Stud. arh. Moise Andreea Sonia 65A [301442]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

Anul universitar 2015-1016

ă Ă â Â î Î ș Ș ț Ț

HIPISMUL ÎNTRE MEMORIE ȘI REINVENTARE.

SPAȚII – MUZEALE – DE ECHITAȚIE

Stud. arh. Moise Andreea Sonia 65A

Îndrumător: Lect. Dr. Arh. Marina Mihăilă

CUPRINS:

Justificarea alegerii temei…………………………………………………………………… i

Plan de idei…………………………………………………………………………….…… ii

Necesitatea păstrării moștenirii trecutului: evaluarea arhitecturii ca resursă……….1

Definirea conceptului de “loc”……………………………………………………..

Spiritul locului – “Genius Loci”……………………………………………………

[anonimizat]………………………………………

Renașterea tradiției prin intermediul memoriei locului (contextului imaterial)….

Promovarea muzelui hipic: scurtă prezentare a [anonimizat]………………………………………………………….

Calul – folosit în lupte……………………………………………………………

Jockey Clubul Român ……………………………………………………………

Hipodromul de la Băneasa……………………………………………………….

[anonimizat]……………………………………

Situația actuală …………………………………………………………………..

Herghelii existente în prezent în țara noastră…………………………

Centre de echitație……………………………………………………

Studiu asupra spațiilor muzeale ………………………………………………………..

Muzeul – ca reprezentare a memoriei trecutului………………………………….

Spații muzeale destinate programului hipic.

Ce presupune un muzeu hipic. Țări în care există. Colecții………………………

Studii de caz:

[anonimizat], Franța ………………………..

The Royal Andalusian School of Equestrian Art Foundation – Cádiz, Spania………………………………………………………………………

[anonimizat] – Gasiri, [anonimizat]….

Museu dos Coches / [anonimizat], Portugalia…….

Muzeul contemporan……………………………………………………………………..

Muzeul – ca reper al societății……………………………………………………..

[anonimizat] ….

Jewish Museum (arhitect Daniel Libeskind) – Berlin, Germania – muzeu anthropologic……………………………………………………………..

Museum of Science (arhitect João Luís Carrilho da Graça) – Lisabona, Portugalia – muzeu interactiv……………………………………………..

Sit – arhitectură: istorie și tradiție. Către o reinventare a programului hipic ……..

Scurt istoric al “Ansamblului Conacului Marghiloman”, Buzău …………………

Pasiunea pentru hipism a lui Alexandru Marghiloman……………………………..

Situația actuală a “Ansamblului Conacului Marghiloman”…………………………

Revitalizarea ansamblului prin intermediul memoriei și tradiției locului…………

Concluzii. Necesitatea unui muzeu hipic în țara noastră……………………………

Justificarea alegerii temei

Am considerat adecvată alegerea acestei teme pentru lucrarea de disertație deoarece aceasta vine în sprijinul studiului necesar realizării proiectului de diplomă. [anonimizat]. Aceasta începe de la o [anonimizat]. [anonimizat] a ceea ce a fost.

[anonimizat]. Pe de-o parte, se raportează la trecut prezentând conceptul abstract de memorie a [anonimizat] o prezentare concretă a acesteia în contextul unei reședințe nobiliare construite la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, este prezentat pe scurt hipismul în țara noastră pentru a avea un fundament în susținerea ideii de reinvetare a acestuia pe care o propun prin proiectul de diplomă. De asemenea tema este susținută și de prezentarea rolului pe care spațiul muzeal îl are în menținerea vie a memoriei și tradiției unui loc anume. Făcând referire la hipismul românesc și istoria acestuia, lucrarea de față va prezenta spațiul muzeal de echitație care, în prezent, lipsește în România, apelând la exemple din străinătate. Resuscitarea acestei tradiții a hipismului este posibilă prin transpunerea într-un program de architectură care își asumă trecutul și îl readuce la viată într-o formă actuală, muzeul hipic.

Plan de idei

Necesitatea păstrării moștenirii trecutului: evaluarea arhitecturii ca resursă

Acest prim capitol prezintă concepte ce țin de lectura contextului, explicând în primul rând termenii introduși și modalitățile de lectură ale spațiului, urmând ulterior, în ultimul capitol, ca acestea să fie exemplificate concret prin raportarea la amplasamentul destinat studiului. Consider că este necesară analizarea memoriei amplasamentului, îndeosebi pentru că acesta cuprinde o serie de fragmente suprapuse ce s-au sedimentat de-a lungul istoriei și au căpătat o valoare esențială pentru menținerea identității locului respectiv. Această memorie este compusă din juxtapunerea straturilor fizice ale spațiului, dar și a celor istorice imateriale.

Definirea conceptului de “loc”

Acest concept presupune, pe de-o parte, înțelegerea din perspectivă fizică (formă, culoare, organizare), și, pe de altă parte, din punct de vedere al semnificațiilor receptate de către om, proprii fiecărui loc în parte.

Spiritul locului – “Genius Loci”

În acest subcapitol, se aduce în discuție ideea de atmosferă sau de spirit al locului pe care arhitectul teoretician “Christian Norberg-Schulz” o prezintă în cartea sa, “Genius loci-Towards a Phenomenology of Architecture”, în care pune accentul pe faptul că dacă schimbările produse într-un mediu rămân în anumiți parametrii, atunci “spiritul locului” respectiv nu este pierdut definitiv și odată cu trecerea timpului acesta rămâne în memoria colectivității.

Lectura contextului – material și imaterial

Lectura contextului stă la baza înțelegerii modului potrivit de intervenție în cadrul amplasamentului dorit. De aceea, o cât mai bună înțelegere a contextului duce la inserții adecvate fiecărui sit în parte. Fiecare amplasament cunoaște atât un context material reprezentat de elemente fizice, tangibile, existente în momentul actual, cât și un context imaterial ce face referire la caracterul pe care spațiul respectiv l-a cunoscut în trecut, dar din pacare, nu îl mai deține în totalitate în prezent din cauze multiple precum intervenții nocive în cadrul spațiului respectiv.

Renașterea tradiției prin intermediul memoriei locului (contextului imaterial)

În legătură cu acest spirit existent în subconștientul societății se găsește și tradiția specifică unei anumite zone caracterizată prin ideea de vechime și prin necesitatea păstrării în imaginea actuală a societății.

Promovarea muzelui hipic: scurtă prezentare a hipismului pe plan național

Lucrarea continuă cu cel de-al doilea capitol care justifică de ce este necesară păstrarea vie a tradiției specifice unui loc. Acest lucru este realizat printr-o scurtă prezentare a istoriei cabalinelor pe plan național, a tradiției creșterii acestora și a evoluției sporturilor hipice de-a lungul timpului. Practic, se încearcă demonstrarea faptului că o modalitatea de recuperare a unei tradiții uitate este strângerea datelor referitoare la aceasta și păstrarea lor într-un spațiu special destinat posibilității cunoașterii și înțelegerii acestora de către generațiile viitoare. Acest spațiu am considerat că poate fi “muzeul” deoarece scopul acestuia este acela de conservare a elementelor valoroase din domeniul aferent temei acestuia și de educare a publicului larg cu privire la domeniile valoroase ale omenirii. Astfel, am ajuns la ideea unui muzeu hipic, bazându-mă pe tradiția creșterii cailor care a existat în vremurile trecute în cadrul amplasamentului ales pentru proiectul de diplomă. Astfel, prin acest capitol voi încerca să prezint pe scurt de ce calul este apreciat, de ce merită să fie adusă la cunoștință evoluția acestuia pe plan național în decursul timpului, argumente ce vor justifica necesitatea muzeului hipic în țara noastră.

Calul – animal de muncă

Încă din cele mai vechi timpuri principala întrebuințare a speciei cabalinelor a fost aceea de a fi utilizate ca animale de muncă, activitate la care mai sunt încă folosite și în prezent în special în zonele rurale.

Calul – folosit în lupte

În decursul istoriei calul a jucat un rol important pe câmpul de luptă fiind folosit de armate atât pentru atacuri, cât și pentu transportul proviiziilor.

Jockey Clubul Român

Odată cu apariția curselor de cai și datorită interesului pe care iubitorii sporturilor hipice îl aveau pentru acest domeniu, se va avea în vedere înființarea „Societatii de încurajare pentru imbunătătirea rasei cailor în România – Jockey Clubul Roman”, al cărui scop principal era sprijinirea curselor de galop la care participau cai pur-sânge englez.

Hipodromul de la Băneasa

Construit între anii 1905-1908 de către arhitectul Ion D. Berindey acesta a jucat un rol important în desfășurarea curselor de galop și de trap, fiind inspirat după celebrul hipodrom din Paris, Longchamp.

Perioada comunistă – declinul sportului hipic

În țara noastră declinul sportului hipic este cunoscut în perioada comunistă prin desființarea hipodromului de la Băneasa datorată construirii Casei Scânteii.

Situația actuală

Hipismul prezintă o situație acceptabilă, fiind susținut atât de hergheliile de stat, cât și de centrele de echitație particulare în cadrul cărora se desfășoară concursuri hipice.

Herghelii existente în prezent în țara noastră

Centre de echitație

Studiu asupra spațiilor muzeale

Capitolul al treilea se axează pe un studiu asupra spațiilor muzeale, în special a semnificației muzeului pentru societatea actuală.

Muzeul ca reprezentare a memoriei trecutului

Acest subcapitol încercă să prezinte de ce muzeul este văzut ca o reprezentare a memoriei trecutului, rolul acestuia fiind de a păstra valorile umanității pentru generațiile viitoare.

Spații muzeale destinate programului hipic. Ce presupune un muzeu hipic. Țări în care există. Colecții

Pe lângă această parte teoretică a ceea ce înseamnă noțiunea de “muzeu”, voi încerca să explic spațiul muzeal destinat programului hipic, ce presupune o colecție a unui astfel de muzeu și voi încheia acest capitol printr-o serie de studii de caz ale unor muzee hipice și nu numai din diferite țări.

Studii de caz:

Living Museum of the horse – Chantilly, Franța

The Royal Andalusian School of Equestrian Art Foundation – Cádiz, Spania

Horse Museum – JEGONG ARCHITECTS – Gasiri, insula Jeju, Korea

Museu dos Coches / Paulo Mendes da Rocha – Lisabona, Portugalia

Muzeul contemporan

Cel de-al patrulea capitol descrie muzeul din perspectivă contemporană, încercând să prezinte schimbările pe care acesta le-a confruntat și transformările pe care le-a întâmpinat în modul de prezentare a informației.

Muzeul – ca reper al societății

Acest subcapitol aprofundeaza studiul muzeului din perspectiva ideii de reper pe care acesta o reprezinta in cadrul societatii.

Top of Form

Bottom of Form

De la muzeul istoric-antropolgic la muzeul interactiv cu funcțiuni complexe

Este prezentată o paralelă între muzeul istoric – antropologic și muzeul interactiv cu funcțiuni complexe, fiind explicate și două studii de caz aferente fiecărui tip de muzeu în parte. Consider potrivită prezența acestui capitol în lucrarea de față pentru a putea arăta faptul că muzeul a evoluat în cadrul societății actuale și spațiile pe care acesta le deține astăzi pot fi multiple.

Jewish Museum (arhitect Daniel Libeskind) – Berlin, Germania – muzeu antropologic

Museum of Science (arhitect João Luís Carrilho da Graça) – Lisabona, Portugalia – muzeu interactiv

Sit – arhitectură: istorie și tradiție. Către o reinventare a programului hipic

Studiul teoretic realizat până în acest moment stă la baza ultimului capitol care prezintă o evaluare a “Ansamblului Conacului Marghiloman” din Municipiul Buzău. Se va avea în vedere atât un studiu istoric al acestuia și o prezentare a tradiției locului, cât și expunerea situației actuale și a intervenției de revitalizare a ansamblului. De asemenea, în acest capitol se face apel și la memoria neglijată a locului. Se aduce în discuție din nou conceptul de “genius loci”, explicat în primul capitol al lucrării, cu intenția de a se găsi spiritul acestui loc pentru a putea determina intervenția corespunzătoare necesară acestui ansamblu architectural. Toate aceste referiri sunt necesare pentru înțelegerea necesității revitalizării ansamblului prin introducerea noii funcțiuni muzeale ce va păstra vie amintirea epocii în care ansamblul a avut un rol important în cadrul societății.

Scurt istoric al “Ansamblului Conacului Marghiloman”, Buzău

Se prezintă pe scurt istoricul ansamblului de la apariția acestuia până în momentul de față. Ansamblul a trecut prin mai multe etape, la început având un parcurs ascendent, urmând apoi să se degradeze treptat, după moartea lui Alexandru Marghiloman. În prezent există o încercare de resuscitare a acestuia, însă nu este suficientă.

Pasiunea pentru hipism a lui Alexandru Marghiloman

Marea pasiune a omului politic Alexandru Marghiloman a fost reprezentată de creșterea cailor pur sânge englez cu care participă la cursele de galop pe hipodromul de la Bănesa și de cele mai multe ori caii săi ieșeau câștigători. A realizat în cadrul ansamblului său din Buzău o bază hipică destinată creșterii acestora.

Situația actuală a “Ansamblului Conacului Marghiloman

În prezent Ansamblul Conacului Marghiloman se află în mare parte în stare de degradare, cu excepția Vilei Albatros care a fost restaurată în perioada 2011 – 2015 și funcționeză ca Centru Cultural, însă consider că atât celelalte clădiri ale ansamblului, cât și terenurile libere ce au aparținut proprieteții acestuia în trecut ar trebui să fie readuse la viață și reintegrate în activitatea acestuia.

Revitalizarea ansamblului prin intermediul memoriei și tradiției locului

Acest subcapitol sintetizează motivele ce stau la baza ideii de revitalizare a ansamblului. Se axează pe memoria locului și pe tradiția creșterii cailor ce a există aici pe vremea lui Alexandru Marghiloman. Vor fi explicate intențiile proiectului de diplomă ce conduc la resuscitarea întregului ansamblu.

Concluzii. Necesitatea unui muzeu hipic în țara noastră

Toate aceste argumente prezentate stau la baza concluziilor acestei lucrări care constau in principal în demonstrarea necesității revitalizării amsamblului și a necesității prezenței muzeului hipic în locul respectiv. Se vor puncta funcțiunile nou introduse și rolul acestora în desfășurarea activităților ansamblului.

Necesitatea păstrării moștenirii trecutului: evaluarea arhitecturii ca resursă

Acest prim capitol se raportează la trecut, explicând faptul că moștenirea primită este de fapt o resursă în crearea viitorului. Pentru a putea înelege această resursă voi explica în cele ce urmează o serie de concepte existente în cadrul oricărui amplasament unde ne propunem să intervenim.

Definirea conceptului de “loc”

Pentru a putea fi inteles contextul în care dorim să intervenim trebuie să întelegem în primul rând ce presupune conceptul de “loc”. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de “loc” reprezintă “un punct, o porțiune determinată în spațiu”. Pe lângă această definiție “locului” îi este atribuită o gamă largă de semnificații data de filozofi ce au studiat în amănunt domeniul fenomenologiei, “curent filozofic care își propune să studieze fenomenele conștiinței prin prisma orientării și a conținutului lor, făcând abstracție de omul real, de activitatea lui psihică concretă și de mediul social”. Filozoful german Martin Heidegger în lucrarea sa “Sein und Zeit” (“Ființă și timp”, 1927) considera locul ca fiind “o proprietate esențială a ustensilului”. Ce a vrut să afirme este că fiecărui lucru îi este bine definit un anume loc. Există o relație temeinică între loc si lucru care arată faptul că organizarea lucrurilor este susținută de locul în care se află, astfel lucrurile devenind ustensile ale locurilor care le sunt atribuite.

Christian Norberg – Schulz consideră “locul” ca fiind esențial în existența noastră explicând faptul că acesta reprezintă mai mult decât ceva abstract. Este o totalitate alcătuită din lucruri concrete ce detin anumite atribute precum formă, textură, culoare. Toate aceste lucruri împreună generează caracterul unui loc. Stuctura unui loc este descrisă în termeni de “peisaj”(landscape) și “așezare” (settlement) și este analizată din perspectivă “spațiului” și “caracterului” acestuia. “Spațiul” presupune o abordare tridimensională a elementelor ce alcatuiesc un “loc”. Pe de-o parte conține atribute fizice, iar pe de altă parte termeni precum distanță și timp la care ne raportăm cand ne referim la acesta. “Locul” nu înseamnă exclusiv amplasamentul, ci presupune și un anumit caracter și o atmosferă care îi oferă o identitate proprie. Spre deosebire de “loc”, “spațiul” introduce și dimensiunea temporală care se întrepătrunde cu atmosfera proprie acestuia. Organizări spațiale similare pot avea un caracter diferit ceea ce conduce și la o atmosferă diferită a acestora. Acest lucru se poate datora tratării diferite a elementelor spațiilor resprective. Astfel, un loc poate produce spații diferite în funcție de cum este utilizat de către oameni. Spre exemplu, transformarea unei străzi carosabile într-o stradă pietonală conduce la o percepre diferită a spațiului acesteia de către utilizatori. Aceste două concepte de “loc” si “spațiu” sunt clar diferențiate in cartea lui Ciprian Mihali, “Inventarea spațiului: arhitecturi ale experienței cotidiene”, în care explică faptul că diferența dintre cele două constă pe de-o parte în elementul temporal și pe de altă parte în felul în care sunt practicate și percepute de către oameni în momente diferite.

Spiritul locului – “Genius Loci”

Acest subcapitol are la bază ideile pe care arhitectul norvegian Christian Norberg-Schulz (1926 – 2000) le prezintă în cartea sa intitulată “Genius loci – Towards a Phenomenology of Architecture” (1980) în care cercerează caracterul locurilor și semnificațiile lor dintr-o perspectivă fenomenologică.

Mediul în care desfăsurăm activitățile cotidiene este alcătuit din locuri. Este imposibil să ne referim la o întâmplare fără a realiza o localizare a acesteia, de aceea întreaga noastră existență este determinată de conceptul de “loc”. Ansamblul de lucruri concrete pe care le vedem, substranța materială din care sunt alcătuite, forma, textura și culoarea lor definesc caracterul ambiant care reprezintă esența unui loc. În general locurile sunt definite prin caracterul său atmosfera pe care o emană. Fiecare experiență pe care o trăim ne certifică faptul că diferite acțiuni necesită diferite medii în care să se desfașoare într-un mod satisfăcător. Un exemplu oferit de Norberg – Schulz este acela al unei case care este alcătuită din mai multe locuri, tocmai pentru că fiecărei activități ii este atribuit un anumit loc pentru a se putea întâmpla. Chiar și activitățile de bază precum dormitul, mâncatul au loc in moduri diferite și din această cauză cer locuri cu proprietăți diferite care să se raporteze la nevoile activității, la tradițiile culturale și la mediul înconjurător.

Conceptul “genius loci” este descris de Christian Norberg – Schulz ca reprezentând sensul pe care oamenii îl atribuie unui loc. Este înțeles ca o sumă de valori fizice și simbolice atribuie mediului înconjurător. Acest concept este fundamentat pe patru paliere care interferează: topografia suprafeței terestre (contextul natural), lumina și cerul văzute ca și condiții naturale, clădirile (contextul antropic), semnificațiile simbolice și existențiale ale peisajului cultural (context imaterial).

Contextul natural ține de condițiile naturale ale unui loc și se bazează pe caracteristicile peisajului topografic, incluzând și o pespectivă cosmologică și temporală care include modificări ale luminii și vegetației în ciclul anual. Lumina are o importanță covârșitoare în perceperea unui loc. Aceasta, în funcție de momentul zilei, de condițiile meteorologice, de anotimp, participă la condiționarea modului în care omul percepe mediul înconjurător și totodată la perceperea integrării arhitecturii în context.

Contextul antropic, reprezentat de lucrurile realizate de mâna omului, se referă la înțelegerea contextului natural și a existențialității omului pe pământ. Încă de la începuturile timpului a fost recunoscut că prin crearea unui loc de către om este recunoscută existența acestuia. Lucrurile înconjurătoare realizate de mâna omului sunt așezări de diferite scări, pornind de la case primitive până la sate și orașe, între care exită legături ce le conectează precum drumuri, trasee. Proprietatea principală a acestora este concentrația și caracterul închis pe care îl au. Acestea strâng la un loc lucruri cunoscute de om într-un mediu închis, motiv pentru care capătă “deschideri” către exterior, către mediul natural.

Lectura contextului – material și imaterial

Lectura contextului presupune în primul rând înțelegerea unui spațiu atât din punct de vedere fizic, cât și din cel al semnificatților ce stau la baza elemenelor acestuia. Elementele structurale fizice care alcătuiesc spațiul respectiv aparțin contextului material care este compus din două subcategorii: contextul natural și cel antropic. Semnificațiile spațiului sunt stâns legate de memoria acestuia, de amintirea trecutului, de tradiția locului care în prezent nu mai este vazută la adevarata ei valoare. Acestea alcătuiesc contextul imaterial, context care rămane în memoria colectivității. Pentru a putea înțelege cum se realizează lectura contextului în ansamblul său voi încerca să explic ce reprezintă contextul, atât cel material, cât și cel imaterial.

Contextul material este alcătuit din două componente: cadrul natural și cel antropic. Cadrul natural, din perspectiva lui Christian Norberg – Schulz, presupune mai multe modalități de recunoaștere. Prima dintre acestea se referă la relația dintre pământ și cer și la elementele naturale care se încadrează între cele două (vegetație, munți , apă). Consideră pământul ca fiind “sursa vieții”, iar cerul ca ceva inaccesibil: “The earth is the serving bearer from which life emerges, the very foundation of existence. The sky, instead, is something high and inaccessible.” Cerul are proprietăți cosmice, pe când pământul poate satisfice nevoia de protecție și de intimidate a omului. Astfel, pământul este spațiul unde lucrurile “au loc”, se intamplă și conține straturi istorice suprapuse.

Cea de-a doua modalitate de lectură a contextului natural este reprezentată de înțelegerea circuitului soarelui pe cer, considerat a fi cel mai important fenomen natural, și de orientarea față de punctele cardinale cărora le pot fi atribuite semnificații.

Al treilea mod de “citire” a contextului natural se referă la definirea și întelegerea caracterului locului. Acesta este propriu fiecărui loc și ține de felul în care este perceput de către oameni.

Există și un al patrulea mod pe care contextul natural îl folosește în scopul înțelegerii acestuia: lumina. Aceasta este un fenomen natural general , însă cel mai puțin constant deoarece variază continuu în funcție de momentul zilei (zi/ noapte). Din această cauză, lumina schimbă modul de întelegere a omului asupra mediului înconjurător putând influența felul în care sunt percepute obiectele de arhitectură de către acesta.

A cincea modalitate este reprezentată de elementul temporal care influentează contextul natural prin schimbările inevitabile care se produc continuu odată cu trecerea timpului: schimbări ale anotimpurilor, ale perioadelor istorice. Timpul consider că are cea mai mare influență asupra caracterului unui loc iar, pe măsură ce acesta se scurge, și caracterul locului respectiv se modifică.

Cadrul antropic reprezintă cadrul realizat de mâna omului. Esența existenței noastre este susținută de capacitatea noastră de a crea lucruri și locuri. Reprezintă traspunerea în obiecte construite a modului în care oamenii percep contextul natural. Astfel, contextul antropic relationeza cu cel natural, încercând să preia caracterul celui din urmă pentru a exista o coerență între cele două. Acest lucru se întâmplă în trei feluri diferite. În primul rând, omul dorește să înfățișeze contextul natural mult mai precis deoarece vrea să vizualizeze felul în care înțelege natura. Pentru a realiza acest lucru el construiește ceea ce poate vedea că natura îi sugerează. Spre exemplu, acolo unde natura îi indică o direcție, el contruiește un drum. În al doilea rând, acesta vrea să completeze situația dată adăugând ceea ce vede că lipsește și, în cele din urmă, încearcă să simbolizeze înțelegerea sa în ceea ce privește cadrul natural. Structura contextului antropic este explicată de Christian Norberg – Schulz ca fiind organizată pe mai multe nivele, pornind de la mare la mic: de la oraș și sat până la o casă cu tot ceea ce se găsește în interiorul acesteia. Principala caracteristică a acestuia o reprezintă închiderea (“enclosure”) care poate fi mai mult sau mai puțin completă. Închiderea presupune limite construite care separă interiorul de exterior, limite care se găsesc în raport cu pământul și cerul. Pot exista deschideri către exterior, către mediul natural care generează direcționări în cadrul spațiului. Nivelul de închidere sau de deschidere, care reprezintă felul în care clădirile relaționează cu cerul și cu pământul, determină caracterul cadrului antropic. Înfățișarea clădirilor, forma, mărimea, culoarea, textura lor contribuie la atmosfera locului din care provin..

Un alt teoretician al secolului trecut care aprofundează lectura contextului este Kevin Lynch (1918-1984). Prin intermediul celei mai influente lucrări a sa numită “The image of the city” (1960), cercetează imaginea orașului axându-se pe structura acestuia, pe elementele fizice din care este alcătuit și pe identitatea locurilor. Studiul său este dedicat contextului material antropic. Acesta nu tratează ideea semnificației locurilor, ci se concentrează pe elementele fizice care alcătuiesc structura orașului. Pune accentul pe faptul că imaginea orașului trebuie să fie ușor înțeleasă și de aceea elementele acestuia trebuie să fie foarte ușor identificate. Introduce termenul de “lizibilitate” prin care se referă la ușurimea cu care pot fi recunoscute și organizate într-un sistem unitar elementele care alcătuiesc orașul de către locuitorii acestuia. Studiază cinci orașe americane (!!!) și ajunge la concluzia că acestea sunt alcătuite din cinci tipuri de elemente fizice care pot fi aplicate în multe exemple de imagini ale ambientului. Acestea sunt: traseele, limitele, sectoarele, nodurile și reperele.

Traseele (paths) reprezintă căi de circulație ocazională sau potențială în cadrul unui oraș. Acestea pot fi străzi, drumuri, poteci, căi ferate, etc. Au un rol esențial deoarece prin intermediul acestora sunt posibile legăturile în interiorul unui oraș.

Limitele sau marginile (edges) reprezintă elemente de separare a continuității din cauza trăsăturilor diferite a două zone din cadrul orașului. Acestea marcheză trecerea de la o zonă cu anumite caracteristici la o alta, sunt bariere de trecere dintr-un mediu într-altul. Sunt specifice în organizarea orașului avânt un rol de legatuă între zone cu utilizări diferite (spre exemplu conturul unui oraș determinat de un curs de apă).

Sectoarele sau cartierele (domain) sunt zone în interiorul orașelor caracterizate prin trăsături proprii diferite de cele ale altor zone. Fiecare astfel de sector capătă o identitate proprie și pot fi considerate ca referințe exterioare de către locuitori. Acestea au dimensiuni medii și mari.

Nodurile (nods) sunt puncte în interiorul orașului în care se poate intra. Spre deosebire de sectoare, ele au dimensiuni mici. Acestea sunt poli în care predomina un caracter specific, spre care și din care se poate călători. Pot fi exemplificate printr-o convergență de trasee sau o intersecție, print-o conectare cu un caracter predominant, diferit de cel al zonelor imediat învecinate. “Nodurile pot fi considerate nuclee esențiale pentru un sector”, preluând din caracteristicile zonelor învecinate.

Reperele (landmarks) sunt elemente de referință punctuală externe observatorului. Acesta nu poate intra in interiorul lor ca în cazul nodurilor. În general sunt vizibile din mai multe unghiuri și de la distanțe mari. Pot fi reprezentate de clădiri turn, biserici, magazine, vitrine, obiecte pe care observatorul le percepe a fi importante în scopul orientării în cadrul orașului.

Contextul imaterial este valorificat prin lectură semnificațiilor locului. Principala sa caracteristică este memoria care, conform “Dictionarului explicativ al limbii romane”, reprezintă “procesul psihic care constă în intipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, miscărilor, cunoștințelor etc. din trecut”. Acest context imaterial este reprezentat de trecut și prezent în același timp. Este practic coexistența celor două în același spațiu în care se găsesc straturi diferite suprapuse sub forma unui palimpsest. Explicația termenului de “pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea initială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text” poate fi aplicată și la nivel urban. În cadrul orașului se pot observa fragmente suprapuse care aparțin unor perioade diferite de timp.

Renașterea tradiției prin intermediul memoriei locului

Termenul de “memorie” constă în reproducerea unor senzații, semtimente, mișcări pe care omul le-a trăit în trecutx. Acesta presupune amintirea unor evenimente reprezentative pentru persoana în cauză. Implicit, aceste evenimente s-au întâmplat într-un loc anume, care la rândul său capătă niște semnificații care contribuie la păstrarea sa în memoria celui ce a trăit evenimentul respectiv. În cazul în care un grup de oameni au participat la un eveniment comun ce s-a desfășurat într-un loc anume, acesta rămâne în memoria colectivă a grupului respectiv. Acest concept al memoriei colective a fost introdus de filozoful francez Maurice Halbwachs și se bazează pe amintirile imaginilor vizuale comune și a perceptiilor senzoriale pe care membrii unui grup le împartasesc. Acesta consideră că memoria colectivă este extrem de importanta pentru identitatea unui grup, a unor clase sociale. Comparând-o cu istoria, care este obiectivă, aceeași pentru toți, memoria colectivă este proprie comunității căreia ii aparține. Astfel, aceasta poate fi rezultatul interacțiunii istoriei cu amintirile unei colectivităti. În ceea ce privește tradiția, aceasta este reperezentată prin obiceiurile specifice unui anumit loc care sunt păstrate în memoria colectivitătii. Aceasta promovează transmiterea cunoștințelor respective generațiilor viitoare în scopul păstrării identitătii locului respectiv .

Memoria locului se bazează pe memoria colectivă a celor care percep locul respectiv. Astfel, aceasta este reprezentată de semnificațiile care pot fi atribuite unui anumit loc în funcție de amintirile celor care au interacționat cu el. Spre exemplu în memoria colectivă poate rămâne întipărit un eveniment marcant urmând ca apoi locul respectiv să primescă un nume sugestiv precum o serie de piețe publice (Piața Revoluției, Piața Unirii). De asemenea, memoria locului poate fi reprezentată de clădiri monumente istorice, care ascund istoria timpurilor în care au fost construite, de memoriale (obiecte de arhitectură ce amintesc de anumite evenimente traumatice care au avut loc: Memorialul Holocaustului din Berlin), de muzee amplasate în locuri care susțin tema expusă în cadrul acestora.

Un atribut al arhitecturii este acela că poate contura într-un spațiu, un eveniment sau o personalitate istorică reușind să definească spiritul locului și al timpului în care evenimentul respectiv s-a întâmplat sau persoana respectivă a trăit.

Contextul studiat ne oferă informații specifice fiecărui loc în parte. El este punctul de plecare atunci când pornim în explorarea unui spațiu ales și raportarea la acesta de-a lungul studiului amplasamentului este definitorie. Atunci când este vorba de un context istoric intervine memoria acelui loc și ideea de asumare a trecutului de care trebuie să ținem cont. Fiecărui loc îi corespunde o semnificație care rămâne întipărită în memoria celor care percep locul respectiv atât timp cât acesta nu se modifică. Un oraș, un cartier, o stradă, atât timp cât continuitatea nu este perturbată, acestea vor rămâne în memoria colectivă a celor care le revăd după un interval mai mare de timp. Însă, dacă acestea se modifică (spre exmplu o stradă dispare sau un edificiu este înlocuit cu un altul cu o arhitectură diferită), locul respectiv, întipărit într-un anume fel în memoria colectivității care intră în legătură cu el, capătă un caracter bulversant pentru aceasta. Pentru a putea înțelege ce reprezintă pentru locuitorii unei așezări felul în care este alcătuită aceasta trebuie să înțelegem faptul că relația dintre aceștia și așezarea respectivă nu este una de scurtă durată. De aceea oamenii au tendința să se atașeze de locurile unde locuiesc, să își creeze obiceiuri și tradiții care să se desfășoare doar într-un anumit loc, o eventuală modificare a acestora neavând aceeași semnificație.

Promovarea muzelui hipic: scurtă prezentare a hipismului pe plan național

Cea mai potrivită modalitate de a face cunoscută memoria acestui amplasament consider că este conservarea datelor istorice și a colecțiilor din domeniul studiat într-o clădire destinată special acestui scop: un muzeu hipic. Astfel, prin acest capitol încerc să demonstrez necestitatea existenței acestui muzeu în țara nostră prin datele trecutului care confirmă tradiția creșterii cailor pe plan național.

Am considerat necesară prezentarea importanței calului și a sporturilor hipice în țara noastră de-a lungul timpului deoarece acestea au jucat un rol important în viață boierilor vremurilor trecute, în special în viața lui Alexandru Marghiloman, căruia îi voi dedica ultimul capitol din această lucrare pentru a putea fi înțeleasă pe deplin alegerea temei lucrării și a amplasamentului proiectului. Astfel, voi încerca să arăt că prin întoarcerea la tradiție se poate aduce înapoi caracterul unui loc ce cândva era reprezentativ într-un anumit domeniu.

Calul – animal de muncă

Calul a reprezentat un partener de nădejde al omului, un important ajutor, fiind folosit la muncă, însă înainte să se înâmple acest lucru acesta a fost domesticit (aproximativ acum 6000 de ani). În țara noastră a apărut încă din epoca bronzului (2200 – 1200 i.e.n.). Acesta a fost utilizat ca animal de muncă nu doar de către poporul român. Munca la care caii au fost supuși de-a lungul timpului constă în mișcarea pe care ei o pot realiza, fie trăgând anumite obiecte, fie purtându-le în spate. Astfel, caii sunt folosiți pentru tracțiune, călărie și samar (“încărcătură care se asează pe spatele unui animal de povară”). În momentul actual caii sunt folosiți în transporturi în zonele rurale ale tării și în agricultură și silvicultură. Exită o serie de factori care influențează rezultatele oferite de aceste animale prin munca depusă precum: vârsta, conformația, talia, starea de întreținere, dar și starea vremii, temperatura, greutatea deplasată, relieful terenului.

Calul – folosit în lupte

Pe lângă folosirea calului ca animal de muncă, acesta a avut un rol important și în călărie, fiind folosit în lupte. Încă din antichitate acesta a fost un element important în lupte, facilitând atacul împotriva adversarilor. Numeroase statui ecvestre au fost ridicate în memoria conducătorilor oștilor călare. Acestea își găsesc originea din antichitate când omul călăre reprezenta un simbol al prestigiului și puterii, find amplasate în piețele publice. Și in țările române au existat astfel de statui precum statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Suceava, statuia ecvestră a lui Carol I din București.

Jockey Clubul Roman – Înființat în 1875

Treptat, de la calul folosit ca partener de război, se va ajunge la calul întrebuințat pentru sporturile hipice. Ca orice alt sport și acesta cunoaște un set de reguli, de baremuri, de performanțe. Echitația reprezenta un sport al nobilimii în care nu oricine putea să pătrundă. Și în țara noastră acesta cunoaște o tradiție de lungă durată ce a oferit un frumos spectacol încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. În anul 1851 la Iași au avut loc primele curse de cai de la noi.

Începuturile echitației în țara noastră își au originile odată cu înființarea primei școli de ofițeri de cavalerie din 1847 de către prințul D. Bibescu numită “Scoala militară de infanterie și cavalerie”. În 1875 s-a înființat la București „Societatea de încurajare pentru imbunătătirea rasei cailor în România – Jockey Club” după modelele europene (Anglia – 1750, Franța – 1834). Membrii acestuia făceau parte din elita societății acelor vremuri, președintele de onoare fiind regale Carol I. Acest stătut se păstrează și în prezent de către succesorul acestuia, regele Mihai. Acesta, ca și celălalte cluburi, a fost înființat în vederea sprijinirii curselor de galop la care participau cai pur-sânge englez (rasă de cai pe care o creștea și Alexandru Marghiloman în grajdurile reședinței sale din orașul Buzău). Activitățile hipice care se practicau în acea perioadă erau dresajul, probele de obstacole, călăria în teren variat, vânători călăre și cursele de galop purtate pe hipodromul de la Băneasa la care pariurile erau un element nelipsit.

Hipodromul de la Băneasa

A fost construit după planurile arhitectului Ion D. Berindei în anul 1906. Odată cu ridicarea acestuia hipismul s-a intensificat pe teritoriul țării noastre, cursele defasurându-se în patru zile pe săptămâna. Acesta are ca sursă de inspirație celebrul hipodrom de la Paris, Longchamp, construit în anul 1856 (Figura 2). Era împrejmuit cu boxele cailor pe întreaga sa lungime fiind un edificiu de o amploare deosebită. Existau mai multe tribune destinate atât conducerii regale a acestuia, cât și antrenoilor și proprietarilor de cai. Avea două piste concentrice de alergări de 2000m și 2200m.

Figura 1 – Planul Hipodromului de la Bănesa, București

Figura 2 – Planul Hipodromului Longchamp, Paris

Figura 3 – Imaginea exterioară a Figura 4 –Tribuna Hipodromului de la

Hipodromului de la Bănesa Bănesa în timpul competițiilor

Perioada comunistă – declinul sportului hipic

În această perioadă sportul hipic a avut de suferit, o parte din hergheliile existente fiind aproape desființate, iar caii de rasă destinați concursurilor hipice au fost transfeați în domeniul tracțiunii și a transporturilor. De asemenea, demolarea Hipodromului de la Băneasa în 1961 în vederea construirii Casei Scânteii și a Expoziției Internaționale a dus la pierderea utilizării în domeniul hipic a unui număr de aproximativ 1000 de exemplare de cai pur sânge englez. Acest moment a marcat urmarea unei perioade de regres în hipismul românesc. La rândul său, Jockey Clubul Român a fost desființat în acea perioadă și deposedat de bunuri, mulți membri ai acestuia suferind în închisorile comuniste. Acesta își reia activitatea începând cu anul 1991.

Figura 5 – Poziția noilor construcții ce iau locul

Hipodromului de la Băneasa

Situația actuală

În prezent sportul hipic în țara noastră este susținut de către centrele de echitație particulare în cadrul cărora se desfășoară concursuri hipice și de hergheliile de stat care își propun să obțină progresul genetic al raselor de cai. În ceea ce privește prezența unui hipodrom în România pentru desfășurarea curselor de trap și de galop, cel din Ploiești urmează să fie redeschis curând, deoarece a trecut printr-un proces de restaurare și modernizare în perioada 2014 – 2015. Acest aspect reprezintă un argument important în existența centrelor de echitație și a hergheliilor de stat de unde pot fi aduși cai pentru a participa la cursele ce urmează a fi susținute. O activitate nelipsită în cadrul acestuia va fi cea a pariurilor care sunt întâlnite în cadrul oricărui hipodrom.

Herghelii existente în prezent în țara noastră

Conform datelor furnizate de “Regia Natională a Pădurilor – Romsilva”, de care aparțin și hergheliile de stat, în țara noastră există o serie de herghelii, care promovează dezvoltarea raselor de cai, aceastea fiind următoarele:

Herghelia Beclean din județul Bistrita – Năsăud dispune în prezent de două rase de cai: Semigreul Românesc, folosit pentu tracțiune intermediară și Lipițanul, folosit în școlile de dresaj.

Herghelia Cislău din județul Buzău a fost înființată în 1884 în vederea dezvoltării rasei Pur Sânge Englez. În momentul actual în cadrul hergheliei se găsesc cai Pur Sânge Englez, specializați în cursele de galop, dar și cai din rasa Gidran, rasă folosită pentru tracțiune ușoară și călărie. Cuprinde aproximativ 250 de exemplare adăpostite în opt grajduri, deși în urmă cu 30 de ani aici existau aproximativ 700 de exemplare. Există și terenuri de antrenament, fânare și terenuri agricole.

Herghelia Rușețu se gasește tot în județul Buzău și a fost înființată în anul 1919. Aceasta cuprinde pe lângă grajduri, padocuri, pista de antrenament și magazii pentru cereale, fânare, teren agricol. Rasele de cai prezente aici sunt Semigreul Românesc, destinată tracțiunii grele, și Furioso – North Star, folosit pentru activități de agrement și tracțiune ușoară.

Herghelia Dor Mărunt din județul Călărași apare în 1953 cu scopul creșterii și ameliorării cailor din rasa Trapaș Românesc, cai ce sunt potriviți curselor de trap de viteză. Pe lângă aceștia se găsesc și cai din rasă Semigreu Românesc, cai de tracțiune grea. Baza hipică este alcătuită din șase grajduri, șapte fânare, terenuri agricole, magazie de cereale, atelier mecanic, sediu administrativ.

Herghelia Jegălia se află tot în județul Călărași, fiind înființată în anul 1921. Rasele de cai existente aici sunt Calul Românesc de Sport, folosit pentru concursuri de obstacole, Trăpașul Românesc, destinat curselor de trap de viteza, și Semigreul Românesc, rasă de tracțiune intermediară. Ansamblul hipic este format din opt grajduri, un manej acoperit, o pistă de antrenament, o bază pentru concursuri de obstacole.

Herghelia Izvin din județul Timiș, înființată în 1968, este axată pe creșterea și dezvoltarea raselor Nonius și Ardenez. Cuprinde grajduri și manej acoperit , magazine de cereale, fânare, teren agricol.

Herghelia Lucina din județul Suceava a apaăut în anul 1856 având rolul dezvoltării rasei de cai Huțuli. În prezent are scopul creșterii și ameliorării raselor Huțul și Cal de Bucovina.

Herghelia Rădăuți se află tot în județul Suceava fiind înființată de statul Austriac. Aceasta are ca scop creșterea și ameliorarea rasei de cai Shagya, rasă destinată atât curselor de galop, cât și dresajului și obstacolele. Herghelia cuprinde trei sedii: la Mitoc, la Rădăuți (sediul dedicat dresajului și antrenamentelor) și la Brodina. Aici există manej acoperit și hipodrom pentru curse de galop.

Herghelia Mangalia din județul Constanța a luat ființă în anul 1928. Este destinată rasei Pur Sânge Arab, rasă care a contribuit la îmbunătațirea majorității raselor existente, având înclinație către cursele de galop. Baza materială existentă aici cuprinde opt grajduri, un hipodrom pentru curse de galop (redeschis după doisprezece ani de absență), baza de agement și de antrenamente pentru concursuri de obstacole.

Herghelia Sâmbata de Jos din județul Brașov este fondată în anul 1874 având cai din rasa Lipițan pe care își propune să îi dezvolte și amelioreze aici. Aceasta rasă este folosită pentru dresaj în marile școli destinate sporturilor hipice. Cuprinde grajduri, bază pentru concursuri și agrement, pistă de antrenament, teren agricol și sediu administrativ.

Herghelia Slatina din județul Olt, fondată în anul 1920, este axată pe creșterea și ameliorarea rasei Furioso – North Star, dar, în prezent, deține cai ce aparțin și altor rase.

Herghelia Tutucești se găsește în județul Galați și este înființată mai recent, in comparație cu celelalte, în anul 1999. Rolul acesteia este creșterea cailor pentru sport si agrement. Se găsesc aici cai din rasa Gidran destinați tracțiunii ușoare și călăriei.

După cum se poate observa, județul Buzău deține două dintre hergheliile cele mai vechi de pe teritoriul țării noastre care certifică faptul că hipismul în această zonă a țării are rădăcini adânci, fiind două surse importante de cabaline specializate atât în sporturi hipice, cât și în scopul tracțiunii.

Centre de echitație

În general centrele de echitație din țara noastră sunt amplasate la periferia orașelor deoarece au nevoie de un spațiu corespunzator tuturor funcțiunilor necesare unor astfel de baze hipice. Sunt pe de-o parte centre care se axează pe ideea de agrement, și, pe de altă parte, centre în cadrul cărora se organizează și concursuri hipice. Patru centre reprezentative din România, unde au loc și concursuri hipice sunt următoarele:

– Regatul Cailor – Giurgiu. În cadrul acestui centru hipic se pot lua lecții de echitație, promovând hipismul în rândul tinerilor și fiind accesibil pentru orice nivel de pregătire a persoanelor interesate. De asemnea, aici au loc și competiții hipice.

– Karpatia horse trials – pe domeniul Cantacuzino, București. Acest centru de echitație este destinat în primul rând competițiilor ecvestre, aici desfășurându-se “Concursul Complet Internațional” cu cele trei probe aferente: dresaj, obstacole și cross-country (traseu). Tot aici se desfașoară și “Concursul de Atelaje” cu doi sau patru cai care testează abilitatea călărețului de a conduce o trăsură metalică trasă de doi sau patru cai, recunoscut de Federația Ecvestră Internațională din 1970.

Figura 6 – Harta domeniului Cantacuzino

– Cross Country Farm – sat Prod, Transilvania se află în apropierea orașului Sighișoara, fiind destinat atât începătorilor, cât și persoanelor cu experiență în acest domeniu. Prin poziția avantajoasă în cadrul unui sat liniștit, înconjurat de dealuri, acesta propune vizitatorilor o detașare de viața cotidiană într-un mediu relaxant și pitoresc. Anual aici se organizează concursul “Transilvania Horse Show”.

– Equestria – București. În cadrul acestei baze hipice, pe lângă lecții de echitație, se organizează și competiții hipice precum “Campionatul Național de Dresaj” și “Concursul Național de Sărituri peste Obstacole”.

Studiu asupra spațiilor muzeale

Prin natura sa spațiul muzeal reprezintă o incursiune în istorie, indiferent de tema expusă, fiind deci o “poartă” de trecere spre trecut. De aceea, există o strânsă legătură între acesta și memoria pe care o evocă. Societatea actuală percepe muzeul ca pe o instituție concepută atât în scopul conservării valorilor culturale, cât și în cel al educării și instruirii publicului cu privire la evenimente și obiecte din trecut ce merită asimilate de generațiile prezente și viitoare.

Muzeul – ca reprezentare a memoriei trecutului

Ideea centrală a unui muzeu este aceea de păstrare și conservare a colecției pe care o expune în vederea transmiterii valorilor culturale ale unui popor. Din nevoia păstrării la un loc a unor valori semnificatve ale societății s-a ajuns la amplasarea acestora într-o clădire destinată special acestui scop. Rolul pe care muzeul și-l propune să îl aibă este acela de aducere aminte a unor fragmente de memorie uitate ce merită să fie reintroduse în tabloul actual al societății contemporane. Trecerea de la colecția individuală la muzeu se datorează nevoii de cunoaștere pe care societatea umană o posedă și care participă la fixarea în memoria colectivă a acesteia.

Conform Consiliului International al Muzeelor (ICOM) definiția alocată muzeului este urmatoarea: “instituție aflată în slujba societății și a dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care achiziționează, conservă, comunică și expune, în scopul cercetării, educației și divertismentului, dovezi materiale ale oamenilor și ale mediului lor înconjurător.” De aici se deduce foarte ușor că acesta reprezintă de fapt o “poartă” de trecere din spațiul actual în care trăim către atmosfera lumii pe care o expune. El este un martor al trecutului și în același timp un păstrător al valorilor umanității pentru generațiile viitoare. Reprezintă expresia identității culturale a societății în care trăim. Memoria trecutului reprezintă în cazul muzeelor un instrument indispensabil de care ne folosim pentru a construi viitorul. Atunci când ne uităm la exponatele dintr-un muzeu vedem obiecte ce sunt ancorate în trecut, obiecte autentice din diferite perioade de timp ce au ca scop revelarea ideii de rememorare.

Spațiul muzeal. Ce presupune un muzeu hipic. Colecții.

De-a lungul istoriei activități precum colecționarea, studiul și depozitarea obiectelor au condus la conceperea unor spații specializate. Printre acestea se numără și spațiile muzeale, spații ce au apărut cu scopul depozitării colecțiilor. Specificul acestui spațiu ține de existența unor particularităti pe care le deține și care îl diferențiază de alte spații premergătoare acestuia. Elementele definitorii ale spațiului muzeal se raportează la cadrul în care obiectul muzeal este expus. Acesta are o anumită ambianță ce participă la impactul pe care îl are receptarea exponatului asupra vizitatorului.

Printr-un muzeu hipic se înțelege un muzeu destinat cabalinelor și rolului pe care acestea l-au avut în decursul istoriei. Acestea nu pot fi studiate fără a se face referire la istoria omului, deoarece între om și cal a existat o strânsă legătură din cele mai vechi timpuri. Un astfel de muzeu este un muzeu tematic deoarece atribuie subiectului tratat un studiu legat de evoluția acestuia în istorie și pune accentul pe funcția sa educativă.

În prezent în România nu există un astfel de muzeu, deși hipismul a cunoscut o perioadă roditoare și la noi până la venirea comunismului. Sunt, însă, alte țări care au știut să valorifice acest sport, realizând și muzee destinate păstrarii vie a tradiției acestuia. Printre acestea se numără Franța, Anglia, Statele Unite.

Obiectele muzeale sunt determinate de aspectul și valoarea istorică sau artistică pe care o au. Asocierea acestor obiecte cu un timp trecut generează ideea de protejare și păstrare. O noua realizare a acestora în prezent nu este apreciată la fel ca obiectele autentice ale civilizațiilor anterioare. Prin colecționarea obiectelor, aceastea primesc un statut diferit de cel inițial, fiind extrase din sfera lor originară și supuse unei contemplări ca obiecte abstracte în cadrul muzeului. Colecția reprezintă un ansamblu de obiecte puse la un loc ce au anumite principii comune după care sunt reunite, fiind alocate unui spațiu cu funcțiunea de păstrare.

Studii de caz:

Living Museum of the horse – Chantilly, France

“The Great Stables” (Marile grajduri) au fost construite în 1719 pe domeniul Castelului din Chantilly de arhitectul francez Jean Aubert din dorința Ducelui de Bourbon, Louis Henri. Acestea adăpostesc în prezent “The Living Museum of the Horse”, un muzeu dedicat culturii ecvestre și relației dintre om și cal de-a lungul timpului. Aici se află 31 de cai de diferite rase ce pot fi admirați în turul de vizitare al muzeului ce a fost inaugurat în 2013. Acesta propune vizitatorilor să descopere importanța relației dintre om și cal, existentă de la începuturile civilizației. Colecția cuprinde aproximativ 200 de obiecte din mai multe domenii precum: picturi, sculpturi, manuscrise, echipamente speciale pentru călărie. Muzeul prezintă de asemena contribuția calului în războaie, în activitatea de vânătoare, precum și în cea de petrecere a timpului liber. Vizitatorii pot admira și colecția de cai sculptați în lemn, precum și două dintre cele mai importante trăsuri ale Franței.

Figura 7 – Imaginea exterioară a domeniului Chantilly

Figura 8 – Spațiul expozițional

Figura 9 – Spațiul interior (expoziția de cai sculptați in lemn)

The Royal Andalusian School of Equestrian Art Foundation – Cádiz, Spania

Aceasta Școală de echitație înființată în 1973 este cunoscută pentu spectacolul numit "How the Andalusian Horses Dance". În cadrul ei este prezent un complex de funcțiuni printre care o arenă pentru spectacole de echitație, grajduri pentru șaizeci de cai și muzee adresate acestui domeniu. La inițiativa școlii au luat naștere Muzeul Trăsurilor în 2002 și Muzeul Artei Ecvestre în 2005. Acestea sunt muzee tematice care prezintă vizitatorului comunicarea specială care a existat între om și cal și felul în care aceasta a evoluat până în momentul actual. Colecțiile ce se găsesc în cadrul muzeului Școlii de Echitație din Andaluzia sunt esențiale în înțelegerea, aprecierea, păstrarea și studiul artei echitației și a trăsurilor. Spațiul muzeal este conceput ca un spațiu interactiv în care sunt folosite tehnologii actuale care facilitează înțelegerea subiectului tratat. În cadrul acestuia se găsesc săli pentru proiecții, ecrane tactile cu care vizitatorul poate interacționa, jocuri interactive, toate acestea având ca scop prezentarea originilor și a evoluției artei ecvestre în Andaluzia. Posibilitatea de a percepe pe lângă spațiile muzeale, și arena unde se desfașoară antrenamentele și spectacolele este un avantaj de care vizitatorii beneficiază odata cu explorarea acestui ansamblu. Descoperirea parții practice a acestui sport oferă o mai bună înțelegere.

Scopul pe care acest complex hipic îl are este acela de a promova și proteja creșterea cailor și activitățile adiacente acesteia, de a promova arta ecvestră prin intermediul unei școli specializate în acest domeniu și prin intermediul spațiilor muzeale dedicate evoluției calului andaluz, de a aduce la cunoștință importanța calului în identitatea zonei respective și de a reprezenta un punct de atracție turistică majoră pentru cei pasionați de acest domeniu și nu numai.

Figura 10 – Plan de situație

Figura 11 – Imaginea exterioară a manejului acoperit

Figura 12 – Expoziția de șei Figura 13 – Expoziția de trăsuri

Figura 14 – Manejul acoperit

Horse Museum – JEGONG ARCHITECTS – Gasiri, insula Jeju, Korea

Muzeul, de mici dimensiuni și realizat cu un buget redus, se găsește în localitatea Gasiri din Jeju, o insulă vulcanică din Korea. Acesta reprezintă una dintre intervențiile locuitorilor în ceea ce privește creșterea economiei locale a regiunii, principalul său scop fiind acela de a atrage turiștii în zonă. Galeria muzeului este suspendată pe o serie de pereți în formă de zig-zag ce se află la parter. Aceasta are o formă circulară inspirată de vulcanii existenți în regiune numiți “Oreum”, în mijloc existând o curte de lumină . Acoperișul muzeului oferă o vedere panoramică asupra regiunii, asemănătoare cu priveliștea ce poate fi admirată și din vârful munților vulcanici.

Figura 15 – Curtea interioară Figura 16 – Imaginea exterioară

Figura 17 – Spațiul expozițional interior

Figura 18 – Planurile și axonometria muzeului

Museu dos Coches / Paulo Mendes da Rocha – Lisabona, Portugalia

Am considerat adecvat să includ acest proiect în lucrare, ținând cont de faptul că, în decursul timpului, calul a fost folosit în primul rând ca animal de tracțiune. Proiectul prezintă o incursiune în istoria trăsurilor fiind centrat pe ideea de conservare și pe istoria acestora.

Muzeul este alcătuit din două volume conectate: pavilionul principal care "plutește" într-un volum paralelipipedic deasupra solului ce cuprinde galeria unde sunt expuse trăsurile și un volum de dimensiuni mai mici unde se găsește auditoriul.

Muzeul contemporan

Spațiul muzeal actual a suferit o serie de transformări ce se datorează varietății funcționale ce a apărut în cadrul activităților specifice muzeului. În afară de spațiile cunoscute destinate conservării, studiului și expunerii valorilor culturale, muzeul primește și alte activități întreprinse în foaiere, săli de recepție, auditorii, biblioteci, spații comerciale și de alimentație publică. Astfel, aria de acoperire și de definire a muzeului contemporan s-a extins, acesta reprezentând astăzi o noțiune complexă care reunește mai multe domenii, însă principlaul scop al acestuia rămâne cel de expunere. Muzeul contemporan pare să se apropie tot mai mult de centrul cultural din perspectiva conglomeratului de funcțiuni pe care le deține. Deosebirea între cele două este aceea că în cadrul muzeului accentul cade pe latura expozițională a acestuia. Pe lângă activitațile de conservare și cercetare existente în cadrul muzeelor există și cea de educare în scopul instruirii publicului larg. Latura didactică a acestora ajută la procesul de instruire, fiind un intermediar între obiect și vizitator. Astfel, gama funcțională din cadrul muzeelor este extinsă prin funcțiuni de genul bibliotecilor, sălilor de lectură, spații ce vin în ajutorul învățământului muzeal. Astfel, muzeul contemporan nu se mai rezumă doar la conservarea colecțiilor, ci are și un real impact în procesul de evoluție a societații. Acesta își propune să fie un loc în care vizitatorii pot învața, socializa, interacționa.

În ceea ce privește obiectul muzeal prezentat în muzeul contemporan, semnificația acestuia s-a extins. Pe lângă exponatele ce prezintă o valoare istorică de necombătut, au apărut și fenomene ce beneficiază de un demers expozițional.

Muzeul – ca reper al societății

Conform “Dicționarului explicativ al limbii române” noțiunea de “reper” reprezintă “un semn, o indicație care servește la recunoașterea unui lucru, a unui loc”. Din punct de vedere al orientării spațiale ideea de reper servește la facilitarea orientării în cadrul unui sistem. Muzeul poate fi pe de-o parte un reper la nivelul organizării urbane a teritoriului, iar pe de altă parte un reper al unei perioade a societații. În ceea ce privește organizarea teritoriului, muzeul ajunge de cele mai multe ori să reprezinte un reper datorită faptului că este văzut ca o clădire poziționată strategic în cadrul orașului, amplasamentul acestuia fiind bine ales, astfel încat să se raporteze și la tema pe care o abordează. Referitor la ideea de reper al perioadei și temei pe care o tratează, muzeul trebuie să cuprindă valorile reprezentative ale subiectului pe care îl are in vedere.

În ultimele decenii atât numărul, marimea și varietatea muzeelor a crescut exponențial, cât și numărul vizitatorilor. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că oamenii sunt dornici să învețe lucruri noi, să cunoască tradițiile și obiceiurile specifice diferitelor zone geografice și perioade de timp. Muzeul a venit în sprijinul dorninței de cunoastere a societații, cuprinzând în cadrul acestuia pe lângă colecțiile în scopul căruia a fost conceput, și spații complemetare ce au ajutat la formarea muzeului ca și complex de funcțiuni necesare unui pol social – cultural.

De la muzeul istoric-antropolgic la muzeul interactiv cu funcțiuni complexe

Ideea unui muzeu a evoluat în timp, astfel că în prezent există atât muzee ce au la bază tiparul clasic ce presupune existența spațiilor special destinate expunerii colecțiilor, cât și muzee ce introduc activități interactive ce au ca scop o cât mai bună înțelegere a subiectului tratat, dar și interacțiunea dintre vizitator și exponatul din spațiul respectiv. De obicei, muzeele de stiință sau cele pentru copii se orientează către activitățile interactive și experimentale, utilizând diferite mijloace media pentru procesul de expunere. Acestea se bazează pe inovație, introducând idei noi manifestate prin materiale și forme ce oferă o experiență multi-senzorială vizitatorilor. În acest context muzeele trebuie să fie pregătite pentru a se adapta diferitelor experiențe din spațiile lor, timp în care încă îndeplinesc rolul de păstrătoare ale operelor expuse.

Modul de prezentare al exponatelor a evoluat de la prezentarea clasică a obiectelor într-un loc fix și perceperea lor de vizitatorul care se află în mișcare, la prezentarea dinamică în care este posibilă experimetarea prin contactul direct și manevrarea obiectelor expuse de către vizitator. Astfel, muzeul convențional rămane cel care expune obiectele în scopul contemplării acestora de către privitori, în timp ce muzeul interactiv permite interacțiunea privitorului cu obiectul ce nu mai este static, ci poate fi testat funcțional de către vizitator. În cel de-al doilea tip de muzeu publicul este trasformat în utilizator al exponatelor asa cum se întampla în Muzeul Științei din Lisabona.

Muzeul istoric – antropologic se ocupă cu studiul și păstrarea colecțiilor referitoare la “originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale”. Dinamismul poate fi introdus într-un astfel de muzeu static prin intermediul expoziției temporare care aduce în atenția publicului subiecte care extind aria de acoperire a muzeului convențional.

Jewish Museum (arhitect Daniel Libeskind) – Berlin, Germania – muzeu antropologic

În 1988 Daniel Libeskind a fost ales câștigătorul competiției pentru extinderea Muzeului Evreilor deschis în 1933 în Berlin, dar care la scurt timp a fost închis, în perioada regimului nazist (1933 – 1945). Acesta este atât un muzeu antropologic care studiază originea și evoluția evreilor în legatură cu condițiile sociale, culturale și naturale, cât și un muzeu al memoriei care, în acest caz, evocă o traumă a trecutului provocată de Holocaust. Acesta reușește să suprindă drama cu care s-au confruntat evreii uciși în timpul celui de-al doilea Război Mondial în Germania, printr-un obiect de arhitectură cu o formă unică, neregulată, ce nu are legatură cu contextul actual, ci cu trecutul. Conceptul planului fragmentat al actualei clădiri a muzeului este oarecum în acord cu trauma evreilor. Noul volum are la bază trei principii ce constau în: imposibilitatea înțelegerii istoriei orașului Berlin fără a înțelege contribuția economică, intelectuală și culturală realizată de către evreii din Berlin; dorința integrării fizice și spiritiuale a înțelegerii Holocaustului în memoria colectivă a cetațenilor din Berlin și faptul că doar prin recunoașterea acestei ”ștergeri” (acestui gol creat în rândul evreilor), se poate duce mai departe istoria orașului Berlin.

Muzeul “demarează cu o coborâre în subteran”, unde se intersecteză trei direcții numite “axe” ce duc fiecare către o parte diferită a muzeului ce urmează a fi descoperită. Prima direcție este un “drum închis și duce la spațiul tubular cu o singură fantă, un altul duce la Grădina exilului, care nu poate fi experimentată decât de dedesubt, iar o a treia direcție e ascendentă până la spațiul de expunere cel mai de sus, de unde coborârea înseamnă parcurgerea expoziției propriu-zise.” Prin fantele de lumină scăzută și prin coborârea în spațiul subteran arhitectul adaugă muzeului o notă de mister. Ideea centrală a muzeului este aceea a vidului care se regăsește în cadrul spațiului muzeal și simbolizează pierderea unei comunități ce nu ar fi trebuit să dispară.

Deși este un muzeu antropolgic, prin asocierea acestuia cu ideea de rememorare a traumelor din trecut ale evreilor, acest muzeu nu este unul convențional, ci este particularizat prin intermediul unor semnificații atribuite spațiului expozițional. Astfel, pe lângă obiectele muzeale ce aparțin colecției, în cunoașterea și înțelegerea pe care dorește să o transmită muzeul, intervine si spațiul architectural.

Figura 24 – Plan parter

Figura 25 – Imaginea exterioară

Figura 26 – Spațiul expozițional

Museum of Science (arhitect João Luís Carrilho da Graça) – Lisabona, Portugalia – muzeu interactiv

Muzeul a apărut pentru prima dată cu numele de “Ocean Knowledge Pavilion” (Pavilionul Cunoasterii), fiind integrat în cadrul Expoziției din 1998 din Lisabona, ce a avut ca scop prezentarea relației dintre om și apă (ocean) de-a lungul timpului. Ulterior, acesta a fost transformat într-un muzeu interactiv al științei care încearcă să facă accesbil acest domeniu tuturor prin simularea explorării lumii fizice, dar și prin experimente științifice.

În prezent muzeul oferă o gamă largă de activități, având o expoziție permanentă împarțită în patru nuclee: “Exploratorium” (care îmbină domeniul fizicii,al comicului și al artei), “See, Do and Learn!” (care prezintă o serie de exponate interactive ce au un scop practic și educațional), “Unfinished House” (parte a expoziției dedicată copiilor în care pot construi case la scara lor proprie) și “Live Mathematics” (sunt prezentate moduri diferite de învățare a matematicii). Spațiul muzeal este flexibil, existând posibilitatea de compartimentare a încăperilor mari. Muzeul găzduiește, de asemenea, și expoziții temporare care abordează domenii științifice diversificate, oferind un plus de dinamism prin pozibilitatea experimentării fizice.

Foaierul muzeului este gândit ca un spațiu versatil, ce poate căpăta funcțiuni diverse. Intenția a fost aceea de a crea o textură specială pentru pereții care îl delimitează. S-a optat pentru un perete metalic perforat care aduce atât beneficii acustice, cât și vizuale , în ceea ce privește pătrunderea luminii în spațiul respectiv. Conceptul acestui perete a fost inspirat din sistemul de codificare a caracterelor ASCII (“American Standard Code for Information Interchange”), care reprezintă caracterele text folosite de computere și de echipamente care operează cu text, făcându-se analogie la misiunea muzeului de a transmite informații.

Sit-arhitectură: istorie și tradiție. Evaluarea unei reinventări a programului hipic în amplasamente cu tradiție

Situl ales pentru proiectul de diplomă se află în strânsă legătură cu memoria locului, straturile trecutui fiind încă vizibile în imaginea actuală. Fiind vorba de un trecut valoros, consider că acesta nu ar trebui să fie dat uitării, ci, din contră, ajutat să fie redescoperit de generațiile viitoare.

Din nefericire, în țara noastă există numeroase locuri în care memoria este neglijată sau poate chiar uitată. Printre acestea se numără și o parte din vechile reședințe nobiliare care au aparținut diferitelor personalități istorice de-a lungul timpului. Acestea au apărut în secolul al XVI-lea și s-au dezvoltat ulterior până în secolul al XIX-lea inclusiv când au cunoscut perioada cea mai roditoare. Mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea elita politică a ridicat numeroase conace și palate, urbane și extraurbane, inspirată fiind de modelele europene. Toate aceste reședințe au o identitate proprie în care se regăsește spiritul timpului și locului respectiv.

Una dintre aceste reședințe i-a aparținut lui Alexandru Marghiloman (1854-1925) care a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici ai orașului Buzău, fiind președintele Partidului Conservator (1914-1925), ministru și Prim-Ministru (1918). Acesta studiază științele politice la Paris, devenind doctor în drept la doar 24 de ani. Perioada petrecută în capitala franceză are o mare influență asupra sa deoarece acolo descoperă cursele de cai și pariurile, care cu timpul vor deveni marea pasiune a vieții sale.m Acesta realizează în partea de SE a Buzăului Ansamblul Conacului Marghiloman, compus din Vila Albatros, corpuri anexe și grajduri pentru cai, apelând la arhitectul francez Paul Gottereau.

Subiectul referitor la spiritul locului, prezentat în primul capitol al acestei lucrări, se regăsește și în acest capitol fiind explicat prin prisma amplasamentului ales. Elementele care contribuie la crearea identității acestuia aparțin atât contextului material, cât și celui imaterial. Cadrul natural (reprezentat de elemente naturale precum heleșteul Marghiloman, vegetația din cadrul ansamblului), dar și cel antropic (reprezentat de elementele realizate de mâna omului precum clădirile, aleile ansamblului) reprezintă componente esențiale care contribuie la conturarea caracterului acestui loc. De asemenea, contextul imaterial este prezent prin intermediul memoriei locului. Spre exemplu, creșterea cailor de curse pe aceste locuri, argumentată și prin păstrarea aleii hipice în prezent, aparține contextului imaterial. Elementul temporal se ragăsește aici, straturile suprapuse ale amplasamentului contribuind la crearea spiritului locului.

Scurt istoric al “Ansamblului Conacului Marghiloman”

În 1817 Iancu Marghiloman (tatăl lui Alexandru Marghiloman) câștigă la un joc de cărți terenul de douăzeci de hectare pe care va începe să construiască “Vila Albatros” în 1884-1886. Aceasta este inaugurată în 1897 de fiul acestuia, Alexandru Marghiloman. Clădirea este realizată în stil eclectic, planul acesteia fiind în formă de “L”, cu un acoperiș franțuzesc care pe fațada principală se termina într-un foișor înalt. Pe lângă vila propriu-zisă se vor construi și “grajduri pentru caii de curse (cu boxe), magazia de furaje, sere, uzină electrică, rezervor de apă, casa jockeilor, casa musafirilor, casa portarului, iar în spatele vilei se vor amenaja padocurile cailor”. Parcul Vilei Albatros cuprindea “Heleșteul Marghiloman”, dar și alei cu raze gândite special pentru antrenamentul cailor de curse. Întreg ansamblul era împrejmuit de un zid de incintă din piatră.

În 1890 Alexandru Marghiloman se căsătorește cu Eliza Știrbei (nepoata fostului domnitor al Munteniei, Barbu Știrbei). Împreună cu aceasta amenajează parcul din jurul Vilei Albatros în stil englezesc cu alei sinuoase ce ofereau un caracter romantic ansamblului. Acesta era apreciat și de Regina Maria a României care obișnuia să viziteze domeniul de la Buzău fiind impresionată de bogăția arborilor existenți, dar și de herghelia de cai crescută acolo. Acest ansamblu functiona ca un tot unitar, parcul fiind expresia bogatiei, un gest de afirmare a statutului social pe care il avea nobilimea acelor vremuri.

După moartea lui Iancu Marghiloman, fiul acestuia decide să construiască o adevărată bază hipică în cadrul reședinței sale din orașul Buzău – acest lucru datorându-se pasiunii care l-a făcut celebru: creșterea cailor de curse. Astfel, parcul reprezenta la acea vreme un “unicat în țara noastră: era singurul parc pentru agrement și pentru hipism de performanță”. Din păcate această tradiție nu a fost dusă mai departe după moartea lui A. Marghiloman. Terenul intră în posesia celei de-a doua soții a acestuia, Maria Marghiloman care însă îl aduce într-o stare de decădere.

Figura 31 – Vila Albatros (imagine de epocă)

Figura 32 – Casa Musafirilor

Vila ”trece de la un proprietar la altul“ degradându-se treptat. Pe rând aceasta a fost folosită ca Întreprindere de Legume și Fructe, Întreprindere de Aparate de Cale, Horticola Buzău. Restul clădirilor au fost modificate sau chiar demolate o parte dintre acestea. În 1985 Vila Albatros, dar și alte clădiri ale ansamblului “au fost declarate neutilizabile din cauza degradărilor fizice, și mai apoi au fost abandonate.”

După o lungă perioadă de nepăsare Vila a fost restaurată prin “Programul Operațional Regional co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională” din perioada 2011-2015, însă celelalte clădiri anexe sunt încă într-o stare de degradare avansată.

Pasiunea pentru hipism a lui Alexandru Marghiloman

Calul a ocupat un loc important în viața lui Alexandru Marghiloman, pasiunea aceasta moștenind-o de la tatăl său, Iancu Marghiloman, care obișnuia să intre în afaceri cu diferiți negustori de cai din apropierea Buzaului. De asemnea, plecarea sa la studii în Franța a avut un rol important în dezvoltarea entuziasmului său pentru acest domeniu. Întors în țară, acesta devine unul dintre cei mai importanți împătimiți ai creșterii cailor de rasă și a hipismului din România. În spatele Vilei Albatros avea grajdurile pentru caii săi pur-sânge englez și în apropierea ansamblului construiește și un hipodrom întis pe o suprafață de patruzeci de hectare. Parcul Vilei Albatros era gândit în așa fel încât cuprindea, pe lângă grajuri și casa jockeilor, și o pistă de galop și una pentru plimbări călare. Astfel, a dezvoltat în cadrul domeniului reședinței sale din orașul Buzău o hergelie cu care a participat la numeroase concursuri hipice din țară și din străinătate. Doi dintre caii săi ocupă primele două locuri în cadrul primei întreceri hipice de la Paris la care ia parte și țara noastra. Se implică și în construirea hipodromului de la Băneasa, unde va obține de asemenea nenumărate victorii. Jockey Clubului Român îl are ca vice-președinte pentru mai bine de douazeci de ani (1903-1925). Astfel, prin personalitatea Alexandru Marghiloman, orașul Buzău a reprezentat un centru important în creșterea cailor pur-sânge și în dezvoltarea hipismului românesc.

Din nefericire, după moartea acestuia, nucleul de cai pur-sange existent la Buzău nu va rezista foarte mult timp. Același lucru se va întâmpla și cu hipodromul din apropiere care va disparea de pe harta hipismului românesc.

Consider că specificitatea ansamblului din Buzău este strâns legată de pasiunea pe care Alexandru Marghiloman a avut-o pentru cai și sunt de părere că acesta este într-o mare măsură răspunsul la întrebarea “care este spiritul locului?” sau “care este memoria uitată a acestui loc?”. De aceea, în ideea păstrării memoriei locului, am decis ca principala temă a proiectului de diplomă să se axeze pe revitalizarea traditiei pierdute, mai precis pe reintegrarea programului hipic în cadrul amplasamentului studiat. Pentru a înțelege importanța acestei reintegrari, am considerat necesară o scurta prezentare a importanței cabalinelor pe plan national, realizată în capitolul al doilea al acestei lucrări.

Situația actuală a “Ansamblului Conacului Marghiloman”

În prezent Ansamblul Marghiloman nu se găsește într-o situație foarte bună deoarece o parte din clădirile componente sunt într-o stare avansată de degradare (fostele grajduri, casa portarului), iar casa musafirilor se află în stare de ruină. Un alt factor care participă la pierderea treptată a identității acestuia este faptul că o parte din terenul ce odata i-a aparținut acum este “invadat” cu construcții (locuințe individuale) care nu țin cont de valoarea istorică și culturală a amplasamentului. În plus, pe lângă degradarea edificiilor componente, și zonele verzi sunt invadate cu vegetație spontană care generează o imagine neîngrijită parcului. De asemenea, mobilierul urban este insuficient, la fel și iluminatul. Fosta casă a jockeilor funcționeaza în prezent ca azil de bătrâni.

Singura încercare de recuperare a identității acestui ansamblu rezidențial, care odată reprezenta un tot unitar, constă în procesul de reintegrare funcțională a Vilei Albatros în cadrul acestuia. Aceasta a fost restaurată în perioada 2011-2015 cu ajutorul “Programului Operațional Regional co-finanțat de Uniunea Europeană și în prezent funcționaează ca Centru Cultural “Alexandru Marghiloman” în care se desfașoară activități culturale precum lansări de carte, ateliere de creație, spectacole, expoziții. Acesta reprezintă un argument solid pentru ideea de revitalizare pe care o propun în proiectul de diplomă, întrucât acest edificiu reprezintă nucleul acestui ansamblu rezidențial și prin restaurarea lui se accentuează ideea unei posibile reactivări a întregului parc.

Figura 33 – Vila Albatros (imagine actuală) Figura 34 – Casa Musafirilor (imagine actuală)

Figura 35 – Grajdurile (imagine actuală) Figura 36 – Casa Portarului (imagine actuală)

Revitalizarea ansamblului prin intermediul memoriei și tradiției locului

Studiul teoretic realizat în capitolele precedente fundamentează alegerea modului de intervenție în situl studiat. Fiind vorba de un ansamblu rezidențial privit ca tot unitar care cuprinde pe lângă obiectele de arhitectură și parcul cu toate elementele sale componente (lac, alee hipică, zid de incintă, rozariul cu trandafiri) am considerat că intervenția propusă trebuie să se integreze în contextul istoric, astfel încat valoarea culturală a acestuia să poată fi transmisă mai departe generațiilor actuale și viitoare. Astfel, sunt de părere că cea mai potrivită variantă de a interveni se poate materializa printr-o propunere peisageră care să fuzioneze cu contextul actual (parcul-gradină).

Revitalizarea acestui ansamblu se realizează pe mai multe paliere, având ca scop final activarea acestuia, integrarea în viața orașului, în activitatea turistică și culturală a județului Buzău. Voi prezenta în cele ce urmează palierele de intervenție ce contribuie la realizarea produsului final, proiectul de diplomă. În primul rând am pornit de la existent și am stabilit conform datelor istorice studiate ce trebuie păstrat, restaurant și integrat în proiect printr-o nouă funcțiune care să susțină coerența la nivelul ansamblului. Este vorba de obiectele de arhitectură existente în cadrul ansamblului:

-Vila Albatros (restaurată în perioada 2011-2015 de către autoritățile Municipiului Buzău) pentru care voi propune funcțiunea de Casă Memorială “Alexandru Marghiloman”. Acesta se află în centrul ansamblului, fiind gândită de la început ca element principal al acestuia și consider că trebuie să rămână la fel.

-Casa Musafirilor (aflată în prezent în stare de ruină) pentru care voi propune funcțiunea de pensiune cu posibilitatea de cazare adresată turiștilor care vin să viziteze ansamblul pentru câteva zile.

-Clădirea grajdurilor (aflate și ele în stare de degradare) pentru care propun reutilizarea în scopul unor grajduri și a unui mic manej pentru ponei. Tot aici va exista și zona de recepție și un magazin de echitație necesar practicării acestui sport.

-Casa portarului (care se găsește în stare de degradare) pe care o propun “info point” în cadrul parcului.

De asemnea voi păstra traseul aleii hipice și rozariul cu trandafiri existente de pe vremea lui Alexandru Marghiloman și zidul de incintă care înconjoară ansamblul.

În al doilea rând propun revitalizarea ansamblului prin reîntregirea acestuia în condițiile în care se poate realiza acest lucru. Astfel terenurile neconstruite care i-au aparținut cândva vor deveni din nou parte componentă a acestuia, locuri în care mă voi extinde cu noile funcțiuni propuse. Principala funcțiune nou introdusă va fi muzeul hipic susținut atât de studiul precedent din actuala lucrare, cât și de “Strategia de dezvolatare a Municipiului Buzău 2014-2020” în care este precizată intenția unui “Muzeu al Calului și Călărețului” și a unui “Centru de dresaj” pentru acest ansamblu. Împreună cu muzeul hipic propun și un centru de echitație de agrement care vine în sprijinul educării publicului în acest domeniu din perspectiva practică și a posibilității de recreere și petrecere a timpului liber în parc.

În încercarea de minimă perturbare a sitului istoric în care intervin am încercat să propun o intervenție peisageră atât în ceea ce privește muzeul, cât și centrul de echitație. Astfel, am apelat la amplasarea partială a muzeului în subteran, ceea ce îmi dă posibilitatea de a nu avea o înalțime foarte mare a acestui volum, tocmai pentru a nu contrasta foarte mult cu monumentele istorice din imediata apropiere. Atât în cadrul muzeului, cât și în cel al centrului de echitație propunerile sunt bazate pe caracterul peisager al parcului, volumetriile nou introduse contopindu-se cu peisajul care devine obiectul contemplării. Realizarea acestui lucru este infăptuită prin plantarea acoperișurilor celor două propuneri, acestea având un traseu sinuos ce oferă posibilitatea vizitatorului de a explora ansamblul si de la nivelul acestora. Pe lângă integrarea peisageră a noilor volume, acoperișul grădină are avantajul recuperării suprafețelor verzi, al îmbunătățirii calității vieții prin ameliorarea aerului, diminuarea prafului, termoizolarea datorită stratului de aer dintre firele de iarba.

În al treilea rând această revitalizare a Ansamblului Marghiloman se va îndrepra și către partea de amenajare a parcului prin propunerea unor activități de recreere posibile în cadrul acestuia precum, redimensionarea aleii hipice pentru a exista posibilitatea plimbării călăreților în ambele sensuri, introducerea unui nou traseu hipic de dimensiuni mai mici destinat celor care aleg poneii (copiii însoțiți de instructori), transformarea lacului în patinuar, țpropunerea unui mobilier urban necesar parcului (băncute, stâlpi de iluminat), propunerea unor piste de biciclete și propunerea unor indicatoare care să precizeze direcțiile în care se găsesc punctele de atracție din parc, propunerea unor planuri de situație la fiecare intrare în parc, propunerea unor puncte turistice de unde se pot închiria biciclete și patine. De asemenea, alte activități posibile ce vor contribui la reactivarea ansamblului vor fi reprezentate de o blibliotecă în aer liber, un amfiteatru unde pot exista concerte și proiecții, un loc de joacă pentru copii, o zonă amenajată pentru persoane cu deficiențe de vedere.

Consider că prin revitalizarea ansamblurilor rezidențiale care au scris pagini de istorie putem să le readucem in atentia generațiilor actuale și viitoare. În acest mod trecutul poate avea un rol important în conturarea spațiului nou creat.

Concluzii. Necesitatea unui muzeu hipic în țara noastră

Importanța calului în trecut conduce la ideea păstrării în imaginea actuală a rolului pe care l-a îndeplinit acesta în decursul timpului. Prin acest proiect îmi propun revitaliarea “Ansamblul Conacului Marghiloman” printr-un program arhitectural ce își asumă trecutul și îl readuce la viață într-o formă actuală. Atunci când este vorba de un context istoric intervine memoria locului respectiv, care în multe cazuri este dată uitării. În cazul acestui ansamblu memoria locului este reprezentată de tradiția creșterii cailor de curse, marea pasiune a lui Alexandru Marghiloman.

Proiectul are ca scop resuscitarea tradiției creșterii cailor prin intermediul unei arhitecturi noi reprezentată printr-un centru ecvestru ce va cuprinde un muzeu hipic și un centru de echitație de agrement. De asemenea, ideea proiectului este de a reîntregi pe cât posibil vechiul ansamblu integrând în proiect și fosta clădire a grajdurilor și casa musafirilor care în prezent sunt într-o stare de degradare continuă. Soluția propune o privire de ansamblu asupra amplasamentului, continuând astfel aleile existente în parc si pe terenurile care în prezent nu mai aparțin acestuia. Am considerat că obiectele de arhitectură propuse vor fi produsul amplasamentului și a contextului în care se vor insera.

Muzeul hipic va fi elementul de noutate al proiectului atât la nivelul amplasamentului, cât și pe teritoriul tării noastre, întrucat în prezent în România nu există un muzeu care să studieze această temă. Acesta va avea o colecție bazată pe obiecte vechi ce au fost utilizate în domeniul creșterii cailor, cât și în cel al concursurilor hipice: calești vechi, sănii, instrumente agricole vechi precum șei, potcoave, pluguri, grape (“unealtă agricolă în formă de grătar cu dinți, cu discuri, cu roți stelate etc. folosită la mărunțirea, afânarea și netezirea pământului arat”). Pe lângă partea teoretică ce constă în instruirea publicului larg cu ajutorul funcțiunii muzeale va exista și o parte practică materializată printr-un centru de echitație de agrement de dimensiuni reduse ce va aduce înapoi tradiția echitației care era practicată de pe vremea lui Alexandru Marghiloman în aceste locuri.

Prin revenirea la tradiție se poate readuce înapoi memoria uitată a unui loc cu semnificații specifice. Lucrarea de față încearcă să aducă în prim plan tradiția hipismului românesc într-un amplasament în care se regăsesc fragmente uitate.

BIBLIOGRAFIE:

CĂRȚI:

Crimm, Walter L., Morris, Martha, Wharton, L. Carole – Planning Successful Museum Building Projects, Altamira Press, 2009

Derer, Hanna – “The Invisible Layers of Architecture. On the Incorporeal Being of Built Heritage”. ICAR2012 Proceedings Book, Editura Universitară Ion Mincu Bucuresti, 2012.

Chirico, Stefano, Vivola, Laura. – “Historic Urban Environment as Cultural Resource for The Continuity of the Modern Life”. ICAR2012 Proceedings Book, Editura Universitară Ion Mincu Bucuresti, 2012.

Dragu Dimitriu, Victoria –  “Povești ale domnilor din București”, București: Editura Vremea, 2005.

Halbwachs, Maurice – “On collective memory”, University of Chicago, 1992

Harvois, Y. – “Implantation, construction et équipment des centres équestres”, Paris: Grupe de la recherche et d'éducation pour la promotion, 1966.

Kovacs, Kazmer. “Timpul Monumentului istoric”. Paideia, 2003.

Ioan, Augustin. “Arhitectura memoriei. Noua frontieră a spațiului sacru”. Igloomedia, București, 2013.

Ioan, Augustin. Traditii. “O privire de ansamblu./ Traditions. An overview.”, Peisaj Cultural, Arhitectura, tendinte. 120 de ani de invatamant superior de arhitectura./ Cultural Landscape, Architecture trends. 120 years of higher education in architecture, pp.7-24, Editura Universitară Ion Mincu Bucuresti, 2012.

Ion, Narcis Dorin – “Residences and Families of the Nobility in Romania”, Bucharest: Institutul Cultural Român, 2007.

Lynch, Kevin. The image of the city, MIT Press, 1960

MacLeod, Suzzane – Reshaping Museum Space. Architecture, Design, Exibitions

Marstine, Janet – New Museum Theory and Practice. An Introduction, Blackwell Publishing, 2006

Mihali, Ciprian –“Inventarea spațiului: arhitecturi ale experienței cotidiene” București: Paideia, 2001.

Moldoveanu, Gh. – “Calul. Utilitate si sport”, Editura Ceres, 1971

*Mucenic, Cezara – “București: un veac de arhitectură civilă : secolul al XIX-lea”, București: Silex, 1997.

Muir, Sarah, and Kit Houghton – “Saddlery & Horse Equipment: The Complete Illustrated Guide to Riding Tack”, London: Lorenz, 1999.

Norberg-Schulz, Christian. Genius Loci, New York : Ed. Rizzoli, 1991

Peneş, Nicolae – “Lui Alexandru Marghiloman: Omagiu cu prilejul unei îndoite aniversări”, Buzău: Editgraph, 2008.

Peneş, Nicolae – “Alexandru Marghiloman: lordul valah : (o viaţă cu luminile şi umbrele ei)” Buzău: Editgraph, 2011.

Polizu, Virgiliu – “Memoria arhitecturii: contribuții privind restaurarea monumentelor istorice”, București: Editura Universitară Ion Mincu, 2006.

Pusta, Dana Liana – “Zootehnie specială”, Cluj-Napoca: Todesco, 2002.

Sîrbu, Marcela – “Construcţii zootehnice: principii de proiectare”, Cluj-Napoca: AcademicPres, 2004.

Ştefǎnescu, Aristide – “Bucharest: The Thirties : 25 Images Commented by Historian Aristide Stefǎnescu”, Bucureşti: NOI Publishers, 1995.

Tăpălagă, Ioan.  Echitație si sporturi hipice: curs. Timisoara: Mirton, 2003.

Tăpălagă, Ioan – “Caii”, Timişoara: Agroprint, 2008

Velea, Constantin – “Creșterea cabalinelor”, Editura Dacia, 1980.

LICENȚE ȘI DOCTORATE CONSULTATE:

L1535 –Laura Gabriela Prislopeanu – “Hipodromul, cadru economic și social pentru sport și loisir”,

L 629 – Melinte Alina – “O istorie a echitației”,

L 1410 – Horia Bejan – “Programele hipice în raport cu comunitatea”, 2008

L 2074 – Lucian Ioan Mohan – “Reintegrarea programului de echitație în contextul urban contemporan”,

L 1936 – Teodorescu Maria Silvia – “Hipodromul, un program cu tradiție”, 2010

L 977 – Elvira Constantin – “Hipodromul, salt în timp”, 2006

L 1668 – Rădulescu Raluca Cristina – “Hipodromul. Necesitate sau capriciu urban?”, 2009

L – Andrada Maria Tarau – “Context și memorie: o posibiăa lectură a spațiului – Specific în stațiunea Băile Olănești”

D – Liliana Roșiu – “Spațiul muzeal, modalități specifice de integrare a valorii culturale în contextul urbanistic contemporan”

D – Narcis Dorin Ion – “Elitele și arhitectura rezidențială în țările române (sec. XIX – XX)”, 2004

DOCUMENTAȚII, STUDII ȘI ARTICOLE:

PUG Buzau,2008

U.T.R. 5 Parcul Marghiloman, 2008, arhitecti: Nicoleta Tomescu

Studiul istoric de fundamentare a construirii în zona Ansamblului Conacului Marghiloman – Municipiul Buzău – 2007, autori: arh. Serban Popescu-Criveanu, urb. Alina Dragoescu, stud. peis. Toma-Andrei Niculae.

Ortofotoplanuri Geoportal ANCPI. http://geoportal.ancpi.ro/

Cristev, Diana – “Permanenta Memoriei”, revista “Cultura” nr. 507, martie 2015

Tănase, Mircea – “Vila Albatros – doar o amintire?”, 2007

Radulescu, Monica – “Technological development and urban form – virtualsolutions for real problems – urban regeneration and renewal”. ICAR2015 Proceedings Book, Editura Universitară Ion Mincu Bucuresti, 2015. http://icar2015.uauim.ro/dld/cd/ICAR2015_Section_2_Innovation_and_Experiment.pdf

Equestrian_Surfaces-A_Guide

Equine Surfaces White Paper

FEI_Sustainability_Handbook_for_Event_Organisers

Racecourse-Manual-Extracts-New-Racecourse-Guidelines-23.10.2014-british

SITE-URI WEB:

Federatia Ecvestra Romana – http://fer.org.ro/category/desprefer/

Horse Museum,Korea – http://divisare.com/projects/275913-Jegong-Architects-Horse-Museum

Domain of Chantilly, Franta – http://www.domainedechantilly.com/fr/

International Museum of the horse, Lexington, USA – http://imh.org/

The Royal Andalusian School of Equestrian Art Foundation, Spain – http://www.realescuela.org/en/

Muzeul Trasurilor, Lisabona – http://museudoscoches.pt/pt/

Federation Equestre Internationale- http://www.fei.org/

Cross-country Farm, Prod – http://ro.cross-country.ro/

Karpatia horse trials – http://www.karpatiahorse.ro/

Regatul cailor – http://www.regatulcailor.ro/

Clubul de echitatie Equestria – http://www.equestria.ro/

Muzeul – http://ziarullumina.ro/muzeul-o-autoritate-vie-indispensabila-pentru-societate-81666.html

Regia Nationala a Padurilor – Romsilva – http://www.hergheliidestat.ro/herghelia-cisl-u.html

Jewish Museum – https://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_Museum,_Berlin#Design

Museum of Science – http://architectuul.com/architecture/pavillion-of-knowledge

ASCII – https://ro.wikipedia.org/wiki/ASCII