Structura Capitalului și Dezvoltarea Întreprinderii

Intoducere

La alegerea temei de licență “Structura capitalului și dezvoltarea întreprinderii” au contribuit mai multe aspecte. În primul rând am vrut să aleg o temă interesantă, complexă, o temă care mă face curios pentru că așa pot să fac o lucrare din toată inima, o lucrare bună. În al doilea rând capitalul reprezintă un element important care are o relevanță deosebită asupra dezvoltării întreprinderii și am vrut să aflu căt mai multe detalii, curiozități despre capital și influența acestuia asupra dezvoltării obiectului activității pentru că in viitor sigur î-mi vor fi de folos cunoștințele dobăndite la elaborarea lucrării de licență. Am în gând înființarea unei firme și vreau să văd cum poți gestiona o întreprindere cu success.

În lucrarea mea vreau să prezint importanța capitalului, structura acestuia și influența asupra dezvoltării întreprinderii, asupra continuității activităților. În prima parte a lucrării vreau să scriu despre structura și componentele capitalului, caut răspunsul la întrebările: căte feluri de capitaluri există?, ce rol au? În partea a doua pun accentul pe gestionarea bună a capitalului și dezvoltarea întreprinderii, de exemplu: Ce e mai eficient? Finanțarea afacerii din împrumuturi sau din capitaluri proprii? Care e mai riscant? Cum putem maximiza profitul? etc. Încerc să găsesc răspunsul la aceste întrebări și să văd și eu mai clar cum e mai avantajos, cum trebuie să gestionăm o societate cu success. Capitolul trei conține studiul de caz despre majorarea și dezvoltarea capitalului.

Capitolul 1

Structura capitalului

1.1 Caracteristicile capitalului întreprinderii

Capitalul este esențial pentru activitatea continuă și organizată a unei întreprinderi. În funcționarea unei firme cu succes este relevant capitalul structurat în mod corespunzător. E foarte important existența unui capital adecvat cum precizează acest lucru și conf. univ. dr. Adrian Șimon în cursul “Finanțele întreprinderii”: Funcționarea unei firme fără capital adecvat este una din cauzele cele mai răspândite ale eșecului în afaceri. Pe lângă capitalul adecvat (ca voum), firma trebuie să aibă și o structură de capital adecvată: combinație corectă de capital propriu și împrumuturi.

Capitalul poate fi definit ca un lucru esențial pentru activitatea unei firme, este alcătuit din bunuri financiare sau fizice ce aduc la creșterea veniturilor. Capitalul poate fi abordat în două aspecte:

Resurse bănești, fonduri;

Mijloc sau factor de producție.

Capitalurile, ca resurse bănești înseamnă elementul principal al unei datorii în opoziție cu venitul (dobânda) sperat pentru finanțarea activului patrimonial.

Capitalurile, ca mijloc sau factor de producție sunt alcătuite din resursele materiale care participă la obținerea unui profit. Realizarea de bunuri și servicii se face datorită resurselor materiale care asociază cu ceilalți factori de producție: natura și munca.

Capitalurile reflect patrimonial deținut de întreprindere la care se poate raporta un venit.

Capitalul în literatura de specialitate mai este împărțit în două mari categorii:

capital bănesc;

capital economic sau tehnic.

Capitalul bănesc înseamnă suma adusă de asociați, acționari și cea generată de activitatea proprie. Activele fizice și financiare alcătuiesc capitalul economic.

În mod normal capitalul bănesc ar trebui să fie egal cu valoarea contabilă a activelor întreprinderii, dar pot exista diferențe datorită deprecierii monetare sau a amortizării. Aceste diferențe se pot diminua prin reevaluarea activelor cea ce ne ajută la aflarea valorii actuale a unui activ.

1.2 Capitalurile întreprinderii

1.2.1 Componentele capitalului

Capitalurile apar cu înființarea întreprinderii și se lichidează odată cu sfărșitul întreprinderii. Capitalurile se modifică pe parcursul desfășurării activităților, care se pot crește sau diminua în funcție de rezultatele firmei.

Structura capitalului arată proporția relativă a capitalului propriu și a capitalului împrumutat din totalul capitalurilor. Acest lucru ne arată structura financiară a unei întreprinderi, deci compoziția capitalului reflectă structura financiară a unei întreprinderi.

Pentru o vizibilitate mai bună a structurii capitalului am desenat două diagrame, cu două exemple în care am pus situații total diferite:

În foarte multe cazuri, aproape în totalitate, întreprinderile nu se finanțează în proporție de 100% din fonduri proprii, acest lucru duce la finanțări externe (datorii și emisiuni de acțiuni). Structura optimă a capitalului este acea în care riscul este în echilibru cu profitul, adică dacă asumăm un risc mai mare așteptăm și un profit mai mare, care duce la creșterea valorii întreprinderii.

Selectarea mijloacelor de finanțare externă și ponderea acestora în raport cu finanțarea internă reprezintă un aspect principal al politicii financiarea a întreprinderii. În acest fel se decide asupra ponderii creditelor de trezorerie față de capitalul permanent (capital propriu, datorii la termen), dar și asupra structurii acestuia. Pentru structura financiară este relevant și mai avantajos capitalul permanent deoarece este destinat pentru investiții. Capitalurile pe termen scurt sunt destinate ciclului de exploatare pe care se acordă de multe ori pe termene rezonabile pentru nevoile exploatării.

Figura 2

Sursa: Mihai Toma, Felicia Alexandru, Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, Editura Economică,1998 pag. 43

Structura capitalului este influențat de foarte multe lucruri și nu depinde doar de firmă sau de obiectivele sale de creștere economică. Nu depinde doar de rentabilitatea ațteptată sau de riscul asumat, ci de multe ori structura financiară de acționari, de bănci, de stat, precum și de situația pieței financiare, devalorizări monetare etc. De exemplu banca sau un alt creditor poate să determine adoptarea unei structuti de capital, fiindcă pentru protejarea impotriva riscurilor banca cere garanții asiguratorii și participarea debitorului la finanțare cu capital propriu. Dacă rentabilitatea este scăzută debitorul trebuie să-și crească fondurile proprii pentru a asigura pe creditor.

1.2.2 Conținutul capitalului

În funcție de proveniență și apartenență capitalurile unei întreprinderi pot fi de două feluri:

Capitaluri proprii;

Capitaluri împrumutate;

Capitalurile proprii sunt alcătuite din contribuții interne și externe. Contribuțiile externe sunt cele primite de la proprietari, de la stat sau de la organisme specializate. Cele interne sunt provin din capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

Capitalurile proprii sunt alcătuite din:

– capitalul social;

– rezervele asimilate capitalurilor;

– fonduri și provizioane asimilate capitalurilor.

Capitalurile împrumutate se formează atunci când firma a folosit toate resursele proprii și sunt nevoiți la îndatorare. Datoriile pot fi de mai multe feluri: pe termen scurt, mediu și lung.

Finanțarea prin îndatorare pe termen mediu și lung se face prin:

-creditul bancar pe termen mediu și lung; -creditul obligatar.

Creditele pe termen mediu și lung se acordă de către băncile comerciale pe bază de programe bine definite. Creditul obligatar este un împrumut pe termen lung prin emisiunea de titluri de credit pe care îl constituie obligațiunile.

Împrumuturile pe termen scurt sunt creditele de la furnizori sau credite bancare pe termen scurt. Creditul de la furnizor apare când firma primește marfa, valorile materiale sau alte bunuri de la furnizor și nu plătește imediat. Creditele bancare pe termen scurt sunt acele împrumuturi pe care se bazează pe creanțe comerciale sau credite de trezorerie acordate pentru nevoi vremelnice.

Capitalul total al unei întreprinderi este alcătuit din capitalul permanent(capital propriu și datorii la termen) și din datoriile pe termen scurt.

Sub aspect financiar, capitalul propriu indică dacă întreprinderea a fost rentabilă până la un moment dat. Dacă ne uităm la aspectul juridic, o întreprindere care are pierderi de 50% din capitalul social trebuie să se dizolve sau până la bilanțul următor, să reconstituie capitalul social pe măsura pierderilor ce n-au putut fi acoperite din rezerve. Capitalul propriu nu este rambursabil, depinde de performanțele întreprinderii și nu poate fi garantată niciodată.

Decizia privind structura capitalului este o opțiune între risc și profit. Acest lucru înseamnă că dacă folosim într-o proporție mai mare datoriile pentru finanțarea unui proiect, pentru o învestire atunci crește și riscul legat de fluxul profitului firmei. Bineînțeles dacă cresc datoriile crește și rata rentabilității firmei. Dacă cresc riscurile din cauza datoriilor acest lucru duce la scăderea prețurilor acțiunilor. O structură optimă a capitalului ar fi una în care există un echilibru între risc și profit și acest lucru duce la creșterea valorii acțiunilor și bineînțeles și a valorii firmei. Pentru stabilitate e foarte important și flexibilitatea financiară a unei întreprinderi ceea ce înseamnă abilitatea de a crește capitalul și în condiții nefavorabile. Trezorierul firmei trebuie să asigure stabilitatea activităților și este necesară o ofertă constantă de capital.

Un lucru foarte important este realizarea unei structuri financiare căt mai bune. Acesta se referă la raportul optim dintre capitalurile împrumutate și capitalurile proprii. Structura financiară este optimă când nivelul de rentabilitate este căt mai mare.

Capitalul total al unei întreprinderi apare în pasivul bilanțier. Capitalul este utilizat prin plasamente pe termen lung și scurt în active. Plasamentele pe termen scurt se materializează în active circulante, iar cele pe termen lung în active imobilizate.

Activele circulante cuprind plasamente de capital de regulă pe durate de timp mai mici de un an. Ele pot fi transformate ușor în disponibilități. Activele circulante se pot diferi prin natura lor, prin rapiditatea transformării lor în lichidități etc. După aceste caracteristici activele circulante le putem structura în:

-valori de exploatare, determinate nemijlocit de ciclul de exploatare;

-valori realizabile, caracterizate prin transormarea în lichidități în termen scurt;

-disponibilități bănești(lichidități), reflectate în soldurile conturilor deschise la bancă;

Activele imobilizate au o durată îndelungată de imobilizare a capitalului și recuperarea valorii de investire se face în mod diferit în funcție că este vorba despre active imobilizate amortizabile sau neamortizabile.

Activele imobilizate amortizabile sunt alcătuite din: terenuri, amenajarea terenurilor, alte active imobilizate, precum și cheltuieli de constituire, de cercetare și dezvoltare, fondul comercial etc.

Activele imobilizate neamortizabile sunt titlurile de participare și creanțe legate de participații. De exemplu participarea la luarea deciziilor într-o întreprindere se poate face prin cumpărarea de titluri de proprietate și în așa fel participarea la formarea capitalului social. În acest caz dacă vrem să recuperăm banii putem face acest lucru prin vânzarea titlurilor și nu prin amortizare.

Elementele structurale ale capitalului aflate în activul bilanțului după modul de utilizare și pasivul acesteia după sursa de proveniență, se pot ilustra astfel:

Figura 3 Structura capitalului reflectat în activul și pasivul bilanțului financiar

Sursa: Ioan E. Nistor, Finanțele întreprinderii, Piesa universitară clujeană, 2002, pag. 32

1.3 Structura optimă a capitalului și criterii de alegere a acestuia

1.3.1 Structura optimă a capitalului

După un model teoretic, economiștii Modigliani-Miller, care au primit premiul Nobel pentru economie au alcătuit o teoremă, pe numele lui prima teorema. Această teoremă ne arată că valoarea unei firme este independentă de structura capitalului. În conformitate cu modelele lui Modigliani și Miller levierul financiar și riscul financiar se anulează reciproc în sensul că structura capitalului este irevelantă în determinarea valorii de piață a firmei.

Managerii pentru a avea o structură optimă a capitalului urmăresc următorii factori:

Stabilitatea vânzărilor;

Structura activului;

Levierul exploatării;

Rata creșterii;

Profitabilitatea;

Impozitele;

Condițiile pieței;

Atitudinea creditelor;

Atitudinea conducerii;

Condițiile interne ale firmei;

Flexibilitatea financiară;

Controlul;

Eu am ales căteva factori care după părerea mea sunt cele mai importante să le detaliez și să arăt importanța lor. Bineînțeles toți factorii sunt importanți și relevanți pentru o structură optimă a capitalului. Factorii care au proritate după mine sunt următoarele:

Stabilitatea vânzărilor: O firmă ale cărei vânzări sunt stabile poate să angajeze cu un risc mult mai mic sau în cazuri bune fâră niciun risc datorii. Poate să-și asume cheltuieli fixe mult mai ridicate decăt o altă firmă cu vânzări instabile.

Profitabilitatea: Firmele foarte profitabile nu au nevoie de datorii mari pentru finanțare. Datorită ratei rentabilității ridicate aceste firme pot să-și asigure mare parte din finanțare din profiturile obținute pentru acest scop(autofinanțare).

Condițiile pieței: Piețele acțiunilor și a obligațiunilor pot avea schimbări majore atăt pe termen scurt cât și pe termen lung ce au o influență importantă asupra structurii capitalului unei firme.

Atitudinea conducerii: Conducerea are posibilitatea de a exercita propriile planuri în legătură cu structura capitalului. De exemplu sunt conducători care utilizează mai puține datorii și sunt care vor să utilizeze mai multe pentru a le investi și diferențele între planuri duc și la probleme.

Flexibilitatea financiară: Flexibilitatea financiară înseamnă menținerea unei rezerve adecvate a capacității de a se împrumuta. Acest lucru depinde de mai mulți factori: nevoile previzionate de fonduri, prezicerea condițiilor pieței de capital, încrederea conducerii în previziune și consecințele unui climat insuficient de sigur.

În concluzie aceste factori sunt relevante și foarte importante pentru o structură optimă a capitalului. Fiecare factor are importanța lui în dezvoltarea unei întreprinderi cu succes și sunt utile pentru formarea structurii capitalului pentru ca acesta să fie căt mai avantajoasă pentru firmă.

1.3.2 Criterii de alegere a structurii capitalului

Sunt foarte multe criterii care duc la alegerea structurii financiare a unei întreprinderi. Principalele criterii sunt următoarele:

Riscul afacerilor(economic);

Criteriul rentabilității în alegerea structurii financiare;

Criteriul destinației resurselor în alegerea structurii financiare;

Capacitatea de îndatorare;

Riscul afacerilor(economic)

Riscul afacerilor se definește ca „schimbarea intervenită în proiecțiile veniturilor viitoare aferente activelor sau acțiunilor, dacă firma nu utilizează datorii pentru finanțarea activității sale”.

În general firmele mici care au un singur produs , au gradul riscului afacerilor mai ridicat decăt o firmă mare cu multe produse și cu o vechime pe piață. Riscul economic depinde de mai mulți factori:

Variabilitatea cererii; cu cât cererea pentru produsele unei firme este mai instabilă, cu atât crește și riscul economic;

Variabilitatea prețului de vânzare; dacă produsele unei firme sunt vândute pe o piață instabilă atunci riscul economic e mult mai ridicat decăt la o firmă a căror produse e vândută pe o piață stabilă;

Variabilitatea costurilor intrărilor; firmele care aprovizionează la costuri incerte au un risc economic ridicat;

Capacitatea de a ajusta prețurile produselor la costurile intrărilor; dacă firma ajustă prețul produselor la modificarea costului de producție, atunci riscul economic scade;

Ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor firmei; dacă cheltuielile fixe sunt foarte ridicate proporțional cu celelalte cheltuieli și nu se diminuează cu scăderea cererii pentru produsele firmei atunci riscul economic este mai ridicat;

b) Criteriul rentabilității în alegerea structurii financiare

Dacă o întreprindere este rentabilă, adică rata rentabilității este superioară ratei dobânzii, este posibilă și indicată apelarea la credite, în opoziție cu alternativa de a aștepta să se formeze treptat fonduri proprii pentru finanțarea unui proiect.

Rentabilitatea financiară este cu atăt mai mare cu cât structura capitalului este mai îndatorată și cu cât diferența dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii este mai mare. Este mai avantajos ca firma să se finanțeze concomitent din fonduri proprii și fonduri împrumutate, când rata rentabilității economice este mai mare decăt rata dobânzii, întrucăt eficiența capitalului propriu este mai mare.

În concluzie ritmul de creștere a rentabilității financiare este mai mare la firme îndatorate, cu condiția ca rata rentabilității economice să fie mai mare decăt rata dobânzii.

c) Criteriul destinației resurselor în alegerea structurii financiare

Este important ca fiecare conducător să-și adapteze decizia de finanțare conform caracterului permanent sau temporar al nevoilor de finanțat. Să facă o ierarhie care lucruri sunt primare, cele mai relevante și când e nevoie de acele lucruri.

Structura capitalului se poate exprima ca un raport între finanțările pe termen scurt și finanțările pe termen lung.

d) Capacitatea de îndatorare

Capacitatea de îndatorare exprimă posibilitățile unei întreprinderi de a primi credite care să fie garantate și rambursarea acestora, precum și a dobânzilor să nu creeze greutăți financiare de nesuportat.

Determinarea capacității de îndatorare este foarte important atăt pentru societate cât și pentru bancă. Banca are interesul ca firma cărui acordă un credit să-și poate rambursa creditul și dobânda în timbul precizat. E interestată să cunoască situația economico-financiară a viitorului debitor, pentru a decide dacă acceptă sau nu cererea de credit.

Concluzia capitolului 1.

În concluzie în primul capitol am scris și am detaliat structura capitalului, cum e structurat capitalul, din ce e alcătuit, componentele acestuia, criterii de alegere a structurii etc.

La început am scris despre caracteristicile capitalului, ce este capitalul, definiția acestuia: Capitalul este esențial pentru activitatea continuă și organizată a unei întreprinderi. În funcționarea unei firme cu succes este important capitalul structurat în mod corespunzător. Capitalurile apar cu înființarea întreprinderii și se lichidează odată cu sfărșitul întreprinderii și se modifică pe parcursul desfășurării activităților, care se pot crește sau diminua în funcție de rezultatele firmei.

După aceasta am scris despre componentele capitalului și am detaliat capitalul propriu și capitalul împrumutat. Am făcut tabeluri în care am detaliat mai larg structura capitalului.

În ultima parte a primului capitol am vorbit despre structura optimă a capitalului și criteriile acestuia. Am scris despre factori ce influențează structura capitalului, ce pot ajuta la optimizarea structurii acestuia și criteriile care sunt cele mai relevante pentru a alege o structură optimă, cum e de exemplu riscul economic și capacitatea de îndatorare.

Capitolul 2

Teorii privind structura capitalului și costul capitalului

2.1 Teorii privind structura capitalului

Teoria clasică

Teoria clasică a structurii capitalului, este bazat pe calculul ratei de capitalizare a dividendelor în funcție de rata de îndatorare a întreprinderii.

Indicele datoriei(ID) se calculează ca o proporție a datoriei(D) în totalul capitalului(CP+D):

ID=D/(CP+D)

Graficul acestei teorii (Influența îndatorării asupra costului capitalului) arată astfel:

Graficul de mai sus ne arată că indicele îndatorării este măsurat pe axa orizontală, iar costul capitalului pe axa verticală. Se poate observă că dacă indicele datoriei crește, atunci costul datoriei(KD) rămâne constant până cănd creditorii ne cred că riscul de neplată a datoriei a ajuns un punct critic. În punctul C se vede că datoria a ajuns la un punct critic, iar după acest punct crește indicele datoriei ce duce la creșterea riscului recuperării împrumutului. Creditorii pentru acest lucru vor cere o compensare pentru acoperirea acestui risc, ce duce la creșterea costului datoriei suplimentare. Costul specific al capitalului este indicat cu k.

Costul capitalului propriu este indicat cu kCP ce se află peste linia costului datoriei, deoarece capitalul propriu este mai scump decăt datoriile. Acest lucru este din cauza că acționarii cer compensții mai mari decăt creditorii, motivul fiind riscul mai ridicat.

În punctul M nu sunt datorii și costul mediu ponderat al capitalului este 100% din costul propriu. După îndatorare în punctul B firma folosește mai multe datorii decăt capital propriu.Costul mediu ponderat scade și devine mai mic decăt în punctul A, este în scădere până în punctu C. După acest punct toate costurile încep să crească și datorită acestui lucru crește și costul mediu ponderat.

Punctul C în cazul acesta, arată:

Nivelul cel mai bun al indicelui datoriei;

Costul mediu ponderat al capitalului ca fiind minim;

Structura financiară optimă a întreprinderii.

Teoria lui Modigliani și Miller

Această teorie ca și cel clasic se bazează pe costurile capitalului propriu mai ridicate decât costurile datoriilor. Cercetătorii Franco Modigliani și Marton Miller spun următorul lucru: folosind evidența statistică pe care își întemeiează teoria MM, costul mediu ponderat al capitalului este o linie dreaptă care nici nu crește, nici nu scade.

Pentru a rămâne constant costul mediu ponderat, trebuie ca costul capitalului propriu să crească la fel căt crește proprția datoriei, așa este mai puțin costisitoare. Dacă scade proporția capitalului propriu(mai scump) la fel cu aceași mărime scade și costul mediu ponderat, dacă nu crește costul capitalului propriu.

Modigliani și Miller au făcut mai multe condiții în constiutuirea acestei teorii, ce în realitate nu prea au loc. Căteva dintre ele:

Investitorii sunt toți raționali și la fel de bine informați,

Toate firmele cu același risc al afacerilor at trebui să aibă același venit așteptat și același cost mediu ponderat al capitalului;

Impozitele pe venit sunt nesemnificative;

Piețele acțiunilor și obligațiunilor sunt perfecte;

Modelul(Influența îndatorării asupra costului capitalului după teoria MM) se poate reprezenta astfel:

Figura 5 Sursa:Ioan E. Nistor, Finanțele întreprinderii, Piesa universitară clujeană, 2002, pag. 287

Cum se vede în grafic, dacă costul mediu ponderat rămâne constant, costul datoriei crește și costul capitalului propriu scade datorită faptului că ântreprinderea se împrumută prea mult.

Teoria modernă

Privind structura capitalului teoria modernă definește un spațiu optim acolo unde costul mediu ponderat al capitalului este minim. Teoria modernă a structurii capitalului rezolvă problemele practice cu care se confruntă teoria clasică. În această teorie nu sunt necesare condiții nerealiste cum erau în teoria MM.

Teoria modernă este compatibilă cu practicile actuale ale firmelor. Firmele cu indicele datoriei în, sau apropae de punctul critic(A) trebuie să crească fondurile prin emiterea de obligațiuni. Firmele care sunt aproape de punctul C trebuie să vândă acțiuni comune. Întreprinderile care au indicele datoriei în proporție ridicată în zona optimă(între A și C) pot emite atât acțiuni comune cât și obligațiuni. În acest caz ce este optim nu este necesar să vândă două tipuri de valori mobiliare odată.

Teoria modernă a structurii capitalului poate fi prezentat în următorul grafic(Structura financiară optimă în spațiul costului mediu ponderat minim):

Figura 6 Sursa: Ioan E. Nistor, Finanțele întreprinderii, Piesa universitară clujeană, 2002, pag. 288

În graficul de mai sus reiese că pănă când acționarii nu cer o compensație subunitară, costul capitalului propriu rămâne constant, iar costul mediu ponderat al capitaluui scade. La punctul A acționarii încep să se îngrijoreze pentru datoriile prea mari cer o compensație suplimentară iar costul mediu ponderat al capitalului rămâne constant la aceași valoare în care a ajuns în punctul A. Creditorii încep să-și îngrijoreze și costul datoriei crește, atunci costul mediu ponderat începe să crească și el. Spațiul optim al structurii financiare a întreprinderii este situat între punctele A și C unde costul mediu ponderat al capitalului este minim.

2.2 Majorarea capitalului social

Creșterea capitalului social al unei întreprinderi este o decizie financiară strategică, ce depinde de conducere, respectiv de acționari. Majorarea capitalului are loc cân conducătorii vor să dezvolte activitatea sau vor să adopte un proiect nou. Scopul acestei majorări este rentabilitatea căt mai mare, creșterea economică și nu în ultimul rând o poziție căt mai bună pe piață.

Majorarea capitalului poate îmbrăca mai multe forme:

Aporturi noi în numerar și în natură;

Încorporarea de rezerve;

Convertirea creanțelor;

Fuziune și absorbție;

Analizănd aceste metode putem afla că majorarea capitalului în numerar este o operațiune de finanțare directă, deoarece aduce noi lichidități în firmă. Aportul în natură ca și absorbția sunt operațiuni indirecte de finanțare.

În țara noastră majorarea capitalului se poate efectua prin:

Aporturi noi în numerar și în natură;

Încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune;

Compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia;

Majorarea capitalului prin aporturi noi în numerar se poate realiza în două feluri:

-acționarii vechi pun bani suplimentari, pentru majorarea valorii nominale a acțiunilor;

-emiterea de noi acțiuni pe care le pot subscrie și vechii acționari, precum și acționari noi;

Dacă se vând acțiuni noi atunci e foarte important ca prețul de emisiune a acestora să fie mai mic decăt cursul celor vechi, deoarece așa pot asigura succesul operațiunii. În afară de acest lucru mai e important ca valoarea acestor acțiuni să fie mai mare decăt valoarea nominală pentru a nu diminua interesele vechilor acționari. Valoarea bursieră a întreprinderii(Vbî) după emisiunea de noi acțiuni este:

Vbî= N x P0 + n x E;

N-numărul acțiunilor vechi;

n-numărul acțiunilor noi;

P0-prețul de vânzare la bursă al acțiunilor vechi;

E-prețul de emisiune;

După emisiunea de noi acțiuni, valoarea unei acțiuni(V) este:

V= (N x P0 + n x E)/ N+n;

Majorarea capitalului social prin noi aporturi în natură:

Acesta constă în cedarea de către firmă active corporale(mijloace fixe, terenuri) și active necorporale.

Legislația românească(Ordonanța Guvernului nr. 28-2002) spune, ca înainte de orice majorare a capitalului social, societatea comercială trebuie să actualizeze valoarea contabilă a imobilizărilor sale, luănd în considerare rata inflației , precum și valoarea de piață a activelor respective.

Prețul acțiunor rezultată în urma majorării va fi cel puțin de valoarea determinată, prin adăugarea la valoarea nominală a acțiunilor primele de emisiune.

Majorarea de capital prin încorporarea de rezerve:

Această operațiune este fără fluxuri financiare, care nu duce resurse noi, datorită faptului că fondurile de rezerve au fost folosite de-a lungul timpului, ca dividende. La începutul aplicării metodei, resursele deja există și sunt în procesele economice ale întreprinderii. Dacă e nevoie și firma ajunge în situația că rezervele devin importante, le includ în capitalul social. Evident cu suma cu care crește capitalul social scad rezervele, rezultatele și fondurile proprii.

Metoda se poate aplica în două feluri: -cresc valorile nominale a acțiunilor existente, cea ce înseamnă că se modifică rata dividendului pe acțiune; -emisiunea de acțiuni noi care vor fi împărțiți gratuit vechilor acționari și care duc la scăderea cursului acțiunilor. Prețul acțiunilor întreprinderii(P1) după mărirea numărului acțiunilor se calculează astfel:

P1= (NxP0)/ (N+n)

N x P0-valoarea bursieră a întreprinderii;

Diferența dintre valoarea la bursă a unei acțiuni înainte de emisiune și valoarea acesteia după emisiune în mod teoretic este valoarea dreptului de atribuire ce este suma pe care pierde acționarul după emisiunea acțiunilor gratuite.

Creșterea capitalului social prin consolidarea datoriilor întreprinderii:

Această metodă duce la creșterea capitalului social prin încorporarea de către acesta a datoriilor pe care firma în cauză le are față de partenerii de afaceri.

Metoda este întălnită atunci când datoriile pe termen scurt sunt transformate în datorii pe termen mediu și lung, cea ce duce la creșterea capitalului permanent. Aplicarea acestei metode are ca efect creșterea fondului de rulment, pentru că creșterea capitalului social poate fi datorat fie prin emisiunea de acțiuni în numerar, în cazul creanțelor lichide , fie prin aport în natură, în cazul creanțelor de acest fel față de furnizori.

Transformarea datoriilor în capital social poate fi făcut prin conversia obligațiunilor în acțiuni, pe baza unei proporții stabilite în momentul emiterii obligațiunilor convertibile.

2.3 Costul capitalului

Capitalul ca orice factor utilizat într-o afacere are un cost care este definit prin costurile componentelor capitalurilor utilizate în finanțare.

O întreprindere folosește anumite tipuri de fonduri în diferite proporții, din acest motiv se va calcula costul capitalului utilizat ca o medie ponderată a costurilor marginale a fiecărui tip de capital utilizat, motiv pentru care și costul capitalului utilizat este tot un cost marginal.

Costul capitalului reprezintă o medie ponderată a costurilor surselor de finanțare ale întreprinderii.

Determinarea costului capitalului este o problemă deosebit de importantă în lumea afacerilor din următoarele motive:

Pentru a avea o valoare pe piață cât mai mare, firma are ca scop minimizarea costurilor, inclusiv a costurilor capitalului;

Pentru luarea deciziilor corecte de investiții, firma trebuie să impună cunoașterea de manageri a costurilor diferitelor surse de finanțare a afacerii:

Pentru o decidere corectă și relevantă în privirea politică a fondului de rulment, politica de finanțare prin leasing, de finanțare pe termen lung, etc;

Determinarea costului capitalului e foarte important din mai multe motive. În primul rând dacă acesta este subestimat, agentul economic nu va fi în stare să îl acopere, cea ce duce, pe termen lung ca întreprinderea să fie incapabilă să atragă suficient capital. În al doilea rând acest lucru duce și la obținerea unor produse sau servicii de calitate inferioară. În opoziție, dacă costul capitalului este supraestimat, clienții vor plăti prea mult pentru serviciile și produsele oferite, care duce la o bunăstare de la clienți și investitori.

Costul capitalului este ca o legătură directă dintre rentabilitatea sperată de întreprindere ca investitor și rentabilitatea cerută de furnizorii de fonduri.

Se poate afirma că, de fapt, costul unei surse de finanțare este nivelul pentru care există echivalență între capitalul pus la dispoziția întreprinderii și ansamblul sumelor realmente plătite în contraparte.

În general costul capitalului poate fi de două tipuri: cost explicit și cost implicit. Costurile explicite ale capitalurilor sunt acele care se procură, în principal, din afara întreprinderii, prin îndatorare. Aceștea sunt măsurate prin plata dobânzilor. Costurile implicite se referă la costul capitalurilor proprii, iar aceste costuri sunt mai dificil de evaluat și nu se limitează doar la evidențierea dividendelor. Aceste costuri implicite mai sunt numite și costuri de oportunitate și apar numai cînd sunt variante alternative de acțiune pentru firmă. Costul implicit nu provoacă fluxuri financiare negative/ de ieșire.

Costul capitalului este format din costul capitalurilor împrumutate și costul capitalurilor proprii.

Costul capitalurilor împrumutate

Costul datoriilor este egală cu cheltuielile suportate de întreprindere ca urmare a recurgerii la împrumuturi. Astfel de cheltuieli sunt de exemplu: dobânzile vârsate, prime acordate creditorilor, comisioane și alte cheltuieli financiare efectuate pentru aceste operații de fianțare.

Costul datoriilor se referă în mod deosebit la împrumuturile pe termen mediu și lung, pentru că acesta influențează și capitalul permanent și conținutul structurii financiare a întreprinderii.

Costul creditului după impoziatare, se poate exprima astfel:

Kî = Rd(1 – i)

Kî – costul împrumutului după impozitare;

Rd – rata dobânzii;

i – rata impozitului pe profit;

În cazul în care întreprinderea utilizează creditul leasing ca mijloc de finanțare, costul capitalului se determină prin comparație între prețul bunului nou și totalul vărsămintelor anuale către societatea de leasing.

Leasingul este o formă specială de închiriere a bunurilor imobiliare/mobiliare, prin care chirașul, cel care utilizează are avantajul folosirii bunului închiriat, iar finanțarea achiziției și amortizarea investiției de capital este făcută de către sociatatea de leasing, adică locatorul.

Pentru folosirea bunului societatea plătește firmei de leasing o chirie care cuprinde:

Amortizarea bunului închiriat;

Costul de oportunitate(dobândă) aferent fondurilor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea bunului respectiv;

Marja de profit a societății de leasing;

Utilizatorul, chiriașul poate intra în proprietatea bunului, la încheierea contractului de leasing, când plătește valoarea reziduală a bunului. Pe durata contractului, chiria este înregistrată ca o cheltuială de exploatare, iar la âncheierea acestuia, valoarea reziduală se înregistrează la active fixe.

Costul capitalului propriu

Costul capitalului propriu este rata rentabilității cerută de aducătorii de capital, fie că este vorba de acționari, creanțieri, pentru finanțarea proiectelor întreprinderii. Acest lucru înseamnă că costul capitalului este efortul financiar pe care trebuie să asume firma pentru aprovizionarea sa cu capitaluri.

Costul capitalului este rata randamentului minim obținută de investitori, să garanteze acționarilor un câștig care să fie de aceași măsură pe care l-ar putea obține pe piață cu un risc asemănător.

Costul capitalului propriu poate fi de două feluri: explicit și impicit.

Costul explicit al capitalului propriu este formată din toate aporturile de capital din afara întreprinderii care duce la costuri explicite întrucât investitorii nu-și plasează lichiditățile lor decât contra unei remunerații care, pentru firmă este un cost explicit.

Costul explicit al capitalului propriu se poate exprima sub forma unor indicatori, cum ar fi următoarele:

Dividend pe acțiune = Suma divid. De plată / Nr. Acțiunilor emise.

Rata distriburii div. = Volumul div. Plătite / Beneficiul net.

Randamentul pe acțiune(cost) = Div. Cuvenit unei acțiuni / Cursul acțiunii.

Costul implicit al capitalului propriu nu provoacă fluxuri financiare negative. Acest cost este dat din existența unor resurse în firmă care pot fi folosite pe loc, cum ar fi: fondul de amortizare, beneficiul nedistribuit, fondul de rezervă etc.).

Resursele astfel sunt „gratuite”, dar prctic ele au un cost întrucăt aparțin acționarilor și ei ar putea să le plaseze cu remunerație.

Costul capitalului este costul obținerii fondurilor proprii de către societățile comerciale la un moment dat. Aplicat la valoarea de piață a societății – valoarea bursieră – costul capitalului este egal cu rentabilitatea cerută pe piața capitalurilor.

Concluzia capitolului 2:

În capitolul 2 am vorbit despre teoriile structurii capitalului și despre costul capitalului. În teorii am analizat fiecare teorie și am vrut să aflu care este cea mai relevantă în ziua de azi și care este cea mai folositoare. Am ajuns la concluzia că teoria modernă este pe care și azi le folosim și este foarte importan pentru formare unein structuri căt mai bune. Aici am analizat și cum putem majora capitalul social, cum putem dezvolta întreprinderea. Am aflat cum putem majora capitalul,de exemplu: aporturi noi în numerar, încorporarea rezervelor, creanțele etc.

În partea a doua a capitolului am analizat costurile capitalurilor, care ne arată că costul capitalului reprezintă o medie ponderată a costurilor surselor de finanțare ale întreprinderii. Costul capitalului poate fi de două feluri: împrumutate și proprii. Aceste costuri ne ajută la o vizibilitate mai bună a rentabilității așteptate, pentru a vedea căștigul așteptat comparat cu riscul asumat.

După studierea teoriilor, a costurilor și a majorării capitalului am aflat multe lucruri relevante despre structura capitalului și relația acestuia cu dezvoltarea întreprinderii, o structură optimă și bine aranjată ne ajută foarte mult pentru a avea o societate „sănătoasă”.

Capitolul 3

Studiu de caz

Compararea firmei SC BIOFARM SA cu FARMACEUTICA REMEDIA SA

3.1 Despre BIOFARM(Profilul și istoricul)

La alegerea firmei pentru studiul de caz m-am găndit la mai multe aspecte. În primul rând am vrut să aleg o companie care deja are un istoric, o vechime și este un lider pe piață în domeniul lui. În al doilea rând piața farmaceutică este dominantă în Romănia și ce firmă a-r fi fost mai potrivit pentru a analiza acest domeniu decăt Biofarm care e unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare.

Biofarm este unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare. De peste 95 de ani Biofarm este alături de specialiștii din Romania în cursa pentru descoperirea celor mai bune soluții pentru menținerea sănătății oamenilor. Compania, fondata în 1921, s-a concentrat pe dezvoltarea, producerea și comercializarea atât a unor branduri puternice, cat și a unor produse generice.

În prezent, Biofarm este unul dintre primii 10 producători existenți pe piața farmaceutica din Romania, o piață dinamică și foarte competitivă. Sistemul de management al calității din companie este certificat în conformitate cu cerințele standardului ISO 9001 și ale Ghidului privind buna practică de fabricație (GMP) pentru toate liniile de producție. Totodată, din anul 2013 S.C. Biofarm S.A. are certificat sistemul integrat de management de mediu și sănătate și securitate ocupațională, în conformitate cu cerințele standardelor ISO 14001 și OHSAS 18001.

Acțiunile Biofarm sunt listate la Bursa de Valori București – Categoria I începând cu anul 2005. Începând cu data de 05 ianuarie 2015 acțiunile societatii sunt incadrate la Categoria Premium.

Biofarm se regăsește de mai mulți ani în topul primilor 3 producători români de soluții și suspensii pentru administrare orală, este cel mai important producător român de capsule gelatinoase moi și unul dintre cei mai mari fabricanți de comprimate și drajeuri din România. Compania are laboratoare de cercetare de cel mai înalt nivel, linii de producție moderne și o echipă de specialiști foarte bine pregătiți. 

Biofarm are un portofoliu competitiv de peste 200 de produse care acoperă 61 de arii terapeutice și investește În mod continuu în campanii media, comerciale și de marketing pentru promovarea propriilor produse. Având o poziție stabilă pe piața farmaceutică românească, Biofarm urmărește să își îmbunătățească poziția și pe arena internațională. În momentul de față Biofarm este prezentă în 12 țări și extinderea continuă.

Lansarea de noi produse și îmbunătățirea portofoliului sunt puncte cheie ale strategiei de dezvoltare a companiei. Pentru a-și îmbunătăți poziția atât pe piața internă, cât și pe cea internațională, Biofarm va dezvolta și lansa aproximativ 10 produse în fiecare an.

Strategia de dezvoltare a companiei Biofarm include, de asemenea, îmbunătățirea prezenței companiei pe piața de retail, continuarea dezvoltării forței de vânzări și creșterea numărului de produse. Investițiile continue în cercetare, lansarea și promovarea propriilor produse vor contribui la consolidarea poziției companiei în piață. 

Are un portofoliu competitiv de peste 200 de produse care acoperă 61 de arii terapeutice și investește În mod continuu în campanii media, comerciale și de marketing pentru promovarea propriilor produse.

Portofoliul Biofarm cuprinde peste 200 de produse care acoperă aproximativ 61 de arii terapeutice. 

Biofarm este lider de piață pe 11 arii terapeutice: Produse cu calciu, Coleretice și colechinetice, Decongestionante nazale, Digestive (inclusiv enzime), Vitamina A, Pediatrice, Vitamina E, Antiseptice și antiinfecțioase bucale, Inhalanți, Soluții otice cu corticosteroizi, Combinații cu Vitamina D, Inhibitori de prolactină și alte combinații cu corticosteroizi.

Mărcile tradiționale ale companiei cum ar fi Colebil, Triferment si Bixtonim sunt prezente în topurile celor mai bine vândute produse.

În peste 9 decenii de experiență și tradiție pe piața românească, produsele Biofarm sunt recunoscute și apreciate de multe generații de pacienți.

Istoric:

1921 Se pun bazele unității actuale prin fuzionarea mai multor firme producătoare de medicamente (soluții, tablete, fiole,etc.), care utilizau ca materii prime plantele medicinale, diverse glande, organe și subproduse animaliere.

1956 Se înființează o nouă secție în str. Tineretului nr.1 în scopul de a produce, pentru prima dată în țară, extracte din plante, tincturi, substanțe pure, produse uz veterinar, care în 1957 ia denumirea de Fabrica de Medicamente Galenica.

1990 Întreprinderea de medicamente „BIOFARM” se transforma în S.C. BIOFARM S.A., în baza Legii nr. 15/1990, a Legii nr. 31/1990 și a Hotărârii de Guvern nr. 1224/23.11.1990.

1996 În luna noiembrie societatea începe să fie tranzacționată pe piața RASDAQ, Categoria III-R, simbol BIOF.

2004 Toate liniile de producție au fost auditate și certificate conform cerințelor Ghidului privind buna practică de fabricație (GMP), standardul de calitate care stabilește normele de fabricație a medicamentelor la nivel european. 

2005 În luna octombrie acțiunile emise de S.C. BIOFARM S.A. sunt inscrise la Cota Bursei de Valori București S.A. – sectorul valorilor mobiliare emise de persoanele juridice române – Categoria I.

2007 Biofarm a fost reauditat și recertificat conform Ghidului privind buna practică de fabricație (GMP).

2008 Biofarm a obținut certificatul privind conformitatea sistemului de management al calității cu standardul ISO 9001.

2010 Compania a fost reauditată și recertificată conform Ghidului privind buna practică de fabricație (GMP).

2011 Sistemul de management al calității a fost recertificat conform standardului EN ISO 9001.          

2013 Societatea obține Certificat pentru sistemul de management de mediu conform  ISO 14001 nr. 73 104 2475 emis in 31.10.2013 de Organismul de certificare TÜV-PROFICERT al TÜV HESSEN și Certificat pentru sistemul de management de sănătate si securitate ocupațională conform OHSAS 18001  nr. 73 116 2475 emis in 07.11.2013 de Organismul de certificare TÜV-PROFICERT al TÜV HESSEN pentru dezvoltarea, fabricația, vânzarea de medicamente de uz uman, suplimente alimentare, produse cosmetice și de igienă personală, produse biocide și dispozitive medicale (prima certificare).

2014 Sistemul de management al calității a fost recertificat conform standardului ISO 9001.

2015 Începând luna ianuarie acțiunile societatii sunt incadrate la Categoria Premium.

3.2 Structura capitalului și influența acestuia asupra dezvoltării firmei(BIO)

SC Biofarm SA este cotată pe bursă din 2005 și este un lider pe piață. În acest subcapitol vreau să detaliez cum a evoluat firma în ultimii 3-4 ani, când a fost Biofarm cel mai puternic în ultimii ani, când a avut dificultăți, probleme și cum s-a schimbat structura capitalului în această perioadă.

SURSA: BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

Tabelul de mai sus arată evoluția prețurilor acțiunilor în ultimii 3 ani. Graficul de mai sus prețul unei acțiuni, iar tabelul de jos volumul. Prețul de închidere a unei acțiuni în 08.04.2014 a fost de 0,3010, iar punctul maxim în următorii 3 ani a fost în 22.07.2015 când prețul era de 0,3138. În 11.05.2016 prețul a scăzut pănă la 0,2670 ce e scădere foarte mare și aproape a atins minimul din ultimele 3 ani.

Cum se vede și în tabel societate a avut creșteri, dar și scăderi semnificative în ultimele 3 ani, iar în ultima perioadă au început să scadă prețurile , dar un lucru pozitiv e că la sfărșitul lunii mai 2016 se poate observa iar o creștere a prețurilor.

Pentru a vedea structura capitalului în ultimii 4 ani, am făcut tabeluri în care am detaliat capitalurile societății pentru o vizibilitate mai bună a evoluției acestuia.

Capital și rezerve din 2012-2013(LEI):

SC BIOFARM SA a avut o creștere a capitalului în anul 2013 față de 2012 de la 164.539.257 pănă la 175.887.136. Anul 2013 a fost un an cu succes pentru firmă în care profitul a fost de 25.581.079 față de profitul de 21.036.200 din 2012.

Capital și rezerve din 2014-2015(LEI):

În 2015 firma a avut creșteri cea ce privește capitalul, de la 168.798.966 pănă la 182.130.615. Acest lucru ne arată că a crescut semnificatic capitalul în ultimul an. Din 2012 capitalul în fiecare an a crescut la fel ca și profitul, care de la 26.559.851 în 2014 a crescut la 27.226.492 lucru care ne arată că SC BIOFARM SA a avut un an(2015) foarte bun.

Capital și rezerve din 2016(raport trimestrial)(LEI):

În 2016 am analizat raportul trimestrial care ne arată situațiile financiare pănă în 31 martie. În acest raport se vede creșterea capitalului la 188.626.694 de la 182.130.615 din decembrie 2015 până în martie 2016. Profitul până la această dată este de 6.496.076 ceea este mulțumitor dacă ne uităm la profiturile din anii precedenți la această dată. După datele trimestriale se pare că Biofarm va avea un an la fel de succes ca în 2015.

3.3 Despre Farmaceutica Remedia SA

Cotata la Bursa de Valori Bucuresti – Categoria STANDARD, simbol RMAH,Farmaceutica REMEDIA S.A. este o componenta a unui grup de companii specializate in activitati de vanzare medicamente, promovare si marketing in domeniul sanatatii.

Prezenta pe piata inca din 1991, pozitia Farmaceutica REMEDIA S.A. a fost consolidata prin fuzionarea cu actionarul majoritar, V. TARUS RoAgencies SRL, ce a avut loc la inceputul anului 2006.

Farmaceutica REMEDIA S.A. opereaza 100 de unitati de retail proprii, inclusiv REMEDIA Baby- dedicat copiilor, reprezintand aproximativ 33% din business-ul companiei, fiind concentrata pe diversificarea portofoliului de produse farmaceutice, suplimente alimentare, dermato-cosmetice. Suplimentar, inca din 2012, compania se adreseaza clientilor prin platforma e-shop, iar o firma specializata din cadrul grupului ofera recomandari de ingrijiri la domiciliu ca servicii suplimentare in beneficiul pacientilor.

Istoric:

1991 – Oficiul Farmaceutic Regional Deva, deschis in 1957, devine Farmaceutica REMEDIA S.A. si opereaza ca distribuitor regional cu lant propriu de 27 de farmacii in judetele Hunedoara si Alba.

1994 – Valentin-Norbert TARUS infiinteaza compania V.TARUS RoAgencies S.R.L. pentru dezvoltarea si consolidarea parteneriatelor strategice cu producatori internationali de medicamente de renume si reprezentarea acestora pe piata Farmaceutica romaneasca.

2000 – Compania V.TARUS RoAgencies S.R.L. achizitioneaza pachetul majoritar al Farmaceutica REMEDIA S.A. – distribuitor regional cu lant propriu de farmacii in judelete Hunedoara si Alba.

2006 – Farmaceutica REMEDIA S.A. fuzioneaza cu V. TARUS RoAgencies S.R.L. prin absorbtia actionarului majoritar.

2008 – Se inaugureaza un nou centru logistic in Bucuresti, la nivelul standardelor internationale GDP.

2009 – Farmaceutica REMEDIA S.A. este promovata si listata la BVB Bucuresti categoria II, iar dl Lutz STACHE, reprezentantul firmei AHG Vermogensverwaltungs achizitioneaza 16,5% din actiunile companiei.

2011 – Lantul de Farmacii REMEDIA se extinde in restul tarii la 63 de unitati. Compania isi consolideaza structura, prin trei divizii specializate – Farmaciile REMEDIA, Divizia distributie si Divizia spitale -, servicii logistice la nivel national, servicii integrate de marketing si promovare medicala, cat si servicii de inregistrare produse farmaceutice si monitorizare studii clinice pentru piata farmaceutica. Cifra de afaceri se dubleaza de la consolidarea business-ului in 2006.

2012 – Lantul de Farmacii REMEDIA se extinde in tara la 72 de unitati si o cifra de afaceri neta a companiei de 53 mil Euro, cu EBITDA peste 1,8 milioane de euro. Farmaciile REMEDIA isi diversifica serviciile oferite, inclusiv ingrijiri la domiciliu prin companii specializate.

2014 – Preocupata de cresterea accesibilitatii si a gamei de produse si servicii furnizate, Farmaceutica REMEDIA isi continua expansiunea, reteaua numarand la finele anului 90 de unitati, inclusiv REMEDIA Baby, magazin dedicat exclusiv copiilor. Adaptarea permanenta la cerintele consumatorilor a dus la crearea unei zone speciale REMEDIA Natural in fiecare farmacie.

2015 – A 3-a editie a evenimentului “Business-ul la el acasa” marcheaza 18 ani de prezenta a Farmaceutica REMEDIA S.A. la Bursa de Valori Bucuresti si peste 20 de ani de activitate in domeniul farmaceutic. Urmare impunerii legislative privind separarea activitatilor cu ridicata de cele de retail farmaceutic, AGEAFarmaceutica REMEDIA S.A. a hotarat in 9.12.2014 pastrarea activitatilor de retail prin operarea celor peste 100 de farmacii proprii si transferul liniei de business constand in distributia angro impreuna cu activitatile de logistica si alte serviciile auxiliare acesteia catre Farmaceutica REMEDIA Distribution & Logistics SRL, societate detinuta integral. Prin aceasta separare nu sunt diminuate drepturile actionarilor.

3.4 Structura capitalului și influența acestuia asupra dezvoltării firmei(RMAH)

Farmaceutica Remedia SA este cotată pe BVB din 2009. Remedia este o firmă mai mică și mai puțin cunoscută decăt Bofarm-ul care este un lider pe piață în acest domeniu și am vrut să fac o comparație între cei doi pentru a vedea diferențele dintre cele două companii.

RMAH nu are o vechime ca Biofarm și nu are o clientelă la fel de mare, dar eram curios dacă societatea în ultimii 3-4 ani a evoluat sau nu, dacă a crescut capitalul, cum s-a modificat structura capitalului și dacă poate să fie o concurență serioasă pentru Biofarm în viitor.

SURSA: BURSA DE VALORI BUCUREȘTI