Structura Si Evolutia Datoriei Publice Guvernamentale In Perioada 2006 2010

INTRODUCERE

Problematica creditării și a datoriei publice guvernamentale este un subiect care suscită interesul specialiștilor din domeniul economiei și finanțelor, dar și a factorilor de decizie din România, mai cu seamă din cauza încheierii exercițiilor financiare, an de an, cu deficite, fie bugetare, fie de cont curent.

Acest fenomen a ajuns să capteze atenția într-o măsură mult mai mare și asupra publicului larg, cu precădere în ultimii ani, având în vedere contextul economic, și anume criza economico-financiară.

Astfel că, nu ne surprinde ca presa scrisă sau audio-vizuală să abordeze această temă printre știrile de maximă audiență.

Pornind de la aceste considerente, lucrarea de față, intitulată “Structura și evoluția datoriei publice guvernamentale a României în perioada 2006 – 2010” își propune să reliefeze cele mai importante aspecte legate de creditarea și datoria publică guvernamentală a României din ultimii cinci ani.

Lucrarea este structurată pe trei părți principale. Prima parte constituită din capitolele de la 1 la 3 abordează aspecte teoretice de bază referitor la acest subiect, precum definirea și clasificarea termenilor, iar în capitolul al treilea se accentuează importanța asigurării unui management eficient al datoriei publice pe plan internațional, contribuția aferentă organismelor financiare internaționale, relațiile României cu ele și cadrul juridic ce stă la baza administrării datoriei publice în cazul României.

Partea a doua constă în realizarea efectivă a studiului de caz.

Se prezintă inițial contextul economic național ce anticipează deja, într-o oarecare măsură, evoluția datoriei de stat a României.

În partea a doua a studiului este analizat și dezbătut portofoliul datoriei publice guvernamentale pornind de la structura și dinamica acestuia și continuând cu prezentarea și explicarea principalilor indicatori ai evoluției datoriei publice guvernamentale.

Partea finală constă într-o analiză succintă a managementului datoriei publice efectuat în România pe parcursul perioadei analizate, și exprimarea unor opinii personale care au în vedere gestionarea eficientă a datoriei publice guvernamentale a României.

ÎMPRUMUTUL DE STAT – FACTOR GENERATOR AL DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE

ASPECTE GENERALE PRIVIND CREDITELE PUBLICE

Împrumuturile de stat sau creditele publice sunt o consecința firească a încălcării principiului echilibrului bugetar care prevede ca totalul cheltuielilor dintr-un an să fie acoperite integral de veniturile procurate în anul respectiv. Ca urmare a creșterii considerabile a cheltuielilor publice, statele întocmesc și execută bugete dezechilibrate, adică cu deficite. Drept urmare, completarea veniturilor publice se realizează prin finanțarea deficitelor cu surse de împrumut, altfel spus pe calea creditării publice.

Cu toate acestea împrumuturile de stat nu constituie resurse financiare ordinare, precum sunt taxele și impozitele, ci extraordinare.

Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca un acord intervenit între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte, și stat pe de altă parte, prin care prima consimte să pună la dispoziția statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să restituie și să achite la termenul stabilit dobânda aferentă.

Creditul sau împrumutul de stat prezintă următoarele trăsături caracteristice:

a) are caracter voluntar și contractual de drept public, exprimând acordul de voință al părților. Statul stabilește condițiile împrumutului, iar eventualii subscriitori pot accepta sau refuza aceste condiții, dar nu pot solicita tratament preferențial. Statul nu oferă subscriitorilor o garanție specială în afară de veniturile sale bugetare viitoare. Împrumutul reprezintă, de fapt, o modalitate de anticipare a resurselor viitoare;

b) are caracter rambursabil, suma subscrisă rambursându-se la un termen fix;

c) asigură o contraprestație sub forma de dobânda sau de câștig sau oferă ambele tipuri de contrapartidă. Avantajele contrapartidei pot fi erodate în condițiile unei inflații ridicate, dobânda încasându-se într-o monedă devalorizată.

CLASIFICAREA ÎMPRUMUTURILOR DE STAT

Împrumuturile de stat, ca și cele contractate de către alte colectivități publice, pot fi clasificate după mai multe criterii [3].

a) În funcție de locul în care se contractează (plasează) împrumuturile, se disting:

– împrumuturi interne, care sunt făcute de persoane private, agenți economici și instituții din interiorul statului;

– împrumuturi externe, care sunt avansate de către persoane private, agenți economici sau instituții și guverne străine;

– împrumuturi internaționale; care sunt împrumuturi externe făcute de la instituții internaționale cum ar fi Fondul Monetar Internațional ( FMI ) sau Banca Mondială.

b) În funcție de durata pentru care se contractează, împrumuturile pot fi:

– pe termen scurt, cu scadența de rambursare de până la un an;

– pe termen mijlociu, cu perioada de folosire cuprinsă între 2-5 ani

– pe termen lung, când termenul de restituire este de peste 5 ani.

Aceste termene de rambursare sunt considerate convenționale, pentru gruparea împrumuturilor pe cele 3 categorii, ele fiind interpretate, uneori, în mod diferit. Dar, în raport cu această grupare se diferențiază, de regulă, formele înscrisurilor (titlurilor) folosite pentru contractarea împrumuturilor respective. Astfel, la împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, certificate de datorie, polițe de tezaur etc., în timp ce la cele pe termen mijlociu sau lung sunt specifice obligațiunile, titlurile de rentă etc.

În funcție de poziția statului fața de creditori:

împrumuturi contractate direct de către stat;

împrumuturi garantate de stat.

.1.3. IMPORTANȚA ȘI CONSECINȚELE CREDITULUI PUBLIC

Împrumuturile de stat pot fi angajate pentru acoperirea unor necesități determinate de deficitul bugetar prevăzut prin legea bugetară anuală; cheltuieli publice de interes național pentru obiective de investiții, care nu se pot finanța din resursele curente ale bugetului de stat; refinanțarea datoriei publice interne sau alte necesități aprobate prin legi speciale.

În cazul în care împrumutul se contractează din necesități de trezorerie, veniturile bugetare ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă integral cheltuielile bugetare. Deși pe întregul an bugetul de stat se prezintă echilibrat, totuși pe parcursul acestuia, și cu deosebire în primele luni ale anului, poate să nu existe o concordanță deplină între termenele la care se încasează veniturile și cele la care se efectuează cheltuielile.

Ca urmare, în unele perioade plățile devansează încasările, ceea ce provoacă un gol de casă, adică o insuficiență temporară de resurse, în timp ce în altele se înregistrează un plus de resurse față de ritmul normal al plăților. Organul însărcinat cu execuția de casă a bugetului trebuie să cunoască din timp perioadele în care se profilează goluri de casă pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului de stat. În cazul în care toate resursele publice încasate pe teritoriul țării se colectează la Trezoreria finanțelor publice, este posibil ca insuficiența de resurse înregistrată la bugetul de stat să fie acoperită pe seama sumei împrumutate de la o altă instituție de stat care înregistrează un prisos de resurse. În momentul încasării veniturilor bugetare prevăzute, suma respectivă se restituie instituției împrumutătoare.

Apelul la împrumuturi din necesități de trezorerie poate avea consecințe nefaste asupra circulației bănești ori de câte ori acesta vizează sume importante și nu se rambursează la termenele prevăzute.

În cazul în care veniturile fiscale și domeniale ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare pe întregul an, pentru finanțarea deficitului rezultat statul se împrumută pe piața internă sau externă.

Întrucât uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este totuși limitat, statul apelează și la resursele băncii centrale. Aceasta îi asigură împrumutul solicitat punând rotativa în funcțiune, adică emițând bani fără acoperire. Sumele împrumutate de stat de la banca centrală au, cel puțin teoretic, caracter rambursabil.

Ele urmează să se restituie fie din excedentul bugetar, atunci când acesta există, fie din împrumuturile contractate de stat la diverse persoane fizice sau juridice (altele decât banca centrală). Practic, însă, rambursarea acestor împrumuturi are adesea un caracter formal: statul stinge împrumuturile sale vechi, primite de la banca de emisiune, pe seama unor împrumuturi noi, contractate la aceeași instituție, ceea ce nu duce la diminuarea masei de bani în circulație.

Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheie, de regulă, pe termene mijlocii și lungi. Rambursarea ratelor scadente și achitarea dobânzilor aferente au drept consecință sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage după sine majorarea impozitelor, iar în caz de insuficiență a acestora, contractarea de noi împrumuturi. În condițiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul următor, guvernul țării are de ales între sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) și contractarea de împrumuturi.

De cele mai multe ori, guvernul optează pentru cea de-a doua soluție, din următoarele considerente [4]:

a) majorarea impozitelor constituite o măsură nepopulară, deoarece afectează nivelul de trai al populației, iar partidul (partidele) de la putere evită să o aplice de teamă să nu-și piardă electoratul;

b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasament sigur și remunerator pentru disponibilitățile lor bănești;

c) împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decât impozitele directe.

d) în condițiile în care împrumutul se solicită la banca centrală, termenul de obținere a resurselor bănești este și mai scurt decât în cazul în care acesta se plasează în rândurile populației ori al persoanelor juridice (altele decât banca centrală).

În problema rolului împrumuturilor de stat, economiștii contemporani au o poziție diferită de aceea a confraților lor din perioada capitalismului ascendent. În ce privește dilema „impozite sau împrumuturi" pentru finanțarea cheltuielilor bugetare, economiștii din perioada de ascensiune a capitalismului erau adepți ai soluției impozitelor și criticau aspru recurgerea la împrumuturi publice.

Aceasta, deoarece:

a) după opinia lor, activitatea economică trebuie să se desfășoare în condiții de liberă concurență, fără nici un amestec din partea statului; cheltuielile publice trebuie reduse la minimum, impozitele să fie modice spre a nu diminua interesul întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activității lor economice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure exclusiv pe seama veniturilor ordinare (fiscale și eventual domeniale); 

b) împrumuturile antrenează cheltuieli bugetare suplimentare sub formă de dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., care fac necesară, în final, majorarea impozitelor;

c)împrumuturile ușurează sarcina fiscală a generației prezente, dar împovărează generațiile viitoare cu cheltuielile reclamate de rambursarea ratelor scadente și plata dobânzilor;

d) împrumuturile publice afectează însăși capitalul națiunii, în timp ce impozitele diminuează numai veniturile acesteia.

Ulterior, numeroși economiști au renunțat la concepția neamestecului statului în viața economică a țării, susținând necesitatea influențării acesteia cu ajutorul diferitelor  pârghii economico-financiare, între care impozitele, împrumuturile, cheltuielile publice, moneda, rata scontului, cursul valutar ș.a.m.d. Ei recunosc faptul că împrumuturile de stat sunt generatoare de cheltuieli bugetare, dar apreciază că acestea, folosite ca instrumente de intervenție a statului în economie, contribuie la corectarea ciclului economic, impulsionarea economiei stagnante, restabilirea echilibrului economic.

Despre o influență favorabilă a împrumuturilor de stat asupra capitalului nu se poate vorbi decât în cazul în care acestea sunt utilizate în scopuri productive. Or, experiența a numeroase țări arată că, în majoritatea cazurilor, împrumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive și numai arareori pentru dezvoltarea economiei naționale, pentru obiective și acțiuni cu caracter productiv.

Un rol important al împrumuturilor de stat se concretizează în redistribuirea produsul intern brut (PIB), care se manifestă atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistribuirea produsului intern brut, inițial în momentul plasării acestora de către stat. Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul plății dobânzii aferente împrumuturilor și care se suportă în principal din impozite.

.Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de căi de comunicație, protecția mediului etc. În asemenea situații, împrumuturile contribuie la sporirea producției materiale, la creșterea produsului intern brut și, pe această bază, la asigurarea resurselor necesare rambursării lor.

Creditarea externă contribuie la redistribuirea produsului intern brut între țările împrumutătoare și cele împrumutate. La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la țările împrumutătoare către țările împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor și al plății dobânzii aferente, direcția fluxurilor financiare se schimbă: de data aceasta, fluxurile pornesc de la țările beneficiare de împrumuturi către țările împrumutătoare. Întrucât țările dezvoltate constituie principalele țări exportatoare de capital, iar țările în curs de dezvoltare – principalele țări importatoare de capital, este lesne de înțeles că, prin intermediul împrumuturilor contractate în străinătate, are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan internațional.

2. DATORIA PUBLICĂ

2.1. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA DATORIEI PUBLICE

Datoria publică este efectul direct al deficitelor bugetare cumulate din perioada anterioară care trebuie finanțate prin creditare.

Datoria publică se definește ca fiind totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de autoritățile administrației publice locale de la diverși creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.[1]

Datoria publică internă se referă la obligațiile fiscale de pe piața financiară internă, de la persoane fizice și juridice, nerambursate la un moment dat.

Datoria publică externă reprezintă obligațiile fiscale contractate direct sau de către societățile comerciale, societățile naționale și autoritățile publice locale cu statului.

Datoria publică este gestionată în mod distinct pe cele două mari forme ale administrației: datoria publica locală și datoria publică guvernamentală.

a) datoria publică guvernamentală este o parte din datoria publică totală, care reprezintă suma obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, de pe piețele financiare.

b) datoria publică locală reprezintă obligațiile financiare interne și externe asumate de autoritățile administrației publice locale, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe piețele financiare. Împrumuturile contractate de autoritățile administrației publice locale, fac parte din datoria publică națională, dar nu reprezintă, în sine, datorii sau răspunderi ale Guvernului.

Structura datoriei publice variază de la o țară la alta și de la o perioadă la alta, în funcție de condițiile monetar-financiare. În linii mari se poate spune că datoria publică este structurată în felul următor [2]:

– datorie pe termen lung, compusă din datorii care, la data la care sunt contractate, sunt exigibile după mai mult de 5 ani, fiind remunerate cu rate ale dobânzii apropiate de cele practicate pe piețele financiare;

– datorie pe termen scurt sau mediu, care regrupează datoriile exigibile în mai puțin de 5 ani, remunerate cu rate apropiate de cele ale pieței monetare, în această categorie înglobându-se bonurile de tezaur și împrumuturile Băncii Centrale;

– datorie la vedere, care cuprinde sumele colectate de Trezorerie prin circuitul său propriu, reunind depozitele corespondenților trezoreriei și moneda divizionară.

Sumele exigibile pe termen scurt constituie datoria flotantă, iar cele exigibile la scadențe mijlocii și lungi constituie datoria consolidată.

Ca și o sinteză la cele enunțate anterior, în figura de mai jos este prezentată schematic structura datoriei publice.

Figura 1. – Structura datoriei publice

2.2. DATORIA PUBLICĂ GUVERNAMENTALĂ (DPG)

După cum este intitulată, este partea din datoria publică care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente. [1]

Datoria publică guvernamentală este generată de:

titlurile de stat în valută plasate pe piața financiară internă sau externă;

împrumuturile de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare naționale sau internaționale sau de la alte organizații internaționale;

împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

împrumuturile de la persoane juridice rezidente sau nerezidente;

împrumuturile de la băncile străine sau de la companii străine ori care fac parte din stat;

garanții de stat la împrumuturi externe sau interne contractate de diverși debitori.

2.3. INDICATORII GRADULUI DE ÎNDATORARE ȘI DE

ANALIZĂ A DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE (DPG)

A. Gradul de îndatorare al unui stat se exprimă cu ajutorul următorilor indicatori:

mărimea absolută a datoriei guvernamentale (arată suma datorată de către stat la un moment dat);

mărimea medie a datoriei guvernamentale pe un locuitor (se determină prin împărțirea datoriei guvernamentale totale, la numărul populației, și servește la efectuarea de comparații în timp pe plan național și internațional);

mărimea raportului dintre datoria guvernamentală și PIB (arată cât din PIB al anului considerat ar fi necesar pentru rambursarea acestei datorii), este un indicator cu o valoare teoretică

Gradul de îndatorare a țării trebuie completat cu efortul financiar-valutar reclamat de datoria guvernamentală, care indică povara respectivei datorii în anul considerat. Efortul financiar-valutar generat de datoria externă, este indicat de serviciul datoriei externe, care include rambursarea ratelor împrumuturilor externe sau rate de capital, exigibile în anul considerat, precum și plata dobânzilor, comisioanelor și altor cheltuieli aferente datoriei publice, exigibile în același plan. Cu cât este mai mare efortul valutar reclamat de datoria externă, cu atât mai mici vor fi resursele valutare ale unei țări rămase pentru plata importurilor destinate dezvoltării economice și sociale a unei țări și aprovizionării acesteia cu bunuri de consum absolute indispensabile.

B. Indicatori de analiză

Structura datoriei publice

b) Gradul de îndatorare

c) Serviciul datoriei publice guvernamentale (SDG)

d) Mărimea medie pe un locuitor a serviciului datoriei publice guvernamentale

e) Ponderea serviciului datoriei publice guvernamentale în totalul cheltuielilor bugetare

Ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor publice

Raportul dintre serviciul datoriei publice guvernamentale și PIB

Rata serviciului datoriei guvernamentale

3. MANAGEMENTUL DATORIEI PUBLICE

3.1. CONȚINUTUL ȘI IMPORTANȚA MANAGEMENTULUI DATORIEI PUBLICE

Managementul datoriei publice constă în stabilirea unei strategii de gestiune a datoriei statului capabilă să mobilizeze sumele necesare finanțării, de a realiza obiectivele de risc și de cost stabilite de către autorități, precum și celelalte obiective fixate de acestea, cum ar fi dezvoltarea și menținerea unei piețe a titlurilor de stat performante.

În contextul mai larg al politicilor economice naționale, statele trebuie să vegheze ca atât nivelul, cât și ritmul de creștere al datoriei publice să fie sustenabile, iar serviciul datoriei publice să poată fi asigurat în diverse situații respectând obiectivele de cost și de risc. Este necesară, de asemenea, menținerea îndatorării sectorului public pe o traiectorie viabilă, precum și punerea în practică a unei strategii credibile de reducere a nivelului datoriei, dacă acesta este excesivă.

Datoria publică trebuie structurată adecvat în ceea ce privește ratele dobânzii, scadențele și moneda în care sunt contractate împrumuturile. O slabă structurare, referitor la elementele prezentate mai sus, precum și existența unui nivel ridicat al garanțiilor acordate de Guvern împrumuturilor contractate de instituțiile publice sau de agenții economici privați au constituit factori ce au contribuit la declanșarea sau propagarea crizelor economice. De exemplu, crizele au fost deseori declanșate de strategii care au privilegiat excesiv reducerile de costuri ale împrumuturilor, concretizate prin împrumuturi pe termen scurt sau cu o rată variabilă a dobânzii. Acestea expun bugetul de stat unui risc grav dacă, în momentul refinanțării, condițiile pieței se modifică nefavorabil. Țările sunt uneori expuse șocurilor înregistrate de balanțele de plăți ca urmare a unor schimbări nefavorabile în prețurile relative ale exporturilor și importurilor.

Principalul obiectiv al managementului datoriei publice trebuie să fie orientat către asigurarea nevoilor de finanțare ale statului la cel mai scăzut cost posibil pe termen lung și menținerea riscului la un nivel prudent. Pentru a putea realiza aceste obiective managerii datoriei publice au la dispoziție o serie de opțiuni pentru definirea termenilor și condițiilor de emisiune a titlurilor de stat, considerate de importanță deosebită în opțiunea investitorilor atunci când aleg să își plaseze economiile în titluri de stat. Pe măsură ce sectorul privat se dezvoltă, datoria externă a sectorului public trebuie să fie mai puțin importantă și chiar să se reducă.

Atunci când statul decide să recurgă la împrumuturi pentru a finanța diferite obiective,trebuie să evite scadențele prea apropiate, care ar genera o presiune deosebită asupra capacității de rambursare, dar și cele prea îndepărtate, care ar genera dobânzi și comisioane semnificative.

Pe de altă parte, recurgerea la împrumuturi de pe piața internă este preferabilă, iar resursele valutare pentru finanțarea deficitului de cont curent ar trebui obținute, într-o proporție cât mai mare, pe seama exporturilor de bunuri și servicii.

Astfel dobândite, aceste resurse ar trebui utilizate cu prioritate pentru finanțarea diferitelor proiecte economice, și mai puțin pentru acoperirea deficitelor bugetare.

3.2. ROLUL ORGANISMELOR FINANCIARE

3.2.1. Obiectivele generale ale instituțiilor

În situația unui deficit financiar accentuat (al sectorului guvernamental– deficitul bugetar, dar și al sectorului neguvernamental – economia reală), statul poate opta, în locul epuizării rezervei valutare și de aur a țării, pentru ajustare.

Ajustarea ordonată presupune o colaborare activă cu Instituțiile Financiare Internaționale, nu numai în ceea ce privește acordarea de credite, dar și în cea ce privește elaborarea unor măsuri de ajustare structurală economică.

Instituțiile financiare internaționale abilitate să acorde asistență, dar și credite pentru echilibrarea balanței de plăți sau pentru diferite proiecte de investiții sunt: Fondul Monetar Internațional (FMI) și Grupul Băncii Mondiale (BM).

Principalele obiective ale FMI constau în: [2]

promovarea stabilității valutare și evitarea deprecierii competitive a cursului valutar;

scurtarea duratei și reducerea gradului de dezechilibru al balanței de plăți externe;

sprijinirea organizării unui sistem multilateral în ceea ce privește tranzacțiile curente între membrii săi și eliminarea restricțiilor valutare care stânjenesc creșterea comerțului internațional;

propagarea încrederii în rândurile membrilor săi prin punerea la dispozițiilor a resurselor Fondului pe bază de garanții adecvate, oferindu-le posibilitatea corectării dezechilibrelor balanței de plăți, fără a afecta stabilitatea internațională;

promovarea cooperării internaționale printr-o instituție permanentă care să pună la dispoziție mecanismul de consultare și colaborare în problemele monetare internaționale;

facilitarea expansiunii și creșterii echilibrate a comerțului internațional și contribuirea, prin aceasta, la promovarea și menținerea unor niveluri ridicate de utilizare a forței de muncă.

Banca Mondială a fost înființată, paralel cu înființarea FMI, în 1944, din nevoia mobilizării unor resurse financiare necesare reconstruirii economiilor grav afectate de cel de al-II-lea Război Mondial. Inițial, Banca Mondială a fost reprezentată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), înființată în 1944, cu sediul la Washington; pe parcurs, s-au alăturat două noi instituții: Corporația Financiară Internațională (CFI), înființată în 1956, și Asociația Internațională pentru Dezvoltare(AID), înființată în 1960.

În ceea ce privește BIRD, principalele obiective constau în:[2]

– acordarea de asistență financiară, în special pentru țările slab dezvoltate;

– acordarea de credite organismelor guvernamentale, instituțiilor publice ori particulare, pentru proiecte de investiții în agricultură, energie, industrie, educație, sănătate;

– sprijinirea investițiilor economice ale statelor membre în curs de dezvoltare, prin acordarea de împrumuturi, pentru necesități ce reclamă cheltuieli în valută;

– sprijinirea întreprinderilor productive particulare din țările membre în curs de dezvoltare;

– garantarea împrumuturilor obținute de statele  membre de pe piața financiară internațională.

3.2.2. Relațiile României cu organismele financiare

a) FMI

România a devenit membră FMI la 15 decembrie 1972, în urma promulgării Decretului nr. 493 / 1972. Țara noastră face parte dintr-o constituentă condusă de Olanda. Alături de România și Olanda, celelalte state membre ale Constituentei sunt: Armenia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Israel, Serbia, Muntenegru, Republica Macedonia, Moldova și Ucraina.

Guvernatorul României la FMI este Guvernatorul al Băncii Naționale a României, iar Guvernatorul supleant al României la FMI este secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice cu atribuții pe partea de relații internaționale.

Începând cu 1990, FMI a acordat României asistență financiară printr-o serie de acorduri Stand-by (1991, 1992, 1994, 1995 – când acordul din 1994 a fost extins, mărit și reeșalonat, 1997, 1999, 2000 – când acordul din 1999 a fost extins și reeșalonat, 2001, 2004), precum și prin două facilități respectiv – "Compensatory and Contingency Financing Facility (CCFF)" și "Systemic Transformation Facility (STF)".

Consiliul Director al FMI a aprobat la data de 4 mai 2009, un Acord Stand-By cu România în valoare de 12.95 mld. euro, ca parte a unui pachet de sprijin financiar în valoare de 20 mld. euro, contractat de Guvernul României de la FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană. În cadrul acestui program, resursele financiare ale FMI vor susține Guvernul României în contracararea efectelor negative ale crizei financiare mondiale, precum și pentru implementarea de reforme necesare evitării consecințelor crizei.

b) BIRD

România este membră a BIRD din anul 1972.
La data de 16 iulie 2009, Consiliul Directorilor Executivi ai BIRD a aprobat primul împrumut pentru politici de dezvoltare (DPL) pentru România, în valoare de 423 mil. USD (300 milioane EUR), pe termen de 14 ani, cu perioada de grație 13.5 ani. Împrumutul vizează un program de management financiar public, protecție socială și de întărire a sectorului financiar, având ca obiectiv susținerea implementării programului Guvernului României de consolidare a managementului cheltuielilor publice, atenuarea impactului crizei asupra populației sărace și vulnerabile și minimizarea riscurilor de criză în sectorul financiar intern prin abordarea vulnerabilităților curente și potențiale.

La data de 30 iunie 2009, soldul împrumuturilor acordate de BIRD Ministerului Finanțelor Publice și operatorilor economici cu garanția statului era de 1.700,0 mil. EURO, împrumuturile fiind acordate pentru ajustare structurală și susținerea balanței de plăți, precum și finanțării unor proiecte din domeniul agriculturii, mediului, comunicațiilor, educației, sănătății, transporturilor, energiei și serviciilor publice.

3.3. GESTIUNEA DATORIEI PUBLICE

Apariția și confruntarea cu crize ale datoriei externe în mai multe state ale lumii în diferite etape, a determinat atât țările debitoare, cât și țările creditoare să acorde o atenție sporită temei privind gestionarea datoriei publice.

Ca urmare a atenției deosebite care se acordă acestei teme, și anume gestionarea datoriei publice într-un mod cât mai corect posibil pentru a nu genera riscuri majore care pot să agraveze situația financiară a unei națiuni, Comitetul Monetar și Financiar Internațional a recurs, prin intermediul serviciilor din Banca Mondială (BM) și Fondul Monetar Internațional (FMI) în colaborare cu numeroși experți naționali, la elaborarea unor directive privind gestionarea datoriei publice cu scopul de a sprijini țările în lupta pentru reducerea vulnerabilității lor financiare. Motivația pentru care instituțiile financiare internaționale au recurs la sprijinirea țărilor ce gestionează importante fonduri de împrumut prin elaborarea unor linii directoare de urmat în materie de gestionare a datoriei aduce în prim plan responsabilitatea părților implicate în acordul de împrumut.

Țările debitoare contractează credite uneori în volum foarte mare până se ajunge la o limită de insuportabilitate a nivelului serviciului datoriei lor externe. În această situație se ridică întrebarea dacă țările debitoare sunt singurele responsabile de situația creată. Țările debitoare nu se găsesc pe poziția în care să poată negocia termenii contractuali ai împrumuturilor, motiv pentru care acceptă de cele mai multe ori împrumuturi în condiții total nefavorabile lor, în timp ce țările creditoare beneficiază de poziția favorizantă de a putea impune valoarea împrumuturilor și o serie de alte condiții.

Urmare a crizelor financiare care au zguduit țările emergente în ultimii ani, anumiți analiști au lăsat să se înțeleagă că finanțările FMI puteau să conducă băncile și alte instituții financiare internaționale preluând riscuri excesive. Aceste instituții au avut, se pare, tendința să se împrumute fără a analiza riscurile cu care s-ar putea confrunta în caz de probleme, contând pe intervențiile FMI. În cadrul directivelor elaborate, experții Băncii Mondiale și ai Fondului Monetar Internațional sugerează țărilor interesate să procedeze astfel încât să mențină gestionarea datoriei publice distinct față de atribuțiile și obiectivele politicii monetare și bugetare.

3.4. MĂSURI DE SOLUȚIONARE A CRIZEI DATORIEI EXTERNE

Pentru soluționarea crizei datoriei externe, băncile creditoare și Fondul Monetar Internațional au adoptat o poziție comună. S-au purtat discuții pentru fiecare caz în parte, participanții fiind reprezentanți ai țărilor debitoare și ai băncilor creditoare. Ca măsură excepțională, s-a convenit la reeșalonarea parțială a datoriei cu condiția majorării ratei dobânzii, comparativ cu nivelul prevăzut în contractul inițial. În plus, țările în cauză trebuiau să întocmească programe de redresare într-un anumit termen, și reluarea normală a plăților față de creditorii străini. Impunerea unor condiții severe la reeșalonarea datoriei a fost generate de faptul că băncile creditoare au considerat că dificultățile țărilor debitoare se datorau unei lipse temporare de lichidități și că pot să dispară după o scurtă perioadă de amânare a plăților, în urma măsurilor de ajustare adoptate de autorități. Aceste măsuri de redresare nu și-au atins scopul scontat, ceea ce a determinat, la jumătatea deceniului, reconsiderarea strategiei inițiale de soluționare a crizei datoriei externe.

Noua viziune prevedea un set de măsuri cuprinzând politici globale de ajustare macroeconomică și structurală, acordarea de noi împrumuturi țărilor debitoare, atribuirea unui rol sporit Băncii Mondiale și altor bănci de dezvoltare. și aceste măsuri au fost neadecvate, ritmul mediu anual de creștere a datoriei externe a țărilor în curs de dezvoltare a continuat să devanseze ritmul creșterii economice.

Aceste măsuri s-au adresat simptomelor crizei și în nici un caz premiselor acesteia, având în vedere că era vorba de o criză de dezvoltare. Strategia internațională trebuia să subordoneze problema rambursării împrumuturilor și plății dobânzilor, obiectivului central al politicii țărilor debitoare privind dezvoltarea economică și socială. Aceste strategii porneau de la premisa eronată că singurele vinovate de situația creată erau țările debitoare.

Deoarece fenomenul insolvabilității se agrava alarmant, băncile, instituțiile financiare și guvernele țărilor creditoare au conceput și adoptat noi măsuri pentru încasarea creanțelor și dobânzilor aferente, printre care:

transformarea datoriei aflate în incapacitate de rambursare în participații ale băncilor creditoare la capitalul diverselor societăți productive din țările debitoare;

înființarea unei instituții internaționale care să achiziționeze de la creditori creanțele neonorate la un preț inferior celui real; această instituție să emită înscrisuri pe termen lung, purtătoare de dobânda, pe care urmează să le amortizeze pe seama sumelor recuperate de la țările debitoare;

valorificarea creanțelor neonorate prin intermediul pieței, utilizând diverse modalități: vânzarea propriu-zisă, înlocuirea creanțelor cu titluri de valoare, răscumpărarea, de către țara debitoare a creanțelor la un preț scăzut, transformarea dobânzilor neonorate în împrumuturi purtătoare de dobândă, după expirarea unei perioade de grație;

crearea unei case de asigurări care să preia asupra sa riscul nerambursării creditului acordat;

garantarea datoriei reeșalonate de către guvernele statelor debitoare.

Reprezentanții țărilor în curs de dezvoltare, au arătat că problema datoriei externe cu care se confruntau, era nu doar de ordin economic și financiar ci și o problemă de politică internațională care trebuie soluționată rapid, împreună cu țările creditoare și instituțiile financiare internaționale.

Printre măsurile necesare aplicate ulterior se numărau:

transformarea împrumuturilor acordate țărilor slab dezvoltate în ajutoare nerambursabile;

reducerea datoriilor celorlalte țări în curs de dezvoltare;

diminuarea dobânzilor percepute de bănci și instituțiile financiare internaționale la împrumuturile acordate țărilor în curs de dezvoltare;

prelungirea termenelor de rambursare și a perioadei de grație;

plafonarea serviciului datoriei externe la un anumit procent din veniturile anuale provenite din exporturile țărilor debitoare.

revizuirea condițiilor în care instituțiile financiare internaționale acordă împrumuturi țărilor subdezvoltate;

reducerea obstacolelor tarifare și netarifare ce împiedică produsele țărilor în curs de dezvoltare să pătrundă pe piețele țărilor dezvoltate;

adoptarea unui mecanism de împărțire a riscului creditului acordat între creditori și debitori țări slab dezvoltate.

În paralel cu relansarea condițiilor de restructurare a datoriei externe, țările debitoare au încheiat acorduri cu băncile creditoare, în urma cărora, în perioada 1990-1996, s-au obținut rezultate pozitive pentru unele dintre țările cu economie slab dezvoltată. Având în vedere că numeroase țări în curs de dezvoltare sau în tranziție se confruntă cu problemele datoriei externe, se impun, în continuare, măsuri de soluționare globală a situației.

3.5. CADRUL JURIDIC AL DATORIEI PUBLICE ȘI AL ÎMPRUMUTURILOR DE STAT ÎN CAZUL ROMÂNIEI

În România datoria publică guvernamentală este definită prin Legea nr. 313 din 28 Iunie 2004 publicată în: Monitorul Oficial Nr. 577 din 29 iunie 2004 ca parte a datoriei publice totale care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele României, de pe piețele financiare interne sau externe.

În continuare sunt prezentate câteva extrase din document. [5]

ART. 3 Contractarea datoriei publice

(1) Guvernul este autorizat să contracteze împrumuturi de stat externe numai prin Ministerul Finanțelor Publice, în următoarele scopuri:

a) finanțarea deficitului bugetului de stat, finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu aceasta destinație, finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului Trezoreriei Statului din exercițiul curent și refinanțarea datoriei publice guvernamentale, în condiții acceptate de Ministerul Finanțelor Publice;

b) menținerea în permanența a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finanțelor Publice;

c) finanțarea unor proiecte sau a altor necesitați aprobate prin hotărâre a Guvernului;

d) susținerea balanței de plăți și a rezervei valutare;

e) alte situații prevăzute de lege

ART. 4 Rambursarea datoriei publice guvernamentale

3) În conformitate cu prevederile legale, sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele:

a) disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;

b) împrumuturile de stat pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice guvernamentale;

c) cheltuielile prevăzute cu aceasta destinație în bugetul de stat;

d) sumele încasate de către instituțiile financiare mandatate de Ministerul Finanțelor Publice pentru a administra împrumuturile externe contractate de acesta, în numele și în contul statului, de la beneficiarii finali de împrumuturi;

e) sumele încasate de Ministerul Finanțelor Publice de la beneficiarii finali ai împrumuturilor, în baza acordurilor de împrumut subsidiar, încheiate în condițiile acordurilor de împrumut intervenite între statul român și creditori;

f) sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor finali, în baza acordurilor de împrumut subsidiar și a acordurilor de împrumut subsidiar și garanție încheiate între Ministerul Finanțelor Publice, autoritățile administrației publice locale și agenții economici de sub autoritatea acestora, în condițiile acordurilor de împrumut intervenite între statul roman și creditori;

g) sumele prevăzute în bugetele agenților economici care au contractat împrumuturi cu garanția statului;

h) fondul de risc, pentru situațiile în care sunt executate garanțiile emise de Ministerul Finanțelor Publice sau în cazul în care beneficiarii finali ai împrumuturilor directe și subîmprumutate nu își onorează obligațiile prevăzute în acordurile de împrumut subsidiar sau în acordurile de împrumut subsidiar și garanție;

i) alte surse, în condițiile legii.

ART. 5 Instrumentele datoriei publice guvernamentale

Instrumentele datoriei publice guvernamentale includ, fără a se limita la acestea:

a) titluri de stat emise pe piața internă sau externă;

b) împrumuturi de stat de la bănci, de la alte instituții de credit, persoane juridice române sau străine, în condiții rezultate în urma negocierilor;

c) împrumuturi de stat de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale sau de la alte organizații internaționale;

d) împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului, în condițiile legii;

e) garanții de stat.

ART. 19 Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice în administrarea datoriei publice guvernamentale

Ministerul Finanțelor Publice este singurul contractant și administrator al datoriei publice guvernamentale, directe și garantate, și are, pentru îndeplinirea acestui scop, autoritatea de a întreprinde următoarele:

a) estimează necesarul de lichiditate pentru realizarea cheltuielilor sectorului bugetar;

b) contractează direct, în numele statului, administrează și rambursează împrumuturile de stat, inclusiv costurile aferente;

c) emite scrisori de garanție pentru împrumuturi;

d) elaborează proiectul legii anuale privind plafonul de îndatorare publica și alte acte normative ce decurg din prezenta lege;

e) stabilește, în condițiile pieței, termenii pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice și se asigura ca noile împrumuturi se încadrează în plafonul anual de îndatorare publica;

f) efectuează operațiuni în scopul administrării riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;

g) coordonează relațiile cu agențiile internaționale de rating în scopul evaluării riscului de tara;

h) prezintă, semestrial, Guvernului și Parlamentului situația împrumuturilor contractate direct de stat și a celor garantate de stat;

i) elaborează normele prevăzute de prezenta lege în competența sa;

j) elaborează anual contul general al datoriei publice, anexa la contul general anual de execuție a bugetului de stat.

ART. 21 Banca Națională a României – agent al statului privind datoria publică guvernamentală

(1) Plata serviciului datoriei publice guvernamentale contractate de Ministerul Finanțelor Publice, în numele statului, în alta monedă de cât moneda naționala se poate efectua prin Banca Naționala a României, pe baza de convenție. Opțional, din considerente strategice, pentru plata serviciului datoriei publice guvernamentale în valută, Ministerul Finanțelor Publice poate utiliza valuta existenta în conturile sale sau poate cumpăra de la Banca Naționala a României valuta necesara plăților, la cursul valutar comunicat de Banca Naționala a României valabil în ziua respectiva, și poate plăti contravaloarea în lei a acesteia în aceeași zi.

(2) Banca Națională a României sau alta instituție financiară poate exercita funcția de agent de înregistrare a datoriei publice interne sau a unor componente ale acesteia, precum și activitățile privind organizarea licitațiilor de titluri de stat pe piața internă.

Alte acte normative, care definesc cadrul legal al datoriei publice precum și al administrării acesteia sunt descrise mai jos.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr.109/2008, a adus următoarele modificări privind administrarea datoriei publice guvernamentale:

• abordarea separată a procesului de administrare a datoriei publice guvernamentale, activitate care revine în exclusivitate Ministerului Finanțelor Publice, față de procesul de administrare a datoriei publice locale, realizat de autoritățile administrației publice locale;

• eliminarea criteriului de rezidență la momentul contractării datoriei publice, având în vedere că odată cu liberalizarea contului de capital atât nerezidenții cât și rezidenții au acces la toată gama de instrumente emise de stat atât pe piața financiară internă, cât și pe piețele financiare externe;

• definirea obiectivelor prevăzute în strategia de administrare a datoriei publice

guvernamentale;

• eliminarea subîmprumuturilor către autoritățile administrației publice centrale, realizându-se trecerea de la o finanțare pe proiecte la asigurarea finanțării deficitului bugetar, cheltuielile anuale aferente proiectelor propuse de autoritățile administrației publice centrale urmând a fi incluse în bugetele anuale ale acestora;

• aprobarea prin lege a beneficiarilor garanțiilor de stat, precum și a beneficiarilor acordurilor de împrumut subsidiar (subîmprumutaților);

• eliminarea obligativității aprobării prin lege a plafonului de îndatorare publică, volumul maxim al împrumuturilor care pot fi contractate în cursul unui an urmând a fi aprobat fie prin legea anuală a bugetului de stat, fie prin legile de aprobare a acordării de garanții sau subîmprumuturi;

• preluarea spre administrare de către Ministerul Finanțelor Publice a împrumuturilor contractate de ordonatorii principali de credite cu sau fără garanția statului sau contractate de Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora. Fondurile necesare asigurării serviciului aferent acestor împrumuturi vor fi incluse în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni Generale. De asemenea, tragerile sumelor aferente împrumuturilor guvernamentale vor fi efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice, în scopul creșterii transparenței și eficienței administrării datoriei.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2007 a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.141/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.149/2008. Potrivit acestei ordonanțe de urgență, principalele îmbunătățiri ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2007 sunt:

• s-a introdus posibilitatea contractării de împrumuturi cu Comisia Europeană destinate susținerii balanței de plăți, în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene nr.322/2002, în cazul apariției unor dificultăți majore privind balanța de plăți. De această asistență financiară România poate beneficia de la momentul aderării la Uniunea Europeană până la momentul adoptării monedei Euro;

• Ministerul Finanțelor Publice poate accepta ca ordonatorii principali de credite să încheie contracte de tip leasing financiar, numai în urma analizei comparative a costurilor și riscurilor asociate acestor tipuri de contracte cu cele ale celorlalte tipuri de finanțări destinate finanțării deficitului bugetar, și în condițiile respectării obiectivelor și principiilor prevăzute în strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale;

• preluarea spre administrare de către Ministerul Finanțelor Publice a împrumuturilor contractate de ordonatorii principali de credite cu sau fără garanția statului sau contractate de Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora începând cu 2009;

• reglementarea modului în care se efectuează regularizarea cu bugetul de stat a influențelor financiare rezultate din plata serviciului datoriei publice guvernamentale, în cadrul fiecărui împrumut.

Normele metodologice de aplicare ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1470/2007 și Hotărârea Guvernului nr. 683/2008. În data de 24 noiembrie 2008, Hotărârea Guvernului nr.1470/2007 a fost completată și modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1458/2008.

4. STUDIU DE CAZ PRIVIND STRUCTURA ȘI EVOLUȚIA DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE ÎN PERIOADA

2006 – 2010

4.1 Situația macroeconomică în perioada analizată

În acest subcapitol vor fi prezentați succint câțiva dintre indicatori principali cu ajutorul cărora ne putem forma o imagine de ansamblu privind situația economico-financiara a României din fiecare an supus analizei. Această incursiune este necesară pentru a putea realiza o analiza a datoriei de stat cât mai sugestivă, și cât mai pe deplin ancorată în contextul specific perioadei.

Anul 2006

Configurarea politicilor economice și acțiunile întreprinse de către autorități au fost subsumate contextului pregătirii economiei României pentru aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Creșterea economică

În anul 2006, produsul intern brut real și-a intensificat semnificativ dinamica de la 4,1 la 7,7 %. Evoluția a fost susținută de componenta internă a cererii agregate, în timp ce exportul net de bunuri și servicii a consemnat o deteriorare substanțială a contribuției la creșterea economică de la -4,6 la -6,4 puncte procentuale.

Inflația

Tendința constant descendentă manifestată de rata anuală a inflației începând cu anul 2000 a continuat în perioada analizată, nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2006, de 4,87 % situându-se cu 3,7 puncte procentuale sub valoarea din decembrie 2005 și fiind marginal inferior țintei de 5 %.

Rezultatul bugetului general consolidat

Chiar dacă în 2006 a avut loc o relaxare a politicilor fiscale, reflectată într-o creștere a deficitului bugetului general consolidat la 1,7 % din PIB față de 0,8 % din PIB în anul precedent (conform metodologiei FMI), aceasta s-a produs spre finele anului. După primele zece luni, bugetul general consolidat înregistra un excedent de 2,04 % din PIB, ceea ce înseamnă că, de facto, în perioada respectivă, politicile fiscale au ajutat la consolidarea procesului dezinflaționist.

Rezultatul contului curent

Acesta s-a situat la 10,3 % din PIB, deteriorarea soldului balanței comerciale fiind parțial contrabalansată de consolidarea, pentru al patrulea an consecutiv, a influxurilor nete sub forma transferurilor curente până la 4,8 miliarde euro.

Anul 2007

Reprezintă un an crucial în evoluția economiei românești, când România se află în fața celei mai mari oportunități din istoria sa recentă, odată cu integrarea sa în Uniunea Europeană, o economie globală în expansiune, o vastă organizație cu interese supranaționale specifice, dar în același timp o constelație de interese naționale care reprezintă o provocare pentru factorii de decizie la nivel național. Anul 2007 marchează trecerea României într-o fază superioară, care necesită continuarea alinierii acesteia la tendințele de evoluție a societăților occidentale și care îi va permite să beneficieze de avantajele integrării.

Creșterea economică

Raportat la anii anteriori, care se remarcă printr-o creștere a PIB robustă, situându-se în medie la 5,6 % pe an, fapt ce a condus la dublarea PIB/locuitor în doar cinci ani, la sfârșitul anului 2007 nivelul acestui indicator (exprimat la paritatea puterii de cumpărare) se situa în cazul României la numai 40,3 % din media UE27, realizându-se o creșterea economică de 6%, în scădere cu 1,2 puncte procentuale.

Inflația

În 2007, rata medie anuală a inflației măsurată prin indicele prețurilor de consum (IPC) s-a situat la nivelul de 4,84 %; conform indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), utilizat de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană. Rata inflației a fost de 4,9 %, în condițiile în care nivelul de referință (1,5 puncte procentuale peste media celor mai performante trei state membre UE) a fost de 2,8 %.

Rezultatul bugetului general consolidat

Criteriul deficitului bugetar, și anume menținerea acestuia sub plafonul de 3 % din PIB, este respectat de România încă din anul 2001. Cu toate acestea, în anul 2007, deficitul bugetar măsurat conform standardelor europene (SEC 1995) a cunoscut o creștere până la 2,5 % din PIB, față de 2,2 % din PIB în 2006. Această relaxare fiscală prociclică a contribuit la întreruperea dezinflației, cu atât mai mult cu cât a intervenit în a doua jumătate a anului, marcată deja de acumularea de presiuni inflaționiste.

Aparent, în anul 2007 economia României a făcut un pas înainte în ceea ce privește

convergența structurii pe ramuri cu cea a statelor dezvoltate din UE, însă nu trebuie ignorate distorsiunile induse de acțiunea unor factori conjuncturali. Astfel, ca efect al secetei (cea mai severă după 1946), ponderea agriculturii în PIB a scăzut la 6,6 %. În același timp, ponderea serviciilor a crescut ușor, la 49,6 % din PIB, dar continuă să persiste un decalaj important față de economiile dezvoltate, unde serviciile reprezintă 65-70 % din PIB.

Anul 2008

Turbulențele de pe piețele financiare internaționale, declanșate încă din toamna anului 2007 de criza financiară apărută pe piața americană a creditului ipotecar cu grad de risc ridicat s-au transformat ulterior în criză financiară globală, afectând sever creșterea economică mondială. Începând cu ultimul trimestru al anului 2008, criza financiară s-a propagat rapid și în România, în contextul unei economii mondiale tot mai globalizate, și, în mod specific, al economiei românești integrate în economia UE, astfel încât orice șoc negativ extern s-a propagat rapid și la nivel intern. Astfel că, anul 2008 s-a caracterizat printr-o evoluție economică favorabilă în primele 9 luni, când ritmurile de creștere s-au accelerat în majoritatea sectoarelor economice, după care au început să se resimtă efectele negative ale crizei economice și financiare mondiale.

Creșterea economică

La nivelul anului 2008 creșterea reală a PIB a fost de 7,1%, în primele 9 luni înregistrându-se o creștere cu 8,9% față de aceeași perioadă din anul 2007, iar în trimestrul IV de 2,9%. Conform estimărilor realizate pe baza datelor ajustate sezonier, în trimestrul IV 2008 s-a înregistrat o reducere a produsului intern brut de 3,4%

față de trimestrul III 2008.

Rezultatul contului curent

Acesta s-a majorat cu 1,3% în anul 2008, ajungând la nivelul de 16,9 mld. Euro (12,3% din PIB), fiind finanțat în proporție de 53,8% prin investiții străine directe, care au cumulat 9,1 mld. euro, comparativ cu 7,3 mld. euro înregistrate în anul 2007.

Inflația

În prima parte a anului 2008, rata anuală a inflației și-a continuat creșterea manifestată încă din partea a doua a anului 2007, situându-se în luna iulie la un nivel de 9,04%. Începând cu luna august sa remarcat, însă, o schimbare de trend în evoluție, astfel încât rata anuală a inflației a ajuns la sfârșitul lunii decembrie la 6,3%.

Anul 2009

A fost marcat de evoluția rapidă a evenimentelor externe și interne, sub impactul crizei financiare și economice care a cuprins întreaga economie mondială.,

Creșterea economică

S-a inregistrat o scădere semnificativă a PIB -7,1 %, după o creștere cu 7,3 % în anul 2008.

Rezultatul bugetului general consolidat

Și aici se constată o deteriorarea puternică, deficitului bugetar atingând 8,3 % din PIB, comparativ cu 5,4 % din PIB în anul anterior.

Rezultatul contului curent

S-a soldat cu o diminuare substanțială a deficitului de cont curent 4,5 % din PIB, de la 11,6 % din PIB în anul 2008.

Inflația

Rata inflației s-a plasat la sfârșitul anului la 4,74 %, nivel inferior celui înregistrat în luna decembrie 2008 – 6,30 %, rămânând totuși în afara intervalului țintit de BNR ±1 punct procentual în jurul țintei de 3,5 %.

Anul 2010

Economia României a continuat să rămână în recesiune în 2010.

Creșterea economică

S-a înregistrat o scădere a PIB de 1,3%, după contracția de 7,1% din 2009. Consumul intern, principalul motor al creșterii din anii de boom economic, a rămas anemic, dat fiind că disponibilitatea creditării a continuat să fie limitată, iar incertitudinea privind veniturile viitoare a rămas ridicată. Cu toate acestea, economia a arătat semne de stabilizare de-a lungul ultimului trimestru din 2010, indicând o reluare iminentă a creșterii. Nivelul de activitate economică pe piața internă, deși încă scăzut, a avut tendință de creștere spre sfârșitul anului 2010.

Rezultatul bugetului general consolidat

Cheltuielile guvernamentale mai reduse și veniturile mai mari, generate, în principal, prin creșterea TVA, au condus la un deficit bugetar de 6,5% din PIB în 2010, de la 7,4% în 2009.

Inflația

Rata anuală a inflației a crescut la 8% la sfârșitul anului 2010, reflectând, în principal, majorarea prețurilor ca urmare a măririi TVA la 24 %. Presiunile inflaționiste pe partea cererii au rămas slabe pe parcursul anului 2010, dată fiind puterea mică de cumpărare a consumatorilor. Creșterea salariului real a fost puternic negativă în a doua jumătate a anului, deoarece creșterea salariului nominal nu a compensat inflația. La sfârșitul anului au început să apară presiuni inflaționiste ușoare pe partea ofertei, deoarece prețurile materiilor prime la nivel mondial au înregistrat o tendință ascendentă. Politica monetară a autorităților române a continuat să fie relaxată în 2010.

4.2. STRUCTURA ȘI EVOLUȚIA DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE ÎN PERIOADA 2006 – 2010

Datele referitoare la datoria României necesare studiului sunt prezentate în tabelele 1 și 2 care prezintă structura datoriei publice guvernamentale în perioada 2006 – 2010.

Tabelul 1.

Structura datoriei guvernamentale după tipul ei (internă și externă)

Tabelul 2.

Structura datoriei publice guvernamentale conform modelului adoptat de MFP [22]

(mil. RON)

4.2.1. ANALIZA PORTOFOLIULUI DATORIEI DE STAT A ROMÂNIEI

A. Raportul dintre datoria de stat internă și cea externă

Graficul următor redă structura datoriei publice guvernamentale după tipul ei internă sau externă, și de asemenea se poate observa raportul dintre cele două.

Figura 2. Structura datoriei după tipul ei (internă și externă)

Se semnalează următorul aspect: datoria guvernamentală internă deține o pondere superioară față de cea externă ( 55% în 2007, 61,2% în 2008, 57,3% în 2009 și 79,6% pentru 2010), cu excepția anului 2006 când a avut loc o inversare a valorilor, respectiv ponderea majoritară de 56,8% fiind aferentă datoriei guvernamentale externe.

Se impune a se preciza faptul că datoria externă este mai împovărătoare decât cea internă deoarece aceasta se supune unui risc valutar mai mare, rambursarea este necesară a se efectua la scadența stabilită, în caz contrar se impun penalități , pe când la cele interne se poate apela la o conversie etc. Însă aceasta nu este pledoarie în favoarea îndatorării statului, ci contractarea creditelor ar trebui să se realizeze doar în cazuri de forță majoră.

Luând în considerare cele mai sus amintite putem conchide că anul cel mai nefavorabil după acest criteriu a fost 2006, iar 2010 se situează la polul opus cu o diferență net inferioară de 35,91%.

Pentru a nu trage concluzii pripite, în cele ce urmează se va trata subiectul contractării împrumuturilor de pe piața internă sau externă din perioada dată.

În anul 2006 finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice s-a realizat din surse interne prin împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului activitatea pe piața titlurilor de stat fiind aproape inexistentă.

În anul 2007 pornind de la necesitatea realizării unui management eficient al datoriei publice guvernamentale în strânsă corelare cu obiectivul de dezvoltare a pieței titlurilor de stat, autoritățile s-au focalizat în procesul de finanțare pe emiterea de titluri de stat pe piața internă

De pe piața externă în ambele exerciții financiare scopul principal a fost finanțarea de proiecte (reprezentând peste 65% din totalul datoriei de stat externe).

În anii următori, care au fost marcați de recesiune, finanțarea de pe piața internă și externă a cunoscut următoarea evoluție.

Pe piața internă emisiunile de titluri de stat pe piața primară au crescut semnificativ ca urmare a necesităților mai mari de finanțare a deficitelor bugetare excesive (4,8% din PIB în 2008, 8,3% în 2009 și 6,5% în 2010) și a refinanțării datoriei publice, volumele mari de titluri emise reflectând și valoarea certificatelor de trezorerie emise pe termen scurt și foarte scurt care s-au refinanțat în cursul anului și au determinat creșterea riscului de refinanțare.

Finanțarea externă în 2008 a avut în vedere emiterea de euroobligațiuni pe piețele externe și marginal alte finanțări externe, incluzând aici creditele externe deja contractate (tragerile din acestea), precum și altele noi, contractate de la instituțiile financiare internaționale.

Pe măsură ce criza financiară și economică și-a arătat efectele și asupra economiei

naționale, termenii și condițiile emisiunilor de euroobligațiuni au devenit dezavantajoase (atât în ceea ce privește costurile, cât și maturitățile), celelalte instrumente disponibile, îndeosebi pachetul financiar extern agreat cu FMI, UE și BIRD, devenind primordiale în asigurarea finanțării în condiții de cost/risc cât mai optime.

Astfel, în cea de-a doua parte a anului 2009, odată cu prima tranșă din împrumutul de la UE primită în iulie 2009 (în valoare de 1,5 mld. Euro) și jumătate din tranșa a doua din împrumutul de la FMI primită în septembrie 2009 (în valoare de 859 milioane DST) s-au constituit sursele de finanțare externă ale deficitului bugetar. La acestea s-a adăugat primul împrumut pentru politici de dezvoltare de la BIRD (în valoare de 300 milioane euro), contractat în luna septembrie 2009 și tras în luna octombrie 2009.

În luna martie 2010, pe fondul unui context favorabil (piețe financiare suficient de lichide și în condiții de marje rezonabile) Ministerul Finanțelor Publice a lansat o emisiune de euroobligațiuni pe piețele internaționale de capital în sumă de 1 mld.euro, cu un cupon de 5% și o maturitate de 5 ani, care a fost suprasubscrisă de circa 5 ori. Sumele atrase au fost destinate refinanțării emisiunii de Euroobligațiuni în sumă de 700 milioane euro emisă în 2003 și scadentă în iulie 2010, diferența fiind utilizată pentru

finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Din pachetul financiar extern, pentru finanțarea deficitului bugetar în februarie 2010 s-a tras jumătate din tranșele 3 și 4 din împrumutul de la FMI (1.087,5 milioane DST), iar în martie 2010 a fost trasă tranșa a II-a de 1 mld. Euro din împrumutul de la UE.

În data de 22 septembrie 2010 a fost trasă tranșa a-III-a din împrumutul de la UE în valoare de 1,15 mld.euro.

În completarea împrumuturilor externe prezentate pentru finanțarea deficitelor bugetare din anii 2009-2010 s-au utilizat intrările din creditele externe destinate finanțării de proiecte.

Luând la cunoștiință informațiile anterior precizate și corelându-le cu sumele efective a celor două tipuri de datorii conform tabelului 1, putem spune că pe parcursul anilor 2008 trimestrul al IV lea – 2010 s-a recurs la finanțare atât internă cât și externă într-o măsură mai mare și a avut ca scop principal acoperirea deficitelor bugetare, în contrast cu anii anteriori.

B. Structura și evoluția datoriei publice după tipul ei (publică și garantată)

Structura și evoluția datoriei publice guvernamentale după tipul ei este reprezentată în figura următoare astfel:

Figura 3. Structura datoriei României după tipul ei

Pe parcursul perioadei 2006 – 2010 datoria de stat directă a deținut proporția cea mai mare din totalul datoriei României, respectiv peste 80%, cu ponderea cea mai mare în anul 2008 ( 91,43%), iar cea mai mică în 2006 ( 83,85%).

Din punct de vedere al valorilor nominale, conform tabelului 2, datoria directă a crescut în fiecare an după cum este schițat în figura de mai jos.

Figura 4. Evoluția datoriei României după tipul ei

După cum se poate observa , din anul 2006 până în anul 2010 datoria directă a crescut valoric cu suma de 117382,5 milioane lei. Pe când abaterea maximă înregistrată în cazul datoriei garantate (diferența dintre valoarea cea mai mare aferentă anului 2010 de 14731,4 milioane lei și suma de 8614,4 milioane lei din anul 2008) este în sumă de doar 6117 milioane lei.

Ne vom opri acum asupra prezentării garanțiilor de stat, cu specificarea că diferența rămasă o reprezintă datoria directă care a fost abordată într-o oarecare măsură la punctul A.

În principal statul român a acordat garanții pentru sectorul bancar și împrumuturi contractate de operatorii economici.

Odată cu modificarea legislației privind datorie publică prin ordonanța de urgență OUG nr. 64/2007 împrumuturile contractate de autoritățile administrației publice centrale (ministerele de linie) cu garanția statului au fost reclasificate ca datorie guvernamentală directă.

Astfel, în anul 2007, s-a acordat o singură garanție de stat, pentru împrumutul intern contractat de Electrocentrala Bucuresti, în valoare de 396,9 milioane lei (80%), destinat finanțării importurilor de combustibili.

În anul 2009, Ministerul Finanțelor Publice a avut în vedere acordarea de garanții în scopul atragerii de resurse financiare pentru implementarea unor proiecte de interes strategic, cu efect multiplicator în economie cu scontarea de reducere a efectelor crizei financiare.

Plafonul de garanții pentru anul 2009, inclus ca și criteriu de performanță în Aranjamentul Stand-by FMI 10 a fost în valoare de 7,7 mld. de lei, modificat la 12 mld. lei pentru perioada cumulată 2009 – 2010. Plafonul suplimentar a fost destinat acordării de garanții pentru asigurarea co-finanțării proiectelor finanțate de Uniunea Europeană și de alte instituții multilaterale.

Astfel, începând cu data de 7 iulie 2009 a devenit operațional programul guvernamental „Prima casă” 11 pentru care MFP a mandatat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii în vederea emiterii de garanții în numele și contul statului în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru cumpărarea unei locuințe. Garanțiile acordate de stat în cadrul programului guvernamental “Prima Casă” în anul 2009 au fost în sumă de 2,1 mld. lei, în timp ce pentru perioada cumulată 2009- 2010 garanțiile emise au fost în valoare de 6,0 mld.lei.

C. Structura și evoluția datoriei publice guvernamentale după creditori

În România potențialii creditori sunt:

– multilaterali – reprezentați de grupări de instituții sau organizații (Grupul Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internațional, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Uniunea Europeană)

– bilaterali – instituții financiare de pe teritoriul altor state

– bănci private și alții

Un prim aspect de menționat este faptul că ponderea împrumuturilor realizate pe bază de acorduri bilaterale este aproape insignifiantă în totalul datoriei. Acestea situându-se între 0,15 % (2010) și 1,09% (2006).

După cum este reprezentat în figura de mai jos, procentul majoritar îl dețin creditele contractate de la băncile private și alții care au partea cea mai mare din împrumuturile interne, cu un procentaj între minimul de 68,95% (2009) și maximul de 79,26% (2008).

Figura 5. Structura datoriei guvernamentale în funcție de creditori

D. Structura și evoluția datoriei guvernamentale după tipul de instrument

În cele ce urmează se vor prezenta graficele structurii datoriei guvernamentale după tipul de instrument aferente fiecărui an din perioada analizată.

Figura 6. Structura datoriei după tipul de instrument 2006

Figura 7. Structura datoriei după tipul de instrument 2007

Figura 8. Structura datoriei după tipul de instrument 2008

Figura 9. Structura datoriei după tipul de instrument 2009

Figura 10. Structura datoriei după tipul de instrument 2010

După cum se observă în tabelul 2 și în figurile 6 – 10, principale instrumente ale datoriei guvernamentale sunt certificatele de trezorerie, obligațiunile, euroobligațiunile, împrumuturile și împrumuturile din disponibilitățile GST.

Se constată faptul că în timp ce valoarea euroobligațiunilor și a împrumuturilor din disponibilități au crescut ca pondere an de an, de la 23% la 48%, după care în 2010 a urmat o scădere de 4 puncte procentuale, celelalte instrumente au cunoscut o dinamică mai fluctuantă. Din acestea amintim împrumuturile care în primii trei ani au scăzut de la 49% la 33%, iar apoi au ajuns la cota de 40% în ultimul an al perioadei analizate.

Dacă în 2006 Ministerul Finanțelor a refuzat într –o oarecare măsură emiterea de titluri de stat, în 2007 s-au lansat în premieră pe piața internă obligațiuni de tip benchmark cu scadențe la 3, 5 și 10 ani.

În exercițiile următoare instrumentele de datorie în lei de pe piața internă utilizate pentru acoperirea necesităților de finanțare au fost certificatele de trezorerie și obligațiunile de tip benchmark, obligațiunile de stat de tip benchmark cu scadențe la 3 și 5 ani (în 2008-2009), precum și cu scadență la 10 ani (7 ani maturitate rămasă) în prima parte a anului 2010, iar de pe piața externă, așa cum s-a mai amintit euroobligațiunile.

Elementul negativ ce se reclamă este referitor la faptul că instrumentele cele mai uzitate pe tot parcursul perioadei sunt împrumuturile, care reprezintă datoria nenegociabilă.

E. Structura și evoluția datoriei publice guvernamentale după valută

Structura datoriei publice guvernamentale a României după valuta în care a fost contractată, este reprezentată schematic, pentru fiecare an în parte din perioada analizată, în următoarele diagrame.

Figura 11. Structura datoriei publice guvernamentale după valută în 2006

Figura 12. Structura datoriei publice guvernamentale după valută în 2007

Figura 13. Structura datoriei publice guvernamentale după valută în 2008

Figura 14. Structura datoriei publice guvernamentale după valută în 2009

Figura 15. Structura datoriei publice guvernamentale după valută în 2010

Din figurile 6 – 10, deducem că din totalul datoriei procentul cel mai mare îl deține RON-ul ( urmat de EURO, USD, JPY și altele.

Este de preferat ca ponderea monedei naționale în totalul datoriei să aibă o valoare cât mai mare pentru a reduce la minim riscurile portofoliului datoriei, în speță cel valutar.

Urmare înființării în decembrie 2006 a Fondului Național de Dezvoltare, veniturile din activitatea de privatizare nu au mai fost utilizate pentru răscumpărarea datoriei, ci în special pentru finanțarea de proiecte de infrastructură, creându-se totodată posibilitatea utilizării vânzărilor de valută reprezentând venituri din privatizare pentru echilibrarea soldului contului curent general al trezoreriei statului ca instrument de cash management. Astfel în timp ce în anii 2007 – 2008 indicatorul ponderea datoriei publice în RON în totalul datoriei publice guvernamentale s-a situat la peste 50% (53% și 59%), în anii 2009 și 2010 indicatorul a avut un marcaj regresiv (48% și 47%) acesta fiind rezultatul contractării împrumuturilor în valută de pe piața internă, a împrumuturilor externe și a emisiunii de euroobligațiuni în 2010 necesare susținerii nivelelor ridicate a deficitelor bugetare aferente anilor 2009 și 2010 și a echilibrării maturităților din portofoliul de datorie.

Ca urmare a adecvării condițiilor de finanțare din sistemul bancar autohton prin reducerea de către BNR la sfârșitul anului 2009 a nivelului ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit de la 30 % la 25 %, precum și a angajamentului primelor 9 bănci străine de a-și menține expunerea pe România, emisiunile de titluri de stat în euro pe termen scurt și termen mediu au reprezentat instrumente alternative de finanțare, în condiții avantajoase de cost și de scadență.

Din aceleași considerente a fost depășit și procentul de 40% pentru indicatorul ponderea datoriei publice guvernamentale în euro în total datorie publică guvernamentală la sfârșitul anilor 2009 și 2010. Astfel că pornind de la valoarea de 36% în 2006 și ajungând la minimul de 28% în 2008, se înregistrează un regres în ultimii doi ani, valoarea acestui indicator ridicându-se la 41% în 2009 respectiv 42% în 2010.

F. Structura și evoluția datoriei guvernamentale după scadență

Se pornește de la considerentul că cu cât este mai mare volumul datoriei consolidate față de cel al datoriei flotante , cu atât scade riscul de refinanțare, iar datoria este mai sustenabilă.

Graficul de mai jos redă structura datoriei publice guvernamentale a României în funcție de scadență:

pe termen scurt (mai puțin sau până la 1 an);

pe termen mediu (între 2 – 5 ani);

pe termen lung (peste 5 ani).

Figura 16. Structura datoriei publice guvernamentale după maturitate

Structura după maturitatea inițială a portofoliului de datorie arată că datoria consolidată s-a aflat în scădere ca pondere până în anul 2008 inclusiv, de la 65% în 2006 la 50,4 în 2008, urmând atingă din nou nivele maxime în 2009 (57,6%) respectiv 2010 (64,8%)

Ponderea ridicată de datorie pe termen scurt, deși în condițiile unui trend descrescător, evidențiază încă un risc de refinanțare a portofoliului de datorie publică guvernamentală ridicat, ca urmare a finanțării temporare din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului, dar și a emisiunilor preponderente de certificate de trezorerie în anul 2009 și primul semestru al anului 2010.

Astfel, în condițiile angajării de datorie nouă pe termen mediu și lung, prin titluri de stat pe piața internă și externă, dar și din pachetul financiar extern se constată o creștere a duratei medii rămase a datoriei publice guvernamentale la 4,0 ani pentru finele anului 2010 față de 3 ani la sfârșitul anului 2008.

Dacă până în anul 2008 inclusiv au fost preferate de către investitori maturitățile pe termen scurt și mediu, din anul 2009, ca urmare a accentuării crizei financiare s-a alimentat apetitul investitorilor pentru instrumentele pe termen scurt și foarte scurt.

Abia în anul 2010 (în lunile aprilie și mai) s-a revenit la emisiunile de titluri pe termen lung prin redeschiderea emisiunii de 10 ani, lansată în 2007 (durată rămasă 7 ani), urmare unei cereri totuși nesemnificative, din partea anumitor investitori pentru aceste instrumente de finanțare.

G. Structura datoriei guvernamentale după rata dobânzii

Datorie publică guvernamentală a României după tipul de rată ce s-a avut în vedere la contractarea împrumutului, este reprezentată conform figurii de mai jos.

Figura 17. Structura datoriei guvernamentale după tipul ratei

Structura datoriei publice guvernamentale după tipul ratei de dobândă evidențiază o creștere continuă a ponderii împrumuturilor contractate cu rată fixă a dobânzii, de la 32,29% cât se înregistra la sfârșitul lui 2006 la 42,4% la sfârșitul lui 2009 și 48,0 % la finele anului 2010, în principal ca urmare a împrumuturilor contractate de la UE, împrumuturilor de pe piața internă în valută și a emisiunilor de tip benchmark pe termen mediu, precum și a emisiunii de euroobligațiuni.

Această dinamică reduce riscul creșterii ratei dobânzii aferent portofoliului de datorie publică guvernamentală.

Procentele scăzute din prima parte a perioadei sunt cauzate în special de faptul că

s-a preferat finanțarea deficitului bugetului de stat din împrumuturile din disponibilitățile temporare ale contului curent general al trezoreriei statului, în detrimentul atragerii de împrumuturi de stat prin emisiuni de titluri de stat.

Deși utilizarea acestui instrument prezintă avantajul finanțării deficitului bugetului de stat la costuri mici pe termen scurt (rata dobânzii cunoscând un trend descendent), are și importante dezavantaje. Acesta este un instrument atipic, specific țării noastre, în timp ce trezoreriile statelor europene finanțează deficitele bugetare integral prin împrumuturi de stat, iar surplusul de lichiditate îl plasează în instrumente de cash management.

Utilizarea acestui instrument depinde de nivelul disponibilităților din cont, iar în condițiile unui nivel redus al acestor lichidități se apelează la alte soluții de echilibrare a soldului contului curent general al trezoreriei statului..

În consecință, utilizarea acestui instrument de datorie determină creșterea riscului de refinanțare și de lichiditate având un impact negativ asupra managementului datoriei publice guvernamentale, în special în contextul actual caracterizat de o volatilitate crescută cu impact asupra condițiilor de lichiditate din piața monetară.

Utilizarea acestui instrument de datorie a crescut expunerea față de riscul ratei dobânzii, fiind vorba despre utilizarea unui instrument cu maturitate pe termen scurt.

4.2.2. ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI AI DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE ȘI DINAMICA ACESTORA

A. Evoluția datoriei guvernamentale

În următorul grafic este redată evoluția datoriei publice guvernamentale din punct de vedere nominal, așa cum a fost înregistrată pe parcursul celor 5 ani, din 2006 până în 2010.

Privită în timp, datoria publică a României a manifestat o tendință de creștere continuă, astfel că pe parcursul celor cinci ani valoarea ei nominală a cunoscut o mărire spectaculoasă de peste trei ori.

Ritmul de creștere al datoriei în mărime absolută și în mărime relativă se constituie după cum este sugerat în următorul tabel:

Tabelul 3.

Creșterea datoriei guvernamentale

Se poate observa că începând cu anul 2009 a avut un ritm de creștere galopant, aproximativ de 2,5 ori față de anul 2006 când s-a înregistrat cea mai mică valoare a datoriei.

De reținut este faptul că o scădere sau o stagnare a nivelului datoriei nu ar fi fost de așteptat. În ambele variante aceasta ar fi sugerat o situație din ce în ce mai prosperă, adică scăderea progresivă a deficitelor bugetare corespunzătoare exercițiilor financiare sau inexistența apariției golurilor de casă, respectiv reducerea acestora.

B. Datoria publică raportată la produsul intern brut

Acest indicator reflectă gradul de îndatorare a țării la un moment dat. Sau, mai bine spus dacă datoria publică a țării ar trebui rambursată integral în anul de referința, cât din produsul intern brut ar trebui utilizat.

În perioada analizată raportul dintre datoria publică guvernamentală și PIB s-a situat mult sub valoarea de referință de 60% sugerată de Uniunea Europeană în Tratatul de la Maastricht, art.126/alin.2.

În cazul țărilor emergente limita maximă sugerată a acestui indicator propus de FMI este de 30%. Chiar dacă nu există un consens între aceste două organizații privind limita acestui indicator de vulnerabilitate, acesta este demn de luat în considerare deoarece poate să prevină situații care ar putea compromite poziția guvernului cu privire la plata datoriei. Tabelul 4 exprimă valoarea procentuală a datoriei publice guvernamentale în PIB.

Tabelul 4.

Datoria publică guvernamentală raportată la PIB

Se remarcă faptul că până în anul 2008 inclusiv acesta s-a situat sub nivelul de 20%, an de an creșterea situânduse sub 3%.

O creștere îngrijorătoare se înregistrează în anul 2009, respectiv de 10,05%, precum și în anul 2010 de 6,05%, când se depășește și pragul propus. Aceasta constituie într-adevăr un semnal de alarmă privind vulnerabilitatea poziției fiscale a statului.

De asemeni se constată faptul că abaterea dintre valoarea indicatorului în 2010 (când s-a înregistrat cea mai mare valoare din perioada analizată) și procentul datoriei publice în PIB din 2006 (cel mai mic procent din aceeași perioadă) este de 18,26% , reprezentând o creștere mai mare de două ori.

C. Datoria publică guvernamentală pe locuitor

Gradul de îndatorare se mai poate exprima și cu ajutorul unui alt indicator numit datoria publică pe locuitor. Prin raportarea datoriei pubice guvernamentale la populația României se va determina povara datoriei pe care o suportă fiecare cetățean al al statului în parte. Pentru a spori sugestivitatea acestui indicator rezultatele se vor corela cu produsul intern brut ce revine unui locuitor.

Datele sunt consemnate în următorul tabel.

Tabelul 5.

Datoria publică guvernamentală pe locuitor

Datele de mai sus atestă faptul că atât valoarea indicatorului PIB/ locuitor a crescut cât și cea a datoriei publice guvernamentale/ locuitor.

De aceea pentru a determina în ce sens și în ce proporție s-a modificat mărimea efortului financiar este necesar a ne îndrepta atenția aupra ritmului de creștere. Astfel că în timp ce indicatorul PIB/locuitor a cunoscut o creștere de 7,38%, indicatorul datoriei publice guvernamentale pe locuitor a crescut cu 32, 26%. Aceasta însemnând că povara datoriei ce apasă asupra fiecărui român a devenit de 4 ori mai grea în doar cinci ani.

D. Evoluția serviciului datoriei publice guvernamentale

În ultimii cinci ani România a înregistrat un serviciu al datoriei publice guvernamentale (reprezentând rambursări de capital, plăți de dobânzi, comisioane aferente și refinanțări) în sumă de 1378000 milioane RON, în medie 275600 milioane RON anual.

În perioada analizată serviciul datoriei publice guvernamentale a avut o evoluție ușor fluctuantă, în 2007 înregistrându-se o scădere, ca ulterior acesta să atingă cote covârșitoare. Valoarea cea mai ridicată s-a înregistrat în anul 2009 realizându-se o creștere de 462%, urmând apoi o scădere în 2010 de 124%

În graficul de mai jos se pot observa cifrele care demonstrează cele enunțate.

Figura 19. Evoluția serviciului datoriei publice guvernamentale

Cu privire la serviciul datoriei de stat, se impune și dimensionarea efortului financiar care a fost susținut prin raportarea acestuia la produsul intern brut, reflectată în următorul tabel.

Tabelul 6.

Ponderea serviciului datoriei României în PIB

Datele ne arată că până în anul 2008 inclusiv, raportul procentual al serviciului datoriei publice s-a menținut în limite aproximativ constante sub 4% (cu o ușoară scădere din anul 2007), după care a urcat vertiginos din 2009 cu 8,98% fața de anul anterior, iar în 2010 a cunoscut din nou o scădere, de 2,51%.

Dinamica acestuia este foarte asemanatoare cu a datoriei publice raportate la PIB, ceea ce înseamna că ambii indicatori au cunoscut aproximativ acelasi ritm de creștere.

5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1. EVALUAREA SUCCINTĂ A MANAGEMENTULUI DATORIEI GUVERNAMENTALE A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2006 – 2010

Din analiza studiului de caz reiese că privind dinamica datoriei publice guvernamentale s-au semnalat atât unele progrese, cât și unele regrese în legătură cu această problematică.

Ca elemente pozitive se amintesc următoarele:

– ponderea împrumuturilor interne în totalul datoriei publice guvernamentale a fost de peste 50% (cu excepția anului 2006, când aceasta s-a situat doar la nivelul de 43,2%), și a cunoscut un ritm alert de creștere ajungând la 79,60% în 2010;

– ponderea împrumuturilor în monedă națională în totalul datoriei guvernamentale este majoritară, depășind chiar 50% în anii 2007 – 2008 (41% în 2006, 53% în 2007, 59% în 2008, 48% 2009, respectiv 47% în 2010);

– s-a intensificat contractarea de credite cu o rată a dobânzii fixă în detrimentul celei variabile ( de la 32,29% cât se înregistra la sfârșitul lui 2006 la 42,4% la sfârșitul lui 2009 și 48,0 % la finele anului 2010);

– creșterea ponderii datoriei consolidate în totalul datoriei publice guvernamentale în ultima parte a perioadei analizate, respectiv de la 50,4% cât reprezenta în 2008, urmând să atingă din nou nivele maxime în 2009 (57,6%) respectiv 2010 (64,8%);

– indicatorul datoriei publice raportate la PIB în perioada analizată s-a situat sub nivelul de 30% (propus de FMI pentru statele emergente), cu excepția lui 2010 când a depășit cu 5,63 puncte procentuale limita sugerată.

Iar ca aspecte negative se menționează:

– scopul principal al contractării împrumuturilor este cel de acoperire a deficitelor bugetare, și nu acela de finanțare a unor proiecte de investiții;

– ponderea mai scăzută instrumentelor specifice datoriei negociabile și anume certificatele de trezorerie, obligațiunile și euroobligațiunile ( 19% în 2006, 21%în 2007, 26% în 2008, 41% în 2009, iar în 2010 43%);

– evoluția negativă privind nivelul datoriei publice guvernamentale, aceasta înregistrând o triplare a valorii în ultimii 5 ani, de la 59868,5 milioane RON cât se înregistra la finele anului 2006, până la 182318,9 milioane RON, în 2010;

– tendința ascendentă a raportului dintre datoria publică guvernamentală și PIB, acest indicator modificându-se cu 18,26% pe parcursul celor 5 ani, de la 17,37% înregistrate la începutul perioadei la 35,63%;

– creșterea vertiginoasă a indicatorului de efort reprezentat de serviciul datoriei publice guvernamentale și ponderea acestuia în PIB, în 2006 fiind de doar 3,56% , urmând să atingă cote record în 2009 (11,42%) și în 2010 (8,91%).

– ritmul de creștere al DPG/loc.a fost de 4 ori mai mare față de cel al PIB/loc.

Totuși, pentru a putea evalua calitatea managementului datoriei guvernamental, după cum s-a afirmat în subcapitolul 3.1. trebuie să existe o strategie de administrare a datoriei statului capabilă să mobilizeze sumele necesare finanțării, de a realiza obiectivele de risc și de cost stabilite de către autorități, precum și celelalte obiective fixate de acestea, cum ar fi dezvoltarea și menținerea unei piețe a titlurilor de stat performante.

Referitor la perioada analizată, Ministerul Finanțelor Publice a elaborat o singură strategie în domeniu, în ultimul trimestru al anului 2008, cu privire la perioada 2009 – 2010.

În tabelul de mai jos sunt înregistrate principalele obiective propuse și limitele impuse, conform Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pe perioada 2008 -2010

Tabelul 7.

Obiectivele propuse conform Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pe perioada 2008 – 2010 [20]

Obiectivul privind creșterea controlată a datoriei publice guvernamentale nu a fost îndeplinit, fapt dovedit prin prisma creșterii accelerate a nivelului datoriei publice guvernamentale în anii 2009 – 2010 de 38,19% în anul 2009 față de 2008 și de 28,57% în anul 2010 față de 2009.

Obiectivul cu privire la limitarea riscului valutar nu s-a materializat deoarece ponderea datoriei publice guvernamentale în RON în total datorie publică guvernamentală a avut o tendință descendentă, scăzând de la 59% cât era în 2008, la 48% în 2009, respectiv 47% în 2010, aflându-se astfel la 7, respectiv 8 puncte procentuale diferență față de limita stabilită

În privința ponderii datoriei publice în EURO în totalul datoriei, s-a marcat o creștere de la 28% cât era în 2008, la 42% în anul 2010, depășind astfel limita impusă de maxim 40%.

În privința reducerii gradului de refinanțare se poate spune că acest obiectiv s-a îndeplinit în condițile în care ponderea datoriei pe termen scurt a scăzut înregistrându-se în 2010 cel mai mic nivel din tot parcursul perioadei de 5 ani (35,15%)

De asemenea și următorul obiectiv a fost îndeplinit realizându-se o creștere ratei dobânzii fixe de 15,71% între anul 2006 și 2010.

5.2. SUGESTII PRIVIND ADMINISTRAREA CU EFICIENȚĂ A DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE

Din cele analizate până acum în prezentul studiu de caz s-au putut remarca atât rezultate pozitive cât și negative, care au fost menționate anterior.

Însă, privită per ansamblu situația datoriei publice guvernamentale în România este una precară, cu multe lacune, unele dintre ele fiind descoperite, sau reamintite cu ocazia acestui studiu de caz.

Pentru România a fost necesar apariția unui fenomen distructiv de mare amploare, și anume criza economică, ca cei abilitați cu gestionarea datoriei publice a țării să fie conștienți sau mai degrabă conștientizați – de către marile organisme care ne-au acordat sprijin financiar ( FMI, BIRD), de către specialiștii în domeniu și chiar de către mass-media – că au responsabilitatea de a asigura un management al datoriei publice guvernamentale. Aceasta s-a concretizat după cum am putut observa abia în ultimul trimestru al anului 2008 prin elaborarea primei strategii de administrare a datoriei publice. Însă aceasta, ca urmare a faptului că nu s-a ținut cont de contextul macroeconomic, de instabilitatea piețelor financiare internaționale, nu s-au putut atinge rezultatele scontate.

De aceea consider că înființarea unei instituții naționale, independentă de factorul politic, care să preia atribuțiile Direcției generale de trezorerie și datorie publică ar fi de bun augur pentru România.

Prin crearea unei astfel de instituții s-ar asigura o mai bună adaptabilitate la condițiile de pe piețele interne și externe. Totodată, ar crește și transparența în contractarea și gestionarea datoriei publice.

De asemeni, pentru a putea evita riscurile legate de rambursarea datoriilor, respectiv de plata ratelor și a dobânzilor aferente acestora, după părerea mea, primordial ar fi necesară orientarea spre contractarea de împrumuturi destinate finanțării unor proiecte de investiții. Cu mențiunea că, după cum s-a specificat la subcapitolul 1.3., acoperirea deficitelor de cont curent sau a celui bugetar pe baza creditării, uneori este chiar obligatorie, altfel s-ar produce consecințe nefaste pentru economia națională.

O altă restructurare ce consider că ar trebui impusă este creșterea ponderii datoriei negociabile în totalul datoriei publice guvernamentale. Aceasta ar presupune ca împrumuturile să fie contractate cu rata dobânzii cea mai avantajoasă în funcție de condițiile pieței, aceasta putând fi sau fixă sau variabilă, după caz; precum și la o scadență favorabilă, încât să se asigure creșterea sustenabilității datoriei publice guvernamentale.

Îndeplinirea celor sugerate s-ar concretiza treptat prin implicațiile pozitive ce se vor manifesta asupra echilibrului economic național.

Toate acestea ar reduce substanțial povara datoriei publice pe care o resimțim prin majorarea obligațiilor fiscale ce trebuie să le plătim statului. Și nu în ultimul rând, propagarea consecințelor negative asupra generațiilor viitoare, rezultate dintr-o gestiune cu multe deficiențe, s-ar minimiza.

BIBLIOGRAFIE

1. Bârle V. – Finanțe și credit, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2010;

2. Boangiu T., Brezeanu P., Fotadu G., Ristea L., Trandafir A. – Macrofinanțe, Editura Meteor Press, București, 2007;

3. Hoantă N. – Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000;

4. Ristea L., Trandafir A. – Finanțe publice – Între teorie și practică, Editura Fundația României de mâine, București 2008;

5. xxx – Legea nr. 313/2004, cu privire la administrarea datoriei publice în România

6. xxx – Program de convergență pentru perioada 2008 – 2011, Guvernul României, București, 2010;

7. xxx – Program de convergență pentru perioada 2009 – 2012, Guvernul României, București, 2010;

8. xxx – Program de convergență pentru perioada 2011 – 2014, Guvernul României, București, 2011;

9. xxx – Raport de audit Evaluarea managementului datoriei publice guvernamentale privind perioada 2000 – 2009, Curtea de Conturi a României, București , 2011;

10. xxx – Raport privind administrarea datoriei publice guvernamentale pe anul 2009, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2009;

11. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2006, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2007;

12. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2007, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2008;

13. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2008, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2009;

14. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2009, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2010;

15. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2010, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2011;

16. xxx – Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2006 și proiecția pe anii 2007 – 2009 Ministerul Finanțelor Publice, București, 2006;

17. xxx – Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția pe anii 2008 – 2010 Ministerul Finanțelor Publice, București, 2007;

18. xxx – Raport public pe anul 2008, Curtea de Conturi a României, București, 2009

19. xxx – Raport strategic național pe 2009 privind implementarea Fondurilor Structurale și de Coeziune, Guvernul României, București, 2010;

20. xxx – Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pe 2008 – 2010, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2007;

21. xxx – Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pe 2011 – 2013, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2010;

22. xxx – Structura datoriei publice la 31 decembrie 2010, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2011;

23. http:// www. bnr.ro./ bază de date interactivă;

24. http:// www.insse.ro;

25. http:// www.fmi.ro.

BIBLIOGRAFIE

1. Bârle V. – Finanțe și credit, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2010;

2. Boangiu T., Brezeanu P., Fotadu G., Ristea L., Trandafir A. – Macrofinanțe, Editura Meteor Press, București, 2007;

3. Hoantă N. – Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000;

4. Ristea L., Trandafir A. – Finanțe publice – Între teorie și practică, Editura Fundația României de mâine, București 2008;

5. xxx – Legea nr. 313/2004, cu privire la administrarea datoriei publice în România

6. xxx – Program de convergență pentru perioada 2008 – 2011, Guvernul României, București, 2010;

7. xxx – Program de convergență pentru perioada 2009 – 2012, Guvernul României, București, 2010;

8. xxx – Program de convergență pentru perioada 2011 – 2014, Guvernul României, București, 2011;

9. xxx – Raport de audit Evaluarea managementului datoriei publice guvernamentale privind perioada 2000 – 2009, Curtea de Conturi a României, București , 2011;

10. xxx – Raport privind administrarea datoriei publice guvernamentale pe anul 2009, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2009;

11. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2006, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2007;

12. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2007, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2008;

13. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2008, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2009;

14. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2009, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2010;

15. xxx – Raport privind datoria publică la 31 decembrie 2010, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2011;

16. xxx – Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2006 și proiecția pe anii 2007 – 2009 Ministerul Finanțelor Publice, București, 2006;

17. xxx – Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția pe anii 2008 – 2010 Ministerul Finanțelor Publice, București, 2007;

18. xxx – Raport public pe anul 2008, Curtea de Conturi a României, București, 2009

19. xxx – Raport strategic național pe 2009 privind implementarea Fondurilor Structurale și de Coeziune, Guvernul României, București, 2010;

20. xxx – Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pe 2008 – 2010, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2007;

21. xxx – Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pe 2011 – 2013, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2010;

22. xxx – Structura datoriei publice la 31 decembrie 2010, Ministerul Finanțelor Publice, București, 2011;

23. http:// www. bnr.ro./ bază de date interactivă;

24. http:// www.insse.ro;

25. http:// www.fmi.ro.