. Structuri de Personalitate Si Scheme Cognitive Disfunctionale Asociate Comportamentului Infractional la Adolescenti

CUPRINS

Introducere

Asocierea dintre personalitate și comportamentul delincvent a fost pe larg studiată, cercetările au arătat faptul că delincvenții și nondelincvenții diferă printr-o serie de trăsături de personalitate . Într-o analiză a literaturii Eysenck și Gudjonsson (1989) au constatat că una dintre cele mai importante dimensiuni de personalitate, P (psihopatia), a fost pozitiv corelată cu criminalitatea și comportamentul antisocial la copii, tineri, adulti. În această ordine de idei, cercetările au arătat si prezența altor tulburări de personalitate în rândul tinerilor delincvenți. Deși există un dezacord cu privire la rolul personalitații în dezvoltarea comportamentelor ciminale,se pare că există suficiente dovezi care susțin importanța personalității ca un construct central în teoriile criminalității și a comportamentelor antisociale.

Diferențele dintre infractori și noninfractori pe baza unor dimensiuni cheie ale personalității sunt larg documentate. Cercetătorii își îndreaptă atenția din ce în ce mai serios spre importanța profilelor de personalitate în rândul populației delincvente. O perspectivă asupra problemei susține că infractorii diferă mai mult prin gradul prin care se manifestă o tulburare de personalitate decât prin tipul acesteia. În rândul infractorilor, factorii de personalitate care se relaționează cu crima sunt aceeași, doar că aceștia diferă prin grad (scorurile medii) . Pentru Gottfredson și Hirschi(1969), trăsătura centrală de personalitate asociată cu un comportament infracțional este un nivel scăzut al auto-controlului și aceasta trăsătură este caracteristica tuturor infractorilor .

Infractorii și cei care au probleme în general cu justiția prezintă niveluri ridicate de inadaptare social-emoțională. Mulți infractori , în special minorii prezintă probleme asociate distresului (incluzând depresia , și stima de sine scăzută) și o reținere(în ceea ce privește auto-controlul si responsabilitatea) (Giddens, 2001).

Cercetarea complexă a fenomenului infracțional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicației stiintifice a mecanismelor și factorilor cu rol favorizant, permițând o fundamentare realistă a măsurilor generale și speciale orientate către prevenirea si combaterea manifestărilor antisociale.

Factorii externi nu acționează direct, nemijlocit și univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitătilor sale individuale, particularități ale căror rădăcini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalității și în cea mai mare măsura în antecedentele sale, în istoria personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncțional, un anumit mod de a acționa și reacționa în spațiul psihologic, în modul de a rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de integrare socială, care intra în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societații în care trăieste. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidentă atât personalitatea infractorului, cât și mecanismele interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșează trecerea la actul infracțional ca atare (Bridges, 1996).

Capitolul I

1. Efectul psihologic al încarcerării

1.1. Scopul închisorii.

Din punct de vedere istoric, încarcerarea s-a bazat pe principiul pedepsirii acolora care au nedreptațit societatea, pricinuindu-le suferințe ale corpului. În contrast cu acest concept, închiderea în închisoare în ziua de azi nu se referă la o forma acută de pedepsire corporală, ci la o metodată prin care se lucrează asupra minții și corpului unei persoane, prin 3 arii distincte, care includ: Pedepsirea; Descurajare; Reabilitare

Aceste trei arii distincte, când sunt unite în cadrul unui proces unic, intenționează să ajute societatea în a înlătura criminalii dintr-o poziție din care ar putea să-și desfașoare comportamente criminale, plasându-i într-o instituție care satisface necesitățile maselor, care au nevoie de protecție, și convingând infractorii că asemenea comportamente nu sunt benefice, iar în timp transformându-i în cetățeni productivi, care respectă legile, prin intermediul condiționării psihologice pozitive, iar care mai apoi vor putea fi reintegrați în societate (Tosh, 1982).

În teorie aceste concepte ar fi ideale -dar din păcate în realitate, o multitudine de experiențe psihologice negative apar în închisori, care nu duc la împlinirea acestui plan bine gândit.

Să începem prin a privi responsabilitățile și obiectivele închisorii-care de asemenea sunt trei la numar:

– Reținerea în condiții de siguranță a tuturor deținuților.

– Menținerea și îmbunătățirea stării de bine a tuturor deținuților.

– Îndeplinirea acestor scopuri cu o economie si o eficiență maximă.

Reținerea în condiții de siguranță se referă la închiderea deținuților, si controlul acestora în timpul în care le sunt permise momente de relaxare pentru a satisface nevoile de recreere, educație sau consiliere.Din păcate starea de bine și starea psihologică de libertate a deținuților nu depinde de educația primită în penitenciare, de momentele de recreere sau de consiliere, ci mai de grabă depinde de felul în care deținuții reușesc să trăiască și să relaționeze cu ceilalți deținuți , ceea ce este crucial pentru ei și totodată cel mai important. (Cragg, 1992)

Este ceea ce deținuții experimentează în lumea lor; este modalitatea prin care obțin satisfacție si evită efectele negative ale procesului de încarcerare, care în final va decide cum și dacă vor emerge (Johnson, 1996).

S-a recunoscut, prin simularea mediului penitenciar, că închiderea și izolarea au rolul de a deumaniza prizonierii, făcându-i să se simtă anonimi, producând sentimente negative din cauza rejecției și condamnării de către societate.

De asemenea , trebuie amintit că agresorii provin dintr-o societate în care posesia este strâns legată de concepția de avut personal în cele mai multe definiții culturale. Totuși în închisoare deținutii se găsesc trăind la un nivel apropiat de cel al subzistenței.

Pe lângă orice disconfort fizic adus, încarcerarea produce efecte mai profunde la nivel psihologic în procesul de adecvare personală,în special când e înconjurat de alți deținuți dintre care 20% prezintă deficiențe mentale si 5% sunt psihotici (Johnson,1996)

Întreaga structura a închisorii este bazată pe izolare si separatism.În primul rând deținutul este izolat de lumea exterioară, și de tot ceea ce i-a motivat săvârșirea unor infracțiuni. În al doilea rând deținuții sunt izolati unul de altul. În secolul 18 această concepție a fost dusa la extreme, când deținuții erau obligați să poarte măști care să nu le permită vizualizarea sau comunicarea în timpul exercițiilor. Această metodă e bazată pe principiul supunerii totale, iar în unele închisori chiar fiind folosită pentru a împiedica răspândirea unor boli (Tosh, 1982).

Uniformele joacă un rol important în distrugerea identitații de sine. Aceste uniforme repetitive duc la obținerea ideii de unificare cu ceilalți deținuți, la faptul că nu mai sunt unici, ci fac parte dintr-un întreg. Acest întreg simbolizează societatea.

În penitenciar acționează 3 tipuri de norme:

1. organizaționale – mecanismele de funcționare a instituției penitenciare;

2. acționale – regulile colectivității deținuților.

3. relaționale – modalitățile considerate cele mai eficiente în raporturile deținut – deținut, deținut – grup, deținut – personal.

În paralel cu aceste norme în penitenciar există și norme oficiale si neoficiale:

-oficiale- urmăresc atingerea obiectivelor instituției: productive, educative.

-neoficiale- care exprima generalizarea experienței dobândite de deținuți cu scopul de a crea relații si condiții suportabile pe parcursul executării pedepsei, acționând doar în interiorul grupului de deținuți.

Fiecare deținut are obligația de a respecta aceste norme si reguli. Nou venitului în penitenciar i se aduc la cunostință aceste regulamente. Aici cea mai mica greșeală este sancționată. Sancționarea variază în funcție de durata șederii, vechimea sa în penitenciar, starea de recidiva, vârsta deținutului, status-ul si rolul.

Pentru minori si deținuții tineri vița normativă pare mult mai ușoară, ei se asociază mai repede în calificarea într-o profesie, meserie folositoare. În prezent îi ajuta să se integreze în sistemul penitenciar. Personalul la fel ca și deținuții au un sistem de norme si valori prin care participa la viața orgazițională, explicit formulate la nivelul instituției penitenciare și legătura lor cu nevoile și aspirațiile fiecărui membru. (Tosh, 1982).

1.2. Efectele inchisorii

Închisorile sunt adesea scene ale violentei,brutalitații sau a stresului.Prizonierii se confruntă cu incidente violente și sunt mereu procupați de siguranța lor.Este o lume în care toți se tem.Nu este o frica fizică sau psihologică,este o problemă practică (Tosh, 1982).

Închisoarea urmărește reabilitarea criminalilor deși acest lucru nu este întotdeauna posibil.În schimb închisorile fac mai mult rău decât bine.Durerea încarcerarii este resimțită diferit de către prizonieri.Șocul simtit este de intensitate maximă mai ales pentru nou veniți.Aceștia sunt expuși la o nouă cultură,care este foarte diferită de cultura proprie.Apoi trebuie să păstreze legăturile cu exteriorul.Menținerea contactului cu familia și cu prietenii devine frustrantă.Prizonierii vor trebui să găsească modalitați de petrecere a timpului deoarece orele vor părea nesfârșite (Bartol & Bartol, 1994).

Pentru unii prizonieri sursa majoră a stresului va veni în urma ruperii contactului cu lumea exterioară, în special cu familia. De asemenea apare frica deteriorării persoanei. Implicarea personală este redusă la minim ,iar după cațiva ani în care li se va spune ce sa facă, iși vor pierde capacitatea de a lua decizii,de a face alegeri proprii.

Efectele psihologice resimțite sunt mai puternice la deținuții mai tineri cu vârste sub 22 de ani,aceștia fiind mai rezistenți la cultura penitenciarului,devenind mai ușor victime ale mediului,comparativ cu prizonierii mai în vârsta care adoptă o atitudine pasivă, de evitare. Dar s-a demonstrat că în timp,după șocul inițial resimtit , deținuții mai tineri tind să deprindă abilități de adaptare în conformitate cu mediul si cultura penitenciarului (Bartol & Bartol, 1994).

Pentru ca deținuții să supraviețuiască în închisoare trebuie îndeplinite anumite condiții. Trebuie îndeplinite nevoile de recreere care contribuie la bunăstarea psihologică,nevoia de intimitate și nevoia de securitate.Nevoia de libertate poate fi explorată prin minimalizarea restricțiilor și controlul mai strâns al deținutilor în același timp.

Studii clinice au demonstrat că închisoarea poate avea efecte devastatoare, ce pot conduce la apariția unui „sindrom psihotic” care include pierderi de memorie,pierderea abilității de întelegere,apatie , regresii infantile, lipsa de speranță și apariția unor tulburări psihotice ca obsesiile sau depresii majore.Aceste tulburări sunt adesea întâlnite la deținuții care sunt condamnați pe perioade lungi de timp, care au personalități instabile,care nu mai au capacitatea de a menține o legatură normală cu persoane din afara mediului penitenciar, sau care eșuează în a se integra în subcultura penitenciarului și de a stabili legături cu deținuții care deja sunt integrați (Harlambos & Holborn, 1995).

1.3. Problemele sociale ale privării de libertate

Problematica de bază a privării de libertate este însăși libertatea ca și condiție umană strict necesară care trage după , celelalte probleme legate de pedeapsa, intimidare, readaptare, factori facilitanți în apariția tuturor dificultaților detenției(Mays,1998).

Însuși penitenciarul este problema cea mai mare căcitenciarul este problema cea mai mare căci prin esența sa manifestă o mulțime de probleme. Nu se știe dacă privarea de libertate este un remediu eficient în tratarea criminalității. Susținerea și presiunea spre performanța si schimbare vine din mai multe direcții: psihologice, educative, morale, juridice.

Privarea de libertate înseamnă în primul rând, adaptarea la un nou mediu,de coexistentă în comun cu unele persoane diferite dupa nume, vârsta ,religie, temperament, caracter, origine națională, statul economic și social. Această adaptare apare ca o nevoie de integrare în noul colectiv, care va reprezenta singura lui realitate relevantă la momentul respectiv, fiind disperat, dezămagit părăsit de familie și de tot ceea era familiar.

Din punct de vedere cognitiv deținutii văd viata din penitenciar ca fiind ușoară, sunt multumiți, nu au remușcări și fac orice ca să-și atingă scopurile,recurg la abuzuri și la violență.

Recidiva este pentru formatori simbolul eșecului de reabiilitare,simbolul neputinței tratamentului penitenciar. Dacă într-o prima fază contactul cu penitenciarul este distrugător fizic, psihologic, social atunci cum e explicat fenomenul recidivă și mulți-recidiva?! Înseamnă că tratamentul a fost un eșec. Se cere astfel apariția unor noi forme de corecție care să împiedice apariția fenomenului de recidivă .

Un tratament special ar trebui să se acorde minorilor instituționalizați în școlile pentru minori. Trebuie accentuate formele de control social inițierea unor noi metode în educarea grupurilor sociale unde există tineri sau minori, să se ia măsuri de reeducare reinserție socială. Date fiind vârsta și caracteristicile specifice minorului reacția socială în raport cu persoana celor ce comit fapte antisociale, este și trebuie să fie diferită de cea a adulților. Minorul este în plin proces de formare și divinizare a procesului personalității, de maturizare socială și psihosocială ceea ce face ca diferențele exterioare restructurate și recuperative să fie mult mai adecvate și eficiente (Haralambos & Holborn, 1995).

Implicarea din ce în ce mai mare a minorilor și adolescenților în comiterea faptelor antisociale, vârsta tot mai scăzută a participanților proveniți din această categorie, și efectele faptelor lor în plan individual și social, necesită o mai mare atenție asupra fenomenului de delincventă juvenilă.

2.Delincvența juvenilă

2.1.Conținutul noțiunii de deviantă

Realitatea practică, precum și studiul literaturii de specialitate relevă faptul că fenomenele sociale, regăsite în conținutul conceptelor de devianță, delincvență, infracționalitate, criminalitate, preocupă tot mai intens nu numai specialiștii in domeniu, ci și factorii politici, guvernamentali, opinia publică, în general, atât pe plan intern, regional, cât și internațional.

Delincvența este un fenomen deosebit de complex, incluzând o serie de aspecte și dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă și culturală (Banciu, 1995 ).

Urmările acestor fapte, mai ales ale celor care intră sub incidența delincvenței, infracționalității și criminalității afectează, în cel mai înalt grad, valorile fundamentale ale societății, pe un plan mai larg, și ale persoanelor direct vizate, pe unul mai restrâns, respectiv drepturile și libertățile fundamentale ale omului, existența și buna funcționalitate a societății democratice și instituțiilor statului său de drept.

Devianța se referă la încălcarea normelor sociale; nu se limitează la normele legale, înglobând toate deviațiile posibile. Acest fenomen se poate înțelege numai într-un context social. Pe lângă aspectul negativ, ea poate fi uneori un fenomen reglator al vieții sociale. Devianța, desemnează distanțarea semnificativă de la normele de conduită acceptate într-un spațiu cultural determinat, într-o anumită societate și la un moment dat, are atât o semnificație negativă, disfuncțională, cât și una pozitivă, funcțională. În unele situații devianța facilitează funcționarea societății. Cei din afara rândurilor îi determină pe cei din “coloană” să fie mai uniți. Altfel spus, devianța consolidează conformarea, sancționează, certifică normalitatea. (Banciu D., Rădulescu S. M., 2002).

După criteriul statistic, devianța este o abatere semnificativă de la media comportamentelor membrilor grupului sau ai societății. Media sugerează „omul mediu”, căci „tipul normal se confundă cu tipul mediu.” (Durkheim, 1974, p. 105)

Putem spune că devianța reprezintă un tip de comportament care se opune celui mediu, normal, convențional sau conformist, prin încălcarea unor norme scrise sau nescrise ale societății. Atunci când este vorba de încălcarea unei norme nescrise, putem vorbi de o devianță tolerată, în sensul că societatea nu consideră că aceea abatere este atât de periculoasă încât să o sancționeze prin lege. Privită istoric, o astfel de devianță are o mare relativitate și variabilitate, având un statut similar frumuseții: există numai în ochii celui ce o privește. Am putea spune că nu condamnăm un comportament pentru că este deviant, ci este deviant pentru că îl condamnăm (Rădulescu, 1994).

În Dicționarul de sociologie coordonat de Boudon ș.a., (1996, p. 78) la termenul delincvență suntem trimiși la crimă și devianță. La crimă găsim definiția lui Durkheim „comportament pe care legea este autorizată să-l sancționeze”, iar la devianță „transgresiune, identificată ca atare și sancționată, a normelor în vigoare într-un sistem social dat”. În primul caz se vorbește de încălcarea legii – ceea ce sugerează un aspect juridic al problemei, iar în cel de-al doilea se vorbește de normă – ceea ce sugerează un aspect social.

2.2.Conținutul noțiunii de delincvență juvenilă.

Delincvența se referă la încălcarea normelor legale, a legilor scrise. Aceasta are o dimensiune statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă și culturală (Butoi 1997).

Delincvență poate fi de trei tipuri:

reală: se referă la toate actele și faptele antisociale interzise prin lege, indiferent dacă sunt descoperite sau pedepsite.

descoperită: doar acele fapte care sunt descoperite.

judecată: doar cea sancționată conform normelor legale.

Conceptul de „delincvență juvenilă" cuprinde două noțiuni distincte: conceptul de delincventa și conceptul de juvenil(Aramă, 1997). Deși ambii termeni au intrat în limbajul curent și par să aibă semnificații bine determinate și univoce, ei sunt folosiți adesea cu înțelesuri diferite, nu numai în vorbirea curentă, ci și în limbajul științific. Adică, lipsa unei definiții unanim acceptate constituie o sursă de confuzii, care poate distorsiona rezultatele investigațiilor criminogene. Termenul de "delincvență juvenilă" nu se întâlnește nici în legislația penală din țara noastră, nici în dreptul pozitiv din alte state. El este o creație a doctrinei penale și a teoriilor criminologice sau sociologice, în încercările lor de a grupa o serie de infracțiuni în funcție de criterii de vârstă, consolidându-se în mod justificat, că faptele penale prezintă o serie de particularități determinate de nivelul de maturitate biologică, cu precădere mintală a subiectului activ al infracțiunii.

Delincventa juvenilă reprezintă un fenomen ce include totalitatea încălcărilor de norme sociale săvârțite de către tinerii sub 18 ani, încălcări sancționate penal (Popescu-Neveanu, 1978). Ea se referă așadar la activitățile ilegale comise de copil sau adolescent (Henggeler, 1989).

În limba latină verbul "delinquere" avea accepția de "a greși", "a scăpa din vedere", "a lipsi" (subiectul "delictul" semnifica, în primul rând, "greșeală").

Abordarea psihologică a acestei noțiuni încearcă să se explice în ce măsură individul dispune de o capacitate intelectuală, afectivă și volitivă, capabilă să mențină un echilibru între interesele, nevoile și aspirațiile sale, precum și a mijloacelor legitime de realizare a acestora. Din această perspectivă, criminalul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societății în care trăiește. Prin urmare, se încearcă a fi scoase în evidență atât personalitatea delincventului, cât și mecanismele interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșează trecerea la actul delincvent.(Rotaru.O, 2005).

Caracteristicile individuale ale adolescenților care țin de comportamentul delincvențial includ factori cognitivi cum ar fi Q.I. și judecățile morale, precum și aspecte ale competenței sociale, incluzând abilitățile sociale, abilitățile în rezolvarea de probleme și imaginea de sine (Henggeler, 1989).

Abilitățile intelectuale scăzute predispun copiii la dificultăți de adaptare școlară și fiecare dintre acestea este asociată cu un comportament delincvent. Abilitățile intelectuale scăzute sunt asociate cu dificultăți psihosociale, delincvența crescută reprezentând o manifestare a acestor dificultăți (Rutter & Giler, 1984).

Există cercetări (Henggeler, 1989) care atestă faptul că minorii delincvenți posedă o deficiență morală care-i împiedică să înțeleagă ce e bine și ce e rău și că limitele acestei aprecieri rămân la latitudinea lor.

În opinia criminologilor francezi, impulsurile și instinctele antisociale coexistă în același individ, alături de cele sociale, într-o formă mai mult sau mai puțin latentă. Astfel, J. Pinatel (1971) susține în lucrarea "Teoria personalității criminale" că diferența dintre personalitatea delincventului și nondelincventului rezidă în gradul diferit de intensitate a anumitor trăsături specifice. De aceea, "trecerea" la comiterea delictelor, care se produce mult mai rapid în cazul delincventului, se datorează anumitor trăsături ce caracterizează personalitatea acestuia, și anume: egocentrismul, agresivitatea, labilitatea, indiferența afectivă, indiferența morală.

Unii psihologi sunt tentați să considere delincvența ca o formă de "ajustare" a unei inferiorități fizice sau a unei frustrații, ceea ce generează predispunerea individului către agresivitate și violență. De aceea capacitățile funcționale ale indivizilor urmează a fi apreciate numai în raport cu standardele normative, iar imposibilitatea de a respecta aceste reguli trebuie asociată controlului motivațiilor individuale și responsabilității individului implicat în actul antisocial (Hirschi, 1969).

Transgresând normele și valorile sistemului social, individul poate fi, deci, atât o persoană insuficient maturizată sub raport social sau neintegrată social, cât și o persoană care refuză sau nu poate să se supună normelor juridice ale colectivității. Conform acestei perspective, comportamentul delincvent se datorează fie unor dificultăți care-l împiedică pe individul respectiv să acționeze conform prescripțiilor normei, fie existenței unei personalități perfecte, normele căreia sunt incompatibile cu standardele de normalitate și moralitate ale grupului sau colectivității din care face parte .

2.3. Genuri de infracțiuni comise de către minori

În procesul socializării, minorul operează relațional cu atitudini adoptate după modelul oferit de mediul social. Prin repetare, atitudinile sale se consolidează și se organizează în comportamente ce se pot modifica în funcție de motivație și interes. Psihologic, manifestarea exterioară a comportamentului apare ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale persoanei.

Debutul infracțional al minorului este greu de precizat. Acesta capătă semnificație într-un anumit context familial, școlar, social, reprezentând o perturbare a raportului relațional al copilului cu obiecte sau persoane, constituind întotdeauna un răspuns la atitudinea altora. La vârsta preșcolară încep să apară manifestări cu adresă relativ conturată. Ele apar cu precădere în mediul familial și pot lua expresia unei ostilități la adresa unora dintre membrii familiei, ostilitate obiectivată în gesturi de neascultare, deteriorare sau distrugere de obiecte, impolitețe, obrăznicie, uneori chiar injurii și loviri etc (Pitulescu, 1995).

La vârsta școlară pot să apară tulburări de comportament, cu semnificație morală, care merg de la forma preinfracțională până la cea infracțională propriu-zisă. Chiar dacă minorii nu comit în toate cazurile acte cu caracter antisocial, comportamentul lor indezirabil, atitudinile lor în dezacord cu exigențele școlare, lasă deschisă ori grăbesc această posibilitate. La această vârstă încep să apară unele conduite discordante: nesupunerea, obrăznicia față de profesori, violența față de colegi, absenteismul, minciuna, fuga și vagabondajul, furtul etc.

În ceea ce privește infracțiunile de furt din avutul public și privat, numărul deosebit de mare al acestora, diversitatea modurilor de operare, mărimea grupurilor de minori și valoarea pagubelor, presupune o analiză cauzală mai atentă. Este de remarcat faptul că, în timp ce furturile în dauna avutului public înregistrează o ușoară tendință de scădere, cele din avutul particular cresc (Pitulescu, 1995). Principala explicație a acestor tendințe constă în creșterea patrimoniului privat al unor persoane fizice după anul 1990, prin achiziționarea de bunuri și valori care suscită interesul minorilor.

Infracțiunile de furt comise de minori au anumite particularități, astfel:

furturile săvărșite de minori se disting în primul rând prin valoarea mai redusă a bunurilor furate. Ei sustrag obiecte mici și ușor vandabile (radiocasetofoane, casete audio și video, minicalculatoare etc.), manifestând o anumită predilecție pentru furtul dulciurilor, țigărilor fine și chiar băuturilor;

manifestă multă fantezie și ingeniozitate în comiterea furturilor, pătrund prin locuri inaccesibile unui infractor major;

de regulă nu folosesc instrumente sau dispozitive specifice spărgătorilor profesioniști, ci improvizează și utilizează mijloace găsite întâmplător;

în foarte puține situații devin violenți; în condițiile în care sunt descoperiți de cele mai multe ori folosesc fuga;

nu manifestă prea multă grijă pentru a-și proteja urmele, ceea ce duce la descoperirea lor rapidă;

infractorii minori manifestă multă precipitare în a se debarasa de bunurile furate, astfel încât pot fi întâlniți la scurt timp după comiterea faptei, oferind spre vânzare bunurile însușite, la prețuri derizorii;

de obicei, furturile sunt comise prin participarea mai multor minori conduse adesea de infractori recidiviști.

După anul 1990 se manifestă o creștere a infracțiunilor comise de minori(Pitulescu, 1995), îndreptate asupra vieții și integrității persoanelor (omor, tentativele de omor și lovirile cauzatoare de moarte). Cea mai mare parte din aceste infracțiuni au fost săvârșite în grup, având ca mobil jaful, violul etc. De obicei sunt vizate persoane vârstnice, lipsite de apărare, care locuiesc în case izolate. Anterior săvârșirii infracțiunii, se remarcă o anumită predispoziție a minorilor spre consumul de băuturi alcoolice sau spre inhalarea unor substanțe halucinogene.

O altă categorie de infracțiuni cu violență care a înregistrat o evoluție constant ascendentă este cea a tâlhăriilor. Se constată că tot mai multe infracțiuni de acest tip sunt săvârșite de minori constituiți în grupuri, care, noaptea sau ziua în diferite medii și locuri acționează cu violență asupra unor persoane presupuse sau studiate că ar poseda bani sau bunuri de valoare. Uneori tâlhăriile săvârșite de minori se soldează cu obținerea unor sume derizorii sau bunuri de mică valoare, dar împotriva victimelor se folosește o violență extremă. Tâlhăriile sunt comise mai mult în mediul urban și pe stradă decât în mediul rural sau în imobile, uneori participând și infractori majori (Pitulescu, 1995).

Infractorii minori care acționează în mediul urban au posibilitatea de a recepționa experiența negativă cu mult mai repede decât cei din mediul rural, datorită multitudinii locurilor și mediilor favorabile săvârșirii de infracțiuni. Minorii frecventează barurile, sălile de jocuri mecanice, locurile aglomerate, cinematografele, sălile de sport, practică jocurile de noroc, având astfel posibilitatea să-și studieze victimele și să comită furturi din buzunare, furturi de bagaje, furturi din autoturisme, iar în timpul nopții chiar tâlhării.

Minorii infractori din mediul urban se cunosc între ei, se asociază în grupuri, cunosc gazdele de infractori la care uneori dorm și prin intermediul cărora valorifică bunurile provenite din infracțiunile comise. La aceste grupuri acționează și minorii fugiți din școlile de reeducare, centrele de primire, școlile ajutătoare, casele de copii etc. De cele mai multe ori locuiesc în condiții insalubre la câte un minor fără familie sau unde există familii dezorganizate, alcoolice, cu părinți infractori, foști condamnați etc. Constituirea în grupuri se realizează pe bază de amiciție (cartiere, străzi etc.), pe bază de legături infracționale anterioare. Se constituie și în grupuri mixte minori-adulți, conduse de lideri periculoși cu experiență infracțională.

2.4.Răspunderea penală a minorilor conform legislației autohtone

Răspunderea penală este asociată responsabilității subiectului.Responsabilitatea exprimă actul de angajare a individului în procesul interacțiunii sociale, prin asumarea consecințelor faptelor sale.Responsabilitatea unei conduite presupune un aspect intelectiv și unul volitiv. Aspectul intelectiv presupune capacitatea individului de a înțelege pericolul faptei comise și urmările ei, iar aspectul volitiv exprimă capacitatea individului de a voi comiterea faptelor în vederea unor scopuri. În absența acestor două elemente ne aflăm în prezența iresponsabilității penale, care poate fi stabilită în urma expertizei medico-psihiatrice care trebuie să stabilească discernământul. În teoria și practica penală, caracterul infracțional al unei fapte (Cod Penal, art. 17, al.1) include în mod cumulativ trei componente:

1. Incriminarea – fapta să fie prevăzută de legea penală;

2. Vinovăția – fapta să fie comisă cu vinovăție;

3. Pericolul social – fapta să prezinte pericol social.

Lipsa oricăreia dintre aceste trei componente conduce, pe cale de consecință, la excluderea caracterului penal al faptei. Prin degrevare de la acest principiu există situații care pot conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei (excluzând implicit infracțiunea și răspunderea penală): legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică și morală, cazul fortuit, beția completă involuntară, eroarea de fapt, iresponsabilitatea și minoritatea făptuitorului (art. 44-45 Cod Penal).

Vinovăția este legată de noțiunea de discernământ, prezența sau absența acestuia putând duce la exonerarea sau sancțiunea penală.

Stabilirea lipsei de discernământ se face pe baza expertizei medico-legale psihiatrice într-un institut de specialitate la cererea judecătorului, care nu este obligat să accepte concluziile expertizei; sarcina dovedirii discernământului revine acuzării. Rezultă că noțiunea de discernământ este exclusiv un concept psihiatric și judecătoresc, deși, în opinia noastră, el este, de fapt, psihologic. Simplu spus, discernământul reprezintă capacitatea persoanei de a conștientiza consecințele acțiunilor sale într-un context axiologic, moral și civic, adică în raport cu binele și răul, cu permisul și interzisul.

Limitele de vârstă în care minorul este, din punct de vedere juridic, susceptibil de a avea discernământ reprezintă o convenție, căci în realitate putem constata existența discernământului faptei antisociale la minori sub 14 ani, deși prezumția legală este cea de inexistență absolută a lui, după cum există situații de lipsă a discernământului după 16 ani, când prezumția legală este cea a existenței absolute a acestuia. Stabilirea discernământului se face, cu unele excepții, post factum, a posteriori, după un anumit timp de la comiterea faptei, ceea ce relativizează precizia stabilirii acestuia, căci de multe ori, tocmai ancheta asupra minorului îl face pe acesta să conștientizeze consecințele acțiunilor sale.

De menționat că lipsa de discernământ a minorului înlătură sancțiunea penală asupra lui, dar nu exclude răspunderea civilă a persoanelor care aveau minorul în supraveghere.

Pedeapsa se aplică „numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului” (Cod Penal, art. 99, alin. final). Pentru minori, pedepsele, amenda și închisoarea, sunt reduse la jumătate în comparație cu sancțiunea adultului, iar minimul sancțiunii nu poate depăși 5 ani, cum este cazul pentru infracțiunea pentru care legea prevede detenție pe viață, în cazul minorilor aplicându-se închisoare de la 5 la 20 de ani. Minorilor nu li se pot aplica pedepse complementare, iar faptele comise în timpul minoratului nu atrag după sine decăderi din drepturi.

Măsurile educative sunt sancțiuni speciale pentru minori, aplicate cu scopul de a îndrepta conduita acestora, prin educare și reeducare. Potrivit legislației române (Cod Penal, art. 101), în această categorie intră: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare și internarea într-un institut medical-educativ.

Mustrarea „constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârșite, în sfătuirea minorului să se poarte în așa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i totuși atenția că, dacă va săvârși din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă” (C.P., art. 102 c).

Libertatea supravegheată urmează în ordinea gravității mustrării și constă în a lăsa minorul în libertate, sub atenta supraveghere a unei persoane desemnate de instanța de judecată, în scopul îndreptării comportamentului. Supravegherea poate fi încredințată părintelui sau tutorelui, dacă instanța apreciază că aceștia îndeplinesc condiții satisfăcătoare; instanța decide dacă se impun anumite obligații, cum ar fi să nu intre în contact cu anumite persoane, să nu frecventeze anumite locuri, să presteze o muncă neremunerată într-o instituție de interes public; dacă minorul se sustrage supravegherii sau nu se supune îndrumărilor, măsura poate fi revocată, dispunându-se măsura privativă de libertate a internării într-un centru de reeducare.

Internarea în centru de reeducare este dispusă pentru minorii care au săvârșit fapte cu grad de pericol social ridicat, față de care celelalte două măsuri sunt considerate insuficiente. Măsura nu poate dura, de regulă, decât până la vârsta de 18 ani, instanța putând prelungi internarea pe o durată maximă de 2 ani, dacă acest lucru se consideră a fi necesar. Instanța poate dispune eliberarea minorului înainte de a deveni major dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centru de reeducare, dacă minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Internarea într-un institut medical-educativ este o măsură privativă de libertate, similară internării într-un centru de reeducare, aplicată minorilor care, din cauza stării lor fizice sau psihice, au nevoie de tratament medical și de un regim special de educație; dacă motivul medical al internării în institut a dispărut (prin vindecare), instanța poate propune internarea minorului într-un centru de reeducare.

3. Personalitatea delincventului minor

3.1.Factori implicati in determinarea comportamentului infractional la minori

Cu toată complexitatea fenemenologică, factorii implicați în determinarea comportamentului infracțional la minori pot fi impărțiți în două categorii:

factori individuali, de personalitate.

factori externi, sociali.

Din prima categorie fac parte: particularitățile și structura somato-fiziologică și neuro-psihică, structura psihologică particulară a minorului, posibilitățile intelectuale, particularitățile afectiv-temperamentale etc. În a doua categorie se includ factorii de ordin familial, socio-afectivi și educaționali, socio-culturali, economici.

Acești factori nu acționează unilateral, individual, ci concentrat, delincvența fiind rezultatul interacțiunii acestora. Studii efectuate (Dragomirescu, 1980) au stabilit că factorii implicați în apariția devianței comportamentale a minorilor au următoarea pondere: 31,20% cei de ordin individual, de personalitate, 25% cei de ordin extern, sociali și 43,8% combinați, care subliniază caracterul de concurare și potențare reciprocă a condițiilor care duc la decompensarea pe fondul evident al inadaptării. Factorii psihici trezesc nevoi, dorințe și planuri mintale, care apoi urmează a fi puse în aplicare.

Factorii psihici și morali, alături de cei biologici și sociali, au o pondere grea în etiologia crimei, menționează cercetătorul H. Mannheim(2002). E de remarcat că aceste categorii de factori sunt inseparabile în orice crimă, bineînțeles, cu o pondere specifică fiecărei categorii. Astfel, în unele cazuri, factorii fizici și fiziologici pot fi determinanți, în timp ce în alte situații importanță pot avea factorii sociali sau cei psihici. Mai mult, în opinia cercetătorului H. Mannheim(2002), de cele mai dese ori factorii psihici sunt mai importanți decât ceilalți, deoarece atât factorii fizici, cât și cei sociali pot acționa numai dacă mai întâi trec prin factorii psihici, numai dacă factorii sociali și cei fizici sunt interiorizați și însușiți de factorii psihici.

Prin urmare, este oportună studierea factorilor psihici în vederea stabilirii rolului și locului lor în etiologia crimei, cu atât mai mult cu cât în ultimele decenii în lucrările de criminologie acestora li se acordă o atenție sporită. Criminologia trebuie să țină seama de datele furnizate de știința psihologică, conform căreia factorii psihici se împart în trei categorii, și anume:

factori motivaționali (trebuințe, mobiluri, tendințe, emoții, dorințe etc.), aceștia fiind factorii propulsivi, determinanți în acțiune, inclusiv în crimă;

factori cognitivi, de cunoaștere (perceptivi, reprezentativi, imaginativi, intelectivi), aceștia fiind factorii orientativi, de cunoaștere a situației și a mijloacelor de comitere .

factori conativi,de punere în aplicare a dorințelor și a ideii de comitere a crimei.

Din perspectiva psihanalitică factorul determinant al dezvoltării ulterioare a personalității criminale îl constituie afectivitatea părinților. Același lucru este sugerat de Abrahamsen în lucrarea sa "Situația încordată în familie – cauza principală a conduitei delictuoase", în care argumentează că un copil devine delincvent fie din cauza că în familie nu i s-a acordat atenție și el, devenind matur, încearcă să atragă atenția asupra sa prin delicte, fie că în familie a fost prea tutelat, protestele sale împotriva tutelei manifestându-se mai târziu prin delicte (amintim că aceleași idei le găsim în "teoria ființei supraumane lipsite de supraeu" a lui Aichhoron.

Factorii care au o creștere semnificativă a delincvenței juvenile sunt în general de ordin economic, social, cultural etc. Afectarea generală a condițiilor de viață le determină pe unele persoane să caute soluții de obținere a unor venituri compensatorii prin care să-și poată ameliora condițiile de existență, folosindu-se de căi ilegale. Are loc o diminuare a autorității și funcției de control social al familiei. Se conturează tot mai pregnant apariția unor stări permisive accentuate față de comportamentele deviante ale minorilor. Permisivitatea în asociere cu indiferența față de viitorul propriilor copii, influențează negativ personalitatea acestora, determinându-i chiar să comită acte infracționale (Rotaru, 2000).

3.2. Caracteristicile personalității infractorului

Cercetarea complexă a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicației stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentarea realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale

Factorii externi nu acționează direct, nemijlocit asupra individului, ci prin filtrul particularităților sale individuale, particularități ale căror rădacini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalității și în cea mai mare măsura în antecedentele sale, în istoria personală. (Banciu, 1992). Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncțional, un anumit mod de a acționa și reacționa în spatiul psihologic, în modul de a rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu.

3.2.1. Inadaptarea socială

Este evident că orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recrutează întotdeauna devianții, sunt elemente a căror educație s-a realizat în conditii neprielnice și în mod nesatisfăcător. Anamnezele făcute infractorilor arată că, în majoritatea cazurilor, aceștia provin din familii dezorganizate (parinți decedați, divortați, infractori, alcoolici etc.) unde nu exista condiții, pricepere sau preocupare necesară educării copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al părintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se dă atenția cuvenită normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezultă din influența necorespunzatoare a mediului duc la înrădacinarea unor deprinderi negative care, în diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducând la devianța si apoi la infractiune.(Bus,1997)

3.2.2 Duplicitatea comportamentului

Conltient de caracterul distructiv al actului infractional, infractorul lucrează în taină, observă, plănuiește și execută totul ferit de ochii oamenilor, în general și ai autorităților în special. Reprezentând o dominantă puternică a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natură, care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracțională, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupări de o alta natura decât cele ale “specialitatii” infracționale. Acest “joc” artificial ii denaturează actele și faptele cotidiene, făcandu-l ușor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tăinuirii, a “vieții duble”, ii formează infractorului deprinderi care îl izolează tot mai mult de societate, de aspectul normal al vieții.

3.2.3. Imaturitatea intelectuală

Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert delincventa de nondelincventa. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor în fapt.

3.2.4. Imaturitatea afectivă

Constă în decalajul persistent între procesele cognitive și afective, în favoarea celor din urmă. Datorită dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivă duce la o rigiditate psihica, la reacții disproporționate, predominând principiul plăcerii în raport cu cel al realității. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plâns, crize etc.) pentru obținerea unor plăceri imediate, minore și uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventă fața de problemele reale și importante, este lipsit de o poziție critică și autocritică autentică, este nerealist, instabil emoțional. Imaturitatea afectivă asociată cu imaturitatea intelectuală predispune infractorul la manifestări și comportamente antisociale cu urmări deosebit de grave(Bus,1997).

1. Instabilitate Emotiv-Acțională: Datorită experienței negative, a educației deficitare primite în familie, a deprinderilor și practicilor antisociale însușite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-acțional, un element care în reacțiile sale trădeaza discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanța în reacții fața de stimuli. Această instabilitate este o trăsatură esențială a personalității dizarmonic structurată a infractorului adult sau minor, o latură unde traumatizarea personalității se evidențiază mai bine decât pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotivă face parte din stările de dereglare a afectivității infractorilor care se caracterizează prin: lipsa unei autonomii afective, insuficientă dezvolatre a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emoțiilor și sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacități de autoevaluare si de evaluare adecvată, la lipsa de obiectivitate față de sine și față de alții.

2. Sensibilitatea deosebită: Anumiți excitanți din mediul ambiant exercită asupra lor o stimulare spre acțiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reacțiilor acestora. Pe infractor il caracterizează lipsa unui sistem de inhibiții elaborat pe linie socială, aceasta ducând la canalizarea trebuințelor și intereselor în direcție antisocială. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecințe, duce la mobilizarea excesivă a resurselor fizice si psihice(Bus,1997)

3. Frustarea: Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalității în mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstrucționării satisfacerii unei trebuințe, a deprivării subiectului de ceva ce ii aparținea anterior. Frustrarea este, de fapt, experiența afectivă a eșecului, trăirea mai mult sau mai putin dramatică a nereușitei.

Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau situația frustrantă în care apar obstacole și relații privative printr-o anumită corelare a condițiilor interne cu cele externe; b) starea psihică (trăiri conflictuale, suferințe cauzate de privațiune etc.); c) reacțiile comportamentale, efectele frustrării .

Infractorii reacționează diferențiat la situațiile frustrante, de la abținere (toleranța la frustrare) si amânare a satisfacției pâna la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendința să-și piardă pe moment autocontrolul acționând haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmări antisociale grave.

4. Complexul de inferioritate: Complexul de inferioritate reprezintă o structură dinamică inconștientă, înzestrată cu mecanisme de autoreglare, reprezentând reacția împotriva existenței, la nivelul întregii structuri a personalității, a unei surse permanente de dezechilibru .Din punct de vedere comportamental, complexul este un altgoritm, o strategie a subiectului când acesta nu reușește să reducă o tensiune psihică, ci o fixează.

J.Pinatel (1971) arată că la majoritatea marilor delincvenți există un nucleu al personalității ale cărui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă.

Pentru infractor, complexul de inferioritate reprezintă o stare pe care acesta o resimte ca un sentiment de insuficiență, de incapacitate personală. Uneori complexul de inferioritate se cristalizează în jurul unor caracteristici personale considerate neplăcute, a unor deficiențe, infirmități reale sau imaginare fiind potențate și de către disprețul, dezaprobarea tacită sau exprimată a celorlalți. Complexul de inferioritate incită adesea la comportamente compensatorii, iar în cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial .

5. Egocentrismul:Reprezintă tendința individului de a raporta totul la el însuși, el și numai el se află în centrul tuturor lucrurilor și situațiilor. Atunci când nu-și realizează scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator și chiar despotic. Egocentricul nu este capabil să vadă dincolo de propriile dorințe, scopuri, interese. Este un individ incapabil să recunoască superioritatea și succesele celorlalți, se crede permanent persecutat, consideră că are întotdeauna și în toate situațiile dreptate. Își minimalizează defectele și insuccesele, iși maximizează calitațile și succesele, iar atunci când greșește în loc să-și reconsidere poziția, atacă virulent(Bus,1997).

6. Labilitatea: este trăsătura personalității care semnifică fluctuația emotivitații, capriciozitatea și ca atare o accentuată deschidere spre influențe. Infractorul nu-și poate inhiba sau domina dorințele, astfel că acțiunile sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emoțională presupune o insuficientă maturizare afectivă, individul fiind robul influențelor și sugestiilor, neputând să-și inhibe pornirile și dorințele în fața pericolului public și a sancțiunii penale. Nu realizează consecințele pe care le aduce actul criminal.

7. Agresivitatea: reprezintă un comportament violent și destructiv orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Agresivitatea se referă la toate acțiunile voluntare orientate asupra unei persoane sau asupra unui obiect, acțiuni care au drept scop producerea, într-o forma directă sau simbolică, a unei pagube, jigniri sau dureri (Ranschburg, 1979). Agresivitatea rezidă în acele forme de comportament ofensiv, consumate pe plan acțional sau verbal, care în mod obișnuit constituie o reacție disproportionată la o opoziție reală sau imaginară (Bogdan, 1983). Deși există și o agresivitate nonviolentă, de cele mai multe ori agresivitatea presupune atac deliberat, ofensivă directă, cu adresa țintită, punere în pericol etc. Agresivul nu așteaptă ca situația conflictuală să apară, ci caută să o provoace, uneori chiar printr-o acțiune de avertisment. El atacă intens și numai la un pericol iminent fuge. Agresivitatea este un fenomen de convertire comportamentală spre o acțiune automată, neelaborată, persoana decăzând din nivelul autodeterminarii morale.

La infractor agresivitatea apare fie in situații frustrante, fie atunci cand acesta comite infracțiuni prin violentă. Agresivitatea și violența nu pot fi separate de alte trăsături ale personalității infractorului. Astfel agresivitatea este strâns legată nu numai de intolerantă la frustrare, ci și de forța exacerbată a trebuințelor polarizate în plăcerea de a domina. Agresivitatea și violența infractorilor este declanșată ușor și datorită lipsei sentimentului de culpabilitate si tendinței de a considera actele lor drept legitime.

8. Indiferența afectivă:este strâns legată de egocentrism. Ea se caracterizează prin lipsa emoțiilor, a sentimentelor și a empatiei, respectiv, incapacitatea infractorului de a întelege nevoile și durerile celorlalți, prin satisfacția resimțită fața de problemele altora. Indiferenta afectivă redă în fond stările de inhibare și dezorganizare emoțională. Aceasta latură a personalității infractorului se formează de la vârste timpurii, fiind una dintre principalele carențe ale procesului socializării, un rol important deținându-l în acest plan funcționarea defectuoasă a structurii familiale, precum și stilul educațional adoptat în cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este conștient de propria-i stare de inhibare emotională, ceea ce explică atat calmul cât si sângele rece cu care sunt comise o serie de infracțiuni de o violență extremă. Legătura strânsă dintre indiferența afectivă si egocentrism constă în faptul că infractorului ii este străin sentimentul vinovației, al culpabilității.

Aceste componente ale personalității criminale se pot întâlni și la celelalte persoane, însă la acestea nu sunt elemente dominante ale personalității, nu au consistența și frecvența întâlnită la delincvenți. Diferența dintre nondelincvenți și delincvenți rezidă în pragul delincvențial. Astfel, delincventul format, recidivistul, în opoziție cu nedelincventul sau cu delincventul ocazional, nu asteaptă ivirea unei situații propice, a unei incitații exterioare, ci provoacă el insuși ocaziile în care apoi operează. Cu cât trăsăturile personalității criminale sunt mai intense, cu atât facilitează trecerea la actul infracțional.

Infractorul are o personalitate psiho-morala deficientă. Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care îl posedă, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic să desfașoare o muncă socială susținută. Aceasta incapacitate este dublată de atitudinea negativă fața de muncă, față de cei ce desfășoară o activitate organizată, productivă. Nu se poate spune însă că aceasta atitudine, că aceasta incapacitate fizică este generată de deficiențe ale voinței. Procesele volitive funcționează la ei în mod normal, conținutul lor se îndreaptă spre acțiuni conflictuale în raport cu societatea, spre acțiuni antisociale

Atitudinea negativă față de munca, lipsa unor preocupări susținute care să dea un scop mai consistent vieții, provoacă la ei o stare de continuă neliniste, de nemulțumire de sine, o continuă stare de irascibilitate. Această neliniște alimentează tendința, elaborată în cursul vieții lor, spre vagabondaj și aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizează activitatea infracțională. Faptul că în decursul activităților, infractorii iși constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori săracie de idei sau lipsa imaginației creatoare, dar în același timp mai probabil o specializare superioară, fapt ce contrazice teoria despre inteligența nativă, specifică a infractorilor (Bus 1997).

Analizând modul lor de lucru, ajungem să recunoștem că este vorba, în cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variații pe acelasi motiv fundamental. Cu toate acestea, măiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum si o dexteritate deosebită ce se dobandește pe baza unui antrenament îndelungat. Trăind în conflict cu societatea și acționând mereu împotriva ei, prin succesele obținute în activitatea infracțională devin încrezuți, orgolioși, supra apreciindu-se și ajungând la manifestări de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu în continuă apărare legitima fața de societatea care refuză sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital și în acelasi timp și o trăsătura fundamentală a caracterului său este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrângeri social-morale, lipsa unor valori etice către care să tindă, il fac pe infractor indiferent fața de viitor, îi împrumută o atitudine de totală nepăsare fața de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovadă, reprezintă de fapt insensibilitate, indiferență în urma tensiunii continue, în urma obisnuinței de a fi mereu în pericol. Egoismul elimină complet orice urmă de compasiune, și ca urmare poate duce la acte de mare cruzime. Se remarcă sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forța mobilizatoare majoră, constituind resortul care îl impinge spre acțiune.

3.3.Importanța studierii personalității cu scopul prevenirii actelor infracționale

Eficacitatea preîntâmpinării anumitor infracțiuni depinde de cunoașterea optimă a personalității criminalului, deoarece personalitatea reprezintă catalizatorul cauzelor săvârșirii infracțiunilor.

Personalitatea criminalului minor, fiind una dintre problemele de bază ale criminologiei, reprezintă în același timp una dintre cele mai complicate probleme ale acestei științe.

Astfel, soluționarea întrebării privind personalitatea infractorului minor, specificul ei și rolul ei în săvârșirea infracțiunii este în funcție de condițiile socio-istorice, de cerințele practicii sociale și de nivelul dezvoltării științei(Bahnaru,1991).

Aceste elemente psihice și fizice la criminali sunt uneori mai puternice, de exemplu, impulsurile (agresivitatea, sexualitatea), iar alteori mai slabe (voința, stăpânirea de sine etc(Oancea,1998).

Teoriile psihanalitice, al căror fondator a fost psihiatrul, fiziologul și neurologul austriac Sigmund Freud (1980), a încercat să demonstreze existența unei personalități antisociale ce ține de sfera psihologiei normale și să explice mecanismul formării acesteia.

Freud vede în crimă o expresie a sentimentului de culpabilitate tipic nevrozelor, adică rămas în stare inconștientă și anterior faptei: "Constatarea că intensificarea acestui sentiment inconștient de vinovăție poate face dintr-un om un criminal a constituit o adevărată surpriză și totuși, fapta rămâne neîndoelnică; la mulți criminali, îndeosebi tineri, poate fi descoperit un puternic sentiment de culpabilitate, anterior și nu consecutiv crimei, sentiment care a constituit mobilul crimei. Prin urmare, persoana dată trăiește posibilitatea legării acestui sentiment de ceva real și actual ca pe o ușurare".

În urma studiilor întreprinse, A. Aichhoron ajunge la concluzia că majoritatea delincvenților minori au un Supereu subdezvoltat, generat de faptul că părinții copiilor susceptibili ori lipseau din viața lor, ori nu-i iubeau, astfel că aceștia au eșuat în formarea atașamentului intim necesar unei dezvoltări normale a Supereului (Amza,2000, pg 196-197).

În viziunea cercetătorilor Fr. Alexander și H. Staub, toți oamenii sunt criminali înnăscuți (aceeași idee persistă și în debutul operei lombrosiene). Ființa umană apare în lume ca un criminal, respectiv neadaptat social. În primii ani de viață copilul își prezervă criminalitatea în cel mai înalt grad, fiind preocupat numai de realizarea plăcerii și de evitarea durerii. În perioada 4-6 ani, dezvoltarea criminalului începe să se diferențieze de cea a persoanei normale. În această perioadă (perioada latentă), care se încheie la pubertate, viitorul individ normal reușește parțial în reprimarea tendințelor instinctive criminale și stopează exprimarea lor actuală. El sau ea convertește sau transformă aceste tendințe libidinale criminale în forme acceptabile sub aspect social. Viitorul criminal eșuează, însă, în realizarea acestei adaptări. Criminalitatea reprimată și, deci, inconștientă a persoanei normale găsește câteva căi și supape sociale nepericuloase, cum ar fi: visul, fantezia, simptomele nevrotice, precum și câteva forme de comportament tranziționale, mai puțin lipsite de pericol, cum ar fi: duelul, boxul, corida și, ocazional, exprimarea liberă a criminalității în război(Mitrofan, Butoi-1994).

Asocierea între personalitate și comportamentul deviant a fost pe larg studiată, cercetările în domeniu au arătat faptul că delincvenții si nondelincvenții diferă printr-o serie de trăsături de personalitate . Într-o analiză a literaturii Eysenck și Gudjonsson (1989) au constatat că una dintre cele mai importante dimensiuni de personalitate, P (psihopatia), a fost pozitiv corelată cu criminalitatea și comportamentul antisocial la copii, tineri, adulți. În această ordine de idei, cercetările au arătat si prezenta altor tulburări de personalitate în rândul tinerilor delincvenți. Deși există un dezacord cu privire la rolul personalitații în dezvoltarea comportamentelor criminale, se pare că există suficiente dovezi care susțin importanța personalitații ca un construct central în teoriile criminalității și a comportamentelor antisociale (Glaser, Calhoun, Bradshaw, Bates, & Socherman, 2001).

Diferențele dintre infractori si noninfractori pe baza unor dimensiuni cheie ale personalității sunt larg documentate (Wilson & Herrnstein, 1985). Cercetătorii își îndreaptă atenția din ce în ce mai serios spre importanța profilelor de personalitate în randul populației delincvente. O perspectivă asupra problemei susține ca infractorii diferă mai mult prin gradul prin care se manifesta o tulburare de personalitate decât prin tipul acesteia. În rândul infractorilor, factorii de personalitate care se relaționează cu crima sunt aceeași,doar ca aceștia diferă prin grad(scorurile medii). Pentru Gottfredson și Hirschi, trăsătura centrală de personalitate asociată cu un comportament infractional este un nivel scazut al auto-controlului si aceasta trăsătura este caracteristica tuturor infractorilor (Patterson et al. 1989).

Infractorii și cei care au probleme în general cu justiția prezintă niveluri ridicate de neadaptare social-emoțională.Multi infractori, în special minorii prezintă probleme asociate distresului (incluzând depresia și stima de sine scăzută) și o reținere(în ceea ce priveste auto-controlul si responsabilitatea).

În cazul infractorilor importanța personalității lor constă atât în descoperirea motivului pentru care au săvârșit respectiva infracțiune, în preconizarea unor viitoare infracțiuni, cât și în individualizarea unei pedepse care să reeduce cât mai bine infractorul.
O buna întelegere a motivelor pentru care oamenii comit infracțiuni ar putea conduce în timp la controlarea lor, și totodată la diminuarea numărului lor. Prima etapă în prevenirea criminalitatii este, deci, întelegerea acestui fenomen atât la nivel general, social, cât si la nivel restrâns,particular.
Conform toriilor psihologice, în fiecare om se găseste în stare latentă o anumită psihoză sau deviație comportamentală, care, dacă este stimulată, se poate dezvolta, conducând astfel la un comportament deviant, împins chiar pâna la infracțiune. Astfel, de la simpla paranoia se poate ajunge pâna la piromanie sau chiar la crime în serie.
Iată de ce studiul personalității umane și a condițiilor în care se dezvoltă intenția criminală în mintea noastră este o problemă stringentă, mai ales având în vedere realitatea secolului pe care îl trăim, în care numărul crimelor comise crește alarmant în toate mediile sociale (Rotaru-2000).

4.Tulburări de personalitate

Conform teoriei lui Beck pentru explicarea tulburărilor de personalitate un rol important în conturarea și întărirea acestora o au predispozițiile genetice care împreună cu experiențele din copilăria timpurie vor avea un efect determinant în formarea schemelor cognitive,a credințelor centrale,care sunt în mare măsură dezadaptative.Ca răspuns la aceste scheme, persoanele dezvoltă comportamente și stiluri de coping dezadaptative,care coroborate vor duce la formarea tulburărilor de personalitate.

În cazul delincvenților teoriile de personalitate existente, psihice ,sociale sau psihosociale pot explica într-o oarecare măsură factorii favorizanți pentru formarea unor personalități dizarmonice, capabile de săvârșirea unor acte infracționale violente sau non-violente.

Aceste teorii pot fi grupate în trei categorii: psiho-biologice, psiho-sociale și psiho-morale (Cioclei, 1996).

4.1.Teorii și modele etiologice în domeniul delincvenței juvenile

4.1.1. Scenariul biologic

Reprezintă primele tentative de explicare a conduitelor delincvente pornind de la faptele de observație ce pot fi subsumate scenariului biologic, incluzând aici toate acele teorii care consideră că delincvența este o caracteristică înnăscută, avându-și sursa fie într-un gen aparte de constituție somatică, fie în codul genetic, fie în caracteristici neurofiziologice. Conform acestor teorii, caracteristicile înnăscute ale individului explică, direct sau indirect, comportamentele agresive, violente și criminogene.

4.1.1.1 Teoriile somatotipului

Una dintre primele explicații pozitive ale delincvenței a fost susținută de către profesorul de psihiatrie italian Cesare Lombroso,care va formula teza criminalului înnăscut (Lombroso, 1895).

Lombroso conchide că delincvenții au trăsături fizice distincte, fiind purtători ai unor stigmate tipice; ei ar fi subdezvoltați din punct de vedere biologic, ușor de recunoscut după atribute fizice transmise ereditar.

În teoria lombrosiană criminalitatea reprezintă o anormalitate biologică bazată pe atavism organic și psihic și pe o patologie epileptică (Cioclei,1996).

Într-o cercetare ulterioară, un alt medic de închisoare, psihiatrul britanic Charles Goring (1913), a constatat că trăsăturile pe care Lombroso le-a atribuit criminalilor erau prezente și la necriminali, rezultând faptul că nu există diferențe fizice esențiale între criminali și necriminali ( Goodman N, 1992).

Psihiatru german Ernest Kretschmer (1942), care consideră că în funcție de constituția corporală se pot distinge patru tipuri de indivizi, fiecare categorie având o înclinație mai puternică spre comiterea anumitor specii de infracțiuni:

tipul picnic, ce cuprinde indivizi corpolenți, scunzi, cu față rotundă, calviție, adeseori inteligenți și expansivi cu tendinte spre înșelăciune, fraudă.

tipul astenic: definește persoanele înalte, slabe, cu chip prelung, dotate divers din punct de vedere intelectual, interiorizate, cu adaptare socială precară, ce se caracterizează printr-o criminalitate precoce și o tendință spre recidivă.

tipul atletic: caracterizat printr-un sistem osteo-muscular puternic, care oscilează între sensibilitate și brutalitate, se remarcă printr-o criminalitate brutală (omoruri, tâlhării) .

tipul displastic: comit de regulă delicte sexuale, operează neașteptat (uneori stupid, alteori sălbatic) (apud Cioclei, 1999).

Această ipoteză a legăturii criminalității de „tipul anatomic” (somato-tipul) este reluată de către medicul american William Sheldon (1949), care a descris criminalul ca fiind, mai degrabă, un mezomorf (musculos și atletic, energic, mereu agitat, insensibil și impulsiv, predispus la tulburări delirante de natură paranoidă), decât ectomorf (înalt, slab și fragil, introspectiv, sensibil și nervos, cu corespondent clinic în schizofrenia heboide), sau un endomorf (scund și gras, cu tendință spre viață ușoară, sociabil și petrecăreț, caracterizat prin tulburări și deprivări afective, predispus la psihoze maniaco-depresive). Propunerea lui pentru a pune capăt crimei era eugenia socială, eliminarea celor care, conform predicției științifice, nu vor reuși niciodată adaptarea la exigențele vieții sociale.

4.1.1.2. Teorii genetice

În categoria teoriilor constituției criminogene intră și teorii de factură genetică. Justificarea unor astfel de teorii provine din faptul că geneticienii au constatat că în cazul delincvenților abaterile de la cariotipul normal sunt mai frecvente. De aici și ipoteza unei componente genetice a delincvenței.

După cum se știe, sexul este condiționat genetic de modelul cariotipic, cel masculin fiind 46 xy, iar cel feminin 46 xx. Una dintre anomaliile modelului cariotipic este reprezentată de formula 47 xxy, respectiv de existența suplimentară a unui cromozom x, anomalie denumită sindromul Klinefelter. Subiecții cu această anomalie sunt înalți și slabi, au o pilozitate pubiană de tip feminin, barba rară sau absentă, iar din punct de vedere psihic se evidențiază prin timiditate, tendințe spre ipohondrie și depresie. După unele cercetări, frecvența anomaliei printre criminali este de 5 până la 10 ori mai mare decât în rândul populației generale.

O altă anomalie este constituită de prezența suplimentară a unui cromozom masculin, în formula 47 xyy. În acest caz, indivizii sunt înalți, supermasculinizați, uneori cu o anomalie în conformația urechilor, calviție și miopie. După unele studii, frecvența acestei anomalii printre criminali ar fi de 10 ori mai mare decât în populația generală (P. A. Jacobs, 1965).

4.1.1.3. Teorii neurofiziologice

Unele cercetări recente susțin existența, pe de o parte, a relației directe între nivelul crescut de testosteron (hormon masculin) și agresivitate, iar pe de altă parte, relația inversă între nivelul de serotonină (neurotransmițător) și agresivitate (Linnoila, 1983)..Nivelul scăzut de metabolizant al serotoninei în fluidul cerebrospinal ar fi în legătură cu tendințele de suicid, stările depresive, alcoolism, impulsivitate și omucidere (Virkunnen M., 1989, apud Grecu, Rădulescu, 2003).Cumularea celor doi factori, nivel crescut de testosteron și scăzut de serotonină, ar genera o reacție agresivă incontrolabilă de către subiect. Aceste determinante psihofiziologice nu exonerează subiectul de responsabilitate, dar se pot constitui în circumstanțe atenuante pentru actul violent.

În general, astăzi, cercetătorii sunt de acord asupra faptului că factorii ereditari și cei neurofiziologici au un eventual rol de element predispozant pentru criminalitate și nu unul cauzal, factorii de personalitate și cei din mediul social jucând un rol important în promovarea sau inhibarea oricărei influențe pe care caracteristicile biologice le pot avea asupra unui comportament.

4.1.2. Scenarii psihologice

4.1.2.1. Teoria personalității criminale

Cele mai vechi tentative de explicare psihologică a delincvenței atribuie criminalului o personalitate aparte. Conform acestora (Philipe Pinel, 1801, Richard Dugdale, 1895, Henry Goddard, 1913), delincventul este un psihopat, un „degenerat” mintal, sau „sociopat”, care a moștenit anumite tare psihice ce îl determină la o conduită antisocială.

Chiar dacă astăzi nu se mai pune accentul pe moștenirea tarelor, ideea „psihopatului” sau a „sociopatului” continuă să rămână actuală, psihologii realizând portrete tipice ale personalității criminale.

În Masca sănătății mentale, Hervey Clecklei (1976) formula următoarele criterii în baza cărora se poate identifica o personalitate antisocială (apud Grecu, Rădulescu, 2003, p. 100):

farmec superficial și inteligență emoțională, ce oferă posibilitatea manipulării celorlalți prin simulare;

sentimente lipsite de profunzime și de empatie, absența conștientizării greșelilor și lipsa remușcărilor, indiferență manifestată față de consecințele negative ale faptelor comise;

conduite impulsive, de cele mai multe ori nemotivate, acțiuni dificil de înțeles sau anticipat;

incapacitate de a învăța din experiențele trecute și absența temerilor;

egocentrism patologic, centrarea asupra propriului eu și incapacitate de atașament afectiv;

atitudini de neîncredere, nesinceritate, iresponsabilitate și rea-credință, relații sociale instabile și de scurtă durată.

Un inventar complex al trăsăturilor de personalitate care ar corespunde profilului psihopatului și, prin extensie, al delincventului de mare periculozitate este realizat de un grup de psihiatri canadieni (K. Gray, H. Hutchinson, 1964). Conform acestora, profilul psihopatic al delincventului s-ar caracteriza prin:

– neputința de a profita de experiența altora;

– lipsa sentimentului de responsabilitate;

– imposibilitatea de a relaționa cu semnificație și de durată;

– un control deficitar sau chiar absența controlului asupra unor impulsuri;

– simț moral puternic diminuat sau chiar absent;

– imaturitate emoțională;

– egocentrism puternic;

– purtare pregnant antisocială și distructivă;

– lipsa de semnificație a pedepsei, ca element de modificare a comportamentului (apud, C. Bocancea, G. Neamțu, 1999, p. 164).

Pinatel consideră inutilă încercarea de a separa oamenii în buni și răi, nu exista o diferență de natura între oameni cu privire la actul criminal. Orice om, în circumstanțe excepționale, poate deveni delincvent. Inexistența acestor deosebiri nu exclude însă existența unor diferențe graduale în privința “pragului lor delincvențial”. .
Unii indivizi au nevoie de “instigări” exterioare intense, iar alții de “instigări” lejere, pentru a prezenta reacții delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferență graduală este dată de anumite trăsături psihologice, care, în concepția lui Pinatel, alcătuiesc “nucleul central al personalității criminale”.

În majoritatea cazurilor, afirmă psihologii, tulburările caracteriale pot fi descifrate încă din copilăria timpurie, cronicizându-se ulterior și caracterizând „copilul problemă”.

Cele mai vechi tentative de explicare psihologică a delincvenței atribuie criminalului o personalitate aparte. Conform acestora delincventul este un psihopat, un „degenerat” mintal, care a moștenit anumite tare psihice ce îl determină la o conduită antisocială.

În randul minorilor delincventi gasim un numar relativ mare de cazuri ce prezintă carențe în dezvoltarea lor psiho-intelectuală. Capacitățile intelectuale reduse îi împiedică pe mulți dintre ei în anticiparea consecințelor și implicațiilor acțiunilor, mai ales pe termen lung și, în același timp, să evalueze rațional raportul dintre câștiguri și pierderi.Ceea ce putem spune este că nivelul mintal scăzut poate prezenta o premisă a infracționalității, atunci când este asociat cu perturbări de ordin emotiv-afectiv și cu alte elemente ce țin de valorile și atitudinile subiectului, respectiv cu contextul socializării.

4.1.2.2. Teoria psihanalitică asupra delincvenței juvenile

Conform teoriei psihanalitice, copilul vine pe lume ca o ființă pur instinctivă, guvernată de principiul plăcerii, căruia i se vor opune treptat exigențe ale principiului realității, care caracterizează adaptarea socială, în urma unui proces lent de reprimare și sublimare a pulsiunilor. Comportamentul delincvent este determinat de prezența unor conflicte infrapsihice ale copilăriei; traumele acestei vârste vor avea consecințe pe întreaga durată a vieții.

Analizele de orientare psihanalitică atribuie tânărului delincvent o structură nevrotică, manifestă prin conflicte intra- și inter-personale, generate de momentele constituirii supraeului și de eșecul rezolvării complexului Oedip. Carențele afectivității materne, sau absența identificării cu tatăl, ar genera traumatisme care reapar la vârsta adolescenței sub forma crizei de identitate, generatoare de acte impulsive și agresive proiectate asupra celor din jur. Comportamentul delincvent este înțeles ca produs al compensării frustrărilor și al proiecției agresivității (Rotaru-2000).

Explicațiile psihanalitice par a fi adecvate mai ales comportamentului compulsiv al nevroticului sau psihoticului, care comit delictul ca urmare a unor presiuni iraționale irepresibile și mai puțin situației delincventului rațional și calculat. Distincții între diverse tipuri de criminalitate găsim la Alexander H. Staub (apud Mitrofan, Zdrenghea, Butoi, 1992)

Agresivitatea este, în opinia lui Freud, o tendință psihică înnăscută, originată în pulsiunea morții, în Thanatos, care face un cuplu indisolubil cu pulsiunea vieții, cu Erosul. Ea poate fi introiectată sau proiectată asupra obiectelor exterioare, în raport cu puterea supraeului. Sadismul nu este decât o proiectare externă a agresivității, în timp ce masochismul poate fi gândit ca orientare a pulsiunii agresive asupra propriului eu.

Dacă ar fi să sistematizăm teoriile susținute de către adepții lui Freud, am putea distinge următoarele accente explicative:

comportamentul delincvent este rezultatul evoluției nevrotice a personalității;

absența sublimării, a substituirii pulsiunilor inconștiente cu activități socialmente acceptate, generează tensiuni ce pot lua forma unor conduite antisociale;

complexul oedipian, cu suprimarea simbolică a părintelui de același sex, poate genera un complex de vinovăție; dacă ostilitatea față de tată este reprimată, agresivitatea va fi direcționată spre acte criminale;

ura față de tată ar determina proiecția acesteia asupra figurii autorității;

un tânăr având sentimentul culpabilității indus de supraeul puternic va avea o dorință incontrolabilă de a se autopedepsi și va căuta cu obstinație satisfacerea acestei nevoi; pedeapsa apare ca o justificare morală a crimei comise;

un supraeu foarte puternic dezvoltat în prima copilărie ar putea determina reprimarea pulsiunilor și emoțiilor negative, care acumulând tensiune psihică ar exploda în acte violente în adolescență, ducând la conduite inexplicabile prin cruzime, deseori cu mutilarea victimelor;

un supraeu deficitar va genera incapacitatea de a de inhiba impulsurile orientate spre căutarea plăcerii, de a simți vina sau compasiune față de ceilalți, de unde și un comportament agresiv și antisocial;

indivizii deprivați în prima copilărie de obiecte ale dorinței lor ar dezvolta o reacție compensatorie, putând deveni alcoolici pentru a-și satisface pulsiunile orale, sau sadici, pentru a-și compensa pulsiunile anale.

4.1.3. Scenariul psihosocial

Teoriile care se înscriu în acest scenariu pun în relație caracteristicile biologice și psihice ale copilului și tânărului cu mediul în care este el socializat (Giddens 2001) recunoaște meritul teoriilor biologice și psihologice, care „pot identifica anumite caracteristici de personalitate care, în anumite contexte de învățare socială și experiență, îi predispun pe anumiți indivizi să-și îndrepte atenția supra actelor delictuale”.

Premisa de la care pleacă aceste teorii este aceea că orice conduită de tip delincvent este rezultanta interacțiunii factorilor individuali, bio-psihici cu cei sociali, ai mediului în care copilul crește și se dezvoltă; caracteristicile individuale, biologice sau psihice, reprezintă doar potențialități ce se pun în valoare, se actualizează, numai în anumite condiții de mediu, datorită, în primul rând, mecanismelor specifice proceselor de învățare socială. Scenariul psihosocial

4.1.3.1.Teoriile învățării sociale

Teoriile învățării sociale a delincvenței acordă importanță deosebită socializării, considerând că un comportament delincvent se învață așa cum se învață și comportamentul conformist, prin intermediul socializării, prin interiorizarea modelelor, a normelor, valorilor și tehnicilor de comportament.

a)Teorii ale imitației. G. Tarde (1993) consideră delincvența un produs al imitației care rezultată din contactul repetat cu alți delincvenți. Albert Bandura consideră că, observându-i pe ceilalți, copilul codează informația despre comportament și folosește această informație codată drept ghid pentru acțiunile sale ulterioare. Simpla expunere la modele agresive amplifică tendințele agresive ale observatorului prin metoda învățării comportamentului.

b)Teoria asocierilor diferențiale propuse de Edwin Sutherland (1939)-poate fi sintetizată în următoarele șapte enunțuri:

comportamentul criminal se învață;

învățarea comportamentului se realizează în interacțiunea cu alte persoane prin intermediul comunicării;

principalul conținut al învățării este rezultatul influențelor exercitate de către grupurile cu caracter intim și personal;

procesul de învățare presupune asimilarea tehnicilor de comitere a crimei, a direcțiilor specifice ale motivelor, impulsurilor, raționalizărilor și atitudinilor asociate acestui comportament;

învățarea presupune apropierea unor definiții favorabile sau nefavorabile a codurilor legale;

persoana devine delincventă din cauza expunerii excesive la definiții favorabile violării normelor;

asocierile diferențiale pot varia din punct de vedere al frecvenței, duratei, priorității și intensității expunerii la modele criminale sau noncriminale;

Această teorie explică persistența criminalității în comunități speciale sau în mahalale. O dată ce subculturile deviante se dezvoltă, valorile, atitudinile, normele și comportamentele lor devin accesibile și altora din comunitate. Aceste valori și comportamente sunt transmise generațiilor viitoare prin socializare, comunitățile respective devenind adevărate pepiniere pentru comportamentul criminal, generație după generație.

c)Teoria situațională. O serie de cercetători consideră că analiza situațiilor oferă un răspuns adecvat problemelor legate de geneza devianței. În această concepție, situația reprezintă ansamblul circumstanțelor externe care precedă și însoțesc comiterea unui act deviant și care fac ca acest act să fie mai mult sau mai puțin realizabil.

Cultura deviantă însușită constituie o posibilitate care se actualizează atunci când există circumstanțe favorabile, atât în ceea ce privește starea deviantului, cât și a obiectului, respectiv vulnerabilitatea țintelor (expunere, proximitate, atracție, nesupraveghere), accesul la tehnica necesară etc. Delincvenții procedează la o „selecție situațională” după care își orientează acțiunea în fiecare dintre etapele realizării infracțiunii și în funcție de evenimentele care se produc Cusson (1990).

4.1.3.2.Teorii ale controlului

În această categorie includem acele teorii care consideră că un comportament delincvent este datorat absenței controlului exterior și a autocontrolului subiectului.

a)Teoria rezistenței la frustrare: Frustrarea nu generează automat un comportament agresiv, ci determină stări de tensiuni psihice ce pot declanșa acte agresive sau pot fi inhibate. Capacitatea individului de a se adapta situațiilor frustrante, de a nu reacționa prin violență, găsind soluții alternative de compensare, a fost numită de către Marshall B. Clinard -toleranță la frustrare. O toleranță scăzută la frustrare generează comportamente agresive, violente (Tucicov, B., T., 1981).

b)Teoria controlului social. Dacă Reckless a pus accentul pe factorii interni ai controlului, Travis Hirschi (1969) construiește propria teorie, cu accentul pe factorii externi ai controlului social. Plecând de la teoria lui Durkheim a controlului social, Hirschi afirmă că integrarea și legăturile sociale puternice îi fac pe oameni să accepte normele și valorile comunității lor și să se conformeze acestora. Dintr-o astfel de perspectivă, delincvența juvenilă este determinată în mod esențial de eșecul socializării, manifest prin incapacitatea familiei, școlii și comunității de a impune conformitatea.

Legăturile sociale puternice, care îi fac pe oameni să respecte normele, au câteva caracteristici definitorii, care reprezintă tot atâtea forme de control social:- atașamentul ,angajamentul, implicarea ,sistemele de credință Cu cât sunt mai puternice cele patru elemente, cu atât este mai puțin probabil un comportament delincvent și reciproc, cu cât lipsesc aceste constrângeri, cu atât este mai facilă transgresarea normelor convenționale. În cazul delincvenților, societatea nu reușește realizarea controlului prin intermediul celor patru legături sociale menționate.

c)Teoria neutralizării: O explicație pertinentă privind relația dintre sistemul de credințe și delincvența juvenilă care arată că majoritatea tinerilor aflați în derivă recunosc normele și valorile convenționale, fără a se deosebi din punct de vedere moral de alți tineri. Ei ajung să comită delicte numai atunci când sunt capabili să stăpânească tehnicile de neutralizare, ca justificări subalterne. Printre tehnicile de neutralizare autorii menționează:negarea responsabilității,negarea prejudiciului ,negarea victimei ,condamnarea acuzatorilor ,apelul la loialitate ( David Matza 1961)

Invocarea tehnicilor de neutralizare constituie indiciul acceptării principiale a codului moral convențional de către delincvenți; tehnicile de neutralizare sunt posibile întrucât normele morale nu acționează ca imperative categorice, ci ca unele condiționale, ce permit multe excepții (nu e bine să omori, cu excepția războiului sau legitimei apărări, când devine scuzabil). Aceste alternative sunt învățate în procesul socializării, alături sau împreună cu valorile convenționale.

4.1.4. Scenariul sociologic

1. Teoria anomiei -discrepanța sau distanța care există între o anumită normă morală sau religioasă, ca normă ideală și norma interiorizată, sau forma în care aceasta se regăsește în mod concret în sistemul axiologic al unui subiect.

E. Durkheim îi atribuie un înțeles ușor diferit, și anume, acela situație de disfuncție sau insuficiență normativ-reglatorie într-o societate la un moment dat, situație caracteristică crizelor de creștere sau de recesiune, în care acțiunea regulatorie a grupului social nu se mai poate exercita, normele tipice care ghidează comportamentul ne mai fiind adecvate sau eficiente. Starea de derută normativă este însoțită de suspendarea temporară a funcționalității normelor și slăbirea controlului exercitat de societate asupra comportamentului individual. Efectul situației anomice constă în reducerea capacității societății de a mai structura un comportament adecvat. Absența standardelor clare pentru a ghida comportamentul face ca oamenii să fie dezorientați, anxioși, dezorganizarea socială răsfrângându-se la nivelul dezorganizării personalității.

2. Teoria tensiunii structurale-presupune ca devianța se naște dintr-o tensiune structurală, care rezultă din lipsa unei relații de adecvare între scopurile susținute cultural și mijloacele oferite de societate pentru atingerea acelor scopuri. Devianții sunt incapabili să atingă scopurile aflate sub presiunea pentru succes, din cauza lipsei de mijloace adecvate. Anumitor grupuri de indivizi li se refuză sistematic accesul către scopurile culturale recunoscute, prin diferite bariere structurale. Această situație duce la un sentiment de inadecvare la structurile societale. Când scopurile nu pot fi atinse prin mijloacele conformismului social, sunt alese alternative delincvente. Încălcarea normelor apare astfel ca un răspuns „normal” al persoanei care acționează în cadrul unui anumit sistem de organizare a societății, care îi blochează posibilitățile de utilizare a mijloacelor legale(Merton 1938).

3 Teoria dezorganizării sociale-considera ca in comunitățile eterogene, cu grad scăzut de structurare și coeziune, cu un control social deficitar și ineficace se caracterizează printr-o rată ridicată a criminalității. Dezorganizarea socială se asociază unei dezorganizări de personalitate. Prin urmare, locul de domiciliu este un bun indicator al destinului probabil al individului, în cartierele sărace delincvența prezentându-se ca o tradiție socială, inseparabilă de viața comunității. Soluția pentru diminuarea fenomenului ar viza remodelarea mediului social.

4. Teoria „ecologiei sociale”-are la baza ideea ca proximitatea vecinătății dintre săraci și bogați acutizează procesele de comparare socială și, consideră autorii, se constituie într-un predictor puternic al unei rate înalte de criminalitate.

5. Teoria subculturilor deviante-susține că „subcultura” apare ca reacție de protest față de normele și valorile societății, cuprinzând indivizi care au sentimentul că le sunt blocate căile de supraviețuire și ascensiune socială.Conduita delincventului este normală, în raport cu principiile sub-culturii sale, tocmai pentru că ea este anormală după normele culturii globale.

6. Teoria conflictului-din perpectiva teoriei, delincvența apare, pe de o parte, ca răspuns adaptativ al claselor defavorizate de o societate nedreaptă, iar pe de altă parte, ca o etichetă pe care cei puternici o aplică unor conduite. Rolul etichetei va fi dezvoltat de către teoria reacției sociale de marcaj sau teoria etichetării.

7. Teoria etichetării-presupune că nici un comportament nu este prin el însuși deviant sau conformist. Devianța reclamă o definiție, fiind rezultatul unei reacții sociale, prin care grupurile care dețin puterea elaborează și aplică norme ce califică unele acte ca fiind deviante.Devianta este eticheta pusă unui fenomen,sau a unui grup.

4.2.Modelul schemelor dezadaptative timpurii – Young

Conceptul de schemă are o bogată istorie și în psihologie, mai ales, în cadrul dezvoltării cognitive, unde o schemă este un pattern impus de realitate sau de experiențe care ajuta indivizii să-și explice aceste experiențe, să medieze percepțiile și să ghideze răspunsurile la mediu. O schemă este o reprezentare abstractă a caracteristicilor distinctive ale unui eveniment.

În psihologia cognitivă, schema poate fi gândită ca un plan cognitiv abstract, care servește ca un ghid în procesul de interpretare a informațiilor și de rezolvare a problemelor. În această ordine de idei, putem avea o schemă lingvistică necesară înțelegerii unei propoziții sau schema culturală utilă în interpretarea unui mit.

Trecând de la psihologia cognitivă la terapia cognitivă, Beck (1973), în scrierile sale de început s-a referit la schemele cognitive. O schemă poate fi asimilată, în general, oricărui principiu de organizare mentală care dă sens experienței de viață a individului. O concepție relevantă în psihoterapie este că schemele, mare parte dintre acestea, formate în primii ani de viață, continuă să fie elaborate și îmbunătățite de experiențele de viață chiar și atunci când acestea nu mai sunt aplicabile realității. Aceasta se refera la faptul că este necesară o nevoie de consistența cognitivă pentru menținerea unei imagini stabile despre sine și despre lume, chiar și în cazul în care această imagine a realității este distorsionată (inadecvată).

Din acest punct de vedere, o schemă poate fi pozitivă sau negativă, adaptativă sau dezadaptativă.

4.2.1.Scheme dezadaptative

Young (1990) propune un model teoretic care are la bază concepția că există un subset specific de scheme care au rol important în dezvoltarea tulburării de personalitate. El a numit aceste scheme – scheme dezadaptative timpurii. Aceste scheme reprezintă “nivelul cel mai adânc al cogniției și emoțiilor” și încorporează credințele centrale și schema mode de care vorbea Beck. Schemele dezadaptative timpurii se dezvoltă din interacțiunea unor experiențe disfuncționale din copilaria timpurie și temperamentul înnăscut al copilului (Young & Behary, 1998).

Schemele dezadapative timpurii se dezvoltă în copilarie, sunt apoi dezvoltate pe parcursul întregii vieți, sunt patternuri cognitive autodistuctive separate de comportamentul dezadaptativ al individului. Patternurile comportamentale dezadapative se dezvoltă ca și consecința a schemelor dezadaptative timpurii. Schemele dezadaptative timpurii, ca și celelalte scheme, sunt necondiționate și extrem de pervazive, sunt activate de o varietate de situații și sunt prin urmare greu de modificat. Emoțiile negative sunt asociate cu activarea schemelor. Young(1990) spune că deși în prezent se poate ca schemele individului să nu aibe o bază reală, la un moment dat acestea au fost rezultate dintr-o valuare realistă a situației individului. Dacă de exemplu un copil a experiențiat abuzul sexual, este probabil că acel copil să dezvolte scheme referitoare la vulnerabilitate, posibilitatea că ceilalți să îi facă rău, că ceilalți nu sunt de încredere. Aceste scheme sunt în acel moment realiste, dar pot f dezdaptative sau nerealiste în alte situații, în lumina noilor relații pe care acesta le dezvoltă în dezvoltarea să. Ca și adult, acest individ cu credințele menționate mai sus va continua să fie neâncrezător și să se aștepte să fie rănit, umilit și abuzat de către ceilalți. Aceste scheme dezadapative timpurii sunt egosintonice, sunt experiențiate de persoana ca fiind “normale” și prin urmare nu sunt problematizate chiar dacă credințele în sine produc multe probleme și distres individului.

Nu toate schemele se bazează pe traume sau rele tratamente din copilărie. Într-adevăr un individ poate dezvolta o schemă fără să fi experimentat nici o traumă în copilărie. Individul ar fi putut chiar să fie supraprotejat pe parcursul copilăriei. Dar, chiar dacă nu toate schemele au o traumă la originea lor, toate sunt destructive și majoritatea se bazează pe experiențe nocive care s-au repetat regulat de.a lungul copilăriei și adolescenței. Efectul acestor experiențe toxice este unul cumulat într-o astfel de schemă.

Schemele Timpurii Dezadaptative luptă pentru supraviețuire. Această luptă este rezultatul nevoii umane de consistență. Schema este ceea ce individul cunoaște, știe. Deși îi provoacă suferință, ea reprezintă un lucru confortabil și familiar. Astfel acestea sunt motivele pentru care schemele sunt atât de dificil de schimbat. Pacienții privesc schemele ca pe niște adevăruri apriori și deaceea aceste sceheme influențează procesarea evenimentelor de mai târziu. Ele joacă un rol major în modul ăn care pacientul gândește, simte, se comportă și se relaționează cu ceilalți și îi conduce în mod paradoxal la recrearea în viața adultă a condițiilor care le-au făcut atâta rău în copilărie.

După cum spuneam adineaori există scheme pozitive și negative precum și scheme timpurii și târzii. Aici ne focalizăm aproape în mod exclusiv pe Schemele Timpurii Dezadaptative și evident mai puțin pe schemele pozitive. Totuși teoria polarității a lui Elliott (Elliott și Lassen, 1997- apud Young 1990) arată că pentru fiecare schemă timpurie dezadaptativă există o corespondentă adaptativă. În mod alternativ, luând în considerare stadiile psihosociale ale lui Erikson (1950) s-ar putea spune că depășirea cu succes a fiecărui stadiu conduce la o schemă adaptativă în vreme ce eșecul în rezolvarea unui stadiu generează o schemă dezadaptativă.

4.2.2.Originea schemelor

Privirea de ansamblu arată că schemele rezultă în definitiv din nevoi emoționale care nu au existat în copilărie (nu le-a avut). Se postulează astfel 5 nevoi emoționale de bază ale oricărei ființe umane:

autonomie, competență și simțul realității;

libertate de a exprima trebuințele și emoțiile;

spontaneitate și joc

limite realiste și autocontrol

asigurarea atașamentului celorlalți, incluzând aici: stabilitatea,siguranța.

Aceste nevoi sunt considerate de Young universale, dezvoltate la niveluri diferite. Interacțiunea dintre temperamentul înnăscut al copilului și rezultatele timpurii din mediu rezidă în frustrarea mai degrabă decât gratificarea acestor nevoi de bază. Scopul schema therapy este de a ajuta pacienții să găsească modalități adapatative pentru a-și satisface nevoile emoționale de bază.

Experiențele traumatizante din copilărie stau fundamental la originea schemelor disfuncționale. Schemele care se dezvoltă cel mai devreme sunt cele mai puternice și provin din experiențele cu familia nucleară. Dinamica familiei copilului este de fapt dinamica întregi lumi percepute de copil, deci corespund. Când persoanele se identifică în situația care activează schemele dezadaptative timpurii, atunci ceea ce trăiesc este o dramă care provine din copilăria lor. Celelalte influențe cum ar fi școala, comunitatea sau cultura devin din ce în ce mai importante pe măsură ce copilul se maturizează și pot conduce la dezvoltarea schemelor.

Se observă astfel că există patru tipuri de experiență de viață în copilărie care duc la achiziția schemelor. Prima este frustrarea nocivă a nevoilor – aceasta apare atunci când copilul experimentează prea puține lucruri bune; în această situație se dezvoltă scheme de privațiune emoțională și abandon. Din mediul de viață al copilului lipsește stabilitatea înțelegerea și iubirea. Al doilea tip de experiență de viață care declanșează schemele disfuncționale este traumatizarea sau victimizarea, copilului dezvoltând scheme ca neîncredere/abuz. In al treilea tip se exagerează atenția acordată copilului (părinții îi oferă copilului prea multă afecțiune); în acest caz se dezvoltă scheme ca dependența/incompetența. Al patrulea tip de experiență care creeaza scheme disfunctionale este internalizarea selectivă sau identificarea cu persoanele semnificative din mediul de viață. Copilul se identifică selectiv sau isi internalizeaza gandurile, sentimentele, experientele si comportamentele parintilor (Young, 2000).

Young(2000) a propus 18 scheme și le-a împarțit în categorii emoționale neîmplinite pe care le-a numit domenii ale schemelor. Aceste domenii sunt: 1) autonomie și performanță defectuoasă 2) limite și standarde defectuoase 3) deconectare și respingere 4) supravigilența și inhibiție 5) direcționat de către ceilalți. Multe din problemele pacienților cu tulburare de personalitate pot fi conceptualizate folosind aceaste scheme.

Datorită faptului că activarea schemelor cognitive se asociază adesea cu trăiri emoționale neplăcute, individul își dezvolta strategii de evitare a acestor scheme.

Young vorbeste de stiluri de coping comportamentale care întăresc și mentin schemele dezadaptative:

Menținerea schemelor – se referă la procesul prin care informațiile sau dovezile care infirmă schema sunt respinse prin distorsiuni cognitive sau patternuri compor-tamentale auto disctructive. Pacientul nu poate lua în considerare noi informații care i-ar putea inconfirma credințele ei/lui despre ce este adevărat în legatură cu ea sau ceilalți.

Evitarea schemelor – apare atunci când schema care se activează este însoțită de o emoție foarte puternic neplăcută astfel ca individul încearcă automat să suprime schema sau emoțiile negative asociate cu schema. Evitatea poate avea loc la nivel cognitiv, afectiv sau comportamental.

Compensarea schemelor – înseamnă supracompensarea față de o schemă negativă acționând în direcție opusă cu conținutul schemei.

Young vorbeste și de schema mode pe care le definește ca și stări emoținale și răspunsuri comportamentale pe care le trăim de la moment la moment. Aceste moduri ale schemei sunt activate de către situații de viață mai sensibile (butoni emoționali). În mod obișnuit unele din schemele noastre, stările emoționale și răspunsurile de coping sunt în stare latentă în timp ce altele sunt activate de către evenimente de viață și sunt prezente predominant în modul nostru de a ne comporta în mod curent. Starea predominantă în care suntem la un moment dat în timp se numește schema mode.

Schema mode se activează când anumite scheme sau răspunsuri de coping au deviat în stiluri de coping emoționale și comportamentale rigide care au devenit predominante în funcționarea individului. O persoană trece de la o schema mode la alta și în funcție de aceasta trecere alte scheme și alte moduri de coping se activează. Young identifică patru schema mode:

1) child mode: copilul vulnerabil, copilul furios, copilul impulsiv.

2) Moduri de coping dezadaptative: protector detașat, supracompensatorul, compliant 3) moduri parentale dezadaptative: părinte punitiv, părinte impunător

4) adultul sănătos

Există o legătură, atît de filiație conceptuală, cît și obiectivă, între strategiile de coping (văzute din perspectivă cognitivistă) și diversele scheme cognitive mai generale ale persoanei, care reflectă modul de selecție, păstrare, interpretare a informației, din și în experiențele trăite, chiar și independent de prezența stressului.

4.2.3.Scheme condiționate,scheme necondiționate

Inițial am crezut că diferența principală între Schemele Timpurii Dezadaptative și asumpțiile de bază evidențiate de Beck constă în faptul că schemele sunt necondiționate în vreme ce asumpțiile de bază sunt condiționate. Acum considerăm că anumite scheme sunt condiționate în vreme ce altele sunt necondiționate. În general schemele dezvoltate cel mai devreme și cele mai centrale reprezintă credințe necondiționate cu privire la sine și alții, în vreme ce schemele dezvoltate mai târziu sunt condiționate.

Schemele necondiționate lasă individul fără speranță; indiferent ce ar face acesta, rezultatul este același. Individul va fi incompetent, rău, lipsit de valoare, nedemn de a fi iubit și nimic nu poate fi schimbat. Schema încorporează ca într-o capsulă tot răul ce i-a fost făcut copilului fără ca acesta să fi avut vreo posibilitate de a se apăra. Schema pur și simplu există, este.

Spre deosebire de acestea, schemele condiționate lasă loc de speranță. Individul poate schimba rezultatul. Individul se poate subjuga, poate să recurgă la sacrificiul de sine, poate căuta aprobare, poate să-și inhibe emoțiile și să încerce să atingă standarde înalte și procedând astfel poate evita cel puțin temporar rezultatul negativ.

Scheme necondiționate:

Abandon- Instabilitate

Neîncredere- Abuz

Deprivare emoțională

Izolare socială

Dependență- Incompetență

Vulnerabilitate la rău sau boală

Închistare- Sine nediferențiat, nedezvoltat

Eșec

Negativism- Pesimism

Pedepsire

Gradiozitate- totul mi se cuvine

Insuficient autocontrol și autodisciplină

Scheme condiționate

Subjugare

Sacrificiu de sine

Căutarea aprobării și a recunoașterii

Inhibare emoțională

Standarde de neatins- hipercriticism

Schemele condiționale se dezvoltă adesea ca și încercări de a scăpa de schemele necondiționate. În acest sens, schemele condiționale sunt secundare. Iată un exemplu:

Subjugarea ca răspuns la abandon: Individul consideră: „ Dacă fac tot ceea ce altul vrea fără să mă înfurii, acea persoană va rămâne alături de mine”.

Adesea este imposibil să atingi cerințele schemelor condiționate. De exemplu este dificil să te lași subjugat și să nu te înfurii niciodată. Este greu să încerci întotdeauna să vii în întâmpinarea tuturor dorințelor celuilalt.

4.3.Coping : caracteristici generale

Conceptul de "coping" a fost elaborat de Lazarus si Launtier în 1978, acesta desemnând un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune între el si evenimentul perceput ca amenințător, pentru a stăpâni, a ține sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra stării sale de confort fizic și psihic.

Copingul desemnează un “efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpîni sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale” (Lazarus și Folkman,1987). Analiza acestei definiții pune în evidență o caracteristică esențială : copingul este ilustrarea faptului că stresul emerge numai din relația dintre subiect și situație, fiind de neconceput în afara triadei acțiune-cogniție-comportament dizadaptativ.

Există o anumită ierarhie la nivelul structurii copingului : copingul de tip cognitiv intervine atunci cînd strategiile comportamentale uzuale devin ineficiente, prea costisitoare, atunci cînd posibilitățile de intervenție concretă în mediu sunt limitate, sau cînd timpul necesar unei asemenea intervenții este prea scurt.

Distorsiunile în prelucrarea informației, redefinirea situației stresante în termeni convenabili, capătă, în viziune cognitivistă, o înaltă valoare adaptativă, deși se poate întîmpla ca, uneori, să existe un dezacord între ceea ce stabilește subiectul “amenințat” în forul său interior și exigențele sarcinii.

În practică, chiar și aplicarea exclusivă și neselectivă a unei singure tehnici adaptative, duce în mod inevitabil la dezadaptare și rupere de realitate. Atribute esențiale ale mecanismelor cognitive de coping la o persoană sănătoasă l-ar reprezenta așadar flexibilitatea și adecvarea.

4.3.1.Forme de coping

Copingul poate fi centrat pe problemă și coping centrat pe emoție.

Prima variantă, numită și coping direct, este direcționată pe analiza, rezolvarea, sau, dacă nu este posibil, minimalizarea situației stressante.Ea ar cuprinde , în principal, strategiile de acceptare a confruntării cu agentul stressor.

Cea de-a 2-a (coping indirect) se centrează pe persoană, pe (in)capacitatea ei de a face față stressului, și cuprinde inclusiv modalități paleative sau de autoînșelare, prin care o confruntare decisivă cu agentul stressor este adesea amînată “sine die” sau chiar nu are loc.

Apare inter-relația între cele două tipuri de coping, ele susținîndu-se și potențîndu-se reciproc : copingul centrat pe emoție crează condițiile pentru soluționarea în condiții mai bune a problemei (tensiunea ergică scade), iar copingul centrat pe problemă reduce distressul emoțional, printr-o evaluare mai realistă, decentrată de sentimentul neputinței.

4.3.2.Strategii de coping

Aceste strategii de relaționare cu stresul pot modela conduita afectivă a individului în diferite feluri:

a. Modificând sensul orientarii atenției – deturnând-o de la sursa stresului (strategii de evitare) sau, dimpotrivp, dirijând-o către aceasta (strategii de vigilență).

     – Strategiile de evitare conduc la orientarea individului către activități de substituire comportamentală sau cognitivă tinzând spre eliminarea tensiunii emoționale (activitați sportive, jocuri, relaxare, loazir etc.). Aceste strategii sunt totuși mai eficace când sunt asociate cu cele de confruntare cu evenimentul.

Printre strategiile de evitare se enumera si o alta subgrupă mai putin adaptativă – cea a strategiilor de fugă – individul crede, de exemplu, că scapă, se elibereaza de stres, daca bea, fumează sau folosește medicamente; în realitate este vorba doar de un răgaz temporar, putin eficace și cu efecte secundare, pe termen mai lung sau mai putin lung, nedorite, nocive pentru organism, atunci când situația stresantă dureaza mai mult. Cercetarile arată că aceste strategii de fugă sunt asociate cu anxietate, depresie și tulburări psihosomatice.

     – Strategiile de vigilență direcționează atenția individului spre situația stresantă pentru a o controla și preveni efectele stresului. Aceste strategii prezintă două forme: de căutare a unui plus de informații și de punere în acțiune a unor soluții de rezolvare a situațiilor.

b. Modificând semnificația subiectivă a evenimentului – recurgând la activități cognitive, apparent de sfidare: exagerarea aspectelor și implicatiilor pozitive ale situației, evidentierea aspectelor umoristice ale acesteia (făcând "haz de necaz"), subevaluarea implicațiilor negative, reevaluarea pozitivă etc. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt si când nu exista o rezolvare momentană, pentru că reduc tensiunea emoțională.

c. Modificând direct termenii actuali ai relației individ-eveniment – prin punerea în funcțiune a unor eforturi comportamentale active de înfruntare a situației-problemă în scopul rezolvării acesteia prin confruntare (spirit combativ) și/sau elaborarea și realizarea unor planuri de acțiune. Asemenea strategii determină atât modificarea situației, cât și reducerea tensiunii emoționale.

Aceste trei modalități de orientare a conduitei de adaptare la stres determină modificarea modului de percepere a situației, la reevaluarea potențialului stresant.

4.4.Tulburări de personalitate

Conform DSM IV o tulburare de personalitate este un pattern durabil de experiență internă și de comportament care deviază considerabil de la cererile culturii individului, este pervasiv și inflexibil, are debutul în adolescență sau precoce în perioada adultă, este stabil în cursul timpului și duce la detresă.

Când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile și dezadaptative, și cauzează deteriorare funcțională sau detresă subiectivă semnificativă constituie tulburări de personalitate.

Schemele cognitive reprezintă structuri cognitive profunde care inmagazinează cunoștințele și experiența individului într-un anumit domeniu și sunt determinate genetic. Acestea se referă la ceea ce știe individul despre sine însusi, despre ceilalți și despre lume în general. Schemele cognitive pot avea un conținut general sau restrâns, pot fi flexibile sau rigide, active sau latente.

Activarea constantă, datorată unor evenimente de viață care se repeta, va confirma validitatea schemelor cognitive, conducând la un mod rigid de manifestare a personalității.

Aceste moduri pot să fie: narcisic, ostil, depresiv, dependent, temător, bazat pe supraevaluarea ego-ului sau teatral.

Modurile de comportament reprezintă o modalitate de adaptare la realitate, care este valabilă intr-o anumită perioadă a existentei, dar dacă persistă, devine dezadaptativă. Astfel, a depinde de ceilalți poate reprezenta un comportament adaptat pentru un copil, dar nu și pentru un adult.

Spre deosebire de tulburările dispoziției, schemele cognitive care stau la baza tulburărilor personalității au un caracter generalizat (se aplica la un număr mult mai mare de situații), permanent (sunt active aproape tot timpul), rigid (pacientul nu se îndoiește nici un moment de validitatea lor) și impenetrabil la contraargumentare.

De asemenea, schemele cognitive au aproape întotdeauna un conținut negativ, indiferent de tulburarea de personalitate pe care o prezintă pacientul. Ceea ce diferentiază tulburările personalității una de alta sunt strategiile cognitive, emoționale și comportamentale adoptate de pacient pentru a face față schemei sale. Schemele cognitive specifice tulburărilor de personalitate sunt mult mai dificil de modificat decât cele din cazul tulburărilor emoționale, deoarece sunt rigide, generalizate și se formează foarte timpuriu, în copilărie, pe baza interacțiunii traumatizante cu părintii sau cu alte persoane adulte, ele reflectând imaginea de sine a subiectului, opinia despre ceilalți și despre lume în general.

Beck si Freeman definesc tulburările personalității ca având un caracter disfuncțional,pentru că generează:

-probleme care îl fac să sufere pe individul in cauză.

-dificultăți în relațiile cu ceilalți sau cu societatea în general.

Indivizii vor aplica strategii interpersonale pentru a compensa schemele cognitive disfuncționale. Astfel, o personalitate narcisică va dezvolta strategii de tip narcisic pentru a-și reprima sentimentul de inferioritate, în timp ce obsesiv-compulsivul va dezvolta strategii de tip perfecționist pentru a combate regimul haotic în care a fost crescut.

1.Tulburarea de personalitate schizoidă:

Elementul esențial al tulburării de personalitate schizoidă îl constituie un pattern pervasiv de detașare de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare a emoțiilor în situații interpersonale. Nevoile de afecțiune sunt minime, nu se implica emoțional în relațiile cu ceilalți.Le lipsește capacitatea de a-și exprima afectele, sunt indiferenți la compania altora.

2.Tulburarea de personalitate evitantă:

Subiecții sunt inhibați in relațiile sociale, nu au încredere în ei și sunt hipersensibili la critică sau la remarci care le sunt defavorabile. Se simt jenați în diferite situații sociale, sunt anxioși dacă li se evaluează activitățile și evită să-și asume riscuri.

Cu toate că se simt deseori singuri, ei evită contactele interpersonale foarte apropiate, temându-se de respingere și având tendința de a ține sentimentele puține pe care le au uneori doar pentru ei.

3.Tulburarea de personalitate schizotipală:

Subiectul prezintă carențe serioase în ceea ce privește relațiile personale sociale, la fel ca și în cazul schizoizilor, de care se deosebește prin distorsionări cognitive mai ample și prin conduite excentrice. Emite adesea unele idei de tip paranoid. Întreaga lui concepție de viață are un caracter ciudat, el văzând permanent semne magice și misterioase.

4.Tulburarea de Personalitate Dependentă:

Elementul esențial al tulburării de personalitate dependente îl constituie necesitatea excesivă și pervasivă de a fi tutelat de cineva, ceea ce duce la un comportament submisiv și aderent și la frică de separare. Sunt supusi, se agață de ceilalți și trăiesc permanent cu teama ca vor fi abandonați. Au dificultati în luarea deciziilor, sunt lipsiți de initiativă și nu își asumă responsabilități Se tem de singuratate și ar face orice pentru a caștiga afecțiunea și suportul celorlalți.

5.Tulburarea de Personalitate Histrionică:

Elementul esențial al tulburării de personalitate histrionice îl constituie emoționalitatea pervasivă și excesivă și comportamentul de căutare a atenției. Acest comportament începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte. Sunt foarte comunicativi, fermecători, exhibiționiști și expresivi emoționali.

6.Tulburarea de Personalitate Narcisistică:

Elementul esențial al tulburării de personalitate narcisistică îl constituie un pattern pervasiv de grandoare, necesitate de admirație și de lipsă de empatie, care începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte.

Sunt foarte încrezători în abilitățile lor și deseori sunt văzuți de ceilalți ca fiind centrați pe sine. Sunt uneori aroganți și exploatatori, nu împărtășesc sau nu se preocupă de nevoile celorlalți.

7.Tulburarea de Personalitate Antisocială:

Elementul esențial al tulburării de personalitate antisociale îl constituie un pattern pervasiv de desconsiderare și violare a drepturilor altora, care începe în copilărie sau precoce îrs adolescență și se continuă în perioada adultă. Subiecții au o atitudine rebelă și intră în conflict cu părinții, școala sau autoritățile.

8.Tulburarea de personalitate Borderline:

Elementul esențial al tulburării de personalitate borderline îl constituie un pattern pervasiv de instabilitate a relațiilor interpersonale, a imaginii de sine și a afectelor și impulsivitate marcată, care începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte. Au un comportament capricios, ostilitate impulsivă, frica de abandon și acțiuni autodestructive. Subiecții se caracterizează printr-o dorintă exagerată de ordine și perfecțiune, prin rigiditatea autocontrolului și a relațiilor interpersonale. Persoanele aplică regulile ad-literam, fapt ce le reduce eficiența personală. Munca se află pentru ei pe primul loc comparativ cu toate celelalte sectoare ale vieții.

9. Tulburarea de personalitate Obsesiv-Compulsivă

Subiecții se caracterizează printr-o dorință exagerată de ordine și perfecțiune, prin rigiditatea autocontrolului și a relațiilor interpersonale. Persoanele aplica regulile ad-literam, fapt ce le reduce eficienta personală. Munca se află pentru ei pe primul loc comparativ cu toate celelalte sectoare ale vieții.

Își țin emoțiile sub control, sunt foarte tensionați și controlați. Preferă să-și trăiască viața într-o manieră ordonată, foarte bine planificată, evitând situațiile neașteptate și imprevizibile.

10.Tulburarea de personalitate paranoidă

Tulburarea de personalitate paranoidă este un pattern de neîncredere și suspiciune, intențiile altora fiind interpretate ca răuvoitoare.

Indivizii cu această tulburare presupun că alți oameni îi vor exploata, leza sau înșela, chiar dacă nu există nici o probă care să susțină această presupunere.Ei suspectează, pe baza a foarte puține date ori fără nici o probă, că alții complotează contra lor și-i pot ataca brusc, oricând și fără motiv

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 Scopul și obiectivele cercetării

Evidențierea prezenței pattern-urilor de personalitate și a schemelor cognitive disfuncționale la nivelul infractorilor, realizând studiul comparativ între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente, cei care au săvârșit infracțiuni nonviolente și infractorii adulți violenți, reliefând formarea personalității infracționale.

Obiectivele specifice

-Evidențierea diferențelor la nivelul pattern-urilor de personalitate la nivel de infractori adolescenți violenți și nonviolenți, în sensul că adolescenții violenți prezintă anumite pattern-uri de personalitate si sindroame clinice mai accentuate , în comparație cu ceilalți.

-Reliefarea nivelului de activare a schemelor cognitive disfuncționale la cele două categorii.

– Evidențierea diferențelor de activare la nivel de scheme cognitive între infractorii adolescenți violenți și infractorii adulți violenți în sensul că infractorii adulți violenți având o personalitate deja definită vor prezenta o frecvență mai mare a schemelor cognitive disfuncționale.

2.2. Ipoteze

1.Există diferențe semnificative între adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de cei care au săvarșit infracțiuni nonviolente în ceea ce privește patternul de personalitate, în sensul că adolescenții violenți vor prezenta semnificativ mai mult scoruri de intensitate clinică decât adolescenții care au săvârșit infracțiuni nonviolente.

2. Există diferențe semnificative între adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de cei care au săvarșit infracțiuni nonviolente în ceea ce privește schemele cognitive disfuncționale,în sensul că adolescenții violenți vor prezenta un nivel mai ridicat de disfuncționalitate în ceea ce privește schemele cognitive decât adolescenții care au săvârșit infracțiuni nonviolente.

3.Există diferențe semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente în ceea ce privește nivelul de activare al diferitelor scheme cognitive disfuncționale.

2.3 Designul și variabile

Am condus un studiu comparativ pornind de la următoarele variabile implicate :

Ipoteza 1

Variabilă independentă :

-A – tipul subiectului infracțional – cu două modalități :

-a1: adolescent condamnat pentru infracțiuni violente.

– a2:adolescent condamnat pentru infracțiuni nonviolente.

Variabila dependentă:

X- patternuri de personalitate, operaționalizate prin scorurile la chestionarul MACI(Millon Adolescent Clinical Inventory).

Ipoteza 2

Variabila independentă :

-A – tipul subiectului infracțional – cu două modalități :

-a1: adolescent condamnat pentru infracțiuni violente

– a2:adolescent condamnat pentru infracțiuni nonviolente

Variabilele dependente:

Y- scheme cognitive,operaționalizate Prin scorurile la chestionarul lui Young pentru schemele dezadaptative timpurii YSQ(Young Schema Questionare).

Ipoteza 3

Variabila independentă :

-A – tipul subiectului infracțional – cu două modalități :

-a1: adolescent condamnat pentru infracțiuni violente

– a2:adult condamnat pentru infracțiuni violente

Variabilele dependente:

Y- scheme cognitive,operaționalizate Prin scorurile la chestionarul lui Young pentru schemele dezadaptative timpurii YSQ(Young Schema Questionare).

Designul va fi unul experimental factorial intergrup, pentru că de fiecare dată se vor realiza comparații intergrupale.

2.4.Participanți

Cercetarea a inclus 92 de participanți, împărțiți în trei eșantioane : 22 de participanți adolescenți cu infracțiuni nonviolente; 29 de participan și adolescenți cu infracțiuni violente si 41 de participanți adulți care au săvarșit infracțiuni violente . Participanții adolescenți și adulți sunt deținuți ai penitenciarului Oradea. Aceștia au participat la cercetare pe bază de voluntariat, nefiind constrânși să participe la studiul de față. Media de vârsta a adolescenților este de 17,35 de ani ,cel mai tânar participant având vârsta de 15 ani. Vârsta medie a adulților violenți este de 34,24 ani cu o abatere standard de 6,25 ani.

2.5.Instrumente

1. Chestionarul MACI (Millon Adolescent Clinical Inventory)

Ca și alte chestionare ale aceluiași autor, se distinge de alte instrumente clinice, în primul rând, prin concizie, suportul teoretic, formatul multiaxial, schema de validare, folosirea unor scoruri de baza, și adâncimea interpretarilor . Chestionarul MACI completează Inventarul de Personalitate Millon (MAPI),acesta a fost dezvoltat special pentru a fi utilizat domeniul clinic si corecțional. Este util în primul rând în evaluarea adolescenților cu probleme, și pot fi utilizate pentru asistența în diagnosticare, în elaborarea planurilor de tratament, precum și ca o măsura de prevenție.

Millon a dezvoltat în 1990 o teorie evoluționistă a învățării sociale, în care acesta explică structura și stilurile de personalitate prin referire la deficite, dezechilibre, modele conflictuale de supraviețuire, adaptare ecologică și strategii de reproducere. Conform lui Millon, există trei tipuri de polarități care stau la baza vieții mentale și care pot fi utilizate în descrierea variatelor tulburări de personalitate: activ-pasiv, plăcere–durere, sine-alții.

Partea cea mai importantă a acestui model este în analiza diagnosticului diferențial între tulburările de personalitate în funcție de domeniile personalității descrise de Millon ca un continuum între mai multe polarități: activ-pasiv, orientate înspre sine sau orientat înspre ceilalți.

Avand 160 de itemi MACI este cu mult mai scurt decât instrumentele comparative. Este aproape un instrument de auto-administrare. Terminologia este accesibilă unui elev de clasa a șasea. Majoritatea tinerilor completează chestionarul în aproximativ 20 de minute. Chestionarul are la baza teoriile de personalitate și de psihopatologie, acestea crescînd semnificativ valoarea interpretativă a acestuia. Scalele de personalitate reprezintă replici pentru adolescenți a tulburărilor de personalitate prezente la adulți, filtrate prin modelul evoluționist al autorului. Scalele inventarului sunt grupate astfel încât să reflecte diferențierea pe care o face DSM între Axa I si Axa II. Deși separate,scalele amplifică diferențele între tulburările de personalitate de pe Axa II și tulburările clinice prezente pe Axa I. Profilele deduse de pe cele două scale surprind interacțiunea între patternurile stabile de personalitate și symptomele clinice manifestate. Scalele MACI sublinează utilitatea chestionarului prin aboraderea domeniilor problematice pentru adolescenți, oferind un ghid optim pentru terapie și consiliere.

MACI este format din 31 de scale: 12 scale de Personalitate(Axa II- paralele cu cele din DSM-III,III-R, si IV),8 scale referitoare la Ingrijorarea exprimată (axate pe emoții și atitudini în legătură cu grijile care preocupă majoritatea adolescenților),7 scale a sindroamelor Clinice (evaluează tulburări frecvent întalnite în randul populației adolescente),3 pentru indici de modificare (care evaluează modalitatea particulară de răspuns) și o scală de Validare.

Patternuri de personalitate

Introvert(Schizoid)

2A Inhibat(Evitant)

2B Melancolic(depresiv)

Submisiv(Dependent)

Dramatic(Histrionic)

Egoist(Narcisist)

6A Nestapanit(Antisocial)

6B Agresiv(Sadic)

7 Conformist(Compulsiv)

8A Opozitional(Negativist,Pasiv-Agresiv)

8B Conduita de esec(Masochist)

9 Tendinta Borderline(Borderline)

Probleme exprimate:

Confuzie de identitate

Auto-devalorizare

Dezaprobare corporala

Discomfort sexual

Insecuritate colegiala

Insensibilitate sociala

Probleme familiale

Abuz in copilarie

Sindroame clinice:

Tulburare Alimentare

Inclinatie Abuz Substanta

Predispozitie delincventa

Tendinta spre impulsivitate

Sentimente Anxioase

Afecte Depresive

Tendinte Suicidare

Indici de modificare:

Dezvaluire

Dezirabilitate

Injosire

Cotarea pe scale a fost facută electronic. Scorurile între 60-75 indică o tendința spre , scorurile între 75-85 indică trăsături accentuate și scorurile peste 85 reprezintă scoruri de intensitate clinică.

Suport empiric pentru MACI(Millon Adolescent Clinical Inventory).

Fidelitatea: Coeficientul de fidelitate internă Alpha Cronbach obținut este de 0,74 . În ceea ce privește stabilitatea în timp a rezultatelor, la o aplicare repetată la interval de 5-7 zile s-a obținut un coeficient de corelație r= 0,81 pentru pattern-urile de personalitate, 0,70 pentru gijile exprimate,si de 0,83 pentru sindroamele clinice.

2. Chestionarul YSQ(Young Schema Questionare)

Young a elaborat un chestionar care urmărește surprinderea acestor scheme dezadaptative timpurii. Schema este ceea ce individul cunoaște, știe. Deși îi provoacă suferință, ea reprezintă un lucru confortabil și familiar. Astfel acestea sunt motivele pentru care schemele sunt atât de dificil de schimbat. Pacienții privesc schemele ca pe niște adevăruri apriori și deaceea aceste sceheme influențează procesarea evenimentelor de mai târziu. Ele joacă un rol major în modul ăn care pacientul gândește, simte, se comportă și se relaționează cu ceilalți și îi conduce în mod paradoxal la recrearea în viața adultă a condițiilor care le-au făcut atâta rău în copilărie.

Young a propus 18 scheme și le-a împărțit în categorii emoționale neîmplinite pe care le-a numit domenii ale schemelor. Aceste domenii sunt: 1) autonomie și performanță defectuoasă 2) limite și standarde defectuoase 3) disconectare și respingere 4) supravigilența și inhibiție 5) direcționat de către ceilalți. Multe din problemele pacienților cu tulburare de personalitate pot fi conceptualizate folosind aceaste scheme.

Anumite scheme sunt condiționate în vreme ce altele sunt necondiționate. În general schemele dezvoltate cel mai devreme și cele mai centrale reprezintă credințe necondiționate cu privire la sine și alții, în vreme ce schemele dezvoltate mai târziu sunt condiționate.

Schemele cognitive propuse de modelul lui Young :

Domeniul 1:Schemele cognitive privind separarea , respingerea sau răceala afectivă.

1. Abandon/instabilitate (AB) – reflectă teama de abandon și lipsa de stabilitate percepută relativ la persoanele relevante, asociată cu ideea ca acestea nu le ofera încredere și susținere emoțională. Persoanele relevante sunt percepute ca fiind labile emoțional și imprevizibile, neîncrezatoare și instabile, având tendința de a-i părăsi în favoarea altora sau ca fiind aflați în iminența morții. Este posibil ca pe parcursul copilăriei, persoanele care prezintă acest tip de scheme să fi suferit pierderea părinților (prin divorț sau deces). De asemenea, aceste scheme pot să apară la persoane care au fost în mod repetat neglijate pe parcursul copilăriei.

2.Neîncredere/abuz (MA) – reflectă teama că ceilalți îi vor răni, abuza, umili, bârfi, manipula, minți sau vor profita de ei. De obicei aceste scheme se referă la prejudicii aduse voluntar, intenționat sau ca rezultat al unei neglijențe extreme și nejustificate. Poate include senzația că sunt în permanență defavorizați în raport cu ceilalți și primesc întotdeauna cea mai mică parte. Aceste scheme pot fi determinate de abuzuri repetate în copilărie (survenite fie din partea familiei, fie din anturaj).

3.Privațiune emoțională (ED) – reflectă expectanța că nevoia de suport emoțional nu va fi satisfăcută de ceilalți. Sunt luate în discuție trei tipuri de deprivare emoțională:

a)Deprivare de atenție, afecțiune, căldură sufletească și confidență;

b)Deprivare de empatie

c)Privațiunea de protecție (absența ghidării și suportului oferit de ceilalți).

Originea acestor scheme cognitive se regăsește de obicei în abuzul emoțional suferit în perioada copilăriei (neglijare, blazare, ceartă etc).

4.Deficiență / rușine (DS) – existența unor defecte, reflectă convingerea că cineva este fără valoare, deficient în anumite domenii de activitate, este rău, nedorit, inferior din mai multe puncte de vedere și nu este respectat de ceilalți, care nu îl vor putea iubi și aprecia. Poate implica și hipersensibilitate la criticism, respingere și blamare. Rușinea se poate referi la factori interni (egoism, agresivitate, dorințe sexuale inacceptabile) sau la factori externi (defecte fizice, lipsa unor abilități de relaționare socială).

5.Izolare socială/ înstrăinare (SI) – reflectă sentimentul că cineva este izolat de restul lumii, respins de alte persoane și nu face parte dintr-un grup sau comunitate. Aceste persoane se percep pe sine și familia de origine ca fiind diferiți de alte persoane (familii).

Domeniul 2: Schemele referitoare la autonomie și performanță slabă.

Autonomia este abilitatea unei persoane de a se separa de familia proprie și a trăi independent, la fel ca majoritatea persoanelor de vârsta lor.

Subiecții cu scheme din această categorie au anumite așteptări despre ei înșiși și despre lume care interferează cu abilitatea lor de a se desprinde de familie și a trăi independent. Aceștia sunt incapabili să-și definească propriile identități și să-și croiască drumul în viață.

1. Dependență funcțională/incompetență (DI)- reflectă credința că cineva este incapabil de a face fata singur responsabilitatilor cotidiene. Adesea este însotit de sentimentul de neajutorare. În copilarie aceste persoane nu au fost încurajate să se manifeste independent și să câștige încredere în competențele și forțele proprii.

2. Vulnerabilitate la Rău sau boală / lipsa de control (VH) – se referă la teama nejustificată si exagerată ca pot aparea în orice moment catastrofe pe care nu va fi capabil să le prevină. Aceste temeri se referă la unul din urmatoarele domenii: medical (atac de cord, SIDA), emoțional (teama că va innebuni), natural (cutremure, crime, razboi). De obicei, aceste scheme se dezvoltă prin modelare în condițiile în care unul dintre părinti prezintă tulburări de anxietate.

3.Protecționism/ Personalitate atrofiata (EM)- reflecă apropierea emoțională excesivă și o dependență exagerată de una sau mai multe persoane semnificative, la o varstă la care ar trebui să se adapteze singur cu rigorile sociale și solicitările vieții cotidiene. Implică convingerea că individul nu va putea face față singur problemelor cotidiene, fără ajutorul celor apropiați, sau că este puternic legat și influențat de alte persoane și nu are o identitate proprie. Este însoțită adesea de dezorientare, un sentiment de părăsire și lipsa a sensului în viața. Mediul familial de provenientă, este unul abuziv sau hiper protector în care s-a exercitat un control exagerat asupra copilului. Părinții sunt extrem de critici, impiedicând copiii sa-și formeze un Eu autonom distinct de cenzura exercitată de familie.

4.Esec (FA)- reflecă convingerea că cineva a greșit sau că este fundamental diferit de ceilalți colegi (de scoalș sau de serviciu) și nu poate atinge standardele profesionale sau școlare pe care aceștia la ating. Poate implica și ideea ca este prost, incapabil, neatent, ignorat și mai lipsit de succes decât ceilalți din anturajul său. In copilărie aceste persoane nu au beneficiat de susținerea emoțională a parinților, nu au fost incurajați să se implice in activități autonome.

Domeniul 3. Schemele referitoare la limite scăzute sau defectuoase.

Acest domeniu se referă la perceperea ineficientă a limitelor personale, a responsabilității fată de ceilalți, a angajamentelor pe care și le iau și respectiv a scopurilor pe care si le fixează. Familia de origine a acestor indivizi este caracterizata de permisivitate, indulgentă, lipsa direcționării și coordonării adecvate a copiilor. Este posibil ca în copilărie indivizii să fi fost forțati să tolereze niveluri ridicate de disconfort emoțional, au fost lipsiți de supraveghere și de ghidare.

1.Grandoare /Dominanță / revendicarea drepturilor personale (ET) – se referă la convingerea că cineva are toate drepturile și poate să abțină tot ceea ce dorește, indiferent de urmările pe care acțiunile lui le au pentru ceilalți. De asemenea se referă la tendința de a-și impune punctul de vedere în defavoarea celorlalți, de a controla comportamentul și dorințele celorlalți și de a le subsuma la propriile dorințe și expectanțe. Lipsa de empatie se dezvoltă în familiile extrem de indulgente, care nu fixează limite precise pentru ce este adecvat social și de ce nu, care-și neglijează și abuzează copiii.

2.Autocontrol exagerat/inhibiție emoțională (EI) – subiecții tind
își controleze exagerat reacțiile spontane pentru a evita dezaprobarea ceelorlalți. Se pot distinge următoarele situații:

Reprimarea mâniei și agresivității;

Nevoia compulsivă de ordine, precizie și programare a acțiunilor personale;

Reprimarea trăirilor emoționale pozitive;

Raportarea excesivă la rutină, program prestabilit și extrem de ritualizat;

Dificultatea de a-și recunoaște propriile defecte.

Domeniul 4: Scheme referitoare la dependența exagerată față de ceilalți

Se referă la o concentrare exagerată asupra sentimentelor și dorințelor celorlalți,în scopul câștigarii aprecierii, dragostei și evitării respingerii și abandonului. Subiectii cu scheme în această categorie pun accent exagerat pe satisfacerea nevoilor și intereselor altora, lăsând la o parte rezolvarea propriilor probleme. Când interacționează cu ceilalți,se concentrează aproape exclusiv asupra reacțiilor și răspunsurilor persoanelor cu care intra în contact, fapt explicabil prin neconștientizarea preferințelor și nevoilor personale. Familia de proveniență este de obicei bazată pe acceptarea condiționată, copiii trebuie să-și inhibe laturile semnificative ale propriilor personalități în așa fel încât să câștige aprecierea și atașamentul celorlalți. În copilărie, aceștia nu au fost lăsați de către părinți să-și urmeze înclinațiile personale, iar la maturitate întâmpină dificultăți în realizarea dorințelor proprii, canalizându-și eforturile pe satisfacerea nevoilor altora.

1. Subjugare/ supunere (SB) – reflectă supunerea excesivă controlului celorlalți și renunțarea la propriile nevoi și emoții pentru a nu fi respins de ceilalți, implicând aserțiunea că dorințele și emoțiile proprii sunt nesemnificative și fără importanță pentru alții. Subiecții cu astfel de scheme își suprimă întotdeauna mânia și agresivitatea în fața celor considerați superiori. În copilărie aceștia au fost în permanență direcționați și controlați de către părinți. Aceste scheme îmbracă două forme, respectiv: subjugarea nevoilor proprii, preferințe, dorințe care sunt suprimate și subjugarea emoțiilor, adică exprimarea emoțiilor este suprimată.

2. Sacrificiul de sine (SS) – reflectă renunțarea excesivă la propriile dorințe, sentimente și nevoi în favoarea realizării și îndeplinirii dorințelor celorlalți. Motivația care stă la baza acestor acțiuni este aceea de a nu-i face pe ceilalți să sufere sau pentru a nu se simți egoiști.

Domeniul 5: Schemele referitoare la hipervigilență și inhibiție

Aceste scheme se referă la tendința de a fi mereu în gardă, conștient permanent de comportamentele și reacțiile pe care le trăiește persoana respectivă. Persoana nu își acordă dreptul de a fi relaxat și fericit și astfel relațiile apropiate au de suferit. Familia de proveniență, a cărui membru este o astfel de persoană, este caracterizată de relații interpersonale reci, centrarea pe sarcini și rezolvarea de probleme, expresivitate emoțională redusă, perfecționism și formalizare excesivă a relațiilor familiale.

1. Inhibiție emoțională /Indezirabilitate socială / Nevoia de aprobare (EI) – reprezintă tendința generală de a câștiga aprobarea și atenția din partea celorlalți, combinată cu sentimentul că nu poate fi apreciat și plăcut de ceilalți. Imaginea de sine este dependentă de reacțiile și părerile celorlalți despre propria persoană și nu de valorile interioare, înclinațiile și preferințele individuale.

2. Standarde nerealiste, rigide /exigență (US) – descrie indivizi care consideră că trebuie să atingă un anumit nivel de perfecțiune în acțiunile pe care le întreprind, astfel încât performanța proprie să reprezinte un ideal, pentru a evita critica și dezaprobarea. Aceste exigențe permanente pe care și le impun, le determină o stare permanentă de tensiune, considerând că niciodată efortul depus nu este suficient pentru a se perfecționa. Autocritica este exagerată, antrenând incapacitatea de a se bucura de propriile realizări, un sentiment scăzut al stimei de sine și respectiv al autoeficacității percepute. Se pot distinge situațiile:

Perfecționismul (importanța excesivă oferită unor detalii asociată cu subestimarea propriei performanțe);

Raportarea la un sistem rigid și inflexibil de norme;

Permanentă față de performanță și de limitele de timp (Young, 1990).

Suport empiric pentru schemele timpurii dezadaptative(YSQ) :

Rezultatele studiilor au evidențiat pentru fiecare Schemă Timpurie Dezadaptativă câte un coeficient alpha Crombach pornind de la .83 în sus iar coeficienții test- retest s-au încadrat de la .50 la .82 pe o populație nonclinică. Subscalele au demonstrat o fidelitate test- retest mare precum și consistență internă. De asemenea chestionarul a demonstrat o bună validitate convergentă și disciminatorie în măsurarea distresului psihologic, stimei de sine, vulnerabilității cognitive la depresie și simptomatologiei tulburărilor de personalitate.

În studiul său Young Schema Questionnaire a demonstrat o bună validitate convergentă cu un test pentru simptomatoogia tulburărilor de personalitate ( Chestionarul de Diagnosticare a Personalității – revizuit de Hyler, Rieder, Spitzer și Williams, 1987). De asemenea chestionarul prezintă și o validitate discriminatorie cu Inventarul Depresiei a lui Beck și cu Chestionarul Stimei de Sine a lui Rosenberg; acest studiu a fost efectuat pe o populație de studenți, nonclinică. Studiile efectuate au arătat faptul că Young Schema Questionnaire are o foarte bună consistență internă și că structurarea primară urmareste cu stabilitate factorii propusi.

Deși Young Schema Questionnaire nu a fost creat pentru a măsura tulburări specifice de personalitate din DSM IV- apar asocieri semnificative între Schemele Timpurii Dezadaptative și simptome ale tulburărilor de personalitate ( Schmidt și colab. 1995).

2.5 Procedura

Patricipanților le-au fost administrate cele două chestionare MACI,YSQ.

Chestionarele au fost administrate după cum urmează unui număr de 92 de persoane, de sex masculin. Celor 51 de adolescenți care au săvârșit infracțiuni violente si nonviolente le-au fost aplicate succesiv chestionarul pentru pattern-uri de personalitate MACI iar ulterior la un interval de timp chestionarul lui Young pentru scheme dezadaptative timpurii. Adulților care au săvârșit infracțiuni violente li s-a aplicat doar chestionarul lui Young pentru scheme dezadaptative timpurii (YSQ).

Anterior aplicării chestionarului au fost date explicații referitoare la modul de completare al acestuia precum și informații despre ceea ce se urmărește prin conținutul întrebărilor sale.

Subiecții au participat aleator putând să renunțe oricând doreau ei.Mediul în care au fost testați era unul liniștit pentru a nu le conturba concentrarea asupra itemilor. Li s-a asigurat confidențialitatea datelor, și chiar de aceea subiecții și-au trecut doar inițialele sau un cod pentru a nu îți exprima identitatea.

Capitolul III

3.1Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor obținute

Ipoteza 1:

1.Există diferențe semnificative între adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de cei care au săvarșit infracțiuni nonviolente în ceea ce privește patternul de personalitate, în sensul că adolescenții violenți vor prezenta semnificativ mai mult scoruri de intensitate clinică decât adolescenții care au săvârșit infracțiuni nonviolente.

În vederea verificării acestei ipoteze am utilizat un design cvasiexperimental de bază în care variabila independentă este tipul infractorului.

Tabelul Nr.1:Testul Kolmogorov – Smirnov: Distribuția datelor pe patternuri de personalitate la adolescenți cu infracțiuni violente si adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

Pentru fiecare scală am verificat forma distribuției cu ajutorul testului Kolmogorov Smirnov care verifică abaterea de la normalitate și am constatat că la nivel de populație distribuțiile sunt simetrice, doar pentru pattern-ul de personalitate opozițional (pasiv – agresiv) care prezintă valoare testului Kolmogorov – Smirnov de Z=1,686 la un prag de semnificație mai mic de .05, mai exact .007. Restul pattern-urilor de personalitate pe care ipoteza de față urmărește să le analizeze, au valori a testului Kolmogorov – Smirnov cărora le corespund praguri de semnificație mai mari de pragul critic de .05 ( Tabelul Nr.1)

Tabelul Nr.2: Medii și abateri standard- Patternuri de personalitate la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

Statistica descriptivă ne relevă existența unor diferențe ușoare , la nivel de medii, în ceea ce privește pattern-urile de personalitate prezente la infractorii adolescenți violenți, comparativ cu infractorii adolescenți nonviolenți. ( Tabelul Nr.2)

La nivelul pattern-ului agresiv media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 42,54 cu o abatere standard de 5,63, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul agresiv este mai mică , m =41.55 cu o abatere standard de 4,61.Scorurile medii se încadrează în valori normale la nivelul populației, nici adolescenții violenți nici cei nonviolenți nu prezintă tendințe spre agresivitate deși ne asteptam ca scorurile să indice mai mult o tendinta spre sau chiar o intensitate clinică.

Delincvenții sunt văzuți în societate ca fiind încăpătânați cu o tendintă de a-i domina și chiar abuza pe ceilalți.Aceștia nu se supun legilor, nu țin cont de normele și valorile sociale, ignoră autoritațile și comit acte contra sănătătii și integrității persoanei. Tendința spre agresivitate deși tinde spre limitele unei patologii reușeste să se mențină în etalonul normalitații, fiind in dezacord cu expectanțele noastre.

La infractor agresivitatea apare fie în situații frustrante, fie atunci când acesta comite infracțiuni prin violență. Agresivitatea și violența nu pot fi separate de alte trăsături ale personalității infractorului. Astfel agresivitatea este strâns legată nu numai de intolerantă la frustrare, ci și de forța exacerbată a trebuințelor polarizate în plăcerea de a domina. Agresivitatea și violența infractorilor este declanșată ușor și datorită lipsei sentimentului de culpabilitate si tendinței de a considera actele lor drept legitime

În ceea ce privește pattern-ul conformist media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 50,95 cu o abatere standard de 2,62, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul conformist este mai mare, de m =53,31 cu o abatere standard de 3,44.Scorurile medii se înscriu în valorile normale,participanții neavând tendinte spre conformism, și nu prezintă scoruri de intensitate clinică. Din punct de vedere al conformismului adolescenții violenți au obținut scoruri mai mari decât adolescenții nonviolenti ceea ce ne-ar indica că aceștia s-ar caracteriza printr-o dorință mai mare de ordine și perfecțiune, printr-o respectare a regulilor, dar mai mult a regulilor proprii sau a grupului de apartenentă, ei iși folosesc abilitațile pentru săvârșirea unor acte antisociale.

Referitor la pattern-ul opozițional media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 64,68 cu o abatere standard de 2,29, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul opozițional este mai mică,de m =62,41 cu o abatere standard de 3,94. Scorurile medii la cele două grupuri redau o tendintă spre manifestarea patternului opozițional, în special la adolescenții nonviolenți care înregistrează un scor mediu mai mare. Aceștia se comportă deseori imprevizibil. Pot fi pentru un minut plăcuți și deschiși, pentru ca în celălalt minut să fi ostili și iritabili.

La nivelul pattern-ului conduită spre eșec media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 42,54 cu o abatere standard de 3,19, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul conduită spre eșec este mai mare, m =52,10 cu o abatere standard de 3,35. Scorurile medii se înscriu în valori normale la nivelul populației. Mediile la adolescenții violenți sunt mai mari decât la cei nonviolenți ceea ce indica faptul că aceștia vor avea o tendință mai ridicată de a avea comportamente de autosabotare, par a fi mai bucurosi pentru că sufera. Aceștia îsi pot sabota eforturile pentru a atinge eșecul.

Cu referire la pattern-ul de tendință borderline media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 50,63 cu o abatere standard de 4,76, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul de tendință borderline este mai mare, m =52,03 cu o abatere standard de 4,21. Adolescenții violenți prezintă o medie mai ridicată la acest pattern de personalitate , ceea ce ne arată că aceștia au relații interpesonale mai instabile ,o impulsivitate marcată, o imagine de sine și afecte deteriorate. Au un comportament capricios, ostilitate impulsivă, frica de abandon și acțiuni autodestructive.

La nivelul pattern-ului introvert media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 65,18 cu o abatere standard de 3,33, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul introvert este mai mică, m =60,31 cu o abatere standard de 3,75, ceea ce înseamnă că adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente au o tendință mai mare de a se manifesta introvert, de se detașa de relațiile sociale,au o gamă mai restrânsa de exprimare a emoțiilor.

În ceea ce privește pattern-ul inhibat media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 66,77 cu o abatere standard de 3,62, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul inhibat este mai mică, m =62,34 cu o abatere standard de 2,69, ceea ce ne indică o tendință ridicată spre inhibiție. Adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente au scoruri medii mai mari decât adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente ceea ce înseamnă că subiecții nonviolenți sunt mai inhibați în relațiile sociale, nu au încredere în ei și sunt hipersensibili la critică sau la remarci care le sunt defavorabile.

Referitor la pattern-ul melancolic media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 62,00 cu o abatere standard de 3,86, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul melancolic este mai mică, m =60,44 o abatere standard de 4,25, ceea ce înseamna că adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente au o tendință mai mare de a se manifesta melancolic, de a avea sentimente negative, de a avea o perspectiva pesimistă asupra vieții. Mulți dintre ei au sentimente de vină și dezamăgire, văzându-se pe ei înșiși ca fiind inadaptați și fără valoare.

Referitor la pattern-ul submisiv media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 59,77 cu o abatere standard de 3,04, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul submisiv este mai mică, m =56,89 o abatere standard de 2,84, ceea ce înseamna că adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente au o tendință mai mare de a se manifesta submisiv, de a manifesta o frica de separare,de abandon. Au dificultăți în luarea deciziilor, sunt lipsiți de inițiativă și nu își asumă responsabilitați. Se tem de singuratate și ar face orice pentru a câștiga afecțiunea și suportul celorlalți.

La nivelul pattern-ului dramatic media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 48,81 cu o abatere standard de 2,75, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul submisiv este mai mare, m =50,44 o abatere standard de 4,00, ceea ce înseamna că adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente au o tendință mai mare de a se manifesta dramatic, de a avea o emoționalitate excesivă și un comportament de căutare a atenției. Acest comportament începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte. Sunt foarte comunicativi, fermecători, exhibiționiști și expresivi emoționali.

În ceea ce privește pattern-ul egoist media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 49,77 cu o abatere standard de 2,55, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul egoist este mai mică, m =46,10 o abatere standard de 3,05, ceea ce înseamna că adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente au o tendință mai mare de a se manifesta egoist,de a avea un comportament de căutare a admiratiei, și o lipsă a empatiei. Sunt mai încrezători în abilitățile lor și deseori sunt văzuți de ceilalți ca fiind centrați pe sine.

Cu referire la pattern-ul nestapânit media obținută pentru infractorii adolescenți nonviolenți , m = 60,18 cu o abatere standard de 2,46, în timp ce la nivel de adolescenți violenți media pentru pattern-ul nestapânit este mai mare, m =63,27 o abatere standard de 2,54, ceea ce înseamna că adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente au o tendință mai mare de a se manifesta într-un mod nestăpânit , tind să se comporte într-o manieră antisocială.

Antisocialul ignoră expectațiile și drepturile celor din jur, precum și normele comunitare. Sunt definitorii comportamentul manipulativ și dominator față de anturaj, cu apel constant la minciună și șantaj, dar și atragerea acestuia cu acte îndreptate împotriva celor din jur. Atitudinile rigide evită intimitatea și întrețin o cvasipermanentă stare de alertă și tensiune intensă și ambientală, cu manifestări impulsive îndreptate cu precadere asupra familiei și persoanelor din anturajul imediat. Ostilitatea în raporturile interpersonale se materializează adeseori, spre deosebire de tulburarea de personalitate narcisistă și de cea de tip borderline, în cazul cărora ea poate fi transpusă în planul imaginativ.

Tendința de a controla anturajul capătă uneori un aspect compulsiv, în perioadele de vulnerabilitate crescută dominate de anxietate și depresie existând însă o semnificativă deschidere spre relația terapeutică. Abilitatea de a-i denigra și învinovății pe cei din jur se împletește cu incapacitatea de a întreține relații sociale durabile, deși, adeseori, le inițiază cu dificultate.

Dintre antisocialii delicvenți, cei mai inteligenți ar putea chiar ajunge șefii unei bande sau ar putea reușii în afaceri, cu condiția de a avea avocați buni. Caracterul antisocialilor nu are doar aspecte negative: stabilesc contacte lesne, vădesc un anume umor, iar gustul pentru aventuri sau călătorii îi fac companioni plăcuți. Există numeroase persoane care au trăsături de personalitate cu tendință antisocială, dar care păstrează un simț al celuilalt și al legii, suficient pentru a preîntîmpina unele catastrofe.

Tabelul Nr.3: Testul T -Rezultate comparație pe dimensiunea Patternuri de personalitate la adolescenți cu infracțiuni violente si adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

Astfel în urma prelucrării datelor cu testul T obținem următoarele valori pentru pattern-urile de personalitate. (Tabelul Nr.3)

Pattern-ul agresiv obține o valoare t (49) = ,677 la un prag de semnificație de p = 0,251 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au fost condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Deși expectantele pentru această scală ar fi fost ca diferențele să fie semnificative , analiza statistică ne-a aratat contrariul: adolescenții violenți cât și cei nonviolenți manifestă un nivel ridicat al agresivității, media scorurilor fiind mai mare pentru adolescenții violenți dar aceste difernețe nefiind semnificative. Așadar nu diferă între ei prin agresivitate, aceasta fiind prezentă la ambele grupuri la un nivel ridicat.

Delincvenții sunt văzuti în societate ca fiind încăpătânați cu o tendintă de a-i domina și chiar abuza pe ceilalți. Aceștia nu se supun legilor, nu țin cont de normele si valorile sociale, ignoră autoritățile și comit acte contra sănătății și integrității persoanei. Tendința spre agresivitate deși tinde spre limitele unei patologii reușește să se menținș în etalonul normalității, în dezacord cu realitatea empirică.

La infractor agresivitatea apare fie în situații frustrante, fie atunci cand acesta comite infracțiuni prin violență. Agresivitatea și violența nu pot fi separate de alte trăsături ale personalității infractorului. Astfel agresivitatea este strâns legată nu numai de intolerantă la frustrare, ci și de forța exacerbată a trebuințelor polarizate în plăcerea de a domina. Agresivitatea și violența infractorilor este declanșată ușor și datorită lipsei sentimentului de culpabilitate si tendinței de a considera actele lor drept legitime.

Cu vîrsta copilul va învăța să-și contoleze emoțiile negative ca și agresivitatea și să le expună într-o formă social acceptabilă. Manifestările agresivității la această vîrstă depind mult de atitudinea păriților față de acestea. De asemenea trebuie de menționat că la această vîrstă la copil se dezvoltă „instinctul cercetării” și enorm se lărgește sfera contactelor sociale. Și în același timp copilul se înfruntă și face cunoștință cu un număr enorm de restricții, interdicții, obligațiuni și norme sociale. Nedorind copilul nimerește într-o situație conflictuală între setea sa de cunoștințe și restricțiile părinților prin „nu se poate”, copilul simte o deprivare puternică-limitarea posibilității de satisfacere a necesităților sale. Iar nesoluționarea acestui conflict duce la trezirea în copil a unor instincte agresive. Însă dacă înainte reacția părinților la astfel de compotament din partea copilului se limita la sustragerea atenției, mîngîiere păi acum părinții încep a folosi amenințări, deprivări de plăceri, izolare.

La nivelul pattern-ului conformist obținem o valoare t (49) = -,515 la un prag de semnificație de p = 3,04 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente,ceea ce însemnă că adolescenții nu diferă prin media scorurilor,aceștia inregistrand scoruri scăzute la această scală, neprezentând o tendinta spre patter-ul de conformism.

La pattern-ul opozițional obținem o valoare t (49) = ,458 la un prag de semnificație de p = 3,24 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Scorurile medii înregistrate indică un nivel ridicat al pattern-ului opozoțional indivizii fiind caracterizați prin pasivitate-agresivitate,nemultumire, comportamente și caracter imprevizibil. Exprimarea dorinței de dominare. Copii ce s-au deprins să supraviețuiască folosind forța, atacând și încălcînd toate regulile la un moment dat conștientizează că aceasta este foarte plăcut de a deține puterea, de a domina, ca toți să te asculte și să se supună. În acest caz se poate recomanda că în lucru cu astfel de copii este important de a-i acapara respectul și încrederea. Fiindcă pentu el este importantă puterea și dreptatea. Atunci cînd el are respect față de d-stră este necesar la momentul potrivit foarte ferm de-i spus „eu nu-ți voi permite să faci aceasta”.Însă totuși cauza de bază a agresivității la copii este deprivarea de dragoste.

În ceea ce privește pattern-ul conduită de eșec obținem o valoare t (49) = ,542 la un prag de semnificație de p = 2,75 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Așadar nu ne putem pronunța asupra diferențelor între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente,deși la nivel descriptiv apar unele diferențe între medii în sensul că adolescenții violenți manifestă o tendintă mai mare la acest pattern de personalitate.

Pattern-ul tendință borderline obține o valoare t (49) = -,219 la un prag de semnificație de p = ,413 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt nesemnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente, acestia nedifernțiindu-se la acest nivel de personalitate .

Pattern-ul inhibat obține o valoare t (49) = 1,002 la un prag de semnificație de p = ,160 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Aceștia nu se diferențiază la nivel de inhibiție, atât adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente prezintă o neincredere în sine, o hipersensibilitate la critici și o izolare sentimentală față de ceilalți.

Referitor la pattern-ul introvert obținem o valoare t (49) = ,936 la un prag de semnificație de p = ,177 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvârșit infracțiuni nonviolente.Aceștia obtin scoruri mari la aceasta scală ceea ce indica o tendință de detașare față de relațiile sociale și o capacitate redusă de exprimare a emoțiilor.

Pattern-ul melancolic obține o valoare t (49) = ,261 la un prag de semnificație de p = ,397 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Mediile indică scoruri mai mari la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente ,dar la ambele grupuri scorurile medii indică o tendință spre depresivitate caracterizată printr-o perspectivă pesimistă asupra vieții,prezența unor sentimente de vină și dezamăgire.

În ceea ce privește pattern-ul submisiv obținem o valoare t (49) = , 684 la un prag de semnificație de p = ,248 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Așadar nu ne putem pronunța asupra unor diferențe ,dar la nivelul mediilor observăm o tendința mai mare spre dependență în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni nonviolente, aceștia având dificultăți mai mari în luarea deciziilor, sunt lipsitți de inițiativă și sunt supuși celorlalți.

Referitor la pattern-ul dramatic se obține o valoare t (49) = -,314 la un prag de semnificație de p = ,377 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Scorurile medii se încadrează în normalitatea socială ,aceștia neavand tendințe spre emoționalitate excesivă și nu manifestă comportamente de căutare a atenției,mai degrabă sunt reținuți, inhibați, nu le place să iasa în evidență.

Pattern-ul egoist obține o valoare t (49) = ,882la un prag de semnificație de p = ,191 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.

La pattern-ul nestapânit se obține o valoare t (49) = -.853 la un prag de semnificație de p = ,199 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Comportamentul antisocial este intens prezent în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente și a celor condamnați pentru infracțiuni nonviolente, mai pregnant fiind în răndul adolescenților violenți,dar diferențele între cele două grupuri sunt nesemnificative,așadar difera doar prin gradul de manifestare al pattern-ului. Ostilitatea în raporturile interpersonale se materializează adeseori, spre deosebire de tulburarea de personalitate narcisistă și de cea de tip borderline. Antisocialul ignoră expectațiile și drepturile celor din jur, precum și normele comunitare. Sunt definitorii comportamentul manipulativ și dominator față de anturaj, cu apel constant la minciună și șantaj, dar și atragerea acestuia cu acte îndreptate împotriva celor din jur. Atitudinile rigide evită intimitatea și întrețin o cvasipermanentă stare de alertă și tensiune intensă și ambientală, cu manifestări impulsive îndreptate cu precădere asupra familiei și persoanelor din anturajul imediat.

Concluzionând rezultatele, putem afirma că, în esență, diferențele între infractorii adolescenți violenți și cei nonviolenți nu prezintă diferențe semnificative la nivel de pattern de personalitate, prin urmare comportamentul deviant are la origine atat factori interni ce țin de psihologia delincventului minor cat si de factori externi, care orienteaza spre o inadaptare la sistemul juridic si moral al societatii. De aici decurge necesitatea efectuarii unei expertize medicolegale psihiatrice pentru a studia modificarile comportamentului minorilor determinate de tulburarile psihice ce apar fie in contextul social in care se dezvolta, fie in contextul vârstei

Dintre factorii de risc ce determină apariția violenței juvenile menționăm în primul râand perioada adolescenței, cu precizarea ca tulburările de comportament sunt mai frecvente între 14-16 ani, având tendința de a descrește spre vârsta adultă, și cu afectarea în special sexului masculin, provenind din medii socio-economice defavorizate.

Un alt grup de factori determinanti in aparitia violenței juvenile îl reprezintă familia, anturajul, gradul de educație și cultura, la aceasta adaugandu-se o serie de factori situaționali reprezentați de locul de debut al violentei, ingestia de alcool sau droguri ce favorizează trecerea la act, utilizarea armelor, precum și asocierea cu alte persoane sau alte acte infracționale (de exemplu furt).

Având în vedere că în ceea ce privește pattern-ul de personalitate opozițional (pasiv – agresiv) distribuția datelor la nivelul populației este asimetrică, drept ca test de comparare vom utiliza testul U Mann Whitney.

Tabelul Nr.4.Testul Mann- Whitney-rangurile pentru adolescenți cu infracțiuni violente si adolescenți cu infracțiuni nonviolente cu pattern de personalitate Opozitional(Pasiv-Agresiv)

În ceea ce privește media rangurilor, la nivelul adolescenților nonviolenți obținem o medie a rangurilor m = 23,84 și o sumă a rangurilor de 524,50, în timp ce la nivelul adolescenților violenți media rangurilor este de 27,64 și o sumă a rangurilor de 801,50. (Tabelul Nr.4),ceea ce înseamna că scorurile obținute la patternul opozițional sunt mai mari pentru adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente, aceștia manifestând adesea comportamente pasiv agresive , ostilitate si agresivitate.

Tabelul Nr.5:Testul Mann- Whitney :Comparație între adolescenți cu infracțiuni violente si adolescenți cu infracțiuni nonviolente cu pattern de personalitate Opozitional(Pasiv-Agresiv)

Pattern-ul opozițional (pasiv – agresiv) are un Z = – ,904 la un prag de semnificație de 0,366 mai mare decât pragul critic de .05 diferențele fiind nesemnificative. (Tabelul Nr.5).

Concluzionând rezultatele, putem afirma că, în esență, diferențele între infractorii adolescenți violenți și cei nonviolenți nu prezintă diferențe semnificative la nivel de pattern de personalitate, prin urmare comportamentul deviant are la origine atât factori interni ce țin de psihologia delincventului minor cât și de factori externi, care orientează individul spre o inadaptare la sistemul juridic și moral al societății. De aici decurge necesitatea efectuării unei expertize medicolegale psihiatrice pentru a studia modificările comportamentului minorilor determinate de tulburăarile psihice ce apar fie în contextul social în care se dezvolta, fie în contextul vârstei.

Factorii externi nu acționează direct, nemijlocit asupra individului, ci prin filtrul particularităților sale individuale, particularități ale căror rădacini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalității și în cea mai mare măsura în antecedentele sale, în istoria personală.

Diferențele dintre infractori si noninfractori pe baza unor dimensiuni cheie ale personalității sunt larg documentate. O perspectivă asupra problemei susține ca infractorii diferă mai mult prin gradul prin care se manifesta o tulburare de personalitate decât prin tipul acesteia. În rândul infractorilor ,factorii de personalitate care se relaționează cu crima sunt aceeași, doar ca aceștia diferă prin grad (scorurile medii).

La nivel de adolescenți participanții la studiu au înregistrat scoruri care se integrează în valoarea normală la nivelul populației, la pattern-urile de personalitate conformist, tendinta borderline,conduită de eșec, dependent, histrionic, narcisist dar si la pattern-ul de personalitate agresiv unde ne așteptam ca scorurile să indice mai mult o tendintă spre sau chiar o intensitate clinică. Delincvenții sunt văzuți în societate ca fiind încăpățânați cu o tendință de a-i domina și chiar abuza pe ceilalți.Aceștia nu se supun legilor, nu țin cont de normele si valorile sociale, ignoră autoritățile și comit acte contra sănătății și integrității persoanei. Tendința spre agresivitate deși tinde spre limitele unei patologii reușește să se mențină în etalonul normalității.

La infractor agresivitatea apare fie in situații frustrante, fie atunci când acesta comite infracțiuni prin violentă. Agresivitatea și violența nu pot fi separate de alte trăsături ale personalității infractorului. Astfel agresivitatea este strâns legată nu numai de intolerantă la frustrare, ci și de forța exacerbată a trebuințelor polarizate în plăcerea de a domina. Agresivitatea și violența infractorilor este declanșată ușor și datorită lipsei sentimentului de culpabilitate si tendinței de a consideră actele lor drept legitime

Mediile ne arata ca participantii, atat cei violenti cat si cei nonviolenti nu manifesta trasaturi accentuate spre formarea unor tulburari de personalitate,dar manifesta tendinte spre acestea la pattern-urile opozitional,introvert,inhibat(evitant), nestapanit(antisocial). Adolescentii violenti au scori medii mai mari decat cei nonviolenti pe aceste scale dar conform statisticii experimentale acestea sunt nesemnificative.

Debutul infracțional al minorului este greu de precizat. Acesta capătă semnificație într-un anumit context familial, școlar, social, reprezentând o perturbare a raportului relațional al copilului cu obiecte sau persoane, constituind întotdeauna un răspuns la atitudinea altora. La vârsta preșcolară încep să apară manifestări cu adresă relativ conturată. Ele apar cu precădere în mediul familial și pot lua expresia unei ostilități la adresa unora dintre membrii familiei, ostilitate obiectivată în gesturi de neascultare, deteriorare sau distrugere de obiecte, impolitețe, obrăznicie, uneori chiar injurii și loviri etc.

Un grup de factori determinanti in aparitia violentei juvenile il reprezinta familia, anturajul, gradul de educatie si cultura, la aceasta adaugandu-se o serie de factori situationali reprezentati de locul de debut al violentei, ingestia de alcool sau droguri ce favorizeaza trecerea la act, utilizarea armelor, precum si asocierea cu alte persoane sau alte acte infractionale (de exemplu furt).

Referitor la familie si gradul de educatie putem afirma ca o educatie negativa, ce nu recunoaste normele existente in societate va duce implicit la o structurare negativa de personalitate si la un caracter de tip antisocial, in timp ce o educatie pozitva va configura un comportament adecvat normelor sociale. Comportamentul adecvat normelor si vietii sociale este un comportament reflectat, gandit, este anticipativ (reprezentarea continutului si consecintelor faptelor proprii) si exprima libertatea de vointa in alegerea solutiilor optime intr-o situatie data. Specialistii descriu un concept triunic in geneza comportamentului deviant, concept ce reuneste trei elemente:mediul de formare al personalitatii, personalitatea delincventa si situatiile ce favorizeza trecerea la actul antisocial.

Primul element al conceptului triunic, ce intervine in formarea deviantei si delincventei juvenile este mediul de formare a personalitatii, fiind vorba in special de personalitatea agresiva. Se stie ca agresivitatea este un comportament castigat pe parcursul evolutiei individului (ontogenetic) si nu mostenit. Rezulta de aici existenta unei multitudini de factori de mediu ce determina aparitia si manifestarea agresivitatii. Acesti factori au fost impartiti in factori familiali si de grup, sociali si institutionali, in literatura de specialitate (Durkheim), fiind descrisi ca o stare de anomie macrosociala, microsociala (familie), institutionala.

Factorii familiali ce intervin in formarea unui comportament agresiv sunt reprezentati in special de comportamentul parental si anume carenta afectiva materna asociata cu lipsa modelului de comportament patern sau abuzul de autoritate al acestuia din urma. La acestea se adauga influentele mediului familal (conflicte intre membrii familiei), lipsa de afectivitate intre acestia generand un comportament violent. Un mediu familial neechilibrat, lipsit de afectivitate, in special din partea mamei, va genera tulburari de adaptare si de comunicare a copilului in mediul social, tulburari ce pot lua forma depresiei, autismului, agresivitatii.

Un alt factor ce intervine in conturarea unui comportament deviant este reprezentat de personalitatea individului, mai exact este vorba de o personalitate anomica rezultata prin suprapunerea unor valori negative de personalitate, manifestata predominant prin inafectivitate, insensibilitate, impulsivitate.

Ultimul element al conceptului triunic este definit de factorii situationali determinanti cerealizeaza trecerea la actul antisocial propriu zis:consumul; de alcool sau droguri, intoleranta la frustratii, incapacitatea de contentie afectiva, impulsivitatea scapata de sub control.

Pentru o mai buna cunoastere a acestui fenomen este important ca practicianul in drept sa cunoasca elementele esentiale in dezvoltarea minorului si tendintele psihologiei moderne in cercetarea fenomenului infractional in cazul minorilor.

Ipoteza 2

2. Există diferențe semnificative între adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de cei care au săvarșit infracțiuni nonviolente în ceea ce privește schemele cognitive disfuncționale,în sensul că adolescenții violenți vor prezenta un nivel mai ridicat de disfuncționalitate în ceea ce privește schemele cognitive decât adolescenții care au săvârșit infracțiuni nonviolente.

În vederea verificării acestei ipoteze am utilizat un design cvasiexperimental de bază în care variabila independentă este tipul infractorului iar variabila dependentă sunt schemele timpurii dezadaptative propuse de Young.

Tabelul Nr.6:Testul Kolmogorov –Smirnov: Distribuția datelor pe scheme cognitive disfuncționale la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

Pentru fiecare scală am verificat forma distribuției cu ajutorul testului Kolmogorov Smirnov care verifică abaterea de la normalitate și am constatat că la nivel de populație distribuțiile sunt simetrice, doar pentru schema dezadaptativă Vulnerabilitate la Rău și Boală distributia este asimetrică, care prezintă valoare testului Kolmogorov – Smirnov de Z=1,540 la un prag de semnificație mai mic de .05, mai exact .017. Restul schemelor cognitive pe care ipoteza de față urmărește să le analizeze, au valori a testului Kolmogorov – Smirnov cărora le corespund praguri mai mari de pragul critic de .05.( Tabelul Nr.6)

Tabelul Nr.7 Medii și abateri standard- Scheme cognitive disfuncționale la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

Statistica descriptivă ne relevă existența unor diferențe ușoare , la nivel de medii, în ceea ce privește schemele cognitive disfunționale existente ,prezente în rândul adolescenților care au săvârșit infracțiuni violente și cei care au săvarșit infracțiuni nonviolente.( Tabelul Nr.7)

În ceea ce privește schema pe Subjugare (SB) se poate observa în rândul adolescenților care au săvârșit infracțiuni violente o medie de m=14.10 cu o abatere standard de 7,69 mai mare decât media de m=13.09 cu o abatere standard de 6,30 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Subjugare (SB) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. De asemenea scorurile medii sunt ridicate, ceea ce indică la nivelul populației un nivel foarte ridicat al schemelor de dependență față de alții.

Referitor la schema disfuncțională pe Sacrificiu de Sine(SS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=18.24 cu o abatere standard de 5,93 mai mare decât media de m=17.72 cu o abatere standard de 3,80 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Sacrificiu de Sine(SS) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Extrapolate la nivelul populației mediile indică un nivel mediu de activare a schemelor dezadaptative.

La nivelul schemei dezadaptative pe Inhibitie Emotională/Autocontrol Exagerat(EI) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=16.24 cu o abatere standard de 5,90 mai mare decât media de m=13.86 cu o abatere standard de 3,93 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Inhibitie Emotională/Autocontrol Exagerat(EI) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente;media scorurilor raportată la nivelul populație este una ridicată,ceea ce denotă un nivel ridicat de activare a schelemor dezadaptative de inhibiție emoțională.

În ceea ce privește schema dezadaptativă Standarde Nerealiste/Exigență(US) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=15.65 cu o abatere standard de 2,95 mai mare decât media de m=15.09 cu o abatere standard de 3,30 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Standarde Nerealiste/Exigență(US) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Nivelul de activare a schemelor este unul mediu raportat la nivelul populatiei, în urma compararii mediei scorurilor.

În ceea ce privește schema dezadaptativă Revendicarea Drepturilor Personale/dominanta(ET) se poate observa în rândul adolescenților care au săvârșit infracțiuni violente o medie de m=15.27 cu o abatere standard de 4,45 mai mare decât media de m=13.59 cu o abatere standard de 4,52 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Revendicarea Drepturilor Personale/dominanta(ET) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel mediu de activare al schemelor dezadaptative la adolescenții nonviolenți și un nivel ridicat la adolescenții violenți.

La nivelul schemei dezadaptative a Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina (IS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=13.58 cu o abatere standard de 5,06 mai mare decât media de m=13.00 cu o abatere standard de 4,54 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina (IS) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Media scorurilor obținute ne indică un nivel ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți.

Referitor la schema dezadaptativă pe Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare(AS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=46.17 cu o abatere standard de 9,93 mai mare decât media de m=45.72 cu o abatere standard de 9,93 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare(AS) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Negativism/Pasivitate(NP) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=34.13 cu o abatere standard de 11,13 mai mare decât media de m=31.13cu o abatere standard de 10,18 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Negativism/Pasivitate(NP) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți.

La nivelul schemei disfuncționale pe Pedepsirea(PU) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=47.48 cu o abatere standard de 10,59 mai mare decât media de m=43.68cu o abatere standard de 6,20 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Pedepsirea(PU) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți.

Referitor la schema disfuncțională pe Protecționism/personalitate atrofiată(EM) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=11.68 cu o abatere standard de 3,69 mai mică decât media de m=12.86 cu o abatere standard de 4,27 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Protecționism/personalitate atrofiată(EM) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți.

La nivelul schemei disfuncționale pe Vulnerabilitate la Rău si Boală(VII) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=11.55 cu o abatere standard de 5,33 mai mică decât media de m=11.86 cu o abatere standard de 5,54 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni nonviolente schemele dezadaptative timpurii pe Vulnerabilitate la Rău si Boală(VII) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente.Media scorurilor obținute ne indică un nivel mediu de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți,raportat la nivelul populației.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Dependență/Incompetență(DI) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=14.24 cu o abatere standard de 6,03 mai mare decât media de m=12.95 cu o abatere standard de 5,63 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Dependenta/Incompetenta(DI) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți, raportat la nivelul populației.

La nivelul schemei disfuncționale pe Privațiune Emoțională(ED) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=14.73 cu o abatere standard de 7,80 mai mare decât media de m=11.86 cu o abatere standard de 4,87 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Emoțională(ED) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți, raportat la nivelul populației.

La nivelul schemei disfuncționale pe Abandon(AB) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=13.93 cu o abatere standard de 5,90 mai mare decât media de m=11.04 cu o abatere standard de 4,91 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Abandon(AB) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare la adolescenții violenți și un nivel mediu de activare la adolescenții nonviolenți.

Referitor la schema disfuncțională pe Neincredere/Abuz(MA) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=16.17 cu o abatere standard de 3,78 mai mică decât media de m=16.90cu o abatere standard de 4,02 obținută în cazul adolescenților care au săvarșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni nonviolente schemele dezadaptative timpurii pe Neincredere/Abuz(MA) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți, raportat la nivelul populației.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Izolare socială/Înstrăinare(SI) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=14,00 cu o abatere standard de 6,67 mai mare decât media de m=11.95 cu o abatere standard de 6,12 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Izolare socială/Înstrăinare(SI) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți, raportat la nivelul populației

Referitor la schema disfuncțională pe Deficiență/Rușine(DS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=11.31 cu o abatere standard de 5,69 mai mică decât media de m=11.68 cu o abatere standard de 6,99 obținută în cazul adolescenților care au săvarșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni nonviolente schemele dezadaptative timpurii pe Deficiență/Rușine(DS) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți, raportat la nivelul populației

La nivelul schemei disfuncționale pe Eșec(FA) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=13.06 cu o abatere standard de 5,33 mai mare decât media de m=11.36 cu o abatere standard de 5,05 obținută în cazul adolescenților care au săvârșit infracțiuni nonviolente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Izolare socială/Înstrăinare(SI) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți, raportat la nivelul populației.

Tabelul Nr.8 Testul Levene’s: Omogenitatea varianțelor pentru scheme cognitive disfuncționale la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

În urma aplicării testului Levene’s pentru verificarea omogenității varianțelor, obținem valori care corespund unor praguri de semnificație mai mari decât pragul critic de .05 pentru schemele cognitive disfuncționale : subjugare,inhibiție emoțională,standarde nerealiste,revendicarea drepturilor,indezirabilitate socială,negativism,protecționism, vulnerabilitate,dependență,abandon,neîncredere,izolare,rușine,eșec ,prin urmare pentru aceste scheme cognitive dezadaptative criteriul de omogenitate este îndeplinit. (Tabelul Nr.8)

În ceea ce privește scalele care nu au îndeplinit criteriul de omogenitate: sacrificiu de sine, F = 7,907 la un prag de semnificație p = .007, pedepsirea , cu un F=6,148 la un prag de semnificație de p=.017,privațiunea emoțională cu un F=4,44 la un prag de semnificație de p= .040, unde pragurile de semnificație sunt mai mici de pragul critic de ,05 ceea ce înseamnă că testul t va avea valori pentru care omogenitatea nu este asumată.

Tabelul Nr.9 Testul T – Comparații pe scheme cognitive disfuncționale la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente.

Astfel în urma prelucrării datelor cu testul T obținem următoarele valori pentru schemele cognitive disfuncționale (Tabelul Nr.9)

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Subjugare(SB) se obține o valoare t (49)= -,502 la un prag de semnificație de p = ,309 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Așadar putem spune că schema dezadaptativă de Subjugare(SB) care reflectă supunerea excesivă controlului celorlalți și renunțarea la propriile nevoi și emoții pentru a nu fi respins este prezentă atât la adolescenții violenți cât și la cei nonviolenți la un nivel de activare foarte ridicat.Persoanele care prezintă niveluri ridicate la aceasta scală iși suprimă întotdeauna furia și agresivitatea în fata celor considerați superiori.În urma suprimării nevoilor sau a emoțiilor fată de indivizii superiori adolescenții vor manifesta agresivitate și o comportamente antisociale față de ceilalți,în special față de covârstnici,cu care relațiile de prietenie sunt deficitare.

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Sacrificiu de Sine(SS) obținem o valoare t (47,851) = ,936 la un prag de semnificație de p = ,177 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Atât adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente cât și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente au obținut scoruri medii la această scală, adolescenții violenți având scoruri medii mai ridicate , indicând o activare mai intensă pe scala sacrificu de sine.Aceste rezultate le putem explica pe baza faptului că gândirea adolescenților infractori este marcată de o serie de disfuncții cognitive care contribuie la interpretarea eronată a informatiilor ce conduc la perturbarea procesului decizional.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Inhibitie Emoțională/Autocontrol Exagerat(EI) obținem o valoare t (49) = -1,670 la un prag de semnificație de p = .050 egală cu pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Mediile scorurilor indică o tendință spre inhibiție mai mare în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente.Rezultatele evidențiază că există diferențe între cele două grupuri de adolescenți.Acest lucru este explicat prin faptul că atât adolescenții violenți cât și cei nonviolenți au prezentă aceasta schemă la nivel cognitiv dar gradul de activare este diferit.Ei sunt inhibați emoțional dar apelează la diferite mecanisme pentru a ascunde acest lucru , fiind considerat în dezavantajul lor. Subiecții tind să își controleze exagerat reacțiile spontane pentru a evita dezaprobarea ceelorlalți. Se pot distinge următoarele situații: Reprimarea mâniei și agresivității; Reprimarea trăirilor emoționale pozitive; Dificultatea de a-și recunoaște propriile defecte.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Standarde Nerealiste/Exigentă(US) obținem o valoare t (49) = -,641 la un prag de semnificație de p = ,262 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Aceste scheme sunt prezente la nivel cognitiv atat la adolescentii condamnati pentru infractiuni violente cat si la adolescentii condamnati pentru infractiuni nonviolente,si au un nivel mediu de activare.

La schemele cognitive dezadaptative referitoare la Revendicarea Drepturilor Personale/dominanță(ET) obținem o valoare t (49) = -1,329 la un prag de semnificație de p = ,095 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Apar diferențe la nivelul mediilor celor două grupuri în sensul că adolescenții violenți au o tendintă spre dominanță mai mare decât cea a adolescenților nonviolenți,la care nivelul de activare a acestei scheme este la un nivel mediu, dar schema este prezentă la ambele grupuri la nivel cognitiv, determinând convingerea că individul are toate drepturile și poate să abțină tot ceea ce dorește, indiferent de urmările pe care acțiunile lui le au pentru ceilalți. De asemenea se referă la tendință de a-și impune punctul de vedere în defavoarea celorlalți, de a controla comportamentul și dorințele celorlalți și de a le subsuma la propriile dorințe și expectanțe.

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Lipsa de Autocontrol si Autodisciplina(IS ) obținem o valoare t (49) = -,428 la un prag de semnificație de p = ,335 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvârșit infracțiuni nonviolente.Rezultatele obținute indică faptul că există o lipsă a autocontrolului în randul adolescenților violenți si nonviolenți,aceștia reușind să facă cu greu față situațiilor problematice.Un mecanism de coping adoptat poate fi fuga , sau lupta implicând violență.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare(AS) obținem o valoare t (49) = -,158 la un prag de semnificație de p = .434 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Rezultatele obținute indică faptul că la nivel cognitiv atât adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente cât și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente este prezentă scheme de indezirabilitate socială și nevoie de aprobare, aceștia consideră că nu își găsesc locul în sociate, se simt neintegrați și inadaptati social, de aceea schemele pentru nevoia de aprobare au un nivel foare ridicat de activare.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Negativism/Pasivitate(NP) obținem o valoare t (49) = -,989 la un prag de semnificație de p = ,164 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Rezultatele obținute arată că nu există diferențe semnificative la nivelul cognitiilor negative .Media scorurilor ne indică o tendință foarte ridicată al nivelurilor de activare a schemei,acesta fiind mai mare la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente.Aceștia au o viziune pesimistă asupra vieții.Nu își stabilesc scopuri și obiective datoritș lipsei încrederii de sine, consideră că își merită soarta și toate necazurile,aspectele pozitive ale vieții sunt minimalizate.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Pedepsirea(PU) obținem o valoare t (46,405) = -1,603 la un prag de semnificație de p = ,05 egal cu pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Pedepsire -tendința de a fi punitivi, intoleranți, nerăbdători cu alții și cu propria persoană, pare specifică infractorilor violenți în general.Adolescenții violenți au o tendință foarte ridicată de apariție a schemelor dezadaptative de pedepsire, pe când mediile scorurilor la adolescenții nonviolenți indică un nivel ridicat al schemelor dezadaptative. Rezultatele ne indică prezența schemelor dezadaptative la nivel cognitiv,acestea avand un nivel de activare mai mare la adolescentii violenti.Acest lucru se explică si prin nivelul infractiunilor comise, acestia manifestand nemultumire, o lipsa de incredere si sentimente de inadaptare care le trezeste dorinta de impulsivitate si agresivitate- reprezintă un comportament violent și destructiv orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Agresivitatea se referă la toate acțiunile voluntare orientate asupra unei persoane sau asupra unui obiect, acțiuni care au drept scop producerea, într-o forma directă sau simbolică, a unei pagube, jigniri sau dureri.

La schemele cognitive dezadaptative referitoare la Protectionism/personalitate atrofiata(EM) obținem o valoare t (49) = 1,050 la un prag de semnificație de p = ,149 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente.Rezultatele ne indica niveluri ridicate atat la adolescentii violenti cat si la cei nonviolenți al schemei cognitive de protectionism si personalitate atrofiata.Schemele sunt prezente la nivel cognitv la cele doua grupuri de adolescenti. Adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente prezintă o tendinta mai mare spre protecționism,ceea ce reflectă apropierea emoțională excesivă și o dependență exagerată de una sau mai multe persoane semnificative, la o varstă la care ar trebui să se adapteze singur cu rigorile sociale și solicitările vieții cotidiene.Aceștia au un nivel al stimei de sine și încredere scăzut sunt nesiguri , au convingerea ca nu pot face fața problemelor cotidiene. Mediul familial de provenientă, este unul abuziv sau hiperprotector în care s-a exercitat un control exagerat asupra copilului. Parinții sunt extrem de critici, impiedicțnd copiii să-și formeze un Eu autonom distinct de cenzura exercitata de familie.

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Dependentă/Incompetentă(DI) obținem o valoare t (49)= -,755 la un prag de semnificație de p = ,227 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Rezultatele comparației între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente ne indică o medie a scorurilor pe scala dependența/incompetență mai mare la adolescenții violenți,ceea ce denotă o tendință mai mare spre activarea unor scheme de tip dependență/incompetentă, care sunt consecința faptului că în copilarie aceste persoane nu au fost încurajate să se manifeste independent și să câastige încredere în competențele și forțele proprii, aceasta neîncredere formată se va manifesta prin incompetența în toate domeniile.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Privațiune Emoțională(ED) obținem o valoare t (47,454) = -1,642 la un prag de semnificație de p = ,05 egal cu pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Asadar rezultatele obtinute pe aceasta scala evidenteaza diferente semnificative intre adolescentii condamnati pentru infractiuni violente si cei condamnati pentru infractiuni nonviolente in ceea ce priveste privatiunea emotionala. Adolescenții violenți prezintă un nivel foarte ridicat de activare al schemei pe când adolescenții nonviolenți prezintă un nivel ridicat.

Pare distinctiv pentru infractorii violenți să afirme că li se pare jenant să își manifeste sentimentele în fața altora, că li se pare greu să demonstreze căldură și spontaneitate în relațiile cu ceilalți, că se controlează atât de mult încât oamenii ajung să considere că nu au emoții.. Această schemă poate să existe dinainte de încarcerare dar cu siguranță este exacerbată în scop de adaptare la mediul de detenție. În acest context, exprimarea emoțiilor și sentimentelor este considerată a fi un semn de slăbiciune, care poate pune un deținut în situații de risc. În relațiile dintre infractori, slăbiciunea este asociată cu exploatare.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Abandon(AB) obținem o valoare t (49) = , -1,855 la un prag de semnificație de p = .035 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Pentru scala abandon exista diferente semnificative intre adolecenții condamnați pentru infractiuni violente și adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Adolescenții violenți prezintă o tendintă foarte ridicată de activare a schemelor de abandon pe caând adolescenții nonviolenți prezintă un nivel mediu de activare al schemei dezadaptative. Adolescenții se simt abandonați dar nu și deprivați emoțional, deoarece abandonul este un gând ușor sesizabil pe când deprivarea emoțională implică o gândire mai profundă. O variabilă care ar putea media deprivarea emoțională și abandonul sunt cognitiile referitoare la sine sine, și modul în care individul percepe relațiile cu ceilalți.

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Neincredere/Abuz(MA) obținem o valoare t (49)= ,670la un prag de semnificație de p = ,253 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente.Rezultatele ne indică o diferență semnificativă la nivelul schemei dezadaptative de neincredere,abuz.Aceasta prezintă un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente cât și pentru cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente,schema este un mod general si rigid de gândire al indivzilor.Schema reflectă teama că ceilalți îi vor răni, abuza, umili, bârfi, manipula, minți sau vor profita de ei. De obicei aceste scheme se referă la prejudicii aduse voluntar, intenționat sau ca rezultat al unei neglijențe extreme și nejustificate. Poate include senzația că sunt în permanență defavorizați în raport cu ceilalți și primesc întotdeauna cea mai mică parte. Aceste scheme pot fi determinate de abuzuri repetate în copilărie (survenite fie din partea familiei, fie din anturaj).

La schemele cognitive dezadaptative referitoare la Izolare socială/Înstrăinare(SI) obținem o valoare t (49) = -1,123la un prag de semnificație de p = ,133 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Avem un nivel foarte ridicat de activare al schemei la infractorii adolescenți violenți și un nivel ridicat de activare la cei nonviolenți. Schema de izolare este stabilă în plan cognitiv atât la infractorii adolescenți violenți cât și la cei nonviolenți. Rezultatele obținute susțin teoria lui Young conform căreia infractorii adolescenți violenți și nonviolenti au convingerea că ceilalți oameni ii privesc într-un mod aparte, diferit ,simțindu-se izolați în cadrul grupurilor sau în comunitatea în care trăiesc.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Deficiență/Rușine(DS) obținem o valoare t (49) = ,209 la un prag de semnificație de p = ,417 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adolescenții care au săvarșit infracțiuni nonviolente. Avem un nivel mai ridicat al schemei de deficientă și rușine la infractorii adolescenși violenți , gradul de activare al schemei dezadaptative timpurii este unul foarte ridicat la ambele grupuri de adolescenți ceea ce înseamnă că aceștia au convingerea că cineva este fără valoare, deficient în anumite domenii de activitate, este rău, nedorit, inferior din mai multe puncte de vedere și nu este respectat de ceilalți, care nu îl vor putea iubi și aprecia. Poate implica și hipersensibilitate la criticism, respingere și blamare. Rușinea se poate referi la factori interni (egoism, agresivitate, dorințe sexuale inacceptabile) sau la factori externi (defecte fizice, lipsa unor abilități de relaționare socială).

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Eșec(FA) obținem o valoare t (49) = -1,156 la un prag de semnificație de p = .120 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente față de adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente. Reflecta o interiorizare exagerata a unei greseli insotita de un sentiment de vinovatie si incompetenta. Poate implica si ideea ca este prost, incapabil, neatent, ignorat si mai lipsit de succes decat ceilalti din anturajul sau. In copilarie aceste persoane nu au beneficiat de sustinerea emotionala a parintilor, nu au fost incurajati sa se implice in activitati autonome.

Tabelul Nr.10 Testul Mann- Whitney ,Ranguri: Scheme cognitive disfuncționale la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente- Vulnerabilitate la Rău si Boala(VII)

În ceea ce privește media rangurilor, la nivelul adolescenților nonviolenți obținem o medie a rangurilor m = 26.64 și o sumă a rangurilor de 586.00, în timp ce la nivelul adolescenților violenți media rangurilor este de 25.52 și o sumă a rangurilor de 740.00. (Tabelul Nr.10).-se refera la teama nejustificata si exagerata ca pot aparea in orice moment catastrofe pe care nu va fi capabil sa le previnS. Aceste temeri se refera la unul din urmatoarele domenii: medical (atac de cord, SIDA), emotional (teama ca va innebuni), natural (cutremure, crime, razboi). De obicei, aceste scheme se dezvolta prin modelare in condifiile in care unul dintre parinti prezinta tulburari de anxietate.

Tabelul Nr.11 Testul Mann- Whitney:Comparație pe Vulnerabilitatea la Rău si Boala(VII) la adolescenți cu infracțiuni violente și adolescenți cu infracțiuni nonviolente

Schema cognitivă Vulnerabilitate la Rau si Boala(VII) are un Z = -.269 la un prag de semnificație de .788 mai mare decât pragul critic de .05 diferențele fiind nesemnificative.

În general schemele dezvoltate cel mai devreme și cele mai centrale reprezintă credințe necondiționate cu privire la sine și alții. Schemele necondiționate lasă individul fără speranță; indiferent ce ar face acesta, rezultatul este același. Individul va fi incompetent, rău, lipsit de valoare, nedemn de a fi iubit și nimic nu poate fi schimbat. Schema încorporează ca într-o capsulă tot răul ce i-a fost făcut copilului fără ca acesta să fi avut vreo posibilitate de a se apăra.

Ipoteza 3:

3.Există diferențe semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente în ceea ce privește nivelul de activare al diferitelor scheme cognitive disfuncționale.

Tabelul Nr.12 Testul Kolmogorov – Smirnov, Distribuția datelor pe schemele cognitive disfuncționale la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

Pentru fiecare scală am verificat forma distribuției cu ajutorul testului Kolmogorov -Smirnov care verifică abaterea de la normalitate și am constatat că la nivel de populație distribuțiile sunt simetrice, doar pentru schemele cognitive dezadaptative negativism cu o valoare a lui Z=1,600 cu un prag de semnificație p=.012; lipsa de autocontrol cu o valoare a lui Z=1,370 cu un prag de semnificație p=.047 și privațiune emoțională cu o valoare a lui Z=1.391cu un prag de semnificație p=.042, distribuția este asimetrică, care prezintă valoare testului Kolmogorov – Smirnov la un prag de semnificație mai mic de .05. Restul schemelor cognitive pe care ipoteza de față urmărește să le analizeze, au valori a testului Kolmogorov – Smirnov cărora le corespund praguri mai mari de pragul critic de .05. (Tabelul Nr.12)

Tabelul Nr.13 Medii și abateri standard- Schemele cognitive disfuncționale la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

Statistica descriptivă ne relevă existența unor diferențe ușoare , la nivel de medii, în ceea ce privește schemele cognitive disfunționale existente ,prezente în rândul adolescenților care au săvârșit infracțiuni violente și adulții cu același tip de infracțiuni. (Tabelul Nr.13)

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Subjugare (SB) se poate observa în rândul adolescenților care au săvârșit infracțiuni violente o medie de m=14.10 cu o abatere standard de 7,69 mai mică decât media de m=15.75 cu o abatere standard de 4,57 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adulților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Subjugare(SB) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente.De asemenea scorurile medii sunt ridicate,ceea ce indică la nivelul populației un nivel foarte ridicat al schemelor de dependență față de alții.

Referitor la schema disfuncțională pe Sacrificiu de Sine(SS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=18.24 cu o abatere standard de 5,93 mai mare decât media de m=12.07 cu o abatere standard de 4,38 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Sacrificiu de Sine (SS) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Extrapolate la nivelul populației mediile indică un nivel mediu de activare a schemelor dezadaptative la cele două grupuri de infractori.

La nivelul schemei disfuncționale pe Emoăională/Autocontrol Exagerat(EI ) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=16.24 cu o abatere standard de 5,90 mai mare decât media de m=11.31 cu o abatere standard de 2,93 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Inhibitie Emotionala/Autocontrol Exagerat (EI) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente;media scorurilor raportată la nivelul populație este una ridicată,ceea ce denotă un nivel ridicat de activare a schelemor dezadaptative de inhibiție emoțională la cele două grupuri de infractori.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Standarde Nerealiste/Exigentă (US) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=15.65 cu o abatere standard de 2,95 mai mare decât media de m=13.87cu o abatere standard de 3,31 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Standarde Nerealiste/Exigentă (US) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente.Nivelul de activare a schemelor este unul mediu raportat la nivelul populatiei, în urma compararii mediei scorurilor celor două grupuri de infractori.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Revendicarea Drepturilor Personale/dominanta(ET) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=15.27 cu o abatere standard de 4,45 mai mare decât media de m=13.09cu o abatere standard de 4,10 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Revendicarea Drepturilor Personale/dominanta(ET) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel mediu de activare al schemelor dezadaptative la adulții violenți și un nivel ridicat la adolescenții violenți.

La nivelul schemei disfuncționale pe Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina (IS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=13.58 cu o abatere standard de 5,06 mai mare decât media de m=8.70cu o abatere standard de 3,88 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii a Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina (IS) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel ridicat de activare la adolescenții violenți și un scor mediu la grupul adulților violenți.

Referitor la schema disfuncțională pe Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare(AS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=46.17 cu o abatere standard de 9,93 mai mare decât media de m=39.80 cu o abatere standard de 7,29 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare(AS) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Negativism/Pasivitate(NP) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=34.13 cu o abatere standard de 11,13 mai mare decât media de m=15.70 cu o abatere standard de 4,50 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Negativism/Pasivitate(NP) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți și un nivel scăzut la adultii violenți.

La nivelul schemei disfuncționale pe Pedepsirea(PU) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=47.48 cu o abatere standard de 10,59 mai mare decât media de m=34.48 cu o abatere standard de 8,57 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Pedepsirea(PU) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare la adolescenții violenți și un nivel mediu de activare la adulții violenți.

Referitor la schema disfuncțională pe Protecționism/personalitate atrofiată (EM) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=11.68 cu o abatere standard de 3,69 mai mică decât media de m=14.65 cu o abatere standard de 4,24 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adultilor condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Protecționism/personalitate atrofiată(EM) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți.

La nivelul schemei disfuncționale pe Vulnerabilitate la Rău si Boală(VII) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=11.55 cu o abatere standard de 5,33 mai mică decât media de m=12.85 cu o abatere standard de 4,80 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adulților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Vulnerabilitate la Rău si Boală(VII) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel mediu de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți ,raportat la nivelul populației.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Dependenta/Incompetentă (DI) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=14.24 cu o abatere standard de 6,03 mai mare decât media de m=13.14 cu o abatere standard de 2,65 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Dependență/Incompetentă(DI) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente.Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți, raportat la nivelul populației.

La nivelul schemei disfuncționale pe Privațiune Emoțională (ED) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=14.73 cu o abatere standard de 7,80 mai mare decât media de m=10.39 cu o abatere standard de 2,94 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Emoțională(ED) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți , și un nivel mediu de activare la adulții violenți , raportat la nivelul populației. Pare distinctiv pentru infractorii violenți să afirme că li se pare jenant să își manifeste sentimentele în fața altora, că li se pare greu să demonstreze căldură și spontaneitate în relațiile cu ceilalți, că se controlează atât de mult încât oamenii ajung să considere că nu au emoții.. Această schemă poate să existe dinainte de încarcerare dar cu siguranță este exacerbată în scop de adaptare la mediul de detenție

La nivelul schemei disfuncționale pe Abandon(AB) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=13.93 cu o abatere standard de 5,90 mai mare decât media de m=11.80 cu o abatere standard de 4,28 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Emoțională(ED) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți ,și un nivel mediu de activare la adulții violenți , raportat la nivelul populației.

Referitor la schema disfuncțională pe Neincredere/Abuz(MA) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=16.17 cu o abatere standard de 3,78 mai mare decât media de m=13.43cu o abatere standard de 3,91 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni nonviolente schemele dezadaptative timpurii pe Neincredere/Abuz(MA) au un nivel mai mare de activare decât la adultii condamnați pentru infracțiuni violente.Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescențiiși adulții violenți , raportat la nivelul populației.

În ceea ce privește schema disfuncțională pe Izolare socială/Înstrăinare(SI) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=14,00 cu o abatere standard de 6,67 mai mică decât media de m=14.17 cu o abatere standard de 4,34 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adultilor condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Izolare socială/Înstrăinare(SI) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții cât si la adulții violenți, raportat la nivelul populației

Referitor la schema disfuncțională pe Deficiență/Rușine(DS) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=11.31 cu o abatere standard de 5,69 mai mică decât media de m=17.31cu o abatere standard de 3,71 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adulților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Deficiență/Rușine(DS) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții cât și la adulții violenți, raportat la nivelul populației.

La nivelul schemei disfuncționale pe Eșec (FA) se poate observa în rândul adolescenților care au săvarșit infracțiuni violente o medie de m=13.06 cu o abatere standard de 5,33 mai mare decât media de m=11.75 cu o abatere standard de 3,82 obținută în cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Izolare socială/Înstrăinare(SI) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți, raportat la nivelul populației.

Tabelul Nr.14 Testul Levene’s: Omogenitatea varianțelor pe scheme cognitive disfuncționale la adolescenți cu infracțiuni violente și adulții cu infracțiuni violente.

În urma aplică testului Levene’s pentru verificarea omogenității varianțelor, obținem valori care corespund unor praguri de semnificație mai mari decât pragul critic de .05 pentru schemele cognitive disfuncționale: eșec,neîncredere,vulnerabilitate la rău,protecționism,pedepsire, indezirabilitate socială, lipsa autocontrol ,revendicarea drepturilor,standarde nerealiste, prin urmare pentru aceste scheme cognitive dezadaptative criteriul de omogenitate este îndeplini (Tabelul Nr.14)

În ceea ce privește scalele care nu au îndeplinit criteriul de omogenitate: sacrificiu de sine, F = 4,758 la un prag de semnificație p = .033, deficiența , cu un F=10,469 la un prag de semnificație de p=.002,privațiunea emoțională cu un F=25,92 la un prag de semnificație de p= .000,izolarea socială cu un F=6,378 la un prag de semnificație de p=.014,abandon cu un F=6,441 la un prag de semnificație de p= .013 ,dependență cu un F=20,93 la un prag de semnificație de p= .000,negativism cu un F=28,60 la un prag de semnificație de p= .000 ,inhibiție emoțională cu un F=9,359 la un prag de semnificație de p= .003 și abandon cu un F=5,702 la un prag de semnificație de p= .020 unde pragurile de semnificație sunt mai mici de pragul critic de ,05 ceea ce înseamnă că testul t va avea valori pentru care omogenitatea nu este asumată.

Tabelul Nr.15 Testul T – Comparații pe schemele cognitive disfuncționale la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

Astfel în urma prelucrării datelor cu testul T obținem următoarele valori pentru schemele cognitive disfuncționale(Tabelul Nr.15)

Conform teoriei lui Young există un subset specific de scheme care au rol important în dezvoltarea tulburării de personalitate.Aceste scheme au fost numite scheme dezadaptative timpurii. Aceste scheme reprezintă “nivelul cel mai adânc al cogniției și emoțiilor” și încorporează credințele centrale și schema mode de care vorbea Beck. Schemele dezadaptative timpurii se dezvoltă din interacțiunea unor experiențe disfuncționale din copilaria timpurie și temperamentul înnăscut al copilului

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Sacrificiu de Sine(SS) obținem o valoare t (48,769) = 4,754 la un prag de semnificație de p = ,000 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Sacrificiu de Sine (SS) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Extrapolate la nivelul populației mediile indică un nivel mediu de activare a schemelor dezadaptative la cele două grupuri de infractori.Schema se formează în timpul copilăriei timpuri, când copilul este izolat, i se refuză dreptul la autonomie, el va fi dependent de cei maturi, dar pentru a-și menține rolul în familie acesta va trebui să renunțe la ideile dorințele și nevoile proprii în favoarea realizării dorințelor altora. Adulții pun accent pe rolul si valoarea familiei , copilul se va simți obligat să renuntele la propriile dorințe, pentru a nu-i face pe ceilalți să sufere sau pentru a nu se simți egoiști.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Inhibitie Emoțională/Autocontrol Exagerat(EI) obținem o valoare t (37,831) = 4,141 la un prag de semnificație de p = .000 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii de Inhibitie Emoțională/Autocontrol Exagerat (EI) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente; media scorurilor raportată la nivelul populație este una ridicată, ceea ce denotă un nivel ridicat de activare a schelemor dezadaptative de inhibiție emoțională la cele două grupuri de infractori. Conform teoriei lui Young indivizii vor fi inhibati in relatiile sociale, din cauza cognitiilor pe care le au, referitor la evaluarea pe care o fac ceilalti din cauza apartenentei la un anumit grup social. Au un control exagerat de sine, încearcă să păstreze aparentele mentru menținerea unor relatii cu ceilalți.

Inhibiția este importanta în dezvoltarea autoreglarii emoționale, putând face următoarele predicții despre aceia care deficit de inhibitie, ei ar trebui sa prezinte: a) o mai mare reactivitate emoțională la evenimentele imediate; b) cateva reacții emotionale de anticipare, la evenimente viitoare; c) scăderea abilității de a acționa; d) capacitate scăzuta de a induce si regla emoțiile, motivația și starea de arousal în comportamentele direcționate de scopuri; e) o mai mare dependență la surse afective externe, motivație si arousal decât sunt în contextul imediat în determinarea gradelor de persistentă a efortului în acțiuni directionate de scopuri.

Dacă o capacitate de inhibiție redusă are repercursiuni negative la nivel emoțional și comportamental, același lucru se poate afirma și despre autocontrolul exagerat. După cum s-a putut observa, adolescenții violenți au prezentat o inhibiție emoțională exagerată, ceea ce poate constitui un posibil mecanism explicativ pentru actele de violență pe care aceștia le manifestă, dat fiind faptul că tendința de a nu exprima emoții intense fie pozitive fie negative se poate asocia cu episoade de violență care nu fac altceva decât să îl ajute pe individ să se elibereze de tensiunea psihică resimțită.

Așadar, atât un control emoțional exagerat (ex. supresia emoțională) cât și o capacitate de inhibiție scăzută pot fi văzute ca mecanisme de autoreglare deficitară.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Standarde Nerealiste/Exigentă (US) obținem o valoare t (68) = 2,308 la un prag de semnificație de p = ,024 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Standarde Nerealiste/Exigentă (US) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente.Nivelul de activare a schemelor este unul mediu raportat la nivelul populației, în urma compararii mediei scorurilor celor două grupuri de infractori.

La schemele cognitive dezadaptative referitoare la Revendicarea Drepturilor Personale/dominanță (ET) obținem o valoare t (68) = 2,111 la un prag de semnificație de p = ,038 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii Revendicarea Drepturilor Personale/dominanta(ET) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel mediu de activare al schemelor dezadaptative la adulții violenți și un nivel ridicat la adolescenții violenți. Este credința ca individul are toate drepturile și poate să abțină tot ceea ce dorește, indiferent de urmările pe care acțiunile lui le au pentru ceilalți. De asemenea se referă la tendința de a-și impune punctul de vedere în defavoarea celorlalți, de a controla comportamentul și dorințele celorlalți și de a le subsuma la propriile dorințe și expectanțe.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare (AS)obținem o valoare t (68) = 3,093 la un prag de semnificație de p = .003 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În cazul adulților care au săvârșit infracțiuni violente, ceea ce însemnă că în rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Indezirabilitate Socială/Nevoia de Aprobare(AS) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Pedepsirea(PU) obținem o valoare t (68) = 5,662 la un prag de semnificație de p = ,000 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. Pedepsire -tendința de a fi punitivi, intoleranți, nerăbdători cu alții și cu propria persoană, pare specifică infractorilor violenți în general În urma interiorizarii schemelor individul se va vedea ca fiind incompetent, rău, lipsit de valoare, nedemn de a fi iubit și nimic nu poate fi schimbat. Schema încorporează ca într-o capsulă tot răul ce i-a fost făcut copilului fără ca acesta să fi avut vreo posibilitate de a se apăra. Schema este ceea ce individul cunoaște, știe. Deși îi provoacă suferință, ea reprezintă un lucru confortabil și familiar. Astfel acestea sunt motivele pentru care schemele sunt atât de dificil de schimbat. Pacienții privesc schemele ca pe niște adevăruri apriori și deaceea aceste sceheme influențeaz.

La schemele cognitive dezadaptative referitoare la Protectionism/personalitate atrofiata(EM) obținem o valoare t (68) = -3,040 la un prag de semnificație de p = ,003 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În rândul adultilor condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Protecționism/personalitate atrofiată(EM) au un nivel mai mare de activare decât la adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel ridicat de activare atât la adolescenții violenți cât și la adulții violenți. Adolescenții condamnați pentru infracțiuni nonviolente prezintă o tendinta mai mare spre protecționism,ceea ce reflectă apropierea emoțională excesivă și o dependență exagerată de una sau mai multe persoane semnificative, la o varstă la care ar trebui să se adapteze singur cu rigorile sociale și solicitările vieții cotidiene.Aceștia au un nivel al stimei de sine și încredere scăzut sunt nesiguri , au convingerea ca nu pot face fața problemelor cotidiene.

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Dependentă/Incompetentă(DI) obținem o valoare t (35,692)= ,887 la un prag de semnificație de p = ,381 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. Diferențe nesemnificative apar la schema dezadaptativa de dependență funcțională/incompetență unde scorurile medi sunt mai mare la adolescentii violenti decat la adulti ambele grupuri avand un nivel foarte ridicat de activare al schemelor. Aceste scheme reflectă credința că cineva este incapabil de a face fata singur responsabilităților cotidiene. Adesea este insoțit de sentimentul de neajutorare. În copilarie aceste persoane nu au fost incurajate sa se manifeste independent si sa castige incredere in competentele si fortele proprii.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Privatiune Emotionala (ED) obținem o valoare t (33,662) = 2,895 la un prag de semnificație de p = ,007 mai mic decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. În rândul adolescenților condamnați pentru infracțiuni violente schemele dezadaptative timpurii pe Emoțională(ED) au un nivel mai mare de activare decât la adulții condamnați pentru infracțiuni violente. Media scorurilor obținute ne indică un nivel foarte ridicat de activare atât la adolescenții violenți ,și un nivel mediu de activare la adulții violenți , raportat la nivelul populației.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Abandon(AB) obținem o valoare

t (48,082) = , 1,655 la un prag de semnificație de p = .104 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. Abandonul este un gând ușor sesizabil pe când deprivarea emoțională implică o gândire mai profundă.O variabilă care ar putea media deprivarea emoâională și abandonul sunt cognitiile referitoare la sine sine, și modul în care individul percepe relațiile cu ceilalți.

La schema de abandon adulții prezintă un nivel foarte ridicat iar adolescenții un nivel ridicat,ceea ce înseamnă că aceștia manifestă o teamă de abandon și instabilitate asociată cu ideea că acestea nu le oferă încredere și susținere emoțională. Este posibil ca pe parcursul copilariei, persoanele care prezinta acest tip de scheme sa fi suferit pierderea parintilor (prin divorț sauvdeces). De asemenea, aceste scheme pot să apară la persoane care au fost în mod repetat neglijate pe parcursul copilăriei.

După cum s-a putut observa din analiza cantitativă a rezultatelor, adolescenții violenți mainfestă un nivel ridicat de disfuncționalitate în ceea ce privește schema abandon/ instabilitate emoțională. Credința lor este că vor fi respinși de către cei din jur și că nu vor beneficia de susținerea emoțională de care au nevoie. Acest pattern de rezultate poate fi explicat dacă facem apel la teoria atașamentului, care sublinează rolul important pe care îl are relația de atașament dezvoltată în copilărie față de o persoană semnificativă asupra funcționării psihice ulterioare. Așadar, atașamentul poate fi definit ca fiind legătura emoțională de lungă durată cu un anumit individ. Caracteristica esențială a acestei relații este faptul că îi oferă individului sentimentul de confort și securitate. Această funcție psihologică a relației de atașament este îndeplinită doar dacă părinții răspund la semnalele manifestate de copil încă din primele zile de viață. Bebelușii sunt predispuși genetic să stea aproape de indivizii care sunt susceptibili să îi protejze și să semnalizeze cerând atenție și ajutor în momentele de distres.

Așadar, în funcție de experiențele timpurii pe care copiii le au cu persoanele semnificative din viața lor, aceștia iși formează fie un atașament securizant, fie un atașament non-securizant. Copiii cu atașament securizant tind să formeze relații de încredere cu adulții și cu alți copii, au mai multă încredere în sine și în ceilalți. Atașamentul non-securizant pune în pericol relațiile viitoare ale copilului, iar adaptarea acestor copii la numeroasele sfere ale vieții nu are aceași bază sigură ca și în cazul celor cu atașament securizant.

Dacă pe parcursul dezvoltării copilul se confruntă sistematic cu situații în care nevoile de securiate, siguranță, îngrijire nu i-au fost satisfăcute, aceste experințe se vor exprima sub forma unor reprezentări mentale care vor ghida atât comportamentul individului cât și relațiile pe care acesta le dezvoltă ulterior. În concluzie, am putea presupune că unul dintre factorii care s-ar fi putut să favorizeze apariția schemelor disfuncționale în legătură cu abandonul la adolescentii violenți, este lipsa unei relații de atașament funcționale în perioada copilăriei. Această ipoteză sugerează importanța de a analiza, în cazul acestor adolescenți factorii de natură parentală care ar fi putut favoriza formarea acestor scheme disfuncționale cu privire la abandon.

Referitor la schemele cognitive dezadaptative de Neincredere/Abuz (MA) obținem o valoare t (49)= ,670 la un prag de semnificație de p = ,253 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. Un scor foarte ridicat se inregistreaza pe scala neincredere abuz,diferntele fiind semnificative intre infractorii adolescenti si infractorii adulti care au savarsit acte violente. Scorurile medii sunt mai ridicat la adolescenti decat la adultii violenti,ceea ce ar insemna ca acestia manifesta mai pregnant teama că ceilalți îi vor răni, abuza, umili, bârfi, manipula, minți sau vor profita de ei. De obicei aceste scheme se referă la prejudicii aduse voluntar, intenționat sau ca rezultat al unei neglijențe extreme și nejustificate. Poate include senzația că sunt în permanență defavorizați în raport cu ceilalți și primesc întotdeauna cea mai mică parte. Aceste scheme pot fi determinate de abuzuri repetate în copilărie. O explicație a frecvenței ridicate a schemelor de neîncredere si abuz este perioada care a trecut de la evenimentele traumatizante din copilărie ,panâ în momentul actual. Adulții în timp și-au format strategii de coping care minimalizeaza efectul dezadaptativ al schemelor dar nu înlatura prezența acestora.

La schemele cognitive dezadaptative referitoare la Izolare socială/Înstrăinare(SI) obținem o valoare t (44,492) = -,121 la un prag de semnificație de p = ,904 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente. Rezultatele obținute susțin teoria lui Young conform căreia infractorii adolescenți violenți și nonviolenti au convingerea că ceilalți oameni ii privesc într-un mod aparte,diferit ,simțindu-se izolați în cadrul grupurilor sau în comunitatea în care trăiesc. La scala de izolare sociala atat adultii care au savarsit infractiuni violente cat si aolescentii cu acelasi tip de infractiuni prezinta scoruri foarte ridicate,care indica prezenta puternica a schemei cognitive disfunctionale- reflectă sentimentul că cineva este izolat de restul lumii, respins de alte persoane și nu face parte dintr-un grup sau comunitate. Aceste persoane se percep pe sine și familia de origine ca fiind diferiți de alte persoane (familii).Infractorii fac parte din grupuri infractionale care se separa prin conceptii si mentalitati de restul societatii.

În ceea ce privește schemele cognitive dezadaptative referitoare la Deficiență/rușine obținem o valoare t (44,587) = -4,979 la un prag de semnificație de p = ,000 mai mică decât pragul critic de 0,05 deci diferențele sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente.

La nivelul schemelor cognitive dezadaptative de Eșec(FA) obținem o valoare t(68) = 1,200 la un prag de semnificație de p = .234 mai mare decât pragul critic de 0,05 deci diferențele nu sunt semnificative între adolescenții care au săvârșit infracțiuni violente comparativ cu adulții care au săvârșit infracțiuni violente.Atat adultii cat si adolescentii infractori prezinta un nivel foarte ridicat la scala esec care reflecta convingerea individului ca este diferit de ceilalti,este inferior si se apreciaza ca fiind prost,incapabil,neatent.Acesta are o viziune deteriorată despre viitor, nu iși conștientizează limitele și capacitățile,eșuează în a duce un lucru pana la capat. Reflectă o interiorizare exagerată a unei greșeli însoțită de un sentiment de vinovație și incompetență. Poate implica și ideea ca este prost, incapabil, neatent, ignorat și mai lipsit de succes decat ceilalți din anturajul sau. În copilărie aceste persoane nu au beneficiat de susținerea emoțională a parinților, nu au fost incurajați să se implice în activități autonome.

Tabelul Nr.16 Testul Mann- Whitney ,Ranguri: Negativism/Pasivitate la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

În ceea ce privește media rangurilor, la nivelul adolescenților violenți obținem o medie a rangurilor m = 49.21și o sumă a rangurilor de 1427.00, în timp ce la nivelul adulților violenți media rangurilor este de 25.80 și o sumă a rangurilor de 1058.00.( Tabelul Nr.16)

Tabelul Nr.17 Testul Mann- Whitney : Comparatia pe Negativism/Pasivitate la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

Schema cognitivă Negativism/Pasivitate are un Z = -4.744la un prag de semnificație de .000 mai mic decât pragul critic de .05 diferențele fiind semnificative( Tabelul Nr.17)

Tabelul Nr.18 Testul Mann- Whitney ,Ranguri: Schema dezadaptativă a Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina(IS).

În ceea ce privește media rangurilor, la nivelul adolescenților violenți obținem o medie a rangurilor m = 47.03 și o sumă a rangurilor de 1364.00, în timp ce la nivelul adulților violenți media rangurilor este de 27.34și o sumă a rangurilor de 1121.00(Tabelul Nr.18)

Tabelul Nr.19 Mann- Whitney : Comparatie pe Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina(IS) la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

Schema cognitivă Lipsei de Autocontrol si Autodisciplina(IS) are un Z = -4.009 la un prag de semnificație de .000 mai mic decât pragul critic de .05 diferențele fiind semnificative( Tabelul Nr.19 ).

Tabelul Nr.20 Testul Mann- Whitney ,Ranguri: Schema dezadaptativă de Privațiune emoțională la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

În ceea ce privește media rangurilor, la nivelul adolescenților violenți obținem o medie a rangurilor m = 42.10 și o sumă a rangurilor de 1221.00, în timp ce la nivelul adulților violenți media rangurilor este de 30.83 și o sumă a rangurilor de 1264.00(Tabelul Nr.20)

Tabelul Nr.21 Mann- Whitney : Comparații pe schema dezadaptativă de Privațiune emoțională la adolescenții care au săvarșit infracțiuni violente față de adulții care au săvarșit infracțiuni violente.

Schema cognitivă Privațiune emoțională.are un Z = -2.290 la un prag de semnificație de .022 mai mic decât pragul critic de .05 diferențele fiind semnificative(Tabelul Nr.21)

3.2 Concluzii generale

Din rezultatele obținute în urma comparării grupurilor, putem afirma că, diferențele între infractorii adolescenți violenți și cei nonviolenți nu prezintă diferențe semnificative la nivel de pattern de personalitate, prin urmare comportamentul deviant are la origine atât factori interni ce țin de psihologia delincventului minor cât și de factori externi, care orientează indivizii spre o inadaptare la sistemul juridic și moral al societății. De aici decurge necesitatea efectuarii unei expertize medicolegale psihiatrice pentru a studia modificarile comportamentului minorilor determinate de tulburările psihice ce apar fie în contextul social în care se dezvoltă, fie în contextul vârstei.

Diferențele dintre infractori si noninfractori pe baza unor dimensiuni cheie ale personalitatii sunt larg documentate. Cercetătorii iși îndreaptă atenția din ce în ce mai serios spre importanța profilelor de personalitate în randul populației delincvente.O perspectivă asupra problemei susține că infractorii diferă mai mult prin gradul prin care se manifestă o tulburare de personalitate decât prin tipul acesteia. Diferența dintre personalitatea delincventului și nondelincventului rezidă în gradul diferit de intensitate a anumitor trăsături specifice. De aceea, "trecerea" la comiterea delictelor, care se produce mult mai rapid în cazul delincventului, se datorează anumitor trăsături ce caracterizează personalitatea acestuia, și anume: egocentrismul, agresivitatea, labilitatea, indiferența afectivă, indiferența morală În rândul infractorilor, factorii de personalitate care se relaționează cu crima sunt aceeași, doar că aceștia diferă prin grad(scorurile medii). Acest lucru l-am putut observa și în studiul de față, chiar dacă diferențele în funcție de pattern-urile de personalitate dintre adolescenții condamnați pentru infracțiuni violente și cei condamnați pentru infracțiuni nonviolente, la nivel statistic au fost nesemnificative, acestea diferau prin grad, observate în urma analizei mediei scorurilor. S-au putut observa medii mai mari la adolescenții violenți la patternu-ul nestăpânit/antisocial motivând într-un fel trecerea la săvârșirea unor infractiuni violente, dar considerăm că infractorii în general prezintă tendințe mai ridicate la unele pattern-uri de personalitate nestăpanit/antisocial, inhibat, introvert, opozițional/pasiv-agresiv, melancolic/depresiv ceea ce determină o instabilitate emoțională și comportamentală. Aceștia pot fi imprevizibili, ostili, iritabili, sunt dominați de emoții negative, prezinta o detașare fața de relațiile sociale, nereusind sa-și formeze relații profunde cu ceilalți, tind să se comporte într-o maniera antisocială. Considerăm ca aceste diferențe nu sunt semnificative în funcție de vârsta, tipul infracțiunii săvârșite, naționalitate sau mediul de apartenența. Diferențele există doar la nivelul factorilor externi, infractorii vor săvârși la început infracțiuni mai puțin grave, gen furt iar în timp aceștia vor trece la următoarele „etape” , săvârșirea unor infracțiuni violente gen tâlharii, violuri, infracțiuni împotriva integritatii și sănatații persoanei.

Caracteristicile individuale ale adolescenților care țin de comportamentul delincvențial includ factori cognitivi cum ar fi Q.I. și judecățile morale, precum și aspecte ale competenței sociale, incluzând abilitățile sociale, abilitățile în rezolvarea de probleme și imaginea de sine

Patternurile comportamentale dezadapative se dezvoltă ca și consecință a schemelor dezadaptative timpurii. Schemele dezadaptative timpurii, ca și celelalte scheme, sunt necondiționate și extrem de pervazive, sunt activate de o varietate de situații și sunt prin urmare greu de modificat. Schemele individului pot să nu aibă o bază reală în prezent,dar acestea sunt rezultatul acțiunii factorilor economici, sociali, familiali care au avut un rol determinant în formarea cognitiilor individuale. Dacă de exemplu un copil a experiențiat abuzul sexual, este probabil că acel copil să dezvolte scheme referitoare la vulnerabilitate, posibilitatea că ceilalți să îi facă rău, că ceilalți nu sunt de încredere. Aceste scheme sunt în acel moment realiste, dar pot f dezdaptative sau nerealiste în alte situații, în lumina noilor relații pe care acesta le dezvoltă în dezvoltarea sa. Ca și adult, acest individ cu credințele menționate mai sus va continua să fie neâncrezător și să se aștepte să fie rănit, umilit și abuzat de către ceilalți.

Sumarizând aspectele observate în studiul nostru putem afirma că între adolescentii care au savârșit infracțiuni violente și cei care au săvârșit infractiuni nonviolente există diferențe în ceea ce privește frecvența de manifestare a schemelor dezadaptative timpurii apărute în urma interactiunii unor experiențe disfuncționale din copilăria timpurie și temperamentul înnăscut al copilului.

Există cercetări care atestă faptul că minorii delincvenți posedă o deficiență morală care-i împiedică să înțeleagă ce e bine și ce e rău și că limitele acestei aprecieri rămân la latitudinea lor.

BIBLIOGRAFIE

1.Alexandrescu, L. (1997) .Stressul psihic – concepte generale , în Rev. Română de

Sănătate Mintală

2. Amza T.(2000) .Criminologie teoretică, București, 2000, pag. 196-197.

3. Anthony Giddens.( 2001). Sociology, 4th Edition, Polity Press, Cambridge

4. Andrews, D. A., Zinger, I., Hoge, R. D., Bonta, J., Gendreau, P., & Cullen, F. T. (1990

Does correctional treatment work? A clinically relevant relevant and

psychologically informed meta-analysis, Criminology, 28, 369-404.

5. Arbuthnot , J., Gordon, D.A. & Jurkovic, G.J. (1987). Personality. In H.C.Quay (Ed.), Handbook of juvenile delinquency. Ed.John Wiley, New York.

6. Aramă E. (1997) .Istoria dreptului, Chișinău, pag. 23-24.

7. Banciu, D.; Rădulescu, S. M., (2002). Evoluții ale delincvenței juvenile în România. Cercetare și prevenire socială, Editura Lumina Lex, București.

8. Băban, A., (1998), Stres si personalitate, Edit. Presa Universitară Clujeană.

Cluj- Napoca.

9. Beck, A. T., & Freeman, A.M. and Associates (1990) Cognitive Therapy of Personality Disorders, New York : Guilford Press.

10. Becker, S.H. (1963), Outsiders,Free Press, New York.

11. Boudon, R., (1997), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, București.

12. Butoi, T., (1997), Crima sub lupa detectorului de minciuni, Editura Press Mihaela, București.

13. Bogdan, T. & Sântea, I. (1988). Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei în procesul judiciar. Ed.Ministerului de Interne, București.

14. Buș, I. (1997). Psihologie judiciară. Cluj-Napoca: Ed.Presa Universitară Clujeană.

15. Bridges, G.S. (1996). Criminal Justice: Prison Violence. California: Pine Forge Press.

16. Cioclei, V., (1998), Manual de criminologie, Editura All Beck, București.

17. Cloninger, C. L., Sigsvardsson, S., Bohman, M., et al (1982), Predisposition to petty criminality în Swedish adoptees, II, Archives of General Psychiatry, 39, 1242-1247.

18. Codul de Procedură Penală (1996). Grupul de Edituri “Tribuna”, Brașov.

19. Dragomirescu, V. (1980). Problematică și metodologie medico-legală. Ed.Medicală, București.

20. Durkheim, É. (1974). Regulile metodei sociologice. Ed. Științifică, București.

21. Dobrinoiu V.,(1997). Drepat penal – partea generală, București.

22. Freud, S., (2000), Studii despre societate și religie, Editura Trei, București.

23. Grecu, F.; Rădulescu S., (2005), Delincvența juvenilă în societatea contemporană. Studiu comparativ între Statele Unite și România,Editura Lumina Lex, București.

24. Hirschi, T., (1969), Causes of Delinquency, California, Berkley,

University of California Press.

25. Henggeller, S.W. (1989). Delinquency in Adolescence. Sage Publication.

26. Haralambos, M. & Holborn, M. (1995). Sociology: theme and perspectives. London: Collins Educational.

27. Lombroso, C., (1992), Omul delicvent; Editura Măiastra, București.

28. Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984) Stress, Appraisal and Coping, Springer Publishing Company, New York.

29. Mannheim H.,(2002) Comparative Criminology, vol. II (The Sociology of Crime). New- York.

30. Mitrofan N., Butoi T., Zdrenghea V. (1994),Psihologie judiciară, București.

31. Matza D.; Sykes, M., G., (1961), Juvenile Delinquency and Subterranean Values, în „American Sociological Review”, nr. 26 (October)

32. Millon, T., Grossman, S., Millon, C., Meagher, S., Ramnath, R. (2004). Personality Disorders in Modern Life. John Wiley & Sons Inc, New Jersey.

33. Pinatel, J. (1971). La société criminogene. Ed.Calman-Lévy, Paris.

34. Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. Ed.Albatros, București.

35. Pitulescu, I. (1995). Delincvența juvenilă. Ed.Ministerului de Interne, București

36. Rădulescu, S. M., (1998), Sociologia devianței, Editura Victor, București.

37. Rutter, M. & Giller, H. (1984). Juvenile delinquency: Trends and perspectives. Ed.Guilford, New York.

38. Sheldon W.; Hart E.; McDermott E., (1949), Varieties of Delinquent Youth, New York, Harper.

39. Tosh, J. (1982). The pains of imprisonment. California: Sage Publications.

40. Young, J. E., Klosko, J. S., & Weishaar, M. E. (2003). Schema therapy:A practitioner’s guide. New York: Guilford Press

41. http://www.schematherapy.com

ANEXE

YSQ

Instrucțiuni: Lista de mai jos cuprinde afirmații folosite de o persoană pentru a se descrie pe sine.Vă rugam să citiți cu atenție fiecare afirmație și să decideți cât de bine vă descrie pe dumneavoastră.Când nu sunteți sigur(ă) răspundeți în funcție de ceea ce simțiți,și nu în funcție de ceea ce credeți că este adevărat.Alegeți valoarea între 1 si 6 când credeți că va descrie cel mai bine și scrieți numărul în spațiul din fața afirmației respective.

Complet neadevărat despre mine.

În parte neadevărat despre mine.

Mai mult adevărat decât neadevărat.

Mediu adevărat

Destul de adevărat despre mine.

Mă descrie perfect.

1 . În general nu am avut pe cineva care sa aibă grija de mine,căruia(căreia)sa-i împărtășesc din viata mea sau căruia sa-i pese mult de ce se întampla cu mine.

2 . M-am agățat de cei apropiați mie pentru că m-am temut că mă vor părasi.

3 . Simt ca oamenii vor profita de mine.

4 . Nu-mi găsesc locul nicăieri.

5 . Nici un bărbat/femeie pe care il/o cunosc nu mă poate iubi odata ce imi va vedea defectele.

6 . Este important pentru mine să fiu placut(ă)de aproape toți cei pe care ii cunosc.

7 . Chiar si când lucrurile par să mearga bine ,eu cred că este doar temporar.

8 . Dacă fac o greșeala ,merit să fiu pedepsit (ă).

9 . în majoritatea activitaților școlare sau de serviciu nu sunt la fel de bun ca ceilalti.

10 . Nu mă simt în stare să m descurc singur(ă) în viata de zi cu zi.

11 . Nu pot scăpa de sentimentul că ceva rău este pe cale să se intample.

12 . Nu am fost în stare să mă despart/desprind de părintii mei în felul în care o fac alte persoane de vârsta mea.

13 . Cred că dacă fac ceea ce simt ,dau numai de necazuri.

14 . Mă schimb în funcție de oamenii cu care sunt,pentru ca ei să mă placa mai mult.

15 . Dacă uneori se întampla ceva bun, mi-e teamă că va urma ceva rau.

16 . Dacă nu fac tot ce depinde de mine,pot să mă aștept să pierd.

17 . Sunt genul de persoană care, de obicei ,sfarșeste prin a avea grijă de cei apropiați.

18 . Ma străduiesc prea mult sa-mi exprim sentimentele pozitive faăa de ceilalăi(afecțiune sau preocupare).

19 . Trebuie să fiu cel mai bun (cea mai bună) în tot ceea ce fac; nu accept să fiu pe locul doi.

20 . Am probleme când trebuie să accept „nu” ca răspuns, atunci când vreau ceva de la ceilalți.

21 . Nu mă pot motiva să indeplinesc sarcini plictisitoare si de rutină.

22 . Încerc să mă adaptez.

23 . Nu poți fi tot timpul suficient de atent; intotdeauna va apărea ceva rău.

24 . Nu există nici o scuză dacă greșec.

25 . În general, oamenii nu au fost lânga mine ca sa-mi ofere căldura ,sprijin si dragoste.

26 . Am atata nevoie de ceilalți,încât ma îngrijorez că ii voi pierde.

27 . Simt că nu trebuie să las garda jos in prezența altora,pentru că altfel mă vor răni intenționat.

28 . Sunt fundamental diferit(ă)de ceilalti.

29 . Nici unul dintre cei pe care ii doresc nu va putea sa stea langa mine odata ce ma va cunoaste cu adevarat.

30 . Stima mea de sine se bazează mai ales pe felul cum ma vad ceilalti.

31 . Oricât de mult aș munci,mi-e teamă ca aș putea rămane fara nici un ban.

32 . Oamenii care nu-și cunosc limitele ar trebui pedepsiți.

33 . Sunt incopetent(ă) când vine vorba de realizări.

34 . Mă văd ca o persoană dependentă când este vorba de viata de zi cu zi.

35 . Simt ca un dezastru (natural,chimic,medical sau criminal)se poate întampla în orice moment.

36 . Părintii mei si cu mine tindem să ne implicam în viața si problemele celuilalt.

37 . Simt că nu am alta posibilitate decât să indeplinesc dorințele altora,altfel mă vor respinge.

38 . A avea bani si a cunoaște multa lume `buna ` mă face să mă simt mai valoros(valoroasă)

39 . Mă îngrijorez de faptul că o decizie greșita poate duce la un dezastru.

40 . În general nu accept scuzele altora.Ei nu sunt dispuși să-si asume responsabilitatea si să suporte consecințele.

41 . Sunt o persoana buna deoarece ma gandesc la altii mai mult decat la mine.

42 . Mi se pare jenant să-mi exprim sentimentele în fata altora.

43 . Încerc mereu sa fac tot ce pot/tot ce depinde de mine;nu mă mulțumesc cu `aproape bine `.

44 . Sunt deosebit(ă) si nu trebuie să accept restricții impuse de ceilalți.

45 . Daca nu imi pot atinge un scop devin repede frustrat(a )si renunt.

46 . Investesc mult timp în felul în care arat,pentru ca toti cei din jur sa mă aprecieze.

47 . Sunt frecvent obsedat(ă)de deciziile minore deoarece consecințele unei greșeli pot fi serioase.

48 . Daca nu imi fac treaba,ar trebui sa sufar consecintele acestui lucru.

49 . O perioada indelungată din viata mea nu am simtit că sunt special(ă) pentru cineva.

50 . Mă tem că oamenii de care ma simt apropiat(ă) mă vor părasi sau abandona.

51 . Este doar o problema de timp pâna când cineva mă va trada (înșela).

52 . Locul meu nu e aici;sunt singuratic(ă).

53 . Nu merit dragostea,atentia si respectul celorlalti.

54 . Propriile realizări sunt mai valoroase pentru mine daca oamenii le observă.

55 . Mă simt mai bine pretinzând că lucrurile nu-mi vor merge bine,asta ca să nu ma simt rau daca lucrurile chiar nu merg bine.

56 . Mă gândesc des la greșelile pe care le fac și sunt furios (furioasă) pe mine.

57 . Majoritatea celorlalți sunt mai capabili decât mine din punct de vedere profesional și al realizărilor.

58 . Sunt mai puțin capabil (capabilă) decât majoritatea oamenilor.

59 . Mă tem că o să fiu atacat (ă).

60 . Este foarte greu pentru mine și părinții mei să păstrăm secrete intime unii față de alții fără să ne simțim vinovați și înșelați.

61 . În relații , îl las pe celalalt să aiba ultimul cuvânt.

62 . Sunt atât de procupat(ă) să mă adaptez,încât uneori uit cine sunt.

63 . Mă concentrez mai ales asupra evenimentelor și situațiilor de viață negative.

64 . Când oamenii fac ceva rău,am probleme in a aplica principiul `iartă si uită`.

65 . Sunt atât de procupat(ă) să mă ocup de oamenii de care imi pasă,încât am puțin timp pentru mine.

66 . Mi se pare greu să arat căldura și spontaneitate.

67 . Trebuie să-mi îndeplinesc toate responsabilitățile.

68 . Detest să fiu constrans(ă)sau retinuț(ă) de la ceea ce vreau să fac.

69 . Nu sacrific satisfacția imediată pentru obținerea unui scop îndepărtat.

70 . Mi se pare greu să-mi fixez propriile scopuri fără să mă gândesc cum vor reacționa ceilalți la alegerile mele.

71 . Tind să fiu pesimist(ă)

72 . Port pica chiar dacă persoana s-a scuzat.

73 . în cea mai mare parte a timpului nu am avut pe cineva care să mă asculte cu adevărat,care să mă înteleagă sau care să investească emoțional în mine.

74 . Mă cuprinde disperarea când simt că cineva la care țin se îndepartează de mine.

75 . Sunt destul de suspicios(suspicioasă)în privința motivelor altora.

76 . Mă simt strain(ă) de ceilalți oameni.

77 . Simt că nu pot fi iubit(ă).

78 . Când mă gândesc la deciziile din viata mea,îmi dau seama că pe majoritatea le-am luat cu gândul la aprobarea celorlalți.

79 . Oamenii apropiați mie consideră că îmi fac prea multe griji.

80 . Mă supăr când cred că cineva a renunțat prea repede la ceva.

81 . Nu sunt atât de talentat(ă) în munca așa cum sunt ceilalți.

82 . Judecata mea nu poate fi bună în toate situațiile de zi cu zi.

83 . Mă tem că o sa-mi pierd toți banii și o să devin sarac(ă).

84 . Adeseori simt că dacă parinții mei trăiesc prin mine ,nu mai am o viață a mea.

85. Întotdeauna ii las pe ceilalți să decidă pentru mine ,deci nu știu ce vreau pentru mine.

86 .Chiar dacă nu îmi place cineva,tot vreau ca el (ea) să mă placa.

87 . Daca oamenii se entuziasmeaza de ceva,mă simt inconfortabil și simt nevoia să ii avertizez că se va întampla ceva rău.

88 . Ma enervez când oamenii se scuză și ii învinuiesc pe ceilalți pentru problemele lor.

89 . Întotdeauna am fost genul de om care ascultă problemele altora.

90 . Mă controlez atât de mult,încat oamenii cred că nu am emoții.

91 . Simt că exista o presiune constantă asupra mea, să indeplinesc și să realizez diferite lucruri.

92 . Simt că nu trebuie să urmez regulile,normele și convențiile pe care le fac ceilalți.

93 . Nu mă pot forta să fac lucruri care nu îmi plac,chiar când știu că este spre binele meu.

94 . Când nu primesc multa atenție din partea altora,mă simt neimportant(ă).

95 . Nu conteaza din ce cauza greșesc;când am gresit ceva,trebuie să plătesc.

96 . Rar am avut o persoană care să mă sfătuiască sau care să mă îndrume când nu am știut ce să fac.

97 . Câteodată sunt atat de îngrijorat(ă) că ceilalți mă vor părăsi,încat ii îndepartez eu de mine.

98 . De obicei sunt vigilent(ă) fața de motivele celorlalți.

99 . Întotdeauna mă simt înafara grupului.

100 . Am prea multe defecte inacceptabile în numeroase domenii, pentru a-i lasa pe alții să mă cunoască.

101 . Caut recunoaștere și admirație atunci când îmi spun părerea la o întalnire sau o întrunire.

102 . Mă invinovațesc pentru lucrurile în care am eșuat.

103 . Nu sunt atât de inteligent(ă) ca și ceilalți când este vorba de școală sau de serviciu.

104 . Nu am încredere în capacitatea mea de a rezolva toate problemele care apar.

105 . Mă tem că am o boala gravă,desi medicul nu mi-a diagnosticat nimic grav.

106 . Simt adeseori că nu am o identitate separată de a părinților mei sau de a partenerului(partenerei) meu(mele).

107 . Îmi vine foarte greu să cer să-mi fie respectate drepturile și să-mi fie luate în seamă sentimentele.

108 . Complimentele și recompensele numeroase mă fac să mă simt valoros(valoroasă).

109 . Sunt o persoana rea,care merită să fie pedepsită.

110 . Ceilalți oameni mă cunosc ca făcând prea multe pentru alții și insuficient pentru mine.

111. Oamenii mă vad inflexibil(ă) din punct de vedere emoțional.

112 . Nu pot să-mi cer scuze pentru greșelile mele.

113 . Simt că ceea ce am de oferit are mai mare valoare decât contribuțiile altora.

114 . Rar am fost in stare să mă bazez pe propriile mele hotărâri.