Structura Ierarhica A Administratiei Ministeriale

STRUCTURA IERARHICĂ A ADMINISTRAȚIEI MINISTERIALE

CUPRINS

ABREVIERI

al. – aliniat

Art. – articol

AAP – Academia de Administrație Publică

AAPC – Autoritățile Administrației Publice Centrale

APC – Administrație Publică Centrală

ARFC – Agenția Relații Funciare și Cadastru

AȘM – Academia de Științe a Moldovei

BNS – Biroul Național de Statistică

CS – Cancelaria de Stat

DAMEP -Direcția Analiză, Monitorizare și Evaluare a Politicilor

DPC – Direcția Politică de Cadre

HG – Hotărвre de Guvern

IP – Indicator de Performanță

MA- Ministerul Apărării

MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene

MAI – Ministerul Afacerilor Interne

MAIA -Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

MC – Ministerul Culturii

MDRC – Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

MCT – Ministerul Culturii și Turismului

ME – Ministerul Economiei

MEd – Ministerul Educației

MF – Ministerul Finanțelor

MJ – Ministerul Justiției

MM – Ministerul Mediului

MMPSF – Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

MRU – Managementul Resurselor Umane

MS – Ministerul Sănătății

MTIC – Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

MTID – Ministerul Transportului și Infrastructurii Drumurilor

MTS – Ministerul Tineretului și Sportului

p. – pagina

par. – paragraf

pct. – punctul

RAPC – Reforma Administrației Publice Centrale

SIS – Serviciul de Informații și Securitate

SND – Strategia Națională de Dezvoltare

SRAPC – Strategia de Reformă a Administrației Publice Centrale

TI – Tehnologii Informaționale

TIC – Tehnologii Informaționale și Comunicaționale

UE – Uniunea Europeană.

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei abordate. Transformările în plan social, politic și economic, survenite în Republica Moldova după colapsul URSS, au generat în mod firesc schimbări substanțiale în planul organizării și funcționării administrației statului.

Aceste schimbări sunt cu atât mai vizibile, cu cât transformările la nivelul acestuia, au capatat substanță, în urma adoptării Constituției Republicii Moldova la 29 iulie 1994.

Atât în plan structural-organizatoric, cât și cel material-funcțional, administrația publică din Republica Moldova a dobândit o formă necunoscută mai înainte în sistemul administrației. Având ca rol de bază de a satisface interesul general și binele comun exprimat prin lege, administrația publică constituie activitatea prin care se exercita legea, ea fiind foarte strâns legată de puterea executivă.

În Republica Moldova organele centrale de specialitate sunt reprezentate de către ministere, care asigură nevoile de interes general ale societății care în temeiul legii traduc în viață, hotărârile și dispozițiile lui, conducând. domeniile încredințate, precum și purtând responsabilitate pentru activitatea lor.

O organizare optimă nu poate fi rezultatul unei întâmplări, orice organizare/reorganizare trebuie să fie fundamentată științific. Astfel, asigurarea unei funcționări raționale și eficiente a administrării publice presupune implementarea unor metode științifice de organizare a activităților administrative.

Reforma necontenită a administrației publice centrale, schimbarea, apariția și dispariția la nesfârțit a ministerelor creează o lipsă de legitimitate a acestora în fața poporului. Ar fi necesară identificarea unui sistem sustenabil care să asigure toate necesitățile statului și societății.

Scopul tezei constă în analiza structurii ierarhice a administrației ministeriale în sistemul politic global, precum și în cel al Republicii Moldova.

Obiectivele tezei. Pentru realizarea scopului propus, se trasează următoarele obiective principale:

a reliefa aspectele teoretice și istoriografice ale conceptului de administrație publică centrală;

a cerceta evoluția procesului de structurare ministerială în statele contemporane

a determina cadrul general al organizării și funcționării administrației publice centrale de specialitate din Republica Moldova;

a defini statutul juridic al acestora

a evalua modalitățile de instituire a organelor centrale de specialitate

a evidenția alte aspecte suplimentare de organizare a administrației publice centrale.

Gradul de investigație al temei. Cele mai multe teorii și definiții ale administrației publice centrale pot fi întâlnite în doctrina franceză, evoluția căreia influențează în mare parte și concepția cercetătorilor autohtoni în domeniu. Teoriile franceze consacrate administrației publice defineau administrația ca fiind „acțiunea puterii executive prin procedee de putere publică”.

Doctrina germană, în schimb, menționează faptul că caracterul abstract al noțiunii a condus la concluzia că „administrația se lasă descrisă dar nu definită”.

În sistemul anglo-saxon preocuparea pentru definirea administrației publice a fost și este cu atât mai dificilă, cu cât dreptul public a fost întotdeauna evaluat ca o parte a acestuia.

În opinia filosofului francez, Eric Weil, statului modern îi sunt specifice două elemente: caracterul formal și universal al legii și faptul că pentru execuție guvernarea trebuie să se sprijine pe administrație. Conform aceluiași autor, statul modern n-ar putea există fără administrație, dar n-ar putea fi pură administrație.

Savantul Mihail Platon afirmă faptul că o administrație publică este un „proces de implementare a deciziilor politice și ale aparatului autorităților publice centraleși locale, precumși ale personalului implicat în acest proces”.

Legea Republicii Moldova cu nr. 186-XIV din 06.11.98 “privind administrația publică locala” stipulează următoarea definiție pentru conceptul de administrare publică – “forma de organizare și executare nemijlocită a puterii executive a statului, factor esențial de care depinde în mare parte exercitarea rolului statului în organizarea și conducerea societății”.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării.Metoda analizei de conținut a documentelor, ne-a servit la cercetarea actelor normative privind activitatea și organizarea structurii ministeriale atât în România, cât și în Republica Moldova. Metoda comparativă a ajutat la evidențierea unor caracteristici distincte ale structurii ierarhice ministeriale dintre celel două țări. Am utilizat sinteza, pentru a evidenția din multitudinea de studii științifice, concepțiile, instrumentele și politicile cele mai eficiente pentru cazul țării noastre. De asemenea, am apelat la inducțieși deducție, generalizând materialul teoretic și empiric,și făcându-se concluziiși recomandări.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Cu ajutorul acestui studiu, s-au creat o serie de recomandări ce țin de optimizarea și eficientizarea activității și structurii ierarhice ministeriale ale administrației publice din Republica Moldova.

Structura tezei. Prezenta lucrarea este constituită din introducere, 2 capitole, fiecare din ele fiind structurat în câte 3 subcapitole, concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

Primul capitol ține să facă o analiză a abordărilor istorice, teoretice și conceptuale privind administrața publică și procesul de structurare ministerială. De asemenea în acest capitol vom analiza experiența procesului de structurare ministerială a României.

Cel de-al doilea capitol relatează despre experiența Republicii Moldova în procesul de organizare și funcționare a structurii ierarhice ministeriale. Primul subcompartiment face un studiu al cadrului general al administrației publice din Republica Moldova, iar cel de-al doilea – o analiză a statutului juridic al acesteia. Ultim subcompartiment evaluează modalitățile de instituire a organelor centrale de specialitate, precum și altor aspecte suplimentare de oranizare a administrației publice centrale.

Cercetarea se încheie cu concluziile și recomandările de rigoare.

Volumul lucrării este de 45 pagini.

CAPITOLUL I. ABORDĂRI GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE

1.1. Istoriografia cercetării conceptului de administrație publică centrală

Obiectul administrației publice constă în realizarea unor valori politice care exprimă interesele generale ale societății, ele fiind organizate în stat și fiind formulate prin intermediul legilor de către organele puterii legislative, precum și prin executarea hotărârilor judecătorești, în conformitate cu legea.

Caracterul administrației publică drept o activitate în organizatorică, se desprinde din poziția sa de intermediar între planul conducerii politice și planul în care se aplică valorile și deciziile politice.

În limbajul contemporan, termenul a administraare însemnătatea de a organiza, a conduce, a dirija activități publice și particulare.

În accepțiune juridică, conform politologului român Emil Bălan, administrația publică reprezintă „principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic”. Este necesar ca aceasta să fie continuă, omniprezentă, rapidă și energică, ținând cont de faptul că reprezintă necontenit statul, atât pe interior cât și pe exterior.

Spre deosebire de administrația privată, administrația publicăare ca scop satisfacerea binelui comun, a utilității publice,interesului public, inclusiv prin realizarea de servicii publice.

Din perspectivă teritorială conceptul presupune la rândul său două dimensiuni: prima fiind cea națională, care se referă la administrația unui stat și a doua, cea externă teritoriului național, cu care se interferează, având o evoluție istorică proprie de la a se ignora până la interdependență și suprapunere. În cazul ultimului sens, este necesar de a lua în considerare rolul reglementărilor și cadrul organizatoric al comunităților de state, cum ar fi exemplul Uniunii Europene, cu standarde proprii pentru statele membre sau cu diferențieri minore sau în armonie și compatibilitate cu statele din afara uniunii.

Conform perspectivei sociale, administrația prevede de fapt adresabilitatea subiecților de drept, sistemul administrativ organizat într-o structură ierarhică cu rolul esențial de a aplica, de a pune În practică competențele executive, pe de o parte, și persoanele luate individual ca persoane fizice sau ca subiecte colective persoanele juridice cărora le este îndreptată exercitarea puterii, în variatele sale forme pe de altă parte. Între acestea există elementul aparatului administrativ – funcționarul public, înzestrat cu competențe funcționale, care are rolul de a face legătura și de a realiza acțiunile din structura sistemului.

În conceptul de organizare socială, administrația a existat încă de la primele stadii ale dezvoltării sale empirice,și a avut de-a lungul vremii o evoluție când calomnioasă când firească, concomitent cu dezvoltarea tot mai structurată a diverselor forme de organizare a omeniri pe tipuri de stratificări sociale, având la bază ierarhii generate în parte de fiecare sistem existent de-a lungul timpului.

După Corson și Harris, administrația publică este o componentă executivă a statului, reprezentând măsurile prin intermediul cărora se pun practică scopurile și obiectivele statului.

Într-o altă abordare a conceptului, frații politologi americani L.G. Nigro și F.A. Nigro definesc administrația publică ca fiind un efort concentrat de grup într-un context public, care acoperă toate cele trei ramuri ale puterii în stat, are un rol primordial în formularea proiectelor de organizare politică publică, diferă de procesul de administrare în sectorul privat, însă are legături strânse cu elemente din sectorul privat pentru oferirea serviciilor pentru comunitate.

O altă definiție a administrației presupune raționalizarea și eficientizarea activității de utilizare a tuturor resurselor, inclusiv umane, materiale și financiare, cu scopul de a obține rezultate maxime cu eforturi minime.

Complexitatea cerințelor sociale, creează o serie de probleme, pe care administrația publică trebuie să le rezolve. Se cunoaște un proces continuu de sporire și diversificare a sarcinilor administrației, care impune e impune îmbunătățiri și perfecționări continue în structura și activitatea acesteia, prin utilizarea unor metode și tehnici moderne..

Scopul activității administrației publice constă atât în satisfacerea unor cerințe esențiale, în interesul întregii colectivități umane, cât și satisfacerea unor cerințe care sunt neavantajoase și pe care nimeni nu s-ar oferi să le asigure. Definiția de administrație publică poartăcapabilă două sensuri: un sens material și unul formal.

Administrația publicăse definește ca activitatea de organizare a executării legii, realizată prin dispoziție de către autoritățile care formează acest sistem în vederea satisfacerii intereselor individuale și generale, sau binelui comun, organizarea și asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și execută anumite prestații spre populație. Cu ajutorul activităților executive cu caracter de ordin se organizează aplicarea legii, stabilindu-se reguli de conduită pentru părțile terțe. Aceste activități se realizează prin operațiuni administrative, acte juridice, precum și fapte materiale înfăptuite de către funcționari publici.

Ca activitate, administrația publică depășește sfera organelor care alcătuiesc sistemul de organizare , fiind regăsită și în sistemul puterii legislative și puteri judecătorești, cît și în cel al unor organizații nestatale ce organizează executarea și execută în modul concret legea.

În sens formal administrația publică poate fi înțeleasă ca un sistem de organe (ansamblul autorităților și instituțiilor publice), care cuprinde un set de structuri administrative care realizează activitatea de organizare a executării și de executare a legislației.

Unele abordări reprezintă administrația publică ca fiind totalitatea serviciilor publice, prin intermediul cărora se aplică puterea executivă, în scopul satisfacerii intereselor generale ale persoanelor particulare, dar și ale statului.

Iorgovan A., definește administrația publică ca ansamblul al activităților Președintelui, Guvernului și autorităților administrației locale, autorităților administrației centrale si după caz, structurilor subordonate acestora, prin intermediul cărora,în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire publică legile sau în limitele legii și se prestează servicii publice.

Conform unor abordări teoretice, administrația a fost examinată prin raportarea la funcțiile statului, printr-o analiza a elementelor sale componente, de forma a tot ceea ce nu poate fi calificat ca aparținând legislativului sau justiției, este puterea executivă.

Unele definiții de drept constituțional califică administrația publică ca fiind „acțiunea puterii executive bazată pe procedee de putere publică. Această afirmație presupune că administrația nu este singura sarcină a executivului, însă este o sarcină exclusivă a acestuia.

De facto, puterea executivă desemnează acea funcție a statului care asigură executarea legii.

Un mod de abordare diferit de alți autori, poate fi regăsit în sistemul de drept englez, care califică conceptul „guvern” ca fiind unul care include toată puterea de stat, sau unul care împreună cu administrația exercită funcții executive.

În accepțiune funcțională, puterea executivă se definește ca fiind o funcție de bază a statului, alături de celelalte două. În conținutul acesteia întră atribuții specifice, care fac obiectul activității unor organe publice distincte. Printre acestea, se numără: definirea politicii generale a țării, elaborarea proiectelor de legi, adoptarea actelor normative, precum și luarea deciziilor necesare funcționării serviciilor publice necesare, aplicarea unor măsuri materiale de executare, ș.a.

Conform abordării constituționale clasice, administrația reprezintă acțiunea puterii executive, fiind bazată pe unele procedee de putere publică.

Teoria și practica de specialitate disting 2 forme ale structurii puterii executive: executivul monist și executivul dualist.

Executivul monist este caracterizat prin faptul că întreaga funcție executivă este deținută de o singură entitate statală.

Executivul dualist se caracterizează prin distribuirea funcției executive unei persoane sau unui grup colegial, dar care dispun de o oarecare autonomie. De obicei, persoana îndeplinește funcția de șef al statului, iar grupul este reprezentat de către guvern sau consiliul de minștri.

Natura executivului depinde în egală măsură și de natura relațiilor dintre cele două autorități, modelul dualist fiind caracteristic pentru regimurile politice parlamentare, care au un șef de stat numit de către parlament, iar șef al executivului este numit un premier, care conduce guvernul.

Guvernul este un organ executiv, acesta fiind organul central al administrației publice. Acestuia îi revine sarcina de organiza executarea și aplicarea în concret a legilor, asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice instituite în acest scop, precum și emiterea de acte normative prin care se intervine în viața particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite prestații.

Ministerele sunt organele centrale ale administrației de stat care conduc o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru. Acestea reprezintă o categorie distinctă de organe, în cadrul sistemului administrației publice, care are rolul de a organiza exercitarea și executarea în concret legile în domenii și sectoare de activitate concrete, fiind, astfel, organe de specialitate de resort.

În ceea ce urmează, vom încerca să definim anumite repere teoretice, care țin de structurarea ministerială a administrației publice.

1.2. Aspecte teoretice ale procesului de structurare ministerială

Principiile de organizare, funcționare ale administrației publice centrale conform dreptului constituțional, întraga activitate de menținere și exercitare a puterii statale și araporturile ditre guvernanți și guvernați se desfășoară conform principiilor de bază prevăzute de Constituție.

Purtînd caracter fundamental, aceste norme au în vedere raporturi sociale ce sunt primordiale privind exercitare puterii, cît și direcțiile enerale de activitate ale statului. Astfel, nu trebuie neglijat că enunțarea și reglementarea principiilor ale dreptului, și Într-un mod mai special principiile constituționale. Acesta se urmărește că diferă de la un stat la altul, de la o etapă a dezvoltării la altă etapă, fiind în strînsă legătură cu practice, tradiții dintr-un system de drept sau altul. Dinamica principiilor constituționale pe de altă parate, determinpă sfera ce o cuprinde, acesta conduce la o depățire a strcturilor statale propriu-zise, se alpică și în sfera de activitate a corpurilor intermediare.

Principiile dreptului administrative, ce formează cadrul de organizare și funcționare a administrației publice locale și centrale, ce trebuie să fie în plină concordanăță cu normele și principiile constituționale, ele fiind regulile obligatorii, prin care se determină orientările fundamentale ce privesc organizarea și funcîionarea adminstrației publice, relașia dintre autoritate și individ, controlul statului asupra societății.

Un alt aspect ce este legat de principiile administrației publice, este legat de contatarea acestora.

În cadrul normelor constituționale, ele sunt atît implicite, cît și explicite, în dependență de evoluția constituțională și tradițiile. În concepția sistemelor de drept actuale europene, se va reține recunoașterea la nivel constituțional, a principiului fundamental de organizare și funcționare a administrației publice, și dezvoltarea acestora sub forma legilor în suprapunere cu principiile constituționale.

Un alt principiu ce formează temeiul organizării și funcționării administrației publice locale sau centrale este principiul legalității. Acest principiu se resfrînge în conținutul administrației publice, ca o activitate de organizare a executării a legii. Acest fapt presupune o supunere a administrației publice față de normele juridice specifice și de cele fundamentale.

Principiul legalității reprezintă elemental de bază al statului de drept, conform căreia, toate subiectele de drept, personae fizice sau juridice, autorități publice, trebuie să se supună principiului legalității.

Principiul legalitații clarifică limita acțiuni administrției, reprezintă o detrminare prin lege. Aplicarea principiului legalității țn administrație în unele state europene este o condiție primordială, el fiind consacrat la rang de principiu constituțional.

Aspecte teoretice ale procesului de structurare ministerială. Din indicațiile prevăzute în Constituției Republicii Moldova, pincipii servesc în același timp ca și pentru alte ramuri de drept, avînd un caracter interramural, în același timp, unele din ele servesc principii generale pentru toate ramurile de drept,principiul legalității.

În calitate. de principii fundamentale se identifică:

Principiul legalității, în cadrul administrației publice;

Principiul democratismului și pluralismului politic;

Principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor în procesul de administrației publice;

Principiul descentralizării serviciilor publice-în raport cu principiul desconcentrări serviciilor publice;

Principiul autonomiei locale.

Principiul legalității în administrația publică nu este expres prevăzută în Constituție. Acest principiu rezultă din conținutul articolului 15 din Constituția Republicii Moldova, conform căruia „cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea”.

Conform acestui principiu administrația publică se organizează și funcționează în conformitate cu normele de drept, care exprimă voința poporului, în conformitate cu legea.

În conformitate cu principiul legalității orice autoritate publică , organizație sau persoană este obligată să se supună legii, statul prin intermediul autorităților publice poartă răspundere în fața cetățenilor, iar cetățenii în fața statului.

Cele mai importante raporturi, potrivit principiului legalității, care apar în cadrul administrației publice trebuie să fie reglementate prin lege.

Organele administrației publice au obligația de a executa întocmai legea, inclusiv de a funcționa și emite acte administrative în limitele prevăzute de lege.

Principiul democratismului și pluralismului în administrația publică. Conform art. 5 din Constituția Republicii Moldova „democrația în Republica Moldova se exercită în condițiile pluralismului politic”. Principiul respectiv se manifestă în mod direct în cadrul organizării și funcționării autorităților publice locale, și indirect în procesul organizării și funcționării administrației publice centrale.

Principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor în procesul administrării publice

Egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor este un principiu general a dreptului care rezultă din prevederile din Constituția Republicii Moldova.

În ceea ce privește administrația publică, realizarea principiului respectiv include anumite aspecte: Autoritățile administrației publice sunt obligate să respecte drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și altor persoane, conform legii, indiferent de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.

Cetățenii pot participa la organizarea (constituirea), precum, și funcționarea (activitatea) organelor (autorităților) administrației publice în mod egal.

În caz de încălcare a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor acestea au dreptul să depună petiții organelor administrative ierarhic superioare, precum să reacționeze la fapte.

Principiul descentralizării serviciilor publice. Pentru examinarea acestui principiu este necesar a fi luate în considerație prevederile articolului 1 din Constituția Republicii Moldova, conform căruia, „Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil”. Acest principiu rezultă din prevederile articolului 109 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova și este strâns legat cu principiul autonomiei locale. Dacă descentralizarea serviciilor publice se referă la sistemul administrației publice,la raporturile dintre administrația publică locală și administrația publică centrală, autonomia locală se referă la dreptul colectivităților locale de a soluționa în mod independent o parte din treburile publice locale.

Principiul autonomiei locale rezultă din prevederile din Constituției Republicii Moldova. În literatura de specialitate acest principiul este numit principiul autonomiei administrative. Prin autonomie locală se înțelege dreptul autorităților publice locale de a dispune de toate măsurile pentru realizarea la nivel local a intereselor generale ale locuitorilor din teritoriul respectiv.

Autoritățile administrative în statele unitare urmează a fi deosebită de administrația statelor sau formațiunilor statale ce formează federația. Autoritățile administrative în statul unitar se manifestă uniform luându-se în considerație doar nivelul unității administrativ-teritoriale. Principiile organizatorice și funcționale ale administrației publice sunt și principii ale dreptului administrativ.

Sunt caracteristice exclusiv organizării și funcționării administrației publice, fiind principii ramurale a dreptului administrativ. În calitate de asemenea principii pot fi menționate următoarele

a) principiul diferențierii și fixării funcțiilor și atribuțiilor autorităților administrației publice.

b) principiul îmbinării conducerii colegiale cu conducerea unipersonală în procesul funcționării administrației publice.

c) principiul îmbinării conducerii ramurale, interramurale și teritoriale

d) principiul răspunderii în limitele competenței.

Principiul diferențierii și fixării funcțiilor și atribuțiilor autorităților administrației publice presupune delimitarea strictă a competenței fiecărei autorități administrative astfel ca acestea să nu se dubleze sau să contravină competenței administrative deja existente.

Ulterior funcțiile și competențele respective trebuie să fie fixate în lege sau conform legii. Realizând acest principiu se va ști de ce funcționari este nevoie pentru ca autoritatea administrativă respectivă să-și exercite funcțiile și atribuțiile.

Principiul îmbinării conducerii colegiale cu conducerea unipersonală în procesul activității administrației publice.

Conducerea colegială și conducerea unipersonală reprezintă 2 forme de organizare a activității oricărei autorități publice.

Conducerea colegială presupune că organul respectiv este format dintr-un colegiu sau în fruntea autorității respective se află un grup de persoane.

Conducerea unipersonală presupune că în fruntea organului se află un conducător unic. În administrația publică are loc îmbinarea acestor forme de conducere, punându-se accent pe conducerea colegială. Astfel, cele mai importante probleme din domeniul administrației publice sunt soluționate în mod colegial, iar problemele urgente și operative sunt soluționate în mod unipersonal.

Principiul îmbinării conducerii ramurale, interramurale și teritoriale. Reieșind din faptul că societatea reprezintă un organism integru și diferitele probleme care apar în procesul administrației publice trebuie să fie soluționate ținându-se cont de principiul respectiv. Conducerea ramurală permite de a evidenția toate particularitățile unui domeniu, însă nu poate funcționa izolat și urmează a fi luate în considerație legăturile cu alte domenii conexe, precum și specificul teritorial.

Principiul răspunderii în limitele competenței. Acest principiu este foarte important în aspect de realizare practică a administrației publice. De fiecare dată când este luată o decizie trebuie să fie destul de clar cine va purta răspundere pentru eventualele consecințe negative a deciziei respective. Conform prevederilor Comisiei Consiliului Europei au fost elaborate un șir de principii de perspectivă cu caracter material și procedural în domeniul dreptului administrativ. Aceste principii poartă un caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova. În afară de principiile legalității și egalitățiiîn fața legii sunt recomandate următoarele principii cu caracter material:

a) principiul proporționalității;

b) principiul respectării scopului și a obiectivelor trasate de lege;

c) principiul obiectivității;

d) principiul imparțialității;

e) principiul bunei credințe;

f) principiul transparenței;

g) principiul emiterii deciziei în interesul persoanei private (regula de favorizare a persoanei private).

Principiile procedurale:

a) principiul dreptului de a prezenta reclamații sau cereri organelor administrative (dreptul la petiționare);

b) principiul de a fi reprezentat (asistat);

c) principiul operativității (promptitudinii) în executare;

d) dreptul de a fi auzit;

e) principiul obligativității autorității administrative de a informa persoanele interesate despre procedura administrativă și dreptul lor de a fi ascultate sau auzite;

f) principiul procedurii colective;

g) principiul accesului la informație;

h) principiul obligativității de a lua o decizie

1.3. Experiența structurării ministeriale în țările contemporane

Abordare a problematicii locului, organizǎrii și funcționǎrii administrației ministeriale în România e un demers de un grad înalt de complexitate. Așa cum s-a afirma în lucrǎrile de specialitate, ministerele vor constituie o categorie distinctă de autorități în cadrul a unui sistemului de autorități aparținând administrației publice și mai au rolul de a realiza politica guvernamentală în domeniile său de activități specifice, fiind astfel organe de specialitate din administrației publice centrale.

Iar în calitatea lor de autorități centrale din administrației publice autoritățile își desfășoară activitatea pe tot teritoriul țării, încercând de a numi ministere, am putem afirma cǎ ele sunt organe de specialitate ale APC, care exercită în conformitate cu dispozițiile legale, administrația publică în domeniile de care răspund.

În considerarea faptului cǎ organizarea ministerelor nu este de competența legii organice, cum prevede Constituția României, în doctrinǎ s-a exprimat opinia că înființarea, organizarea și funcționarea unui minister se poate realiza și prin ordonanță.

Distinct de reglementǎrile constituționale, însă, doar mai rar ministerele au fost create prin lege, exemplu Ministerul Apǎrǎrii Naționale și Ministerul de Interne, iar celelalte au fost create prin hotărîri ale Guvernului.

De la o guvernare la alta și chiar în cadrul aceleia guvernări,numărul dar și denumirea ministerelor au oscilat în literaturǎ a fost încercat o clasificare de ministere dupǎ natura activitǎții realizate, ajungându-se, de exemplu, la urmǎtoarea grupare a acestora:

ministere cu activități economice, cum este, exemplu în Ministerul F Publice;

ministere cu activitate socială culturală și științifică, cum ar fi Ministerul E Ministerul Cercetării Tineretului, Culturii și Cultelor și M Sănătății Publice;

ministere cu activite administrativa , spre exemplu: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Internelor și Reformei Administrative.

Ca sistem al administrația ministerială se manifestă ca fiind unul din cel mai important ansamblu de structuri dar și activități de care depinde realizarea scopului fundamental ce au fost stabilit În administrației publice și anume:

dreptul și ordinea;

spirituală a colectivității naționaleși bunăstarea materială .

Administrația publică ministerială, ca activitate cât și ca sistem, reprezintă o parte a activității AP generale dar și a sistemului global al administrației publice unui stat.

Rolul administrației publice ministeriale este cel de a asigura conducerea generală a administrației publice statală, pe care o exercită guvernul, dar și mai efectuaria sarcinilor pe care administrația publică are în diferite domenii de activitate , cu ajutorul ministerelor și ale celorlalte structuri de specialitate din APC,car sunt în subordinea guvernului sau a ministerelor.

Raportul dintre administrația publică și ministerială este unul care definiște ca de la parte la întreg, administrația publică ministerială este parte a APG ale statului. Etimologic, termenul de administrație din cuvintele este derivat în latine ca „administer” ce înseamnă ajutor, slujitor , precum și din „ministro” care înseamnă , a sluji.

În literatura de specialitate, a ajuns ca termenul de administrație ar însemna o activitate a cuiva, care e subordonat magister-ului, care îl slujește. Fără ași afirme expresis verbis, se subînțelege dar și este evident că termenii actuali ai raportului magister – administer se înlocuesc cu termenii puterea politică – administrația publică, deoarece activitatea administrației publice e comandată de puterea politică, ce i se subordonează .

În mod frecvent, în literatură se întâlnesc noțiuni al administrație de stat, activitate administrație executivă, , cărora autorii dau înțelesuri diferite, iar alteori punînd semnul egalității între acestea.

Unii autori zic că termenul de Administrativ și Executiv au acelasi sens, ca și expresiile activități administrative – activitate executivă în organe administrative și organe executive, susținînd că noțiunea de administrație al stat ei înțelege ca un sistem ale statului sau o anumită formă fundamentală de activitate ale statului , activitate administrativă.

Alți autori mai zic administrația ca fiind forma generală de activitate a statului, ce e înfăptuită de organele administrației publice și constă în executarea legii, prin prestarea de servicii precum și prin stabilirea a conduitei obligatorii.

Iar o altă definiție dată administrației de stat a fosta aceea de formă a manifestari a fenomenului administrativ, ce constă în conducerea și executaria legilor, inclusiv prin realizarea de servicii , precum și celorlalte acte ale organelor de stat ce sunt îndeplinită de organele administrației de stat, în executaria puterii în stat.

Alte opinii zic noțiunea administrației statului reprezintă acțiunea prin care a AP veghează și asigură cerințele de interes general, folosind în caz de necesitate privilegiul de putere publică.

Se afirmă că administrația este o activitate executivă, ce reprezintă comenzi sau delegări de atribuții, care dobândește caracteristicile administrației publice atunci când își realizează obiectivele folosindu-se de puterea publică.

Administrația publică e circumscrisă folosirii teoriilor și procese manageriale, politice și juridice în aspectul realizării mandatelor guvernării executive, legislative și judecătorești, pentru a gatanta reglementările și serviciile pentru societate în total, cât și pentru segmentele acestei.

Totodată, AP este prezentată ca fiind forma generală de manifestare a puterii executive, cu o largă sferă , care se realizează prin activitatea organelor locale și centrale ale AP, cât și cu activitatea altor subecți special investiți, activitate ce se realizează în temeiul și în executarea legii.

De asemenea, AP a mai fost definită drept activitatea de organizare și executare în concret a legii, cu caracter prestator și dispozitiv care se realizează, în principal, de organele AP și, în subsidiar, de alte organe ale statului, precum și de organizații particulare .

Conceptul de „administrație publică ministerială în România”. În accepțiunea sa de sistem de elemente structurale, administrația publică se constituie din ansamblul de organe și instituții administrative reunite într-un sistem unic prin care se realizează activitățile de organizare și executării în concret a legii pe întreg teritoriul țării sau la nivelul local.

Organizarea și conținutul activității AP și structura AP sunt determinate de volumul și natura sarcinilor rezultate din scopurile stabilite de puterea politică, AP nu este altceva decât un instrument cu care statul urmărește înfăptuirea interesului general al societății care l-a creat.

În sensul realizării sarcinilor administrației publice, statul înființează prin organele competente, structuri administrative care sunt organizate din punct de vedere funcțional și teritorial.

Astfel, pentru îndeplinirea sarcinilor din diferitele domenii și ramuri de activitate ale vieții sociale vor fi înființate structuri de specialitate, cu o competență limitată la domeniul sau sectorul respectiv și ministerele și alte organe de specialitate ale APC.

Însă, în același timp, pentru îndeplinirea sarcinilor generale se înființează structuri administrative cu o competență generală, ce este Guvernul, la nivelul întregii țări, ori consiliile județene și consiliile locale,care au de asemenea o competență generală în unitatea administrativ

teritorială în care funcționează. Prin raportare la teritoriul țării, sunt înființate structuri ale sistemuluiadministrației publice care să îndeplinească sarcini de importanță națională, pe întreg teritoriul statului, precum sunt ministerele și alte organe de specialitate ale APC, ori structuri care să îndeplinească sarcini locale, precum sunt consiliile județene și consiliilelocale.

Conceptul de sarcini ale sistemului administrației publice este specifică științei administrației, iar corespondentul juridic al acesteia este noțiunea de atribuții care, în ansamblul lor, formează competența unei structuri a sistemului administrației publice. Așadar, pentru îndeplinirea sarcinilor din diferitele domenii și ramuri de activitate ale vieții sociale, care sunt de importanță națională, puterea politică, prin organele competente, va înființa organe de specialitate ale administrației publice, cu o competență materială în domeniul sau ramura de activitate pentru care au fost înființate și cu o competență teritorială națională, pe întreg teritoriul țării.

Toate aceste structuri ale sistemului administrației publice, care au competență materială de specialitate în domeniul sau ramura de activitate pentru care au fost înființate, precum au o competență teritorială statală, sunt organizate în subordinea Guvernului, fie ca structuri autonome, care au o anumită subordonare față de puterea legislativă. În confirmitate cu prevederile art. 116 din Constituția României republicată administrația publică centrală de specialitate este formată din ministere și altor organe de specialitate care se organizte fie în subordinea Guvernului sau a ministerelor, fie ca autorități administrative autonome. AP ministerială poate fi definită ca fiind activitatea de organizare de executare a legii, prin activitățicu caracter dispozitiv, dar și prestator, activitate care se realizează pe domenii și ramuri de activitate, pe întreg teritoriul statului, de către structuri care se află în subordinea Guvernului, care formează sistemul administrației publice ministeriale.

Structura ierarhică al administrației publiceMinisteriale din România

În sistemul administrației publice ministeriale sau guvernamentale, va intra:

În primul rînd, Guvernul care, ca organ al administrației publice, estecapul administrației ministeriale, ce o subordonează direct sau indirect.

Iar al doilea rînd, din sistemul administrației ministeriale sunt ministerele, adică acelea organe de specialitate ale APC care poartă această denumire și conduse persoane care fac parte numai din Guvern.

Iar al treilea rînd, din sistemul administrației ministeriale fac parte acele organe de specialitate care nu sunt denumite ministere, sunt conduse de persoane ce fac parte din Guvern, precum Agențiele Națională de Control, creată prin OUG. nr.64/2003, care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, ce este conduse de un ministru delegat pe lÎngă primul ministru pentru coordonarea autorităților de control .

În al patrulea rînd, din sistemul AP ministeriale fac parte organe de specialitate ale AP centrale care sunt înființate, potrivit art. 102 alin. 1 din Constituția revizuită și republicată și art11 lit. din Legea cu nr.90/2001, în subordinea Guvernului, care poartă diverse denumiri: agenție, oficiu, institut, administrație, secretariat, consiliu, autoritate comisie, etc.

În al cincilea rînd,în sistemul administrației publice, se include organele de specialitate care sunt înființate, în temeiul art. 102 alin. 1 din Constituția republicată și art. 42 Legea cu nr. 90/2001, în subordinea directăa ministerelor și în subordinea directă a Guvernului. Organe de specialitate ale AP poartă diversedenumiri: agenție, autoritate, institut, oficiu, administrație, inspectorat,inspecție etc., fiind subordonate ministerelor și funcționând din alocații bugetare și din o alocații bugetare sau venituri proprii.

În al șaselea rând,în sistemul administrației publice ministeriale, este incluse serviciile exterioare ale ministerelor, denumite de Constituția revizuită și republicată ca fiind servicii publice deconcentrate.

Aceste organe ale administrației publice chiar dacă își desfășoară activitatea înteritoriu, în unitățile administrativ-teritoriale, ele nu fac parte din administrația publică locală din mai multe considerente.

Rolul acestor servicii deconcentrate este să asigura realizarea sarcinilor care ministerul, căruia îi sunt subordonate, le are în unitățile administrative teritoriale unde sunt organizate. Deci, aceste servicii nu realizează sarcini ale AP locale, ci sarcini ale AP ministeriale.

Conducătorii serviciilor publice deconcentrate în teritoriu sunt numiți și eliberați din funcție de către miniștrii, de un aviz consultativ al reprezentantului Guvernului în teritoriu, fără consultarea organelor administrației publice locale.

De asemenea, bugetele serviciilor publice deconcentrate, resursele financiare mijloacele materiale, sunt asigurate de către ministerele din subordinea în care funcționează.

Totodată, structura organizatorică, înființarea sau desființarea, funcțiile de numărul conducere, atribuțiile, și încadrarea personalului sunt aprobă prin ordin al ministrului În subordinea unde servicii publice deconcentrate , își desfășoară activitatea.

Astfel de servicii publice deconcentrate poartă diferite denumiriprecum: inspectorate (în cazul inspectoratelor județene de poliție ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, inspectorate școlare, ale Ministerului Educației și Cercetării), direcții (în cazul direcțiilor pentru

Agricultură și Dezvoltare rurală, ale M.Agriculturii, Dezvoltării Rurale și Pădurilor, ori în cazul Direcțiilor de Sănătate publică, ale M.Sănătății, etc.).

Este adevărat că sunt ministere care, pentru realizarea sarcinilor din domeniul în care funcționează, folosesc doar aparatul propriu, serviciile centrale, fără a avea în teritoriu servicii publice deconcentrate, cum sunt Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. În subordinea, coordonarea sau autoritatea ministerelor unde își desfășoară activitatea o serie de alte entități și au un rolul de a realiza sarcinile de deservire pe care le au ministerele în sectorul de activitate respective.

Astfel spre exemplu, în cazul Ministerului Sănătății, pentru realizarea sarcinilor vizînd starea de sănătate a populației, în subordinea acestuia au și funcționează institute centre de sănătate publică, companii și societăți naționale în medicamente, spitale, sanatorii .

De asemenea,în subordinea M.Culturii și Cultelor funcționează muzee, opere, biblioteci, centre de cultură, spații culturale, studiouri cinematografice, etc. care au ca scop realizarea sarcinilor de prestație vizând interesul general pentru cultură al populației.

La fel, în cazul Ministerului Educației și Cercetării, în subordinea sa funcționează unitățile școlare din țară și instituțiile de învățământ superior de stat, biblioteci centrale universitare, institute și instituții de cercetare și dezvoltare, etc., care au rolul de a realiza sarcinile de prestație pe care acest minister le au pentru satisfacerea nevoilor generale ale poporului privind învățământul și educația, cercetarea științifică etc.

Deși asemenea entități nu sunt și nici nu pot funcționa independent de administrația ministerială, ele au un statut care le face să se deosebească de AM, fiind înființate de administrația ministerială pentru executarea unor sarcini de prestație.

CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA ȘFUNCȚIONAREA STRUCTURII IERARHICE MINISTERIALE ÎN SISTEMUL POLITIC AL REPUBLICII MOLDOVA

2.1. Cadru general al organizării și funcționării administrației publice centrale de specialitate în Republica Moldova

Aplicarea principiilor organizaționale și funcționale se prevăd prin stabilirea unor raporturi de colaborare în incinta administrației publice centrale de specialitate și rezolvarea conflictelor ce țin de competență cu autoritățile locale și asociațiile reprezentative ale acestora și cu alte societatea civilă, asigurînd accesul la informație , publicarea a datelor guvernamentale cu caracter public și transparența proceselor decizionale, conform legislației în vigoare.

Legea specifică detaliat particularitățile de organizare și funcționare a componentelor sistemului administrației publice centrale de specialitate.

Astfel, ministerele sunt organe centrale de specialitate ale statului ce asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile sau de activitate care sunt încredințate.

Ministerele se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului, conform legi supreme Constituției Republicii Moldova, ale Legii nr.64-XII din 31mai1990 cu privire

Actualmente, în conformitate cu art. 24 al Legii cu privire , în Republica Moldova funcționează 16 ministere:

Ministerul Economiei;

Ministerul Justiției;

Ministerul Finanțelor;

Ministerul Afacerilor Interne;

Ministerul Apărării;

Ministerul Afacerilor Externe și Integrări Europene;

Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale;

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare;

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor;

Ministerul Educației;

Ministerul Mediului;

Ministerul Tineretului și Sportului

Ministerul Culturii;

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei;

Ministerul Sănătății;

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

În viziunea, rețeaua ministerială ce funcționează în prezent corespunde, în temei, necesităților solicitate de societate și își îndeplinesc competențele ce le au față de activitatea administrației publice centrale de specialitate.

Pentru comparație vom menționa că în astfel de țări ca Austria, Ungaria, Spania, Irlanda, Norvegia, Elveția funcționează de la 10 până la 12 ministere, câte 16 ministere funcționează în Albania, Danemarca, Lituania, Polonia și România.

Cu statut modernizator și de inovație cu privire la ministere, am putea evidenția următoarele prevederi ale Legii privind APC de specialitate:

se reglementează modalitățile concrete de constituire, reorganizare și dizolvare a ministerelor de către Parlament este prin:

dezmembrare are loc prin: separare și divizare ,

fuziune are loc prin : absorbție și contopire,

caracterizându-se mecanismele fiecărei dintre aceste modalități;

– se stabilesc detaliat competențele ministrului și atribuțiile viceministrului, specificându-se activitățile organizatorice, manageriale, de control, dar și reprezentative ale acestora;

– se introduce funcția de Secretar de stat inexistentă până acum în ministere, cu toate că despre necesitatea acesteia s-a vorbit încă demult;stabilindu-se că:

Secretarul de stat e funcționar public de conducere de nivel superior ce este numit în funcție pe criterii de profesionalism în confo cu Legea nr.158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și al funcționarului public.

El asigură realizarea legăturilor funcționale dintre organizaria ministerului și corpul de funcționari publici, și din subdiviziunile aparatului central al ministerului.

Pentru exercitarea acestei funcții, Secretarul de stat este înzestrat cu un set de atribuții, care au menirea să asigure elaborarea calitativă al programului și scopurile ministerului, să coordoneze activitatea subdiviziunilor aparatului central și a structurilor de organizare din sfera de competență a ministerului, să monitorizeze și să evalueze executarea obiectivelor și a direcțiilor strategice ale ministerului, să asigure la elaborarea proiectelor ale acte legislative normative și altele; sunt statuate autoritățile administrativedin subordinea ministerelor și stabilită tipologia lor cu forma de organizare juridică de:

Agenție care este creată pentru exercitarea funcțiilor de gestionare și cordonare a anumitor subdomenii; Serviciul de stat care se constituie pentru prestarea serviciilor publice administrative;

Inspectoratul de stat care se constituie exclusiv pentru exercitarea obligațiunilor de control și supraveghere a statului în subdomenii sau în sfere din domeniile său din activitățile ale ministerului.

Decizia privind dizolvarea și reorganizarea autorităților administrative din subordinea ministerelor sunt în competența Guvernului sau, după caz, a Parlamentului, la necesitate stabilite expres de actele legislative special.

Autoritatea administrativă ce sunt în subordinea ministerului este condusă de către director,ce sunt numit în funcție de către ministru, dacă nu se stabilește altfel prin actele legislative speciale.

Legea specifică particularitățile de organizare și funcționare a Cancelariei de Stat, care are menirea să asigure organizarea activității Guvernului. Astfel, Cancelaria de Stat este condusă de secretarul general al Guvernului care, conform art. 16, alin. (2), are un statut similar cu cel al ministrului.

Din aceasta derivă caracterul politic al acestei funcții de demnitate publică. Legiuitorul formulează funcțiile de bază ale Cancelariei de Stat care într-o formă concentrată se rezumă la asigurarea asistenței organizatorice a activității Guvernului, inclusiv a procesului de planificare strategică, coordonarea procesului de planificare a politicilor publice, managementului funcției publice și al funcționarilor publici, monitorizarea executării actelor legislative și normative. Prin exercitarea acestor funcții, Cancelaria de Stat își asigură, cu ajutorul aparatului propriu, continuitatea derulării procedurilor referitoare la actelor de guvernare, sunt elementul de legătură și stabilitate a guvernării.

Un capitol aparte în lege este dedicat evidențierii particularităților organizării și funcționării altor autorități administrative centrale în subordinea directă a Guvernului. Aceste autorități se formează conform prevederilor art. 17, alin. (1) “pentru realizarea politicii statului într-un anumit domeniu sau sferă de activitate, care nu intră în competența nemijlocită a ministerelor, precum și pentru soluționarea unor probleme în care competențele mai multor ministere se intersectează”.

În conformitate cu art. 24 al Legii cu privire , la ora actuală, în Republica Moldova activează următoarele autorități administrative centrale:

Biroul Relații Interetnice;

Agenția Relații Funciare și Cadastru;

Biroul Național de Statistică;

Agenția Moldsilva;

Agenția Rezerve Materiale;

Agenția Turismului.

Aceste autorități administrative centrale își desfășoară activitatia conform principilor de conducere unică exercitată de către directorii generali ale acestora, care sunt numiți și eliberați din funcție de Guvern iar, în cazurile direct prevăzute de actele legislative speciale, se pot elibera de către Președintele Republicii Moldova la propunerea Guvernului.

Modalitatea de constituire, reorganizare și dizolvare a acestor autorități administrative centrale este aceeași ca și în cazul ministerelor, adică de către Parlament prin: fuziune, divizare, separare, transformare. Activitatea acestora este coordonată se controliază de către Guvern prin intermediul viceminiștri ce sunt desemnat de Guvern.

Legea stabilește detaliat competențele directorului general și atribuțiile directorului general-adjunct, precum și modalitățile de coordonare și control al activității altei autorități administrative centrale de către viceministru.

Cât privește autoritățile administrative centrale autonome, după cum s-a menționat deja, prevederile Legii privind administrația publică centrală se aplică în măsura în care nu sunt reglementate și nu încalcă dispozițiile legilor speciale care stabilește activitatea autorităților respective.

În același timp, aceste autorități sunt concepute ca fiind parte componentă a sistemului administrației publice centrale de specialitate.

La momentul de față, în Republica Moldova funcționează următoarele autorități administrative centrale autonome:

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică;

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației;

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;

Agenția Națională pentru Protecția Concurenței;

Administrația de Stat a Aviației Civile;

Banca Națională a Moldovei;

Consiliul Coordonator al Audiovizualului;

Comisia Națională a Pieței Financiare;

Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare;

Casa Națională de Asigurări Sociale;

Curtea de Conturi;

Comisia Națională de Integritate;

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caractere Personale;

Centrul Național Anticorupție;

Centrul pentru Drepturile Omului;

Serviciul de Protecție și Pază de Stat ;

Serviciul de Stat de Arhivă;

Serviciul de Stat de Curieri Speciali și Serviciul de Informații și Securitate.

Modalitățile de organizare și funcționare a acestor autorități administrative centrale autonome sunt prevăzute în legile speciale și regulamentele care reglementează activitatea autorităților respective, ele găsindu-și o anumită reflectare în literatura de specialitate.

Alături de reglementările privind particularitățile de organizare și funcționare a componentelor sistemului administrației publice centrale de specialitate, legea specifică unele dispoziții generale privind organizarea și funcționarea ministerelor și a altei autorități administrative centrale. Considerăm justificată această abordare, dat fiind faptul că prin aceasta se exclud posibilele repetări și suprapuneri, dacă s-ar examina fiecare tip de instituții în parte.

Astfel, art. 22 stabilește cadrul juridic de funcționare al ministerului și altei autorități administrative centrale stipulînd că, în activitatea sa, fiecare minister sau altă autoritate centrală se conduce de legea supremă Constituția Republicii Moldova, de legea cu privire și alte acte legislative, de decretele emise de Președintelui Republicii Moldova, ordonanțele, hotărârile și dispozițiile Guvernului, și de regulamentul său de organizare și funcționare ce se aprobă de Guvern.

2.2. Statutul juridic al organelor centrale de specialitate al administrației publice, autorităților administrative din subordinea acestora și locul lor în structura administrației publice centrale

Stabilind statutul juridic al ministerului și ale altei autorități administrative centrale, legea specifică că acestea sunt persoane juridice de drept public. Ele obțin postura de persoană juridică din ziua intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului, prin care se acceptă regulamentele privind organizarea și nu în ultimul rînd funcționarea acestora. O altă cale a obținerii posturii de personă juridică și din momentul cînd se indicat în actele normative în cauză și pierd personalitatea juridică odată cu abrogarea deciziilor de obținere a personalității juridice.

Vom menționa că legea varsă lumină asupra conținutului unor noțiuni folosite în activitatea administrativă, inclusiv în activitatea administrației publice centrale de specialitate, cum ar fi noțiunile de:

misiune;

funcții;

atribuții.

1) Misiunea, conform art. 24, definește rolul fiecărui minister și al fiecărei autorități administrative centrale din sistemul instituțional al administrației publice centrale de specialitate, bunăoară și viziunea strategică cu privire la realizarea politicii ale statuluiîn domeniile de activitate de care acestea sunt responsabile.

Acestea din urmă reies din direcțiile principale și din activitatea altor domeniile de competență a Guvernului, care sunt încredințate unui minister sau ale altei autorități administrative centrale, și din prevederile ale actelor legislative speciale ce cordoniază cu relațiile în domeniile de activitate ce îi este încredințate acestora. Misiunea se realizează prin exercitarea de către autoritățile respective a anumitor funcții.

2) Funcțiile de bază ale ministerului și ale altor autorități administrative centrale reprezintă, potrivit art.25, alin(1), activitățile administrative care se efectuiază cu regularitate, menite să asigure realizarea totală a misiunii acestora, având obligatoriu un rezultat al cărui beneficiar este subiectul pentru autoritatea în cauză.

Într-o formă concentrată ele se rezumă la:

realizarea politicii de stat în domeniile încredințate;

reglementarea normativ-juridică a domeniului gestionat;

supravegherea și exercitarea controlului de stat;

inclusiv verificarea respectării prevederilor legislației;

prestarea serviciilor publice;

gestionarea sferei de competență.

Aceste funcții de bază se concretizează în regulamentele ce privește organizarea și funcționarea ministerului și la alte autorități administrative centrale.

3) Atribuțiile principale ale ministerului și a altei autorități administrative centrale, conform art. 26, alin. (1), definesc acțiunile exercitate de un minister și de altă autoritate administrativă centrală pentru realizarea funcțiilor lor ce le au de bază, rezultatele concrete ale acțiunilor date, dar și menționează normelor lor de aplicare sau a beneficiarilor finali ai rezultatelor acțiunilor respective.

Pornind de la aceasta, putem afirma că atribuțiile ministerului și ale altor autorități administrative centrale sunt mai numeroase decât funcțiile acestora, reprezentând, de fapt, o detaliere a lor într-o multitudine de acțiuni organizatorice, analitice, decizionale, de monitorizare și control, de întreținere a relațiilor cu beneficiarii de servicii și altele.

Într-o strânsă legătură cu misiunea, funcțiile și atribuțiile ministerului și ale altor autorități din administrative centrale, legea mai stabilește drepturile generale ale acestora, precum și răspunderia miniștrilor și directorilor generali din alte autorități administrative centrale, reieșind din locul și rolul acestora în sistemul administrativ.

Astfel, ministerele și alte autorități din administrației publice centrale de specialitate dispun de un ansamblu de drepturi generale, care le permit să-și realizeze misiunea.

Funcțiile și atribuțiile prin primirea informațiilor necesare și de la alte autorități publice, crearea diferitelor consilii consultative și comisii specializate.

Prin efectuarea activităților de control, fondarea întreprinderilor de stat, societăților comerciale ce au capital integral sau parțial de stat, precum și să exercite funcțiile de fondator sau cofondator în administrarea acestora.

În ceea ce privește stabilirea responsabilității, vom menționa că miniștrii, în calitatea lor de membri ai Guvernului, sunt responsabili politic, în mod oportun cu ceilalți membri, de activitatea Guvernului și pentru actele acestuia ce ajung în fața Parlamentului.

De rând cu aceasta, miniștrii mai sunt responsabili personal în fața primului-ministru pentru activitatea din cadrul ministerului pe care îl conduc și pentru domeniile de activitate încredințate acestuia. Această responsabilitate dublă derivă din funcția politică și cea administrativă exercitată de ministru.

Cât privește directorii generali ai altei autorități administrative centrale, aceștia sunt responsabili personal pentru activitatea autorității sale pe care o conduc în fața prim-ministrului sau a viceministrului, responsabil de coordonarea și controlul al activității acesteia, precum și, împreună cu aceștia, o fac în fața Parlamentului.

Atât miniștrii cât și directorii generali ale altor autorități administrative, fiind executori primari de buget, poartă răspundere individual pentru modul în care utilizează alocațiile ce i-au fost aprobate autorităților pe care le conduc și pentru o gestionarea corectă a fondurilor publice.

Pe lângă răspunderea personală, în cazurile prevăzute de legislație, ei răspund disciplinar, civil, contravențional sau penal. Este important de menționat că aceste tipuri de răspundere pot interveni, după caz, și după expirarea mandatului.

După cum ministerele și alte autorități administrative centrale formează sistemul administrației publice centrale de specialitate, tot așa totalitatea subdiviziunilor structurale ale ministerului sau ale altei autorități administrative centrale reprezintă sistemul administrativ al acestora. De regulă, el include aparatul central al ministerului și al altor autorități administrative centrale, alte structurile organizaționale din sfera lor de competență.

Un rol deosebit îi revine în acest sistem aparatului central, a cărei structură se aprobă de către Guvern și poate include servicii, secții, direcții, direcții generale fără personalitate juridică. Legea determină particularitățile fiecărei dintre aceste subdiviziuni care activează în baza regulamentelor aprobate, respectiv, de ministru sau de directorul general.

Cât privește structurile organizaționale al sfera de competență ale ministerului sau a altei autorități administrative centrale, legiuitorul le specifică în două categorii:

a) serviciile publice desconcentrate;

b) instituțiile publice unde ministerul sau altor autorități administrativă centrală au

calitatea de fondator.

Serviciile publice desconcentrate sunt constituite, reorganizate sau dizolvate de către Guvern la propunerea ministrului sau, după caz, a directorului general al altor autorități administrative centrale.

Ministerul sau autoritate administrativă centrală ar putea avea servicii publice desconcentrate fără personalitate juridică, pe care el le administrează în mod direct, precum și alte servicii publice desconcentrate în subordine care sunt separate și care dispun de personalitate juridică.

Structura și efectivul limită al serviciilor publice desconcentrate al ministerelor și altei autorități administrative se stabilisc de către Guvern.

Serviciile publice desconcentrate ale ministerului sau ale altor autorități administrative centrale se amplasează pe teritoriul ale unităților administrative teritoriale și pot fi grupate zonal. Acestea din urmă își exercită atribuțiile în câteva unități administrativ-teritoriale de nivelul doi. Conducătorii serviciilor publice desconcentrate este numit în funcția publică și se eliberează din funcția publică, numai în condițiile legii, de către ministru și, de către directorul general.

Instituțiile publice unde ministerul sau alte autorități administrative centrală are calitatea de fondator se constituie pentru realizarea unor scopuri de administrare, sociale, culturale, de învățământ și alte funcții de interes public ce au caracter necomercial.

Aceste instituții publice se constituite, se reorganizează și se dizolvă de Guvern, atunci cînd propunerea ministerului sau altor autorități administrative centrale, sau în cazurile stabilite direct de lege, de către Președintele Republicii Moldova, și de ministru sau de directorul general.

Nomenclatorul serviciilor prestate de aceste instituții publice, mărimea taxelor la serviciile ce este prestate contra plată, calia și direcțiile de utilizare a bunurilor speciale după tipurile lor se stabilesc de către Guvern, cu excepția cazurilor atunci cînd aceasta țin de competența Parlamentului.

Conducătorii acestor instituții are împuternicirea să elibereze din funcție, în condițiile legi, sau de către ministru sau de către directorul general.

Printre dispozițiile comune privind organizarea și funcționarea a ministerelor și a al altor autorități administrative se înscrie și funcționarea organelor consultative, numite colegii. Acestea se formează de către Guvern la propunerea ministrului sau directorului general, pentru dezbaterea problemelor ce se referă la activitatea și politicile promovate de minister și de alte autoritați administrative centrale.

Din componența colegiului fac parte ministrul, care este și președintele colegiului, fac parte și viceminiștrii mai sînt și secretarul de stat sau, respectiv, directorul general care este și președintele colegiului, sau,alți directorii generali-adjuncți, șeful de cabinet și consilierii ministrului sau directorului general, conducătorii ale unor subdiviziunilor interne autonome ale aparatului central, precum și conducătorii ale uno structurilor organizaționale .

2.3. Modalitățile de instituire a organelor centrale de specialitate, precum și alte apecte suplimentare de organizare a administrației publice centrale

Administrația publică centrală,se află într-o relație strînsă cu societatea, cu comunități cu individul în parte și statul, dinamica proceselor politice, sociale, economice și culturale și evoluția acestora impune administrației publice centrale necesitatea adaptării noilor realități pentru a rămîne funcțională. Ca activitate cît și ca sistem, adminstrația publică reprezintă o parte a sistemului administrației publice a unui stat.

Administrația publică centrală este realizată de autoritățile puterii executive avînd competențe generale, în primul rînd de Guvern și Șeful statului, în măsura în care ele exercită funcții administrative, de rînd cu organelle administrație publice centrale de specialitate.

Pentru a efectua o analiză a temei propuse spre cercetare trebuie să stabilim următoarele aspecte: noțiunea, locul administrației publice centrale în sistemul autorităților publice, structura actuală a administrației publice centrale din Republica Moldova, regimul juridic aplicabil acesteia, regulile politice stabilite în structura și procesul de activitate.

Analiza conceptului de administrație publică centrală are un specific foarte variat în dependența de aspectul de abordare a conceptului și sistemul de drept în care a fost analizată administrația publică centrală. Înainte de a trece la o analiza mai amănunțită al sistemului administrativ central din Republica Moldova, se analizează noțiunile utilizate ulterior precumși regulile, caracteristicile generale a organizării administrației publice centrale.

În teoria administrației publice centrale exista trei categorii de bază de abordare:

politică, juridică și managerială.

Accepțiunea politică a administrației publice centrale se fundamentează pe maxima satisfacere a voinței poporului. Funcționarii care realizează administrația publică centrală trebuie să fie responsabili în fața poporului și la interesele particularilor.

Accepțiunea juridică a administrației publice centrale se fundamentează pe așa valoricum ar fi supremația dreptului și libertăților fundamentale a particularilor. Elementele sistemului administrativ se subordonează preferențial cerințelor statului de drept, Constituției și nu entității ierarhic superioare.

Abordarea managerială determină structura administrației publice centrale după criteriile eficiență și eficacitate. Dintre multiplele sensuri ale termenului de administrație, preocupările teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noțiunii de administrație publică, luată ca formă de exercitare a puterii executive în stat, în deosebi datorită importanței pe care o reprezintă cunoașterea exactă a acestei activități în intimitate, a modului în care trebuie să fi e organizată realizarea ei în practică, moment esențial, de care depinde în mare măsură înfăptuirea rolului statului în organizarea și conducerea societății.

Problema identificării stricte a limitelor administrației publice rezulta din suprapunerea laturilor politice cu cea strict administrativă.

Guvernul, în calitatea sa de cea mai importantă autoritate a administrației publice centrale, este organizat in baza a doua categorii de reguli:

de drept – stabilite in primul rind de Constituție (determinind abordarea juridical a administrației publice centrale),

reguli politice care impun restricții politice de organizare și activitate eficientă a guvernului, determinate, în special, de Programul său de activitate aprobat de Parlament.

Pentru a realiza o analiză adecvată a administrației publice centrale trebuie să luăm in

calcul ambele categorii de reguli. În acest sens Ioan Alexandru consideră Guvernul ca autoritate

intermediară între funcția legislativă și cea administrativă. Din relațiile sale cu Parlamentul rezultă

funcția executivă, guvernamentală cu răspundere politică în fața Parlamentului. În unele

state Primul-ministru și membrii Guvernului nu-și pierd nici calitatea de deputați sau senatori,

prin urmare sunt în slujbă atît a poporului, cît și a partidului sau. În relația sa cu administrația

Guvernul, este preocupat de a ține în mină administrația, de a se proteja împotriva nesupunerii și a forței excesive a funcționarilor.

Pentru a înțelege mai bine organizarea administrației publice centrale în ansamblu vom apela la regulile modelului liberal de administrare. Specificul modelului liberal este că Puterea politică esteprincipală forța în stat. Anume ea dictează direcția de dezvoltare a statului. Specificul organizaționala administrației publice centrale în acest model rezultă din politizarea acesteia, deci avem o subordonare a administrației față de puterea politică. Cu toate acestea este și o separare dintre acestea dar care nu e foarte proeminentă. Aceasta graniță de separare difuză este compusă din categoria de funcționari de demnitate publică. Acesta caracteristica a administrației publice centrale a determinat divizarea acestei în doua categorii de funcții: guvernamentală și administrativă.

Funcția guvernamentală a administrației publice centrale are ca obiective stabilirea și dezvoltarea politicilor guvernamentale în toate domeniile vieții sociale. Deci se referăla viitorul

statului. Aceasta funcție e realizată de funcționarii de demnitate publică, adică persoane selectate pecriterii politici, pe un termen limitat de obicei pe durata mandatului parlamentului. Din aceastacategorie in principal fac parte miniștri.

Funcția administrativă este cea dea doua componentă a administrației publice centrale și constă în activitatea de zi cu zi a administrație publice. Este realizată de funcționari publici permanenți, care obligatoriu sunt specialoști în domeniu și imparțiali politic în realizarea atribuțiilor sale.

În modelul de administrație publică liberală, definiția de putere executivă sau executiv este

o definiție vastă, datorită complexității fenomenului la care se raportează, a dublei sale accepțiuni – materiale și organice – precum și datorită concepțiilor diferite care o reflectă. Elementele contradictorii existente între sensul cuvintului executiv, care presupune idea de

subordonare, de execuție a legii,și sensul definiției care se revendică din spectrul autorității pe care o exercită, pun alte probleme în configurarea fundamentală a puterii executive, unele fiind legate de autonomia definiției de executiv.

Majoritatea reprezentanților dreptului constituțional care identifica administrațiapublică cu puterea executivă, unii autori de drept administrativ exclud idea de „executiv”, inlocuind-o cu cea de funcție administrativă. După înțelesul acestora, funcția administrativă e crezută în mod tradițional ca una din cele trei funcții ale statului, alături de funcția legislativă și de funcția jurisdicțională.

Conform conceptului constituțional clasic, administrația reprezintă acțiunea puterii executive, bazată pe procedee de putere publică.

Activitatea guvernamentală și conducerea administrației publice revine pentru aceleași organe și se realizează prin acte de acee ași natură, rezultînd la concluzia că distincția dintre douăcategorii de organe nu se poate face pe plan juridic, ea ținind de elemente extrajuridice .

Din aceste opinii se poate trage concluzia că între specialiștii în drept constituțional și specialiștii

în drept administrativ nu există intotdeauna puncte de vedere convergente a administrației

publice centrale.

Funcția executivă a statului nu se confundă cu autoritățile administrației publice. În a doua categorie, administrația de stat și executivul reprezintă unitate structurală unică, în sarcinile cărei intră întregul conținut al funcției executive.

Din acestă opinie urmarim că, în pofida contradictorialității lor, e faptul că puterea executivă sau executivul indeplinesc funcții administrative, fără ca prin aceasta să se confunde cu administrația publică sau să se limiteze la conducerea acesteia.

Din complexitatea ideilor enunțate mai sus este relevantă abordarea lui David H. Rosenbloom, care, releva faptul că „Administrația publică, ca multe alte strădanii umane, este

dificil de definit, deși sunt păreri diferite despre cumar putea fi realizată”.

În doctrina spațiului sovietic și exsovietic putem identifi ca următoarele concepte a administrație

publice centrale. Administrativistul Iu. M Kozlov analizează administrația de stat prin prisma

relațiilor sociale ce se organizau in procesul realizării conducerii statului.

În știința dreptului administrativ conceptul administrației publice a fost determinat de teoriile privind esența și conținutul conceptului de administrație de stat și corelației acestuia cu

conceptul de „realizare a puterii executive”. În acest context termenul de administrație de stat a

determinat de dublu aspect – în sens larg și strict. În dependența de această abordare în sens

larg administrație de stat cuprinde activitatea statului in ansamblu ce este clar expusă de activitatea autorităților legislative, executive și judecătorești. În sens strict se ințelege activitatea puterii executive.

Atamanciuc G.V.concepe administrația de stat ca infl uența practică, organizatorică și regulatoare a statului prin intermediul structurilor sale asupra activității sociale și particulare a

persoanelor în scopul organizării acestora, bazindu-se pe puterea coercitivă.

Pe de altă parte, administrația publică presupune însăși activitatea administrativă realizată

în interesul public. Noțiunea deadministrație publică ca organizarea și activitatea organelor și instituțiilor subordonate puterii politice, care asigură executarea legii, activează în interesul public și sint investite cu atribuțiile puterii publice.

Analizînd în ansamblu relatările despre administrația publică centrală la diferiți autori, depistăm că în statele europene și pe continentul american cel mai des este folosită noțiunea de

„administrație publică”, iar intr-un număr de țări, preponderent foste socialiste – termenul de

„administrație de stat”, ceea ce, remarcăm că din start, nu este una și aceeași noțiune cu termenul

„administrație publică”.

Astfel, Victor Guțuleac șiVictor Balmuș, pe de o parte susțin că “în afară de administrarea de stat există administrarea locală și alte forme de administrare nestatală ce se manifestă în interiorul diferitelor sisteme, formațiuni, organizații, adică grupuri și colective unite conform diferitelor trăsături și create pentru atingerea anumitor scopuri”, iar pe de altă parte rezultă că „după locul organelor puterii executive în sistemul administrării de stat (scara ierarhică a activității), organele administrării de stat se împartin:

organe superioare de administrare (Președintele Republicii , Guvernul),

organe centrale ale administrării de ramură (ministerele, departamentele)

organele administrației publice locale(consiliile locale, primăriile, primarii orașelor (municipiilor, comunelor)”.

Nu putem fi deacord cu ultimele abordări și considerăm ca administrație publică este compusa din administrațiede stat care se identifi că cu administrația publică centrală și din administrație publică locală.

„Administrația publică centrală se identifi că în principal după organele care realizează

sarcinile acesteia”. Din rîndul acestor organe fac parte:

– Președintele Republicii și Guvernul ca autorități administrative principale, care exercită

conducerea generală a administrației publice;

– ministerele ca organe centrale de specialitate ale statului, chemate să traducă in viață politica

Guvernului;

– autoritățile administrative responsabile de conducerea, coordonarea și exercitarea controlului

in diverse domenii.

În legislația Republicii Moldova defi niția administrației publice centrale a fost reglementată în

Legea privind administrația publică locală 186/06.11.98 care este abrogată, unde administrația

publică centrală era definită ca „totalitatea autorităților de specialitate ale administrației publice,

constituite pentru satisfacerea, sub conducerea Guvernului, a intereselor generale ale societății

la nivelul intregii țări. În Legea actuală privind administrația publică locală 436/28.12.2006

este defi nite doar administrația public de nivel local ca totalitatea autorităților publice locale constituite,în condițiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unități

administrativ-teritoriale.

Proclamarea independenței pentru Republica Moldova a insemnat un efort în vederea renașterii

anumitor tradiții și stabilirii unei noi structuri a administrație publice centrale. În procesul

consolidării sistemului administrației publice centrale al Republicii Moldova, realizată după zeci

de ani de guvernare dictatorială, era necesar de soluționat un șir de probleme printre care se

inscrie și crearea unui sistem al administrației publice centrale democratice în baza unui cadru

legislativ nou. Un pas real pe calea creării cadrului legislativ al statului nostru a fost adoptarea la

29 iulie a Constituției Republicii Moldova. Legea Fundamentală conține norme și principii

care legitimează structura administrației publice centrale.

O semnificație deosebită în organizarea administrației publice centrale a avut-o legea cu privire

republicii, Nr.64-XII din 31.05.90 publicat in Veștile nr.8/19din 1990. Conform acesteilegi în R.S.S. Moldova puterea executivă era exercitată de Guvernul republicii. Guvernul este organulsuprem al administrației de stat și era subordonat Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova.

În acest sens susținem idea că „trecerea de la un sistem totalitar bazat pe centralism, monopartitism și dictat la un sistem politic bazat de democrație, pluralism și diversitate necesară nu este actualizare tradițională a administrației publice sau o simplă reorganizare a sa, dar o edifi care a unui nou sistem de administrație” . Deci în aceasta perioada s-a format un nou sistem

de administrație publică centrală a Republicii Moldova.

O modifi care semnifi cativă a sistemului administrației publice centrale s-a realizat prin reforma constituțională din anii 2000. În consecință s-a modifi cat modalitatea de dobindire a mandatului președințial și a fost exclus articolul 83 din Constituție „Participarea la ședințele Guvernului. ConsultareaGuvernului.” În același timp, Președintele Republicii păstrează atribuțiile, destul de largi, prevăzute în textul inițial al Constituției, ceea ce nu este caracteristic regimului constituțional parlamentar.

După analiza trăsăturilor esențiale ale diferitor regimuri constituționale putem constata, că, din acea perioadă, Republica Moldova după modalitatea de alegere a Președintelui Republicii

reprezintă o republică parlamentară, iar după atribuțiile conferite Președintelui – republică semiprezidențială.

În perioada anilor 2003 – 2011 organizarea administrației publice centrale a Republicii se

caracterizează prin schimbările produse de dimensiunile care sincronizează cu procesul de democratizare

a societății și de ajustare treptată, deși incompletă, a administrației publice din țaranoastră la rigorile europene.

Dezvăluind caracterul structural al administrației publice centrale la etapa actuala in Republica Moldova, pornim de la normele art. 97 din Constituție, care determină expres structura generală a Guvernului. Așadar, Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, Prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.

Ultima modifi care a componențe a Guvernului este renunțarea la funcția de Ministru de Stat.

O altă realizare recentă a fost excluderea din Sistemul administrativ a RM a aparatului Guvernului și a Ministerului Administrației Publice Locale și înlocuirea atribuțiilor acestora preponderent de Cancelaria de Stat.

Cancelaria de Stat este autoritatea publică ce asigură organizarea activității Guvernului și urmărirea realizării de către acesta a politicii interne și externe a statului, crearea cadrului generalpentru definirea priorităților de activitate a Guvernului, suportul metodologic și organizatoric

pentru sistemul de planificare, elaborare și implementare a politicilor publice de autoritățile

guvernamentale, coordonarea implementării programului de guvernare, raportarea materialeloranalitice și informaționale, pregătirea proiectelor de acte ale Guvernului, inclusiv realizarea dreptului de inițiativă legislativă, și verificarea executării acestora, precum și exercitarea de cătreGuvern a prerogativelor ce țin de relațiile sale cu autoritățile administrației publice locale.

În ceia ce privește administrația ministerială la etapa actuală actori politici importanți, de pepoziții diferite, dar și observatori, precum și specialiști renumiți au constatat criza administrației publice în Republica Moldova, a administrației publice ministeriale în special.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Am întreprins acest studiu pentru a demonstra cât de importantă este o bună structurare a administrației publice centrale în dezvoltarea sistemului administrativ al unui stat, precum și pentru o dezvoltare sustenabilă a unei societăți.

Am considerat că este util să aducem în prim planul analizei termenii-cheie ai domeniului și să antrenăm limbajul administrației publice centrale și domeniului organelor centrale de specialitate.

Cele analizate în cuprinsul lucrării prin atragerea unei factologii diverse și adecvate obiectivelor lucrării ne justifică să formulăm concluziile care urmează.

Administrațiaca fenomen social a existat încă de la primele stadii ale dezvoltării sale empirice, și a avut de-a lungul vremii o evoluție când calomnioasă când firească, concomitent cu dezvoltarea tot mai structurată a diverselor forme de organizare a omeniri pe tipuri de stratificări sociale, având la bază ierarhii generate în parte de fiecare sistem existent de-a lungul timpului.

Am demonstrat faptul că administrația publică este o componentă executivă a statului, prin intermediul căreia se pun practică scopurile și obiectivele statului.

De asemenea, am observat faptul că Guvernul este un organ executiv central al administrației publice, în sarcina căruia intră organizarea executării și aplicarea în concret a legilor, asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice instituite în acest scop, precum și emiterea de acte normative prin care se intervine în viața particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite prestații.

Ministerele reprezintă o categorie distinctă de organe, cu rolul de a organiza exercitarea și executarea în concret a legilor în domenii și sectoare de activitate concrete, fiind, astfel, organe de specialitate de resort.

Mai putem menționa că cei, aproximativ 24 de ani de independență și consolidare a sistemului administrativ, ne-au demonstrat că astăzi în administrația publică centrală depistăm anumite probleme ca și la inceputul reformării ei. Drept urmare, procesul de reformare a administrației publice a luat o formă tergiversată și, pe alocuri controversată, ceea ce a afectat eficiența reformei.

Lipsa unei Concepții la etapa de inițiere a reformei, politizarea excesivă a activităților desfășurate în contextul ei, tradiționalismul exagerat și schimbările lente de mentalitate, au adus prejudicii serioase procesului de ajustare a administrației publice centrale din Republica Moldova la standardele europene.

Soluțiile identificate și recomandărilece au fost formulate în urma discuțiilor din cadrul colegiului ministerului sau ale altor autorități administrative centrale se aprobă cu votul simplu majoritar al membrilor colegiului prezenți la ședință și i se prezintă ministrului sau unui director general pentru adoptarea deciziei respective.

Activitatea ministerelor și ale altei autorități administrative centrale este însoțită de emiterea actelor administrative cu caracter normativ și nu în ultemul rind cu caracte individual în conformitate cu procedurile administrative.

Actele normative ale ministerelor și ale altei autorități administrative centrale pot fi revocate, suspendate ori abrogate de către Guvern în cazul necorespunderii acestora actelor legislative, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului sau pe motiv de oportunitate. Ele, de asemenea, pot fi contestate de către persoanele fizice și sau juridice în Guvern sau într-o instanța de contencios administrativ.

Legiuitorul se îngrijește și de reglementarea asigurării activității ministerelor și altor autorități administrative centrale, specificând că finanțarea și asigurarea tehnico-materială a activității acestora se efectuează din contul ce este prevăzut în legea bugetului de stat în anul corespunzător și din alte surse, conform legislației.

De asemenea, se stipulează că condițiile de salarizare și garanțiile sociale ce le au personalul, ce fac parte din cadrul ministerelor și ale altei autorități administrative se stabilesc de legislația ce privește sistemul de salarizare în sectorul bugetar și salarizarea funcționarilor publici.

Analizând, în ansamblu, prevederile Legii privind administrația publică centrală de specialitate, vom menționa că ea vine cu anumite elemente de inovație legislativă, și anume:

se produce o anumită ordine și claritate terminologică și clasificatoare privind toate componentele sistemului administrației publice centrale de specialitate, care au fost examinate în prezentul studiu;

și-au găsit reglementare atât dispozițiile comune privind organizarea și nu în de sigur funcționarea ministerelor și a alte autorități administrative centrale, precum și însuși de organizare și funcționare a ministerelor, și structurilor sale organizaționale din sfera lor de competență, precum și particularităților de organizare și funcționare ale autorități administrative centrale;

identificarea și clasificarea principiilor generale de organizare și de funcționare a administrației publice de specialitate în organizaționale și funcționale cu descrierea conținutului acestora și modalităților de aplicare a lor va contribui la implementarea unor practici avansate de activitate în sfera administrației publice centrale de specialitate;

instituționalizarea funcției de Secretar de stat în ministere, deși cu o mare întârziere, urmează să aibă o influență benefică asupra procesului de depolitizare a acestor autorități ale administrației publice și de asigurare a stabilității în funcție a funcționarilor publici angajați în ele, or, anume din cauza politizării excesive și fluctuației frecvente a cadrelor a avut de suferit și mai continuă să sufere calitatea activității acestor autorități publice;

prin definirea clară a misiunii, funcțiilor de bază și a atribuțiilor principale ale ministerelor și ale altor autorități administrative centrale și prin excluderea suprapunerii și dublării în activitatea acestora, cu condiția respectării lor, se creează un mediu favorabil pentru sporirea și eficientizarea activității administrative.

În concluzie, considerăm că impactul social al Legii privind administrația publică centrală de specialitate se va manifesta la nivelul sistemului administrativ în ansamblu, prin consolidarea capacităților ministerelor, altor autorități administrative centrale de specialitate, în domeniile elaborării și promovării politicilor de dezvoltare sectorială și intersectorială, îmbunătățirea calității actului decizional la nivelul Guvernului și asigurarea unor relații benefice cu administrația publică locală și cu societatea civilă, fapt ce va contribui la modernizarea administrației publice din Republica Moldova.

Bibliografie

Acte normative

Constituția Republicii din 29.07.1994. Publicat:12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1 Data intrării în vigoare 27.08.1994.

Legea privind administrația publică centrală de specialitateNr. 98 
din  04.05.2012Publicat : 03.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 160-164     art Nr : 537     Data intrarii in vigoare : 03.02.2013

Legea cu privire 64 din  31.05.1990Publicat : 26.09.2002 în Monitorul Oficial Nr. 131-133     art Nr : 1018

Legea privind administrația publică locală 186/06.11.98//Monitorul Oficial 14-15/60,12.02.1999;

Legea Nr.793 din  10.02.2000 Contenciosului administrative. Publicat : 18.05.2000 în Monitorul Oficial Nr. 57-58     art Nr : 375     Data intrarii in vigoare : 18.08.2000

Legea Nr. 199 din  16.07.2010 Cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Publicat : 05.10.2010 în Monitorul Oficial Nr. 194-196     art Nr : 637.

Legea NR. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 215-217/798 din 05.12. 2008.

Legea Nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală Publicăt 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 32-35 art. Nr 116 .

Legea cu privire 64 din 31.05.1990, cu modificările ulterioare // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 131- 133 din 26.09.2002.

Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435 din 28.12.2006 // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 29-31 din 02 .05.2007.

Legea nr. 158 –XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 230-232 din 23.12.2008.

Legea nr. 68 din 05.04.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de descentralizare pentru anii 2012-2015 // Monitorul Oficial al Republicii nr. 143-148 din 13.07.2012.

Hotărîrea Nr. 1310 din  14.11.2006 Cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea și funcționarea organului centralde specialitate al administrației publice și autorității administrative din subordinea acestuia. Publicat : 24.11.2006 în Monitorul Oficial Nr. 181-183 art Nr : 1407.

Hotărîrea Nr. 383 din  12.05.2010 PentruaprobareaRegulamentuluiprivindorganizarea șifuncționarea AgențieiRelațiiFunciare șiCadastru, structurii șiefectivului-limită aleaparatuluicentralalacesteia. Publicat : 18.05.2010 în Monitorul Oficial Nr. 75-77 art Nr : 453

Hotărîrea Nr. 1714 din  27.12.2002 Cu privire  la serviciul juridic al autorităților administrației publice. Publicat : 31.12.2002 în Monitorul Oficial Nr. 185   art Nr : 1862

HotărâreaGuvernuluiRepubliciiMoldovanr. 735 din 16 iunie 2003 cuprivirelastructura șiefectivullimită aleserviciilorpublicedesconcentratealeministerelor șialtorautoritățiadministrativecentrale // MonitorulOficialalRepubliciiMoldova, nr. 123-125 din 20 iunie 2003.

Hotărîrea Nr.499 din  06.07.2012 cu privire la subdiviziunea e-Transformare din cadrul autorității administrației publice centrale. Publicat : 13.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 143-148 art Nr : 546

Hotărîrea .G. n. 16/2003 a Parlamentului Romîniei, pentru modificarea structurii și componența Guvernului,publicată în M. Of., partea I, nr. 436/19.06.2003

Strategia de reformă a administrației publice centrale, aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii nr. 1402 din 30 decembrie 2005 // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 1-4 din 06 ianuarie 2006.

Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Programul de activitate a Guvernului Republicii ,,Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” pentru perioada 2011-2014, Chișinău, 2011.

Manuale, monografie, articole în reviste de specialitate:

Bălan. E. Elemente de drept administrativ, Ed. Trei, 1999, p.9

Brezoianu. D Drept administrativ român, Ed. Lucretius, Buc., 1997, p. 10

Creangă. I. Curs de drept administrative pentru studenții facultăților de drept, Editura EPIGRAF, Chișinău,2003

Creangă. I. Curs de drept administrative pentru studenții facultăților de drept, Editura EPIGRAF, Chișinău,2003;

Cristian.I – Principiile fundamentale ale democrației constituționale administrative – Ed. Lumina Lex, București, 1997, p.5 102 Cristian Ionescu – Geneza Constituției

Curs de drept administrativ, SNSPA, coordonator loan Alexandru, Editura Economică, 2002, p. 402

Dulschi.I, Autorități autonome ale administrației publice centrale // „Administrarea Publică,” revistă metodico-științifică trimestrială nr. 1, 2, 3, 2011.

Dvoracek M. V., Drept administrativ, , 1993, p. 38

Guțu G. Dicționar latin-român, Ed. Științifică, Buc., 1973, p. 25 și 342

Guțu G. op. cit., p. 331, magister = conducător, comandant

Guțuleac. V; Balmuș Victor. Problemele administrării de stat. Chișinău, 2002;

Ioan. A, Administrația Publică: Teorii Realități Perspective, Ediția a II-a, EdituraLUMINA LEX, 2001;

Ionescu C. Principiile fundamentale ale democrației constituționale administrative – Ed. Lumina Lex, București, 1997, p.5 102 Cristian Ionescu – Geneza Constituției

IonescuC. GenezaConstituțieiRomâniei,1991, LucrărileAdunăriiConstituante, RegiaAutonomă MonitorulOficial, București, 1998, p.554 103

Iorgovan A. Tratat de drept administrativ, Ediția a 4-a, Vol. I, Editura All Book, 2005. p.8

Iorgovan A., Gilescu V. Drept administrativ, Buc., 1986, p. 23

Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. Nemira, București, 1996, p. 435.

Iovănaș I. Dreptul administrativ și elemente ale științei administrației, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc.,1977, p. 10

Negoiță Al. Drept administrativ, Ed. Sylva, Buc., 1998, p. 3; I. Alexandru, Administrația publică, Buc.,

Negoiță Al. op. cit., Drept administrativ și administrație publică Suceava: Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2006, p. 71 p95

Negoiță Al., Drept administrativ, Ed. „Sylvi", București, 1996, p. 5

Nigro. L.G, Nigro F.A. The new public personnel administraton. , 1989. p. 127 (499 p.)

Oroveanu. M. Tratat de știința administrației, Buc., 1996, p. 27

Oroveanu. M. , Tratat de Drept administrativ, Editura Universității Creștine „Dimitrie Cantemir", București, 1994, p. 15.

Platon M. Introducere în știința administrării publice, Chișinău 1992, p.24.

Platon M. Administratia Publică.Curs

Prisăcaru. V. Tratat de drept administrativ român. București, 1996

Santai. I. Drept administrativ și știința administrației. Cluj-Napoca: Risoprint, 1998;

Scripnic V. Conceptul și esența administrației publice //Legea și viața, 2006, nr.1;

Sorocean. C ș. a., Perfecționarea structurii Guvernului Republicii este solicitată de realitate //,,Momentul” din 05 februarie 1999.

Sîmboteanu. A. Administrația publică în – zece ani de experiență // Materialele conferinței științifico-practice din 26.04.2001, organizat de Academia de Administrare Publicăpe lîngă Guvernul Republicii , Chișinău 2001.

Sîmboteanu.A, Administrația publică centrală // Chișinău, AAP, 1998.

Sîmboteanu.A, Reforma administrației publice în Republica // Chișinău, ed. „Museum”, 2001.

Trăilescu. A., Tratat elementar de drept administrativ, Ed. ALL BECK, 2002, p. 15

Vida.I. Puterea executivă și administrația publică, Buc., 1994, p.11; Manda C. ș. a., Administrația publică din România, Buc., 1999, p. 11

Vida. I. Puterea executivă și administrația publică. Regia autonomă Monitorul Oficial, București, 1994.

Corson. J.J., Harris J.P. Public administration in modern society. , 1963. p. 142

David. H. Rosenbloom Understanding Management, Politics and Law in the Public Sector,Random House, New-York, 1989;

Weil. E. Philosophie politigue, Paris, 1956 citat după “Concepțiile politice ale sec.XX” de F.Chatelet, E. Pisier, București, Humanitas, 1994, p. 462.

Rivero. J. Droit Administratif, Dalloz, Paris, 1987;

Aтаманчyк. Г.B. Teopия гocyдаpcтвeннoгo yпpавлeния: Кypc лeкций. M.: Oмeга-Л, 2004;

Гyлягин. A.Ю. Гocyдаpcтвeннoe yпpавлeниe: пoнятиe и ocнoвныe элeмeнты // Гocyдаp-cтвeнная влаcть и мecтнoe cамoyпpавлeниe. 2011. N 7;

Кoзлoв. Ю.M. Пpeдмeт coвeтcкoгo админиcтpативнoгo пpава. M.: Издатeльcтвo Mocкoвcкoгo yнивepcитeта, 1967;

Кoзыpин. A.H. Штатина, M.A. Aдминиcтpативнoe пpавo заpyбeжныx cтpан. Mocква:Cпаpк, 2003;

Webografie:

Pagina oficială a Guvenrului Republicii Moldova. (accesat la 09.03.15)

http://www.gov.md/ro

privind administrația publică centrală de specialitatehttp: (accesat la 09.03.15)

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=344256&lang=1

Constituția Republici Moldova (accesat la 09.03.15)

http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731

Legea cu privire (accesat la 10.03.15)

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312895

Legea privind administrația publică locală. (accesat la 13.04.15) http://lex.justice.md/document_rom.php?id=C8E304A4:037190E8

Hotărârea Guvernului RM pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acesteia http://lex.justice.md/md/332739/ (accesat la 23.04.15)

Hotărârea Guvernului RM cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea și funcționarea organului central de specialitate al administrației publice și autorității administrative din subordinea acestuia (accesat 23.04.15) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=318490

Lege privind administrația publică centrală de specialitate. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=344256&lang=1 (09.04.15)

Regulament privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne http://particip.gov.md/public/documente/119/ro_758_proiect-hg.doc (accesat la 09.04.15)

Hotărârea Guvernului RM cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Justiției\http://lex.justice.md/md/344974/http://www.mtic.gov.md/sites/default/files/legi/doc/hg389_din_17-05-2010.docx (accesat la 27.04.15)

Hotărârea Guvernului RM cu privire la reglementarea activității Ministerului Finanțelor http://www.mf.gov.md/files/files/Despre%20minister/Colegiul%20Regulam/HG%201265%20ro.docx (accesat la 27.04.15)

Curtia constituționala a Republici Moldova http://www.constcourt.md/ccdocview .php?l=ro&tip=decizii&docid=138 (accesat la 13.03.15)

Anexa 1

Organigrama Guvernului Republicii Moldova

Sursa anexei : Pagina oficială a Guvernului Republicii Moldova

Anexa 2

StructuraGuvernului Republicii Moldova. Autorități administrative centrale

Sursa anexei : Pagina oficială a Guvernului Republicii Moldova

Anexa 3

Organigrama Ministerului Justiției

Sursa anexei : Pagina oficială a Ministerului Justiției

Anexa 4

Organigrama Ministerului Justiției

Sursa anexei : Pagina oficială a Ministerului Justiției

Anexa 5

Autoritățile administrative din subordineaMinisterului Justiției

Sursa anexei : Pagina oficială a Ministerului Justiției

Bibliografie

Acte normative

Constituția Republicii din 29.07.1994. Publicat:12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1 Data intrării în vigoare 27.08.1994.

Legea privind administrația publică centrală de specialitateNr. 98 
din  04.05.2012Publicat : 03.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 160-164     art Nr : 537     Data intrarii in vigoare : 03.02.2013

Legea cu privire 64 din  31.05.1990Publicat : 26.09.2002 în Monitorul Oficial Nr. 131-133     art Nr : 1018

Legea privind administrația publică locală 186/06.11.98//Monitorul Oficial 14-15/60,12.02.1999;

Legea Nr.793 din  10.02.2000 Contenciosului administrative. Publicat : 18.05.2000 în Monitorul Oficial Nr. 57-58     art Nr : 375     Data intrarii in vigoare : 18.08.2000

Legea Nr. 199 din  16.07.2010 Cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Publicat : 05.10.2010 în Monitorul Oficial Nr. 194-196     art Nr : 637.

Legea NR. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 215-217/798 din 05.12. 2008.

Legea Nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală Publicăt 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 32-35 art. Nr 116 .

Legea cu privire 64 din 31.05.1990, cu modificările ulterioare // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 131- 133 din 26.09.2002.

Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435 din 28.12.2006 // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 29-31 din 02 .05.2007.

Legea nr. 158 –XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 230-232 din 23.12.2008.

Legea nr. 68 din 05.04.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de descentralizare pentru anii 2012-2015 // Monitorul Oficial al Republicii nr. 143-148 din 13.07.2012.

Hotărîrea Nr. 1310 din  14.11.2006 Cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea și funcționarea organului centralde specialitate al administrației publice și autorității administrative din subordinea acestuia. Publicat : 24.11.2006 în Monitorul Oficial Nr. 181-183 art Nr : 1407.

Hotărîrea Nr. 383 din  12.05.2010 PentruaprobareaRegulamentuluiprivindorganizarea șifuncționarea AgențieiRelațiiFunciare șiCadastru, structurii șiefectivului-limită aleaparatuluicentralalacesteia. Publicat : 18.05.2010 în Monitorul Oficial Nr. 75-77 art Nr : 453

Hotărîrea Nr. 1714 din  27.12.2002 Cu privire  la serviciul juridic al autorităților administrației publice. Publicat : 31.12.2002 în Monitorul Oficial Nr. 185   art Nr : 1862

HotărâreaGuvernuluiRepubliciiMoldovanr. 735 din 16 iunie 2003 cuprivirelastructura șiefectivullimită aleserviciilorpublicedesconcentratealeministerelor șialtorautoritățiadministrativecentrale // MonitorulOficialalRepubliciiMoldova, nr. 123-125 din 20 iunie 2003.

Hotărîrea Nr.499 din  06.07.2012 cu privire la subdiviziunea e-Transformare din cadrul autorității administrației publice centrale. Publicat : 13.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 143-148 art Nr : 546

Hotărîrea .G. n. 16/2003 a Parlamentului Romîniei, pentru modificarea structurii și componența Guvernului,publicată în M. Of., partea I, nr. 436/19.06.2003

Strategia de reformă a administrației publice centrale, aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii nr. 1402 din 30 decembrie 2005 // Monitorul Oficial al Republicii , nr. 1-4 din 06 ianuarie 2006.

Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Programul de activitate a Guvernului Republicii ,,Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” pentru perioada 2011-2014, Chișinău, 2011.

Manuale, monografie, articole în reviste de specialitate:

Bălan. E. Elemente de drept administrativ, Ed. Trei, 1999, p.9

Brezoianu. D Drept administrativ român, Ed. Lucretius, Buc., 1997, p. 10

Creangă. I. Curs de drept administrative pentru studenții facultăților de drept, Editura EPIGRAF, Chișinău,2003

Creangă. I. Curs de drept administrative pentru studenții facultăților de drept, Editura EPIGRAF, Chișinău,2003;

Cristian.I – Principiile fundamentale ale democrației constituționale administrative – Ed. Lumina Lex, București, 1997, p.5 102 Cristian Ionescu – Geneza Constituției

Curs de drept administrativ, SNSPA, coordonator loan Alexandru, Editura Economică, 2002, p. 402

Dulschi.I, Autorități autonome ale administrației publice centrale // „Administrarea Publică,” revistă metodico-științifică trimestrială nr. 1, 2, 3, 2011.

Dvoracek M. V., Drept administrativ, , 1993, p. 38

Guțu G. Dicționar latin-român, Ed. Științifică, Buc., 1973, p. 25 și 342

Guțu G. op. cit., p. 331, magister = conducător, comandant

Guțuleac. V; Balmuș Victor. Problemele administrării de stat. Chișinău, 2002;

Ioan. A, Administrația Publică: Teorii Realități Perspective, Ediția a II-a, EdituraLUMINA LEX, 2001;

Ionescu C. Principiile fundamentale ale democrației constituționale administrative – Ed. Lumina Lex, București, 1997, p.5 102 Cristian Ionescu – Geneza Constituției

IonescuC. GenezaConstituțieiRomâniei,1991, LucrărileAdunăriiConstituante, RegiaAutonomă MonitorulOficial, București, 1998, p.554 103

Iorgovan A. Tratat de drept administrativ, Ediția a 4-a, Vol. I, Editura All Book, 2005. p.8

Iorgovan A., Gilescu V. Drept administrativ, Buc., 1986, p. 23

Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. Nemira, București, 1996, p. 435.

Iovănaș I. Dreptul administrativ și elemente ale științei administrației, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc.,1977, p. 10

Negoiță Al. Drept administrativ, Ed. Sylva, Buc., 1998, p. 3; I. Alexandru, Administrația publică, Buc.,

Negoiță Al. op. cit., Drept administrativ și administrație publică Suceava: Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2006, p. 71 p95

Negoiță Al., Drept administrativ, Ed. „Sylvi", București, 1996, p. 5

Nigro. L.G, Nigro F.A. The new public personnel administraton. , 1989. p. 127 (499 p.)

Oroveanu. M. Tratat de știința administrației, Buc., 1996, p. 27

Oroveanu. M. , Tratat de Drept administrativ, Editura Universității Creștine „Dimitrie Cantemir", București, 1994, p. 15.

Platon M. Introducere în știința administrării publice, Chișinău 1992, p.24.

Platon M. Administratia Publică.Curs

Prisăcaru. V. Tratat de drept administrativ român. București, 1996

Santai. I. Drept administrativ și știința administrației. Cluj-Napoca: Risoprint, 1998;

Scripnic V. Conceptul și esența administrației publice //Legea și viața, 2006, nr.1;

Sorocean. C ș. a., Perfecționarea structurii Guvernului Republicii este solicitată de realitate //,,Momentul” din 05 februarie 1999.

Sîmboteanu. A. Administrația publică în – zece ani de experiență // Materialele conferinței științifico-practice din 26.04.2001, organizat de Academia de Administrare Publicăpe lîngă Guvernul Republicii , Chișinău 2001.

Sîmboteanu.A, Administrația publică centrală // Chișinău, AAP, 1998.

Sîmboteanu.A, Reforma administrației publice în Republica // Chișinău, ed. „Museum”, 2001.

Trăilescu. A., Tratat elementar de drept administrativ, Ed. ALL BECK, 2002, p. 15

Vida.I. Puterea executivă și administrația publică, Buc., 1994, p.11; Manda C. ș. a., Administrația publică din România, Buc., 1999, p. 11

Vida. I. Puterea executivă și administrația publică. Regia autonomă Monitorul Oficial, București, 1994.

Corson. J.J., Harris J.P. Public administration in modern society. , 1963. p. 142

David. H. Rosenbloom Understanding Management, Politics and Law in the Public Sector,Random House, New-York, 1989;

Weil. E. Philosophie politigue, Paris, 1956 citat după “Concepțiile politice ale sec.XX” de F.Chatelet, E. Pisier, București, Humanitas, 1994, p. 462.

Rivero. J. Droit Administratif, Dalloz, Paris, 1987;

Aтаманчyк. Г.B. Teopия гocyдаpcтвeннoгo yпpавлeния: Кypc лeкций. M.: Oмeга-Л, 2004;

Гyлягин. A.Ю. Гocyдаpcтвeннoe yпpавлeниe: пoнятиe и ocнoвныe элeмeнты // Гocyдаp-cтвeнная влаcть и мecтнoe cамoyпpавлeниe. 2011. N 7;

Кoзлoв. Ю.M. Пpeдмeт coвeтcкoгo админиcтpативнoгo пpава. M.: Издатeльcтвo Mocкoвcкoгo yнивepcитeта, 1967;

Кoзыpин. A.H. Штатина, M.A. Aдминиcтpативнoe пpавo заpyбeжныx cтpан. Mocква:Cпаpк, 2003;

Webografie:

Pagina oficială a Guvenrului Republicii Moldova. (accesat la 09.03.15)

http://www.gov.md/ro

privind administrația publică centrală de specialitatehttp: (accesat la 09.03.15)

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=344256&lang=1

Constituția Republici Moldova (accesat la 09.03.15)

http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731

Legea cu privire (accesat la 10.03.15)

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312895

Legea privind administrația publică locală. (accesat la 13.04.15) http://lex.justice.md/document_rom.php?id=C8E304A4:037190E8

Hotărârea Guvernului RM pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acesteia http://lex.justice.md/md/332739/ (accesat la 23.04.15)

Hotărârea Guvernului RM cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea și funcționarea organului central de specialitate al administrației publice și autorității administrative din subordinea acestuia (accesat 23.04.15) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=318490

Lege privind administrația publică centrală de specialitate. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=344256&lang=1 (09.04.15)

Regulament privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne http://particip.gov.md/public/documente/119/ro_758_proiect-hg.doc (accesat la 09.04.15)

Hotărârea Guvernului RM cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Justiției\http://lex.justice.md/md/344974/http://www.mtic.gov.md/sites/default/files/legi/doc/hg389_din_17-05-2010.docx (accesat la 27.04.15)

Hotărârea Guvernului RM cu privire la reglementarea activității Ministerului Finanțelor http://www.mf.gov.md/files/files/Despre%20minister/Colegiul%20Regulam/HG%201265%20ro.docx (accesat la 27.04.15)

Curtia constituționala a Republici Moldova http://www.constcourt.md/ccdocview .php?l=ro&tip=decizii&docid=138 (accesat la 13.03.15)

Anexa 1

Organigrama Guvernului Republicii Moldova

Sursa anexei : Pagina oficială a Guvernului Republicii Moldova

Anexa 2

StructuraGuvernului Republicii Moldova. Autorități administrative centrale

Sursa anexei : Pagina oficială a Guvernului Republicii Moldova

Anexa 3

Organigrama Ministerului Justiției

Sursa anexei : Pagina oficială a Ministerului Justiției

Anexa 4

Organigrama Ministerului Justiției

Sursa anexei : Pagina oficială a Ministerului Justiției

Anexa 5

Autoritățile administrative din subordineaMinisterului Justiției

Sursa anexei : Pagina oficială a Ministerului Justiției