie ca om, și am profitat de experiența unor spații pe care deja le știam (biblioteca, grădina, ceainăria,
pivnița, atelierele protejate, belvederea, colțul de lucru în grădină, bucătăria, amfiteatrul) și a căror
atmosferă este memorabilă pentru a propune, la rândul meu, pe baza caracteristicilor identificate o serie de
spații care își găsesc loc în amintiri.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
Metodologia:
Pornind de la teoriile fenomenologice ale unor arhitecți și teoreticieni ca: Juhani Pallasmaa, Steven
Holl, Peter Zumthor, Christian Norberg-Schulz, Rasmussen Steen Eiler, lucrarea se va dezvolta
argumentativ, încercând pe baza afirmațiilor făcute să se dezvolte o cheie senzorială de înțelegere a
spațiului, cheie ce poate fi aplicată apoi în analizarea unor exemple concrete.
Conceptele cu care se lucrează de-a lungul lucrării vor fi abordate într-un mod teoretic, apropierea
de proiect făcându-se prin aplicarea lor pe studii de caz. De asemenea, subiectele abordate sunt în sprijinul
temei, pentru definirea unor parametri care pot fi luați în considerare pentru a pune în valoare spațiile
dorite, dintr-un punct de vedere senzorial urmărit.
Studiile de caz vor fi tratate de-a lungul lucrării pentru a susține constant afirmațiile făcute, scopul
fiind definirea unor linii „invizibile” între loc, om și proiect definit de serie de funcțiuni cumulative a unor
stări, experiențe, imagini interioare și nu numai a unui spațiu de prelucrarea a strugurilor și de producție a
vinului.
Cuvinte cheie:
Vor fi definite o serie de concepte cum ar fi: percepție, senzorialitate, polisenzorialitate, atmosferă ,
alături de care vor fi folosite cuvinte specifice proiectului de arhitectură: materialitate, lumină, vinărie.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
Capitolul 1.FENOMENUL PERCEPȚIEI ÎN ARHITECTURĂ
1.1 Dezvoltarea percepției
A vedea, a auzi, a simți. Aceste acțiuni se pot traduce în culori, sunete, texturi. Percepția este o acțiune
conștientă ce se realizează în urma analizei unui obiect prin intermediul stimulilor transmiși de acesta. De
asemenea, simțurile nu sunt receptori pasivi ai stimulilor, așa cum corpul nostru nu este un punct de
perspectivă central asupra lumii. Intreaga noastra experiență în lume este facută prin intermediul
simțurilor iar corpul este un depozit al simțurilor, liniștii și cunoștiințelor.
Dacă se consideră percepția ca fiind o sumă de senzații simple, private, proprii, aceasta are un efect
imediat și subiectiv. Dacă este tratată ca acțiune a intelectului, dacă percepția este o inspecție a minții,
atunci obiectul perceput este doar o idee, un punct de plecare al conturării informațiilor asupra acestuia. În
acest sens, experiența perceptuală poate fi contradictorie și confuză. Dar este necesar să fie filtrată prin
procesul gândirii, să o supunem luminii intelectului, pentru a face contradicțiile să dispară. Pe de altă
parte, vorbim despre conștiența intelectuală și constiența perceptuală.
În arhitectură, schema percepției este inversă. Pornind de la afirmația lui Maurice Merleau Ponty
“Cum ar putea pictorul sau poetul să exprime altceva decât întâlnirea lui cu lumea? ”1, ale cărui scrieri
analizează interferenta dintre simțuri, minte și lume, furnizând un fundal pentru înțelegerea intențiilor
artistice, se consideră că arhitectura pleacă de la esența experiențelor trăite de creator, în urma cărora își
definește propria metodă de abordare. Arhitectura pornește de la o idee, un concept care se vrea a deveni
un construit. În procesul de creație, spațiul este anticipat și pregătit spre a fi perceput, arhitectul
proiectându-și în imaginație cum va fi acesta explorat. Cea mai grea însărcinare a unui arhitect este aceea
de a transforma esența multi-senzorială și multi-dimensională într-o imagine a unui proiect.
Experimentăm opera de arhitectură sau artă prin intermediul existenței noastre și prin identificarea cu
lumea înconjuratoare. Arhitectura care evocă simțurile și imaginația este demnă de o viață plină și lungă.
1.2 Mecanisme de percepție a spațiului
Intru într-o clădire, văd o încăpere și într-o fracțiune de secundă, am un sentiment față de ea.2
Mecanismul perceptual presupune o procesare primară, imediată și o procesare secundară ce
presupune identificarea și recunoașterea. A percepe inseamnă a te pune pe tine în lumea pe care o vezi.
Lumea în care trăim și pe care o percepem nu este una obiectivă a faptelor și a circumstanțelor. Modul
1 Citat original: "How would the painter or the poet express anything other than his encounter with the world”, Maurice Merleau-Ponty,
Signs (Studies in Phenomenology and Existential Philosophy), Northwestern University Press; 1st edition (January 1, 1964), p. 562 Citat original: „I enter a building, see a room, and – in the fraction of a second – have this feeling about it.” (Peter Zumthor, Atmospheres-
Architectural Environments-Surrounding Objects, Berlin, 2006, p. 13)

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
caracteristic al omului de a-și asuma prezența în spațiu este modelat de capacitatea acestuia de a-și
imagina și a a-și crea fantezii. Așadar, trăim în lumi pe care le cream la nivel mental, în care ceea ce este
experimentat, amintit și imaginat fuzionează. Capacitatea fiecăruia de imaginație și de împletire a acesteia
cu experiența și memoria realizează spațiul în care trăim. Ținând cont de aceasta, fiecare individ va
percepe spațiul diferit, în funcție de propriile-i trăiri. Această experiență poate fi una polisenzorială, să
implice toate cele cinci simțuri, prin intermediul imaginației, percepției și memoriei.
Imaginația, specifică ființei umane este capacitatea acesteia de a interacționa cu stimuli, cu informația
și poate fi considerată fundamental existenței mentale. Cercetătorii din Suedia, pe baza unui studiu au
demonstrat că imaginația poate influența percepția asupra realității. Lucrarea3 este publicată în revista
științifică Current Biology și relevă modul în care creierul uman combină informația primită de la toate
simțurile și, apoi sub influența imaginației, poate afecta modul în care creierul procesează informația
primită.
Memoria și imaginația, se pare că sunt strâns legate între ele și se pot influența reciproc. Memoria
umană este dobândită, se dezvoltă pe parcursul vieții, în urma experiențelor trăite. Mărturia lui Peter
Zumthor susține afirmația conform căreia percepția fiecăruia este influențată de memorie, de experiențele
anterioare și de bagajul de informație:
Într-un timp, experimentam arhitectura fără măcar să mă gândesc la ea. (…) Îmi amintesc sunetul
pietrișului atunci când îl călcam, ușoara sclipire a scării de stejar cerat, pot auzi ușa grea din față
închizându-se în spatele meu în timp ce străbat coridorul întunecat și intru în bucătărie, singura cameră
din casă cu adevărat luminoasă.4
Amintirile rămân inchise în formă spre a fi dezvăluite, decodate, pentru a se metamorfoza în
semnificații peste timp. Întru acest scop, în mod voit sau nu, arhitectura și peisajul funcționează ca
instrumente de păstrare a culturii și istoriei. Pot exista construcții specifice, cum ar fi memorialul sau
cimitirul, ale căror rol este acela de a face punte între trecut, prezent și viitor prin intermediul existenței
unei sigle care amintește un fapt, o persoană, o întâmplare, dar și construcții care, deși nu au o intenție
declarată, pot reuși să se transforme în mărci ale timpului.
Este evident faptul că subiectul memoriei în arhitectură este discutat la o altă scară. Toate clădirile
înmagazinează percepția vizitatorului, percepție ce este direct influențată de timp, cultură, cunoștințe.
Timpul, în schimb, nu poate fi perceput ca o dimensiune fizică, palpabilă, ci numai în relație cu modul în
3 Studiu realizat de Karolinska Institutet, http://ki.se/en/news/imagination-can-change-what-we-hear-and-see4 Citat original: There was a time when I experienced architecture without thinking about it (..) I remember the sound of the gravel under my
feet, the soft gleam of the waxed oak staircase, I can hear the heavy front door closing behind me as I walk along the dark corridor and enter
the kitchen, the only really brightly lit room in the house. , (Peter Zumthor, Atmospheres-Architectural Environments-Surrounding Objects,
Berlin, 2006, p. 13)

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
care este actualizat, parcurs, în raport cu impactul unei întâmplări. De aceea, scenariul pe care arhitectul l-
a imaginat poate fi diferit de modul în care utilizatorii își însușesc un spațiu.
De la memoria individuală la memorie colectivă, arhitectura poate să creeze impact și, implicit să
devină memorabilă. Misiunea arhitectului este de a crea fragmente subtile care să reușească să genereze și
să păstreze o memorie sau, de a aduce o nouă semnificație prezentului.
Ceea ce este experimentat, amintit sau imaginat poate avea aceeași calitate din punct de vedere al
experienței trăite, deoarece conștiența umană poate fi trezită în mod egal de ceva ce este evocat prin
intermediul imaginii, mirosului, gustului, auzului sau de întâlnirea propriu zisă.
1.3.Simțurile în teoria de arhitectură
O serie de studii realizate de către arhitecți susțin abordarea polisenzorială în architectură.
Spre exemplu, scrierile lui Juhani Pallasmaa, („ The Eyes of the Skin – Architecture and the Senses”,
„The Thinking Hand” și „The Embodied Image” ), cu idei inrădăcinate în scrierile lui Husserl, Merleau-
Ponty, Heidegger, Bachelard and Norberg-Schulz, aduc argumente pentru transformarea arhitecturii într-
un spectacol vizual, lipsită de autenticitate și senzualitate.
În „The Eyes of the Skin” își construiește argumentația pe importanța atingerii, încercând, încă din
titlu să facă o legătură între simțul văzului și cel tactil. De asemenea, discursul gravitează în jurul
supremației văzului, făcând referire, de asemenea la fenomenologi care au abordat această problematică:
Neitzsche, Sartre and Merleau Ponty. Pallasmaa susține colaborarea simțurilor pentru crearea unui spațiu ‐
memorabil și rolul memoriei în evocarea acestor spații. În cea de-a doua carte, „The thinking hand” face
referire la separarea între trup și minte, între practică și teorie.
Cartea lui Peter Zumthor, „ Atmosphere”, scrisă la persoana I, descrie un mediu intim și o serie de
inspirații polisenzoriale care i-au permis să lucreze în modul în care o face. Acesta se bazează pe amintiri,
considerând memoria purtătoare de rațiuni care pot crea arhitectură ce este capabilă să miște, să
emoționeze, să trezească senzații.
Teoriile de arhitectură ce studiază importanța simțurilor în proiectare vin să susțină decizia de a crea
un spațiu ce trebuie să trăiască prin ceea ce oferă, să propună experiențe senzoriale.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
Capitolul 2. PERCEPȚIA ARHITECTURII CA INTERACȚIUNE A MODALITĂȚILOR
SENZORIALE
Arhitectura nu este pur și simplu produsă de realizarea unor planuri, elevații și secțiuni. Este ceva
diferit și ceva mai mult. Este imposibil de explicat exact ceea ce este-limitele ei nu sunt bine definite. De
fapt, în general, arta nu ar trebui explicată, trebuie să fie experimentată.5
Arhitectura este complexă, are elemente de istorie și cultură, răspunde cerințelor de timp și spațiu. De
aseemena, arhitectura ca artă comunică posibilitatea ființei de a se și de a se integra. A ajunge să cunoști o
clădire, sau mai bine spus să-i înțelegi arhitectura este nevoie de o percepție senzorială și de aceea,
simțurile joacă un rol foarte important în cadrul procesului. Studiul celor cinci simțuri principale a putut
duce la o clasificare a lor din punctul de vedere al interacțiunii cu arhitectura: există simțuri de localizare,
superioare (văzul și auzul), simțuri inferioare (tactil, gust,miros) cărora li se poate adăuga, din sfera
percepției, memoria și imaginația, considerate a fi simțuri interne. Separarea între minte și corp, așadar, în
cazul percepției este subtilă, căci informațiile percepute din mediu prin intermediul organelor senzoriale
sunt interpretate la nivel minții și traduse în reprezentări ale lumii.
2.1.Stimularea senzorială-Contribuția celor cinci simțuri
În contextul actual, practica de arhitectura l-a îndepărtat pe architect de înțelegerea omului, prin asta
contribuind și la depravarea experienței locului, întrucât arhitectura, de cele mai multe ori, pune accent
mai mult pe aparență decât pe esență, pe trăirea spațiului. Spațiile pot fi experimentate în adevăratul sens
al cuvântului numai prin activarea tuturor simțurilor.
Calitatea arhitecturală nu derivă numai din imaginea estetică sau formală, ea este bazată pe experiența
și autenticitatea modului de viață al casei. Arhitectura poate să impresioneze numai dacă este capabilă să
trezească ceva ascuns în amintirile noastre. Descoperirea fragmentelor de memorie implică văzul, auzul,
mirosul, gustul și tactilul, o înțelegere polisenzorială a mesajului arhitectural pe care spațiul îl transmite.
În loc să accelereze parcurgerea lumii exterioare, arhitectura ar trebui să o încetinească, venind în
spijinirea actului artistic de creare a spațiului. Arhitectura ar trebui să mențină și să apere liniștea, să fie
scut împotriva zgomotului.
De aceea, arhitectura ar trebui să graviteze în jurul omului. Este o artă făcută de oameni pentru
oameni. Pe de altă parte, nu trebuie văzută ca o artă pur vizuală, creatoare de spații delimitate de pereți, ci
creatoare de viață și de senzații prin folosirea mijloacelor diverse (lumină și umbră, perspectivă și
decorație, sunetul care reverberează, suprafața pe care se calcă, la atingerea materialului, la temperatura
5 Citat original “Architecture is not produced simply by adding plans and sections to elevations. It is something else and something more. It
is impossible to explain precisely what it is –its limits are by no means well-defined. On the whole, art should not be explained; it must be
experienced.”, Steen Eiler Rasmussen (1963)

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
care influențează gradul de confort, la mirosul care seduce). Toate acestea se multiplică unul pe celălalt,
lucrează împreună.
2.2.Supremația văzului. Arhitectura „ascunsă”
Oamenii au devenit spectatorii unei călătorii vizuale lipsite de sens. Arhitectura este foarte mult
influențată de formă, idee și aparență. În momentul în care obiectul de arhitectură se bazează pe efectul
imediat al unei imagini care rămâne imprimată pe retină, individul riscă pierderea identității în loc. Dar nu
putem intelege o cladire doar uitandu-ne la ea. Trebuie sa fim patrunsi de spatiu. O apropiere arhitecturală
conștientă de toate simțurile trece de impasul vizualului.
“Dar omul nu a fost dintotdeauna dominat de v ăz. De fapt, simțul dominant al auzului a fost înlocuit
gradual de cel al vederii.”6
Percepția vizuală a unui spațiu se face, bineînțeles prin intermediul ochilor. Informațiile pe care le
primim se referă la distanță, înălțime, culoare, profunzime, lumină. Poate unul dintre cei mai importanți
parametri ai percepției vizuale este lumina, fără de care nu am fi capabili să observăm toate caracteristicile
unui obiect, spațiu, material. În arhitectură se vorbește despre calitatea și cantitatea luminii, iar jocul cu
acești doi factori generează profunzime, marchează direcții, se dovedește a fi un stimul senzorial care
permite trăirea spațiului.
De asemenea, o altă trăsătură văzută a obiectului arhitectural este culoarea. Aceasta este folosită în
multe cazuri pentru a obține efectele dorite, pentru a ascunde sau pentru a pune în evidență, pentru a
marca direcții sau chiar pentru a stimula diferite senzații, căci poate influența comportamentul uman.
Este de inteles faptul ca aceasta abordare a statului haptic a arhitecturii este mult mai utilizata in
realizarea unor spatii pentru persoane cu nevoi speciale, si anume pentru cei care referinta vizuala este
absenta. Dar asta nu demonstreaza decat faptul ca in lipsa unui anume simt ne ascutim ceilalti receptori si,
probabil este o metoda ce poate fi aplicata pentru o perceptie multisenzoriala.
Pentru Merleau-Ponty, corpul nostru comandă vizualul pentru noi, nu o explică, nu o clarifică, doar
concentrează misterul vizualului creionat, acesta fiind paradoxul omului. Acest paradox răsare ca
vizibilitate din fundalul invizibilului, ca limbaj al tacerii, percepție a impreceptibilului.
Întrucât studiul intenționează să găsească parametrii de realizare a unei vinării care sunt responsabili
pentru activarea tuturor simturilor, este necesar de explorat fundamental vizual din mai multe perspective,
chiar și cea a unei clădiri îngropate.
Pornind de la afirmația lui Tadao Ando : “Arhitectura nu este numai ceea ce percepem prin
6 „But man has not always been dominated by vision. In fact, a primordial dominance of hearing has only gradually been replaced by that of
vision” (Pallasmaa, The Eyes of the Skin, p 25)

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
intermediul ochilor, ci ceea ce experimentăm prin intermediul celor cinci simțuri” 7, care ar fi varianta în
care obiectul de arhitectură reușește să impresioneze prin percepție și nu prin impactul vizual? Se poate
discuta aici varianta în care clădirea se află la polul opus, nu este un semnal, un reper vizual, ci devine
memorabilă prin absență, prin negativ și anume îngropată. Dacă nu se vede, dacă nu este un semnal asta
înseamnă că nu există, că nu este semnificativă?
În accepțiunea contemporană, ascundem ceea ce ne incomodează, ceea ce nu este îndeajuns de frumos
pentru a-l expune vederi, subteranul fiind dedicat spațiilor tehnice, instalații, tuneluri, subsoluri tehnice .
Cu toate acestea, există nevoia acestor spații nevăzute, dar care nu beneficiează de o calitate arhitecturală
deosebită.
A construi în subteran are câteva avantaje, printre care lipsa constrângerilor volumetrice, crearea unui
spațiu difuz, în care jocul cu percepția poate dezvălui modalități de abordare a unui efect dorit, cât și
integrarea în sit, căci, noul obiect nu împiedică perspectivele valoroase prezente în situl în care se face
noua intervenție. Pe de altă parte, dezavantajele construcției în subteran ar puncta lipsa unui reper,
dificultăți de iluminare și ventilare, cât și dificultatea de relaționare cu exteriorul prin intermediul fațade
vitrate. În acest ultim sens nu se mai poate discuta o pătrundere a exteriorului în interiorul casei, ci o
atitudine de izolare completă. Cu toate acestea, diverse funcțiuni își găsesc compatibilitatea cu spațiul
subteran cum ar fi muzeele, spațiile de cercetare, săli de spectacole și nu în ultimul rând, spații de vinărie.
În cazul unui spațiu îngropat/ semi-îngropat, cel mai important element care dezvăluie arhitectura atât
la interior cât și la exterior este lumina. Rolul acesteia este de a manipula spațiul, de a ghida, de a crea
diverse efecte, de a stimula percepția. De asemenea poate căpata valoare prin materialitate, poate deveni
ea insăși material de contrucție prin relevarea unor aspecte importante, prin îmbunătățirea percepției, prin
realizarea unor spații curate, spălate de lumină. Este totodată un element de compoziție arhitecturală a
spațiului, prin direcția dominant verticală, iar spațiul propriu zis, prin raportarea la verticală capată
sacralitate și identitate.
Într-un astfel de mediu, lumina capătă, pe lângă aspectele menționate și menirea de a genera impacturi
vizuale, în scopul de a stârni curiozitatea și de a contraria, în vederea captării unor imagini memorabile
pentru utilizator.
Dată fiind limitarea în plan orizontal, subteranul este perceput ca un spațiu închis, iar coborârea în
acest spațiu creează senzația unei îngropări. Această soluție de intervenție la nivelul unui sit poate fi
potrivită atunci când dorința este ca noua construcție să nu influențeze dramatic contextul original.
Arhitectura îngropată/semi-îngropată poate fi privită ca o ascundere în peisaj și o apropriere de om,
percepția acestuia îndreptându-se înspre conștientizarea sinelui și a materialului.
Concluzie. Ținând cont de natura sitului în care va fi implementat proiectul de vinărie cât și efectele
dorite, se va încerca o mediere între spațiul suprateran și cel subteran, utilizarea spațiului îngropat
izvorând și din nevoi funcționale. De asemenea, preferința pentru un spațiu subteran este dictată de faptul
7 Citat original: “Architecture Is not what is perceived by just the eyes, but what is experienced through the five senses”,
http://arudemag.com/tadao-ando/ , accesat 10 februarie 2016

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
că acesta este încărcat cu semnificații puternice, poate transmite sentimente contradictorii și intense, poate
trezi disconfort și teamă, sau poate deveni un spațiu foarte expresiv. Subteranul este un spațiu al
dezorientării naturale dar și un spațiu în care percepția poate fi manipulată prin intermediul luminii,
texturii, culorii, este un spațiu al scenografiei și al atmosferei, necesare în cazul realizării unui spațiu
polisenzorial.
2.3.Experiența tactilă. Atingerea-un simț intim
Viziunea este atașată de mișcare. Calitatea unui spațiu, lumina, culoarea, profunzimea sunt acolo
înainte de a fi analizate, pentru că noi deja știm, găsim informațiile în subconștient. Gândim în
concordanță cu corpul, cu pozitia sa în spațiu și timp. Corpul este atât spațiul nativ al percepției, dar și
matricea oricărui spațiu existent.
Caracteristicile materialelor pot da identitate suprafețelor prin intermediul temperaturii, densitatii,
permeabilitatii, reflexiei și elasticității, textura unui material fiind capabilă să marcheze direcții, să
interacționeze cu lumina, într-un cuvânt să definească modul în care un material este simțit. În acest sens,
sunt folosite materiale cu o textură lisă pentru a încuraja atingerea activă și materiale cu textură rugoasă
pentru a încetini mișcarea.
“Materialul este nelimitat. Ia, spre exemplu o piatră: o poți tăia, o poți fărâmița, o poți șlefui-va
deveni de fiecare dată altceva.”8
Materialele de construcție ar trebui văzute ca uneltele cele mai importante ale făuririi unei case.
Materialele naturale-pământul, piatra, lemnul- își dezvăluie toate capacitățile de utilizare și ne dau
indicații despre cum și ce trebuie făcut astfel încât ceea ce apare nou să-și găsească firesc locul său.
Dincolo de avantajale economice pentru folosirea materialelor locale, există și un avantaj psihologic,
materialul reușind să realizeze o comuniune între oameni și mediul construit. Materialele naturale au o
putere de a evoca amintiri, uneori amintiri primitive, activate prin neștiute resorturi umane, alteori
nostalgii identificabile. De aceea, arhitectura tectonică include și exprimă valori perene. Materiale
traditionale poarta în ele amintiri, ne dau sentimentul continuității dintre trecut, un prezent confortabil și
un viitor previzibil, după cum susține și Pallasmaa, că s imțul tactil ne conecteaza cu cultura si traditia9.
Materialitatea își găsește rostul și în construcția fațadei, definind un joc al opacității, un joc între
privire și informația transmisă, între textură și calitatea unei pietre, nervurile unui flader sau strălucirea
unui metal. În acest sens, la nivel de fațadă, trebuie păstrată o proporție potrivită între plin și gol, între
suprafețele vitrate și cele de zid, având mereu în gând că plinul este mai păstrător decât golul.
Concluzie. Cum trebuie abordată sugestivitatea senzorială din punctul de vedere al simțului tactil?
Fiecare empatizează, uneori inconștient, cu materialele. Arhitecții sunt conștienți de asta și încearcă să le
8Citat original: Material is endless. Take a stone: you can saw it, grind it, drill into it, split it, or polish it – it will become a different thing
each time.”, Peter Zumthor, Atmospheres (Basel: Birkhauser, 2006), p 259 Pallasmaa

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
intuiască, să le controleze, să le manipuleze pentru a le valorifica potențialul semnificativ și sugestiv,
pentru a susține această relație de apropiere dintre calitățile materialelor și sensibilitatea oamenilor. Kahn
punea urechea să le asculte și șușotea cu ele. Scarpa a învățat mesteșugul prelucrării metalelor ca să le
poată controla. Zumthor le trăiește și încearcă să-i introducă și pe alții în această viață.
Pentru a pune în valoare simțul tactil, trebuie avut grijă atât de mișcarea corpului, cât și de senzații.
Există suprafețe cu care utilizatorul este în contact continuu, așa cum este podeaua, dar suprafețe cu care
interacționează numai la impuls. De aceea, a ține cont de experienta haptică înseamnă a lua în considerare
partea corpului ce urmează să interactioneze cu suprafețele, suprafața ce intră în contact cu mâna trebuie
să fie diferită la nivel senzorial de cea atinsă de picioare, ritmul pe care îl imprimă o suprafață rugoasă
fiind diferit de cel al unei suprafețe lucioase, căldura materialului de cărămidă fiind în contradicție cu
rigiditatea pietrei.
2.4.Experiența olfactivă. Limbajul mirosului.
Simțul mirosului. Mirosul și arhitectura. Care ar putea fi conexiunea? Fiecare spațiu evocă un miros ce
este unic, fiecare spațiu în care viața se desfășoară are semnătura olfactivă semnificantă, dar, cu toate
acestea, este un simț ce este luat foarte puțin în considerare în crearea spațiilor. Importanța integrării
acestui simț în proiectarea de arhitectură poate fi demonstrată prin combaterea motivelor ce înlesnesc
integrarea lui în proiect. În condițiile în care arhitectura este considerată a fi mai mult vizuală, se
construiește ca un spectacol de urmărit și nu de simțit. Acest lucru poate explica lipsa atenției pentru
miros în teoria estetică și de asemenea prezența rară unor descrieri ale orașelor bazându-se pe simțul
olfactiv. Chiar și așa, prin imaginație se face apel la o asociere cu ceva cunoscut, deja experimentat.
Așadar este necesară o întâlnire primară cu un fel de miros pentru a-l putea apoi recunoaște într-o
descriere sau pentru a-l putea asocia cu o imagine, o stare, un context, așa cum precizează și Juhani
Pallasmaa, “nasul îți ajută ochii să-și amintească”10 .
„Cel care pune stăpânire pe simțul mirosului pune stăpânire pe sufletul omenirii ”, crede Patrick
Süskind, scriitor contemporan german.
Acest motiv este însă mult mai complex decât atât. Mirosul nu oferă informații imediate, așa cum o
face văzul, ci se bazează pe o serie de factori psihologici, fiziologici si culturali. De aceea, este și foarte
greu de reprezentat. Cu toate acestea, apelând la descrieri, scriitorii reușesc să te aducă în lumea pe care o
vor a creiona, așa cum este cazul cărții lui Patrick Suskind, „Parfumul”, în care redă lumea în registru
olfactiv atât de bine încât parcă poți simți mirosul Parisului, mirosul tinerelor și spaima lor, aroma
singurătății și pe alocuri puroiul unei societăți mizerabile.
Parfumul trăiește în timp, are tinerețea, maturitatea și bătrânețea sa. Și numai când înmiresmează
plăcut la toate cele trei diferite vârste poate fi socotit izbutit.11
10The nose makes the eyes remember. Juhani Palaasmaa11 Parfumul, cartea

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
Una din cele mai persistente memorii ale unui spațiu este cel prin miros. Întotdeauna se asociază
calitatea mirosului cu alte calități arhitecturale sau prezente în lumea inconjurătoare. De aceea, r olul și
importanța mirosului în spațiile arhitecturale pot fi augmentate dacă se consideră spațiul ca fiind
polisenzorial, stimulator și nu numai vizual. Întrepătrunderea dintre casă și mediu se poate face prin
considerarea mirosului generator al sentimentului de apartenență. Florile, copacii, iarba, pământul,
premise de la care se pornește în realizarea unui proiect creează, deja, încă din etapa incipientă o serie de
parametri olfactivi de urmărit.
Concluzie. Simțul olfactiv într-un spațiu de vinărie este important în crearea unei atmosfere
memorabile, astfel încât, odată cu resimțirea lui într-o altfel de ambianță, memoria să activeze acele
unghere ce dezvăluie experiența totală a parcurgerii spațiului. De asemenea, aroma și buchetul sunt
atribute importante ale unui vin de calitate și de aceea, în cazul aprecierii unui vin este necesar ca în sălile
de degustare specializate, să se permită acutizarea simțurilor implicate în acordarea unui calificativ de
performanță.
2.5.Experiența auditivă. Reprezentarea invizibilului
Este adevărat că sunetul este cel care sculptează un spațiu într-o sală de concerte, că el prevalează în
fața celorlalte simțuri și că este cel mai bine pus în evidență în acest caz, dar asta nu inseamnă că trebuie
ignorat în altfel de spații. Se poate auzi sunetul vântului, al pașilor, al ușii care se deschide, sunetul
păsărilor și al strugurilor mustind.
Simțul auzului este asimilată cu interioritatea, iar concordanța optimă între auz și celelalte simțuri
poate să ajute la crearea unei atmosfere memorabile.
La polul opus, liniștea este una din experiențele cele mai intense din arhitectură. De multe ori un simț
poate ajuta la crearea atmosferei prin absență. Spre exemplu, contemplarea unui peisaj este de preferat să
fie făcută în liniște.
2.6.Experiența gustului. Gustul arhitecturii
În mod analogic romanului „Parfum” al lui Patrick Suskind, Marcel Proust construiește în ciclul său
de romane „În căutarea timpului pierdut” un personaj (Swann) care, mâncând o madlenă, își aduce aminte
de foarte multe întâmplări, fapte trăite și depozitate în unghierele memoriei, așteptând doar să fie
reactivate. O trăire, o senzație sau un gest ce se repetă pot recupera un episod uitat, dar mai cu seamă
declanșează un proces de anamneză și de reevaluare a unor secvențe de viață care conduc spre adevărata
esență a ființei. Celebrul episod al madlenei prezintă ocazia primei intervenții a memoriei involuntare.
Totul începe cu o senzație gustativă aparent infimă, cu un efect neașteptat, urmărit de narator, printr-o
profundă autoanaliză, de la rezultat la premise. Anume memoria involuntară comportă, în viziunea

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
proustiană, o încărcătură afectivă importantă, nealterată în timp. În contrast, memoria inteligenței nu-l
ajută pe om să ajungă la esența stărilor emotive. Pentru narator vederea madlenei, banalizată de întâlnirea
ei frecventă în cotidian, nu are nici o importanță. Gustul și mirosul ei, însă, îl transpun în vremurile
copilăriei sale, cu stările emotive ale acesteia conservate perfect.
Concluzie. Asemenea simțului olfactiv, simțul gustului este puțin relaționat cu arhitectura în general.
Dar, având în vedere că programul de vinărie presupune existența unei zone de degustări, grija pentru
acest simț se acutizează astfel încât să creeze o experiență memorabilă, atât prin calitatea vinului cât și
prin valențele spațiului arhitectural.
2.7.Rolul percepției polisenzoriale în crearea atmosferei
Experiența polisenzorială este mai mult decât observație, mai mult decât cunoașterea unui spațiu și
mai mult decât un sentiment. Este o experiență completă, sub dominanța spațiului, prin intermediul minții,
percepției și simțurilor. Percepția simultană face referire la modul în care ne raportăm la lume, asta
incluzând și dimesiunea timpului, care influențează perceptia, memoria si imaginația. Chiar dacă
atmosfera este un atribut ale mediului și spațiului, poate că nu i s-a acordat îndeajuns de multă atenție în
arhitectură și în planificarea spațială.
‘Architecture always has produced atmosphere, for instance atmosphere of holiness and power. But
architecture beyond modernity rediscovers the perspective of the user. It is not only about the building as
such, but it is dealing with felt space, mindful bodily presence. This might become an explicit topic in
architecture’ (Gernot Böhme)
Ochiul colaboreaza cu corpul si cu celelalte simturi. Fără a realiza, orice experiență arhitecturală
implică toate simțurile, calitățile spațiului și materiei sunt măsurate în mod egal de ochi, tactil, papile
gustative, ureche și nas. Experiența este mai mult decât observare, mai mult decât percepția calităților
spațiului, este o asimilare a acestuia, a influenței sale asupra ființei prin intermediul minții, percepției și
simțurilor.
Rămâne să stabilim cum conceptul de atmosferă influențează arhitectul în procesul de concepere și
cum intențiile acestuia se transpun în operă, în relație cu utilizatorul. Atmosfera este, prin natura ei
experimentată prin intermediul percepției fizice, percepție ce este bazată pe o serie de factori, stimulați
prin spațiu, material, lumină, impact.
The richest experiences happen long before the soul takes notice. And when we begin to open our eyes
to the visible, we have already been supporters of the invisible for a long time. 12
12 Gabriele D’Annunzio (1 G. D’Annunzio, Contemplazioni della morte , Milano, Fratelli Treves, 1912, pp. 17-18. As quoted in G. Bachelard,
Water and dreams: an essay on the imagination of matter , Dallas, The Pegasus Foundation , 1983, p. 16)

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
Capitolul 3 . ARHITECTURA, OMUL ȘI VINUL
Vizita într-o vinărie poate fi asemănată cu o vizită la un muzeu. Scopul este același, de a afla ce se
întâmplă, cum se întâmplă, fiind expuse toate materialel necesare iar arhitectul lucrează cu spațiul în a
completa acest țel prin propria-i operă. A valorifica drumul pe care vizitatorii îl parcurg și a defini spațiile
bazându-se pe caracteristicile distincte în funcție de folosință înseamnă a trece bariera funcționalului și a
încerca integrarea omului făcându-l părtaș la o experiență polisenzorială imaginată. Astfel, o vinărie poate
depăși criteriile de funcțiune și să se traducă într-o serie de spații ce te desfată.
. .31Arhitectura vinului. Cerințe funcționale
Producția de vin se află undeva între agricultură și industrie, de foarte multe ori punându-se accent pe
producție, omul fiind trecut în planul secund. Date fiind procesele prin care strugurii trec pentru a se
transformaîn vin, există spații specifice și anume: sală de recepție și procesare a strugurilor, sală de
fermentare must, sală de imbătrânirea a vinului, sală de îmbuteliere. Fiecare dintre aceste spații trebuie să
respecte anumiți parametri de temperatură și lumină pentru buna păstrare a vinului.
Odată ce recoltați , strugurii sunt transportați către locul în care urmează să fie prelucrați, iar acolo se
face recepția, cântărirea și separarea lor pentru must. O probă este analizată în laborator, care dă informații
despre concentrația de zahăr , conținutul de alcool probabil , aciditatea totală , pH . În pivniță , este
necesar să se aloce un acces larg și facil la vehiculele agricole care transportă strugurii pentru încărcare și
descărcare. Operațiunile realizate într-o vinărie sunt de neschimbat. Strugurii sunt sortați și apoi depozitați
în butoaie de fermentație, mustul fermentat este trecut apoi în vase pentru a se învechi și, în cele din urmă,
vinul este îmbuteliat și dat pe piața de desfacere. Dincolo de dimensiunea practică și industrială a
realizarii vinului, există o dimensiune spirirtuală, izvorâtă din valențele religioase pe care vinul le are.
Dincolo de rațiunile funcționale, vinăriile nu ar trebui să ingnore latura umană, participarea activă a
ființei prin toate simțurile. În cazul proiectelor recente este tot mai întâlnită intenția de a diferenția intrarea
industrială de intrarea socială , ceea ce dă naștere unor tipuri de zonele organizare în funcție de tirajele
private și publice.
“Arhitecții sunt provocați să regândească vinăria ca o expresie contemporană a tradiției și inovației,
agriculturii și tehnologiei, producției și ospitalității”13
3.2.Spre o arhitectură polisenzorială. Arhitectura ființei
Ceea ce emotioneaza se găseste în memorie, spune V oltaire. Memoria este un fenomen mereu actual,
o legătură trăita cu prezentul etern și asimileaza detaliile care o consolideaza: amintiri vagi, confuze, filtre
13 Citat original: Architects are being challenged to rethink the winery as a bold contemporary expression of tradition and innovation,
agriculture and technology, production and hospitality .”, Webb, Michael (2005) – Adventurous wine architecture, p. 6.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
specifice. Așadar, proiectul propus trebuie să se subordoneze locului, aducând o nouă valoare de
întrebuințare, care o înlocuiește sau o completează pe cea inițială, fără a îi ascunde trecutul. În schimb,
pentru o arhitectură a senzațiilor, care să îl facă pe om părtaș la o experiență polisenzorială, trebuie să
ascult ceea ce locul are de transmis, să ating pământul, să văd împrejurimile, să chestionez elementele
importante care îmi vor permite identificare în loc.
Există valențe umane identificate în proiecte de vinării, din dorința de a crea spații memorabile, cu
modalități de integrare în teritoriu diverse, marcând deopotrivă procesul tehnologic și implicarea omului.
“Traditionally in Europe winemaking, barrels of wine are stored on a cellar – in other words,
underground.”
Exemple de vinării: Quinta Do Vallado Winery, Francisco Vieira de Campos
Mayor Wine Cellar, Alvaro Siza
Dominus Winery, Herzog & de Meuron
Winery Cheval Blanc, Christian de Portzamparc
3.3.Mecanisme de articulare a unui spațiu polisenzorial-crearea unei grile de simțuri
Pornind de la experiența senzorială dorită într-un anume spațiu, se pot crea ipoteze de funcționare
optimă. Spre exemplu, pentru supremația gustului într-o sală de degustare / laborator, stimularea celorlalte
simțuri trebuie să fie minimă.
3.4.Calități polisenzoriale în spațiul unei vinării
Enoturismul nu se îndreaptă către un turist spectator, care urmărește lumea vinului prin intermediul
unei vitrini, ci unui turist care vrea să participe, să se integreze într-o formă de viață și pentru asta este
dispus să se implice cu toate simțurile, căutând o înțelegere deplină a ceea ce înseamnă cultura vinului.
Capitolul 4. ATMOSFERA ÎN CASA LUI DIONYSOS
Asociată cu turismul viniviticol, crama devine nu numai o clădire de producție și de depozitare, ci și
un spațiu pentru vizitatori, necesitând adaptări la noile cerințe. În plus față de preocuparea funcțională,
experiența se dorește a fi senzorială. Vizitatorul își creează așteptări în ceea ce privește vizita, află de
aspecte care îmbogățesc parcurgerea și trecerea de la spațiu la spațiu, cum ar fi mirosurile, temperatura,
diferențe de înălțimi și tipuri de lumină, naturale sau artificiale. Într-un fel, se stabilește o relație între
clădire și vizitatorși acesta este dispus să cunoască procesul de vinificare pentru ca în cele din urmă să dea
valoare unui spațiu care este proiectat pentru a fi ocupat și vizitat în diferite stadii de creație.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
4.1.Experiența arhitecturii vinăriilor. La limita între tehnologie și atmosferă. Identitate
Unele vinării își promovează tradiția de sute de ani, altele familia și originile nobile pe când unele
promovează imaginea în totalitate, un tur vizual și al gustului.
Exemplele supuse analizei sunt cele din zonă, pentru a putea face o analiză senzorială în urma vizitei :
Stibey Winery, Avincis Winery, Crama Iordache. Mărturii ale vizitatorilor.
Scurta vizită a cramei pentru obisnuirea cu locul. Terasa pentru degustări cu vedere spre Olt ofer ă o
priveliste incantatoare, deși recunosc că eu m-am uitat mai mult în partea cealalta, spre coasta acoperit ă
cu vii ingrijite care incepusera sa se trezeasca la viata, intr-o incercare personala fara finalitatea
asteptata, de a asocia parcelele cu soiurile. Luat loc pe banca, la umbra. Pasarele, liniste (inca), fosnet
de frunze, salcami incarcati flori albe in dreapta, toate pe un fond de muzica clasica, idilic… Insotit de
deja omniprezentul pahar cu spumant care tindea deja sa devina un laitmotiv. (mărturie vizitator, vizită la
Știrbey)
Vizita noastră a fost destul de complexă. Am vizitat: Muzeul Vinului și al Viei – unde am găsit
exponate valoroase și instrumente sau recipiente vechi (amfore) în care se depozita vinul și crama
propriu-zisă – unde am văzut o mulțime de butoaie foarte mari sau mai mici și echipamente noi
cumpărate în 2004. Aici există două secții separate: una pentrul vinul alb și cealaltă pentru vinul rosu. A
fost o senzație interesantă să ne plimbăm printre atâtea butoaie și să aflăm cum se produc vinurile
dobrogene.
Apoi am fost conduși într-o sală pentru degustare și am aflat câteva secrete ale acesteia. Pe masă se
aflau câteva elemente de neutralizare – bucăți de cașcaval, pâine sau măr, 5 pahare pentru vin și un
pahar pentru apă. Ni s-a spus că trebuie să urmărim: aspectul vinului – limpede, strălucitor, fără
impurități; culoarea, mirosul, gustul. (mărturie vizitator, vizită crama Iordache)
4.2.Atmosfera și identitatea
Atmosfera poate fi un cuantuum al ingredientelor unei identități, astfel că unele locuri ne fac
părtinitori la ceea ce vor să transmită, pe când altele ne tratează ca străini.
Într-o conferință din anul 2014, organizată de OASEJournal for Architecture, la care au participat
Gernot Böhme, Peter Zumthor and Juhani Pallasmaa, subiectul polisenzorialității a fost dus și mai
departe, încercând să se dezbată legătura între atmosferă și identitate.
‘Architecture always has produced atmosphere, for instance atmosphere of holiness and power. But
architecture beyond modernity rediscovers the perspective of the user. It is not only about the building as
such, but it is dealing with felt space, mindful bodily presence. This might become an explicit topic in
architecture’ (Gernot Böhme)

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016
În asentimentul lui Gernot Böhme, Juhani Pallasmaa aduce argumente pentru care omul este în
centrul lumii, într-un anume timp și spațiu, cpntribuind astfel la crearea atmosferei. Ba mai mult,
atmosfera are de-a face cu scara lucrurilor, cu modul în care toate lucrurile create interacționează cu
ființa umană.
Peter Zumthor answered: ‘We all come from houses andlandscapes. That’ s where we start, it is our
basis. These are starting points for atmospheric experiences. If you want to create atmospheres, this is
where you should start. It has nothing to do with nostalgia’
A lega atmosfera spatiului de identitatea lui prin conceptul de implicare.
Peter Zumthor susține ipoteza conform căreia trecutul, memoria contribuie în practica de arhitectură
și se relaționează în afirmațiile sale cu studiile lui Christian Norberg–Schulz privind identitatea
locurilor. Astfel, cele două abordări susțin că identitatea umană se înrădăcinează în locurile de unde
fiecare provine, pe baza unor predeterminări conștiente sau nu. Așadar, ceea ce atmosfera și identitatea
unui loc au în comun este că ambele presupun un angajament față de locul respectiv, modul în care
lucrează cu stările ființelor în scopul de a le pătrunde. Ba mai mult, parafrazându-l pe Pallasmaa,
atmosfera este un cuantuum al ingredientelor unei identități, astfel că unele locuri ne fac părtinitori la
ceea ce vor să transmită, pe când altele ne tratează ca străini.
Putem considera identitatea ca un topic in arhitectură? Poate fi identitatea un concept puternic sau
doar un catalizator folosit pentru a redescoperi perspectiva utilizatorului? Poate identitatea să
urmărească o estetică specifică?
A reusi să te identifici cu un loc presupune contactul cu anumite obiecte care se încadrează în grila
personală de apreciere. De aceea, identitatea arhitecturii este provocatoare dar totodată riscantă.
Identitatea unui loc se schimbă prin percepția fiecăruia, dat fiind că operăm cu concepte subiective.
O grilă ascunsă in construirea atmosferei.
Atmosfera nu este ceva imediat, palpabil, ușor de atins. Face referire la ceva vag, subtil, l
angajamentul om-clădire, la circumstanțe, la sens.
Capitolul 5. INTERPRETARE PERSONALĂ
Capitolul 6. CONCLUZII
Lucrările studiate, având programul element comun, dezvăluie modul în care spațiul poate fi
exploatat, în relație mai mult sau mai puțin directă cu peisajul, prin îngroparea clădirii pe o pantă sau
izolarea într-o câmpie. Complexitatea programului și condițiile spațiilor de la interior sunt conforme cu
specificațiile stricte, dar, cu toate acestea, dincolo de calea de producție trebuie să fie luată în considerare
calea vizitatorilor, a omul, participant la unproces interesant. Astfel, arhitectura mizează pe experiență,
îmbogățită de ambiente diferite, creare de locuri cu dimensiuni si caracteristici diferite.

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016

Stud. arh. Stancu Andreea-Diana Lucrare disertație 2016