Structuri Mobile de Comunicatii

Structuri Mobile de Comunicatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

1. Generalități – Introducere

VoIP (Voice over Internet Protocol), în limba română: Voce peste Protocol de Internet, numită și Telefonie IP sau Telefonie Internet, este procesul de transmitere a conversațiilor vocale umane, prin legături de date bazate pe protocoale IP sau prin rețele în care este folosit acest protocol, la un raport preț/căștig superior față de rețeaua de telefonie publică (PSTN – Public Switched Telephone Network). [8], [9]

1.1. Telefonia

PSTN este rețeaua publică telefonică de circuite comutate a lumii, utilizată inițial pentru comunicații vocale umane și care are aproximativ 800 milioane de abonați de telefonie fixă. Este alcătuită din linii telefonice din cupru, cabluri de fibră optică, legături de transmisie prin microunde, rețele celulare, sateliți de comunicații și cabluri submarine de telefonie, toate acestea fiind interconectate prin centralele de comutare, permițând astfel oricărui telefon din lume să comunice cu oricare altul. PSTN oferă serviciile tradiționale POTS (Plain Old Telephone Service). POTS este numele dat sistemelor și a serviciilor de telefonie la sfârșitul secolului al 19-lea, urmașii lui POTS sunt servicii mult mai avansate ca PSTN și ISDN care sunt folosite și în zilele de azi. Canalul digital de bază în rețeaua PSTN are debitul de 64 kb/s. PSTN asigură transferul în mod circuit și a fost proiectat și optimizat pentru transmisia vocii cu bandă utilă între 300 – 3400 Hz. Lățimea de bandă alocată unei singure transmisii de voce este de 4 kHz (incluzând benzile de gardă și permițând o rată de eșantionare de 8 kHz). Comunicația asigurată este bidirecțională iar serviciile oferite sunt comunicații vocale realizate de la aparatele telefonice analogice de abonat sau publice. Se pot realiza si transmisiuni fax analogice, conversia A/D fiind asigurată de modem-ul încorporat al terminalului respectiv. Inițial PSTN era o rețea analogică de telefonie fixă însă astăzi este aproape în întregime digital și include pe langă telefonia fixă și cea mobilă. Părți ale PSTN sunt de asemenea utilizate în DSL, VoIP și în alte rețele bazate pe internet. [1], [2], [3], [4]

La începutul secolului 21 marea majoritate a sistemelor telefonice încă folosesc tehnologia analogică dar serviciile digitale sunt în continuă creștere și sunt oferite utilizatorilor finali, care folosesc servicii precum DSL, ISDN, FTTx și sisteme “cable modem”. Există numeroase rețele private de telefonie care nu sunt legate la PSTN din motive de securitate (de obicei în scopuri militare). Există de asemenea rețele private ale unor companii mari care sunt conectate de PSTN limitat prin gateway-uri, aceste rețele se numesc PBX (Private Branch Exchange).

DSL (Digital Subscriber Line), în traducere “linie de abonat digitală” este o familie de tehnologii de transmitere digitală a datelor la viteză mare, pe linii telefonice analogice obișnuite. Din această familie cea mai folosită tehnologie este ADSL (Asymmetric digital subscriber line), aceasta permite transmiterea asimetrică de date digitale, pe linie telefonică de cupru, mai rapid decât un modem convențional. În general ADSL funcționează pe distanțe relativ scurte, de maximum 8 km, în funcție de grosimea firului de cupru folosit. În structurile ADSL pentru comunicațiile de voce s-a păstrat banda de 0-4 kHz. În spectrul frecvențelor superioare pe lângă comunicația de date de tip internet ADSL și VDSL se urmărește și transmiterea posturilor de televiziune. Ele sunt deja posibile la ADSL 2+ cu o compresie de date MPEG-2. Pentru STV viteza de transfer necesară este de 3.5 Mbit/s iar în cazul HDTV viteza este de 8 Mbit/s. Se menționează că un canal bidirecțional de voce necesită 64 kbit/s. Mai jos, în tabelul 1.1 se prezintă comparațiile tehnologice de tip DSL, standardul lor, viteza maximă de downstream și upstream și distanța la care se pot folosi acestea. [5], [7]

ISDN (Integrated Services Digital Network), în traducere “rețea cu servicii digitale integrate” este un set de standarde de comunicare pentru transmiterea digitală simultană de voce, date, video, fax și internet, printr-un cablu de cupru obișnuit. [6]

În ISDN există două tipuri de canale: B (de la “Bearer”) și D (de la “Delta”). Canalele B sunt folosite pentru transmisiile de date (pot include și voce). Canalele D sunt folosite pentru semnalizare și control (dar nu este exclus să fie folosite și pentru date). [6]

Există două tipuri de interfețe ISDN: BRI (Basic rate interface) și PRI (Primary rate interface). BRI constă în două canale de tip B, fiecare cu o bandă de 64 kbit/s și un canal D cu o bandă de 16 kbit/s. Împreună aceste trei canale pot fi descrise de notația 2B+D. PRI are un număr mai mare de canale de tip B precum și de un canal D cu o lățime a benzii de 64 kbit/s. Numărul de canale B dintr-un PRI variază de la țară la țară: în America de Nord și Japonia este de 32B+1D, cu o bandă însumată de 1.544 Mbit/s; în Europa și Australia numărul de canale este de 30B+1D, având banda totală de 2.048 Mbit/s. [6]

1.2. Internetul

Termenul “internet” provine din îmbinarea a două cuvinte din limba engleză: interconnected (interconectat) și network (rețea). [12]

Internetul este un sistem global de rețele de calculatoare interconectate care folosesc suita de protocoale TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol) pentru a servi miliardele de utilizatori din întreaga lume. [12]

În anii ’60 încep să apară primele calculatoare în marile universități și se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts propune o soluție de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit “client-server” (Fig. 1.2). Informațía, pentru a putea fi transmisă este mărunțită în porțiuni mici, denumite pachete. Fiecare pachet conține informații referitoare la destinatar (ca și în cazul poștei clasice), astfel încât să poată fi corect dirijat pe rețea iar la destinație întreaga informație este reasamblată. [12]

În 1969 începe să funcționeze rețeaua “ARPANET” (Advanced Research Projects Agency Network) între 4 noduri: University of California din Los Angeles, University of California din Santa Barbara, University of Utah și Stanford Research Institute. În proiectul inițial, Arpanet asigura doar 3 servicii: Telnet (Terminal Connection) permite accesarea de la distanță a anumitor sisteme sau programe, prin operația de specificare a unui nume de utilizator și a unei parole (remote login), transferul de fișiere (FTP – File Transfer Protocol) și tipărirea la distanță. Arpanet a devenit nucleul tehnic a ceea ce avea sa devină internetul modern din zilele de azi. La început Arpanet folosea NCP (Network Control Program sau Network Control Protocol), dar pe 1 ianuarie 1983 s-a făcut trecerea la TCP/IP, o suită de protocoale mult mai puternică și flexibilă, marcând începutul internetului modern. TCP/IP face posibil ca diferitele modele de calculatoare, rulând sisteme diferite de operare (Windows, Unix, MacOS, etc.) să poată comunica între ele. Astfel internetul urma să devină cu adevărat independent de platforma hardware și software utilizată. TCP/IP este și acum baza internetului. [12], [13], [14], [18]

Fiind program al Ministerului Apărării (DoD – Department of Defense) al SUA, Arpanet s-a dezvoltat foarte repede, conectându-se la el din ce în ce mai multe calculatoare, acesta este motivul principal pentru care în 1979 ARPA decide să separe rețeaua în două, una pentru lumea univeritară și comercială iar cealaltă pentru lumea militară. Cele două rețele puteau comunica în continuare, construindu-se o “inter-rețea” denumită inițial “Darpa Internet” și stabilindu-se ulterior sub denumirea generală “Internet”. În 1983 TCP/IP devine unicul protocol oficial al internetului și ca urmare tot mai multe calculatoare din întreaga lume au fost conectate la Arpanet. În anul 1990 internetul cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare, iar în 1992 numărul calculatoarelor conectate depășea 1.000.000, apoi mărimea internetului s-a dublat cam la fiecare an. Această dezvoltare rapidă s-a datorat faptului că accesul la documentația protocoalelor obligatorii a fost și este gratuită. În 1969 Steve Crocker a inițiat o serie de “note de cercetare” denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic, care au devenit în timp accesibile gratuit pe internet. [12], [16], [18]

Marea schimbare a început în 1989 când Tim Berners-Lee de la Centrul European pentru Fizică Nucleară din Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (www, w3 sau web). Termenul “Internet” nu trebuie confundat cu serviciul internetic “World Wide Web”, acesta fiind doar unul din multele servicii și aplicații informatice oferite pe internet. Alte servicii sunt de exemplu: poșta electronică (e-mail), transferul de fișiere (FTP), servicii de tip “chat”, televiziune pe internet (IPTV), servicii de telefonie prin internet de tip VoIP, găzduire web (web hosting), operații bancare (internet banking) și multe altele. La baza funcționării “rețelei mondiale” World Wide Web stau 3 protocoale principale: HTTP (Hypertext Transfer Protocol), prin care serverul web și browserul comunică între ele; HTML (Hypertext Markup Language), este standardul de definire și prezentare a paginilor web; URI (Uniform Resource Identifier), este sistemul universal de identificare a resurselor din web, folosit pentru a identifica și regăsi paginile web. Alte standarde precum: CSS (Cascading Style Sheets), JavaScript și HTTPS (Hypertext Transfer Protocol Secure), care azi sunt esențiale vor fi definite mai târziu. Aceste standarde sunt dezvoltate de organizația internțională W3C (World Wide Web Consortium) care este condusă de Tim Berners-Lee. [13], [17], [20], [21]

O altă mare schimbare a avut loc în 1993 când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a lansat programul de navigare (browserul) “Mosaic” cu o interfață grafică. După aceasta a început enorma creștere a webului, în 1993 erau înregistrate 130 de servere web, iar în 1994 numărul lor a ajuns la peste 11.000. Webul se bazează pe modelul “client-server”, browserul fiind aplicația client iar serverul web fiind aplicația server. [19]

Browserele din ziua de azi (Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox, Apple Safari, Opera, etc.) pot fi numite multifuncționale deoarece pot nu numai să afișeze pagini web, ci oferă și interfețe către celelalte servicii ale internetul. Așadar pentru folosirea tuturor aplicațiilor din web este nevoie în general doar de un singur browser. Aceasta este și cauza principală pentru care nu este clară diferența dintre serviciul “www” și “internet”.

Accesul la internet se realizează prin firmele furnizoare de servicii internet (ISP – Internet Service Provider). Aceesul fizic la internet se poate realiza prin rețeaua de telefonie tradițională analogică fixă cu linie de telefon comutată (dial-up), linie de telefon ISDN sau ADSL (prin cablu de cupru, cablu coaxial sau fibră optică), acces prin sistemul de telefonie mobilă 3G/4G (prin tehnologia GSM și UMTS), prin sateliți, Wi-Fi sau WiMAX. Serviciile pentru utilizatorii finali se împart în două categorii după disponibilitatea și viteza conexiunii: acces pe linie comutată (max 56 kbit/s) și acces de bandă largă (broadband) care poate fi până la de 50 de ori mai rapidă decât printr-o conexiune telefonică obișnuită. [23], [24]

În cazul accesului prin intermediul rețelei de telefonie tradițională analogică fixă avem nevoie de un modem care realizează conversia D/A și invers, în acest fel semnalele analogice pot circula în rețeaua telefonică. Acest mod de acces nu se mai utilizează aproape deloc deoarece a rămas în urmă ca viteză și siguranță în funcționare.

Metoda cea mai populară în ultimii ani pentru accesarea internetului a fost accesul prin cablu (cable internet connection) care este o formă de acces de bandă largă care folosește infrastructura cablului TV și care are nevoie de un “cable modem”, adică un modem care poate comunica prin cablul TV sau în cazul în care serviciile sunt oferite prin cablu de fibră optică este nevoie de un aparat de tip modem care are și un convertor de semnal optic (de ex: Huawei EchoLife HG865), care la rândul său comunică cu toate echipamentele din casă (router, telefon, TV, PC). În acest caz vorbim de rețele moderne (de telefonie, televiziune, radio, internet, etc.), în care informațiile originale de transmis sunt digitalizate, după care sunt transmise prin internet (sau prin rețele de calculatoare), oferind o serie de avantaje (viteză de transmisie mai mare, calitate superioară a informațiilor, securitate ridicată, etc.) față de rețelele analogice tradiționale. [23]

Accesul la internet prin sistemul de telefonie mobilă 3G/4G se realizează prin 2 tehnologii de bază: GSM (Global System for Mobile communications) și UMTS (Universal Mobile Telecommunications System). În cazul sistemului 3G viteza de transmisie a datelor prin UMTS poate atinge 384 kbit/s, iar în varianta cu HSPDA (High Speed Downlink Packet Access) poate atinge chiar și 7.2 Mbit/s. Este o creștere semnificativă în comparație cu sistemele 2G care ating cel mult 55 kbit/s, iar în varianta cu EDGE (Enhanced Data Rates for GSM Evolution) maximum 220 kbit/s. Sistemul 4G oferă internet mobil la viteze aproape egale cu cele ale cablurilor de fibră optică, de ordinul a 100 Mbit/s (în cazul 3G viteza maximă fiind de 7.2 Mbit/s). De acest sistem pot beneficia telefoane înteligente de ultimă generație (smartphones), laptopurile cu o conexiune prin modem USB fără fir și alte sisteme mobile. Acest lucru este posibil datorită folosirii noului sistem de telecomunicații LTE (Long Term Evolution) care teoretic trebuie să ofere viteze de downlink de 300 Mbit/s și de uplink de 75 Mbit/s. Arhitectura LTE este bazată pe GSM/EDGE, capacitatea și viteza fiind îmbunătățite prin utilizarea tehnicilor de modulație. LTE folosește un alt spectru wireless, în consecință nu este compatibilă cu rețelele 2G și 3G. [28], [29], [30], [31]

1.3. Rețele de calculatoare

O rețea de calculatoare este un grup de calculatoare (sau alte dispozitive hardware) legate între ele într-un număr mai mic sau mai mare, astfel încât un calculator poate accesa datele, programele, facilitățile sau resursele unui alt calculator conectat la aceeași rețea. Există diverse metode de conectare, de la tot felul de cabluri metalice și fibră optică până la legături fără fir prin unde radio (Wi-Fi, WiMAX, etc.) sau chiar prin intermediul sateliților de telecomunicații. Aceste metode sunt în continuă dezvoltare. Rețelele se pot clasifica după mai multe criterii: după centralizare, după structură, după modul de conectare, după arhitectura rețelei și după extindere. În continuare vom vorbi despre ultima categorie. Așadar, după extindere rețelele de calculatoare se îmapart în mai multe tipuri: PAN, LAN, CAN, MAN, WAN și GAN după cum se poate observa în figura 1.3. [22]

PAN (Personal Area Network) este o rețea de foarte mică întindere (max 10 metri), folosită pentru comunicarea între câteva calculatoare și alte aparate multifuncționale sau inteligente (telefoane mobile, imprimante, playere inteligente, etc.) apropiate unele de altele. Conexiunile se pot realiza prin USB și FireWire, sau chiar și wireless prin tehnologii precum IrDA (unde infraroșii) sau Bluetooth (unde radio). [22]

LAN (Local Area Network) este o rețea care acoperă o zonă geografică restrânsă cum ar fi: școli, laboratoare, birouri, biblioteci, etc. Există și rețele LAN fără fir numite WLAN (Wireless LAN). Aceste rețele sunt bazate pe tehnologia Ethernet, care se definește printr-un șir de standarde pentru cablare și semnalizare electrică aparținând primelor două nivele din Modelul de Referință OSI (nivelul fizic și legătură de date). Este standardizat de IEEE (Institute of Electrical and Electronis Engineer) în seria de standarde IEEE 802.3, aceste standarde permițând transmisia datelor prin mai multe tipuri de medii fizice (cabluri coaxiale, cabluri torsadate și cabluri de fibră optică). [22]

CAN (Campus Area Network) este o rețea mai mare decât rețelele LAN dar mai mică decât cele MAN, cuprinzând mai multe rețele LAN interconectate de obicei folosit în cadrul universităților pentru a face legătura între diferite clădiri ale campusului, a bibliotecii și a căminului. [22]

MAN (Metropolitan Area Network) sunt rețele de mare extindere care acoperă orașe întregi folosind pentru legături de obicei tehnologii fără fir și fibră optică. Pot avea o întindere de până la 50 km iar vitezele de operare sunt între 34 – 155 Mbit/s. [22]

WAN (Wide Area Network) este o rețea de arie largă care conectează orașe, țări și continente folosind de obicei linii de telecomunicații publice. Cele mai multe conexiuni de tip WAN folosesc ca mijloc de comunicare internetul, care în ziua de azi acoperă practic întreaga lume, fiind universală, publică și foarte convenabilă ca preț. [22]

GAN (Global Area Network) este o rețea globală care acoperă o zonă geografică nelimitată și care asigură comunicațiile mobile între un număr arbitrar de rețele WLAN, zone de acoperire prin satelit, etc. [22]

2. VoIP

VoIP (Voice over Internet Protocol), pe limba română: Voce peste Protocol de Internet, numită și Telefonie IP sau Telefonie Internet, este procesul de transmitere a conversațiilor vocale umane, prin legături de date bazate pe protocoale IP sau prin rețele în care este folosit acest protocol, la un raport preț/căștig superior față de rețeaua de telefonie publică. Cea mai populară rețea IP este Internetul, mai există și rețele private între diferite instituții sau companii. Principalul avantaj al VoIP față de rețeaua de telefonie clasică (PSTN) este costul redus, datorită faptului că se utilizează rețeaua IP care poate fi folosită în același timp și pentru multe alte servicii. Utilizatorii pot evita prețurile scumpe pentru apeluri de lungă distanță folosind telefonia prin internet în schimbul unei taxe lunare de acces la internet. Serviciul VoIP se poate utiliza din orice locație unde există conexiune la internet. Această tehnologie este în continuă dezvoltare și foarte atractivă, dar încă nu a fost suficient de bine dezvoltată pentru a înlocui în totalitate serviciile oferite de PSTN. Cu siguranță VoIP este baza pentru următoarea generație de PSTN, IP-ul fiind protocolul dominant în noile generații de rețele care suportă o varietate mare de servicii multimedia la viteze de bandă largă. [8], [9]

VoIP devine realitate în 1995 când VocalTec a introdus softul “Internet Phone” care a fost proiectat să ruleze pe un sistem PC 486 echipat cu o placă de sunet, microfon, difuzor și modem. Acesta funcționa doar dacă ambele calculatoare foloseau software-ul respectiv. De atunci telefonia prin internet a evoluat rapid, în ziua de azi există mulți producători de software VoIP, dar cel mai important este faptul că există servere care acționează ca o interfață între internet și rețeaua de telefonie publică, realizându-se conversații între telefoanele standard și calculator sau invers și între telefoane și alte dispozitive mobile cu acces la internet. Aceste servere sunt echipate cu plăci de procesare a vocii și convertoare, astfel permit utilizatorilor să comunice prin telefoanele standard. Când se efectuează o apelare de pe un telefon standard, acesta traversează rețeaua de telefonie publică (PSTN) spre cel mai apropiat server care va converti semnalul analog de voce în semnal digital și îl comprimă în pachete IP pentru a putea fi transmise prin rețeaua internet destinatarului. [33], [34]

Există o varietate mare de software-uri pentru PC și dispozitive mobile care folosesc tehnologia VoIP, cele mai cunoscute sunt: Skype, Yahoo! Messenger, Google Talk, AOL Instant Messenger, iCall, TeamViewer, Facebook Messenger și multe altele.

Unul sau mai multe telefoane standard analogice se pot conecta la un sistem de telefonie digitală cu ajutorul unui adaptor ATA (Analog Telephone/Telephony Adapter), (Fig.2). ATA vine sub forma unei cutii asemănătoare cu un router sau modem la care se poate conecta unul sau mai multe telefoane standard prin Ethernet LAN. Acest adaptor folosește două tipuri de prize: RJ-45 pentru rețeaua Ethernet și RJ-11 pentru telefonul clasic. Această metodă nu necesită un PC sau software special, adaptorul comunică direct cu serverul folosind protocoale precum H.323, SIP, MGCP, etc. și codează respectiv decodează semnalul vocal utilizând codecuri audio precum G.711, G.729 sau altele. Acest adaptor are funcția de a conecta un telefon obișnuit în rețeaua furnizorului de servicii VoIP (provider), rețea care este la rândul ei conectată la internet. [9], [38]

O caracteristică importantă a VoIP este portabilitatea, adică funcționează pe orice dispozitiv care se poate conecta la internet prin protocolul IP cum ar fi laptopuri, telefoane mobile, tablete și alte dispozitive hardware mobile inteligente, singura cerința ar fi să existe software pentru sistemul de operare care rulează pe aceste dispozitive mobile. La producerea unui apel telefonic pe internet primul pas este conversia semnalului analogic de voce în format digital, compresia semnalului și transformarea în pachete pentru a putea fi transmis prin suita de protocoale TCP/IP; la recepționarea apelului sau a mesajului procesul se efectuează in sens invers.

2.1. Protocoale folosite în VoIP

VoIP folosește mai multe protocoale printre care cel mai important este H.323, alte exemple de protocoale folosite sunt: SIP (Session Initiation Protocol), RTP (Real-time Transport Protocol), RTCP (Real-time Control Protocol), RSVP (Resource Reservation Protocol), SDP (Session Description Protocol), UDP (User Datagram Protocol), MGCP (Media Gateway Control Protocol), SCCP (Skynni Call Control Protocol), IAX (Inter-Asterisk eXchange). O convorbire telefonică cuprinde două părți: semnalizarea și transmisia de date. În partea de semnalizare se trimite numărul, semnalul de sunat, ocupat, etc.; iar la transmisia de date se realizează transmisia efectivă a vocii sau a datelor. [8], [9], [33]

H.323 este primul protocol apărut pe piață pentru comunicațiile VoIP. A fost definit în 1996 de către ITU-T sub numele de “Sisteme de telefonie vizuală și echipamente pentru rețele locale care nu garantează calitatea serviciului” (Visual telephone systems and equipment for local area networks which provide a non-guaranteed quality of service). Ideal este ca datele audio sau video să fie transmise în timp real la fel ca și în sistemul de telefonie clasică, însă la început H.323 funcționa mai mult în teorie decât în practică, deoarece chiar titlul lucrării recunoștea punctele slabe ale standardului, adică nu garanta calitatea comunicației care era determinată de întârzierea pachetelor. În 1998 H.323 a fost revizuit și a primit numele de “Packet-based Multimedia Communication Systems”, devenind baza primelor sisteme de telefonie pe internet. Responsabil pentru traficul audio și video în timp real este protocolul de transport în timp real RTP și protocolul de control în timp real RTCP. [35]

H.323 utilizează pe lângă codecuri definite de ITU și alte tipuri de codecuri care sunt aplicate pe scară largă cum ar fi:

Codecuri audio: G.711, G.722, G.723.1, G.726, G.728, G.729, G.729a;

Codecuri video: H.261, H.263, H.264;

Codecuri text: T.140.

Inițierea și terminarea convorbirii sunt sub standardul Q.931.

RTP este un protocol de transport asemănător cu FTP sau HTTP. În cazul RTP informația este structurată (împărțită) în pachete de date care sunt transmise unul după altul la intervale stabilite de timp iar după efectuarea transferului unui pachet informația se pierde. [35]

RTCP se ocupă de controlul pachetelor trimise de RTP, el transmite pachete de control împreună cu pachetele de date, prin care se strâng informații tehnice despre transferul datelor si despre participanți, oferind concluzii despre calitatea și performanța serviciilor. [35]

RSVP este protocolul de rezervare a resurselor, asigură semnalizarea pe internet și stabilește dacă nodurile rețelei întrunesc condițiile necesare (dacă sunt destule resurse libere) pentru transferul în timp real sub RTP. [37]

SIP, protocolul de inițializare a sesiunii, este un protocol de semnalizare pentru VoIP, utilizat pentru crearea, modificarea și incheierea sesiunilor (apeluri telefonice pe internet, sesiuni multimeadia, conferințe, etc.) între doi sau mai mulți participanți. În cadrul acestui protocol s-au dezvoltat structuri hardware bazate pe comunicații de tip VoIP cum ar fi telefoanele SIP care pot fi aparate hardware (telefoane fixe VoIP dotate cu display mare și funcții de videotelefonie) sau programe software (softphone, de exemplu: 3CX, Asterisk, Elastix și altele). Majoritatea acestor servicii folosesc protocolul SIP, Skype de exemplu folosește protocoale proprii iar Google Talk folosește XMPP (Extensible Messaging and Presence Protocol), de asemenea există și softphone-uri care folosesc protocolul IAX. Pentru a se putea realiza o convorbire între două softphone-uri, ele trebuie să folosească același protocol de comunicație și cel puțin un codec audio comun. [39], [40], [41]

2.2. VPN, VoIP VPN, IP PBX

VPN (Virtual Private Network), în limba română: rețea virtuală privată, este o tehnologie de comunicații computerizată bazată pe o rețea publică (de obicei internet) asigurând o modalitate de comunicare între două sau mai multe terminale indiferent unde se află în rețeaua de internet și indiferent de tipul conexiunii la internet. De obicei VPN este utilizat în cadrul marilor companii și organizații. Prin VPN se creează o subrețea confidențială în rețeaua publică la care sunt conectați doar utilizatori autorizați, această subrețea VPN nu poate comunica cu ceilalți utilizatori ai rețelei publice. În acest domeniu se folosește de multe ori termenul de “tunnelling” sau transmiterea informației printr-un “tunel”. Termenul de “tunnelling” se referă la faptul că transmiterea datelor în cadrul unei rețele publice se face în așa fel încât această rețea publică să nu “înțeleagă” că transmiterea datelor e parte a unei rețele private. Aceasta se realizează prin criptarea datelor, încapsulare lor și crearea unui protocol care să nu permită accesul neautorizat. [46]

VoIP VPN combină tehnologiile VoIP și VPN pentru a oferi o metodă sigură de transmitere a vocii. Pentru a folosi acest serviciu este nevoie de un VoIP “gateway-router” care face conversia semnalului vocal analog în semnal digital, încapsulează semnalul digital sub formă de pachete IP, îl criptează folosind IPsec și îl transmite printr-un “tunel” VPN la destinatar unde un alt “gateway-router” VoIP îl decodează și il convertește în semnal analog pentru a fi livrat la un telefon. [45]

IP PBX este un sistem de telefonie (de regulă folosit în afaceri) conceput pentru a oferi servicii de voce și video printr-o rețea de date (de obicei internet) și care poate interopera cu rețeaua de telefonie publică PSTN (Fig. 2.2). Un gateway VoIP se poate combina cu un sistem PBX tradițional care permite intreprinderilor să folosească intranetul pentru a reduce cheltuielile și pentru a beneficia de o singură rețea pentru voce și date. Un IP PBX poate fi atât hardware cât și doar un sistem software. [57]

O centrală telefonică pe internet IP PBX are multe avantaje, cum ar fi: nu sunt necesare cabluri separate, este mult mai ieftin decât un PBX hardware, există interfață și compatibilitate cu centrale telefonice hardware locale sau teritoriale, costurile de apel sunt mult mai mici, instalarea, configurarea și administrarea centralei și a telefoanelor SIP se bazează pe tehnică web, nu sunt necesare configurări suplimentare odată cu mutarea birourilor sau a telefoanelor.

2.3. Metode și tipuri de comunicare prin VoIP

Între două calculatoare. Aceasta este cea mai ușoară metodă de utilizare a telefoniei prin internet. Cel mai important element este softwareul, așadar pentru realizarea unei convorbiri VoIP între două sau mai multe calculatoare, acestea trebuie să fie echipate cu un software special, respectiv un hardware specific: microfon, difuzoare sau căști, o placă de sunet și o conexiune la internet. Pentru această metodă de comunicare nu este nevoie de un furnizor de servicii VoIP, aceasta bazându-se doar pe conexiunea la internet existentă (Fig. 2.3), care trebuie să aibă o lărgime de bandă suficientă pentru un asemenea apel, ceea ce nu mai este o problemă in ziua de azi.

Fig. 2.3. Comunicație VoIP între două calculatoare

Între două telefoane IP. Telefoanele IP sunt telefoane mai speciale, dar cu utilizare identică ca și cele clasice. Diferența dintre un telefon IP și unul clasic este faptul că telefoanele clasice au o priză RJ-11 iar telefoanele IP au o priză RJ-45 pentru rețeaua Ethernet. Odată conectate la rețeaua Ethernet și configurate coresunzător aceste telefoane pot comunica între ele prin VoIP, deoarece conțin în structura lor hardware-ul si software-ul necesat pentru aceasta. Pentru a apela numere din rețeaua clasică de telefonie (PSTN) este nevoie de un furnizor de servicii VoIP.

Între calculator și telefon. Pentru aceasta avem nevoie de un software special de VoIP si un povider de servicii VoIP cu ajutorul căreia putem apela numere de telefon clasice din PSTN. La efectuarea unui apel de pe un calculator, semnalul vocal transmis este eșantionat, cuantizat și digitizat, biții sunt comprimați, împachetați în pachete și trimiși prin protocolul IP către un gateway (poartă) care face legătura între internet și rețeaua PSTN, aici semnalul digital este convertit în semnal analog și este livrat destinatarului. La efectuarea unui apel de la un telefon clasic către un calculator, procesul se efectuează in sens invers.

3. Hardware pentru structuri mobile de comunicații

În ultima perioadă structurile hardware mobile pentru comunicații au cunoscut o dezvoltare tehnologică foarte rapidă ajungându-se la telefoane inteligente și tablete cu o configurație foarte performantă (procesoare dual-core, quad-core, chiar și octa-core) care pot chiar să înlocuiască o structură PC clasică. În această categorie intră telefoanele mobile inteligente (smartphones), tabletele, notebook-urile, netbook-urile, PDA-urile (dar care nu prea mai sunt folosite deoarece toate funcțiile lor le putem găsi în telefoanele mobile de azi), consolele portabile de jocuri, camere foto și video inteligente care se pot conecta la internet, sisteme de navigație inteligente (GPS), playere media portabile, calculatoare portabile proiectate pentru mașini (numite în engleză și “carputer”) care în multe cazuri oferă compatibilitate cu smartphone-urile.

Notebook-rile și netbook-urile devin tot mai subțiri, ușoare, portabile și foarte performante respectiv accesibile ca și preț. Toate acestea se datorează introducerii noilor serii de procesoare care au un raport consum / performanță foarte bun și a miniaturizării componenetelor cu ajutorul tehnicilor avansate în procesul de fabricație în domeniul electronic. La momentual actual procesoarele pentru dispozitive mobile și nu numai sunt fabricate la 32, 28, 22 de nanometri și au un consum de 35, 40 de wați. În viitorul apropiat Intel se va muta pe un proces de fabricație de 14 nanometri și promite o scădere a consumului la 15 wați în cazul laptopurilor și de 5 wați în cazul telefoanelor și a tabletelor.

Pe lângă dezvoltarea impresionantă a structurilor hardware mobile s-au dezvoltat si sistemele de operare pentru acestea care oferă o gamă largă de aplicații multimedia aproape pentru orice. În 2007 odată cu lansarea iPhone este prezentat și sistemul lui de operare “iPhone OS” care ulterior își va schimba denumirea în “iOS” (deoarece nu numai iPhone folosește acest sistem de operare, ci și tableta iPad și iPod-ul touch). În 2008 Google lansează sistemul de operare cu sursă deschisă (open source) Android care va rula pe o varietate mare de telefoane inteligente și tablete. Aceste platforme se dezvoltă rapid și la scurt timp după apariția lor apar primele magazine virtuale de unde se pot descărca diferite aplicații, care în scurt timp devin foarte populare și nu pot lipsi de pe nici un smartphone sau tabletă. În 2009 firma Apple lansează o reclamă numită “There’s an App for that” unde promovează faptul că există o aplicație pentru orice. [54], [55], [56]

Cele mai populare și folosite sisteme de operare în ziua de azi sunt: Android, iOS, Windows Mobile și BlackBerry OS. Fiecare producător de sisteme de operare are un magazin virtual de unde se pot descărca aplicații de toate felurile, de la jocuri până la aplicații business, de educație, medicină, cărți și multe altele, o mare parte a aplicațiilor fiind gratuite. Pentru Android există Google Play (numit anterior Android Market) și Amazon Appstore, pentru iOS există App Store, pentru Windows Phone există Windows Phone Store, pentru BlackBerry există BlackBerry App World. Există chiar și un magazin virtual numit Ovi Store pentru telefoanele Nokia de toate felurile care rulează sisteme mai vechi de operare sau Symbian, aici putem găsi multe aplicații de tip Java compatibile cu terminalele mai vechi. Este de menționat faptul că la ora actuală există peste 900.000 de aplicații în App Store (iOS) dintre care peste 300.000 sunt compatibile și cu tabletele iPad. În cazul Android numărul aplicațiilor este similar, iar în cazul Windows Phone există aproximativ 200.000 de aplicații. Numărul acestora este în continuă creștere datorită dezvoltării noilor structuri hardware și software care permit aplicații tot mai complexe și mai evoluate. [54], [55], [56]

Pentru Android și iOS există zeci de aplicații pentru VoIP, o soluție completă și stabilă o reprezintă aplicația 3CX. 3CX este un softphone SIP (Fig. 3) gratuit, cu ajutorul căreia se pot efectua și primi apeluri de oriunde din lume prin WiFi sau 3G, se pot efectua apeluri gratuite la birourile conectate efectuându-se economii semnificative asupra costurilor de telecomunicații. De asemenea se pot efectua conferințe (sau video conferințe) cu mai mulți clienți și se poate accesa cartea de telefon a companiei de pe orice dispozitiv conectat. În locul numărului propriu de telefon se poate folosi un alt număr (de obicei un număr special pentru clienți sau cel de la birou). Având în vedere că rulează pe Android și iOS există o varietate mare de telefoane mobile și tablete pe care se poate instala, astfel 3CX oferă o soluție completă pentru comunicații VoIP în special pentru firme și companii mari aducând multe beneficii mai ales din punct de vedere al costurilor pentru comunicații. [51], [57], [58]

4. Implementare VoIP (3CX)

4.1. Instalarea și etapele configurării pe PC (Windows)

Sistemul de telefonie 3CX este un software IP PBX care suportă un număr nelimitat de extensii, este gratuit fără sprijin tehnic respectiv are și o ediție comercială cu sprijin tehnic și caracteristici mai avansate decât varianta gratuită. [51]

Se va descărca și instala ultima versiune (care la momentul de față este 11.0) de pe site-ul oficial 3CX, pe pagina de download găsim și o variantă numită “3CX Hotel Module” care este o variantă care poate fi folosită la hoteluri având câteva funcții în plus. Vom descărca “PBX Server” care include și “3CX MyPhone”, kitul de instalare ocupă aproape 90 Mb iar softul instalat aproximativ 120 Mb. Pentru versiunea 11.0 cerințele de sistem sunt următoarele: este recomandat windows 7 sau 8, procesor pentium 4 și 1 GB de memorie Ram (Fig. 4.1.1).

În continuare se va selecta folderul unde se dorește instalarea softului.

După aceasta, trebuie să selectăm un server web, avem două opțiuni, în cazul de față se va opta pentru serverul recomandat adică Abyss care este potrivit pentru instalări mai mici (sub 100 de utilizatori). Pentru Windows Server 2008 aveam o altă variantă, Microsoft IIS (Internet Information Server) (Fig. 4.1.2).

Instalarea durează câteva minute.

După finalizarea instalării se deschide “User Settings Wizard” adică un asistent pentru setări de utilizator, care are trei părți: setări generale, setări telefon și finalizare (Fig. 4.1.3).

La setări generale se poate selecta: Limba; Public IP, dacă vrem să folosim 3CXPhone din alte locații trebuie specificat IP-ul public 3CX, se poate configura și ulterior; la Settings există opțiunea de a crea un nou PBX sau să revenim (restore) la o variantă existentă; la Extension Digits trebuie selectat câte cifre dorim pentru numere (de ex. 3 Digits 100-999, 4 Digits 1000-999, etc.), implicit sistemul este setat la 3, această setare nu poate fi modificată după instalare; la Mail Server se cere serverul SMTP, sistemul va folosi acesta pentru a trimite notificări și la poșta vocală; la Administrator Login se setează un nume de utilizator și o parolă.

La setările de telefon există următoarele: Extensions, unde se pot crea extensii interne; Region, se selectează regiunea de unde va fi operată sistemul; la General Settings se selectează extensia operatorul care va fi destinația implicită pentru apelurile primite; Allowed Countries ne permite să selectăm continentele sau țările în care vrem să apelăm sau de unde să primim apeluri; la VoIP Provider se selectează numele furnizorului de servicii VoIP, avem și opțiunea “skip”, se poate adăuga și ulterior un furnizor dacă se dorește acest lucru.

La finalizare se salvează configurațiile făcute, se înregistrează produsul și se finalizează configurarea.

În cazul în care se dorește trecerea de la o versiune anterioară (9 sau 10) la ultima versiune, înainte de dezinstalarea softului trebuie să se facă un backup la configurația curentă cu ajutorul instrumentului de backup (backup and restore tool) (Fig. 4.1.4), după aceasta se poate dezinstala programul. Se instalează ultima versiune iar la “User Settings Wizard”, Settings vom selecta opțiunea Restore.

După finalizarea setărilor se deschide 3CX Phone System Management Console, care se poate accesa dintr-un browser la adresa http://localhost:5000/management/ (Fig. 4.1.5), 5000 este portul folosit de serverul web în sistemele 3CX. Consola de management a sistemului se poate accesa și de la distanță dacă se știe IP-ul calculatorului pe care este instalat, de exemplu: http://192.168.1.100:5000/management/.

De asemenea se poate accesa și 3CX Phone System Management Console din meniul Start, în folderul 3CX Phone System, Windows Management Console.

Dacă s-a achiziționat o versiune Pro sau Enterprise atunci aceasta trebuie activată dupa instalare, aceasta se face la meniul Settings > Activate License.

În partea stângă a consolei se pot accesa principalele meniuri care sunt:

Ports/Trunks Status, aici se găsesc informații despre ID-ul apelantului, numărul de telefon, etc.

Extension Status, afișează extensiile adăugate și starea lor.

System Extensions Status, sunt afișate toate extensiile nu numai cele adăugate de utilizator, de exemplu extensii pentru fax, pentru meniul special, pentru test, etc.

3CX MyPhone Clients, este lista cu PC-urile sau alte dispozitive care folosesc 3CX MyPhone, extensia lor, timpul de inregistrare, respectiv IP-ul.

Remote Connections, aici sunt afișate conexiunile la distanță, numărul lor de extensie virtual, portul, etc.

La meniul Phones sunt afișate toate dispozitivele pe care este instalat softphone-ul (3CX Phone pentru Windows, Android sau iOS), aici găsim IP-ul lor, user-ul respectiv parola și pin-ul.

La Server Activity Log și Server Event Log se găsește “jurnalul” cu toate activitățile, apeluri, erori, avertismente, informații și multe altele.

Services status, aici sunt afișate starea serviciilor care rulează in background (call history, database server, SIP/RTP tunneling proxy, etc.), de aici se pot și restarta aceste servicii in cazul apariției unei erori.

La Extensions sunt afișate în ordine extensiile adăugate, se pot crea grupuri la submeniul MANAGEMENT, de asemenea se pot șterge sau modifica extensiile actuale.

VoIP/PSTN Gateways, în cazul în care se dorește conectarea rețelei VoIP la rețeaua publică de telefonie avem nevoie de un echipament hardware numit VoIP/PSTN Gateway (Fig. 4.1.6). Există mulți producători de astfel de echipamente printre care chiar și firma 3CX. Așadar dacă folosim un astfel de echipament la acest meniu se vor face setările necesare pentru instalarea acestuia. [57]

VoIP Providers, se poate adăuga un furnizor pentru servicii VoIP, asta în cazul dacă dorim să efectuăm apeluri către orice număr, nu doar numere virtuale care există in rețeaua creată în 3CX.

Inbound Rules, pe română reguli de intrare, dacă există un gateway sau un furnizor de servicii VoIP se poate crea un DID (Direct Inward Dialing) ceea ce înseamnă că în cadrul unei companii de exemplu fiecare persoană poate avea propriul număr de telefon fără a mai fi nevoie de o linie fizică către PBX pentru fiecare conexiune posibilă.

Bridges, această opțiune permite conectarea a două sisteme 3CX între ele și să efectuăm apeluri gratuite între birouri. Această opțiune nu este disponibilă în varianta gratuită a softului.

Outbound Rules, sau regulile de ieșire, permit crearea unor reguli/norme de ieșire pentru a configura pe ce port PSTN, prin ce furnizor de VoIP sau prin care “bridge” să fie făcute apelurile de ieșire.

Digital Receptionist, după cum îi zice și numele este un recepționer digital care răspunde sau redirecționează apelurile în cazul în care nu se află persoana căutată la birou.

Ring Groups, este o setare ce permite crearea așa numitelor “ring groups” adică în cazul unui apel să sune mai multe telefoane până când la cel puțin unul dintre ele se răspunde sau până cănd ajunge la “timeout”.

Call queues, în română cozi de apeluri, permite ținerea (hold) apelurile în așteptare până când unul dintre agenți este disponibil să răspundă la telefon.

Fax Machine, de aici se pot adăuga extensii pentru serviciul de FAX, numărul standard fiind 880. Această opțiune nu este disponibilă în varianta gratuită a softului.

La Settings există mai multe submeniuri. Setările complete se găsesc in Anexa 1.

3CX Phone System Updates, aici se găsesc informații despre update-urile disponibile la momentul de față pentu softul 3CX.

Links, toate link-urile legate de 3CX pentru Windows, iOS, Android, 3CX MyPhone, 3CX Mobile Device Manager și multe altele se găsesc aici, chiar și pagina de facebook a companiei 3CX.

Help, în cazul în care avem nevoie de ajutor aici se găsesc legături către blogul 3CX, forumul lor, ghiduri pentru configurații, contact și multe altele. [57]

4.2. Adăugarea extensiilor în 3CX Phone System Management Console

Pentru adăugarea extensiilor se deschide consola și în partea de sus se accesează meniul “Add Extension” unde se poate adăuga numărul dorit (în cazul de față poate fi între 100-999), nume, prenume, adresa de e-mail, etc. Automat se generează un ID și o parolă de care este nevoie la configurarea telefoanelor. De asemenea putem să activăm sau nu poșta vocală, ne este generată un număr de pin cu ajutorul căreia ne putem autentifica în 3CX MyPhone. La Forwarding Rules există setări pentru redirecționarea apelurilor, la Phone Provisioning se poate selecta modelul telefonului dintr-o listă (în cazul în care folosim telefoane VoIP hardware), în continuare există setări pentru 3CX MyPhone, se poate dezactiva sau se pot ascunde unele meniuri din el, iar la Office Hours se pot seta orele de funcționare pentru extensia respectivă (Fig. 4.2.1).

Este de menționat faptul că 3CX Phone System Management Console trebuie instalat doar pe un singur PC dintr-o rețea LAN (de exemplu in cazul unei firme, unde toate birourile se află în aceeași clădire). De aici se pot adăuga și configura extensiile dorite pentru restul dispozitivelor (telefoane hardware sau softphoneuri). Pe restul dispozitivelor se instalează doar 3CX Phone, care este un softphone gratuit pentru Windows, iOS și Android, se creează profile în funcție de extensiile adăugate în 3CX Phone System Management Console și se fac setările corespunzătoare pentru a putea fi realizate convorbiri între acestea.

3CX MyPhone este un instrument bazat pe web care permite gestionarea extensiilor simplu din câteva clickuri în locul unei interfețe de telefon criptat și limitat. Nu este un softphone, deși funcționează în tandem cu telefoanele de birou sau cele virtuale (softphone). 3CX MyPhone afișează informații diferite în funcție de rangul uilizatorului (utilizator standard, manager de departament sau manager de companie). În modul manager de departament sunt vizibile toate apelurile de la toți cei care fac parte din departament. În modul manager de companie (management mode) se pot accesa informații despre întreaga companie. Toate aceste drepturi sunt stabilite de către administratorul de sistem. Se poate accesa dintr-un browser la adresa http://localhost:5000/MyPhone/ (http://<phone-system>:<port>/MyPhone/), trebuie specificat numărul extensiei și pinul (îl găsim în consola de management la extensii) pentru a putea intra.

Dacă se dorește, se poate instala pe PC la nivel local (cunoscut ca și “Out of Browser Application”, adică să nu mai fie folosită browser-ul pentru a accesa aplicația), pentru aceasta este o icoană în partea dreaptă (lângă semnul intrebării). După instalare aplicația poate fi accesată de pe desktop sau din meniul Start (Fig. 4.2.3).

Toate aplicațiile 3CX, inclusiv consola de management, softphone-ul 3CX, 3CX MyPhone și unealta „Backup and Restore Tool” se pot accesa din meniul Start (Fig. 4.2.4).

3CX MyPhone nu este un telefon propriu zis dar se pot efectua apeluri din el având un “dial pad”, dar această opțiune nu este accesibilă în varianta free a programului (Fig. 4.2.5).

3CX Phone este un softphone gratuit disponibil pentru Windows, iOS și Android, prin care se pot efectua apeluri in rețeaua 3CX, de asemenea conectează clientul la un furnizor de VoIP pentru a efectua apeluri câtre orice număr de telefon mobil sau fix. Instalarea este simplă, durează câteva minute, este complet gratuit și se poate alege orice furnizor de VoIP se dorește. Pentru Windows îl putem descărca de pe siteul oficial 3CX, pentru iOS îl putem găsi în App Store iar pentru Android în Google Play. [57]

4.3. Instalarea și etapele configurării pe structuri hardware mobile (iOS și Android)

În App Store (Fig. 4.3.1) pentru sistemul de operare iOS găsim 4 aplicații 3CX pentru iPhone dintre care 3 sunt compatibile și cu tabletele iPad. Pe Google play (Fig. 4.3.2) găsim de asemenea 4 aplicații compatibile cu sistemele de operare Android, dintre care una este special pentru acest sistem de operare “3CX Remote Android Desktop” dar în schimb nu există aplicația “3CX VoIP Tunnel”. [52], [53]

Este de menționat faptul că toate aplicațiile sunt gratuite.

3CXPhone for 3CX Phone System este o aplicație client SIP pentru dispozitivele cu iOS și Android care permite efectuarea și recepționarea apelurilor de birou pe smartphone-uri și tablete de oriunde. Cu aceasta se reduce semnificativ costul comunicațiilor, apelurile interne de birou fiind gratuite. Se poate păstra confidențialitatea numărului de telefon mobil folosind ID-ul de birou. Apelurile de birou pot fi redirecționate către numărul 3CX astfel incât să nu se piardă niciodată un apel important. [52], [53]

3CX Mobile Device Manager. Este o aplicație pentru iOS și Android care conectează dispozitivul hardware mobil la 3CX Mobile Device Manager, acesta este un serviciu online ce permite administrarea, monitorizarea și localizarea cu ajutorul Google Maps a dispozitivelor conectate (smartphone-uri, tablete sau laptop-uri). De asemenea se pot șterge sau bloca datele companiei de la distanță în cazul în care dispozitivul a fost furat sau pierdut. Această aplicație necesită un cont gratuit 3CX Mobile Device Manager care se poate face la adresa http://www.mobiledevicemanager.com/. [52], [53]

3CXPhone for VoIP Providers (Android) și 3CXPhone – VoIP / SIP Softphone (iOS) este aceeași aplicație numai numele diferă în funcție de sistemul de operare. Este o aplicație ce funcționează cu furnizori (provideri) VoIP bazați pe SIP, se poate alege orice furnizor în funcție de preferințe. Este de menționat faptul că această aplicație nu se poate folosi în combinație cu alt PBX, decât doar 3CX Phone System. [52], [53]

3CX VoIP Tunnel este o aplicație ce există momentan doar pentru iOS. Oferă servicii VoIP prin combinarea tuturor pachetelor SIP (semnalizare) și RTP (media) dintr-o locație (de obicei un birou) și livrându-le la o altă locație (de obicei un server PBX) folosind un protocol TCP. Acest concept permite ocolirea situațiilor NAT (Network address translation) și de asemenea simplifică apelurile VoIP prin trecerea traficului SIP și RTP printr-un singur port. De asemenea configurația Firewall-ului este simplificată la ambele locații. [52], [53]

3CX Remote Android Desktop este o aplicație pentru Android prin care se poate controla dispozitivul de la distanță folosind un browser web. Se pot accesa diverse aplicații de pe dispozitivul Android ca de exemplu: sms, contacte, managerul de fișiere, camera telefonului și altele. De asemenea se poate afla și locația exactă a dispozitivului. [52], [53]

În fig. 4.3.3 se observă aplicațiile instalate pe Android (stânga) și iOS (dreapta).

Configurarea softphone-ului 3CX Phone pe dispozitivele mobile (Android și iOS)

Se lansează aplicația 3CX Phone pe dispozitivele mobile, se merge la meniul Settings > Accounts > Add New Account (butonul “+”). Se introduce numele, user-ul, id-ul și parola (acestea sunt generate automat în consola principală atunci când se adaugă o extensie nouă). Mai departe se adaugă ip-ul calculatorului (serverului) pe care este instalat consola de management 3CX. Interfața grafică este ușor diferită la cele două sisteme de operare dar oferă aceleași opțiuni (Fig. 4.3.4).

Fig. 4.3.4. Adăugarea unui cont în 3CX Phone pe Android și iOS

4.4. Experiment

Se va simula cu ajutorul softului 3CX un mic birou al unei firme. Pentru aceasta vom folosi un PC, un notebook, un netbook, o tabletă iPad (iOS 5), două telefoane inteligente cu versiuni de android diferite (2.3.3 “Gingerbread” și 4.1.2 “Ice Cream Sandwich”) și alte două dispozitive hardware mobile (iPod Touch) care rulează versiuni diferite de iOS (iOS5 și iOS6).

Ca prim pas se va instala centrala 3CX pe calculatorul principal (care in acest caz va fi serverul) de unde vom adăuga extensiile (numerele de telefon) pentru celelalte dispozitive. Pe restul dispozitivelor se va instala 3CX Phone si se vor face setările corespunzătoare pentru a se putea realiza comunicarea între ele. De menționat este faptul că pe restul dispozitivelor trebuie instalat doar softphone-ul 3CX Phone.

După instalarea softului se vor adăuga extensiile necesare pentru fiecare dispozitiv in parte. Extensiile se adaugă în 3CX Phone System Management Console, la meniul Add Extension. Prima extensie (100) va fi a calculatorului principal, al doilea (101) al notebook-ului, al treilea (102) al netbook-ului, al patrulea (103) al dispozitivului cu iOS 6, al cincilea (104) al dispozitivului cu iOS 5, al șaselea (105) al telefonului cu android 4.1.2, al șaptelea (106) al telefonului cu android 2.3.3 și al optulea (107) al tabletei iPad.

După adăugarea primei extensii (100), deschidem 3CX Phone pe PC, mergem la Accounts, selectăm New și facem configurările necesare (Fig. 4.4.1). Se adaugă numele contului, ID-ul apelantului, după aceea se adaugă extensia și parola generată din 3CX Phone System Management Console, IP-ul, de asemenea putem opta pentru a folosi sau nu 3CX Tunnel.

La Advanced settings, se găsesc setări legate de codecurile audio și video folosite, respectiv formatul video și alte setări legate de protocoalele RTP și SIP, timpul de inregistrare, PBX voicemail, STUN server.

Se apasă pe butonul OK și dacă am făcut setările corect pe telefon trebuie să ne apară mesajul “On Hook”. De asemenea dacă suntem conectați în consola principală, în dreptul extensiei respective va apărea o bulină verde iar la status va apărea “Registered (idle)”, dacă nu suntem conectați va apărea o bulină roșie cu mesajul “Not Registered” iar în cazul unei convorbiri va apărea o bulină portocalie cu mesajul “Connected”.

La fel procedăm și cu următoarele două extensii, 101 în cazul notebook-ului și 102 în cazul netbook-ului. Adăugăm extensiile în 3CX Phone System Management Console, după care deschidem 3CX Phone pe Notebook și Netbook și le adăugam cu metoda prezentată mai sus. Se adaugă extensiile pe dispozitivele hardware mobile care rulează iOS și Android la fel cum o fost prezentată în subcapitolul anterior. Dacă setările au fost făcute corect trebuie sa apară în consola principală o bulină verde în dreptul fiecăreia (Fig. 4.4.3).

În următoarea figura 4.4.4 se observă toate dispozitive enumerate mai sus rulând 3CX. În urma testărilor a rezultat funcționalitatea corectă și compatibilitatea între fiecare dispozitiv intr-o rețea locală (materialul video este atașat).

Fig. 4.4.4. PC-ul și dispozitivele hardware mobile rulând 3CX

5. Concluzii

Despre voip, este de viitor, urmatoare generatie de pstn

3cx este o solutie care acopera multe

Exista alte solutii in app store si google play

6. Bibliografie

1. Titze, I.R., Principles of Voice Production, Prentice Hall, 1994,

(http://en.wikipedia.org/wiki/Voice_frequency)

2. * * *, TIA TSB-116, http://global.ihs.com/, 2011,

(http://en.wikipedia.org/wiki/Public_switched_telephone_network)

3. http://en.wikipedia.org/wiki/Plain_old_telephone_service

4. Pearson, D J; Wilkin, "Some Design Aspects of a public packet switching network", 1974, (http://en.wikipedia.org/wiki/Packet_switched_network)

5. John E. Trombly, John D. Foulkes, David K. Worthington "Audio and full duplex digital data carrier system". 1979, (http://en.wikipedia.org/wiki/Digital_Subscriber_Line, http://ro.wikipedia.org/wiki/Digital_Subscriber_Line)

6. Decina, M; Scace, "CCITT Recommendations on the ISDN: A Review". CCITT Red Book 4, 1986, (http://en.wikipedia.org/wiki/ISDN, http://ro.wikipedia.org/wiki/ISDN)

7. "Network and Customer Installation Interfaces – Asymmetric Digital Subscriber Line (ADSL) Metallic Interface." (American National Standards Institute 1998), (http://en.wikipedia.org/wiki/Asymmetric_digital_subscriber_line, http://ro.wikipedia.org/wiki/ADSL)

8. "Voice over Internet Protocol. Definition and Overview", International Engineering Consortium, 2007, (http://www.teliqo.com/voip/)

9. Booth, "Chapter 2: IP Phones, Software VoIP, and Integrated and Mobile VoIP", 2010,

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Voce_peste_IP, http://en.wikipedia.org/wiki/Voice_over_IP)

10. "VoIP Deployment for Dummies", Stephen P. Olejnicsak, Wiley Publishing, 2009

11. "VoIP for Dummies", Timothy V. Kelly, Wiley Publishing, 2005

12. http://en.wikipedia.org/wiki/Internet, http://ro.wikipedia.org/wiki/Internet,

http://en.wikipedia.org/wiki/Internet#History

13. "The World Wide Web Consortium (W3C)”, (http://www.w3.org/),

(http://en.wikipedia.org/wiki/World_Wide_Web, http://ro.wikipedia.org/wiki/World_Wide_Web)

14. http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_protocol_suite

15. http://ro.wikipedia.org/wiki/TCP/IP

16. "The World's Technological Capacity to Store, Communicate, and Compute Information", Martin Hilbert and Priscila López, (science journal), 2011, (http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Internet)

17. "A Short History of Internet Protocols at CERN", Ben Segal, 1995, (http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_World_Wide_Web)

18. http://en.wikipedia.org/wiki/ARPANET, http://ro.wikipedia.org/wiki/ARPANET

19. Andreessen Marc, NCSA Mosaic Technical Summary, National Center for Supercomputing Applications, 1993 (http://en.wikipedia.org/wiki/Mosaic_(web_browser))

20. "Tim Berners-Lee Longer Biography". World Wide Web Consortium, 2011, (http://en.wikipedia.org/wiki/Tim_Berners-Lee)

21. W3C, "World Wide Web Consortium (W3C) About the Consortium", 2009, (http://en.wikipedia.org/wiki/World_Wide_Web_Consortium, http://ro.wikipedia.org/wiki/World_Wide_Web_Consortium)

22. http://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_de_calculatoare, http://en.wikipedia.org/wiki/Computer_network

23. http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_access

24. http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_Service_Providers, http://ro.wikipedia.org/wiki/Furnizori_de_servicii_Internet

25. http://en.wikipedia.org/wiki/Wi-Fi

26. Glen Carty, Broadband Networking, McGraw Hill Osborne, 1997, (http://en.wikipedia.org/wiki/Broadband, http://ro.wikipedia.org/wiki/Broadband)

27. http://en.wikipedia.org/wiki/Cable_modem

http://hu.wikipedia.org/wiki/K%C3%A1belmodem

28. http://ro.wikipedia.org/wiki/UMTS, http://en.wikipedia.org/wiki/Universal_Mobile_Telecommunications_System

29. http://ro.wikipedia.org/wiki/GSM

30. Clint Smith, Daniel Collin, "3G Wireless Networks", 2000, (http://ro.wikipedia.org/wiki/3G, http://en.wikipedia.org/wiki/3G)

31. http://en.wikipedia.org/wiki/4G, http://ro.wikipedia.org/wiki/4G

32. http://en.wikipedia.org/wiki/Ethernet, http://ro.wikipedia.org/wiki/Ethernet

33. http://www.voip-info.org/

34. http://en.wikipedia.org/wiki/VocalTec

35. http://ro.wikipedia.org/wiki/H.323, http://en.wikipedia.org/wiki/H.323

36. http://en.wikipedia.org/wiki/User_Datagram_Protocol, http://ro.wikipedia.org/wiki/Protocolul_datagramelor_utilizator

37. http://en.wikipedia.org/wiki/Resource_Reservation_Protocol

38. http://en.wikipedia.org/wiki/Analog_telephony_adapter

39. http://en.wikipedia.org/wiki/Session_Initiation_Protocol, http://ro.wikipedia.org/wiki/SIP

40. http://en.wikipedia.org/wiki/Comparison_of_VoIP_software

41. http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_SIP_software

42. http://en.wikipedia.org/wiki/Softphone

43. http://en.wikipedia.org/wiki/Private_branch_exchange#Private_branch_exchange

44. http://en.wikipedia.org/wiki/IP_PBX

45. http://en.wikipedia.org/wiki/VoIP_VPN

46. Microsoft Technet. "Virtual Private Networking: An Overview, 2001, (http://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_privat%C4%83_virtual%C4%83, http://en.wikipedia.org/wiki/Virtual_private_network)

47. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pasarel%C4%83_(informatic%C4%83)

48. http://en.wikipedia.org/wiki/Gateway_(telecommunications)

49. http://en.wikipedia.org/wiki/VoIP_gateway

50. http://en.wikipedia.org/wiki/Carputer

51. http://www.3cx.com/voip/3cxphone/

52. https://play.google.com/store/apps/details?id=com.tcx.sipphone

53. https://itunes.apple.com/us/app/3cxphone-for-3cx-phone-system/id598888366

54. http://en.wikipedia.org/wiki/IOS

55. http://en.wikipedia.org/wiki/Android_(operating_system)

56. http://en.wikipedia.org/wiki/Mobile_app

57. * * *, 3CX Phone System Manual 11, 3CX, www.3cx.com, 2013

58. * * *, 3CX Phone System Brochure, 3CX, www.3cx.com, 2013

Anexa 1

Setările pentru submeniurile centralei telefonice

La Settings se găsesc mai multe submeniuri:

– Firewall Checker, face un test care verifică firewall-ul;

– Company Phonebook, este o carte de telefoane virtuală oferită de program;

– Phone Provisioning, aici se găsesc setări pentru telefon, fus orar, șabloane (templates) în funcție de telefon și firmware-uri pentru telefoane IP;

– Network, aici se poate configura rețeaua, porturile, STUN server, frewall-ul, 3CX Tunnel și IP-ul public;

– Security, setări de securitate, anti-hacking și listă cu coduri și țări permise;

– General, cuprinde setările generale de la muzica apelului în așteptare până la serverul mail, opțiuni de notificare și alte setări;

– Advanced, aici se găsesc o mulțime de setări avansate pentru conferințe, apeluri parcate și altele;

– Emergency Numbers, aici se pot seta numerele de urgență;

– System Prompts, aici se găsesc toate sunetele programului la diferite momente (de exemplu: busy, cancelled, error, etc.);

– Activate License, în cazul în care s-a achiziționat o versiune Pro sau Enterprise aicea se activează;

– Provisioning Templates, aici se pot viziona template-urile și de asemenea să pot edita;

– Number Blacklist, aici se poate introduce ID-ul apelantului care dorim să fie blocat.

Bibliografie