Structura Toponimelor din Judetul Valcea

Diverse2

Structura Toponimelor din Judetul Valcea

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE

a.) Toponim

b.) Antroponim

CAPITOLUL II

STRUCTURA TOPONIMELOR DIN JUDEȚUL VÂLCEA

2.1. SUBSTANTIVE SIMPLE

2.1.1. Simple

2.1.2. Derivate

2.2. SUBSTANITIVE COMPUSE

2.2.1. Substantiv + substantiv în N

2.2.2. Substantiv + substantiv în G

2.2.3. Substantiv + adjectiv

2.2.4. Substantiv + prepoziție + substantiv

2.2.5. Substantiv + prepoziție + adverb

2.2.6. Prepoziție + substantiv

CAPITOLUL III

DATE CULTURALE ȘI LINGVISTICE ÎN LITERATURA DE

SPECIALITATE

PARTEA I. ONOMASIOLOGICE

TOPOGRAFICE

SOCIALE

ISTORICE

PSIHOLOGICE

PARTEA a II-a. LINGVISTICĂ

FONETICĂ

MORFOLOGIE

FORMAREA CUVINTELOR

SINTAXA

LEXIC

GEOGRAFIE LINGVISTICĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

De-a lungul timpului, toponimia a prezentat interes lingvistic, astfel realizându-se diferite lucrări de specialitate atât pe plan european cât și național.

Toponimia ca ramură a lingvisticii studiază formarea, originea și evoluția numelor de locuri dintr-o limbă. Aceasta este o disciplină de sine stătătoare, care s-a constituit la sfârșitul secolului trecut și îndeosebi în prima jumătate a secolului nostru.

Pe plan european, o primă lucrare de acest fel a fost Dicționarul geografic al lui Paul Joanne în Franța, tipărit între 1890-1905, urmat apoi de lucrări de interpretare a materialului topic (lucrări semnate de Houzé, Quichérat, Arbois Jubainville și Cocheris), însă cel care a dat strălucire studiilor de toponimie franceză a fost Albert Dauzat prin intermediul manualului din 1926, Noms de lieux și prin intermediul celor două lucrări de sinteză Les noms de lieux (1937) și La toponimye française.

După 1918 a apărut un număr important de studii dedicate toponimiei românești, realizate de istorici și geografi precum: D. Pușchilă, G. Vălsan, C. Racoviță, A. Oprescu, I. Conea.

Cea mai importantă lucrare lingvistică apărută în acest domeniu după al doilea război mondial este Toponimia românească (1963) a lui Iorgu Iordan, fiind urmată de lucrările lui Alexandru Graur, Nume de persoane (1965) și Nume de locuri (1972), Ioan Pătruț-Nume de persoane și locuri românești (1984), Ion Toma-Toponimia Olteniei (1988) și de Ilie Dan-Nume proprii românești.

Analiza propusă urmărește prezentarea structurilor toponimice din județul Vâlcea. Această cercetare are la bază prelucrarea materialului de toponimie (aproximativ/circa 410, nume de localități), preluat din Proiectul localităților din România.

Pentru această cercetare am avut în vedere aspectele teoretice, structura și observațiile de natură morfologică și semantică, dar și datele culturale și lingvistice în literatura de specialitate.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE

Toponimia poate fi studiată din mai multe puncte de vedere, acest lucru fiind diferențiat după preocupările fiecărui cercetător în parte. Modul cum au luat naștere toponimele, precum și rolul pe care îl joacă în viața fiecărui popor intersectează o diversitate de cercetători (geografi, etnologi, lingvisti și istorici).

Pentru a înțelege cât mai bine acest studiu trebuie să pormin de la definirea toponimiei.

Toponimia (din gr. τόπoς, loc + ὄνoμα, nume) este știința care se ocupă cu cercetarea numelor de locuri (dintr-o limbă).

În limba română, termenul toponimie provine din limba franceză toponimye (cuvânt care are la bază două cuvinte grecești topos ‘loc’ și onyma ‘nume’). Mulți autori (începând cu Ernest Muret, Les noms de lieux dans les langues romanes, Paris, 1930) preferă termenul toponomastică. Indiferent de termenul folosit, această disciplină are ca obiect de studiu numele de loc sau toponimele. În Europa, accepțiunea acestor termeni este redată diferit: fr. noms de lieu, it. nomi di luogo, sp. nombres de lugar, germ. Ortsnamen, rus. mestnoe nazvanie, cu unele nuanțe semantice între ei.

Termenii respectivi se referă la numele geografice proprii, din cele mai diversificate categorii. În limba franceză se face o distincție între termenii geografici și numele de așezări. În ceea ce privește limba română, în unele cercetări lingvistice se utilizează și denumirile: nume topic, numire topică, toponimic (sinonime perfecte).

Toponimia ca ramură a lingvisticii se ocupă cu studiul formării, originii și evoluției numelor de locuri dintr-o limbă. Atunci când toponimia este considerată o disciplină lingvistică, indiferent de originea acestora, numele de locuri ,,sunt elemente lexicale propriu-zise, ele fiind multă vreme folosite cu ambele valori,,. Datorită acestui fapt toponimele trebuie supuse acelorași judecăți ca și numele comune, deoarece legile fonetice au acționat asupra lor ca și asupra oricărui cuvânt. Toponimele s-au născut din lexicul comun, din antroponime, precum și din alte toponime, cu ajutorul mijloacelor limbii, deși uneori evoluția numelor proprii este diferită de cea a numelor comune.

În concluzie numele de locuri sau toponimele au fost create pentru a facilita orientarea în mediul geografic. Majoritatea termenilor au fost cuvinte comune din limba curentă, lucru demonstrat și în capitolul următor. Putem spune faptul că acestă disciplină este tânără, ea s-a constituit la sfârșitul secolului trecut și mai ales în prima jumătate a secolului nostru. Disciplină controversată a atras discuții cu privire la statutul diciplinei și metodele acesteia de cercetare, dar și asupra lucrărilor de sinteză: dicționare, monografii și studii teoretice. Prin intermediul primului congres internațional de științe onomastice din 1938 la Paris, s-a atras atenția asupra importanței și specificului toponimiei, asupra metodelor de cercetare și asupra rezultatelor obținute până în acel moment.

În România, putem vorbi de cercetări propriu-zise de toponimie abia în ultimele trei decenii ale secolului trecut, deși în lucrările lui Nicolae Milescu, Constantin Cantacuzino și D. Cantemir se faceau trimiteri privitoare la numiri geografice. Cadrul necesar pentru studiul toponimiei din țara noastră apare abia în anul 1875, prin înființarea Societății române de geografie, societate înființată de geografi. Datorită acestei societăți au apărut 32 de dicționare geografice județene, mai târziu rezultând Marele dicționare geografic al României. Cu timpul au mai existat încercări privind studiul toponimiei românești, mai întâi Dimitrie Dan, Din toponimia românească (1896), mai târziu Ovid Densușianu, Urme vechi de limbă în toponimia românească (1898). Aceste cercetări au fost continuate apoi prin diferite dicționare geografice pe provincii.

Cercetările din acest domeniu sunt continuate și astăzi, cu ajutorul specialiștilor din București, Iași, Cluj și Timișoara pentru realizarea unei lucrări fundamentale în onomastica românească: Tezaurul toponimic al României, lucrare alcătuită din mai multe volume pentru provinciile istorice românești (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș).

Toponimia este la rândul ei o ramură a onomasticii, care se ocupă cu cercetarea numelor proprii, în general. Astfel, toponimia este considerată ,,istoria nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări și fapte mai mult ori mai puțin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor și au impresionat într-un chip oarecare sufletul popular’’. Toponimia reflectă singurele resturi ale limbii vorbite în trecut pe un anumit teritoriu. Această disciplină cuprinde o serie de termeni, care definesc diferite nume de locuri, localități, forme de relief etc. După cum urmează:

a.) Toponimul – este un nume topic (de locuri, de localități, de munți etc.). Acesta provine din franțuzescul toponyme.

Toponimele sunt împărțite în mai multe categorii, astfel:

– regionimul denumește nume de continente, țări sau regiuni din cadrul unei țări.

– oronimul denumește nume de forme de relief.

– hidronimul denumește nume de ape.

– anemonimul denumește nume de vânturi.

– oiconimul denumește nume de localități.

– mitroponimul denumește nume de case, vile și palate.

– hodonimul denumește nume de drumuri vechi.

– fitotoponimul denumește nume de plante.

– zootoponimul denumește nume de animale.

b.) Antroponimul – nume de persoană (prenume, patronim sau poreclă) sau un toponim provenit dintr-un nume de persoană. Acesta provine din limba franceză anthroponyme.

CAPITOLUL II

STRUCTURA TOPONIMELOR

DIN JUDEȚUL VÂLCEA

Înainte de a prezenta structura toponimelor din județul Vâlcea, vom face o trecere în revistă a organizării acestuia. În cadrul acestuia fiind întâlnite municipii, orașe, comune și sate. Județul Vâlcea cuprinde: 2 municipii, 9 orașe, 78 de comune care administrează 553 de sate.

Municipiile județului Vâlcea: Râmnicu Vâlcea și Drăgășani.

Orașele județului Vâlcea: Băbeni, Băile Govora, Bălcești, Berbești, Brezoi, Călimănești, Horezu, Ocnele Mari.

Comunele județului Vâlcea: Alunu, Amărăști, Bărbătești, Berislăvești, Boișoara, Budești, Bujoreni, Bunești, Câineni, Cernișoara, Copăceni, Costești, Crețeni, Dăești, Dănicei, Diculești, Drăgoești, Fârtățești, Făurești, Frâncești, Galicea, Ghioroiu, Glăvile, Golești, Grădiștea, Gușoeni, Ionești, Lăcusteni, Lădești, Laloșu, Lăpușata, Livezi, Lungești, Măciuca, Mădulari, Mălaia, Măldărești, Mateești, Mihăești, Milcoiu, Mitrofani, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Olanu, Orlești, Oteșani, Păușești, Păușești-Măglași, Perișani, Pesceana, Pietrari, Popești, Prundeni, Racovița, Roești, Roșiile, Runcu, Sălătrucel, Scundu, Sinești, Șirineasa, Slătioara, Stănești, Ștefănești, Stoenești, Stoilești, Stroești, Șușani, Sutești, Tetoiu, Titești, Tomșani, Vaideeni, Valea Mare, Vlădești, Voicești, Voineasa, Zătreni.

În contiuare vom analiza structura toponimelor preluate din Proiectul localităților din România după următoarea structură:

– simple,

– derivate,

– compuse.

2.1. SUBSTANTIVE SIMPLE

După structură toponimele sunt:

2.1.1. Simple:

Alunu,

Balota,

Barza,

Bârlogu,

Bocșa,

Buda,

Budele,

Buzdugan,

Călina,

Cerna,

Cheia,

Cioboți,

Cireșu,

Cireșul,

Ciumagi,

Coasta (Golești),

Coasta (Păușești-Măglași),

Cocoru,

Colelia,

Crângu,

Cuci,

Curtea,

Dianu,

Drăganu,

Dumbrava,

Făcăi,

Frasina,

Galicea,

Geamăna (Drăgoești),

Geamăna (Stoilești),

Glăvile,

Glodu,

Greci,

Groși,

Gruiu,

Hotarele,

Izvoru,

Laloșu,

Linia (Budești),

Linia (Grădiștea),

Livezi,

Lunca (Bujoreni),

Lunca (Ocnele Mari),

Malu,

Mamu,

Marcea,

Măgura,

Mălaia,

Mecea,

Mierea,

Mijlocu,

Nemoiu,

Nisipi,

Obârșia,

Palanga,

Pleșa,

Poiana,

Priba,

Pripora,

Pripoare,

Priporu,

Racu,

Români,

Roșia,

Roșiile,

Ruda,

Runca,

Sârbi,

Schitu,

Scundu,

Seaca,

Șuta,

Teiu,

Teiul,

Tina,

Tisa,

Turburea,

Țeica,

Urși (Popești),

Urși (Stoilești),

Văleni (Păușești),

Văleni (Zătreni),

Verdea.

Unele sunt omonime cu numele comune cu care au legătură:

Alunu, Barza, Bârlogu, Buda, Budele, Buzdugan, Cheia, Cioboți, Cireșu, Cireșul, Ciumagi, Coasta (Golești), Coasta (Păușești-Măglași), Cocoru, Corbu, Crângu, Cuci, Curtea, Dumbrava, Glodu, Hotarele, Izvoru, Linia (Budești), Linia (Grădiștea), Livezi, Lunca (Bujoreni), Lunca (Ocnele Mari), Malu, Măgura, Mierea, Mijlocu, Nisipi, Obârșia, Poiana, Racu, Roșia, Roșiile, Ruda, Schitu, Scundu, Seaca, Teiu, Teiul, Urși (Popești), Urși (Stoilești).

Din punct de vedere morfologic, câteva toponime au formă de singular și de plural:

Buda- Budele, Pripoara- Pripoare, Roșia-Roșiile.

Au articolul marcat:

Balota, Barza, Bocșa, Buda, Budele, Călina, Cerna, Cheia, Cireșul, Coasta (Golești), Coasta (Păușești-Măglași), Colelia, Curtea, Dumbrava, Frasina, Galicea, Geamăna (Drăgoești), Geamăna

(Stoilești), Glăvile, Hotarele, Linia (Budești), Linia (Grădiștea), Lunca (Bujoreni), Luncaomonime cu numele comune cu care au legătură:

Alunu, Barza, Bârlogu, Buda, Budele, Buzdugan, Cheia, Cioboți, Cireșu, Cireșul, Ciumagi, Coasta (Golești), Coasta (Păușești-Măglași), Cocoru, Corbu, Crângu, Cuci, Curtea, Dumbrava, Glodu, Hotarele, Izvoru, Linia (Budești), Linia (Grădiștea), Livezi, Lunca (Bujoreni), Lunca (Ocnele Mari), Malu, Măgura, Mierea, Mijlocu, Nisipi, Obârșia, Poiana, Racu, Roșia, Roșiile, Ruda, Schitu, Scundu, Seaca, Teiu, Teiul, Urși (Popești), Urși (Stoilești).

Din punct de vedere morfologic, câteva toponime au formă de singular și de plural:

Buda- Budele, Pripoara- Pripoare, Roșia-Roșiile.

Au articolul marcat:

Balota, Barza, Bocșa, Buda, Budele, Călina, Cerna, Cheia, Cireșul, Coasta (Golești), Coasta (Păușești-Măglași), Colelia, Curtea, Dumbrava, Frasina, Galicea, Geamăna (Drăgoești), Geamăna

(Stoilești), Glăvile, Hotarele, Linia (Budești), Linia (Grădiștea), Lunca (Bujoreni), Lunca (Ocnele Mari), Marcea, Măgura, Mălaia, Mercea, Mierea, Obârșia, Palanga, Pleșa, Poiana, Priba, Pripora, Roșia, Roșiile, Ruda, Seaca, Șuta, Teiul, Tina, Tisa, Turburea, Teica, Verdea.

Au articolul nemarcat:

Alunu , Bârlogu, Cireșu, Cocoru, Corbu, Dianu, Drăganu, Glodu, Gruiu, Izvoru, Laloșu, Malu, Mamu, Mijlocu, Nemoiu, Priporu, Racu, Runcu, Schitu, Scundu, Teiu.

Din punct de vedere semantic sunt toponime care denumesc nume de popoare (etnonime):

Greci, Români, Sârbi.

Numele de sate omonime se diferențiază prin prezența numelui de comună:

Coasta (Golești)- Coasta (Păușești- Măglași), Geamăna (Drăgoești)-Geamăna (Stoilești), Linia (Budești)-Linia (Grădiștea), Lunca (Bujoreni)- Lunca (Ocnele Mari), Văleni (Păușești)-Văleni (Zătreni).

2.1.2. Derivate:

Afânata,

Amărăști,

Andreiești,

Aricioaia,

Armășești,

Aurești,

Avrămești,

Băbuești,

Bădeni,

Băjenari,

Bălcești,

Bălteni

Bălțăteni,

Bănești,

Băntești,

Bărbătești,

Bărbuceni,

Bărcănești,

Bârsești (Budești),

Bârsești (Mihăiești),

Bârsoiu,

Bârzești,

Becșani,

Benești,

Berbești,

Bercioiu,

Berești,

Blănoiu,

Blidari,

Bodești (Bărbătești),

Bodești (Alunu),

Bogdănești (Bujoreni),

Bogdănești (Oteșani),

Bogdănești (Tomșani),

Boroșești,

Bratovești,

Brădișor,

Broșteni,

Buciumeni,

Budești,

Budești (Făurești),

Budurăști,

Bujoreni,

Bumbuești,

Bunești,

Bungețani,

Burdălești,

Căciulata,

Călimănești,

Călinești,

Căzănești (Ghioroiu),

Căzănești (Milcoiu),

Căzănești (Rm.Vâlcea),

Cârlogani,

Cârstănești,

Cermegești (Lădești),

Cermegești (Pesceana),

Cernișoara,

Cetățeaua,

Cherăști,

Chirculești,

Chiricești,

Ciocănari,

Ciorăști,

Ciortești,

Ciutești,

Colțești,

Condoiești

Copăcelu,

Copăceni,

Copăceni (Racovița),

Costești,

Coșani,

Cremenari,

Crețeni,

Cucești,

Cucoiu,

Cuculești,

Dângești,

Delureni (Ionești),

Delureni (Stoilești),

Delureni (Valea-Mare),

Dezrobiți,

Diaconești,

Diculești,

Dimulești,

Dobrești,

Dobriceni,

Drăgănești (Brezoi),

Drăgănești (Golești),

Drăgoești,

Drăgulești,

Dumbrăvești,

Făurești,

Făurești (Zătreni),

Fârtățești,

Firești,

Fotești,

Frâncești,

Fumureni,

Găinești,

Gănești,

Gătejești,

Găvănești,

Genuneni,

Ghindari,

Ghiobești,

Gibești,

Ginerica,

Giurgiuveni,

Gorunești (Bălcești),

Gorunești (Slătioara),

Greblești,

Gropeni,

Gurișoara,

Hotăroaia,

Ifrimești,

Irimești,

Izbășești,

Izvorașu,

Lăcusteni,

Lădești,

Lungești,

Lupoaia,

Lupuiești,

Măciuceni,

Măgureni,

Măldărești (Lădești),

Măldărești (Măciuca),

Mănăilești,

Mărgineni,

Măricești,

Mihăești,

Milești,

Mirești,

Mogoșești,

Mosoroasa,

Mrenești,

Muereasca,

Munteni,

Neginești,

Negreni,

Negrulești,

Nenciulești,

Obrocești,

Ocnița,

Olănești,

Olteanca (Glăvile),

Olteanca (Lădești),

Orlești,

Ostroveni,

Pădurețu,

Părăușani,

Păsculești,

Păușești,

Pietrari,

Pietrari(PăușeștiMăglași),

Pietreni,

Pietrișu,

Pietroasa,

Pleșești,

Pleșoiu (Livezi),

Pleșoiu(Nicolae-Bălcescu),

Podeni,

Poenari,

Poenița,

Poienari,

Popești,

Popești (Fârtățești),

Popești (Golești),

Popești (Lădești),

Popești (Măciuca),

Popești(Nicolae-Bălcescu),

Popești (Stoenești),

Popești (Sinești),

Popești (Tetoiu),

Portărești,

Predești,

Preoțești,

Procopoaia,

Prodănești,

Prundeni,

Rădăcinești,

Rățălești,

Râureni,

Robești,

Romanești,

Roșioara,

Roșoveni,

Rotărăști,

Rusănești,

Sărsănești,

Sărulești,

Scărișoara,

Stănculești,

Stănești,

Stănești (Stoilești),

Stoenești,

Stoenești (Berislăvești),

Stoicănești,

Stoiculești,

Stolniceni,

Străchinești,

Stroești,

Stupărei,

Sutești,

Surpatele,

Surpați,

Șerbăneasa,

Șerbănești (Lăpușata),

Șerbănești (Păușești),

Șerbănești (Sălătrucel),

Șerbănești (Ștefănești),

Ștefănești,

Ștefănești (Măciuca),

Știrbești,

Tănăsești,

Teiușu,

Tepșenari,

Titești,

Turcești,

Tuțulești,

Țepești,

Udrești,

Ulmețel,

Ursoaia,

Urșani,

Viișoara,

Vlădești,

Vlăduceni,

Vlădulești,

Voicești,

Voiculeasa,

Voineșița,

Zăvoieni,

Zmeurătu.

În cadrul toponimelor derivate se găsesc diferite sufixe:

a.) derivate cu sufixul -ești: Andreiești, Armășești, Aurești, Avrămești, Băbuești, Bălcești, Bănești, Băntești, Bărbătești, Bărcănești, Bârsești (Budești), Bârsești (Mihăiești), Bârzești, Benești, Berbești, Berești, Bodești (Bărbătești), Bodești (Alunu), Bogdănești (Bujoreni), Bogdănești (Oteșani), Bogdănești (Tomșani), Boroșești, Bratovești, Budești, Budești (Făurești), Bumbuești, Bunești, Burdălești, Călimănești, Călinești, Căzănești (Ghioroiu), Căzănești (Milcoiu), Căzănești (Rm.Vâlcea), Cârstănești, Cermegești (Lădești), Cermegești (Pesceana), Chirculești, Chiricești, Ciortești, Ciutești, Colțești, Condoiești, Costești, Cucești, Cuculești, Dângești, Diaconești, Diculești, Dimulești, Dobrești, Drăgănești (Brezoi), Drăgănești (Golești), Drăgoești, Drăgulești, Dumbrăvești, Făurești, Făurești (Zătreni), Fârtățești, Firești, Fotești, Frâncești, Găinești, Gănești, Gătejești, Găvănești, Ghiobești, Gorunești (Bălcești), Gorunești (Slătioara), Greblești, Ifrimești, Irimești, Izbăvești, Lădești, Lungești, Lupuiești, Măldărești (Lădești), Măldărești (Măciuca), Mănăilești, Măricești, Mihăești, Milești, Mirești, Mogoșești, Mrenești, Neghinești, Negrulești, Nenciulești, Obrocești, Olănești, Orlești, Păsculești, Păușești, Pleșești, Popești, Popești (Fârtățești), Popești (Golești), Popești (Lădești), Popești (Măciuca), Popești (Nicolae-Bălcescu), Popești (Stoenești), Popești (Sinești), Popești (Tetoiu), Portărești, Predești, Preoțești, Prodănești, Rădăcinești, Rățălești, Robești, Romanești, Rusănești, Sărsănești, Sărulești, Stănculești, Stănești, Stănești (Stoilești), Stoenești, Stoenești (Berislăvești), Stoicănești, Stoiculești, Străchinești, Stroești, Sutești, Șerbănești (Lăpușata), Șerbănești (Păușești), Șerbănești (Sălătrucel), Șerbănești (Ștefănești), Ștefănești, Ștefănești (Măciuca), Știrbești, Tănăsești, Titești, Turcești, Tuțulești, Țepești, Udrești, Vlădești, Vlădulești, Voicești;

b.) derivate cu sufixul -eni: Bădeni, Bălteni, Băltățeni, Bărbuceni, Broșteni, Buciumeni, Bujoreni, Copăceni, Copăceni (Racovița), Crețeni, Delureni (Ionești), Delureni (Stoilești), Delureni (Valea Mare), Dobriceni, Fumureni, Genuneni, Giurgiuveni, Gropeni, Lăcusteni, Măciuceni, Măgureni, Mărgineni, Munteni, Negreni, Ostroveni, Pietreni, Podeni, Prundeni, Râureni, Roșoveni,Stolniceni, Vlăduceni;

c.) derivate cu sufixul -oaia: Aricioaia, Hotăroaia, Lupoaia, Procopoaia, Ursoaia;

d.) derivate cu sufixul -an(i): Becșani, Bungețani, Coșani, Părăușani;

e.) derivate cu sufixul -ăști: Amărăști, Budurăști, Cherăști, Ciorăști, Rotărăști;

f.) derivate cu sufixul -ari: Băjenari, Blidari, Ciocănari, Cremenari, Ghindari, Pietrari, Pietrari (Păușești-Măglași), Poenari, Poienari, Tepșenari;

g.) derivate cu sufixul -ișoara: Cernișoara, Gruișoara, Scărișoara, Viișoara;

h.) derivate cu sufixul -oiu: Bârsoiu, Bercioiu, Blănoiu, Cucoiu, Pleșoiu (Livezi), Pleșoiu (Nicolae-Bălcescu);

i.) derivate cu sufixul -at: Afânat(a), Căciulat(a), Surpat(ele), Surpaț(i), Zmeurăt(u);

j.) derivate cu sufixul -eanca: Olteanca (Glăvile), Olteanca (Lădești);

k.) derivate cu sufixul -oara: Roșioara;

l.) derivate cu sufixul -easa: Voiculeasa;

m.) derivate cu sufixul -easca: Muereasca;

n.) derivate cu sufixul -eț: Pădureț(u);

o.) derivate cu sufixul -ișor: Brădișor;

p.) derivate cu sufixul -el: Copăcel(u);

q.) derivate cu sufixul -ica: Ginerica;

r.) derivate cu sufixul -aș: Izvoraș(u);

s.) derivate cu sufixul -ița: Ocnița, Poenița, Voineșița;

t.) derivate cu sufixul -iș: Pietriș(u);

u.) derivate cu sufixul -ețel: Ulmețel;

v.) derivate cu sufixul -ei: Stupărei;

w.) derivate cu prefixul -dez și sufixul -it: Dezrobiț(i).

2.2. SUBSTANTIVE COMPUSE

Substantiv + substantiv în N:

Băbeni-Oltețu,

Bradu-Clocotici,

Dealu Aluniș,

Dealu Corni,

Dealu Lăcunele,

Dealu Văleni,

Frâncești-Coastă,

Malu Vârtop,

Păușești-Otăsău,

Pojogi-Cerna,

Râmnicu-Vâlcea,

Satu Poieni,

Stănești-Lunca,

Târgu Gângulești,

Tulei-Câmpeni,

Valea Văleni,

Băile Govora,

Băile Olănești.

2.2.2. Substantiv + substantiv în G:

Capu Dealului,

Coasta Cerbului,

Dealul Bisericii,

Dealul Malului,

Dealu Scheiului,

Dosu Râului,

Gruiu Lupului,

Gura Crucilor,

Gura Suhașului,

Gura Văii,

Linia Dealului,

Linia Hanului,

Piscu Pietrei,

Piscu Scoarței,

Râpa Cărămizii,

Râu Vadului,

Valea Alunișului,

Valea Babei,

Valea Caselor (Drăgășani),

Valea Caselor (Popești),

Valea Cheii,

Valea Grădiștei,

Valea Măceșului,

Valea Râului,

Valea Scheiului,

Valea Ursului,

Valea Viei,

Valea lui Stan.

2.2.3. Substantiv + adjectiv:

Casa Veche,

Câinenii Mari,

Câinenii Mici,

Coasta Mare,

Dealu Mare (Galicea),

Dealu Mare (Gușoeni),

Dealu Mare (Ionești),

Izvoru Rece (Stoilești),

Izvoru Rece (Vaideeni),

Jiblea Nouă,

Jiblea Veche,

Malu Alb,

Ocnele Mari,

Piscu Mare,

Valea Bălcească,

Valea Lungă,

Valea Mare,

Valea Mare (Băbeni),

Valea Mare (Berbești).

2.2.4. Substantiv + prepoziție + substantiv:

Bratia din Deal,

Bratia din Vale,

Corbii din Vale,

Linia pe Vale,

Pârâienii de Mijloc,

Voiceștii din Vale.

2.2.5. Substantiv + prepoziție + adverb:

Giuleștii de Sus

Lăcustenii de Jos,

Lăcustenii de Sus,

Lăunele de Jos,

Muereasca de Sus,

Pârâienii de Jos,

Pârâienii de Sus,

Pietrarii de Sus,

Romanii de Jos,

Romanii de Sus,

Zătrenii de Sus.

2.2.6. Prepoziție + substantiv:

Sub Deal.

CAPITOLUL III

DATE CULTURALE ȘI LINGVISTICE ÎN

LITERATURA DE SPECIALITATE

Numele de localități ale unei regiuni oarecare pot fi studiate din diverse puncte de vedere, așa cum Iorgu Iordan propune propria sa metodă de analiză toponimică. Astfel, acest capitol are ca sursă cea mai importantă lucrare apărută în acest domeniu după al doilea război mondial Toponimia românească (1963).

Iorgu Iordan în această lucrare pornește de la modul cum au luat naștere toponimele românești, clasificându-le în mai multe grupe:

– nume care au ca punct de plecare diverse fapte din viața socială a poporului nostru;

– nume care păstrează anumite amintiri despre evenimente și întâmplări din trecutul poporului;

– nume care trădează o anumită atitudine sau trăsătură psihică a celor care le-au dat.

Analiza propusă de acesta este structurată în două părți: Partea I, Onomasiologie (alcătuită din: Topografice, Sociale, Istorice și Psihologice) și Partea a II-a, Lingvistică (alcătuită din: Fonetică, Morfologie, Formarea cuvintelor, Sintaxă, Lexic și Geografie lingvistică). Astfel am realizat pe baza acestei analize clasificarea toponimelor din județul Vâlcea după modelul acestuia, folosind drept surse și următoarele materiale: Dicționarul limbii române, Dicționarul limbii române moderne, Dicționarul Enciclopedic Ilustrat ,,Cartea Românească’’, Marele Dicționar Geografic al României, Urme vechi de limbă în toponimia românească, Lexiconul termenilor entopici din limba română etc.

PARTEA I

ONOMASIOLOGIE

După modul cum au luat naștere toponimele din județul Vâlcea, vom obține următoarea împărțire: Topografice, Sociale, Istorice și Psihologice. În cadrul acestei împărțiri putem constata următoarele grupe de toponime: nume care descriu poziția, forma sau aspectul locului; nume care își au ca punct de plecare diverse fapte din viața socială a poporului nostru; nume care păstrează anumite amintiri despre întâmplări sau evenimente din trecut și nume care caracterizează o anumită trăsătură sau atitudine a celor ce le-au dat.

TOPOGRAFICE

Aceste numiri topice au ca punct de plecare, forma, aspectul, așezarea, culoarea sau alte trăsături ale locurilor respective, acestea fac referire strict la înfățișarea sau natura lor topografică.

,,Obiectele din lumea înconjurătoare ne impresionează, de obicei, prin particularitățile lor exterioare, de care luăm cunștință cu ajutorul văzului. Iar lucrurile văzute le reținem mai ușor și mai durabil decât pe cele percepute cu alte simțuri’’.

NUME CARE DESCRIU FORMA SAU ASPECTUL

EXTERIOR AL LOCULUI

Unele nume care descriu forma sau aspectul exterior al locului sunt, de fapt, metafore, cu o puternică forță expresivă.

Capul-Dealului: de obicei ridicături de pământ sunt numite așa, cum pare și logic, dată fiind însemnarea curentă a substantivului cap.

Cheia. Cele mai multe dintre aceste locuri sunt munți, dealuri sau alte accidente de teren de-a lungul râurilor, alcătuind defileuri greu de înfruntat. Cf. cheie ‘trecătoare îngustă cu pereți înalți, stâncoși și abrupți’ (Por., p. 31).

Ciungetul: denumește munți și dealuri. DA înregistrează, s.v. ciung, și derivatul ciungar ‘arbore fără vârf, cu vârful frânt ori putred’, apoi pe ci(u)ngitură ‘pădure de ciungi; gruieț; plai’.

Grui(ul), Gruiul Lupului. DA explică pe gruiu astfel: ‘o ridicătură pe un șes, nu tocmai mare; deluț frumușel; coastă de deal; ‹‹un munte conic››’, iar Por., p. 28 prin ‘dâlmă țuguiată; umăr de deal sau de mal; deal mic; bot de deal’.

Mal(ul), Malul Alb, Malul Vârtop, Dealul Malului: după cum a dovedit Dens., p. 12 urm., sensul originar al lui mal, care se mai păstrează încă regional, este ‘munte’, ‘deal’, ridicătură de pământ’, și cu el trebuie să contăm în toponimie, atunci când locurile respective sunt dealuri și movile, ceea ce se întâmplă adesea. Por. dă foarte multe înțelesuri pentru acest termen entopic: ‘regiune de lângă o apă (mare sau mică) stătătoare ori curgătoare’ (p. 25); ‘fâșie îngustă de la marginea apei stătătoare’ (p. 38); ‘denivelare bruscă și abruptă de teren’(p. 46); ‘loc cu teren mâlos sau cu apă foarte aproape de suprafață’ (p. 50).

Piscul Pietrei, Piscul Scoarței: foarte numeroase pretutindeni.

Poiana, cu derivatul Poienari, care (în cazul satelor) evocă originea locală a oamenilor. Por. are poiană ‘podiș înalt’ (p. 36); ‘loc lipsit de vegetație lemnoasă, în interiorul pădurii; idem dar cu sol foarte umed’ (p. 67).

Râpa Cărămizii: printre sensurile notate de Por. figurează (p. 42) ‘pârâu mic sau mai mare’, care diferă de cele curente și trebuie luate în considerație.

Scărișoara. Derivat de la Scara.

Surpatele.

TOPONIMICE CARE EVOCĂ NATURA

TERENULUI APARȚINÂND LOCALITĂȚII

RESPECTIVE SAU AFLAT ÎN APROPIEREA EI

Aceste toponimice sunt foarte numeroase, iar din punct de vedere lingvistic unele sunt derivate sau colective formate de la nume de plante.

Alun(ul). Sinonim cu Lescovița (MoN), a cărui temă este slav. lěska ‘alun’.

Bălteni. Derivat de la Balta. Unele derivate, care, la origine, sunt, cu siguranță, apelative, de ex. băltișoară, băltâc, băltoaică lipsesc în DA și la Por. În privința nuanțelor semantice, aceste două izvoare nu sunt totdeauna de acord. Astfel băltău însemnează, după unul, ‘baltă mare, băltoi’, iar după celălalt (p. 37) ‘baltă mică, mai ales din acelea care se formează după ploi mari sau după inundări ’.

Bradu-Clocotici. Sinonim cu smidă ‘loc cu pădure tânără, crescută în locul unei păduri arse; luminiș cu tufăriș între copaci’. Acest sens îl găsim și la Tiktin, care explică pe smidă prin ‘pădure de tufe, de arbuști’, apoi în dicționare, unde nu se pomenește în mod special bradul ca participând la alcătuirea unei smide. Trebuie precizat totuși că DE notează ca prim sens al acestui cuvânt ‘pădure tânără și foarte deasă (de molift, de jnepeni și de alte tufe)’.

Broșteni. Sensul acestuia ne este indicat de sufixul -ean, plur. -eni, cu o funcție ‹‹locală››: Broșteni vrea să zică ‘locuitori ai unei regiuni bogate în broaște ’, adică ‘băltoasă sau mlăștinoasă’ (din cauza apei stătătoare sau curgătoare care se află în apropiere).

Bujoreni. Derivat de la Bujor.

Călina, Călinești: provin fie de la numele arbustului călin ‘boule de neige (Viburnum opulus)’, cu femin. Călina (fructul călinului), fie au drept temă n.pers. Călin.

Dealul Corni. Dată fiind omonimia perfectă dintre corn, arborele (Cornus mas) și corn (la animale), Iordan afirmă faptul că nu putem fi absolut siguri că toponimul are la bază numele arborelui.

Frasina. De la antroponimicul Frasin.

Glodu. Nuanța semantică a acestui toponimic variază după provincii, adică după graiurile populare respective, în cazul acesta semnifică ‘bulgăre de pământ sau nămol uscat sau înghețat; colții sau asperitățile noroiului uscat sau înghețat’ (DA).

Bungețani, pentru care cf. bunget ‘pădure deasă și întunecoasă, desiș’ < alb. bunk ‘stejar’, ‘pădure mare de un desiș enorm (bătrână sau nu)’ (Por., p. 65).

Hotarele, cu derivatul Hotăroaia și numeroasele sinonime Linia, Linia Dealului, Linia Hanului, Linia pe Vale și Mărgineni.

Izvoru, Izvoru-Rece, cu sinonimul Obârșia: în general sate, așezate aproape de izvorul unei ape curgătoare (obârșie ‘partea superioară a văii (la fundul ei); locul de unde se începe albia văii; partea cea mai înaltă de la fundul văii’, Por., p. 32; obârșie ‘văiugă, din care iese izvorul de apă’, Por., p. 34; obârșie ‘izvorul mlăștinos al unei ape curgătoare’, Por., p. 44).

Lunca. După Tiktin, luncă însemnează 1. ‘vale păduroasă pe marginea unui râu’ (Țara Veche); 2. ‘câmpie umedă, acoperită cu iarbă’ (Transilvania).

Sinonim cu Lunca (sensul 1) este Zăvoi(ul), cu derivatul Zăvoieni.

Nisipi: cele mai multe locuri numite astfel se află în regiuni muntoase, acolo unde prezența nisipului constituie un contrast față de aspectul obișnuit al terenului și, deci, o particularitate caracteristică, aptă de a atrage atenția oamenilor.

Pădurețu. Derivat de la Pădure(a).

Cremenari: cremene ‘silex’ (DA; Por., p. 60) și n. top.slov., bulg., sîrb. Kremen.

Tisa: tisă ‘o specie de conifere (Taxus baccata)’, din slav. tis.

Râul Vadului, cu derivatul local Râureni. Tema acestora fiind ‘râu’, ‘apă (curgătoare) în general’.

Râmnicul, Râmnicul Vâlcei: după Tiktin, râmnic este sinonim, exclusiv moldovenesc, al lui lac, iaz, heleșteu, afirmație care nu corespunde faptelor toponimice nici ca răspândire geografică, nici ca sens (Râmnicul este, mai ales, apă curgătoare). Por., p. 47 dă ca sinonime pe râmna și râmnic, explicându-le prin ‘râpă mai largă și lungă’).

Ruda: tema acestui toponim este rudă, care, după Tiktin, însemnează ‘prăjină, (spec.) osie’ (în ținuturile de peste munți), dar a avut, într-o vreme, și sensul de ‘mină’ (poate numai auriferă?), cum arată rudar ‘țigan aurar; țigan nomad, care face linguri, copăi, alibi etc., lingurar’ și rudărie ‘meseria rudarului; scule de rudar; groapă de unde scot metale’ (DE). Cf. și etimonul slav. ruda ‘metal, minereu’ ‹‹…în toponimie, tradus prin minereu, fier››.

Valea Viei.

Zmeurătul. Derivat de la ‘zmeură’.

NUME TOPICE CARE ARATĂ O ÎNSUȘIRE A LOCULUI

Amărăști. Derivat ‹‹personal›› de la Amar.

Pojogi-Cerna.

Bunești. În acest caz trebuie să ținem cont de sensul curent al adj. bun, opus lui rău. Mult mai numeroase sunt toponimicele la baza cărora stă sinonimul slav dobr- ‘bun’: Dobrești și Dobriceni.

Valea Lungă, cu derivatul ‹‹local›› și ‹‹personal›› Lungești . Aceste toponime au la bază adj. ‘lung’.

Dealul Mare, Valea Mare. Ambele provin de la adj. ‘mare’.

Negrulești. Derivat de la toponimul Neagra. Cele mai multe, cu excepția, firească, a derivatelor, sunt nume de ape. Aceeași constatare o facem și cu privire la sinonimele slave ale lui Neagra: Cerna și Cernișoara.

Pleșa, Pleșoiul, cu derivatul Pleșești, au la bază pleș (perfect sinonim cu pleșuv), care există și ca substantiv: la Por., p. 26 găsim pleș ‘culme pleșuvă’.

Roșia, Roșiile, Roșioara. Sunt, în bună parte, formații antroponimice, care au drept temă și n. pers. Roșu.

Seaca. Acest toponimic se referă la o apă, și are drept temă slav. suh- ‘uscat , sec’.

Streminoasa: derivat românesc de la slav. strǔmina ‘loc abrupt’, care trebuie să fi existat ca apelativ pretutindeni în limba noastră, cum dovedește Por., p. 23: stărmină ‘coborâș prăpăstios; regiune cu pante prăpăstioase’ (cf. și p. 31 stârmină ‘coastă prăpăstioasă’; p. 67 stărmină ‘ coastă prăpăstioasă împădurită’).

Verdea.

TOPONIMICE CARE ARATĂ POZIȚIA LOCULUI FAȚĂ DE PUNCTELE CARDINALE, FAȚĂ DE ALTITUDINEA SOLULUI SAU FAȚĂ DE LOCALITĂȚILE ÎNVECINATE

Un număr mare de toponimice românești sunt alcătuite dintr-un nume propriu-zis și un determinativ, care fixează situația topografică a locului. Se recurge la folosirea acestor determinative din diverse cauze, printre care modificarea raporturilor de propietate. Atunci când un sat se divide în două sau mai multe părți, fiecare dintre ele își păstrează vechea denumire.

Bratia de Deal, Bratia de Vale.

Foleștii de Jos, Foleștii de Sus.

Lăcunele de Jos, Lăcunele de Sus.

Lăcustenii de Jos, Lăcustenii de Sus.

Măldăreștii de Jos, Măldăreștii de Sus.

Muiereasca de Jos, Muiereasca de Sus.

Orleștii de Jos, Orleștii de Sus.

Pârâienii de Jos, Pârâienii de Mijloc, Pârâienii de Sus.

Românii de Jos, Românii de Sus.

Șușanii de Jos, Șușanii de Sus.

Voiceștii de Mijloc, Voiceștii din Vale.

Corbii din Vale.

Spârlenii de Deal.

Zătrenii de Sus.

Dosul Râului.

Susani.

Suseni.

Pojogii din Dealul Cernei.

SOCIALE

Toponimicele din această categorie se referă la diverse instituții și obiceiuri din viața poporului român. Unele sate, târguri sau orașe amintesc, prin denumirea lor, pe cel care le-a întemeiat sau le-a stăpânit cu mult timp în urmă, altele pot evoca raporturi economice sau juridice, care au dispărut odată cu trecerea vremii. În cadrul acestei categorii mai putem avea și toponimice ce păstrează amintiri despre funcțiile și ocupațiile din secolele trecute sau din vremea noastră, dar și anumite credințe, tradiții sau superstiții populare.

TOPONIMICE DERIVATE DE LA NUME DE PERSOANĂ

Toponimicele derivate de la nume de persoană sunt numeroase, acestea aparțin unor așezări omenești în cadrul cărora este necesară, sub o formă sau alta, intervenția omului în existența lor. Un bun exemplu poate fi numele unui sat, care își are denumirea fie de la stăpânul satului, fie de la întemeietorul lui, care, cel mai adesea este confundat cu primul.

Toponimicele de acest fel sunt următoarele:

Aldești,

Andreiești,

Avrămești,

Bogdănești,

Comanca,

Dăncăi,

Diaconești,

Dianu,

Dimulești,

Dobrești,

Dobricea,

Dobriceni,

Dobrușa,

Drăganu,

Drăgănești,

Ionești,

Irimești,

Mateești,

Mihăești,

Nicolești,

Popești,

Stănculești,

Stănești,

Stoicănești,

Șerbăneasa,

Șerbănești,

Ștefănești,

Tănăsești,

Tomșani,

Vlădești,

Vlăduceni,

Vlădulești,

Voicești,

Voiculeasa,

Voineasa,

Voineșița.

ANTROPONIMICE CU FORMA DE PLURAL

(în -ești și -eni)

Antroponimicele devenite toponimice nu își păstrează mereu aspectul neschimbat. De exemplu numele satului se formează de la numele cneazului sau al boierului cu ajutorul sufixelor -ești și -eni.

Bălcești. Tema este cunoscutul nume personal vechi românesc Balc(u), pe care-l întâlnim de la o vreme și sub forma Bâlcu (născută, probabil, sub influența derivatelor cu sufixe accentuate).

Berești. Aceeași temă (slav. ber- ‘a duce, a purta’) avem și în Berislăvești< Berislav, nume de botez bulgăresc, din care de asemenea a putut ieși Berea.

Bogdănești. Derviat de la n. pers. Bogdan.

Buciumeni.

Călimănești: antroponimicul Căliman.

Călinești: Călin, atât de frecventul primitiv al acestei formații, are un corespondent desăvârșit în bulg. Kalin.

Costești. Provine de la Costea.

Drăgășani. La baza acestuia stă antroponimicul Dragoș. Într-o vreme Drăgășani s-ar fi numit Drăgoșani.

Drăgoești. Acesta provine de la tema Dragu, hipocoristic al lui Dragomir și Dragoslav.

Negreni. Nume de sat la baza căruia stă Negru sau Negrea.

Popești. Are la bază tema (Popa = popă), întâlnită și cu alte sufixe. Sinonim cu acesta ar fi Preoțești.

Stoienești: cum vedem, aproape numai Muntenia (cu Oltenia) cunoaște acest toponimic. Și tema lui (Stoian) circulă, ca antroponimic, de preferință în aceeași provincie.

Vlădești, Vlăduceni < Vlăducu, Vlăduțești < Vlăduț(ă) .

TOPONIMICE CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ NESCHIMBATĂ FORMA

Toponimice masculine cu formă de singular:

Băiașu,

Bonciu,

Drăganu,

Mărcușu.

B. Toponimice feminine:

Balomireasa,

Băluțoaia,

Marița,

Măneasa,

Șirineasa.

TOPONIMICE CARE ARATĂ RAPORTURI DE PROPRIETATE

De-a lungul timpului s-au produs numeroase modificări ale concepției despre proprietatea pământului, astfel s-a ajuns adesea la împărțirea între mai mulți posesori ai moșiei satului.

Aceste toponimice sunt relativ recente, din cauză că nici împărțirea unui sat în două sau mai multe părți, nici repartizarea pământului la diverși proprietari nu datează de multă vreme. Acestea sunt:

Cremenarii-Flămînda,

Cremenarii-Mănăstirești,

Cremenarii-Moșneni,

Ioneștii Mincului,

Moșneni,

Moșteni.

TOPONIMICE ÎNSOȚITE DE ADJ. MARE ȘI MIC, NOU ȘI VECHI ETC.

Ocnele Mari,

Câinenii Mari / Câinenii Mici,

Dealu Mare (Galicea),

Dealu Mare (Gușoeni),

Dealu Mare (Ionești),

Jiblea Nouă / Jiblea Veche,

Piscu Mare,

Valea Mare (Băbeni),

Valea Mare (Bărbești).

TOPONIMICE CARE AMINTESC DIVERSE INSTITUȚII SAU MĂSURI DE ORDIN SOCIAL

Împrejurările de tot felul, de-a lungul timpului, au impus mai mult sau mai puțin intervenția administrației, pentru a împiedica depopularea, adesea îngrijorătoare, mai ales pentru interesele clasei exploatatoare. În acest scop s-au creat sate noi cu oameni aduși din alte părți sau cu refugiați întorși la vatra lor.

Exemplu: Băjenari.

TOPONIMICE CARE ARATĂ POZIȚIA SOCIALĂ A OAMENILOR

Aceste nume de locuri românești au legătură cu diverse aspecte ale raporturilor dintre indivizi și societate. Unele dintre ele ne trimit la anumite categorii sociale cu caracter strict juridic sau administrative, altele la poziția cetățenilor față de fisc sau la ocupațiile lor zilnice. Multe dintre acestea amintesc de instituția robiei:

Dezrobiți.

Robești.

Rob(o)aia.

Armășești: armaș ‘1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor; 2. slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare’(DLRM); armaș mare sau vel-armaș ‘boierul numit (de domn) în slujba de cap al armașilor din toată țara’ (DA)

Izbășești: izbaș(ă) ‘(Învechit) (Turcism în Țara Veche, pe la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea). Secretarul curții și în special al marelui divan, însărcinat cu grija corespondenței’ (DA).

După Tiktin, izbaș(ă) ar fi același cuvânt cu iuzbașă ‹‹(învechit) (Turcism în Țara Veche) Căpitan, comandant peste o sută de fustași, sutaș›› (DA), care pare a fi avut și varianta izbașă (sau se va fi confundat cu acesta), care rezultă dintr-un citat, făcut de DA (s.v.izbașă): Nicolae izbașa de fustași de la marele divan (fustaș apare, cum am văzut, și în legătură cu iuzbașă).

Spătarul: spătar ‘înalt deminitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai târziu pe aceea de șef al armatei și al poliției. Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării’ (DLRM).

Stolniceni: stolnic ‘(Înv.) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor’ (DLRM).

TOPONIMICE CARE SE REFERĂ LA ORGANIZAȚIA FISCALĂ DIN SECOLELE TRECUTE

Pe vremuri un rol important îl juca problema impozitelor. Atunci când nu mai suportau greutățile, mulți dintre ei se expatriau, cu speranța că vor găsi alte condiții mai bune de trai.

Posada: locul numit astfel este situat în apropiere de vechea graniță cu Ardealul și servea, pe vremuri, ca trecătoare sau stațiune vamală (după informațiile date de DG).

Fișcălia și Plăvieni sau Fișcălia: aceste nume ne trimit, vrând nevrând, la tema fisc, cu ș de origine ardelenească (adică maghiară).

DG afirmă, despre primul sat, că-și trage numele de la numeroasele mori de pe malul Oltului, cărora li se zicea, într-o vreme, fișcălie.

TOPONIMICE CARE ARATĂ OCUPAȚIA LOCUITORILOR

Numele care se referă la diversele meserii practicate de oameni sunt destul de numeroase. Ocupația este un fel de semn distinctiv individual, nu colectiv. În mod obișnuit un sat nu putea fi locuit numai de meseriași.

Blidari: blidar ‘olar care face blide’ (DA). Câteodată ar putea fi vorba de blidar ‘dulap pentru ținut blidele’ (devenit mai întâi antroponimic).

Cremenari sau Cremenarii Mănăstirești, Cremenarii-Flămânda și Cremenarii-Moșneni: nume de agent de cremene, al cărui înțeles ar fi ‘cel ce scoate cremenea din pământ’ (cf. pietrar, de pildă).

Făurești.

Pietrari, Pietrarii de Jos și Pietrarii de Sus: la Tiktin, pietrar ‘1. cel care sfărâmă, care taie, sau lucrează piatră; 2. (Munt. modern) pavagiu; 3. (Mold.) zidar’.

Rotărăști.

Rudăria, Rudărie, Rudarul: la Tiktin, ‹‹ rudar (Munt., Trans.) cel ce face prăjini, oiști. Denumește, la fel cu mold. lingurar, pe acei țigani a căror meserie este confecționarea obiectelor de lemn ››. Așadar, sinonim cu lingurar. Cele spuse mai sus, s.v. Lingurari, se potrivesc, în toate privințele, și pentru Rudari.

Stupărei: stupar ‘cel ce îngrijește de stupi, păzitorul albinelor’ (DE); prisăcar (DLRM).

Tabaci: tabac este o variantă muntenească, aproape învechită, a lui tăbăcar ‘specialist în tăbăcitul pielilor’ (DLRM).

Tâmplari: tâmplar ‘meseriaș care face mobile și alte obiecte de lemn’ (DLRM).

Trăistari (așa se numea altădată târgușorul Horezul), Trăistari-Orășeni: trăistar ‘meșteșugar care face traiste’ (DLRM).

TOPONIMICE CARE VORBESC DESPRE CREDINȚE, SUPERSTIȚII ȘI OBICEIURI

Majoritatea toponimicelor fac referire fie la obiecte religioase, fie la reprezentanți ai clerului și la personaje din istoria creștinismului, fie la lucruri mai mult sau mai puțin abstracte în legătură cu credința. Toate datează din timpul stăpânirii feudale, atunci când viața spirituală era stăpânită de biserică.

Dealul Bisericii. În numeroasele locuri numite astfel au existat biserici, din care se mai păstrează ruine, care arată descrierile, adesea amănunțite și interesante, care se dau în DG.

Chilia, Gruiul Chiliilor: la Tiktin, sensul principal și singurul care interesează aici este apelativul chilie este ‘celulă, locuința unui călugăr, a unei călugărițe’.

Schitul: schit ‘mănăstire mică așezată într-un loc singuratic’ (DLRM).

Diaconești.

Popești.

Aranghel.

Ciortești.

Sâmbotin(ul).

TOPONIMICE CARE AMINTESC EXISTENȚA UNOR FOSTE AȘEZĂRI OMENEȘTI

Aceste toponimice arată faptul că în acele locuri au existat sate sau târguri, precum și alte așezări umane, dispărute astăzi. Amintirea lor este păstrată și sub forma unor ruine de case, biserici și alte clădiri.

Săliștea. Dintre sensurile, destul de numeroase, ale apelativului siliște trebuie să acceptăm, pentru toponimie, de cele mai multe ori, dacă nu chiar totdeauna, pe cel originar, care este al etimonului bulg. selište: ‘ruinele sau așezarea unui fost sat’. DG precizează foarte des că în locurile cu acest nume, fie că astăzi sunt sau nu sate, au existat odinioară așezări omenești întemeiate, din care au rămas, de obicei, ruine vizibile.

ISTORICE

În această categorie de toponimice ne vom ocupa de acelea care amintesc de existența unor oameni de altă naționalitate, așezați definitiv sau aflați numai în trecere prin țara noastră, fie în grupuri relative numeroase, fie ca indivizi izolați. Un caracter istoric mai pronunțat au numele de locuri care păstrează amintiri materiale despre evenimentele din trecut, fiind vorba de fortificațiile, șanțurile, valurile rămase până astăzi, rămase întregi sau sub formă de ruine.

TOPONIMICE FORMATE DE LA NUME DE POPOARE

Toponimicele românești care au punct de plecare nume de popoare se prezintă în felul următor: fie sunt formate exclusiv din numele etnic respectiv, fie îl conțin ca un simplu determinativ pe lângă un toponimic propriu-zis.

Comanca. Acest toponimic amintește de prezența cumanilor în țările noastre și în cele vecine.

Frâncești: la bază stă Frânc(u) ‘italian; dalimatin; morlac; levantin; european’, frecvent ca nume de familie.

Greci.

Rusănești.

Sășcioara.

Sârbi.

Tătărani.

Turcești.

TOPONIMICE CARE ARATĂ ORIGINEA LOCALĂ

Mărgineni: o parte din aceste numiri, dacă nu toate, însemnează ‘români ardeleni din regiunea Sibiului și a Hunedoarei’ (= de la marginea, adică de la vechea graniță, a Ardealului de Sud cu ‘Țara’, cum dovedesc, fie și indirect, pentru unele din ele, informațiile date de DG (comuna Mărgineni din Vâlcea are mai multe cătune, printre ele Blăjani ‘locuitori veniți din Blaj’).

Munteni. Muntean însemnează ‘om de la munte’.

Olteanca. ‘Oltean’ însemnează și ‘locuitor de pe valea Oltului’, nu numai ‘om originar din Oltenia’.

Români, Romanii de Jos și Romanii de Sus: tema tuturor acestor toponimice este, incontestabil, numele nostru etnic.

Ungureni.

TOPONIMICE CARE PĂSTREAZĂ AMINTIREA UNOR EVENIMENTE ȘI OBIECTIVE ISTORICE

Grădiștea: despre acest toponimic ni se spune, în DG, că-i numele unui deal, cu rămășițe de zidării romane în vârf.

Troian(ul): valuri de pământ. Avem apoi Troianul sau Traianul, deal, și Troianul, ‹‹loc istoric››, ambele în Vâlcea.

PSIHOLOGICE

Toponimele psihologice pot fi clasificate pe mai multe categorii:

– porecle (particularități fizice sau psihice),

– calificări (situarea locuitorilor în ierarhia socială după criterii economice),

– imagini (expresii plastice prin excelență).

Groși. Kisch I, p. 97-98 consideră pe Groși ca sinonim al lui Bușteni, de aceea îl explică prin ‘butuci’.

Gușoieni și Gușoianca.

Lungești. Derivat personal de la Lunga.

Surdoiul. Derivat de la Surda.

Ușurei, cu sensul moral, pe care-l are ușuratic.

Flămânda, Galicea-Flămânda.

Vaideeni, derivat ‹‹local›› de la Vai de Ei.

PARTEA A II-A

LINGVISTICĂ

FONETICĂ

MODIFICĂRI DE SUNET SPONTANE

Aldești. Derivat de la Aldea.

Deconești < diacon; cf. totdeauna pentru totdeauna.

Hătăroaia < hotar (devenit mai întâi nume propriu de om, cum probează suf. -oaia). Ne putem gândi și la influența etimonului (magh. határ), al cărui a s-a putut păstra în limba noastră (sau numai în unele graiuri regionale), adică nu s-a schimbat în o, și apoi, din cauza lipsei de accent, s-a transformat în ă.

Inătești, Inătești-Argintari < n.pers. Inotă (derivat de la in cu suf. -otă).

Negraia < Negroaia, femin. al n. pers. Negru: o ,,dezrotunjire’’ a lui oa.

Obislavul, de la o temă Obi- sau de la n. pers. Obislav.

Simbotinul, derivat de la Sâmbotă; cf. simbure < sâmbure, zimbi < zâmbi, zimbru < zâmbru etc.

Zmeurătul < zmeuret, colectiv în -et de la zmeură.

ASIMILAȚII ȘI DISIMILAȚII

Blidari: derivat ,,personal’’ de la blidar ‘cel care face blide’.

Boloteasa < n. pers. Balotă: din acesta a rezultat Bălot- (cu a neacc. > ă), al cărui ă, sub influența asimilatoare a lui o următor (poate și a lui b precedent), s-a prefăcut în o.

APOCOPE ȘI SINCOPE

Aranghelul < Arhanghelul: DA înregistrează pentru Banat forma fără -h- a apelativului corespunzător.

Berislăvești < n. pers. Berislav.

Gorunești < gorunet, colectiv de la gorun.

Tanislavi < n. pers. Stanislav, care, popular, sună și aiurea (Tecuci, de pildă) Tanislav.

ANALOGII

Gorunești < gorun (finala -un aparține etimonului bulg. gorun).

Teiuș(ul) provine din magh. Tӧvis.

ETIMOLOGII POPULARE, HAPOLOGII, HIPERURBANISME ETC.

Horezul < huhurez (=ciuhurez) ‘bufniță de pădure’.

METATEZE

Streminoasa < (dial.) stârmină ‘loc stâncos’, stărmină ‘prăpastie’, din v. slav. strǔmina ‘loc prăpăstios’.

MORFOLOGIE

Această categorie tratează modul cum sunt formate majoritatea numelor de locuri românești. Toponimicele noastre sunt alcătuite dintr-o singură unitate lingvistică: un substantiv sau un adjective din vorbirea curentă, care se fixează ca un nume topic sub forma lui obișnuită, fără vreo modificare de ordin flexionar. Un număr însemnat de toponimice constau într-un grup de cuvinte legate între ele prin diverse raporturi gramaticale, care se exprimă cu ajutorul morfemelor corespunzătoare.

NUMĂRUL

Nisipi: primul aspect al pluralului acestui apelativ este ,,neregulat’’ din punctul de vedere al limbii actuale.

CAZUL

Lăunele, Lăunele de Jos: lăune poate fi continuatorul lat. leone(m), care s-a păstrat, o bună bucată de vreme, în limba noastră, și ca apelativ, cu sensul originar. Astăzi se întâlnește izolat sub forma lăun (născută ulterior, prin analogie, din plur. lăuni), ca nume de plante de apă, nedefinită mai de aproape.

GENUL

Boișoara. Diminutiv de la bou, cu formă dublă de plural (boușori și mai des, boișori).

Bârlogul, Bârloaga.

Copăcelul.

Frasina. DA cunoaște (ca ,,cuvânt rar’’) frasină ‘fructul frasinului’.

FORMAREA CUVINTELOR

FEMININE ÎN -oaie

Majoritatea toponimicelor sunt nume de animale, care datoritî semnificației lor, prezintă o mare importanță pentru istoria limbii noastre.

Aricioaia < arici; graiurile bănățene cunosc apelativul aricioańe ‘aricioaică’ (DA).

Lupoaia < lup. După DE, apelativul lupoaie circulă, prin Banat și Oltenia, cu sensul lui propriu, și în momentul de față. În dacoromână lupoaie însemnează și o ‘plantă de culoare albăstrie, care devine gălbuie după înflorire, cu frunze mici ca niște solzi, cu flori albe-gălbui sau albăstrii, dispuse în ciorchini la vârful tulpinii (Orobanche ramosa)’ (DE).

Ursoaia < urs: DE dă pe ursoaie ca apelativ al limbii curente actuale, cu sensul lui propriu (‘ursoaică’). Cf. și megl. ursǫńe, istrorom. ursónę.

Precupoaiele < v. rom. precup = precupeț.

Roboaia < rob.

Vameșoaia < vameș.

DERIVATE ÎN -ani, -eni

Copăceni < copaci. Dat fiind marele număr al toponimelor Copăceni, trebuie să admitem, măcar pentru o parte din ele, că punctul de plecare nu este o localitate Copaci etc. Semnificația lor este mai degrabă topografică (‘loc acoperit cu copaci sau așezat în apropierea unei regiuni bogate în copaci’).

Dejoiul și Dejoiul Nisipi: au la bază, foarte probabil, un n. pers. Dejă, identic cu apelativul dejă.

Delureni: este format de la plur. dealuri, pe care nu-l întâlnim ca toponimic.

Genuneni < genune ‘loc foarte adânc într-o apă; apă adâncă și lină’ (DE); Por. are genune ‘bulboană cu apă lină (într-o apă curgătoare)’ (p.38, 41).

Golotreni: ar putea fi derivat de la Gura Lotrului (cu o modificare fonetică ,,violentă’’ a primului element alcătuitor), mai ales că satul este așezat, într-adevăr, la vărsarea Lotrului în Olt. Partea finală a cestui nume are ca temă n. top. Lotrul.

Măgureni < măgură și n. top. Măgura etc.

Oltețani < Oltețul, afluent al Oltului, care curge și prin raionul Oltețul.

Perișani.

Podeni < pod și Podul (acesta, foarte frecvent, ca nume de loc, în general, dar totdeauna cu un determinativ, substantival sau adjectival).

Susanii de Sus, Suseni < sus.

Vaideeni < Vai de Ei.

Văleni. La baza acestuia stă apelativul vale, de unde stă și semnificația ‘oameni din vale, care locuiesc într-o vale’.

DERIVATE ÎN -ar(i)

Ciocănari: derivat în -ar de la ciocan, însemnând ‘cel care face ciocane sau lucrează cu ciocanul’.

Poienari < Poiana, Poieni foarte răspândite pretutindeni.

Urzicari: ‘loc acoperit cu urzici’.

DERIVATE ÎN -et

Ceretul: derivat de la cer ‘Quercus cerris’.

Ciungetul < ciung. La Por, p. 70 găsim ciunget ‘pădure de copaci uscați, rămași în picioare, rupți la vârf’.

Cornet(ul) < lat. cornetum ‘loc acoperit cu corni’.

Gârnicetul < gârniță ‘o specie de stejar, poate stejar în general’.

Ulmetul < lat. ulmetum ‘pădure de ulmi’.

Zmeurătul < zmeur ‘Rubus idaeus’.

DERIVATE ÎN -iș

Aluniș(ul): aluniș ‘pădurice de aluni’(DA).

Goruniș, în Dealul Gorunișului < gorun. Por., p. 72 are goruniș ‘pădure de goruni’.

Meriș(ul), cu derivatul Merișești < măr.

DERIVATE ÎN -iște

Arșiștea < ars: sensul acela de ‘curătură, laz, runc’.

Grădiștea < v.salv. gradište ‘castrum’, bulg. gradište ‘locul unui fost oraș; fortăreață; cetate’.

Iriștea = iniște ‘loc acoperit cu in’ < in.

DIMINUTIVE

Brădișorul, Brăduleț < brad.

Cernișoara, Cernișorul < Cerna (Hor).

Cetățeaua < cetate.

Copăcel(ul) < copac.

Gurișoara < gură.

Ocnița < ocnă și n. top. Ocna.

Păsărei < pasăre.

Poienița < poiană.

Racovița < Racova, din slav. rakov ‘de rac’.

Slătioarele < slatină, n. top. Slatina.

Ulmețul, Ulmețelul, Ulmetul < ulm.

Zlătărei < zlătar.

ADJECTIVE ÎN -at

Afânata (Olț): nu poate fi vorba de afânat,-ă ‘așezat rar, rărit’ (DA), ci de un derivat asemănător, având sensul ‘(loc) acoperit cu fân mult, bogat în fân’. Afânata este numele unui sat, al unui deal și al unui pârâu.

Căciulata < căciulă.

Gurguiata < gurgui ‘movilă; deluț în formă de movilă; grui; vârf în formă de movilă’ (Por., p. 28).

Lăpușata < bulg. lopuš = slav. lopuh ‘captalan (Petasites officinalis)’.

DERIVATE ÎN -os

Aninoasa < anin, arin.

Mosoroasa < mosor 1. ‘bobină pe care se deapănă ața’; 2. (Trans.) ‘excrescență dură, de formă rotundă’ (Tiktin). Pentru acest toponimic trebuie să pornim de la sensul 2.

Nisipoasa < nisip.

Otăroasa < (h)otar.

Pietroasa < piatră, chiatră.

Ruginoasa < rugină.

Scaioși < scai.

Streminoasa < stărmină ‘coborâș prăpăstios ’.

ADJECTIVE ÎN -ov(a), -av(a)

Racovița < slav. rakov ‘de rac’ sau ‘(bogat în sau) cu raci’.

SINTAXA

GENITIVE CU de

Câinenii de Vâlcea.

Păușești de Otăsău: sat situat pe pârâul Otăsău.

GENITIVE CU ARTICOLUL POSTPUS

Valea Barbului.

Valea Bodei < n. pers. Bodea.

Fântâna Corebei și Râpa Corbei; Viroaga Corbei < Corbea.

Groapa Danciului și Piscul Danciului.

Poiana Dragului < Dragu.

Ioneștii Mincului.

Fântâna Mircei.

Fântâna Pârvului.

Dumbrava Racoviței. Racovița ar putea fi și un diminutiv al lui Racova.

Piscul Radului.

DIVERSE

SUBSTANTIV + ADJECTIV: Piscu-Lung.

LEXIC

Bercioiul: tema acestei numiri pare a fi berciu ‘crainic’, pe care DA îl dă învechit. Sufixul lui ne trimite la un nume de persoană Berciu, care există prin Ardeal, sau, eventual Bercea.

Buda: budă 1. (Mold.) ‘cocioabă de lemn din pădure în care locuiesc lemnari etc.’; 2. (Mold.) ‘prăvălioară de lemn, magherniță, șatră, baracă’; 3. (Trans.) ‘umblătoare’ < rus., pol. buda idem (DA). Însă trebuie să ținem cont și de înțelesul pe care îl dă Por., p. 64 apelativului budă ‘pădure; loc împădurit’. Budești este un derivate de la n. pers. Bud(u), care ar putea fi < magh. Buda.

Câneni.

Genuneni: derivate local de la genune ‘știoalnă, apă adâncă și lină’.

Măzărarul: măzărar ‘insectă care se dezvoltă și trăiește în mazăre’ (DE).

Padina: padină ‘loc mai așezat pe creasta unui deal pe unde se scurge apa după ploi; loc așezat între dealuri, platou’ (DE) < bulg., rus. padina ‘vale adâncă’. La Por., acest substantiv apare sub diferite sensuri: ‘pădure izolată’ și ‘loc jos’.

Palanga: palancă ‘locul ce a fost altădată întărit cu îngrădire de blăni sau de pari’ și ‘loc întărit’.

Văratica, Văraticile: văratec (subs.) ‘locul, la munte, unde se petrece vara cu oile’.

GEOGRAFIE LINGVISTICĂ

FAPTE PRIVITOARE LA FORMAREA CUVINTELOR

Sufixul -oi pentru Oltenia: Bărboi, Brezoi, Cioroi, Drăgoi, Ghioroi, Giuroiul, Nemoi, Pleșoi, Surdoiul.

FAPTE FONETICE

Cocorul: toponimic provenit de la apelativul cocor.

Turburea.

FAPTE LEXICALE

Găvănești: găvan ‘un fel de căuș, fără coadă, în care se pisează sare, usturoi etc.; strachină de lemn’.

Glod(ul): glod în graiurile moldovenești înseamnă ‘noroi, tină’, iar în cele muntenești ‘bulgăre de pământ sau de nămol uscat sau înghețat’.

Ruda.

Padina: padină ‘loc mai așezat pe creasta unui deal pe unde se scurge apa după ploi; loc așezat între dealuri, platou’.

Stupina: dicționarele limbii noastre dau apelativul stupină ca specific muntenesc (în graiurile moldovenești are sinonimul prisacă), și toponimia confirmă acestă stare de lucruri, cel puțin în ce privește răspândirea apelativului stupină.

CONCLUZII

Numele de locuri sau toponimele pot fi studiate din mai multe puncte de vedere, după cum în această lucrare, Toponime vâlcene, am avut în vedere aspectele teoretice, structura și observațiile de natură morfologică și semantică, dar și datele culturale și lingvistice în literatura de specialitate.

În prima parte am acordat atenție noțiunilor teoretice pentru a ne acomoda cu termenii de specialitate.

În partea a II-a, toponimele au fost clasificate după structură și din punct de vedere morfologic și semantic. Prin această clasificare putem face următoarele observații: după structură, toponimele sunt simple, derivate sau compuse.

Din punct de vedere morfologic, toponimele sunt fie cu formă de singular sau plural, fie au articolul marcat sau nemarcat, iar semantic acestea sunt omonime cu numele comune cu care au legătură (ex: Alunu, Barza, Bârlogu, Buda, Budele, Buzdugan, Cheia, Cioboți, Cireșu, Cireșul, Ciumagi etc.) sau etnomine (ex: Greci, Români, Sârbi.).

Omonimia este caracteristică pentru numele de sate din județul Vâlcea:

ex: ,,(…) absolvent al Școlii Primare și Gimnaziale din satul Coasta – Golești“.

(http://www.viatavalcii.ro, Miercuri, 16 Octombrie 2013, Rubrica lu’Nea Nae Simpozion comemorativ 85 de ani de la nașterea cărturarului umanist ,,Ion Stăvăruș“).

,,La Păușești – Măglași – în satul Coasta, există un torent ce colectează apele de pe versant, apele acestuia traversând mai multe proprietăți private (…)“.(http://www.viatavalcii.ro, Joi, 23 Ianuarie 2014, Bilanț negativ la Comitetul pentru Situații de Urgență).

Atât la derivate cât și la compuse omonimia este rezolvată prin menționarea numelui comunei.

Toponimele compuse au structură diferită, în componența lor intrând: substantive, adjective, adverbe și prepoziții. Referitor la substantive, acestea sunt în cazul nominativ, acuzativ sau genitiv: Dealu Aluniș (substantiv + substantiv în N), Bratia din Deal (substantiv + prepoziție + substantiv), Capu Dealului (substantiv + substantiv în G) etc.

În general, adjectivele exprimă proprietăți: mare (10 ocurențe), veche, mic, rece și nou (1-2 ocurențe). Mai rar, toponimul include un adjectiv cromatic (Malu Alb).

Prepozițiile cel mai des întâlnite în cadrul toponimele vâlcene sunt: de (12 ocurențe), din (4 ocurențe), pe și sub (o singură ocurență fiecare). Adverbele sus (7 ocurențe) și jos (4 ocurențe), iar în cazul adjectivelor fiind dominante cele care arată însușiri și caracteristici ale locului.

În structura toponimelor se observă frecvența entopicelor: vale (23 ocurențe) și deal (14 ocurențe). În afară de acestea există și altele: mal (3 ocurențe), costă (3 ocurențe), baie (2 ocurențe), pisc (2 ocurențe), luncă (o singură ocurență), etc.

O structură neobișnuită este cea a toponimelor cu formă de acuzativ (substantiv precedat de prepoziție): Sub Deal.

În ceea ce privește originea toponimelor din județul Vâlcea, dominante sunt cele de origine slavă și bulgară, acestea fiind dezbătute pe larg în partea a III-a a lucrării. Prin urmare, indiferent de originea lor lingvistică, aceste toponime trebuie tratate la fel cu elementele lexicale propriu-zise, drept cuvinte românești. Toponimele vâlcene din punct de vedere semantic sunt clasificate astfel: – nume care au ca punct de plecare diverse fapte din viața socială a poporului nostru;

– nume care păstrează anumite amintiri despre evenimente și întâmplări din trecutul poporului;

– nume care trădează o anumită atitudine sau trăsătură psihică a celor care le-au dat.

Prezența toponimelor într-o anumită regiune a țării nu arată faptul că, în trecut, au trăit acolo reprezentanții poporului din limba căruia își au originea apelativele în discuție.

Toponimia prezintă o deosebită importanță pentru studiul limbii unui popor. Aceasta poate fi considerată o adevărată arhivă nescrisă, păstrătoare de mărturii, care contribuie la o mai bună cunoaștere a trecutului istoric si lingvistic.

BIBLIOGRAFIE

Academia Română, Dicționarul Explictiv al Limbii Române, Univers Enciclopedic Gold, 2009.

Academia Română, Dicționarul limbii române, București, 1906 (DA).

Dan, Ilie, Nume proprii românești, Iași, Editura Timpul, 2006.

Densusianu, Ovid, Urme vechi de limbă în toponimia românească (Anuarul Seminarului de Istoria Limbei și Literaturei Române), București, 1898.

Dicționarul limbii române moderne, București, 1958 (DLRM).

Dicționarul Enciclopedic Ilustrat ,,Cartea Românească’’, de I.-Aurel Candrea și Gh. Adamescu, București, 1931 (DE).

Graur, Al., Nume de persoane, București, Editura Științifică, 1965.

Graur, Al., Nume de locuri, București, Editura Științifică, 1972.

Ioniță, Vasile, Nume de locuri din Banat, Editura Facla, Timișoara, 1982.

Kisch, Gustav, Siebenbürgen im Lichte der Sprache, Hermannstandt, 1929.

Marele Dicționar Geografic al României, București, 1898-1902 (DG).

Pătruț, I., Nume de persoane și locuri românești, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984.

Petrovici, Emil, Studii de dialectologie si toponimie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970.

Poruciuc, T., Lexiconul termenilor entopici din limba română, 1931.

Tiktin, H., Rumänisch-deutsches Wӧrterbuch, București, 1895-1925.

Toma, Ion, Toponimia Olteniei, Reprografia Universității Craiova, 1988.