Structura Emotionala Intre Normal Si Patologic la Femei Si la Barbati

Cuprins

Cap.I Definiția conceptului

Noțiuni generale……………………………………………………………………2

Intensitatea emoțiilor și diferențierea…………………………………………….6

Implicațiile clinice…………………………………………………………………11

Expresie și emoție………………………………………………………………….12

Localizare cerebrală……………………………………………………………….14

Reacțiile generale caracteristice stării emoționale……………………………….15

Evaluarea și estimarea……………………………………………………………..18

Agresivitatea ca reacție emoțională……………………………………………….19

Cap.II Încadrarea psihologică

2.1 Elementele episodului depresiv major……………………………………………26

2.2 Elementele specifice culturii,etății,sexului………………………………………..31

2.3 Elemente descriptive și tulburăiri mentale asociate……………………………………….34

2.4 Evoluție………………………………………………………………………………………………………..36

2.5 Specificanti…………………………………………………………………………………………………..38

2.6 Procedee de înregistrare……………………………………………………………………………….51

2.7 Teste clinice pentru depresii………………………………………………………………………….52

Cap.III Studiu de caz……………………………………………………………………60

Cap. IV Concluzii……………………………………………………………………….71

Bibliografie

Cap.I Definiția conceptului

Noțiuni generale

Dacă stările de agreabil sau dezagreabil diferă puțin între ele, chiar cand sunt provocate de obiecte sau situații foarte deosebite, emoțiile fără a fi neapărat intense, traduc o relație specifică între noi și situație.

Emoțiile sunt stări afective de scurtă durată care traduc un specific al relațiilor mele cu un obiect sau cu o situație.

Ele pot fi declanșate de o împrejurare reală sau imaginară.

Componente:

Răspunsurile organice, interne, mai ales cele care implică sistemul nervos vegetativ

Părerile sau evaluările cognitive pe care le aduce în minte o situație particulară, pozitivă sau negativă

expresia facială

reacțiile determinate de emoția respectivă

Bazele fiziologice ale emoției

Atunci cand trăim o emoție intensă, precum teama sau furia, putem fi conștienți de o serie de modificări din organismul nostru – accelerarea pulsului și a respirației, uscarea gatului și a gurii, transpirație, tremurat și o senzație neplăcută de strangere a stomacului.

Majoritatea schimbărilor fiziologice care intervin în cursul activării emoționale sunt rezultatul activării rețelei simpatice a sistemului nervos vegetativ, care pregătește organismul pentru situațiile periculoase.

Teorii asupra naturii emoțiilor

teoria intelectualistă a fost elaborată la începutul secolului trecut și aparține lui Herbart și Nahlowski.Ei erau adepții unei psihologii asociaționiste, care dădea o mare importanță reprezentărilor si asocierii lor. Incat acesti filosofi au explicat emotiile prin dinamica reprezentărilor. 0 stare afectivă ar lua nasters din interactiunea imaginilor. De exemplu, cand o reprezentare este prinsă intre cele care o opresc si altele care o imping, apare emotia intristării. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imagine lui in minte, care imi evocă numeroase amintiri fericite, petreceri tineresti, glume, discutii, dar acestea sunt stăvilite de noua reprezentare a trupului său neinsuflețit, imobil si rece. Ciocnirea lor brutală constituie ceea ce noi resimtim ca fiind o adancă tristete, durere. Acest punct de vedere era totusi mai putin naiv, decat pare astăzi, deoarece reprezentările erau privite ca fiind legate de anume tendinte ; or, acestea, constituind inceputuri de miscări, au un rol cert in viata afectivă.

Teoria fiziologică-periferică e legată si ea de două nume : James si Lange ; intre ei au fost unele deosebiri, dar W. James, cunoscut filosof, este acela care a contribuit la răspandirea punctului sau de vedere – o viziune paradoxală. Noi rationăm gresit, spunea el. Considerăm că, văzand un urs in pădure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarlește părul, tremur etc. De fapt ordinea ar fi inversă : văd ursul, incep să tremur, pălesc si constiinta acestor modificări fiziologice este ceea ce eu numesc frica. Deci perceptia atrage după sine modificările fiziologice. Dar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindcă sunt trist plang, ci, invers, fiindcă plang ma simt trist.

Această conceptie a lui W. James isi are rădăcina intr-o intamplare din copilărie. Un veterinar se ocupa de un cal bolnav. La un moment dat, sectionand o arteră, a tașnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat, fără a fi avut timp de reflexiune. Pentru a-si sustine teza, filosoful American recomanda a ne asezara tolăniti intr-un fololiu, să suspinăm, să vorbim cu o voce plangăreață și vom incepe să ne simtim tristi ! Sau, spunea el, dacă eliminăm, dintr-un moment de bucurie, toate mișcările si modificările organice… ce mai rămane ? nimic !

Teoria lui James-Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificărilor fiziologice – mai ales in cazul emotiilor-soc, care fuseseră neglijate de teoriile intelectualiste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai intai, fiziologii, inregistrand precis diferitele transformări fiziologice produse in emotii, n-au reusit să stabilească un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am văzut, există manifestări care apar in două-trei emotii distincte, apoi chiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii.Apoi, intensitatea unei trăiri afective nu e deloc proportională cu cea a exteriorizărilor si a manifestărilor corporale. De pildă, la o inmormantare o rudă plange, se vaită, se frămantă, dar peste cateva ore o găsim intr-un restaurant glumind si razand cu niste prieteni. Pe cand o altă persoană care stă mai mult imobilă si nu spun nimic, este influentată de această pierdere luni de zile, ceea ce se observă din modul ei de comportare, din tristetea prezentă in felul ei de a gandi si privi viata. E clar că ea a fost mai puternic afectată de acest deces, insă manifestările ei exterioare, ca și modificările fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz.De asemenea, facand o injectie cu adrenalină unei persoane, apar multe din modificările fiziologice caracteristice unui șoc emotional : accelerarea pulsului. a respiratiei,totuși subiectul acestei experiențe nu manifestă nici o emotie, ci, de obicei, spune: „nu știu de ce… ma simt parcă-aș fi emotionat". Deci modificările organice sunt sesizate, dar ele nu sunt considerate a fi o emotie.În ultimii ani, atingand cu microelectrozi anumite portiuni din creierul unor pisici (in hipotalamus) se obtin clare expresii emotionale, fară ca animalul să manifeste și comportamentul unei emotii adevărate.Totuși, incidental relatat de W. James ne atrage atenția ca uneori o reactie emotivă poate fi in relatie cu un instinct. Puii de cimpanzeu se sperie foarte tare vazand un șarpe, inainte de a avea vreo experiență legată de această varietate. Tot așa un copil de cateva luni se sperie tare, dacă te faci a-1 scapa din brațe, fără să fi căzut vreodată. In asemenea cazuri, in adevar, simpla perceptie declanșează o emotie, inaintea oricărei interpretări. Dar astfel de situatii sunt foarte rare, cel putin la om. Iar, dacă frica sau mania ar putea fi in relatie cu un instinct – bucuria nu ! Nu există nici un instinct legat de… reușita la un examen.

Teorii fiziologice centrale. Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard, formulate de primul și dezvoltata de al doilea. W. Cannon. efectuand numeroase studii experimentale asupra creierului pisicii, a demonstrat rolul important pe care il are talamusul in declanșarea expresiilor emotionale, cat și influenta inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii subcorticale. Ca urmare, el a formulat o teorie după care rolul esențial in emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumită și teoria talamică a emoției). În conceptia lui W. James, talamusul nu joacă nici un rol, cortexul declanșand reactiile periferice, doar perceperea lor constituind emotia. După Cannon-Bard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul, dezinhibat de cortex, declanșează modificările musculare și viscerale, simultan informand și cortexul. Deci sursa trăirii afective o constitute procesele talamice. Modificările organice apar aproape instantaneu cu trăirea emotională și nu ele sunt cauza emotiei. Emotia rezultă dintr-o excitare concomitentă a talamusului și cortexului.

În deceniile următoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 1920-1950), neurofiziologii au pus in lumina și rolul pe care-1 au in emotii și alte formatii din creier, indeosebi sistemul limbic. Ca și Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia lor a avut in centre formatiile subcorticale.

d) Teorii cognitive. E vorba de acei psihologi care au scos in evidentă rolul important al scoartei cerebrate. Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluării stimulilor, situatiei. in primul rand, aprecierea se face prin prisma impresiilor de plăcut-neplăcut, dar survine și memoria dand un continut specific trăirii emotionale. cortexul se manifestă și activ, el dă un impuls care initiază reactia organismului. Desigur, talamusul rămane initiatorul principalelor expresii emotionale, insă in urma unei excitări specifice primite de la formatiile superioare. Iar modificdrile periferice, printr-un feed-back, sunt sesizate de cortex, ceea ce intensifică, de obicei, emotia. Deci succesiunea fenomenelor ar fi urmtoarea : stimularea de origine senzorială, perceptia, evaluarea, impulsul către actiune, expresiile emotionale (cu modificările vegetative insotitoare) perceperea acestor reactii organice și reevaluarea emotională

Intr-adevăr, o situatie pentru a declanșa o anume emotie, trebuie să fie interpretată și apreciată. Ursul liber in pădure poate constitui o mare primejdie, dar același animal, la circ, după granitele cutii sale nu prezintă nici o amenintare. Cu atat mai mult, reușita la un examen se citește la fișier, deci implică o prelucrare abstractă și concluzii de ordin social, evaluarea devenind foarte complexă. Astfel activitatea corticală are un rol esential.

Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetători prin experimentele organizate. S. Schachter și J. Singer (1962) au injectat pacientilor dintr-un spital o solutie adrenalinică.Efectele acesteia sunt similare cu tulburările ce apar in unele emotii : accelerarea ritmului cardiac și a celui respirator, creșterea fluxului sanguin muscular $. Unii au fost avertizati cu privire la tulburările ce se vor produce, altii nu. Lotului de control i s-a facut o injectie cu ser fiziologic (care n-are nici un efect). Apoi in camera pacientilor a fost introdusă o persoand ,complice" cu experimentatorul, care, dandu-se drept pacient, facea tot felul de gesturi amuzante și etala o bună dispozitie evidentă. În alt caz, falsul pacient răspundea impreună cu ceilalti la un chestionar ofensator și se indigna vehement de obligatia impusă. Or, s-a constatat că persoanele care fuseseră injectate cu ser adrenalinic, fară a fi avertizate, s-au amuzat și, respectiv, s-au infuriat mult mai evident, decat cei avertizati sau cei ce n-aveau nici un simptom perturbator. A rezultat ca aceleași modificări organice au fost interpretate și traite cu totul diferit, in functie de situatia produsă concomitent cu ele.

Intensitatea emoției și diferențierea

Evaluarea unei situații poate contribui la intensitatea unei experiențe emoționale.Dacă suntem într-o mașină care se rostogolește pe o pantă, simțim frică sau chiar groază, dar dacă știm că mașina este parte dintr-un carusel, într-un parc de distracții, frica pe care o simțim este mult mai mică.

Dacă cineva ne spune că nu ne poate suferi, ne simțim răniți sau furioși dacă persoana aceea este apropiată, dar dacă este pacient al unui spital psihiatric, pe care nu-l cunoaștem nu ne ati cu privire la tulburările ce se vor produce, altii nu. Lotului de control i s-a facut o injectie cu ser fiziologic (care n-are nici un efect). Apoi in camera pacientilor a fost introdusă o persoand ,complice" cu experimentatorul, care, dandu-se drept pacient, facea tot felul de gesturi amuzante și etala o bună dispozitie evidentă. În alt caz, falsul pacient răspundea impreună cu ceilalti la un chestionar ofensator și se indigna vehement de obligatia impusă. Or, s-a constatat că persoanele care fuseseră injectate cu ser adrenalinic, fară a fi avertizate, s-au amuzat și, respectiv, s-au infuriat mult mai evident, decat cei avertizati sau cei ce n-aveau nici un simptom perturbator. A rezultat ca aceleași modificări organice au fost interpretate și traite cu totul diferit, in functie de situatia produsă concomitent cu ele.

Intensitatea emoției și diferențierea

Evaluarea unei situații poate contribui la intensitatea unei experiențe emoționale.Dacă suntem într-o mașină care se rostogolește pe o pantă, simțim frică sau chiar groază, dar dacă știm că mașina este parte dintr-un carusel, într-un parc de distracții, frica pe care o simțim este mult mai mică.

Dacă cineva ne spune că nu ne poate suferi, ne simțim răniți sau furioși dacă persoana aceea este apropiată, dar dacă este pacient al unui spital psihiatric, pe care nu-l cunoaștem nu ne simțim prea tulburați.

Dacă urmărim un film despre triburile africane în care i se face o incizie unui copil, ne simțim indignați daca considerăm că acel copil este torturat, dar, dacă privim scena doar ca desfășurare a unui ritual, ne simțim relativ detașați.In toate aceste cazuri ca și în multe altele, evaluarea cognitivă a situației determină intensitatea experienței emoționale pe care o traim.

Evaluarea cognitivă poate fi responsabilă în mare măsură și pentru diferențierea emoțiilor.Spre deosebire de activitatea vegetativă, părerile formulate în urma evaluării sunt suficient de complexe pentru a distinge între diferite tipuri de sentimente, iar procesul de evaluare în sine, este suficient de rapid pentru a putea explica viteza cu care intervin unele emoții.De asemenea ne exprimăm deseori părerile atunci cand descriem calitatea unei emoții. “ Mă simt furios pentru că a fost nedreaptă” sau “ mă simt înspăimantat pentru că am fost abandonat”; atitudinea nedreaptă sau abandonul sunt, în mod clar,păreri care rezultă în urmă un proces cognitiv.Aceste observații sugerează că evaluarea cognitivă este deseori suficientă pentru a determina calitatea experienței emoționale.Această considerație presupune că în cazul în care indivizilor li s-ar induce o stare mentală a activării vegetative, calitatea emoțiilor lor va fi determinată doar de modul în care ei apreciază situația.

Sentimentele se deosebesc de emoții și de simplele dorințe prin amploarea și extensiunea lor.Ele sunt transsituaționale, persistand în variate împrejurări și chiar în absența obiectului principal.

Sentimentele structurează dorințele, aspirațiile, interesele, atitudinile, nuanțand diversificarea emoțiilor provocate de diferite situații.Sentimentele asigură anumite orientări comportamentului,o anumită consecvență și o ierarhizare a reacțiilor.Ele se disting de dorințe ori emoții prin care reacționăm la specificul unei situații prezente, comportament în relație atat cu situația cat și cu sentimentele deja cristalizate.

Emoțiile șoc sunt o categorie aparte de stări afective datorită intensității lor deosebite și exteriorizării lor puternice prin diferite expresii emoționale, modificări fiziologice și reacții slab controlate.Ele apar cand există o stare de tensiune nervoasă acumulată și intervine brusc o situație neașteptată.

Ideea că expresiile faciale, pe langă funcția lor de comunicare, contribuie și la trăirea emoțiilor este cunoscută sub numele de ipoteza feedback-ului facial.Conform acestei ipoteze, așa cum primim sau receptăm feedback de la activitatea vegetativă, primim un feedback și de la expresia facială, acest ultim feedback se combină cu celelalte componente ale emoției producand o experiență emoțională mai intensă.Aceasta înseamnă că dacă zambiți și vă mențineți zambetul cateva secunde veți începe să vă simțiți mai fericit, dacă vă încruntați vă veți simți tensionat și furios.Ca suport al feedback-ului facial subiecții care și-au exagerat reacțiile faciale la stimuli emoționali au relatat trăirea unui răspuns emoțional mai intens decat subiecții care au procedat astfel.Intr-un studiu subiecții au apreciat calitatea unor mirosuri diferite , în timp ce mențineau o expresie zambitoare sau una încruntată.

Menținerea unei expresii zambitoare a determinat subiecții să perceapă mirosurile ca fiind mai plăcute, menținerea expresiei încruntate i-a determinat să perceapă mirosurile ca fiind mai puțin plăcute.

Este posibil ca subiecții acestui experiment sa-și închipuie atunci cand își mențineau zambetul, că ar trebui să fie fericiți, iar acesta să fie motivul pentru care expresia emoțională le-a influențat aprecierea.Pe langă aceste studii care indică o legătură directă între expresie și trăirea emoției alte expresii indică faptul că expresiile faciale pot avea un efect indirect asupra emoțiilor crescand activitatea vegetativă.acestă influență directă a fost demonstrată printr-un experiment în care în care producerea unor expresii emoționale particulare determină modificări ale ritmului cardiac și ale temperaturii pielii.Deci este necesară adaugarea expresiei emoționale la lista elementelor care contribuie la trăirea unei experiențe emoționale.Fig.2

Fig.2 Componentele experientei emotionale

Unii cercetatori consideră ca expresiile faciale pot determina și calitatea emotilor. Din moment ce expresiile emoționale primare sunt distincte și se produc rapid, ele pot fi elemente cel putin plauzibile care contribuie la diferentierea emotiilor. Tomkins (1980) afirma că feedback-ul provenit de la expresia faciala este, in mod intrinsec, pozitiv sau negativ, sugerand modalitatea prin care expresiile faciale pot face distincția între emotiile pozitive și cele negative. Pentru a confirma această sugestie, trebuie să revenim (partial) la teoria James-Lange, mentionată anterior, care susține că emoția este perceperea anumitor modificari ale corpului; expresia facială este, și ea, o modificare a corpului – deci -suntem bucuroși pentru că zambim.

Dimensiuni ale emoției

Am arătat că evaluarea pe care persoana o face situației poate determina emoțiile acesteia dar pană în acest moment nu ne-am referit la aspectele sau dimensiunile situației care pot determina o anumită emoție.

Psihologii au abordat diferit această problemă.Una dintre aceste abordări consideră că există un set relativ restrans de emoții primare și asociază fiecărei emoții o situație fundamentală de viață.Tabelul 1 indică unele emoții și situația determinantă pentru fiecare.

Tabelul 1. Emoțiile primare și cauzele lor

Aceste emoții primare se regăsesc în orice societate umană și chiar în randul animalelor.Universalitatea lor este motivul pentru care sunt numite primare și pentru care descrierea situațiilor particulare se face în termeni valabili și pentru speciile inferioare.

O altă abordare care încearcă să stabilească determinanții emoțiilor se concentrează asupra proceselor cognitive și ca urmare este mai adecvată pentru oameni decat pentru speciile inferioare.În loc să pornească cu un set de emoții primare, această abordare pleacă de la un set primar de dimensiuni situaționale cu care se poate întalni o persoană. Această teorie asociază diferite combinații ale dimensiunilor situaționale cu emoții specifice.Tabelul 2 prezintă o astfel de asociere.

Tabel 2. Aspecte primare ale unor situații și consecințele lor.

Una din dimensiunile unei situații este dezirabilitatea unui eveniment anticipat, iar cealaltă se referă la realizarea acestui eveniment.Combinand cele 2 dimensiuni amintite, se obțin 4 situații posibile, fiecare determinand o emoție distinctă.Cand un eveniment deziderabil se produce , simțim bucurie, cand un eveniment deziderabilnu se produce simțim regret, cand se produce un eveniment indezirabil simțim nefericire, cand nu se produce un eveniment indezirabil simțim ușurare.

Pentru a ilustra cele de mai sus să presupunem că o tanară femeie se căsătorește cu un barbat atractiv, dar alcoolic, este posibil ca : ea să se bucure ( are alături pe cineva dorit), rivala sa să regrete (nu are alături pe cel dorit), părinții ei să fie nefericiți ( fiica lor are alături pe cineva indezirabil), iar părinții lui să se simtă ușurați (au ieșit dintr-o situație indezirabilă).

Exemplul anterior invocă doar două dimensiuni, dar majoritatea teoreticienilor care studiază evaluarea cognitivă consideră că, în mod obișnuit, sunt implicate numeroase dimensiuni.De exemplu unii consideră că sunt necesare cel puțin șase dimensiuni pentru a descrie 15 emoții diferite (inclusiv furie, vină, tristețe).Aceste dimensiuni includ:

dezirabilitatea situației (plăcută, neplăcută)

efortul pe care persoana îl anticipează ca necesar în situația respectivă

certitudinea situației

atenția pe care persoana este dispusă să o acorde situației

controlul pe care persoana simte că îl are asupra situației

controlul pe care persoana îl atribuie unor forțe non-umane asupra situației

Pentru a ilustra modul în care operează ultimile două dimensiuni furia se asociază unei situații neplăcute provocate de o altă persoană în cauză, iar tristețea se asociază unei situații neplăcute controlată de circumstanțe.

Implicații clinice

Faptul că evaluarea cognitivă poate diferenția emoțiile dă sens unei serii de observații clinice. Clinicienii relatează că uneori un pacient pare că trăiește o emoție fără să fie conștient de aceasta.Cu alte cuvinte pacientul nu trăiește subiectiv emoția respectivă dar reacționează într-o manieră specific emoțională – de exemplu, deși pacientul nu simte furie, acționează într-o manieră ostilă.Ulterior el va resimți această emoție și va fi de acord că probabil, a fost furios într-un moment anterior.

Un alt punct de contact între analiza clinică și cercetarea experimentală îl reprezintă dezvoltarea emoțională.Studiile clinice sugerează că senzațiile de plăcere sau neplăcere experimentate de o persoană se modifică nesemnificativ în cursul dezvoltării de la copilărie la maturitate, ceea ce se dezvoltă sunt ideile asociate unor situații. Astefel, senzația de bucurie este aceeași indiferent daca avem 3 ani sau 30 de ani, dar determinanții acestei stări devin foarte diferiți.Ideea unor pattern- uri de dezvoltare emoțională este compatibilă cu toate faptele prezentate anterior.Senzațiile de plăcere și de neplăcere se datorează probabil feedback-ului provenit de la activarea vegetativă, dar natura acestei excitații nu se modifică semnificativ de-a lungul vieții.În schimb ideile asociate acestor senzații sunt păreri sau credințe care se dezvoltă similar cu alte aspecte ale cogniției.

Expresie și emoție

Expresia facială care însoțește o emoție permite comunicarea acesteia.Astfel, privirea înfricoșată îi poate avertiza pe ceilalți în legătură cu prezența unui pericol, iar perceperea cuiva ca furios ne poate arăta că persoana respectivă poate deveni agresivă.

Se pare că anumite expresii faciale au un sens universal, indiferent de societatea în care individul a fost crescut.

Expresia universală a furiei include îmbujorarea figurii, încruntarea sprancenelor, umflarea nărilor, încleștarea maxilarelor și dezvelirea dinților.

Conform lui Darwin multe dintre modurile în care ne exprimăm emoțional sunt pattern-uri moștenite, care inițial au avut valențe legate de supraviețuire. De exemplu expresia de dezgust sau respingere este legată de încercarea organismului de a se elibera de ceva neplăcut, ingerat anterior.Cităm din lucrarea lui Darwin: “ Termenul dezgust, în cel mai simplu sens al său, înseamnă ceva neplăcut din punct de vedere al gustului. Dar, cum dezgustul determină în general o senzație supărătoare este însoțit de încruntare și deseori de gesturi de respingere sau de apărare împotriva obiectului deranjant.Dezgustul extrem este exprimat prin mișcări în zona gurii, identice cu cele care pregătesc un act de vomă.Gura este deschisă, cu colțurile retrase.

Închiderea parțială a ochilor, întoarcerea lor sau a întregului corp sunt de asemenea foarte expresive pentru dispreț sau dezgust. Aceste acțiuni pot să arate că persoana disprețuită este o prezență neplăcută, iar apropierea ei este dezagreabilă.Scuiparea pare un alt semn, aproape universal de sfidare sau dezgust, în mod evident acest act reprezintă respingerea din gură a ceva supărător. “

În timp ce unele expresii faciale și gesturi par a fi asociate din naștere cu anumite emoții, altele sunt învățate pe cale culturală.

Un psiholog analizand o serie de romane chinezești, a încercat să determine modul în care autorii au descris diferite emoții umane.Multe dintre modificările organice sunt descrise similar în literatura chinezească și în cea vestică.

Fig.1 Expresiile faciale universale in exprimarea unei anumite emotii: de la stanga la dreapta: fericire, tristete si dezgust.

Localizarea cerebrală

Expresiile emoționale care sunt universale au și o specificitate deosebită : anumiți mușchi sunt utilizați pentru a exprima emoții particulare. Această combinație de universalitate și specificitate sugerează existența la oameni a unui sistem neurologic specializat care a evoluat în timp și care interpretează expresiile emoționale primare. Descoperirile recente indică faptul că acest sistem există într-adevăr și că el este localizat în emisfera cerebrală dreaptă.

Una dintre sursele acestei descoperiri este reprezentată de studiile în care li se prezintă subiecților imagini cu expresii emoționale , fie în zona dreaptă, fie în zona stangă a campului lor vizual.Pacienții care aveau afectată doar emisfera dreaptă recunoșteau mai greu expresia facială a unei emoții, comparativ cu pacienții la care esra afectată doar emisfera stangă.

Abilitatea de recunoaștere a figurilor și cea de recunoaștere a emoțiilor sunt afectate diferit prin stimularea electrică a zonelor din emisfera dreaptă : recunoașterea figurilor este afectată de stimularea regiunii dintre lobul parietal și cel occipital, în timp ce recunoașterea emoțiilor este afectată de stimularea unei regiuni particulare din lobul temporal.

Pe langă comunicarea prin expresiile faciale, emoțiile pot fi exprimate și prin variații de pattern-uri vocale.Unele dintre aceste variații par universale și specifice o creștere bruscă a înălțimii sunetelor indică frica.

Sistemul neurologic specializat în perceperea acestor indicatori emoționali este localizat tot în emisfera cerebrală dreaptă, iar argumentele care susțin această localizare sunt similare cu cele din cazurile expresiei faciale.Subiecții exemplifică cu o mai mare acuratețe tonul emoțional prezentat în dreptul urechii stangi , comparativ cu cel prezentat în dreptul urechii drepte.

În plus pacienții cu leziuni în emisfera dreaptă întampină mai multe dificultăți în identificarea emoțiilor cu ajutorul unor indicatori vocali față de cei care au leziuni în emisfera stangă.

1.6 Reacțiile generale caracteristice stării emoționale

Starea emoțională presupune energizare sau dimpotrivă, descărcare energetică, determină ceea ce ne preocupă sau învățam, determină ce tip de judecăți facem asupra lumii.

Fiind într-o stare emoțională, oamenii se simt uneori energizați, dar alteori lipsiți de energie, în funcție de intensitatea experienței emoționale, de individual care o trăiește și de durata acestei experiențe.În ceea ce privește intensitatea un nivel mediu al activării emoționale tinde să producă o stare de alertă și interes față de situația curentă.Dar atunci cand emoțiile devin intense, indifferent daca sunt plăcute sau neplăcute, intervin scurtcircuitări ale gandirii și comportamentului.

Curba din fig.3 reprezintă relația dintre nivelul activării emoționale și eficiența unei persoane la îndeplinirea unei sarcini.La niveluri joase ale activării emoționale, capacitatea noastră de a recepta informația senzorială este mai scăzută, iar performanța – relative săracă.

Fig.3 Activarea emoțională și performanța

Performanța este maximă la nivelurile medii ale activării.La niveluri înalte ale activării emoționale, performanța suferă un declin, probabil pentru că nu dispunem de suficiente resurse cognitive pentru sarcina de rezolvat.

Nivelul optim al activării și forma curbei diferă în funție de tipul sarcinii.O activitate simplă, bine învățată, care ține de rutină, este mai puțin influențată de activarea emoțională, compartiv cu o activitate complexă, care depinde de integrarea unei serii de procese cognitive.Într-un moment de teamă intensă probabil că veți fi capabil să vă spuneți numele, dar nu veți fi capabil să jucați șah.

Ceea ce constituie cu exactitate un nivel excesiv al activării emoționale depinde de individ, așa cum au arătat studii asupra comportamentului în situații de criză precum incendii sau inundații.Aproximativ 15 % dintre persoanele în asemenea situații manifestă un comportament organizat și eficient, ceea ce sugerează că nu a fost depășit nivelul lor optim de activare emoțională.

Majoritatea oamenilor, aproximativ 70% manifestă diferite grade de dezorganizare, dar sunt capabili să funcționeze cu o oarecare eficiență.Restul de 15% sunt atat de dezorganizați, incat sunt incapabili să funcționezeș astfel de persoane intră în panică și manifestă un comportament total inadecvat, lipsit de scop, ceea ce sugerează că nivelul lor optim de activare emoțională este depășit cu mult.

Uneori emoțiile intense nu se manifestă pe momentcontinuand să ramană nerezolvate.Este posibil ca situația care a înfuriat o persoană sau a înspăimantat+o să continue pentru o perioadă mai lungă de timp.Schimbările fiziologice care însoțesc furia sau teama pot avea valențe adaptative , dar menținerea lor prelungită are ca rezultat epuizarea resurselor și chiar afectarea țesuturilor.O stare de activare intensă își pune amprenta asupra sănătății individului.

Atunci cand trăim o emoție avem tendința de a acorda mai mare atenție evenimentelor corespunzătoare dispoziției noastre emoționale, decat celor necorespunzătoare.Drept consecință învățăm mai mult despre evenimentele care corespund dispoziției noastre.

Unul dintre experimentele care demonstrează acest fenomen implică trei faze.În prima fază subiecții au fost hipnotizați, inducandu-se o dispoziție veselă sau tristă.În a doua fază subiecții hipnotizați au citit o povestire scurtă despre întalnirea dintre doi oameni – un personaj vesel și unul trist.Povestirea descria cu mult realism evenimentele prin care treceau cele două personaje și reacțiile lor emoționale.

După citirea povestirii, subiecții au fost întrebati care este personajul principal și cu care dintre pesonaje se identifică.Subiecții cărora li s-a indus o dispoziție vesela s-auidentificat într-o mai mare măsură cu personajul vesel și au considerat că majoritatea evenimentelor povestite se refereau la acesta, subiecții cărora li s-a indus o dispoziție tristă s-au identificat , într-o mai mare măsură cu personajul trist și au considerat că majoritatea evenimentelor se refereau la acesta.Aceste rezultate indică faptul că subiecții au acordat mai mulă atenție personajului și evenimentelor congruente cu propria dispoziție.

În cea de-a treia fază a experimentului s-a confirmat faptul că subiecții învață mult despre evenimentele congruente cu propria dispoziție, decat despre cele incongruente cu propria dispoziție.la o zi după citirea povestirii subiecții s-au întors în laborator de data aceasta într-o dispoziție emoțională neutră.Li s-a cerut să-și reamintească povestirea. Subiectii și-au reamintit mai multe amanunte despre personajul cu care se identificaseră: la subiectii care fuseseră intr-o dispozitie veselă, 55% dintre faptele reamintite se refereau la personajul vesel, la subiectii care fuseseră intr-o dispozitie tristă, 80% din faptele reamintite se refereau la personajul trist.

Dar in ce mod congruenta dintre dispozitia emotională și un material nou influentează invatarea acelui material? Știm ca învățam mai bine materialele care au legătură cu informatiile deja stocate in memorie. Dispozitia din timpul invățării poate, create disponibilitatea acelor informații stocate, care corespund dispozitiei respective, iar aceste informatii sunt mai ușor de pus in relatie cu un material nou, care, de asemenea, corespunde dispozitiei.

Să presupunem ca auziti o povestire despre un student exmatriculat. Dacă va aflati intr-o dispozitie negativă, unele dintre amintirile despre experientele eșuate (mai ales cele legate de școala, de studii) vor fi mai ușor accesibile, iar similaritatea dintre aceste amintiri și povestirea auzită le va face mai ușor de relational.

In schimb, dacă va aflati intr-o dispozitie pozitivă cand ascultati povestirea, aminitirile cele mai accesibile vor fi prea diferite de eșecul școlar pentru a putea face o legătură intre amintiri și noul fapt. Astfel, dispozitia emotională determină care amintiri sunt mai accesibile, iar aceste amintiri deterimină, la randul lor, caracterul materialelor care sunt ușor de invătat la momentul respectiv.

Evaluarea și estimarea: efectele
dispozitiei emotionale

Dispozitia emotională poate influența evaluările pe care le facem in legătură cu alti oameni. Experientele cotidiene oferă numeroase exemple de acest gen. Decă ne aflăm intr-o dispozitie bună, obiceiul unui prieten de a se privi tot timpul in oglindă ne poate părea doar un simplu tic; dar dacă suntem intr-o dispozitie proastă același obicei ne va părea o dovadă de infumurare.

În unul din experimentele pe această tema, subiectilor li s-a cerut să-și evalueze posesiunile. Subiectii cărora li s-a indus o dispozitie pozitivă, facandu-li-se un mic dar, și-au apreciat televizoarele și mașinile mult mai pozitiv decat subiectii de control, aflati intr-o dispozitie neutră.

Dispozitia în care ne aflăm influențează și aprecierile pe care le facem in legătură cu frecventa unor posibile riscuri. 0 dispozitie negativă ne determină să considerăm mai probabile aceste riscuri, in timp ce o dispozitie pozitivă ne determină să le considerăm mai puțin probabile. In unul din experimentele legate de estimarea riscurilor, subiectii din grupul experimental au citit o știre de ziar in care se relata o moarte tragică, ceea ce a indus o dispozitie gativă. Subiectii din grupul de control au citit o știre banală, care le-a indus o dispozitie neutră.

Apoi, tuturor subiectilor li s-a cerut să estimeze frecventa diferitelor fatalităti și accidente. Subiectii in dispozitie negativă au estimat frecventa unor asemenea evenimente ca fiind de două ori mai mare fată de subiectii in dispoziție neutră. Mai mult, ceea ce a contat pentru această estimare a fost doar dispozitia subiectilor și nu continutul știrilor care le-a indus dispozitia respectivă.

Unii dintre subiecții grupului experimental au citit o știre care relata un caz de leucemie, in timp ce altii au citit relatarea unei morti in timpul unui incendiu; și unii, și altii au estimat in același grad frecventa leucemiei și a incendiului.

Similaritatea dintre știrea citită nu a avut nici un efect asupra estimării frecventei, ca și cum afectul ar fi separat de continutul relatării; dar – afectul a fost ca cel care a determinat estimările ulterioare. Rezultate comparabile s-au obtinut și in cazul dispozitiei pozitive.

Citirea unei povestiri despre un personaj norocos a determinat subiectii să estimeze relativ scăzută frecventa unor fatalităti,iar măsura in care subiectii au facut aceste estimări nu a depins de similaritatea dintre povestire și riscul evaluat.

Deci, dispozitia negativă face ca lumea să pară mai periculoasă decat in realitate. 0 astfel de perceptie poate intări dispozitia negativă. De asemenea, așa cum remarcam anterior, dispozitia negativă ne face să percepem selectiv și să invătăm, să asimilăm fapte cu tonalitate negativă. Și acestea pot intări dispozitia negativă. 0 analiză similară se aplică și dispozitiei pozitive. Aceasta face ca lumea să pară mai putin periculoasă și ne determină să percepem și să invățăm materiale cu tonalitate pozitivă. Astfel, consecintele generate ale unei dispozitii servesc la perpetuarea ei.

1.8 Agresivitatea ca reacție emoțională

Emoțiile determină nu numai reactii generale și reactii specifice. Radem cand suntem veseli, ne retragem cand suntem înspăimantati, devenim agresivi cand suntem furioși. Dintre toate aceste reacții emotionale tipice, psihologii s-au concentrat, pentru un studiu extensiv, asupra agresivității.

Această atentie specială se datorează,parțial, semnificatiei sociale a agresivitătii. La nivel social, intr-o epocă in care armele nucleare sunt incă foarte accesibile, un singur act agresiv poate produce dezastrul.La nivel individual, multi oameni experimentează frecvent, ganduri și impulsuri agresive, iar modul in care operează cu aceste ganduri are efecte majore asupra sănătății personale și relatiilor interpersonale. Un alt motiv pentru care psihologii și-au concentrat studiile asupra agresivitătii se
bazează pe două teorii majore ale comportamentului social, care explică in mod diferit natura agresivității. In timp ce teoria psihanalitică a lui Freud consideră agresivitatea ca instinct, teoria invătării sociale o consideră un răspuns invatat. Cercetările asupra agresivitătii permit evaluarea acestor teorii distincte.

In analiza care urmeaza, vom incepe prin a descrie aceste puncte de vedere, raportandu-ne la cercetările respective, apoi vom continua referindu-ne la diferenta acestor puncte de vedere din perspective prezentei agresivitatii in mass-media. Trebuie să remarcăm faptul ca termenul ,agresivitate" desemează un comportament care, in mod intentionat, lezează (fizic sau verbal) o altă persoană sau distruge o proprietate. Conceptul cheie din această definitie este intentionat". Dacă, intr-un lift aglomerat, o persoană vă calcă din greșeală pe picior și-și cere imediat scuze, comportamentul ei nu poate fi considerat ca agresiv; dar dace cineva trace peste dumneavoastră, călcandu-vă pe picior, cand sunteți la birou, nu veti ezita să considerați acest act ca agresiv.

Conform teoriei psihanalitice a lui Freud, multe dintre actiunile noastre sunt determinate de instincte, in special de instinctul sexual. Cand exprimarea acestor instincte este frustrată, se induce un impuls agresiv. Teoreticienii de orientare psihanalitică au adăugat, ulterior, ipotezei frustrare-agresivitate următoarea afirmatie: ori de cate ori efortul unei persoane de a atinge un scop este blocat, se induce un impuls agresiv, care motivează comportamentul de inlăturare a obstacolului (persoane sau obiect) determinant al frustrarii (Dollard et al., 1939). Se remarcă două aspecte esentiale ale acestei afirmatii: primul este acela că frustrarea cauzează agresivitate; al doilea este acela că agresivitatea are proprietătile unui instinct primar (este o forma de energie care persistă pană cand scopul este atins; de asemenea, este o reactie innăscuta.

Unul dintre factorii biologici care pot fi relationati cu agresivitatea la barbati este nivelul testosteronului. Din moment ce comportamentul agresiv la bărbati poate duce, uneori, la comportamente antisociale, ne putem aștepta ca nivelul ridicat de testosteron sa fie un impediment in calea succesului in viata. Într-adevăr, s-a dovedit ca bărbatii cu niveluri foarte ridicate ale testosteronului au, in general, un status social inferior.Aceste descoperiri oferă dovezi in favoarea bazelor biologice ale agresivitătii la oameni și, deci, și in favoarea considerării acesteia, ca un instinct.

Teoria invătării sociale se referă la interactiunile sociale umane, dar iși are orignea in studiile comportamentaliste asupra invătării animale. Teoria se concentrează asupra pattern-urilor comportamentale pe care oamenii le dezvoltă ca răspuns la situatiile create de mediu. Unele comportamente sociale pot fi recompensate, in timp ce altele pot avea rezultate nefavorabile; in cursul procesului de intărire diferentiată, oamenii pot selecta pattern-urile comportamentale optime.

Teoria invătării sociale diferă de behaviorismul pur, prin importanta pe care o acordă proceselor cognitive. Deoarece oamenii isi pot reprezenta mental situațiile, ei sunt capabili sa anticipeze consecintele propriilor actiuni și să-și modeleze comportamentul in mod corespunzător. Mai mult, teoria invătării sociale diferă de behaviorismul pur datorită accentului pe care-l pune pe invătarea indirectă . Multe dintre pattern-urile comportamentale se invata prin urmarea actiunilor celorlalti și prin observarea consecintelor acestora. Un copil care observă expresia de durere a fratelui sau mai varstnic, care se află pe scaunul dentistului, se va tame de prima sa intalnire cu dentistul.

Teoria invătării sociale evidentiază rolul modelelor in transmiterea comportamentelor specifice și a răspunsurilor emotionale. Ea se concentrează asupra intrebarilor de tipul: ,ce model este mai eficient?" și „care sunt factorii care determină manifestarea unui comportament invătat: prin modelare?"

Avand in vedere accentul pus pe invatare, nu este surprinzător faptul ca teoria invătării sociale respinge conceptul de agresivitate ca impuls produs de frustrate: in schimb, teoria consideră ca agresivitatea este similară oricărui alt răspuns invătat.Agresivitatea poate fi invătată prin observare imitatie și, cu cat este intărită mai mult este mai manifestă. 0 persoană frustrată prin blocarea scopurilor personale s-au perturbată de unele evenimente stresante resimte o emotie negativă. Răspunsul pe care aceasta emotie il provoacă depinde de tipurile de răspuns pe care individual a invătat să le foloseasca pentru a face față situatiilor stresante.

Individul frustrat poate căuta ajutor la ceilalti, poate agresiv, se poate retrage in sine, poate incerca să indepărteze obstacolele sau poate căuta salvarea in alcool sau droguri. Răspunsul ales va fi cel care, in trecut a rezolvat optim frustrarea. Din această perspectivă, frustrarea provoacă agresivitate in general, la oamenii care au invățat să răspundă situatiilor adverse prin comportamente agresive.

Figura 4 prezinta modul in care teoria invatarii sociale diferă de teoria psihanalitică in conceptualizarea agresivitătii. Teoria invățării sociale consideră ca: (a) agresivitatea este doar una dintre numeroasele reactii la experientele ostile legate de frustrare și (b) agresivitatea este un raspuns fară proprietati de instinct, fiind influentată de anticiparea consecintelor unui comportament.

Fig.4 Două puncte de vedere asupra agresivității

IMITAREA AGRESIVITATll. Una din sursele de confirmare a teoriei invătării sociale este reprezentată de studiile care indică faptul că agresivitatea, ca și alte raspunsuri, poate fi invătată prin imitatie. Copiii de varstă preșcolară au observat un adult manifestand diferite forme de agresivitate asupra unei papusi mari gonflabile; ulterior, ei au imitat multe din actiunile adultului, inclusiv cele mai putin obișnuite.

Studiile care incearcă să distingă intre agresivitatea ca instinct și agresivitatea ca răspuns invătat se concentrează, deseori, asupra catharsis-ului (eliberarea unei emoții prin trăirea ei intense). Dacă agresivitatea este un instinct, atunci exprimarea ei are un caracter cathartic, ceea ce presupune reducerea intensității sentimentelor și actiunilor agresive (analog cu modul in care hrănirea duce la o reducere a senzatiilor și actiunilor legate de foamă). Pe de altă parte, dacă agresivitatea este un răspuns invatat, exprimarea ei are ca rezultat intensificarea actiunilor de acest gen . La ora actuală, descoperirile recente confirmă perspectiva răspunsului invătat.

Psihologii au desfasurat numeroase studii de laborator pentru a determina dacă agresivitatea descreste sau nu in intensitate, o data exprimată. Studierea copiilor indică faptul ca participarea la activitătile agresive fie intensifică comportamentul agresiv, fie il mentine la acelasi nivel. Experimentele cu adulti s-au soldat cu rezultate similare. Cand li s-a dat, in mod repetat, posibilitatea de a lovi o altă persoană (care nu putea riposta), subiectii investigati au devenit din ce in ce mai punitivi. Subiectii furiosi au devenit chiar mai punitivi in atacurile lor succesive, comparativ cu subiectii care nu erau furiosi.

Dacă agresivitatea ar fi avut un caracter cathartic, impulsurile agresive ale subiectilor furiosi ar fi trebuit să se reducă, ca urmare a actiunilor agresive, iar subiectii ar fi trebuit să devină din ce in ce mai putin punitivi, pe măsură ce actionau agresiv.Unele dovezi legate de catharsis provin din situatiile reale de viată. Într-un studiu desfasurat in California, lucrătorii care fuseseră concediati de pe un aeroport au fost intervievati in legătură cu se simteau referitor la companiile in care lucraseră si la sefii lor; ulterior, li s-a cerut să-și exprime sentimentele in scris. Dacă agresivitatea ar fi avut un caracter cathartic, subiectii care se exprimaseră cu multă furie in interviuri ar fi trebuit să se exprime mai putin agresiv in scris.

Rezultatele, insă, nu au confirmat această presupunere; subiectii care s-au exprimat agresiv in conversatii au fost chiar mai agresive in relatările scrise. Deci, izbucnirile din cursul conversatiilor au provocat o agresivitate si mai mare. Un alt studiu s-a ocupat de relatia dintre ostilitatea unei tări si tipul de sporturi practicate. S-a dovedit ca in societătile de tip beligerant se practicau sporturi mai combative. Iată, deci, ca agresivitatea dă nastere la agresivitate, mai degrabă decat o indepărtează . Aceste rezultate infirmă ideea ca agresivitatea are un caracter catharctic. Totusi există si circumstanțe in care exprimarea agresivitătii poate scădea incidentele acesteia.

De exemplu, comportamentul agresiv poate produce agresorului sentimente de anxietate, care inhibă agresiunea următoare, mai ales dacă persoana in cauză observă ca actiunile sale pot produce pagube. Dar, in aceste cazuri, efectul asupra comportamentului agresiv poate fi explicat făra a considera ca s-a redus impulsul agresiv. De asemenea, deși exprimarea activă a sentimentelor ostile nu reduce, de obicei agresivitatea, ea poate face persoana sa se simtă mai bine. Acest lucru se poate intampla pentru ca persoana se simte mai puternică, simte ca are mai mult control si nu pentru ca se reduce impulsul agresiv.

Majoritatea studiilor pe care le-am prezentat se ocupa de consecintele exprimării directe a agresivitătii.

0 serie de studii experimentale au controlat urmărirea de către copii a programelor de televiziune: un grup a urmărit desene animate violente, o anurnită perloadă de timp din zi; un alt grup a urmărit desene animate nonviolente, aceeași perioadă de timp. Nivelul agresivitătii copiilor, in cadrul activitătii zilnice, a fost atent inregistrat. Copiii care au urmărit desene animate violente au devenit mai agresivi in interactiunile cu ceilalti copii, in timp ce subiectii celuilalt grup nu au manifestat schimbari ale nivelului agresivitătii interpersonale.

Studiul prezentat mai sus presupune un grup experimental și un grup de control. Majoritatea studiilor referitoare la obiceiurile copiilor legate de urmarirea programelor de televiziune au o natură corelatională: ele determină relatia dintre nivelul de expunere la violenta televizată și gradul in care copiii utilizeaza comportamentul agresiv pentru rezolvarea conflictelor interpersonale. Această corelatie este pozitiva, chiar și in cazul copiilor din Finlanda, unde numdrul programelor TV violente este limitat. Dar corelările nu impliedică o relatie cauzală. Copiii cu un nivel mai inalt de agresivitate este posibil să prefere programele TV mai violente.

Pentru a evalua această ipoteză alternativă, unul dintre studiile in domeniu s-a ocupat de obiceiurile legate de urmărirea programelor TV, timp de 10 ani. Au fost srudiati peste 800 de copii, intre 8 și 9 ani. Cercetătorii s-au documentat cu privire la preferintele TV ale fiecărui copil și la agresivitatea lui.

Băietii care preferau programe TV continand multă violenta s-au dovedit mai agresivi in relațiile interpersonale, comparativ cu băietii care preferau programs TV mai putin violente. Aceste concluzii sunt similare cu cele anterioare. Dar, peste 10 ani, mai mult de jumătate dintre subiectii investigati initial au fost intervievati in legătură cu preferintele TV, aplicandu-li-se un test care viza tendintele delincvente și înregistra relatările prietenilor lor cu privire la agresivitate. Figura 5 ilustrează faptul ca expunerea exagerată la violenta programelor TV, la varsta de 9 ani, se asociaza pozitiv cu agresivitatea băietilor, la varsta de 19 ani. Mai mult, corelatia ramane semnificativă și dacă se folosesc metode statistice pentru controlul gradului de agresivitate in copilarie, reducandu-se, astfel, posibilitatea ca nivelul initial al agresivitatii să determine atat preferintele TV din copilărie, cat și agresivitatea adultului.

Fig.5 Relația dintre urmărirea violenței din progamele tv în copilărie și agresivitatea adultului

Este interesant faptul ca rezultatele nu indica o relatie consecventă intre obiceiurile de urmărire a programelor TV, la fete, și comportamentul lor agresiv, la nici o varsta. Aceasta concluzie este in acord cu rezultatele altor studii, care indica faptul ca fetele au o tendintă mai putin pronuntata de a imita comportamentele agresive, comparativ cu băietii, mai ales in lipsa unor intariri specifice. In societatea noastră, comportamentele agresive ale fetelor sunt mai putin intarite. Din moment ce majoritatea personajelor TV sunt bărbati, femeile dispun de mai putine modele agresive pe care să le imite. În ceea ce privește băietii, majoritatea studiilor impun concluzie ca urmărirea violentei create agresivitatea interpersonală, in special la copiii mici.

Studiul agresivitatii relevă complemetatea reactiei emotionale. Fiecare component al emotiei, despre care am discutat – activarea vegetativă, evaluarea cognitivă, expresia emotională – este, la randul ei complexă, implicand o multitudine de factori. De aceea, nu este surprinzator faptul ca știm atat de putin despre această parte a vietii noastre.

Cap.II Încadrarea psihologică

Sectiunea tulburărilor afective include tulburările care au ca element predominant o perturbare de dispozitie. In lucrarea de față incadrarea psihologică este – depresia.

2.1 Elementele episodului depresiv major

Elementul esential al episodului depresiv major il constituie o perioadă de cel putin 2 săptămani in cursul căreia există, fie dispozitie depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activitătile. La copii si adolescenti, dispozitia poate fi mai curand iritabilă decat tristă.

Individul trebuie, de asemenea, sa experienteze cel putin patru simptome suplimentare extrase dintr-o listă care include modificări in apetit sau greutate, somn si activitatea psihomotorie, energie scăzută, sentimente de inutilitate sau de culpă, dificultate in gandire, concentrare sau luarea de decizii, idei recurente de moarte sau idei, planuri ori tentative de suicid. Pentru a conta pentru un episod depresiv major, un simptom trebuie să fie prezent de curand ori să fie in mod clar agravat in comparatie cu starea preepisodică a persoanei. Simptomele trebuie să persiste cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, timp de cel putin 2 săptămani consecutive. Episodul trebuie să fie acompaniat de detresă sau deteriorare semnificativă clinic in domeniul social, profesional sau in alte domenii importante de functionare. La unii indivizi cu episoade mai usoare, functionarea pare a fi normală, dar necesită un efort considerabil crescut.

Dispozitia, intr-un episod depresiv major este descrisă adesea de către persoana respectivă ca aceasta fiind depresivă, tristă, disperată, descurajată sau ca „fare chef" (criteriul A1). In unele cazuri, tristetea poate fi negată la inceput, dar poate fi provocată de interviu (de ex., atrăgand atentia persoanei respective ca arată ca si cum ar fi pe punctul de a incepe să plangă. La unii indivizi care se plang ca se simt fără vervă", că nu mai au sentimente ori că sunt anxiosi, prezenta dispozitiei depresivă poate fi dedusă din expresia facială a persoanei si din conduită. Unii indivizi pun accentul mai curand pe acuzele somatice (de ex., pe disconfortul somatic) decat pe descrierea sentimentelor de tristete. Multi indivizi relatează sau manifestă o stare de iritabilitate crescută (de ex., stare coleroasă persistentă, tendinta de a răspunde la diverse evenimente prin acces de furie ori prin blamarea altora, sau printr-un sentiment exagerat de frustrare pentru chestiuni minore).

La copii si adolescenti poate aparea mai curand o dispozitie iritabilă sau capricioasa decat o dispozitie tristă sau abătută. Acest tablou clinic trebuie să fie diferentiat de patternul de iritabilitate al ,copilului răsfătat" cand este frustrat.Pierderea interesului sau plăcerii este aproape totdeauna prezenta intr-un grad oarecare.

Indivizii pot relata ca se simt mai putin interesati de hobbyuri, „nu-mi mai pasă de nimic acum", nu mai simt nici o placere pentru activităti considerate anterior ca distractive (criteriul A2). Membrii familiei notează adesea retragerea socială sau neglijarea activitătilor placute .La unii indivizi există o reducere semnificativă de la nivelul anterior a interesului sau dorintei sexuale.

Apetitul este de regulă redus, multi indivizi simtind ca ei se fortează să mănance. Alti indivizi, in special cei intalniti in unităti ambulatorii,pot avea un apetit crescut si pot dori compulsiv anumite alimente (de ex., dulciuri sau al hidrati de carbon). Cand modificările de apetit sunt severe , poate fi observată fie o pierdere, fie o luare in greutate, sau, la copii, poate fi notat incapacitatea de a lua in greutate plusul asteptat (criteriul A3).

Cea mai comună perturbare a somnului, asociată cu un episod depresiv, major este insomnia (criteriul A4). Indivizii au de regulă o insomnie mediană (adică se desteaptă din somn in cursul noptii si apoi au dificultăti in a readormi) sau insomnie terminală (adică, se desteaptă din somn prea din timp si nu mai pot readormi). Insomnia initială poate, de asemenea, apare. Mai rar, indivizii prezintă hipersomnie, sub forma unor episoade prelungii de somn noaptea sau a unei cresteri a duratei somnului diurn. Uneori motivele pentru care individul solicită tratament il constitute somnul perturbat.

Modificările psihomotorii includ agitatia (adică, incapacitatea de a sta linist, mersul de colo pană colo, frintul mainilor ori piscarea sau frecarea tegumentele vestimentelor sau altor obiecte sau lentoarea (de ex., lentoare in vorbire, gandire sau in miscările corpului), cresterea pauzelor inainte de a răspunde, vorbirea redusă ( volum, modulatie, cantitate sau varietate a continutului ori mutism (criteriul A5 Agitatia psihomotorie sau lentoarea trebuie să fie suficient de severe pentru a putea fi observate si de care alții si sa nu reprezinte numai impresii personale.

Energia scăzută, extenuarea si fatigabilitatea sunt frecvente (criteriul A6). O persoană poate acuza fatigabilitate sustinută fară a depune vreo activitate fizică. Chiar si cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil. Eficienta cu care sunt efectuate sarcinile poate fi redusă. De exemplu, un individ se poate plange că spălatul si imbrăcatul dimineata sunt epuizante si-i iau de două ori mai mult timp decat in mod uzual.

Sentimentul de inutilitate sau de culpă asociat cu un episod depresiv major poate include aprecieri negative asupra propriei valori care nu corespund realitatii ori preocupări referitoare la culpabilitate sau ruminatii in legătură cu erori minore in trecut (criteriul A7). Astfel de indivizi interpretează adesea in mod eronat evenimente cotidiene neutre sau banale ca probe a defectelor personale si au un sentiment exagerat de responsabilitate fată de evenimentele nefavorabile. De exemplu, un agent imobiliar se autocondamnă pentru esecul de a face vanzări chiar cand pieta a scăzut in general si nici alti agenti imobiliari nu sunt capabili să facă vanzări. Sentimentul de inutilitate sau de culpă poate fi de proportii delirant .

Autoblamarea pentru faptul de a fi suferind si pentru a nu fi reusit să satisfacă responsabilitătile profesionale sau interpersonale ca rezultat al depresie este foarte frecventă si nu este considerată suficientă pentru a satisface acel,, criteriu, cu exceptia cazului cand este delirantă.

Multi indivizi acuză deteriorarea capacitătii de a gandi, de a se concentra ori de a lua decizii (criteriul A8). Ei pot aparea ca fiind usor de distras sau se plang din dificultăti de memorie. Cei care in plan intelectual necesita continuitate scolară sau profesională sunt adesea incapabili să functioneze corespunzător chiar cand au probleme usoare de concentrare . La copii, o scădere precipitată a notelor poate reflecta o concentrare redusă. La indivizi in etate cu episod depresiv major, dificultătile amnezice pot fi cauza principală si pot fi luate in mod eronat drept semne de dementă (,,pseudodementă). Cand episodul depresiv major este tratat cu succes problemele de memorie dispar complet.Însă, la unii indivizi, in special la persoanele in etate, un episod depresiv major poate fi uneori tabloul clinic initial al unei demente ireversibile.

Frecvent, există ganduri de moarte, ideatie suicidară ori tentative de suicid (criteriul A9). Aceste ganduri merg de la convingerea ca altii ar fi mai bine situati dacă persoana respectivă ar fi moartă, la idei tranzitorii, dar recurente de comitere a suicidului, pană la anumite planuri reale de cum să comită suicidul. Frecventa, intensitatea si letalitatea acestor idei poate fi foarte variabilă. Indivizii suicidari mai putin severi pot relata idei de suicid tranzitorii (de 1-2 minute), recurente (odată sau de două ori pe săptămană).

Indivizii suicidari mai severi pot să-si fi procurat materiale pentru a fi utilizate in tentative de suicid si pot avea stabilit locul si momentul cand vor fi singuri pentru a-si putea realiza suicidul. Desi aceste comportamente sunt asociate statistic cu tentative de suicid si pot fi utile in identificarea unui grup cu risc mare, multe studii au arătat că nu este posibil să se prevadă cu certitudine cand, sau dacă un individ cu depresie va incerca se se sinucidă. Motivatiile pentru suicid pot include dorinta de a se retrage din fata unor obstacole percepute ca insurmontabile ori dorinta intense de a termina cu o stare emotională dureroasă, torturantă, care este percepută de persoana a fi interminabilă.

Diagnosticul de episod depresiv major nu se pune daca simptomele satisfac criteriile pentru un episod mixt (criteriul B). Un episod mixt se caracterizeaza prin simptome apartinand, atat unui episod maniacal, cat si unui episod depresiv major, Survenind aproape in fiecare zi, o perioadă de cel putin o săptămană.

Gradul de deteriorare asociat cu un episod depresiv major variază, dar chiar in cazurile usoare trebuie să existe, fie o suferintă semnificativă clinic ori o interventie oarecare in domeniul social, profesional sau in alte domenii importante de functionare (criteriul Q. Dacă deteriorarea este severă, persoana isi poate pierde capacitatea de a functiona social sau profesional. In cazuri extreme, persoana poate fi incapabilă de o minima autoingrijire sau să-si mentină un minimum de igienă personală.

Un interviu atent este esential pentru a identifica simptomele unui episod depresiv major. Relatarea poate fi compromisă de dificultătile in concentrare, deteriorarea memoriei sau tendinta de a nega, de a minimaliza sau de a explica simptomele. Informatiile provenind de la informatori auxiliari pot fi extrem de utile in clarificarea evolutiei episoadelor depresive curente sau anterioare si in stabilirea faptului daca au existat episoade maniacale sau hipomaniacale.

Deoarece episoadele depresive majore pot incepe gradual, o trecere in revistă a informatiilor clinice centrate pe partea cea mai rea a episodului curent poate foarte probabil să detecteze prezenta simptomelor. Evaluarea simptomelor unui episod depresiv major este extrem de dificilă cand acestea survin la un individ care are, de asemenea, o conditie medicală generală. Unii dintre itemii criteriu ai episodului depresiv major sunt identici cu semnele si simptomele caracteristice ale conditiilor medicale generale.

Astfel de simptome trebuie să pledeze pentru un episod depresiv major, exceptand cazul cand acestea sunt clar si complet explicate de o conditie medicală generală. De exemplu, pierderea in greutate la o persoana cu colită ulceroasă, care are multe scaune si consum redus de alimente, nu trebuie să conteze pentru un episod depresiv major. Pe de altă parte, cand tristetea, culpa, insomnia sau pierderea in greutate sunt prezente la o persoană cu infarct miocardic recent, fiecare simptom va conta pentru un episod depresiv major, deoarece acestea nu sunt explicate clar si complet de efectele fiziologice ale infarctului de miocard.

La fel, cand simptomele sunt datorate in mod clar ideilor delirante incongruente cu dispozitia sau halucinatiilor, aceste simptome nu pledează pentru un episod depresiv major. Prin definitie, episodul depresiv major nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unui drog de abuz (de ex., in contextul intoxicatiei alcoolice sau al abstinentei de cocaină), efectelor adverse ale unor medicamente sau tratamente (de ex., steroizii) ori expunerii la un toxic.

La fel, episodul nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale (criteriul D). De asemenea, daca simptomele incep in decurs de 2 luni de la pierderea unei fiinte iubite si nu persista peste aceste 2 luni, ele sunt in general considerate a rezulta din doliu, cu exceptia cazului cand sunt asociate cu o deteriorare functională marcată sau includ preocupări morbide referitoare la inutilitate, ideatie suicidară simptome psihotice sau lentoare psihotorie (criteriul E).

2.2Elemente specifice culturii, etătii si sexului

Cultura poate influenta experientarea si comunicarea simptomelor depresiei. Subdiagnosticarea sau diagnosticarea eronată pot fi reduse prin acordarea de atentie specificitătii etnice si culturale in prezentarea acuzelor unui episod depresiv major.

De exemplu, in unele culturi, depresia poate fi experientată in mare măsura in termeni somatici mai curand decit ca tristete sau culpă. Acuzele de „nervi" si de cefalee (in culturile Latino si mediteraneene), de astenie, de debilitate, de „dezechilibru" (in cultura chineză si alte culturi asiatice), de probleme de inimă" (in culturile medioorientale) ori de a fi „cu anima frantă" pot exprima experienta depresivă. Astfel de tablouri clinice combină elemente ale tulburărilor depresive, anxioase si somatoforme. Culturile pot diferi in aprecierile referitoare la severitatea experientării sau exprimării disforiei (de ex., iritabilitatea poate provoca o preocupare mai mare decat tristetea sau izolarea). Experientele distinctive cultural (de ex., teama de a nu fi deochiat sau femecat, senzatia de căldură in cap" sau senzatia de reptare de viermi sau furnici, ori impresia vie că este vizitat de cei morti) trebuie să fie distinse de halucinatiile sau ideile delirante reale care pot fi parte a unui episod depresiv major cu elemente psihotice.

De asemenea, este important pentru clinician să nu excludă in mod rutinier un simptom doar pentru faptul că acesta este prevăzut ca normă pentru o anumită cultură. Simptomele de nucleu ale unui episod depresiv major sunt aceleasi la copii si adolescenti, desi există date care sugerează ca proeminenta simptomelor caracteristice se schimbă cu etatea.

Anumite simptome, cum sunt acuzele somatice, iritabilitatea si izolarea socială, sunt extrem de frecvente la copii, in timp ce lentoarea psihomotorie, hipersomnia si ideile delirante sunt mai putin frecvente in prepubertate decat in adolescentă si in perioada adultă.

La copii prepubertari, episodul depresiv major survin mai frecvent impreuna cu alte tulburari mentale decat izolat. La adolescenti, episoadele depresive majore sunt asociate frecvent cu tulburari de comportament disruptiv, deficite de atentie, tulburari anxioase, tulburari in legatura cu o substanta si tulburari de comportament alimentar.

La adultii in etate, simptomele cognitive (de ex., dezorientarea, pierderea memoriei si distractibilitatea) pot fi extrem de proeminenta.

Femeile sunt expuse unui risc semnificativ mai mare decat bărbatii de a prezenta episoade depresive majore la un moment dat in cursul vietii lor, cele mai mari diferente fiind constatate in studiile efectuate in Statele Unite si Europa. Acest risc diferential crescut apare in cursul adolescentei si poate coincide cu debutul pubertătii. Un procent semnificativ de famei relatează o inrautatire a simptomelor unui episod depresiv major cu cateva zile inainte de inceputul menstruatiilor. Studiile arata ca episoadele depresive survin de doua ori mai frecvent la famei decat la barbati.

Studiile epidemiologice sugerează efecte semnificative de cohortă in riscul pentru depresie. De exemplu, indivizii nascuti intre 1940 si 1950 par a avea o etate mai mica la debut si un risc pe viata pentu depresie mai mare decat cei născuti inainte de 1940. Există unele probe cu elementele atipice sunt mai frecvente la indivizii mai tineri, pe cand elementele melancolice sunt mai frecvente la indivizii depresivi mai in etate.

La cei cu debut depresivi mai tardiv in viata, exista probe de hiperintensitate a substantei albe subcorticale asociate cu maladie cerebrovasculară. Aceste „depresii vasculare" sunt asociate cu deteriorări neuropsihologice mai mari si cu răspunsuri mai rele în terapiile standard. Tulburarea depresivă majoră este de două ori mai frecvente la femeile adolescente si adulte decat la bărbatii adolescent si adulti. La copii prepubertari, băietii si fetele sunt afectati in egală măsura.

Studiile referitoare la tulburarea depresivă majoră au raportat o gamă largă de valori pentru procentul de populatie adulti cu această tulburare. Riscul pe viată pentru tulburarea depresivă majoră in esantioanele comunitare variază intre 10% 25% pentru femei, si intre 5% si 12% pentru bărbati. Prevalenta punctuală tulburării depresive majore la adulti, pe esantioane comunitare variază intre 5% 9% pentru femei, si intre 2% si 3% pentru bărbati. Ratele de prevalentă pentru tulburarea depresivă majoră par a fi fără legătură cu etnia, educatia, venitul sau statusul marital.

Tulburarea depresivă majoră poste incepe la orice etate, la debut situată la jumătatea anilor 20. La debut este in descrestere la cei născuti mai recent. Evolutie tulburării depresivi majoră recurente este variabilă. Unii indivizi au episoade izolate, separate prin multi ani fară nici un fel de simptome depresive, in timp ce altii au racente episoade si, in fine, altii au episoade din ce in ce mai frecvente, pe măsură ce avanseaza in etate.

Unele date sugerează că perioadele de remisiune durează,în general, mai mult la inceputul evolutiei tulburării. Numărul de episoade anterioare prezice probabilitatea aparitiei unui episod depresiv major ulterior. Cel putin 60%, dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră, episod unic, se pot astepta să aibă un al doilea episod. Indivizii care au avut două episoade au o sansa de 70% de avea un al treilea episod, iar indivizii care au avut trei episoade au o sansă de 90%, de a avea un al patrulea episod. Aproximativ 5%-10% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră, episod unic, prezintă ulterior un episod maniacal.

Episoadele depresive majore se pot rezolva complet, ori numai partial sau deloc (in aproximativ o treime din cazuri). Pentru indivizii care au numai o remisiune partială, există o probabilitate mai mare de a dezvolta episoade aditionale si de a continua patternul de recuperare interepisodică partială. Specificantii de evolutie longitudinală cu recuperare interepisodică completă și fără recuperare interepisodică completă pot avea, prin urmare, valoare prognostică.

Episoadele de tulburare depresive majore urmează adesea unui stresor psihosocial sever, cum ar fi moartea unei fiinte iubite sau divortul. Studiile sugerează ca evenimentele psihosociale (stresorii) pot juca un rol mai important in precipitarea primului sau a celui de al doilea episod de tulburare depresivă majoră si un rol redus in aparitia episoadelor urmatoare. Conditifle medicale generale cronice si dependenta de o substantă (in special dependenta de alcool sau de cocaină) pot contribui la debutul si exacerbarea tulburării depresive majore.

Este dificil de prezis dacă primul episod de tulburare depresivă majoră la o persoană tanără va evolua in final in tulburare bipolară. Unele date sugereaza ca debutul scurt al depresiei severe, in special cu elemente psihotice si lentoare psihomotorie, la o persoana tanără fără psihopatologie prepubertară, este foarte posibil să indice o evolutie bipolară. Un istoric familial de tulburare bipolară poate fi, de asemenea, sugestiv de dezvoltare ulterioară a tulburării bipolare.

2.3 Elemente descriptive și tulburăiri mentale asociate.

Tulburarea depresivă majoră este asociată cu o mortalitate ridicată. Pană la 15% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră severă mor prin suicid. Date epidemiologice sugerează, de asemenea, că există o crestere de patru ori a ratei mortalitătii la indivizii cu tulburare depresivă majoră in etate de paste 55 de ani. Indivizii cu tulburare depresivă majoră admisi in cămine spital pot avea o probabilitate crescuta considerabil de, moarte in primul an. Printre indivizii din unitătile medicale generate, cei cu tulburare depresivă majoră au mai multă durere si maladii somatice si o functionare fizică, socială si a rolului redusă.

Tulburarea depresivă majoră poste fi precedată de tulburarea distimică (10% in esantioanele epidemiologice si 15%-25% in esantioanele clinice). Se estimează, de asemenea, că in fiecare an aproximativ 10% dintre indivizii cu tulburare distimică doar vor ajunge să aibă un prim episod depresiv major. In mod frecvent, concomitent cu tulburarea depresivă majoră survin si alte tulburări mentale.

Datele examinăirii somatice și conditiile medicale generate asociate.

Indivizii cu conditii medicale generate severe sau cronice prezintă un risc crescut de a dezvolta o tulburare depresivă majoră. Pană la 20%-25% dintre indivizii cu anumite conditii medicale generate (de ex., diabet, infarct de miocard, neoplasms, ictus) vor prezenta o tulburare depresivă majoră in cursul evolutiei conditiei for medicale generate. Tratamentul conditiei medicale generate este mai complex, iar prognosticul mai putin favorabil, dacă este prezenta tulburarea depresivă majora. In plus, prognosticul tulburării depresive majore este afectat in mod nefavorabil de conditii medicale generate cronice concomitente.

Pattern familial

Tulburarea depresivă majoră este de 1,5-3 ori mai frecventă printre rudele biologice ale persoanelor cu această tulburare decat in populatia generală. Există probe de risc crescut de dependenta alcoolică la rudele biologice de gradul I adulte si poate există o incidentă crescuta a tulburării hiperactivitate/deficit de atentie la copiii adultilor cu această tulburare.

2.4 Evolutie

Simptomele unui episod depresiv major se dezvolta de regula in decurs de zile sau săptămani. 0 perioadă prodromală care poate include simptome anxioase si simptome depresive usoare, poate dura timp de săptămani sau luni inaintea debutului unui episod depresiv major complet.

Durata unui episod depresiv major este, de asemenea, variabilă. Un episod netratat durează de regulă 6 luni sau mai mult, indiferent de etatea la debut. In majoritatea cazurilor, există o remisiune completă a simptomelor, iar functionarea revine la nivelul premorbid. Intr-un procent important de cazuri (poate 20%-30%), unele simptome depresive, insuficiente pentru a satisface complet criterfile pentru un episod depresiv major, pot persista luni sau ani si pot fi asociate cu o oarecare incapacitate sau dificultate .

Remisiunea partială urmand unui episod depresiv major pare a fi predictivă de un pattern similar după episoadele ulterioare. La unii indivizi (5%-10%), criteriile complete pentru un episod depresiv major continua să fie satisfăcute timp de 2 sau mai multi ani .

Criteriile de diagnostic pentru Episodul Depresiv Major

A. Cinci (sau mai mutle) dintre următoarele simptome au fost prezente in cursul aceleiasi perioade de 2 săptămani, si reprezintă o modificare de la nivelul anterior de functionare; cel putin unul dintre simptome este, fie (1 dispozitie depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii:

(1) dispozitie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi indicate fie prin relatare personală (de ex., se simte trist sau inutil), ori observatie făcută de altii .

(2)diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape( toate activitătile, cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatare personală, fie prin observatii făcute de altii;

(3) pierdere semnificativa in greutate, dacă nu tine diete, ori luare in greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului intr-o lună) ori scădere sau crestere a apetitului aproape in fiecare zi.

(3) insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi;

(4) agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observabilă și de altii, nu numai senzațiile subjective de neliniste sau de lentoare);

fatigabilitate sau lipsă de energie aproape in fiecare zi;

sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care post fi delirante) aproape in fiecare zi (nu numai autorepros sau culpabilizare in legătură cu faptul de a fi suferind);

diminuarea capacităitii de a gandi sau de a se concentra ori indecizia aproape in fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de altii);

ganduri recurente de moarte (nu doar teamă de moarte), ideatii suicidare recurente fară un plan anume, ori o tentative de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.

B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt

C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare

D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex., un drog de abuz, un medicament) ori ale unei conditii general medicale (de ex., hipotiroidism).

E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei fiinte iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizat, printr-o deteriorare functională semnificativă, preocupare morbidă și inutilitate, ideatie suicidara, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.

2.5 Specificanti

Dacă actualmente sunt satisfăcute criteriile pentru un episod depresiv major, pot fi utilizati următorii specificanti pentru a descrie statusul clinic curent al episodului si elementele episodului curent:

Usor; Moderat; Sever, fără elemente psihotice; Sever, cu elemente psihotice; Cronic

Cu elemente catatonice

Cu elemente melancolice

Cu elemente atipice

Cu debut postpartum

Dacă actualmente nu sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod depresiv major, pot fi utilizati următorii specificanti pentru a descrie statusul clinic curent al episodului depresiv major, precum si patternul celui mai recent episod:

in remisiune partială, in remisiune completă ,Cronic

Cu elemente catatonice

Cu elemente melancolice

Cu elemente atipice

Cu debut postpartum

Următorii specificanti pot fi utilizati pentru a indica patternul episoadelor si prezenta simptomelor interepisodice pentru tulburarea depresivă majoră recurenta:

Specificantii evolutiei longitudinale

Cu pattern sezonier

Specificantul „Cronic"pentru un Episod Depresiv Major

Acest specificant indică natura cronică a episodului depresiv major (adică faptul ca timp, de cel putin doi ani au fost satisfacute permanent criteriile complete pentru un episod depresiv major). Acest specificant se aplică episodului depresiv major curent (sau dacă actualmente nu mai sunt satisfăcute criteriile complete pentru un episod depresiv major, celui mai recent) din tulburarea depresivă majoră si episodului depresiv major curent (sau celui mai recent) din tulburarea bipolara I sau tulburarea bipolara II, numai dacă acesta este cel mai recent tip de episod afectiv.

Specificantul „Cu Elemente Catatonice"

Specificantul „Cu elemente catatonice" poate fi aplicat episodului depresiv major, maniacal sau mixt curent din tulburarea depresiva majoră, tulburarea bipolara I sau tulburarea bipolara II.

Dacă nu mai sunt satisfacute criteriile complete pentru un episod afectiv, specificantul se aplica episoadelor celor mai recante. Specificantul „Cu elemente catatonice" este indicat cand tabloul clinic este caracterizat printr-o perturbare psihomotorie marcata care poate implica imobilitate motorie, activitate motorie excesiva, negativism extrem, mutism, bizarerii ale miscarilor voluntare, ecolalie sau ecopraxie.

Imobilitatea motorie se poate manifesta prin catalepsie (flexibilitate ceroasă) sau stupor. Activitatea motorie excesiva este, evident, lipsita de scop si nu este influentata de stimulii externi. Poste exista un negativism extrem, care se manifestă prin mentinerea unei posturi rigide contra tuturor incercarilor de a fi mobilizat sau opozitie la toate ordinale date.

Bizareria miscarilor voluntare se manifestă prin asumarea unor posturi inadecvate sau stranii, ori prin grimase notabile. Ecolalia (repetarea patologica, asemenea unui papagal si, evident, fară sens, a cuvintelor sau expresiilor abia spuse de o altă persoana) si ecopraxie (imitarea repetitive a miscarilor unei alte persoana) sunt adesea prezente. Elementele aditionale pot include stereotipii, manierisme, supunerea automata la ordin si imitația in timpul excitatiei sau stuporii catatonice severe, persoana respectivă poate necesita o supraveghere atenta pentru a evita autovătămarea sau vătămarea altora. Consecintele eventuate includ malnutritia, extenuarea, hiperpirexia si leziunile autoprovocate.

S-a constatat ca stările catatonice survin in 5%-9% dintre pacientii internati. La pacientii cu catatonia internati, 25%-50% din cazuri survin in asociere cu tulburarile afective, 10%-15% din cazuri survin in asociere cu schizofrenia, iar restul survin in asociere cu alte tulburari mentale. Este important de retinut ca, de asemenea, catatonia poate surveni intr-o largă varietate de conditii medicale generate incluzand, dar nu limitată la acestea, conditii infectioase, metabolice, neurologice sau datorate efectelor secundare ale unui medicamen.

Din cauza severitatii complicatiilor, o atentie specială trebuie acordata posibilitătii ca un sindrom neuroleptic malign să fie cauza catatoniei .

Criteriile pentru specificantul „Cu Elemente Catatonice"

Tabloul clinic este dominat de cel putin două dintre următoarele:

imobilitate motorie evidentiată prin catalepsie (incluzand flexibilitate. ceroasă) sau stupor;

activitate motorie excesiva (care este, evident, lipsită de scop si nu este influentată de stimuli externi);

negativism extrem (o opozitie, aparent fară motiv la toate ordinele sau mentinerea unei posturi rigide contra incerdirilor de a fi mobilizat) sau mutism;

bizarerii ale miscărilor voluntare evidentiate prin posturi (asumarea voluntară a unor posturi inadecvate sau bizare), miscări stereotipe, manierisme proeminente sau grimase notabile,ecolalie sau ecopraxie.

Specificantul „Cu Elemente Melancolice"

Specificantul. „Cu elemente melancolice" poate fi aplicat episodului depresiv major curent din tulburarea depresivă majoră si episodului depresiv major curent din tulburarea. Bipolară I sau II, numai dacă este cel mai recent tip de episod afectiv.

Elementul esential al unui episod depresiv major, cu elemente melancolice, îl constituie pierderea interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, ori o lipsă de reactivitate la stimuli de regulă plăcuti. Dispozitia depresiva a individului nu trebuie să se amelioreze, fie si temporar, cand survive ceva bun (criteriul A). In afară de aceasta, cel putin trei dintre următoarele simptome sunt prezente: o calitate distincta a dispozitiei depresive, dispozitie care de regulă este mai rea dimineata, desteptarea din somn dimineata precoce, lentoare sau agitatie psihomotorie, anorexia sau pierdere in greutate semnificativă, culpă excesiva sau inadecvată (criteriul B).

Specificantul „Cu elemente melancolice" se aplică dacă aceste elemente sunt prezente la nadirul episodului. Există o absentă aproape completă a capacitătii pentru plăcere, si nu numai diminuarea acesteia.

Un indiciu pentru evaluarea lipsei de reactivitate a dispozitiei este acela ca, si in cazul unor evenimente extrem de dorite, dispozitia depresivă nu se luminează deloc sau se luminează numai partial. Calitatea distincta a dispozitiei, care este caracteristică specificantului „cu elemente melancolice", este experientată de indivizi ca fiind diferită calitativ de tristetea experientată in cursul doliului sau intr-un episod depresiv nonmelancolic.

Aceasta se poate evidentia punand persoana respectivă să compare calitatea dispozitiei depresive curente cu dispozitia experientată dupe moartea unei fiinte iubite. 0 dispozitie depresiva descrisa pur si simplu ca fiind mai severă, durand de mai mult timp ori prezentă fără un motiv nu este considerată ca distincta calitativ. Modificările psihomotorii sunt aproape totdeauna prezente si sunt observabile de către altii.

Indivizii cu elemente melancolice este foarte putin probabil să aibă o tulburare de personalitate premorbidă, să aibă un factor precipitant clar pentru episod si sa raspundă la testarea unui medicament placebo. 0 consecintă a probabilithtii mai reduce de a răspunde la placebo o constituie necesitatea mai mare a unui tratament antidepresiv activ.

Aceste elemente manifestă doar o tendintă modestă la a se repeta de-a lungul diverselor episoade la acelasi individ. Ele sunt mai frecvente la pacientii internați in comparatie cu cei tratati ambulator, si este putin probsbil că vor apara in episoadele mai usoare si nu în episoadele depresive majore severe,,după cum este foarte posibil să apară la cei cu simptome psihotice. Elementele melancolice sunt asociate mai frecvent cu date de laborator de nonsupresiune la dexametazonă concentratii crescute de cortizol in plasma, urină si saliva, alterarea profilelor EEC de somn, testul de provocare cu tiramind anormal si o asimetrie anormald la testele de auditie biauriculară.

Criteriile pentru specificantul „Cu Elemente Melancolice"

A. Oricare dintre următoarele survenind in cursul celei mai severe perioade a episodului curent:

pierderea plăcerii pentru toate sau aproape toate activitătile,

lipsa de reactivitate la stimuli de regulă plicuti

B. Trei (sau mai multe) dintre următoarele:

o calitate distinctă a dispozitiei depresive

depresie de regulă mai severă dimineata,

desteptare dimineata precoce

lentoare sau agitatie psihomotorie marcată,

anorexia sau pierdere in greutate semnificativă,

culpă excesivă sau inadecvată.

Specificantul „Cu Elemente Atipice"

Specificantul „Cu elemente atipice" poate fi aplicat episodului depresiv major curent din tulburarea depresivă majoră si episodului depresiv major curent din tulburarea bipolară I sau II, numai dacă acesta este cel mai recent tip de episod afectiv, sau tulburării distimice "Depresia atipică" are semnificatie istorică adică, si nu în conotatia de tablou clinic rar, asa cum lasă termenul să se inteleagă. Elementele esentiale sunt reactivitatea dispozitiei (criteriul A) si prezenta a cel putin două dintre următoarele elemente (criteriul 13): apetit crescut sau plus ponderal hipersomnie, paralizie „ca de plumb" si un pattern de lungă durată de sensibilitati extreme la perceperea rejectiei interpersonale.

Aceste elemente predomină in cursul celei mai recente perioade de 2 săptămani (sau a celei mai recente perioade de 2 ani pentru tulburarea distimică). Specificantul „cu elemente atipice" nu este pus, dacă au fost satisfăcute criteriile pentru „cu elemente melancolice" ori „cu element catatonice" in cursul aceluiasi episod depresiv major.

Reactivitatea dispozitiei este capacitatea de a se bucura cand este confruntat cu evenimente pozitive.Dispozitia poate deveni eutimică (nu tristă) pentru perioade intinse de timp, daca circumstantele răman favorabile. Apetitul crescut se poate manifesta printr-o crestere a ingestiei de alimente ori printr-un plus ponderal. Hipersomnia poate include, fie o perioadă intinsă de somn in cursul noptii, fie de atipit in cursul. zilei, care totalizează cel putin 10 ore de somn pe zi (sau cu cel putin 2 ore mai mult, decat atunci cand nu este depresiv).

Paralizia „ca de plumb" este definită ca senzatia de greutate, de plumb ori de impovărare, de regulă, in brate sau picioare; aceasta este in general prezentă timp de cel putin o oră pe zi, dar adesea durează mai multe ore, odată. Contrar altor elemente atipice, sensibilitatea patologică la perceperea rejectiei interpersonale este o trăsătură care are un debut precoce si persistă cea mai mare parte a vietii adulte. Sensibilitatea la rejectie survine atat cand persoana este depresivă, dar si cand nu este, si poate fi exacerbate in cursul perioadelor depresive.

Problemele care rezultă din sensibilitatea la rejectie trebuie să fie suficient de importante pentru a duce la deteriorare functională. Pot exista relatii furtunoase cu rupturi frecvente si cu incapacitatea de a sustine o relatie de lungă dustă. Reactia individului la refuz sau la critică se poate manifesta prin lăsarea precoce a lucrului, uzul excesiv de substante sau etalarea altor răspunsuri comportamentale dezadaptative semnificative clinic.

Poate exista, de asemenea, o evitare a relatiilor, datorată fricii de rejectie interpersonale. A fi atins ocazional ori hiperemotiv nu trebuie să fie etichetat ca o manifestare a sensibilitătii la rejectie interpersonale. Tulburările de personalitate (de ex., tulburarea de personalitate evitantă) si tulburările anxioase (de ex.,anxietatea de separare, fobia specifică sau fobia socială) pot fi mai frecvente la cei cu elemente atipice. Datele de laborator asociate cu episodul depresiv major cu elemente melancolice nu sunt prezente in general in asociere cu un episod cu elemente atipice.

Elementele atipice sunt de două sau trei ori mai frecvente la femei. Indivizii cu elemente atipice relatează o etate mai precoce la debutul episoadelor for depresive (de ex., in timp ce sunt la liceu) si au mai frecvent o evolutie mai cronică, mai putin episodic, cu recuperare interepisodică partială doar.

Este foarte posibil ca indivizii mai tineri se prezinte episoade cu elemente atipice, iar cei mai in etate să aibă episoade cu elemente melancolice. Episoadele cu elemente atipice sunt mai frecvente in tulburarea bipolară I, tulburarea bipolard II si in tulburarea depresive majore recurentă, survenind in pattern sezonier. Episoadele depresive cu elemente atipice este posibil să răspundă mai bine la tratamentul cu inhibitori de monoaminooxidază decat la antidepresivele triciclice.

Valoarea predictive a elementelor atipice este mai putin clara în cazul tratamentelor mai noi cum ar fi cele cu inhibitori ai recaptării serotoninei sau psihoterapiile interpersonale sau cognitive.

Criteriile pentru specificantul „Cu" Elemente Atipice"

A. Reactivitatea dispozitiei (adică, dispozitie euforică drept răspuns la evenimente pozitive actuate sau eventuate).

B. Două (sau mai multe) dintre următoarele elemente:

plus ponderal semnificativ sau apetit crescut,

hipersomnie,

paralizie „ca de plumb" (adică, senzatii de greutate, „de plumb", in brate sau in picioare),

pattern durabil de sensibilitate la rejectia interpersonală (nelimitata la episoadele de perturbare afectivă care duce la o deteriorare socială sau profesională semnificativă.

C. in cursul aceluiasi episod nu sunt satisfacute criteriile pentru „cu elemente melancolice" ori „cu elemente catatonice".

Specificantul „Cu Debut Postpartum"

Specificantul „Cu debut postpartum" poate fi aplicat episodului depresiv major, maniacal sau mixt, curent din tulburarea depresiva majoră, tulburarea. bipolară I, tulburarea bipolară II sau tulburarea psihotică scurtă , daca debutul are loc in decurs de 4 săptămani după nasterea unui copil.

In general, simptomatologia unui episod depresiv major, maniacal sau mixt postpartum nu diferă de simptomatologia episoadelor afective nonpostpartum. Simptomele care sunt comune episoadelor cu debut in postpartum, deli nu sunt specifics debutului postpartum, include fluctuatiile de dispozitie, labilitatea afectivă si preocupările referitoare la bunăstarea copilului, intensitatea acestora mergand de la preocupare exagerată la idei delirante patente.

Prezenta ruminatiilor severe sau a ideilor delirante referitoare la copil este asociată cu un risc crescut de vătămare a copilului.

Episoadele afective cu debut postpartum pot prezenta sau nu elemente psihotice. Infanticidul este asociat cel mai adesea cu episoade psihotice postpartum caracterizate prin. halucinatii comandand uciderea copilului sau. prin idei delirante de posedare a copilului, dar aceasta poate surveni si in episoadele afective severe postpartum fără acest fel de halucinatii sau idei delirante. Episoadele afective postpartum cu elemente psihotice par a surveni in 1/500 pană la 1/1000 de nasteri si pot fi mai freevente la femeile primipare. Riscul de episoade postpartum cu elemente psihotice este extrem de crescut pentru femeile cu episoade afective postpartum anterioare, dar este, de asemenea, crescut si la cele cu istoric anterior de tulburare afective (in special de tulburare bipolară I). Odată ce o femeie a avut un episod postpartum cu elemente psihotice, riscul de recurentă cu fiecare nastere următoare se situează intre 30% si 50%. Există, de asemenea, unele indicii de risc crescut de episoade afective psihotice postpartum printre femeile fără un istoric de tulburări afective, dar cu istoric familial de tulburări bipolare. Episoadele postpartum trebuie să fie diferentiate de deliriumul survenind in perioada de postpartum care este caracterizat prin reducerea nivelului constientei sau atentiei.

Femeile cu episoade depresive majore postpartum prezintă adesea anxietate severă si chiar atacuri de panică. Atitudinile materne fată de copil sunt extrem de variabile si pot include dezinteresul, frica de a ramane singură cu copilul, sau o preocupare excesivă care deranjează linistea necesară copilului. Este important să se distingă episoadele afective postpartum de „baby blues" (furia laptelui) care afectează pană la 70% dintre femei in cursul primelor 10 zile postpartum, sunt tranzitorii si nu deteriorează functionarea. Studiile prospective au demonstrat că simptomele afective si anxioase din cursul sarcinii si „baby blues" cresc riscul pentru un episod depresiv major postpartum. Un trecut personal de tulburare afectivă nonpostpartum si un istoric familial de tulburări afective cresc, de asemenea, riscul de aparitie a unei tulburări afective postpartum. Factorii de risc, ratele de recurentă si simptomele episoadelor afective cu debut postpartum sunt similare cu cele ale episoadelor afective nonpostpartum. Perioada de postpartum este insă unică referitor la gradul de alterări neuroendocrine si de adaptări psihosociale, impactul potential al alăptării asupra planificarii tratamentului si implicatiilor pe termen lung ale unui istoric de tulburare afective postpartum asupra planificării familiale ulterioare.

Criteriile pentru specificantul „Cu Debut Postpartum"

Sunt prevăzuti un număr de specificanti pentru tulburările afective spre a create specificitatea diagnostică si a crea subgrupuri mai omogene, a ajuta la alegerea tratamentului si a ameliora predictia prognostică. Specificantii care descriu evolutia episoadelor recurente includ specificantii evolutiei longitudinale recuperare interepisodica completă, de pattern sezonier si ciclare rapida. Acei specificanti nu pot fi codificati. Tabelul 2 indica specificantii de curs care se aplică fiecarei tulburari afective.

Tabelul 2. specificantii evolutiei care se aplică tulburărilor afective

Specificantii Evolutiei Longitudinale

Specificantii „Cu recuperare interepisodice complete si „Fara recuperare interepisodice complete" sunt prevăzuti pentru a ajuta la caracterizarea cursul maladiei la indivizii cu tulburare depresivă majoră recurenta, tulburare bipolara sau tulburare bipolara II. Acesti specificanti trebuie se se splice perioadei de timp dintre cele mai recente două episoade. Caracterizarea evolutiei este apoi augmentata prin notarea prezentei tulburării distimice antecedente.Cele patru reprezentări grafice de mai jos ilustrează evolutiile tipice. A prezintă evolutia tulburării depresive majore recurente, in care nu există tulburare distimică anterioară si in care, de asemenea, există o perioadă de remisiune completă intre episoade. Acest pattern de evolutie are cel mai bun prognostic. B prezintă evolutia tulburării depresive majore recurente in care nu există tulburare distimică anterioară, dar in care simptome proeminente persistă intre cele două episoade mai recente, adică, este atinsă nu mai mult decat o remisiune partială. C prezintă patternul rar (prezent la mai putin de 3% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră) de tulburare depresivă majoră recurentă, cu tulburare distimică anterioară, dar cu recuperare interepisodică completă intre cele mai recente doua episoade. D prezintă evolutia tulburării depresive majore recurente, in care există o tulburare distimică antecedentă, dar in care nu există nici o perioadă de remisiune completă intre cele mai recente două episoade. Acest pattern, denumit frecvent ,depresie dublă" , este observat la aproximativ 20%-25% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră.In general, indivizii cu un istoric de „fară recuperare interepisodica completa" prezintă o persistentă a acestui pattern intre episoadele următoare. De asemenea, ei par a avea foarte probabil mai multe episoade depresive majore decat cei cu recuperare interepisodică completă. Tulburarea distimică anterioară primului episod de tulburare depresivă majoră, este foarte posibil să fie asociată ulterior cu lipsa recuperării interepisodice complete. Acesti specificanti pot fi aplicati, de asemenea, perioadei de timp dintre cele mai recente două episoade in tulburarea bipolară I sau tulburarea bipolară II, pentru a indica prezenta sau absenta simptomatologiei afective.

A. Recurentă, cu recuperare interepisodica completă, fară tulburare distimică

B Recurentă, fară recuperare interepisodica completă, fară tulburare distimică

C Recurentă, cu recuperare interepisodica completă, suprapusă peste tulburarea distimică (de asemenea, se codifică si 300.4).

D Recurentă, fare recuperare interepisodica completă, suprapusă peste tulburarea distimidimică (de asemenea, se codifică si 300.4).

Criteriile pentru Specificantii Evolutiei Longitudinale

Cu recuperare interepisodică completă: daca remisiunea completă este atinsă intre cele mai recente două episoade afective;

Fără remisiune interepisodica completă data remisiunea completă nu este atinsă intre cele mai recente două episoade afective.

Specificantul „Cu Pattern sezonier"

Specificantul „Cu pattern sezonier" poate fi aplicat patternului episoadelor depresive majore din tulburarea bipolară I, tulburarea bipolară II sau tulburarea depresivă majoră recurentă. Elementul esential il constituie debutul si remisiunea episoadelor depresive majore in anumite perioade caracteristice ale anului. În cele mai multe cazuri, episoadele incep toamna sau iarna si se remit primăvara. Mai rar, pot există si episoade depresive recurente, vara. Acest patten de debut si remisiune a episoadelor trebuie să fi survenit in cursul ultimilor 2 ani, fară nici un fel de episoade nonsezoniere survenind in această perioadă. In afară de aceasta, episoadele depresive sezoniere trebuie să depăsească substantial din punct de vedere numeric orice fel de episoade depresive nonsezoniere din cursul vietii individului. Acest specificant nu se aplică in acele situatii in care patternul este explicat mai bine de stresorii psihosociali in raport cu sezonul (de ex., somajul sezonier sau calendarul scolar). Episoadele depresive majore care survin in pattern sezonier se caracterizează adesea prin anergie notabilă, hipersomnie, mancat excesiv de mult, plus ponderal si dorinta de a manca hidrati de carbon. Nu este clar daca patternul sezonier este mai frecvent in tulburarea depresivă majoră recurentă ori in tulburările bipolare. În cadrul grupului tulburărilor bipolare, insă, patternul sezonier pare a fi mai probabil in tulburarea bipolară II decat in tulburarea bipolară I. La unii indivizi, debutul episoadelor maniacale sau hipomaniacale poate fi, de asemenea, in raport cu un anumit sezon. Strălucirea luminii din spectrul vizibil utilizată in tratament poate fi asociată cu comutări in episoade maniacale sau hipomaniacale.

Prevalenta patternului sezonier de tip hivernal pare a varia cu latitudinea, etatea si sexul. Etatea este, de asemenea, un predictor puternic al sezonalitatii, persoanele mai tinere fiind expuse unui risc mai mare de episoade depresive hibernale. Femeile constituie 60%-90% dintre persoanele cu pattern sezonier, insă nu este clar faptul decd sexul feminin este un factor de risc specific in plus fată de riscul asociat cu tulburarea depresive majoră recurente. Desi acest specificant se aplică aparitiei sezoniere de episoade depresive majore complete, unele cercetări sugereaza ca un pattern 'sezonier poate ilustra tabloul clinic la unii indivizi cu episoade depresive hibernale recurente care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.

Criteriile pentru specificantul „Cu Pattern Sezonier"

Există o relatie temporală regulată intre debutul episoadelor depresive majore din tulburarea bipolară I sau tulburarea bipolară II, ori tulburarea depresivă recurentă, si o anumită perioadă a anului (de ex., aparitia regulată a episodului depresiv major toamna sau iarna).

Remisiuni complete (sau schimbare din depresie in mania sau hipomanie) survin, de asemenea, intr-o anumită perioadă a anului (de ex., depresia dispare primăvara).

in ultimii 2 ani, au survenit două episoade depresive majore, ceea ce demonstrează relatiile temporale sezoniere definite la criteriile A si B, si nu au survenit nici un fel de episoade depresive majore nonsezoniere in cursul aceleiasi perioade.

Episoadele depresive majore cu caracter sezonier depăsesc substantial ca număr episoadele depresive majore fără caracter sezonier care au putut surveni in cursul vietii individului.

Specificantul „Cu ciclare Rapidă"

Specificantul „Cu ciclare rapidă" poate fi aplicat tulburării bipolare I sau tulburării bipolare II. Elementul esential al unei tulburări bipolare cu ciclare rapidă il constitute aparitia a patru sau mai multe episoade afective in cursul celor 12 luni anterioare. Aceste episoade pot surveni in orice combinatie si ordine. Episoadele trebuie să satisfacă, atat durata, cat si criteriile simptomatologice pentru episodul depresiv major, maniacal, mixt sau hipomaniacal, si trebuie să fie demarcate, fie printr-o perioadă de remisiune completă, fie printr-o comutare la un episod de polaritate opusă. Episoadele maniacal, hipomaniacal si mixt sunt considerate ca fiind la acelasi pol (de ex., un episod maniacal, urmat imediat de un episod mixt este considerat un singur episod in raport cu specificantul cu ciclare rapidă). Cu exceptia faptului ca apar mai frecvent, episoadele care apar intr-un pattern de ciclare rapidă nu sunt diferite de cele care apar intr-un pattern fară ciclare rapidă. Episoadele afective care contează pentru definirea unui pattern de"Ciclare rapidă exclud acele episoade cauzate direct de o substantă sau de o conditie medicală generală.

Ciclarea rapidă survine la aproximativ 10%-20% dintre persoanele cu tulburare bipolară intalnite in clinicile de tulburări afective. In timp ce in tulburarea bipolară in general, rata sexului este egală, femeile reprezintă 70%-90% dintre indivizii cu un pattern de ciclare rapidă. Episoadele afective nu sunt in raport cu nici o faza a ciclului menstrual si spar atat la femeile in premenopauza, cat si la cele in postmenopauza. Ciclarea rapidă poate fi asociata cu hipotiroidismul, anumite conditii neurologice (de ex., scleroza multipla), retardarea mentala, traumatismele craniene sau tratamentul antidepresiv. Ciclarea rapidă poate surveni oricand in cursul tulburarii bipolare si poate apare si dispare, in special, daca este asociata cu utilizarea de antidepresive. Dezvoltarea unei ciclări rapide este asociata cu un prognostic mai sever pe termen lung.

2.6 Procedee de inregistrare

Codurile diagnosticse pentru tulburarea depresivă majors sunt selectate după cum urmează:

Primele trei cifre sunt 296.

Cea de a patra cifrd este, fie 2 (dacă există numai un singur episod depresiv major), fie 3 (dacă există episoade depresive majors recurente).

Dacă actualmente sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod depresiv major, cea de a cincea cifră indica severitatea curenta, după cum urmeazA: 1, severitate usoară; 2, severitate moderată; 3, severitate, fără elemente psihotice; 4, severă, cu elemente psihotice. Dacă actualmente nu sunt satisfăcute criteriile complete pentru un episod depresiv major, cea de a cincea cifră indica statusul clinic curent al episodului depresiv major, după cum urmează: 5, in remisiune partială; 6, in remisiune completă. Dacă severitatea episodului curent sau starea de remisiune curentă a tulburării nu este specificată, atunci cea de a cincea cifră este 0. Nu pot fi codificati alti specificanti pentru tulburarea depresivdă majoră.

La inregistrarea denumirii unui diagnostic, termenii trebuie să fie mentionati in următoarea ordine: tulburare depresivă majoră, specificantii codificati cu cea de a patra cifră, specificantii codificati cu cea de a cincea cifră, tot atatia specificanti cati corespund celui mai recent episod si tot atatia specificanti cat corespund evolutiei episoadelor. Tulburare depresivă majoră, recurentă, moderată, cu elemente atipice, cu pattern sezonier, cu recuperare interepisodică completă.

Teste clinice pentru depresie

Testele clinice pentru depresie sunt:

CES – scala de depresie Radllof

Spre deosebire de celelalte scale , care erau destinate masurarii severitatii simptomelor depresive si chiar pentru scop diagnostic, Scala CES-D a fost dezvoltata pentru a fi folosita in studii epidemiologice in populatia generala de Centrul de Studii Epidemiologice de la Institutul National de Sanatate Mintala SUA (Radloff, 1977). Evaluarea unei tulburari in populatia generala pune probleme specifice, din care problema centrala este de a determina nivelul de afectare, care constituie un “caz” si ce grup de simptome este caracteristic acestuia. Scala CES-D masoara nivelul simptomatologiei depresive, in special al componentei afective – dispozitia depresiva si este astfel capabila sa deceleze “cazul” de depresie din populatia generala. Scala cuprinde 20 de afirmatii referitoare la felul cum un subiect se poate simti in ultimele 7 zile. Acesti 20 itemi au fost selectati din “pool”-ul itemilor depresivi care au fost validati ca atare de mai multe studii. Principalele componente sunt dispozitia depresiva, sentimentele de vinovatie si lipsa de valoare, sentimentele de neajutorare si pierderea sperantei, lentoarea psihomotorie, pierderea apetitului si tulburarile de somn. Numai patru itemi au fost frazati in directia pozitiva pentru a impiedica tendinta de a raspunde stereotip. Fiecare raspuns este scorat pe o scara de la 0 la 3, in functie de frecventa de aparitie a simptomului: 0 = rar sau deloc (mai putin decat o zi), 1 = uneori sau putin timp (1-2 zile), ocazional sau un timp moderat (3-4 zile), majoritatea sau tot timpul (5-7 zile). Scala CES-D este prezentata in anexa 10. Scorul Scalei CES-D se calculeaza prin insumarea scorului fiecarui item si se poate intinde de la 0 la 60, scorurile ridicate indicand simptome mai multe sau frecventa mai mare de aparitie a lor. O problema majora este scorul-prag, dincolo de care se poate considera un respondent ca “depresiv”. Majoritatea intervievatorilor a folosit scorul de 16. Comparand cu alte scale, Boyd si colab. (1982)gasesc ca scorul de peste 16 reuseste sa deceleze peste 99% dintre subiectii depresivi dintr-un esantion. Un scor de 16 este echivalent cu 6 simptome raportate ca aparand cea mai mare parte dintr-o saptamana sau peste jumatate din simptome pentru cateva zile1.

Cum s-a spus mai sus, scala a fost desemnata sa fie folosita in studii populationale ca o scala de autoevaluare. Ea se poate folosi si sub forma de chestionar. Administrarea ei se poate face de un operator fara experienta clinica si nu este influentata substantial de conditiile in care se desfasoara interviul. Scala este utilizabila in studiile privind relatia dintre depresie si alte variabile in diverse subgrupuri populationale. Privitor la caracteristicile psihometrice de calitate ale scalei CESD, Roberts si Veron (1983) au aratat ca scala are o buna consistenta interna si o buna confidenta test-retest. Comparand sensibilitatea de decelare a “cazului” de depresie intre CES-D si SADA, Myers si Weissman (1980) gasesc ca scala CESD este superioara. Pe acelasi lot de 482 de subiecti, senzitivitatea scalei a fost de 64% (din 100 depresivi, 64 au fost identificati corect), iar specificitatea de 94% (din 100 non-depresivii Scala CES-D a decelat corect ).Exista si critici asupra valorii scalei CES-D: itemii scalei nu sunt extrasi din simptomele esentiale ale depresiei si sunt prezenti si in alte simdroame psihopatologice (singuratatea, frica, senzitivitatea); itemii nu acopera criteriile de diagnostic ale depresiei (lipseste ideatia suicidara, vinovatia, lipsa de interes etc.); modalitatea de scorare nu este adecvata, la scorul total participand simptomele in functie de frecventa, dar nu se specifica severitatea lor, ceea ce este mult mai important in conturarea diagnosticului de depresie (Zimmerman, 1983). In concluzie, CESD poate fi considerata doar un indicator general al prezentei depresiei clinice in comunitate, dar ar fi o pretentie prea mare de a crede ca poate diferentia diferitele forme de depresie clinica. Personal, am folosit Scala CES-D intrun studiu asupra prevalentei depresiei intr-o sectie de medicina interna (Vrasti), evidentiind o buna fezabilitate si acceptabilitate.

SDZ- scala de depresie Zung

Acest instrument a fost dezvoltat de Zung (1965) cu scopul de a fi un instrument de autoevaluare cantitativa rapida a pacientilor cu depresie primara. Este o scala de apreciere a severitatii depresiei. SDS contine 20 itemi selectati din experienta clinica a autorului si din literatura de specialitate, itemi ce acopera trei domenii: afectivitate (2 itemi: 1, 17), concomitente somatice (8 itemi: 4, 5, 7, 8, 9, 10, 12, 13) si concomitente psihologice (10 itemi: 2, 3, 6, 11, 14, 15, 16, 18, 19, 20). Subiectul este rugat sa evalueze fiecare item pe o scala cu 4 ancore, in functie de frecventa simptomului (1 = niciodata sau rar, 2 = uneori, 3 = o buna parte din timp, 4 = majoritatea timpului). Scorul total este obtinut prin adunarea scorului fiecarui item si impartirea lui la scorul maxim posibil de obtinut (respectiv 80) si multiplicarea cu 100.Scorul obtinut se poate intinde de la 25 la 100. Zung (1974) a furnizat pragurile scor (cut-off points) pentru mai multe niveluri de severitate a depresiei: sub 50 = scor normal; 50-59 = depresie minima sau usoara; 60-69 = depresie moderata; 70-99 = depresie severa. SDS este o scala de autoevaluare a severitatii depresiei, dar poate fi folosita si in studiile epidemiologice din populatia generala pentru detectarea simptomelor depresive sau a “cazurilor” de depresie. Astfel, dupa Zung40, scorul mai mare de 50 la scala SDS identifica corect 88% dintre subiectii depresivi (senzitivitate = 0,88) si 88% din subiectii normali (specificitate = 0,88). Scala Zung nu are o mare valoare in studiile clinice, nefiind capabila sa distinga depresia psihotica sau depresia majora de depresia de severitate medie41. La fel, scala dovedeste o slaba sensibilitate la schimbare (sub tratament). Scala se administreaza sub forma de chestionar subiectului aflat sub evaluare. Instructajul pentru completarea scalei este minim, dar unii pacienti nu reusesc sa completeze corect scala fara ajutor. Indecizia, lentoarea sau dificultatile de concentrare ale subiectilor interfereaza semnificativ cu gradul de precizie a scalei SDS.

HDRS – scala de evaluare a drepresiei Hamilton

Scala HRSD a fost introdusa in 1960 de Hamilton si ea a devenit cea mai folosita scala in domeniu. Desi a aparut in acelasi an cu scala de depresie Cronholm- Ottoson scala Hamilton a devenit pe departe cea mai utilizata scala si un instrument international de comunicare intre investigatori. Ea este folosita mai ales in studii psihofarmacologice intr-o baterie standard de evaluare a severitatii simptomelor si a sensibilitatii la schimbare si a generat un urias “data-base” pentru studii analitice sau comparative. Scala Hamilton este foarte mult folosita si pentru valoarea ei instructiva in procesul de formare a noilor psihiatri sau psihologi clinicieni. Scala originala a fost construita sa cuantifice severitatea depresiei numai la pacientii deja diagnosticati ca avand depresie si nu ca un instrument de identificare a depresiei. Ea trateaza depresia ca un concept unitar si incercarea sa de a identifica componentele depresiei a dat rezultate contradictorii. Desi Hamilton a identificat 21 de dimensiuni de evaluare in lucrarea sa din 1960, el s-a oprit numai la primele 17. Ceilalti 4 itemi, variatia diurna a dispozitiei, derealizarea, simptomele paranoide si cele obsesionale au fost excluse fie din cauza ca ele nu masoara depresia sau intensitatea ei, fie ca ele apar prea rar in sindromul depresiv. Itemii au fost selectionati din experienta interviurilor clinice cu pacientii depresivi si din descrierile clinice din tratatele de specialitate. Din nefericire, scala a fost utilizata in mai multe variante, cu 17 itemi, 21 itemi sau cu 24 itemi (itemii aditionali au fost: lipsa de ajutor, lipsa de speranta si lipsa de valoare). Treptat, in ultimii ani s-a folosit numai versiunea cu 21 itemi, care a devenit astfel versiunea “standard” pentru utilizari clinice sau de cercetare. Unsprezece itemi sunt evaluati pe o scala 0-4 si restul itemilor, pe o scala 0-2. Hamilton a construit scala pentru a cunatifica informatiile de la pacient luate de un clinician cu experienta pe baza unui interviu nestructurat ( fara specificarea intrebarilor sau a probelor). El recomanda sa se foloseasca si datele obtinute din alte surse precum informatii de la familie, prieteni, surori medicale etc. Pe de alta parte, Hamilton preconiza ca evaluarea pacientului sa fie facut de doi clinicieni, unul care sa conduca interviul si altul care pune intrebari suplimentare la sfarsitul lui. Scorul final al HDRS consta din suma scorurilor celor doi evaluatori. Aceasta recomandare nu a fost aplicata niciodata in practica. Scorul fiecarui item sintetizeaza frecventa si severitatea simptomelor. Evaluatorul este invitat sa “coteze ponderea ambelor atunci cand judeca” (Hamilton, 1960). Pe baza scorului fiecarui item se calculeaza scorul general al scalei si scorul factorilor scalei. Cel mai frecvent raportat in lucrari stiintifice este scorul total. Pentru scala cu 17 itemi, scorul total se poate intinde de la 0 la 50, iar pentru scala cu 21 itemi, scorul poate fi in plaja de la 0 la 62. Scala Hamilton nu furnizeaza “scoruri prag” (cut-off points), dar in practica este in general agreat ca un scor de 7-17 ce semnifica o depresie usoara, 18-24 reprezinta o depresie de severitate medie, iar peste 25, o depresie de severitate mare (Endicott si colab., 1981). Hoojer si colab. (1991) prezinta o versiune mai noua si o metoda de scorare in functie de antrenamentul cotatorului si de versiunea folosita. Exista si doua versiuni de interviu structurat pe baza scalei Hamilton, unde itemi de observare sunt transformati in intrebari la care subiectul trebuie sa raspunda: Ghidul structurat de interviu pentru Scala HDRS (Structured Interview Guide for the HDRS – SIGH-D) dezvoltat de Williams (1988) si Interviul Structurat pentru Scala HDRS (A structured interview version of the Hamilton Depression Rating Scale – SI-HDRS) dezvoltat de Potts si colab. (1990). Prin analiza factoriala s-au conturat mai multi factori ai scalei HDRS. Guy (1976) prezinta 6 factori: anxietate/ somatizare, greutate, tulburari cognitive (vinovatie, agitatie, idei suicidare, derealizare, simptome paranoide si simptome obsesionale), variatie diurna a dispozitiei, retardare si tulburari de somn. Hedlund si Vieweg (1979) trece in revista 6 studii si constata ca exista cel putin doi factori relativ stabili: un factor legat de severitatea simptomelor si altul cu o variabilitate bipolara (anxietate, depresie agitata si depresia retardata)

SM- scala de melancolie

Scala de melancolie este o scala de simptome dezvoltata de Bech si Rafaelsen in 1980 pe baza analizei constructiei Scalei Hamilton si a utilizarii analizei structurii latente a ei. Astfel, s-a constatat ca din cei 17 itemi originari ai Scalei Hamilton, doar 6 din ei au o mare validitate de constructie pentru evaluarea unei melancolii: dispozitia depresiva (item 1), dispozitia anxioasa (item 10), lentoarea motorie (item 8), sentimentele de vinovatie (item 2), interese sociale (item 7) si simptome vegetative (item 13). La acesti itemi autorii au adaugat 4 altii itemi ce au legatura cu lentoarea psihomotorie: retardarea emotionala, intelectuala, verbala si motorie si un item privind oboseala si durerile14, 15.Astfel, versiunea nedefinitiva a scalei de melancolie are 11 itemi. Acesti itemi sunt evaluati pe o scala Likert cu 5 ancore, de la 0 la 4. Scala Hamilton si Scala de melancolie Bech & Rafaelsen au fost combinate in Scala HDRS/MES, care are 23 itemi si este prezentata in anexa 1 (Bech si colab. 1986)16. In anexa 3 se prezinta itemii Scalei HDRS si SM si foaia de scor in cazul aplicarii Scalei HDRS/SM. Scala de melancolie a demonstrat a avea o buna validitate de constructie in diverse populatii, cu alte cuvinte, scorul total al SM reprezinta un suficient statistic. Cand a fost utilizata la batrani, analiza factoriala a confirmat ca SM reprezinta un singur factor. In ceea ce priveste confidenta, corelatia interclase a aratat o foarte solida incredere intre cotatori. Scala SM s-a dovedit mult mai senzitiva la schimbarea tabloului depresiv sub interventii decat Scala Hamilton sau Scala Montgomery-A sberg. Un scor SM de 15 sau mai mult este congruent cu diagnosticul de depresie majora din DSM-III, iar scorul de 10- 14 reprezinta “mai putin de depresie majora” si este echivalent cu scorul de 13-17 la HDRS.

MSRS – scala pentru manie

In anii ’70, cand trialurile farmacologice au inceput sa fie la moda, s-a constatat ca multe scale de evaluare a depresiei sunt de fapt scale diagnostice sau simptomatologice si nu sunt suficient de sensibile la schimbare pentru a decela cele mai mici modificari clinice ce s-ar putea petrece atunci cand un depresiv foloseste medicamente antidepresive. Scala MSRS a fost conceputa cu scopul de a avea senzitivitatea si acuratetea necesara studiilor psihofarmacologice. Ea a fost dezvoltata de Montgomery si Asberg (1979) pornind de la itemii scalei Comprehensive Psychopathological Rating Scale – CPRS (Asberg si colab., 1978). Selectia itemilor s-a bazat pe evaluarea cu Scala CPRS a 106 depresivi ce implineau criteriile diagnostice ale lui Feighner in timpul unui tratament de 4 saptamani cu variate antidepresive, evaluare care s-a facut de 2 clinicieni. In doua sedinte de selectare a itemilor s-au ales la inceput 17 itemi in functie de senzitivitatea lor (corelatia dintre schimbarea scorului la fiecare item si scorul general), ca mai apoi sa se selecteze doar 10 itemi cei mai sensibili ce reprezinta structura finala a Scalei MSRS: tristetea aparenta, tristetea raportata, tensiunea interna, reducerea somnului, reducerea apetitului, dificultatile de concentrare, lentoarea, incapacitatea de a simti, gandurile pesimiste si gandurile suicidare. Scala Montgomery-A sberg este deci o scala de observatie care se refera la evaluarea simptomelor depresive cu trei zile in urma sau intr-un alt cadru de timp pe care investigatorul si-l poate stabili. Fiecare item are o definitie operationala si este scorat pe o Scala Likert cu 7 puncte in care “0” reprezinta absenta simptomului si “6” reprezinta frecventa si intensitatea cea mai mare a simptomului.Snaith si colab. (1986) au prezentat urmatoarele plaje de scor pentru diferite severitati ale depresiei: 0-6 = absenta depresiei; 7-19 = depresie minora; 20-34 = depresie moderata si 35-60 = depresie severa. Scala MSRS este prezentata in anexa 4. Scala prezinta o foarte buna confidenta intercotatori atat cand se ia in consideratie scorul total, cat si pentru fiecare item in parte si o buna validitate atunci cand a fost administrata concurent cu Scala Hamilton de evaluare a depresiei, mai ales pentru depresia endogena.Scoruri mai mari se obtin atunci cand scala este administrata de clinicieni comparativ cu persoane cu mai putina experienta. Scala MSRS se foloseste mai ales pentru ca, fiind mai scurta decat HDRS, este mai simplu de administrat, iar pentru ca se bazeaza mai mult pe simptome psihice, este utilizabila in tulburarile psihosomatice cand se doreste evaluarea comorbiditatii depresiei.

Studiu de caz

Scop

Evaluarea emoțională a persoanelor de sexe și categorii de varstă diferite.

Obiective:

O1: Identificarea problemelor actuale

O2: Evaluarea cognitiilor si comportamentelor aferente

Identificarea diferențelor de gen în stările depresive și în exteriorizarea simptomelor depresive la vîrsta mai mica de 30 de ani și peste 30 de ani

Delimitarea factorilor psihosociali ce determină vulnerabilitatea pentru depresie specifică fiecărui sex la vîrsta mai mica de 30 de ani și peste 30 de ani

Ipoteze:

Nivelul inteligentei emotionale mediaza cantitatea si calitatea relatiilor socio-afective ;

Nivelul anxietatii sociale si a fricii de evaluare negativa mediaza la randul lor calitatea si cantitatea relatiilor socio-afective ;

Imaginea de sine, nivelul acesteia, mediaza calitatea si cantitatea relatiilor socio-afective .

Diferențele de gen în stările depresive la persoanele peste 30 de ani si sub 30 de ani

Subiecții de sex masculin și subiecții de sex feminin prezintă o etiologie psihosocială diferită a depresiei

Metode, tehnici și instrumente folosite

Pentru acest studiu s-a elaborat un chestionar cu 8 întrebări.Chestionarul conține itemi cu referire la emoții,depresie,anxietate.La interpretarea rezultatelor am folosit scala de depresie Hamilton.Intrebările au fost cotate conform profil 16 PF.

Chestionar

Mă simt puțin neliniștit (ă) în fața animalelor sălbatice, chiar dacă ele sunt închise în cuști sigure:

da, este adevărat

s-ar putea

nu, nu este adevărat

2.În viața mea personală, realizez în majoritatea cazurilor obiectivele pe care mi le fixez:

a) adevărat

b) nu e sigur

c) fals

3.Prietenii m-au părăsit:

a) aproape niciodată

b) cateodată

c) într-adevăr de multe ori

4. Oamenii mă tratează mai puțin amabil decat aș merita-o , dat fiind bunele mele intenții:

a) adesea

b) din cand in cand

c) niciodata

5. Cand se vorbește tare atunci cand ascult muzică :

a) reușesc să răman concentrat (ă) și să nu mă las distrat (ă)

b) între cele două

aceasta îmi strică plăcerea și mă deranjează

6. În majoritatea lucrurilor pe care le fac reușesc să răman concentrat (ă) fără a fi deranjat (ă) de persoanele care fac mult zgomot în jurul meu:

a) da

b) mai mult sau mai puțin

c) nu

7. Dacă circumstanțele sunt întradevăr defavorabile pentru a reușii ceva, totuși cred că trebuie să încerc:

a) da

b) mai mult sau mai putin

c) nu

8. Sunt considerat (ă) o persoană “ cu idei” care are aproape intotdeauna ceva de propus la o problema:

a) da

b) poate

c) nu

Structura lotului de cercetare

Pentru validarea chestionarelor se vor folosi 50 de persoane 25 de baieti si 25 de fete, care vor fi rugati sa completeze chestionarele.Varsta persoanelor chestionate a fost impartita in : cate 15 persoane din ambele sexe cu varsta sub 30 de ani si cate 10 persoane din ambele sexe cu varsta intre 35 si 60 de ani.

Date de identificare a persoanelor:

Analiza și interpretarea datelor

a.interpretarea rezultatelor:

0-7 : depresie normala

8-17: depresie slaba

18-25: depresie moderata

Peste 26: depresie severa

După completarea chestionarului mai sus prezentat persoanele care au participat au obtinut următorul punctaj:

Tabel punctaj

În urma centralizării datelor am constatat:

28 de persoane nu suferă de nici un fel de depresie

18 persoane suferă de depresie slabă

4 persoane suferă de depresie moderată

Împărțind rezultatele în funcție de varsă și sex am obținut următoarele rezultate:

Tabel distributia frecventei

7 femei cu varsta sub 30 de ani nu suferă de nici o depresie

2 femei cu varsata peste 30 de ani nu suferă de nici un fel de depresie

13 bărbați cu varsta sub 30 de ani nu suferă de nici un fel de depresie

6 bărbati cu varsta de peste 30 de ani nu suferă de nici un fel de depresie

4 femei cu varsta sub 30 de ani suferă de depresie slabă

8 femei cu varsta peste 30 de ani suferă de depresie slabă

3 bărbați cu varsta sub 30 de ani suferă de depresie slabă

3 bărbați cu varsta de peste 30 de ani suferă de depresie slabă

3 femei cu varta sub 30 de ani suferă de depresie moderata

1 bărbat cu varsta de peste 30 de ani suferă de depresie moderată

Numărul femeilor care suferă de depresie moderată sau slabă este mai mare față de numarul bărbaților.Femeile care suferă de depresii sunt mai în etate decat cele tinere cu exceptia celor trei femei sub 30 de ani care au probleme recente prin pierderea unuia dintre părinți.

Graficul de mai jos reprezintă procentajul obtinut de cele 28 de persoane care nu suferă de depresie în funcție de varstă și de sex.

25% din femei sub 30 de ani nu suferă de depresie

7% din femeile peste 30 de ani nu suferă de depresie

47% din bărbații sub 30 de ani nu suferă de depresie

21% din bărbații peste 30 de ani nu suferă de depresie

Graficul de mai jos reprezintă procentajul obținut de cele 18 persoane care suferă de depresie slabă in funcție de varstă și de sex.

22% din femei sub 30 de ani suferă de depresie slabă

44% din femeile de peste 30 de ani suferă de depresie slabă

17% din bărbații sub 30 de ani suferă de depresie slabă

17 % din bărbații peste 30 de ani suferă de depresie slabă

Graficul de mai jos reprezintă procentajul obținut de cele 4 persoane care suferă de depresie moderată in funcție de varstă și sex

75% dintre femeile sub 30 de ani suferă de depresie moderată

25% dintre bărbatii peste 30 de ani suferă de depresie moderată

Rezultatele depresiv moderate in urma evaluarii persoanelor.

4 femei sub 30 de ani au o stare de agitatie

5 femei peste 30 de ani au o stare de agitatie

Barbatii nu prezinta stare agitata

1 femeie sub 30 de ani a raspuns ca nu isi realizeaza obiectivele

2 femei peste 30 de ani au raspuns ca nu isi realizeza obiectivele

Toti barbatii isi realizeaza obiectivele

2 femei sub 30 de ani sunt afectate de singuratate

2 barbati sub 30 de ani sunt afectati de singuratate

1 barbat peste 30 de ani este afectat de singuratate

Nici o femeie peste 30 de ani nu a fost afectata

4 femei sub 30 de ani au o parere negativa asupra imaginii personale

1 femeie peste 30 de ani are o parere negativa asupra imaginii personale

Barbatii nu sunt afectati

4 femei sub 30 de ani nu se pot concentra

5 femei peste 30 de ani nu se pot concentra

3 barbati sub 30 de ani nu se pot concentra

4 barbati peste 30 de ani nu se pot concentra

Lipsa interesului a fost constatata la 2 femei sub 30 de ani si la 2 peste 30 de ani

Barbatii nu sunt afectati

În urma realizării experimentului constatativ s-au conturat următoarele concluzii:

Teama, eșecul profesional,imaginea față de sine ,lipsa concentrarii sunt factorii care satu la baza depresiei în acest studiu.Cel mai mare factor de depresie in urma studiului efectuat a fost lipsa concentrarii inregistrand valori mai mari in cazul persoanelor atat de sex feminin cat si maculin cu varsta peste 30 de ani.Rezultatele cercetării la capitolul diferențe de gen în stările depresive sunt congruente cu majoritatea studiilor internaționale referitoare la Evaluarea emoțională a persoanelor de sexe și categorii de varstă diferite femeile manifestand o pondere mai mare depresivă.

Starea de agitatie a persoanelor chestionate a fost mai mare la femeile cu varsta peste 30 de ani (5 persoane),fata de a femeilor cu varsta sun 30 de ani (4 persoane).Nici un barbat chestionat nu manifesta stare agitata.

In urma efectuarii chestionarului am constat ca doar femeile interpretează adesea in mod eronat evenimente cotidiene neutre sau banale ca probe a defectelor personale si au un sentiment exagerat de responsabilitate fată de evenimentele nefavorabile.

Tulburarea depresivă majoră poate începe la orice etate atat la femeile si barbații cu varsta sub 30 de ani cat si peste 30 de ani.La debut este în descrestere atat femeile cat si bărbatii cu varsta sub 30 de ani , în general la cei nascuti mai recent.Unii indivizi au episoade izolate de depresie slabă, în timp ce alții au mai recente pe măsură ce avansează în etate depresia devenind moderată.

Concluzii

Studiind emoțiile și expresiile psihologii profesioniști caută să poată detecta sensul lor în scopuri diagnostice, ceea ce este foarte dificil, deoarece orice reacție expresivă poate însoți diferite stări afective și poate avea multiple interpretări de ordin caracterologic.

Depresia rămîne a fi una dintre cele mai importante probleme ale sănătății mintale prin prevalența sa atît în adolescență, cît și ulterior, la vîrsta adultă, prin efectele negative asupra funcționalității generale și asocierea acesteia cu alte tulburări, cum ar fi tulburările anxioase, consumul de droguri, comportamentul antisocial, alcoolismul, suicidul. Un număr mare de studii, semnate de Culbertson F. (1977), Buss M.D. (1988), Kaplan S.L., Hong G.K. (1986), Weissman M.M. (1977, 1995), Klerman G.L. (1977) relevă rata de 2:1 în frecvența depresiei, femeile reprezentînd sexul mai depresiv. În ultimul timp cercetările în domeniul diferențelor de gen în depresie au fost influențate de unele schimbări „ideologice”. Teoreticienii androginității, psihologii de „factură feministă” presupun o diminuare a diferențelor de gen. Tot mai mult se promovează ideea conform căreia diferențierea dintre bărbați și femei are loc pe fundalul unei implicații din ce în ce mai pregnante a factorilor psihologici și sociali. Astfel, se încearcă contestarea teoriilor ce promovează destinul implacabil al femeii ca fiind mai depresivă și “atentarea” la mitul masculinității invulnerabile la depresie. Unele abordări noi în această problematică expuse de Hammen C. L., Padesky C.A. (1977), Polce-Lynch M. (1998), Nolen- Hoeksema S. (1999), Page S. (1999), Vogel D.L., Wester S.R. (2003), Carpenter K. (2000), Sachs- Ericsson N. (2000), atenționează asupra incertitudinii referitoare la relevanța unor date oferite de studiile din acest domeniu, invocînd influența rolului de gen și a stereotipurilor sociale și culturale asupra diferențierii de gen a simptomelor depresive.

In urma realizării studiului am constatat că teama, eșecul profesional,imaginea față de sine ,lipsa concentrarii sunt factorii care satu la baza depresiei în acest studiu.Rezultatele cercetării la capitolul diferențe de gen în stările depresive sunt congruente cu majoritatea studiilor internaționale referitoare la Evaluarea emoțională a persoanelor de sexe și categorii de varstă diferite femeile manifestand o pondere mai mare depresivă.

Tulburarea depresivă majoră poate începe la orice etate atat la femeile si barbații cu varsta sub 30 de ani cat si peste 30 de ani.La debut este în descrestere atat femeile cat si bărbatii cu varsta sub 30 de ani , în general la cei nascuti mai recent.Unii indivizi au episoade izolate de depresie slabă, în timp ce alții au mai recente pe măsură ce avansează în etate depresia devenind moderată.

Bibliografie

Andrei Cosmovici, Psihologie generală, Editura Polirom,Iași,1996

Aurel Romila,Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale,DSM-IV-TR 2000,Asociația psihiatrilor liberi din Romania,București,2003

Brrener C, A psychoanalytic theory of affects, Academic Press, New York, 1980

David, D., Prelucrări inconștiente de informație; Contaminarea psihologică în mass- media, practica clinică și juridică. Dacia: Cluj-Napoca

Darwin C.,The expression of emotions in man and animals, New York,Philosophical Library

Lazarus R.S, Emotion and adaptation,Oxford University press, New York

Ortony A.,Clore, Collins, The cognitive structure of emotions,Cambrige University Press,1988

Parot, F., și Richelle, M. Introducere în psihologie: Istoric și metode, Ed. Humanitas,1995

Plutchik,R& Herman,H, Emotion: theory ,research, and experience (vol.I), Academic Press, New York,1980

Radu I., Introducere în psihologia contemporană,Editura Sincron,Cluj,1991

Rita L.Atkinson,Richard C. Atkinson, Edward E Smith, Daryl J.Bem, Introducere în psihologie, ediția a IX-a, Editura Tehnică, 2002

Roseman, I.J, Cognitive determinants of emotions: a structural theory, Vol V,C.A stage, Beverly Hills,1989

Smith C.A & Ellsworth, Patterns of appraisal and emotion related to taking an exam, Journal of personality and social psychology,1987

Zlate M,Introducere în psihologie,Editura Șansa, București,1996