Structura de Servicii Si Cazare din Ansamblul Turistic Eforie Nord Si Sud
STRUCTURA DE SERVICII ȘI CAZARE DIN ANSAMBLUL TURISTIC EFORIE NORD ȘI SUD
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. CARACTERE GENERALE
1.1 Așezare și limite
1.2 Dobrogea – caractere generale și evoluție
1.3 Istoria cercetărilor în domeniu
1.4 Dezvoltarea stațiunilor Eforie Nord și Sud
CAPITOLUL II. CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ
2.1 Relief
CAPITOLUL III. POTENȚIAL TURISTIC AL STAȚIUNILOR EFORIE NORD ȘI SUD
3.1 Potențialul turistic natural reprezentat de obiectivele naturale
3.2 Potențialul turistic antropic
3.3 Tipuri de turism
CAPITOLUL IV. INFRASTRUCTURA DE CAZARE ȘI SERVICII
4.1 Infrastructura de cazare și servicii a stațiunilor
4.1.1 Cazare
4.1.2 Servicii medicale
4.1.3 Rețea comercială
4.2 Infrastructura de transport
4.3. Flux de turisti intern și internațional
4.4. Introducerea în circuitul național și internațional al arealului Eforie
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Litoralul Mării Negre este considerat cea mai importantă regiune turistică a țării, ținând cont de condițiile naturale excelente pentru practicarea turismului, calitățile terapeutice, tezaurul arheologic existent și edificiile social-economice, prin baza materială realizată, precum și prin ponderea ridicată a numărului de turiști la nivel național.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă o zonă de importanță majoră pentru turismul din România. Primele stabilimente apar pe litoral încă de la sfârșitul secolului XIX și sunt rodul unor acțiuni particulare. Cele mai ample lucrări de amenajare, cu individualizarea stațiunilor turistice, se realizează după anii 1960-1970.
Dezvoltarea turismului pe litoral este asigurată și de mijloacele moderne de transport în comun: autobuze, troleibuze, taximetre, mini-caruri, trăsuri etc. La Constanța se află portul turistic Tomis, care asigură agrement cu hidrobuze și șalupe pe mare, cu puncte de acostare la Eforie Nord, Mangalia etc.
Stațiunea Eforie Nord, situată la sud față de Contanța, este cunoscută îndeosebi ca loc pentru tratament și odihnă, datorită calităților curative ale lacului Techirghiol din apropiere.
Situată pe țărmul Mării Negre, în extremitatea de S-E a României, între Agigea, la nord (5 Km), și Eforie Sud, la sud (2 km), Eforie Nord este o stațiune cu regim balneoclimateric permanent.
Motivația pentru alegerea acestei teme a reprezentat faptul că Stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud sunt printre cele mai importante și mai vechi stațiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre, stațiuni care au un bogat potențial turistic dar și numeroase unități de cazare sau servicii.
Eforie Nord este a doua stațiune ca mărime de pe litoral și este situată la 14 km de Constanța. În partea de sud-vest se află lacul Techirghiol cunoscut pentru propietățile curative ale nămolului astfel că turismul recreativ se îmbină cu cel balnear.
Larga sa deschidere spre mare și faleza de peste 30 metri înălțime atrag anual mii de turiști, fapt ce presupune și o capacitate de cazare mare. Structura de cazare este foarte diversificată, atât din punct de vedere al condițiilor pe care le oferă unitățile de cazare dar și din punct de vedere al prețurilor.
Stațiunea Eforie Sud este situată pe fâșia de litoral cuprinsă între Marea Neagră și Lacul Techirghiol, la 8-20 m peste nivelul mării. Eforie Sud este o localitate și stațiune liniștită cu străzi largi, cu vegetație arborescentă bogată, cu numeroase case și vile și hoteluri.
Foarte aproape de Eforie Nord, la 2,5 km, se găsește o mică stațiune, de asemenea foarte veche – Techirghiol, ce s-a dezvoltat în jurul unui mic golf al lacului.
Între factorii de ordin natural, care conferă calități superioare curei balneare pe teritoriul românesc, menționăm: orientarea plajei spre est-sud-est, durata mare de strălucire a soarelui pe timpul verii (10-11 ore pe zi), stabilitatea termică de la o zi la alta, precipitațiile rare, brizele, apa mării, nămolurile curative.
CAPITOLUL I. CARACTERE GENERALE
1.1 Așezare și limite
Litoralul Mării Negre constituie unul din punctele forte ale turismului în România, zonă cu vocație turistică deosebită, conferită în egală măsură de situarea sa geografică și de profilul cultural-istoric al regiunii. Din punct de vedere al valorificării turistice, litoralul românesc este amenajat și exploatat în scopuri turistice doar pe o distanță de circa 82 km, de la Capul Midia și până la frontiera cu Bulgaria.
Marea Neagră este a treia mare ca suprafață în Europa, după Marea Mediterană și cea a Nordului, ea scaldă cu valurile ei uscatul sud-estic al țării noastre. Se poate spune că aici începe marea. Litoralul românesc al Marii Negre are o lungime de 245 km și se întinde între brațul Chilia al Dunării, la nord, și granița cu Bulgaria, la sud. Este împărțit în două mari sectoare: cel de nord, cu relief caracteristic de delta, cordoane litorale și lagune (între Musura și capul Midia) și cel de sud, cu țărm ridicat, dominat de faleze, golfuri și promontorii (între capul Midia și Vamă Veche). Stațiunile și zonele turistice cele mai importante sunt: Delta, Gura Portiței, Vadu, Corbu, Năvodari, Mamaia, Constantă, Eforie Nord, Techirghiol, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche.
Județul Constanța cuprinde unele dintre cele mai reprezentative baze turistice din România. Prin localizarea geografică, climă, relief, vestigii arheologice, rezervații naturale, bază de cazare, agrement și tratament, posibilități de efectuare a unor excursii și croaziere, teritoriul județului oferă o gamă largă de activități turistice.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă una dintre zonele turistice cele mai importante ale României în raport cu alte zone turistice ale țării, ceea ce este reflectat și de indicatorii referitori la circulația turistică și capacitatea de cazare.
Resursele turistice ale județului nu au o repartiție uniformă și ele explică dezvoltarea turismului cu precădere pe spațiul de litoral al Mării Negre. Astfel, litoralul românesc concentrează 2/3 din resursele turistice și aproximativ 43% din capacitatea de cazare a țării, aproximativ 60% din circulația turistică internă și internațională.
Județul Constanța este așezat în extremitatea sud-estică a României, învecinându-se la nord cu județul Tulcea, la est cu țărmul Mării Negre, la sud cu Bulgaria, iar la vest cu fluviul Dunărea. Județul are o suprafață de 7.071 km și ocupă locul 8 între județele României. Județul Constanța concentrează 43% din capacitatea de cazare a țării, reprezentând una dintre cele mai importante zone turistice ale României.
Fig. 1 Harta județului Constanța, Sursa: http://art-zone.ro
Nota caracteristică a spațiului constănțean este dată de litoralul Mării Negre, un "pământ al făgăduinței", ce se întinde în județul Constanța pe o lungime de peste 100 km (din totalul de 244 km care formează ieșirea la mare a României). Minunata rivieră românească beneficiază de farmecul deosebit al Mării Negre (a treia mare europeană ca întindere și a doua ca adâncime, cu salinitate redusă (17-18 % la țărm și temperatura apei vara de 20-25°C). În Marea Neagră nu există curenți, plante sau pești periculoși. În sezonul cald temperatura la suprafața plajei urcă până la 45°C, însă brizele marine, bogate în aerosoli atenuează arșița zilelor toride. Marile întinderi de plajă sunt "pavate" cu nisip de o finețe deosebită. De-a lungul coastei, un spațiu de o calitate excepțională etaleaza o salbă de stațiuni care răspund tuturor vârstelor și gusturilor: Năvodari, Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai.
Fig. 2 Poziționarea stațiunilor, Sursa: http://www.primariaeforie.ro
A doua stațiune ca mărime de pe Litoral, stațiunea Eforie Nord, în ceea ce privește numărul de locuri, după Mamaia, este situată pe o faleză înaltă de 30 m, pe porțiunea de uscat dintre Techirghiol și Mare, având o plajă cu o lungime de circa 3km. ”În 1893 Eforia Spitalelor Civile din Capitală cumpără de la Ministerul Domeniilor terenul pentru construirea unui stabiliment balnear pentru copii. Terenul arid al celor două Eforii avea să se schimbe repede, prin plantații de salcâmi și pini. Planul viitoarei așezări este întocmit în 1894,perimetrul cuprinzând o școală și o geamie. În 1901 se construiește în zona actualului hotel „Europa” un stabiliment sanatorial pentru copii, un altul fiind situat pe malul lacului Techirghiol, primele vile înălțându-se după 1908. În deceniul patru al secolului trecut se construiesc primele hoteluri, vileși clădiri administrative. Apa curentă este introdusă după 1936. Eforie Sud este situată la 4 km nord de paralela 44.”
Până la sfârșitul secolului XIX nu se aflau aici decât pășuni și culturi agricole. Pe terenul actualei Poște se afla o stână și un grajd, iar în 1898 iau ființă „BăileMovilă”, așa cum se va numi localitatea până în 1920, ca mai apoi să se numească până în 1948 „Carmen Sylva”,iar până în 1962 „Vasile Roaită”. La inițiativa proprietarului Movilă sunt construite două mari hoteluri,„Parc” și „Băi”, iar între 1903 -1913 circa 50 de vile și stabilimente hoteliere și balneare. În perioada interbelică este considerată cea mai luxoasă stațiune a litoralului, fiind cea mai căutată de turiști. Actualmente, împreună cu Eforie Nord formează din punct de vedere administrativ orașul Eforie cu reședința la Eforie Sud.
Eforie Nord ( stațiune situată la 14 km sud de Constanța), stațiune balneoclimaterică permanentă (6-20 m altitudine), pe fâșia litorală dintre lacul Techirghiol și Marea Neagră. Stațiunea și-a început activitatea în 1894, când Eforia Spitalelor Civile din București a construit aici un sanatoriu. A doua stațiune a litoralului (ca mărime), Eforie Nord este renumită în toată Europa datorită tratamentelor cu factori naturali existenți aici. Cele doua baze de tratament cu funcționare permanentă posedă instalații pentru băi calde (cu apă sărată concentrată, provenită din lacul Techirghiol sau din mare).
Principalii factori naturali terapeutici sunt apa sărată și nămolul sapropelic al lacului Techirghiol. Stațiunea dispune de cinci baze de tratament în cadrul cărora există numeroase instalații (pentru băi calde la vane sau bazine cu apa sărată concentrată provenită din lac, pentru bai calde cu nămol și pentru împachetări calde cu nămol, pentru aerosoli, hidroterapie.
La vest, nord și est, regiunea Dobrogea are limite naturale: o luncǎ brǎzdatǎ de bǎlți la vest, Delta Dunǎrii la nord și litoralul Mǎrii Negre la est. Numai cǎtre sud teritoriul este prins de uscat. De aici și imaginea pǎmântului Dobrogei ca o peninsulǎ înconjuratǎ de trei pǎrți de ape, înlǎuntrul cǎreia se aflǎ un podiș, a cǎrui înǎlțime variazǎ între 50-500 metri.
”Astfel delimitatǎ, între Dunǎre și mare, aceastǎ regiune reprezintǎ poarta maritimǎ a României, o punte de legǎtură între restul țǎrii și Marea Neagrǎ.”
Fig. 3 Harta Podișului Dobrogei, Sursa: http://www.art-zone.ro
1.2 Dobrogea- caractere generale și evoluție
Dobrogea a fost un teritoriu locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au evidențiat existența obiectelor din eneolitic din cultura Gumelnița și dezvoltarea în neolitic a culturii Hamangia (cunoscută în special datorită statuii numită „Gânditorul de la Hamangia”).
În secolele VI – IV î. Chr. litoralul Mării Negre este colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei de azi sunt întemeiate coloniile Histria, Callatis și Tomis. Coloniile grecești se organizează după modelul polis-ului grecesc. Inițial Histria era cea mai prosperă dintre colonii, însă, ca urmare a împotmolirii golfului, decade, iar Tomisul devine cea mai importantă cetate de pe malul de vest al Mării Negre. Coloniile își exercitau influența asupra unui teritoriu mai larg decât cel al cetății propriu-zise.
În aceeași perioadă încep să se constituie și formațiunile statale ale geților. Inscripțiile de la Histria menționează relații cu "regii" geți Zalmodegik eneolitic din cultura Gumelnița și dezvoltarea în neolitic a culturii Hamangia (cunoscută în special datorită statuii numită „Gânditorul de la Hamangia”).
În secolele VI – IV î. Chr. litoralul Mării Negre este colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei de azi sunt întemeiate coloniile Histria, Callatis și Tomis. Coloniile grecești se organizează după modelul polis-ului grecesc. Inițial Histria era cea mai prosperă dintre colonii, însă, ca urmare a împotmolirii golfului, decade, iar Tomisul devine cea mai importantă cetate de pe malul de vest al Mării Negre. Coloniile își exercitau influența asupra unui teritoriu mai larg decât cel al cetății propriu-zise.
În aceeași perioadă încep să se constituie și formațiunile statale ale geților. Inscripțiile de la Histria menționează relații cu "regii" geți Zalmodegikos și Rhemaxos (sec. III î. Chr). Ceva vreme, cetățile dobrogene se confruntară cu stăpânirea perșilor, apoi, în perioada elenistică, se aliară cu Regatul Pontului, puterea dominantă în Marea Neagră, înainte de a trece sub stăpânirea Romei în anul 1946, fiind incluse în provincia romană Moesia.
În Antichitate, Dobrogea era cunoscută sub denumirea de Scythia Minor (denumire romană).
Unii istorici folosesc și denumirea de Dacia Pontică. Numele actual vine de la Despotul Dobrotici din secolul al XIV-lea. Istoricul antic grec, Pliniu cel Bătrân, susținea că teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră era populat de geți, pe care romanii îi numeau daci. Sciții au venit mai târziu, același Pliniu cel Bătrân susținea că sciții aveau aceeași origine ca și geto-dacii. În final, urma sciților se pierde printre daci. Provincia joacă un rol important în sistemul de apărare a Imperiului Roman, constituind parte a limesului danubian.
Creștinându-se, puterea romană devine bizantină. O dată cu sosirea slavilor și bulgarilor care le dispută teritoriul Bizantinilor, Dobrogea dobândește un grad crescând de autonomie și mai apoi devine independentă (cu seria de conducători Dimitrie, Satza, Tatos, Seslav, Balica, Dobrotici, Ivanco), fiind alipită Țării Românești de către Mircea cel Bătrân. Încă de pe atunci, avea o compoziție etnică variată, apărând în cronicile și hărțile vremii sub denumirile de Velacia minor, Bulgaria tertia, Graecia tomitana sau Despotatus Vicinensis. Iachint, episcopul de la Vicina (cetate dispărută, ale cărei urme sunt poate sub Isaccea sau sub Tulcea) devine primul metropolit al Țării Românești în 1359. Dar după moartea lui Mircea cel Bătrân, Dobrogea intră în componența Imperiului Otoman între 1418 și 1421. Se pare, după anumiți cercetători, că Dobrogea sau părți din aceasta, au reintrat pentru scurt timp în componența Țării Românești în timpul lui Vlad Țepeș (1462 – câteva luni) și a lui Mihai Viteazul (1599-1601).
Deoarece în secolele XIV-XVI, Imperiul Otoman avansa spre Europa Centrală, Dobrogea era o posesiune periferică, fără o mare importanță strategică sau economică. Ea făcea parte, din punct de vedere bisericesc, din Exarhatul Proilavon, cu sediul la Brăila, care cuprindea și Bugeacul. Dar pe măsură ce treceau anii, numărul musulmanilor creștea, ajungând sa fie pe alocuri majoritari. În multe locuri, cultura dispare în profitul ciobănitului extensiv, fostele orașe de coastă devin simple sate de pescari, în locul lor se dezvoltă Babadagul și Medgidia ca târguri rurale. Ciobani din Ardeal, Moldova, Țara Românească transhumează în fiecare iarnă aici, mulți dintre ei (Mocanii) stabilindu-se definitiv și amestecându-se astfel cu românii dobrogeni (Dicienii). Această situație continuă și în perioada de început al declinului puterii otomane (secolul XVII). Situația se modifică însă dramatic, odată cu extinderea teritorială a Imperiului rus. În secolele XVIII-XIX, Dobrogea devine un câmp de bătălie între Turcia și Rusia. Situația se agravează după anul 1812 când Imperiul rus anexează Basarabia astfel că Dunărea devine frontieră între Rusia și Turcia. Cu acest prilej Sultanul și Țarul fac un schimb de populații: tătarii Nogai și turcii din Bugeac vin în Dobrogea în locul unui număr echivalent de bulgari și de găgăuzi care se stabilesc în sudul Basarabiei.
În perioada Imperiului Otoman s-au stabilit pe teritoriul Dobrogei populații turcice (anatolieni, selgiucizi) și, începând cu secolul XVIII, după schisma din Biserica Ortodoxă rusă, adepți ai Bisericii de rit vechi, care se opuneau reformelor lui Petru cel Mare (Lipoveni). După anul 1840, în Dobrogea au fost colonizați și germani, care au rămas pe acest teritoriu până în 1940, când, în marea majoritate, au fost strămutați în Al Treilea Reich. Elementul românesc a fost prezent în mod constant în Dobrogea în perioada otomană. Deși istoriografia străină a prezentat în general Dobrogea drept o provincie colonizată cu români după 1878, în fapt, au existat sate românești în munții Măcinului, în jurul gurilor Dunării și pe malul drept al Dunării (Vlahii, Floriile, Aliman, Dunăreni consemnate de Ion Ionescu de la Brad în lucrarea sa "Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja"). Băștinașii dobrogeni purtau tradițional numele de Dicieni,despre care Vasile Pârvan și George Vâlsan presupuneau că se trage de la cetatea Vicina menționată în sursele medievale. Cartografia veche arată în jurul gurilor Dunării numiri românești, ca de exemplu limanurile Albastru (azi Sinoie), Fidilimanu (azi Zmeica), Iancina (azi Razim sau Razelm) sau satele Bârleni, Filipești (azi Dunavățul de sus și de jos), Șontea (azi Mila 23), Tatomirești (azi Tatanir), Pojorâta (ulterior Pojareț, dispărut), între timp înlocuite de numiri lipovenești, dar care dovedesc o prezență românească anterioară.
Perioada comunistă a fost deosebit de grea pentru Dobrogea. Autoritățile comuniste au făcut presiuni asupra țăranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel că în anul 1955, Dobrogea a fost declarată prima regiune colectivizată a României (Nicolae Ceaușescu și-a făcut aici o parte din carieră). Această politică a ruinat satele Dobrogei și a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane, în special spre Constanța. În aceste condiții, și în Dobrogea au existat grupuri armate de rezistență contra puterii comuniste. Dintre acestea cel mai semnificativ a fost grupul Haiducii Babadagului, care a acționat în perioada 1949 – 1952. De asemenea, în 1949, conducerea comunistă a României a organizat construirea canalului Dunăre – Marea Neagră, folosind în special deținuți politici, supuși unui regim de exterminare. Construirea canalului a fost abandonată în anul 1955.
Lucrările la Canal au fost reluate în anul 1975 și au fost încheiate în anul 1984. În anul 1986 a fost dat în folosință Canalul Poarta Albă – Năvodari. În perioada de după 1989, Dobrogea a suferit pe fondul general al crizei generale a economiei românești. Dispariția flotei comerciale române, declinul general al navigației pe Dunăre ca urmare a războaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al portului Constanța, de principal punct de tranzit al exporturilor românești și declinul turismului la Marea Neagră au afectat negativ economia Dobrogei.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă o zonă de importanță majoră pentru turismul din România. Primele stabilimente apar pe litoral încă de la sfârșitul secolului XIX și sunt rodul unor acțiuni particulare. Cele mai ample lucrări de amenajare,cu individualizarea stațiunilor turistice, se realizează după anii 1960-1970.
1.3 Istoria cercetărilor în domeniu
Despre podișul Dobrogei de Sud, C. Brătescu afirmă că: ”Este o peneplenă înălțată, pentru că laturile dunăreană si maritimă se termină prin maluri înalte si este fragmentată de văi adânci si înguste (probabil se referă la Podisul Dobrogei de Sud), dar și o peneplenă deformată, pentru că ea se apleacă din ambele părți către Valea Carasu.” De asemenea, autorul distinge în Podisul Dobrogei Centrale si Podisul Dobrogei de Sud două cicluri de eroziune – unul mai vechi, care a creat suprafața peneplenei, si altul mai nou, care a sculptat în această suprafață văi înguste si adânci. Acest ultim ciclu de eroziune ar aparține Pleistocenului.
Bazându-se pe identificarea si delimitarea formațiunilor pliocene din sud-vestul Dobrogei de către R. Pascu (1908) și St. Manolescu (1917), C. Brătescu (1920, 1928) stabileste pentru prima dată existența unei terase de abraziune în sud-vestul Dobrogei de Sud, arătând că ea reprezintă țărmul de SE al lacului pliocen din Câmpia Română. Faptul că depozitele pliocene de pe latura sud-vestică a Podisului Dobrogei de Sud ajung la altitudini de 100 m îl conduc pe autor la două concluzii importante pentru geomorfologia acestei regiuni: – nivelul lacului pliocen care ocupa depresiunea Câmpiei Române si marginea vestică a Podisului Dobrogei este ultimul către care s-a realizat definitivarea peneplenei dobrogene care, în acel timp, se înălța cu puțin deasupra acestuia, iar văile erau abia schițate în suprafața peneplenei; – adâncirea puternică a văilor cu peste 100 m în suprafața peneplenei, pe alocuri acestea luând caracterul unor canioane, a avut loc în timpul înălțării epirogenetice pleistocene, în timpul perioadelor pluviale.
În studiile referitoare la latura maritimă si cea fluviatilă (mai ales nordică) a Dobrogei sunt indicate trepte la 3-5 m, 6-8 m, 10-15 m, 20-30 m, 40-50 m etc. Cea mai bună desfăsurare, cu mici posibilități de racordare, o are prima treaptă (mai ales în dreptul limanelor si lagunelor si la baza culmei Dunăvăț). În sectorul litoral, Gh. Munteanu Murgoci (1914) si C. Brătescu le neagă. Desfășurarea slabă a primei trepte pe țărmul de la sud de Constanța se datorează procesului de ingresiune, determinat, pe de-o parte, de transgresiunea dacică, iar pe de altă parte, de usoara lăsare a sectorului sud-estic al podisului sud dobrogean. Gr. Posea (1980) explică acest proces prin faptul că „țărmul nu a ajuns la un profil de echilibru, a fost si este în continuă retragere facilitată atât de lăsarea uscatului dar si de ridicarea nivelului apei”; se adaugă rezistența plăcii calcaroase care încetineste intensitatea procesului. Pe pâraiele care ajung la mare, transgresiunea neolitică a pătruns mult, întrucât fundul văilor realizat anterior era coborât. Prin regresiunea dacică, nivelul mării a coborât suficient pentru a lăsa în jurul actualelor limane o treaptă de abraziune.
1.4 Dezvoltarea stațiunilor Eforie Nord și Sud
Calitățile apei mării, ale soarelui, dar și ale izvoarelor și lacurilor cu ape dulci sau sărate din lungul litoralului au fost remarcate și folosite încă din antichitate. O dovadă materială o constituie mărturia în piatră a unui guvernator din timpul lui Antonius Pius, care a înălțat la Tomis un altar de marmură prin care invoca divinitatea pentru ca ,,băile săi aducă sănătate”. Izvoarele minerale sulfuroase de la Mangalia au fost de asemenea cunoscute și apreciate din vremuri străvechi, fapt certificat de diferitele inscripții epigrafice, altare votive dedicate lui Esculap, zeul tămăduirii sau Hygicii, zeița sănătății.
În evoluția fenomenului turistic și a amenajărilor turistice în acest areal geografic se pot identifica trei faze distincte:
● faza de pionierat (având ca punct terminal anul 1930 – caracterizată prin apariția de construcții relativ mici, izolate, care ulterior s-au constituit în nucleele primelor stațiuni destinate exclusiv elitei societății, persoanelor cu posibilități financiare mari)
● faza de urbanizare a litoralului (între anii 1930-1960/1970 – fază în care au apărut amenajări similare cu cele ale spațiilor urbane, iar fenomenul turistic a înregistrat o puternică extindere peste barierele sociale, punându-se bazele turismului de masă)
● faza amenajărilor de mare amploare (declanșată în anii 1960-1970 și caracterizată prin individualizarea stațiunilor de pe litoral cu capacități de cazare ridicate și dotate cu echipamentele necesare unui turism de recreere, odihnă și tratament).
Primele stabilimente realizate în scop balnear au fost amenajate pe litoral la sfârșitul secolului al XIX-lea. După 1960 la baza dezvoltării litoralului a stat un plan general de sistematizare, care a împletit dezvoltarea turistică cu cea economică și socială. Organizarea fiecărei stațiuni a fost influențată de relieful specific, de configurația țărmului, de dimensiunea plajelor naturale sau a celor nou create, de microclimatul local, de infrastructura de circulație.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, băile de mare se făceau la Constanța pe plaja ,,La Vii”, amplasată pe faleza sudică a orașului, plajă la care se ajungea cu trenul ce pleca din gara situată în dreptul fostului sediu al Tribunalului. Turiștii au început să apară prima dată la Constanța după plecarea turcilor din 1878 și inaugurarea podului de la Cernavodă în 1895, de către societatea britanică Danube and Black Sea Railway Co. Ltd.
După al doilea război mondial și mai ales după 1960, stațiunea Mamaia începe, treptat, să capete înfățișarea de astăzi, rămânând mereu cea mai mare stațiune, ,,perla litoralului românesc”.
În paralel cu dezvoltarea stațiunii Mamaia, Techirghiol devine o destinație a oamenilor din lumea bună, interesați de calitățile terapeutice ale lacului.
După războiul din 1877-1878, dominația otomană a fost înlăturată din aceste locuri; teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră intrând în componența României. Statul roman a donat terenul de pe litoral, după 1878, marelui patriot roman Mihail Kogălniceanu, drept recompensă pentru meritele sale dovedite în timpul revoluției de la 1848 și în timpul războiului din 1877 – 1878, în urma căruia ni s-a recunoscut dreptul strămoșesc asupra Dobrogei.
Cu timpul, Mihail Kogălniceanu defalca din această întindere mare de pământ o mare parte și o restituie statului, care a împroprietărit și colonizat aceste terenuri cu romani din Oltenia, iar restui va rămâne urmașilor săi de după anul 1894, anul morții marelui patriot. Urmașii lui Mihail Kogălniceanu au vândut pământul moștenit lui loan Movilă, boier din Moldova, urmaș al familiilor istorice moldovene din secolul XVI.
El a luat hotărârea de a întemeia pe moșia cumpărată, în 1899, o stațiune balneară între plaja mării și lac.
Techirghiol, datează ca loc de tratament încă din secolul al XIX-lea și este cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc. Denumirea localității provine de la cuvântul turcesc ,,techir” care înseamnă ,,amar” sau ,,sărat”. Primele amenajări (un hotel și un stabiliment de ,,băi reci”) au fost construite în 1891 de către Hagi Pandele, proprietarul terenurilor. În 1894 Ministerul Agriculturii și Domeniilor vinde Societății de binefacere ,,Eforia Spitalelor Civile” din București 100 ha de teren la marginea lacului. În 1899 această societate inaugurează clădirea primului spital de recuperare balneară. În același an, datorită faimei nămolului și a avalanșei de turiști, localitatea este declarată oficial stațiune, prin inaugurarea ,,Azilului maritim Techir-Ghiol”. În 1973 este inaugurat sanatoriul balnear.
Fig. 5 Primul hotel și stabiliment de băi reci din Techirghiol (1891)
Sursa: www.techirghiol.com
Existența stațiunii Eforie Sud este legată tot de acțiunile unui întreprinzător particular.
Urmând exemplul lui Hagi Pandele, Ion Movilă, un alt proprietar de terenuri, inaugurează, în 1899, în partea de sud a lacului Techirghiol, primul său hotel cu 40 de camere și o anexă de 50 de cabine pentru băi.
Fig. 4 Hotelul și Băile Movilă, Sursa: http://www.techirghiol.com
La 20 septembrie 1899, prin punerea pietrei de temelie a Hotelului Movilă, pe malul mării și a Băilor Movilă, pe malul lacului Techirghiol, lua naștere Stațiunea balneară Movila-Techirghiol prima stațiune turistică a Dobrogei.
Ulterior mai construiește trei hoteluri și un stabiliment de băi, cu 90 de cabine la parter și 50 de camere la etaj. Construcțiile realizate de Ion Movilă marchează vatra stațiunii Eforie Sud. Aceasta s-a numit inițial Movilă, pentru ca în 1928 să fie declarată oficial stațiune cu numele de Carmen Sylva.
De-a lungul unui secol, pământul dintre Lacul Techirghiol și Marea Neagră, sub numele de Movila Techirghiol, Carmen Sylva, Vasile Roaita sau Eforie, a trăit perioade mai bune sau mai rele.
Deși forma peninsulara a localității ar fi oferit omului străvechi condiții bune de apărare și siguranță, nu s-au găsit așezări omenești străvechi, ci numai câteva nișe de inhumație, apărute la săpăturile de lângă hotelul "Popovici"(1953).
Pe de altă parte, la jumătate de km spre sudul localității Eforie, există izvoare de apă potabilă care au permis condiții bune pentru viață, astfel că s-au găsit aici trei vetre întinse de așezări străvechi: Tuzla Mică, Tuzla Mare și Cainaci. Pe aceste locuri au fost descoperite urme de viață materială traco-getica și daco-romana, care se prelungește spre timpurile noastre, cu o viețuire creștină.
Apariția și dezvoltarea stațiunii Eforie Nord este strâns legată de construcția Băilor Movilă. Numele stațiunii provine de la ,,Eforia Spitalelor Civile”, Societatea de binefacere din București care a amenajat aici în 1901 primul stabiliment de băi de nămol. Extinderea stațiunii are loc după 1920, când personalități ale vremii își construiesc aici vile. Accesul în zonă este favorizat și de construirea liniei ferate Constanța – Eforie Sud (în 1927). Dar majoritatea hotelurilor sunt construite după 1958. În 1972 este inaugurat sanatoriul balnear și complexul Meduza, Delfinul și Steaua de Mare. În 1966 cele două așezări (Eforie Nord și Eforie Sud) au fost reunite administrativ în orașul Eforie, ca stațiuni funcționând însă separat. La începutul sezonului 1978 stațiunea Eforie Nord avea o capacitate de circa 15.000 de locuri din care 12.381 locuri în spații construite, iar Eforie Sud dispunea de 12.655 de locuri, din care în spații construite 8.840 locuri.
CAPITOLUL II. CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ
2.1 Relief
Relieful Dobrogei este din punct de vedere al componentelor unul complex, deoarece are podișuri (foștii munți Hercinici), depresiuni, chei (Cheile Dobrogei), litoral (litoralul Mării Negre), deltă (Delta Dunării), suprafețe întinse – câmpii, locuri deșertificate. În cadrul subprovinciei ponto-danubiene, ansamblul fenomenelor fizico-geografice pune în evideță aspecte foarte variate. Dobrogea se detașează ca unitatea cea mai bine conturată prin prezența Dunării și Mării Negre.
Din punct de vedere al reliefului, Dobrogea se împarte în:
Dobrogea de nord, cunoscută în literatura de specialitate și sub numele de Dobrogea muntoasă (de orogen) este constituită din horștul dobrogean (Dobrogea hercinică) și Dobrogea antesiluriană, un compartiment al sistemelor caledonice și hercinice din paleozoic, antrenat în mișcările chimerice din mezozoic, dar nu străin de eforturile orogenice din mezocretacic.
Dobrogea de sud sau Dobrogea de platformă; în totalitatea ei reprezintă o unitate de platformă structurală, larg dezvoltată, cu fragmentare pronunțată, realizată pe un fundament de șisturi cristaline și șisturi verzi. Mișcările de tip basculă din pliocen și cuaternar au determinat ondularea formațiunilor geologice de suprafată, fapt reflectat în unele aspecte de relief.
Dobrogea maritimă reprezintă cel mai complex ținut dobrogean sub aspect morfo-bio-pedologic, la care se mai adaugă particularitați climatice, unice de pe întinderea țării noastre, caracterizate mai ales prin condițiile de insolație deosebit de favorabile curei heliotermice.
Podișul Dobrogei, împreună cu litoralul Mării Negre, sînt rezultatul unei evoluții îndelungate și complexe, determinate de evoluția generală a scoarței terestre (dinamica placilor tectonice, mișcările de cutare, specificul geologic al teritoriului și acțiunea agenților externi).
Individualitatea geografică a podișului Dobrogei este dată de rocile dure (granite, cuartite) care asigură Dobrogei un relief rigid, la care se adaugă o fragmentare redusă, vechimea și caracterul ușor ondulat al principalelor forme de relief.
Dobrogea se prezintă ca un podiș relativ rigid, format pe roci vechi (șisturi verzi, granițe) și structuri sedimentare mezozoice și neozoice, puternic erodat de acțiunea îndelungată a factorilor modelatori externi, cu un relief domol, ușor ondulat și cu altitudini relativ reduse (200-300m).
Dobrogea este situatǎ pe aceeași latitudine cu sudul Franței, nordul Italiei, Crimeea și nordul Caucazului. În longitudine este cuprinsǎ între 27º 12´ longitudine esticǎ (punct extrem – localitatea Almalǎu, raionul Adamclisi) și 29º 41´ (punct extrem – orașul Sulina). Este limitată la nord de Delta Dunării și de Munții Măcinului, la est de Marea Neagră, la vest de Dunărea de Jos, iar la sud de județele Dobrici și Silistra, situate pe teritoriul Bulgariei.
Loessurile și depozitele loessoide au o desfăsurare mare în Dobrogea Centrală, Dobrogea de Sud, dar și o concentrare aparte, pe latura dunăreană și pe falezele Mării Negre, unde ating grosimi foarte mari (10-30 m). Au rezultat prin acumularea în mai multe faze cu climat rece din pleistocenul superior.
Sunt depozite eoliene (îndeosebi pe interfluvii) și cu caracter complex (eolian si deluvial) pe versanții văilor mari, situații care se reflectă atât în alcătuirea, cât și în structura lor. Prezența solurilor fosile sau a lentilelor de argilă introduce diferențierea de orizonturi care fac ca dinamica proceselor (legate de circulația apei la suprafață si în interior) să sufere modificări. Pantele ridicate, utilizarea dominant agricolă în locul formațiunilor de stepă, silvostepă si pâlcuri de pădure, climatul secetos cu ploi în averse, practicarea irigațiilor au stimulat procesele de tasare (pe suprafețele orizontale) a celor de sufoziune, siroire, a valurilor mării la baza falezelor si chiar a alunecărilor de teren (Eforie, Tuzla).
Depozitele nisipoase sunt acumulate sub formă de fâsii înalte care închid lagune si limane. Este un nisip dominant organogen, adus de valuri pe plajă, apoi spulberat si acumulat eolian ca dune longitudinale, în sectoarele mai depărtate si mai înalte ale țărmului. Pe plaja joasă, valurile si unele activități antropice (îndeosebi nivelarea) fac ca morfologia formațiunilor nisipoase să cunoască o dinamică activă.
Plaja din Eforie Sud este îngustă din cauza eroziunii permanente și se întinde pe o lungime de 2 km. Faleza din Eforie Sud este cea mai înaltă de pe întreg litoralul românesc iar accesul pe plajă se face pe scări amenajate special. Nisipul de scoici are farmecul său personal. Stațiunea Eforie Sud este cunoscută de asemenea pentru baza de tratament în aer liber de pe malul Lacului Techirghiol unde se fac împachetări cu nămol rece.
Aici se pot trata afecțiuni reumatice, dermatologice, limfatice, anemii secundare, rahitism, decalcifieri. În Eforie Sud există și un Sanatoriu pediatric care tratează în principal rahitismul.
CAPITOLUL III. POTENȚIAL TURISTIC AL STAȚIUNILOR EFORIE NORD ȘI SUD
Relația turism-mediu ambiant are o importanță deosebită, ocrotirea și conservarea mediului ambiant reprezentând condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului. Această legătură este una complexă, ea manifestându-se în ambele direcții.
Mediul natural, prin componentele sale, reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influență atât pozitivă, cât și negativă asupra mediului ecologic, modificându-i elementele componente.
Mediul înconjurător este definit ca fiind calitatea vieții, condițiile de viață ale oamenilor și cadrul natural cu habitatele potrivite pentru animale și plante. Calitatea vieții este determinată de disponibilitatea pe termen lung în cantitate suficientă și de o calitate adecvată a resurselor precum apă, aer, pământ și spațiu în general dar și a materialelor neprelucrate.
Protecția și conservarea potențialului turistic și a mediului în general se conturează ca o activitate distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiștilor din mai multe domenii. Această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare numai în condițiile asigurării unui cadru de desfășurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea administrativă, existența unor resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de educație cetățenească în acest spirit.
Experiența internațională, din țări cu vechi tradiții turistice, arată că adoptarea unei planificări turistice la nivel național – fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii, în vederea dezvoltării unui turism durabil – a luat în calcul trei obiective principale: economic (esențial în identificarea, valorificarea și creșterea gradului de exploatare a resurselor turistice), social (deosebit prin permanentizarea populației, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, susținerea practicării unor meserii tradiționale și atragerea populației în practica turismului) și ecologic (important pentru evitarea degradării, a poluării mediului și asigurarea unei exploatări echilibrate și pe termen lung a resurselor turistice). În concordanță cu aceste cerințe a apărut necesitatea elaborării și adoptării unor planuri naționale de dezvoltare a turismului, menite să permită conjugarea experienței și pozitiilor principalilor actori de pe această piață – agenți economici, administrație publică, organizațiile patronale, asociații și organizații profesionale, sociale, sindicale, specialiști în cercetarea de profil etc.
Planurile de dezvoltare turistică care au Ia bază prognoze pe termen lung, globale, pe tipuri și chiar pe forme de turism ce se pot practica, în concordanță cu tendințele piețelor externe și planuri concret, realizate pe termen mediu (4-5 ani) său scurt (1-3 ani), elaborate pe regiuni și/sau zone turistice, sunt fundamentate pe standardele și normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea și modernizarea structurilor și serviciilor turistice. Planurile pe termen mediu și scurt sunt benefice, îndeosebi pentru sprijinirea dezvoltării locale și regionale.
Elaborarea prognozelor și a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct de susținere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:
conservarea resurselor turistice naturale și antropice în scopul unei utilizări continue și în perioada viitoare;
creșterea nivelului de trai al comunităților locale;
mai bună cunoaștere și conștientizare, atât de către populația locală cât și de către vizitatori, a ideii de conservare a mediului.
Planificarea turismului reprezintă o formă de control al viitorului, legat de strategia de planificare a mediului.
Planificarea ecologică presupune supravegherea și analiza tuturor elementelor de mediu, în scopul determinării celor mai adecvate modele de dezvoltare și amenajare teritorială. Principalele prognoze și planuri de dezvoltare la nivel național au rol orientativ, de informare și estimare a perspectivelor. Prin sprijinul direct al statului se poate aprecia cadrul general de protecție a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a unor investiții deosebite.
Practic, legat de specificul potențialului turistic al României, principalele acțiuni ce vizează protejarea și conservarea mediului și a resurselor turistice se concretizează în adoptarea următoarelor măsuri:
exploatarea științifică, rațională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploatare a acestora să nu depășească ritmul lor de reciclare și regenerare iar intensitatea relațiilor directe sau indirecte ale turismului cu factorii de mediu să nu depășească limitele capacității de suport ale acestora;
valorificarea în turism a resurselor cu valențe turistice să fie soluționată în contextul valorificării tuturor resurselor naturale și a protecției mediului ambiant, pe baza studiilor de amenajare teritorială;
amenajarea și organizarea adecvată și la nivel superior a zonelor, traseelor și obiectivelor de interes turistic;
organizarea și exploatarea turistică rațională a parcurilor naționale și rezervațiilor naturale, cu asigurarea protecției lor;
organizarea corespunzătoare a zonelor de munte, pentru dezvoltarea în perspectivă a turismului montan, prin localizarea tuturor peisajelor atractive și a domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice viitoare (poteci, marcaje, condiții de accesibilitate în porțiunile mai dificile, amenajarea unor puncte de belvedere, dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă, cabane și refugii montane, instalații de transport pe cablu etc.) în condiții de conservare și replantare a pădurilor;
realizarea de amenajări cu caracter turistic în zone, localități și pe trasee turistice, care să asigure o echipare turistică adecvată unui turism competitiv și ecologic;
dezvoltarea unei conștiințe ecologice în rândul populației și a sentimentului de dragoste și respect pentru natură, pentru locuri istorice și monumente de artă și arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poate realiza printr-o susținută acțiune de educație cu privire la mediu și la potențialul turistic, acțiune ce trebuie întreprinsă la nivelul întregii țări, prin inducerea unei atitudini de respect și comportament responsabil față de resursele naturale, în vederea ocrotirii lor.
Potențialul turistic și valorificarea acestuia în Dobrogea ar trebui sǎ fie o prioritate pentru România, deoarece Dobrogea este o regiune în care pot fi întîlnite, pe lîngǎ forme de relief foarte diferite unele de altele – de la Delta Dunǎrii pînǎ la munții vechi ai Dobrogei – și numeroase situri arheologice, mănăstiri, peșteri, pînă la complexul de stațiuni pentru agrement de pe malul Mǎrii Negre, beneficiind de o complexă rețea de infrastructurǎ care sǎ faciliteze accesul la aceste obiective turistice.
Pornind de la acestea, se pot evidenția trei poli importanți în canalizarea turismului în zona Dobrogei:
1) Delta Dunǎrii, unde turiștii se pot caza în hoteluri și pensiuni. Aici pot beneficia de excursii pe canale, partide organizate de pescuit, trasee de descoperire a florei și faunei din Deltă etc.;
2) Siturile arheologice, mănăstirile, grotele și podgoriile constituie importante puncte de atracție turisticǎ în zona Dobrogei. Pe lîngă vestigiile cetăților grecești de pe malul mării, importante puncte de atracție sînt, de exemplu, peștera Sfântului Andrei (considerat creștinătorul acestor meleaguri) sau podgoriile renumite din zona sudică, unde se organizează serbǎri cu degustări de vinuri. Pe teritoriul Dobrogei se mai întîlnesc și vestigii musulmane, ruso-lipovenești sau ale altor grupări etnice conlocuitoare, care vin să întregeascǎ paleta de obiective turistice dobrogene.
3) De-a lungul litoralului românesc sînt amplasate stațiunile cuprinse între Vama Veche și Năvodari, unde turiștii beneficiază de cazare în hoteluri de 2 pînă la 5 stele, cu posibilități de tratament balnear în stațiuni precum Eforie Nord sau Techirghiol, în timp ce în zona stațiunilor Neptun și Mamaia o gamă mai diversă de atracții poate fi reprezentată de parcurile de distracții (Satul de Vacanță, Aqua Magic etc.), de restaurantele cu program special sau spațile de desfășurare a unor evenimente cunoscute (festivaluri de muzică, tîrguri, expoziții, diverse manifestări).
De-a lungul litoralului românesc avem salba de stațiuni cuprinse între Vama Veche și Năvodari, unde turiștii beneficiază de cazare în hoteluri între 2 și 5 stele cu posibilități de tratament balnear în stațiuni precum Eforie Nord, iar în zona stațiunilor Neptun și Mamaia o gamă mai diversă de distracții reprezentate aici de parcuri de distracții cum ar fi Satul de Vacanță și Aqua Magic, cluburi, restaurante cu program special, cât și locuri de desfășurare a unor spectacole, atât pe scene amenajate, cât și în diverse locuri în aer liber a unor formații de top din România și din afară.
La toate acestea contribuie atât binecunoscuta ospitalitate a românilor cât și farmecul fetelor autohtone.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă o zonă de importanță majoră pentru turismul din România. Primele stabilimente apar pe litoral încă de la sfârșitul secolului XIX și sunt rodul unor acțiuni particulare. Cele mai ample lucrări de amenajare, cu individualizarea stațiunilor turistice, se realizează după anii 1960-1970.
3.1 Potențialul turistic natural reprezentat de obiectivele naturale
Unul dintre elementele definitorii în cadrul turismului îl reprezintă potențialul natural.
Potențialul turistic al Dobrogei este foarte variat; principalul factor de atracție turistică îl constituie litoralul, cu largi posibilități de practicare a curei heliomarine, de odihnă și tratament (Techirghiol, Mangalia).
Turismul balneo-medical se realizează prin valorificarea însușirilor curative ale nămolurilor sapropelice de la Murighiol și Techirghiol, indicate în special pentru reumatismele cronice.
Potențialul climato-turistic
Cea mai mare parte a Dobrogei are un climat de ariditate, cu temperaturi medii mari (10° – 11°C), temperaturi ridicate vara (22°-23°C); precipitații reduse (în jurul valorii de 400mm/an), zile tropicale și secete frecvente; bate frecvent Crivățul, geros iarna și uscat vara. Spre litoral există un climat cu influențe pontice, mai moderat termic, brize diurne și insolație puternică.Influența creșterii altitudinii este relativ redusă. La altitudini de peste 300m (în nordul Dobrogei) există un climat de dealuri joase, cu o temperatură medie mai scăzută (9°-10°C) și precipitații mai bogate (500-600 mm/anual). Cantitate mare de radiație solară 125 kcal/cm²/an; durata de strălucire a soarelui de 2200- 2500 de ore.
Temperaturile zonei Eforie sunt mult moderate de prezența mării, imens rezervor al inerției termice, domolind astfel căldura excesivă din timpul verii și ridicând temperatura medie în timpul iernii.
Astfel, temperatura medie anuală este de 11,1° C. Precipitațiile atmosferice sunt sub nivelul de 398 litri/mp de apă pe an, ceea ce face din acest ținut zona cea mai puțin ploioasă a țării.
Orientarea către răsărit asigura o medie de 300 de ore de soare pe lună vara și 2189 ore de soare anual, deci cu mult peste limita localităților din Europa, situate la aceeași altitudine. Atmosfera este intens aerosolizata, cu aeroioni negativi, benefici pentru sănătate.
Apa Mării Negre are o concentrație de 15,5 grame la litru de săruri minerale. Marea este completată de o plajă generoasă, lipsită complet de maree, ceea ce menține în bune condițiuni nisipul fin de pe plajă și de pe fundul mării. Lipsa stâncilor și a unei faune marine primejdioase (rechini, pești periculoși) face din litoralul Eforiei un loc ideal pentru practicarea turismului. Temperatura apei mării are o medie de +20°C vara și de – 0,9° C iarna.
Potențialul turistic al apelor
Pânzele de apă aproape lipsesc la suprafață, iar cele de la baza unor deluvii au debite reduse. Rețeaua hidrografică este tributară Dunării și Mării Negre. Direcția Apelor Dobrogea – Litoral are în administrare o suprafață de 16.501 km2 (județele Constanța, Tulcea și parte a județului Brăila), structurată pe bazinele hidrografice Dunăre si Litoral.
Rețeaua hidrografică administrată măsoară 1.623 km cursuri de apă interioare, din care în
bazinul hidrografic Litoral 842 km iar în bazinul Dunăre 781 km și 341,5 km de fluviu Dunăre (fluviul Dunăre, de la Ostrov la confluența cu brațul Măcin, fluviul Dunăre de la Giurgeni la Brăila, brațele Măcin, Râu si Dunărea maritimă).
O componentă deosebit de importantă a cadrului natural este reprezentată de plajele Mării
Negre, din care plajele cu caracter turistic au o suprafață de circa 230 ha.
3.2 Potențialul turistic antropic
Litoralul Mării Negre. Turismul pe litoralul românesc a apărut într-un cadru organizat în a doua parte a secolului XIX, s-a intensificat după primul război mondial și a căpătat o mare amploare în anii construcției socialismului. Primele lucrări de construcție a unor mari complexe hoteliere au început după 1950. La baza dezvoltării în ansamblu a întregului litoral românesc a stat un plan general de sistematizare, care a îmbinat, în mod armonios, dezvoltarea turistică, bazată pe un cadru natural favorabil, cu cea social-economică.
Una dintre cel mai frumoase mănăstiri dobrogene este situată la sud de Municipiul Constanța, în orașul Techirghiol. Mănăstirea cu hramul Sfânta Maria a fost organizată pe locul unui fost sanatoriu,ale cărei baze le-a pus în anul 1928 primul patriarh al Biserici Ortodoxe Române, Miron Cristea. Din punct de vedere arhitectonic, bisericuța, așa cum se prezintă ea astăzi, se încadrează în categoria bisericilor de lemn de tip maramureșean. Pereții bisericii sunt construiți din bârne de stejar suprapuse orizontal și îmbinate intr-o tehnică specifică. Lăcașul este împodobit cu motive populare românești și cruci.
Barajele cu caracter permanent fac parte din sistemul de protecție a Lacului Techirghiol, având rol de oprire a fluxului de apă dulce în lac. Sistemul de protecție a lacului Techirghiol este reprezentat, de asemenea, de 5 foraje de contur, 4 stații de pompare, canale de evacuare a apei, executate în etapa a II –a a proiectului ”Protecția si îmbunătațirea lacului Techirghiol”, în anul 1980. Direcția Apelor Dobrogea – Litoral are în administrare un număr de 19 cantoane, 7 sedii (DADL, SGA Tulcea, SH Cernavodă, 4 sedii de formații), 2 ateliere de întreținere și reparații, aflate în domeniul public sau privat. În vederea susținerii activității de exploatare și întreținere a acestor lucrări hidrotehnice, cât și pentru conservarea și protejarea cadrului natural aflat în administrare, Direcția Apelor Dobrogea – Litoral este structurată pe 2 sisteme de gospodărire a apelor (Constanța și Tulcea), 2 sisteme hidrotehnice (Dunăre și Tulcea), cu un număr total de 9 formații de lucru și 2 ateliere de întreținere și reparații pentru utilajele și mijloacele de transport proprii.
Datorită caracteristicilor geografice, morfologice și hidrografice ale spațiului Dobrogea, precum și existenței unor elemente unice ale cadrului natural (plajele litorale și lacul terapeutic Techirghiol), activitățile derulate de instituția noastră prezintă anumite particularități, fiind axate, în principal, alături de exploatarea, întreținerea și repararea lucrărilor hidrotehnice, pe următoarele acțiuni:
– menținerea continuă în stare de funcționare a sistemului de protecție a Lacului Techirghiol
– protecția și întreținerea plajelor litoralului Mării Negre.
În Techirghiol deosebim o viața planctonică, dublată de una de fund, bentală. Viața planctonică este dominată masiv de o mică gânganie roșie ce înoată cu burta în sus și se numește Artemia salină. Din fauna lacurilor dulci, pe lângă peștii dulci obișnuiți mai ales vestiții crabii ai lacului Siutghiol amintim doar pe Gambusia affinis recent încetățenit în apele noastre.
Mănăstirea Sf. Maria a fost construită în jurul anului 1750 de bătrânii satului Maiorești – jud. Mureș, din goruni străvechi, a fost împodobită cu o pictură naivă, în tempera pe lemn de meșterii zugrăvi ai satului.
Biserica este strămutată de regele Carol al II-lea la castelul Pelișor-Sinaia în anul 1934. Câțiva ani mai devreme, 1928, Primul Patriarh al României Mari Miron, înființează în stațiunea balneară Techirghiol, într-o vilă modestă, un cămin pentru preoți. Pe scaunul Patriarhal, după cel de-al doilea război mondial apare figura luptătoare a Patriarhului Justinian care, prin tot ce va face pentru acest lăcaș, va deveni, ctitorul Mănăstirii Sf. Maria Techirghiol.
În 1951, va strămută micuța biserica din lemn de la Pelisor la căminul preoțesc. Sculptorul Patriarhiei, Grigore Dumitrescu îi va modifica silueta adăugându-i un pridvor și două turle. Bârnele de gorun îmbinate tradițional în cuie de lemn, împrejmuite de un brâu median răsucit dau intrgii construcții o notă personală, plină de autenticitate. Hramul bisericii Sf.Ap. Petru și Pavel (conform icoanei hramului) a fost schimbat la dorința Patriarhului Justinian în hramul Sf. Maria și Adormirea Maicii Domnului.
Fig. 6 Mănăstirea Sfânta Maria, Sursa: http://vilaefor.ro
Acest lăcaș păstrându-și și destinația inițială, aceea de Casă de Odihnă, pune la dispoziția celor care doresc, o bază de tratament și camere dotate la un nivel corespunzător turismului modern conform standardelor cele mai ridicate.
3.3 Tipuri de turism
Amenajarea turistică complexă a litoralului, la sud de Capul Midia, a pus în valoare resursele fondului turistic natural și cultural-istoric, pe litoral existând astăzi 12 stațiuni balneare și climatice.
Întinsele plaje, alcătuite din nisip cu granulație fină, și regimul climatic constituie condiții optime pentru o folosire turistică integrală – odihnă, agrement, tratament.
Apele Mării Negre se caracterizează prin lipsa mareelor, ceea ce permite folosirea optimă a plajelor, iar salinitatea redusă a apei favorizează practicarea sporturilor nautice, în special a celor subacvatice. La toate aceastea se adaugă prezența unor importanți factori terapeutici: apa mării, cu o mineralizare de 17g/l, nămolul sapropelic din lacul Techirghiol, nămolul de turtă extras din turbăriile din apropierea orașului Mangalia, bioclimatul marin bogat în aerosoli salini și în radiație solară.
Turismul de cunoaștere este forma principală practicată și care va continua să dețină ponderea principală în fluxul turistic, vizitatorii căutînd să cunoască într-un timp scurt frumusețile naturii Deltei și a stațiunilor turistice, locurile și oamenii din această zonă, istoria și obiceiurile lor.
Turismul de odihnă, promovat în localitațile din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre, este foarte agreat de turiști, datorită condițiilor naturale pe care le oferă zona.
Plaja Debarcader din Eforie Nord atinge cam 3 km lungime și lățimi de 20-100 m, mărginită în partea de nord a stațiunii de o faleză de peste 30 de metri. Intrarea în mare este lină în unele locuri cu nisip fin, alteori cu nisip și pietre mici, plaja fiind acoperită cu nisip. Plaja este excelentă pentru copii (o trecere lenta în apă).
Fig. 7 Plaja Debarcader, Sursa: http://vilaefor.ro
Turismul balneo-medical se realizează prin valorificarea însușirilor curative ale nămolurilor sapropelice de la Murighiol și Techirghiol, indicate în special pentru reumatismele cronice.
Lacul Techirghiol (sau Tekirghiol, turcă Tekirgöl, însemnând „lacul Tekir”) este situat la marginea localității balneare Eforie Nord de pe țărmul Mării Negre la 12 km distanță de portul Constanța, România. Este un liman fluvio-marin cu o suprafață de 10,68 km², separat de mare printr-un cordon de nisip și cu o adâncime maximă de 9 m. Prin aportul mic de apă dulce, apa lacului și-a mărit concentrația de săruri, la circa 95 g/l. Acest fenomen a permis formarea unui strat de nămol cu calități terapeutice.
Pe malul lacului opus localității Eforie Nord se află orașul Techirghiol, înființat în 1893. La Techirghiol a fost deschis un sanatoriu încă din 1899. Localitatea este o renumită stațiune de tratamente, unde sunt puse în valoare efectele terapeutice ale apei sărate (mineralizate) și a nămolului din lac, recomandate pentru tratarea unor boli precum psoriazis, reumatism, alergii, ș.a.
Infrastructura turistică a orașului Techirghiol cuprinde peste 22 operatori turistici: vile si hoteluri de clasificări diferite (cel mai mare și mai cunoscut operator turistic fiind Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol), restaurante, un sistem de transport în comun rapid și accesibil, diferite unități de agrement, dar și instituții de cultură unde au loc de manifestări artistice și socio – culturale.
Techirghiolul beneficiază de existența unor condiții naturale deosebite, concretizate în prezența unor factori naturali sanogeni, și anume: Climatul, Namolul Sapropelic, Apa cloruro – sodică – iodurată a lacului.
Amplasarea geografică a stațiunii, la numai 3 km de țărmul Mării Negre, într-o regiune de stepă dobrogeană, determină caracteristicile climatului: temperat continental, de stepă, cu influențe marine, caracterizat printr-o temperatură medie anuală de aproximativ 11 grade Celsius, o umiditate a aerului de circa 80%, vânt prezent aproape permanent, cu o viteză de 4-5 m/s (mai ales între orele 11-17), aeroionizarea medie de 900 de ioni pozitivi și negativi/ cm cub cu ușoară predominanță pozitivă. Regimul climatic în zona Techirghiol este de tip continental – marin și se datorează circulației vestice a aerului peste care se suprapune influența Mării Negre.
Clima marină excitantă, cu veri fierbinți (temperatura medie în iulie depășește 23°C), cu numeroase zile însorite (o medie de 25 de zile însorite într-o lună, soarele strălucind 10-12 ore pe zi), ierni blânde cu ninsori slabe (temperatura medie în ianuarie: – 0,5°C). Temperatura medie anuală este de 11,2°C , iar precipitațiile însumează mai putin de 400 mm anual. Briza marină se resimte aici mult mai puțin decât pe țărmul mării, în schimb briza lacului se face simțită din plin.
Factorii terapeutici naturali specifici arealului Techirghiol sunt:
1. Climatul de stepă marină cu veri calde, ierni reci, diferențe mari de presiune, vânturi puternice și frecvente, se încadrează în grupul bio – climatelor stimulant – tonifiante. Vara și iarna acest climat are o puternică acțiune excitantă asupra organismului, iar primavara și toamna această acțiune este redusă.
Vecinătatea lacului Techirghiol prezintă un areal de mare importanță, datorită ionizarii aerului, bogăției aerosolilor, iar zăcământul peloid de pe fundul lacului înnobileaza arsenalul terapeutic natural de care dispune zona bio – geografică.
2. Apa lacului clorurată, sulfatată, bromurată, sodică, magneziană, hipertonă este folosită pentru aplicații sub formă de băi generale reci (imersia în lac) sau calde, în căzi sau bazin.
Baia salină rece, sau imersia în apa lacului se face progresiv atât ca durată (5 – 10 minute în primele zile până la 20 – 30 minute la sfârșitul curei) cât și ca numar (o singură baie în primele 3 – 4 zile, până la 3 – 4 imersii la sfârșitul curei).
Baia salină caldă poate fi prescrisă și efectuată zilnic ca unica procedură de hidroterapie majoră, sau la două zile alternând cu o aplicație de nămol sau cu o baie generală caldă cu extract de plante. Temperatura la care se prescrie baia salină este din domeniul termoneutralității, respectiv în jurul valorii de 37,50 – 38°C. Pentru hidrokinetoterapie apa se încălzește la 35° C, în domeniul răcoros/călduț. Nămolul se folosește sub formă de oncțiuni reci, băi calde de nămol și împachetări calde.
Oncțiunea cu nămol rece este un complex terapeutic alcătuit din contrastul succesiv cald – rece și helioterapie generală progresiv aplicată. Oncțiunea cu nămol rece se practică în sezonul estival, pe plaja special amenajată. Numărul de aplicații de nămol pe zi rămâne constant, pe toata durata curei nu se face decât o aplicație de nămol pe zi.
Baia generală caldă de nămol se face folosind 10 kg de nămol diluat în 120 – 150 l apa cloruro-sodică din lac. Temperatura de aplicare este de 37.0 – 39.0 C, termoneutralitatea pentru nămol fiind situată la 38.0°C. Durează 20 – 25 de minute și temperatura este menținută cvasiconstantă prin adăugarea unei cantități de apă caldă la ½ duratei băii. Dupa expirarea timpului pacientul face un duș cald pentru îndepărtarea nămolului și apoi unul rece scurt, pentru împiedicarea vasodilatației sistemice. Baia generală de nămol se practică odată la două zile, alternativ cu o baie salină (în piscina de hidrokinetoterapie ori în vană) sau cu extract de plante.
Împachetarea generală caldă se face folosind 10-15 kg de nămol încălzit la 42.0°C – 45.0°C. Nămolul este întins pe toată suprafața corpului, de la regiunea cervicală până la picioare. Pacientul este învelit cu un cearceaf și o pătură, i se aplică o compresă rece pe frunte pentru a preveni o prea mare vasodilatație a vaselor cerebrale și efectuează procedura timp de 30 min. După expirarea timpului nămolul este îndepărtat la dușul cu apă caldă. Procedura se încheie cu o aplicație rece scurtă, pentru prevenirea vasoplegiei produsă de caldură. Împachetarea se face odata la 2 zile, alternativ cu baia generală caldă cu apă din lac sau baia cu extract de plante.
Fig. 8 Techirghiol, Sursa: http://www.sbtghiol.ro
Turismul sportiv conferă specificul activităților turistice prin organizarea turismului nautic și pescuit sportiv, astel: turismul nautic este o formă de turism deosebit de instructivă, care dă posibilitatea unei mai bune cunoașteri a zonei, dar care cere turiștilor o mai bună pregătire sportivă.
Turismul tehnico-științific se organizează ca urmare a cadrului natural al regiunii și îndeosebi a rezervațiilor sale naturale, floristice, peisagistice și a monumentelor naturii.
Bineînțeles că în acest scop s-au dezvoltat și se dezvoltă bazele de cercetare și în același timpcondițiile de desfășurare ale unor manifestări științifice cu caracter național și internațional.
Turismul la sfîrșit de săptămînă – include mai multe forme de turism – pescuitul, vînătoarea și alte sporturi de agrement și recreative.
CAPITOLUL IV. INFRASTRUCTURA DE CAZARE ȘI SERVICII
4.1 Infrastructura de cazare și servicii a stațiunilor
Capacitatea de cazare în Eforie Nord și Sud se referă la aproape toate tipurile de unități de cazare: hoteluri, moteluri, vile, campinguri, complexe, inclusiv case particulare, reprezentând în total aproximativ 20000 locuri de cazare în Eforie Nord iar în Eforie Sud aproximativ 11700 locuri de cazare.
Hotelurile, vilele și casele de odihnă pot primi zeci de mii de turiști. Baza de tratament funcționează pe tot timpul anului pentru că spațiile de cazare sunt încălzite în perioada sezonului rece. În bazele de tratament din Eforie Nord se tratează afecțiuni reumatismale inflamatorii și degenerative (spondiloza reumatică și poliartrita, respectiv spondiloza cervicală, lombara să dorsala), boli ale sistemului nervos periferic (paralizie posttraumatismala și pareza membrelor), tulbrari de circulație afectini dermatologice, afecțiuni respiratorii, boli ginecologice, etc. Tot aici se fac tratamente de întreținere și înfrumusețare, folosind prodse renumite cum ar fi: gerovital, Pell Amar, Boicil, etc.
La nivelul întregului județ Constanța există date statistice privind Capacitatea unităților de cazare, conform următorului tabel:
Tabel.1 Capacitate de cazare la nivelul județului Constanța. Sursa: http://www.constanta.insse.ro
4.1.1 Cazare
Eforie Nord are în componența sa un număr de aproximativ 50 de spații de cazare hotelieră cu o capacitate foarte mare. Astfel hotelurile Azur, Diana, Union, Neptun, Minerva și Venus formează un grup în partea de nord a stațiunii, pe faleză în apropiere de plajă, iar hotelurile Felix, Belvedere, Jupiter, și Apollo formează un alt grup în partea de sud a stațiunii.
Posibilitățile de agrement existente în stațiunea Eforie Nord sunt numeroase: peste 35 de restaurante, discoteci, piscine cu apă de mare, complex comercial, teatru, cinema în aer liber, o serie de programe artistice, excursii cu autocarul (turul stațiunilor Mării Negre, la Constanța unde se poate vizita Muzeul de Artă, Muzeul de Arheologie, Muzeul Marinei, Acvariu, la Cetatea Histria și Monumentul de la Adamclisi, la Tulcea, în Delta Dunării, la podgoria și crama de la Murfatlar, în Turcia, Bulgaria etc.).
Se remarcă două hoteluri cu specific tradițional și anume: zahanaua „Berbec ”, restaurant, grădină, ambianță intimă, specialități culinare dobrogene, muzică și „Nunta Zamfirei” care este un restaurant cu arhitectură românească și program folcloric din toate zonele țării.
Hotelurile și motelurile au fost în număr de 10 și anume în anul 1998:
Jupiter este hotel de 2 stele, cu o capacitate de cazare de 392 de locuri și cu următoarele dotări: salon restaurant, braserie, bar de zi, bar de noapte, sală polivalentă, garderobă, parcare, radio-Tv etc;
Diana este hotel de 2 stele, cu o capacitate de cazare de 242 de locuri având următoarele dotări: salon restaurant, braserie, bar-zi, săli de recepție, conferințe, parcare, garderobă, radio-Tv, etc;
Union, hotel de 2 stele, cu o capacitate de cazare de 480 de locuri și cu dotările următoare: salon restaurant, braserie, pensiune, bar de zi, discotecă, piscină, magazin, garderobă, parcare, radio-Tv, etc;
Neptun, hotel de 2 stele, o capacitate de cazare 353 de locuri, dotări: salon restaurant, braserie, bar de zi, cramă cu program folcloric zilnic, piscină, sală de jocuri mecanice, cofetărie, garderobă, parcare, radio – Tv, etc;
Minerva este hotel de 2 stele, o capacitate de 350, având următoarele dotări: salon restaurant, salon reuniuni – banchete, pensiune, bar de zi, parcare, garderobă, bază proprie de tratament: electroterapie, fizioterapie, sală de gimnastică, recuperare, întreținere etc;
Venus – hotel de 2 stele, are o capacitate de 261 de locuri. Dotările de care dispune sunt următoarele: salon restaurant, orchestră, săli recepție, conferințe, tratative, radio-Tv etc;
Felix, hotel de 3 stele, cu o capacitate de cazare de 275 de locuri și cu următoarele dotări: salon restaurant cu orchestră, barde zi, parcare, săli de conferințe, tratative, radio-Tv etc;
Belvedere – hotel de 3 stele, cu o capacitate de cazare de 375 de locuri în camere single, apartamente beneficiind de toate dotările specifice acestui confort și anume: locuri în restaurant și pe terasă, parcare, săli de jocuri, piscină cofetărie, salon de frizerie, cosmetică, garderobă, radio -TV, etc;
Azzur are o capacitate de cazare de 120 de locuri + 60 de locuri la căsuțe și următoarele dotări: restaurant, terasă, parcare, etc;
Apollo – are o capacitate de cazare de 120 locuri și dispune de următoarele dotări: restaurant, terasă, parcare, sală de jocuri mecanice, sală de comferințe, garderobă, piscină radio – Tv, etc.
Tabel.2 Numărul de locuri de cazare în Eforie, în perioada 1997-1999.Sursa: Direcția Județeană de statistică Constanța
În prezent numărul acestor unități de cazare a crescut foarte mult dar s-au și diversificat foarte mult, adaptându-se după cererile turiștilor. Cele mai importante, din punct de vedere al locurilor de care dispun pentru turiști dar și din punct de vedere al răspândirii lor sunt hotelurile, acestea fiind clasificate în funcție de dotările lor în hoteluri de o stea și până la 5 stele.
În ultimii ani s-au construit în Eforie Nord câteva hoteluri noi și o mulțime de vile particulare cu un nivel ridicat de confort care depășește confortul oferit de câteva hoteluri vechi, rămase de pe vremea comunismului și în care nu s-au mai făcut renovări. Câteva din aceste vile și hotelui care le prezentăm cu detalii și imagini în paginile acestui site sunt cea mai potrivită alegere pentru turiștii care vor să își petreacă vacanța în condiții de confort ridicat.
Printr-o veche tradiție, cetățenii din Eforie Nord își pun la dispoziția turiștilor camere de închiriat în locuința proprie.
Confortul oferit de aceste cazări este mai mic, de regula este similar cu 1 stea din sistemul omologat al turismului, marea majoritate a acestor cazări se fac în camere în același corp de locuința cu propietarul, baia fiind comună și de asemenea și accesul la bucătărie se face în cooperare cu celelte persoane cazate. Prețul convenabil (relativ la tarifele hotelurilor) face că aceste inconveniente să nu fie foarte importante pentru unii dintre turiști care aleg aceste variante ieftine. Există însă și un număr însemnat de vile construite recent care oferă condiții de cazare similare cu un confort de 3 stele, care reprezintă o alternativă de cazare foarte bună la un preț ceva mai mic decât cele omolgate oficial.
Stațiunea Eforie Nord, una dintre cele mai vechi de pe litoral, este modernizată în ultimii 30 de ani. În acest timp au fost realizate construcții moderne, structurate pe vertical, dominând prin înălțimea lor vechile ansambluri.
Locurile de cazare, peste jumătate, se găsesc în cele 42 de hoteluri însemnând 8600 locuri, 2 mini hoteluri cu 900 locuri și 18 vile apartament cu 100 locuri și 5600 locuri in cele două popasuri turistice.
Fig. 9 Harta localizării unităților de cazare, Sursa: http://www.infotravelromania.ro
Apollo, 2 stele, Aleea Perla Marii nr. 13 – 116 camere
Artă, 1 stea, str. Al. I. Cuza nr. 6, 64 camere
Astoria, 3 stele, B-dul T. Vladimirescu
Azur, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 25, 65 camere
Bega, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 11, 123 camere
Belona, 1 stea, B-dul T. Vladimirescu nr. 2, 67 camere x 2 paturi și 8 camere x 3 paturi
Belvedere, 2 stele, Aleea Perla Marii nr. 2, 109 camere x 2 paturi și 8 camere x 3 paturi
Brad, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 11, 112 camere
Bran, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 7, 123 camere
Bucegi, 1 stea, str. Sportului
Carmen, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 1, 24 apartamente
Cerna, 1 stea, str. Sportului
Cupidon, 2 stele, Aleea Perla Marii nr. 11, 133 camere
Decebal, 2 stele, str. Gării nr. 1
Delfinul, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 36, 218 camere x 2 paturi și 13 apartamente și baza de tratament
Diana, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 25, 132 camere x 2 paturi
Eforie, 1 stea, B-dul 23 August
Europa, 3 stele, str. Republicii nr. 19, 22 camere x 1 pat și 20 camere x 2 paturi
Felix, 2 stele, Aleea Perla Marii nr. 3, 283 camere x 2 paturi și 25 camere x 3 paturi
Făgăraș, 1 stea, str. Sportului
Fortuna, 2 stele, Aleea Perla Marii nr. 9, 133 camere
Hefaistos, 3 stele, str. 23 August nr. 6, 7 camere x 1 pat, 195 camere x 2 paturi și 7 apartamente
Hermes, 1 stea, str. Brizei
Jupiter, 1 stea, str M. kogălniceanu
Lira, 1 stea, str. Andrei Muresanu nr. 6, 23 camere x 1 pat și 68 camere x 2 paturi
Marea Neagră, 1 stea, str. 23 August nr. 1, 324 camere
Meduză, 2 stele, b-dul T. Vladimirescu nr. 41, 218 camere x 2 paturi și 13 apartamente
Meteor, 1 stea, str. Agigea nr. 2, 148 camere x 2 paturi
Minerva, 2 stele, B-dul t. Vladimirescu nr. 3, 116 camere x 2 paturi
Neptun, 1 stea, str. Mihai Eminescu nr. 2 ; 35 camere x 2 paturi și 8 camere x 3 paturi
Nord, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu
Opera, 1 stea, str. Al. I. Cuza nr. 2, 224 camere x 2 paturi și 18 apartamente
Pinguin, 1 stea, str. 23 August nr. 3, 69 camere x 2 paturi
Prahova, 1 stea, str. Sportului
Putna, 1 stea, B-dul Ovidiu nr. 6, 12 camere x 1 pat și 32 camere x 2 paturi
Selena, 2 stele, str. 23 August nr. 7, 119 camere x 2 paturi și apartamente
Sport, 1 stea, str. Brizei nr. 5
Steaua De Mare, 2 stele, b-dul T. Vladimirescu nr. 43, 218 camere x 2 paturi și 13 apartamente
Traian, 1 stea, str. Traian nr. 1, 232 camere x 2 paturi și 6 apartamente
Union, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 10, 71 camere x 2 paturi și 3 apartamente
Uranus, 1 stea, str. Brizei
Venus, 2 stele, B-dul T. Vladimirescu nr. 33, 117 camere x 2 paturi
Hotelul Delfinul**** beneficiază de un amplasament deosebit de favorabil, în vecinătatea plajei la extremitatea nordică a stațiunii Eforie Nord. Cele 218 de camere duble, 13 apartamente și disponibilitatea instalațiilor de încălzire centrală a clădirilor, au condus la extinderea activității turistice și balneare pe toată durata anului.
Fig. 10 Hotel Delfinul
Sursa: http://www.complexsteauademare.ro
Hotelul Allegro *** are o capacitate de 36 locuri de cazare, dispuse în 16 camere duble și 2 apartamente personalizate, dotate cu grup sanitar propriu.
Situat la 200 m de plajă și de Lacul Techirghiol, hotelul găzduiește pe cei dornici să-și împodobească viața cu o vacanță de vis.
Condus de o echipă managerială cu experiență în domeniu, Hotelul Alegro vă poate asigura o vacanță de 5 stele la un preț de 3 stele.
Descriere camere: Toate camerele cuprind următoarele facilități: TV color cu cablu, frigider, aer condiționat, acces internet, mobilier nou, seif, baie\dus nouă.
Hotel Astoria *** este construit în stil colonial și este înconjurat de un parc natural, o oază de liniște și relaxare. Hotelul a fost renovat în anul 2003, și oferă oaspeților săi dotări și servicii de calitate.
Terasa și restaurantul Hotelului Astoria beneficiază din plin de parcul natural din jurul hotelului, creând o atmosferă romantică și primitoare. Preparatele oferite sunt o îmbinare a bucătăriei românești clasice, meniul cuprinzând specialități românești la care se adăuga o gamă largă de vinuri din potgoriile românești și internaționale. Preparatele tradiționale pe grătar sunt realizate de bucătar pe gustul clientului.
Complexul La Perla, care s-a numit initial Petromar, se situează chiar pe plaja Mării Negre, într-un peisaj superb, în zona liniștită dintre stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud și se compune din 7 vile și un hotel, deschis tot timpul anului. Hotelul reprezintă fosta vilă Cancicov.
Vilele complexului dispun de 28 camere, toate cu vedere la mare și terasa de 30 mp. Hotelul are de 12 camere standard. Complexul La Perla are în incinta piscina exterioară, piscina pentru copii, parcare păzită și șezlonguri la piscină. Restaurantul complexului vă oferă delicioasele preparate din bucătăria italiană cu posibilitatea organizării meselor festive sau evenimentelor precum nunți, botezuri etc.
Plaja lacului Techirghiol este la 200 m distanță, pentru cei interesați de o cură balneară cu nămol de Techirghiol.
Camera în hotel (20mp): baie cu cabina de dus, Tv, frigider, aer condiționat, balcon.
Camera în vile (45mp): Pat matrimonial , baie cu cabina de dus, aer condiționat, terasă, tv, frigider – minibar, foehn.
Fig.11 Complex la Perla, Sursa: http://www.complexlaperla.ro
Complex Dunărea Eforie Nord dispun de 305 spații de cazare, din care 267 de camere duble standard, 30 camere duble superior și 8 apartamente.Toate spațiile de cazare dispun de mobilier modern nou, tâmplărie PVC cu geam termopan, cu balcon sau terasă, grup sanitar propriu cu cabina de dus, pardoseala din gresie, apă caldă non-stop având încălzirea pe bază de panouri solare, TV LCD, telefon, cablu, aer condiționat, minibar, uscător de păr.
De asemenea Complex Dunărea dispun de:
– restaurantul complexului satisface cele mai mari exigente gusturi culinare tradiționale și internaționale prin experiența culinară, spațiu și amplasament.
– piscina principală a complexului are aproximativ 600 mp, cu piscina copii, bar terasă, șezlonguri, jocuri, concursuri, muzică, animație pentru adulți dar și pentru cei mici.
– sala de conferință modulară, se poate împărți în 3 săli independente, dotate cu echipament specific: ecran, video-proiector, flipchart, sonorizare, internet wireless, fax.
Pensiunea EL STEFANINO este situată pe malul Mării Negre, pe faleza stațiunii Eforie Nord și a fost inaugurată în anul 2000. Pensiunea pune la dispoziția vizitatorilor săi două apartamente capabile să ofere tot luxul și confortul de acasă. Astfel turiștii pot beneficia de răcoarea primăverii în lunile toride ale verii datorită aparatelor de aer condiționat; de confortul unui mobilier ultramodern precum și de conexiune internet permanentă. Apartamentele sunt alcătuite din living-room și dormitor ambele așternându-vă la picioare prin intermediul unei imense terase priveliștea mării. Restaurantul EL STEFANINO se află la parterul vilei cu același nume, oferind vizitatorilor săi un cadru intim pentru o masă delicioasă pentru maxim 50 de persoane. Puteți comanda feluri de mâncare facând parte atât din meniul internațional cât și aă la mama acasă. Curățenia și calitatea serviciilor fac ca atât micul dejun cât și dejunul și cina să devină o plăcere delicioasă. Personalul – tânăr, dinamic, calificat și discret – face tot posibilul ca dumneavoastră să vă simțiți cât mai bine.
Stațiunea Eforie Sud vă oferă locuri de cazare în hoteluri, vile și pensiuni, majoritatea amplasate în apropiere sau chiar pe faleza din stațiune. Multe dintre locurile de cazare ale stațiunii sunt disponibile în hoteluri de 2 stele, construite în perioada comunistă și nerenovate: Hotel Măgura, Hotel Suceava, Hotel Crisana, Hotel Riviera, Hotel Ancora, Hotel Gloria, etc. În stațiune există și hoteluri de 3 stele, unele dintre ele fiind recent construite: Hotel Migador, Hotel Amurg. Având în vedere clasificarea hotelurilor, putem spune că Eforie Sud este una dintre cele mai accesibile stațiuni ale litoralului românesc. Vilele și pensiunile din stațiunea Eforie Sud sunt numeroase și oferă condiții de cazare bune. Acest tip de cazare este preferat de mulți turiști, deoarece multe dintre vile și pensiuni sunt împrejmuite de curte amenajată cu mese, scaune și grătare: Vila George Cosbus, Vila Ene, Pensiunea Paradox. Cea mai mare parte dintre restaurantele și terasele din stațiunea Eforie Sud sunt poziționate pe faleză. Aici se pot găsi restaurante a la carte, autoserviri, patiserii și fast food-uri cu o varietate de mâncăruri.
Câteva dintre cele mai importante hoteluri ale stațiunii Eforie Sud sunt reprezentate pe harta de mai jos iar cele mai reprezentative sunt:
Hotel Bistrița ***
Hotel Ancora **
Hotel Cosmos **
Hotel Excelsior **
Hotel Dumbrava **
Hotel Capitol *
Fig. 12 Harta localizării unităților de cazare, Sursa: http://www.infotravelromania.ro
Plajă este cel mai accesibil mijlocul de relaxare pentru turiștii care aleg stațiunea Eforie Sud. Odată plecați de pe plaja turiștii au la dispoziție și alte câteva posibilități de distracție și petrecere a timpului liber. Faleza stațiunii este mărginită de restaurante, terase și magazine care comercializează produse și accesorii de plajă, jucării, haine și încălțăminte de sezon, suveniruri. În centrul orașului Eforie, pe șoseaua națională, există un centru comercial care cuprinde magazin alimentar, cofetărie și magazine de suveniruri. Dacă vă plac reprezentațiile în aer liber, puteți cumpăra un bilet la Teatrul de Vară, locul unde se desfășoară spectacole de muzică ușoară și populară. Parcul de distracții de mici dimensiuni este situat pe faleză și este un loc care nu trebuie ratat dacă veniți în vacanța cu copiii. Pentru nopți albe este deschis în stațiune Clubul The One, locul în care vă puteți distra cu prietenii pe cinste.
Posibilitățile de agrement existente în stațiunea Eforie – Nord sunt numeroase: peste 35 de restaurante, discoteci, piscine cu apă de mare, complex comercial, teatru, cinema în aer liber, o serie de programe artistice, excursii cu autocarul (turul stațiunilor Mării Negre, la Constanța unde se poate vizita Muzeul de Artă, Muzeul de Arheologie, Muzeul Marinei, acvariu, la Cetatea Histria și Monumentul de la Adamclisi, la Tulcea, în Delta Dunării, la podgoria și crama de la Murfatlar, în Turcia, Bulgaria etc.).
4.1.2 Servicii medicale
Este cunoscut faptul că, la Eforie Nord, mulți dintre pacienți vin în baston și pleacă fără să-l mai folosească. Încă din anul 1936 a fost construită Policlinica Grand. Solicitările au crescut de la an la an. Construirea în anul 1972 a sanatoriului cu 150 de locuri, iar în anul 1980 s-a dat în folosință o nouă bază de tratament la parterul hotelului Traian.
Stațiunea Eforie posedă numeroase unități medicale sezoniere, puncte de prim ajutor, policlinică, un dispensar sanatorial Balnear, unitate de renume europeană care coordonează asistența medicală în toate bazele de tratament ale stațiunii, inclusiv în cele trei pavilioane de băi reci.
Dintre instalațiile și procedurile de tratament pot fi amintinte instalațiile pentru băi saline, concentrate, calde cu apă adusă din lacul Techirghiol; instalații pentru împachetări cu nămol și băi cu apă calde cu nămol; aerosoli; gimnastică medicală etc.
Afecțiunile ce pot fi tratate, ca și instalațiile utilizate pentru acesta, reflectă sfera largă de implicare a stațiunii în ceea ce privește tratamentele, precum și segmentul foarte larg de adresare.
Stațiunea Eforie Nord este recomandată atât pentru petrecerea vacanței cât și pentru tratarea bolilor.
Aici se pot trata:
– boli degenerative: spondiloza cervicală, dorsala sau lombară;
– boli inflamatorii: spondiloza reumatică și poliartrita;
– boli reumatismale diartritice: tendinita, tendomiozita, periartrita scapulohumerala;
– boli sistemului nervos periferic: paralizie posttraumatismala și pareza membrelor, sechele ale poliomielitei;
– boli dermatologice;
– boli respiratorii;
– boli ginecologice: insuficientă ovariană, cervicita cronică, sterilitate secundară;
– creștere deficienta la copii;
– rahitism;
– decalcifiere;
– anemie secundară;
Stațiunea Eforie Nord dispune de două baze de tratament – una conectată la rețeaua de hoteluri și cealaltă la Clinica de 120 de locuri a Institutului de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală, o unitate specializată a Universității de Medicină și Farmacie din București.
Există aici numeroase instalații pentru băi calde în cadă și bazin, cu apă sărată concentrată provenind din Lacul Techirghiol, pentru tratamente cu:
– împachetări cu nămol;
– tratamente ginecologice;
– aerosoli;
– kinetoterapie;
– saună;
– gimnastică medicală.
La Eforie Sud sunt, de asemenea, stabilimente pentru băi calde cu apă din lac și împachetări cu nămol, sanatoriu de recuperare și ortopedie, un altul cu profil de debilitate și rahitism.
Dacă în urmă cu 15-20 de ani se aplicau tratamente strict necesare diagnosticului indicat, în prezent, în urma consultațiilor, testelor și analizelor efectuate pe fiecare bolnav, se aplicau 9000-10000 proceduri pe zi, în principal pentru afecțiunile aparatului locomotor, reumatism cronic inflamator, reumatism degenerativ sau articular, abarticular, sechele post-traumatice neurologice, afecțiuni ginecologice cronice etc.
Actul de naștere al stațiunii Eforie Nord datează din anul 1893, când Societatea de binefacere, ”Eforia Spitalelor Civile din București” cumpăra de la ”Ministerul Agriculturii și Domeniilor ” un teren cu suprafața de 100 hectare, situat pe marginea Lacului Techirghiol, în partea de nord-est (în zona actualului hotel Europa din Eforie Nord).
Eforia Spitalelor construiește pe locul cumpărat, în anul 1900 un ”Spital Marin”, primul de acest gen de la Marea Neagră.
În anul 1930 se construiește hotelul ”Grand”, iar în anii 1936-1937 se construiește o bază de tratament balnear legată de acest hotel. Aici a luat ființă, în anul 1960, “ Serviciul Medical Balnear “, devenit la 1 Ianuarie 1974 “Sanatoriul Balnear Eforie Nord”. Prin Ordinul M.S. 610/1991 se schimbă denumirea unității în Sanatoriul Balnear ”Efosan” Eforie Nord. În anul 1973 s-a dat în folosință o bază de tratament modernă la circa 800 m distanță de prima locație în vecinătatea mării, aparținând tot Serviciului Medical Balnear Eforie Nord. Aici s-a mutat sediul administrativ al sanatoriului, iar în clădirea “Grand” ia ființă Clinica “Grand” la început ca o secție exterioară a Institutului de Medicină Fizică, Balneologie și Recuperare Medicală din București, având activitate medicală de cercetare și învățământ postuniversitar (pregătirea rezidenților din specialitatea B.F.T.). Din anul 2000 prin O.M.S. nr.169 această clinică, care din punct de vedere administrativ a făcut parte întotdeauna din Sanatoriul Balnear Eforie Nord, trece cu personal cu tot în structura organizatorică a sanatoriului.
Prin actul de înființare, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie prin Ordinul M.S.F. 242/2002 Sanatoriul Balnear “EFOSAN” devine Spitalul Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie Eforie Nord, prin reorganizare.
Fiind una dintre cele mai importante unități de profil din țară, prin Hotărârea 1106/10.10.2002 Spitalul Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie Eforie Nord a fost declarat de interes public național iar imobilele compuse din construcții și terenurile aferente aparțin domeniului public al statului prin Ministerului Sănătății, în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balnelogie. eatru de vară, cinematografe, terenuri de sport, peste 35 de hoteluri, vile, popas turistic.
Fig.13 Baza de tratament Efosan, Sursa: http://www.complexsteauademare.ro
Fiind una dintre cele mai importante unități de profil din țară, prin Hotărârea 1106/10.10.2002 Spitalul Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie Eforie Nord a fost declarat de interes public național iar imobilele compuse din construcții și terenurile aferente aparțin domeniului public al statului prin Ministerului Sănătății, în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balnelogie.
Nămolul Sapropelic provenind din Lacul Techirghiol, cu o concentrație păstoasă, bogată în coloizi minerali și organici, cu o mare capacitate hidro și termopexica, are calități ce îl situează pe primele locuri din Europa din punct de vedere al eficacității terapeutice, acționând atât prin factorii săi fizici și prin componentele sale chimice, așa cum demonstrează studiile de absorbție cu izotopi radioactivi.
Factorii balneoterapici mai sus enumerați sunt folosiți din plin în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie Eforie Nord, unitate de renume, cunoscută pe plan mondial, dotată cu aparatură medicală performanță, cu laborator de explorări funcționale, biochimie, radiodiagnostic, serviciu de urgență permanent, tratamentele făcându-se sub strictă supraveghere a medicilor primari și specialiști.
Fig. 14 Bai cu namol, Sursa: http://www.techirghiol.com
De asemenea, în bazele de tratament se efectuează tratamente ambulatorii pentru pacienții asigurați sau la cerere, contra cost. Pentru cele 150 paturi de spital din secția clinică avem contract cu Casa Județeana de Asigurări de Sănătate Constanța.
De-a lungul celor 50 de ani de existența unitatea și-a câștigat un binemeritat prestigiu, atât în țara cât și peste hotare, în special în tratamentul și recuperarea maladiilor aparatului locomotor.
Baza de tratament ”Steaua de Mare”, amplasată la doar 100 de metri de malul Mării Negre, are o capacitate de 1.400 de pacienți pe zi și asigură o consultație inițială și 4 proceduri pe zi, conform indicațiilor medicale. Baza de tratament deservește Ambulatoriul de Specialitate numărul 1 al Spitalului.
Cu o capacitate de 1400 pacienți/zi, situată la 100 m de malul Mării Negre, această bază de tratament deservește Ambulatoriu de specialitate nr. 1 al Spitalului și se adresează oricărui solicitant pacient roman, firma de turism intern, pacient străin, firmelor de turism extern sau pacienților deținători de bilet de tratament emis de CNPAS. Pacienții asigurați din țară beneficieaza de o consultație inițială, o consultație de control și maxim 4 proceduri/zi în regim ambulatoriu, conform prescripției medicale.
Complexul hotelier este legat prin tunel de baza de tratament Efosan, renumită în întreaga Europă de peste 40 de ani, cu o capacitate de a trata 2000 de pacienți/zi și care aduce prin conducte speciale renumitul nămol sapropelic de la Lacul Techirghiol.
Baza de tratament ”Grand” deservește Ambulatoriul de Specialitate numărul 2 și Secția Clinicii Universitare și poate trata 800 de pacienți zilnic. Spitalul dispune și de 4 Pavilioane de Băi Reci, pe malul Lacului Techirghiol, loc unde se face cură naturistă în timpul verii. Cura naturistă este folosită pentru tratarea și profilaxia bolilor reumatismale, respiratorii și dermatologice și constă în: expuneri la soare, oncțiuni cu nămol și băi în apa sărată a Lacului Techirghiol.
Ana Aslan Health SPA este în incinta Hotelului Europa și este compusă din: săli de hidroterapie, cabinete de masaj, cabinete de estetică facială și corporală, electro și magnoterapie, sală de kinetoterapie individuală și fitness.
4.1.3 Rețea comercială
Una din cele mai îndrăgite zone din Eforie Nord se află între strada principală cu magazine mici și supermarketuri în jos spre plajă. Străzi pedestre curg spre zona de acțiune de-a lungul părții de sud a plajei, cu magazine de suveniruri și toate felurile de fast food-uri.
Există magazinele Selgros, Dorali, Metro și Practiker, Real Hypermarket, Carrefour, și multe alte magazine tip hypermarket la care se poate ajunge foarte ușor cu microbuze sau mașina personală în orașul Constanța.
4.2 Infrastructura de transport
Căi de acces spre stațiunea Eforie localitatea se află pe calea ferată și pe șoseaua E87, la 29 km de Mangalia și 2 km de Techirghiol:
cu trenul: Constanța – Eforie Nord – Mangalia
Calea ferată permite accesul feroviar către Constantă, din toate regiunile țării, pe mai multe rute. Din Constanța există o singură rută până la Mangalia care asigură intrarea în stațiunile din sudul litoralului.
Trenurile de pe ruta feroviară Constanța-Mangalia opresc în următoarele gări și halte: Gara Constanța-Gara Agigea Nord-Gara Agigea Ecluza-Gara Eforie Nord-Halta, Eforie Sud-Halta, Tuzla-Gara Costinești Sat-Halta, Costinești Tabara-Halta, Pescarus-Halta, Neptun-Gara Neptun-Gara Mangalia.
Gările și haltele asigură accesul pentru stațiuni astfel:
Gara Constanța – Stațiunea Mamaia;
Gara Eforie Nord – Stațiunea Eforie Nord;
Haltă Eforie Sud – Stațiunea Eforie Sud;
Haltă Costinești Tabăra – Stațiunea Costinești;
Haltă Neptun – Stațiunile Neptun și Olimp;
Gara Mangalia – Stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp și localitățile 2 Mai și Vamă Veche.
cu mijloace rutiere: E87 – DN 39 – Varna – Mangalia – Eforie Nord – Constanța
Șosele venind din mai multe direcții permit accesul rutier către Constantă, iar de aici către toate stațiunile sau localitățile litorale:
Autostrada Soarelui A2: Bucuresti-Fetesti-Cernavoda-Medgidia-Constanța.
Din Constanța șoseaua E87 asigura accesul pentru toate stațiunile din sudul litoralului.
Șoseaua E87: Constanța-Agigea-Eforie-Tuzla-23 August-Mangalia-Vama Veche.
Pentru Năvodari (19 km prin Mamaia, 24 km prin Lumina), Corbu (28 km), Vadu (35km):
Șoseaua E87 Constanta-Lumina, DJ226 Lumina-Navodari-Corbu, DL83 Corbu-Vadu.
Șoseaua DL86 Constanta-Mamaia-Navodari, DJ226 Navodari-Corbu, DL83 Corbu-Vadu.
Transportul local. Între Constanța și celelalte localități ale litoralului, în timpul sezonului estival, există posibilități multiple de transport auto în comun. Ruta CFR Constanța-Mangalia este dublată rutier de microbuze și autocare, care parcurg această distanță în 45 min. Îmbarcarea în aceste mijloace de transport se face în imediata apropiere a Gării CFR Constanța și în centrul tuturor stațiunilor prin care acestea au traseul. De asemenea, există mijloace de transport în comun și pentru Năvodari, Corbu și Vadu. Din Mangalia legătură cu stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp este asigurată de microbuze și taxiuri.
aeriene: aeroportul M. Kogălniceanu apoi autobuz
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu se află la aproximativ 25 km de Constanța, și asigură curse interne către București, Timișoara și Cluj Napoca și internaționale în sezonul estival, către aeroporturi din Italia, Germania, Spania, Anglia, Turcia și Grecia. Informații la Agenția Tarom din Constanța.
maritime: port Constanța
4.3. Flux de turisti intern și internațional
Circulația turistică reprezintă cea mai integratoare și concludentă expresie a valorificării turistice fiind, în cele din urmă, scopul final al activităților desfășurate în și pentru turism.
Cererea turistică a crescut în 1999 cu 0,4% față de anul 1998.
Indicele cererii turistice
ICE98-97 = 100.540 / 100.025 · 100 = 100.5%
Cererea turistică a crescut în 1998 față de 1997 cu 0.5%.
ICE99-98 = 100.986 / 100.540 · 100 = 100.4%
Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, și indirect, în stimularea producției ramurilor participante la: construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport.
Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung.
Turismul reprezintă o piață sigură a forței de muncă și de redistribuire a celei disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate.
O analiza pertinentă și eficace a turismului international, ca fenomen economic, trebuie să se bazeze pe definiții cât mai clare, precise și, pe cât posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, în continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai importante definiții utilizate în acest domeniu.
Oferta, devenind mai mare decât cererea, a făcut ca organizatorii să-și perfecționeze continuu instrumentele de stimulare a călătoriilor, pentru a fi permanent în acord cu pluralitatea
de interese a consumatorilor de servicii turistice.
În cadrul ariei de turism s-au produs nenumărate schimbări, în conformitate cu cererile
turiștilor.
Agențiile de turism, proprietarii de hoteluri, pensiuni și vile au realizat aceste schimbări
pentru a crea un mediu cât mai primitor pentru turiști.
Preferințele turiștilor europeni în ceea ce privește sectorul turismului s-au schimbat radical. Dacă acum câțiva ani, aceștia preferau litoralul românesc, acum, atenția lor s-a îndreptat spre aria de turism cultural, turism rural, aceștia fiind interesați de monumentele istorice și de trecutul țării noastre.
Profitul nu a ezitat să se arate în cazul celor care s-au informat și au ținut cont de aceste
preferințe ale turiștilor, amplasarea în zone cu monumente istorice a unor hoteluri, pensiuni și
vile atrăgând un număr foarte mare de turiști și marcând locațiile acestora ca importante zone
turistice.
4.4. Introducerea în circuitul național și internațional al arealului Eforie
Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice. Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a acestora presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este motivul fundamental și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor.
Turistul intern (domestic tourist) este definit de OMT în 1983 ca fiind ”orice persoană, indiferent de naționalitate, rezident într-o țară și care călătorește către o destinație din aceeași țară pentru mai puțin de un an, și al cărui scop este altul decât cel de a presta o activitate lucrativă remunerată”. Se pot delimita și aici două categorii distincte: turistul intern propriu-zis, adică cel care înnoptează cel puțin odată la locul de destinație și excursionistul intern, adică acea persoană care stă mai puțin de 24 de ore și nu înnoptează la locul de destinație.
Strategia de dezvoltare a zonei turistice Dobrogea trebuie să cuprindă câteva direcții principale, cum ar fi:
Dezvoltarea și modernizarea unei rețele de infrastructură moderne care să faciliteze accesul turiștilor în Delta Dunării, să pună în valoare salba de stațiuni de pe litoralul Mării Negre,și foarte important accesul la siturile arheologice,cum ar fi cetățile grecești,și nu în ultimul rând grotele și mănăstirile diverselor etnii din zona dobrogeană.
Promovarea regiunii dobrogene în media atât pe plan intern și internațional, pentru a o face cunoscută in așa fel încât să fie stimulată curiozitatea potențialului turist pentru ca acesta să-și propună să viziteze această regiune.
Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii, mai ales în zona de litoral. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere.
În anul 2010, litoralul românesc a atras aproximativ 1,8 milioane de turiști, cu 15% mai puțini decât în 2009. Sunt numeroase agenții de turism din România și din alte țări care aduc turiști străini. De asemenea, turiști români și străini își pot face rezervări la hoteluri, moteluri, pensiuni și alte spații de cazare din țară și din alte țări direct pe site-urile specializate.
România a avut 1,27 milioane turiști străini în anul 2009, iar în 2010 un număr de 1,34 milioane. În anul 2004, numărul de turiști străini a fost de 3,6 milioane.
În stațiunile balneo-climaterice din România vin anual între 800 de mii și un milion de oameni să se caute de sănătate. Acestora li se adaugă și pesionarii care primesc de la Casa Națională de Pensii bilete de tratament. Anual circa 250.000 de astfel de bilete ajung la prnsionari, dar nu toți ajung în stațiuni. Doar 10% dintre turiști sunt cetățeni străini.
CONCLUZII
Litoralul a constituit din cele mai vechi timpuri un spațiu de locuire propice. Prezența apei ca element fundamental al vieții, climatul favorabil și posibilitățile de deplasare au făcut ca de la an la an această suprafață să fie din ce în ce mai căutată. Aici au loc o serie de alte activități cum ar fi cele portuare, de extracție de petrol, pescuit, comerciale. Astfel, o primă caracteristică a turismului de litoral este operarea sa concomitent cu alte activități economice.
Un factor cheie în succesul stațiunilor de pe litoralului românesc este tocmai plaja cu nisip fin și apa de adâncime mică lângă mal. Astfel, litoralul are nisipul mai fin decât plajele țărilor vecine, în același timp fiind un avantaj faptul că nu exista stânci la intrarea în mare.
Cu alte cuvinte, stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud pot fi competitive din punct de vedere al ofertei turistice de litoral, cu condiția unei oferte de servicii la standarde ridicate.
Eforie Nord este stațiunea recomandată pentru tratamentul afecțiunilor reumatice, dermatologice și ale sistemului osos.
Eforie Sud este o localitate și stațiune liniștită cu străzi largi, cu vegetație arborescentă bogată, cu numeroase case și vile și hoteluri.
O modalitate de stimulare a turismului ar fi implementarea sistemului all inclusive, care începe să aibă succes prin efortul unor hotelieri de a se ridica la standarde europene și de a recuceri astfel piața turistică. Calitatea oferită de ei atrage tot mai mulți turiști români și străini, iar acest lucru i-ar putea îndemna și pe alți hotelieri să investească în calitate și să ofere un all inclusive comparabil cu cel din străinătate.
Astfel, serviciile se vor îmbunătăți și va începe o spirală a concurenței pe calitate care ar salva litoralul românesc.
Turismul de pe litoralul românesc începe să cunoască îmbunătățiri și schimbări care vor aduce în prima fază turiști români sau străini să vadă această evoluție, însă pe termen lung înseamnă startul unei dezvoltări durabile a turismului de litoral din România.
BIBLIOGRAFIE
Breier, Ariadna, Lacurile de pe litoralul românesc al Mării Negre. Studiu hidrogeografic, Editura Academiei, București, 1976
Drăcea, M., Dobrogea cincizeci de ani de viață românească, Editura Cultura Națională, București, 1928
Gâștescu, P., Lacurile din România, Editura Academiei, București, 1971
Ionescu, Cpt. M.D., Dobrogea în pragul secolului al XX-lea, Editura Atelierele Grafice I.V. Socec, București, 1904
Ionesi, L., Geologia unităților de platformă și a orogenului nord Dobrogean, Editura Tehnică București, 1987
Irimuș I. A., Geografia Fizică a României, Editura Casa Cărții de Stiință, Cluj-Napoca, 2003
Marin-Pantelescu Andreea, Diversificarea și personalizarea serviciilor turistice în contextul globalizării, Editura ASE. București, 2009
Micalevich Velcea V., Geografia fizică a României, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2001
Mihăilescu, V., România. Geografie fizică, Editura Științifică, București, 1969
Miu, Florentina, Teiușianu, I., Geografia turismului, Editura Paralela 45, Pitești, 2008
Mutihac, V., Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică București, 1990
Mutihac, V., Ionesi, L., Geologia României, Editura Tehnică, București, 1974
Neagu, V., Managementul turistic și al serviciilor turistice, Editura Sylvi, București, 2000
Pârvu, C., Plante și animale ocrotite în Romania, Editura Sțiințifică și enciclopedică, București, 1983
Petrescu, M., Cercetări privind biodiversitatea unor ecosisteme forestiere din Dobrogea de Nord, Ed. Nereamia Napocae, Tulcea, 2004
Popovăț P., Construcții gospodărești anexe, în Atlas Etnografic al României, Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978
Popovici, I., Grigore, M., Marin, I.,Velcea, I., Podișul Dobrogei și Delta Dunării, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., Relieful României, Editura Științifică, București, 1974
Posea, Gr., Geomorfologia României, Editura Fundației “România de Mâine”, 2005
Posea, Gr. și colab., Relieful României, Editura Științifică, București, 1974
Rădoane, N., Geografia fizică a României, Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2001
Roșu, Al., Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Sorocovschi V., Hidrologia uscatului, partea a II-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002
Surd, V., Bold, I., Zotic, V., Chira Carmen, Amenajarea teritoriului și infrastructuri tehnice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2005
Teodoreanu, Elena, Bioclima stațiunilor balneoclimaterice din România, Editura Sport-Turism, București, 1984
Tudoran P., Geografia fizică a României, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1996
Tufescu, V., România, Editura Științifică, București, 1974
Velcea Valeria, Geografia fizică a României, Editura Universității ”Lucian Blaga“ Sibiu, 2002
xxx, Geografia României I, Geografia Fizică, Editura Academiei, București, 1983
Zăvoianu, I., Hidrologie, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2001
Internet
www.complexsteauademare.ro
http://www.infotravelromania.ro
http://www.constanta.insse.ro
http://www.sbtghiol.ro
http://vilaefor.ro
http://www.techirghiol.com
http://www.art-zone.ro
http://www.primariaeforie.ro
http://ecomareaneagra.wordpress.com
www.litoralrom.ro
www.oferteturistice.ro
BIBLIOGRAFIE
Breier, Ariadna, Lacurile de pe litoralul românesc al Mării Negre. Studiu hidrogeografic, Editura Academiei, București, 1976
Drăcea, M., Dobrogea cincizeci de ani de viață românească, Editura Cultura Națională, București, 1928
Gâștescu, P., Lacurile din România, Editura Academiei, București, 1971
Ionescu, Cpt. M.D., Dobrogea în pragul secolului al XX-lea, Editura Atelierele Grafice I.V. Socec, București, 1904
Ionesi, L., Geologia unităților de platformă și a orogenului nord Dobrogean, Editura Tehnică București, 1987
Irimuș I. A., Geografia Fizică a României, Editura Casa Cărții de Stiință, Cluj-Napoca, 2003
Marin-Pantelescu Andreea, Diversificarea și personalizarea serviciilor turistice în contextul globalizării, Editura ASE. București, 2009
Micalevich Velcea V., Geografia fizică a României, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2001
Mihăilescu, V., România. Geografie fizică, Editura Științifică, București, 1969
Miu, Florentina, Teiușianu, I., Geografia turismului, Editura Paralela 45, Pitești, 2008
Mutihac, V., Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică București, 1990
Mutihac, V., Ionesi, L., Geologia României, Editura Tehnică, București, 1974
Neagu, V., Managementul turistic și al serviciilor turistice, Editura Sylvi, București, 2000
Pârvu, C., Plante și animale ocrotite în Romania, Editura Sțiințifică și enciclopedică, București, 1983
Petrescu, M., Cercetări privind biodiversitatea unor ecosisteme forestiere din Dobrogea de Nord, Ed. Nereamia Napocae, Tulcea, 2004
Popovăț P., Construcții gospodărești anexe, în Atlas Etnografic al României, Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978
Popovici, I., Grigore, M., Marin, I.,Velcea, I., Podișul Dobrogei și Delta Dunării, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., Relieful României, Editura Științifică, București, 1974
Posea, Gr., Geomorfologia României, Editura Fundației “România de Mâine”, 2005
Posea, Gr. și colab., Relieful României, Editura Științifică, București, 1974
Rădoane, N., Geografia fizică a României, Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2001
Roșu, Al., Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Sorocovschi V., Hidrologia uscatului, partea a II-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002
Surd, V., Bold, I., Zotic, V., Chira Carmen, Amenajarea teritoriului și infrastructuri tehnice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2005
Teodoreanu, Elena, Bioclima stațiunilor balneoclimaterice din România, Editura Sport-Turism, București, 1984
Tudoran P., Geografia fizică a României, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1996
Tufescu, V., România, Editura Științifică, București, 1974
Velcea Valeria, Geografia fizică a României, Editura Universității ”Lucian Blaga“ Sibiu, 2002
xxx, Geografia României I, Geografia Fizică, Editura Academiei, București, 1983
Zăvoianu, I., Hidrologie, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2001
Internet
www.complexsteauademare.ro
http://www.infotravelromania.ro
http://www.constanta.insse.ro
http://www.sbtghiol.ro
http://vilaefor.ro
http://www.techirghiol.com
http://www.art-zone.ro
http://www.primariaeforie.ro
http://ecomareaneagra.wordpress.com
www.litoralrom.ro
www.oferteturistice.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Structura de Servicii Si Cazare din Ansamblul Turistic Eforie Nord Si Sud (ID: 147284)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.