Structuri si factori de organizare a contabilitatii de gestiune [625132]

ORGANIZAREA CONTABILIT ĂȚII DE
GESTIUNE

Masterand: [anonimizat] 2 MFPP IF in semestrul 1 anul universitar 2018 -2019
Universitatea Danubius Galați

Structuri si factori de organizare a contabilitatii de gestiune
Modul de organizare a contabilitatii de gestiune este la aprecierea fiecarei unitati
patrimoniale in functie de specificul si necesitatile acesteia. In acest sens pe langa conturile de
cheltuieli pe destinatiii si cele de calculatie a costurilor pot fi utilizate conturi de venituri si
rezultate analitice corespunzatoare i n functie de optiunea fiecarei unitati patrimoniale.
Organizarea contabilitatii de gestiune include totalitatea principiilor, procedeelor,
metodelor, respectiv a activitatilor desfasurate pentru realizarea obiectivelor contabilitatii de
gestiune.In functie de obiectivele fundamentale ale contabilitatii de gestiune se disting ca
structuri ale organizarii acesteia:
-organizarea determinarii costurilor de productie, ale produselor, lucrarilor si serviciilor
executate ;
-organizarea determinarii rezultatelor si a rentabilitatii ;
-organizarea bugetarii activitatii :
– organizarea controlului de gestiune .
Pentru evidentierea elementelor caracteristice fiecarei structuri se impune a fi luati in
considerare factorii care influenteaza organizarea contabilitatii de ges tiune .
Factorii organizarii contabilitatii de gestiune
Organizarea contabilitatii de gestiune este in stransa dependenta de o multitudine de
factori ca:
– precizarea organelor care executa lucrarile contabilitatii de gestiune ;
– tipologia calculatiilor costurilor de productie ;
– specificul procesului tehnologic ;
– tipul si organizarea productiei ;
– marimea intreprinderii ;
– structura de productie ;
– metode si tehnici de management .

Tipologia calculatiilor privind costurile de productie
Calculatia costurilor reprezinta un sistem de calcule stiintifice fundamentale in vederea
determinarii inainte si dupa terminarea procesului de productie, a costului unitar al unui produs,
obiect de constructii, lucrare executata precum si a int regii productii a intreprinderii. Aceasta
prezinta o importanta deosebita datorita implicatiilor costului asupra rezultatelor intreprinderii.
In sens tehnic reprezinta un calcul al intregii productii si pe unitatea de produs iar in sens
economic este unul din cele mai importante mijloace de analiza si control.
In functie de momentul efectuarii calculatiei costurilor acesta se poate organiza sub forma
antecalculatiei si a postcalculatiei.
Antecalculatia este elaborata inaintea fabricarii productiei la care se refera, putand avea 2 forme:
1. calculatia de plan sau previzionala ;
2. calculatia de proiect sau deviz .
Calculatia de plan sau previzionala – stabileste costul planificat sau previzional al intregii
productii, al produsului si al grupei de produse ce urmeaza a se fabrica in anul de plan, cu
defalcarea pe trimestre.
La baza calculatiei de plan stau normele de consum tehnologic e stabilite pe unitatea de produs,
normele de timp si tarifele de salarizare.
Calculatia de plan sau de buget are un caracter de directiva in desfasurarea prodctiei
viitoare. Tot in categoria antecalculatiei se includ si calculatia costurilor normate si s tandard.
Calculatia de proiect sau deviz – sunt folosite la efectuarea documentatiei privind
fundamentarea investitiilor si au la baza normele de deviz si tarifele in vigoare privind lucrarile
de constructii si proiectare.
Calculatia efectiva sau postcalc ulatia este utilizata in vederea determinarii pe articole de
calculatie a costului efectiv a produselor, semifabricatelor sau lucrarilor executate.
Postcalculatia este intocmita pe baza datelor din conturi si include costurile efectuate cu
fabricarea produ sului respectiv. Permite urmarirea cheltuielilor efective comparativ cu cele
planificate si stabilirea abaterilor.
Elaborarea antecalculatiei si a postcalculatiei este o determinare dubla a acelorasi costuri
impusa de cerintele conducerii activitatii de u rmarire operativa a costurilor efective, comparativ
cu cele planificate si de stabilire a abaterilor fata de costul previzional.
Aceasta necesita utilizarea aceleiasi metode de calcul si nomenclaturi a productiei, acelorasi
procedee de calcul si de limita re a costurilor pe purtatori de costuri si pe sectoare si aceeasi
structura a costului.

In functie de purtatorul in raport de care se stabilesc costurile in antecalculatie si
postcalculatie intalni m calcule pe unitatea de produs sau pentru intreaga produ ctie marfa si
globala.
Dupa periodicitatea calculatiei distingem:
– calculatii periodice – se efectueaza cu regularitate la perioade precise . (lunar,
trimestrial, anual)
– calculatii neperiodice – se efectueaza la perioade inegale de timp in anumite momente
fara a se repeta cu regularitate.
Dupa structura costului:
– calculatii pe elemente primare de cheltuieli – stabileste cheltuielile totale aferente
productiei globale si a productiei marfa privita la nivelul intreprinderii ;
– calculatii pe articole de calculatie – urmareste determinarea costului unitar al
fiecarui produs, grupe de produse sau comanda ;
– calculatia in dubla structura – determina costul pe produs atat pe elemente primare
cat si pe articole de calculatie .
In functie de modul de formare a costurilor:
– calculatii pe feluri de costuri – stabilesc costurile de productie pe elemente
omogene indiferent de locul si purtatorul de cost care le -a ocazionat ;
– calculatii pe locuri generatoare de c osturi – are ca scop stabilirea costurilor
aferente fiecarui loc generator de costuri in vederea gospodaririi judicioase a acestor
locuri, stabilirea responsabilitatii conducatorilor acestora ;
In functie de particularitatile procesului tehnologic:
– calculatia globala ;
– calculatia pe comenzi ;
– calculatia pe faze .
Calculatia globala calculeaza costul unui singur produs intr -o perioada de gestiune.
Calculatia pe comenzi grupeaza costurile aferente unei comenzi fiind utilizata in productia de
unicate sau de serie.
Calculatia pe faze urmareste determinarea costului pe fiecare faza a procesului tehnologic
si apoi pe produsul finit.

Tehnologia productiei influenteaza organizarea contabilitatii de gestiune
Reprezinta un ansamblu de o peratiuni succesive respectiv al fazelor de prelucrare a
materiilor prime pana la obtinerea produsului finit care influenteaza organizarea contabilitatii de
gestiune prin numarul si nomenclatura documentelor privind pregatirea fabricatiei si urmarirea
acesteia.
Tehnologia productiei determina ordinea prioritatii in care se efectuaza elaborarea
bugetelor si calculatiile privind costul pe produs. Astfel in productia complexa comparativ cu
productia simpla, numarul si nomenclatura documentelor este mai mare, costul unitar se
calculeaza initial pe grupe de produse si apoi pe produse finite.
Tipul de productie si modul de organizare a acesteia
Caracterizat indeosebi in nomenclatura si volumul productiei fabricate, implica utilizarea
unei anumite metode de calcul, influentand purtatorii de costuri, elaborarea, urmarire a si
controlul bugetelor de cheltuieli.
Complexitatea si diversificarea productiei, adancirea specializarii unitatilor producatoare,
aparitia de noi ramuri, contribuie la identificarea a noi purtatori de costuri.
Productia individuala consta din fabricarea cu aceeasi tehnologie si in aceleasi conditii a
unui produs unicat sau a unui numar restrans de unicate.
Productia de serie fabrica de regula loturi sau partizi de produse dupa o anumita reteta sau
tehnologie cu schimbarea periodica a procesulu i tehnologic (masini unelte, confectii etc.).
In productia de masa se fabrica pe peiroade lungi si in cantitati mari un produs sau mai
multe produse cu aceleasi retete, tehnologii si utilaje (zahar, paine, ulei etc.). Tipul diferit al
productiei si modul de organizare a ei influenteaza in special metoda de calculatie a costurilor
folosite. Astfel, in intreprinderile cu productie individuala sau de serie mica, unde producsia se
executa de regula pe comenzi, purtatorul de costuri se identifica cu produsul, g rupele de produse
sau cu comanda, deci se aplica metoda pe comenzi.
In intreprinderile cu proces tehnologic omogen sau care se desfasoara pe stadii succesive
de prelucrare, se aplica metoda de calculatie pe faze, iar in intreprinderile cu productie de mas a,
unde se fabrica un singur produs principal, metoda globala.
In productia de serie, intermediara intre productia de masa si cea individuala, se poate
utiliza metoda de calculatie pe faze (productie de serie mare) pe comenzi, pe grupe de produse
ori T.H. M.

Marimea intreprinderii
Influenteaza alegerea principiilor generale de organizare si executare a lucrarilor d
calculatie si de elaborare a bugetelor in sensul organizarii sub forma centralizata sau
descentralizata a lor.
In intreprinderile mici si mi jlocii, calculatia costurilor, elborarea bugetelor pe locuri si
feluri de activitati, urmarirea si controlul executarii lor, sunt organizate centralizat in
compartimente organizate ca subdiviziuni distincte in cadrul strucurii functionale.
In intreprinde rile mari se aplica sistemul descentralizat de organizare a calculatiei
costurilor, determinat de necesitatea cresterii operativitatii si a controlului costurilor din fiecare
sectie.
In aceasta forma, in cadrul fiecarei uzine, sectii se organizeaza un bir ou de calculatie,
care executa lucrarile privind bugetarea si evidenta costurilor de productie si de calculatie, care
executa lucrarile privind bugetarea si evidneta costurilor de productie si controlul preventiv al
lor. La nivel central se efectueaza numa i organizarea si indrumarea calculatiei din sectii, evidenta
cheltuielilor de administratie si conducere, repartizarea amortizarii pe locuri de costuri,
centralizarea costurilor sectiilor de productie, calculul si raportarea costurilor de productie la
nivelul intreprinderii.

Structura organizatorica a intreprinderii
Reprezentata prin structura de productie si conceptie, precum si structura functionala
formeaza cadrul pe care se aseaza organizarea si functionarea calculatiei costurilor si bugetarea
acesto ra.
Sectiile si atelierele de baza si cele auxiliare sunt subdiviziuni structurale in raport cu care
se sectoreaza atat cheltuielile incorporabile, cat si productia care le -a ocazionat. In cazul
sectorului administrativ si de conducere, cheltuielile ocazionate de activitatea acestuia se
bugeteaza si urmaresc la nivelul intregului sector functional.
Cu cat structura organizatorica este mai complexa cu atat mai numeroase vor fi
delimitarile de cheltuieli pe zone de cheltuieli si numar de calculatii nec esare pentru luarea
deciziilor si optimizarea activitatii.
Destinatia productiei diferitelor sectii determina ordinea de executare a lucrarilor de
calculatie si de bugetare a costurilor.
Metodele si tehnicile de management adopatate
Determina optiunea p entru o metoda de calcul de tip clasic adica antecalculatie si
postcalculatie stabilindu -se posterior abaterile de costuri sau se opteaza pentru o metoda de

calcul previzionala respectiv costurile normate sau standard care sa asigure cresterea
operativitat ii informatiilor si controlul operativ al costurilor. De asemenea se poate opta pentru o
metoda de tipul costului total sau a uneia de tipul costului partial.
Gradul de concentrare, profilare si specializare influenteaza numarul elementelor care
trebuie p rogramate si urmarite pe parcursul procesului de fabricatie.
Gradul de mecanizare si automatizare a productiei
Influenteaza organizarea calculatiei in sensul ca in unitatile cu proces de productie
mecanizat se impune determinarea costului pe purtator de c osturi reducandu -se numarul de
calcule intermediare necesare calculatiei costului produsului.
Caracterul procesului de producti e -poate fi continuu sau sezonier si are implicatii asupra
calculatiei costurilor.
In intreprinderile cu activitate continua costul pe unitatea de produs se calculeaza la finele
perioadei de productie, pe articole de calculatie, iar la cele sezoniere costul se calculeaza doar in
perioada de activitate. In perioada de inactivitate toate cheltuielile efectuate reprezinta cheltuieli
inregistrate in avans, repartizandu -se in costuri in mod esalonat in timpul perioadei de productie.
Rigurozitatea delimitarii cheltuielilor in cheltuieli ale produsului si cheltuieli ale
perioadei, precum si s epararea costului subactivitatii influenteaza corespondenta conturilor
utilizate.
Cheltuielile generale de administratie sunt in general excluse din costul de productie,
fiind considerate cheltuieli ale perioadei , prin urmare nu sunt repartiz ate asupra co ntului 921
“Cheltuielile activitatii de baza” pe analiticele lui, ci asupra contului 902 “decontari interne
privind productia”.
In situatia in care se separa costul subactivitatii, acesta nu se include in costul de
productie si, ca atare, el nu se repartizeaza asupra contului 921 “Cheltuielile activitatii de baza”,
ci costurile indirecte aferente se suporta din venituri, repartizandu -se asupra contului 902
“Decontari interne privind productia” .
Organizarea rationala si eficienta a lucrarilor conta bilitatii de gestiune impune executarea
la timp a acestora, satbilirea perioadei la care se efectueaza, bugetarea pe locuri si feluri de
activitate, urmarirea si controlul bugetelor, analiza si raportarea abaterilor de la costurile
prestabilite in vederea luarii deciziilor.

Principiile organizarii contabilitatii de gestiune
Una din sarcinile contabilitatii de gestiune o constituie bugetarea, colectarea si urmarirea
costurilor pe locuri generatoare de costuri, pe perioade etc., dupa anumite principii in ve derea

elaborarii bugetelor, a calcularii costului productiei pe unitate de produs, lucrare sau serviciu
prestat si pentru intreaga productie obtinuta. Pentru aceasta se impune respectarea urmatoarelor
principii generale privind contabilitatea si calcularea costurilor de productie: principiul
delimitarii in timp a costurilor, principiul localizarii costurilor si principiul separarii costurilor.
Principiul delimitarii in timp a costurilor de productie
– ca forma de manifestare a principiului independentei exercitiului in domeniul conturilor
si al bugetarii activitatii, presupune ca in costurile fiecarei perioade de gestiune sa se includa
numai costurile aferente perioadei respective indiferent de momentul efectuarii lor.
Ele se inregistreaza distinct in c ontabilitatea financiara utilizand contul 471 „Cheltuieli
inregistrate in avans” urmand sa fie incluse in contul de cheltuieli din clasa 6 si in contabilitatea
de gestiune in contul ce reflecta costuri directe sau indirecte de productie in mod treptat pe
masura ajungerii la scadenta, cand acestea devin costuri curente. In vederea calculului costului
produselor este necesar ca la costurile propriu -zise ale perioadei curente sa se adauge, pe langa
cotele din cheltuielile anticipate, ajunse la scadenta si che ltuielile preliminare, reprezentand
provizioanele constituite pe seama cheltuielilor de exploatare, pentru riscuri si cheltuielile
privind deprecierea activelor circulante. In vederea calcularii costului produselor este necesar ca
la costurile propriu -zise ale perioadei curente sa se adauge, pe langa cotele din cheltuielile
anticipate ajunse la scadenta, si cheltuielile preliminare reprezentad provizioanele, constituite pe
seama cheltuielilor de exploatare pentru riscuri si cheltuieli, deprecierea activelor circulante etc.

In contabilitatea de gestiune, principiul delimitarii in timp a costurilor se regaseste in
conturile 921 “Cheltuielile activitatii de baza”; 922 “Cheltuielile activitatii auxiliare”; 923
“Cheltuieli indirecte de productie”; 924 “Cheltui eli generale de administratie”; 925 “Cheltuieli
de desfacere”.
Principiul localizarii costurilor presupune delimitarea costurilor in spatiu, pe locurile
care le -au ocazionat, urmarind localizarea costurilor pe activitati, pe procese economice si pe
locuri sau sectoare de costuri.
Principiul localizarii costurilor :
– presupune delimitarea costurilor in spatiu, pe locurile care le -au ocazionat urmind
localizarea costurilor pe activitati, pe procese economice si pe locuri sau sectoare de costuri.
– localizarea costurilor pe sectoare de fabricatie, desfasurare, administratie, da
posibilitatea bugetarii si stabilirii costului productiei fabricate si a desfacerii acesteia.
– stabilirea concreta a costurilor de productie necesita delimitatea cos turilor care se includ
in productia de baza, de cele care nu constituie elemente compone nte ale acestora .

Principiul separarii costurilor
Presupune separarea cheltuielilor recuperabile prin costurile de productie, deci cheltuieli
de exploatare, de che ltuieli neincorporabile in costul produselor care sunt cheltuieli financiare si
in unele cazuri si cele exceptionale, delimitarea costurilor productiei finite de cele privind
productia in curs de executie, produsele reziduale si semifabricatele obtinute di n productie
proprie.
Separarea costurilor productiei terminate de cele privind productia in curs de executie
prezinta o importanta deosebita in dimensionarea corecta a costului productiei finite si a
profitului.
Supraevaluarea productiei neterminate cont ribuie la diminuarea costului productiei
terminate si la cresterea profitului, iar o subevaluare a acesteia duce la majorarea costului
productiei finite si diminuarea profitului.
Principiul mai presupune separarea costurilor productive, creatoare de valor i, de cele
neproductive care nu adauga produsului nici o valoare, in scopul cunoasterii marimii si structurii
lor, a luarii masurilor necesare prevenirii si eliminarii acestora.
Din categoria cheltuielilor neproductive fac parte:
– depasirile de consumuri specifice de materiale
– utilizarea unor materiale de alte dimensiuni sau calitate fata de cele prevazute in
norme
– pierderi prin rebuturi
– pierderi din intreruperea procesului de productie
– lipsuri si pier deri din deteriorarea materialelor, semifabricatelor si produselor
finite.
Aceste cheltuieli nefiind creatoare de valoare nu sunt necesare fabricarii produselor, evidentiind
o gospodarire necorespunzatoare a mijloacelor materiale si banesti ale intreprinde rii.
Alte principii

Pe langa principiile de baza trebuie avute in vedere si principiile:
a. documentarii
b. calculatiei unice
c. eficientei calculatiei

d. cauzalitatii
e. cresterii sferei costurilor individuale
f. contributie de acoperire
g. imputarii rationale a costurilor de structura
h. corectarii veniturilor de exploatare cu venituri din exploatare
Principiul documentarii – consta in fundamentarea intregii calculatii pe documente
justificative din care rezulta, pentru fiecare element de cost cantitatea si valoare a consumurilor
materiale si de munca vie, in procesul de productie.
Principiul calculatiei unice – urmareste ca fiecare cost sa se calculeze o singura data. De
exemplu: un mijloc fix complet amortizat daca se utilizeaza in continuare in procesul de
product ie nu se include in costurile de productie, considerandu -se fara valoare, acesta va
influenta favorabil productia obtinuta
Principiul eficientei calculatiei – vizeaza latura calitativa a calculatiei care trebuie sa fie
eficienta, extinderea ei peste limita unei exactitati economice este costisitoare si nerentabila
Principiul cauzalitatii – pleaca de la conceptul ca, costurile sunt o functie a unor factori de
influenta, iar intre cost, marimea si intensitatea factorilor de influenta exista relatii de cauzali tate.
Existand mai multi factori de influenta exista mai multe relatii de proportionalitate intre acestia si
costuri, ceea ce necesita folosirea mai multor etaloane sau marimi de referinta care sa exprime
gradul de influenta a fiecarui factor.
Principiul c resterii sferei costurilor individuale – vizeaza extinderea costurilor care se pot
imputa sau individualiza direct pe produs in vederea cresterii gradului de exactitate a calculatiei.
De exemplu: materialele folosite pentru un anumit produs sau grup de pro duse, costul cu energia
electrica, cu amortizarea, costurile cu cercetarea, (daca se cunoaste produsul asupra caruia se vor
repercuta rezultatele cercetarii), costul ambalajului folosit la un anumit produs, se vor inregistra
ca si costuri directe.
Principi ul contributie de acoperire – isi gaseste aplicabilitate in metodele neabsorbante de
calculatie a costurilor in vederea stabilirii contributiei de acoperire a costurilor fixe, a obtinerii
beneficiilor.Cu cat produsul fabricat aduce o contributie mai mare l a obtinerea beneficiilor brute
cu atat este in masura sa suporte mai multe costuri.
Principiul imputarii rationale a costurilor de structura – presupune separarea din costul
produselor a costului subactivitatii. In costul produselor se vor include numai c osturile fixe
aferente gradului de folosire a capacitatii de productie. Costurile fixe de subactivitate ce
corespund nefolosirii capacitatii de productie nu trebuie sa se includa in costul produselor ci se
afecteze direct rezultatul exercitiului . Acest pr incipiu impune recalcularea bugetelor si calculu
nivelului admisibil de costuri.
Principiul corectarii veniturilor de exploatare cu venituri din exploatare – presupune
stabilirea veniturilor din o perioada de gestiune si decontarea cheltuielilor din venit uri in vederea
stabilirii rezulattelor din exploatare.

Organizarea determinarii costurilor de productie
Cunoasterea costurilor este unul din imperativele de baza ale elaborarii deciziilor. De
aceea contabilitatea de gestiune trebuie sa asigure pe de o parte calculatia costurilor
produselor iar pe de alta parte sa masoare performantele responsabililor care pot influenta
costurile.
Premisele organizarii calculatiei costurilor
Calculatia corecta a costurilor de productie necesita organizarea corespunzato are a colectarii si
calculul costurilor care trebuie sa asigure bugetarea costurilor, inregistrarea completa, exacta, la
timp a costurilor efective pe destinatii, respectiv pe activitati, sectii, faze de fabricatie, produse,
grupe de produse, uramarirea fo losirii rationale a consumurilor de valori materiale, a costurilor
salariale si a altor costuri incorporabile, decontarea productiei, calculul costului intregii productii
si pe unitatea de produs, lucrare, serviciu, inclusiv al productiei in curs de execut ie.
Organizarea calculatiei costurilor cuprinde ansamblul metodelor, procedeelor si
instrumentelor, respectiv al activitatii desfasurate, pe baza unor principii bine stabilite,
utilizate pentru colectarea si calculul costului produselor in vederea realiza rii functiei
calculatiei. Aceasta presupune solutionarea a doua categorii de probleme:
– colectarea costurilor incorporabile de productie
– calculatia costului intregii productii si pe unitatea de produs
In domeniul colectarii cos turilor incorporabile este necesara definirea procedurii de colectare
si alegerea unei anumite proceduri in functie de specificul unitatii, elaborarea instructiunilor de
lucru pe compartimente si pe fiecare post in parte, identificarea purtatorilor de cost uri si a
unitatilor de calculatie, a locurilor de cheltuieli, stabilirea sistemului de documente si formulare
(registre si fise de evidenta), pentru identificarea colectarea si prelucrarea datelor privind
cheltuielile incorporabile si productiei obtinute. Alegerea metodelor analitice de calculatie a
costurilor se face in functie de nomenclatura productiei de fabricatie, specificul procesului
tehnologic, volumul si complexitatea productiei, precum si obiectivele urmarite de conducere
prin calculatie.
Imple mentarea metodei de calculatie adoptata in functie de factorii mentionati presupune
stabilirea purtatorilor de costuri si a unitatilor de calculatie, a zonelor de productie, a
documentelor necesare pentru culegerea, prelucrarea datelor privind costurile de productie,
calculul, analiza si raportarea abaterilor de la costurile prestabilite.
Purtatorii de cost reprezinta un produs, lucrare sau serviciu, rezultat din procesul de
fabricatie pentru care se calculeaza costuri.
Unitatea de calculatie corespunde u nitatii de masura prin care se exprima productie
pentru care se calculeaza costul. Aceasta se poate exprima fie in unitati de masura naturale fie
conventionale.

Costurile indirecte sunt comune mai multor produse, lucrari sau servicii, colectandu -se in
cursul lunii in conturi deschise pe sectoare de cheltuieli, de unde se repartizeaza la sfarsitul lunii
pe baza unor criterii de repartizare.
In cadrul organizarii calculatiei alegerea criteriilor de repartizare a costurilor se face in
functie de particularitatile tehnologice a oragnizarii productiei si a muncii, a gradului de
mecanizare si automatizare.
Organizarea rationala si eficienta a lucrarilor de colectare si de calculatie impune
executarea la timp a acestora, stabilirea perioadei la care se analizeaza si raporteaza abaterile de
la costurile prestabilite in vederea informarii organelor de conducere, perioade prevazute in
grafice liniare sau de retea.
Contabilizarea si calculatia costurilor trebuie sa -si adapteze procedeele, documentele de
evidenta, tehnologia de calcul si grupare a costurilor potrivit necesitatilor de urmarire a
productiei, a cerintelor planificarii costurilor, pentru a asigura compararea datelor efective cu
cele antecalculate.
3.Conceptii privind organizarea contabilitatii costurilor de productie
Contabilitatea ca stiinta si tehnica a evoluat perfectionandu -se baza teoretica cat si
maniera de realizare practica.
Dupa conceptia de reprezentare a obiectivelor contabilitatii distingem:
1. sistem de contabilizare a costurilor in partida simpla
2. sistem de contabilizare a costurilor in partida dubla
Sistem de contabilizare a costurilor in partida simpla – este organizata si condusa intr -o maniera
simplificata in care fiecare operatie economica se inregistreaza intr -o singura parti da fara a folosi
ct corespondente
Sistem de contabilizare a costurilor in partida dubla – presupune ca fiecare operatie
economica care determina consumuri de valori materiale de munca vie sa se evidentieze in doua
partizi :
– una care reflec ta purtatorii de costuri sau locul generator de costuri
– alta care arata natura resurselor alocate
Exemplu: consumul de materii prime pentru produsul X se va inregistra in doau partizi:
– in locul generator de costuri produsul -sectie
– partida ce arata natura resurselor alocate

In functie de modul de organizare a sistemului conturilor pentru colectarea si calculatia costurilor
s-au creat si se practica 2 conceptii de organizare a contabilitatii costurilor de productie:
a. sistemul m onist – integrat, cu un singur circuit
b. sistemul dualist – cu 2 circuite.
Sistemul monist – in acest sistem functiile contabilitatii se realizeaza intr -un flux unitar, conturile
fiind organizate in cadrul sistemului economic intr -un singur flux .
Sistemul dualist – sistemul organizeaza conturile astfel incat delimiteaza in circuite distincte pe
cele care au ca obiect inregistrarea elementelor si operatiilor patrimoniale legate de schimburile
si relatiile cu tertii si intr -un alt circuit conturile care inreg istreaza productia, costurile si
rentabilitatea produselor, lucrarile si serviciile executate.Se formeaza astfel circuitul contabilitatii
financiare sau generale si cel al contabilitatii de gestiune, complet separate din punct de vedere
al conceptiilor te oretice cat si al activitatilor practice.
Contabilitatea costurilor in partida simpla se realizeaza utilizand un singur cont
„Cheltuielile activitatii de baza” sau „Cheltuielile activitatii auxiliare”, deschis la nivelul sectiei,
in cazul productiei omoge ne sau la nivelul fiecarui produs, in cazul productiei eterogene, care
reprezinta fisa de postcalcul al costurilor.
In aceasta conceptie nu se intocmesc formule contabile si nu se utilizeaza conturi corespondente,
prin compararea costurilor cu veniturile r ezulta profitul. Acest model se utilizeaza de obicei de
unitatile mici.
In sistemul monist pe baza documentelor justificative primare si centralizatoare, in fisa de
postcalcul se inregistreaza in debit, pe articole de calculatie sau elemente primare, tota lul
costurilor incorporabile directe si indirecte, rezultand totalul costurilor pentru productia la nivelul
sectiei sau pentru fiecare pordus. In creditul fisei de postcalcul, pe baza notelor de predare
produse, se evidentiaza costul complet al productiei obtinute. Soldul debitor al acestuia va arata
productia neterminata la cost efectiv.
In sistemul dualist contabilitatea financiara se organizeaza in partida dubla iar
contabilitatea de gestiune se poate organiza in partida simpla folosind fisa de postcalc ul al
costurilor fara a utiliza clasa 9 „Conturi de gestiune”.
In practica contabilitatea costurilor cuprinde totalitatea fiselor de postcalcul deschise pentru
fiecare produs, lucrare sau serviciu prestat, in care se inregistreaza in debit pe baza documentelor
justificative primare sau centralizatoare, toate coturile directe, iar pe baza colilor de repartizare si
imputare, costurile indirecte. Aceasta inseamna ca fiecare document contat serveste in sistemul
dualist in acelasi timp atat pentru inregi strarea in contabilitatea financiara cat si pentru
contabilitatea de gestiune.
Costurile directe se vor inregistra pe masura efectuarii lor direct in fisa de postcalcul iar cele
indirecte se vor colecta separat la nivelul sectiei sau al intreprinderii, iar la finele lunii se va
repartiza pe fiecare produs .

Contabilitatea costurilor in partida dubla
Organizarea in partida dubla presupune ca fiecare operatie economica sa se inregistreze
prin formula contabila utilizand conturi corespondente, pe de o parte co nturi care reflecta
purtatorul de cost sau locul generator de costuri si pe de alte parte contuir care arata natura
resurselor alocate.

In sistemul monist organizarea contabilitatii conturilor poate fi urmatoarele variante:
Varianta A. Crearea in planu l de conturi a 3 clase de conturi:
– clasa conturilor de cheltuieli dupa natura lor – clasa 6 – in care se inregistreaza
dupa natura lor totalitatea cheltuielilor de exploatare, financiare si exceptionale
– clasa conturilor de venituri du pa natura lor – clasa 7 – care sa evidentieze
veniturile dupa natura lor grupate in venituri din exploatare, financiare si exceptionale
– clasa conturilor de costuri – clasa 9 – care sa includa urmatoarele grupe de
costuri:
· grupa 92 „conturi de calculatie” – care cuprinde conturile de colectare a costurilor,
directe si indirecte in dubla structura sau pe articole de calculatie, calculand cotul efectiv al
productiei obtinute iar soldul debitor reflecta productia neterminata la c ost efectiv. In aceasta
grupa se includ conturile:
921 „cheltuielile activitatii de baza”
922 „cheltuielile activitatii auxiliare”
923 „cheltuieli indirecte de productie”
924 „cheltuieli generale de administratie”
925 „cheltuieli de desfacere”
· grupa 93 „costul productiei” – include urmatoarele ct:
931 „costul productiei obtinute” (costul standard)
932 „diferente de pret la produse” – ce evidentiaza diferentele de pret favorabile si
nefavorabile dintre costul standa rd si cel efectiv
933 „costul productiei vandute”

· grupa 94 „venituri din exploatare” care cuprinde contul 941 „venituri din
exploatare. Acest cont se crediteaza cu pretul de vanzare al productiei vandute si se debiteaza cu
costul efectiv al ei. Soldul aratand rezultatul din exploatare.
Practic pentru calculul costurilor si stabilirea veniturilor din exploatare se procedeaza
astfel:
– se inregistreaza toate cheltuielile si veniturile dupa natura lor economica in
conturi din clasa 6 ” – cheltuieli, si clasa 7 – venituri, se analizeaza cheltuielile incorporabile dupa
modalitatea incorporarii in costul produselor, lucrarilor, serviciilor si veniturile dupa contributia
produselor la cifra de afaceri.
– Se crediteaza co nturile de cheltuieli din clasa 6 cu cheltuielile incorporabile,
respectiv cu cele directe in corespondenta cu debitul conturilor de costuri 921, 922 si cu cele
indirecte in corespondenta cu debitul conturilor centrelor de analiza 923, 924. In urma acesto r
inregistrari soldul debitor al conturilor de cheltuieli din clasa 6 va reflecta suma cheltuielilor
neincorporabile in costuri si se inchide prin contul de profit si pierderi 121.
– Conturile de venit din clasa 7 se vor debita cu veniturile afer ente produselor,
lucrarilor la pret de vanzare prin creditu contului 941. ultimul evidentiind rezultatul financiar din
exploatare. Soldul creditor al conturilor de venituri va oglindi alte venituri decat cele din
exploatare si se va inchide prin contul 121 -profit si pierderi.

Aceasta varianta asigura pe de o parte inregistrarea in contabilitate a costurilor de
exploatare financiare si exceptionale atat pe elemente primare cat si pe articole de calculatie,
separarea veniturilor din exploatare de restul ve niturilor, calculul profitului din exploatare si a
profitului din alte activitati.
Varianta B . Costul in dubla structura – consta in introducerea in planul de conturi in
cadrul clasei 9, a unei grupe distincte – grupa 90 „elemente de costuri” care include 2 conturi:
– 901 „costuri materiale”
– 902 „costuri salariale”
Ct 901 „Costuri materiale” – este desfasurat pe conturi sintetice de gradul 2 care
evidentiaza valoarea materialelor consumate (energia, apa, abur din afara), amortizarea
mijloacelor fixe, uzura obiectelor de inventar, alte costuri materiale.
Ct 902 „Costuri salariale” – cuprinde conturi sintetice de gradul 2 pentru componentele
consumului de munca, salarii, ajutoare materiale, contributii la asigurari sociale, la fondul de
somaj si alte costuri cu munca vie.

Conturile se debiteaza pe baza documentelor primaresi a centralizatoarelor de costuri
prin creditul conturilor ce evidentiaza felul costurilor.
Se crediteaza pe baza documentelor de repartizare a costurilor pe purtatori d e costuri si
locuri generatoare de costuri:
921 „cheltuielile activitatii de baza”
922 „cheltuielile activitatii auxiliare”
923 „cheltuieli indirecte de productie”
924 „cheltuieli generale de administratie”
Ca si in prima varia nta se vor utiliza grupele de conturi 93 „Costul productiei” si 94
„Venituri din exploatare”
Cunoscand soldul productiei neterminate in dubla structura, contabilitatea costurilor
dispune de toate datele necesare pentru a determina prin contabilitatea costurilor in dubla
structura pentru fiecare produs si intreaga productie. Varianta B asigura inregistrarea in
contabilitatea costurilor pe elemente primare grupate in costuri materiale si cu munca vie,
permitand calculul productiei nete, calculatia costul ui pe produs in dubla structura, cresterea
sferei costurilor directe, posibilitatea utilizarii unor coeficienti de repartizare multipli pe
elemente de cheltuieli materiale si cheltuieli cu munca vie.
Varianta C. – mentinerea in sistemul inregistrarii cheltuielilor de exploatare, a structurii
pe articole de calculatie care sa includa un numar cat mai mare de costuri directe reducand
ponderea costurilor indirecte.
Se renunta la evidenta costurilor pe elemente primare. Conturile de calculatie din grupa
92 „Ct de calculatie” vor intra corelatie directa cu conturile de stocuri, terti si trezorerie si in
aceasta varianta se vor mentine grupele de conturi:
92 „conturi de calculatie”
93 „costul productie i
94 „venituri din exploatare”
Varianta calculatiei costurilor pe articole de calculatie nu permite calculul productiei nete
prin conabilitate, evidentierea diferitelor costuri materiale si salariale in totalul costurilor pentru
a lua masuri de reducere a factorilor cu actiune negativa.
In grupe distincte de cheltuieli si venituri se vor inregistra cheltuielile si veniturile

financiare si cele exceptionale care nu se includ in costul produselor, rezultand la finele
perioadei, prin compararea lor, profitu l din alte activitati decat cea de exploatare.
In sistemul dualist contabilitatea financiara si cea de gestiune sunt complet
separate, fiecare inregistreaza pe baza acelorasi documente justificative, urmaresc si
prelucreaza cheltuielile si veniturile in moduri diferite urmarind realizarea obiectivelor
specifice fiecaruia. Astfel sistemele de conturi folosite in contabilitatea de gestiune sunt
complet separate de cele ale contabilitatii financiare.
In contabilitatea financiara cheltuielile se inregistreaz a dupa natura lor in clasa 6 grupate
pe cheltuieli de exploatare, financiare si exceptionale, cheltuieli ce se inchid prin contul 121
„Profit si pierdere”.
De asemenea veniturile se evidentiaza dupa natura lor in clasa 7, venituri care se inchid
prin con tul 121 „Profit si pierdere”.
Contabilitatea de gestiune utilizeaza o clasa distincta – clasa 9 – complet separata de
contabilitatea financiara. Aceasta cuprinde 3 grupe de conturi:
– grupa 90 „Decontari interne” prin care se preiau cheltuielile incorporabile in
costuri din contabilitatea financiara fara a solda conturl de cheltuieli, respectiv de venituri din
contabilitatea financiara.
– Grupa 92 „Conturi de calculatie”si Grupa 93 „Costul productiei” grupe ce functioneaza
fara legatura cu con tabilitatea financiara.
Sistemul de contabilitate dualist este practicat in tarile UE iar din 1994 se practica si
in Romania.

Forme de organizare a calculatiei costurilor
Scopul calculatiei costurilor il constituie furnizarea de informatii din domeniul costurilor
de productie, de aceea organizarea costurilor trebuie sa corespunda acestui scop.
Formele de organizare a calculatiei costurilor sunt dependente de specificul procesului
tehnologic, tipul si organizarea productiei, necesitatile proprii ale fiecarui agent economic.
Astfel conform normelor in vigoare calculatia costurilor poate fi efectuata dupa modelul
metodei costurilor standard sau normate, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda globala,
metoda costurilor directe sau alte metode ado ptate de unitatea patrimoniale.
In cadrul acestor metode calculatia se poate organiza vizand aspectul formal al calculatiei
sub forma calculatiei pe feluri de costuri, pe locuri de costuri si pe purtatori de costuri si sub
aspectul functional al calculatie i prin calculatia de plan efectiva si calculul abaterilor.

Calculatia de plan si calculul abaterilor pe locuri generatoare si pe purtatori de costuri prezinta
importanta deosebita in procesul rational al conducerii.
Calculatia pe feluri de costuri
Calculatia pe feluri de costuri trebuie sa asigure colectarea costurilor pe elemente de
costuri si pe articole de calculatie in concordanta cu cerintele metodei de calculatie adoptata.
In organizarea ei se pot adopta diferite criterii de grupare a costuril or dupa natura
consumurilor de munca vie si materializata, costul materialelor consumate, a manoperei,
amortizarii si combustibilului, posibilitatea repartizarii asupra purtatorilor de costuri, costuri
indirecte si directe, variatia costurilor fata de modi ficarea volumului fizic al productiei,
concretizate in costuri variabile si fixe, felul activitatii desfasurate care determina costuri ale
productiei de baza, auxiliare, investitii, reparatii, organizare de santier.
In organizarea calculatiei pe feluri de costuri un loc important il ocupa corectitudinea
intocmirii purtatorilor primari de date si informatii, a circuitului acestora.
Calculatia pe locuri de costuri sau zone de cheltuieli
Aplicarea in calculatie a principiului localizarii costurilor impune pla nificarea si
urmarirea analitica a lor pe zone sau sectoare de cheltuieli care au la baza structurile tehnico –
organizatorice ale intreprinderii generatoare de cheltuieli ocazionate de mentinerea capacitatii de
productie la un anumit nivel.
Zonele de cheltu ieli (sectoare) reunesc mai multe locuri de productie si locuri structurale de
cheltuieli deoarece delimitarea, planificarea si urmarirea costurilor de productie, la nivelul
fiecarui loc de productie sunt anevoioase, costisitoare ducand la faramitarea calc ulatiei.
Locurile de productie sau de munca reprezinta spatiile productive, delimitate precis in care se
desfasoara procese, operatii de prelucrare si deservire distincte ce decurg din procesul tehnologic
de fabricatie al produsului.
Acestea constituie loc uri de cheltuieli cu caracter tehnologic, adica locuri operationale unde se
efectueaza cheltuieli de productie in vederea fabricarii si desfacerii produselor, executarii
lucrarilor sau prestarii serviciilor ce constituie obiectul activitatii unitati.
Locu ri structurale de cheltuieli – constituie locuri de munca unde se desfasoara activitati
de organizare, conducere si administrare a procesului de aprovizionare, productie si desfacere.
Sectoarele de cheltuieli grefate pe structura de productie si de concep tie a intreprinderii se pot
constituii la nivelurile urmatoare:
– sectii de productie in care se desfasoara o anumita faza a procesului de productie, se
obtine un anumit produs sau parti dintr -un produs, se presteaza servicii sau se executa lucrari
pentru nevoile interne sau pentru terti.Atelierele de producti e cuprind mai multe locuri de

productie putand functiona independent sau in cadrul sectiilor. Fiecare dintre acestea constituie
zone de cheltuieli distincte.
In functie de rolul pe care il au sectiile de productie in realizarea obiectivului intreprinderii se
disting:
o sectoare principale de cheltuieli constituite pe seama sectiilor de baza
o sectoare secundare sau auxiliare.
Pentru adancirea delimitarii in sectii sau ateliere se pot constituii centre de productie sau
activitate formate din unul sau mai multe locuri de munca, o masina sau grupuri de masini
omogene, o linie tehnologica, un atelier.
– sectorul administrativ si de conducere, activitatea de aprovizionare, de desfacere,
constituie zone de cheltuieli distincte pentru chelt uielile pe care le ocazioneaza.
Centrele de analiza pot fi: operationale si structurale
Cele operationale se caracterizeaza prin faptul ca activitatea lor poate fi comensurata printr -o
unitate de masura fizica denumita unitate de lucru (ora -manopera, ore -masina)
Cele structurale privesc functiile generale ale intreprinderii si anume :activitatea financiara,
de personal, administrativa, a caror activitate nu se poate comensura printr -o unitate de masura
fizica sau valorica.
In functie de contributia centre lor la obtinerea cifrei de afaceri si a profitului ele se pot diviza
in:
– centre de profit – in care se realizeaza cifre de afaceri si profit in urma vanzarilor
produselor, lucrarilor si serviciilor prestate
– centre de costuri – in care se urmareste mentinerea costurilor la nivelul prestabilit.
In calculatii sectoarele de cheltuieli indeplinesc urmatoarele functii:
– constituie centre de delimitare si sectorizare a cheltuielilor de exploatare, de planificare si
urmarire analitic a a cheltuielilor indirecte
– constituie baza centrelor de responsabilitate instituite pentru controlul cheltuielilor si a
productiei obtinute
– asigura comparabilitatea cheltuielilor efectuate in diferite sectii cu acelasi profil de
activitate

Calculatia pe locuri de costuri sau zone de cheltuieli trebuie sa asigure elaborarea
calculatiei de plan efective si calculul abaterilor in vederea urmaririi, controlului si cresterii
responsabilitatii fiecarui loc de costuri.
In organizarea loc urilor de costuri se impune stabilirea numarului optim de locuri de
costuri intrucat acestea si costul informatiei sunt tendinte opuse.
Un numar mare de locuri de costuri asigura informatii mai ample asupra costurilor,
cresterea eficientei, controlului si a luarii deciziilor, insa sporeste costul evidentei si al
calculatiei.
Deoarece nu toate costurile se pot repartiza in momentul aparitiei lor direct asupra
fiecarui loc de costuri se pune problema alegerii unor chei de repartizare bazate pe etaloane
natur ale sau valorice pentru costurile indirecte.
Calculatia pe purtatori de costuri
Diversitatea si marea varietate a productiei din majoritatea unitatilor patrimoniale impun
calcularea costului pe purtatori de costuri in functie de specificul si tehnologia de fabricatie
utilizata.
Productia, ca rezultat concret material al procesului de exploatare confera notiuni de
purtator de cost un numit produs, lucrare executata sau serviciu prestat care genereaza si suporta
costurile si pentru care se calculeaza costu l.
Purtatorii de costuri se pot clasifica dupa o serie de criterii:
In functie de nivelul la care se urmaresc cheltuielile de productie avem:
-purtatori globali la nivelul intregii productii globale si marfa care servesc la corelarea
nivelului cheltuielilor pe elemente de cheltuieli determinat prin contabilitatea financiara, cu cel
pe articole de calculatie stabilit prin contabilitatea de gestiune;
-purtatori individuali sau pe unitate de produs, lucrare sau serviciu, avand in vedere
scopul fin al al contabilitatii de gestiune.
Ambele categorii prezinta importanta in analiza si caracterizarea activitatii unitatilor.
* In functie de particularitatile tehnologiei de fabricatie a organizarii productiei, purtatorii
de costuri se pot detalia la nive lul subansamblelor, semifabricatelor, pieselor, fazelor de
fabricatie, a calitatii produselor sau sortimentelor. In cazul unei nomenclaturi largi de produse,
unde calculatia la nivelul fiecarui produs este justificata economic, purtatorii de cost se
concen treaza la nivelul unor grupe, serii, loturi de produse, garnituri de piese etc.
O atentie deosebita se acorda in calculatie gradului de finisare a productiei, facandu -se
distinctie neta intre productia terminata si neterminata sau in curs de executie.

* Avand in vedere destinatia productiei, produsele, lucrarile si serviciile destinate
livrarilor pe piata interna si externa constituie purtatori de cost distincti ca urmare a cheltuielilor
suplimentare pentru productie exportata, a marimii pretului intern d e export care difera de la o
piata externa la alta.
* Dupa rolul pe care -l au in formarea costului productiei se disting purtatori finali de
costuri si intermediari. Purtatorul final de costuri reprezinta unitatea de produs, lucrare, serviciu
pentru care se calculeaza costul. In productia individuala, unitatea d eprodus ca purtator de cost
final functioneaza pe tot parcusul fabricatiei si in toate etapele formarii costului.
Costul produsului se determina prin insumarea costurilor directe individualizate in cursul
lunii direct pe produs si a celor indirecte colectate pe zone de cheltuieli si repartizate la finele
lunii prin calcule asupra purtatorului final. In cazul obtinerii din procesul de fabricatie a unor
serii de produse, loturi, a productiei pe faze, sortodimensionale, purtatorul final functioneaza
numai la sfarsitul procesului de fabricatie, in ultima etapa a formarii costului. Pe parcursul
procesului de fabricatie cost urile directe si cele indirecte repartizate la finele perioadei de
gestiune se colecteaza pe serii, loturi, faze sau sub forma globala, acestea constiutind purtatori
intermediari de costuri.
Costul unitar pe purtator final rezulta la sfarsitul perioadei d e gestiune prin raportarea
totalului costurilor colectate pe purtatori intermediari la cantitatea de produse obtinute.
Purtatorii de costuri reprezentand in calculatie entitati in functie de care se antecalculeaza
si se postcalculeaza costul indeplinesc f unctia de individualizare a costurilor directe si d
eprleuare la finele perioadei a costurilor comune colectate pe sectoare de cheltuieli si functia de
control al volumului de activitate desfasurat in perioada respectiva.
Stabilirea costului pe unitate de produs necesita exprimarea cantitativa a productiei
obtinute, cu ajutorul unei unitati de masura omogene, denumita unitate de calculatie. Aceastea
pot fi, in functie de omogenitatea productiei: unitati naturale, unitati conventionale si unitati
valorice.
Unitatile naturale (fizice si tehnice) utilizate in cazul productiei omogene corespund
unitatilor de masura tehnice, proprietatilor fizico -chimice ale produselor, formei de prezentarea a
lor: m, mp, mc, kg, buc., perechea etc.
Unitatile de calculatie con ventionale se folosesc in cazul lipsei de omogenitate naturala a
produselor in scopul crearii unei omogenitati conventionale (artificiale, calculatorii). Acestea pot
avea urmatoarele forme:
a) Unitati tehnice de masura (naturale) calculate in functie de c aracteristica functionala
sau calitativa principala a produsului sau lucrarii. De pilda, tona de produs finit cu o anumita
concentratie de substanta utila, numar tractoare de 15 C.P., numar de vagoane de marfa cu 2 osii,
consum de energie, cantitati de pro duse fabricate, cantitati de produse expediate etc.

b) Unitati de timp folosite sub forma numarului de ore de functionare a utilajelor sau a
orelor de activitate, ore manopera utilizate ca urmare a mecanizarii si automatizarii productiei.
c) Forma abstra cta a unor cifre de echivalare calculate pe baza unei caracteristici sau a
unui element cuantificabil comun tuturor produselor. De exemplu, materia prima in productia
sortodomensionala.
Unitatile de calculatie conventionale au caracter intermediar, costul fiecarui produs
stabilindu -se in final in raport cu unitatea de masura fizica.
d) Forma valorica utilizata pentru exprimarea intregii productii printr -un indicator: costul
de 1000 productie, costul la 1000 cifra de afaceri etc.
Este important ca unitate a cu care se masoara activitatea sa aiba pentru responsabilul
acestei activitati, ca si pentru ceilalti interesati, o semifabricatie concreta, pentru a cuantifica
activitatea unui centru.
Organizarea determinarii rezultatelor si a renta bilitatii
In economia de piata, pretul constituie rezultatul confruntarii intereselor economice ale
purtatorilor cererii si ofertei formate sub influenta conditiilor de productie si ale pietei asigurand
egalizarea prin concurenta a cantitatilor ofertei si , respectiv, cerute pe piata.
Preturile pietei sunt cele care se impun, insa orice producator stabileste un anumit nivel
de pret pentru bunurile proprii pe baza costurilor de productie si a profitului scontat.
Pretul de revenire la producator include cos tul de achizitie a consumurilor de valori
materiale incorporate in produsele fabricate, costurile de prelucrare si cheltuieli de
comercializare (costul de distributie).
Teoretic, concordanta dintre profiturile efective si cele scontate se manifesta ca ten dinta,
depinzand de cerere si oferta, astfel:
a)Unitatea producatoare si/sau comercializatoare care actioneaza pe o piata
neconcurentiala, fixandu -si pretul de vanzare in functie de pretul de revenire, calculat pentru a
obtine un anumit profit, poate obti ne fara dificultate profitul si rentabilitatea pe care le doreste.
b)In cazul unei piete concurentiale sau reglementate, in care pretul de vanzare este fixat
prin concurenta pe baza cererii si ofertei sau prin acte normative, unitatea nu are posibilitatea sa
fixeze prteul de vanzare, rezumandu -se la compararea prteului de revenire cu pretul de vanzare.
Aceasta impune controlul rentabilitatii pentru fiecare activitate, produs, lucrare sau serviciu in
vederea luarii deciziilor privind continuitatea sau incetarea fabricarii lor. De aceea, este necesar
ca in contabilitatea de gestiune sa se deschisa conturi de venituri din exploatare privind vanzarea
produselor pe activitati si pe fiecare produs, in care sa se inregistreze pretul de vanzare, iar prin
compararea acestuia cu pretul de revenire sa rezulte profitul din exploatare p e fiecare activitate si
produs in sistemul monist. In sistemul dualist de organizare a contabilitatii, aplicat in Romania,

reglementarile in vigoare prevad ca pe langa conturile de cheltuieli pe destinatii si de calculatie a
costurilor, in functie de speci ficul activitatii si de necesitatile proprii, pot fi utilizate conturi de
venituri si rezultate analitice, optiune ramasa la latitudinea fiecarei unitati patrimoniale.
Organizarea controlului de gestiune
Datorita concurentei si mult itudinii de produse si procese de productie, intreprinderile
trebuie sa -si cunoasca costurile pentru determinarea cu cea mai mare precizie posibila a
preturilor de vanzare si marjele realizabile pentru fiecare produs. “Nu era vorba numai de
previziune, dar date mijloacele necesare pentru a putea urmari executarea deciziilor, asa se
explica dezvoltarea pe care au luat -o in prezent controlul de gestiune si instrumentul sau
privilegiat, contabilitatea analitica, de care nu s -ar putea lipsi, astazi, nici o intr eprindere mai
importanta”.
De aceea, previziunea financiara prin bugetarea activitatilor trebuie insotita de controlul
bugetar al realizarii prevederilor din bugete. Acesta este propriu fiecarui buget. Organizarea
controlului bugetar ridica urmatoarele pr obleme:
– stabilirea raspunderilor privind realizarea prevederilor din fiecare buget;
– organizarea sistemului de urmarire a realizarii bugetelor si a abaterilor dintre realizarile
efective si cele din buget;
– analiza cauzelor ce au determinat abaterile, stabilirea raspunderilor si luarea deciziilor
pentru apropierea realizarilor de previziuni sau a modifica, dupa caz, previziunile daca realitatea
o impune.
– selectarea abaterilor smenificative din totalul abaterilor, adoptandu -se conducerea pr in
exceptie a centrelor de responsabilitate.
In domeniul costurilor de productie care constituie o importanta sectiune a contabilitatii
de gestiune, pentru ca bugetul sa fie functional in gestiunea si controlul unitatilor, este necesara
adoptarea in calcu latie a metodei costurilor standard sau normate. Aceasta intrucat bugetul
constituie un instrument de planificare si control al cheltuielilor si al veniturilor pe centre de
gestiune stabilind responsabilitatea fiecarui centru, iar calculatia costurilor sta ndard sau a
costurilor normate are ca obiect antecalculatia si alocarea resurselor pe purtatori de costuri
(produse, lucrari, servicii) care le vor genera. De aceea, atat bugetul de venituri si cheltuieli cat si
calculatia costurilor standard sau a costuri lor normate asigura controlul intern de gestiune prin
intermediul abaterilor dintre realizari si previziuni, generand o relatie stransa intre controlul
bugetar si sistemul costurilor.
Realizand controlul gestiunii prin compararea nivelului pretului de rev enire cu cel
previzionat si cu pretul de vanzare, contabilitatea de gestiune furnizeaza informatii in vederea
luarii deciziilor de reducere a costurilor si cresterea profitului.