Structura Financiara A Intreprinderii Si Criterii DE Optimizare A Acesteia

=== 3870ed7509d60ceb8c308ac7b63b767058653a5c_399383_1 ===

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA: MARKETING

STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ȘI CRITERII DE OPTIMIZARE A ACESTEIA

DISCIPLINA:…..

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

ABSOLVENTĂ:

București

2016

CUPRINS

Introducere 3

CAPITOLUL I. Analiza structurii financiare a întreprinderii 4

1.1.Criterii de alegere a structurii financiare a firmei 4

1.1.1.Rentabilitatea 4

1.1.2.Riscul 6

1.1.3.Destinația resurselor 9

1.1.4.Capacitatea de îndatorare 10

1.2.Structura capitalului 11

1.3.Modalități de constituire a capitalului 16

1.4.Costul finanțării și costul capitalului 20

1.5.Optimizarea structurii financiare a întreprinderii 22

CAPITOUL II. Prezentarea companiei SC ALRO SA SLATINA 23

CAPITOLUL III. Analiza structurii financiare și optimizarea sa la SC ALRO SA SLATINA 29

3.1.Capitalurile proprii 29

3.2.Datorii pe termen lung 32

3.3.Datorii pe termen scurt 34

3.4.Ratele structurii financiare 34

3.5.Considerații privind posibila optimizare a structurii financiare a

companiei Alro Slatina 42

Concluzii 44

Bibliografie 46

Introducere

Lucrarea intitulată ”Structura financiară a întreprinderii și criterii de optimizare a acesteia este structurată pe trei capitole și cuprinde noțiunile teoretice esențiale privind analiza financiară a unei societății precum și un studiu de caz privind societatea SC ALRO SA SLATINA. Am ales această temă deoarece este una de actualitate, optimizarea structurii financiare fiind una dintre probleme esențiale cu care se confruntă companiile. Scopul lucrării este acela de a analiza aspectele generale privind structura financiară a unei companii precum și modalitate în care criteriile de optimizare a acesteia sunt aplicate în practică de către societatea SC ALRO SA Slatina.

În cadrul primului capitol am prezentat principalele elemente teoretice privind analiza structurii financiare având la bază mai multe criterii. Primul dintre ele este criteriul ratelor de rentabilitate. Ratele de rentabilitate pot fi de mai multe feluri: rata de rentabilitate economică și rata de rentabilitate financiară. Rata de rentabilitate economică exprimă capacitatea activului economic investit de a degaja un profit global net de impozit, prin care se asigură autofinanțarea creșterii nete a întreprinderii și remunerarea investitorilor de capital. Rata de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin investiția lor de capital în cumpărarea acțiunilor întreprinderii.

Un alt criteriu este cel al riscului. Conceptul de risc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a întreprinderii, este legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat) și poate fi evaluat prin riscul de exploatare și riscul financiar, care exprimă o stare de dificultate ce caracterizează vulnerabilitatea acesteia prin fluctuația rentabilității la variațiile volumului de activitate.

Tot în cadrul primul capitol am prezentat aspecte teoretice privind structura capitalului și modalitățile de constituire a acestuia. În cazul celor mai multor societăți, capitalul acestora este format atât din capitaluri proprii cât și în urma contractării diferitelor împrumuturi. Capitalurile împrumutate sau datorii totale cuprind datoriile la termen și datoriile pe termen scurt.

În cea de-a doua parte a lucrării, am analizat structura financiară a companiei SC ALRO SA SLATINA, calculând principalii indicatorii pe care i-am prezentat la nivel teoretic.

CAPITOLUL I. Analiza structurii financiare a întreprinderii

1.1 Criterii de alegere a structurii financiare a firmei

1.1.1.Rentabilitatea

Analiza financiară vizează măsurarea rentabilității capitalurilor investite și a riscurilor, aprecierea condițiilor de realizare a echilibrelor financiare și a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea își întrerupe activitatea, își redefinește strategia sau politica pe termen scurt.

Aceasta are următoarele obiective: măsurarea rentabilității capitalurilor întreprinderii, a riscului economic și financiar sub care s-au obținut aceste rentabilități și a valorii întreprinderii ca raport între rentabilitatea obținută și riscul asumat.

Analiza rentabilității apreciază performanța unei întreprinderi, oferă informații asupra activității trecute și prezente a unei afaceri și creează premise pentru previziunea viitorului acesteia. Acest diagnostic se realizează cu ajutorul a două rațe:

– Rate de rentabilitate economică;

– Rate de rentabilitate financiară;

Ratele de rentabilitate a capitalurilor măsoară performanță unei întreprinderi și se determină prin raportarea rezultatelor obținute de întreprindere la totalul capitalurilor investite. Aceste rate se calculează ca raport între rezultatele de la sfârșitul exercițiului și capitalurile investite la începutul exercițiului pentru a asigura o comparabilitate cu alte rate din economie ce calculează rezultatele în acest mod ( rată inflației, rată dobânzii etc).

Rentabilitatea economică (ROA- return on assets) exprimă capacitatea activului economic investit de a degaja un profit global net de impozit, prin care se asigură autofinanțarea creșterii nete a întreprinderii și remunerarea investitorilor de capital.

=

Rentabilitatea financiară (ROE-return on equity) măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin investiția lor de capital în cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Managerii vor fi interesați să păstreze un nivel corespunzător a acestei rate, pentru a-și putea păstra pozițiile și a realiza criteriile de performanță ale firmei.

Rata de dobândă reprezintă ,de fapt, o rată medie a dobânzii și se determină că raport între cheltuielile anuale cu dobânzile și capitalurile împrumutate care le-au generat. Această rată este netă de economia fiscală, deoarece cheltuielile cu dobânzile se deduc din profitul impozabil.

Ratele de structură reprezintă un factor calitativ al rentabilității capitalurilor și exprimă capacitatea întreprinderii de a face față angajamentelor asumate față de furnizori de capital. Acestea sunt indicatori de expimare a riscului, spre deosebire de ratele de rotație care exprimă profitabilitatea.

ROA poate fi descompusă în două rațe: o rată de marjă netă (factor cantitativ) și o rată de rotație (factor calitativ).

{rata de marjă EBIT} {coef de rotație al AE}

Din descompunere se observă că ROA poate fi sporită prin creșterea marjei și/sau prin accelerarea rotației activelor.

ROE poate fi descompusă în trei factori:

[Rmarja PN] x [R rotație AE] x [ R structura]

Drept urmare, rata rentabilității capitalurilor proprii poate fi majorată:

fie prin creșterea marjei de acumulare (diferența dintre cifra de afaceri și cheltuielile de gestiune = exploatare+ financiare),

fie prin creșterea rotației capitalurilor, prin cifra de afaceri,

fie prin ambele căi;

deși ne apare surprinzător, o creșterea rentabilității capitalurilor proprii poate fi obținută (în anumite condiții) prin creșterea îndatorării;

Analiza DuPont identifică trei pârghii principale de performanță, respectiv:

de profitabilitate a resurselor consumate,la nivelul marjelor de profit (profit margins, în engleză);

de eficiență a utilizării activelor investite în întreprindere, la nivelul ratelor de rotație a activelor (assets turnover, în engleză) și

de multiplicare a capitalurilor (proprii), respectiv, efectul de levier de îndatorare (multiplier equity, în engleză).

1.1.2.Riscul

Aprecierea și evaluarea stării de sănătate financiară a unei entități în diagnosticul financiar-contabile impun evaluarea riscurilor ce îi însoțesc activitatea, dintre care unele semnalează fragilitatea (vulnerabilitatea) acesteia, iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce îi amenință supraviețuirea (perenitatea).

Conceptul de risc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a întreprinderii, este legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat) și poate fi evaluat prin riscul de exploatare și riscul financiar, care exprimă o stare de dificultate ce caracterizează vulnerabilitatea acesteia prin fluctuația rentabilității la variațiile volumului de activitate. În afară de aceste riscuri care pot fi limitate și reduse prin decizii financiar-contabile corecte legate de reducerea levierului de exploatare prin variabilizarea unor cheltuieli fixe (reducerea stocurilor, dezin-vestire) și a levierului financiar prin asigurarea unei structuri financiare optime, entitățile în dificultate se confruntă cu riscul de faliment uneori iminent ca urmare a unor cauze endogene sau exogene.

Riscul economic (de exploatare-sensibilitatea profitului brut) este legat de structura costurilor de exploatare în două categori: fixe (sau de structură) și variabile (sau operaționale), și depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor. Acest risc este mai ridicat în cazul unei întreprinderi dotate cu utilaje performante, unde cheltuielile relativ fixe legate de amortismente sunt relativ crescute, și mai redus în cazul întreprinderilor cu un grad de tehnicitate redus sau cu utilaje învechite și amortizate. Acest risc se apreciază cu ajutorul levierului de exploatare:

unde, reprezintă punctul mort al exploatării (nivelul vânzărilor pentru care EBIT=0)/ pragul de rentabilitate. Cu cât rezultatul întreprinderii este mai mai îndepărtat de punctul mort, levierul va fi mai mic, deci riscul economic va fi mai mic.

Riscul financiar (sensibilitatea profitului net)se manifestă că urmare a deciziei management-ului firmei de a finanța o parte din active prin datorii car ocazionează plăti periodice de dobânzi, rate de capital, comsioane și alte taxe. Acest risc se măsoară prin sensibilitatea profitului net al companiei în raport cu rezultatul din exploatare (EBIT) și explică impactul pe care decizia de finanțare a întreprinderii o are asupra profitabilității sale.

Riscul financiar se măsoară cu levierul financiar (elasticitatea profitului net în raport cu cifra de afaceri ) ce exprimă variația procentuală a profitului net, determinat de variația cu 1% a CA.

unde PM’ reprezintă pragul de rentabilitate (punctul mort, nivelul vânzărilor pentru care PN=0.

Combinarea în proporții optime a capitalurilor proprii și a datoriilor este o problemă complicată și nu se supune nici unei reguli; rolul managerilor financiari este de a evalua corect riscul financiar al firmei, care este o funcție de mai mulți factori, precum condițiile generale ale pieței și senzitivitatea profitabilității companiei la acestea, poziția strategică a întreprinderii pe piață etc.

Riscul de faliment poate fi definit ca fiind incapacitatea permanentă a întreprinderii în încercarea de acoperire a obligațiilor angajate prin activitățile desfășurate de întreprindere. Privite din perspectiva analizei financiare, perturbările care anunță posibilitatea apariției falimentului sunt multiple și se pot grupa în două categorii:

– perturbări grave în desfășurarea activității de exploatare și

– perturbări grave în modalitatea de finanțare.

Analiză riscului se face prin 2 modalități:

– Analiza statică (echilibrul financiar, solvabilitate, lichiditate);

– Analiza dinamică (analiză fluxurilor de trezorerie);

Analiza statică se începe cu aprecierea poziției financiare (analizată în prima parte a lucrării) cu ajutorul indicatorilior de echilibru financiar : activul net contabil, active circulante nete, fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.

Pragurile cele mai utilizate în normele bancare sunt următoarele:

– fondul de rulment trebuie să fie mai mare decât jumătate din nevoia de fond de rulment;

– creditele de trezorerie nu trebuie să fie mai mari decât jumătate din nevoia de fond de rulment;

Solvabilitatea, a doua etapă din analiză statică, se apreciază cu următoarele rate:

– Rata de îndatorare: DTL/AE

– Levierul : DTL/CPR

Indicatorii lichidității arată capacitatea unei societăți comerciale de a-și achita datoriile pe termen scurt din activele curente și de a transforma rapid activele curente în disponibilități. Ratele de lichiditate utilizate în analiza statică sunt:

Rata curentă: . Această rată trebuie să fie mai mare decât 1, pentru a demonstra capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile curente și dovedește un fond de rulment pozitiv. În caz contrar, lipsa de lichidități, poate conduce la încetare de plăți, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate.

Rata rapidă (testul acid): reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt. În general, băncile impun acestei rate o limită minimă de 0,8.

Rata imediată (rata cash): . În teoria economică se apreciază că această rată trebuie să se situeze între 0,2 și 0,3.

1.1.3. Destinația resurselor

Activele imobilizate reprezintă nevoi cu caracter permanent și de aceea este eficient să fie acoperite cu capital permanent. La rândul lor, activele circulante (cheltuielile ciclului de exploatare), formate în principal din stocuri de mărfuri și alte valori materiale, din creanțe asupra clienților și diverse lichidități primare, pot fi acoperite prin fondul de rulment (care este un capital permanent), dar și prin datorii pe termen scurt (credite de trezorerie și din obligații față de furnizori).

Este important ca fiecare agent economic să-și adapteze decizia de finanțare conform caracterului permanent sau temporar al nevoilor de finanțat. Structura financiară a unei întreprinderi se exprimă, nu numai ca un raport între datorii și capital propriu, ci și ca raport între finanțările pe termen scurt și finanțările pe termen lung.

Fondul de rulment (FR) reprezintă surplusul de surse permanente de finanțare care apare atunci când capitalurile permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente.

Acest surplus evidențiază realizarea echilibrului financiar pe termen lung. În schimb, dacă fondul de rulment este negativ, capitalurile permanente nu sunt suficiente pentru a finanța integral imobilizările și trebuie să fie parțial finanțat prin resurse pe termen scurt.

FR = CPR + DTL – IMO

Nevoia de rulment (NFR) evidențiază echilibrul financiar pe termen scurt. Mărimea pozitivă a NFR poate fi efectul pozitiv al unei creșteri economice sănătoase , dar și efectul unei încetiniri a rotației stocurilor și creanțelor în raport cu cifra vânzărilor. Mărimea negativă NFR poate evidenția fie un surplus de surse temporare ca umare a accelerării rotației activelor circulante, fie o întrerupere temporară a aprovizionărilor .

NFR = (Stocuri+Creanțe)+Cheltuieli în avans-Datorii curente-Venituri în avans

1.1.4. Capacitatea de îndatorare

Capacitatea de îndatorare exprima posibilitatea unei anumite companii de a primi finanțare de la bănci, în condițiile în care în momentul rambursării și a platii dobânzilor, aceasta să nu prezinte dificultății financiare care să nu îi permită să își îndeplinească obligațiile.

Este foarte important atât pentru compania care dorește finantare cât și pentru banca, să se determine capacitatea de finanțare a celei dintâi. Astfel ca, pentru companie este important că își poată stabili resursele pe care le obține în viitor, resurse care să îi permită acoperirea datoriilor ajunse la scadență în urma contractării împrumutului, în timp ce pentru banca este importanta ca firma să aibă o capacitate care să îi permită rambursarea la scadență și plata dobânzilor, fără dificultăți.

În vederea determinări capacității de îndatorare, s-au stabilit două formule care pot fi aplicate. Astfel ca, capacitatea de îndatorare poate fi exprimată ca fiind raportul dintre datoriile totale pe care firma le are deja și pasivul total al acesteia. Acest raport poartă numele de coeficient de îndatorare globală.

CIG=

Deasemenea, capacitatea de îndatorare poate fi stabilită și prin calculul indicatorului denumit coeficientul îndatorării la termen care se calculează ca raport între datorile totale și capitalul propriu.

CIG=

1.2. Structura capitalului

Structura capitalului unei societati defineste o combinatie dintre mai multe tipuri de fonduri, din surse diferite, pe care aceasta le poate atrage in vederea desfasurarii unei bune activitati si acoperirii nevoilor pe care le are.

In cazul celor mai multor societati, capitalul acestora este format atat din capitaluri proprii cat si in urma contractarii diferitelor imprumuturi. Capitalurile împrumutate sau datorii totale cuprind datoriile la termen și datoriile pe termen scurt .

In ceea ce priveste capitalul propriu aceasta se formeaza inca de la infiintarea societatii deoarece constituirea acestuia este o conditie obligatorie prevazuta de lege, insa poate fi majorat si pe periaoda desfasurarii activitatii. Modalitatile prin care se formeaza capitalul propriu le vom analiza in cadrul sectiunii urmatoare, insa precizam doar faptul ca acesta poate avea la baza atata surse proprii interne cat si surse proprii externe. Capitalul propriu este format asadar din capital social, care reprezinta componenta de baza a acestuia, rezerve, provizioane , rezultatul exercitiului curent si rezultatul reportat.

Capitalul social se formează ca urmare a cuantumului sumelor pe care proprietarii și asociații unei întreprinderii le pun la dispoziția acesteia la momentul constituirii în vederea îndeplinirii condiției esențiale privind cuantumul capitalului social cerut de lege pentru constituirea societății. Deasemenea capitalul social se modifică și pe perioada desfășurării activității firmei prin diferite modalități cum ar fi: beneficii nedistribuite, creșterii ulterioare de capital prin aporturi noi.

Situația sta însă diferit în cazul în care persoana juridică este o întreprindere individuală, caz în care capitalul propriu se poate modifica în funcție de ceea ce dorește proprietarul. Cel mai important rol al capitalului propriu este acela că participă alături de alte elemente de pasiv, la finanțare întreprinderii.

Așa cum am precizat, capitalul social și modificările pe care acesta le prezintă pe parcursul desfășurării activității unei persoane juridice, este diferit în funcție de tipul acesteia. Astfel că, în cazul unei societăți comerciale pe acțiuni capitalul social este suma valorilor nominale a acțiunilor și părților sociale aduse în întreprindere în virtutea unui contract și un poate fi retrasă oricând.

Fiecare dintre cei care participa la capitalul societatii va primi un anumit numar de actiuni care reprezinta dreptul pe care acesta il are la capital. Acțiunea reprezinta un titlu de participare care redă celui care o deține, calitatea de acționar, oferindu-i astfel dreptul la profitul net ramas de distribuit în mod proporțional cu numărul de acțiuni pe care le deține. Cu toate acestea, important de menționat este faptul că posesorul unei acțiuni nu poate cere societății să îi restituie contravaloarea lor, însă poate să le vândă pe piețele de acțiuni.

Schimburile care au loc pe piața se fac în funcție de cererea și oferta de acțiuni potrivit unor estimări subiective ale pieței asupra valorii întreprinderii. Cursul acțiunilor poate fluctua peste sau sub valoarea nominală, în funcție de rezultatul economico-financiar al firmei, rezultatele care sunt obținute din bilanțurile și conturile de profit și pierdere care trebuie să fie publicate.

Capitalul poate fi privit sub mai multe aspecte, astfel că, sub aspect financiar, capitalul propriu indică faptul că întreprinderea a fost sau nu rentabilă până la un anumit moment, în timp ce sub aspect juridic, o societate care înregistrează pierderi ce depășesc un total de jumătate din valoarea capitalului social constituit, trebuie fie să reconstituie capitalul până, cel târziu, la următorul bilanț, fie trebuie să se dizolve.

În ceea ce privește capitalul social, acesta poate fi împărțit în două categorii:

capital social subscris nevărsat;

capital social subsris vărsat.

Capitalul social subscris nevărsat este reprezentat de capitalul pe care acționarii sau alte persoane se angajează să îl constituie, fără a se aduce însă aportul propriu zis. În momentul în care angajamentul de a aduce capital se transformă în bani sau natură atunci el devine capital social subscris vărsat.

O altă componentă a capitalului social este reprezentată de rezerve. Rezervele care pot fi constituite la nivelul unei societăți sunt de mai multe feluri și anume:

rezerva legală;

rezerva statutară;

rezerve contractuale;

rezerve reglementate;

alte rezerve.

Rezerva legală, așa cum se poate trage concluzia și din denumirea acesteia, se constitui în condițiile stabilite de lege. Astfel că, fiecare societate poate constitui rezerva legală în limita unei cote de 5% aplicabilă asupra profitului contabil, fără ca aceasta să poată depăși a cincea parte din capitalul social. Aceste limite privind rezerva legală sunt stabilite de legiuitor în ceea ce privește deductibilitatea la calculul profitului impozabil, însă societățile pot constitui reezerve legale mai mari, caz în care valoarea care depășește a cincea parte din capitalul social va fi considerată cheltuiala nedeductibilă la calculul valorii impozabile.

Altă categorie de rezerve sunt rezervele statutare și cele contractuale care, spre deosebire de rezervele legale, ce sunt stabilite prin lege, sunt stabilite în funcție de prevederile statutare sau de cele ale contractului de cesionare. Momentul în care se stabilesc rezervele statutare și contractuale este reprezentat de perioada dintre stabilirea rezervei legale și efectuarea altor distribuiri.

Nu în cele din urmă, întâlnim rezervele reglementate care se constituie ca urmare a unor amânări în ceea ce privește plata impozitului pe profit. Deasemenea, rezervele reglementate se pot constitui și de către acolo societăți care primesc subvenții de la bugetul de stat, constituindu-și astfel rezervă până se atinge valoarea respectivei subvenții primită.

Provizioanele sunt constituite de către întreprindere în timpul anului fiind destinate să acopere anumite pierderi și cheltuieli a căror cauză este precisă și asupra cărora există o incertitudine în ceea ce privește mărimea și data produceriilor.

Până la consumare, adică până la ivirea riscului previzionat, provizioanele constituie capital pentru întreprindere sau în caz de neconsumare, la sfârșitul anului, se transformă în venituri.

Provizionul reprezintă constatarea contabilă a unei pierderi suferită de către un activ neamortizabil, aceasta putând fi determinată de deprecierea unui fond de comerț și nu de uzură suferită în timp. Provizionale sunt considerate resurse ale întreprinderii, alături de amortizare, cu toate că ele reprezintă o depreciere din valoarea patrimoniului, astfel ca , ele nu prezintă consecințe directe asupra resurselor sau asupra nevoilor societății, ci în acest caz, apare conceptul de afectare de resurse. Ca și în cazul rezervelor, provizioanele pot fi de mai multe feluri.

Provizioanele pentru deprecierea activelor se constituie atât în cazul în care activele circulante suferă o depreciere, cât și în cazul în care deprecierea este suferită de către activele imobilizate, caz în care deprecierea trebuie să fie efectivă. În ceea ce privește activele circulante, provizioane se pot constituie fie atunci când există o probabilitate mare de a rezulta pierderi pe urma anumitor creanțe, fie atunci când valoarea contabilă a stocurilor este mai mică decât valoarea reală a acestora.

Cea de-a doua categorie de provizioane pe care o vom analiza este reprezentată de provizioanele pentru pierderi și cheltuieli. Aceste provizioane apar ca urmare a existenței unor incertitudini privind cuantumul efectiv a unor cheltuieli din cauza faptului că nu este cunoscut momentul în care acestea se vor produce.Importanța provizioanelor în ceea ce privește structura capitalului este reprezentată de faptul că acestea prezintă influență în trei direcții.

În primul rând, provizioanele prezintă influență în ceea ce privește lichiditățile întreprinderii. Astfel că, atunci când societatea decide constituirea unui provizion este important de menționat faptul că valorile anumitor active cu privire la care se constituie provizionul respectiv scad cu toate că nu există nicio ieșire efectivă de numerar din societate. Așadar, constituirea provizionului duce la scăderea valorii activelor dar nu duce la scăderea numeralului firmei ceea ce arată asemănarea care există între amortizare și provizioane.

Pe de altă parte, provizioanele au impact asupra rentabilității capitalurilor întreprinderii, deoarece, așa cum am precizat anterior, acestea nu au efect asupra fluxurilor de numerar ale companiei, ci doar a valorii activelor acesteia, ceea ce înseamnă că va duce la o creștere a ratei de rentabilitate. Efecul acestor provizioane asupra lichiditaților și rentabilităților se va concretiza în momentul în care se va constata deprecierea efectivă a activelor sau creșterea datoriilor viitoare și va consta în diminuarea beneficiului, o diminuare egală cu suma provizionelor.

Un ultim impact pe care îl au provizioanele este cel asupra fiscalității deoarece provizioane, conform Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, sunt considerate cheltuieli deductibile, în limitele stabilite de aceasta, ceea ce înseamnă că vor duce la scăderea profitului impozabil, ceea ce va genera un impozit pe profit mai mic, respectiv un profit rămas la dispoziția societății mai mare.

Pe lângă aceste capitaluri proprii ale unei societății întâlnim și capitaluri imprumutae necesare unei bune desfășurării a activității. Acestea sunt denumite datorii și pot fi clasificate în două mari categorii în funcție de termenul pentru care ele pot exista. Astfel că întâlnim datorii pe termen lung, care ajung la scadență după o perioadă mai mare de un an și datorii pe termen scurt care ajung la scadență înainte de trecerea unei perioade de un an .

Datoriile pe termen lung sunt angajate de societate pentru completarea nevoii globale de finanțare sub diferite forme cum ar fi : credite contracte de la bănci pentru termen mediu și lung, sume primite de la diferite entități de care societatea este legală prin interese de participare; împrumuturi din emisiune de obligațiuni etc.

Aceste împrumuturi pe termen lung se realizează în general pentru finanțarea nevoilor permanente ale societății. Cum am menționat la început creditele și datoriile pe termen mediu și lung împreună cu capitalurile proprii formează capitalurile permanente ale întreprinderii. Aceste capitalurile permanente sunt utilizate pentru finanțarea activelor imobilizate și a unei părți din activele circulante. Structura capitalului permanent oferă informații despre politica de îndatorare a firmei și a măsurii în care aceasta se fundamentează pe criterii de eficiență. În ceea ce privește datoriile pe termen scurt acestea apar ca urmare a finanțării unor nevoi neprevăzute, ce un necesita un flux financiar mare .

Datoriile unei societății mai pot fi împărțite și în funcție de alt criteriu și anume în funcție de tipul împrumutului. Astfel, conform acestui criteriu putem întâlni: datorii financiare, datorii de exploatare și alte datorii.

În ceea ce privește datoriile financiare acestea sunt formate din sumele puse la dispoziția societății de către acționari sau de către diferiți asociați, din împrumuturile contractate de la bănci precum și din împrumuturile din emisiunile de obligațiuni. Datoriile de exploatare cuprind acele credite primite de la furnizori ca urmare a amânării plății, precum și datoriile de natura socială și fiscală.

1.3. Modalități de constituire a capitalului

Capitalul unei societăți se poate forma fie prin intermediul unor surse interne, fie prin intermediul unor surse externe, decizia între cele două surse de formare a capitalului fiind luată în funcție de costul pe care îl presupune fiecare, costuri pe care le vom analiza în secțiunea următoare.

În ceea ce privește formarea capitalului pe bază de surse proprii, acstea pot fi împărțite în două categorii:

surse proprii interne;

surse proprii externe.

Autofinanțarea reprezintă modalitatea prin care o societatea își poate constitui capital din surse proprii interne, alături de vânzarea de active fizice și financiare. Autofinanțarea este una dintre cele mai importante modalități de formare a capitalului datorită impactului pozitiv pe care îl are atâta asupra acționari și asociaților societății, cât și asupra societății, ca entitate de sine stătătoare.

Pe lângă sursele proprii interne, întâlnim și surse proprii externe ca modalitate de constituire a capitalului unei societății. Astfel, în această categorie includem creșterea capitalului social prin intermediul aportului nou de numerar, precum și subvențiile primite de la bugetul de stat.

Creșterea capitalului social prin aporturi noi în numerar reprezintă o operațiune de finanțare directă deoarece oferă posibilitatea întreprinderii de a-și procura resurse suplimentare care să îi permită acoperirea nevoilor financiare pe care le prezintă. Majorarea capitalului prin aporturi noi în numerar se poate realiza fie prin intermediul majorării valorilor nominale ale acțiunilor vechi, fie prin emisiunea de noi acțiuni, aceasta din urmă fiind cea mai frecvent întâlnită.

Însă și majorarea valorii nominale a acțiunilor deja existente este folosită, astfel că pentru determinarea noii valori a acțiunilor vom utiliza următoarea formulă:

Valoarea nominală nouă=Valoarea nominală veche+aportul suplimentar de la acționari vechi.

Cea de-a doua metodă de majorare a capitalului, respectiv cea prin emisiunea de noi acțiuni este mult mai des folosită în practica societăților deoarece prima implică doar vechii acționari în timp ce această metodă permită cumpărarea acțiunilor și de către alte persoane. Cu toate acestea însă, vechii acționari vor primi un anumit număr de drepturi de subscriere, drepturi care pot fi vândute către noii acționari.

Pentru ca anumite persoane care doresc să cumpere acțiunii nou emise, să intre în posesia acestora trebuie să achiziționeze un număr de drepturi de subscriere care se determină pe baza următoarei formule:

unde: nds reprezintă numărul drepturilor de subscriere.

Dreptul de subscriere reprezintă acea diminuare a valorii unei acțiuni vechi ca urmare a emiterii noilor acțiuni, cărei va fi oferit deținătorului acesteia pentru a nu fi afectat ca urmare a majorării capitalului social al entității.

Aceste creșteri de capital prin emisiunea de noi acțiuni duc la o creștere a aportului de lichidități înregistrat la nivelul societății, conducând astfel la creșterea fondului de rulment al societății și totodată la îmbunătățirea echilibrului financiar deoarece o creștere a capitalului permanent care are la bază o creștere a capitalului social, nu duce imediat la o sporire a activelor imobilizate.

Odată cu creșterea capitalului prin emisiunea de noi acțiuni, valoarea de piață a tuturor acțiunilor se calculează utilizând următoarea formulă:

Cu toate acestea însă, emisiunea de noi acțiuni efectuată de către o societatea, prezintă pentru acționari mai multe riscuri și anume: riscul de pierdere și riscul de putere.

În ceea ce privește riscul de pierdere acesta constă în faptul că atunci când societatea decide emisiunea de noi acțiuni, poate apărea situația în care beneficiul total al societății nu crește, caz în care, cu toate că acționarii primesc aceeași sumă distribuită sub formă de dividente, randamentul acestora va fi mai scăzut doarece numărul acțiunilor pe care le dețin a crescut, iar cuantumul dividentelor a rămas același. Astfel că, pierderea pentru fiecare acțiune poate fi redată prin formula:

Referitor la riscul de putere trebuie să menționăm faptul că, odată cu emisiunea de noi acțiuni, acționari vechi primesc un drept de subscriere, drept care le permite acestora să își patreze puterea de decizie pe care o au în cadrul societății, însă în cazul în care acționarii vechi decid să își vândă acest drept, atunci puterea lor o să scadă proporțional cu drepturile vândute.

O altă modalitate prin care se poate constitui capital social la nivelul unei întreprinderi este reprezentată de incorporarea rezervelor. Aceasta modalitate este folosintă în cazul în care rezerve au ating nivelul stabilit de către societate și deasemenea a rămas beneficiu anual raportat prin bilanț. În acest caz, societatea poate decide incorporarea rezervelor în capitalul social și distribuirea noilor acțiuni emise ca urmare a acestei incorporări, în mod gratuit către acționari.

De cealaltă parte, întâlnim constituirea capitalurilor din surse externe împrumutate. În ceea ce privește această modalitate de formare a capitalului unei societăți, puteam face o clasificare în funcție de proveniența capitalurilor împrumutate. Întâlnim astfel: împrumuturi prin emisiune de obligațiuni și împrumuturi de la instituțiile de credit sau de la alte entități specializate.

În ceea ce privește capitalurile împrumutate ca urmare a emisiunii de obligațiuni, aceastea reprezintă o modalitate prin care societatea obține un credit pe o perioadă lungă de timp, prin emisiunea și vânzarea obligațiunilor, prin care cumpărătorul va deține un drept de creanța asupra capitalurilor împrumutate, pe care și-l va valorifica la scadența obligațiunii.

Capitalurile obținute ca urmare a imprumuturilor bancare sau alte tipuri de împrumuturi de la entități specializate se obțin tot pe termen lung, însă doar în urmare unei analize financiară efectuată de către instituția de credit care să îi ofere acesteia garanția faptului că societatea respectivă își va executa obligația de rambursare a creditului.

Spre deosebire de obținerea capitalurilor prin emisiunea de noi acțiuni, în acest caz, costul de procurare este mai mic deoarece, spre deosebire de subscrierea la capitalul social, caz în care noii acționari primeau drept de decizie în societatea respectivă, în cadrul împrumutului obligatar, cei care cumpără obligațiuni nu primesc niciun drept de decizie în societate, ei neputând beneficia astfel de o creștere a valorii de piață a societății.

1.4. Costul finanțării și costul capitalului

Costul capitalului este reprezentat de rata de rentabilitate cerută de către acționari sau alte persoane care aduc capital în cadrul societății, pentru finanțarea proiectelor acesteia. Cu alte cuvinte, costul capitalului este reprezentat de către efortul financiar pe care trebuie să îl depună societatea în vederea obținerii de capitaluri.

Dacă pentru întreprindere costul capitalului este reprezentat de către efortul de remunerare a capitalului obținut de la acționari sau creanțieri, pentru persoanele care aduc capitalul, este egal cu rentabilitatea cerută pentru a decide să își plaseze capitalurile, așadar reprezintă randamentul minim cerut de către investitori, în măsură să garanteze un castig comparabil cu cel pe care ar putea să îl obțină pe piața în aceleași condiții de risc.

În ceea ce privește costul capitalului acesta poate fi privit sub două forme:

costul implicit al capitalului;

costul explicit al capitalului

Costul implicit al capitalului mai este denumit și cost de oportunitate deoarece reprezintă rentabilitatea pe care o cer actualmentele cei care aduc capitaluri în cadrul societății, dacă aceasta ar decide să recurgă la ei pentru reînnoirea resurselor sale. Așadar, costul de oportunitate al unei resurse este cel care arată costul la care întreprinderea ar trebui să obțină o resursă identică cu aceasta.

Astfel că, așa cum am menționat și anterior, este important de spus faptul că, cu toate că resursele de finanțare care se formează în întreprindere și se utilizează pe loc, par gratuite, ele prezintă ca și celelalte resurse un cost, deoarece aparțin acționarilor și dacă ar fi date acestora ar putea fi utilizate pentru a obține o remunerație.

În ceea ce privește costul explicit al capitalurilor acesta poate fi exprimat sub forma mai multor indicatori care arată costul explicit al societății în cadrul cărora investitorii își plasează capitalurile. Este important de menționat faptul că atât costul capitalului propriu cât și cel al oricărei alte surse de finanțare este definit ca fiind rata actuarială de permite egalitatea dintre valorile actuariale ale intrărilor de fonduri și cele ale ieșirilor de fonduri nete.

Așadar, costul explicit al capitalului poate fi redat prin următoarele formule:

În ceea ce privește costul finanțării, aceasta este ușor de determinat deoarece în cadrul oricărui împrumut este precizată în mod clar care este rata dobânzii nominale pe care trebuie să o suporte împrumutatul. Cu toate acestea, rata nominală a dobânzii este influențată de mai multe elementele care o fac să nu reprezintă costul real al finanțării, ci trebuie să sufere anumite ajustări în funcție de cheltuielile administrative, pe de o parte, și de fiscalitate, pe de altă parte.

Așadar, costul unei surse de finanțare poate fi definit ca fiind rata actuarială ce se determina prin egalitatea dintre sumele primite cu titlu de împrumut și vărsămintele de numerar efectuate, care cuprind: rambursări periodice de împrumut și plata remunerației și a altor cheltuieli financiare aferente capitalului împrumutat. Așadar, în funcție de timpul împrumutului, costul finanțării diferă.

În cazul împrumutului bancar, costul finanțării poate fi determinat ca fiind de cele mai multe ori egal cu rata nominală a dobânzii, însă acesta poate fi influențat și de alți factori cum ar fi: volumul creditului, rata dobânzii și timpul de acordare.

În cazul împrumutului obligatar, situația stă diferit deoarece costul acestuia este diferit de rata nominală a dobânzii pentru că împrumutul necesită cheltuieli suplimentare. Astfel, costul actuarial al împrumutului obligatar reprezintă rata plătită de debitor care este determinată atât de rata nominală a dobânzii cât și de emisiunea de scont, emisiunea de prima și prețul de rambursare.

1.5. Optimizarea structurii financiare a întreprinderii

Alegerea unei anumite structurii financiare reprezintă întotodeauna o decizie de politica financiară foarte importantă deoarece, cum am precizat și în cadrul secțiunii anterioare, capitalurile prezintă costuri diferite care afectează societatea și este necesară alegerea optimă a structurii astfel încât să se minimizeze costurile companiei. Selectarea mijloacelor de finanțare externă dar și procentul pe care trebuie să îl reprezinte acestea în raport cu mijloacele de finanțare internă reprezintă principalul obiectiv al politicii financiare al societății.

Așa cum am prezentat și în cadrul primei secțiuni a acestui capitol, în alegerea structurii financiare optime a întreprinderii trebuie să se țină seama de anumite criterii: criteriul rentabilității, criteriul riscului, criteriul destinației resurselor și capacitatea de îndatorare. Însă structura financiară nu depinde doar de aceste elemente ci este influențată și de alți factori cum ar fi oscilatțiile ratei dobânzii, situația pieței financiare, dar și de comportamentul acționarilor și al băncilor.

Cu toate că, criteriul rentabilității este foarte important în optimizarea structurii financiare a societății, și cel al riscului are un impact foarte mare. În primul rând trebuie menționat faptul că adoptarea unei anumite structurii financiare este în mare măsură determinată de creditor deoarece el este cel care evaluează riscul, care pentru a se proteja împotriva riscurilor la care este expus, acționează cerând anumite garanții și în același timp poate cere participarea debitorului la finanțare cu capital propriu.

Capitolul II. Prezentarea companiei SC ALRO SA SLATINA

Scurt istoric

ALRO Slatina a fost construită ca urmare a deciziei Guvernului României în anul 1963.

Privatizarea Alro SA a fost propusă în 2001-2002 conform programului PSAL 2 convenit cu Banca Mondială. După prima etapă de privatizare guvernul încă deținea pachetul majoritar de acțiuni în companie.

Procesul de privatizare internațională s-a încheiat prin selectarea consorțiului de companii Marco Group (astăzi Vimetco) ca investitor strategic la Alro. În octombrie 2002, Guvernul României a încheiat acordul de privatizare cu Marco Consortium. În prezent, Vimetco N.V. deține peste 80% din acțiunile Alro. De la privatizarea Alro din 2002, Marco Group a investit în companie peste 210 milioane USD, care au permis îmbunătățirea protecției mediului, precum și creșterea cu 20% a producției (la 184.000 de tone), în comparație cu perioadă anterioară privatizării.

Tranzacționarea la Bursa de Valori București se face începând cu data de 16 octombrie 199, utilizându-se simbolul ARL. Din primele luni de tranzacționare, acțiunile ALR s-au dovedit printre cele mai atractive acțiuni tranzacționate la bursa (din punct de vedere al lichidității, a evoluției și nivelului cursului), Alro fiind unul dintre puținele "blue-chips" de la BVB. Ca o recunoaștere a valorii Alro, acțiunile sale au fost admise încă de la început la Categoria I a Bursei de Valori, fiind incluse și în portofoliul indicelui BET, ce cuprinde cele mai atractive 10 acțiuni de la bursă.

Obiectul de activitate

SC ALRO SA SLATINA are ca obiect de activitate producerea și comercializarea pe piața internă și la export de blocuri din aluminiu primar, bare omogenizate din aliaje de aluminiu primar, sârme din aluminiu primar și aliaje din aluminiu și semifabricate din aluminiu și aliaje din aluminiu.

Tabel 1: Cifre consolidate grupul Alro România

Sursă tabel: http://www.alro.ro/indicatori-financiari-0

Clienți și furnizori

Clienții Alro SĂ sunt utilizatori finali și comercianți de metale atât din România, cât și din întreaga lume. Peste 80% din producția realizată de Alro este comercializată pe piața internațională prin intermediul Bursei de Metale de la Londra și în baza contractelor directe pe termen lung cu clienți din 25 de țări ale lumii. State din Uniunea Europeană (Italia, Grecia, Austria, Ungaria etc.), precum și Turcia, țările balcanice și Statele Unite ale Americii reprezintă principalele piețe de desfacere pentru produsele Alro.

Furnizorii interni de alumina ai Alro sunt BBG Alum Tulcea (preluată de către grupul Balli) și Alor Oradea (aflată în proces de închidere operațională parțială), aceasta din urmă beneficiind de bauxita extrasă de către Bauxita Min Dobrești, aflată de asemenea în proces de închidere operațională.

Capitalul social și conducerea societății SC ALRO SA SLATINA

Capitalul social al societății, subscris și vărsat în totalitate, este de 356.889.567,5 RON. Capitalul social este reprezentat de 713.779.135 acțiuni nominative, emise în fomă dematerializata, fiecare acțiune având valoare nominală de 0,5 RON.

Acționarii societății sunt:

VIMETCO NV, persoana juridică de naționalitate olandeză, cu sediul în Prins Bemhardplein 200, I 097 JB, Amsterdam, Olanda, înmatriculata în Registrul Comerțului din Amsterdam sub nr. 34169722, cu un aport la capitalul social de 300.464.542 RON = 600.929.084 acțiuni = 84,1898 %;

FONDUL PROPRIETATEA S.A., persoana juridică de naționalitate romana, cu sediul în București, str. Buzesti nr. 78-80, et.7, sector 1, cu un aport la capitalul social de 35.793.257 RON =71.586.514 acțiuni = 10,0292%;

S.C. CONEF S.A., persoana juridică de naționalitate romana, cu sediul în București, str. Splaiul Unirii, nr. 64, et.1, sector 4, înmatriculata în Registrul Comerțului sub nr. J40/377/1991 , având codul unic de înregistrare RO 1555107, cu un aport Ia capitalul social de 13.450.785,5 RON = 26.901.571 acțiuni = 3,7689 %;

ALȚI ACȚIONARI cu un aport la capitalul social de 7.1 80.983 RON = 14.361.966 acțiuni =2,0121 %.

Activitatea societății este condusă de către un Consiliu de administrație compus din șapte membri, persoane fizice sau juridice, aleși de către Adunarea generală ordinară a acționarilor, dintre care un președinte și un vicepreședinte.

Majoritatea administratorilor vor fi administratori neexecutivi. Președintele Consiliului de administrație și membrii acestuia pot fi persoane de cetățenie sau naționalitate străină. Președintele și vicepreședintele Consiliului de administrație sunt aleși de către și dintre membrii acestuia. În cazul în care președintele se afla în impozisbilitate de a-și exercita atribuțiile, pe durata stării respective de imposibilitate, Consiliul de Administrație poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcției de președinte.

Durata mandatului este de 4 ani. La expirarea mandatului, oricare membru poate fi reales de adunarea generală pentru unul sau mai multe mandate de 4 ani. Dacă se crează un loc vacant în Consiliul de administrație, adunarea generală alege un nou administrator pentru un mandat egal cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său. În caz de vacanță a unuia dintre administratori, demersurile pentru convocarea adunării generale vor fi întreprinse de ceilalți administratori în termen de cel mult3 zile de la data intervenirii vacanței. Consiliul de administrație numește un administrator provizoriu până la întrunirea Adunării generale ordinare a acționarilor.

Candidații pentru posturile de administrator sunt nominalizați de către membrii actuali ai consiliului de administrație sau de către acționari.Consiliul de administrație va solicita oficiului registrului comerțului înregistrarea noilor administratori precum și a oricăror schimbări în componența consiliului și pubhcarea acestor date în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Atunci când o persoană juridică este aleasa administrator, drepturile și obligațiile administratorului persoana juridică, respectiv ale societății, se stabilesc printr-un contract de administrare separat.

ALRO S.A. asigură efectuarea raportărilor periodice și continue adecvate asupra tuturor evenimentelor importante, inclusiv situația financiară, performanța, proprietatea și conducerea. Compania pregătește și diseminează informații periodice și continue relevante, în conformitate cu cele mai înalte standarde contabile – Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) și de raportare financiară și non-financiară. Informațiile sunt diseminate atât în limba română cât și în limba engleză. Compania promovează cel puțin o dată pe an întâlniri cu presa și/sau cu analiști financiari, brokeri, investitori și alți specialiști de piață, în scopul prezentării de analize financiare, relevante deciziei investiționale.

Situația actuală a SC ALRO SA

În continuare vom prezenta cele mai importante rezultate obținute de societate în anul 2015 dar și previziune realizate pentru anul 2016.

A nul 2015 a fost un an plin de evenimente pentru Grupul Alro care, totuși, a încheiat 2015 cu EBITDA de 306 milioane lei, aproximativ dublul valorii din anul precedent, și a înregistrat profit net ajustat pozitiv. Factorii care au influențat rezultatele operaționale și financiare sunt multiplii.

În primul rând, față de anul anterior, toate entitățile din cadrul grupului au majorat producția, de la bauxită la aluminiu, iar vânzările au crescut față de nivelul realizat în 2014, atât pentru aluminiu primar cât și prelucrat. Totodată, comparativ cu 2014, în ceea ce privește evoluția principalelor variabile, în 2015 cotația aluminiului la Bursa din Londra a scăzut cu 11%, în dolari, iar principalele componente ale costurilor Alro, alumina și energia electric ă, au sc ăzut cu 14% și respectiv 22%, în dolari. În ceea ce privește strategia companiei a continuat să se concentreze pe produse primare și procesate cu valoare adăugată, pe controlul costurilor și al productivității, pe alocarea și utilizarea eficient ă a capitalului, pe creșterea eficienței energetice, precum și pe asigurarea de materii prime și energie la prețuri rezonabile.

Grafic 1: Structura vânzărilor în anul 2014

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor din raportul financiar 2015 al SC ALRO SA

În ceea ce privește principalele aspecte operaționale din cadrul anului 2015, trebuie menționat faptul că Compania a continuat strategia axată pe produsele prelucrate cu valoare adăugată mare. Producția de produse de aluminiu procesat a crescut cu 1.004 tone în 2015 față de 2014, în urma majorării volumului de plăci și benzi care compensează scăderea producției de table. În 2015, Alro a reușit să majoreze vânzările de produse primare cu 1,3% față de 2014. Acest lucru s-a datorat unei performante solide în sectorul producției de cabluri, reflectate în vânzările de sârmă cu 5,5% mai mari decât în 2014, precum și creșterii vânzărilor de sleburi (de 3,2 ori volumul din 2014), compensând astfel scăderea vânzărilor de bare către terți. Grupul s-a concentrat pe creșterea vânzărilor de produse cu valoare adăugată, după cum se reflectă și în evoluția structurii produselor vândute. Astfel că produsele au avut o pondere de 44% în veniturile din vânzări, față de 28% în 2010.

Pe zone geografice, România rămâne principala piață de livrare a produselor primare, urmată de partenerii tradiționali din Europa de Est, unde Alro își consolidează relațiile cu clienții producători de cabluri.

Grafic 2: Structura vânzărilor în anul 2015

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor din raportul financiar 2015 al SC ALRO SA

CAPITOLUL III. Analiza structurii financiare și optimizarea sa la SC ALRO SA SLATINA

3.1. Capitalurile proprii

În cadrul acestui capitol vom analiza evoluția capitalurilor societății SC ALRO SA precum și principalii indicatorii care caracterizează activitatea acestei companii. Asadar, în cadrul studiului de caz vom prezenta principalelor componente ale capitalurilor proprii și ale datoriilor pentru a vedea prin ce elemente societatea a decis să își finanteze activitatea. Deasemenea, vom analiza principalele rate ale structurii financiare pe o perioadă de cinci ani. În primul rand vom urmări să vedem valorile pe care le înregistrează ratele de îndatorare ale societății pentru a stabili dacă aceasta mai poate primi sau nu împrumuturi de la societățile bancare. Totodată, vom calcula rate de lichiditate pentru a vedea dacă societatea analizată poate să își plătească datoriile pe termen scurt. În cele din urma, vom determina ratele echilibrului financiar care vin să arate dacă se realizează echilibrul financiar atât pe termen lung cât și pe termen scurt, precum și dacă se realizează echilibrul funcțional.

Așa cum am precizat și în cadrul capitolului anterior, în cazul celor mai multor societății, capitalurile acestora sunt formate atât din capitaluri proprii cât și din datorii, fiind foarte greu să existe o finanțare 100% proprie.Și în cazul societății noastre situația sta similar, acesta prezentăm pe toată perioadă atât capitaluri proprii cât și datorii.

Tabel 2: Evoluția elementelor de capital propriu (mii RON)

Sursă tabel: Situatiile financiare anuale ale SC ALRO SA, publicate pe www.bvb.ro

După cum se poate observa pe baza tabelului 2, evoluția capitalului social al societății de analiză, a avut un trend ascendent în anul 2012, în care acesta a crescut de la 356889 la 917037 mii RON , urmând ca apoi să scadă la aproximativ 370037 în anul 2014, valoare care se menține și în prezent.

În continuare vom determina principalele rate ale capitalului propriu, rate pe care le-am prezentat și în cadrul capitolului I.

Pentru început vom determina rata de rentabilitate financiară , aceasta fiind cea mai importantă pentru acționari deoarece exprimă eficiența utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei. Putem afirma că aceasta prezintă o importanță deosebită pentru acționarii firmei, care apreciază în funcție de nivelul ei dacă investițiile lor sunt justificate și dacă totodată vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul de noi capitaluri sau prin renunțarea pentru o perioadă limitată la o parte din dividendele cuvenite.

După cum se poate observa în baza tabelului anterior, în perioada 2012-2015 compania noastră înregistrează pierderi, ceea ce înseamnă că rata de rentabilitate finaciară va fi negativă, de aceea vom determina aceasta arată pe o perioadă mai mare pentru a avea o evoluție mai concludentă.

Grafic 3: Evoluția ratei de rentabilitate financiară

Sursă grafic: Prelucrari proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Pe baza graficului 3 observăm faptul că rata de rentabilitate financiară înregistrează în perioada 2006-2007 valori destul de mari, de aproximativ 26-27% ceea ce înseamnă că pentru acționari investițiile în cadrul acestei societăți sunt destul de profitabile, deoarece pentru investiția de capital făcuta ei vor fi remunerați cu o rată de rentabilitate de 27%.

În anul 2008 rata de rentabilitate financiară a scăzut ca urmare a scăderii profitului net obținut de către companie, cu toate că valoarea capitalului propriu a fost aproximativ aceeași.

În 2010 și 2011 trendul a fost unul de creștere ca urmare a unui rezultat net pozitiv destul de ridicat, însă începând cu anul 2012 societatea înregistrează pierdere până la sfârșitul perioadei de analiza, ceea ce face ca rata de rentabilitate financiară să nu mai prezinte relevanță deoarece aceasta vine să arate care este renumerarea pe care o vor primii investitorii ca urmare a investiției lor, ori în cazul înregistrării pierderilor nu există remunerarea deoarece aceasta se acordă din profitul net, respectiv dividende.

Această rată se compară cu costul capitalului propriu (kc ). Când ROE> kc, cursul bursier crește și acțiunile întreprinderii devin atractive și va conduce la creșterea averii acționarilor (VAN(CPR)>0). Astfel, cu ajutorul acestei rate se poate analiza oportunitatea investirii în acțiunile unei companii.

Așadar, în continuare, vom determina costul capitalului propriu pentru a putea compara cu rata de rentabilitate financiară, dar totodată pentru a vedea evoluția valorilor acestuia în vederea comparării cu costul finanțării, pe care îl vom determina în secțiunea următoare.

Costul capitalurilor proprii poate fi determinat prin mai multe metode, însă un procedeu mai simplu de estimare a rentabilității acestora este prin raportul dintre profitul net și capitalurile proprii, ceea ce înseamnă defapt rata de rentabilitate financiară, deoarece costul capitalurilor proprii reprezintă rentabilitatea sperată de acționari să o obțină ca urmare a investirii într-o anumită companie, ca urmare a renunțării investirii resurselor financiare proprii în alte plasamente.

3.2. Datorii pe termen lung

În continuare vom prezenta alte elemente ale capitalurilor întreprinderilor și anume datoriile pe termen lung.

Tabel 3: Evoluția datoriilor pe termen lung (mii RON)

Sursă tabel: Situațiile financiare anuale ale SC ALRO SA, publicate pe www.bvb.ro

În cazul companiei analizate, observăm faptul că în toată perioada, aceasta cuprinde pe lângă capitalurile proprii și datorii pe termen lung. În primul rând, avem împrumuturile pe termen lung care prezintă cel mai mare procent din cuantumul total al datoriilor financiare.

Un procent foarte important din cadrul datoriilor financiare pe termen lung îl ocupă și beneficiile post-angajare care  sunt beneficiile angajaților (altele decât beneficiile pentru terminarea contractului de muncă) ce sunt plătibile după încheierea contractului de angajare. Observăm că pe toată perioada analizată, aceste beneficii depășesc valoarea de 20000 mii RON, fiind în continuă creștere și atingând valoarea maximă de aproximativ 35436 mii RON în anul 2014.

Deoarece am prezentat și evoluția datoriilor pe termen lung, cu aceste date putem calcula și rentabilitatea economică pe care o obține compania de-a lungul timpului. Ținând cont de faptul că rezultatul net obținut este negativ în ultimii ani, rentabilitatea economică trebuia calculată pe o perioadă mai mare, pentru a fi mai concludenta însă, situațiile financiare publicate nu prezintă cuantumul cheltuielilor cu dobânda decât începând cu anul 2011.

Rentabilitatea economică (ROA- return on assets) exprimă capacitatea activului economic investit de a degaja un profit global net de impozit, prin care se asigură autofinanțarea creșterii nete a întreprinderii și remunerarea investitorilor de capital.

=

Tabel 4: Rata de rentabilitate economică în perioada 2011-2015

Sursă tabel: Prelucrări proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Așadar, așa cum era de așteptat, obținem o rată de rentabilitate economică în anul 2011 pozitivă, urmând ca în perioada 2012-2014 aceasta să fie negativă din cauza pierderilor înregistrate de societate.

În anul 2011, rata de rentabilitate economică înregistrează valoarea de aproximativ 11,97% ceea ce arată faptul că un leu investit în activele acestei companii a generat un 11,96 lei profit. Și în anul 2015 rata de rentabilitate economică înregistrează valoare pozitivă însă aceasta este apropiată de 0 , fiind mai mică decât 1%.

3.3. Datorii pe termen scurt

Datoriile pe termen scurt reprezintă acele angajamente de plată ale companiei față de furnizori, angajamentele care nu depășesc perioada de 1 an.

În continuare vom prezenta evoluția structurii datoriilor pe termen scurt în cazul societății SC ALRO SA SLATINA.

Tabel 5: Evoluția datoriilor pe termen scurt (mii RON)

Sursă tabel: Situatiile financiare anuale ale SC ALRO SA, publicate pe www.bvb.ro

Observăm în cadrul societății analizate, faptul că prezintă atât capitaluri proprii și datorii pe termen lung, cât și datorii pe termen scurt în valori destul de mari. Așa cum era de așteptat, cea mai mare parte din datoriile pe termen scurt este reprezentată de împrumuturi contractate de către aceasta fie de la bănci, fie de la alte entități specializate.

3.4. Ratele structurii financiare

În continuare vom prezenta ratele structurii financiare, respectiv ratele care caracterizează modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt, apreciind importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii. Ratele structurii financiare pot fi împărțite în trei categorii: ratele privind îndatorarea, ratele privind structura activului și a pasivului și ratele echilibrului financiar.

O primă categorie este reprezentată de ratele privind îndatorarea care pun în evidență componența datoriilor din pasiv, dar și repartiția fondurilor proprii și cele împrumutate pe termen mediu și lung. Așadar, prin intermediul acestor rate comparăm finanțarea externă prin datorii cu fondurile proprii.

Prima dintre rate și una dintre cele mai importante este rata levierului sau coeficientul total de îndatorare care arată modalitatea în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii.

Grafic 4: Evoluția coeficientului total de îndatorare în perioada 2011-2015

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Levierul în cadrul SC ALRO SA SLATINA înregistrează un trend ascendent pe toată perioada de analiză. Astfel că, cea mai mică valoare a levierului se înregistrează în anul 2011 de aproximativ 0,49 ceea ce înseamnă ca instituțiile de credit pot acorda în continuare companiei credite în condiții sigure privind posibilitatea acesteia de rambursare la scadență și de plată a dobânzilor.

Începând cu anul 2012 levierul depășește pragul de 0,5 însă se menține subunitar în următorii doi ani, ceea ce înseamnă că întreprinderea poate beneficia în continuare de credite însă, vor exista anumite incertitudini cu privire la capacitatea ei de rambursare, ceea ce va face băncile să facă analize mai aprofundate privind compania.

În perioada 2014-2015, levierul depășește pragul de 1, ceea ce înseamnă că societatea va depinde din ce în ce mai mult de creanțierii săi și angajamentele pe care firmă și le-a luat ca urmare a contractării împrumuturilor nu mai sunt garantate în totalitate de capitalurile proprii deoarece valoarea acestora este mai mică.

În categoria cotelor de îndatorare care mai pot fi deteerminate includem: rata datoriilor financiare, rata independenței financiare, rata capacității de împrumut etc.

Tabel 6: Rate de îndatorare în perioada 2011-2015

Sursă tabel: Calcule proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Așadar, rata datoriilor financiare care se determină că raport între datoriile pe termen lung și capitalurile permanente înregistrează valori sub pragul de 0,5 ceea ce înseamnă că întreprinderea poate apela în continuare la credite bancare pe termen lung. Totodată observăm că în anul 2014, valoarea acestui indicator este de aproximativ 0,11, o valoare foarte scăzută conform căreia SC ALRO SA prezintă un grad de îndatorare pe termen lung foarte mic, ceea ce înseamnă că prezintă credibilitate ridicată în fața băncilor la contractarea de noi împrumuturi.

Diferența care există între levierul, ce am observat că înregistrează valori foarte mari, și rata datoriilor financiare este dată de faptul că în ultimul timp datoriile pe termen scurt au crescut destul de mult, ajungând în anul 2014 la o valoare de aproximativ 1.033.646 mii RON, spre deosebire de datoriile pe termen lung care în același an înregistrează valoarea de 139.965 mii RON.

Rata independenței financiare arată ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente. După cum observăm pe baza tabelului, rata independenței financiare înregistrează valori peste 0,5 acesta fiind un lucru pozitiv pentru societate deoarece împrumuturile pe care le-a contractat pe termen lung, pot fi garantate în totalitate de capitalurile proprii ale acesteia. Cea mai mare valoare a acestei rate se înregistrează în anul 2014 de aproxiamtiv 0,89, an în care, așa cum precizat și anterior, datoriile pe termen lung au fost foarte reduse în timp ce capitalurile proprii și-au păstrat valoarea de aproximativ 1.083.565 mii RON.

Ultima rată de îndatorare pe care am calculat-o este rata capacității de împrumut. Această rată compara resursele proprii cu împrumuturile contractate pe termen lung. În cazul societății noastre observăm faptul că rata capacității de împrumut are valori destul de ridicate, peste 1 ,ceea ce înseamnă că nu este saturată capacitatea teoretică de împrumut a firmei. În anul 2014 se înregistrează cea mai mare valoare, de 7,74, însă în anul 2015 ajunge să scadă la 1, 27 ca urmare a creșterii semnificative a datoriilor financiare.

Foarte important deasemenea este să determinăm și costul îndatorării sau rata medie a dobânzii care poate fi comparată cu rata de rentabilitate economică determinată anterior.

Grafic 5 : Evoluția costului îndatorării în perioada 2011-2015

Sursă grafic: Calcule proprii pe baza datelor din situațiile financiare

În vederea interpretării rezultatelor obținute în ceea ce privește rata medie a dobânzii pe care o suportă compania pentru împrumuturile contractate, vom compara aceste rezultate cu rata rentabilității economice. Comparabili pot fi doar anii 2011 și 2015 deoarece doar în acești ani rata rentabilității economice este pozitivă.

Astfel, în anul 2011, rata medie a dobânzii este de aproximativ 3,63% în timp ce rata de rentabilitate economică este de aproximativ 11,97% ceea ce înseamnă că îndatorarea favorizează finanțarea societății prin împrumuturi. În ceea ce privește anul 2015, rata de rentabilitate economică este aproape de 0%, în timp ce rata medie a dobânzii înregistrează o valoare superioară acesteia, de aproximativ 5,9%, ceea ce înseamnă că îndatorarea nu mai favorizează finanțarea prin împrumuturi.

O altă categorie a ratelor structurii financiare cuprinde ratele de lichiditate care au menirea să determine capacitatea de plată a societarii, cu alte cuvinte să măsoare solvabilitatea pe termen scurt. Așadar, ratele de lichiditate sunt considerate rate ale structurii financiare deoarece determină procentul în care societatea poate să facă față datoriilor pe termen scurt.

În cazul SC ALRO SA Slatina, aceste rate sunt foarte importante, în condițiile în care am observat faptul că datoriile pe termen scurt au început să crească din ce în ce mai mult în ultimii ani.

Grafic 6: Evoluția ratei lichidității generale

Sursă grafic: Calcule proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Așa cum am precizat, rata lichidității generale este cea care arată măsura în care elementele patrimoniale curente pot să se transforme în lichidități pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt atunci când acestea ajung la scadență. Cel mai favorabil interval în care ar trebui să se afle rata de lichiditate generală pentru o companiei este intervalul cuprins între 2 și 2,5.

În cazul SC ALRO SA Slatina, observăm faptul că rata de lichiditate generală înregistrează valoare cuprinsă în acest interval doar în anul 2012, an în care rata este de 2,3 ceea ce înseamnă că cel puțin pe termen scurt întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile.

Valori supraunitare însă se înregistrează pe toată perioada de analiză, astfel că în fiecare dintre cei 5 ani, societatea este protejată de o insuficiență a fondurilor de trezorerie care ar putea să fie generată de rambursarea datoriilor atunci când cei care le-au acordat o cer. Cea mai mare valoarea se înregistreaza în anul 2011 de 5,2, an în care, așa cum se observă pe baza graficului, activele curente au o valoare de aproape 900000 mii RON, în timp ce datoriile exigibile pe termen scurt nu depășesc valoarea de 200000 mii RON.

În ceea ce privește cea de-a treia categorie de rate a structurii financiare, aceasta include ratele echilibrului financiar care vin să arate dacă se realizează echilibrul financiar atât pe termen lung cât și pe termen scurt precum și dacă se realizează echilibrul funcțional.

Grafic 7: Evoluția ratei de finanțare a imobilizărilor

Sursă grafic: Calcule proprii pe baza datelor din situațiile financiare

După cum observăm pe baza graficului, rata de finanțare a imobilizărilor înregistrează pe toată perioada analizată valori supraunitare, ceea ce înseamnă că toate imobilizările pe care SC ALRO SA le deține sunt finanțate având la baza capitalurile permanente.

Cea mai are valoarea a ratei fondului de rulment, deoarece așa mai este denumită rata de finanțare a imobilizărilor, se înregistrează în anul 2015, de aproximativ 1,68, valoare care a crescut cu aproximativ 0,6 fără de anul anterior. Această creștere a ratei fondului de rulment arată o îmbunătățire a structurii de finanțare, însă este important să menționăm faptul că de cele mai multe ori rata nu reflectă realitatea deoarece este afectată de rata inflației care nu este luată în calcul la determinarea acesteia dintâi.

În ceea ce privește cea mai mică valoarea a ratei, aceasta este de 1,07 în anul 2014, an în care a scăzut cu aproximativ 0,44, scădere care arată o înrăutățire a structurii de finanțare, atâta timp cât aceasta nu a fost generată voluntar de către societate, în sensul că aceasta a decis reducerea capitalurilor proprii inițiale deoarece aveau valori foarte mari , prin rambursarea împrumuturilor neutilizate.

O altă rată din această categorie este rata fondului de rulment propriu care poate fi calculată ca raport între capitalurile proprii și activele imobilizate brute.

Tabel 7: Calculul ratei fondului de rulment propriu

Sursă tabel: Calcule proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Rata fondului de rulment propriu sau rata finanțării imobilizărilor pe baza fondurilor proprii arată modalitatea în care ansamblul imobilizărilor poate fi finanțat pe seama resurselor durabile proprii.

În cazul SC ALRO SA Slatina, această rată are valoarea supraunitară doar în trei dintre anii de analiza. Astfel că, în perioada 2011-2013 valoarea ratei de finanțare a imobilizărilor pe seama fondurilor proprii depășește puțin valoarea 1, ceea ce înseamnă că totalul capitalurilor proprii pe care le deține compania pot să finanțeze ansamblul imobilizărilor, în timp ce în perioada 2014-2015 valoarea este de aproximativ 0,95 ceea ce înseamnă că o mică parte din imobilizările deținute nu pot fi finanțate pe seama resurselor durabile proprii.

3.5. Considerații privind posibila optimizare a structurii financiare a companiei Alro Slatina

În urma analizei efectuate, am observat faptul că SC ALRO SA SLATINA este o companie a cărei structură financiară include atât capitaluri împrumutate cât și capitaluri proprii.

Grafic 8 : Structura financiară în anii 2011 și 2015

Sursă grafic: Calcule proprii pe baza datelor din situațiile financiare

Observăm în cazul companiei noastre că structura financiară, respectiv raportul care există între finanțările pe termen scurt și finanțările pe termen lung este diferită la sfârșitul perioadei de analiză comparativ cu începutul acesteia. Astfel că, în anul 2011, datoriile pe termen scurt ocupau doar un procent de aproximativ 4% din totalul finanțărilor în timp ce în anul 2015 această a crescut la aproximativ 12%. Însă, în ceea ce privește finanțarea pe termen lung este important să menționăm că aceasta este mai puțin costisitoare, cu alte cuvinte este mult mai avantajoasă decât finanțarea prin asumarea de obligații pe termen scurt, ceea ce înseamnă că, din punctul meu de vedere, societatea noastră ar trebuie să revină la un procent mai redus al datoriilor pe termen scurt pentru o mai bună optimizare a structurii financiare.

Analizând rata de rentabilitate economică obținută la nivelul societății de analiză, observăm faptul că în anul 2011, aceasta înregistrează o valoare de 11.97%, în timp ce costul îndatorării companiei are o valoarea mult mai mică, ceea ce înseamnă că întreprinderea era rentabilă. În anul 2015 însă, rata de rentabilitate economică înregistrează o valoare destul de mică ca urmare a obținerii unui rezultat net negativ, în timp ce costul îndatorării este de aproximativ 5,9%.

Rata de rentabilitate economică ajunge în anul 2015 la o valoarea pozitivă, tocmai după ce în perioada 2012-2014 compania a înregistrat pierderii, an în care Compania a semnat un acord de credit de 137 milioane dolari cu un consorțiu de bănci în principal în vederea refinanțării creditului de tip revolving.

Deasemenea, Compania a contractat și o facilitate de credit de 60 milioane dolari pentru susținerea programului de investiții, din care 15 milioane dolari au fost deja utilizați la sfârșitul anului, restul urmând a fi trași la începutul lui 2016. Maturitatea împrumutului este de 7 ani, cu o perioadă de grație de 2 ani pentru plata ratelor. În urma acestora, tragem în continuare concluzia că pentru o structură financiară optimă, compania trebuie să se finanțeze prin credit pe termen lung deoarece va înregistra profit asupra capitalului împrumutat. Totodată, așa acum am observăm, în urma analizei, rata randamentului capitalului propriu va fi cu atât mai mare cu cât raportul dintre capitalul împrumutat și cel propriu înregistrează o valoare mai ridicată.

Concluzii

În această ultimă parte a lucrării vom prezenta concluziile la care am ajuns ca urmare a analizei structurii financiare a întreprinderii, în general, și a SC ALRO SA Slatina, în particular.

Structura financiară a oricărei companii poate fi aleasă în funcție de mai multe criterii, cele mai importante dintre acestea fiind criteriul ratei rentabilității și criteriul riscului.

Rata de rentabilitate financiară este cea mai importantă pentru acționari deoarece exprimă eficiența utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei. Așadar, această rată prezintă o importanță deosebită deoarece vine să confirme acționarilor dacă investițiilor lor sunt justificate și dacă ar trebui să își mențină resursele financiare în cadrul societății sau să le plasese la o rata mai avantajoasă.

În cazul SC ALRO SA Slatina rata de rentabilitate financiară înregistrează în perioada 2006-2007 valori destul de mari, de aproximativ 26-27% ceea ce înseamnă că pentru acționari investițiile în cadrul acestei societăți sunt destul de profitabile, deoarece pentru investiția de capital făcuta, ei vor fi remunerați cu o rată de rentabilitate de 27%, însă începând cu anul 2012 societatea înregistrează pierdere până la sfârșitul perioadei de analiza, ceea ce face ca rata de rentabilitate financiară să nu mai prezinte relevanță deoarece aceasta vine să arate care este renumerarea pe care o vor primii investitorii ca urmare a investiției lor, ori în cazul înregistrării pierderilor nu există remunerare deoarece aceasta se acordă din profitul net.

Am prezentat în cazul societății, ratele structurii financiare, respectiv ratele care caracterizează modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt, apreciind importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii. Concluzia la care am ajuns în urma acestora este că societatea SC ALRO SA Slatina înregistrează doar în anii 2014 și 2015 o valoare a levierului mai mare de 1 în timp ce în restul perioadei aceasta este subunitară ceea ce înseamnă ca instituțiile de credit pot acorda în continuare companiei credite în condiții sigure privind posibilitatea acesteia de rambursare la scadență și de plată a dobânzilor.

În ceea ce privește rata lichidității generale aceasta înregistrează valori supraunitare însă se înregistrează pe toată perioada de analiză, astfel că în fiecare dintre cei 5 ani, societatea este protejată de o insuficiență a fondurilor de trezorerie care ar putea să fie generată de rambursarea datoriilor atunci când cei care le-au acordat o cer. Cea mai mare valoarea se înregistrează în anul 2011 de 5,2, an în care, așa cum se observă pe baza graficului, activele curente au o valoare de aproape 900000 mii RON, în timp ce datoriile exigibile pe termen scurt nu depășesc valoarea de 200000 mii RON.

În urma analizei am ajuns la concluzia că ratele echilibrului financiar sunt deasemenea foarte importante deoarece vin să arate dacă se realizează echilibrul financiar atât pe termen lung cât și pe termen scurt precum și dacă se realizează echilibrul funcțional.

Una dintre ratele echilibrului financiar este rata fondului de rulment, iar cea mai mare valoarea a acesteia se înregistrează în anul 2015, de aproximativ 1,68, valoare care a crescut cu aproximativ 0,6 făță de anul anterior. Această creștere a ratei fondului de rulment arată o îmbunătățire a structurii de finanțare, însă este important să menționăm faptul că de cele mai multe ori rata nu reflectă realitatea deoarece este afectată de rata inflației care nu este luată în calcul la determinarea acesteia dintâi. Pe de cealaltă parte, o scădere a ratei fondului de rulment arată o deteriorare a echilibrului financiar.

Bibliografie

Constantin Căruntu, Diagnosticul financiar-Modalitate de obținere a performanțelor financiare ale firmei, Analele Universității “C. Brâncuși, Nr 1/2010

Constantin Căruntu, Rata rentabilității financiare. Impactul ROE asupra dezvoltării întreprinderii, Analele Universității “C. Brâncuși”, Nr 2/2009

Carmen Obreja, Piețe de capital-suport de curs, București, 2014

Dalina Dumitrescu, Gestiunea financiară a intreprinderii-suport de curs, București, 2014

Georgeta Vintila, Gestiunea financiară a intreprinderii-Suport de surs, București 2014

Georgeta Vintila, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediția a VI-A, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006

Gheorghe Holt, Riscul de faliment –punct central în diagnosticul financiar-contabil, Analele Universității “C. Brâncuși”

Ion Stancu, Armeanu Ștefan Daniel, Balu Florentina, Ivanescu Dan, Jianu Ioana, Finanțe. Gestiunea financiară a întreprinderii Volumul 3, Editura Economică, București, 2003

Ion Stancu, Finanțe, Ediția a 4-a, Editura Economică, București, 2007

Ion Stancu, Revista Audit financiar, București , Anul XI, Nr 107- 11/2013

Ion Stancu, Finanțe corporative cu Excel, Editura Economică, București, 2012

Mihai Toma, Felicia Alexandru, Finanțe și gestiunea financiară de întreprindere, Ediția a II-A, revizuita și adăugita, Editura Economică, București, 2003

M. Ghinea, Perfecționarea diagnosticului financiar al intreprinderii-teza de doctorat, București, 2009

Nicolae Sichigea, Laura Vasilescu, Dorel Berceanu, Nicoleta Florea, Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Universitaria, Bucuresti, 2013

Petre Brezeanu, Gestiunea financiară a întreprinderii în economică de piață: concepte, teorii, politicii financiare și studii de caz, Editura Fundației “România de Maine”, București, 1999

Radu Stroe, Gestiunea financiară a intreprinderii-note de curs și aplicații, Biblioteca Digitală, ASE

Silvia Petrescu, Analiza financiară aprofundata, Editura Universitatea “Al I Cuza”, Iași, 2005

Victor Dragota, Finanțe corportative-suport de curs Master fiscalitate, București, 2015

Victor Dragota, Laura Obreja Brasoveanu, Ingrid Mihaela Drgota, Management financiar. Diagnosticul financiar la întreprinderii, Volumul I, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2012

Victor Dragota, Laura Obreja Brasoveanu, Ingrid Mihaela Drgota, Management financiar. Politicii financiare de întreprindere, Volumul II, Editura Economică, București, 2003

Vasile Ilie, Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2010

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial Nr.688 din 10 septembrie 2015

http://www.alro.ro/sites/default/files/alro/2016/Grupul%20Alro%20Rezultate%20financiare%20si%20operationale%202015%20%282%29%20%5BRead-Only%5D.pdf

www.bvb.ro