Structura și afirmarea personalității umane reprezintă un proces amplu, [623790]

1 ARGUMENT
Structura și afirmarea personalității umane reprezintă un proces amplu,
complex, cu numeroase determinări, în care sistemul aspirațional ocupă un loc central și
dominant. Proprii tuturor oamenilor și grupurilor sociale, aspirațiile se man ifestă, la
adolescență, ca dimensiuni ce organizează și structurează personalitatea, dându -i
orientare și sens.
Considerată de J.J.Rousseau ca "etapa unei a doua nașteri a omului",
adolescența aduce cu sine o intensificare a dezvoltării personalității, a v ieții interioare
deliberative, a dezvoltării conștiinței de sine, responsabilității și a vieții afective.
Atracția spre diferite profesii e implicată tot mai mult în dialogurile interioare încărcate
de elemente evaluative și influențate de diferite modele. Aspirațiile (profesionale) dau
deschidere personalității spre viitor, în direcția afirmării depline în viața socială.
Aspirațiile individului și colectivităților sunt condiționate de nivelul cultural al
societății, de nivelul științei și tehnicii, de sist emul de educație și calitatea relațiilor
interpersonale, dar și de valorile promovate de societate. Nu se poate trăi fără o
experiență a valorilor, fără a face apel la judecăți de valoare, iar calitatea de "ființă
valorizatoare " nu se poate realiza decât într~un context social. Interiorizarea valorilor
sub influența educației și culturii se reflectă în sistemul aspirațional, acestea devenind
aspirații -valori ale colectivităților umane și ale indivizilor. Adeziunea la valorile sociale
înalte, autentice, dep ășirea conflictelor valorice care apar în fața fiecărui om (de
nenumărate ori) contribuie la înflorirea personalității umane, la afirmarea și
valorificarea acesteia, prin activitate în plan social.
La nivel macro și microsocial, spontan și conștient, perso nalitatea tânără în
formare e supusă unei infuzii valorice, iar la întâlnirea factorilor endogeni cu cei
exogeni se constituie sistemul propriu de valori și de atitudini. De la o perioadă de
vârstă la alta se produc atât acumulări cât și mutații, sistemul de valori și atitudini
îmbogățindu -se continuu; odată cu evoluția de vârstă a individului are loc consolidarea
nucleului său valorico -atitudinal. Cunoașterea atitudinilor și valorilor unui individ sau
grup constituie un instrument de previziune cu ajutorul căruia se poate anticipa cu o
anumită probabilitate modul de comportare într -o situație ulterioară. Aspirațiile și
idealurile tinerei generații — un important potențial intelectual, creator, economic și
moral — trebuie valorificate în activități social -economice utile, în cercetarea științifică,

2 în toate domeniile muncii și creației autentice, deoarece prin profesiune și valorizare
socială se poate conferi un sens superior propriei vieți. Astfel, lucrarea de față se
instituie ca incursiune în problematica complexă a tinerilor aflați în pragul marilor
opțiuni, cuprinși în procesul valorificării și valorizării personalității umane.

3 CAPITOLUL I

CONSIDERATII TEORETICE

1. STRUCTURA SI DINAMICA PESONALITATII

Personalitatea este un concept fundamental în științe le socio -umane,
controversat, mereu redefinit și reevaluat. Conceptul de personalitate are trei
accepțiuni principale, care individual sunt limitate de perspectiva care Ie
generează, dar privite împreună, se complementează reciproc:
 din perspectivă filozof ică – personalitatea este rezultatul dezvoltării depline și
unitare a însușirilor omului, care are loc într -un anumit context social; se
consideră că individul este doar un potențial de a deveni personalitate, capabil
să se împlinească numai în urma contac tului social, și astfel nefiind el însuși
generatorul propriei personalități.
 din perspectivă psihologică – mai degrabă decât un continuum de relații sociale,
personalitatea e un ansambu de condiții proprii individului, factorii externi
acționând, în fap t, prin prisma elementelor interne, care sunt de natură
psihologică și subiectivă.
 din perspectivă axiologică – procesul de conturare a personalității nu se
realizează exclusiv în urma internalizării, ci un rol important il au organizarea și
ierarhizarea propriilor structuri; personalitatea este o entitate valorizatoare, care
își însușește, și în același timp generează valori.
G.W.Allport (1981) punctează personalitatea, ca fiind "organizarea
dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psiholo gice care determină
gândirea și comportamentul său caracteristic".
In psihologia contemporană, s -a conturat o concepție despre structura și
dinamica personalității ca punct de intersecție a mai multor teorii. Este de
menționat în primul rând teoria relațio nală a personalității susținută de J.Nuttin ce
consideră personalitatea o modalitate de funcționare ce înglobează în esență 2 poli:
eul și lumea (mediul). Eul este ansamblul de funcții și potențialități psihice ale
individului, iar mediul reprezintă obiect ul intrinsec al acestui ansamblu de funcții.
Din punct de vedere funcțional, personalitatea nu poate exista decât într -o rețea
activă de interrelații actuale și potențiale cu lumea. Funcțiile psihice ale unei

4 persoane nu pot fi situate decât într -o structu ră care implică, în mod obligatoriu, o
referire intrinsecă și activă a eului la lumea obiectelor. Dar această lume a obiectelor și
a altor persoane nu poate fi considerată doar ca un lucru exterior care ;
pur și simplu, ar sta în fața eului, ci trebuie să f ie considerată ca însuși conținutul
personalizat al vieții psihice. In consecință, nici despre personalitate nu se poate
susține că ea se află, pur și simplu, față în față cu lumea, pentru că lumea
considerată în sens psihologic, adică relațional, intră ca element integrat în însuși
conținutul personalității. Deci, în raportul dintre eu și lume nu poate fî vorba de
două entități independente, ci de un factor intern care poate exista numai prin
raportare la cel extern și de un factor extern care, în afară de faptul că are o
existență obiectivă, intră ca element esențial în structura funcțională a
personalității. Lumea considerată în sens psihologic cuprinde numai acele
fenomene ale mediului obiectiv care au, sau pot avea, o relevanță psihologică.
De amintit a poi concepția lui E.C.Tolman despre "matricea de convingeri
și valori", despre relația acesteia cu sistemul trebuințelor, cu spațiul subiectiv al
comportamentului, cu trăsăturile aptitudinale și temperamentale. De asemenea, de
menționat ideile lui L.S.Vîgo tski, S.L.Rubinstein, A.N.Leontiev, A.G.Kovalev
despre sistemul de relații, atitudini ale persoanei ca dimensiune
fundamentală a personalității.
Totodată e important de reținut teoria lui K.Lewin privind dinamica
forțelor vectoriale care acționează în "câm pul psihologic", integrat la rândul lui în
"spațiul vital" al personalității.
a. b.
Fig. 1 L. Structura câmpului psihologic al persoanei în concepția lui K.Lewin (a. la copii, b. la adulți)

5 In câmpul psihologic, valențele, pozitive sau negative, apa r corelate
genetic cu trebuințele. Relația dintre valență și trebuință este una de
intercondiționare: fără un obiectiv real sau potențial nu există trebuințe, iar valența
presupune întotdeauna o trebuință, o intenție, adică un suport interior. In sens
psihologic, este vorba și în acest caz de o intercondiționare între factorul extern și
cel intern, în procesul dezvoltării culturii materiale și spirituale, omul creează atât
modalități de satisfacere, cât și obiective și conținuturi noi ale trebuințelor sale,
într-un cuvânt creează valențe noi, care, amplifică, la rândul lor, categoriile de
trebuințe. Analiza genezei valențelor ne dezvăluie faptul că în orice valență există
o dublă rădăcină: a necesității istorice și a necesității subiective. Valorizăm ca
ființe umane, urmărind satisfacerea unor trebuințe istoricește structurate de
practica socială. Fiecare subiect valorizează în modul său propriu, dar utilizează
criterii elaborate de societate, asimilate prin socializare în sfera sa de motivație
( Lewin ).
In fig. l ovalul reprezintă mediul psihologic care cuprinde valențele
pozitive și negative, iar cercul din interior reprezintă persoana (P). Cercul și ovalul
împreună, reprezintă "spațiul vital" (lifespace). Dincolo de granița acestui spațiu
există mediu neps ihologic sau obiectiv. "Spațiul vital" se caracterizează prin
structura și conținutul său diferențiat (trebuințele, intențiile și tendințele raportate
la valențele din mediul psihologic). Odată ce mediul psihologic al persoanei se
diferențiază și se îmbogă țește în cursul trecerii de la copil (a) la adult (b), se
diferențiază și structura persoanei, întrucât granițele din "spațiul vital" nu sunt
imuabile și nici impenetrabile, o altă caracteristică a acestui spațiu, și în special a
câmpului psihologic, e din amica sa, adică posibilitatea modificării conținutului și a
granițelor dintre regiuni și comportamente. Structura și dinamica "spațiului vital"
diferă nu numai de la o vârstă la alta, dar și de la un mediu cultural la altul, de la o
epocă istorică la alta, de la un individ la altul, ba chiar și de la o situație la alta, ori
de la o stare internă la alta a aceluiași subiect. Diferențele individuale din punct de
vedere al conținutului și al dinamicii din cadrul câmpului psihologic și al
întregului "spațiu vit al" prezintă indici semnificativi pentru caracterizarea
personalității subiecților respectivi. Cunoscând valențele pozitive și negative
cuprinse în mediul psihologic al individului, putem cunoaște în același timp
trebuințele și intențiile persoanei.

6 Perso nalitatea e considerată de N.Mărgineanu ("Condiția umană", 1973) ca
o realitate biopsihologică complexă, care se adaptează în mod conștient și specific
la mediu. Ana Tucicov -Bogdan relevă următoarele componente ale personalității:
 componenta reactiv -dinamică – rezultă din particularitățile anatomo –
fiziologice ale sistemului nervos de care depind capacitatea de acțiune,
posibilitatea de adaptare la situații noi a individului, expresivitatea
manifestărilor comportamenta le, însușiri ce se obiectivează în trăsături
temperamentale ale personalității.
 componenta intelectuală (cognitivă) – se referă la specificul individual de
realizare a proceselor de gadire, a operațiilor intelectuale și a structurilor
cognitive , pe baza cărora personalitatea cunoaște realitatea înconjurătoare la
care se adaptează sau o transformă după necesități.
 componenta relațională sau de caracter – constă in particularitățile
psihoindividuale dobândite în relațiile cu ceilalți oameni, exprimând atitudinea
personalității față de societate și normele morale ale conviețuirii sociale, față de
muncă și față de sine.
 componenta direcțională – exprimă orientarea și proiecția personalității; ea e
dată de trebuințele, interesele, idealur ile, sentimentele, aspirațiile și sistemul de
convingeri ale personalității, variabile ce constituie mobiluri interioare
(motivația) ale întregii sale activități și conduite.
 componenta de realizare efectivă a personalității – se referă la to talitatea
capacităților, aptitudinilor și deprinderilor formate, care asigură efectuarea și
finalizarea acțiunilor sale.
 componenta biologică – dată de constituția fizică a organismului și de
echilibrul său hormonal care influențează de asemenea, manifesta rea specifică
a comportamentului personalității.
Între toate aceste componente ale personalității există o strânsă legătură, o
intercondiționare continuă. De exemplu, formarea trăsăturilor de caracter nu e
posibilă fără activitatea intelectuală, trăirile a fective și exersarea în acțiuni
concrete, iar manifestarea lor poartă totdeauna amprenta temperamentului
personalității. La rândul lor, trăsăturile de caracter, odată conturate, influențează
permanent toate celelalte componente ale personalității, implicat e în conduita și
activitatea acesteia. Aceste componente se ierarhizează și se manifestă în mod specific la
nivelul fiecărei personalități, determinând evidențierea unor particularități, dintre care cele
mai pregnant diferențiate sunt aptitudinile, tempera mentul și caracterul, considerate drept

7 componente de bază ale personalității (alături de motivație).
In psihologia modernă, personalitatea e prezentată ca o structură dinamică
cu profunde semnificații axiologice, constituită din procese, funcții, însușiri
psihice care se dezvoltă ca urmare a influențelor socio -culturale și educative
asupra zestrei native a individului. Această structură, deși eterogenă, deoarece
cuprinde atât procesele de cunoaștere, cât și pe cele afectiv -temperamentale și
motivaționale, se prezintă, totuși, ca o formulă individuală și unitară. Dinamica
personalității se exprimă în comportament prin adaptare și integrare, adaptarea
fiind inteleasă drept o capacitate umana și o sinteză ce rezultă firesc în urma
fenomenelor de asimilare și a comodare. La nivelul persoanei, "asimilarea e
conservatoare și tinde să subordoneze mediul organismului, așa cum este el, în
timp ce acomodarea e un izvor de schimbări și supune organismul la
constrângerile succesive ale mediului" (8, 1986). Integrarea se referă Ia efortul
conștientizat de adaptare (asimilare și acomodare) a persoanei la condițiile mereu
schimbătoare ale mediului social.
Dinamica personalității se realizează prin intermediul motivației.
G.W.Allpot e categoric când afirmă că "motivația repre zintă motorul personalității
și de aceea constituie problema noastră cea mai centrală" (l, 1981). Cele mai
multe teorii ale personalității abordează structura și dinamica ei din acest punct de
vedere (G.W.Allport, H.A.Murraz, K.Lewin, etc).
Dinamica person alității se manifestă în 2 planuri: individual și social,
planuri ce se condiționează reciproc. Dinamica personalității actualizează structuri
și procese, care, în condiții concrete, exprimă forme de comportament (adecvate
sau nu) adică descriu tipologii c omportamentale.
Psihologia modernă consideră că organizarea, structurarea și dinamica
personalității sunt determinate, într -o măsură importantă de motivație, mai ales de motivația
proiectivă. In acest proces aspirațiile ocupă un loc central și dominant,
deoarece implică personalitatea în domenii autentice ale activității și conștiinței
umane. Ca parte integrantă a personalității, aspirațiile vizează structuri
comportamentale, modalități de manifestare a personalității, fac posibilă legătura
dintre individ ș i societate.

8 2. SISTEMUL ASPIRATIONAL – FACTOR DE STRUCTURAREA A
PERSONALITATII

Conceptul de aspirație, cu rădăcini adânci în cultură, e circumscris
problematicii omului, "condiției umane" și reflectă efortul diferitelor sisteme
filozofice de a explica "exi stența umană" și de a propune un tip "ideal" de
personalitate.
Studiul aspirațiilor relevă două caracteristici fundamentale:
 caracterul social – istoric : fiecare etapă de dezvoltare socio -istorică generează
și afirmă structuri aspiraționale proprii. Chiar aspirațiile cu caracter
de universalitate (pace, libertate, prietenie, afirmare prin muncă, dragoste etc.)
își schimbă conținutul și intensitatea datorită transformărilor sociale,
deoarece "nimic nu există în psihologia umană care să nu fie influențat și
condiționat social, nimic nu există în societate care să nu aibă corespondențe,
componente și implicații psihologice" [P.Golu]
 caracterul dinamic : determinate in general de întregul mecanism social si
în special de tipul dominant de activit ate, aspirațiile se referă la viața concretă
a individului și a colectivității umane, ambele fiind fenomene deosebit de active.
Prin mecanisme de asimilare (interiorizare), aspirațiile sociale se relevă
tânărului ca aspirații personale; în derularea vieții reale a unui individ, aspirațiile
se prezintă ca modele, scopuri, așteptări, speranțe, idealuri, raportându -se
permanent la "planul vieții", angajându -l intens în realizarea lor.
Din perspectiva persoanei, aspirațiile sunt fenomene psihologice care
răspun d unor dorințe orientate spre anumite scopuri, determinate de o motivație
proiectivă, de condițiile concrete de viață, de instrucție și educație, de trăsăturile
de personalitate, de constituția bio -psihică, dar având și o determinare
psihosocială: istoria concretă a grupurilor din care face parte individul, aspirațiile
acestora, aspirațiile poporului în care trăiește, aspirațiile umanității.
H.S. Sullivan concepe personalitatea ca rezultat al relațiilor interpersonale;
ea neputând sa se manifeste decât în a cțiune și în relații cu ceilalți. Construită din
procese cognitive, dinamisme si personificări, personalitatea se angajează în
acțiune pe un continuum: relaxare absolută (euforie) – tensiune absolută (anxietate
externă). Din perspectivă socială, personalit atea vizează activitatea, acțiunea în
raport cu ceilalți, implicit comportamente diferențiate în funcție de complexul situațional
real, de moment, de experiența fiecărui individ; în acest context, "sistemul de sine", (self –

9 system) este răspunzător de nivel ul la care se dezvoltă persoana si in mod deosebit, de
posibilitățile ei de racordare la realitatea socială.
Din perspectivă bio -socială, G.Murphy relevă dificultățile mari de analiză
a motivației proiective a personalității. Eul are probleme de prestigiu, de securitate
și dragoste, astfel încât viața este în mare măsură efortul de a păstra un autoportret.
Aspectul major al conflictelor se referă la dificultatea de a menține o imagine
dezirabilă a persoanei împotriva presiunilor de tot felul sau la dificult atea de a
decide între două imagini.
Psihologia modernă consideră personalitatea ca o structură dinamică,
deschisă, activă în care motivația joacă un rol important. Cercetările de până acum
evidențiază rolul hotărâtor al "motivației de creștere": trebuinț a de performanță, de
afirmare socială, de valorizare, sunt determinante pentru orientarea, structurarea și
dinamica personalității.
Dinamica personalității este vizibilă în comportamentul individului,
comportament dirijat de aspirație și ideal, de proiect, și de efortul depus pentru
realizarea lui. Proiectele unei persoane sunt canalizate, din punct de vedere psihologic, de felul
în care ea anticipează evenimentele. Proiectul are sens numai dacă se raportează la modalități
noi de integrare, la viitoare acor duri ale Eului cu lumea, exprimând în acest fel, atitudini
prezente dar mai ales viitoare. Aspirațiile și idealurile, întemeiate pe proiect, dau deschidere
personalității umane spre viitor. Așa se explică de ce aspectele dinamice și de
cristalizare a aspir ațiilor, deși însoțesc întreaga viață a individului se evidențiază
mai ales la vârstele tinere. Ele sunt pregătite de întreaga dezvoltare a persoanei,
astfel încât, prin raportarea la trecutul și prezentul acesteia, îi pregătesc viitorul.
Din perspectivă o ntologică, omul, având capacitatea de a~și proiecta
viitorul, de fapt, se proiectează pe sine. Așa cum spune J.Lyotard: "eu nu sunt un
obiect, ci un proiect; eu nu sunt numai ceea ce sunt, dar încă ceea ce trebuie să fiu,
ceea ce vreau să fi fost și să dev in". Astfel proiectul se întemeiază pe un anumit
ideal social, în împrejurări socio -culturale date, cadru în care persoana își
proiectează scopurile, dar și mijloacele concrete de realizare. Contextul social
determină orientarea, conținutul și intensitatea aspirațiilor datorită unor "presiuni
sociale". Trebuința de performanță, de autodepășire, de perfecționare continuă,
"aspirația spre competență", explică acest fapt. De asemenea, factorii sociali ca: obiceiurile,
tradițiile, moravurile, organizarea social ă, valorile (științifice, artistice, culturale, morale),
idealurile colectivităților au o influență foarte puternică asupra procesului de constituire a
aspirațiilor. Ca elemente de proiecție a personalității, aspirațiile se raportează la un anumit mod

10 de viață (dorit) și depind și de un anumit nivel de viață; fundamentală e raportarea individului la
valorile promovate de societate (clase sociale, grupuri, familie) și la ierarhia
acestor valori.
Elaborarea proiectului are ca fundament imaginea de sine cu re ferire
specială la atitudinea față de sine (seif). Prin mecanismele autocunoașterii,
autoevaluării, prin autovalidare se instalează stări psihologice complexe ca:
autoacceptarea, autoprețuirea, sentimentul de satisfacție, optimismul. Actualizarea
posibilit ăților de care poate fi conștientă persoana îi determină comportamentul de
o asemenea manieră, încât să nu se infirme părerea despre sine. Nivelul
posibilităților (inteligenței, aptitudinilor etc.) și nivelul de motivare psiho -socială
sunt cele două mari c oordonate ale planului de viață; individul mizează mai ales
pe potențialitățile sale care pot sau nu să se releve în viitoarea desfășurare a vieții
lui concrete. Astfel, ansamblul aspirațional devine central pentru studiul motivației
psihosociale și pentru înțelegerea diferitelor manifestări comportamentale.
Parte integrantă a sistemului motivațional, aspirațiile, organizându -se la
rândul lor în structuri care au o geneză, dinamică și particularități specifice de
exprimare în sfera comportamentului, devin i ndicatori suficient de stabili, care pot
descrie o personalitate, având totodată o anumită valoare predictivă.
Comportamentul, adecvat sau nu la situațiile în care poate fi plasată o persoană la
un moment dat, exprimă de fapt trăsăturile de personalitate ș i se apreciază în
funcție de exigențele, normele și valorile sociale.
In fixarea aspirațiilor, individul are tendința de a -și menține valoarea
socială a Eului, considerația propriei persoane. In acest caz, statuturile și rolurile
sociale (prezente și proie ctate) sunt determinate. Ca elemente proiective și
prospective, aspirațiile nu pot fi judecate decât raportându -le la personalitate, cu
tot ce are ea specific uman, reluându -se în efortul de ridicare a Eului, de
actualizare a potențialităților în plan soci al.
Intr-o activitate determinată, nivelul rezultatelor pe care subiectul îl
vizează și crede că -1 va atinge, spre care tinde (care e dorit) constituie nivelul său
de aspirație.
F.Robaye reușește să evidențieze, în plan experimental, două niveluri de
proie ctare a personalității. Autorul diferențiază nivelul de aspirație – ca fiind:
"nivelul de desăvârșire pe care subiectul speră să -1 atingă într -o perspectivă mai
mult sau mai puțin apropiată, în domenii care angajează întreaga sa viață" – de
nivelul de expe ctație – semnificând "gradul de succes pe care individul se așteaptă

11 sa-1 obțină într -o sarcină definită care îi este imediat prezentată".
Prin proiectarea într -un viitor ipotetic, aspirația ține de eul ideal. Se face
deosebirea între trebuințe – necesităț i ce vizează refacerea echilibrului și trebuințe
aspirații ce implică atracția spre scopuri ce depășesc condițiile la care a ajuns
subiectul și reprezintă tendințele spre ceva ideal. Aspirația este un "ansamblu de
forțe sau tendințe ce izvorăsc din motivaț ia de creștere" (A.Maslow). Aspirația
reunește motivul cu scopul, si este după Chombart de Lauwe "dorința activată de
imagini si modele care sunt implicate într -o cultură și contribuie la continua ei
înnoire".Aspirația exercită presiuni asupra deciziilor ș i permit o
schimbare de stare, generatoare de progres, care autorizează subiectul să se situeze
pe o poziție superioară într -o scară verticală de valori (P.Bize). Chombart de
Lauwe constată că în epoca noastră aspirațiile evoluează în masă,
exploziv, fiind puternic influentate de mass -media. Deși se detașează un aspect
sociologic și altul psihologic al aspirațiilor, factorul global al transformării
societății afectează decisiv ascensiunea aspirațiilor individuale.
Evoluând în raport cu vârsta și cu situații le sociale, aspirațiile cunosc o
dinamică deosebit de complexă, în care un rol important revine cunoașterii de sine,
estimării posibilităților de realizare, experienței acumulate și modelelor adoptate.

12 3. ASPIRATIE SI EDUCATIE

"Scopul educației este de a pe rmite omului să fie el însuși, de «a deveni»,
de a se remodela continuu" (E.Faure).
În ceea ce privește relația dintre aspirație și educație, ea se referă, pe de o
parte, la obiectivele și eficiența muncii instractiv -educative, iar pe de altă parte, la
individ, care trebuie să opteze între limitele angajării sau alienării. Din acest
motiv, aspirațiile constituie un factor de presiune asupra ofertei de educație;
manifestându -se ca un domeniu bipolar, sistemul de învățământ trebuie să
răspundă atât cerințelor sociale (prezente și viitoare), cât și aspirațiilor relevate de
reprezentările și imaginile indivizilor, exprimate prin cererile de educație. Relația
ofertă -cerere de educație este o problemă cheie pentru fiecare individ, pentru că
vizează dezvoltarea per sonală, imaginea de sine, statuturile și rolurile viitoare,
astfel încât, adolescenții consacră viitorului lor eforturile de gândire, de analiză și
evaluare a posibilităților și probabilităților raportate la aspirațiile personale și
cerințele sociale. Apar iția, menționarea, educarea și realizarea aspirațiilor
corespunzătoare posibilităților reale, aptitudinilor, sistemului atitudinal -valoric și
mai ales, potențialităților individului, corespondența lor cu dezideratele sociale,
constituie direcții definitori i pentru întreaga muncă educativă. Modalitățile de
intervenție educativă trebuie să se refere la posibilitățile educației în general, dar și
la acțiuni specifice, pentru consolidarea sistemului aspirațional al tinerilor și
pentru corectarea acestuia în sit uații ce contrazic realitatea dată. E.Faure consideră
că educația trebuie să ajute individul să treacă de la "autodidaxia asistată" la
formarea "aspirației la autodidaxie" în ideea că omul este nevoit să învețe toată
viața. Problematica educației permanent e justifică această orientare.
O.Bădina privește autoeducația ca pe o posibilitate de corelare adecvată a
raportului aspirații -necesități sociale. Intre nivelul aspirațiilor pe care și le fixează
tânărul și condițiile concrete de realizare a acestor aspira ții poate exista un anumit
dezacord. Dorințele individului depășesc de cele mai multe ori posibilitățile
concrete de înfăptuire a acestora. Una din misiunile autoeducației este și va fi și în
viitor – mai ales în condițiile creșteri posibilităților materia le și spirituale ale
individului – menținerea acestui echilibru la un nivel optim la care aspirațiile prea
înalte să nu devină factori dezadaptativi, iar atunci când acestea sunt prea coborâte
să nu determine automulțumire și apatie (aspirațiile prea ridic ate duc la frustrări, eșec,
neadaptare, iar cele prea scăzute și prea puțin diversificate duc la

13 subdezvoltare). Sunt situații în care apar contradicții între necesitățile obiective ale
dezvoltării social -economice dintr -o etapă istorică dată și structuril e
comportamentale și aspiraționale ale tinerilor.
Noutatea, conservatorismul, tradițiile, prejudecățile cu privire la valori
(sociale, culturale, morale, etc.) dinamica și statutul profesiunilor, transformările
sociale în ansamblul lor, ritmul dezvoltării social -economice, nivelul de viață se
pot constitui în factori ce distorsionează procesul de acordare a aspirațiilor la
realitățile sociale care se relevă individului. Percepția pe care tinerii de azi o au despre ei
înșiși și despre viitorul lor poate avea incidențe serioase asupra
perspectivelor tuturor colectivităților umane. Democratizarea învățământului,
cererea crescută de educație, prelungirea studiilor școlare, progresul tehnic și
științific, urbanizarea, etc., supun reevaluări de fond în sistemul as pirațional.
Astăzi se remarcă tot mai mult că "aspirația generală a părinților este de a dori
pentru copiii lor o educație superioară celei pe care au primit -o ei". Prin
educație, trebuie să se cultive în rândul tinerilor aspirații și interese realiste, ca re să
se înscrie în direcția intereselor și aspirațiilor colectivității în care trăiesc și învață,
realizându -se, în acest fel valorificarea și valorizarea individului, afirmarea
plenară a personalității sale.
Activitatea educativă, cu largă deschidere spr e viitor, poate fi privită ca o
acțiune profund umanistă numai dacă valorifică potențialitățile individului, dacă îi
deschide perspective reale de valorizare socială prin acte de creație, si dacă,
implicit, se întemeiază pe aspirație.

14 4. ASPIRATI A PROFESIONALA

Cercetările au evidențiat diferențe specifice în ce privește câmpul de
exprimare a aspirațiilor. Se vorbește astfel, despre aspirații profesionale, politice,
științifice, morale, estetice, în planul relațiilor interpersonale, deoarece "aspi rația e
implicată peste tot unde e vorba de viitorul omului, de «mișcarea» sa în sistemul
sarcinilor, funcțiilor și posibilităților sociale, de desfășurarea ascendentă a
«biografiei» sale ocupaționale, morale și sociale.
Aspirațiile profesionale au fost am plu studiate, deoarece sunt dominante în
sistemul aspirațional ca întreg și au o importanță particulară în procesul de formare
unui tânăr, în viitoarea activitatea profesională propriu -zisă.
Validarea aspirațiilor profesionale, la orice nivel de calificare , se
obiectivizează în actele de creație. Se explică astfel, de ce creativitatea se instituie
ca o trăsătură fundamentală a personalității umane; actele creatoare validează
vocația unui individ, îl validează ca pe o personalitate "într -un fel vectorizată".
Vocația angajează personalitatea spre un domeniu în care persoana
se va afirma plenar și iși va împlini aspirațiile.
Ca fenomene specifice de proiectare a dorințelor, de realizare profesională
a unui individ în plan social, aspirațiile relevă maturitatea persoanei în a -și asuma
sarcini și responsabilități față de viață.
Definite de A.Chircev ca "ansamblu interfunctional de tendințe introgene socializate,
care impulsionează subiectul spre realizarea modelului ales" aspirațiile
profesionale se reflectă și s e întemeiază pe studiul diferitelor aspecte care conduc
la integrarea socială adecvată prin profesiune. Probleme ca: statutul social al
profesiunii, nivelul de pregătire profesională, criteriile de selecție și promovare,
condițiile concrete de muncă, etc. sunt factori importanți, aspirațiile profesionale
depinzând de diverse variabile economice, culturale și sociale.
Interesul, competența, randamentul – factori ce exprimă gradul implicării
persoanei în activitate – instalează sentimente de satisfacție -insat isfacție
profesională. Aceste trăiri validează sau nu aspirațiile profesionale, investiția de
inteligență și pasiune, obiectivându -se în nivelul de integrare profesională. Din
acest motiv, succesul sau eșecul profesional se referă la adecvarea aspirațiilor , la
posibilități și potențialități, exprimă evoluția reală a individului, și, la un anumit
nivel "consistența internă", echilibrul personalității.

15 Succesul profesional este condiționat de:
a. adecvarea capacităților, aspirațiilor, atitudinilor și aptitudini lor persoanei cu
profesiunea aleasă.
b. accesibilitatea sistemului de recrutare, selecție, pregătire (formare) și
perfecționare profesională.
c. ambianța muncii (relațiile interpersonale, nivelul cooperării în muncă).
d. condițiile concrete în care se desfășoară munca.
Succesul profesional, ca indicator de integrare profesională, considerat
drept un rezultat al raportului dintre nivelul aspirațiilor și nivelul performanțelor,
poate fi privit ca un indice de adecvare a omului la condiția sa (homo faber) .
Considerând că procesul de integrare socială prin profesiune nu se instituie
odată cu plasarea unei persoane la un anumit loc de muncă, ci începe cu
preocupările explicite ale unui om pentru viitorul său profesional (înainte de actul
opțiunii profesional e) putem explica anumite atitudini negative față de muncă ale
unor tineri, refuzul de a opta pentru o profesiune, amânarea opțiunii, "lipsa" de
ideal, atitudinile refractare față de muncă, de lumea profesiunilor.
Unele dorințe ale tinerilor, (aspirații pro fesionale, mai ales) sunt realiste,
altele necesită o susținută muncă de consolidare, corectare, canalizare în direcția
împlinirii personalității, a afirmării acesteia în viața socială. Realizarea aspirațiilor
generează sentimente de mulțumire, de satisfac ție, de încredere în forțele proprii,
instaurează optimismul; nerealizarea lor constituie o sursă de nemulțumiri, de
dezadaptare la condițiile concrete de viață, mergând până la alienarea individului.
Eșecul școlar, o pregătire școlară sau profesională def icitară, o orientare școlară
sau pregătire greșită, lipsa unor capacități sau aptitudini, competiția, etc., au
consecințe și rezonanțe personale puternice asupra individului. De aceea, se impun
măsuri ferme de pregătire optimă a elevilor și de orientare so cială integrală – în
care orientarea școlară și profesională ocupă un loc definit – prin întreaga
activitate educativă. Asistența psihologică și pedagogică a elevilor, prin
intermediul școlii, trebuie să creeze condiții optime pentru dezvoltarea firească a
fiecărui individ, în vederea celei mai bune valorizări sociale.
Conform definiției propusă de U.Schiopu, profesiunea este o "ocupație cu
caracter permanent, exercitată pe baza unei pregătiri sau calificări profesionale, în
vederea procurării de mijloace d e existență". Față de trecut, când numărul
profesiunilor era destul de mic și uneltele rudimentare, în zilele noastre evantaiul lor este
extrem de bogat. Acest fenomen se datorează dezvoltării forțelor de

16 producție și progresului tehnic care au determinat și determină schimbări, mai
mult sau mai puțin profunde în conținutul profesiunilor, precum și apariția unor
profesii noi, multe coexistând cu cele vechi, în societatea contemporană, datorită
mecanizării complexe și autodeterminării producției se observă t endința de
dispariție a unor profesiuni, care cer o calificare slabă și în care munca fizică grea
ocupă un loc însemnat și în același timp, se remarcă apariția de profesiuni ce
necesită o calificare înaltă și complexă. Modernizarea producției pe baza
progr esului tehnic determină intelectualizarea profesiunilor, în sensul că acestea
reclamă tot mai mulți indivizi cu temeinică pregătire profesională, capabili să
dirijeze mijloace moderne de producție.
Viața profesională ocupă cea mai mare parte a vieții unui individ. In
copilărie, prin contacte personale în familie și în viața de fiecare zi, se construiesc
anumite aspecte generale ce caracterizează diverse profesiuni, în perioada
pubertății și la adolescență, se realizează o explorare mai complexă a universulu i
profesional și mai ales se conștientizează necesitatea pregătirii specifice pentru
diferite profesiuni. Informațiile despre profesie contribuie la conturarea alegerii și
treptata identificare prin dorințe cu o anumită profesie. Are loc înțelegerea valori i
și a ierarhiilor profesionale, importanței sociale actuale și de perspectivă a
profesiunilor. Se constituie subidentități profesionale. Perioada tinereții, de
adaptare la profesiunea pentru care s~a făcut opțiunea și la exigențele ei, a locului
de muncă, e relativ complexă. In perioadele adulte, au loc modificări în rolul și
statutul profesiunii fie pe verticală, fie pe orizontală. La vârsta a treia, ieșirea din
profesiune, pensionarea se trăiește adesea dramatic datorită rolului important jucat
de profes iune în personalitatea umană, prin oferta de securitate existențială, reușite
și satisfacții, prin sensul valorii și aportului personal, prin autorealizarea și
autoafirmarea deplină a individului.
Patru fenomene mai semnificative sunt de remarcat in univer sul profesiunilor:
 creșterea intelectualizării lor (cantitatea de pregătire intelectuală necesară în
exercitarea profesiunilor).
 mobilitate și transformare mare a profesiunilor datorită progresului tehnic și
științific (un individ schimbă în cursul vieții cel puțin o dată profesia, dacă nu
de mai multe ori).
 creșterea importanței profesiilor de economiști, profesori, cele financiare,
cele de organizare socială a vieții (politice).
 trecerea spre societatea informatizată; denumită al "treilea val" de A.Toffer ,

17 societatea contemporană informațională a substituit teoria valorii bazată pe
muncă cu teoria valorii bazată pe informație, adică pe cunoaștere.
Profesia rămâne pe primul plan al dezvoltării vieții social -economice și
ocupă un loc important în derularea v ieții fiecărui individ.
Aspirațiile se exprimă adecvat prin relația între statut -rol și prin opțiuni ,
coordonate ce angajează personalitatea cu tot ce are ea specific uman.
A. Relatia statut – rol
În procesul de integrare socială, sistemul aspirațional re prezintă un
instrument util pentru persoana angajată în eforturile de dobândire a anumitor
statuturi și roluri. Motivarea proiectivă e factorul principal ce susține
comportamentul și activitățile prezente ale unui individ în vederea dobândirii unor
noi sta tuturi, calitativ superioare celor existente.
Statutul exprimă persoana ca membru al societății, cu drepturile și
îndatoririle ei, o definește social. Statutul social reprezintă "ansamblul
comportamentelor pe care o persoană le poate aștepta în mod legitim de la ceilalți
indivizi" (G.Gurvitch). Rolul se referă la ansamblul comportamentelor pe care
ceilalți le așteaptă de la o persoană cu un anumit statut, incluzând atitudinea,
valorile și comportamentul prescrise de societate oricărei persoane și tuturor
persoanelor care ocupă un anumit statut. Rolul semnifică îndeplinirea statutului,
aspectul dinamic al acesteia, fiind indisolubil legat de personalitatea celui în cauză. In
îndeplinirea rolului, individul realizează un echilibru între ceea ce
dorește și ceea ce este posibil să facă (Golu P.).
Pe parcursul procesului de edificare a personalității, individul aspiră spre
anumite statuturi (profesional, științific, educațional, valoric, familial, moral,
artistic) fapt ce îl angajează în procesul de îndeplinire a rolurilor pe cere le are la
un moment dat. Elevul – de exemplu – își îndeplinește sarcinile în conformitate cu
statutul său aferent, în măsura în care realizările obținute îl îndreptățesc să aspire la un nou
statut. Noul statut (de student, de exemplu) e p erceput de fostul elev de
liceu ca o satisfacție personală, conferindu -i noi roluri. Desigur, gradul de
satisfacție rezultă din poziția individului în grupul din care face parte, deci se
raportează la anumite scale de referință.
La vârstele tinere, preocup area pentru dobândirea de noi statuturi e acută,
și uneori, dramatică. In această perioadă, indivizii sunt conștienți de faptul că
ocupă statuturi de tranziție, provizorii și fluctuante, dar necesare. Deși rolurile nu

18 sunt totdeauna clare și adecvat exprim ate, se mizează pe viitor și se ia cu asalt
întregul sistem de statuturi, cel puțin în termeni de dorință. Se aspiră la studii,
ocupații, profesiuni, dar și la valori, cultură, relații interpersonale, fericire,
dragoste etc. Performanțele anterioare (care pentru tineri au semnificații ambigue,
datorită potențialităților pe care contează ei), însușirile personalității, mediul
cultural în care trăiesc sunt tot atâția factori care determină pe tineri să înfrunte
viitorul, în maniere particulare, în fapt, să -și proiecteze statuturi dezirabile, apte să
le exprime aspirațiile ( Predescu, M), (8,1986).
Statutul profesional exprimă poziția omului față de muncă și valorile ei,
față de sistemul calificării și al specializării, mai exact exprimă raportarea
individului la valorile culturii. De asemenea, statutul profesional se referă la
nivelul de solicitare a capacităților care se cer valorificate și valorizate mai ales
prin actele de creație. Exercitarea unei profesiuni conferă individului cel mai
important rol social, dă sens vieții lui, îi stabilește statutul existențial.
Activitatea profesională se instituie ca un instrument principal în formarea,
afirmarea și dezvoltarea personalității, deoarece corespunde nevoii de realizare, de
performanță și generează sentimente de satisfacție față de rezultatele obținute. Prin
profesie omul își formează concepția generală despre lume și viață, își dezvăluie
conținutul personalității, se definește pe sine. Cunoștințele, capacitățile,
aptitudinile, interesele, atitudinile, toate se întâlnesc în exercitarea unei profesiuni.
Profesiunea reprezintă mijlocul principal de realizare personală și de angajare
socială, munca fiind adesea criteriul de bază în aprecierea valorii unui individ.
Cu toate că lumea profesiilor e practic nelimitată, individul, sub influența
educației și culturii, operează o ierarhie valorică a profesiunilor, pe niveluri de
calificare. Astfel, aspirația profesională se prezintă și ca o deliberare între statuturi
și roluri proiectate, dorite.

19 B. Optiunea profesionala
Opțiunea profesională se prezintă ca un proces dinamic și complex, cu
implicații sociale importante și cu adânci rezonanțe psihice la nivelul persoanei.
Opțiunile și deciziile – componente ale acțiunii – sunt pregătite de întreaga
activitate a individului, condiționate fiind de caracteristicile de personalitate, de
nivelul de pregătire școlară, de nivelul de realizare atins, si de un întreg ansamblu
de factori sociali. Baza motivațională a opțiunilor cuprinde elementele de natură
pragmatică, nominativă, axi ologică, prospectivă, mimetică, a căror importanță e
diferită în funcție de nivelul aspirației, de vârstă, de sex, nivel de instruire,
experiență de viață etc.
Opțiunile sunt parametrii de exprimare (obiectivare) a aspirațiilor, datorită
caracterului lor p rospectiv și proiectiv subordonat idealului de viață; realizarea
aspirațiilor depinde de libertatea alegerii. Toate alegerile se referă la alternative,
deliberări între "viitori posibili". Astfel "deciziile alegerii sunt
întotdeauna orientate de către valo ri și de către criterii determinate de scala
valorilor"; ca modalități specifice de raportare la realitate, valorile
devin funcționale (sunt asimilate, interiorizate, exprimate) sub influența culturii,
prin intermediul educației, ducând la conturarea unui anumit ideal de viață, în
cadrul căruia idealul profesional are o importanță deosebită.
Desigur, elevul se află într -o situație specială în drumul său spre formarea
și realizarea profesională. El trebuie ajutat efectiv în procesul de alegere, pentru a
evita alternativele cu o posibilitate mai mică de realizare (datorită caracteristicilor
sale de personalitate sau a unor condiții sociale concrete). Are, astfel, o mare
importanța domeniul orientării școlare și profesionale, în care cunoașterea
aspirațiilor el evilor reprezintă o necesitate obiectivă menită să contribuie Ia
sporirea eficienței acestei activități.
Opțiunea profesională se referă la acțiunea de alegere a unei profesii dintr –
un registru larg profesional. Alegerea profesiunii e determinată de siste mul
motivațional al persoanei și de sistemul valoric. Orientarea motivațională și
orientarea valorică sunt cele două mari coordonate ale personalității umane.
Opțiunea profesională semnifică ierarhia pe care un individ o operează
în sfera valorilor muncii, printr -un proces complicat de alegeri și respingeri.
Important e ca opțiunea și decizia să fie rezultatul unei reflecții conștiente, libere și
responsabile asupra alternativelor de acțiune. Aspirațiile se exprimă prin alegere, pentru că se
raportează la s copuri, pentru că reflectă în conștiință consecințele și

20 responsabilitățile ce decurg din acest act. Astfel, aspirația rezultă din anticiparea
proiectivă și actualizarea anticipată a rezultatelor alegerii. Aspirația se
obiectivizează în decizie, dacă indiv idul are conștiința potențialităților sale, dacă
are conștiința că le poate valorifica și valoriza, dacă investește inteligență, pasiune,
voință, deci desemnează gradul angajării personale în activitate.
Considerată multă vreme o problemă individuală, pe c are fiecare familie o
rezolvă în funcție de statutul său social și profesional, orientarea școlară și
profesională a fost lăsată în afara programelor școlare, considerându -se că sunt
suficiente informațiile familiei și ale copilului pentru a justifica o op țiune școlară
și profesională adecvată. Odată cu diversificarea extrem de variată a domeniului
muncii și cu progresele realizate de școala contemporană, problema orientării
școlare și profesionale a devenit o preocupare sistematică a mai multor organisme
particulare și de stat, și în special a școlii.
Enunțând faptul că "orientarea trebuie să formeze un om capabil să -și
aleagă singur profesia (autoorientarea)" obiectivele orientării școlare și
profesionale au fost îmbogățite, precizate și corelate cu ideal ul educațional al
Școlii Românești precizat în articolul 3 al legii învățământului care constă în
"dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea
personalității autonome și creative". (D.Salade)
Conform definiției lui I.H olban, orientarea profesională se definește ca
fiind "ansamblul acțiunilor organizate pe plan social în vederea asigurării pentru
generația tânără (uneori și pentru adulți) a posibilităților de alegere a profesiunii,
astfel încât aceasta să corespundă cara cteristicilor și aspirațiilor persoanei, cât și
necesităților sociale".
Opțiunea profesională ca atitudine și act este rezultatul unei deliberări și e
condiționată de motivele care stau la baza ei, determinând -o:
 motive afective ("îmi place", "e frumoasă")
 motive pragmatice ("e ușoară ", "aproape de casă", "e curată", "e bine
remunerată", "timp liber")
 motive raționale ("am pregătirea necesară pentru a o desfășura cu succes, adică
aptitudini, cunoștințe, deprinderi", "pot să creez")
Intre opțiune și deci zie există o deosebire de nuanță, cu un grad mai
accentuat de certitudine al ultimei. Noțiunea de decizie desemnează un act prin care se
încheie o deliberare. Ea exprimă o judecată categorică, o opinie fermă,
alegerea unei alternative dintre mai multe posi bile, pe baza unei analize și

21 comparații atente și riguroase. Decizia desemnată adeseori și prin termenul de
hotărâre ne pune într -un raport determinat cu mediul, cu alții, cu noi înșine.
Caracterul adecvat (structurii de personalitate) și realist (conform
cerințelor vieții sociale) al opțiunii profesionale are efecte pozitive nu numai
asupra celui în cauză, ci și asupra vieții sociale și economice, în sensul asigurării
unor activități permanente și ca atare generatoare de stabilitate – baza necesară
"mersu lui înainte", progresului.
In procesul complex de alegere a unei profesii, există anumiți factori –
persoane, grupuri, instituții – care sunt implicați în mod direct în orientarea
profesională a adolescenților; dintre aceștia, de mare importanța sunt:
 școa la – prin funcția socială ca expresie și condiție a modernizării sale, a
determinat conjugarea activității instructiv -educative cu cea de orientare
profesională. In planurile de învățământ a sporit numărul disciplinelor cu
caracter practic -aplic ativ, precum și ponderea, în practica didactică, a
"metodelor bazate pe acțiunea reală" și a celor de "exploatare a realității"; "a
învăța făcând" devenind astfel una dintre căile principale de modernizare a
metodologiei sistemului contempora n și unul dintre principiile sale. Succesele
reale ale copilului, ca elev, și apoi ale omului adult, ca profesionist, generatoare
de satisfacții superioare și de confort psihic, sunt în foarte mare măsură
determinate de calitatea orientării sale pe drumul cel mai bun al vieții. In școală
se realizează pregătirea pentru viață și pentru profesiune, prin instruire și
educare. O bună orientare profesională asigură, pe de o parte, fructificarea
personalității, adică valorificarea optimă a cunoștințelor, priceper ilor,
structurilor psihice formate în școală, iar pe de altă parte ea constituie răspunsul
la cerințele vieții sociale, în cadrul școlii, factorul cu influența și contribuția cea
mai substanțială este dirigintele; el are rolul de a coordona și valorifica
activitatea celorlalți factori, dar în același timp, desfășoară și o activitate directă
de orientare a elevilor, prin intermediul orelor de dirigenție, precum și a
activităților paradidactice și extrașcolare. De asemenea, colaborarea școlii cu
familia se re alizează, în primul rând, prin intermediul dirigintelui.
 elevul însuș i – deși orientarea este o problemă a elevului, adeseori el este
neglijat și exclus din această activitate, fiind tratat ca un obiect care este

22 îndrumat și dirijat din afară, de către ce ilalți factori; insă el îndeplinește un rol
activ în procesul orientării și opțiunii profesionale, mai ales dacă a ajuns la
vârsta majoratului. Dar, chiar și înainte, un elev e în stare să -și cunoască
dorințele, interesele, preferințele, aspirațiile și chi ar capacitățile și aptitudinile,
daca a fost corect educat. El știe să opteze pentru o profesiune în mod adecvat și
realist. Dacă se constată că îi lipsește obiectivitatea necesară unor opțiuni
adecvate și realiste, elevul trebuie ajutat să se corecteze, ș i nu trebuie exclus din
consilierea profesională, căci subestimarea și excluderea lui pot avea consecințe
negative în viitor: navetismul, migrarea și evaziunea profesională fiind generate
și de asemenea stări de fapt. Există categoria "copiilor docili" (cu minți) care
deși în dezacord, referitor la profesiune, cu cei care îl orientează (părinții,
dirigintele, alții) în dorința de a nu -i supăra și dezamăgi, acceptă propunerea
acestora, fără a simți nici o chemare pentru profesiunea recomandată, regretând
mai târziu această alegere. Elevul este "centrul" acțiunii de orientare
profesională, nucleul întregii acțiuni de pregătire și obiectul major al tuturor
sarcinilor instructiv -educative la care e supus. El trebuie ajutat să înțeleagă că el
se găsește în centrul tuturor acțiunilor psihopedagogice și dacă el nu va adera și
nu va deveni un colaborator activ la tot ceea ce întreprinde școala în favoarea
sa, nu va putea beneficia de efectele pozitive ale acestora.
 familia – al cărui rol deosebit în orientare este su bliniat de E.Hurlock: "familia
e, în majoritatea cazurilor singurul și cel mai important factor în orientarea
profesională a adolescentului" (1967). Influența familiei este de cele mai multe
ori pozitivă, dar există unele rezerve; mediul familial îl influe nțează pe copil în
orientarea profesională dar, din păcate, procesul este afectat uneori de
prejudecăți. De aceea se impune consilierea și asistența familiei acolo unde e
cazul. E necesar ca familia să cunoască temeinic personalitatea fiecărui copil,
însuș irile sale caracteristice, modul în care se dezvoltă și se schimbă acesta,
conduita sa în diferite împrejurări. Cunoașterea intereselor copilului, a
înclinațiilor și aptitudinilor sale, a trăsăturilor de caracter reprezintă o condiție și
un mijloc foarte i mportant în procesul muncii educative. Pe baza cunoașterii,
familia apreciază condițiile necesare pentru studiu ale copilului, tipul de muncă
în care poate fi antrenat, ce calități trebuie stimulate și ce defecte trebuie
combătute și înlăturate. Cunoaștere a copilului nu devine o condiție în sine, ci
servește în mod concret educării acestuia. Pregătirea copilului pentru alegerea
profesiunii se împletește mereu cu urmărirea și cunoașterea dezvoltării lui.

23 Necesitatea și utilitatea unei strânse colaborări într e școală și familie e
determinată nu numai de scopul comun, dar și de faptul că familia singură nu
poate rezolva, în multe cazuri, în mod pozitiv, toate problemele pe care le ridică
educarea copilului. Cercetarea teoretică și practică evidențiază insuficie nțele
familiei legate de acest domeniu: pe de o parte subiectivismul inerent condiției
psihologice a majorității părinților, iar pe de altă parte insuficienta cunoaștere
atât a copilului, cât și a profesiunilor (cerințelor acestora); la aceste carențe s -ar
putea adăuga și tendința unor părinți de a -și realiza propriile aspirații și idealuri
prin intermediul copilului, dar împotriva aptitudinilor și intereselor acestuia.
Familia ca celulă socială menține și transgresează forme de stabilitate socială (tradiți i,
obiceiuri comune) și pe de altă parte cuprinde o potențialitate de schimbare datorită tineretului,
sau ca factor de recepționare foarte activă a schimbărilor din viața socială. Experiența și învățarea
socială acumulată cu privire la ce este "posibil" în viața socială e astfel foarte mare
în familiile mari. Aspirațiile privind profesiile creează familiei o fuzionare cu societatea. In
cazul în care copiii urmează profesiile părinților, aceștia din urmă
devin un ecran de referință important. Din punct de ve dere psihologic, familia
generează aspirații și idealuri comune, unele similitudini de păreri, și forța de a le
conserva și extinde pentru obținerea unui anumit statut social, statut ce se întreține
prin relații, roluri, poziții profesionale și culturale. Familia are o importanță deosebită în
structurarea și formarea personalității copilului. Părinții influențează copiii prin concepția lor
despre lume și viață, dar și prin comportamentele lor, în care acționează temperamente, atitudini,
dorințe, toleranțe ș i intoleranțe. Mama influențează mai mult formarea laturii
afective, tatăl acționează asupra identității și autorității, iar frații și surorile, deși
constituie un cadru de rivalitate (după psihologii freudiști), creează și un cadru
existențial de securiza re.
Porot susține ca pârghia afectivă este liantul cel mai prețios al personalității
în familie, contribuind și la "constituirea de funcții reglatoare si socializatoare în
dezvoltare". Din punct de vedere afectiv, caracteristicile mediului familial sunt
dispersate între: securitate psihologică și echilibru psihic pe de o parte și
caracteristicile contrarii acestora, pe de altă parte. Se pot decela: afecțiuni
ponderate din partea părinților, atitudini de securizare echilibrată, atitudine lejeră și
independen ță relativă a fiecărui părinte față de celălalt, față de căsătorie, față de
copil, în unele familii, e evidentă stimularea libertății de expresie a copilului, în
altele stimularea aptitudinilor pentru cultură (copii părinților cultivați au capacități
creat ive mai înalte). Unii autori consideră că familia are un rol de importantă

24 majoră în dezvoltarea creativității rol ce este direct și indirect și se exercită prin totalitatea
condițiilor materiale și spirituale ce se oferă copilului, dar mai ales prin secur itate psihologică,
afecțiune, climat de libertate, independență, constructivism intelectual, apetit pentru cultură etc.
Mediul familial conține reguli de comportament, obiceiuri si valori ce organizează viața de
fiecare zi a familiei. După J.Lattreg exist ă trei feluri de structuri ale familiei cu
consecințe asupra dezvoltării copiilor:
 structura slabă (incoerentă) – se caracterizează prin reguli și ordine
contradictorii.
 structura rigidă – solicitantă de disciplină severă fără explicații și cerințe
explicite logice.
 structura suplă – propice dezvoltării.
Cele trei tipuri de structuri sunt de frecvență inegală în diferite medii
sociale (rurale, urbane, de profesii).
Relațiile dintre părinți și copii acționează asupra conștiinței de sine a
copilului; copiii ce trăiesc într -o atmosferă excesiv de severă, cu elemente de
ostilitate se percep pe sine ca nefericiți și inferiori, au dificultăți în a da sau a primi
afecțiunea altora și tind a -și forma o imagine negativă despre sine sau au tendințe
de derogare de sine. Există și forme de contagiune în familie: tensiunea, buna
dispoziție, aroganța sunt contagioase. Tensiunile și conflictele pot fi determinate
de conduite ale membrilor familiei (in cadrul ei sau inafară) dar și de stilul
relațiilor de d ominanță, tensiune, echilibru, încălcarea de reguli ale familiei, etc.
De aceea, pentru toate situațiile inadecvate și negative se impune o
preocupare asiduă din partea școlii orientată spre inițierea părinților în problemele
psihologice, pedagogice și soc iologice ale orientării profesionale.
Școala, prin profesorii săi, și mai ales prin intermediul dirigintelui, trebuie
să fie factorul principal în acest proces al orientării profesionale și să ajute familia
în rezolvarea științifică a acestei probleme peda gogice și sociale.
Pe lângă nucleul sine – familie – scoală, există și alți factori (chemați sau
nechemați, cu efecte pozitive sau perturbând activitatea factorilor responsabili)
implicați în acest proces al orientării:
 rudele – se implică adeseori prin re comandări, sfaturi, chiar și promisiuni de
sprijinire în activitatea de pregătire și susținere a examenelor. Implicațiile
acestora sunt adesea dăunătoare, prin perturbațiile pe care le au asupra
procesului firesc de orientare profesională, și de aceea, factorii responsabili
trebuie să lupte și cu neutralizarea unor asemenea influențe. Aport pozitiv pot

25 aduce rudele care ajută elevul în cunoașterea specificului profesiunii, prin vizite
la locul de muncă, discuții, procurarea de materiale informative util e.
 "moda profesiunilor" – exprimată prin opinia publică, are efecte negative
asupra procesului de orientare profesională, mai ales prin numărul mare de
nereușite la concursurile de admitere, care creează tot atât de multe insatisfacții
pentru cei în cauză, cât și pentru părinții lor.
 prietenii și colegii – exercită diferite influențe prin "contagiune psihologică";
uneori ele sunt benefice, când prietenii se aseamănă ca structură psihică, având
analogii în privința capacităților și aptitudinilor. Dar sunt si tuații când prietenii
se deosebesc substanțial între ei (există o atracție a contrastelor, valabilă și
pentru prietenie) caz în care imitarea în materie de opțiune profesională se
soldează, evident, cu efecte negative. Viața și activitatea într -un micro -climat,
cum este clasa de elevi, își lasă amprenta și în privința gusturilor și preferințelor
membrilor; si, adesea, opțiunile profesionale devin o problemă de contaminare.
Pentru toate problemele inerente care apar, se impune un efort sporit in
realizarea u nei activități de orientare profesională cât mai adecvată, a cărei
eficiență e condiționată de acordul celor trei categorii de variabile psihice
implicate:
 dezideratele de personalitate ale elevului raportate la dorințele și
preferințele părinților.
 punerea de acord a acestora cu potențialul elevului.
 acordul acestui potențial cu cerințele școlii sau ale profesiei pentru care a
optat și cu cerințele sociale.
Cu aceste multiple concordanțe sunt mai apropiate, cu atât sunt șanse ca
orientarea să fie mai eficientă, potrivită (structurilor de personalitate) și realistă (în
conformitate cu cerințele vieții).

26 5. FACTORI AI SISTEMULUI ASPIRATIONAL

Studiul factorilor care condiționează structura sistemului aspirațional
prezintă un interes deosebit pentru mu nca instructiv -educativă, pentru activitatea
de orientare școlară și profesională, pentru procesul de integrare în structurile
sociale și de muncă, pentru adâncirea studiului problematicii omului.
Acești factori se pot grupa în 3 categorii:
5.1 factori de cunoaștere și autocunoaștere
5.2 factori de personalitate
5.3 factori sociali
Includerea factorilor într -o categorie sau aita e dificilă și discutabilă; ei
putând fi priviți ca parametri cu diferite roluri in diverse situații aspirationale.

5.1 Factori de cunoa stere si autocunoastere
Stabilirea unei aspirații implică un proces de evaluare în care nivelul de
dezvoltare intelectuală este hotărâtor. Dezvoltarea personalității umane e un proces
complex, de lungă durată, care urmează anumite legi și se bazează pe ro lul
"contradicțiilor interne": Contradicția dintre aspirații -posibilități ocupă, în acest
proces, un loc cu totul aparte. Cercetarea fenomenului aspirațional din perspectivă
interdisciplinară, a condus la ideea că întreaga dezvoltare a omului se consumă în
cadrul relației dintre aspirații și posibilități (U. Șchiopu).
Echilibrul sau dezechilibrul relației dintre aspirații și posibilități
(inteligență, aptitudini, capacități, potențialități) exprimă stări psihologice cu
adânci rezonanțe în structura și dinam ica personalității. Distanțarea prea mare a
aspirațiilor de posibilități (hiperdilatarea sau hipodilatarea aspirațiilor) perturbă
sistemul motivațional. Raportul aspirații – posibilități se referă în primul
rând la capacitățile de cunoaștere și autocunoașt ere. K. Lewin arată că "în cazul
unei judecăți realiste, individul își va plasa speranța undeva în zona de frontieră a
aptitudinilor sale”.
Implicațiile strategiei comportamentale în fixarea aspirațiilor sunt
numeroase în ceea ce K. Lewin numește "spațiul de viață" al individului, deci în
sfera realizărilor intelectuale, profesionale, dar și în contextul asimilării valorilor
care definesc o cultură. Ca proces de judecare și evaluare, valoarea raportului
aspirație -performanță depinde, după Frank de forța rel ativă a următoarelor trebuințe ce

27 definesc comportamentul: a) trebuința de a fixa (și ține) nivelul de
aspirație cât mai sus posibil, indiferent de nivelul performanțelor; b) trebuința de a
evita eșecul, când eșecul e definit ca un nivel de performanță sub nivelul aspirației,
independent de calitatea performanței; c) trebuința de a face ca nivelul de aspirație
să aproximeze nivelul performanțelor.
Relația dintre nivelul de aspirație și inteligență este explicat de L.N.Munn
în sensul că persoana, pe baza exp erienței anterioare, interpretează fiecare rezultat
ca un câștig sau o pierdere a "stării sale" (ego -involvement), prin urmare ego –
involvoment -ul și autoaprecierea preced de fapt, fixarea nivelului de aspirație. In
general, oamenii au un nivel de aspiraț ie mai ridicat decât posibilitățile lor ("cel
puțin la persoanele normale"). Trebuința de performanță determină
și condiționează nivelul aspirației.
In general, rezultatele activității școlare sunt evaluate de profesori prin note
și comunicate elevului și familiei acestuia, care le interpretează ca performanțe;
nota are un rol de reglare și autoreglare a eforturilor, de control și autocontrol,
determinând noi performanțe, și implicit, noi aspirații.
Ponderea factorilor de cunoaștere și autocunoaștere în fix area aspirațiilor e
mare, poate hotărâtoare, dar aceștia trebuie la rândul lor susținuți de alți factori (de
personalitate, sociali).

5.2 Factori de personalitate
Numeroase cercetări au pus în evidență rolul factorilor de personalitate în
fixarea aspirați ilor. Dintre ei, o importanță deosebită este atitudinea pe care o au
oamenii față de realizările lor, mai precis față de succese și față de insuccese.
In numeroase cercetări experimentale s -a observat că natura și importanța
sarcinii nu sunt egale pentru t oți subiecții examinați. Din această cauză, succesul
sau insuccesul nu au o valoare obiectivă, în sine. Raportul dintre nivelul aspirației
și cel al performanței efective determină calitatea de reușită sau eșec, pe care o
dobândește rezultatul unei activit ăți, în același gen de activitate și cu aceleași
rezultate, o persoană trăiește impresia unui succes, iar alta a unui insucces, în
funcție de valoarea socială a activității și mai ales de aspirații.
In general, indivizii își formează o atitudine personală caracteristică asupra
activității în care se angajează, în termenii experienței lor anterioare. Copilul e
informat, prin exemplul și precedentele persoanelor cu prestigiu (profesor, părinte) despre

28 activitățile de valoare în mediul său. Aceste valori sunt preluate
(interiorizate) și devin criterii de referință în autoaprecierea succesului sau
eșecului. Rezultă că un om nu poate avea succese sau eșecuri într -o activitate fără
valoare pentru el. Istoria sa anterioară (concretă) îl face să fie mai optimist sau mai
pesimist, condiționând nivelul la care el speră să realizeze un scop. Succesul de
durată generează optimismul și angajează mai mult subiectul în activitate,
determinînd sentimentul încrederii în sine.
In general, nivelul de aspirație crește după succe s și scade după insucces.
Acest insucces este trăit intens de unii oameni. Aceștia își fixează nivelul de
aspirație sub posibilitățile lor (hipodezvoltarea aspirațiilor), preferă sa realizeze
mai puțin decât să trăiască experiența neplăcută a insuccesului, mai ales atunci
când sunt comparați cu alții. K. Lewin consideră că individul, în eforturile sale de
depășire a situației de insucces, apelează la raționalizare. In acest caz, el va coborî
progresiv nivelul de aspirație sau va motiva insuccesul prin alți factori, care nu -1
angajează direct. Atunci când aspirațiile individului ies dintr -o zonă în care
succesul este posibil, apar conduite de substituire, motivate într -un fel sau altul.
De cealaltă parte, indivizii cu o personalitate puternică, încrezători în forțele lor,
pot adesea să nu fie prea mult afectați de insucces și, într -un astfel de caz, să nu -și
scadă nivelul aspirației, ci din contră, să se mobilizeze mai mult în activitate,
luptând pentru succes.
Gradul angajării personale într -o activitate dep inde de o multitudine de
factori de natură cognitivă (inteligență, capacitate de apreciere a situației, a
posibilităților proprii), afectivă (dorința de succes sau teama de insucces,
sentimentul de securitate afectivă, sentimentul de inferioritate, situați i stresante)
volitivă (forța de urmărire a scopului) precum și de presiune socială (aspirațiile
grupului din care face parte).
Pentru fiecare individ e important să -și mențină valoarea socială a Eului,
implicarea, considerarea propriei persoane. Implicarea Eului poate fî dedusă în
mod obiectiv prin relevarea :
 competiției cu sine însuși (autocompetiția);
 conștiinței presiunii sociale;
Autocompetiția apare în remarcile subiectului din care rezultă că vrea să facă ceva (să
rezolve) pentru plăcerea sa. Se poat e spune că o bună cunoaștere a capacităților proprii,
obiectivată și în performanțele obținute, determină subiectul să concureze cu el însuși. Astfel
"copilul tinde să țină mai degrabă să se întreacă pe sine însuși, decât pe colegii săi eminenți. In

29 primul caz, orice elev are șanse de reușită, în al doilea șansele sunt limitate la un număr foarte
restrâns" [Al. Roșca]
Adolescența și tinerețea determină o anumită preocupare spre și pentru
viitor, dar și spre propria personalitate. Dorința de a se autorealiza și autoafirma a
adolescentului e puternic mobilizatoare, il pune pe tânăr în fața a nenumărate conflicte,
încheierea unui ciclu școlar, de exemplu, antrenează marile opțiuni și decizii care angajează
total un individ. Schimbările de roluri ca urmare a dec iziilor pentru continuare sau abandonarea
studiilor, pentru profesiuni, pentru căsătorie, determină, în formă acută, rezolvarea
unor conflicte (social, morale, valorice, etc.)
Cercetările curente arată că, mai ales la tineri, apar tentative dramatice de
echilibrare a aspirațiilor cu capacitățile proprii și cu exigențele vieții sociale prin
crearea unor mecanisme de apărare a Eului, cu ajutorul cărora își construiesc o
"lume imaginară" în care aspirațiile și capacitățile se pot corobora și echilibra. S -a
observat, de exemplu, că tinerii, adulții, copiii cu manifestări dezadaptive
reacționează atât după succes cât și după insucces în mod mult mai variabil, mai
diversificat, uneori extremist, atipic, în comparație cu persoanele normale.
Dezechilibrul relației d intre aspirații -posibilități duce la mobilizarea și declanșarea
mecanismelor compensatorii care cuprind o gamă largă de stări psihice, de la
coborârea sau urcarea nivelului aspirației corespunzător cu cel al posibilităților,
până la manifestări dezadaptive certe, care amenință starea psihică a persoanei;
uneori se ajunge la situații paradoxale, în care valențele pozitive se transformă în
valențe negative (valoare – nonvaloare, admirație – dispreț, prietenie – dușmănie, etc.) sau
dorința se transformă în dor ința de a depăși dorința. Relația aspirații –
posibilități e hotărâtoare pentru echilibrul personalității, pentru dezvoltarea ei,
pentru integrarea socială.
Datorită acestei semnificații pentru edificarea și împlinirea personalității,
se impune necesitatea organizării unei asistențe complexe (psihologică,
pedagogică, medicală, socială, juridică), în activitatea educativă, dar mai ales în
acțiunea de orientare școlară și profesională, e important ca tinerii să fie îndrumați
atent și competent, pentru a li se oferi sprijin real în stabilirea echilibrului relației
aspirații -posibilități (aceasta pentru că în situații de opțiune și decizie, diverse
elemente afective și frământări emoționale distorsionează datele realității).

30 5.3 Factori sociali
Studiul sistemu lui aspirațional (aspirații profesionale, morale, politice,
culturale, artistice, etc.) evidențiază dublul caracter al aspirațiilor: personal și
social. Aspirațiile au avut întotdeauna atât o rezonanță personală cât și una sociala,
ele fiind veriga de legă tura între cele două domenii.
Ch.Buhler evidențiază aspirații îndepărtate și apropiate, dar și aspirații
personale (care se referă la dragoste, căsnicie, dezvoltarea personală) precum și
aspirații impersonale (referitoare la profesiuni și la succese în dif erite activități).
Aspirațiile sunt determinate de nivelul dezvoltării sociale în ansamblu,
precum și particularitățile psihosociale ale grupurilor în care trăiește și își
desfășoară activitatea individul. Numeroase cercetări prezintă rolul hotărâtor al
relațiilor interpersonale și implicațiile lor în fixarea nivelului de aspirație (M.
Zlate, P.GoIu, Chombart) ca și inevitabila "comparație socială" (L. Festinger) ce
îmbracă forme diferite (cooperarea sau competența). Aspirațiile individuale nu
sunt independ ente de grupurile în care subiectul e implicat, în funcție de
transformările economice, tehnice, și fiecare din aceste grupuri are structura sa
proprie, integrată societății. Un loc deosebit îl ocupă familia. Cercetările de până
acum nu conturează foarte s trict relația dintre nivelul de aspirație al unui tânăr și
aspirațiile părinților sau rudelor, dar în general, se admite că, tinerii doresc să
depășească performanțele părinților.
Se constată determinarea aspirațiilor individului și colectivităților de
idealul social și cel educativ al societății. Aspirațiile sunt condiționate de nivelul
cultural al societății, de nivelul științei și tehnicii, de sistemul de învățământ și
educație, de sistemul de pregătire și perfecționare profesională, de calitatea
relații lor interpersonale. Așa cum susținea Chombart de Lauwe: "provocate de
transformările tehnice, economice, sociale, aspirațiile sunt în același timp motorul
lor". Aspirațiile în general, dar mai ales cele profesionale, se manifestă și se
obiectivează în cadr ul raporturilor interpersonale. In acest caz, relația statut – rol –
comportament evidențiază nivelul de integrare a persoanei în structurile sociale și
de muncă.
De asemenea, aspirațiile sunt determinate de valorile promovate și de
ierarhia acestor valor i. Omul nu poate trăi fără o experiență a valorilor, fără a face
apel la judecăți de valoare, iar calitatea sa de "ființă valorizatoare" nu se poate
realiza decât într -un context social. Interiorizarea valorilor, sub influenta educației și culturii, se
reflectă în sistemul aspirațional, devenind aspirații -valori ale colectivităților umane și indivizilor

31 care le compun. Determinat social -istoric, conținutul valoric al aspirațiilor e dublu: pe de o parte,
aspirația exprimă un sistem de valori preexistent opți unilor preferențiale (valori realizate) iar pe
de altă parte aspirația se referă la un sistem de valori inexistent în trecut și în prezent, sau
existent numai ca tendință, deci la un sistem de valori viitor, ideal, corespunzător evoluției
necesare sau posi bile a realității (valori urmărite).
Adeziunea la valorile sociale înalte, autentice, depășirea conflictelor
valorice care apar în fața fiecărui om, de nenumărate ori, contribuie la înflorirea
personalității umane, la afirmarea și valorificarea acesteia, p rin activitate, în plan
social. Când sunt întemeiate pe non -valoare, aspirațiile conduc la destructurare și
depersonalizare, la situații de stres, boală psihică, la aspirații de compensare, care
de multe ori vin în contradicție cu interesele și aspirațiile societății.

32 6. UNIVERSUL AXIOLOGIC – COMPONENTA A EXISTENTEI
SOCIOUMANE
Încă din "zorii" cunoașterii, studierea condiției umane a implicat reflecții constante
asupra valorilor. Dialogurile lui Platon ne oferă încă din secolul IV î.e.n, o concepție închegată
despre bine și despre frumos, considerate valori eterne, independente de o "aritmetică" a
plăcerilor sau de un "echilibru" al intereselor.
De-a lungul timpului, interpretările spiritualiste sau naturiste, realiste sau
nominal iste ale valorilor le plasau fie dincoace de om, fie dincolo de om, dar erau
sistematic reduse la determinațiile lucrurilor sau ale cunoștințelor noastre.
începând din a doua jumătate a secolului al XlX -lea, filozofia, în eforturile ei de
sinteză totalizat oare, a făcut o descoperire care rivalizează, prin semnificația și
consecințele ei, cu descoperirea, de către știință, a specificului microcosmosului
față de macrocosmos. Ea a descoperit că există o "lume" a valorilor ireductibilă la
lumea lucrurilor sau l a cunoașterea acestora. De atunci, are drept de cetate în
filozofie și o teorie generală a valorii (axiologia) ireductibilă la teoria existenței
(ontologic) sau la teoria cunoașterii (gnoseologie). Detectarea unei "lumi" a
valorilor cu un status și un rol specific, a deschis o pagină nouă în explorarea
condiției umane. Ceea ce era spus implicit este formulat explicit : omul, prin
condiția sa, nu este numai homo faber sau homo cogitans, ci și homo aestimans,
o ființă prin excelență valorizatoare. O civilizaț ie fără valori ar înceta să mai fie o
civilizație; omul nu poate crea fără a trăi o experiență a valorilor, fără a exprima și
aplica judecăți de valoarea, fapt probat, printre altele, de existența universală a
unor coduri morale.
Societatea, prin diferitel e ei paliere de generalitate oferă și induce
individului atitudini, valori, idealuri. Așa cum la naștere copilul găsește o anume
tehnologie, o anumită structură socială și anumite cunoștințe, tot așa el găsește un
anumit sistem de valori și atitudini, un u nivers axiologic. Umanizarea și
socializarea copilului, cristalizarea și maturizarea etajelor superioare ale
personalității tânărului înseamnă în primul rând interiorizarea valorilor promovate
de contextul sociocultural în care trăiește.
Pornind de la defi niții minimale, valorile reprezintă principii generale despre ceea
ce este dezirabil, despre ceea ce este demn de urmat in viata. Valorile, în calitatea lor
de principii generale despre ceea ce e de dorit, funcționează atât la nivelul grupal si a l
societății, cât și la cel individual.
Se vorbește despre "sisteme de valori", "orientarea axiologică" sau "scară de valori" –

33 expresii foarte apropiate ca înțeles – avându -se în vedere oricare dintre cele trei
niveluri. Mai mult, valorile devin operante numai dacă sunt internalizate de către
indivizi. Apoi, a deduce sistemul de valori efective specific unei culturi – și nu
doar versiunea sa declarată la nivel abstract – presupune studierea mentalităților și
conduitelor individuale. Totuși, individualismu l metodologic nu trebuie
absolutizat, pentru că valorile există și la nivel supraindividual, fiind promovate de
către structuri și instituții sociale (școală, familie, biserică, mass -media etc.).
Acum mai bine de jumătate de secol antropologia culturală a avansat o teză ce încă
pare acceptabilă, si anume cea a cauzalității circulare dintre specificul cultural și
personalitatea individului, în sensul că o anumită matrice culturală produce, prin
socializare și educație, un anumit tip de personalitate, care, l a rândul ei, creează o
cultură specifică. De asemenea, valorile au statut de motive acționale; adică, odată
interiorizate, ele nu reprezintă doar simple "stiluri" de conduită, ci și înclinații ale
acesteia; de pildă, nu e vorba dacă ajung sau nu să realize z ceva frumos, ci dacă
urmăresc realizarea Frumosului ca atare. Tot așa pentru Bine, Dreptate, Echitate.
Există, în termeni maxweberieni, o "raționalitate axiologică", rațiunea de a acționa
fiind tocmai aceea de traduce în fapte anumite valori umane. Dar, unii specialiști
contestă valorilor caracterul de forță motivațională, în calitatea lor de date
universale. Universale nu neapărat numai în sensul de valori general umane, dar
chiar și în acela referitor la rolul de principii transituationale. Multe studii de
teren și experimente de sociologie și psihologie socială arată că practicarea
concretă a valorilor și normelor diferă atât de mult de la situație la situație, încât
acestea își pierd eficiența lor de operatori motivaționali. Valori, norme, criterii
morale – spun asemenea cercetări – sunt construcții mentale ale "actorilor sociali",
în funcție de particularitățile situației, natura și scopul activității, consecințele
anticipate, construcții, așadar, contextuale.
Numeroase studii empirice converg însă cu datele oferite de practica
istorică și cotidiană infirmând contextualismul pur și raționalitatea exclusiv
pragmatică. E greu de admis că se poate explica stabilitatea comportamentală a
indivizilor și grupurilor fără existența unor principii orientative de viață (valori) și,
de asemenea, a explica ridicata consensualitate de gândire și comportament în
cadrul multor culturi și subculturi.
In numeroase abordări sociologice, termenul de "valoare" e asociat
frecvent cu cel de "normă". Nu de puține ori apare expr esia: "sistemul de valori și
norme" întrucât normele sociale par mult mai ușor de operaționalizat și identificat

34 în comportamentul uman, dizolvând cumva valorile. Dar , așa cum afirma și
M.Rokeach, valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de
compor tament, ale fixării de scopuri și subscopuri, decât normele sociale. Acestea
din urmă ne indică cum să ne comportăm în împrejurări date, fără a constitui
mobiluri ale organizării vieții "cu bătaie pe termen lung". Valorile reprezintă baza
pentru acceptarea sau respingerea unor norme specifice. Normele sociale, chiar
însușite și practicate cu un anumit automatism de către indivizi, le apar acestora
mai exterioare, mai impersonale decât valorile, ce sunt resimțite a fi ancorate mai
intim în Eu.
Așa cum sublin ia L.Grunberg (6,1972) valoarea nu este un atribut intrinsec
al unor obiecte (materiale sau ideale) nici un atribut intrinsec al subiectului, ci un
mod specific de suportare preferențială și deziderativă a subiectului fată de obiect,
pe baza unor criterii sociale. In virtutea acestei raportări a obiectelor la trebuințe,
aspirații sau năzuințe umane socialmente constituite și istoricește determinate,
obiectelor li se acordă un rang ierarhic și o semnificație (pozitivă sau negativă).
Valoarea apare astfel ca acea relație între subiect și obiect în care, prin polaritate și
ierarhie, se exprimă prețuirea acordată (de o persoană sau o colectivitate umană)
unor însușiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice) în virtutea capacității
acestora de a satisface treb uințe, necesități, dorinte, aspirații umane, istoricește
condiționate de practica socială.
6.1 Natura, geneza si taxonomia valorilor
In abordarea axiologicului, se desprind trei mari clase de teorii:
 cele care consideră izvorul și natura valorilor în subi ect (psihologism)
 cele ce afirma că valorile sunt o reflectare a proprietaților obiective ( realism naiv)
 care văd în axiologie un domeniu aparte, ce nu aparține nici de lucruri, nici
de oameni, valorile fiind obiective și transcedentale (idealism obiectiv ).
Această tipologizare se referă la etape ale cunoașterii oarecum depășite, în
prezent există o convergență semnificativă în a considera că natura valorilor rezidă
în intersecția dintre nevoile, înclinațiile umane și calitățile obiectelor. Referitor la
origine valorilor, se afirmă că "valorile umane își au prefigurarea îndepărtată în
activitatea psihologică animală de adaptare la mediu" (Bibari,1971) animalul
reprezentând si raportând obiectele și situațiile la nevoile sale instinctive.
Valorile sunt încă mai mult decât valențe. Ele reprezintă și principii ca
Binele, Adevărul, Frumosul, Dreptatea. Dar chiar și în această formă, e rezonabil

35 să presupunem că valorile au apărut din anumite necesități – nu atât legate de
stringențe biologice individuale, cât de menținerea și evoluția speciei umane ca
atare, a unor comunități etnice, clase, sau grupuri sociale. Astfel în numele unei
idei-valoare ca aceea de justețe socială, libertate sau patrie mulți indivizi și -au
anulat conștient biologicul contribuind la progr esul unui grup, al unei națiuni sau
al omenirii în general. Valorile reprezintă în sistemele socioculturale operatori
eficienți de autoconservare și/sau autodepășire, fiind lianți de coeziune și factori
mobilizatori pentru actorii acțiunilor sociale.
"Evol uția umană este în primul rând tehnologică, economică, socială, și
mai puțin biogenetică" (P.Iluț). Ansamblul vieții spirituale, variațiile
socioculturale pot fi înțelese mai complex făcând apel la factori de această natură,
structural – sociali și simboli ci. In termeni genetici s -ar putea totuși vorbi de baza
emoțională a conținuturilor psihosociale, de resorturile mai generale și de
adâncime ale naturii (esenței) umane, privite ca disponibilități.
Trebuie să se realizeze o distincție netă între aspectul g enetic și cel
funcțional în cazul axiologicului: valorile au apărut cauzate de nevoile practice, de
activitatea umană în ansamblu, geneza lor poate fi explicată prin necesități bazale,
dar odată ființate, constituie ele însele motive ale acțiunii.
Astfel, conținutul specific al axiologicului ar consta în caracterul valorilor
de principii generale despre dezirabil, cu funcții de orientare a acțiunilor grupale și
individuale. Ele apar ca elemente ale universului simbolic și au ca suport direct
nivelul informa țional al socialului (diversele forme de mass -media) și în primul
rând comunicarea interumană directă, prin limbaj. Valorile se nasc și funcționează
în colectivități socioculturale, iar purtătorii lor materiali sunt indivizi concreți și
instituțiile respec tivelor comunități.
Taxonomia reprezintă o premiză importantă a progresului cunoașterii în
orice domeniu al științei. P.Andrei (1945) evidențiază șapte mari criterii prin care
se pot sistematiza valorile:

 valabilitatea – valori relative și valori a bsolute
– valori obiective și valori subiective
 calitatea – valori pozitive și negative
– valori scopuri și valori efect
 subiectul pe care se centrează – pe sine (autopatice)
– pe altă persoană (heteropatice)

36  motivul aderării la valori – accidental, tranzitoriu
– valori propriu -zise ale persoanei
 obiectul valorilor – economice / etice /juridice / politice /
estetice etc.
 facultăți psihice vizate – valori sensibile / sentimentale
– valori cognitive / intelectuale
 sfera de întindere – individuale
– sociale
– cosmice
Azi, câteva din aceste criterii sunt rar invocate dar s -au conturat altele:
 după incidența asupra comunităților și indivi zilor
– valori posibile și probabile
 după gradul de manifestare în comportament:
– valori potențiale și actualizate
– valori virtuale și operante

 după l ocul lor în structura de ansamblu a mentalităților grupale sau ale
personalității:
– valori central e și marginale

Enumerarea ar putea continua cu valori pragmatice (materialiste) și
spirituale, valori tradiționale și moderne, valori de afirmare superficială și valori
de afirmare autentică, etc.
Numărul criteriilor poate fi mărit extrem de mult și dacă ne gândim și la
posibilitatea combinării lor, se poate ajunge la un foarte vast spectru de
posibilități. Dar nu toate au egală acoperire psihosocială în viața grupurilor și nici
egală semnificație gnoseologică.

6.2 Fundalul sociocultural si mecanismele in teriorizarii valorilor
În fiecare cultură și societate există un sistem de norme despre "dezirabil",
care reglează conduita membrilor săi, dă o oarecare coerență produselor materiale
și spirituale și determină un anumit profil al personalității. De fapt, î ntre cultură și
structura personalității indivizilor ei subzistă un permanent circuit cauzal, ceea ce
asigură celor două entități o relativă stabilitate și unitate în timp. Implicit și

37 explicit, contextul sociocultural propune un model de personalitate de bază, tipică
si reprezentativă pentru o anumită cultură. Conceptul de "personalitate de bază" a
fost lansat în antropologia culturală americană de A.Kardiner (1939) și folosit apoi
în multiple cercetări de teren ale relației cultură – structura personalită ții. O sarcină
dificilă e "construirea" statistică de către cercetători a structurii personalității de
bază; în practică, operația se identifică cu depistarea personalității modale, a
tipului de personalitate cel mai frecvent. Dar cu cât se utilizează crit erii mai
complexe pentru definirea personalității modale cu atât o vom regăsi, statistic, mai
puțin la indivizii concreți.
Proliferarea rolurilor sociale, a grupurilor, mobilitatea geografică și
socioprofesională tot mai accentuată ce caracterizează epoca contemporană, pot
duce, mai ales la preadolescenți, adolescenți și tineri, la fenomene de vidare,
indiferență sau derută valorică. Și mai pronunțată e confuzia axiologică în ieșirea
din sistemele totalitar -comuniste și trecerea la economia de piață și demo crația
pluralistă. Intr -o anume măsură, această trecere semnifică și o tranziție de la un
cod valorico -normativ la altul; "într -o anume măsură" pentru că mentalitatea
(schimbarea de mentalitate – idee specifică societății actuale) reprezintă mult mai
mult decât valorile, acestea constituind nucleul ei și de aceea ele se schimbă mai
greu.
Mediul sociocultural, care constituie implicit fundalul axiologic al
însușirilor valorilor și formării convingerilor la tânăra generație, nu e ceva amorf,
nediferențiat. Se poate vorbi de o structurare globală a universului axiologic în
următoarele nivele:
 valori general umane;
 valori ale unui sistem socio -politic;
 valori ce țin de o anume cultură și etnicitate;
 valori ale grupurilor sociale mari și medii (clase sociale, pr ofesiuni, etc.);
 valori ale microgrupurilor (familie, organizații, grupuri restrânse);
 valori individuale.
Clasificarea se referă atât la faptul că există valori -norme specifice pentru
o cultură și valori – norme specifice pentru un grup (în aceeași cultur ă), cât și la
faptul că percepția despre dezirabil e relativ diferită de la o cultură la alta.
Universul axiologic exercită asupra persoanei umane, pe tot parcursul
devenirii și existenței sale, determinări directe și indirecte. Dar, concepția
individuală despre deziderabil nu reprezintă o simplă imitare a matricei

38 socioculturale date; acțiunea factorilor socioculturali e filtrată de variabile interne
de personalitate, un prim filtru constituindu -1 însăși percepția dezirabilului social
sau de grup, "constru irea" mentală a acestuia de către individ. Valorile sociale
privite în geneza lor sunt abstractizări și generalizări ale intersecției dintre
proprietățile lucrurilor și nevoile fundamentale bio -sociale ale omului, dar, odată
constituite, ele sunt elemente obiective ale mediului de viață al persoanei concrete.
Putem spune că orientarea axiologică personală are două surse, și e produsul a
două genuri de rapoarte, ele însele în strânsă intercondiționare: raportul dintre
subiect și obiectele, situațiile, evenim entele cu care a venit în contact; raportul
dintre subiect și deziderabil social (general -uman, de grup).
Mecanismele intime prin care individul își însușește matricea valorică a
unei culturi, grup social sunt încă destul de puțin deslușite. Participă proc esele
generale ale învățării (condiționarea, recompensa, pedeapsa, fenomenele de
imitație și de identificare). Copilul aderă succesiv la mai multe grupuri de
referință: părinți, prieteni de aceeași vârstă, modele oferite de
literatură, sau construiește el singur modele printr -o sinteză personală a celor de
circulație.
In concepția lui Skinner (1971) însăși natura și substanța valorilor e
reductibilă la procesele de achiziție a acestora, în fapt, la examinarea
condiționărilor relevante ale mediului social. Succesul unei culturi, al unui grup
social sau al unei instituții în a induce membrilor săi practicile (ideile, valorile) pe
care le dorește, depinde – după Skinner – în exclusivitate de configurația de
condiționări, de reîntăriri pe care ie oferă. Vidul a xiologic și anormalitatea s -ar
explica prin absența sau slaba operativitate a reîntăririlor; dacă oamenii nu lucrează
îndeajuns nu e din cauză că sunt leneși sau că le -a scăzut simțul moral, ci
pentru că bunăstarea la care au ajuns face reantăririle (stimu lările materiale) mai
puțin eficiente; și dacă studenții nu învață nu este pentru că nu mai sunt interesați,
ci pentru că standardele au fost coborâte sau pentru că subiectele de studiu nu mai
au suficientă importanță pentru viață. Distincția dintre trăiri le interioare și
condiționările externe e deosebit de importantă în luarea de decizii practice: "Dacă
individul e afectat într -adevăr de o stare internă numită lipsă de valori, atunci
problema se poate rezolva prin schimbarea acestei stări, – de exemplu, pr in
«reactivarea puterii morale», «animarea forței morale», «întărirea fibrei morale și
atașamentul spiritual». Dacă însă considerăm condiționările ca responsabile pentru
un comportament deficitar ori pentru trăirile (sentimentele) care spunem că explică

39 respectivul comportament, atunci aceste condiționări trebuie schimbate" (Skinner).
Traseul inserției individului în viața socială, care implică și dezvoltarea
axiologică personalității sale, nu e unul liniar și uniform. Se pot desprinde două
mari faze: socia lizarea primară și socializarea secundară.
Socializarea primară înseamnă socializarea propriu -zisă, care are loc în
copilărie și prin care individul, născut doar cu potențialități pentru viața socială,
devine un membru efectiv al ei, achiziționând cunoștin țe, deprinderi, atitudini și
comportamente umane. Se interiorizează lumea socială, se cristalizează versiunea
subiectivă a realității (socioumane) obiective. Agenții ce mediază această
interiorizare sunt în primul rând persoanele semnificative ("significan t others",
1934) și întrucât copilul se naște într -o structură socială dată, persoanele
semnificative (dintre care părinții ocupă locul central) îi sunt oarecum impuse,
predefinite. Acești "alții" relevanți, apropiați, cu care copilul interactionează
direc t, îi mediază realitatea modificând -o în raport cu propria lor poziție în spațiul
social și cu propria lor experiență de viață. Treptat, prin socializarea primară,
copilul ajunge la depășirea situațiilor și persoanelor specifice, învață roluri și
atitudini generale. Trecerea de la rolurile și atitudinile unor persoane semnificative
concrete la un "altul generalizat" ("the generalized other", Mead, 1934) reprezintă
recunoașterea societății ca atare și totodată atingerea stabilității, a consistenței și
contin uității propriei autoidentificări. Copilul își reprezintă acum o identitate
personală nu numai vis -a-vis de o anume persoană, ci de o identitate în general,
care, subiectiv, e resimțită ca aceeași, indiferent de indivizii pe care îi întâlnește.
"Copilul nu internalizează lumea persoanelor sale semnificative ca una dintre multele lumi
posibile; el o internalizează ca singura lume existentă și imaginabilă".
Socializarea secundară e legată de diviziunea socială a muncii și de
distribuirea socială a cunoștințel or. Ea presupune internalizarea cerințelor,
informaților, valorilor promovate de diferite instituții specializate. Dacă în prima
socializare individul asimilează "lumea socială de bază", prin socializare secundă
el își însușește realități parțiale, "sub lu mi". De asemenea,, socializarea secundă
înseamnă și trecerea de la lumea copilăriei, "de acasă" la o lume mai eterogenă. Și
aici funcționează persoane semnificative, dar ele sunt mai fluctuante, iar individul
are un anumit control asupra lor, în sensul că poate renunța la unele în favoarea
altora, în vederea menținerii identității proprii. Spontan sau conștient, el va selecta
din potențialul relațiilor interpersonale pe acele pe care îi confirmă și întrețin
autoidentificarea și stima de sine. Intrarea în so cializarea secundară coincide în

40 general cu trecerea la pubertate și adolescență, și astfel, condițiilor de statut socio –
profesional li se suprapun noi faze ale dezvoltării intelectuale. De mare importanță
pentru tânărul în devenire este legitimitatea sis temului axiologic propus, gândirea
lui devenind din ce în ce mai mult critică și pretinzând tot mai multe argumente
raționale pentru diferite practici, norme, valori.
Pe de altă parte, socializarea secundară poate însemna, în fapt, o re –
socializare, dacă realitatea socioculturală în care intră e substanțial diferită de
aceea asimilată în prima socializare. Acceptând și construind subiectiv noul
univers uman, individul își reconsideră întreaga experiență trecută prin prisma
prezentului, iar dacă nepotrivire a dintre trecut și actual i se pare esențială, el
recurge inclusiv la raționalizări de genul: "Atunci credeam că știu ce e bine, acum
știu cu adevărat". Când traiectoria de viață a individului continuă în același mediu
sociocultural, socializarea secundară merge în prelungirea celei primare fara
conflicte și fără nevoia restructurării axiologice.
Cele două tipuri de relație dintre socializarea primară și cea secundară –
deplina continuitate și, respectiv, schimbarea radicală (re -socializarea) – sunt
situați i extreme ale unui continuum între care se înșiră – cel puțin în societățile ce
cunosc adânci transformări economice, sociale, culturale – majoritatea biografiilor
individuale.
In dezvoltarea judecăților morale la copii, J.Piaget a desprins trei etape
principale: etapa respectului unilateral față de adult (morala heteronomă) în care forța regulei
depinde de prezența fizică a celor mai în vârstă; etapa "realismului
moral" a raportării la norma morală în sine, a concepției responsabilității
obiective, în lumi na căreia evaluarea comportamentului de către copil se face "nu
în funcție de intenția care le -a declanșat, ci în funcție de conformitatea lor
materială față de regulile stabilite"; si cea de -a treia etapă : autonomia relativă a
conștiinței morale, a orien tărilor comportamentale din interior, pe baza
principiului cooperării și al respectului reciproc. Analizând ontogeneza moralei
trebuie să subliniem că ea nu e același lucru cu ontogeneza orientării axiologice,
valorile morale, deși ocupă un loc central în sistemul de valori, sunt doar
componente ale acesteia, ori, cristalizarea conștiinței axiologice personale
înseamnă și stabilirea unor raporturi, ierarhii între diferite genuri de valori
(morale, politice, intelectuale etc.). Pe de altă parte, dacă acordăm valorilor funcția
de principii abstracte despre dezirabil, se poate vorbi despre începutul conturării
scării personale de valori doar odată cu intrarea în preadolescenta (în jurul vârstei

41 de 12 -13 ani), procesul frământărilor axiologice atingând apogeul s pre sfârșitul
adolescenței și începutul tinereții (18 -20 ani), rămânând însă, în principiu, un
proces deschis. Aceasta nu înseamnă că sistemul personal de valori se naște pe un
teren gol. Toată socializarea și umanizarea copilului (cea primară, în speță)
reprezintă învățarea de aprecieri, atitudini, valorizări. Asemenea "valorizări" nu
sunt însă aplicații ale unor principii axiologice ferme, cât imitații și identificări cu
cei din jur. Considerând sistemul de valori într -un sens mai propriu, perioada
dinain tea preadolescentei ar putea fi numită doar una preaxiologică.

6.3 Valentele axiologicului in sistemul personalitatii

6.3.1 Valori – atitudini – comportament; delimitari si interferențe conceptuale
Abordând valorile dintr -o perspectivă macro -sociocultur ală, ele apar ca
elemente ale universului social simbolic, ca date obiective la nivel supraindividual,
ca "fapte sociale". Astfel, se poate vorbi despre "atitudini față de valori" așa cum
frecvent în discuțiile cotidiene sau științifice se folosește termen ul de "atitudine"
pentru a se desemna relațiile evaluative ale oamenilor cu mediul lor înconjurător:
atitudinea față de școală, față de părinți, fața de muncă, față de ceilalți, etc.
Diferența dintre noțiunile "valoare" și "atitudine" e clară, prima re prezentând
obiectul atitudinii, iar cea de -a doua reacțiile, pozițiile indivizilor. Insă, în calitate
de bunuri ale omenirii care pot fi "posedate simultan de un număr oricât de mare
de conștiințe individuale, fără sa aibă loc nici o epuizare" (E.Speranția , 1944),
odată interiorizate, distanța dintre subiectiv și exterior (obiectiv) e mult mai greu
de realizat. Valori, ideal, norme, atitudini, interese, nevoi sunt concepte apropiate
ca sferă și conținut.
AL Roșca în "Metodele acțiunilor umane" definește atitudinea ca fiind "o
predispoziție mintală dobândită, mai mult sau mai puțin durabilă, de a reacționa
într-un mod caracteristic (obișnuit favorabil sau nefavorabil) față de persoane,
obiecte, situații, idei sau idealuri cu care individul vine în contact" ia r A.Chircev
numește atitudinea "o dispoziție direcțională, având un substrat mai puțin cognitiv
și mai mult afectiv și conativ, o natură mai puțin nativă și mai mult socială și un
caracter mai mult dinamic decât postural sau static".
P.Popescu -Neveanu (197 8) definește atitudinea ca "modalitatea relativ
constantă de raportare a individului sau grupului față de anumite laturi ale vieții
sociale și față de propria persoană".

42 Principalele caracteristici ale atitudinii sunt:
 atitudinea e o dispoziție psihică dob ândită, cu caracter social (în ea se manifestă
influențele mediului sociocultural).
 atitudinea reprezintă o strânsă împletire de procese cognitive si afective:
evaluarea, aprobarea sau dezaprobarea obiectului atitudinii noastre se bazează
întotdeauna pe i nformații despre acel obiect; informații ce pot fi bineînțeles, mai
mult sau mai puțin ample și corecte.
 atitudinea are un caracter relativ stabil în timp, în multe definiții atitudinile fiind
caracterizate ca "sisteme durabile de evaluări"; atitudinile su nt mai rezistente la
schimbări decât cunoștințele pure, tocmai pentru că în ele este prezentă
dimensiunea afectiv -axiologică.
 atitudinea este o variabilă latentă, ceva interior și virtual, deși se originează
preponderent în sociocultural, în relațiile și a ctivitățile cu exteriorul, la rândul ei
determinând relații și activități. Grație unității dintre atitudini și comportament
(inclusiv cel verbal) e posibilă cunoașterea și modificare atitudinilor prin
intermediul comportamentului (și invers).
 se consideră că nota diferențiatoare a atitudinii față de alte manifestări psihice
orientate spre un obiect este bipolaritatea sa, alternativitatea care arată că
subiectul este pentru sau contra unui obiect. Intre cei doi poli există un
continuum, atitudinea putând fi mai mult sau mai puțin favorabilă, astfel încât
ea are diferite grade de intensitate. Pe acest principiu sunt construite scalele de
atitudine și multe alte chestionare. Continuitatea bipolară nu este însă atestata
întotdeauna în cercetările empirice (punct ul zero, de mijloc, poate fi saturat de
necunoaștere, răspunsuri neutre, ambigue, sau ambivalențe sau chiar stări
conflictuale).
 constituite la nivelul personalității umane într -un sistem, atitudinile nu au toate
aceeași pondere ca generalitate și centra litate și nici ca energie motivațională;
cele mai generale și centrale se schimbă mai greu decât cele periferice și
specifice pentru că implicarea Eului în primele e mai profundă și pentru că
schimbarea lor are consecințe mai importante asupra întregului s istem.
In ce privește delimitarea noțiunii de atitudine față de alte noțiuni, o
semnificație aparte prezintă relația atitudine -opinie. Opinia este o expresie
(verbală) a atitudinii, dar nu singura și nici cea mai stabilă. In comparație cu
atitudinile, opin iile sunt mai fluctuante. Având statut de variabilă latentă, de
"interior", atitudinea se manifestă în exterior pe trei principale planuri: exprimarea

43 gestico -postulară, expresia verbală și planul actelor de conduită propriu -zise
(comportament deschis). At itudinea si opinia se intersectează in intenția
comportamentală, care este tot un parametru intrinsec conștiinței.
După concepția lui M.Rokeach distincțiile dintre atitudini și valori
se referă în primul rând la faptul că o atitudine implică la un complex de
convingeri vizavi de un obiect sau situație specifică, pe când o valoare face apel la
o singură convingere, însă una de mare generalitate, trecând de situații și obiecte
particulare.
Referitor la raportul valori -atitudine -opinie, se poate afirma că cele trei
componente descriu stări caracteristice care diferă între ele după gradul de
generalitate, centralitate și stabilitate, structurându~se într -un model ierarhic astfel:
valorile apar ca principii generale și de mare stabilitate referitoare la modurile de
comportament sau scopurile ultime ale existenței, fiind central și profund angajate
în configurația și dinamica personalității; atitudinile exprimă valorile, sunt
modalități de operaționalizare și instrumentalizare a acestora, având totuși un grad mai m are de
centralitate și durabilitate decât opiniile, care apar drept cele mai
fluctuante. M.Rockeach susține în acest sens că atât la nivel individual, cât
și la cel al comunităților umane, valorile sunt de ordinul zecilor, atitudinile de
ordinul sutelor, i ar opiniile de ordinul miilor sau zecilor de mii.
De asemenea, atitudinile nu sunt prin ele însele standarde (criterii) ale
conduitelor noastre, în vreme ce valorile au prin excelență această funcție.
Normele sociale reprezintă de asemenea astfel de standa rde. Față de acestea,
valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, fiind în același
timp și scopuri, stări ultime de atins ale existenței umane; normele sociale ne spun
cum să ne comportăm în împrejurări date, fără a constitui mobilur i ale organizării
vieții. R.Williams exprimă deosebirea dintre valori și normele sociale în
cuvintele: "valorile sunt standarde ale dezirabilității aproape independente de
situațiile specifice; aceeași valoare poate fi punct de referință pentru acceptarea
sau respingerea unor norme particulare". Pe de altă parte, normele sociale, chiar
percepute și practicate de către individ, apar acestuia exterioare și impersonale, în
timp ce valorile sunt resimțite mai intim ancorate în eu.
Valorile nu pot fi identificat e nici cu nevoile, trebuințele sau cu înclinațiile
umane. Ele apar ca o reprezentare și o transformare pe plan cognitiv a nevoilor și
ca sinteză a trebuințelor individuale cu cele ale grupului de apartenență sau al
societății. Eul simte nevoia de a nega, d e a nu recunoaște anumite înclinații,

44 valorile însă nu sunt niciodată negate de eu.
Vis-a-vis de valoare, un concept important este cel al trăsăturii de
personalitate. G.Allport definește trăsătura ca fiind: "o structură
neuropsihică ce are capacitatea de a face funcțional – echivalenți mulți stimuli și de
a iniția și orienta forme echivalente de comportament adaptiv și expresiv". Autorul
distinge trăsătura de atitudine prin faptul că o atitudine are întotdeauna un obiect
de referință, insă trăsătura este d eclanșată de o mulțime de astfel de obiecte. Ele se
aseamănă mult prin gradul de generalitate în structura personalității, dar, în vreme
ce valorile sunt criterii ale dezirabilului, "platforma axiologică a proiectelor de
viață", trăsăturile sunt mai degrab ă caracteristici instrumentale ale personalității,
"neutre axiologic".
Nici raportul între ideal și valoare nu e ușor de descifrat. La nivelul
idealurilor individuale, există o distilare și operaționalizare a mai multor valori,
într-o imagine mai mai preci s conturată a ceea ce ar vrea să devină persoana în viitor.
Idealurile apar mai concrete și mai specifice decât valorile, ele nefiind
criterii atât de active în evaluarea acțiunile. Pe de altă parte, acordând valorilor un
înțeles mai larg – de orice lucru prețuit – o dată constituit, idealul de viață devine
el însuși o valoare.
Numeroase cercetări empirice arată că legătura dintre valori -atitudini și
comportament este una de natură probabilistică: că există paralelism între ele, dar
și neconcordanțe.
Prezen ța paralelismului se datorează faptului că atitudinea este o forță
motivațională, generând un comportament specific. In această calitate ea apare ca
"esențială" fața de comportament, fiind cauza acestuia. Concordanța ridicată între
atitudine și comportamen t se explică și prin aceea că, în acord cu tendința de a
realiza o congruență între evaluările și comportamentul nostru, atitudinea poate
apărea și ca justificare (raționalizare) a acțiunilor noastre. In acest caz,
comportamentul e cauza, iar atitudinea e efectul.
Neconcordanța sau slaba corespondență între atitudine și comportament
oferă mai multe interpretări, dintre care una ar fi de natură metodologică:
instrumentele metodologice de depistare și măsurare nu sunt suficient de rafinate
pentru a surprinde atitudinea "adevărată", autentică. Pornind de la constatarea că
tehnicile utilizate în studierea valorilor și atitudinilor se reduc în esență la cele
verbale, validitatea lor e privită cu multă precauție. Intre atitudine ca variabilă
latentă și opinia decl arată de subiect (accesibilă nouă) există o distanță ce poate

45 varia în funcție de mai mulți parametri (personalitatea subiectului și
anchetatorului, natura problemei de studiat, caracteristicile instrumentului de
cercetare, etc.); răspunsurile obținute de la subiecți conțin numeroase distorsiuni
un loc important ocupându -1 fenomenul de dezirabilitate socială (tendința
subiecților de a da răspunsuri în conformitate cu ceea ce e de dorit din punct de
vedere social); deși această înseamnă și reacții spontane d e apărare a Eului, grijă
de a apărea într -o lumină favorabilă în fața celorlalți și a sinelui, pentru teme foarte
sensibile sociouman (egalitate, dreptate, relații interetnice, relații dintre bărbat și
femeie) semnifică și faptul că respondenții, intențion at, nu declară atitudinea
adevărată.
O altă interpretare – behavioristă – dată neparalelismului atitudine –
comportament e înțelegerea atitudinii ca probabilitate de apariție a unui tip de
comportament. Conform acestei teorii (De Fleur și Westie, 1971) ati tudinea nu este altceva
decât probabilitatea mai mare de apariție a unor tipuri de răspunsuri
din partea individului față de un obiect, situație, persoană, etc. decât altor tipuri.
Aceasta înseamnă că există un set definibil de comportamente pe care indivi dul le
poate realiza față de un anumit stimul (obiect al atitudinii) și că există o
probabilitate determinabilă ca asemenea răspunsuri să aibă loc când individul
respectiv vine în contact cu acest stimul.
A treia interpretare se leagă de formula C=f(P<=>S) mulți autori
argumentează că lipsa de corelație atitudine – comportament se poate explica prin
faptul că un comportament dat depinde de mai multe valori, atitudini și motive, iar
noi luăm în considerare doar una sau câteva, lăsându -îe la o parte pe restul .
Trebuie precizat ca o atitudine dată se poate manifesta în mai multe
comportamente, putând fi luat în atenție unul nu îndeajuns de relevant pentru
atitudinea respectivă. Convergența sau divergența atitudine -comportament depinde
în mare măsură de 'tăria" atitudinii respective: importanța ei în sistemul atitudinal
al personalității, cantitatea de informație pe care se bazează, modul de însușire a ei
(experiență personală sau informații venite de la alții). Atitudinile periferice,
bazate pe informații sărace și care nu sunt rezultatul unei experiențe directe, au o
putere predictiva mult lai slabă pentru comportament. Tăria și relevanța atitudinii
dau și gradul de accesibilitate al ei (ușurința cu care indivizii își reamintesc diferite
atitudini și pot opera c u ele cognitiv); cercetările arată că un indicator valid al
accesibilității e timpul de răspuns al subiectului vizavi de o atitudine sau alta; cu
cât e mai rapid răspunsul, cu atât accesabilitatea e mai mare.

46 Tot o explicație a neconcordanței ar fi aceea c ă, datorită unor configurații
aptitudinale specifice, nu toți oamenii au abilitatea de traduce aptitudinile lor în
acte efective. Un factor de interferență personalitate – situație ce influențează în
mare măsură relația atitudine -comportament este evaluare a, din partea individului
sau grupului, a consecințelor apropiate sau depărtate ale actului săvârșit;
aprecierea într -un fel sau altul a urmărilor de viitor, determină o anumită
comportare în prezent. In argumentarea negentropiei axiologice este utilă și
diferențierea dintre situații obișnuite și situații -limita. Derularea vieții concrete
implică un spațiu cu limitele largi de afirmare și obiectivare a convingerilor
valorice, pe când în situațiile extreme limitele de opțiuni se restrâng până la
contopire; d ar, deoarece împrejurările de viață obișnuite sunt complexe și vagi,
doar cele extreme fac clară profunzimea și tăria scărilor individuale de valori.
Deci, fermitatea axiologică se poate manifesta mai pronunțat, statistic vorbind, o
dată cu trecerea de la preadolescentă și adolescență – când situațiile sunt, în
general, rezolvate de adulții semnificativi – la tinerețea propriu -zisă, când gradul
de independență crește.
6.3.2 Portretul bio -psiho -constituțional și sistemul propriu de valori
Între biologic și a xiologic există strânse legături, atât în sensul evoluției
macro -sociale cât și a celei individuale. La nivel grupai, valorile au apărut și s -au
cristalizat prin intersectarea nevoilor individuale cu cele generale. Pornind de la
afirmația că nu trebuie să opunem în cazul ființei umane socialul biologicului,
întrucât omul e un animal social, reprezentații socio -biologiei pretind că foarte
mult din ceea ce în mod tradițional explicăm în comportamentul uman prin
contribuția structurilor (instituționale sau de mentalitate) socioculturale poate fi
redus la baza genetică. Intr -o variantă "severă", bio -psiho -sociologică se afirmă că
se poate stabili un izomorfism aproape perfect între valorile umane și planul
biologicului, în sensul că fiecare valoare ar avea o cor espondență specifică în
echipamentul genetic: generozitatea, cinstea, adevărul, etc., dar cel puțin
până în prezent, abordarea biologică a valorilor e prea puțin convingătoare.
Explicațiile prin valori înnăscute sunt – cu toată apartenența lor științifică – mult
mai speculativă și arbitrare decât cele socioaxiologice. Corespondența cu gene
specifice sau combinații de gene e încă o presupunere. Deocamdată este acceptata
teoria lui McDougall – omul se afiliaza pentru că există instinctul de afiliere,

47 iubește datorită instinctului de iubire, e cinstit în virtutea instinctului de a fi cinstit,
etc.
Viziunea biologistă nu poate explica larga gamă a comportamentelor
individuale și mai ales, extraordinara variabilitate socioculturală a valorilor. Dacă
diferențele a xiologice interindividuale ar putea fi explicate, între anumite limite,
prin profiluri genetice particulare – îngemănări diferite de caractere genetice din
bagajul genetic uman total – repartizarea lor în configurații specifice, statistic
reprezentative, n u e recunoscută nici de cei rnai mulți specialiști în genetica
umană. Și apoi, cum s -ar putea argumenta metamorfozele axiologice în timp?
După cum susține Ludwig von Bertalanffy e rațional să considerăm
că unele valori sunt foarte generale și vizează toți oamenii, indiferent de rasă,
culoare, crez, fiind bazate pe precondiționări biologice prezente la specia "om", în
timp ce altele, sunt în parte verbalizări ori simbolizări ale datelor biologice și
acestea se aplică mai multor valori, individuale sau societ ale.
Oricum este clar că ființarea și practicarea axiologicului presupune
disponibilități biologice; societatea există și se reproduce prin indivizi, iar dacă
asemenea disponibilități înnăscute n -ar fi prezente, n -ar putea exista nici variabile.
Chiar cei mai extremiști reprezentanți ai behaviorismului – care explică totul prin
învățare – acceptă date înnăscute. Ei recunosc doar câteva, centrală fiind
disponibilitatea de a învăța. Disponibilitățile sunt genetice, dar conținutul
axiologic este în primul rând sociocultural. Raportul de determinare biologic
(genetic) – valoric trebuie înțeles în ambele sensuri; și fondul genetic al unei
populații, și fenotipurile sunt modificate atât de presiunile mediului natural
înconjurător cât și de cele ale culturalului.
Intre profilul constituțional și cel de personalitate este posibil să existe o
corelație, ca rezultat al determinării în aceeași direcție de către substratul genetic.
De asemenea, aspectul exterior al unui individ e influențat în anumite limite de
scara par ticulară de valori, de interesele și aspirațiile personale, care la rândul lor
sunt condiționate sociocultural. In expresia lui N.Mărgineanu, "între biotip,
psihotip și sociotip condiționările sunt reciproce".
De subliniat este rolul major al valorilor atâ t la nivel macrogrupal cât și la
cel de grup și individual. Astfel, la nivel macro – și microsocial, spontan și
conștient, personalitatea tânără în formare e supusă unei infuzii valorice și, la
întâlnirea factorilor interni cu cei externi, se constituie sis temul propriu de valori.
Datorită continuei sedimentări a experiențelor și probabil, datorită intervenției

48 factorilor biologico -ereditari, precum și a faptului că axiologicul se răsfrânge prin
multiple medieri în comportament, nu întotdeauna și nu toate va lorile sunt
transparente, nici pentru tânărul în cauză și nici pentru observatorul din exterior.
Anumite convingeri – valori sunt atât de profund asimilate, încât sunt luate
ca atare, neconștientizate, devenind suport pentru altele; cu cât o valoare sau
atitudine are un fondament "axiomatic" mai adânc, cu atât va fi mai centrală și
principială, implicit mai greu de schimbat. De la o perioadă de vârstă la alta,
sistemul valoric se îmbogățește prin asimilarea noului si transfomarea principiilor deja active în
individ, care, treptat, își incheaga un nucleu valorico -atitudinal, în
general stabil in timp. Conturarea sistemelor personale de valori nu trebuie
înțeleasă ca o simplă interacțiune dintre experiența acumulată de individ și
"universul valorilor", ci, așa cum indică studiile de psiho -socio -biologie, acest
proces implică și maturizarea anumitor potențialități valorice programate genetic.
Atitudinile se manifestă pe plan comportamental sub forma diferitelor
trăsături de caracter. In structura personalității, caracterul exprimă componenta
relațională cu ambianța în care trăiește și acționează individul. Prin caracter, se
înțelege "ansamblul trăsăturilor esențiale și specifice, care reprezintă stabilitate și
durabilitate în comportament exprimând atitudinea faț ă de realitate" (A.Chircev).
Aceste trăsături de caracter se organizează într -un sistem ierarhic specific la
nivelul fiecărei personalități, grupându -se în jurul câtorva tipuri fundamentale de
atitudini, constituind fie trăsături pozitive, fie negative. Tr ăsăturile de caracter pot
exprima orientarea personalității (atitudinea față de societate și față de alții,
atitudinea față de muncă, atitudinea față de propria persoană) sau un efort de
voință în modul de a acționa al individului – trăsături voluntare (ho tărâre, curaj,
perseverență, finalitatea, autocontrol, etc.)
Cunoașterea atitudinilor și valorilor unui individ sau grup constituie un
instrument de previziune. Cu ajutorul lor se poate prevedea cu o anumită
probabilitate modul de comportare într -o situați e ulterioară.

6.3.3 Notele și funcțiile definitorii ale axiologicului în structura personalității
Realizând o sinteză unificatoare, iată caracteristicile esențiale ale valorilor
în raport cu personalitaea:
 Concepția individuală despre dezirabil e determin ată și de factori bio -psiho –
constituționali, atât direct – prin mecanisme încă puțin cunoscute (există și o

49 determinare genetică, cel puțin ca disponibilități axiologice) – cât mai ales
indirect, prin imaginea de sine, din nevoia de apărare a Eului.
 Orien tarea axiologică individuală este un dat subiectiv, ceva interior și virtual, o
variabilă latentă. Valorile interiorizate constituie elemente propriu -zise ale
personalității, acționând ca vectori motivaționali care determină sau "colorează"
actele concrete de conduită. Pentru G.Allport, valorile sunt cele ce dau unitate și
consistență persoanei. Chiar și teoriile ce nu acordă expres funcții motivaționale
valorilor au ca prezumții convingeri de acest fel. De exemplu, concepția lui
Strend se referă atât la un super -ego (normele și valorile socio -morale
interiorizate) cât și la reacțiile de apărare ale Eului, iar A.Adler sustine că
mecanismul de compensare și nevoia de afirmare presupun operarea cu
conceptul de "valoare". Există si autori care insistă asupra fu ncțiilor decisive ale
valorilor în procesele superioare ale eului, în menținerea și întărirea stimei și
încrederii în sine, și in autorealizare (Maslow, 1959).
 Schema valori – atitudini poate fi privită și ca produs al procesului de adaptare
și deține astf el de funcții. G.Allport subliniază că funcția ei ar consta și în scurt –
circuitarea raportului individ -mediu, eu -lume; prin valori și atitudini persoana
umană nu se mai raportează la fiecare din obiectele unei clase, la însușirile de
detaliu, ci la clasa ca unitate, la ceva sintetic, economisind energie și putând
realiza predicții. Fără existența și cunoașterea valorilor împărtășite într -o
comunitate, nu ar fi posibilă prevederea conduitei celorlalți. D.Katz (1960) se
referă la valori și atitudini ca impli când: "căutarea sensului, nevoia de a
înțelege, tendința de a ajunge la o mai bună organizare a percepțiilor și
convingerilor, de a produce claritate și consistență".
 "Sedimente în personalitate", valorile servesc ca pe post de criterii evaluative în
relațiile interpersonale socio -afective, în felul în care eul propriu se prezintă
celorlalți în viața cotidiană, și de asemenea în aprecierea atitudinilor și
conduitelor semenilor (judecarea a ceea ce e moral sau imoral e determinată de
concepția noastră despre dezirabil). Valorile constituie standarde în virtutea
cărora se iau decizii acționale și se rezolvă eventualele conflicte dintre motive
concurente.
 Sistemele axiologice reprezintă nu numai "stiluri" ale acțiunilor, ci și imbolduri
propriu -zise înspre acți une, deși nu tot din dezirabilul individual devine
manifest pe planul comportamentului efectiv; legătura dintre valori -atitudini –
conduită e una probabilistică, în realizarea comportamentului deschis

50 intervenind și factori de situație. Totuși valorile infl uențează perceperea
situației, interferând puternic cu procesele de cunoaștere, rezultând în final o
strategie subiectivă referitoare la situație și consecințele actelor de conduită.
 Deși orientarea axiologică e un determinant subiectiv conștient al person alității,
coeficientul de cristalizare, conștientizare și activare nu e același la toți
indivizii, la toate grupurile și în toate contextele. De asemenea trebuie
diferențiate valorile autentic trăite de valorile de fațadă, afișate deopotrivă în
comportamen tul verbal cât și acțional. Pe de altă parte, multe dintre valorile,
principiile individuale sau de grup sunt rezultatul unor justificări, raționalizări și
autodescrieri ale conduitelor care au avut sau au ca suport nevoi bâzâie.
Indivizii și grupurile soc io-demografice se particularizează și relativ la
preponderența funcțiilor date valorilor: de adaptare (convertire a nevoilor bazale
în valori), de răspândire a principiilor comportamentale, etc.
 Sistemul de valori, norme, atitudini ale unei culturi sau ale unui grup reprezintă
conceptul cu cea mai mare semnificație epistemologică în explicarea raportului
dintre grup (societate) și profilele personalităților individuale. Dezirabilul
social, concepțiile despre cum trebuie să arate un "om normal" al cultu rii
(comunității) respective, tind să afecteze, prin mecanisme complexe, însăși
structurile mai stabile ale personalității, ca temperamentul și aptitudinile. Cu
atât mai mult e influențată orientarea axiologică individuală. Procesul de
socializare, umaniza re și integrare socio -culturală poate fi înțeles în principal în
termenul de însușire, interiorizare a valorilor, normelor general -umane sau
specifice culturii și grupului vizat.
Prin analogie cu structura ierarhică a personalității, putem considera că și
profilul axiologic al indivizilor are o asemenea formă: situate în centru și
deasupra, valorile ca principii generale despre dezirabil, se transcriu în norme și
atitudini, iar atitudinile se specifică și se exprimă în opinii, în fiecare societate și
cultur ă funcționează un ethos, un nucleu axiologic fundamental (valori de bază), o
mentalitate (un sistem de norme, crezuri, atitudini) și o opinie publică (reacții mai
mult sau puțin consensuale la anumite evenimente, situații, personalități
marcante). Atât la nivel individual, cât și la cel grupal sau macrosocial, se poate
spune că, după gradul de stabilitate (rezistență la schimbare) ierarhia se conturează
astfel: valori, norme, atitudini și opinii; (de la stabil către fluctuant).
Prin procese psihosociale sub tile – unele desfășurate la nivelul spontanului – entitățile
socio -culturale tind să -și asigure identitatea și să -și perpetueze în timp

51 valorile și normele esențiale. Prin personalitatea de bază valorile se multiplică șî
reproduc. Principiul apartenenței l a o anumită cultură prin preluarea valorilor
acesteia, este atât de adânc asimilat prin procesele de socializare și învățare
socială, încât e impregnat în substratul psiho -emoțional cel mai profund al
personalității. Dar stabilitatea în timp este relativă, aspectele de mentalitate și
practică cotidiana mulându -se după acumulările lente sau mutațiile din domeniul
socio -economic și politic, și prin contactul cu alte culturi, intensificat exponențial
în ultimele decenii de către mass -media. De asemenea, comuni tatea socială, deși
manifestă tendința de a absorbi axiologic individul, e permisivă la inovații
culturale, încurajează ideile și conduitele noi ce servesc scopurilor și valorilor
fundamentale. Acest fenomen e observabil și în cazul perioadei adolescentine , in
care, una din tensiunile principale e aceea dintre nevoia adolescentului de a se
identifica cu perceptele respectivei culturi, deci de a se asemăna cât mai mult cu
ceilalți de vârsta lui și în același timp de a se diferenția, de a se afirma ca
individ ualitate.
O problemă importantă cu implicații semnificative la nivelul relațiilor
interpersonale și macrosociale este măsura în care fireasca autoapărare și
autoreproducere a grupurilor unite prin valori nu alunecă în grupocentrism
exagerat, adică în exace rbarea propriilor valori și practici și subaprecierea
nejustificată a altor grupuri. Aceasta pentru că odată manifestată, mărginirea
extremă a receptivității devine disfuncțională și dezadaptativă inclusiv pentru
grupul ce o practică. Strategia optimă – nu numai din punct de vedere moral – este
aceea a acceptării "celuilalt", deoarece raporturile interumane adecvate stau la
baza funcționării optime a societăți.
Examinarea structurilor axiologice la tânăra generație sugerează unele
prelungiri în plan educați onal, și mai larg în cel al relațiilor intergeneraționale.
Multe tensiuni și dezacorduri dintre părinți și copii, tineri și adulți au la bază
neînțelegerea și intransigența vârstnicilor față de valorile de afirmare
"superficială" ale tinerilor. Conflictele numeroase între generații desfășurate cu
predilecție în planul atitudinilor și valorilor se referă la îmbrăcăminte, consumul
cultural, sex, relațiile interpersonale si atitudinea față de școală. Deși există și
convergență, se constată că atitudinile și op iniile tinerilor manifestă mari abateri
de la tradițional când e vorba de comportamentul cotidian personal (îmbrăcăminte,
sex) dar marea majoritate se raliază la valorile la valorile și normele social
dezirabile atunci când apar mari probleme, cum sunt nec esitatea organizării

52 sociale, rolul și utilitatea organizării sociale, rolul și utilitatea familiei, proiectele
școlare și profesionale.
Sintetizând, se poate afirma că, în strânsă interacțiune cu alte procese și
caracteristici psihice (imaginea de sine, a titudini, interese, etc.), specificitatea
axiologicului în structura personalității constă mai ales în funcția normativă
strategică la nivelul ierarhic cel mai înalt.
Astfel, universul axiologic, componentă a existenței socioumane, relevă o
altă ipostază a personalității umane – pe lângă "homo faber" ca subiect pragmatic,
al acțiunii, și de "homo sapiens" ca subiect al cunoașterii – aceea de "homo
valens" ca subiect axiologic, purtător și generator al valorilor, care fără a se
desprinde de natură, a depășit -o și a intrat sub imperiul culturii, a valorilor
adevărului, binelui și frumosului. Valoarea ia naștrere în ființa umană și se întoarce apoi pentru a
o defini pe aceasta, care rămâne "măsura tuturor lucrurilor" (Protagoras).

53 CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETARII

Condiția umană presupune existența și funcționarea unui sistem axiologic
ce exercită influențe asupra comportamentului actual dar și asupra proiectelor
fiecărui individ.
1. STABILIREA IPOTEZELOR ȘI OBIECTIVELOR CERCETĂRII

Obiecti ve: Lucrarea are ca obiectiv evidențierea rolului sistemului de valori în
fenomenul complex al aspirațiilor profesionale.
Ipoteza l: Adolescenții cu aspirații profesionale superioare recunosc un sistem de
valori care e diferit de cei cu aspirații profesi onale mai scăzute.
Ipoteza 2: Familia constituie un factor important în alegerea profesiunii la
adolescenți.

2. ALEGEREA SI DESCRIEREA METODELOR ȘI TEHNICILOR DE
CERCETARE
Inventarul de personalitate Freiburg (FPI) – a fost utilizat pentru inves tigarea unor
dimensiuni ale personalității; este un chestionar multifazic, ce cuprinde 212 itemi, grupați în
9 scări / factori, a căror semnificație e următoarea:
FPI l «nervozitate» – cu tulburări psihosomatice – fără tulburări
psihosomatice;
– conține 34 itemi.
FPI 2 «agresivitate» – agresivitate spontană, imaturitate emoțională –
lipsă de agresivitate, stăpânire de sine
– conține 26 itemi.
FPI 3 «depresie» – nesigur de sine, prost dispus – mulțumit, sigur
de sine;
– conține 28 itemi.
FPI 4 «excitabilitate» – iritabil, sensibil la frustrare – liniștit, insensibil;
– conține 20 itemi.

54 FPI 5 «sociabilitate» – sociabil, voios – nesociabil, reținut;
– conține 28.
FPI 6 «calm» – încrezător în forțele proprii, bine dispus –
iritabil, ș ovăitor;
– conține 20 itemi.
FPI 7 «tendință de dominare» – agresivitate reactivă – îngăduitor, moderat;
– conține 20.
FPI 8 «inhibiție» – inhibat, încordat – degajat, capabil de contact;
– conține 20 itemi.
FPI 9 «sinceritate» – deschis, autocritic – închis, necritic;
– conține 14 itemi.
Se administreză fără limită de timp, în grup sau individual; subiecții
marchează cu "X" rubrica "DA" sau "NU". Interpretarea chestionarului presupune
utilizarea descrierilor comportamentale car e explică cei 2 poli ai fiecărei scări, dar
și studierea intercorelațiilor dintre scări.
Chestionarul de atribute -valori – pentru a investiga relațiile dintre scara
individuală de valori, imaginea de sine și eul ideal, se folosește metoda consacrată
în stu diile de psihologie, și anume compararea ierarhizărilor pe care subiectul le
realizează având în față o suită de 15 atribute -valori cum sunt: "a fi frumos",
"cinstit și sincer", "înțelegere cu părinții", "inteligent", "a iubi sincer", "cult", "a
avea relaț ii", "a fi modern", "a fi tradițional", "corect", "voinic -sanatos", "harnic",
"descurcăreț", "îndemânatic în activități practice", "săritor la nevoie". Se
administrează fără limită de timp; subiecților li se cere să realizeze trei clasamente
ierarhice (scă ri) prin note de la l la 15 (l=nu e important, 15=esențial) folosind
pentru fiecare atribut -valoare numai o cifră din intervalul 1 -15, în funcție de
semnificația, importanța lui pentru ei.
Scara I reprezintă sistemul propriu de valori; «Ce consideră mai im portant
și ce consideră mai puțin important din lista de atribute -valori? ».
Scara II reprezintă "autoportretul":. «Cum se apreciază pe sine însuși în
funcție de aceste atribute (trăsături)».
Scara III reprezintă "eul ideal"; «Ce și -ar dori mai mult și ce și-ar dori mai
puțin din aceste calități».
In selecționarea celor 15 atribute – valori am ținut cont de următoarele
cerințe: toate să fie pozitive, adică să fie importante și de dorit, să aibă putere
discriminativă ridicată.

55 Inventarul de obiective vitale – realizat de Ch. Buhler și S. Coleman, cuprinde
91 itemi ce se referă la 4 tendințe de bază ale indivizilor, grupate în 12 factori:
I. SATISFACEREA NEVOILOR:
Necesități ale vieții, plăcere: – cuprinde 6 itemi
Dragoste și familie: – cuprinde 5 itemi
Satisfacție sexuală: – cuprinde 5 itemi
II. ADAPTAREA LA LIMITE:
Acceptarea limitelor: – cuprinde 5 itemi
Supunere: – cuprinde 7 itemi
Evitarea dificultăților: – cuprinde 7 itemi
III. EXPANSIUNE CREATIVĂ:
Dezvoltare de sine: – cuprinde 16 itemi
Lider, renu me, putere: – cuprinde 8 itemi
Rol în viața publică: – cuprinde 4 itemi
IV. MENȚINEREA ORDINII INTERNE:
Valori morale: – cuprinde 8 itemi
Valori sociale: – cuprinde 11 itemi
A avea succes: – cuprinde 9 itemi
De vreme ce toate aceste scopuri sunt împlinite de toți indivizii în grade
diferite, toți aspiră la a se ridica la o anumită valoare a fericirii, dragostei,
confortului, acceptanței, securității, expansiunii creative, etc.
Răspunsurile subiecților se înregistrează pe foaia de răspuns printr -un
semn (de ex. "X") în locul corespunzător opțiunii pe scala întocmită de la O la 6
semnifică : O = resping, l = nu mă interesează, 2 = nu e de dorit, 3 = nehotărât, 4 = de
dorit, 5 = important s 6 = esențial; subiecții lucrează în mod individual, nu se discută
răspu nsurile, fără timp limită de rezolvare. Interpretarea rezultatelor se face în
funcție de nota obținută pentru fiecare factor (nota unui factor se obține prin
însumarea notelor itemilor corespunzători acelui factor) ce reprezintă importanța,
semnificația lu i pentru fiecare subiect.
Chestionar restrâns – solicitarea datelor referitoare la profesia aleasă (sau
domeniul de interes vizat), a motivelor opțiunii si a factorilor implicați in acest
proces.

56
3. CONSTITUIREA ȘI DESCRIEREA POPULAȚIEI DE SELECȚIE
Cercetarea s -a efectuat în doua licee ale Județului Brașov: "Liceul
Hidromecanica" si "Liceul de Științe ale Naturii"; au fost investigați 55 subiecți,
elevi ai claselor a XII a dintre care 28 elevi ai profilului uman (LSN – 25 fete și 3
băieți) și 27 elevi a i profilului real (Hidromecanica – 14 băieți și 13 fete).
Examinările au fost colective pentru fiecare din cele doua grupuri.

4. PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE
4.1 Rolul sistemului de valori in aspiratia profesionala
Din analiz a intereselor și opțiunilor profesionale ale adolescenților a reieșit
o gamă largă a aspirațiilor subiecților, ce acoperă domenii variate ale vieții social –
economice : medical, juridic, politehnic, economic, de siguranță și protecție, relații
cu publicul etc. De asemenea, se remarcă o orientare masivă a subiecților spre
profesiuni a căror statut s -a actualizat și înnoit datorită schimbărilor survenite în
această etapă de tranziție (economist, jurist, operator/programator pe). Nevoia de
realizare și prestig iu, dar și atitudinile grupurilor sociale față de diferitele
profesiuni și aspecte ale pregătirii profesionale (tradiții, prejudecăți, noutate)
determină o parte însemnată dintre subiecți să se orienteze spre profesiuni cu un
statut mai înalt, care solicit ă într -o măsură mai mare posibilitățile și capacitățile
intelectuale și care beneficiază de o largă recunoaștere socială (medicale, juridice,
economice), dovedind astfel aspirații profesionale înalte (tab.1)
P
S Profesiuni cu
statut înalt Profesiu ni cu
statut mai scăzut
F 26 68,42% 12 31,57%
B 9 52,94% 8 47,05%
T 35 63,63% 20 36,36%

Tab.1 Distribuția elevilor în funcție de aspirația profesionalăLegenda:
P-Profesiuni
S-Subiecti
T-total subiecți
N =55

57 Constatăm că o parte însemnată (63,63% din totalul elevilor) aspiră spre
profesii cu statut înalt, ceea ce dovedește că nevoia de realizare profesională și
socială a adolescenților reprezintă o parte importantă a personalității lor. In funcție
de variabila sex, observăm o proporție mai mare a fetelor (68,42%) pentru
profesiuni cu statut înalt, față de băieți a căror proporții sunt aproximativ egale.
Aceasta dovedește o schimbare a mentalității în rândul fetelor, în ce privește rolul și
statutul femeilor în societatea contemporană (elevele au aspirații înalte,
exprimat e prin opțiuni profesionale cu statut mai înalt).
Rezultatele obținute din investigarea motivației profesionale, permit
următoarea tipologizare a motivelor care susțin opțiunea adolescenților:
 motive afective ("îmi place", "e frumoasă")
 motive raționale ("am posibilitatea să -mi folosesc capacitățile", "creez")
 motive pragmatice ("îmi asigură viitorul", "bine remunerată", "ușoară",
"timp liber")
reprezentarea subiecților in funcție de motivația
profesional ă
32%43%25%
afective
raționale
pragmatice
fig.2

Remarcăm ca motive principale ale opțiunii profesionale sunt cele afective în
43%din cazuri , urmate intr -un procent de 32% de cele raționale, si numai in 25 % din
cazuri s -au regasit motivele pragmatice, acest fapt sugerând nivelul înalt de motivare
socială și personală al adolescenților.

58 Motivele profesionale variază și în funcție de aspira ția profesională a
elevilor astfel:
diagrama de comparație a subiecților in funcție de alegerea
statutului profesional
10%37%53% 51%
28%
21%
afective rațional pragmaticstatut inalt
statut scazut

fig.3
Proporția cea mai mare de elevi respectiv 53% ce aspiră la profesii cu statut
înalt recunosc motive afective la baza opțiunii, față de motivele pragmatice invocate de
proporția mai mare de elevi cu aspirații ma i scăzute respectiv 51% din totalul acestor subiecți
(fig. 3)
diagrama de comparație a subiecților dupa motivația
profesionala în func ție de sex
20%28%52%
35%
25%40%
afective rațional pragmaticfete
baieți

fig. 4
In funcție de variabila sex, constatăm că fetele recunosc în proporție mai
mare motive afective la baza opțiunii profesionale, iar băieții invocă în proporție
mai mare motive pragmatice (fig.4.).
Observăm astfel că motivația profesională a adolescenților e diversificată
și în strânsă relație cu variabila sex și opțiunea profesională.

59 Investigarea sistemului de valori – prin chestionarul de ierarhizare a 15
atribute -valori – ne pennite să constatăm următoarelea ierarhizare a atributelor –
valori în cadrul sistemului de valori la elevi, prezentată în fig. 5, 6, 7, 8.
Pentru elevii cu aspirații profesionale superioare (N = 35), constatăm următoarea
ierarhizare a valorilor, în ordi ne descendentă: ( fig 5)

ierarhizarea atrib – valori la elevii cu aspiratii prof superioare
90,4
80,5
69,7
65,562,6
55,2 55,0453,550,6
46,2
41,9
36,134,232,9 32,3
1 2 3 4 5 6 7 8 910 11 12 13 14 15cc
i
n
s
t
i
t
si
s
i
n
c
e
ri
n
t
e
l
i
g
e
n
tc
o
r
e
c
td
e
s
c
u
r
c
a
rm
o
d
e
r
ns
a
r
i
t
o
rc
u
l
ti
n
t
e
l
e
g
e
r
et
r
a
d
i
th
a
r
n
I
ci
u
b
s
i
n
c
ei
n
d
e
m
a
n
af
r
u
m
o
sr
e
l
a
t
is
a
n
a
t
o
s

Fig. 5
1. cinstit și sincer
2. inteligent
3. descurcăreț
4. corect
5. modern
6. săritor la nevoie
7. cult
8. înțelegere cu părinții
9. harnic
10. a iubi sincer
11. îndemânare
12. tradițional
13. frumos
14. a avea relații
15. sanatos -voinic

60 Observăm că cea mai importantă valoare este cea morală "cinstit și sincer"
și foarte importante valorile intelectuale dar și cele legate de a fi "descurcăreț" iar
valorile fără nici o importanță sunt cele fizice ("sanatos -voinic") dar și cele referitoare la
"a avea relații".
Pentru elevii cu aspirații profesionale mai scăzute (N = 20), constatăm următoarea
ierarhizare a valorilor (fig.6.):
reprezentarea atrib – valori la elevii cu aspiratii prof scazute
68,3 69,378,6
57,355,3 5553,65154,3
46,656,6
42,640 40
32,6
1 2 3 4 5 6 7 8 910 11 12 13 14 15c
i
n
s
t
i
t
s
i
n
c
e
ri
n
t
e
l
i
g
e
n
tc
o
r
e
c
td
e
s
c
u
r
c
a
r
e
tm
o
d
e
r
ns
a
r
i
t
o
rc
u
l
ti
n
t
e
l
e
g
e
r
et
r
a
d
i
th
a
r
n
I
ci
u
b
s
i
n
c
ei
n
d
e
m
a
n
af
r
u
m
o
sr
e
l
a
t
is
a
n
a
t
o
s

Fig.6
1. descurcăreț
2. inteligent
3. cinstit și sincer
4. corect
5. îndemânare practică
6. mode rn
7. săritor la nevoie
8. harnic
9. cult
l0. înțelegere cu părinții
11. a iubi sincer
12. tradițional
13. frumos
14. a avea relații
15. sanatos -voinic

61 Se evidențiază ca cea mai importantă valoare cea legată de a fi
"descurcăreț" și foarte importante c ele intelectuale și morale ("cinstit și sincer");
valorile fâră nici o importanță sunt cele fizice ("sanatos -voinic") dar și cele legate de "a
avea relații" remarcând o mare similitudine în dezaprecierea acestor valori ale
celor două grupe.
Remarcăm că val orile "cult", "săritor la nevoie", "modern" și valorile
afective ("a iubi sincer") sunt mai importante la grupul elevilor cu aspirații
profesionale mai ridicate, iar valorile "harnic" și „îndemânare practică"
sunt mai importante la elevii cu un nivel de as pirație profesională mai scăzut.
Pentru subiecții – fete (N=38), constatăm următoarea ierarhizare a valorilor (fig.7.):
reprezentarea atrib – valori la subiectii de sex feminin
87,1
79,8
71,5
64,5
57,159,157,8
53,3 52,6
47,845
39,6
34,3 35,08
21,4
1 2 3 4 5 6 7 8 910 11 12 13 14 15c
i
n
s
t
i
t
s
i
n
c
e
ri
n
t
e
l
i
g
e
n
tc
o
r
e
c
td
e
s
c
u
r
c
a
r
e
tm
o
d
e
r
ns
a
r
i
t
o
rc
u
l
ti
n
t
e
l
e
g
e
r
et
r
a
d
i
th
a
r
n
I
ci
u
b
s
i
n
c
ei
n
d
e
m
a
n
af
r
u
m
o
sr
e
l
a
t
is
a
n
a

Fig.7
1. cinstit și sincer
2. inteligent
3. descurcăreț
4. corect
5. săritor la nevoie
6. cult
7. modern

62 8. înțelegere cu părinții
9. harnic
10. a iubi sincer
11. îndemânare practică
12. tradițional
13. a avea relații
14. frumos
15. sanatos -voinic.
Constatăm la fete ca fiind cea mai importantă valoare cea morală "cinstit și
sincer" și foarte importantă valorile "inteligent" și "descurcăreț", "corect", ia r
valorile fără nici o importanță pentru fete simt valorile fizice "sanatos -voinic", "frumos".
La băieți (N=17), ierarhizarea valorilor se prezintă astfel (fig.8.):
Fig. 8
1. descurcăreț
2. cinstit și sincer
3. inteligen t
4. modern
5. corect
6. sanatos -voinic
reprezentarea atrib – valori la subiectii de sex masculin
71,7 69 76
58 66
46,2 47 49 50,5
43,1 52,1
36 40,7
36,4 57
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 c
i
n
s
t
i
t

s
i
n
c
e
r i
n
t
e
l
i
g
e
n
t c
o
r
e
c
t
d
e
s
c
u
r
c
a
r
e
t
m
o
d
e
r
n
s
a
r
i
t
o
r
c
u
l
t
i
n
t
e
l
e
g
e
r
e t
r
a
d
i
t

h
a
r
n
I
c
i
u
b

s
i
n
c
e
r
i
n
d
e
m
a
n
a
t
I
c f
r
u
m
o
s
r
e
l
a
t
i s
a
n
a
t
o
s

63 7. îndemânare practică
8. harnic
9. înțelegere cu părinții
10. cult
11. săritor la nevoie
12. a iubi sincer
13. frumos
14. a avea relații
15. tradițional
Remarcăm pentru băieți – ca fiind cea mai importantă valoare cea legată de
a fi "descurcăreț'' și foarte importante valorile "cinstit, sincer", "inteligent", iar
valorile fără mei o importanță sunt cele fizice ("frumos") dar și "a avea relații" și
"tradițional".
Comparând fetele cu băieții, constatăm că valorile "corect", "săritor la nevoie",
"cult", "înțelegere cu părinții", "a iubi sincer", "tradițional" sunt mai importante la
fete, iar valorile "descurcăreț", "modern", "sanatos -voinic", "îndemânare practică",
"harnic" sunt mai importante la băieți decât la fetele de aceeași vârstă.
Din analiza chestionarelor de ierarhizare a celor 15 atribute – valori, reiese o
largă paletă atât a valorilor esențiale cât și a celor respinse de adolescenți. Elevii
cu aspirații profesionale înalte recunosc un sistem de valori în care esențiale sunt
valorile personale și sociale autentice (caracteriale, intelectuale, afective); ei
consideră ca "esențiale" următoarele valori : "cinstit și sincer" (90.4 %),
"inteligent"(80.5 %) , "corect"(65.5 %), "descurcăreț", (69.71 %) "cult"( 55,04%),
„modern”(62.6% ).
Elevii cu aspirații profesionale mai scăzute invocă un sistem de valori mai
diferit, ce cuprinde ca valori esențiale -relaționale, caracteriale, intelectuale, fizice,
afective – "descurcăreț"(78.66 %), "cinstit și sincer"(68.33 %), "inteligent"(69.33 %),
"corect”(57.3%), indemanarea ( 56.6 %), modern (55,3 %), „saritor la nevoie”(55%)

64 Fig.9

Legenda

Observam ca in timp ce prima grupa de elevi se poziționează într – o proporție foarte
mare 90,4% in jurul valorii esentiale de „cinstit si sincer”, relevand importanța majora pe care
o are in viața lor personală si socială, a doua grupa d e elevi recunosc aceasta valoare intr – o
proporție mai mica 68,3 % grupandu -se mai mult in jurul valorii esențiale de „descurcareț”.
De asemenea elevii cu aspirații superioare introduc valoarea esențiala de cult fața de
ceilalți care nu o recunosc ca esenț ială, ci introduc valori esențiale ca „ indemanare” si „saritor
la nevoie”.
În ce privește valorile fară importanță pentru elevi, se constată o similaritate
intregrupuri, deoarece ei dezapreciază în proproție ridicată valorile fizice „ sanatos -voinic ”si
„ frumos”; elevii cu aspirații superioare dezapreciaza valorile practice „ îndemanare practică”, CS cinstit si sincer
D descurcaret
IN Inteligent
CR Corect
M Modern
C Cult
S Saritor la nevoie Diagrama de comparatie dupa valoarea esentiala
90,4
80,5
65,5 78,6
55,3 69,7
55,2 55 62,6 68,3 69,3
55
53,6 57,3
CS D IN CR M C S aspiratii inalte
aspiratii scazute

65 relaționale „ a avea relații” si cele tradiționale.
Astfel ipoteza nr. 1: Adolescenții cu aspirații profesionale superioare recunosc un sistem
de valori care e diferit de cei cu aspirații profesionale mai scăzute, se
confirma.
Rezultatele obținute de subiecți la Inventarul de obiective vitale Buhler
Coleman sunt prezentate în Anexa l (pentru eșantionul total și pentru elevii băieți
și fete).
În ceea ce privește distribuția elevilor în funcție de semnificația valorilor materiale
"bunuri indispensabile", "mijloace materiale, proprietăți", "confort, lux" avem urmatoarea
repartizare:
distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor materiale
42%24%
34% de dorit
importantă
esențială

Fig. 10

Se constată că o proporție destul de mare 42 % dintre elevi
consideră ca "important" pentru ei această valoare materială, 24% din elevi o
consideră "esențială", iar 34 % din elevi o consideră ca "de dorit".
Un alt aspect studiat de noi a fost semnificația valorilor familiale "a iubi și
a fi iubit", "a fi căsătorit", " a avea copii", unde am obținut urmatoarea distribuție:

66
distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor familiale
23%48%29%de dorit
indecisi
esențială
Fig. 11

Observăm că aproape majoritatea subiecților in procent de 48% recunosc ca
"esențială" această valoare, 23 % sunt încă indeciși, iar 29 % o consideră "de dorit".
Distribuția elevi lor în funcție de semnificația valorii de dezvoltare
personală ("a avea resurse spirituale, încredere în sine însumi", "a desfășura
muncă creatoare", "a mă strădui pentru o realizare personală totală", "să dau sens
vieții mele") este prezentată astfel:
distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor de
dezvoltare personală
53%35%12%
nu o doresc
importanta
esențială

Fig. 12
Constatăm că o proporție foarte mare (88 %) apreciază ca "important" și "esențial"
această valoare "și numai 12% nu o doresc pentru propria persoană"
In funcție de semnificația valorilor politice ("a dori să lupți pentru
convingerile politi ce", "a ajuta țării mele să întreacă altele", "a lucra pentru
partidul meu politic") distribuția elevilor este:

67
distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor politice
31%1%
68%nehotarati
de dorit
esențială
Fig. 13
Observăm că 68% din elevi sunt nehotărâți în a acorda vreo semnificație
valorilor politice, 31 % din ei o consideră "de dor it", și doar l % o consideră
"esențială". Această devalorizare a valorilor politice în rândul adolescenților poate avea la
bază instabilitatea mediului politic nou în care trăiesc, dar și preocupările și interesele lor
care nu sunt încă în relație cu sfer a politică.
Distribuția elevilor în funcție de semnificația valorilor morale ("a apăra
cinstea și dreptatea", "a -mi cinsti părinții", "a fi cinstit față de mine însumi și față
de ceilalți", "să trăiesc conform învățăturilor religiei mele") e prezentată ast fel:

distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor morale
9%21%
70%importanta
nehotarati
esențială
Fig. 14
Distribuția ne arată că aproape jumătate dintre elevi (70 %) consideră
această valoare ca importantă, 21 % dintre ei ca "esențială" și doar 9% sunt
nehotărâți în a -i acorda vre -o semnificație.
În funcție de importanța valorilor sociale ("a accepta legea și ordinea", "a fi

68 sensibil altora", "a fi gata să ajutați pe altul", "a mă uita pe mine însumi, pentru alții")
distribuția elevilor este următoarea:

distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor sociale
63%9%
28%
importanta
de dorit
nehotarati
Fig.15

Constatăm că doar 28% dintre subiecți o consideră ca "importantă", o m are parte
(63%) dintre elevi o consideră "de dorit", și doar 9% sunt nehotărâți.

Distribuția subiecților în funcție de semnificația valorilor legate de
succesul personal și profesional ("a avea succes", "a primi recompense complete",
"a avansa în carieră" , " a fi apreciat și propus pentru posturi") e ilustrată astfel:

distributia subiectilor in functie de semnificatia valorilor legate de
succes profesional si personal
37%5%
58%importanta
de dorit
esentiala
Fig. 16

Se observă că mai mult de jumătate dintre subiecți (58%) consideră ca

69 "importantă" această valoare, și 37% dintre ei o invocă drept "de dorit" în cadrul
sistemului de personalita te si numai 5% dintre subiecți le considera ca fiind esențiale.
Rezultatele subiecților obținute la Inventarul de Obiective Vitale Buhler –
Coleman , arată că ele nu se înscriu într -o distribuție normală, de aceea, am folosit pentru
compararea frecvențelor ceior 2 eșantioane independente criteriul χ 2
Datele obținute prin compararea frecvențelor celor 2 eșantioane
independente – elevi cu aspirații înalte, elevi cu aspirații mai scăzute – folosind criteriul
χ2 și datele obținute din corelația analizată între aspirația profesională și
fiecare valoare, pentru aceste eșantioane, sunt prezentate în tabelul urmator:
Tip
VALORI CRITERIUL
χ 2 Prag de
Semnificație Coef. Biserial
"r"
A. materiale 1,03 p>.10 0,16
B. familiale 0,43 p>.10 0,21
C. sexuale 3,18 p = .05 0,27
F. pragmatice 0,43 p>.10 0,11
G. dezv. pers. 0,21 p>.10 0,04
H. renume 0,21 p > .10 0,06
I. politice 0,21 p>.10 0,14
J. morale 1,89 p > .10 0,32
K. sociale 7,29 p<.0l 0,38
L. succes 0,01 p>.10 0,11
Tab. 2 Criteriul χ2 și coeficientul de corelație biserial (pentru elevi cu
aspirații pro f. superioare și cu asp. prof. mai scăzute)
Constatăm că nu există diferențe semnificative între cele 2 eșantioane
(elevi cu aspirații profesionale supe rioare și elevi cu aspirații profesionale mai
scăzute) privitor la distribuția frecvențelor – între grupul cu rezultate inferioare
medianei și grupul cu rezultate superioare medianei – pentru valorile: materiale,
familiale, pragmatice, de dezvoltare person ală, de prestigiu, renume., politice și
morale.
Referitor la valori ale vieții sexuale, diferențele obținute între proporțiile
eșantioanelor sunt semnificative (p=05): elevii cu aspirații profesionale înalte se
distribuie în procent mai mare (60%) sub nive lul medianei, considerând aceste
valori ca fiind "de dorit" în ierarhia valorilor, față de elevii cu aspirații
profesionale mai scăzute care se grupează în procent mai mare (65%) peste nivelul

70 medianei, apreciind aceste valori ca fiind "importante" pentru ei. Deci, elevii cu
aspirații profesionale mai scăzute acordă o importanță mai mare acestei valori
legate de satisfacția sexuală, decât elevii cu aspirații profesionale superioare.
Diferențe semnificative apar și în ce privește valorile sociale (p<.01): în tre
proporția mai mare a elevilor cu aspirații profesionale superioare (63%) aflată
peste nivelul medianei, ce consideră această valoare ca fiind "importantă" și
proporția mai mare a elevilor (75%) cu aspirații profesionale mai joase, grupați
sub nivelul m edianei, ce consideră această valoare ca fiind "de dorit" pentru ei.
Deci, elevii cu aspirații profesionale superioare acordă o semnificație mai mare
acestei valori (sociale) decât cei cu aspirații profesionale mai scăzute.
In ce privește valorile legate d e succes (mai ales profesional) nu se
constată diferențe semnificative între cele 2 eșantioane.
Rezultatele obținute ne indică anumite corelații între aspirația profesională
și anumite valori la adolescenți :
 astfel, corelația cea mai ridicată s -a obtinut între aspirația profesională
și valorile sociale – coeficient biserial pozitiv, valoare destul de mare
indicând deci o relație directă, pozitivă și semnificativă între aceste 2
variabile: cu cât aspirația profesională e mai înaltă, cu atât crește semnific ația
valorilor sociale la adolescenți.
 corelația directă, pozitivă și semnificativă se constată și între nivelul
aspirației profesionale și valorile morale: cu cât crește nivelul aspirațiilor
profesionale, cu atât crește importanța valorilor morale la adole scenți.
 de asemenea, corelația directă, pozitivă și destul de semnificativă se
înregistrezi și între aspirația profesională și valorile sexuale și respectiv
familiale: cu cât aspirația profesională e mai înaltă, cu atât importanța valorilor
familiale e mai mare la adolescenți.

71
Datele obținute prin compararea frecvențelor celor 2 eșantioane
independente (grup – băieți și grup – fete) folosind criteriul χ2 sunt prezentate în tabelul
urmator

Tip
VALORI CRITERl UL
χ 2 Prag de
Semni ficație
A. materiale 0,61 p>.10
B. familiale 2,40 p<-15
C. sexuale 0,93 p>.10
F. pragmatice 0,14 p>.10
G. de/v. pers. 1,87 p>.10
H. renume 1,31 p>.10
1. politice 6,43 p<-02
J. morale 0,93 p>.10
K. sociale 0,04 p>,10
L. succes 0,14 p>.10
Tab. 3 Criteriul χ2 ( fete și băieți)
Observăm că nu sunt semnificative diferențele între proporțiile subiecților
(fete și băieți) față de mediană, pentru valorile : materiale, sexuale, pragmatice, de
dezvoltare personală, prestigiu / renume, morale, sociale și de succes (p>.10); cea
mai semnificativă diferență (p<.02) a apărut în ce privește valorile politice : fetele
– în proporție de 60,5% – acordă o importanță mai mare acestei valori decât marea
majoritate a colegilor lor (76%), dovedindu -se astfel că fetele ar avea un potențial
receptor la impulsurile politice mai mare decât al băieților.

72 Analiza răspunsurilor subiecților la întrebarea: "Ce persoane / modele /
grupuri le -au influențat în alegerea profesiunii?" (parte a chestionarului) permite o
distribuție de frecvență în funcție de factorii cu influență asupra alegerii
profesionale, redată în figura urmatoare:
distributia subiectilor in functie de factorii cu
influenta in alegerea profesiei
9%
24%61%6%
familia
eu
rude / prieteni
scoala
Fig. 17
Observăm că cel mai important factor cu influență asupra orientării
profesionale este familia (subiecții grupându -se în proporție de 61% î n jurul
acestui factor) urmată de "propria persoană" în procent mult mai mic 24%, și
de "rude, prieteni" 9% pe ultimul loc situându -se influențele din partea școlii
6%.
In cadrul familiei, s -a constatat o participare foarte mare la activitatea
educativă și formativă a copilului, din partea ambilor părinți în raport de 60%
urmată de influența tatălui 18,18%, a mamei 12,12% dar și a celorlalți frați sau
surori 9,09%.
Asadar ipoteza nr. 2 : Familia constituie un factor important în alegerea profesiunii
la adolescenți se confirma.

73 Semnificative apar și datele subiecților cu privire la sursele de informare
asupra profesiunii . Ierarhia factorilor informatori cu privire la profesie, la
subiecții -adolescenți, este prezentată în fig urmatoare:
ierarhia factorilor informatori in alegerea profesiunii
subiectilor
41,09%85,09%
68,72%
56,36%48,72%
familia prieteni mass-
mediascoala lectura
Fig. 1
Se obs ervă că pe primul loc se situează "familia"(85,09%) apoi urmează ca
surse de informare "prieteni, alte persoane" (68,72%), "mass -media"(56,36%),
"școala" (48,72%) iar pe ultimul loc se află "lectura"(41,09%).
Din analiza răspunsurilor, constatăm astfel imp ortanța mare pe care o are
familia în alegerea profesiunii, atât prin capacitatea ei de influență cât și prin
informațiile oferite copilului. In mare parte se constată o atitudine pozitivă,
interesată a ambilor părinți față de opțiunea profesională a copii lor, și o influență
mai mare a tatălui în acest complex proces.
De asemenea, s -a constatat că instituția școlară (prin activități, metode,
profesori) contribuie în mică măsură la influențarea opțiunilor profesionale și la
informarea elevilor cu privire la diverse profesii. Remarcăm rolul mai mare al surselor
de informare prin mass -media câștigat și față de școală și față de propria
lectură a adolescenților. Aceasta se poate datora atât diversificării și exploziei
informaționale prin mijloacele mass -media, d ar și timpului mai mare acordat de
adolescenți acestora.
Ar fi eficientă și importantă o colaborare strânsă între familie și școală,
chiar și cu participarea mass -mediei, pentru a realiza o orientare profesională
adecvată și realistă a adolescenților. Se i mpune de aceea ca rolul psihologului școlar să
crească și să funcționeze optim mai ales ca mediator și colaborator eficient al elevului.

74 4.2 Relația dintre valori și unele dimensiuni ale personalității

Rezultatele obținute de subiecți la testul de person alitate FP1 sunt
prezentate în Anexa nr 2. corelația între diferiți factori de personalitate și diferite
valori – exprimată sub forma coeficientului de corelație Bravais – Pearson (r) – e
prezentată în tabelul urmator.
Tip corelație fact.
personalii – valoare r Prag de
semnificație
agresiv. – v. mater. 0,04 p = .70
agresiv. – v. famil. -0,19 p = .10
agresiv. – v. dezv. 0.02 p = .80
agresiv. – v. morale 0.02 p=.88
p —
.00 agresiv. – v. sociale -0.11 p=.41
agresiv. – v. succes 0,05 p = .70
depres. – v. mater. 0,1 p = .40
depres. – v. famil. -0,35 p = .009
depres. – v. morale -0,05 p = .60
depres. – v. sociale -0,2 p = .10
depres. – v. succes -0,22 p = .09
sociabil. – v. famil. 0,15 p = .20
sociabil. – v. dezv. -0,12 p = .30
sociabil. – v. polit. 0,05 p = .69
sociab. – v. morale 0,02 p = .83
sociab. – v. sociale 0,04 p = .70
sociabil. – v. succes 0,22 p =.10
extraver – v. mater 0,06 p = .62
extraver – v. fainii. -0,05 p = .66
Tab. 4 Corelația între factori personalitate – valori

75 Constată m următoarele:
 cea mai semnificativă corelație (p=.009) s -a obținut între depresie –
v.familiale, indicând existența unei corelații inverse (negative): cu cât
crește nivelul depresiei (proastă dispoziție, nesiguranță de sine, pesimism) cu
atât impo rtanța valorilor familiale e mai scăzută la adolescenți.
 corelație inversă(negativă) și destul de semnificativă (p=.09) s -a obținut
între nivelul depresiei și valorile legate de succes: creșterea gradului
depresiei e legată de scăderea importanței acordată de adolescenți valorilor
legate de succes (mai ales profesional).
 corelație directă, pozitivă și destul de semnificativă (p=.10) se referă la relația
între sociabilitate și valorile legate de succes: creșterea gradului de
sociabilitate influențează direct importanța acordată valorilor de succes, la
adolescenți.
 corelație inversă (negativă) dar mai puțin semnificativă (p=. 11) s -a obținut
între depresie și valorile sociale: cu cât crește nivelul depresiei sociale la
adolescenți, cu atât mai puțină importanță este dată valorilor sociale.
 tot o corelație inversă(negativă) și mai puțin semnificativă s -a constatat
între agresivitate și valorile familiale: creșterea nivelului agresivității
influențează asupra scăderii importanței valorilor familiale pentru adoles cenți.
Analiza rezultatelor obținute din compararea ierarhizărilor pe care subiecții
le realizează față de cele 15 atribute -valori ("frumos", "cinstit, sincer",
"inteligent", "înțelegere cu părinții", "a iubi sincer", "cult", "a avea relații", "a fi
modern ", "a fi tradițional", "corect", "sanatos -voinic", "harnic", "descurcăreț",
"îndemânatic în activități practice", "săritor la nevoie") folosind metoda corelației
rangurilor (ρ), a condus la obținerea a trei mărimi „ρ” pentru fiecare subiect:
ρ13 – corelaț ia între scara I și III ("ce consideră subiectul mai important" și
"eul ideal")
ρ12 – corelația dintre scara I și II ("ce consideră subiectul mai important" și
"autoportret")
ρ23 -corelația dintre sacra II și III ("autoportret" și "eul ideal")

76 Prezentare a acestor rezultate (sub formă de medii) e ilustrată în următorul tabel

EȘANTION ρ13 ρ12 ρ23
total 0,4 0,44 0,38
(N = 55) p<.01 p<.01 p<.01
băieți 0,33 0,32 0,27
(N=17) p>.10 p>.10 p>.10
fete 0,43 0,5 0,41
(N-38) p<.01 p<.01 p<.02
elevi cu asp. pro f. 0,34 0,46 0,33
superioare.(N =35) p<.05 p<.01 p<.05
elevi cu asp. prof. 0,51 0,41 0,45
mai scăzute (N =20) p =.02 p<.10 p<.05

Tab. 5 Corelatia rangurilor dintre scara I si III ρ13 , scara I si II ρ12 si scara II si III
ρ13.
Analizând raportul di ntre "ce consideră subiectul important" și "eul ideal" (ρ13)
constatăm următoarele:
 corelație directă și puternic semnificativă la toți subiecții -adolescenți, ceea ce
arată că cele două aspecte sunt fie în raport de determinare unul față de altul,
fie că e xistă un al treilea factor de care depind amândouă; ceea ce
subiectul consideră mai important e rezultatul mai multor factori, dintre care
doi apar mai pregnanți: modelul propus de mediul socio -cultural și experiența
individuală de viață. Așa cum remarca R . Linton (1968), modelul propus de
mediul socio -cultural operează asupra formării personalității în 2 ipostaze:
→ modelul real – reprezentând un domeniu limitat de comportamnete în
care se integrează în mod normal răspunsurile tuturor membrilor societăți i la o
anumită situație (comportamentul lor efectiv).
→ modelul ideal – ce reprezintă abstracții elaborate de membrii unei
societăți sau ai unui grup despre cum ar trebui să se comporte indivizii

77 acelei societăți; ele sunt deziderate valori urmate în mai mare sau mai mică
măsură de membrii societății.
Modelul ideal are funcții normative asupra celui real, dar, la rândul său,
caută să țină seama de modelul real în așa fel încât să nu rămână o abstracție goală,
lipsită de conținut. Astfel, ceea ce fiecare s ubiect apreciază mai important e felul
cum fiecare din ei proiectează modelul ideal, dar judecata asupra importanței
acestor valori izvorăște și din experiența de viață proprie, astfel încât individul
respectiv nu acceptă modelul respectiv fără nici un fel de triaj, selecție, ci este atât
o acceptare, cât și o negare, o filtrare. Individul aspiră la calități care să~i asigure
succesul și afirmarea în viața socială. Asemenea trăsături nu pot fi altele decât cele
considerate de el însuși și de cei din mediul apropiat ca fiind valoroase, eficiente.
In mod obișnuit, persoana umană caută să se conformeze modelului propus de
mediul social să -și apropie însușirile valorizate de societate (Linton 1968, Ralea
1962). Deci, în lumina acestei constatări, corelația ar tr ebui să fie directă și foarte
mare. Dar, după cum observăm, deși e ridicată, nu prezintă valori prea mari.
Aceasta se poate datora faptului că deoarece toate valorile -calități sunt
demne de prețuire, determinarea de către modelul ideal nu este atât de stri ngentă,
spațiul de joc e mai mare, astfel încât subiectul își permite o oarecare abatere, în
conturarea "eului ideal" de la modelul perceput; de asemenea, scara valorilor
dorite (III) depinde și de felul cum se autoapraciază subiecții, de autoportret.
La f ete s -a obținut o corelație directă mai mare și mai semnificativă decât
la băieți, iar la elevi cu aspirații profesionale mai scăzute o corelație mai mare,
directă și mai semnificativă decât la cei cu aspirații profesionale superioare.
Analizând relația dintre "ce consideră subiectul mai important" și
"autoportret" (ρ 12) constatăm:
 corelație pozitivă, puternic semnificativă Ia adolescenți, explicabilă prin faptul
că ei se apreciază pe ei înșiși în așa fel încât să nu vină în contradicție cu
ceea "ce consideră mai important"; ei nu vor să apară în fața altora, și
probabil,în fața conștiinței proprii ca neposesori ai atributelor socialmente –
valorizate.In ierarhizarea valorilor după importanța lor, e prezentă și influența
modului de autoaprecier e: subiectul apreciază importante acele trăsături pe
care el crede că le posedă într -o măsură mai mare, și, dimpotrivă, unele
considerate de el ca aparținându -i într -o măsură mai mică, le evaluează ca mai
puțin importante.

78 Analizând raportul dintre "auto portret" și "eul ideal" ( ρ23) remarcăm:
 corelație directă, semnificativă, dar mai slabă decât în celelalte două cazuri,
explicabil prin influența factorului "ce consideră subiectul mai important"
factor ce determină în același sens atât autoaprecierea cât și scara calităților
dorite. Scara I este modelul spre care tinde în același timp autoestimarea și
"eul ideal". Subiectul nu -și dorește "eul ideal" în opoziție totală cu "eul
perceput în prezent", el nu aspiră la o schimbare totală a calităților pe care
le deține în prezent.

79 5. ANALIZĂ DE CAZURI

1. Subiectul C.S. (elev în clasa a XII -a, „Hidromecanica") este al doilea
băiat dintr -o familie a căror condiții de trai materiale și de locuit sunt apreciate de
el ca fiind "foarte bune". Aspiră să devină polițis t (la fel ca tatăl său, mama fiind
tehnician constructor) motivând afectiv această alegere, fiind influențat în luarea
deciziei de tatăl său pe care îl și admiră. Recunoaște ca interese și înclinații:
sportul afacerile și petrecerea timpului liber cu priet enii.
La chestionarul de ierarhizare a unor atribute – valori obține următoarea.
ierarhizare conform scării I :
l. – descurcăreț 6-înțelegere cu părinții 11 -îndemânare practică
2.- săritor la nevoie 7 -a iubi s incer 12 -corect
3.-cult 8 -inteligent 13 –sanatos -voinic
4.-harnic 9 -modern 14 -cinstit și sincer
5.-a avea relații l 0-tradițional 15 -frumos
Subiectul consideră ca esențială valoarea descurcăreț" și foarte importante
valorile "săritor la nevoie" și "cu lt" și fără nici o importanță valorile fizice
"voinic", "frumos", dar și morale "cinstit și sincer".
Subiectul se autocaracterizează ca fiind "harnic", "cult", "săritor la nevoie"
și "inteligent" și în foarte mică măsură ca "frumos", "sanatos -voinic", "tra dițional" și
"corect", conform ierarhiei scării II :
l. -harnic 6-înțelegere cu părinții 11-îndemânare practică
2. -cult 7-a iubi sincer 12-frumos
3. -săritor la nevoie 8 -modern 13 –sanatos -voinic
4. -inteligent 9-cinst it și sincer 14-tradițional
5. -descurcăreț 10-a avea relații 15-corect
Subiectul își dorește cel mai mult fi "descurcăreț" și "harnic" și cel mai puțin "cu relații" și
"săritor la nevoie", conform ierarhiei scării III :
l-descurcă 6-îndemânare practică 11 -a iubi sincer
2- harnic 7-corect 12 -frumos
3- inteligent 8-tradițional 13-cinstit și sincer
4-cult 9 -modern 14-a avea relații
5-înțelegere cu părinții 10 -sanatos -voinic 15 -săritor la nevoie

80 Indicele de corelație (ρ 13) dintre scara I și III (sistemul de valori și "eul
ideal") e 0,34 deci corelația pozitivă, directă, arătând că cele 2 aspecte sunt în
raport de determinare unul față de altul. Subiectul aspiră la calități care să -i asigure
succesul și afirmarea în viața socială; ele nu pot fi altele decât cele considerate de
el însuși și de cei din mediul apropiat ca fiind valoroase și eficiente; el caută să se
conformeze modelului propus de mediul social, să -și apropie însușirile valorizate
de societate.
Indicele de corelație (ρ 12) dintre scara I și scara II (sistemul de valori și
autoportret ) este 0,78, sugerând o corelație ridicată, pozitivă: subiectul apreciaz ă
importante acele calități -valori pe care crede le că le posedă într -o măsură mai
mare; atribute precum "descurcăreț", "săritor la nevoie", "cult", "harnic"
valorizate intens apar în "autoportret" ca și caracterizându -1 într -o măsură ridicată.
Indicele de corelație (ρ 23) dintre scara II și III ("autoportret" și "eul ideal")
este de 0,38, sugerând o corelație pozitivă, dar mai mică : subiectul nu -și dorește
"eul ideal" în opoziție totală cu imaginea de sine; de asemenea, se apreciază ca
având calitățile "în demânare practică", "corect" într -o mică măsură, și le dorește
într-un grad ridicat.
Rezultatele subiectului la Inventarul de Obiecte vitale Buhler -Coleman
sunt prezentate în Anexa nr. 3. El consideră ca "importante" valorile familiale,
sexuale și cele leg ate de succes, afirmare socială, și "de dorit" valorile materiale,
de dezvoltare personală și cele sociale, și nu -și dorește valori legate de sfera
politică. E nehotărât în a acorda vreo importanță valorilor morale.
Rezultatele obținute la Testul de Person alitate FPI sunt prezentate în
Anexa nr.4. Subiectul acuză tulburări psihosomatice generale (scara 1); natura
agresivității sale e de tip spontan, corporal și verbal, mai impulsiv și anxios, cu o
trebuință mai crescută de aventuri, varietate, o anumită ima turitate afectivă (scara
2); subiectul realizează o anumită labilitate a dispoziției, cu momente de depresie,
tristețe, pesimism, incapacitate de a se concentra și un anumit grad al
sentimentului de inferioritate (scara 3) el recunoaște mici slăbiciuni și defecte, e
autocritic (scara 9) are încredere slabă în sine, o anumită timiditate și reținere
(scara 8) în relațiile cu alte persoane.
Din punct de vedere psihologic se poate recomanda includerea subiectului
C.S. într -un program care să fie axat cu prepond erență pe terapia de grup. Aceasta

81 ar facilita modificarea percepției sale sociale, a mediului înconjurător, încrederea
în oameni și în propriile -i forțe.
Subiectul C.S. provine dintr -un mediu social de mijloc, crescut în condiții
materiale foarte bune, în tr-o atmosferă familială satisfăcătoare, în care relațiile
dintre părinți sunt bune, ca și cele dintre băiat și părinți. Situația școlară mai slabă
(media din anul trecut =6,21) și nivelul intelectual mai scăzut îl determină spre
aspirații profesionale mai puțin înalte (manifestă interese scăzute de cunoaștere și
învățare). Subiectul încearcă să compenseze posibilitățile cognitive mai limitate
prin dezvoltarea unor aptitudini sportive.
Se poate recomanda subiectului o implicare mai mare în activitățile
intelectuale mai ușoare, ca și o participare mai activă la viața de grup și a
societății. Suportul familial poate continua, dar în mod adecvat fără exagerarea
tendinței de protecție, cu stimularea independenței și posibilităților de afirmare
socială.
2. Subiec tul M.B. (elevă a clasei a XII -a, „L.S.N.") este unicul copil al
unei familii cu statut socio -profesional ridicat (tata -procuror, mama -asistentă
medicală). Condițiile de locuit și materiale în care trăiește sunt bune, relații dintre
părinți adecvate iar re lațiile dintre părinți și copil sunt foarte bune, ei manifestând
o atitudine pozitivă față de problemele de educație. Cea mai mare influență în
luarea deciziei legata de alegerea unei profesii (momentan nu este definitiv hotărâtă,
dar înclină spre a deveni profesoară) vine de la tatăl său. Recunoaște ca interese și
înclinații: istoria, engleza, muzica și petrecerea timpului liber cu prietenii și
părinții. Disciplina preferată este istoria (media=9) iar situația școlară este medie –
bună (media generală din a nul precedent =8,21).
La chestionarul de ierarhizare a atributelor – valori obține următoarea
ierarhizare a valorilor scării I :
1-cinstit și sincer 6 -înțelegere cu părinții 11 -sanatos -voinic
2 –inteligent 7-cult 12 -îndemânare practică
3-săritor la nevoie 8 -corect 13-tradițional
4-descurcăreț 9-a avea relații 14-harnic
5-a iubi sincer 10-modern 15-frumos

82 La scara II (autoportret), subiectul se caracterizează în următoarea ordine a
trăsăturilor:
l – îndemânare practică 6 – înțelegere cu părinții 11 -a iubi sincer
2-săritor la nevoie 7- inteligent 12-a avea relații
3 – cult 8 – cinstit și sincer 13-tradițional
4 – corect 9 – modern 14-frumos
5 – harnic 10- descurcăreț I5-sanatos -voinic

Scara III (eul ideal) sau ce își dorește subiectul se prezintă astfel:
l -cinstit și sincer 6-frumos 11 -corect
2-inteligent 7-săritor la nevoie 12 -cult
3-descurcăreț 8-a iubi sincer 13-a avea relații
4-înțelegere cu părinții 9-harnic 14-tradițional
5-îndemânare practică 10-modern 15-sanatos -voinic
Subiectul M.B. consideră ca esențială valoarea morală de "cinstit și sincer"
și foarte importante valorile "inteligent" și "sări tor la nevoie". Nu acordă nici o
importanță valorilor fizice ("frumos", "sanatos -voinic") și celor tradiționale; se
autocaracterizează, în mare măsură prin trăsăturile; "îndemânare practică", "săritor
la nevoie", "cult" și în foarte mică măsură prin atribu te ca : "tradițional", "frumos" și
"sanatos -voinic". Își dorește cel mai mult a fi "cinstit și sincer", "inteligent",
"descurcăreț" și nu -și dorește a fi "tradițional" și "sanatos -voinic".
Indicele de corelație al rangurilor (ρ 13) dintre scara I și scara I II (sistemul
de valori și "eul ideal") e de 0,55 indicând o corelație pozitivă, destul de mare
între cele 2 aspecte. Subiectul aspiră la calități -valori considerate de el însuși drept
importante si dezirabile social; valorile "de top" în ierarhia sistemulu i axiologic
apar ca și aspirații -valori puternice în modelul "eul -lui ideal".
Indicele de corelație (ρ 12) dintre scara I și scara II (sistem de valori și
"autoportret") este de 0,28 sugerând o corelație pozitivă, dar mai mică ca
precedenta; subiectul aprec iază ca importante acele calități -valori pe care crede el
că le posedă într -o măsură mai mare; atribute ca "săritor la nevoie", "cult",
"înțelegere cu părinții".
Indicele de corelație (ρ 23) dintre scara II și scara III ("autoportret" și "eul
ideal") este d e 0,31, indicând o corelație directă, dar mai mică ; nu -și dorește "eul
ideal" în opoziție totală cu imaginea de sine; de asemenea, apreciindu -se ca având
calitățile "inteligent", "cinstit și le dorește intens. Deși atributul "frumos" nu are nici o

83 valoare pentru el, și nu -l caracterizează decât în foarte mică măsură, și -1 dorește într -o
anumită măsură. De asemenea, deși înțelegerea cu părinții e destul de importantă pentru el,
își dorește aceasta într -o măsură mai mare.
Rezultatele subiectului obținute la Inventarul de Obiective Vitale Buhler –
Coleman sunt prezentate în Anexa nr 3. El consideră ca importante valorile
materiale, sexuale, de dezvoltare personală, morală și cele legate de succes (mai
ales profesional) și e nehotărât în a acorda vreo importanță valorilor politice;
valorile sociale apar ca destul de importante în configurația axiologică a
subiectului.
Datele obținute la Testul de Personalitate FPI sunt prezentate în Anexa nr. 4
10. Subiectul amintește puține acuze corporale sau tulburări psihosom atice
generale ca și o înclinație redusă spre agresivitate (scara l și 2) el relatează o
anumită iritabilitate, încordare și o toleranță mai redusă la frustrare (scara 4),
tendință și trebuință de contacte interumane, activism și comunicativitate destul de
mari (scara 5); manifestă spontaneitate, încredere în sine, independență, capacitate
mare de a stabili contacte sociale (scara 8); recunoaște mici slăbiciuni și defecte
(scara 9).
Crescut într -o familie cu un climat educativ favorabil, subiectul M.B.
prezintă reale interese de cunoaștere și învățare, dorința de afirmare activă în viața
socio -profesională (aspirații profesionale superioare). Se recomandă subiectului o
orientare profesională care să -i satisfacă interesele și nevoile intelectuale și sociale
crescute, pentru a realiza o adaptare adecvată în mediul social.
Suportul familial trebuie continuat în mod adecvat, pentru a mări spiritul de
independență și posibilitățile creatoare, pe tot parcursul evoluției personalității.

84 CONCLUZII

Lucra rea de față confirmă rolul structurilor axiologice ca factor în procesul
complex, cu numeroase determinări, al aspirației profesionale la adolescenți. De
asemenea, se confirmă rolul important al familiei în alegerea profesiunii copilului,
atât prin capacit atea ei de influență și modelare cât și prin funcția informativă pe
care și -o arogă.
Nevoia intensă de realizare și prestigiu dar și atitudinea grupurilor sociale
față de diferitele profesiuni și aspecte ale pregătirii profesionale (tradiții,
prejudecăți, noutate) determină o parte însemnată dintre adolescenți să se orienteze
spre profesiuni cu un statut mai înalt, care solicită într -o măsură mai mare
posibilitățile și capacitățile intelectuale și care beneficiază de o largă recunoaștere
socială. Investigar ea motivației profesionale relevă ca motive principale ce susțin
opțiunea profesională, cele afective și raționale, sugerând nivelul înalt de motivare
socială și personală a adolescenților. De asemenea, s -a constatat o orientare
masivă a subiecților spre p rofesiuni a căror statut s -a actualizat și înnoit datorită
schimbărilor survenite în această etapă de tranziție.
Investigarea sistemului propriu de valori la adolescenți, arată că apar
diferențe în funcție atât de variabila nivel de aspirație profesională cât și în funcție
de variabila sex. în timp ce la elevii cu nivel de aspirație profesională ridicat,
ierarhia valorilor începe cu cea morală "cinstit și sincer" ca fiind esențială, și
importante valorile "inteligent", "descurcăreț", "corect", "modern", la elevii cu
aspirații profesionale mai scăzute, valoarea esențială se dovedește a fi
"descurcăreț" și importante cele de "inteligent", "cinstit și sincer", "corect",
"îndemânare practică". De asemenea, anumite valori din constelația axiologică,
cum sunt : "c ult", "săritor la nevoie", "modern", "a iubi sincer" sunt mai
importante la grupul cu aspirații profesionale mai ridicate față de celălalt grup,
care acordă un rang mai mare valorilor "harnic" și "îndemânare practică". Se
constată astfel că primul grup pos edă o atracție și un potențial receptor mai mare la
cultură, moralitate, modernitate și afectivitate decât cel de -al doilea la care
receptarea mai mare este pentru valorile instrumentale. In dezaprecierea unor
valori fizice "sanatos -voinic", "frumos", dar și valori ca "tradițional", "a avea relații" se
remarcă o similitudine accentuată se constată că valorile "cinstit și sincer", "inteligent",
"corect","săritor la nevoie", "cult", "înțelegere cu părinții", "a iubi sincer", "tradițional" sunt
mai importante l afete decât la băieți, iar valorile "descurcăreț", "modem", "sanatos -voinic",
"îndemânare practică" ocupă un rang mai mare la băieți față de colegele lor. Atât pentru

85 valorile "esențiale" cât si pentru cele fără nici o importanță se constată diferențe în fu ncție
de variabila nivel de aspirație și sex.
Se remarcă existenta unor diferențe între cele 2 grupuri (elevi
cu aspirații profesionale superioare și elevi cu aspirații profesionale mai scăzute)
în funcție de variabila tip valori, pentru categoriile: valor i materiale, familiale,
pragmatice, de dezvoltare personală, de prestigiu, morale și politice, și de succes.
Diferente mai semnificative apar pentru valori ale vieții sexuale, elevii cu aspirații
profesionale mai scăzute acordă o importanță mai mare aceste i valori legate de
satisfacția sexuală decât ceilalți elevi. Diferență puternic semnificativă apare
referitor la valorile sociale: cei cu aspirații profesionale superioare acordă o
importanță mult mai mare acestor valori decât cei cu aspirații profesionale mai
scăzute. Diferențe semnificative între băieți și fete nu apar decât pentru valorile
familiale și politice, fetele acordând o importanță mai mare acestor valori,
sugerând un potențial receptor mai mare pentru viața de familie și afectivă, dar și
pentru impulsurile politice.
Analiza corelației între nivelul de aspirație profesională și valorile
materiale, pragmatice, de dezvoltare personală de prestigiu, și de succes nu
conduce la corelații mai putin semnificative între ele. Relații directe, pozitive și
semnificative s -a constatat între aspirația profesională și valorile sociale, morale și
familiale: creșterea nivelului de aspirație profesională influențează direct asupra
creșterii importanței valorilor sociale, morale și familiale la adolescenți.
Creșter ea importanței valorilor morale și familiale pentru adolescenți e strâns legată de
creșterea încrederii în sine, a activismului constructiv, a echilibrului dispozițional. Între
valorile familiale și tendințele spre instabilitate emoțională și agresivitate s-a obținut o
corelație inversă: scăderea importanței valorilor familiale influențează asupra creșterii
labilității emoționale și nivelului agresivității la adolescenți.
Scala proprie de valori influențează atât asupra imaginii de sine, cât și
asupra "eul -lui ideal" la adolescenți. Astfel, s -a constatat o corelație directă și
semnificativă între sistemul propriu de valori și scala de valori dorite ("eul ideal")
ceea ce arată că aceste aspecte sunt fie în raport de determinare unul față de altul,
fie există un al treilea factor de care depind amândouă. Ceea ce fiecare subiect
apreciază mai important e modul cum fiecare din ei proiectează modelul ideal, dar
judecata asupra importanței acestor valori izvorăște și din experiența de viață
proprie, astfel încât in dividul nu acceptă modelul respectiv fără nici o selecție.
Individul aspiră la calități care să -i asigure succesul și afirmarea în viața socială.
Asemenea trăsături nu pot fî altele decât cele considerate de el însuși și de cei din

86 mediul apropiat ca fiind valoroase, eficiente. De asemenea, analiza relației dintre
scala de valori și "autoportret" conduce la o legătură directă, explicabilă prin
faptul că adolescenții se apreciază pe ei înșiși în așa fel încât să nu vină în
contradicție cu valorile mai import ante; ei nu vor să apară în fața altora și probabil,
în fața conștiinței proprii, ca neposesori ai atributelor socialmente valorizate.
Raportul între "eul ideal" și imaginea de sine sugerează o relație directă între ele:
adolescenții nu -și doresc "eul idea l" în opoziție totală cu "eul" perceput în prezent,
ei nu aspiră la o schimbare totală a calităților pe care le dețin în prezent.
Se observă că o parte din subiecți au arătat o automulțumire marcată și s -a
constatat prezent efectul dezirabilitătii sociale, un conformism accentuat atât
pentru scala de valori și "eul ideal".
Studiul aspirațiilor profesionale la adolescenți, confruntați cu exigențe
mereu mai crescute ale mediului social, contribuie la înțelegerea raportului
complex dintre individ și societate și adecvată a fiecărui adolescent în mediul social și
profesional corespunzător, prin valorificare și valorizare chibzuită a personalității umane in
formare.
Cunoașterea sistemului de valori și atitudini la adolescenți poate facilita
realizarea de predicți i ale comportamentului, ca expresie a probabilității de
producere a unui comportament într -o anumită situație.
Deoarece anumite valori și atitudini inadecvate, negative, pot duce la
instabilitate și disfuncționalități sociale, ele trebuie reechilibrate pri n educație și
consiliere adecvată pentru realizarea optimului funcțional al fiecărui individ.
Sistemul de valori este una din laturile majore ale personalității umane.
Poziționarea vizavi de „valorile externe" (prin care se face absorbția acestora cu o
anumită valență sau alta) și relaționarea cu viața în conformitate cu „valorile
proprii" reprezintă nucleul existenței individuale și sociale, în perioada
adolescenței, una din deciziile majore ale individului este cea legată de alegerea
unei profesii – alege re in care familia reprezinta un factor important -, răscruce opțională în
care nu poate fi remodelat complexul aspiratii -valori, dar în care până și un minim de
consiliere competentă si personalizată, poate însemna un ajutor major în conturarea unei
personalitati implinite.

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

B
I
B
L
I
O
G
R
A
F
I
E