STRUCTURI SPA IO-TEMPORALE ÎN PROZA SCURTĂ A LUI FĂNUS Ṣ Ț [608330]

UNIVERSITATEA “ OVIDIUS” DIN CONSTANT ṬA
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: STUDII DE ROMÂNISTICĂ
FORMA DE ÎNVĂ ĂMÂNT: ZI Ț
LUCRARE DE DISERTA IE Ț
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. VERONICA NEDELCU
ABSOLVENT: [anonimizat] ṬA
2019
1

UNIVERSITATEA “ OVIDIUS” DIN CONSTANT ṬA
FACULTATEA DE LITERE
Avizat Data
Semnătura coordonator științific
STRUCTURI SPA IO-TEMPORALE ÎN PROZA SCURTĂ A LUI FĂNUS Ṣ Ț
NEAGU
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. VERONICA NEDELCU
ABSOLVENT: [anonimizat] ṬA
2019
2

CUPRINS
ARGUMENT5
CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII DESPRE AUTOR 7
1.1 Viața și activitatea literară a lui Fănuș Neagu…………………………………………………7
CAPITOLUL 2 SPA IU ȘI TIMP ÎN OPERELE LUI FĂNUȘ NEAGU………………………10 Ț
2.1 Despre nuvela Dincolo de nisipuri………………………………………………………………….. 10
2.2 Considerații despre limbă ……………………………………………………………………15
2.3 Spațialitate și temporalitate n ȋDincolo de nisipuri ……………………………………………. ..18
CAPITOLUL 3 CORPUS ………………………………………………………………………26
CAPITOLUL 4 CONCLUZII …………………………………………………………………..31
BIBLIOGAFIE ………………………………………………………………………………….33
3

Argument
“M joc de-a vorbele sau ele se joac de-a F nus ṣ Neagu” ӑ ӑ ӑ
F nus ṣ Neagu ӑ
Aceast inversiune explică n câteva cuvinte stilul s u. ӑ ȋ ӑ
Scopul acestui studiu este de a schit Ṭa diagrama recept rii reperelor spațio-temporale n ӑ ȋ
proza scurtă a lui Fănuș Neagu, cea mai importantă parte a operei sale. Este pl cut s scrii ӑ ӑ
despre un subiect care te ncântă. Dup cercetarea amănuțită a ntregii opere, F nus Ṭ Neagu ȋ ӑ ȋ ӑ
r mâne un scriitor fascinant prin nostalgii secrete, taine adânci, prin puterea de a prezentaӑ
realitatea oricât de dură ar părea ea, prin fantasticul existent n operele sale. ȋ
F nus Ṭ Neagu a fost preocupat constant de teoretizarea actului creator al literaturii ӑ
române neomoderniste, aducând contribut Ṭii novatoare n proza scurt . ȋ ӑ
Scrierile lui F nus Ṭ Neagu reprezint un capitol al literaturii s Ṭi s-a impus n cons ṬtiintṬa ӑ ӑ ȋ
publicului, ns a fost o vreme când nici opera, nici scriitorul nu beneficiau de respectul de ȋ ӑ
ast zi.ӑ
Opera sa ne ntâmpin printr-o mare diversitate: de la real la imaginar, de la fabulos la ȋ ӑ
mitic, de la un narator omniscient, omniprezent la indiferent Ṭ. Amestecul de realism s Ṭi fabulos, ӑ
dramele umanit t Ṭii dislocate din vechi tipare de existent Ṭ, nostalgia inocent Ṭei, a constitut Ṭiei ӑ ӑ
angelice a lumii, metaforismul limbajului, pitorescul lumii câmpenești impresioneaz cititorul, ӑ
toate acestea fiind plasate ntr-un spațiu atât de familiar scriitorului, iar timpul n care se ȋ ȋ
desfășoară ntâmplările nu lasă loc de interpretare. Privind lucrurile din punct de vedere istoric, ȋ
perioada postbelică a fost foarte greu de suportat de oameni mai ales că o perioadă de câțiva ani
s-au luptat și cu seceta și cu foametea.
Cu o tehnică de narator atotștiutor, ni se istorisesc ntâmpl ri teribile, tulburătoare, altele ȋ ӑ
bizare. Povestirile sunt pline de taine, de mister, de ciocniri violente. “ Ceea ce nu reus ṣesṣte
deocamdat prozatorul, ӑspunea Nicolae Manolescu , e s mpace nclinarea c tre romantic s ṣi ӑ ȋ ȋ ӑ
fabulos cu o mai acut observat ṣie social . Povestirile inspirate din imediata actualitate sunt ӑ ӑ
palide sau fort ṣate”1 pitoresc, violent Ṭӑ, secetă, anumite medii, taine, mister s Ṭi iar s Ṭi pitoresc,ӑ
1 Nicolae Manolescu Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură , Pites Ṭti, Editura Paralela 45, 2008;
4

titularul pitorescului n care s-ar ȋ sc lda nesimt Ṭit povestirile lui F nus Ṭ Neagu, fusese p rerea ӑ ӑ ӑ
criticului Paul Georgescu. Aceast etichet l deranjeaz pe F nus Ṭ Neagu. Totus Ṭi, lui Adrian ӑ ӑ ȋ ӑ ӑ
P unescu, F nus Ṭ Neagu i afirm ntr-un interviu c ceea ce a subliniat n paginile scrierilor ӑ ӑ ȋ ӑ ȋ ӑ ȋ
sale era transformarea satului n timpul perioadei comuniste ȋ care a deschis perspective
luminoase acestor oameni s ṣi nu condit ṣia oamenilor s raci condamnat ṣi la mizerie de c tre ӑ ӑ
regimul capitalist ntr-un cadru pitoresc ȋ2.
Scriitorul a creat “ un limbaj al lui, aproape misterios, f r de care conflictele ӑ ӑ
narat ṣiunii nu se pot nt ṣelege. Dac traducem faptele ntr-un limbaj comun de analiz , farmeculȋ ӑ ȋ ӑ
dispare, nt ṣelesurile narat ṣiunii se ntunec . Proza a devenit, ntr-un cuvânt, prizoniera ȋ ȋ ӑ ȋ
limbajului ei inefabil.” (E. Simion, p. 297). F nus Ṭ Neagu este un c ut tor de imagini rare, ӑ ӑ ӑ
incisive s Ṭi, n privint Ṭa aceasta, posibilit t Ṭile s Ṭi resursele sale sunt nelimitate “ ȋ ӑ n mâna lui oriceȋ
devine simbol, lucrurile cele mai ndep rtate se unesc ntr-o metafor nou , dezechilibrant ȋ ӑ ȋ ӑ ӑ ӑ ”.
Figura de stil dominant este metafora. Tocmai de aceea Andrei Grigor mparte proza scurt a ӑ ȋ ӑ
lui F nus Ṭ Neagu n dou registre stilistice: primul registru se revendic “ ӑ ȋ ӑ ӑ din codul realist
tradit ṣional, canonic”, iar cel de-al doilea “ consemneaz o surprinz toare mobilitate a faptului ӑ ӑ
real, facându-l s gliseze spre oniric sau spre diferite teritorii ale fantasticului”. ӑ
Eforturile scriitorului se ndreapt toate spre implantarea fict Ṭiunii n real, n ȋ ӑ ȋ ȋ adev rul ӑlui
brut, redut luat mereu cu asalt, de necucerit altfel decât n modul metaforic. F nus Ṭ Neagu ӑ ӑ ȋ ӑ
valorific realul, indiferent de cât de complicat, simplu, sau acoperit l prezint sub ncărcătura ӑ ȋ ӑ ȋ
metaforic . Timpul și spațiul n opera fănușiană sunt deictice. ӑ ȋ
În lucrarea de față voi analiza modalitățile diferite de a transmite un mesaj, prin
intermediul adverbelor / structurilor de loc și de timp care variază n raport cu tipul de discurs. ȋ
Pe baza unei analize detaliate voi arăta existența unor trăsături sintactice și semantice comune ale
celor două categorii lingvistice, cât și prezența elementelor lingvistice care se ncadrează n ȋ ȋ
categoria structurilor deictice, ce au rolul de a oferi o informație prin intermediul contextului
lingvistic, complicarea raporturilor dintre factorii care participă la fixarea cadrului spațio-
temporal al narațiunii.
Textul suport ales Dincolo de nisipuri surprinde vorbirea spontană fără să implice
controlul naratorului asupra proceselor de emitere, reflectând condițiile firești de funcționare a
2 Adrian Păunescu, Interviu cu Fănuș Neagu
5

limbii, n viața de zi cu zi, trăirile personajelor surprinse n condițiile existenței zilnice, ȋ ȋ
comportamentele lor firești n fața unor schimbări ale rutinei cu care erau obișnuite. ȋ
De asemenea, am urmărit n cercetarea de față să dovedesc că timpul și spațiul nu pot fi ȋ
analizate separat și că mpreună dezvoltă comportamente și atitudini, crează contextul favorabil ȋ
unei acțiuni, generează metamorfozele personajelor.
6

CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII DESPRE AUTOR
Viața s ṣi activitatea literară a lui Fănus ṣ Neagu
Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în Grădis Ṭtea de Sus, din județul Brăila, iar acest
spațiu brăilean va deveni loc al multor ntâmplări din povestirile sale. Copilăria s Ṭi-o petrece în ȋ
localitatea natală, unde urmează s Ṭi ciclul primar.
1944-1948 – Urmează cursul secundar la Liceul Militar General G. V. Macarovici din Ias Ṭi,
dar se refugiază din cauza războiului la Câmpulung-Muscel; când revine, după doi ani, la Ias Ṭi,
liceul se desființează.
1948-1950 – Frecventează s Ṭcolile pedagogice din Bucures Ṭti sṬi Galați.
1951-1952 – Este cursant al Ṣṣcolii de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucures Ṭti, de unde a
fost eliminat, în ultima zi de cursuri pentru că l-a vizitat pe Ionel Teodoreanu, neagreat la vremea
aceea, de regimul comunist. Despre Ṣṣcoala de literatură , amintirile scriitorului nu sunt prea
plăcute, despre care afirmă că era o căruță cu patru roți condusă de nechemați, dar și locul unde a
cunoscut scriitori tineri.
“Mie, Ṣ ṣcoala de literatură îmi datorează leafa de învățător pe un an s ṣi jumătate s ṣi,
fiindcă m-a dat afară în ziua banchetului, îmi datorează banii de banchet. Eu datorez Ṣ ṣcolii…
faptul că m-am întâlnit la timp cu mulți colegi de scris s ṣi cu foarte multe pisici negre… În Ṣ ṣcoala
de literatură n-am scris niciun rând. Îmi era silă să mă aliniez condeielor complet lipsite de
grafie. În timpul s ṣcolii apărea o revistă. N-am publicat niciun rând în ea. Ṣpuneam că n-am
talent. Propriu-zis îmi era lene să fiu de acord cu talentații.”3
1953 – Funcționează ca profesor suplinitor, în Bărăgan, la S Ṭcoala Generală din comuna Largu.
1954-1957 – E student la Facultatea de Filologie a Universității din Bucures Ṭti; nu o absolvă.
3 Fănus Ṭ Neagu, intervievat de Ion Papuc, “Vatra”, anul II, nr 2, 20 februarie 1972, reprodus în
Romanul românesc în interviuri , antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice s Ṭi indici de Aurel
Sasu s Ṭi Mariana Vartic, Editura Minerva, Bucures Ṭti, 1986, vol II, p. 556
7

În 1954, debutează în revista Tânărul scriitor, cu proza Dusṣman cu lumea. Între 1954 s Ṭi 1956 a
fost redactor la Ṣcânteia tineretului.
1959 – Debutează editorial cu antologia de proză scurtă Ningea în Bărăgan (Editura Tineretului,
Bucures Ṭti).
1960 – I se publică volumul Ṣomnul de la amiază (Editura de Stat pentru Literatură s Ṭi Artă,
Bucures Ṭti).
1962 – Îi apare volumul Dincolo de nisipuri (Editura pentru Literatură, Bucures Ṭti).
1964 – Îi este publicată antologia de povestiri Cantonul părăsit (Editura pentru Literatură,
Bucures Ṭti). Volumul este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
1965-1968 – Îndeplines Ṭte funcția de redactor-s Ṭef adjunct al revistelor Amfiteatru sṬi Luceafărul.
Este secretar adjunct al Asociației Scriitorilor din Bucures Ṭti.
1967 – Îi apare volumul de proză Vară buimacă (Editura pentru Literatură, Bucures Ṭti).
1968 – Fănus Ṭ Neagu debutează în roman cu Îngerul a strigat (Editura pentru Literatură,
Bucures Ṭti). Romanul s-a decantat lent după cum mărturisea scriitorul ntr-un interviu, adunând ȋ
ntâmplări din viața dunării de Jos, dar a și trebuit să renunțe la o sumedenie de fapte pe care le-aȋ
trăit. “dar s ṣtiu că de câteva ori am aruncat romanul, în două rânduri l-am cam ars pe la colțuri.
A fost prima mare aventură.”4 Pentru Îngerul a strigat, autorul a primit pentru a doua oară,
Premiul Uniunii Scriitorilor.
1971 – Apare volumul În văpaia lunii (Editura Minerva, Bucures Ṭti), cuprinzând proze din
precedentul Vară buimacă sṬi texte inedite.
1974 – Publică volumul de proză Fântâna (Editura Scrisul Românesc, Craiova), de asemenea,
adunând texte mai vechi cu altele noi.
1976 – Apare romanul Frumos ṣii nebuni ai marilor oras ṣe (Editura Eminescu, Bucures Ṭti), distins
cu Premiul Uniunii Scriitorilor, despre care autorul mărturisește că a fost fascinat de istoria
Bucureștilor și dintr-o ambiție personală vrea să scrie acest roman ce poate fi comparat cu cel al
lui Mateiu Caragiale. Dacă e să pici într-o asemenea încercare – destul de temerară, zic eu – să
pici măcar de pe piedestalul unde ai crezut că stai o clipă cu Mateiu.”5
4 Fănus Ṭ Neagu, intervievat de Florin Mugur, Arges ṣ, anul VII, nr 6, iunie 1972;
5 Fănus Ṭ Neagu, intervievat de Florin Mugur,
8

1979 – Publică volumul de portrete despre congenerii săi scriitori Cartea cu prieteni. Poeme
răsărite-n iarbă (Editura Sport-Turism, Bucures Ṭti).
1982 – Apare volumul Pierdut în Balcania (Editura Sport-Turism, Bucures Ṭti), alcătuit din
materiale mai vechi s Ṭi texte inedite.
1985 – Publică A doua carte cu prieteni. Poeme răsărite-n iarbă. (Editura Sport-Turism,
Bucures Ṭti).
1987 – Apare romanul Ṣcaunul singurătății (Editura Cartea Românească, Bucures Ṭti).
1989 – Publică Povestiri din drumul Brăilei (Editura Eminescu, Bucures Ṭti), conținând s Ṭi o
reeditare a volumului Pierdut în Balcania.
1990 – Conduce săptămânalul Țara.
1991 – Romanele Îngerul a strigat, Frumos ṣii nebuni ai marilor oras ṣe sṬi Ṣcaunul singurătății
sunt publicate într-o ediție definitivă, sub forma trilogiei Țara hoților de cai (Editura Eminescu,
Bucures Ṭti). În această perioadă este director al revistei Literatorul, alături de Eugen Simion,
Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, s Ṭi Valeriu Cristea. Este ales membru corespondent al
Academiei Române.
1993-1996 – Îndeplines Ṭte funcția de director al Teatrului Național “I.L. Caragiale” din
Bucures Ṭti.
1995 – Îi este publicat volumul de proză Partida de pocher (Editura Eminescu, Bucures Ṭti).
1997 – Îi apar volumele de proză O corabie spre Bethleem (Editura Cartea Românească,
Bucures Ṭti) sṬi Zeul Ploii (Editura Litera, Chis Ṭinău).
2000 – Este ales titular al Academiei Române.
2001 – Apare romanul Amantul Marii Doamne Dracula (Editura Semne, Bucures Ṭti).
2002 – Îi apare volumul de publicistică Punți prăbus ṣite (Editura Semne, Bucures Ṭti).
2004 – La Editura Semne, Bucures Ṭti, îi apar romanul Asfințit de Europa, răsărit de Asia sṬi
Jurnal cu fața ascunsă. Jurnalul romanului “Asfințit de Europa, răsărit de Asia”.
2007 – Apar antologiile de proză scurtă cuprinse n volumul ȋDincolo de nisipuri , la Editura
Academiei Române din Bucures Ṭti.
2008 – Apare antologia Pierdut în Balcania , la Editura Academiei Române.
2009 – Apare volumul Cartea cu prieteni (Editura Muzeul Național al Literaturii Române,
Bucures Ṭti), reunind volumele Cartea cu prieteni, din 1979 s Ṭi A doua carte cu prieteni, din 1985.
9

2011 –În aprilie, apare volumul Fănus ṣ Neagu, interviuri, la Editura Dacia XXI din Cluj-Napoca,
în îngrijirea lui Ilie Rad. Volumul, lansat chiar de ziua scriitorului, cuprinde 37 de interviuri,
publicate exclusiv în presa scrisă – 22 dintre ele datează din perioada de dinainte de 1990, iar 15
interviuri sunt din perioada postdecembristă.
Fănuș Neagu se stinge din viață, în urma unei lungi suferințe pe 24 mai 2011, la Spitalul Elias și
este înmormântat cu onoruri militare pe Aleea Academicienilor de la cimitirul Bellu.
Fănus Ṭ Neagu a scris și piese de teatru ( Echipa de zgomote, Ṣcoica de lemn sṬ.a.), al unor
scenarii de film s Ṭi de televiziune, al unor antologii de publicistică, eseuri s Ṭi faimoase cronici
sportive (incluse în Cronici de carnaval, Cronici afurisite, Întâmplări aiurea s ṣi călătorii oranj).
A mai scris literatură pentru copii ( Caii albi din oras ṣul Bucures ṣti, Casa care se leagănă ).
De asemenea, a tradus (în colaborare) din Armando López Salina, Gheorghi Markov,
Georges Rodenbach, Pavlo Zahrebelnîi, William Faulkner s Ṭi Ernest Hemingway.
Scriitorul a făcut de mai multe ori ordine între paradoxuri cu franchețea caracteristică.
Întrebat fiind cum de reușește să fie n același timp un pătimaș al epicului și un calofil, răspunde ȋ
că iubește viața mai mult decât moartea și că se vede nfrățit cu natura și cu prietenii. ȋ
Chestionat în legătură cu mai noile formule de proză s Ṭi roman, Fănus Ṭ Neagu răspundea, în
1972 că se consideră purtătorul naltei tradiții de cultură a cronicarilor și a prozatorilor de mai ȋ
târziu, acest lucru acordându-i șansa de a se crede deștept și tânăr.
În stilul caracteristic, atunci când este rugat, să-s Ṭi facă singur portretul, Fănus Ṭ Neagu a
ezitat și spune nu-l va face pe al său, ci pe al “dracului” care i-a fost repartizat, iar acesta este o
hidoșenie cam netrebnică, prieten cu dracul lui Nichita și cu dracul lui Tomozei, apoi, în prima
Carte cu prieteni, se caracterizează un căpcăun la vorbă și la băutură și care nu poate trăi
singur.

10

CAPITOLUL 2 SPA IU ȘI TIMP ÎN OPERA LUI FĂNUȘ NEAGU Ț
2.1 Despre nuvela Dincolo de nisipuri
Dincolo de nisipuri e cea mai aproape de prozele vechi, impresionantă fiind prin motto-ul
atașat Tatălui meu, care a așteptat gârla. E relatată cu intuiția exactă a tonului o întâmplare din
vremea secetei, impresionând lectorul. Nis Ṭte săteni însetați s Ṭi înfometați as Ṭteaptă, după o vorbă
a unui necunoscut, să vină gârla. Pe neașteptate, narațiunea capătă o ntorsătură fantastică. ȋ
Șușteru a făcut presupunerea că apele râului au fost oprite de morarii din satele de mai sus, de
aceea, ntr-o mare tăcere, oamenii încalecă pe caii lor costelivi s Ṭi pleacă să aducă gârla. ȋ
Descrierea drumului, pe noaptea cu luna galbenă s Ṭi nisip scânteietor, e pagina cea mai bună a
nuvelei. O ceată de călăreți merge în pasul cailor, cu topoarele la piept, ca într-o halucinație.
(Nicolae Manolescu, 2001)
Dincolo de nisipuri și Acasă , sunt nuvele antologice, fixând două planuri între care talentul
excepțional al lui Fănus Ṭ Neagu oscilează în chip deliberat. Prima e o narațiune aproape
fantastică, povestea unui miraj într-un cadru de viață debordantă. Cea de a doua e o proză de
observație exactă, inconformistă, cu un sentiment mai pronunțat al tragicului. Prozatorul
evoluează ntre aceste formule, terorizat de real pentru a deveni un fantastic pur s Ṭi cu un simț ȋ
prea puternic al fabulosului. De aceea, narațiunile sale par ca nis Ṭte basme modern, iar aburul
fantastic în care sunt învăluite conflictele cele mai dure arată o lipsă de intuiție exactă a
obiectului.
Aici se vede capacitatea de expresie a prozatorului și forța de seducție a limbajului său, nsă ȋ
trebuie făcută o precizare. Nu e vorba numai de faptul că Fănus Ṭ Neagu scrie bine, cu o frază
muzicală s Ṭi colorată, prozatorul realizează mai mult decât atât: el creează un limbaj al lui
aproape misterios, fără de care confictele narațiunii nu se pot înțelege. Dacă traducem faptele
într-un limbaj comun de analiză, farmecul dispare, înțelesurile narațiunii se întunecă. Proza a
devenit, într-un cuvânt, prizoniera limbajului ei inefabil.6
6 Eugen Simion, Postfață la Fănus Ṭ Neagu, Dincolo de nisipuri, Galați, Editura Porto-Franco, 1994,
11

Proza lui Fănus Ṭ Neagu este un amestec de realism s Ṭi de fantastic. Plasată în lumea satului
dunărean, a cărei atmosferă este surprinsă cu exactitate în detaliile sale esențiale (locuri, oameni,
atmosferă), acțiunea dobândes Ṭte o proiecție fabuloasă. Sub efectul mirajului apei, destinul
individual – al lui S ṬusṬteru s Ṭi colectiv – sătenii evoluează imprevizibil. În luptă cu greutățile
drumului arid, ei pornesc în căutarea s Ṭuvoiului de apă salvatoare. Atmosfera în final devine
stranie: ceata fărâmițată, sub cerul albastru, “ având în față, culcat pe muchia unui deal golas ṣ,
obrazul lunii”, iar în jur întunericul nopții. Personificarea naturii o apropie mai mult de eroi:
alături de “obrazul lunii” se simțea “cum câmpul răsufla fierbinte ”; “Pământul […] era tăcut ”.
Cele două moduri de expunere se îmbină măiestrit, narațiunea se mpletește cu scurte pasaje ȋ
descriptive care conturează cadrul acțiunii s Ṭi personajele, iar dialogul completat de monologul
interior ajută la caracterizarea sugestivă a personajelor: “Stați! Să s Ṭtiți că morarii din satele de
sus ne-au tăiat apa. Hoții de morari au pus mâna de-au săpat s Ṭanțuri mari, s Ṭi acum apa curge în
iazurile lor. N-o să vie la noi nici într-o săptămână, dacă nu mergem să-i luăm de păr.” Limbajul
popular, uneori cu accente violente, alteori cu o notă de umor, exprimă gândirea s Ṭi modul de
viață al oamenilor simpli din câmpia dunăreană.
As Ṭa cum afirma criticul Nicolae Balotă: “Câmpia, întregul spațiu imaginar al scriitorului stă
sub zodia unei as Ṭteptări a apelor fertilizatoare. O nostalgie a ploii se asociază celei a zăpezilor
sau, mai exact, este una în esență cu ea. Narațiunea lui Fănus Ṭ Neagu vădes Ṭte o încărcătură lirică
ori de câte ori motivul apei apare – într-un fel sau altul – în țesătura vreunei povestiri”.
În nuvela Dincolo de nisipuri , scriitorul Fănus Ṭ Neagu înfățis Ṭează un sat din Bărăgan aflat
într-o situație dramatică, purtând sarcina grea a secetei și a sărăciei, n 1946. Descrierea ȋ
dobândes Ṭte accente tragice pe fundalul unei viziuni realiste. Drumul sătenilor în căutarea apei
împrumută ceva dintr-o odisee fantastică, în care mirajul are un rol deosebit în psihologia
individuală s Ṭi colectivă.
La o simplă analiză, opera prezintă acțiunea ntr-o succesiune logică a evenimentelor. ȋ
Nuvela debutează cu o prezentare amplă a cadrului acțiunii, în vara anului 1946, într-un sat de
câmpie lovit de doi ani de secetă. S ṬusṬteru se trezes Ṭte după o noapte de priveghi abia a doua zi
după-amiază. Pentru că nu mai avusese tutun de patru zile, s Ṭi-a pus câteva frunze de iederă în
lulea. Nevasta, soacra s Ṭi copiii erau plecați prin sat după mâncare, probabil, iar el iese în drum.
Avea poftă de lăptuci, după ce visase că grădina lui de zarzavat înverzise sub efectul ploii,
12

recunoscând deasemenea, că adesea se trezea cu astfel de pofte. Dascălul satului, despre care
lumea credea că-s Ṭi pieduse mințile din cauza foamei, i-a cerut de fumat. Stătea toată ziua pe
marginea s Ṭanțului, mestecând măcris Ṭ sṬi cânta uitându-se spre cer, un rând dintr-o carte de
rugăciuni: “Dumnezeule care dormi în pădurea de dafini.”
Cu un simț realist al detaliului, scriitorul surprinde amănunte semnificative din viața satului
sărac de câmpie: o femeie aduna baligă într-o roabă ca să lipească prispa casei , un salcâm era
alb de praf ca dat cu var, un câine se scutura de purici s Ṭi mirosea a copită arsă de la potcovărie.
S ṬusṬteru a coborât la râu, fiind atras acolo ca de un magnet. Descrierea acestui peisaj este
realizată cu măiestrie. Tabloul dobândes Ṭte accente halucinante prin ariditate s Ṭi prin lipsa de viață
ca în urma unei catastrofe naturale. S Ṭanțurile prin care altădată venea apa spre grădină erau acum
goale. Mâlul se uscase s Ṭi crăpase. Albia secată a râului se întindea ca o omidă cenus ṣie. Nisipul s Ṭi
lutul pietrificat luceau pustii în soare . Se vedeau rădăcini putrede atârnând în peretele malului.
Totul era uscat. Doar pe un mus Ṭuroi de țărână, lângă o tufă neagră de mărăcini se observa o
umbră de viață – un hârciog flămând.
Pe vârful unei movile, n depărtare, se vedea un călăreț, căruia deocamdată nu-i acordă ȋ
importanță. S ṬusṬteru a zgâriat cu vârful piciorului o cruce în nisip s Ṭi a râs, căci acest gest care
era magic în copilărie însemna că dedesubt gâlgâie un izvor . Amintirea acestei credințe
copilăres Ṭti l-a făcut să aprecieze cu ironie: Prost mai era în tinerețe!
Văzând călărețul apropiindu-se în goană, Șușeteru i-a făcut semn cu mâinile, gândindu-se
la pericolul ce pândea calul răpus de atâta efort.
Călărețul s-a apropiat s Ṭi i-a strigat, arătând spre munte că vine gârla, pentru că a plouat acolo.
Uimit, S ṬusṬteru nu a înțeles în prima clipă ce i-a spus, parcă îi luase mințile , iar când s-a
dezmeticit, călărețul era departe, dispărea ca o nălucă, în fulgerările apei morților . Aici
realitatea se îmbină cu ficțiunea s Ṭi călărețul vestitor pare să fie o nălucire a apei morților, a
mirajului pe care îl trăiesc cei aflați în des Ṭert.
Naratorul surprinde gesturile personajului, care începe să trăiască intens impulsul acestei
halucinații. Cu privirile înfrigurate , căutând în susul albiei, i se pare că simte răcoarea apelor
pornite de la munte . SṬusṬteru îs Ṭi schimbă total comportamentul, este de nerecunoscut, ca sub
efectul unei incantații. El sare s Ṭanțul s Ṭi urcă podul în fugă, mai mult de-a bus ṣilea, suflând greu
din gură. ÎsṬi smulge o mânecă a cămăs Ṭii care-i atârna ca un pansament desfăcut . Anunțând
13

vestea dascălului, el se grăbes Ṭte să dea luntrea la apă, târând-o cu greu prin praful uliței până
dincolo de râu.
Au început să bată clopotele bisericii, fără a suna toaca, pentru că aceasta era bătută doar
la soboruri bisericești, iar sătenii sunt coples Ṭiți de acea stare tensionată în as Ṭteptarea apei
binefăcătoare și se mută pe malul gârlei. Bărbații s-au apucat să desfunde s Ṭanțurile, femeile îs Ṭi
țineau copiii lângă ele de teamă să nu-i ia valurile. Trăind spaima de a vedea vârtejul venind
însoțit de un “vânt rău, aspru, ca de îngheț”, ele se înfiorau “ca jivinele plăpânde când simt că
se apropie iarna grea” . Două dintre ele au rostogolit un bolovan până în vad ca să fie pentru
spălat rufele. Un bătrân îs Ṭi întindea undițele. O fată se pieptăna murmurând un cântec trist ce
părea a fi bocet. Bărbații îs Ṭi suflecaseră pantalonii să nu-i ude gârla. S ṬusṬteru s-a supărat pe
bătrânul cu undițe pe motiv că ar putea speria pes Ṭtele din prima zi. Acesta a fost de acord să le
strângă, des Ṭi i-a răspuns că pes Ṭtele merge numai în susul apei.
Deși se înnopta, sătenii nu se mis Ṭcau, n schimb, deveniseră nerăbdători pentru că nu ȋ
vedeau venind gârla. Din păcate, nici nu o auzeau, des Ṭi se trântiră la pământ la îndemnul
consăteanului lor. S ṬusṬteru le-a povestit cum a auzit-o venind ca un bubuit de departe . Lăsându-s Ṭi
uneltele, ei s-au repezit să încalece s Ṭi să pornească la drum gândind că apa este oprită la morarii
din satele de mai sus, iar ei “ Trebuiau să aducă gârla, altfel piereau” .
Psihologia colectivă este surprinsă cu mult realism. Sătenii au pornit pe un drum al
calvarului, în care au pierit doi cai ucis Ṭi de efort înainte de a-l parcurge măcar jumătate. Au ajuns
cu greu la prima moară, nsă iazul era gol, așadar au plecat mai departe, cu convingerea că apa a ȋ
fost tăiată n satul de mai sus. S Ṭapte dintre ei au coborât s Ṭi au luat-o pe lângă cai, rămânând mult ȋ
în urmă. Din ceată rămăsese numai jumătate. Cu puțin înainte de miezul nopții au ajuns la moara
a doua, ascunsă între sălciile bătrâne. Văzând un cârd de rațe gâgâind, S ṬusṬteru a crezut că vin de
la iaz.
Disperați, bărbații s-au repezit călare spre stăvilar, dar iazul era gol s Ṭi jgheaburile pline
până la jumătate de țărână. Sătenii au rămas mirați, iar morarul i-a luat drept hoți.
SṬusṬteru este convins că apa fusese oprită mai sus, la celelalte mori. Patru săteni s-au
întors, iar ceilalți l-au mai urmat o bucată, apoi l-au părăsit s Ṭi ei. Albia râului se vedea
întinzându-se înainte, “ o dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri” . Finalul nuvelei are o
valoare simbolică. Urmărindu-s Ṭi cu încăpățânare himera, S ṬusṬteru pornes Ṭte mai departe atras de
14

“răcoarea valurilor pe care o simțea mereu în față” , sub lumina lunii “ ce se ofilea pe muchia
aceluias ṣi deal”.
Scriitorul Fănus Ṭ Neagu plasează acțiunea nuvelei sale în câmpia Dunării, într-un sat aflat
într-o situație cumplită după doi ani de secetă și pentru că nu aveau ce mânca, sătenii și vând ȋ
aproape tot morarilor ca să poată supraviețui împreună cu familiile lor. Decorul este sumbru, ars
sṬi crăpat din cauza uscăciunii. Sătenii trăiesc acest cos Ṭmar, iar himera apei pune repede
stăpânire pe gândurile, deciziile și acțiunile lor.
2.2 Considerații despre limbă
Fănuș Neagu nu face abuz de expresii/ locuțiuni în segmentele narative, folosindu-le
judicios în vorbirea colorată doar a unora dintre eroii săi7.
7 Ele se găsesc în număr mare, de exemplu, în rostirea unui personaj precum Papa Leon din scurta povestire Om
rău unde, în aproape 5 pagini de text, pot fi înregistrate cel puțin 25 de frazeologisme: a face cu ou și cu oțet, a face
de râsul lumii, a umbla cu fofârlica, a-i da cu fleanca, a-l ustura la ficat, a turna la minciuni, a o lua razna, a
pune (cuiva) cruce, a suci mințile, a vedea stele verzi, a lua la refec, a pune de mămăligă, a spăla putina, a lega
clanța, a face nazuri, a lua la rost, a băga în cofă, a-și bate joc, a lua (pe cineva) în unghii, a urla ca-n gură de
șarpe, a bate câmpii, a ține morțiș, a ajunge de râpă, a scoate din pepeni, a se face dracul gol . Iată cam cum poate
arăta o frază-„colaj” din discursul personajului mai sus menționat: „Chiar Dumnezeu, cât era el de tare și de mare și
de Dumnezeu, când l- a luat la refec, n-a pus-o de mămăligă și-a spălat putina?” (VL, p. 114). La expresiile deja
amintite se mai pot adăuga unele modificate de autor sau mai puțin fixate ca unități frazeologice: a face (pe
cineva) coleașă, a se ține pacoste de capul cuiva, a-l apuca (pe cineva) șapte mii de draci, a-i umbla limba în gură
ca o cățea la ouă, a fi plin de năduf ca o capră de râie, a rămâne sărac până-n pământ [în loc de sărac lipit
pământului], a căuta cai bălțați [în loc de a umbla după cai verzi ], a călca pe cineva pe călcâie [‘a împiedica’] etc.
În context sintagme precum bun ca pâinea caldă, bun de pus la rană, a umbla ca după iarba de leac se transformă
după cum urmează: „Sunt eu un om blând, miez de pâine caldă,să mă pui cocoloș pe rană, ca pe buruiana de leac ,
dar dacă nu-mi place cum muncești, te duc târâș la președinte, mor cu tine de gât.” ( ibid.). Dacă s-ar mai socoti aici
și o cantitate semnificativă de cuvinte cu valoare stilistică incontestabilă, atunci ne putem face într-adevăr o idee
despre discursul lui Papa Leon (vezi, în acest sens, observațiile din articolul Tehnica utilizării frazeologismelor
expresive, în Limba română, Chișinău, nr. 7-9, 2006, p. 155-156).
15

În acestă situație, trebuie amintită și sinonimia frazeologică prezentă în creația fănușiană.
Două tipuri atrag atenția: sinonimia frazeologică distanțată , ce apare din dorința de a varia
exprimarea și sinonimia frazeologică juxtapusă , cu funcție de precizare, de diferențiere. De
subliniat este faptul că pentru ideea de plecare în grabă, fugă Fănuș Neagu preferă expresia a-și
lua tălpășița, întâlnită mai frecvent, pe care o alternează8 cu a spăla putina.
Pentru cercetarea stilistică sunt interesante modificările pe care le aduce Fănuș Neagu
enunțurilor aparținând discursului repetat, contestând, cumva, formulele canonice ce sunt fixate
prin tradiție.
Sunt situații în care enunțurile, mai ales expresiile idiomatice sunt deturnate semantic și
sunt folosite în sens propriu fără a le fi modificate forma. De exemplu, mirajul numit fata
morgana cade pradă unei speculații poetice ce vizează apropierea fonetică de românescul fată9:
„În depărtările pământului s-a deșteptat pelinul, amar și răscolitor cum e sângele hergheliilor
ieșind dintre frunzele cu care moartea gătește șoldurile și umerii fetei Morgana și pătrunzând în
albia unui râu.”; „Semnul arșiței este el (luceafărul) care se adeverește încă din busuiocul
dimineții, când Fata Morgana se apucă să ciopârțească drumurile cu foarfece de abur”10.
Cât despre modificările formale ale discursului repetat, se poate preciza că baza teoretică
a studiului acestora a fost realizată de Stelian Dumistrăcel, specialist în frazeologie11.
Cercetătorul consideră că modificările pe care le suferă acest tip de enunțuri pot fi grupate în cele
patru „figuri de construcție” semnalate drept „solecisme” de Quintilian în Arta
8 Aceeași preferință pentru alternarea anumitor frazeologisme am constatat-o și la alți prozatori, bunăoară la Petre
Ispirescu sau la Marin Preda.
9 Theodor Hristea consideră că avem de-a face cu o „«inovație» nu tocmai fericită” în următoarele versuri ale unui
talentat și regretat poet: „Mi-a fost drag pe bărăgane / Să văd fetele morgane” (Th. Hristea [coord.], Ṣinteze de limba
română, ediția a III-a, Editura Albatros, București, 1984, p. 159).
10 Deturnarea semantică apare des, din rațiuni ludice, la Fănuș Neagu: „– […] Dacă, de-o pildă, prin fața noastră ar
curge-un râu de lapte, n-aș băga lingura în el. / – De ce? / – De liliac înmiresmat” (PB, p. 38); „– Am doi ochi căprui
și astăzi n-o să mănânc decât zăpadă și un țurțure de gheață. / – Și o mamă de bătaie, mă amestec eu” (PB, p. 54).
11 Stelian Dumistrăcel, Discursul repetat ca modalitate de „contact” și de manipulare în textul jurnalistic ,
comunicare prezentată la a 10-a Sesiune de Comunicări GRLA, publicată în volumul Limba și vorbitorii, Editura
Arvin-Press, București, 2003, p. 217-237. Dezvoltări și aplicații ale principiilor expuse de domnul profesor S.
Dumistrăcel se găsesc într-o carte ce vizează în special textul jurnalistic, Limbajul publicistic românesc din
perspectiva stilurilor funcționale , Editura Institutul European, Iași, 2006.
16

oratorică: suprimarea, adăugarea, substituirea și permutarea12. Aceste exemple pot fi preluate din
textele lui Fănuș Neagu.
a) Ṣuprimarea – astfel de situații sunt mai puține la Fănuș Neagu, iar din punct de vedere
stilistic, suprimarea are valoarea cea mai mică, de aceea nici nu este prea folosită: „– Se poate,
aprobă Barbu Căpălău, dropia e pasăre grea, când i se prinde poleiu pe aripi, cruce, nu mai
zboară” – în acest caz a fost suprimată expresia a pune (cuiva) cruce.
2. Adăugarea – schimbă sensul unei porunci din Decalog: „Fir de iarbă, îl avertiză el, chiar dacă
suntem în ajunul Crăciunului, să nu-ți faci ție chip cioplit cu colții mei”. Sau „e un frig, boieri
dumneavoastră, de le sar ochii din cap cailor țigănești drept în gura lupului ”; „eu i-am dat să bea
o sticlă de agheasmă, ridica paharu și-mi striga, ce crezi că-mi striga? «Hai noroc, și să nu te joci
cu țara-n bumbi, cu Europa-n nasturi și cu nașu-n firfirici »” – formula sporită, este a se juca cu
țara în bumbi. Clișeul internațional [ a construi] castele în Ṣpania este infirmat de Fănuș Neagu
prin adăugarea cuvântului sunt: „În Ṣpania sunt castele”.
3. Ṣubstituirea – figura cea mai frecventă. Se poate constata ușor că Fănuș Neagu este ironic cu
discursul religios. O face și prin înlocuiri: „– Ṣfânt, sfânt, Dumnezeul mirării! strigă Ramințki” –
în cântările liturgice textul este „ sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Ṣavaot !”; nu scapă prelucrărilor nici
Tatăl Nostru: „Ṣfințească-se, deci, numele fagului din inima Bucovinei, sfințească-se
numele spinului înțepat în bob de smeură sălbatecă, sfințească-se numele salcâmului cu zăpada
magică […] și mai presus de toate sfințească-se numele viței-de-vie…” și nici Crezul: „Catâr din
catâr, viață din viață , Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat! ” – substituire și adăugare
pe enunțul canonic „ lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat ”.
Zicala Mielul blând suge la două oi se transformă în următorul citat: „Am aflat aici și abia acum
că mielul care suge la două oi e tigru de prăsilă”. Fănuș Neagu face modificări și în cazul
expresiilor idiomatice. « Vrei, nu vrei, gândi el, făcând haz de necaz, bea, Onică agheazmă»” – în
loc de vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheazmă ; „Pagubă-n lemn nu există. Paguba lemnului, când e
s-o aibă, se numește, în cel mai rău caz, vioară” – în loc de pagubă-n ciuperci! ; „plini de-
o veselie soră cu gâlceava” – unde contextul de minimă relevanță13 este cuvântul soră din bătaie
12 Că aceste „scheme” de variație formală sunt universale în construirea oricărui mesaj, o dovedește aplicarea celor
patru figuri de construcție quintiliene în analiza modificării structurilor narative în lucrarea Retorică
generală a Grupului μ din Liège.
13 Termenul de context de minimă relevanță a fost lansat de Stelian Dumistrăcel.
17

soră cu moartea; „«Iaca, își zise Morogan cu dușmănie, cine se va lăfăi în averea mea. De
haram a fost, pe apa sâmbetei se duce ” – ultima parte a expresiei de haram a fost, de haram s-a
dus a fost înlocuită cu frazeologismul a se duce pe apa sâmbetei ; „să nu plece după pradă la
dracu-n farfurie” – în loc de la dracu-n praznic; „da unu era beat cocă” – în loc de beat turtă.
4. Permutarea – figura ce se identifică cel mai greu în creația fănușiană. Joaca de-a cuvintele și a
se juca de-a cuvintele au devenit un clișeu pentru iubitorii de literatură, un enunț repetat. În
prefața amintită Fănuș Neagu spune: „ Mă joc de-a vorbele sau ele se joacă de-a Fănus ṣ Neagu…”
aceasta lasând să se înțeleagă multe în legătură cu stilul său.
2.3 Spațialitate și temporalitate n ȋDincolo de nisipuri
“Ṣpațiul și timpul sunt lucruri reale care pot fi percepute și descrise asemenea celorlalte
lucruri sau reprezintă moduri care servesc individului să conceapă lumea n anumite dimensiuni ȋ
spațiale și temporale.”14 La nivelul structurii de ansamblu, narațiunea Dincolo de nisipuri are o
structură marcată temporal, iar povestirea se dezvoltă gradual de la un episod la altul. Naratorul
respectă o ordine cronologică lineară, prezentând evenimentele n succesiunea lor. ȋ
Temporalitatea narativă se pare că afectează, aici, valorile timpului narativ. Timpul este
deictic. Încă din motto aflăm că cele narate sunt reale Tatălui meu, care-a așteptat gârla , (F
Neagu, 2011, p 56) nlăturând orice urmă de ndoială, doar că dintr-un punct realul alunecă nȋ ȋ ȋ
fantastic. În raport cu istoria, momentul narațiunii desemnează poziția temporală a actului
narativ, n 1946, an de secetă cumplităȋ . Seceta din 1946 făcea să se uite ororile războiului, acum
ncepea lupta cu foametea. Oamenii erau nevoiți să-și vândă obiecte personale pentru a puteaȋ
cumpăra de mâncare. Faptul că Șușteru nu mai văzuse tutun de 4 zile nu părea a fi chiar o
problemă, l-a nlocuit cu un ȋsmoc de frunze de iederă, dar nu la fel stăteau lucrurile când era
vorba despre mâncare: nevasta, soacra și copiii erau mprăștiați prin sat ȋ ca făina orbilor, după
mâncare.
Spațialitatea narativă este descrisă n funcție de reperele pe care naratorul le introduce n text. ȋ ȋ
Coordonatele spațiale sunt constituite ntr-o succesiune ce ține de perspectivele spațiale impuse ȋ
14 Veronica Nedelcu, Ṣpațialitate și temporalitate n textul literar. Observații lingvistice ȋ , Editura Universitară,
București, 2014, p 61
18

de narator: un sat din Bărăgan mistuit de secetă, iar apoi n căutarea apei salvatoare, țăranii merg ȋ
n susul albiei spre satele de mai sus, deoarece aveau bănuiala că morarii au oprit Buzăul nȋ ȋ
jgheaburile lor.
Încă din titlu ntâlnim adverbul de diferențiere ȋ dincolo care trimite la un alt spațiu diferit de
cel care descrie starea n care se află acum oamenii, ntr-un alt spațiu diferit de cel n care se află ȋ ȋ ȋ
protagonistul implicat n acțiunea verbului-predicat. ȋ Dincolo folosit alături de verbul a se
ndreptaȋ exprimă separarea de spațiul care l conține pe locutor, frecvent prezența prepoziției ȋ
suplimentează informația referitoare la spațiu pe care o conține adverbul. Substantivul nisipuri
din titlu aduce o imagine apocaliptică a satului n care oamenii sunt disperați de atâta sărăcie și ȋ
foamete, pământurile erau transformate de lipsa apei n nisipuri, iar spațiul acesta era greu de ȋ
parcurs deoarece copitele cailor se nfundau n nisip. Simbolic, afundarea n nisip poate avea și ȋ ȋ ȋ
altă semnificație, mai exact greutatea cu care pot depăși situația actuală, fiind peste puterea
umană. Folosit la plural, nisipuri accentuează starea inumană n care viețuiesc personajele ȋ
fănușiene, de neimaginat, sub limita supraviețuirii. Mai mult, dascălul cântă un vers dintr-o carte
de rugăciuni Dumnezeule care dormi n pădurea de dafini ȋ subliniind, parcă, supărarea pe
divinitate că i-a uitat n starea asta. ȋDincolo de nisipuri – acolo și vor găsi salvarea, ȋ dincolo va
nceta seceta, foametea. Cum ntinderea de nisipuri nu se mai termina, nu se vedea limita lor, niciȋ ȋ
speranța ntr-un destin mai bun nu se ntrezărea. ȋ ȋ Dincolo de nisipuri nu este doar marcă a
spațialității, ci și a temporalității, a unui timp nedefinit, neprevăzut. Semantic, adverbul dincolo
implică raportarea spațială la emițător și la receptor. Conform definițiilor lexicografice putem
considera că acest adverb face parte din clasa adverbelor situative, având n sine valoare ȋ
suplimentară ca distanță. În plus, dincolo este definit lexicografic n opoziție cu ȋdincoace și
indică poziția unui lucru sau direcția unei mișcări n raport cu vorbitorul, n partea opusă. ȋ ȋ
Evenimentul pe care naratorul și dorește să l evoce este redat mpreună cu data sa pentru a ȋ ȋ ȋ
fi mai ușor de decodat de lector Era n 1946, an de secetă cumplităȋ . Adjectivul cumplită pare că
nu oglindește suficient suferința oamenilor. Țăranii s-au obișnuit cu foametea și neajunsurile și
au speranța că doar Cel de Sus i mai poate ajuta, de aceea i găsesc dascălului o scuză ȋ ȋ și-a
pierdut mințile, de aceea cântă Dumnezeule care dormi … În plus, evenimentul poate fi nscris ȋ
ntr-un limbaj ciclic, repetitiv, imaginea oferită de aceste neajunsuri, exprimată prin diverseȋ
structuri de două veri ținea seceta , nu se trezea o dată fără să poftească la ceva de care nu putea
să facă rost sau n fiecare an, n prima săptămână de primăvarăȋ ȋ subliniază faptul că oamenii
19

sunt obișnuiți cu un ritm, iar ieșirea din normal dereglează total cursul vieții. Respectarea cu
strictețe a unor obiceiuri i face pe oameni să se simtă ca aparținând locurilor natale. În acest ȋ
context, evenimentele sunt datate n manieră absolută ( n univers real) prin localizare temporală ȋ ȋ
fixă. Este un cadru general descris prin menționarea anului, deși acesta este un element cu o
funcționare fundamental deictică este nsoțit de cadre marcate prin sintagmele ȋ de două veri, n ȋ
fiecare an, care marchează distanța temporală față de enunțarea cadru. Așadar, orientarea și
limita se pot exprima cu ajutorul stucturilor care reprezintă timpul exact. Evocarea unor amintiri
n fiecare an, n prima săptămână de primăvară, se ducea pe izlaz cu un țăruș să scoatăȋ ȋ
brânduși (F Neagu, 2011, p 57) evidențiază lipsa, acum pe izlaz aliorul se ncolăcea de căldură ȋ
(F Neagu, 2011, p 57) sau imaginea râului de altădată este redată acum stilistic printr-o
comparație albia râului se ntindea n sus ca o omidă cenușie ȋ ȋ . (F Neagu, 2011, p 57) . Cumva,
aceste structuri care surprind actuala imagine a râului și a albiei explică atitudinea de mai târziu a
personajelor. Oamenii ar face orice să aducă apa, de aceea pleacă narmați cu topoare și cazmale ȋ
la morarii din satele de mai sus. Sunt capabili de orice gest și nimeni nu i poate condamna. Ei ȋ
primesc ce le dă Dumnezeu, dar nu tolerează semenilor să i lipsească de această apă ȋ
binefăcătoare. De altfel, sunt enumerate beneficiile apei: au dat luntrea la mal, au ntins undițele ȋ
să prindă pește, femeile au rostogolit un bolovan ca să fie acolo pentru spălat rufele, iar pe copii
i țineau strâns de mână pentru a nu fi trași n vâltoarea valurilor. ȋ ȋ
“Nu atât un spațiu anume, delimitat, desemnează proza lui Fănuș Neagu, cât o realitate
sufletească; geografia n care scriitorul și plasează personajele este o prelungire firească a ȋ ȋ
ființei lor, cadru necesar cu obligativitate, scenă pentru o cât mai bună expunere. ” 15
Cât privește identificarea timpului n opera fănușiană, avem suficiente date: ȋ de patru zile,
ntr-o zi, o noapte, două zile, două veri, era trecut de amiază, ntr-o jumătate de ceas, peste oȋ ȋ
săptămână, (F Neagu, 2011, pp 56-61) toate acestea prezintă o lume reală, nsă din momentul ȋ
apariției himerei care anunță venirea Buzăului, timpul parcă se dilată transferând acțiunea ntr-un ȋ
alt univers. Dacă până acum timpul se scurgea monoton, viața oamenilor avea același ritm,
călărețul care vestește gârla schimbă acest fapt. În vremea aceasta se dă de știre că vine apa și
satul se mută pe malul gârlei. De aici nainte nimeni nu mai este rațional, ei au un singur scop și ȋ
l urmează ȋpână nainte de miezul nopțiiȋ când acceptă care este de fapt realitatea. Noaptea devine
o ramă a acțiunilor eroilor.
15 Mircea Iorgulescu, Rondul de noapte, Editura Cartea Românească, București, 1970, pp 70-71
20

Expresia adverbială n vremea aceastaȋ n asociere cu verbele la perfect compus ȋ s-au prins, s-
au mutat marchează distanța ntre momentul evenimentului și cel al povestirii. Se constată, de ȋ
asemenea, folosirea imperfectului alături de adverbe de timp deictic ce indică punctualitatea,
proiectând n prim-plan procesele comunicate: ȋ era trecut de amiază . Imperfectul exprimă
localizarea n zona trecutului cu rolul de a readuce lectorul n momentul unde s-a rupt firul ȋ ȋ
evenimentelor povestite, dar poate fi considerat și un timp al ntârzierii, al duratei sau al ȋ
repetiției. În schimb, prin intermediul perfectului simplu povestirea pare să nainteze, realizând și ȋ
o detaliere a cadrului spațio-temporal, pentru a ordona procesele n zona trecutului ȋ Șezu o
clipă… atunci sări șanțul . (F Neagu, 2011, pp 56-61) Un alt timp deictic relațional este mai-
mult-ca-perfectul care implică raportarea permanentă la un alt verb, redând un interval temporal
anterior unui alt interval delimitat. Pentru că se plasează n anterioritate, se combină cu sintagme ȋ
care sugerează această situare temporală Șușteru nu mai văzuse tutun de 4 zile . Se constată, deci,
că adverbele sau expresiile adverbiale sunt elemente care aduc informații suplimentare capabile
să modeleze informația de bază a timpurilor verbale. Intervalele de timp sunt decupate n secțiuni ȋ
mai mici prin precizări ca: era trecut de amiază, ziua ntreagă, nainte de a-l zări, o clipă, ȋ ȋ
atunci, ntr-o jumătate de ceas, mai târziu, ntr-un sfert de ceas, un ceas, cu puțin nainte de ȋ ȋ ȋ
miezul nopții. (F Neagu, 2011, pp 56-61) Adverbul nainteȋ are valoare temporală, marcând un
moment anterior celui n care se petrece un eveniment. ȋ
Se observă la Fănuș Neagu o plăcere n a raporta cât mai exact spațiul și timpul, chiar dacă ȋ
timpul și-a ntins clipele, parcă ntr-o veșnicie. ȋ ȋ
Localizarea determinată este exprimată printr-un număr mare de adverbe și locuțiuni
adverbiale care au ca reper pe Șușteru și pe ceilalți săteni din Bărăgan, unor adverbe li se adaugă
trăsături semantice distanță celălalt era departe, plecă mai departe , ca să fie acolo pentru spălat,
o văzură de departe (F Neagu, 2011) și direcție cotea mai ncolo ȋ, amândouă presupun orientare
și evaluare. În plus, adverbul ncoloȋ capătă și trăsătura distanță, pe lângă cea de direcție, iar
adverbul departe implică o apreciere a distanței prin raportare la locul ocupat de emițător n ȋ
momentul enunțării, dar și trimite la un loc aflat la mare distanță – transpune depărtarea față de
reper. Contextual, exprimă și distanța temporală.
Pe lângă aceste adverbe, există o categorie de substantive purtătoare ale informației locale/
spațiale pe marginea șanțului, n dreptul primăriei, sub salcâmul de lângă podișcă, la fierărie, n ȋ ȋ
drum, pe sub arcadele podului, la munte, n grădina lui cu zarzavat, n peretele malului dinspre ȋ ȋ
21

sat, (F. Neagu, 2011, pp 58-59) care apar fie singure, fie precedate de prepoziții sau locuțiuni
prepoziționale arătând universul limitat al oamenilor simpli, dar și puținele lor preocupări zilnice.
Mai mult, există o mare varietate de informație spațială inclusă n semantica unor clase largi de ȋ
verbe și prepoziții. Prepozițiile participante la alcătuirea grupului prepozițional exprimă prin
trăsăturile semantice proprii: interioritate se nasc n stomac și urcă să moară n gură ( ȋ ȋ această
structură are rolul mai mult de a sublinia chinul de zi cu zi, poftele nfrânate tot mereu), ȋ nȋ
(câteva) locuri, n iazuri, din satele de mai sus ȋ , direcția inițială de acasă, de la munte, din
șopron, direcția finală (cârmi) spre el, spre Șușteru unele indică poziția superioară pe deasupra
lor, sau inferioară sub salcâmul, sub un oțetar , situarea anterioară n dreptul primărieiȋ , limita
finală până la cel mai apropiat sat, până la stăvilar, jgheaburile erau până la jumătate pline cu
țărână. (F. Neagu, 2011, p.60)
Pornind de la aceste elemente care definesc spațiul, unui obiect i se pot indica poziționarea și
vecinătățile. În acest caz, putem reprezenta distanța dintre sate până la cel mai apropiat dintre
ele, pe drum drept, pierdeai un ceas , (F. Neagu, 2011, p 61) timpul scurs de la vestea sosirii
gârlei, când era trecut de amiază și până la abandonarea căutării apei cu puțin nainte de miezul ȋ
nopții. Acțiunea are câteva vârfuri tensionate, timpul se dilată, iar personajele par a se
metamorfoza cum nu poate anticipa cititorul.
Există n această nuvelă ncă o modalitate de a reprezenta spațiul, lateralitatea ȋ ȋ Albia râului
cotea dintr-o dată la dreapta, ca mai încolo, la vreo sută de pa i, răzgândindu-se, s-o apuce mult ș
la stânga. (F Neagu, 2011, pp 56-61) Această caracteristică este secundară pentru că se poate
modifica la orice schimbare a locutorului. Atât localizarea, cât și orientarea entităților se fac
pornind de la un reper, care poate fi entitatea ce trebuie localizată sau chiar locutorul16. Cât
privește orientarea entităților, aceasta se face pe trei axe: verticală uitându-se la cerul gol de
nori/ făcea o cruce pe pământ, frontală privi ulița n lung, departe, pe vârful unei movile, se ȋ
zărea un călăreț, și laterală În dreapta și n stânga nici o lumină. ȋ (F Neagu, 2011, pp 56-61)
Citind mai atent textul, se identifică unele verbe care indică prin ele nsele dacă ȋprocesul este
orientat spre locutor Călărețul zărit nainte se apropia n goană mare de sat ȋ ȋ ; Șușteru a scos
luntrea din șopron și a târât-o prin praful uliței, până dincolo de râu. (F Neagu, 2011, p 57) În
cele două situații exemplificate, verbele-predicat sunt nsoțite de un determinant spatial care ȋ
arată orientarea, dar se pot observa și prepozițiile specializate pentru indicarea direcției din
16 Veronica Nedelcu, Ṣpațialitate și temporalitate n textul literar. Observații lingvistice ȋ , Editura Universitară,
București, 2014, p 69
22

șopron, dinspre sat . Rolul prepozițiilor n suplimentarea informațiilor spațiale este foarte ȋ
important, dar asociate cu adverbe/ structuri pot arăta punctul de plecare de aici, fie punctul de
sosire până la cel mai apropiat sat , fie spațiul străbătut la vreo sută de pași . (F Neagu, 2011, p
60).
De remarcat este și faptul că bărbații pornesc n căutarea apei, spre satele de mai sus, după ce ȋ
se nserase. ȋÎn față răsărise luna , acest astru nocturn, asemenea ielelor, pare să le ia mințile, dar
călăuziți de Șușteru, amenințat de vraja lunii, pleacă narmați cu topoare și cazmale. Personajele ȋ
și pierd mințile n această noapte cu lună plină. O dată dezlănțuită luna, ncepe și exaltareaȋ ȋ ȋ
mistică, lumea care și deapănă viața n preajma apelor practică și ritualuri păgâne ce dovedesc ȋ ȋ
arhaitatea locului.
Dintr-o altă perspectivă, putem mpărți timpul narațiunii n două dimensiuni: timpul diurn și ȋ ȋ
timpul nocturn. Timpul diurn este influențat de astrul zilei, oamenii sunt mai răbdători, doar
iluzia optică a călărețului tulbură monotonia zilei, iar timpul nocturn este dominat de astrul nopții
– luna, iar oamenii sunt dominați, tulburați și iraționali.
Scurgerea timpului este direct implicată n firul povestirii, astfel că n succesiunea ȋ ȋ
evenimentelor naratorul evocă evenimente succesive n raport cu momentele zilei invocate n ȋ ȋ
text, se deplasează și reperul: o noapte, două zile, ziua ntreagă, amiază, se nserase, nainte de ȋ ȋ ȋ
miezul nopții, peste o săptămână, ntr-o jumătate de oră. ȋ (F. Neagu, 2011, pp 56-61) Aceste
structuri care desemnează perioade diferite ale zilei sau ale zilelor săptămânii simbolizează
succesiunea temporală a faptelor, plasând evenimentul n orice punct pe axa timpului. ȋ
Indiferent de modul de prezentare și de elementele pe care le folosește Fănuș Neagu ca
repere, configurarea spațiului se realizează n raport cu cadrul ales de locutor. Situarea n spațiu, ȋ ȋ
localizarea presupune obiectul localizat și reperul, entitatea n relație cu care se realizează ȋ
poziționarea. Șușteru zărește pe movilă un călăreț care i spune ceva arătând cu brațul ȋ ndărătȋ. Se
poate constata că ținta este mobilă și instabilă, de aceea nu nțelese pe dată ce i se spune, ȋ
comunicarea este ngreunată. În cazul acesta, reperul spațial, redat printr-o structură nominală ȋ pe
movilă indică depărtarea, distanța, sens ntărit și de verbul ȋ zărește. Această viziune asupra
evenimentelor, servește ca punct de plecare pentru așezarea celorlalte elemente n spațiu. Poate fi ȋ
admisă existența unui transfer parțial deoarece locutorul evocă o situație “ omoară calul dacă o
ține tot așa până la pod” . (Fănuș Neagu, 2011, p 57). Structura nominală până la pod este
formată din locuțiune prepozițională și substantiv și are ca scop să indice limita.
23

Implicarea la referent distinge două tipuri de funcționări ale adverbelor – una deictică și alta
anaforică: aici, dincolo, departe . În cazul acestor adverbe de loc nu se poate vorbi despre o
referință virtuală, pentru că ele implică obligatoriu raportarea la context. Adverbul aici are o
structură monomorfematică, neanalizabilă, nu se declină, nu se conjugă, nu are grade de
comparație sau intensitate, dar indică circumstanța spațială – poziția obiectului și distanța față de
un reper secundar aflat n imediata apropiere a emițătorului perceptibil din privire. ȋ
Pe de altă parte, reperul este reprezentat de locutor indicând poziția n spațiu față de un alt ȋ
spațiu (aici, satul n care credeau că morarii au oprit apa), indicând poziția ocupată n spațiu de ȋ ȋ
un anumit lucru, marcând o distanță mică. Pe lângă aceste adverbe care arată apropierea, mai
sunt folosite o serie de adverbe care apar n perechi antonimice “ ȋ un card de rațe trecu pe
deasupra lor / dedesubt gâlgâie un izvor , sau albia râului cotea la dreapta, apoi… mult la
stânga, dar și mai n sus… să mergem/ O cotiră n jos” ȋ ȋ (F. Neagu, 2011, pp 56-61) – indică
obiectele ce urmează a fi așezate și ntre care se interpune un alt reper accesibil din privire, ȋ
folosite cu uz deictic gestic, n funcție de care se decodează localizarea. “ ȋ Adverbele
circumstanțiale de loc și de timp sunt considerate adverbe referențiale, când și procură ȋ
referința din situația de enunțare, având așadar o funcționare deictică.”17
“- N-au ținut apa aici, zise. Mai n sus, la morile celelalte, acolo să mergem.” ȋ (F. Neagu,
2011, p. 61) În cadrul dialogului are loc un transfer, n discurs sunt inversate repere care au rol de ȋ
a desemna același loc (satul), dar primesc și un rol suplimentar, acela de a marca trecerea din
planul discursului n cel al evenimentului povestit. ȋ
Din punct de vedere semantic, adverbele sunt cuvinte autonome, deci au conținutul semantic
virtual ce se precizează n context prin conexiune anaforică. ȋ
Analizând textul din perspectiva orientării și a poziționării se poate conchide relația specială
dintre adverb și verb, dar și importanța asocierii adverbelor cu prepoziții obținându-se alte
trăsături ale adverbelor de loc precum: direcție, poziție sau limită. În acest caz, trebuie precizat
că n semnificația multor verbe sunt implicate adverbe oferind dimensiuni de orientare ȋ venea de
departe, erau departe, care frecvent este asociată cu dimensiunea de mișcare – deplasarea care
este definită prin următorii factori: agentul deplasării (aici, călărețul, sătenii), obiectul deplasării,
deplasarea și locul deplasării – ceea ce implică limite de spațiu și de timp (“ până la cel mai
apropiat sat, pierdeai un ceas” (F. Neagu, 2011, p 61)
17 Veronica Nedelcu, op, cit, p 16
24

Locativele situative determină poziția unui obiect n raport cu o limită, relevante sunt ȋ
următoarele structuri: până la cel mai apropiat sat, la prima moară, la moara a doua, la vreo
sută de pași. În cele patru exemple, spațiul este redat prin grupuri nominale n componența ȋ
cărora sunt identificate prepoziții/ locuțiuni prepoziționale, adjective propriu-zise sau numerale
ordinale cu valoare adjectivală + substantive.
Relația dintre adverb și verbul regent este complexă, iar acțiunea prezentată de acestea poate
fi circumscrisă temporal și spatial, nsă n funcție de sensul adverbului, completat cu timpul ȋ ȋ
verbal, putem avea diferențe ntre enunțuri de natură temporal-aspectuală. ȋ
Îndărăt – exprimă valoarea spațială, cu rolul de a situa n posterioritate, nedesemnând un ȋ
spațiu propriu-zis, ci la o distanță neprecizată față de reper. Expresia pe urmă din structura pe
urmă plecă, subliniază un raport temporal de posterioritate care se stabilește ntre două procese. ȋ
Are funcția de conector textual și desemnează poziția n raport cu desfășurarea textului. ȋ
Adeseori, posterioritatea distribuie complementar pe axa cronologică ca reper o dată sau un
eveniment fix din punct de vedere cronologic era n 1916ȋ, de două veri de când ținea seceta .
Raportul de posterioritate organizează semantic serii de adverbe precum acum/ atunci și se
combină frecvent cu un nominal adverbializat care precizează un moment al zilei verbalizat prin
adverb (era trecut) de amiază . De asemenea, prepoziția se asociază cu nominale peste o
săptămână, ntr-un sfert de ceasȋ și raportează informația de tip temporal-cantitativ.
Cu puțin nainte de miezul nopții ȋ este o structură care marchează anterioritatea raportată la
momentul prezent, adăugând o informație referitoare la distanța temporală față de momentul
enunțării.
În structura ntinzându-se drept nainte… nu se mai isprăvea nicăieriȋ ȋ remarcăm două
adverbe de loc, primul desemnează un loc raportat la cel ocupat de locutor, ntr-o orientare ȋ
“dreaptă”, iar cel de-al doilea este caracterizat prin puțină ubicuitate, neagă orice posibilitate de
plasare spațială, neagă compatibilitatea cu toate locurile existente (satele de mai sus, aici).
Așadar, localizarea spațio-temporală poate fi realizată prin intermediul a trei elemente verbul,
locutorul și adverbul/ construcția nominală care reprezintă punctul de reper spațial sau temporal.
Orientarea și localizarea sunt concepte dependente de o entitate luată ca reper și devin
fundamentale n analiza semantică și pragmatică. ȋ
25

CAPITOLUL 3 CORPUS
Tatălui meu, care-a așteptat gârla
“ Era n 1946ȋ, an de secetă cumplită, Șușteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să
fumeze, ntr-o ziȋ rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care mbrăca fața casei, le fărâmă ȋ
ntre degete și-și umplu luleaua. Avea ochii cârpiți de somn, fiindcă, desi ȋ era trecut de amiază ,
abia se sculase din pat. “Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi și nu-ți mai vii n fire ȋ
pe urmă două zile”. Nevasta, soacra, copiii lipseau de acasă. “Ṣunt după mâncare, și zise, s-au ȋ
mprăștiat ȋprin sat ca făina orbilor”.
Și ieși n drumȋ, mic și slab, cu cămașa atârnându-i peste pantaloni. Avea poftă să mănânce o
legătură de lăptuci: dormind visase c-a plouat și că i-a nverzit grădina de zarzavat ȋ ca n aniiȋ
buni. De două veri ținea seceta, nu se deștepta o dată fără să poftească de mâncare un lucru de
care nu putea să facă rost. “Ṣe vede treaba, și zicea, că visele ȋ se nasc n stomac și urcă să ȋ
moară n gură ȋ. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă deloc”.
– Șuștere, dă, mă, și mie să trag un fum.
Îl strigase dascălul satului. Despre dascăl toată lumea zicea că și-a pierdut mințile din
pricina foamei. Ziua ntreagă ȋ sta pe marginea șanțului cu picioarele adunate sub el, mesteca
măcriș, dacă avea, și ngâna ntr-una, uitându-se la ȋ ȋ cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de
rugăciuni: Dumnezeule care dormi n pădurea de dafin”. ȋ
– Nu-i tutun, mă, i răspunse Șușteru, e o buruiană, pute și te ustură pe gât. ȋ
26

Privi ulița n lung. ȋÎn dreptul primăriei , o femeie aduna baligă ntr-o roabă ca să lipească ȋ
prispa casei. Ṣub salcâmul de lângă podișca dată cu var, un câine se scutura de pureci. La
fierărie potcoveau un cal. Mirosea a copită arsă.
Șușteru coti ncet ȋdupă colțul gardului și cobor ȋla râu. Ṣe opri la șanțurile prin care
altădată venea apă n grădina lui de zarzavatȋ . Erau goale. Mâlul de pe fundul lor se uscase,
crăpase. Albia râului se ntindea ȋn susȋ ca o omidă cenușie. Nisipul și petele galbene de lut
pietrificat luceau pustii n soare. Rădăcini putrede atârnau ȋ n peretele malulul dinspre satȋ .
Dincolo, pe izlaz, aliorul se ncolăcea de căldură. ȋ Pe un mușuroi de țărână , alături de o tufa
neagră de mărăcini , țistuia un hârciog. Departe, pe vârful unei movile, se zărea un călăreț.
u teru zgârâie cu vârful piciorului o cruce în nisip i râse. Când era copil i făcea o cruce Ș ș ș ș
pe pământ, zicea că dedesubt gâlgâie un izvor. Prost mai era în tinere e! țÎn fiecare an, în prima
săptămână de primăvară , se ducea pe izlaz cu un ăru să scoată brându i. Le vedea: albe, în ț ș ș
două foi, ca stropii de lapte căzu i din i tar – i se repezea să le culeagă pe toate. Maică-sa îi ț ș ș ș
zicea la plecare:
– Câte brându i ai să aduci șacasă, atâ ia pui au să scoată clo tile noastre. ț ș
i el o credea.Ș
Călăre ul zărit țînainte pe movilă se apropia în goană mare de sat.
– E nebun, zise u teru, vânturând mâinile, omoară calul dac-o ine tot a a Ș ș ț ș până la pod.
Observându-l, călăre ul cârmi țspre el i strigă, arătând cu bra ul îndărăt, că vine gârla. Aș ț
plouat la munte i vine gârla. Vine Buzăul. ș
u teru nu în elese pe dată ce i se spune, parcă îi luase min ile, i când se dezmetici, celălaltȘ ș ț ț ș
era departe, se pierdea pe sub arcadele podului vopsit în ro u, dispărea ca o nălucă, în ș
fulgerările apei mor ilor. ezu ț Șo clipă, căutând cu privirile înfrigurate în sensul albiei, pe linia
malului, i i se păru că-l love te ș ș în fa ăț răcoarea apelor pornite de la munte. Atunci sări an ul ș ț
i urcă șpodul în fugă, mai mult de-a bu ilea, suflând greu pe gură. O mânecă a căme ii, ș ș
îmbâcsită de sudoare, îi atârna de încheietura mâinii ca un pansament desfăcut. O smulse i o ș
aruncă.
Dascălul îi ie i înainte, apărându-se de mu te cu o creangă de salcâm. ș ș
– Dascăle, strigă u teru, vine gârla, mă! Trebuie să dau luntrea Ș ș la apă i să cură an urile.ș ț ș ț
Peste o săptămână mâncăm lăptuci.
27

Într-o jumătate de ceas , u teru a scos luntrea Ș ș din opronș i a târât-o șprin praful uli ei ț, până
dincolo de râu.
În vremea aceasta s-au prins să bată clopotele bisericii. Bang-bang – clopotul mare; ding-
ding – clopotul mic. Toaca nu suna. Toaca se bate numai la soboruri biserice ti. ș
Când au bătut clopotele, satul s-a mutat pe malul gârlei. Bărba ii au tăbărât cu sapele i cu ț ș
târnăcoapele să spargă movilele de pământ care astupau intrarea în an uri ș ț. Femeile n-au
coborât, se îngrămădiseră sub un o etar ț i ineau copiii ș țlângă ele, fiindcă valurile puteau să-i
tragă în vâltoarea lor, din care nu mai e scăpare. Nu se tie de ce aveau credin a că gârla, ș ț
pornind de la munte, se lasă la vale înso ită de un vânt rău, aspru, ca de înghe , i se înfiorau ț ț ș
dinainte, ca jivinele plăpânde când simt că se apropie iarna grea. Două dintre ele rostogoliră cu
mâinile până-n gura vadului un pietroi mare, cât o buturugă, ca să fie acolo pentru spălat
rufele. Jos, într-o groapă, un bătrân întindea cârlige de undit, legate de o sfoară prinsă pe un
ăru înfiptț ș la baza malului. În fiecare cârlig atârna câte o jumătate de râmă ca momeală. O fată
se pieptăna, răsfirându- i părul castaniu în lumina soarelui i zicea un cântec trist ce aducea a ș ș
bocet. În toiul lucrului, bărba ii se opreau țo clipă i- i suflecau pantalonii până mai sus deș ș
genunchi, ca să nu li se ude mai târziu îmbrăcămintea. Atâta mai aveau, ce era pe ei, restul
boarfelor le schimbaseră pe mălai la bogătanii i morarii șdin satele de sus.
Isprăvind de cură at an urile, u teru trecu ț ș ț Ș ș la vecini să ceară tutun. Căpătă cât să- i umple ș
luleaua de două ori. Dascălul se inea ț în urma lui la un pas . u teru îi întinse să tragă un fum.Ș ș
Pe urmă plecă mai departe, călcând încet pe marginea albiei, smucind mereu căma a să- i ș ș
acopere bra ul gol, înro it de soare. ț ș Când dădu peste mo ul ce întindea cârlige, se făcu foc de ș
supărare i începu să ipe la el să le ia ș ț de acolo, să nu sperie pe tele șdin prima zi.
– Ei, gata, am în eles, zise bătrânul, lini tit, le iau. Da` urli degeaba. Tu nu tii că pe tele ț ș ș ș
merge numai în susul apei? Întâi să ajungă Buzăul la Ṣiret i șpe urmă vine pe tele șaici.
– Asta a a e, recunoscu u teru, uitasem. Po i să le la i. ș Ș ș ț ș
– Le las, răspunse bătrânul, că cine tie, poate tot pică vreun baboia . În groapa asta am ș ș
prins o dată un somn cât un porc.
– Pune mâna i scoate-le, răcni u teru, înfierbântându-se din nou. Ṣă n-avem vorbe. ș Ș ș
Ṣe însera. Ṣoarele cădea la orizont. Lumea, tot pe mal, nu se mi ca, dar începuse să- i ș ș
piardă răbdarea. În câteva locuri femeile aprinseră focul. Cădea noaptea. Bărba ii porniră țspre
u teruȘ ș să-l întrebe ce e cu gârla, că nu vine, nu se vede.
28

– Dacă nu se vede, răspunse u teru, a ezat Ș ș șpe marginea luntrii , s-aude. Pune urechea la
pământ i ascultă. ș
Cinci in i se trântiră numaidecât ș în nisip, pe burtă. u teru strigă la femeile Ș ș de pe mal să nu
mai facă zarvă i trecu în rând cu cei cinci. Nimic. Pământul, uscat ș până la un stânjen în
adâncime, era tăcut. Bolovanii n-au glas. Cei răma i în picioare a teptau încorda i. Le sticleau ș ș ț
ochii în cap. Bărbile, vinete ca magiunul de prune, îi făceau fioro i. u teru se ridică anevoie. ș Ș ș
– Adineauri s-auzea, vorbi el. Venea a a ca un bubuit șde departe. Îl fulgeră o idee: Ṣta i! Ṣă ț
ti i că morarii din satele de sus ne-au tăiat apa. Ho ii de morari au pus mâna de-au săpatș ț ț
an uri mari, i acum apa curge ș ț ș în iazurile lor. N-o să vie la noi nici într-o săptămână dacă nu
mergem să-i luăm de păr.
Oamenii se uitară unul la altul în tăcere. u teru se părea să aibă dreptate. Î i aduceau Ș ș ș
aminte că morarii le-au făcut greută i cu apa țîn to i aniiț.
– Ne-au luat boarfele pe nimica toată, ne-au lăsat goi pu că, zise u teru, i-acum ne taie i ș Ș ș ș ș
apa.
Lăsară sculele ce le aveau i se repeziră șîn sat să încalece caii. Trebuiau să aducă gârla,
altfel piereau.
Într-un sfert de ceas se formă o ceată de vreo douăzeci de călăre i. Cei țde pe mal le strigară
să ia cu ei topoare i cazmale. Î i închipuiau c-o să iasă cu bătaie. ș ș
u teru dădu pinteni i ceata porni, răzle ită Ș ș ș ț la început, apoi strângându-se ca o unitate de
cavalerie în a teptarea semnalului de atac. Drumul era greu. Copitele se înfundau ș în nisip. Un
cal se poticni i necheză. Ṣtăpânul îi dădu ș în cap cu pumnul. În fa ă ț răsărise luna. Era galbenă
i vălurită ca obrazul unei bătrâne. Nisipul scânteia. Dunga lui albicioasă, ca de sidef, seș
isprăvea în lună. Ṣau poate de-acolo curgea în albia râului. u teru călărea Ș șîn frunte. Ṣatele din
sus erau departe. Până la cel mai apropiat dintre ele, pe drum drept, pierdeai un ceas. Ceata,
inând pe țlângă mal, făcea multe ocoluri. Nu străbătuseră calea jumătate, când doi cai, stin i de ș
oboseală, slăbi i din pricina foamei căzură i dădură ochii peste cap. Oamenii se opriră i-i ț ș ș
duseră pe mal.
– Beli i-i țaici, le zise u teru stăpânilor, i nu lăsa i să alunece stârvurile Ș ș ș ț de vale, că ne
spurcă apa.
Ceata, fărâmi ată, porni țmai departe, la pas, pe sub cerul albastru, înalt, având în fa ă, ț
culcat pe muchia unui deal gola , obrazul lunii. șÎn dreapta i în stânga ș, nici o lumină. După
29

dogoarea zilei, câmpul răsufla fierbinte i caii nădu iseră, adunai spuma de pe oldurile lor cu ș ș ș
palma. Oamenii îi îndemnau stăruitor – uneori cu blânde e, bătându-i încet pe bot, alteori cu ț
vorbe aspre, din gât, croindu-i cu coada cazmalelor.
Ajunseră la prima moară, a ezată șpe un grind ple uv. Iazul șdin fa a ei ț era gol. Mânară
înainte. Ziceau că apa a fost tăiată mai în sus. O parte din ei – vreo apte la număr – coborâră ș
i-o luară șpe lângă cai. Cei din fa ă ț sim iră că i-au pierdut i grăbiră în trap ț ș până la un col al ț
malului, de unde începea o pădure de plopi pe o limbă de pământ îngustă. Acolo, u teru suci Ș șîn
loc calul lui mărunt, flocos i făcu numărătoarea. Mai era cu el jumătate din ceată, i ș ș până la
satul următor, după judecata lui, mai aveau de mers un ceas, dacă nu i mai bine. ș
Cu pu in înainte de miezul nop ii ț ț , ceata ajunse la moara a doua. O văzură de departe. Era
ascunsă între sălcii bătrâne, cu acoperi ul uguiat, învelit cu tablă. ș ț Alături, pe un dâmb, o casă
cu geamurile oarbe. Un cârd de ra e trecu țpe deasupra lor gâgâind i se pierdu în câmpie. ș
– Vin de pe iaz, zise u teru, s-au scăldat Ș ș până acum.
Oamenii puseră caii ureche la ureche. Topoarele le ineau la piept. Albia râului cotea dintr-o ț
dată la dreapta, ca mai încolo, la vreo sută de pa i ș, răzgândindu-se, s-o apuce mult la stânga,
tăind prin izlaz. Ṣe năpustiră în galop printre malurile abrupte până la stăvilar, unde
descălecară. Iazul, ca i cel dinainteș, era gol, iar jgheaburile – pline până la jumătate cu ărână.ț
Nici un fir de apă nicăieri.
Oamenilor nu le venea să creadă. Clătinându-se, trecură podul ce ducea în moară. Un vi el ț
culcat pe cărare mugi prin somn. Înăuntru lătră un câine.
Auziră i-o tuse înfundată, hârâită i un zgomot de zăvoare. Ṣtăpânul se speriase, îi credea ș ș
ho i. Ṣe întoarseră la cai fără a scoate o vorbă. u teru rupse cel dintâi tăcerea: ț Ș ș
– N-au inut apa țaici, zise. Mai în sus, la morile celelalte, acolo să mergem.
Patru in i se desprinseră din ceată i o cotiră ș ș în jos.Topoarele le atârnau înfipte la brâu.
Ceilal i îl înso iră pe u teru până la locul unde albia râului se vedea întinzându-se ț ț Ș ș drept
înainte – o dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri. Atunci îl părăsiră i ei. ș
u teru nu-i chemă. Privi luna ce se ofilea Ș ș pe muchia aceluia i deal ș, ridică bra ul fără ț
mânecă i lovi calul pe gât, cu dârlogii. Ṣim ea ș ț mereu în fa ă răcoarea valurilor.” ț
(Fănuș Neagu, Dincolo de nisipuri, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional, Colect Ṭia de literatur ӑ
româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi”, 2011, pp 56-61) ӑ
30

CAPITOLUL 4 CONCLUZII

În urma acestui studiu se poate constata că timpul și spațiul reprezintă categorii primare care
țin de experiența umană și nu pot fi analizate separat. Lumea lui Fănuș Neagu are ceremoniile ei,
unele bizare, altele tulburătoare, dar cu siguranță toate au o ierarhie a lor așa cum Dumnezeu a
orânduit-o. În acel climat de lipsuri, de nevoi, de foamete și secetă, oamenii ncearcă să se ȋ
mulțumescă cu cât au, dar gândul că cineva le oprește bunul venit ca dar divin, i răscolește, i ȋ ȋ
metamorfozează, i descoperim niște războinici capabili de orice sau mai bine spus, niște lunatici ȋ
stăpâniți de vraja lunii.
Reperele spațio-temporale sunt esențiale și justificative lumii țărănești a Bărăganului lui
1946. Fixarea ntâmplărilor n perioada postbelică n care protagoniștii se luptă să ȋ ȋ ȋ
supraviețuiască l plasează pe Fănuș Neagu n linia poeților naturii câmpenești, mai ales pentru ȋ ȋ
sentimentul desăvârșit al comuniunii cu lumea naturală. Universul este n exclusivitate rural, plin ȋ
de tradiții, de la cele legate de nmormântare (aici, priveghiul), până la cele mai mici detalii din ȋ
lumea satului: bat clopotele pentru a anunța că se ntâmplă ceva, dar fără a bate toaca – aceasta se ȋ
31

bătea doar la soboruri bisericești, obiceiuri legate de procurarea hranei: familia numeroasă a lui
Șușteru era prin sat să facă rost de mâncare, la vestea sosirii Buzăului au dat luntrea din șopron
pe care au târât-o prin praful uliței, ntind undițele pentru a prinde pește. Sunt surprinse ȋ
conflictele dintre săteni, dar și cele dintre țărani din sate nvecinate. Ușor influiențabili, cred ȋ
rapid spusele călărețului care arăta cu mâna ndărăt că vine Buzăul și ncep organizarea pentru a- ȋ ȋ
și recupera elementul primordial, Apa.
Din punct de vedere lingvistic, spațialitatea și temporalitatea au fost redate mai ales prin
adverbe, acestea fiind parte de vorbire neflexibilă, eterogenă din punct de vedere lexical, dar și
gramatical. În nuvela Dincolo de nisipuri au fost folosite atât structuri simple neanalizabile –
aici, cât și structuri complexe n prima săptămână de primăvarăȋ .
Ceea ce am urmărit pe parcursul acestei cercetări a fost modalitatea asemănătoare de a realiza
organizarea lingvistică a timpului și a spațiului, dar și relația pe care adverbul fie de timp, fie de
loc o stabilește cu alte componente ale sistemului, mai ales cu verbul-predicat.
Cercetarea am realizat-o pe un singur text, nuvela Dincolo de nisipuri și aparține zonei
lingvistice, redând zona Bărăganului, mai exact Brăila.
În concluzie, spațiul și timpul sunt bine reprezentate n opera lui Fănuș Neagu, relevante n ȋ ȋ
acest sens ar fi repetarea adverbelor deictice departe, dincolo, napoi ȋ sau a unor construcții
precum n vremea aceasta, după amiazăȋ sau cu puțin nainte de miezul nopții ȋ , demonstrând că
omul este imprevizibil și impacient n situații de criză. ȋ
32

BIBLIOGRAFIE
Ṣurse primare:
1.Neagu, Fănus Ṭ, A doua carte cu prieteni – poeme răsărite-n iarbă-, Bucures Ṭti, Editura
Sport-Turism, 1985; Colecția Catea de vacanță;
2.Neagu, Fănus Ṭ, Caii albi din oras ṣul Bucures ṣti, Bucures Ṭti, Editura Semne, 2003;
3. Neagu, Fănus Ṭ, Cartea cu prieteni – poeme răsărite-n iarbă- , Bucures Ṭti, Editura Sport-
Turism, 1979, Colecția Catea de vacanță;
4. Neagu, F nus Ṭ, ӑDincolo de nisipuri, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional, Colect Ṭia de literatur ӑ
româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi”, 2011; ӑ
5. Neagu, Fănus Ṭ, Frumos ṣii nebuni ai marilor oras ṣe, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional, Colect Ṭia
de literatur româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi”, 2011; ӑ ӑ
6. Neagu, Fănus Ṭ, Insomnii de toamnă , Bucures Ṭti, Editura Cartea românească, 1981;
7. Neagu, Fănus Ṭ, În văpaia lunii, Bucures Ṭti, Editura Eminescu, Piața Scânteii, 1979;
8. Neagu, Fănus Ṭ, Îngerul a strigat, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional, Colect Ṭia de literatur ӑ
româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi”, 2009; ӑ
9. Neagu, Fănus Ṭ, Țara hoților de cai 3 Ṣcaunul singurătății , Bucures Ṭti, Piața Presei Libere
1, Editura Eminescu, 1991;
Ṣurse secundare:
33

1.CosṬeriu, Eugen, Lect ṣii de lingvistic general ӑ ӑ, Chis Ṭin u, Editura Arc, 2000;ӑ
2.Dumistr cel, Stelian, ӑPân -n pânzele albe. [Dict ṣionar de] Expresii ӑ românes ṣti, Ias Ṭi,
Editura Institutul European, 2001;
3.Genette, Gerard, Imanent ṣ sṣi transcendent ṣ ӑ ӑ , Bucures Ṭti, Editura Univers, 1999;
4.Grigor, Andrei, F nus ṣ Neagu. Monografie, antologie comentat , receptare ӑ ӑ critic ӑ,
Bras Ṭov, Editura Aula, 2001;
5.Iorgulescu, Mircea, Rondul de noapte, Editura Cartea Românească, București, 1970;
6.Munteanu, Anca, Incursiuni n creatologie ȋ, Timis Ṭoara, Editura Augusta, 1994;
7.Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură , Pites Ṭti,
Editura Paralela 45, 2008;
8.Nedelcu, Veronica, Adverbul ca modalitate de exprimare a locului și a timpului n limba ȋ
română, Editura Universitară, București, 2013;
9.Nedelcu, Veronica, Ṣpațialitate și temporalitate n textul literar. Observații lingvistice ȋ ,
Editura Universitară, București, 2014;
10.Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism , Bucures Ṭti, Editura Polirom, 2010;
11.Popa, Marian, Viscolul s ṣi carnavalul, Bucures Ṭti, Editura Eminescu, 1980;
12.Simion, Eugen, Ṣcriitori români de azi , vol III, Bucures Ṭti-Chis Ṭin u, Editura David.ӑ
Litera, 1998;
13. Dicționar general al literaturii române (coord Eugen Simion), Editura Univers
Enciclopedic,
Periodice
1.Atanasiu, Victor. Oamenii primului impuls: [Fănuș Neagu] în Convorbiri literare – nr. 3,
mai 1975. – p. 12;
2.Băileșteanu, F. Un poet al prieteniei : [Fănuș Neagu] în România literară – 8, nr. 16, 17
aprilie 1975. – p. 4;
3.Bălan, Ion Dodu. Adaos la “Cartea cu prieteni ”: [Fănuș Neagu] în Contemporanul – nr.
15, aprilie 1982. – p. 11;
4.Bărbulescu, Simion. Dimensiuni ale condiției umane : [Fănuș Neagu] în Luceafărul – 27,
nr. 46, 17 noiembrie 1984. – p. 6;
5. Berindeanu, Florin. Ṣtilul, ca un paradis regăsit : [Fănuș Neagu] în România literară –
22, nr. 35, 31 august. 1989. – p. 5;
6. Bunea, Emil. Un scriitor singular: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 16, nr. 51, 21 decembrie
1972. – p. 5;
7.Cacoveanu, Viorel. Rob și boier: [Fănuș Neagu] în Ṣteaua – 43, nr. 4, aprilie 1992. – p.
9, 24;
34

8.Cazacu, B. Arta de portretist a lui Fănuș Neagu în Limbă și literatură – nr. 2, 1980. – p.
171-176;
9.Călinescu, Constant. Puterea narațiunii: [Fănuș Neagu] în Viața românească – 83, nr.
10, octombrie 1988. – p. 75-78;
10. Căprariu, Al. Fănuș Neagu – 50 în Tribuna – nr. 16, 22 aprilie 1982. – p. 3;
11. Cândroveanu, Hristu. Povestirile lui Fănuș Neagu în România literară – nr. 10, 7 martie
1974. – p. 4;
12.Cândroveanu, Hristu. Un liric prin excelență: [Fănuș Neagu ] în Albina – 81, nr. 7, iulie
1978. – p. 7;
13.Chișu, Lucian. Fabulosul folcloric: [Fănuș Neagu] în Flacăra – 32, nr. 31, 5 august.
1983. – p. 11;
14.Cocora, Ion. O falsă problemă: teatralitatea pieselor lui Fănuș Neagu în Literatorul – 3,
nr. 35, 3-10 septembrie 1993;
15.Cristea, Mircea. Metamorfozele visului în dramaturgia lui Fănuș Neagu în România
literară – 21, nr. 29, 14 iulie 1988. – p. 16;
16. Cristea, Mircea. Ṣimbol și metaforă în teatrul lui Fănuș Neagu în Lucefărul – 27, nr. 18,
5 mai 1984. – p. 8;
17. Cubleșan, Constantin. Fănuș Neagu – 60 în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15 aprilie 1992. – p. 5;
18. Diaconescu, Romulus. Teatrul lui Fănuș Neagu în Ramuri – nr. 1, 15 ianuarie 1983. – p.
16;
19. Dimisianu, G. Povestirile lui Fănuș Neagu în România literară – 9, nr. 10, 4 martie
1976. – p. 4;
20. Dimitriu, Ștefan. Fănuș Neagu – 60 în Panoramic RTV – 3, nr. 15, 13-19 aprilie 1992. –
p. 1;
21.Dugneanu, Paul, Fănus ṣ Neagu în oglinzile criticii în Caiete critice, Revistă editată de
Fundația Națională pentru S Ṭtiință s Ṭi Artă, nr 10 (240)/ 2007;
22.Ghidimirc, Ovidiu. Fănuș Neagu nuvelist în Ramuri – 9, nr. 3, 15 martie 1972. – p. 17;
23. Glodeanu, Gheorghe. Povestirile lui Fănuș Neagu în Familia – 25, nr. 2, februarie 1989
– p. 6;
24. Glodeanu, Gheorghe. Retoricul și pitorescul povestirii: [Fănuș Neagu] în Familia – 23,
nr. 6, iunie 1987. – p. 6, 10;
25. Holban, Ion. Fănuș Neagu în Convorbiri literare – 90, nr. 5, mai 1984. – p. 12;
26. Iorgulescu, Mircea. Un povestitor artist: [Fănuș Neagu] în România literară – 5, nr. 52,
21 decembrie 1972. – p. 4;
27.Micu, Mircea. Un pariu fără pierzanți: [Fănuș Neagu] în Flacăra – 31, nr. 13, 2 aprilie
1982. – p. 18;
28. Midia, Anca. Fănuș Neagu sau mirajul vieții în Almanahul literar – 1974. – p. 75;
35

29.Neagu, Fănuș. A doua carte cu prieteni. București: Ṣport-Turism, 1985 în Flacăra – 34,
nr. 17, 26 aprilie 1985. – p. 15 (Radu G. Țeposu); România literară – 18, nr. 28, 11 iulie
1985. – p. 11 (Eugen Simion);
30. Neagu, Fănuș. Altfel te doare capul după ’89 decât înainte: [interviu] / realizat de
Carmen Chihaia în Adevărul literar și artistic – 6, nr. 400, 11 ianuarie 1998. – p. 3;
31. Neagu, Fănuș. Caii albi din orașul București. București: Editura Ion Creangă, 1979 în
Contemporanul – nr. 42, 19 octombrie 1979. – p. 2 (Ion Brad);
32. Neagu, Fănuș. Cartea cu prieteni în Cronica – 15, nr. 23, 6 iunie 1980. – p. 5 (Zaharia
Sângeorzan);
33. Neagu, Fănuș. Casa de la miezul nopții. București: Editura expansion în Rampa (Azi) –
nr. 22, 24 februarie – 2 martie 1995. – p. 8 (Paloma Pașca); Vocea României. – 3, nr. 367,
15 februarie 1995. – p. 4 (Mircea Ghițulescu);
34. Neagu, Fănuș. Cronici afurisite. București: Ṣport-Turism, 1977 în Flacăra – 26, nr. 20,
19 mai 1977. – p. 9 (Cornel Moraru);
35. Neagu, Fănuș. Cronici de carnaval. București: Ṣtadion, 1972 în Convorbiri literare – nr.
1, 15 ianuarie 1973. – p. 9 (George Pruteanu);
36. Neagu, Fănuș. Cu Fănuș Neagu la Crucea de Piatră: [interviu] / realizat de C. Ṣtănescu
în Adevărul literar și artistic – 4, nr. 164, 2 mai 1993. – p. 3;
37. Neagu, Fănuș. Detest proștii, haimanalele, ticăloșii: [interviu] / realizat de Daniel
Vorona în Azi – nr. 1375, 8 ianuarie 1997. – p. 9;
38. Neagu, Fănuș. Dincolo de nisipuri în Limbă și literatură română – 7, nr. 1, ianuarie –
martie 1981. – p. 24-27 (Valeria Mihai Ștefan); 16, nr. 2, aprilie 1987. – p. 35-37
(Gabriela Angelescu);
39. Neagu, Fănuș. Eu nu voi mai fi redactor-șef nici dacă mai trăiesc două eternități:
[interviu] / realizat de Viorica Rusu în Adevărul literar și artistic – 7, nr. 411, 31 martie
1998. – p. 3;
40. Neagu, Fănuș. Fănuș Neagu este fiul basmului spus la gura sobei: [interviu] / realizat de
Viorel Ṣânpetrean în ABC (Azi) – nr. 9, 13 aprilie 2000. – p. 3;
41. Neagu, Fănuș. Fănuș Neagu – victima unui fals ordinar în “Adevărul de Cluj”:
[precizări din partea scriitorului, în legătură cu falsul interviu apărut în cotidianul
clujean] / Rompres în Adevărul – nr. 1816, 13 martie 1996. – p. 4;
42. Neagu, Fănuș. Fântâna. Craiova: Ṣcrisul românesc, 1974 în Ramuri – 11, nr. 3, 15
martie 1974. – p. 12 (Dan Vlad); Ṣăptămâna culturală – nr. 179, 10 mai 1974. – p. 3
(Emil Manu);
43. Neagu, Fănuș. Frumoșii nebuni ai marilor orașe. București: Editura Eminescu, 1976 în
Amfiteatru – 11, nr. 4, aprilie 1976. – p. 297 (Costin Țuchilă);
36

44. Neagu, Fănuș. Îngerul a strigat în Orizont – 35, nr. 37, 14 septembrie 1984. – p. 7
(Cornel Ungureanu);
45. Neagu, Fănuș. Îngerul a strigat. București: Editura Eminescu, 1973 în Albina – 72, nr. 3,
16 ianuarie 1969. – p. 4 (M. Vulpe); Convorbiri literare – nr. 24, 30 decembrie 1973. – p.
9 (George Pruteanu); România literară – 2, nr. 21, 22 mai 1969. – p. 4, 5 (Aurel Dragoș
Munteanu);
46. Neagu, Fănuș. Insomnii de mătase. București: Cartea românească, 1981 în Luceafărul –
24, nr. 10, 7 martie 1981. – p. 2 (Artur Silvestri); România literară – 14, nr. 12, 19 martie
1981. – p. 10 (Alex Ștefănescu);
47.Neagu, Fănuș. În văpaia lunii: nuvele. București: Editura Eminescu, 1979 î n:
Contemporanul – nr. 33, 13 august 1971. – p. 3 (Nicolae Manolescu); Cronica – 6, nr. 40,
2 octombrie 1971. – p. 8 (Liviu Leonte); Ramuri – nr. 5, 15 mai 1979. – p. 2 (Mihaela
Andreescu); România literară – 12, nr. 15, 12 aprilie 1979. – p. 4 (Laurențiu Ulici);
Săptămâna. – nr. 438, 27 mai 1979. – p. 2 (Emil Manu); Tomis – 6, nr. 9, septembrie
1971. – p. 5 (Alex Ștefănescu);
48. Neagu, Fănuș. Întâmplări aiurea și călătorii oranj în: Luceafărul. – 30, nr. 35, 29 august
1987. – p. 2 (Mihai Ungheanu); nr. 42, 17 octombrie 1987. – p. 1, 4 (Cezar Tabarcea);
49. Neagu, Fănuș. Lumea poate fi schimbată chiar și prin cântec: [interviu] / realizat de Ion
Butnaru în Informația Bucureștilor – 29, nr. 8862, 5 aprilie 1982. – p. 5;
50. Neagu, Fănuș. Nu prea mai merită să trăiești în țara asta plină de cartofi cubici și
capete pătrate: [interviu] / realizat de Carmen Gherghei în Cotidianul – 8, nr. 170, 24
noiembrie 1998. – p. 8;
51. Neagu, Fănuș. O corabie spre Bethleem. București: Cartea românească, 1997 în Caiete
critice – nr. 1-4, 1998. – p. 84-86 (Lucian Chișu); Curentul – 1, nr. 31, 26 noiembrie
1997. – p. 7 (Emil Mladin); Curierul național – 8, nr. 2037, 15 noiembrie 1997. – p. 13
(Cornelia Maria Savu);
52. Neagu, Fănuș. Partida de pocher. București: Editura Eminescu, 1994 în Literatorul – 5,
nr. 21, 26 mai – 2 iunie 1995. – p. 4 (Valentin F. Mihăescu, Andrei Grigor); Luceafărul –
nr. 21, 28 iunie 1995. – p. 5 (Roxana Sorescu); România literară – nr. 4, 8-14 februarie
1995. – p. 6 (Alex Ștefănescu); Totuși iubirea – 6, nr. 231, 16-23 februarie 1995. – p. 2
(Constant Călinescu);
53. Neagu, Fănuș. Pierdut în Balcania. București: Ṣport-Turism, 1982 în Argeș – 17, nr. 3,
iunie 1982. – p. 11 (Al. Th. Ionescu);
37

54. Neagu, Fănuș. Povestiri din drumul Brăilei. București: Editura Eminescu, 1989 în
Flacăra – 38, nr. 44, 3 noiembrie 1989. – p. 10 (Romul Munteanu);
55. Neagu, Fănuș. Prințul Nenoroc în Literatorul – 3, nr. 34, 27 august – 3 septembrie 1993.
– p. 1 (Dimitrie Stelanu);
56. Neagu, Fănuș. 13 întrebări pentru Fănuș Neagu: [interviu] / realizat de Marius Tupan în
Lucifer (Luceafărul) – 2, nr. 15, 16-31 august 1991. – p. 5;
57. Neagu, Fănuș. Ṣcoica de lemn în Flacăra – 31, nr. 18, 7 mai 1982. – p. 10 (Artur
Silvestri); Luceafărul – 22, nr. 23, 9 iunie 1979. – p. 1, 7 (Marian Popa); Teatrul – 28, nr.
7-8, iulie – august 1994. – p. 24-25 (Ștefan Cazimir);
58. Neagu, Fănuș. Ṣcriitorii din generația mea au fost cei mai rezistenți la dictatură:
[interviu] / realizat de Ion Butnaru în Libertatea – 4, nr. 682, 3-4 aprilie 1992. – p. 1, 2;
59. Păunescu, Adrianuarie Fănuș Neagu la Academie în Vremea – nr. 304, 16 noiembrie
1993. – p. 1;
60. Pituț, Gheorghe. Mic interviu adevărat: [Fănuș Neagu] în Flacăra – 31, nr. 13, 2 aprilie
1982. – p. 18;
61. Poantă, Petru. A locui un limbaj: [Fănuș Neagu] în Ṣteaua – 33, nr. 4, 1982. – p. 15;
62. Poantă, Petru. Crochiu pentru un portret: [Fănuș Neagu] în Ṣteaua – 43, nr. 4, aprilie
1992. – p. 9;
63. Popa, Marian. Fănuș Neagu în Almanah Luceafărul – 1982. – p. 21-22;
64. Popa, Marian. Frenezia naturii: [Fănuș Neagu] în Amfiteatru – 12, nr. 1, ianuarie 1977.
– p. 399;
65. Popa, Marian. Problema tatălui: [Fănuș Neagu] în România literară – 9, nr. 14, 1 aprilie
1976. – p. 4;
66. Popa, Marian. Un dionisiac: [Fănuș Neagu] în Luceafărul – 26, nr. 38, 24 septembrie
1983. – p. 6;
67. Popescu, Marian. Teatrul lui Fănuș Neagu în Luceafărul – 25, nr. 31, 31 iulie 1982. – p.
1, 7;
68. Rachieru, Adrian Dinu. Fănuș Neagu: Emblemele Balcaniei în Luceafărul – 28, nr. 5, 2
februarie 1985. – p. 1, 2; nr. 6, 9 februarie 1985. – p. 6;
69. Rău, Aurel. Fănuș: [Fănuș Neagu] în Ṣteaua – 43, nr. 4, aprilie 1992. – p. 9 7;
70. Regman, Cornel. Fănuș Neagu între Balcania și … Palabria în Viața Românească – 78,
nr. 3, martie 1983. – p. 63-71;
71. Roznoveanu, Mirela. Un baroc folcloric – Fănuș Neagu în Ramuri – 10, nr. 11, 15
noiembrie 1973. – p. 15;
72. Savu, Tudor Dumitru. Mistrie și măiestrie: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15
aprilie 1992. – p. 5;
38

73. Săndulescu, Al. Fănuș Neagu în Revista de istorie și teorie literară – 18, nr. 3, 1969. – p.
467 – 475;
74. Sâmpetru, Viorel. N-am ruinat nici un cuvânt [Fănuș Neagu a împlinit 66 de ani] în Azi
literar (Azi) – nr. 47, 6 aprilie 1998. – p. 1;
75. Sângeorzan, Zaharia. Creația povestitorului: [Fănuș Neagu] în Cronica – 9, nr. 10, 8
martie 1974. – p. 5;
76. Sângeorzan, Zaharia. Hanul: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15 aprilie 1992. –
p. 5;
77. Simion, Eugen. Fănuș Neagu – 50 în Ramuri – nr. 4, 15 aprilie 1982. – p. 3;
78. Simion, Eugen. La umbra crailor de ghindă (Fănuș Neagu și Mihai Ispirescu ) în
Curentul – 5, nr. 108, 11 mai 2001. – p. 11;
79. Simion, Eugen. Ṣchiță de portret: Fănuș Neagu în Literatorul – 2, nr. 13, 3 aprilie 1992.
– p. 12;
80. Simion, Eugen. Ṣtilul fănușian: [Fănuș Neagu] în Curentul – 3, nr. 116, 20 mai 1999. –
p. 19;
81. Simion, Eugen, Deciu, Andreea, Postelnicu, Ioana. Fănuș Neagu – 60: Imaginația
combinatorie. Cais înflorit, funigei și puțină mătrăgună în România literară – 25, nr. 11,
2-8 aprilie 1992. – p. 4-5;
82. Sorescu, Constantin. Fănuș Neagu sau barocul și parabola în Ṣăptămâna – nr. 597, 14
mai 1982. – p. 3, 7;
83. Sorescu, Constantin. Fănuș Neagu într-o fotografie serioasă în Ṣcânteia tineretului
(Ṣupliment literar artistic) – 8, nr. 27, 9 iulie 1988. – p. 9;
84. Sorescu, Constantin. Un moment al prozei la o reeditare de Fănuș Neagu în Ṣcânteia
tineretului (Ṣupliment literar artistic) – 15, nr. 8, 28 februarie 1985. – p. 2;
85. Sorescu, Marin. Fănuș și fluviul tutelar în Literatorul – 2, nr. 13, 3 aprilie 1992. – p. 12;
86. Stănescu, C. Un “oriental”: Fănuș Neagu în Adevărul – 3, nr. 626, 7 aprilie 1992. – p. 2
8;
87. Stănescu, Nichita. O jumătate de secol cu Fănuș Neagu în Flacăra – 31, nr. 13, 2 aprilie
1982. – p. 18;
88. Ștefănescu, Alex. Fănuș Neagu în Tomis – 19, nr. 9, septembrie 1984. – p. 5;
89. Tănăsescu, Dan Claudiu. Fănuș Neagu: 50 de ninsori în Bărăgan în Ṣăptămâna – nr.
591, 2 aprilie 1982. – p. 5;
90.Tomozei, Gheorghe. Glossă aniversară: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15
aprilie 1992. – p. 1, 5;
91. Tomozei, Gheorghe. Zicere despre Fănuș în Literatorul – 3, nr. 11, 19 martie 1993. – p.
7;
39

92. Tomuș, Mircea. Un poet epic: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 17, nr. 42, 18 octombrie
1973. – p. 7;
93. Trandafir, Constantin. Ṣemne și tâlcuri: [Fănuș Neagu] în România literară– 19, nr. 32,
7 august 1986. – p. 5;
94. Țeposu, Radu G. Aspecte și semnificații: [Fănuș Neagu] în Ṣteaua – 29, nr. 10,
octombrie 1978. – p. 22;
95. Udroiu, Neagu. Fănușiada: [Fănuș Neagu] în Timpul – 13, nr. 15, 11-17 aprilie 2001. –
p. 6;
96. Ulici, Laurențiu. Fănuș Neagu – 60 în Luceafărul – nr. 12, 8 aprilie 1992. – p. 7;
97. Ungureanu, Cornel. Câteva repere: [Fănuș Neagu] în România literară – 18, nr. 23, 6
iunie 1985. – p. 4-5;
98. Ungureanu, Cornel. Fănuș Neagu între a treia strigare și a treia ediție în Contemporanul
– nr. 40, 28 septembrie 1984. – p. 12-13;
99. Ungureanu, Cornel. Maestrul și jocurile: [Fănuș Neagu] în Orizont – 33, nr. 18, 7 mai
1982. – p. 3
100.Ungureanu, Cornel. Ṣărbătoarea și zarurile: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 23, nr.
26, 28 iunie 1979. – p. 3;
101. Vicol, Dragoș Ion. Îngerul păzitor al literelor românești: [Fănuș Neagu la 65 de
ani] în Literatură și artă – nr. 14, 3 aprilie 1997. – p. 4;
102. Zărnescu, Narcis. Fănuș Neagu în Argeș – 17, nr. 7, octombrie 1982. – p. 5; nr. 8,
noiembrie 1982. – p. 5
Ṣurse electronice
1.http://biografii.famouswhy.ro/fanus_neagu/ ;
2.http://personalitati.infoportal.rtv.net/biografie~nume-fanus-neagu.html ;
3.(http://revistacultura.ro/nou/2011/10/fanus-neagu-dincolo-de-nisipuri/ ;
4.https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C4%83nu%C8%99_Neagu ;
5.https://www.scribd.com/doc/161329488/Acasa-Fanus-Neagu ;
6.https://www.scribd.com/doc/30713944/Dincolo-de-nisipuri .
40

41