Structura Si Dinamica Resurselor Financiare Publice

Cuprins

●Argument……………………………………………………………….5

CAPITOLUL I

§ Conținutul și structura resurselor financiare publice ………………7

1.1Conținutul resurselor financiare publice ….………………………..7

1.2Structura resurselor financiare publice ………..……………………..9

1.3 Noțiuni generale privind impozitul………………………………………….18

1.3.1 Conțnutul și rolul impozitelor……………………………………………18

1.3.2 Elementele tehnice ale impozitelor…………………………………….19

1.3.3 Principiile impunerii…………………………………………..22

1.3.4 Așezarea impozitelor…………………………………………..23

1.4 Fondurile de resurse financiare……………………………………24

CAPITOLUL II

§ Indicatorii de analizǎ a resurselor financiare publice. Dinamica resurselor financiare publice ……………………..………………………..26

2.1Indicatorii de analizǎ a resurselor financiare publice ……………….26

2.1.1 Indicatorii privind nivelul resurselor financiare publice………26

2.1.2 Structura resurselor financiare publice…………………………….. 28

2.2Dinamica resurselor financiare publice……………….………………..29

§ Studiu de caz. Comparara indicatorilor de analizǎ a resurselor financiare publice pentru perioada 2006-2008……….………………..33

● Concluzii ………………………………………………………………….42

● Bibliografie. ……………………..………………………………………..43

● Anexe………………….. …………………………………………………45

ARGUMENT

Nevoile și interesele publice se realizează de către stat, în principal prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în bani. Fără bani nu există nici finanțe publice. Această caracteristică explică și preocuparea pentru etimologia cuvântului finanțe. Noțiunea de finanțe provine de la cuvintele latinești fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acțiune judiciară în legatură cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latinești s-a născut noțiunea finance folosită în Franța în secolele XV-XVI, care avea mai multe înțelesuri și anume: sume de bani, resurse bănești, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodaria publică, patrimoniul statului.

Evoluția economiei naționale, din ultimii ani, poate fi considerată favorabilă pentru valorificarea întregului potențial economico-financiar și dezvoltarea durabilă a țării. O contribuție importantă, la crearea acestor premise, revine sistemului financiar public, care, prin intermediul politicii bugetare și al mecanismului de redistribuire a resurselor financiare publice, are implicații directe asupra creșterii economice, asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a activităților economice, de protecție socială, creșterea nivelului de trai și reducerea sărăciei.

Datoritǎ caracterului limitat al resurselor financiare, o problemǎ foarte importantǎ a societații o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte și private).

Într-o economie modernǎ, de regulǎ, necesarul de resurse depǎșește posibilitǎțile de procurare a acestora. De asemenea, în timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse înregistreazǎ o tendințǎ de creștere continuǎ. Resursele, ca elemente ale bogǎției unei națiuni, includ în structura lor, alǎturi de resursele materiale, umane, informaționale, valutare, și resursele financiare .

Ĭn acest sens, prin întocmirea acestei lucrări s-a urmărit a se prezenta structura, dinamica și factorii de influențǎ asupra resurselor financiare publice.

Prezenta lucrare este structurată astfel :

Primul capitol cuprinde o definire a noțiunii de resurse financiare publice, este prezentatǎ deasemenea structura acestora punându-se accent pe principala resursǎ care alimenteazǎ bugetul de stat, impozitul.Tot în acest capitol mai este prezentatǎ și clasificarea rsurselor financiare publice, care ține cont de clasificarea bugetarǎ anualǎ.

Tot în acest capitol sunt prezentați pe scurt factorii care influențeazǎ resursele financiare publice,de aceștia depinzând și satisfacerea tuturor nevoilor sociale.

În capitolul doi enumerați indicatorii de analizǎ a resurselor financiare publice, împreunǎ cu formulele acestora de calcul.

Ultima parte a lucrǎrii cuprinde un studiu de caz, cu privire la indicatorii de analizǎ a resurselor financiare publice pentru perioada 2006-2008.

CAP.1 CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

1.1 CONȚINUTUL RESURSELOR FINANCIARE

Resursele financiare reprezintǎ totalitatea mijloacelor bǎnesti necesare realizǎrii obiectivelor economice și sociale într-un interval de timp determinat. Între resursele financiare ale societații și resursele financiare publice existǎ un raport ca de la parte la întreg având în vedere coexistența finanțelor publice și finanțelor particulare, precum și distincția dintre acestea.

Noțiunile de finanțe publice și private sunt adecvate situației din țările cu economie de piață, în care cea mai mare parte a mijloacelor de producție se află în proprietate privată, fapt care face posibilă realizarea unei delimitări nete între sectorul public și cel privat.

Finanțele publice sunt asociate întotdeauna cu statul, unitățile administrativ-teritoriale, cheltuielile, împrumuturile și datoria acestora. Finanțele private sunt asociate întotdeauna cu activitățile financiare ale întreprinderilor economice, ale băncilor și societăților de asigurări private, în legatură cu resursele și necesitățile acestora, împrumuturile primite sau acordate, creanțele de încasat și obligațiile de plată, asigurările și reasigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă.

Într-o altǎ accepțiune, resursele financiare publice reprezintǎ acele resurse financiare, de naturǎ bǎneascǎ, ce se stabilesc de autoritǎțile publice și se mobilizeazǎ la dispoziția organismelor și instituțiilor publice, centrale sau locale, pentru a-și îndeplini obiectivele și sarcinile acestora.

Producția de bunuri și servicii publice este finanțata din resursele publice, provenite, in principal, din impozitele și taxele plǎtite de contribuabili, persoane fizice și juridice. În țarile cu economie de piața, ponderea cea mai mare a resurselor financiare publice o reprezintǎ prelevǎrile cu caracter fiscal.

Resursele financiare publice cuprind resursele administrației centrale de stat, resursele asigurǎrilor sociale de stat și resursele instituțiilor publice cu caracter autonom.

Deciziile privind alocarea resurselor între sectorul public și cel privat influențeazǎ decisiv, atât producția de bunuri publice cât și raportul dintre acestea și bunurile private.
În teoria finanțelor publice, se apreciazǎ cǎ alocarea resurselor este optimǎ atunci când cerințele consumatorilor sunt satisfǎcute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat și a celui public.
Resursele financiare reprezintǎ totalitatea mijloacelor bǎnești necesare realizǎrii obiectivelor economico-sociale într-o anumitǎ perioadǎ de timp.
La nivel național, resursele financiare includ:

resursele financiare ale autoritǎților și instituțiilor publice;

resursele financiare ale unitǎților publice și private;

resursele financiare ale organizațiilor fǎrǎ scop lucrativ;

resursele financiare ale populației.

. Resursele de naturǎ financiarǎ reprezintǎ totalitatea resurselor bǎnești ce antameazǎ relații de natura economico-socialǎ în vederea realizǎrii obiectivelor și sarcinilor unei națiuni într-o perioadǎ de timp bine determinatǎ. La nivelul țarii acestea cuprind, pe de-o parte, resursele financiare ale persoanelor fizice și persoanelor juridice cu scop lucrativ și nonlucrativ, constituind resursele financiare private, și, pe de altǎ parte, resursele financiare ale administrațiilor de stat, centrale și locale, ale instituțiilor pblice sau cu caracter public autonom, formând resursele financiare publice.

1.2 STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

În toate țarile se manifesta o cerere sporitǎ de resurse financiare generatǎ de creșterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluției produsului intern brut. Însǎ satisfacerea cererii de resurse financiare publice este influențatǎ de un ansamblu de factori, cum sunt :

– factori economici ( care imprima o anumita evoluție a produsului intern brut, astfel influențând creșterea veniturilor din impozite ) ;

factori monetari ( dobânda, creditul, masa monetara își transmit influențele prin preț asupra resurselor financiare publice ) ;

factori sociali ( redistribuirea resurselor în scopul asigurǎrii nevoilor de educație, sǎnǎtate, asigurǎri sociale ) ;

factori demografici ( populația activa determinǎ modificarea numǎrului contribuabililor ) ;

factori politici și militari ( care pot avea repercursiuni asupra creșterii veniturilor bugetare și sporirii fiscalitǎții ) ;

– factori de natura financiara ( care sintetizeaza influențele celorlalți factori prin nivelul cheltuielilor publice si al deficitului bugetar , a cǎrui acoperire necesita resurse financiare suplimentare ).

Structura resurselor financiare publice este foarte diversǎ, iar clasificarea acestora poate fi realizatǎ din mai multe puncte de vedere : conținutul economic, ritmicitatea încasǎrii, proveniența, structura statelor sau prin prisma bugetului consolidat.

1. Din punct de vedere al conținutului economic, resursele financiare se împart în :

prelevǎri cu caracter obligatoriu ( impozite, taxe, contribuții ) ;

resurse de trezorerie ;

împrumuturi publice ;

emisiune monetara fǎrǎ acoperire.

Prelevǎrile cu caracter obligatoriu au ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare publice. Nivelul lor este limitat și insuficient, astfel cǎ adesea se apeleazǎ la mǎsuri de creștere a lor, prin sporirea cotelor de impozitare sau introducerea de noi taxe și impozite.

Acestea sunt reprezentate de impozitele, taxele și contribuțiile care constituie ponderea cea mai importantǎ în totalul resurselor pe durata unui exercițiu financiar anual. Dintre acestea cea mai importantǎ contribuție o reprezintǎ impozitul.

Impozitul este o contrbuție bǎneascǎ obligatorie și cu titlu nerambursabil a unei parți din veniturile sau averea persoanelor fizice și juridice în vederea acoperiri unor nevoi publice, generale sau locale.

Orice impozit conține urmǎtoarele elemente caracteristici :

caracter pecuniar : impozitul este în general o prelevare bǎneascǎ ;

caracer obligatoriu : este o prelevare impusǎ și încasatǎ de cǎtre stat, nu este o prelevare cu caracter voluntar ;

caracterul fǎrǎ contraprestație imediatǎ și directǎ : nu existǎ o contraprestație directǎ, cǎci nu este prețul unui serviciu primit, dar existǎ o contraprestație indirectǎsub forma utilizǎrii serviciilor publice ;

caracterul definitiv : contribuabilul nu mai primește banii înapoi, aferent impozitului plǎtit ;

caracterul financiar : impozitul servește la acoperirea cheltuielilor publice.

Prelevǎrile cu caracter obligatoriu se prezintǎ sub forma veniturilor fiscale și nefiscale. Veniturile fiscale se instituie de cǎtre stat, în virtutea suveranitǎții sale financiare, în calitatea sa de subiect de drept public. Veniturile cu caracter fiscal reprezintǎ prelevǎri legale din veniturile create de unitǎțile economice și populație, inclusiv în legǎturǎ cu deținerea de cǎtre aceștia a unor averi sau proprietǎți impozabile și se concretizeazǎ în:

impozite, taxe și contribuții directe, în cazul cǎrora suportatorul real este considerat a fi însuși subiectul lor;

impozite și taxe indirecte, în cazul cǎrora suportatorul real nu coincide cu subiectul plǎtitor, datoritǎ fenomenului financiar de repercursiune.

Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului:

in calitatea sa de proprietar de capitalOrice impozit conține urmǎtoarele elemente caracteristici :

caracter pecuniar : impozitul este în general o prelevare bǎneascǎ ;

caracer obligatoriu : este o prelevare impusǎ și încasatǎ de cǎtre stat, nu este o prelevare cu caracter voluntar ;

caracterul fǎrǎ contraprestație imediatǎ și directǎ : nu existǎ o contraprestație directǎ, cǎci nu este prețul unui serviciu primit, dar existǎ o contraprestație indirectǎsub forma utilizǎrii serviciilor publice ;

caracterul definitiv : contribuabilul nu mai primește banii înapoi, aferent impozitului plǎtit ;

caracterul financiar : impozitul servește la acoperirea cheltuielilor publice.

Prelevǎrile cu caracter obligatoriu se prezintǎ sub forma veniturilor fiscale și nefiscale. Veniturile fiscale se instituie de cǎtre stat, în virtutea suveranitǎții sale financiare, în calitatea sa de subiect de drept public. Veniturile cu caracter fiscal reprezintǎ prelevǎri legale din veniturile create de unitǎțile economice și populație, inclusiv în legǎturǎ cu deținerea de cǎtre aceștia a unor averi sau proprietǎți impozabile și se concretizeazǎ în:

impozite, taxe și contribuții directe, în cazul cǎrora suportatorul real este considerat a fi însuși subiectul lor;

impozite și taxe indirecte, în cazul cǎrora suportatorul real nu coincide cu subiectul plǎtitor, datoritǎ fenomenului financiar de repercursiune.

Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului:

in calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice (de pilda, dividendele);

de la regiile publice sau societaǎțile natțonale autonome (apar sub forma întregului profit net al acestora sau a vǎrǎamintelor unei fracțiuni din profitul net rǎmas dupǎ alimentarea fondurilor proprii);

de la instituțiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, pentru eliberarea autorizațiilor de transport cu autovehicule în traficul internațional de mǎrfuri, pentru analizele efectuate de laboratoarele organizate în sistemul proteției consumatorilor și de altele asemǎnǎtoare, taxele consulare, taxe și alte venituri din protecția mediului s.a., a veniturilor încasate de diverse unitǎți sau pentru diverse activitǎți, care se varsǎ la buget, cum sunt veniturile unitǎților publice veterinare, ale unitǎților de reproducție și selecție a animalelor, din chiriile aferente imobilelor proprietate de stat și administrate de instituții publice, sumele incasate de Comisia Naționalǎ a Valorilor Mobiliare, din vǎrsǎmintele efectuate din veniturile unor instituții publice și ale unor activitǎți autofinanțate);

din diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt de pildǎ cele provenite din: – amenzile și penalitǎțile aplicate; valorificarea bunurilor confiscate; concesiunile realizate de institutiile publice; expertizele în domeniul navigației.

Resursele de trezorerie se utilizeazǎ pentru acoperirea temporara a resurselor financiare ale bugetului central, ale asigurǎrilor sociale sau ale celor locale. Apelul la resursele de trezorerie se concretizeazǎ în împrumuturi pe termen scurt contractate pe piața de capital prin emisiunea și vânzarea unor titluri de stat ( certificate de depozit, bonuri de tezaur ). Resursele de trezorerie au caracter temporar și rambursabil, și implica un cost suplimentar, determinat de cheltuielile ocazionate de punerea și retragerea din circulație a înscrisurilor respective, precum și de dobânda aferentǎ titlurilor de stat. Ele prezinta urmatoarele caracteristici principale:

sunt imprumuturi pe termen scurt, contractate pe piata de capital, prin emisiunea si plasarea unor titluri de stat sub forma bunurilor de tezaur, a certificatelor de depozit;

au caracter temporar si rambursabil;

Împrumuturile publice se gestioneazǎ tot prin sistemul trezoreriei publice și reprezintǎ un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare publice și de acoperire a deficitului bugetar. Ținând seamǎ de faptul cǎ, in majoritatea cazurilor, resursele provenind din împrumuturi acopera în deosebi cheltuieli de consum, rambursarea împrumuturilor și plata dobânzilor se realizeaza din veniturile ordinare ale perioadelor urmǎtoare. Ca urmare statul recurge la creșterea fiscalitații pentru ca resursele ordinare obținute suplimentar sǎ acopere serviciul datoriei publice. Din aceste considerente, împrumuturile publice sunt considerate ca find impozite amânate.

Emisiunea bǎneascǎ fǎrǎ acoperire reprezintǎ o posibilitare de aoperire a necesarului sporit de resurse financiare publice, care trebuie sǎ ramânǎ doar în sfera toreticului, deoarece conduce la apariția și agravarea inflației, cu consecințe negative pe plan economic și social. Într-o economie sǎnǎtoasǎ, masa monetara aflatǎ în circulație la un moment dat trebuie sǎ fie în strânsǎ concordanța cu numǎrul de mǎrfuri și sevicii produse, precum și cu rezervele bǎncii centrale. Emisiunea bǎneascǎ este un venit extraordinar la care se recurge în situații limitǎ, datoritǎ multiplelor sale efecte negative. Veniturile provenind din emisiune bǎneascǎ sunt utilizate, de obicei, pentru finanțarea unor cheltuieli curente și sunt asociate cu un produs intern brut în scǎdere, ceea ce genereazǎ creșterea accentuatǎ a prețurilor, scǎderea puterii de cumpǎrare și reducerea veniturilor reale ale populației.

2. Corespunzǎtor ritmicitǎții cu care sunt încasate la buget, resursele financiare publice pot fi ordinare ( curente ) și extraordinare ( incidentale ).

Resursele financiare publice ordinare sunt acelea la care statul apeleazǎ în mod curent, în condiții considerate normale, și care se încaseaza la buget cu o anumitǎ regularitate ( veniturile fiscale, veniturile nefiscale, veniturile fondurilor speciale ). Încasǎrile din impozite , taxe, contribuții și din alte venituri curente nu acoperǎ decât parțial cheltuielile publice, fapt pentru care este necesarǎ apelarea la venituri extraordinare. in aceasta categorie se includ: veniturile fiscale; contributiile pentru asigurarile sociale de stat; contributiile ce alimenteaza fondurile speciale; veniturile nefiscale.

Resursele extraordinare sunt cele la care statul apeleazǎ in situații deosebite, când resursele curente sunt insuficiente pentru acoperirea integralǎ a cheltuielilor publice. Acestea cuprind : împrumuturile publice interne sau externe ; transferurile, ajutoarele și donațiile provenite din strainǎtate ; sumele rezultate din lichidarea participațiilor de capital în strǎinǎtate și din valorificarea peste granițǎ a bunurilor statului ; emisiunea bǎneascǎ fǎrǎ acoperire în economia realǎ.

3. Criteriul provenienței grupeazǎ resursele financiare publice în interne și externe.

Resursele interne constau în : impozite, taxe, contribuții, venituri nefiscale, împrumuturi de la persoane fizice și juridice din țara respectivǎ. În funcție de calitatea subiectului pǎrților acestea se divid în: venituri de la unitǎțile economice cu capital de stat, privat, mixt și cooperatist; venituri de la instituțiile publice și private; venituri de la populație (menaje). se încaseazǎ la bugetele corespunzǎtoare sub formǎ de impozite, taxe, contribuții, venituri nefiscale, împrumuturi publice interne.

Resursele externe se concretizeazǎ în : împrumuturi de stat externe contractate cu instituții financiare internaționale, bǎnci strǎine sau guvernele altor tǎri ; ajutoare nerambursabile primite de la organisme internaționale sau din partea altor state.

4. Structura organizatoricǎ a statelor reprezintǎ un alt criteriu de grupare a resurselor financiare publice

Astfel, în statele de tip federal, resursele financiare publice se formeazǎ și se utilizeazǎ pe trei niveluri : bugetul central ( federal ) ; bugetele statelor, regiunilor, provinciilor sau landurilor membre ale federației ; bugetele locale. În statele de tip unitar, resursele financiare publice se formeazǎ și se utilizeazǎ la nivel central și local.

5. Resursele financiare publice privite prin prisma bugetului general consolidat se structureazǎ în :

A. resurse financiare ale bugetului de stat (central) din care fac parte:

a) veniturile curente:

dețin ponderea cea mai mare în formarea bugetului public;

se încaseazǎ pe baza unor prevederi legale care au o valabilitate mare în timp;

în funcție de natura lor, acestea se divid în venituri fiscale și venituri nefiscale.

b) venituri din capital:

dețin o pondere scǎzutǎ în structura veniturilor bugetare;

au o proveniența obiectivǎ, rezultatǎ din valorificarea prin vânzare a unei pǎrți din avuția naționalǎ aflatǎ în patrimoniul public;

veniturile obținute prin valorificarea unor bunuri ale statului (cum ar fi cele obținute din vânzarea locuințelor);

veniturile obținute din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice (echipamente de birotica, mobilier, materiale de construcții rezultate din modelǎri, mijloace de transport etc.);

veniturile obținute din valorificarea unei pǎrți a stocurilor aflate în rezerva de stat si de mobilizare. ;

B. resurse financiare ale bugetelor locale cum sunt:

impozitele, taxele și veniturile nefiscale cu caracter local;

cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

transferurile cu destinație specialǎ de la bugetul de stat;

alte venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.

C. resurse financiare ale bugetului asigurǎrilor sociale de stat ;

D. resurse financiare care alimenteazǎ fondurile speciale care constau, in general, din contribuțiile ce alimenteazǎ fondurile special constituite la nivel central.

În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului bugetar. Legea finanțelor publice prevede cǎ resursele financiare publice se constituie și se gestioneazǎ prin sistemul unitar de bugete format din : bugetul de stat, bugetul asigurǎrilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții cu caracter autonom, în condițiile asigurǎrii echilibrului financiar.

Instituțiile publice cuprind: Președinția României, Guvernul, ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, precum și instituțiile de stat de subordonare centralǎ sau localǎ indiferent de modul de finanțare a ativitații lor. Instituțiile publice produc bunuri și servicii publice pe care le distribuie în mod gratuit sau contra unei plați ( care nu reprezintǎ întotdeauna echivalentul serviciului prestat ); consumul acestor bunuri este, in general, neconcurențial.

Instituțiile de stat desfǎșoarǎ acțiuni în domenii cum sunt: învǎțǎmânt, sǎnǎtate, asistența socialǎ, apǎrare naționalǎ, ordine publicǎ. Resursele instituților publice se compun din: venituri proprii, venituri primite ca alocații de la buget și subvenții pentru activitǎți autofinanțate. Finanțarea de baza este asiguratǎ prin resurse de la bugetul central. Veniturile proprii ale instituțiilor de stat sunt resurse extrabugetare și sunt compuse din: taxe, încasǎri din vânzarea unor publicații, chirii, valorificarea unor produse din activitați proprii sau anexe, venituri din prestații editoriale, încasari din prestarea unor servicii medicale.

Instituțiile de stat pot beneficia și de resurse externe rambursabile, de tipul unor împrumuturi acordate de Banca Mondialǎ, sau nerambursabile, de tipul finanțǎrilor prin intermediul unor programe internaționale sau ca urmare a unor acorduri și protocoale bilaterale încheiate cu instituții similare din alte țǎri.

În România, resursele financiare publice sunt clasificate dupǎ criteriile financiar-bugetare de care ține seamǎ și clasificarea bugetarǎ a fiecǎrui an bugetar. Principalele categorii de resurse ale fondurilor publice sunt:

I. Resursele bugetului de stat;

1. Venituri curente

A. Venituri fiscale

a) impozite directe

b) impozite indirecte

B. venituri nefiscale

2. Venituri de capital

II. Resursele bugetelor locale:

1. Venituri proprii: fiscale si nefiscale

2. Cote și sume defalcate din veniturile bugetului de stat

3. Cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelr locale

4. Transferuri cu destinație specialǎ de la bugetul de stat

III. Resursele bugetului Asigurǎrilor sociale de stat

A. Venituri fiscale

a) Contribuția pentru asigurǎri sociale

b) Alte contribuții

B. Venituri nefiscale

IV. Resursele fondurilor speciale

O altǎ structurǎ a fondurilor publice este prezentatǎ de P. Belean și G. Aghelache. În concepția acestora, fondurile publice pot fi grupate în primul rând în funcție de bugetele prin care acestea sunt constituite:

venituri ale bugetului de stat, constituite în principal din prelevǎrile obligatorii (impozite și taxe) de la contribuabilii persoane fizice și juridice;

venituri ale bugetului asigurǎrilor sociale de stat, provenite din vǎrsǎmintele agenților economici, instituțiilor publice și persoanelor fizice, din contribuțiile de asigurǎri sociale;

venituri ale bugetelor locale, formate în principal din impozitele și taxele locale datorate de persoanele fizice și juridice;

fondurile speciale, constituite în afara bugetului de stat, aprobate ca anexe la acesta;

fondurile din mijloace extrabugetare ale instituțiilor publice centrale și locale;

veniturile asigurǎrilor pentru șomaj;

fondurile gestionate de trezoreria centralǎ, constituite în principal din împrumuturile contractate direct de catre stat, recuperarea din creanțele externe ale statului

veniturile și cheltuielile gestionate prin bugetul propriu al Trezoreriei Statului, specifice serviciilor și activitǎților sale.

Din punct de vedere al repetabilitǎții, resursele publice pot fi clasificate în:

resurse financiare ordinare – adicǎ cele obișnuite, cunoscute

resurse publice extraordinare – în cadrul cǎrora se includ în primul rând împrumuturile de stat interne și externe, emisiunea bǎneascǎ suplimentarǎ

Din punct de vedere al provenienței, acestea sunt:

resurse publice interne;

resurse publice externe provenite din împrumuturi contractate pe piața externǎ de la bǎnci private, guverne, organisme financiare internaționale, precum și ajutoare sub forma transferurilor externe nerambursabile

Din punctul de vedere al proprietǎții, acestea sunt:

resurse publice originale, provenite din patrimoniul statului sau din activitatea directǎ a întreprinderilor sale prin vǎrsǎmintele sub forma impozitelor sau din profitul net, precum și în mod indirect, prin vânzǎri de bunuri publice sau închirieri, concesionǎri ale acestora, inclusiv emisiunea bǎneascǎ fǎrǎ acoperire din economie;

resurse publice derivate,care provin din activitatea privatǎ a persoanelor fizice și juridice, inclusiv împrumuturile de stat.

1.3 NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITUL

1.3.1 Conținutul și rolul impozitelor

Impozitul este o categorie financiarǎ, cu caracter istoric, a cǎrui apariție este legatǎ de existența statului și a banilor.
De la apariția lor, impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico-socialǎ și de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Informații despre impozitele, taxele și cheltuielile publice din Antichitate provin, în special, din istoria statelor antice, grec si roman.
În perioada contemporanǎ, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui și modifica impozitele a fost dominata de creșterea permanentǎ a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost și sunt nevoite sǎ sporeascǎ impozitele și taxele, iar consimțǎmântul cetațenilor la aceste impozite se considerǎ exprimat prin votarea, de cǎtre reprezentanții lor în parlament, a legilor referitoare la impozite și taxe.
Impozitele reprezintǎ o formǎ de prelevare silitǎ la dispoziția statului, fǎrǎ contraprestație directǎ și cu titlu nerambursabil a unei parți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice in scopul acoperirii cheltuielilor publice.
Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar, economic si social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferentiaza de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.
În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestǎ pe plan financiar, deoarece acestea reprezintǎ mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesitatilor publice.
În plan economic, rolul impozitelor rezidǎ din faptul cǎ se folosesc ca pârghii de politica economica, prin intermediul cǎruia se pot stimula sau frâna anumite activitati, zone (regiuni), consumul anumitor marfuri și/sau servicii, relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite țari.
În plan social, rolul impozitelor se concretizeazǎ în aceea cǎ, prin intermediul lor, statul procedeazǎ la redistribuirea unei pǎrți importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice. Totuși, efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl constituie creșterea presiunii fiscale globale.

1.3.2. Elementele tehnice ale impozitelor

Realizarea obiectivelor financiare, economice și sociale urmǎrite de cǎtre stat, când introduce diferite impozite și taxe, este posibilǎ numai atunci când reglementǎrile fiscale respective sunt cunoscute și respectate atât de contribuabili, cât și de organele fiscale. De aceea, în legile prin care se instituie impozite și taxe se folosesc urmatoarele elemente tehnice:

subiectul (platitorul) impozitului;

suportatorul (destinatarul) impozitului;

obiectul impunerii;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota impozitului;

asieta fiscala;

termenul de plata.

1. Subiectul (pǎatitorul) impozitului sau contribuabilul este persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca impozitul. Calitatea de platitor de impozite presupune indeplinirea anumitor conditii. Astfel, pentru ca o persoana fizica sa fie platitoare de impozite trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie cetatean liber;

sa realizeze un anumit venit sau sa posede anumite bunuri;

sa aiba capacitate de exercitiu, adica sa fie in deplinatatea facultatilor mintale.

2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportǎ efectiv impozitul. Astfel, în cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar în cel al impozitelor indirecte subiectului impozitului îi revine o obligație formalǎ de a plǎti impozitul (T.V.A.-ul, de exemplu), cǎci suportarea efectivǎ se realizeazǎ de cǎtre persoana care cumpǎrǎ mǎrfurile sau serviciile a cǎror vânzare este supusǎ impozitelor.

3. Obiectul impunerii îl reprezintǎ materia supusa impunerii. În cazul impozitelor directe, obiect al impunerii poate fi, dupǎ caz, profitul, venitul realizat de o persoanǎ, bunurile mobile și imobile, anumite acte și fapte juridice etc.

În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii îl constituie încasǎrile din vânzarea mǎrfurilor produse în țarǎ sau provenite din import, din prestarea anumitor servicii etc.

4. Sursa impozitului indicǎ din ce anume se plǎtește impozitul, respectiv din venit sau din avere.
Ca sursǎ a impozitului veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor, rentei, în timp ce averea se prezintǎ sub forma de bunuri mobile, imobile sau de capital De asemenea, în cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide, întotdeauna, cu sursa. In schimb, in cazul impozitelor pe avere nu întotdeauna existǎ o asemenea coincidenta, deoarece, de regula, impozitul se plǎtește din venitul realizat de pe urma averii respective si numai acesta diminueazaǎ substanța averii propriu-zise. De exemplu, în cazul impozitului pe clǎdiri, obiectul impozabil îl constituie valoarea clǎdirilor, procesul economic de utilizare a clǎdirilor, iar sursa impozitului pe clǎdiri o constituie alte venituri realizate de proprietarul cladirilor respective.

5. Unitatea de impunere reprezinta unitatea de mǎsura prin care se exprimǎ mǎrimea obiectului impozabil și are fie o expresie monetarǎ (in cazul impozitelor pe venit), fie o expresie fizico-naturalǎ (m2, ha, kg, bucati, s.a.) in cazul impozitelor pe avere.

6. Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintǎ mǎrimea impozitului stabilitǎ pentru fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplicǎ asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului.
In functie de natura venitului impozabil si categoriile de platitori cotele de impunere se grupeaza in:

cote fixe (in suma fixa, forfetara);

cote procentuale.

7. Asieta fiscalǎ exprimǎ modul de așezare a impozitelor și include totalitatea mǎsurilor luate de organele fiscale pentru identificarea subiecților impozabili, stabilirea mǎrimii materiei impozabile si a cuantumului impozitelor datorate statului.
Asieta constata existenta unei creante fiscale a statului și creeazǎ obligația de platǎ a impozitelor în sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligații fiscale poartǎ denumirea de lichidare și se face, de regulǎ, prin încasarea impozitului.

8. Termenele de platǎ indicǎ data pâna la care impozitul trebuie plǎtit. El este precizat în fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea termenelor de platǎ se au în vedere:

perioadele de realizare a veniturilor din care se plǎtesc impozitele;

necesitatea alimentǎrii permanente a bugetului statului cu resurse financiare;

dimensionarea optimǎ a sumelor datorate statului de cǎtre contribuabili.

Termenele de platǎ au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor pâna la termenele stabilite prin lege, atrage dupǎ sine obligația contribuabililor de a plǎti și majorǎri de intârziere sau sunt sancționați sub forma de popriri pe salarii, sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului datorat statului, vânzarea acestora prin licitație.

1.3.3. Principiile impunerii

Obiectivele social-economice urmǎrite prin politica fiscalǎ, dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor constituie elemente esențiale ale sistemului fiscal și se intemeiazǎ pe anumite cerințe ce dau raționalitate sistemului fiscal respectiv. Aceste cerințe sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii si au fost formulate inițial, de Adam Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii. Potrivit lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului trebuie sǎ stea urmǎtoarele principii sau maxime:

principiul justeții impunerii (echitatii fiscale), potrivit cǎruia cetǎțenii fiecǎrui stat trebuie sǎ contribuie cu impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcție de veniturile pe care le obțin sub protectia statului;

principiul certitudinii impunerii, vizeazǎ legalitatea impunerii și presupune ca mǎrimea impozitelor datorate de fiecare persoanǎ sa fie certǎ și nu arbitrarǎ, iar termenele, modalitǎțile de percepere a impozitelor, sumele de platǎ trebuie sa fie clare și cunoscute de fiecare platitor;

principiul comoditǎții perceperii impozitelor, potrivit cǎruia impozitele trebuie sa fie percepute la termenele și în modalitǎțile cele mai convenabile pentru contribuabili;

principiul randamentului impozitelor presupune încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli și totodatǎ acestea sǎ fie cât mai puțin apǎsǎtoare pentru plǎtitori.

1.3.4. Așezarea impozitelor

Așezarea impozitelor constǎ în a determina și evalua materia impozabilǎ, în vederea stabilirii bazei de impozitare asupra cǎreia se va aplica cota impozitului. Pentru așezarea impozitelor este necesarǎ derularea succesiva a urmatoarelor operatiuni:

stabilirea mǎrimii obiectului impozabil;

determinarea cuantumului impozitului;

perceperea (încasarea) impozitului.

A. Stabilirea mǎrimii obiectului impozabil are ca scop principal constatarea și evaluarea materiei impozabile.
Pentru ca veniturile sau averea sǎ poatǎ fi supuse impunerii este necesarǎ constatarea existentei acestora de cǎtre organele fiscale și apoi evaluarea lor.
Evaluarea materiei impozabile, care vizeazǎ determinarea marimii acesteia, se poate realiza apelând fie la metoda evaluarii indirecte (bazata pe prezumție), fie la metoda evaluarii directe (bazata pe probe).

B. Determinarea cuantumului impozitului presupune stabilirea:

persoanei care efectueazǎ calculul (contribuabilul de drept sau organul fiscal);

cota de impunere;

reducerile și majorǎrile acordate;

procedeul de calcul.

Pentru a determina cuantumul prelevǎrii fiscale este necesarǎ optiunea între recurgerea la cote cu tarife specifice (fixe) sau la cote procentuale. Fiecǎrui impozit îi sunt specifice nivelul și numǎrul cotelor de impunere. În practica fiscalǎ se poate utiliza fie o cotǎ de impunere generalǎ, fie o cotǎ standard și un anumit numar de cote inferioare sau superioare acesteia, fie o cotǎ adiționalǎ fațǎ de cota standard, în funcție de anumite obiective ale politicii fiscale.
De asemenea, este necesarǎ precizarea procedeului de calcul, alegându-se între procedeul impunerii proporționale, a progresivitǎții simple sau a progresivitǎții compuse.
Conform procedeului de calcul ales, în urma aplicǎrii cotei asupra bazei de impozitare se obține cuantumul prelevǎrii fiscale. În cazul anumitor impozite directe se pot opera fie reduceri, fie majorǎri. Dupǎ aplicarea acestor reduceri sau majorari legale, se determina cuantumul final al prelevǎrii fiscale datorate.

C. Perceperea impozitelor reprezintǎ ultima operațiune din cadrul așezǎrii impozitelor.
Dupa determinarea mǎrimii impozitului, organele fiscale trebuie sǎ aducǎ la cunoștința contribuabililor atât cuantumul impozitului datorat statului, cât și termenele de plata a acestuia și ulterior se trece la încasarea lui.
În timp, s-au utilizat mai multe metode de percepere a impozitelor, cum sunt:

strângerea acestora de cǎtre unul din contribuabilii fiecarei localitǎți;

încasarea impozitelor prin intermediul unor concesiuni;

perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului cunoscut sub denumirea de fisc sau de aparat fiscal.

1.4 Fondurile de resurse financiare

În condițiile actuale, în țara noastrǎ se constituie și se folosesc mai multe categorii de fonduri de resurse financiare. Unele fonduri se constituie la nivel microeconomic ( la dispoziția și pentru folosința agenților economici, altele la nivel mediu, iar altele la nivel macroeconomic ( la dispoziția organelor administrației de stat centrale, a bǎncilor, a societǎților de asigurǎri, necesare pentru satisfacerea cerințelor social-culturale, economice etc.).

Fiecare fond are pe lângǎ normele comune și regulile sale proprii de formare și utilizare, legǎturi și corelații cu celelalte fonduri.

Legea finanțelor publice nr. 500/2002 a introdus formula de sistem bugetar, care cuprinde în structura sa totalitatea bugetelor în care se reflectǎ fonduri publice. Sistemul bugetar al României cuprinde:

a) bugetul de stat (Anexa 3);

b) bugetul asigurǎrilor sociale de stat;

c) bugetele fondurilor speciale;

d) bugetul trezoreriei statului

e) bugetele instituțiilor publice autonome;

f) bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurǎrilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;

g) bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale cǎror rambursare, dobânzi și alte costuri se ssigurǎ din fonduri publice;

i) bugetul fondurilor externe nerambursabile

j) bugetele locale.

Bugetul de stat reprezintǎ cel mai important și complex buget atât în cadrul bugetului public național, cât și în întregul sistem bugetar. Acest buget, prin dimensiunea, complexitatea și impactul sǎu asupra economiei publice și private, ar trebui sǎ asigure, dacǎ nu anual atunci pe perioade durabile, un echilibru între nevoile centralizate ale statului și mijloacele care le-ar putea acoperi într-un an bugetar.

Veniturile bugetului de stat reprezintǎ acea parte din veniturile publice cuvenite puterii centrale a statului pentru a fi folositǎ apoi în scopul îndeplinirii funcțiilor statului ca și a obiectivelor și programelor puterii centrale pe durata ultimului an bugetar. Veniturile sunt stabilite de Guvern, aprobate de Parlament și încasate de organele fiscale ale Ministerului Economiei și Finanțelor. Veniturile se depersonalizeazǎ în cheltuirea lor pentru nevoile comunitǎții statale. În anexa 1 sunt prezentate veniturile bugetului de stat aferente anului 2008.

CAP.2 INDICATORII DE ANALIZǍ A RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE. DINAMICA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

2.1 INDICATORII DE ANALIZǍ A RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Mijloacele folosite pentru constituirea resurselor financiare publice diferǎ de la un stat la altul și de la o etapǎ la alta, în funcție de condițiile economice, politice și sociale.În cadrul resurselor financiare publice, analiza se focalizeazǎ, în general, asupra veniturilor fiscale, ceea ce servește la caracterizarea politicii fiscale a unui stat în diferite perioade de timp. Având în vedere perioadele mari de timp necesare, pe de o parte, întocmirii , dezbaterii, adoptǎrii legislației fiscale, iar pe de altǎ parte, aplicǎrii ei în practicǎ și, mai ales, manifestǎrii rezultatelor scontate, pentru a aprecia cât mai corect și mai real mǎsurile de politicǎ fiscalǎ, este indicat ca analiza acestora sǎ aibǎ în vedere perioade de timp mijlocii și lungi.

2.1.1. Indicatori privind nivelul resurselor financiare publice

Tendința de creștere continuǎ a cheltuielilor publice reclamǎ sporirea resurselor financiare publice de la o perioadǎ la alta, ceea ce impune diversificarea metodelor de mobilizare a veniturilor, în special a prelevǎrilor cu caracter fiscal la dispoziția statului.

Nivelul resurselor financiare publice totale și al diferitelor categorii de venituri se apreciazǎ atât static (la un momet dat), cat și dinamic (în evoluție, pe o perioadǎ de timp) pe baza urmǎtorilor indicatori:

Volumul veniturilor publice, în expresie nominalǎ și realǎ.

Volumul veniturilor publice reprezintǎ suma veniturilor publice aflate la dispoziția tuturor entitaților publice, pe o perioadǎ de timp determinatǎ, de obicei un an (corespunzǎtor perioadei de întocmire și execuție a bugetului). Volumul resurselor publice în expresie nominalǎ reprezintǎ exprimarea acestuia în prețurile curente ale anului considerat, în monedǎ nationalǎ, notat cu VPTn.

VPTn = ∑VPni

VPTn – volumul veniturilor publice în expresie nominalǎ

VPni – veniturile publice în expresie nominalǎ ale grupǎrii i

i = 1,m – numǎrul de grupǎri de venituri

În perioade caracterizate de inflație, pentru exprimarea volumului real al resurselor, veniturile publice trebuie calculate în expresie realǎ, acest indicator exprimǎ totalitatea veniturilor publice exprimate în prețurile constante ale unei perioade de bazǎ. Se obține prin împǎrțirea valorilor nominale la un indice de prețuri. Acesta este notat cu VPTr.

VPTr = VPTn / Ipt0

VPTr – veniturile publice ale perioadei curente exprimate în marime realǎ;

VPTn – veniturile publice ale perioadei curente exprimate în mǎrime nominalǎ;

Ipt0 – indicele prețurilor în perioada curentǎ fațǎ de perioada de bazǎ.

Indicatorul veniturilor publice (în mǎrime nominalǎ și realǎ) este util pentru a reflecta volumul acestora în monedǎ naționalǎ și servește la efectuarea de analize doar pe plan național. El nu are putere de comparație internaționalǎ.

Ponderea veniturilor publice în produsul intern brut este un alt indicator al veniturilor publice într-o anumitǎ perioadǎ. Acesta exprimǎ partea din produsul intern brut realizat într-un an mobilizatǎ la dispoziția statului sub forma veniturilor publice Indicatorul se determinǎ întotdeauna în expresie nominalǎ. Calculul se efectueazǎ pe baza relației:

%VPTPIB = ( VPTn / PIBn ) X 100

%VPTPIB – ponderea veniturilor publice în produsul intern brut;

VPTn – venituri publice totale Wn expresie nominalǎ;

PIBn – produsl intern brut exprimat în prețuri curente.

Prin modul de calcul, acest indicator eliminǎ influențele distorsionante ale inflației (ambele mǎrimi –ale numǎrǎtorului și numitorului- fiind exprimate în aceleași prețuri. El permite analiza veniturilor publice în raport cu nivelul de dezvoltare economico-socialǎ.

Veniturile publice medii pe un locuitor reprezintǎ mǎrimi variabile în țǎrile dezvoltate și în țarile în curs de dezvoltare. Acest indicator se calculeazǎ atât în monedǎ naționalǎ, cât și în dolari SUA pentru a se asigura comparabilitatea datelor între diferite țǎri.

VPloc = VPTn / N , în unitǎți monetare naționale pe locuitor

VPloc –veniturile publice medii pe locuitor (lei pe un locuitor);

VPTn –veniturile publice exprimate în prețuri curente sau constante;

N – numǎrul de locuitori corespunzǎtoranului bugetar.

VPUSDloc = VPTn / (N x CSV) = CPloc / CSV

CSV – cursul de schimb valutar

2.1.2. Structura resurselor financiare publice

Prin acest indicator se stabilește ponderea (greutatea specificǎ) fiecǎrei categorii de venituri publice în totalul acestora.

gsvpi = ( Vpi / VPT ) X 100

gsvpi – greutatea specificǎ a categoriei de venituri publice în totalul veniturilor publice;

Vpi – venituri publice din categoria i;

Vpt – venituri publice totale.

Cu ajutorul ponderii fiecǎrei grupe de venit public în total venituri și în special al ponderilor fiecǎrui venit fiscal în total venituri fiscale, se poate interpreta politica fiscalǎ a unui stat într-o anumitǎ perioadǎ de timp.

2.2 DINAMICA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Dinamica resurselor financiare publice exprimǎ modificǎrile care intervin în cuantumul și structura acestora de la o perioadǎ de timp la alta. Indicatorii dinamicii veniturilor publice sunt:

1) Modificarea absolutǎ nominalǎ și realǎ a veniturilor publice.

Modificarea absolutǎ nominalǎ rezultǎ din compararea veniturilor publice exprimate în prețuri curente și se calculeazǎ conform relației:

ΔVPn1/0 = VPn1 – VPn0

Modificarea absolutǎ realǎ rezultǎ din compararea veniturilor publice exprimate în prețuri constante.

ΔVPr1/0 = VPr1 – VPr0

ΔVP1/0 pentru n și r creșterea nominalǎ sau realǎ a veniturilor publice în perioada curentǎ (1) fațǎ de perioada de bazǎ (0);

VP1 și VP0 pentru n și r reprezintǎ venituri publice ale perioadei curente (1) și ale perioade de bazǎ (0) exprimate în prețuri nominale, respectiv reale.

2) Modificarea relativǎ a volumului veniturilor publice exprimǎ procentul cu care variazǎ veniturile publice de la o perioadǎ la alta.

În expresie nominalǎ:

%ΔVP n1/0 = {( VPn1 – VP n0 ) / VPn0 }x 100

În expresie realǎ:

%ΔVP r1/0 = {( VPr1 – VP r0 ) / VPr0 }x 100

%ΔVP n1/0 – indicele creșterii nominale a veniturilor publice;

%ΔVP r1/0 – indicele creșterii reale a veniturilor publice.

Indiferent dacǎ se calculeazǎ pe baza datelor nominale sau reale, valoarea indicelui de creștere va fi același.

3) Modificarea ponderii veniturilor publice în produsul intern brut

Δ%VPTPIB1/0 = %VPTPIB1 – %VPTPIB0

Δ%VPTPIB1/0 = ( VPT1/ PIB1 – VPT0/ PIB0 ) x 100

Δ%VPTPIB1/0 – modificarea absolutǎ a ponderii veniturilor publice în produsul intern brut, în perioada curentǎ (1) fațǎ de perioada de bazǎ (0);

%VPTPIB1 – ponderea veniturilor publice în produsul intern brut, în perioada curenta;

%VPTPIB0 – ponderea veniturilor publice în produsul intern brut, în perioada de bazǎ.

Prin raportarea celor douǎ valori se obține modificarea relativǎ a ponderii veniturilor publice în produsul intern brut, sau indicele acestui indicator

4) Modificarea volumului mediu al veniturilor publice ce revin pe un locuitor, exprimǎ modificarea gradului de alocare de alocare a veniturilor publice pe cap de locuitor:

ΔVPloc 1/0 = VPloc1 – VPloc0 = ( VPT1/ N1 – VPT0/ N0 ) x 100

ΔVPloc 1/0 – modificarea absolutǎ a volumului mediu al veniturilor publice ce revin pe un locuitor, în perioada curentǎ (1) fațǎ de perioada de bazǎ

VPloc1 – venituri publice medii pe un locuitor, în perioada curenta;

VPloc0 – venituri publice medii pe un locuitor, în perioada de bazǎ.

Prin raportarea celor douǎ valori se obține modificarea relativǎ a veniturilor publice medii pe locuitor, respectiv indicele acestui indicator.

5) Analiza structurii veniturilor publice în dinamicǎ presupune urmǎrirea modificǎrii ponderii veniturilor publice.

Δgsvpi1/0 = gsvpi1 – gsvpi0 = ( VPi1/ VPT1 – VPi0/ VPT0 ) x 100

Δgsvpi1/0 – modificarea absolutǎ a ponderii veniturilor publice din grupa i, în perioada curentǎ (1) fațǎ de perioada de bazǎ (0);

gsvpi1 – ponderea veniturilor din grupa i, în perioada curentǎ (1)

gsvpi0 – ponderea veniturilor din grupa i, în perioada de bazǎ (0).

6) Coeficientul de corelare dintre modificarea veniturilor publice și modificarea produsului intern brut .

KVPT/PIB1/0 = (VPT1 / VPT0 x 100 ) / (PIB1 / PIB0 x 100 ) = IVPT1/0 / IPIB1/0

K – coeficientul de corelare dintre creșterea veniturilor publice și creșterea PIB;

IVPT1/0 – indicelede modificare a veniturilor public în perioada 1 fațǎ de perioada 0;

IPIB1/0 – indicele de modificare a produsului intern brut în perioada 1 fațǎ de perioada 0.

Indicatorul de corespondențǎ poate lua urmǎtoarele valori:

K > 1, ceea ce semnificǎ un raport supraunitar între indicele veniturilor publice și indicele produsului intern brut, deci o modificare mai rapidǎ a veniturilor publice în raport cu modificarea produsului intern brut;

K = 1, modificarea în același ritm a veniturilor publice și a produsului intern brut;

K < 1, modificarea veniturilor publice este inferioarǎ modificǎrii produsului intern brut.

7) Elasticitatea veniturilor publice în raport cu produsul intern brut masoarǎ modificarea procentualǎ a veniturilor publice la modificarea cu 1% a produsului intern brut.

eVPT/PIB1/0 = {( VPT1 – VPT0 )/ VPT0} / {( PIB1 – PIB0 )/ PIB0}

eVPT/PIB1/0 – elasticitatea veniturilor publice în raport cu produsul intern brut.

STUDIU DE CAZ. COMPARAREA INDICATORILOR DE ANALIZǍ A RESURSELOR FINANCIARE PENTRU PERIOADA 2006 – 2008

Veniturile publice pentru perioada 2006 – 2008 se prezintǎ în modul urmǎtor :

Valorile sunt exprimate în mii lei.

1. Volumul veniturilor publice, în expresie nominalǎ și realǎ

În expresie nominalǎ,

VPTn = ∑VPni, în cazul nostru:

VPTn2006 = 42.822.626 mii lei

VPTn2007 = 55.575.460 mii lei

VPTn2008 = 67.004.655 mii lei

În expresie realǎ,

VPTr = VPTn / Ipt0

Se considerǎ anul 2006, anul de bazǎ și se cunoaște rata inflației:

Ri2007 = 0,56 % = 0,056

Ri2008 = 0,68 % = 0,068

VPTr2006 = VPTn2006 = 42.822.626

VPTr2007 = VPTn2007 / (1 + Ri2007) = 52.628.276,5 mii lei

VPTr2008 = VPTn2008 / (1 + Ri2008) = 61698577,3 mii lei

Conform datelo obținute, veniturile publice au crescut în fiecare an, atât în expresie nominalǎ cât și în expresie realǎ.

2. Ponderea veniturilor publice în produsul intern brut

%VPTPIB = ( VPTn / PIBn ) X 100

Se cunoaște valoarea PIB:

PIB2006 – 342.418.000 mii lei

PIB2007 – 404.708.800 mii lei (estimare)

PIB2008 – 437.894.920 mii lei (conform Institutului Național de Statisticǎ se preconizeazǎ o creștere de 8,2%)

%VPTPIB(2006) = ( VPTn(2006) / PIBn(2006) ) X 100 = (42.822.626 / 342.418.000) X 100

= 12,5 %

%VPTPIB(2007) = ( VPTn(2007) / PIBn(2007) ) X 100 = (55.575.460 / 404.708.800) X 100

= 13,7 %

%VPTPIB(2008) = ( VPTn(2008) / PIBn(2008) ) X 100 = (67.004.655 / 437.894.920) X 100

= 15,3 %

Ponderea veniturilor publice în PIB a crescut în fiecare an.

3. Veniturile publice medii pe un locuitor

În monedǎ naționalǎ:

VPloc = VPTn / N

N2006 = 21,57 mil loc.

N2007 = 21,53 mil loc.

VPloc2006 = VPTn2006 / N2006 = 42.822.626 / 21.570 = 1985,2 lei/loc

VPloc2007 = VPTn2007 / N2007 = 55.575.460 / 21.530 = 2581,3 lei/loc

Veniturile publice au crescut în anul 2007 fațǎ de anul 2006. Pentru anul 2008 înca nu s-a calculat numǎrul de locuitori.

4. Structura resurselor financiare publice

gsvpi = ( Vpi / VPT ) X 100

Pentru anul 2006:

gsvenituri curente = ( Vcurente / VPT ) X 100 = (42.761.566 / 42.822.626) X 100 = 99,8%

gsvenituri din capital = (Vcapital / VPT ) X 100 = (56.100 / 42.822.626) X 100 = 0,13%

gsoperațiuni financiare = (Voperațiuni financiare / VPT ) X 100 = (4.960 / 42.822.626) X 100 = 0,07%

Pentru anul 2007:

gsvenituri curente = ( Vcurente / VPT ) X 100 = (55.496.300 / 55.575.460) X 100 = 99,8%

gsvenituri din capital = (Vcapital / VPT ) X 100 = (74.300 / 55.575.460) X 100 = 0,13%

gsoperațiuni financiare = (Voperațiuni financiare / VPT ) X 100 = (4.860 / 55.575.460) X 100 = 0,07%

Pentru anul 2008 :

gsvenituri curente = ( Vcurente / VPT ) X 100 = (66.888.495 / 67.004.655) X 100 = 99,8%

gsvenituri din capital = (Vcapital / VPT ) X 100 = (112.000 / 67.004.655) X 100 = 0,13%

gsoperațiuni financiare = (Voperațiuni financiare / VPT ) X 100 = (4.160 / 67.004.655) X 100= 0,07%

5. Modificarea absolutǎ nominalǎ și realǎ a veniturilor publice

ΔVPT1/0 = VPT1 – VPT0

a) Modificarea absolutǎ a veniturilor publice în expresie nominalǎ

ΔVPTn(2007/2006) = VPTn2007 – VPTn2006 = 55.575.460 – 42.822.626 = 12.752.834 mii lei

ΔVPTn(2008/2006) = VPTn2008 – VPTn2006 = 67.004.655 – 42.822.626 = 24182.029 mii lei

b) Modificarea absolutǎ a veniturilor publice în expresie realǎ:

ΔVPTr(2007/2006) = VPTr2007 – VPTr2006 = 52.628.276,5 – 42.822.626 = 9.805.650,5 mii lei

ΔVPTr(2008/2006) = VPTr2008 – VPTr2006 = 61698577,3 – 42.822.626 = 18.875.951,3 mii lei

6. Modificarea relativǎ a volumului veniturilor publice

În expresie nominalǎ:

%ΔVPT n1/0 = {( VPTn1 – VPT n0 ) / VPTn0 }x 100

%ΔVPT n2007/2006 = {(55.575.460 – 42.822.626) / 42.822.626}x 100 = 29,7%

%ΔVPT n2008/2006 = {(67.004.655 – 42.822.626) / 42.822.626}x 100 = 56,4%

În expresie realǎ:

%ΔVPT r1/0 = {( VPTr1 – VPT r0 ) / VPr0 }x 100

%ΔVPT r2007/2006 = {(52.628.276,5 – 42.822.626) / 42.822.626}x 100 = 22,8%

%ΔVPT r2008/2006 = {(61698577,3 – 42.822.626) / 42.822.626}x 100 = 44%

7. Modificarea ponderii veniturilor publice în produsul intern brut

Δ%VPTPIB1/0 = %VPTPIB1 – %VPTPIB0

Δ%VPTPIB1/0 = ( VPT1/ PIB1 – VPT0/ PIB0 ) x 100

Δ%VPTPIB2007/2006 = 13,7 % – 12,5 % = 1,2%

Δ%VPTPIB2008/2007 = 15,3 % – 13,7 % = 1,6%

8. Modificarea volumului mediu al veniturilor publice ce revin pe un locuitor,

ΔVPTloc 1/0 = VPTloc1 – VPTloc0 = ( VPT1/ N1 – VPT0/ N0 ) x 100

ΔVPTloc 2006/2007 = 2581,3 – 1985,2 = 596,1

9. Analiza structurii veniturilor publice în dinamicǎ

Δgsvpi1/0 = gsvpi1 – gsvpi0 = ( VPi1/ VPT1 – VPi0/ VPT0 ) x 100

Ponderea Veniturilor curente, a Veniturilor de capital și a Operațiunilor financiare, nu s-a modificat în perioada de studiu, 2006 – 2008.

10. Coeficientul de corelare dintre modificarea veniturilor publice și modificarea produsului intern brut .

KVPT/PIB1/0 = (VPT1 / VPT0 x 100 ) / (PIB1 / PIB0 x 100 ) = IVPT1/0 / IPIB1/0

IVPT2007/2006 = (55.575.460 / 42.822.626) X 100 = 129,78% sau 1,2978 – indicele a crescut cu 1,2978

IPIB2007/2006 = ( 404.708.800 / 342.418.000) X 100 = 118,19% sau 1,1819 – indicele a crescut cu 1,1819

KVPT/PIB2007/2006 = 1,2978 / 1,1819 = 1,09

IVPT2008/2007 = (67.004.655 / 55.575.460) X 100 = 120,56% sau 1,2056 – indicele a crescut cu 1,2056

IPIB2008/2007 = ( 437.894.920 / 404.708.800) X 100 = 108,19% sau 1,0819 – indicele a crescut cu 1,2056

KVPT/PIB2007/2006 = 1,2056 / 1,0819 = 1,11

11. Elasticitatea veniturilor publice în raport cu produsul intern brut

eVPT/PIB1/0 = {( VPT1 – VPT0 ) / VPT0} / {( PIB1 – PIB0 )/ PIB0}

eVPT/PIB2007/2006 = {(55.575.460 – 42.822.626) / 42.822.626} / {(404.708.800 –

342.418.000 ) / 342.418.000} = 0,297 / 0,191 = 1,55

eVPT/PIB2008/2007= {(67.004.655 – 55.575.460) / 55.575.460) / {(437.894.920 – 404.708.800)

/ 404.708.800} = 0,205 / 0,081 = 2,53

CONCLUZII

Resursele financiare reprezintǎ totalitatea mijloacelor bǎnești necesare realizǎrii obiectivelor economico-sociale într-o anumitǎ perioadǎ de timp.

Resursele în general, sunt elemente ale bogǎției unei națiuni și constau din resursele materiale, umane, financiare, valutare și informaționale. În cadrul acestora, finanțele publice cuprind procurarea și gestionarea resurselor financiare publice. O caracteristicǎ importantǎ a economiei moderne este fenomenul de creștere mai accentuatǎ a necesarului de resurse, comparativ cu posibilitǎțile de procurare a acestora.

Nivelul cheltuielilor publice și mai ales tendința de creștere a acestora pe ansamblul țarilor lumii reclamǎ diversificarea metodelor de mobilizare a unor resurse financiare publice din ce în ce mai mari. Condițiile economice, politice și sociale specifice fiecǎrei țǎri și fiecǎrei etape de dezvoltare determinǎ diferențieri de la o țarǎ la alta în ceea ce privește metodele, mijloacele și tehnicile de constituire a resurselor bǎnești ale statului.

Prin Legea finanțelor publice s-a stabilit cǎ impozitele, taxele și alte venituri ale statului precum și normele și normativele de cheltuieli pentru instituții publice se aprobǎ de cǎtre Parlament.

Veniturile statului se concretizeazǎ în buget care cuprinde situația previzionarǎ a resurselor bǎnești și destinația acestora pe un an, cu defalcarea pe trimestre.(Pentru anul 2008, anexa 1)

Așa cum se poate constata din Anexa 2, clasificația bugetarǎ a veniturilor bugetului public național, se prezintǎ sub forma unui tabel care grupeazǎ veniturile în capitole și subcapitole, simbolizate cifric, indicând sursa de proveniențǎ a veniturilor.

Dupǎ ce legea bugetului a stabilit volumul și structura resurselor financiare publice necesare, o componentǎ majorǎ a procesului formǎrii resurselor este aceea a metodelor care sǎ asigure stabilirea lor corectǎ, colectarea într-un mod cât mai corespunzǎtor, dar mai ales gestionarea eficientǎ a acestora

Pentru organele statului ca și pentru conducǎtorii unitǎților economice și ai instituțiilor publice, cunoașterea modului în care sunt îndeplinite obiectivele, sunt aplicate prevederile legilor și sunt gestionate resursele din structurile pe care le conduc, a devenit o necesitate obiectivǎ, indispensabilǎ pentru o bunǎ conducere a instituțiilor respective. Procesul de cunoaștere, privind o anume activitate, se bazeazǎ, în general, pe o informație de calitate, realǎ și oportunǎ. Informația asupra modului de gestionare a resurselor trebuie sǎ cuprindǎ date sigure, referitoare la situația economico-financiarǎ, fenomenele ce genereazǎ deficiențǎ și ineficiențǎ precum și cele ce favorizeazǎ sustragerea de la prevederile legilor și a normelor ce reglementeazǎ activitatea respectiva. În cadrul mecanismului de funcționare a economiei, finanțele își îndeplinesc rolul social și informațional prin funcția de repartiție și cea de control.

● BIBLIOGRAFIE :

1.BELEAN P., ANGHELACHE G.

Finanțe Publice ale României, Ed. a II-a

Ed.Economicǎ, București 2005

2.BISTRICEANU G. D.

Finanțe Publice ale României, Vol. I

Ed. S.C. Universul Juridic S.R.L., București 2006

3. BISTRICEANU G. D.

Finanțe Publice ale României, Vol. II

Ed.S.C. Universul Juridic S.R.L., București 2006

4.BISTRICEANU G.D., NEGREA GR., PǍTRǍȘCOIU L.

Finanțe și credit în industrie, construcții și tranporturi

Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, 1997

5. BOULESCU M., CADÂR F., BORUMǍ V.

Administrarea impozitelor și taxelor

Ed. Economicǎ, București 2003

6.CIOPONEA M. C.

Finanțe publice și Teoria fiscalǎ

Ed.Fundației de Mâine, București 2007

7. DREHUȚǍ E.

Administrarea veniturilor bugetului public

Ed. Agora SRL, Bacǎu, 1991

8.GEORGESCU M. A.

Administrarea finanțelor publice și a bugetului

Ed.Pro Universitaria, București 2007

9.POPESCU N. D.

Finanțe publice. Finanțe. Bugete. Fiscalitate

Ed. Economicǎ, București 2002

10. www.insse.ro

11. www.interfinbrock.ro

12. www.mfinante.ro

13. Legea nr 500/2002 privind finantele publice

ANEXE

Anexa 2

Anexa 3

Veniturile bugetului de stat pe anul 2008

Veniturile bugetului de stat pe anul 2008 sunt în sumă de 67.004,7 milioane lei și se prezintă astfel:

– milioane lei –

VENITURI – TOTAL 67.004,7

din care:

1.Venituri curente 66.888,5

din acestea:

a) Venituri fiscale: 60.175,5

din care:

a1) Impozit pe venit, profit și câștiguri din

capital de la persoane juridice 14.477,3

din care:

– impozit pe profit 12.821,3

– alte impozite pe venit, profit și câștiguri din

capital de la persoane juridice 1.656,0

a2) Impozit pe venit, profit și câștiguri de la

persoane fizice 4.177,3

din care:

– impozit pe venit și salarii 17.543,2

– cote defalcate din impozitul pe venit (se

scad) -13.366,4

a3) Impozite și taxe pe bunuri și servicii 40.397,1

din care:

– taxa pe valoarea adăugată 41.000,0

– sume defalcate din taxa pe valoarea

adăugată (se scad) -15.063,8

– alte impozite și taxe generale pe bunuri și

Servicii 91,4

– accize 13.201,2

– taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea

utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de

activități 1.168,3

a4) Impozit pe comerțul exterior și tranzacțiile

internaționale 1.123,8

b) Contribuții de asigurări 355,5

c) Venituri nefiscale 6.357,5

2.Venituri din capital 112,0

3. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate 4,2